RAZGANDEANU

Elena UdreaDupa ce s-a chinuit sa-si faca un colegiu mic, mic, cat mai mic gandindu-se ca va putea astfel sa obtina jumatate plus unu din voturile celor care se vor prezenta la urne la alegerile din toamna, Calin Popescu Tariceanu a aflat ca nu are nici pe departe aceasta sansa. In urma sondajelor pe care le-au facut in colegiul respectiv, unde PNL a iesit pe locul trei la ultimele alegeri, dupa PDL si PSD, strategii care lucreaza pentru ei l-au anuntat ca cel mult poate intra in Parlament de pe ultimul loc, dar cu foarte mari riscuri deoarece numarul mic de voturi pe care il va obtine ca urmare a dimensiunii colegiului s-ar putea sa fie insuficient pentru a prinde in PNL un loc la Bucuresti pentru Camera Depuatilor. Asa ca, dupa ce ne-a anuntat cu surle si trambite’ ca va candida in Colegiul 2 din Capitala, cum ii sta bine unui Prim Ministru si Presedinte de partid, domnul Tariceanu si-a facut rapid calculele si se muta in Ilfov unde, va mai amintiti nu-i asa, au fost anulate alegerile din doua circumscriptii pentru ca au fost fraudate prin cumpararea masiva a voturilor. In doua circumscriptii deoarece’ doar acolo au fost televiziunile si s-a vazut la televizor, altfel trebuia sa fie anulate mai peste tot. Pe cand in zona Primaverii, acolo unde isi alesese sa candideze domnul Tariceanu, daca nu te iubeste electoratul, nu poti sa il cumperi.’ Putina onoare’ in politica noastra, as zice! Votul uninominal i-a facut deja pe multi sa isi constate valoarea.’ Asa ca unii au refuzat sa mai candideze, altii fug din circumscriptie in circumscriptie, cautandu-si un loc caldut in afara Capitalei. Hei, hei, Bucurestiul este greu, nu-i asa?

380 thoughts on “RAZGANDEANU

  1. pentru mintea ta are umor ….uite la cate puncte m-a pus ……….hihihi

  2. stefan 777

    Ce legatura ai tu cu primarul(Platon Stelu) din localitatea mea ?

  3. Tanarul ungur se casatoreste cu o romanca, si in noaptea nuntii
    tatal ii da sfaturi:

    – Copile, cand ajungi in fata usii cu mireasa s-o iei in brate sa
    vada ca ungurul e PUTERNIC, intri in camera si o arunci pe pat cu
    dispret ca sa vada ca ungurul e MANDRU, apoi te dezbraci ca sa vada
    ca ungurul e si FRUMOS, si apoi stii tu ce trebuie sa faci…..
    – Bine tata, zice tanarul.
    A 2-a zi tatal il intreaba:
    – Cum ai facut aseara?
    Fiul:
    – Am luat-o in brate in fata usii sa vada ca ungurul e puternic, am
    aruncat-o cu dispret pe pat sa vada ca-i si mandru, m-am dezbracat sa
    vada ca ungurul e frumos si apoi m-am masturbat in fata ei.
    Tatal:
    – Ceeeeeeeee?Cuuuuuuuuum? Esti nebun! De ce ai facut asta?
    Fiul:
    – Ca sa vada ca ungurul e INDEPENDENT si AUTONOM!!

  4. FRANK,merci….esti un baiat bun si amic la fel daca te-ai ostenit sa citesti aiurelile mele…
    Nu se potrivesc nicicum cu ce e in Romania acum,nu se va potrivi nici peste 10 ani cred…
    Dar…m-am refulat un pic….
    BALBECK…..lasa rautatea …tocmai acum cand Frank e mai comunicativ ,mai abordabil…
    E in SUA si oricum cred ca se simte mai liber si mai bine decat in Romania de azi…
    Am si eu amici virtuali uninominali aici si nu vreau sa stric relatiile cu nici unul din ei…..
    Las la decizia ta tonul viitoarelor contre cu Frank…..
    Ai grija ce faci si pe unde mergi….daca Frank te urmareste de pe zgarie norii din SUA….sau pe via michelin?

  5. Balby …numai cu unguroaice stiu …nu le pot spune ,numai dupa ora 2400 si cu patratelul rosu ….hihihihi,tot m-au facut portocalicii astia ,comunist ,rosu,securist ,bolsevic ….

  6. Macar Doamna Elena Udrea a hranit niste flamanzi si a bucurat niste copii nevoiasi. Voi care carcotiti, ce bine ati facut in ultimii 20 de ani? 😳

  7. De ziua soacrei Frank al lui Kinga se prezinta cu un pachetel într-o mâna si cu o pusca în cealalta. -La multi ani, mama soacra! Ti-am adus o pereche de cercei de aur. -MultumescFrank. Dar cu pusca ce vrei sa faci? -Pai, gauri în urechi n-ai nevoie?

  8. Balby, ca sa fii secretara la firma, tre sa fii in primul rand stupida apoi alte cele, hihihhahaha! Apoi ti as delapida firma la greu, faliment ar scrie pe tine. hahaha! Risti?

  9. Vadim face necondditionat lucrul asta…el nu face pomana electorala.

  10. silvestar ….hahahahah,cata fatarnicie poti sa etalezi ,ieri spunea-i ca Sechelariu a dat mancare la tiganii lui …hihihi.fiecare cu tigani lui ….

  11. Balby

    Mai,voi sunteti agenti SRI ? Cam multe informatii detineti….

  12. Daca furi un leu de la mine,iti cer 3 lei inapoi.Sunt camatar.

  13. gata am terminat comentariile pe acest subiect ,v-am vazut si mi s-a confirmat ceea ce am stiut de voi ,astia de culoarea portocalei stricate .

  14. Basescu l-a numit la CC pe Lazaroiu, cel care l-a salvat cu pasajul Basarab ,pe timpul cand era judecator la Curtea de Conturi si matelotul Primar General ,ce mai farisei ,isi pun fiecare oamenii si intro postare de mai sus un papagal spunea ca-s oamenii lui Iliescu la CC….

  15. Buna seara,
    1. Tariceanu candideza unde vrea si cred ca ne coboram la nivelul dlui daca ne ocupam in stil PSdisto-PCisto-PRMisto-PNListo de asta.
    2. O mare prostie sa-l pui pe Stolo sa candideze intr-un colegiu si in mare masura sa-l blochezi astfel. Nu e nevoie ca PM sa fie parlamentar ba din contra e mai bine sa fie separat net de institutia asta, el fiind executiv.
    Daca nu va fi PM, oricum este parlamentar european dupa stiinta mea.
    Treaba lui Tariceanu si a lui Geoana daca se gandesc ca in opozitie nu le strica un post de parlamentar.
    3. Constat ca uninominalul mixt de la noi, ca si pe aici, nu e cunoscut de moderatori si nici de politicieni. Mai toti lautari adica urechisti fiind ei, cred si nu stiu de unde au scos asta, ca un parlamentar sustinut de un partid care ia 5%, nu se alege decat cu 50%+1 din voturile din colegiu adica precum un independent care nu are treaba cu prag electoral nu are treaba cu nimic altceva decat cu majoritatea absoluta din primul tur.
    Repet in primul tur candidatii partidelor intra in parlament daca nu sunt batuti in colegiul lor de un independent cu majoritatea simpla daca se stie ce este aceea.
    Si dau textul legii referitor la aceasta:

    (9) In fiecare colegiu uninominal pentru Camera Deputatilor, respectiv Senat, se atribuie un singur mandat de deputat, respectiv de senator.
    (10) Atribuirea mandatelor de deputat si de senator se face in doua etape, la nivelul colegiilor uninominale si la nivelul fiecarei circumscriptii electorale.
    (11) In prima etapa, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidatilor care apartin unui competitor electoral ce a intrunit pragul electoral potrivit art. 47 alin. (2) si care au obtinut majoritatea voturilor valabil exprimate in colegiul uninominal in care au candidat.

    4.. Cred insa ca la nivelul colegiilor candidatii vor putea si vor reusii daca ei vor intelege sistemul sa explice alegatorilor ca :
    -candidatul cu cele mai multe voturi intra din prima;
    – ca nu exista voturi irosite caci candidatul de pe locul doi sau chiar trei daca are un scor relativ bun poate intra la redistribuire;
    -ca daca vor un guvern si un program de un anume fel ar fi bine sa voteze cu candidatul partitudului in care au incredere ca sa se poata in final forma respectivul guvern;

    5. In conditiile de la noi nu cred ca ptr parlament este bun ce a vrut Basescu adica uninominal in doua tururi .
    Daca ar fi asta azi s-ar realiza o alianta electorala dupa turul unu intre cei 322 ;

    6. Si sistemul intr-un singur tur si atat ar face daca ar fi asa in toamna sa vedeti o alianta preelectorala a celor 322;

    7. Atat in cazul de la 5 cat si in cel de la 6, PDl este spulberat, riscand chiar sa nu intre in parlament.

  16. pentru cine are otv:ultimul film al lui Stefan Iordache!acum e pauza!

  17. @Stefan777,
    Curtea Constitutionala nu poate modifica legile, DNA are un procuror sef care -si vede de treaba pana este schimbat efectiv si Basescu care ca presedinte este ultimul garant al respectarii legii, deci un fel de Prim Mare Procuror dispune. D
    Daca Guvernul, in speta Ministrul justitiei nu-l consulta pe presedinte iainte de propuneri si face ce zic steinii consilieri, atunci asta este vina lui, ca la urma urmei nu in fata Guvernului a jurat ci in fata Presedintelui…

  18. Antoaneta Vasiliu – Atunci, nu stiu. Tu nu vezi ca primarii PSD-isti se plang ca au primit fonduri putine comparativ cu ce au primit primarii PNL-isti?… 😉

  19. “De ce-a plecat?…
    Nici Dumnezeu nu stie !…
    Stim doar atat –
    Ca n-are sa mai vie
    Chiar dac-ar fi sa-L intoarcem
    Iar din drum!…

    Si norii plini si grei de-o ploaie noua
    Au hotarat solemn sa nu mai ploua
    In cinstea nimanui de-acum!

  20. In atentia d-nei Elena Udrea, alegerile nu se pot castiga cu un proiect populist si promisiuni fara acoperire. Pensii de sute de euro, din ce bani insa? Am observant atent si iesirile dvs. Campania preelectorala, in care impartiti sarmale si spalati pe jos. Cred ca ar fi mai bine sa va ocupati de afacerile familiei Cocos-Udrea sau sa maturati prin parcarile Dalli.

  21. MihaiRau,ai dreptate.O ajut si eu cu un mop bun hihihaha

  22. O intrebare am si eu . PD-L promitew marirea pensiilor in urmatorii 4 ani , dar nu este de acord cu majorarea lor in prezent deoarece “nu permite bugetul” , vine Pd-L cu bugetul propriu sau este cumva acelasi buget al Romaniei din care actualul guvern “nu poate sustine majorarea” dar PD-L poate?

    Sincer , este partidul care are convingerea ca romanii sunt prosti 🙂 .

  23. Ce greu trec 30 minute intr-un meci si ce repede trec 30 minute dupa meci.

  24. Una dintre poantele uninominalului pur in doua tururi propus de presedinte si de care se temea nu doar dl Tariceanu era aceea ca permitea, ba chiar incuraja esecul electoral al unor fruntasi ai unor partide, inclusiv prin aliante in cel de-al doilea tur. Legea electorala a dlui Tariceanu, cu toate complicatiile aduse, nu elimina total acest risc. In particular, desi situatia lui nu este chiar singulara (cred ca si dl Geoana ar putea fi cam in aceeasi situatie) la dl Tariceanu functiile se interconditioneaza in sensul ca fiecare functie o sustine pe cealalta. Desi se spune ca nu ar fi nici un pericol pentru ca dl Tariceanu sa redevina premier chiar dupa un esec parlamentar personal, lucrurile nu stau chiar asa. Pierderea locului de deputat creeaza pentru dl Tariceanu un risc major de a pierde si posibilitatea de a redeveni premier si, in urmare, de a pierde presedintia PNL. Pragmatismul penelistilor care nu au ezitat niciodata sa-si arunce liderii peste bord cind a fost la o adica este prea cunoscut. Din nefericire pentru el, un moment care atent urmarit si speculat ar putea fi inceputul sfirsitului pentru dl Tariceanu, premierul a masurat gresit inainte de a taia colegiile; s-a visat alesul protipendadei si parvenitilor din Primaverii si a constatat ca ar cam fi bine sa o stearga din Bucuresti. A masurat gresit, fiindca in nordul capitalei sunt zone liberale, dar asa este atunci cind vrei sa fii VIP peste VIP-uri si parvenit peste parveniti, smecher peste smecheri, muschiul ginditor al muschilor ginditori, alesul celor care si-au facut averile cu gastile si telefoanele si care declara cu nesimtire ca nu mai au ce face cu banii (furati), iar acum trebuie sa ia in calcul provincia si – din pacate pentru el – in vazul lumii asa incit intimplarea se va pastra undeva intr-un ungher al memoriei electorale. Dl Nastase, opind de la bun inceput pentru un colegiu fara pretentii, a fost incomparabil mai intelept. Marturisesc ca, daca as fi dispus de banii necesari unei campanii, m-as fi dus ata sa candidez – fie si ca independent – in colegiu cu dl Tariceanu ca sa-l termin acolo, fiindca o victorie in fata premierului te aduce direct sub lumina reflectoarelor, in prim planul politic. Lucrul il poate face insa PDL: nu un contracandidat celebru trebuie pentru dl Tariceanu, ci un contracandidat care sa-l faca praf.

  25. un text interesant scris de instalatorul,de fapt o analiza anticipativa a ceea ce e foarte posibil sa se intimple.lucru pe care dealtfel mai toti anal;istii il anticipeaza.
    lipsa de proza la public a lui tariceanu este de acum provervbiala-in fata electoratului nu tin figurile lui de mic trisor dela portile orientului,cu tradari de palat si intelegeri ascunse,dealtfel prevad inca vreo citiva leaderi penelisti care vor simtii taria solului patriei cind se vor lovi de el cu partile moi .
    sunt aproape convins ca NORICA NICOLAI SI EA NEHOTARITA SI CRIN ANTONESCU VOR AVEA MARI PROBLEME.

  26. am sa folosesc expresia ieri,pt. ca de aici de unde scriu eu este inca astazi,a aparut in ev zilei un articol sub semnatura lui mircea marian,in care acesta o acuza pe doamna udrea de practici electorale ,MARCA PSD’.
    nu-l voi acuza pe dl ziarist de nimic,si nici nu voi spune ca ,da,aceste iesiri la rampa pe scena publica au fost impamintenite de FRUNTASII PESEDEI.
    cu ce nu voi fi insa de acord este altceva-a luat in ,FRANSIZA’psd manifestarile populiste?
    am fost acuzat de nenumarate ori pe acest blog ca am o atitudine intransigenta atunci cind vine vb. de asemenea practici ,dar mai ales cind am acuzat electoratul din mediul rural ca accepta aceste ,DARURI’ELECTORALE,dar mai ales ca acesti indivizi din mediul rural nu au pic de mindrie si demnitate.
    in aceste conditii e de la sine inteles ca nici doamna udrea nu are loc de intors si trebuie sa accepte obiceiurile casei-DACA VREA IN PARLAMENT-daca vrea insa sa incerce schimbare mentalitatii electoratului are toate sansele sa ramina pe linga parlament.
    sigur pt cei care doar chibiteaza ca mine si ca jurnalistii e simplu sa dai lectii de onestitate si sa spui lucruri firesti-dar pt. un politician care vrea sa ramina in politica si cu rabdare sa incerce sa schimbe cite ceva lucrurile sunt mult mai complicate si mai delicate.
    de aceea ma voi indrepta cu aceiasi rautate spre cei care o ataca cu multa rautate pe doamna udrea-sigur acestia fiind catelusii pesedeilor,servitorii care cu mult elan muncitoresc muncesc pe acest blog si nu uita sa o denigreze pe doamna udrea.

  27. si acum sa vizitam NEW YORK-UL-vine seara si aici noaptea are alte dimensiuni,si multe de oferit

  28. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că salariile profesorilor se vor majora cu 9% de la 1 noiembrie, după consultările de la Palatul Victoria pe tema moţiunilor cu reprezentanţii PSD.
    Sursa: Realitatea.net

    Pe cine prosteste Tariceanu? Despre aceasta marire, care de fapt este indexare, se stia inca din ianuarie. Si aceasta marire trebuia sa fie de la 1 oct. De ce a fost mutata in nov? Ca sa primim salariul marit tocmai in dec? Si pana atunci? Ce face Tariceanu? Isi bate joc de noi impreuna cu PSD-ul?

    Cum de-a ajuns Tariceanu sa joace ţonţoroi pe muzica de PSD? 😳

  29. Buna dimineata.
    Deoarece eu nu am privilegiul celor care posteaza aici de a fi prezent majoritatea timpului pe blog, fiind si foarte matinal petrec prima ora dupa desteptare “rasfoind” presa si totodata citind cele spuse de dumneavoastra in ziua precedenta. Desi de multe ori mi-am propus sa “stau in banca mea” – cand o sa ma invat odata minte ? – o stire din Ziua, coroborata cu punctul 2 din postarea lui ion adrian de la ora 10:30 pm ma face sa nu-mi vad de treaba si, constient ca demersul meu poate fi interpretat ca nestatutar, sa subscriu la punctul de vedere conform caruia candidatura lui Theodor Stolojan intr-un colegiu uninominal ar fi o greseala pentru PD-L. Lasand deoparte riscul de a nu fi ales ( va rog sa nu veniti cu “contra-argumente” de genul “pai daca nu poate castiga un colegiu, cum vrea sa conduca un guvern ?” ) ma asteptam ca persoana nominalizata de partid pentru a indeplini rolul de “locomotiva” sa fie omniprezenta, atat in teritoriu cat si pe ecranele televizoarelor. Ori daca il leg de un anumit colegiu – fie el si Primaverii – deja i-am ingradit posibilitatile de miscare. Nu stiu cat de atent ati urmarit ultimele aparitii in emisiuni tv ale reprezentantilor unor partide, dar in discutiile cu caracter economic s-au strecurat niste greseli impardonabile, justificabile prin prisma lipsei de pregatire in domeniul respectiv. Nu as vrea ca PD-L sa fie pus intr-o astfel de situatie.
    As vrea sa fiu bine inteles, pe langa imaginea pe care deja o aveam fata de persoana domnului Stolojan, merg neconditionat pe mana domniei sale avand in vedere ca este propus de partidul meu pentru a fi candidat la functia de premier. Nu cred ca ne (mai) putem permite sa ne imbatam cu apa rece. Trebuie sa intelegem toti ca, in circumstantele actuale, un eventual esec al lui Theodor Stolojan se va rasfrange indiscutabil asupra partidului.
    Gata, promit sa ma fac cuminte.
    Va doresc tot binele din lume.
    P.S. silverstar, inca mai astept surpriza promisa in postarea din 14.09.08 ora 11:06. Sau am inteles eu gresit ?
    Sarut mana.

  30. Nicolae, buna dimineata! “Surpriza” a fost pe 15 sept. Iata, am adus-o aici de la celalalt subiect cu datele de identificare…

    silverstar Says:

    September 15th, 2008 at 7:26 am
    Prima zi de scoala…

    … Numai târziu, peste ani, am înţeles de ce atunci, în vara aceea, vreau să spun, în vara de dinainte de a merge la şcoală, mama a adus-o la noi în casă pe Maricica. Ea, mama, era ocupată. Pentru casa mare pe care trebuia s-o ridice în curte era nevoie de o groază de acte şi aproape zilnic mergea, biata de ea, pe la birouri, după aprobări şi alte lucruri. Cât ea era plecată, eu aveam grija casei şi a băieţilor, cei doi fraţi ai mei, mai mici. Eram mare, ce mai, aveam şapte ani, curând urma să merg la şcoală. Şi, pentru că-n lipsa ei şi a mea, de-acum, cineva trebuia să stea cu ei, cu băieţii adică, a apărut Maricica cu vreo lună înainte de a începe eu şcoala pentru ca băieţii să se poată obişnui cu ea.
    Nu prea ne împăcam noi două. Nu-mi plăcea să-mi spună ce şi cum să fac, ştiam eu mai bine… Asta era, eu mă puneam în gură cu ea, ea îşi punea mintea cu mine şi de aici e lesne de înţeles ce ieşea…
    Într-una din zile, mama a adus acasă o lădiţă maro, din carton, căreia am aflat că i se spunea ghiozdan, în care erau două cărţi, caiete şi o cutiuţă din lemn plină cu creioane colorate şi cam atât, altceva nu-mi mai amintesc. În altă zi a adus ceva de îmbrăcat, destul de ciudat, numai pentru mine, nu şi pentru băieţi, aşa cum obişnuia să ne îmbrace te toţi trei la fel. Era uniforma.
    Şi neînţelegerile cu Maricica erau ceva obişnuit între noi. Dar, mi-a făcut-o. Pentru o perioadă de timp a reuşit să-mi închidă gura.
    Eu nu ştiu dacă Maricica a mers vreodată la şcoală, dacă ştia ce e aia şcoală şi ce se face acolo. Numai că, după ce a auzit vorbindu-se în casă că eu trebuia să merg la şcoală, Maricica, din prostie sau cu bună intenţie, a reuşit să-mi transforme prima zi de şcoală din ceea ce ar fi trebuit să fie – o zi frumoasă – în una de coşmar…
    Când erau părinţii plecaţi mă ameninţa: “lasă că te duci tu la şcoală, scap eu de tine, acolo ai să rămâi… “M-am speriat destul de rău şi făceam eforturi să n-o mai supăr, dar de cele mai multe ori uitam că nu trebuie s-o supăr şi, cum pleca mama de acasă, iar mă ameninţa cu şcoala…
    Pe strada unde ne mutasem de curând, toţi copiii erau cam de vârsta mea ori erau mai mici, aşa ca fraţii mei, şi nu aveam pe cine întreba ce e aia şcoală şi dacă de acolo te mai întorci acasă…
    – Doamne, eram atât de speriată!… Vedeţi ce uşor pot fi copiii păcăliţi…
    Sigur, Maricica a înţeles că spusele ei mă sperie cu adevărat şi nu-şi mai ţinea gura. Eram eu ca o mieluşea, supusă, ascultătoare, cuminte, dar nici aşa nu era mulţumită… Începuse chiar sub nasul părinţilor să-mi arate, prin gesturi, cât de bine-i pare c-o să scape de mine…
    În noaptea aceea n-am închis ochii de frică. Cum să-i spun eu mamei că nu vreau să merg la şcoală, că nu vreau să mă despart de băieţi, când şi ea era fericită că are fetiţă elevă? Cum să-i stric bucuria? Dar dacă şi ea voia să scape de mine? Dacă tocmai de asta era fericită? Şi tata… Tocmai în noaptea aia lucra… Oare ce-o să zică, ce-o să facă? Pe cine-o să mai ţină el pe genunchi şi cui o să-i mai cânte el “Ţigăncuşă eşti frumoasă…”?Ce milă mi-era de el, de tata, şi de fraţii mei că n-or să mă mai aibă… Chiar înainte de culcare, Maricica îmi spusese că-n obor se găseau de vânzare o mulţime de fetiţe mai frumoase şi mai cuminţi decât mine…
    Dimineaţă m-am lăsat îmbrăcată în hainele acelea ciudate fără să spun o vorbă… Ba, mama mi-a mai pus prin păr şi la gât nişte panglici tare mari şi caraghioase. Şi fraţii mei dormeau nevinovat, ce le păsa lor! habar n-aveau ei că eu plecam şi n-o să ne mai vedem, n-o să ne mai jucăm niciodată de-a “Hoţii şi vardiştii” sau “Omu’ negru” la lăsarea întunericului… Tare eram speriată, tare-mi era frică… Şi nimeni nici nu bănuia ce tare mă durea sufleţelul!…
    Pe masa din bucătărie, ca-n fiecare dimineaţă când ne trezeam, era un platou mare plin cu gogoşi calde, mirosind a zahăr vanilat… Mama mi-a spus să mănânc. N-am putut… Suspinam, lacrimile-mi jucau în ochi şi nu ştiam ce să fac, ce să spun să nu plec de-acasă. Când am crezut eu că nu mă vede nimeni, am deschis cutia aceea care se numea ghiozdan şi iute! am răsturnat, în disperare, toate gogoşile peste cărţi şi caiete, aşa ca să am ce mânca un timp, dacă tot era să nu mai vin acasă niciodată…
    Pe atunci, începerea anului şcolar era deosebit de simplă, fără artificii, tort sau alte zorzoane… Am intrat în şcoală, Dumnezeule ce clădire imensă! mama m-a lăsat singură lângă un perete cât ea a intrat să vorbească nu ştiu cu cine, apoi m-a luat de mână, am intrat într-o încăpere cu mulţi copiişi o doamnă care vorbea. M-a privit din cap până-n picioare şi mi-a spus un scurt “Treci în bancă! şi cam asta a fost tot… Tot ce-mi amintesc eu din prima mea zi de şcoală… Ba nu, doamna aceea i-a mai spus mamei la ce oră să vină să mă ia acasă. Auzind-o, parcă mi-a mai venit inima la loc… Însă au început alte frământări: dacă n-o să vină, dacă nici ea nu mă mai vrea, dacă, dacă…
    Şi, uite-aşa a fost prima mea zi de şcoală, zi din care nu-mi amintesc decât spaima pe care am trait-o.
    La întoarcerea acasă s-a lămurit dispariţia gogoşilor, dar şi a unturii de pe cărţi şi caiete.
    După amiază, când am ieşit în oraş pentru clasica fotografie din prima zi de şcoală, mama şi tata care erau tare mândri de mine, mi-au cumpărat alte cărţi şi caiete. În drum spre casă, râzând, jucându-ne, alergându-ne pe stradă, părinţii mi-au pus tot felul de întrebări şi aşa au aflat de ce am luat eu gogoşile la şcoală şi cât am fost de speriată.
    În aceeaşi seară, Maricica a ieşit pentru totdeauna din casa noastră şi din viaţa mea…

    Fragment din “Viitorul incepe azi”

    As fi vrut sa fie si poza mea ca eleva in cl I, dar nu ma pricep…

  31. Multumesc. Sunt convins ca in clasa I aveati acelasi chip luminos si suflet mare pe care sunt sigur ca le-ati pastrat pana azi.

  32. ***Tariceanu are o problema***
    Bucurestiul da bine dar, e greu. Prin faptul ca s-a aratat multumit de propria guvernare. Tariceanu si-a cam taiat singur creanga de sub picioare.
    Degeaba vii ca prim ministru si le spui Romanilor ca treiesc ca in sanul lui Avram cand ei vad cu ochii lor care e adevarul.
    Vad ca degeaba au crescut veniturile deoarece, inflatia le-a erodat cresterea.
    Cand te lauzi cat de bine merg lucrurile dar in realitate, omul vede ca nu e asa, cam ai o problema cu credibilitatea.
    In tara se lauda tot timpul ca Justitia e pe calea cea buna dar, ca o palma pe obrazul ingrosat de nerusinarea de a minti poporul in fata, vine atentionarea de la Bruxelles.
    In Agricultura, ministrul Ciolos, adus cu pompa ca superspecialist, reuseste doar sa vina la serviciu si sa incurce lucrurile si mai rau.
    In Invatamant, la data inceperii scolii erau pregatite doar 40% din scoli.
    Incapatanarea de a tine in functie ministri, evident incapabili sa-si faca treaba.
    Toate acestea si multe altele vor trebui acum decontate.
    Laudele, in ceea ce priveste propria activitate, neavand acoperire decat in cifre statistice smecherite, sa sune frumos, in realitate lucrurile stand altfel, nu vor face decat sa-i fie si mai greu sa lamureasca electoratul ca merita sa fie votat.
    La un electorat informat, asa cum e cel bucuresean, e aproape imposibil sa gaseasca intelegerea de care are nevoie.
    Asa cum a facut Geoana, trebuie sa caute si Domnia Sa, o solutie cat mai repede.
    Dar, tare m-as mira sa gaseasca un loc unde sa fie crezut si sa fie singur de victorie la alegeri.
    Nu numai Tariceanu are o problema insa, asa e viata. Pana la urma, toate se platesc.

  33. Blue – politicienii nu platesc nimic. Politicienii se ajuta intre ei. Tariceanu deja si-a gasit un loc unde sa candideze, undeva prin jud Ilfov. Se descurca mafiotii… 😳

  34. Fara banc la cafea, fara citat… Sunt trista si am adunate-n mine mai multe lacrimi decat ploaia care de-aseara nu mai conteneste… Si frigul din suflet e mai rece decat cel de-afara… Asta este! 🙁 Vreme bacoviana… Si nu numai… 🙁

  35. FRanky,sa nu ajungi pe strada 44 ca te pierzi.E centrul ala si te inghite

  36. In arcul politic romanesc sunt doar doua “locomotive”potente pentru partide:Basescu si Iliescu..
    Fie ca place ,fie ca nu,indiferent ca sunt doua personaje controversate si contestate de o parte sau alta a politicienilor sau simpatizantilor de partid,aceste doua personaje induc electoratului sentimentul de seriozitate ,putere dar si simpatie populara….
    In situatia actuala Basescu e mai putin “locomotiva “pentru PDL datorita functiei sale care il obliga la “relache”…..
    Iliescu poate fi prezent in orice campanie a oricarui candidat cu rezultate bune si uneori foarte bune in randul pensionarilor in special…(dragostea trecuta,varsta potrivita etc)
    Un tandem de locomotive cu forte complementare ar fi Stolojan-Elena Udrea….
    Loviturile incorecte ale adversarilor politici si a presei,barfa ,provoaca simpatie populara mai ales cand e vorba de o distinsa si frumoasa doamna ,Elena Udrea….
    De pe postura de candidat Dna Elena Udrea nu poate fi si locomotiva a PDL…
    Poate ar fi bine ca Dna Udrea sa renunte la candidatura si sa-si ia in serios rolul de “locomotiva “a PDL si macar a o parte din candidatii PDL….E valabil si pentru Stolojan..
    O campanie electorala bine programata in toata tara le-ar permite acestora sa puncteze in toata tara pentru candidatii PDL….
    Stolojan-Udrea-Videanu-Flutur-Stoica…..Un staf de campanie care ar suplini absenta involuntara a lui Traian Basescu……
    In cazul castigarii alegerilor intr-o alianta postelectorala ,aceste persoane ar putea ocupa locurile cuvenite in guvern sau administratia centrala….Deci castig electoral si personal……
    In cazul PSD procentajul acestora la alegerile uninominale (sau pe liste)e asigurat cel putin egal cu cel de la locale ,pe un electorat stabil PSD ,dar poate aduce procente in plus un staf…..Iliescu-Nastase-Mitrea-Geoana-Andronescu-Lavinia Sandru-Birchall plus “vedetele “locale feminine si masculine…..
    La PNL…..staf cu Orban-Antonescu-Tariceanu-Florin Calinescu etc plus vedete locale
    Si sa nu uitam in stafuri vedetele din lumea artei,a modei etc…
    Pentru PDL ar fi buna o campanie cu clipuri video in care “vedetele”PDL sunt asociate in imagini reale,de arhiva cu Basescu…..Astfel Basescu nu se implica in campania electorala dar cu acordul sau i se poate folosi imaginea…..
    Dna Udrea in calitate de membra in staful de campanie a PDL ,evita raspunderea personala pentru eventuale scoruri mici,evita stresul si eforturile unei campanii personale pe uninominal si primeste sigur functia cuvenita in partid si guvern posibil…
    Sa traiti intens……campania electorala…

  37. serios?Ce sa mai faca batranelul ala?Stolo are si el o Elena Udrea,e tot blonda.

  38. Artistu-i tot artist, nu as pune baza niciodata pe el! Mi se pare atat de naiva credinta lor ca ar fi maiestri si in ale politicii. Cred ca neajunsurile lor ii impinge la acest gest de kamikaze. nu pot decat sa i compatimesc.

  39. Ciao Lulu.Ce are silver aceasta de ne supara?De ce ne aduce tristete?

  40. Pt ca este un suflet sensibil pana la urma. Toti suntem, chiar daca mai facem pe zmeii aici pe blog. Toti iubim, uram, respectam, injuram, mai producem sufernte, mai avem intrebari despre noi…..deci e normal. Eu urasc toamna!

  41. Incepi si u sa plangi atunci.Ce te faci cand vine iarna?hihihi

  42. Ma intorci din drum…. o sa aprind focul in semineu si o sa mi scriu gandurile, cand timpul mi-o va permite……ciao, plec, am treaba!

  43. Eu ce sa mai zic?Din Mai pana la inceputul lui Septembrie am apa in piscina.Nici macar 6 luni nu tine sezonul

  44. Văd că pe timpul nopţii s-a discutat despre votul uninominal şi toată lumea a ajuns că e mai bună soluţia mixtă. Nu cred că este de mirare că eu voi susţine varianta de uninominal majoritar în două tururi de scrutin. 🙂
    Am să vă spun şi de ce e mai bun “uninominalul lui Băsescu”, cum îl numeşte cineva.

    Rolul acestui uninominal faţă de votul pe liste este simplu şi unic: responsabilitatea crescută a celui votat, a alesului, faţă de cei care l-au ales, respectiv faţă de colegiul respectiv. Ales uninominal curat, fără ajutor de la partid (adică să primească voturi de prin alte părţi, de la alţi candidaţi), cel ales va fi mai rebel faţă de “cei de la centru” şi nu va urma orbeşte disciplina de partid, pentru că va ştii că dacă face ce trebuie nu are neapărat nevoie de partid să fie reales încă o dată. Astfel dispare tocmai acea necesitate care astăzi se numeşte vot imperativ şi se va concentra pe vot reprezentativ, se va trece de la votul în bloc al partidului la votul după conştiinţă, unde orice surpriză este posibilă, nu se ştie dinainte cum va vota fiecare partid, nu se va ştii dacă o anumite lege trece sau nu pentru că e propusă de cutare sau cutare.

    Am auzit că “se pierd voturi”. Da, se pierd voturi şi aceste voturi se pierd la partide, adică tocmai ce se vrea rezolvat prin uninominal, desprinderea candidatului de partid. Voturile “câştigate” sunt în circumscripţie, pentru că cel ce câştigă este important pentru circumscripţie şi nu pentru întreaga ţară. Iată că se rezolvă şi acea problemă de reprezentare “eu reprezint România”, adică fiecare parlamentar este preşedinte.

    Am mai auzit ceva de genul “se fac coaliţii în turul 2”. Păi tocmai asta se rezolvă, că nu mai votează lumea partidul cu ochii închişi, ci omul. Şi dacă lumea nu mai votează partidul, ce coaliţii se pot face? Vor vota cetăţenii de-a valma cu ceea ce spune un candidat sau altul? La primăria generală a Bucureştilor, cel mai dur uninominal în două tururi de scrutin din ţară, mult mai dur decât cel pentru parlamentar, se observă foarte clar că jocul ăsta nu funcţionează, şi asta nu de ieri sau de azi.

    Singurul “avantaj” al votului mixt (dezavantaje sunt destule) este că dacă nu va lua nimeni 50%+1, va fi un vot curat pe liste şi discutăm absolut de geaba. Eu nu cred că vor ieşi mai mult de 10% peste 50%, ceea ce înseamnă 43 de parlamentari. Şi atunci ce ar fi votul uninominal? Un mare fâssss pluripartid, uninominalul va fi în continuare plăcut partidelor din România care nu vor să se deranjeze prea tare căutând şi pregătind (500xnumărul de partide) de individualităţi, preferând liste cu 10 personalităţi care conduc o turmă pe liste. Iată de ce avem în parlament maximum 100 de parlamentari adevăraţi care muncesc, care informează, care au opinie… alături de alţi parlamentari care au ajuns celebrii că au făcut o boacănă care le-a adus o poreclă, plus o largă masă de necunoscuţi, unii de două sau trei mandate ascunşi într-un con de umbră.

  45. @ balbeck
    Problema piscinei este importantă, 6 luni pe an să stea degeaba este grav din punct de vedere economic. Nu se poate recupera investiţia. Eu v-aş propune acoperirea uneia dintre piscine (am înţeles că aveţi trei) cu o structură de beton şi policarbonat, aceasta folosind şi pe timp de vară atunci când plouă. Astfel puteţi încălzi piscina, eventual puteţi pune într-un colţ o mică saună, dacă tot faceţi sistemul de încălzire.

  46. Vin pe lista niste scaieti ce nu-i cunosti.Te chinui sa-l cauti pe cel bun,daca exista.E umplutura.Stau o ora in cabina sa votez?

  47. Pai sunt acoperite.Dar nu ma pot baga pt ca nu mai bate soarele sa le incinga.A treia se face la anul.

  48. Nu cred ca vreunul din cei 3 pretendenti va si ajunge premier. Mai degraba cred ca Vadim va primi o mina de ajutor ca PRM sa intre in Parlament si sa sara de 10 %. Oricum la europarlamentare e greu de crezut ca altfel Stolojan abia inscris la Tribunal ar fi scos 9 %. Asta depinde numai de toanele CVT. Daca-si regaseste textele si comportamentul utilizind schema din 2000, el poate sa scoata si 20 %. Daca PD-L cistiga alegerile, Vadim ar fi cea mai buna nominalizare ca premier, intr-un guvern in care PRM ar detine doar Cultura ( prin senatorul Mihai Ungheanu de exemplu ). Din acea pozitie, Vadim n-ar mai putea candida la presedintie in 2009, Traian Basescu nemaiavind un contracandidat de talia sa. Cum vi se pare ipoteza ?

  49. Cat e de mare parcarea Dalli?Trebuie maturata toata hihihi

  50. de ce-l jigniti mereu pe tariceanu ? nu va mai puneti “poalele-n cap ” ,ati vazut ce zice madalin .

  51. @ coetnicul
    Poate că domnul Tăriceanu nu este vinovat de tot ce i se reproşează, este evident că dintre toţi, domnia sa este cel mai vinovat pentru partea executivă a statului fiind şeful miniştrilor. Lucrurile merg prost din două motive principale. Motivul numărul 1 este că PNL nu poate susţine toată structura guvernamentală cu miniştrii de calitate, dar nici nu apelează la tehnocraţi, motivul numărul 2 este că anumiţi miniştrii nu au nici o treabă cu competenţa, ci sunt acolo pentru că sunt prieteni. De exemplu, ministrul sănătăţii nu a făcut altceva, de la un cap la altul, decât să ia de la Sănătate şi să dea la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi alte afeceri cu dolar-îndărat. După calculele mele sumare şi estimative, vorbim cam de un miliard jumătate de euro daţi cadou de ministrul sănătăţii diferitelor organisme clientelare, fie că vorbim de licitaţii, fie că vorbim despre programul de informatizare, fie că vorbim de programul “cu ministru azi în zbor, fiecare un control”. În acest timp doctorii noştri trimit “în prostie” pacienţi în Austria, China şi alte ţări, pentru că deja afacerile în Sănătate sunt dincolo de orice urmă de bun simţ. Mai există bolnavi care nu mor pentru că ici şi colo mai sunt doctori pasionaţi care aduc bani de acasă ca să aibă ce da de mâncare bolnavilor.

  52. @ balbeck
    Bucureştiul a terminat cu Dalli. Sorin Oprescu a întrerupt colaborarea. 🙂 Poate nu mai merge, trebuie găsită alta. 😀

  53. Justitia ce a zis?Cik ea trebuie sa se decida daca primaria mai continua sau nu cu dalli.S-a decis?

  54. Cum sa piarda ei contracte cu primaria atat de usor?Cum sa nu faca ei afaceri cu statul si cu bani publici?Renunta ei asa usor?

  55. @ Bibliotecaru
    Referitor la “Bucurestiul a terminat cu Dalli” imi permit sa fac o simpla corectie : N-a terminat.
    Acum nu stiu daca firma in cauza este buna sau rea – si nu este problema mea – ceea ce stiu este ca eu sunt nevoit sa-i folosesc aproape zilnic serviciile, si mai stiu ( sunt chiar convins ) ca impofida a ceea ce sustine, domnul doctor Oprescu nu este cu nimic mai bun decat predecesorii sai. Ceea ce stie bine este sa-si vanda imaginea, activitate care incet se va estompa pana in preajma alegerilor prezidentiale cand, sunt sigur, va exacerba.

  56. Nicolae,nici nu are ce face.Cat timp sunt in proces primaria e nevoita sa lucreze cu Dalli.

  57. Si uite asa de la mop la parcare a iesit un nou subiect:Dalli.

  58. Te doare capul ce se intampla in tzara asta.Primaria nu vrea sa mai lucreze cu Dalli,asta din urma da in judecata primaria si primaria e nevoita sa tina Dalli pana se hotareste justitia,pana da verdictul.Dar daca justitia considera ca primaria trebuie sa lucreze in continuare cu Dalli,ce se intampla?

  59. @ balbeck şi Nicolae
    Indiferent de rezultatul procesului, contractul se termină natural în curând. Dar nu despre asta e vorba.
    Ceea ce spuneam eu era că Bucureştiul a terminat-o cu Dalli, adică că nu mai putem vorbi de contract dat pe ochi frumoşi cum se povestea în cazul dl. Adrian Videanu. Este evident astăzi că Dalli şi dl. Oprescu, adică Bucureştii, sunt în conflict, nu mai putem vorbi despre favorizare, despre o înţelegere pe şpagă între Dalli şi primarul general, gluma nu mai este deci de actualitate. (Nu mai spun nimic despre faptul că se pare că sunt mulţi ani de când dl. Cocoş nu mai este parte din afacerea Dalli, asta nici nu mai are importanţă)
    De aceea spuneam că poate trebuie căutată o poantă nouă.

  60. Reiau:
    Toate sistemele de vot sunt permise si au avantaje si dezavantaje:
    1. Votul proportional care in 1990 a fost total proportional adica cu prag electoral zero este cel mai democratic, dar fara prag duce la posibilitatea un lider un partid un parlamentar ceea ce o fi democratic dar e o prostie;
    2. Votul proportional cu prag problema este cat sa fie pragul si la noi a fost 3% si apoi prin autoingamfarea taranista a devenit 5% , lucru bun de altfel a eliminat partidele e bloc din 1990 si au ramas cateva care au fost si sunt reprezentative cat timp peste 5%(UDMR de ex are 6-8%) sunt votate. Este cel mai democratic sistem dar nu responsabilizeaza parlamentarii si permite existenta locomotivelor cap de lista care toate la un loc ar fi o minoritate dar numai cei de la un singur partid.
    Pentru o tara iesita din dictatura si cu nostalgia maximei democratii a fost un rau democratic necesar a fi experimentat;
    3. Uninominal intr-un singur tur: , eficient, rapid, dar principiul castigatorul ia totul nu este de loc democratic si intr-o tara cu mai multe partide dar cu electorate uniform distribuite in teritoriu(caz limita ideal dar care lumineaza continutul notiunii) condue ca un partid de 25-30% deci major relativ sa detina poate si in totalitate parlamentul. Lucrul nu se poate practic intampla caci partidele sunt obligate sa fuzioneze si atunci apar doua partide(in Romania ar fi trei, UDMR fiind un bloc agregat pe criteriul etnic ), ceea ce daca pentru mamele democratiilor adica Anglia si SUA o fi bine dar ptr noi iarasi ar fi o eroare grava;
    4. Sistemul cu doua tururi ca la primari este la fel de nedemocratic ca si primul doar ca aici cel castigator intr-o comparatie cinstita intre 3-4 poate pierde in turul doi prin regrupare. Eate un sistem valabil intr-un sistem politic cu identitati confuze ale partidelor si cu calitate slaba sau foarte apropiata a candidatilor. Asa a castigat Emil Constantinescu si Basescu venind de pe pozitia 2 sau Iliescu sau acum la primarie Oprescu venind tot de pe pozitia 1.
    Cand castiga tot cel de pe pozitia 1 din primul tur putem spune ca se intampla ce s-ar fi intamplat in sistemul de la nr 3 dar mai democratic, in schimb ce rasturnarea de pozitii te duce si la ideea raului cel mai mic sau a binelui.
    Acesta coalizare din turul doi poate fi uneori contra naturii si la noi unde daca este posibil raul se maximizeaza cu sigurana ca mai mult asa va fi nu ptr functile de primar sau de presedinte ci pentru parlament unde nu e vorba realmente sa lucrezi ptr cel care te-a ales ci pentru lucruri de natura legislativa, normativa.

    5. In fine diversele tipuri de sisteme mixte din care unul este cel de la noi si care mie mi se pare ca fiind cel mai bun, ptr faptul ca reuneste din avantajele celor doua opuse si micsoreaza din dezavantajele lor .

    Vreau sa fiu contrazis cu argumente si nu cu opinii de tipul copy -paste, prin asta aici eu indicand lipsa de intelegere reala si de spirit critic. individual

  61. @ balbeck
    Motivul pentru care judecătoria intervine pe fir este simplu. Între Dalli şi primăria capitalei există un contract comercial, o înţelegere a părţilor. Rezilierea unui contract trebuie să aibă un motiv, nu se pot rezilia contractele că aşa vine pe chelie uneia din părţi, se supără, îşi ia jucăriile şi pleacă. Un contract se poate încheia la termen, şi acest termen este prevăzut în contract în conformitate cu legile şi regulile de funcţionare, se poate încheia la înţelegerea părţilor, sau se poate încheia unilateral dacă dovedeşti că celălalt a încălcat reguli din contract care nu se pot reconcilia.

    Nu poţi încheia un contract pe motiv că fostul primar a preferat o firmă altor firme şi le-a făcut un contract beton şi noul primar nu este de acord cu vechiul primar.

  62. Sigur sa pastram Dalli atunci sa nu mai vina si altii.Sa aiba monopol pe viata

  63. Normal contractul trebuie sa fi cat timp e primarul respectiv.Daca se schimba primarul contractul pica.Asa ar trebui.

  64. Mai copii dar sunteti plictisitori rau de tot! Mai ales Balby! Ati dat-o iar in Dalii! E clar ca sunteti in pana de subiecte haaaaaa!
    Doamna Udrea rulzzzzzzzzzzzz!

  65. Sigur,sigur,ai un blog tare dragut,mai ales prajitura aia.Altceva mai ai?

  66. @Instalatorul si in context si ptr. Moro,
    De acord cu tine, trebuie un candidat care sa-l spulbere pe T., dar acela nu ar fi Stolojan, ci un necunoscut ca tine, care ar rasari din spuma marii . Desigur, in locul PDl eu te-as incerca,
    caci la urma uirmei nu e decat un loc de parlamentar si acela cam pierdut in provincie cand votantii sunt romanasii si catidatul un PM in functie…
    In acelasi sens nu cred ca neaparat Avramescu l-ar bate pe AN dar chiar daca la Mizil , AN ar lua mai multe voturi., Avramescu intr-o campanie care nu poate sa nu fie mediatizata la nivel national i-ar face o multime de gauri in armura pe unde incet incet ar lua apa si la prezidentiale ar scadea mult ca risc ptr Basescu.
    Asta insa nu ineamna ca lui sau lui Tariceanu, ar trebui sa-i opun un Stolojan, ci un om de sacrificiu desigur foarte capabil, cum ai fi poate tu dar cu niste efecte mari la nivel national si in timp.
    Dna Udrea dar nu numai toti liderii PDl care prin pozitie vor avea o mediatizare importanta trebuie sa si aleaga colegii unde sa nu aiba adversari pe viata si pe moarte ca sa duca mai mult decat o lupta punctuala si care poate deveni murdara ci o lupta si pentru partid, adica ptr ceilalti candidati in genere, chiar si cu nume ale acestora date spre exemplificare si in acest sens dna Saftoiu a spus destule in doua randuri la televiziuni si cu multa decenta(desi au adus-o in PNl cu speranta ca o sa-l injure pe B . pot spune “jos palaria”)ca sa poata fi date de exemplu zicerile ei si de alti colegi din PNL, mai rationali si mai putin neamuri proaste ca cei pe care PNL si i-a transformat actualmente in lideri.

  67. @coetnicul,

    Pe Tariceanu nu-l jigneste nimeni, numai ca blogul asta nu e unul de carmelite. Incercati sa va obisnuiti…

  68. Papagalul de Boc ,intro conferinta de presa de la Cluj ,ataca vehement intalnirea PSD-PNL de la Palatul Victoria ,cum ca-i subdemnitatea parlamentarilor sa mearga la guvern ,dar ei cum merg in fiecare zi la Cotroceni ,sa primeasca ordine de la Baselu ,mare farseur papagalul asta de Boc cel mic ,minte cu o dezinvoltura pe care n-am vazuto la nimeni pana acum ,nici chiar la Presedintele vostru ….

  69. @ balbeck
    De ce să mergem cu aproximaţie când se cunoaşte data exactă, firma S.C. Dalli Exim are contract cu primăria de la data de 02.05.1995, data în care firma mai sus numită câştigă licitaţia organizată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în condiţiile prin care S.C. DALLI EXIM SRL participă şi câstigă acea licitaţie, asumându-şi şi toate obligaţiile din caietul de sarcinii, în special prin ofertarea celui mai mare procent din total încasări, adică o redevenţă către C.G.M.B. de 55.5 %.

  70. Doamna Elena Udrea,
    In aceasta dimineata ( 17.09.2008) in plenul Senatului, domnul Taracila a respins cererea grupului parlamentar al PD-L privind reluarea votului de ieri la proiectul de lege privind numirea procurorilor sefi. Cererea se baza pe viciul pe care l-ar fi presupus procedura de vot din ziua anterioara. Justificarea domnului Taracila pentru respingerea cererii a fost ca, in conformitate cu prevederile Regulamentului Senatului, o astfel de solicitare trebuie facuta imediat dupa vot si nu a doua zi.
    Intrebarea mea este daca motivatia domnului Ioan Taracila este corecta, situatie in care imi permit sa mai intreb care este justificarea folosirii tardive de catre grupul parlamentar a dreptului de a solicita reluarea votului.
    Sarut mana si va multumesc.

  71. Pentru cei ingaduitori cu comunistii lasand deoparte cele semnificative spuse de Zapa sau de filmul :Ticalosii unde se vede gunoiul lasat de comunism dupa retragerea apelor lui putrede este de consultat si articolul lui Tismaneanu pe situl acestuia pe care cred ca nu e nevoie sa-l indic dar va indic identificatorul articolului /articole/detalii-articol/821022/SENATUL-EVZ-Diavolul-in-istorie/ care se adauga lui w.evz.ro.

  72. dna Elena Udrea,
    Daca este corecta informatia de mai sus a dlui Nicolae ma alatur si eu intrebarii dsale si cred ca ma vor mai sprijinii si altii ca sa aiba un raspuns rapid.
    Multumesc

  73. Nu tine…firma aia a fost preferata.Acolo au fost niste interese f mari.Normal contractul nu se face pe 15 ani cu primaria.Normal tine 4 ani cat are functia primarul.Daca tot acelasi primar iese se poate prelungi in continuare contractul cu firma respectiva.Noul primar nu mai vrea servicile firmei dalli.

  74. serviciile,dar nu conteaza.De ce trebuie sa fie legat Oprescu de Dalli?Intr-o tara normala nu se intampla asta.Nu e corect ca un primar sa faca un contract cu o firma mai mult de 4 ani.De ce se baga si pe mandatele altora?

  75. PS la V .Tismaneanu:

    Spune si el dar nu atat de direct cum spun eu public din 1989 si in particular dintotdeauna:

    Comunismul s-a bazat pe ura de clasa si nazismul pe ura de rasa, iar azi adaug ca si islamul terorist se bazeaza pe cea religios- anti civilizatie care sa va fie clar nu este decat una singura cea europeana restul fiind surogate si denumiri de manual.

  76. @ balbeck
    Primarul este reprezentant şi semnează deci ca reprezentant al instituţiei juridice şi nu în nume propiru. Contractul nu este între firmă şi primar ci între firmă şi Primăria Capitalei. Nu este relevant cine şi cât stă primarul în primărie. Pe de altă parte, sunt convins că perioada contractului este mai mică de 15 ani, dar, iar sunt convins, există undeva un fel de cauză de preemţiune, care permite reînnoirea contractului fără renegociere şi, evident, fără a susţine o nouă licitaţie.

  77. Ion Adrian
    Seros, numai europeana.Dar tu, care te crezi atat de sigur si mereu iti dai importanta desi nu o ai, ai auzit de civilizatia chineza care e mult mai veche decat cea europeana , care-i “una singura sa va fie clar” ?

  78. @ balbeck
    Am găsit informaţia.
    După contractul iniţial de concesionare a parcărilor, semnat de Primăria Capitalei cu firma Dalli Exim în anul 1995, municipalitatea a încheiat opt acte adiţionale de modificare şi prelungire a contractului: două în 1996, unul în 1997, trei în anul 1999 când s-a prelungit contractul cu încă cinci ani, unul în anul 2004 şi unul în 2005, când contractul a mai fost prelungit cu încă cinci ani.

  79. Si de ce 5 ani si nu 4?Cate 4 ani trebuiau de fapt.hihihi

  80. Da,dar nu semneaza primaria capitalei,semneaza primarul:))

  81. Mi-am facut prieteni niste ziaristi.Le-am bagat id-urile.Discut cu ei pe mess.Eu ii informez ei ma informeraza.Ieri le-am dat niste informatii f tari.Au ramas masca.Investigheaza acum.Mi-au zis ca au verificat si tot ce le-am zis e real.

  82. Nu exista.Dar nu e normal.Primarul trebuie sa semneze pe mandatul sau,nu pe mandatul altui primar.

  83. buna ziua tuturor-iar pt mine buna dimineata-incep din nou cu balbeck-pt ca acest nating este tot mai interesant in sensul ca el se pretinde om de afaceri deci ar trebui sa fie familiarizat cu acest mediu si sa stie valoarea unui contract stabilit intre doua parti,chiar daca in acest caz este vb de primaria buc.
    mentalitatea lui de om ranchiunos si gaunos iese in evidenta,IL MACINA INVIDIA,RAUTATEA SI NEPUTINTA,PE EL IL INTERESEAZA MAI PUTIN LEGALIATEA-EL VREA SA SE RAZBUNE PT NEREUSITELE LUI IN VIATA-tipic pt. orice individ frustrat,neputincios si macinat de viermele care se numestre ura.
    nu ma intereseaza relatia dintre dali si primarie-pot spune doar atit,PRIMARIA DACA REZILIAZA CONTRACTUL UNILATERAL VA PLATI SI VA PLATI DIN BANUL PUBLIC.
    incercarile idioate de a lovi o firma prin incalcarea legii este periculoasa,pt. ca in viitor poate ajunge chiar el in fata instantei cu firmele lui si atunci va dori sa fie tratat corect.
    ii doresc la BALBECK SA AIBE CONTROALE DIN 2 IN 2 ORE-PRIMII SA FIE DE LA GARDA FINANCIARA,SA NU PLECE BINE ASTIA SA INTRE FUNCTIONARII DE LA FIsCUL LOCAL,APOI SA-I RUPA CLANTELE DE LA USA CEI DE LA MEDIU,APOI CEI DE LA SANATATE PUBLICA,IAR ULTIMII SA FIE INSPECTORII DE LA PRIMARIE-dupa plecarea acestora sa-l vad pe balbeck IMPRUMUTAT LA BANCA,CALIC SI TRECUT CU ROSU IN SCRIPTELE MINISTERULUI DE FINANTE-ce zici balbeck iti place?cam asa gindesti tu micutule impostor,cam asemenea rautati iti umbla prin BOSTANUL ACELA CARE ITI TINE LOC DE CAP.
    i-am uitat pe pompieri si pe politisti,si cei de la politia locala,comunitara si cei de la politia nationala.

  84. frank zapa[king]
    n-ai nici o treaba cu afacerile si cu contractele. esti pe dinafara complet. bine ca stii ca dali nu poate fi reziliat.

  85. Se vede cat esti de ingust.Dalli a fost doar un exemplu.Dar sunt o gramada de firme preferate de primarii.Unele licitatii sunt trucate.De ce as fi eu invidios pe o firma de parcare?Iar nu gandesti,franky…Mai dormi nitel.Ca esti ametit de atat nesomn si zici doar prostioare.

  86. Si dacfa ar fi un complot si ar veni toti nenorocitii astia de la garda,finante ce cer un fel de taxa de protectie,protectia muncii,Minister,eu inchid frumos firmele si castig din terenuri.Inchiriez spatiile.Nu platesc nicio amenda.SI in prezent vand si cumpar hectare in toata tzara,inclusiv Bucuresti si imprejurimi.Nu am cum sa mor de foame.Dar franky de pe schela de la etajul 50…

  87. se pare ca un nou scandal mediatic sta sa se declanseze cu putere,scandal care il are ca protagonist pe soricelul DAN DIACONESCU SI FOSTII LUI STAPINI-DAN VOICULESCU SI ADRIAN NASTASE,SI NU NUMAI.
    interesant este insa altceva-felul in care adrian nastase si psd au controlat presa,i-au pus pumnul in gura,felul in care acesti condeieri care se tot vintura pe la televizor si-au facut averile,mentalitatile lor[vezi balbeck]ticaloase.
    si vb despre figuri interesante-ION CRISTOIU,CARE MERGEA LA COTROCENI CA LA EL ACASA,si-i dadea sfaturi lui iliescu,dar si de altii care sigur au inceput sa se creada puternicii zilei.
    si atunci cum sa nu se intoarca impotriva lui basescu-cind ei au tot ce au datorita lui iliescu si-au cladit averile la fel ca patriciu prin hotie si rapt in detrimentuil poporului,in detrimentul amarastenilor pe care ii abureau si-i manipulau la greu.
    se pare ca in campania aceasta electorala vom putea sa beneficiem de interesante informatii despre mogulii de presa-inceputul sfirsitului acestor farisei?
    citind postarile am ramas un pic surprins cum manipularea continua,in dezbatere fiind tot felul de prostioare fara nici o relevanta,iar adevaratele vsubiecte fierbinti raminid in penumbra.
    eu zic si cred ca acesti FARISEI-care isi spun analisti,maestre si cum vreti dv. ar trebui pusi in discutie-cind dl basescu i-a facut tonomate platite toata lumea a sarit in sus si ticalosii,profitorii s-au aparat intre ei,uzind de o formula prosteasca-NIMENI NU A CISTIGAT RAZBOIUL CU PRESA-IN CAZUL NOSTRU NIMENI FIIND POLITICIENII.
    EI,uite ca vine cineva din sistemul ticalosit al presei si rupe tacerea,vi-l mai amintiti pe bogdan chiriac-si scandalul din preajma sa?contracte oneroase cu servicile ,ofiter acoperit etc-scandalul acela a fost parfum pe linga acesta care e o BOMBA,O ADEVARATA BOMBA ACUM IN PREAJMA CAMPANIEI ELECTORALE.

  88. @ balbeck
    Păi atunci ar trebui să se schimbe legile o dată cu preşedinţii. 😀 Doar preşedinţii semnează legile, nu-i aşa?

  89. balbeck-iti demonstrezi micimea in fiecare zi-fraierul moare de grija altuia iar cinele de drum lung-am TOT FELUL DE PARASUTE-BALBY-SI PARASUTELE MELE SPRE DEOSEBIRE DE ALE TALE -atentie se deschid-vezi sa nu ai surprize,si sa cazi in piscinele ale ale tale si sa fie fara apa-haaa hii.
    balby baiatule maturizeazate si gindeste ca un om mare-in politica sunt permise lovituri sub centura,in afaceri nuuuu.iti iese o data dar a doua oara ESTI HALIT.
    SMECHEERIA DE DOI BANI,DE TIP SUDIST NU TINE LA INFINIT.
    ca sa fii un om de afaceri solid prima conditie este sa fii serios-si sa-ti respecti angajamentele,altfel mai devreme s-au mai tirziu dispari.
    se pare ca tu esti incintat de omuletii aia de prin craiova si mai stiu eu de unde care se ocupa cu gainarii si cu pistolul la timpla cred ca sunt grozavi-dar ai vazut cum se incheie o viata-vine altul si ti-o trage,adica viata se razbuna pe tine-asa ca fii onest

  90. frank zapa[king] – nu-ti fa iluzii. Pe DD nu-l ia nimeni in serios, nici chiar colegii lui.
    Si-apoi, Nastase si Voiculescu sunt prea bine infipti. Nu vezi ca nici greselile lor evidente si din avion fara binoclu nu le creaza nici un disconfort. Au furat, au mintit, au spaguit, au santajat, dar ei nu sunt vinovati.
    Unul a mancat o paine si celalalt se viseaza presedinte… 😳

  91. va las,pina dupa masa-mai avem si treburi de facut-balby sa-mi trimiti o ,PARASUTA’stau la hotel am conditii am di tatii ai cum zice…haa
    daca sacap lap=topul de la etajul 50 se intimpla ceva,ce zici balby?ca uite pe tine te-au scapat de la 4 si nu ai patit nimic,de material romanesc-tareeee,haaa hiiii

  92. Si pentru a creea un oarecare echilibru:

    1.Tot Harabula pe AN blog dixit in 16 sept:

    “Cred ca blogul d-lui Nastase isi da ultima suflare. Cu cine sa mai discut? De la 33 de comentarii s-a ajuns pe la 10.
    Tacere sumbra despre acuzatii grave. Nu le etalez pentru a nu fi cenzurat.
    Pacat! Simpatia mea pentru d-l Nastase este inexplicabila ca admiratia unui barbat pentru o femeie usoara. Urmarindu-l parcurg emotii estetice asa cum percep si arta: dincolo de bine si de rau.
    Metalic, dar lacrimogen cand e nevoie, cuceritor de inimi semi-intelectualizate, felin si acaparator, d-l Nastase este o minune a naturii.
    Lupta cu domnia sa este o proba sportiva.

    2. si un exemplu de echidistanta caci H. nu e membru PSD, ci dupa spusa lui a fost membru la Cunescu si deci simpatizant social-democrat dar un om perfect lucid si caustic:

    “Toate partidele si toti politicienii se intrec in promisiuni in aceasta perioada si varsa lacrimi de crocodil la pieptul boborului. Ba chiar se intrec in a depista nevoi inedite.
    Din nefericire dupa un trai indelungat in mediu septic au pierdut simtul masurii si normele morale.
    Promisiunile sunt desantate si unele chiar extravagante.
    Amoralitatea provoaca gesturi stupide. Ca de exemplu trocul intre PD-L si PRM.
    In imaginarul politicienilor, electoratul este o fiara flamanda cu cateva milioane de capete, careia trebuie sa-i arunce cate o halca pentru a nu-i infuleca pe ei.
    Domnul Nastase nu face exceptie.

    3. In 17 sept AN spune ca Basescu face numirea de la CC special ptr el. Eu spun ca trebuia s-o faca mai repede ca doar sunt doua luni de la moartea lui Ninosu iar Harabula spune:

    “Cele spuse de catre d-l Nastase corespund realitatii. Numai ca eu nu vad faptele ca fiind neapart blamabile.

    De ce nu apare pe blog intrebarea care pluteste in aer? Aici este cenzurata, dar alegatorii vor pune-o neaparat.
    Interesant cum toata lumea se face ca nu stie despre ce este vorba. Parca am fi cu totii in casa unui bolnav de cancer in faza terminala.”

    Intreb si eu oare la ce intrebare se refera “amicul ” lui AN dupa minciunile unora si cre acolo nu se pune?
    Zapa o stii tu?

  93. @Zapa,
    DD nu cred ca e in stare de scandaluri bine articulate.

  94. ion adrian scrie: In 17 sept AN spune ca Basescu face numirea de la CC special ptr el.
    A Nastase este bolnav, este obsedat de Basescu, sufera de basescita. De fapt despre acest sindriom s-a mai discutat pe aici tot in legatura cu A Nastase. Daca el gandeste asa, inseamna ca se crede singurul hot, spagar, santajist, singurul care si-a facut averea necinstit…

  95. Nu am auzit de civilizatia chineza cu C mare, ci mai mult de cruzimea acesteia.
    Eu nu-mi formea parerile din manuale si dictionare asa ca de multe ori s-ar putea sa fiu prost inteles.
    Civilizatia chineza face parte cum spune si dnul Amedeo Lazarescu si aici sunt total de acord cu el face parte din modul de productie asiatic caracterizat prin despotism si cruzime fara margini. Vezi si modernul satrap POL POT:
    “EXPERIMENTUL COMUNIST delirant al khmerilor rosii in Cambodgia poate fi privit ca o „incununare“ terifianta a eforturilor constante ale satrapilor marxist-leninisti de a edifica „o societate cu totul noua, sanatoasa, care se consolideaza si se dezvolta continuu, si unde domneste egalitatea si armonia“ (Pol Pot, 1977). Asimiland cu fanatism modelul chinez al lui Mao Zedong, liderul khmer, Pol Pot, a transformat Cambodgia – in 3 ani, 8 luni si 20 de zile, atat cat a stat la putere – intr-un imens lagar de exterminare. Instituind un regim macabru si halucinant, pe alocuri aproape imposibil de definit. Bilantul este cel putin sumbru: intre unul si doua milioane de locuitori (din sapte), jumatate din populatia chineza si toti vietnamezii (!) au cazut victime criminalilor insetati de sange ai lui Pol Pot.”
    Iar despre Africa si ceilalti asiatici de mare cruzime vezi filmul lui Mel Gibson, care sunt amerindienii inca sau azteca ce sa mai vorbesc , bine le-au facut spaniolii crestinandu-i cu forta.Aici exagerez ca sa dau apa la moara stangistilor adica “copiilor comunistilor”.

  96. Basescita este un termen introdus de mine pe blogul lui AN cu trimitere la Noica.

  97. Erata :reiau textul caci am introdus comentariul meu in textul citat:

    Si referitor la basescita iata ce bine spune Harabula, “amicul” lui An acum cateva zile:

    “@Adrian Nastase
    Ca sa ma puneti la punct, nu este nevoie sa-mi atribuiti idei pe care nu le am si cu atat mai putin sa le fi expus. Tin numai sa observ ca, pentru lupta dv. cu Basescu ati adoptat o tehnica destul de transparenta.
    Actiunile sale sunt comentate de catre dv. dupa urmatorul tipic:
    1.Ridiculizarea. Astfel ati ridiculizat prin repetare parodica chestiunea Marii Negre, vizitele in zone sinistrate etc.”

    2.Bagatelizarea. De ex. intrunirea NATO de la Bucuresti.

    3. Prioritatea dv. asupra actiunii: contactele cu Ordinul Suveran al Cavalerilor de la Malta si, interesant, aceeasi chestiune a Marii Negre.

    Chestiunea nu este daca aveti sau n-aveti dreptate. Problema este ca in vindicta tarati dupa dv. si partidul.
    Orice analiza lucida (vezi si d-l Iliescu) arata ca, asa cum am mai scris pe blog, la actualele alegeri nu este productiv sa-l introduceti pe Basescu.
    Asteptati sa castigati alegerile si apoi va puteti fixa obiectivul Basescu.
    Nu ma asept sa ascultati sfatul meu. Sunteti prea vanitos.”

    Nota mea: Dar eu desi il conside pe AN bolnav de basescita il consider, bazat pe argumente precum cele de mai sus, lovit de ticalosie, rautate si micime sufleteasca si chiar de multe ori de prostie, adica cred ca nu poseda o inteligenta creativa ci de natura mimetica ca toti comunistii deformati ideologic.

  98. Buna ziua, din nou! Referitor la pozitia PDL fata de Legea care ia dreptul Presedintelui de a numi procurorii, va pot spune ca vom ataca aceasta lege initial pentru ca a fost incalcata procedura de adoptare prevazuta intr-o Decizie a CC, care spune ca o Camera a Parlamentului nu poate adopta o lege care a fost modificata pe fondul ei dupa ce a trecut de prima Camera. In cazul nostru, la Camera Deputatilor se prevedea in cuprinsul Legii ca procurorii sunt numiti de Presedinte la propunerea CSM iar Senatul a modificat-o inainte s-o adopte stabilind ca procurorii vor fi numiti de catre CSM la propunerea Ministrului Justitiei.

  99. @ Elena Udrea
    Stimată doamnă, dacă nu vorbim despre două proiecte diferite, nu cumva este vorba despre judecători şi procurori şi nu despre şefii lor, cum este cazul procurorului şef al DNA, numiri care sunt la cu totul alt articol decât cel specificat?

  100. Puiu
    Domnul Lazaroiu a fost votat in primavara aceasta de Parlament pentru a ocupa in CSM locul cuvenit societatii civile. L-au votat reprezentantii tuturor partidelor. Asa ca nu mai speculati referitor la”apartenenta” sa.

  101. Ion Adrian – Termenul basescita a fost folosit de psihiatrul Forin Tudose, in art “Basescita, boala nationala.” Art poate fi gasit pe HotNews. A aparut cam pe la jumatatea lui aug.
    Interesant e finalul art:
    “Nici in saloanele noastre de la spital nu avem cazuri atit de grave cum sint cele provocate de basescita.”

  102. Intr-o tzara normala si democrata presedintele nu are voie sa numeasca procurorii.Cum sa se bage politicul in Justitie?

  103. Nu e normal ca politicul sa se bage in justitie..Sub nicio forma.Daca ai vazut n-am zis Basescu,am zis presedintele.In tzara asta probabil orice presedinte poate sa numeasca procurori.Daca se schimba legea nu mai poate.Nu e asa silver, suparata non stop?

  104. @ balbeck
    În problema despre care vorbim, nu. Atât preşedintele cât şi primarul, angajează prin semnătura lui instituţia. După cum spuneam, afacerea nu este cu primarul ca să aleagă primarul pe cine vrea el, ci instituţia, adică primăria. În plus, dacă aţi fost atent, licitaţia nu a fost organizată de primar ci de Consiliul general. Primarul doar a consfinţit contractul.

  105. Doamna Elena Udrea… Buna ziua! 😆
    Am intrebat la unul din subiecte la ce folosesc motiunile. Nu mai raspundeti ca am aflat singura ca nu folosesc la nimic. 🙄

  106. @Silverstar,
    Eu l-am folosit mult inainte, pe cand nici nu veneam pe aici si combateam pe la AN, cred ca pe la inceputul acestui an, sfarsitul celui trecut.
    Dar este foarte bine, caci ori la mai multi le vine aceiasi idee cam in aceiasi perioada, conditiile fiind coapte, sau cineva este primul si apoi prin telefonul fara fir( ca nu cred ca doctorul acela intra pe blogul lui AN) ideea este adoptata de persoane cu posibilitati mediatice mai bune.
    Problema este ca omul este un animal egoist si orgolios si nu recunoaste valoare si prioritati decat mai degraba la morti, la straini si numai fortat la cel de langa el, iar din acest punct de vedere romanul este la patrat.

    Eu l-am introdus cu referire directa la Noica, respectiv la cele 6 boli ale spiritului, caci prin analogie evident ca de acolo poate apare termenul.
    Deci Noica a inventat compunerea cu “ta” in coada.
    Daca vrei sa ma crezi bine, daca nu iarasi e bine, iar eu , este o vorba frantuzeasca pe care o folosesc in situatii de astea in care am fost pus de cateva ori si care la francezi se termina cu “balancent” sau “fichent”

  107. ion adrian – nu am intrat niciodata pe blogul lui A Nastase… Asa ca… N-aveam de unde sa stiu… Dar, cand am citit cele scrise de psihiatrul Florin Tudose, chiar m-am amuzat… 😳

  108. Silverstar
    Din acest sfarsit de saptamana incepe campania PDL de informare a cetatenilor asupra votului uninominal si a alegerilor.

  109. @ Elena Udrea
    Nu ştiu exact despre ce anume proiect vorbiţi dumneavoastră, dar, dacă este vorba despre PL-x nr. 242/2008 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.46/2008 pentru modificarea art.33 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Ordonanţa de urgenţă are următorul text:
    “Articol unic.— Alineatele (5)—(10) ale articolului 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, se abroga.”

    Procurorul şef al DNA este însă la alt articol de lege, nu la 33:
    SECŢIUNEA a 3-a
    Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numirea în funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului Naţional Anticorupţie
    Art. 54. – (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

    (2) Dispoziţiile art. 48 alin. (10)-(12) se aplică în mod corespunzător.

    (3) Preşedintele României poate refuza motivat numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1), aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.

    (4) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător.

    Dacă nu vorbim de două lucruri diferite, articolul 33 nu are legătură cu procurorul şef al DNA, eu cel puţin aşa înţeleg din lege.

  110. Dna Udrea,
    Dnul Nicolae a intrebat altceva, ceva care tine de responsabilitatea parlamentarilor si reiau eu intrebarea dlui Nicolae cu sublinierea de rigoare:

    “In aceasta dimineata ( 17.09.2008) in plenul Senatului, domnul Taracila a respins cererea grupului parlamentar al PD-L privind reluarea votului de ieri la proiectul de lege privind numirea procurorilor sefi. Cererea se baza pe viciul pe care l-ar fi presupus procedura de vot din ziua anterioara. Justificarea domnului Taracila pentru respingerea cererii a fost ca, in conformitate cu prevederile Regulamentului Senatului, o astfel de solicitare trebuie facuta imediat dupa vot si nu a doua zi.
    Intrebarea mea este daca motivatia domnului Ioan Taracila este corecta, situatie in care imi permit sa mai intreb care este justificarea folosirii tardive de catre grupul parlamentar a dreptului de a solicita reluarea votului.

    Nu sunteti obligata sa stiti, nici sa va osteniti sa aflati, noi putem iarasi sa crdem ce vrem, dar cred ca un raspuns sincer si direct la intrebarea ca atare era necesar, daca nu vreti sa va aseman cu cei pe care i-am acuzat de atatea ori de evitarea de a raspunde la obiect.
    In rest e foarte bine ce vrea sa faca PDl, dar nu asta intrebase dl Nicolae si poate ca multi s-au saturat de vorbe despre viitor, ca raspuns la simple intrebari despre trecut.

  111. Ionhut, cmorosanu, mistral
    Ca isi face calcule in ce colegiu sa candideze nu este grav, toate partidele si toti candidatii cauta sa reprezinte electoratul de care se simte cel mai apropiat si care sa se simta reprezentat de politicianul respectiv si sa ii dea votul. La Tariceanu insa este evident ca fuge acolo unde este sigur ca poate iesi pe voturile partidului si cu ajutorul primarilor PNL. De aceea intai s-a orientat spre Sectorul 1 Bucuresti si apoi la Ilfov. Vedem ce mai urmeaza.

  112. @silverstar,
    Ma bucur ca te-ai amuzat, dar pe acolo pe la AN, dlor nu s-au prea amuzat si au trecut la atac la baioneta…

  113. PS Repet sugestia, rugati-l frumos pe Instalatorul sa va reprezinte contra lui Tariceanu si va promit ca nu veti regreta. Il voi ajuta si eu cat voi putea ca pe Avramescu nu mai am cum…

  114. Brrrrr,nu ma duc la vot pe frigul asta sa dau peste niste necunoscuti pe lista aia…

  115. Ion Adrian
    Ca sa fiu mai precisa. Am inteles ca acesta era argumentul PDL si nu vreun viciu de procedura a votului. Ci o incalcare a procedurii de adoptare a legilor.

  116. ion adrian – Am citit pe blog la Instalatorul ceva “bun” ce PD-L i-ar putea face lui Tariceanu. Numai ca eu nu pot aduce link-ul aici. Se duce la Mada, nu stiu de ce… Se pare ca este vorba despre acelasi lucru pe care l-ai citit si tu. 😆

  117. am revenit..din nou…mi s-a stricat calculatorul..iar:)) dar acum sper ca totul sa fie bine…silverstar…ma bucur sa vad ca incxa esti prezenta:)

  118. Biblio,de ce o zapacesti pe doamna Udrea?Nu intelege ce doresti.E f greu.Oricum nu stie ce-s datele alea.

  119. Bine ca poti Dargos…eu nici noaptea nu stau linistita.:( Nu credem ca o sa fie asa rau .:(
    Bady: :)) … Multumesc…! :)) Stii de ce iti multumesc ,nu ? 🙂

  120. @Silver,
    Eu am citit azi dimineata ce a scris Instalatorul aici azi noapte cateva minute dupa 12, si am si comentat cand am citit cu aceiasi sugestie pe care am repetat-o mai adineaori.

  121. PS. Se pare ca linkurile nu se mai accepta dar se pot indica pe bucati si e usor de refacut de cine chiar vrea sa intre. Asa am facut eu si e OK si fara vre-un pericol legat de blog.

  122. @E.U.
    Ok, deci asa cum am spus in prima mea referire la postul lui Nicolae, adica daca Nicolae are o informatie corecta si care iata, vedem ca nu era corecta. Eu sunt acum multumit de raspuns si cred ca la fel va fi si Nicolae.
    Numai bine.

  123. Intamplarea face ca profesoara de geografie sa fie membra a familiei doamnei udrea 🙂

  124. nu stiu inca…din moment ce as vrea sa merg la drept..cred ca ar fi mai bine sa dau la istorie..mai am timp sa ma gandesc:)

  125. Doamna Elena Udrea,
    Vroiam doar sa va spun ca a mai trecut o zi dintre cele 74 cate mai sunt pana la data alegerilor si eu nu pot fi multumit de ceea ce am realizat azi pentru implinirea scopului ce-l reprezinta pentru mine victoria PD-L.
    Sper insa ca majoritatea colegilor mei sa poata incheia aceasta zi cu multumirea lucrului bine facut.
    Va spun sarut mana si inchei amintind ca au mai ramas 73.
    O seara buna, tuturor.

  126. Din raportul prezentat astazi de PM Tariceanu despre activitatea guvernului reiese ca noi o ducem atat de bine incat, singurul lucru pentru care ar trebui sa fim nemultumiti ar trebui sa fie ca nu ne leagana guvernantii in noptile cu luna plina… 😕

  127. Ca in cazul fiecarei formatiuni politice, si PDL isi are simpatizantii sai impartiti pe doua grupe mari :
    1.Sustinatorii interesati, (precum CAP SEC, aflat acum in vilegiatura) si carora orice le-ai spune,oricate adevaruri le-ai demonstra, oricate acte doveditoare asupra tarelor partidului ai prezenta, ei raman impasibili, la “toate rece” si “o tin pe-a lor” pana-n panzele albe, deoarece nu politica ii intereseaza, ci faptul ca trebuie neaparat sa ramana la putere un alde Traian Boc, care le-a facilitat lor mai multe “rasini”din care castiga vartos.Lucruri care probabil sunt la limita legii si care nu s-ar fi rezolvat daca venea la Cluj, spre ex. un primar precum Funar, un PSD-ist, un liberal, ori chiar un UDMR-ist.Numai in asemenea conjunctura UN CAP SEC, care a incercat smecheria personala si cu liberalii in anii trecuti dar nu a tinut, este in stare sa injure si si sa unga cu rahat pe oricine ar incerca sa-i darame binefacatorul politic, este in stare sa atace josnic si birajereste pentru aparent nimic, este in stare s-o joace la barbut si pe nevasta-sa , cu unicul si sfantul scop, ca Traian Boc sa ramana pe loc.Normal ca de aici se trage si patrotismul si anticomunismul si populismul si idiotismul surescitatului. Cu alte cuvinte, CAPUL SEC nu este decat un profitor si un avantajat al regimului portocaliu, nimic altceva.Vreti sa–i testati loialitatea si credinta in partid a obsedatului ? Cautati-l la bani marunti, anulati-i afacerile ilegale si atunci sa-l vedeti cum se aburca in caruta adversarilor.
    2.Sustinatorii naivi, care sprijina formatiunea in cauza din diverse alte motive pur subiective si totalmente sincere, precum : asa vad ei lucrurile, asa cred ca va merge mai bine tara, astia au furat mai putin sau deloc, astia sunt mai corecti, etc. etc.Abia acestia reprezinta parte din electoratul corect si cinstit pe care-l pacalesc mereu politicienii si slugile lor, al caror specimen tocmai l-am descris, si cu care subsemnatul nu am nimic de impartit. Le respect atat optiunile cat si credinta, dar trag un semnal de alarma sa fie mai circumspecti la alegere..
    Pe acestia ii rog sa lectureze interviul cu Primarul S.Oprescu aparut astazi in Jurnalul National, pentru a se lamuri de ce a fost lansata lozinca marinareasca “Aici sunt banii dvs.”, pentru a se cruci cum au disparut “purcoaie” de milioane de euro si cum nu s-a facut nimic pentru cetateni, sub administarea “sincera si corecta” a culorii portocalii, adica a reprezentantilor de frunte ai PDL.Va veti convinge exact ce au insemnat, dar si ce pot insemna promisiunile lor.N-aveti decat sa credeti in ei si veti vedea.
    http://www.jurnalul.ro/articole/133804/exclusiv—nu-mi-tai-venele-o-sa-fac-sa-si-le-taie-ei
    Dupa delectarea cu realitatea dura va veti dumiri cu adevarat de ce inainte de alegeri, doctoral Oprescu “ nu mai era doctor, era fiu de securist, statea in casa cu strigoii, cu stafiile, era pupilul lui Iliescu si de ce se travestise el in miner in loc sa se tina de bisturiu”, majoritatea acuzelor venind de la preacinstitul matroz, care n-are absolut nicio vina in tot ceea ce sa paraduit la primaria Bucurestilor.
    “ In consecinta, ma intreb : cat de rea poate sa fie lumea asta cu niste oameni atat de simpatici ? Drept rasplata, domniile lor o sa mai hahaiasca putin,o sa mai carpeasca o munciuna nerusinata, o sa mai ne miluiasca cu niste sarmalute, o sa mai dea putin cu mopul, dupa care, din banii furati cu sarg si consecventa, o sa-si mai ridice un bloc mare si inalt, ca sa ne obtureze lumina soarelui !”

  128. @Moro,
    Voi reveni acum asa cum am promis si fiind eu de acord cu mai ot ce ai scris voi sublinia fie niste elemente de divergenta fie voi intarii unele care mi se par insuficient subliniate de tine:
    1. Spui in postarea din 14 la 7;45 pm :
    “…. din dorinta de a ramane in istoria Romaniei ca un bun presedinte al tuturor romanilor…
    Pentru aceste lucruri m-as bate …mi-as reevalua relatiile cu toate partidele parlamentare…tensionate si deteriorate firesc dupa bataliile politice duse in numele partidului care m-a sustinut…..as cauta sa relationez normal ,firesc si responsabil cu toate partidele incat sa ajung demn sa fiu respectat de toti liderii si membrii tuturor partidelor….In aceste conditii as putea sa-mi impun anumite puncte de vedere partidului de guvernamant indiferent care ar fi el…astfel as putea sa-mi fac publice obiective si directii prioritare din programul meu de presedinte revazute permanent si pliate pe programul partidului de guvernamant aprobat de parlament…
    In relatii bune cu toti as putea negocia si renegocia strategii ,proiecte pentru cetateni si societatea romaneasca…..”
    Crezi ca dorinta de a ramane in mod pozitiv in istorie se poate impaca si realiza in conditiile intelegerii cu toti cand Basescu a fost in imposibilitate, si nu pentru ca nu ar fi dorit sa se inteleaga maca cu intreaga alianta DA adusa de el la guvernare?
    Oare ce compromisuri ar tebui sa faci, ale ale lui Ion Iliescu? care ca si tine era dispus sa fie prieteni cu toti… dar era imposibil sa fie si cu Dumnezeu si cu Mamona?
    Deci aici nu ai precizat clar un mod concret de politica care sa-ti permita asa ceva si eu nu cred ca pana la asanarea societatii se poate realiza sigur dictatorial ar fi posibil dar nu trebuie sa se intample asta.
    2. Spui in September 14th, 2008 at 8:35 pm:
    “…..Un Basescu care sa numeasca un premier de la partidul sau coalitia castigatoare in mod responsabil si cinstit ,un premier care sa colaboreze si amical dar si eficient cu Presedintele ,sa guverneze tara in tandem ca rezultanta a nepartizanatului politic al lui Basescu,care sa accepte propunerea constitutionala de premier din partea partidului castigator
    Crezi ca numirea lui Stolo daca PDl face peste 33% ar fi o actiune care nu ar corespunde exact aceluiasi deziderat cu observatia ca nu e obligatoriu sa fie coalitia ante anuntata si una post alegeri pe care ar fi in stare s-o formeze un real PM.

    3. De acord cu toate cele 9 puncte din September 14th, 2008 at 9:41 pm si nu au dreptate cei care considera ca unele nu sunt realizabile in democratie si pot explica asta, dar mi-e lene,si fiind ideile tale poate ca o faci tu . Accept ca este greu de pus in practica acestea si facute sa fie functionale din considerente care coboara de la cele spuse la pct 1. de mai sus;

    Numai bine

    PS. Desi eu ma joc cu cuvintele, si chiar invent unele noi, sa stii ca de fapt ma cam doare-n cot de troli, clone etc . Incerc sa judec omul dupa ce face si ce spune dar nu ce spune ca sa-si asunda gandurile ci ca sa le lumineze si sa le prezinte tuturor in lumina Soarelui(ala din Pestera lui Platon).

  129. @Dna Udrea,
    E adevarat ce spune Corlateanu si anume ca azi la senat PDl si PRM in nu stiu ce comisie au incercat sau incearca sa puna pe tapet voptul uninominal in doua tururi?
    Si daca da, ce sens are aceasta, acum cand, vorba lui Nicolae, AMR a ajuns la 73 zile?

  130. ***Admin-Madalina***
    Ati avut dreptate, tastasem www. Multumesc.

    Administrator:
    Cu placere.

  131. COMPLETARE
    Si iarasi acelasi CAP SEC minte cu nerusinare. BOGDAN CHIREAC A AVUT INTR-ADEVAR CONTRACTE INCHEIATE CU SRI, NUMAI CA NU ERAU DELOC ONEROASE. Ele erau legale si cat se poate de corecte, numai ca ceea ce i s-a reprosat lui Chireac era faptul ca se afla intr-un conflict de interese, motiv pentru care si-a dat demisia de la ziar.ASTA CA SA VEDETI CAT DE USOR DENATUREAZA AFDEVARUL SI CU CATA NESIMTIRE ACUZA UN OM, ACEST INVOLUAT.

  132. Intru uneori pe blogul asta. Ce se vede de la distanta este faptul ca unele ID-uri sunt ale unor angajati care au in fisa postului “desfiintarea” titularului blogului si a PDL-ului. Este foarte greu sa faci o medie a opiniilor ca nu mai ai loc de balbeci si altii.
    Propun administratorului limitarea la max. 3 postari/articol pentru fiecare ID si/sau mai valabil: pentru fiecare calculator.

    Administrator:
    Buna dimineata. Nu as putea sa limitez numarul postarilor userilor pentru ca ar insemna sa le limitez dreptul la opinie, iar noi nu suntem asa, acceptam pe blog si pareri pro si contra.