Cum se construieşte cariera femeii-politician

Afirmaţia Preşedintelui Băsescu referitoare la apariţia în PDL a unei Margaret Thatcher a generat o dezbatere publică asupra a cine poate să joace acel rol. Dacă luăm în calcul şi faptul că pe 15 octombrie au loc alegerile Organizaţiei de Femei, e firesc ca subiectul să capete consistenţă.

Eu cred că e prilejul potrivit să discutăm în general despre rolul femeii în politică. Astfel de dezbateri pun, în general, în evidenţă ambele extreme: stereotipurile care guvernează societatea cu privire la rolurile pe care femeile pot/au voie să şi le asume şi reacţia specific feministă a impunerii în orice condiţii a femeilor la vârful societăţii.

În ceea ce priveşte politica, sunt poate femeia care a generat cea mai mare atenţie din partea presei şi a trebuit să mă confrunt, de-a lungul timpului, cu situaţii aproape neverosimile. Unele pozitive, cele mai multe negative. Ştiu, deci, cam care sunt comentariile pe care bărbaţii le fac atunci când se raportează la femeile-politician.

Problemele majore sunt trei: 1. cum ajunge o femeie într-o funcţie înaltă?; 2. cât de sus poate fi acea funcţie?; 3. ce putem face să rezolvăm problemele create de răspunsurile la primele două întrebări?

 

1. În politică, există un singur test veritabil de care se ţine cont: votul cetăţeanului. Iar acesta funcţionează numai pentru unele funcţii publice. În rest, accederea într-o funcţie e decisă de apartenenţa la un grup politic şi funcţionează mereu principiul recomandării.

Adevărul este că, într-un partid, se poate promova după două criterii: susţinerea pe bază de număr (apartenenţa la un grup politic important)  şi susţinerea de către o persoană de la vârf. Iar acestea sunt singurele condiţii: fie că eşti bărbat, fie că eşti femeie; fie că eşti competent, fie că nu.

Or, statistic, bărbaţii implicaţi în politică sunt mult mai mulţi decât femeile. Tot statistic, funcţiile de conducere ale partidelor sunt în majoritate ocupate de bărbaţi, iar nu de femei. Pe cale logică, şansele ca o femeie să atingă funcţii politice importante, fără să fie susţinute de bărbaţi, sunt destul de mici.

La fel cum adevărat este şi faptul că, dacă un bărbat şi o femeie urmează aceeaşi traiectorie politică, femeia va fi infinit mai mult blamată de legăturile pe care le stabileşte decât bărbatul. Femeia va suporta, de multe ori, atacuri, injurii şi calomnii.

Şi, culmea!, în această ultimă privinţă, femeile discriminează chiar mai mult decât bărbaţii. Pentru asta, amintesc mereu ce spunea Madeleine Albright: O femeie, după ce a ajuns într-o anumită funcţie, aruncă scara pe care a ajuns acolo, pentru ca nicio altă femeie să nu poată urca pe ea.

2. În ceea ce priveşte înălţimea funcţiei pe care o poate obţine, femeia-politician din România a făcut progrese în ultimii douăzeci de ani. Am ajuns până la funcţii de miniştri sau Preşedinte la Camera Deputaţilor. Nu există însă femei care să fie sau să fi fost şef de partid parlamentar (nu introduc PIN şi PC în această categorie pentru că nu au ajuns prin forţe proprii în Legislativ), Prim-ministru sau, de ce nu?, Preşedintele ţării. Există, deci, un plafon maximal prestabilit pe care-l putem atinge.

Dacă sperăm la mai mult, intrăm sigur în conflict cu un bărbat care-şi doreşte respectiva funcţie. Şi, cum ei sunt mai mulţi, acesta are câştig de cauză. De aceea, mulţi spun că o femeie nu poate câştiga Preşedinţia, pentru că bărbaţii nu votează femei. Tot de aceea, o femeie nu poate deveni Prim-ministru sau preşedinte de partid, pentru că bărbaţilor politici nu le place să fie conduşi de femei. Iarăşi stereotipuri sociale.

3. Am încercat să arăt că lupta femeilor se dă, până la urmă, cu stereotipurile. Acestea se nasc şi sunt întreţinute de obişnuinţă şi ritual. Singura variantă în care lucrurile pot evolua ţin de ruperea regulii general valabile. Iar asta, în România, se poate face în două feluri: fie prin număr, fie prin excepţie.

Prin număr, şi nu sunt neapărat adepta acestei variante, înseamnă să impunem normativ un procent de femei (atât la nivel de partid, cât şi la nivelul instituţiilor publice). Caz în care avem de-a face cu o renunţare, cel puţin temporară şi parţială, la principiul meritocraţiei (care nu se aplică însă nici măcar în cazul bărbaţilor). E o discriminare pozitivă.

Prin excepţie, dacă o femeie, într-un moment, va accede la una dintre cele trei funcţii mai sus enumerate: Prim-ministru, Preşedinte sau şef de partid important. Acea femeie ar fi o deschizătoare de drumuri, cineva care arată că „da, se poate!” (un slogan politic celebru, construit special pe principiul anti-discriminării). Cred că asta ar încuraja implicarea femeilor în politică.

 

75 thoughts on “Cum se construieşte cariera femeii-politician

  1. „Am încercat să arăt că lupta femeilor se dă, până la urmă, cu stereotipurile. Acestea se nasc şi sunt întreţinute de obişnuinţă şi ritual.”
    Cand 50% din populatia tarii traieste la tara este greu sa lupti cu obisnuinta si ritualul.Doar dupa urbanizare vor castiga si femeile functia de Presedinte.

  2. Bune observatii! Cred ca fiecare femeie poate fi judecata in particular. La fel ar trebui judecat fiecare barbat. Au fost si sunt valori, atat in randul femeilor cat si in randul barbatilor. Proportia se pastreaza in ambele categorii. In Romania, si in general in Europa de est, se poate usor observa mentalitatea de tipul celei prezentate de dvs. . M-am bucurat de faptul ca a fost adusa in atentia publica Dna Thatcher din mai multe motive: 1. Este o persoana pe care o stimez foarte mult; 2. Am facut in cadrul tezei de licenta la Psihologie – Profilul psihologic al dnei Thatcher(daca doriti vi-l pot pune la dispozitie); 3. O doamna ce s-ar apropia de profilul ei, ar avea 100% succesul garantat in actuala configuratie economico-sociala si politica.

  3. 1. cum ajunge o femeie într-o funcţie înaltă?
    Prin intelegenţă, prin carismă, prin loialitate şi prin afurisenie!
    Doar femeile intelegente, frumoase şi afurisite pot lupta cu hoarda de pantalonari misogini!
    Fac o remarcă: Nu mă refer la frumuseţea fizică! Este trecătoare! Mă refer la frumuseţea spiritului! Este veşnică!

    2. cât de sus poate fi acea funcţie?
    Oricât de sus dar niciodată mai sus decât divinitatea supremă! Dumnezeu, Alah, Buda sau……..ZEUS!

    3. ce putem face să rezolvăm problemele create de răspunsurile la primele două întrebări?
    S-o daţi afară pe Monica Macovei, să le arătaţi băţu’ la buldogi “nana dacă nu sunteţi cuminţi”, să zâmbiţi zeflemitor celor două maimuţele usl-iste şi varanului turnător! Fomeiliii năpraznice care sunteţi acum în PDL să lăsaţi deoparte orgoliile şi împreună (aşa cum aţi fost la ultimile alegeri din partid) să faceţi front comun şi să daţi de pământ cu hoarda de misogini pdl-işti, psd-işti, pnl-işti şi png-işti! Pe udmer-işti şi pe unpr-işti nu-i bag în aceeaşi oală! Sunt nişte berbaţi adevăraţi! Galantoni, spilcuiţi, eleganţi şi cu mult – foarte mult bun simţ!
    🙂 🙂 🙂

    Repet: Oricât de sus dar niciodată mai sus decât divinitatea supremă!
    🙂 🙂 🙂

    PS1 Cui nu-i convine ce-am spus să-l întrebe pe Zapa!
    Că-i spune Zapa ce să vacă!
    PS2 Bre ZeV intraşi în zilenţia-stamba?
    Hai bre nu fii buldog botos, morocănos şi plăngăcios!
    Ieşi copile cu părul bălai afară şi zâmbeşte poate s-o îndura soarele de zâmbetul tău!
    🙂 🙂 🙂

    • ..Afurisite femei…ne ,,învârt, pe dește, întocmai cum vor mușchii lor.
      Stimata gazdă știe bine că nu putem lăsa să treacă, o asemenea ,,minge”, ridicată meșteșugit la fileu. 😉

    • …moaaaama, hai ca m-ai facut praf ! Auzi…,,frumusetea spiritului”… Măă…ce abscons și adânc sună…. 😉
      Te asigur ca, majoritatea consoartelor noastre, mai ales cele inca tinere, nu dau nici o pară degerată pe această sintagmă de laborator.
      Ba chiar, ar da-o pe una țigară, doar, doar, or mai atrage vreo privire în plus. 😉
      Ca să nu mai spun, că vipurile noastre telenoveliste de pe teveuri, și-ar dona, pentru asta, chiar si una dintre emisferele cerebrale (pe post de rinichi), oricum, inutile. Inclusiv ca să le scadă presiunea pe gâtul fin și delicat. 🙂

  4. Doamna Elena Udrea se arata un pic cam timorata si nu cred ca este cazul. Desigur ca sistemul politic romanesc este deficitar, la care se adauga si o anumita mentalitate a romanilor fata de care doamna Udrea manifesta o anumita retinere de a se arunca in lupta. Pentru a o incuraja ii voi aminti de cateva distinse doamne care au avut curajul de a gandi ca pot urca pe podium si chiar au si reusit. Prima dintre ele ar fi Regina din Saba care a ajuns regina nu doar printr-o intamplare – o reminiscenta a matriarhatului. Nu stimata doamna, de vreme ce a fost in stare sa il impresioneze pana si pe regele Iudeu – Solomon cel intelept inseamna ca distinsa regina avea oarece consistenta. Adaugati la asta si faptul ca regina se pare ca ar fi plecat la Ierusalim nu manata de vreun imbold turistic ci de catre interesele Faraonului egiptean care era in disputa cu statul Israel, iar maritul Faraon credea ca prin mijlocirea unei femei frumoase poate castiga mai mult decat printr-un razboi costisitor. Era cat p’aci sa reuseasca. Al doilea exemplu pe care vi-l recomand sunt de fapt un buchet de trei femei: Indira Ghandi, Sirimavo Bandaraike (premier al Ceylonului) si Benazir Bhutto. Cele trei femei au condus mari popoare unde femeia constituie doar o anexa a barbatului. Se pare ca si cele trei doamne aveau oarece substanta de vreme ce au reusit sa acceada la functii atat de inalte. Este adevarat ca toate cele trei au trebuit sa plateasca cu viata indrazneala de a urca atat de sus. Ce va este frica doamna Udrea? Al treilea exemplu l-ar constitui cazul lui Golda Meir ce a condus statul Israel intr-o perioada extrem de delicata. Acolo femeia nu mai constituie doar o anexa a barbatului, dar societatea israelita este extrem de conservatoare si este de mirare ca atunci cand a fost cazul israelitii s-au gandit la o femeie pentru niste responsabilitati atat de mari. A reusit salvarea Angliei, precum odinioara amiralul Nelson, o alta femeie – cea de-a patra – Margaret Thatcher si culmea intr-o tara cu o populatie extrem de conservatoare. Al cincilea exemplu ar fi al unei nemtoaice – Angela Merkel pe careia nu ii mai descriu meritele deoarece va este prea bine cunoscuta. Ne putem gandi si la Hilary Clinton care a ajuns doar secretar de stat si inca nu presedinte si asta nu doar pentru ca a fost sotia propriului sot – presedinte si el. Va mai puteti gandi stimata doamna si la o alta tara asiatica Thailanda unde recent a ajuns in functia de premier o alta femeie – Yingluck Shinawatra. Pentru ca aveti tocuri inalte va puteti inalta si mai mult pentru a vedea ca pe tronul Engliterei sta o femeie respectabila – Elisabeta a II-a. Toate aceste femei, stimata doamna, au ceva in comun – au fost si sunt caractere puternice ghidate fiind de o inteligenta pe masura. Toate au reusit sa ajunga pana sus de tot, in ciuda tuturor prejudecatilor si greutatilor pentru ca au reusit sa gaseasca raspunsurile potrivite la marile probleme ale popoarelor lor. Ei, ce ziceti doamna va lansati in cursa?

    • Erata. Ceylonul (Sri Lanka) a avut ca Premier pe Sirimavo Bandaranaike.

    • Cer smerit iertare, dar acum mai scot din maneca inca o femeie-premier – Tansu Ciler – premier al Turciei unde numai femeie sa nu fii. Am stat mult pe ganduri daca sa v-o recomand sau nu si asta din cauza ca atunci cand a fost in functie, doamna Premier a avut mana cam lunga si a bagat-o cam prea mult in visteria publica. La incheierea mandatului, domnia sa a beneficiat de atentia DNA-ului turcesc care in semn de “recunostinta” pentru activitatea desfasurata i-a deschis dosar penal. Sper ca exemplul lui Tansu Ciler sa nu va descurajeze.

    • @Turnul de observație
      Ca de obicei, deprinderea de a privi din ..turn, adica de sus, isi face, din nou, simtita prezența, chiar dacă , ca de obicei, subtil. Dar, pe acest blog, nu exista culmi ale subtilității, de neatins. 🙂
      Oricum, cu totii, cei care facem un titlu de glorie din înzestrarea, conjuncturală, cu hormoni androgeni, avem inseminată, în subconștient, convingerea că Eva a fost creată de Dumnezeu, via Adam. Deh…suntem tributari educației…. sau a precarității ei.
      În realitate, stimate domn, conform oamenilor de știință….masculini, bărbatul este un accident genetic . În natură, referința perfecțiunii este perechea egală de cromozomi x. Din motive necunoscute, sau , probabil, legate de necesitatea perpetuării speciei, un cromozom perfect cedează locul unuia y. Nimic nu este inutil pe lume, nici măcar..trântotul din stupul de albine. 😉

    • Reginele Angliei, au coborât, de mult, din turn. E adevarat, ca unele dintre ele, fără cap. Deh, monarhii evului mediu, bărbați fiind, nu prea suportau femeile mai înalte decât ei.
      Din fericire, starea de lucruri tinde să se schimbe, iar doamnele de fier din zilele noastre, nu se mai simt intimidate de ziduri si/sau ….turnuri. Intră de-a dreptul cu tancul în ele, chiar dacă unul s-a chemat ,,General Bergamo”. Acum, își doarme somnul ruginit prin faliile atlantice.

    • eu cred ca da.si mai cred ca va castiga pt ca are toate calitatile. in plus e tanara si nu e mai putin isteata ca doamnele pe care le-ati prezentat voi..ba dimpotriva!si ca sa fiu la fel de rautacios va spun ca daca voua va plac nevestele sau prietenele voastre in sandale n-aveti decat.

  5. Doamnă ministru
    Dvs spuneți :
    ,,Pe cale logică, şansele ca o femeie să atingă funcţii politice importante, fără să fie susţinute de bărbaţi, sunt destul de mici.”
    Iar eu vă spun : ,șansele ca o femeie să atingă funcții politice importante, fără să fie susținute de …FEMEI, sunt destul de mici.
    Vă întrebați, probabil, cum motivez această afirmație.
    Simplu, doamnă…dacă privim lucrurile, istoricește vorbind, putem constata următoarea evidență : femeia este…lucrul dracului. Mai precis, este creația Domnului, în care , dracul, și-a băgat coada. 🙂
    Prin urmare, o femeie care , prin excepție, este și frumoasă și deșteaptă, va fi privită de către…. celelalte femei, cu priviri chiorâșe, neîncrezătoare, aș spune, de-a dreptul …criminale. Vă imaginați , oare, ce-și spun suratele domniei voastre ? Eu îmi imaginez, și cred că ar gândi cam așa :
    ,,- cum a a ajuns , asta, să ne dea lecții, NOUĂ, femeilor dă bine, noi, cele care creștem copii și nepoți, tăiem zarzavat , dăm cu mătura prin curte și facem un oloi de borș la berbanți, cu claponi umflați (verba dementului 🙂 ) ?? …. În mod sigur, are pe unul care îi dă euroi pentru toalete (adică, vestimentație) , iar în schimb, ea dă cu ……din dotare și în stânga și în dreapta, și pe față și pe dos .”
    Din păcate, stimată doamnă, feministele nației suportă orice, chiar și reduceri de pensii și salarii, în afara…succesurilor altor femei. 😉
    PS
    Mă întreb, spre exemplificare, oare ce mai …,,gândesc”, anumite doamne din politichie, dintre cele care au făcut parte dintr-o anumită comisie parlamentară , în anul de grație, 2009 ?
    Sunt convins că nu vă vor ierta niciodată, din….. simplul motiv că ați ascultat sfatul doamnei Madeleine Albright. ;)))

    • Cârnule ai scos boticul şi hamhamham?
      Nana dacă nu sunteţi cuminţi cârnilor!
      🙂 🙂 🙂

      Mai bine, spune-ne şi nouă ce-i cu leprele alea care fac uniforma militară de râs în Iaşi?
      🙂 🙂 🙂

      PS Cât despre vrăjelile astea cu Thatcher, Ghandi, Merkel şi etc Çiller ia faceţi voi bine şi daţi-vă jos din aer şi coborâţi cu picioarele pe pământ!
      ELENA UNDREA trebuie să fie o ELENA UDREA!
      …..nici Thatcher, nici Ghandi, nici Merkel şi etc nici Çiller!…şi nici coană mare primăreasă, că atunci mă năpădesc alea negre, mă fac marinar, pe Ghiţă-l fac Boc şi să vezi ce vă conduc eu cu mitralierele de la spate!
      🙂 🙂 🙂

      REPET:
      ELENA UDREA TREBUIE SĂ FIE ELENA UDREA!
      PUNCT .

      PS Voi chiar nu înţelegeţi că fiara iar a făcut “hahaha” de voi?
      Culmea ar fi ca mâine toate PDL-istele să-şi tragă coafura lu’ madam Thatcher! Să le vezi pe toate rase tunse şi frezate englezeşte!
      Cred că râde marinaru’ de se speteşte!
      🙂 🙂 🙂

    • Băi, până la urmă, funcția impune ținuta.
      Tânărul cadet din armată își lasă pletele la bunul plac al măturii, uneori e ras în cap pentru a elimina riscul păduchilor, iar femeia iese în public, coafată, tapată și parfumată.
      Iar dacă publicul are 20 de milioane de spectatori, musai trebuie să-și confecționeze coafura lui madame Thatcher. În cel mai rău caz, dacă persoana este încă tânără, poate pune în cap, o perucă.
      Desigur că, dimineața, între orele 6.00-9.00, ea trebuie supusă la probe de anduranță în condiții extreme, la ploaie, căldură și vânt. În final, concluzia trebuie să fie doar una : COAFURA REZISTĂ !
      Desi…s-ar putea ca, după probe, purtătoarea să clacheze si să se învoiască de la servici 😉

  6. Nu vreau sa fiu rautacios, dar doamna Udrea s-a gandit sa-l invite pe Ponta la scoala de vara a tinerilor din PDL sau chiar la adunarile femeilor PDL? Poate mai invata si el bunele maiere. de la el mai am sperante sa invete pentru ca Antonescu nu mai are nicio sansa. Ca sa sintetizez un gand legat de promovarea femeilor nu doar in politica spun ca trebuie sa ne transformam cu totii si sa nu mai fim misogini. Din nefericire si paradoxal sunt foarte multe femei misogine; te asteptai sa fie unite in jurul unei femei VIVACE, TENACE, RAPACE si care-l are si pe VINO-N-COACE!

    • Nu vreau să fiu nici eu răutăcios dar, deoarece în mod clar şi dovedit bărbaţii din PDL sunt nişte fustangii şi deoarece tot în mod clar şi dovedit domnului Ponta îi cam lipsesc apucăturile “fustiste”, eu cred că unicul loc unde poate fi invitat este Adunarea Bărbaţilor din PNL!

      Nu vreau să fiu răutăcios dar în PDL nu există femei misogine. Există doar Monica Macovei …….

      😉

    • Barbatii din PDL au fost marginalizati la Conventia partidului.
      Domnului Ponta ii lipsesc multe….cam prin partile esentiale, dar, isi are , se pare, mercenarii lui. Nu-i nimic, leul cu pene (adică, PN[L]-ul ) a avut consilieri americani, iar…. Radu Duda a fost avut de Betsy Myers si Dinu Patriciu.
      Prin urmare, un mercenar amarat in plus, este un ,,detaliu” nesemnificativ.
      ..Ca sa nu mai spun ca Ponta si Elena Udrea sunt incompatibili….din toate punctele de vedere. Deci, intervine o mare problema de credibilitate a mercenarului. Mă îndoiesc că, (mercenarul) fiind bărbat, poate simula duplicitatea la fel de abil ca Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle) 😉
      PS
      ,,Femei misogine” este un pleonasm.
      PPS
      …’țiar arlechinu’ lu’ pește al dreak.. 🙂 🙂

    • ..Dacă Ponta era pe vapor cu Basescu, ori accepta postul de mus, ori era aruncat peste bord. 🙂

    • Auzi măh fustangiilor, cine v-a marginalizat?
      Păi v-am pus eu să faceţi triade şi să mârâiţi la marinar?
      Buldogilor!
      Nana dacă nu sunteţi cuminţi cârnilor!
      🙂 🙂 🙂
      Nu vedeţi că nici acum nu sunteţi în stare de nimic?
      În loc să-i trageţi vreo două şpiţuri în fund lu’ asexuatul ăla de Preda şi să-l întrebaţi:
      Băi piţipelnicule cine eşti tu băi ca să-ţi dai cu părerea în partid?
      Ai lipit afişe cu noi pe garduri măh comunistule?
      Şi zdup cu el afară din partid!
      PE GEAM!
      🙂 🙂 🙂
      Nu vedeţi că nici acum nu sunteţi în stare de nimic?
      În loc s-o luaţi un pic de bretonul ăla pe cavalerista aia de Macovei şi s-o întrebaţi:
      Băi piţipealnico cine eşti tu băi ca să-ţi dai cu părerea în partid?
      Ai lipit afişe cu noi pe garduri măh comunisto?
      Şi zdup cu ea afară din partid!
      TOT PE GEAM!
      🙂 🙂 🙂
      Toată ziua nu ştiţi decât: hamham Febleţea face, hamham Febleţea drege
      …mai ales “ecologiştii” ăia de la trei!
      🙂 🙂 🙂
      Nu ştiţi decât să bârfiţi, să beţi, să mâncaţi şi să ffffffustangiilor ce sunteţi!
      Noroc cu Henţ în Careu că v-a mai spălat obrazu’!
      🙂 🙂 🙂

      PS Dacă Ponta era pe vapor cu Băsescu, nu era nici mus nici aruncat peste bord!
      ERA “LIFTUL” LUI BĂSESCU!
      …Ponta coboară-mă în sala maşinilor, Ponta urcă-mă pe puntea de comandă…..
      Ce dreak poţi să-i ceri unuia care a făcut din cel mai mare partid din opoziţie zdreanţă de şters pe picioare pentru un turnător şi pentru un lipsit de doage?
      🙂 🙂 🙂

  7. Nu pot sa nu spun, dar cred ca suntem manipulati sistematic prin TV si din nefericire chair si politicienii se afla in situatia de a fi manipulati. Tot din nefericire anumite teme de manipulare sunt perpetuate de mult timp si se practica din inertie fara sa se stie de ce si de unde a pornit si un exemplu in acest sens este inducerea in creierul public ideea, chiar nevoia de modele in viata. Cred ca normal ar fi sa percepem cetatenii ce se plimba pe TV nu ca modele ci doar ca exemple. Exemplele pot fi pozitive sau negative dar nu un model. Idea de model cred ca e periculoasa pentru copiii nostri.

  8. STIMATA DOAMNA UDREA,
    A. In mod normal, oricine intra in politica are ca tel sa ajunga intr-o postura din care sa isi poata pune in valoare capacitatile de care dispune.
    Problemele legate de cariera politica a femeilor in Romania va sunt bine cunoscute. Toate observatiile si constatarile pe care le-ati facut, trebuie sa se finalizeze prin alegerea variantei optime pe care o veti urma, pentru a ajunge in pozitia politica pentru care stiti ca aveti calitatile necesare spre a o ocupa.
    FIIND UN SIMPATIZANT AL DUMNEAVOASTRA,vin cu cateva sugestii privind partea pragmatica a actiunilor pe care urmaza sa le initiati:
    1. Trebuie sa aveti o echipa foarte solida de consilieri.Accidentul cu propunerile de intrebari la referendumul pentru Primaria Bucurestiului m-a facut ( la momentul cu pricina ), si ma face sa cred si acum, ca se impune o intarire a amintitei echipe. Din aceasta echipa ar trebui sa faca parte, zic eu, si un ” codos politic” (in sensul nepeiorativ al cuvantului), un om trecut prin lupte poltice de culise, care nu are imaginea necesara sa apara in fata, dar care stie foarte multe lucruri ” de culisa”.
    2.Trebuie sa va stabiliti imaginea sub care vreti sa va perceapa alegatorii, iar apoi sa nu faceti niciun rabat de la ea.
    De oamenii politici de prim plan se lipeste cate o eticheta. Domnul Coposu era ” Seniorul”, la inceputul anilor 1990 dl. Iliescu era ” omul bun care zambeste tot timpuil”‘ , la alegerile din 2004 dl. Basescu era omul ferm, ” Comandantul”, s.a.m.d.
    Dumneavoastra ati fost si ” Cuceritoare”, si ” Ferma ” ( nu v-a prins deloc bine, si v-am sesizat atunci nepotrivirea), si ” Certareata” ( la o interventie la TV , iarasi o postura care nu vi se portiveste). Analizati problema impreruna cu un specialst, faceti si un sondaj de opinie, si opriti-va asupra unei variante, in mod DEFINITIV.
    3. Perfectionati-va dictia, eliminand tendinta de a scurta unele cuvinte, asa cum ( v-am mai dat odata exemplul) cei din armata pronunta ” geal” ‘ in loc de ” general”.
    4.Alegeti-va un consultant pentru vestimentatie, si interesati-va, din timp, de conditiile pe care le veti gasi acolo unde urmeaza sa va deplasati.De cateva ori,nu ati fost ” echipata” in modul optim.
    B. Ati fost foarte pe faza cand, la una dintre televiziuni,l-ati etichetat pe dl. Oprescu in legatura cu gazonul de pe Arena Nationala. Repet ceea ce am spus intr-o interventie anterioara, si anume ca asa cum televiziunile mogulilor i-au lipit d-lui Videanu eticheta cu BORDURILE, trebuie sa i se lipeasac d-lui Oprescu eticheta cu GAZONUL.
    Pe acesta linie, propun ca toti PDL-istii care vorbesc la TV , in orice conjuctura, despre dl. Oprescu sa il numeasca nu Sorin Oprescu, ci GAZON OPRESCU.

    • Iar nu vreau să fiu răutăcios, dar am o intensă mâncărime-n miez de noapte la limbă, PARDON!…am vrut să spun “la degete” (că deh, tastez cu degetele, nu cu limba), deci nu mă poci abţine să nu pun mâna pe bici şi să bat şeaua ca să priceapă herghelia!

      Oare de ce există-n Românica asta oameni care neputând nimeri un elefant, ţin cu tot dinandinsul să înveţe pe alţii cum să nimerească musca-n zbor?

      🙂 🙂 🙂
      Adicălea mai pe româneşte spus:
      Ce-aveţi bre toţi cu Udrea?
      De ce ţineţi toţi să se schimbe?
      De ce trebuie Udrea să aibe o altă dicţie decât cea pe care o are?
      De ce trebuie Udrea să se îmbrace altfel decât se îmbracă?
      De ce trebuie Udrea să poarte alte genţi decât cele pe care le poartă?
      De ce?
      De ce trebuie Udrea să devină un “fals” în loc să rămână un “original”?
      Aud?
      Poate cineva să-mi explice?
      Că io-s mai prostovan şi nu înţeleg!
      🙂 🙂 🙂

    • Buna dimineata
      Nu stimabile, nu trebuie sa se schimbe.
      Doar doua lucruri trebuie sa (mai) faca:
      1. Sa se diversifice avand ca obiectiv ADAPTABILITATEA
      2. În conivență cu punctul 1 , să se muleze EA INSASI pe realitatea inconjuratoare, nu VIȚEVERSA. ;)))))))))))

    • Pentru DOAMNA UDREA.
      Am uitat sa spun ceva: SA NU INCERCATI , NICI ODATA, SA FITI CEEA CE NU SUNTETI.
      Sa nu incercati sa fiti DOAMNA DER FIER, atata timp cat dumneavoastra sunteti DOAMNA DE CATIFEA.

    • Când ţi-oi mula io vreo două după ceafă ai să vezi numai conivenţe în faţa ochilor!
      Golan fustangiu ce eşti!
      Bună dimineaţa!
      🙂 🙂 🙂

    • Pentru dl. diaconu Eusebiu.
      Domnule,
      1.Am scris si cu alta ocazie ca noi, cei care participam la discutiile pe blog, ne expunem parerile in functie de:
      – cunostintele noastre in domeniul politic
      -capacitatea pe care o avem de a separa informatiile pe care le consideram corecte,de cele manipulatoare sau distorsionate
      – experienta de viata si profesionala
      – capacitatea de a interpreta in formatiile pe care le obtinem
      -etc.
      In functie de cele de mai sus, ne exprimam pareri si facem propuneri.
      Eu cred ca, pentru doamna Udrea, mult mai foflositor este sa gaseasca O PROPUNER BUNA DIN 100 DE PROPUNERI EXPRIMATE, decat sa i se transmita informatii despre dezbateri, pe blog, despre subiecte de altfel interesante, dar care NU O PRIVESC, SUB NICI O FORMA.
      2. Pe 08 SEPT. 2011 ,o4;52 p.m., la puctul 3, dati diverse sfaturi d-nei Udrea,printre care si cel de a O DA AFARA PE DOAMNA MONICA MACOVEI. Sfaturile dvs. nu sunt ale unui ( reproduc din gandirea dvs.)” NEPUTIONCIOS
      CARE NU POATE NIMERI UN ELEFANT, DAR CARE DA SFATURI ALTORA CUM SA NIMEREASCA MUSCA IN ZBOR?
      3 Eu, unul, am o mare satisfactie atunci cand regasesc unele dintre propunerile sau ideile mele , in declaratii ale unor personalitati, ceea ce NU INSEAMNA CA DUMNEALOR S-AU INSPIRAT DIN ” GANIREA” MEA, CI FAPTUL CA AM INTERPRETAT UN EVENIMENT, SAU AM EXPUS O OPINE SIMILARA CU ACEEA PE CARE, ULTERIOR, A AVUT-O UN OM CARE BENEFICIAZA DE MULT MAI MULTE INFORMATII SI ARE O EXPERIENTA POLITICA INFINIT MAI MARE DECAT A MEA.
      Pot sa dau si un exemplu. Cu ceva luni in urma am scris ca diversi analisti economici isi dau cu parerea ( si stiu EXACT) despre cum isi poate rezolva Romania situatia economica, si i-am citat pe domnii Sebanescu si Daianu, DAR ATUNCI CAND AU FOST IN GUVERN N-AU FACUT MAI NIMIC, SI AU DAT BIR CU FUGITII. Exact aceasta idee a fost expusa de dl. Presedinte Basescu, recent. REPET, nu am pretentia ca vreun consilier s-a inspirat din ceea ce am scris eu, DAR AM MAREA SATISFACTIE CA AM SESIZAT UN ASPECT DEMN DE A FI REMARCAT ( ULTERIOR) SI DE O PERSOANA OFICIALA.
      4.V-as fi foarte recunoscator daca nu ati incepe speculatii pe seama a ceea ce am scris aici,pentru ca timpul nepermitandu-mi interventii dese, nu as putea purta un dialog cu dvs.

  9. Si ne dam seama de valoarea machomenilor din politica noastra cand neavand argumente incep sa se ia de fustele, rochitele, coafura chiar si creditele unui ministru femeie. Pentru ca atat ii duce capu. Un barbat adevarat, cu creier, cand critica o femeie, poate s-o faca astfel incat femeia sa se si indragosteasca de el 😀 Asta daca are stil si eleganta. Dar la noi, toti baietii de cartier si-au tras un costum pe ei, unii si-au pus ochelari ca nu vad etichetele de la demisec si gata sunt barbati analisti 😀 Subtire, foarte subtire.

  10. Mi-as dori o femeie politician in functii inalte,dar nu pe dv.Daca ar fii sa aleg pe cineva din PDL,aceasta se numeste Andreea Vass,femeia care este din toate punctele de vedere peste toate din portocaliile lui Basescu.De la opozitie ,imi place Rovana Plumb.Cele doua ,nu ne-ar face de ras.Daca vor candida in functii inalte am sa le dau votul cu mare drag.

  11. OPRESCU s-a sfarsit pe limba lui, GAZONUL, contractele publice cu fiul sau, yahturile, importul de medicamente si altele.

    Iata pe cine doreste USL sa sustina la Primaria capitalei !?!?
    Toata MOLDOVA vorbeste de GAZONUL care a declansat linsarea (caderea) politica a lui OPRESU.

    Cred ca SRI stie de aceste societati si firme conduse din umbra de OPRESCU, a informat guvernul si Presidentia va intreb dece nu se i-au masuri.

    Sau poate si cei informati sunt foarte rabdatori si nu considera momentul potrivit.

  12. Buna ziua Doamna Ministru
    Am citit ca turismul in Coreea de Sud a crescut cu 30%dupa difuzarea serialelor istorice coreene in 14 tari .Cred ca Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului nu se poate implica in realizarea de seriale istorice,dar poate la nivel de Guvern se poate analiza posibilitatea turnarii(?)de seriale istorice cu domnitorii ,voievozii nostrii.Nu stiu ce inseamna ca bani 30%pt .turismul romanesc si care sint costurile realizarii a 10 seriale istorice de 50 episoade .Daca gasesc date incerc sa fac socoteli si sa vi le transmit mai tirziu.
    Daca aveti putin timp liber incercati sa vizionati JUMONG sau FURTUNA LA PALAT ,sint reprezentative si relaxante.
    Va doresc mult succes.
    Cu respect
    V.G.
    Stiu ca n-are legatura directa cu subiectul lansat de d-voastra,imi cer scuze.

  13. Protectia fortelor oculte-SORIN OPRESCU-

    Am tot fost criticat de diverse personaje ca nu las ,TRECUTUL’sa doarma linistit,sa se puna prafdul pe el recmandindumi-se sa privesc increzator inainte spre viitor si cu un burete gros sa sterg urmele trecutului.
    Nu de mult unul din prietenii mei virtuali,Ze.V. imi facea acesta recomandare cu multa,caldura’crticindu-ma vehement pt ca nu las strigoii ,TRECUTULUI,FANTOMELE ISTORIEI’sa-si duca linistite traiul in debaralele ,DE LUX’pe care si le-au pregatit din vreme si pe care astazi ,ODRASLELE FANTOMELOR ,FOSTI CRIMINALI COMUNISTI’ le intretin cu sirg.
    Una din aceste odrasle CARE SE MINDRESTE CU FAPTELE DE VITEJIE ALE TATALUI SAU’impotriva romanilor pe care i-a persecutat,i-a trimis in lagare de munca fortata,,a nenorocit viitorul copiilor acestor romani,si pe foarte multi i-a trimis la moarte este ACTUALUL PRIMAR AL BUCURESTIULUI SORIN OPRESCU-ALINTATUL PRESEI MOGULIENE SI BENEFICIARUL UNEI PROTECTII OCULTE IMPOSIBIL DE INTELES DAR MAI ALES EXPLICAT.
    Iata de ce ,nu pot renunta la bunul meu obicei,de a privii cu seriozitate in trecutul politicienilor,iata de ce le spun tuturor celor care incearca sa acrediteze ideea ca d’omle trecutul cu trecutul,pe noi ne intereseaza viitorul ca sunt niste inconstienti,ca au ceva de ascuns si ca,lucru grav-APARA SI PROMOVEAZA PERSONAJE COMPROMISE CARE AR TREBUII MARGINALIZATI,SI CA IMPLICIT APARA DE FAPT TRECUTUL,CARE TRECUT ARE O SINGURA ETICHETA APLICATA-COMUNISMUL SI COMUNISTII.

  14. Si eu sunt de-acord cu Dv. si cu sloganul politic citat !

    Va doresc O Zi Frumoasa si plina de evenimente favorabile !

  15. Si uite asa nu ma pot oprii din mirare,mairare care suna cam asa:
    CUM E POSIBIL CA UN ASEMENEA PERSONAJ CU UN ASEMENEA TRECUT,CU FAPTE CARE PE ORICINE ALTCINA L-AR FI DUS DUPA GRATII,SA ZBURDE GRATIOS PE CIMPIILE PATRIEI,SA NE ANESTIEZE CU GARGARA LUI DE SMECHER DE CIOLPANI,SA FIE O ADEVARATA VEDETA,CURTATA DE IDIOTII OPOZITIEI,CARE CA O PARANTEZA NU SUNT IN STARE SA-I GASEASCA UN CONTRACANDIDAT LA P.B.,SA NU FIE CLIENTUL INSTITUTIILOR STATULUI/
    Cum e posibil ca PARTIDUL AFLAT LA GUVERNARE-PD-L,sa nu profite politic de gafele impardonabile,dar mai ales penale pe care acest CHIRURG CU BISTURIUL RUGINIT,DIN CAUZA CA NU A FOST FOLOSIT,Le comite si-l lasa sa se fofileze????????????????
    Domnilor si doamnelor pedelisti,in special cei din organizatia bucuresti,nu credeti ca ar fi cazul sa va explicati?
    Nu credeti ca ar trebui sa le explicati simpatizantilor care-i motivul pt care ,SUNTETI IN SITUATIA DE A FACE BLAT CU ACEST INDIVID,MAI MULT DECIT DUBIOS,SORIN OPRESCU??????????????
    Este de-a dreptul frustrant sa vezi cum,atunci cind un oarecare,UN NEICA NIMENI’din administratia centrala ori locala face o nazbitie,sar televiziunile,vin explicatrii din partea guvernantilor,a politicienilor,si in acest caz-UNDE IMAGINEA ROMANIEI A FOST FACUTA PULBERE DE ACEST DERBEDEU,CREEIND UN SCANDAL INTERNATIONAL NIMENI,DAR ABSOLUT NIMENI DIN PD-L SA NU SCOATA O VORBULITA.
    Mai fratilor-CEVA E PUTRED IN DANEMARCA ASTA ,CARE SE NUMESTE BUCURESTI SI NU NUMAI.
    Sunteti de tot risul,am asteptat aproape o saptamina,am avut rabdare,dar se pare ca BLATUL LUI VASILE BLAGA A FOST COMANDAT SI FORTELE OCULTE…………………………

  16. Ei si acum ,pt ca nu m-am putut abtine,si am cazut prada obiceiurilor mele ,am trecut la o operatie de-a dreptul mizerabila,AM SCORMONIT’ in trecutul acestui individ pe nume SORIN OPRESCU’si va spun cu mina pe inima-MI-A VENIT SA VOMIT,MI-A VENIT SA-MI SMULG PARUL DIN CAP,SI MI-A MAI VENIT CEVA ,SA FAC,DAR NU POT SPUNE PT CA c.n.a-ul[MADALINA ]ar trebui sa intervina brutal.
    Trebuie sa spun ca acesta date si informatii sunt publice,asadar oricine ar fi dorit,doreste,ori va dori le poate accesa;
    Asadar dl SORIN OPRESCU, s-a nascut la data de 7 NOIEMBRIE 1951 IN BUCURESTI, Tatal sau fiind GENERALUL DE SECURITATE MIRCEA OPRESCU,care in tinerete s-a ocupat cu pogromul indreptat impotriva taranilor romani instariti pe care i-a intemnitat ,i-a stramutat in alte locatii,in special in dobrogea internindu-i impreuna cu familiile in lagartele de munca fortata ,unde multi dintre ei si-au pierdut vietile.
    Sorin Oprescu urmeaza linia ,COMUNISTA ,a familiei si inca de tinar intra in miscarea tinerilor COMUNISTI,ajungind membru marcant al ASOCIATIILOR STUNDENTILOR COMUNISTI DIN ROMANIA??????????????????????????????
    Este unul din amicii lui NICU CEAUSESC,facind parte din grupul de BEIZADELE COMUNISTE,RASFATATE OBRAZNICE SI IMPERTINENTE,care au sfidat pina in 1989,dar care si astazi 2011,SFIDEAZA,PURTIND DRAPELUL BOLSEVISMULUI SI ASTAZI,CHIAR DACA ESTE DEGHIZAT SI POARTA COSTUME DE FIRMA,SCALDINDU-SE INTR-UN LUX CARE L-AR FACE INVIDIOS PE NICOLAE CEAUSESCU.
    Dar deocamdata sa las perioada post decembrista in debara si sa amintesc fugitiv cite-va din ispravile,si ZICERILE EPOCALE ALE OBRAZNICATURI,CARE ISI ZICE BEIZADEA CUMISTA,DIN PREZENTUL IMEDIAT.
    1.-Afacerea cu ADUNAREA DE SEMNATURI FALSE,LASATA IN COADA DE PESTE-DE CE???????
    2.A praduit alaturi de fosta sa sotie fica fostului medic perrsonal a lui NICOLAIE CEAUSESCU-PE NUME FICA-BUGETUL MINISTERULUI SANATATII.
    3-Si acum una din expresiile favorite ale BEIZADELEI COMUNISTE SORIN OPRESCU,care dupa ce orice intilnire cu alegatorii sai,cetatenii bucuresteni striga de se incovoiau geamurile.
    Exista o inregistrare in acest sens aparuta in presa vremi,asa ca licenta nu-mi apartine,si ma vad nevoit sa-mi cer scuze pt vulgaritatea mesajului:
    ,Aduceti-mi spirt,am dat minna cu PXXXMEA
    4.-Dpa campania la primariea capitalei din 2000,cind 50%din banii de campanie i-a retinut pt el,a mai facut una-NU SI-A PLATIT NICI ASTAZI SEFUL DE CAMPANIE.
    Offfffff,am obosit,deocamdata inchei spunind doar atit,LA ANUNTAREA REZULTATELOR ALEGERILOR DIN 2008,GRUPUL DIN JURUL LUI SORIN OPRESCU,care a sarbatorit era compus in majoritate din FOSTI GENERALI DE SECURITATE,COPII ACESTORA SI FOSTI COMUNISTI-MARTUIRIE STAU POZELE SI FILMARILE DE LA ACEL MOMENT.
    CINE ESTE FORTA OCULTA CARE-L APARA SI PROMOVEAZA ,ATUNCI,PE SORIN OPRESCU??????????????????
    De ce nu avem voie ,oare sa privim in trecut?????????????????uite d’aia…………….

  17. Lustratia……………………este inca de actualitate,tocmai de aceea -DUPA UNII SCRIITORI,TRECUTUL TREBUIE LASAT IUN ADORMIRE,SORIN OPRESCU,ADRIAN NASTASE SI MUUUUUUULTI ALTII SUNT EXEMPLE VII,PROTEJATE DE FORTE OCULTE,SI CARE FORTE II PROSTESC PE OAMENI,CU LOZINCA:
    Gata d’omle,cui mai foloseste lustratia’…………..ei uite ca nu-i asa ,si ca dovada,ROMANIA SI ROMANII SUFERA,SUFERA PE NEDREPT.

  18. Mitici,miticisme,praduieli,jafuri,gargara,hotii,coruptie,prostitutie,blaturi politice,alegatori inselati,manipulati si folositi…………….
    Asa se vede din satelit FRUMOASA NOASTRA CAPITALA-BUCURESTI-ASI TOATE ASTEA LE GASITI IN TELEGRAMELE TRIMISE DE AMBASADA AMERICANA……….
    Ce or fi avut americanii astia cu noi,europenii,si alte natii civilizate??????????
    De ce oare nu-i lasa in plata domnului pe mitici????????????????? ca din cite se pare,toti sunt o ap[a si-un pamint…………..

  19. Domnule NeaKutare
    Nu va strufocati prea tare cu amicul Diacanu Eusebiu, el este un fel de Paleologu al bloggosferei, adică, orice i-ai spune, el râde. Mai pe moldovenește, SE JÎMBEAZĂ non stop. 😉 .
    Dintr-o anume perspectivă, el face bine. În primul rând, pentru sănătatea lui (râsul este medicamentul suprem), în al doilea rând, chiar trăim într-o speluncă similară celei de la Costești. Numai că la altă scară.
    …Și ,mai are un rol (asumat)…cel de ANIMATOR. Vă asigur că nu-i la îndmâna oricui. Gândiți-vă că aplaudacii de la Conveția PDL, nu erau de capul lor, că prea erau ei isterizați și sincroni, TAMAN pe/cu discursurile domnilor Blaga si Boureanu. 🙂 🙂 🙂
    PS
    Vorbeați de (citez) ..O PROPUNERE BUNA DIN 100 DE PROPUNERI EXPRIMATE.”
    Putem interpreta sfatul amicului nostru, referitor la DAREA AFARA DIN PARTID A DOAMNEI MONICA MACOVEI, tot ca pe o propunere, avand in vedere complemetaritatea (si intersectabilitatea) ințelesurilor celor două cuvinte.
    SFAT (DEX) : ,,Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare.”
    PROPÚNE, propún, vb. III. 1. Tranz. A supune o părere, o soluție, un proiect etc. discuției și aprobării cuiva. ♦ A da o sugestie, un sfat, a recomanda; a îndemna la ceva.”
    Doar o singură remarcă mai am de făcut….propunerile ,,domnului” Diaconu Eusebiu domină , sistematic, zona celorlalte 99 . 😉
    Dar are, totuși, un motiv de satisfactie….e cel mai prolific, chiar dacă, propunerile lui sunt personificate prin combinări de trei/patru nume , luate câte trei. 🙂 🙂 🙂

    • Scuze, popo, ți-am pocit numele. Dar e mai bine așa decât moaca. 🙂

  20. sigla psd-MESAJE GENERALE PRVIND TEMELE ZILEI-

    Acest material a aparut in presa de ieri,mai exact in EV. ZILEI,si scoate la iveala un lucru incredibil.Politicienii din psd,si pnl,SUNT ADEVARATI PAPAGALI , OBLIGATI SA INVETE PE DE ROST CE TREBUIE SA RASPUNDA LA INTREBARILE JURNALISTILOR DE LA REALITATEA TV SI ANTENE.
    Mai trebuie spus ca nici acesti slugoi nu sunt de capul lor,la rindul lor primesc si ei ,UN PUNCTAJ,cu intrebari pe care le respecta cu sfintenie,ei de fapt stiind din vreme si raspunsurile.
    Asadar TEATRUL GROTESC OFERIT ESTE UN SPECTACOL ORDINAR PUS IN SCENA DE POLITICIENII USELISTI IN CIRDASIE CU LICHELELE JURNALISTICE PE CARE LE VEDETI IN FIECARE ZI,INCEPIND CU BOGDAN CHIREAC,DERBEDEU CARE A SUPT MILIOANE DE LA BUGETUL STATULUI,UNUL DIN OAMENII LUI VINTU,ALATURI DE O INTREAGA ARMATA DE ALTI DERBEDEI.
    Dar cel mai interesant mi se par ultimele indicatii venite din laboratorul lui ION LIESCU:
    DESPRE GAZONUL DE PE NATIONAL ARENA-DATI VINA PE CONSTRUCTOR,CONSILIUL GENRAL ,SALVATI-L PE OPRESCU,

    Materialul complet il gasiti,in ev. zilei,si cuprinde si felul in care trebuie abordate si alte subiecte.
    Sigur,ca ne aflam in fata unui fenomen tragic comic-
    Tragic pt ca incepind cu victyor ponta ,toti sunt niste papagali,TONOMATE POLITICE’care vorbesc doar la comanda.Tragic pt ca papagalii astia sunt in parlament ,ba mai mult,VOR PUTEREA.
    Comic,pai e comic pt ca vedem ce idioti,PROVENITI DIN SCOLILE DE VARA PESEDISTE GEN PONTA,NEGOITA SI BANICIOIU,ISI DAU AERE DE POLITICIENI IMPORTANTI……….

    p.s.sper ca nu s-au inspirat si pedelistii din materialul pesedeilor pe subiectul NATIONAL ARENA-desi pina in acest moment asa s-ar parea………….

  21. ALOO, ZAPOO, mai taci si-asculta. 😉
    Nu mai bate campii amice. Ce dreak, scoate, naibii, placa de patefon din cap si renunta la monologul jenant. Parca esti cocoțat pe o caramida GVP , in parcul londonez unde poate perora oricine, dar nu-l asculta nimeni. 😉
    Cand am spus eu că ,,TRECUTUL’sa doarma linistit” ?
    DIMPOTRIVA, Zapo, TREBUIE ADUS LA LUMINA, in integralitatea si în toata cromatica lui. Referitor la exrege, la bolsevismul implantat prin viol , la lovilutia din 1989, mineriade, la devalizarile de banci si furtul economiei nationale pe bucățele sau en gros…și or mai fi și altele.
    Dar NU ORICUM, ci cu NUME si PRENUME de (prezumtiv) vinovati ! Eu spun si repet :
    1. Renunta a mai acuza si in fond, a jigni, OTOVA, cetateni anonimi cu drept de vot.
    2. Nu fi mimetic cu NEBUNUL, acuzand AIUREA de BOLSEVISM personalitati marcante din PDL, sau din spatiul filozofic/cultural contemporan.
    3. Nu mai intra in arena calare pe ROSINANTA, imbracat in armura incomoda si grea. Cand ai sa dai cu curul de pământ, înțepenit ai să rămâi. 😉
    Tot eu si cu dementul trebuie sa-ți venim în ajutor, să-ți intindem o mâna , să te ridicăm in picioare si să te aburcăm pe iapă. 😉 😉

    • …Și cine sunt ,,fortele oculte” care au aranjat blatul lui Blaga si (sic) anesteziază PDL chiar și în prezent ??
      îți spun eu. În PDL nu există ,,forțe oculte”. În (vârful) PDL nu există forțe. 😉

  22. Scurte telegrame de felicitare:
    1.-Ti se pare cumva ca nu dau nume??????????????PAI SORIN OPRESCU,FOSTA LUI NEVASTA TI SE PARE CUMVA CA NU SUNT NUME??????????
    2.Ti se pare cumva CA ORGANIZATIA PD-L BUCURESTI AR AVEA UN ALT NUME IN AFARA DE ORGANIZATIA PD-L BUCURESTI?????????????
    3-tI SE PARE CUMVA CA NU TU MI-AI RECOMANDAT SA UIT TRECUTUL????????????Ei Ze.V-ule,vrei sa-ti scot comentariul si sa-l afisez????????????.
    Nu te mai ascunde in spatele alegatorilor si a voturilor lor,pt ca repet-FIEFURILE ROSII,RAMIN INCA CEL PUTIN 10M ANI FIEFURI ROSII,PINA MATERIALUL BIOLOGIC,ROSU,SE VA STINGE PE CALE NATURALA.
    Aia despre care tot imi povesteti tu,sunt ,DEFINITV SI IREMEDIABIL PIERDUTI…..
    4.-Sunt la prima tentativa de a posta ceva pe blogul lui VICTORAS PONTA-EI ACU E ACU,SA VEDEM CUM FUNCTIONEAZA MASINARIA HARDUGHIEI PESEDISTE,SA VAD CUM SE DA DE-A BERBELEACUL…………

    • ..Cine conduce organizatia PDL de Bucuresti ? Eu ? Tu ? DEMENTUL (mai stii 🙂 ) ?
      Nu cred. 😉

  23. Haaaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiiii
    Ze.V-ule,nu stiu de ce un gind nu-mi da pace,si-mi tot da tircoale.
    Tare m-as baga in debaraua ta,sa vad printre borcanele cu muraturi,,,BLIDOANELE CU VIN’polobocul cu varza murata,oare peste ce scheleti prafuiti as da????????????????????????????
    haaaaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiii

    • Bey, n-am prea facut curat prin boxă, s-ar putea sa dai peste vreo coada de sobolan mort. Ca haleul s-a cam terminat. HiiiiiiHaaaa 😉
      Umblu prin piete pentru ,,reconstituire”
      Noroc ca sunt de toate, pentru toti, pe tarabe.
      Evident ca Emil Boc nu are nici un merit. El , ca si Basescu, poarta doar stigmatul VINEI .
      …Am citat din ,,recuzita” USELISTĂ. 😉

  24. doar aici imi pot spune opinia,ca pe site_ul de la realitatea tv,nu avem acces doarece sunt oprite sau sterse,asa ca azi vad din italia ca PROCORORUL PONTA,cel ce a inchis dosarele lui adrian nastase,acum merge sa depuna plangere penala inpotriva lui TRAIAN BASESCU SI BLEJNAR,PT SANTAJ,AMENINTARE,doamne unde esti ,tu doamne sa vezi ca acest VICTOR PONTA,fiu unui partid securist,comunist,inloc sa se ocupe de probleme reale ale romanie ca se crede politician,el umbla cu procese,rusine sa va fie celor din opozitie,pt asfel de nimicuri,dar fii sigur domnule PROCUROR PONTA ca noi cei din strainatate nu te vom vota niciodata,esti jalnic ponta

  25. doar aici imi pot spune opinia,ca pe site_ul de la realitatea tv,nu avem acces doarece sunt oprite sau sterse,asa ca azi vad din italia ca PROCORORUL PONTA,cel ce a inchis dosarele lui adrian nastase,acum merge sa depuna plangere penala inpotriva lui TRAIAN BASESCU SI BLEJNAR,PT SANTAJ,AMENINTARE,doamne unde esti ,tu doamne sa vezi ca acest VICTOR PONTA,fiu unui partid securist,comunist,inloc sa se ocupe de probleme reale ale romanie ca se crede politician,el umbla cu procese,rusine sa va fie celor din opozitie,pt asfel de nimicuri,dar fii sigur domnule PROCUROR PONTA ca noi cei din strainatate nu te vom vota niciodata,esti jalnic ponta

  26. @SEMN DE MIRARE
    Am recitit, prieteni, comentariile, da capo al fine.
    Toată lumea asimilează metafora basesciană referitoare la ,,doamna de fier” a Marii Britanii, drept o incurajare a ..simpaticei noastre gazde, recte, ,,blonda de la drept”. 😉
    Dar, să citim (dacă dorim) și ce spune domnul SEVER VOINESCU, purtător de cuvânt al PDL :
    CITEZ:
    ,,Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, joi, la “Interviurile Gândul”, că, atunci când s-a referit, la Şcoala de vară a OTPDL la Ronald Reagan şi Margaret Thatcher, preşedintele Băsescu le-a spus de fapt democrat-liberalilor că nu au un lider şi că le trebuie “lideri cu convingeri”.
    “Preşedintele a spus de fapt: «Nu aveţi un lider». Dacă preşedintele a spus «Căutaţi-vă acest lider», înseamnă că acest lider nu există. Este o deducţie de clasa I”, a susţinut Sever Voinescu la interviurile Gândul.
    El a adăugat că “Margaret Thatcher este irepetabilă, aşa cum Traian Băsescu este irepetabil”.
    COMENTEZ :
    Cred că nimeni nu poate conduce un partid , de unul singur. O poate face DOAR o echipă PUTERNICĂ, UNITĂ ȘI CORENTĂ.
    În calitate de lider al acestei echipe, desigur că poate fi și o femeie de forță, existentă, în acest moment, în PDL.
    Dar..nu este doar UNA. Mai există pe-acolo : Andreea VASS, Anca Boagiu, Monica Macovei.
    Daca am uitat pe cineva, sa mă scuze. 🙂 🙂 🙂

  27. OFFFFFFFFF,mai zevule,doar in ORGANIZATIILE UTECISTE SI PECERISTE,DOAR SEFUL AVEA DREPT LA CUVINT LA CRITICA SI RAR LA AUTOCRITICA……….
    Asa ca……………….democratia tocmai de aia e democrartie-LIBERTATEA DE EXPRIMARE…………
    Da printre altele este si un repros,adresat ELENEI UDREA,daca asta doreai sa auzi cu subiect si predicat.
    N-am greturi in acest sens,numai ca nu cred ca ,DOAR SEFUL,IN CAZUL NOSTRU SEFULEASA,ARE IN FISA POSTULUI SA REACTINEZE ,DAR MAI ALES SA ACTIONEZE POLITIC……………

    • ..Se potriveste ca raspuns si comentariul meu de mai sus. 😉

  28. Zevule-ceva sper ca tot vei pricepe-ELENA UDREA NU ESTE TOTUL-fara masinaria de partid atit ea cit si alti pedelisti nu ar exista.
    Un partid trebuie sa fie un organism viu,activ si pro activ nu reactiv.
    Toti membrii organizatiei respective trebuie sa traga la aceiasi caruta si sa nu scape nici un prilej de a puncta,marca si lovi in concurenta,pt ca asta-i jocul in politica.
    Ideile astea ale tale cum ca ,SEFUL’e un fel de factum totul ori ,deus ex machina,e o reminescenta de mentalitate dobindita in anii cind probabil cu mina LA CHPIUL DE PIONER,SI MAI TIRZIU IN CAMASA ALBA DE UTECIST STRIGAI CU TOATA PUTEREA -,TOT INAINTE’
    Asa ca,insist,renunta la automatismelea astea de gindire perimate si depasite si gindeste conform cu vremurtile pe care le traim.
    Nah ca ti-am dat si io un sfat,sa te inveti minte…………………
    haaaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

    • ….,,Ce sa-i faci, cand n-ai vaci, mulgi caprele si taci”
      Asta e , Zapo, daca n-am de lucru…naiba m-a pus sa incerc sa intru in dialog….logic si relaxat. 🙂
      Ma rog, fie cum vrei tu, dar in acest caz, ii dai voie lui …TRAIAN BASESCU sa plece maine pe mare ? Doar nu prea conteaza ,,seful”, ci…. ,,organismul viu ” al partidului.
      Nu cumva, poate functiona fara cap ? Mai stii ? Unele comentarii de-ale tale stropite cu spumă, mă cam pun pe gânduri… 🙂 🙂

  29. Se pare ca in trimestrul III, CONTRAR CASANDRELOR, ritmul de revenire economica a urcat din nou, la 0,7 %. Astfel, este posibil ca, pana la finele anului, prognoza de crestere cu 1,5% SA FIE , CHIAR, DEPASITA.
    Daca contextualizam, ce observam ? Roubini se da de ceasul mortii ca America este in prgul prapastiei, ratingul Chinei si Japoniei A SCAZUT (JAPONIA are o datorie suverană de ..200% din PIB), iar in ROMANIA….spre disperarea mogulilor, lucrurile evolueaza spre bine, sub timona Marinarului si sextantul secundului BOC.
    Mă întreb : ce rămâne din ,,programul” (de campanie) USL , în afară de ,,Jos Băsescu și ,,Boc-guvern incompetent” ?
    Vouă, celor care (mai) credeți în acest program, nu vă cer să vă schimbați optiunea de vot, peste noapte.
    Aveti suficient timp de gandire pana la anul viitor. Doar un lucru va rog : GANDITI-VA BINE.

  30. PRIMARUL CAPITALEI OPRESCUL BRENDUL CORUPTIEI IN ROMANIA !!!

    GAZONUL SI IMNUL DEMONSTREAZA CA ROMANIA ESTE SUBJUGATA DE MAFIA USL ISTA.

    PONTA SI ANTONESCU AU ARUNCAT ROMANIA IN GROAPA RUSINII NATIONALE !!!

    OPRESCU NU SE POATE DESPRINDE DE ORIGINILLE CRIMINALILOR CARE AU DISTRUS INTELECTUALITATEA SI ELITA ROMANIEI LA CANALUL DUNAREA MAREA NEAGRA.

    TORTIONARII ROMANIEI TRAIESC PRIN FII SI NEPOTII LOR, OPRESCU SI GEOANA.

    HOLOCAUSTUL COMUNISMULUI DIN ROMANIA NU TREBUIE UITAT !!!

  31. Haa zevule,haaaaaaaaaaa hiiiiiiiiiiiiii
    Vezi,zevule,vezi,ai intrat pt ca tot tu ceva mai sus imi spuneai ca:mai taci si adculta si nu mai vb singur.
    Ei uite ca am trecut la dialog,prietenesc,calm si relaxat.
    Dar sa revin la ultimul tau comentariu,pe care il asezonez cu o zicre marca TRAIAN BASESCU:
    ,Vremea liderilor locomotiva a cam trecut’……….
    Asadar ,marinarul insasi si-a dat seama ca ,da,TRAIM ALTE VREMURI’
    Pina si ION ILIESCU PARE A FI INTELES CA liderii locomotiva,PROVIDENTIALI,SALVATORI,ZI-LE CUM VREI A TRECUT.
    De ce??????lasa ca-ti explic altadata.
    Asa ca eu tocmai ce-ti spuneam ca ,un partid ,trebuie sa fie un arganism viu’activ ,ca lucrul in echipa se impune si nu deciziile unui singuratic care le stie pe toate.
    Inca o data iti spun ,ZEVULE E GREU LA DEAL CU BOII MICI’iar cind boii se dovedesc a fi niste tapi,apoi ce mulgi aia vei avea…………….
    Cum naiba se face oare ca uiti,ca ,Traian Basescu,nu mai este membru PD-L cu acte in regula?
    Cum naiba se face ca,intelegi atit de greu ca ,UN PRESEDINTE TREBUIE SA CONVIETIUASCA UN P.M. pe care doar il desemneaza nu il si poate schimba,cum naiba se face ca tu baiat istet dealtfel uiti aceste amanute esentiale,dar mai ales ca avem o constitutie timpita inegala si asimetrica care face praf raporturile de putere uin statul roman,ai,cum se face ZEVULE?????????????
    N-AM NIMIK IMPOTRIVA FAPTULUI CA VREI SA FII GICA CONTRA,sa ai alte optiuni,alte idei ,dar intelege ca si altii au dreptul lor la alte pareri,la alte viziuni,ca doar viata le va verifica si valida.
    jucam pe tarimul prespunerilor si al scenariilor,TOTI,INCLUSIV POLITICIENI,si doar faptele si viata vor infirma ori confirma aceste scenarii si predictii……
    Asa ca lasa coditza de BULDOG PITIC MAI JOS CA TI SE VAD CHILOTEII,asculta ce trebuie de la cine trebuie si nu mai fii asa ,sensibil,ca nu-ti sta bine.
    E treba ta pe cine agreezi,sustii,e treaba ta pt cine faci LOBBY,doar ca trebuie sa accepti ca terenul de joc e al nostru al tuturor,nu-i ,DOMENIU PRIVAT’ si gazonul nu a fost , nu este si nici nu va fi in responsabilitatea lui OPRESCU PUIU DE TORTIONAR………

    • BINGO…Frank !
      CITEZ : ,,,Traian Basescu,nu mai este membru PD-L ……UN PRESEDINTE TREBUIE SA CONVIETIUASCA ..bla bla… ”
      Păi atunci, dragă Frank, de ce si-a bagat coada in problemele partidului la Conventie ?
      Si-a facut-o cu mana lui. Si- pus ,,bibelourile” în vitrină si a constatat ca tot el trebuie sa le faca treaba. Cred ca isi da cu pumnii-n cap ca nu-si poate gasi , in fine, linistea si odihna. Asa ca…..vremea ,,liderului locomotiva”, de-abia de acum incolo vine…..că pe vapor nu-l poti tine la infinit andocat la docuri. 😉 😉
      PS
      O doamna de fier, poate fi perfect compatibila cu calea ferata…s-ar simti ca pestele in apa. 🙂 🙂 🙂
      Hiiiiihaaaaa

    • ..Iar faci confuzie (DE DATA ASTA RAU INTENTIONATA) intre liderul de partid si PM. Tot timpul l-am sustinut pe Emil Boc in calitatea de premier. DOAR in aceasta calitate.
      Imi pare rau ca am intervenit, dandu-ti o mana de ajutor. Altfel, te asigur ca lumea nu-si prea batea capul cu monologul tau fara de sfarsit , mecanic si stereotip.
      O perpetua lupta cu moristile de vant, a unui om orb si surd la tot ce e ,,altfel” in jurul lui. 😉

  32. Zevule-cum si-a bagat coditza,ia fii bun si explica??????????
    s-au in opinia ta ,cas dealtfel si a uselistilor,PRES. ROMANIEI TREBUIE CENZURAT,N-ARE DREPTUL LA OPINII POLTICE,SI TREBUIE SA JOACE ROLUL DE TABLOU.
    ZEVULE,aI UITAT CA,C.C. S-A PRONUNTAT-PRESEDINTELE ESTE JUCATOR SI ARE DREPTUL SA EXPRIME OPINII POLITICE,PT CA NU INCALCA CONSTITUTIA……
    HAAAAAAAAAAAA,HIIIIIIIIIIII,ZEVULE,IAR AI FOST URECHIST-de cite ori sa-ti spun -nu mai prelua povestile uselistilor,vin de la ion iliescu,si uite d’aia eu te confund cu uselistii.
    haaaaaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiii

    • @Frank Zapa. Draga Frank faci o confuzie intre Constitutie si un apendice adaugat cam prin “viol” de catre Curtea Constitutionala. Nicaieri in Constitutie nu este specificat in mod explicit ca Presedintele poate fi si “jucator”. In schim Constitutia prevede extrem de explicit ca Presedintele trebuie sa fie moderator si echidistant d.p.d.v. politic. Aceasta prevedere ii este extrem de nesuferita lui Traian Basescu intrucat vine in contradictie cu dorinta sa de a fi jucator. In consecinta, Presedintele a bagat fluierul in buzunar si a iesit la joc pe terenul politichiei. Suteaza, dribleaza, vrea sa dea si goluri, uneori mai si reuseste, dar in mod deosebit domnia sa s-a distins prin faulturile repetate ceea ce face ca in politica romaneasca sa nu se mai inteleaga “om cu persoana”.

  33. Ieri i-am oferit doamnei Udrea cateva exemple de femei care au reusit sa ajunga sus si chiar sa faca ceva acolo, din pacate pentru unele, chiar cu pretul vietii. Bineinteles ca, pentru inceput, vom fi ceva mai modesti in privinta pretentiilor. Cineva, pe acest forum, ii dadea doamnei E.U. sfaturi despre cum sa se imbrace (rochii, tocuri si posete). Pentru imagine poate conta, dar pentru reusita in politica nu este suficient. Mai trebuie ceva: vziune si idei care sa duca la materializarea viziunii stabilite. Mai trebuie sa aiba tarie de caracter pentru a trece peste greutati si mai ales peste tentatii ceea ce uneori este cam greu. Desigur ca nu pot incapea toate calitatile intr-o singura persoana si de aceea acea femeie – ne place sa o numim “de fier” isi alege consilierii. Ma ingrijoreaza insa la domnia sa modelul ales – Traian Basescu. Multe femei din politica portocalie avand alaturi destui barbati declarau ritos ca si-au ales ca model pe Traian Basescu. Traian Basescu nu poate fi un model in ciuda aparentei de succes. Basescu are o structura de personalitate aparte. Poate fi caracterizat ca fiind un tip voluntarist si conflictual. Cele doua trasaturi sunt contraindicate pentru un politician care vrea sa ajunga la varf. Voluntarismul il impinge catre solutii vecine cu aventura si, vrand-nevrand va intra pe un fagas ce nu duce nicaieri (ba da, duce in intr-o mlastina politica) – va intra pe calea dictaturii. Daca s-ar fi nascut cu 100 de ani mai devreme, mai treaca mearga, ar fi avut cu cine discuta (omul cu mustacioara), dar astazi categoric ar fi si chiar este anacronic. Caracterul conflictual face imposibil lucrul in echipa si elimina posibilitatea utilizarii resurselor de inteligenta ale colaboratorilor. Deci doamna Udrea trebuie sa isi caute un model autentic. Pentru a accede la varful politicii doamna Udrea mai trebuie sa ne demonstreze ca are ceva de spus acestei natii, ca are viziune si idei pentru materializarea viziunii sale. Mai trebuie sa ne convinga si pe noi asupra corectitudinii viziunii domniei sale. Fara a ne convinge nu va reusi mare lucru. Nu cunosc inca daca doamna Udrea stie si are forta sa ia decizii. Pana acum nu a convins pentru ca prea adesea deciziile se luau si inca se iau sus pe Deal, domnia sa jucand rolul de intermediar intre emitentul deciziei si cei insarcinati sa o indeplineasca. Cand ne va convinge ca are puterea de a lua decizii, atunci ma voi gandi si eu mai serios ce voi face cu buletinul de vot.

    • Cu voia d-v as indrazni un comentariu. La noi viata politica nu are o traditie prea stralucita. Politicienii care au inteles sa-si duca crucea sunt de numarat pe degete. Au fost familii de politicieni(Bratianu) care, au marcat intr-un fel sau altul evolutia RO. A compara chiar politicienii barbati de la noi cu: Indira Ghandi, Benazir Bhutto, Golda Meir, regina Angliei, chiar si Margaret Thatcher(controversata) este drum lung. Acestea au avut(au) un grad de spiritualiate si de intelegere peste medie, au inteles sa-si duca crucea indiferent de problemele societatii din care au facut parte. Despre femeile politicieni din RO, cu atat mai mult ma indoiesc. Viata politica in RO este marcata de convulsii, incertitudini, vointa unora sau altora care, prinde partial, pe termen scurt si nu convinge( participarea la vot). A, daca vrei sa faci politica doar ca o varianta la altceva, merge. Imbogateste peisajul.

    • @Costea Daniel. Comentariul dv. este pertinent. As dori doar sa mai adaug ca omenirea se apropie de o raspantie si oamenii politici de la noi si de aiurea nu sunt la inaltimea situatiei. Niste politologi importanti au emis o teorie conform careia din actuala criza nu se va iesi decat printr-un nou razboi mondial. Fiti calm si nu va impacientati. Viitorul razboi mondial nu va semana cu precedentele. Viitorul razboi se va desfasura cu arme pe care nici nu le banuiti, dar in conditiile in care cei mari poseda un impresionant arsenal racheto-nuclear. Aceste arme au mai degraba un rol politic de descurajare si nicidecum nu le veti vedea explodand de o parte si de alta. Ingrijorare poate provoca doar aparitia unor outsaideri precum Iranul, Coreea de Nord si Pachistanul care pot ajunge in situatia de a deregla mecanismul de securitate mondial. Sper ca se va gasi ac de cojocul acestora. Va urma o lupta extrem de dura pentru alimente si energie care se va desfasura la umbra arsenalelor nucleare. Se vor folosi trupele cu destinatie speciala, ici colo vor izbucni si focurile de artificii, dar va pot asigura ca lupta se va duce fara menajamente. Daca inca nu ati aflat deja a inceput lupta de avangarda. China si India achizitioneaza cu o frenezie dementa resurse energetice si alimentare ceea ce le va conferi un fel de poll-position in viitoare confruntare. Pare curios, dar Romania pare a fi dotata pentru acest tip de razboi, atata doar ca politicienii nostri inca nu stiu ce atuuri au in mana si nu fac nimic pentru a le pune in valoare. Isi consuma energiile in lupte sterile care nu vor duce nicaieri si asa se face ca avem toate sansele ca la confruntarea ce se apropie sa ne prezentam dezarmati. Avem nevoie de oameni politici cu viziune si uitandu-ma cu atentie prin peisajul politic nu observ nimic interesant. Eu mai sper.

  34. @Turnul de observație
    Domnule turn, stimate domn, vă rog insistent, spuneți direct ceea ce gândiți și mai ales , simțiți. Nu ne mai învăluiți cu torente de cuvinte, care traduc , în mod evident , opoziția domniei voastre la Traian Băsescu.
    ȘTIM deja acest lucru, așa cum , cel puțin eu, știu că Frank ,,vede” mormane de bolșevici la fiecare pas. Dacă îi distragi atenția, devii, automat și tu bolșevic. 🙂
    De fiecare dată mă aștept la ceva nou și de la dumneata și de la Frank si trăiesc o dublă dezamăgire perpetuă, pentru că niciodată nu identific și argumente credibile.
    Spuneți că Băsescu este conflictual. Dar, în acest caz, ce epitet li s-ar potrivi lui Crin Antonescu , Victor Ponta , Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Ion Iliescu, pentru a respecta proportionalitatea ? Cu cine a intrat Iliescu în conflict ? Cu Romania, cu Piața Universității, cu morții revoluției, cu Europa, cu democrația neoriginală…adică cea autentică, cu statul de drept. Nu mai amintesc de disputele privind numărul legitim (sau nu) de mandate prezidențiale, că nu mai are sens acum. Ar avea sens, doar dacă am discuta despre redeschiderea dosarelor revoluției și mineriadelor și ducerea lor până la capăt.
    Ce se poate spune despre Dinu Patriciu, SOV, Cornel Nistorescu, SRS, Ciutacu și tot neamul lor de șopârle mediatice ?
    Inițiatorii suspendării președintelui, au respectat , oare, verdictul CC si, implicit, regulile statului de drept ? ( Și) în spirit si/sau pe fond.
    Adversarii presedintelui nu au furat nimic si gura nu le miroase. Justiția sub regimul Băsescu, a ,,îndrăznit” să-și facă, încă timorat, treaba. Credeți că națiunea pune botul la vrăjelile cu instrumentarea dosarelor ? Acest clișeu este expirat stimate domn, iar mentotii dvs sunt defazați, cu totul, în timp. Sper să se ,,separe”, cei vinovați, de noi ceilalți, si în spațiu, prin intermediul…incintelor de maximă securitate. 😉
    Așa că, stimate și simpatice domn, mai sutește-ne cu obsesia domniei tale.
    Constat că sunteți deosebit de exigent cu doamna Udrea. Îi cereți , probabil, să poarte ciorapi muncitorești și saboți, îi cereți viziune și idei vectoriale. Desigur că este corect, dar eu vă întreb : bărbații politici autohtoni, în general, au asemenea însușiri ?
    Sau…ei sunt discriminați pozitiv ? Ar fi foarte logic având în vedere handicapul cromozomului accidental de tip y. 😉

    • @ZeV. Stimate domn si draga ZeV, constat ca pacatuiesti atribuindu-mi mie pacatul ipocriziei. Oi fi pacatuit si eu la viata mea (nu le mai insir pentru a nu rosi si apoi nici dumneata nu ai verbul unui popa pentru a ma spovedi) dar pacatul ipocriziei inca nu l-am deprins. Cand afirm ceva, apoi o afirm pentru ca asa am gandit-o si nu altfel – in stilul jucatorului de biliard care loveste in asa fel bila proprie pentru a obtine niste ricoseuri savante iar punctele sa se adune cu toptanul doar in contul sau. Nu am astfel de vanitati, puteti sa ma credeti pe cuvant. Nu este mai putin adevarat ca am un fel al meu de a rosti niste ganduri care pe un novice il poate deruta, dar nu mi s-a parut ca dumneata ai face parte din categoria novicilor. Ca va invaluiesc in torente de cuvinte care traduc in mod evident opozitia mea fata de Traian Basescu? Pai stimate domn, eu de ceva vreme afirm sus si tare ca Traian Basescu nu este modelul meu de Presedinte al unei republici democrate. Ce nevoie as avea sa va invalui cu driblinguri verbale pentru a-mi masca pozitia. Am fost candva un fel de fan al Presedintelui, dar am constatat ca am fost pacalit si atunci nu vad de ce m-as inchina ipocrit la icoana in care eu nu cred. Observ ca atat dumneata cat mai ales Frank faceti recurs la trecut ca argument suprem in disputa zilei. Fac si eu apel la trecut si, nu stiu daca ai observat, chiar la un trecut foarte indepartat si asta pentru a ma detasa emotional fata de temperatura disputelor zilei. Ma urc in turn cum prea bine zici dumneata. La ce va serveste recursul perpetuu la comunism si la Ion Iliescu. Nu am iubit nici comunismul si nici pe Nea Ion, dar a ma crampona acum de trecut ar insemna sa merg inainte cu ochii intorsi in spate – recunoaste-ti ca ar fi o absurditate. Ca sunt deosebit de exigent fata de doamna Udrea? Domnule am remarcat ca domnia sa are potential si cred ca ar fi pacat ca acest potential sa ramana doar o potentialitate. Daca domnia sa poate face ceva bun pentru tara nu vad de ce as menaja-o cu unele critici mai ales ca observ ca doamna E.U. se apropie de o rascruce si ar fi pacat ca din eroare sau din adulatie exagerata fata de o anumita persoana sa aleaga calea contraindicata si credeti-ma ca pericolul este cat se poate de real. Cu dv voi recurge si la testul “hartiei de turnesol” – dv. a-ti dori ca d-na Udrea sa ii semene lui Emil Boc in prezumtiva functie de Premier?

    • @Locatar al turnului
      Domnule (sau doamna ?) nu ati inteles. Nu am afirmat ca incercati sa va disimulati , sa-i spunem, dezamagirea fata de Traian Basescu. Am afirmat (si afirm) ca dvs sunteti un releu al curentului de atitudine manifest in randurile opozitiei, ca indepartarea lui Basescu , obiectiv asumat al opozitiei, trebuie acceptata ca pe o normalitate in intreaga societate, ca singura cale de revenire la echilibrele sociale si economice. Intelegeti ce spun ? Desigur ca da. 😉
      Problema e că opinia multora dintre concetatenii dvs, este exact vițeversa, chiar dacă , anumite sondaje, conchid altceva. Dar, precedentul alegerilor locale recente din două județe ale Romaniei, pun aceste concluzii sub mari semne de intrebare.
      Argumentele celor care leaga revenirea economica de masurile guvernului Boc si de interfata ferma cu natiunea si cu restul lumii, constituita de domnul Presedinte , sunt tot mai mult admise ca fiind convingatoare. Alternativa celorlalti este extrem de fragila, este construita doar pe ura si manipulare, prin urmare, un cetatean normal la cap, nu poate disocia presedintele de guvern si nici nu-si poate oferi votul opozitiei. Nimeni, cu adevarat constient, nu poate comite gesturi sinucigase, domnule, decat doar daca are ceva de…castigat, sau nu realizeaza cat de mult pierde.
      Imi doresc ca doamna Udrea sa mearga pe propriul drum. Pentru aceasta, trebuie sa preia , de la domnul Traian Basescu, curajul de a-si asuma decizii majore, fara sa-si propuna, in mod necesar, sa placa.
      De la cine , altcineva, stimate domn (doamna ?) ? In afara tipologiei prezidentiale, alte modele nu ne onoreaza cu prezenta si persuasiunea lor credibila. Sa nu-mi spuneti ca paiatele Ponta, Antonescu, Geoană, sunt…modele. Poate, dupa un mers la coafor (ma refer, desigur, la floricica antonescu). 😉
      Cat despre Iliescu, chiar că m-ați siderat. Vreți să-mi spuneți că Iliescu e neputincios ? Că nu el conduce partidul ? Că nu el este unul dintre artizanii suspendarii ? Ca nu el a asternut ceata pe evenimentele din 1989 ? Ca nu el a chemat minerii la Bucuresti ?
      Vreti sa-mi spuneti ca Iliescu a fost judecat ?
      Nu, domnule, nu renunt la ACEST recurs la istorie, pentru ca o cer tinerii morti (degeaba) la revolutie, pentru ca nomenklatura sa ia cu hapca avutia nationala!
      DE ACEEA S-AU MOBILIZAT IMPOTRIVA LUI TRAIAN BASESCU. Cu IlIescu in frunte sau in…spate. Tot un drac ! L-au ,,inventat” pe ENDEPENDENTUL Sorin Oprescu, tot la initiativa perfida a lui Ion Iliescu, acelasi demon kagebist care cere, acum, protejarea mediatica a impostorului de la Primaria Generala, fiul unui FOST GENERAL SECURIST !
      De aceea (eu)sustin reforma radicala, inclusiv in justitie. Doar dupa ce dosarele importante se vor fi finalizat iar statul se va fi intarit, atunci voi spune : ,,Domnule Presedinte, aveti… verde pe mare. Romania a intrat intr-un proces IREVERSIBIL spre democratie, spre Europa civilizata. ” 😉

    • @ZeV. Uuuuf… ZeV-ule, ce ma fac eu cu dumneata? Basescu nu va putea fi indepartat din functie decat daca va pune si el serios umarul (si slava Domnului ca il pune) la violarea Constitutiei. Are declaratii multiple in acest sens din care unele chiar la TV. Bineinteles ca mai au un rol si cetatenii Romaniei. Daca va fi sa fie – cu respectarea prevederilor Constitutiei, nu vad de ce v-ar deranja o revenire la o normalitate. Cu adevarat la normalitate se va ajunge doar printr-o modificare adecvata a Constitutiei, dar eu cred ca nu vom avea parte de asa ceva prea curand pentru ca pasiunile partizane va face imposibil demersul. Daca ar fi dupa mine, ar fi mult mai simplu sa se abroge actuala Constitutie si sa fie elaborata o alta. O alta, de catre mintea infierbantata a acelorasi politicieni? Cred ca unii dintre noi vor muri “fete batrane” si nu vor apuca fericitul eveniment. Amice draga, in alta ordine de idei te rog sa ai bunavointa sa constati ca multe dintre evenimentele ce te deranjeaza au ajuns deja fapte de istorie asa ca rogu-te nu le mai reincalzi pe post de argumente in disputele politice. Oare ce ar fi sa declari ca nu esti de acord cu “Declaratia de la Pades” si sa ceri justitiei sa faca dreptate? Si apoi sa mai stii dumneata ZeV-ule ca aveam o parere mai buna despre dv., cum adica aveti pretentie de la Justitie sa finalizeze dosarele importante? Fiti va rog mai realist. Apropo, va rog nu mai faceti gluma cu domnul(doamna?) ca nu isi mai are rostul. Romania a intrat intr-un proces ireversibil spre democratie, spre Europa civilizata? Sper sa aveti gura aurita. Stimate domn, nu stiu daca ati observat ca ne aflam in plin proces de tranzitie spre dictatura – spre dictatura tehnocratica. Oriunde si ori de cate ori regimurile democratice esueaza se recurge la solutia tehnocratilor. Acestia nu sunt alesi, nimeni nu voteaza pentru ei, iar solutiile preconizate de catre acestia, de regula, sunt tabu. Musai trebuiesc aplicate si o spun cu taria unui dictator. Pe aceasta tema voi reveni.

    • Turnule
      ..Cred ca e mai bine sa va reintoarceti in cochilie.
      Afirmatia precum ca seful statului incalca Constitutia prin..declaratii, va descalifica, cel putin, pentru o seara. 😉
      Propun sa ne oprim aici, pentru a nu fi nevoit sa va acuz, eu insumi, ca nu respectati preceptele democratiei , dreptul si OBLIGATIA sefului statului roman de a se pronunta pe teme de importanta nationala, fie ca unora LE PLACE , SAU NU. De aceea l-am votat, stimate domn si, sincer sa fiu, mi-as mai dori un mandat. Dar, asta e, nu se poate legal, deoarece, insusi presedintele este cel mai aprig aparator al Constitutiei, CHIAR IMPERFECTA CUM ESTE EA ! Nimeni nu-l poate face sa se abata de la respectul valorilor democratice, nici chiar….cei mai aprigi sustinatori. 😉
      Dar, pentru ca si eu cred in aceste valori, nu am sa va…,,suspend” de la dialog, decat, cel mult, pana maine. 😉
      Noapte buna.

  35. @Diaconu Eusebiu. Domnule sa stii ca ma uimesti, dar fii linistit ca pun totul pe seama nervilor pe care ne-ai si avertizat ca au pus stapanire pe dumneata. Voi discuta cu d-ta doar dupa ce revii la o stare de calm.

  36. Turnule de observaţie văd că te dai la bârfe cu mine. Şi nu este bine! Nu este bine eeoarece io-s mai dement din născare. Dacă aud vreunul că mi se adresează din turn, urc după el, îl arunc din turn, după aia cobor, îl iau de guler şi-l întreb:
    – Ce-ai spus măh antibăsistule?
    Te ginesc demult p-aci ca să văd ce-ţi poate chelea!
    Intuiam !
    Dar nu eram sigur!
    Şi io până nu sunt sigur nu bat tastele de pomană niciodată!
    Dacă ai chef de plantat fitile anti-băsescu p-aci îţi spun răspicat că nu aci este ogorul unde vor rodi! Du-te mai la stânga în ograda Elanului…..pe Forumul Realităţii!
    Cu ce te-a păcălit Băsescu?
    Ia spune?
    Era mai bine dacă şi la noi era ca-n Grecia?
    Ascult?
    Şi încă ceva!
    Văd că întrebi:
    “Ca sunt deosebit de exigent fata de doamna Udrea?”
    Auzi? Păi dacă tot este democraţie ia să te întreb şi io ceva:
    De unde şi până unde atâta exigenţă faţă de Udrea?
    Eşti bărba’su?
    Eşti şef’su?
    Sau amanta?

    Şi văd că mai pui o întrebare cu dublu tăiş:
    “a-ti dori ca d-na Udrea sa ii semene lui Emil Boc in prezumtiva functie de Premier?”
    Şi de aceea întreb şi io:
    De ce mă rog o raportezi tu pe Udrea la Boc?
    De ce ar trebui Udrea să semene sau să nu semene cu Boc?
    De ce Udrea nu ar putea fi EA UDREA?
    De ce?
    Şi mă rog de unde ideea asta cu Udrea prim-ministru?
    Hmmmmm, măh observatorule, te pomeni că tu eşti Băsescu undercover!
    Ceea ce eu, sincer, nu prea cred!
    Ştii de ce?
    Că dacă erai Băsescu nu erai cocoţat în turn, ci erai cocoţat pe catarg!
    🙂 🙂 🙂

  37. Pentru PDL singura Margaret Tacher ar fi Roberta Anastaze . Celelalte partide , nici vorba sa aibe o Roberta Anastaze . Eu as zice ca ar trebui urmarita evolutia lui Roberta Anastaze in PDL . De ati observat , are priviri inpunatoare, care domina pe barbati , si asta inseamna ca se poate impune , tot asa cum se impunea Margaret Tacher . Pe de alta parte este tot asa de inteligenta , elleganta si muncitoare ca si Dna Udrea , diferenta fiind ca Roberta se impune chiar fara sa s coata o vorba . Nici jurnalistele nu prea au curaj sa se ia de dansa , adica de cum se imbraca , etc…Tot ce tot toaca jurnalistii si televiziunile este acea poveste cu numaratoarea voturilor, dar si atunci R. Anastaze a dat o replica acestora , aratandu-le ca nu conta numarul voturilor numarate ,atat timp cat USL iesea din sala in timul numararii voturilor si era aranjat ca sa se ia in calcul si voturile USL-ului . Asa spunea dansa atunci . Apoi USL a schimbat povestea . Oricum , ca presedinte al Camerei Deputatilor ,Roberta Anastaze este mult peste Nastase sau Olteanu .

  38. Stimata doamna,
    doriti sa colaborati cu o femeie poate nu la fel de puternica momentan, dar la fel de ambitioasa ca domnia voastra ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *