TARICEANU-2 ANI DE GUVERNARE SANTAJATA

Elena UdreaIn sfarsit, au recunoscut! De aproape doi ani Romania este guvernata prin santaj. De aproape doi ani atragem atentia ca Guvernul Tariceanu 2′ exista nu pentru ca ar avea legitimitate, nu pentru ca ar avea sustinere in Parlament, nu pentru ca macar ar avea habar de ce face ci pentru ca se lasa santajat de PSD. Astazi, Mircea Geoana a recunoscut, vorbind cu gura pacatosului, ca a santajat inca o data acest Guvern asa cum a facut-o de nenumarate ori de la momentul la care l-a instalat prin intelegerea perfectata intre Ion Iliescu, Hrebenciuc si Patriciu,Tariceanu, Bogdan Olteanu. Atunci PSD’ a ajutat PNL sa dea PDL’ afara din Cabinet primind la schimb sustinere la suspendarea Presedintelui Romaniei. Apoi si-au impus masurile proprii punandu-l in corzi pe Tariceanu, pentru care a fost de fiecare data mai important sa se mentina pe scaunul de la Victoria decat sa aiba demnitate ca om politic si respect fata de principiile liberale in care incearca sa ne convinga ca’ ar crede si pe care zice ca le reprezinta. Asa ca a acceptat sa puna in aplicare toate solicitarile PSD sub amenintarea cu motiunea de cenzura. Ultimul act al acestei relatii s-a petrecut aseara, cand Tariceanu s-a executat imediat in fata lui Geoana, numai sa nu piarda un final’ de guvernare, care presupune si organizarea alegerilor dar mai ales posibilitatea de a face campanie electorala pe bani publici. Iar Geoana a dat masura populismului si demagogiei’ PSD negociind termenul de aplicare a majorarii pensiilor ca urmare a unei motiuni in care critica starea dezastruasa a invatamantului romanesc. Sigur ca de la negociere nu a lipsit Hrebenciuc, disperat ca parteneriatul PNL- PSD ar putea fi pus in mod real in pericol si el ar trebui sa dea socoteala in fata lui Dinu Patriciu pentru asta. Uite cum Tariceanu nu a putut colabora cu Traian Basescu,’ onest si in baza unui proiect politic comun, al Aliantei DA si a unui Program de Guvernare asumat si de Presedinte si de cele doua partide, insa poate sa se lase santajat de PSD, fara scrupule si fara sa se impiedice de o eventuala demnitate de om politic.

1,391 thoughts on “TARICEANU-2 ANI DE GUVERNARE SANTAJATA

  1. PS Nu stiu daca Hagi a absolvit Iefs, sau in sportul profesionist de performanta poate ca nu au ajuns inca criterii procustie in varianta political corect?

  2. @Silver,
    Cineva odata mi-a raspun la o replica de a mea cam defetista:
    “O floare tu, o floare eu , o foare voi ,o floare noi si se face o gradina”

  3. Eu încep să mă enervez, dacă după ce am scris că familia Ion Voicu avea şi bunicii interpreţi de muzică clasică, nu numai el, întreaga familia era de muzicieni nu de muzicanţi, după ce am spus că el a făcut Academia Regală de Muzică din Bucureşti şi Conservatorul Ceaikovski, că a fost elevul lui Enescu, după ce am spus că Ion Voicu este printre cei mai mari violonişti ai României şi ai LUMII de muzică CLASICĂ (de fapt doar Enescu este peste el în România). Este incredibil cum se poate discuta aşa ceva. Ce mai rămâne dincolo de asta, profesori universitari cu două sau trei doctorate care nu au şcoala generală?
    Oameni buni, voi chiar aţi auzit astăzi de Ion Voicu?

  4. Cred ca ar fi interesant macar acum sa facem raportul intre val pct de pensie de la 1 octombriesi salariul mediu actual cel mai recent raportat .
    A ajuns la 45% cat era ca valoare minima in prima varianta a Legii 19 conform dorintei populiste din acel moment a lui Gherman(Nastase mi-a comunicat mie acest lucru pe blogul lui si este un lucru care nu se cunoaste de catre populatie) si fiind un procent nesustenabil oronanta lui Isarescu in 2000, l-a schimbat pe nv , caci nimeni nu a observat sau a tacut(sindicatele, pensionarii)de la val minima la val maxima fara nici-o limitare inferioara adica pe atunci ar fi fost legal si 10%. Si se lauda cu toti ca azi am reusit sa ajungem la legea votata initial adica cred ca exista o val minima si poate ca acum punctul se apropie de 45%.

    Intrebare foarte grea:
    Daca este clar ca acest procent depinde de starea actuala a economiei care ar fi insa modul de calcul care ne-ar permite sa evaluam in mod obiectiv, relativ corect un asemenea procent?

  5. @Gigel,
    E minunat entuziasmul tau, dar cred ca ar trebui sa-l canalizezi mai ales spre dezvoltarea personala si de acolo sa astepti 75%, desigur restul de 25% depinde de conjunctura, si deci asa e bine sa votezi astazi:pe Basescu in primul rand si pe PDl in al doilea rand dar sa nu mizezi totul pe altcineva, ca sa fi ferit de o dezmagire daca este sa fie si nu se stie niciodata , repet de o dezamagire prea mare si care sa te marcheze nepermis de mult.
    Prin venele tale sa curga sangele tau si al neamului tau…

  6. Antoaneta,buna.Se blocheaza blogul.Peste 1200 de mesaje de parca ar fi peste 1200 de oameni.Sunt oare 20 in total in realitate?

  7. Buna ziua tuturor !

    PSD propune 20.000 euro pentru cei ce se intorc acasa.Frumos.Insa ce se intampla cu cei ce au ramas acasa,au avut curajul sa investeasca in mici IMM-uri,azi sunt uitati de guvern si sabotati de sistemul fiscal actual? Lor cine le subventioneaza 60% din imprumutul bancar pentru a-si dezvolta afacerea si a creste nr.locurilor de munca ? Vor castiga voturile(poate)ale celor plecati,dar le vor pierde pe ale celor care au sustinut ani de zile economia nationala.Si nu vorbesc de marile S.A.,ci de miile de IMM-uri. Good point Geoana!

  8. @Antoaneta,
    Nu-l descurajez si cred ca ma va intelege exact.
    Spune Gigel, cum gasesti ce ti-am spus?

  9. Azi am satisfactia de a-l auzi pe TB,afirmand in Covasna un lucru pe care eu il sustin de ani de zile.Ca Covasna si Harghita sunt zone ocolite de investitorii reali si potenti,sunt zone care sunt ”dezvoltate”de mici investitori fara putere financiara si fara efecte economice.Putem multumi deputatilor care reprezinta aceste judete.

  10. NG…de cand incepe PSD sa dea cate 20000 de euros celor care se intorc acasa?
    Sa am timp sa plec si sa ma intorc si eu in tara mea draga…Merita plimbarea vreo 20000 di euroi….nu?
    Biblio ,daca mi-ar da cate 10 euros de cate ori ma gandesc si imi vine sa plec as fi bogat

  11. Cune e GIGEL?Care face totul covrigel?E fratele lui Marcu care e fratele lui Vadim?

  12. moro

    In zona noastra,daca un IMM vrea sa faca un credit de 30.000 euro pentru a-si mari afacerea,nu ajunge un exercitiu financiar bun,o garantie imobiliara,ci mai vine si o armata de inspectori bancari care trebuie sa vada cu ochii lor,sa-i convingi ca e o idee buna,sa te milogesti cu alte cuvinte.De ce ? Pentru ca Harghita e considerata zona de risc economic,deci toate regulile creditarii se duc naibii si ramai la cheremul directorilor de banci si ”obiectivitatii”lor.Si vine Geoana si spune ca garanteaza 60%din creditarea unei afaceri,pentru cei ce in mod aproape sigur s-au multumit sa-si intretina familia,daramite sa mai creeze locuri de munca sau afaceri. Zau,iti vine sa pleci cat vezi cu ochii din tara asta…. Cine imi sa 20.000 euro sa stau 😉 ?

  13. revin cu 2 observatii

    1. RTV se comporta ca un copil tampit
    Aseara si-au facut audienta si a fost “senzational” cum doamna UDrea croseta…iar azi il invita pe bideu marinescu si prin telefon au vorbit cu gura stramba serbanescu despre cat de falsa e doamna udrea

    Seamana cu niste colegi de-ai mei care in fiecare an barfesc profesorii de anul trecut..chiar daca au fost super de gasca

    2. Observ in ultima vreme un inceput de campanie pentru arderea pe rug a farmacistelor care nu vor sa le vanda seringi drogatilor…cu ce sunt de vina femeile alea ca inconstientii aia risca sa ia diferite boli

    Asa e…ar trebui sa le vanda lor seringile de insulina si sa ii lase pe cei care chiar au nevoie sa umble hai hui dupa ele..

    am impresia ca mai era si o a 3a observatie dar pe moment am uitat-o…daca a existat vreodata:)

  14. @ N.G.

    Servus!
    Incepem iar? Asa de … duminica?
    Zici: “Ca Covasna…” Cf. altii: hihihi 😆

  15. Dna Udrea si tuturor: lucruri serioase

    Ma penalizez pentru superficialitatea care m-a dus sa sustin fara acoperire certa(eu credeam ca o am, dar nu o aveam) si sa contrazic lucruri presupuse in mod corect de E.U dar cred ca si de altii si anume :

    1. Ca nu te poti alege din prima, decat daca similar cu independentii ai un procent in colegiu de peste 50%;

    2. Ca se poate intampla ca un candidat care-si castiga colegiul, desigur fara sa depaseaseasca 50%, dar cu un procent care-l pune pe primul loc, este posibil sa nu ajunga in parlament in timp ce cel de pe locul doi sau trei din acelasi colegiu, deci invins dpdv al criteriilor uninominalului de primul(care nu intra in parlament), acesta al doilea sau al treilea sa intre in parlament;
    Si pentru asta am incercat sa fac ce a sugerat un coleg de blog, intr-o postare in care a listat art 48 al legii 35/2008, adica “ cei care înţeleg exact cum se redistribuie voturile, să spună la toată lumea.

    Recunosc ca nu am reusit sa ajung cu descifrarea algoritmului pana la capat si deci nu pot garanta ca este matametaic corect, eu avand impresia ca are operatii redundante si ca se putea obtine aceiasi repartitie ceva mai simplu, dar poate ca ma insel, caci nu pot sa nu cred ca nu au fost matematicieni si programatori care sa programeze algoritmul si sa-l testeze pe toate partile, facand toate simularile necesare si cei care au facut programare stiu ca asta inseamna sa fortezi programul sa mearga pe toate drumurile permise de algoritm, oricat de improbabile in realitate ar fi situatiile simulate, si tocmai din motivul de a nu omite nici-o posibilitate teoretica, un astfel de model de cacul devine stufos si greu de urmarit.
    Deocamdata am renuntat deci sa merg pana la capat si nici nu cred ca o voi face, dar din ce am reusit sa urmaresc, este clar ca:

    Rezolvarea neconstitutionalitatilor care erau in varianta respinsa de presedinte pe buna dreptate(orice neconstitutionalitate permisa permite unui Bolcas anularea unui intreg proces electoral dupa finalizare si cheltuieli insemnate si repetarea lui in conditii de constitutionalitate), una fiind discriminarea independentilor fata de cei ai partidelor prin norma de eligibilitate diferita, rezolvata ca la pct 1 prin pastrarea normei cu peste 50% ptr toata lumea nu a fost cea mai fericita, caci a obligat si la renuntarea la numarul de colegii mai mic decat nr. parlamentarilor(jumatate) si a dus la cele observate ca efecte grave ale legii, la pct 2 ,care s-ar putea ca si ele , aceste efecte perverse sa fie tot neconstitutionale, si un atac pe aceasta tema sa aiba castig de cauza la CC care nu are voie sa judece pe criterii de oportunitate, eficienta etc ci numai pe criteriul non incalcarii constitutiei.
    Nu inteleg de ce nu s-au rezolvat aceste neconstitutionalitati, tot pe schema PRODemocratiei(listasii nu erau introdusi de PROd ci de partide) unde se putea accepta principiul majoritatii relative pentru toti si nr. de colegii ca initial, adica tot ½ din numarul de parlamentari, si astfel jumatate din parlamentari erau alesi strict uninominal si restul completau locurile conf proportionalitatii partidelor, dar asa, de fapt, se ajunge in mod foarte complicat, spre un vot proportional pe liste dar cu sistem de vot preferential, caci candidatii uninominali si voturile primite de ei fac ca pe circumscriptii, dar si la nivel de tara sistemul de alocare sa ordoneze concurentii dupa preferintele alegatorilor, dar in nevoia de a respecta si proportionalitatea apare anomalia de la pct 2.

    O sa explic mai detaliat cum apare: Sa presupunem ca un partid are toti candidatii pe locul doi sau trei in colegii, iar alt partid are candidati multi pe locul unu, mai multi decat i-ar da dreptul proportia nationala astfel ca daca ar intra toti in parlament s-ar depasi cota alocata proportional, si atunci in parlament intra unii pe locul doi sau trei din alte partide in colegii castigate de partidul cu mai multi candidati pe locul 1.
    Atunci partidul care nu a castigat nici-un colegiu, va introduce in parlament conf numarului la care il da dreptul proportionalitatea, un nr de candidati, desigur cei mai buni ai respectivului partid, dar care vor reprezenta in parlament acele colegii in care au candidat fara sa le castige, iar cei care au iesit pe primul loc in aceste colegii, fiind in zona la care proportionalitatea nu mai da locuri partidului lor(desigur acestia nu sunt cei mai buni ai partidului , ci se afla in partid, dupa cei care prin rezultate mai bune acopera integral proportia ce revine partidului) raman pe dinafara si nu-si reprezinta colegiul pe care l-au castigat si nici pe cineva.
    Acest lucru anuleaza in cadrul colegiului in mod total criteriul uninominalului dar asta nu e neconstitutional caci actualmente nu exista nici-o obligatie constitutionala in acest sens.
    Daca la referendum se vota validandu-se pur si simplu votul uninominal fara a discuta de variante, atunci nu se putea face constitutional o lege care in toate colegiile sa rastoarne teoretic pe dos principiul: cel mai bun in colegiu castiga.
    Varianta anterioara nu incalca constitutia, caci in toate colegiile se alegea cel mai bun din colegiu si apoi aparea o a doua distributie unde intrau pe criteriul proportionalitatii niste candidati de pe locuri inferioare(un colegiu trimetea astfel in parlament doi parlamentari, unul ales direct si unul indirect, dar si acesta intra pe baza voturilor in colegiu adica un fel de loc doi ceea cred ca era constitutional, pentru idea sistemului mixt.

    Actualul sistem este uninominal dpdv al votarii dar total proportional preferential dpdv al alocarii mandatelor.
    Nu stiu daca solutia buna ar fi sa revenim la varianta PRODemocratia si s-o facem sa fie constitutionala sau la uninominal in doua tururi, care insa daca ar fi azi in vigoare de anul nou, PDL ar sta pe banca opozitiei fericit daca are 15-20% din locuri. Chestia asa ultima este ea oare clara daca nu am dreptate va rog sa ma contraziceti.

    Acestea sunt cred eu lucruri importante si nu daca Ion Voicu este profesionist sau lautar.

  16. Vosi

    Da-mi pace te rog,ca-mi strici iar pofta de mancare…. Abia m-am trezit,fac gramatica la cafeaua de ”dimineata” so, mai treci si tu cu vederea 😉 Ne auzim dupa ”pranzul” de dupa-masa 🙂

  17. o a 3a observatie …

    nu sunt de acord cu pedelistii care sustin ca pnl si psd prefera uninominalul prezent decat uninominalul cu 2 turiuri de scrutin…

    eu cred ca pd-l este avantajat de acest sistem strocamilesc…pai ia ganditi-va numai la bucuresti.. blaga a pierdut pentru ca in al 2lea tur s-au coalizat pnlistii si psdistii impotriva sa

    la fel s-ar fi intamplat si in colegiile uninominale…cei care nu i-ar fi dorit pe pedelisti..ar fi votat cu cealalta persoana

  18. Al doilea “B” din PD-L, iata vine, iar, cu o FUMIGENA!
    Stie cineva cand, ca si celelalte, si acesta va face FAS? 😛

  19. @NG,
    Cu toata raspunderea, Geaoana,nu pot afirma ca e cretin, asta fiind o boala numita cretinism si eu nu sunt medic, dar se pare ca prostanac e o alintatura blanda . Pentru ce a spus cu cei 20000 EU(daca este adevarata stirea) si vazand ce spuneti si voi, eu risc sa ma dea in judecata( va chem martori la proces) si sutin ca este un discriminator calificat al cetatenilor acestei tari care au ramas acasa.
    Si nu stiu daca tentativa declarativa de discriminarea nu este culpa penala ?

  20. @Dragos,
    A treia observatie?
    Care sunt nr 1 si nr 2?

    @Vosi
    Ce fumigena?

  21. N.G.

    Dar, tu stii ca eu sunt insistent…
    Asadar, “so”? Nu cumva s’o, sau s-o? Vorba ceea: vine de la “sa o”.
    Sa o “frigem”, de exemplu! 😆

  22. buna ziua,romani!Pregatiti-va de plecare din tara pt 3 luni de zile,pt ca la intoarcere fara sa depuneti un minim efort veti primi de la senatorul lubenitzelor (Geoana) 20 000 de euro.
    Desi nu -i-am dat dreptate niciodata lui Iliescu azi recunosc fata de toata Romania ,iLIESCU A AVUT DREPTATE CAND A AFIRMAT CA MIRCEA GEOANA E UN PROSTANAC !
    Deja d-l Geoana devine periculos pt bugetul tarii, cred ca in cateva zile ,Ilici va iesi public si se va dezice de Mr. LUBENITZA SI ECULUBRATIILE ACESTUIA.
    Ma intreb cu stupefactie care este urmatoarea gogomanie electorala ,debitata de Mr LUBENITZA?Sper sa nu propuna legiferarea poligamiei pt cei ramasi in tara,asta ca pe un sprijin acordat barbatilor plecati in strainatate !

  23. Eu aş spune tuturor celor care cred că pot face un ban în străinătate:
    Plecaţi, strângeţi 1 mil. de euro, şi apoi veniţi să faceţi o afacere în România.
    Aparent este important milionul de euro, dar eu aş spune că este mai ales important ca cineva care s-a obişnuit să facă afaceri într-un mediu occidental va veni să-şi facă o afacere în România păstrând mentalitatea şi obiceiurile de acolo. Astfel România va deveni ţară occidentală. Perpetuând mentalităţile evaziunii şi şpăgii, niciodată economia românească nu va fi şi funcţională.

  24. dragos

    Chestia cu parlament unicameral si revizuirea constitutiei.
    Si eu sunt de acord cu asa ceva, dar acum, in preajma unor alegeri anuntate cu surle si trambite, asta este o TEMA oportuna?
    Inca o data se trage concluzia ca la PD-L este multa ipocrizie. In fapt, ei nu doresc alegeri in sensul legii actuale. Si-i cred, nu prea au oameni, nu sunt pregatiti.
    De fapt nu sunt pregatiti alegatorii. Eu am spus mai demult, pentru alegeri uninominale sunt necesari cel putin doi ani de explicatii (cu exemplificari) continue.
    Ori, in ceasul al 12-lea, se preocupa cineva de asa ceva?
    Tot d-l Boc, mai deunazi, ne anunta in stilu-i arhicunoscut ca, ei pedelistii, vor incepe o campanie de lamurire in sensul actualei legi. Ce constatam? Sare la alta tema. Abate atentia spre ceva populist. Si uite asa, ne trezim la 1 octombrie, precum eram la 1 iunie, sa zicem. Asta daca nu cumva alegerile se vor amana pri primavara incolo. Desigur, tot cu vot pe liste.

  25. Vosi

    so= deci traducerea cuvantului englez ”so” to do,so=a face asa;
    so,let’s go=deci,sa mergem

    ”DECI,mai treci si tu cu vederea”

    SO,Vosi ne mai auzim 😉

  26. eu unul sunt de acord cu parlament unicameral…astefel pot fi luati la rost multi mai usor..cat despre oportunitate…nu mi se pare inoportun..face parte din programul de guvernare…f bine

    mi-am adus aminte de acea a 3a observatie:)) care se pare ca acum va deveni a 4a…pe antena 1 era un film cu imperiul roman…si asemanarea era ….izbitoare (ca sa o citez pe andreea cretulescu)

    senatul..o gasca de mafioti l-au omorat pe caesar..si apoi se ascundeau ca sbolanii..sper sa nu credeti ca fac aceasta comparatie din prea multa pupincurire..dar seamana cu cazul suspendarea presedintelui

  27. dragos
    Scuze! Trebuia sa ma adresez lui ion adrian. Am ramas fixat pe tine, fiind primul trecut in postarea de la 2.49 pm

  28. S-a spus clar că modificarea constituţiei şi parlamentul unicameral ar trebui să fie pentru alegerile din 2012.

  29. @Dragos,
    Da, nu observasem desi mersesem si in sus. oricum daca nu ti-a adus-o aminte finalul textului mei aparut imediat dupa cele doua observatii ale tale, avem aceiasi parere si eu chiar rugasem combatantii de aici sa se exprime asupra acestei chestiuni foarte importante.
    Eu am pus-o mai transant mai demult cand am spus ca PDl risca sa fie spulberat in cazul scrutinului in doua tururi din cauza aliantei 322 care n-o sa se jeneze sa se reconstituie, ceea ce ne indica ca PNL si PSD si oricand li se alatura si PRM daca are un avantaj, daca nu sunt tampiti ar trebui sa fie primii promotori azi a variantei Basescu.

  30. salut

    Ma tot intreb pana unde poate sa merga doamna elena udrea pentru a strange voturi( de la a purta geana vuitton si a da cu mopul sau a croseta este o distanta destul de mare ). Ma tot intreb daca aceasta doamna a devenit amnezica( mai pana ieri critica actiuniile PSD privind pomana electorala iar astazi tocmai dansa devine o promotoare a acestui fel de campanie impartind sarmale unor pensionarii). Ma tot intreb daca aceasta doamna stie ca in 1989 niste copii si-au varsat sangele si si-au dat viata pentru ca principiile crestine si bunul simt sa fie la rang de conducere….

  31. ma intreb si eu pana unde poate merge prostia pe blogul asta?

  32. Salut! Am şi eu o rugăminte la voi, dacă este cineva prezent pe blog. Aici poate face cineva comentarii fără să fie înscris? Vă mulţumesc! Duminică frumoasă!

    Administrator:

    Puteti comenta pe blog si fara sa aveti un cont.

  33. @Vosi,
    @Elena UDREA
    Daca nu ma insel ieri EU a actionat in sensul celor spuse adica explicarea actualului sistem.
    Nu cred ca eu am ridicat problema parlamentului unicameral, cu care insa sunt de acord daca cele doua camere nu se diferentiaza adica sistemul actual este prost . Restul se poate discuta si este normal ca PDl sa anunte romanii cam care sunt temele de viitor care-l preocupa acum ca electoratul sa stie de ce il voteaza.
    Asta se numeste transparenta dar ptr cei de rea credinta inseamna demagogie.

    Admin: As dori sa-i comunic dnei Udrea unele aspecte care nu sunt pentru publicitate larga. Indicati-mi o modalitate. Multumesc.

    Administrator:
    Ii puteti scrie pe adresa de mail afisata la C.V. , respectiv eudrea973@yahoo.com .

  34. Da..se poate… esti aceeasi persoana cu cea de pe forumul realitatea?

  35. buna dimineata tuturor-mai sa fie ce schimburi interesante de idei replici si ironii-de,clasa’,dar si citeva adevaruri scapete printre dinti,din partea lui balbeck,moro,iar ,BIETUL’PUISOR’cu minicile lui dorinte care spun eu i se vor implini-OAMENI BUNI BAIATUL ASA VREA SA MA VADA-sa-mi ia masurile,n’us pt ce dar vrea si pt. ca vrea cind ma intorc o sa-l invit in cluj intr-o vizita oficiala,sa-i satisfac dorintele-ca de e si el om,chiar daca silvestar a zis ca nu-i om ci turnator,ceea ce e cu totul si cu totul altceva-uitati-va la voiculescu-EL ESTE MINDRUL MOTAN FELIX,SI TOT ASA INAINTE.

  36. PT SUFLETUL DE ARTIST NEPRIHANIT morosanu-dragule,mai suparat-cum pote fi un derbedeu,un golan ca MADALIN VOICU interesant si simpatic,mai dezamagit profund-idiotul asta de madalin de orice poate fi suspectat numai ca este suflet de artist nu,un gargaragiu,un trmobonist,un vinzator de gogosi si un oportunist-aici ai gresit fundamental MOROSANULE-L-AM CUNOSCUT PERSONAL PE ACEST IMPOSTOR-e jale si jeg,un profitor inascut,linge timbre-toata vietisoara lui a baut,trait si mincat pe banii altora-DE ACEEA CALICULUI II TREBUIE IN PARLAMENT-A PAPAT FONDURILE TIGANILOR,EL SI CU INCA VREO DOI,FONDURI DESTINATE PROMOVARII SI IMPLEMENTARII NOILOR METODOLOGII DE INTEGRARE A MINORITATII ROME IN SOCIETATE-BANI MULTI MILIOANE DE DOLARI,CARE NU SE REGASESC NICAIERI-POATE PRIN CAZINOURI SI PE LA TOT FELUL DE FITE DE BUCURESTI,IN BIJUTERII SI ….

  37. A ajuns la mine fluturaşul prin care PD-L s-a gândit să promoveze votul uninominal. Singura informaţie utilă este data votului: 30 noiembrie 2008. Eu mă aşteptam ca cineva să explice cum se face exact redistribuirea, acolo era partea greu de înţeles.

  38. mmm…pentru tine era postarea cu prostia.. intrebarea cu forumul i se adresa anei

  39. p.s.-dar am uitat,la fel ca geona ai scos un porumbel pe gurita -nu in versuri dar mare adevar-a crescut virsta de pensionare si inca va mai creste,aici ai remarcat bine-NUMAI BAIETII DIN GASCA LUI IONHUT-SE VOR PENSIONA LA VIRSTA DE APROX 50 DE ANI,MILITIENI -intr-un cuvint toti cei care bine mersi traiesc din banul public.

  40. @VOSI-pd-l a declarat prin liderii sai in mai multe randuri ca nu este de acord cu votul uninominal in aceasta varianta,preferind varianta cu doua tururi de scrutin,fara redistribuire !

  41. ma uit pentru a 2a oara la filmuletul cu doamna ana bitchall si nu reuseste decat sa ma uimeasca din nou…si parca ma apuca si rasul…serioasa psdista depunde munca grea la partid…ar trebui sa o puna purtatoare de cuvant..le are bine cu gura..numai ca la un moment dat parea ca adormise.. da nici nu vreau sa ma gandesc..oare domnu diaconescu cum a ajuns purtator de cuvant? sau de ce vor sa o puna acum pe lia goluta in locul sau?

    oare asa se impart si colegiile in psd?

  42. acum am sa-i stric din nou ziua lui balbeck si-l voi admonesta putin-zice domnia-sa balbeck-pai de ce adaosul comercial la medicamente este atit de mic,iar intr-un bar se poate merge si cu 600%?ei aici bietul balbeck iar s-a dat in stamba si ne-a oferit o mostra de gindire de ..sa-i spunem elegant de giga-dragule medicamentele sunt o necesitate,statul aici vine si releaza piata,aici statul trebuie sa aibe o functie siciala,de protectie a societatii-asa se manifesta liberalismul ,de fapt neoliberalisamul care are o puternica componenta sociala,dar mai degraba curentele crestine sunt foarte aplecate spre acest gen de programe.
    barurile vind alcool,unde statul stabileste preturi minime,pune accize si-si rotunjeste veniturile-nu este obligatoriu sa bei si sa fumezi pt a traii,dar medicamentele pt. bolile cronice sunt vitale.
    balbeck ai nenumarate gauri in intelegerea unei societati,esti cam…aerian.
    dar ai spus si un mare adevar,asa ca sa echilibram balanta si sa vezi ca stiu sa te apreciez:daca PSD AR VENI LA GUVERNARE AR DA TOT SISTEMUL PESTE CAP-asa e,au fost rai platnici si au imPins spre faliment zeci de mii de firme-in 2003 au dat o O.Uasa ca nu trebuie pt. moment adica in viitorii 50 de ani sa mai aducem noi romanii un asemenea partid in zona puterii-este distructiv si nociv pt. sanatatea economica si sociala a acestei tarii si pt locuitorii ei.. prin care ASOCIATIILE FAMILIALE NU MAI AVEAU DREPTUL SA AIBE ANGAJATI-desi [pina la ordonanta aveau dreptul la 9 anjajati-au nenorocit o groaza de micii imm,ei un partid social-democrat-au incalcat constitutia si au pierdut mii de procese si statul a trebuit sa plateasca despagubiri-ASA A GINDIT ADRIAN NASTASE-A FACUT JOCUL UNOR COMPANII MAI MARI-

  43. biblio -un flutaras nu poate si nici nu trebuie sa explice tot mecanismul legii V.U.-GUVERBNUL ARE ACEASTA OBLIGATIE,DEALTFEL DL. TARICEANU S-A ANGAJAT PUBLIC CA VA FACE ACEST DEMERS,-este obligatia guvernului adica a statului de a-si informa cetatenii-asa cum au incercat sa-i dezinformeze,pesedeii in cazul referendumului pt modificarea constitutiei,dar si pt boicotarea V.U. IN DOUA TURURI DE SCRUTINURI,tot asa -ion iliescu,adrian nastase.calin popoescu tariceanu,dan voiculescu[trusturi media,nu face nimic] si toata adunautara de trepadusi-crin antonescu si norica nicolai-ar trebui sa-si sacrifice citeva zile si sa explica BOPBORULUI-numai ca ei nu au nici un interes,AMARASTENI ,PROSTANII,PENSIONARII CEAPISTI,E BINE SA FIE CIT MAI DEZINFORMATI-LE PLACE ATMOSFERA ACEASTA AMBIGUA.
    L-AM UITAT PE DL. CRISTIAN PIRVULESCU-OM CARE A PLIOTOCIT ALATURI DE PNL SI PSD-ACEASTA STRUTO-CAMILA IDIOATA-unde-i nataraul?de ce s-a ascuns in ,BOSTANARIA LUI JIOANA?BIBLOTECARULE AI INTELES INCOTRO TREBUIE SA-TI INDREPTI INTREBARILE ,DE ALTFEL INDREPTATITE?

  44. frank

    Chestia cu A.F -urile am simtit-o si noi pe propria afacere.Aveam 5 angajati si a trebuit sa functionam o vreme la risc,am tinut oamenii angajati,pana aproape era s-o incasam rau de la ITM.Multi au ramas atunci fara locuri de munca,pentru ca proprietarii A.F-urilor au preferat fie sa-si reduca activitatile,astfel incat sa se descurce in familie,fie dupa transformarea lor in SRL(alti bani la buget si taxe)si-au redistribuit angajatii,in final insa tot salariatii au avut de suferit.

  45. bibliotecarule-nu te mai indoii dragule-DACA INCA NU ESTI COCOSAT RISTI SA DEVII PRECUM SEMNUL INTREBARII-tu esti sotul perfect,care si atunci cind isi prinde nevasta in flagrant spune cu seninatate ca de fapt nu-i o scena fierbinte-e un act de caritate,e o actiune caritabila in folosul comunitati-daca bietului om ii trecea prin cap sa violeze o femeie serioasa?nu-i asa bibliotecarule-e clar ca tu crezi ca BARZA TE-A ADUS PE TERA-DIN EDEN,HAA HOOOO HIII

  46. draga N,G,-de mult nu am mai dialogat cu tine,dar prins cu micile rafuieli am preferat sa nu atrag si aupra ta rautatile acestor VIJI BATRINI SI RAUTACIOSI[VEZI NU AM ZIS LIBIDINOSI]-dar acum uite am adus argumente pertinente-ca de tot ma acuza ca nu argumentez suficient-de paraca ticolasia trebuie tot timpul argumentata-PSD NU TREBUIE LASAT DE VOTANTI SA PUNA MINA PE SCEPTRUL PUTERII-NENOROCESC ROMANIA.
    in alta ordine de idei,ma bucur ca incet,ranile sufletesti se panseaza si poti zimbii din nou-cred ca asa dupa cum te suspecteaza miticii astia,esti o femie frumoasa-ROSIE IN OBRAZ,SANATOASA SI PUTERNICA-O FEMEIE DE LA MUNTE HOTARITA-NU STIU DACA ESTI BLONDA DAR NICI NU ARE IMPORTANTA.
    sper sa mai dialogam.

  47. apropo de ce a spus frank..azi am auzit o intamplare haioasa la antena 3…un barbat si-a prins nevasta inseladu-l…si nu a avut nici o reactie in afara celei de a-i cere bani amantului…acesta a platit grabit si a fugit…nevestei nu i-a reprosat nimic..dar..in schimb..a luat acei bani..i-a pus in rama..i-a agatat in sufragerie pe perete..si de fiecare data cand cineva intra in casa le spunea ca aceia sunt primii bani facuti de sotia sa

  48. @Dragos,
    Te rog, da linckul sa vad si eu filmul, si-ti spun la sigur daca este sau nu respectiva.

    Administrator:
    Va rog frumos sa nu postati sau sa cereti postarea link-ului respectiv aici. Il voi sterge.

  49. cere-i lui ionhut… el a pus linkul…dar am avut ocazia sa revad cateva replici de-ale sale ..pardon..dansului…1. il apara pe andon…deci deasta esti
    2. nu am clasa a11a ci a 12a…si nu vad de ce asta ar fi ceva rau? poate doar pentru ca tu maine poimaine dai coltul…hai ca am plecat..revin mai pe seara

  50. Imi dau seama ca am ajuns ca o icoana pentru CAPUL SEC PLIMBARET.cand e in Romania se gandeste la subsemnatul , cand ajunge in America gandu-i fuge tot la subsemnatul.i-am intrat in cuget si simtiri : adoarme cu mine-n gand si se scoala cu mine-n gand, dupa care alearga repede sa-mi pomeneasca numele intr-o postare ep blogul doamnei.Cred ca are cosmaruri, desi intr-un CAP SEC nu prea exista multe care sa-ti creeze dureri ori preocupari.Imi place cat de important am ajuns.Cred ca voi infiinta o secta.

  51. Franky,prabuseste-te si tu cu bancile americane sau baga-te in canal ca esti total aerian,total pe dinafara si nu vorbesti tu despre sanaate ca habar n-ai ce-i aia.

  52. In loc de un banc, o poveste care eu cred ca e adevarata si care se refera la zicerea “sa-mi spui cum ai facut primul milion de dolari”.
    o spune Becali si eu il cred daca e adevarat ca taica sau era asa bogat desi 3mil de dolari in 1989 este o avere dar nu e ceva imposibil:

    Povestea primului milion de dolari pe care l-a facut la inceputul anilor ′90 Gigi Becali:
    ‘In tinerete, toti baietii il stiam de Geli din Pipera’, ne-a povestit celebrul interpret machedon, Gicu Coada, bun prieten cu actualul sef al Stelei, inca de pe acele vremuri’Ii placea sa petreaca, sa se simta bine si sa cheltuiasca bani.

    Nu se lua de el nici Militia, nici Securitatea, pentru ca toata lumea stia ca este baiatul lui nea Tase, de la care cumparau branza, iaurt si miei. Stia sa se distreze si isi dorea sa fie cel mai cel. Din acest motiv si-a si cumparat Maybach-ul si Palatul, ca sa aiba masina si casa mai mari si mai valoroase decat ale varului sau, cu care s-a aflat in competitie tot timpul’, a mai spus Coada.

    Prezent in topul celor mai bogati romani, cu o avere estimata la 3 miliarde de dolari, Becali nu a avut niciodata probleme cu banii. Revolutia din ′89 l-a gasit cu o avere de 3 milioane de lei (aproximativ 150.000 de dolari), suma cu care putini se puteau lauda.

    ‘Banii i-a castigat tata din vanzarea produselor lactate, a mieilor si oilor’, ni s-a destainuit miliardarul din Pipera.

    Prima afacere pe care Becali a facut-o imediat dupa Revolutie, a fost aducerea, din Turcia, de blugi si tricouri.

    ‘Cand toata lumea se ducea la turci sa ia doua-trei perechi de blugi, eu aduceam cu tirurile. Ii bagam direct in angrouri, iar banii ii primeam pe loc. Nu ma interesa pe mine daca se vindeau sau cat timp le trebuia pentru a scapa de marfa. Aduceam si 10 tiruri de blugi pe saptamana. Banii ii rulam in fiecare zi’, marturiseste Becali.

    Acesta isi aminteste si acum de ziua in care, dupa ce adunase bani de la mai multe angrouri pe care le aprovizionase cu haine aduse de la turci, a venit acasa cu o basculanta de bancnote: ‘Pentru ca nu aveam unde sa bag toti banii, i-am descarcat in curte. Apoi m-am dus in casa, am luat o folie de celofan si i-am acoperit, pentru ca imi era teama sa nu ploua peste noapte si sa-i ude. Cred ca in total, transformati in valuta, erau acolo 1.000.000 de dolari’, a incheiat Becali.

  53. zapa …bey pervers batran ,urat si cocosat…hihihihi,nu vin la tine la Cluj vii tu la Bucuresti sa te vada tot natul ,n-am nicio satisfactie sa te vad numai eu ,vreau sa te vada mai ales portocalicii ,sa bem o cafea imbunatatita impreuna …..in ziua respectiva iti voi plati eu masa ,nu mai trebuie sa cauti cantina sociala ….hihihi..si biletul de tren de la Cluj ,cl II-a …vezi ce prieten sant cu tine …sa vad de-acum cum ma saluti …sa traiti dom. puiu ….

  54. pt dragos says

    faptul ca iti exprimi o parere despre un personaj care nu a realizat nimic benefic pentru societatea romaneasca si s-a remarcat decat prin decolteuri si prin faptul ca a adus o nouatate in istoria universala precizand ca Norvegia are presedinte, nu este o prostie domnule dragos says….

  55. Adriane ,vezi ca-ti place sa copiezi ….spune sursa Libertatea …si citeam toti nu trebuia sa te obosesti ,baietas portocaliu ….

  56. …buna seara poeteso ….ma distrez ,vad ca patriarhul vostru de pe blog ,adica zapa a iesit ,se pregateste de munca ii paznic de noapte la un crescator de pasarii EMU ,aduse din Australia …huihihi ,cand pasarile dorm ,el mai viseaza urat pe blog ….

  57. E frig tare in casa la mine.
    Peste zi a fost mai omeneste la Magura. Cafeaua am servit-o afara, s-a putut. Iar in casa, fratele, cumnata deja fac foc. Alta viata la casa… 😉

  58. @ dragos
    Dacă domnia voastră îmi confirmaţi că aţi văzut 100% că “doamna Ana” este pe film, am spus, vă cred pe cuvânt, nu am de ce să cercetez personal. Şi de aceea vă întreb, sunteţi sigur?

  59. @ frank zapa[king]
    Aveţi dreptate, nu este în sarcina PD-L să explice ţări cum e cu votul. Totuşi, şi vă rog să mă scuzaţi dacă insist, pe fluturaşul respectiv stă scris mare, alb pe portocaliu:
    VOTUL UNINOMINAL pe înţelesul tuturor.

    Dacă nu este cazul să se explice pe acest fluturaş cum anume este cu votul uninominal, care este atunci rolul lui, că nu înţeleg?

  60. Puiu… Magura este o comuna la 11 km de Bacau. Ajung acolo pe soseaua care, de la noi, duce la Onesti, Brasov.
    Se pare ca in cativa ani va deveni cartier, parte componenta a Bacaului. Se extinde spre oras… Se construieste mult… Incredibil si pentru mine care merg destul de des si cunosc locul…

  61. FRANK…salut…..”Cine mi te-a suparat…Inimioara cine ti-antristat….Ai avut un vis urat ,cumva….Sau poate ca iubesti pe-altcineva…”La la la la
    Chestia cu Medelin …am crezut ca s-a incheiat…Nu stiu cand s-a dat la stapana blogului,nu stiu ce a zis de cort…
    Abia acum imi dau seama,fraierul de mine ,ca nu era vorba despre Madalin Voicu ci despre o persoana care a indraznit sa zica ceva contra Dnei Udrea….
    Asa caaaaa….Atat pot sa zic ,,ca pe vremea cand unii politicieni de azi ,aruncau suzeta pentru a suge sigla de partid (cu riscul de a se intepa in spinii trandafirilor) Madalin Voicu deja concertase si dirijase orchestra de camera a Filarmonicii alaturi de ilustrul sau tata si de alti mari interpreti….
    Ca mai tarziu a antiocipat evenimentele de azi si s-a aplecat catre politica e altceva….Abia de atunci putem zice ca a papat,ca s-a jegosit un pic ca si colegii sai politicieni de toate culorile pentru a supravietui in politica si in viata….
    Acum in loc sa cerseasca de la mai marii zilei din guvern,administratie etc pentru a supravietui artistic ,are puterea si influenta de a si oferi altora….
    Cat nu a fost in politica era mare artist,o mare speranta….Apoi a devenit parsiv ,hot si toate cele….
    Ramane insa educatia si pregatirea sa “La zi”pe care nu i le poate lua nimeni…
    Nu l-am vazut sau auzit in nici o emisiune in dispute neprincipiale sau ireverentioase cu adversari politici ,indiferent de culoare…..
    Asa ca…..lasa-l pe Medelin si zii de Iliescu..Constantinescu Basescu si cei care vor urma…..
    Sa traiesti frumos

  62. sa trait dom puiu tot ce vine de un pesedist e mana cereasca,voi nu prea stiti sa dat-ATI FOST REGLATI NUMAI SA LUATI-ASA E CU COMUNISTII ASTIA BATRINICIOSI-ASTAZI CE SE DA?HOO HII -PUIULE CU CEA MAI MARE PLACERE-ca tot esti ardelean de-al meu iti pot satisface aceasta dorinta arzatoare,ca de tu oricum nu mai ai multe bucurii-hii,haa-hai treaca de la mine,ca am suflet mare-o singura conditie iti pune-vreau sa NE SEREVEASCA IONHUT,EL A FOST O VIATA INTREAGA DE SERVECIU LA BUCATARIE,STII CA SE SPUNEA PE VREMEA LUI toasu,ca moldovenii se fac bucatari in armata,iar oltenii fruntasi-sa se trezeasca primii dimineata si sa adune castravetii din dormitoare-haaaa hiiii-ce zici PUIU TE INHAMI LA MUNCA ASTA SA-L CONVINGI PE PRIETENUL TAU IONHUT,ARGUS SI CUM S-O MAI NUMI.
    auleo cred ca iar mi-am pus in cap -…haaa era sa sic nationalitatile conlocuitoare….ati inteles a fost o gluma si va rog sa o luati ca atare-nu are nici o legatura cu realitatea ori cu vreun personaj de pe bloggul doamnei udrea-haaaa,hiiiii ohoo
    doar geoana contele bostanariilor are treaba cu furcile si topoarele,haaaa hii

  63. @ frank zapa[king]
    Domnia voastră a văzut filmul, poate să depună mărturie că acolo era “doamna Ana”? Spuneţi că da, fără nici un dubiu ea este, şi eu vă cred. Am citit pe alte bloguri că oamenii stau în dubiu, unii spun ca da, alţii că ba… Dacă domnia voastră îmi spuneţi un DA categoric, eu sunt gata să vă cred. Deci, cum este da sau nu?

  64. silverstar ….am inteles ,acolo gasesti un strop de iubire si-o cupa cu miere ?????…in fiecare Duminica vizitezi comuna ?

  65. Se pare ca a confirmat Anca Alexandrescu pe blogul ei asa ca si parerea lui Dragos sau a mea, devine superflua

  66. Dar ce-i mai nostim si nu stiam e ca A.B. este sefa departamentului educatie al PSD . Hai ca asta este buna!!!

  67. Un singur lucru ma framanta in legatura cu PDL,Boc si votul uninominal
    Tariceanu a cerut public ca PDL si Boc sa se delimiteze de actiunea PRM care cere anularea hotararii de guvern privind votul uninominal…
    In loc de aceasta Boc raspude public lui Tariceanu….”Ba pe-a mati”
    Mincinos ipocrit nerusinat Tariceanu care a semnat cu manuta lui Hotararea care permite atacarea la Curtea Const sau de Apel sau de …a masii….
    De ce nu a spus public ca PDL doreste vot uninominal in aceasta toamna si se dezice de actiunea PRM….desi Tariceanu si guvernul a facut o greseala….bla,bla,bla….?
    Nu am auzit aceste lucruri si vointa PDL pentru vot uninominal in aceasta toamna…ceea ce ma duce la concluzia ca speculatiile privind dorintele PRM si PDL in tandem de a sabota votul uninominal sunt adevarate…..
    Dar a mai spus Tariceanu….exista parghii si timp util pentru a elabora o alta hotarare pe vot uninominal….are si celelalte partide de partea sa asa incat sper sa avem vot uninominal la toamna si
    Sa ne distram bine……

  68. zapa ..Argus ii invitat si el la cafea ,are cine sa ne serveasca ,nu stiu pe unde scoti camasa cu lulu ,dupa bancul cu castraveti culesi de oltenii dimineata …hihhhihi te rade cand apare pe blog …hihihi…..

  69. Pai si molodvenii au bani.Conditia e sa nu fie profesori hahahihi

  70. ion adrian – frumoasa povestea despre Gigi Becali, dar nu stiu daca si adevarata. Sau, ma rog, fiecare poveste are si un dram de adevar.

    Insa, pentru perioada cand Bacali spune ca a “pus bazele primului milion de dolari” trebuia sa dispui de bani si de curaj. Intotdeauna mi-au lipsit si banii si curajul… Altii faceau bani si eu eram beata de fericiri ca aveam carti, reviste, telenovele, rebusuri…
    Ca sa vezi…

  71. draga moro-vinzator de imagini difuze si incilcite-tu cu sufletul tau de artist ai fi in stare sa colorezi pe oricine-uite goering-MARELE MARESAL AL AERULUI-FASCIST DE ANVERGURA,A STRINS TOT CAM TOT CE SE PUTEA DIN EUROPA,DAR MAI ALES DIN FRANTA,ASCULTA NUMAI MUZICA CLASICA-IAR FILOZOFIE…AULEO-TOTU ARIENII ERAU LA EL IN BIBILICA-OM EDUCAT,CULT DAR-UN CRIMINAL CINIC SI CRUD-asa ca draga moro-nu-i suficient sa fii educat,sa fii o somitate in materie,in disciplina pe care ai imbratisat-o.
    uite DR. MENGELLE-dupa unii autori a revolutionat mediciana,a facut expierente care in conditii normale nu s-ar fi facut niciodata-cu ce pret?sa-i intrebam pe polonezi,pe evrei si chiar pe rusi,tigani si altii.
    dragul meu moro,lasa tu smechereia asta ,DRUMUL SPRE IAD E PAVAT CU INTENTII BUNE-in perioada romantismului si a impresionismului a mai tinut filozofia aceasta-acum intr-o lume pragmatica e important REZULTATUL-IAR REZULTATUL SI IN CAZUL ACESTUI NEFERICIT ESTE CATRASTOFAL,ETNIA DIN CARE ZICE CA SE TRAGE[CE CHESTIE,CARE-I LIMBA LUI MATERNA,ATENTIE MATERNA,DACA MAMA LUI E ROMANCA]a avut numai de pierdut,si este cam tot in aceiasi trista situatie.

  72. BIBLIO…..daca fluturasul e asa cum spui si cum m-am asteptat..alb si portocaliu si are data de 30 noiembrie pe el e clar mesajul si pe intelesul tuturor….
    Votul uninominal inseamna sa votati portocaliul si pe data de 30 nov. asa cum dorim noi PDLul dar nu vor ceilalti….Ca daca se va anula votul uninominal nu e vina PDL ci a celorlalti ….noi v-am zis ca vrem pe 30…Cam asta ar fi traducerea gestului si manifestului neterminat….pe care s-a cheltuit atat cat este necesar pentru a transmite acest mesaj ca dovada a iubirii fata de votul uninominal si nu pentru a explica cetatenilor mecanismul votului uninominal si procedurile de redistribuire etc….

  73. Asa ne astepta doamna Udrea sa ne dea cafea in cort in parc…cati s-au dus?

  74. Oricum si daca este AB asta nu este crima, dar porc este cel care a dat publicitatii filmuletul.
    La urma urmei intre un barbat si o femeie in intimitate, in materie erotica totul este permis, si asta nu schimba cu nimic calitatea umana a persoanelor si nu de aceea o consider eu pe AB reprezentanta subspeciei denumita bitchconsiderata a fi numai feminina, dar pe care eu o extind si la barbati.

  75. adrian …vroiam sa te premiez pentru postarea de la 7,27,nu mi-a placut finalul ,i-a spune tu ,de ce-o consideri pe Ana bi…….

  76. @Silver,
    Becali avea cu siguranta curaj la urma urmei nu erau decat niste bani, si e posibil sa fi avut 150000 dolari dar sa stii ca si cu 50000 facea la fel . Ce este impresionant, este ca Becalii a inteles fulgertor, ce nu intelegeau toti buticarii nostri tampiti, care tin pretul sus si rulajul marfii jos, el facand invers si di granda. Bravo lui.

  77. FRANK amice….adica vrei sa spui ca Madalin e vreun fel de Mengele roman,ca face experiente pe oameni sa le schimbe culoarea pielii?Din neagra alba si din alba neagra?
    Pai oricum e util omenirii ca si rezultatele cercetarilor lui Mengele….
    Uite,par exemple,ar putea sa coloreze indivizii dupa culorile de partid….Nu ar fi frumos sa vezi ponderea celor portocalii,a celor rosii,galbeni etc?Sa vezi pe strada portocalii rosii etc si sa-i ghicesti dupa culoare?
    Fii cuminte Frank si nu emite teoriile conspiratiei si a calamitatii legate de Madalin pe care-l doare-n cot si de politica si de noi…..
    Numai pentru ca s-a legat aiurea si a interpretat putin din “Sange vienez”

  78. ce a facut presupusa Ana Birchal este o problema interna a PSD-ului. Consider ca pe acest blog ar trebui sa se vorbeasca de proiectiele ( daca exista) si de viitori candidatii ai PDL-ului pentru Parlamentul Romaniei

  79. Sursa TVR…

    Românii îi vor tot pe Băsescu şi Tăriceanu în fruntea ţării

    Traian Băsescu rămâne politicianul în care românii au cea mai mare încredere şi i-ar mai acorda încă un mandat în fruntea ţării.
    Potrivit celui mai recent sondaj Insomar, cetăţenii ar vota Partidul Democrat Liberal la scrutinul din toamnă şi l-ar dori în fruntea noului guvern tot pe Călin Popescu Tăriceanu.

    Pe teletext TVR veti gasi si procentele pentru partide…

    PD-L – 39%
    PSD – 25%
    PNL – 20%

    Restul rezultatelor – irelevante…

  80. Ion Adrian cauta sa vezi cate procese are el cu oamenii.Le-a luat terenurile cu japca.Altora le foloseste terenurile cu fortza.A bagat utilaje pe terenurile lor.Asta e Becali…

  81. moro …mar de ras ,opreste-te ..hihihhi…dupa ce zapa ii ca mistretul ,sa-l mai vad si portocaliu …hihihihi

  82. Eu nu cred in sondajele astea de 3 lei.Sa vedem finalul alegerilor.

  83. puiu-da tie ,tie ti-a placut bancul?hai fii sincer,stii foarete bine ca n-am nimic cu tine personal,asa cum n-am nimic cu nimeni-aici pe blog totul se subsumeaza acestui exercitiu de imagine-atit, in viata,CIVILA’SUNTEM oameni cu frica lui dumnezeu si cu….eleganta respectind orice opinie.
    LULU-este o femeie inteligenta,intelege semnalele si sensurile unor glume,ori ale unor critici pe care le fac uneori romanilor din anumite provincii.
    adevarul nu trebuie adscuns sub pres,a-l ascunde a te feri de el e o prostie.
    uite eu niciodata nu m-am sfiit sa spun ca sunt roman si ca sunt mindru de poporul din care fac parte cu bune si cu rele.
    sa-ti spun o chestie.
    in 90 cind am plecat din romania am ajuns la niste sasi in koln.am stat citeva zile la ei.discutind cu ei ,se plingeau ca de cind au venit romani se fura etc .
    l-am intrebat pe sasul batrin care era plecat din romania de prin 67,daca atunci cind a ajuns in germania erau inchisori,el a zis ca da,eu l-am intrebat daca erau folosite pe post de muzee,el mi-a raspuns ca nu ca erau pline cu delincventi.
    si atunci l-am intrebat,bine bine,si voi acum spuneti ca doar romanii fura,din moment ce temnitele voastre erau pline
    acum esti liber sa crezi ce vrei despre mine..

  84. Cred ca AB este asa cum spun, pe baza flerului personal, asa cum din aceiasi specie ii consider pe Andon, Serban Nicolae, Ponta, Olguta V, Madam Buruiana, si multi, multi altii. Reaua credinta caracterizeaza specia, albul facut negru si invers dupa necesitatile “cauzei”, o anume doza de prostie.
    Sunt si marii ticalosi care sunt bitch la cub, care nu se feresc din fata asasinatului daca iarasi “cauza” o cere, dar aici nu vreau sa dau exemple ptr ca lucrurie sunt prea grave si nu e locul si timpul potrivit.

  85. vai moro cum ai parat atacul-hai ca poti mai mult-sa nu-mi spui ca treci printr-o perioada nefasta,esti intre doua iubite si esti cam agitat-haaa ,hii
    ai inteles tu bine ce-am vrut sa spun pt. ca textul este sugestiv si bine argumentat-chiar daca am folosit TUSE GROASE-ASA CA SA SE VADA SI SA SE INTELEAGA.
    MORO TU POET NU STII-ASTAZI UN OU
    MINE FURI UN BOU

  86. UITE AM VRUT SA VB DE SOSELE SUSAPENDATE TUNELURI SI IAR M-AM ANTRENAT IN BIRFE-asa ca sa-l desfiintez si pe sorin oprescu asta,-adevarat cap sec.
    o voi face diseara cind voi dormiti.

  87. PT. OMUL DE CHIRPICI-stimabile,e duminca aici e o vreme superba sunt incintat,iti scriu de la malul atlanticului-MA BRONZEZ-nu-ti fa iluzii si nici nu te imbata cu apa rece-in viata mea tu nu poti avea loc-nu ca iti dai prea mare importanta,dar chiar ai luat-o razna.
    pt mine esti o jucarie defecta pe care vreau sa o repar,daca se poate,si chiar am convingerea ca,da se poate esti recuperabil.
    din curiozitate ti-am citit postarile di lunile aprilie si mai-ITI DAU O VESTE BUNA,POTI FI MINDRU,AI EVOLUAT SI UNEORI ESTI CHIAR SIMPATIC.

  88. ROG SĂ FIU REÎNVĂŢAT LIMBA ROMĂNĂ de catre cei care consideră că următorul text:
    “Penibil. Este singurul lucru care se poate spune despre filmuletul publicat de Iosif Buble.”
    ar putea fi o confirmare a identităţii.

  89. adrian..te credeam pe cuvant ,daca vedem in impricinati si un portocaliu ,sau aia sunt la multi altii …din lista ta sunt deacord numai cu ultima ,Olguta ,Ponta ,Serban sunt tineri care mie imi inspira incredere ,cred ca si pentru tine erau buni daca scria pe ei PD-L,nu vrei sa intelegi ca nu prea aveti oameni si mai ales tineri ,in afara de SUCCESURI ,Monica I.R.,eu nu mai stiu altii cu notorietate si nepatati .

  90. BALBY-AI O MINDRIE DE FRAIER-TACI SI INVATA-FII OM E CEL MMAI SIMPLU LUCRU-TICALOS E GREU SA AJUNGI

  91. pt puiu

    imi poti spune ce a facut victor ponta de cand este in politica pentru tinerii din romania?

  92. Cu două luni înante de alegerile parlamentare, PD-L se situează pe prima poziţie în preferinţele electoratului cu 39%, urmat de PSD cu 25% şi de PNL cu 20%, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSOMAR

    Studiul INSOMAR a fost realizat în perioada 12-17 septembrie 2008, pe un eşantion de 1488 de persoane şi are o marjă de eroare de 2,8%.

    Doamna Udrea Vineri seara v-am spus ca PD-L va obtine 40%, in sondaj au 39% deci am nimerit exact.
    Rar de tot gresescc, vezi cu Sorin Oprescu.

    ———————————
    Fara PNL cu Tariceanu, si asa-zisii oamenii lui patriciu, nu puteti guverna !
    Acum noi punem conditiile nu PD-L sau PSD !

    ps. am uitat sa va reamintesc ca am zis ca PNL va obtine 20%, asa va fi !

  93. Franky,creierul tau s-a facut lichid.Ce te faci?Se evapora.Nu te mai suporta nici el.Mai ai un coltz de creier

  94. Sondajul INSOMN AR a fost facut cred la “Sarmalele cuvioase si caritabile”si completate la cortul portocaliu….Insa e meritoriu daca au venit 1388 de persoane la amandoua actiunile
    Cu marja de sarmalute de 2,8 buc la suta de persoane si cu ce mai poate sa scada poate ajunge la 30 % pe care-l prevad eu…pentru PDL

  95. FRANK…mai nasol e cand furi un bou si ramai oul…..boului….
    Aia da incapacitate “profesionala”

  96. FRANK….persoanele de fata se exclud….vorbeam de politicieni

  97. INSOMAR nu a gresit nici cu Sorin Oprescu !

    Sunt convins ca pina la urma PNL va avea 25% iar PSD 20%

    Concluzie: votantii traditionali PSD au trecut masiv la PD-L.

    Nici un procent PD-L-ul nu a luat de la PNL, unicul partid adevarat cu istorie, restul e FSN !

  98. NASOL MORO-nasol de tot-pt prietyenii tai cu toate promisiunile de marire a pensiei,cu toti cei 20 de mii de euroi DOAR 25%?SI DACA INTRI IN MARJA DE EROARE OAU,O DAM SPRE 20-INTREBARE CU TOT CU partidul varanului voiculescu?
    moro vreau o descriere artistica di partea ta a varanului voiculescu hai vopsestei bibilica AIA DE VARAN OTRAVAIT-DACA O FACI FRUMOS CIND NE INTUINIM MAI PUI UN WISKY IN CONTUL MEU-HAAA HIII-eu nu te [provoc la cafelute ..

  99. auleo moro-acum am vazut,si eu care credeam ca-i vb de OUL LUI NASTASE?

  100. @Ovidiu,
    Tie nu iti este greata de tradatori si de “cavaleri de industrie” ?
    Te intreb totusi poate ai forta sa-mi raspunzi?

  101. PS. Istorie da, dar se rasucesc in mormant cei invocati la capitolul istorie.
    Inreaba-l si pe Instalatorul, care ca si mine, a cunoscut bine acest partid

  102. BIBLIO….am vazut filmuletul lui Ioska Buble cu asa zisa Ana B…..In afara de gestul in sine …ca cele de la ICRNY…ramane real instrumentul electoral si flasc al lui Ioska Buble probabil..ca prea e durduliu si efeminat….
    In rest am analizat imaginea Dnei Ana B….Nimic nu induce la persoana Domniei Sale…
    Doamna are parul bogat si strans uneori la spate…Respectiva profesionista din film are parul tuns ca cele bolnave de tifos sau de la Nr 9…Filmarea e facuta de pe o camera fixa si cred deloc ascunsa….Miscarile sunt de profesionista si foarte plictisita de prestatia ei si de banii primiti…Fizionomia fetei ,osatura maxilarelor si obrajii nu o indica pe Ana B…
    Sincer…as dori sa aud de un proces intentat lui Iosif Buble,bucalatul inteligent care se joaca nesimtit pe un blog public cu imaginea unei persoane publice…..
    S-au condamnat deja in Romania pentru delicte pe internet…pot continua…..

  103. PPS Daca PDl va lua 40% cu ungurii vre-o 7 si cu deputati punctuali care multi vor fi din PNL si o sa aiba surprize Tariceanu, PDL va puta guverna, dar daca va fi sa fie cu Tariceanu, vai de aceasta tara macar si numai de a avea poltroni si excroci in functiile cele mai inalte.
    Adica din doua rele sa avem pe cel mai mic: decat cu asasini mai bine cu hoti.

  104. Legea Nr. 196/2003 stipulează clar:

    Art. 8. – (1) Persoanele care realizeaza site-uri cu caracter pornografic sunt obligate sa le paroleze, iar accesul la acestea va fi permis numai dupa ce s-a platit o taxa pe minut de utilizare, stabilita de realizatorul site-ului si declarata la organele fiscale.
    (2) Persoanele care realizeaza sau administreaza site-uri trebuie sa evidentieze clar numarul accesarilor site-ului respectiv, pentru a putea fi supus obligatiilor fiscale prevazute de lege.
    (3) Activitatile prevazute in prezentul articol se autorizeaza de catre o comisie a Ministerului Culturii si Cultelor, din care fac parte reprezentanti ai Ministerului de Interne si ai Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

    Ceva mai jos se spune:
    Art. 14. – Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda
    de la 50.000.000 lei la 250.000.000 lei urmatoarele fapte:…
    k) nerespectarea dispozitiilor art. 8 alin. (1), referitoare la
    obligatia de parolare a site-urilor cu caracter pornografic si de impunere
    a unei taxe pentru accesul la aceste site-uri.

    Pe lângă asta, i se închide şi site-ul:
    rt. 15. – (1) Autoritatea Nationala de Reglementare in
    Comunicatii poate primi sesizari cu privire la nerespectarea prevederilor
    art. 8.
    (2) In cazul primirii unei sesizari si a verificarii continutului
    site-ului, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii solicita
    furnizorilor de servicii pentru Internet blocarea accesului la site-ul in
    cauza.

    Nu e nevoie să fie dat în judecată, se poate sesiza şi procuratura.

  105. mamaaaa ce sondaj auleoooo-V-AM TUNS ROSCOVANILOR-HAAAA HIII-E PE INMA SI MUSCHIUL MEU.
    unde sunteti roscavanilor?ati dat coltul,v-au pierit laudatorii-oau v-au bagat roscovanii si GALBEJITII IN SEDINTAAA-HAAAA
    ce-mi place e tare de tot,hai contentestati-l aburitiii pe fraierii vostrii din partid-salut putere,o luati rau pe cocoasa-haaaa hiiii ce-mi placeeee la nebunie
    in seara asta ma destrabalez… nu cu ana BIRCHALL-VAI MORO DRAGA CE CONCLUZII POTI TRAGEEEEE-HAAAAA ESTI COMIC RAU-TOCMAI TUUUU BRUTUSS
    IN LOC SA O FELICITI PE FETITA CA SE STIE ,CA STIE CE VREA,HAAAA
    mai moro ma faci sa rid cu pofta-de parca tu ai fi inselatul,hoooo hiii esti tare moro,ti-a sarit mustarul am simtit eu,roscavanele tale se dau in stamba si fac sow pe gratis,haaaa

  106. PUIU,
    Nu ,daca se comportau astfel si in slujba PDl tot bitch erau. Da-mi tu exemplu de unul din PDl, ca eu nu gasesc in acest moment(gasesc prosti si increzuti dsr nu bitch)si poate te voi aproba.

  107. OVIDIU….sa inteleg ca a fuzionat PSD cu PDL?Si ca va fi un singur PSDL?
    Daca nu va fi asa cred dupa sondajele tale care scad de la minut la minut(ma si mir de unde atata rezistenta la efort) ca PSD va avea 1,2 % ,PNL va intra cu greu in Parlament ..
    Marea schimbare se zareste la orizont …Merci mult Ovidiu….
    Scoate toate partidele afara din Parlament ..in afara de PDL si PRM….sa avem un atacant si o extrema….le putem folosi la nationala lui Piturca…..
    Ma continua sondajele crepusculare ca sa fim siguri de victorie….

  108. Priviti la Raluca Turcan pe Antena 3 cu …….Cristoiu ala …..tu-i mama lui de hot….

  109. Da, ar fi bine sa fie sezizata procuratura .
    As seziza-o eu daca as fi Elena Udrea doar pentru ca sunt femeie sau poate Madalina?

  110. FRANK….in afara de faptul ca sant sau par aiurit sant o persoana cu principii …privind femeile si respectul cuvenit….
    Mi-ar sari mustarul si daca ai face vocalize cu Statuia Libertatii si ai pune-o pe net…..
    Nu-mi plac libidinosii si jegodiile masculine…La alea feminine le mai suport iesirile dar la noi …noblesse oblige

  111. zapa ….nu te lua dupa sondaje ,inainte de europarlamentare si de locale tot asa erau .la urna altui samadau ….in 30noiembrie ….rade cine a ras si dupa turul doi de la Bucuresti ,,,hihuhi…oau ce-mi place .

  112. adrian eu nu pot sa-i cataloghez cum faci tu …eu stiu ca-s tinerii si la inceput de drum si nu stiu ce rele au facut ,posteaza tu daca sti ceva ….mai bine lasa-i ….sa-i judece electoratul .

  113. @ovidiu-apreciez analizele tale ,insa trebuie sa-ti spun ca in situatia in care pd-l va lua 40%,nu mai are nevoie de pnl sau psd pt a forma o majoritate in parlament din simplul motiv ca pd-l va mai lua ceva procente si la redistribuire,ajungand la un 45% cel putin …mai e nevoie de 6% ,procente care vor veni de la minoritati si viitorii fosti pnl-isti!inca ceva ,daca pnl nu este cooptat la guvernare va ramane un partid de bucuresti si cel mult ilfov!

  114. Pauza la Zig-Zag ul lui Cristoiu….Draguta Raluca se simte excelent la Antena si-si face imagine buna…..Care zicea ca Domn Cristoiu nu e jurnalist si “boier”?

  115. ce inseamna sa-ti faci idei preconcepute ,am vazuto pe Raluca Turcan ,imi place domnuca ,ii chiar pacuta ,inteligenta ,educata …ce mai incolo -incoace ,fata FAINA .

  116. BALBECK…..eu pe Cristoiu il admir si-l respect…..am postat serios de data asta pentru aia de aici care injura Antenele si inclusiv jurnalistii de acolo …in corpore ..numai ca au job platit de Voiculescu…..Raluca e PDL si iata inca odata proba ca Voiculescu e undeva alaturi de Antena….unde se munceste profesionist pentru emisiuni bune si rating
    Nu e fraier nici tatal nici copiii sa faca televiziune de nisa sau de partid…..sa piarda bani…
    Ori e varan ori nu e….Sigur nu e pitigoiul care se sinucide in cusca sa intima…

  117. ion adrian

    De ce n-o lasati pe Anna Birchal s-o faca ? Pana la urma ea stie realitatea si in mod sigur si ce trebuie sa faca.E mizerabil intr-adevar ce se intampla,indiferent cine e in discutie,insa singura in masura sa puna lucrurile la punct e AB.Din pacate pentru ea,unda de soc deja se propaga si de acum lumea o va asocia cu imaginile respective,chiar daca sunt false.Probabil asta a fost si scopul.Tragedia este ca asa se pot anihila toate femeile incomode din politica.

  118. PUIU ,ma asociez parerii tale despre Raluca Turcan….Pacat ca PDL nu e format din Raluca Turcan,Elena Udrea etc….Macar la varf…unde mai sunt inca smecherii copilasi ai dinozaurilor de odinioara……

  119. MORO .mi-a placut fata si cum a povestit scoala din Moskova ,se vede ca-i citita ,educata ,parintii parca profesori …recunosc ca-i cate una desteapta si isteata in randul portocaliilor ..despre Ilenuta noastra, totu-i ok

  120. @balbeck-din pacate cristoiu ,este un ziarist platit de felix.eu nu mai cred in verticalitatea sa pt simplul motiv ca-l ataca numai pe basescu (pe cazul “flota” care inseamna 330 milioane% )si nu sufla un cuvant despre nastase,felix si patriciu care impreuna au furat 5 miliarde$!
    Cristoiu a devenit un MERCENAR de duzina alaturi de papagalii radu tudor,mircea badea si baiatul cu ochelari de la sinteza…

  121. CAPUL SEC , pentru care am ajuns cosmarul vietii sale, visandu-ma inclusiv pe malul Atlanticului, unde zice el ca se afla, da eu cred ca-i pe vreo Cioro-garla, isi ia inima-n dinti si caciula-n mana si debiteaza iarasi vreo doua –trei aiureli :
    ” ATI FOST REGLATI NUMAI SA LUATI-ASA E CU COMUNISTII ASTIA BATRINICIOSI-ASTAZI CE SE DA?HOO HII –‘, facandu-se a uita ca tot natul stie cum au sterpelit valorile tarii toti golanii astia care se cheama cica politicieni, in frunte cu marina calareata, cu impaiatii in chiloti care se cred deja prim-ministri, cu prostanacii, cu bercovicii, si cu toti boulenii.
    Si ca sa merg in continuare pe firul prostiilor individului,il citez iarasi (chiar cu sila):
    ”…nu-ti fa iluzii si nici nu te imbata cu apa rece-in viata mea tu nu poti avea loc-nu ca iti dai prea mare importanta…” si raman tablou, stiind ca respectivul nu-i insurat, are deja peste 40 ani, si “totusi ma respinge”. Oricum eu sunt proprietar de cuc de cand ma stiu si nu pricep deloc cum vine treaba cu locul “in viata sa”. Inteleg ca locu-i ocupat de un alt….mai ales ca a salasluit departe de “flora patriei”, a dovedit mereu “barbatie”, prefera si nu cunoaste decat limbajul dur,birjaresc, asa ca-ntre “barbati” si sta cu gandul numai la bancuri cu “castraveti”. Banuiesc ca pasajul preferat din Biblie al “omului feroce” este : “iubeste-ti aproapele !”, iar eu nu-l condamn deloc, pentru ca democratia ii da voie.
    P.S.
    Cat priveste tentativa de banc cu care-l chinuie talentul, incercand sa se dea hazliu, pot sa cred doar ca moldovenii aia s-au facut bucatari ca sa-i serveasca pe ardelenii gen CAP SEC exact cu castravetii culesi de olteni.

  122. NG….totul era OK in postarea ta despre AB daca nu introduceai si ..”pana la urma ea stie realitatea”….ceea ce face ca restul postarii sa para o pura ipocrizie feminina combinata cu subtila bucurie si satisfactie….
    Sper ca nu te supara sinceritatea mea…Inclin sa cred ca totusi a fost o formulare nefericita din partea ta si involuntara….

  123. STEFAN 07 ..daca Dl Cristoiu era unul din consilierii de la Cotroceni alaturi de Avramescu &Co era un jurnalist OK?
    Sant convins ca poate face oricand un Zig Zag cu Basescu…..Pana atunci arata ca nu are simpatii si antipatii partinice….poate uninominale..ca e la moda doar si legal acum

  124. moro

    Cred ca tot mai multa lume sufera de mania dublei interpretari a tot ce se spune de oricine in orice context.Dar nu ma mai mira nimic.Daca as fi fost de la PSD probabil m-ai fi felicitat.Ramane de stabilit cine e ipocritul…..

  125. Ovidiu
    Sondajul asta cred ca-i facut pe blogul tau pentru ca stiu ca esti pasionat de chestii d’astea.Trebuie sa-ti spun un lucru insa : sobdajul nu poate fi real insasi prin faptul ca intotdeauna partidul aflat la guvernare se erofeaza si nicidecum nu poate fi in frunte (mai ales in Romania).Nu mai sunt anii de dupa 90 imediat.
    Asta-i facut special ca sa adoarma vigilenta PNL.

  126. Imi spune si mie cineva cine e Ana Birchall? Eu chiar habar nu am…
    Zilele trecute am citit pe ziare.com ca… s-ar fi intamplat in cabinetul lui Vacaroiu…
    Daca s-a ajuns aici, atunci e de rau… 😕

  127. NG….comentariul meu nu are nici o conotatie politica ci numai de bun simt ,de educatie si de morala….Era vorba in principiu de condamnare a gestului dolofanasului flasc si neputincios indiferent cine ar fi fost femeia din clip….
    Ai indus in comentariul tau incertitudinea subtila si rautacioasa ca numai Ana B stie daca a fost in clip sau nu…deci posibilitatea de veridicitate a clipului si desemnarii eroinei ca fiind AB….
    Sigur ca pot decide cei de aici cine e ipocritul…..
    Oricine in anumite stari poate deveni ipocrit involuntar….dar “scripta manent”….

  128. SILVER…Ana Birchall e o femeie si spre nenorocirea ei frumusica si de succes in politica dar si mai grav,e de la PSD….
    Insa spune-mi daca cineva ,un jurnalist sau oricare poate filma in cabinetul unui Presedinte de Senat al Romaniei fara aprobare …sau gandindu-ma la ora la care ar fi avut loc scena fierbinte (cred ca in afara programului si destul de tarziu ca sa nu fie nimeni in senat)cineva poate intra si filma ca la el acasa…si de ce nu ar da o dubla lovitura filmand si fata masculului…..
    Daca nu te-as respecta te-as invita sa privesti clipul cu pricina si sa-mi spui daca asa e lumina si decorul (cat se vede) din cabinetul unui Presedinte de senat….

  129. moro …sant deacord cu tine si eu am sesizat aceea rautate a Gabrielei n-am vrut sa ma mai cert ,oricum imi zice ca-s ursuz si morocanos ….rautati femenine …

  130. Balby

    Merg bine cercetarile 😉 ? Astept sa vad imi spui si seria de la motor 🙂

    Moro

    Nu vreau sa continui,pentru ca deviem rau de tot,dar cine doamne iarta-ma poate afirma cu certitudine despre un subiect ca este real sau nu,dacat persoana in cauza ? Ceilalti pot doar sa-si dea cu presupusul.Insasi facerea publica a acestui clip induce posibilitatea veridicitati clipului. Cred ca ti-am retinut destul atentia pentru o seara,nu crezi ?

  131. A inceput campania electorala!Daca doamna din filmulet este a.b.este o situatie delicata pt psd…daca domnul din film e un sef din psd atunci e un dezastru pt ei .Sunt sigur ca asta e prima parte a filmului,peste cateva zile va apare ultima parte.

  132. ei hai moro iar te-ai comportat ca la portile bizantului-dragulr faptura asta vrea in politichie-NU-I STARLETA ,VREA LA PUTERE VREA DEMNITATI IN STAUL ROMAN.
    DACA AR FI O OARECARE TREBA EI,SA FACA CE DORESTE-dar in momentul cind vrei sa conduci si sa faci parte din lumea politicienilor-prima conditie este sa fii un om onest,cinstit si cu respect fata de valorile traditionale-FAMILIE,BISERICA PROPIETATE-ASTA FATUCA ASTA,VINE DE PE CENTURA GAGESTIULUI E DIN TRUPA LUI CRISTOIU

  133. Cum ar fi sa te intalnesti cu o fata pe strada si s-o intrebi daca nu o cheama asa,cum merge masina ei,dar sa-i spui si marca.Ea sa nu stie nimic de tine.E tare sau nu?

  134. balby

    Daca fata ar avea vreo doi ”baieti”pe langa si l-ar salta pe respectivul ar fi tare sau nu 😉 ?

  135. vai ce multi ipocriti sunt pe acest blog ,lasatio in pace pe Ana isi rezolva ea problemele ,sant sigur ca-i facatura ,nu dati voi cu piatra ….ba zapa cel mai mare ipocrit tu esti …vezi doamne ca ne conduce si trebiue sa fie demna …Clinton ii da-dea torogoata lui Monica si bietul Arafat facea anticamera ….care-i baiul ….ipocriti portocalici …

  136. Si daca respectivul are gun si 20 de bodyguarzi langa tot asa ca el…cu guns?:))

  137. NG,stai linistita.Mai glumim si noi.Nu folosesc arma asa.

  138. Gata, merg sa ma culc.
    Ma doare gatul tare, respir greu… Cred ca am facut viroza. Dar cica nu se moare din asta… 😉 Asa ca sa nu-mi trimiteti flori…

  139. Balby

    Pai asa vrei sa-i faci fetei surpriza cu 20 bodygarzi si guns…. 😉 ? Eu zic sa-ti faci de joaca in gradina ta 🙂 .E mai sanatos.

  140. Stai ca se aprinde unguroaica.Puiule,baga un banc ceva despre unguroaice.Ai?hihihi

  141. Noapte buna silverstar.ceai fierbinte,un fervex cateva lingurite de miere,un pat cald si …..multa sanatate ! Flori doar de ziua ta 🙂

  142. NG…iaca mi-e nu-mi place subiectul …trebuie sa ti-o spun ,tu esti rea te-am citit in seara asta …nu stiu de ce ,oricum din comuna aia facuta oras la apelul de seara …hihihihi..nu te va scoate nimeni ,cred ca esti constienta ca locurile la centru-s ocupate …poate in 2012 se prinzi vreun colegiu ….daca faci treaba buna pe blog …omoare-i pe PSD-isti si tot ce nu-i portocaliu ..poate-poate …hihihi

  143. SILVER…ai grija de tine….desi ca sa glumesc as zice ca atunci cand ai viroze esti buna si blanda…..Fa reteta lui NG sau ia vin fiert cu scortisoara ….cat poti de fierbinte…
    Somn usor

  144. Puiu

    Stai calm ca nu trebuie ”sa ma scoata” nimeni de nicaieri 🙂 Vrei sa ma jignesti,dar nu tine.Stii de ce ? Pentru ca viata mea ma multumeste asa cum e.Parerea ta nu conteaza,am oameni la care tin si care,cand imi vor spune ca sunt rea,abia atunci imi voi face probleme reale.Esti afurisit ca de obicei,dar incep sa ma obisnuiesc cu tine.Spui vorbe grele celor pe care nu-i poti domina….virtual of,course ! Fugi la culcare ca ma calci pe bataturi cu rautatile tale.Si lasa cititul virtual,omul se cunoaste in viata reala.

  145. Din greseala am citit in postarea lui NG …”noapte buna Silverstar cea fierbinte….in loc de ceai ..si ma gandeam…..la virozele astea afurisite …cat de fierbinte pot face un om…

  146. noapte faina silvia …eu stau de 4 zile in casa din cauza unei gripe nenorocite ,este prima data cand n-o duc pe picioare …batranetea ar zice NG ..hihihi…in loc sa stau linistit ma enervez pe blog …

  147. NG ….nu mai este mult ,sper ca vii la Bucuresti sau unde o sa bem cafeaua …nu ??????

  148. Puiu

    Daca ma mai suparati mult,probabil voi bea cafeaua la mine in munti.

  149. Moro,virozele astea nenorocite pot sa si raceasca un om,nu numai sa-l incalzeasca

  150. NG…eu tot zic de cafea ,dar pe mine nu m-a chemat nimeni ,poate voi o beti in familie fara cei ce nu-s portocalii …da m-a umflat rasul cand zapa graia …..fata frumoasa din munti ..hihhi……dezpaduriti de Verrestoy baci …

  151. BALBECK…numai sa nu-l raceasca de tot ..in rest trece cu vin fiert….vreo 2-3 kile pe seara

  152. buna seara!
    cat de colorat e pe aici cand se vorbeste despre spalat podele ,tricotat…
    si ce …defensiva ,chiar lingusiri am citit,cand e vorba despre actiunea filmului fierbinte!
    (filmul proaspat ,nu actiunea!)
    azi e una din zilele cand va pare rau ca nu ati pastrat cat de cat un echilibru?
    cum va ruga si inca va roaga Bibliotecaru!?
    si inca ceva-se face sa sariti voi in sus mai rau decat colegii de partid?
    ati cunoscut-o personal?
    railor!!!!!!!

  153. Am vazut un film excelent pe HBO in premierea, adica Cartita, al lui Martin Scosese, pe care recunosc ca nu l-as fi ratat pentru nici-un talk romanesc, indiferent de protagonisti si cum aici in continuare nimic interesant, ci doar barfa ne fascineaza, ma duc sa ma mai vad si alte filme care sper sa fie misto si daca as vrea niscaiva pornografie, ar trebui sa prefer Spice-ul(si ala e jalnic) acestor filmulete didactic -politice.
    Asa ca pe maine !

  154. stefan7777c
    Gresesti prietene. La redistribuire partidele mici care vor intra in Parlament vor lua procentele, asta-i uninominanul totul e relativ.

    Inca ceva daca vor fi intelegeri intre partide. Aici e mare buba.

    Pun pariu cu tine ca PD-L nu va avea majoritate in Parlament fara PNL !

    In cazul respectiv PNL va pune conditii.

    S-o vedem atunci pe Elena Udrea cu Tariceanu in acelasi guvern.

  155. dar tu cum te-ai remarcat in societatea romaneasca mmm de vii tu si dai lectii altora? intampaltor…doamna udrea ..de bine de rau.. pentru voturi sau nu…a facut destule acte caritabile..pe cand tu? ce ai facut?

  156. pe mine unul m-a surprins altceva in sondajul de ieri…faptul ca atat prm ..cat si png aveau 5 % fiecare

  157. Oare cand Romania nu a fost condusa prin santaj?…
    Trist, dar adevarat

  158. Elena Udrea esi o femeie inteligenta ,frumoasa (erai mult mai frumoasa inainte de a avea breton!!!) bogata, deci ai toate calitatile pe care Dumnezeu ti le da ,incearca insa sa nu mai dai “papica” celor ce abea astepta sa mai scuipe o stire bomba ! Sunt sigura ca sti sa crosetezi ,sa faci lucruri obisnuite, doar in aceasta tara ai trait ,dar aparitia ta la TV cu andrelele in mana ca sa convingi (pe cine?)eu cred ca nu era necesara Nu asa se conving oamenii ci facand gesturi omenesti ,ca acela de a pune pe banca scolarilor la inceput de an cate un ghiozdan frumos Asta cred ca e mai convingator de cat crosetatul, care pare unora un gest fortat in perioda electorala. Si sincer si eu cred la fel .Si e pacat,o femeie placuta ca tine poate reusi in viata politica in orice mod ,poate convinge, insa crosetand la Tv nu cred. Probabil daca vei revedea caseta, cam tot timpul cat ai crosetat reporterii au afisat un zambet discret, dar vizibil care spunea ceva legat de ipocrizie ..si e pacat