S-a făcut pasul decisiv pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa

În urmă cu două zile, scriam despre faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului desfăşoară cea mai coerentă strategie de investiţii în infrastructura turistică. Ei bine, ca o confirmare a acestui lucru, în şedinţa de Guvern de miercuri, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa. S-a făcut astfel pasul decisiv către repunerea în circuitul turistic al simbolului cel mai cunoscut al litoralului românesc. De altfel, Ministerul Culturii a clasat această clădire drept „monument istoric de valoare universală” încă din 2004. De atunci, din păcate, nimeni nu a făcut ceva pentru a o salva, fiind lăsată să se degradeze de la lună la lună.

Costurile pentru restaurarea Cazinoului sunt estimate înainte de licitaţie la aproape 40 de milioane de lei, iar lucrarea urmează să fie realizată în doi ani. Aşa cum s-a întâmplat însă în cazul domeniului schiabil din Poiana Braşov, mi-aş dori foarte mult ca această clădire simbol a Constanţei să fie redată în folosinţă încă din vara lui 2013, deci, înainte de termenul de finalizare.

Costurile de reabilitare sunt mari pentru că monumentul se află într-o stare deplorabilă, fiind un pericol pentru oamenii care trec pe acolo, şi pentru că intervenţia asupra unei clădiri de patrimoniu se face numai de către specialişti autorizaţi în astfel de lucrări după planuri avizate de Ministerul Culturii. Pentru situaţia Cazinoului, vina aparţine exclusiv Primăriei Constanţa, care a închiriat clădirea unor prieteni de-ai lui Radu Mazăre, afacerişti de carton care nu şi-au respectat partea lor de înţelegere privind administrarea clădirii.

Restaurarea Cazinoului este o nouă dovadă că MDRT face de cele mai multe ori şi munca administraţiei locale, acolo unde decidenţii politici de la nivelul primăriei sunt indolenţi sau rău-intenţionaţi. Pentru edilul Constanţei este mai important să îşi petreacă timpul în Brazilia decât să încerce să fie un bun primar, măcar atunci când vine vorba de averea oraşului pe care îl conduce, ba chiar averea acestei ţări. Mai mult, în loc să vrea să îl vândă la preţ de nimic, în contul unei datorii la o firmă obscură a unor amici personali, mai bine ar fi accesat fonduri europene pe care le avea la dispoziţie pentru a-l restaura.

La fel ca şi în cazul reabilitării Borsecului sau a Băilor Herculane, lucrările de la Cazino nu sunt opţionale – în cazul în care nu se intervine, acea clădire ar putea să dispară pentru totdeauna nu numai din circuitul turistic românesc, ci şi de pe lista monumentelor istorice de valoare universală pe care le deţine România. Şi ar fi foarte mare păcat, având în vedere gloria din perioada interbelică, atunci când marii bogaţi ai Europei se îngrămădeau să vină la Constanţa, iar Cazinoul era principalul punct de atracţie.

Aş vrea să punctez faptul că, după restaurare, Cazinoul nu va rămâne în patrimoniul statului. Clădirea va fi redată în administrare primăriei, cu condiţia să aibă destinaţie publică. Sper că, la acel moment, Constanţa va avea primar un bun gospodar, căruia să îi pese mai mult de oraş decât de plajele din Brazilia.

470 thoughts on “S-a făcut pasul decisiv pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa

  1. Este unul dintre lucrurile pentru care meritati aprecierea si – de ce nu – recunostinta multor romani.

  2. ,OBEDEINTA COPILOTILOR-PONTA SI ANTONESCU’

    O scurta retrospectiva a anului 2011 developeaza un mare adevar ,cele doua creatii politice ale tripletei moguliene[vintu-voiculescu-patriciu,mai nou ghitza] nu au reusit sa-si dezlipeasca de pe frunte eticheta ,atit de dezonoranta-SERVITORII MOGULILOR-
    Si cind spun acest lucru ma gindesc in primul rind la obsesia lui VOICULESCU,obsesie care il seaca pe turnator la suflet-SUSPENDAREA SI IN PRELUNGIRE DEMITEREA LUI TRAIAN BASESCU.
    Pt a-si atinge aceste tinte s-au dizlocat resurse uriase financiare,astfel,TRUSTUL INTACT ,si-a dedicat in intregime toata existenta acestui comandament, platind sume uriase ,UNOR INDIVIZI ‘ care zi de zi,ora de ora,sa spurce tot ce tine de TRAIAN BASESCU SI ELITA PEDELISTA.
    Dupa unii analistii doar trustul intact ,se pare ca in anul 2011 a cheltuit mult peste 100 de milioane de EURO,pt a ingropa PD-L SI A-L PUTEA SUSPENDA PE TRAIAN BASESCU.
    Chiar daca ,REALITATEA CATAVENCU,a disparut si s-au nascut din despartire ,DOI PUI TICALOSI’ cele doua televiziuni surori isi continua actiunea,tocind lunari milioane de euro.
    Iata cum Moguli de presa,care si-au dovedit PUBLIC TICALOSIA ,CARACTERELE MIZERABILE,DE HOTI, PRADITORI SI ANTIROMANI,nu renunta la ideea de a controla sever economic romania,pe care atunci cind va sosi momentul sa o jefuiasca,astfel ca la final sa nu mai ramina nimik.
    Numai ca,cu toate resursele uriase investite,in constructia lor,NASCUTA IN LABORATORELE MOGULIENE se pare ca se va alege praful,pt ca CEI DOI OBEDIENTI PAPAGALI,PONTA SI AMTONESCU,ALESI SA-I URCE PE MOGULI LA BUTOANELE ROMANIEI,SE DOVEDESC A FI PAPAGALI DIN CIRPA UMPLUTI CU PAIE,PE CARE ROMANII LUNA DE LUNA LE INTORC SPATELE.
    Au pornit de la 70% intentie de vot la sfirsitul lui 2010 si au ajuns mult sub 50%,trendul fiind de scadere accentuata,ceea ce pur si simplu da frisoane tuturor,dar mai ales mogulilor,care isi vad banii aruncati intr-o mare fosa septica iar rezultatele………..pe masura servitorilor si lacheilor pe care ii folosesc-DE TOT RISUL-
    Se pare ca la sfirsitul anului 2012,lumea controlata de moguli,va intra intr-o era negra-intr-o gaura ,mare ,neagra de unde nimeni nu-i va mai putea salva.
    Ce se va intimpla cu servitorii ,lacheii,argatii de care se folosesc????????
    Cred eu ,ca doar TURNUL DE OBSERVATIE,ar putea sa ne dea un raspuns pe masura,pt ca nu-i asa………………EL STIE…………………..ca si noi stim dar continua sa spere intr-o minune……………

    • @Frank Zapa. Observ la tine Frank o preocupare excesiva vis-a-vis de cele doua personaje care au ajuns sa iti dea cosmaruri, basca “mogulienii” din spatele lor. Ce ai frate cu acestia. Nu mai aveti treaba, le-ati rezolvat pe toate? Aveti sarcina de a guverna Romania in aceasta perioada extrem de grea. De ce va disipati fortele si inteligenta pe tinte false? Vremea celor de care vad ca tie iti este frica prematur, inca nu a sosit. Las ca vine vremea cand veti intra in trepidatii, deocamdata concentrati-va pe guvernare. Tu nu vezi ca zilnic mass-media ne prezinta noi si noi cazuri de coruptie in care actorii principali miros de la o posta a portocale? Atata de tare miros a portocale incat au ajuns sa nu se mai catacdiseasca a se da jos din pat decat pentru cel putin 100000 euro. Decat sa va preocupe excesiv ce masini conduc si ce mai beau cei doi, mai bine v-ati uita in propria ograda si ati trece odata la curatarea partidului de elementele corupta si infractionale asa cum va indeamna Monica Macovei si cristian Preda. In ochii opiniei publice ati ajuns partidul cel mai corupt din Romania. Cu aceasta eticheta de partid corupt vreti sa castigati alegerile? Le veti castiga pe ici colo unde o anumita categorie de cetateni isi vor da votul pentru cativa mici si o bere, bineinteles ca si acestea pe armonii de manele. Salam sa traiasca.

    • Nu prea înţeleg de ce, dacă Ponta şi Antonescu sunt de paie şi scad în sondaje, de ce, dacă “mogulii” aruncă banii pe fereastră, deci, de ce li se acordă atîta atenţie?

  3. CINE SUNT BAIETII DESTEPTI?????????????????

    Iata un subiect foarte interesant,pe care din pacate presa romaneasca,dar mai ales societatea romaneasca nu-l cunoaste in amanuntime,si nu-l conoaste pt ca ,BAIETII DESTEPTI CU FIRME DE APARTAMENT PLATESC SUME URIASE PRESEI,CU TITLU DE PUBLICITATE,pt a cumpara tacerea presei,care presa?????????????????CEA A MOGULILOR.
    Si totusi,am aflat ca jefuirea hidroelectrica s-ar cifra la 360 de milioane de euro,iar din tranzactionarea gazului preferential,doar pt IOAN NICOLAIE,PAGUBA AR FI DE PESTE 120 DE MILIOANE de euro.
    Ce uita toata lumea si nu prea mai pomeneste ,este ca acest IOAN NICOLAIE,mai are o problema ,si un dosar la D.N.A,dosar in care IOAN NICOLAIE,este acuzat ca ar fi dat mita ,1 milion de euro,unui pesedist drept sponsorizare,pt ca ,ATENTIE ACESTA SA NUMEASCA OAMENII LUI LA …………..MINISTERUL ECONOMIEI………

    Si surpriza,apare lista LUI ALI BABA SI CEI 40 DE HOTI,DE LA MINISTERUL ECONOMIEI.
    De retinut ,ca de obicei ,ca de departe,90 la suta din lista cuprinde PERSONAJE ,MEMBRII DE PARTID DIN PSD+PNL DAR……………MAI ALES PC……
    Da sunt si citi-va pedelisti rataciti…………….hmmmmmmmmmmm,treaba devine foarte interesanta…………..

    • ***Zapa – despre BAIETII DESTEPTI care PLATESC SUME URIASE… pt a cumpara tacerea presei a vorbit şi doamna Udrea, într-o ieşire televizată de acum un an sau doi. Şi tot atunci a spus, de fapt, a răspuns la întrebarea moderatorului “de ce nu procedează la fel”, că niciodată nu va plăti tăcerea presei că nu are de ce…

    • @Frank Zapa. De buna seama ca ai auzit, draga Frank, de acea zicala romaneasca care spune ca “prost este cel care da, nu cel care cere”. Probabil ca iti este usor sa intelegi ca livrarile de energie sau gaz se fac doar in baza unor contracte intre parti. Procurorii vor trebui sa demonstreze ca acele contracte ar avea un caracter ilegal, caz in care eu nu vad bine cojocul acelor directori care ar fi semnat acele contracte. Daca stau insa sa ma gandesc mai bine, nu voi purta nici grija cojocului acestora deoarece, imi amintesc discutiile din guvern si Parlament duse impreuna cu reprezentantii EU privind politica ajutoarelor de stat. Ce ai zice daca in cazul unui proces intentat lui Ion Niculae si respectivilor directori, daca se va ajunge vreodata la acel proces, ca respectivele contracte s-au incheiat in baza acelei politici guvernamentale validata de parlament? Adevarul este ca Ion Niculae s-a aflat acu multi ani in mainile Justitiei, dar le-a scapat printre degete. A fost invinovatit de tranzactii ilegale cu produse petroliere si returnari ilegale de TVA, dar procurorii nu au reusit sa aduca probe concludente in acest sens. Ion Niculae a reusit performanta de a derula o afacere de mare anvergura fara a semna vreo hartie. Pana la urma vinovati au fost gasiti cativa trepadusi care au ajuns la puscarie. Acum Ion Niculae se afla intr-o situatie mult mai buna si banuiesc ca o fi reusit sa stranga macar cativa creitari pentru a-si putea plati avocatii. Acest episod cred ca reprezinta continuarea acelei serii in care Traian Basescu isi desemneaza periodica cate un dusman personal, iar procurorii se simt datori sa indeplineasca dorinta prezidentiala asa cum au facut-o si in cazurile lui Dinu Patriciu, Gigi Becali, Dan Diaconescu. Iata ca astazi a venit randul lui Ion Niculae. Sa nu ma intelegi gresit. Nu iau apararea lui Ion Niculae, dar detest modul cum functioneaza Justitia la noi.

    • ***Turnul de observatie, tu crezi că cei enumeraţi de tine Dinu Patriciu, Gigi Becali, Dan Diaconescu sunt nevinovaţi şi simple mofturi de ale presedintelui Băsescu?

      Domnule Turn – cât au muncit cei trei, enumerati de tine ca să aibă/să merite averea pe care o au?

      Iar mă doare capul pentru că iar, indirect, sunt trasă de mână ca să înţeleg că 35 de ani eu am tăiat frunză la câini şi-n pauze am frecat menta, şi, de aceea, calică am intrat la catedră, calică am ieşit…

      Cui îi iei apărarea? Cu ce dovezi? Demonstrează-mi, convinge-mă că aceştia au muncit…

    • @Silverstar. Imi pare rau Silver, dar nu eu trebuie sa fiu acela care sa demonstreze ca cei trei ar fi nevinovati. Revine doar rolul procurorilor sa demonstreze ca cei trei s-ar face intradevar vinovati de infractiunile ce li se imputa. Imi pare rau, de asemenea, ca ai ajuns singura la concluzia celor 35 de ani… Sa te conving ca acestia au muncit? De regula cand intrebi un om daca a muncit, acesta isi va arata invariabil mainile pline de bataturi. Ei bine Silver, trebuie sa stii ca in fiecare societate mai sunt si oameni care, muncind, au facut bataturi pe creier. Acele bataturi de regula nu se vad, in schimb se vad rezultatele muncii lor. repet, totul depinde de ceea ce intelegi tu prin munca. Faptul ca la adapostul celor care chiar muncesc cu mintea mai sunt si o serie de escroci, care tot cu mintea isi inseala victimele, nu trebuie sa te determine la a-i confunda. Dar ce Doamne iarta-ma, ma apuc apuc acum sa vand “castraveti la gradinar”? Faci parte din acea categorie de oameni care si-au castigat painea cu sudoarea fruntii si presupun ca nu ai uitat ce presupune aceasta.
      Apropo de castigarea painii: Se zice ca odinioara Victor Hugo calatorea in Germania. La vama politistul de frontiera ii cere sa se legitimeze si trece datele intr-un catastif. Foarte scrupulos fata de rubricile din respectivul catastif, il intreaba cum isi castiga painea. Extrem de acid, marele romancier raspunde: Cu pana!. Constiincios, vamesul noteaza in catastif – Victor Hugo – negustor de pene. Cica ar fi strict autentica, adnotarea vamesului cica s-ar gasi in respectivul catastif patrat in arhive. Imi pare rau ca nu am reusit sa ma situez la inaltimea umorului cu care ne-ati obisnuit, dar ce sa fac, inca mai invat.

    • ***Turnul de observatie – dacă e pe aşa, că tu nu poţi, că alţii trebuie s-o facă, atunci să nu te mai iei de Băsescu, e clar? De ce crezi tu că Băsescu aşa, de nebun, s-a luat de ăştia trei…

    • @Silverstar. Nu Silver, nu de nebun s-a luat de ei. Cei trei, acum si Niculae au fost desemnati drept dusmani personali. Nu am spus ca neaparat Basescu ar fo ordonat arestarea lor, dar cert este ca procurorii dintr-un sentiment de obedienta s-au grabit, cu sau fara ordin de sus, sa intocmeasca acele dosare si in unele cazuri chiar sa ii bage la puscarie. Patriciu a stat la puscarie doar o zi, dar Becali si cu Diaconescu au stat mai mult. Ramane de vazut ce se va intampla cu Nicolae. Atentie, eu nu am spus ca acesta ar fi nevinovat si, chipurile, eu i-as lua apararea. Chiar eu am fost acela care am adus in discutie niste fapte mai vechi ale impricinatului pentru care ar fi meritat puscaria, dar impotenta procurorilor a facut ca acesta sa fie liber. Nu stiu daca ce se intampla astazi cu afaceristul, daca nu cumva reprezinta o posibila reglare de conturi asemanatoare precedentelor. Vom trai si om vedea. P.S. Poate ca nu ai observat, dar nu de Basescu m-am luat, ci de procurorii incompetenti care nu au reusit sa demonstreze vinovatia niciunuia dintre cei invinuiti. Tot lor le-am reprosat si grava incalcare a normelor de procedura penala. Te rog ca altadata sa ma citesti mai cu atentie.

  4. P.S.-va mai aduceti aminte ce scandaluri mediatice au fost pe la televiziunile MOGULILOR-CIND SEFII DIN DECONCENTRATE AU FOST,UNII SCHIMBATI?????????
    Cind in ministere s-a pus problema ,CURATENIEI?????
    Va aduceti aminte cum URLAU OBEDIENTII PONTA SI ANTONESCU??????????
    Ei uite de asta urlau,pt ca ,PUSCULITA DE PARTID ,RISCA SA RAMINA GOALA……….
    Practic,ACEST DOSAR ASTA SI FACE-II LASA CALICI PE USELISTI……………………….
    Haaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiii
    Turnule,insist ,te rog sa nu te agiti prea tare-asta e,s-a mai inchis un robinet pe care era agatata o tablita pe care scria-U.S.L.

    • Am citit ce scrie Turnul. Cred că n-are de ce să se agite, mi se pare că nu este un fanatic de partid ca dv. Dumnealui vine cu argumente şi logică, cu calm, judecă de pe o poziţie neutră şi aceasta îl face să vadă lucrurile mai bine, nu prin ochelarii de partid.

  5. Ei hai turnule,nu fii suparat,doar tu esti ,BAIAT CILIBIU’ si intelegi cum nu se poate mai bine,ca anul a inceput in forta,SI CAZUL NICOLAIE ESTE DOAR UN MIC INCEPUT,PT CA CE URMEAZA O SA VA INGROAPE PE VOI USELISTII,DUSMANII NATIEI ROMANE,DE TOT.
    Ca te deranjeaza pe tine ca ma ocup de PAPAGALII PONTA SI ANTONESCU-LACHEII LUI VOICULESCU,E TREABA TA-EU AM UN FIX
    ROMANIA TREBUIE SA FIE-ZONA LIBERA DE USELISTI-URMASII CRIMANULUI PCR……………

  6. P.S-era sa uit,IOAN NICOLAIE,OMUL CU NECAZUL ATENTIE MARE DE TOT,A SPONSORIZAT CAMPANIA ELECTORALA A LUI MIRCEA GEOANA ,DECI A SUSTINUT sistemul ticalosit din care fac parte:
    PSD=PNL+PC+REALITATEA TV+ROMANIA TV.=MARELE SI TOXICUL TRUST INTACT BASTONUL,BITA DE BASS-BALL A TURNATORULUI DAN VOICULESCU,AMANTA LUI CRIN ANTONESCU

    • Nu stiu de ce Frank ma pui in aceasta galeata numita USL. Nu sunt membru al nici unui partid, am fost odata si imi ajunge. Am afirmat doar ca am o gandire liberala si sper sa se fi observat asta. Trag nadejde sa apuc ziua cand liberalii, ca partid, vor iesi din aceasta alianta nefireasca cu social-democratii si isi vor vedea de adevarata lor vocatie. Sper din toata inima ca pe drumul adevaratei lor vocatii vor merge de mana cu democratii, bineinteles ca dupa ce acestia “se vor fi lepadat de Satana”. P.S. Chiar nici nu stiu ce ai cu cele doua televiziuni potrivnice. Televiziunile care va lauda sunt cu mult mai multe decat acestea numite “moguliene”.

    • @Turnul…
      Depuneţi prea mari eforturi să răspundeţi cuiva care vă provoacă continuu. Unii nu înţeleg că mai sunt şi oameni liberi în ţara aceasta. Aşa îi numesc eu pe cei care nu sunt înhămaţi la căruţa unui partid, oameni liberi, care judecă fără patimă, deci, logic, mult mai limpede. E foarte reconfortant să fii om liber.

  7. PROGRAMUL USL-URA-

    Asa dupa cum stim cu totii,BAIATUL CU OCHII VINETII[CRIN ANTONESCU] SI BAIATUL CU MULTE DIOPTRII,DECI NU-I VEDEM OCHII,PONTA s-au aliat pe un program care are o singura coordonata-URA VISCERALA FATA DE TRAIAN BASESCU-in fata caruia se simt si se vad asa cum sunt:
    Gaunosi,mici,insignifianti,niste nevertebrate lipsite de barbatie si virilitate,care treiesc in undergraund si ies cu mare greutate la lumina,impinsi de la spate de nevertebrate la fel ca ei,dar insuficient sustinuti,pt ca nu-i asa ,FARA COLOANA VERTEBRALA NU POTI STA LA VERTICALA MAI MULT DE CITE-VA SECUNDE.
    Asadar din mezalianta celor doua neputinte,nu putea rezulta altceva decit O MARE NEPUTINTA-urit mirostoare pt ca e populata cu cei mai mizerabili romani,de cei mai detestati romani,pe care aceasta uniune a reusit sa-i adune sub umbrela sa.

  8. Aloooooooooooo,Turnule,insist,dragule,nu fa apel la ,STRIGATURI,CIMILITURI,PROVERBE SI ZICATORI,ca urgent te trec in coloana lui KATRINA-INDEZIRABILI………
    Ce dreak acum o dai pe folclor-ALOOOOOOOOOOOOOOO,SUNTEM IN 2012,IN U.E. ROM E STAT DE DREPT,AUZI TURNULE STAT DE DREPT…………

    • Este dreptul meu de a-mi alege mijloacele de exprimare, inclusiv cimiliturile. Stii tu Frank, ca cel mai vestit in acest stil a fost Iisus care se adresa multimii de evrei si nu numai in tot felul de parabole si cimilituri? Doar asa s-a facut mai usor de cei ce urmau sa fie la originea unei mari religii. Sa ma treci in coloana de indezirabili a lui Katrina? Imi pare rau ca m-am inselat atata vreme si te-am considerat un om inteligent.

  9. Turnule-uite iti raspund onest-DAI IN PD-L SI TRAIAN BASESCU-dai in mine
    Mi-am asumat deschis si fara fasoane,faptul ca SUNT ANTIU.S.L. si sustinator al PD-L.
    E an electoral,deci nu incap nuante,mofturi si ifose-ORI/ORI ……
    Atita timp cit scopul tau este sa ,LOVESTI IN PD-L,scopul meu devine clar-APAR LUMEA PEDELISTA,chiar daca unii nu ar merita acest lucru,dar ei sunt o minoritate,si nu sunt atit de naiv sa cred ca in partide au intrat sfinti.
    Da am redevenit MANIHEIST,PT MINE, SUNT ANUL ACESTA VALABILE DOAR DOUA CULORI:
    ALB SI NEGRU.PUNCT.

    Nu voi obosii sa lupt pt ca,mina lui nastase si zimbetul lui iliescu sa inhate romania-aiasta nu se poate……….

  10. Hei Turnuleniciodata nu am pretins ca as fi ,INTELIGENT FRUMOS SI DEVREME ACASA,singurul lucru cert pe care l-am pretins si il pretind in continuare este ca:

    ,SUNT FUNCIAR ANTICOMUNIST,SI ANTIUSELIST……..doar atit,si nimik mai mult….
    Inteligenta,potenta intelectuala ,mi-o dovedesc ,daca pot in lumea reala,pt ca nu-i asa,de acolo imi trag seva,banii si bucuriile…
    Si citeste mai atent,vezi ca era o conditionalitate,pt a te trece la rubrica-indezirabili——–
    Te asigur in acelasi timp de simpatia mea,dar acest lucru nu te tine la adapost,daca lovesti in PD-L SI BASESCUL TRAIAN,ASATA-I VIATA IN TENIS.

    Frate,frate brinza ii pe bani……………

    • DE la tine vreau doar un pahar de vin bun, din ala de care nu vrei sa te atingi. De branza ce sa spun, chiar daca oi avea ceva bani, ei bine pe branza ta nu dau bani. Asadar vino cu vinul sau si mai bine, cu palinca.

    • ***Turnul de observatie scrie: DE la tine vreau doar un pahar de vin bun… Păi, poate ne vedem la întâlnirea pe care a promis doamna Udrea că o organizează la Poiana Braşov… Şi bem vin bun de la Zapa… Şi uite, am auzit că-n zonă ninge…

    • @Silverstar. Chiar nu imi vine sa cred. Cum adica sa vin eu, cel care critica basescianismul zilnic si inca de trei ori pe zi deci sa vin eu ca invitat si culmea sa beau vinul cel bun al lui Frank? Am trait sa o vad si pe asta! Oricum, multumesc.

  11. Turnule,am sa-ti mai spun un secret-MIE NU-MI PLACE MIORITA ,SI STII DE CE???????????
    Pt ca e prea lunga,prea pagina si eu sunt un luptator,eu nu ma impac cu soarta HARAZITA DE ALTII,RECTE MOGULII-
    Eu iubesc libertatea si urasc manipularea habtnica-gindesc cu propiul creier,discern si cind vine vremea sa aleg intre doua rele,o aleg pe cea mai mica.
    De ce,simplu-PT CA ASA-I IN TENIS,PESTE TOT IN LUME.
    Marturie sta criza ECONOMICA-pt ca daca lumea ar fi fost condusa de POLITICIENI CARE SA SE RIDICE LA INALTIMEA VREMURILOR PE CARE LE TERAIM,CRIZA N-AR FI IZBUCNIT.
    Dar lumea trebuioe condusa,uneori mai bine alte ori mai rau,DAR SUB NICI O FORMA LUMEA NU TREBUIE PREDATA TICALOSILOR MINCINOSI-STINGISTILOR….PUNCT.
    Refuz haosul de sorginte comunist-bolsevic.

    • Spuneţi “Eu iubesc libertatea”. Am scris şi mai sus, cine este înhămat la un partid nu poate fi om liber.
      Spuneţi “Refuz haosul de sorginte comunist-bolsevic”. Atunci de ce sunteţi de partea celor care acţionează în stil comunist, foarte evident şi accentuat în ultima vreme?

  12. Apreciez acţiunile de salvare ale cazinoului din Constanţa.
    N-ar fi rău să se facă acţiuni similare şi cu alte clădiri din patrimoniul cultural.
    Felicitări pentru iniţiativă!

  13. Oare noi, in tara asta, mai avem oameni, in afara de tigani si acesti sportivi, hoti si analfabeti, care tin prima pagina a presei?

    • Silver, asta conteaza mult, intr-adevar, dar mai ales la sate.
      Pe de alta parte, multe publicatii (ziare, posturi de radio si tv) si-au mutat centrul de greutate pe aparitiile internet. Banuiesc ca tendinta se va accentua rapid si va cuprinde curand cea mai mare parte a oraselor cu acces usor in retea, de unde si prezenta accntuata, in prag de alegeri, a multor formatiuni si personaje politice pe bloguri si retele de socializare (cum este facebook, eg). Eu sunt sigur ca, prin intermediari (postaci, adica) si uneori chiar personal, multe figuri politice (de asemenea – figurine si figuranti), populeaza blogurile ascunsi sub pseudonime (ca tot dorm prin Parlament). Nu cred ca numai eu am observat caKatrina pare ventrilogul Tokes, TdO preia inflexiuni vosganiene (doar ca ceva mai rasarit decat poetul-politician), sau accentele ilicite/iliciste ale flecarului blogului…

    • Ooo…, Judex, observ ca vrei sa ma onorezi mult peste… Ma compari cu Vosganian si inca ceva mai rasarit decat armeanul Trebuie sa te dezamagesac prietene. Vosganian este un specialist in domeniul sau, iar in timpul liber este si poet. Cunoscatorii spun ca poeziile sunt reusite. La poezie eu nu ma pricep, dar imi place logica armeanului. Mi-as dori ca si Ialomitianu sa aiba macar jumatate din logica acestui armean.

    • judex
      Care’i diferenta intre postacii pro sau contra PDL ? Ca tu esti un fost securist sau dintr’o familie de securisti nu mai este niciun dubiu….

    • ***Turnul de observatie – ar trebui să te simţi jignit că te compară sau crede că eşti Vosganian, un mincinos, un lătrău liberal, un oportunist… Habar nu are de profesia lui şi cică-i economist…

      Şi, pe lângă toate astea, îi mai şi filează capul şi prindea posturi străine: auzea cum “duduia” economia pe când era PNL la guvernare.

      Aici, Turnule, ar fi trebuit presedintele să acţioneze, Tăriceanu şi Vosganian ar fi trebuit legaţi şi aruncaţi în cea mai neagră şi grea închisoare şi cheia aruncată unde-i mai adânc oceanul, să nu mai vadă soarele pentru că şi-au bătut joc de bugetul ţării, în 2007 şi 2008. Nişte criminali!

    • @Silverstar. Oare ce este dreptatea? Bineinteles ca in sensul in care am pus eu intrebarea, indubitabil ai dreptate. Tariceanu si Vosganian ar fi trebuit legati si bagati in puscarie? Pai bine frate si de ce nu o faceti? Nici acum nu este tarziu. Pentru Vosganian, uite ca pun si eu o vorba buna – sa i se dea acolo si un caiet cu un pix pentru ca, cine stie, odata ii vine inspiratia si este pacat sa se piarda niste poezii, din care unele ar putea fi chiar bune. Atentie ca acum vorbesc cu o persoana care cocheteaza cu poezia. Gluma este gluma, dar pentru a-i aresta trebuie sa ii acuzi de ceva si nu este suficient sa ii acuzi ci trebuie sa convingi cu niste probe pe judecator pentru a emite mandatul de arestare. Urmeaza cercetarea penala din partea procurorilor si apoi judecata propriuzisa. Crezi ca pe fruntasii portocalii impreuna cu procurorii care, cel mai adesea, in astfel de cazuri si-au dat cu stangul in dreptul, ei bine crezi ca acestia vor reusi sa ii bage la puscarie pe cei doi? Deci Vosganian, un profesor universitar de economie nu este profesionist – “cica-i economist…”, dar este profesionist un ministru (Ialomitianu) ce a avut drept profesie pe cea de perceptor sef al jud. Brasov. O fi mai profesionist perceptorul decat profesorul universitar? Si-au batut joc de bugetul tarii? Cred ca in anul 2008 a avut un deficit bugetar exagerat de mare. Desigur ca vina este a lor. Dar rogu-te fii buna si compara-i un pic cu Emil Boc. In anul de criza 2008, in an de profunda criza, Emil Boc a reusit sa cheltuiasca cu 2,3% mai mult decat Tariceanu si Vosganian in 2008, care si asa au cheltuit mult. Daca Tariceanu a cheltuit acea suma mare, a facut-o intr-un an cu crestere economica apreciabila, dar Emil Boc a facut o cheltuiala cu 2,3% mai mare in conditiile unei prabusiri economice de 10%. Pai se compara Silverstar? Inca ceva, atunci cand a vazut ca Romania este lovita de criza, Tariceanu a intocmit un plan de masuri, atat de echilibrare bugetara, cat si de sustinere economica. Acest Plan a fost pus la dispozitia lui Emil Boc odata cu predarea functiei. Boc a aruncat la cosul de gunoi acel Plan fara a intocmi el un altul sau macar de a lua niste masuri. A facut-o peste un an si jumatate si asta la insistentele FMI. In acest timp economia roamneasca s-a prabusit si cu mari sacrificii din partea populatiei a reusit sa fie stopata prabusirea la un nivel extrem de jos. Am fost campoinii prabusirii in Europa si asta sub bagheta lui Emil Boc.

    • @silver:
      1) draga silver, de fapt eu am afirmat ca TdO este mai rasarit decat dl Vosganian, incecand sa-i explic ca inaltimea turnului unde crede ca s-a cocotat nu-i vindeca miopia. Din acest motiv l-am intrebat undeva mai mai sus daca el crede ca urmasii dacilor au dreptul sa-si gospodareasca subsolul in aceeasi masura in care trebuie s vegheze asupra suprafetei teritoriului turism, cazinouri), si cum vede el contribuiia unora ca Vosganian si Tariceanu.

      @Katin:
      Zici tu: Ca tu esti un fost securist sau dintr’o familie de securisti nu mai este niciun dubiu.
      Ei bine, aici cam ai sarit calul, cred te faci de ras in fata colegilor de hoarda, care se falesc, pe buna dreptate, cu aptitudinile de excelenti calareti. Dar daca, de fapt, vrei sa reduci valoarea comentariilor tale la nivelul junk, din solidaritate etnica, te asigur de sprijinul meu sincer, cat suntem inca pe pace…

    • @Judex. Aveti dreptate domnule, imi aduc aminte de cele doua intrabari si marturisesc ca nu le-am inteles si de aceea nu am raspuns. Am presupus ca v-a mai ramas o sticla de la revelion si preocupat fiind cu ea ati gasit cu cale sa imi puneti respectivele intrebari. Trebuie sa marturisesc ca m-a incercat si un sentiment de invidie – uite domnule cum bea singur si mie nu imi da nici un strop. Bine facea-ti daca ma invitati la un pahar, si fiind oarecum pe picior de egalitate, lamuream chestiunea la fata locului fara a mai crea nedumerire celor care se straduiesc sa ne urmareasca. Sincer sa fiu, nici acum nu am inteles sensul intrebarii. Urmasii dacilor sa aiba dreptul sa isi gospodareasca subsolul, de parca i-ar intreba cineva. “Vegherea asupra teritoriului turism”. Sa inteleg ca doriti ca fiecare unitate turistica sa aiba proprii ei bodyguarzi? Pai deja ii are. Cum vad eu contributia lui Tariceanu si Vosganian in acest sens? Pai deocamdata nu pot pentru ca parlamentari fiind nu au timp si pentru a face pe bodyguarzii. Singurul care ar face fata ar fi Crin Antonescu care dispune de mai mult timp liber si ar putea lucra cu juma’ de norma. Rugati-o pe doamna ministru pentru a-i avansa o astfel de propunere si cine stie, orice e posibil.

    • Vorba unui poet, nationalist de profesie, decat sa ma impiedic de un ciot mai bine’l sar…..constat ca tu ai retinut varianta cu calul, dar sper ca nu E lZorab….
      Este de inteles atitudinea ta fata de discursul meu, pentru ca si eu cred ca ma injura cineva care’mi vorbeste suedeza, sa zicem, si pe loc il incadrez in categoria junk…..

  14. Laudabila intentia doamnei ministru de a reabilita aceasta bijuterie arhitectonica, emblema a Constantei – Cazinoul. Sunt convins ca o veti repune pe linia de plutire, char daca asta va costa ceva bai. Pentru o asemenea bijuterie, costul nu mi se pare exagerat. Imi pun insa o intrebare, oare chiar ati salvat-o. Dupa ce va iesi din mana dv. va arata super, dar apoi? Canstanta atunci s-ar putea sa il aiba drept primar tot pe Mazare sau cine stie, poate va avea un altul. Ce va face primarul? Candva Cazinoul era in circuitul public. Functiona acolo un restaurant, am baut o bere la terasa acestuia. Am platit-o cam scump, dar se spune ca “obrazul subtire, cu bani se tine” Sa inteleg ca o doriti in circuitul public in calitate de berarie, sau ma rog un restaurant mai select? Daca nu veti fi gandit bine soarta acestui Cazinou, sunt sanse ca chinurile acestui monument sa nu se sfarseasca aici si dupa restaurarea dv. sa urmeze un nou ciclu de deteriorare si paraginire. Deci, inainte de a cheltui banii, trebuie rezolvata problema destinatiei acestei cladiri. Inca ceva, este de presupus ca odata intrata in circuitul public, Cazinoul, indiferent de destinatia care i se va da, va trebui sa isi asigure singur sursa de venituri pentru functionarea acestuia. Deci, pana la urma, ce inseamna SALVAREA?

  15. @Zanzibar. Oooo. ce nu as da sa ajung pe acele meleaguri. Se zice ca a fost supranumita “Insula parfumurilor”. La loc de cinste se flau cuisoarele. Am folosit trecutul deoarece am aflat dintr-un documentar ca zanzibarezii au procedat exact ca romanii – odata ce s-au trezit liberi nu s-au lasat pana nu au paraginit totul. Astazi locul celebrelor parfumuri a fost luat de “parfumul” miasmelor din zonele locuite dar prost gospodarite. Aceasta a fost o paranteza cam lunga, fapt pentru care imi cer scuze. Oare ce este libertatea? Candva am lucrat intr-un colectiv unde musai trebuia sa predai cadristului o Autobiografie unde sa spui si cate masele ai in gura. Nimic nu trebuia sa scape. Pentru a fi sigur de reusita, cadristul ne-a pus in fata o coala de hartie cu o schita a ceea ce trebuie sa contina Autobiografia. Dupa ce fiecare a predat Autobiografia, la putin timp apare cadristul cu o falca in cer si una in pamant si l-a chemat la el in birou. Ce se intamplase? Trebuia sa ne referim la originea sociala, deci sa spunem cu ce se ocupa parintii. Unii au scris ca parintii erau profesori, altii strungari, eu am scris ca sunt tarani cooperatori. Colegul meu a scris ca parintii sai sunt RAZESI. A fost cuvantul care l-a inflamat pe cadrist. L-a luat, intre patru ochi, ca ce-i aia razas? Colegul a explicat ca la ei in sat (undeva din zona premontana din jud. Neamt) taranii asa se considera – razesi. Cu chiu cu vai cadristul a reusit sa il lamureasca pe tanarul debutant ca acei tarani se numesc tarani din zonele necooperativizate si nicidecum “RAZESI”. A reusit sa il determine sa scrie o alta Autobiografie, dar a continuat sa fie acelasi om mandru care nu se lasa calcat in picioare. Noroc ca si cadristul nu era un om tocmai rau, dar la acea vreme fiecare isi apara painea. Sunt onorat sa va cunosc.

  16. ***judex – dacă vrei un dialog civilizat şi pe înţeles, atunci renunţă la parabole şi vorbeşte pe înţeles. Nu sunt ghicitoare să-ţi dezleg ţie vorbele. 😮
    Sper să fi înţeles. Dacă nu, vei vorbi singur…

    • @silver:
      1) Eu inteleg de ce unii sunt laudati pentru parabole si versficatie (Vosganian, de exemplu), in timp ce eu atrag mai curand mania profesorilor de limba romana: nici eu si nici Vosganian nu avem delor talent, doar ca eu nu am nici postaci si nici prestigiul unui profesor universitar (apropo, n-o fi si dl Vosganian angajat pe la vreo particulara de-aia facuta special pentru maharii politicieni ?).

      2) Cat despre intrebarea adresata de mine lui TdO, ea nu are de-a face cu inclinatia mea pentru licori de struguri (unii istorici argumenteaza sugestia prin aceea ca eu ma trag din vechii securisti ai lui Burebista, binecunoscuti pentru atitudinea lor fata de struguri si derivatele lor; cred insa ca vorbesc doar din auzite, pentru ca ei si-au instalat o halta pe-aici de-abia o decada de secole mai tarziu…).
      Mai clar, intrebarea mea pentru TdO era: daca el este asa de grijuliu cu dreptul romanilor de a-si proteja teritoriul national (de huni, vezi conversatia lui cu dl. Katyn-bacs), cum se face ca nu-i dojeneste si pe Vosganian, Tariceanu, Nastase, etc..pentru neghioaba politica fata de pastrarea controlului national asupra resurselor din subsol ? Eu cred ca TdO a inteles, de fapt, intrebarea, da’ face pe poetul ca sa evite raspunsul…

    • ***judex – nu mă interesează Vosganian…

      Apoi, nu urmăresc, nu citesc dialogurile lui Katrina cu ceilalţi colegi deoarece ştiu că această persoană are o singură obsesie, aceea de a-i jigni şi umili pe români. Îi cunosc foarte bine repertoriul.

      Asta face de când a venit aici, pe blog. Alt subiect nu este capabil să abordeze ori să dezvolte. E blocat pe unul singur…

  17. ***Turnul de observatie – mai devreme când Zapa ţi-a spus că aparţii USL, te-ai supărat şi acum vii şi-mi ţii mie lecţii despre doi bandiţi care au nenorocit ţara cu minciuni şi cadouri electorale.

    Am mai spus-o, şi nu o dată, că domnii Boc şi Băsescu şi întreg PDL au greşit enorm, în 2008 sau 2009, că nu i-au înhăţat pe cei doi bandiţi, Vosganian şi Tăriceanu.

    Trebuie să se înţeleagă foarte bine că din lupta politică doar populaţia pierde şi suferă enorm, exact cum se întâmplă acum. Politicienilor nu le pasă, fie ei la putere sau în opoziţie, n-au treabă, nu sunt atinşi.

    • @Silverstar. Si acum ce ii opreste pe fruntasii portocalii Boc si Basescu sa faca ceea ce ar fi trebuit, in opinia dv, in 2009 sau 2010? In 2008 nu puteau face mare lucru deoarece cei doi se aflau la putere. Intelege Silverstar ca pentru a inhata pe niste banditi trebuie sa ii acuzi de ceva, apoi trebuie sa convingi un judecator pentru a emite un mandat de arestare, dupa care procurorii trebuie sa gaseasca probele care sa duca la condamnarea acestora. Daca atunci nu au putut crezi ca astazi ar putea? Retine Silver ca, in ciuda unui deficit bugetar exagerat, Tariceanu si mana lui dreapta – Vosganian a lasat tara pe crestere economica. Era pe plus Silver. Prabusirea s-a produs dupa ce Boc a preluat puterea si prabusirea s-a datorat faptului ca, timp de un an si jumatate, nu a luat nici o masura. Candva vei intelege si asta desi acum ti se pare de neacceptat. Probabil ca esti excesiv de statornica in dragoste, ochii impresionati de acest frumos sentiment al dragostei nu reusesc sa mai observe ce se mai intampla prin jur. dupa orice betie vine si trezirea. In acest caz dragostea excesiva poate fi asimilata betiei deoarece amandoua blocheaza judecata. Eu am rabdare Silverstar.

    • ***Turnul de observatie – nu ştiu de ce nu-i înhaţă. Eu nu sunt acolo, între ei, sunt la câteva sute de km, şi nici nu sunt membru PDL.
      Primul care i-a acuzat că cei doi au lăsat bugetul ţării gol, a fost domnul Băsescu, apoi domnul Boc. I-a acuzat, atât.
      Despre care creştere economică vorbeşti, Turnule? Ce a produs România în ultimii 22 de ani când nici măcar fabrică de chiloţi nu avem?
      Las-o baltă!… Suntem, totuşi, persoane mature, eu spun că e bine să ne respectăm.
      Ce faci tu aici? Îmi expui subiectele de la Realitatea tv şi Antene?

    • @Silverstar. Ai un anume mod de a devia “sagetile” trimise catre tine. Probabil ca ai vazut procedeul in filmul Troia. Depinde ce vrei sa intelegi prin crestere. Eu masor totul in bani. Candva masuram in tone de otel sau petrol, automobile, autocamioane sau tractoare. Astazi nu mai am aceasta posibilitate. Sunt insa sigur ca nu gresesc atunci cand transform totul in bani. Deci in perioada in discutie, veneau la buget o groza de bani, mai mult decat le iesea din calculele estimative. Trimestrial trebuiau sa faca o rectificare bugetara si fiecare institutie centrala sau locala primea trimestrial bani in plus. A venit criza si izvorul banilor s-a subtiat substantial. Tariceanu a tras semnalul de alarma, dar nimeni, inafara de Vosganian, nu a vrut sa ia aminte, nici de la putere si nici din opozitie. Vazand amploarea crizei Tariceanu a intocmit un plan de masuri, atat de ajustare bugetara cat si de stimulare economica. La predarea mandatului i-a predat lui Boc si acel Plan. Boc a aruncat la gunoi acel Plan, dar nu a intocmit altul in loc. Nu a facut nimic timp de un an si jumatate. Atunci s-a produs prabusirea economiei. Deci retine ca Tariceanu a predat tara pe crestere economica si doar lipsa de reactie a noilor guvernanti a facut ca economia sa se prabuseasca. Abia la presiunea FMI guvernul a luat masuri de ajustare financiara, dar cu o intarziere de un an si jumatate. Iti expun subiectele de la Realitatea si Antene? Poate ca nu ai fost atenta, dar ai numarat de cate ori Traian Basescu a cerut guvernului masuri de ajustare bugetara? Ai retinut de cate ori Basescu a cerut Premierului sa renunte la politizarea excesiva a institutiilor statului? Raspunsul lui Boc? De lemn Tanase. Ba mai mult, a trecut la o si mai accentuata politizare. retine Silverstar ca prin aceasta politizare s-au scos din functiile de conducere specialisti competenti cu oameni incompetenti, dar care aveau doar calitatea de membru de partid. Iti dai seama ca prin aceasta politizare au ajuns in functii si unii cu ocupatii blamabile ca de ex. striperi. Aceasta este adevarata boala a Romaniei si de aici trebuie sa inceapa refacerea economica si sociala a romaniei. Il critic deseori pe Traian Basescu, acolo unde cred eu ca greseste, dar sunt in stare sa ii dau dreptate atunci cand in mod vadit chiar are. Am mai recunoscut si cu alte ocazii justetea ideilor prezidentiale. Pacat ca sunt prea putine ideile bune, dar macar acelea considerate bune de ar fi materializate. Stii tu Silver cine il saboteaza cel mai mult pe Basescu? Premierul Emil Boc si partidul. A cerut Basescu (nu stiu in ce calitate) reformarea partidului. Partidul s-a opus. Rezultatul il vedem astazi si il vom vedea si mai vartos in perioada urmatoare.

    • ***Turnul de observatie scrie: Deci in perioada in discutie, veneau la buget o groza de bani, mai mult decat le iesea din calculele estimative. Trimestrial trebuiau sa faca o rectificare bugetara si fiecare institutie centrala sau locala primea trimestrial bani in plus.
      – De unde veneau, domnule, aceşti bani când nimeni nu muncea? Picau din cer?
      – De ce învăţământul nu a beneficiat de aşa pleaşcă?

    • ***Turnul de observatie scrie: Atunci s-a produs prabusirea economiei.
      Iar întreb, a nu ştiu câta oară pe ziua de azi: care economie? Unde era ascunsă de nimeni nu ştie nimic despre ea… 😮

    • ***Turnul de observatie scrie: Abia la presiunea FMI guvernul a luat masuri de ajustare financiara…
      Şi de ce. mă rog, guvernul actual a fost silit să ia măsuri de ajustare financiară? Uite, îţi spun eu, chiar dacă nu-ţi place: deoarece guvernul liberal a dat iama în buget, a cheltuit tot, după principiul, “după noi, potopul!”… Şi iată că potop este şi au nesimţirea, tupeul, obraznicia să iasă pe tv-uri să critice actualul guvern… Nişte ipocriţi…

  18. Pentru implicarea Dumneavoastra in reabilitarea Cazinoului din Constanta,faima orasului si a Romaniei,meritati aprecieri deosebite .Succes!

  19. Întrebare: de ce nu a reabilitat Mazăre Cazinoul ? Era prea ocupat cu jungla ori cu minora?
    Încă odată se vede omul care face, nu doar care vorbeşte vorbe!

    • ***ghita1964 – cum crezi tu că Mazăre ar fi putut face aşa ceva când în Brazilia e mai ispititor decât oriunde în România?… Efectiv, a refuzat, n-a vrut…

      El îşi are asigurat votul constănţenilor: din când în când, mai vine în ţară, se arată localnicilor, le mai dă câte o pomană şi pleacă iar unde-i cald şi bine…

  20. Un rău enorm pe care l-a putut face opoziţia românilor, oamenilor simpli, neşcoliţi, nerutinaţi în ipocrizie şi impostură, îndemnul acela la neascultare şi promisiunea că vin ei la guvernare – PSD+PNL+PC şi românii vor avea numai lapte şi miere şi câini cu colaci în coadă.
    Cine suferă? Tot cei care nu au luat în serios măsurile propuse de actualul guvern…

    • Silverstar
      Masurile propuse de actualul guvern nu sunt pentru bunastarea poporului, ci pentru a asigura bancherii occidentali ca isi vor primi banii+dobanzile inapoi.
      Ceausescu a promis ca vom ajunge in comunism, daca muncim mult si bine, popii ne promit ca vom ajunge in rai daca facem ce zic ei; nu crezi ca oamenii ar mai trebui si sa traiasca ?

    • ***Katrina – eu mă gândeam acum la altceva, la anii ’80, când noaptea ca să pot dormi, mă îmbrăcam şi aveam promoroacă pe pereţi şi pâinea o luam cu cartelă…
      A suferit un popor întreg timp de 10 ani ca, după aşa un sacrificiu, după ’89, câţiva derbedei să pună mâna pe bani ţării şi azi să se numere printre milionari, mari şefi de media în condiţiile în care ei au rămas nişte subdezvoltaţi, semianalfabeţi.

      Azi românii suferă din nou, mai mult sau mai puţin, şi mă întreb aşa, ca omul singur, cine va beneficia peste un an, doi sau nouă de sacrificiile de azi ale românilor?

  21. In curand incepe subscriptia publica ptr postul de televiziune Nasul TV . Eu bag 100 de euro acolo si astept s-o vad pe Elena Udrea pe acea sticla.

    • ***ion adrian – şi speri tu să mai vezi vreodată banii aceia?
      Mie tare nu-mi place ce face R Moraru… De fapt, eu m-am uitat la emisiunile lui doar când a fost câte unul de al nostru. Atât…

  22. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    Maria se întoarce de la magazin cu o pălărie noua. Către Ion:
    – Mă Ioane, să vezi, mi-a zis vînzătoarea că pălăria asta mă face să par cu 10 ani mai tînără.
    La care Ion:
    – Şi-atunci de ce nu ţi-ai luat trei?

  23. Citatul zilei 🙄

    “Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul şi gândul că suntem trecători în lume.”
    Ileana Vulpescu

  24. @Judex. In sfarsit o intrebare mai clara. Da Judex, acum judecam amandoi aproximativ la fel referitor la bogatiile subsolului patriei. De ce am spus aproximativ? Pentru ca dumneata nu te poti dezobisnui sa ai o atitudine vadit partizana, indiferent de subiectul pus in discutie, pe cand eu, nu evit a critica pe cei pentru care as avea o oarecare simpatie (nicidecum dragoste declarata si inflacarata), dupa cum nici nu ma sfiesc a lauda pe cineva care mi-a oferit suficiente motive sa il critic zilnic, de trei ori pe zi. Cazul lui Basescu este sugestiv. Il critic de-i merg fulgii, dar atunci cand are dreptate, nu am nici o retinere de a-i lauda pozitia. Am afirmat chiar despre domnia sa ca este pacat ca ideile bune sunt prea putine, caz in care eu m-as fi simtit obligat sa il laud mai des. Concret, eu vad ca pui doar in sarcina unei anumite parti instrainarea resurselor. Oare chiar asa sa fie? Fara a nega efectul nociv al instrainarii prostesti a resurselor naturale, fie ele a subsolului sau chiar ale solului si care apartin pe drept celor enumerati de tine, ei bine, astazi imi voi lua libertatea de a completa, cu voia dv., problematica instrainarii. Instrainarea petrolului si gazelor – neghiobia nu apartine numai lui Nastase ci tuturor partidelor, cu exceptia PRM. Vadim tudor si ai lui au fost singurii care s-au opus in Parlament acestei instrainari. Otelul – s-a procedat exact ca in cazul petrolului si gazelor, cu deosebirea ca au fost date la fier vechi combinate siderurgice intregi – Hunedoara, Resita, Nadlac si chiar parte din combinatul de la Galati. Stiti ca de ani buni, uzina cocso-chimica nu mai functioneaza si nici nu va mai functiona vreodata? Cauza? Mital Steel a pus mana si pe industria siderurgica sud-africana precum si a zacamintelor de carbune aferente si le convine mai mult sa aduca de acolo cocsul gata preperat. Ratiune economica a indienilor o inteleg, dar darea la fier vechi a locurilor de munca ale romanilor nu o mai pot intelege. Instarinarea combinatului s-a facut pe vremea lui Nastase, dar distrugerea pe bucati a industriei siderurgice se petrece in vremea lui Boc. Ai tu idee Judex ce jaf se petrece in domeniul comertului cu cereale precum si al exploatarii lemnului. Am vazut zilele trecute doua documentare si m-am ingrozit. Totul a inceput in vremea de inceput a economiei de piata romanesti, dar ea continua si mai vartos sub guvernarea lui Boc. Stii tu Judex cine este campionul instrainarii aurului, argintului, uraniului si al multor alte metale din Muntii Apuseni? Miliardarul Soros si Traian Basescu. Pe Soros il inteleg caci aurul ce l-ar obtine “pe de-a moaca” este tentant, dar nu il pot intelege pe Basescu. Apropo de Soros, nu luati in seama acea societate canadiana, deoarece in spatele acesteia se afla Soros, dupa cum tot el se afla si in spatele viitoarelor exploatari de crom si carbune din Kosovo. Deci cand vei fi in stare sa imi explici atitudinea lui Basescu mai putem discuta despre “dreptul urmasilor dacilor”. Tu nu observi Judex ca Romania a ajuns “sat fara caini” ?

    • Turnu’
      Un mare filozof albanez spunea ca atata timp cat ai fost botezat securist-ortodox, nu poti judeca altfel…..cu atlte cuvinte, nu poti sa faci decat ceea ce ai invatat…
      Soros nu este decat un simplu functionar in slujba familiei Rothshild……care dirijeaza din umbra si BOR, care are rolul de imbecilizator al poporului roman, restul fiind doar discurs mobilizator. Adevaratul “presedinte” al Romaniei este seful BOR

    • @Katrina. Katrinel draga, iarasi te hazardezi si atribui puteri “supranaturale” cuiva care in mod vizibil chiar nu le are. Arunci anatema asupra bisericii romane. Evident, comiti o eroare. Niciodata in decursul istoriei BOR nu a avut si nu are nici astazi puterea pe care afirmi ca ar avea-o. Adevaratul Presedinte al Romaniei ar fi seful BOR? Confunzi BOR cu Vaticanul. A fost o vreme cand un rege sau imparat nu era cu adevarat rege sau imparat daca nu era recunoscut de Papa de la Roma sau cel de la Avignon 9 pentru o perioada relativ scurta). A fost vreodata biserica ortodoxa in aceasta situatie, nu numai din tarile romane, dar pe intregul cuprins al ortodoxiei? Evident ca nu. Are BOR la dispozitie uriase averi, inclusiv o banca asa cum are Vaticanul? Evident ca nu. A creat BOR o organizatie de genul celei denumite “Propaganda due” care, probabil ca stii ce ravagii a facut atunci cand s-a descoperit ramificatiile itelor care plecau de la Vatican? A creat vreodata BOR vreo organizatie de genul celei denumite “Opus Dei” care are pretentia de a dirigui viata intregii comunitati umane in folosul unei superelite economice si financiare? Ca Soros s-o fi incuscrit cu Rothshild. Poate Katrina, nu cunosc can-canurile din lumea superbuna, dar stiu ca acesti oameni au capacitatea de a fi prezenti si a actiona sub forme disimulate peste tot in lume, acolo unde interesele ii cheama. Am rugamintea la tine sa cobori din lumea Zeilor si vino la noi pe pamant alaturi de muritorii de rand, caci intuiesc ca din randul acestora faci si tu parte si nicidecum din lumea lui Soros sau Rothshild. Daca mai crezi in sacralitate, atunci lasa sacralitatea in pace.

    • @TdO:
      Ce curios, sunt de acord cu tot ce spui, TdO, dar eu vad cu totul alte personaje in rolurile de care zici.

    • @Judex. Sunt curios, la randul meu. Si care ar fi acele personaje Judex?

    • Turnu’
      Daca tot ne intoarcem in istorie, nu’l uita pe A.I Cuza, pe care actualii politicieni si nu numai, l’au cam uitat…
      Si zici ca BOR nu are bogatii ?? Averea lor este estimata la approx 8 miliarde de euro….fara ca sa contribuie cu in ban la bugetul statului….cu alte cuvinte, un SRL scutit de impozite si taxe. In ce lume traiesti?

    • @Katrina. Depinde cum privesti problema. BOR dispune intradevar de un patrimoniu impresionant, dar care nu este vandabil. Acest patrimoniu aduce ceva bani, dar in timp si banii lichizi se aduna greu, care bani, cum se aduna, cam tot asa se duc. Altceva era pe vremea lui Cuza Voda. P e atunci averile manastiresti erau intradevar impresionante, dar deja nu mai erau ale romanilor sau macar ale manastirilor romanesti. Acestea (manastirile ca si averile) erau inchinate manastirilor grecesti de la Muntele Athos. Candva ai comis o eroare grosolana – cica domnitorii tarilor romane, in speta Stefan cel Mare, in discutia respectiva, ar fi facut acele donatii. Este un neadevar. Pentru care motiv maritul Stefan Voda ar fi facut acele donatii? Teritoriul Greciei, deci si intregul Munte Athos erau sub dominatie turceasca si nu vad nici un domnitor din categoria celor ce au ridicat sabia impotriva Semilunii, sa fi facut danii de acest fel. Tu stii ceva Katrina, dar esti extrem de imprecisa. Acele danii au fost facute intradevar de unii Domni ai Tarilor Romane, dar este vorba de domnii fanarioti. Acestia, greci si crestini totodata, au reusit sa obtina importante privilegii in Imperiul Otoman. Intre altele, cancelaria imperiului era intesata cu inalti functionari imperiali din randul acestor fanarioti. Turcii get-beget se ocupau mai mult cu calaritul si manuitul armelor si mult mai putin erau interesati de stiinta de carte. Asa au ajuns fanariotii inalti functionari si oameni de incredere ai Inaltei Porti. Evident ca odata ce au ajuns Domnitori ai tarilor romane, avand in mana “painea si cutitul” si-au permis sa instraineze avutiile tarii catre acele manastiri ce le erau “simpatice”. Meritul lui Cuza a fost acela ca a intors acele bogatii instrainate la adevaratul stapan – poporul roman. Poate ca este pretentios spus – poporul roman, dar acele terenuri si paduri au intrat in ceea ce astazi se numeste patrimoniul public. Pentru a-ti face o idee mai exacta referitoare la averea BOR, fa te rog o comparatie cu averea Vaticanului si dupa aceea suna-ma si mai discutam.

    • Completări:
      Alte combinate siderugice ajunse la fier vechi: Călăraşi, Călan.
      Speram că ministrul mediului László Borbély va zădărnici planurile de exploatare a aurului. Mă gîndeam că poate va primi aviz negativ de la guvernul ungar, legat de poluare. Dar, dacă este Soros implicat, atunci se explică de ce László Borbély e pe cale să cedeze. În curînd îşi va da şi el
      acordul.
      Cu pădurile, e jale. Se fură “ca-n codru”! Se dă lemnul brut străinilor, străini care-şi protejează propriile păduri.

  25. Va invit sa luati actiunii la NASUL TV si sa sustinem guvernul si Presedintele in continuarea RENASTERII ROMANIEI.

    Cel de al doilea mandat a Presedintelui si actuala Coalitie Guvernamentala confirma angajamentul electoral, ORDINE si DISCIPLINA si o ROMANIE MODERNA !!!

    Pe blogul
    http://www.nasul.tv
    aveti toate informatiile necesare de a fi actionari la o adevarata televiziune.

    Pentru orice nedumerire va rog sa interveniti cu intrebarile DVS.

    Bien Cordialement

    • Dacă va fi o televiziune care susţine un partid, nu poate fi o adevărată televiziune. O televiziune partinică, rămîne aşa cum se defineşte.

  26. Turnule de Observatie-am sa te citez-,esti profund partizan,orb dar si mai grav rau voitor.
    1-Guvernul EMIL BOC,NU A PRIVATIZAT NIMIK-intelegi turnule observatie nimik-REPROS PE CARE EU DE FAPT I-L SIO FAC ,PT CA AR FI TREBUIT SA PRIVATIZEZE,FERM,HOTARIT SI TRANSPARENT.
    Dar s-a temut,si partidul la fel.Pt ca dupa masurile de austeritate ,luata pt a ,REPARA MAGARIILE GUVERNULUI TARICEANU SUSTINUT DE PSD,partidul a intrat pe o panta descendenta in fata electoratului iar OPOZITIA TICALOASA-care cu adevarat a jefuit,praduit si privatizat pe nimik averea rom. ajutati DE TICALOSII MOGULI,AU DECLANSAT O PROPAGANDA DESANTATA ,MINCINOASA SI MANIPULATORIE.
    Din pacate si tu faci acelasi lucru-MINTI PRIN OMISIUNE SI PUI IN CIRCA GUVERNULUI EMIL BOC,EXACT CE NU A FACUT SI AR FI TREBUIT SA FACA.

    ROSIA MONTANA-ZICI????????????????????-Traian Basescu a mostenit aceasta privatizare-AUZI TURNULE A MOSTENIT-O-eu unul sunt partizanul unei privatizari transparente,IN BENEFICIUL TUTUROR,ATIT A STATULUI CIT SI EVIDENT AL CELUII CARE PRIVATIZEAZA,PT CA ASA-I IN KAPITALISM.
    Turnule-VREI SA-TI OFER LISTA PRIVATIZARILOR SI A GUVERNELOR CARE LE-AU FACUT?????????????
    Pe primul loc e PSD-EI AU JEFUIT SI DISTRUS ROMANIA-PUNCT
    Pe locul doi este PNL-care si ei la rindul lor si-au tras comisioane grase………..
    Numai,ca atunci cind mina justitiei vine si-i zgiltie si-i ia la intrebari pe cei de mai sus,MOGULIMEA STRIGA-DOSAREEEEEEEEEEEEEEEEEEEE POLITICEEEEEEEEEEEEEEEEEEE,AULEOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO………………
    Rusine sa le fie tuturor celor care pervertesc ADEVARUL SI REALITATEA-RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE

    • @Frank Zapa. Guvernul Boc nu a privatizat nimic? Ai tu ce ai cu gramatica, de parca in gramatica ar exista doar timpul trecut. Ia baga tu de seama ca mai exista si timpul prezent si mai ales fii cu urechile ciulite si cu ochii deschisi cat ochii batiscafului la timpul viitor. Referitor la timpul prezent as spune ca guvernul Boc administreaza in folosul unei clientele politice erorile guvernelor anterioare, in special ale lui Nastase. Zilele trecute am vazut doua documentare in care se prezenta jaful practicat in domeniul comertului cu cereale si al exploatarii padurilor. Erau oameni responsabili, specialisti pe domeniul lor, care se plangeau ca unele organe ale statului vin, fac controale, constata infractiuni grave, intocmesc documente, propun masuri si totul se opreste la lipsa de vointa politica a politicienilor care nu vor sa curme acest jaf. Inutil sa mai spunem ca este vorba de politicienii PDL, iar in domeniul lemnului, alaturi de politicienii PDL se afla si cei ai UDMR. Cat despre viitor, te apuca groaza Frank daca te apleci asupra problematicii. Ii critici pe roscovani pentru modul fraudulos in care au privatizat bogatiile tarii. Si eu ii critic. Nenorocirea este ca nu se intentioneaza a se pune capat jafului, ci mai mult se intentioneaza administrarea acestui jaf de catre actualii titulari ai puterii. Diversi specialisti in domeniile respective reclama masuri si guvernul nu ia nici o masura. Le convine asa cum merge. Mai mult decat atat, daca Nastase a privatizat “pe de-a moaca” petrolul si gazele, acum Emil Boc se pregateste si face eforturi mari pentru a privatiza si aurul Apusenilor impreuna cu metalele insotitoare care nu sunt de loc de neglijat. Unii specialisti spun ca de fapt metalele adiacente ar fi chiar mai valoroase decat aurul. Sa iti mai spun eu cine se afla in spatele lui Emil Boc? Sa iti mai spun, tot eu, cine se afla in spatele canadienilor dornici de a scoate aurul dacilor? Este Soros, cel care a pus mana si pe cromul si carbunele din Kosovo. Portocalii tai nu sunt cu nimic mai prejos fata de roscovanii lui Nastase-Iliescu. Sunteti “tot o apa si un pamant”.

    • Da, ruşine să le fie celor care pervertesc “adevărul şi realitatea” (vă referiţi la Realitatea TV?) . PDL n-a privatizat nimic, desigur, şi nici nu va privatiza! Cum s-o facă? Doar este partid de stînga, nu-i aşa? A fost chiar şi în Internaţionala Socialistă. Păi, dacă e partid de stînga, cum să privatizeze el ceva? Ar fi împotriva doctrinii, nu-i aşa… Iată, deci, ce mare dreptate are domnul Frank Zapa[King]!

  27. Zanzibar-esti intr-o eroare evidenta,mult prea evidenta,EU NU SUNT INHAMAT,PT CA N-AM CUM FI-SUNT REBEL SI DE NECONTROLAT.
    Eu cind fac ce fac,e tocmai pt ca sunt liber si asa ramin.
    Im apar libertatea,tocmai pt ca ma tem de USELIMEA ROSCOVANA-INTESATA DE TURNATORI,SECURISTI SI COMUNISTI PLUS ODRASLELE ACESTORA ORI NEPOTII.
    Dar nu cred ca trebuie sa intru in amanunte-Daca nu intelegi,asta e,ai venit probabil pe acest blog,acum si nu stii multe lucruri,pe care din lipsa de timp nu le mai reiau.
    Asa ca ,daca nu ma crezi pe cuvint,asta e,crezi ce doresti,eu oricum mai repet o data-SUNT LIBER,CA PASAREA CERULUI’
    N-am obligatii fata de nimeni,fac ce fac benevol,constiinta imi este curata.

  28. @
    silverstar

    ce este mai important o actiune de 100 EURO sau viitorul NATIUNII ?

    Cred ca trebuie sa va informati mai bine ce isi doreste televiziune NASUL TV si sa fim cat mai multi in sustinerea RENASTERII ROMANIEI incepute de Presedintele ROMANIEI si actuala Coalitie Guvernamentala.

    Reamintiti-va daca GEOANA iesea Presedinte unde era ROMANIA azi ?

    Mai ati fi auzit de un Nicolae, de un Fenechiu si Oprescu, etc.

    Ati gandit vreo data ca un primar PDL inchis ?

    Mai ganditi-va daca aveti copii sau nepoti !!!

    Cred ca Doamna Elena UDREA a inteles si continua prin tot ce face RENASTEREA ROMANIEI !!!

    • ***Lasă domnule, nu amesteca merele cu perele şi nici escrocheriile cu viitorul României. Prea repede te aprinzi, te entuziasmezi… Parcă eşti copil, aşa eşti de credul.
      – Ce e aceea acţiune?
      – Ce înseamnă să fii acţionar?
      – De unde să-i dau eu naşului 100 de euro când pensia mea e de 1032, si mai mult de jumătate dau pe facturi?

      Şi-apoi, eu am văzut eoro numai pe tv-uri. N-am avut niciodată aşa ceva.
      Ce să fac? Să mă duc să dau lovitură la bancă să-i dau lui Naşu’ euro?

    • Aici este marea noastra problema. Pensia dumneavoastra de 200 de euro nu numai ca va condamna pe dumneavoastra (nu vreau sa deschid subiectul anilor de munca, al studiilor, al rodului muncii dumneavoastra de dascal) la o viata plina de privatiuni, ci in egala masura il condamna si pe taranul din piata, care nu poate sa va vanda decat cativa cartofi si pe patisierul din colt care sta langa placinta pe care nu i-o cumparati. Poate din punct de vedere al politicilor economice consumul nu mai reprezinta o prioritate prin prisma factorilor de progres economic. Cred totusi ca morisca economiei nu poate fi repornita fara un sprijin al puterii de consum. Desigur, este doar o parere.
      O zi buna.

    • ***Nicolae – Bună! 😆
      No comment!
      Nu vreau să-mi stric ziua mai ales că abia m-am întors de la cumpărături… 😮

    • Nicolae
      Ai reusit sa pui degetul pe rana…..Konducatorii Romaniei accepta masurile de austeritate impuse de bancheri, pe motiv ca asa se face si in restul Europei, netinand cont ca un francez sau german are pensia de 5 ori mai mare, iar numarul locuitorilor din Romania care traiesc sub pragul saraciei este de “n” ori mai mare decat in Occidentéé

    • ***Păi, eu am intrat acum 5 min să pun un banc proaspăt 😆 că de băşcălie pot, dar mi-a pierit pofta după ce l-am citit pe Nicolae… Numai că azi e sărbătoare… 😮

    • N-am vrut. Promit – la modul foarte sincer- sa nu mai fac.

    • ***Nicolae – nu! Te rog să fii tu şi să spui exact ce e de spus. În felul acesta mă ajuţi şi pe mine.
      Oricum, tu ca economist altfel vezi, altfel interpretezi.
      Eu, ca filolog, am şi făcut greşeala… La 12,40.
      Asta e, am spus că nu mă pricep… 😮

    • @Nicolae
      Să încurajăm consumul, da? Dar produsele pe care le consumăm cine le face? Românul? N-aţi văzut că pînă şi legumele din piaţă sunt aduse tot din afară? Cu alte cuvinte să consumăm ca să-i îmbogăţim pe alţii, că de-aia suntem societate de consum! În schimb, le dăm petrolul, gazele, cărbunele, oţelul, aurul, fierul vechi, pămînturile, adică tot ce înseamnă bogăţii naturale.

  29. Asta e cea mai mare umilinta pe care ar fi putut s-o suporte playboyul din Constanta 😀 Si de la cine? De la o femeie 😀 Nu-i frumoasa viata sasta? Cand te faci de cofetarie in timp ce te dai machoman prin reviste?

    • Daca tineai atat la viitorul natiei, mergeai in Romania, in semn de solidaritate cu amarastenii care’si “trag” viata de pe o zi pe alta….Nu cred ca ma insel cand afirm ca esti un roman de import……care face parte din marea familie a lui Soros..

    • @Katrina. Hopaaaa…, ce aud, numele lui Soros citat la negativ? Asa mai vii de acasa Katrina. Si cand te gandesti ca eu incepuse-m sa imi fac o parere proasta despre tine. Cred ca in curand o sa doresc a te cunoaste mai bine.

    • Turnu’
      Ti’as fi dat “material” de “desteptare” dar din cate am constatat, nu esti dispus…si cred ca e mai bine asa, altfel nu vei mai face parte dintre cei fericiti…..nesaraci cu duhul….

    • @Stefan Radoveanu. Domnule, viata m-a invatat ca destinul ni-l mai facem si singuri, mai ales daca ne ghidam dupa niste principii si nu vietuim aidoma buruienilor care cresc pe langa garduri. Unul din principiile la care vreau sa fac referire se numeste “principiul economiei de forte si mijloace”. In esenta, acest principiu ne cere sa obtinem maximum de rezultate cu minimum de cheltuieli. Pai observ ca initiativa Nasului precum si a dv. incalca acest principiu. De ce? Deja aveti o multime de televiziuni care va lauda zi de zi, la ore din zi cat si din noapte. Unul dintre ei este Radu Morar. Multe alte televiziuni se pastreaza intr-o neutralitate binevoitoare. In acelasi timp doar doua televiziuni indraznesc sa critice mai substantial puterea portocalie. Fata de aceasta situatie. de ce va mai trebuie o televiziune care sa va laude? Nu va dati ca efortul financiar pe care doriti a-l face reprezinta o curata risipa de bani? Un om din popor ar zice ca intentionati a “strica orzul pe gaste”. Ca unii dintre dv. aveti suficienti bani si o noua televiziune vreti sa o creati dupa principiul ca “unde a mers mia, merge si suta”, va inteleg, dar ca pentru a crea aceasta televiziune v-ati gandit sa apelati si la banii, si asa putini, ai lui Silverstar, chiar ca nu va mai pot intelege.

    • @Katrina. Slava tie. Aferim! Era grav daca faceam parte dintre acei fericiti saraci cu duhul. Afland de la tine ca eu as face parte din randul celor “nesaraci cu duhul”, m-am linistit. Multumesc mult.

  30. Da domnule,Nicolaie,consumul este cu adevarat unul din motoarele care trebuie sa anime,economia.
    Cu un amendament,NU CONSUM PE DATORIE’asadar fara a te imprumuta pt a intretine un iluzoriu consum,care intr-un interval de timp,VA PRABUSI DE TOT CONSUMUL.
    Asa ca avem de ales,consumam mai putin si supravietuim pina ce ECONMIA EUROPEANA,LA CARE SUNTEM RACORDATI,va reporni ,s-au mai consumam,adica ne GHIFTUIM CITE-VA LUNI,dupa care……………….
    Astea sunt alternativele,simple de loc complicate.
    Ce ma intriga pe mine este insa altceva-MIRLANIA,PARSIVENIA SI DUPLICITATEA.
    Daca PD-L ,ar putea,de miine ar tripla salariile,pensiile le-ar ridica la nivelul nemtilor.
    Ma intrga faptul ca USELISTI NE SPUN CA PEDELISTII SUNT IDIOTI SI NU VOT,CA NU STIU CA NU…………
    Nu-i adevarat-ROMANIA SI ROMANII ATIT PRODUC………….
    Povestile idioate ca,PRIORITATILE NU SUNT CORECTE………….EHEEEEEEEEEE,SUNT DOAR POVESTI,pt fraieri si creduli………..
    Faptul ca pseudo specialisti-PE POST DE SIMPLI ANGAJATI,care in viata lor nu AU PRODUS UN LEU-DAU LECTII,NE ARATA CLAR-IMPOSTURA INTRECE MASURA.

    • Dovada clara ca “marele capitalist”, Zapa Voeivod, care n’a reusit sa se integreze in America, a ajuns marele dusman al bolshevismului…..finantat tot de unii americani…

    • Incercand sa fiu cat pot de obiectiv, am convingerea ca daca in aceasta perioada la conducere ar fi fost USL, strict din punct de vedere al politicilor macroeconomice n-ar fi putut face mai mult. Vedeti, domnule Frank Zapa, regimul acela de trista amintire a avut si o parte buna: a ridicat nivelul de cultura al maselor. Dupa, ei bine, dupa o parte importanta a populatiei – in principal din mediul rural – a revenit la stadiul in care ponderea instinctelor primare nu este de neglijat. Pentru acesti oameni – si nu numai pentru ei – va fi greu sa separe visicitudinile momentului de cei care sunt acum la conducere. Cu atat mai putin sa realizeze ca fara acestia la conducere, situatia ar fi fost cu adevarat foarte grea.

    • ***Nicolae scrie: Pentru acesti oameni – si nu numai pentru ei – va fi greu sa separe visicitudinile momentului de cei care sunt acum la conducere. Cu atat mai putin sa realizeze ca fara acestia la conducere, situatia ar fi fost cu adevarat foarte grea.

      Lipsa de informare, Nicolae. Poporul nu e informat, nu ştie de ce s-a întâmplat şi pentru ce… Presa nu informează, presa dezinformează, minte şi acuză pe acelaşi ton cu opoziţia.

      Presa şi opoziţia au strigat de mii de ori că Boc, Udrea şi Băsescu fură şi de aceea românii o duc greu şi românii, neşcoliţi, neinstruiţi, dezinformaţi şi neinformaţi, asta ştiu…

      Dacă cei incriminaţi ar fi furat la cât au fost de acuzaţi, astăzi, în România nu ar fi fost nici frunză verde în copaci… Asta aşa ca o paranteză, că acum mi-a venit…

    • Silverstar, este clar ca simpatiile tale politice sunt de ordin emotional si nicidecum rational, acesta fiind si metoda de guvernare…..mondiala, la care actualul guvern in frunte cu marele carmaci a aderat…..

      “Cum sa faci ca sa conduci turma : 1. Sa distragi permanent atentia de la problemele sociale reale, îndreptând-o catre subiecte minore, dar cu mare impact emotional. Poporul trebuie sa aiba mereu mintea ocupata cu altceva decât cu problemele lui adevarate. 2. Sa creezi probleme grave, care angajeaza masiv opinia * si tot tu sa vii cu solutii. Un exemplu: sa favorizezi violenta urbana si apoi sa vii tot tu cu guvernarea providentiala care salveaza natiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu pretul limitarii libertatilor democratice. 3. Sa aplici toate masurile dure treptat. Ceea ce ar duce la miscari populare, daca se aplica într-un singur pachet, devine dintr-odata suportabil daca e livrat în portii anuale, conform unui program anuntat. 4. Sa obtii acordul de moment al poporului pentru masuri economice dure din viitor. Omul se obisnuieste cu ideea si înghite tot, daca e prevenit si amânat. 5. Sa te adresezi oamenilor ca si cum ar avea cu totii o gândire infantila. În felul acesta, îndrepti multimile spre un tip de gândire care nu face legatura dintre cauze si efecte. 6. Sa faci tot timpul apel la sentimente si la reactii glandulare, nu la ratiune. Sa încurajezi reactiile emotionale, pentru ca sunt cel mai usor de manevrat. 7. Sa tii poporul în ignoranta si în satisfactii ieftine, dar multe. Un sistem de învatamânt corupt si nefunctional este instrumentul ideal de a tâmpi lumea si a o controla. 8. Sa încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masa care îndobitocesc publicul si îl tin legat de emisiuni si seriale vulgare, ce trag inteligenta în jos. 9. Sa stimulezi sentimentul individual de culpa, de fatalitate, de neputinta. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin turma si sunt usor de controlat. 10. Sa apelezi la toate cuceririle stiintelor pentru a cunoaste punctele slabe din psihologia individului…”

    • @Katrina. Mai fata, am o curiozitate, unde ai absolvit “scoala generala”? Observ ca ai avut profesori buni. Citind cele scrise, trag concluzia ca si tu ai un anume lipici de care, observ, s-a prins stiinta de carte. Ei bine, uite asa te vreau. Felicitari si la mai mare!

    • Turnu’
      Din fericire, n’am reusit s’o termin…altfel eram si eu ca….ceilalti…Cu putin noroc, am ajuns sofer pe o bascula….care mi’a permis s’o conduc si in alta directie….impins fiind de curiozitate

    • @Katrina. Katrinel draga, marturisesc ca ai un dar de a ma intriga cum rar s-a pomenit. Spui ca ai ajuns, cu putin noroc, la bascula. Bravo, si inca ce noroc, esti o fericita. Atentie mare insa la bascula respectiva. Au prostul obicei ca aci sculeaza, aci basculeaza. Se zice ca in atare situatii ajuta vinul rosu – din ala “puterea ursului” si Viagra. Ce aflu, ca ti-ai permis sa indrepti bascula si in alte directii? Pai asta este un sacrilegiu. Dumnezeu a harazit doar o singura directie. Curiozitatea este buna, dar pana la un punct, altfel te impinge sa incalci “Decalogul”. Oricum, eu iti doresc numai bine.

    • Domnilor, într-o economie globală consumul îl avantajează pe cel care produce. Dv. nu vă uitaţi în magazine şi în pieţe? Unde sunt produse mărfurile de acolo? Deci, pe cine va avantaja consumul românilor? Evident, pe producător. E întîmplător că la noi s-au distrus toate uzinele, s-au vîndut la fier vechi şi în locul lor au răsărit supermarketurile? Nu este întîmplător, este politica dorită ca România să fie doar o piaţă de desfacere, evident în schimbul resurselor naturale.

  31. Aiasta nu se poate-NUUUUUUUUUUU,NUUUUUUUUUUU,nu toti sunt o apa si-un pamint,nuuuuuuuuuuu
    Si orice om sanatos la cap stie acest lucru-TE INTREB DE CE IN GUVERNELE NASTASE,CIND SEFUL CORPULUI DE CONTROL ERA VICTOR PONTA TOTUL ERA PERFECT SI ERAM O TARA CORUPTA FARA CORUPTI.
    DE CE IN GUVERNAREA TARICEANU NICI UN DOSAR VNU S-A INSTRUMENTAT,DE CE????
    Si de ce acum se poate,ai TURNULE,SE P O A T E …………
    N-AM SPUS CA S-A LICHIDAT CORUPTIOA,, NUUUUUUUUUUUUU-dar macar cad capete si corupti,capiscii prietene…
    uite d’aia nu toti sunt la fel………..

    • @Frank Zapa. Explicatia este simpla prietene. Coana Europa sta cu ochii atintiti asupra noastra – cica ne monitorizeaza si ne-au declarat ca nu au de gand sa ne scape de aceasta supraveghere excesiv de atenta decat daca vor observa ca prindem si niste “pesti mari”. Cat o fi el Boc de mic si ingramadit, chiar prost nu este si ca atare, de voie, de nevoie apus ochii pe cate unii. Niciodata nu am adus vreo lauda lui Tariceanu si cu atat mai putin lui Nastase pentru ca au tolerat sau chiar mai grav ar fi promovat coruptia. Problema zilei consta in aceea ca doar cei ce se afla astzi la putere sunt in masura sa faca ceea ce ne pretinde Coana Europa, si spre lauda lor portocalii au inceput sa se puna in miscare, desi se vede clar, fara tragere de inima. Necazul cel mare (din perspectiva portocalie) este acela ca in navodul intins cam fara tragere de inima au inceput sa se adune exact ceea ce era de nedorit, au inceput sa se adune “bibanii portocalii”. Nu-i vorba ca mai sunt si destule “rosioare”, ca asa-i la pescuit Frank, nu-i asa?

    • Nu e suficient să se ancheteze, contează cîţi sunt condamnaţi… Anchetarea este doar un semnal către exterior că luptăm cu balaurul corupţiei!

  32. Este laudabila initiativa MDRTin privinta constructiilor ilegale din circuitul turistic, dar cum ramanem cu constructia “birourile” securiste BOR, pe banii statului ?

  33. ***Nicolae – Un zâmbet pentru tine 😆 Nu-i cu olteni… Da’, dacă vrei cu olteni, pe după amiază… 😮

    – Domnule profesor, cât de lungă trebuie să fie lucrarea de licenţă? întreabă un student.
    – Ca rochia unei femei: destul de lungă ca să acopere subiectul şi destul de scurtă ca să atragă atenţia!

  34. Silverstar,
    “Apoi, nu urmăresc, nu citesc dialogurile lui Katrina cu ceilalţi colegi deoarece ştiu că această persoană are o singură obsesie, aceea de a-i jigni şi umili pe români. Îi cunosc foarte bine repertoriul. ”

    Ce te face sa crezi ca “repertoriul” tau ar fi mai interesant decat al meu ? Daca tu consideri ca a spune adevarul este o jignire, este problema ta, fiecare are dreptul sa interpreteze anumite evenimente, conform culturii de care dispune….Suferim cu totii de sindromul lui Christos, diferenta fiind doar interpretarea “binelui”…..

    “Asta face de când a venit aici, pe blog. Alt subiect nu este capabil să abordeze ori să dezvolte”

    Pentru ca eu consider ca e mult mai benefica incitarea la gandirea libera decat atacul la “sobolanii rosii” sau moguli….care fac parte din ecuatia democratiei…

    • ***Katrina – nu vreau să te supăr dar nu ştiu dacă blogul doamnei Udrea şi noi, cei care activăm aici, chiar merităm să fim mereu bombardaţi cu comentarii de felul celor pe care le scrii tu. Suntem totuşi, nişte oameni trecuţi prin şcoli, maturi, care ştim să citim, ştim să separăm răul de bine.

      Tu crezi că tot acuzând BOR-ul ne faci pe noi mai puţin ortodocşi? Eu asta sunt, ortodoxă, dar credinţa mea, ceea ce simt eu în suflet, nu mi-o poate altera nimeni şi nimic şi nu are absolut nici o legătură cu BOR. Asta ar trebui tu să înţelegi şi să faci distincţia între o instituţie şi simţirea omenească.

      În ceea ce priveşte istoria ţării, dacă te ascult pe tine, tind să-ţi dau dreptate. Dacă merg pe ceea ce am învăţat la şcoală, dau dreptate profesorilor mei. E firesc! Dacă folosesc informaţiile de la tine şi pe cele dobândite şi le trec prin logica mea, îmi dau mie dreptate.

      Aşa că, e păcat să ajungi ca, la un moment dat, să vorbeşti singur. Nu suntem nici mai răi, nici mai buni decat tine dar uite, că în ciuda opiniilor diferite, ne înţelegem şi, pe blog, e o atmosferă mai puţin tensionată, mai omenească, mai colegială.

      Cred că aici, în mica noastră comunitate, s-a înţeles că suntem adversari, prin prisma simpatiilor politice, desigur, şi nu duşmani, şi acest lucru este minunat.

  35. Iata si un rezultat de remarcat: cred ca blogul asta este primul care a adus la lumina impostura originara a democratiei lui Iliescu: fondul politic comun al UDMR si PRM.

    • @Judex. Exact stimate domn. Intoleranta le este numitorul lor comun. Spui ca acesta ar fi blamul democratiei originale a lui Iliescu? Esti pe faza domnule. Astazi este ziua dumitale de gratie. Astazi iese aurul la lumina. Totusi nu imi pot stapani o intrebare, asa din curiozitate. Daca regimul lui Iliescu a colucrat destul de bine si de profitabil cu PRM-istii lui Vadim Tudor, cum se face ca astazi democratii lui Boc (de fapt stim noi ai cui) conlucreaza la fel de eficient si de profitabil cu celalalt termen al ecuatiei – UDMR?

    • Chestia cu pericolul unguresc face parte din programul de guvernare al fiecarui guvern si nu este de azi, de ieri, ci de pe vremea lui Gheorgiu-Dej, cand ungurii otraveau fantinile romanilor.
      Si americanii si’au inventat ungurii lor, dar de alta credinta…..

    • @TdO: incorect. Raspunsul corect nu este “intoleranta”, ci minciuna. Intoleranta este doar spoiala.

    • ***Katrina – “pericolul unguresc”? Hai să fim serioşi.
      Pe timpul comuniştilor, când era frigul mai mare şi mai acută lipsa de alimente din magazine, Ceausescu striga că vin ungurii peste noi… Ma săturasem să-l tot aud… Şi asta se întâmpla pentru că exista interesul să ne ocupe mintea cu aşa ceva…

    • PRM si UDMR nu pot supravietui unul fara prezenta celulilalt. Asta este tocmai opusul intolerantei, TdO. Sunt, de fapt, frati gemeni si au exact acelasi obiectiv: supravietuirea unor politicieni corupti prin mentinerea locuitorilor din Harghita si Covasna in cea mai crunta saracie. Sunt exasperati acum ca nu si-au atins, totusi, scopul propus: aducerea zonei in categoria Fitch-junk.

    • ***judex – şi să-ţi mai spun ceva, cu referire strictă la şefii UDMR – nu am nimic cu populaţia maghiară – nişte oameni necăjiţi ca toţi românii: dacă UDMR este la guvernare din anii ’90 şi a ajuns să conducă România – motiv pentru care şi-au luat nasul la purtare nepermis de mult – vinovaţi sunt politicienii, toţi, absolut toţi, pentru că ei nu servesc interesul naţional, ci interesele personale sau de grup. Interesul naţional cere ca România să fie condusă de români şi nu de grupări alcătuite pe criteriu etnic.

      Orgoliile politicienilor, interesele lor mai presus de interesele ţării pe care ar trebui să le servească, au dus şi duc, în continuare, la stagnarea multor proiecte pentru că, după cum se vede, după ce că au fost primiţi la guvernare, mai sunt şi obraznici şi pun, cu neruşinare, condiţii.

      Nu mă interesează PRM, pentru mine a fost clar că PRM s-a terminat în clipa în care Vadim a strigat isteric in dec 2006, la sedinţa Parlamentului, că Ceauşescu a fost mare… Nu cred să fi avut mai mult de 1,70 m. Politica românească nu are nevoie nici de PRM, nici de UDMR… Şi unii şi alţii, sunt hoţi, mincinoşi, oportunişti.

    • judex

      Blogul asta este singurul blog din Romania, unde poti sa’ti exprimi parerile, bune, rele, pro sau contra, fara sa fii banat, cu conditia sa nu te exprimi ca’n Pantelimon…..
      Este un punct de plus pentru o admira pe EU, care a inteles mai bine decat tovarashii deveniti democrati dupa ’89, ce inseamna democratia.

    • @Katyna:
      Aici ai dreptate. De ce nu recunosti, insa, ca atitudinea de pe blogul caracterizeaza toata Romania, care accepta injurii aidoma celor cu care ne gratulezi tu, exact din partea aceilora pe care ii aperi tu vajnic aici.

  36. Doamna Ministru ar trebui sa luati legatura cu oameni de cultura din oras care va pot da informatii cum Mazare si administratia , ori o parte a ei au dat ordin de deschidere a trapelor de aerisire pentru ca acesta cladire sa se distruga mai repede prin eroziunea marina.Cum au respins toate propunerile de revigorare a cladirii. si multe altele.Si acum sta un anunt care spune FOTOGRAFIATUL INTERZIS.Ati face bine sa exziste o dezbatere a ceea ce ar trebui sa redevina cladirea pentru a avea sclipire dar si cultura.

  37. ANI a cerut Ministerului Educatiei demiterea lui Vasile Astarastoae.

    Credeti ca Domnul FUNERIU va da curs deciziei ANI ?

    In spatele lui Vasilica se gasesc cca 50 persoane care ar trebui destituite si judecate !

    Este capabil guvernul la o asemenea masura ?

    Daca ar face-o sigur vor avea o imaginea de guvern serios !!!

    • ***Stefan RADOVEANU – de asta îl şi susţin pe Vasile Astarastoae, de teamă, şi nu pentru că ar fi un capabil ori pentru că ar face ceva pentru studenţi ori pentru sănătate din poziţia în care este.
      Înţelegerea a fost clară: cei din spate îl fac iar rector şi el, Vasile Astarastoae, tace. Dacă nu, deschide robinetul.
      Domnul Funeriu are curajul, cu siguranţă. Ce spune legea?…

    • Vasile Astarastoae a fost ales, nu a fost numit de Funeriu! Aşa că…

    • O intrebare pusa de o “mare” jurnalista a acestei tari: de ce nu este zapada pe partie?
      -Conditii climaterice- pe intelesul ei- NU A NINS.
      -Lacului i-a scazut debitul din cauza secetei.
      -De aici rezultand si problema zapezii artificiale.
      -Tunurile de zapada, avand nevoie de apa, nu-i asa doamna cea “mare” jurnalista?

    • Porto

      Cand s’au construit acele piste, nu s’a gandit nimeni la planul “C”, cand nici nu ninge si lacul e secat ? Nu cred ca cineva le’a construit doar ca sa arate lumii ca e capabil…..

  38. Turnu’

    Crezi ca in Romania ar fi posibil un asemenea discurs pentru candidatura la presedentie, fara a fi considerat “boshorog” (Coposu sau Ratiu…) ?
    http://www.youtube.com/watch?v=phRi80HBIuU&feature=player_embedded

    Daca privesti urmatorul filmulet, in minutul 10 un cetatean il intreaba despre pozitia sa fata de “moguli”…..Contrar presedintelui Romaniei, raspunsul este…
    http://www.youtube.com/watch?v=phRi80HBIuU&feature=player_embedded

  39. Un zâmbt – să treacă timpul mai uşor până-mi fierb sarmalele… 😆

    – M-am angajat la o uzina si chiar din prima zi am nimerit in spital!
    – Cum asa?
    – Pai, intru in sectie, ma apuc de lucru si strig: “Ioane, arunca-mi cheia de 27!”.
    – Si?
    – N-am stiut ca in acea sectie sunt 22 de lucratori cu numele Ion !

    • @ Silverstar
      Mda… Desi am pandit toata seara, bag seama ca n-ati mai dat nimic despre olteni ! Apreciez.
      Sa aveti o noapte buna.

    • ***Nicolae – bună seara! 😆
      Acum mă culc şi eu, îndată. Am mai făcut un singur “rond”.
      Noapte bună, Nicule! 😆

  40. Cand va fi gratiata Camelia Tapoi de presedintele tuturor romanilor?
    Eu nu joc la cazinou.Nu am jucat nici in Las Vegas,doar am privit.Nici macar cativa centi nu am jucat.

    • ***balbeck – vezi ce se întâmplă dacă nu-ţi iei pastilutele?
      Ajungi la cazinou la Las Vegas… 😆

  41. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    Intr-o noapte, Ion si Maria, proaspat casatoriti, stateau de vorba:
    – Ma, Ioane, spune drept, pe cine ai mai avut inaintea mea?
    – Pe Florica!
    – Numai pe ea?
    – Pe Veta, Maricica, Rozi…!
    – Sa stii ca sunt geloasa !
    – Lasa, mai bine fii multumita ca te-ai calificat in finala !…

  42. Numai duminica, de Luciana Stoicescu-Vaughan

    Nu stiu de ce, citeodata, duminica
    Imi aduc aminte de tine.
    Poate pentru ca-i sarbatoare
    Iar tu, o sarbatoare ai fost pentru mine.

    Uneori amintirile au chiar si umor.
    Zimbesc singura la imagini fragile
    Si ma bucur de trecut. Apoi meditez
    La destinul parca ursit de sibile.

    Anii au trecut fara stire de-atunci.
    M-am luat cu firescul de fiece zi
    Si-am evitat sa-mi marturisesc
    Ca in gindul ascuns, imi apartii.

    Nu inteleg de ce numai duminica
    Imi aduc aminte de tine.
    Poate pentru ca-i sarbatoare
    Iar tu, o sarbatoare ai fost pentru mine.

  43. METEOROLOGII MINT 😮

    La mine, nu s-a schimbat nimic: aceeasi vreme – ceata dimineata, soare si cald – dupa amiaza, de aproape doua luni. O fi nins in alte parti, o fi fost si vijelii, dar nimic dintr-astea toate, in Bacau.

    • E o vorba: nemultumitului ii ia doamne-doamne…. vremea frumoasa !
      Sa aveti o zi buna. Si daca asta vreti, sa vina iarna si la dumneavoastra.

    • ***Nicolae – în virtutea obişnuinţei şi nu pentru că mi-ar plăcea, îmi doresc puţină iarnă dar uite, că nu este… Cel puţin, nu la mine… 😮

  44. Turnul de observatie si COANA EUROPA-

    Sigur ca m-am folosit de ocazia pe care Turnul mi-a oferit-o pt a mai demonta o minciuna manipulatorie,folosita de ANTIBASESCIENI SI ANTIPEDELISTI.
    Dar sa vedem care este minciunica cu pricina:
    Sa,DAR DOAR LA PRESIUNEA COANEI EUROPA’
    Aha,asadar cind nu mai sunt argumente,cind realitatea nu mai poate fi pervertita,ultimul argument,dealtfel cam timpitel,este ca da,se face dar meritul este al COANEI EUROPA’ nu al guvernului romaniei.
    Mai sa fie,oare asa o fi????????????????
    Evident ca nu este asa,evident ca adevarul este cu totul altul,si anume ca,EXISTA O VOINTA CONJUGATA SI ANUME A LUI TRAIAN BASESCU SI A CONDUCERII PD-L pt a lovi in acest flagel mortal pt romania-CORUPTIA-
    Marturie stau ,FAPTELE,FAPTELE OPOZITIEI CORUPTE,ANTINATIONALE,care s-a remarcat in cei 22 de ani printr-un singur lucru-A SFIDAT CU AROGANTA SOCIETATEA ROMANEASCA,APOGEUL AJUNGIND IN TIMPUL LUI ADRIAN NASTASE,CARE PUR SI SIMPLU I-A TRIMIS PE ROMANI SA-I NUMERE OUALE-ATI UITAT DOMNULE TURN?????????
    Cum se face oare ca ,COANA EUROPA NU A REUSIT SA-L BAGE IN CORZI PE RECHINUL NASTASE SI COHORTA DE PRADUITORI DIN PSD?????????Ai cum dle. Turn????????
    Cum se face ca in timpul lui TARICEANU,ROMANI asista la un episod halucinant,demn de un film de oscar,in care MAFIOTUL PRIM MINISTRU,ARANJEAZA O INTILNIRE INTRE UN INFRACTOR SI MINISTRUL JUSTITIEI,care ministru REFUZA SI-I DA IN GIT????????? Ati uitat dle TURN??????????
    Ati uitat dle. TURN CA,pres. TRAIAN BASESCU A FOST SUSPENDAT IN PRIMUL RIND CA A SPUS ROMANILOR CUM ARATA LA FARA SISTEMUL TICALOSIT???????????????????
    Dragul meu Turn,nu ma dezamagii,esti simpatic,dar acest lucru nu-i suficient pt ati accepta alegatiile mincinoase si profund partizane,si ANTIBASESCIENE,pt ca din cite vad,misiunea ta este simpla-ORICE LUCRU,CARE POATE AFECTA CREDIBILITATEA GUV. EMIL BOC,SI PRODUCE DERANJURI PD-L ESRTE ADMIS.
    Din pacate metoda folosita,adevaruri trunchiate,prezentate pe jumatate si foarte ,foarte tendentios,in primul rind tie iti produce neajunsuri.
    ITI VOI REAMINTI,CA,SUNT CONTABILIZATE TOATE DERAPAJELE OPOZITIEI,DIN ULTIMII 4 ANI,SI OPOZITIA LOR FATA DE LEGILE CARE CEL PUTIN REDUC CORUPTIA,PT CA DE STAVILIT IN TOTALITATE ESTE IMPOSIBIL.
    Daca doresti,pot incepe sirul nesfirsit de atitudini PRO CORUPTIE ALE USELISTILOR………..

  45. opozitia si coruptia-MARIUS PETCU,FOSTUL PESEDIST SI ECTATERINA ANDRONESCU,CATALIN VOICU SI IMPLICAREA JUDECATORILOR DE LA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE.
    Ecaterina Andronescu-IN ULTIMII 10,ANIaceasta doamna,LIDER PSD,folosindu-se de bresele din lege,profitind la maximum de defectiunile din vechea lege a invatamintului pur si simplu,s-a folosit de BANII ALOCATI CERCETARII,CA DE PROPII EI BANI,pe care si-a dat singura din postura de ministru si rector-DE ACEEA A FACUT TOT CE I-A STAT IN PUTINTA SA BOICOTEZE VOTAREA NOII LEGI A INVATAMINTULUI,care pur si simplu pe ea,SI INTERESELE EI PERSONALE O SCOTEAU DIN JOC…………………dar mai ales puneau intre ea si banii publici-LEGEA………….A sa nu-l uit,de fapt ea a jucat in tandem cu un alt hotoman-clujeanul meu andrei marga………………..

  46. Hopa………………………SAMPANIA[FARA ALCOOL] face minuni,VEZI CE VIOI SUNT TURNULE?????????????????vezi cum mi-a spalat circuitele si cum softul meu,RAPID A SCOS DINTR-UJN FOLDER PRIMA PASARICA PE POST DE maciuca????????????????
    haaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

    • @Frank zapa. Dupa cum te exprimi, nu asa zice ca respectiva sampanie ar fi fara alcool. Chiar apropos, de ce ar consuma cineva sampanie fara alcool. A consuma bere fara alcool mai inteleg, caci politistii vor sa te bage la puscarie chiar daca ai trecut pe trotuarul din fata fabricii de bere, dar sampanie? Pentru diureza se poate consuma cu incredere ceai din cozi de cires.

    • Saru mana Lulule!
      Nu stiu ce sa-ti doresc caci vreau sa cred ca ai de toate. Sa le pastrezi si in viitor. 🙂

    • Crezi bine prietene Adrian. M-ar bate Bunul D-zeu daca as spune ca nu am ceea ce imi doresc si ca nu stiu sa apreciez ca sunt un om norocos.
      Doamne ajuta tuturor! Si o spun din suflet, nu-mi permit sa ma joc atunci cand invoc grija si ajutorul Domnului.

    • Avec mes retards

      Toute ce qui n’est pas possible d’exprimer à voix t’arrive avec ce message.
      Bonne chance.

  47. MEMBRII DE PARTID SI INTERECEREA SOCIALISTA…………..

    Pt ca e ceva plictiseala,intimplator ajung pe un blog[nu spui care] unde dau peste un material mai mult decit interesant,si anume PARTIDELE SI NR. DE MEMBRII AI ACESTORA.
    Lasind la o parte heirupismul PESEDIST,care lucreaza dupa binecunoscuta reteta,CINCINALU’ IN PATRU ANI SI JUMATATE,dar si peste indolenta pedelista,care a prezentat date doar din 28 de judetete,m-au surprins cite-va lucruri .
    Sa incepo cu ,PARTIDUL PE POST DE GOGOASA FURIOASA-PARTIDUL POPORULUI DAN DIACONESCU IN DIRECT:
    la sfirsitul anului 2011,cind s-au depus listele,conform acestor liste PARTIDUL TIMPITEILOR NUMARA PUTIN PESTE 30 DE MII,MAI EXACT 31 DE MII.
    EHEEEE,numai ca pe crollul,televiziunii IDIOTULUI DE SERVICIU,DIACONESCU DAN IN DIRECT,se derula o cu totul si cu totul alta cifra,si anume ca au trecut peste cifra de 900 de mii iar la sfirsitul lui IANUARIE VOR FI PESTE UN MILION.
    Cred ca ,in aceasta situatie,C.N.A. ar trebui sa intervina in forta si sa-l oblige pe mincinos ca timp de o saptamina,din ora in ora sa dea dezmintiri ,si sa recunoasca ca minte-CE ZICETI DRAGI PEDELISTI?????????????????
    Nu ar fi momentul ca aceasta GOGOASA FURIOASA SA FIE DEZUMFLATA?????????
    Mai surprinde ceva-MARELE SI ATOTPUTERNICUL P.C. NU SI-A DEPUS LISTELE CU MEMBRII DE PARTID,OARE DE CE??????????????
    Sa fi ramas pe liste doar angajatii lui voiculescu???????????????????????????????????
    Iata cum lucreaza ,si cum respecta LEGEA PARTIDE CARE VOR SA GUVERNEZE,CARE VOR SA NE CONDUCA,BA MAI MULT SA LOVEASCA IN CORUPTIE……………………….
    Hmmmmmmmmmmmm,cred ca minciuna,manipularea grosiera,ar cam trebui sa inceteze…………………….IAR CEI CARE INCALCA LEGEA………….LUATI DE GULER…………….

    • Cei care încalcă legea sunt cei de la UDMR! Care nu sunt partid politic.
      Ce importanţă are ce declară partidele în privinţa membrilor lor? La ce folosesc aceste declaraţii?

  48. Dna ministru, profit de blogul dvs pentru a spune ce cred ca simplu cetatean de modul cum este gestionata politica interna a tarii.
    Am crezut ca pdl este un partid puternic, care trebuie sa mentina valorile morale ale romanilor,suntem dezamagiti,romania este scapata de sub control,bandele de gangsteri conduc orasele tarii,evaziunea a capatat cote istorice,institutiile statului nu isi mai fac datoria,politia,fiscul,organismele de control,toti sunt cu ochii pe sondaje si asteapta alegerile.
    Cum deschizi tv te intampina cu litere mari; crume cu sadism nemaintalnit,fetie gravide la 11 ani,proxeneti de 20 de ani,nepoti care omoara bunicii pentru bautura si droguri,scolile au devenit bordeluri si locuri de consumat droguri,puscariile sunt hoteluri de lux,consum dedroguri,bordeluri.
    Cum sa mai pomenit ca o criminala sa samana gravida in puscarie.
    Ministrul cere imbunatatirea conditiilor din puscarii ! ce sa le mai dea ,au de toate dupa bani,toti functionarii sunt corupti din sistemul penitenciar.
    Asta este DEMOCRATIA=DEZORDINE,sociala,morala,economica,politica,administrativa.
    Pai cei care ajung in puscarie sunt gunoaile societatii si trebuiesc tratati ca gunoaile.
    Magistratii sunt corupti s-au fac cum vor ei.
    Distrugeti gangsterismul numai adunai toti in baraci,lagare de munca,si muncti pna ajung in iad.
    Politicienii din toate partidele in ziua de astazi,cand aud telefonul sau soneria,le creste tensiunea,DACA ESTE DE LA DNA<DIICOT !.
    Nu mai au ei timp de hoti,violatori,evazionisti,consideram ca este o guvernre RATATA.
    Pai cu VIDEANU,PREDA,BERCEANU,credeti ca partidul ia cununa de lauri a pdl?
    Vosganian ar trebui sa putrezeasca in puscarie,de unde atata tupeu?
    Va rog moderatorul,sau dvs daca aveti un minut liber sa vizitati blogul,
    cruciadapdl.blogspot.com
    Atentie la oamenii si ziarul KAMIKAZE,in romaneste;VANTUL ZEFIRULUI.
    CU RESTECT.

    • Se spune că nu este prost cine profită de legi, proşti sunt cei care fac legile. Mă refer la puşcării. Puşcăriaşii duc o viaţă de lux, în comparaţie cu cei de afară, care, unii, dorm pe sub poduri şi mînîncă de la containerele de gunoi. Dar, la păşcărie, se duc cu maşina statului la procese inventate, fac sex în camera intimă, asistă la spectacole, mănîncă mai bune decît bolnavii din spitale! Sunt puşcăriaşii vinovaţi de această stare de lucruri? Nu. Vinovaţi sunt cei care le oferă aceste condiţii de lux. Şi cînd te gîndeşti că Europa ne cere asta! Păi, asta este dreptate?

  49. Am stat la hotel Tropicana,in Las Vega.Am intrat in hotel.Caazinou…am ajuns la lobby.M-am cazat.Am iesit dupa aia sa ma plimb.Numai aparate…cazinou.Am baut o bere si ma amuzam.Toti din grupul nostru au jucat,macar un dolar acolo.Sau chiar 50.
    Fosta matusa mea juca la cazinou in Las Vegas.E de aproape 30 ani in Los Angeles,dar se duce in Las Vegas sa joace.A facut pe ea,nu s-a dus la toaleta.Credea ca o sa catige 3 milioane dolari.A pierdut 50.000 dolari si a facut si pe ea.
    Eu nu joc un cent.
    Cazinoul din Constanta e amintire.Trebuie sa ramana.Trebuie reparat.Dar eu nu o sa joc acolo.

  50. L-am depistat pe ZEV!
    Pe langa faptul ca este paltit sa o denigreze pe gazda noastra, mai apre un aspect extrem de important: este cocota masculina.
    Asa lucraza dusmanii doamnei Udrea, apeleaza si la cocote. Sunt prada usoara cand e vorba de racolat, deoarece ei, din asta traiesc sa se puna la dispozitie cand li se cer servicii.
    Cocota ZeVulache in splendoarea lui de postac platit. Asa iti trebuie avortonule daca te pui cu cei destepti. Ce credeai ca noi stam si dormim?
    http://1.bp.blogspot.com/-dosfrHhveq8/TwmmY2OvnXI/AAAAAAAABMU/meesQgT7YxE/s1600/Z.bmp

  51. @Frank Zapa. Sper sa ai gura aurita Frank. Dea domnul ca actiunea “Cu mainile curate” declansata de regia de salubritate PDL-ista sa dea roade, adica sa nu le treaca prea repede entuziasmul. Nu am criticat nici un moment actiunea prin care anumiti fruntasi politici au fost trimisi in spatele gratiilor. Nu am scos nici un diftong in apararea lui Catalin Voicu, dupa cum nu voi face nici pentru fostul primar clujean si gasca sa care au dificultati in a se da jos din pat pentru mai putin de 100000 euro. Totusi, in ciuda criticii tale, ma simt dator sa iti reamintesc ca nici pana acum Monica Iacob Ridzi nu a ajuns in judecata. Sia cum aceasta are statut de parlamentar si nu o deranjeaza nimeni. Despre Pasat ce sa iti mai spun? Asa cum au procedat roscovanii cu Nastase, exact asa faceti voi cu Dan Pasat. Si acum acesta este un parlamentar “onorabil”, care “onoare” doar in adunatura lui Boc mai gasesti. Sa iti mai spune ceva si despre DOM COSTEL, interlopul din Craiova care a fost absolvit de Justitie? Partidul a facut ceva pentru a se curata de pacatele acestuia? Ba dimpotriva, interlopul si acum este om “de onoare” si este concilier local la Craiova. Pe cine credeti ca prostiti voi Frank? Au ajuns in ghearele Justitiei doar acei politicieni PDL-isti sau oameni de afaceri – clienti de partid, care au dovedit o lacomie iesita din comun – “Lacomia pierde omenia”. Unde mai pui ca Emil Boc a avut tupeul de a face o tentativa de a-i lua apararea. Te referi la incercarea lui Tariceanu de a pune o vorba pentru Dinu Patriciu la Presedinte si la ministrul Justitiei. Ambele incercari au esuat. Asadar tentative esuate. Nu ai impresia ca in partidul de suflet al domniei voastre, aproape nici o incercare nu a esuat. Se dovedeste ca sunteti cu mult mai eficienti. Bravos natiune!

    • Domnu Turn, de vreo două-trei zile vă urmăresc comentariile.
      Văd că ne spuneţi de toate şi de toţi.
      Ceva de domnul Dinu Patriciu nu ne spuneţi?
      Hai vă rog eu mult de tot!
      Sau măcar ceva despre niscaiva contracte d-ale Adinuţei!
      Sau astea nu se pune?
      😉

  52. Admin, te rog lasă link-ul să curgă ca să vadă boborul blogerist cine este userul care era atât de vehement la adresa Elenei Udrea.
    Să vadă boborul bloggerist cine este marele susţinător al lui Monica Macovei.
    🙂 🙂 🙂
    http://www.sexytop.ro/baieti-iasi-1-25-190179

    PS Woauuuuuu cât de macho sunt susţinătorii reformistei Monica Macovei – Gherghescu!
    🙂 🙂 🙂

    • El este ZeV!
      🙂 🙂 🙂

      PS Katrinoooooo, pe tine “te fac” săptămâna viitoare!
      🙂 🙂 🙂

    • Doamna profesoară te-aş ruga să şezi ghinişor pi şezutul matali la catiedră!
      Nu te băga unde nu-ţi fierbe catalogul că s-ar putea să-ţi aruncăm nişte pocnitori sub catedră!
      Adicălea mai ca la PDL spus:
      CIOCU MIC!
      😉

    • @diaconu Eusebiu. Umbli cu cacialmale Eusebiule. Asta este un pustan care inca nu a iesit bine din pubertate. Oarece dreptate s-ar putea sa ai totusi. Daca esti atne, individul din poza are capul plecat intr-o parte. Aplecarea se datoreaza gradului ridicat de inteligenta si evident gatul domnului din poza are dificultati in a sustine un cap atat de dotat. Ce stim despre ZeV? Stim ca era un om inteligent. Pai vedeti ca se potriveste? Apropos, stiu ca pe ZeV il mai cheama si Valeriu. Pe individul din poza il cheama Vladut, deci amandoi sunt cu “V”. Totusi nu este mult prea putin? Eu inteleg ca personajul denumit ZeV nu va picat tocmai bine la stomac, dar de aici si pana la o asemenea facatura, distanta ar trebui sa fie mai mare. A tentie mare caci procedura la care apelati poate sa va descalifice. Sa auzim de bine.

    • Aoleo domnu Turn chiar aşaaaaaa?
      Măi să fie?
      Dar de când mă rog se există în virtualul acesta două persoane cu acelaşi e-mail?
      Vreţi să-mi explicaţi?
      Că eu pot să vă explic …..ŞI FIŢI SIGUR CĂ AM SĂ EXPLIC!

    • Domnu’ Turn, matale sunteţi mai nou p-aci deci nu aveţi de unde să ştiţi că eu nu prea joc niciodată la cacealma!
      Întâi croiesc de 10 ori şi după aceea ard! O dată şi bine!

      Deci dacă îmi daţi o explicaţie logică la faptul că şi acel tânăr şi ZeV au acelaşi e-mail vorbiţi vă ascult!
      Dacă nu puteţi să-mi daţi vă rog faceţi exact ca doamna profesoară:
      CIOCU MIC că aici nu suntem pe forum la Realitatea să vorbim şi să acuzăm din auzenii!
      😀

    • Observ cî aţi reacţionat foarte rapid!
      Mă întreb: OARE DE CE?
      🙂 🙂 🙂

    • Chiar aveţi un tupeu fantastic domnule Turn! Tupeu PNL-ist!
      ADICĂ PUNEREA ADEVĂRULUI PE MASĂ POATE DESCALIFICA?
      Ascult?

    • O seară bună vă doresc la toţi!
      Şi atenţie voi toţi cei ce până acum aţi împroşcat numele lui Udrea cu toate mizeriile:
      O SĂ VĂ DAU MĂŞTILE JOS!
      de câţiva ani lucrez ca să aflu cine sunt cei ce se ascund in spatele nick-urilor.
      A venit vremea să fie cunoscuţi!
      Şi ei şi cei ce îi plătesc!
      😉 😉 😉

    • Bei Silverstar, tu vorbesti cea mai iscusita barfitoare? Pai tu cand barfesti pe toti ii ai aici pe blog?
      Nu te intrece nimeni, pe toti ii jignesti la modul cel mai rusinos si deplasat pentru o doamna in etate.
      Te-am studiat femeie, ai comportamente deviante la anumite ore din zi si seara. Oare de ce?
      Stai femeie linistita, esti pensionara, te inteleg, ocupa-te de nivelul tau: de de link-uri, de zambet, retete si barfe. Ca doar n-ai crede ca faci altceva.
      Ciocu mic si fii macar isteata. Nu ti se cere mai mult. E bine asa.

    • @diaconu Eusebiu. Observ Eusebiule ca v-am acaparat atentia cu totul. Sincer sa fiu, nu obisnuiesc asa ceva. Sper sa fiu iertat, dar dupa comentariul meu sa urmeze o serie de patru postari ale dumitale chiar cred ca v-am captat atentia excesiv de mult. Bineinteles ca nu am de unde sa stiu e-mailul lui ZeV. Stiu insa sigur ca il cheama Valeriu. O stiu de la un personaj hazliu ce scria unele comentarii hazoase pe acest blog – Goguta. Ei bine Goguta m-a avertizat chiar din prima zi – “vezi ca vei intra in contre cu Valeriu”. Are un obicei de scoate pe nepusa masa tot felul de citate din niste documente pe post de argumente. Argumentele de acest tip nu totdeauna erau cele mai nimerite, ba s-a intamplat chiar sa isi demoleze singur propria argumentatie (o singura data), dar m-a impresionat usurinta si viteza cu care ajunge la documentele care sa ii ofere argumentele necesare intr-o polemica. Raman la aprecierea ca ZeV era o figura interesanta pe acest blog si duc dorul polemicilor cu el. Tupeu PNL-ist? Va inselati domnule, Corect ar fi “tupeu liberal”. Termenul de liberal in acest caz nu ar veni de la partidul numit liberal ci de la gandirea liberala. Daca veti reflecta un pic inainte de a rost sententios “Ciocul mic”, veti remarca oarece diferenta intre cei doi termeni liberali.

    • Domnule Turn eu ţi-am pus dovezile în faţă! (de fapt doamnă)
      Dumneata îmi pui în faţă VORBE!

      Eu am explicaţia pentru ceea ce spui dumneata!
      Şiola timpul potrivit am s-o dau!

      EU TE-AM ÎNTREBAT PE DUMNEATA CEVA ŞI DUMNEATA VĂD CĂ OCOLEŞTI RĂSPUNSUL!

    • deci repet întrebarea domnule Turn:

      ESTE POSIBIL CA DOUĂ PERSOANE DE PE ACEASTĂ PLANETĂ SĂ AIBE ACELAŞI e-mail?
      DAAAAAAAAAAAA sau NUUUUUUUUUUUU?

    • Văd că aminteşti de Goguţă domnule Turn!
      Te informez că monseur Goguţă, Farmacistul cum l-am botezat eu, îmi este un foarte bun amic virtual şi chiar dacă suntem, hai să spunem în tabere diferite, am ştiut să ne respectăm şi să nu ne jignim unul altuia febleţele şi febleţoii. AM ŞTIUT SĂ DIALOGĂM ŞI SĂ CRITICĂM!
      Dar nu cred că nici eu nici el vom putea vreodată să dialogăm cu cineva care doar aruncă cu lături. Îi răspundem la fel: ARUNCĂM ŞI NOI CU LĂTURI! CU LĂTURI ÎN SPATELE CĂRORA TOTDEAUNA STAU DOAR MATERIELELE DIN PRESĂ SAU DOCUMENTE!
      😉

    • @eusebiu Diaconu. Nu stiu cine este Miticul Popescu, dar pot jura ca ii recunosc stilul. Intradevar si eu aveam unele dubii privind integritatea morala a numitei MM. Observ acum ca doamna in discutie are probleme mult mai mari cu moralitatea. Ma surprinde usurinta (usurinta vine de la usurateca) cu care si-a schimbat religia. Religia are semnificatie doar asupra “EU-lui”, vine din launtrul personalitatii noastre. Atunci cand schimbi coafura, tinuta, poseta etc, poate fi considerat doar o manifestare a cochetariei specific feminine. Schimband religia, denota nu cochetarie ci o deficienta de caracter. Chiar sunt surprins ca o persoana politica cu o asemenea moralitate a vrut sa reformeze Justitia romana si culmea, s-au gasit oameni responsabili care sa o ia in serios.
      Nu obisnuiesc sa fentez raspunsurile. Uneori chiar nu le am. Spre ex. e-mailul lui ZeV. Nu am de unde sa cunosc asa ceva. Apropos, pot exista doua persoane cu acelasi e-mail – eu si sotia mea. Multumesc pentru completarea informatiilor.

    • Turnule!
      Nu pot exista două persoane cu acelaşi e-mail, decât dacă acele două persoane folosesc acelaşi e-mail adică ambele au aceeaşi unică parolă!

      Aha, deci am spus eu bine că tu eşti doamna Turn!
      ÎNSEAMNĂ CĂ DOAMNA ESTE PNL-istă!
      Uite că nu m-am gândit că tu şi soţia accesati acelaşi cont cu aceeasi parola!
      Deci repet:
      UN CONT DE MAIL NU POATE AVEA DOUĂ PAROLE!
      ARE O PAROLA UNICA!

      Da, Miticul Popescu eu sunt şi nu înţeleg de ce te miră deoarece toţi cunosc acest aspect.
      Va mai spun ceva domnule Turn:
      “Mesajul” dumneavoastră privit neatent pare echilibrat. Dar dacă este privit mai atent are o hibă:
      PERSONAJUL DINU PATRICIU ESTE OCOLIT CU MARE DEXTERITATE!
      😉

      În rest, referitor la Macovei şi la înverşunarea mea faţă de ea să ştiţi că nu este gratuită şi nici decum bazată pe auzenii şi bârfe!
      Este bazată pe acte, fotografii imagini!
      Este bazată pe ceea ce am văzut şi am auzit cu proprii mei ochi şi propriile mele urechi!
      Şi pot dovedi acest lucru!
      ORICÂND!
      Faptul că am avut dexteritatea de a reposta materiale defăimătoare la adresa acestui “reper care s-a smintit”, precum spune Pleşu nu îmi este imputabil!
      Dacă Monica Macovei avea cum să dovedeacă în justiţie că acele materiale sunt aberaţii atunci ele ar fi fost RETRASE!
      Dar ea nu poate să facă acest lucru! Deoarece ştie foarte bine că în spatele acelor materiale publicate stau materiale şi mai grele care dacă iesă la lumină nu va fi bine.
      Deci rezumând:
      MONICA MACOVEI GHERGHESCU NU ARE DREPTUL SĂ SE ERIJEZE ÎN REPER AL ACESTEI NAŢII!

      Şi repet ceea ce am mai spus acum de curând:
      VA IEŞI LA SUPRAFAŢĂ TOATĂ MIZERIA! FOARTE CURÂND!

      Ai sesizat corect problema schimbării religiei!

      O seară plăcută.
      Şi ţine aproape deoarece săptămânal vei cunoaşte câte-un POSTAC dintre cei ce permanent au aruncat cu lături în numele febletei mele politice.
      😉

    • Nu este victoria lui Monica Macovei Silvestar!
      Ţi-am mai spus o dată să nu mai intoxici cu ştiri din ziare.com
      Eu înţeleg că ţi-o fi plăcând ţie Monica Macovei, dar ia nu are absolut niciun amestec în această victorie!

    • Voi credeti ca daca aruncati cu laturi, pe alte site-uri la adresa doamnei Udrea nu va gasim?
      Veniti aici mielusei, apoi zambti in barba fara sa stiti ca noi “lucram pentru domniile voastre”
      Asa ca turnule, ciocu miic, fa-ti treaba mizerabila, dar atentie ca esti monitorizat.
      Nu esti PRO doamna Udrea, nu esti PRO PDL, dar lasi multe larve aici. Atentie avem solutii.
      Noi nu va atacam simpatiile politice, pentru ca stim sa ne punem in afara cercului. Noi atacam doar viermii pusi pe niste banuti sa minta, sa dezinformeze, sa devieze, sa invaluie pe cei mai slabi, care nu va pot intui ascunzisurile din fraze.
      Noi putem si o facem bine. Stam in afara cercului. E greu de priceput dar macar va dam tema de gandire. 😉

  53. Silvestar tu chiar vrei să-ţi bag o pocnitoare sub catedră!
    Dacă nu ştii să citeşti, nu ştii să accesezi un link şi habar nu ai cu ce se mănâncă “net”-ul şezi mumos pe funduleţ că îţi fac monitorul orgă de lumini!
    De-o să zici că a intrat necuratul în el!
    🙂 🙂 🙂

  54. Pentru ca isi face treaba bine pe alte site-uri, el este de o violenta bolnava. Jigneste pana la mormintele parintilor, pe doamna Udrea o denigreaza la modul grobin, peste tot.
    Tu crezi ca campania opozitiei aici se face? Cat de naiva esti si ai o varsta!
    Opozitia ataca peste tot. Aici stiu ca nu o pot face, ar fi culmea!
    Munca grea este intr-o mare masura pe toate site-rle politice, presa aservita, blogurile opozitiei.
    NU AICI! Aici e parfum. 😆

  55. Nu sunt obsedat de ZeV!
    Am explicat mai sus:
    A VENIT VREMEA CA CEI CE PERMANENT AU ARUNCAT CU MIZERII ÎN NUMELE LUI UDREA SĂ FIE SCOŞI LA VEDERE DIN SPATELE NICK-urilor!
    SĂ-I CUNOAŞTEM ŞI PE EI ŞI PE CEI CE ÎI PLĂTESC SĂ FACĂ ACEST LUCRU!

    • ZeV a ajuns indezirabil pentru mizerii?
      😆
      Waw!

      Sunt atâtea murdării pregătite pentru campanie încât România se va transforma, negreşit, în mlaştină. Parcă aş pleca în concediu până în 2013, să mă întorc după ce se face curăţenie 😆

    • Recunosc spăşit că am şi io vvre-o două butoaie cu lături şi vreo 5000 de ouă stricate pregătite.
      Curăţenie?
      Hahahaha?
      Cine?
      Că Prigoană o supărat foc!
      A spus clar:
      Nu-mi daţi, nu vă dau!
      Plec la UNPR!
      (moamăăăăăăă ce plici i-am dat!)
      🙂 🙂 🙂

      Oricum se pare că dintre posibilii candidaţi ai PDL-ului pentru PG el stă cel mai bine!
      ( hahaha, acum la-am mânghâiat!)
      🙂 🙂 🙂

  56. ***Porto şi diaconu Eusebiu = doi în unu…

    Atâta timp cât aici, pe blog, suntem în aceeaşi calitate şi avem aceleaşi drepturi şi obligaţii, nu văd de ce îţi permiţi să-mi bagi mie pumnul în gură. Oare eşti aici, pe blog, să mă judeci şi mine şi să mă analizezi ca pe o gâză, sau să discuţi, dacă eşti capabil, evenimentele la zi.
    Dacă eu greşesc şi nu fac ce trebuie, doar Mădă are dreptul să mă tragă de mânecă. În rest, nu mă afectează nici o jignire, nici o acuză pentru că eu ştiu ce şi cine sunt şi, mai ales, ce fac….

    Administrator:
    Porto si Diaconu Eusebiu sunt doua persoane diferite. Sa ne abtinem de la presupuneri eronate fara dovezi.
    O seara buna Silver!

    • M-as duce da’ nu ma lasa astia sa zbor cu avionu’ particuler, cica mi-a experat brevetul de pilot 😆

  57. Cere-i lui Nae de la etajul 2 helicopterul si lu’ Tanţa de la patru doua rachete sol-aer si du-te de aruncă-i stâlpu-n pe care-i vine net-u’ în aer!
    🙂 🙂 🙂

    Gata dragilor, vă las, ne mai întâlnim pe la sfârşitul săptămânii viitoare.

    Admin rogu-te nu fii supărată pe mine că am răvăşit un pic ograda dar atatete….vine campania şi dujmanul trebuie prins şi penetrat!
    Mama lui de dujman!
    O seară plăcută!

    Administrator:
    O seara buna!

    • Seara fu bună, dar acum a venit noaptea şi pentru mine.
      Deci ca orice om normal mă duc să mă culc!
      Las-oooooo, măi las-ooooo
      Las-oooooo măi că merge-aşa
      Ne-am obişnuit cu eaaaaaaa
      Las-oooooo, măi las-ooooo
      Las-oooooo măi că merge-aşa
      Las-ooooooo, ne-am îndrăgostit de eaaaaaa…..
      I-uziiii măăăăăăăă!
      Hihihi, le-am mai băgat una naşpa rău la urâte, la rele şi la ofticoase ca să-şi roadă unghiile toată ziua!
      Noapte bună!
      🙂 🙂 🙂

    • Iar s-a sucit blogul şi postările merg aiurea – Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

      Se duce unul la medic:
      – Doctore, sunt disperat! In urma cu cateva nopti, m-am intors acasa si mi-am gasit sotia in pat cu un alt barbat! Imediat ce m-a vazut a inceput sa planga, asa ca i-am spus linisteste-te si hai sa bem o cafea… Urmatoarea seara s-a petrecut acelasi lucru! Dar acum se afla in pat cu vecinul meu! Am luat un pistol ca sa-l omor, insa ea a inceput iarasi sa planga si sa se jeleasca. Atunci i-am spus: „Bine, gata! Hai sa bem o cafea”… Ieri la fel! Insa mi-a promis ca este ultima oara – ca nu va mai face niciodata asa ceva… si i-am spus: „Bine, hai sa bem o cafea…”
      – Doctore, acum sunt foarte ingrijorat. Oare este bine sa beau atat de multa cafea?

    • Cum care-i problema mea?

      Şi eu sunt disperată, dar nu ştiu dacă e de doctor sau psiholog. Nu-mi place la bucătărie, dar gătesc pentru că trebuie să mănânc. Şi nu-mi place nici să spăl vesele, dar… De fapt, aici e problema mea: de câte ori mă apuc să spăl vasele, mă dor şalele…

      Am încercat toate metodele care mi-au venit in minte: apă rece, apă caldă, schimbat detergenţii, stat pe scaun… Şalele tot mă dor.

      Ce să fac? Să-mi angajez menajeră? Cu ce s-o platesc? Vase de unică folosinţă? Nici acestea nu se dau gratis…

      Scuzaţi! Acum merg să spăl aragazul, altă pacoste pentru şale…

      Dar se impune şi un PS: există oare vreun nebun pe lumea asta care să spună că-i place să spele vasele?

    • În 2011, Voiculescu a făcut o avere din afaceri cu statul “dictatorului” Băsescu

      Deşi se dă unul dintre cei mai mari critici ai puterii actuale, mogulul este el însuşi un muşteriu al statului, pe care îl numeşte discriminator, abuziv şi clientelar.

      Citiţi mai mult: Cine este politicianul care face afaceri de milioane în culisele statului – Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/cine-este-politicianul-care-face-afaceri-de-milioane-in-culisele-statului-960667.html#ixzz1ix4P7KHa
      EVZ.ro

    • Buna dimineata tuturor! Ce furtuni pe blog… 😉

      Turnul de Obs.

      As face si eu o observatie,la observatia ta vizavi de cei de dupa gratii si cei pe care ii presupui”scapati”. In timp ce salubritatea PDL are o lista mai lunga dupa gratii si foarte scurta inca afara,roscovanii au doar liste foarte lungi de ”albiti”.Poate nu este o diferenta pentru tine,sau doar praf in ochi pentru alti indoctrinati,dar este ceva ce se intampla fie ca iti place fie ca nu,acum in aceasta guvernare nu in cele de dinainte.Si avem termen ca termen de comparatie-daca asa vrei sa pui problema-listele zero ale celor pe care ii aperi.

    • @N.G. Faci observatii interesante. Spuneti ca lista celor de dupa gratii ar fi lunga. Sa zicem, dar lista celor de afara care stau in asteptare este mult mai lunga si nicidecum foarte scurta. Aveti dreptate, roscovanii au liste lungi de albiti. Presupun ca nu se vor putea albi chiar toti si macar unii dintre ei vor merge sa le tina companie celorlalti. Gresesti presupunand ca nu mi-ar palce activitatea justitiei de a-i pune pe fiecare la “locul” lui, dupa principiul “dupa fapta si rasplata”. Chiar am salutat gestul justitiei. Listele zero ale celor pe care vreau sa ii apar? Cred ca intuiesc unde bate verbul domniei voastre. Ei bine, pare surprinzator, dar lista nu este chiar zero. Cred ca vi-l mai amintiti pe celebrul Decebal-Traian Remes – ministru in guvernul lui Tariceanu? Ei bine, Tariceanu la trei zile dupa izbucnirea scandalului l-a obligat sa isi dea demisia. Nu a asteptat de loc trei ani ca infractorii altor partide sa le faca justitia curatenie in propria ograda. Ca urmare procurorii au avut acces nelimitat la persoana amatorului de palinca si caltabosi pentru a-l duce dupa gratii, ceea ce au si facut, dealtfel. Necazul procurorilor ar fi acela ca au lucrat neglijent si au incalcat niste proceduri, fapt pentru care Remes a fost pus in libertate. Ce s-a intamplat. In cooperare cu denuntatorul s-a organizat un flagrant impotriva lui remes si Muresan. Partea curioasa este ca Remes si MUresan “nu au pus botul” si atunci flagrantul nu a putut fi finalizat. Pentru ca se urmarea totusi daramarea guvernului, s-a organizat o telejustitie cu ajutorul unui film care era de fapt o facatura. De ce facatura? Pentru ca atunci cand s-a pus problema prelungirii mandatului de arestare a lui Remes, judecatorii au pretins procurorilor sa vina cu filmul original al flagrantului. Nici pana astazi procurorii nu au adus acel film pentru ca acel film demonstra ca Remes ar fi aproape nevinovat. De ce aproape nevinovat? Pentru ca nu s-a putut retine in sarcina sa drept mita decat 100 litri de palinca si o papornita de caltabosi, si asta intrucat filmul cu pricina reprezenta o facatura, produs in laboratoarele puse la lucru din ordin prezidential. Acum ministrul Justitiei are o mare problema – se cauta de zor un loc unde vrea sa ridice o statuie lui Remes, deoarece, dupa indelungi cercetari, s-a ajuns la concluzia ca ar fi cel mai putin corupt ministru din Romania.

    • @diaconu Eusebiu. Imi cer scuze, dar blogul a inceput sa functioneze anapoda. Prin urmare reiau aici un scurt comentariu ce va era adresat dv. si care, nu se stie din ce motive, a fost plasat “la dracu in praznic”.
      @diaconu Eusebiu. Buna ziua stimabile. Aflu cu placere ca va intereseaza persoana lui Dinu Patriciu si apelati la mine pentru a da relatii despre acesta. Am mai scris si cu alte ocazii despre persoana dumisale, si pentru a raspunde interesului dv, sunt gata sa reiau demersul. Ce anume va intereseaza?

    • Turnu’
      Orice ai spune, recunoaste ca si tu ai fost demascat, dar declara’te multumit ca n’au reusit sa’ti gaseasca masina de imprimat dollari, altfel intrai si in colimatorul americanilor, care te condamnau pentru concurenta neloaiala…….

    • @Katrina. Nu mai pot eu de demascarea lor. Nu ai observat pana acum, ca inafara catorva insi mai de calibru, din care unii doar buni de gura, cea mai mare parte sunt plevusca? Si apoi sa iti mai spun ceva Katrina. Pe acest blog este nevoie mare de oameni care sa mai puna si altfel problema. Nu stiu pe unde traiesti si ce bere bei, dar pe aici la noi se face o reclama intensa la o bere cu “gust tare si amarui” in care doi insi stau la masa cu cate o bere infata si desfasoara un dialog foarte interesant. Zice primul “Ce mult imi place berea xxx cu gust puternic si amarui”, si dupa o degustare, cel de-al doilea ii da replica “Este incantat de berea xxx cu gust puternic si amarui”. Asa-i ca dialogul este pasionant? Ei bine, in lipsa unor comentatori care sa puna nitica “sare si piper” in ideile care se vantura pe acest blog, ei bine dialogurile se vor desfasura aidoma dialogului din reclama la berea xxx “cu gust puternic si amarui”. Sa mai lase dumnealor demascarea la o parte caci face parte din arsenalul comunist si tot dumnealor, sa zica sarutmana ca le intinde cineva o mana de ajutor. Apropos, ce mama ei de treaba ai tu cu BOR de te iei mereu de el? Lasa biserica si credinta ortodoxa in pace, ca daca ma iau eu de catolicism sau si mai rau de protestantism vei zice ca s-a intors vremea cruciadelor.

    • Văd că aici, cine este neutru, cine nu laudă partidul unic, cum făceau pe vremuri activiştii de partid, este considerat duşman. Şi atunci, te întrebi, cine sunt, de fapt, comuniştii?

    • ***ilie – lasă, domnule, presupunerile şi nu mai vorbi din cireş că nimeni nu te obligă să lauzi partidul “unic” – care o fi acela? – şi nici pe altcineva. 😮
      Îţi convine aici, între noi – bine, nu-ţi convine – pa, Ilie! Ce atâta teorie de doi bani?…

    • Observ unde duce “joaca” cu guvernarea statului. Niste “specialisti” au intocmit in graba o lege a sanatatii (cred ca mai degraba au scris-o), multa lume din cei responsabili nici nu o cunoaste, sau o cunoaste doar la modul superficial. Nu s-a purtat nici un fel de dezbatere pe aceasta tem, iar astazi Premierul Emil Boc anunta intentia de a adopta aceasta lege prin asumarea raspunderii, fara nici un fel de dezbatere in Parlament. Esenta problemei consta in asumarea rolului de Presedinte “jucator” contrar prevederilor Constitutiei. Nicaieri Constitutia nu prevede explicit posibilitatea rolului “jucator” al Presedintelui. Este adevarat ca Curtea Constitutionala a emis o decizie prin care aproba “joaca” Presedintelui. In schimb, Constitutia consacra explicit rolul de mediator al Presedintelui, dar Presedintele nu vrea sa tina cont de aceasta prevedere. Trebuie inteles ca cele doua functii – mediator si jucator sunt antagonice, poti face ori una ori cealalta, nicidecum nu se port face amandoua. Concret domnul Presedinte intervine intr-un domeniu in care nu are competente si nici nu se pricepe. Intervine peste adevaratii specialisti caci nu mai poate dormi dumnealui de grija “baietilor destepti” din sanatate. Cam tot ce atinge Prezidentul nostru se duce naibii, se darama. Asa a demolat invatamantul, asa demoleaza ordinea publica, asa a pus gand rau acum si sanatatii. Sa ne fie clar, prin Constitutie, Presedintele nu are decat atributii limitate in domeniul executivului – politica externa si apararea (siguranta nationala). Mai mult aceste doua domenii nu se afla in responsabilitatea directa a Presedintelui, ci doar in coordonarea sa, domeniile respectiva facand parte din guvern si deci in subordinea Premierului si nicidecum a Presedintelui. Deci face coordonarea lor si nicidecum nu le conduce. In domeniul sanatatii nu are absolut nici o competenta legala. Oare cand vom avea parte de un Presedinte care va intelege ca legea fundamentala – Constitutia trebuie respectata.

    • Uiită-te în oglindă şi a-i să-i vezi nea Ilie!
      🙂 🙂 🙂

    • @eusebiu Diaconu. Eusebiule, astazi mi-ai facut o anume invitatie. Am tinut cont de ea asa ca te rog sa citesti ultimul meu raspuns catre dumneata, referitor la problema respectiva, apoi mai discutam.

    • L-am căutat, dar în brambureala asta nu l-am găsit!
      Doamnaaaaaaaaaa Ministruuuuuuu, rogu-vă băgaţi o postare nouă că nu ne mai înţelegem aici!
      🙂 🙂 🙂

    • Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

      Bula se duce la doctor si i se plinge:
      – Doctore, sunt homosexual.
      – Vai de mine… Si eu nici macar nu m-am pieptanat.

    • Felicitări domnului Băsescu pentru intervenţia de aseară. A mai animat puţin jurnaliştii setaţi pe clanurile ţigăneşti şi acel sportiv nesimţit…

    • Pomeneam mai sus de Lucescu cel care a făcut accident şi vrea să arunce vina pe conducătorul tramvaiului care, cum a afirmat, cu prostia care-i caracterizează pe sportivi, că tramvaiul venea spre el cu intenţie. Nu, bă, analfabetule, tramvaiul îşi urma calea, linia… Tu te-ai dus spre tramvai… Să spui mersi că nu te-a făcut zob cum ai fi meritat…

    • Constat ca interventia de aseara a presedintelui Basescu a declansat iar o mica apocalipsa in media romaneasca. Toti jurnalistii au devenit asa, dintr-o data, o spaima, o frica, toti vorbesc agitat, precipitat dar nici unul nu comenteaza spusele presedintelui care culmea tupeului! si-a permis sa intervina deoarece cunoaste legea sanatatii si n-a facut decat s-o explice babeste unor nevolnici cu piatra in mana, pregatiti s-o arunce fara sa stie despre ce este vorba in propozitie.

    • ,TROFEUL CALITATII-PROCES POLITIC????????????????????

      In sfirsit,procucorii si-au infrint timiditatea,si au indraznit sa-si asume responsabilitatea,pt care dealtfel sunt platiti,sa puna lucrurile pe fagasul normal,AI INCALCAT LEGEA,PLATESTI,INDIFERENT CUM TE CHEAMA,cine sunt amicii tai si nota bene,indiferent de faptul ca ai fost pupila lui ION ILIESCU.
      Sigur,nici nu cred ca mai este cazul sa repet cum si-a construit apararea ADRIAN NASTASE,si ce a spus,pt ca dl. NASTASE,invariabil continua pe aceiasi cale care nu duce nicaieri,ba mai mult cale care l-a facut atit de urit de romani.
      ASADAR DL. NASTASE SE CONSIDERA UN PRIGONIT POLITIC,si cred eu nu-i ramine altceva de facut decit sa ceara azil politic in COREEA DE NORD.
      De data aceasta,imi voi permite sa va ofer un material,de studiu,care zic eu este de-a dreptul exploziv si este expoziv pt ca pt prima data veti afla amanunte pe care nimeni nu vi le-a spus,nici macar in soapta,pt ca aceste adevaruri au fost bine camumflate de ADRIAN NASTASE,care a avut de grija sa cumpere tacerea jurnalistilor,iar acolo unde nu a putut a intervenit in forta.
      Vi-l recomand cu multa caldura,pt ca doar asa dupa ce veti citi materialul veti intelege ,CE PERICOL NE-A PASCUT IN 2004,dar mai ales ce inseamna si ce primejdie ne poate astepta daca,doamne fereste U.S.L. va ajunge din nou la putere.
      Asa ca dragii mei,puneti-va o cafea,un ceai ,in fata,nicidecum bautura,pt ca e nevoie sa aveti mintea limpede ca un izvor de munte ,inarmati-va cu putina rabdare si……………………lectura placuta.
      Iata linkul cu pricina,link care va va duce in LUMEA UNUI OPORTUNIST ,ADRIAN NASTASE:
      http://afrimescu.blogspot.com/2011/04/originile-lui-adrian-nastase.htlm

      P.S. abia astept sa vad ce impact va avea asupra dv aceasta poveste……….

    • Ziua de 6 ianuarie,2012,a consfintit,pt totdeauna un lucru pe care il tot spun,dar care acum a capatat greutatea de care avea atita nevoie si pe care sigur nu ti-o poate da decit o instutie de mare prestigiu,asa cum este CEDO.
      Dupa fatidica taiere a salariilor bugetarilor,U.S.L. in frunte cu cei doi PAPAGALI , si zic eu ca papagali este mai mult decit o alintare in nce-i priveste pt ca in realitate cei doi sunt niste idioti,niste politicieni de cea mai proasta calitate care stiu un singur lucru,SA MINTA,NUMAI CA MINT PROST,AIUREA,lucru care ii face sa devina penibili si indezirabili pt a conduce romania.
      Cum sa pretinzi ca esti absolvent de drept,ca esti un mare specialist ,si tu sa uiti un lucru elementar si anume ca orice lege trebuie sa fie simetrica si ca poate merge in sus,poate venii,ori merge in jos???????????
      Cum sa spui ca,O SUMA,CU TITLU DE SALARIU ESTE ramine batuta in cuie si ca guvernul,ori o societate privata nu poate intervenii asupra ei,sa o modifice,ridicind-o ori dupa caz,coborind-o deci micsorind-o.
      Cum e posibil ca MARI JURISTI DIN PSD,PNL sa fie atit de timpiti si sa vinda minciuni romanilor,scotindu-i in strada si vinzindu-le iluzii-conform carora-LA CEDO VOR INGROPA STATUL ROMAN-
      Sigur aici mai trebuie deschis un front,cel care priveste JUSTITA DIN ROMANIA SI EVIDENT C.S.M.-care C.S.M. A INTRETINUT ,EVIDENT DIRECT INTERESAT aceasta minciuna grosolana,prin reprezentantii sai de la cel mai inalt grad.
      Vi-o mai amintiti pe doamna pivniceru,dar pe doamna costiniu??????????????????????????????
      Bon tema justitiei trebuie luata separat,asa ca deocmadata atit despre justitie,asa ca voi revenii la cei doi PAPAGALI CARE AU PRIMIT UN PUMN IN CAP DE LA COANA EUROPA,si care nu s-a sfiit sa atirne de GITUL CELOR DOI CRETINI O PANCARTA MARE URIASA SI FOARTE COLORATA,PE CARE SCRIE CU MAJUSCULE:
      ,SUNTETI DOI MINCINOSI RIDICOLII’

      Si atunci cum sa nu pun intrebarea simpla:
      ROMANI V-ATI TIMPIT DE TOT,CUM DE VRETI SA FITI CONDUSI DE ASEMENEA INDIVIZI????????????????????
      Iar cei care sunt condusi de cei doi ,dar si simpatizanti LE POT SPUNE DOAR ATIT:
      Daca cei doi cu siguranta sunt timpiti-VOI SUBALTERNII LOR POLITICI,SI SIMPATIZANTII SUNTETI SUPER TIMPITI,BATUTI IN CAP TOATA COPILARIA VOASTRA………….

    • Silvestar vezi ca am repostat linkul,acesta se deschide,asa ca…………lectura placuta…………

    • Ei, Silvestar,ce faci,ai dat de link,ai citit????????????????????????

    • ***Zapa – da, de data asta s-a deschis. Am început să citesc dar voi continua mai tarziu. Trebuie să scriu un articol.

    • Interesant acest scandal cu Raed Arafat.Daca nu i-as cunoaste istoria de cand a inceput la Tg,Mures cu serviciul SMURD as spune ca inversunarea sa este speculata parsiv de catre opozitie,creand astfel un curent de antipatie vizavi de presedinte si guvern pentru o asa zisa desfiintare a acestui serviciu.Arafat este unul dintre persoanele publice cu mare credibilitate in randul populatiei si avand in vedere apartenenta politica a acestuia(nedeclarata insa)personal il consider un cal troian al opozitiei.Ma mir insa ca se lasa antrenat in aceasta sarabanda si trebuie sa recunosc ca se apasa pe pedala dureroasa a lui R.Arafat-propria lui creatie-de aici si reactiile sale. Ministrul ar trebui sa inteleaga,in timp ce opozitia stie si parsiva,speculeaza momentul punand paie pe oic si intetind scandalul.Pacat ca dintre toti,cel ce va pierde va fi Arafat.Ca etalon de perseverenta si lupta pentru principii Arafat este un model pentru mine in medicina de urgenta.Cred ca soarta unui om incepe la locul accidentului.In Romania,notiunea de accident,cel putin in Transilvania,este identificata cu Arafat.Si cred ca opozitia stie.Punct ochit…punct…inca nu lovit tinand cont de interventia presedintelui care inca tine usa deschisa….

    • Nu stiu de ce ma bag in cestiunea asta care il are ca personaj principal pe RAED ARAFAT.
      N-ar trebui,pt ca nu sunt specializat in sisteme de sanatate,si totusi,e clar ca aici se ciocnesc doua concepte diametral opuse.
      Este vorba de conceptul care tine de ,STATUL SOCIAL,care vede statul traind in toate chiar si in serviciul de urgenta ,si conceptul liberal care considera ca piata serviciilor medicale trebuie deschisa pt competitie,si actorii sa-si faca treaba.
      Nimeni nu a pus gind rau serviciului SMURD,pt ca statul isi va pastra intotdeauna un serviciu propiu,de salvare si urgenta,dar o parte,o feliuta din acasta treaba zic eu ca trebuie deschisa si cu cit sunt mai multi actori,monopolul dispare ,si calitatea servicilor creste.
      Sigur in teorie asa stau lucrurile,dar pt ca repet,nu cunosc rezultatele din statele unde se opreaza cu sisteme mixte,private si de stat,sunt mai retinut.
      Cert este insa un lucru-in ultimii 10 banii din sanatate au crescut de 10 ori,rezultatul????
      In cel mai bun caz seriviciile au ramas la acelasi nivel,asadar atit pacientii cit si angajatii sunt nemultumiti,de ce???????????????????

    • Fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolaescu a declarat, pentru Mediafax, că Raed Arafat este cea mai mare pierdere a sistemului sanitar românesc din ultimii 20 de ani, iar cel care ar trebui să plece este preşedintele Băsescu, întrucât îşi bate joc şi renunţă la serviciile acestui om.

      Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/eugen-nicolaescu-arafat-este-cea-mai-mare-pierdere-a-sistemului-sanitar-sa-plece-basescu_902696.html#ixzz1j3Sh5iJa

      E Nicolaescu incă n-a aflat că domnul Arafat a plecat de bună voie şi nu demis…

    • Sociologul Vasile Dâncu crede că Traian Băsescu a pornit intenţionat războiul cu Raed Arafat. Motivele: ca să dea vizibilitate proiectului noii legi a sănătăţii şi ca să scape de singura opoziţie reală făcută în acest moment acestei legi. Dâncu afirmă că în urma conflictului dintre Băsescu şi Arafat, singurul care va avea de câştigat va fi medicul urgentist.

      Sursa: RTV http://www.rtv.net/dancu–basescu-a-promovat-violent-legea-sanatatii–de-ce-a-lovit-in-arafat_10046.html

    • tocmai ce spuneam ca opozitia va specula aceasta neintelegere…hienele tot hiene raman…

    • ***Gabi – ţie ţi-am şi răspuns dar e şui rău acest blog… Nu se mai înţelege om cu persoană… 😮

    • Sa inteleg ca blogul si nu eventualul meu statut de persona non grata este cauza pentru care o recenta postare nu s-a afisat ?!

    • ***Nicolae – şi mie mi-a fugit mai devreme o postare. Blogul e vinovat. Nu văd eu de ce tu să fi fost declarata “persona non grata”…
      Chiar mă faci să râd… Insistă, fii perseverent, ia-o de la capăt şi… Trebuie să ajungi la un capăt… 😮

    • Il ce-l priveste pe Dancu,este si va fi mereu putin duplicitar,el inca se zbate undeva intre statutul de analist politic echidistant si politician de stanga convins. Chiar si din aceasta scurta apreciere vizavi de presupusul conflict presedinte-arafat se simte acest lucru.Cred ca ridica mingea la fileul opozitiei printr-o asa zisa”analiza” rapida.Ramane de vazut…

    • In presa virtuală deja se vorbeşte despre faptul că “Premierul opoziției, Victor Ponta, a făcut deja prima “remaniere” a “cabinetului” său. I-a scos de la Sănătate pe “miniștrii” pesediști Nicu Băniciou și Florian Popa, pentru a-i face loc “profesionistului dr. Raed Arafat.”

    • Sa reped daca in continuare postarile apar aiurea desi vad ca in general apar cum trebuie:

      ion adrian a scris pe 10 Ianuarie 2012, 03:28 pm

      La Sebi pe blog ( http://miticulpopescu.blogspot.com/2012/01/am-o-pasarica-preferata.html?showComment=1326146433775) am postat fara perdea, aici o trec cu perdea din asteriscuri :

      Sa xxxxxxxxxxxxxxxxxx celor din cauza carora Arafat pleaca din minister , desigur ca celor vinovati si nu si celor manipulati de vinovati si care sper sa priceapa in cele din urma ce se intampla.

      10.01.2012, 15:25:00

      Raspunde acestui comentariu

    • Autorul Legii Sănătăţii explică noile PREVEDERI

      RAED ARAFAT a DEMISIONAT. Iniţiatorul proiectului legii sănătăţii, Cristian Vlădescu, respinge, într-o declaraţie pentru REALITATEA.NET, criticile formulate de RAED ARAFAT. “Afirmaţia că SMURD e în primejdie şi e nevoie de petiţie on line spre a fi salvat nu are nici-o bază în lege, respectivul serviciu ţinând preponderent de MAI, având finanţari semnificative. Numărul medicilor care ar putea lucra la SMURD va creşte”, spune Vlădescu.

      Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/initiatorul-viitoarei-legi-a-sanatatii-afirmatia-ca-smurd-e-in-primejdie-e-falsa_902685.html#ixzz1j42CNaT6

    • Mda…un lucru este sigur…Ciohodaru are un debit verbal greu de egalat…pare ca a repetat la greu in oglinda…

    • Ca orice român, domnul Arafat suferă de boala drobului de sare
      Am citit cu atenţie presa de azi şi de aseară, de după apariţia domnului preşedinte pe tv-uri, l-am urmărit pe domnul Arafat, atât cât am avut răbdare şi, nu prea ştiu ce să mai cred. Cu tot respectul cred că a fost sfătuit să producă oarece agitaţie pentru că:
      1. SMURD aparţine de ministerul de interne şi nu are nici un fel de motive să se teamă de viitor;
      2. nimeni, niciodată nu a pus problema desfiinţării SMURD;
      3. legea sănătăţii i-a oferit motiv să plece din guvern, cu clopoţei;
      4. de ce iniţial, a optat să-şi exprime nemulţumirile faţa de această lege, la Realitatea şi nu a insistat să discute, la temă, cu cei din guvern.
      Lucrul acesta l-a înfuriat pe presedinte dar şi faptul că s-a exprimat ireverenţios la adresa celor care pe viitor, vor lucra în serviciul de urgenţă, referindu-se la ei ca la nişte golani…

    • Domnului Arafat îi este frică de concurenţă, îi este frică de viitor. De ce? Asta nu înţeleg. Un doctor ca dumnealui nu ar trebui să se teamă de nimeni şi de nimic.
      De ce domnul Arafat nu s-a arătat mai maleabil, mai conciliant si deschis spre dialog? Într-o confruntare fiecare mai lasă, mai dă, mai ia… Domnul Arafat a lăsat tot, nu sde izbelişte dar prea pătimaş deşi încerc să-l înţeleg…

    • Ca să înţelegeţi de ce domnul preşedinte este supărat pe domnul Arafat şi i-a recomandat indiferent să plece, citiţi acest paragraf din intervenţia de aseara şi veţi descoperi, cu uşurinţa felul în care domnul Arafat s-a exprimat faţă de actualul guvern dar şi faţă de viitorii lucratori din serviciul de urgenţe: “Vreau să-l atenţionez pe domnul doctor Arafat că acest proiect de lege este pentru discutat, de asta a fost lansat în dezbatere publică, cea mai corectă abordare este să se prezinte la ministru cu observaţiile dânsului şi nu să creeze o psihoză publică, că acest guvern, – ticălos, de altfel, nu, domnu’ Arafat – vrea să distrugă sistemul de ambulanţă, să-l dea la nişte golani privaţi – nu?, punem în ghilimele. Dacă ăsta-i mesajul, greşiţi, domnule doctor, şi este mincinos şi incorect”, a spus Băsescu.

    • Citatul de mai sus e luat de aici: http://www.mediafax.ro/social/basescu-catre-arafat-sa-nu-cream-o-psihoza-ca-acest-guvern-ticalos-vrea-sa-distruga-sistemul-de-ambulanta-9136170

      Să fim totuşi, îngăduitori cu domnul Arafat şi să încercăm să-l înţelegem. În sănătate are faimă mare, e renumit, a făcut pentru sănătate ce nici un român nu a făcut. Pentru el însă, pentru viaţa lui nu a făcut nimic. E şi el un nefericit… SMURD-ul e familia lui, viaţa lui, casa lui. Sigur că-şi iubeşte creaţia dar, ca medic, ar trebui să încerce să se vindece singur de boala grobului de sare.
      Citiţi “Fanaticii” lui Vlad MIxich ca să vă convingeţi că nu are nici un motiv de bucurie personală.

    • Silver,Arafat este un pionier al serviciului de asistenta de urgenta.Si asa cum se intampla pionierilor in orice domeniu,netezesc locul,il starpesc de buruieni,si il pregatesc pentru un viitor mai bun.Este foarte simplu sa spui acum ca lui arafat ii este frica de concurenta.Problema este ca acum acea posibila concurenta vine pe un teren neted,fertil,lucrat de altul.Pot sa ii inteleg frustrarea personala a lui RArafat.Cred ca undeva statul roman ii este dator acestui om care 20 de ani a oferit servicii ireprosabile.Este adevarat,cu ajutorul tuturor autoritatilor.Cred sincer ca Arafat a fost inveninat cu idei gresite si fiind ceva mult prea personal reactioneaza asa cum o face. Cand este vorba de ceva pentru care ai muncit ca un rob,ai pus suflet si idealuri,nu poti reactiona altfel.Din pacate aceasta este soarta visatorilor…s-o ia la greu unde ii doare mai rau.Nu ma intelege gresit,nu acuz pe nimeni de nimic,continui sa cred ca e o neintelegere de ambele parti,si nimeni nu a avut interesul sa medieze intelept aceasta problema.Presedintele i=a deschis o usa,Arafat a inchis-o manat de orgoliu si frustrare.Ce vedem acum este ceea ce pot oportunistii sa scoata din aceasta poveste…respectiv opozitia,ciohodaru,etc…

    • Silver

      Presedintele este mult prea politician sa fie suparat,eu cred ca doar a incercat sa opreasca un scandal cu efect de bumerang care isi facea aparitia la orizont si care a fost prost gestionat de cei din ministerul sanatatii.Nu e prima data cand presedintele scoate castanele altora din foc cu mana lui…

    • ***Gabi – nu ştiu faţă de cine a vorbit domnul Arafat, intr-un moment de furie, de supărare, dar ceea ce a spus despre guvern a ajuns la urechile presedintelui şi presedintele a vrut ca domnul Arafat sa stie acest lucru. Asta e! Fiecare din cei doi are in brate câte o creaţie la care ţine, pe care o iubeşte.

    • Ceea ce nu înţeleg eu. Cum se traduce Servicii medicale private cu finanţare din bani publici.
      Poate cineva să explice? 😮

    • Ce-ar fi sa nu-ti explice nimeni, ca tu doar ai pareri valabile in toate cele.
      Ce nevoie ai si de explicatii, is`t it? 🙂

    • Te referi la blogul Dementului car te menajeaza sau ai stire de vreun altul?

    • ***Gabi, citeşte articolul. Să ştii că merită…
      Deutsche Welle: Se înșeală Raed Arafat?
      Controverse în România privind reformarea sistemului sanitar
      Noua lege a reformei în sănătate a provocat o polemică neașteptată și cu implicații majore între creatorului sistemului SMURD și inițiatorii reformei.
      Sursa: http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15655764,00.htmlTARGET=

    • Ioane:

      Dacă vei râde amiciţia noastră virtuală n-o să mai fie
      Deoarece prostia nu-i un subiect de veselie!

      🙂 🙂 🙂

    • Vad ca ati pus de-o seara relaxanta!
      Ma bag si eu, altfel ma prinde nevasta la intrebari. Am venit cam tarziu acasa. Nici nu misc, ma prefac ocupat cu netu’.
      Care-i scorul in meciul dintre Basescu si Arafat?
      Daca radeti e de bine? Au castigat ai nostrii? 😆

    • Versurile erau pentru Ion că-i şi el un domn.

      Porto
      La vâlva asta care este cu “salvarea” nu mă bag!
      Deoarece şi marinarul şi sirianul sunt două valori personale dintre cele câteva pe care le am, deci eu nu am dreptul să le judec….
      Sunt un pământean prea mic ca să mă bag în gâceava zeilor din cer!
      🙂 🙂 🙂

      PS Lasă că se descurcă ei!

    • Si eu cred la fel.
      Stie ce face Fiara ca nu-i usor sa gasesti un fir si daca-l gasesti sa poti si sa tragi de el 🙂

    • S-au descurcat deja prietene, numai ca presa a bagat zazania intre ei, cel putin asta incearca, “ca e prosti” bre peste tot.
      Totu-i sliconat in poveste asta 😆
      Ce sa-i faci, ca si nevasta vrea, da-i dau eu pe schinare “salvare” 😆

    • Elena Udrea spune pe facebook

      Numărul turiştilor în Delta Dunării a crescut cu 45% în 2011 faţă de 2010. Este creşterea cea mai mare pentru o zonă turistică din România. Cifra este prezentă în raportul ANAT pentru anul trecut, în care se mai punctează şi o creştere cu 12,6% a numărului turiştilor străini veniţi în România. 😆

    • Prostia este o grozăvie,
      Dac-ar durea ar fi o mare gălăgie,
      Şi-ar trebui să plec din astă Românie!
      Deci, mulţumesc lui Dumnezeu
      Că a luat durerea
      Din cârca proştilor fudui
      Cu gura precum fierea.
      🙂 🙂 🙂

    • Sebi,ce sa fac in acest caz, care ma obliga sa ma abtin in permanenta de la ras(veselie) , si s-ar putea sa reusesc in acasta situatie, dar s-ar putea sa-mi cauzeze in cele insotitioare si nu ma refer la plans . 🙂

    • Adica Puiu este cu Miliţia si eu sunt cu Armata!
      ….că tie trebuie sa-ti explice omul pe degete ca la analfabetii din Congo unde guvernează maimuţa Bongo!
      😀 😀 😀

    • ***Gabi – tind să cred că se va găsi o cale de mijloc, nu ştiu cum şi când.
      Vorbim aici despre oameni inteligenţi totuşi, şi nu despre nişte puşlamale care stau la colţ cu punga de bomboane amăgitoare.
      Domnul Arafat mi s-a părut extrem de grăbit în a pleca din guvern.
      Să avem răbdare să vedem ce va urma.

    • Silver ,
      Ce-ar fi sa nu mai pareri chiar in toate cele sau asa este in politica?

    • ***Gabi scrie cel ce va pierde va fi Arafat; n-ai dreptate. Domnul Arafat nu pierde nimic, domnul Arafat a făcut pentru români ceea ce nici un alt român nu a făcut din ’89 până acum. Marii perdanţi sunt şi vor fi românii.

      Un om răbdător, cum mi-aş fi dorit să fie domnul Arafat, ar fi acceptat un dialog, s-ar fi bătut pentru felia lui chiar şi cu şeful statului. Demisia, Gabi, este o laşitate. Una e să pleci de bună voie – şi asta numesc eu laşitate – şi alta e să ţi se spună să pleci, lucru care, în nici un caz, nu s-ar fi întâmplat în cazul domnului Arafat pentru că nu mai avem unul de rezervă şi nu avem nici români dispuşi la sacrificiu precum domnul Arafat…

    • ***Zapa – mulţumim! Pagina pe care o căutaţi în blogul Afrimescu nu există. Asta mi s-a răspuns după ce am dat click pe link. Sigur, nu e vina ta, intenţia e lăudabilă dar… Vorba lui A Buzura: Există posibilităţi care se poate şi posibilităţi care nu se poate…

    • Turnul spune:
      “Apropos, ce mama ei de treaba ai tu cu BOR de te iei mereu de el? ”
      BOR este un SRL profitabil, subventionat din banii “credinciosilor” de toate culorile, scutita de plata de impozite catre stat, pe motiv ca se ocupa de educatia spirituala a romanilor. Tin sa’ti reamintesc ca si profesorii se ecopa de educatia romanilor,dar nu beneficiaza de nicio scutile de taxe, ba mai mult, li se mai reduce si venitul.
      Se construiesc anual mii de biserici, care mai de care mai aurita, din banii contribuabilului caruia i s’a redus salariul, pe motiv ca nu mai sunt bani la buget, acelasi motiv servind si la cererea de modernizare a scolilor si spitalelor, de exemplu.

    • Scriu pe acest blog de multi ani,probabil anul acesta se vor face vre-o 4 si jumatate si in tot acest timp,am dialogat cu tot felul de useri,blogeri,cu care in general,am avut dialoguri dure ,contre,care toate au avut ca subiect central ,TRAIAN BASESCU PD-L SI EVIDENT ELENA UDREA.
      Am trecut prin tot felul de experiente,de la amenintari cu corectii fizice[IONHUT,ARGUS] si pina la jigniri dure,inclusiv la adresa familiei,sigur nu am ramas dator,dar ,NOTA BENE’ cu doua exceptii[BIBLIOTECARU,SI ZE.V.] toti ceilalti competitori si-au asumat,mai mult ori mai putin statutul de ,ANTIBASESCIENI’ chiar daca nu explicit,cel putin implicit.
      In toata aceasta periopada,doar cei doi,BIBLIOTECARU SI ZE.V. folosind persuasiunea,duplicitatea si o broderie de cuvinte aranjate,aparent inteligent,au incercat ,ATACURI’ virulente la adresa GAZDEI,pt ca acum acesta pare a fi subiectul.
      Competitori inteligenti ,dar de-o duplicitate feroce,cei doi s-au remarcat printr-o retorica interesanta,folosind cea mai perversa metoda de manipulare,si anume,PLECIND DE LA O JUMATATE DE ADEVAR,CEI DOI L-AU UTILIZAT INTR-UN MOD DE-A DREPTUL DIABOLIC,incercind sa induca pina la urma ideea ca-ACESTI DOMNI SI DOAMNE CARE ASTAZI CONDUC ROMANIA SUNT LIPSITI DE PROFESIONALISM CORUPTI PINA IN MADUVA OASELOR DAR SI MAI GRAV,CA AR FI ANTIROMANI.
      Asadar folosind TEMELE FURNIZATE DE LABORATOARELE DE DEZINFORMARE ALE LUI DAN VOICULESCU ,cei doi lucreaza cu mare sirg la DEMONIZAREA ACTUALEI PUTERI-SCOPUL?????????????????????
      Simplu,de la rafuieli interne,intre pedelisti[cazul lui ZE.V.] pina la promovarea ,spalrea si aducerea la putere a sistemului ticalisit a crminalilor comunisti-care sa-si poata definitiva procesul de SPOLIERE A ROMANIEI.
      Asadar singura intrebare care ramine si la care nu pot raspunde este urmatoarea:
      ,daca fac acest lucru din convingere ori stimulati material??????????????
      Si nu pt ca daca ar face-o pe bani ar fi un pacat,nuuuu,pt ca asa cum MIHAI GIDEA,BOGDAN CHIRIEAC,MUGUR CIUVICA,SI TOTI ANGAJATII CELOR DOUA REALITATI,SI TRUSTUL INTACT,FAC ACEST LUCRU PE BANI,NU VAD DE CE DOI AR FI MAI PACATOSI,SINGURA LOR VINA MAJORA FIIND PARSIVENIA,DUPLICITATEA SI IPOCRIZIA-ADICA FAPTUL CA NU-SI ASUMA BARBATESTE-DA,UITE ASTA SUNT EU SI ASTA FAC.
      Nu intimplator cu cite-va zile in urma,am reamintit tuituror ca SUNT UN SIMPATIZANT,FARA CARNET DE PARTID SI,ATENTIE BENEVOL SI DEZINTERESAT AL PD-L .
      Asa mi se pare corect,sa-ti asumi gesturile pe fata sa fii onest ,nu cirpa ,zdreanta mizerabila,care folosindu-se de liberatea oferita de internet sa FII UN TICALOS .
      Este cea mai jegoasa postura in care poate accepta o fiinta rationala,asa cum se presupune ca este omul,poate evolua.

    • Deocamdata in ce-l priveste pe Turnul de observaie,nu ma pronunt,inca mai astept si ,GINDESC’…………

    • @Frank Zapa. Bine faci Frank. Gandeste, dar ceva mai repede te rog, ca nu de alta, dar arheologii viitorului vor dezgropa o relicva a trecutului “Ganditorul de la Cluj”, replica fidela “Ganditorului de la Hamangia”. Spor la treaba!

    • Blogul funcţionează anapoda din cauză că s-au strîns prea multe comentarii pe un articol. Desigur, nu este o laudă pentru programatori, care ar trebui să rezolve această problemă.

    • Ah,nu…nu caltabosii si palinca sa fie argumentul forte… 😉 Acelea au fost pentru a i se arata lui Remes cam pe unde se situeaza in partid la vremea aceea…nicidecum lupta anticoruptie.

    • @N.G. Stimabile, doar trei zile i-au trebuit sa ia decizia de a-l bascula pe Remes din guvern. Guvernul portocaliu nu reuseste de trei ani sa faca asa ceva.

    • ***Turnule, NG e Gabi, o doamnă… Fii atent şi, dacă nu ştii, întreabă…

      “Cine întreabă, e prost pentru 5 minute, cine nu intreabă e prost pe toată viaţa…”

    • @N.G.
      @Silverstar.
      Imi cer scuze pentru carentele de informare de care am dat dovada. Promit ca de acum voi sti si voi tine cont de semnificatia celor doua majuscule. Nu este felul meu de a jigni sau brusca, fie si verbal, oamenii, cu atat mai putin doamnele si domnisoarele. Sarut dreapta amandurora.

    • **’Turnul de observatie – pe mine mă jugneşti tot timpul, nu scapi nici un prilej. Citatul nu-mi aparţine dar eu ţin cont de el.

    • Vedeti ce insemana sa fii un politician adevarat?
      Domnul Basecu, a ajuns sa intre in direct si sa explice mogulienilor, ca dau o conotatie falsa Legii Sanatatii.
      Inclusiv Raed Arafat, a cazut in plasa presei, s-a simtit un pic jenat in dialogul cu domnul presedinte. Oare de ce?
      S-a lansat o camapanie negativa impotriva legii, fara ca ea sa fie studiata.
      Toate se fac dupa ureche si iar si iar… trebuie sa intervina domnul Basescu. Nu ca ar fi rau, dar am acest regret, se bat in piept toti specialisitii in domeniu si nici unul macar, nu este in stare sa explice despre ce este vorba, cum e legea, ce avantaje, dezavantaje. Toti intreaba, toti deja au devenit specialisti, dar NU CUNOSC LEGEA.
      A venit dl Basescu s-o explice! Bravo distinse domn, ati dat inca o data dovada ca sunteti LA LOCUL POTRIVIT.
      In acest moment iar a intervenit la rtv si cu mult calm si tact explica…explica! Intrebarile sunt stupide, jenant de stupide! Offff!

    • Raed Arafat, atacat în direct de Traian Băsescu. „Sistemul de intervenții rapide nu e perfect. Mor oameni fără să ajungă nimeni la ei” ”

      Subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Raed Arafat, a fost atacat în direct la Realitatea TV de Traian Băsescu, pe tema privatizării sistemului medical de urgență.

      Citiţi mai mult: Raed Arafat, atacat în direct de Traian Băsescu. „Sistemul de intervenții rapide nu e perfect. Mor oameni fără să ajungă nimeni la ei” ” – Social > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/raed-arafat-atacat-in-direct-de-traian-basescu-va-inteleg-dorinta-de-a-pastra-totul-la.html#ixzz1izIUNwGH
      EVZ.ro

    • Ziariştii folosesc frecvent Băsescu “atacă”, deoarece aşa cred ei – că Băsescu atunci când explică ceva “atacă”…
      Asta e presa, incapabilă să facă diferenţa de sens între un cuvânt şi altul, cel potrivit…

    • Raed Arafat a făcut pentru sistemul de sănătate din România mai mult decît foarte mulţi români neaoşi. SMURD-ul este creaţia sa. Raed Arafat a lucrat în domeniu atîţia ani, deci cunoaşte sistemul din interiorul lui. Traian Băsescu nu este medic, nu a lucrat în sănătate, aşa cum n-a lucrat nici în învîţămînt. Dar se bagă la explicaţii! Dacă ar susţine legea, în mass-media, un medic, cineva cu multă experienţă în domeniu, aş înţelege! Ce ar zice Traian Băsescu dacă un medic ar elabora şi ar susţine o lege despre navigaţia maritimă?

    • ***ilie – spre deosebire de tine, Traian Băsescu cunoaşte legea sănătăţii, ştie despre ce este vorba in propoziţie.
      Tot respectul pentru domnul Raed Arafat dar nu intelege si nu admite ca pe lângă SMURD să existe şi servicii de urgenţă private. Aici e hiba…
      Domnul Raed Arafat ar vrea, la urgente, numai SMURD, serviciul statului, şi exclude concurenţa privată. Ce e aşa greu de înţeles, Ilie? Scoate-ţi pălăria de pe cap poate înţelegi şi tu despre ce se discută.

    • @Silverstar. Ai dreptate Silver, privatii trebuie sa aiba libertate deplina de a activa in domeniul sanatatii, inclusiv al serviciilor de urgenta, dar exclusiv pe banii proprii si nicidecum pe banii publici.

    • ***Turnul de observatie – citeşte domnule, legea, încearcă s-o înţelegi dacă te duce mintea şi apoi, ieşi domnule, cu comentarii în care să-l ataci pe preşedinte. Sigur că preşedintele nu are competenţe legale în sănătate dar cunoaşte legea, ştie ce spune legea spre deosebire de tine care o fâlfâi, pe lângă…

      Ce te deranjează, domnule, că se amestecă preşedintele? Păi, dacă nu s-ar implica, s-ar alege praful de guvern şi de ţara asta…

      Crezi tu că ministrul ungur are vreun interes sa promoveze legea sanatatii ori il duce mintea s-o discute, s-o expună punct cu punct, pe intelesul tuturor cum procedeaza presedintele?

      Ti-e teamă că presedintele ridică PDL în ochii românilor? Asta şi vrea. Doar nu-ţi închipui tu că preşedintele o să stea ca o statuie şi ţara şi soarta a milioane de români să ajungă pe mâna celor doi incapabili, Ponta şi Antonescu? Ar face o crimă dacă nu s-ar implica.

    • @Silverstar. Nu acesta era subiectul discutiei noastre. Faci ce faci si pui Pamantul sa se invarteasca in jurul propriilor obsesii. Nu era vorba de Ponta si Antonescu ci de Legea sanatatii. Un specialist de prima marime ne spune in ce consta pericolul proiectul de lege. Basescu din conta vede in acest proiect o solutie pentru imbunatatirea sistemului de sanatate. Cine are dreptate, specialistul sau cel care isi da cu parerea si care nu suporta sa fie contrazis? Eu legea nu am citit-o, nu au citit-o nici cei mai mari specialisti – medicii. In aceste zile a aparut pe site-ul ministerului si este putin probabil sa il fi studiat intre sarmale si friptura.

    • ***Turnul de observatie sigur că despre legea sănătăţii este vorba doar nu-ţi închipui că m-am sclerozat aşa, dintr-o dată. Şi eu ţi-am explicat de ce presedintele Băsescu se implică, de ce interesul lui e ca PDL să crească în sondaje: pentru ca ţara să nu ajungă pe mâinile celor doi incompetenţi, Ponta şi Antonescu… Cred că am fost destul de explicită.
      Tu, însă, cu ipocrizie, schimbi cursul discuţiei, incercând să mă jigneşti, pentru ca eu să nu-ţi trântesc în faţă, aşa cum meriţi, că eşti o persoană superficială, care te bagi în discuţii fără un pic de informaţie, doar de dragul şi din dorinţa de a-l ataca pe presedinte asta aşa, ca să dormi bine la noapte. Dacă aveai puţină decenţă, citeai art postat de mine la ora 8, 37 pm, si nu mai aruncai acuze fără fundament ca o adevărată vuvuzea…

    • ***Turnul de observatie a scris Ai dreptate Silver, privatii trebuie sa aiba libertate deplina dar exclusiv pe banii proprii si nicidecum pe banii publici. Da’ de unde ştii tu că e pe bani publici? Dă-mi dovada, convinge-mă!

    • @Silverstar. Uite chiar acum l-am revazut pe Raed Arafat afirmand ca activitatea privatilor se va baza tot pe banii publici. La aceiasi bani vor veni inca 4-5 competitori care va diminua suma ce trebuie sa revina serviciului public. Ce inseamna bani mai putini? Servicii mai putine sau de proasta calitate. Iti convine Silver?

    • ***Turnul de observatie – dacă e pe aşa, atunci Raed să lupte pentru felia lui, şi nu să ameninţe că-şi dă demisia. De ce crede dumnealui că demisia îl onorează? De ce este laş? Să meargă în parlament şi să convingă. nimic nu se obţine fără luptă. Fii convins că va avea susţinători.

      Asta e!

      Şi faptul că preşedintele nu este de acord cu asumarea răspunderii, este de salutat. Legea sănătăţii să fie discutată pe felii, pe bucăţele, să ştie românii de ce şi pe ce dau cotizaţii…

    • @Silverstar. Ce spui tu este de bun simt. Necazul este ca Raed Arafat se lupta de trei luni si toti cei responsabili evita discutiile cu el. Cu Traian Basescu nu a avut decat o discutie telefonica pe acest subiect si iti dai seama ce se poate lamuri cu o discutie telefonica. Problema o constituie banii Silver. S-a constituit o grupare de baieti destepti care deocamdata nu au iesit la lumina, dar au un varf de lance intr-un oarecare Vladescu (oare fostul ministru de finante? si tot un oarecare Paunescu care trag sforile. Spune Raed Arafat ca prin aceasta lege baietii destepti vor putea actiona statul in judecata pentru a obtine banii publici. Nici nu va mai conta cine va veni la putere ca acestia impreuna cu avocatii pe care ii vor angaja au toate sansele de a obtine acei bani. Este ceva cam “ca la drumul mare”. Acum il intelegi pe Raed Arafat? Ce nu a reusit sa discute timp de trei luni pentru ca nimeni nu vrea sa discute cu el ci il pune sa faca hartii care vor lua drumul unor sertare. Deci silver, totul se reduce la marile interese financiare.

    • ***Turnul de observatie – de fapt, nu ştiu de ce m-am aruncat în discuţia despre sănătate unde pacientul este cel neglijat, ignorat, cel uitat şi nebăgat în seamă. Să-i ia naiba pe toţi…

      Azi am sunat-o pe dr de familie, i-am spus că sunt răcită; mi-a spus ce medicamente să cumpăr şi aşa am rămas fără aproape 50 de lei chiar de lunea…

      Iar mă enervez şi întreb: de ce am plătit toată viaţa contribuţia la sănătate şi acum sunt obligată să-mi cumpăr medicamente?

    • Tot ultima am rămas…
      Noapte bună şi să visaţi bimbiline… 😮

    • Repostez:
      Ultima o să rămâi când o să mor eu!

    • De ce n-ai încercat o aspirina săracului?
      🙂 🙂 🙂

  58. Aveţi dreptate DOAMNA Udrea, unele păstăi se cred fotomodele şi plătesc bani grei să arate asta, le pasă de urbea lor exact cam cât o boabă de mazăre, trebuie să vină altcineva să le facă treaba.
    ps. Ce linişte se făcu aici! Pffffiuuu! O adevărată insurecţie au produs Diaconu şi Porto, cine urmează?

    • Decât mulţi şi proşti mai bine puţini şi credincioşi!
      Că d-aia la Călugăreni i-a bătut Mihai Viteazu pe turci de-au auzit câinii-n Giurgiu!
      Dar mai târziu, atunci când i-a crescut faima şi curtea i s-a umplut de linguşitori …..harşti! …..i-a picat capul!
      Unde-i erau picioarele!

      Dacă vreţi puţină animaţie şi de ce nu chiar o polemică cu scântei, fug să-l caut pe Bibliotecar şi-l aduc aici.
      Că Diogene ăla, găuri-i-aş butoiul, nu vorbeşte nici din auzite nici bârfite.
      Şi ne hârjonim precum Făt-Frumos, adică eu şi Zmeul, adică el de dimineaţă până seara.
      Când nu-i mai fac faţă şi mă enervez mă duc acolo unde este “Loc de înjurat Bibliotecarul”!……..c-am râs trei zile şi trei nopţi atunci când a făcut blogul ăla.
      🙂 🙂 🙂

      Bibliooooooo, pe unde-mi umbli viespe intelectuală?
      Hai spune ceva ca să mă enervez!
      🙂 🙂 🙂

    • Sunt un pic supărat.

      Am văzut acest titlu. Am intrat cu bucurie pentru că de când am văzut cum arată Cazinoul de dărăpănat… ceva în mine s-a rupt…

      Mă gândeam să scriu ceva despre viaţa acestui cazino, despre refacerea lui ciclică la câteva decenii, despre faptul că dincolo de scopul lui uşor decadent este un simbol pentru Constanţa precum farul în Alexandria şi piramidele pentru Cairo.

      După care am văzut că scopul articolului nu este neapărat vorbirea despre Cazino, despre un vis al viitorului litoralului aşa cum era el înainte de cele două războaie, cochet, monden, strălucitor, cu afluenţă de vizitatori şi iarna, cu cursele în care se pariau averi la hipodrom… Rostul a fost două bobârnace către primarul Mazăre.

      Mi s-a umbrit o bucurie şi în viaţa nu prea am multe bucurii.

  59. Din fericire pentru noi se demontreaza ca se poate misca ceva in tara asta. Totul depinde numai de noi sa recunoastem, insa ranchiuna politica ne omoara.
    De altfel si in ministerul lui Anca Boagiu incepe sa sa vada. Fara a supara domnii, femeile sunt mult mai ordonate in gandire si actiune.

  60. Felicitari amicilor de blog, Porto (caliu) si diaconul Eusebiu, pentru ca au reusit sa’l demascheze pe ZeV. Nu se stie exact daca era platit in Euro sau Dolari, dar este cert ca era platit pentru activitatea lui de denigrare a doamnei EU si a PDL.
    Sunt sigur ca voi n’ati colaborat niciodata cu Securitatea si ca toata activitatea voastra este pur benevola

    • Dacă ai curaj să ne-ntâlnim FACE to FACE îţi pot demonstra cu documente puse pe masă că nici cu Securitatea nu am colaborat şi nici Udrea vreun ban nu mi-a dat.
      Deci?
      Ai curaj?
      Vorbesc serios!
      🙂 🙂 🙂
      Dar facem un deal înainte.
      Dacă se dovedeşte contrariul, că nici nu am colaborat şi nici Udrea bani nu mi-a dat, scrii cu mânuţa ta un angajament prin care te oblligi ca să nu mai arunci cu lături în BOR!
      Hai facem târgul?
      😉 😉 😉

      Băi Katrino, bagă la cap ce-ţi spun:
      EU URĂSC COMUNIŞTII!
      Nu mă refer la amărâţii ăia care au avut un carnet roşu în buzunar!
      Mă refer la lichelele care aveau funcţii!
      Mă refer la lichelel născute din lichele care tot roşii în cerul gurii sunt!
      Deci?
      Hai, curaj găină că nu te tai!
      Doar te jumulesc un pic de “înveliş”.
      Ca să-ţi vadă boborul blogherist goliciunea.
      😉 😉 😉

      C să vezi că sunt Fair-Play, îţi aduc la cunoştinţă că cineva m-a rugat să-o las mai moale pe direcţia ta.
      I-am dat exact acelaşi răspuns pe care l-am dat şi aici:
      Îl las în pace dacă lasă BOR-ul şi religia ortodocşilor în pace!
      Să nu crezi care cumva că cunt creştin!
      Neeeeeeeeee!
      Sunt un om fără Dumnezeu!
      Adică sunt unul din ăla care decât să intru-n biserică şi să bălesc ipocrit icoanele şi odoarele sfinte şi când ies din lăcaşul de cult primul om pe care-l întâlnesc în cale să-l înjur sau mint sau pizmuiesc mai bine nu intru!
      Asta-i una din demenţialele mele filosofeli!
      Hai să trăieşti şi fă bine dă-mi un răspuns dacă vrei să ne întâlnim sau nu.
      🙂 🙂 🙂

    • Ţi-am răspuns Katrino dar se pare că s-a dus în spam!
      Hai să trăieşti.

    • Diaconul Eusebiu spune:
      “Doar te jumulesc un pic de “înveliş”.
      Ca să-ţi vadă boborul blogherist goliciunea.”

      Nu stiu daca’ti imaginezi, dar rad cu lacrimi, mai ales ca am si afirmat ca voi nu ati colaborat cu Securitatea, dar poate din graba, am uitat sa precizez ca nu prea vad diferenta dintre aia si voi……
      A propos de BOR, eu nu arunc cu laturi in ea, pentru simplul fapt ca este deja plina de de amatori de laturi, deci nu vreau sa’i “hranesc”…..

    • ***Nicolae – bună! 😆
      Acestui UDMR-ist, Frunda – îi este teamă, nu-i curat şi a ieşit pe tv-uri de multe ori ba împotriva PDL-ului, ba dorind ca UDMR să se desprindă de PDL şi să treacă de partea PSD sau, acum USL.
      Ai să vezi în timp scurt că e aşa cum intuiesc.

    • @Nicolae si Silverstar. Frunda nu este prost. Spre deosebire de alti UDMR-isti care vor sa stoarca “lamaia” pana la ultima picatura, indiferent de consecinte, Frunda se pare ca ajucat sah la vremea lui si deja intuieste cateva mutari inainte, si ceea ce vede a iesi dupa viitoarele mutari, nu il bucura. Este posibil intradevar ca USL sa le inchida usa in nas pentru a-i sanctiona pentru ca nu au parasit la timp “barca marinarului”. Nu ar fi mare bai. Baiul cel mare s-ar putea sa apara din cauza saraciei. Saracia s-ar putea sa scoata pe romani in numar mare la vot si atunci s-ar putea constata ca UDMR-ul ar fi obtinut sub 5% din voturi si deci nu va intra in Parlament. La aceasta posibilitate concura cu succes faptul ca, de data asta, UDMR-ul nu mai merge singur pe “felia” maghiara. Are un concurent in aripa creata de Tokes cu sprijinul lui Basescu. Un alt factor de ingrijorare se par ca ar fi masiva emigratie maghiara in Ungaria si aiurea prin lume. Toti acesti factori sunt de natura sa il ingrijoreze pe Frunda. Nu ascund faptul ca iesirea din scena a “mancatorilor de paprikas” ar insemna si o simplificare a scenei politice romanesti. Nu-i vorba ca scena politica se va simplifica pe de o parte, dar se va complica si inca rau de tot, prin accesul in Parlament a OTV-ului si a lui C.V.Tudor. Sa vedeti atunci cat de greu se va putea forma un guvern.

    • ***Turnul de observatie – Bună? 😆
      Eu nu am spus ca Frunda e prost. Reciteşte, te rog, ce am spus: lui Frunda îi este teamă de lege, de justiţie, de o anchetă, de dat cu subsemnatul pe la DNA. Nu am dovezi dar, din ceea ce simt eu, Frunda e unul din cei mai mari bandiţi alături de alţi politicieni din alte partide, care au devalizat ţara.

      Apoi, se poate guverna şi fără UDMR dacă politicienii vor înţelege că ei trebuie să servească interesul naţional şi nu interesele de grup sau cele personale şi vor lăsa la o parte orgoliile deloc justificare când se pune problema servirii alegătorilor. Dar ce fac eu? Vorbesc aiurea că politicienii noştri nu au conştiinţă şi tocmai lipsa conştiinţei i-a ţinut pe UDMR-işti în toate guvernele de după ’89.

      E foarte bine că UDMR are concurenţă: în cazul acesta, nici UDMR, nici partidul lui Tokes nu are şanse de a ajunge în parlament şi asta e minunat.

      Asta nu înţeleg. Spui că Saracia s-ar putea sa scoata pe romani in numar mare la vot… Deţine vreun partid din opoziţie soluţia îmbogăţirii rapide şi fără muncă? Sau pe ce se mizează: promisiuni fără acoperire, minciuni electorale?

  61. Dna Udrea are dreptate : Lui Radu Mazare ar trebui sa-i pese si sa fie atras si de cazinoul dela Constanta de care eu am auzit la New York ,fara safi vazut Constanta sau Casinoul de acolo . Reabilitarea casinoului de catre ministerul Dnei Udrea va intra in istoria acestui edificiu . E normal sa fie asa caci altfel intra in paragina sau cine stie ce facea cu el Radu Mazare ,de care oricum , nu avea nici-o attractie . Iar daca Radu este attras de fetele brazilience , il inteleg , toti barbatii sunt attrasi de brazilience . De cat sa se occupe de Casinou , este mai attractiv sa fii printre brazilience . Dece ? Pentru ca braziliencele se nasc , cresc , si mor cu un motto : ” cel ce ma place i dau totul ” . Deci domnul Mazare cand este in Brazilia , tot ce trebuie sa faca este sa-i spuna braziliencei ca o place . Or Casinoul nu-i produce nici-o emotie . Si-l inteleg dece l-a lasat in paragina . Grazzie Dnei Udrea , acest edificiu de importanta si interes deosebit , este salvat .

    • Am mentionat in commentariul meu dece Radu Mazare prefera sa viziteze Brazilia . Si daca femeia razilienca zambete oicrui barbat care se uita la ea, in speranta ca se apropie si-i spune ca o place , este pentru ca sunt mai putini barbati decat femei in Brazilia . Se simpt rasfatati si aproape ca nu dau attentie femeilo r , adica nu prea le zambesc cand trec pe langa ele . Daca Radu Mazare a invatat lectia , atunci se va duce in fiecare an in Brazilia si va lasa pe altii sa se occupe de Casino .

  62. Acest blog este un loc de intalnire a celor care au timp de pirdut,nu gasesti nimic constructiv in toata poliloghia scrisa aici,certuri ca tarabagitele in piata de legume,fratilor daca nu aveti nimic serios de spus,cautati alt mod de a pierde vremea.
    Parca sunteti un stol de gaite in lanul cu sorg.
    In jurul nostru zilnic se petrec lucruri nemaiintalnite in romania,posturile tv inclusiv tvr info mint,dezinformeaza continuu,este o ofensiva comandata sa rastoarne acest guvern pana in primavara,toate mizeriile guvernelor trecute sunt puse in carca lui BOC si PDL,oamenii pdl si asa slabi la toate capitolele sunt depasiti.
    POLITICIENII TOTI<CAND AUD TELEFONUL SUNAND SI SONERIA DE LA USA< LE CRESTE TENSIUNEA,CRED CA ESTE <DNA<DIICOT.
    Cautati subiecte actuale,sugestii,propuneri,ajutati opinia publica,nu aiureli.
    ZeV este un om cu idei valoroase pe acest blog.
    Nu cred ca este nevoie de umpluturi.

  63. Observ unde duce “joaca” cu guvernarea statului. Niste “specialisti” au intocmit in graba o lege a sanatatii (cred ca mai degraba au scris-o), multa lume din cei responsabili nici nu o cunoaste, sau o cunoaste doar la modul superficial. Nu s-a purtat nici un fel de dezbatere pe aceasta tem, iar astazi Premierul Emil Boc anunta intentia de a adopta aceasta lege prin asumarea raspunderii, fara nici un fel de dezbatere in Parlament. Esenta problemei consta in asumarea rolului de Presedinte “jucator” contrar prevederilor Constitutiei. Nicaieri Constitutia nu prevede explicit posibilitatea rolului “jucator” al Presedintelui. Este adevarat ca Curtea Constitutionala a emis o decizie prin care aproba “joaca” Presedintelui. In schimb, Constitutia consacra explicit rolul de mediator al Presedintelui, dar Presedintele nu vrea sa tina cont de aceasta prevedere. Trebuie inteles ca cele doua functii – mediator si jucator sunt antagonice, poti face ori una ori cealalta, nicidecum nu se port face amandoua. Concret domnul Presedinte intervine intr-un domeniu in care nu are competente si nici nu se pricepe. Intervine peste adevaratii specialisti caci nu mai poate dormi dumnealui de grija “baietilor destepti” din sanatate. Cam tot ce atinge Prezidentul nostru se duce naibii, se darama. Asa a demolat invatamantul, asa demoleaza ordinea publica, asa a pus gand rau acum si sanatatii. Sa ne fie clar, prin Constitutie, Presedintele nu are decat atributii limitate in domeniul executivului – politica externa si apararea (siguranta nationala). Mai mult aceste doua domenii nu se afla in responsabilitatea directa a Presedintelui, ci doar in coordonarea sa, domeniile respectiva facand parte din guvern si deci in subordinea Premierului si nicidecum a Presedintelui. Deci face coordonarea lor si nicidecum nu le conduce. In domeniul sanatatii nu are absolut nici o competenta legala. Oare cand vom avea parte de un Presedinte care va intelege ca legea fundamentala – Constitutia trebuie respectata.

  64. Doamna ministru,
    Cu suma de 40 milioane lei care , sigur sunt , va deveni 60 sau 80 milioane lei , cred ca s-ar fi construit din nou Cazinoul. Este o suma imensa ,alocata cu usurinta pentru satisfactiile si imlinirile smecherilor din Constanta si nu numai.
    Daca in aceasta suma este inclusa si amenajarea falezei cazinoului cu utilitati necesare si prostimii care nu va avea acces la farmecele cazinoului , ar mai fi de tolerat , altfel, nu. Prea multi bani ,luati de la cei multi,se cheltuie pentru fericirea celor putini!

  65. In urma cu ceva vreme, la o cumpana intre ani, am avut privilegiul sa ma gasesc in apropierea Presedintelui cand ii acorda o inalta distinctie doctorului Arafat. Azi doctorul Arafat o sa plece. Sper ca macar crede in justetea motivului pentru care o face. Nu cred ca exista vreo conotatie politica in gestul doctorului. Oricum, sper ca viata sa ne demonstreze tuturor – si asta intr-un orizont de timp cat mai scurt – ca doctorul s-a inselat. Altfel, pentru multi dintre consumatorii de stiri, indoiala s-ar putea sa persiste.

  66. Observ cata inflamare a produs conflictul Arafat-Basescu. Este un conflict gratuit (aproape gratuit). Acest conflict nu trebuia sa existe, deoarece a fost provocat artificial. Problema in discutie trebuia rezolvata in interiorul Ministerului Sanatatii. In cazul in care nu se reusea in interiorul ministerului, Premierul avea ultimul cuvant. Cine nu este de acord cu Premierul, obligatoriu trebuie sa plece. Se pare ca ar fi cazul lui Arafat. Nu este. Arafat a plecat din minister la interventia Presedintelui Basescu. Trebuie sa se inteleaga ca Presedintele si-a depasit atributiile intervenind in domeniul sanatatii. Nu are atributii in acest domeniu. Are atributiuni doar in domeniul politicii externe si al apararii nationale (securitate nationala). Nu are atributiuni in alte domenii ale executivului. A mai spus Presedintele ca nu este de acord cu adoptarea legii prin asumarea raspunderii. Are dreptate, nu prin asumare trebuie adoptata aceasta lege ci prin dezbatere in Parlament. Dar ma intreb, in ce calitate poate sa fie sau sa nu fie de acord cu adoptarea acestei legi. Este treaba exclusiva a Premierului. In acest caz Presedintele l-a calcat pe bombeuri in mod clar pe Premier. Ceea ce am vazut aseara la televiziune reprezinta in mod clar o incalcare a prevederilor Constitutiei.

    • Presedintele este ales de NATIUNE, deci are responsabilitatea cea mai inalta pentru tara, pentru cetatean

      Interventia este bine venit, consider ca legea se apropie de o adevarata asezare a sistemului putred.

      SMURD functioneaz in toate tarile civilizate in paralel cu societati private, va veni timpul si casele de asigurari private sa ofere optiuni pentru prestatii SMURD.

      Imaginati-va accident de ski in afara tari sau chiar in tara, cine va plateste daca stati la pat, o asigurare pierdere de castig va fi necesara.

      Nu mai credeti ca asigurarile va fura, sunt controlate de STAT.

      Sistemul SPAGAR al lui NicolaESCU , bARZAN, AU FURAT CETATEANUL

  67. Vad ca ati pus de-o seara relaxanta! 😆
    Ma bag si eu, altfel ma prinde nevasta la intrebari. Am venit cam tarziu acasa. Nici nu misc, ma prefac ocupat cu netu’.
    Care-i scorul in meciul dintre Basescu si Arafat?

    • 1-0 deocamdata… 😉 ? acum sunt nedumerita,toate postarile sunt intr-o alta ordine…

    • Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

      – De ce ati furat masina aia?
      – Domnule judecator, fiind lasata langa poarta cimitirului, m-am gandit ca nu mai are stapan!…

    • Sharmanta NG, intr’adevar, scorul este 1-0…..Romania are nevoie…. de un sistem de sanatate cu doua viteze, unul pentru amarasteni si unul privat pentru amicii partidelor de la guvernare….

  68. REGRET, Romanul este LAS, acum cand PRESEDINTELE intervine sa salveze sistemul de sanatate si sa introduca ORDINEA si DISCIPLINA in ROMANIA, NATIUNEA si-a pus capul in nisip.

    Deci va place mizeria si acceptati CORUPTIA ca a doua meserie.

    Avea si are dreptate Doamna UDREA cand s-a exprimat ca toata tara este corupta.

    VA MERITATI SOARTA !!!

    • Stefane cine te-a suparat asa de tare? 🙂 🙂
      Ce putea face NATIUNEA in acest conflict. Nici macar conflict nu este, deoarece este generat artificial.
      Exista un minister care a dovedit si dovedeste a fi aproape inutil de 20 de ani …..
      Ministerul Sanatatii intotdeauna a fost reprezentat de oameni slab pregatiti. Inca o data se dovedeste ca, politicul poate distruge pana si lucrurile care sunt pe un fagas normal.
      Asta a facut si acum POLITICUL, a bagat coda intre doi barabti care isi cunosc atributiile, se respecta, dar…..te pui cu cel necurat?!

    • Stimate domnule Stefan RADOVEANU, cu tot respectul, anume ce am facut sau ce n-am facut ca sa meritam urecheala dumneavoastra ? Sa inteleg ca apreciati ca oportuna o ampla miscare de sustinere a reformelor din domeniul sanatatii ? Vreau sa va spun ca ma numar printre persoanele care au mers neconditionat pe mana Presedintelui. Am fost si sunt convins de bunele sale intentii. Dar am mai invatat ceva : ca pana la dumnezeu te mananca sfintii. Am vazut cum sub motivatii pertinente (?) s-a reusit la finele anului 2010 si la inceputul anului 2011 (aceasta din urma demna de cartea recordurilor !) sa se perpetueze si sa se consolideze monopolul baietilor destepti din colegiul farmacistilor, am vazut cum incadrat intr-un program national de tratare a hepatitei cronice trebuie ca dupa doua luni sa scoti cate 400 de euro lunar sa-ti achiti tratamentul pentru ca sistemul nu deconteaza decat din doi in doi, adica atunci cand are bani (si mai mult n-are decat are), am vazut….. etc, etc.
      Cum nu am inteles daca si in ce mod preconizatele modificari schimba ceva in bine macar din problemele prezentate de mine, dati-mi voie ca deocamdata sa pariez din nou pe buna-credinta a sefului statului si sa sper ca lucrurile se vor schimba in mai bine.
      O zi buna.

    • Nu imi aduc aminte ca doamna Udrea sa se fi exprimat ca “toata tara e corupta”…presedintele Da, ca doar pe tema asta a fost ales, ca sa combata coruptia…….Din pacate, ministrul Udrea, prin masurile luate in turism, este cam singura care lupta impotriva coruptiei….

    • @
      lulu

      Problema este mai grava decat va imaginati, Presedintele in calitatea sa are responsabilitatea si a trebuit sa intervina.
      Trebuie sustinut si initiata miscarea nationala de renasterea a Romaniei pe care Domnul Presedinte a inceput-o

      NU FITI CARCOTASI ca sa nu spun LASI !!!

      Orice servici se pèlateste, primele de asigurarte, decontarea pe prestatie si de medicii care presteaza servicii medicale trebuie facturate, se termina cu SPAGA si creste fiscalitatea.

      POPULISMUL GRATUIT este total TERORISM !!!

      @
      Nicolae

      Trebuie privit intregul acestei legii si nu cazuri exceptionale. Ele se rezolva automat, legea se apropie de legea din ELVETIA este buna si se poate ameliora.

      Organizati-va si sustineti sau amendati legea prin concret si nu generalisme, SMURUL trebuie pus in concurenta si dezvoltata o retea de proximitate, numai privatul poate iesi din aceasta situatie.

      Inteleg ca ROMANII au fost mintiti, dece ramaneti in MINCIUNA.

      Acceptati evoluarea si nu MINCIUNA.

      Ati fi vrut un presedinte de paie care sa se multumeasca cu resedinta de la COTROCENI, v-ati inselat, Domnul Traian BASESCU stie ce vrea si nu se va lasa.

      Aveti ocazia sa TRAITI MAI BINE, Miracole nu se pot face trebuie sa va solidarizati sa sustineti PRESIDENTIA.

      Sa vedem cum va veti comporta la IASI pe 24 ianuarie !?!?!

      Va rog sa nu fiti LASI, ma adresez NATIUNII !!!

    • Stefane, cum sa ceri chitanta? Ca te ignora sau te lasa sa mori! Spaga este emblematica la noi! “Fara ea nici la cuscrii”, e o vorba din popor! 🙂 🙂
      Asa ar trebui sa cerem si popilor cand vin de sarabtori din casa in casa, si se uita intai sa vada cat dai, apoi citeste, stropeste cu apa sfintita!
      Imi spunea prietena mea buna, medic fiind, ca de 20 de ani sistemul medical este ocupat de spagari. Are colegi care vin la spervici, cu gandul: “ce mai pica azi” Cum sa starpesti coruptia in spitale?
      NU TE BAGA NIMENI IN SEAMA DACA NU DAI PLICUUUUUUUUUUUUUUUL! PUNCT!
      AVEM NEVOIE DE SISTEMUL PRIVAT.
      CONCURENTA, ne salveaza de mafia aciuata in toare sistemele!
      Numai asa dam peste bot, ciubucarilor de la stat.
      Pe mine m-au pierdut de cativa ani buni. Analizele anuale le fac intr-o clinica privata. fara sa fiu stresata de gandul, cat dau la asta, la asta…..si tot asa. NU! Platesc frumos, la receptie, si sunt tratata excelent.
      Stefan, NATIUNEA doarme la noi! 🙂 🙂

    • Stefan Radov
      Ar fi cazulsa te abtii, nu cred ca esti in masura sa dai cuiva lectii de “patriotism”

    • MOARTEA DOMNULUI LAZARESCU-SI CAZUL RAED ARAFAT-

      Suntem un neam care pune in joc tocmai atunci cind nu e cazul ,mult prea multa energie si mult prea multe emotii,tocmai de aceea,un tinar regizor CRISTII PUIU,a reusit sa ecranizeze cu atita talent TICALOSIA NOASTRA-IN FILMUL,MOARTEA DOMNULUI LAZARESCU-ati uitat de acest film domnilor si domnilor??????????
      Va aduc eu aminte,tot asa cum filmul,o adevarata fresca a societatii romanesti ,dar mai ales a nesimtirii guvernarii NASTASE,in dispretul total fata de om,GUVERN DE STINGA CU PRETENTII SOCIAL-DEMOCRATE,care vezi doamne PLINGE SI SE USUCA DE DRAGUL ROMANILOR,dar mai ales de DRAGUL BANILOR LOR.
      Raed Arafat,si cazul sau,de fapt sunt o prelungire a cazului dl. LAZARESCU,pt ca FOSTUL OENGIST ARAFAT,ESTE ASTAZI,EL INSUSI SISTEMUL,care se dovedeste OPAC SI OPUNE REZISTENTA LA TOT CE NU FACE PARTE DIN SISTEMULUI LUI,DE SANATATE ,DAR SI DIN SISTEMULUI LUI DE VALORI.
      Personal,nu-l voi acuza de nimik pe dl RAED ARAFAT,dar ii pot insa reprosa faptul ca viziunea domniei sale,in ce priveste sistemul de servicii de tip SMURD-URGENTA,se limiteaza la un singur actor STATUL SI MONOPOLUL SAU………..

    • Stefan

      Cred ca ati incurcat blogul cu biroul de presa.Lor puteti sa le adresati ”urechelile”-vorba lui Lulu.Discutiile noastre su fost centrate strict pe reactiile lui Arafat,nicidecum pe veridicitatea sau viziunea noii legi a sanatatii,sau pe statutul presedintelui.Am mai spus si ieri,poate este adevarat,poate nu,acest conflict a fost prost gestionat la min.sanatatii si dupa ce e fost scapat din maini,a trebuit ca presedintele sa puna punctul pe i inainte de a crea un efect nedorit.A reusit intr-o anumita proportie pentru ca sacalii din opozitie si media inca rontaie la subiect.Silver a spus foarte plastic ieri,amandoi au propria creatie in brate,pe care fiecare o iubeste si o apara.De inteles reactiile si daca judecam prin aceasta prisma,vedem ca fiecare isi doreste binele pentru cei ce ii reprezinta. De unde rezulta ”lasitatea” nu prea inteleg…Va spun eu ce mi se pare lasitate si oportunism…unul ca Ciohodarul,care inainte de a se usca cerneala pe demisia lui /arafat,alearga vesel nevoie mare pe la tv.se sterge pe picioare de acesta si turuie de neoprit ca un detinator de adevar absolut.Si culmea,imi placea Ciohodaru tocmai pentru tenacitatea cu care ii calca pe bataturi pe psd-isti si cu care a luptat pentru spitalul din Iasi,dar putina modestie nu strica niciodata.Romania a trecut de stadiul,mai bine spus a pierdut stadiul in care omul obisnuit poate schimba legi sau evolua,este prea preocupat de ziua de maine,pe undeva pe traseul ultimilor 20 de ani a fost mereu deviat de la aceste subiecte si”educat”sa nu mai reactioneze.Nici macar nu ma mai obosesc sa mai pronunt societate civila,pentru ca ea se reduce la cateva opinii selective si selectate pe tv-uri despre te miri ce ce,ce nu mai provoaca nici macar un rid pe obrazul omului obisnuit.Este randul politicului sau a celor ce pot fi vizibili sa lupte pentru e evolua.Si este a naibii de greu sa lupti pentru o societate areactiva,pentru ca in mod paradoxal aceasta nu mai reactioneaza nici la lucruri pozitive.

    • Un personaj, semidoct, de teapa lu’ Zapa Voievod, ar trebui sa se abtina de la asemenea comentarii, avand in vedere ca a fugit cu coada intre picioare din “sistemul capitalist” american, preferandu’l pe cel socialist din Romania, unde cu spaga cu tot, costa mai putin de 10 ori o interventie de urgenta…..

  69. Turismul romanesc va deveni mult mai performant daca cei care se ocupa de asta vor mai invata cate ceva despre Romania si despre romani.Abia dupa ce se vor depune niste eforturi ,inclusiv pentru a INTELEGE ,vom putea discuta despre performanta.
    Nu va fi greu de-nteles motivul admiratiei mele fata de rochia cu stele pentagonale daca rasfoiti “Cronica Vaii Jiului” din 14 dec.2011.Targu Jiu e-n Romania.Stiti ce-i acolo? Ma-ndoiesc.

  70. O veste rea :
    http://www.ziare.com/social/caini-vagabonzi/ccr-salveaza-cainii-vagabonzi-legea-eutanasierii-e-neconstitutionala-1144377?utm_source=ZiareCom-http%3A%2F%2Fwww.ziare.com%2F&utm_medium=BN-NW-1144377-CCR+salveaza+cainii+vagabonzi+-+legea+eutanasierii+e+neconstitutionala&utm_campaign=BN-NW-ZiareCom-2012-01-11
    Si o veste buna,
    pentru toti cei pe care nu-i duce seara limuzina pana il poarta vilei, precum pe judecatorii CC : Tratamentul antirabic dupa ce sunteti muscati de cainii din fata blocului, nu este asa dureros precum se zice. Partea proasta este ca presupune cateva deplasari la centrul de tratament. Dar daca aveti norocul sa va prinda chiar in perioada in care va cautati de lucru, chiar ca nu mai e nici o problema !

    • Nicolae…pentru mine este o veste buna… 😉 Ia sa ii vedem acum la treaba pe cei ce se bat in piept ca vor gestiona situatia-respectiv ong-urile. Cred ca aceasta lege a avut efectul scontat,adica aceea de a pune in miscare ong-urile,de a trece de la manifestari si vorbarie la fapte concrete.Cred ca acum este sansa de a rezolva aceasta problema acuta intr-un mod uman.Daca se vor stinge ca lumanarile atunci ar trebui dizolvati si interzisi sa mai activeze in domeniul protectiei animalelor.

    • ***Nicolae – am văzut acum pe Realitatea şi, ca alternativă, se recomanda sterilizarea.
      Întreb – sterilizaţi, câinii nu mai muşcă? 😮

    • Silver

      Sterilizati,nu se mai inmultesc 😉 ,dar este stiut ca animalele sterilizate,devin mai docile si mai lenese.Luptele si incaierarile pentru femele dispar,de asemenea agresivitatea si creste gradul de socializare a animalelor.Adica pentru o perioada,in loc de o haita agresiva,vom avea o haita de somnorosi si lenesi in jurul blocului,pana cand natura va binevoi sa ii ia la ea.

    • Mda,asa este,am fugit cu coada intre picioare din STATE,si revenit pt moment in romania-SIGUR,doar in mintea unui bolnav pshic pot avea loc asemenea procese bolnavicioase,care reclama urgent un tratament pt scgizofrenie,pt ca doar schizofrenicii imping atit de departe INCHPUIREA.
      Dealtfel gradul avansat de schizofrenie se poate observa lejer la KATRINA,IMEDIAT CE-I CITESTI PRODUCTIILE IESITE DIN MINTEA LUI BOLNAVA SI CONCRETIZATE IN ABERATIILE SCRISE DE ACEST INDIVID/A.
      Ca atare nu-mi ramine altceva de facut decit sa te tratez cu indulgenta si cel mult sa-ti doresc macar o vindecare partiala,desi in cazul tau se pare boala[apropoo de RAED ARAFAT] s-a cronicizat si probabil doar tratamente indelungate,camasa de forta si dusurile scotiene te mai pot ajuta.
      Oricum eu n-am intentia sa te scot din lumea ta iluzorie,care se sprijina pe inventiile tale,pe presupunerile tale bolnave,pt ca nu stiu daca nu cumva intilnirea cu lumea reala nu ti-ar produce atit de mare,incit de la schizofrenie sa treci la un palier superior-PARANOIA-asa ca KATRINA,te las singur cu presupunerile tale mincinoase ,cu himerele tale,dar mai ales cu cosmarurile tale-E CLAR,DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE,DUPA O ATENTA SI EFICIENTA SUPRAVEGHERE ,IN CE TE PRIVESTE,AM PUS VERDICTUL -bolnab pshic-SCHIZOFRENIE CRONICA.

    • Cu toate astea, Zapa Voievod, n’a reusit sa depaseasca stadiul de asistat social in patria capitalismului, dar da lectii de capitalism in Romania….

  71. Domnului Raed Arafat ii este teama de concurenta… Asta se vede

    … fara efort. Ar trebui sa priceapa ca numai intre altii, de acelasi fel, isi poate da seama cat de bun si de eficient este SMURD-ul, creatia sa. Domnul Raed Arafat este un egoist. Se cunoaste ca traieste singur. Nu este obisnuit sa imparta nimic din ce are cu ceilalti.

    • Nu stiu de ce tind sa cred ca tot balamucul initiat pe Realitatea tv

      … de domnul Raed Arafat este o facatura regizata cot la cot si umar la umar cu USL, ca sa compromita guvernul si presedintia. Insusi presedintele Basescu i-a spus ca prin ceea ce vrea si propune, este un “stangist”. Minte cu nerusinare cand spune ca n-a fost solicitat sa lucreze la noua lege a sanatatii. I s-a propus sa lucreze la capitolul despre urgente si a refuzat, spunand ca acolo totu-i perfect si nu trebuie schimbat nimic. Domnul Raed Arafat trebuie sa inteleaga bine, da’ bine de tot, ca nimeni nu e de neincoluit.

    • Silverstar, ai dreptate, nimeni ne este de neinlocuit, mai ales presedintele, care’si bate joc de popor.

    • ***Katrina – în ce fal îşi bate Băsescu joc de popor? Vrei, te rog, să argumentezi? Poate reuşeşti să mă convingi… 😮

  72. Breaking News: Curentul se scumpeste cu 5 la suta
    Sursa: ziare.com
    Altceva ce ne mai aşteaptă? Poate guvernul mai măreşte cu ceva, cât de cât, acolo, ajutorul de înmormântare…

    • Da, super ofertă. La doi morţi cu plată unul gratis. Aveţi noroc, puteţi creşte o găină pe acolo prin curte…

    • Beiiiii Arginţico:
      Lăutari nu vrei?
      Dar un poet ca să-ţi scrie epitaful?
      😀 😀 😀

      PS Beiiiii Biblio, în loc să crească o găină, mai bine creşte un porc….de bărbat!
      😉 😉 😉

    • Porcul nu este bun decât pentru familiile numeroase. Dacă va trebui să-i cumperi mâncarea şi nu-l poţi îngrăşa din resturile de la masă, nu ai făcut nimic. Găina este mai puţin pretenţioasă… De când eram copil visez la o mică “avicola” pe lângă casă, numai că nu am casa. Cu “avicola” m-aş descurca eu, dar casa şi curtea se obţin mai greu.

      Eu încercam să-i spun doamnei profesoare că mai are încă resurse neexploatate şi îşi poate micşora un pic cheltuielile.

    • ***Bibliotecaru – de prin ’97, că până atunci a fost mai bine, cu asta mă ocup: tai şi micşorez – cheltuieli desigur… 😮

    • Acum câţiva ani spuneam că stabilitate în România înseamnă un salariu minim de maxim 50 de dolari. Lumea râdea de mine. Mai avem minim 8-10 ani de scădere economică, indiferent cine va ieşi la alegeri. Cred că de pe acum ar trebui să ne găsim soluţii de supravieţuire, mai ales cei ce locuiesc la oraş şi nu pot face un pic de agricultură de subzistenţă.

  73. @ Elena Udrea

    Doamnă Udrea,
    Nu riscaţi cariera politică a doamnei Anca Boagiu cu candidatura la primăria Constanţa. Miza e prea mică. Dacă alegerile nu erau comasate, atunci mai era cum era, dar aşa nu poate candida şi pentru Parlament şi la Primărie. Este un om politic prea valoros ca să rişte să rămână “pe dinafară”.

    • Gabi, subscriu la ceea ce ai completat! Tu cunoscand foarte bine din interior cum functioneaza sistemul de sanatate stii ce spui.
      Dl Basescu, n-a intervenit doar asa ca nu avea ce face! A vazut in ce mod este comentat “fenimenul’ Arafat, Sanatate, Salvare!
      L-a avertizat de la egal la egal din punct de vedere profesional (fiecare pe felia lui), ca a cazut in plasa mogulienilor si a opozitiei.
      Despre acest doctor Tudor Ciuhondru, de la Iasi, atat spun: este alunecos, parsiv, traseist….si are sanse sa castige primaria Iasi. Restul mai vedem….

    • Biblio!
      Anca Boagiu este o femeie cu multă glagorie la cap!
      (de asta mă isterizez când îi văd mutricica aia de ochelaristă afurisită permanent serioasă şi autoritară)

      Deci, în mod sigur Anca Boagiu va hotărâ singură ce are de făcut.
      Pot să-ţi spun că de-a lungul timpului au încercat câţiva să hotărască ce are ea de făcut.
      Dar a şters cu ei pe jos!
      😉 😉 😉

    • Aici intervine acel ceva, nu foarte plăcut, numit “disciplină de partid”. Dacă partidul te însărcinează cu candidatura la o primărie şi refuzi, mă îndoiesc că partidul se va face că uită pentru a da sprijin politic pentru un post de parlamentar. Dacă domnia sa va alege candidatura la primărie fără să o împingă nimeni de la spate, este altceva. Personal mi-aş dori-o pe doamna Boagiu ca parlamentar. Tare mi-e frică că toate numele importante (ştim cu toţii că este o profundă criză de cadre pe la toate partidele, efortul de a acoperi posturile din alegeri comasate va fi absolut important… sunt peste 3000 de primării la care se aleg primari şi consilieri) se vor înghesui pe la primărie, căci bătaia este într-un singur tur peste tot, şi astfel parlamentul se va umple de politicieni care nu ştiu să facă diferenţă între un proiect legislativ şi o iniţiativă legislativă.

    • Ai perfectă dreptate Biblio ÎN TOT CEEA CE SPUI!
      Dar încă o dată îţi repet:
      Anca Boagiu are prea multă glagorie în cap ca să nu ştie a hotărâ singură ce are de făcut….şi aici completez…..ASTFEL ÎNCÂT SĂ ÎMPACE ŞI CAPRA PERSONALĂ ŞI VERZELE DIN PARTID ŞI LUPUL CEL MARE!
      😉 😉 😉

      PS Dement cum sunt, recunosc că m-aş distra teribil s-o văd pe Anca Boagiu la primăria Constanţei cum le trage bobârnace-n nas, pumni după ceafă şi şpitzuri în cur golanilor de p-acolo!
      Să-l văd atunci pe nea Fasole,….pardon!…am vrut să spunpe nea Mazăre dacă mai are chef de dansat din buric!
      🙂 🙂 🙂

  74. Politica este comoda si permite interpretari. Viata si societatea are propriile legi si evolutii. Daca nu se inteleg acestea, politica poate juca rol nefast. Trebuie plecat de la societate, sa fie intelese legile si evolutiile, apoi sa se aplice politici favorabile. Azi se pleaca de la politica, se aplica masuri prin legi care au efect in cele mai multe cazuri cu manifestari involutive. Masurile stimulative lipsesc sau sunt firave. Asa avem de-a face cu masuri provizorii si artificiale. Percepem un politician dupa impresii sau cuvinte(mesaje), mergem pe incredere si buna intentie. In cele mai multe cazuri ne-am inselat. R.Arafat are cel putin o realizare certa. Acesta a ajuns sa fie judecat politicianist, nu s-a lasat dus intr-o sfera care nu i se potriveste. A devenit “stangist”. Ce are sanatatea cu politica? Un specialist este judecat in alt mediu in care s-a format si s-a afirmat. Cine crede ca nu greseste? PS. Cum este cu comentariile pe bloguri? Este discriminare, numai uniii sunt platiti. Asa cum pentru diferite specialitati se fac precizari precum: ing, av, dr, prof s.a., tot asa ar trebui si la politicieni sa se puna in fata numelui….”val”., de la “valorica”. Ca sa stim ca avem de-a face cu val. X, val Y etc.

  75. Silverstar,

    Daca Patriciu, Voiculescu, Becali, care dupa cum stim cu totii, dispun de fonduri ca sa finanteze, fiecare, un serviciu de urgenta, ar face concurenta actualului sistem, incepand de maine dimineata, sunt sigur ca i’ai da dreptate “egoistului” Arafat….
    Daca cei mentionati ar deschide clinici private, iar doctorul tau de familie si multi altii ar merge sa lucreze pentru ei, pentru un salariu mai mare, ai fi de acord sa platesti un tarif pentru o reteta banala pentru medicamente impotriva gripei ?

    • ***Katrina – convingerea mea e că tot acest scandal a fost regizat. Văd că lui Raed Arafat chiar îi place să stea pe tv-uri şi să arunce cu pietricele… Nu-i ruşine, nu-i jenă. Face de râs tot ce a construit cu migală, răbdare şi dragoste. Dar atunci era mai puţin român. 😮

  76. Fuga de raspundere, neputinta de a recunoaste ca ai gresit

    Cand, cu niste ani in urma, am vazut la televizor cum un congresman American prins cu spaga, si-a recunoscut greseala in plen, cerandu-si scuze partidului, colegilor, alegatorilor si familiei si bineinteles, dandu-si demisia ca sa se puna la dispozitia autoritatilor, nu mi-a venit sa cred ca ceea ce vad si aud se intampla aevea. Dar nu era vis, ci o realitate care la noi nu s-a intamplat niciodata si de aici si marea mea uluiala.

    Oamenii gresesc, cu sau fara voie, sunt supusi greselii, dar la noi, niciodata nu-i vinovat cel care greseste ci, intotdeauna altii sunt vinovati si spunand acest lucru, ma refer, mai ales, la persoanele publice, cele atat de des si mult mediatizate. Si la noi, de regula, persoanele publice sunt oamenii care au bani si, atunci cand gresesc, preocuparea e sa-si salveze propria lor piele, fara sa se gandeasca macar o clipa la ce i se poate intampla celui spre care arunca vina greselii sale.

    Declaratia lui Mircea Lucescu, internat intr-un spital, in urma unui accident, intamplat pe linia de tramvai, facuta a doua sau a treia zi dupa accident, este irationala, de-a dreptul halucinanta: “Tramvaiul putea evita coliziunea! L-am zarit de la zeci de metri distanta si mi-am imaginat ca va frana. Sa ma ierte Dumnezeu, dar parca a vrut sa dea peste mine!”

    Nu stiu daca aceasta declaratie i-a fost sugerata de altcineva sau este un produs al propriei minti, ca mijloc de scapare, de aparare, gandind c-ar fi posibil sa i se intocmeasca dosar penal, dar este de neacceptat din partea unei persoane mature, care se presupune ca are discernamant si judeca inainte de a lasa vorbele slobode.

    Daca domnul Lucescu nu stie, il informez eu ca tramvaiul merge pe sine si nu poate, nu are cum sa-si schimbe directia de mers, nici spre dreapta, nici spre stanga, ca sa-l fereasca de necaz pe cel care-i sta in cale. Tramvaiul urmeaza drumul trasat de sine, merge inainte sau ocoleste, pe drumul prestabilit.

    Din pozitia in care se afla, pe sine, cum singur spune, sigur ca domnul Lucescu a intuit perfect ca tramvaiul venea spre el, dar nu pentru ca voia sa dea peste el cu intentia de a-i face rau ci pentru ca-si urma drumul firesc.

    Din partea unui tanar iresponsabil si doldora de banii parintilor, te poti astepta la orice, chiar si la o declaratie aiurita, incredibila, ilogica, menita sa-l salveze si sa-l absolve de orice raspundere. Un om matur insa, si atat de cunoscut, cum este domnul Mircea Lucescu, nu avea voie sa spuna asemenea vorbe, mai ales, dupa greseala evidenta, comisa in trafic.

    • Cred că şi nretardaţii au înţeles acum, explicat de preşedinte, ce înseamnă SMURD.

  77. Observ ca domnul Presedinte este intradevar “jucator”. Se joca cu sanatatea unui popor. “Joaca” domniei sale include si aruncarea fumigenelor. Serile trecute domnia sa intrand pe post, tot in cadrul “jocului” l-a faultat nemeritat pe doctorul Arafat. Ne spune Jucatorul-Presedinte ca este necesara aceasta lege pentru a patrunde si operatori privati in domeniul asistentei de urgenta. Reprosul doctorului Arafat se referea ca la faptul ca prezumtivii operatori privati vor activa cu resursele financiare publice. Asta nu mai este corect. Privatul daca vrea sa actioneze in domeniul medicinei de urgenta, foarte bine, nu il impiedeca nimeni, dar pe banii proprii si nicidecum pe banii publici. Astazi vine Presedintele si incearca o lamurire a problemei, dar ceea ce sustinea cu tarie acum doua zile, astazi nu a mai scos un diftong referitor la operatorii privati. Ne spune ca nu va fi privatizat SMURD-ul. Il credem, dar daca va introduce pe piata operatorii privati pe banii publici inseamna ca “ne-a aburit”. Prezidentul isi pune sperante desarte in initiativa primariilor care se vor cumpara ambulante pentru serviciul de urgenta. Asa s-au dat primariilor centralele termice, dar nu le-a dat si banii necesari si vedem la ce dezastru s-a ajuns. Tot primariilor li s-au transferat si scolile si “vai mama lor”. Acum, fata de golul primariilor in ce priveste bugetul local, ne inchipuim ca toti primarii vor da navala sa cumpere ipoteticele ambulante.

    • 🙂 🙂
      Mai putine panselute si mai multe salvari….
      O ironie aprent simpatica, dar usturatoare…..
      Consider ca, performanta, competitia si strapirea coruptie din sanatate trebuie facuta acum, altfel se va muri in spitalele se stat din cauze minore.
      Deja se moare stupid, dar totusi….asa ca dl Basescu are PERFECTA dreptate, oricat s-ar carcoti pe tema asta.
      Medicii nu mai sunt medici, au devenit mercenari in toata regula: platesti traiesti, nu platesti te las sa crapi.

    • @lulu. Aveti dreptate, mai putin in ce priveste panselutele. Panselute veti gasi cu duiumul numai in orase. La sate veti gasi panselute doar in curtile gospodinelor. Primariile nu mai au bani, au renuntat unii pana si la iluminatul public, de unde sa mai cumpere panselute? Dar din ce bani sa mai cumpere si ambulante? Si apoi sa mai stii tu Lulu ca ambulante se puteau cumpara si pana acum, pe legislatia existenta. Nu lege este cea care ne blocheaza ci saracia tradus prin lipsa banilor. Sa nu ma faci sa cred ca esti naiva caci nu vei reusi. In joc sunt peste patru miliarde de lei (sau euro?) si unii au gasit o posibilitate de a pune mana pe macar o parte din acesti bani. S-a constituit o grupare de “baieti destepti care ar dori sa actioneze in acest domeniu, inca nu au iesit la lumina, dar au constituit un “varf de lance” format din doi medici – Vladescu si Paunescu, care au reusit sa il convinga pe Presedinte de necesitatea masurilor de reforma propuse. Culmea este ca se intentioneaza reformarea unui domeniu care merge bine. Nu ar fi logic ca o structura care merge bine sa o lasi sa functioneze si sa te concentrezi cu masuri de reforma asupra domeniilor care nu merg.

    • De acord.
      Adaug că preşedintele “are dreptate” SMURDUL nu va dipărea prin ucaz. Va dispărea din motive de concurenţă pentru… bani. Să faci din sănătate o afacere, din care orice privat urmăreşte profitul, iată ideea genială a preşedintelui.
      Unde s-a mai pomenit în lumea aceasta ca şeful statului să promoveze, în stil publicitar, o lege? Ministrul sănătăţii este handicapat şi are nevoie de ajutor?
      Adevărul este că noua lege porneşte de la bani, nu de la grija pentru oameni. Să vedeţi cînd vine FMI-ul ce o să-i laude!

  78. DACA SCOATE BANII CARE S-AU INVESTIT , ATUNCI E IN REGULA. SI PROBABIL II VA SCOATE. NU STIU CATE ATRACTII EXISTA PE LITORAL. IN GENERAL SE FACE PLAJA PROST , SE MERGE LA DELFINARIU, CEVA SPECTACOLE, DAR NU MAI SUNT CE ERAU PE VREMEA COPILARIEI MELE SI, ACUM VOM AVEA CAZINOUL. DACA SE VA VIZITA CONTRA COST, EVENTUAL SE VA JUCA CEVA PENTRU CLASA MEDIE, NU PENTRU JUCATORI CONSACRATI CA MINE, VA SCOATE BANI FRUMOSI

  79. Ce ziceti de CCR care a declarat neconstitutionala legea privind cainii vagabonzi?Totusi sper ca sa revina in parlament si sa se reglementeze clar detaliile privind eutanasierea.Trebuie sa se termine odata toata tarasenia asta si sa intram si noi in randul tarilor civilizate fara caini comunitari.Nu pot sa inteleg cum eutanasierea ar putea duce la inmultirea cainilor?

    • Glumind, se pare că undeva în Constituţe se stipulează drepturile cîinilor şi, ca urmare, legea încalcă aceste drepturi. La urma urmei, cine sunt mai importanţi, oamenii sau cîinii? Evident, ultimii.
      Serios, cred că legea are lacune. Mă gîndesc că nu are generalitate de aplicare, dar cine ştie ce or motiva judecătorii. Să aşteptăm motivarea lor.

    • ***Razvan – numai nişte dusmani ai oamenilor au putut da o aşa soluţie, de neconstituţionalitate.
      Majoritatea românilor se deplaseaza pe jos că nu au limuzine aşa ca cei din CCR. Unde este securitatea oamenilor?
      Felicitări autorităţilor locale care au riscat şi au omorât maidanezii ca să-i protejeze pe cetaţeni. Aşa ar trebui să se procedeze in toată ţara…
      Sunt oameni desfiguraţi de câini, au existat morţi, zilnic ajung la spital alte victime şi istericii ies în stradă şi strigă pentru drepturile câinilor.
      Drepturile omului cine le apără?

  80. Jurnaliştii lui peşte prăjit – plătiţi de moguli… Vor trage iar nişte articole prin care vor încerca să convingă cititorii cum că raţa-mpunge… exact cum face colegul ***Turnul aici, pe blog, numai că el nu e jurnalist la vedere… 😮

    • Oho, ce limbaj elevat! Cînd vrei să critici nişte ziarişti, nu foloseşti un limbaj de cartier.
      P.S. Am citit ce a scris Turnul… Nu ştiu ce-i reproşaţi, omul se exprimă elegant, cu bun simţ, exprimîndu-şi o părere.

    • ***ilie – cu eleganţă vorbesc despre persoanele care merită nu despre o adunătură de impostori.
      În ceea ce-l priveşte pe Turnu, ar fi bine să-şi exprime părerile pe un site USL, nu aici pe un blog PDL.
      Şi, te rog să mi te adresezi numai când îţi permit eu, nu când ai tu chef, înţelegi?

  81. Dna ministru,de ce nu dati afara toata sleahta lui Burtea si Radulescu de la redactia de stiri?
    Critici mai veninosi decat chiar la rtv ,sunt cei de la tvr info.
    Mint, dezinformeaza,aduc in studio toti dusmanii declarati ai dvs.
    Nu vrem sa mai platim taxa tvr pentru a fi dezinformati.
    Sunt bugetari si sunt foarte multi salariati,3000.
    Muncitorii sunt dati afara fara probleme si totusi produc ceva,astia ce produc in afara de paguba statului?

  82. ***Elena Udrea a scris pe facebook

    De la inaugurarea sa pe 26 decembrie 2011, domeniul schiabil din Poiana Braşov a atras un număr record de turişti. Spre exemplu, numărul celor care au folosit telescaunul în perioada 28 decembrie – 8 ianuarie se ridică la 163.000. Încasările aferente se ridică la peste 1,6 milioane de lei. Sunt chiar cele mai bune încasări de după Revoluţie.
    Chiar dacă vacanţa de iarnă s-a sfârşit repede în 2012, mulţi începând munca încă de pe 3 ianuarie, în primele 10 zile ale anului au fost mai mulţi turişti care au folosit transportul pe cablu decât în întreaga lună ianuarie a lui 2011. Ceea ce, trebuie recunoscut, e un progres notabil, în condiţiile în care Poiana Braşov este cea mai frecventată staţiune turistică montană din România.

  83. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    Ardelenii se hotarasc sa declare razboi Chinei.
    La un moment dat, unul dintre ei ii atentioneaza pe ceilalti:
    – Ba, da-s milioane!
    – Da’ chiar ba, unde-i ingropam?…

  84. Ce spun primarii din tara dupa decizia CCR privind legea cainilor maidanezi / Primar Tulcea: “Noi vom merge pe legea aflata in vigoare. Dupa 7 zile in adapost, eutanasiem cainii”

    Decizia CCR lasa primariile din Romania sa aleaga dintre doua legi care se bat cap in cap in privinta eutanasierii maidanezilor, sustin primarii contactati de HotNews.ro. “Mergem dupa legea in vigoare. Cainii care in 7 zile nu sunt revendicati sunt si vor fi eutanasiati”, a declarat Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea. Romeo Radulescu, edilul din Ramnicu Valcea, sustine ca in orasul sau cainii sunt sterilizati, deparazitati si eliberati inapoi in teritoriu. Edilul explica totusi ca in momentul de fata exista doua legi care se bat cap in cap, una care permite eutanasierea cainilor comunitari si alta care interzice acest lucru, iar fiecare primarie trebuie sa aleaga care act normativ sa il respecte.

    Sursa: hotnews http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11167782-spun-primarii-din-tara-dupa-decizia-ccr-privind-legea-cainilor-maidanezi-primar-tulcea-vom-merge-legea-aflata-vigoare-dupa-7-zile-adapost-eutanasiem-cainii.htm?cfnl=

  85. Citatul zilei 🙄

    Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înţelese.
    Oscar Wilde

  86. Maidanezii – Un comentariu interesant de pe adevarul.ro

    “In SUA sunt centre pentru animalele abandonate. Sunt hranite si ingrijite 30 de zile. Daca in acest interval de timp nu sunt adoptate, animalele sunt eutanasiate. Si este America, unde aproape fiecare familie are pisici, caini in casa sau alte animale si americanii cheltuiesc anual miliarde de dolari doar pentru a-si hrani si ingriji animalele. Mai sunt si reclame la televizor pentru adoptarea lor (destul de impresionante), totusi, in timp ce unele au sansa sa fie salvate de la moarte, mii de animale sunt eutanasiate in fiecare luna. Activistii pentru drepturile animalelor trebuie sa aiba grija de ele (sa stranga donatii, sa infiinteze centre) nicidecum sa se rezume la demonstratii, propaganda si procese.”

    • ***Nicolae – Bună! 😆
      Ce să spun, ce să comentez? Nimic nu mă sperie mai tare ca sărăcia pentru că ştiu cum arată. Ce să rezolve UE în domeniul pensiilor? Nu mă duce mintea…

  87. @

    Cher Cristian PREDA,

    “Europarlamentarul PDL Cristian Preda: Raed Arafat trebuia incurajat sa imbunatateasca Legea sanatatii, nu invitat sa plece din minister ”

    Va rog sa va abtineti cu asemenea aprecieri nu cunoasteti dedesupturile AFACERILOR ARAFAT, un sort de Neculai in sanatate.

    Sunteti umblat bine prin lumea buna, ma intreb chiar sunteti nevazator la ce se petrece in sistemul de sanatate.

    Sper sa va reveniti din somnolenta prelungita si sa realizati interesele Natiunii in timpul car v-a ramas sa reprezentati PDL à Bruxelles.

    Daca va simtiti barbat politic sa va avedem cum va pozitionati la primaria capitalei.

    Cordialement

    • E clar,ROMANIA ESTE O TARA FASCINANTA,si este fascinanta in primul rind pt. ca fierbe,fierbe la foc mare si da in clocot mai tot timpul anului,cu mici pauze ,cauzate de vacante si nunti,in rest-SA CINTE MUZICA-
      Si cum sa nu de-a in clocot cind UNUL DIN SEFII U.S.L. in prostia lui incomensurabile,spune cu subiect si predicat,cind este luat dur la intrebari ,ADEVARUL,CARE ADEVAR?????????? pai ala de vrea sa-l tina ascuns in spatele a sapte lacate.
      Numai ca prostu nu-i prost destul ,daca nu se da sigur in git.Asa se face ca,baiatul nostru,imatur pina pe la vre-o 90 de ani spune cu subiect si predicat ca:
      ,EU NU SUNT PLATIT DIN BANI PUBLICI’
      Hopaaaaaaaaaaaaa,auziti mai oameni buni,BUGETARUL VICTOR PONTA NU-I PLATIT DIN BANI PUBLICI.Da din ce bani esti platit mataluta,TINERE PONTA????????????????????
      Din banii lui IOAN NICOLAIE ,AI???????????????Din banii marilor injdustriasi romani specializati in contracte cu statul si care astazi sunt muritori de foame si cu un ultim efort financiar baga bani in draci in U.S.L. CA SA POATA AJUNGE LA BUTOANE???????????????
      Auzi d’omle,IOAN NICOLAIE SI FIRMELE LUI care produceau UREE,2 anisorii a tot pompat bani in………………..INSOMAR CASA DE SONDAJ ,care casa,IL DADEA PE MIRCEA GEOANA CISTIGATOR LA ALEGERILE PREZIDENTIALE.
      Mai sa fie,ADICA PRETUL UREEI,ERA LEGAT DE PSD,MIRCEA GEOANA SI VICTOR PONTA………………haaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
      Si chiar era,pt ca daca ajun geau DERBEDEII PESEDISTI LA MANETE-DL IOAN NICOLAIE ASTAZI CONSUMA GAZ INTR-O VESELIE PE PUNGA [NU DE GAZ] ROMANILOR,iar profitul intra cu generozitate in buzunarelul lui NICOLAIE SI………………VICTOR PONTA,BUGETARUL CARE NU ESTE PLATIT DIN …………………BANI PUBLICI……………..
      Mai ca sa vezi,cum l-au adus romanii in pragul disperarii pe TINARUL VICTOR PONTA,BUGETAR DE CIND SE STIE,REFUZINDU-I LUI MIRCEA GEOANA SI MIHAIELA DRAGOSTEA MEA FUNCTIA DE PRES. AL ROM.
      Uite d’aia BUGETARUL VICTOR PONTA CARE NUUUUUUUUUUUUU ESTE PLATIT DIN BANI PUBLICI,PT A-SI INECA NECAZUL SI A-SI REFACE PSHICUL DARIMAT A PLECAT LA MONTECARLO-dar nu pe bani publici nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu,pt ca el VICTORAS ESTE OM SIMTITORIU LA SARACIA DIN TARA,SI ATUNCI CIND COPILOT FIIND CONDUCE CU UN VOLAN IMAGINAR IN MINUTZA SI CULMEA REUSESTE PERFORMANTA SA INTRE SI SA IASA IN DECOR.
      Ei asta da copilot……………..MAI RAR……….

    • ***Zapa – Ponta are dreptate. Un bugetar obişnuit, plătit de stat, trăieşte la limită, nu-şi permite bonă filipineză, ceasuri de zeci de mii de lei şi raliuri la Monte Carlo… Câţi bugetari din ţara asta trăiesc precum Ponta care iese pe tv-uri şi plânge de mila românilor flămânzi, pentru că el “sparge” pentru o masă cât câştigă un bugetar în câteva luni bune de muncă şi nu de chiul.

      Mă întreb, oare din oamenii aceştia cu bani mulţi, se vor găsi şi acum care să investească în PSD? Înseamnă că nu au cap şi nu au minte ori încă nu l-au privit bine pe Ponta. Dacă Geoană, mai citit şi mai curat, n-a avut şanse în 2009, cum crede cineva că Ponta, needucat, incult, necivilizat şi necizelat, va ajunge să conducă o ţară?

    • Radovene no să-ţi vină să crezi ceea ce am să spun:

      Milelul Cristian Preda a supt de la berbecul Arafat.

      INCREDIBIL NU?
      DAR ADEVĂRAT!

      Cred că ar fi indicat ca cineva să se ocupe un pic de micile afaceri pe sub mână ale lui Cristian Preda.
      🙂
      Ar descoperi lucuri extreeeeeeeem de interesante!
      🙂

    • ***Stefan RADOVEANU –pasul decisiv pentru Iaşi să-l facă ieşenii, cetăţenii municipiului şi judeţului Iaşi. Dacă lor le plac atat de mult comuniştii, asta vor alege în toamnă – comunişti – cum au făcut în ultimii 22 de ani. Ce-ai vrea tu? Să meargă doamna Udrea să voteze pentru ei? Nu se poate…
      Nimeni n-o să-i poată aduce forţat la democraţie dacă ei nu vor şi se complac în situaţia de a trăi ca pe timpul împuşcatului.

  88. Atentie mare, a reaparut in virtual, COCOTA ZEV, mai inversunata.
    Dupa ce a varsat laturi in doamna Udrea, acum l-a luat in vizor pe domnul Basescu. A inceput cu aceleasi ordinarii specifice lui.
    Din cate am auzit si eu, COCOTELE masaculine nu prea au discernamant. Nu stim inclinatiile sexuale deoarece cocotele se pun la dispozitia oricui, banii vorbesc. Tot pe bani a atacat pe doamna Udrea si mai nou pe domnul Basescu, din asta traieste pana la urma.
    Halal “barbat”

    • http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-a-ajuns-smurd-sa-fie-dotat-de-un-prieten-al-lui-raed-arafat-961005.html

      Iata cateva buboie cu puroi, care stau sa improaste. Arafat nu este sfant asa cum v-ati grabit sa-l faceti de cateva zile pe la tembeliziuni.
      Domnul Basescu n-a intervenit degeaba.
      Acum, voi astia “deontologi” v-ati prins?
      Presedintele este un om informat, niciodata nu apare asa de dragul vostru, ci sa sa va dea lectii de corectitudine, mai mogulieni mai!
      Iar v-a ciuruit! 😆

    • ***Porto – şi tu te miri de ZeV – păi uite care-i sunt concetăţenii lui ZeV şi de ce sunt ei în stare.
      Iaşul a fost comunist, din ’90, numai conducere PSD-istă a avut, şi aşa va încremeni că nu-l lasă comuniştii din mână şi ZeV e tipic, cetăţeanul oraşului lui…

    • Acum, tv este deschis pe ştiri şi văd cu stupoare cum un client al DNA, şi mă refer aici la Vasile Astarastoae face recomandări pentru ministerul sanatatii. Vorbeşte de aşa manieră încât îţi vine să crezi că soarta intregii omeniri depinde de acest nepieptănat, de acest PSD-ist care nu se teme de nimeni si de nimic…

      E de neconceput să văd cine ne conduce, cine ne judecă conducătorii, cine ne spună nouă, oameni simpli, corecţi, de bun simţ, ce e bine şi ce e rău…

    • N-ati-o franta ca ti-am dres-o,s-a intors ”pisica”acasa la minister si l-a trimis acasa pe Ciuhodaru …!? Ieri ma intrebam pe unde e ministrul in povestea asta si aseara a iesit si udmr-ul cu o ”reactie”.Dupa ce au fost muti in toata aceasta istorie,acum au prins grai si actiune…daca taceau filozofi ramaneau…

    • Colegii mai vechi işi amintesc discuţiile purtate aici, pe blog, despre promovarea tinerilor. Am scris un comentariu pe facebook, apropo de spusa lui Vasile Astărăstoae, preluată imediat de presă: Nu văd ce putea să realizeze parlamentarul Ciuhodaru în consilierea ministrului

      Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/astarastoae-nu-vad-ce-putea-sa-realizeze-parlamentarul-ciuhodaru-in-consilierea-ministrului_903431.html#ixzz1jEzY0AUr

      Vorbind in felul acesta, precum V Astărăstoae, nu incurajezi tinerii. Mie nu-mi sunt dragi medicii, le cunosc sămânţa bineeeee, dar am susţinut şi susţin tinerii, indiferent de partid. La tv s-a spus CLAR că Ciuhodaru, fiind deputat, nu poate fi, in acelaşi timp, şi consilier. Discuţiile acestea pun un moţ acum, la prânz, pentru ca diseară, la şezătorile tv să se vorbească despre un guvern de ameţiţi, de bezmetici, acum picaţi din lună, care nici nu ştiu pe ce lume trăiesc.
      Şi-apoi, Ciuhodaru lucrează in Iaşi, la Sp de Urgenţe, cel mai mare din Moldova, e practician, nu un prăfuit de birou, precum acest nepieptănat din poză, client DNA, care acum ar trebui să fie la puşcărie şi nu să facă ordine la ministerul sănătăţii şi să-şi dea cu părerile lui otrăvite despre alţi medici, de fapt, colegi de al lui, mai tineri.

    • Silver

      Incurcate sunt caile politicii si ale functiilor publice in general.Noi suntem simpli privitori in acest spectacol al lumii,dandu-ne cu parerea asa cum interpretam noi ceea ce ni se arata.Apropo’ de tineri,sunt in asentimentul tau,candva eram si eu asa exuberanta ca tanarul Ciuhodaru,dar de cele mai multe ori entuziasmul si exuberanta mai mult incurca decat descurca.Cine spune ca intelepciunea vine cu experienta de viata,spune bine,asa cum este adevarat ca este nevoie de elanul tineresc dar in doza cu bun simt si bine gandit.Gazda noastra si Anca Boagiu sunt exemple de tineri cu capul pe umeri,asa cum sunt si tineri care odata vazuti in functii cred ca duc intreaga lume doar pe umerii lor si dau cu batul in balta.Cred ca unitatea de masura este echilibrul,asa cum ar trebui sa fie si pentru cei”batrani”care se grabesc mereu in a cataloga tineretul ca prea grabit,sau se grabesc sa le traga craca de sub picioare.Sunt sigura ca pentru Ciuhodaru aceste doua zile ii vor imbunatati experienta de viata si modul de a-si gestiona oportunitatile ivite.Este cel putin un exemplu despre cum sa NU se prezinte in fata oamenilor ca si candidat la primaria Iasi.In rest,este”bataia”intre generatii,motorul oricarei schimbari si fara de care viata ar fi monotona… 😉

    • ***Gabi – sigur că ai dreptate. În tot ce face omul, trebuie echilibru şi puţină discreţie chiar dacă ţie, in unele momente, ca om, îţi vine să-ţi manifeşti entuziasmul si exuberanta în fel şi chip.
      Prea s-a aruncat înaintea presei şi s-a lăsat manipulat, controlat şi dirijat de presă. Şi nici n-a avut pe nimeni lângă el care să-i tempereze elanul.
      Oricum, nu ar fi rămas în minister fiind şi deputat dar, atutudinea lui V Astărăstoae nu mi-a plăcut. Indiferent cât greşeşte un mai tânăr coleg, nu-l condamni public şi nu-ţi exprimi îndoiala cu privire la pregătirea lui.
      Sper că şi alţi tineri aspiranţi la notorietate, să înveţe ceva din această tristă experienţă a lui Ciuhodaru… Asta e!

    • Doamne…tara lui papura voda…ce de candidati la primaria capitalei…s-a spart conducta de la Can-Can tocmai in an electoral… 🙁

    • tovarasul Duta, spune romanilor ca nu sunt bani pentru a asigura sanatatea cetatenilor Romaniei si ii dau dreptate, pentru ca banii se duc la Ministerul Cultelor, pentru renovarea….bisericilor, pentru ca popii sa le poata citi “credinciosilor”…in caz de boala…

    • Ultima data cand am ras de una singura a fost atunci cand Irinel si-a anuntat candidatura la primaria capitalei si i-am auzit motivatiile. Tocmai o fac a doua oara,ascultand-o pe”ziarista-sexy”anuntandu-si candidatura la primarie si motivatiile sale 🙂 ))) Pentru cei plecati,astfel de ispravi nu fac decat sa ne indeparteze de casa sau sa ne punem mainile in cap…

    • ***Katrina a scris Duta un pecerist convins, gata sa dea tara pe mana occidentalilor…

      Ţara a fost dată pe mâna occidentalilor în 2007, Katrina. Pe 1 ian 2007, mii de români au hăhăit alături de preşedintele Băsescu de bucurie că suntem în UE. Atunci, toţi nătărăii v-aţi bucurat.

      Astăzi, suferă milioane de români şi am ajuns să nu mai fim stăpâni în ţară, să primim indicaţii şi legi prin telefon sau mail de la şefii UE care habar n-au de viaţa românilor.

      Nu mai vorbi prostii. Ţara-i de mult vândută…

      Postarea este valabilă pentru toţi cei care s-au bucurat in 2007, când am fost primiţi în UE şi acum cârâie împotriva şefului statului că vinde ţara. Măcar de nu aţi fi ipocriţi…

  89. Observ ca onor guvernul impreuna cu presedintia au cam dat in balbaiala. Aud ca Ciuhodaru care inca nu a reusit sa stabileasca ce va face el in calitate de “consilier onorific” a si fost demis. De catre cine? Ne spune cineva? Balbaiala a inceput din momentul in care Prezidentul a intrat intempestiv intr-o emisiune TV si l-a invitat pe Raed Arafat sa isi prezinte demisia. Acesta si-a mai rezervat un ragaz de o zi si voia prezidentiala a fost indeplinita. Urmatorul pas a fost numirea acestui doctor Ciuhodaru in calitate de “consilier onorific”. Oare ce nazbatie o mai fi si asta? Acum Ciuhodaru a fost demis. Se vede treaba ca baietasii astia de ne guverneaza tara au fost invitati de Prezident la o cinzeaca, asa la botul calului, dar se pare ca Prezidentul a gresit clondirul cu bautura colorata si le-a dat ceva o posirca de le-a luat mintile. Bineinteles ca si Prezidentul a bauta vartos din paharul domniei sale. Urmarea – se intrec care mai de care sa vada care va face cele mai mari prostii si si-au ales drept teren de intrecere Ministerul Sanatatii. Este de presupus ca pe ministrul Ritli nu l-au invitat la chiolhan si acesta, spre deosebire de ceilalti, cu mintea limpede, a vazut ca cineva isi bate joc de el si atunci cand a vazut ca mai este arata cu degetul, s-a suparat la randul lui si dintr-un condei a anulat toata insailarea prezidentiala. Pana la urma, ramane de vazut – care pe care? Caraghioslacul situatiei este acela ca cei ce roiesc in alaiul prezidential sub motivul reformarii sistemului de sanatate s-au apucat de reforma cu toporul in mana si si-au ales drept tinta singurul sector care merge bine in domeniul sanatatii. In mahmureala lor nu si-au dat seama ca elanul reformator ar fi trebuit indreptat in directia sectoarelor care nu merg bine. Pai daca este ordin prezidential, cum sa isi dea seama? Oare nu era mai bine daca Prezidentul nostru, in loc sa iasa val-vartej pe TV, mai lua odata in mana Constitutia si conspecta inca o data capitolele care se refera la separatia puterilor in stat precum si Atributiile Presedintelui? Ba putea sa o faca, dar la ce bun, nu a decis el ca este un “Presedinte jucator”? Da, dar se joaca cu sanatatea si viata noastra.

    • Minţi.
      PREŞEDINTELE NU BEA!
      Şi cei din preajma lui pot confirma acest aspect.
      Grave probleme cu băutura, în afară de Monica Macovei Gherghescu, are Crin Antonescu însă.
      De când “s-a ajuns”, nu mai snopeşte o sticlă de vin zilnic.
      A crescut în grade.
      SNOPEŞTE O STICLĂ DE WHISKI ZILNIC!
      Din această cauză Adinuţa bufneşte şi trânteşte toată ziua.
      :))))))))
      Hai totuşi să respectăm adevărul…..
      Hihihihahahahahuhuhuhu

    • @diaconu Eusebiu. Minte eu? Si macar de ar fi acesta cel mai mare necaz al romanilor. Prezidentul nu bea? Crd ca asta este gluma zilei. Ai lasat-o pe Silverstar “de caruta”. Si la o adica ce mi-ar pasa mie daca Prezidentul bea sau nu, daca a catacdidit sa bea fara mine. Uite, eu in locul lui nu as fi fost asa scartar si tot l-as fi invitat la o SECARICA. Nu-i bai ca dumnealui are whisky, adica tot un fel de secarica. Efectele “abtinerii prezidentiale” se vad insa cu ochiul liber. A reusit performanta de a manji cu cacao intregul aparat executiv si nu numai. Nu era mai bine sa se abtina si sa nu se mai dea in spectacol. Vrand-nevrand, procedand asa va trebui sa se ia de mana cu Monica Macovei (Gherghescu pre numele ei de fata mare). mama ce pereche potrivita ar fi. Nu-i vorma ca si matale ai avea subiect de discutie. mama, mama ce s-ar mai inflama Miticul. Gluma este gluma Eusebiule, dar se vede treaba ca dv. consilierii Premierului cam “taiati frunza la caini” de vreme ce nu ati reusit sa preveniti asemenea spectacol. Sau, nu cumva nu va mai baga nimeni in seama nici pe dv. consilierii executivului? Si daca ar fi vorba numai de consilieri, mai treaca-mearga, dar se pare ca nu mai este bagat in seama executivul in intregul sau. Haide fiti cinstit si recunoasteti ca toata tarasenia v-a luat prin surprindere. Cred ca Premierul Emil Boc a aflat-o si el de la televizor.

    • “fiţi cinstiţi?”
      De ce plural?
      🙂 🙂 🙂

    • @diaconu Eusebiu. Ce ti-e si cu gramatica asta! Carevasazica, eu postez un comentariu in care expun niste idei, chiar si cu o nota ironica, care pe alocuri “degenereaza” in un omor usor. Ei bine, un om inteligent ca dv, doar atat poate vedea in textul scris de mine? Spre stiinta dv., comid adesea cate o eroare sau mai multe care in cea mai mare parte se datoreaza faptului ca scriu repede, prefer un mediu de semintuneric (este mai odihnitor pentru ochi) si uneori mi se mai intampla ca sa comit unele erori din cauza vitezei de lucru diferite a celor doua entitati – mintea si mana. Dv. chiar nu vi se intampla? Revenind la textul in discutie, ce mi se pare mie curios este faptul ca reprosul dv. trecut in ghilimele, chiar este corect. va rog verificati. Am comis alte cateva erori in acelasi text, dar de acelea nu ati binevoit a va lega. Va propun ca atunci cand luam act de ideile unui interlocutor sa nu ne mai formalizam de anumite detalii care pot scapa si involuntar, ci sa ne aplecam asupra ideilor. In mod sigur avem mai mult de castigat. O seara buna!

    • Nu este doar un simplu jucător, este chiar căpitan de echipă, un căpitan de cursă lungă! Mi-e milă de bietul Rittli, aşa cum mi-a fost milă şi de Funeriu, cînd cu legea învăţămîntului! Ambii marionete. Preşedintele le-a pus legea în braţe şi le-a zis: citiţi-o şi aplicaţi-o!

    • Hirear ielii ali dracu di ierori.
      Cum se potriviesc ele exact unde trebuie!
      Hai lasă vraja cu “băutul prezidenţial” că la mine nu ţine. Nu are rost să spun de ce nu ţine că cei ce ştiu ştiu ei de ce nu ţine.
      Deci repet_
      MINŢI!
      CU TUPEU!
      🙂 🙂 🙂

    • @diacnu Eusebiu. Deci mint si inca cu tupeu! Eusebiu draga, personalitate Presedintelui Basescu are cateva traaturi definitorii si una dintre acestea o reprezinta faima de mare bautor, indeosebi de whisky. Nu ar fi un pacat chiar intratat de mare, daca deciziile pe care trebuie sa le ia o persoana cu mari raspunderi in stat, nu le-ar lua sub influenta acelor licori. Vorbesc doar de principiu deoarece nu am nici o dovada ca domnia sa chiar ar fi luat decizii in astfel de situatii. Acu ceva vreme am luat act de niste zvonuri privind starea de sanatate a Prezidentului si presupun ca domnia sa s-a lasat de “sportul preferat” caci totul merge “doar pana intr-o zi”. Deci inclin sa cred ca aveti dreptate. Evident ca chiar si in aceasta situatie eu nu mint, iar de tupeu nici vorba. Daca veti reciti comentariul meu s-ar putea sa recunoasteti ca nota dominanta a aceluia a fost de natura pamfletara. Pamfletul iti permite, ca plecand de la o baza sau o farama de adevar, sa tragi o tusa groasa care sa puna personajul si intamplarile pe care le-a generat intr-o anumita lumina, de regula nefavorabila si sub reflexia acestei lumini sa scoti la iveala tot un adevar, dar un adevar caricaturizat. De fapt am impresia ca incerc sa “vand castraveti la gradinar”. UN om cu inteligenta dv. nu are nevoie de explicatiile mele pentru a intelege ce am vrut sa spun. O seara buna!

    • Iar eşti bandit!
      Moaaaaaaaare!
      Să-ţi explic de ce.
      Dacă pe acest blog am fi doar noi doi, adică domnia matale Pamfletarul şi demenţia mea Ne-‘tele-ctualul în mod sigur toate ar fi bune şi la locul lor rânduite precum armele-n rastel.
      Adicălea, domnia matele ţi-ai spune pamfletu’ şi demenţia mea ţi-aş înţelege pamfletu’.
      Asta-i teoria.
      Praftica (că vorba aia: TEORIA CA TEORIA O DESCURCĂM NOI C-O FIŢUICĂ, DOUĂ, DAR PRAFTICA NE FACE PRAF!) este cu totul alta.
      În mod sigur, domnia matale ai sesizat aşa cum am sesizat şi eu, demenţia mea, că dacă vrei să tragi un pârţ mic-mic-mic p-aci, nu poţi din cauza atâtor ‘tele-ctuali.
      Şi aici avemBIG BROBLEMU’:

      ‘TELE-CTUALII SUNT BĂIEŢI ŞI FETE BUNE DAR AU UN DEFECT:
      CONFUNDĂ PAMFLETUL CU STAREA DE FAPT!
      😉 😉 😉
      ……..mai departe nu are rost a mai da în taste deoarece, în mod sigur, domnia matale Turnul ştie de ce-ţi trag eu Miticul clopotul…..DE ALARMĂ!
      😉 😉 😉
      Deci rămâne aşa cum s-a stabilit:
      TRAIAN BĂSESCU NU BEA!
      CRIN ANTONESCU BEA!
      🙂 🙂 🙂

  90. Cred ca pot ca pentruca sa ma rad, caci se pare ca nu am gresit cand am spus ca FiaraPolitica, (denominatiunea este preluata de la Dement=Bufonul, Miticul, Antideontologul, Antibibliotecarul adica unul in toate diaconuEusebiu-Sebi ptr unii din virtual) a inceput sa desire un ghem si atention atention PDL , ca un ghem care se desira poate sa fie surprinzator.

    Ha ha Hi hi Hu hu Ho ho ca nu am plecat inca si de urat am mai ura, dar ne doare inima 🙂

    • Hihihihahahahahuhuhu……
      Wrong!
      Nu:
      “Atenţie PDL!”
      Ci:
      ATENŢIE TRĂDĂTORI AI PDL-ului!
      Hihihihahahahahuhuhu……
      Cinş’pe-cinş’pe legături la leu……ţipa Baba Rada vrând să-şi vândă marfa!

    • Sebi
      Wrong
      Tradatorii nu se bat singuri cu capul de pereti si nici chiar daca uneori de posti ce sunt il aseaza in ghilotina nu apasa si pe buton

      🙂 )))))))))))))))

    • Ion Adrian

      Era de stiut ca opozitia va profita de numele Arafat si se va agata de faima acestuia pentru a mai da o lovitura PDL.Din pacate romanii au un defect capital: atunci cand le place ceva nu prea mai tin cont de ce ascunde sub haina acestuia.Dovada sunt anii in care i s-a acordat iubirea neconditionata lui Iliescu,chiar daca in adancul inimii fiecare roman ii atribuie o parte din vina mortilor revolutiei.A trebuit sa treaca timp pana ca lucrurile sa fie vazute altfel.Probabil ce se scrie este adevarat,nu gasesc ca un Arafat imaculat ar fi rezistat in Romania intereselor de dupa revolutie sau de astazi,dar atunci de ce a fost mentinuta aceasta aura a ”puritatii”in jurul acestui om atata timp? Societatea romaneasca nu este pregatita pentru schimbari atat de bruste,si-cred eu-informatiile vin tardiv cand multe urechi nu vor sa asculte pentru ca nu pot vedea dincolo de aceasta”aura”.Opozitia este constienta de acest lucru,de aceea incearca sa scoata maximul de reactie negativa din povestea asta.

    • NG
      Am spus de alaltaieri ca nu raspund de felul in care opozitia va folosi pleasca asta 🙂

    • Ati vazut stenogramele?
      Niculae asta e mare sugubat, incet-incet aflam de ce este in stare mafia PSD.
      Lui Hrebe, banditul nr 1 al tarii, cu aroganta-i de neam prost specifica astora din opozitie, i-a sosit “clipa asta minunata”
      😆

    • ***ion adrian – văd că iar te grăbeşti în a face afirmaţii nu tocmai măgulitoare la adresa preşedintelui. Când domnul Băsescu iese pe tv-uri şi spune ceva, să ştii că e foarte bine informat. Măcar asta ar fi trebuit să ştii.

      Nici o “pleaşcă” pentru opoziţie. N-ai tu de unde să ştii ce iepuraşi ascunde domnul Băsescu prin mânecă şi nici când îi va scoate şi nici în cine şi cum va lovi. Suntem în an electoral şi lupta electorală este extrem de dură dar şi plină de surprize…

      Eu am foarte mare încredere în domnul preşedinte. Fii convins că domnul Arafat, după ce-şi va face numerele pe la Realitatea şi Antene, va mai primi una-n bot şi atunci să-l văd cum o să se descurce.

      Repet, tot respectul pentru SMURD – creaţia domnului Arafat dar, acesta trebuia să ştie că şi domnul preşedinte are o creaţie care se numeşte PDL şi nu înţeleg ce l-a determinat să spună despre guvernul PDL că e un guvern de “tâmpiţi”…

      Reacţia preşedintelui mi se pare firească. Nici un regret apropo de plecarea lui Arafat din guvern. Şi, nu ştiu, poate domnul preşedinte mai are şi alte motive in ceea ce-l priveşte pe Arafat pe care, încă, nu le-a făcut publice.
      Ai răbdare! 😆

    • ***Porto scrie: Lui Hrebe… i-a sosit “clipa asta minunata”
      Aşa să fie! Să te audă bunul Dumnezeu că mare bandit este. 😮

    • @silverstar
      “N-ai tu de unde să ştii ce iepuraşi ascunde domnul Băsescu prin mânecă şi nici când îi va scoate şi nici în cine şi cum va lovi. Suntem în an electoral şi lupta electorală este extrem de dură dar şi plină de surprize…”
      Aşa este, aveţi dreptate! Păi, mama ei de democraţie, ce e aia? Noi umblăm cu asul pe mînecă! Ce înseamnă chestia aia că un preşedinte trebuie să fie neutru? Da de unde, asta e fumată, nu se aplică la preşedintele nostru. El joacă. Joacă tontoroiul pe spinarea poporului român. Cu aplaudacii din galerie!

    • @Silverstar. Deci asa stimata doamna – “tot respect pentru SMURD – creatia domnului Arafat. Sa inteleg ca doriti sa “primeasca una in bot” tocmai in sensul respectului de care aminteati adineaori? Atentie la logica stimata doamna. PDL creatia domnului Basescu? Este perfect adevarat, dar Prezidentul ar trebui sa se lepede de creatia sa – il obliga Constitutia. A spus Presedintele Basescu ca “guvernul ar fi tampit”? Da, domnul Presedinte mai are si momente de luciditate si atunci probabil ca il razbeste si pe el si atunci isi da drumul sentimentelor. repet, nu este treaba Presedintelui sa se amestece in astfel de probleme ale executivului. Constitutia nu ii confera nici o prerogativa in acest sens.

    • ***Turnul de observatie n-o fă pe prostu’ că nu se prinde. Citeşte din nou ce am scris. Arafat a spus că “guvernul ar fi tampit”?
      de ce crezi tu că acestui om i se poate permite orice?

      Şi-apoi, de ce domnul Băsescu să se lepede de creaţia sa? Care constituţie i-o cere, cea iliesciană? Nu merită respectată, deşi domnul Băsescu o mai respectă… Când are chef sau interese…

    • @Silverstar. Sunteti magnifica stimata doamna. Magnifica luata de-andoaselea. Spuneti ca Constitutia pe care o numiti iliesciana, nu ar merita a fi respectata. Spuneti dv. ca aceasta Constitutie pe care chipurile Presedintele ar respecta-o “cand are chef sau interese…. Doamna, va recomand sa va bateti peste gura si sa va retrageti cuvintele. Ceea ce ati rostit, presupun ca doar luata de valul polemicii si nicidecum ca chiar asa ati fi gandit-o. P.S. acolo unde v-ati exprimat ca “guvernul ar fi tampit” ati fost cam imprecisa in exprimare si eu am tras concluzia ca dv. ati exprimat parerea Presedintelui ca guvernul pe care domnia sa ar fi “tampit”. Imi cer scuze pentru ca am inteles eu eronat. P.S.nr. 2: Arafat, in calitate de membru al guvernului, e adevarat in calitate de secretar de stat, probabil ca stie el ce spune. A vazut el multe si inclin sa cred ca ar sti ce spune. Desigur ca se poate sa se fi inselat, dar comparand atitudinea si faptele de guvernare ale unor ministri, inclin sa cred ca Arafat nu a gresit. Dovada cea mai clara – gafa ce tine capul de afis de cateva zile incoace.

    • ***Turnul de observatie – o completare, domnule, ca să înţelegi mai bine atitudinea domnului presedinte: când a fost nevoie de specialişti şi PDL nu i-a avut, domnul Băsescu nu a avut nici o reţinere în a solicita sprijin de la alte partide.

      Ex: Cătălin Predoiu, Vlădoiu sau Vlădescu, cel care a fost la finante, Marian Sârbu, la munca, pe care l-a solicitat şi după ce PSD a ieşit la guvernare, domnul Dacian Cioloş cu agricultura pe la UE. Cred că mai sunt dar nu-mi vin acum în minte, sunt obosită.

      Dacă domnul Arafat ar fi fost “curat” crezi tu că domnul Băsescu s-ar fi luat de el aşa, ca boala de omul sănătos?

    • Să arunci cu noroi în omul care iubeşte oamenii, iată pînă unde poate ajunge josnicia unora!

    • ***ilie – fiecare are dreptul la opinie, de ce nu? Şi, de când a spune adevărul inseamnă să arunci cu noroi?

      În preşedintele Băsescu se aruncă cu noroi de ani de zile şi n-am văzut manifestaţie împotriva celor care-l denigrează pe nedrept. Aşa că lasă cu iubirea de oameni. Mai puternică-i iubirea de arginţi. 😮

    • Silverstar, ala e ziar sau gazetade perete a presedintelui ?…..norocul unora este ca ridicolul nu doare si poate de aceea nu au nevoie de salvare…..

  91. Siver,
    Daca nu intelegi absolut nimic din ce scriu eu e mai bine sa taci sau sa-l rogi pe Dement sa-ti explice ca el a intervenit si ieri destul de plastic si mai se dezmorteste atmosfera 🙂

    • @Ion Adrian. Domnule, de cateva zile am urmarit atent rationamentele dv. pe marginea evenimentelor ce tin capul de afis ale acestor zile. Remarc ca, in ciuda unor simpatii politice, ati intels sa luati o anumita distanta de siguranta si sa nu va hazardati in a sustine orbeste niste gesturi si actiuni politice care in aceste zile, indeosebi astazi isi arata nocivitatea asupra vietii politice si sociale a tarii. Spre deosebire de alti sustinatori inflacarati, in genul acelor suporteri de fotbal inflacarati pentru care “Nu e peste ca stavaridul si echipa ca Rapidul”, datorita acelei distante de siguranta, puteti avea o privire si o judecata mai obiectiva asupra “jocului” din terenul politc. Adesea apreciez comentariile dv.

    • Hahahaha, băi Adriane!
      Înseamnă că scena ar fi dintr-un film mut.
      Eu, dom’ profesor mut de beat, încercând să-i explic ei, doamnei profesoare de Lucru Manual mută de beată, cum stă treaba şi se-nvârte roata.
      🙂 🙂 🙂
      Ar fi burlesc!
      🙂 🙂 🙂

  92. Am verificat o informatie aparuta in presa, si am constatat ca, intr-adevar, din Consiliul Director al Fundatiei SMURD fac parte si:
    – Radu Tudor, omniprezent pe Antena 3
    – Emil Hurezeanu, om de baza la Realitatea
    – Mihaela Radulescu, fosta ( si viitoare ? ) Antenista.
    Nota: alte persoane care lucreaza in presa , nu figureaza in respectivul Consiliu. Cam ciudata orientare…

    • NeaKutare, ai dreptate, dar si noroc ca nu’ti bubuie mintea de atata inteligenta de papagal…….fundatia lui Arafat este de fapt o aripa USL ale carei meniri este sa stopeze reformele marelui Carmaci…..

    • @Katrina.
      Am fost surprins sa constat faptul ca din Consiliul Director al Fundatiei SMURD fac parte, in afara de dl. Arafat, trei membri ( din totalul de sapte), toti oameni de presa atasati posturilor moguliste.
      Nimic altceva.
      Daca va deranjeaza informatia, este problema dvs.

    • ***Katrina scrie: fundatia lui Arafat este de fapt o aripa USL ale carei meniri este sa stopeze reformele marelui Carmaci…..

      Dincolo de ironie, pentru ca asta ai vrut să fie, dar nu ţi-a ieşit, se ascunde adevărul. Ai spus un adevăr, deşi nu asta ai urmărit.

      Însăşi acţiunea lui Arafat, din momentul când a ieşit pe tv-uri să-şi strige nemulţumirile, în loc să discute civilizat în cadrul ministerului, cu specialiştii, a fost pusa la cale tot din iniţiativa USL.

      Chiar şi manifestaţia “spontană” de aseară, de la Tg Mureş tot de USL a fost pregătită. Mulţi oameni habar nu aveau de ce erau în stradă şi manifestau împotriva a ceva ce nu s-a întâmplat.

  93. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    În hotel, recepţionera il întreabă pe proaspătul turist cazat:
    – Domnule, aveţi vreo opţiune cum să vă trezim dimineaţa?
    – Da, desigur! Cu un sărut dulce la ora 6 dimineaţa!
    – Foarte bine, nicio problemă, vom trimite portarul!

  94. Se teme Ponta de DNA?

    Momentul livrarii catre presa a informatiei ca Robert Negoita si Viorel Hrebenciuc sunt anchetati de DNA in scandalul spalarii de bani legat de numele omului de afaceri Ioan Niculae a picat prost pentru Victor Ponta.

    Pe coridoarele PSD se aude ca presedintele partidului isi foloseste toate cunostintele pentru a afla unde duc itele anchetei, cat de sus in ierarhia social-democratilor.

    Din aceeasi sursa am aflat ca, in cazul in care acestea duc suparator de sus, Victor Ponta are pregatit, asemenea lui Adrian Nastase, sloganul “dosar politic instrumentat de Traian Basescu”.

    Sursa: ziare.com http://www.ziare.com/victor-ponta/presedinte-psd/se-teme-ponta-de-dna-1144738

    • Pasiunea lui Ponta pentru raliuri l-a enervat pe Dragnea

      “Noi alergam si ne dam peste cap sa castigam alegerile si tu mergi la un raliul de 40 de mii de euro. Da-o-n …, Victore!”, i-ar fi spus acesta, potrivit unor surse participante la discutii.

      Sursa: http://www.ziare.com/victor-ponta/psd/pasiunea-lui-ponta-pentru-raliuri-l-a-enervat-pe-dragnea-1144741

      Care bugetar îşi permite să “spargă” 40 000 de euro pentru o simplă plăcere, distracţie? Cât câştigă Ponta ca parlamentar să-şi permită aşa dezmăţ? De unde-i vin aceşti bani? Cine şi cu ce scop îi finanţează pasiunea lui Ponta?
      Are dreptate Ponta să iasă pe tv-uri să plângă de mila românilor? Câţi români îşi permit să traiască precum trăieşte el?

  95. @
    Cie

    NU SMURD este probleama No. 1 ci feuda sanatate sa paraseasca clica actuala MAFIOTA care o manevreaza sau o “gestioneaza” in folosul lor si NU a NATIUNII !!!

    SMURD, mai precis demisia ARAFAT este utilizata ca o actiune de manevra politica impotriva Prsedintelui pentru a compromite dezbaterea si implementarea acestei legi.

    Din parcurgerea a mai multor emisiuni pe difeite televiziuni se poate concluziona TERIBILA INVERSUNARE a acelorasi indivizi incepand cu apararea lui ARAFAT, cu ireversibilitatea legii omitând a dezbate avantajele noii legi.

    De mentionat in misiunea Domnului Robert TURCESCU, un invitat care cunoaste bine sistemul de asigurari din ELVETIA si UE a punctat avantajul principal al legi,STOPAREA FRAUDEI din SISTEM prin MONITORIZAREA PRESTATIEI MEDICALE incepand cu medicul de famile, farmacie, medicul specialist, spital, sanatoriu pâna la insanatosire de CASA de ASSIGURARE PRIVATA.

    Un opozant, Domnul PAVELIU, vualat a replicat dece CNAS nu poate la care Domnul CINTEZA a raspuns intelegandu-se chiar ca nu s-a dorit si prin lipsa de INFORMATICA in sistem.

    Este clar din vizionarea emisiunilor s-a inteles din partea OPOZANILOR, tot timpul aceiasi, ca DEFECTIUNEA SISTEMULUI o reprezinta aspectul financiar (% din PIB)si NU cel MANAGERIAL, NU cel PROCEDURAL al prestatei medicale, NU cel a fi agreat, NU CONCURENTA!!!

    Ei, toujours aceiasi OPOZANTI, au inteles bine legea si constienti ca li se taie iarba de sub picioare ataca si nu doresc sa intre in subiect.
    Altel spus un fel de prelungirile lui ARAFAT.

    DECI SA FIE CLAR, ARAFAT a inteles bine legea dar angajamenul sau polic cu OPOZITIA nu-i permite !!!

    LEGEA trebuie asumata cu orice RISC si urgenata legislatia secundara pentru implementare in trim 2 max 3 si a constata pe viu rezutatele pozitive.

    Cordialement

    • Nu am pretentia ca o persoana care posteaza in limba franceza sau un amalgam franco-roman, sa inteleaga sensul cuvintelor romanesti din cadrul unor dezbateri televizate…

  96. DELIRUL-Ati citit acest minunat roman a lui MARIN PREDA???????????
    Daca da,in mod sigur va veti aduce aminte esenta acestui roman si anume,,UN INDIVID INCAPATINAT,DEMENTIAL,ATENTIE PLASAT IN STRUCTURILE PUTERII[RAED ARAFAT] poate provoca dezastre,iar dezastrul ,PSHIC’poate fi contagios,repet poate fi.
    Mai ales cind in spatele ,FANATICULUI’ se ascund papusari,inteligenti’ care de mult cocheteaza cu ideea ,RASTURNARII DE LA PUTEREA DEMOCRATIC INSTALATA,REPET DIN NOU DEMOCRATIC INSTALATA, prin metode folosite in lumea a treia ,IN STATE CU DICTATURI SINGEROASE.
    Papusarii la rindul lor fiind niste unelte in miinile altora, care de mai bine de 6 ani sufera infringeri electorale,si care ATENTIE AU FOST DECUPLATI DE LA BANII PUBLICI DE ACTUALA GUVERNARE,BA MAI MULT SUNT CHEMATI IN FATA JUDECATORILOR SA DEA SOCOTEALA PT FARADELEGILE LA CARE S-AU PRETAT.
    Delirul acetor ,DEMENTI este atit de evident ,incit nu trebuie sa fii vre-un mare specialist in manipularea maselor ca sa-ti dai seama unde si de unde sunt dirijate toate aceste MANEVRE.
    Cineva se intreba cum de cei doi MARI LIDERI DIN CARTON,PONTA SI ANTONESCU NU S-AU INSTALAT IN FRUNTEA NEMULTUMITILOR??????????
    Eheeeeeeeee,de data asta ,zic ei lucreaza ceva mai subtil,VOR SA DEA APARENTA UNEI MISCARI CIVICE,APOLITICE,PLECATE DIN SINUL NEMULTUMITILOR,FOLOSIND CA LAIT MOTIV DEMISIA LUI RAED ARAFAT,SI TICALOASA LEGE A SANATATII,IN ACCEPTIUNEA LOR,PT CA MAI APOI EI SALVATORII NATIEII CATARATI PE VALUL NEMULTUMIRILOR SA INGATE PUTEREA.
    NU VI SE PARE CUNOSCUT SCENARIUL?????????? Parca ION ILIESCU l-a mai folosit.
    Sigur,datele sociologice sunt total schimbate,numai ca DELIRUL ACESTOR DEMENTI ESTE ATIT DE ACCENTUAT,INCIT,INTR-O STARE DE DISPERARE AJUNSA LA PAROXISM,DEMENTI VISEAZA,VISEAZA CA ROMANII SA SE CONTAGIEZE IN NUMAR CIT MAI MARE CU NEBUNIA LOR PATOLOGICA.

    • In momentul in care PSD si PNL nu mai au , printre membrii lor, nici o figura credibila, demna de a fi scoasa in fata, respectivele partide apeleaza la persoane de imprumut.
      Va mai amintiti de primarul Sibiului ? In preajma alegerilor precedente ne era prezentat drept UNICUL SALVATOR AL ROMANIEI.Au mai spus ceva, de atunci , liderii celor doua partide despre “SALVATOR” ?
      Acum, a venit vremea d-lui Arafat, care din naivitate ( cred eu ) a cazut in plasa USL- ului. Iar membrii Consiliului Director al fundatiei SMURD ( vezi postarea mea de mai sus ) au bagat subiectul in malaxorul televiziunilor lor. Si, de dimineata pana seara, da-i cu ” jos Basescu “.

  97. ,NU NE VINDEM TARA’

    Pare a fi un slogan ,un cliseu o lozinca atit de des FOLOSITA de COHORTELE DE MUNCITORI INDOCTRINATI ,CARE MANIPULATI GROSIER DE indivizi ca IOAN NICOLAIE[CARE TOCMAI CE SE LAUDA CA ADUCE 15 MII DE MOLDOVENI SA FACA PRESIUNE] IN ANII 90 MARSALUIAU PE bulevardele romaniei.
    Cam asa arata astazi ,SPERIETOARE CU CARE RAED ARAFAT II SPERIE PE ROMANI,SI CARE IN SUBTEXT ,DECI IN SUBLIMINAL ,AR TRANSMITE CEVA DE GENUL-ALOOOO ROMANI PRIVATII VA HALES BANII DIN SANATATE…………
    Bon,ca dl RAED ARAFAT’ a dat dovada de o mare parsivenie e cit se poate de clar,si ca acest ,DOMN ARAFAT PLINGEV LA MORMINT STRAIN.
    Dar sa ma explic cu argumente,pt ca pina in acest moment-ATENTIE CEI IN DREPT NU AU ARGUMENTAT CUM TREBUIE ACEASTA MAGARIE PE CARE RAED ARAFAT A ARUNCAT-O PE PIATA ULTERIOR PRELUATA DE TOTI CRETINI JURNALIOSTI,ADEVARATE TROMPETE ALE UNOR CERCURI DE INTERESE CARE SE JOACA CU CEI 5 MILIARDE DE EURO DIN SANATATE.
    Asadar suntem in ROMANIA ANULUI 2012,UNDE TOT ESTE PRIVATIZAT,DE LA INDUSTRIA MEDICAMENTELOR,DISTRIBUTIA LOR,PINA LA PIINEA CE O MANINCA BOLNAVUL IN SPITAL.
    Deci UN PRESTATOR DE SERVICII,IN ACEST CAZ sanatatea’care tine de SECTORUL BUGETAR,ESTE INCONJURAT DE PRIVATI CARE ATENTIE II VIND TOT FELUL DE MATERIALE,MEDICAMENTE SI CHIAR SERVICII-ASADAR CU CINE LUCREAZA SANATATEA ROMANEASCA???????????????????????NU CUMVA CU SECTORUL PRIVAT???????????????
    Oare nu cumva banii DIN ASIGURARILE DE SANATATE ALE ROMANILOR SE DUC IN SALARIILE PERSONALUI MEDICAL SI IN BUZUNARELE SECTORULUI PRIVAT.
    Atentie nu am spus ca ar fi ceva ilegal la mijloc,nu eu doar explicam CUM FUNCTIONEAZA SISTEMUL.
    Asadar nu ESTE O GROSOLANA DEZINFORMARE SI O MANIPULARE TEMBELA CEEA CE SE PETRECE ACUM???????????????
    Ba da,pt ca este un mic amanunt,pe care nimeni nu vrea sa ni-l spuna,si anume ca:
    IN LOC BANII SA FIE IN MINA UNOR FUNCTIONARI,EI ABIA ACUM VORBIM DE COROPTIE SI PRADUIALA,DECI IN LOC SA FIE IN MINA UNOR FUNCTIONARI LACOMI,RAPACE CARE CUMPARA O SERINGA CU DE 10 ORI PRETUL,BANI AR FI GOSPODARITI DE O ENTITATE PRIVATA,CARE SIGUR VA CAUTA SAQ ELIMINE RISIPA,SI EVIDENT FUNCTIONARUL STATULUI AR TRAI DOAR DIN SALARIUL SAU.
    Asta este miza adevarata-bani din sanatate si cine-i gestioneaza.

    • Interesant, cunosc un personaj care’si zice Voievod ( pe romaneste) care n’a reusit sa se integreze in tara tuturor posibilitatilor sectorului privat, care s’a inntors pe meleagurile natale cu coada’tre picioare, devenind un mare “luptator capitalist”…….

  98. Vai de românul neinformat, credul, care se lasă minţit şi manipulat şi folosit!
    Vai de românii care au ieşit în stradă ca să se revolte şi să strige împotriva a ceva ce nici nu s-a întâmplat – lucru spus chiar de domnul Arafat… Cât au putut fi de penibili, de ridicoli.

    Dar dincolo de penibilul situaţiei în care s-au scăldat aseară manifestanţii din Tg Mureş, sper ca domnul Arafat să se simtă bine şi să primească mulţumiri şi felicitări cu vârf şi îndesat de la cei cărora le-a făcut “pohta ce-au pohtit”…

    • Tot datorită acestor români, rătăciţi prin viaţă şi prin timp, uşor de minţit şi de manipulat, avem un parlament incompetent, incapabil, cu membrii care-şi văd şi urmăresc doar interesele lor.

    • Silverstar, profesoara fiind, cred ca ai citit Lupul Moralist, ceea ce nu este o garantie ca l’ai si retinut sau inteles……..

  99. Am avut o curiozitate,alataieri am fost in Strejnic,la primarie.Am aflat ca cineva s-a tinut de cuvant.Daca aflau baietii ce “intercepteaza”, putea sa fie rau.

    • Balbecikă,
      cum naiba de-ai scăpat şi nu te-a călcat vreun avion p-acolo?
      🙂 🙂 🙂

    • Nu are cum sa ma calce,pentru ca sunt inauntru.Am cunostinte si acolo,am facut sky diving.Urmeaza sa fac iar sky diving.

    • Bezmeticule!
      Tu ori mori inecat ori mori cu gâtul rupt!
      Cu capul pe pernă în niciun caz!
      🙂 🙂 🙂

  100. Ghemul,care s-a adunat timp de 20 de ani,risca sa se desire,si inca in mod brutal pt ca de ate trag PROCURORII,ORI ACEST GHEM-ESTE CEL CARE ASCUNDE SISTEMUL TICALOSIT PUS SA LUCREZE PT PSD.
    Sunt incredibile dialogurile dintre HREBENCIUC SI NICOLAIE IOAN.
    Dupa ORORILE COMSE DE VINTU SORIN,ACUM II VEDEM PE NICOLAIE SI GHITA,in toata mizeria lor-VACI TOCMAI BUNE DE MULS DE PESEDISTI,SI PE NOI IN POSTURA DE BOI,MULSI DE SPONSORII PESEDEISTILOR.

    • ***Zapa – dacă-ţi aminteşti, în 2009, imediat ce i s-a confirmat că a câştigat alegerile, domnul Băsescu a ieşit pe tv-uri şi a spus, textual: Nici nu ştiţi pe lângă ce aţi trecut…

      Am văzut gaşca lui SO Vântu, acum o vedem pe asta, a lui Ioan Niculae….
      Câte-or mai fi? Câţi s-au luptat şi au sperat, susţinându-l pe Geoană?
      Eu cred că România e mult mai bogată de cât ştim noi sau ne putem imagina, dacă e aşa bătălie între mafioţi, care şi cum să apuce, să taie şi să înhaţe…

  101. Hai pe mai tirziu,o zi buna le doresc tuturor amicilor mei de pe acest blog………….
    dar si adiminstratorului acestui blog,MADALINA……
    Doamnei UDREA DOAR ATIT-TENACITATE SI FERMITATE…………….

    Administrator:
    O zi buna Frank!

  102. Madalina (Admin)
    Pentru a nu stiu cata oara ai dat dovada ca n’ai trecut degeaba prin scoli….

  103. *Silver. D-v care va spuneti parerea (doar avem drept la opinie) si aveti cel putin ¼ din comentarii, poate imi spuneti. Cum se face ca, desi legea sanatatii este abia in faza de discutii publice, deja au aparut niste baieti care te indeamna sa faci o asigurare privata, cu “avantaje”(reteta, tratament, asistenta de urgenta) nenumarate? Cui foloseste? Asa. Citez: “Vai de românul neinformat, credul, care se lasă minţit şi manipulat şi folosit!” Dar de romanul informat(?) ?

    • Alin

      Romanul informat poate face niste alegeri in cunostinta de cauza si cunoscand ambele fete ale monedei. Aceasta este mica mare diferenta…

  104. Inteligenta miscare. Cel putin pana acum. Faptul ca n-ati iesit c-o declaratie publica in scandalul cu Basescu si Arafat arata inteligenta politica si nu numai. Oamenii sunt pentru Arafat. Basescu a cam ciobit-o aici, cel putin prin modul cum a pus problema. N-aveti decat de pierdut daca ii luati apararea lui Basescu aiurea cum fac altii. Si nu ma indoiesc ca presa atata asteapta sa iesiti cu ceva ca sa aiba munitie 😀

  105. Este bine ca va ingrijiti de restaurarea unor edificii vechi.
    Intrebarea care se pune este urmatoarea: Cand veti reusi sa incepeti sa restaurati PANTEOANELE natiunii romane,impreuna cu UDMR-istul dela “CULTURA ROMANA” ,cum ar fi: Mausoleul Eroilor dela Marasesti,Cimitirele eriolor Neamului Romanesc del la Predeal,Oituz……….etc.?????

  106. dar, fraierii cu primarul CIRCAR, IN UNIFORMA DE NAZI, ce fac? LE DORESC SA-L ALEAGA TOT PE EL!!!! Am fost prin Constanta dupa vreo 10 ani. JALNIC, mai fratilor !!!!!!!!!!!!!!!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *