Traian Băsescu, un discurs european despre ce trebuie să facă România pentru a se integra în UE

Traian Băsescu a ţinut astăzi, în Parlament, cel mai bun discurs politic al ultimei jumătăţi de an. Pe de o parte, a făcut o radiografie corectă şi exhaustivă a situaţiei României în contextul european actual. Pe de altă parte, a trasat drumul înainte pe care ţara noastră trebuie să-l urmeze dacă vrea să se integreze de facto în Uniunea Europeană. A făcut aceste lucruri de o manieră lucidă şi fără patimă. A evitat orice urmă şi idee de conflict politic. A dovedit că este primul politician de vârf al României care are o viziune cu adevărat europeană pentru ţară.

Dezbărat de orice patimă politică, Preşedintele a întins o mână de ajutor în direcţia Guvernului şi a Premierului pe direcţia atingerii unor obiective de politică externă extrem de importante pentru România. Prin experienţa politică şi înţelepciunea care vine odată cu vârsta, Traian Băsescu a dovedit astăzi de ce este în continuare principalul politician al ţării.

În altă ordine de idei, remarc încă o dată curajul omului politic Traian Băsescu. În timp ce alţii din conducerea partidului, miniştri în Cabinetul Boc, nu ştiu cum să se mai delimiteze de guvernarea PDL, şeful statului îşi asumă din nou măsurile de reechilibrare bugetară pe care România a trebuit să le ia între 2009 şi 2011. Şi, aşa cum arată sondajele de opinie, tot are încredere mai mare în rândurile electoratului.

Vreau să remarc atitudinea firească de astăzi a Premierului României şi preşedintelui PSD, Victor Ponta. Acesta a asistat la discursul şefului statului şi apoi şi-a asumat o poziţie echilibrată, pe ideea colaborării instituţionale, dovedind că este capabil, în unele momente, să lase în urma sa haina populismului şi a exceselor de limbaj. Nu merită lăudat pentru că se comportă normal, dar merită subliniat că astăzi a avut un comportament de Premier.

De partea cealaltă, Crin Antonescu s-a dovedit din nou a fi un lider politic isteric şi incapabil să înţeleagă interesele României sau să le pună deasupra interesului propriu. Deşi ştia că în Parlament se află şi ambasadorul Germaniei, ţară care s-a opus aderării noastre la Schengen, Crin Antonescu merge în continuare, cu paşi grăbiţi şi apăsaţi, pe drumul anti-european pe care i l-a trasat Voiculescu. Un astfel de om, incapabil să asculte discursul şefului statului în funcţie, incapabil să treacă peste umorile şi obsesiile personale, se vrea Preşedintele ţării. Numai că, în această tentativă a lui, va eşua lamentabil. Cred că, peste un an şi jumătate, va trebui să privească în urmă la toate aceste momente în care s-a dovedit obtuz pentru a înţelege de ce nu a câştigat alegerile.

140 thoughts on “Traian Băsescu, un discurs european despre ce trebuie să facă România pentru a se integra în UE

  1. ***E Udrea scrie: Crin Antonescu merge… pe drumul anti-european pe care i l-a trasat Voiculescu 🙄
    Atunci, sa nu se mai intrebe Antena 3 de ce Romania sta la
    portile Schengen. Exista motive si nu putine si nu din cele
    mai usoare.

  2. Se pune problema si in acest mod: Sa avem si un presedinte de partid din Muntenia,ardelenii au avut ani de zine presedintia,dl BOC a facut mult pentru Ardeal si putin pentru restul tarii.
    Autostrazi,investitii mari toate mergeau la Cluj si restul Ardealului.
    Va rog sa vizitati un blog care face o propaganda buna pentru dna deputat in organizatia Braila care sustine la vedere pe Blaga.
    Scanteiacominter.blogspot.com
    cruciadapdl.blogspot.com

  3. Va rog sa vedeti POSTARILE: SEMNELE ELECTORALE PENTRU CANDIDATII LA PRESEDINTIA PDL.
    RONIN.
    EU CU CINE VOTEZ.
    Aceste postari sun in favoarea dnei UDREA.
    Vizitati blogul.
    Scanteiacomintern.blogspot.com
    cruciadapdl.blogspot.com

  4. Da ! Pentru USL-lişti care îl mai tolereză pe Ghişe şi pe a lui C… zis Antonescu, astăzi aceştia şi cei 7,4 milioane de votanţi pe care îi tot invocă Ghişe şi alţii, li s-a dat posibilitatea să se convingă că Traian Băsescu este totuşi primul om în statul Român, adică este Preşedintele legitim al României, iar propagandei ANTENELOR LUI VOICULESCI n-a fost alta decât aceea de a-i sprijini pe USL-işti să preia puterea pentru a-i arde pe romîni la buzunare, în mod sâlbatic. Şi, pentru că a lui C… i-a fost ruşine de gafele şi infantilismul de care a dat dovadă în zilele cât a fost preşedinte interimar al României,
    s-a ascuns.

  5. CRAIOVA e capitala recunoscuta a intregii Oltenii…localnicii, desi au un pamant extrem de roditor si mult, au trait mereu intr-o saracie lucie (pe vremuri) si in loc sa-si taie o gaina din curte preferau sa mearga la balta sa prinda peste pe care-l puneau la uscat mancandu-l cu mujdei de usturoi si mamaliga…in perioada interbelica aveau pe stema judetului juvetele ( un soi de peste deloc gras ) si restul tarii i-au poreclit ” Juvetii “…in preaplinul lor de ascutime a mintii a existat de cand lumea si o doza de caposenie specifica doar lor, ca, nu-i asa, unde e prea multa desteptaciune e si prostie cat cuprinde…sunt iuti, iau hotararile fara sa stea prea mult pe ganduri si, desi au in suflet o urma de indoiala in ceeea ce priveste reusita merg inainte ca oile si se plang mai apoi, dupa nereusita ca de vina a fost capra vecinului…
    Asa s-a intamplat la Craiova astazi, cand Elena Udrea a fost intampinata cu o ostilitate vecina cu nesimtirea, la ordin se subintelege! Ce pretentii sa ai de la Radu Berceanu, inginer de aviatie (bun elev, bun student), dar cand i s-au pus in brate responsabilitati pe masura pregatirii sale, a fost dat afara de la fabrica unde lucra pe bani buni, din cauza lenei si a incompetentei ca apoi sa aterizeze ca profesor de liceu…aici el se ocupa cu construit de avioane in miniatura cu mici motorase cu care se juca cat e ziua de mare prin curtea scolii…stiti cantecul cu ” cel mai prost din curtea scolii, nu ? “. La rascoala din ’89, Berceanu, a dat fuga la vechiul sau loc de munca si s-a asezat in fruntea muncitorilor luand drumul Prefecturii…de aici incolo, povestea sa e cunoscuta, cariera sa politica deasemenea. Stiti si voi ca a detinut o serie de functii importante in Statul roman si ori de cate ori a facut-o s-a ales praful…nefiind batran s-a retras din functiile detinute la nivel central si local pentru a-si pune in ordine afacerile de sute de milioane de euro pentru care era in vizorul procurorilor anticoruptie…din umbra tot el este tartorul problemelor din Dolj, toate cu acordul lui d-lui Blaga, cel mai nociv element al PDL daca privim situatia in care se afla partidul in acest moment : un asemenea om mai merita bagat in seama de Elena Udrea, mai trebuie menajat promitandu-i ca va face parte din viitoarea conducere a partidului dupa ce fosta ministru va castiga alegerile ? “Sange pe pereti ” era un slogan : asa trebuie sa se intample in PDL, altfel adio sperante si vise frumoase!
    Uitati-va cu totii la ce piedici i se pun Elenei Udrea in unele organizatii, cate nereguli sunt din partea Comisiei de coordonare a alegerilor din 23 martie, securizarea listelor, demiteri, numiri de interimari in 24 de organizatii din tara…. vi se pare in ordine? Mie nu!
    De ce nu doreste dl Blaga sa stea umar la umar cu Elena Udrea pe linia de start in aceasta cursa? De ce triseaza asezandu-se cu cel putin 10 m in fata liniei de start? Asa de frica ii este de femeia politician Udrea si trebuie sa recurga la astfel de metode nedemocratice? Intreb, nu dau cu parul deoarece am acest drept ca votant fidel al PDL-ului. Fac apel la maturitate, curaj si fairy play din partea BARBATILOR din PDL, in lupta cu o FEMEIE ce-i drept data naiba de puternica.

    • Am vazut doar o secventa de la intalnirea d-nei Udrea cu membrii PDL din Craiova, secventa prezentata de un post mogulist. In concluzie, nu pot face o apreciere referitor la ce s-a intamplat, dar cred ca nu ar fi rau ca d-na Udrea sa isi angajeze un consilier competent si cu experienta in domeniu. In secventa respectiva a avut si reactii care ar trebui corectate. Nu este momentul si locul sa intru in detalii.

    • Elena Udrea nu are nevoie de un consilier ca sa-i spuna ce sa faca si ce sa zica. Este un politician extrem de competent si cu multa experienta. Mai bine ca ea nu stie nimeni ce are de spus si facut, in functie de caz. La Craiova a reactionat barbateste, le-a spus clar ca se comporta ca pe vreama impuscatului. Asa a si fost, din realatarea care mi s-a facut de la fata locului. Oamenii au fost ingroziti, nu le venea sa creada ca nu sunt lasati sa intre in sala, li s-a interzis sa vina la acel hotel. Ma gandesc la cei care au riscat totusi, parca vad ca nu vor fi trecuti pe “lista lui Blaga” !
      Doljul este rosu in proportie de 75%, Berceanu si Blaga se simt in elementul lor, nu sunt straini de aceasta CULOARE, din contra o adora!
      Udrea, asa cum spuneam a vorbit excelent la Craiova, nu s-a lasat intimidata si le-a spus-o la obraz. Udrea nu gafeaza, are cel mai bun discurs politic pana in prezent.

    • Toti politicienii importanti au consilieri. Nu cred ca o ajutam pe d-na Udrea doar laudand-o.

    • Nici pe departe, sa o laud! Ii recunosc deschis competenta si agilitiatea cu care face politica.
      Am vazut astazi si un sondaj pe rtv cu intrebare: in cine aveti in credere…. la sectiunea politica, Udrea este SINGURA FEMEIE, recunocuta si cu un procent de 19% incredere ! A crescut spectaculos, semn ca oamenii nu mai pun botul la toate mizeriile spuse la Haznaua 3 , mizerii transmise si de catre unii colegi/colege din PDL. Rusine sa le fie!

  6. Spicuiri din interviul dat de presedintele Basescu la Digi 24 asta seara……

    “Nu vă uitaţi la ea că-i blondă, e extrem de pragmatică. Ea, pe orice analiză făcută, are cel mai mare potential de creştere în PDL”, a pus-o pe Elena Udrea în capul listei politicienilor de viitor din PDL.
    …………. În privinţa lui Vasile Blaga a fost însă tranşant. “Eu ţin la Blaga foarte mult, dar îi spun “Stop, pentru că îngropi PDL-ul, iar eu nu vreau să îl îngropi”. Vasile nu mai are potential de creştere”

  7. De retinut:

    “Ma voi intoarce in politica, dar nu am spus ca la PDL”, a declarat Traian Basescu razand, intr-o emisiune la Digi24

    Traian Basescu a spus ca asteapta mai intai sa vada “cum evolueaza PDL”, precizand foarte clar ca “intr-un partid care isi ingroapa singur sansele nu ma duc!”.

    “Ma voi ocupa sa reconstruiesc dreapta, daca PDL nu mai poate”, a subliniat acesta.

    Traian Basescu l-a criticat pe Vasile Blaga, spunand ca se uita “cu cata usurinta si-ar negocia partidul cu PNL”.

    “Mai frate, partidul asta a dat Romaniei de doua ori presedintele Romaniei, de trei ori primar general, trei guverne, a trecut tara printr-o criza cumplita, si-a sacrificat voturile ca sa iasa rapid tara”, a facut acesta o scurta trecere in revista a realizarilor politice ale PDL.

  8. Mesajul Presedintelui T. Basescu a fost bogat în informatii si viziuni. A fost un discurs necesar si curajos în acest moment. A punctat destul de bine tintele care trebuie avute in vedere de guvern, in politicile sale viitoare. A fost ca o “ cheie practica “. Ramine sa-i mai gasim intelesul. Sau poate va trebui sa gasim o alta. Uneori, mai trebuie sa cautam si in spatele simplelor fapte si evenimente reale, actuale. Aceasta presupune o bogata experienta de viata politica, de intuitie, de talmaciri inteligente, de un simt istoric dezvoltat si actual, de un simt al evenimentelor in evolutie, dar si de o atitudine pozitiva. Intuitiei trebuie sa i se alature o luciditate majora. Ne-ar trebui urechi noi pentru o muzica noua, cum s-ar spune si nu doar o simpla incordarea a muschilor. Tinind cont de evenimentele curente de la Vatican se poate spune, despre discursul domnului Presedinte T. Basescu, cam exagerat putin : “ eu am ceva de spus, dar nu am cui sa-i spun “ sau “ cei ce ma urmeaza nu m-au inteles.” Probabil domnul C. Antonescu prin neparticiparea sa la prezentarea mesajului n-a vrut sa se faca dependent de gindirea altcuiva, asa cum spunea Schopenhauer : “ sa te indatorezi unor conceptii care la o departare de citeva sute de mile nu mai indatoreaza. “ ??? !!!!
    Domnul Premier V. Ponta a dat dovada de intelepciune si tact politic, poate privilegiile constiintei sale lucide. Intelepciunea mai inseamna si seriozitate. Sigur, dinsul se afla si intr-un raport dublu: cu guvernul si cu presedintele. Felicitari, domnule Ponta ! Participarea sa nu va diminua, cu nimic, din personalitatea si convingerile sale politice. Putem considera si parlamentul o mare scoala unde se pot invata multe, un laborator al sentimentelor umane, al raporturilor omului cu om, de intelegere si sprijinire reciproca.
    “ O, bieti muritori, deschideti ochii. “ ( Leonardo da Vinci)

    • Dupa parerea mea, il supraestimati pe dl.Antonescu in privinta motivelor pentru care nu a participat la prezentarea mesajului d-lui Presedinte Basescu.
      Dl. Antonescu nu a participat la prezentarea mesajului ( si, la vremea respectiva, nu a semnat protocolul pe care l=a semnat dl. Ponta cu dl. Presedinte , desi a participat la intalnire ) PENTRU A SE INFUMURA CA NU IL RECUNOASTE, CA PRESEDINTE, PE DL. BASESCU. Pentru ca , altfel, ar trebui sa dea curs promisiunii ca NU ARE LOC PE ACEEASI SCENA POLITICA PE CARE ” JOACA” SI DL. TRAIAN BASESCU.
      Iar dl.Antonescu este mort fara politica. La activitate profesionala este ZERO. Singura activitate pe care ar putea-o practica ar fi aceea de a face traduceri din engleza…( eventual in mongola, in amintirea plimbarii pe care a facut-o pe cand dormea ca ministru al Tineretului si Sportului ).

  9. Tre trei ori felicitari Elena Basescu! Toche’

    Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a declarat ieri, în Parlamentul European, că femeile din politică ar trebui să se susţină între ele, nicidecum să aştepte sprijin din partea colegilor bărbaţi.

    Ea s-a referit la situaţia de politică internă, a alegerilor din PDL şi a menţionat, fără să nominalizeze, faptul că în cursa pentru şefia democrat-liberalilor s-au înscris două femei şi un bărbat. Nemulţumirea Elenei Băsescu este legată de poziţia doamnelor din PDL care au ales să treacă în tabăra candidatului, nu a candidatelor, cum ar fi fost moral. În discursul său se referă la sprijinirea moţiunii lui Vasile Blaga exprimată de două dintre femeile influente ale democrat-liberalilor, Cristina Trăilă şi Andreea Paul. „Preşedinta Organizaţiei de Femei si Prim-vice preşedinta, care dealtfel au discursuri feministe înflăcarate, şi-au declarat susţinerea pentru singurul bărbat aflat în cursă. Ma întreb ce fel de organizaţie de femei este aceasta? Dânsele îl susţin pe cel care s-a opus vehement punerii în aplicare a statutului partidului care prevede o cota de 30% femei la toate alegerile“, precizează EBA.
    La finalul discursului, Elena Băsescu a făcut referire, fără să nominalizeze, şi la Anca Boagiu, exprimând nemulţumirea că aceasta are tot orientare pro-Vasile Blaga. „Mă-ntreb de asemenea cum este posibil ca actuala Vice-Preşedintă a PPE, care a ajuns să fie nominalizată pt această funcţie datorită susţinerii puternice a unei alte femei, îl sprijină tot pe singurul bărbat înscris în cursă“

    Elena draga, iti raspund ei si crede-ma pe cuvant.
    Vei numara pe degete femeile care au educatia si mintea deschisa sa poata recunoaste calitatile intelctuale, competenta, educatia, frumusetea, eleganta altei femei in cazul nostru, Elena Udrea
    Mi s-a spus de-a lungul timpului ca femeile sunt mai misogine decat barbati si am strambat din nas; mi s-a spus ca femeile mai putin frumoase nu vor admira pe femeile mai frumoase decat ele, am stambat din nas; mi s-a spus ca femeile care parvin in politica pe cai nu tocmai ok, devin niste poame acre, frustrate si pericloase, iar am strambat din nas zicandu-mi ca nu cred pana…… azi cand recunosc: DA, CRED ACUM.
    In concluzie, aceste femei sunt in dizgratia mea si niciodata nu le voi aprecia, PUNCT!

    Udrea va castiga, chiar daca i se pun atatea piedici de catrea gasca anti-PDL-istului Blaga, sa vad atunci cum isi vor rezolva problemele misoginii din partid!
    Inca ceva, PDL a intrat in istorie ca a fi cel mai misogin partid. Datorita d-lui Basescu au reusit sa vina cateva femei la centru. Datorita d-lui si a d-lui Boc sunt ceea ce sunt pe acolo, dar, care au tradat miseleste, punand desertaciunea inaintea demnitatii si recunoasterii! Macar de ar tacea aceste personaje!

    • Pai daca Preseditentele a renuntat la harb, cum ai vrea sa zboare? Cu parapanta? Au acelasi scop, aceeasi destinatie, aceeasi ora de decolare, tu cum ai vrea, sa plece unul dimineata si unul seara? Sau unul pe jos si unul pe sus? Afurisenie de om ce esti, ai grija sa nu te jumulesc de pene! 🙂 🙂

  10. Am citit in presa replica doamnei Paul Vass, data Elenei Basescu prin ricoseu Elena Udrea.

    ” Propulsie proprie” !? ( am varsat ciorba pe mine cand citeam ) : adica doamna Paul s-a autopropulsat…n-a avut niciodata nevoie de nici macar un ” branci” pentru a intra in politica si totul a decurs normal… au sunat-o si au invita-o in PDL si asa, a ajuns ceea ce este acum, pe propriile picioare, cu propria minte ?! Daca e asa, atunci este supraom si n-are ce cauta printre noi muritorii!
    ” PDL este intr-un moment de reconstructie “…se tot reconstruieste de aproape un an sub conducerea inteleapta a carmaciului (a se intelege vames) Blaga si a ramas tot la stadiul de fundatie… astazi ducand partidul la 7% in sondaje! Care reconstructie (?), domnul TRU a spus astazi asa: PDL nu are nevoie de reconstructie, reforma ,este un partid puternic…. bleablea….. !!!
    “aventura identitara “…te referi la tine stimata doamna, traiesti zilnic numai sub imperiul aventurii si hazardului ? Ca eu, pe Udrea o vad pragmatica si serioasa. Faci un inventar al candidaturilor de ambele sexe, stufoasa si fara sens ! Toti cei care citesc ce anume ai scris, stiu exact ce vrei sa spui si incotro bati: tu, Sulfina, Turcan, Boagiu, chiar Macovei, aveti atata misoginism in voi incat o tara intreaga a remarcat ce anume va desparte de Elena Udrea : ea a reusit calauzita de cel de Sus, dandu-i noroc, inteligenta,feminitate, charisma etc. daruri pe care voi din pacate, nu le detineti si n-aveti cum sa le mai dobanditi…
    Ratiune, nu aventura. doamna Vass, iti trebuia tie, nu Elenei Udrea! Stii sper ca reconstructia presupune renuntarea la toate materialele vechi, uzate si care au dovedit slabirea stabilimentului si gasirea altora noi, moderne, trainice, care sa-ti ofere o siguranta 100% Spre nenorocul tau, nu te regasesti in planurile si sperantele adevaratului model de politica de dreapta, promovat de Udrea de mai mult timp, ea chiar crede in ceea ce face si pune mult suflet si se vede si din avion. Nu poate fi suspectata ca ar fi ahtiata dupa functii. Udrea lupta pentru salvarea PDL-ului, aceasta este ideea principala, nu neaparat functia in sine!
    Referitor la Elena Basescu si mesajul ei de astazi din PE, nu a fost nici pe departe asa cum l-a interpretat doamna Paul! Nu cerea ca femeile sa voteze cu femeile si barbatii cu barbatii! Facea apel subtil, la constiinta si la faptul ca voi doamnele aliate cu dl Blaga, ati uitat ca el s-a opus promovarii femeii in PDL. Nu va mai jucati cu personalitati politice ca dl Basescu, Elena Udrea… nu se cade.
    p.s. Nu uit elogiile aduse Elenei Basescu de catre doamna Vass, cu putin timp in urma, ce momente stanjenitoare au fost atunci, cat de penibil moment! Am revazut acele imangini astazi la tv. am cerut urgent lui nevasta-mea o felie de lamaie!

  11. “Nu vă uitaţi la ea că-i blondă, e extrem de pragmatică. Ea, pe orice analiză făcută, are cel mai mare potential de creştere în PDL”, a pus-o pe Elena Udrea în capul listei politicienilor de viitor din PDL”
    http://www.youtube.com/watch?v=KzE4DVd9Mgg&list=FLbc9y-YiTjdoPb-2yofe_cQ&index=5
    Cit despre “nepoata” Vass, stai jos “morosanco” de pripas, tu nu poti vedea mai departe decoit te lasa altii! Pe unde ai fost ai facut c…. praf! N-ai clasa, n-ai stil, n-ai nimic, esti o turcana mica sub acoperire!

  12. Din ciclul; Cum doreste sa castige dl. Blaga functia de Presedinte PDL!

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/pdl-teleorman-ii-trimite-la-congres-doar-pe-sustinatorii-lui-vasile-blaga-1028105.html

    Excelent! Excelent! Exceleeeeeeeent distinse domn! Sunteti realmente cel mai barbat, cel mai macho, cel mai curajos, cel mai razboinic, cel mai…..ONEST, CORECT!
    Nu sunteti las, nu sunteti fricos, nu sunteti adeptul tradarilor, aranjamentelor, intimidarilor, si, luptati cu FEMEIEA politician Udrea de pe pozitii elgale!
    Bravo distinse domn! Bravo! Bravoooo!!!! Ma inclin in fata “onestitatii” domniei voastre!
    🙁 🙁

  13. Probabil ca a venit momentul ca scena politica sa se cristalizeze, sa se decanteze, sa se imparta daca vreti voi sa-i spunem asa, in cele doua tabere: dreapta si stanga.
    Dreapta pentru a deveni o adevarata “dreapta” trebuie sa se debaraseze rapid de navetisti, traseisti, fripturisti, pupincuristi, miserupisti sau iubitori de rosu bolsevic. Sciziunea PDL, pentru ca asta se va intampla, va duce la parasutarea licehelelor in tabara adversa, unde tovarasii Pinochio, Cacarau, Felix Varanu’ sa se spele pe cap cu ei si sa le dea sa roada vreo talpa de bocanc, ceva.
    Dreapta va ramane o “dreapta” adevarata atunci cand formatiunea politica ce va intruchipa aceasta orientare, va coagula toti cei ce sunt cu adevarat de dreapta si sunt hotarati sa si ramana “de dreapta”. Aceasta formatiune care trebuie creata, are deja cel mai de pret lucru….pe CEZAR! Il avem! Iar cei ce nu il vad si nu cred in el, pot pleca desigur impreuna cu trupa de circari amatori ai d-lui Blaga.
    Intre timp, munca intensa a d-nei Elena este un lucru extraordinar si o va ajuta in scurt timp la formarea noii formatiuni politice de care vorbeam. Atat NR cat si MRU trebuie sa-si dea seama ca doar impreuna, sub acelasi steag vor gasi izbanda si victoria finala impotriva Circului Jalnic USL.
    Mult succes Elena si ca de obicei iti ramanem alaturi!

  14. ” Sa presupunem ca o sa castige doamna Udrea sefia.PDL.Ce poate face un singur om “?
    Cea ce trebuie Balbi, sa conduca nu sa faca “trocuri politice”! Sa-si creeze o platforma program pe care sa o urmeze TOATA lumea, iar cine nu vrea, sa plece!

  15. Va salut!
    Daca va este dor de draga noastra Elena Udrea, in seara aceasta la ora 20 va fi la Romania TV in emisiunea Laurei Chiriac. 🙂 🙂

  16. In Romania inca nu exista acea solidarizare feminina care exista in alte tari cu traditie in promovarea femeilor in functii echivalente cu ale barbatilor. In Romania femeile nu sunt -inca- capabile sa treaca dincolo de orgoliul feminin si sa puna interesul deasupra ideilor preconcepute si invidiei personale. Exista femei puternice in PDL si mi-as fi dorit sa le vad impreuna in jurul Elenei si sa spuna ”punct si de la capat”. Uneori exista un moment oportun pe care daca il pierzi,nu vei mai avea alta ocazie. Acest moment al solidarizarii feminine si crearii unui nucleu dur si puternic total diferit de ceea ce a avut politica romaneasca pana acum va fi pierdut,doar pentru ca orgoliile si invidia feminina nu este controlata( probabil nici nu se doreste) si nu este canalizata pozitiv. Sincer,nu simt decat regret…regret imens ca femei cu capacitate,puternice ,aleg sa fie pisicute placute la privit si la folosit in a zgaria ceea ce barbatii politici nu vor sa muste ,in loc sa se uneasca si de ce nu,sa rescrie istoria politicii post decembriste. Elena va fi oricum o castigatoare,pentru ca a iesi in fata intr-o politica ostila ideii de implicare in general si femeii in particular este o lupta oricum castigata moral . Perdantii vor fi cei ce aleg sa latre de dupa gard -in siguranta. In fond ceea ce conteaza este parerea celor ce vad dincolo de ceea ce se arata iar votul delegatilor nu este altceva decat rezultatul muncii ”PDL” cu teritoriile. Adica in marea majoritate,organizatii pline de duplicitari, barcagii politici si manipulati. E o realitate ce va actiona ca un bumerang. Si stiti care este ironia… ? Daca actuala conducere va ramane, tocmai teritoriile vor fi considerate vinovate nu adevaratii vinovati -liderii actuali. Nici usturoi nu a mancat…
    Pacat si trist sa asisti neputincios la moartea unor idealuri…

  17. Buna sa va fie ziua! Sigur va intereseaza si acest anunt:

    “Deputatul Elena Udrea va fi invitata ediţiei de duminică a emisiunii “După 20 de ani”, difuzată de Pro TV şi voyo.ro de la ora 10.00, “

    • Domnule Puiu eu am vazut un sodaj dat de postul Realitata unde arata ca de fapt PDL. in prezent are 8%! Nu retin ce casa de sondaje l-a facut, dar daca domnul Sever V. spune 12%, ceilalti zic 8% atunci haideti sa punem o cifra de mijloc si tot este foarte grav. Daca doamna ministru castiga, va avea viata grea, pentru ca in primul rand trebuie sa recupereze tot ce a pierdut domnul Blaga si dupa aceea trebuie sa se gandeasca sa mearga si pe plus. A preluat partidul de la 23% si in nici 10 luni l-a adus la aprox 8-10%. Probabil ca daca in aceasta luna s-ar mai face un sondaj, am putea avea o surpriza extrem de nepalcuta, PDL la 5%.

  18. Cam slaba activitatea de PR !
    Citesc azi 16 martie ca Dna Udrea regreta ca nu a candidat pt primaria Bucurestiului .
    Eu tin minte campania dusa de Chiliman timp de 4 ani de zile , anti-Udrea , anti-PDL , timp in care Oprescu era deja primar si ei se comportau ca si cum ar fi in opozitie .
    In loc sa fi platit oameni capabili sa gaseasca SOLUTII pentru aceasta situatie — daca pe capeteniile PDL nu i-a dus capul ce sa faca — au preferat sa bage capul in nisip ca strutul si i-a plesnit atunci si votul din vara si cel din toamna .
    Ati avut bani pe mana si nu ati stiut ce sa faceti !
    Na , uite ca astia de la USL nu se dau in laturi sa faca praf miliarde , sa imprumute alte miliarde si sa mai si scoata Romania din UE si din randul lumii .
    Sunt membru PDL …. si sunt degeaba .
    Dupa cate vad , nici acum nu ati invatat ce trebuie sa faceti .
    Asta e !

  19. Cred ca ar trebui facut foarte mare caz de faptul ca PRESEDINTELE TARII a participat la o reuniune a UE deplasandu-se cu o cursa obisnuita de avion.
    Pe langa faptul ca a trebuit sa astepte, ore in sir, pentru a se putea incadra in programul avionului, se pune problema si ca un presedinte de stat trebuie sa poata reveni imediat in tara, atunci cand apar probleme grave.
    Insa daca s-a ajuns la situatia ca puscariabilul Fenechiu sa stabileasca modul de deplasare al presedintelui, Romania a ajuns rau de tot.

  20. In ceea ce priveste receptarea semnalelor noastre:
    Ma uit la alte bloguri si vad ca titularul poarta dialog, mai intens sau mai sporadic, cu blogerii. Stiu ca d-na Udrea este foarte ocupata, dar din cand in cand, d-sa sau un colaborator ar trebui ( zic eu ) sa raspunda unor intrebari sau unor propuneri.
    Noi ne agitam, intrebam, propunem, etc. si…nimic!
    Este ca si cum un motor ambalat la maxim ar avea maneta pe pozitia ” zero”.

    • De citit citeste Elena Udrea, deoarece o intereseaza opiniile voastre. Numai ca asa cum spui timpul ei liber aproape ca nu mai exista, decat acele cateva ore de somn noaptea. De dimineata pana noaptea strabate toata tara, pentru ca ea nu merge doar sa vorbeasca colegilor la micorfon si apoi sa spuna la revedere! Sta de vorba cu ei, ii asculta, propune..mai este si ingrijoararea fraudarii alegerilor din 23 martie, si cate altele dragii mei! Udrea fata de altii nu are timp de net, nu acum! Ea chiar munceste, se implica foarte serios in batalia pentru salvarea partidului. Dar, de citit va citeste, asta este sigur, chiar daca o face pe fuga in aceasta perioda.

  21. Excelenta prestatia de la PRO-TV! O obiectie am insa, referitoare la “prezidentiabilii” enumerati de Elena, nu-mi plac! Si-au demonstrat “calitailii”! In acest moment EXISTA un singur candidat pentru prezidentiale in Pd-L: Elena Udrea!!! Nu mai face gresala de la locale! Gindeste-te ca ai din start 52% din electoratul care voteaza: FEMEILE!

  22. ….Elena citeste blogul si pe unii care merita , chiar ii suna 😆 😆 si povestesc politichie damboviteana ,pe lozincari ii sare 😆 😆 …hihihihi…

  23. http://www.evz.ro/detalii/stiri/sondaj-pnl-la-mare-distanta-de-psd-pdl-in-cadere-libera-la-14-1028627.html ,daca castiga Blaga ,pedeleul sa desfinteaza ,sondajele arata “caderea libera ” ,din dec. 2012 fiind in opozitie a mai pierdut doua procente dupa alte institute de sondaj 3-4 procente !!!! ,in opozitie sa pierzi procente ,n-am auzit 😆 😆 ,singura alternativa la salvarea pedeleului este UDREA ELENA .

    Votati Elena Udrea in 23 Martie domnilor electori delegati la congres ,nu-l ascultati pe buldog ori Macovitza J&B

    • Intelepciunea poporului roman este proverbiala : ” cine sapa groapa altuia cade el intai in ea ” sau ” nu-ti aduce anul ce-ti aduce ceasul ” sau, mai modern ” sa omoram vecinul ca sa-i mancam capra “Iata, musiu Bleaga, cum ” roata morii se-nvarteste ” si bumerangul lansat de tine impotriva Elenei Udrea ti se intoarce direct in moalele capului. Iata ca o organizatie puternica precum Brasovul, condusa de George Scripcaru isi declara hotarat sustinerea pentru Udrea ! Minunat ! Si sa nu uitam ca potrivit cunoscutului analist politic Mihalcescu, Adriean Videanu isi face incalzirea pentru a intra in echipa lui Udrea ! UDREA PRESEDINTE PDL !!!

  24. Ca o exceptie de la regula ce mi-am impus :

    Cum poate fi eliberat Adrian Nastase inainte de termen pentru buna purtare, cand buna lui purtare nu implica si regretul pentru fapta comisa, el considerandu-se si azi ca fiind nevinovat?
    Daca este astfel eliberat oare nu va putea el scrie maine poimaine pe blogul sau, ca dovada nevinovatiei sale este insasi eliberarea lui inainte de termen, cat timp el nu si-a recunoscut vina, ceea ce ar conduce la ideea ca nici judecatorii care au decis eliberarea nu-l considera vinovat? Desigur ca va putea si va oarea ca are si dreptate. 🙂
    Conform statutului PSD (http://www.psd.ro/STATUTPSD.pdf) AN nu mai este membru de partid si nici nu ar mai avea dreptul sa fie cat ii sunt interzise drepturile electorale :

    ARTICOLUL 23
    Nu pot fi membri ai Partidului Social Democrat:
    a) persoanele lipsite de drepturi electorale, cu excepţia
    celor precizate la Art. 13;
    b) persoanele cărora le este interzisă, prin hotărâre
    judecătorească definitivă, exercitarea drepturilor
    politice sau cetăţeneşti sau, prin Constituţie sau lege,
    le este interzisă asocierea politică;
    c) persoanele care au suferit condamnări pentru trădarea
    intereselor ţării, pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă
    sau pentru alte fapte antisociale grave;
    d) persoanele compromise moral şi politic;

    ARTICOLUL 27
    (1) Calitatea de membru al Partidului Social Democrat se
    pierde prin demisie, radiere, excludere sau înscriere în
    alt partid.
    (3) Radierea se face în situaţia în care se constată că, ulterior
    dobândirii calităţii de membru de partid, persoana se află
    într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute la Art.
    23, precum şi în caz de deces.

    Oricum cum sa ai incredere intrun partid care guverneaza cat timp AN troneaza fara intrerupere nu in arhiva PSD ci pe situl acestuia la zi cu poza si functie de Presedinte al CNC, adica pentru oricine intra pe site actualul Presedinte al CNC este AN?

    Intrati daca nu ma credeti pe

    http://departamente.psd.ro/departamente.php

    si acolo unde vedeti poza lui AN mai dati un clic si veti constata cu stupoare ca intrati pe blogul lui AN.

    Adica blogul lui AN este un soi de document oficial al CNC al PSD. 🙂 🙂 🙂
    Dna EU ce spuneti de acest lucru? Sincer, doresc sa va aflu opinia.

    • PS Oricum din tot balciul asta de prost gust, caracteristic neamurilor proaste, tot ramane un castig:
      Dl AN nu va putea da in judecata niciodata pe nimeni daca acela ii va spune: Dle AN dta esti un hotz. 🙂

    • PPS
      Un mercenar imi spune ca Nastase ma va putea da in judecata daca-l fac hotz . Evident greseste, caci daca faci un hot , hot, spui un adevar si nu este nici insulta si nici calomnie.
      dar mai spune dllui ca eu nu vad lumea reala .
      Ba eu o vad el in speranta ca va fi angajat la gainat nu o vede si acum in acest moment realitatea este ca

      In lumea reala se varsa laptele si un fost ministru PDL spune gresit ca nu pot fi despagubiti cei nenorociti de iresponsabilitatea sau poate de sabotajul national al guvernului PONTA, caci oricat de grave sunt astea , nu e vorba de calamitati naturale.
      Te inseli dle Botis, pentru ca Ponta et co si USL sunt o calamitate naturala.

      Dna Elena Udrea,
      Felicitari pentru prestatiile tv din ultimul timp. Cred ca aveti sanse sa castigati

    • Ultimul PPPS
      Acum cateva minute s-a terminat Conventia PDL. Desi nu sunt membrul niciunui partid ca alegator si neindiferent la destinul actual Romaniei am urmarit si ce a precedat Conventia si ce s-a intamplat azi si anume in concluzie pot spune ca :
      1)Presedintele Basescu a avut un discurs excelent si foarte cinstit cu el insusi, cu PDL si cu Romania.
      2) Chiar daca nu a reusit sa castige poate si din cauza modului in care unele diversiuni de sprijin aparent care din pacate s-au produs chiar si pe acest blog au despartiit-o de cateva voturi necesare sa intre in turul doi unde cred ca votantii lui Macovei dar si simpatizanti ai lui Paleologu ar fi votat-o. Cred ca daca dna Macovei avea mai multe voturi puteam avea un tur doi dar si asa tinand cont de acestea pot crede ca daca singurii candidati ar fi fost Blaga si Udrea era greu de stabilit cine ar fi castigat.
      Succesul dnei Udrea este cu atat mai remarcabil daca ne gandim de la cat a plecat la inceputul acestei campanii si la cat a ajuns.
      Este tanara si probabil ca daca Blaga nu va performa foarte bine (a nu se intelege ca doresc asta sau ca instig la sabotarea lucrurilor bune pe care le-ar incerca dl Blaga)va ajunge destul de repede presedinte si poate ca fiind tanara , curajoasa,si capabila, perseverenta si ambitioasa , va detine functia multa vreme spre binele PDL dar in primul rand al Romaniei, devenind o adevarata mama pentru viitoarele generatii de politicieni tineri care peste 10-15 ani vor incerca aceasta usa care trebuie sa le fie mereu deschisa;
      3) consider ca si dna Macovei a avut un succes destul de important daca ne gandim ca a inceput cu doua trei voturi pentru criteriile de integritate ca in final sa ajunga ca acestea sa fie acceptate de tot partidul sau aproape de tot partidul.
      Desigur ca multe din adevarurile spuse de Dsa azi incet in cet vor prinde radacini nu numai in PDL ci in politica romanilor, pentru ca ele transced nivelul unui singur partid. Evident ca ne va reprezenta si in viitor cu cinste la UE si cred ca acea previziune parca a dlui Paleologu ca la alegerile pentru Parlamentul European nu se vor indeplini si ca dl Blaga cu conducerea din jurul dsale va avea intelepciunea sa pastreze pe acei europarlamentari performanti iar electoratul sa-i voteze
      4) Cat despre dl Blaga si echipa lui, ii felicit, le urez succes si doresc ca dl Blaga personal prin ce va face, sa ma faca sa-l pot scuza pentru tristul, jalnicul episod al caschetelor azvarlite in aer.

      Mult succes in unitate pentru PDL.

    • Interventia de ultim moment a dlui Basescu ma face sa am rezerve pentru ce s-a intamplat.

    • Si in final alaturi de Basescu, dar cu o povestioara:

      O sa interpretez supararea presedintelui Basescu povestindu-va ceva ce s-a intamplat in realitate
      Era inca Radu Campeanu presedinte al PNL, era primavara si s-a organizat o excursie a stafului partidului la Florica, la mormintele Bratienilor.
      Au fost inchiriate trei autocare.
      La intoarcere datorita proastei organizari au ramas unii pe jos, au trebuit sa se intoarca autobuzele, in fine s-a produs o harababura de tot rasul .
      Atunci unul din conducere a strigat: Bai narozilor nu suntem in stare sa organizam o excursie cu trei autocare si credem ca putem guverna o tara.
      Cred ca si Basescu aseara a inteles cu durere ca aceasta calificare i se poate aplica si partidului de suflet al Dsale si a procedat in consecinta.
      Nu cred ca este neconstitutional sa comunici ca nu te mai bazezi pe cineva in lupta pe care o duci.
      Dar asa a ramas singur, dar este dreptul dsale sa se considere astfel si sa incerce orice constructie crede ca poate face in aceasta tara.
      🙂

  25. Pentru cei care nu acceseaza pagina de FB. Elena Udrea anunta ca:

    “Particip de la ora 22.00 la emisiunea lui Luca Niculescu de pe Digi24.”

  26. …sa fim intelesi ,nu-l apar pe AN ,are multe bube ,a facut multe nefacute pentru care trebuie sa raspunda ,dar ,in “trafeul calitatii ” se vede de la o posta ca-i cusuta cu ata “marinareasca ” ,pentru “presupuse fapte ” nu se condamna niciunde in lume ,sper ca nici la noi de acum incolo ,AN sa fie ultima razbunare politica .

  27. http://www.evz.ro/detalii/stiri/si-pdl-diaspora-reclama-nereguli-in-desemnarea-delegatilor-pentru-conventia-partidului-1028685.html ,buldogul a intrat in panica {,dupa ce a vazut cum trec organizatie dupa organizatie in tabara Elenei } ,a inceput sa umble cu “manareli si in Diaspora [Germania ,Italia …etc} , neomul asta nu are rusine ,cum a condus “hotzul ” asta ministerul de interne ????!!!!! 😆 ,singura alternativa castigatoare pentru pedele :ELENA UDREA PRESEDINTA a PD-L ….

  28. elena udrea presedinte pdl ! blaga ramane regina ( vamilor)… hihihhiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

  29. Regal in aceasta seara la B1 🙂 🙂

    “De la ora 22.00, sunt invitata lui Robert Turcescu in emisiunea “Sub semnul intrebarii”, de la B1Tv.”

  30. DRAGI ROMANI!!PRIN PREZENTA PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU LA INSCAUNAREA SUVERANULUI ,,PAPA FRANCISC I,,PRESEDINTE ORTODOX,PRESEDINTE AL ROMANIE MAJORITAR ORTODOXA, NOI ROMANI DIN ITALIA NE_AM SIMTIT REPRESENTATI CU ADEVARAT DE UN LIDER PUTERNIC ,DE UN LIDER CE DORESTE PACEA SI APROPIEREA DE D_ZEU,PT CA ROMANIA IN SITUATIA SI CONTEXTUL ACTUAL SE INDREAPTA SPRE O CALE GRESITA.TOTI CEI CE CITIT ACESTE RANDURI VA ROG SA MA INTELEGETI PT CA TRAIESC IN ITALIA,AM TRAIT ADMOSFERA DE FERICIRE SI BUNATATEA FATZA DE NOUL PAPA FRANCISC I

  31. Pingback: Elena Udrea îi sperie pe cei de la Intact? | Românica blues

  32. daca votul delegatilor pdl va fi securizat elena udrea va castiga detasat ! cel mai simplu ar fi ca televiziunile sa aiba acces in zona cabinelor de vot si a urnelor … hihihihiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

  33. Blaga sa treaca la banda de alergat…….sa nu faca vreun atac cerebral.Si-a facut doppler?Si-a curatat carotida de colesterol?

  34. …mai sunt doua zile pana la alegerile portocalice ,daca se vrea binele partidului ,sigur castiga Elena Udrea ….

    Treziti-va electori delegati la congres ,daca vreti sa mai aveti partid cu sanse mari de REVENIRE ,nu mai tineti cont de promisiunile facute acasa la indemnul camarilei” buldogiene” ,VOTATI ELENA UDREA singura cale “aurita” spre elita politicii mioritice …. 😆 😆

  35. http://www.evz.ro/detalii/stiri/vinovata-ca-a-purtat-o-bentita-tricolora-in-covasna-fata-amenintata-cu-moartea-de-etnici-1.html un INGER cu tricolorul romanesc ii amentintzata de unii dobitoci iredentisti of doamne ce timpuri traim ,in TARA ta nu poti sa porti insemnele nationale ,niste reprezentantii patimasi a unei minoritati [sovine in mare masura ] ii fac viatza un calvar ….,ce face ministrul de interne Stroe ????? si toate autoritatzile statului din localitatea respectiva .

  36. blaga si-a recunoscut infrangerea … hihihiiiiiiiiiiiiiiiiiii…. cerseste o functie in conducerea partidului si bineinteles un loc in BPN… hihihhiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii… cam tarziu nea Vasile … cel ce va ridica sabia de sabie va pieri ! hihihiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

  37. Puiu, a transmis B1 si RTV dar, mai aveti ocazia in seara aceasta sa o vedeti pe Elena Udrea la Realitatea la Raport, ora 21.

  38. Mult succes in alegeri ! Cand il voi vedea pe Ponta inghitind in sec si avand adversar politic si lider al opozitiei o femeie in general dar mai ales Elena Udrea in special ,va fi ziua cand voi zambi fericita ! Prietenii stiu de ce… 😉
    Va doresc ca maine sa fie o zi in care se scrie o noua pagina in politica romaneasca, ziua in care femeia in politica va inceta sa fie doar un numar intr-un partid sau doar un vot.

  39. Sper ca ziua de azi sa o aduca pe doamna Elena Udrea in fruntea partidului, iar zilele ce vor urma sa-i aduca dansei puterea de a mentine si consolida pdl-ul.
    Toate cele bune dansei si dumneavoastra tuturor.

  40. 😆 😆 ,mai este putin pana la infrangerea buldogului si a Macovitzei J&B ,Elena o sa fie noua sefa a portocalicilor ,in viitorul apropiat Ponta president si Elena PM 😆 😆 ,prietenii stiu de ce …hiihihiih….dupa aceea se inverseaza rolurile 😆 😆

    Succes Elena ,bate-l pe buldog si trimite-o pe Macovitza sa bea un detz J&B cu gheatza 😆 😆

  41. …am ras cu pofta ,EBA atac dur la Vass neni si Turcan Raluca 😆 😆 ,le-a facut frustrate si abandonate de Stolojan …hihihihi….infanta presidentului a spus ,ce stie toata lumea 😆 😆 ,Andreea si Raluca au “lucrat “:lol: sraguincios in patul lui draga Stolo …hihihi….bravo Eb-utza ….

  42. …marinerul ii MARE farseur ,i-a imbarligat si sucit mintzile la toti 😆 😆 😆 ,cum a dat-o si cotit-o tot spre Elena noastra a sugerat sa vina voturile 😆 😆 ,bine a facut ,mai face si EL lucruri bune ,sper sa castige Elena ,nu poate sa fure Blaga asa de mult .

  43. ..nu s-a schimbat nimic ,partidul si manariile buldogului au adus o victorie mica a lui Blaga ,cca 350 voturi nu-i o victorie mare ,Elena sa nu fii suparata ,esti tanara ,luptatoare ,perseverenta si nu in ultimul rand capabila ,o sa mai vina oportunitatzi pentru tine ,capul sus …..

    …parerea mea ,discursul presidentului n-a ajutat-o deloc pe Elena ,poate a incurcat-o ,matelotul ii in cadere libera ,l-au parasit si camarazii lui cei mai buni .

  44. urat finalul congresului , buldogul a aruncat cu mizerii catre Elena , acum s-au vazut adevaratele fetze ale politicienilor [in cazul asta portocalici ] ….bleahhh

  45. Dna Udrea , aveati si inca aveti o notorietate politica extraordinara … Cu o asemenea notorietate , in afara de sprijinul politic al partidului d-stra , nu aveati nevoie de nimeni pentru ascensiune , inclusive presedintele Basescu …which was the worst ..

  46. Deci, Romania nu este pregatita pentru o femeie lider. Cam aceasta este singura concluzie dupa ziua de azi. Serviciul m-a impiedicat sa urmaresc evenimentele alegerilor si poate e mai bine… Inversunarea masculina nu face decat sa imi starneasca o stare de sila … Daca Blaga ar fi fost intelept ,i-ar fi propus Elenei dupa rezultat sa fie presedintele executiv al PDL in timp ce el ar fi pastrat aparentele unui presedinte si atat. Dar jocurile se pare sunt altele. Elena a confirmat cu un numar foarte mare de voturi ca este dorita ca lider politic . Ce va urma… ? Sper ca nu o vanatoare de vrajitoare a tuturor celor ce au sustinut-o si inclusiv a Elenei. Ar insemna sfarsitul PDL. Sau poate o renastere din cei renegati de blaga a unei noi formatiuni de dreapta. Nu asimilarea de catre MRU ,poate in viitor o alianta de dreapta a generatiei 40 . Iar corabia blaga va ramane in deriva din lipsa de lideri carismatici.

    Draga Elena ,oricare ar fi gandurile dvs. poate le veti impartasi cu noi cei ce fizic sau virtual am incercat sa va fim alaturi in toate incercarile ultimilor ani !

  47. BLAGA S_A VANDUT USL_ISTILOR,FOARTE BINE CA PRESEDINTELE BASESCU SE LEAPADA DE ACEST PARTID CE ESTE IN CARDASIE CU USL

  48. …in tot raul , ii si un bine 😆 spune o vorba din Apuseni ,Elena a invatzat [sper ] despre increderea in oameni ,mai ales politicieni , dusmanii ei cei mai aprigi au fost in pedele ,”greii ” partidului [Berceanu ,Blaga ,Videanu ,Stolo si alti multi celaveci invechitzi si harsitzi in rele ] n-au suportat succesul Elenei pe toate planurile ,au stat dupa coltz si-au lovit-o acum cu tot felul de furaciuni ,aranjamente si manipularii grosolane . Elena trebuie sa treaca repede peste acest moment , sa-si analizeze bine toate optziunile ,sa actioneze cum crede ea ca-i mai bine ,sa fie un politician pragmatic , performant si nu in ultimul rand ONEST ,are toate calitatzile sa ajunga sus in politica ,chiar foarte sus 😆 😆

    …parerea mea : incet ,incet ,fara tam-tam sa se departeze si de president ,sa mearga pe drumul ei ,marinerul nu mai este un aliat de succes ,i-a trecut vreme si lui 😆 😆 ,treaba cu coagularea dreptei sunt bla-bla-uri marinaresti ,nimeni nu-l mai crede pe matelot 😆 😆

  49. NU ASTEPTATI SA SE PRABUSEASCA USL.
    ESTE POSIBIL SA ASTEPTATI CATIVA ANI BUNI.
    LUPTATI.

  50. Pentru administratia blogului.
    Gasiti postari deosebit de interesante pentru blogul dvs daca vizitati blogul,
    Scanteiacomintern.blogspot.com
    Cruciadapdl.blogspot.com

  51. http://www.evz.ro/detalii/stiri/surse-elena-udrea-pune-bazele-unui-nou-partid-1029482.html ,daca sursa ii adevarata si Ilenutza noastra isi face un nou partid si rupe de la pedele 30 parlamentari si mai multzi primari de mari orase [Bv.,Arad ,P.Neamt …etc ] ,Blaga la cine o sa fie presedinte ??? , nu stiu ce fac oamenii de buna credintza si pedelisti adevaratzi ? ,il lasa pe Blaga [datorita furaciunilor de la conventzie ] sa distruga tot partidul !!!
    Blaga ar trebui sa recunoasca neregulile ,sa admita contestatzia Elenei si sa se aplice legea ,ori se repeta votul ,ori Elena Udrea castigatoare …foarte simplu .

  52. ..toti stiti ca nu-i iubesc pe portocalici ,dar niciodata nu m-as fi gandit ca se poate intampla asa ceva ,partidul asta tot timpul ii arata pe hoti din pesede si penele [pe buna dreptate de multe ori :lol:] ,dar ce s-a intamplat aseara sub regia buldogului Blaga ii de neinchipuit ,alo domnule Blaga ,a meritat toata manevra asta furacioasa ???,partidul pe care-l iubesti asa de mult se poate desfintza dupa alegerea ta frauduloasa .

  53. @puiu
    s-a terminat cu pdl … hihihhiiiiiiiiiiiiiiiiiii sa-i vad pe blaga si berceanu ce partid mai conduc… hhihihihihiiiiiiiiiiiiiiiiii…se separa graul de neghina !

  54. ..cine naiba l-a trimis pe involutul asta de Petrescu la conferintza de presa ,n-a fost convingator ,a bajbait si s-a incurcat ,spune bey pacaliciule cu voce tare si raspicat :S-A FURAT aseara si nu s-au respectat toate procedurile prevazute in statutul pedelist ,a indrugat numai chestii minore ….

  55. E timpul pentru un nou inceput, pentru ceva mult mai clar, mai puternic, mai curat, mai decent. mai adevarat si de dreapta! Elena are o sansa imensa acum de a construi o formatiune politica asa cum trebuie sa fie, asa cum si-a dorit dar din pacate nu a reusit din cauza pacalicilor. Mult succes si ramanem alaturi de Elena ca si pana acum si de Presedinte!

  56. PPP…PS

    PDF Blaga are un viitor luminos. Basescu a aplicat tactica de judo unde nu te opui adversarului, ci folosesti chiar inertia acestuia.
    Doreste sa separe apele politice, gunoaiele de fantani, cat mai clar si cat este el Presedinte caci nu pot sa interpretez decat astfel spusa lui Crin Antonescu corelata de despartirea lui Basescu de cei care maine poimaine vor vota si ei in parlament pentru suspendarea lui .

    Asadar este clar, caci zice Cacarau:

    Crin Antonescu, presedintele PNL, a declarat sambata seara la Realitatea TV ca votul din congresul PDL prin care “s-a despartit de Traian Basescu” ar putea fi “inceputul unui nou drum, care sa duca la niste discutii” intre PNL si PDL. Este pentru prima oara de la formarea USL cand presedintele PNL vorbeste deschis despre o posibila alianta cu PDL.

    “Exista multe lucruri care ne despart in continuare de Vasile Blaga, de PDL, ele nu s-au topit peste noapte, dar faptul ca prin votul lor majoritatea delegatilor la un congres numeros al PDL s-a despartit de Traian Basescu poate sa fie inceputul unui nou drum, care sa duca la niste discutii – acum sau altadata – care sa ne priveasca si pe unii si pe altii”, a spus Crin Antonescu, intr-o interventie telefonica la Realitatea TV, citat de Agerpres.

    El a amintit ca de curand au fost primiti in PNL lideri marcanti ai Partidului Democrat Liberal, dar a adaugat ca nu este “elegant” pentru niciunul dintre cele doua partide sa se discute acum despre astfel de lucruri. “Nu cred ca este elegant nici fata de cei din PDL, care au niste probleme, si nici fata de PNL care nu este un ghiseu la care vii si iti iei un bon de inscriere. Au venit niste oameni din PDL – nu multi – in PNL, se cunosc cazurile, au venit in urma unor discutii. (…) Am spus, de mai multe ori, chiar in ultimele zile, exista oameni pe care i-am accepta in randurile noastre si oameni pe care nu i-am primi sau mai cu seama reprimi in randurile noastre. Dar, repet, nu cred ca este o discutie de nume in acest moment si nu cred ca este elegant sa o fac eu, cel putin in aceasta seara”, a spus Antonescu.

    http://ro.stiri.yahoo.com/crin-antonescu-despre-o-posibila-alianta-liberalilor-cu-211316580.html

    PS Asadar astfel se merge spre acel PCR2 pe care-l anuntam pe blogurile pe unde imi mai sacrific din timpul meu pretios.si care daca este sa fie e bine sa fie cat mai repede ca sa se aleaga cumva graul de neghina 🙂

  57. Deci se pare ca se merge pe varianta unei alte formatiuni de dreapta cu Elena Udrea lider. Sper sincer sa isi ia alaturi doar deputati nepatati de verdicte in justitie. Doar asa cred eu ca se va putea oferi o alternativa la USL care a ramas un conglomerat de dosare pe rolul instantelor si verdicte definitive. Iar USL nu va putea arata cu degetul in ograda vecina a opozitiei. Insa tot nu pot sa nu regret ca reformistii au ales calea separarii de EU cand impreuna ar fi rasturnat buturuga blaga si ar fi avut mai apoi timp sa isi puna in ordine obiectivele . In fond amandoua tabere isi doreau schimbarea… Indarjirea cu care reformistii s-au tinut deoparte si viteza scazuta in campania de promovare a motiunii lor,ma face sa cred ca indiferent de rezultat si-au dorit de fapt o retragere (scuza) onorabila din PDL nu neaparat grija deosebita fata de soarta PDL.

  58. si uite asa se naste un nou partid fara blaga&comp si fara monica&comp… hihihiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii…

  59. Pingback: Vasile Blaga câştigă pe principiul, votează, fură şi fugi cu urna… | Românica blues

  60. http://www.hotnews.ro/stiri-politic-14483956-udrea-urmeaza-lanseze-aprilie-formatiune-centru-dreapta-boc-presedinte-onorific-surse.htm

    Sa inteleg ca este in formare un curent de drepata? Daca este asa, nu pot decat sa zic ca este una din vestile bune ale acestui inceput de an.
    Ma bucur ca Udrea nu se lasa pacalita de Blaga si de faptul ca a fraudat, trecand rapid la treaba. Am incredere in aceasta femeie, am convingerea ca o vor urma toti pedelistii, cu mici exceptii. Cei care stiu ca nu au ce cuata intr-o zona de dreapta vor ramane intr-un PDL inexistent.

  61. Si inca ceva, Un lucru e cat se poate de limpede : haosul organizatoric a fost unul bine dirijat de catre hotii aripii Blaga, vamesul talhar, daca tineti minte, stafful Buldogului s-a retras in incaperea destinata lui imediat dupa ce s-a inceput numaratoarea. Acolo, in acea incapere, s-a clocit marea fraudare a acestor alegeri interne. Blaga a avut un discurs cu oamenii sai cam asa : ” Ba, dupa ce , nu mai asteptati sa dati rezultatul contestatiei depuse, sariti cu bocancii pe gatul lor, luati-i tare si comuncati scurt si dur : presedinte, Vasile Blaga ! “As paria toata retributia mea de 1500 lei lunar ca lucrurile au fost intocmai ! Oricum Blaga va pactiza cu USL, veti vedea o opozitie de toata jena si o abdicare de la promisiunile din motiunea vamesului bandit !!!

  62. 1.Nu stiu daca plecarea d-nei Udrea ACUM din PDL ar fi o idee buna. Macar pentru faptul ca nu ar putea pleca impreuna cu reprezentanti ai puterii locale, care si-ar pierde calitatea in cazul parasirii partidului sub sigla caruia au candidat.
    2.In privinta alegerilor interne in PDL, pe mine ma surprinde amatorismul politic de care s-a dat dovada de aripile Udrea si Macovei, ATATA TIMP CAT SE STIA CA SE PREGATESTE FRAUDAREA ALEGERILOR. Cand stii ca se pregateste o fraudare, iti iei toate masurile de a preveni fenomenul. Dupa ce lupul a mancat mielul, sansele de a recupera victima sunt minime.
    3. Scandalul de la alegeri da apa la moara USL-asilor, care vor zice ca daca PDL-istii se fura intre ei, cu atat mai mult i-au furat si ii vor fura pe altii.
    4. Problema majora, in cazul in care nu se sting, rapid, discutiile legate de fraudarea alegerilor, este ca ELECTORATUL PRO- PDL VA FI PUS INTR-O SITUATIE MAI MULT DECAT DELICATA.

  63. PS. Regret ca n-a tinut cont nimeni de atentionarea mea ( SI A ALTOR PARTICIPANTI LA BLOG ) de a se gandi si momentul de dupa alegeri, cand fostii combatanti vor trebui sa convetuiasca in acelasi partid.

    • Domnule esti un comentator urechist, politica nu se face copilareste asa cum spui dumneata pe aici!

  64. Realegerea lui Blaga In fruntea PDL si entuziasmul cu care USL-ul a primirt aceasta stire, arata fara putinta de tagada ca intre mafiotii pedelisti ai lui Blaga si cei ai USL, exista o sustinere si “conlucrare” la nivel de teritorii, pe care cei mai multi o banuiam de mai mult timp. Ceea ce s-a inamplat la Conventia PDL si reactiile USL au aratat ca afirmatiile mele anterioare referitoare la simulacru de opozitie facut deparlamentarii lui Blaga si colaborationismul lor penal cu cei ai USL, au fost cat se poate de reale. Cer tuturor pedelistilor care inca mai cred in reformarea statului, cinste, demnitate si puterea legii, demisia imediata din acest partid.Altfel veti fi perceputi de catre cei mai multi dintre noi, partasi la toate grozaviile facute de USL precum si cele ce urmeaza a fi facute de aceasta imensa mafie politico-financiara-infractionala.Sunteti jumate din PDL. Aveti logistica, suficiente filiale locale si membri, pentru a infiinta Partidul Nou Democrat. Faceti-o si nu mai jeliti..! Va veti delimita astfel de toate lichelele colaborationiste si penale ale unui PDL care se confunda cu Blaga, Frunzaverde precum si cu alti tradatori ai aspiratiilor noastre catre o Romanie a oamenilor cinstiti si demni. Nu in numarul vostru va sta puterea viitorului Partid Nou Democrat ci in faptul ca va veti demonstra a fi adevarate caractere. Succes..! Vom fi poate mai putini dar mai buni si mai curajosi.Mai curati si mai romani.

  65. Planul Elenei Udrea este extraordinar de bun si trebuie pus in aplicare cat se poate de urgent. Se poate face acest lucru, primarii din gruparea Udrea sa ramana deocamdata pe functii si de forma in PDL, care oricum nu mai exista ca partid. Parlamentarii sa isi dea demisia urgent si sa se apuce sa formeze o grupare solida cu Udrea in frunte. Iar pe parcurs sa se construiasca noul pol de dreapta. Blaga va ramane oricum cu o mana de oameni care se vor pupa intre ei si isi vor linge ranile dupa fantastica victorie PRIN FRAUDA a lui tovarasu’ Frauda Blaga.
    Udrea nu trebuie sa se lase calcata in picioare,nu are voie sa cedeze,a fost furata pe fata,asa ceva nu se iarta si nu se uita.
    Doaman Ministru va sustinem tot electoratul de dreapta, acesta este semnalul peste tot. Polul de dreapta este asteptat de mult timp.

    • Dupa cate se vede, ” urechistul” are titlul de Voda. SA-SI DEA D-NA UDREA DEMISIA??? TREZESTE-TE, DOMNULE! Am explicat, pe 23.03 at 01:14 de ce nu poate pleca d-na Udrea din PDL. Viteji din astia, care ies , cu sabia in dinti, sa declare ca ” Parlamentarii sa-si dea demisia, urgent,etc. ” am mai vazut pe la gradinita. Dupa cum vedeti, d-na Udrea, in mod perfect rational, NU ISI DA DEMISIA DIN PDL.
      PS. Va recomand ca, daca aveti alte opinii decat unul dintre participantii la blog, sa va spuneti punctul de vedere, fara calificative , gen ” urechist”, pentru ca s-ar putea sa va faca cineva ” urecheat”.

  66. Fraudele au existat cum mai rar s-a putut intampla intr-un partid. Cum sa mai aiba PDL credibilitate cu Blaga Presedinte, daca el a devenit sef prin FRAUDA?
    1.Au mintit ca s-au renumarat voturile, fals, au fost numarate doar de la caterva urne si cand au vazut ca apar nereguli, oamenii lui Blaga au ordonat ca sa se inceteze numaratoarea. Au luat toate urnele, le-au amestecat si au fugit cu voturile in Modrogan.
    2. Se vota pe in afara cabinelor de vot, erau oameni care aveau buletine de vot in alb, fara sa fi stat la coada si sa le ridice dupa ce ar fi fost gasiti pe listele de participare.
    3.Au aparut 300 de voturi in plus, fara ca persoanele sa fie prezente in sala. Sunt membrii PDL care nu au fost pe listele de participare la porunca lui Blaga, dar care au aflat totusi ca au votat!
    4-Au fost martori care au vazut cum unii votau si de cate patru ori, fara sa se fereasca. Nervii lui Blaga, balbaielile lui Toader aratau ca ei fura si ca le era teama ca se va afla. Iata ca o tara intreaga a aflat ca Blaga este un vames hot.
    Cum nu au raspunsuri la aceste hotii , acum cauta sa pacaleasca tabara Udrea si a reformistilor, chemandu-i la masa tratativelor.
    Blaga, Stolo, Vass, Turcan,Flutur sunt hotii partidului, sunt rusiena PDL-ului, ei l-au transformat in ceva urat si respingator.
    Udrea nu trebuie sa ierte ca a fost furata pe fata, trebuie sa arate ca ea nu poate fi cumparata cu functii. ea nu are nevoie de functii, ci de dreptate.
    Electoratul nu are nevoie de un astfel de PDL condus de hoti. Nimeni nu-i va mai vota. Blaga si gasca lui de hoti i-au pus si cruce PDL-ului.

  67. Elena Udrea este invitata lui Rareş Bogdan la emisiunea JOCURI DE PUTERE, începând cu ora 22.15.

  68. Sunt intru totul de acord cu @PETRU SCHENGEN, intr-adevar trebuia anticipata varianta fraudei precum si finalul ei si pregatita o solutie in acest sens.
    Acum sunt doar doua variante:
    a) joc de glezne in transeele PDL cu gasca Blaga la butoane si complacerea in noroiul iscat de balele lor precum si incetarea oricaror contestatii care nu au nicio valoare, doar sa mai imprastie din posibili simpatizanti care totusi mai cred in ceeace era PDL;
    b) dezlipirea de PDL Blaga si formarea unei formatiuni de dreapta adevarata, cu principii si ideologie sanatoasa de dreapta si nu bancuri si povesti amestecate intr-un bors magic – asta ar duce desigur cum a spus si @PETRU SCHENGEN la pierderea pozitiilor de pe plan local, lucru care trebuie sa si-l asume cei ce se alatura noii formatiuni conduse de d-na Elena.
    Oricum, ce nu merge bine trebuie oprit si pus un inceput bun pentru un viitor mai bun. A sta si a te complace intr-o zona gri te depuncteaza evident.
    Este interesanta apropierea PDL acum de PNL-ul lui Cacarau care cauta intariri cu disperare, probabil tinteste foarte concret un divort de Ponta.
    Nu trebuie pierdut acest lucru din vedere si trebuie folosit la maxim. Una, in a neutraliza aceasta viitoare si foarte posibila alianta sau chiar contopire precum si din a analiza eventualitatea unei aliante de balans cu un PSD pocnit intre ochi de Cacarau, alianta care s-a mai facut dar a crapat pentru ca era Prostanacu la timona si se credea pe camp la Dabuleni.

    Viitorul cred ca suna chiar bine si am fi prosti sa nu ne organizam mai repede.
    Multa bafta tuturor si mai ales d-nei Elena, pe care o sustinem fara niciun dubiu ca si pana acum!

  69. Pana la ora 22.12 cand va fi Elena Udrea la Realitatea TV, o puteti urmari in direct imediat si la Romania tv

  70. hhihihihiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii… alesii locali pdl pro Udrea se pot inscrie in Fundatia Miscarea Populara fara a-si pierde functiile… hihihiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

  71. Text postat pe blogul lui Cristian Diaconescu:

    ion adrian
    March 26, 2013 at 9:16 am
    E bine dar cu o conditie.
    Sa nu repetati greseala lui Emil Constantinescu care a infiintat si el in 2000(asa cred)un ONG care poate ca dorea sa preia steagul Aliantei Civice dar cand l-a transformat in partid totul s-a fasait.
    Primiti si sprijiniti pe fata partide ca vehicule politice, militati pentru uniri si fuziuni pe dreapta, dar ramaneti deasupra lor.
    Succes!

  72. Din nou EU a rezistat aseara la o alta stea a tv romanesti, un nou analist Gadea wannabe si realizator plin de par peste tot, acest Rares de Bogdan, incisiv, nerabdator cu raspunsurile, agresiv si gol de continut. Rar am vazut ca un om sa reziste fara sa cedeze psihic la niste intrebari aiurea, insinuante, agresive, cateodata chiar penibile si grosolane care n-aveau legatura cu subiectul. Nu stiu de unde aveti atata energie si atata putere sa rezistati 24/7 la toate atacurile venite de la toti nimenii care iau basculante de bani ca sa dea in dvs. Problema e ca atacurile se vor inteti pe masura ce le rezistati pentru ca egoul machomenilor din tv, cu sau fara cravata, are dimensiuni cosmice 😀 Felicitari! Puteti sa va bateti de la egal la egal cu oricine.

  73. …poate are Elena 10 minute libere sa scrie ceva si pe blog ,aici sunt prietenii ei ,nu la televizii moguliene si nemoguliene [aseara urata de Porra neni a facut-o praf sub aprobarea tacita a lui Turcescu la B1 …bleahhhh ] ,poate ne spune ce vrea sa faca dupa simulacrul asta de congres portocaliu , 😆 😆

    😆 miscarea lui Diaconescu Cristi cu primul inscris Lazaroiu ii o gluma marinareasca izvorata din panica ,nervi ,ranchiuna si nu in ultimul rand neintelegerea situatziei actuale a politichiei mioritice 😆 😆 ,Basescu nu mai este CREDIBIL ,nici electoratul lui cel mai patimas nu-l mai urmeaza 😆

  74. Apropo de emisiunea de aseara… un grotesc al misoginismului dus la apogeu. Pe langa parosenia mainilor lui Rares Bogdan si machiajul evident, clipitul insinuant si putin prea feminin la vezi doamne intrebarile pe dupa gard , toata moderarea mi-a starnit o sila imensa …. un sacal ce se credea langa o victima ( politica) si adulmeca salivand un eventual punct slab de unde poate apuca o halca buna de aruncat pe ecranele de acasa. Un sacal penibil…ce ar fi vrut sa muste,dar undeva in subconstientul sau se intreba… ”dar daca nu moare… ? ” Doamne ce mila imi este de duplicitari…cea mai grea viata ,aceea de a fi in doua barci mereu…

    Elena… 🙂 a fost leoaica ce putin obosita, i-a privit amuzata ghiumbuslucurile ziaristice cica si din cand in cand i-a mai tras o laba peste urechile lui de sacal dezorientat… Nu cred ca e usor sa faci asta, dar tine de determinarea si rezistenta care o caracterizeaza si pentru care este invidiata de adversarii politici . La un moment dat iti face placere sa vezi sacalii scosi din minti…

  75. Ce aveti dragilor cu Rares? 🙂 Nu are omul toata ziua in platou un politician redutabil ca Elena Udrea, trebuia sa scoata untul din ea! Iar Elena, a avut sansa sa arate ca ii poate tine hangul fara sa clinteasca.
    Tineti minte, un moderator slab nu poate scoate in evidenta calitatile intervievatului, in schimb un moderator iscusit, acid ii da sansa sa arate ce poate, cum face fata sirului de intrebari, cum rezista psihic, cata siguranta are si cat este de neinfricat in fata intrebarilor incomode.
    Ati vazut aseara pe Elena Udrea asa cum multi nu o stiu ca este; puternica, sigura pe ea, corecta, cu o viteza de reactie de invidiat, calma, superioara prin atitudine.
    Am mai spus eu ca Udrea nu este adepta telenovelelor si ca la ea actiunea, lupta fac parte din viata si nu m-ati crezut!
    Mai exista o femeie politician ca ea? Categoric NU!. Restul sunt ciurucuri.

  76. ..este ADEVARAT ,Elena ii un politician redutabil cu mari posibilitatzi de crestere si atingerea unor culmi nebanuite nici de ea ,chiar daca o sa fiu injurat de voi ,eu tot spun cei lipseste Elenei noastre ….neaparat trebuie sa se departeze politic de Basescu ,poate sa ramana amici , dar politic trebuie sa fuga de EL ,vremea marinerului a trecut ,asta-i viatza ,nimeni nu este pe varful valului o eterninate ,o perioada scurta ,dupa aceea incepe coborarea ,Basescu ii pe TOPOGAN de cca.doi ani ,Elena trebuie sa ramana in pedele ,sa-si faca treaba in colegiul ei din Roman ,sa faca OPOZITZIE la guvernatzii actuali, la sfarist de saptamana sa mearga in Tara pe la organizatziile pedeliste sau la alte manifestari unde se strang posibili electori .Alegerile europarlamentare sunt aproape ,procentajul portocalicilor o sa fie foarte slab ,Blaga o sa fie debarcat IMEDIAT ,Elena o sa intre triumfala in conducerea la varf a pedelistilor ,o sa aiba timp, in doi ani pana la parlamentarele din 2016 sa mai urce in procente …..toate astea sunt usor de obtinut ,Elena ii bataioasa ,tanara ,ambitzioasa si puternica …

    • Puiu cum sa te dezici de omul care te-a format ca politician, care ti-a intins o mana si te-a ajutat sa cresti ca politician, asta se numeste TRADARE!. Ar insemna ca Udrea sa fie ca Boagiu, Sulfina …., niste tradatoare, care, fii convins ca vor plati cu cariera lor. Tradatorii nu sunt doriti de nimeni.
      Ceea ce tu ceri nu este corect, moral, ar fi lipsit de etica si de simtul recunoasterii. Basescu nu a terminat cu politica, o sa vedeti, va reveni ca un tunet si va pune bazele unui pol de dreapta puternic.
      Puiu inca ceva, PDL nu are electorat. Toti votantii partidului sunt BASISTI. Daca Basescu a spus adio PDL-ului,este clar ca si electoratul a spus adio PDL-ului.
      Urmareste cum pleaca oamenii din PDL, asa se va intampla si la vot, ,vei vedea la europarlamentare.
      Elena Udrea ramane in PDL cu motiunea ei, pe ea se va baza si va lupta pentru ideile ei si a gruparii sale. Nu are treaba cu gruparea nelegetima a lui Blaga. Ei sa se unga pe cap, sa-si asume tot ce se intampla in partid, de 10 luni dar si de acum pana …Dumnezeu stie cand. Sunt majori, sa se descurce.

    • …asa cum te-ai cuplat tot asa poti sa te desparti 😆 ,lasand gluma , politica si politicienii trebuie sa fie pragmatici ,aici nu-i loc de sentimentalisme si iubiri “politice ” vesnice daca nu-i performantza ,Elena stie mai bine ce sa faca ,prima data a ales trenul castigator ,s-a urcat bine ,acum trebuie sa urmeze alta ruta ,asa-i viata lulu ,eu nu spun sa-l atace ori sa-l bata 😆 😆 ,doamne fereste ,sa-l lase sa-si traiasca batranetzile cum vrea el ,nici sfaturi nu-i mai poate da marinerul .Miscarea populara girata de Basescu o sa fie un mare ESEC ,nimeni nu mai are incredere in matelot .In legatura cu plecarile din pedele ,de mult se discata in presa si noi aici despre anumite plecarii la alte partide ,pedeleul ii nr. ONE in asa ceva ,i-a plecat doi vicepresedinti recent ,doi presedinti mai demult si asa mai departe 😆 😆 ,sa plece toti oportunistii ,sa ramana numai pedelistii adevarati ,ei sa fie baza de pornire in recladirea partidului ,Elena ramane in partid ,asa a spus ,viitorul ii a EI …..marinerul ii ISTORIE 😆 😆

    • Basescu si Miscarea Populara va revolutiona dreapta. va trezi electoratul care nu a mai iesit la vot in ultimii ani. Generatia de care pomenea Udrea isi va gasi in sfarsit motivatia de a vota si de a sustine noul pol de dreapta.
      Basescu niciodata nu face ceva necalculat, niciodata nu pierde timpul de pomana, niciodata nu pleca la un drum fara sa aiba 10 pasi de urmat cu precizie si maxima disciplina. Basescu este pe langa o “fiara “politica si ca un ceas elvetian.
      Cand esti in preajma d-lui, simti cum emana forta, energie, intimideaza oricat de “buldog” ai fi, te faci mic-mic de tot. Asta-i Basescu si n-ai ce-i face. Udrea a demonstrat ca poate sa-i paseasca pe urme, incet, calculat si sigur. Oricum timpul stein favoarea ei….

    • 😆 😆 ,orice falnic armasar se indreapta cu pasi siguri dupa ani de triumf [ nu conteaza mijloacele in cazul nostru Base 😆 ] spre o biata gloaba 😆 😆 lulu draga asta-i cursul firesc al vietzii ,in politica ii mai vijelios ,acum , atat de laudatul de voi Basescu a fost infrant de buldog 😆 😆 [cu mijloacele invatzate de la el 😆 😆 ] ,a ajuns rau fostul corsar 😆 .Referitor la miscarea populara s-ar putea sa aiba succes numai cu politicieni noi ,cu alde Lazaroiu si alte lighioane n-are nici-o sansa ,Ilenutza noastra nu marseaza deocamdata spre aceasta fundatzie ,asteapta [bine face ] sa-i vada pe membrii ….gata am terminat discutziile pe tema asta ,mi-am spus parerea si gata 😆

  77. PDL a ramas fara un judet intreg.
    Ieri la Constanta au demisontat 3 primari si s-au mai anuntat plecari de acolo.
    PDL nu va mai exista decat ca partid de buzunar asa cum a si dorit Blaga.
    In curand Blaga si gasca lui vor fi sefii fantomeleor din Modrogan,, daca nu vor mai avea membrii probabil ca vor fi bantuiti de stafiile de prin conacul ala!
    http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/11-primari-pdl-mehedinti-cei-doi-prim-vicepresedinti-organizatiile-judetene-pdl-ppdd-trecut-pnl-1_51517c4600f5182b85520ce3/index.html

    • 1.Nu este placut faptul ca primari PDL pleaca la alte partide. Oricum, pierd calitatea de ales local si trebuie organizate noi alegeri. ABIA LA NOILE ALEGERI SE VA VEDEA DACA MAI EXISTA PDL IN LOCALITATILE RESPECTIVE. Motive de a ataca USL cu probleme neplacute pentru sateni sunt, impozitul pe animale si pe productie fiind cap de lista.
      2. Epidemia demisiilor i-a cuprins SI PE COMENTATORI! DACA VA PUTETI IMAGINA, VICTOR CIUTACU A PLECAT DE LA INTACT, LA ADVERSARII LOR, RTV. SE ANUNTA O PRIMAVARA INTERESANTA SI DIN ACEST PUNCT DE VEDERE.

  78. dupa reactiile lui ponta si kkrau, Miscarea Populara va fi principalul adversar al USL la viitoarele alegeri… hihihihiiiiiiiiiiiiiiiiii… pdl fara basescu e partid de 2%,.. hihihiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

  79. Este vorba de un furt premeditat, planuit in forme multiple inspirat dupa modelul Dragnea! Sigur la proportii mai mici, cu alte caracteristici, dar tot furt se cheama.
    1.- Furtul a inceput din momentul stabilirii unor conduceri interimare de catre Blaga in organizatiile judetene,la numar 24. Acestia urmand sa devina sefi definitiv dupa ce vor fi achitat factura la Conventie.
    2.- A doua etapa in pregatirea furtului a fost atunci cand in comisia de organizare a Conventiei au fost inclusi doar oameni pro Blaga.
    3.- Apoi, in urma campaniei foarte bine mediatizate pentru Udrea, cand au vazut ca se ingroasa gluma, au gandit celelalte metode:
    4.- Bulibaseala creata intentionat cu evidenta delegatilor din judete la intrarea in sala. Dupa ce, la inceputul Conventiei s-au anuntat 4300 de delegati, la vot au fost 4615.
    5.- La numararea voturilor s-au amestecat urnele pentru a nu se mai putea reface o eventuala numaratoare comparand cu listele dela fiecare urna.
    6.- Cu toate ca la numaratoare erau prezenti delegati ai fiecarei motiuni, nu se stie cum asa de multe voturi nule erau contabilizate pro Blaga, dar si voturi date Elenei Udrea s-au regasit tot la Blaga!
    7.- S-a dovedit ca au votat si anumite persoane care declara ca nu erau la Bucuresti. Din Diaspora la fel au reclamat, ca nu au venit la Bucuresati si totusi s-a votat in numele lor! Asa se explica disparitia buletineleor de vot in alb!
    8.- Si, colac peste pupaza, la sfarsit s-a anuntat repede un rezultat fara a se lua in considerare contestatia gruparii Udrea. Ba mai mult au pus muzica populara ca sa ameteasca publicul si presa.
    9.- Pe sestache, au fugit cu urnele in Modrogan, si acum sustin sus si tare ca totul e OK! Nu s-au renumarat toate urnmele, dupa ce au vazut ca au gasit atatea neregului in primele 5 urne, Comisia s-a speriat si a poruncit sa se inceteze renumararea, amestecand toate voturile,asa pierzandu-se urma fraudeleor. Asa cred ei
    10.- Sunt suficiente motive sa credem ca fara aceste jonglerii ale organizatorilor, Udrea era castigatoare fara mari probleme.
    Solutia este una singura. Adunarea la Bucuresti, pe cheltuiala lui Blaga si a celor care au pus la cale masinaria (manaria), refacerea votului cu o alta echipa de organizare-compusa din parte tuturor partilor.
    Altfel, cum sa poti lucra cu un hot de drumul mare in echipa, ce incredere sa mai ai intru-un Presedinte nelegitim?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *