Romania a primit premiul de excelenta in cadrul targului de turism de la Munchen

Munca depusă de MDRT pentru promovarea României ca destinaţie turistică este mai apreciată în străinătate decât în România. Dovada incontestabilă a acestei realităţi este premiul de excelenţă pe care România l-a primit în cadrul târgului de turism de la Munchen. Germanii au apreciat atât de criticatul în România brand turistic, dar şi felul în care era amenajat standul.
Distincţia care ne-a fost acordată nu este una uzuală, din care se oferă cu zecile la astfel de evenimente. Ea este specială şi acordată destul de rar – ultima dată a fost în 2007. Ceea ce înseamnă că atribuirea premiului de excelenţă României nu este un demers de curtoazie.
Nu sunt surprinsă de această distincţie, tocmai pentru că ştiu cât s-a muncit la brandul turistic. Peste tot pe unde am mers să promovez brandul, mi s-a spus acelaşi lucru: România este printre primele ţări care folosesc o identitate eco pentru brandul turistic, iar asta este ceea ce se caută în turismul actual. Şi prin metodele de promovare (accentul pe internet), dar şi prin reorientarea către produse turistice specifice, România se află acum printre ţările care urmăresc tendinţele din domeniu. Şi rare sunt domeniile în care ţara noastră se află printre primele în Europa.
Timp de aproape un an, o parte a mass media şi absolut toţi adversarii politici au propagat imaginea unui brand turistic „plagiat şi inutil”, făcând confuzii grave (de cele mai multe ori intenţionate) între logo (celebra frunză), brand şi chiar planul de marketing. Iată că sunt oameni mai pricepuţi la turism (nemţii) care apreciază ceea ce a făcut MDRT. E o bucurie să auzi vorbindu-se laudativ despre brandul turistic al României în Germania (la BR – Televiziunea Bavaria), în timp ce, în ţară, aceleaşi teme reprezintă pretextul perfect pentru atacuri la persoană din partea unei părţi a presei. De altfel, deşi premiul a fost acordat acum două zile (pe 23 februarie), nu am văzut foarte multe referiri în presa de la noi.
Ştiu că nimeni nu e profet în ţara lui. Dar, uneori, în iureşul acesta de acuzaţii şi speculaţii răuvoitoare, poate ar trebui să găsim puţin timp pentru a arăta şi lucrurile bune pe care le fac oamenii politici. Cred că românii încep să se plictisească de scandal şi vor să vadă partea plină a paharului. Aşa cum spuneam şi în urmă cu câteva zile, pentru a reveni pe drumul cel bun, avem nevoie de mai multă încredere în noi. Câteodată, gândirea pozitivă face cât jumătate din munca în sine.

Nici o zi fara mine!

Nu am avut timp sa ma uit astazi la televizor, ba chiar nu ma mai uit aproape deloc la televizor, dar bineinteles ca mi s-a comunicat cum au reusit cei de la Vantu sa ma aiba si de data asta subiect, asociindu-ma cu cazul deputatului Pasat. Intr-o discutie cu nu stiu cine,  a carui inregistrare tanscrisa a ajuns in exclusivitate(!) la Realitatea, dupa cum chiar ei se laudau, Pasat se referea la mine si la alti lideri PDL, afirmand sau sugerand ca avem o relatie mai mult decat colegiala, una prin care ar fi putut sa obtina sprijin preferential de la mine pentru nu stiu ce proiect in domeniul agrementului. Motiv pentru aceasta televiziune sa faca dezbateri o zi intreaga despre prezenta Elenei Udrea in dosarul respectiv. Recunosc faptul ca nu am bagat in seama o asemenea ineptie si am cerut doar la minister sa dam un comunicat despre cum nu finantam noi niciun proiect de dezvoltare a turismului pe zona Giurgiu, asa cum lasa sa se inteleaga dialogul dintre cei doi. Abia pe seara am aflat ca povestea a fost tratata la mai toate emisiunile Realitatii. Ce manipulare! Ce treaba am eu cu ce vorbesc altii despre mine la telefon?  Ca ministru, deputat, presedinte de organizatie si nu in ultimul rand ca persoana, primesc in audienta, ma intalnesc si cunosc mii de persoane. Am o multime de colegi, cum este si Pasat, amici, cunostinte, rude. Adaugati la acestia, oamenii care pur si simplu, fara sa fi schimbat doua vorbe cu mine, fara sa ma fi intalnit vreodata ori chiar fara sa ma cunoasca, ma pomenesc in diferite ocazii in discutiile lor. O sa ajungem la un numar urias de situatii probabile in care numele meu este folosit. Trebuie sa stiu eu ce spun acestia referitor la mine, ori are logica sa ma faci raspunzatoare de afirmatiile lor? Spre exemplu, stiu eu ce zice despre mine, la telefon sau nu, o persoana care tocmai a iesit din biroul meu? Nu de putine ori imi ajung la urechi lucruri neadevarate, de-a dreptul grave ori hilare, spuse despre mine  ori in numele meu. Am gandit chiar sa le scriu pe blog pe cele mai importante, pentru a mai corecta ” informatiile ” care circula. Dar nici nu pot fi atenta la toate barfele, zvonurile, susanelele. Nu ma pot cobora la nivelul unora din presa si nici nu am timp sa o fac.

Nu pot totusi sa inteleg care era legatura discutiei redate cu fapta pentru care este anchetat Pasat? Cu acesta stenograma  din pacate s-a dat posibilitatea lui Vantu sa mai tarasca nejustificat numele unora din PDL si in special numele meu, in scandaluri legate de justitie. Si uite asa ajungem iar la marea problema pe care o avem astazi cu nerespectarea dreptului constitutional al persoanei la imagine, la demnitate si onoare .  Iar unii, care s-au perfectionat in tehnica manipularii, cum sunt Vantu si Voiculescu, stiu cum sa foloseasca astfel de situatii.

Legea Capitalei: intre oportunitate si necesitate

În presă au apărut speculaţii referitoare la Legea Capitalei, care ar urma să reglementeze modul în care se iau deciziile pentru Bucureşti. Exemplul tuturor capitalelor europene, fără excepţie, arată că Bucureştiul are nevoie de o reformă administrativă şi chiar politică. Nu putem păstra acest model ceauşist desăvârşit pe vremea lui Adrian Năstase: şase oraşe într-unul singur, fiecare cu aparatul său administrativ.

În 2004, cetăţenii Capitalei au votat Alianţa D.A. şi proiectul lui Traian Băsescu tocmai pentru a repara greşelile făcute de Guvernul Năstase între 2000 şi 2004. În aceşti ani în care Traian Băsescu s-a aflat în opoziţie faţă de PSD, au existat 205 hotărâri ale Consiliului General şi alte multe Ordonanţe de Urgenţă cu scopul de a limita puterea de decizie a Primarului general şi de a o transfera toată către primarii de sector.

Mesajul explicit al campaniei electorale duse de PD şi PNL (A.D.A.) a fost revenirea la starea de dinainte de 2000. Din păcate, pentru că liberalii au obţinut în 2004 trei primari de sector, înţelegerea nu a mai fost respectată. Peste noapte, viceprimarul Ludovic Orban, Preşedinte al PNL Bucureşti, a renunţat la acordul semnat înainte de alegeri şi, implicit, la ideea unei decizii unitare pentru întreaga Capitală.

În acest moment, nu există aproape niciun nivel de conlucrare între primarii de sector sau între aceştia şi Primarul general. Fiecare decide asupra propriei „feude”. Primarii au puteri cvasidepline asupra sectoarelor, fără însă a avea în vedere imaginea de ansamblu.

Legea Capitalei susţinută de PDL Bucureşti are rolul de a unifica decizia privitoare la dezvoltarea Bucureştiului la nivelul Primarului general. În acest moment, deşi este al doilea om politic ca număr de voturi exprimate, atribuţiile acestuia sunt destul de limitate. Cred că nu mă poate bănui nimeni că susţin cauza lui Sorin Oprescu, cel mai prost primar pe care l-a avut Bucureştiul vreodată, dar adevărul este că această dezlânare administrativă provoacă deficienţe majore în funcţionarea oraşului.

Având în vedere încrederea pe care o arată sondajele de opinie în PDL Bucureşti în acest moment, este absurd argumentul pregătirii terenului pentru alegerile de anul viitor. Pentru prima dată după mult timp, nu mai suntem în pole-position pentru fotoliul de Primar general sau pentru majoritatea în CGMB. Mai mult decât atât, conform noii legi, putem să ne pierdem chiar şi cei doi primari de sector. Cu toate că ne asumăm un risc politic, lansăm acest proiect legislativ în dezbatere publică tocmai pentru că el este în folosul bucureşteanului.

Cei care se opun acestui proiect o fac pentru că şi-au intrat în rolul de „baroni de Bucureşti”, care au propriile lor „curţi” şi cred că nimic nu-i mai poate mişca din loc. Sunt oameni care s-au dedulcit la banii foarte mulţi pe care-i au pe mână. Spre exemplu, s-a ajuns în situaţia ca Sectorul 1 să aibă un buget de 1,8 miliarde de lei, în timp ce Sectorul 5 are doar 300 de milioane. Adică de 6 ori mai mult, în condiţiile în care populaţia Sectorului 1 este mai mică. Vocalul primar Chiliman uită să spună că are un buget cât al Primăriei Generale, după ce se scad subvenţiile acordate RADET şi RATB. E normal, deci, ca Andrei Chiliman, despre ale cărui tunuri a tot scris presa, să nu vrea să renunţe la postul său de acum.

Legea Capitalei este un demers politic legitim şi util. Simplifică traseul deciziei administrativ-politice şi reduce birocraţia. Creează premisele unei strategii cu adevărat unitare de dezvoltare a Bucureştiului şi elimină baronizarea care are loc acum la nivelul unora dintre sectoare. Mai mult decât atât, prin propunerea ca membrii Consiliului General să fie aleşi uninominal, redă puterea bucureşteanului.

Cred că toate acestea sunt argumente suficiente care să susţină nevoia unui nou act normativ. Sigur, proiectul nostru este perfectibil şi tocmai de aceea se află în dezbatere publică – pentru ca opoziţia sau societatea civilă să se pronunţe, să propună modificări şi să ajungem la o formulă finală mult mai bună.

Iar în momentul în care dezbaterea se va încheia, nu avem decât să ne prezentăm cu toţii în faţa bucureştenilor şi să le cerem opinia. O astfel de decizie trebuie neapărat să fie luată ca urmare a unui vot. De aceea, propun referendum pentru adoptarea Legii Capitalei. Pentru că nu vreau să fie privit ca un act politic discreţionar şi pentru că bucureştenii merită să fie informaţi despre problemele reale ale Capitalei şi despre ce putem schimba în bine.

Despre colegi, prieteni si candidaturi, dupa alegerile de la PDL Bucuresti

O parte a presei s-ar fi aşteptat ca alegerile de la PDL Bucureşti de ieri să fie momentul confirmării unui conflict existent în interiorul partidului. Sau, poate, al apariţiei unui scandal. Niciuna dintre cele două teze nu a fost confirmată.

Pentru că lucrurile au ieşit bine, presa şi-a concentrat discursul pe două direcţii: laudele care  mi s-ar fi adus din partea colegilor şi candidatura mea la Primăria Bucureştiului.

Cei care au participat la Consiliul de Coordonare au făcut-o pentru că ei cred în proiectul politic pe care l-am propus pentru Bucureşti. Pentru că ei cred că uniţi putem izbândi şi că, după un asemenea moment, echipa PDL devine mai puternică. Toţi mă cunosc mult mai bine decât mă cunoaşte în realitate presa. Mi se pare, deci, normal ca, în discursurile lor, colegii să-şi arate aprecierea şi susţinerea.

În ceea ce priveşte posibila mea candidatură la Primărie, nu am luat încă o decizie. Rolul meu este de a reporni filiala şi de recâştiga încrederea bucureştenilor. Scopul meu este să conduc organizaţia astfel încât să câştigăm alegerile. Nu scrie nicăieri că Preşedintele PDL Bucureşti trebuie să şi candideze la Primărie.

În opinia mea,  candidatul PDL la Primăria Municipiului Bucureşti trebuie să fie cel care are cele mai mari şanse de a câştiga. De preferat, membru al PDL Bucureşti.

De altfel, eu cred că acest partid are cel puţin 7 alte nume, în afară de mine, care ar putea fi candidaţii noştri la Primărie. Mă refer aici la: Liviu Negoiţă, Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Silviu Prigoană, Teodor Baconschi, Anca Boagiu sau Cristian Preda. Toţi, din punctul meu de vedere, sunt candidaţi cu şanse şi ar fi primari mult mai buni decât Sorin Oprescu.

Încă de la numirea mea în funcţia de Preşedinte interimar al PDL Bucureşti, am afirmat că propun o competiţie internă între toţi cei care doresc să candideze la Primăria Capitalei. Competiţie care să înceapă încă de pe acum. Evaluarea finală prin care se decide candidatul la Primărie ar trebui să fie făcută cu minimum 3 luni înainte de alegeri.

Adevarul despre stapanii de presa

Acum o săptămână şi ceva, scriam două articole pe blog despre strategia lui Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu de a scăpa de Guvernul Boc şi apoi de Preşedintele Traian Băsescu. Categoriseam acest plan ca o tentativă de lovitură de stat.

După stenogramele apărute în presă ieri, văd că nu mă înşelam. Aceşti oameni sunt capabili de orice. Însetaţi de putere, pentru ei nu există presă, nu există angajaţi, nu există stat sau ideea de dreptate. În minţile lor există doar interese personale, lăcomie, angajaţii sunt slugi, iar cei care li se opun şi nu vor să le dea statul pe mână trebuie înlăturaţi.

Mizeriile spuse de SOV despre Traian Băsescu arată, fără îndoială, că acesta este un ultim bastion al democraţiei în România. Din păcate, el este asaltat de scribi plătiţi  cu bani grei şi bine cravaşaţi de stăpânii de presă. Aceştia le spun ce să scrie, cum să scrie. Iar „jurnaliştii” angajaţi la SOV şi Voiculescu sunt simpli executanţi, nu degeaba le spuneam eu „dactilografi”. Sau pur şi simplu „tonomate”. Mă gândesc cum se simt unii dintre angajaţii Realităţii, care au pornit atâtea campanii de presă în numele „informării publicului”, iar acum sunt dovediţi simpli executanţi.

Am văzut cu toţii, în stenograme, cât de aproape am fost să le dăm ţara pe mână celor doi. Mircea Geoană lua şi el creionul în mână şi nota pe o foaie, după propriile sale spuse, indicaţiile lui Vântu. Neştiind, în naivitatea sa, că ar fi urmat să fie noua ţintă a prietenului Vântu – după cum prea bine spune şeful Realităţii Tv.

Aţi văzut şi faptul că SOV admitea că aşa-zisa casetă în care Traian Băsescu lovea un copil era o făcătură? Toată presa ostilă ştia asta. Şi totuşi, nimic nu i-a oprit pe cei care ştiau să propage mai departe ideea loviturii. Pixelul albastru a rămas în creierul unora, dar sunt sigură că acum va fi uitat pe vecie.

Totuşi, mă surprinde reacţia anemică a presei de bună-credinţă. Au în faţa ochilor dovada campaniilor de presă care au ca scop doborârea adversarului politic şi nu spun nimic. Nicio reparaţie morală pentru toţi oamenii politici care nu au cedat în faţa şantajiştilor. Pentru toţi oamenii politici în care s-a lovit fără milă, deveniţi peste noapte proscrişi şi duşmani ai poporului. Nimic, toată lumea se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Asta în condiţiile în care „băieţii buni” o iau de la capăt în fiecare săptămână.

Totul e normal: chiar şi faptul că un afacerist veros a reuşit, după propriile-i spuse, să-l suspende pe Preşedintele în funcţie în 2007. Prin controlul asupra oamenilor politici şi asupra presei. Ei bine, asta este lovitură de stat.

Mă întreb oare câţi politicieni sunt ţinuţi în lesă de aceşti doi moguli. Sunt aceiaşi politicieni care vor să vadă Guvernul căzut săptămâna viitoare, care vor să-l suspende apoi pe Preşedinte. S-au mai cizelat între timp – nu mai merg la spa-uri seara –, dar sunt la fel: oameni acontaţi, ţinuţi din scurt şi cu azimutul bine trasat.

Nu trebuie să lăsăm România pe mâna lor! Cred încă în curăţirea presei româneşti. Cred încă în presa capabilă să se revolte din interior. Cred în jurnaliştii de bună-credinţă care vor îndrăzni să ridice vocea şi să spună că aşa nu se mai poate.

Presa de tip Romania Mare, inviata de Vantu si Voiculescu

Sunt în drum spre Braşov, unde astăzi voi participa la inaugurarea pistei de biatlon din localitate, obiectiv finanţat de MDRT şi care face parte din bazele sportive construite pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din 2013. De data asta, sunt în maşină, nu în elicopter, pentru a-i linişti pe cei de la ziarul Puterea. Ca să lămurim o dată şi pentru totdeauna această problemă: anul acesta, am făcut patru (4!) deplasări mari şi late cu elicopterul, toate plătite de mine. Din care luna aceasta două – o dată la Alba Iulia şi, ieri, la Arad. În rest, am mers, aşa cum am mai spus, fie cu maşina, fie cu avionul de linie. În rare situaţii când am făcut deplasarea cu ministrul Apărării, al Transporturilor sau cu Premierul, am mers cu elicopterul respectivelor instituţii.

Pare că nu mai avem parte de presă, ci de dactilografi plătiţi să scrie ce le dictează stăpânii, cum le dictează stăpânii, când le dictează stăpânii. Şi peste asta se mai adaugă şi veninul propriu. Culmea, aceste tonomate de presă sunt capabile de autoironie, ce-i drept, involuntară. Mi-aduc aminte de un material video al Antenelor care spunea „Alege-ţi stăpânii cu grijă!” Se pare că ei nu au făcut-o şi s-au pricopsit cu Nuş şi Felix pe post de boieri atotstăpânitori pe moşie.

Până unde au putut să coboare băieţii lui Vântu şi Voiculescu? Cam până la dejecţiile României Mari. De fapt, ale Tricolorului. Nici mai mult, nici mai puţin, au preluat pe site-ul defunctului ziar Cotidianul (oare de ce a dat faliment?), un articol din publicaţiile „cunoscutului deontolog şi om de presă” pupinceauşist Corneliu Vadim Tudor. Aud că au preluat-o şi Antenele, într-un protocol de colaborare intertrusturi. Se creează astfel un triplu V de tristă amintire pentru presă (Vântu-Voiculescu-Vadim).

În articolul cu pricina, se spune, cu subiect şi predicat, că aş fi participat, alături de soţul meu, la o „chermeză” într-un restaurant din Scroviştea, unde aş fi complotat pentru înlăturarea lui Vasile Blaga din funcţia de ministru. Mai mare prostie nu am auzit. Nu am fost la Scroviştea nici atunci când spun ei, nici altă dată. Mai mult, nu cred că demisia domnului Blaga este motiv de sărbătoare pentru cineva din Guvern sau PDL. Internele au pierdut un foarte bun ministru. Eu, ca întreg partidul, de altfel, l-am susţinut şi îl susţin în continuare pe domnul Blaga. Demisia lui a fost, aşa cum a spus-o chiar Vasile Blaga, un gest de onoare. E o decizie personală şi trebuie respectată.

Se pare că „băieţii buni” se aşază în formaţie de luptă, conduşi în bătălie de Vântu cel neînfricat, pentru a lovi decisiv în Traian Băsescu. În ziua în care Vântu spune că „Băsescu trebuie să devină istorie în trei luni”, se porneşte o campanie de presă împotriva mea. Nu cred să fie publicaţie sau instrument de presă al celor doi care să nu dea în mine astăzi dintr-un motiv sau altul.

Ei bine, eu le spun acestor „stăpâni de presă” că nu vor avea câştig de cauză. Pentru că în România nu pot să facă chiar tot ce vor ei. Nu pot da lovituri de stat, nici prin intermediul presei şi nici prin partide politice nevolnice şi bine conectate la buzunarele din spate ale respectivilor domni.

PDL a castigat alegerile la Baia de Arama

Acum două săptămâni, presa insista pe hora „electorală” în care m-am prins în localitatea Baia de Aramă. Se pare că a fost de bun augur: candidatul nostru la primărie, domnul Rafael Dunărinţiu, a câştigat alegerile din primul tur de scrutin. Şi nu la limită, ci cu aproape 70% din voturi.

Şi nu este prima dată când PDL câştigă alegeri locale anticipate. S-a întâmplat şi la Râmnicu Vâlcea, dar şi în alte localităţi din ţară. Este dovadă a ceea ce vă spuneam tot în urmă cu două săptămâni: oamenii fac diferenţa între propaganda negativă televizată şi realitate. Ei văd cine le protejează interesele şi cine sunt cei capabili să-i ajute. Mai mult, e o dovadă că avem cadre în interiorul partidului, oameni bine pregătiţi şi convingători.

PDL a fost întotdeauna un partid al primarilor. Forţa noastră este în teritoriu, acolo unde oamenii îşi fac foarte bine munca şi pentru asta sunt respectaţi de comunităţile din rândul cărora provin. Administraţia locală ţine de foarte puţine ori de politică. Acolo se vede dacă un om este capabil să conducă în interesul obştesc. Iar reprezentanţii noştri au arătat că priorităţile lor sunt şi ale oamenilor.

Cei care îşi fac calcule politice de pe acum şi cred că alegerile din 2012 vor fi floare la ureche greşesc amarnic. Aroganţa de care dau dovadă acum se va întoarce împotriva lor. În ciuda a ceea ce spun unii sau alţii, PDL rămâne un partid puternic, cu un obiectiv clar: modernizarea României.

Asta nu e presa, e rea-intentie

De ceva timp am încercat să nu mai răspund provocărilor din presă. Articolul de ieri dimineaţă din Libertatea, cu titlul „La ei acasă sunt banii dumneavoastră”, mă obligă la un răspuns tranşant. Avem de-a face cu o încercare de manipulare şi de inducere în eroare a opiniei publice.

Se afirmă că aş fi trimis fonduri europene de 2,5 milioane de euro către comuna Mălini, locul unde este născută mama mea. Numai că Libertatea confundă borcanele – chiar dacă este vorba de fonduri europene, autoritatea contractantă este ministerul Agriculturii. Deci, nu MDRT a dat banii, ci ministerul Agriculturii. Lucru care se poate vedea foarte uşor numai dacă analizaţi poza care ilustrează articolul.

Mie îmi vine greu să cred că un articol poate să fie ilustrat fără ca autorul articolului să vadă fotografia. Mi se pare, deci, că articolul din Libertatea este exemplul clasic de rea-intenţie jurnalistică. De altfel, am şi cerut drept la replică şi vreau să văd dacă-l publică.

Şi să fi fost aşa, MDRT să fie autoritatea care finanţa proiectul din Mălini, unde ar fi problema? Doar pentru că mama mea este născută acolo, respectiva localitate nu ar fi trebuit să primească fonduri, chiar dacă ar fi câştigat un concurs de proiecte? Până unde putem merge cu scenarita?

Spun încă o dată: toate proiectele pe fonduri europene derulate prin MDRT sunt rezultatul câştigării unor concursuri. În care eu nu am absolut nicio implicare şi nicio putere de decizie.

PS. Evident, dreptul la replică nu a apărut. Deontologie profesională, nu altceva!

Sambata, 04 septembrie

Dimineata, birou. Ce vreme mohorata! De cativa ani, toamna vine fix la 1 septembrie. Iar nu stiu cand a trecut vara! Lucrurile reintra rapid in normal. Noii membri ai Guvernului au depus de ieri juramantul, si-au preluat ministerele si urmeaza prima sedinta impreuna. Ecourile remanierii in presa insa nu s-au stins, desi pentru noi lucrurile sunt inchise odata cu votul din Colegiul Director si semnarea decretelor de numire a noilor ministri de catre Presedintele Romaniei. O intrebare care mi se pune, cum suntem noi intre noi dupa discutiile din partid? Imi dau seama ca este justificata intrebarea, pentru ca a fost un moment important pentru PDL. Prin decizia care s-a luat, dar mai ales, zic eu, prin dezbaterile pe care le-am avut. Inca o data imi dau seama ca nu ne putem confunda cu celelalte partide, ca dupa toate temerile legate de soarta partidului, ceea ce s-a intamplat in cele doua zile de discutii a aratat ca avem resurse de a ramane cel mai puternic partid, mai onest decat celelalte. Lipsa de comunicare ne-a creat false probleme. In cele doua intalniri, frustrarile s-au eliberat, opiniile au fost argumentate fara retineri, lucrurile s-au spus pana la capat. Asa cum este nevoie intr-o echipa, pentru ca ea sa ramana unita si puternica. Si decizia care s-a luat a fost pe loc asumata de fiecare, mai ales de cei care au sustinut varianta cealalta. As numi asta democratie de partid cu credinta. Chiar daca unii nu au vorbit desi aveau ce sa spuna, altcineva a facut-o sigur in numele lor. Pentru ca in aproape 10 ore de discutii, nu a ramas nimic nespus. Din acest punct de vedere, al relatiilor noastre, suntem la un nou inceput, bazat pe o mai mare  incredere. Putem merge mai usor inainte si in ceea ce priveste guvernarea si in ceea ce priveste organizarea si activitatea partidului. Guvernul are acum o sustinere certa in randul propriilor parlamentari, ceea ce ii permite sa continue programul anti criza. Pe de alta parte, putem sa ne reluam alegerile interne, pentru ca avem nevoie de stabilitate si autoritate la nivelul organizatiilor locale si la centru in aceeasi masura. Exista o energie pozitiva uriasa in partid, care trebuie doar sa fie slobozita si canalizata intr-o constructie solida care va putea sa domine scena politica si dupa 2012.  Suntem intr-un moment bun, pe care nu trebuie sa il ratam!

Cum poate deveni Bucurestiul un oras atractiv din punct de vedere turistic

Zilele acestea sunt într-o vizită oficială în Ungaria. Ieri, pe lângă întâlnirea oficială cu premierul Viktor Orban şi cu vice-prim-ministrul Semjen Zsolt am vizitat puţin şi Budapesta. Am văzut un oraş frumos, cu multe clădiri de epocă, cu atmosferă de capitală europeană şi plin de turişti.

M-am gândit imediat la Bucureşti, la potenţialul turistic al capitalei noastre – care nu este cu nimic mai prejos decât al Budepestei – , potenţial care nu este din păcate suficient exploatat. Bucureştiul poate redeveni Micul Paris şi poate atrage zeci-sute de mii de turişti. Pentru a reuşi acest lucru trebuie să rezolvăm câteva probleme presante. Fără o anumită ordine, le punctez pe cele care mi se par mai importante.

Bucureştiul este un oraş în care s-a construit mult în ultimii ani, de cele mai multe ori haotic. Cu siguranţă, multe dintre aprobările de construcţii, mai ales în zonele centrale şi vechi ale oraşului nu ar fi trebuit niciodată date. Actuala lege a urbanismului nu limitează, deşi ar trebui, numărul de etaje al unei clădiri. Ne trezim cu adevărate clădiri-patrimoniu care rămân pentru totdeauna în umbră din cauza unor blocuri de birouri mamut.

Strâns legat de acest fapt este renovarea zonelor istorice, astfel încât să se păstreze specificul perioadei. Chiar aşa, cam când credeţi că se vor termina lucrările din centrul vechi al Bucureştiului?

O altă problemă ar fi cea a câinilor vagabonzi. Trebuie să înţelegem ce mesaj trimitem către potenţialii turişti când în centrul Bucureştiului se plimbă în voie haite de câini.

În general, Capitala trebuie să fie mai primitoare cu turiştii. Iar asta înseamnă străzi mai curate, înseamnă că atunci când turistul ajunge în Piaţa Romană, spre exemplu, să poată vedea cerul, nu doar cablurile agăţate de stâlpi.

Şi încă un lucru, pe care trebuie să îl învăţăm şi pe care tot îl repet şi în legătură cu litoralul românesc: preţurile sunt prea mari pentru ceea ce se oferă. Obiectivul nostru este să atragem turişti şi pentru asta trebuie să le oferim argumente, inclusiv preţuri mai mici la cazare la hotel decât în alte capitale. Atât timp însă cât preţurile din Bucureşti sunt comparabile cu cele din Viena sau Roma, nu ne putem aştepta ca turiştii să vină în valuri.

Niciuna dintre aceste probleme nu este insurmontabilă. Depinde de noi să le rezolvăm şi să redăm oraşului strălucirea pe care a avut-o altădată. Se poate, de asta sunt sigură; totul este să se vrea.