Un nou inceput

Ultimele zile au fost destul de complicate din punct de vedere al stabilirii drumului pe care îl are de urmat Partidul Democrat-Liberal. Este clar pentru oricine că măsurile de austeritate asumate de Guvernul au afectat încrederea în partid. Înlocuirea Cabinetului era un gest menit să salveze partidul. Dacă vreţi, un nou început, cu oameni noi şi cu un nivel de încredere mai mare din partea românilor. Ca să poţi cere solidaritate, trebuie să oferi întâi speranţă.

Cred în continuare că drumul pe care a păşit Guvernul Boc până acum nu este cel mai uşor pentru partid. Normal că nimeni nu-l place pe cel care stabileşte sentinţa şi, poate şi mai puţin, pe cel care o pune în aplicare. Într-o formă sau alta, această generaţie de miniştri poate fi privită ca una de sacrificiu. Chiar eu am luat măsuri dificile, care însă erau necesare.

Să nu creadă cineva că demisia Cabinetului ar fi fost un lucru simplu. Recunosc: când am cerut depunerea mandatului de către Premier, am gândit ca membru de partid, nu ca ministru.

Partidul a decis altceva şi asta printr-o majoritate legitimă. Este o asumare politică a Guvernului, poate mai mult ca niciodată. Şase miniştri au fost înlocuiţi, din care trei tehnocraţi, cu şase parlamentari ai partidului. După decizia de ieri, bună sau rea, partidul este ombilical legat de Executiv. Partidul a stabilit că este alături de Cabinetul Boc şi la bine, şi la greu.

Din punctul meu de vedere, mandatul primit ieri seară la Colegiul Director al PD-L impune continuarea pe mai departe a aceleiaşi linii de măsuri ale Guvernului. Într-un final, sperăm noi nu foarte îndepărtat, rezultatele sacrificiilor de acum se vor vedea. O mai spun o dată: avem marea şansă de a fi cei care scoatem România din criză. Totul este să nu ne abatem de la drumul pe care l-am stabilit şi pe care am păşit până acum.

72 thoughts on “Un nou inceput

  1. Nu foarte indepartat : cel mai devreme in 2012-2013 . Varianta pesimista : 2015-2016 . Cate milarde mai imprumutati la anul si ce salarii mai vedem in MDRT ? Solidaritate ? O s-o vedeti in decembrie.

  2. Doamna ministru,am votat PDL,am votat Basescu.Recunosc ca eram nemultumita de unii ministrii remaniati.Acum sper ca ministrii noi sa-si faca datoria.Sa nu mai fie balbe,minciuni si incompetenta.Este ultima oara cand mai dau o sansa guvernului si PDL-ului.Nu se mai poate.Daca nici acum in ceasul al 100-lea nu se trezeste guvernul Boc atunci…Sper ca doamna Boagiu sa faca ceva in acel minister.Banii europeni sunt singura noastra speranta.Face-ti legi,stopati birocratia ca acesti bani sa vina mai repede,dati ordonante….faceti ceva,orice numai sa aduceti banii astia.

  3. Dna ELENA UDREA….Solutia propusa de Dstra..inlocuirea guvernului in intregul sau era solutia optima pentru “un nou inceput” …politica,electorala in stransa legatura cu increderea populatiei si crearea unui nou orizont de asteptare si speranta …Calcaiul lui Ahile a fost si este Emil Boc….pentru fostul si actualul guvern…..Nu pentru prestatia sa ca premier avand in vedere contextul economic , social si politic …doar pe perceptia si sensibilitatea populatiei fata de masurile de austeritate si colectare ,de suprataxare etc in stransa legatura cu cel care decide politica guvernamentala ,Emil Boc ..si premier si presedinte al PDL aflat la putere …PDL ca decident politic….perceptia populatiei pe ceea ce este la vedere…
    Daca Boc a incasat in locul altcuiva a fost o chestiune de optiune personala …dar destructiva pentru PDL si guvern in ansamblul sau pe mentinerea incapatanata de catre presedinte a lui Emil Boc in functia de Premier…dincolo de logica limitei politice …si coroborata cu expunerea excesiva a acestui subiect in media …
    Nu e un nou inceput ..e o continuitate …cel putin neproductiva pentru PDL….

  4. Dna Elena Udrea ..Ar mai fi o solutie …daca Emil Boc a ramas premier ,bun in functie :inlocuirea sa din functia de presedinte al PDL….care este perceput pe buna dreptate ca partidul care face agenda guvernului….se vor crea astfel premizele unei noi perceptii publice vis a vis de persoana premierului Emil Boc …o imagine de premier care conduce guvernul Romaniei in slujba cetatenilor romani si nu in slujba partidului …
    Cred ca 2 in 1 e prea mult pentru Emil Boc si nociv pentru PDL…

  5. ***Doamna E Udrea – Bună seara! 😆

    În Dvs am încredere şi ştiu că veţi face treabă bună dar nu-i suficient.
    Faptul că nu comunicaţi între Dvs – guverm şi parlament – nu e de bine. Doamnă, toţi sunteţi membri ai aceluiaşi partid şi aveţi sau ar trebui să aveţi acelaşi scop, de aceea trebuie să vă sfătuiţi, să schimbaţi idei şi păreri şi să vă informaţi reciproc de ceea ce aveţi de gand să faceţi pe mai departe.

    Apoi, comunicarea cu electoratul, Doamnă! Sigur că pierdeţi din susţinerea şi întrederea electoratului dacă v-aţi cocoţat într-un turn de fildeş la care nu vă ajunge nimeni şi nimeni nu ştie ce se întâmplă. Vorbiţi cu colegii şi fiţi mai vocali. Faceţi-vă auziţi, spuneţi, transmiteţi, ieşiţi măcar săptămânal pe TV-uri, câte un ministru şi vorbiţi românilor.

    Cum să nu aibă credibilitate Antonescu sau Ponta dacă ei sunt permanent pe TV-uri chiar dacă nu au nimic de transmis dar rod nişte cuvinte, ameninţări, promisiuni deşarte etc şi asta le face bine şi nu intră în uitare. Dvs care sunteţi la guvernare nu sunteţi cunoscuţi. Miercuri seara am văzut nişte miniştri despre care habar nu am cine şi ce sunt… Nu se poate aşa, Doamnă.

    Vă rog, faceţi-vă cunoscuţi! Vorbiţi-le romanilor despre ceea ce aţi făcut şi despre ce aveţi de gând pe mai departe.
    Aveţi acum la dispoziţie TVR1… Orice politician se vrea pe TV-uri numai Dvs – PDL-iştii staţi ascunşi ca piţigoii…

  6. Asa este cum spune Nicoale…succes si tineti drumul drept… ! Noi va suntem alaturi,cu bune cu rele cu calitati si cu slabiciuni…

  7. @ N.G.
    Problema e alta …ca de laude indemne, etc…suntem satuli….periute si alte chestii d-astea….Guvernul s-a remaniat nu ptr a rupe triplrta de imagine rea BVB ci ptr ca a fost incapabil sa execute niste pasi simpli si fermi….eu nici nu as fi clipit…as fi dormit lafel de bine noaptea dc. stiam ca masurile dure vor avea pe termen lung o influenta f. buna….
    Problema este, oamenii noi intrati sunt capabili de a lua si implementa la nivel de minister
    masurile necesare…..?
    E as fi ales experienta si nou ( a se citi tinar in toate pozitiile)
    Sunt oameni f capabili in toate pozitiile pe aici prin diapora care ar fi trebuit contactati si sa li se propuna cite ceva….dece sa nu incercati si aceasta varianta…dece sa reveniti cu unii oameni din nou acolo sus (vezi cazul Tabara….a fost el atit de renovator si inovator ca sa fie pus acolo din nou)
    Agricultura nu se va schimba din doua motive…relatia proasta propietar-arendas si pretul pus de samsari….cind givernul va reglementa aceste doua ecuatii in folosul tuturor nu numai al unor interese….atunci va pot spune ca veti vedea o mica luminita la capatul tunelu;lui care acum e f f intunecos….
    se pare ca tipul dela comunicatii e specialist….atunci sa ia taurul de coarne fara jumatati de masura….
    legislatia muncii trebuie siplificata ptr a incuraja orice activitate de munca cu rezultate materiala ptr cel care o face si rezultate finaciare ptr comunitate….
    In finante trebuie simplificat totul…
    “do it right , first time” asta ar trebui sa fie motoul de mobilizare…..
    asa ca s-o lasam cu felicitari si spor la treaba pe drumul drept ca suntem alaturi…..astea-s vorbe goale de tip comunistoid…..

  8. Doamna Udrea,

    Felicitarii pentru propunerea schimbari Domnului Boc, dar cum spunea cineva mai inainte dumneavoastra ar trebui sa mergeti pe teren, nu la TV, oamenii electoratul trebuie sa va vada in postura de activitate, declaratia Domnului Basescu referitor sa explicati oamenilor ca este inca 1 an de austeritate, asta nu inseamna sa treceti la treaba, ceva trebuie sa se vada ca se misca

    In ce-a ce va priveste am o idee sa veniti in America si sa luati legatura cu Consulii Onorifici de aici si impreuna sa implimentati niste proiecte, de cele cu DRACULA avem oportunitate am discutat cu domnul ambasador ne ajuta cu niste Grandurii sa venim in Romania si sa investim, suntem americanii care vo-r investi in Romania, pe mine nu ma opreste Uniunea Europeana sa vin in propia tara si sa investesc direct, eliminind birocratia intereselor politice, eu vin in Romania sa nu fac politica, eu vin in Romania sa fac banii, dar nu se poate pentruca suntem frinati de mafia politica, eu am scris si Domnului Presedinte la pagina Prezidentiala sa fie atasat un Departament al Romanilor din Disporda Romana din afara si pe tarii sa se faca un oficiu unde sa venim cu proiectele noastre sa nu umblam pe la toate usile cu spaga si intrebarii de comisioane

    Venim la acest Departament la Guvern ne prezentam proiectele si sa nu dureze lunii si ani pentru implimentare ci 3 zile cum este in America ce atita birocratism si atita discutie de pierdere de timp, poate pagina aceasta a-ti putea-o face chiar dumneavoastra

    Fara comentarii

  9. Buddy

    Nu e nevoie sa jignesti…te certi cu mine de parca eu am ales ministrii,daca ai ceva de spus doamnei Udrea spune-o direct,nu folosind subtrefugii…Partea cu comunistoidele nu tine la mine,nu am apucat sa fiu utecist sa ma infectez…cred ca voi stia mari stiti mai bine de aceea vi se pare ca recunoasteti semne in orice…

  10. By the way….
    treaba cu W. Brinza luat in considerare ….este moarta din start….dc. tipul a fost instare sa zica ca sa se impozeze banii trimisi de diasporeni in tara va dati seama ce ar face dc ar ajunge in vreo functie de ministru….DEZASTRU….el este un politician de dragul puterii si avantajelor care deriva deacolo….
    Nu la genul asta de diasporeni ma refeream….
    By the way 2…
    Nu prea inteleg cum a ramas E.U. pe pozitie din momentul in care a votat contra guvernului Boc deci contra viziunii prim-ministrului….
    Nu am nimic cu activitatea ei ca ministru….ma refer la cum va activa un ministu in continuare ….care a cerut capul sefului sau….?!
    Oricum sa vedem cit de mult isi va multiplica E.U. fortele ca sa paseasca ferm pe calea capitalista….este doar reprezentanta ardenta a unui partid de dreapta….

  11. nu stiu tot,dar vreau sa stiu cat mai mult…vreau sa vorbim!Asta doar pentru ca vreau un nou inceput!!!

  12. @ N.G.
    Eu nu jignesc…constat ca vechile lozinci goale pe care , da, si eu le-am folosit atunci….din motive simple….supravietuire….isi fac aparitia si acum….asta am vrut sa spun nu sa jignesc….
    Aurelio texanul cu toate ca nu-mi raspunde direct ca nu vrea sa fie luat la bani marunti de unul de pe acelasi mal al atlanticului…in felul lui are drepate…dc. sunt romani care au facut ceva in America si vor sa investreasca trebuie pusi pe linie directa….ei sunt obisnuiti sa faca afaceri in citeva luni nu sa astepte ptr o aprobare 1 an….
    Oportunitatile trebuie exploatate cind se ivesc nu peste ani….

  13. daca continuati asa cum ati facut pana acum ,praful si pulberea se alege de toata tara ,in afara de diminuari a salariilor si desfintarea unor posturi n-ati facut nimic ,s-a cheltuit intr-o veselie pentru recompensarea clientelei politice ,chieltuielile publice au crescut in loc sa scada .Solutia buna era depunerea mandatului de catre Boc ,ai sesizat bine in materialul de mai sus ,s-au schimbat 3 tehnocrati cu 3 membri de partid ,toata responsabilitatea cade pe partid care oricum era legat ombilical de guvern.

  14. @ Puiu,
    Nu se pot obtine niste rezultate fara sa cheltuiesti adica sa investesti….dar treaba trebuie facuta cu cap nu cu hei rup….canciocuri si minibatoniere in sec. 21….

  15. nu masurile de austeritate au afectat increderea in guvern si implicit in pedele ,modul defectuos de a cheltuii banul pubic ,ati facut toate greselile ,facut de guvernele anterioare ,chiar i-ati depasit in multe cazuri .Daca in dec. 2008 cand s-a instalat guv. Boc si cand se stia de criza ati fii diminuat la toata suflarea cu 5% veniturile si ati fii chivernisit chibzuit banul public ,cu reformarea statului si creare de locuri de munca ,ar fii fost bine pentru tara ,lumea intelegea ,voi ati facut iarmaroc dupa iarmaroc ,furaciuni si coruptie in toata regula .

  16. Buddy …normal,sa cheltuiesti pe lucruri viabile si utile ,nu pe toate idioteniile….

  17. Buddy

    Orice asemanare cu ideologia si tehnicile comuniste ma jigneste,as vrea sa tii cont de asta daca se poate cand dialogam…
    Apoi depunerea mandatului lui Emil Boc dupa parerea mea este asemanator ca si efecte cu aceeasi destabilizare generata de o motiune reusita a opozitiei.Aceleasi discutii interminabile pe PM,reincalzirea ciorbei pe Constitutie de catre opozitie,o frana inutila in aceste momente cu efecte directe si rapide in economia leului si nu numai.Asa s-a hotarat,discutiile cu ce ar fi fost daca nu isi au locul si rostul.Important este sa mergem inainte.
    In final nu vad de ce o opinie a unui ministru fie ea si contra este neaparat generatoare de ruptura intre PM si respectivul ministru.Cam totalitara concluzie pe care o tragi,nu crezi…? Un PM trebuie sa fie multumit ca are in echipa sa oameni cu caracter puternic ce nu se feresc sa isi exprime parerile fie si contra.Asta inseamna schimb de opinii nu doar transmitere unilaterala de ordine fara reactie.Parerea mea…

  18. Pentru acest moment politic soluitia actuala este cea buna iar ce a facut dna Udrea este doar o deschidere de drum ptr ce va urma daca nici acest guvern nu va reusi sa faca:
    a) sa-si stopeze autosabotajul;
    b) sa stopeze sabotajul in proportii de atentat la sigurantza nationala pe care o fac oficinele anti romanesti kgbiste.

  19. @ N.G.
    Okay dc.consideri o jignire ce am spus eu imi retrag cuvintele….am vrut sa zic altceva….
    Eu cind imi aleg echipa stiind ca eu sunt seful eu dau directia si echipa o executa….cum
    mai pot eu lucra cu cineva care mi-a cerut demisia….si in grup…adica cu alte cuvinte nu sunt bun sef de osti…deci cum imi mai executa locotenentul meu sarcinile….
    Mie mi se pare ca ministrul E.U. stiindu-se aparata de o forta “divina” isi permite o nesupunere….
    By the way…ea a zis ca seful nu-i bun…dece nu-si da demisia newconditionat si face treaba la partid….
    acum citva timp a zis ca nu se poate si colo si colo….si avea dreptate….acum o abureste cu PDL presedinte provizoriu si grijile de capitala si in acelasi timp ministru….cu probleme f mari poate din cele mai mari….
    e cumva supraom sa le rezolve ea pe toate….sau nu rezolva nimic doar apare in cadru la aplauze si cadre TV….
    deaia nu are timp sa dea o rezolutie cit de cit la un e-mail cu propuneri de afacere pe domeniul ei de activitate….sau cum nu sunt client politic..poate intelegi ce vreauu sa zic….in R. lumea e f. mic si distanta dela contribuabil la ministu ar trebui sa fie o aruncatura de bat…..

  20. oane …ai fost in CSAT ?…parca Basescu a postat …hihihihi…ai inceput sa vezi numai dusmani si spioni …hihihihi

  21. poveste cu linie serpuita:
    gabriela … asa’mi zice si mine nevasta’mea cand sunt cherchelit … ba, ai grija si tine drumul drept … io vreau, da’ daca nu se poate … 🙂

  22. Puiu,
    Desigur ei sunt doar in imaginatia noastra, adica daca nu-i vedem ca si radiatiile sau microbii, carevasazica nu exista. 🙂

  23. Noul sef al finantelor este apreciat de M Tanasescu deci de FMI. 🙂

  24. poveste cu nu e da’ ar fi putut sa fie:
    doamna udrea … io am inteles asa … ca un nou inceput, care ar fi salvat partidul, ar fi putut fi daca ar fi fost inlocuit cabinetul … moamaaaaaaaaa, ce de conditionale …. cum cabinetul n’a fost inlocuit inseamna ca nici inceputul nu e nou … si nici partidul nu va fi salvat … asa imi zice mie neuronul singuratic … 🙂

  25. poveste cu halena:
    doamna udrea … cuvandul sacrificiu, iesit din gura unu politician, pute … prietenii stiu de ce …. poate n’ar fi rau sa’l evitati … 🙂

  26. poveste cu vorbe goale da’ pompoase:
    doamna udrea … majoritatea din partid nu poate fi legitima … ea poate fi statutara … da’ legitima nu … 🙂

  27. poveste tot cu ce’a fost mai sus:
    doamna udrea … asumarea politica nu poate fi a guvernului … ci a guvernarii … io asa zic … 🙂

  28. poveste cu vocabule:
    doamna udrea … “si la bine, si la greu”? … hm … antonimul nu “bine” e “rau” si nu “greu” … acolo cred c’a vorbit gura pacatosului … apreciez sinceritatea … 🙂

  29. Cenush…

    Pe unde iti este butonul de oprire… 😉 ? Ai intrat in vibratii… ?

  30. Vanghelie rămâne în cavou

    Deşi a promis că va restitui Cavoul Lahovary, obţinut fraudulos, Vanghelie nu s-a ţinut de cuvânt. În urma dezvăluirilor „Adevărul“, primarul sectorului 5 a promis că va repara „această problemă morală“, cedând locurile de veci unde şi-a îngropat rudele.

    Sursa: adevarul.ro

  31. poveste cu supusenie:
    gabriela … uite … iti fac pe plac si ma opresc … dai o bere? … 🙂

  32. Mazăre s-a dus la TSD îmbrăcat îb Fidel Castro

    Citiţi îndemnul lui Mazăre aderesat TSD…

    “Bai, ce as mai face o revolutie cu voi de aici. Mie imi place de Fidel Castro. E un smecher, a luat puterea la 32 de ani si a tinut-o 50 de ani si a facut ce a crezut el ca trebuie sa faca. Si a avut si gagici si a avut si femei si si-a facut treaba. Da, mie imi place de el. Ce daca unora nu le place si stramba din nas, mie imi place. Si voi ar trebui sa faceti la fel, sa aveti curaj si sa faceti ce va place”, a fost mesajul transmis de Mazare.

    Sursa: ziare.com

  33. poveste cu colesterol:
    gabriela …. da … da … berea cade bine peste ceafa bine rumenita … 🙂

  34. Aaaa…imi place Mazare…noul model de politician PSD-ist… 😉 L-au trecut pe linie moarta pe Vanghelie care este si l-au reanimat pe Mazare care este Fidel al cauzei socialiste…Cum naiba pot sta tinerele sperante ale politicii romanesti fie ea si social-democrate in devenire sa asculte penibilul discurs Mazarichean…Aproape imi lipseste Vanghelie,in agramatismul sau,macar facea politica…ma rog incerca…O sa ne pomenim ca social-democratii in devenire vor dori toti sa fie mazariche in devenire cu uniforme si tichie rosie cu femei pe post de atractii turistice si sloganul…”Facem ce ne place”…La asa audienta asa presedinte cu replica sa vizavi de remaniere…Of,Doamne…l-au prostit si pe Ponta…parea baiat cu capul pe umeri nu un mascarici…PSD a ajuns un partid de mascarici…

  35. un nou sondaj ….rosii -38%.galbenii 22%….portocalicii 18% si DD 11%….

  36. ION ADRIAN…De unde ai scos-o ca Tanasescu ar fi FMI?….Eu am luat cina in Franta cu un inalt functionar ONU….care era in vizita la persoana la care am fost si eu invitat…m-a apreciat mult pe diverse chestiuni ..inseamna ca sunt apreciat de ONU?..Cine-s eu in fata mea..!!

  37. Moro

    Prietenii prietenilor nostrii sunt prietenii mei… 😉

  38. are dreptate Elena ,un nou PM cu un nou cabinet ,avea o perioada de gratie acordata de electorat ,lucra in liniste si fara presiune ,ati pierdut o sansa ,mai aveti putin pana la 7-8 % ,procentul vostru real ,de unde v-au ridicat liberali si Basescu cu minciunile lui gogonate ….

    Gabriela ….de Ebuta nu-ti este dor ?…Oltean ii mai mascarici decat Mazare…

  39. Se aude ca din 2011 cei platiti pe drepturi de autor sau care au profesii liberale vor plati dublu taxele la CAS,pensie,somaj etc…Pot sa inteleg ca vor plati si pentru angajat si pentru angajator?Daca da…..cum se va calcula vechimea si contributia la pensie …cand vor iesi la pensie si ce pensie vor avea?Cum vor iesi in somaj si cand ,in ce conditii..?
    ETC,ETC…..

  40. Budy, vreau sa i-ti raspund ca ideea mea cu Disporda din afara este o treaba extraordinara problema alta este pina nu se va trece acest sistem putrezit depe timpul lui ceausescu nu se poate face nimica in Romania, intru-n stat capitalist Statul nu are voie sa faca afacerii, nu poti sa faci politica si sa faci si afacerii atunci unde este capitalismu? am ramas de 20 de ani pe vechiul sistem sa ne facem ca muncim si sa fim platitii si sa avem drepturii pe care le aveam in comunism, au facut privatizarii si au vindut avutia nationala pe care poporul a construit-o, nu sistemul ceausescu a construit ci oamenii cu marii sacrificii

    Vindele, falimenteazele si lasa piatza libera cum? a mai spus-o

    Prin vânzarea acestor companii, aş rupe şi lanţul vicios al numirilor politice în funcţii de conducere în diferite societăţi de stat! Mi-aş asuma astfel riscul de a lovi în propria-mi clientelă politică. Deşi, poate i-aş face chiar un bine, pentru că nu i-aş mai lăsa pe cei din clica mea “să se chinuie să fure” clienţii companiilor de stat (şi google-ul îţi serveşte rapid un astfel de exemplu, în relaţia dintre Grupul Feroviar Român, Conpet şi CFR Marfă)! Le-aş da posibilitatea să ia clienţii acestora … cu tot cu concurenţi! M-aş grăbi să fac tranzacţiile înainte ca societăţile de stat să ajungă în faliment!

    Cum le-aş vinde? Obligatoriu prin bursă! Fie în întregime, fie măcar pachete semnificative din fiecare companie în parte! Aş împuşca astfel mai mulţi iepuri dintr-un foc: consolidarea pieţei de capital, creşterea culturii financiare a populaţiei, şi aş atrage atenţia investitorilor străini asupra României (aşa cum fac polonezii). În plus, voi aduce pe viitor mai mulţi bani la buget din impozitul pe tranzacţiile făcute la bursă.

    In orice stat capitalist BURSA face toate tranzactile in Romania cine face? ceii cu interese politice era buna Doamna Udrea Prim Ministru ca ii scutura rau de tot si ii punea la punct, Dumnezeu sa o ajute sa ajunga Prim Ministru si sa ma ia Consilier ca ii invatzam noii ce inseamna CAPITALISM INTR-O TARA DE TRANZACTIE CARE ESTE DE 20 DE ANI SI NU AU AJUNS SA SE CAPITALIZEZE STI CE A SPUS LENIN TATAL LOR? ,, FERITI-VA DE BURGHEZIA COMUNISTA ….CA ESTE MAI PERICULOASA CA CE-A CAPITALISTA

    In alta ordine de ideii in ce-a ce priveste constructia de case din framurii de metal, care i-mi spuneai ca se construiesc in Romania si costa 60000 de EURO, sistemul meu de case tot din framurii metalice sunt garantate pe viatza, ce-a ce se construieste in Romania daca i-au foc se indoaie si poti sa le arunci, la fier vechi sistemul meu au in componentza 3 felurii de otel, care sunt rezistente la foc, inundatii, cutremure si care costa cu tot cu piscina si sistem de producerea a energiei electrice folosind apa din piscina, costa data la cheie 50000 de dolarii, materialele le cumpar din Germania unde au magazin American DEPOT-HOMES totul se vinde in Romania pe Euro? dece? aveti salarii in Euro? asta este greseala guvernantilor si eu as face o STABILIZARE sa scot milioanele si miliardele depe piatza, care sunt tinute in saltele de banii, asa a patit si Gheorghiu Dej in 1952 cind nu mai stia ce sa faca cu milioanele, a facut stabilizare financiara si LEUL A FOST LEU

    Asa ca daca vreii sa te bagi in afacere cumpara in dolarii si vinde unde vrei tu in Euro

  41. peste doua milioane de euro a cheltuit primaria portocalie din Cluj pentru achizitionare de flori plantate in oras ,a zis cineva ca-i criza ?…vorbe goale….

  42. NG….Deci si tu esti prietena cu ONU?Suntem si noi prieteni ….stiam eu ca trebuie sa-mi impart altfel inima …are prea putine compartimente pentru cati as dori sa adapostesc in ea ..

  43. tinerele sperante ale politicii romanesti habar n-au cum s-a trăit la noi, înainte de ’89 şi nici nu ştiu cine este/a fost Fidel Castro şi nici câte crime a făcut…

    Dacă şi profesorii lor de istorie le prezintă o istorie romanţată a comunismului ceauşist, atunci nu mă mir că-l ascultă cu gura căscată pe Mazăre şi cad pe spate când îl văd costumat ca de Halloween…

  44. Mazare e foarte ..hazliu….Ma intreb de ce nu-si inlocuieste Basescu mascariciul de la curte…si de la guvern….cateodata e chiar posac..sobru…Daca aveam un premier ca Mazare trecea criza mai usor ….Il are pe Oltean care in loc sa tina o maimuta pe umar tine un broscoi in gat..cred ca de aia e mereu ragusit Oltean..e prea rece broscoiul…dar ii trebuia Mazare obligatoriu premier ..care sa ne anunte masurile de austeritate alaturi de dansatoarele brazilience …atunci puteam inghiti usor in sec …faceam economie la alimente….austeritate la vesminte ….era o mare veselie in Romania …

  45. poveste cu hai sa ne dam intelepti:
    cine este/o fi fost, doamne, fidel asta … si cate crime o fi facut el? … 🙂

  46. Gestul lui Basescu care nu a dat mana cu Geoana…a fost o impolitete politica premeditata sau o impolitete generata de lipsa bunelor maniere ….ce tine de educatie ..?Am inteles ca Geoana a plans dupa asemenea afront …Cred ca va tine minte “jalea” sa de acum si o va transforma in amintire mereu vie pana in 2014…alaturi de multe altele ….

  47. Cubanezii sunt fraieri …o duc rau dar sunt fideli lui Fidel…..Oare de ce nu i-au incalecat americanii…?

  48. Nu va speriati de Partidul lui Diaconescu a scazut rau in sondaje

    Oameni buni, trebuie sa intelegeti ca DD si-a facut primul PP din istoria tarii ! Acest PP, in traducere libera inseamna ~Partidul Puscariasilor~ ! Daca nu am dreptate, va rog sa ma contraziceti, dar sa dati si-o bere…ptr ca am dreptate 100%+1

  49. ***Moro – nu-s fraieri, sunt îndoctrinaţi… 😳 Şi nici nu-şi imaginează că există şi un alt fel de trai în afara celui pe care-l cunosc.

  50. ***Moro – de ce crezi tu că Preşedintele Băsescu ar fi trebuit să dea mâna cu un mercenar pus în slujba duşmanilor care au nenorocit acest popor el însuşi făcând parte din partidul şobolanilor roşii?

    Cu ce scop a mers la ruşi înainte de alegeri?

    Numai un laş aşa cum este Geoană ar fi acceptat să i se bage pumnul în gură de către oportunistul şi maimuţa Ponta…

  51. Silver

    Cand esti singur nu prea ai ce face decat sa accepti…daca te opui,dispari…

  52. Silver

    Toti din grupul Geoana se gudura pe langa Ponta…l-au parasit cand au simtit miros de cadavru politic…Astia sunt oportunistii care mereu cad in picioare,in timp ce liderii sunt temporari si supusi finalului gen Geoana…Un lider nu se gudura,accepta destinul sau face ca Nastase,isi cladeste in timp o noua haita tanara cu care porneste la recucerit teritorii…Geoana are,cred mai multa demnitate pentru asta,sau l-au slabit prea tare luptele interne…Dumnezeu stie…doar cei ce lupta stiu,cei ce doar schimba taberele se sterg pe maini si merg mai departe…

  53. @ silverstar
    Spuneţi mai sus că…
    de ce crezi tu că Preşedintele Băsescu ar fi trebuit să dea mâna cu un mercenar pus în slujba duşmanilor care au nenorocit acest popor el însuşi făcând parte din partidul şobolanilor roşii? Cu ce scop a mers la ruşi înainte de alegeri?

    Dacă preşedintele Traian Băsescu ar primi în vizită pe Fidel Castro sau dacă s-ar duce domnia sa în Cuba şi l-ar întâlni pe Fidel Castro… ar trebui să dea mâna cu el? Dar dacă s-ar întâlni cu Vladimir Putin… De fapt s-a şi întâlnit de câteva ori cu domnul Putin… credeţi că a dat mâna cu domnul Putin sau i-a spus… Du-te de aici, şobolan roşu ce eşti tu şobolan!

    Dar dacă s-ar întâlni cu Hu Jintao, ar trebui să-i întindă mâna?

    Pentru un preşedinte aflat într-o situaţie oficială există un criteriu de moralitate care se aplică la strângerea mâinii? Poate preşedintele să spună că nu strânge mâna preşedintelui Senatului pentru că a fost în Rusia sau orice altă motivaţie?

  54. poveste cu pupat mana stapanului:
    gabriela … pdl’istii au tupeul sa vorbeasca despre gudurat … 🙂

  55. maimuta Ponta ?,bine ca-i frumos piratul…. hihihihi….mercenarul ala ii al doilea om in stat ,de unde civilizatie la Base ,se vede si la colega lui de liceu ….barda i-a slefuit ….

  56. Gaby neni …guduratul in partidul vostru a inflorit …suntem urmasii lui Traian ….Traian Basescu ,iti aduci aminte draga Gabita ?…

  57. Ei,da…repede mirositi voi ca e rost de niscai’ aruncat cu noroi…

  58. Puiu

    E mai demn urmasul lui TB,decat muscatul mainii care te creste… In fine…

  59. Cea mai mare problemă a acestei remanieri şi motivul pentru care cred că au existat două tabere în PDL care s-au luptat pentru interese diferite, este faptul că deşi există o schimbare a Ministrului Muncii, cel care a venit în postura de nou ministru a fost Ioan Nelu Botiş şi nu preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, domnul Marian Sârbu. Este evident că plecarea domnului Marian Sârbu de la PSD a avut foarte mult de a face cu ocuparea postului de ministru la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi anumite promisiuni care au ieşit la iveală în momentul în care domnul Boc a adoptat o altă politică decât cea dorită de domnul Sârbu (îmi aduc aminte de reproşul domnului Sârbu de la Palatul Cotroceni). Iată că în acest moment PDL este în poziţia de a supăra pe cel care conduce partidul care face diferenţa în parlament cu numai puţin timp înainte de moţiunea de cenzură. Sigur, există posibilitatea ca PDL să fi oferit acest post domnului Sârbu şi domnul Sârbu să-l fi refuzat, dar mă îndoiesc.

    Personal habar nu am ce legătură are domnul Ioan Nelu Botiş cu Ministerul Muncii. Sigur, a lucrat ca şef patru ani la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Nasăud, dar nu văd nici cel mai mic contact cu ministerul. Se află la prima intrare în “politica mare” şi are studii de inginer. Pe de altă parte, se putea şi mul mai rău. Nu mă aşteptam însă ca domnul Sârbu să nu ajungă ministru… M-a luat cu adevărat prin surprindere. Tot prin surprindere m-a luat şi plecarea voluntară a domnului Videanu, ceea ce mă duce iar la gândul celor două tabere aflate în conflict.

  60. Biblio

    Discutia a pornit de la Ponta si Geoana..la cine credeati ca ma refer…?
    si nu mai credeti tot ce auziti la tv…veti sfarsi prin a tot fi luat prin surprindere… 😉

  61. @ N.G.
    Adică domnul Victor Ponta muşcă mâna domnului Mircea Geoană “care l-a crescut”? 😀
    Păi cred că domnul Ponta a fost cel mai puternic contestatar al domnului Geoană. Nu ţineţi minte ce probleme a avut domnul Ponta că nu se supunea “disciplinei de partid”? 😀

  62. Biblio

    Nu-i asa ca politica e amuzanta… 😉 ? Mai ales cand depanam amintiri la ceas de noapte…

  63. Eu mai am nişte nedumeriri, dar nu le formulez pentru că mi-aş pune tot blogul în cap… Mai bine rămân aşa.

  64. In niciun caz nu pot fi optime solutiile placute adversarilor dlui Basescu si PDl chiar daca ei mimeaza o sustinere ptr patronul blogului ca nici nu s-ar putea altfel sa aiba o minima credibilitate.
    Cu aparenta obiectivitatii, misiunea lor este ca in spatele frontului sa puna mine sa dinamiteze etc.

  65. Incredibil cum nu reusim sa gasim in PDL persoane super-calificate si asta ne va trage in jos ca un bolovan.

    Solutia clara era dna Udrea prim-ministru, dar alaturi de ministri alesi pe criterii strict de competenta profesionala. Sunt atat de multi oameni profesionisti in partid (tot felul directori prin multinationale) pe care nu ii baga nimeni in seama, si asta numai datorita faptului ca local sunt ignorati de conducerile teritoriale fiind promovati in capitala numai amicii.

    Presedintele Basescu va fi fortat in curand sa o delege pe dna Udrea prim-ministru si cred ca ptr PDL e singura persoana ca ar putea tine in mana, acum, un guvern profesionist.