Pasarela din Mamaia – proiect iniţiat şi finanţat de MDRT

Astăzi a avut loc inaugurarea uneia dintre numeroasele investiţii în infrastructura turistică pe care le-am iniţiat în timpul mandatului meu de ministru. De această dată este vorba de pasarela din staţiunea Mamaia, din faţa Hotelului Victoria, care permite accesul turiştilor la un debarcader pentru ambarcaţiuni de agrement. Este o investiţie cu atât mai importantă pentru mine cu cât banii, 4 milioane de lei, i-am dat lui Mazăre, cel care ţipă permanent împotriva mea!

Am văzut ştiri cu Radu Mazăre care a descălecat dintr-o şalupă şi s-a lăudat cu finalizarea proiectului său!

Că Mazăre nu m-a invitat la inaugurare este de înţeles pentru oricine. Dar nici măcar nu a amintit de rolul esenţial al ministerului, în contextul în care am tras de el doi ani să facă această pasarelă. Mai mult, ce să vezi, nu a binevoit să-i mulţumească nici măcar colegului său de coaliţie, ministrului Hellvig, pentru contribuţia MDRT.

Acum îmi aştept detractorii să desfiinţeze pasarela în emisiuni isterice, găsind cele mai ciudate argumente pentru a demonstra inutilitatea ei şi explicând câte ajutoare sociale se puteau plăti cu banii daţi! Sau, fiind vorba de Mazăre, de data aceasta va fi linişte?

35 thoughts on “Pasarela din Mamaia – proiect iniţiat şi finanţat de MDRT

  1. Ce ti-e si cu politica asta….bine ca nu am intrat in ea.Ma felicit.ha,beau de ma sparg de fericire.
    @Ma trage de maneca vecinul ala psd-ist sa votez cu psd.(pana la urma apare psd,nu usl).M-a cinstit in draci.Ce sa fac?
    Pe Volosevicinu pot sa il voteze.Consider ca a fost cel mai tare primar de pana acum,a facutfoarte multe,dar a primit si bani.Daca nu avea bani….nu facea nimic.O sa castige usl,asa ca trebuie mers pe primar psd-ist.Volosevici nu o sa mai primeasca fonduri.Dar a fost cel mai tare primar de dupa 1989.Sunt foarte serios cand scriu asta.Smecherii fac toti,dar asta e alta chestie.Nu pot sa il votez,nu va mai avea bani.

  2. Da,o femeie cu calitati si cu proiecte mari pt.ROMANIA.Altii calca pe urmele lasate de domnia sa!!

  3. De punctat:
    -USL dupa cum stiti a venit la guvernare fara un plan de bataie! Sa zicem mai bun ca cel al PDL-ului!
    -Ponta, cand si-a prezentat in Parlament acel proiect (plan) de guvernare, era 100% al PDL-ului!
    -Ministrii xerox-isti, nu fac decat sa duca mai departe proiectele guv Boc si MRU! Mintind boboru’ ca ei muncesc, dar nu fac decat sa cheltuie banii prin angajari stufoase din cauza obligatiilor pe care le au ca drept rasplata fata de tradatori……stim noi care!
    -Actualul ministru al turismului (militianul lui Felix si Ponta) nu face decat s-o imite 100% pe Elena Udrea!! Pana si planul lui cu printul Charles! “Uitand” ca Elena a fost deschizatoare de drumuri spre casa regala londoneza. Elena a primit aprecieri ptr tot ce facea la acea vreme in minister si ptr Romania.
    -Mazare o alta figura ciudata a uslimii, iata ca azi ca un “zeu” isi atribuie ceva ce nu-i apartine!
    As putea continua, dar cred ca v-ati dat si voi seama ca, guv. Ponta este lipsit de originalitate, proiecte, pricepere, profesionalism…….
    -Guv Ponta, a venit la guvernare din dorinta diabolica de a fura deoarece foamea baronilor PSD era mare!
    -Guv Ponta este si va fi guvernul care va arunca Romania in groapa trecutului comunist.
    -Ponta si Voiculescu au dat mana cu mana sa distruga imaginea, harnicia, priceperea Elenei Udrea, stiind ca nu vor putea s-o egaleze in profesionalism si corectitudine.
    -Guvernul Ponta nu exista pe fond, este o imitatie proasta incercand sa pacaleasca pana in toamna alegatorii!
    Vom vedea daca si reusesc!!!!!

  4. In Ploiesti primarul Volosevici castiga teren.A facut foarte multe pentru oras.E posibil sa castige.Mama lui ,Gitana,a invatat foarte bine la Liceul 2.Ulterior a intrat la Drept in Iasi,din prima,Era foarte greu in perioada aia.Si tatal lui este foarte istet.A mers pe matematica multa in scoala.Parintii au divortat.
    Nu imi place latura celalalta.Fata cu care s-a insurat Andrei Volosevici este fata procurorului Placinta Constantin,unul dintre cei mai contestati si nemernici procurori.Din cauza lui Viorica Visan a fost condamnata eronat.Acest procuror a fost si in CSM,dupa acea geseala voita.
    O latura e foarte buna,o latura foarte rea.Dar Andrei Volosevici a fost cel mai tare.Ma mai gandesc daca il votez.Ma pot suci instantaneu.
    Cred ca il stiu pe Volosevici.

  5. Evident…va fi liniste la televiziuni,asta daca nu vor gasi un mod indirect sa va atace… Trebuie sa gasiti metode de a scoate in evidenta ipocrizia celor ce isi asuma in intregime meritele unor proiecte.Aveti mai multe planuri pe care puteti sublinia slabiciunea acestei guvernari.Cel al dvs. si in contextul a ceea ce se intampla in invatamant cu ministrul interimar jalnic in tot ce spune si face,m-as astepta sa il vad pe Daniel Funeriu cu niste luari de pozitie.

  6. Simpatiile si antipatiile exista si vor exista.
    Multi uita, probabil, ca banii investiti in obiective de infrastructura , construite/realizate acum sunt si pentru noi si pentru urmasii nostri. Si ar fi bine ca in loc sa ne legam de ce face unul sau altul mai bine ne-am concentra atentia, resursele si stiinta fiecaruia dintre noi in a face ceva mai rasunator si mai durabil decit ceea ce s-a facut. Recunoasterea unor evidente realizari ar fi un favor nu pentru Elena Udrea, ci pentru societatea de azi si cea de miine. Mai bine am vorbi de utilitatea publica, sociala, economica a unei realizari si mai putin cui ii apartine. Despre insusirea realizarilor dvs. de catre altii, ce sa mai vorbim ??!!! Urit, din partea domnului Mazare, ca nu v-a invitat la inaugurare. Mai ales ca acel proiect va apartine si mai mult a fost finantat si de MDTR. Memorabile vorbe : „ faptele sunt fructe, cuvintele sunt frunze “. Sa nu uitam si ce spunea Lamartine : “ La originea tuturor marilor realizări se află o femeie. “
    Va dorim sa aveti incredere in proiectele, realizarile dvs. si forta de a mai realiza si altele.

  7. Hihihi,moare de ciuda Lulu.Olguta are sanse mari sa castige primaria.Antonie Solomon se pare ca va pierde.
    Volosevici nu are sanse sa castige primaria.Cel dat afara din pdl o va face.hahaha

    • Daca la olteni place modelul Olguta,atunci merita dispretul cu care ea trateaza pe toata lumea…

    • Nici macar usLASII nu cred insondajele lor !
      Pentru “uz intern” au altele. Alea publicate sunt doar pentru…naivi 🙂

  8. Pentru primaria generala nici nu ar trebui sa mai fie alegeri.Castiga actualul cu 65%.Cel ce detine gunoaiele o sa moara de ciuda.

  9. Sunt sigur ca Lulu nu se supara…nu cand vorbim de Olguta… 😉 Faptul ca este femeie nu inseamna ca modelul ei de politician este unul de bun simt.

    • Intr-un sondaj………….
      Iar restul?
      La vot se va vedea. Restul? G A R G A R A pentru “naivi” 🙂

  10. Balbeck,vezi ca tu te-ai mai inecat cu sondaje si in 2009,cind ii faceai frectii lui MIRCEA GEOANA,si din 7 decembrie striga-i pe blogul asta ca ,GEOANA A FOST FURAT………

  11. Multe lucruri ciudate se intimpla in campania asta,si multe,magarii ies la iveala.
    Mai nou,linga trustul intact ,care o ataca pe ELENA UDREA,vine si pune umarul si ziarul CURENTUL’ care jurnal dintr-o data a facut o volta greu de explicat ,FIZIC’ si peste noapte a devenit ,ANTIUDRIST’
    Misterul e doar aparent,pt ca nu-i nici vre-o mare filozofie,totul trebuie pus pe SEAMA FOAMEI,A CRIZEI’ si evident a constiintelor de vinzare.
    Ce legatura ar putea avea CURENTUL ,cu lumea interlopa,nu-i greu de banuit,cum tot asa nu-i foarte greu de banuit cine sunt comanditarii atacurilor,ce supride ,este ca ,atacurile au devenit mai virulente ,odata cu,IESIREA DE LA GUVERNARE SI DESPARTIREA DE …………….GENERALII…….. CU PARTID…………

  12. Nimic surprinzator in atitudinea excursionistului mazare de a si aroga merite ce nu i apartin pe de o parte si a arunca totodata cu noroi in activitatea celor ce de fapt ce de fapt merita laude.
    O atitudine comuna ,,comunistilor ” lui iliescu prezenta cu prisosinta la oprescu pentru care sloganul ,,se poate” a devenit o certitudine chiar si cand a incredintat o afacere de peste 100 milioane euro unor prieteni de familie,fosti asociati in afaceri,pentru faptul ca stia ca sunt iubitori de animale.
    Drept pentru care noi trebuie sa jubilam…a venit usl ul la putere….hai ca se poate.

  13. DOAMNA UDREA,
    Istoria construirii pasarelei de la Manaia nu este cunoscuta publicului larg. Cred ca ar fi utila o aparitie ( a dv.), la TV, pentru a evidentia rolul tuturor celor impliocati in actiune si schimbarile de atitudine, pe parcurs.

  14. Se apropie 13 iunie! Nu strica sa ne amintim de Iliescu (via USL).. Amintiri despre viitor..

  15. Robert Negoita-in ce ma priveste ,alaturi de PONTA,BANICIOU,SOVA,OLGUTA VASILESCU,si multi alti tineri pesedisti,arata de fapt esecul tinerei generatii,intrata in politica intr-un partid,fost comunist.
    Este foarte clar,acesti indivizi,reprezinta esecul,stingii in intentia de a se reforma.
    Practic acesti indivizi,pe alocuri,isi depasesc seniorii,fiind mult mai lacomi,flaminzi si tupeisti,SI IN EGALA MASURA NISTE NEICA NIMENI,PE CARE NU-I RECOMANDA NIMIK IN A AJUNGE CONDUCATORI.
    Daca vor fi votati,de electorat,si instalati la butoane,asta e,inseamna ca asta isi doreste acest popor,asa intelege acest popor sa se dezvolte ,sa devina civilizat,sa atinga standarde inalte.
    Puterea votului nu poate fi contestata,dar directia si derapajele ,cel putin de la bunul simt pot fi criticate.

  16. doamna va rog din inima nu va pierdeti calmu nici ceilalti vom castiga la alegerile prlamentare va sustin sunt convinsa ca vom castiga la alegerile parlamentare nu ne lasam calcati an picioare de ceilalti capul sus nu suntem anvinsi capul sus ampreuna le vom arata celorlanti ca putem ca noi nu suntem anvinsi

  17. sa moara de cuda ponta si crin antonescu ca ancurand pedeleul va veni la guvernare sa le aratam acestor oameni fara capatai cine suntem noinu ne lasam intimidati de oameni de nonvaloare vom anvinge

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *