ROTIREA CADRELOR

Elena UdreaNimic din ceea ce ar putea parea de necrezut nu ne mai uimeste. Am ajuns in situatia in care anormalul pare normal’ ‘ datorita democratiei originale pe care o tot exersam de 18 ani si care capata uneori forme grotesti. Asa se face ca, un grup de persoane legate intre ele de interese in primul rand economice se tot roteste pe scaunele guvernarii, ca si cum fiecare le-ar sti pe toate si astfel doar incearca toate variantele de ministere pana alege pe cel care ii place mai mult. Dupa indarjirea de a o numi pe Norica Nicolai la Ministerul Justitiei incercare transata de Curtea Constitutionala in favoarea deciziei Presedintelui Romaniei de a o refuza, iata ca liberalii lui’ Tariceanu ne demonstreaza inca o data lipsa lor de imaginatie dar si de resurse, propunandu-l pe Ministrul Apararii la Justitie si pe fostul Secretar General al Guvernului, Radu Stroe,’ in locul domnului Melescanu, la Aparare. Ne aducem aminte de faptul ca primul Ministru al Apararii, Atanasiu, a fost numit Presedinte la AVAS, ca fostul Ministru al Justitiei, Chiuariu,’ este acum consilierul lui Tariceanu, fostul Secretar General al Guvernului, Mihai Voicu, este acum Ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul’ in locul lui Bogdan Olteanu, ajuns Presedintele Camerei Deputatilor. Guvernul a ajuns o societate privata in care cativa prieteni isi tot schimba intre ei atributiile. Lipsa de responsabilitate si’ atitudinea de sfidare totala a cetatenilor sunt’ caracteristici principale ale cabinetului PNL. Oamenii acestia, care se pretind a detine monopolul traditiei democratice in Romania, ignora cel mai simplu principiu al acesteia, acela conform caruia majoritatea decide. Cand esti un partid de 12% si nu ai oamenii necesari nu poti avea pretentia’ sa guvernezi tara. Cu toate acestea PNL insista sa ramana la Palatul Victoria cu toate costurile pe care Romania le plateste celei mai slabe guvernari de dupa 1989. Nu cred ca avem o solutie la aceasta criza cat timp PSD sustine cabinetul Tariceanu 2. Nu ne ramane decat sa asteptam momentul alegerilor si apoi sa ne minunam prin ce i-a fost dat acestui popor sa treaca.’ ‘

538 thoughts on “ROTIREA CADRELOR

  1. pt. titi Says:

    Cum de ti-ai ales numele asta, de claxon?
    … si toate cate ai scris, se pot invata? Sau o fi vorba de un talent innascut?

  2. Nu raspund la provocari.Dar se pare ca pe aici sunt comunisti.Deci n-am dreptul sa spun ce am de spus?E un fel e cenzura?

    Administrator:
    Nu exista cenzura pe acest blog. V-am aprobat acel mesaj pentru ca sunteti nou, dar va rog pe viitor sa va rezumati la comentarii mai scurte .

  3. Asa e,a fost un mesaj f. lung,dar catzi mafiotzi avem in tzara asta?2,3?50-200?Si mai spun ca m-am referit si la subiect pe undeva sau are legatura si cu politica noastra.

  4. Mi-am schimbat nickul ca a inceput sa scrie un ziar de mine.De asta sunt nou. 🙂

  5. Mada,sunt cel ce i-am propus lui Cristi sa-mi imprumute un jeep sa te scot in oras.Si tu ai zis ca preferi ratb.Itzi amintesti?Sau ‘neatza’ dupa ora 13.

    Administrator:
    Stiam cine esti 😉 . Nu era nevoie sa-ti schimbi nick-ul.

  6. @Titi
    Ai dreptate sa fii revoltat.S-a ajuns in situatia cand unii, daca nu sunt de acord cu tine gata, s-au catalogat singuri :sunt comunisti, securisti , trotkisti…Nu crezi cumva ca n-ai proprietatea cuvintelor si vorbesti in lozinci?

  7. pt. titi Says:

    Daca postam un mesaj despre zulusi si ma chema si titi, iar tu imi raspundeai cum ti-am raspuns eu, ar fi insemnat ca esti zulus?

  8. Cand cautam un interlop,cautam o firma(cartrans).Unul din fratzii gemeni ai firmei ce sunt patroni a fost vecin cu mine,m-am mutat de acolo.@Argus,ce sa facem?E democratie,dar nu e.Facem atac la persoana.

  9. @Titi
    Eu nu am spus ca n-ai avea dreptate cu interlopii, ca nu exista sau ca n-au paraduit tara.Eu m-am legat de modul in care te-ai exprimat la adresa blogului acesta : ” se pare ca pe-aici sunt comunisti”.
    Este o lozinca ce nu mai impresioneaza pe nimeni , dar este desueta si suparatoare, inclusiv pentru proprietara blogului.

  10. Era nevoie sa-mi schimb nickul,pt.ca nu sunt om politic,nu sunt vedeta si nu vreau reclama.

  11. Mada,

    Doamna, ce zice? Se mai duce la sala? Ceva, poze, pentru galeria foto? 😀

    Administrator:
    Ha Ha Ha ! 😀

  12. Argus,ai dreptate,dar am zis pana la urma la cine m-am referit.Si eram pregatit sa ma atace si altzii.De aia am bagat pluralul.Nu m-am referit la adm.,sau la proprietara blogului,nici la tine.

  13. Mada,dar niste poze cu tine pe blog s-ar putea?Chiar daca blogul nu iti e dedicat tie.Macar pentru munca ta acolo,nu merge o poza?Sau n-ar merge mai multe?

    Administrator:
    Din pacate Titi nu suntem pe hi5. Site-ul este al Doamnei Udrea nu al Administratorului.

  14. Nush ce i-a indemnat pe acesti interlopi sa vina pe strada noastra.E undeva la periferie,un bloc f vechi,ma refer la Cartrans,fata unuia Costache(mic interlop) ce umbla cu fiul procuroarei Buliga ce e cunoscuta si in Bucuresti,venise cu chirie si (Calu),fiul cel mare al lui Iulian Bach ce e seful politziei la noi,etc.Eu m-am mutat in vila.Sa ramana ei acolo.Am plecat.La revedere.Mai am si treaba.

  15. Si eu trebuie sa va las.

    O zi placuta in continuare!

    Mada,

    vine el, si Dragobetele! 😀

    Administrator:
    La revedere Leo! O zi placuta si tie 🙂 .

  16. Buna ziua.Multzi se feresc sa dea nume de interlopi.Si daca s-au zis ce se intampla?Autoritatzile rad,in loc sa verifice daca ce s-a zis e adevarat.Ca ceva din ce s-a zis mai sus in mod sigur e adevarat.Nu puteau sa ascunda totul atat de bine incat la un control totul sa iasa bine.

  17. Interlopii n-ar putea actiona daca n-ar exista o legatura subterana cu unii politisti.

  18. Ciao!M-am intors.Interlopii aia de mai sus au acaparat oamenii politici.Au ajuns pana la Basescu si peste tzara in cunostintze.Au afaceri cu arabi,italieni,rusi,americani…nu sunt interlopi micutzi,sunt gigantzi.

  19. ‘Tanase Corneliu a ajuns director dupa ce in prealabil s-a ocupat de umflarea devizelor de lucrari fictive ale lui Vasile Crestin ,era un inginer.La propunerea lui Vasile Crestin ,actionar Rafinaria Astra ,IOAN NICULAE l-a instalat Director General,din acaesta functie ,impreuna cu Directorul Economic Marcela Patrascu au furat intr-atat de mult ,chiar si pe Ioan Niculae ,incat au provocat falimentul Astrei. Furturile din rafinarie erau supervizate de garda financiara,Chiru Marian si Spalatelu alaturi de proprietarii cisternelor cu care furau CRANGASU GABRIEL patron restaurant President si PREDA CRISTIAN patron CARTRANS paravanul lui MITREA.’
    PS:Aici am vrut sa ma leg si de Crangasu Gabriel ce se gaseste si el in lista de mai sus.
    La restaurantul President,al lui Crangasu Gabriel a fost si `termopane.`

  20. @Titi
    In toata lumea interlopii au legaturi si cu oamenii politici.Oamenii politici au senzatia ca-i stapanesc si dirijeaza, dar in final se dovedeste ca ajung ei prinsi de nas de catre interlopi si trebuie sa asculte de ordinele acestora.O oglindire a celor de mai sus este faptul ca in Romania s-au dat si votat legi in avantajul interlopilor si oligarhilor, astea in detrimentul oamenilor simpli , a romanilor (cum zice cineva)

  21. Daca stii atatea , de ce nu faci o sesizare anonima la DNA? (anonima pentru a-ti pazi pielea)

  22. Preda Emil,fratele geaman al lui Preda Cristian e f. bolnav.Sufera de diabet si pancreatita.Cred ca se stinge.Daca intra si astia pe blog acum?Sunt in pericol sau nu?Am si eu ceva spate…unul peste ei.Adica nush daca mai e peste ei.In 2003 era peste ei.

  23. Buna,Ioana,nu prea multe…oamenii sunt ocupati cu Valentine s Day! 😉

  24. Credeam ca e un blog care apartine unui om politic si cand colo in ultima vreme citesc mai mult de lumea interlopa.Oi fi intrat din greseala pe blogul Camatarilor?

  25. Cu toate ca fac parte din generatia ’89, nu sunt un sustinator al V’Day, asta nu pentru ca sustin Dragobetele (pentru ca nu sunt adepta nici a acestei sarbatori), ci pentru ca, parerea mea, este un kitsch.

  26. @president of norway,camatarii sunt mici copii pe langa aia.Camatarii nu prea ajung la oameni politici.

  27. President of norway,baga si tu nickul king of norway.Aia cu presedinte e expirata.Prin 2005 a zis doamana Udrea ca Norvegia e republica,deci are presedinte.

  28. @ioana roxana
    Reclama e sufletul comertului si V’DAY nu e mai mult decat o sarbatoare comerciala promovata de comercianti in ziare, televiziuni sau radiouri,in fine cam peste tot.Asa ca poti proceda la fel ca si in cazul altor produse, sa accepti sau nu.Chestie de optiune.

  29. @Ioana: Si eu reprezint aceiasi generatie dar totusi nu consider ca aceasta aclimatizare este o pseudoarta,stii am observat in atitudinea multora ca se straduiesc sa respecte regulile acestui joc cu multa ardoare fie ei si varstnici.Altfel,mi se pare ca acest obicei contribuie si el un gram la armonia societatii care adesea se lamenteaza de nefericirea lor in viata dar continua,din lipsa de initiativa proprie,sa ramana in banal pana ce se isca un eveniment care ii mai impinge spre entuziasm,elan…astora chiar le prieste…o concluzionare ar fi ca cel putin la noi orasul”a inviat”. 😀 🙂

  30. Buna seara Madalina, buna seara tuturor!

    @titi Te laudai ca ai nevasta si nu stiu cate amante.Pai in loc sa te duci sa le iubesti tu “claxonezi” in halul asta pe blog?:))

    Administrator:
    Buna seara Democrat.

  31. Asta este…daca democrati ca tine sau sa zicem si din alte partide apara pe nenorocitzii astia trebuie sa mai ‘claxonam’ si noi din cand in cand.

  32. Faptul ca un eveniment “te trezeste” si te face sa reactionezi intr-un fel doar pentru ca e “ziua aia” te transforma intr-un robot… actiunile tale devin automatisme….parerea mea.

  33. d-na Udrea
    Uitandu-ma foarte atent am observat ca de atatea rotiri, “cadrele” au ametit de-a binelea.Zic sa le dati jos din carusel si sa actionati cu ceva gen “Buimacirea cadrelor” din toate partidele noastre animate de dragoste pentru traditionalii “romani”.

  34. Doamna Udrea, de ce PD nu a insistat pe ideea ca au preferat sa plece de la guvernare decit sa renunte la Monica Macovei? Pentru ca stiu sigur ca Tariceanu asta a cerut.
    Aveti atuuri pe care nu le fructificati. De exemplu, indicatorii economici din aprilie 2007 care erau excelenti. Activitatea ministrilor PD apreciata si de UE.
    Nu va spun ce m-ati enervat cu ratarea depunerii motiunii antitaxa. Cristian Radulescu ar trebui sa cam paraseasca scena, e depasit. Are declaratii dubios de impleticite, vedeti sa nu fie o “cirtita”.

  35. Si Ceausescu a fost apreciat in lume si Iliescu la fel.Degeaba e crestere economica de 7%, daca populatzia moare de foame si politicienii fac afaceri cu interlopii si adancesc si mai mult saracia.

  36. ‘Nu cred ca avem o solutie la aceasta criza cat timp PSD sustine cabinetul Tariceanu 2. Nu ne ramane decat sa asteptam momentul alegerilor si apoi sa ne minunam prin ce i-a fost dat acestui popor sa treaca.’
    Se pare ca PSD nu mai sustine cabinetul Tariceanu doi.Trantiti-i o motziune in cap lui Tariceanu 2.Dar daca brusc Psd se aliaza iar cu Pnl dupa aia o sa i se spuna Tariceanu3?

  37. @Titi
    SE va ivi acum o situatie excelenta ,odata cu summitul NATO, prin venirea lui Putin la Bucuresti, cand ar trebui sa-l curtam, sa-l incantam sa-i dam vodca cu galeata ,sa-i dam gagici, in fine sa-i oferim ce vrea el, poate reusim sa-l imbunam la pretul la gaze.Aici sa-i vad pe politicieni.Asta va fi o actiune intr-adevar pentru popor.Restul e gargara ce-au facut pana acum. Daca rateaza si situatia asta extrem de favorabila(in primul rand presedintele) , eu as zice sa-si puna traista-n bat si sa plece in bejenie.

  38. Dar parca plutea pe-aici un mare talent literar, Playcuboy,Pryboy, sau cam asa ceva.Ce-o fi cu el de nu ne mai incanta cu ideile sale mirobolante ? O fi in State pentru premiul Pullitzer ?

  39. Eu spun niste chestii fff grave ce se intampla in Romania si sunt atacat nene.In loc sa se ia act,ma ataca pe mine astia.In mintea mea de om cinstit si neghiob am crezut ca-i baga maine in puscarie pe aia.Glumesc desigur.Dar cand o sa fie bine si in tzara asta?O sa se starpeasca nitzel coruptzia asta?M-am convins ce inseamna politica si cine sunt cei ce o fac.Sau chestii de felul ‘adu dovezi’.Asta e tzara ‘dovezilor’, ca hotzii nu se fac,nu exista.

  40. @Titi
    pai amice ai fost foarte naiv.Cand ai vazut de 17 ani cum lucreaza mana-n mana hotii cu militienii cu procurorii si cu judecatorii ,nu te-ai gandit ca apelezi tot la hoti?
    Nu ai vazut cum se pune mana pe terenuri, pe mosteniri in timp foarte scurt ,nu te-ai gandit ca gastile astea-s complexe (au pe langa cei de mai sus si notari, si avocati, sunt ca niste caracatite).
    Nu trebuia sa faci decat sesizari anonime la organele abilitate, inclusiv la presa, dupa cum ti-am spus mai sus.Altfel nu merita sa te bagi ca se poate intampla sa-ti ia gatul

  41. Da Argus,iese soarele din nori exact in ziua alegerilor.Si dupa aia intra iar in nori negri.

  42. Suna prea primitiv sa-mi ia gatul…Da o masina peste mine.Gatul il iau rromii.

  43. @
    Elena UDREA

    Bine inteles, Un petit bisou.
    Este o zi mare si trebuie sa respectam si sa stimam Doamnele
    Am promis ca voi publica mesajul peste tot, deci va rog sa-mi acordati aceasta permisiune.
    Va multumesc,

    Iata mesajul,

    @
    Corina CRETU

    Acelasi mesaj, un petit bisou
    Atachez mesajul adresat Anca Alexandrescu.

    Salvati PSD ul !!!

    @
    Anca Alexandrescu,

    Un petit bisou, azi am fost in clientela, saruturi si QUE DE BONHEUR.

    La noi, colaboratoarele pleaca à midi.
    Soti isi rezerva florile si restaurantul preferat, alti pregatesc surprizele acasa, mici atentii si totul se desfasoara in jurul unei bune sticle de sampanie.

    Iubirea.amorul este ceva sf

  44. Si care sunt organele abilitate?Ai zis ca politistii,procurorii sunt cu hotzii.Presa urla nitel,o saptamana,doua,o luna max. si se potoleste si ea.

  45. @TitiOrganele abilitate:DNA, Parchet, Minister, Politie, Presa,Cosilii Judetene, etc.Dar am zis ca toate sesizarile trebuiau facute anonim, ca sa nu risti

  46. @Titi
    ca o soluitie pentru viitor:
    Cauta rivalii acestei gasti.Cu siguranta in rivalii lor vei gasi sprijinul cel mai consistent.Indiferent de oras, localitatefiecare banda are o alta grupare care-i este rivala.gaseste rivalii dusmanilor tai, pentru ca si aia au putere.

  47. @
    Elena UDREA

    “L’amour, ce n’est pas faire des choses extraordinaires, héroïques, mais de faire des choses ordinaires avec tendresse.”

    @
    AN

    Si pentru Adrian Nastase, à l’occasion de la Saint Valentin,

    “Mieux vaut aimer dans les enfers que d’être sans amour dans le paradis.”

  48. Ce-i domnule, ce se-ntampla , ne-au ocupat francezii taman la o sarbatoare americana.Acum imi dau seama de ce nu se mai inteleg in ultimul timp, desi Sarkozy vrea sa dreaga busuiocul

  49. Ti-am zis ca am avut aliat pe unul ce e peste cei doi mari Cartrans.Nu stau sa spun pe blog tot,nu e al meu.Nu-mi convine ca totzi aia sunt liberi.Sunt peste 200 acolo sus in compunerea aia.Oameni ca astia falimenteaza tzara si cine plateste?tot oamenii simpli platesc gaurile de miliarde de euro.Au si scutiri de taxe multzi dintre aia.Si nu sunt totzi acolo.

  50. @Titi
    In general trebuie sa ne resemnam.Asa se intampla lucrurile in toate statele capitaliste, deci si la noi.Uite-te la americani afacerea Enron (milioane si milioane de dolari ai americanilor de rand au disparut la cativa bogati care erau amicii lui Bush si ai altora din guvern), la francezi, sunt de asemenea implicati in procese de coruptie marii fosti sefi ai statului, la italieni de asemenea.Tunuri mairri si prin Asia , Coreea de sud, etc.
    Asta-i lumea in care traim, a sacalilor, a celui mai tare care ia totul.

  51. Toate marile averi americane s-au facut prin crime si jafuri

  52. Cel putin acolo se mai face dreptate.Aici ce e aia dreptate?

  53. Am aflat ca astazi, presedintele Putin adresandu-se prin presa d-nei Hilary Clinton, i-a sugerat sa-si foloseasca mai mult capul in campania electorala.interesanta sugestie, nu gasiti ?

  54. Mai bine sa spele si ala putina si sa se intoarca la karatele lui.:)

  55. @-Argus,tu esti ala cu dre ,la sfarsit ,cunosc stilul ,miroase a chimist

  56. E o potrivire, eu sunt Argus si -apoi eu nu am vorbit aici de picioarele nimanui

  57. multe lucruri sunt degeaba in viata asta. Printre altele la noi in tare se dovedeste ca de 19 ani si politica e cam degeaba.

  58. Ne certam sa ne aflam in treaba si la restaurante mancam impreuna, facem polemica sa creada altii ca suntem mai buni, sa ne voteze si la urma suntem cei mai buni prieteni ca doar ciolanul asta de tara ajunge la toti.

    Cine se mai sacrifica azi pentru Tara?

  59. Suntem o generatie fara constiinta, am fost adusi in starea asta de politica din Romania si ca atare o practicam si noi, facem orice pentru o bucata din ciolan indiferent daca asta implica acte de coruptie ca evaziunea fiscala si ne trezim peste noapte ca rasar vilele ca ciupercile dupa ploaie si masinile de lux ca buruienile. Nu conteaza ca am dat in cap pentru asta sau nu. Doar se poarta azi pe la Bucuresti, printre politicieni. Si ce noi suntem mai fraieri?

  60. Pai , bre nasty daca tu esti acela cu videani si covrigul de ce stergi postarile care nu-ti convin? AU esti vreo cirtita?

  61. Buna seara!’Cand esti un partid de 12% si nu ai oamenii necesari nu poti avea pretentia sa guvernezi tara’.Ciolanul e f. bun la putere.Cum sa renunte?Si cu 1.2% tot n-ar fi renuntat.

  62. Am facut o constatare interesanta pentru ziua de ieri :

    Ne-am sarutat si ieri cu frenezie,
    Ca-i obiceiul nostru draga frate.
    Pe rusi, americani si care-or sa mei fie,
    Ii sarutam cu drag pe toti.. in spate.

  63. Scuzati-ma, am uitat sa dau buna-dimineata, asa cum m-a invatat mama.

  64. Buna dimineatza!Blogul asta ce gol e!De vreo doua zile n-a mai intrat ‘sefa’.O fi ocupata.

  65. Ne putem face de cap in voia cea buna.Nu mai exista nici moderator…

    Administrator:
    Aici sunt.

  66. @departedetara

    Care-i problema? De 18 ani toate partidele rotesc cam 80% din aceiasi caciula. Ai uitata prea repede ca din 10 000 de specialisti isi trage seva toti guvernantii mai putin PSD. Au asudat din greu sa prosteasca lumea cu ” SA TRAITI BINE ” si acum unii se dau in opozitie mintind cu multa nerusinare ca n-au mancat usturoi, iar acolitii lor se zbat sa ma prosteasca pe mine ca sloganul cu pricina este asa, din obligatie, adica nu este prostire pe fata, cu alte cuvinte un slogan PENAL , conceput si lansat cu intentie.
    Dupa cate am vazut , cineva chiar a dat in judecata pnl-ul , mai bine zis conducerea sa pentru aces slogan. Totusi cred ca e o caterinca caci nu apare PD-L – ul in acest proces.

  67. @ps7.7
    Toti sunt niste caraghiosi.Cel mai mult ma amuza ca majoritatea au un intelect mediocru , dar se cred grozavi, vin cu tot felul de dude si chiar cred in sinea lor ca au prostit populatia

  68. Acest departat de tara crede ca in parlament PDL are mai mult, dar daca va verifica s-ar putea sa afle ca are cam toto 12%

  69. Sal.M-am legat de o fraza din subiect.Doamna Udrea a zis-o.Si eu am zis ca daca Tariceanu ar avea sustinere 1,2% si nu 12%,tot nu ar demisiona.N-am facut referire ca pd-l are mai mult.Poate sa aiba si 50%.Nu ma int.Eu ma legam de Tariceanu.

  70. Asta asa este .
    Se minte deliberat cu ajutorul sondajelor. Vor sa prosteasca in continuare. Defapt chir nu au alta solutie.

  71. Ar trebui o motziune sa-l darame.Dar totzi au interes acolo si dupa aia vin anticipatele si nush cum decurge votul.Nu cred ca vor sa riste.

  72. Daca pd-l era la guvernare,PSD pe ei i-ar fi sustinut si nu PNl.S-au aliat cu puterea.Mai nou vine vine un mare oligarh si spune ca va sponsoriza cateva partide.Ce partide?PNl,PSD,PD-L.Sau fara PD-L.Omul vrea spate…deja il are,prea il are,dar mai trebuie sa cotizeze din cand in cand.Il suna probabil sefii partidelor sa nu uite de contributzie.

  73. Am o surpriza penru @deparete de tara
    Care sa ne lase?
    Op?iuni Voturi %
    Jucatorul 221 36.6
    Manechinul 92 15.2
    Amandoi 277 45.9
    Nici unul 14 2.3
    Total voturi: 604
    De la Ciutacu citire asta inseamna Alianta DA 2,3%
    Asta inseamna ca este obligatoriu sa plecati acasa . Am tradus ca sa nu se interpreteze.

  74. Din ce zici tu acolo inseamna ca nu intra nici in Parlament la alegeri:)

  75. Revin ca ma induiosat afirmatia urmatoare care poate ca daca o compileaza bine, or sa se abtina de la multe aparitii pe acest blog

    ”Toti avem dreptul sa fim prosti, dar unii abuzeaza de acest privilegiu.” – anonim

  76. jucatorul,manechinul…m-ai facut sa rad.N-a fost greu de ghicit cine sunt.

  77. Pe mine inca un interlop ma revolta…50 de mascatzi descind in fortza la locuintza unui mare interlop.Surpriza…interlopul fugise cu cateva minute inainte.La 3 luni de la descindere,interlopul sta linistit in casa.Nu-l mai cauta nimeni,dar e urmarit general.

  78. Asta imi aduce aminte de alt slogan mincinos

    Stiti poporul (75 % din 29%) este mai majoritar decat cei ce nu s-au exprimat, prin consecinta eu sunt taticul vostru !

  79. O galateanca in varsta de 20 de ani, care se ocupa cu piratarea si vanzarea CD-urilor cu muzica si filme, a cazut vineri seara in plasa politistilor de frontiera galateni. Tanara, care locuia fara forme legale in oras, a fost urmarita inca din iulie 2007 de ofiterii specialisti din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF), care au cooperat cu lucratori ai Uniunii Producatorilor de Fonograme din Romania. A fost monitorizata activitatea infractionala a suspectei si … in Monitorul De Galati
    Ps:infractoare deosebit de periculoasa…au bagat-o la inchisoare pe viatza.:)

  80. Buna ziua!1. SC VIROMET SA Victoria, Brasov – 52,5 milioane de lei.2. Fosta SC TURNU SA Turnu Magurele, Teleorman, devenita filiala TURNU la SC VIROMET SA, actuala SC DONAU CHEM SRL – 99,4 milioane de lei.3. SC AZOCHIM SA Savinesti, Neamt, devenita SC GA-PRO-CO CHEMICALS SRL – 232,4 milioane de lei.4. SC SOFERT SA Bacau aflata inca in stadiu de privatizare, dupa anularea licitatiei in instanta, in urma unui flagrant de luare de mita – 69,8 milioane de lei.5. SC AMURCO SRL Bacau, capusa SOFERT SA – 10,4 milioane de lei.6. SC AGRO FERTIL SA Savinesti, Neamt, capusa AZOCHIM SA – 8,9 milioane de lei.7. SC INTERACTION SRL – 8,1 milioane de lei.8. SC INTERAGRO SA – 374,1 milioane de lei.9. SC INTERAGRO SRL, capusa INTERAGRO SA – 146 milioane de lei.10. Societatea Nationala “Tutunul Romanesc” SA, devenita SC GALAXY TOBACCO SA – 55,5 milioane de lei.11. Asigurarea Romaneasca – ASIROM SA – 99,8 milioane de lei.12. SC CICALEX SA, abator de la Poroschia, Teleorman – 4,5 milioane de lei.In urma unui calcul artimetic, se poate demonstra ca doar datoriile acestor 12 societati se ridica la astronimca suma de 1161,4 milioane de lei. Adica, aproximativ 342 milioane de euro sau 465 milioane de dolari.
    Cine plateste datoriile lui Ioan Niculae?

    Administrator:
    Buna ziua .

  81. @arama de fata, fau prin dos
    Inteleg ca tu esti ala care curati mizeria de la wc, vigilentule ?

  82. @dl.Perkoiu
    Ii atrag foarte serios atentia domnlui Perjoiu ca , daca aici se poate da in stamba, la mine nu merge cu smecherii de 2 bani si va prebui sa dea socoteala…Va simti lucrul acesta cat de curand…

  83. Buna ziua Madalina, buna ziua tuturor!
    Unde o fi oare Stefan Radoveanu? Dupa amiaza am examen la lb. francaeza si….(serios).

    Administrator:
    Buna ziua Democrat . Succes la examen 🙂 .

  84. Sa traitzi bine!V-a fost dor de mine?

    Administrator:
    Da 😀 .

  85. Cum comentati perlele din motivarea Curtii Constitutionale?

  86. Cati oameni sunt acolo cu capul pe umeri?Sunt oameni de peste 70 de ani acolo.Dar sunt bagatzi in seama.Aia ar trebui sa stea aks,ii cauta aia cu coasa.Sunt niste pensionari ramolitzi cu un cuvant greu de spus sau au ultimul cuvant de spus.

  87. CC trebuie desfiintzata.Bagati ma niste oameni tineri acolo!Ps:Acum 3 ore erau +5 grade,acum s-a pus zapada.

  88. Problema e ca sunt dementi.Au asociat o persoana cu o lege,mai exact reexaminarea unei legi (art.77alin.2) cu refuzul numirii unui ministru.Cat de batut in cap trebuie sa fii sa faci asa ceva si apoi sa recunosti senin ca ai pus si un PS la Constitutie?

  89. Cine l-o fi suparat iarasi pe Nasturelboy de ameninta vehement?

  90. Bai baietei , tot e dna profesor doctor plecata faceti pariuri mai bine unde il prinde zapada asta pe Bordureanu Adriean zis “primarul” . O fi la Rio la carnaval ? 🙂

  91. Farmaciile nu pot elibera retete compensate deoarece fondurile pe luna februarie au fost epuizate,iar Casele de Sanatate nu au voie sa suplimenteze fondurile deoarece farmaciile nu au semnat contracte pe 2008.Pensionarii,persoane handicapate,batrani bolnavi,umbla capii prin farmacii in zadar.Acest ministru ce face?Ce-i de facut in aceasta tara?Chiar vrea sa scape de ei in felul asta ministrul?O sa ajunga si ministrul Nicolaescu batran si bolnav si o sa-si dea seama de ce-a facut.

  92. Am gasit asa ceva pe internet :
    Precizez ca nu stiu daca-i adevarat ori ba.

    nastyboy – milano, Italy
    (Ultima data pe acest site: 07-02-2008 20:28:26)
    Va potriviti: 0%

    Mesaj instant Adauga notita IntalnireNou!
    Date personale Ce cauta
    Orasul de intalnire: Milano
    Sex: barbat
    Preferinte sexuale: normal(a)
    Inaltime: 173 cm
    Greutate: 65 kg
    Culoarea ochilor: Albastri
    Culoarea parului: Blond inchis
    Constitutie: Sportiv
    Data nasterii: 08-10-1975

    Educatie: Liceu
    Ocupatie: Constructii
    Limbi cunoscute: Engleza, Italiana, Spaniola, Romana
    Venit anual: Spun mai tarziu!
    Fumator: Fumez zilnic
    Consumator de alcool: Ocazional
    Stare civila: Niciodata casatorit
    Are copii: nu

  93. Ha,ha,ha,huuooooooooooooo!
    CCR comfunda marfa cu ambalajul Daca NN este marfa iar legea e ambalajul, onorata curte spune ca daca ambalajul e rupciugos si trebuie sa fie remodelat, tot asa si NN poate fi reconditionata oO SINGURA DATA!
    Derasul curcilor !! Eu trag concluzia din motivare nu din enuntul de acum o saptamana ca daca guvernul o reconditoneaza pe NN poate sa o propuna iar la JUSTITIE!
    Legea este retrimisa la promulgare dupa revizuire ? Nu stiu , ma intreb si eu ! daca legea pentru consumul de uischi si piper e returnata ,cand se reintoarce la promulgare revine ca legea profesorului de haissami ?

  94. CCR a dat asa o hotarare ca nici nu merita comentata.Comentariul este un fel de a te invarti in jurul cozii

  95. Sunteti o femeie deosebit de crocanta, si va pricepeti sa rotiti cadrele…

  96. @Domnule Perjoiu ,
    Esti disperat ? Vezi ca mai e unul , cantaret de rap, negru….:) .Esti pe faras…

  97. @Nastyboy
    Ai prins glas ? Cine-i persoana despre care vorbesti ?
    Am poza aluia de pe net si seamana cu tine.

  98. Ce parere aveti despre tanarul Boza care a hotarat s-o concureze pe Elena Basescu la conducerea Org.de Tineret si care a fost amenintata cu darea afara din PDL ?

  99. D-le asa-zis ing. Perjoiu ,
    Esti disperat, biet delator de cartier….Ai noroc ca un paragraf dintr-o lege care presupune protectia datelor personale in regim electronic, ma opreste sa spun mai multe aici…oricum, nu ai facut nimic in viata matale…esti zero .

  100. @Argus

    Asta nu-i nimic , sa vezi cand isi va depasi profesorul !

  101. Atat voi mai spune si te voi lasa d-le Perjoiu sa te agiti ca un leu in cusca , pe aici. Da, Madalina , ai avut dreptate :acest Argus = Argusdre . Puteti judeca singuri si reflecta asupra caracterului acestui om, chiar in format electronic…

  102. @Nastyboy
    Nu sunt sigur, dar daca la mine te referi cu porecla aia,si o sa-mi idrept iar tirul spre tine, o sa ai din nou cosmaruri la noapte.Asa ca sa nu spui ca nu te-am perevenit.Deocamdata nu vreau s-o supar pe Madalina

  103. Buna Argus,buna seara tuturor! @Argus:Ce frumos ca te gandesti la Mady ! 🙂 Consideri ca au rost disputele pe acest blog?…In special cu Nastyboy pe o tema anume? 😀 😉 ps:oare apare dna? :-??

  104. @Antoaneta
    Sarut-mana.Eu nu sunt adeptul disputelor violente sau jignitoare, dar intotdeauna m-am aparat si am raspuns cu aceeasi moneda, poate cu cativa dolari in plus.De asemenea sunt pentru dialogurile de idei aprinse care ascut mintea si formeaza vocabularul adecvat(vara jigniri).Aceste dialoguri pot fi utile si unui viitor politician (ceea ce la mine nu este cazul)

  105. @Antoaneta
    Am mai ramas dator cu un raspuns.Cu Nastyboy am gresit eu ca m-am angrenat in disputa, pentru ca de regula imi aleg parteneri ageri la minte care nu bat campii iar dialogurile decurg normal, cu argumente logice , in limitele bunului simt.

  106. Stimate domn ati demonstrat ca sunteti posesorul unei minti intr-adevar ascutite. :)) …Argus,admir cum gandesti,mai sus ai stecurat ceva”cativa dolari in plus”uite,vezi aici e problemutza 😀 Eu am lipsa o calitate esentiala necesara mie in viitoarea cariera(potentiala),cea de confruntare directa(nu gasesc alta sintagma la ora aceasta)si asta nu din lipsa de argumente ci pt ca intervine firea omului din nastere(temperamentul din pacate nemodificabil)si caracterul propriu.Am trait de mica intro atmosfera exagerat de armonioasa iar acum cred ca ar fi necesar sa lucrez pt a mi fortifica si transforma pe alocuri caracterul…imi doresc sa reusesc.Altfel,e bine ca nu esti adeptul disputelor VIOENTE! 🙂

  107. Buna seara baieti,buna seara Mada !

    Administrator:
    Buna seara N.G. 🙂 .

  108. @Antoaneta
    Nu toata lumea poate ajunge politician de frunte tocamai pentru faptul ca le lipseste acel “ceva in plus”.Politica, printre alte calitati presupune si impertinenta si obraz mai gros (cand trebuie) , chiar si lipsa de memorie tot cand trebuie.De ce Basescu i-a depasit pe majoritatea?Tocamai pentru ca are acele calitati.Eu nu sunt subiectiv si recunosc oricarui om si defectele , dar si calitatile.Spre exemplu d-na Udrea dispune de calitati native, dar este inca in formare, n-are nici pe departe siretenia lui Basescu, calculul politic al acesuia si nici impertinenta necesara (deocamdata).Si la tine lucrurile cestea se pot forma.Nu uita sintagma: obisnuinta este a doua natura.

  109. Din lup nu prea faci oaie niciodata. Si daca reusesti cumva tot il prinzi ca bea sange. Cam asa e si cu caracterul, e cam depasita vremea de al modifica dupa ce ai invatat sa mergi pe picioare.

  110. Cred ca era de fapt de a face din oaie,lup si sa si muste la nevoie 🙂

  111. Iti multumesc realmente Argus.Mi-ai dat d gandit prin spusele tale.Ti-am spus eu ca ai mintea ascutita! 🙂 Nu o sa o uit si ami ales nu po sa uit ca e de la tine…!O cansider adevarata…

  112. DA N.G,asa este!Este postat un nou text… 😀

  113. @Antoaneta

    Daca iti doresti sa-ti cultivi caracterul,sa stii ca trebuie sa poti diferentia ce anume doresti sa preiei din anturajele in care te invarti,ce anume se potriveste tipului tau de persoana si de constiinta.A copia anumite modele care nu ti se potrivesc felului tau de a fi nu fac altceva decat sa te pune in ridicol,sau situatii neplacute.Asa ca doreste-ti sa fii your self,si daca doresti dialog fa-o tu in mod direct,e un dus rece de multe ori,dar e singurul lucru care te caleste.

  114. @N.G:Uneori din urma relatiilor de prietenie dintrun anturaj te trezesti ca ai preluat inconstient unele din manierele,practicile colective.E f important sa poti alege anturajul potrivit si e f important sa fie restrans deasemenea,pe ca cei ce se aseamana se aduna si nu pot fi numerosi iar la varsta mea nu am cum sa-mi aleg coechipierii,scoala cuprinde grupuri sociale temporare.A copia integral nu e tocmai avantajos dar sunt de parere ca modelele nu strica sau chiar ajuta.Nu poti sa alegi fara sa cunosti sau nu poti aborda un tip de atitudine daca nu l-ai mai intalnit.Adesea preluam informatii din locuri diferite,le insumam si la final reiese”eul interior”.Asa vad eu lucrurile.Eu cred ca sunt”my self” 🙂 ! Da,necesit experienta,recunosc si e un fenomen normal… 🙂 PS.Multumesc si tie! 😀