1,328 thoughts on “TARICEANU A PLECAT. OBSESIA “BASESCU RAMANE”. II

  1. @ FRANK ZAPA[KING]
    Asta spuneam şi eu. Capitalurile firmei care nu depind de bănci trebuie să fie baza producţiei. Dacă acest tip de capital ar fi baza funcţionării firmei, atunci firmele nici nu ar clipi în faţa greutăţilor bancare. Din păcate capitalurile firmei sunt create preponderent pe credite bancare şi comerciale (cum ar fi plata la 7 zile) care au fost până acum folosite nu pentru dezvoltarea firmei (ceea ce stabilizează capitalurile) ci pentru derularea afacerii. Iată deci cum căderea băncilor blochează firma.

    Am să dau un exemplu, o firmă care face arbori cotiţi.
    Dacă firma ia un credit pentru o maşină unealtă automată care să crească productivitatea arborilor cotiţi, scăderea costurilor de producţie, creşterea calităţii, scăderea costurilor salariale, creşterea productivităţii… achită în timp maşina unealtă şi după aceea ea va produce profit firmei.
    Dacă firma ia credit pentru a achiziţiona materie primă şi a plăti costurile de producţie până la recuperarea costurilor în vânzarea arborelui cotit, este evident că dacă la un moment dat nu ia creditul nu mai poate produce şi dă faliment.

  2. Daca ai pierdere si esti falit,de unde mai scoti sa platesti si impozitul lui Pogea?In contabilitate cum se justifica?Nu e evaziune fiscala?De unde scoti banii aia?Din casa,din saltea?

  3. @ FRANK ZAPA[KING]
    Când am început să vorbesc despre “speciali” nu aveam nici măcar internet. Nu este vorba numai de pensii, “specialii” au spitale speciale, case de sănătate speciale (multă lume ştie că armata are o casă de sănătate specială, puţin ştiu că şi transporturile au aşa ceva). Ei tot timpul au fost speciali. Repet, eu nu discut dacă este bine/rău sau meritat/nemeritat, pentru că şi condiţiile de lucru sunt speciale. Nu văd însă de ce să fie amestecat un general “special” cu un actor de mare clasă sau cu un profesor universitar.

    Nu am ţinut o monitorizare a lucrurilor pe care le-am spus de-a lungul timpului. Dar data trecută când am vorbit aici despre aceste pensii am spus exact acelaşi lucru, că domnul Boc a creat un umbrelă peste pensii în loc să se ocupe numai de cele “speciale”, care nu au nici o legătură cu Fonul de pensii.

  4. @ FRANK ZAPA[KING]
    Căutând un loc unde spuneam de pensii, am găsit un loc unde luam apărarea preşedintelui Traian Băsescu pe blogul lui Adrian Năstase. 🙂

  5. este societatea romaneasca astazi o societate maniheista in care doar albul si negrul conteaza?
    s-au puse lucrurile intr-o alta cheie romania este impartita in doua intre buni si rai?
    personal nu cred acest lucru si nu cred ca romania este trei sferturi rai si un sfert iad.
    cred sincer ca ca sunt nuante de la un alb mai palid la cenusiu pina la cel mai intens negru.
    chiar si in lumea politica nu cred ca este cineva alb si bun si altii sunt toti negrii si rai.
    numai ca lupta pt putere in acest moment a cazut intr-un pacat care poate avea urmari neprevazute si traumatizante pt romani.
    situatia de criza economica,grijile,neajunsrile,nemplinirile si nemultumirile ar putea distorsiona grav scena politica si ar propulsa in fata personaje cel putin detestabile.
    numai asa se poate explica coalitia dintre doi oameni care isi spuneau vorbe grele ,CORNELIU VADIM TUDOR SI GIGI BECALII-paduchi si retardarti etc.
    dar si mai periculoase sunt intentiile de a specula eventualele nemultumiri populare si impingerea unor segmente sociale spre actte de vandalism si violenta.
    mai pe sleau repetarea scenariilor din 1999 cind PRM SI PSD AU PROVOCAT MINERIADELE,ULTIMELE CARE AU PUS IN MARE PERICOL LA VREMEA ACEEA-democratia in rom si integrarea romaniei in structurile europene-NATO SI U.E.
    manipularile si scenariile care se produc in acest moment cu obstinatie au darul si urmaresc tocmai acest lucru-ostilizarea unor segmente populare si scoaterea lor in strada-TINTA FIIND LUAREA PUTERI SI ELIMINAREA LUI TRAIAN BASESCU.
    dar se pare ca ceva undeva s-a rupt pt ca in ultimele zile presiunea media a scazut simtitor ,tonurile s-au indulcit si MARII DELATORI-SORIN ROSCA STANESCU,ADRIAN NASTASE,MAREAN VANGHELIE CRIN ANTONESCU -au intrat in adormire.
    plecate de pe bloggul lui DAN ANDRONIC-concepute si gindite de strategii care si in 2007 au pregatit debarcarea lui basescu-au constat ca nu au reusit sa produca emotie in societate ca societatea nu a reactionat si nu a raspuns la stimuli,dar mai ales ca TRAIAN BASESCU A INTELES CAPCANA CARE I S-A INTINS-raspunsul lui a fost unul inteligent ,mizind pe firea lui colerica trepadusii ,gornistii si simpatizantii au invadat spatiul public inclusiv bloggurile incercind marea cu degetul-rezultatul?
    cel care se vede-UN MARE FIS,caderea lor in ridicol -iar sondajele?haaa hiii dezamagitoare pt ei,mircea geoana nu sare de fatidicul numar 5%iar pe bietul crin nu-l pot ,SONDA’HAAA HII.
    PUR SI SIMPLU NU EXISTA.
    sa vedem ce priza la public va avea ultimul competitor tocmai intrat in cursa pt prezidentiale-PRINTUL DUDA-
    oare de ce casa regala se implica in jocul acesta-oare de ce vrea sa-si pateze blazonul,si asa destul de patat de inaintasii lui MIHAI DE HOHENZOLLERN?
    dar fiecare va gasi ce cauta?unul revalidarea -TRAIAN BASESCU-ceilalti ridicolul pe care il merita din plin atit ei cit si partidele care ii sustin.
    rusinea partidelor va fi cu atit mai mare deoarece esecul lor va arata faptul ca aceste partide nu s-au reformat si sunt dominate de FANTOMELE SI SCHELETII COMUNISMULUI-de fapt de sistemul ticalosit care in PSD SI PNL ESTE LA EL ACASA.

  6. Ministerul de Externă recomandă cetăţenilor români să nu mai călătorească în Moldova… situaţia este din ce în ce mai gravă.
    Rusia a ameninţat că dacă România intervine va recunoaşte Transnistria…

  7. Bibliotecaru

    Ati ilustrat perfect ceeace spun eu de cateva luni bune.Politica bancara vizavi de IMM-uri duce la blocajul actual al sectorului privat si la falimentul multora.Pe langa exemplul dvs.asa adauga dublarea dobanzilor la creditele acordate pentru investitii,investitii care cum stiti se amortizeaza mult mai tarziu fata de peroada de creditare.Cand cineva ia un credit pentru investitii se ”lungeste”atat cat isi permite sa achite ratele luna de luna.Inchipuiti-va ca pe criza economica ce a dus la scaderea productivitatii,sau la cererea de servicii,politica bancara pune capac cu dublarea dobanzilor care se va reflecta implicit asupra rambursarilor care au devenit astfel tot mai impovaratoare,in conditiile in care calculul venitului in urma investitiei pentru care se face creditarea nu s-a facut pe sumele pe care bancile le impun acum.Desigur,daca vrem sa selectam piata,se poate aplica dictonul(pe care cu stupoare l-am auzit tot mai des in ultimul timp) ”devine privat cel ce detine capital independent de banci”,ceea ce in opinia mea e o rautate a celor care au ales sa traiasca din bugetul de stat.Ar fi interesant de vazut din cele 617000 de firme private cate sunt independente financiar si cate sunt dependente de creditare pentru dezvoltarea lor.Abia atunci ca minister de finante as cunoaste realitatea sectorului privat si as sti daca masuri ca impozitul forfetar are sanse de concretizare pozitiva la bugetul de stat,sau va grabi si colapsul sectorului privat,ca cel al sistemului de stat deja e in derulare.

  8. O .K. -tov colonel comunist-ramine cum am stabilit-haa hiii-gratie unei griji suspecte esti de multe ori salvat-dar vad ca nu poti scapa ocazia sa-mi repostezi texte sterse si scoase din uz de administrator-ma intreb cine le-a salvat?
    faci o colectie de texte tov colonel? in asta consta munca de detectiv-ai uitat ce amenintari imi trimteai tov colonel?
    ai uitat tov colonel la ce intimidari te-ai dedat incercind sa ma pui in defensiva?
    vezi tov colonel ca eu nu am uitat si nu incerca sa manipulezi-TOATA LUMEA TE CUNOASTE-STIE CE FEL DE INDIVID DUBIOS ESTI-si inca ceva,nu-ti dori sa ma cunosti,ti-as sta in git ca un oscior mic de peste oceanic-desi eu am apucaturi cu care se mindreste pestele ala micut si frumos colorat care se joaca prin apele amazonului-PIRHANIA-II SPUNE-haa hii

  9. Nuanţele au o mare importanţă, mai ales în cadrul unui comentariu. Sigur că trebuie, nu numai să nu ai ochi de daltonist, dar să ai şi creier ca să le înţelegi. Spre exemplu, una e să spui cuiva că este prost şi alta e să spui, se pare că X ar fi cam prost. Ei bine, în cazul textului istoric, Frank a precizat că este un text pe care el l-a publicat în america şi îl prezintă într-o traducere aproximativă. De nicăieri nu rezultă că textul ar fi fost compus de el, chiar dacă aparent aşa ar fi. Este totuşi o diferenţă de nuanţe. Una ar face din Frank un editor care are o publicaţie aici în America sau alta îl face pe el scriitor, istoric, etc. Nu ştiu care este realitatea şi nici nu mă interesează, însă pot să vă spun cu precizie că omul nu este genul de idiot care plagiază un text pentru a epata în faţa unora care se pare că ar fi cam cretini.
    În ceea ce mă priveşte, pot să îl asigur pe colonelul cu gust pentru vin, că în întreaga mea carieră am funcţionat ca redactor, reporter special, şef de departament Anchete şi Investigaţii, editorialist, redactor şef la mai multe publicaţii şi televiziuni, din care amintesc, Evenimentul Zilei, România liberă, Antena 1, Cotidianul. Multe din subiectele pentru care stăteaţi dimineaţa la coadă la ziare, sunt cunoscute publicului din cauza mea, chiar dacă nu toate se regăsesc prin arhive pe net, pentru că mai mulţi ani se lucra cu tipar cu plumb. Ele sunt însă toate în arhive. Să aveţi o zi mai bună, unii decât cea de ieri, alţii decât cea de mâine.

  10. @-pt ionhut-textul postat la 2,22 adresat lui puiu iti suna si tie-asa ca nu o sa ma mai obosesc sa-ti dau un raspuns-esti in aceasi penibila situatie-

  11. @ FRANK ZAPA[KING]

    Îi spuneam domnului Ion Adrian pe acest blog:
    January 10th, 2009 at 2:07 pm

    Mai spun o dată şi de câte ori este nevoie, Fondul Naţional de Pensii, adică de unde vine pensia tuturor pensionarilor “obişnuiţi” (adică la cei care nu sunt pe legi speciale) nu fac parte din banii guvernului, ei sunt banii cotizanţilor, guvernul nu face altceva decât să susţină acest fond când el nu se poate auto susţine (dacă mai ţineţi minte când Traian Băsescu a spus că s-a prăbuşit Fondul de Pensii). Pe de altă parte, “pensiile imorale” nu fac parte dintr-un astfel de fond, ci sunt plătite direct de la Bugetul de Stat, pentru că ei funcţionează după alte legi şi nu sunt pensionari pe baza unui sistem de asigurări, practic statul îi răsplăteşte pur şi simplu pe acei oameni că au fost soldaţi, parlamentari sau judecători.

  12. @ enescu
    O firmă intrată în procedură de faliment are o cale specială de urmat.
    Prin definiţia sa economică falimentul reprezintă o situatie economica dificila a unui debitor, aflat in imposibilitate de a-si onora datoriile comerciale (fata de creditori); stare de insolvabilitate a debitorului constatata de catre tribunal pe baza declaratiei falitului sau la cererea unuia sau mai multor creditori.

    🙂
    Dar este interesant cum vede domnul Bodu această situaţie…
    Sebastian Bodu: Falimentul, solutia finala

  13. COALITIA MINCATORILOR DE CIRNAT CU SOIA-nu-mi pot stapinii risul si trebuie sa fac eforturi sa scriu un text cit de cit civilizat pt a nu sifona sensibilitatile mincatorilor de soia.
    mincatori de soia pe care cu onor ii anunt ca am constat ca am reusit imposibilul mi i-am ostilizat,am reusit performanta deloc de negljat sa-i aliniz si sa-i fac sa traga pe mincatorii de cirnati cu …………..soia in mine.
    este de-o evidenta incredibila situatia in care am reusit sa ma pun-deficitul de democratie al mincatorilor de soia ,DEMOCRATIA ORIGINALA CU CARE I-A BLAGOSLOVIT ION ILIESCU IAR MAI APOI DEMOCRATIA SINTETICA A LUI EMIL CONSTANTINESCU-ma pune intr-o pozitie de razboi total,chir cu cei care aparent ar fi de aceiasi parte a baricadei.
    departe de mine gindul ca as fi detinatorul adevarului absolut ,ca as fi vreun intelept care a inteles cum functioneaza toate resorturile intime ale democratiei,dar nu pot sa nu constat ca in anumite situatii sunt pe pozitii diametral opuse chiar si cu cei pe care sincer ii consider deschisi si bine intentionati.
    daca as vrea sa inteleg si sa-mi explic de ce as gasi suficiente argumente pt a le oferi circumstante atenunate -CELOR CARE AU CONSUMAT CIRNAT CU SOIA,UNORA NU LA TOTI.
    sigur din categoria mincatorilor de cirnat cu soia care nu pot beneficia de circumstante atenuante sunt cei care in statul comunist-IN COMUNISMUL LUI CEAUSESCU AU OCUPAT POZTII IN APARATUL DE STAT,PARTID S-AU IN STRUCTURILE DE FORTA SI OPRIMARE PRINTRE CARE SI ARMATA.
    cu toate acestea domnilor si doamnelor mincatori de cirnat cu soia -extremisti comunisti va anunt ca nu intentionez inca sa ma retrag de pe blogg,si pina la terminarea campaniei prezidentiale in functie de timpul pe care il voi avea o sa va fericesc cu parerile mele-facindu-va zilele tot mai fericite astefel incit sa uitati perioadele in care dimineata,la prinz si seara consumati -CIRNAT CU SOIA.
    total contraindicat anticomunistilor,vegetarienilor si occidentalilor.
    haaaaa hiiiiii-pe mai tirziu dragi consumatori de……..

  14. Frank, sunt aproape sigur că un documentarist de ocazie, o să caute pe Google toate calităţile şi beneficiile pe care soia le are şi o să posteze un cearceaf despre binefacerile acestei miraculoase plante. Că doar despre asta vorbeai, nu?

  15. O firma poate intra in faliment chiar daca nu e datoare la stat.Ce face o firma ce are cifra de afaceri 500 miliarde,profit 8 miliarde(dupa ce si-a platit datoriile la stat),si datorii la furnizori 400 miliarde?E pe minus 392 miliarde?Anul urmator datoria mai creste cu 100 miliarde.E in faliment sau nu?

  16. Mai zicea cineva o chestie.Furi cat poti de mult,faci datorii, pierdere la stat cateva zeci de miliarde si fugi din tara.Ce mi ai transferi in tara unde ai fugit.Cunosc pe cineva asa dat prin interpol si nu l-au gasit,sau nu si-au batut capul sa-l gaseasca.Dupa 5 ani a venit in tara fara probleme.S-a prescris.Dar s-a mutat in alt oras sa nu-l gaseasca furnizorii.

  17. @NG

    Acest Pogea si consilierii lui, cred ca sunt absolventii ai Scolii profesionale de Sudori sau Cofetari, iar diplomele care si le afiseaza prin CV-uri au fost obtinute contra-cost, altfel nu’mi explic seria de masuri anti sector privat din ultimul timp. Daca era cel putin un personaj calificat in echipa lui Pogea, ii spunea ca prin masura adoptata ( impozit forfetar) vor pierde dublu cat pierd in prezent datorita evaziunii fiscale, pentru ca exista si firme care au angajati, care daca vor inchide, tot statul va trebui sa le plateasca somajul.
    Incompetenta actualului guvern este vizibila….

  18. @ N.G.
    Nu ştiu dacă am dreptate, dar vă pun supoziţia mea.

    Eu cred că economia merge prost dintr-un motiv simplu, nu ştim cum să facem afaceri şi nici nu vrem să ştim.

    Să presupunem că domnul Vasilică, de meserie strungar, ia nişte salarii compensatorii pentru că a fost concediat printr-o concediere colectivă şi se gândeşte să-şi ai inima în dinţi şi să facă o mică afacere. El locuieşte la oraş dar e dispus să se mute la casa de la ţară care i-a rămas de la părinţi şi să cumpere cu banii de pe “compensatorii” şi cu ce mai are prin casă plus vânzarea casei de la oraş… trei vaci şi ceva pământ pentru a strânge furaje pentru ele. Domnia sa ştie că o vacă bună dă cel puţin 10 litri de lapte pe zi, ori trei, ori treizeci de zile, ori 30 de mii cât dă laptele ţăranul care vine cu lapte la oraş… afacerea dă 27 milioane pe lună. Dacă vacile sunt de rasă şi le şi îngrijeşte, ar putea strânge şi mai mult. Când era mic a îngrijit vaca şi s-ar înhăma la asemenea treabă pentru cel puţin 27 milioane de lei, mult mai mult decât avea ca strungar. Dacă va face brânză va face şi mai mulţi bani şi… nici cu vânzarea laptelui şi brânzei nu va fi în pagubă, pentru că producţia lui e naturală, e bună, grasă şi mai ieftină decât cea de fabrică… este convins că se va vinde.

    Domnul Vasilică nu ştie prea multe despre autorizaţii, aprobări, înfiinţarea unei firme, dacă este mai avantajos să faci PF-eu decât SRL-ul… dar are un văr care şi-a făcut şi el firmă când a vândut nişte terenuri şi i-a promis că-l ajută cu totul.

    În timp ce domnul Vasilică se aruncă cu capul înainte şi şi-l va frânge, pentru că nu ştie ce este aceea o afacere, nu ştie nici cum se extrage TVA-ul, cum se scrie o chitanţă, ce trebuie să dea de mâncare la vaci şi că ar trebui să aibă mulgătoare electrică şi tanc de răcire pentru a avea cotă de lapte şi implicit dreptul de a vinde laptele (altfel ar fi ilegal). Domnul Vasilică nu se gândeşte nici la cât costă transportul laptelui de la ţară la oraş şi nu ia în calcul pierderile când laptele se strică.

    În tot acest timp, absolvenţii unei facultăţi ale ASE-ul într-o secţiune de management sau una de economişti, sunt fericiţi dacă găsesc să se angajeze undeva unde să facă contabilitatea primară pentru o doamnă expert contabil autorizat care ia grosul banilor pe baza unei simple semnături. Cei mai mulţi se angajează la firme care au nevoie de angajaţi pentru door to door, doar cei cu un pic de spate financiar pot începe o afacere.

    Ei bine, impozitul forfetar loveşte nu în marile firme pe care le vedem prospere cu reclamă pe străzi. Impozitul forfetar nu loveşte foarte tare nici în cei care au magazine de cartier sau o afacere cu fier vechi. Impozitul forfetar omoară pe cei ca nea Vasilică, care fac o afacere de subsidenţă în încercarea de a intra în legalitate cu mica lor învârteală. Ceea ce este evident pentru mine, şi, repet, este o părere personală, câştigul cu acest impozit forfetar este numai pe hârtie. Practic micile firme vor muri sau vor activa ilegal, omorând cu această ocazie şi TVA-ul.

  19. @Biblio ,
    Tu imi spuneai, dar fara a fi si nevoie caci eu stiam de la bun inceput ce-mi spuneai tu. De regula este rar ce-mi spui si nu stiu, si atunci iti multumesc , iar in acel ianuarie nu cred ca ti-am multumit, ci ti-am explicat cred, desebirea dintre fonduri de contributivitate(fondul de pensii , cass si or mai fi ) si fondurile de solidaritate date de stat, adica de noi toti ptr categorii defavorizate sau meritorii, fara a primi nimic in schimb, decat poate ceva liniste sociala si servicii mai bune in justitie etc.
    Problema este daca acestia merita sa fie rasplatiti suplimentar si raspund: unii da si unii nu si nu mai intru in detalii.
    Si daca este asa si este atunci tot statul poate umbla la legile care guverneaza aceste fonduri speciale

  20. Pogea e un incapabil.Impozitul sau forfetar inseamna evaziune fiscala.

  21. Ce frumos si proaspat suna acest manifest al tinerilor modoveni . Deci “daca dai in ea cu noaptea la lumina ies Romani”

    Declaraţia FAM (Forului Anticomunist din Moldova): „Nu avem culoare politică – sîntem puri şi transparenţi!”

    Sîntem mulţi, sîntem tineri, sîntem uniţi! Mergem pînă la capăt!
    Nu ne mai puteţi controla!
    Ne-am săturat să răbdăm un regim totalitar, întreţinut prin frică şi teroare!
    Comunismul este vinovat de cel mai mare genocid din istorie!
    Nu vrem să fim conduşi de cei care ne-au ucis şi deportat părinţii şi bunicii!

    Cerem demisia preşedintelui Voronin şi interzicerea prin lege a partidului criminal comunist!

    Nu vrem soluţii extreme – cerem judecarea preşedintelui în baza Constituţiei!

    Nu facem politica nimănui şi nu sîntem plătiţi de nimeni!

    Nu avem culoare politică – sîntem puri şi transparenţi!

    Jos magnaţii comunişti care ne trimit să muncim la negru şi ne fură banii chiar din Wester Union!

    Mobila de lux şi parchetul din Preşedenţie şi Parlament sînt cumpărate din procentele de la schimburile valutare!

    Nu vrem în Italia, Portugalia, Spania!

    Nu vrem în Canada sau Moscova!

    Vrem să muncim şi să fim plătiţi în ţara noastră!

    Vrem un stat bazat pe respect şi încredere, nu pe frică şi şantaj!

    Jos frica moldoveni!

  22. Pogea prim impozitul sau forfetar incurajeaza hotia.Pai mai bine furam noi cat putem pentru noi,nu pt. stat si fugim din tara.Am si filiera ce se ocupa cu asa ceva.

  23. Văd că ştacheta discuţiilor coboară tot mai mult. Acum s-a ajuns la nivelul unui strungar care se duce la coada vacii. Dar nici acolo nu prea are succes că nu ştie să scrie chitanţe şi nu prea le are cu hârtiile. Nu impozitul forfetar îl omoară pe strungarul care îşi cumpără vaci, el este deja mort datorită prostiei şi ignoranţei sale. Că nu este numai vina lui ci mai mult a comunismului, e cu totul altă treabă. Tot prostia conduce şi la frică, la frica pentru ziua de mâine, de unde şi multe voturi în favoarea celor care promit măsuri de tip comunist, care promit menţinerea influenţei statului şi, implicit, o tergiversare a întâlnirii cu realitatea. Lumea capitalistă presupune pe lângă pricepere şi curaj şi multă muncă. Nu mai sunt toţi egali, toţi plătiţi la fel de prost pentru a nu face nimic. Cine ştie să facă hârtii şi chitanţe şi este capabil să producă ceva mai bun şi mai ieftin decât alţii, câştigă. Cine nu, votează comunismul.

  24. Katrina

    Eu nu transfer nemultumirea mea vizavi de o masura a unui ministru PDL,asupra unui intreg guvern.Ar insamna sa judec superficial.Inca mai astept sa vad ce face acest guvern…..

  25. Din câte înţeleg de la TV-uri, situaţia jurnaliştilor români în Moldova, nu este deloc roz… Nu contează de la ce TV sau publicaţie sunt aceştia. Sunt români, sunt de-ai noştri, îşi fac datoria pentru că asta le este profesiunea şi… n-ar trebui să li se întâmple ceva rău. Pe RTV a vorbit o jurnalistă de la EvZ şi-am înţeles că este hăituită, nu ştie ce să facă şi încotro s-o ia.

  26. @Biblio

    Am citit chestia lu’ Bodu
    “Fiscul are dreptul sa aleaga administratorul sau lichidatorul atunci cand valoarea sumelor datorate depaseste trei milioane de lei.”

    Si uite asa combatem la greu coruptia, functionarul de la fisc avand dreptul sa aleaga lichidatorul, in schimbul unui “impozit forfetar” platit pe sub masa, in loc sa lase falitul sa’si aleaga lichidatorul. Atata amatorism nu mai exista decat in tarile din Africa. Si cine zicea ca PD-L este un partid de centru dreapta pentru ca si’au mai adaugat si un “L” ?
    Cand ziceau unii ca PD-L+PSD = FSN, am ras, dar acum vad ca’i serios….

  27. Va salut tovarasi de blog, ca doar nu suntem domni de blog!!!! Zapa ce am scris eu dimineata era o mica “panseluta”, ca sa raman in spiritul matinal ‘impus” de Moro. Avem o criza asa este, chiar prea mare pt umerii acestei amarate de tari. Nimeni si nimic nu se face, de la presedintele de tara pana la ultimul angajat… Nu vor si bine fac, ca doar noi i am votat. Acum primim rasplata. Ascultam azi la emisiunea economica, ca deja peste 80% din afacarile cu parteneriat strain pleaca din tara. Foamea va scrie in visteria statului… Cine nu are asigurat viitorul pe cel putin 4 ani e “dus”. Cand se va privi realitatea asa cum este ea, poate se va mai salva ceva, pana atunci D-zeu cu mila. Asta e!
    Intreba cineva de d Udrea, pai munceste ca din nimic sa poata face ceva. Dar cat o sa mai poata, in conditiile date?

  28. @NG

    Intr’un guvern, oricare ar fi tara, Ministrul de Finante este numarul 2 in importanta, ori daca Pogea este un incapabil, ce rost mai are sa vorbim de ceilalti.

  29. @Bibliotecaru,

    Din informaţiile pe care le am “de pe surse” e nevoie de minim 22-24 de vaci de lapte pentru a menţine funcţională o afacere în domeniu. În urmă cu ceva timp am amintit de un sat din Mureş. E de fapt un cătun la 15 kilometri de asfalt, cu români şi maghiari. Românii au câte trei-patru vite fiecare şi trag targa pe uscat, în schimb maghiarii au, în tovărăşie, cîteva zeci de vite, n-am înţeles pe unde le ţin (poate în adăposturi subterane să nu le găsească fiscul) da’ apar brusc, într-o uriaşă cireadă, dimineaţa. Nivelul de trai este, evident, vizibil diferit… Drept e că pe unguri nu-i prea vezi la cârciumă peste zi…

  30. Eu nu înţeleg ce se întâmplă. La RTV şi A 3, se spune că sunt violenţe la Chişinău dar ni se arată imagini de marţi, imagini pe care le ştiu pe de rost… 😳
    Jurnaliştii nu mai pot transmite nimic?

  31. @ ion adrian
    🙂
    Nu de asta am spus că vă spuneam domniei voastre, ci pentru a găsi mai uşor, în caz că domnul Frank ar fi dorit să verifice ca am luat cu adevărat de acolo, mai ales că nu am luat întreg comentariul şi doar o mică parte din el.

  32. @ Maryland Andrei
    Dacă nu puteţi raţiona comprehensiv ceea ce construiesc logic pe bază de arhetip şi asta pentru este la un nivel foarte scăzut al propriei mele inteligenţe, am rugămintea să citiţi numai mesajele pe care le adresez domniei voastre. Am să mă silesc să fie la un nivel intelectual eclatant în ceea ce vă priveşte.
    Oh, Kay?

  33. Maine vor iesi in strada f. multi moldoveni.Sper sa fie asa.Sa fie cat mai multi.M-am saturat de comunism.Aici,la noi nu stiu daca e comunism sau nu,dar dictatura e.Nu vreau sa mai fie nicaieri comunisti la putere.

  34. lulu, un răzor de panseluţe şi, frezii, că tot e primăvară. Mă întreb şi eu ca şi tine, de ce munca nu este o opţiune agreeată în ţară? De ce Elena Udrea munceşte şi ceilalţi freacă menta? Nu ştiu câţi dintre oamenii de afaceri străini vor mai continua să activeze în ţară, în mod special în cazul în care Vadim şi Becali, prin votul românilor, vor ajunge să reprezinte România în Parlamentul European. Nu văd posibilă mai multă josnicie, dar nu este exclus ca cele două târâturi să atragă voturi. În acest caz, eu personal o să renunţ la cetăţenia română definitiv. Şi cred că nu vor mai rămâne pe acolo decât cei care se vaită şi acum şi se vor văita şi în viitor, că le merge prost.

  35. Nimrod iti aduci aminte cand s a dus Mihaela Radulescu cu ajutoare in acel sat inundat din Moldova…nu mai stiu cum se numeste si printre altele le a donat lopeti si galeti ca sa si scoata malul din case. Socul a fost peste asteptari, acolo au ramas ustensilele, unde le depozitase! Toti satenii erau la birt, asteptau ca voluntarii sa le faca ordine in case si curti. De ce oare? Ehe, cam asa sunt povestile cu si despre unii dintre noi…

  36. Maryland Andrei

    E mai usor sa renunti la cetatenie in semn de protest,lucru care fie vorba intre noi nu il va sesiza nimeni,dacat sa fim parte integranta dintr-o societate civila vizibila.Apropo de munca,e infinit mai multa munca in a doua situatie,nu 😉 ?

  37. Vocabular de intelectual afectat: Bibliotecaru – comprehensiv, arhetip, eclatant, Oh, Kay? Promite, promite! Oare în zonă,spitalele de psihiatrie funcţionează? 😳

  38. @Biblio

    Cred ca ai o imagine eronata a intreprinderii mici sau mijlocii, daca tu consideri ca ar putea sa’si permita sa angajeze un absolvent ASE ca sa’i tina contabilitatea la zi.. Contabilizarea tranzactiilor poate fi facuta de oricine care are putin habar de contabilitate 10, sau poate sa faca chiar proprietarul o contabilitate de casa ( intrari-iesiri) dupa care sa fie pusa in forma de catre un specialist….

  39. Andrei, ce sa ti mai zic, vad ca esti fff bine informat, dar omiti ceva si “Printul” Duda si a anuntat dorinta de a fi Presedinte!. Dar sigur nu va putea candida din cauza ca e fiu de turnator apoi si el a fost ciripitor printre panselute…Referitor la cetatenie, nu renunta inca, vei dori intro zi sa ti cumperi proprietati sau terenuri la noi. Ti ar fi mai usor pt formalitati. Cu freziile m ai surprins, deoarece sunt preferatele mele. Cum ai ghicit?

  40. @ lulu
    Apropo de doamna Udrea… toată ziua au apărut astăzi ştiri indirecte despre proiectul de Paşte promovat de Ministerul Turismului.

    Mai mult, am văzut-o pe doamna Udrea spunându-şi părerea despre candidatura domnului Radu Duda, părere imortalizată cu ceva timp în urmă, ceea ce denotă că domnia sa este mult mai în actualitate cu viaţa politică decât ştirile patriei 😀 care abia astăzi au deschis discuţia candidaturii unui principe pentru postul de preşedinte al unei republici.

    Aş mai adăuga ceva personal, o părere de rău. La un moment dat mi-am exprimat opinia că pe acest blog ar trebui să fie filmuleţe şi poze care să promoveze activitatea de zi cu zi a doamnei Udrea, poate şi transmisii în streaming, ca acea transmisie din campania electorală. Mi s-a răspuns că aceste lucruri vor fi pe blogul ministerului. Ei bine nu sunt nici acolo.

    La următoarele alegeri degeaba se vor face steguleţe, balonaşe şi poze, acum era momentul pentru a promova activitatea ministrului şi parlamentarului Elena Udrea. Comunicarea cu electoratul este importantă pentru un politician. Cum ştirile tac şi nu spune mare lucru, poate că auto-promovarea ar fi o soluţie.

    Cu tristeţe constat că acea caldă legătură din timpul campaniei electorale se stinge încet, încet în momentul în care omul politic “intră în pâine”. Privesc, fără să înţeleg de ce, zeci de bloguri a căror ultime postări reprezintă ziua alegerilor. Eu înţeleg că timpul nu se dilată şi că “ocupat” înseamnă mai puţin timp liber, dar nu pot să-mi opresc părerea de rău.

  41. Biblio ai si tu dreptate, dar analizeaza un pic la ce inseamna sa conduci un minister si ca nu e asa cum se spera sa fie. Nu vezi ca problemele Romaniei ocupa tot timpul?

  42. lulu, nu am ghicit. Ştiu că orice femeie care gândeşte corect, deci are un spririt frumos, iubeşte aceste flori sensibile. Am proprietăţi şi terenuri la voi, dar în cazul specificat nu mă mai interesează. În ce priveşte candidatura lui Duda, nu mă pot pronunţa, ştiu doar că îndoctrinarea comunistă a făcut ca numărul celor ce susţin monarhia să fie foarte restrâns. Am avut ocazia să stau de vorbă atât cu el cât şi cu regele, regina şi prinţesa Margareta, la New York. O impresie mult mai bună am despre cele două doamne decât despre soţii lor.

  43. @ nimrod
    Informaţiile pe care le deţineţi le pot confirma şi eu. Şi sursele mele spun acelaşi lucru. Mai mult, pentru a face producţie cu mulgători electrice, tancuri de răcire de inox, procent de grăsime, condiţiile de sterilitate şi păstrarea unui număr de “carcaleţi” în lapte suficient de mic… Dacă vorbim şi de a fi eficient, se pleacă cam de la 100 de vaci de rasă pentru lapte cu secţie separată de junici. Mai uşor este cu vitele pentru carne.

    De ce am dat exemplu acesta?
    Pentru că probabil sunt sute de mii de firme în România, din cele contabilizate de domnul Pogea, care sunt simple încercări ale unor oameni de a face ceva. Nu doriţi cu lapte… mai am exemple. Cineva ia zahăr cu sacul şi ambalează zahărul cu o maşină banală şi un mic spaţiu închiriat într-o hală dezafectată, cineva ia hârtia igienică pe sul mare şi o trage în bobine, cineva ia o maşină de injecţie PVC şi face cizme de cauciuc, cineva îşi ia un stand în Europa (dacă mai există) şi vinde chiloţi aduşi din China… Sunt multe astfel mici afaceri făcute de oameni care nu au cunoştinţe de economie, dar care reuşesc să supravieţuiască prin muncă. Când în Bucureşti au început să crească Hipermarketurile, micile buticuri, altădată prospere, au dat faliment. Primăria a ras de pe terenul public şi buticurile care mai erau… în timp angrosiştii nu au ţinut nici ei ritmul şi au dat faliment… Sigur, un hipermarket asigură locuri de muncă, TVA, impozite… dar din cauza lor zeci de mii de oameni nu mai au mica lor afacere de 1000 euro pe lună.

    Este important ca specialistul de macroeconomie din minister să privească global economia ca să vadă unde şi cine dă şi unde şi cui crapă. Dacă cineva se gândeşte numai în zona de câştig şi nu prevede, nu bagă de seamă că există o zonă de pierdere poate şi mai importantă pentru stat decât zona de câştig… ce-am făcut?

    Să nu uităm că în toate economiile solide baza este în subvenţionarea şi îngrijirea IMM-urilor iar zona de mijloc a societăţii este cea mai bogată. La noi IMM-urile sunt întotdeauna sacrificate şi zona de mijloc a societăţii este cea mai subţire şi cea mai nesigură, mai subţire decât zona bogată a societăţii.

  44. @Biblio
    “Cu tristeţe constat că acea caldă legătură din timpul campaniei electorale se stinge încet, încet în momentul în care omul politic “intră în pâine”. ”

    Asta este dovada clara ca politicienii romani tin cont de alegatori doar in campanie, in rest fiind ocupati cu ingrosarea conturilor bancare…..sau mai binezis, cu recuperarea cheltuielilor de dinainte de campanie..

  45. Acum un minut s-a dat pe RTV un fragment de interviu al Doamnei Elena Udrea, interviu din aug 2008, pe când era la mare. Doamna vorbea despre o înţelegere dintre liberali şi Duda… Îmi amintesc că liberalii au dezminţit, au spus NIET… Ce a vrut să spună Realitatea TVV? Că Doamna E Udrea a ştiut încă de vară trecută – prezentat ca zvon – ceea ce Duda a anunţat astăzi…

  46. @ Katrina April 9th, 2009 at 5:10 pm

    Evident că nu spun ca cineva care îşi înfiinţează o micro-întreprindere să angajeze oameni care să muncească în locul său. Ceea ce spun eu este ca cei care au micro-întreprinderi şi IMM-uri să fie ocrotiţi şi ajutaţi să crească, tocmai prin impozite mici, chiar scutiri de impozite pe perioade determinate, astfel încât ele să crească şi să ajungă în zona a 50 de angajaţi unde se poate angaja un manager.

    Eu vă spun şi altceva, chiar şi unele din firmele mari nu au manageri, multe dintre ele sunt conduse de un patron care nu are nici măcar bacalaureatul sau a făcut o facultate inginerească, dar este în topul revistei Capital. Managerul lui este un contabil bun şi atât… restul sunt angajaţi pe producţie. Aceste firme habar nu au de managementul unei firme, despre politici de promovare, investiţia în reclamă, PR, perioada de viaţă a produsului, evoluţia pieţei, măsuri de flexibilizare a producţiei, managementul resursei, provizioane, echilibrul stocurilor de materiale, producţia pe stoc… toate acele lucruri care se învaţă din greu la ASE şi cine a făcut ASE-ul înţelege foarte bine despre ce vorbesc. Conducerea “după ureche” cuprinde o mare parte a firmelor din România şi asta le face necompetitive faţă de firmele din străinătate care sunt făcute pe logici şi şabloane îndelung verificate. Uite aşa am ajuns să importăm până şi cereale, tocmai noi care puteam exporta mai mult din jumătate de producţie.

  47. Silver,
    Da’ poate-mi spui si mie, de unde cunoaste d-na Udrea ca această Dudă a fost informator al securitatii ?

  48. @ Katrina
    Contabilitatea nu înseamnă să faci o casă, un jurnal de vânzări, NIR-uri… Contabilitatea înseamnă realizarea Bilanţului Contabil, înscrierea în planul de conturi. Câtă lume ştie să întocmească corect o monografie contabilă? Vorbeam mai devreme despre capitalul subscris şi vărsat. Câtă lume ştie de exemplu ce înseamnă:
    456 = % 18750000
    1011 15000000
    1041 3750000

    % =456 9375000
    2123 5000000
    5121 4375000

    1011 = 1012 7500000

    % = 1012 5000000
    106 2500000
    107 1500000
    105 1000000

    1012 = 456 3000000

    456 = 5121 3000000

    502 = 5121 1150 x 2000 = 2300000

    % = 502 2300000
    1012 2000000
    6728 300000

    6811 = % 5600000
    2801 100000
    2811 500000
    2813 4000000
    2815 1000000

    6811 = % 5600000
    2801 100000
    2811 500000
    2813 4000000
    2815 1000000

    Vedeţi dar că nu este atât de uşor. Dacă doriţi “traducerea”, puteţi consulta pagina monografiei contabilă pe care am luat-o ca exemplu. Eu m-am chinuit câteva săptămâni să înţeleg acest sistem bazat pe o listă de 7 pagini de conturi, dar am renunţat…

    În plus, orice declaraţie pe care o firmă o înaintează are nevoie de semnătura unui expert contabil.

  49. @ lulu
    Asta spuneam şi eu, că “ocupat” înseamnă mai puţin timp liber. Poate că totuşi şoferul de serviciu ar putea fi dotat cu o cameră video cu care să fie filmate deplasările în teren… O sugestie, o simplă sugestie.

  50. ***IONHUT – nu ştiu, dar tu ai posibilitatea s-o întrebi personal.

  51. Argus, pai ai uitat cand Dinescu a spus asta acum 2 ani, ca a vazut numele lui pe lista informatorilor securitatii? Iar azi a reconfirmat cele spuse de el si ca se impune o verificare atenta. Am mai vb noi doi despre asta…

  52. @Biblio

    Trebuie sa’ti dau o veste decurajatoare: Majoritatea firmelor mici si mijlocii in lume sunt conduse “dupa ureche”, chestia cu managerii performanti platiti cu milioane fiind doar o perdea de fum pentru a stoarce cat mai mult ban, cu acordul consiliului de administratie care’si voteaza venitul. Exemplu concret ? GM, AIG, ca sa le pomenesc pe cele mai mari, unde managerii de elita au adus intreprinderile in pragul falimentului. Secretul managementului este cheltuiala, care este principalul factor in stabilirea preturilor ( cazul Wal Mart), care la randul lor sunt principalul factor de competitivitate pe piata. KIA Motors sau Hyundai au ajuns sa faca concurenta marilor marci japoneze, datorita pretului, asa cum la epoca faceau si japonezii americanilor.
    Exista patroni in America, care abia buchisesc, dar stiu sa faca “biznis”.
    Cred ca ar trebui sa citesti biografiile catorva mari personalitati din lumea afacerilor, ca sa’ti faci o imagine mai clara despre lumea lor…

  53. Lulu
    Asa-i , draga, iar daca d-na uitase i-a reimprospatat memoria Dinescu la conacul sau, atunci cand botezau mielul Sory…Da’ mai este o varianta : aceea ca marinarul, din neglijenta sa fi scapat secretul acesta cand statea cocotat pe gardul Treicocenilor..

  54. @ Katrina
    Se prea poate. Eu unul nu cunosc nici un proprietar de IMM-uri din lume care să nu aibă afacerea condusă de un manager (acopăr în acestă situaţie şi cazul în care el însuşi este un absolvent cu studii economice), desigur însă, cunosc prea puţin proprietari de firme din afară, numai foşti colegi plecaţi prin “cele străinătăţuri”, şi faptul că nu-i ştiu eu nu este un criteriu pe care să poţi construi realitatea.

    Din ce văd la televizor, deci o informaţie secundară prelucrată, firmele de tip IMM din străinătate apelează la firme specializate fie pentru contabilitate, fie pentru consultanţă juridică, fie pentru angajări de persoane, fie pentru reclamă şi PR, fie chiar pentru management. Ceea ce am mai observat în străinătate este contractul de management, adică se angajează un manager pe baza unui contract care are prevăzut în el criterii de performanţă.

    Repet, nu ştiu prea bine situaţia din străinătate, m-aş aventura să fac afirmaţii în această zonă. Eu tare aş vrea însă ca la noi să fie bine.

  55. Cert e, ca n-au importanta Duda, Vadim sau Becali. Lupta se va da intre Basescu, Geoana si Antonescu. Iar Geoana, iar va fi pion principal, se va juca cum va dori, ne va fierbe in “suc propriu”-expresie celebra deja…

  56. @Biblio

    “As the recession batters cash-strapped Air Canada, AC.B the airline’s new chief executive officer is vowing to improve labour relations and streamline operations, while striving to avoid bankruptcy protection.
    “My appointment as CEO comes at a time when the economy is presenting formidable challenges for industries worldwide, including the airline industry and Air Canada in particular,” Calin Rovinescu said in his first internal memo to employees since taking the helm on April 1.
    Mr. Rovinescu was previously Air Canada’s chief restructuring officer, helping the carrier cut costs under bankruptcy protection in 2003-04. He left the carrier and co-founded Genuity Capital Markets, serving as a senior executive at the investment bank for five years before returning to head the airline on April 1.”

    Dupa nume pare a fi roman, dar probabil este circumcis; a studiat Dreptul si Finantele, dar nu in Romania….

  57. LULU…..Sarut mana …Panselutele mele stimata Doamna …
    Eu cred ca 10% pentru turism nu e chiar nimic …Iti da o oarecare senzatie de confort ministerial….Chiar ..s-a dus mult din 10% pentru proiectul cu turismul pascal?Pe hartie pliante si alte consumabile ?Var si caramida …ca-i pustie multa?Pe ceva miei,oua ,vopsele ….?Vor fi de Paste oua rosii sau numai portocalii?
    Cozonacul cred ca va trebui sa fie galben -liberal …Ca portocaliu ar fi exagerat…..de unde atatea oua portocalii in continut?Gainile noastre inca nu s-au inscris in PDL…..Ca sa nu fie dominat proiectul Dnei Udrea de PSD(oua rosii) si PNL (cozonac) cred ca se poate umbla un pic la decor …fetele de pe mese sa fie portocalii …la fel si servetelele si hartia igienica….da…si toaletele ecologice pot fi portocalii…
    Vor fi si turisti inclusi in proiectul turistic pascal?
    Si inca o intrebare …pe care mi-o pun singur….De ce e Dna Udrea inca blonda ?Ce ma duce mereu cu gandul ca e in PNL?
    O dupa amiaza confortabila ….o seara calda …si o noapte si mai ..calda….a venit primavara ….

  58. @Biblio

    Si in Canada exista coruptie si evaziune fiscala, dar este tratata altfel

    “RCMP officers raided the offices of a major Quebec construction company on Tuesday as part of a corruption investigation that has led to the arrests of two Canada Revenue Agency officials.

    One of the officials works for a branch of the federal agency that deals with black-market activities, and the other works for a branch that does tax-avoidance probes, the Globe and Mail reported. So far, no charges have been laid.

    The corruption scheme is alleged to have involved at least one employee who gave favourable treatment to certain companies, reported the CBC’s French-language service, Radio-Canada.

    The Canada Revenue Agency said it will hold a news conference Wednesday to provide more details on the investigation.

    RCMP and Canada Revenue Agency officials raided the offices of Montreal-based Simard-Beaudry Construction Inc., the largest firm in the business empire of magnate Tony Accurso.

    Accurso has made headlines in recent weeks over revelations that he hosted a high-ranking Montreal politician and union officials on his yacht while his company was bidding on city contracts.

    Simard-Beaudry won a $355-million contract in late 2007 from the City of Montreal to install and oversee water meters. Last week, it was reported that former Montreal councillor and city executive committee chairman Frank Zampino stayed on Accurso’s yacht while the contract was out for tender.

    Other guests on Accurso’s yacht have included Quebec Labour Federation president Michel Arsenault, whose umbrella group represents the largest construction union in the province, and Jean Lavallée, a former federation executive. All three spent a week in the Bahamas on the luxury vessel in December.
    Accurso’s companies have benefited from $250 million in investments from the labour federation’s investment fund over the last 20 years, according to financial records. One of his construction firms also built the labour federation’s Montreal headquarters.
    Quebec Transport Minister Julie Boulet said Tuesday she hadn’t heard anything about the search at Simard-Beaudry’s offices. Amid the rampant allegations of misdealing in the province’s construction industry, Boulet affirmed that her ministry follows strict rules in awarding contracts.”

  59. La B1in 2007, se spunea la Nasul, ca d Patriciu , ar dori monarhie. Iata ca duda, se ‘sacrifica” luandu-i in considerare dorintele.
    Ca bine zici Biblio, sa nu traim un Soc- show , asta ar mai lipsi!

  60. Dar ce avem cu Duda?Sa-l lasam sa candideze,tot nu are sanse,chiar daca il sprijina PATRICIU.

  61. Asta e! Dacă iese Duda preşedinte, monarhia ne paşte… De când urmăresc păsările astea de pradă să ne încalece, să ne transforme pe toţi în slugi… Nu e suficient că ţinem în spate regimente întregi de politicieni oportunişti şi de asistaţi cărora nu le place să muncească, o să mai plătim impozite şi pentru casa regală, ca să trăiască bine veneticii.

    Iată blestemul trecutului cum ne urmăreşte! 👿 Moşneagul bâlbâit n-a putut să se impună. Îl scoate la înaintare pe ginerele păpuşar…

  62. Iata ca si la italieni, vb ore intregi la tv si critica guvernele ca n au consolidat la timp cladirile vechi. Ca multe mai au… Cred ca fonduri nu vor exista niciodata pt asa ceva, ar insemna falimentul tarii lor, la cat ar avea de consolidat. Chiar au o problema. Iar la noi din statistici reiese ca avem 800 de cladiri doar in Bucuresti. Ne mai sperie si americanii cu studiul facut de ei, ca vine si la noi un “scuturat” serios!!!!

  63. @ Katrina
    Am regăsit articolul în jurnalul “Report on Business”, dar nu am înţeles punctul dumneavoastră de vedere. Spre ce anume ar trebui să-mi îndrept atenţia?

  64. Si becali nu se lasa nici de acolo din camaruta, declara ca vrea sa l sprijine pe duda. Ce mai urmeaza?
    Moro, multumesc, deja casa imi este plina de floricelele de la tine si de Andrei. Dar el a fost si mai darnic mi a oferit un razor de panselute si frezii, tu, esti cam zgarcit. Ai grija Moro, ca vine duda ca un uragan setos de dorinte, vrea sa aspire tot ce a mai ramas prin jurul tau, nu al meu,hihihih!

  65. Ca România să ajungă la monarhie este nevoie de o revoluţie sau de un referendum. Nici într-un caz şi nici în celălalt nu se poate face monarhie fără dorinţa poporului. Nu ştiu cine poate crede că alteţa sa regală principele Radu ajunge preşedinte, dar a spune că un prinţ ajuns preşedinte într-o republică aduce monarhia, mi se pare, cum spun cei de la Academia Caţavencu, din puţul gândirii.

  66. Impozitul criminal si comunist al lui Pogea a fost adoptat.Asta e pd-l ce a promis reducerea taxelor si impozitelor.

  67. Moşneagul bâlbâit n-a reuşit să se impună şi încearcă să-l implementeze pe ginerele păpuşar. De parcă pentru ăştia ar conta voinţa poporului? Unde a fost voinţa poporului când am fost băgaţi în UE precum vitele în ograda proprietarului?
    Minciuni şi diversiuni… 😳 Cu sau fără puţ… 😳

  68. Poporul a votat intrarea în UE şi NATO o dată cu votarea noii constituţii. Probabil însă că sunt oameni care au votat fără să citească ce anume votează… nu au de unde să ştie.

    Scrie în noua Constituţie:

    TITLUL VI
    Integrarea euroatlantica

    ARTICOLUL 148 – Integrarea in Uniunea Europeana
    (1) Aderarea Romaniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, in scopul transferarii unor atributii catre institutiile comunitare, precum si al exercitarii in comun cu celelalte state membre a competentelor prevazute in aceste tratate, se face prin lege adoptata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor.
    (2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
    (3) Prevederile alineatelor (1) si (2) se aplica, in mod corespunzator, si pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
    (4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).
    (5) Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu inainte ca acestea sa fie supuse aprobarii institutiilor Uniunii Europene.

    ARTICOLUL 149 – Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord
    Aderarea Romaniei la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor.

  69. Grila impozitului forfetar ,produci ZERO,platasti 500euro …..

  70. @ puiu
    Se pare ca nu va fi chiar asa. Forma care va intra spre aprobare sambata, se pare ca va fi ca pentru cifra de afaceri 0 – 12000 euro NU se impoziteaza; se vor impozita veniturile anuale ce vor depasi 12000 euro.
    Cel putin aceasta era ultima informatie de la Guvern. Din pacate, experienta de pana acum, ma face sa raman sceptic asupra existentei unei variante batuta in cuie.

  71. PRINTUL DUDA-o figura aparent placuta apta sa-si duca zilele prin saloanele populate de personaje scortoase intepenite si care mustesc de nostalgia vremurilor cind camarila regala instaura cu multa iscusinta dictatura CARLISTA in romania.
    asa cum bunicul sau dupa nevasta REGELE CAROL-a intrat pe usa din dos in palatul regal dupa ce si-a declinat orice resposabilitate fata de familia regala stire care l-a nenorocit pe tatal sau,iata ca tinarul nostru fecior de medic din botosani isi arata interesul fata de JILTUL DIN COTROCENI.
    sigur ,MAPA PROFESIONALA A PRINTISORULUI’ ofera nu gloante ,ci obuze celui,celei care ar dori sa-l tavaleasca nitel pe acest iepuras scos din joben de prestidigitatorul PATRICIU -incercind aceiasi reteta ca si la primaria capitalei-CANTITATUL INDEPENDENT LA PRESIDENTIE-
    si asa a aparut in peisaj complectind tabloul comic al candidaturilor si iepurasul duda.
    dupa ca i-a fost consilier lui ADRIAN NASTASE,imediat dupa 2004 trece cu arme si bagaje-DAR MAI ALES CU UN SALARIU EXORBITANT-in barca lui tariceanu si functioneaza pina in decembrie 2008 intr-o pozitie ambigua de….ceva intre reprezentant si chiulangiu-de fapt un motiv pt ca statul roman sa mai plateasca un salariu nesimtit de mare unui tirie briu,cu aere de MONARH.
    se pare ca, faptul ca de 12 ani imparte asternuturile si hirtia igenieca cu o doamna care ADEVARAT ESTE OS DOMNESC-ia luat mintile acestui moldovean si i le-a tulburat rau de tot.
    ii recomand o cura linga un alt personaj celebru de pe acest blogg-ionhut-care are cam aceleasi deprinderi de CIRIPITOR-exersate prin armia romana.
    de ce am facut aceasta propunere?simplu amindoi sunt COLONEI-haa hiii-si au avut un nume de cod simplu-BEY CIRIPOI-la acest alint a raspuns si ionhut si DUDA.

  72. Biblio …taximenristii particulari independenti au platit tot timpul impozit forfetar ,daca aveai masina avariata si nu lucrai un trimestru de ex. nu erai scutit de impozit ….venituri Zero ,impozitul trebuia platit ,chiar acum 2 zile mi-a povestit un taximetrist din Arad….

  73. Intrarea României în UE s-a făcut hoţeşte, pe NeVe… Românii nu au fost informaţi ce presupune, ce înseamnă UE, nu au fost întrebaţi dacă vor în UE. 😳 Trebuia referendum cum s-a făcut în alte state… Nu s-a făcut!… 🙄

    Românilor nu li s-a spus că vom fi primiţi în UE ca să fim cobaii Europei. Românii nu au fost informaţi că tradiţiile şi obiceiurile le vor fi încălcare prin restricţiile care se vor aplica.

    De ce nu mai putem cumpăra miei pentru Paşti de la producător, aşa cum am cumpărat de când mă ştiu? De ce să cumpăr de la intermediar, după ce în miel s-au băgat E-uri şi chimicale… Sau poate nu, dar e dreptul meu să cred ce e mai rău…

    Ce s-a rezolvat pentru România? Am schimbat dictatura ceauşistă cu dictatura UE. Şi atunci şi acum se merge pe desfiinţarea tradiţiilor şi obiceiurilor, pe robotizarea populaţiei…

  74. Niculae …informatia o am din cotidianul.ro…se merge pana la 10000 euro la incasari de 30mil euro…

  75. Uniunea Europeană a cerut, joi, autorităţilor moldovene să restabilească “relaţii normale” cu România şi să respecte “toate libertăţile constituţionale”.

    Într-un comunicat publicat de miniştrii de Externe francez, ceh şi suedez – troika europeană formată din cele trei ţări care deţin preşedinţia UE între iulie 2008 şi decembrie 2009 – UE a subliniat că apreciază ca fiind “esenţial să aibă relaţii bune cu vecinii” săi.

    “Înţelegând complexitatea relaţiilor moldo-române, facem apel la Guvernul moldovean să restabilească relaţii normale cu România”, stat membru UE din 2007, precizează comunicatul.

    “Facem apel la autorităţile moldovene să respecte toate libertăţile constituţionale şi la toate părţile să se abţină de la orice violenţă”, adaugă textul.

    Acest comunicat a fost publicat în cea de-a doua zi a vizitei la Sarajevo a miniştrilor francez, Bernard Kouchner, ceh, Karel Schwarzenberg, şi suedez, Carl Bildt.

    Republica Moldova l-a declarat miercuri persona non grata pe ambasadorul român la Chişinău şi a decis expulzarea acestuia şi a încă unui diplomat român, iar începând de joi a restabilit regimul de vize pentru cetăţenii români.

  76. Politia romana decapitata,toata conducerea schimbata ….Nica nu se joaca …

  77. @ FRANK ZAPA[KING]
    Mă îndoiesc că domnul Duda a fost consilierul cuiva, fie la PSD, fie la PNL… Acel post este un fel de ambasadorul UNICEF. Salariul baban nu implica şi un criteriu de performanţă pentru domnia sa. Din câte ţin eu minte domnul Năstase l-a pus pe post pentru a face loby pentru intrarea în NATO şi UE pe lângă capetele încoronate ale Europei.

  78. “Tot joi, 9 aprilie, a existat o intalnire si intre reprezentantii Ministerului de Finante si cei ai unor organizatii patronale, pentru a rediscuta problema impozitului forfetar. La finalul intalnirii, Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National pentru IMM a declarat pentru HotNews.ro ca directorii din cadrul Ministerului de Finante au fost de acord sa includa in forma finala a actului normativ doua propuneri importante: eliminarea impozitului de 500 de euro pentru firme cu cifra de afaceri de pana la 12.000 de euro si luarea in considerare, la aplicarea impozitelor, a comportamentului fiscal al unei companii, in ultimii ani. ”

    Sursa: hotnews.ro

  79. “FRANK ZAPA[KING] Says:
    April 9th, 2009 at 7:47 pm

    PRINTUL DUDA-o figura aparent placuta apta sa-si duca zilele prin saloanele populate de personaje scortoase intepenite ……….. isi arata interesul fata de JILTUL DIN COTROCENI.
    sigur ,MAPA PROFESIONALA A PRINTISORULUI’ ofera nu gloante ,ci obuze celui,celei care ar dori sa-l tavaleasca nitel pe acest iepuras….”

    Ba, academiciene, n-ai vrea tu sa mai elaborezi vreo lucrare cu caracter istoric, ca la copiat te mai descurci ?
    mapa profesionala nu poate cuprinde aspecte legate de activitatea informativa.
    Alea sunt mapa anexa si dosarul personal, au fost facute de catre securitate si n-au absolut nicio legatura cu mapa profesionala, care-i alcatuita de serviciul de personal de la fostul loc de munca..Da’ tu de unde dracu sa stii daca ai umblat mereu creanga dupa cibucareli ?
    PS
    Am vazut o postare in care iar te dadeai papagal impaiat ” ca nu-as vrea sa te cunosc, ca nu-i bine pentru mine, etc,”.Ai mare dreptate ba, nici nu-mi doresc si nici n-am dorit vreodata sa cunsoc toate gunoaiele societatii…

  80. ***IONHUT Says at 7:55 pm – ceea ce ai postat tu nu-i o noutate, ştiam de la TV-uri. Ori ai vrut să-ntrebi ceva ori să adaugi ceva şi nu ai făcut-o… 😳

  81. @ puiu
    Uneori impozitul forfetar este justificat, altfel nu ar fi fost inventat. Este evident că nimeni nu poate să stea după un taximetrist şi să contorizează câţi kilometrii a făcut în plin, cât în gol… Pe undeva, de aia s-au introdus aparatele acelea de marcat cu bon fiscal.

    Dacă domnul taximetrist ar fi vrut, pe o perioadă de timp îndeajuns de mare ar fi putut să-şi suspende activitatea pe durată determinată activitatea.

    Nu este singurul în această situaţie, cântăreţii de la nunţi se impozitează şi ei forfetar, şi “Adrian de Vito” are acelaşi impozit cu “Fănel gură de aur” de care nu a auzit nimeni. Este evident că impozitul forfetar are un înţeles, dar a-l face obligatoriu şi la asemenea valori, este incredibil. Faptul că această îngropare a micilor afaceri vine din partea unui partid care se defineşte de dreapta, este şi mai ciudat. Culmea este că, din cât am înţeles, PSD-ul nu prea este de acord (poate că am înţeles eu greşit, dar eu aşa am înţeles, că s-au împotrivit din răsputeri la această măsură). Iată de ce spun că politica în România nu are valoare doctrinară.

  82. De fapt, totul a fost provocat de Voronin, fratele de stea ( nu de cruce) al lui Iliescu, care in 90 a imprastiat legionarii, golani, dand mative aducerii minerilor, prin incendiere, exact ca in Moldova….Ce dezgustator !!! In loc sa fie pedepsit e presedinte de onoare PSD…..

  83. @ Nicolae
    Poate mă înşel, nu vreau să vă dezinformez… memoria mea este din ce în ce mai slabă. În străfundul memoriei eu aşa mi-aduc aminte că am auzit la televizor, că deşi s-a discutat, FMI a zis “hăis” la “ceaul” care să hotărâse şi până la urmă s-a cârmit cum a vrut FMI. Dacă mă înşel, vă cer scuze.

  84. @Biblio

    Nimic nu poate justifica impozitul forfetar, decat ideile comuniste ale celor care hotarasc.

  85. Biblio…corect,eu ma refeream la impozitul minim de 500 euro…asta sugereaza cotidianul….

  86. daca este introdus impozitul forfetar multe firme se duc pe apa sambetei mai al naibi ca in 96-2000…,guvernul are si el dreptatea lui ,la noi este o evaziune fiscala generalizata ….firmele ca sa supravietuiasca se folosesc de anumite siretlicuri de a nu plati impozit ,munca la negru si alte chestii,aici ii hiba ….

  87. buna seara tov colonel CIRIPOI-va mnultumesc pt dragalaseniile cu care m-ati gratulat-m-ati convins tov colonel-sunteti un dulce.
    de departe bietul moro poate fi invidios pe dv pt super bombonele cu care ma tratati il vor face pe bietul moro sa-si rupa basca proletara iar buchetelul de flori ,de panselute pt miniogna lulu le va devora in citeva secunde-pacat de flori ca sunt nevinovate.
    sigur in sfirsit ma simt bine-dar voi insista sa folositi aceleasi bombonele SUPER si in situatiile in care va gratulati nevasta,copii si parintii.
    sunt sigur ca vor fi in culmea fericirii,ca nu-si vor mai incapea in piele si probabil ca vor dorii sa-mi multumesca.
    asa ca va multumesc tov colonel CIRIPOI -si va rog, nu va sfiiti mai incercati,limba romana are resurse nebanuite,ofera metafore comparatii ,dar si epitete care pot zapacii orice persoana mai simtitoare asa cum sunt si eu.
    text copiat-deci un plagiat-rog tratati ca atare autorul=PLAGIATOR SEF FRANK ZAPA[KING]

  88. P.S.-va rog tov colonel ciripoi trimiteti-i citeva bombonele super , si tov colonel puiu ,sa nu-l facem invidios .
    dar pt el cautati cu arome de…….OTOTEL
    HAA HIIIIII HAAAAAAAAAA HIIIIIIIIII

  89. silverstar
    Nu e nici frumos, nici elegant, nici corect să apreciezi Casa Regală ca fiind vulturi de pradă. Vulturi de pradă au fost şi sunt comuniştii care v-au tâmpit de cap. Am stat de vorbă cu ţărani din Oltenia, pe malul Dunării care se jurau că au văzut cu ochii lor cum Regele Mihai a plecat cu trenul încărcat cu aur şi opere de artă, peste Dunăre. Culmea e că atât de tare au fost îndobitociţi încât ei chiar credeau ce spun. Acuma că prinţul Duda are doar legături prin alianţă cu Casa Regală, este altă treabă. Să nu uităm că şi prinţesele sunt tot femei, iar Margareta este chiar frumoasă şi temperamentală. Că soţul său a bătut sau nu palma cu banii lui Patriciu, nu am de unde să ştiu, dar pentru liberali ar fi o soluţie mai bună, procentual, decât Crin Antonescu. Sigur, nu are cum să fie o soluţie câştigătoare, dar voturile pe care Duda le-ar aduce, pot deveni un element de negociere, în contextul unui nou guvern. Pe tine, pentru că ai început să preiei idei de la comuniştii abjecţi, deocamdată te tai de la frezii. Pe urmă mai vedem.

  90. in anul 2008 blogul Ilenutei noastre a fost cel mai des mentionat de stirile tv. urmeaza Iliescu si Nastase …

    zapa …incerci sa te bagi in seama,n-am nimic cu tine,m-ai surprins negativ cu furaciunea ta ,ce credeai ca-ti ridicam osanale daca ai scris ceva intro fituica Americna ,imi place ca esti nebun de multe ori ,in rest sa-l copiez si eu un pic pe moro modificand ceva….sa minti frumos zapa….

  91. IMPOZITUL FORFETAR-S-AU ADIO COTA UNICA-ma intreb ce ratiuni superioare impinge actualul guvern condus de emil boc spre o asemenea formula de cod fiscal-o formula haiduceasca de a baga mina in buzunarele firmelor cu o nesimtire de tip feudal praticat de domnii fanarioti in tarile romanesti si care au provocat atita suferinta romanilor.
    aceasta ZECIULA OBLIGATORIE-va induce mari disturbari in mediul de afaceri,obligind mediul privat sa lucreze pe linga lege.
    dupa ce timp de 4 ani cota unica si-a aratat calitatile si zeci de mii de firme au iesit la lumina si-au pus activitatea onest in balantele lunare si in bilanturile de la 6 luni,iata ca acest guvern vine si face praf COTA UNICA.
    nici nu stiu ce sa mai zic si ce sa mai cred-explicatiile idioate oferite de min pogea ma facut sa pufnesc in ris-ma obliga sa-l privesc de sus si sa-i cer demisia.
    dle pogea ti-ai propus omorirea firmelor mici si mijlocii-imixtiunea brutala in politicile de dezvoltare si modernizare a firmelor intra intr-o coliziune violenta cu regulile economiei de piata si aduce a economie CENTRALIZATA-care prin pirghii fiscale vrea sa faca curatenie unde?tocmai in mediul privat,acolo unde zecii de mii de romani care si-au pus la bataie banii lor personali,averile lor,fara ca statul sa puna un leut,veniti dv si ii omoriti.
    in acest moment cred ca v-ati indepartat de tot ce tine liberalism si economie liberala-ce veti primi la schimb de la mediul de afaceri?
    veti vedea la alegerile europarlamentare-va fi o repetitie cu costume.

  92. Andrei …a plecat sarac bietul rege ,tac-su si mai sarac cu Lupeasca ,sa fim seriosi bey feciorul lui Maria din landul Arizonei care s-a mutat temporar in NY,ce a fost de luat a luat inainte de abdicare si acum dupa 90 ,foarte bine a facut ,sa zici ca a plecat fara nimic ii prea mult ….stai linistit nici eu nu am consideratie pentru turistii montani ,recunosc pentru unii care se dau mari prin tara unchiului Sam….hai noroc bun…

  93. ***Maryland Andrei – spune-mi, te rog, unde a fost moralitatea bătrânului bâlbâit, mă refer aici la cel ce-şi zice regele Mihai, când a cerut şi culmea! a şi primit, zeci de milioane de euro, când în ţară, milioane de pensionari trăiesc dintr-o pensie de mizerie după ce au muncit o viaţă?… Şi aceşti bani i-a primit ca “despăgubire…” Pentru ce “despăgubire?”
    Şi zici că nu-s păsări de pradă?

    Apoi, poate ştii tu: Duda şi cu iapa bătrână, Margareta, s-or fi iubind? El are 49 de ani şi ea, zilele trecute a împlinit 60… 😳

    Uite, dragule, astea nu-s intoxicaţii de la comunişti… Sunt proaspete, recente, trăite de mine, de noi, de curând…

    Ştii ceva? În viaţa mea am primit atât de multe flori, frezii – primăvara! – încât mă lasă absolut indiferentă oferta ta virtuală… 😳

  94. @ Katrina April 9th, 2009 at 8:21 pm

    Această politică fiscală este astăzi mai mult în ţările “de stânga”, totuşi nu sunt elaborate şi gândite exclusiv de comunism. La noi, de exemplu, a venit de la francezi (dacă nu mă înşeală memoria).

    Dacă veţi căuta termenul în engleză, “flat-rate tax”, veţi vedea că nici măcar America nu e străin de el.

    Disputa este veche.

  95. LULU….Sarut mana ….fiica a Evei …care esti …
    Eu cumpar sau imi consum panselutele mele …Andrei daca-ti da razoare intregi de flori cred ca le fura din spatiile verzi a primariei …..Nu stii ca trebuie sa te feresti de darurile grecilor ,de Calul Troian mai ales cand vine inspre ….iatacul intim al inimii tale?
    Oricum gestul lui Andrei e frumos ,laudabil ….mai ca l-as compara cu ale lui Becali si ca resurse la fel….
    Duda poate sa aiba dorinte pentru cele din jurul meu ,dar sant ingrijorat pentru tine …sa nu atace regiunea fiintei tale …ca prea are apetenta pentru printese ….Ai grija la Print …Daca e duda neagra te poate vopsi si nu te mai pot deosebi de cealalta printesa de aici ,NG….
    Nu-mi vorbesti nimic despre proiectul turistic pascal al dnei Udrea pe marginea celor postate de mine …
    Nu stii nimic despre el ,taci ca un filozof ,ca un politician roman sau te abtii ca o mare diplomata …care esti..?Esti smechera si vrei sa mergi gratis ,pe banii ministerului turismului ….in cel pascal..?
    O seara frumoasa si vesela si o noapte colorata de florile viselor tale nemarturisite …

  96. P.S.-si pt ca dl pogea tot se inspira din perioada fanariota il somez sa gaseasca o solutie si la birul cunoscut in istorie ca FUMARIT-
    ce ziceti dl. pogea nu se gaseste vreun functionar plin de imaginatie uitat pe acolo prin ceva coltisior,unul cu bretele si minecute,care sa aive o sclipire geniala si sa adapteze fumaritul la conditiile din 2009.
    eu il am in cap-adica denumirea impozitului-contra cost va ofer consultanta il inregistrez la OSIM -si-l punem la lucru.
    girla vor veni leutii-va fi un desfriu,o nebunie,o feerie monetara-va fac celebru.

  97. silverstar
    Tu poţi să crezi ce vrei. Dar să nu te plângi că nu poţi să-ţi mănânci brânza cu ardei, din cauza regelui Mihai. Sau că voi românii, care vă pricepeţi la toate, inexplicabil, o duceţi prost. Mai stăm de vorbă când o să ai un răspuns corect la asta.

  98. FRANK…..Merci ca nu ma uiti …si nici pe Lulu …..
    Ca un amic adevarat si sincer ma marturisesc tie …Printre florile pe care le mestec cu mare placere pentru Lulu,rumeg si ceva “Cuvinte potrivite ” pentru tine ,atat de “speciale” incat mai ca le-as scuipa pe aici pentru tine daca nu mi-ar fi frica de frumoasa Moderatoare …..desi cred ca te-ar ajuta si ar fi medicamentul potrivit pentru panseurile tale jucause de aici …si uneori “obstructioniste “… a la Jiji Becali ….din putul …racoros acum, al gandirii martirului neamului …am plagiat un pic pe cineva …recunosc …sa nu ma parasca nimeni…
    Cum sant un mare roman …si crestin ..cu s la mijloc …te iert anticipat pentru orice raspuns …
    Al tau amic Moro
    .

  99. Eu ştiam că domnul Carol Întâiul a donat în 1914 Castelul Peleş poporului Român, cu mult înainte ca activiştii comunişti să-l silească pe săracul Regele Mihai să abdice şi să ia calea exilului.

  100. ***Maryland Andrei – ţi-am arătat de ce îi dispreţuiesc, de ce nu pot vorbi despre ei cu respect. 😳

    Şi crezi că dacă se reinstaurează monarhia (fereşte-ne, Doamne! de aşa blestem!) vine regele bâlbâit şi-mi dă mie brânză şi ardei?
    N-am nevoie de la ei… De nimic nu am nevoie… Mai bine ies la furat sau mor de poftă, dar nu de la ei… 😳

  101. Biblio…hihhihi…ce stil ai domnule ,asa este Carol de hop-n tol l-a donat poporului Roman,a fost singurul donitor si dupa aceea rege care a facut ceva pentru neamul asta ,Ferdinand a fost si el un rege bunicel ,a domnit prea putin ,urmasii lui,fiul respectiv nepotul n-au prea facut multe de consemnat….al 2-lea Carol a infintat grupurile de interese ,cunoscuta camarila regala….

  102. Biblio …si acum sa-i dau apa la moara lui katrina ,regina lui Ferdinand a romanizat dinastia…hihhihi…au circumstante urmasii regelui intregitor de neam si TARA …

  103. @…

    Oare eu, ca şi monarhist, cam ce ar trebui să spun (că nici să tac nu pot…) ca să nu sară republicanii pe mine…? Am găsit: Finis Poloniae! De aici încolo îl las pe Octavian Paler:
    “Oricat de convins as fi ca Romania a incaput pe mana unor invartiti, panglicari si canalii, care, din lasitate, din prostie sau ca sa le fie lor bine, sunt in stare si de tradare nationala (ii las pe altii sa ia in deradere implicatiile unor „inconstiente“ ale celor care ar vrea sa para mai „europeni“ decat europenii), nu pot crede ca destinul Romaniei e compromis. Ma intorc la ce spunea, dupa Marea Unire, Petre Carp: „Romania are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni“. Si reformulez afirmatia. Romania are suficient noroc, sper, pentru a face fata si unor politicieni demagogi, fara simt istoric si fara caracter.”

  104. FRANK……Asupra “fumaritului ” iti atrag atentia ca incasarile vor fi slabe ….in mediul rural nu se ia nici o taxa …poate doar dughenarilor si pe proprietate …In mediul urban se cam duc cosurile pe care iese fum…
    Putin si ai nostri baga mult gaz……si cei cu sobe nu prea mai fac focul ….Si vara ce faci?Cate cosuri utilizate atatia bani …..de unde tinere?
    Daca te referi la cei care fumeaza e altceva ….in primul rand pot plati taxa de poluare ..cand se inmatriculeaza ca fumatori ….(alta taxa) …apoi se pot da amenzi celor ce nu-si monteaza la gura filtre corespunzatoare ,pentru noxe emise si pentru cei din jur ….se mai pot fixa cote de tigari si de calitate pentru romani ,in functie de venit ….cine le depaseste plateste….
    Pentru beneficiarii de pensii speciale scutiri de taxe ..daca se obliga sa fumeze mai mult de 4 pachete pe zi….am auzit si am citit pe pachetele de tigari ca “Fumatul ucide”…..iti dai seama ce economii s-ar face la buget?
    Hai …sa traiesti ….ai grija sa nu fumezi mult …proiectul tau de lege …ca-ti iau drepturile urmasii .
    Cred ca de maine ….mai bine de luni ….ma las de fumat…..

  105. cmorosanu
    o comparaţie între mine şi Becali este o prostie la care nu mă aşteptam nici de la cei doi comunişti. Se vede că nu mă cunoşti deloc, dar nici nu ai capacitate de analiză. Nu toată lumea are, aşa că nu e nici un păcat.

  106. moro-sugubatule in seara asta ai dezlegare la….citeva glume mai nesarate-e post si poti sa o comiti-
    numai sa nu fie dume care cel mult imi vor smulge o grimasa,in ce priveste limbuta lui jiji-e mult loc sub soare-nu te va invinovati nimeni daca vei dori sa-i uzurpi celebritatea.
    ce mai conteaza un vadim in plus-si nu poti spune ca nu am dat un exemplu de intelectual cu care te potrivesti ,sunteti ca doua picaturi-DE CERNEALA-DE TUS CU CARE SE INCARCA CARTUSELE DE LA IMPRMANTA.
    si daca ma gindesc ca vadim este un boem la fel ca tine,galant si plin de limbarita-cu verbul tot timpul la el si cu metafora la butoniera……asa ca banuiesc ca esti multumit de asocierea ta cu un mare orator si tribun national.
    mi-aduc aminte cum mitzura arghezi s-a dat peste cap la o intilnire cu tribunul dupa alegerile din noiembrie-sunt convins ca si tu dai pe spate destule doamne a la MITZURA ARGHEZI-O ALTA DESCENDENTA A UNUI NUME CELEBRU.
    vezi moro numai intre intelectuali te-am plasat-asa ca poti traii periculos in continuare-doar ziua.
    noapte e oricum un sfetnic bun iar pt unii momentele de reala bucurie si prilej de nebunii de alcov.
    asa ca inca o data te rog nu traii periculos si evita alcovul mitzurei-nu vei scrie ca arghezi-e o boala de care nu se poate molipsi nimeni.

  107. ba jurnalistul lui peste congelat cand zici comunisti te gandesti la familia ta ,nu?…ai fost tare daca ai avut 2 in familie ….vb. lui zapa…dosarul tau era beton ,tu nu ai fost comunist erai slab pregatit ,numai la secu erai bun,aia mai inchideau ochii daca turnai bine….vezi ca mai este unul pe blog care a zis ca scrie la o fituica americaneasca ,luati-va de mana si viteza pe alte bloguri …

  108. Iată un bun exemplu, din presa românească, despre scara valorilor din politica mioritică. Culmea este că, până mai ieri, comuniştii de aici susţineau că preşedintele s-a băgat în treabă şi a dispus arestarea lui Becali. Iată părerea celor doi noi asociaţi, unul despre altul:

    “De la “maimuta curentata si beata”, “bolnav psihic”, “sifilitic” si “rahat cu ochi” pana la “posedat de diavol”, “cancer veninos” si “tribun al cainilor si pisicilor”, cei doi bravi politicieni romani au ajuns acum sa se sarute si sa isi inghita flegmele pe care si le-au aruncat ani de zile.
    Asadar, “cancerul veninos” Corneliu Vadim Tudor l-a trecut pe “sifiliticul” Gigi Becali pe listele PRM pentru alegerile europarlamentare din vara, pe locul doi.”

  109. candidatura printului duda are o singura parte buna-mai scoate niste banisori de la saltea-asa ca daca tot suntem in criza..e bine

  110. @-dle NIMROD-n-as fi zis ca sunteti regalist-
    de la ce vi se trage stimate domn?haa hii

  111. puiu
    Mare lucru cu democraţia asta. Oricine, cult sau incult îşi poate da cu părerea. Sigur că lumea se vede într-un fel de pe Empire State Building şi altfel de la terasa din gara Alba Iulia. Apropo, mai servesc ăia acolo dimineaţa, ţuică fiartă sau au trecut la vin şi bere?

  112. aloooo-tov colonel puiu-te rog nu te deda la duritati-nu toti suntem crescuti la scoala de copii obositi-adica n-am trecut pe scolile militare unde intrai fraier si ieseai…..foarte…….naiv haa hii.
    in consecinta tov colonel nu va rusinati de C.V.-UL PE CARE IL TINETI IN SEIF-oricum nu are nici o importanta-generatia ta e de mult trecuta la capitolul-persoanaje cu grave probleme de fabricatie-a nu se utiliza-fac fis in loc de….poooooooc.
    haaaaa hii-daca vrei o viza de state-poartate frumos cu mandea-te rezolva el,haa hii-ai sa vezi si tu cum arata ofiterii adevarati-care isi baga om sa le poarte decoratiile cistigate pe cimpul de lupta nu in razboiul stiuletilor ,ori a curechiului

  113. ***Maryland Andrei – nu ştiu dacă logica mea e tocmai bună şi pe placul tău, dar iată ce gândesc eu…

    – planul lui CV Tudor e bine gândit dar e gândit, în primul rând, pentru el şi nu pentru Gigi…
    – CV Tudor mizează pe o oarecare simpatie a românilor pentru Gigi şi de aici visează voturi masive ca să intre el în PE şi mai apoi Gigi… Că, dacă lui CV Tudor chiar i-ar fi păsat de Gigi, îl punea primul pe listă. Nu crezi?

    În politică nu există dragoste, simpatii, prietenii. Escrocii cântăresc totul la miligram, măsoară ce le-ar putea ieşi lor şi întind şi celui de alături ce cred că le va ieşi în plus…

    Şi, apropo de spusa ta de mai sus, politicienii nu au caracter… De ce crezi tu că cei doi – Gigi şi CV Tudor – ar fi nişte excepţii? 😳

  114. Andrei …stai tu in bungalovul tau unde esti ,eu am material acasa berechet ,daca am baut vreodata in localuri publice ,numai de lux….pentru cultura ta generala,nu ca as avea ceva cu oamenii care beau la terase tuica fiarta ,nu s-a intamplat ,in alte locatii ,de multe ori si bine facute …hihihih…bey Andrei sunt oamenii pe care poti sa-i imbraci la cele mai vestite case de moda ,se vede de la o posta ca-i berbecut …eu asa te vad pe tine din vf.Parang 2519m,poti sa te urci pe 100 de Buildinguri eu mi-am facut impresia ,nu ma prea insel….este adevarat tu mai ajutat foarte mult cu prostiile postate…sa ai noroc bey pribeagule…

  115. @Frank,

    Un răspuns în primă aproximaţie ar fi: de la prea bunii preşedinţi pe care i-am avut din 1947 încoace. Răspunsul elaborat este Carol I.

  116. zapa…nu te mai baga in seama…vb. cu spionul asta virtual pe care-l cauta toate serviciile cu informatii utile ,asta minte mai mult ca tine …hihihi…
    Sa Minti Frumos Zapaievici…hihihi…

  117. nimrod …este adevarat ,pacat ca a fost singurul ,partial Ferdinand…nu-i spune lui zapa,el nu pricepe,numai cand aude cuvantul Basescu ,atunci intra in sevraj….asta este nr.1 in mintea lui inceata….

  118. puiu, casnicule, eu mi-am amintit că odată, de 1 decembrie, dimineaţa pe la 4, îngheţam de frig tocmai pe peronul gării de la Alba Iulia, aşteptând ceva personalităţi de la Bucureşti. Am supravieţui cu ajutorul fierturii de la birtul ăla, după ce am colindat fără folos, o parte a oraşului în căutarea unei locaţii mai de lux, cum îi spui tu. Am fost şi pe vârful Parângu’ mare, cu toate că prefer zonele tropicale. În rest, sunt şi eu de părerea ta, că nu haina îl face pe om. Parcă te văd, la patru ace, coborând în beci, după o oală cu vin, că aşa trebuie, la hainele asortate la fiecare ocazie.

  119. Maryland Andrei ….Asta ai inteles tu din postarea mea?…Sincer ma dezamagesti….credeam ca ai mai multa fantezie…Era vorba de flori ,de gesturile gratuite si “milostive” si de sursa din care era posibil sa-ti fi procurat florile ……sursa pe care am numit-o posibil ilicita daca dai atat de multe flori …virtuale ……
    Recunosc ca si gesturile mele gratuite si”milostive” sunt la fel de virtuale cu ale tale…..si nu costa nimic …iar Lulu accepta gratularile si florile noastre la fel de virtual ca si fanteziile mele sau ale tale…..
    De aici si comparatia cu gesturile si sursele lui Becali in ale milosteniei ….ale noastre imaginare,ale lui concrete si destul de necurate ….
    Ca sa analizez ceva imi trebuie interes pe subiect ….dar cum nu am …….trebuie sa fii mai linistit …in ceea ce ma priveste si in ceea ce te priveste ….
    Andrei,amice….Nu mai fi atat de serios si pragmatic….Nu e bine in vremurile astea …..iti risti sanatatea ..
    Cum alcoolismul duce la bautura ….asa si seriozitatea prea multa duce la depresie accentuata …ca sa fiu fin si manierat…..Cred ca esti mult prea serios si” ingrijorat ” din cauza proprietatilor dinRomania …
    Ca tovaras de blog te pot ajuta sa scapi de griji….Trece-le pe numele meu …impovareaza-ma pe mine cu grijile tale ….ce nu fac eu pentru un roman adevarat ?
    Noapte de catifea tovarase Andrei …