Gânduri la sfârşit şi început de an. La mulţi ani!

Sfârşitul de an este cea mai bună ocazie pentru bilanţ. Orice om caută să aibă momentul cu sine însuşi, în care se gândeşte la ce a făcut în anul care trece şi la ce vrea să facă, în anul care vine. Pentru o femeie care tocmai a împlinit 40 de ani, bilanţul este cu atât mai firesc, este chiar o necesitate. Cred că a vorbi cu sinceritate despre ceea ce simţi nu e un semn de slăbiciune, ci de putere. Cum oamenii politici sunt mereu judecaţi pentru orice fac, la muncă sau în afara ei, în viaţa personală sau în cele mai banale clipe de viaţă, ideea de a vorbi despre mine poate părea nepotrivită, ieşită din „strategiile obişnuite de imagine”….

Şi, totuşi, eu n-am vrut niciodată să fiu o imagine. Dacă aş fi ascultat de consilieri, dacă m-ar fi afectat toate referirile la felul în care mă îmbrac sau arăt, ar fi trebuit să  renunţ la tocuri, să-mi ţin ascunse poşetele, să-mi schimb culoarea părului sau să merg cu tramvaiul, pentru a mă înscrie în categoria celor care livrează alegătorilor o imagine falsă, dar convenabilă şi mai uşor de „digerat”. Chiar m-am gândit de multe ori dacă ar trebui să fac această schimbare, pentru a fi mai puţin criticată, mai bine înţeleasă şi luată în serios…. Şi de fiecare dată am ştiut limpede că nu vreau să fiu altceva sau altcineva, că refuz să mă transform în ceva sau cineva în care nu mă regăsesc. Poate că sunt un model atipic de politician, mai ales într-o ţară ce dă prea puţine şanse femeilor tinere, într-o lume a politicii ce nu oferă niciun exemplu din istorie de femeie care să fi fost deplin acceptată şi implicată benefic în treburile statului.

Nu mi-am ales un drum uşor în viaţă şi am ştiut de la bun început că o blondă în politică va crea nu numai comentarii derizorii şi de prost gust, dar şi un soi de panică, mai ales în rândul adversarilor politici, mai toţi bărbaţi, care nu au învăţat să mânuiască armele cavalereşti ale dialogului şi confruntării de idei, ci au trecut direct la jigniri şi atacuri personale. Nici o parte a presei n-a dat prea des semne că ar înţelege mai profund rostul femeii în politică şi a preferat să minimalizeze adesea prestaţia mea politică ori administrativă, fiind mult mai atentă la poşetele şi tocurile mele.

Cum nu cred că raţiunea, instinctul şi pasiunea pentru ceea ce fac au vreo legătură cu felul în care arăt sau mă îmbrac, voi continua să merg pe acest drum, cu aceeaşi dorinţă de a construi, de a lăsa ceva pozitiv în urmă. Nu-mi voi schimba silueta sau garderoba, ci mă voi concentra pe munca mea, indiferent ce poşetă voi purta sau în ce rochie mă voi simţi inspirată într-o zi sau alta. Voi continua să cred cu toată onestitatea că femeile au loc în orice meserie şi trebuie să-şi aleagă exact drumul care le implineşte şi le face să simtă că-şi trăiesc viaţa exact aşa cum îşi doresc. Poate că nu le putem avea pe toate, dar sigur putem face un set de alegeri pe care să ni le asumăm şi în care să credem până la capăt, oricâte obstacole şi nedreptăţi am avea de înfruntat. Multe femei sunt fericite doar ca mame şi soţii, altele încearcă din răsputeri să găsească echilibrul între căsnicie şi carieră, iar unele, poate mai puţine la număr, încercăm să punem pe primul plan pasiunea pentru munca noastră, dorinţa de a evolua profesional, tenacitatea de a reuşi pe un drum al naibii de greu…. Mi-aş fi dorit o familie, copii care să-mi lumineze viaţa, dar iată că am intrat în statistica  femeilor divorţate. Nu o văd ca pe un eşec personal, căci dacă priveam situaţia atât de superficial, astăzi mă simţeam mai puţin bine în pielea mea, mai ales că am şi împlinit 40 de ani.

Nu simt că am pierdut ceva, ci doar că nu acela era drumul meu. Şi, când simţi, cu luciditate, că te-ai rătăcit, e bine să te concentrezi numai la găsirea drumului corect, care să te ducă acolo unde-ţi doreşti cu adevărat să ajungi, nu unde vor alţii să te ducă…

Eu ştiu exact cine sunt şi încotro vreau să merg. Nu e un semn de autosuficienţă, ci  e chiar semnul de maturitate la care simt că mă aflu şi pe care am de gând s-o exploatez total în munca mea.

Cei 40 de ani pe care i-am aniversat recent mi-au dat ocazia de a mă gândi mult la reuşitele şi nereuşitele de până acum. Cred că toţi le avem, fie că recunoaştem sau nu, fie că bravăm sau ne plângem, fie că e vorba de bărbaţi sau femei, de oameni singuri sau căsătoriţi. Dar am preferat să privesc partea pozitivă. Prefer să mă bucur de fiecare zi frumoasă din această viaţă, de fiecare reuşită din cariera mea, de fiecare om care-mi zâmbeşte pe stradă sau de fiecare prieten care e sincer şi lânga mine, de fiecare bine pe care l-am făcut altora. Simt că am aceeaşi energie, aceeaşi putere de muncă, aceeaşi rezistenţă atât de necesară într-o lume atât de ostilă cum e cea politică. Şi, mai presus de toate, simt că vreau în continuare să fiu feminină, chiar cochetă, modernă, capabilă în acelaşi timp să gandesc şi să acţionez la fel ca şi colegii mei bărbaţi, chiar dacă aceştia sunt mai mereu derutaţi de tocurile cui 😀 .

Scriu rândurile acestea în speranţa că tot mai multe femei îşi vor consolida încrederea în ele însele şi tot mai mulţi bărbaţi vor începe să le aprecieze mai mult pentru ceea ce reuşesc să facă. Împărtăşesc aceste gânduri şi pentru că ştiu că sunt atâtea femei care visează să fie şi altceva în afară de bune gospodine şi soţii, dar nu găsesc sprijin suficient în visul lor.

Vă scriu în ultima zi a anului cu speranţa că veţi reflecta cu onestitate la viaţa voastră, la cine sunteţi şi cine vreţi să fiţi, la ce anume trebuie să schimbaţi în viaţa voastră sau a celor din jur, ca să ajungeti să simţiţi împlinirea, oricare ar fi ea…

Mă pregătesc de noul an, îmi fac o listă de planuri şi dorinţe şi am îndrăzneala de a amesteca visele de femeie cu cele de om politic. Între iubire şi reuşita profesională, poate fi un pod, cu condiţia să vrei să îl construieşti.

Va doresc un an plin de schimbări în bine pe care să le începeţi chiar de mâine, pentru că schimbarea voi o faceţi posibilă!

Doamnelor, domnilor, dragi prieteni, dragi adversari politici, dragi jurnalişti, vă doresc un an de înţelepciune şi bunătate, de reuşite profesionale, dar şi de bucurii personale!

Vă doresc tuturor să îndrăzniţi să fiţi ceea ce vă doriţi!

Cu toată sinceritatea,

Elena Udrea

 

Retrospectiva anului politic 2013. Așteptări de la 2014

2013 a fost, pentru foarte mulți dintre români, anul marilor așteptări și speranțe. La finalul lui, câteva concluzii sunt evidente.

1. USL și premierul Ponta nu-și pot îndeplini promisiunile făcute românilor. Nu au viziune, nu au o strategie economică, pentru a suplimenta veniturile au ca singură soluție creșterea taxelor și impozitelor. Așa s-a ajuns la insolvenţa ori falimentul a aproape 150.000 de firme și la apariția a 46.000 de șomeri noi față de anul 2012. A scăzut puterea de cumpărare, nu s-au mai făcut investiții, nu s-au atras banii europeni prognozați. În concluzie, românii au trăit mai greu deși USL, Ponta și Antonescu, le-au promis că vor trăi mai bine.

Toate acestea ne conduc la o singură concluzie: anul 2014 va însemna anul căderii electorale a lui Victor Ponta, chiar dacă acum sondajele încă îl arată ca fiind foarte popular. Așteptările și speranțele românilor au fost înșelate și premierul va fi cel care va răspunde, aceasta înseamnă că Victor Ponta va încerca să trimită pe altcineva în competiția pentru Președinție, știind că eșecul lui ar însemna pierderea definitivă a puterii, precum în cazul lui Năstase ori Geoana.

2. Scandalurile politice în creștere din interiorul USL ne-au arătat că această construcție politică nu mai are viață foarte lungă. Ele sunt rezultatul direct al implacabilei decizii a PSD de a avea candidat propriu la prezidențialele din 2014. În această logică, Crin Antonescu și liberalii săi vor forța cât de curând o ruptură în interiorul USL, sperând să coaguleze electoratul lui Traian Băsescu dar și pe cel de centru-dreapta. Șansele sale de reușită sunt însă mai degrabă reduse ca urmare a asocierii de câțiva ani cu PSD și cu Dan Voiculescu, dar și drept rezultat direct al participării active la tentativa de lovitură de stat din vara lui 2012.

De altfel, efectele acțiunilor politice și de comunicare ale ultimilor ani se văd în cazul lui Crin Antonescu – acesta a ajuns la un scor de încredere mai mic decât al tuturor posibililor adversari ai săi din PSD și la un nivel mai redus decât al „dușmanului asumat”, Traian Băsescu.

Cei cinci ani de zile de când Crin Antonescu este candidat la prezidențiale, marcati de un discurs tot mai uzat, și de niciun proiect dus până la capăt (nici măcar revizuirea Constituției) arată incapacitatea politicianului de a genera un proiect real pentru România. Iar eu sunt convinsă că prezidențialele din 2014 nu pot fi câștigate fără un proiect de țară convingător. Discursul negativ de tip „Jos Băsescu!” nu mai poate funcționa într-o țară ai cărei locuitori sunt atât de dezamăgiți de conducătorii lor.

3. Nici Opoziția nu a avut un 2013 plin de împliniri. După Convenția Națională a PDL din martie, nu s-a întâmplat mare lucru. Ambițiile liderilor partidelor de centru-dreapta au atomizat opoziția și au făcut-o necredibila deopotrivă în ochii mass media, dar și ai electoratului.

Ne-am trezit în postura de a avea vreo trei-patru candidați la prezidențiale, fără a avea însă un vehicul electoral semnificativ în spate și fără ca vreunul dintre posibilii prezidențiabili să beneficieze de sprijinul explicit al lui Traian Băsescu. E o realitate obiectivă care nu poate fi cosmetizată și care, dacă se păstrează, anulează șansele de reușită la prezidențialele din 2014.

Cu mențiunea că nici acum nu ar fi târziu pentru un proiect unionist, care să ofere o șansă reală de reușită anul viitor, pentruca nu există pe zona de centru-dreapta un candidat capabil să câștige de unul singur prezidențialele, victoria putând veni doar printr-un efort conjugat.

4. Marele câștigător politic al anului 2014 este Traian Băsescu, care s-a reinventat. Președintele a reușit să reprezinte adevărata Opoziție, să împiedice mai multe proiecte percepute de români ca nocive și să recupereze acea conexiune profundă cu poporul.

După peste 20 de ani de politică și aproape 10 ani de Președinție a țării, Traian Băsescu reușește să redevină acum actorul politic providențial pentru electoratul de centru-dreapta. Tot în el stă speranța tuturor celor care vor să evite întoarcerea la „liniștea” lui Ion Iliescu și „partidul-stat” al lui Adrian Năstase.

5. Toate cele patru puncte de mai sus impun o concluzie clară: România are nevoie de un nou proiect politic semnificativ care să ducă mai departe lupta cu sistemul, apărând ceea ce s-a câștigat în ultimii zece ani și continuând să urmărească obiectivul de a genera progresul pe care toată lumea îl așteaptă. Adică o țară occidentală în ceea ce înseamnă funcționarea instituțiilor, nivelul de trai și independenţa justiției.  Acest deziderat se poate realiza în 2014 dacă oamenii responsabili și bine intenționați din politică dar și din celelalte domenii, vor forma masa critică necesară pentru a provoca marea schimbare de care România are nevoie.

Sunt încrezătoare că un astfel de proiect va fi generat în 2014 și simt că există deja starea de spirit propice susținerii populare de care el are nevoie ca să reușească.

Români, vi se pregăteşte ceva: Partidul-stat se întoarce şi vrea să confişte România!

Decizia din Parlament a USL de a modifica prevederile Codului penal şi de a-i proteja astfel pe parlamentari şi miniştri de eventuale anchete ale DNA şi ANI nu înseamnă altceva decât că se vrea instalarea „liniştii peste ţară”. O linişte bolnăvicioasă, profund nocivă, menită să ascundă furturile şi marile tunuri ale guvernării PSD – PNL – PC. Ne întoarcem la vremea lui Ion Iliescu Adrian Năstase şi a partidului-stat în care toată lumea fura pe rupte, fără teama că ar fi putut vreodată să fie traşi la răspundere pentru faptele lor împotriva românilor.

Ce s-a întâmplat în Parlament arată dispreţul profund pe care Victor Ponta şi Crin Antonescu îl au faţă de statul de drept. Nu au învăţat absolut nimic din scandalul suspendării de vara trecută. Mi-e clar că vor face tot posibilul să-şi apere oastea de strânsură de Justiţie, chiar dacă asta înseamnă aruncarea României în afara Europei şi a lumii civilizate. Să nu se mire nimeni că raportul MCV de la începutul anului 2014 va fi dezastruos pentru România. Să nu-l mai aud niciodată pe Ponta spunând că nu intrăm în Schengen din motive politice de vreme ce chiar el furnizează aceste motive prin încurajarea unor astfel de practici parlamentare.

Mai rău chiar decât modificarea Codului penal este faptul că s-a instaurat o practică inimaginabilă: diluarea responsabilităţii politice. Avem de-a face cu o dictatură extrem de originală, în care deciziile se iau într-un for colectiv, ai cărui componenţi nu pot fi traşi la răspundere individual. Practic, Ponta şi Antonescu, îşi ascund tirania în spatele unei majorităţi parlamentare amorfe, construită cu yes-man-i de profesie, care ascultă orbeşte tot ce li se cere şi votează după cum ridică degetul Zgonea sau Hrebenciuc. Parlamentarii nu sunt oameni liberi, ci executanţi ai partidului-stat.

Prin modificarea Codului penal, ne-am întors la anarho-capitalismul de cumetrie pe care l-au visat Năstase şi Iliescu. Dacă aceste modificări vor intra în vigoare, parlamentarii şi miniştrii vor fi mai presus de lege, vor putea fura în linişte şi chiar la vedere, pentru că nu li se va putea întâmpla nimic. Parlamentarii şi miniştrii vor deveni supraoameni, lor nu li se va mai aplica legea aşa cum se întâmplă cu românii simpli. DNA şi ANI îşi vor pierde în bună măsură raţiunea de a exista.

Pentru moment, m-am gândit că vizita în România a Premierului chinez Li Keqiang i-a inspirat pe Ponta şi Antonescu. Mi-am dat însă rapid seama că partidul-stat USL este mult mai rău decât Partidul Comunist Chinez: acolo, corupţii, sunt traşi la răspundere, condamnaţi la ani grei de temniţă, ba chiar şi executaţi pe stadioane. În ţara partidului-stat proclamată de Ponta, corupţii vor fi promovaţi pe motiv că „sunt descurcăreţi şi şmecheri”. Asta-i România USL-ului.

Poate părea contradictoriu, dar nu este: avem o dictatură a unei majorităţi parlamentare, avem o lovitură de stat mascată prin Parlament, avem o încălcare a tuturor normelor şi valorilor asumate după 1989. Aşa cum spunea Preşedintele Băsescu, se continuă (de o manieră mult mai ascunsă) lovitura de stat din vara trecută: de bună seamă Voiculescu n-a renunţat la gândul de a pune mâna pe Justiţie.

Mă întreb dacă votanţii USL au înţeles ceva din tot acest scandal, dacă li s-a clintit măcar puţin convingerea că aceşti oameni merită votul lor. Oare cei care l-au văzut pe deputatul-infractor Vasilescu pe aeroport încercând să fugă din ţară au înţeles că acest om, pe care ei l-au votat, le-a furat banii? Oare au înţeles că el le răpeşte şansa la un viitor mai bun copiilor lor? Oare fac conexiunea că acest om a votat modificarea Codului penal şi că, dacă trecea Legea amnistiei şi a graţierii, urma să fie scăpat? Sper sincer că da, dar, când văd USL-ul la aproape 60%, mă îndoiesc.

Legea amnistiei şi graţierii va reveni marţea viitoare în plen, iar USL-iştii vor încerca să o treacă, pentru că Varanului îi e tare frică de ceea ce urmează să se întâmple în dosarul în care a fost deja condamnat la cinci ani cu executare. Atenţie mare, români, vi se pregăteşte ceva: partidul-stat se întoarce şi cei care vă fură şi vă condamnă la sărăcie sunt cei care îl conduc.

Ponta pregăteşte campaniile electorale din 2014 prin neaplicarea Legii publicităţii stradale

În vară, eram foarte bucuroasă că un proiect legislativ extrem de important – Legea publicităţii stradale – a fost adoptat de Parlament chiar dacă el îmi aparţinea mie, un simplu deputat aflat în Opoziţie. Spuneam atunci că trebuie să ne luăm adio de la haosul instalat în marile oraşe cu panourile publicitate instalate ilegal care pun în pericol siguranţa cetăţeanului, dar afectează într-o mare măsură şi peisajul urban.

Ei bine, la 6 luni distanţă de la intrarea în vigoare a Legii publicităţii stradale, lucrurile nu s-au îmbunătăţit deloc. Am avut ocazia să mă conving de asta în ultimele zile. Pot trage, deci, o singură concluzie: deşi avem o lege în vigoare, ea nu se aplică! Vina aparţine deopotrivă administraţiei locale, dar şi administraţiei centrale care nu forţează consiliile locale să pună în aplicare legislaţia în vigoare. Practic, vedem în continuare panouri şi banner-e peste tot prin oraş, viaţa cetăţenilor este în continuare pusă în pericol şi pestriţul reprezentat de toate aceste mijloace publicitare amplasate ilegal parcă s-a intensificat.

Există două motive cred pentru care Legea publicităţii stradale nu este aplicată. Pe de o parte, ea afectează interese de sute de milioane de euro. Deşi aplicarea sa ar putea aduce la bugetele locale bani foarte frumoşi (ca să nu mai apeleze primarii la Bugetul de stat), primarii şi consiliile locale prefer să cadă la pace cu cei care activează pe această piaţă.

Mai periculos este însă faptul că Executivul USL tolerează această situaţie, ba chiar o încurajează. Motivul? Campania electorală din 2014, când Ponta şi Antonescu vor avea nevoie de toate panourile publicitare din ţară pentru a-şi prezenta măreţele realizări din timpul guvernării. Practic, Guvernul refuză să aplice legea pentru că mai-marii politici au această pârghie pe care vor să o folosească pentru a-şi face publicitate electorală în 2014. Siguranţa cetăţeanului, estetica oraşelor sau considerentele de urbanism nu contează absolut deloc. Totul este ca feţele lui Ponta şi Antonescu să fie pe toate gardurile.

Dacă este adevărat că se doreşte amânarea prin OUG a termenului limită pentru aplicarea Legii publicităţii stradale, aşa cum se tot aude prin presă, atunci USL-iştii dovedesc încă o dată că 2014 este un an pierdut: că nu contează guvernarea, nu contează ce se întâmplă cu oamenii şi cu România, tot ce contează este bătălia electorală.

Sper, totuşi, ca Premierul să aibă înţelepciunea necesară să evite acest abuz de putere gratuit, mai ales că el nu generează niciun fel de pierdere pentru Bugetul de stat – ba mai mult, reduce povara de finanţare pentru administraţiile locale. Atâta minte şi luciditate i-o fi rămas şi lui Victor Ponta. Nu i-or fi necesare toate banner-ele, panourile publicitate şi afişele de pe garduri anul viitor pentru a explica necesitatea măririi accizei sau planurile sale măreţe de creare a 1 milion de locuri de muncă fictive şi atragerea a 10 miliarde de euro investiţii străine în fiecare lună.

În final, nu pot decât să-mi exprim speranţa că societatea civilă va fi mai activă pe acest subiect decât a fost la modificările Legii urbanismului şi că împreună vom reuşi să împiedicăm un nou abuz al Puterii politice.

Cum mi-am făcut conac la Greaca (?!) fără să ştiu

În urmă cu vreo doi ani de zile, povesteam pe blog cam ce „legende” care mai de care mai elucubrante şi spectaculoase s-au născut în jurul numelui meu. La Braşov, spre exemplu, un cetăţean prins că a furat lemne din pădure îi spunea poliţistului că nu poate să-i dea amendă, pentru că acestea ar fi pentru o casă pe care mi-aş construi-o. La Băile Herculane, un poliţist a  povestit foarte supărat că nu a putut obţine un apartament ANL, neavând să dea 5.000 de euro, bani care ar fi urmat să ajungă la mine. Taximetriştii din Bucureşti erau disperaţi pentru că o companie din Ilfov (Pelicanul) îi concurează în Capitală, fără autorizaţie, spunând că îmi aparţine. Nici mai mult, nici mai puţin, jumătate din cartierul de apartamente ANL din Giuleşti s-a făcut pentru mine. Iar la Viena un nebun le povestea tuturor că este în căutarea unui diamant de nu ştiu câte carate. Aţi ghicit, pentru mine. Exemplele despre lucruri pe care le-aş face, fără să ştiu însă de ele, pot continua. S-au construit extrem de multe legende, care nu au însă în ele nici măcar un sâmbure de adevăr. Repetate însă, aceste poveşti au tendinţa de a deveni „adevăruri” în gura jurnaliştilor plătiţi să mă toace cu orice prilej.

Exemplul cel mai recent este cel în care Jurnalul Naţional povesteşte cum cele 80 de hectare de teren agricol pe care am anunţat că le-am cumpărat în Giurgiu, Călăraşi şi în Dâmboviţa sunt, de fapt, pământul asociat „Domeniului Seniorilor” din comuna Greaca. De bună seamă, motivul este faptul că localitatea cu pricina este în Giurgiu. Din capul locului, neg vehement această informaţie – e o nouă nimicnicie specifică argaţilor unuia ca Felix.

Mărturisesc – şi asta spre ruşinea mea – că nici nu ştiam foarte bine unde este Greaca pe hartă şi nici de investiţia în turism de acolo, care mi se pare, într-adevăr, fabuloasă: din ce am văzut în poze. Eu vreau să-l felicit pe omul de afaceri care a venit să investească deopotrivă în turism şi agricultură acolo şi să-l asigur că nebunia lui Felix şi a argaţilor săi nu are absolut nicio legătură cu mine.

Distracţia cea mare, după articolul iniţial din Jurnalul Naţional, vine însă la o săptămână distanţă, când un pretins jurnalist local întreabă diverse femei de prin sat al cui este conacul şi află că este, evident, al Elenei Udrea. Şi nu de la oricine, ci de la „tanti Maria”, care n-a mai avut bani de curent şi foloseşte lumânări, dar ştie că meniul de dimineaţă este 40 de euro. Mai mult, „tanti Maria” m-a şi văzut (de bună seamă pe vremea când avea curent) că mergeam noaptea pe şantier ca să supervizez lucrările. Cine vrea să se delecteze cu un text profund patriotic poate să citească toată povestirea aici. Şi, pentru cei care nu s-au prins, cred că „tanti Maria” NU există.

Mărturisesc că, pe de o parte, e amuzant. Pe de altă parte însă, e şi trist. Şi asta pentru că astfel de intoxicări sunt proliferate (uneori informal, alteori pe canale de propagandă de tip Felix) şi se formează percepţii total false despre diversele persoane publice – li se întâmplă multor oameni cunoscuţi, nu numai mie. Sunt acele legende neverificate, dar cu atât mai mult nocive.

Întrebare pentru cititori: credeţi că oamenii lui Voiculescu vor face breaking news cu ştirea apărută pe site-ul giurgiuvean în următoarele zile?

 

PS. Singura mea speranţă este ca, din toată această poveste, investitorul de la Greaca să se aleagă măcar cu puţină notorietate şi să atragă mai mulţi turişti.

 

15 lucruri pe care Ponta nu vrea să le ştiţi despre Bugetul pe 2014

  1. Bugetul Parlamentului (Camera Deputaţilor + Senat) creşte cu 21,5 milioane de lei faţă de 2013. Se dau peste 13 milioane de lei în plus pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii: pixuri, coli, agrafe de birou, combustibili pentru maşini şi cazarea parlamentarilor.
  2. Nivelul subvenţiilor pentru agricultură este cu 468 de milioane de lei mai mic în 2014 decât cel din 2011. Practic, agricultura românească este pusă pe butuci.
  3. Bugetul alocat Ministerului Educaţiei reprezintă doar 1,30% din PIB-ul estimat pentru 2014.
  4. Bugetul alocat Ministerul Sănătăţii este cu 1,8 miliarde de lei (peste 400 de milioane de euro) mai mic în 2014 decât în 2013. Alocarea bugetară din PIB scade în 2014 la 1,20% faţă de 1,56% cât a fost în 2013.
  5. Bugetul Ministerului Muncii este cu 3,63 de miliarde de lei mai mic în 2014 decât în 2011. Scăderea din PIB este de la 5,76% la 4,50%. Chiar şi faţă de 2013 există o scădere în PIB (de la 4,62% la 4,50%).
  6. Bugetul Ministerului Transporturilor este cu 8,3 miliarde de lei (1,8 miliarde de euro) mai mic în 2014 decât în 2011. De la 2,54% în 2011, procentul din PIB alocat Transporturilor a scăzut la 0,98%.
  7. Dacă în 2011, cheltuielile cu bunurile şi serviciile la Ministerul Transporturilor însemnau 0,07% din Buget, în 2014, cheltuielile cu birotica şi combustibilii reprezintă 0,38% – aproape de 6 ori mai mari raportate la bugetul total al Ministerului.
  8. Sunt scăzute bugetele tuturor instituţiilor care au legătură cu Justiţia.
    1. În 2014, avem o scădere a bugetului cu aproape 95 de milioane de lei, faţă de 2013, reprezentând 3,15% din bugetul total al Ministerului Justiţiei.
    2. În ceea ce priveşte Ministerul Public, faţă de 2013, avem de-a face cu o contracţie de 41 de milioane de lei a bugetului.
    3. Anul 2014, aduce însă o contracţie de 34,2% a bugetului ANI faţă de 2013, pierzându-se 10,3 milioane de lei. Practic, parlamentarii au tăiat toţi banii de anchete pentru ANI, fiind clar interesul lor de a desfiinţa instituţia.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pierde, în 2014, peste 100.000 de lei faţă de 2013.
  9. Aparatul de propagandă al USL se îngraşă pe zi ce trece. Avem de-a face cu o creştere a bugetului Agerpres cu 0,4 milioane de lei în 2014 faţă de 2013 şi de 2,1 milioane de lei faţă de 2012.

10. Cheltuielile cu investiţiile ajung în 2014 abia la 6% din PIB, nivel care fusese atins şi în 2012. Cel mai bun an pentru investiţii a fost 2011, când s-au alocat 6,6% din PIB. Acela a fost anul celei mai bune creşteri economice din perioada de criză şi momentul în care s-a ajuns la un şomaj de 6,9% faţă de 7,5% cât avem acum sub guvernarea Ponta.

11. Se confirmă alocările bugetare către baronii locali. 2,79% din PIB merg către investiţii ale administraţiilor locale faţă de 2,33% în 2013.

12. Creşterea salariilor profesorilor debutanţi reprezintă praf în ochi. Mărirea de 10% echivalează cu aproape 80 de lei (net) pe lună, ceea ce duce venitul net la mai puţin de 900 de lei. USL promitea că profesorii debutanţi vor avea cel puţin salariul mediu pe economie, estimat de Guvern la peste 1650 de lei în 2014.

13. Guvernul mizează pe o scădere a colectării la Buget – de la 33,2% în 2013, la 32,9% în 2014. Nici nu se mai obosesc să combată evaziunea fiscală.

14. Din mărirea cu 7 eurocenţi + TVA a accizei pentru combustibili, Guvernul vrea să atragă aproape 700 de milioane de euro. Din taxa de stâlp, contribuţiile sociale percepute celor care au imobile închiriate şi celelalte taxe, se doreşte strângerea a alte 500 de milioane de euro. Per total – 1,2 miliarde de euro. Adică nivelul încasărilor bugetare nerealizate, dar prevăzute în Bugetul pe 2013.

15. Nu există nicio prevedere în Bugetul pe 2014 care să sugereze că vor scădea contribuţiile sociale pentru angajatori din a doua jumătate a anului.

La mulţi ani, România!

Ziua de 1 Decembrie este, poate cel mai bun prilej pentru a ne întoarce la valorile naţionale care ne-au definit şi ne-au conturat, de-a lungul timpului, ca popor. Nu ar trebui să uităm niciodată cât de mult s-au luptat românii pentru reîntregirea neamului, cel mai nobil deziderat pe care îl poate avea vreodată o naţiune.

Mă bucur de fiecare dată când regăsesc această însufleţire în rândul românilor simpli, cu sufletul curat şi gânduri frumoase, care transpun întreaga evoluţie a noastră, cu bune şi cu rele, ca Românie unită. Din fericire, încă mai sunt mulţi astfel de români adevăraţi.

Până la urmă, binele unei ţări vine, în primul rând, din crezul autentic că lucrurile pot fi şi trebuie făcute pentru îndeplinirea interesului naţional. Şi abia mai apoi al celui personal.

Vreau să le urez astăzi tuturor românilor multă sănătate, putere şi să nu piardă niciodată dragostea pentru Patria în care s-au născut!

Opriţi golăneala Puterii!

De ceva timp, tot încerc să dau o definiţie tipului de comportament pe care l-a inovat pe scena politică Victor Ponta. Mi-am dat seama că a devenit băiatul care l-a luat pe „ba tu” în braţe, fără argumente, minţind fără să clipească şi contrazicându-i pe absolut toţi oamenii din această ţară care se întâmplă să nu fie de acord cu el. Totul vine din vanitatea şi superficialitatea cu care tratează comunicarea publică, împrumutând, practic, din apucăturile lui Corneliu Vadim Tudor.

Dacă îi spui că minte, el spune „ba tu minţi”. Dacă arăţi că nu înţelege nici acum nimic din economie,  după un an şi jumătate de prim-ministeriat, el îţi răspunde „ba tu nu o înţelegi”. Dacă tu îi spui că face de ruşine România în Europa şi în lume, el îţi replică „ba tu o faci de ruşine”. Dacă îi atragi atenţia că a crescut şomajul, îţi spune că minţi, chiar dacă-i prezinţi datele INS. Dacă îl acuzi că a distrus Oltchimul, îţi răspunde candid „ba tu şi PDL-iştii”. Dacă îi semnalezi că privatizarea CFR Marfă a fost un dezastru, se înfoaie şi spune că „nu eu, Băsescu e de vină”. Dacă îi atragi atenţia că profesorii, doctorii şi studenţii sunt în stradă cerând să-şi respecte promisiunile electorale, el ţipă cât îl ţin plămânii „ba tu eşti de vină pentru situaţia creată”. La el, albul este negru şi negrul este alb, în funcţie de interesele de moment pe care le are. Cum să reacţionezi la aşa ceva?

Victor Ponta a învăţat o lecţie: nu contează ce spui, important este să ţipi mai tare decât adversarul tău. Nu contează ce acuzaţii îţi sunt aduse, ce probe în sprijinul lor, nu contează ce spun oamenii, important este să le poţi acoperi pe toate acestea. Şi cum se poate face asta mai uşor? Aruncând cu jigniri şi minciuni în stânga şi-n dreapta, coborând nivelul dezbaterii publice din România în zona de rigolă. Din cauza lui, astăzi este ceva normal să minţi, să acuzi ştiind că nu este nimic adevărat, să arunci cu noroi în ceilalţi ca să nu se vadă cât eşti tu de murdar.

Cu cât gesturile sunt mai şocante şi vin în contradicţie cu realitatea flagrantă, cu atât ţintele sunt mai sigur atinse, iar strategia este mai de succes. Iar obiectivele sunt aceleaşi mereu în cazul celui care a brevetat acest tip de comportament public în politică, Victor Ponta: să îşi ascundă complexele, incompetenţa, slăbiciunea şi neputinţa.

Îmi pare rău să o spun, pentru că suntem apropiaţi ca vârstă şi am crezut mereu că generaţia noastră va aduce o evoluţie în bine a modului în care se duce dezbaterea publică în România, dar Victor Ponta a introdus golăneala în lupta politică. Şi-a adus alături de el, în Guvern şi-n partid, o mână de tineri băieţi de cartier care sunt foarte iuţi la mânie. Nu se deosebesc cu mult de pistolarul din Militari care a atacat sâmbătă trei oameni: li s-a pus pata pe tine, te-au luat la ochi. Pentru ei, singura lege care contează este cea a străzii. Aşa se guvernează în România lui Victor Ponta. Curând, oamenii decenţi nu vor mai îndrăzni să zică nimic la adresa lor, pentru că se vor jena să fie puşi în situaţia de a fi atacaţi de aceşti golani cocoţaţi în funcţii înalte în stat. Şi atunci vom sta cu toţii în casă, cu uşile incuiate, uitându-ne pe după perdele cum gaşca lui Ponta face ce vrea din această ţară.

Dacă Victor Ponta vrea să încerce să contrazică această realitate, măcar de ochii lumii, trebuie să îşi dea afară pe loc purtătorul de cuvânt. Eu i-am spus asta încă de vineri, dinaintea atacului imund şi josnic la adresa Preşedintelui. I-am atras atenţia că nu se poate merge până într-atât de jos încât să spui orice, mai ales când prezinţi poziţia oficială a Guvernului României. Ce vor fi spunând cancelariile occidentale citind textele cu adevărat inconştiente ale unui personaj care provine din structura de cadre a lui Felix, dar care a devenit purtătorul de vorbe al Premierului român?

Miza pe agricultură

De când a început întreaga poveste cu dorinţa Preşedintelui de a se ocupa de agricultură după încheierea mandatului, se petrec două fenomene foarte interesante şi de semn contrar.

Primul fenomen, care mi se pare puternic pozitiv, ţine de faptul că foarte mulţi români se gândesc să se apuce de agricultură. Nici dacă s-ar fi ocupat Ponta&Constantin de cea mai mare campanie de informare publică, alocând fonduri uriaşe către firme de publicitate şi PR, tot nu s-ar fi ajuns la un interes atât de mare. Mă bucur că semnalul de alarmă tras de şeful statului este acum vizibil pentru toată lumea şi că începe să reacţioneze şi Guvernul, modificând parţial legislaţia şi plătind mai devreme decât în alţi ani subvenţiile. Măcar din această perspectivă, Ponta ieşea mai câştigat dacă îşi lua şi el nişte pământ arabil în loc să facă tărăboiul acesta jenant şi inutil din Parlament.

Fenomenul negativ este că au crescut foarte mult preţurile, nu numai, dar mai ales în Călăraşi, acolo unde este terenul Ioanei Băsescu. De când am anunţat că încep să mă implic în agricultură şi să cumpăr teren agricol, primesc tot timpul oferte. Aşa se face că pot constata personal că, faţă de luna trecută, brusc, preţurile sunt mai mari cu până la 50% chiar. Plus că, dintr-o dată, sunt mulţi cumpărători străini şi în sudul ţării, nu numai în vest, acolo unde italienii şi chinezii, în special, cumpăraseră de câţiva ani.

În sfârşit, la nivel de glumă, aş fi curioasă cu cât a crescut ratingul emisiunii „Viaţa satului” de când a pornit întreg subiectul? 🙂

Guvernul Ponta dă cu o mână şi ia cu două

Văzându-l pe premierul României cu cât aplomb anunţa ieri că toate pensiile vor creşte cu 3,76% şi că va mări salariile cele mai mici cu 3%, am avut imaginea autosuficienţei maxime care poate să cuprindă un om politic. Mi s-a părut că se repetă scena balconului CC când precursorul său ideologic, pus în faţa mulţimii nemulţumite, mai promitea 100 de lei la salariu „oamenilor muncii”.

Numai că a-l compara pe Victor Ponta cu Nicolae Ceauşescu înseamnă a comite o foarte mare nedreptate acestuia din urmă. Şi asta pentru că actualul prim-ministru al României dă cu o mână şi ia cu două. Creşterea preţului benzinei şi motorinei cu cel puţin 10%, impozitarea stâlpilor, magazinelor şi a depozitelor, introducerea contribuţiilor sociale pentru cei care au imobile de pe urma cărora primesc chirii şi alte măsuri de acest tip echivalează cu o încercare disperată a guvernului de a mai aduce nişte bani la bugetul de stat. În fapt, mărind veniturile câtorva categorii sociale, Victor Ponta ia de la toţi românii care muncesc şi se străduiesc să supravieţuiască într-o ţară în care guvernanţii le sunt ostili.

Dacă lucraţi la privat, nu vă faceţi iluzii: nu numai că nu vă va creşte venitul, dar veţi avea mai mult de plătit pentru mâncare (prin scumpirea transporturilor ca urmare a creşterii preţului carburanţilor), pentru energia electrică şi cea termică. Dacă mai aveţi şi maşină, situaţia va sta şi mai rău: cel puţin vreo 70 de bani în plus către stat pentru preţul la motorină şi benzină, amenzi mai mari, impozite mai mari în funcţie de motor şi, evident, o creştere de 66% a rovinietei. Se va porni o spirală inflaţionistă care va afecta foarte puternic veniturile pe care le aveţi. Şi toate astea pentru ca premierul României să creeze măcar impresia că se bate pentru categoriile sociale aflate în dificultate. În realitate, pensionarii cărora le va creşte pensia cu 15 – 20 de lei nu vor fi în stare să acopere măririle de preţuri la curent şi întreţinere sau la mâncare.

Victor Ponta devine foarte rapid premierul taxelor şi impozitelor asupra celor care muncesc cinstit şi asupra firmelor oneste care îşi plătesc obligaţiile către stat. De vreme ce s-a dovedit că ANAF-ul este total nefuncţional şi nu e în stare să colecteze, prim-ministrul nostru se transformă în protectorul evazioniştilor şi a celor care înşală chiar statul pe care are pretenţia că-l conduce.

În ceea ce-i priveşte pe liberali, aceştia, ca de obicei, nu au avut niciun cuvânt de spus. Crin Antonescu doar iese la televizor ţipând cum nu este el de acord cu FMI-ul, poate-poate convinge pe cineva că e şi el de dreapta. Singura măsură care ar fi putut să fie eficientă, scăderea contribuţiilor sociale, este amânată până după a doua jumătate a lui 2014 şi condiţionată de încasări la buget bune. Ceea ce confirmă lozinca politică a guvernării USL: „ce bine-ar fi să fie bine, ca să nu fie rău”. Cu alte cuvinte, dacă se produce minunea, atunci guvenrul mai lasă şi mediul privat să respire. Dacă nu, totuna e! Ca să nu mai spun că, pentru liberali, această promisiune de reducere a CAS cu 5% nu are absolut nicio valoare – ea ar urma să se producă la mult timp după ce vor fi fost daţi afară de la guvernare de către PSD-işti.

 

Câteva întrebări rămân însă:

  • Ce se întâmplă cu promisiunea USL de a reduce TVA-ul progresiv până la 19%?
  • Ce se întâmplă cu cele 10 miliarde de euro investiţii străine promise până la sfârşitul lui 2013?
  • Ce se întâmplă cu cei 6% din PIB care ar trebui alocaţi Educaţiei?
  • Ce se întâmplă cu reducerea TVA-ului la toate produsele alimentare?
  • Ce se întâmplă cu miile de kilometri de autostradă promişi în campaniile electorale?
  • Unde este milionul de locuri de muncă de care vorbea Victor Ponta în 2012?
  • Nu în ultimul rând, cum a ajuns cel mai independent premier din istoria României să facă tot ce-i spune FMI-ul?