România creşte, dar trebuie să fim foarte atenţi la criza economică internaţională

Cred că principalul subiect căruia trebuie să-i acordăm atenţie în această perioadă este situaţia economică internaţională. Chiar dacă Statele Unite au reuşit să ridice plafonul datoriei publice, chiar dacă liderii principalelor ţări din Uniunea Europeană au decis acordarea unui nou sprijin financiar Greciei, dar şi susţinerea Portugaliei şi Irlandei, lucrurile par a se înrăutăţi de la o zi la alta, ba chiar de la o oră la alta. Se pare că pierderile de pe bursele din Europa şi SUA în ultima săptămână se ridică la peste 1 trilion de dolari americani – adică PIB-ul României pe aproape 6 ani.

În timp ce în alte ţări, presa monitorizează de la minut la minut evoluţia pieţelor financiare, la noi este o tăcere suspectă, aproape impusă. Ceea ce mă face să cred că televiziunile de ştiri, altfel pricepute la toate, fie nu înţeleg ce se întâmplă, fie nu vor să prezinte ceea ce se petrece în afara României, tocmai pentru a da vina pe actuala guvernare, în cazul unor noi dificultăţi.

Datele pe care le-am prezentat chiar aici pe blog în ultima perioadă arată că România a făcut progrese semnificative în ultimul an. De la o economie bolnavă, obligată mereu să se împrumute, am ajuns la un anumit nivel de stabilitate. Iar acest lucru este observat şi de Fondul Monetar Internaţional, şi de Comisia Europeană, de instituţiile de evaluare financiară care au crescut rating-ul României, dar şi de presa internaţională care dă ţara noastră ca exemplu. Asta în timp ce rating-urile unor ţări cu economii mult mai puternice sunt ameninţate cu prăbuşirea, iar rating-ul SUA este scăzut pentru prima dată în istorie

Cu toate aceste veşti bune, venite dinspre execuţia bugetară pe primele 6 luni, din perspectiva păstrării creşterii economice, dar şi a avansului prognozat pentru 2012, suntem însă direct influenţaţi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Legat de criza din 2008-2009, am auzit mereu sintagma „too big to fail”. Ei bine, acum auzim sintagma „too big to save” referitoare la Italia şi Spania, ceea ce este cu adevărat îngrijorător.

De aceea, aşa cum fac şi reprezentanţii Băncii Naţionale, invit la prudenţă. Nu avem voie să dăm frâu liber tentaţiei pentru creşteri populiste de pensii şi salarii. Românii au trebuit să facă sacrificii mult prea mari ca economia naţională să se stabilizeze, pentru ca ele să fie anulate acum de dorinţa celor din USL de a ajunge la putere.

În 21 iunie, la consultările de la Cotroceni, Preşedintele le-a propus lui Victor Ponta şi Crin Antonescu formarea unui Comitet de monitorizare şi analiză a evoluției crizei economice internaționale, pentru a putea preveni eficient efectele pe care aceasta le-ar putea avea asupra României. Neînţelegând nimic, dar dorind să pară preocupaţi şi înţelepţi, cei doi au cerut înființarea unui Comitet de monitorizare a crizei economice interne.  Preşedintele i-a corectat, explicându-le că nu este nevoie să monitorizeze criza economică internă, deoarece Guvernul a luat măsurile corecte şi a reușit stabilizarea economiei, dar că trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce se întâmplă în exterior.

Efectele se pot resimţi şi la noi, chiar dacă, prin ceea ce am facut în ultimul an, suntem mult mai pregătiţi acum decât în 2008 şi 2009 să trecem printr-un eventual al doilea val al crizei economice. Şi uite că, la o lună de la acel moment, îngrijorările şi prudenţa Președintelui se dovedesc realiste şi întemeiate.

Cu ochii la ce se întâmplă în jurul nostru, pentru a putea reacţiona în caz de nevoie, trebuie să facem tot ce este posibil să stimulăm economia naţională şi să continuăm procesul de reformă. Doar aşa vom avea o creştere economică sustenabilă. Avem nevoie să dăm dovadă de un optimism moderat: România se află pe drumul cel bun, dar trebuie să fim atenţi la efectele crizei economice internaţionale.

 

PS. Simt nevoia să fac o corectură faţă de felul în care a fost interpretată în România scrisoarea preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso – acesta vorbea despre extinderea crizei datoriilor suverane dinspre periferia Zonei Euro spre centru (Spania şi Italia), nu către exterior. Până una alta, România este un exemplu extrem de bun: datoria publică a României se situează la 36% din PIB, iar deficitul este bine ţinut sub control – vom avea mai puţin de 4,4% anul acesta, iar anul viitor vom reuşi să coborâm sub 3%.

 

79 thoughts on “România creşte, dar trebuie să fim foarte atenţi la criza economică internaţională

  1. Schimbarea la Fata a Domnului – traditii si obiceiuri http://www.ziare.com/social/religie/schimbarea-la-fata-a-domnului-traditii-si-obiceiuri-1112271

    Schimbarea la Fata. “S-a schimbat la fata inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina” (Evanghelia dupa Matei). Se mai spune ca de acum incolo nu mai creste iarba, iar vara da inapoi.

    Cine are rabdare si spirit de observatie, va putea distinge, de maine incolo semne ale toamnei in evolutia vremii. Nu spun ca nu va mai fi cald. Vara isi continua trecerea dar toamna se face simtita.

  2. Selon l’Italie, la BCE achètera des obligations italiennes lundi

    Crise de la dette

    La Banque centrale européenne (BCE) est d’accord pour commencer à acheter des obligations d’Etat italiennes à partir de lundi, a annoncé un ministre italien.

    La situation de l’Italie dans la crise de ladette dervrait trouver une accalmie lundi. La Banque centrale européenne (BCE) est d’accord pour commencer à acheter des obligations d’Etat italiennes à partir de ce jour. Elle le fera en échange de l’engagement du gouvernement italien à accélérer la réduction des déficits, a annoncé un ministre italien.

    «Tout le monde craint que nos obligations ne deviennent des bouts de papier sans valeur mais avec le retour à l’équilibre budgétaire un an plus tôt (que prévu), la BCE a garanti qu’à partir de lundi elle achèterait nos obligations», a déclaré aux journalistes le ministre des réformes institutionnelles Umberto Bossi.

    Interrogée dans la nuit, l’institution monétaire de Francfort a refusé de confirmer cette déclaration. «La BCE refuse de commenter», a indiqué une porte-parole.

    Jeudi, son président, Jean-Claude Trichet, avait annoncé qu’elle avait repris son programme de rachat d’obligations publiques sur le marché secondaire, où s’échangent les titres déjà émis, qu’elle n’avait plus mis en oeuvre depuis 18 semaines, pour tenter de ramener le calme sur les marchés.

    Mais il avait refusé de dire si la BCE, qui jusqu’ici a acheté des obligations de la Grèce, de l’Irlande et du Portugal, allait racheter des obligations espagnoles et italiennes. Leur taux atteignent des records depuis quelques jours.

    «Pour nous, c’est une solution, une garantie», a ajouté M. Bossi. «Nous avons absolument besoin de ces obligations parce que si nous n’arrivons pas à les vendre, nous ne pourrons pas payer les retraites ou la santé, c’est donc une obligation pour nous», a-t-il ajouté.

    Les devises ;

    CHF EUR USD GBP JPY

    1 CHF 1.0000 0.9118 1.3022 0.7944 102.1400

    1 EUR 1.0956 1.0000 1.4279 0.8713 111.9600

    Nouveau Leu Roumain en regard de Franc Suisse 0.26

    Cours 3.8695 RON

    1 = 3.87 100 = 386.95 50 = 193.48 1000 = 3’869.50

  3. ***Elena Udrea – Bună dimineaţa! 😆

    Scriitorul Camil Petrescu spunea, la un moment dat, referindu-se la soarta intelectualului: Câtă luciditate, atâta drama. In Cartea Sfântă scrie: Fericiţi cei săraci cu duhul.
    Pornind de la aceste două sintagme care sunt în totală opoziţie şi contradicţie, stau şi mă întreb. ce mi-o fi trebuit mie să fac atâta efort ca să înţeleg ce e cu politica şi să-mi pierd liniştea sufletească? 😮

  4. Un zâmbet 😆 Aşa ca să fie subiectul vesel…

    Un om pleaca de la serviciu in pauza de masa si, grabit, da o fuga la administratia financiara sa-si plateasca impozitul pe garsoniera. Ajunge acolo, intra si vede fericit ca nu mai e nimeni… Se apropie de ghiseu:
    – Buna ziua… Am de platit impozitul, va rog!
    Casierita:
    – Va rog sa va intoarceti la coada, si sa va asteptati randul, ca toata lumea…
    Omul nostru, nedumerit, se uita in jur, iese din sala, apoi intra din nou, tot nimeni… Mai asteapta putin, apoi merge la casierie:
    – Buna ziua… Am de platit un impozit, va rog.
    Casierita il invita iar sa astepte la coada pana-i vine randul… la care omul nostru se intinde peste ghiseu si-i arde o palma sanatoasa!
    Casierita, zbuciumata:
    – Cine-a dat?
    Omul nostru raspunde:
    – Nu stiu, nu vezi ce aglomeratie e aici?

  5. Dette: S&P abaisse la note des Etats-Unis pour la première fois

    L’agence d’évaluation financière Standard and Poor’s a abaissé vendredi la note de la dette publique des Etats-Unis en raison de son poids et des incertitudes politiques. Pour la première fois de leur histoire, ils perdent la meilleure note possible, “AAA”, qui passe en “AA+”.

    S&P a en outre abaissé la perspective à “négative”, ce qui signifie que l’agence pense que la prochaine fois que cette note changera, ce sera pour être abaissée de nouveau.

    La perte de ce sceau d’excellence devrait avoir des répercussions brutales sur les marchés financiers, difficiles à imaginer dans l’immédiat. Cette décision devrait notamment augmenter le coût des emprunts pour l’administration américaine, les sociétés et les particuliers.

    “Risques politiques”

    Standard and Poor’s a justifié sa décision par “des risques politiques” de voir le pays prendre des mesures insuffisantes contre son déficit budgétaire. Pour elle, le débat politique sur ces questions n’est pas à la hauteur des problèmes causés par une dette publique de plus de 14’500 milliards de dollars.

    Le gouvernement américain a accusé S&P de fonder sa décision sur des erreurs graves de calculs. “Une appréciation entachée d’une erreur de 2000 milliards de dollars parle d’elle-même”, a affirmé un porte-parole du département du Trésor.

    “AAA” pour 16 pays

    Les Etats-Unis ont eu leurs finances publiques plombées par la dure récession qu’a traversée leur économie de fin 2007 à mi-2009. Depuis, la croissance économique est revenue mais ils ne sont pas parvenus à rétablir la santé de leurs finances publiques.

    Il reste seize pays notés “AAA” chez Standard and Poor’s, dont la Suisse et quatre du G7: l’Allemagne, le Canada, la France et la Grande-Bretagne.

    Et maintenant des tourisme,

    Pour l’Inde, Genève met les petits plats dans les grands
    TOURISME

    Le subcontinent indien est hôte d’honneur des Fêtes. Petit vade-mecum pour séduire cette chère clientèle.

    Inde, gisement touristique d’avenir. Ce slogan – virtuel – fait écho au «Incredible India», le cri de guerre du sous-continent éponyme, hôte d’honneur des 65e Fêtes de Genève 2011. De part et d’autre de la frontière économique, on a sorti l’artillerie lourde pour séduire son public cible. Au marketing très offensif de leurs invités asiatiques, les milieux touristiques genevois répondent à coups de fourchette, notamment.

    Séduire par les tripes

    A quoi faut-il être attentif pour être aux petits soins avec les Indiens? A la table, justement. Avec une population majoritairement végétarienne, ou qui se nourrit façon halal, tout passe par l’estomac. «C’est très vrai, acquiesce Géraldine Henchoz, de Genève Tourisme & Congrès. Les Indiens sont même moins curieux que les Chinois, pourtant réputés assez conservateurs en matière de cuisine.» Conséquence: les meilleurs ambassadeurs de Genève sont les restaurants indiens de la place. «Nous recevons quotidiennement et à longueur d’année un à deux cars de touristes du pays dans notre établissement, relève Mohan Ratnam, patron du Darshana aux Eaux-Vives. Ce sont les tours opérateurs londoniens qui nous les envoient.» Chaque jour, une trentaine d’Indiens testent ainsi le curry genevois. «Leur première question, c’est si notre cuisine est du sud (ndlr: plus épicée) ou du nord», ajoute Singh Talwinder. Depuis un ou deux ans, le propriétaire du restaurant Little India aux Pâquis a d’ailleurs remarqué une sensible augmentation de cette clientèle de connaisseurs dans la cité, qui compte un peu moins d’une vingtaine d’enseignes susceptibles de satisfaire leur appétit.

    Contemplatifs, pas sportifs

    Autre élément culturel important: le touriste indien n’aime pas marcher. «C’est tout simplement étrange à leur sens, voire dangereux chez eux», explique Béatrice Dolder, représentante du tout récent bureau permanent de Genève Tourisme & Congrès à Mumbai.

    Heureusement, à Genève, on a ce qu’il faut. «J’ai pris hier le petit train électrique, c’était exquis, témoigne Chitra Sudarsan, en regardant son époux moustachu accompagné de ses deux enfants. Mais j’ai eu du mal à trouver un taxi pour aller au CERN.» Eh oui, l’antre du grand collisionneur à hadrons est un must pour les Indiens, voire carrément un lieu de pèlerinage pour leurs férus d’informatique.

    Chauds dépensiers

    La Suisse n’a pas attendu les Fêtes de Genève pour se mettre à l’heure du pays aux 330 millions de divinités. Raison principale: les Indiens passent pour être des «serials shoppers». «Nous voyageons souvent et en famille, indique Subash Goyal, président de STIC, un tour-opérateur – «outgoing» – majeur en Inde. Cela fait de nous la cinquième nation touristique la plus dépensière au monde.» (Lire encadré ci-contre). Qu’achètent-ils? «Ils adorent les petites cloches à l’effigie de vaches», précise Véronique Kanel, porte-parole de Suisse Tourisme. Ce goût pour le kitsch plonge ici ses racines dans le sacré.

    La cote de la Cité de Calvin auprès de cette clientèle? «Genève est une base arrière très appréciée pour découvrir Chamonix, Paris…» énumère Béatrice Dolder. Relativement peu aventuriers, les Indiens sont épris de classiques. «A travers les films de Bollywood tournés en Suisse, nos paysages sont devenus ultraromantiques à leurs yeux», résume Géraldine Henchoz.

  6. Multi dintre noi, cand numaram banii din buzunar, spunem ca nu este bine. Cand discutam cu vecina de apartament, la fel. Si poate suntem tentati sa generalizam. Inteleg ca azi sunt in jur de 150 mii de turisti pe litoral. Si ca pe drumul spre mare s-a circulat bara la bara. Ma indoiesc ca toti acestia nu sunt decat niste profitori – in sensul negativ – al regimurilor trecute sau al celui actual. Cred ca Romania incepe din nou sa se miste. Si mai cred ca pericolul pentru mersul ei il reprezinta oamenii politici (mai corect unii dintre acestia). Atat cei de la putere – ma refer aici la cei multumiti de propria persoana si care acum, ca a trecut valul, incep sa se creada si pretinda indispensabili, neintelesi, sabotati de trecut si de rau-voitorii prezentului – si la cei din opozitie care, dupa parerea mea, nu merita sa mai ajunga la putere deoarece nu vin cu si nu au solutii, visand sa fie trimisi spre guvernare doar de votul celor nemultumiti de starea actuala a natiunii.
    Sper ca viitorul va fi de partea romanilor.

    • ***Nicolae – Bună ziua! 😆
      Chiar înainte de a-ţi citi comentariul de aici, de pe blogul doamnei Udrea, iata ce îi răspundeam unuia de pe ziare.com la exact aceeaşi temă:
      WXP scrie ca… “… in ultimii ani traiul romanului s-a-nrautatit!” Du-te domnule, de te cauta la cap si nu mai merge, fara discernamant, pe linia Realitatea tv si Antene care, toata saptamana, urla ca romanii sunt saraci si in weekend ne arata imagini de pe sosele cu masini, bara la bara, indreptandu-se spre munte ori mare. Vorbeste-le tampitilor despre saracie si nu mie care vad, aud si inteleg foarte bine ce se intampla in jurul meu. Nu suntem bogati, vrem, visam la multe dar nici muritori de foame. Vino sa vezi cum arata in weekend imprejurimile Bacaului, pline de gratare si oameni iesiti la aer curat. Care sarantoc isi permite sa iasa la gratar cand din ceea ce consuma la o masa ar putea s-o intinda la cinci mese? Nu mai vorbi prostii cu saracia. Intra intr-un supermarket sa vezi acolo cumparaturi ori treci prin fata unui bloc sa vezi cat de saraci sunt romanii ca nu mai au nici unde sa-si parcheze masinile. Fii logic, domnule, fii rational, si nu mai repeta ca papagalul ce auzi la Rtv si Antene…
      Comentariul poate fi vazut aici: http://www.ziare.com/crin-antonescu/traian-basescu/antonescu-presedintele-acestei-tari-afirma-oficial-ca-nu-conteaza-ce-vor-vota-romanii-1112457

  7. Pt ca tot e vb despre deficte,bani si ,CRIZA’cred ca a venit momentul ca romanii sa stie cu exactitate cum si in ce fel a fost semnat CONTRACTUL CU FIRMA BECHTELL.Cred ca a venit momentul ,TRANSPARENTEI TOTALE,REPET TOTALE,ASA CA DOMNILOR GUVERNANTI VA INVIT SA DESECRETIZATI ACEST CONTRACT SI INCLUSIV CLAUZELE DELICATE, SA FIE FACUTE PUBLICE,CU NUME SEMNATURI,NEGOCIATORI,SI DECIDENTI.
    Nu aveti dreptul sa tineti sub ,OBROC ‘ aceste informatii vitale,care inteleg a costat poporul roman 7 miliarde de euro in plus.
    Dincolo de eventualele cistiguri electorale,cred ca e momentul ,ca praduitorii,BENEFICIARII DE COMISIOANE SA FIE CUNOSCUTI,MACAR,DACA DE DAT SOCOTEALA IN FATA JUSTITIEI NU ESTE POSIBIL.
    Nu mai aveti nici o scuza,,CONTRACTUL S-A RUPT,asa cum s-a rupt,deci AVEM LIBER LA INFORMARE CORECTA.

    • ***Zapa – Presa nu a spus nimic despre acest contract şi nici despre acţiunea doamnei ministru Boagiu. Efectiv l-au ignorat ca şi cum nici nu ar fi existat.

      Am două întrebări, nelămuriri sau cum vrei. Ştiu că, în condiţiile unui stat normal, A Năstase nu şi-ar fi permis să pună aşa cheltuieli de mari pe umerii ţării şi totuşi:
      1. iar spun, în condiţiile unui stat normal, ce ar trebui să păţească A Năstase pentru un contract atât de păgubos?
      2. ce şi cât a fost partea lui A Năstase din aşa afacere? 😮

  8. P.S.-chiar daca TRSUTUL INTACT PROPIETATEA LUI DAN VOICULESCU FELIX MIRCEA SI CEL A LUI SEBASTIAN GHITA PESEDISTUL CARE TRAIESTE EXCULUSIV DIN RECLAMA VENITA DE LA BUGETUL DE STAT,vor boicota acest subiect,merita sa faceti acest gest minim de respect fata de platitorii de taxe siimpozite.
    Altfel,subiectul s-ar putea intoarce impotriva PD-L,ca si in muilte alte cazuri,VEZI CAZUL F.N.I.pe care posturile mai sus amintite,incearca sa induca ideea ca a fost o afacere transpartinica,de parca TIMOFTE SI HREBENCIUC AR FI TRECUT PRIN TOATE PARTIDELE DIN ROMANIA,RUSIA SI BULGARIA.

  9. «Laissez les pays et les banques faire faillite», dit un expert suisse

    Crise de la dette

    Marc Faber, un expert suisse de la finance mondialement reconnu, estime samedi dans une interview qu’il vaut mieux laisser les banques et les pays faire faillite que de les sauver avec l’argent public.

    «Il faut laisser les pays et les banques en difficulté faire faillite, tout en protégeant les épargnants», analyse Marc Faber, expert internationalement reconnu dans la finance. Ce choix est meilleur que de sauver les banques avec l’argent du contribuable.

    Le sauvetage des banques aux Etats-Unis n’a rien apporté à l’économie, a déclaré Marc Faber dans une interview parue samedi dans «Le Temps». Mais deux ans plus tard les banquiers reçoivent des bonus record, ajoute-t-il.

    Selon l’analyste, le secteur financier est devenu bien trop gros par rapport à l’économie réelle. «Les banques ne devraient s’occuper que de garder l’épargne des gens et la prêter à d’autres. Elles ne devraient plus faire de trading».

    Concernant la décision de la Banque nationale suisse (BNS) de resserrer son taux Libor et d’augmenter ses liquidités en francs, Marc Faber estime que ce n’est pas une «bonne stragégie». «Les prix de l’immobilier et l’inflation grimperont et l’économie réelle ne sera pas aidée».

    Selon l’expert reconnu pour ses capacités à prévoir les crises, il est évident qu’à court terme le franc fort fait souffrir les entreprises exportatrices. Mais sur le long terme, il vaut «mieux une monnaie forte qu’une inflation élevée» car cela permet notamment aux entreprises d’acheter des matières premières à meilleur coût.

    Dupa parerea aceluiasi specialist elvetiean, ROMANIA este cea mai avantajata in momentul actual prin masurile de gestiune incepute.
    Specialistul completeaza ca aceste masuri trebuie continuate si tinut sistemul public local si central sub un control foarte riguros.

    RISCUL DE DERAPAJ exista si va fi mult mai periculos de controlat !!!

    RECTIFICARILE de buget trebuie efectuate in accordarea de fonduri pentru investitii si NU ACOLO unde sistemul este in faliment.

    Voi face cateva referiri la sistemul de sanatate.
    – Introducerea sistemului de facturare a prestatiei medicale a medicinei primare (medicii de familie) si a medicilor din spitale va creste calitatea prestatiei medicale.
    In acelasi timp medicii vor declara castigurile in functie de sumele incasate, intrarile din fiscalizare vor fi mai mari, dispare spaga si nimeni nu va mai plange ca nu sunt banii.

    Pentruca am lansat ideea ofer si solutia, introducerea sistemului TARMED aplicat in ELVETIA usor si foarte practic.
    Fiind un transfer de solutie adaptat la puterea monedei RON este imediat aplicabil si mai ieftin decat a dezvolta un sistem propriu care nu va ajunge perfect decat in 20 ani.

    Alaturi de aceasta casa CNAS poate sa-si continue activitatile pentru personalul din administratia publica si centrala urmand pusa in concurenta activa prin case de asigurare private (model elvetian)

    Cotizatiile CAS nu mai sunt retinute si se transforma in prime de asigurare.
    Profitul caselor de asigurare se transforma in fond de investiti in infrastructura medicala.

    Casele de asigurare controleaza prestatia medicala si monitorizeaza personalul medical prin facturarea pe sistemul TARMED.
    De altfel sistemul TARMED regleaza si problema medicamentelor, spitalizarilor.

    Deci medicii din spitale nu vor mai utiliza spitalul ca feuda lor, iar spagile sunt transformate in facturii la pacienti preluate de casele de asigurare.

    Se constientizeaza si bolnavul, creste calitatea prestatiei, dispare spaga, intrarile din fiiscalizare cresc, tota lumea este multumita.

    Am sa raspun si pentru acei care nu doresc :
    Indiferent de ce forta politica, toti sunt manjati in afacerile cu medicamente, au interes la spitale si la venirea la putere.

    Deci FALIMENTAREA este mai buna decat “salvarea” unui sistem mort !!!

    Altfel spus, cuvantul PRUDENTA este la ordinea zilei.

    Bien Cordialement

    • Azi toate s-au schimbat//Doar vechiul tei//Mai are frunze verzi//Ca ochii tai…

  10. Probabil ca patronii televiziunilor de stiri detin actiuni la diverse societati romanesti care trebuiesc vandute inainte sa explice publicului pe sticla riscul financiar major In care se afla lumea.

  11. Fiecare imperiu, fie industrial sau geopolitic are perioade de crestere si decadere economica, Este si cazul SUA, si daca este sa ne luam dupa istorie, fiecare imperiu ajunge sa se destrame atunci cand nu mai poate face fata necesitatilor interne si atacurilor venite din exterior. Visul american pare sa isi traiasca utimele clipe. Chiar daca ideea pare utopica, poate nu se va intampla in urmatorii 2-3 ani ci in urmatoarele 2-3 decenii, daca nu se iau masuri adecvate timpurilor actuale. Se pare ca multe dintre state s-au multumit cu viata dulce si infloritoare din utimele 2-3 decenii, ignorand necesitatea unei strategii in toate domeniile, de mecanisme adecvate de control. Poate se vede aici si incapacitatea politicului de a face fata dinamicii economice, de a reactiona activ si mai ales proactiv la evenimentele importante de tip criza economica, dezastre naturale sau create de mana omului.

    Atata timp cat nu se creeaza un echilibru intre diversele paturi sociale, intre consum si producere, intre politic si social, putem spune ca viata pentru urmatorii ani nu va fi deloc monotona.

    Cat despre Romania, se pare ca are nevoie de buni manageri care sa gestioneze mai bine capitalul, de o strategie coerenta si aliniata cu cerintele actuale. Trebuie facute investitii in infrastructura, in educatie, in adaptarea educatiei la cerintele actuale, in imbinarea teoreticului cu practicul. Oare de ce nu invatam cate ceva si din modelul german in care atunci cand un elev termina balaureatul sau o universitate stie deja o meserie?! Sunt multi studenti care lucreaza in paralel cu studiul, oare nu ar fi binevenit daca studentul ar munci in acelasi domeniu si ar exista un parteriat intre scoli si firme? Se pot face atat de mult cu putina straduinta, bunavointa si legi adecvate!

    Trebuie incercata o repatriere a materiei cenusii exportate in ultimii 20 de ani. Sunt multi care au dobandit experienta vestului si poate au idei si ar vrea sa se intoarca acasa, dar le este frica de instabilitatea politica si economica din tara, de coruptia de care toti stiu ca exista dar mai nimeni nu face nimic.

    Ar trebuie sprjinite industriile cu viitor (e.g. IT-ul). Ar trebui atrase firmele cu renume dar si sprijinite firmele autohtone. Poate ar trebui sprijinite parteneriatele intre firmele autohtone si cele internationale. Oare cum ar arata romania cu cateva parcuri technologice?

    PS : Poate ar trebui ca tanara generatie politica sa fie scolita si in management si stiinte economice.

    • tanara generatie politica 😆 Ce frumos sună!
      De admirat elenul lui ministrilor D Funeriu, E Udrea şi, mai nou, A Boagiu.

  12. Realitatea tv spunea, peste zi, ca la mare sunt in jur de 250 000 de turisti. Asta seara, am citit pe teletext TVR ca gradul de ocupare a hotelurilor de pe litoral – aproape suta la suta.

    Daca va fi vreme favorabila, saptamana viitoare litoralul va fi si mai aglomerat pentru ca este Sfanta Maria, deci Zilele mării şi va fi si weekend prelungit, ziua de 15 aug, luni, fiind zi libera. Sper să nu mă-nşel…

  13. Societatea de consum a creat o ideologie consumista. De multe ori apare risipa, o falsa impresie de bunastare. Populatia judeca dupa ce vede: masini, imbulzeala la supermrcheturi, cota de ocupare pe Litoral (este doar vara), mici si gratere etc. Ia mergeti oameni buni in spitale, in scoli, la sectii financiare, mergeti la banci sa faceti un credit, mergeti la farmacii sa vedeti ce si cat cumpara romanul. Astea nu le stiu sau, se fac ca, nu le stiu guvernantii. Daca vrem sa aratam ….ce frumoasa este RO, dam peisaje, dar ocolim gropile si gunoaiele aruncate peste tot. Avem vreo informare despre gradul de saracie in RO, despre starea de sanatate, despre pregatirea si calificarea tinerilor si a fortei de munca? In alta ordine de idei, Bancile au creat o circulatie de BANI virtuali (moneda virtuala si credite) cu propriile legi, regulamente, afaceri. Daca acesti bani ii raportez la economia reala, apar decalaje ce dau de gandit. Asa forteaza economia reala sa fie supradimensionata si nu oglindeste cu adevarat activitate economica cu impact in societate. Politicul cu “specialistii” sai au o singura obisnuinta, sa toace banul, de multe ori fara justificare si pe te miri ce? Ia, sa aud cum guvernantii impiedica risipa si cheltuirea banului pe Proiecte si Programe valabile, cu impact socio-economic din care societatea sa aiba de castigat. Asa, ne imbatam cu apa.

    • @
      silvestar

      ELVETIA a acordat un credit nerambursabil de 180 mil EURO pentru consolidarea democratiei si a infrastructurii.

      Din acest proiect face parte si infrastructura sistemului de sanatate, TARMED.

      Va rog sa ma scuzati, sa stiti ca ROMANII intre un peste, peste prajit si o undita prefera pestele parjit.

      NU SE MAI POATE, ROMANUL trebuie sa-si schimbe MENTALITATEA, MUNCA si nu MINCIUNA PSA& PNL ISTA numita usl UNIUNINEA SOCIALISTA.

      Sub aceasta forma trebui manifestat pe acest site si peste tot, MUNCA si NU POMANA, un STAT PUTERNIC si SUVERAN

  14. Ieri m-am intors din vacanta petrecuta pe litoralul romanesc. Am constatat cu surprindere ca evaziunea fiscala este imensa. In 99% din cazuri, nu primesti bon fiscal pentru ce cumperi. Daca tot ne vaitam de ceea ce este in jurul nostru poate ar fi bine sa facem putina ordine. Cu bine!

    • Nici la noi nu primesti bon fiscal decat la supermarket. Daca indraznesti sa ceri bon fiscal, ti se arunca banii intre ochi si esti dat afara din magazin.
      Am vazut cu ochii mei cum vanzatoarele turnau malai adus acasa peste cel din magazin, cum puneau oua aduse de acasa printre cele primite si stampilate si multe alte situatii. Cui ii pasa, cine ar trebui sa ia masuri? Cei care ar trebui s-o faca inchid ochii si viata merge mai departe…
      Se imbolnavesc oamenii? Nici o problema… Trebuie sa traiasca si medicii si farmacistii…
      Asta-i tara in care traim…

  15. pacat ca unii dintre noi se uita la antene si sau realitatea unde “profesionistii” de acolo ne fac mai mult rau decat infractorii de afara ,ignorant adevarul si punand romania intr-o pozitie mul mai proasta decat in realitate iar asta ne dauneaza tuturor.eu am obosit sa le spun celor de aici ca in romania nu toata lumea e corupta,nu toti se sinucid si n-am auzit pe nimeni sa moara de foame asa cum antenele cu ai lor profesionisti ne intoxica zi de zi.eu cred ca ei cunosc pefect situatia din europa care se agraveaza iar la noi e cat de cat stabila iar asta cred ca-l irita la culme pe felix.voiculescu se pare ca nu a uitat deprinderile din regimul trecut cand ceausecu cu televizorul mintea poporul iar azi dupa peste douazeci de ani voiculescu cu televizorul manipuleaza poporul.eu oricum i-am scos din memoria televizorului.in rest sa auzim numai de bine! mult succes!!!

  16. Ce e Bechtel asta?In Brazilia le-a luat oamenilor apa.Ca sa aiba apa,trebuie sa plateasca lui Bechtel.Banuiesc ca nu e alt Bechtel.

  17. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    Un tip mai în vârstă merge la doctor şi îi spune că îl doare piciorul drept.
    – Nimic grav, spune doctorul. Vârsta e de vină.
    – Nu cred. Piciorul stâng are aceeaşi vârstă şi nu mă doare.

  18. Citatul zilei

    “Nimic din ceea ce a fost nu merită retrăit. În fiecare secundă începe o nouă eternitate…”
    Goethe

  19. Meteo azi 😆

    Ziua de duminică ne aduce soare mult şi grade şi mai multe. Cu alte cuvinte, se tot încălzeşte, iar la amiază valorile termice vor atinge cel puţin 30 de grade, în timp ce vârfurile termice vor urca şi la 34 de grade Celsius .

  20. En Ukraine, Ioulia Timochenko placée en détention provisoire

    Ce parere aveti, in ROMANIA un NASTASE sau TARICEANU ar putea fi plasat in arest provizoriu ?

    Si pentru ca se prepara o noua lege a sanatati,

    Sunt ROMANII de accord a transforma cotizatia CAS in prima de assigurare sanatate si prestatia medicala sa fie monitorizata de casa de asigurare la care este cotizant ?

    @
    silverstar
    A propos de fiscalitate,

    J’aime payer des impôts. Lorsque je paie des impôts, j’achète la civilisation.

    Si ceva despre TARMED,

    Medicii sau spitalele factureaza prestatia medicala, casa de asigurare onoreaza factura dupa ce pacientul confirma prestatia.
    Medicul de familie incaseaza suma si revenitul sau este fiscalizat.

    Ce se petrece in prezent, medicul incaseaza SPAGA nu este declarata, statul pierde si MAFIA spune ca nu sunt fonduri suficiente.

    TARMED regleaza automat punctul medical in bani si transforma prestatia medicala in factura.

    www,tarmed

    • ***Stefan RADOVEANU – la noi mori, crăpi, nu se uită nici un medic la tine dacă nu le dai şi, dacă ajungi pe mâna lor, au ei, medicii grijă, să nu-i uiţi. Acum două săptămâni am făcut suprainfecţie la mână de la un spălător de sârmă şi a fost taman pe weekend. N-am ştiut unde, la cine să mă duc. Luni am fost la un cabinet particular unde am fost taxată cu preţ dublu pentru că eram urgenţă şi nu am avut programare. Este de neimaginat aşa ceva pentru o minte normală. De unde să fi ştiut eu ce păţesc in weekend ca să mă programez?
      Şi, pe lângă toate acestea, medicul mi-a pus în brate eprubetele să le duc eu, de nebună, la nu ştiu care laborator şi eu mă clătinam, nu mă puteam ţine pe picioare aşa-mi era de rău…

    • @
      silverstar

      Iata dece trebuie introdus TARMED regleza preturile si verifica medicii dupa factura pe care o fac.
      Avantaje :
      Prestatia este monitorizata
      SPAGa dispare
      castigul este fiscalizat
      Pacientul face controlul facturi si o trimite la casa de asigurare pentru plata.

      Bucla de calitate este inchisa.

      Si pentru ca sunteti amabila, dece Romanii plang si nu sustin PDL si presedintele ROMANIEI la asanarea tarii.

      GRATUIT si fara munca nu exista nicaieri in lume.

    • ***Stefan RADOVEANU – pe mine mă doare un picior şi nu ştiu de ce. Vezi “Zambetul” de azi de la cafea. Cât am putut să merg în staţiune, nu m-a mai durut. Aş fi vrut să merg în staţiune şi am sunat-o pe asistenta de la cabinetul medicului de familie. Am ameţit când mi-a spus cât mă costă mersul de la medicul de familie la medicul specialist, cabinet particular, si inapoi la medicul de familie, singurul care indica statiunea. Cam tot atata ma costa apoi, până văd biletul în mână. in statiune, procedurile se plătesc, în costul biletului intra masa si cazarea. De unde? Cum să împart o mie de lei să-mi ajungă şi pentru staţiune şi pentru facturi?
      De ce s-a ajuns la noi, la aşa o situaţie? Şi iar întreb, de ce am plătit o viaţă întreagă pentru sănătate dacă acum, când am nevoie, am ajuns bătaia de joc a unui sistem haotic in care omul, rătăcit, a ajuns vacă de muls? Dacă aş fi fost câine, cu siguranţă, m-aş fi bucurat de mai multă atenţie şi îngrijire…

    • ***Stefan RADOVEANU – Nu stiu ce e aceea TARMED.
      Explică dacă vrei.

    • ***Stefan RADOVEANU intreabă: de ce Romanii plang si nu sustin PDL si presedintele ROMANIEI la asanarea tarii.
      Am să încerc să răspund cât de succint dar şi pe înţeles:
      1. românii s-au trezit dintr-o dată că le pică-n cap o criză cu toate măsurile nepopulare care s-o facă mai puţin păguboasă pentru ţară. În loc să iasă, seară de seară pe tv-uri, guvernanţii au adoptat poziţia struţului. Cu alte cuvinte, guvernanţii n-au ieşit să explice de ce s-a produs criza, cine şi de ce se fac vinovaţi şi, mai ales, de ce au fost şi încă sunt necesare măsurile luate. Au ieşit în schimb pe tv-uri, cei din opoziţie, adevăraţii vinovaţi de situaţia dezastruoasă de la noi care, deşi conştienţi că guvernul a luat măsurile necesare, au început să acuze puterea de furt şi alte lucruri grave promiţând, în acelaşi timp, lapte şi miere dacă vin la guvernare.
      Primul motiv pentru care mulţi români strigă împotriva PDL este lipsa de comunicare dinspre PDL inspre electorat.
      2. De când am venit aici, pe blog, din 2008, am rugat, am spus că e necesar un mijloc de comunicare al PDL către români, referindu-mă aici la un canal tv, radio sau, pur şi simplu, o publicaţie. N-am fost singura, au mai fost şi alţi simpatizanţi/susţinători PDL. Nu s-a făcut nimic de aceea românii cred toate minciunile şi promisiunile care vin dinspre PSD, PNL, PC care stăpânesc arta comunicării şi a manipulării dar cunosc şi psihologia maselor… Şi, dacă s-ar fi vrut, s-ar fi putut. In PDL sunt mulţi oameni bogaţi dar, pentru că nu au luat nici o atitudine, n-au făcut nimic nici pentru partid, nici pentru români, inseamnă că nu iubesc partidul, nu-i respectă pe români şi sunt in PDL numai pentru avantaje personale. După cum vezi şi al doilea motiv porneşte tot de la lipsa de comunicare.

      Si ca o concluzie, personală: dacă se va întâmpla, ferească Dumnezeu! ca PSD să ajungă iar la guvernare, de această dată, vina va fi, în exclusivitate, a PDL şi, repet, totul se datoreaza lipsei de comunicare. Or fi românii proşti aşa cum, poate gândesc mulţi dintre politicieni dar sunt mulţi şi cei mulţi, de regulă, stabilesc culoarea guvernului pentru o perioada de timp, mai scurtă sau mai lungă…

    • @
      silvestar
      TARMED este sistemul de facturare a medicilor pentru prestatiile lor

      Acesta rezolva SPAGA si fiscalizarea serviciilor prestate de medici si spitale.

      Toti ROMANII sunt asigurati si prestatiile lor sunt fiscalizate, SPAGA dispare.
      IN PREZENT un medic de familie este renumerat dua numarul de pacienti inscrisi si NU dupa serviciile prestate.

      Este GRESIT si prestatia medicala a devenit feudala !!!

      Trecand la TARMED, la prestatia facturata si decontata de casa de asigurare se monitorizeaza calitatea prestatiei si facturile sunt fiscalizate.

      Cresc resursele se pot ameliora infrastructurile sanitare

      Daca nu ati inteles accedat
      http://www.tarmed.ch
      si asemenea texte s a lansam pe blogul Doamnei Elena UDREA care este deschisa la REFORMA si MODERNIZARE !!!

    • ***Stefan RADOVEANU – ba da, am înţeles, mulţumesc!
      Trebuie voinţă şi dragoste pentru oameni ca să se ajungă la aşa un sistem care, cu siguranţă, ar conveni.

    • ROMANII dupa cum reactioneaza NU DORESC ORDINEA si DISCIPLINA, RESPECTL LEGII, MODERNIZAREA si RENASTEREA ROMANIEI !!!

      In aceasta lupta apriga, Presedintele ROMANILOR de PRETUTINDENI, Domnul Traian BASESCU va castiga acest RAZBOI cu MONOTONIA, MEDIOCRITATEA si MAFIA néo comunista reunita in jurul USL néo fascist si comunist !!!

      NATIUNEA trebuie sa se trezasca din somnul indolentei si sa fie alaturi de guvernul Emil BOC si sa inceteza a mai plange si cersi !!!

    • ***Stefan RADOVEANU – nu e vorba că românii nu vor, ROMÂNII NU SUNT INFORMAŢI! Despre acest lucru am vorbit eu mai sus… Şi nimeni, nici cei de la putere, nici cei de la opoziţie, nu se deranjează să le explice ce se întâmplă şi ce se face pentru binele ţării şi implicit al lor şi mai ales, cine face…

  21. Limba romanească – de Gheorghe Sion

    Mult e dulce și frumoasă
    Limba ce-o vorbim,
    Altă limbă-armonioasă
    Ca ea nu găsim.

    Saltă inima-n plăcere
    Cand o ascultăm,
    Și pe buze-aduce miere
    Cand o cuvantăm.

    Romanașul o iubește
    Ca sufletul său,
    Vorbiți, scrieți romanește,
    Pentru Dumnezeu.

    Frați ce-n dulcea Romanie
    Nașteți și muriți
    Și-n lumina ei cea vie
    Dulce vietuiți!

    De ce limba romanească
    Să n-o cultivăm?
    Au voiți ca să roșească
    Țărna ce călcăm?

    Limba, țara, vorbe sfinte
    La strămoși erau;
    Vorbiți, scrieți romanește,
    Pentru Dumnezeu!

  22. In RO nu exista presa in sensul natural, cel din DEX. Exista o presa de interes, care slujeste unui scop.
    Aceasta inseamna ca nici presa de specialitate (financiara) nu avem. La noi presa este precum Mugur Ciuvica.

    • ***darth – de asta românii arată ca nişte rătăciţi în propria-le ţară. Nu înţeleg ce li se întâmplă şi, mai ales, de ce li se întâmplă şi cine le-o coace… 😮
      Oricum, postura asta de popor debusolat convine politicienilor, de aceea şi presa e făcută la plesneală, în interesul derbedeilor care aşteaptă ca nişte hiene după colţul blocului unde şi-au făcut educaţia…

  23. Ba,nu fiti populisti si nu mariti salariile si pensiile.Eu sunt nevoit sa trec in cartea de munca salarii mai mari.Nu le mariti,nu fiti populisti.Va rog frumos!
    Pe de alta parte cum merge ancheta in Strejnic?Nu am aflat nimic.Mai functioneaza buldozerele?Se mai fac gauri pe camp?Nu de alta,dar strainii vor crede ca niste extraterestri le-au facut.Nu trebuie sa le dam apa la moara…

  24. Stiati ca gen(rez) Muresan are o paensie de 12.000 lei? Voi, PDL, ati permis asta. Sa va fie rusine!

    • ***Paraipan Ioan – vezi tu, aici e marea nedreptate că toate partidele au ţinut şi ţin în braţe trântorii. Pe de o parte pe cei care n-au avut serviciu niciodată dar acum, la bătrâneţe, se bucură de nenumărate avantaje pe motiv că sunt săraci. Pe de altă parte, sunt trântorii ca-n exemplul dat de tine, oameni care toată viaţa au fost întreţinuţi de stat şi acum, tot bine trăiesc pentru că aşa au fost obişnuiţi.
      Şi toate acestea sacrificând şi condamnând la boală şi sărăcie pe cei care au muncit toată viaţa şi acum, la pensie, ar trebui să se bucure de linişte şi viaţă decentă…

      Unde e dreptatea, unde e respectul pentru cei care au muncit?

    • Este adevarat ca Vasile BLAGA este numit secretar 2 la ambasada din BERNA a Romaniei ?

      pana in prezent ROMANIA nu a trimis noul ambasador.

    • ***Stefan RADOVEANU – cred că numai doamna Udrea ar putea răspunde la aşa întrebare.
      Nu l-am mai văzut şi nu am mai auzit nimic despre domnul V Blaga de câteva luni. Şi e mai bine că-şi vede de treabă şi lasă PDL în pace…

  25. Poi javrele alea de televiziuni ale lui “nuş”sau ghita si ale lui felix care se fac ca nu vad ce se intampla dar tin sai asigur ca PD-L va castiga,si UNIUNEA SOCIOLOGILOR L:))) va pierde si se va desfinta dupa 2012 sau cel tarziu 2016,ei sunt foarte sigur ca vor castiga asa cum au fost si in 2009 la prezidentiale…da se inseala,deci DNA udrea cu tot respectu va rog inchidetii vorbiti cu aia de la CNA sa nu le mai dea licienta.

  26. nu sunt specialist si nici nu vreau sa fiu dogmatic. dar vis-a-vis de romani, clasa politica a dat dovada de prudenta, astfel e greu de explicat de ce suntem atat de saraci, de ce suntem groapa de gunoi a lumii.
    este posibil ca atunci cand reusesti in viata, cand ocupi anumite functii pentru care te-au recomandat vocea, talentul si intamplarea de a fi undeva, sa refuzi sa privesti si mai ales sa intelegi cum anume trebuie sa traiasca un om.
    cei care au trecut printr-o forma de invatamant superior, au intrat in contact cu acea piramida a lui maslow. da, este acea reprezentare grafica cu nevoile de satisfacut ale omului. se pare ca cei care ne conduc acum au sarit multe etape ale formarii lor ca oameni. de fapt nici nu trebuie sa ne miram prea tare cand ii vedem cat de cruzi si naivi sunt in gandire.
    doamna udrea, poate ne spuneti dumneavoastra care este deosebirea intre decenta, necesitate, nesimtire si dorinta de a trai.
    oare juramantul are valoare, are importanta si greutate in viata unui politician?
    dar la fel de bine este posibil ca dumneavoastra sa lipsiti la lectiile despre doctrine politice si mai ales care este rolul politicului in existenta unei natiuni.

  27. Un comitet prin care sa aratati ca va pasa de oameni ,ochestie de imagine si nimic mai mult.

    • Cred ca viitorul ROMANIEI depinde de NATIUNE si de PDL si cei care fac parte din coalitia de guvernare.
      Presedintele ROMANIEI si-a facut si isi face datoria de a informa si a atrage atentia, cabinetul condus de Domnul EmiL BOC are raspunderea viitorului tarii.
      Orice orientare gresita spre stanga ticaloasa concubina cu ofcina lui antonescu reprezinta o adevarata sinucidere si inmormantarea eforturilor facute pana in prezent.

      ROMANIA este apreciata in lumea civilizata de etapele trecute cu bine si confirma RENASTEREA inceputa.

  28. Asa cum spune Dna Udrea , Romania creste , era normal sa creasca si este normal sa se tina seama si de criza economica internationala . Orice guvern ar fi fost la guvernare , tot trebuia sa creasca , sa progresseze . Nici-o tara europeana nu acazut in faliment si nu va cade . Intr-adevar cu Grecia era o problema . Grecii ca oameni , am auzit ca sunt consumatori prin natura , incepand dela omul simplu care traieste pe o insulita si-si duce la pascut capra raioasa , si pana la oameni din guvern ,toti cheltuiesc intr-o continua veselie . Si nu se ingrijoreaza cand se ajunge la fundul sacului . S-au obisnuit sa traiasca inconjurati de turisti si au invatat sa cheltuiasca banii tot asa cum cheltuiesc turistii . Nemtii love sa-si petreaca vacanta pe isulitele grecesti , si ca atare au sarit in ajutorul Greiei ca sa o salveze dela faliment . Nu acelasi sentiment au nemti fata de celelalte tari europene amenintate de faliment . Oricum , nu va fi nici-un faliment in nici-o tara europeana . Incet, incet , economiile tuturor tarilor europene , incluiv Romania , vor creste si criza care apartent se mai arata , se va diminua pana dispare . Nu mai suntem in anii 1929-1933 . Iar referitor la ce scrie Dna Udrea , are perfecta dreptate legat de cresterea economica . Numai ca dansa nu poate sa spuna,ca dansa este cel mai vrednic,ministru din guvernul Boc . Boc nu are nici-o semnificatie in guvern , dar Dna Udrea are . Daca Dna Udrea nu are simpatie in popor,si asta pentru ca este vazuta associat apropriat al lui Traian Basescu si al lui Emil Boc . Toata lumea stie ca PDL a pierdut popularitatea si a scazut enorm pe plan politic . Si asta din cauza a numai doi oameni : Traian Basescu si Emil Boc . As vrea sa spun ca Emil Boc este un bun prim ministru , tot asa de bun cum ar fi putut fi si alti din PDL . Dar T. Basescu l-a vrut pe Boc pentru ca acesta era si este docil dansului . Iar romanul stie , sesizeaza , ca toti ministrii lui T. Baeescu sunt docili si supusi acestuia fara a fi buni professional . De aici face exceptia Dna Udrea , cum spus , este cel mai bun ministru in guvern , eventual cel mai bun din toate guvernele dela 1990 incoace . Dansa , sub anumit extent , nu este foarte docila lui E. Boc sau lui T. Basescu . Si are dece sa nu fie . Un singur lucru ar trebui sa faca Dna Udrea ca PDL sa creasca in popularitate : sa-l convinga pe T. Basescu sa-l schimbe pe Boc cu altcineva , cu altcineva care nu vorbeste asa de repede , de parca ar fi o masina vorbitoare . Omul simplu , sau superior celui simplu , nu intelege mai nimic din ce spune si repeta continu Dl Boc . Intelegem ca Boc nu este Basescu , al carui messaj este inteles de oricine . Dar Basescu are probleme mari , de metalitate ( mentaliutate bolsevica -ceausista , asa cum spunea Iliescu ) si oameni au vazut asta . Traian Basaescu a umplut paharul pentru poporul roman si politicieni , atunci cand a jignit pe Regele Mihai cum ca a fost tradator al poporului roman . A fost ceva groaznic si diabolic ca sa faci aceasta diversiune unui rege , fost rege al romanilor , azi in varsta de 90 de ani , si care poate pleca dintre noi oricand ,si va pleca cu gustul amar .Presedintele Romaniei a folosit acea diversiune bolsevica- communista -ceausista ,si-l face tradator pentru ca nu s-a lasat inpuscat atunci cand agentii sovietici si romani , i-au pus in fata actul de abdicare. Cum spuneam , PDL poate sa ajunga unde a fost , si repede , daca Boc si unii ministrii sunt schimbati , iar Traian Basescu sa stea ascuns fata de noul guvern , sa nu dea nici-un semn de attashament fata de PDL , ba din contra sa arate ca se apropie , cat de cat , si de Opozitie . Ideia de a induce PNL ca sa se associeeze cu PDL , e sortita esecului . Asta pentru ca PNL stie ca T. Basescu , de multi ani a avut ca tinta sa desfiinteze partidele istorice , PNTcd si PNL . Pe PNTcd a reusit sa-l ( aproape) desfiinteze . Cu PNL nu s-a reusit , pentru ca Tariceanu nu a vrut sa demissioneze atunci cand i-a spus Basescu . Daca demissiona , PNL nu mai exista azi . Oricum , prin Stolojan ,PD a reusit sa stranga cativa liberali si sa schimbe sigla in PDL . Se pare ca de aici in colo , T. Basescu vrea sa se concentreze sa loveasca sau sa denigreze in Casa Regala . Deja se vorbeste ca Boc impreuna cu DNA , a inceput attacul la Castelul Peles . Se vorbeste ca T. Basescu intentioneaza sa -l aduca la Peles pe Paul Lambrino ( cu porecla Preputz) care este din famile de bastard , neavand nimic deaface cu Casa Regala a Romaniei . Important este ca sa se faca niste schimbari pentru ca PDL sa creasca in populritate , caci acum se vede ca este extrem de jos.

    • ***Silver Aquianti scrie aşa: Orice guvern ar fi fost la guvernare , tot trebuia… sa progresseze . În acest context, poţi să-mi spui, argumentat, ce a făcut PSD pentru România şi cum a progresat România în cele trei guvernări PSD, ba patru, dacă punem la socoteală şi chibiţarea pe după uşă a guvernului Tăriceanu?

    • ***Silver Aquianti scrie aşa: Toata lumea stie ca PDL a pierdut popularitatea si a scazut enorm pe plan politic. De ce s-a întâmplat asta? Din cauză că Tăriceanu a dat jaf la bugetul ţării, de ce nu argumentezi? Românii inteligenţi, interesaţi de ce se întâmplă cu ei şi ţara lor, au înţeles că PNL în cârdăşie cu PSD a devalizat ţara şi i-a adus pe români în situaţia în care se află azi.

    • ***Silver Aquianti scrie aşa: Basescu are probleme mari , de metalitate ( mentaliutate bolsevica -ceausista , asa cum spunea Iliescu ) si oameni au vazut asta . E îndrăzneală mare la Iliescu, comunist-KGB-ist cu şcoala la Frunze să spună aşa ceva despre singurul politician care a avut curajul să condamne comunismul, de unde i s-a tras o suspendare dar şi revenirea în forţa ca preferat al românilor.
      Şi tu ai putut să-l crezi pe Iliescu, să pui bază pe cuvintele lui otrăvite. Mai bine puneai acid…

    • ***Silver Aquianti scrie aşa: T. Basescu vrea sa se concentreze sa loveasca sau sa denigreze in Casa Regala .
      Vax! Sa fim seriosi, care casa regala, care rege? Ăla bâlbâit şi senil? Asa-zisa casa regala s-a compromis singura prin documentele ramase din anii ’40… Doar nu vrei să convingi că Băsescu a ieşit pe tv-uri aşa, de nebun, neinformat, ca să jignească o ruină care nici măcar nu mai pricepe şi percepe mersul vremii…
      Atâta timp cât românii nu şi-au arătat disponibilitatea pentru monarhie nici în ’90, nici mai recent, această discutie nici nu merită abordată. E jenant pentru un popor să recunoască aşa o casă regală…

    • ***Silver Aquianti scrie aşa: Tăriceanu Daca demissiona , PNL nu mai exista azi. Păi, oricum, PNL nu mai există, a avut grijă Crin Antonescu să-l dăruiască PSD-ului… Adevăraţii liberali, câţi au mai rămas, vor trece la PDL, restul îi vor cânta ode lui Iliescu cât a mai trăi, jigodia…

    • ***Silver Aquianti – ai avut noroc că nu mă doare piciorul, face şi el o pauză… că altfel, ce păţeai… adică exact ce meriţi… dar timpul nu-i pierdut…
      Când vei fi lovit tare peste bot să ştii că e şi pentru postarea imatură şi obraznică de astă seară…

  29. Bună dimineaţa! Să fie o săptămână plăcută pentru toată lumea.
    Un zâmbet la cafea 😆

    Pilotul unui avion catre turnul de control:
    – Ma aflu la 700 de kilometri de aeroport, la 10.300 de metri deasupra apei si mi se termina combustibilul! Astept instructiuni !
    Turnul de control catre pilot:
    – Repeta dupa noi: “Tatal nostru, care esti in ceruri!…”

    • Citatul zilei 🙄

      Kierkegaard spunea… “Viata nu e o enigma ce trebuie dezlegata, ci o realitate ce trebuie traita.”

  30. Meteo azi 😮

    Aerul fierbinte acoperă azi bună parte din ţară, iar în sud-vest mai ales tempreaturile urcă şi la 35 de grade. De altfel, nicăieri nu se vor atinge valori sub 27 de grade, iar despre ploi meteorologii nu prea au veşti bune: vor fi doar doi-trei stropi, cu ceva descărcări electrice şi vânt pe la munte şi în nord, după amiază.

  31. Vanghelie si-a trimis fiul la un curs, la Oxford, pe 7, 8000 de euro. De unde atatia bani la un bugetar? Cu cat s-o fi intors in tara mai destept, puiul de ţigan?

    • Geoana si-a trimis fiica in tabara, in USA, pe 10 000 de euro. De unde atatia bani la un nenorocit de bugetar care nu are bani sa-si ridice o casa?

    • Vanghelie parca a luat mita o data cateva sute mii euro.Ce inseamna 7800 euro?De unde are bugetarul Vasile Blaga milioane dolari?

  32. Iesirea din criza o fac oamenii intreprinzatori. Ei stiu ce sa inventeze/cumpere/deschida/inoveze astfel incat sa faca rost de bani. Ei au nevoie de crearea cadrului in care sa se dezvolte. Prin reorganizarea teriotiala toate energiile locale se cor descatusa. Localii vor observa ca nu mai au nevoie de aprobari venite de la Centru si se vor apuca de facut bani. Exact ca in situatia fondurilor europene pentru dezvoltare. La inceput primarii nici nu vroiau sa auda de asa ceva, credeau ca e vreo smecherie etc. Acum se bat pentru ele.
    Faceti reorganizarea 🙂

  33. I se cauta lui Vasile Blaga un loc sau este cautat ?
    Cat priveste ce se intâmpla in MAI se datoreaza in aceiasi masura si lui Dan NICA.
    Gabriel OPREA stia el ceva.
    Bravo lui.

    SOLUTIA ROMANIEI,
    COMPROMITEREA TOTALA FARA MENAJAMENTE A MAFIOTILOR POLITICI INDIFERENT DIN CE PARTID SUNT !!!

  34. NENOROCIREA UNORA FACE BUNA STAREA ALTORA

    Romanii au cautat pleasca cu datoriile in CHF fara sa inteleaga procedura fininanciara.

    Daca isi tineau economiile in CHF si nu jucau pe dobanzile ridicate in RON azi puteau fi victoriosi si mandri.

    Deci SPECULATIA si MANIERA de a castiga fara gandire si MUNCA ii face sa plateasca scump.

    Economiile tinute in CHF nu pagubesc pe nimeni.

    Iata si adevarata valoare,

    “Le franc atteint un nouveau record face à l’euro et au dollar”

    Le franc a connu une nouvelle appréciation lundi en fin de journée. Il a inscrit des niveaux historiques face à l’euro et au dollar, tombant même sous la barre des 75 centimes face au billet vert.
    Le dollar a chuté à 0,7493 franc, poussé par le net recul à Wall Street, où la baisse subie par la Bourse américaine est accentuée par la rétrogradation de la note des Etats-Unis par l’agence de notation financière Standard and Poor’s.

    Quant à l’euro, il s’est affaibli à 1,0637 franc, dépassant le plus bas atteint dans la nuit de jeudi à vendredi. En début de journée, il était encore à 1,0993 franc.

    NATIUNEA trebuie sa inteleaga ca numai MUNCA poate face BUNA STARE !!!

  35. scurt ca nu am timp
    noi crestem datorita exporturilor, adica s-au dezvoltat economiile interne ale altor tari si ne tarasc dupa ele….asa avem noi acum plus de 1.5 la suta….nu ca urmare a nu stiu carui flick-flack guvernamental
    vine o noua criza (o chestiune de evidenta) => cad exporturile => cum masuri anti-criza* in economia nationala nu s-au luat (s-au facut doar taieri de cheltuieli care sa egaleze income-ul cu expenditure, dar nu reforme, ci doar aritmetica) ne vom reintoarce la scaderea PIB-ului si la taieri de salarii si pensii, cu siguranta.
    *masura anti-criza = masuri legislative/fiscale/privind bani europeni, aia moca…..NU investitii publice pentru ca daca vine criza banii astia dispar, or o masura anti-criza presupune ca dupa ce a fost luata, lucurile merg singure in regim privat fara interventia statului
    deci impactul pozitiv al lucrurilor facute se va masura dupa urmatorul criteriu: PIATA INTERNA…..adica mentinerea PIB-ului la cifrele de acum dupa izbucnirea celei de a doua crize mari, ceea ce ar insemna ca economia are o componenta nationala sanatoasa, reformata pe bune si schimbata in bine……in momentul asta cresterea de 1.5% de anul asta si prognoza pentru anul viitor sunt praf in ochi si batem apa in piua….extemporalul il dam in lunile urmatoare……astept gazda blogului sau admiratorii ei sa ma comvinga ca nu am dreptate:))

  36. Bună dimineaţa! 😆 Un zâmbet la cafea

    Intr-o zi, unui om i s-a stricat masina. Dupa ceva timp trece un elev.
    – Nenea, nenea daca va spun ce are masina imi dati 50 lei?
    – Du-te mai, de aici. De unde sa stii tu ce are masina?
    Mai tarziu, acelasi elev.
    – Nenea, nenea …
    – Du-te mai, de unde sa stii tu ce are masina?
    Mai tarziu, din nou vine acelasi elev.
    – Nenea, nenea daca imi dati 50 lei va spun ce are masina.
    – Bine, mai baiete, ia 50 de lei si spune, ce are masina?
    – Este stricata!

    • Citatul zilei 🙄

      “Nu lasa viitorul sa-ti strice linistea. Daca va fi nevoie, il vei infrunta cu aceleasi arme ale ratiunii cu care lupti si astazi impotriva prezentului.”
      Marcus Aurelius

  37. BLAGA si Vasile au scos ciocul din nisip si au intrat in calduri.

    I-a trecut perioada, ma intreb ce face profesorasul Cristian PREDA in aceasta ciorba racita si imputita ?

    Probabil caldurile mari din ROMANIA sunt cu pacatul.

  38. @
    Cristian PREDA

    Vorbim de PATRICIU dar ce cauta profesorasul in grupul bLAGA si doreste guvern de uniune nationala cu USL ?

    Cu toti stim nostalgia profesorasului de origine ieftina ca nu iubeste La bourgeoisie dar a uitat ca a fost impins de la spate de un partid de dreapta.

    Ii reamintesc dictonul Domnului Profesor,

    “C’est avec les bonnes bourgeoises qu’on fait les meilleures grues.”

    probabil, Dsa mai traieste epoca cand se intelegea,

    “Dans la famille, l’homme est le bourgeois ; la femme joue le rôle du prolétariat”

    La primele alegeri il vom vedea in campul psd ULUI.

    Bien Cordialement

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *