PDL Bucuresti, ziua 1

Ieri, am participat la prima întâlnire ca preşedinte al PDL Bucureşti. Am avut un mesaj clar, rezultat direct al comentariilor voastre de pe blog: PDL trebuie să se reîndrepte către oameni; PDL Bucureşti trebuie să fie din nou aproape de cetăţenii Capitalei.

Dacă vrem să avem succes, avem o singură cale de urmat – dialogul cu cetăţeanul. PDL Bucureşti trebuie să coboare în stradă şi să asculte ceea ce bucureşteanul are să spună, chiar dacă uneori nu o să ne placă ce auzim. Avem şansa de a reclădi organizaţia pe baze mai stabile şi obligaţia de a pune cetăţeanul în centrul acţiunilor noastre.

Din ce mi-am dat seama, citind răspunsurile voastre la postarea precedentă, sunt o mulţime de oameni cu idei, dar care până acum nu au fost ascultaţi. Le-am spus consilierilor noştri locali că de-acum încolo vom susţine proiectele şi ideile pe care le primim de la oameni. Avem un mandat direct pe care trebuie să-l punem în aplicare. Vom susţine toate proiectele de care are nevoie Bucureştiul, fie că ele vin de la Sorin Oprescu sau din altă parte, şi ne vom opune cheltuielilor inutile. Nu vom critica de dragul de a critica. Vom face o opoziţie constructivă.

Ultimii ani au însemnat o îndepărtare de modelul Traian Băsescu. Eu cred că, pentru a avea succes, organizaţia de Bucureşti trebuie să repete ceea ce a făcut Traian Băsescu începând cu anul 2000. Este un model care şi-a demonstrat eficienţa.

Le-am spus colegilor mei că trebuie să deschidem larg porţile partidului tuturor celor care sunt acum neimplicaţi politic, dar care au proiecte şi idei pentru ca Bucureştiul să evolueze în bine. Le-am spus clar tuturor colegilor mei că implicarea şi competenţa profesională sunt criteriile pe baza cărora se va face ascensiunea în organizaţia PDL Bucureşti, iar nu vechimea.

PDL nu mai este locomotiva schimbării în Bucureşti şi o să avem mult de muncă. Le-am spus asta tuturor celor prezenţi la întâlnirea de ieri. Am luat decizia de a face un sondaj pentru a vedea cum stă partidul în opţiunile bucureştenilor. De asemenea, am hotărât organizarea unui recensământ al numărului de membri activi, dar şi un audit intern. Consider că înainte de toate trebuie să ştim exact situaţia în care se află organizaţia de Bucureşti a partidului.

Le-am transmis celor prezenţi ieri la întâlnirea PDL Bucureşti şi tot ceea ce-mi scria deunăzi Florin, membru al PDL sector 1. Impresia mea este că au înţeles mesajul tău, Florin. Aş vrea să ne fii alături la următoarele întâlniri şi te asigur că vocea ta se va face auzită. Sunt sigură că reprezinţi o parte a noului PDL.

În ceea ce vă priveşte pe voi, dragii mei cititori, vă invit să-mi scrieţi în continuare despre ce am putea face bine în Bucureşti. Vă asigur că preţuiesc toate ideile şi propunerile voastre. Pe cât posibil, voi încerca să le pun în aplicare. Sper ca, în cel mai scurt timp, să ne putem întâlni şi personal pentru a vedea ce putem face împreună pentru Bucureşti.

Ce spun romanii din afara tarii: “Oamenii politici trebuie sa reformeze Romania!”

Acesta este mesajul pe care l-am primit astăzi din partea românilor care trăiesc peste hotarele ţării – mesajul din partea lui Vasile Bob care trăieşte în Italia, din partea lui Mihai Rusu din Germania, din partea lui Ochiţă Păun şi Gabriel Trandafir din Spania.

Este ceea ce vor oamenii şi nu este o noutate. Românii ne-au spus asta la referendumul din 22 noiembrie. Votul pentru Preşedintele Traian Băsescu a însemnat acelaşi lucru: un vot pentru reformă. Deci trebuie să continuăm pe drumul reformei.

Acum câteva ore m-am întâlnit cu o parte din românii din diaspora. Am vorbit despre România, despre aşteptările pe care le au de la ţara lor, despre ce pot şi vor să ofere în schimb. Am vorbit şi despre cum este viaţa lor departe de casă. Despre problemele lor, despre lupta pe care o dau în fiecare zi.

„Să nu vă închipuiţi că viaţa aici este doar lapte şi miere” mi-a spus unul dintre ei. Criza se simte şi în Franţa, şi în Italia şi în Spania, la fel ca în România. Mulţi dintre românii care lucrează peste hotare şi-au pierdut slujbele. Multora le-au scăzut salariile pentru că firmele pentru care lucrau au fost afectate de criza economică.

Mi-au spus că s-au gândit să se întoarcă în ţară. Să îşi crească în România copiii. Sunt oameni care au plecat din România nu pentru că au vrut, ci pentru că au văzut că aici nu pot răzbi. Unul dintre ei mi-a povestit cum a încercat să îşi facă o firmă de IT şi ce s-a întâmplat când s-a lovit de birocraţia din ţară. A primit o ofertă să lucreze pentru o mare companie de IT din afara României şi a acceptat.

Cazul lui nu este singular şi ne arată cât de urgent este să accelerăm reformele. Din punctul meu de vedere, criza economică este o oportunitate de a reforma sistemul: de la sistemul de pensii, la sistemul de salarii, la economie, justiţie sau educaţie.

Este adevărat că asta ne va face pe noi, oamenii politici, nepopulari. Dar rolul nostru este să conducem şi să asigurăm că viitorul va fi mai bun şi prezentul mai drept. Nu să câştigăm concursuri de popularitate.

Unul dintre participanţi mi-a spus că l-a uimit apetenţa cu care oamenii politici din România apar la talk-show-uri, de dimineaţă până seara. M-a întrebat: „Dacă voi mergeţi la emisiuni tv, când mai aveţi timp să şi faceţi ce trebuie făcut?” Are dreptate. Scopul nostru nu trebuie să fie să convingem Realitatea şi Antena că măsurile pe care le-am propus sunt cele bune. Am încercat să câştigăm un război comunicaţional care nu poate fi câştigat şi pe care nu trebuie să îl purtăm.

Rolul nostru este să acţionăm şi să punem în aplicare măsurile de reformă. Rolul nostru, al oamenilor politici, este să continuăm să reformăm România. Să oferim un viitor mai bun şi un prezent echitabil. Şi dacă reuşim acest lucru, partea de comunicare se va rezolva de la sine.

În acest mod îi vom convinge pe românii care trăiesc acum în afara României că merită să se întoarcă în ţară. Ei vor aduce un suflu nou şi vor pune umărul la redresarea ţării. Oamenii aceştia vor să ştie că au de ce să se întoarcă în ţară. Că oamenii politici au voinţă să ducă până la capăt reformele. Că ne interesează mai mult acţiunea şi mai puţin comunicarea.

DESTINUL ACESTEI TARI

Elena UdreaNimic patetic. Pur si simplu un adevar. Era in soarta tarii acesteia sa continue sa mearga pe drumul reformarii si  al modernizarii ei. De aceea nu a contat ca s-au unit impotriva lui Traian Basescu, declarat, ostentativ, arogant, toate fortele politice, marii oameni de afaceri deveniti pe averea statului si proprietari de trusturi de presa si dosare penale, mass media controlata de acestia. Traian Basescu a invins.  Precum in ultimii noua ani, dar mai ales de cand este Presedintele Romaniei. Singur impotriva tuturor, doar cu un partid alaturi, unul pe care l-a luat de la 7% si astazi este cel mai mare partid din Romania. O personalitate si un personaj despre care istoria deja consemneaza la superlativ. S-a spus ca nimeni nu a castigat vreodata un razboi cu presa. El tocmai l-a castigat. Ca nimeni nu se poate lupta cu toti adversarii deodata. El s-a luptat si i-a invins. Ca niciun Presedinte nu a castigat al doilea mandat consecutiv. El l-a castigat. Toate acestea nu pot fi degeaba! Se intampla pentru ca sunt in destinul acestei tari. Dupa ani de framantari si rataciri, este destinul Romaniei sa se aseze pe drumul normalitatii si al progresului. Cinci ani s-a luptat cu sistemul. Astazi l-a infrant, dovedind ca a mizat corect pe oameni, pe popor in strategia lui, in pofida tuturor celor care chiar cu buna credinta il sfatuiau sa accepte compromisul. O lectie adevarata despre faptul ca in politica bunul simt conteaza, dar doar daca il ai intr-adevar, nu daca doar il clamezi in campanii electorale.  O lectie de viata!

OPOZITIA PUTERII

Elena UdreaAud pe de acum celebrele televiziuni ale mogulilor, adica televiziunile care s-au pus fara limite, fara nico jena si fara sa mai tina cont de minime constrangeri legale la dispozitia adversarilor lui Traian Basescu in aceasta lupta electorala, ca nu exista nicio justificare pentru care simpatizantii PDL sa protesteze in strada fata de semnarea Pactului rosu de la Timisoara si fata de felul in care au fost reflectate pe televizoare evenimentele pe care le-a provocat, deoarece Traian Basescu este la putere. Mai intai ca , personal, ca un om care adolescent fiind a iesit in strada la evenimentele din decembrie 1989, cred ca am dreptul sa ies in strada ori de cate ori simt ca exista riscul sa pierdem libertatea pe care am castigat-o in acele zile. Chiar daca sunt membru al unui partid politic, sau cu atat mai mult! In al doilea rand, despre ce putere vorbim? Daca vorbim de forta caracterului, independenta fata de sustinerea unor grupuri cu interese proprii, distincte fata de cele generale, taria de a te lupta pana la capat pentru lucrurile in care crezi, da, Traian Basescu are puterea. Daca ne referim la controlul asupra institutiilor statului ori asupra presei, atunci Presedintele este in opozitie cu ceea ce ne obisnuise Ion Iliescu si Adrian Nastase. Un exemplu usor de inteles si primul care imi vine in minte este suspendarea sefului statului din 2007. Curata dictatura am trait in ultimii cinci ani!  Un alt exemplu este ceea ce se intampla in aceasta campanie electorala. Cenzurati de presa mogulilor dar si de cea platita din banii cetatenilor, condusa in schimb de psd-istul Sassu, mai mult, atacati fara incetare in cel mai ilegal si mai ordinar fel, cu un CNA in care hotararile se iau fara respectul legii de catre majoritatea politica anti Presedinte, cu politisti care pazesc afisajul ilegal al PSD-PNL, negativ la adresa lui Traian Basescu si al PDL, care ne retin oamenii care incearca sa protesteze fata de campania mizerabila pe care o duc adversarii nostri, ma simt ca in opozitie pe vremea regimului Iliescu-Nastase. Pe sediul de campanie al lui Traian Basescu a pus Vanghelie un astfel de mash pe care nu l-am putut inlatura decat cu hotarare judecatoreasca. Nu pot sa nu constat ca nu exista nicio diferenta intre pnl-istul Chiliman si primarul care este. Aceleasi metode murdare de a face campanie si la fel, folosirea politiei comunitare in lupta electorala si a unor batausi platiti. Ne-am simtit asediati vazand matahalele negre pe care Vanghelie le-a pus in fata sediului de campanie pentru a nu ne permite sa dam jos mizeria care atarna pe zidul cladirii.

Cred ca dincolo de pericolul comunismului reinviat prin vesnicul Ion Iliescu, mult mai grav este pericolul mafiotizarii acestei tari prin ajungerea la fraiele ei a unor personaje care au legatura cu legea doar prin faptul ca o incalca, personaje care folosesc firesc violenta fizica si cea a limbajului pentru a-si defini raporturile sociale. Deci, am dreptul sa ies in strada si sa protestez fata de lovitura de stat care se intampla sub ochii nostri, in spatele perdelei de fum pe care ne-o ridica trusturile de presa.

“CU OCHII LARG INCHISI”!

ELENA UDREA - MINISTERUL MEDIULUI - CONFERINTACeea ce se intampla in aceste zile reprezinta apogeul manipularii opiniei publice prin trusturile de presa. La cele apartinand celebrilor moguli se adauga si TVR. Nu se mai tine cont de nicio regula, pentru ca batalia este totala. Asa cum spun de mai bine de jumatate de an, cea mai mare care s-a dat dupa Revolutie. Cei care stapanesc media, “mogulii” si care au o singura dorinta, sa dispara Traian Basescu, folosesc orice cale de a-l impiedica pe acesta sa castige al doilea mandat. Incalca legile pe principiul acum ori niciodata. Nimic nu mai prezinta importanta in acest moment: in zece zile ar putea sa redevina liberi, asa cum nu au fost in ultimii cinci ani. Liberi sa controleze statul, sa il invinga, precum explica raportul cu acesta unul dintre ei la propriul post de televiziune, liberi sa cumpere justitia, liberi sa decida cine administreaza tara (in folosul lor), liberi sa decida cine si ce se exprima in public. Miza este uriasa, de aceea pun in joc toate resursele, mai ales cele financiare, acumulate tot de la stat. Democratia este suspendata, Guvernul picat, noul Guvern ignorat de majoritatea parlamentara PSD-PNL-UDMR care a plecat in concediu electoral. Tara este pentru ei doar un element in calculul de castigare a alegerilor. In timpul acesta, in pofida tuturor criticilor PSD si PNL la adresa lui Traian Basescu cum ca ne-am fixat tinte prea inalte, nerealiste ,pentru functia de comisar european , motiv pentru care vom pierde orice posibilitate de a avea un post important in Comisia Europeana, acesta a reusit miracolul, cum l-au numit unii. Astazi Romania gestioneaza unul dintre cele mai mari bugete ale Uniunii Europene, cel al agriculturii , prin Dacian Ciolos, fostul ministru liberal, sustinut de Presedinte. O victorie atat de mare a Romaniei, posibila prin efortul si credibilitatea la nivel european ale Presedintelui Traian Basescu, a trecut abia observata. Televiziunile mogulilor au rulat pe ecrane pana la nebunie imagini dntr-o poveste urata de campanie electorala, mizerabil atac la Basescu. In timp ce Europa felicita tara noastra exprimandu-si aprecierea fata de seful statului, “Aceasta desemnare este un succes personal al lui Dacian Ciolos cat si al Presedintelui Romaniei Traian Basescu. Acest succes arata greutatea mare pe care Presedintele Romaniei o are la Bruxelles”-Gunther Krichbaum, membru al Parlamentului German, Presedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene  a Bundestagului- cei care ar vrea sa conduca tara de acum incolo alaturi de Geoana, umileau cetatenii tinandu-i in mizeria unui sistem care isi dezvaluie total chipul in aceste zile. O mizerie care s-a revarsat din laboratoarele lui Patriciu, Vantu, Voiculescu, Hrebenciuc direct pe televizoarele lor. Si va continua sa se reverse in zilele urmatoare, sub toate formele pe care le poate lua. Filme trucate, martori mincinosi, inregistrari audio scoase din context, laturi reincalzite, etc.

Exista un slogan de campanie care vroia sa faca diferenta. Antonescu ne propunea in turul unu o Romanie de bun simt. Nimic din ceea ce a facut acesta si din ce face acum impreuna cu noii sai parteneri de la PSD nu este de bun simt. Chiar nu are nicio legatura cu bunul simt. Cea mai civilizata campanie electorala a dus-o Traian Basescu. Decenta, responsabila, asumata. Poate nu la fel de spumoasa precum in 2000 sau 2004, dar cu mult mai multe argumente, bazate pe experienta unui Presedinte care schimba Romania. Romania pe care ei incearca sa o tina “cu ochii larg inchisi”.

NICIO SURPRIZA!

Elena UdreaDupa ce i-am vazut in emisiune la Antena 3 pe Crin Antonescu si Mircea Geoana, am scris cu emotie despre inevitabilul mariaj al lui Antonescu cu PSD. Dar nici macar nu trebuia sa am acest argument. Era suficient sa ma gandesc la ultimii ani pentru a sti ca aceasta va fi solutia pe care o vor gasi dupa turul doi al alegerilor prezidentiale. Alianta PNL-PSD functioneaza inca de cand au decis impreuna suspendarea lui Traian Basescu, apoi de cand, social-democratii sustineau netransparent in Parlament guvernul Tariceanu, de cand la guvernare cu noi fiind, PSD formau  majoritatea in Parlament cu liberalii, chiar impotriva propriului guvern. Ii leaga foarte multe, de la afacerile lui Patriciu facute in guvernarea Nastase, la legea votului uninominal gandita stramb de Hrebenciuc si Olteanu tocmai pentru a permite liberalilor sa intre de pe locurile doi, trei sau chiar patru in Parlament. Relatia lor nu are legatura cu ideologia, cu doctrina, deci nu trebuie sa ne minunam cum cei care vor sa confiste liberalismul in Romania sunt gata sa isi  imparta viata politica cu Ion Iliescu si Vanghelie. Nu ma mira deci optiunea lui Crin Antonescu pentru Mircea Geoana, inteleg si nevoia acestuia din urma de a accepta orice conditie, de a se face frate cu Johannis pana trec alegerile numai sa ajunga presedinte, dar m-ar mira profund daca alegatorii lui Crin, urmandu-i indemnul ar pune stampila pe Geoana.

Diversiunile lui Geoana pe tema fraudarii alegerilor

Elena UdreaTeleviziunile şi institutele de sondare a opiniei publice ale mogulilor Vântu şi Voiculescu, moguli cărora Mircea Geoană le-a vândut PSD, pun astăzi în operă o nouă diversiune, aceea a fraudării alegerilor.
Concret, aceştia au început, încă de la primele ore ale dimineţii, o campanie media, susţinută în principal de Realitatea TV şi de Antena 3, prin care urmăresc să inducă populaţiei sentimentul că o victorie a preşedintelui Traian Băsescu s-ar datora nu voinţei electoratului, ci fraudării alegerilor. În realitate, până la această oră, sesizările depuse la BEC pe motive de fraudare a procesului electoral nu depăşesc numărul obişnuit al unor asemenea sesizări depuse în oricare altă zi de alegeri din trecut.
Lucrurile nu se opresc aici. În joc intră, aşa cum am mai spus, INSOMAR ŞI CCSB, case de sondaj aflate şi ele în proprietatea lui Vântu şi Voiculescu, care vor prezenta exit-poluri viciate la închiderea urnelor, în susţinerea diversiunii. Mogulii au misiunea de a prezenta exit-poluri care îl vor arăta pe Mircea Geoană mai aproape decât este în realitate de Traian Băsescu (ba chiar le-ar putea trece prin minte, absolut incredibil, ireal şi neconvingător, că Geoană e câştigătorul primului tur). Cum numărătoarea parţială şi cea finală nu va confirma rezultatele deliberat mincinoase ale exit-polurilor Vântu şi Voiculescu, Geoană şi PSD ar intra în turul al doilea cu o campanie extrem de virulentă şi agresivă pe tema fraudării alegerilor.
I-am văzut astăzi pe comentatorii lui Vântu suparaţi live pe prezenţa mare la vot a românilor. Cel mai bun mijloc de a stopa diversiunea fraudării alegerilor se află la îndemîna alegătorilor. Cu cît mai mulţi români votează, cu atît minciuna celor susţin că aceste alegeri sînt fraudate este mai evidentă.
Oricum, nu poate Geoană minţi, cât pot românii vota!

AZI O BARFIM, DESI NU E…

Elena UdreaCel mai complicat mi s-a parut mereu sa spun lucruri despre mine, mai ales cand ele sunt total impotriva unor opinii exprimate in public si chiar daca aceste opinii sunt false, tendentioase, de rea credinta. Dar in seara trecuta s-a intamplat una din acele situatii pe care vreau sa o evidentiez, sa o dau exemplu pentru jocul, strategia al caror obiect sunt de catva timp. O strategie care face parte din lupta sistemului cu Traian Basescu. In aceasta strategie s-au luat niste persoane apropiate Presedintelui, dintre cele care nu cedeaza nici ofertelor nici presiunilor ci raman loiale acestuia cu toate atacurile la care sunt supuse si, le-au exagerat sau chiar denaturat relatiile. Apoi au fost tocate zi de zi in presa cu acuzatii de tot felul, in proportie covarsitoare neadevarate, lipind la final imaginea lor peste cea a Presedintelui, in incercarea de a-i creea o problema de credibilitate. Va amintiti articolul din Evenimentul Zilei din vara trecuta, in care era dezvaluita strategia propusa de consultantii americani PSD-ului de a ataca familia si apropiatii lui Traian Basescu, avand in vedere ca atacurile directe se dovedeau ineficiente? Ca urmare, PSD si PNL au inceput o campanie de defaimare a mea dupa un scenariu scris de Hrebenciuc si Vanghelie, infiintand o Comisie parlamentara care trebuia sa imi decredibilizeze activitatea de ministru al turismului. Totul a fost un pilon pus inca de atunci pentru campania electorala din aceasta perioada, strategie atat de evidenta si in confruntarea televizata dintre cei trei. Desi am lipsit din public, am fost foarte prezenta in atacurile lui Geoana si Antonescu.  Ca doar nu era sa risipeasca efortul pe care l-au facut toata vara de a ma compromite! I-as intreba pe cei doi, care sunt acuzatiile pe care mi le aduc de fapt? Cred ca este bine sa isi aminteasca faptul ca eu am ajuns deputat pentru ca am castigat alegerile, cu cel mai mare numar de voturi din Bucuresti,  in timp ce Antonescu a ajuns senator desi a pierdut alegerile, de pe locul doi, profitand de o lege facuta special pentru PNL de Hrebenciuc si Olteanu. Apoi, eu am ales sa candidez in Bucuresti, unde nu multi au curajul sa intre in competitie si nu la Dabuleni, precum Mircea Geoana, acolo unde informatiile ajung mai greu, oamenii sunt mai saraci si deci mai usor de manipulat. Ca ministru, am facut in cateva luni mai mult decat au facut PSD si PNL la un loc pentru turismul romanesc si numai daca esti de rea credinta nu vezi acest lucru. In fine, am facut mai mult pentru tara decat a facut Geoana ca presedinte al Senatului ori Antonescu atunci cand a fost ministru al tineretului. Daca imi amintesc si ca in discursurile lor am auzit de “pipite” sau “amazoane” nu pot sa nu remarc ca bunul simt nu are nicio legatura cu cei doi candidati la Presedintia Romaniei!

Crin Antonescu- suspendat de autostrada zburatoare a lui Sorin Oprescu

Elena UdreaPrivesc cu surprindere la analizele pe care comentatorii TV le fac pe seama întâlnirii de ieri dintre Traian Basescu şi Crin Antonescu. Minţile luminate se raportează la această întâlnire ca şi cum nu ar fi fost vorba de doi candidati la preşedinţia României, ci de doi indivizi oarecare ce se întrec în glumiţe la colţul maidanului sau de o întrecere între doi luptători de sumo.

S-au discutat totuşi şi lucruri serioase, precum soluţiile candidaţilor în economie, agricultură şi educaţie. Nu se poate ca nimeni să nu remarce faptul că liderul PNL nu are nici soluţii, şi nici cunoştinţe temeinice în respectivele domenii, că ori de câte ori discuţia devine mai specifică, mai aplicată, se află în încurcătură şi încearcă să se salveze cu o glumiţă. Asta în timp ce preşdintele Traian Băsescu a expus clar şi concis viziunea sa, planurile pe care le are în domenii de care depinde bunăstarea şi viitorul românilor.

Să fie miştocăreala principalul criteriu de selecţie a candidaţilor la preşedinţia României? Să fie declarat câştigător cel care îl bruschează (verbal) mai tare pe competitorul său la preşedinţia României (nu pe ring-ul concursului de box thailandez)?

Avem nişte analişti care l-au suspendat pe Crin Antonescu de autostrada zburătoare a lui Sorin Oprescu. Analişti care, orbiţi într-o asemenea măsură de formă, de bancuri răsuflate, şi-au uitat menirea de a face aprecieri legate de fondul unei dezbateri de acest nivel.

INCREDIBILUL TUPEU

Elena UdreaPur si simplu lucrurile trebuie puse la punct. Din torentul de acuzatii care se revarsa asupra presedintelui Traian Basescu in ultima perioada, sunt unele care arata cat de departe poate ajunge minciuna, lipsa de scrupule, demagogia celor care reprezinta SISTEMUL astazi, acelasi care il invingea pe Emil Constantinescu in mandatul de presedinte si cu care actualul sef al statului se lupta de mai bine de 5 ani. Arata cat de mari le sunt interesele pe care le protejeaza justificand astfel de ce nu se dau in laturi de la nimic pentru a inlatura pe oricine li se opune. Omar Hayssam. O istorie pe care o incep acum. Istoria adevarata, pe care unii au uitat-o, altii o ascund, cei care vorbesc astazi despre ea o manipuleaza cu un incredibil tupeu. O miza in campania electorala, despre care insa politicienii de la varful PSD nu vorbesc. De ce si-au scos doar tonomatele la atac si nu folosesc ei insisi aceasta “oportunitate” de a-si ataca adversarul? Pentru ca Omar Hayssam este o bomba, dar doar daca se afla in bratele lor!

Pentru inceput sa ne amintim ca primele referiri la acesta au aparut in presa in 1998. A reiesit  un cerc relational cu ramificatii deosebit de numeroase in zona politica, economica si a structurilor de securitate nationala. Legaturile cu PSD au fost relevate la cel mai inalt nivel, prin includerea de catre Ion Iliescu in delegatiile oficiale, prin afacerile facute cu Ristea Priboi, Viorel Hrebenciuc sau Ion Vasile ori prin declaratiile unor membri ai PSD, cum ar fi Antonie Iorgovan la adresa lui Adrian Nastase. In domeniul afacerilor interne, au aparut date despre relatiile cu Ovidiu Grecea, semnalate de generalul Ion Pitulescu si cele cu Dumitru Sorescu prin fiul sau, Sergiu Sorescu, care a fost asociat cu fratele lui Omar Haysam, Omar Mukhles si cu Sorin Cosac, in firma S.C. General Grup S.R.L.

Astazi, despre vizitele dar si alte activitati oficiale la care sirianul participa, la invitatia presedintelui tarii de la acel moment, Ion Iliescu. Deci da, nu Traian Basescu ci Ion Iliescu este presedintele de numele caruia se leaga Omar Haysam. Pe vremea acestuia, inca din 2001, era un obisnuit al casei fiind prezent la Cotroceni ori de cate ori se organiza vreo sindrofie, cum ar fi dineurile oficiale in onoarea presedintilor care ne vizitau tara. Ori, il insotea pe Iliescu in delegatiile din Japonia, Singapore, Tunisia, Algeria, Uzbekistan, China, Federatia Rusa, Kazahstan, Emiratele Arabe Unite sau Forumul economic Romano-German. Uite ca pe vremea aceea Ion Iliescu nu avea aceeasi consideratie pentru Johannis, neamtul primar al Sibiului, pe care o are acum si nu a plecat in Germania insotit de acesta ci de Omar Haysam!  Dar asta nu este tot! Ca dovada a relatiilor stranse pe care le aveau, Haysam era invitat de Ion Iliescu impreuna cu familia si prietenii sai. Personaje cunoscute noua, tuturor. Astfel, in peisajul prezidential, la dineuri ori in vizitele oficiale, se regaseau Adela Omar si Cheikh-Ali Nyeki Haysam, sotia si fratele teroristului. Dar si bunul sau prieten, astazi condamnat la moarte pentru participarea la rapirea din Irak, Mohamad Munaf impreuna cu sotia Victorita Munaf. Iata un grup de prieteni, acum despartiti de cruda soarta, despre care contemporanii nu mai pomenesc nimic. In mandatul lui Ion Iliescu a inflorit Omar Haysam. In mandatul lui Traian Basescu a fost arestat si condamnat la  inchisoare pentru 20 de ani. Motiv pentru care astazi unii vorbesc de Omar Haysam ca de “afacerea prezidentiala”. Complet de acord. Dar “afacerea prezidentiala” Ion Iliescu!

Maine, despre afacerile pe care Haysam le-a derulat in timpul guvernarii Nastase obladuita de presedintia lui Ion Iliescu, afaceri facute impreuna cu membri de vaza ai PSD. Sa nu uit! Lucrurile se intamplau chiar daca toti oficialii, de la cele mai inalte niveluri, erau informati de structurile competente a informa, despre activitatile ilegale ale sirianului desfasurate in Romania!