Sfântu Gheorghe are cel mai frumos miniport din Delta Dunării

Acest sfârşit de săptămână mi l-am dedicat în totalitate Deltei. Dacă ieri am fost la Sulina şi prin pădurea Letea, astăzi a venit rândul localităţii Sfântu Gheorghe, aflată la o distanţă de aproximativ 25 de kilometri de braţul Dunării cu acelaşi nume.

Nu mai fusesem aici de aproape un an, dar avem un proiect major în desfăşurare: realizarea unui miniport turistic. Toţi cunoscuţii care au ajuns în ultimul timp aici, m-au sunat să îmi spună că sunt impresionaţi de lucrarea aceasta. Pur şi simplu, am fost surprinsă să văd cât de bine arată această investiţie care se va finaliza în septembrie. E de departe cea mai reuşită lucrare realizată în mandatul meu în Delta Dunării, chiar în ultimii douăzeci de ani. Poze de astăzi puteţi vedea pe pagina mea de Facebook.

Evident, s-a repetat povestea de ieri, de la Sulina, şi la Sfântu Gheorghe. Practic, erau mult mai mulţi turişti decât localnici (900) zilele trecute, înregistrându-se şi aici un record al numărului acestora (aproape 5000!). Este semnalul că investiţiile derulate de MDRT încep să dea roade. Lucrurile încep să se pornească şi în Deltă, iar atracţia pe care o exercită asupra potenţialilor turişti este din ce în ce mai mare.

Investiţiile ministerului vor continua cu introducerea canalizării, reabilitarea drumurilor de nisip, reabilitarea celor cinci scări de blocuri de locuinţe care există în localitate, reabilitarea căminului cultural, construirea unui centru de informare turistică pe fonduri europene şi amenajarea unui parc chiar in vecinătatea portului.

În același timp, vom sprijini localnicii care doresc să își construiască o agropensiune pe fonduri europene, săptămâna viitoare va merge acolo consilierul meu pentru a sta de vorba cu cei interesați şi cu primarul. Deja sunt patru astfel de cereri formulate la ministerul Agriculturii, care gestionează fondurile europene din agroturism şi cu care avem un protocol de colaborare, având în vedere faptul că noi facem strategia de dezvoltare a turismului. În afară de aceste solicitări, inițiativa privată este din ce în ce mai puternică în comună, încurajată de proiectele MDRT.

Închei cu un ton optimist şi datorită faptului că am primit astăzi datele statistice privind gradul de ocupare a litoralului românesc. Este al şaselea sfârşit de săptămână consecutiv în care gradul de ocupare se apropie de 100%. Conform informaţiilor pe care le-am primit, aproape 184.000 de turişti se află în unităţile de cazare înregistrate pe litoral, fără a-i lua în considerare pe cei din unităţile neînregistrate.

 

 

 

79 thoughts on “Sfântu Gheorghe are cel mai frumos miniport din Delta Dunării

  1. @
    Am preluat un mesaj din RTV

    Gheorghe NICHITA a spus:
    (acum 2 ore) răspunde
    0 Scorul final va fi uramatorul :

    NEAMT : Adrian Rădulescu
    MARAMURES Baia Mare : Mariana Pop

    Desigur USL a pregatit deja reclamatia si se va dezonora din nou.

    USL este o miscare neo fascista, cei doi trebuie supusi unui control medical, reprezinta un PERICOL NATIONAL:

    Buna Seara STIMATA Doamna Elene UDREA

    BRAVO si felicitations, functionati ca o elice d’avion

    ROMANIA are nevoie de multe elicii de avion

    NU CEDATI aveti tot ce va trebuie sa castigati VIITORUL ROMANIEI.
    Probabil azi suntei criticati este normal, MAFIA usl ISTA este inca prezenta pe piata electorala, fara o solutie reprezinta concreta este hermafordita.

    Nu produce valoare ajutata si nici PROGRES.

    NATIUNEA a inteles ca nu se poate trai in afara posibiltatilor personale, nu se poate trai pe CREDIT

    Merci,

    Cordialement

  2. @
    Ultima noutate

    Proiectul PALAS IASI este de vanzare

    Cei interesati sunt bine veniti.
    Mitropolia si Patriarhia, actiomnarii principali au dat foc verde Purtatorului de galeata a vinde totul, inclusiv gradinele venite din ITALIA.

    Cititi pe Buna Ziua IASI la Fenechiu si Sinescu au clarificat situatia.

    Terenul apartine domeniului public, atuncu cum se face vanzarea ?

    Ceteteanul din IASI are ceva de spus sau asteapta o ciorba de burta ?

    Merci

  3. Buna ziua! doamna Ministru, sunt o persoana cu un handicap locomotor, l anoi in tara in majoritatea locurilor unde se face turism nu exista rampe pentru persoanele cu handicap, sper sa aveti in vedere si acest lucru, intrucat nici in statiunile balneare nu exista asa ceva, foarte rar un hotel adaptat conform nevoilor (unele locuri prezinta rampe dar sunt inaccesibile, baile camerelor sunt cu intrari foarte mici sau praguri..etc.) va multumesc

  4. @
    Natiunea Romana

    Vaporul se apropie de tarm
    Comandantul a REUSIT salvarea NAVEI.

    Urmeaza debarcarea, RENASTERA, FINALIZARAREA PROGRAMULUI REFORMEI.

    DUSMANII ROMANIEI sunt inca in viata, DEMOCRATIA obliga lupta egala, ei vor pierde constient, NATIUNEA doreste salvarea ROMANIEI.
    TRAI fara MUNCA nu este posibil, SA TRAITI BINE CU MUNCA !!!

    Merci

    Bien Cordialement

    • Multi dintre romani cred ca munca este o “practica” din fostul regim comunist,care odata inlaturat ne-a eliberat de orice responsabilitate.
      Urmeaza apoi o alta “cutuma”, prezenta la locul de munca nu inseamna neaparat si eficienta !
      Sper ca romanul sa realizeze cat de important este un loc de munca, as indraznii sa spun ca salariu este un bonus, adevarata valoare a locului de munca este ca iti ofera sansa sa-ti pui in practica pregatirea si sa-ti indeplinesti menirea pe acest Pamant!

    • Cam triumfalist mesajul acesta!
      Triumfalist deoarece nu prea am auzit nicio sentinţă!
      Sau se şterge totul cu buretele şi tripleta Vântu-Patriciu-Voiculescu iar o să joace ţonţoroiul la alegeri?
      🙂 🙂 🙂
      Cât despre asta:
      “TRAI fara MUNCA nu este posibil, SA TRAITI BINE CU MUNCA !!!”
      Sună cam a bătaie de joc! Ceva de genul:
      “Noi am furat tot ce era de furat, voi să trăiţi bine cu munca!….că deh, cine dreak plăteşte datoriilii?”
      Fără nicio urmă de ironie pot a-ţi spune că astfel de mesaje sunt extrem de “iritante” pentru urechile boborului!
      Atenţie mare la acest aspect!
      Atenţie că deocamdată nimic din ce s-a promis nu s-a făcut!
      Autostrăzi ioc!
      Poliţie ioc!
      Armată ioc!
      Vântu la bulău ioc!
      Patriciu scrie editoriale!
      Şi reptila aia turnătoare care trage pârţuri în direct fix în nasul lui Iliescu are dureri acute în başcheţi provocate de tot felul de loterii şi alte şmenării!
      Başca…. colac peste gâscă se trezi şi cavalerista Macovei că vrea să fie primar de capitală!
      🙂 🙂 🙂
      Cât despre Palasul Iaşului….hmmmmmm…acolo e un fel de hai să dăm mână cu mână s-o mai punem de-o afacere bună….
      🙂 🙂 🙂
      PS Referitor la Nichita pot spune doar atât:
      Vedeţi că l-aţi mai subestimat o dată pe nea Robinet!
      Rândul trecut aţi venit cu Oprea…..cel picat din lună!
      Rândul ăsta văd că veniţi cu unul şi mai picat…..ăsta-i picat din Haumea… o planetă mică-mică-mică aflată departe-departe-departe şi îngheţată bocnă!
      🙂 🙂 🙂
      PS Oricum asta cu:
      “BRAVO si felicitations, functionati ca o elice d’avion”
      este demenţială!
      Care vra să zică Febleţea (febleţea mea politică) funcţionează ca o elice de avion!
      Adicălea se învârte în jurul unui ax repede-repede-repede, face zbârrrrrr şi produce curenţi de aer!
      Hmmmmmm, ce imagine idilică!
      Parcă aş citi “Sfârlează cu Fofează” a lui Victor Ion Popa.
      🙂 🙂 🙂
      PS La fel de demenţială este şi asta cu:
      “ROMANIA are nevoie de multe elicii de avion”
      doar că este un pic inexactă şi învechită.
      Inexactă:
      deoarece este adevărat că românia are nevoie de mai multe “elicii”, dar nu de avion! ….de “eoliene”….că deh, tare-i scumpă enegia electrică!
      Învechită:
      deoarece suntem în vremea motoarelor cu reacţie!….că io cu hardughiile alea de SAAB ale Carpat Air-ului m-am jurat că nu mai fâl-fâl never!
      🙂 🙂 🙂

  5. Am uitat ce era mai important:
    Astăzi, toţi cei ai Operei Naţionale Bucureşti cu ocazia celei de-a V-a ediţii “Promenada Operei” au fost superbi!
    De asta îmi plac mie artiştii ăştia!
    Oricât de supărat ai fi, te fac să uiţi de cele urâte şi meschine!
    Pam-pam

    • Te invidiez.
      La Iasi : Teatru National, IOC. Se renovează etern.
      Filarmanică, Operă….idem.
      Casa sindicatelor ?…Brrrr….Oribilă și de tristă amintire.
      Casa studentilor ? …Veche si cu acustica mediocră.
      Teatrul Luceafărul ? Hmmmm..mai merge, dar….nu am la ce să merg în el. 😉
      Imi doresc sa apuc ziua in care un afacerist va investi, exclusiv, in cladiri si institutii de patrimoniu, fara ,,plantarea” asociată a unor mormane de betoane in plin șientru.
      L-am prins, cand eram puștan, pe Grigore Vasiliu Birlic in Coana Chirița…ce vremuri, monșer, ce vremuri…. 😉

    • ..Am trecut prin Dobrogea, pe drumul care traversează zona Colgealac. Se fac eoliene, Diacone, se fac la greu ! Chiar la intrarea in Constanta, am intâlnit un convoi agabaratic ce transporta un tronson de eoliană descărcat în port. Gigantic și impresionant, așezat pe un trailer cum n-am prea văzut, de peste 20 de metri.
      Cine iese la aer și nu stă doar la televizor, cu greu poate evita constatarea că țara este, totuși, pe drumul cel bun.
      Desigur că, Patriciu ,Vântu, Voiculescu, Ion Iliescu, Dan Diaconescu Direct și….George Becali, sunt încă în libertate. Dar este problema justiției, nu a lui Băsescu.
      Din păcate, nefiind un dictator, nu poate face nimic. Doar vorbește, din când în când, alimentând cu ,,oxigenul” ratingului, tembeliziunile. 😉

    • …Scuze, l-am uitat pe Bombonean Năstase !!
      Nu vă supărați, domnule (fost) premier, că v-am ignorat. În compensare, vă poziționez, virtual, primul pe listă.
      Cum doriți, cu fața, sau cu spatele ? 😉

    • Diacone….Memoria începe să-mi joace feste…este vorba de celebrul Miluță Gheorgiu.

    • 1. Ambiţiile, orgoliile, îndărătnicia şi căpoşenia elitei Iaşului au distrus Iaşul! Adevăraţii intelectuali s-au retras în bibliotecile lor şi la interval au rămas scârnăviile soroşiste, ioanidiste şi aş mai spune ceva dar aici nu-i loc pentru lăturile mele.
      Iubesc două oraşe.
      Iaşul şi Clujul!
      Pe vremea lui Ceauşescu mai tinerel fiind atunci când simţeam că încep a-mi da p-afară ura, frustrarea şi neputinţa faţă de societatea în care trăiam, faţă de Bucureştiul mizerabil în care trăiam, lăsam baltă tot şi plecam. În Iaşi sau Cluj.
      Mda…aţi distrus Iaşul ZeV-ule! Voi cetăţenii şi ei pseudo-elita Iaşului.
      Sau cine ştie?
      Poate bătrâneţea îşi spune cuvântul şi încep să sufăr de bovinism-melancoid!

      2. Băh nătărăule de câte ori ţi-am spus că eu nu bat tastele de pomană din auzite ci le bat din pipăite şi văzute?
      Acum de curând am fost la Mangalia, am mers bine mersi pe bucăţica de autostradă pe care nou deschisă şi am mers bine mersi, am văzut oameni care lucrau la ea…..şi chiar dacă nu-mi place madam Boagiu a trebuit să recunosc că este o muiere de ispravă.
      De fapt totdeauna am spus că muierile PDL-iste sunt drăcoase!
      Marinarul este un fricos!
      De ce?
      Este fricos că nu dă afară toţi purtătorii ilegali de nădragi din guvern şi instaurează o dictatură a muierilor!
      Cred că lucrurile s-ar mişca mult mai repede….
      Deci, revenind la eoliene:
      Băăăăăă Nastratin Hogea din Ieşi le-am văzut dar neam de cârcotaş zurbagiu şi veşnic nemulţumit fiind MAI VREAUUUUUU!

      3. Auzi moldovane?
      Mie, când am votat nu Justiţia mi-a promis că Patriciu, Vântu, Voiculescu, vor fi judecaţi de lege!
      MARINARUL MI-A PROMIS PUNCT!

      4. Hihihi, beiiiiii, Birlic fu ăla de-a jucat la loterie două lozuri! Gheorghiu fu ăla de-şi puse sâse falşe! Enjenerule!

      🙂 🙂 🙂

    • Zev ţi-am răspuns dar am impresia că am pierdut comentariul….şi mi-e lene să-ţi mai răspund!
      🙂 🙂 🙂

      Administrator:
      L-am recuperat.

    • ..Nici o problemă, în mod logic, nu putea fi decât un comentariu de confirmare și/sau completare, prin urmare este (pentru mine) anticipabil.
      Dacă ar fi fost o ,,contră”, cu siguranță , ți l-ai fi (re)amintit instantaneu. 😉

    • Re Admin:
      Uf ce bine!
      Nu de alta dar sunt trist şi îngândurat toată ziua dacă nu-mi trag la gioale un pic cu ZeV!
      🙂

  6. nu va suparati ca intreb , dar am citit comentariile de mai sus : ii pasa cuiva despre ce scrieti sau aici e doar un forum propagandistic in care abereaza tot felul de nervosi ? Aveti idee ca exact a doua zi dupa vizita in Delta acolo au ars 200 de hectare ?

    • Stimabile, după câte observi io mă convorbesc cu amicul meu ZeV!
      Deci unde-i propaganda?
      Unde-s nervoşii?
      🙂
      Sincer eu idee nu am!
      Şi sincer chiar mă feresec să am idei!
      Nu de alta dar nu vreau să devin idiot!
      🙂
      Dar dacă tot ai făcut o întrebare hai să-ţi răspund tot printr-o întrebare:
      Ce legătură are “a doua zi după vizită” cu “incendiul din Deltă”?
      Adicălea mai pe româneşte ce are aia a calului din josul dealului cu aia a primarului din sus dealului?
      😉
      Şi apropo de cai, îţi pun şi eu o întrebare:
      Ştii cât s-a zbătut Udrea ca să rezolve problema acelor cai din Deltă?
      Da sau nu?
      …că deh, dacă tot zici că aici e propagandă hai să facem propagandă!
      Dar nu diun aia cum face Mihaiu!
      Că dacă facem propagandă din aia îmi aduc aminte de niscaiva semnături date de un guvernator al Deltei pentru niscaiva benzinării plutitoare!
      🙂

  7. Salutari tuturor! Asa este, tara creste. Nu atât de repede cum ne-am dori, dar este si criza Economica, mai suntem si unii dintre noi, romanii, care ne o tragem in jos! Dar cu multe elice de avion:), se va ridica si va zbura, pana la urma! Doamna Camelia, pentru structurile noi, am introdus obligativitatea acestor rampe de acces al persoanelor cu handicap. Voi vedea mâine cum putem rezolva situația in cazul structurilor deja existente si, voi reveni cu un mesaj.

    • Hahaha, criza?
      Nunu!
      Este doar lenea, slaba pregătie profesională şi dorinţa de trai nineacă pe ajutoarele sociale!
      ASTA ESTE!

      PS Am uitat: mai este şi aia cu capra vecinului!

      Zi bună doresc tuturor şi rogu-vă scutiţi-mă cu ELICELE! (ăsta-i pluralul la ELICE!).
      Hai să ne băgăm în dos MOTOARE CU REACŢIE!
      Dar nu de MIG!
      Că MIG-urile pică!
      De F15!
      Că F-urile zboară!

    • ..Așa e, noi berbanții ne_o tragem la greu, unii altora și nouă înșine. Într-atât de tare, încât încep să apară mutanții. Unul, tocmai se produce (că de reproducere nici nu mai poate fi vorba) pițigăiat, subțire și împroșcat, taman în creștetul leberalilor de stânga.
      Barem de-ar avea talentul lui Narcis Iustin Ianau. Nici pomeneală. 😉
      PS
      Doamnă Adriana Săftoiu, vă sugerez să nu scoateți nici un cuvânt atunci când mentorul domniei voastre este în exercițiul funcțiunii. Nu știu cum stă cu capul, dar bag seama că nu are nici o problemă cu rinichii. 😉

    • @
      Elena UDREA

      Buna Ziua

      Merci pentru salutari si foarte bine ca ati retinut si zonele de acces existente pentru persoanele cu handicap.

      In orasul IASi nici un acces nu este conform normelor europeene, chiar unele incepute nu sunt terminate (Hala centrala).

      Comparatia cu elicea de avion este in sensul caracterizarii dinamismului, este de asteptat si de la ministrul VREME cu sistemul de informatizare national in administratia publica locala si centrala.

      Sugerez trei theme pentru a schimba lookul oraselor :

      1.Retelele de utilitati gaz si cable aeriene care sufoca orasele sa fie realizate in sistem subteran.
      2. Cadastrul sistemului subteran
      2. O gestionare corecta a domeniului public aplicand normele de Mobilitate Durabila

      Aceste theme transformate in proiecte devin surse financiare si dezvolta locuri de munca.

      O duminica placuta

      Bien Cordialement

  8. Delta Dunarii arde…Uneori am impresia ca pe cand se intampla ceva bun,mai primim o palma peste ochi…

  9. Corruption: 160 millions confisqués en Suisse en quatre ans

    La Suisse se mobilise dans la lutte anti-corruption. En quatre ans, le Ministère public de la Confédération (MPC) a confisqué environ 160 millions de francs sur des comptes en Suisse. Les fonctionnaires étrangers sont particulièrement visés.

    Entre 2008 et juin 2011, 108,3 millions de francs et 32 millions de dollars ont été saisis en raison de faits de corruption de ces fonctionnaires, a indiqué dimanche à l’ats une porte-parole du MPC, confirmant une information du journal dominical alémanique “Sonntag”. Les montants concernant les fonctionnaires suisses atteignent 50’000 francs.

    Par ailleurs, sur la période 2007-2008, 18,8 millions de francs ont été confisqués en lien avec le programme de l’ONU “pétrole contre nourriture” en Irak.

    Environ une dizaine de cas de fonctionnaires étrangers ont été relevés, précise dans un entretien à “Sonntag” le procureur général suppléant de la Confédération, Ruedi Montanari. Les noms des entreprises qui ont accordé à ces personnes des avantages ne peuvent être révélés en raison du secret de fonction.

    Peu de conséquences judiciaires
    Mais il n’y a guère un secteur qui ne serait pas concerné par ce type d’activités, relève M. Montanari. Des sociétés écrans sont utilisées, tout comme des sociétés boîte aux lettres, et elles s’envoient mutuellement des factures fictives.

    Les fonctionnaires se voient eux accorder de l’argent liquide, des transferts de fonds ou des cadeaux “comme une maison de vacances ou des études pour leur fils par exemple à l’Université d’Oxford”, explique le candidat à la succession d’Erwin Beyeler à la tête du MPC.

    Si les montants sont saisis, peu de condamnations judiciaires sont prononcées contre les responsables. La plupart d’entre eux résident à l’étranger. L’argent confisqué est reversé aux finances fédérales et, en partie, aux lésés. Pour des enveloppes supérieures à 100’000 francs, une part est également donnée aux cantons concernés par la procédure

    • @ Stefan R.
      “Si les montants sont saisis, peu de condamnations judiciaires sont prononcées contre les responsables.”
      Sa intelegem ca si Elvetia are deficiente juridice ?

    • @
      JBX

      La plupart d’entre eux résident à l’étranger.

      Majoritatea dintre cei vizati trimisi in judecata locuiesc in afara ELVETIEI.

      Pentru noi este importan in aceste cazuri confiscarea care este transferata in rezerva federala si o parte la cei lezati.

      O parte importanta din aceste sume este data si cantoaneleor (judetelor) pentru meritul procedurilor efectuate.

      Iata inca un exemplu a fi aplicat in ROMANIA.

  10. Re ZeV:

    Apropo de asta:

    “PS
    Doamnă Adriana Săftoiu, vă sugerez să nu scoateți nici un cuvânt atunci când mentorul domniei voastre este în exercițiul funcțiunii. Nu știu cum stă cu capul, dar bag seama că nu are nici o problemă cu rinichii”

    Bre ZeV, neinformat mai eşti beii buiatule!
    Inimioara lui madam Pufulete nu a mai vrut să aibă “mentor”. A poftit la o
    “mentoriţă”.
    🙂

    • …Ia citeste mai sus, ce spun Blin si N.G. , că…țara ardere și noi… (ne) pieptănăm (cu) diverse doamne din lumea politichiei. 🙂 🙂
      PS
      Bey, necuratule, ia povestește-mi ce are doamna Imr…pardon, Săftoiu, cu feblețea ta, că nu m-am dumirit.
      Dar vorbește în șoaptă să nu se vadă că bârfim……;)))))))

    • A propos,

      Este vorba de fosta sotie a lui, …., cum ii spunea, tantalaul ?
      Am inteles ca nu avea probleme cu splina.

      Bien Cordialement

    • la naiba cu tastatura chinezească….țara arde 😉
      Sper să nu ne facă poduri și viaducte la fel de ,,fiabile”. 😉

    • @
      ZeV

      Se va supara socrul lu IMR care doreste sa candideze la Ploiesti la Presidentia Consiliul ui Judetean la 73 ani.

      Chiar -am intrebat de ce experienta este nevoie la PLOIESTI ?

    • Domnule Stefan, la leberali se poartă combinările, aranjamentele și permutările.
      Cred că doamnelor leberale le cam pare rău că s-au grăbit. Motocicleanu, are pentru a cincea oară un loc liber pe motor. 😉
      Sper că doamnele Vălean și Săftoiu nu-și vor scoate reciproc ochii. Dacă vor face asta, nu vor mai putea admira rochiile de min 1% din PIB ale doamnei Udrea. ;)))

    • @
      ZeV

      Chiar credeti ca rochia aia merita marea conerie a unor”jurnalist” ?

      Dar cum ramane cu socrul lui IMR…

      Am auzit ca la leberali se practica liberalismul si sinterchangismul.

      Unii rezista alti nu se pare la IMR.. le a dorit pe amandoua dar socrul lui apreciaza leberalistele.

      La Ploiesti este mai departe acolo se testeaza interchangismul.

    • Re ZeV:

      Păi ce să aibe bre?
      …că io-s mic nu ştiu nimic, dar am uzit că purcica reşapată ar face-o răspunzătoare pe Febleţea noastră de faptul că marinarul i-a tras un şut în cur când a prins-o că dădea raportul pe messenger despre ce se întâmplă în dealul Cotârşenilor lu’ blegu’ ăla de-a pierdut capitala. Ăla de l-ai susţinut tu şi pistolarul de la Iaşi! Pădurariu parcă-i spune! Ăla care-a sărit la beregata marinarului zicând că marinarul să-şi vadă de treaba lui şi să nu-şi mai bage nasu-n treburile bardidului……
      Deci repet: AM AUZIT!
      Că de pipăit şi de văzut eu problema asta nici n-am pipăit-o nici n-am văzut-o!
      Ce-i drept că am auzit de la două “surse” (una pisidistă şi ailaltă pidilistă) pe care, recunosc, le-am pipăit!
      Că de văzut nu le-am văzut.
      Că ali dreak muieri, securistele naibilii, de frică să nu le trag în poză sau să le “filmotechez” stingeau luminile şi trăgeau draperiile la ferestre de se făcea o beznă că nu mai ştiai dacă eşti în mijlocul patului sau pe marginea patului!
      :)))))))

      Mulţumit?
      Crezi că bat câmpii?
      Hahaha!
      Treaba ta ce crezi!
      Hihihi!

      PS1
      Zici că arde ţara?
      Hmmmmm, stai bre liniştit că până ajunge focul din Deltă la noi, mai avem timp de pieptănat!
      🙂

    • Bre ZeV, ţi-am răspunbs dar văd c-a dispărut iar! Deci mai răspund o dată condensat la întrebarea:

      “Bey, necuratule, ia povestește-mi ce are doamna Imr…pardon, Săftoiu, cu feblețea ta, că nu m-am dumirit.”

      E ofticată bre, că Febleţea e mai frumoasă ca ea!
      🙂 🙂 🙂

  11. ZeV,
    Unde au disparut toate postarile pe care le-m schimbat pe acest fir ? Sau poate asa se vede de la mine. De la tine cum se vede?

  12. Și Riemann ne conduce în mod necesar, pe cale abstracțiunii, spre Dumnezeu.
    De ce ? Toate relativismele supraetajate, concentrice și complementare înconjurătoare pot deriva unele dintr-altele, conform legilor naturii, o natură aflată în continuă mișcare și transformare.
    Dar absolutul, nu poate fi, prin definiție , natural , pentru că nu poate fi legat de spațiu, fie el și cu n dimensiuni, sau de timp, deci nu poate să apară la un moment dat și să dispară la un alt moment dat, de la sine, și nu se poate supune legilor entropiei care ne guvernează spațiul cunoscut și accesibil nouă. Îmcercăm să ne opunem, dar se pare că spiritul tinde să piardă competiția cu instinctul.
    PS
    Concluzionez : din această perspectivă, parcă jocul bursier și transferul financiar speculativ , nu mai par ca fiind necesare la modul absolut, ele răspund doar unor nevoi instinctuale,extrem de restrictive, de posesiune și putere ale unei furnici, în relaționare cu mușuroiul.

    • ZeV, ZeV,
      Nu am mers chiar atat de departe cu supozitia filozofico-matematica , dar daca spui tu, pot spune ca puteam sa ma gandesc si la de astea 🙂

    • ZeV,
      Buna dimineata si:

      Cred ca e mai bine spus ca Riemann ne conduce pe calea ratiunii doar la contactul, la tangenta cu Divinitatea cam asa cum ne conduce autodefinirea din exod , 3.14 sau e**t .
      Cineva a spus ca daca se pune problema unei dovezi a existentei lui Dumnezeu probabil ca muzica lui Bach(eu adaug si Mozart) marturisesc despre Inefabil.

  13. @In atentia distinsului domn, DIACONU EUSEBIU

    FELICITARI, DOMNULE TURTURICA !
    Pentru ce ? Iată :
    1. ,,Cine poate învinge un fals candidat anti-SISTEM? Doar un autentic candidat anti-SISTEM. Şi singurul om din PDL care merită o asemenea descriere este Monica Macovei.”

    2. ,,Ştiu sigur însă că Monica Macovei, un om fără nici un fel de experienţă în administraţia locală, ar fi un primar al Capitalei mai bun decât oricare dintre cei ce se înghesuie astăzi să se bată pentru această funcţie.
    Pe ce mă bazez? Pe convingerea că marile probleme ale oraşului îşi au originea în corupţia administratorilor săi.”

    MAI ADAUG :
    – Nu este normal ca MONICA MACOVEI sa fie atacata pentru ca un jurnalist deduce ca aceasta ar fi varianta corecta pentru PDL, in timp ce distinsa doamna nici mĂcar nu si-a exprimat , public, dorinta/intenția de a candida.
    – Nu este logic, ca ea sa fie atacata de oameni inteligenti si informati. Daca se intampla altfel, inseamna ca acesti oameni, nu sunt ei insisi cand scriu.
    Deh, mama lui de mercenariat. :))))))))))))))))

    • Du-te băh şi te plimbă cu Macovei a ta!
      După ce rândul trecut aţi făcut-o lată la primărie cu blegu’, acum vreţi s-o faceţi lungă cu bleaga!
      Beiiiiii ZeV, tu ai băut fără apă astăzi?
      Tu ai impresia că bucureştenii pun botu’ la vrăjelile ei?
      Hă, hă, hă!

      Eu te întreb încă o dată: Macovei asta de când tot este aleasă, a căştigat pe cinstitelea vreodată 1VOT? Deci repet: 1 VOT!

      Bagă bine la cap ce spun:
      În primul rând cei de la Sectorul 1 n-o votează!
      Şi ea ştie bine de ce!
      Sectorul 5 n-o votează!
      Sectorul 4 nici atât!
      Şi Onţanu de la 2 (la Oboru’ Zerlin) când i-o zâmbi frumos în faţă şi i-o trage-o pe la spate, kaput o face!
      Ce să facă măh Macovei la primărie?
      Să se certe cu toţi aşa cum s-a certat când a fost la justiţie?
      🙂 🙂 🙂

    • …vorba lui Zapa…cu miticii capitalei nu te poți pune. Nu-i nimic, cum v-o așterneți așa veți dormi somnul (rațiunii) de veci. 😉

    • Sunt de acord si cu tine in ipoteza ca este exact cum spui, dar si cu Sebi, caci votul nu se desfasoara in Alfa centaurii ci pe Dambovitza.
      Asta este o dilema, nu-i asa? Unde-i sabia care sa taie nodul gordian, caci desigur ca in Alfa centaurii ar fi chiar desfacut 🙂

  14. CU RESPECT PT ACTIVIATEA D_VOASTRA DE MINISTRU AL TURISMULUI,DAR DIN PACATE NOI ROMANI DIN STRAINATATE VADEM LA POSTURILE DE MANIPULARE IN MASA ALE ,,REALITATEA TV SI ANTENA 3,,NUMAI PARTEA NEGATIVA A ROMANIE,NU SI CEA POZITIVA,DAR DIN PACATE ACESTI JALNICI ASA ZISI JURNALISTI,PLATITI LA COMANDA NU STIU ALCEVA DECAT SA MANIPULEZE ,DAR POATE ACUM POPORUL ROMAN CEL CARE ESTYE CU ADEVARAT OM CINSTIT,VEDE CLAR PE CEI DIN ACESTE POSTURI DIN MASS MEDIA CA LATRA INPOTRIVA PDL PT CA LE ESTE FRIGA SA NU PIERDA TOT OSUL,,ASA CA MIE SCARBA SA AI TOT AUD CA LE PLANG DE MILA ROMANILOR,PT CA SUNT NISTE VUVUZELE BINE PLATITE DE USL,,JOS MAFIA ROSIE,,,

  15. In Delta cica focul a fost provocat. Nu cu intentie ci doar din neglijenta. Oare?
    Sau cum separam neglijenta reala de masca neglijentei?

  16. Ref Rosia Montana i-am scris doamnei Macovei urmatoarele, deocamdata la moderare:

    ion adrian spune:
    Comentariul așteaptă să fie moderat.

    22/08/2011 la 8:02
    Dna Macovei din punct de vedere ecologic problema nr one este siguranta iazului de decantare si aici specialisti sunt cei de la catedrele de geotehnica si constructii hidrotehnice de la Institutul de Constructii Bucuresti dar nu numai(Iasi, Constanta, Timisoara, Cluj)
    Exista riscuri mari in problemele legate de stabilitatea acestuia mai ales in contextul cutremurului sau inundatiilor care tb analizate separat de orice alt interes.
    Siguranta poate fi obtinuta fiind o problema doar de cost. La fel ca si la o centrala atomo electrica ba chiar si mai mult.

    • Am adaugat si un PS:

      ion adrian spune:
      Comentariul așteaptă să fie moderat.

      22/08/2011 la 8:17
      PS Daca actualul amplasament al iazului asa cum sustine dl geolog Justin Andrei-opinie ce tb insa verificata de geotehnicieni si constructori hidrotehnici , este nesigur atunci evident ca trebue ales un altul, caci procedeul tehnic nu se poate dispensa de el.

  17. Dna vicepresedinta Elena Udrea,
    Ref la alegerile partiale se constata ce stiam deja: ca este foarte dificil, daca nu imposibil sa invingi in situatia in care nu ai o majoritate in sondaje, nu e participare peste 50-605 la vot si mai apare si cate o candidatura in plus fata de cele doua principale, care abureste desigur ca abureste cartile.
    Trebuie vazut daca este posibil ce se intampla in Maramures fara PER si ce se intampla in Neamt daca aparea si pe acolo un PER sau altceva asemenea. 🙂
    Cred ca din asta, USL va invata ca este absolut necesar sa aiba un singur candidat ca sa nu abureasca propriile carti si asta desigur sa fie cel cu sanse maxime atat ptr el cat si pentru coalizarea de voturi, sa zvarle in teren si sa sprijine subteran un candidat care sa ia din voturile PDL sau sa tina acasa cati mai multi care ar putea in final vota cu PDL.

    Cam astea sunt punctele esentiale de la care vor porni lungi si alambicate analize facute desigur de “analisti” 🙂

    • Buna dimineata.
      Nu ne-ati spus nimic de PDL; el ce invataminte credeti ca ar trebui sa traga ?!
      O zi cat mai buna.

    • ion adrian a scris pe 22 August 2011, 11:48 am

      PS Se mai constata ceva si anume ca, campania facuta de cei aflati in functii pe plan local este mai bine tintita(e o posibilitate doar nu si o certitudine , posibilitate care depinde de priza in zona pe care o au cei de acolo, cazul Piatra Neamt) iar din ce spune dl Radulescu a contat mult si relatia directa cu alegatorul adica campania din usa in usa si cine nu are curaj s-o faca nu merita sa candideze sau sa fie ales.

      PPS Acest mesaj l-am postat gresit ca raspuns ptr ZeV.

  18. Nu sunt la subiect, dar voiam numai sa atrag atentia asupra unei teme prezentate de TVR recent (http://www.tvr.ro/articol.php?id=108832): prima impresie in la intrarea in Romania este jalnica. Degeaba se investeste asiduu in diverse zone turistice daca prima impresie e urata. Incercati sa porniti de la aceste lucruri si investitiile Dvs. vor fi mai apreciate ulterior. In orice caz. contunuati ce ati inceput pentru ca sunteti pe drumul cel bun dar tineti cont si de aceasta sugestie. Va multumesc.

  19. U.S.L.-Victor Ponta si CRIN ANTONESCU-avem 60% sustinere din partea votantilor-HAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA HIIIIIIIIIIIIIIII
    Si ce sa vezi,la primul TEST IN TEREN,e jaleeeeeeeeeeeeeeeeee.
    Dar si mai amuzanti mi se par slugile lui GHITZA SI VOICULESCU,care nu mai stiu cum sa dreaga busuiocul.
    E primul cataclism in U.S.L.-ce va urma????????????
    Va spun eu-DEZERTARI IN MASA,USELISTI CU PARUL VILVOI CAUTINDU-SI ,salvarea’………………..
    N-am timp pt o analiza pertinenta,dar atit cit sa punctez am,U.S.L.-si-a dvedit limitele,dar mai ales un lucru important-CANDIDATII LOR SUNT ACEIASI,PENALI FORMATI IN GUVERNUL ADRIAN NASTASE…..

  20. Pentru Silverstar. (Sunt sigur ca-mi va aprecia….sacrificiul !) :

    -Stiti de ce au oltenii camasile in patratele?
    Ca sa zica: ‘Mario, scarpina-ma la C7’ !!!
    -De ce isi iau oltenii doua pietre cind merg la culcare?
    Cu una sting becul, iar cu cealalta verifica daca au inchis fereastra.
    -De ce arabii au camile, iar romanii olteni?
    Arabii au ales primii.
    -De ce sunt oltenii muzicieni ?
    Pentru ca dorm pe ‘sol’ si vorbesc cu ‘fa’..
    -De ce au oltenii soba in mijlocul casei ?
    Ca sa zica si ei ca au incalzire centrala.
    -Daca puricii ar straluci ca licuricii, atunci Craiova s-ar vedea din avion ca Las Vegas-ul!
    De ce au oltenii capul mic ?
    Pentru ca gindesc concentrat.

    Gata ! O zi buna lui Silverstar – sunt convins ca nu poate fi departe de blog – si tuturor.

    • ***Nicolae – Bună dimineaţa! 😆
      Îţi cunosc dorinţa, te-am înţeles şi, mai ales, apreciez sacrificiul dar… Eu intru aici pentru informaţie, pentru plăcerea de a citi ce au scris colegii de care m-am ataşat şi nu pentru bârfă, nu ca să-mi fac inima şi mai rea…
      Noi, amăreştenii, abia de trăim de pe o zi pe alta şi politicienii se ceartă pe preţul hainelor. Nu mă refer la Udrea, dumneaei cheltuieşte banii soţului, ştiu bine. Dar să aflu că măscăriciul Ponta poartă pulover de 600 de euro, în lei, două pensii şi jumătate de ale mele, este năucitor, halucinant… Ce pot să spun eu când aud aşa ceva decât că Băsescu a condamnat la mizerie un popor întreg doar ca să aibă politicienii bani ca să se răsfeţe.
      Eu n-am văzut euro decât la tv-uri… Prefer să mă ţin departe de asemenea discuţii, să-mi văd eu de necazurile mele şi de sărăcia mea.
      Sigur că intru să citesc ce s-a mai scris dar fără contribuţia mea. Asta e!

    • Silver,
      In democratie depinde doar de conducatori doar daca poporul este populatie . 🙂

  21. Dupa esecul suferit in alegerile parlamentare din NEAMT si BAIA MARE cele doua ofcine psd & pnl fuzioneaza si au ca logo PREZERVATIVUL in locul TRANDAFIRULUI,

    pONTA de la psd (partid fara lider) crede în faptul că prezervativul reflectă mai bine imaginea actuală a partidului lor.

    El explica faptul ca prezervativul:

    – Tolerează inflaţia

    – Goleste portmonelul,

    – Încetineşte de producţie,

    – Distruge generaţia următoare

    – Protejează samânta,

    – Şi dă un sentiment de securitate în timp ce faci sex pe timp de criza.”

    Partizanii socialistilor apreciaza ca PREZERVATIVUL reflecta mai bine imaginea actuala a usl ULUI.

    Acum depinde cum se va face alegerea :

    – dupa talie
    – texturat
    – aromat
    – cu rezervor
    – fara latex
    – efect intarziat
    – foarte lubrefiant
    – femenine

    pentru ca parerile LEBERALILOR si SOCIALISTILOR sunt diferite.

    Pentru liderul fara partid, aNTONESCU noul loga il aranjeaza foarte bine pentru lubrefiaza relatiile sociale cu sindicatele.

    Cordialement

    Nb

    Care este scorul final la Baia Mare
    Merci

  22. ION ADRIAN
    Buna dimineata
    Am participat (cu acordul si cu voia duhovnicului meu ortodox) la o slujbă evanghelică a sașilor din Sighișoara. Nu am întâlnit o muzică mai măiastră de orgă baroc-clasică, la o oră de rugăciune și sublimare a dumnezeirii din noi .

    A fost minunat, înălțător și îmi explic, parțial, de ce nemții sunt atât de harnici și civilizați.
    Din păcate, sub impactul dezordinii mondiale și a PRESEI DE KKO de pretutindeni, tinerele generații au cam luat-o și prin acele părți prin bălăriile contestării a orice și în orice mod. Este grav, nu putem lăsa destinul uman la voia sorții și pe mâna leneșilor, lacomilor , șmecherilor și infractorilor care au făcut din libertate un pretext al bunului plac. Trebuie regândit, nu numai fundamentul teoriei economice, dar și temeiul principial al democrației de tip occidental.

    • PS Se mai constata ceva si anume ca, campania facuta de cei aflati in functii pe plan local este mai bine tintita(e o posibilitate doar nu si o certitudine , posibilitate care depinde de priza in zona pe care o au cei de acolo, cazul Piatra Neamt) iar din ce spune dl Radulescu a contat mult si relatia directa cu alegatorul adica campania din usa in usa si cine nu are curaj s-o faca nu merita sa candideze sau sa fie ales.

    • De acord si toate astea tin de ce numesc si eu A Treia Cale, atat doar ca eu ii stiu postulatele. 🙂

    • PS .PS -ul de mai sus este destinat postarii catre dna Udrea. Scuze

    • ion adrian
      PDL nu se poate baza doar pe capacitatea de persuasiune a liderilor locali, are nevoie urgenta de reforma interna si de o conducere mult mai informata asupra realizarilor guvernului, astfel incat, domnul Paleologul să poată răspunde , serios fiind (și rămânând așa pe tot parcursul emisiunii), la orice întrebare.
      Daca face aceste lucruri si invata sa vorbeasca pe sticla, atunci va castiga, cu siguranta, alegerile din 2012.
      Nu ma intereseaza direct si afectiv cine castiga alegerile, dar este esential pentru Romania, după părerea mea, să poată fi asigurată continuitatea în implementarea și finalizarea reformei.

    • Zev, cred ca nu ai considerat ca am fost exhaustiv. Nu am facut recomandari, ci doar constatari, unele chiar cu o concluzie incerta, neavand destule cazuri la indemana. Nu am nici informatiile necesare pentru a fi mai exact.

    • Ce pot spune este doar ca regret ca intelectualii cinstiti sunt atat de timorabili in fata gurii lumeii si poate si in fata si a altor amenintari materiale. V-am povestit un gest de lasitate nescuzabil si nenecesar facut de Plesu prin anii `80 fata de dl Petre Tutea asa ca ata nu ma mira. Nu ma mira nici scoaterea din context a celor spuse de el despre Basescu si care nu erau insultatoare si nici chiar peiorative (va convingeti de asta daca ascultati discutia lui cu Mihail Neamtu data si pe blogul acesuia dar si pe blogary)
      De asemeni vazand un interviu intre Neamtu si Lazaroiu constat ca acesta reia ipoteza Alba ca Zapada dar nu ca un nou partid ci ca o miscare de reinoire pe plan mondial sperand ca la noi aceasta aparitie ar putea devansa aceasta romanii fiind mai intuitivi.
      De acord cu el cu mentiunea ca ptr mine Alba Ca Zapda este A Treia Cale, dar si cu teama ca chiar daca ar incepe la noi o astfel de miscare(au mai inceput din astea daca ne gandim doar la dadaism si care au fost continuate in tari cu capacitate de efort sustinut si din acest motiv si de o creatie consistenta si finalizata) nu noi am ramane ca cei care au facut-o.
      Dar asta sa fie raul cel mai mare 🙂

  23. revin cu acelasi mesaj.

    Merci d’acceptiune

    @
    Iubitorilor de USl

    Dupa esecul suferit in alegerile parlamentare din NEAMT si BAIA MARE cele doua ofcine psd & pnl fuzioneaza si au ca logo PREZERVATIVUL in locul TRANDAFIRULUI,

    pONTA de la psd (partid fara lider) crede în faptul că prezervativul reflectă mai bine imaginea actuală a partidului lor.

    El explica faptul ca prezervativul:

    – Tolerează inflaţia

    – Goleste portmonelul,

    – Încetinire de producţie,

    – Distruge generaţia următoare

    – Protejează samânta,

    – Şi dă un sentiment de securitate în timp ce faci sex pe timp de criza.”

    Partizanii socialistilor apreciaza ca PREZERVATIVUL reflecta mai bine imaginea actuala a usl ULUI, acum depinde cum se va face alegerea :

    – dupa talie
    – texturat
    – aromat
    – cu rezervor
    – fara latex
    – efect intarziat
    – foarte lubrefiant
    – femenine

    pentru ca parerile LEBERALILOR si SOCIALISTILOR sunt diferite.

    Pentru liderul fara partid, aNTONESCU, noul logo il aranjeaza foarte bine pentru lubrefiaza relatiile sociale cu sindicatele.

    Cordialement

    Nb

    Care este scorul final la Baia Mare
    Merci

  24. Doamnei Camelia
    v-am ramas datoare un raspuns. exista Legea nr.448/2006 care se refera la protejarea persoanelor cu dizabilitati care contine obligatia structurilor de cazare, precum si a tuturor institutiilor publice, de a avea amenajat accesul pentru aceste persoane. Urmeaza sa controlam cate unitati respecta aceasta prevedere.

    • va multumesc pentru raspuns. e drept Legea 448/2006 prevede respectarea unor norme, dar aceasta nu sunt aplicate in majoritatea in Unitatilor hoteliere. de 15 ani merg la tratament la Hotel Paradiso, Mangalia, nu exista accesibilizare la piscina, la baile din cadrul Bazei de tratament, dar in schimb e aproape singurul hotel de pe litoral care are rampe de acees cu inclinatie corespunzatoare unui acces facil, si dimensiunile usilor conforme scaunului cu rotule. La prima vedere , rampele de acces daca exista sunt neaccesibile, ori, daca sunt doar la intrare iar in restul hotelului nu exista acces. v-am mai trimsi un mezaj pe FB unde va aratam ca in portul turistic nu exista adapari pentru accesul scaunelor cu rotule, sunt acele borduri inalte care nu au fost adaptate, nu neaparat scaunului cu rotile dar sunt si mamici cu copilasi in caruciore care intampina accceleasi probleme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *