Turismul romanesc: O poveste fara de sfarsit

Ieri, am fost la Berlin pentru cel mai mare târg de turism din lume. Sunt expozanţi din 180 de ţări, iar numărul vizitatorilor în 2010 s-a apropiat de 200.000. În plus, Germania este una dintre ţările ţintă ale strategiei de marketing turistic pe care urmează să o punem în aplicare.
Am avut câteva întâlniri extrem de importante cu reprezentanţii celor mai importanţi tour-operatori europeni: TUI, ITS şi TUI Nordic. Cu primii doi am vorbit despre continuarea colaborării, cu TUI Nordic despre începerea efectivă a operaţiunilor pe litoral.
Discuţiile au fost destul de tranşante. TUI chiar a vorbit despre posibilitatea să se renunţe la colaborarea cu România, din cauza preţurilor foarte mari cerute de hotelierii de pe litoral pentru serviciile oferite. Şi aveau dreptate. Preţuri ca în Grecia şi Cipru, dar cu servicii inferioare.
În condiţiile ofensivei noastre de promovare a turismului, ar fi fost un semnal extrem de prost. Până la urmă, apreciind eforturile făcute de MDRT pentru promovarea turismului şi progresele în dezvoltarea infrastructurii, s-a mers pe varianta continuităţii.
Semnalul rămâne însă: trebuie ca hotelierii de pe litoral să-şi schimbe mentalitatea. Acelaşi lucru pe care l-am spus şi eu la Mamaia acum aproape o lună. Dacă vrei creştere, nu poţi să te bazezi numai pe piaţa internă, pe turismul de week-end şi să practici turismul la negru. Dacă vrei să atragi străini, trebuie să-ţi îmbunătăţeşti serviciile şi să măreşti sezonul. Cu hoteluri deschise de la jumătatea lunii iunie, până la 1 septembrie, turismul litoral nu se va putea bate nici măcar cu Bulgaria.
Turismul litoral de la noi nu se va dezvolta atât timp cât parteneriatul dintre MDRT şi hotelieri nu funcţionează. Din partea noastră, există toată disponibilitatea. Acelaşi lucru trebuie însă să-l facă şi cei de pe litoral, dar şi administraţiile locale. Nu vreau în niciun moment să impun eu dezvoltarea staţiunilor de pe litoral, dar nici nu voi lăsa ca plajele româneşti să fie tratate ca simple loturi de pământ pe care se poate construi orice şi fără respectarea condiţiilor legale.
Dat fiind faptul că acest mesaj nu este transmis de mine, ci de TUI, cred că administraţiile locale şi hotelierii de pe litoral ar trebui să priceapă că e nevoie de o schimbare a mentalităţii.
În altă ordinde de idei, mulţi dintre cei cu care m-am întâlnit ieri la standul ţării noastre îmi spuneau că este unul dintre cele mai frumoase de la târg. Semn că străinii apreciază mai mult munca depusă de MDRT decât o parte a mass media româneşti. Am discutat şi despre brandul turistic, care este foarte apreciat în afara României.
De altfel, deşi nu s-a văzut în presa de la noi, România a primit premiul de excelenţă la Târgul de Turism de la Munchen din februarie anul acesta. Distincţia care ne-a fost acordată nu era una uzuală, din care se oferă cu zecile la astfel de evenimente. Ea este specială şi acordată destul de rar – ultima dată a fost în 2007. Ceea ce înseamnă că atribuirea premiului de excelenţă României nu a fost un demers de curtoazie.
Oamenii cu care m-am întâlnit ieri m-au întrebat şi de întârzierea demarării campaniilor de promovare a României pe care eu le-am anunțat de ceva timp. Răspunsul este deja enervant. Din cauza procedurilor de achiziții şi a practicilor ofertanţilor de a tergiversa adjudecarea licitaţiilor pe care nu le câștigă. Asa se face că durează luni de zile până putem începe o acțiune de promovare, timp in care trece perioada potrivită, pentru că turismul înseamnă sezonalitate, şi nu poți promova litoralul în iulie ori sărbătorile de iarnă în martie.
Sunt lucruri şi mai hilare. Multe acţiuni necesare, dar care nu mai pot fi făcute în termene legale, de mică dimensiune este adevărat, le finanţez personal sau căutam sponsorizări, cum a fost situaţia chiar la acest târg. Am plecat cu bani de acasă pentru a oferi o recepţie partenerilor noştri, decisă pe ultima sută de metri, dar care, până la urmă, a fost înlocuită de un eveniment comun cu alte ţări participante.
Una peste alta, se întâmplă şi lucruri pozitive când vine vorba de turismul românesc. Şi toți cei care ne cunosc ţara spun că ar fi păcat sa nu profităm de ceea ce avem!

169 thoughts on “Turismul romanesc: O poveste fara de sfarsit

  1. Doamna Ministru, daca vreti sa faceti intr-adevar ceva pentru imaginea Romaniei in randul strainilor de rand (potentiali turisti, care nu cauta in mod expres date despre noi la biblioteci), poate incercati sa faceti ceva cu programul tv Romania International. de multe ori, aflata in vacante in strainatate dau pe acest post, care, va spun, e de neprivit. ma gandesc cu groaza ca poate si alti turisti (straini) vad din intamplare ceea ce vad eu : fime vechi, de obicei cu oameni de la tara, case darapanate, femei cu basmale , carute pe drumuri desfundate, santiere comuniste, cu masini care au iesit din uz. nu cred ca cineva isi va bate capul sa afle daca imaginile mai sunt de actualitate. apoi vin stirile cu spanzurati , violatori, sate neelectrificate, babe pe la porti….ce strain credeti ca ar da bani sa vada asa ceva?! cum am putea apoi sa-l convingem ca avem apa in casa, electricitate, furculite? printr-un spot?! stiu ca postul respectiv se adreseaza in principal romanilor plecati, dar cred ca si pe ei ii deprima.credeti-ma, e de neprivit! eu cred ca Romania e altfel decat se vede in televizoarele din hotelurile altora. daca specialisti din TVR nu pot face mai mult ( sunt platiti din banii nostri!!!) , mai bine sa fie inchis.inchei cu rugamintea de a va uita macar jumatate de ora, apoi intrebati-va daca ati da vreun ban sa vedeti o tara ca aia. va multumesc

  2. In ultimi 20 de ani turismul +sportul a fost inlocuit cu singurul lucru mediatizat footbalul. Era si timpul sa aratam ca ne place si avem si alte preocupari (facute cu placere) turismul. Nu le-am pus in balanta, dar le-am apreciat pe toate la adevarata lor valoare. Depinde cum privim, cand si cine priveste)……..Ma bucur ptr initiative si consider ca,,e bine sai mai tarziu, decat niciodata”

  3. Aveti o misie foarte grea, aproape imposibila, in conditiile in care preturile din Turcia, Macedonia, Albania, Spania, coasta Dalmatiei si chiar Grecia sunt mult mai mici si serviciile mult mai bune. Nu vine nimeni sa-si rupa masina prin gropile Romaniei, sa fie amendat de politisti mojici, injurat de chelneri insolenti, sa fie inconjurat de puradei murdari, sa vada oameni care scuipa pe jos sau mananca seminte. Romania e comparata cu India la gradul civilizatiei, dar India e vasta, are multe zone exotice, nu e reprezentata doar de Panjab. Nu aveti nimic specific romanesc de oferit; nici macar mancarea nu e specific romaneasca. Va trebui sa ocoliti extravagantele turistice si sa exacerbati normalul. Ordine, curatenie, amabilitate, discretie etc., toate la extrem.
    Nu aveti o colaborare buna cu celelalte ministere. Guvernul nu e unitar. Agricultura nu ajuta agroturismul, ministerul transporturilor incepe si nu termina nimic, ministerul culturii nu dezvolta proiecte culturale, ministerul administratiei si internelor ne-a transformat intr-un alt Egipt cu stirile alarmiste despre vamesi hoti si politisti revolutionari, ministerul sanatatii nu are altceva de facut decat sa se certe cu medicii de familie si sa comaseze spitale, in loc sa se ocupe de statiunile balneare… Sunt mult prea multe de spus. Poate ar fi bine sa vindeti hotelurile de pe la Olimp, Saturn, Venus sau Mangalia camera cu camera.

    • Remarcabil comentariile dvs, dle Albu Ferdinand… Cred ca lumea de pe la noi a uitat rolul criticii cu caracter constructiv, probabil molipsita de oliticieni. In plus, cred ca ati identificat in cateva secunde si cauzele si solutiile redresarii turismului in Ro, nu am auzit pe nimeni pana acum (nici macar pe EU) vorbind atat de clar si esential. Capra raioasa nu prea face casa buna cu turismul, aveti dreptate…

    • @ ALBU FERDINAND, JUDEX
      Atmosfera sugerată este similară celei din filmul Borat. Uneori, trebuie să ducem percepția realității în zona grotescului și să exacerbăm ilar defectele individuale sau de grup ale nației, doar astfel putem gândi, poate, strategic și interdisciplinar cu centrare pe educație,lege și respect, nu doar punctual, cîrpind pe ici pe colo să nu ni se vadă lenjeria murdară.
      Totuși, România, în ansamblul ei, are și zone de paradis, pensiuni agroturistice de calitate, oameni primitori și bucătărie tradițională. Noi, încercăm, uneori, să ne prostim, pervertindu-ne gusturile, forțând asimilarea unor rețete culinare de peste mări și țări bazate pe gustul DULCE (bleahh), de pleci de la masă flămând. 🙂 Evident că snobismul ancestral, un alt ,,brand” de țară, nu ne lasă să ne strâmbăm, ci vom arbora în public un zâmbet larg și forțat de satisfacție(a se citi grimasă), după care, într-un moment de neatenție, fugim la toaletă. 🙂
      Mie (nedându-mă în vânt după exagerări), imi repugnă fetișizarea străinătății. Am fost în Grecia, în insula Corfu și vă mărturisesc că nu cred în reîntoarcerea acolo, multă vreme: hotelul Potamaki de 3 stele era de 2, plaja (îngustă și cu pietre) nu era plajă, apa supersărată îmi tăia respirația și-mi lăsa pe piele senzația că am fost invadat de mii de furnici, după uscare. Iar costurile reale? Mult mai mari per total sejur decât pe litoralul românesc. Încă nu am atins prețul la kilogramul de roșii, în România de azi, la nivelul celui din Corfu în 2006.
      E adevărat că serviciile la Zorbas Taverna erau deosebite, chelnerii dansând sirtaki pentru clienți. 🙂
      În concluzie, nu voi da niciodată apa Mării Negre (moderat de sărată) cu nisipul ei nici grosier dar nici nămolos (ca la Sidari), mai ales de la Costineștiul studenției mele, pe all-inclusive-ul toxic din complexele moderne din oțel, sticlă și beton în care aerul condiționat îți mută fălcile iar grăsimile și alcoolul curg în valuri prin arterele noastre.

  4. mda, tot dau tircoale acestor discutii interminabile, ma tot duc pe litoralul romanesc…nici nu stiu daca nu e mai bine sa-l pun intre ghilimele…observ discursurile dumneavoastra si ale altor angajati ai ministerului…nu cred ca e vorba de altceva decit de rea vointa sau o nepricepere crasa…ca sa-i zic frumos. Aia de la mare se lauda ca e japca pe fata. Ca le luati terenurile,ca le faceti legea acolo. Pe de alta parte…”statiunile” sunt chestii ingrozitor de scumpe si de prost gust, pline de cocalari sau de oameni care nu stiu unde sa se duca in alta parte.Sau de nostalgici. Nu exista o strategie de dezvoltare, nu exista o strategie de promovare, de schimbare,etc. Nu exista viziune! Ce inseamna banii aia de care vorbim atunci cind sunt aruncati pe fereastra? Nimic! Sau se duc prin ong-uri ale unuia si altuia care sparg banii degeaba…Romania e in pragul falimentului turistic. Oricine merge pe afara vede ce se intimpla acolo, vede pe ce se duc banii, simte “ceva”! Te intorci aici si vezi aceeasi comunicare obosita, de anii 80-90, fara substanta, fara ceva atragator, fara un concept in spate. Vorbele goale nu tin log de concept. O analiza SWOT facuta dupa ureche de oameni care habar nu au cind si cum se face nu ajuta cu nimic; ba da, scuze, ajuta la un dosar aranjat,probabil, ca sa mai traga cineva niste bani …O sa vina o alta vara…goala si searbada pt turismul romanesc. Si apoi o iarna penibila cu 2 pirtii si trei masti de Maramures…pacat…

  5. Doua stiri mari astazi:
    Felix turnator-se stia
    Primul ministru erou-bine ca stim

    • La un moment dat, Mircea Dinescu spunea ca se simte frustrat ca nu-l mai urmareste nimeni. Din cauza asta, a ajuns in postura ridicola de bucatar la ziua lui Marian Vanghelie. Sa apara si el la televizor. Cred ca Dan Voiculescu e important pentru ca ii acordati prea multa importanta. Daca l-ati lasa la mana justitiei si nu l-ati mai pomeni atata, ar deveni si el un frustrat si, dupa un timp, ar disparea si de pe propriile lui ecrane.

  6. Sint multe de facut in turism ,nu toate depind de dv, dar va apreciez efortul si stradania de a incerca sa fim prezenti la un tirg de o asemenea importanta. Va rog si va propun sa dati o atentie mai mare turismului balnear. Sint din Baile Govora, o statiune cu un potential terapeutic excelent, mai ales pentru copii. si ar fi minunat daca ne-ati vizita ca sa va convingeti.Ce vreau sa spun este ca nu numai pe litoral trebuie sa vina cei de la Tui, si sa le facem si alte oferte. Va multumesc lili Florescu

  7. 2. Toate interceptările care fac parte din probatoriile parchetelor, se efectuează, conform legii, numai de către SRI, la solicitarea procurorului, în baza unui mandat emis de judecător;
    3. SRI este OBLIGAT prin lege, să prezinte periodic CSAT, Președintelui, Primului Ministru și președinților celor două camere ale Parlamentului, note informative sau compilații cu referire la evenimente importante, care să poată constiti un suport de prevenție la factorii de risc ce pot pune în pericol siguranța națională;
    ……………….
    ZeV ..Tocmai posibila nerespectare ale acestor doua puncte ma fac sa am dubii in ceea ce priveste moralitatea celor care ne conduc …de 20 de ani si pana in prezent …Interpretarea “sigurantei nationale” dupa criterii stabilite de catre cei de la putere…criterii arbitrare care pun in miscare SRI si tehnica detinuta de aceasta institutie … Find o institutie speciala in interiorul careia ierarhiile sunt definite de grade si functii aceasta institutie trebuie sa execute ordinele …
    ma ingrijoreaza si cei maturi sau batrani proveniti din vechiul sistem ceausist ..politiceni si lucrator SRI …astept ca tineri politicieni si lucratori SRI de azi sa le ia locul si functiile ….
    In baza unui mandat emis de un judecator ….corect ..dar cand si cine il arata celui urmarit,filat ,interceptat daca in decursul unui proces inculpatul il solicita si mai ales dupa o cercetare finalizata cu NUP? Sau la solicitarea unui cetatean care nu e nici urmarit penal ,nici cercetat si nici invinuit dar care stie ca a fost supravegheat de catre SRI….Cine ii repara moral stresul la care a fost supus ,si pe ce baza poate actiona in instanta institutia procurorului sau a SRI ?
    Sunt doar intrebari retorice ….

    • @cmoro
      Mă bucur că pui întrebări retorice, pentru că acestea nu implică, cu necesitate, răspunsul altcuiva de la care nu aștepți nimic, mă scutești și pe mine de un efort inutil, sper ca, în timp , să-ți găsești singur răspunsurile potrivite și adecvate liniștii tale interioare. 🙂

  8. Ceea ce am scris deja s-a demonstrat….Dna Elena Udrea este mult mai inteligenta si deschisa la dialog decat multi din cei care posteaza aici …in legatura cu Antena 3 si Realitatea care au prezentat doar pozitia TUI fata de operatorii privati din turismul romanesc si fata de administratiile locale din zonele turistice …fara nici o critica directa la adresa MDRT sau a ministrului Elena Udrea ….
    Voalat televiziunile respective faceau trimitere la MDRT si ministrul Elena Udrea ..dar atat ….deci nici un motiv pentru vreun proces intentat respectivelor televiziuni …comentariile tendentioase si trimiterile voalate nu se incadreaza juridic ca probe intr-un proces….nici nuantele colorate politic

  9. Am fost si eu in Berlin…TUI ce zice?Cand ne trimite tursiti?Dar merita sa vina in Romania?
    @Zev,in 2009 pretul benzinei era 2.7 lei/l…acum cat e? “un fleac,i-am ciuruit”.Am inteles acum,i-a ciuruit si pe cei ce l-au votat.
    Spui ca esti membru pdl,dar de ce nu faci nimic ca sa nu se mai scumpeasca acesti carburanti?E usor sa pui in carca altora…e vina voastra 100%.
    In urma cu 6 luni cartofii erau 1 leu/kg,acum cat sunt?3 lei/kg?Tot de la carburanti.Portocalele sunt mai ieftine decat merele romanesti.De ce?

    • @balbeck
      Am spus și repet, nu sunt și nu voi fi niciodată membru PDL. Vrei să repet asta zilnic ? 🙂
      Probabil că, dacă aș fi, m-aș comporta ca rasputin, de altfel un foarte simpatic coleg de blog: Jos Blaga hihihi…sus Udrea hopaaaa…jos Falcă brrrr…sus Monica oooooo..și tot așa. 🙂
      PS
      Repet, prețurile la alimente vor crește inevitabil, mai mult sau mai puțin, în continuare…și în România, dar și/pentru că, în restul Europei . ESTE CRIZĂ MONDIALĂ DE ALIMENTE ÎN DEZVOLTARE.
      Și asta, chiar dacă vom schimba guvernele ca pe ciorapi. Să dea Dumnezeu să nu crească prețurile exponențial, că ne-am ras….vom veni la piață cu sacoșa plină (cu lei mititei) și vom pleca cu ea, (aproape) goală. 🙂

    • blablabeck,
      tu ai mai mult de cinci ani ? Vroiam sa te felicit pentru ca stii deja sa scrii. Despre continut, insa, ma abtin. Sa asteptam mai intai sa ajungi la scoala, apoi poate ai sa faci in asa fel incat sa fii chiar admis la Spiru Haret (desi poate deja ai terminatla astia, la ID…)

  10. In roma se gaseste telemea romaneasca.Se gasesc carnati romanesti,etc.Dar romanii de acolo se plang ca aceste produse sunt foarte scumpe.De ce sunt scumpe asa?Produsele romanesti au ajuns sa fie foarte scumpe?

  11. Acciza reprezinta peste 65% din pretul carburantilor.In ucraina e mult mai ieftina benzina.Oamenii se duc si iau benzina din ucraina.
    Pretul barilulului a scazut,dar pretul carburantilor creste si guvernului nu ii pasa.Mai e si arogant cu presa.

  12. Încă o dată se dovedește că opoziția, de altfel un monument de incompetență și impostură, mizează pe ignoranța cetățenilor, pe care, ca de obicei, are tendința să-i subaprecieze. Deh, mentalitatea politrucă dublată cu cea de chiulan/fustan/giu adânc înrădăcinată în mințile exaltate ale lui Ponta și Antenescu, nu le permite să vadă dincolo de lungul nasului. E adevărat că, nasurile din dotare, li s-au tot lungit datorită promisiunilor, calomniilor, scenariilor și amenințărilor nesfârșite care au dat în foc prin 2007-2008 și este greu să vezi la o distanță atât de mare. 🙂
    Despre ce vorbesc (mă veți întreba) ? ….
    Iată, despre celebra nouă moțiune de grădiniță.
    Pe lîngă textul ilar al acestei maculaturi pentru care ,,a murit” un arbore degeaba de prin pădurile patriei, domnii de la USL, au depus….PROPRIUL proiect de Cod al Muncii . Nimic neobișnuit, veți spune, doar este normal ca opoziția să manifeste responsabilitate și să eleboreze strategii, proiecte, sau pachete de măsuri alternative.
    Problema apare, atunci când ai curiozitatea de a citi acest document….ce constați în atare situație ? Că ..varianta opoziției de Cod este un COPY PASTE al proiectului guvernului, cu mici corecții la intervalele (în zile) care se regăsesc în aliniatele din cuprinsul legii. Și mai e ceva, se elimină intervalul de max. 45 de zile în care angajatorul este obligat să reagajeze un salariat în urma unei concedieri colective. APĂ DE PLOAIE ! Angajatorul privat schimba profilul de activitate, fișa postului, nivelul de instrucție necesar, pentru că nimeni nu are dreptul să-i bage pe gât unui angajator privat o lepră incompetentă care-i produce pagubă . Așa este, întradevăr, la stat, deși sper că nu pentru multă vreme.
    În fine, dacă acest cârd de arlechini obraznici, chiar vor obține voturi suficiente în 2012, pentru ,,a dansa o vară” , atunci înseamnă că această nație poartă întradevăr blestemul greu al Ceaușeștilor asasinați mișelește în prima zi de Crăciun.

    • erata….Angajatorul privat poate schimba profilul de activitate…

  13. cititi oltnews.ro- valcov il sprijina neconditionat pe blaga. are de ce

  14. Am cateva intrebari/comentarii/propuneri pentru doamna E.Udrea.
    1. Scrieti ( citat sintetizat) :”Campaniile de promovare a Romaniei SUNT INTARZIATE DIN CAUZA PROCEDURILOR DE ACHIZITII si a contestatiilor”.
    Comentariu. Daca la noi sunt intarzieri,iar la altii nu sunt, logic ar fi sa adoptam legi similare cu ale celor la care NU SUNT INTARZIERI.Cine ne impiedica sa facem asta?
    2. Daca hotelierii de pe litoral “nu-si schimba mentalitatea”, ar trebui ” ajutati” sa o faca. Si “ajutorul” ar consta in concurenta. In tarile U.E. functioneaza si puternice societati comerciale la care statul este actionar majoritar ( Renault este unul dintre exemple).Si la noi mai sunt inca vreo cateva astfel de s.c.,care merg pe profit.Nu s-ar putea infiinta, PE BAZA UNUI STUDIU DE EFICIENTA, o societate cu profil turism-litoral , la care statul sa fie actionar majoritar,si care sa aplice tarife si servicii atractive? Actiunea ar fi de durata si ar impune efort financiar, dar cred ca trebuie sa ne dezobisnuim de a privi lucrurile doar de azi pe maine.
    3. SAU POATE CA NU NE PUTEM “BATE” IN LITORALE,CU ALTE TARI CARE AU CLIMA MAI BUNA, si atunci solutia ar fi sa promovam turismul international in alte domenii ( de care s-a amintit si cu alte ocazii):Delta, Statiuni Balneare, Manastiri, Cetati Sasesti,etc. Sunt destule tari care nu au litoral, si au turism foarte bine dezvoltat.

  15. Buna ziua,

    Sunt Belgian si am stat 4 ani in Romania care o cunosc de 15 ani, acum sunt stabilit in Germania si sunt de acord ca mai e ceva de facut ptr a promova Romania. Am destul de idei/proiecte care trebuie sa le discutam in private via email. Romania nu e inca cunoscuta la valoara sa, si merita sa fi promovata cit mai mult. Am primit mai multe email la cabinet Turismului fara raspuns… Cu stima

  16. Si nemtii au fost educati tot de legi! Dupa 50 de ani devine un mod de viata!

    Legi, proceduri stricte de acordare/ reinnoire a licentelor, evaluari tip “mistery shopping”, iar cel care decide acordarea licentelor/ calificativelor sa fie direct raspunzator, penal. Cum este verificatorul unui proiect de rezistenta in constructii.

    Cat priveste turismul “la negru” este cat se poate de simplu: te-am prins cu turisti fara inregistrare, ai pierdut dreptul sa mai faci turism. PENTRU TOTDEAUNA!

    Dar vii si cu masuri legislative si fiscale care sa sustina turismul, ca asa e corect! Asa cum Legea Silvica e stat in stat, si Legea Turismului ar trebui sa beneficieze de cel putin atata vigoare. Caci vorbim despre o industrie strategica pentru Romania!

  17. @Mădălina, bună dimineața, cred că un comentariu pe care l-am scris pentru domnulAlbu Ferdinand și/sau Judex, iar a ajuns prin cosmos. 🙂

    Administrator:
    Nu era in cosmos ci in spam. L-am recuperat 🙂 .

    • Si de ce i-l ceri lui Mădă dacă a ajuns în cosmos? Ce vină are ea? Sau vrei s-o trimiţi într-o călătorie de plăcere?

    • @SILVER, Buna dimineata 🙂
      ..Pentru ca nu eu sunt administratorul blogului.

  18. Lăsaţi d-nă hotelierii şi preţurile .Faceţi lege de administrare a plajelor,care să permită investiţii pe termen lung,terminaţi autostrada,drumurile şi parcările,extindeţi terminalul la aeroportul M.K. şi daţi vize turistice in aeroport,etc.

  19. @Blogul, este (și cred că trebuie să fie) , și o sursă de informare, nu numai un amalgam de puncte de vedere mai mult sau mai puțin speculative, mai mult sau mai puțin partizane, preluate de la tonomate denigratoare din presă, menite să inducă teamă, confuzie și neîncredere. Și mai ales, informarea trebuie să fie comparată și bazată pe date reale/actualizate permanent, pentru a fi și realistă.
    Hai să vedem, ce ne mai spune RadioRomâniaActualități:

    ,,Carburanţii s-au scumpit în toate ţările membre ale Uniunii Europene, fără excepţie, de la începutul anului până acum.
    Luând în calcul sortimentul de benzină 95 fără plumb, de la începutul anului şi până în prezent, cea mai mare scumpire a avut loc în Irlanda, şi a fost de aproape 10%. Un litru de benzină a ajuns să coste, în medie, 1,44 euro. Pe locul doi se află Ciprul, cu un procent de scumpire de 7,48%, preţul de aici fiind însă unul dintre cele mai mici de pe tot continentul: 1,21 euro pe litru. Podiumul este completat de Bulgaria, cu o scumpire de 6,99% în primele trei luni ale anului, procent care a dus preţul de la pompele vecinilor noştri la 1,20 euro pe litru, cel mai mic nivel din Uniune. La polul opus, benzina s-a scumpit cel mai puţin în Polonia, cu 1,91%, urmată de Belgia, cu 2,20% şi Malta, cu 2,29%. În România, benzina s-a scumpit cu 2,97% în primele trei luni, procent cu care se află aproape de coada clasamentului scumpirilor. În euro, preţul mediu la pompă este de 1, 203 euro pe litru, al doilea cel mai mic preţ din Uniunea Europeană. Notă: Au fost luate în calcul preţurile Oil Bulletin, în euro şi cu toate taxele incluse, din datele de 3 ianuarie şi 7 martie.”

    • PS
      Dimineața, la ora 7.00, eram în mașină, blocat în trafic. Și asta într-un oraș de provincie, al unei zone (aproape) defavorizate din nord-estul României.

  20. Un zâmbet la cafea 😆

    Un reporter vine intr-un sat uitat de lume sa faca un reportaj, dar… Satul gol… Doar undeva, la o poarta, o batrana pricajita, impovarata de ani, statea pe banca.
    – Saru’mana, mamaie, da’ unde sunt femeile din sat?
    – La caminu’ culrural, maica, sa-nvete limba engleza…
    – Da’ barbatii?
    – La caminu’ cultural, maica, sa-nvete limba engleza…
    – Bine, da’ copiii? Unde-s copiii?
    – La caminu’ cultural, maica, sa-nvete limba engleza…
    – Da’ matale de ce nu te-ai dus sa inveti limba engleza?
    – Because I speak English…

  21. Am fost asta vara in excursie prin tara si am constat cala pensiuni e placut si politerea e la ea acasa.Din pacate daca iesi din pensiune si te plimbi prin localitate dai peste mizerie si nepasare iar asta nu tine de ministerul turismului ci de bunul simt pe care multi nu il au.Dacanu incercam singuri sa ne schimbam nici toata armata NATO nuosa poata face curat dupa noi.

  22. @
    Albu Ferdinand

    La prima vedere constatarile Dvs sunt evidente si nu pot fi imputate in exclusivitate Doamnei Elena UDREA si nici atat Guvernului Emil BOC.

    Romania “preluata” pe la spate de echipa lui Ion ILIESCU (majuscule) a fost torpilata pe acest drum a DISTRUGERII TOTALE.
    INCOMPETENTA si MEDIOCRITATEA acestora au adus tara unde se gaseste.

    Minuniile nu pot fi facute imediat, incercari s-au dorit inca din guvernarea lui TARICEANU care au esuat din cauza CIUMEI BRUNE a lui ILIESCU & nASTASE, chiar si in guvernarea pdl & psd s-a tentat redresarea dar CIUMA BRUNA a castigat prin manipularea NATIUNII.

    NATIUNEA trebuie sa-si plateasca factura.

    Dar sa nu fim peseimisti, ROMANIA este pe drumul bun, modul in care isi va gestiona cheltuelile statului mai precis cum vor fi implementate noiile legii succesul ROMANIEI nu se va lasa asteptat.

    CIUMA BRUNA trebuie demascata si izolata.

    Eforturile facute de Presedintele ROMANIEI sunt apreciate in lumea intreaga, se poate vorbi de o RENASTERE a ROMANIEI.

    Aceasta RENASTERE incepe cu insanatosirea STATULUI ROMAN.

    Cordialement

  23. Intrucat firele se succed cu repeziciune, lucru bun caci rezulta ca dna Udrea are o activitate sustinuta despre care ne poate spune multa, totusi imtamplandu-se si lucruri grave si importante la o scara mai ampla revin cu o postare care poate ca nici nu a fost observata;

    Dna Udrea,

    Ieri am postat acest text pe mai multe bloguri si desigur ca si aici, dar simt nevoia sa-l repet:

    Timpul nu are rabdare cu noi, asa ca eu am actionat, caci am trimis ministerului muncii, centralelor sindicale si patronale ( ca si acum o luna) textul de mai jos, in speranta ca la fel cu corectia pe care am adus-o eliminarii art 33, sa aduc ceva si la art 84.

    Stimate Domnule Ministru secretar de stat Mocanu,

    Referitor la modificarile propuse de guvern la CM si asupra carei prime variante am facut si am trims ca si acum observatii tuturor factorilor din CES, am constatat ca atunci mi-a scapat poate cea mai grava modificare a CM si anume eliminarea referirilor la contractele pe perioada determinata de la art 84 prin eliminarea acestuia fara nici-o prevedere compensatoare asa cum ati facut cu art 33 care dupa ce ca si 84 a fost complect eliminat poate si datorita observatiilor mele a fost inlocuit cu angajari de proba limitate la o durata totala de un an.
    Mentionez ca actulul art 84 (1) prevede:
    Art. 84. – ”(1) La incetarea celui de-al treilea contract individual de munca pe durata determinata, prevăzut la art. 80 alin. (4), sau la expirarea termenului prevazut la art. 82 alin. (1), daca pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata.” (Legea nr. 371/2005)

    Neexistand nimic care sa oblige angajatorul sa limiteze pentru un anume post angajarile pe o perioada determinata a caror durata maxima ati crescut-o la 3 ani este posibil si perfect legal ca un angajator sa tina un post pentru angajari pe o perioada nedeterminata fara nici-o sanctiune si deci legea sa devina neconstitutionala angajarea pe perioada determinata sa devina in fapt regula si nu cea pe perioda nedeterminata care va deveni exceptia, anuland astfel un pilon principal de echilibrare a relatiei angajator -angajat si care conexat cu ceea ce va fi art 72 al(2) va duce potential la o pozitie discretionara a angajatorului in raport cu forta de munca si care daca se va transforma in fapt nu va implica nicio restrictie legala.
    Propun pentru corectare urmatoarea formulare ptr art 84:

    Art. 84. – ”(1) La incetarea celui de-al treilea contract individual de munca pe durata determinata, prevăzut la art. 80 alin. (4) si/sau (5), sau la expirarea termenului prevazut la art. 82 alin. (1), daca pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata.Modificarea fisei postului neputand fi folosita ca modalitate de a ocoli legea ”

    (2) sa ramana cum este caci are sens si prevede cazurile de eliminare a art 84 (1).

  24. Un razboi cu hotelierii e un razboi fals. Se desfasoara pe planuri diferite. In acest caz, ministerul turismului detine puterea, iar hotelierii nesimtirea, care ii face sa se simta siguri pe ei. Razboiul acesta nu trebuie sa se desfasoare nici intre hotelier si turist, cum se intampla acum, ci intre hotelieri. Din cauza asta avem principiul liberal al liberei concurente. Desi nu avem o lege a falimentului, care chiar ca e inutila, hotelierul care practica preturi nesimtite da faliment. In acel moment, ministerul turismului, ca reprezentant al statului, poate cumpara hotelul, il poate revinde sau il poate administra mai bine. Statul roman e cel mai prost capitalist dintre toate statele Europei. Daca statul, cu guvernul si ministrii sai, nu da dovada ca a inteles legile capitalismului, nu le poate impune celorlalti, printr-o legislatie coerenta. Hotelierii care se razboiesc cu doamna Udrea nu sunt capitalisti, ci parveniti, care nu au habar de legile economice, actioneaza anarhic si se mai si lauda cu asta. In general, acestia provin din fosti chelneri sau gestionari ai sistemului ceausist. Intr-o anarhie economica, orice stat, prin reprezentantii ei, e obligat sa intervina. Nu te porti cu manusi in cazul nesimtitilor. Ii lasi sa fiarba in cadrul legal si le tai orice fel de favor. Daca a desfiintat medicina de familie dintr-o trasatura de condei sau l-a schimbat pe prefectul Doljului ca i-a facut pe olteni hoti din nastere, inseamna ca are putere. Totul e sa nu o foloseasca aleatoriu.

  25. PSIn completare:

    Eu doar am prezentat o filozfie de abordare ca sa nu transformam Romania in tara angajarilor pe durata determinata cum eram gata, gata s-o transformam in tara angajarilor de proba si poate ca daca nu interveneam asa se intampla?. ..:)Si nu se poate nega ca asta se intentiona in primul draft, ceea ce demonstraza o suficient de mare ticalosie sau prostie si neglijentza la elaboratori

    Dar e log si de negociere odata principiul echilibrului admis adica pastrandu-se art 84, se poate negocia daca acel termen maxim de la care ar fi obligata ori desfiintarea de post ori angajarea definitiva, sa se introduca un prag de timp superior astfel de ex:

    Art. 84. – ”(1) La incetarea celui de-al treilea contract individual de munca pe durata determinata, prevăzut la art. 80 alin. (4) si/sau (5), sau la expirarea unui termen cu 24 luni mai mare decat cel prevazut la art. 82 alin. (1), daca pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata.Modificarea fisei postului neputand fi folosita ca modalitate de a ocoli legea ”

    Asta va duce la 5 ani timpul in care pe un post se pot face angajamente pe termen determinat ceea ce cred ca este suficient.

  26. Am fost si eu pe aeropotul din Tokyo…
    tot vad la tv o pasarela din centrul orasului Tokyo.Am mers pe ea.Acum sunt sute de oameni pe ea.Cica sute de mii de oameni sunt evacuati din Tokyo.
    E rau ca s-a produs,dar e bine ca nu m-a prins acolo.M-am plimbat si cu trenul shinkansen.

  27. @ Repet ceea ce am comentat și propus nu de mult , cu destinație directă către ion adrian, dar (și mai ales) către autoritățile locale ale unui București (penibil de pestriț dpdv politic) și către minstrul MDTR:
    Abandonți fanteziile electorale gen autostrăzi suspendate (sau îngropate) și acordați atenție mutării temporare a proprietarilor din blocurile cu cel mai ridicat risc seismic, iar clădirile afectate să fie demolate și refăcute de la fundație.
    Altfel, vom da din colț în colț pe sub moloz, iar peste 30-40 de ani vom păstra din nou un moment de reculegere în memoria sutelor de victime ale unui cataclism devastator, invocând totodată pronia cerească pentru a ne apăra de rele.

    • PS
      ….iar contractele de muncă pe durată nedeterminată se vor închide prin certificate de deces. 🙂

  28. Un 😆
    – Draga mea, daca vor creste preturile asa ca acum, in doi ani vom merge la cersit.
    – De la cine?…

    • ***Doamna E Udrea – ştiu că nu sunteţi economist dar sunteţi în guvern şi ar trebui să ştiţi să răspundeţi la întrebarea de ce se scumpesc totuşi, în fiecare zi, produsele, şi mă refer la cele alimentare pentru că, din nefericire, suntem astfel alcătuiţi ca să mâncăm de trei ori pe zi? Guvernanţii ies şi spun că mărirea de preţuri nu se justifică. Acelaşi lucru îl spune şi domnul Isărescu dar comercianţii, de parcă ar avea autism, fac ce ştiu ei că se practică, de 20 de ani, măresc preţurile.
      1. euro stă pe loc sau are nişte fluctuaţii care nu afectează;
      2. la noi, de 20 de ani, preţurile sar toamna şi primăvara, indiferent de moneda de referinţă şi asta se întâmplă din cauza sărbătorilor.
      E obligatoriu, pentru comercianţi, să facă acest lucru şi acum, când românii sunt încă afectaţi de măsurile de austeritate? De ce urmăresc comercianţii să-şi crească profiturile condamnându-i pe români la ştevie şi urzici?
      Ce urmează, doamnă? Ca şi de Paşti să ne uităm la tv-uri, cum politicienii mănâncă şi se distrează şi noi să salivăm? De ce bătaia asta de joc? Vreţi să reveniţi în sondaje la nivelul anului 2008 dar cu ce?

    • @Silver
      Paștele este cea mai mare sărbăttoare CREȘTINĂ, simbolul luminii și speranței renăscute, chiar dacă unii români , adevărați roboței mecanici, abia așteaptă să sufle-n lumânare , la miezul nopții (deși slujba de înviere ține până dimineața) , ca să o taie la masă și să se înfrupte din bucate alese, care mai de care mai plăcut mirositoare, dar și mai …grase. 🙂
      Eu unul am început , de luni, marele post și îți recomand șnițele din soia (fără ou) asortate cu castraveciori murați și salată de varză acră, o ciorbică de fasole și sarmale de post cu ciuperci ( scoase din congelator).
      Miaaamm…..spune-mi poftă bună, că în curând servesc masa de prânz. 🙂

    • Şniţele pe bază de soia… Să le mănânci sănătos… Că eu nu poftesc la masa ta. Ferească Dumnezeu…

      Şi dacă e sărbătoare, cred că şi noi, care am muncit corect şi tot corect ne plătim taxele şi impozitele ca să aibă politicienii salarii de răsfăţ, avem dreptul să sărbătorim, să avem pe masă produsele tradiţionale.
      Eu n-am mai cumpărat carne de dinainte de sărbătorile de iarnă. M-am săturat de cartofi, halva şi gem. Aş vrea şi eu ceva bun de Paşti dar cum? Doar să mă duc la furat dar să pot fura de la unul care are, nu tot de la un amărât…

  29. , BAUTORII DE NECHEZOL,COMPLOTAU IMPOTRIVA ORINDUIRII SOCIALISTE’

    Tonomate,lachei,servitori,suflatori in instrumente de suflat,spalatori de cadavre si fantome comuniste si securiste,si lista de epitete si metafore ar putea continua la nesfirsit,pt ca nu-i asa limba romana este generoasa si plina de surprize,cuvintele in limba romana au valente si greutati de-o varietate greu de explicat.
    Ieri dupa ora 12,odata cu anuntarea verdictului in cazul DAN VOICULESCU,i-am vazut pe acesti mizerabili in toata splendoarea lor,si cind spun mizerabili,de data asta ma refer doar la jurnalisti,pe politicieni ii voi trata mai incolo.
    La trustul INTACT,a fost EMBARGOU ,pe aceasta informatie,CIRPELE LUI VOICULESCU,pur si simplu au stat precum balega in iarba ,tacind si cenzurind aceasta stire care se referea la unul din cei mai inalti demintari ai statului roman,care intr-o anume situatie,ar putea fi temporar pres. ROMANIEI
    Dupa acest episod,credibilitatea acestui trust a cazut la zero,si ceea ce bauiam,acum s-a adeverit-in trustul intact se face jurnalim la comanda,LACHEII,angajati de turnatorul DAN VOICULESCU,scriu la comanda.
    Acesti prostituati,fara pic de moralitate si respect fata de profesie,de fapt sunt niste sclavi,care si-au vindut sufletul acestui diavol.
    celalat trust,Realitatea,a incercat sa reduca pierderile de imagine,ale celor pe care ii sustin,invitind in emisiuni,alti spalatori de cadavre comuniste,care vezi doamne ar reprezenta societatea civila.de fapt alti turnatori si colaboratori ai securitatii.
    Dupa ziua de ieri,lucrurile sunt clare-in acest moment suntem noi,IMOPTRIVA LOR,SECURISTII,MILITIENII,COMUNISTII,TURNATORII……si tot ce a reprezentat un REGIM CRIMINAL.

  30. Si acum sa vedem cum au reactionat cei doi sefi ai U.S,L.pt ca din punctul meu de vedere,evenimentul de ieri a fost un fel de ,PUNTEA MAGARULUI’pt cei doi clovini care au pretentia ca sunt niste oameni politici cu prestanta,cind in realitate sunt niste indivizi gaunosi,niste ,GAOZARI’nu nimk mai breji decit lacheii jurnalisti,poate chiar mai mizerabili,pt ca ei vor sa conduca romania.
    Crin antonescu,se pare ca a pierdut definitiv cel mai pretios lucru pe care un politician il poate avea,Credibilitatea,atirnindu-i de git ca o piatra de moara,alianta cu varanul voiculescu,desi stia cu cine se aliaza,ii pulverizeaza de tot onorabilitatea,facind din el un fel de om de zapada la baza caruia ciinii comunitari isi exerseaza jetul de urina.
    Daca in cazul MUSCA,ANTENESCU,s-a purtat ca un cocos,stiind ca MUSCA NU MUSCA.
    in cazul VARANULUI VOICULESCU,speriat de gura plina de bale a varanului,dar mai ales de muscatura lui,ANTENESCU,a avut comportamentului unui bleg,las,al unei cirpe politice care se sufoca in propia plasa tesuta de el.

    • La Bacau, domnul primar Stavarache refuza categoric alianţa cu mafioţii din PSD. Dacă cedează, ştie că, în 2012, băcăuanii nu-l mai votează.

  31. Felicitari pentru promovarea turismului romanesc si mult succes mai departe.
    Va scriu cateva mici idei pe care poate le aveti deja, dar e mai bine sa le reauziti din nou:
    – TREBUIESC GASITE IN EUROPA, TARILE CARE NU AU GEOGRAFIC CEIA CE ARE ROMANIA: CA GERMANIA, DANEMARKA, OLANDA, BELGIA, FINLANDA, SUEDIA, NORVEGIA ETC.
    – TREBUIE REGLEMENTATA PRIN LEGI, RELATIA STATULUI ROMAN CU ADMINISTRATIA LOCALA CAT SI MAI ALES CU PROPIETARII DE HOTELURI PENTRU CA PRETURILE CAT SI MAI ALES CONFORTUL SA FIE ATRAGATOARE PENTRU TURISTI.
    – LICITATIILE SA FIE DESCHISE PRIN LEGI SI REGULAMNETE ONESTE (TREBUIESC EXCLUSI SPECULANTII) SI PENTRU CEI CU SAU FARA CETATENIE ROMANA.
    – SI NU IN ULTIMUL RAND, TREBUIE USURATA SI SIMPLIFICATA CONSTRUCTIA INFRASTRUCTURII.
    M U L T S U C C E S M A I D E P A R T E !

  32. ,
    LA BLOC,IN SILOZUL COMUNIST’

    Ieri in blocul,de acum celebru,a lui Gogutza,ieri a fost zi de doliu,imediat ce judecatorii I.C.C.J.a scos pe guritza verdictul implacabil,VOICULESCU TURNATOR,A FACUT POLITIE POLITICA.
    Toti locatarii au impietrit in pozitia in care i-a gasit anuntul,au urmat minute bune de reculegere,in care locatarii,vecinii lui gogutza,gogutza insasi,cu chipurile cenusii varsau lacrtmi grele care se rostogoleau pe chipurile lor de bautori de nechezol si mincatori de PETREUSI ,ADIDASI DE PORC,DAR MAI ALES A DELICATETII INCONTESTABILE A PERIOADEI CEAUSISTE-SALAMUL CU SOIA.
    Dupa trista stire care il privea pe dan voiculescu,tot blocul a renuntat la obiceiurile zilnice,nimeni nu mai spiona prin vizoare,nimeni nu se mai uita pe ,GAURA…………………CHEII LA VECINi,pilniile folosite pe post de obiect de asculatere la pereti au fost aruncate sub masa,toata lumea a fost bulversata si adusa in pragul disperari,pina si primarul lor,supraponderalul PIEDONE,a venit in mare viteza sa mai ridice nitzel moralul.
    Jalea a cuprins acest bloc sordid din capitala romaniei capitaliste,justitia si-a aratat in sfirsit noua DENTITIE,curata,ALBA CA ZAPADA,gata sa striveasca orice trup de comunist,TOCMAI BUN DE LUSTRAT.
    Mitul invincibilitatii,BORFASILOR COMUNISTI,ai praduitorilor care niciodata nu sunt pedepsiti pt faradelegile comise s-a spulberat.
    Ma intreb ce se va intimpla cu gogutza,ce azil de ………………..NEBUNI IL CAZA?ori poate de batrini nostalgici comunisti????????????????

  33. Sa va spun cum vad situatia din ultimii ani din Romania:

    O corabie numita Romania pluteste pe mare.
    Sobolanii aflati in interiorul corabiei si care prin hotie si inselaciune ajunsesera la conducerea corabiei, fura din mancare, parti din constructie, geamuri, usi etc, etc.
    Pe mare incepe o furtuna si din cauza asta apa incepe sa patrunda din ce in ce mai mult prin gaurile ramase de unde sobolanii furasera, in interiorul corabiei.
    Corabia ia apa si incepe sa se scufunde.
    Tarmul nu e aproape dar nici departe.
    Sobolanii hoti sar din corabie si-o parasesc asa cum fac toti sobolanii cand corabia se scufunda.
    Cativa oameni curajosi leaga funii de corabie, sar in apa si incearca cu forta dar si cu disperare sa salveze corabia si s-o traga la mal.
    Vantul le loveste fata, le intra in ochi si-n gura, dar ei trag mai departe corabia spre mal.
    La un moment dat pamantul incepe sa se simta sub picioare si asta le da si mai multa forta si curaj pentru a salva corabia.
    Pe mal, sobolanii care parasisera corabia vor sa recapete puterea pierduta prin parasirea corabiei, strigand ca vinovati sunt cei care trag corabia la mal.
    Oamenii de buna credinta, care sunt pe mal si nu au inca posibilitatea sa-i vada pe cei care salveaza corabia, deoarece sunt inca acoperiti de apa, cred ca sobolanii hoti au dreptate.
    Malul se apropie, adancimea apei scade, corabia se ridica incet-incet de-asupra apei iar apa incepe sa curga afara din corabie
    facand corabia si mai usoara si ridicand-o si mai mult de-asupra apei.
    Cei care au tras de franghii corabia incep sa se vada mai bine de pe tarm iar lumea incepe sa-si dea seama ca sobolanii hoti au mintit si-i va aclama pe cei ce-au salvat corabia.

    • @Bingo, domnule Marcel ! 🙂
      Întradevăr, ultimele 5 rânduri din comentariul dvs se suprapun peste varianta ideală de viitor. Deoarece, acesta este încă nescris, orice (în rău) este încă posibil. Din păcate.

  34. Dna Udrea,
    Asa cum am mai spus sunt o admiratoare, felicitari ptr tot ce faceti!
    Sint multe de facut in turism ,nu toate depind de dv, dar va apreciez efortul de a incerca sa fim prezenti la un tirg de o asemenea importanta.

  35. Ma gandeam totusi la facilitati pentru hotelieri, dar si pedepse mai drastice.
    Cu TUI sau fara el pana nu dispar manelele, mucurile de tigari de pe plaja sau pana nu apar facilitati pentru copii nu cred ca are sens sa vorbim despre o relansare a turismului pe litoral. O sansa ar fi nasterea noii statiuni care ar crea un aflux de turisti curiosi. Poate nu suna bine dar cred ca nu ar fi rau sa se clasifice statiunile de pe litoral, iar de ex. Venus, Saturn, Eforie Nord etc sa fie considerate de o clasa inferioara fata de Mamaia, evident cu facilitati si pretentii pe masura (preturi mai scazute dar si avantaje gen zone defavorizate).

  36. Draga doamna ministru Udrea, va scriu pentru ca m-am ciocnit personal de o problema incredibila in urma cu cateva zile, in directa legatura cu turismul. Doream sa investesc in statiunea Voineasa in parteneriat privat-european, pentru ridicarea unei pensiuni de lux.

    Firma de consultanta mi-a spus ca e imposibil deoarece comuna Voineasa este catalogata de Ministerul Turismului ca “STATIUNE DEZVOLTATA”, deci am crezut ca sunt la camera ascunsa si ca cineva rade de mine.

    Doamna Ministru Udrea, comuna Voineasa e un loc in care nu numai ca nu poti sa bei un capucino sau un fresh de portocale, e un loc care nu are nici un fel de legatura cu lumea moderna, parca e scapat din cel de-al 2-lea razboi mondial. A spune ca Voineasa este dezvoltata si nu se mai admit bani si proiecte europene e o stupiditate monstruasa.

    Nu stiu cine din investitorii “protejati’ are planuri mari acolo si sincer nici nu ma intereseaza, dar in conditiile astea e imposibil sa faceti turism de calitate in romania. In conditiile in care mie ca investitor onest imi este refuzat un proiect de turism intr-o zona in care daca vrei sa bei o cafea intr-un loc decent trebuie sa mergi 50 de km pana in cel mai apropiat oras… sa imi fie cu iertare dar e cusuta cu ata alba.

    Voineasa nu e o statiune, nici macar gluma proasta nu e. Sunt oameni sarmani acolo, mineri, carutasi. Cum Dumnezeului e zona dezvoltata !? Dezvoltata e Sinaia, Predeal, Azuga, nu biata Voineasa !

    P.S. Firma de consultanta mi-a spus ca se admit proiecte in Voineasa DOAR pentru modernizarea si extinderea pensiunilor existente. Deci cineva vrea ca EU SA NU construiesc acolo ca sa nu ii deranjez investitia, desi Voineasa arata de tot rasul si nu are nici un fel de legatura cu lumea moderna.

    Poate reusiti sa faceti ceva, desi ma indoiesc.

    Prof. Dr. Traila Angel

    • nici statiunile de pe Valea Prahovei nu sunt dezvoltae. sunt vai de capul lor. Noua ne este de ajuns gradul lor de dotare pentru ca suntem niste turisti prosti. dar dupa ce vezi o statiune din Bulgaria (nu vorbesc de Austria sau Franta) iti dai seama ca ce avem noi sunt niste biete parodii de statiuni. pai la 23.00 nu ai unde manca o prajitra pe Valea Prahovei, nu mai vezi un magazin deschis, restaurantel acre mai sunt deschise te ucid . de instalatii si partii ? vai si amar

    • balbeck, buna dimineata
      Și ?….
      ,,Scurgeri de cesiu radioactiv de la o Centrala Nucleara din Japonia, unde a izbucnit un incediu greu de controlat”
      Asta, știre, dragă Balbeck. 🙂

  37. Neamtul cand merge in concediu ca orice alt turist strain doreste sa se simta bine, adica mancare si bautura ceva frumuseti care sa-i incante ochii si cel mai important lucru este infrastructura. Acesta inseamna legaturi rapide pana la locul de destinatie…adica transferul pna la locul in care se poate relaxa.
    Pe mine ma mira un lucru la patronii din Romania si anume ca mergand si ei in vest la randul lor nu au priceput nimic din cea ce inseamna turismul civilizat.
    Litoralul romanesc e catastrofa pe langa cel al grecilor..si intrebati toti turistii din europa care au fost in grecia cat de zgarciti sunt in comparatie cu turcii, egiptenii, croatii, italieni, spaniolii. si am sa va dau un exemplu de la noi din tara cand comanzi o ciorba de burta care costa 7 lei si vine cu ardeiul 1 leu, smantana, 1,5 lei 2, 3 chifle 2 lei si ajungila peste 10 lei…aproape ca se dubleza pretul..turistul nu intelege acest sistem…

  38. Bună dimineaţa şi… Un zâmbet la cafea

    Leul cheama toate animalele si le spune:
    – Cei frumosi in stanga, cei destepti – in dreapta.
    Toate animalele se conformeaza, numai maimuta ramane pe loc.
    – Dar tu ce faci? intreba leul.
    – Ce vrei, sa ma rup in doua?

    • Bună dimineaţa, MădăMădă! Ce s-a întâmplat ieri după amiază? N-am putut să intru…

      Administrator:
      Buna dimineata Silver! Cineva a incercat “sa atace” site-ul.

    • @silver
      Ai fost de comă (și supersimpatică), fără voie, încă mai râd și acum. 🙂 🙂

  39. Citatul zilei 🙄

    Dezamagirile te ajuta sa deschizi ochii… dar te fac sa-ti inchizi inima!
    UA

  40. ahaaaaaa,m-am dumirit,in sfirsit.
    puiu sunt p’acilea,nu intra in panica.
    eu zic totusi sa te uiti cu atentie in curtea prietenilor tai,USELISTII-vezi ca acolo a dat cine-va cu brobandeaua,si-i prapad.unii zic ca tragator UNU,e DAN VOICULESCU…….Haaaaaaa,hiiiiiiiiiii
    pe la colturi,zic unii ca trustul intact ori se inchide ori se vinde………………ha,ha,
    ma intreb ce veti face voi,astia care va hraniti cu povestile unui turnator?????????

  41. EXCELENTĂ poziția oficială a României, exprimată de Președinte și ministrul român de externe, care pune accentul , în rezolvarea crizei, pe implicarea LIGII ARABE și nu a NATO sau UE !
    Ca de obicei, prin actuala piticanie (certată cu moralitatea familială), locatar vremelnic al palatului Elysee, Franța face opinie separată, recunoscând prematur, în Libia, legitimitatea unui consiliu revuluționar difuz și lăsându-și colegii din UE cu gura căscată și în divergență diametrală cu Germania !
    Ca să nu mai spun de acceptarea tacită în spațiul comunitar a sute de mii de magrebieni care se folosesc de Franța ca de un cal troian, dar în schimb, autoritățile franceze sunt foarte exigente în ceea ce privește Schengen când e vorba de România sau/și Bulgaria !
    La asemenea președinte (francez n.a.) de doi franci , asemenea haos (debandadă etnică) și lipsă de viziune (politică) în țara lui Voltaire.

  42. Doamna Udrea,
    In primul rand, din ce observ lipsa de modestie va caracterizeaza. Lipsa de cunostinte manageriale in turism..in folosul statului,de asemenea. D-vs faceti turism nunai cu alai de securisti in preajma, sau organizat de pupaciosii din partid, cu flori , muzica , etc. Aveti curajul sa faceti turism singura fara SPP si pupaciosii de partid ? Aveti curaj sa mergeti singura fara sa fiti agasate de cersetori ? Anu trecut am venit pe litoral in Mamaia, impreuna cu niste prieteni de familie din Munchen. De pe masa restaurantului de lux mi-a fost furata camera foto iar unuia dintre prieteni din buzunar telefonul mobil. Restaurant de 4 stele, unde erau multi clienti dubiosi cu lanturi de aur si afisare a dispretului, fata de restul intr-un fel ostentativ. Masina mi-a fost zgariata in parcare, in fata hotelului de 4 stele. Ganditi-va ce reclama au facut amicii famliei noastre la intoarcerea in tara de adoptie Germania. Recomandarile si sfaturile lor, au fost OCOLITI ROMANIA ca se fura din buzunare. Asa vreti sa faceti turismul ? Nu prea cred. oricum nu cred ca voi mai face vacantele in tara mea de origine, chiar daca-mi pare rau ca nu las niste bani in casa mea, dar decat sa fiu furat in propria casa, si sa-mi distrug masina cumparat din bani munciti nu furati….mai bine NU !
    G. HARTMANN – Medic stomatolog – Frankfurt

  43. Ma intreb cum de japonezii nu-si trimit oamenii la Realitatea si Antene sa-si ia notite despre ce se discuta acolo, apropo de cutremurul de ieri. Cum cine discuta? Exact aceiasi oameni care se pricep la politica, medicina, violuri si violente, spaga si santaj, sanatate, chimie, economie… Ma intreb daca se uita la emisiune dupa ce s-au “produs” si nu le este rusine de ceea ce au scos pe gura.

  44. Stiti ce e ciudat? Unele publicatii ne anunta cu o precizie halucinanta cand va fi sfarsitul lumii, si cum se va intampla, si ce vom pati. Dar de ce nimeni n-a prevazut dezastrul de ieri, de la japonezi deoarece iari, pentru multi japonezi, inca nu le stim numarul, a fost sfarsitul lumii.

    • @Silverstar
      Cred că dacă nația română ar fi viețuit în arhipelagul japonez, fie ar fi dipărut de mult, fie am fi avut politicieni responsabili și presă decentă. Evident și o populație educată.
      Dar cred că prima variantă pare a fi cu cel mai mare grad de probabilitate. 🙂
      Dacă educație nu e, nimic nu e.

  45. stimata doamna Ministru
    Sincer – va simpatizez si va apreciez eforturile. Cred, cu convingere ca daca ar avea si alti ministri aceeasi atitudine, s-ar putea intampla ceva pe aici prin tara. Legat de problema turismului vreau sa va spun niste lucruri care cred ca va pot ajuta.
    1. In Occident – (indiferent de ce credeti sau ce va spun colaboratorii) promovarea este aproape ZERO. Doua exemple pe care mi le-a dat o prietena din Germania: toate canalele TV din germania sunt inundate de reclama Bulgariei “Let tehj sun came into your life”. Despre Romania – NIMIC. In Ianuarie a fost un targ in Hanovra (capitala europeana a targurilor.. nu-i asa?) “Aero, yacht and travel”. Toate tarile au avut stand turismtic – mai putin… stiti prea bine, Romania .
    Ce e de facut ? ce fac bulgarii. Prezenta la toate targurile – peste tot, chiar daca este un stand mic !!! si reclama multa la TV Ca avem ce oferi.
    2. Ideea cu expropierea staiunilor parasite de “investitori” este excelenta. Sper ca o veti duce la bun sfarsit. Sper sa avem la Herculane conditiile de la Karlvy-vary.
    3. Cred ca trebuie un mercurial al camerelor de hotel care sa plece de la preturile din Bulgaria. Cine nu e in stare sa il tina – la revedere, sa fie scos din piata.
    4. La fel si cu mancarea. sa inceheiem balciul cu “restaurante de lux”, cu “specific” extraterestru, de care fug clientii straini si se bucura toti evazionistii Romaniei. Un restaurant in care o portie de mancare costa cat una la Paris trebuie inchis.
    5. Trebuiesc scutite de taxe 3-5 ani investitile in activitati de recreere (parcuri de distractii, nave de mini-croaziere), flotile de jeep-safari, trenulete-mocanite, complementare deci hotelierului. Oricine face o activitate menita sa distreze trebuie protejat. Fireste sa excludem de aici discotecile. dar o discoteca cu o suprafata de vreo 20 de hectare gen Halikarnas din Bodrum – ar merita sa fie si ea protejata.
    6. Trebuie reglementata circulatia masinilor prin statiuni . Eu cred ca intrarea cu maisna in statiune ar trebui permisa numai printr-un bilet de sejur. In felul asta castigam spatiu, bucurie pietonala si ii fortam pe “week-endaci” sa devin turisti de sejur. Cine nu vrea – sa lase masina intr-o megaparcare la poarta statiunii si apoi cu bicicleta sau pe jos !
    7. Progamul Info-Romania poate fi masiv imbunatatit. Cie sta in Bulgaria poate sa isi piarda toata ziua uitandu-se la inf-turism Bulgaria. ESTE SUPERB. Un program complet. La noi – parca au ceata in creier realizatorii. 30% din programe pot fi categorite drept “bune” sau “acceptabile”. restul -pierdere de timp si de turisti. Trebuie un program info-turstic TV care sa fie obligatoriu in toate unitatile de cazare si de restaurant. In loc sa stea cu televizoarele pe MTV sau alte prostii, sa fie obligati sa promoveze turismul romanesc.

    cu stima si spor la munca

    • Doamna Udrea,
      Atat dl. Dobrescu, cat si alti participanti la discutie au facut propuneri interesante,chiar daca unele se repeta sau sunt deja cunoscute.
      Pentru a avea certitudinea ca propunerile prezentate de noi au fost citite,v-as sugera sa scrieti,la incheierea discutiilor pe tema turismului, pe care dintre idei le considerati aplicabile. Ar fi un raspuns la amabilitatea si simpatia pe care o au fata de dvs. cei care va scriu.

  46. declar pierdut GOGUTZA-gasitorului,i se promite recompensa maxima,buletin de BUCURESTI si o locuinta in celebrul bloc in care vietuieste si gogutza,asadar i se ofera cinstea sa fie vecin cu……………..

  47. Ze.V-mai zilele trecute m-ai intrebat de ce nu dau niste raspunsuri pe la ANTI-hai ca in a 11-a zi dupa scrtura lui eusebiu,m-am decis si am raspuns.
    sa-mi spui daca te multumeste si e corecta pozitia.chiar sunt curios si tin la raspunsul si parerea ta.

    • @Frank,
      Nu putea să-mi scape poziția ta într-o controversă de natură fundamentală pentru înțelegerea istoriei. Fără o istorie limpezită nu putem construi un viitor sănătos.
      Normal că am citit. 🙂

  48. ***Zapa – vezi că şi Moro trebuie dat la obiecte pierdute sau ştiu eu, găsite. Nu e, vezi?

    • Cei… trei s-au repliat, din lipsă de idei (sau de linkuri interesante ) și pregătesc strategia pentru perioada următoare. Să-i vedem… 🙂

  49. MONEDĂ PARALELĂ

    “Turism românesc”-expresie la derută,
    Ce-ar însemna s-arunc cu leii la Satana ;
    Mai bine aş face plata numai in valută ;
    Atâta am, căci am lucrat în … Botswana.

  50. Buna seara tovarasi ….Vad ca e greu fara Moro….
    ZeV …Lincu e mai interesant decat orice link …Poate perioada urmatoare sa-mi dea ceva idei …daca guvernul incepe sa ia si ceva masuri coerente si aplicate…asta ar fi intr-adevar un subiect nou….Restul,ce a fost si pe perioada urmatoare .. plictiseala mare ..Puterea e pe o linie continua si moarta …
    Blaga e ceva “nou” …semana cu Musollini in discurs si atitudine …capul cu tot cu continut e rosu intens …ochii mici de chinez ..gusa e de liberal …Kovesi e mai nou socioloaga ..profesional si doar dreapta putere o mai tine la suprafata ..deviza sa..nimic nu e mai presus de politica si putere …
    Nu-i aud pe cei care miscau si vorbeau in frontul partidului …vreau sa vad daca misca si vorbesc in noul front al lui Blaga via Basescu…O miscare desteapta …Blaga indisciplinatul la inaintare pentru a-i cuminti pe toti care ar indrazni ..Nu a fost bun la ministerul de interne ..e foarte bun la “internele” din partid…
    Asta nu inseamna ca ceea ce se intampla in PDL ar fi un subiect de interes national ….asta ar mai lipsi …
    Strategia pe perioada urmatoare ? Inertia puterii si a guvernului inlocuieste cu succes orice strategie de succes …mai ales deviza puterii ..”inainte tovarasi pentru victoria finala a opozitiei ”
    O seara buna tuturor ..cu multumiri pentru ca v-ati amintit de mine …

    • ***Moro – Bună seara, dragule! 😆
      Da’ de ce dispari aşa, ca de la casă pustie. Învaţă şi tu de la puiu. El, de fiecare dată când lipseşte o perioadă, ne avertizează. De ce ţii tu, cu tot dinadinsul, să ne dai bătăi de inimă?

  51. romania nu are turism. ceea ce exista nu se numeste turism daca e sa facem comparatie cu ceea ce gasim inafara tarii 😉

  52. SILVER…Merci pentru ca ai amintit de mine pe aici si pentru simpatia pe care o simt in primirea ta amicala …
    Si pe mine si pe altii de aici care posteaza mai rar acum ,ne-a luat plictiseala in legatura cu politica puterii dar si a opozitiei ….Puterea e atat de previzibila in “strategiile” guvernamentale , atat de putin deschisa la dialog si atat de aroganta incat te lasa fara comentarii sau opinii constructive pe care sa le postezi pe un blog PDL….economia se relanseaza incetisor singura ,din instinct de conservare si supravietuire pe componenta de export si a investitorilor straini care sunt sprijiniti doar de relansarea economica a tarilor dezvoltate din UE si alte continente ….Patronii romani vor deveni curand asistatii economiei romanesti …Codul Muncii e bun doar pentru marile companii si mari investitori straini…pentru patronii romani e frectie la piciorul de lemn si le da idei de relansare a muncii la negru …la gri de fapt ..pentru ca noul cod al muncii le legalizeaza intr-un fel practicile de pana acum…intr-o luna (proba de lucru) in 3-6-12 (contracte pe durata determinata ) orice patron “simpatic” celor flamanzi de la Inspectia muncii ,Fisc etc poate colora in negru sau la gri utilizarea fortei de munca …
    Guvernul e in ansamblul sau un guvern fiscal..o institutie contabila …care fiscalizeaza tot ce misca in Romania ,taxeaza orice ,taie orice se poate din cheltuielile cu personalul din sistemul bugetar ,taxeaza pensii pentru fondul de sanatate etc etc…si apoi colecteaza ..face totalul incasarilor …daca nu ajunge se imprumuta de la banci ,mai nou cu garantia FMI,si de la alte organisme financiare internationale …O guvernare la fel de “usoara” ca si multe minti din randul PDL,a puterii si ale unor locatari de la Cotroceni ….
    Toate pe fondul pierderii trenului de 2009 cand se impuneau multe din masurile luate acum la disperare si nu din prea multa intelepciune si responsabilitate daca tinem cont de continutul legilor,codului muncii etc asumate de guvern,de aplicarea lor…
    De aici probabil si lehamitea care i-a cuprins pe multi din care postau aici critic la adresa guvernarii si a puterii …lehamite combinata cu o curiozitate pe un orizont de asteptare pe termen scurt si mediu … Blogul acesta este un mic esantion din societate romaneasca valabil si la nivel national ,din acest punct de vedere …opinii,asteptari ,curiozitate si lehamite …Cred ca sentimentele si starile mentionate se strecoara incet dar sigur si in inimile si mintile multor simpatizanti ai actualei puteri si in randul membrilor partidelor care sunt acum la putere….
    Nimic nu e ce pare
    O zi frumoasa la toti

    • @cmoro
      Buna dimineata
      ,,Toate pe fondul pierderii trenului de 2009 cand se impuneau multe din masurile luate acum “…..
      Cmoro, te inteleg, dar te intreb, tu nu ai absolut nimic de reprosat PSD-ului, aflat la paritate cu PDL in 2009?
      Ai uitat ca legile salarizarii si a pensiilor au fost elaborate in proportie de 70% sub diligenta lui Marian Sarbu, o capacitate în domeniu, de care, ulterior, PSD s-a dezis ?
      Ai uitat disputa interna in PSD pentru acapararea ministerului de interne, in detrimentul altora mai importante pentru reformă si interesul cetațeanului?
      Ai uitat retragerea de la guvernare dupa scenariul mizerabil cu autobuzele, din motivul egoist-iresponsabil ca este an electoral?
      Ai uitat motiunea care a dus la caderea guvernului Boc taman cand era asteptata delegatia FMI ?
      De fapt tu nu ai uitat nimic, domnule, tu faci parte intrinsecă din scenariu.
      Așa că mai scutește-ne de ,,plictisul” tău superior și ,,șopârțițele” tale privind așazisa îndoială care ar invada mințile simpatizanților și lasă-ne cu gargara ! Nimeni nu te trage de c……să postezi inepțiile tale manipulatoare de politruc nostalgic, culmea, pe un blog citit de oameni inteligenți.
      Ai la dispoziție un noian de bloguri ale febeților tale, unde te poți desfășura , până ți se (dez)noadă toate sinapsele îmbârligate ale unității tale secundare.
      A…și nu uita, peste o oră începe liturghia , iar în post , oamenii care se pretind creștini măcar prin botez, mai au și ,,prostul” obicei de a se spovedi. Tu nu ai absolut nimic să-ți reproșezi ?
      Apropo și eu pus doar întrebări retorice. 🙂

    • erata…febleților…
      ………apropo și eu am pus doar întrebări retorice.

    • ….Dinu Patricu, cel care susține Codul Muncii în varianta guvernului, nu este, din cîte știu, investitor străin. Sau (acum) este ? 🙂

  53. Un zâmbet la cafea 😆

    Un cetatean beat, se duce la un politist, si ii spune:
    – Sefu’, vreau sa-ti spun un banc politic.
    – Nu vezi ca sunt politist?
    – Nu-i nimic, ti-l spun pana-l pricepi.

  54. In sfarsit, ceva nou la Realitatea tv: crasma din sat plina de oameni care primesc ajutor social si pamantul il tin nemuncit… Sunt aceiasi asistati de mila carora plangea RTV. Iata la cine si pe ce se duc banii din bugetul statului.

  55. S.O.S doamna Elena va rog cititi aceste randuri . Va rog spuneti-i domnului Berceanu ca in actualele conditii in care toate televiziunile de stiri apartin mogulilor si fac propaganda mincinoasa non-stop singurul mod de a sparge blocada informatica a ramas INTERNETUL BLOGURILE FORUMURILE . Sunteti poate printre putinii oameni politici de la PDL care ati inteles ca activitatea pe blog sparge aceasta blocada a informatiilor , este singurul loc unde pedelistii mai pot sa-si exprime opiniile . Tineti acest blog la zi si dati o gura de oxigen informarii corecte . Pe forumul Realitatea Tv care este poate cel mai activ forum romanesc la sectiunea politica ati fost aparata tot timpul si dumneavoastra si pdl-ul , e poate ultimul bastion unde s-au strans simpatizantii pdl pe internet . Cand voi fi in voiaj internetul este singurul mijloc prin care vom mai vedea ce se intampla pe la noi . Tineti blogul la zi si nu uitati ca numai pe net putem sa mai gasim informatii corecte , pe Realitatea Tv si pe Antena 3 sunt numai propagandisti mincinosi , aia nu fac jurnalism ci propaganda ! Va iubim doamna !!!

  56. Buna dimineata dragii mei ,buna dimineata.Iata ca ce spuneam cu o saptamina in urma se adevereste,dar poate datorita avalansei de subiecte informatia v-a scapat.
    ati uitat ca am avertizat ca urmare a datoriilor acumulate de PSD,fata de slujbasii lor fideli,care au muncit pt partid,au avut loc disponibizari masive.
    adica peste 170 de lipitori de afise,participanti la mitinguri,si blogeri au fost trimisi la plimbare,din lipsa de resurse,PSD fiind in acest moment in opozitie,deci……..CANCI BANISORI.
    Si tot atunci am spus,pe C.MORO,il veti vedea foarte rar pe blog,doar daca nu cum-va se va reintoarce la obiceiul impamintenit de ei comunistii,care au stautat munca de ,VOLUMUSAI’.
    Iata de ce C.MORO. se retrage strategic in muntii patriei,precum sihastrul din poveste si urmeaza sa se reculeaga,si probabil isi va cauta si mintuirea.
    eu zic ca e bine,cel putin pt o perioada scurta ori medie,va avea timp sa se reevaluze si cine stie,ce duh bun poate il va sfatui sa o apuce la batrinete pe drumul cel bun.

    • Ba da, domnule Nicolae, dacă sunt bani…murdari, în sensul bun al cuvântului (dacă se poate spune așa).Adică ,,nespălați”. 🙂

  57. monica macovei fost procuror comunist si cristian preda au facut mult rau pdl-ului in ultimele luni , trebuie sanctionati daca vor continua atacurile impotriva colegilor !

    • @rasputin
      Deci…revenim la sentimente mai bune vis a vis de Blaga ?

    • Pedelistii nu se omoara intre ei , numai invrajbi spiritele . Unirea face puterea , doamna Macovei este o distinsa persoana incoruptibila . Invatati sa respectati femeile ! Daca esti misogin du-te pe forumul Antenei 3 acolo poti manipula cat doresti . Electoratul pedele este in majoritate alcatuit din persoane bine informate , asa se explica ca de ani de zile suntem imuni la manipularea ciutacilor . Esti un pesedist dornic sa creeze diversiune !

    • Rasputin – nu te supara ca-ţi spun. Cunoşti foarte bine respectul meu pentru doamna Udrea dar, daca ar fi dupa tine, tu ai vrea ca ea sa fie singurul membru al PDL? Nu se poate…

  58. Fabula si morala ei…

    O cioara statea pe o craca si nu facea nimic toata ziulica. Un iepuras, vazand-o, o intreaba:
    – As putea sa stau si eu si sa nu fac nimic toata ziua?
    – Bineinteles, de ce nu? ii raspunse cioara.
    Astfel ca iepurasul statea pe pamant sub cioara si nu facea nimic. Deodata, apare o vulpe si-l mananca pe iepuras.
    MORALA: Ca sa poti sa stai si sa nu faci nimic toata ziua trebuie sa fii foarte sus.

  59. Dumnezeu,Alah,Buddha ,Kami….sa ierte sufletele celor pierduti in Japonia.
    Aici imi permit un moment de 3 minute…………

    Ca orice roman care se respecta,cum temperatura creste ziua peste 10 grade si iti arde de orice, numai de munca nu ,normal am luat-o si eu razna.
    Nu asa ca stai si te intrebi, cum ar fi ..
    Sa stai vreodata teleleu Tanase cu capul in iarba?
    Sa stai asa intins,pe spate si sa privesti dincolo de cer?
    Sa privesti cum gandacii Domnului fac slalom prin fata ta.?
    Sa ai aceasta impresie chiar daca sunt cuplati mai ceva ca Iri cu Moni acu cativa ani?
    Sa ai impresia ca quasarii sunt niste gropi in asfaltul din fata blocului?
    Sa ai impresia ca avionul pe care il vezi si ai impresia ca-i poti deschide usile va ateriza pe fruntea ta?
    Sa ai impresia ca laleaua se deschide cat ai tu ochii deschisi ?.
    Sa ai impresia ca presedintele blocului nu are nimic de a face cu administratorul ?
    Sa ai impresia ca din lupta dintre administrator si nenea ala care se rasteste la microfoane ,va castiga blocul ?
    Sa ai impresia ca presedintele nu are de a face nimic cu asta?
    Sa ai impresia ca ” Ca sa poti sa stai si sa nu faci nimic toata ziua trebuie sa fii foarte sus” ?.
    Sa ai impresia ca, intelegi ca, din “putul gandirii de mai sus”nu intelegi nimic ?
    Sa ai impresia ca nu mai vezi bine un cartof ?Seamana cu o portocala ?
    Sa ai impresia ca ti se face rau la vederea unei legaturi de ridichii?
    Sa ai impresia ca toate blocurile sunt pe cale sa se prabuseasca?
    Sa ai impresia ca altii pot sa faca un lucru pe care altii nu pot sa-l fac ,si sa speri ?
    Sa ai impresia ca singurul lucru e sa speri ?
    Ideal ar fi sa nu mai ai impresia……

  60. Se pare ca in PDL si nu numai, se apropie era matriarhatului.
    In aceasta seara, intr-o dezbatere mderata de ,,regretatul” Emil Hurezeanu, reprezentantul PN[L] Mircea Diaconu (cu fata rosu-vinetie si buhaita de furie) si-a pierdut cumpatul in mod lamentabil, fiind facut arsice de o alta doamna care creste ca vrejul de fasole din poveste, o femeie la fel de frumoasa si desteapta precum doamna ministru Elena Udrea.
    Aceasta doamna, la care descopar valente de comunicare, argumentare si persuasiune care duce, prin comparatie, multi barbati in cel mai absolut ridicol si/sau derizoriu, se numeste Andreea Vass.
    Sunteti doamna, va marturisesc sincer, o surpriza chiar si pentru mine, care am crezut, in naivitatea mea, ca nimic nu mai exista pentru a ma putea surprinde. Se pare ca m-am inselat si ma bucur pentru asta.
    Felicitari doamna și foarte bine ca dati la gioale masculilor din polititichie si ,,deontologilor” din presa sau de pe bloguri, care in afara de a-si …….. (unul altuia) cel mai important organ din dotare, se …… pe ei dacă le ceri principialitate, consecventa, spirit de echipa, angajamente si solutii, ca sa nu mai spun de ,,argumente”.
    Ei sunt precum vampirii, le trebuie azi o victima, maine o alta, pentru ca nu pot trai fara sange. Bleahh!
    Din fericire, inca mai exista (printr-un miracol) barbati care nu se integreaza in aceasta tipologie neanderthaliana (auto) distructiva ce tinde sa transforme societatea romaneasca intr-o mocirla vetusta in care colcaie orgoliile si vanitatea neputintei de a vedea lumina de la capatul tunelului, acestia, pur si simplu, opunandu-se pur si simplu cresterii entropice a dezordinii.
    Fara barbati si femei ,,jedi”, verticali si conexati in formatie de tip comando, presedintele nu poate reusi de unul singur, el poate doar sa le/ne arate calea.
    Sa mancam mai putin r…… si sa facem ce trebuie, asta este calea. Lacatusul sa stranga piulita exact cat trebuie, constructorul sa respecte dozarea, calitatea si tehnologia de turnare a betonului, jurnalistii (mama lor de derbedei) sa scrie adevarul (chiar daca mogulul îi strange de t…….), specialistii sa fie finantati si lasati sa-si faca treaba conform procedurilor, iar politicenii, sa asigure cadrul legislativ si institutional adaptat nevoilor societatii si sa-si aminteasca de alegeri doar cu 30 de zile inaintea votarii.
    Astfel, poate ca avem sansa de nu fi nimiciti si destructurati ca natie de un ipotetic dezastru similar cu cel din Japonia, sau de crizele (mai probabile) care ne dau tot mai insitent tarcoale, cum ar fi criza alimentara sau inflatia.

    • @corectie…in loc de ,,acestia, pur si simplu, opunandu-se pur si simplu cresterii entropice a dezordinii”.
      se va citi ,,acestia, opunandu-se pur si simplu cresterii entropice a dezordinii”.

  61. Buna seara , doamna Elena va rog sa aduceti la cunostinta opiniei publice ca la data de 11 februarie 2011 a avut loc conferinta la sediul UE organizata de asociatia antimafia Libera , au fost invitati reprezentantii a 27 de tari UE s-a propus strangerea unui milion de semnaturi pentru initierea unui referendum la scara UE in vederea adoptarii articolului 416 bis din codul penal italian in legislatia tuturor tarilor membre UE care sa permita confiscarea proprietatilor organizatiilor criminale si eficientizarea masurilor spalarii banilor .

    Avand in vedere ca sunteti de profesie avocat si-n plus sunteti o persoana publica cunoscuta va rugam sa ajutati la mediatizarea acestei initiative si in Romania .Posturile Tv mincinoase nu vor sa discute despre aceste lucruri , va rugam ajutati-ne , mediatizati tema !

    anexez linkul acestei conferinte :
    http://www.flarenetwork.org/learn/project_echo/italy/article/mafia_don_ciotti_one_million_of_signatures_for_eu_legislation_on_seizures_caselli_criminal_economy_distorts_competition_and_market.htm

    mai jos inregistrarea video in care vedeti declaratia doamnei Keovesi
    http://www.realitatea.net/kovesi-despre-vamesi-daca-au-cumparat-vila-pe-numele-bunicutei-nu-avem-ce-face_803170.html

  62. Astazi,s-a spart o teava la sbsolul blocului.Nu la scara mea ,ci la o scara mai aproape de scara unu.Acolo de regula intra in actiune administratorul.
    Astazi fiind ocupat cu chestii majore,adica sa isi puna semnatura pe cererea de un nou madat ca administrator,o trimis-o pe sefa de scara.
    Buna frate,adica buna ,nu cum spun aia de la mine de pe palier, buna ci buna.
    Si cautau ei asa spartura.Se auzea apa cum curge,se simtea cum creste.Si era rece .
    Sefa de scara exact cum imi place mie .
    In fata frate.
    Avea calcatura.
    Se retragea apa in fata ei.
    In spate era tsunami.
    Nu conta. Avea lanterna.Ea vedea.
    Ceilalti nu.
    S-a aplecat.S-a vazut tunelul.
    Luminita urmeaza.

  63. @zev
    blaga, macovei reprezinta trecutul comunist al pdl, eu privesc spre viitor , iar viitorul pdl se leaga de e.u. !hihihiiiiiiiiiiiiiiiii

  64. @silverstar
    nic chiar asa…hihihiiiiiiiiiiii… mi-as dori un pdl fara bvb , fara macovei sau papagalul de c. preda…hihihihiiiiiiiiiiiiiiiiii

    • Cred, dar vezi tu ca ei sunt in fata si ei se arunca cel mai tare? Mai zilele trecute, Blaga declara ca iubeste PDL. Păi, dacă-l iubeşte, de ce nu-l lasă să meargă mai departe şi se agaţă de partid. Am spus aici, de atâtea ori, că e rândul tinerilor. De ce Blaga nu-i lasă pe tineri să-şi construiască acum lumea în care vor trăi mâine? Când iubeşti ceva ori pe cineva, nu-l distrugi, cum vrea să facă Blaga cu PDL, îl ajuţi să meargă mai departe, în cazul lui Blaga lăsând partidul să meargă mai departe.

    • @rasputin
      Pregătește-ți o doză de Xanax, pentru că vrei nu vrei, exact oamenii care ție îți displac, vor avea un impact major în politica PDL și nu numai.
      Doamna Monica Macovei , chiar dacă ar un anume instinct conflictual, este inițiatoarea reformei justiției din România, dragă rasputin, iar cei mai comuniști sunt unii dintre noi care vobesc (a se citi mănăncă r….) fără a spune de fapt nimic.
      A…și să nu uit, îmi mai doresc o ,,comunistă” în PDL, pe doamna Mona Muscă, pentru a întregi matriarhatul. 🙂

    • …De fapt, indiferent cine va conduce partidul, ceilalți, prin experiențele și capabilitățile pe care le au, trebuie să facă front comun și să contribuie la victoria PDL în alegeri.
      ACESTA ESTE SCOPUL, RASPUTIN și nu răfuielile de talk-show care fac deliciul presei !
      Blaga, ca și Boc de altfel, este un politician onest și capabil, bun organizator, indiferent ce măcăne presa tabloidă sau cu ,,misiune”, care pentru mine nu mai există de mult ca element de persuasiune, ci doar ca unul decorativ în care citesc printre rânduri.

    • WRONG SILVER, ai o percepție cu totul greșită despre intențiile domnului Blaga față de viitorul partidului.
      ..Iar tinerii, aceia care mai au timp între două avioane sau ..două cluburi de noapte, să pună întâi mâna pe carte, să călărească țara, să stea de vorbă cu cetățenii și după aceea să pretindă funcții majore în partid.

  65. @silverstar
    Asa este,ai dreptate,trebuie promovati tinerii.
    Intre d.l Boc si d.l Blaga sunt 10 ani diferenta.” E ” depasiti.
    Intre cei doi si Razvan Andrei Placinta e o diferenta de 20 si de ani,respectiv 30 si de ani.
    Pai cate are de spus tanarul acesta pentru partid.
    Partidul e plin,tara asteapta.

  66. Dragi prieteni,
    foarte scurt si pragmatic,
    Blaga ar trebui sa preia conducerea PDL,iar Boc sa ramana premier.
    daca PDL a reusit constient sau NU sa castige electorat real,nu mai are impotanta.PDL are nevoie de un leader,si din pacate doar Blaga poate cosmetiza dezastrul ideologic.
    PDL a uitat ca e partid,s-a chinuit cu guvernarea.si a facut foarte bine.
    chiar inclin sa cred ca ar trebui salvat partidul,desi cu pierderi la partea profund filosofica.
    desi promovarea criteriilor Macovei ar fi “sucit”electoratul,e,strategic vorbind,cam devreme.majoritatea romanilor accepta si inteleg asta.
    dar la timpul potrivit si cu rutina.nu (mai) suntem intr-o sala de curs.

    Doamna Ministru,mult mai mult curaj!nu aveti prea multi competitori.

    Si nu mai trimiteti inepti la televiziuni,pierdeti mult prea mult.stiu,v-i s-a mai spus de zece mii de ori dar poate va place sa mai auziti odata. 😉

    un gand bun tuturor combatantilor si combativilor 🙂

    • Cum comentați (auzi, parcă sunt reporter.. 🙂 ) relatările din Gândul că Președintele ar susține în continuare schimbarea premierului cu unul tehnocrat ?
      Am sentimentul unei (relative) inconsecvențe prezidențiale.

  67. DOAMNA UDREA,
    1.Intrucat tema in discutie este TURISMUL, am sa mai fac o propunere legata de turism. Incep cu o mica introducere.Este logic ca unele dintre propunerile facute de catre participantii la discutie sa fie neaplicabile,cel putin in momentul actual.Asa cum am mai spus,intr-un fel se vad lucrurile “din interior” ,si altfel din “tribuna”.S-ar putea ca unele propuneri sa para fanteziste. Au fost insa si destule cazuri in care idei consiferate “fanteziste” s-au dovedit,in timp,perfect viabile.Si acum,propunerea:
    Am citit ca Romania a cumparat un numar de platforma CFR pentru transportul autovehiculelor,si ca aceste platforma stau nefolosite,din diverse motive. DACA DIN PUNCT DE VEDERE TEHNIC SI ECONOMIC ESTE POSIBIL,as propune ca aceste platforme sa fie utilizate,cel putin in sezon, pentru transportul autoturismelor pe rutele BUCURESTI-VALEA PRAHOVEI si BUCURESTI – LITORAL.Pana cand vor fi terminate autostrazile, masura ar descongestiona,partial,traficul pe aceste rute.Ar trebui amenajate rampe,etc. dar eficienta (sau ineficienta) se poate constata in urma alcatuirii unui studiu tehnico-economic.
    2.REFERITOR LA PROPUNERILE LEGATE DE TEMA “TURISM”,revin cu rugamintea ca, LA SFARSITUL DISCUTIILOR,ATUNCI CAND VETI ABORDA O ALTA TEMA,SA ENUMERATI CATEVA DINTRE PROPUNERILE FACUTE PE BLOG,PE CARE LE CONSIDERATI APLICABILE. AR FI(CRED) UN RASPUNS ,BINEVENIT,LA SIMPATIA ( SI RESPECTUL) PARTICIPANTILOR LA DISCUTII FATA DE DUMNEAVOASTRA.

    • @Nea Kutare
      Ați fost mai mult decât simpatic, cu platformele. 🙂
      Există însă o problemă….pentru ca turistul să ajungă în timp util pe pârtie, adică în weekend, ar trebui ca trenul să plece din București măcar joi seara.
      Doamna Udrea, ar trebui să termine ceea ce a început, respeciv să diversifice prin amenajări corespunzătoare alte destinații turistice, pentru ca bucureștenii să fie tentați și de altceva decât Valea Prahovei spre care pornesc buluc toți odată și tot astfel, se întorc acasă.
      Vă garantez că în atare situație nici o autostradă cu 6 benzi pe sens, nu le va ajunge. 🙂

    • PS
      Conform doamnei Andreea Vass, guvernarea duduită a domnului Motocicleanu a finalizat 4 km de autostradă, în timp ce, guvernele Boc, au încheiat 116 kmm de autostradă+centuri ocolitoare cu regim de autostradă. De aia s-a învinețit Mircea Diaconu. 🙂
      …Iar acum, o altă DOAMNĂ a PDL, Anca Boagiu, intră în forță pe CORIDORUL 4, cel pentru care UE ACORDĂ BANI EUROPENI.
      Și acum mă întreb de ce Năstase a încheiat contractul cu Bechtel, pe cu totul alt traseu decât cel AGREAT de Uniunea Europeană.
      Ce părere aveți , domnule NeaKutare? Suntem pe ,,drumul cel bun”, sau nu ? 🙂

    • ps2
      Mă întreb, de ce domnul Adrian Năstase, urmat de Tăriceanu, nu s-au concentrat, PUNCTUAL, doar pe segmentul Ploiești-Brașov și finalizarea A2 ? Atât și nimic mai mult .
      În loc să avem tronsoane din loc în loc pe un traseu care interesează mai mut Ungaria, am fi avut două segmente funcționale pe două din cele mai aglomerate trasee turistice românești.

    • @ZeV . Mie imi este teama de alte impedimente. Daca singura problema ar fi timpul de parcurgere a distantei Bucuresti-V.Prahovei, ar fi bine, pentru ca aceasta problema nu exista. Distanta Bucuresti- Sinaia este de 121 Km. Mergand FARA OPRIRE ,trenul accelerat face 121 kM in mai putin de o ora si jumatate.IN ORICE CAZ,UN TIMP NET INFERIOR FATA DE CEL FACUT CU AUTOTURISMUL.
      In alta ordine de idei,vad ca am facut degeaba introducerea la propunerea cu platforma…

    • Inainte de a scrie pe data de 14.03.2011 – 04:54 , am citit ce s-a scris pe pagina a doua a temei in discutie,respectiv TURISMUL ROMANESC : O POVESTE FARA DE SFARSIT. Sintetizez ceea ce s-a scris pe blog , pana la data si pana la ora amintita.
      1.Harnicuta doamna silverstar ne recomanda cateva ceaiuri medicinale,ne spune un banc si urecheaza pe cate unul care absenteaza sau pe altul care nu gandeste (politic) asa cum trebuie.
      2.Un incepator ( Dan Doboseriu) ne “delecteaza” cu un catren din care rezulta ca a scapat, cu bine, dintr-o zona foarte periculoasa.
      3.C.moro o tine pe a lui,propunandu-ne un ghiveci politic,avand drept ingrediente nume ca: Lincu,Blaga,Musolini,Basescu si spunand apoi ca de asa politica, ii este lehamite.
      4.Claudiu este singurul care scrie cuvantul” turism”, insa doar intr-o interventie de un rand si un sfert.
      5.ZeV pune mana pe documentatia din dotare si,inainte de liturghie,ii spune vreo doua lui cmoro.Inainte de culcare , mai suna o data mobilizarea la lupta politica.
      6.Comandant petrolier scrie o oda blogului,in general,si ( mai tarziu) face raclama pentru o actiune de interes general.
      7.Frank Zapa, cel prins in Kingi, ne reaminteste ca a avut si de data asta dreptate ,in tot ce a scris, a vrut sa scrie sau ce nu va scrie nici odata.
      8.Nicolae ne indeamna sa citim mai mult si mai bine.
      9.Rasputin,abia trezit din somnul de d.a., recomanda sa se taie in carne vie.
      Dupa un timp,adoarme cu degetul pe una dintre clapele tastaturii.
      10.Goguta scrie cugetari interminabile,oprindu-se doar atunci cand i se sparge teava de la subsol.
      11.Puiu nu ne spune nimic,doar ne trimite sa citim articole scrise de altii.
      12. Nell nu tine nimic secret,si ne spune si noua cum ar trebui organizat PDL-ul.
      In total 12 participanti la discutie,cu 40 de interventii in care NU S-A DISCUTAT NIMIC DESPRE TURISM.
      Eu sunt foarte convins ca pe doamna Udrea o intereseaza foarte mult cum se poate drege cu ceai de sunatoare,intre doua cafele, ca in timp record cineva ii poate oferi cifre exacte din diverse domenii, ca altcineva picoteste atunci cand scrie,ca un participant la discutii este foarte consecvent in atitudinea anti- PDL,ca unora li se confirma toate prezicerile,
      iar altii scriu versuri sau schimba ,rapid,teava din subsol,etc. etc. DAR TEMA LANSATA IN DISCUTIE ERA “TURISMUL”. Mi-am reamintit bancul cu elevul care invatase doar lectia cu “castravetele” si,orice era intrebat,raspundea despre castravete.La intrebarea despre Canalul de Suez a raspuns ca leaga doua mari , ca are forma unul castravete si contine 98% apa. Eu cred ca ,daca doamna Udrea a lansat discutia despre TURISM, se puteau discuta si alte teme,dar cea de baza ar fi trebuit sa fie TURISMUL.

  68. ERATA la postarea anterioara. Am folosit,de doua ori, “platformA” in loc de “plat formE”. Cu scuzele de rigoare…

  69. Ghinion,mi-a iesit “platformE”, cu pauza:”plat formE”. Asta e !

  70. Bună dimineaţa şi o săptămână perfectă pentru toată lumea! 😆
    Un zâmbet la cafea

    Un enoriaş îi zice alarmat preotului:
    – În timpul slujbei de azi mi-au furat ceasul si portofelul!
    – Aleluia! În sfârşit îi atragem pe păcătoşi!

  71. Aseară, la un moment dat, scria pe manseta Realitatea tv că Băsescu vrea parlament unicameral. Greşit, domnilor şi ştiţi şi voi bine că nu-i aşa! Să ne amintim că-n nov 2009, românii au votat la Referendum, în proporţie de peste 80% pentru un parlament unicameral şi un număr mai mic de parlamentari. Este imoral, inuman şi nedrept ca un stat mic, aşa cum este România, să întreţină material, la standarde de lux şi răsfăţ, un număr aşa de mare de parlamentari şi ei, politicienii, să creadă că merită şi sunt absolut necesari.

  72. Telebocitoarele ne anunta: cald, prea cald pentru perioada asta… Mda, si fac asta dupa ce ne-au spus ca am facut depresie din cauza iernii prea lungi. Stati sa vedeti ce urmeaza…

  73. @NELL, JUDEX
    Reiau și aici, pentru că mi se pare important:
    Cum comentați relatările din Gândul că Președintele ar susține în continuare schimbarea premierului cu unul tehnocrat ?
    Am sentimentul unei (relative) inconsecvențe prezidențiale.

  74. cred ca emil boc merita sa fie seful pdl.dar nici blaga nu este de scos din carti.cu oricare dintre cei doi care ar castiga pdl.trebuie sa-si refaca imaginea atit de terfelita in special de nemernicii si nenorociti de la rtv.si antenele lui mircea-felix.n.b. sper ca in curand sa-i vedem pe felix si nus cu catuse la maini.iar cele doua televiziuni sa devina normale si nu mijloc de propaganda si incitare antiguvernamentala si antiprezidentiala.

  75. La romanica in acest moment se joaca cel mai dur meci pe care aceasta natie ,de cind se stie ea,il joaca.
    Meciul ca orice meci trebuie sa fie orchestrat de doua echipe,iar echipele care astazi se lupta din greu sunt urmatoarele:
    Eroi pozitivi,cei care infrunta coruptia ,pe corupti si ticalosi
    Eroi negativi,grupati in jurul citor-va indivizi care au jecmanit romania,de cind au facut ochi.
    Printre cei asupra caruia se trage cu toata forta este si dl BLEJNAR,care a reusit lucruri la care nici nu indrazneam sa ne gindim.
    Astfel PESEDISTUL EXCROC SI TRASFICANT DE CARNE VIE,ROBERT NEGOITA,este in mare impas.Cele peste 1400 de apartamente sunt scoase la vinzare ,in vederea recuperarii t.v.a. in valoare de cite-va zeci de milioane de euro.
    De mentionat ca ,A.N.A.F.este in posesia unei hotariri judecatoresti,care le permite sa-l execute silit pe acest pesedist excroc,care aincercat sa fenteze statul.
    Cam in aceiasi situatie,se gaseste si TRUSTUL REALITATEA -TV,de vineri cu conturile blocate pt o datorie de peste 1 milion de euroa reprezentind neplata C.A.S.si impozit pe salarii.
    Odfata cu aceste informatii,coroborate cu celelalte,procesele mogulilor,iar mai nou,CONTURILE DIN ELVETIA’,fac ca TICALOSII ROMANI SA FIE IN PRAGUL NEBUNIEI.
    Ce le-a mai ramas de facut?simplu sa foloseasca duetul CRETINIZAT-PONTANESCU’in prima linie,a liderilor ticalosi,de sindicat cu lozinca intiparita pe creier-JOS GUVERNUL,JOS BASESCU…

    • ***Zapa scrie: Astfel PESEDISTUL EXCROC SI TRASFICANT DE CARNE VIE,ROBERT NEGOITA,este in mare impas
      Să ne amintim că, recent, acest Robert Negoiţă care şi-a cumpărat loc în parlament, sub umbrela PSD-ului, tocmai ca să înşele statul, să se eschiveze de la plata datoriilor către stat, acuza fiscul, fără dovezi, desigur, că i-ar fi cerut o şpagă de sute de mii de euro ca să-l scutească de plata impozitelor.
      De ce a ales Robert Negoiţă PSD-ul? Păi, l-a ales tocmai pentru că ştia că aici, la PSD sunt cei mai mulţi escroci.

  76. Incepind de aseara dupa intilnirea liderrilor pedelisti,nu mai am nici un dubiu.
    GRUPAREA BOC-UDREA ,va conduce PD-L.
    Vasile blaga,intens sustinut de TRUSTIRILE MOGULILOR,DE DUETUL PONTA ,ANTONESCU,va pierde cu succes,ba mai mult,va suferi o mare pierdere si in sinul partidului.
    Reformisti,la aceasta ora nu reprezinta mare lucru in partid,din varii motive,asupra carora nu am sa zabovesc,asa ca vor fi obligati sa opteze,se aliaza cu BOC,s-au trec in barca celor pe care chiar ei ii aratau cu degetul.teoretic lucru imposibil,pt ca s-ar descalifica de tot,iar credibilitatea lor ar fi zero.
    Cit priveste demisia lui EMIL BOC,o gogorita jurnalistica de doi lei,nici vorba de asa ceva.

  77. @Silverstar
    Foarte corectă mențiunea ta, asupra obligativității de a judeca evenimentele, cu ,,capul din dotare”, pentru a anticipa , ,,cu o mutare înainte”, evoluțiile imediate 🙂
    Ziariștii de la Gândul, nu vorbasc numai de iminenta înlocuire a primului ministru, ci de inițierea ei ,,la pachet” cu susținerea lui Boc la șefia PDL.
    Ori eu, am cerut părerea unor oameni INFORMAȚI și CEREBRALI, recte Nell și Judex, care exact asta fac, judecă cu mintea proprie (și nu peponderent cu INIMA), pentru că mie mi se pare o inconsecvență din partea Președintelui și un demers ILOGIG . Întotdeauna Președintele a vorbit apăsat de ,,guvern politic”, deci condus de un premier politic.
    Înțelegi acum sensul întrebării mele ?
    Am spus ILOGIC, pentru că dacă se acceptă ideea că Boc a fost incompetent ca prim ministru (pentru că ASTA ar fi percepția publică dacă își dă demisia), nu văd cum Boc ar întări partidul din postura de președinte de partid.
    După părerea mea, dacă așa cum spui…,,știm cu toţii care sunt adevăratele cauze”, indiferent deci de propaganda mogulilor, atunci ar fi cea mai proastă decizie posibilă să înlocuiești un prim minstru care a promovat legile reformei , iar economia este pe TREND SPECTACULOS DE REVENIRE. (Am să explic într-un comentariu ulterior).
    Cel care trebuie să se întărească este PARTIDUL și nu GUVERNUL (vezi ezitările din teritoriu ale unor aleși locali, sau parlamentari cărora le trebuie O MÂNĂ DE FIER la conducerea partidului).
    Mai scrii….,,Atunci, unde-i adevărul? Care parte a presei minte (?)”…
    Păi dragă Silver, înseamnă că nu ai citi cu atenție articolul din Gândul, care face (încă o dată spun) referire SIMULTANĂ la prezumtiva plecare a premierului CONCOMITENT cu susținerea de către Președinte a candidaturii acestuia la șefia PDL.
    Ori:
    – Acesta este adevărul, iar președintele mizează pe calcule și scenarii pe care nu le cunosc (sau care îmi scapă) , dar care favorizează partidul pe termen mediu și lung, SAU :
    – Gândul dezinformează cu sau fără știință, SAU:
    -Acesta este adevărul, dar decizia nu a fost destul de profund analizată, accentuând, de fapt, dacă s-ar aplica, deficitul de imagine, atât al guvernului cât și (mai ales) al partidului.

  78. ….Acum am să încerc să explic de ce demisia domnului Emil Boc din calitatea de premier ar fi o eroare (după părerea mea).
    O informație, timid mediatizată recent, referitoare la SCĂDEREA PENTRU A ZECEA LUNĂ CONSECUTIV a șomajului, a fost dublată azi, de umătoarele date provenite de la Direcția de Statistică:
    EXPORTUL ROMÂNIEI, a crescut în luna ianuarie 2011, față de aceeași lună a anului trecut, cu cca 50%, ajungând la o valoare lunară record de peste 3 miliarde de euro, dar cel mai important de reținut este că DEFICITUL COMERCIAL a scăzut cu peste 60% !
    ATENȚIE, să nu vă treacă prin minte, întrebarea: bine, bine, dar poate că a scăzut corespunzător IMPORTUL, deci CONSUMUL..
    FALS! A crescut și importul, cu 30%.
    Ce înțelegem de aici ?
    – economia își revine pe o bază SĂNĂTOASĂ ȘI SUSTENABILĂ, similară celei din China, adică orientată pe export ofensiv și revenire moderată a consumului intern, ceea ce înseamnă o creștere asociată cu un leu puternic și stabil și cu posibilitatea controlării inflației.
    Desigur că revenirea se datoreză ÎN PRIMUL RÂND multinaționalelor și investitorilor străini în general, care beneficiază de expansiunea generală a economiei europene.
    Încerc cîteva concluzii pentru a nu plictisi prea multă lume ( 🙂 ) :
    1. Întotdeauna Președintele României a spus că revenire economiei se va face DOAR ÎN TANDEM ȘI ÎN SINCRON cu cea vest europeană, ceea ce propuneau în devans opozanții sub numele pompos de ,,măsuri anticriză”, fiind frecții la picior de lemn , cu caracter electoral, pentru naivi (ca să fiu blând 🙂 );
    2. România este PERFECT CONECTATĂ ECONOMIC cu firmele și piețele din Europa și oferă produse înalt manufacturate, deci cu plus valoare RIDICATĂ;
    3. Guvernul a luat LA TIMP, ADEVĂRATELE MĂSURI ANTICRIZĂ, legate de controlul cheltuielilor statului și diminuarea deficitului bugetar și a adoptat legile de reformă a statului, destinate să asigure stabilitate macroeconomică.
    Catalizatorul acestor măsuri a fost acordul cu FMI, BM și Comisia Europeană, care au oferit țării BALONUL DE OXIGEN NECESAR, un spor substanțial de încredere din partea investitorilor strategici și creșterea ratingului de țară.
    TOATE ACESTEA MĂ FAC SĂ CONCHID: NU PUTEM LĂSA ȚARA PE MÂNA PRĂDUITORILOR SOCIALIȘTI, PENTRU CĂ SE VA ALEGE PRAFUL DE CE S-A CONSTRUIT ÎN ULTIMII 2 ANI. ȘI ESTE PĂCAT !
    PS
    Se spune că noul Cod al Muncii favorizează marile companii multinaționale.
    După cele postate mai sus, pe cine credeți că ar trebui să avantajeze ?
    Pe …bugetarii consumatori de resurse și/sau pe liderii de sindicate, sau pe cei care ASIGURĂ LOCURI DE MUNCĂ ȘI VENIT NAȚIONAL ?

  79. ACUM SĂ VĂ SPUN UNA LEGATĂ DE….băiețașul iubăreț al tinerelor pesediste, cine altul, decât Peter Pan al politichiei românești, domnul… VICTOR PONTA !
    Ce a spus interesant distinsul domn cocoțat (cu ajutor) pe jilțul PSD ?
    ,,Demersul Președintelui României, privind revizuirea Constituției, este unul neserios. PSD va depune PROPRIUL proiect de revizuire a Constituției.
    Adică, să încercăm a înțelege următoarele:
    Președintele, inițiază un referendum pe teme constituționale, acest referendul este validat, conform legii, iar Președintele este…neserios (după neuronul lui Ponta) pentru că reamintește obligativitatea morală a clasei politice de a transpune în realitate VOINȚA ELECTORATULUI ! Ca să nu mai amintesc de faptul că Președintele României, are drept de inițiativă, în ceea ce privește modificarea/revizuirii Constituției, în conformitate cu prevederile actualei Legi supreme !
    După un oftat și grimasa unui om deranjat la stomac, vin și spun:
    Ptiu, drace, dacă un limbric retardat cu numele menționat mai sus, un oligofren infirm, dependent ÎN ORICE OCAZIE IMPORTANTĂ de cele două proptele ale PSD, recte Ion Iliescu și Adrian Năstase, primește susținere de la cetățeni, atunci, nu-mi rămâne decât să mă împușc în cap.

  80. Cum se face comerţ la români?

    Astazi mi-am luat cafea. Pe punga de 1/4 pretul e de 11,30. Pe punga de 1/2 + 100 de grame gratuit, pretul e de 24,35. Unde e hotia, minciuna, furtul si reclama? Cine pe cine fura si inseala? De fapt, inutil sa intreb pentru ca cel pacalit, inselat si mintit e clientul. Cu sau fara suta lor de grame de cafea gratuita, tot luam sa am in casa rezerva. Si e cafeaua mea preferata. As fi vrut sa gasesc in magazin la jumatate, fara gratuit, ca sa-i vad pretul.

  81. @Frank,
    Am înțeles de la tine că gruparea Boc-Udrea va conduce PDL.
    Fii mai precis…adică cine va conduce partidul, Boc , sau Udrea ? 🙂
    Iar Macovei și ceilalți, unde vor fi în partid conform viziunii doamnei UDREA ?
    PS
    Anunțul făcut de doamna UDREA că ȘTIE deja candidatul pe care-l susține, este, după părerea mea, o imensă eroare.
    Pe ce moțiune, mă rog ? A Început Congresul și eu nu știu ?
    Cine va conduce GUVERNUL, MAMA LUI DE GUVERN, ASTA NU MAI ESTE IMPORTANT ?
    RESTUL, FIIND O PROBLEMĂ INTERNĂ DE PARTID, NU AR TREBUI DECIS PRIN DEZBATERI, LA CONGRESUL PDL ?
    Incredibil…nu-mi vine să cred ! Asta înseamnă să acorzi femeilor o încredere nelimitată. Se comportă uneori, precum fetițele de clasa a 4-a.
    Dacă doamna Udrea ar fi candidat domnia sa însăși, treacă meargă…putea să-și anunțe prematur intenția, să zicem, dar oricum, nu ar fi fost momentul potrivit.
    VĂ E TEAMĂ DE PREȘEDINTE, DOAMNĂ MINISTRU ELENA UDREA ?
    NU AR TREBUI SĂ-L SUSȚINEȚI PE EMIL BOC, ÎN PRIMUL RÂND , PENTRU FUNCȚIA DE PREMIER ?
    DACĂ NU, ATUNCI ÎNSEAMNĂ CĂ VĂ REPROȘAȚI CEVA ?
    Că nu pot să cred că Emil Boc, pe care îl periați cu toții că este onest și nepătat a fost un IDIOT,deși a avut un consultant economic EMINENT și anume ANDREEA VASS, iar dvs, toți ceilalți miniștrii ați fost NEMȚI !
    Dezgustător și inacceptabil! Cred că îmi caut un alt partid, dacă PDL este unul de handicapați depășiți de istorie, obedient Cotrocenilor!
    PS
    Atenție, tot ce am scris este valabil DOAR dacă cei de la GÂNDUL nu mint !

    • PS. Ați ajuns acasă sub hipnoză, montată de ,,flacăra violet”, stimată doamnă ?

    • PS2
      Dacă Emil Boc demisionează din funcția de premier și totodată, candidează pentru reconfirmarea în cea de șef al partidului, înseamnă că prințul Mâșchin descris de Dostoievski în celebrul său roman, a fost Bonaparte pe lângă Boc !

    • PS3
      …Când mă gândesc că îl criticam pe CPREDA că exprimă păreri sau se poziționează în probleme interne de partid ÎNTÂI pe blogul personal sau la moguliziuni, înainte de eventuale discuții în FORURILE STATUTARE ale partidului și îl contrapuneam permanent doamnei UDREA.
      Recunosc, sunt un idiot.

  82. Sper ca Președintele, după ce a gafat , probabil fără voie (neavând de ales) în ceea ce-l privește pe fostul uslaș Troșca asasinat de Militaru, cu știința lui Ion Ilescu, nu-i va cere lui Emil Boc să demisioneze….dup ce moțiunea pică ! Ar fi exact ca în filmele cu tâmpiți, mai bine, PDL ar susține moțiunea , decât să cedeze LAMENTABIL în fața trusturilor de presă!

    • ZeV – nu te recunosc. Cred că te-a trăsnit în cap rău tare aroma primăverii. Mergi de bea un pahar de apă ca să-ţi revii. Ai ajuns să vorbeşti mai bâlbâit ca Liliana Minca…

    • @Silverstar
      Sincer să fiu, așteptam mai mult decât o impresie de poet, așteptam un răspuns, sau un punct de vedere argumentat bazat pe informație corectă și nu pe speculații.
      De aceea, am menționat numele lui nell, judex și frank.
      Sper, fără supărare, Silver. 🙂

    • Boc daca v-a demisiona, nu va demisiona decat dupa ce isi va mentine conducerea PDL si asta numai daca se va gasi un PM tehnocrat agreeat de toata lumea , caci politic este doar el indicat odata ce ramane presedintele PDL .

  83. HA,cica ala ,de care spuneam saptamana trecuta ,ca are carisma si ochelari si pe care il trimeteam la Sovata,e regina.
    Bine,asta spune unu care a fost reginuta.Iar el,(reginuta)spune ca nu spune.
    Intarata-i ,doamne iarta-ma.

  84. Fist off, very nice blog layout with a prety face….
    Problema la Romania este ca se cauta o strategie de guvern a turismului din romania…..parerea mea este ca trebuie sa se lase la latitudinea locala directiile de dezvoltare si sa se promoveze la nivel central doar romania printr-un brand ….frunza e f buna dar trebuie promovata intens…..sa vedem Simbata pe Bute si cit va fi promovata….
    sa se caute si prin alti sportivi fruntasi aceeasi promovare stiind ca sportul si turismul merg mina in mina…..
    Anyway keep up the good job……

  85. @Așa cum mă așteptam (și speram), presa, recte Gândul, DEZINFORMEAZĂ, pentru că nu este logic ca premierul să …plece, chiar dacă moțiunea de cenzură pică !
    Președintele României, domnul Traian Băsescu, la TVR1:
    ,,Preşedintele a afirmat că îl susţine pe Emil Boc în funcţia de premier – un om politic extrem de onest, în condiţii neplăcute însă.

    “S-a cam furat startul”.
    Unul dintre candidaţi a început să strângă neoficial semnături. Am aflat că ieri, înainte să vin eu, Emil Boc şi Vasile Blaga şi-au anunţat candidatura şi sigur că m-am manifest legat de furtul startului. Consider că s-au grăbit. Convenţia e pe 15 mai – ei au de guvernat în primul rând. Cred că Emil Boc nu a mai avut ce să facă având în vedere că Emil Blaga a început să strângă semnături. “Nu mi-a plăcut că s-a furat startul”, a declarat preşedintele. lansarea timpurie a competiţiei interne, dintr-o iniţiativă nefericită, mă îngrijorează. De luni de săptămâna trecut a început operaţiunea de strângere a semnăturilor. E clar că cele două televiziuni ale mogulilor s-au angajat în bătălia internă din PDL”.
    COMENTARIUL MEU:
    hmmm…s-a furat startul….EXACT ASTA SPUN ȘI EU.
    Pedeliștii, inclusiv doamna UDREA, pun carul înaintea boilor : adică se joacă de-a alegerile în partid, ÎNAINTE DE MOȚIUNEA DE CENZURĂ , ȘI MULT ÎNAINTE DE CONGRES !

    • ZeV, cand se fura startul toti ceilalti competitori sunt obligati sa plece si ei . La concursuri te mai intoarce la start si nu co nteaza dar aici nu asa ca nici dna Udrea si nici ceilalti nu au avut ce sa faca.
      Desigur ca aceastea trebuiau sa inceapa dupa terminarea episodului motiunea de cenzura.
      PS. Nu stiu ce a gafat Cezar Preda care de regula este OK?

    • @ion adrian
      Este o vorbă a înțeleptului..,,dacă tăceai…”. Doamna Udrea nu a tăcut și rău a făcut.
      S-a grăbit ca mireasa… 🙂 prematur, fără moțiune , fără premier clar, fără a se pronunța asupra criteriilor de integritate ale reformiștilor, oricum, ÎNAINTEA CONGRESULUI.
      Cât despre Cezar Preda, din câte știu , ar fi spus:
      “Sunt în echipa lui Vasile Blaga şi mi-aş dori să-mi asum rolul de secretar general al partidului”, a anunţat Cezar Preda”
      Păi dacă doamna UDREA S-A PRONUNȚAT, CARE VA SĂ ZICĂ, DE CE NU AR FACE-O ȘI CEZAR PREDA ?
      Iacătă că mă pronunț și eu, dacă oricum, toată lumea din PDL își dă cu părerea:
      EU, ÎL SUSȚIN PE BOC-PREMIER ȘI PE BLAGA PREȘEDINTE PDL !
      PDL=ARMATĂ, dacă vrea să câștige alegeri viitoare.
      PS
      DACĂ doamna UDREA ar fi candidat ea însăși , aș fi susținut-o pe domnia sa.

  86. @zev
    sa inteleg ca esti dezamagit de infrangerea lui blaga inainte de alegeri ? eu am inteles de la marinar urmatoarele:
    vasile tu esti un pierzator ca si cezar de la buzau , daca populatia nu va votat la ultimele alegeri de ce crezi ca va va vota la viitoarele ??? stati pe burta ca ati trait pe spinarea altora ! hihihhiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
    p.s. alegerile din pdl s-au incheiat in aceasta seara !
    felicitari doamnei Udrea !

    • Cum adica s-au incheiat in aceasta seara? Felicitari doamnei Udrea de ce? Ce a facut?

    • @silver
      Uite de asta te iubește lumea….scoți câte o sclipire (cu, sau fără voie) de rămânem mască….așa e, doamna UDREA nu a făcut ABSOLUT NIMIC, exceptând activitatea remarcabilă de la minister. 🙂

    • ***ZeV – şi ce-ai vrea tu să facă doamna Udrea? Să fure uşa de la intrarea principală a sediului PDL?
      Vezi-ţi de treabă. Lasă-i să se bată alţii ca chiorii şi, în final, să câştige cine trebuie.

    • ..Doamna Udrea poate (putea) să facă un lucru simplu : să tacă până la Congres.

    • ***Zev – adică? Ce nu ţi-a plăcut din ce a spus? Sau ce a spus nepotrivit?

  87. @silver
    1.doamna Udrea a spus ca-l sustine pe Boc pentru sefia pdl
    2. presedintele Basescu a spus ca-l sustine pe Boc
    3.banii sunt la Boc si E.U.
    4.bvb kapuuuuuttt !
    hihihihihhiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii …

  88. sa promovati turismul cand o sa construiti o autostrada neintrerupta si cand nu veti mai avea interese personale

  89. Observatie : Turismul il fac turoperatorii in scopul obtinerii de profit din aceasta activitate.Tour operatorii vand turism cumparatorilor in scopul de a face profit.In scopul de a face profit touroperatorii folosesc urmatoarele accesorii : cetateni turisti dispusi sa cheltuie,propietari de hoteluri dornici si ei de profit.
    Avand aceasta situatie observam ca indiferent ce face ministerul turismului nu sunt rezultate. Asta pentru ca interesele celorlanti participanti sunt divergente.Concluzia este ca turismul pe litoral ar trebuii lasat asa cum este
    sa isi gaseasca singur calea.pe litural trebuie facut un singur lucru.Protectia plajelor.Plajele sunt capcane de muste pentru mustele turisti an de an.Opriti speculatia plajelor.Plajele trebuiesc redate publicului libere de orice silnici a speculantilor estivali.
    Turismul in Romania trebuie facut punctual in zone de real interes.Turisn balneoclimateric,apele minerale.Turism montan de drumetie pe scenari de wild traking .
    Litoralul romanesc are limitele sale valorice.Turismul de sky deasemenea.Sun concurenti si mai ieftini si mai dotati .Ne raman sa valorificam resursele reale de turism pe care le avem.

  90. In turismul romanesc raportul pret/servicii lasa de dorit deja de 20 de ani. Operatorii din domeniu nu si-au schimbat mentalitatea, cred ca aici este problema. La noi nu functioneaza faza “clientul nostru, stapanul nostru” si asta zice multe.

  91. Dar cu bulgarii care au intrat o data cu noi un UE cum facem?
    La ei nu e criza, poti intra pe EaryBooking.ro sa vezi cam cate camere mai sunt libere la bulgari.
    Sa traiti extraodinar de bine:))
    Au ajuns pana si nespalatii de Bulgari sa faca treaba mica pe noi care traim bine…