Scurt preview al motiunii cu care voi candida la Conventia Nationala

Constat ca, in mass media, au aparut fragmente din motiunea pe care ma pregatesc sa o lansez dupa Consiliul National de Coordonare de la finalul acestei saptamani. Sunt fie fragmente preluate cu trimitere la motiune, fie idei intregi lansate in nume propriu, fara nicio citare.

Si aceasta dupa ce, in urma cu o saptamana am trimis, cu buna-credinta, mai multor colegi de partid varianta preliminara a motiunii, pentru a primi opiniile lor. Pentru ca vad ca place multora, voi enunta inca de pe acum cateva dintre principalele idei ale acesteia, inainte de CNC si inainte de lansare. Fac asta si pentru ca nici nu vreau sa spuna cineva ca mi-am plagiat propria viziune, dupa ce o voi fi lansat-o.

 

Punctez inca de la inceput faptul ca, in redactarea acestei motiuni, am pornit de la doua premise majore: ca PDL nu mai are un lider asa cum l-a avut pe Traian Basescu si ca PDL trebuie sa recupereze electoratul care l-a votat pe Presedinte in 2000, 2004, 2007 si 2009. De aici, am definit doua concepte: nevoia partidului de a intra in „epoca post-Traian Basescu” si nevoia partidului de a castiga electoratul de 30-40 de ani.

Epoca post-Basescu se traduce prin nevoia PDL de a sta singur pe picioarele sale si de a castiga viitoarele alegeri fara sa mai aiba o locomotiva electorala veritabila. Epoca post-Basescu inseamna un partid puternic prin structuri, prin echipa de conducere, cu o viziune asupra dezvoltarii Romaniei. Descriu un partid capabil sa recastige increderea electoratului si sa genereze un drum inainte pentru intreaga tara

Electoratul de 40 de ani inseamna generatia de romani care la Revolutie erau tineri si s-au maturizat intr-o tara libera. O generatie care in mod natural s-a considerat de centru-dreapta, pentru ca a respins statul-tatuc al lui Ion Iliescu si al PSD si a vrut sa reuseasca prin propriile forte. Aceasta generatie a creat prima economie europeana a Romaniei si prima clasa de mijloc.

 

Pentru ca nu vreau sa va rapesc posibilitatea de a descoperi ideile din motiune, va invit sa cititi mai jos un scurt preview al viziunii mele pentru PDL si pentru evolutia pe mai departe a Romaniei.

 

Motiunea are ca punct de plecare o constatare simpla: ca Partidul Democrat Liberal se afla la finalul unui drum si la finalul unui ciclu politic si are nevoie de innoire. A fost un drum inceput de Traian Basescu si care ne-a adus cele mai importante succese electorale. Acum, partidul se afla in fata unui test major: al schimbarii. Romania din 2013 este  mult diferita fata de Romania din 2000 si 2004, iar romanii au cerut PDL sa se schimbe.

In ultimele luni am amanat aceasta schimbare si innoire de care partidul are nevoie. Partidul s-a baricadat in interior si s-a izolat. PDL a pierdut 1 milion de voturi de la locale la parlamentare pentru ca nu am inteles cat de important este sa aratam ca partidul se reincarca cu energie, ca aduce oameni noi si ca propune idei noi.

Romania priveste acum in fata si PDL trebuie sa aiba curajul sa faca acelasi lucru. Romania se schimba economic si social, Romania se schimba din punct de vedere politic si administrativ: urmeaza sa fie adoptata o noua Constitutie si realizata o noua organizare administrativa. Din pacate, partidul nu comunica pe aceste teme majore si, la fel de important, nu isi pune problema schimbarilor pe care trebuie sa le faca pentru a fi competitiv in noua realitate.

Obiectivul candidaturii mele si ceea ce trasez in aceasta motiune este un plan de innoire pentru Partid Democrat Liberal. Imi propun ca impreuna cu o echipa de lideri puternica si energica  sa recastigam statutul de partid cu cel mai multi votanti din Romania, partidul care isi asuma guvernarea si conduce tara.

Intrebarea esentiala la care trebuie sa raspundem este cum ii poate convinge Noul Partid Democrat din nou pe romani, cum poate recastiga voturile celor care au sustinut acest partid? Raspunsul pe care l-am dat in aceasta motiune este: printr-un proiect politic care da viitor Noului PDL si reaseaza acest partid in dialog cu societatea romaneasca, plecand de la nevoile si asteptarile romanilor pentru viitorul lor. PDL are nevoie sa isi deschida un nou drum si sa inceapa o epoca post-Basescu. De noi depinde acum viitorul PDL si noi avem responsabilitatea sa schimbam partidul pentru a raspunde la solicitarile romanilor. Partidul incepe o noua etapa, dupa etapa in care Traian Basescu a fost liderul de forta al partidului, iar pentru acest nou inceput avem nevoie de energie si un suflu nou, de lideri noi la conducerea partidului si de idei noi.

Viitorul PDL depinde de masura in care ii vom convinge pe romani ca am inteles semnalul de innoire pe care ni l-au dat prin votul lor. Viitorul PDL vine din convingerea romanilor ca avem un proiect pentru o noua Romanie. Drumul inainte al Noului PDL depinde de raspunsul la dorinta romanilor de a vedea o noua generatie politica; depinde de raspunsul la solicitarea lor de a trai real intr-o Romanie europeana, ca cetatenii europeni intr-un stat modern, cu o economie puternica care produce oportunitati si bunastare; depinde de raspunsul la solicitarile acestui segment de electorat de 30, 40 de ani care  acum tine Romania pe umeri, care a fost alaturi de noi si care asteapta de la noi un semnal real ca suntem deschisi sa ne asumam alaturi de ei un drum inainte.

In motiune dezvolt o serie de idei si raspunsuri care sunt borne pe acest drum:

Necesitatea de a adopta o politica a pragmatismului, tinand cont si de faptul ca generatia celor de 30, 40 de ani este o generatie pragmatica. Asta inseamna o politica care intelege sa sprijine proiecte nationale necesare pentru Romania si o politica care nu acapareaza  viata publica.

Urgenta de a uni fortele de centru-dreapta sub umbrela Noului Partid Democrat Liberal, de a renunta la experimentele unor aliante gresit calculate. Este si asta o dovada de pragmatism, de care toate partidele de centru-dreapta sper sa dea dovada.

Deschiderea NouluiPDL catre centru, adica spre o conceptie de stat ca furnizor de oportunitati, dar care este atent si la necesitatile sociale. Avem nevoie de un stat care sa incurajeze competitia si performanta, dar in acelasi timp si de un stat care intelege importanta comunitatilor locale, ca agenti de pace sociala si echilibru. Motoarele sociale sunt initiativa individuala si comunitarismul. Din acest punct de vedere, valorile PDL sunt valorile crestin-democrate: demnitatea, solidaritatea si subsidiaritatea.

Intelegerea momentului in care se afla societatea romaneasca care se desparte de Brucan si este la momentul reasezarii. Societatea pare ca nu mai are rabdare cu oamenii politici; este randul oamenilor politici sa tina pasul cu solicitarile si schimbarile pe care le propun romanii.

De aceea, dezvolt un program pentru schimbarea si innoirea PDL. Vreau ca partidul sa iasa din birouri si sa revina din nou in strada, printre oameni. Sa le vorbeasca, sa le asculte problemele si sa gaseasca solutii. E mai important ca niciodata ca PDL sa faca politica printre oameni, nu inchisi in sediul din Modrogan.

Propun o alta o alta structura de conducere: mai simpla, mai flexibila si mai adaptata obiectivului de energizare a partidului.

Mai simpla – inseamna sa nu mai avem suprapuneri de functii, functii care sunt doar cu numele, dar nu au atributii si responsabilitati clare. De aceea, propun eliminarea functiilor de prim-vicepresedinte din structura de conducere, pastrarea secretarului general, un numar de 8 vicepresedinti regionali, 8 vicepresedinti politici si 8 secretari executivi.

Mai flexibila – inseamna ca partidul sa raspunda rapid la presiunile venite din zona puterii sau la semnalele din filiale. Asta inseamna oameni noi in conducere, oameni energici si ambitiosi care vor sa-si construiasca o cariera politica la varf si un viitor pentru partid. Trebuie actualizat modul in care promovam oamenii in partid si implicam baza partidului.  Nu ma refer aici la principii teoretice, ci la un adevar simplu: promovarea oamenilor ambitiosi si priceputi energizeaza partidul.

Tocmai de aceea schimbarea inseamna sa aducem in fata partidului oamenii care vor sa se bata cu puterea. Oameni care sunt ambitiosi, care vor mai mult in politica si care vor sa demonstreze ca pot sa faca diferenta. Oameni care vor sa se bata pentru ca vor sa isi construiasca un viitor in politica, pentru ca asta e viata lor. O conducere flexibila inseamna si sa ascultam mai des filialele si sa le implicam in procesul de decizie. Daca trebuie sa organizam saptamanal Colegiul Director, atunci il vom organiza saptamanal. Trebuie schimbata structura greoaie de acum, in care toata lumea pare reprezentata, dar majoritatea filialelor nu au un cuvant de spus in decizii presante si importante.

                Mai adaptata obiectivului de energizare a partidului – inseamna sa avem functii in partid care sa inlesneasca comunicare centru-filiale. De aceea, propun sa avem 8 vicepresedinti regionali. Acestia vor urmari adaptarea partidului la noile realitati politico-administrative si vor avea un rol decisiv in revitalizarea si dinamizarea relatiei centru-filiale.

Dupa ce vom arata romanilor un PDL schimbat, cu oameni si idei noi, vom avea din nou atentia lor pentru a le propune o viziune pentru o noua Romanie. In ultima parte a motiunii, dezvolt o serie de principii si zone de actiune, de unde partidul poate veni cu idei si politici noi pentru electorat.

Prezint proiectul unei economii nationale puternice. O noua viziune economica are in vedere transformarea statului dintr-o povara, intr-un partener pentru oamenii care imping Romania inainte, prin 1. reducerea fiscalitatii si a birocratiei, 2. irigarea economiei reale cu fonduri europene si 3. reindustrializarea si reagriculturalizarea Romaniei. O astfel de viziune dezvolta elementul economic national si vizeaza reindustrializarea si reagriculturalizarea ca piloni ai dezvoltarii economice si ideea statului arbitru in economie –  statul care se retrage din economie ca jucator si vizeaza impulsionarea crearii unei clasei mijlocii si in mediul rural, respectiv impulsionarea liberei initiative.

In acelasi timp, prezint o noua viziune pentru societatea romaneasca care merge mana in mana cu viziunea economica. Nu poate exista economie puternica fara o perspectiva sociala  care sa puna accent pe 1. comunitarism si pe incurajarea initiativei individuale si care 2. vede un motor social in tineri si femei. Comunitatea locala este mai importanta decat statul; astfel, nu irosim resurse intr-un aparat de stat birocratic si greoi la nivel national, dam banii comunitatilor locale. Ajutorul social comunitar este important – preotul, invatatorul pot mobiliza comunitatea pentru ajutor pentru orice caz vulnerabil social (mama singura, copil, batran sau somer),  mai bine decat o poate face statul.

 

Romania inchide in 2014 un ciclu politic de 10 ani, inchide o etapa in care Partidul Democrat Liberal a fost motorul politic major al unor transformari care au schimbat tara: de la gestionarea etapei de final de tranzitie spre democratie si spre economia de piata, la integrarea in Uniunea Europeana, trecand apoi tara peste o grava criza economica care a afectat masiv societatea romaneasca, pana la inceputul revenirii si echilibrului economic, pe care tot acest partid a reusit sa-l readuca.

In acesti 10 ani de zile societatea romaneasca s-a schimbat major, iar intrebarea la care vreau sa dam raspuns este: poate Partidul Democrat Liberal sa sustina, poate sa puna in dezbaterea societatii romanesti idei noi care deschid si sustin un nou ciclu politic, pentru urmatorii 10 ani?

Noul PDL are toate resursele pentru a realiza acest obiectiv si motiunea dezvolta un plan in acest sens, un proiect prin care  partidul se reconecteaza cu romanii de pe o baza noua de dialog, pentru ca impreuna cu ei si pornind de la ceea ce romanii asteapta, sa realizeze un proiect pentru o noua Romanie.

 

21 thoughts on “Scurt preview al motiunii cu care voi candida la Conventia Nationala

  1. Consider inspirata aceasta postare, deoarece astazi, am vazut pe stiri mesaje date de Macovei mult prea asemanatoare cu cele spuse de Udrea, public, zilele acestea. Mult prea asemanatoare, ciudat…….

  2. @lulu
    vasile blaga si monica macovei sunt fosti functionari comunisti. un partid care se vrea de dreapta exclude din start alegerea unui lider fost comunist ! hihihiiiiiiiiiiiiiiiiiii…
    lupul isi schimba parul , dar naravul ba !

    • Ca bine mai zici rasputine!
      Ce ma surprinde, este ca tupeul nu are limite!! Macovei, a plagiata-o pe Elena Udrea astazi.
      De dimineata apar mesaje in presa date de M.Macovei, cum ar fi:
      -sa vina la Conventia Nationala toti membrii PDL
      -sa se intoarca partidul la electoratul PDL dar si printre simplii membrii care au fost izolati de centru
      Toate aceste mesaje le-a dat Elena Udrea cu cateva zile in urma, dar si anul trecut.
      Cum isi permite sa plagieze fara pic de rusine? Ne demonstreaza ca nu are nicio idee originala si ca habar nu are de politica in general. Ce stie ea despre electorat daca nici nu-l cunoaste? Niciodata nu s-a confruntat cu oamenii, habar nu are despre ce gandesc ei, ce probleme au..Elena Udrea este printre alegatori de anul trecut si acest indemn l-a dat si in campania de la parlamentare; sa iasa colegii de partid printre alegatori, sa nu se ascuda, sa explice cu rabadare despre tot ceea ce intreaba… Acum, vine Macovei si o plagiaza!! Incredibil!!!!!

  3. Stimata doamna Elena Udrea,

    Permiteti-mi sa va felicit inca o data pentru candidatura la presedintia partidului si sa va urez din toata inima succes!!

    Spuneati acum cateva zile ca “Este evident ca este o stare de debusolare in partid, toata lumea asteapta sa se intample ceva in partid. [>>>] Membrii PDL asteapta sa se intample ceva si sunt debusolati. Si se uita ce urmeaza” imi permit sa va contrazic spunandu-va ca sunt si membrii care nu asteapta ci care VOR SA FACA CEVA pentru partid si, implicit, pentru tara asta. Printre acestia indraznesc sa ma numar si eu.
    De aceea imi permit, din nou, sa imi ofer serviciile si tot sprijinul meu in competitia pentru conducerea partidului.
    Asigurandu-va de tot respectul meu va stau la dispozitie, stimata doamna Elena Udrea, daca veti considera ca serviciile unui membru PDL care inca mai crede in partid si care doreste sa actioneze in spiritul si pentru binele acestuia. Bratele si mintea mea va stau la dispozitie pe timpul acestei campanii si ulterior in masura in care aveti nevoie.

    Cu deosebit respect,
    Radu CERKEZ,
    Membru PDL sector 2, Bucuresti

    • Ai vrea tu sa fie ghinion asa-i?!
      Vad ca nu stii o vorba din popor: cand scapi ceva pe jos si nu se sparge, scapi de ghinion….daca se sparge aduce ghinon. Ipad-ul nu s-a spart Balbiiiiiiiiii
      Cat ti-ai dorit sa nu ajunga Udrea in Parlament, cat iti doresti si acum sa nu castige sefia PDL!!!
      Ai vazt ca nu ti-au iesit planurile, misoginule!

  4. Interesant continutul motiunii dvs. Ea a punctat acele cerinte/obiective a unor realitati concrete si necesitati imediate pe care le-ati identificat in analiza facuta. Ati punctat bine si necesitatea imbinarii trecutului cu perspectivele, prin precizarea celor doi piloni de baza ai partidului. Aceasta motiune are multe intentii bune, dar fara o realizare efectiva a lor vor deveni lipsite de relevanta. Sper sa nu ramina simple povesti de adormit copiii. Mai lipsesc, acum, elaborarea strategiilor de aplicare, alegerea inspirata a persoanelor dornice si capabile in a le infaptui, stabilirea unei filozofii si a unui stil operational potrivit de conducere. La fel ca si in cadrul unei cladiri, daca fundatia nu este bine construita sau edificiul a fost construit pe nisipuri miscatoare, este foarte probabil ca aceasta constructie sa se prabuseasca. Mi-ar placea sa cred ca dorinta de succes a PDL-ului va pune in miscare mecanismul inteligentei, fanteziei, puterea de munca, ambitia, spiritul de ingeniozitate, contributia fiecaruia sau a altor competente sau facultati care pot intra in joc. Dar, nu a succesului cu orice pret care sa va impinga in directii nefaste si nici o lupta lipsita de scrupule. Nu vrem sa va descurcati cu orice pret, ci vrem sa invatati, din toate, cum sa faceti lucrurile mai bune, ca sa nu repetati greselile, din trecut, si in viitor. Ingredientele de baza, in realizarea obiectivelor propuse, sa fie: integritatea, deschiderea, transparenta, competenta si raspunderea. Sigur, obiectivele/activitatile nu sunt “ batute in cuie”, ele vor tine pasul cu schimbarea si cu realitatea diversa. Mi-as dori ca membrii PDL sa nu se angajeze, cu buna-stiinta, in activitati ilegale sau menite sa discrediteze organizatia de partid, sa nu ia parte la activitati care pot prejudicia activitatea si onoarea partidului,, sau a relatiilor ce ar putea intra in conflict cu interesele partidului.
    “ Succesul, în mare parte, stă în voinţa de a învinge. Să ne străduim deci şi să stăruim “. ( Seneca )

    Mult succes ! Avem incredere în capacitate dvs. de reusita.

  5. Partidul sa stea singur pe picioarele sale ? Care picioare? Daca va sta pe ale tale Elena-asta da are pe ce-.Numai sa nu fie ale lui Macovei sau Blaga.
    Iti doresc succes.Sa sti insa ca daca imaginea ta mai este legata de a basescului nu cistigi sub nici o forma. Ai de ales !

  6. Frumoase cuvinte doamna Udrea. Si eu sunt unul dintre cei la care va referiti, am 42 de ani v-am votat si l-am votat pe Basescu in 2004, 2007, 2008. Am avut foarte multa incredere si speranta in PD si in Traian Basescu dar dezamagirea a fost uriasa. Lucrez in mediul privat, am avut mereu convingeri de dreapta, insa PDL dupa parerea mea nu are nici o legatura cu doctrina de dreapta, doar pretinde ca reprezinta dreapta in Romania. Va spun foarte sincer ca va fi greu sa ma puteti convinge sa va votez din nou. Va trebui sa schimbati chiar modul de a face politica al PDL adica sa intelegeti ca jignirile, aroganta, tupeul, minciuna nu sunt argumente si nu trebuiesc folosite. Va trebui sa reinvatati sa-i ascultati pe oameni, sa le intelegeti nevoile si asteptarile. Eu nu vreau pomeni, toata viata mea am muncit foarte mult, vreau doar sa simt ca daca muncesc sunt respectat si nu calcat in picioare. Acum sunt respectati doar cei care fura si care au relatii. Ma uitam la unii dintre fostii ministri din guvernarea PDL ca nu erau in stare nici macar sa vorbeasca corect. Nici nu va imaginati cat de mult ati pierdut numind in functii inalte asemenea oameni. La alegerile din 2008 am votat PDL dar dupa mi-au trebuit doar 6 luni ca sa inteleg adevarul. Sa nu credeti cumva ca e vorba doar de imagine. Si eu si altii ca mine intelegem mai mult decat ar vrea politicienii nostri sa intelegem. Cand am vazut un Funeriu la invatamant si el nu stia sa vorbeasca, un notar la sanatate, un medic veterinar la cultura, un inginer la finante etc….Pentru mine a fost limpede ca au fost pusi acolo formal doar sa execute niste ordine si atat. Eu asteptam de la PDL, care era atunci partidul meu de suflet, sa vad in scaunele de ministri profesionisti adevarati care sa stie ce sa faca si cum sa ne scoata la mal dintr-o asemenea criza economica. Sa stiti si dumneavoastra si colegii dumneavoastra ca nu ne trebuie oameni si politicieni doar de imagine. Vrem sa vedem oameni care au un proiect, care stiu ce vor, profesionisti adevarati ajunsi in functii nu paiate. Eu unul nu cred ca dumneavoastra veti reusi sa relansati PDL fiindca e un partid a carui structura actuala e complet gresita. Sunt doar niste oameni stransi in jurul unui lider absolut si care fara el sunt complet debusolati nestiind ce sa faca. Un partid modern, puternic nu ara accepta niciodata sa fie doar o masa de manevra pentru un lider absolut. Va urez totusi succes in ceea ce va doriti sa faceti cu PDL.

  7. Cred ca un PDL fara Macovei la conducere va valora cam la fel de mult ca si unul fara Udrea. Vreau sa spun, la fel de putin. Coabitarea Politicii si Justitiei in interiorul PDL este garantia pe care acest partid trebuie s-o prezinte electoratului pentru a dovedi ca poate rezolva aceeasi problema la nivel national. Nu cred ca exista substitut, nici nu cred ca ca ar trebui sa fie un obstacol insurmontabil. Succes ambelor!

    • Nu poti revigora un partid cu oameni ca Blaga, Macovei, Cristian Preda, Cezar Preda etc. cu totii fiind adevarati comunisti. Macovei are un trecut sinistru de tortionara, dar si trecutul apropiat ii este tot sinistru.
      Cu oameni vechi nu poati face lucruri noi, moderne, indraznete, atipice.
      Cu cei vechi nu poti decat sa ingropi partidul ducandu-l la 0% in sondaje.
      Udrea va invinge, o sa vedeti! Merita inca o sansa PDL-ul! O va avea cu Udrea si echipa ei!

    • Ce jignire sa o compari pe Udrea care n-a fost nici macar UTC-ista cu Macovei o comunista activista!!! Incredibil, cat de spalate va sunt creierele!!!!!!!!!

  8. Câteva sugestii și remarci:

    Spuneți că obiectivul este reînnoirea partidului – nu mi se pare că ăsta este obiectiv, ci mai degrabă o metodă, o tactică.

    Obiectivul ar putea fi după cum ziceți “recâștigarea statutului de partid cu cei mai mulți votanți din România, asumarea guvernării și a conducerii țării” ÎNSĂ asta nu mi se pare un obiectiv în sine potrivit!

    Eu aș sugera ceva de genul: (Dacă simțiți că puteți folosi ceva din ce scriu eu aici, sunteți liberi să o faceți!!)

    OBIECTIVUL candidaturii este înnoirea partidului în așa fel încât el să reprezinte interesele oamenilor cu aspirații de dreapta, a celor din generația de 40 de ani și a celor care doresc o Românie prosperă, modernă și europeană care să se dezvolte pe principiile liberalismului.

    Care este viziunea noastră asupra liberalismului?

    “Liberalismul vizează crearea unei națiuni de oameni liberi, responsabili, bărbați și femei ce respectă legea și se bazează pe propriile puteri, cetățeni eliberați de sub stăpânirea mistuitoare a sărăciei și (în măsura omenește posibilă) de sub tirania vremurilor; o națiune de oameni sănătoși, cu minți alerte și educate, ce se bucură de egalitate reală de șanse pentru a folosi căt mai complet și mai bine propriile aptitudini în folosul propriu și în folosul comunităților lor, și să-și aleagă modul de viață care li se potrivește cel mai bine; o națiune de oameni ce își vor exercita o porțiune reală de responsabilitate pentru controlul administrării rosturilor comune și a condițiilor lor de viață și de lucru; ce își vor asigura suficient timp liber pentru a avea o viață plină și pentru a se putea bucura de farmecul naturii, al literelor și al artelor.”

    (The Liberal Way: A Survey of Liberal Policy, published by the authority of the National Liberal Federation, with a foreword by Ramsay Muir, London: Allen & Unwin, 1934, pp. 221–2) (tradus de mine)

    Care este modalitatea practică de atingere a obiectivului?? Prin asumarea guvernării țării, prin elaborarea și aplicarea de politici economice și sociale. Pentru asta este nevoie să ne recâștigăm statutul de partid cu cei mai mulți votanți din România.

    Care este strategia de a câștiga încrederea și votul celor ale căror interese ne propunem să le reprezentăm?

    1. Prin schimbarea modului de comunicare cu cetățenii: Vreau ca partidul sa iasa din birouri si sa revina din nou in strada, printre oameni. Sa le vorbeasca, sa le asculte problemele si sa gaseasca solutii.

    2. Prin eficientizarea funcționării aparatului partidului: Propun un alt tip de structura de conducere:

    – Mai simplă….

    – Mai flexibilă….

    – Mai adaptată obiectivului de energizare….

    3. Prin prezentarea proiectului unei economii naționale puternice

    3.1 reducerea fiscalități…
    3.2 irigarea economiei reale cu fonduri europene…
    3.3 reindustrializarea și dezvoltarea agriculturii… (nu cred că reagriculturalizarea e un termen bun)…

    4. Prin prezentarea modelului nostru de politică socială

    4.1 comunitarism și incurajarea initiativei individuale
    4.2 promovarea motorului social reprezentat de tineri și femei

    Dacă doriți și credeți că ajută, contactați-mă pe email – în limita timpului disponibil voi ajuta cu ce pot…

  9. De asemenea:

    Pentru recuperarea electoratului care a votat cu PDL și acum nu mai votează cu PDL, trebuie găsite și adresate CAUZELE acestei schimbări.
    După părerea mea, aceste cauze sunt:
    1. Erodarea prin guvernare.
    2. Pierderea războiului mediatic cu instrumentele propagandistice ale adversarilor.

    1. PDL s-a erodat abrupt DUPĂ (și datorită) măsurilor de austeritate promovate în 2010. Partidul trebuie să analizeze CU SINCERITATE dacă aceste măsuri au fost de neevitat și dacă atunci s-a făcut tot ce era posibil pentru protejarea intereselor celor din electoratul PDL. Părerea mea este că o mare parte din acele măsuri puteau fi mult mai blânde și mai focalizate. În schimb, măsurile s-au aplicat fără discernământ, în mod global, creând nedreptăți și frustrări, dezechilibre și situații paradoxale care au alienat o mare parte a alegătorilor PDL și au dat muniție propagandiștilor adversarilor. Asumarea răspunderii pentru erorile comise (și nu pentru întreaga politică de austeritate, care cu siguranță a fost necesară), este, cred eu, esențială pentru refacerea imaginii PDL.

    2. Războiul mediatic pierdut, a fost după părerea mea, PRINCIPALA cauză pentru eșecul PDL. Cu cât un sistem de propagandă este mai parșiv, mai lipsit de scrupule și abject, cu atât mai puțin el trebuie ignorat! Adversarul pe care îl ignori, TE VA ÎNVINGE! Așa că pentru Noul PDL, o prioritate absolută TREBUIE să fie contracararea sistemului de propagandă al adversarilor!
    – Cred că trebuie investite resurse pentru a crea o mică echipă care să se ocupe EXCLUSIV de această problemă. O echipă de 2-3 oameni, incluzând un purtător de cuvânt al partidului, care să decidă rapid și decisiv care trebuie să fie răspunsul la fiecare calomnie sau atac ce se petrece în mass media la adresa oricărui membru al partidului și o intervenție promtă, în direct dacă se poate, în virtutea dreptului la replică, a purtătorului de cuvânt, care cu calm inteligență și profesionalism, să demonteze toate aceste atacuri.
    – Partidul trebuie să aloce resurse și să mobilizeze o echipă de avocați, care să acționeze în justiție trusturile de presă ale căror atacuri sunt ilegale și să le ceară daune civile semnificative.
    – Echipa de comunicare cu presa ar putea să găsească mijloacele prin care să discrditeze intern și internațional pe toți acei jurnaliști care nu respectă regulile deontologiei profesionale. Deși acești așa ziși jurnaliști sunt de cele mai multe ori niște mojici, ei vor să creadă în sinea lor că sunt totuși niște profesioniști iar demascarea lipsei lor de deontologie în fața unor foruri de profesioniști ar putea să îi facă să fie mai reținuți.
    – Noul PDL trebuie să-și creeze o strategie foarte clară, simplă și eficientă pentru comunicarea propriilor idei. Trebuie să aleagă canale de distribuție a mesajului împreună cu jurnaliști serioși și profesioniști și să evite formatele de emisiuni care prin structura lor caută să producă scandal. De asemenea, deși mesajul transmis de partid trebuie să fie consistent cu principiile sale, comunicatorii PDL trebuie să transmită ideile cu dezinvoltură, fără a folosi limba de lemn, în mod creativ, folosind umorul, sclipiri de inteligență, exemple și parabole, astfel încât discursul să fie perceput ca “ceva nou” – nemaiîntâlnit până acum în politica plicticoasă de pe Dâmbovița.

  10. Încă ceva: Dacă puteți, atrageți pe Paleologu și pe Papahagi (în mod individual) alături de voi. Veți avea numai de câștigat, iar eu voi fi chiar încântat să am toți favoriții în același loc. 🙂

  11. Nu sunt membrul nici unui partid; cred ca v-ar folosi, sa va referiti mai mult decat pana acum la lucruri practice; exemplu: devierea Siretului prin Baragan, deci combaterea secetei in zona; saparea a doua tunele de la Comarnic la Brasov, astfel ar avea minerii-someri de munca; din ce bani ? din cei care i-am dat la Bectel, si acum cautam pe altul care sa ii ia; Bumbesti-Livezeni s-a facut de romani incaltati in opinci; azi, cred ca avem specialisti capabili pentru lucrari de acest nivel; si nu numai;
    Sunt de partea D-voastra !
    SUCCES !

  12. România. Toate partidele Liberal.Nimeni nu explicã cum e tratat alegãtorul de Liberalul de stînga si ce-l de dreapta.
    Udrea doamnã:-face-ti un efort SUPRAPOLITIC. Vã multumesc cu respectul meu personal.

  13. Ce multi lingai am vazut pe aici.
    Oameni buni lasati dracului cultul personalitatii, elogiile, demagogia si pupincurismele. Se vede ca regretati din greu comunismul.
    Tot ce vad pe aici sunt atacuri infecte la persoana nu idei.
    Suntem in colaps economic si nimeni nu vorbeste despre masuri reale de crestere economica, promisiuni transparente facute investitorilor, politici economice, comerciale, financiare etc.. La Bulgari guvernul a facut mai multe emisiuni de titluri de stat pentru sprijinul economiei, la noi nimic. La ei absorbtia de fonduri UE a fost de 95% in 2012 la noi sub 10%. La sirbi km de autostrada costa 8 milioane la noi peste 30. La bulgari si sirbi nu se ia spaga de 40-50% sa ti se aprobe un dosar de fonduri nerambursabile sau sa faci drumuri, nu intelegeti ca asta e problema reala? De unde o sa va mai luati banii voi politicienii daca nu incurajati real dezvoltarea economiei. Nu vedeti ca incet incet incep structurile justitiei sa-si faca treaba? Furaciunile vor ajunge mai devreme sau mai tirziu sa fie pedepsite, indiferent cine le face.
    De regula pe un blog se scrie direct fara pupincurisme, se dezbat idei.

    • Și tu ce idee nouă ai adus aici?? Tot ce văd eu în ce-ai scris tu, sunt văicăreli de babă frustrată… Unde sunt ideile tale???

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *