Simpla rostire a numelui meu de către Robert Negoiţă reprezintă o jignire

Am făcut astăzi o declaraţie de presă după atacul mizerabil al lui Robert Negoiţă la adresa mea. O redau în întregime mai jos:

Simpla rostire a numelui meu de către candidatul USL la Sectorul 3 reprezintă o jignire pentru mine. Robert Negoiţă este un om fără onoare, care, atât în plan moral, cât şi în plan legal, are mari probleme.

Candidatul Robert Negoiţă face o campanie electorală mizerabilă, bazată, în primul rând, pe încercarea de a fura identitatea lui Liviu Negoiţă. Pe de altă parte, foloseşte tacticile specifice PSD-ului, dar pe care el le-a perfecţionat cu 10 milioane de euro cheltuiţi până acum pe: atacuri mincinoase şi calomniatoare la adresa candidatului nostru şi a PDL, telefoane date electoratului în numele liderilor PDL, mită electorală, cumpărarea de voturi, prezentarea de sondaje de opinie neadevărate care să îl avantajeze etc.

Cu o datorie la stat de 45 de milioane de euro şi implicat direct în dosarul DIICOT „Prostituţie de lux”, Robert Negoiţă este disperat să câştige fotoliul de primar al Sectorului 3, sperând că astfel îşi va rezolva atât problema datoriilor către stat, cât şi pe cea a dosarelor penale.

Din toate aceste motive, cred că locuitorii Sectorului 3 trebuie să iasă în număr mare la vot în această duminică şi să îl înveţe bunul-simţ minimal pe candidatul USL. Sunt convinsă că aceştia vor realiza că nu au nevoie de un primar care are datorii la stat mai mari decât ei toţi la un loc şi de un om de o moralitate îndoielnică. De aceea fac un apel către ei să-şi arate susţinerea la vot pentru candidatul PDL şi să arate că, în politică, banii mulţi cheltuiţi într-o campanie electorală nu ţin locul nici competenţelor administrative şi nici caracterului de care Robert Negoiţă este total lipsit.

135 thoughts on “Simpla rostire a numelui meu de către Robert Negoiţă reprezintă o jignire

  1. Pai haideti sa vedem cine este acest incult din ograda PSD, Robert Negoita!!!! Incep cu un articol foarte bun din RL:
    “Candidatura la primăria Sectorului 3 a lui Robert Negoiţă, percepută iniţial ca o glumă proastă a USL, a devenit o glumă sinistră din momentul în care s-a văzut că omul are şanse să câştige. Un personaj precum Robert Negoiţă nici măcar nu ar gravita pe orbita politicii într-o ţară civilizată, darămite să fie considerat favorit pentru o funcţie publică. Robert Negoiţă reprezintă,din acest punct de vedere, tot ceea ce este profund greşit cu democraţia românească în general şi cu alegerile de duminică în particular.”
    Cititi-l ca merita, s anu ziceti ca Udrea a zis, a acuzat!!!!!!
    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/scandalosul-caz-al-domnului-robert-negoita-266454.html

  2. Mai departe, s avedem ce spune presa?! Ca sa nu avem vorbe, ca Udrea a zis, a acuzat!!!!!

    Candidatul Porno – PSD-istul Robert Negoiță
    Deputatul Robert Negoiță, candidatul USL la primăria Sectorului 3, face parte dintr-o cunoscută rețea de prostituție și proxenetism, care a primit recent o puternică lovitură din partea DIICOT după ce doi dintre capii rețelei, inculpații Ion Valeriu Tămârjan și Relu Cornel Costan, au fost deja trimiși în fața instanței. Deocamdată, Robert Sorin Negoiță are calitatea de martor în acest dosar, el fiind unul dintre clienții obișnuiți ai rețelei, un consumator de minore, ”degustător” de eleve de liceu și tinere cu o condiție socială modestă, aflate în dificultate financiară, sau provenind din familii cu probleme. Rechizitoriul prin care au fost trimiși în instanță cei doi proxeneți conține, în cele câteva sute de pagini, mărturii uluitoare ale unor fete atrase de ”peștii” libidinosului Negoiță fie la bordelul lui aflat la marginea sectorului 3, Rin Grand Hotel, fie în locații din Delta Dunării unde aveau loc adevărate orgii cu ”prospăturile” aduse de la București. Declarațiile fetelor care au fost obligate să întrețină relații sexuale cu derbedeul Robert Negoiță sunt însoțite de numeroase stenograme ale convorbirilor purtate de Negoiță cu proxeneții, discuții în care aceștia punea la cale orgiile, alegeau ”pachetele” – cum le numeau ei pe cele care aveau să le satisfacă poftele, sau își povesteau impresiile. Toate victimele lui Robert Negoiță au fost racolate sub promisiunea că vor deveni vedete, modele sau că vor câștiga concursuri de Miss organizate de deputatul PSD. Toate treceau mai întâi prin patul lui Negoiță și al prietenilor lui, doi dintre aceștia fiind deputatul Nicolae Bănicioiu, fostul director al TVR 2 Nicolescu Răzvan Mihail, sau interpretul Adrian Enache. Cei doi proxeneți reprezentau două agenții de modelling, Ion Tămârjan fiind patronul agenției Star Models, iar Relu Costan reprezentantul firmei Diva Models. Fetele recrutate erau ademenite sub false promisiunică vor participa în străinătate la anumite ședințe foto, sau la prezentări de modă, ele fiind duse, de fapt, la ”produs”, într-un bordel de lux din Klagenfurt- Austria. Înainte însă, multe dintre ele erau ”încercate” de vicepreședintele PSD, de astăzi, și candidatul USL la primăria sectorului 3, Robert Negoiță. Sexul cu Negoiță se numea ”combinație”, în limbajul proxeneților.
    Fetele erau puse să facă, declarau ele, diverse „combinații“ cu Negoiță sau ceilați derbedei din grupul lui. Proxeneții și „marfa“ acestora, adică „pachetele“, erau cazați gratuit în rețeaua hotelieră a lui Robert Negoiță, Rin Grand Hotel, care se dovedește a fi un imens bordel cu peste 1400 de camere. Despre relația dintre deputatul PSD Negoiță și cei doi proxeneți, procurorii au afirmat că a fost una destul de strânsă. „Ambii inculpaţi au încercat să păstreze „bune oficii“ cu acest martor (Robert Negoiță – n.red) , proprietarul unui lanţ hotelier în care au fost cazaţi gratuit, ei şi modelele din agenţiile lor, or de câte ori se aflau în Bucureşti, chiar şi în tranzit spre Austria şi a unui parc acvatic, locaţii ideale pentru organizarea unor evenimente, o persoană influentă, care organiza din când în când petreceri în Delta Dunării. Discuţiile fac dovada cunoaşterii de către martor a activităţii infracţionale a inculpaţilor, apelarea la ei pentru a întreţine acte sexuale, de regulă plătite, cu diferite modele din agenţiile lor, contrar celor declarate atunci când a fost ascultat“ – se spune în rechi­zitoriu. Declarațiile fetelor atrase în rețeaua de prostituție, dublate de stenogramele discuțiilor lui Negoiță cu „peștii“ lui scot la lumină adevăratul caracter al deputatului Negoiță. Discută fără rezerve despre performanțele sexuale ale partene­relor de orgie, ca și când ar discuta despre salariile pensionarilor din sectorul 3. Spre exemplu, într-o discuție cu proxenetul Tămârjan, el este informat că „meniul“ din seara aceea (29 iuie 2008) este compus din Cristina, care „îți duce și trei într-o seară“, care „are nişte sâni, nişte de astea acolo formidabile, deci duce mult de tot“, dar și de începătoarea Mădălina. Mădălina, ţi-am zis, e la început acum, să n-o forţezi prea tare, dar ţi-am zis aşa, uşor, uşor, e ok! Da’ acuma e un pic pe ciclu! Dar un oral, un asta duce, nu-i problemă!“.

    Robert Negoiță se deghiza în lupul din „Scufița Roșie“

    Conform unei informații apărute deja în presă, una dintre victimele lui Negoiță a declarat că acestuia îi place să se deghizeze în lupul din „Scufița Roșie“, atunci când face sex, dar nu se spune nimic dacă, la fel ca în poveste, el își ascute și limba. Că are apucături de pervers aflăm și din declarația martorei Andreea Teodora Rantea, participantă la concursul Miss Academy 2008, organizat laRing Hotel. Robert Negoiță s-a ascuns într-una din camerele hotelului Rin, unde tânăra Andreea urma să fie trimisă să ia o rochie. Perversul voia s-o forțeze să facă sex cu el. „În primăvara anului 2008 inculpatul Tămârjan Ion Valeriu a încercat să o recruteze prin fraudă şi înşelăciune pe martora Rantea Andreea Teodora în scopul exploatării ei sexuale – determinarea la întreţinerea de acte sexuale plătite cu diferiţi bărbaţi. În timpul participării la concursul Miss Academy 2008 a trimis-o într-o cameră de la ultimul etaj al hotelului Rin Grand, aparent pentru a lua de acolo o rochie, de fapt un pretext pentru ca victima să se întâlnească cu Negoiţă Robert Sorin, care o aştepta acolo. Întrucât i-a refuzat atunci acestuia avansurile sexuale, martorul i-a dat de înţeles că putea pleca acasă încă înainte de finală pentru că el este juriul (afirmaţie ce este susţinută indirect de o convorbire telefonică purtată ulterior de martoră cu inculpatul Tămârjan Ion Valeriu). Atunci când l-a întrebat pe inculpat de ce o trimisese acolo a înţeles că Negoiţă Robert Sorin insistase să vorbească cu ea“ – se afirmă în Rechizitoriul din dosarul „Curve pentru VIP-uri“.
    Pare incredibil, dar el chiar o făcea pe „lupul“, ascunzându-s ca un violator în camera unei adolescente pe care voia s-o aibă pentru că, pur și simplu el era patronul bordelului și putea intra, oricând, în orice cameră.
    O altă minoră, Cătălina Băncilă a scăpat ca prin minune de viol, după ce fusese îmbătată, fiind salvată de colega ei de cameră, Dincă Ana Maria, o altă victimă a lui Negoiță. „Băncilă Cătălina este o altă minoră recrutată de inculpatul Tămârjan Ion Valeriu în scopul exploatării sexuale, deşi nu a lucrat în Clubul Babylon a ajuns acolo o dată pentru o şedinţă foto împreună cu Ţiţei Mirela Narcisa şi încă două fete din Slobozia, cel mai probabil în luna iulie 2008 când avea 16 ani. Au plecat în Delta Dunării, unde a mers şi Negoiţă Robert Sorin care s-a arătat destul de interesat de persoana ei. A început să discute cu ea şi s-o mângâie în timp ce se îndrepta spre camera ei, destul de ameţită, întrucât consumase băuturi alcoolice în timpul participării la un joc (probabil boltz) iniţiat de inculpat. Nu s-a întâmplat nimic pentru că prietena sa Dincă Ana Maria a chemat-o în cameră. Inculpatul i-a spus că Ilie Ştefania Diana avusese o relaţie intimă cu Negoiţă Robert Sorin în minoritate. A auzit că acesta nu a lăsat-o pe Munteanu Mihaela să plece la o altă agenţie“ – se mai spune în rechizitoriu.

    Racolată la 13 ani, avea să devină apoi victima lui Negoiță

    Cea care și-a salvat colega fusese ea însăși victima derbedeului de Robert Negoiță cu care a întreținut mai multe relații sexuale în perioada 2008-2009. Ea fusese racolată la 13 ani de proxenetul Tămârjan, iar la 17 ani era prostituata lui Negoiță. Provenea dintr-o familie modestă, părinții ei fiind despărțiți, iar ea fiind dată spre creștere mamei sale. Proxenetul știa aceste aspecte și a profitat. „Deşi colabora cu agenţia lui încă din anul 2004, inculpatul Tămârjan Ion Valeriu a început să-i facă avansuri sexuale minorei Dincă Ana Maria abia în anul 2007, la un eveniment organizat în Constanţa împreună cu inculpatul Costan Relu Cornel. De fapt, ambii inculpaţi – descrişi de martoră drept prieteni, colaboratori atunci – i-au făcut atunci avansuri sexuale. Ca să promoveze în cariera de model trebuia să înveţe să facă compromisuri a fost sfatul/îndemnul pe care i l-a adresat inculpatul Tămârjan Ion Valeriu, cel care i-a făcut cunoştinţă cu Negoiţă Robert Sorin, unul dintre bărbaţii cu care a întreţinut de mai multe ori acte sexuale plătite în perioada 2008-2009. Inculpatul a ştiut încă de la începutul colaborării lor că părinţii victimei erau despărţiţi, că ea fusese încredinţată spre creştere şi educare mamei.În vara anului 2008, când avea încă 17 ani, a câştigat titlul de Miss Model la concursul de frumuseţe Miss Liceu organizat de agenţia Star Models în Slobozia“ – spun procurorii DIICOT.

    I-a spus că o duce la Mall și a dus-o la el acasă

    O altă victimă, Toader Ionela, a povestit anchetatorilor că a fost recrutată în 2008 pentru o ședință foto la agenția unuia dintre proxeneți, Diva Models, iar apoi a fost dusă la bordelul lui Robert Negoiță, adică la Rin Grand Hotel. Într-una dintre seri a fost „răpită“ însă de „lupul“ Negoiță și dusă acasă la el pentru sex, favor plătit cu 600 de lei, bani din care trebuia să-i cumpere și lui… un buchet de flori.
    „La puţin timp după debutul colaborării, inculpatul Costan Relu Cornel i-a propus să meargă la o prezentare de modă la Bucureşti, la Rin Grand Hotel, unde a fost cazată alături timp de vreo cinci zile de alte vreo cincisprezece modele. În a doua seară a fost invitată de inculpat în camera lui şi a convins-o (printre altele afirmând că o putea ajuta în cariera de model) să întreţină cu el acte sexuale. Când i-a spus inculpatului, a doua zi, că vroia să se ducă în mall, la cumpărături, acesta i-a propus să o ducă Negoiţă Robert Sorin.
    În loc să o ducă la mall Negoiţă Robert Sorin a dus-o la el acasă unde au întreţinut, liber consimţit, acte sexuale. A ajuns în cele din urmă şi la mall unde Negoiţă Robert Sorin i-a dat suma de 600 de lei (din care trebuia să-i cumpere şi lui un buchet de flori întrucât participa mai târziu la ziua cuiva de naştere). Nu după mult timp a acceptat o altă propunere a inculpatului, aceea de a merge în Delta Dunării, pentru o şedinţă foto. A plecat din Constanţa împreună cu învinuitul Nicola Radu Ştefan (cu maşina lui) dar şi cu alte două fete a căror identitate nu o cunoaşte. Au fost cazaţi într-o pensiune. De la Bucureşti au venit Negoiţă Robert Sorin şi Dorovolschi Alina (care s-a îmbătat destul de rău în acea primă noapte, când, aşa cum a recunoscut şi ea a doua zi, a întreţinut acte sexuale cu Nicola Radu Ştefan). A respins atunci avansurile sexuale ce i-au fost făcute de Negoiţă Robert Sorin (care i-a dat la plecare o sumă de 500 de lei, drept cadou pentru ziua ei de naştere ce se apropia). A doua zi au venit inculpatul Costan Relu Cornel şi încă două fete din Constanţa, Andrada (Matei Sorina Andrada) şi Raluca (Alexandrescu Raluca Adina). Este posibil ca Raluca să fi întreţinut acte sexuale cu Negoiţă Robert Sorin întrucât erau foarte apropiaţi şi au împărţit aceeaşi cameră peste noapte. A respins mai multe propuneri de-ale inculpatului de a merge în Austria, pentru un eveniment de modă“ – se spune în același rechizitoriu.
    Și alte fete au trecut prin patul lui Negoiță în condiții asemănătoare. „Stan Ionela Andreea a început colaborarea cu agenţia Star Models în vara anului 2007, odată cu organizarea „Trofeului Amara“. A fost atunci invitată în Delta Dunării la o şedinţă foto. Acolo l-a cunoscut pe Negoiţă Robert Sorin – cel cu care mai târziu avea să întreţină acte sexuale la un eveniment organizat la Rin Grand Hotel – şi a refuzat avansurile sexuale ale inculpatului Tămârjan Ion Valeriu. Cam în aceeaşi perioadă de timp Tămârjan Ion Valeriu i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul Costan Relu Cornel, cu care victima a întreţinut acte sexuale.

    S-a culcat cu Negoiță și a câștigat locul doi la Miss Academy 2008

    O altă victimă, Ruscaș Daniela Florentina, model al agenţiei AMI ART din Oradea, a participat în 2007 la „Seara devoratorilor de modă“, un eveniment organizat de agenţia lor Diva Models.“ A concurat la Miss Academy 2008 la invitaţia lui Tămârjan Ion Valeriu. În finala de la Bucureşti, acesta i-a făcut cunoştinţă cu Negoiţă Robert Sorin pe care i l-a indicat drept un bărbat bogat care o putea ajuta financiar. A înţeles că i se propunea să aibă o relaţie cu patronul hotelului, acceptată, astfel că în timpul concursului a întreţinut de mai multe ori acte sexuale cu acesta, pentru care a primit diferite sume, cuprinse între 500-1000 de lei”. Aceasta a câștigat apoi locul II la concurs. Ulterior a mai întreținut relațiis exuale cu Robert Negoiță fie la hotel, fie la una dintre casele lui. Din declarația dată procurorilor, rezultă că Robert Negoiță a vrut să i-o paseze și lui Bănicioiu, dar deși avea nevoie de bani, a refuzat. Și prostituatele au demnitatea lor. L-a preferat pe Adrian Enache, rapsodul.
    Cele de mai sus spun câte ceva despre cine este candidatul Robert Negoiță și cu ce se ocupă el în timpul liber. O face pe „lupul“ în bordelul lui de peste 1400 de camere, și vrea acum s-o facă prin tot sectorul 3. Pentru că dacă ajunge primar…liceele vor fi ale lui.
    Interesant este și faptul că, deși puțini o știu, Robert Negoiță este adventist de ziua a șaptea. Dacă va ieși primar și va începe să construiască biserici adventiste în sectorul 3, cum va explica el enoriașilor adeventiști abuzurile, orgiile și aventurile sexuale descrise în dosarul de proxenetism?

    „Acuma e un pic pe ciclu! Dar un oral, un asta duce“
    ………………..
    Robert Negoiţă: Zi-mi şi mie, cine, bruneta şi mai cine?
    Ion Tămârjan: Deci, Cristina şi bruneta şi mai aştept pe cineva acum, să vină de la Constanţa, e o tipă care are aici o…da? Deci Cristina e sută la sută, asta duce, îţi duce şi trei într-o seară! N-ai probleme cu ea.
    Robert Negoiţă: Deci nu ştiu cine e Cristina asta, eu o ştiu? Nu o ştiu!
    Ion Tămârjan: Nu! N-o ştii, n-o ştii, nu cred c-o ştii!
    Robert Negoiţă: Da e bine, e bine acolo?
    Ion Tămârjan: Are nişte sâni, nişte de astea acolo formidabile, deci duce mult de tot! Înţelegi? Da, hai, că o vezi aicea şi Mădălina, ţi-am zis, e la început acum, să n-o forţezi prea tare, dar ţi-am zis aşa, uşor, uşor, e ok! Da’ acuma e un pic pe ciclu! Dar un oral, un asta duce, nu-i problemă!
    (Stenograma din 29 iunie 2008)

    Dan Badea
    SURSA

  3. Candidatul Porno – PSD-istul Robert Negoiță

  4. Iata ce mai spune presa despre acest IMORAL care nu are VOIE sa fie politician, este o rusine, o jignire adusa noua celor care traim in aceasta tara si AVEM PRETENTII!

    “Candidatul Porno – PSD-istul Robert Negoiță
    Deputatul Robert Negoiță, candidatul USL la primăria Sectorului 3, face parte dintr-o cunoscută rețea de prostituție și proxenetism, care a primit recent o puternică lovitură din partea DIICOT după ce doi dintre capii rețelei, inculpații Ion Valeriu Tămârjan și Relu Cornel Costan, au fost deja trimiși în fața instanței. Deocamdată, Robert Sorin Negoiță are calitatea de martor în acest dosar, el fiind unul dintre clienții obișnuiți ai rețelei, un consumator de minore, ”degustător” de eleve de liceu și tinere cu o condiție socială modestă, aflate în dificultate financiară, sau provenind din familii cu probleme. Rechizitoriul prin care au fost trimiși în instanță cei doi proxeneți conține, în cele câteva sute de pagini, mărturii uluitoare ale unor fete atrase de ”peștii” libidinosului Negoiță fie la bordelul lui aflat la marginea sectorului 3, Rin Grand Hotel, fie în locații din Delta Dunării unde aveau loc adevărate orgii cu ”prospăturile” aduse de la București. Declarațiile fetelor care au fost obligate să întrețină relații sexuale cu derbedeul Robert Negoiță sunt însoțite de numeroase stenograme ale convorbirilor purtate de Negoiță cu proxeneții, discuții în care aceștia punea la cale orgiile, alegeau ”pachetele” – cum le numeau ei pe cele care aveau să le satisfacă poftele, sau își povesteau impresiile. Toate victimele lui Robert Negoiță au fost racolate sub promisiunea că vor deveni vedete, modele sau că vor câștiga concursuri de Miss organizate de deputatul PSD. Toate treceau mai întâi prin patul lui Negoiță și al prietenilor lui, doi dintre aceștia fiind deputatul Nicolae Bănicioiu, fostul director al TVR 2 Nicolescu Răzvan Mihail, sau interpretul Adrian Enache. Cei doi proxeneți reprezentau două agenții de modelling, Ion Tămârjan fiind patronul agenției Star Models, iar Relu Costan reprezentantul firmei Diva Models. Fetele recrutate erau ademenite sub false promisiunică vor participa în străinătate la anumite ședințe foto, sau la prezentări de modă, ele fiind duse, de fapt, la ”produs”, într-un bordel de lux din Klagenfurt- Austria. Înainte însă, multe dintre ele erau ”încercate” de vicepreședintele PSD, de astăzi, și candidatul USL la primăria sectorului 3, Robert Negoiță. Sexul cu Negoiță se numea ”combinație”, în limbajul proxeneților……………………………………..

  5. ……Fetele erau puse să facă, declarau ele, diverse „combinații“ cu Negoiță sau ceilați derbedei din grupul lui. Proxeneții și „marfa“ acestora, adică „pachetele“, erau cazați gratuit în rețeaua hotelieră a lui Robert Negoiță, Rin Grand Hotel, care se dovedește a fi un imens bordel cu peste 1400 de camere. Despre relația dintre deputatul PSD Negoiță și cei doi proxeneți, procurorii au afirmat că a fost una destul de strânsă. „Ambii inculpaţi au încercat să păstreze „bune oficii“ cu acest martor (Robert Negoiță – n.red) , proprietarul unui lanţ hotelier în care au fost cazaţi gratuit, ei şi modelele din agenţiile lor, or de câte ori se aflau în Bucureşti, chiar şi în tranzit spre Austria şi a unui parc acvatic, locaţii ideale pentru organizarea unor evenimente, o persoană influentă, care organiza din când în când petreceri în Delta Dunării. Discuţiile fac dovada cunoaşterii de către martor a activităţii infracţionale a inculpaţilor, apelarea la ei pentru a întreţine acte sexuale, de regulă plătite, cu diferite modele din agenţiile lor, contrar celor declarate atunci când a fost ascultat“ – se spune în rechi­zitoriu. Declarațiile fetelor atrase în rețeaua de prostituție, dublate de stenogramele discuțiilor lui Negoiță cu „peștii“ lui scot la lumină adevăratul caracter al deputatului Negoiță. Discută fără rezerve despre performanțele sexuale ale partene­relor de orgie, ca și când ar discuta despre salariile pensionarilor din sectorul 3. Spre exemplu, într-o discuție cu proxenetul Tămârjan, el este informat că „meniul“ din seara aceea (29 iuie 2008) este compus din Cristina, care „îți duce și trei într-o seară“, care „are nişte sâni, nişte de astea acolo formidabile, deci duce mult de tot“, dar și de începătoarea Mădălina. Mădălina, ţi-am zis, e la început acum, să n-o forţezi prea tare, dar ţi-am zis aşa, uşor, uşor, e ok! Da’ acuma e un pic pe ciclu! Dar un oral, un asta duce, nu-i problemă!“.

    Robert Negoiță se deghiza în lupul din „Scufița Roșie“

  6. Conform unei informații apărute deja în presă, una dintre victimele lui Negoiță a declarat că acestuia îi place să se deghizeze în lupul din „Scufița Roșie“, atunci când face sex, dar nu se spune nimic dacă, la fel ca în poveste, el își ascute și limba. Că are apucături de pervers aflăm și din declarația martorei Andreea Teodora Rantea, participantă la concursul Miss Academy 2008, organizat laRing Hotel. Robert Negoiță s-a ascuns într-una din camerele hotelului Rin, unde tânăra Andreea urma să fie trimisă să ia o rochie. Perversul voia s-o forțeze să facă sex cu el. „În primăvara anului 2008 inculpatul Tămârjan Ion Valeriu a încercat să o recruteze prin fraudă şi înşelăciune pe martora Rantea Andreea Teodora în scopul exploatării ei sexuale – determinarea la întreţinerea de acte sexuale plătite cu diferiţi bărbaţi. În timpul participării la concursul Miss Academy 2008 a trimis-o într-o cameră de la ultimul etaj al hotelului Rin Grand, aparent pentru a lua de acolo o rochie, de fapt un pretext pentru ca victima să se întâlnească cu Negoiţă Robert Sorin, care o aştepta acolo. Întrucât i-a refuzat atunci acestuia avansurile sexuale, martorul i-a dat de înţeles că putea pleca acasă încă înainte de finală pentru că el este juriul (afirmaţie ce este susţinută indirect de o convorbire telefonică purtată ulterior de martoră cu inculpatul Tămârjan Ion Valeriu). Atunci când l-a întrebat pe inculpat de ce o trimisese acolo a înţeles că Negoiţă Robert Sorin insistase să vorbească cu ea“ – se afirmă în Rechizitoriul din dosarul „Curve pentru VIP-uri“.
    Pare incredibil, dar el chiar o făcea pe „lupul“, ascunzându-s ca un violator în camera unei adolescente pe care voia s-o aibă pentru că, pur și simplu el era patronul bordelului și putea intra, oricând, în orice cameră.
    O altă minoră, Cătălina Băncilă a scăpat ca prin minune de viol, după ce fusese îmbătată, fiind salvată de colega ei de cameră, Dincă Ana Maria, o altă victimă a lui Negoiță. „Băncilă Cătălina este o altă minoră recrutată de inculpatul Tămârjan Ion Valeriu în scopul exploatării sexuale, deşi nu a lucrat în Clubul Babylon a ajuns acolo o dată pentru o şedinţă foto împreună cu Ţiţei Mirela Narcisa şi încă două fete din Slobozia, cel mai probabil în luna iulie 2008 când avea 16 ani. Au plecat în Delta Dunării, unde a mers şi Negoiţă Robert Sorin care s-a arătat destul de interesat de persoana ei. A început să discute cu ea şi s-o mângâie în timp ce se îndrepta spre camera ei, destul de ameţită, întrucât consumase băuturi alcoolice în timpul participării la un joc (probabil boltz) iniţiat de inculpat. Nu s-a întâmplat nimic pentru că prietena sa Dincă Ana Maria a chemat-o în cameră. Inculpatul i-a spus că Ilie Ştefania Diana avusese o relaţie intimă cu Negoiţă Robert Sorin în minoritate. A auzit că acesta nu a lăsat-o pe Munteanu Mihaela să plece la o altă agenţie“ – se mai spune în rechizitoriu.

  7. Conform unei informații apărute deja în presă, una dintre victimele lui Negoiță a declarat că acestuia îi place să se deghizeze în lupul din „Scufița Roșie“, atunci când face sex, dar nu se spune nimic dacă, la fel ca în poveste, el își ascute și limba. Că are apucături de pervers aflăm și din declarația martorei Andreea Teodora Rantea, participantă la concursul Miss Academy 2008, organizat laRing Hotel. Robert Negoiță s-a ascuns într-una din camerele hotelului Rin, unde tânăra Andreea urma să fie trimisă să ia o rochie. Perversul voia s-o forțeze să facă sex cu el. „În primăvara anului 2008 inculpatul Tămârjan Ion Valeriu a încercat să o recruteze prin fraudă şi înşelăciune pe martora Rantea Andreea Teodora în scopul exploatării ei sexuale – determinarea la întreţinerea de acte sexuale plătite cu diferiţi bărbaţi. În timpul participării la concursul Miss Academy 2008 a trimis-o într-o cameră de la ultimul etaj al hotelului Rin Grand, aparent pentru a lua de acolo o rochie, de fapt un pretext pentru ca victima să se întâlnească cu Negoiţă Robert Sorin, care o aştepta acolo. Întrucât i-a refuzat atunci acestuia avansurile sexuale, martorul i-a dat de înţeles că putea pleca acasă încă înainte de finală pentru că el este juriul (afirmaţie ce este susţinută indirect de o convorbire telefonică purtată ulterior de martoră cu inculpatul Tămârjan Ion Valeriu). Atunci când l-a întrebat pe inculpat de ce o trimisese acolo a înţeles că Negoiţă Robert Sorin insistase să vorbească cu ea“ – se afirmă în Rechizitoriul din dosarul „Curve pentru VIP-uri“.

  8. Pare incredibil, dar el chiar o făcea pe „lupul“, ascunzându-s ca un violator în camera unei adolescente pe care voia s-o aibă pentru că, pur și simplu el era patronul bordelului și putea intra, oricând, în orice cameră.
    O altă minoră, Cătălina Băncilă a scăpat ca prin minune de viol, după ce fusese îmbătată, fiind salvată de colega ei de cameră, Dincă Ana Maria, o altă victimă a lui Negoiță. „Băncilă Cătălina este o altă minoră recrutată de inculpatul Tămârjan Ion Valeriu în scopul exploatării sexuale, deşi nu a lucrat în Clubul Babylon a ajuns acolo o dată pentru o şedinţă foto împreună cu Ţiţei Mirela Narcisa şi încă două fete din Slobozia, cel mai probabil în luna iulie 2008 când avea 16 ani. Au plecat în Delta Dunării, unde a mers şi Negoiţă Robert Sorin care s-a arătat destul de interesat de persoana ei. A început să discute cu ea şi s-o mângâie în timp ce se îndrepta spre camera ei, destul de ameţită, întrucât consumase băuturi alcoolice în timpul participării la un joc (probabil boltz) iniţiat de inculpat. Nu s-a întâmplat nimic pentru că prietena sa Dincă Ana Maria a chemat-o în cameră. Inculpatul i-a spus că Ilie Ştefania Diana avusese o relaţie intimă cu Negoiţă Robert Sorin în minoritate. A auzit că acesta nu a lăsat-o pe Munteanu Mihaela să plece la o altă agenţie“ – se mai spune în rechizitoriu.

  9. Racolată la 13 ani, avea să devină apoi victima lui Negoiță

    Cea care și-a salvat colega fusese ea însăși victima derbedeului de Robert Negoiță cu care a întreținut mai multe relații sexuale în perioada 2008-2009. Ea fusese racolată la 13 ani de proxenetul Tămârjan, iar la 17 ani era prostituata lui Negoiță. Provenea dintr-o familie modestă, părinții ei fiind despărțiți, iar ea fiind dată spre creștere mamei sale. Proxenetul știa aceste aspecte și a profitat. „Deşi colabora cu agenţia lui încă din anul 2004, inculpatul Tămârjan Ion Valeriu a început să-i facă avansuri sexuale minorei Dincă Ana Maria abia în anul 2007, la un eveniment organizat în Constanţa împreună cu inculpatul Costan Relu Cornel. De fapt, ambii inculpaţi – descrişi de martoră drept prieteni, colaboratori atunci – i-au făcut atunci avansuri sexuale. Ca să promoveze în cariera de model trebuia să înveţe să facă compromisuri a fost sfatul/îndemnul pe care i l-a adresat inculpatul Tămârjan Ion Valeriu, cel care i-a făcut cunoştinţă cu Negoiţă Robert Sorin, unul dintre bărbaţii cu care a întreţinut de mai multe ori acte sexuale plătite în perioada 2008-2009. Inculpatul a ştiut încă de la începutul colaborării lor că părinţii victimei erau despărţiţi, că ea fusese încredinţată spre creştere şi educare mamei.În vara anului 2008, când avea încă 17 ani, a câştigat titlul de Miss Model la concursul de frumuseţe Miss Liceu organizat de agenţia Star Models în Slobozia“ – spun procurorii DIICOT.

  10. Foarte adevarat, cand sunt cheltuite sume exagerat de mari trebue sa-ti pui intrebarea fireasca DE CE???. Cu siguranta ca se ascund mize mult mai mari daca se folosesc mijloace asa de josnice si murdare numai pentru a castiga un fotoliu de primar. Din pacate multi oameni s-au lasat hipnotizati de propaganda excesiva si mitele electorale sub diferite forme si nu se gandesc la valori si realizarile deja prezente si care vor continua spre binele comunitati, iar altii sunt asa pasivi ca nu-i mai intereseaza nimic decat sa se planga ca sunt asupriti, saraci si nu primesc “pomeni” de la stat…dar nu se duc la vot de…LENE si PROSTIE

  11. I-a spus că o duce la Mall și a dus-o la el acasă

    O altă victimă, Toader Ionela, a povestit anchetatorilor că a fost recrutată în 2008 pentru o ședință foto la agenția unuia dintre proxeneți, Diva Models, iar apoi a fost dusă la bordelul lui Robert Negoiță, adică la Rin Grand Hotel. Într-una dintre seri a fost „răpită“ însă de „lupul“ Negoiță și dusă acasă la el pentru sex, favor plătit cu 600 de lei, bani din care trebuia să-i cumpere și lui… un buchet de flori.
    „La puţin timp după debutul colaborării, inculpatul Costan Relu Cornel i-a propus să meargă la o prezentare de modă la Bucureşti, la Rin Grand Hotel, unde a fost cazată alături timp de vreo cinci zile de alte vreo cincisprezece modele. În a doua seară a fost invitată de inculpat în camera lui şi a convins-o (printre altele afirmând că o putea ajuta în cariera de model) să întreţină cu el acte sexuale. Când i-a spus inculpatului, a doua zi, că vroia să se ducă în mall, la cumpărături, acesta i-a propus să o ducă Negoiţă Robert Sorin.

  12. În loc să o ducă la mall Negoiţă Robert Sorin a dus-o la el acasă unde au întreţinut, liber consimţit, acte sexuale. A ajuns în cele din urmă şi la mall unde Negoiţă Robert Sorin i-a dat suma de 600 de lei (din care trebuia să-i cumpere şi lui un buchet de flori întrucât participa mai târziu la ziua cuiva de naştere). Nu după mult timp a acceptat o altă propunere a inculpatului, aceea de a merge în Delta Dunării, pentru o şedinţă foto. A plecat din Constanţa împreună cu învinuitul Nicola Radu Ştefan (cu maşina lui) dar şi cu alte două fete a căror identitate nu o cunoaşte. Au fost cazaţi într-o pensiune. De la Bucureşti au venit Negoiţă Robert Sorin şi Dorovolschi Alina (care s-a îmbătat destul de rău în acea primă noapte, când, aşa cum a recunoscut şi ea a doua zi, a întreţinut acte sexuale cu Nicola Radu Ştefan). A respins atunci avansurile sexuale ce i-au fost făcute de Negoiţă Robert Sorin (care i-a dat la plecare o sumă de 500 de lei, drept cadou pentru ziua ei de naştere ce se apropia). A doua zi au venit inculpatul Costan Relu Cornel şi încă două fete din Constanţa, Andrada (Matei Sorina Andrada) şi Raluca (Alexandrescu Raluca Adina). Este posibil ca Raluca să fi întreţinut acte sexuale cu Negoiţă Robert Sorin întrucât erau foarte apropiaţi şi au împărţit aceeaşi cameră peste noapte. A respins mai multe propuneri de-ale inculpatului de a merge în Austria, pentru un eveniment de modă“ – se spune în același rechizitoriu.

  13. Și alte fete au trecut prin patul lui Negoiță în condiții asemănătoare. „Stan Ionela Andreea a început colaborarea cu agenţia Star Models în vara anului 2007, odată cu organizarea „Trofeului Amara“. A fost atunci invitată în Delta Dunării la o şedinţă foto. Acolo l-a cunoscut pe Negoiţă Robert Sorin – cel cu care mai târziu avea să întreţină acte sexuale la un eveniment organizat la Rin Grand Hotel – şi a refuzat avansurile sexuale ale inculpatului Tămârjan Ion Valeriu. Cam în aceeaşi perioadă de timp Tămârjan Ion Valeriu i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul Costan Relu Cornel, cu care victima a întreţinut acte sexuale.

    S-a culcat cu Negoiță și a câștigat locul doi la Miss Academy 2008

    O altă victimă, Ruscaș Daniela Florentina, model al agenţiei AMI ART din Oradea, a participat în 2007 la „Seara devoratorilor de modă“, un eveniment organizat de agenţia lor Diva Models.“ A concurat la Miss Academy 2008 la invitaţia lui Tămârjan Ion Valeriu. În finala de la Bucureşti, acesta i-a făcut cunoştinţă cu Negoiţă Robert Sorin pe care i l-a indicat drept un bărbat bogat care o putea ajuta financiar. A înţeles că i se propunea să aibă o relaţie cu patronul hotelului, acceptată, astfel că în timpul concursului a întreţinut de mai multe ori acte sexuale cu acesta, pentru care a primit diferite sume, cuprinse între 500-1000 de lei”. Aceasta a câștigat apoi locul II la concurs. Ulterior a mai întreținut relațiis exuale cu Robert Negoiță fie la hotel, fie la una dintre casele lui. Din declarația dată procurorilor, rezultă că Robert Negoiță a vrut să i-o paseze și lui Bănicioiu, dar deși avea nevoie de bani, a refuzat. Și prostituatele au demnitatea lor. L-a preferat pe Adrian Enache, rapsodul.

  14. Cele de mai sus spun câte ceva despre cine este candidatul Robert Negoiță și cu ce se ocupă el în timpul liber. O face pe „lupul“ în bordelul lui de peste 1400 de camere, și vrea acum s-o facă prin tot sectorul 3. Pentru că dacă ajunge primar…liceele vor fi ale lui.
    Interesant este și faptul că, deși puțini o știu, Robert Negoiță este adventist de ziua a șaptea. Dacă va ieși primar și va începe să construiască biserici adventiste în sectorul 3, cum va explica el enoriașilor adeventiști abuzurile, orgiile și aventurile sexuale descrise în dosarul de proxenetism?

    „Acuma e un pic pe ciclu! Dar un oral, un asta duce“
    ………………..
    Robert Negoiţă: Zi-mi şi mie, cine, bruneta şi mai cine?
    Ion Tămârjan: Deci, Cristina şi bruneta şi mai aştept pe cineva acum, să vină de la Constanţa, e o tipă care are aici o…da? Deci Cristina e sută la sută, asta duce, îţi duce şi trei într-o seară! N-ai probleme cu ea.
    Robert Negoiţă: Deci nu ştiu cine e Cristina asta, eu o ştiu? Nu o ştiu!
    Ion Tămârjan: Nu! N-o ştii, n-o ştii, nu cred c-o ştii!
    Robert Negoiţă: Da e bine, e bine acolo?
    Ion Tămârjan: Are nişte sâni, nişte de astea acolo formidabile, deci duce mult de tot! Înţelegi? Da, hai, că o vezi aicea şi Mădălina, ţi-am zis, e la început acum, să n-o forţezi prea tare, dar ţi-am zis aşa, uşor, uşor, e ok! Da’ acuma e un pic pe ciclu! Dar un oral, un asta duce, nu-i problemă!
    (Stenograma din 29 iunie 2008)

    Dan Badea
    SURSA

  15. DIICOT arată că victimele erau plasate pe piaţa prostituţiei de lux din România, Italia şi Austria, în cluburi sau la locuinţele clienţilor. Veniturile obţinute de traficanți depăşesc suma de 100.000 de euro. Pe lista celor care au beneficiat de servicii sexuale plătite s-ar afla interlopul constănțean Nuredin Beinur, deputatul Nicolae Băniciuoiu, Adrian Enache și frații milionari Robert și Ionuț Negoiță

    http://www.evz.ro/…/banicioiu-si-negoita-explica-relatiile-cu-minorele-din-…

    5 Mar 2012 – Băniciou, Negoiţă şi Tahir au cerut să fie audiaţi cu prioritate pe motiv că au treabă. … de procurorii DIICOT, că Robert Negoiţă ar fi cel care a făcut sex cu minore. … Scandalul “Sex cu fotomodele” a explodat după arestarea unor …. Chiar si Ponta a dat cu osul pe la hotelul lui Negoita. EVZ.ro

  16. Victor Ponta, sex cu minore. AUDIO!

    Informaţia vine la trei ani de la deschiderea celebrului dosar legat de implicarea unor membri marcanţi ai PSD într-o reţea internaţională de prostituţie. Un martor-cheie din acel dosar, în persoana uneia dintre fetele interceptate atunci, face acum dezvăluiri care ar putea arunca în aer Opoziţia. Într-un interviu dat în exclusivitate ziarului „Puterea“, aceasta vorbeşte despre relaţia ei amoroasă cu Victor Ponta. La vremea respectivă (vara lui 2008) fata avea 17 ani şi era plătită pentru “prestaţii” atât de actualul lider PSD, cât şi de Robert Negoiţă, proprietarul lanţului hotelier unde s-ar fi consumat o parte dintre aceste întâlniri. Cel puţin acestea sunt declaraţiile fetei, pe care procurorii au considerat-o atunci victimă a traficului de persoane, dar pe care au “omis” să o mai audieze într-un cadru oficial…. http://www.puterea.ro/articol/victor_ponta_sex_cu_minore_audio

  17. Citeşte şi:

    DOSARUL SEX CU FOTOMODELE: Cum scapă deputatul Negoiţă deşi s-a culcat cu prostituata minoră. Cum a fost “refuzat” deputatul Bănicioiu de o “miss”

    STENOGRAMELE DOSARULUI “SEX CU FOTOMODELE”. DEPUTATUL NEGOIŢĂ CĂTRE PEŞTE: “PREGĂTEŞTE FETELE. ÎN COSTUM DE BAIE!” PEŞTELE: “SUNT A XII-A. NU LE LASĂ PĂRINŢII SĂ PLECE” – SPECIAL

    CE SPUN ROBERT NEGOIŢĂ, NICU BĂNICIOIU, ADRIAN ENACHE – SPECIAL

    SEX LA ŞCOALA DE VARĂ PSD: Membrul PSD, Ioana, martor în dosar, povesteşte despre relaţiile sale sexuale cu Robert Negoiţă, Nicolae Bănicioiu şi Adrian Enache

    SEX CU O MINORĂ – INFRACŢIUNEA DE CARE DEPUTATUL NEGOIŢĂ NU E ÎNCĂ ACUZAT. CUM AR PUTEA SĂ SCAPE “LEGAL” – SPECIAL

    CE SE ASCUNDE în spatele Agenţiilor de Modele. Irina Schrotter: fetele aleg între sărăcie şi prostituţie

    Numele deputatului Nicu Bănicioiu apare şi el în dosarul prostituatelor de lux. Procurorii susţin că o câştigătoare a unui concurs de miss o REFUZĂ SĂ ÎNTREŢINĂ RELAŢII SEXUALE CU ACESTA. Ce spune Bănicioiu

    Cine e Robert Sorin Negoiţă

    Surse: Fiscul a pus sechestru pe averea deputatului Robert Negoiţă pentru TVA neplătit de 10 milioane de euro, plus penalizări

    Portretul uninominalului la tinereţe: Robert Negoiţă, 1603 case

    http://www.gandul.info/news/exclusiv-dovada-procurorilor-ca-deputatul-negoita-a-facut-sex-cu-o-minora-stenograma-momentului-magic-plus-cum-se-castiga-miss-tineretul-social-democrat-un-premiu-pentru-fetele-din-retea-video-7706984

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/banicioiu-si-negoita-explica-relatiile-cu-minorele-din-slobozia-969817.html

    http://www.libertatea.ro/detalii/articol/scandalul-prostituatelor-de-lux-deputatul-robert-negoita-si-a-dus-fetitele-in-parlament-310739.html

  18. Bun pana aici si acum sa intrebam noi pe domnul Robert Negoita si Ponta cum isi permit sa pomeneasca numele Elenei Udrea, dar si a celorlalti politicieni pe care vad ca-i acuza ca fac NEDREPTATI????!
    A spus ceva Udrea, Videanu sau Liviu de la ei din cap????
    Au inventat ei toate aceste DOVEZI PUBLICE????
    DIICOT minte?????
    Justitia minte?????
    Atunci minte si presa si noi toti, daca Robert Negoita si Ponta sunt doi ingerasi !!!!!
    Ce a facut Robert Negoita in viata lui in afara de a fura si insela statul????
    In afara de a distruge viata unor parinti si a unor biete fetite mintindu-le cu o cariera de fotomodel si el, le folosea ca prostituate??????
    Ponta, un alt personaj dubios, cu un trecut murdar, care sustine doi penali in camapanie, este si el o rusine a politicii romanesti si ar trebui sa-si dea urgent demisia!!!!!

  19. Ponta, trebuie sa-si dea demisia din functia de PREMIER! Dezonoreaza aceasta functie, promovand pe doi dintre cei mai mari penali din PSD!!!

    In nicio tara din lume nu s-ar permite ceea face Ponta de cand este la guvernare! Un act de o gravitate greu de apreciat este ca, Ponta apare in camapania electorala, alaturi de unul dintre cei mai mare mafioti din Mihedinti: Adrian Duicu zis -Giani Gazolina! Si al doilea fiind Robert Negoita Bucuresti!!

    Iata cine este acest personaj si in ce este implicat:

    1—- PSD-istul Adrian Duicu.

    Este cel care si-a snopit in bataie mama. Mai precis candidatul- CJ Mehedinti si-a terorzat parintii, amenintandu-i ca-i omoara! Parintii facand plangere penala. Ponta cu mult fast l-a lansat pe candidatul USL la presedintia Consiliului Judetean (CJ) Mehedinti!!!

    -Adrian Duicu, inca un xerox-ist care, in doi ani si-a facut rost de diplome si, de la vanzator de gazolina a ajuns economist (fara studii) Potrivit presei, firma unde Duicu s-a dat drept economist este Romcomplex SRL care detinea trei statii PECO pe Valea Cernei. Fostul vânzător de benzină la pompă din anii ’90 a adunat o multime de diplome, de la medic veterinar la inginer şi expert în aparare, titluri pe care le flutura cu orice ocazie.

    – Preşedintele PSD Mehedinţi, Adrian Duicu, a fost demis de trei ori de către fostul prefect din funcţia de consilier judeţean, după ce ANI l-a găsit incompatibil, firma sa având afaceri cu statul, a fost repus în funcţie de către noul prefect al judeţului, Nicolae Drăghia, PSD!!!

    -s-a demarat un control împreună cu organismele de specialitate la firma lui Duicu, pentru a vedea în ce condiţii a încasat peste 32 de miliarde din banii publici

    -trafic de inflenta

    -conflict de interese – ANI a constatat incalcarea regimului juridic privind conflictul de interese in materie administrativa de catre Ioan Adrian Duicu

    -intimidarea autoritatii statului

    -sechestru pe averile personale in urma proceselor pe care le are…

  20. 2—- Robert Negoita- PSD

    -scandalul prostituatelor de lux (minore)- cu Robert Negoita

    -dovezi ale recrutării victimilor prin înşelăciune -promisiunea unor şedinţe foto în Austria – în scopul exploatării sexuale, practicarea prostituţiei în Austria, în cluburile Babylon, întreţinerea de acte sexuale plătite cu Negoiţă Robert

    -DIICOT arată că victimele erau plasate pe piaţa prostituţiei de lux din România, Italia şi Austria, în cluburi sau la locuinţele clienţilor. Veniturile obţinute de traficanți depăşesc suma de 100.000 de euro. Pe lista celor care au beneficiat de servicii sexuale plătite s-ar afla interlopul constănțean Nuredin Beinur, deputatul Nicolae Băniciuoiu, Adrian Enache, Victor Ponta și frații milionari Robert și Ionuț Negoiță

    -Omul de afaceri Robert Negoita este primul pe lista Autoritatii Fiscale, cu cea mai mare suma de inapoiat la stat: 47 milioane de euro pentru cele peste 900 de apartamente vandute fara plata TVA-ului, spun autoritatile.

    -ANAF a pus sechestru pe bunurile aparute in declaratia de avere a deputatului PSD, dupa ce a constatat ca Negoita are datorii la bugetul de stat

    -Deputatul PSD Robert Negoita a incalcat de doua ori legea in 2009, pe de o parte finantand partidul cu sume peste plafonul maxim permis, iar pe de alta parte donand sume substantiale la partid in conditiile in care averea sa era pusa sub sechestru.

    Cu astfel de oameni apare PREMIERUL ROMANIEI VICTOR PONTA in camapanie, astfel de oameni sustine si promoveaza Ponta!!

  21. Aici am ajuns dupa 22 de ani de la Revolutie, sa ne conduca si sa se lafaie in avutia tarii astfel de personaje imorale, penale?!!!!
    Atat merita acest popor?
    Asta ne este limita, la mai mult nu avem dreptul????
    Inca nu pot sa cred ca, acest Rober Negoita are simpatizanti, posibili votanti in Bucuresti?!!!
    Va jur, am incercat sa inteleg si nu am gasit o cale de a gasi NORMALUL acestei situatii !!!!!

  22. Va jur, am incercat sa inteleg si nu am aflat o cale de a gasi NORMALUL acestei situatii !!!!!

  23. Robert Negoiţă, milionar pe datorie

    Autor: Ionel Stoica

    Candidatul USL pentru fotoliul de primar al sectorului 3 şi-a mobilat hotelurile cu bani de împrumut, dar nu şi-a plătit ratele la bancă.

    Imaginea publică de afacerist potent financiar pe care o afişează milionarul Robert Sorin Negoiţă (40 de ani) nu pare a fi cea reală. Asta, după ce magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 au decis, săptămâna trecută, ca deputatul PSD să fie executat silit prin toate formele prevăzute de lege: mobiliară, imobiliară sau prin poprire pe conturi.

    Necazul polticianului i se trage de la două contracte de leasing financiar în valoare de aproximativ opt milioane de euro, pe care nu le-a putut duce la capăt, iar banca s-a adresat justiţiei. În urma deciziei judecătoreşti, funcţionarii pot trece acum la recuperarea banilor prin executarea silită a bunurilor din hoteluri sau la scoaterea la licitaţie a imobilelor, proprietatea lui Robert Negoiţă.

    Credite pentru seif şi minibar

    În anul 2007, societatea Pro Hotels SRL, controlată de Robert Negoiţă şi fratele acestuia, Ionuţ, tocmai terminase de construit o mare parte din imobilele care acum deservesc drept hoteluri.

    Pentru că nu avea bani să le şi utileze, firma fraţilor Negoiţă a încheiat cu societatea Credit Europe Leasing doua contracte de leasing financiar, garantate cu mai multe terenuri situate în localitatea ilfoveană Popeşti-Leordeni şi girate personal de actualul candidat al USL la Primaria Sectorului 3. Primul împrumut de 3.654. 614 de euro a fost luat în august 2007 şi urma să fie achitat în rate lunare de 66.711 de euro. Cel de-al doilea împrumut a fost luat în decembrie 2007 şi era în valoare de 4.735.741 de euro. Din banii împrumutaţi, societatea fraţilor Negoiţă a achiziţionat bunuri pentru utilarea hotelurilor, începând cu echipamente pentru baie, cazan arzător, echipamente pentru bucătărie, uşi, minibar şi seif, televizoare LCD, canapele, scaune, mese, mobilier de apartament.

    Televizoarele LCD şi canapelele, înapoi!

    Pentru neplata ratelor, Credit Europe Leasing SA a denunţat contractele şi, în urma rezilierii, au fost întocmite, pe 21 martie 2012, două procese verbale prin care o parte dintre bunurile cumpărate de firma lui Negoiţă au fost recuperate de bancă şi vândute unei alte firme. Problemele deputatului PSD nu s-au oprit aici. Ratele neplătite şi penalităţile au ajuns la 345.000 de euro, iar societatea de leasing financiar mai reclamă un rest din credit.

    La zi, după calculele băncii, datoria deputatului PSD a ajuns la 2.282.000 de euro fără TVA (2.857.000 de euro cu tot cu TVA), reprezentând daune interese, plus suma rămasă de achitat din contractele de leasing. Prin 2007, Negoiţă se lăuda că ridică cel mai mare hotel din ţară -RIN Grand Hotel . Pentru că a venit criza, el a fost nevoit să transforme o parte din acesta în apartamente, pe care le-a scos la vânzare. Hotelul apare şi în dosarul “Prostituate pentru VIP-uri”.

    Canapelele lui Negoiţă vor fi scoase la licitaţie. Hotelul lui apare în dosarul “Prostituate pentru VIP-uri

    “Mă interesează doar politica”

    Deputatul PSD, Robert Negoiţă ne-a declarat că pe el nu-l mai interesează afacerile. “Nu mă interesează terenurile, busines-urile. În acest moment, mă interesează doar politica”, a fost răspunsul scurt al candidatului USL la Primăria Sectorului 3. Dealtfel omul de afaceri are şi alte probleme financiare. Acesta este unul dintre românii cu cele mai mari datorii către statul român. Parlamentarul are probleme cu plata taxelor si impozitelor către bugetul de stat. Robert Negoiţă are datorii către statul român care depăşesc 200 de milioane de lei, aproximativ 45 de milioane de euro. Datoriile către Fisc sunt de 199.153.122 de lei, iar către patru primării locale deputatul PSD mai are de plătit aproximativ două milioane de lei.

    Citiţi mai mult: Robert Negoiţă, milionar pe datorie – Bucureşti > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/robert-negoita-milionar-pe-datorie-985387.html#ixzz1x7yYEEuE
    EVZ.ro

  24. Doamna, nu ar fi mai bine ca toti candidatii sa spuna ceva in genul: la sectorul 3 pe buletinul de vot, Liviu Negoita este la nr. ….! La primaria generala Bucuresti, Prigoana este…., la sectorul cutare candidatul cel mai cel este pe locul . Si pur si simplu sa dati directia clara, sa nu mai stea omul sa bijbie! Haideti, ca mai aveti putin, dati lucruri concrete, cred ca ar fi bine la nivel de tara. “In PLoiesti, pdl este numarul …, dar, evident, vom fi cei mai tari”, chestii din astea simple, chiar vreti ca oamenii sa se preocupe de lucrurile astea ca si cum ar fi candidati?

    • Heheheh Balby- paparazzo …imi aduc aminte balby de pozele astea, mi le-ai aratat atunci…… se pitea ca era cu minora?! 🙂 🙂

    • Se cam pitea.Cand a ajuns in Romania,a luat-o de mana si au fugit…si eu dupa ei.Dupa care a dat telefon sa vina o masina sa ii ia.Si i-am lasat sa plece.Ea avea față de copil.Daca stiam,pastram toate pozele,ca probe.Am pozat-o si pe ea.Dar am zis ca el era nitel mai important,

  25. Am pozat un ministru de la cativa cm distanta.Sute de poze…am vazut si gaura dar si piele.hahaha,Am pozat si un viitor primar, in 2010,in avion?hihihi

  26. PSD nu mai poate fi reformat decat de parchet, d-na Udrea!
    E un a dintre observatiile memorabile despre aceasta grupare politica si ii apartine lui Liviu Mihaiu pr vremea cand inca mai era ..independent.

    Clonele lui Ion Iliescu n-au cum sa nu manace maro..

  27. faptul ca acel puiu nu mai stiu cum, ce face parte din clanul sportivilor face parte din anturajul lui rober negoita si banicioiu nu este intamplator.Toti proxenetii si dilerii de droguri au nevoie de un ,,vad” unde sa si desfasoare activitatea,iar robert negoita ,amabil cum il stim ia pus la dispozitie hotelul rin….dar nu degeaba……a intrat in asociere.Si nu e o presupunere asta.Se poate verifica dupa 9-10 seara….la liber.

  28. Asta e dublu standard cu care ne prezinta antenistii si uslasii realitatea, hotii si securistii nostri sunt mai albi si mai curati decat ai altora. Daca Negoita asta era in PDL facea Gadea si grasuta de Stancu jdemii de editii speciale. Asa e al nostru, trecem peste. Lumea nu trebuie sa stie multe sau ce trebuie, trebuie sa stie cat le dam noi. Cu Mazare la fel, daca era vreun PDL inconjurat de gagici si care era tot timpul prin cluburi, faceau astia iar seriale. Asa, e de-al nostru, ii prezentam partea buna 😀 Un om neinformat e un om sarac si slab. Masa de manevra.

  29. Cred ca ura cu care sunteti atacata e de la boicotarea antenelor pe care ati fi impus-o colegilor de partid. Asta il roade pe Gadea, ca nu vin PDL-istii la el si trebuie sa preia de la alte tv, nu vin la el in emisiune sa urle si sa tipe la ei, sa faca crize. Se vaita ca nu pricepe ca in ciuda audientelor nu vin PDL-istii “sa-si expuna parerile”…Mai jegoasa si perfida expunere nici la Badea n-am vazut.

  30. Mda,e deranj major ,in jurul sectorului 3,si din cite se pare ROBERT NEGOITA,s-a apropiat periculos de tare de LIVIU NEGOITA.
    Stimata DOAMNA ELENA UDREA,mult naduf am adunat in ultima vreme,si eforturi supra omenesti a trebuit sa fac sa nu trec la critici aspre si usturatoare,la adresa PD-L,in ce priveste modul .hmmmmmmmmmmmmmmmm, cum sa-i spun,si ce cuvint ,MOALE’ sa folosesc,despre CAMPANIA ELECTORALA PT ALEGERILE LOCALE.
    In urma cu ceva vreme am spus ca v-ati dus la razboi cu sabii de lemn si pistoale cu apa,dar cred eu,acum dupa 4 saptamini de campanie,ca U.S.L a evoluat ca in COMPETIILE DE K1. iar dv pedelistii ca sportivii,care evoleaza la probele de BADMINTON.
    Pai cum e posibil sa accepti sa fii calcat in picioare,asa sistematic,si dv pedelistii sa intoarceti si celalat obraz invitindu-i pe uselistii sa va palmuiasca pina la epuizare??????????
    Sincer,sunt total derutat,nu am inteles de loc strategia de campanie,daca o-ti fi avind vre-o una,cum tot asa n-am inteles multe alte lucruri.
    Eu unul mai am sperante doar in bunul simt nativ al unui procent insemnat din populatia Rom. ca din partea dv a pedelistilor,m-am cam lamurit.
    Acum ,vorba ,ORBULUI’ OM TRAII SI OM VEDEA……..
    Personal desi nu am nici o calitate,nu sunt membru de partid,nu am prieteni pedelisti sus pusi,cu mijloacele mele modeste m-am luptat cu HIDRA USELISTA,DAR DRAGA DOAMNA ELENA UDREA-UNDE SUNT BARBATII PEDELISTI?????????
    Dumnezeu sa va ajute,pt ca eu am incredere in dreapta lui masura,desi daca e sa tin cont de zicala, ca ,DOMNUL DA,DAR NU-TI BAGA SI IN TRAISTA’…………
    Hmmmmmmmmmm……..om vedea………

    • frank
      cel putin in sect 3 nu ti fa probleme….robertinio o sa piarda detasat.
      Intradevar si eu consider ca ar trebui sa fie ceva mai activi la nivel general.

  31. Oameni buni nu mai judecati PDL si campania din Bucuresti,deoarece ea a existat IN TEREN nu la tv!!!
    Cine sa dea la tv: Antenele?? Rtv??? Realitatea si B1 in limita legii, deoarece atat li s-a pemis.
    PSD-USL a avut o camapanie ffff murdara, punad afise pliante in numele PDL in cutiile postale, au dat telefoane in umele PDL si Elena, au nimerit prostovanii cu telefoanele si la PDL-isti, fara sa stie si spuneam ce spuneau…… 🙂 🙂
    USL s-a dedat asa cum ii sta bine, la marsavii comuniste!
    PDL cu adevarat reformat si curat, va reusi cu ajutorul lui D-zeu pana in toamna sa arate ca nu se dedau la asa ceva si ca vor recastiga increderea oamenilor prin CORECTITUDINE!
    Acum, Ponta in prostia si aroganta lui, este pe val deoarece prostimea il crede (!!), desi le transmite semnale indirecte ca nu va fi mai bine si ca nu are de gand sa faca mai bine,…..raman toate la nivel de declaratii pompoase si din toamna …potopul!!! Sa vedem daca romanii o sa accepte POTOPUL lui Ponta!! Vedem…

  32. Lulu,vreau sa ma insel,sa n-am dreptate si sa-mi cer scuze ca am vorbit si scris cu voce tare niste prostii.
    Daca imi doresc cu adevarat ceva este ca ,atit acum ,cit si la toamna-U.S.L SA PIARDA,SI SA NU TREACA PESTE PROCENTUL DE 50%.
    Timp si solutii ar fi-eu nu o sa ma ma transaform in strateg de campanie,dar atita am invatat,la o ploaie de pumni si injurii,nu poti raspunde decit cu ceva similar,de ce?
    Pt ca asa-i in tenis,sportul GENTLEMENILOR……………..

  33. Ce miting USL a fost aseara.hahaha
    Dar mi-ar fi placut sa se stranga si pdl-istii,sa iasa bataie.
    O batrana ramasese cu un betisor in mana.Pe el fusese un balon si cineva l-a spart.Ce s-o fi speriat batrana,era cam senila.

    • Maine vom vedea care strategie functioneaza mai bine in Romania anului 2012…Cea a mojiciei,atacurilor de mahala,minciunii si manipularii SAU cea a corectitudinii,fair play-ului dialogului si a echilibrului ? Este de departe cea mai discrepanta campanie intre combatanti si sper doar sa nu constatam cu durere cum poporul roman nu alege din nou injuratura si controlul. Desi…

  34. Am observat ca toti acei ( politicieni sau jurnalisti ) care o attaca pe Dna Udrea pe motive politice , sunt barbati , absolut toti sunt barbati . Iar femeile care attaca pe Dna Udrea , politiciene sau mai ales jurnaliste , au cu totul un alt motiv , care nu are nimic deaface cu politica . Acest motiv este invidia . Datorita invidiei , jurnalistele si politicienele din Romania todeauna au ceva de criticat la Elena Udrea si asta merge la dimensiuni total inacceptabile pentru omul civilizat din anul Domnului nostru 2012 .Aparent criticelor lor sunt pe motiv politic , dar nici ele nu cred in aceste critici , caci adevaratul motiv este invidia . Pai daca eu as fi o femie politician sau mai ales jurnalista , dar cu picioarele strambe , cu parul scurt ,cret si rar , cu ochii mici , buze subtiri si nasul mare si ascutit , pai atunci Dna Udrea ar fi materialul perfect pe care l-as toca zi de zi . Ce credeti ca acele jurnaliste care zi si noapte fac investigatii lui Dna Udrea , cum este Oana Stancu , Oana Stancu sau Stanciulescu , si altele simmilare , au sa se opreasca vre-odata ? Poate numai daca sunt date in judecata . Amintiti-va ca ceva timp in urma Oana Stancu la toate emisiunile dadea informatii despre geanta, pantofii , rochiile etc , ale Dnei Udrea , si spunea ca acestea sunt scumpe , pe cand femeile apartinand clasei muncitoare dela orase si sate , nu au asa ceva . Apoi Oana Stancu , saturandu-se de atata critica , a trecut la altceva : sa investigheze pe Dna Udrea , nu ce rochii sau genti si-a cumparat , dar de data asta se leaga ce cumparaturi imobiliare Dna Udrea a facut in trecut . Adica vrea sa spuna romanilor ca Dna Udrea nu avea voie si probabil ca dansa crede ca nu are voie sa cumpere o bucata de pamant sau o casa . Dece ? Pentru ca Dna Udrea este o femie frumoasa , elleganta , fina si inteligenta . Si probabil Oana Stancu are dreptate : cand o femeie ( si mai ales un bun politician ) , are toate aceste calitati care numai foarte putine femei le are , atunci ca sa-si cumpere o bucata de terren sau casa , ar fi prea mult . Intr-o zi , sa zicem la 65 de ani sau peste , Dna Udrea nu o sa mai arate ca acum . Abia atunci Dna Udrea ar putea sa se occupe si de probleme immobiliare , cum sa cumpere terrenuri sau case . Dar nu pana atunci . Asa ar vrea si Oana Stancu.

  35. N.G.-uite ce cred eu:
    nu poti sa intri intr-o multime de oameni care au venit sa ,SAVUREZE MANELE’ si tu sa le cinti o arie celebra din ce opera vrei tu.
    Te vor lua la piterii.
    Daca insa,intr-o sala ,intr-un teatru de opereta,unde lumea cu staif,eleganta si cu pretentii,intra un manelist si cinta,cel mult vei vedea doamne care isi verifica machiajul si barbati trasi in fumoar incercind sa savureze o bautura fina.
    Ei pune tu cele doua comportamente unul in fata celuilat si vezi cam ce ,MACEL ‘ POATE IESI………

  36. O fanfaronada a USLului a fost acel miting de incheiere a campaniei electorale,dupa care fanfaroni de serviciu s-au mutat la antena 3 la emisiunea nemernicului de gadea.Cea mai sinistra emisiune!!!!!ROMANI,AVETI GRIJA CUM VOTATI DUMINICA!!!!VOTATI CANDIDATII PDL sauAPC DIN LOCALITATILE DVS.!!!!!

  37. Cel mai mare miting electoral a avut loc in Tirgoviste,unde peste 15.000 de PEDELISTII,si-au aplaudat candidatii,au cintat si au promis sa-si voteze favoritii.
    Ca nu a fost mediatizat-DE INVIDIOSII MOGULI,este treaba lor……….
    Stiti cam citi oameni au strins USELISTII,la mitingurile din Cluj????????????????
    Haaaaa,hiiiiiiiiii,cite o minuta de oameni,demostratiile de cite-va sute de oameni din Piata Universitatii,ar putea fi considerate GIGANTICE’………….

  38. ASALTUL FINAL-MIINE U.S.L.-DA ULTIMUL ATAC-

    De mai bine de 6 ani,traiesc cu senzatia ca Romania si romanii sunt victimele unui atac concentrat,condus de HOARDELE SI HAITELE ,ramase active din ceea ce cindva a fost activul de partid comunist si uneltele sale represive.
    Sigur,in timp ,NOI CADRE DE NADEJDE ,majoritatea copii fostilor tortionari,politruci,securisti,turnatori,au ingrosat rindurile hoardelor,care astazi pretind ca ar fi socialiste,si pe care avem sansa sa le vedem cum cu aroganta si dispret ne zimbesc superior din studiorile trustului INTACT,ROMANIA TV SI REALITATEA TV.
    Perpetuind aceleasi modele diversioniste ,bazate doar pe minciuna si manipulare,VECHII SI NOII MEMBRII,AI FRATIEI ROSII,saliveaza la greu cu gindul la masa copioasa pe care ,ROMANIA SI ROMANII ,LE-AR PUTE-O PUNE IN FATA.
    Este incredibil cum trei partide alcatuite eminamente din PRADUITORI,HOTI,PUNGASI ,CORUPTI,ajutati si sustinuti puternic de o propaganda mizerabila,practicata de jurnalisti de o calitate morala mizerabila,au reusit sa ,PROSTEASCA MILIOANE DE ROMANI,CARE MIINE SUNT GATA SA-I VOTEZE SI SA LE ASEZE IN BRATE PUTEREA PE CARE EI O DORESC CU ATIA ARDOARE.
    Sigur,nu-i mai putin adevarat ca votantul,ala obisnuit ,cu un nivel insuficient de informare a fost ajutat si de ceilalti,in anumite situatii sa creada ca ,SALVAREA LUI POATE VENII DE LA U.S.L.
    Cocluzia,nu poate fi decit una singura,pe romanii ii astepta alti 4 ani ,in care administratia publica locala va fi dominata de STIGA BOLSEVICA,ASADAR NIMIC BUN NU-I ASTEPTA.
    Ba as spune eu,vor lucra si-i vor imbogatii tot pe aceiasi derbedei,GEN SORIN OPRESCU FIUL UNUI GENERAL DE SECURITATE.
    Nu-mi ramine altceva de facut decit sa le urez majoritatii romanilor,sa munceasca serios,sa transpire pt ca au ce si-au dorit,mai corect vor avea ce si-au dorit,niste satrapi ROSII,care stiu si au talentul de a-i jefui pe romani cu zimbetul pe buze,cu zimbetul acela cinic,parsiv si ucigas.
    Adica,mai pe sleau,se pare ca romanii isi vor amaneta viitorul apropiat si culmea ,isi condamna si copii ,sa traiasca tot in mizerie,morala si materiala.
    Asa ca nu-i pot plinge ,pe romani,au avut,au si vor avea exact ceea ce merta………………….

  39. Madalina,am pierdut un comentariu,in spam,daca il gasesti si crezi ca merita ,te rog afiseaza-l.
    Merci.

    Administrator:
    L-am recuperat. O zi frumoasa!

  40. Ăsta se poate numi TEXT DE CAMPANIE!

    Am avut o revoluţie anticomunistă în decembrie 1989?
    Nu, categoric NU.
    Lupii au îmbrăcat piei de oaie şi au supravieţuit.
    Sunt promotorii unui capitalism sălbatec, care vorbeşte despre oameni în acelaşi timp în care îi sfidează. S-au răspândit în toate partidele, inclusiv la PDL. Au acaparat România.
    S-au îmbogăţit şi se răzbună acum crunt pe un popor care a uitat prea repede ce a trăit în comunism şi după aceea.

    Cu excepţia soţilor Ceauşescu, nu a murit, nu a fost rănit la revoluţie şi nu a înfundat puşcăriile pe viaţă nici un înalt demnitar comunist.
    Cei din linia a doua a partidului nu au pierdut nici o unghie şi au devenit mari oameni politici, mari capitalişti, înalţi demnitari, magistraţi, jurnalişti.
    În timp ce câţiva de frunte ai membri PCR printre care Ion Dincă sau Emil Bobu stăteau la închisoare (ca la pension, să recunoaştem), exact copiii şi rudele lor făceau afaceri de milioane de dolari şi acaparau hălci întregi din ţară.

    Dacă vă iubiţi şi vă repectaţi copiii, NU faceţi din 10 iunie 2012 un nou 20 mai 1990.
    Ne-a fost de ajuns o Duminică a Orbului, la vreme de mineriade.
    Nu votaţi USL dacă nu vreţi ca beizadelele şi urmaşii nomenclaturii şi securităţii comuniste să vă conducă din nou.
    În spatele tinerilor scoşi în faţă de PSD stau EXACT acei oameni care au nenorocit România, legaţi organic de Moscova, nu de ieri de astăzi.
    Spun asta pentru tristul caz în care tineri şmecheri şi obraznici precum Ponta, Şova, Bănicioiu, Negoiţă, Corlăţean şi compania v-au înşelat cu vorbe meşteşugite şi credeţi că PSD s-a restructurat sau s-a schimbat la faţă.
    Nimic mai fals: puterea reală în USL şi, mai nou, în România, este tot la Iliescu, Năstase, Dragnea, Mazăre, Oprişan, Hrebenciuc, Nica şi mulţi alţii ca şi ei.
    Mai nou, puterea este şi la Dan Voiculescu, prin pionul Crin Antonescu şi prin Partidul Antenelor. Din păcate.

    Oricât de răi, mincinoşi şi hoţi îi credeţi pe pedelişti – şi unii dintre ei chiar sunt răi. mincinoşi şi hoţi – sunt mici copii faţă de de mulţi pesedişti, penelişti, pecişti şi cozile lor de topor din toate instituţiile statului care compun, împreună, SISTEMUL.
    Sistemul ticăloşit e chiar o sintagmă blândă, fiindcă el este de-a dreptul mafiot.
    Un sistem ţinut în viaţă de politicieni din toate partidele, fără excepţie, de oameni din instituţiile de forţă ale statului, de oameni din justiţie, de mulţi birocraţi, de mafia gulerelor albe, de crima organizată, de economia subterană.
    Un sistem transpartinic, care vrea să camufleze, de fapt, nomenclatura a doua şi a treia aparent defunctului Partid Comunist Român, cu copiii şi nepoţii ei cu tot.
    Un sistem care vrea să-şi apere exponenţii de cătuşe, să-şi păstreze averile şi să le înmulţească, după ce revine de facto la comanda României. Spun de facto fiindcă nu cred că sistemul a fost exclus din guvernările alianţelor CDR şi DA sau guvernările PDL.

    Suntem săraci, suntem dezamăgiţi de PDL, însă asta nu ar trebui să ne întunece minţile şi să ne facă să uităm că că PSD a vândut România. Pe bucăţi, pe mai nimic, căci nimic nu se vede.
    Sporadic, punctual, din borcanul cu miere s-au înfruptat PNL şi PDL.
    De pe urma vânzărilor succesive, nu avem infrastructură, nu avem sisteme sănătoase de sănătate, educaţie sau pensii, nu am dezvoltat agricultura, industria, sectoarele strategice, agricultura sau turismul.

    În regimul Băsescu, din 2005 şi până în 2012 nu s-a făcut nici o privatizare a unui pachet majoritar de acţiuni la vreo societate cu capital de stat, mică sau mare. Nici una. A fost decizie CSAT, motiv pentru care toate partidele, explicit sau implicit, s-au despărţit de preşedinte. Unii membri PNL şi PDL au început să facă altfel rost de bani, dacă de vândut nu mai puteau vinde nimic. Pe reţetele PSD. Cu destui oameni ai PSD şi cu sprijinul sistemului
    Asta e marea vină a PDL, pentru care azi stă cu spatele la zid. Pe de o parte a încercat să facă reformă şi să înfrunte criza şi pe de altă parte a tolerat corupţia antireformiştilor (indiferent de vârstă) şi furtul a ce se putea fura. A copiat metodele mafiote consacrate de PSD.
    Ce-i drept, PDL nu şi-a apărat corupţii de rigorile legii, nu a făcut presiuni la DNA, nu a dat telefoane să-i scoată din arest, nu a făcut zid în jurul lor, dar asta pare a nu-i interesa pe români. PDL e pe cale de a deconta, precum PNŢCD, nota de plată pentru 22 de ani de tranziţie, fiindcă au fost ultimii la guvernare. Furăciunile unor Ritzi, Apostu, Boldea şi alţii ca ei sunt proaspete în minţile oamenilor, deşi sunt mărunte faţă de vânzarea pe nimic a României.

    Ce au uitat românii este că partea leului a fost luată, indiscutabil, de PSD. Care azi pozează în partid compus din cavalerii dreptăţii şi salvatorii românilor, de grija cărora nu mai au somn. Aşa să fie?

    Averile statului român – zeci de mii de întreprinderi, patrimoniile PCR şi UASCR, ale cooperaţiei meşteşugăreşti, ale sindicatelor – au ajuns în proprietate privată pe mâna PSD. Sub controlul lor riguros.
    Unde sunt banii? În ce se regăsesc?
    Unde sunt comisioanele?
    A fost acuzat cineva pentru aceste privatizări?
    A plătit cineva pentru tunurile de sute de miliarde de euro?
    Adrian Năstase, în loc să fie incriminat pentru înstrăinarea a aproape 80 % din avuţia României este judecat pentru termopane şi alte fleacuri.
    Guvernul Năstase, care a decis vânzarea Petrom cu resursele de petrol şi gaze cu tot, a Sidex, Alro, ARO, BCR şi a altor perle din economia românească e liber ca păsările cerului.
    Mai mult, e pe cale de a ajunge din nou la butoanele României.
    Îşi mai aminteşte cineva de Dan Ioan Popescu, de Miron Mitrea, de Rodica Stănoiu pentru altceva decât pentru fleacuri?

    PDL s-a ales cu procese de intenţie: a fost declarat vinovat că ar vrea să vândă resursele acestei ţări, dar FĂRĂ A FI VÂNDUT EFECTIV VREUN PAI.
    Dacă Traian Băsescu, Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu sunt trădătorii acestei ţări, vânduţi unor puteri occidentale, ce sunt Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană? Dansul lor cu Rusia nu se pune? N-au girat ei privatizarea masivă a acestei ţări?

    O foarte sumară recapitulare, fie şi în ceasul al doisprezecelea, nu strică nimănui.

    PSD a dat industria grea la ruşi – combinatele de prelucrare a metalelor feroase şi neferoase, industria aluminiului. PSD a vândut Petrom, cu petrolul şi gazele din subsol cu tot.
    PSD a vândut/cumpărat rafinăriile României.
    PSD a semnat contractul cu Roşia Montana.
    PSD-PNL au “modernizat” Porţile de Fier.
    PSD a semnat contracte pe 20 de ani cu “băieţii deştepţi” pentru energie ieftină de la Hidroelectrica sau Nuclearelectrica.
    PSD a inventat asfaltatorii, preluaţi ulterior de toate partidele la putere.
    PSD a decis vânzarea flotei României, cu Nicolae Văcăroiu la cârma guvernului şi cu Aurel Novac ministru al transporturilor. Nicidecum secretarul de stat Traian Băsescu.
    PSD-PNŢCD au cedat telecomunicaţiile din România.
    PSD a devalizat băncile româneşti în frunte cu Bancorex.
    PSD-PNL au inventat fondurile de investiţii: Caritas, SAFI, FNI.
    PSD a privatizat toate băncile româneşti cu excepţia CEC. Nu pentru că nu a vrut, ci fiindcă n-a mai apucat.
    PNL a concesionat platoul continental al Mării Negre înainte de a fi câştigat la Curtea Internaţională de la Haga.
    PSD a distrus agricultura României.
    PSD a privatizat turismul românesc.
    PSD a tăiat pădurile şi a exportat lemnul în toate zările.
    PSD a făcut protejat reţele precum cea a lui Cătălin Voicu, care să obţină achitarea sau condamnarea cu suspendare a celor daţi pe mâna legii în regimul Băsescu. Că pe vremea pesediştilor, doar fraierii erau anchetaţi de PNA.
    Reţelele transnaţionale de crimă organizată, fără excepţie, s-au structurat în epoca PSD şi nu mai dau drumul României din gheare.
    Contrabanda, traficul de arme, produse petroliere, ţigări, alcool, legume, flori, sunt creaţia PSD. La fel şi debandada din Vămi sau de la Fisc.
    Şi câte şi mai câte şi mai câte. Scriu până mâine şi tot nu termin de înşirat furăciuni.

    Visam cu toţii frumos în 2005, când Alianţa DA a venit la putere.
    Singură n-ar fi putut clinti PSD, aşa că s-a făcut frate cu PC, soluţia “imorală” de trecut puntea. Mare greşeală.
    Cu chiu, cu vai, Năstase a fost dat jos de la şefia camerei Deputaţilor.
    Dihonia dintre PDL şi PNL a început la blestematele de inundaţii din august 2005 – când premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost convins să nu mai demisioneze de către Dinu Patriciu, Peter Imre, Sorin Roşca Stănescu şi alţi „binevoitori”.
    Cu alegeri anticipate atunci, în 2005, altfel ar fi arătat România azi.
    Dar PNL a virat spre PSD, decretându-l pe cel ce i-a adus la Putere, Traian Băsescu, duşman de moarte. Duşmani de moarte au devenit, implicit, toţi apropiaţii lui. Şi pe cale de consecinţă PDL.
    Televiziunile de ştiri ale mogulilor, pe atunci singurele din mass-media, au început operaţiunile „Jos Băsescu” şi „Jos ciuma portocalie”.
    Care au continuat zi de zi până azi. Asta deşi Băsescu, „răul suprem” al României, era „mare dictator”.
    PNL i-a dat afară şi pe liberalii adepţi ai lui Traian Băsescu, a scos şi PD de la guvernare şi guvernul Tăriceanu, exclusiv liberal a guvernat minoritar, cu sprijinul tacit al PSD în parlament.
    Toţi oamenii sistemului – nu doar politicienii – au intrat în acţiune.
    A urmat operaţiunea 322, de suspendare a preşedintelui Băsescu. Aprobată, tacit, din umbră, şi de importanţi membri ai PD.
    Direct sau indirect, sistemul s-a aliat împotriva omului care a deranjat sistemul, încercând să impună alte reguli.
    În 2009, PSD a venit la Guvernare, la braţ cu PDL. Chipurile au îngropat securea războiului pentru interesul naţional.
    A fost balonul de oxigen care a ţinut în viaţă PSD, financiar vorbind. Ziua guvernau şi seara la partid criticau guvernarea. Au ieşit din guvern în septembrie 2009, în ajun de prezidenţiale.
    Criza care a urmat realegerii lui Traian Băsescu, guvernările Boc şi Ungureanu, restauraţia demarată de guvernul Ponta sunt recente, proaspete în memorie, nu mai are rost să le trec în revistă.

    Vă cer doar să comparaţi epocile şi să vedeţi unde este răul real.
    Vă cer să faceţi diferenţa între cauze şi efecte.
    Vă cer doar o balanţă sinceră pentru 22 de ani în care nu s-a produs altă clasă politică şi suntem chemaţi iarăşi, din păcate, să alegem răul cel mai mic.
    Vă cer doar să gândiţi corect şi onest, cu minţile dumneavoastră, nu cu minţile altora, interesaţi să vă manipuleze şi să vă activeze doar episoadele care le convin.

    P.S.

    Fiindcă mi se pare foarte interesant editorialul lui Dan Cristian Turturică din ultimul număr al României libere, îl reproduc integral în continuare.

    Nu vă irosiţi votul!
    de Dan Cristian Turturică

    Celor ce privesc cu pesimism viitorul României, convinşi că nu vom reuşi să ne extragem din subdezvoltare în viitorul previzibil, alegerile locale de duminică le vor confirma cu vârf şi îndesat previziunile sumbre.

    Indiferent dacă USL va lua sub sau peste 50%, indiferent dacă PDL va reuşi să se agaţe de pragul de supravieţuire de 25%, rezultatele vor confirma de fapt că modelul politic şi administrativ dezastruos care defineşte puterea în această ţară, indiferent de partidul care o deţine, este mai puternic ca niciodată. Nu dă semne de fisură, nici de transformare şi funcţionează perfect în favoarea unei elite amorale, iresponsabile, obsedate doar de bani şi în detrimentul majorităţii cetăţenilor. Cu toate acestea, există o armă împotriva sa. Iar dacă există un moment optim pentru a o folosi, acesta este acum.

    Cele mai elocvente semne al osificării relaţiilor nefireşti dintre cei ce conduc şi sunt conduşi se vor vedea în scorurile neverosimile pe care le vor lua, din nou, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din localităţi şi zone care continuă să fie gospodărite mai prost decât acum 100 de ani.

    Este suficient să priveşti fotografiile din Bucureştiul interbelic sau din Sinaia sau din Constanţa sau din Herculane sau din toate localităţile semnificative ale ţării şi să le compari cu tabloul kitsch haotic şi parăginit pe care ni-l oferă astăzi pentru a înţelege cât de mult am regresat în acest timp. Şi asta doar pentru a nu apela la cea mai corectă şi dură comparaţie, cea cu oraşele ţărilor dezvoltate.

    Când localităţile României sunt departe nu doar de standardele de civilizaţie ale celor europene ci chiar şi de propriile performanţe urbanistice de acum 100 de ani, cum pot primari care deja şi-au dat măsura incompetenţei, precum Oprescu, Mazăre, Solomon, Hava şi mulţi alţii să mai fie cotaţi şi probabil să şi câştige cu procente de peste 50 – 60%?

    Privind tabelul cu sondaje, realizezi că, de fapt, procentul de circumscripţii electorale unde alesul în funcţie îşi va pierde mandatul este nesemnificativ. În marea majoritate a comunelor, oraşelor şi judeţelor, cei ce le conduc vor mai rămâne patru ani în funcţie.

    Cine se va uita din afară la statistica rezultatelor exerciţiului democratic de duminică şi nu a călcat niciodată prin România va spune că această ţară chiar este o grădină. Şi nu doar una Carpatină, după cum încerca să-i convinga clipul Elenei Udrea. Altfel, cum să-şi explice că, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, românii îşi aleg aceiaşi primari, preşedinţi de consilii judeţene şi cosilieri care le-au adus, rar, îmbunătăţiri minimale sau, cel mai adesea, nimic?

    Analizată din interior, dilema nu este chiar atât de mare. Iar răspunsul simplu este că, dincolo de ceea ce este trecut în primul etaj al piramidei nevoilor, majoritatea românilor nu îşi doresc mai nimic cu adevărat, ceea ce înseamnă că se mulţumesc cu foarte puţin.

    Te umflă râsul când auzi oameni serioşi din Constanţa care declară că da, o fi Radu Mazăre cam zurbagiu şi se îmbracă după ultima modă a proxeneţilor din Copacabana, dar este un foarte bun gospodar. Gospodar după definiţia din care dicţionar? Chiar şi cel mai pârlit oraş de coastă din Grecia arată mai îngrijit decât Constanţa.

    Prin ce se vede că oraşul lui Mazăre este cel mai mare port la Marea Neagră? Doar pentru că are cel mai mare număr de prostituate pe cap de marinar? Nu ar fi trebuit totuşi ca renovarea clădirilor istorice să fi fost o prioritate pentru el pentru a merita înnobilarea cu acest cuvânt? Nu ar fi trebuit să se abţină de la a urâţi ceea ce cândva era considerată perla litoralului cu clădiri hidoase, înghesuite una într-alta şi construite fără nici cel mai mic respect pentru estetică? Chiar era nevoie ca alăturarea de culori ţipătoare din vestimentaţia sa să se reflecte şi în faţadele noilor “office-building”-uri?

    Pentru a fi votat şi a patra oară nu ar fi trebuit să facă din Mamaia o staţiune modernă şi nu o damă de consumaţie care străluceşte doar noaptea, când întunericul îi ascunde faţada scorojită? Oare cei ce îl consideră un mare primar au călcat vreodată printr-o staţiune estivală adevărată? Cum îşi explică diferenţa dintre ce văd acasă şi ce experimentează în Franţa, în Italia, în Spania sau, mult mai aproape, în Croaţia şi Bulgaria? Doar prin faptul că acolo trăiesc şi muncesc extratereştri? Iar cei ce îi conduc au nu trei, ci patru antene?

    La fel de caraghioasă este şi imaginea de mare edil a lui Oprescu, marele ctitor al măreţului monument închinat zeului fotbal: Arena Naţională, inegalabilă bijuterie arhitectonică, mostră a geniului de constructor al poporului român (german, de fapt), sfânt lăcaş de adunări înflăcărate şi ciomăgeală între nobilii microbişti.

    Oare cei ce îl vor înscăuna duminică pe dom’ doctor pentru încă patru ani de domnie asupra Bucureştiului au idee cam ce ar fi trebuit să demonstreze un primar, pe lângă finalizarea unui stadion şi a unui pasaj rutier pentru care alţii au dus greul bătăliei, inclusiv pentru a contracara opoziţia lui Sorin Oprescu, ca să merite votul lor?

    Chiar nu contează că timp de patru ani, actualul şi viitorul primar nu a fost în stare să termine nici măcar o parcare subterană? Că nu a oprit morişca PUZ-urilor pentru clădiri turn date pe şpăgi grase? Că nu a avansat nici măcar cu un pas în rezolvarea problemei câinilor vagabonzi – Dog Town este totuşi o afacere cadou pentru fiul său, nu o soluţie autentică? Că a lăsat de izbelişte marele bulevard care ar fi trebuit să unească Piaţa Victoriei cu Palatul Parlamentului şi multe alte proiecte, printre care şi fantomatica autostradă suspendată?

    Se pare că nu. Ca şi în cazurile celorlalţi primari amintiţi mai sus, care nu vor ieşi, probabil, din primării decât cu picioarele înainte sau pentru a ajunge în guvern sau la Cotroceni, majoritatea alegătorilor se declară mulţumită şi fericită cu panseluţe, cu câteva străzi pietruite prin centru, cu parcări scobite în trotuare, cu pachete pentru săraci şi cu multe promisiuni găunoase.

    Vârstnicii, care constituie grosul armatei lor electorale, nu vor uita niciodată anii din timpul lui Ceauşescu în care străzile erau practic neluminate, în care zăpada asfalta bulevardele din decembrie până în martie, când se interzicea circulaţia pentru maşini personale, autobuzele veneau o dată pe oră, iar ei trebuiau să meargă pe jos, ore în şir, de acasă la slujbă şi înapoi, prin nămeţi.

    Nu este de neînţeles de ce pentru acest segment electoral contează enorm faptul că străzile sunt luminate, că autobuzele vin regulat, că gropile au mai dispărut şi că avem chiar şi un stadion nou. Prin comparaţie cu experienţa trecută, a avea un oraş cât de cât funcţional – după standardele lor de civilizaţie şi bunăstare, nu după cele ale contemporanilor din ţări ceva mai norocoase – echivalează cu performanţa unui administrator de geniu. Şi atunci de ce să nu le ofere recunoştiinţa şi gratitudinea lor? De ce să nu îşi dorească să îi mai aibă primari încă 100 de ani de acum încolo?

    După cum scriam în urmă cu patru ani, când aminteam de povestea lui Marion Shepilov Barry Jr, fost primar, timp de 16 ani, în Washington, D.C., perioadă în care capitala SUA a bătut toate recordurile de proastă administrare posibile, tot ce trebuie să facă un politician incompetent şi corupt pentru a mai fi votat încă o dată este să recunoască cu sinceritate, aşa cum a făcut-o el chiar într-un slogan de campanie: “Eu poate nu sunt perfect, dar sunt perfect pentru acest oraş!”. Iar atât timp cât defectele sale nu vor fi cu nimic mai grave decât defectele majorităţii alegătorilor, şmecheria va ţine.

    Mult mai complicată este problema pentru cetăţenii aflaţi în minoritate. Pe cei ce ştiu cum ar trebui să arate un oraş modern, care au alte standarde de calitate a vieţii şi alte aşteptări de la performanţa insituţiilor locale, toate defectele celor care le conduc îi afectează direct. Ei ştiu foarte bine că hoţiile unui primar sau preşedinte de consiliu judeţean nu reprezintă nişte probleme abstracte şi se cuantifică direct în bani care i se fură lui, personal. Iar incompetenţa acestora se traduce instantaneu în probleme nerezolvate care îi fac viaţa mai grea sau mai neplăcută. Care îl costă timp, nervi şi bani.

    Deşi aparent minoritarii sunt doar victime, condamnaţi să împartă acelaşi oraş cu oameni care trăiesc într-un alt timp, vina pentru faptul că au ajuns în această situaţie le aparţine în egală măsură. Lor le revine şi responsabilitatea de a ieşi din ea. Iar neacceptarea acestei responsabilităţi este la fel de condamnabilă ca şi ignoranţa celor pe care îi dispreţuiesc.

    Oricât de dificilă li s-ar părea misiunea, doar ei sunt cei ce pot forţa ieşirea din paradigma actuală. Nici conducătorii establishment-ului, nici masa de alegători care se mulţumesc cu puţin, nu vor sau nu pot să schimbe starea de fapt. Singurii care pot determina un proces de evoluţie sunt cei ce se sufocă în atmosfera de mediocritate pe care o degajă complicitatea perversă dintre casta hrăpăreaţă şi turmă.

    Ideea că impasul în care ne aflăm nu se poate rezolva decât de la sine, în timp, este profund greşită. Dintr-un cerc vicios nu se iese fără un efort considerabil. Vom avea o altă ţară când vom avea alţi alegători. Dar nu vom avea alţi alegători, mai exigenţi cu politicienii, decât după ce majoritatea românilor nu se va mai mulţumi cu satisfacerea nevoilor primare. Adică, după ce va creşte nivelul de trai.

    Problema fundamentală este însă că nivelul de trai nu va creşte dacă nu va exista o reformă a clasei politice. Cât timp structurile politico-mafiote continuă să rămână la putere, indiferent ce nume de partid ar purta, toate resursele României vor continua să curgă spre buzunarele lor, aşa cum s-a întâmplat până acum şi nu vor alimenta dezvoltarea României. Fără dezvoltare, fără o bunăstare care să fie resimţită până în straturile de bază ale societăţii, cei mai mulţi vor continua să voteze acelaşi profil de maimuţă rapace ca şi în prezent. Şi o vor face şi peste o sută de ani, dacă românii care ştiu ce vor şi vor mult nu încep contra-ofensiva şi nu propun personalităţi autentice.

    Ce pot face? Concret – să se coaguleze în asociaţii sau partide care să propună alţi candidaţi decât şarlele simpatice care îi buzunăresc pe cei ce se lasă seduşi de panglicile colorate care le scot din gură. Să îi convingă pe votanţii de panglicari să nu se mai lase traşi pe sfoară. Să explice celor din jurul lor de ce omul pe care îl susţin este mai bun. Sau, dacă nu au energie pentru asta, măcar să voteze candidaţii sprijiniţi de oameni cu care se identifică şi care au o şansă cât de mică de a da peste cap lanţul complicităţilor transpartinice.

    Chiar dacă nu li se par alegerea ideală, chiar dacă au rezerve faţă de orientarea lor politică, oameni precum Nicuşor Dan, care au dovedit că au energia şi abilitatea de a se lupta cu SISTEMUL, trebuie votaţi peste tot în ţară. Indiferent cât de puţini ar fi. Toţi cei ce pot pune o piedică, cât de mică, moriştii de interese susţinute de politicienii şi afaceriştii corupţi, trebuie sprijiniţi. Inspiraţi de succesul celor ce intră duminică în luptă, poate mult mai mulţi oameni făcuţi din acelaşi aluat îşi vor depăşi inhibiţiile şi vor candida în viitor. Victoria lor, victoria rebelilor apăruţi de nicăieri, sau măcar un scor foarte bun, vor avea putere de exemplu. Vor arăta că schimbarea profundă, nu cea de faţadă, este posibilă. Şi dacă s-a putut acum, se va putea şi la alegerile parlamentare.

    P.S: Când scriam, anul trecut, despre candidatura lui Silviu Prigoană la Primăria Capitalei şi anticipam că va fi un eşec răsunător, am subestimat cât de mult îi va costa pe democrat liberali această decizie.

    Într-un moment în care, după instalarea guvernului Ponta, PDL avea nevoie de un mesaj politic de opoziţie puternic, coerent şi credibil, cel mai important candidat al lor în alegerile locale s-a purtat în toate intervenţiile publice ca o curtezană sedusă de portofelul gros al noului stăpân, USL. Aproape că nu a existat dezbatere electorală în care Prigoană să nu îi cânte osanale lui Victor Ponta, să nu îi preţuiască abilităţile politice şi de jurist (!) şi să nu ne amintească de relaţiile sale excelente cu liderii PSD.

    Asta a fost strategia PDL pentru a ne convinge să nu votăm candidatul USL? Prin astfel de mesaje şi de candidaţi au crezut liderii săi că îşi pot reface credibilitatea în ochii alegătorilor pe care i-au pierdut în ultimii patru ani? Dacă da, le-a ieşit exact pe dos şi cineva va trebui să plătească pentru asta.

  41. Azi in ziua alegerilor pot spune ceva ce am ezitat sa spun dar fiind si un titlu incitant pentru acest fir voi incepe prin a spune ca PE MINE MA JIGNESTE PROSTIA.

    Asi putea intitula si asa aceasta interventie:

    CUM AR PUTEA MURII UN PARTID COVARSIT DE PROPRIIA PROSTIE INFATUATA

    Iar in politica am fost jignit de doua ori:
    a) De prostia infatuata a PNTCD atunci in 2000 cand a modificat legea electorala introducand pragul de 5% cu cresteri pentru aliante lucru ce l-a scos din Parlament si l-a trecut poate definitiv pe tusa politicii ca din istorie l-au scos Ciorbea et co (et co inseamna toti de dupa Diaconescu si pana azi, indiferent de aripa)
    b) Prostia infatuata a PDL care a pus pe tava un cadou USL caci actualul sistem de vot uninominal cu primarii intr-un singur tur pe vremea cand PDL se credea mare si tare parea i-ar avantaja. Si iata ce spune in acest sens un critic cinstit al erorilor pdliste, deputatul Gelu Visan:

    “Efectele uninominalului intr-un singur tur

    Alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin a avut ca efect o lipsa totala de implicare din partea candidatilor in campania electorala in localitatile unde diferenta din sondaje intre locul 1 si restul candidatilor era prea mare pentru a putea fi surmontata. De altfel, deputatul PDL Gelu Visan a explicat ca adoptarea legii – care a fost chiar initiativa PDL – ce a introdus alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin a fost o greseala. (enorma greseala 🙂 -nota mea)
    Deputatul PDL a recunoscut ca, in practica, legea a creat non-combat in campania electorala intre candidati iar cetatenii risca sa se aleaga cu un primar care nu si-l doresc.

    Gelu Visan: “Am constatat dupa doua spatamani de campanie electorala ca exista un anumit tip de non-combat intre candidati, chiar si cei care detin 25% in sondaje au renuntat sa se mai implice” (31 mai, Hotnews.ro)

    Reamintim ca in 2008 alegerea primarilor s-a desfasurat prin doua tururi de scrutin. Singura noutate in 2008 pentru sistemul electoral romanesc a fost alegerea presedintiilor de Consilii Judetene prin vot uninominal intr-un singur tur de scrutin. Printr-o initiativa legislativa, depusa de parlamentarii PDL, in 2011 s-a modificat legea electorala privind alegerea autoritatilor administratiei publice locale.

    In luna mai, Parlamentul a adoptat cu 174 de voturi “pentru”, 110 voturi “impotriva” si 3 abtineri initiativa depusa de PDL si sustinuta de UDMR, UNPR si Minoritati. Legea adoptata prevedea ca primarii sa fie alesi intr-un tur de scrutin, cu exceptia situatiilor de balotaj.

    PSD si PNL s-au opus acuzand ca proiectul este nedemocratic pentru ca o minoritate poate sa-si impuna opinia, favorizeaza cumpararea de voturi, iar autoritatea se diminueaza.

    SA MAI PLANG /RAD inca odata si sa declar cum voi vota azi:

    Fara sa am prea multa apreciere pentru, voi vota totusi cu primarul PDL in functie la sector si cu lista PDL la consiliul de sector, cu candidatul Prigoana la Bucuresti, desi poate ca ar fi preferabil Nicusor Dan(oricum un vot probabil irosit) si cu Nicusor Dan la Consiliul pe Bucuresti unde are sansa sa intre si se poate bate cu mult folos cu toata coruptia care ne sufoca daca nu va ceda si el aceleiasi plagi care ne sufoca.

    Mai vorbim dupa.

  42. A-ti vazut ce increzator a votat Bombonel si ce sigur a tinut o mini conferinta de presa in sectia de votare?VOTATI CANDIDATII PDLuluiSAU APCului ca sa le taiem elanul interlopilor si penalilor USListi!

    • Dar nu inteleg de ce ai sters un articol postat mai devreme, de analiza, pornind de la cele spuse de dl deputat Visan?

      ASTEPT NEAPARAT O EXPLICATIE

  43. Mada,
    pana imi raspunzi, neaparat , la intrebarea de mai sus, poti sa-mi raspunzi si personal pe mail, ca sa nu fie asta ultima postare in acest ragaz pe care ti-l dau pana maine, postez ceva ce sper sa nu fie sters, postat de Dement (care nu mai vine pe aici dar ii tine locul altcineva 🙂 )in alta parte si care continua in aceiasi linie ideatica cu un text al dlui Dan Turturica si cred ca desi e lung merita citit:

    Am avut o revoluţie anticomunistă în decembrie 1989?
    Nu, categoric NU.
    Lupii au îmbrăcat piei de oaie şi au supravieţuit.
    Sunt promotorii unui capitalism sălbatec, care vorbeşte despre oameni în acelaşi timp în care îi sfidează. S-au răspândit în toate partidele, inclusiv la PDL. Au acaparat România.
    S-au îmbogăţit şi se răzbună acum crunt pe un popor care a uitat prea repede ce a trăit în comunism şi după aceea.

    Cu excepţia soţilor Ceauşescu, nu a murit, nu a fost rănit la revoluţie şi nu a înfundat puşcăriile pe viaţă nici un înalt demnitar comunist.
    Cei din linia a doua a partidului nu au pierdut nici o unghie şi au devenit mari oameni politici, mari capitalişti, înalţi demnitari, magistraţi, jurnalişti.
    În timp ce câţiva de frunte ai membri PCR printre care Ion Dincă sau Emil Bobu stăteau la închisoare (ca la pension, să recunoaştem), exact copiii şi rudele lor făceau afaceri de milioane de dolari şi acaparau hălci întregi din ţară.

    Dacă vă iubiţi şi vă repectaţi copiii, NU faceţi din 10 iunie 2012 un nou 20 mai 1990.
    Ne-a fost de ajuns o Duminică a Orbului, la vreme de mineriade.
    Nu votaţi USL dacă nu vreţi ca beizadelele şi urmaşii nomenclaturii şi securităţii comuniste să vă conducă din nou.
    În spatele tinerilor scoşi în faţă de PSD stau EXACT acei oameni care au nenorocit România, legaţi organic de Moscova, nu de ieri de astăzi.
    Spun asta pentru tristul caz în care tineri şmecheri şi obraznici precum Ponta, Şova, Bănicioiu, Negoiţă, Corlăţean şi compania v-au înşelat cu vorbe meşteşugite şi credeţi că PSD s-a restructurat sau s-a schimbat la faţă.
    Nimic mai fals: puterea reală în USL şi, mai nou, în România, este tot la Iliescu, Năstase, Dragnea, Mazăre, Oprişan, Hrebenciuc, Nica şi mulţi alţii ca şi ei.
    Mai nou, puterea este şi la Dan Voiculescu, prin pionul Crin Antonescu şi prin Partidul Antenelor. Din păcate.

    Oricât de răi, mincinoşi şi hoţi îi credeţi pe pedelişti – şi unii dintre ei chiar sunt răi. mincinoşi şi hoţi – sunt mici copii faţă de de mulţi pesedişti, penelişti, pecişti şi cozile lor de topor din toate instituţiile statului care compun, împreună, SISTEMUL.
    Sistemul ticăloşit e chiar o sintagmă blândă, fiindcă el este de-a dreptul mafiot.
    Un sistem ţinut în viaţă de politicieni din toate partidele, fără excepţie, de oameni din instituţiile de forţă ale statului, de oameni din justiţie, de mulţi birocraţi, de mafia gulerelor albe, de crima organizată, de economia subterană.
    Un sistem transpartinic, care vrea să camufleze, de fapt, nomenclatura a doua şi a treia aparent defunctului Partid Comunist Român, cu copiii şi nepoţii ei cu tot.
    Un sistem care vrea să-şi apere exponenţii de cătuşe, să-şi păstreze averile şi să le înmulţească, după ce revine de facto la comanda României. Spun de facto fiindcă nu cred că sistemul a fost exclus din guvernările alianţelor CDR şi DA sau guvernările PDL.

    Suntem săraci, suntem dezamăgiţi de PDL, însă asta nu ar trebui să ne întunece minţile şi să ne facă să uităm că că PSD a vândut România. Pe bucăţi, pe mai nimic, căci nimic nu se vede.
    Sporadic, punctual, din borcanul cu miere s-au înfruptat PNL şi PDL.
    De pe urma vânzărilor succesive, nu avem infrastructură, nu avem sisteme sănătoase de sănătate, educaţie sau pensii, nu am dezvoltat agricultura, industria, sectoarele strategice, agricultura sau turismul.

    În regimul Băsescu, din 2005 şi până în 2012 nu s-a făcut nici o privatizare a unui pachet majoritar de acţiuni la vreo societate cu capital de stat, mică sau mare. Nici una. A fost decizie CSAT, motiv pentru care toate partidele, explicit sau implicit, s-au despărţit de preşedinte. Unii membri PNL şi PDL au început să facă altfel rost de bani, dacă de vândut nu mai puteau vinde nimic. Pe reţetele PSD. Cu destui oameni ai PSD şi cu sprijinul sistemului
    Asta e marea vină a PDL, pentru care azi stă cu spatele la zid. Pe de o parte a încercat să facă reformă şi să înfrunte criza şi pe de altă parte a tolerat corupţia antireformiştilor (indiferent de vârstă) şi furtul a ce se putea fura. A copiat metodele mafiote consacrate de PSD.
    Ce-i drept, PDL nu şi-a apărat corupţii de rigorile legii, nu a făcut presiuni la DNA, nu a dat telefoane să-i scoată din arest, nu a făcut zid în jurul lor, dar asta pare a nu-i interesa pe români. PDL e pe cale de a deconta, precum PNŢCD, nota de plată pentru 22 de ani de tranziţie, fiindcă au fost ultimii la guvernare. Furăciunile unor Ritzi, Apostu, Boldea şi alţii ca ei sunt proaspete în minţile oamenilor, deşi sunt mărunte faţă de vânzarea pe nimic a României.

    Ce au uitat românii este că partea leului a fost luată, indiscutabil, de PSD. Care azi pozează în partid compus din cavalerii dreptăţii şi salvatorii românilor, de grija cărora nu mai au somn. Aşa să fie?

    Averile statului român – zeci de mii de întreprinderi, patrimoniile PCR şi UASCR, ale cooperaţiei meşteşugăreşti, ale sindicatelor – au ajuns în proprietate privată pe mâna PSD. Sub controlul lor riguros.
    Unde sunt banii? În ce se regăsesc?
    Unde sunt comisioanele?
    A fost acuzat cineva pentru aceste privatizări?
    A plătit cineva pentru tunurile de sute de miliarde de euro?
    Adrian Năstase, în loc să fie incriminat pentru înstrăinarea a aproape 80 % din avuţia României este judecat pentru termopane şi alte fleacuri.
    Guvernul Năstase, care a decis vânzarea Petrom cu resursele de petrol şi gaze cu tot, a Sidex, Alro, ARO, BCR şi a altor perle din economia românească e liber ca păsările cerului.
    Mai mult, e pe cale de a ajunge din nou la butoanele României.
    Îşi mai aminteşte cineva de Dan Ioan Popescu, de Miron Mitrea, de Rodica Stănoiu pentru altceva decât pentru fleacuri?

    PDL s-a ales cu procese de intenţie: a fost declarat vinovat că ar vrea să vândă resursele acestei ţări, dar FĂRĂ A FI VÂNDUT EFECTIV VREUN PAI.
    Dacă Traian Băsescu, Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu sunt trădătorii acestei ţări, vânduţi unor puteri occidentale, ce sunt Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană? Dansul lor cu Rusia nu se pune? N-au girat ei privatizarea masivă a acestei ţări?

    O foarte sumară recapitulare, fie şi în ceasul al doisprezecelea, nu strică nimănui.

    PSD a dat industria grea la ruşi – combinatele de prelucrare a metalelor feroase şi neferoase, industria aluminiului. PSD a vândut Petrom, cu petrolul şi gazele din subsol cu tot.
    PSD a vândut/cumpărat rafinăriile României.
    PSD a semnat contractul cu Roşia Montana.
    PSD-PNL au “modernizat” Porţile de Fier.
    PSD a semnat contracte pe 20 de ani cu “băieţii deştepţi” pentru energie ieftină de la Hidroelectrica sau Nuclearelectrica.
    PSD a inventat asfaltatorii, preluaţi ulterior de toate partidele la putere.
    PSD a decis vânzarea flotei României, cu Nicolae Văcăroiu la cârma guvernului şi cu Aurel Novac ministru al transporturilor. Nicidecum secretarul de stat Traian Băsescu.
    PSD-PNŢCD au cedat telecomunicaţiile din România.
    PSD a devalizat băncile româneşti în frunte cu Bancorex.
    PSD-PNL au inventat fondurile de investiţii: Caritas, SAFI, FNI.
    PSD a privatizat toate băncile româneşti cu excepţia CEC. Nu pentru că nu a vrut, ci fiindcă n-a mai apucat.
    PNL a concesionat platoul continental al Mării Negre înainte de a fi câştigat la Curtea Internaţională de la Haga.
    PSD a distrus agricultura României.
    PSD a privatizat turismul românesc.
    PSD a tăiat pădurile şi a exportat lemnul în toate zările.
    PSD a făcut protejat reţele precum cea a lui Cătălin Voicu, care să obţină achitarea sau condamnarea cu suspendare a celor daţi pe mâna legii în regimul Băsescu. Că pe vremea pesediştilor, doar fraierii erau anchetaţi de PNA.
    Reţelele transnaţionale de crimă organizată, fără excepţie, s-au structurat în epoca PSD şi nu mai dau drumul României din gheare.
    Contrabanda, traficul de arme, produse petroliere, ţigări, alcool, legume, flori, sunt creaţia PSD. La fel şi debandada din Vămi sau de la Fisc.
    Şi câte şi mai câte şi mai câte. Scriu până mâine şi tot nu termin de înşirat furăciuni.

    Visam cu toţii frumos în 2005, când Alianţa DA a venit la putere.
    Singură n-ar fi putut clinti PSD, aşa că s-a făcut frate cu PC, soluţia “imorală” de trecut puntea. Mare greşeală.
    Cu chiu, cu vai, Năstase a fost dat jos de la şefia camerei Deputaţilor.
    Dihonia dintre PDL şi PNL a început la blestematele de inundaţii din august 2005 – când premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost convins să nu mai demisioneze de către Dinu Patriciu, Peter Imre, Sorin Roşca Stănescu şi alţi „binevoitori”.
    Cu alegeri anticipate atunci, în 2005, altfel ar fi arătat România azi.
    Dar PNL a virat spre PSD, decretându-l pe cel ce i-a adus la Putere, Traian Băsescu, duşman de moarte. Duşmani de moarte au devenit, implicit, toţi apropiaţii lui. Şi pe cale de consecinţă PDL.
    Televiziunile de ştiri ale mogulilor, pe atunci singurele din mass-media, au început operaţiunile „Jos Băsescu” şi „Jos ciuma portocalie”.
    Care au continuat zi de zi până azi. Asta deşi Băsescu, „răul suprem” al României, era „mare dictator”.
    PNL i-a dat afară şi pe liberalii adepţi ai lui Traian Băsescu, a scos şi PD de la guvernare şi guvernul Tăriceanu, exclusiv liberal a guvernat minoritar, cu sprijinul tacit al PSD în parlament.
    Toţi oamenii sistemului – nu doar politicienii – au intrat în acţiune.
    A urmat operaţiunea 322, de suspendare a preşedintelui Băsescu. Aprobată, tacit, din umbră, şi de importanţi membri ai PD.
    Direct sau indirect, sistemul s-a aliat împotriva omului care a deranjat sistemul, încercând să impună alte reguli.
    În 2009, PSD a venit la Guvernare, la braţ cu PDL. Chipurile au îngropat securea războiului pentru interesul naţional.
    A fost balonul de oxigen care a ţinut în viaţă PSD, financiar vorbind. Ziua guvernau şi seara la partid criticau guvernarea. Au ieşit din guvern în septembrie 2009, în ajun de prezidenţiale.
    Criza care a urmat realegerii lui Traian Băsescu, guvernările Boc şi Ungureanu, restauraţia demarată de guvernul Ponta sunt recente, proaspete în memorie, nu mai are rost să le trec în revistă.

    Vă cer doar să comparaţi epocile şi să vedeţi unde este răul real.
    Vă cer să faceţi diferenţa între cauze şi efecte.
    Vă cer doar o balanţă sinceră pentru 22 de ani în care nu s-a produs altă clasă politică şi suntem chemaţi iarăşi, din păcate, să alegem răul cel mai mic.
    Vă cer doar să gândiţi corect şi onest, cu minţile dumneavoastră, nu cu minţile altora, interesaţi să vă manipuleze şi să vă activeze doar episoadele care le convin.

    P.S.

    Fiindcă mi se pare foarte interesant editorialul lui Dan Cristian Turturică din ultimul număr al României libere, îl reproduc integral în continuare.

    Nu vă irosiţi votul!
    de Dan Cristian Turturică

    Celor ce privesc cu pesimism viitorul României, convinşi că nu vom reuşi să ne extragem din subdezvoltare în viitorul previzibil, alegerile locale de duminică le vor confirma cu vârf şi îndesat previziunile sumbre.

    Indiferent dacă USL va lua sub sau peste 50%, indiferent dacă PDL va reuşi să se agaţe de pragul de supravieţuire de 25%, rezultatele vor confirma de fapt că modelul politic şi administrativ dezastruos care defineşte puterea în această ţară, indiferent de partidul care o deţine, este mai puternic ca niciodată. Nu dă semne de fisură, nici de transformare şi funcţionează perfect în favoarea unei elite amorale, iresponsabile, obsedate doar de bani şi în detrimentul majorităţii cetăţenilor. Cu toate acestea, există o armă împotriva sa. Iar dacă există un moment optim pentru a o folosi, acesta este acum.

    Cele mai elocvente semne al osificării relaţiilor nefireşti dintre cei ce conduc şi sunt conduşi se vor vedea în scorurile neverosimile pe care le vor lua, din nou, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din localităţi şi zone care continuă să fie gospodărite mai prost decât acum 100 de ani.

    Este suficient să priveşti fotografiile din Bucureştiul interbelic sau din Sinaia sau din Constanţa sau din Herculane sau din toate localităţile semnificative ale ţării şi să le compari cu tabloul kitsch haotic şi parăginit pe care ni-l oferă astăzi pentru a înţelege cât de mult am regresat în acest timp. Şi asta doar pentru a nu apela la cea mai corectă şi dură comparaţie, cea cu oraşele ţărilor dezvoltate.

    Când localităţile României sunt departe nu doar de standardele de civilizaţie ale celor europene ci chiar şi de propriile performanţe urbanistice de acum 100 de ani, cum pot primari care deja şi-au dat măsura incompetenţei, precum Oprescu, Mazăre, Solomon, Hava şi mulţi alţii să mai fie cotaţi şi probabil să şi câştige cu procente de peste 50 – 60%?

    Privind tabelul cu sondaje, realizezi că, de fapt, procentul de circumscripţii electorale unde alesul în funcţie îşi va pierde mandatul este nesemnificativ. În marea majoritate a comunelor, oraşelor şi judeţelor, cei ce le conduc vor mai rămâne patru ani în funcţie.

    Cine se va uita din afară la statistica rezultatelor exerciţiului democratic de duminică şi nu a călcat niciodată prin România va spune că această ţară chiar este o grădină. Şi nu doar una Carpatină, după cum încerca să-i convinga clipul Elenei Udrea. Altfel, cum să-şi explice că, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, românii îşi aleg aceiaşi primari, preşedinţi de consilii judeţene şi cosilieri care le-au adus, rar, îmbunătăţiri minimale sau, cel mai adesea, nimic?

    Analizată din interior, dilema nu este chiar atât de mare. Iar răspunsul simplu este că, dincolo de ceea ce este trecut în primul etaj al piramidei nevoilor, majoritatea românilor nu îşi doresc mai nimic cu adevărat, ceea ce înseamnă că se mulţumesc cu foarte puţin.

    Te umflă râsul când auzi oameni serioşi din Constanţa care declară că da, o fi Radu Mazăre cam zurbagiu şi se îmbracă după ultima modă a proxeneţilor din Copacabana, dar este un foarte bun gospodar. Gospodar după definiţia din care dicţionar? Chiar şi cel mai pârlit oraş de coastă din Grecia arată mai îngrijit decât Constanţa.

    Prin ce se vede că oraşul lui Mazăre este cel mai mare port la Marea Neagră? Doar pentru că are cel mai mare număr de prostituate pe cap de marinar? Nu ar fi trebuit totuşi ca renovarea clădirilor istorice să fi fost o prioritate pentru el pentru a merita înnobilarea cu acest cuvânt? Nu ar fi trebuit să se abţină de la a urâţi ceea ce cândva era considerată perla litoralului cu clădiri hidoase, înghesuite una într-alta şi construite fără nici cel mai mic respect pentru estetică? Chiar era nevoie ca alăturarea de culori ţipătoare din vestimentaţia sa să se reflecte şi în faţadele noilor “office-building”-uri?

    Pentru a fi votat şi a patra oară nu ar fi trebuit să facă din Mamaia o staţiune modernă şi nu o damă de consumaţie care străluceşte doar noaptea, când întunericul îi ascunde faţada scorojită? Oare cei ce îl consideră un mare primar au călcat vreodată printr-o staţiune estivală adevărată? Cum îşi explică diferenţa dintre ce văd acasă şi ce experimentează în Franţa, în Italia, în Spania sau, mult mai aproape, în Croaţia şi Bulgaria? Doar prin faptul că acolo trăiesc şi muncesc extratereştri? Iar cei ce îi conduc au nu trei, ci patru antene?

    La fel de caraghioasă este şi imaginea de mare edil a lui Oprescu, marele ctitor al măreţului monument închinat zeului fotbal: Arena Naţională, inegalabilă bijuterie arhitectonică, mostră a geniului de constructor al poporului român (german, de fapt), sfânt lăcaş de adunări înflăcărate şi ciomăgeală între nobilii microbişti.

    Oare cei ce îl vor înscăuna duminică pe dom’ doctor pentru încă patru ani de domnie asupra Bucureştiului au idee cam ce ar fi trebuit să demonstreze un primar, pe lângă finalizarea unui stadion şi a unui pasaj rutier pentru care alţii au dus greul bătăliei, inclusiv pentru a contracara opoziţia lui Sorin Oprescu, ca să merite votul lor?

    Chiar nu contează că timp de patru ani, actualul şi viitorul primar nu a fost în stare să termine nici măcar o parcare subterană? Că nu a oprit morişca PUZ-urilor pentru clădiri turn date pe şpăgi grase? Că nu a avansat nici măcar cu un pas în rezolvarea problemei câinilor vagabonzi – Dog Town este totuşi o afacere cadou pentru fiul său, nu o soluţie autentică? Că a lăsat de izbelişte marele bulevard care ar fi trebuit să unească Piaţa Victoriei cu Palatul Parlamentului şi multe alte proiecte, printre care şi fantomatica autostradă suspendată?

    Se pare că nu. Ca şi în cazurile celorlalţi primari amintiţi mai sus, care nu vor ieşi, probabil, din primării decât cu picioarele înainte sau pentru a ajunge în guvern sau la Cotroceni, majoritatea alegătorilor se declară mulţumită şi fericită cu panseluţe, cu câteva străzi pietruite prin centru, cu parcări scobite în trotuare, cu pachete pentru săraci şi cu multe promisiuni găunoase.

    Vârstnicii, care constituie grosul armatei lor electorale, nu vor uita niciodată anii din timpul lui Ceauşescu în care străzile erau practic neluminate, în care zăpada asfalta bulevardele din decembrie până în martie, când se interzicea circulaţia pentru maşini personale, autobuzele veneau o dată pe oră, iar ei trebuiau să meargă pe jos, ore în şir, de acasă la slujbă şi înapoi, prin nămeţi.

    Nu este de neînţeles de ce pentru acest segment electoral contează enorm faptul că străzile sunt luminate, că autobuzele vin regulat, că gropile au mai dispărut şi că avem chiar şi un stadion nou. Prin comparaţie cu experienţa trecută, a avea un oraş cât de cât funcţional – după standardele lor de civilizaţie şi bunăstare, nu după cele ale contemporanilor din ţări ceva mai norocoase – echivalează cu performanţa unui administrator de geniu. Şi atunci de ce să nu le ofere recunoştiinţa şi gratitudinea lor? De ce să nu îşi dorească să îi mai aibă primari încă 100 de ani de acum încolo?

    După cum scriam în urmă cu patru ani, când aminteam de povestea lui Marion Shepilov Barry Jr, fost primar, timp de 16 ani, în Washington, D.C., perioadă în care capitala SUA a bătut toate recordurile de proastă administrare posibile, tot ce trebuie să facă un politician incompetent şi corupt pentru a mai fi votat încă o dată este să recunoască cu sinceritate, aşa cum a făcut-o el chiar într-un slogan de campanie: “Eu poate nu sunt perfect, dar sunt perfect pentru acest oraş!”. Iar atât timp cât defectele sale nu vor fi cu nimic mai grave decât defectele majorităţii alegătorilor, şmecheria va ţine.

    Mult mai complicată este problema pentru cetăţenii aflaţi în minoritate. Pe cei ce ştiu cum ar trebui să arate un oraş modern, care au alte standarde de calitate a vieţii şi alte aşteptări de la performanţa insituţiilor locale, toate defectele celor care le conduc îi afectează direct. Ei ştiu foarte bine că hoţiile unui primar sau preşedinte de consiliu judeţean nu reprezintă nişte probleme abstracte şi se cuantifică direct în bani care i se fură lui, personal. Iar incompetenţa acestora se traduce instantaneu în probleme nerezolvate care îi fac viaţa mai grea sau mai neplăcută. Care îl costă timp, nervi şi bani.

    Deşi aparent minoritarii sunt doar victime, condamnaţi să împartă acelaşi oraş cu oameni care trăiesc într-un alt timp, vina pentru faptul că au ajuns în această situaţie le aparţine în egală măsură. Lor le revine şi responsabilitatea de a ieşi din ea. Iar neacceptarea acestei responsabilităţi este la fel de condamnabilă ca şi ignoranţa celor pe care îi dispreţuiesc.

    Oricât de dificilă li s-ar părea misiunea, doar ei sunt cei ce pot forţa ieşirea din paradigma actuală. Nici conducătorii establishment-ului, nici masa de alegători care se mulţumesc cu puţin, nu vor sau nu pot să schimbe starea de fapt. Singurii care pot determina un proces de evoluţie sunt cei ce se sufocă în atmosfera de mediocritate pe care o degajă complicitatea perversă dintre casta hrăpăreaţă şi turmă.

    Ideea că impasul în care ne aflăm nu se poate rezolva decât de la sine, în timp, este profund greşită. Dintr-un cerc vicios nu se iese fără un efort considerabil. Vom avea o altă ţară când vom avea alţi alegători. Dar nu vom avea alţi alegători, mai exigenţi cu politicienii, decât după ce majoritatea românilor nu se va mai mulţumi cu satisfacerea nevoilor primare. Adică, după ce va creşte nivelul de trai.

    Problema fundamentală este însă că nivelul de trai nu va creşte dacă nu va exista o reformă a clasei politice. Cât timp structurile politico-mafiote continuă să rămână la putere, indiferent ce nume de partid ar purta, toate resursele României vor continua să curgă spre buzunarele lor, aşa cum s-a întâmplat până acum şi nu vor alimenta dezvoltarea României. Fără dezvoltare, fără o bunăstare care să fie resimţită până în straturile de bază ale societăţii, cei mai mulţi vor continua să voteze acelaşi profil de maimuţă rapace ca şi în prezent. Şi o vor face şi peste o sută de ani, dacă românii care ştiu ce vor şi vor mult nu încep contra-ofensiva şi nu propun personalităţi autentice.

    Ce pot face? Concret – să se coaguleze în asociaţii sau partide care să propună alţi candidaţi decât şarlele simpatice care îi buzunăresc pe cei ce se lasă seduşi de panglicile colorate care le scot din gură. Să îi convingă pe votanţii de panglicari să nu se mai lase traşi pe sfoară. Să explice celor din jurul lor de ce omul pe care îl susţin este mai bun. Sau, dacă nu au energie pentru asta, măcar să voteze candidaţii sprijiniţi de oameni cu care se identifică şi care au o şansă cât de mică de a da peste cap lanţul complicităţilor transpartinice.

    Chiar dacă nu li se par alegerea ideală, chiar dacă au rezerve faţă de orientarea lor politică, oameni precum Nicuşor Dan, care au dovedit că au energia şi abilitatea de a se lupta cu SISTEMUL, trebuie votaţi peste tot în ţară. Indiferent cât de puţini ar fi. Toţi cei ce pot pune o piedică, cât de mică, moriştii de interese susţinute de politicienii şi afaceriştii corupţi, trebuie sprijiniţi. Inspiraţi de succesul celor ce intră duminică în luptă, poate mult mai mulţi oameni făcuţi din acelaşi aluat îşi vor depăşi inhibiţiile şi vor candida în viitor. Victoria lor, victoria rebelilor apăruţi de nicăieri, sau măcar un scor foarte bun, vor avea putere de exemplu. Vor arăta că schimbarea profundă, nu cea de faţadă, este posibilă. Şi dacă s-a putut acum, se va putea şi la alegerile parlamentare.

    P.S: Când scriam, anul trecut, despre candidatura lui Silviu Prigoană la Primăria Capitalei şi anticipam că va fi un eşec răsunător, am subestimat cât de mult îi va costa pe democrat liberali această decizie.

    Într-un moment în care, după instalarea guvernului Ponta, PDL avea nevoie de un mesaj politic de opoziţie puternic, coerent şi credibil, cel mai important candidat al lor în alegerile locale s-a purtat în toate intervenţiile publice ca o curtezană sedusă de portofelul gros al noului stăpân, USL. Aproape că nu a existat dezbatere electorală în care Prigoană să nu îi cânte osanale lui Victor Ponta, să nu îi preţuiască abilităţile politice şi de jurist (!) şi să nu ne amintească de relaţiile sale excelente cu liderii PSD.

    Asta a fost strategia PDL pentru a ne convinge să nu votăm candidatul USL? Prin astfel de mesaje şi de candidaţi au crezut liderii săi că îşi pot reface credibilitatea în ochii alegătorilor pe care i-au pierdut în ultimii patru ani? Dacă da, le-a ieşit exact pe dos şi cineva va trebui să plătească pentru asta.

    • PS Observa Mada ca postarea mea pe care ai sters-o era intr-un fel in aceiasi linie ideatica cu cele scrise de Dement si de Turturica, asa ca poate o scoti din spam si o repui pe ecran. 🙂

      Administrator:
      Nu este in spam postarea dvs. si nici nu am sters-o. Repostati.

    • Adica a disparut asa hocus pocus?
      Din pacate nu am pastrat textul
      Te rog sa ma crezi ca era pe blog si a si stat o ora doua. Nu am salvat-o ca nu m-am gandit ca se pote intampla asa ceva.

    • PS Si din ce vad eu in spate se pare ca au disparut mai multe :una lunga a lui Lulu si cele cateva din 9 iunie , si cateva si a mea din 10 iunie dar nimeni nu spune nimic, asa ca incerc sa recompun foarte scurt ce am scris acolo

      Este o ilustrare a proverbului ca prostul nu e prost destul pana nu e si fudul

      1.PNTCD a murit din cauza de prostie ingamfata dupa proverbul : Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul , cand in 2000 a ridicat pragul electoral la 5 % . A fost ghilotina care l-a taiat in bucati- bucatele, desigur un pumnal in spate i l-a infipt si Emil C. cand si-a transformat ONG-ul in partid ocupand aceiasi sina cu PNTCD. 🙂
      2. Poate ca acest uninomial intr-un singur tur ptr primari starnit tocmai de PDL sa aibe un efect nu chiar atat de demolator, dar eu cred ca oricum va fi mare si analizele simulative ulterioare vor dovedi acest lucru si o citez pe Luminita Parvu care preia ce spune deputatul PDL, Gelu Visan:

      Deputatul PDL, Gelu Visan: Ne confruntam cu un anumit tip de non-combat in campania electorala, intre candidati
      de Luminita Pirvu Joi, 31 mai 2012, 18:15
      Deputatul PDL, Gelu Visan a declarat joi, pentru Hotnews.ro ca adoptarea legii care a introdus alegerea primariilor intr-un singur tur de scrutin a fost o greseala. Visan sustine ca, legea pe care PDL a propus-o si chiar el a votat-o, este o eroare care se reflecta acum in campania electorala prin neimplicarea candidatiilor. Totodata, deputatul PDL atrage atentia ca aplicarea un singur tur de scrutin la alegerile parlamentare poate crea un “derapaj democratic si riscam sa ne confruntam cu o democratie a baronilor si nu a poporului”.

      Contactat de Hotnews.ro, deputatul PDL a declarat ca, desi a votat legea alegerii primarilor intr-un singur tur de scrutin, regreta acest lucru. Visan sustine ca in practica legea a creat non-combat in campania electorala intre candidati iar cetatenii risca sa se aleaga cu un primar care nu si-l doresc.

      “Dupa doua saptamani de campanie in teritoriu am constatat ca modificarea prin introducerea unui singur tur de scrutin la alegerile locale a fost eroare. Initial am sustinut si am votat legea privind alegerea primarilor intr-un singr tur de scrutin, dar am constatat in primul rand ca exista un anumit tip de non-combat in campania electorala si vorbesc aici de candidati care au un procent de 25%.

      Lipsa celui de-al doilea tur de scrutin il determina pe cel care are un procent de 25% sa nu se mai implice in campania electorala iar batalia politica pur si simplu nu mai exista. Al doilea lucru este mai delicat si vizeaza reprezentativitatea votului cetatenilor. De exemplu prin inlaturare acelui de-al doilea tur de scrutin poate fi ales primar un candidat care a obtinut 30% din voturi iar 70% din cetateni au un primar pe care nu si l-au dorit “, a explicat Gelu Visan pentru Hotnews.ro

      Deputatul PDL sustine aplicarea unui singur tur de scrutin la alegerile parlamentare creeaza pericolul ca democratia sa fie grav afectata.

      “Prin alegerea primarilor si a sefiilor de Consiliu Judeten intr-un singur tur de scrutin cumulat cu alegerile parlamentare riscam sa avem un Parlament reprezentat de oameni primariilor si ai baronilor judeteni. Daca parlamentare se fac intr-un singur tur, primariii si presedintii CJ vor fi cei care vor decide cine va merge in Parlament.

      Exista o temere ca vom avea parlamentari care vor fi reprezentantii primariilor si baroniilor, cu alte cuvinte un Parlament al baronilor si vom asista la un derapaj democratic, ne vom confrunta cu o democratie a baronilor si nu a poporului “, a mai spus Visan.

      In 2011, in luna mai, parlamentarii Coalitiei (PDL, UDMR, UNPR si Minoritatiile) au adoptat proiectul de lege, propus de PDL, care prevedea alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin, cu 174 de voturi “pentru”, 110 voturi “impotriva” si 3 abtineri. Legea adoptata prevedea ca primarii sa fie alesi intr-un tur de scrutin, cu exceptia situatiilor de balotaj.

      Nota mea foduli si dastepti si PDListii astia mai an spre folosul USListilor de azi si care atunci de teama sa nu fie ei un postura pdlista s-au opus , pacar ca in acel vot nu au invins ei 🙂 🙂 🙂

    • Erata:

      Nota mea: foduli si dastepti mai an si PDListii astia, spre folosul USListilor de azi si care atunci de teama sa nu fie ei un postura pdlista s-au opus , pacat ca la acel vot nu au invins ei . )

  44. A venit timpul ca oprescu, acest cancer habarnist, să intre în șmenopauză! Băgați-l!!! Mă interesează Bucureștiul pentru-că pentru TOT NEAMUL ROMÂNESC SOARELE RĂSARE DE LA BUCUREȘTI! Votează Prigoană!

  45. Elena Udrea a intrat cu telefonul mobil in sectia de votare.hahaha
    Eu am stiut ca nu am voie si nu mi-am luat telefonul cu mine.Am dat un vot negativ.Nu sunt nici pdl-ist,nici usl-ist.Nu il suport pe Mircea Cosma.Cei ce ma fac usl-ist,sunt comunisti.hahaha

  46. Boc v-a tras in jos.De asta ati pierdut.Nu ati facut nimic pentru cei ce v-au votat.Ati reprezentat evreii din Banca Mondiala,FMI,etc.Pentru voi cetatenii acestei tari nu au existat.
    V-am spus ca pana la alegeri mai e putin.Doi ani trec f. repede.
    dar voi nu luati masuri populiste,Ai gresit grav.Ati inchis spitale,altii le deschid.Deci se putea si cu ele…

  47. Daca exit polurile nu gresesc prea mult, atunci ce ma ingrozea s-a intamplat si nu credeam ca voi fi atat de aproape de adevar in postarea aia data mai intai disparuta si apoi repostata la 16:12 .
    Daca as fi mai tanar cred ca as emigra, caci sunt ingrozit, sunt scarbit, jignit si umilit, ca trebuie sa fiu contemporan si sa impart o tara , unde din doua una ori eu sunt idiot ori neamul meu cu care sunt in situatia sa impart tara, este o populatie nevolnica, suburbana, lipsita de staif, proasta, smechera, invidioasa si rea dena urmasa a celor celor doi ciobani mioritici fratricizi.
    Daca in Duminica Orbului mai aveau scuza starii mintale in care se aflau abia iesiti din comunism, azi dupa scurgerea si a termenului dat se pare cu zgarcenie si drag de popor de Brucan, atunci cand a spus ca stupid people este valabil doar cam 20 de ani nu mai au alta decat descompunerea spirituala, decaderea si ticalosia genetic congenitala.

  48. …rezultatul alegerilor [ pronosticurile din sondaje ] sunt asteptate ,numai neinformatzii nu s-au asteptat ,nu ma bucur si nici nu-s suparat ,nu-mi fac mari asteptari de la noii alesi ,daca au intzeles ceva din guvernarea portocalie trebuie sa se schimbe ,daca n-o fac ,o sa patzeasca la fel ,referitor la pedele ,imediat un congres ,schimbata toata conducerea ,Elena sa fie aleasa sefa lor ,sa-si faca echipa tanara si sa scape de balastul corupt si neprofisionist , sa inceapa munca imediat ,se mai poate repara ceva pana in noiembrie la generale ,asa cred .

    • Puiule , si tu faci parte din neamul asta de vanzatori de neam si de tara. Si voi stiti ca sunteti lergiune, asa ca nu va mirati de victoria Mordorului.

  49. PS Oricum un prieten m-a amuzat bucurandu-se ca astfel va scapa sa-i mai vada mutra lu Olguta Vasilescu pe ecrane .:)

    • PDL l-a tradat pe Basescu, citeste textul conceput de Sebi si dat mai sus. Nu e suficient?

    • Si cate sfaturi am dat si nu le-au bagat in seama ? Greseli cu carul dar asta nu inseamna ca tara sa fie ocupata de agentii dusmanilor de moarte ai romanilor.

  50. …bravo Oane ,numai tradator de neam nu mai facut ,du-te nu ma enerva ,nu-ti am treaba ….
    …ingrijorator la alegerile astea ii votul politic ,nu-i bine ca USL-ul sa aiba peste 65% ,daca asa se intampla si la generale ii “groasa rau ” ,opozitzia trebuie sa-si stranga randurile si sa se puna pe treaba ,nu-i totul pierdut
    ..Balby principalul vinovat ii pedeleul in pierderea alegerilor ,acolo trebuie facuta o analiza corecta si sa se taie-n carne vie ,singura solutzie .

  51. In pdl ar trebui oameni care sa aiba cel putin 35% in topul increderii.Pe vremuri pdl a avut astfel de oameni,ajungeau si la peste 70%.Prea s-au luat multe masuri nepopulare.Nu s-a pus nimic in loc.

  52. Ion Adrian,diferentele sunt clare.Piedone are 83%…….cate tururi sa mai fie?Poate la Cluj e o eroare,Olguta deja are peste 50%….tot ar fi iesit din primul tur pentru ca aveau peste 50%.
    Oprescu a castigat
    Pana la urma a fost bine.In ce sens?Nu se mai risipeau atatia bani.Asa ca legea cu primarul,consilierul local,presedintele CJ.din primul tur, e foarte buna.

  53. Dar Balbeck, este clar, vorbim de o natiune decazuta si vulgara daca un Liviu Negoita poate pierde in fata unui infractor precum acel Robert iar mahalaua aia numita Olguta poate accede la ce a acces. Evident ca si Solomon probabil ca face parte din acelasi neam cu Piedone et co.

    • De fapt impresia mea este ca acel Robert are caracteristici lombroziene in care se intalnesc inapoierile mintale(ologofrenia) cu bestialitatile de toate soiurile.

    • Sintax: oligofrenia, termen academic pentru tampenia congenitala

  54. Daca PDL ar fi fost cu cetatenii acestei tari,ar fi castigat ei cu 60& si pierdea usl.
    Am ajuns la o concluzie,un betiv ordinar,care e simplu membru usl,poate sa castige o primarie.In tara orice om de pe strada castiga,daca era de la usl.Oamenii au lovit in pdl.Nu conteaza omul,conteaza doar sa loveasca in acel partid ce le-a facut atat de mult rau.Daca acel om din usl e betiv si agramat,nu conteaza.Castiga….e vina pdl-ului in totalitate.

  55. Le-a taiat salariile,pensiile,i-a dat afara de la munca,i-a impozitat drastic.s-au inchis spitale,au murit oameni.Pogea a falimentata atatea firme.Cum sa platesti impozit,daca firma ta are pierdere?Pogea a incurajat evaziunea fiscala.
    Astea sunt doar cateva,cele mai dure.Dar stiu ei mai bine decat mine ce au facut.
    s-au blocat posturile din sanatate.Ne-au indatorat mai mult ca niciodata.Poate ca nu aveam nevoie de asa ceva.
    Au marit termenul de plata al arieratelor.In schimb,daca nu plateam luna asta 10 lei la fisc,urmand sa platesc luna viitoare,ma trezeam ca blocau contul,dara sa anunte macar.Nu e vorba doar de mine…vorbesc ca sistem.Ei pot sa ramana cu datorii in urma cu un an,in schimb eu platesc si penalitati la 10 kei….cu cat ar trebui si eu sa impozitez statul…pdl?In curand nu o sa mai fie pdl.Ma bucur din punctul asta de vedere,dar vroiam sa vina altii,nu usl.

    • Tot ce au facut si a mai fi facut, este nimic pe langa ticalosia USLista . Daca nu intelegi asta, faci si tu parte din neamul ala de oligofreni ticalosi la care cred ca m-am referit mai sus.

  56. Si cum sa calific comportarea jdaucului maghiar de la Cluj fost manvcator de paine din mana lui Basescu (are si asta uneori un fler de sta ceasul)care stie desigur ca prin candidatura lui il va majora pe USList ca dioar ungurii din Cluj nu cu USL ar fi votat.

  57. Gata ma duc sa adorm si nu stiu daca mai revin pe aici.
    Noapte buna si istetilor dar si tontilor. )

  58. cred ca nu am vazut o postare mai realista si mai adevarata ca a lui balbeck….felicitari in ceace ai scris ai oglindit purul adevar in 89 eram soldat in armata romana am jurat si pt nea nicu si pt ilievici si atunci la revolutie am crezut in ceva…..acum la 44 de ani am ajuns la concluzia ca a fost doar un vis neindeplinit……..numai cred in niciun partid …totul e o farsa..vor veni altii vor face altii praf in ochi..viata trece si trece aiurea bafta tuturor…

    • Bafta si tie, soldat in revolutie.
      Toate cele bune, tuturor.

  59. Boc merita sa piarda.Tocmai pentru aroganta lui…a trimis in locul sau un candidat penal la primarie.Cu toate astea,clujenii se pare ca ii tin partea.Nu am mai pomenit asa ceva.Dar asta e.El este principalul vinovat pentru esecul asta.Bineinteles ca nu putea sa conduca singur,dar el e seful.Nici macar nu stiu de ce a fost pus sef.Nu are fatza de conducator.El nu face decat sa enerveze.

  60. bleahhhhhhhhhhh ! romanii au votat cu iliescu(oprescu)-felix(crin)-hrebenciuc(ponta) , ne meritam soarta !

  61. Elena ti-am spus de acum multe luni sa faci un pas in spate si poate mai aveai sanse.Ai ascultat pe toti care te-au periat pe acest blog si ai gresit.
    Daca Negoita al USL-ului este asa de mizerabil pe cit l-ai facut atunci Negoita al PDL-ului este vai de mama lui avind in vedere ce bataia a luat !.
    Parerea mea este ca voi PDL-ul acum nu mai trebuie sa atacati privind alegerile locale.Reorganizati-va,intariti-va si luptati pentru alegerile din toamna.Nu sint un adept al PDL-ului,ba din contra,dar tot mai bine cu voi in opozitie decit cu PPDD-ul.
    Pdl-ului nu-i doresc,dar tie iti doresc succes.

  62. Halal alegeri ,cine a dat a castigat !
    In com Beclean jud Brasov ,in saptamana dinaintea alegerilor candidatul Cosmin Leancu (28 de ani )impreuna cu diversi indivizi ,au dat mita electorala :cizme de cauciuc ,pachete cu alimente si bautura si uite ca a castigat
    Daca un tanar a procedat astfel nu ma mai mira nimic ,deci nu s-a castigat cinstit
    Anunt ca am sunat la 112 si am fost pasati de politie dintr-o parte in alta ,pana la urma insistand i-a chemat la audieri politia din Voila de care apartine Becleanul .
    Acum intreb daca au dosar penal si au castigat se valideaza .
    Deci stati linistiti ca romanii nu voteaza partidele ci cat primesc “moca”

  63. Ion Adrian,pdl ne-a intors in urma cu foarte multi ani.Nu credeam sa imi mai amintesc de acele vremuri.
    Generalul ala mare a facut o grava greseala,pentru care plateste.Nu el este vinovat.I-a dat puterea lui Iliescu.Regreta enorm acum.E un batran trecut de 80 ani,condamnat la 15 ani de niste ticalosi.

  64. Sa nu mai spun ca lumina este luata foarte des si apa calda nu prea ei,decat atunci cand vor unii.Exact ca pe vremea lui Ceausescu.Pdl a vrut sa ne aminteasca de acele vremuri.Se stie ca directorii astia sunt pdl-isti.

  65. Nu-mi place pesimismul,victoria si infringerea face parte din viata.
    Uneori cistigi ,alteori pierzi,un politician adevarat ride la infringere si se intristeaza la victorie.
    Ca atare,din lipsa de timp,va sugerez doamna UDREA,SA GASITI RESURSE SI SA RIDETI.
    Sunteti tinara,aveti in ADN-UL DV. toate datele unui luptator si invingator.
    Nu luati decizii la cald,asteptati putin ,sa se astearna linistea ,gindi-ti in liniste si decideti.
    Ati fost,singuri impotriva tuturor-ATI FOST TRADATI ,DE MULTI DIN CEI PE CARE IN 2008,I-ATI TRACTAT DUPA DV. SI I-ATI INSTALAT IN TOT FELUL DE SINECURI.
    De ce au tacut,in ultimul an????????????
    Acum isi dau cu pumnii in cap,pe linga pumnii incasati de la USELISTI, dar e tirziu,pt ca sunt luati cu brutalitate de guler de uselisti si azvirliti in strada.
    Refaceti filmul complect al ultimilor 4 ani,si analizati-l cu raceala ,si veti intelege ce ati facut bine si ce ati gresit.
    Deocamdata atit,bucuria mea majora este ca EMIL BOC A CISTIGAT CLUJUL…………..

    • Felicitari Zapa!
      Felicitari ptr consecventa ta!
      Felicitari Ardealului!
      O palma morala usturatoare ati dat restului de tara!

      Dl Basescu n-a tradat PDL!
      PDL n-a tradat pe dl Basescu!
      Nu mai bateti campii cu astfel de idei anteniste!!!

  66. p.s.-pina la toamna e inca mult timp,si multe se pot schimba.
    probabil la finalul numaratorii veti avea un procent in jur de 20% la nivelul intregii tari,nu-i foarte rau,nici foarte bine,dar ,aveti de unde incepe.
    Cum va veti chivernisii,AVEREA’ PT A O SPORII-DE DV DE PEDELISTI DEPINDE.
    Primul lucru pe care trebuie sa-l facetri e sa nu va luati de par…………

  67. Balbi ca o exceptie si doar pentru tine:

    Cum comentezi daca este adevarata aceasta zicere a dlui Presedinte Basescu referitor la rezultatele de ieri:

    “Ferească Dumnezeu de mai rău”

    ?????????????????????????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    🙂 🙂 🙂

  68. Lulu,va trebui sa te obisnuiesti cu Olguta.Va trebui sa o suporti,
    Noi nu mai scapam de ala ce e sef la CJ de atatia ani,penalul Mircea Cosma.Am sperat sa castige pdl acolo,dar cu cine?Cu copiii de clasa a iii-a?

  69. In mod cert PDL a facut multe erori mai mari sau mai mici… Nu voi face o vanatoare de vinovati dar vreau sa atrag atentia asupra unui aspect, in speta modul de abordare a problemei cainilor maidanezi. Aceasta problema nu este cea mai mare problema a Romaniei, dar cu siguranta nu este cea mai mica. PDL a actionat pentru rezolvarea acestei probleme, dar din pacate nu a mers pana la capat, iar rezultatul acestei indecizii s-a vazut la alegerile locale si mi-e teama sa spun, rezultatele acestei politici ezitante se vor vedea si la alegerile generale. Mentineti problema cainilor maidanezi in atentia opiniei publice si cereti rezolvarea acestei probleme pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare, iar daca USL alege in continuare sa ignore dreptul cetatetenilor si blocheaza legea atunci actionati in FORTA! Scoateti lumea in strada, convocati referendumul la scara nationala si nu va temeti de latraturile ong-iste! Nu ezitati sa indicati poporului adevaratii vinovati pentru aceasta problema – parlamentarii USL!

  70. Este greu sa privesti o infrangere in fata,dar face parte din viata politica. Il felicit pe E.Boc,era nevoie pur psihologic de aceasta victorie si la fel ca Lulu ,felicit Ardealul pentru consecventa de a vota pentru democratie nu pentru statul cu mana intinsa la ajutoarele statului. Cred ca Ardealul poate fi considerat punctul zero al reconstructiei PDL pentru ca-sa nu uitam- acum 8 ani tot de acolo a pornit puternic curentul contra PSD. Toata lumea se pricepe la sfaturi dupa razboi,eu personal cred ca este timpul sa fie vazuti adevaratii si loialii membri care in ciuda vremurilor politice grele,au ales sa duca aceasta campanie la bun sfarsit si au ales sa poarte sigla in PDL in timp ce altii si-au asigurat locuri caldute. De asemenea cred ca PDL are nevoie de un lider puternic,proaspat si neatins -inca- de murdariile mediei din ultimii ani. Emil Boc poate fi un presedinte de onoare mandru si demn pentru anii in care si-a sacrificat imaginea pentru PDL si Romania. Cred ca daca in eventualitatea unui nou lider PDL acesta nu va fi pe masura asteptarilor electoratului,inlocuirea lui E.Boc nu este oportuna. Parerea mea…pentru ca tot se bate apa in piua pe tema asta in presa de atac…

  71. @ FRANK ZAPA[KING]
    ” p.s.-pina la toamna e inca mult timp,si multe se pot schimba.
    probabil la finalul numaratorii veti avea un procent in jur de 20% la nivelul intregii tari,nu-i foarte rau,nici foarte bine,dar ,aveti de unde incepe.
    Cum va veti chivernisii,AVEREA’ PT A O SPORII-DE DV DE PEDELISTI DEPINDE.
    Primul lucru pe care trebuie sa-l facetri e sa nu va luati de par…”
    Hahahahahahahihihihihihihihihihih! ( plagiat! )
    +, – 2% ….. BOULE! La mine a câștiga T. Neamțu- PD-L de ce oare ? Puneți oamenii adevărați să candideze nu filfizoni de 2 lei!

  72. DOAMNA UDREA,
    Adevaratii luptatori stiu sa se mobilizeze si dupa infrangeri.
    Pentru a iesi cu un mesaj in legatura cu alegerile, cred ca Organizatia PDL Bucuresti trebuie sa faca ( si sa publice ), imediat dupa comunicarea rezultatelor oficiale, o analiza a situatiei.
    Dar FARA ” A DA PREA MULTE DIN CASA”.
    Printre altele, esecul lui Liviu Negoita are, in mod sigur, si alte explicatii decat campania negativa a lui R. Negoita.

  73. la alegerile viitoare voi vota cu pdl … mi se pare nedreapta situatia in care a ajuns acest partid

  74. …a pierdut Flutur la Suceava ,s-a crezut nemuritor “aviarul” asta ,a pierdut lamentabil cu cca. 6000 voturi mai putin ,Bistrita lui Oltean ii rosie ,afara cu incompetentzii astia din partid 😆 😆 ,sau din conducerea partidului ,sa mearga cu zapa la lipit afise 😆 😆

  75. Doamna Udrea sunteti totusi un om care a vrut sa faca si ceva bine, si care incearca sa aduca civilizatie intr-o Politica Romaneasca de haita.
    Sa nu va dezamgiti de acest rezultat si sa gasiti formula si oamenii pt viitor.
    Orice democratie are nevoie de o opozitie adevarata si puternica, este o cerinta de baza. Momentan Romania se indreapta spre Koreea de Nord, Cuba, si Venezuela….cu aceste partide unice. Este nevoie de dumneavoastra
    O zi buna

  76. Razboiul dintre cele doua ,ROMANII’

    Pina prin 2008,analistii politici si cei din economie,se alintau si ne spuneau ca avem o Romanie cu doua viteze,si se opreau aici,temindu-se sa mearga mai departe,din motive care tin de presupusa unitate de monolit si in baza unui patriotism de cea mai proasta calitate,care urmarea sa ascunda de fapt o realitate tulburatoare.
    Si cind se putea mai bine releva aceasta stare de lucruri,daca nu in perioada unei crize majore,pe fondul unei campanii electorale.
    Am facut aceata lunga introducere pt a fi bine inteles,dar mai ales pt a intelege de ce avem doua ROMANII,cu doua mentalitatii diametral opuse,si ALEGEREA LUI EMIL BOC,CA PRIMAR LA CLUJ,TOCMAI ACEST LUCRU IL ARATA.
    De duminica seara putem fi siguri,urmare a felului in care au votat romanii,ca ei romanii,la aceasta ora,ISI DORESC UN STAT SOCIALIST,IN CARE STATUL TATUC,SA LE TINA UMBRELA,SA-I TINA CAPTIVI,INTR-O CVASI-SARACIE,DAR ASISTATI,SI TINUTI IN VIATA DIN POMENILE UNUI STAT OBTUZ,INCAPABIL,SI9 FOARTE CORUPT.
    Este foarte clar,aceste alegeri,cu participare de aprox. 57%, din totalul alegatorilor,au fost decise de:
    bugetari si familiile acestora ,de pensionari si familiile acestora si evident de ,ASISTATII SOCIALI.
    Practic prin votul de duminica,Rom. s-a intors cu 22 de ani in urma,in vremea cind sloganurile,MUNCITORILOR DE LA I.M.GB.ZGDUIAU FERESTRELE CLADIRILOR DE PE BULEVARDELE BUCURESTIULUI COMUNIST.
    Asadar romanii au ales dezastrul,criza economica,dar mai ales saracia pt ei, dar si pt copii lor.
    Dupa votul de duminca,romania este condamnata,putinele oaze de capitalism din transilvania,vor suferii adevarate asalturi,din partea PUTERII BOLSEVICE,pt a fi ingenunchiate.
    Nu stiu ce va face dreapta politica din Rom. nu stiu cum se vor putea organiza pina in toamna si cum,dar,in acest moment,din punctul meu de vedere,viitorul acestei tari,arata rau,si fara nici o perspectiva.
    Greselile,ezitarile,tradarile si non combatul,au facut ca scorul care se prefigureaza pt PD-L, sa arate cum arata.
    Sigur ca prima si singura intrebare ,care se pune,este ce-i de facut?????????????

    • …zapaievici mai bine iti ramanea postarea in spam 😆 😆 ,n-ai intzeles nimic din ce s-a intamplat ….hihihi….

  77. hmmmmmmm,acum aflu,ca v-ati dat demisia,doamna Udrea…….
    Nu cred ca ati facut bine,nu acum…………..

  78. Ce mai zice Mugur Ciuvica de demisia Elenei Udrea?
    aaa,a avut un interes,e trimisa in alta parte.Nu e demisie de onoare.De fapt nu e vorba de demisie.O trimit in alta parte.
    Asa o spune?

  79. …nu Elena trebuia sa-si dea demisia , Boc si toate hoastele din echipa lui trebuie sa-si dea demisia ,sau sa fie demisi ,Elena nu trebuia sa accepte organizatzia pedele Bucuresti ,de la pierderea capitalei de Blaga a inceput caderea ,a fost trimisa acolo de “prietenii ” [are multzi in partid ] din pedele …. a facut un gest de onoare ….

  80. Felicitari pentru gestul onorabil, dar intr-un fel era normal ca PDL sa plateasca un pret mare pentru reforma. Cred ca oricine ar fi fost in locul dumneavoastra ar fi avut aceleasi rezultate. Pacat ca cetatenii Bucurestiului vor trebui sa treaca patru ani prin umilinte si minciuni. A fost o campanie murdara, ca tot ce atinge PSD.

    Va urez succes in continuare, pentru ca sunt sigur ca mai aveti multe de spus in politica romaneasca.

  81. Cred ca decizia de a demisiona va face cinste. Onoarea inainte de toate! Am stiut ca sunteti om de onoare,si nu m-am inselat.

  82. STIMATA DOAMNA UDREA,
    Suntem sustinatorii dumneavoastra. Daca luati o hotarare, anuntati-ne si pe noi.

  83. Doamna Udrea nu trebuia sa-si dea demisia ca nu are de ce. Sa-si dea demisia cei care au fost incompetenti, nu dansa care s-a zbatut pentru partid. Cate contracte a semnat, cate lucrari a finantat, cati bani a atras si tot dansa sa-si dea demisia? Sa-si dea demisia cei care nu s-au implicat intentionat in campanie, cei care au pornit razboaie si apoi le-au urmarit stand pe margine ca sa numere ranitii. Doamna Udrea ar trebui sa conduca partidul, nu sa-l lase sa ajunga pe mana lui Blaga. Ca asta s-a urmarit.

  84. BALADĂ PENTRU BOMBONEL !

    Bombonele, Bombonele,…….
    Fosta-i mare „pui de lele”
    Dar acum ţi sa-nfundat
    Ai ajuns şi arestat……

    Te-ai crezut mare şi tare
    „Cel mai tare din parcare”
    Cât ai fost Prim la Putere
    Ai ştiut să faci avere.

    Proprietăţi, multe case,……
    Peşcheşuri şi conturi grase
    Altele, dar domnul ştie
    Başca venit din “moşie”.

    Mai ieri, ne spuneai tu nouă
    Să-ţi numărăm CELE OUĂ !
    Bombonele ! Asta-i viaţa,…..
    “A zburat puiul cu aţa”…..

    DNA-ul …. cel spurcat !
    Să treacă la numărat
    Nu la ouă, la averi
    Ce azi ai, faţă de ieri ?

    De te crezi, curat, cinstit,
    Spune cum le-ai dobândit ?
    Nu Băse te-a condamnat
    Ci alţii te-au judecat

    Ai făcut ţara de râs
    “Buhuu « peste tot s-a dus
    Ponta, avatarul tău,…..
    O să ajungă şi mai rău.

    E “Doctor” prin plagiat?!
    Ce-a spus alţii a furat
    Tună, fulgeră şi zbiară
    Se vrea nou stăpân în ţară

    Că de ! Năravul din fire
    Ştim că n-are lecuire
    Aţi tăiat, aţi spânzurat
    Aţi scos ţara la mezat

    Jaf mai rău ca-n Codru nare
    Nemai întâlnit sub Soare
    Marea Ta privatizare
    Bancorexul, BRD-ul

    La Austrieci Petrolul
    Totul pe comisioane
    Ce zici Gheorghe – Tu Ivane
    Când ţara moare de foame?

    Vouă, doar de voi vă pasă
    Socoteala să vă iasă
    Să fiţi mereu la putere
    Să vă î-nbuibaţi cu avere

    Ca Tarăi, Medinte, Mischii,
    Şi – atâţi chilipirgii
    Care nu s-au săturat
    De câte au tot furat.

    Lui Victoraş Ponta – Doctor în drept….

    Ca un bun “Doctor în Drept » ?
    S-ar cădea mai înţelept
    Să vorbeşti mai cu perdea
    Nu cum o faci dumneata

    Ia aminte, nu se ştie.
    Că-ţi vine rândul şi ţie
    Poate nu-ţi termini mandatul!
    Şi-o să dai cu SUBSEMNATUL!

    Mă uimesc, şi n-am cuvinte
    Gura ţi-o ia înainte
    Şi n-a fi deloc exclus
    Ca şi „Bomb” să fii dus!
    Că nu aduce ziua, „ce aduce ceasul”
    Şi cum orice, Naş, are şi el Naşul !
    Apele sunt tulburi, nimic nu se ştie
    Cine la putere din Toamnă o să fie !

    S-a trezit prostimea, a băgat de seamă
    Deloc nu se ştie, cum va fi la toamnă.
    Aşadar, răbdare – şi “ciocul mai mic”
    Că azi eşti prea mare-mâine poate mic !

    Roata se învârte, e bine ştiut
    Ia aminte Ponta ce ai de făcut
    Până, una alta, vezi cu PLAGIATUL
    S-ar putea să-ţi pice, mâine chiar mandatul

    E gata să iasă mare „tămbălău”
    Scaunul e şubred, ca mandatul tău
    Eu, nu dau cu parul, spun şi eu: Am zis
    Să nu vii din „Bruxell” un Doctor proscris.

    Sau ferească Domnul se poate mai rău
    Nici doi bani să dea pe mandatul tău !
    Atunci Victorele ? Ce vei face frate ?
    Chiar să dai cu capul, în oalele sparte ?

    În mare dilemă, ai să-l pui pe CRIN
    Pe Felix – motanul, în călduri şi chin,
    Pe toţi Hrebenciucii, şi atâţi ciocoi,…
    Toţi ce ne beliră pielea de pe noi ?

    Aşadar, răbdare – pace nu război.
    Nu spoiţi marea cu valuri,
    Chinuiţi de idealuri,…..
    Împingând vântul la vale
    Cum vedem că faci matale !

    Dixit Eu – Ion N. Lămuritu.

    AMICULUI DOCTOR BRĂDIŞTEANU.

    Doctore, te-aş întreba ?
    Asta-i meseria ta ?
    Negreşit că ai jurat:
    Cum ştim dela HIPOCRAT…..

    Dar se vede că ai uitat !
    Şi domnul Lascăr, la fel
    S-a grăbit şi el niţel
    Văzând patru PLĂGI PUŞCATE

    Cu urme grave lăsate !!..
    Episod nefericit
    Un auto – ciuruit ?
    Telenovelă să fie

    Să nu stea la puşcărie
    Că de… ! Nu-i un om de rând
    Om sensibil şi plăpând
    Negreşit nu se cădea

    La puşcărie să stea
    După cum Ponta dicta !
    ……………………………………

    Dixit Eu – Ion N. Lămuritu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *