Ce trebuie sa faca PDL ca sa fie din nou primul partid in increderea romanilor?

Societatea românească a fost în general obişnuită cu tranziţii line şi îndelungate. Pe noi, criza economică ne-a obligat să accelerăm procesul reformelor. Această terapie de şoc, aşa cum au numit-o unii, a făcut ca încrederea în PDL, ca principal partid de guvernământ, să scadă considerabil în ultimul an.
Am fost întotdeauna de părere că adevărurile unui politician trebuie să vină din viaţa oamenilor obişnuiţi. Pentru că ei ştiu cel mai bine care le sunt problemele şi, de multe ori, chiar care sunt soluţiile.
Aşa că vă întreb pe voi:
• Care sunt problemele cele mai mari pe care le are PDL?
• Care sunt soluţiile?
• Cum vedeţi voi reforma în PDL?
• Cum ar trebui să arate conducerea PDL după Convenţia Naţională?
• Care este portretul-robot al Preşedintelui PDL?
• Care este mesajul nou cu care ar trebui să vină PDL?
Promit că răspunsurile pe care mi le veţi da pe parcursul săptămânii pe blog le voi transmite mai departe în discursul meu de la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL de sâmbătă, 5 martie.

Legea Capitalei – O administratie locala mai supla si mai eficienta

Bucureştiul este un oraş bogat care arată ca un oraş sărac. Deşi există bani suficienţi pentru investiţii, managementul resurselor nu a fost întotdeauna cel mai eficient. De aceea, principala idee care stă în spatele Legii Capitalei este alocarea mai eficientă a resurselor pe care Bucureştiul le are la dispoziţie.
Într-un fel, există aceeaşi problemă ca şi la Bugetul de stat. Deşi există bani, mulţi dintre aceştia se duc către susţinerea unui aparat administrativ bugetofag care se autoperpetuează. Mai ales la nivelul sectoarelor. Soluţia este aceeaşi: reforma din temelii a aparatului administraţiei locale.
Un prim pas ţine de eficientizarea cheltuielilor. Iar acest lucru se poate face prin reducerea aparatului birocratic. Din 1996 se tot vorbeşte despre necesitatea ghişeului unic sau despre reducerea numărului de funcţionari. Legea Capitalei implică tocmai asta.
Un calcul preliminar arată că desfiinţarea consiliilor de sector şi renunţarea la o bună parte a aparatului administrativ al sectoarelor ar reduce semnificativ cheltuielile bugetare. Calculele preliminare arată economii de câteva zeci de milioane de lei anual. Bani care ar putea fi orientaţi către proiecte majore de investiţii pentru Capitală. Poate în felul acesta bugetul Primăriei Generale ar fi autosustenabil, fără infuzii semnificative dinspre Guvern.
În plus, reducerea aparatului birocratic va atrage după sine o simplificare a procedurilor care trebuie urmate. Mai puţine hârtii, mai puţine avize şi aprobări. Se câştigă bani şi timp. Legea Capitalei propune o administraţie locală mai suplă şi mai eficientă.
Legea Capitalei rezolvă şi problema suprapunerilor de competenţe şi a vidurilor de competenţă. Diverse instituţii subordonate fie Primăriei Generale, fie primăriilor de sector, îşi pun piedici acum, iar rezultatul final este nul. La fel cum există zone asupra cărora nimeni nu se interesează şi diversele instituţii îşi declină competenţa.
Exemplele sunt foarte multe. De curând, primarii de sector spuneau că nu au competenţe în problema câinilor maidanezi, iar primarul general spunea acelaşi lucru. Şi nici acum nu e clar cine trebuie să rezolve problema. La fel, am mai vorbit pe blog despre problemele de la Henri Coandă şi faptul că nimeni nu-şi asuma răspunderea asupra introducerii utilităţilor acolo. A trebuit să intervină MDRT ca problema să se rezolve.
Într-un Bucureşti post-Legea Capitalei, astfel de probleme nu ar mai exista. Iar liberalii numesc asta accountability – s-ar şti foarte clar cine şi de ce se ocupă, iar cei care nu-şi fac treaba pot fi traşi la răspundere.
Responsabilitatea rezultă şi din implicaţiile politice ale Legii Capitalei. Bucureştenii nu-şi vor mai alege primarii de sector, dar vor vota uninominal pentru consilierii generali. Aşa cum fiecare bucureştean ştie cine este deputatul din colegiul său, la fel trebuie să ştie cine îl reprezintă în CGMB. Şi, eventual, îl poate trage la răspundere dacă nu-şi face treaba cum trebuie. Păstrarea variantei pe liste echivalează cu ascunderea în continuare în spatele partidului, cât mai departe de cetăţeni.
Toate aceste măsuri arată caracterul profund reformist al Legii Capitalei. Este primul proiect legislativ integrator de dreapta care vizează Bucureştiul. Are ca scop o administraţie mai suplă, o cheltuire mai eficientă a banului public şi mutarea puterii de decizie în mâna bucureşteanului. Adică facem economie, distribuim mai eficient resursele şi transparentizăm procesul de decizie.

Ponta – regele sexgate-ului din PSD

L-am auzit iarăşi, în această seară, pe Victor Ponta, un flăcău care a ajuns preşedinte de partid înainte de a depăşi faza concursurilor de frumuseţe terminate cu dosare penale de la organizaţia de tineret a PSD, vorbind despre mine într-un mod bolnăvicios. Mă pomeneşte atât de des în ultima perioadă, încât nu poate fi vorba de altceva decât despre o obsesie chinuitoare pe care a dobândit-o în ceea ce mă priveşte. Astăzi mă proclama „regină” într-un context halucinant, care nu are nicio legătură mine.
Ştiu că Victor Ponta nu înţelege o iotă din lucrurile care se intamplă în jurul său şi că nu este interesat de bunul mers al lucrurilor. Am aflat acest lucru când a fost numit ministru de către socrul său şi când lipsea mereu de la şedinţele de Guvern, fiind înlocuit de fina lui pe care şi-o adusese secretar de stat. Dar de aici până la a vorbi despre mine în contextul scandalului din vămi este o cale lungă. O cale care presupune raţionamente absurde, generate de prostia şi de incompetenţa unui fost procuror.
Doar în mintea lui Victor Ponta este posibil ca Gheorghe Falcă, membru al partidului încă de la începuturile acestuia, şef de filială locală şi primar al Aradului în vremurile în care eu abia păşeam în politică, să fie omul meu sau protejatul meu. La fel şi Traian Igaş sau Sorin Blejnar sunt, în logica bolnavă a lui Ponta, asociaţi cu Gheorghe Falcă doar fiindcă sunt din aceeaşi organizaţie judeţeană. Si de aceea (???) toţi trei ar fi protejaţii mei (???). Las la o parte faptul că nu am cum şi nici de ce să îl protejez pe primarul Aradului, dar nu înţeleg ce legătură am eu cu vămile, în afară de faptul că am trecut de câteva ori graniţa cu paşaportul în mână, ca orice turist.
Victor Ponta este un ipocrit şi un farseur. El este bufonul curţii regelui. Nimic din ceea ce spune nu poate fi luat în considerare fiindcă totul se sprijină pe o minte bolnavă, pe o logică strâmbă şi pe o lipsă de caracter uluitoare.
Dacă folosim logica lui Ponta, concluzionăm că el însuşi este regele sexgate-ului din PSD, din moment ce personal i-a promovat şi susţinut pe liderul organizaţiei de tineret şi pe ceilalţi PSD-işti marcanţi implicaţi într-un caz de prostituţie cu adolescente şi proxenetism.

Cifre economice si perspective politice

Institutul Naţional de Statistică a făcut ieri publice datele economice ale anului 2010. Două dintre ele sunt încurajatoare: creştere economică de 0,1% în trimestrul IV şi contracţie economică totală de 1,2%. Dacă la calculul total mai adăugăm şi inundaţiile din vara anului trecut, care ne-au costat 0,6% din PIB, ajungem la o scădere a PIB de doar 0,6%, deşi FMI estima o contracţie de 1,9%.

Putem interpreta datele ca pe un semnal că economia României începe să se stabilizeze. Mai mult, perspectivele unei creşteri economice în 2011 sunt cât se poate de concrete. Cu condiţia să alocăm bani către investiţii în infrastructură, creând noi locuri de muncă. Astfel vom scădea şi presiunea pe Bugetul Asigurărilor Sociale. Fără turbulenţe economice majore în regiune şi cu stabilitate politică internă, avansul economic de anul acesta poate fi chiar mai mare decât 1,5%, cât am estimat noi iniţial.

Nu sunt de neglijat nici lucrurile pe care am reuşit să le facem la începutul acestui an. Ne-am ţinut de cuvânt şi am mărit salariile bugetarilor cu 15% faţă de nivelul din octombrie 2010. Am purces şi la recalcularea pensiilor grupa I şi II, care a adus o creştere medie de 93 de lei. Sunt, deci, semnale că şi din punct de vedere social lucrurile se pot îndrepta.

Se impune o interpretare a cifrelor economice şi în cheie politică. Stabilitatea la care s-a ajuns este rezultatul pozitiv al măsurilor de reechilibrare bugetară pe care a trebuit să le aplice Guvernul anul trecut.

Politic, ne-a fost greu să propunem şi să susţinem măsurile de austeritate. De altfel, declinul înregistrat de PDL în încrederea românilor este rezultatul direct al măsurilor nepopulare pe care a trebuit să le luăm. Am fost însă responsabili până la capăt şi nu ne-am dedat la populisme discursive precum alianţa de stânga. Am ales să reprezentăm în continuare un electorat de dreapta perfect conştient de gravitatea situaţiei în care se afla România. Am ales o cale politică fără echivoc.

Problema care se pune acum este durata în care PDL va încasa dividendele politice ale echilibrării şi creşterii economiei. De obicei, căderea este bruscă, iar urcuşul este anevoios, mai ales când nu te abaţi de la principiile tale şi nu începi să arunci în stânga şi-n dreapta promisiuni privind creşteri nesustenabile de pensii şi salarii. Pentru că România nu şi le permite acum. Chiar pe fondul unei creşteri economice în 2011, timpul până când românii vor începe să resimtă în buzunarele proprii efectele poate fi mai mare.

Aceasta este şi logica dezbaterii asupra formulei guvernamentale pe care PDL o va susţine în continuare. Decizia este una de natură politică. Eu cred că trebuie să găsim o formulă în care să-i facem pe români să vadă mai repede lucrurile pozitive pe care le facem. Altfel, există riscul să lăsăm România în mâinile stângii nereformate, care, în două luni, va pune din nou economia pe butuci.

Pe litoral, lupta se duce cu rechinii imobiliari

Când am preluat funcţia de ministru al Turismului, în urmă cu doi ani, am crezut că starea litoralului românesc se va schimba repede în bine. Până atunci, îmi imaginam că doar lipsa implicării Guvernului în dezvoltarea turismului a generat situaţia deplorabilă pe care o constatam. Odată cu interesul şi susţinerea pe care le arătam,  ar fi trebuit să avem o colaborare fructuoasă cu toate părţile cointeresate şi să apară rezultatele pozitive. De altfel, aceasta a fost şi principala temă a discursului meu din prima vizită oficială pe care am făcut-o din postura de ministru, tot pe litoral, tot în ianuarie, dar în urmă cu doi ani.

Acum, constat cu dezamăgire că lucrurile nu merg nici pe departe aşa cum am sperat. Astăzi, la Forumul Naţional de Turism de la Mamaia am vorbit despre aceleaşi probleme ca şi în 2009. Principala cauză  este lipsa de responsabilitate şi implicare a unora dintre autorităţile locale în iniţiativele ministerului.

Din păcate, unii dintre primari şi-au asumat rolul de paznici ai celor care au transformat plajele în şantiere pentru blocuri. Rechinii imobiliari, deşi animale de pradă, sunt protejaţi de administraţiile locale. Aceasta este explicaţia pentru care aproape toate construcţiile amplasate ilegal pe plajă care au fost demolate anul trecut de către minister sunt acum reînălţate, unele cu avize de construcţie din partea primăriilor.

Unii primari revendică dreptul de a decide singuri asupra evoluţiei staţiunilor pe care le administrează, invocând principiul descentralizării. Teoria este frumoasă, dar practica de 20 de ani ne arată unde a dus lăsarea deciziei doar la nivel local. Un litoral dezvoltat inegal între nord şi sud, haotic, cu construcţii fără legătură cu specificul şi destinaţia zonei, dar care aglomerează excesiv spaţiul, făcându-l insuportabil. Motiv pentru care tot mai mulţi turişti aleg alte destinaţii. Litoralul românesc este de importanţă naţională. Ca urmare, are nevoie de reguli, principii de gestionare şi dezvoltare care să depăşească interesul local. Şi, ca să dau un exemplu, la Mamaia nu vin doar constănţeni, ci români din toată ţara.

La debandada construcţiilor noi, se adaugă rezultatele proaste ale privatizărilor în turism. Hoteluri cumpărate pe nimic sunt ţinute închise de şmecherii lor proprietari. Hotelierii adevăraţi mi-au cerut astăzi naţionalizarea acestora. Cred că o soluţie trebuie găsită împotriva celor care îşi bat joc de şansa României de a creşte economic prin dezvoltarea turismului, invocând garantarea prin Constituţie a dreptului la proprietate.

În doi ani şi pentru prima oară după Revoluţie, Guvernul a investit prin MDRT peste 80 de milioane de euro în proiecte de infrastructură turistică, din care mai mult de 5 milioane de euro pe litoral. Elaborăm în mod profesionist PUZ-ul plajelor, care va fi gata până în 15 martie, şi vom achiziţiona şi implementa un plan de măsuri concrete care să dezvolte sudul litoralului.

Dar, oricât ne străduim noi, dacă autorităţile publice locale văd litoralul ca pe propria moşie, de pe urma căreia îşi pot strânge o frumoasă avere, atunci şansele de salvare a turismului litoral sunt foarte mici. Interesul public nu poate fi ignorat faţă de interesul economic privat.

Cum s-a incercat confiscarea Unirii

De 1 Decembrie, îi uram României să fie iubită de cetăţenii săi. Astăzi, la Iaşi, de Ziua Unirii Principatelor, o parte dintre cetăţenii României au ales să strige împotriva Preşedintelui legitim ales şi să acopere astfel Imnul Naţional. Semn cu atât mai rău cu cât acei oameni, ca militari, au făcut un jurământ de credinţă să apere Patria şi toate simbolurile sale, printre care şi Imnul Naţional.

De-a lungul vizitelor mele de lucru prin ţară, am întâlnit şi în alte rânduri români nemulţumiţi de măsurile pe care Guvernul le-a luat în ultimii doi ani. Chiar aici, pe blog, am împărtăşit unele dintre discuţiile pe care le-am purtat cu aceştia, admiţând că multe dintre reproşurile lor erau întemeiate. În toate aceste discuţii, sentimentul pe care l-am avut a fost cel al autenticităţii. Ceea ce s-a întâmplat însă astăzi la Iaşi, cu un cor compact şi bine delimitat de pensionari militari, pare mai degrabă un act cabotin. Nu o să mă feresc să o spun: am auzit lozinci politice specifice discursului din ultima perioada al domnilor Ponta şi Antonescu.

Am ajuns la Iaşi încă de ieri pentru a inaugura un proiect regional finanţat prin fonduri europene, iar seara am participat la gala elitelor ieşene. Am fost pe stradă, am întâlnit cetăţeni cu care am stat de vorbă civilizat. Ştiam de câteva zile că PSD şi PNL vor să organizeze „mişcări de stradă” în timpul festivităţii de astăzi, dar am ales să vin. Ba chiar cu atât mai mult. Toata ziua de ieri am primit informaţii despre autobuzele care urmau sa aducă „protestatarii celor două partide” şi chiar ne temeam de apariţia violenţelor. Am decis să îl sunăm pe Preşedinte şi să îi recomandăm să nu mai vină, mai ales că ieri, la ora 22.00, era încă la Cotroceni. Nici nu a vrut să audă, dar ne-a recomamdat nouă să nu participăm!

Nu aş fi renuntat pentru nimic la onoarea de a reprezenta într-un astfel de moment Guvernul Romaniei. Satisfacţia pentru buna credinţă a acestui Guvern şi a Preşedintelui ţării am simţit-o şi mai acut în timpul manifestaţiei, pe măsură ce vedeam mârşăvia celor doi care se erijau în personaje providenţiale pentru nemulţumiţii din Piaţă. Amândoi, atât de vocali altfel, au dat încă o dată dovadă de lipsă de onoare şi bărbăţie, încercând să ascundă faptul că regizaseră întregul moment.

Nu spun că nemulţumirea unora dintre manifestanţi nu era justificată. Din păcate însă, am avut de-a face cu un act de manipulare, în care nişte politicieni care vorbesc despre interesele României de o manieră ritoasă s-au transformat în instigatori ai mulţimii.

Îmi aduc aminte de 1 Decembrie 2009, Piaţa Operei din Timişoara, când aceleaşi partide politice au încercat să confişte Revoluţia Română. Atunci, semnau un protocol de susţinere a candidatului Geoană, cu binecuvântarea primarului Ciuhandu. Astăzi, aceiaşi oameni politici au încercat să confişte Unirea Principatelor, anunţându-şi din nou mariajul politic de cumetrie. Ca printr-un miracol, în ziua în care pensionarii militari vorbeau despre dezbinarea adusă de politicieni, cele două partide de opoziţie se unesc „în cuget şi simţiri”. A trecut doar un an şi aproape două luni, dar istoria politică se repetă. Aceşti politicieni nu au învăţat nimic şi nu s-au schimbat deloc. Ei nu au principii, dar la nevoie încearcă să acapareze şi să se folosească de simbolurile naţionale.

În tot acest timp, Realitatea Tv şi Antena3 au încercat să facă o nouă mică „Revoluţie în direct”. Culmea, chiar aşa i-au şi spus în vreo două-trei rânduri.

24 ianuarie 2011 rămâne şi ziua în care un sondaj de opinie (CSCI) stropeşte cu „apă vie” peste personajul politic Adrian Năstase, pe care ni-l prezintă ca posibil viitor Preşedinte al României, care, de bună seamă, „va înfăptui unirea cea adevărată”, alături de Ponta, Premierul-salvator.

Anii pe care i-am petrecut în politică m-au învăţat să nu cred în coincidenţe. Cred că asistăm la o nouă ofensivă mediatică şi politică împotriva instituţiilor statului de drept. La o tentativă disperată de a prezenta Guvernul şi Preşedinţia ca fiind sub asediu popular şi de a justifica astfel Alianţa Împotriva Firii PSD-PNL-Antena3RealitateaTv. S-au săturat şi ei să se mai ascundă.

Pentru că, totuşi, este ziua în care sărbătorim Unirea Principatelor, le urez încă o dată românilor să fie uniţi, pentru că numai aşa vom putea călca pe drumul cel bun.

PS. În textul articolului, am fost atentă să folosesc pluralul („am decis să-l sunăm pe Preşedinte”), pentru a nu lăsa loc unor speculaţii tendenţioase. Cei care au vorbit direct cu Preşedintele au fost colegii mei de la PDL Iaşi, Suceava (Gheorghe Flutur) şi Neamţ (Gheorghe Ştefan), locuri de unde se ştia clar că urmau să vină autocarele PSD şi PNL.

PPS. Şi pentru a evita alte speculaţii, vreau să spun foarte clar că informaţiile despre desfăşurarea de forţe a PSD şi PNL au venit fie dinspre membrii celor două partide, fie dinspre primarii noştri din localităţile de unde au fost aduşi manifestanţii.

Legea Capitalei: intre oportunitate si necesitate

În presă au apărut speculaţii referitoare la Legea Capitalei, care ar urma să reglementeze modul în care se iau deciziile pentru Bucureşti. Exemplul tuturor capitalelor europene, fără excepţie, arată că Bucureştiul are nevoie de o reformă administrativă şi chiar politică. Nu putem păstra acest model ceauşist desăvârşit pe vremea lui Adrian Năstase: şase oraşe într-unul singur, fiecare cu aparatul său administrativ.

În 2004, cetăţenii Capitalei au votat Alianţa D.A. şi proiectul lui Traian Băsescu tocmai pentru a repara greşelile făcute de Guvernul Năstase între 2000 şi 2004. În aceşti ani în care Traian Băsescu s-a aflat în opoziţie faţă de PSD, au existat 205 hotărâri ale Consiliului General şi alte multe Ordonanţe de Urgenţă cu scopul de a limita puterea de decizie a Primarului general şi de a o transfera toată către primarii de sector.

Mesajul explicit al campaniei electorale duse de PD şi PNL (A.D.A.) a fost revenirea la starea de dinainte de 2000. Din păcate, pentru că liberalii au obţinut în 2004 trei primari de sector, înţelegerea nu a mai fost respectată. Peste noapte, viceprimarul Ludovic Orban, Preşedinte al PNL Bucureşti, a renunţat la acordul semnat înainte de alegeri şi, implicit, la ideea unei decizii unitare pentru întreaga Capitală.

În acest moment, nu există aproape niciun nivel de conlucrare între primarii de sector sau între aceştia şi Primarul general. Fiecare decide asupra propriei „feude”. Primarii au puteri cvasidepline asupra sectoarelor, fără însă a avea în vedere imaginea de ansamblu.

Legea Capitalei susţinută de PDL Bucureşti are rolul de a unifica decizia privitoare la dezvoltarea Bucureştiului la nivelul Primarului general. În acest moment, deşi este al doilea om politic ca număr de voturi exprimate, atribuţiile acestuia sunt destul de limitate. Cred că nu mă poate bănui nimeni că susţin cauza lui Sorin Oprescu, cel mai prost primar pe care l-a avut Bucureştiul vreodată, dar adevărul este că această dezlânare administrativă provoacă deficienţe majore în funcţionarea oraşului.

Având în vedere încrederea pe care o arată sondajele de opinie în PDL Bucureşti în acest moment, este absurd argumentul pregătirii terenului pentru alegerile de anul viitor. Pentru prima dată după mult timp, nu mai suntem în pole-position pentru fotoliul de Primar general sau pentru majoritatea în CGMB. Mai mult decât atât, conform noii legi, putem să ne pierdem chiar şi cei doi primari de sector. Cu toate că ne asumăm un risc politic, lansăm acest proiect legislativ în dezbatere publică tocmai pentru că el este în folosul bucureşteanului.

Cei care se opun acestui proiect o fac pentru că şi-au intrat în rolul de „baroni de Bucureşti”, care au propriile lor „curţi” şi cred că nimic nu-i mai poate mişca din loc. Sunt oameni care s-au dedulcit la banii foarte mulţi pe care-i au pe mână. Spre exemplu, s-a ajuns în situaţia ca Sectorul 1 să aibă un buget de 1,8 miliarde de lei, în timp ce Sectorul 5 are doar 300 de milioane. Adică de 6 ori mai mult, în condiţiile în care populaţia Sectorului 1 este mai mică. Vocalul primar Chiliman uită să spună că are un buget cât al Primăriei Generale, după ce se scad subvenţiile acordate RADET şi RATB. E normal, deci, ca Andrei Chiliman, despre ale cărui tunuri a tot scris presa, să nu vrea să renunţe la postul său de acum.

Legea Capitalei este un demers politic legitim şi util. Simplifică traseul deciziei administrativ-politice şi reduce birocraţia. Creează premisele unei strategii cu adevărat unitare de dezvoltare a Bucureştiului şi elimină baronizarea care are loc acum la nivelul unora dintre sectoare. Mai mult decât atât, prin propunerea ca membrii Consiliului General să fie aleşi uninominal, redă puterea bucureşteanului.

Cred că toate acestea sunt argumente suficiente care să susţină nevoia unui nou act normativ. Sigur, proiectul nostru este perfectibil şi tocmai de aceea se află în dezbatere publică – pentru ca opoziţia sau societatea civilă să se pronunţe, să propună modificări şi să ajungem la o formulă finală mult mai bună.

Iar în momentul în care dezbaterea se va încheia, nu avem decât să ne prezentăm cu toţii în faţa bucureştenilor şi să le cerem opinia. O astfel de decizie trebuie neapărat să fie luată ca urmare a unui vot. De aceea, propun referendum pentru adoptarea Legii Capitalei. Pentru că nu vreau să fie privit ca un act politic discreţionar şi pentru că bucureştenii merită să fie informaţi despre problemele reale ale Capitalei şi despre ce putem schimba în bine.

Sportul romanesc are nevoie de sali polivalente

Noua conducere promitea de curând că va dezlipi de pe Realitatea Tv eticheta Sorin Ovidiu Vântu – patronul care le dicta jurnaliştilor acontaţi pe cine, când şi cum să atace. Începutul este, evident, prost. De două luni, parcă se întrec în a-şi arăta lipsa de profesionalism. Nu se simte absolut nicio schimbare în bine.

Seara trecută, am avut parte de o nouă doză de manipulare şi cinism. Nici mai mult, nici mai puţin, se spunea că, din cauza unui program naţional de construcţie de săli polivalente, Guvernul ar fi decis să reducă perioada concediului post-natal. Şi asta fără ca jurnaliştii Realităţii să se informeze, fără să citească proiectul de Hotărâre de Guvern sau sursele de finanţare pentru respectivul proiect, dovedind lipsa oricărei deontologii profesionale.

Programul construcţiei de săli polivalente este doar un proiect. Nu este aprobat, deci, nu are cum să fie bugetat.  Se află la nivel volitiv – ne-am dori să găsim banii necesari pentru punerea lui în practică. Ei nu există acum în Bugetul de stat pentru 2011.

Proiectul este rezultatul direct al discuţiilor pe care le-am avut cu mai mulţi şefi de federaţii sportive din România, care au pledat pentru construirea acestor săli polivalente. Mi-au declarat ani de zile au căutat un reprezentant al Guvernului cu care să discute această problemă.

Îmi spuneau că România nu este capabilă să organizeze nicio competiţie sportivă europeană la nivel de echipe. Şi este păcat că lucrurile stau aşa într-o ţară în care rezultatele sportive reprezintă puţinele succese ale României în exterior. În perioada aceasta se desfăşoară Campionatul European de handbal feminin din Danemarca şi Norvegia şi vedem acolo exemple foarte bune de infrastructură pe care România ar trebui să le copieze.

Parteneriatele Public-Private sunt şansa acestui program. Dacă nu vom reuşi să găsim parteneri economici care să vină alături de noi, atunci aceste săli polivalente nu vor putea fi construite. Şi încă o dată o spun: pentru sportul românesc, ar fi mare păcat.

Aceleaşi personaje despre care am tot obosit să vorbesc pun placa bugetului mare pe care l-ar avea MDRT. Spun că bugetul ministerului pe care-l conduc creşte în 2011 faţă de 2010, dar ei se raportează la execuţia bugetară doar pentru primele 11 luni ale anului acesta. De fapt, bugetul din 2011 este mai mic decât cel din 2010. La fel cum cel din 2010 este cu mult mai mic decât cel din anul precedent. MDRT a avut în 2010 un buget cu 43% mai mic decât în 2009, când ministerul era condus de altcineva. Şi în condiţiile acestea, a trebuit să plătim o bună parte pentru datoriile de anul trecut. Faţă de obiectivele acestui minister, banii alocaţi din Bugetul de stat nu acoperă nici pe departe necesarul nostru de cheltuieli.

Eu m-aş bucura să am un buget mai mare. Pentru că asta ar însemna mai multe investiţii şi o funcţionare mai bună a economiei. Un pas mai aproape pentru ieşirea din criză. Din păcate însă nu se poate şi trebuie să găsim alte surse de finanţare. Care pot fi fondurile europene, unde am făcut mari progrese în 2010, şi PPP-urile.

La final, îmi exprim convingerea că sportul românesc are nevoie de programul de construcţie de săli polivalente. Cu siguranţă însă nu are nevoie de atacuri precum cel de ieri.

Proiectul ANL Henri Coanda merge mai departe

Pe 13 septembrie, îi promiteam unui cititor al acestui blog, Iulian, că voi face tot posibilul pentru a rezolva situaţia de la cartierul ANL Henri Coandă.

Timp de 7 ani, neînţelegerile dintre Primăria Sectorului 1, Primăria Voluntari şi, mai nou, Primăria Capitalei, coroborate cu lipsa de interes a unor edili-şefi, au făcut ca oamenii care au contractat credite pentru a-şi construi o locuinţă să regrete amarnic această mişcare.

Deşi legea spune că primăria care pune la dispoziţie terenul pe care se construieşte trebuie să se ocupe şi de realizarea utilităţilor, primarul Sectorului 1 a refuzat în repetate rânduri să-şi asume respectivele lucrări. Aşa se face că, în urmă cu doi ani, Primăria Generală şi-a asumat ea realizarea lucrărilor pentru introducerea utilităţilor. Totuşi, au trecut doi ani şi nu s-a făcut nimic în acest sens. Au apărut doar o mulţime de procese intentate de proprietarii locuinţelor administraţiei publice locale.

Pentru că MDRT (ANL) este iniţiatorul proiectului, avem obligaţia legală şi morală să asigurăm finalizarea lucrărilor şi respectarea obligaţiilor faţă de beneficiari. În acest sens, ieri, am avut o întâlnire cu viceprimarul general Mircea Raicu, cu responsabili de la ANL, dar şi cu reprezentanţi ai Asociaţiei de Proprietari, pentru  a rezolva problema utilităţilor de la Henri Coandă. Şi am găsit o soluţie.

Primăria Generală se va ocupa de realizarea utilităţilor: drumuri, canalizare şi sistematizare. Lucrările vor demara în primăvara anului viitor. Finanţarea se va face din Bugetul PMB  pe anul viitor, iar consilierii noştri vor susţine acest proiect în CGMB. În acest timp, MDRT va iniţia o Hotărâre de Guvern care să transfere terenul în administrarea Primăriei Capitalei.

Până la urmă, Henri Coandă înseamnă 1107 case şi 121 de apartamente, deci, cel puţin 4.000 de locuitori ai Sectorului 1. Se rezolvă astfel nu numai o problemă de locuire, dar se şi creează cadrul ca administraţia publică locală să încaseze taxe şi impozite.

E un nou început şi sper ca peste maximum un an să pot să vă spun că lucrările s-au încheiat acolo.

Adevarul despre stapanii de presa

Acum o săptămână şi ceva, scriam două articole pe blog despre strategia lui Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu de a scăpa de Guvernul Boc şi apoi de Preşedintele Traian Băsescu. Categoriseam acest plan ca o tentativă de lovitură de stat.

După stenogramele apărute în presă ieri, văd că nu mă înşelam. Aceşti oameni sunt capabili de orice. Însetaţi de putere, pentru ei nu există presă, nu există angajaţi, nu există stat sau ideea de dreptate. În minţile lor există doar interese personale, lăcomie, angajaţii sunt slugi, iar cei care li se opun şi nu vor să le dea statul pe mână trebuie înlăturaţi.

Mizeriile spuse de SOV despre Traian Băsescu arată, fără îndoială, că acesta este un ultim bastion al democraţiei în România. Din păcate, el este asaltat de scribi plătiţi  cu bani grei şi bine cravaşaţi de stăpânii de presă. Aceştia le spun ce să scrie, cum să scrie. Iar „jurnaliştii” angajaţi la SOV şi Voiculescu sunt simpli executanţi, nu degeaba le spuneam eu „dactilografi”. Sau pur şi simplu „tonomate”. Mă gândesc cum se simt unii dintre angajaţii Realităţii, care au pornit atâtea campanii de presă în numele „informării publicului”, iar acum sunt dovediţi simpli executanţi.

Am văzut cu toţii, în stenograme, cât de aproape am fost să le dăm ţara pe mână celor doi. Mircea Geoană lua şi el creionul în mână şi nota pe o foaie, după propriile sale spuse, indicaţiile lui Vântu. Neştiind, în naivitatea sa, că ar fi urmat să fie noua ţintă a prietenului Vântu – după cum prea bine spune şeful Realităţii Tv.

Aţi văzut şi faptul că SOV admitea că aşa-zisa casetă în care Traian Băsescu lovea un copil era o făcătură? Toată presa ostilă ştia asta. Şi totuşi, nimic nu i-a oprit pe cei care ştiau să propage mai departe ideea loviturii. Pixelul albastru a rămas în creierul unora, dar sunt sigură că acum va fi uitat pe vecie.

Totuşi, mă surprinde reacţia anemică a presei de bună-credinţă. Au în faţa ochilor dovada campaniilor de presă care au ca scop doborârea adversarului politic şi nu spun nimic. Nicio reparaţie morală pentru toţi oamenii politici care nu au cedat în faţa şantajiştilor. Pentru toţi oamenii politici în care s-a lovit fără milă, deveniţi peste noapte proscrişi şi duşmani ai poporului. Nimic, toată lumea se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Asta în condiţiile în care „băieţii buni” o iau de la capăt în fiecare săptămână.

Totul e normal: chiar şi faptul că un afacerist veros a reuşit, după propriile-i spuse, să-l suspende pe Preşedintele în funcţie în 2007. Prin controlul asupra oamenilor politici şi asupra presei. Ei bine, asta este lovitură de stat.

Mă întreb oare câţi politicieni sunt ţinuţi în lesă de aceşti doi moguli. Sunt aceiaşi politicieni care vor să vadă Guvernul căzut săptămâna viitoare, care vor să-l suspende apoi pe Preşedinte. S-au mai cizelat între timp – nu mai merg la spa-uri seara –, dar sunt la fel: oameni acontaţi, ţinuţi din scurt şi cu azimutul bine trasat.

Nu trebuie să lăsăm România pe mâna lor! Cred încă în curăţirea presei româneşti. Cred încă în presa capabilă să se revolte din interior. Cred în jurnaliştii de bună-credinţă care vor îndrăzni să ridice vocea şi să spună că aşa nu se mai poate.