Prima zi de şcoală. Pentru Ionuţ şi pentru mine

Mâine, după 32 de ani, voi trăi din nou emoţiile primei întâlniri cu şcoala. De data aceasta, nu eu sunt bobocul care păşeşte în clasa I, ci Ionuţ, piticul minunat pe care l-am botezat în urmă cu şapte ani.

În aşteptarea momentului, nu pot să nu mă gândesc la prima mea zi de şcoală şi la emoţiile care mă încercau atunci. Eram o mulţime de copii în curtea Şcolii Generale numărul 16 din Buzău. Afară râdea soarele, eu purtam uniforma cea nouă, funde albe. În mână ţineam un buchet din care îmi căzuse o floare din cauza emoţiei.

Nu mi-am auzit numele atunci când s-au anunţat clasele şi m-am panicat, pentru că deja ceilalţi copii formaseră rânduri pentru fiecare dintre ele, în ordinea alfabetică a acestora. Din fericire, la un moment dat, a venit la mama domnişoara învăţătoare. Era cea mai frumoasă dintre toate învăţătoarele de acolo, foarte tânără, doar 19 ani şi, avea un zambet cald. Diţă Aurelia, un om căruia îi port o duioasă amintire şi un adânc respect pentru tot restul vieţii.

M-a luat cu ea, acolo unde erau strânşi copiii din Clasa I G. Am intrat înşiruiţi în sală şi îmi amintesc perfect, din momentul acela, lambriurile galbene de pe pereţi. M-am aşezat în banca a cincea, rândul de la geam, alături de Nuţu Angelica şi acolo am rămas opt ani. Nu ştiu dacă este real că prima zi de şcoală nu se uită, pentru că multe alte lucruri importante le-am uitat, dar faptul că aceste amintiri au fost în toţi aceşti ani şi sunt încă şi acum atât de vii, mă face să spun că, probabil, este adevărat.

Vreau ca Ionuţ să aibă amintiri la fel de frumoase ca mine peste timp despre acest moment unic în viaţă. Şi chiar dacă mama lui nu va fi acolo, nu înseamnă că nu va fi înconjurat de toată dragostea noastră. La fel cum merită toţi copiii.

Îmi doresc din suflet şi-i doresc şi lui Ionuţ să îi placă să înveţe, să respecte şcoala şi pe dascăli, să fie dornic de cunoaştere, să devină un elev foarte bun, dar şi să fie un adevărat camarad.

Le doresc tuturor elevilor să aibă un an încununat de succese. Să studieze temeinic, să înveţe cât mai multe, să ştie că munca de acum le va fi răsplătită in viitor şi că numai prin educaţie pot să ajungă unde îşi doresc. Să se bucure de copilărie şi de căldura sufletească a părinţilor, dar şi a dascălilor.

Tuturor profesorilor şi învăţătorilor, le doresc să facă, din aceşti minunaţi copii, oameni de nădejde. Să pună suflet şi pricepere în formarea unei noi generaţii care să schimbe România în bine. Ştiu că nu tuturor le este uşor, dar mai ştiu că au o sarcină crucială. Am încredere şi speranţă că şi-o vor duce la îndeplinire cu succes, iar noi toţi le suntem şi le vom fi recunoscători.

13 thoughts on “Prima zi de şcoală. Pentru Ionuţ şi pentru mine

    • Superb articol dna Udrea! Mult succes dvs si lui Ionut!

      @ Bibliotecaru :
      Poze in avampremiera pt dumneata. Maine va fi prima de scoala. Rautatea dumitale nu are limite…

    • @ bud

      Mă refeream la poze cu cineva care deja a trecut prin prima clasă, dacă înţelegeţi la cine mă refer… Dacă eraţi foarte atent, observaţi că doamna Udrea povestea despre prima zi de clasă a domniei sale… De atunci poze… V-aţi prins?

  1. Ai reusit sa ma emotionezi! Si eu am vie in memorie acea zi!!! Arati ca esti OM adevarat, ca iti pasa de cei din jurul tau, ca transmiti valori!Ai ramas ACEELASI COPIL DE BUN SIMT!
    Toate cele bune mamei care te-a educat!

  2. Ai reusit sa ma emotionezi! Si eu am vie in memorie acea zi!!! Arati ca esti OM adevarat, ca iti pasa de cei din jurul tau, ca transmiti valori!Ai ramas ACELASI COPIL DE BUN SIMT!
    Toate cele bune mamei care te-a educat!

  3. Socialistii si comunistii-DUSMANII ROMANILOR DIN REPUBLICA MOLDSOVA

    Ieri peste 10.000 de romani moldoveni au demonstrat pasnic in Chisinau,avind ca principala revendicare ,UNIREA CU PATRIA MAMA”
    Culmea obrazniciei,asa cum s-a intimplat si in 1944,au dovedit-o SOCIALISTII SI COMUNISTII,caree au incercat sa organizeze o contra manifestatie,ei cerind INTRAREA IN SPATIUL RUSERSC,SI ACUZINDU-I PE ROMANI DE FASCISM.

    Neoficial,si pesurse,se pare ca U.S.L. SPRIJINA CU LOGISTICA ,SI OAMENIPARTIDELE DE STINGA SI EXTREMA STINGA DIN REPUBLICA MOLDOVA,asadar lupta impotriva ,REINTREGIRII NEAMULUI,DE DRAGUL INTERNATIONALEI SOCIALISTE.
    Dealtfel,ANTIROMANUL BIBLIOTECARU,UN INTERNATIONALIST COMUNIST,SIMPATIZANT AL MISCARILOR VIOLENTE DIN TARILE ARABE,ESTE UNUL DIN CEI CARE SPRIJINA MISCARILE COMUNIST-BOLSEVCICE DIN REP. MOLDOVA,FIIND INDRAGOSTIT DE VORONIN.

  4. P.S.-nerusinarea uselista la CUB-in loc sa fie indignati de rabnirile antiromanesti din REP. MOLDOVA,de tratamentul la care sunt supusi etnicii rom in UCRAIANA SI PE MALURILE TIMOCULUI-USELIMEA ANTIROMANEASCA,se rafuieste cu PARTENERII NOSTRII EUROPENI SI AMERICANI.
    Este incredibila-TICALOSIA USELISTILOR-care incearca sa para patrioti,dar ii doare la BASCA DE ROMANI-
    Simpatizantii uselisti,au devenit TROMPETELE GRUPURILOR ANARHICE RASPINDITE PE TOT GLOBUL-ei propavaduiesc haosul violenta si anarhia.
    Lumea virtuala este infectata de mesajele acestor TRADATORI DE TARA SI NEAM.

  5. OLAGIATORUL ROMAN-PRIMA ZI DE SCOALA

    Sa-ti fie rusine VICTOR PONTA-cum ai indraznit sa deschizi festivitatile,cum??????/TUU??????????
    UN PLAGIATOR?????????????Asta-i exemplul pt tinerii romani??????/
    prima zi de scoala-sa-ti fie RUSINE VICTOR PONTA.

  6. Buna ziua, dna Udrea….imi pare bine ca v-ati amintit de matusa mea Nutu Angelica….Va doresc tot binele din lume si mult succes la copii mai departe :*

    • angelica te saluta si i-si aduce aminte cu drag din viata de atunci ,dar si bunica mea :*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *