PDL trebuie sa devina alternativa credibila pentru momentul in care USL se va prabusi

L-am vazut pe Victor Ponta vorbind in urma cu cateva zile de constrangeri bugetare si de lipsa fondurilor necesare pentru finantarea unor proiecte de investitii importante. Nu am putut sa nu zambesc amar – ce repede si-au schimbat cei din USL discursul. Parca mai acum cateva luni vorbeau despre cum o sa curga lapte si miere in Romania, cum bugetarii si pensionarii vor avea venituri mari, cum toate spitalele si scolile vor fi reabilitate si modernizate, cum vor aparea mii de kilometri de autostrada. Ce mai: o mica gradina a Edenului realizata de USL.

Cand PDL se afla la guvernare, tipau ca din gura de sarpe ca banii nu sunt cheltuiti cum trebuie, ca autoritatile locale nu primesc fonduri pentru proiectele de care au nevoie. Indraznesc sa afirm, dupa scandalul din ultimele zile, cand o parte a alesilor locali ai PSD au contestat doi ministri ai Cabinetului Ponta, ca acestia si-ar fi dorit ca PDL sa guverneze din nou Romania, pentru ca noi am gestionat mult mai bine resursele pe care le-am avut la dispozitie.

De unde in urma cu doi ani, ne aflam pe primul loc in UE la capitolul investitii (6,4% din PIB si 17,5% din Buget), acum am cazut pe ultimele locuri. Si acest lucru se resimte la nivelul autoritatilor locale, care au ajuns sa ne regrete. La fel cum se simte si faptul ca somajul este in crestere acum, in conditiile in care Guvernul Boc a reusit sa creeze locuri de munca. Incepe sa se simta si inflatia galopanta. Reamintesc tuturor ca inflatia anuala din 2011, doar 3,14%, a fost cea mai mica de dupa Revolutie, pe cand acum preturile cresc incontrolabil, fara ca Executivul sa ia vreo masura. Si in caz ca este musai nevoie sa intervina in economie, atunci singurul lucru pe care-l stiu este sa mai genereze sau sa mai creasca o taxa sau impozit pentru a aduce mai multi bani la bugetul de stat.

USL a mintit cu nerusinare romanii in ultimii ani si in curand oamenii vor intelege impostura si incompetenta USL. Cand isi vor da seama ca traiesc mai rau ca pe vremea Guvernului Boc, sunt convinsa ca acest intreg esafodaj politico-mediatic construit in jurul actualei puteri se va prabusi ca un castel de carti de joc la o adiere de vant.

Important este insa faptul ca prabusirea USL nu este suficienta pentru PDL. Partidul trebuie sa-si rezolve mai intai problemele proprii, sa se reformeze, innoiasca si intareasca din interior. Sa inceapa din nou sa comunice credibil oamenilor. Sa se prezinte ca o alternativa reala la un USL incompetent si corupt. Faptul ca romanii isi vor fi dat seama de minciunile USL nu inseamna ca PDL va creste de la sine, asa cum spera actualul presedinte al partidului. Se creeaza o oportunitate pentru noi, dar mai trebuie sa o si fructificam.

35 thoughts on “PDL trebuie sa devina alternativa credibila pentru momentul in care USL se va prabusi

  1. Iata ce spune un coleg pe FB, apropo de activitatea USL: ”Ați observat că USL nu taie salariile, ci operează reduceri de cheltuieli bugetare, inclusiv de personal? Așa e, USL nu dă oamenii afară, ci îi disponibilizează. Adică, sanchi, îi pune la dispoziția altor angajatori. Guvernarea USL nu știe ce e aceea recesiune, eventual, cunoaște o creștere economică negativă. PNL nu înscrie trădători sau traseiști fugiți din PDL, PNL deschide porțile celor cu proiecte de dreapta. În fine, USL nu mărește taxele și impozitele, ci le indexează în raport cu inflația. Vedeți? Asta înseamnă să le vorbești cinstit alegătorilor! (R.C.)”

  2. De fapt, tradarile si traseismul, dar si Mircea Diaconu care ameninta ca “racolarile” tip Stanisoara vor continua, ne ajuta sa aflam lucruri de-a dreptul uluitoare spuse de PNL-isti si anume ca “PDL-ul are oameni de valoare” – ce-o fi facut Stanisoara sa aiba valoare, inca n-am aflat…
    Daca PNL-ul a ajuns atat de rau incat sa-si racoleze “oamenii de valoare” de la PDL-ul acela atat de jignit, blamat si acuzat cu putin timp in urma, inseamna ca nu-i a bine.
    Dar, racolati, racolati, racolati baieti, nu va opriti… Si mai ales, nu va dezmintiti!

    • Cind PD-FSN primea transfugii din PNL,cu doi fosti presedinti in frunte(nu cu prim-vice…) erati tare mindri,credeati ca o sa inghititi pnl-ul! acu se intoarce roata,si nu va convine.
      De, asa-i in tenis,vorba lui Caragiu.
      Despre scindarea PDL,cred ca n-ar fi bine,dar depinde numai de oamenii sai:nu aveti a da vina pe nimeni,ca ”organili”sint in curtea cui trebuie.
      Sincer,desi nu o agreez , Dna Macovei e singura care stie si ar putea ridica partidu,da n-are charizma nici de 2 bani,La un vot uninominal,la parlamentare n,ar scoate nici cit dna Udrea sau dl Blaga.
      Asa ca nu m-as mira sa aveti soarta PNT.
      Aia macar aveau doctrina,Pdl nu are inca ,tot incearca sa-si injghebeze una,de 7-8 ani de cind dadu cu stinga-n dreapta(caz aproape unic de ”traseism in masa”)

  3. Cand doresti sa ”intaresti”un partid racoland tradatorii celorlalti,spune multe despre calitatea politicii PNL . Vorbim de calitate in casa… traseistilor…

    PDL pierde oportunitati peste oportunitati in a comunica eficient. PSD lucreaza pentru opozitie de parca ar fi platiti s-o faca 😉 ,insa doar o voce ( cea a Elenei pentru monmet) nu poate face munca unui intreg partid. Se vede ca pana in 23 martie toti aleg sa stea in stand by, desi daca esti politician adevarat ar trebui sa te bati pana in ultimul moment indiferent de posibilul rezultat. Naiv,nu … 😉 ?

    • Gaby neni asa ati facut si voi din 2005 incoace ,ati recolat la greu ,d-aia ati ajuns la 14% 😆 😆 ,asa o sa ajunga si ei cu traseistii astia 😆 😆

  4. Silver

    …asta inseamna arta comunicarii si manipularii prin cuvinte bine gandite si puse in contextul potrivit,ceea ce nu are nimic de-a face cu cinstea.
    Stii cum se refuza politicos un aplicant pentru un job ? ”sorry you are over qualified for our company” nu-i asa ca suna bine ,esti tot pe drumuri cu burta goala dar nu pentru ca nu te vor ci pentru ca esti mult prea calificat 😉 Asa si cu comunicarea PSD. Foarte desteapta de altfel… de cele mai multe ori adevarul urat prezentat in avantajul tau e mai usor acceptat desi tot tu esti cel cu punga goala… romanii sunt atat de usor manipulat, mandria este atat de usor de manipulat…pacat…

    • ***NG – Gabi, comentariul meu de la ora 11,57 este, de fapt,
      o ironie la adresa USL care, in ciuda promisiunilor facute cand
      era in opozitie, face cam
      aceleasi lucruri ca si PDL-ul – guvernul Boc, dar acum nu din
      necesitate
      ci din incapacitatea de a conduce, de a gestiona treburile tarii,
      doar ca invelite in
      alt vocabular. Omul simplu, pana afla ce inseamna “disponibilizare”,
      “indexare”, “traseism” se trezeste somer, fara sa stie cum si de ce,
      si in alte situatii de care credea ca a scapat odata ce au venit
      USL-istii la guvernare…

  5. Stimati politicieni(aici ma refer la toata clasa politica)de problemele reale ale Romaniei cine se ocupa?
    ISa va amintesc doar 2 n ultimul timp vad la televizor numai jocuri politice de care sincer s-a plictisit tot romanul. probleme mari pe care politicienii nostri ar trebui sa le rezolve……
    Problema Mechel?Mii de oameni raman fara locuri de munca…sau este de ajuns cateva secunde la televizor si cam asta a fost?
    Problema Oltchim?-aceiasi soarta.
    Dar pe cine oare mai intereseaza dragi politicieni?
    Probabil ca nu o sa am nici un raspuns si soarta celor 2 companii de mai sus isi va sfarsi destinul intr-o topitorie…..
    Multumim tuturor politicienilor si mai ales celor care sunt la putere pentru ca a pus umarul la distrugerea acestei tari!

  6. 😆 😆 ,ii fain sa te inbetzi cu apa rece ,acum cand situatzia pedeleului ii foarte critica ,noi vorbim de usele ! 😆 😆 ,dusmanul cel mai mare a pedeleului nu-i pesedeu sau peneleul , conducatorii actuali ai partidului si cei dinaintea lor au fost dusmanii partidului ,au condus dupa ureche ,pedeleul a fost umflat cu traseisti dupa 2004 ,acum pleaca ,nu-i o pierdere mare ,oameni neinsemnati si carieristi ,hiba mare ii la Blaga impreuna cu gasca lui ,Macovitza J&B inconjurata de “telectuali” de doi bani si altzi baroni locali care se complac cu aceasta conducere .Neaparat trebuie sa castige Elena ,ii singura care poate insufletzi partidul asta mort pe treisferturi ,aici trebuie lucrat acum ,nu trebuie procedat ca Pacala [sa-i pice para malaiatza ] mai pe romaneste ,sa pice USL-ul ,trebuie sa-l faci sa pice ,asta se poate face numai cu un partid reformat ,curatzat si condus de ELENA UDREA .

  7. …conducerea peneleului de acum vrea sa faca un partid mare de dreapta prin absortzia pedeleului 😆 😆 ,asa a vrut Basescu in 2005 ,n-a putut ,a rupt numai o particica Stolo,Stoica ,Mona Musca ,Boureanu ,Turcanii si inca 8-9 celaveci neinsemnati din penele ,acum “invers calul ” ,Antonescu vrea acelasi lucru 😆 😆 ,sa vedem ….hihihi…

  8. http://www.evz.ro/detalii/stiri/radulescu-1027471.html bine zice nea caisa asta ,Elena n-a fost comunista 😆 😆 ,pedeleul pana acum a fost condus numai de fosti membrii PCR ,Ponta ,Antonesci si ala micu de la conservatori n-au fost peceristi ,inca un motiv sa castige ELENA noastra 😆 😆 ,a venit timul sa fie sefi de partide si tinerii politicieni ,pedelistii nu pot face nota discordanta Votati Udrea ….

  9. Un lucru e cert,niciun partid din Romania nu a facut nimic pentru romani,din contra,romanii sunt tot mai saraci.Doar unii sa se imbogateasca,politicienii si oamenii de afaceri corupti.

  10. De trei ori Bravo Elena Udrea pentru acest mesaj dat astazi:

    “Se aude că există un proiect ca PDL să fuzioneze cu PNL. Sub ce formă? Eu nu sunt de acord cu acest proiect. Nu sunt de acord să intrăm în PNL, topindu-ne în acest partid. Dorim alianţă, reconstrucţia dreptei? Foarte bine! Mai vedem dacă cu Antonescu! Dar să fuzionăm cu PNL, topindu-ne cu partidul lui Antonescu, niciodată! Trebuie să facem din nou din partidul nostru cel mai puternic şi cel mai iubit partid din România, aşa cum era în anul 2004”

    M-a uns pe suflet acest mesaj, inca mai sunt sperante atunci, ca PDL sa fie ce a fost candva. PNL nu este de dreapta, este asimilat in mare secret de Voiculescu. Crin a vandut PNL-ul varanului si a distrus drepata! Udrea este salvarea!Votati Udrea PDL-istilor si asa veti renaste din cenusa lui Blaga.

  11. In mod normal USL nu trebuia sa existe, dar traind in tara anormalului si a shmenului, a invartelilor, este cum vedem foarte posibil.
    E cam greu de crezut ca sleahta uselista se va destrama, pentru ca-i uneste omogenitatea, sunt acelasi material, au acelasi crez, au mancat din aceeasi oala, au ros la acelasi os, posibil au impartit si aceleasi femei, mai stii? :)))
    PDL trebuie sa fie o alternativa credibila si nu un alt circ, cum vedem acum ca se intampla, iar afinitatile tovarasilor din jurul lui nenea Blaga pentru o posibila colaborare cu USL, in speta sa fie remorcati de tractorul lui Cacarau, fac din PDL tot ceva similar USL-ului.
    Trebuie iesit din valtoarea asta confuza, trebuie sa dovedim luciditate, credibilitate, sa aratam lumii de ce Ponta e Pinochio si de ce Antonescu e Cacarau. Trebuie sa avem solutii si nu bancuri si povesti populiste sforaitoare gen USL. Trebuie sa aducem profesionismul pe primul plan si chiar sa aducem rezultate.
    Decat un partid de mamaligari, mai bine unul de elite, care sa poata face diferenta oricand cu Circul de Stat USL!!!
    Elena, poti face ca toate acestea sa se intample!
    Mult succes si ramanem in sprijinul tau!
    In rest, numai bine tuturor!

  12. Sper să nu se viruseze si creierele noastre, între timp, si să uităm acele promisiuni făcute în campania electorala, de actualul guvern. Iar noi să primim, într-un final, mereu si mereu explicatii pentru eventualele esecurile prin fraze sarcastice, pline de speculatii de tot felul si prin folosirea unui arsenal întreg de justificari. Asta va folosi doar ca automultumire si usurare pentru guvern, dar nu va duce la nimic constructiv si bun pentru noi. Mai bine să spunem adevarului pe nume, din timp, si să nu-l lăsam să pluteasca în ceata, pentru că va trebui să asteptăm acea vizibilitate bună, un timp. Mai bine am folosi acea misiune de “semănător” dezinteresat al mirificei seminte a binelui, concretului si utilului. Mă gindeam si eu, asa, la ce a însemnat curentul semanatorist, de-a lungul timpului, curent intemeiat la Bucuresti, în decembrie 1901, la initiativa lui Spiru Haret. Sigur, cu alte aspecte si puncte de vedere….Dar, ar fi bine daca am putea să ne înflacaram, contamina si noi de dinamismul si puterncia spiritului uman de atunci, care sa ne ajute sa ne mai sporim perspectivele de dezvoltare si evolutie, credibilitatea si importanta actelor noastre politice. Unde am putea găsi acel “samanator” providential care să adune în jurul său acele personalitati devotate, puternice si influente prin crezurile lor, diferite ca structura interioara, de pregatire, de sensibilitate si de o anvergura politica aparte si puternica. Parafrazindu-l pe Emil Cioran as vrea să spun ca “ nu mai vrem să avem obsesii negative despre lucruri, fapte si persoane, ci mai multe idei constructive, valoroase “ , care sa ajute societatea si care să conduca la elaborarea de strategii întelepte. Guvernele, în urma politicilor aplicate- conform unui aforism celebru – sa fie “ răsplatite pe pămînt si nu în ceruri. Si să nu-i facă pe cetateni să posteasca prea mult cu severitate. Să mai eternizăm si reusitele, nu numai regretele.
    Poate, într-un final, si guvernarea V. Ponta va primi un “ vot de blam cu avertisment ” si va trebuie să se lepede de toate promisiunile facute fără acoperire, iar guvernantii se vor întrece să interpreteze si să comenteze guvernarea în fel si chip. Vom vedea… Iar noi va trebuie mereu si mereu să învatam să conjugam verbul “ a alege” si să ne schimbam starea de spirit… Sper să nu se diminueze, in noi, posibilitatea alegerii unei noi guvernari reale, benefice si nu doar coplesitoare, ca majoritate.
    “ Guvernele cad prin aceleaşi mijloace prin care au ajuns la putere.” (Titu Maiorescu)

  13. …tupeu de nesimtzit 😆 😆 cotidianul.ro/blaga-daca-voi-fi-nominalizat-pentru-prezidentiale-renunt-la-presedintia-pdl-208574/ ,neaparat trebuie trecut pe linia moarta buldogul asta mulitimilionar care toata viatza lui a fost bugetar .de unde asa avere ?????

  14. Doamna Udrea, imi pare foarte rau sa constat ca si dumneavoastra, ca si dl. Boc pe timpul guvernarii, mizati pe gandul romanului de pe urma, netinand cont ca omului trebuie sa ii spui , exact, ce si cum.
    Dl. Boc miza pe faptul ca, dupa stabilizarea situatiei, romanii isi vor da seama ca masurile luate de guvern au fost cele indicate, in mod logic deducandu-se ca alegatorii vor vota, la alegeri, PDL.
    Ce a fost la alegeri, s-a vazut. Propaganda USL servita, zilnic, cu polonicul, 24 de ore din 24, plus incalificabila lipsa de comunicare a guvernului si a PDL, a propulsat USL la 70% in parlament.
    DUPA CUM VA EXPRIMATI, DV. FACETI ACUM ACEEASI GRESEALA. SPUNETI DESPRE ALEGATORI: ” ATUNCI CAND ISI VOR DA SEAMA CA TRAIESC MAI RAU CA PE TIMPUL GUVERNULUI BOC, SUNT CONVINSA CA…”
    Doamna Udrea, pana “SA FITI CONVINSA CA…” ( la fel cum si dl. Boc era convins ca…) MAI BINE FACETI UN TABEL, CU DOUA RUBRICI: IN STANGA SA FIE CONSEMNATE PROMISIUNILE USL INAINTE DE ALEGERI, IAR IN DREAPTA CE A FACUT DUPA ALEGERI.
    Daca asteptati pana cand oamenii isi vor da seama de ” realizarila USL ” , s-ar putea sa aveti surpriza sa constatati ca , manipulati de propagandisti infiltrati acolo unde se aduna grupuri de cetateni, acestia discuta mai putin de preturi , inflatie, somaj, si mai mult DESPRE FLOTA, DESPRE” BANDITII” DIN PDL, DESPRE INVESTITIILE ” MIZERABILE ” ALE D-NEI UDREA, ETC.ETC.
    DEPASITI FAZA PASIVA SI TRECETI LA CONTRAATAC!

  15. COMPLECTARE LA CELE DE MAI SUS.
    Tabelul cu pricina sa fie distribuit TUTUROR CELOR CARE DISCUTA IN NUMELE PDL LA TV , LA RADIO SAU CELOR CARE DAU INTERVIURI L;A PRESA SCRISA.
    Aplicati si dv. metoda lor, ilustrata ,zilinic, de dl. Vice- USL Stefanescu, de dl. Ivan etc. si anume, orice s-ar discuta, incepeti cu : DAR SA NU UITAM CA, FATA DE CE A PROMIS USL…si da-i cu somajul, cu inflatia, cu preturile, cu Campia Turzii etc.etc. tot ce e pe tabel.

  16. Pentru @PETRU SCHENGEN – super comentariul si extrem de folositor sfatul! Cu cat va fi aplicat mai repede si cu cat D-na Elena va trece la un contra-atac consistent si insistent, cu detalii care vor afecta grav imaginea populistilor, cu atat sansele PDL de a reveni in inima electoratului va creste. De asemenea, lista sau documentul nostru nr.1 de bataie ar trebui sa aibe 3 rubrici: prima rubrica – promisiuni USL inainte de alegeri, a doua rubrica – concretizarea acestor promisiuni / realitatea si a treia rubrica – alternativa concreta PDL, bazata pe detalii profesioniste si nicidecum pe bancuri, vise si chestii spectaculoase, fanteziste, marca USL. Oamenii vor vedea atunci ce s-a intamplat, pe cine au votat si ce alternative viabile au.
    Cred ca ar fi super util o rubrica pe blog dedicata unui plan coerent si concret de actiune. D-na Elena are nevoie de ajutorul nostru, fiecare idee o va ajuta enorm.
    Mult succes D-nei Elena!
    Multa succes tuturor si o saptamana excelenta sa aveti!

  17. @ jazzzz 10:57
    Multumesc pentru aprecieri.
    In privinta introducerii unei a 3-a rubrici, cu propuneri ale PDL, eu cred ca nu este indicata. Cred acest lucru deoarece USL si posturile mogulilor vor trece peste primele doua rubrici ca si cum nu ar exista si S-AR CONCENTRA, EXCLUSIV, PE COMBATEREA SI IRONOZAREA PROPUNERILOR PDL, ORICARE AR FI ACESTEA.
    Mi-i si imginez pe prestatorii de serviciu, unul cu nume de bufnita si pe ” maestrul respectului” ( cel care, intr-o convorbire inregistrata folosea sintagma ” ce p… mea ” la fiecare 3 cuvinte ) ce ” misto” ar face de propunerile PDL. ” uitand” de ce a promis si ce a facut USL.

  18. @ PETRU SCHENGEN – ai 100% dreptate din nou, intr-adevar a 3-a rubrica i-ar ajuta pe uslisti mai mult decat pentru noi, tinand cont ca nu avem de-a face cu jucatori corecti.
    Am constatat azi cu deosebita satisfactie “EJECT”-ul dat de Cacarau lui Boureanu si posibililor refugiati, din aripa Blaga. Intr-adevar, trebuie sa fii ultimul om sa ajungi in asemenea situatie, dar la urma urmei gasesti ceeace cauti, nu?
    Pentru toti baietii lui Blaga, inclusiv nenea Blaga, acest dos de palma a lui Cacarau spune multe si pune cruce viitorului acestor vrednici democrati.
    Cred ca se impune rapid o concretizare, o cristalizare a formulei PDL-ului, o tergiversare a acestei stari va aduce multe minusuri. In cazul acesta USL e tare fericit.
    E timpul ca cei ce mai cred inca in telul si idealurile PDL, adevaratii PDL-isti, cei ce inca mai sustin Presedintele Statului, sa actioneze si sa readuca PDL acolo unde trebuie, sa nu-l mai lase in deriva.
    Multa bafta tuturor!

  19. Nu am pretentia ca fiecare dintre voi sa urmariti toate declaratiile Elenei Udrea, dar, pot sa va spun pe cuvant, ca din decembrie, din prima zi de lucru in opozitie, Elena Udrea a sanctionat USL-ul prin iesirile sale la tv. Erau zile cand aparea si de 3-4 ori pe zi la televiziunile de stiri invitata in direct, sau prin telefon si a facut aceste comparatii intre cea a promis USL si ce face USL. Vi se pare doar, ca Elenei Udrea i-ar scapa ceva, mai ales cand este vorba de ceea ce face guv Ponta! Nu o subestimati dragii mei, Udrea a ajuns la stadiul de politican puternic, politician redutabil, Simte, adulmeca rivalul politic si-l “loveste” cand ii este lumea mai draga! 🙂 🙂

  20. Pentru adm. blogului.
    Stimata dna.
    Am postari interesante pentru a sustine candidatura dnei deputat Udrea la presedintia pdl.
    Sustin cat pot in organizatia pdl Braila unde presedintele interimar actual recruteaza pentru congres numai oameni care voteaza BLAGA.
    Va rog sa vizitati blogul meu in care am interesante postari propagandistice pro UDREA.
    Puteti daca doriti sa le prezentati si dnei deputat.
    Sunt un om simplu,nu am functii in partid,nu pretind nici o functie.
    Doresc oameni nepatati,mucitori,seriosi in politica romaniei.
    Vizitarea blogului este gratuita,cere numai un mic efort si bunavointa.
    blogul se numeste.
    Scanteiacomintern.blogspot.com
    cruciadapdl.blogspot.com

  21. Va rog sa comunicati dnei deputat ca poate castiga simpatie,recunostinta,voturi vizitand muncitorii grevisti de la MECHEL.

  22. Mult succes la presedintia partidului!.Astfel suntem siguri ca nimic numai poate salva clasa politica.Apropo de cunsotintele d-v economice-si nu ma refer la persoane- inflatie galopanta reprezinta o inflatie care depaseste 10% anual si nu are legatura ca exercitile hipice pe care le practicati in ,,Republica” d-lui ,,Pinalti”.

  23. Daca imi permiteti, as dori sa transmit cateva propuneri care ar ajuta PDL sa recastige increderea oamenilor:
    1. Marirea salariului minim pe economie – de ce nu, chiar la 2000 lei/luna. In felul acesta, ar creste automat si contributiile individuale la pensii sau sanatate (automat bugetul de stat pentru pensii sau asigurari de sanatate). Banii s-ar intoarce tot in economie prin produse cumparate si TVA. As propune sa se renunte la salariul minim, umilitor, stabilit de FMI, si sa se stabileasca un salariu minim obtinut in urma unei analize a cheltuielilor lunare pe care le efectueaza o persoana. Ar fi interesant sa se organizeze o dezbatere publica, in care oamenii sa transmita propuneri (in urma unor calcule lunare), iar pe baza lor sa se introduca in Parlament o initiativa de modificare a salariului minim. Se spune ca, odata cu intrarea in Uniunea Europeana, salariul pe ora ar trebui sa fie acelasi, pentru acelasi tip de activitate, in toate tarile UE.
    La noi in tara, oamenii sunt tot mai saraci. Exista furturi in mijloacele de transport, furturi din casele oamenilor de la tara, se fura sine de cale ferata, capace de canalizare (pentru a le vinde la fier vechi si a obtine bani de mancare), relee de tensiune etc. Devine o problema de siguranta pentru cetateni.
    Oamenii politici au acum o situatie materiala. Ar trebui sa nu se mai certe si sa se critice unii pe altii, ci sa vina cu solutii concrete pentru administrarea corecta si eficienta a resurselor tarii, cu proiecte de dezvoltare a tarii si de implicare a oamenilor in proiecte, oferind astfel locuri de munca.
    Iar daca se poate, cei din generatia de 40 de ani, sa-si dea mana, indiferent de partidul politic de care apartin, sa se aseze la masa impreuna si sa realizeze o strategie pentru redresarea tarii.
    Incepand poate cu agricultura, fiind un an nou, sa se foloseasca la maxim potentialul tarii.
    2. Reducerea contributiilor angajatorilor la jumatate. Daca ar creste salariul minim (baza), in final suma colectata ar putea fi aceeasi si prin reducerea procentului contributiilor.
    3. Renuntarea la privatizarea companiilor de stat (gen Oltchim, Posta Romana, CFR Marfa, mine cu zacaminte naturale etc.), transformarea datoriilor in actiuni ale statului si administrarea eficienta. Iar profitul obtinut sa fie folosit pentru investitii ale statului in economie.
    Altfel, daca vindem tot, romanilor ce le mai ramane? Fabricile sunt falimentate si vandute la fier vechi.
    Pentru fascinatia unor comisioane mari, obtinute rapid, in ultimii 20 de ani au fost distruse fabrici obtinute prin munca unor oameni in mai multe zeci de ani. Si, mai trist, in diverse zone ale tarii, oamenii au ramas fara principala sursa a locurilor de munca.
    Iar activele vandute au fost subevaluate. Statul roman nici macar nu a incasat valoarea reala.
    De ce sa fie administrate de un patron strain si nu de o echipa de manageri romani, iar profitul sa ramana in tara?
    4. Chiar este necesara Regionalizarea? Nu este posibil sa fie create puncte de lucru ale aceleiasi persoane juridice, cu aceeasi responsabilitate, pentru analiza si transmiterea dosarelor pentru fonduri europene?
    Privite in ansamblu, propunerile de vindere a Postei Romane, CFR Marfa si regionalizarea, par ca un atentat la siguranta nationala, ca o strategie de a lasa Romania fara comunicatii si transporturi, iar apoi faramitare.
    Seamana cu o lovitura din interior. Vrajiti de comisioane, oamenii politici nu isi dau seama ce fac si care va fi rezultatul pe termen lung.

    De aceea, cred ca cea mai importanta masura pe termen lung ar fi o evaluare corecta a salariilor, marirea lor, pentru ca oamenii sa nu se simta umiliti sau mai prejos decat cei din alte tari, ci sa poata trai decent si in siguranta.
    Trebuie sa castigati de partea dumneavoastra oamenii corecti si valorosi, dar aceasta se poate realiza doar daca munca este apreciata la adevarata valoare.
    Daca exista proiecte de redresare a tarii, trebuie sa le faceti cunoscute. Poate ca o mare parte a romanilor nu au putere financiara, dar cu siguranta s-ar implica, daca este ceva bun pentru tara.
    Incercati sa nu mai aduceti critici altor partide, ci sa veniti cu proiecte concrete si solutii la problemele actuale.
    Daca tara si resursele naturale sunt administratate corect si in interesul national, poate este posibila o redresare chiar din acest an, fara a fi necesara “nebunia” regionalizarii, sub pretextul obtinerii de fonduri europene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *