Sansa reprezentata de turismul medical. Punctul focal: turismul balneo

Am avut o zi foarte plină, dar, în egală măsură, fructuoasă. De dimineaţă, la minister, a avut loc semnarea protocolului de promovare şi dezvoltare a turismului medical în România. La eveniment au participat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Ceilalţi parteneri ai noştri sunt Colegiul Medicilor şi Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate.

Serviciile medicale din România sunt cu siguranţă mult mai ieftine decât în alte ţări, iar calitatea este comparabilă. Presa a difuzat destul de multe ştiri despre străini veniţi în România pentru a se opera sau pentru a avea diverse intervenţii stomatologice. E un fenomen în plină dezvoltare (creştere de aproape 30% la nivel global în fiecare an) şi are un potenţial benefic. Atât pentru stat, cât şi pentru medici. Pentru stat, din perspectiva turismului efectiv înregistrat. Pentru medici, pentru că oferă posibilitatea unor câştiguri suplimentare.

Cred că, dacă reuşim să impunem eficient România ca destinaţie pentru turismul medical, această nouă ramură poate deveni un motiv suficient de consistent pentru rămânerea medicilor în ţară. Şi aşa, şcolile de medicină din România au tot mai mare căutare. Avem de-a face cu tineri veniţi din toată Europa (chiar Franţa sau Germania) care vor să înveţe aici. Ceea ce nu poate fi decât îmbucurător.

Din perspectiva MDRT, turismul medical are ca principală componentă care ar merita potenţată turismul balnear. Cu ocazia semnării protocolului interministerial de astăzi, am lansat şi Ghidul Staţiunilor Balneare, realizat în patru limbi: română, germană, engleză şi rusă.

Şi în discuţiile pe care le-am purtat cu secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului, domnul Taleb Raifi, am vorbit despre turismul balneo de la noi. Cu atât mai mult cu cât avem exemplul reuşitei din Ungaria, suntem datori să insistăm mai mult pe această direcţie. Reprezentantul OMT îmi confirma intuiţia că zona balneo este una dintre cele mai căutate la nivel european. În această logică şi dat fiind faptul că avem potenţialul de a concentra o treime din staţiunile balneoclimaterice europene, trebuie făcute investiţii serioase şi recondiţionate toate centrele de acest tip care se găsesc pe teritoriul României.

Pentru o primă etapă, au fost selectate 10 zone să fie incluse în categoria staţiunilor balneoclimterice unde ar urma să se direcţioneze fonduri pentru investiţii substanţiale. Acestea: Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimaneşti-Căciulata şi Ocna Sibiului.

 

După încheierea protocolului, am mers pentru a doua oară în doar o săptămână la Mangalia, acolo unde astăzi am inaugurat mai multe proiecte prin programul Phare 2006 Coeziune Economică şi Socială – Proiecte Mari de Infrastructură Regională. Au existat trei proiecte incluse în acest program: ecologizarea drumului dintre Saturn şi Venus, realizarea a 5 bazine cu ape mezotermale şi realizarea unui parc de distracţii pe o suprafaţă de 1,3 hectare. Investiţia totală: aproape 4,5 milioane de euro.

Proiectele de la Mangalia se înscriu în aceeaşi linie a dezvoltării potenţialului turismului balneoclimateric în această zonă. Alte investiţii pe această direcţie, dar private, şi-au dovedit deja eficienţa – Cocor Spa din Neptun este unul dintre exemplele cele mai la îndemână şi care a demonstat că poate aduce turişti pe litoral, chiar în extrasezon, şi pentru altceva decât soare şi plajă.

P.S. Când mă aflam pe la Tuzla, unul dintre consilierii mei m-a anunţat că pe drumul dintre Venus şi Saturn se oprise circulaţia pentru inaugurare. L-am sunat atunci pe primarul Mangaliei şi i-am cerut să dea drumul traficului rutier, altfel nu aş mai fi participat la eveniment. Primarul a fost de acord, aşa că inaugurarea a avut loc într-o parcare laterală, şi ea parte a proiectului inaugurat.

16 thoughts on “Sansa reprezentata de turismul medical. Punctul focal: turismul balneo

  1. Cand o operatie la dentist costa 300 euro in Romania si in Italia costa 2000 euro,unde sa se opereze strainii?
    Cel mai bun turism medical din zona cred ca e la unguri.Mie mi-a placut foarte mult in Herculane,Dupa ce mergeam pe munte zece ore,ma bagam in apa calda.Aveam bataturi.Apa aia e foarte buna.Si la 12 noaptea se bagau oamenii in ea.
    Multi straini spun ca nu stim sa promovam turismul.Am avea multe de aratat.Avem si patrimoniu Unesco…si ce daca?Pana si africanii stiu mult mai bine.

  2. Ar trebui si sosele,autostrazi ca sa se poate realiza turismul.Cand mergi pe o singura banda pe sens,te saturi sa mai vizitezi Romania.
    “De ce nu merge autocarul mai repede?Are o caruta in fatza si nu poate sa depaseasca,pentru ca e o singura banda si vin masini din sens invers”.De asta nu iti vine sa vizitezi Romania.

  3. Programul trebuie completat cu inca o directie din care se pot scoate multi bani.
    Ideea mi-a venit dupa ce am aflat de existenta unui azil de batrani, privat, in zona Valenii de Munte, destinat familiilor cu venituri medii si peste. Conditii foarte bune, asistenta medicala performanta, programe interesante, pentru un cost de cca 800 Euro / luna.
    Directia la care ma gandesc consta in deschiderea, in nenumaratele statiuni climaterice/balneoclimaterice, de azile de batrani pentru pensionarii europeni care, stim toti, au pensii care sa le permita acoperirea costurilor de sedere in azil.
    “Industria” azilului de batrani este dezvoltata in vest, acolo nefiind considerata, ca la noi, o mare rusine sa-ti duci batranii la azil. Costurile sunt destul de mari si multe familii ar fi interesate sa le asigure servicii de aceeasi calitate, sau mai bune, la preturi mai mici.
    Romania dispune de suficiente structuri de cazare/tratament care pot fi modernizate si reintroduse in circuit. Aceasta se poate face fie prin investitii publice fie prin parteneriat public-privat, eventual si cu proiecte de finantare europeana.
    Problema mainii de lucru este rezolvabila, avand in vedere miile de romani care lucreaza deja in spitale si azile din vest sau la ingrijirea de batrani in numeroase familii occidentale. Trebuie doar sa li se asigure salariul de acolo sau unul putin mai mic (avand in vedere ca li se micsoreaza costurile de cazare, masa, transport si ca se vor afla aproape de familie). Oricum, salariile NU trebuie sa fie cele din Romania. Probabil, asta ne va face sa mergem pe parteneriat public-privat, pentru a nu fi conditionati de limitarile salariale din domeniul public.
    Sigur, trebuie rezolvate cateva probleme privind promovarea in vest, acorduri cu casele de pensii din tarile de origine, contractele cu familiile sau chiar cu pensionarii, sistemul de plati, servicii conexe, programe de entertainment.
    Mai trebuie discutata aici problema clasificarii azilelor (stele sau alt sistem) pentru ca beneficiarii sa poata alege azilul in functie de sumele pe care sunt dispusi sa le plateasca lunar.
    Nu cred ca trebuie sa dezvolt foarte mult deoarece oricine isi da seama ce ar insemna ca locuri de munca (cu contributiile aferente la fonduri), furnizori de bunuri si servicii, incasari la buget din taxe si impozite.

  4. Excellente idée Mme. Elena UDREA

    Si le tourisme médical vous intéresse: quelques stratégies d’adaptation de l’hébergement

    L’aménagement physique des chambres

    Bien que les installations hôtelières fassent partie de l’expérience habituelle du voyageur, la manière dont elles seront évaluées par le touriste médical potentiel peut être fortement influencée par le type de traitement qu’il doit recevoir.
    Parmi les éléments à prendre en considération, on pense, entre autres, à l’aménagement physique des chambres et des lieux ainsi qu’à la capacité du personnel à comprendre les besoins du client.

    L’adaptation des chambres doit se faire selon deux principes de base: le touriste médical en convalescence :

    1) a de grandes chances de passer plus de temps qu’un autre client dans sa chambre;

    2) aura probablement moins d’énergie et peut-être certaines limitations physiques. Voici un aperçu des modifications envisageables à peu de frais.

    ■Offrir des chambres plus isolées dans l’établissement ou sur un étage dédié à cette clientèle.
    ■Installer certains outils technologiques tels qu’un bouton d’urgence pour appeler à l’aide si nécessaire et une télécommande universelle au chevet du client lui permettant ainsi d’ouvrir ou de fermer les rideaux, de faire fonctionner la télévision ou le lecteur DVD et d’ajuster la lumière dans la chambre. Il existe aussi des systèmes technologiques plus sophistiqués qui permettent de régler le thermostat ou de créer des sons ambiants – bruit de vagues, de pluie, d’oiseaux, musique – susceptibles d’améliorer le sommeil des convalescents.
    ■Choisir du tapis et des rideaux comme éléments de décor plutôt que des tuiles ou des volets, puisqu’ils réduisent les sons extérieurs de 70% à 90%.
    ■Offrir Internet sans fil pour permettre l’utilisation d’un ordinateur portable directement à partir du lit.
    ■Installer le téléphone sur la table de chevet afin qu’il soit facilement accessible à partir du lit.
    ■Fournir un lit «séparé» pour un accompagnateur.
    ■Aménager les meubles de manière à permettre une libre circulation en fauteuil roulant.
    ■Installer des tablettes ajustables dans les garde-robes de manière à pouvoir les mettre rapidement à la bonne hauteur pour une personne en fauteuil roulant.
    ■Installer dans la douche une pomme de douche amovible et un siège dans le cas où le client doit garder certaines parties de son corps hors de l’eau ou voudrait simplement s’asseoir pour se reposer. L’installation d’un téléphone dans la salle de bain ajoute la possibilité de téléphoner pour recevoir de l’aide au besoin, en cas de chute par exemple.
    ■Utiliser des tablettes en verre trempé pour permettre aux personnes à mobilité réduite d’en voir le contenu par en dessous.
    ■Ajouter, si possible, des prises électriques supplémentaires pour y brancher des appareils médicaux.

    L’aménagement des lieux

    De plus en plus d’hôtels sont adaptés aux personnes à capacité physique restreinte. Si ce n’est pas le cas, il faut absolument songer à réduire les obstacles dans et autour de l’établissement afin d’accueillir des touristes médicaux. Par exemple, un petit hôtel ou un gîte sans ascenseur devra forcément loger ses convalescents au rez-de-chaussée ou au premier étage. De plus, si les rampes d’accès sont nécessaires aux personnes en fauteuil roulant, elles sont plus difficiles à franchir que les escaliers pour celles ayant des difficultés d’équilibre; il faut donc prévoir les deux.

    Les modifications aux services

    Certains changements apportés aux services offerts par les établissements hôteliers concernent le personnel alors que d’autres relèvent d’adaptations mineures aux procédures habituelles.

    En voici quelques-uns:

    ■l’enregistrement à la chambre pour éviter l’attente à la réception;
    ■l’utilisation d’une entrée privée pour plus d’intimité;
    ■la programmation d’heures précises d’entretien de la chambre qui ne troubleront pas les heures de repos du client;
    ■l’offre d’un service de magasinage;
    ■le service de transport (pouvant aussi accueillir un fauteuil roulant) vers l’hôpital et à partir de celui-ci;
    ■le service aux chambres 24 heures sur 24;
    ■l’expertise d’un diététicien pour faciliter le respect des diètes prescrites et l’élaboration de menus santé;
    ■les services d’une infirmière privée par l’intermédiaire d’un sous-traitant (tierce partie).

    Certaines de ces considérations soulèvent la nécessité de coordonner les services, comme c’est le cas lors de la tenue de réunions d’affaires dans l’hôtel. Cette coordination peut même s’étendre à l’extérieur de l’hôtel. En effet, le touriste médical, spécialement pendant sa convalescence, doit pouvoir compter sur le professionnalisme et les compétences d’une variété de professionnels, tels que les transporteurs, les infirmières, les thérapeutes, les pharmaciens, ainsi que sur le soutien du concierge de l’établissement. Localiser tous ces prestataires de service dans une ville étrangère peut être épuisant pour n’importe quel voyageur, encore plus pour celui qui subit les fatigues physiques et émotionnelles liées à une intervention chirurgicale récente. Un tel soutien est extrêmement utile au touriste médical, car il diminue grandement son stress.

    La coordination des divers services offerts aux touristes médicaux peut devenir une source de revenus additionnels pour l’hôtel, de la même manière qu’un centre d’affaires l’est pour les touristes d’affaires. Le coordonnateur développe une expertise, entretient les contacts nécessaires pour bien servir les clients et s’assure que tous les services sont coordonnés efficacement, tant au bénéfice du client qu’à celui de l’hôtel. Il devient ainsi un puissant outil de marketing pour l’hôtel.

    Les prix tout inclus

    Les touristes qui voyagent pour recevoir des soins médicaux se préoccupent beaucoup du prix. Dans le cas des Américains ou Europeens, on peut ajouter l’incertitude du coût final. Comme les anesthésistes, les médecins, les hôpitaux, les médicaments et d’autres services sont facturés séparément, le prix final peut varier considérablement de l’estimation initiale. Plusieurs hôpitaux étrangers ont répondu à cette incertitude en proposant des tarifs tout inclus. Les hôteliers qui s’intéressent à la clientèle médicale doivent suivre cet exemple. Le forfait tout inclus permet à l’hôtelier d’augmenter ses revenus en offrant une variété de services de soutien que le client utilisera, ou non. Par exemple, le prix peut inclure le soutien d’un concierge «médical», des visites dans les spas, les transports terrestres, peut-être même une ou deux activités de tourisme. Pour le touriste médical, un tel forfait élimine les craintes liées au coût final et lui assure que s’il désire un service particulier, il y aura accès.

    Plusieurs hôteliers à travers le monde ont déjà fait le pas en s’alliant à des cliniques ou à des hôpitaux pour offrir des chambres de convalescence postopératoire. En Suisse, certaines cliniques sont associées aux et offre un forfait «bilan de santé complet» à la clientèle américaine et aux touristes à Genève. Saurez-vous tirer parti de cette clientèle en plein essor?

    Réussir grâce à la qualité suisse !!!

    Lorsqu’on évoque la qualité suisse, on pense surtout aux montres, au chocolat – et de plus en plus aux services. Ce succès repose sur trois attributs suisses caractéristiques:
    – une qualité hors pairs,
    – un design exclusif,
    – un savoir-faire exceptionnel.

    Encore FELICITATIONS et BRAVO !!!

  5. Sunt complect entuziasmat de eficienta muncii d stra d na Udrea .Putini inteleg actiunile pe care le intreprindeti pt activarea unui turism performant care sa creieze si locuri de munca dar care sa aduca si bani la buget .
    Intradevar turismul medical este o oportunitate si o afacere foarte buna ,pt ca prin traditie dar si prin frumusetea peisajelor balneare pe care le are Romania ,oferim un punct de atractie sigur pt strainii care ne viziteaza tara ,dar si pt popolatia autohtona .
    Stim si ne am obisnuit deja cu actiunile dusmanoase si rautacioase a celor care va invidiaza .Insa am realizat un lucru foarte clar :cu cat massmedia aservita va ataca mai tare cu atat succesul actiunilor pe care le intreprindeti este garantat .
    Din nou ati punctat bine d na ministru si va felicit din nou !!!!

  6. De ce nu este inclusa si statiunea Lacu Sarat din judetul Braila in categoria statiunilor balneoclimaterice ce ar putea primi fonduri pentru investitii ?

  7. http://nuty.blogsite.ro
    BALBECK,ar trebui sosele si autostrazi,dar ce a facut D.Udrea,nu au facut restul partidelor in 20 de ani,dar dinsa chiar a facut de cind e ministru,nu poti bate din palme si rasare ,sa avem rabdare ,am suferit 20 de ani ,s a furat si s a vindut tot pdl a inceput sa faca ceva dar nu poate bate din palme si gata rasare o tara infloritoare
    La Galati de 20 de ani ne conduce psd si nu sint la putere pe vot cinstit,Galatiul e mai rau ca la tara,Nastase si clica lui ne au vindut combinatul,anul trecut de ziua orasului s au alocat bani pentru artificii si aia s au furat,si ei apara hotii de cite ori intra unul pe mina dna opozitia sare in sus de ce?ca ne vrea binele?

    • Eu nu laud pe nimeni.Eu am spus de sosele si autostrazi,ca ar trebui sa fie facute,noi nu putem sa le facem.Nu ma intereseaza ca sunt facute de psd,usl,pnl,pdl,unpr,udmr.Trebuiesc facute.

  8. VA DERANJEZ DIN PARTEA ANGAJATILOR SC ARGIROM INTERNATIONAL DIN BUCURESTI ( PATRONUL DETINE BAILE HERCULANE ) CU O PROBLEMA,D-UL ARMAS IOSIF NU NE-A PLATIT SALARIILE DE 11 LUNI.VA ROG FRUMOS SA NE AJUTATI .

    VA MULTUMESC

  9. ps
    Accentuez: ,,Scandalul în care este implicat imperiul mediatic al lui Rupert Murdoch în Marea Britanie continuă chiar şi după închiderea săptămânalului „News of the World“.
    DECI, SE POATE CA O PUBLICAȚIE SĂ FIE ÎNCHISĂ (SAU AUTOÎNCHISĂ), DACĂ ÎNCALCĂ LEGEA ȘI INTERESUL PUBLIC, ÎN STATELE PUTERNICE UNDE INSTITUȚIILE CHIAR FUNCȚIONEAZĂ.

  10. Sunt incantat ca ati inclus si statiunea Baile-Herculane in acel program.Prapadul pe care l-a lasat in urma Iosif Armas care a promis ” marea cu sarea” atunci cand s-a privatizat SC Hercules dar care a lasat sa se degradeze cladiri de mare valoare istorica si arhitecturala ,o sa fie greu de reparat.Oricum sunteti primul dintre ministii care incearca cu adevarat sa schimbe fata acestei statiuni ,care are un foarte mare potential.Sa stiti ca eu duc dorul Monei Musca,singurul deputat al judetului C-S,care a vizitat toate localitatile si a ajutat asa cum a putut ,pe toti care-i cereau ajutorul.Poate dumneavoastra va veti transforma intr-o noua Mona Musca pentru zona de sud a C-S,zona foarte afectata de somaj,dupa inchiderea minelor.

  11. Da aveti dreptate doamna . Romania are o clima temperata cu doar 4 luni de anotimp cald favorabil turismului pe litoral , in schimbul turismul balneo se poate face tot timpul anului . Nodurile turistice romanesti ar trebui dezvoltate in jurul statiunilor balneoclimaterice cu renume . Preturile ridicate pe litoralul romanesc sunt justificate de perioada scurta de activitate turistica . In 4 luni de zile hotelierii sunt nevoiti sa-si castige existenta pentru tot restul anului . Statiunile balneoclimaterice pot oferi servicii tot timpul anului si asta ar permite hotelierilor sa scada preturile de cazare si masa .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *