Oltchim – dovada cea mai clara a incompetentei si a minciunilor nerusinate ale USL

In timp ce dezbaterile publice dau pe afara de subiecte fara relevanta actuala pentru oameni, aruncate pe piata ca perdele de fum, Guvernul USL a crescut taxele, impozitele, accizele, preturile la gaze si energie, a intocmit un buget care nu prevede crestere economica, ocuparea fortei de munca, isi numeste clientela politica in functii de manageri privati, compromitand acest concept si strategia asumata in fata FMI, creste cheltuielile cu functionarea aparatului de stat desi afirma ca vrea sa le scada etc.
Insa unul dintre cele mai importante subiecte ascunse astfel de opinia publica, ce dateaza dinainte de campania electorala pentru parlamentare, este situatia dezastruoasa a combinatului chimic de la Ramnicu Valcea. Cu datorii de sute de milioane de euro, cu angajati in pragul disperarii pentru ca si-ar putea pierde locurile de munca si care nu si-au primit salariile la timp, Oltchim reprezinta o adevarata bomba economica, dar mai ales sociala. Una dintre acele probleme pe care un guvern responsabil trebuie sa le rezolve repede si mai ales cu buna-credinta.

 
Din pacate, traim in tara in care USL are putere absoluta dar nu si competenta pe masura. Dupa ce in toamna si-a batut joc de o intreaga tara cu o privatizare cu cantec (pentru ca responsabilul Guvernului era un DJ amator), guvernantii au promis ca vor rezolva situatia. Si mai ales ca o vor face in interesul oamenilor, cu grija astfel ca niciun loc de munca sa nu fie pierdut. Pentru ca, nu-i asa?, locurile de munca sunt principala lor preocupare.
Oamenii au votat cu ei, cu speranta ca lucrurile se vor rezolva si cu gandul la promisiunea domnului Chitoiu ca exista un investitor strategic dispus sa ia combinatul. Alegerile au trecut, USL si-a stabilit Guvernul, iar 2013 a adus cea mai proasta veste cu putinta – perla petrochimiei romanesti, Oltchimul, va fi bagat in insolventa. Mai mult, majoritatea angajatilor vor fi concediati, iar compania va fi vanduta pe nimic, fara posibilitatea ca statul sa-si recupereze datoriile. Miile de familii care vor ramane fara venituri si in pragul disperarii sunt rezultatul increderii in populismul fara margini al unor oameni precum Victor Ponta si Crin Antonescu

 
Aceasta situatie cu adevarat tragica este dovada incompetentei, minciunii si cinismului USL. Pentru dezastrul economic si social creat, intreg Guvernul, in frunte cu Premier, ar trebui sa-si dea demisia si sa iasa in fata oamenilor ca sa-si recunoasca minciuna. Nu o vor face insa, pentru ca ei cred ca minciuna si populismul vor functiona si in continuare ca si pana acum. Au puterea absoluta si nu-i intereseaza de oameni, cat timp obiectivul si l-au atins.

44 thoughts on “Oltchim – dovada cea mai clara a incompetentei si a minciunilor nerusinate ale USL

  1. @ Elena Udrea

    Doamnă deputat,
    Aveţi la Camera Deputaţilor “Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare”. Cine e de la PDL acolo…?
    Gheorghe Udrişte, Alexandru Nazare, Ştefan Stoica, Sergiu Vizitiu… De ce nu interpelaţi Guvernul pe acest subiect, de ce nu-i chemaţi în faţa comisiei parlamentare?

    Ceva e putred cu Oltchimul şi nimeni nu dă nici un fel de explicaţie concretă. Toţi să plâng că ceilalţi sunt de vină. Haideţi să dea toată lumea cărţile pe faţă şi să găsim o soluţie astfel încât Oltchimul să nu se închidă, nici să nu fie tăiat la fier vechi şi nici să nu fie vândut “pe nimic”.

    Credeţi că se poate face ceva sau corul de acuzaţii “fiecare pe toţi ceilalţi” este singurul lucru ce se poate în România? Să apară documente, să apară cercetări penale, să apară vinovaţii… Or fi de la unii, că sunt de la ceilalţi… măcar să ne curăţăm şi să plecăm de la un moment zero spre normalitate.

    Sunteţi parlamentar, aveţi atribuţii… folosiţi-le. Dacă aveţi dreptate, atunci trebuie luate măsuri ferme, dacă nu aveţi dreptate, nu ar trebui să spuneţi astfel de lucruri… Acţionând numai aşa, pe declaraţii, lăsaţi lucrurile mai rău decât le găsiţi.

  2. E simplu să dai vina pe cei de la putere, de altfel în România asta e definiția războiului politic,

    Închiderea Oltchim e un capitol care trebuia încheiat de mai demult, intrarea în insolvență acum e un lucru bun pentru economia țării, oricât de mult ar durea că rămân oamenii pe drumuri, măcar se pot reorienta… Mi se pare mie sau timp de câțiva ani PDL-ul a fost incapabil să rezolve această problemă care este de prin ’89. Acest combinat e în aceeași oală cu toate combinatele închise, și trebuia închis de mult. Să vă dau exemple din Roman, orașul pe care îl reprezentați, și din care sunt?

    Ideea că ați câștiga mai mult politic, dacă ați face ceva și nu pur și simplu ați critica. Nu vă lăudați cu eșecurile altora.

    Vă Mulțumesc pentru timpul acordat de a citi aceste rânduri…

  3. Hahaha,actualul ministru al finantelor merge pe acelasi mecanism distructiv al lui Pogea.Firmele mici vor da faliment.Daca aplica acest 3% demential din cifra de afaceri,termina si firmele mari.Mai bine ne intoarcem la stat.Privatii sunt in galeata.

  4. dna Elena Udrea,
    Intreb din nou juristul care poate fi nu numai avocat, dar si judecator si mai ales procuror, calitati potentiale de care va rog sa incepti sa faceti uz,desigur ca nu in stil Vadim sau alti zaltati ca dlui.
    Asadar intreb: Cate sute de ani puscarie, daca le-am aduna pedepsele merita toata aceasta liota de sabotori ai Romaniei?

  5. ” Insolvenţa este acea stare a patrimoniului unei societăţi care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor scadente. Astfel spus, atunci când debitorul nu mai are sume “cash” cu care să poată plăti datoria ajunsă la scadenţă, el se află în stare de insolvenţă.”

    Dar aici, mai avem un aspect pe langa situatia de a nu-si mai plati datoriile scadente, mai vorbim de o datorie crunta, fata de miile de angajati de la Oltchim, care nu si-au luat salariile si, mai au o veste pe care o vor primi cat mai curand… daca sunt aprox 3400 de angajati, doar 1000 vor mai putea ramane! Deci, tov Chitoiu i-a mintit asa de tare incat nu vad pe unde o sa scoata camasa! Si Ponta a dat garantii, dar iata ca, vazandu-se cu sacii in caruta , nu le mai pasa!
    Asta este Romania lui Ponta! Uraaa!!!!

  6. Ce feler am: l-am cunoscut acum destui ani pe Frunza Verde in anticamera unui minister al carui ministru era.
    M-am despartit de el cu senzatia ca am dialogat cu un batrcian , cu o soparla si imi venea sa ma duc sa-mi spal mana pe care i-o intinsesem.
    Apoi am zis ca m=oi fi inselat vazandu-l ca este creditat in PDL dar azi vad ca am avut dreptate ca este o jigodie abomiinabila.

    Nu mai stiu in ce tabara a fost la Congresul PDL, dar m-as bucura sa nu fi fost in tabara lui Boc si a dnei Udrea, dar poate ca i-a paclit si pe ei:

    http://www.nasul.tv/2013/01/24/sorin-frunzaverde-traian-basescu-trebuie-negociat-trebuie-suspendat/

    • Prea multe greseli asa ca Mada te rog sterge-l pe primul si lasal pe asta:

      Ce fler am: l-am cunoscut acum destui ani pe Frunza Verde in anticamera unui minister al carui ministru era.
      M-am despartit de el cu senzatia ca am dialogat cu un batracian , cu o soparla si imi venea sa ma duc sa-mi spal mana pe care i-o intinsesem.
      Apoi am zis ca m-oi fi inselat vazandu-l ca este creditat in PDL, dar azi vad ca am avut dreptate si ca este o jigodie abomiinabila.
      Nu mai stiu in ce tabara a fost la Congresul PDL, dar m-as bucura sa nu fi fost in tabara lui Boc si a dnei Udrea, dar poate ca i-a paclit si pe ei:

      http://www.nasul.tv/2013/01/24/sorin-frunzaverde-traian-basescu-trebuie-negociat-trebuie-suspendat/

  7. azi videanu se vrea candidat la functia de presedinte al Romaniei…hihihiiiiiiiiiiiiiiiiiii… maine berceanu vrea presedinte la pdl …hihihiiiiiiiii…si blaga ? intrebarea eeee… o primavara grea dnu berceanu… hihihiiiiiiiiiiiiiii

  8. Situatia dezastruasa de la Oltchim este de multa vreme. Daca vrei sa faci o treaba ca lumea, atunci i-ai la puricat pe toti cei care s-au imbuibat de la aceasta vaca de muls, confisca-le tot pina la recuperarea pagubei si baga-i si la puscarie. Ca solutie geniala s-a gasit intrarea Oltchim in insolventa. E perfect pentru cei care au furat si au distrus combinatul. Adio urme, adio procese, adio recuperari. Ce daca statul a pierdut sute de milioane de euro, poate miliarde ?. Nu-i nimic, poporul mai poate stringe cureaua. In toata aceasta lume a politicienilor vad o gloata de iresponsabili care n-au in cap decit praduirea tarii si desfiintarea, asuprirea natiei romane. Cit de fericiti se simt ei cind stau in parlament si gandesc la “binele” poporului. Ti se face sila sa vezi cu cata detasare si iresponsabilitate privesc deteriorarea situatiei din Romania. Ne dau noua lectii de cum trebuie sa fie, fara sa tina seama de problemele de fond, de mecanismele de baza ale functionarii unui stat. De la bunul simt, de la onestitate, de la incredere, de la dragostea pentru tara in care ne-am nascut si porporul din care facem parte.

  9. Ma intreb,cu multa lehamite,oare cat de javra poti sa fi chiar daca ai nume de frunza si cat de negru iti este cerul gurii…chiar daca ti se mai zice si verde?!….

  10. Domnilor din opozitia romanie,daca nu incercati sa aparati romania din ce a mai ramas ea,acesta majoritate usl_ista va distruge tot,nu numai romania in ansablu ei,ci si valorile si demnitatea romanilor cinstiti si ce e mai grav vor distruge statul de drept si democratia .Luati masuri si cereti opinie publice sa se implice mai mult in apararea statului de acesti nemernice ce fac legi dupa placerea lor,asi apara in parlament penala si se pun zid in fatza justitie.Noi romani din diaspora si majoritatea ce traim inafara vedem cu alti ochi adevarata democratie,nu ideile comuniste a acestui guvern PONTA ce distruge tot.

    • bibliotecarule,de ce nu l interpelezi pe vosganian in legatura cu oltchimul?Acum aproximativ 1 an ii cantai in struna si faceati planuri de bunastare…acum am ajuns sa inchidem iarasi fabrici ca pe vremea psd ului pe care le vom vinde ca teren arabil sau de facut maluri.Tot pe vremea aia urlai isteric inpotriva lui basescu si a gazelor de sist….acum remarc ca taci ca o soparla,ca o taratoare muta.Tu si ceilalti ca tine ce dati din gura insa nu ati produs nimic in viata voastra,dimpotriva atarnati ca niste asistati sociali, ati distrus si ultima mana de cetateni constienti ca doar prin munca se poate face ceva.In locul tau ,un individ fara motivatie reala si teluri productive,as folosii ,,ultimul glonte”….eventual un bloc mai inalt.

    • @ aurel

      Nu prea mai ştiu ce este cu Oltchimul. Când a fost evenimentul Dan Diaconescu televiziunile se întreceau în amănunte, puteam afla ceva. În acest moment nu ştiu mai nimic despre Oltchim. Dacă domnia voatră, în loc să aveţi o adresare impertinentă, mi-aţi ridica cu adevărat o problemă reală şi documentată despre Oltchim şi aş înţelege din ea că domnul Vosganian are o legătură şi poate rezolva problema… Nu aş putea să-l interpelez, că nu sunt parlamentar, dar cu siguranţă aş putea să-i adresez câteva întrebări pe blog.

      Că Oltchimul este în insolvenţă se ştia de dinainte de încercarea de privatizare… de fapt privatizarea cu Dan Diaconescu şi dl. Vulpescu chiar asta încerca să evite, închiderea Oltchim pe seama insolvenţei. Iată acum a făcut cerere de insolvenţă şi cred că FMI a impulsionat această cerere. Ce să-l întreb pe domnul Vosganian? De ce este Oltchimul în insolvenţă?

      Eu nu făceam planuri de bunăstare pentru Oltchim, cred că vă înşelaţi… pe mine m-a deranjat nerespectarea procedurală. Mai mult, m-a deranjat întotdeauna vânzarea firmelor româneşti către străini. Eu aş cota pe bursă pachete mici de acţiuni astfel încât să nu fie rentabil de cumpărat pentru străini (pentru că strângerea unui pachet majoritar ar fi un obiectiv prea îndepărtat de timp) dar să fie posibile investiţii pentru un capital românesc. Sigur, acum soluţia ar fi emiterea de acţiuni în vederea unui aport de capital şi a solvenţei. Doar că acum ar fi degeaba pentru că… deja Oltchimul a fost omorât, nu poate fi readus la viaţă decât cu un efort financiar colosal, anume un nou “Aperchim” dimensionat pentru nevoile Oltchimului, plus plata datoriilor istorice ale Oltchim.

      De aceea mă gândeam că privatizarea Oltchim printr-o “firmă a poporului” ce trece prin mâna lui Dan Diaconescu, chiar şi dacă îl bănuiam pe Dan Diaconescu de manipulare, mi s-a părut ceva benefic pentru Oltchim (şi împotriva domnului Ponta în acest caz).

      “Firma Poporului” despre care vorbea Dan Diaconescu era de fapt nimic altceva decât un fond naţional de investiţii şi, cu puţin efort, ar fi putut funcţiona. Sigur, FNI am mai avut şi nu a funcţionat, numai că de data asta Dan Diaconescu nu promitea profituri uriaşe…

      Nu ştiu cui cântam în strună, asta depinde şi de urechea muzicală. Nu-mi amintesc să fi cântat în strunele despre care vorbiţi, dar nici nu am o memorie foarte bună.

      Împotriva gazelor de şist şi a Roşiei Montane m-am plâns pe blogul domnul Vosganian acum câteva zile… ca o şopârlă târâtoare mută, cum spuneţi domnia voastră.

      Bibliotecaru spune:
      ianuarie 22, 2013 la 11:38 am

      @ Varujan Vosganian

      Ministerul Mediului evită să de un aviz pozitiv, dar evită să dea şi un aviz negativ. Un semnal politic responsabil cred că ar fi o lege care să interzică în mod explicit procedeele extrem de poluante.

      Avizul de mediu are sens ca instituţie în cazul în care procedeul ar fi poluant pentru Roşia Montana, respectiv în anumite condiţii specifice Roşiei Montana, dar nu ar fi poluant pentru alte cazuri, respectiv în alte condiţii specifice… or el este poluant în toate cazurile.

      La fel şi în cazul procedeul fracturării pentru extragerea gazelor de şist.

      Bibliotecaru spune:
      ianuarie 22, 2013 la 11:45 am

      @ Varujan Vosganian

      Adevărata problemă este că poluarea trece pe locul doi după banii care se nasc din poluare. Numai că poţi oricând exista fără un autoturism, fără un televizor cu plasmă sau LED, fără PC, fără tabletă, fără telefon de nu ştiu care, fără vilă, fără servitori… nu poţi însă să trăieşti fără apă, fără aer, fără copaci, fără animale sălbatice… Nu putem să sacrificăm viaţa pentru a exista în condiţii de viaţă mai bune din punct de vedere material. Iată de ce eu nu aş sta pe gânduri cât timp este vizibil, la cei ce deja folosesc aceste sisteme de exploatare poluante, că se petrec lucruri foarte grave.

      Încă o dată. Tehnologia evoluează, se va dezvolta, cu siguranţă, şi ceva nepoluant. Şi atunci, poate peste o sută de ani, România va avea în subsolul ei nişte zăcăminte de o mie de ori mai valoroase decât acum. De aceea spun că nu este o “pagubă” faptul că zăcămintele stau în pământ.
      (vosganian.ro/?p=3715&cpage=3#comments)

      Ba am dat şi filmuleţe cu apa care arde după urma fracturării hidraulice, despre minele romane, am scris o mie de cuvinte despre poluare, m-am chinuit să dau soluţia dezvoltării secţiunii de biogaz pentru nevoia de import a gazelor naturale… Pe blogul domnului Vosganian.

      Eu sunt o şopârlă târâtoare mută care nu a produs nimic în această ţară, nu am motivaţie reală (sau am motivaţie ireală, nu am ţeluri productive) şi sunt asistat social… dar domnia voastră, domnule aurel, ce anume aţi făcut pentru România. În afară de aceast propagandă de doi lei (vechi) pe acest blog, aţi mai făcut ceva pentru ţara asta?

      Ştiţi ce cred eu? Nu mai aveţi lăptic la ţâţa României şi asta vă roade rău de tot. PATRIOTULE!

      http://bibliotecarul.blogspot.ro/2013/01/credem-ca-nu-mai-sunt-banat-pe-blogul.html

    • Mariane,
      Cand nava;esc lacustele si nu ai insecticid ce poti face? Si cum nici soparlele nu mananca lacustele….. “:)

  11. Cititi un articol foarte bun…. de remarcat, Sever Voinescu gandeste la fel ca Elena Udrea.

    De ce s-au pus băieții iarăși pe Traian Băsescu

    Autor: Sever Voinescu

    Am mai spus-o, Ponta este un politician redutabil.Doar că, în tipologia lui Isaiah Berlin, el este politicianul-arici. Adică, politicianul care știe bine un singur lucru: știe să-l asedieze pe Traian Băsescu.

    Nu l-a cucerit, nu l-a doborît, nu l-a trimis acasă. L-a lovit, însă, din greu. Între timp, asediul la Traian Băsescu a devenit un sport în sine, în care scopul nu este să-l faci ko pe președinte, ci să-i cari pumni, el să riposteze și să obții, astfel, uralele galeriei. Iar galeria, o știm de la antici încoace, votează precum urlă. De cîte ori USL va avea de acoperit vreo porcărie sau vreun eșec, publicul va primi spre desfătare un nou atac la Băsescu. Așa vor curge următoarele 20 de luni.

    Nu am nici o îndoială, cei mai mulți dintre români vor să-l vadă pe Traian Băsescu bine tăvălit. Nu atît de mulți pe cît crede Dan Voiculescu, dar, totuși, mulți. Ponta și ai lui știu asta. Mai mult, Ponta și ai lui știu bine că, pentru un timp, Traian Băsescu este singurul adversar de nivelul lor. Din păcate – o spun cu durere nedisimulată – nimic din ceea ce oferă ”dreapta” parlamentară sau extra-parlamentară acum nu poate fi un adversar pentru USL. Spunea Traian Băsescu, ironic-amar, că, de cîte ori nu au soluții, liderii PDL se gîndesc iar că-i scoate bătrînul Băsescu. O confirm, așa e! Mai nou, și Ponta se gîndește tot la bătrînul Băsescu cînd e în încrucătură. Doar că altfel decît pedeliștii.

    Dar, în ce constă încrucătura lui Ponta acum? Mai întîi, este chestiunea rușinoasă a super-imunității și, pe măsură ce presa tot vorbește despre asta, din ce în ce mai mulți oameni înțeleg. Asta nu e bine pentru Ponta! În cîteva zile vine raportul MCV care nu are cum să fie bun. Nebunia loviturii de stat din vară, asediul politic asupra justiției și deciziile parlamentare care blochează justiția în cazul cîtorva politicieni nu vor da României notă de trecere în Schengen. Nici asta nu e bine pentru Ponta! Bugetul propus de guvern e dramatic, e un vis populist urît care predă România unui interes strîmt, politicianist. L-am văzut la televizor pe ministrul Voinea spunînd, somnolent, lucruri bizare. De pildă, spunea că nivelul taxelor e neutru față de creșterea economică. Sau – asta mi s-a părut cea mai tare – că firmele nu trebuie să se plîngă de fiscalitatea ridicată pentru că banii care li se iau prin taxe, tot la ele se întorc. Ce gîndire e asta? În fapt, avem un buget în care cheltuielile sporesc fără un temei în creșterea economiei reale.

    Ministrul Voinea spune că creșterea cheltuielilor în buget e semn cert că bugetul e unul de dezvoltare. Serios? Chiar dacă e vorba exclusiv de creșterea cheltuielilor curente? De fapt, domnul Voinea ne servește propagandă pură. Și el știe asta. Și Ponta știe asta. Apoi, e încurcată treaba cu FMI. Traian Băsescu nu se mai bagă. Guvernul a vrut autonomie deplină să negocieze scăderi de TVA, de CAS, impozit gradual etc. E greu de crezut că va obține și creșteri salariale și reduceri de TVA cînd economia se încăpățînează să nu meargă și contextul european e sumbru. Iarăși, pentru Ponta nu e bine! Așadar, zice instinctul lui Ponta, n-ar fi cazul să începem un nou scandal televiziual? Să se certe în platouri gureși de toată mîna de dimineața pînă seară (că la Băsescu se pricep absolut toți!), să băgăm instalația de fum, să pocnim din bice, să tragem buhaiul de coadă, să batem tamburinele, să joace frenetic din buric hetairele mediatice ale lui Voiculescu și Ghiță – zgomot, zgomot, zgomot!

    Personal, cred că o să țină diversiunea lui Ponta. Zilele astea, presa va vorbi mai mult despre propunerea de comasare a alegerilor decît despre buget sau MCV sau super-imunitate sau loviturile de la CSM. Problema lui Ponta, însă, este că joacă doar cartea pe o știe și nu își diversifică talentul. Știu că, de fapt, Ponta îl admiră pe Traian Băsescu. Îl urăște și îl admiră deopotrivă. Atunci, să învețe de la el – folosind din nou tipologia lui Isaiah Berlin, Traian Băsescu a știut să se transforme din politician-arici în politician-vulpe cînd a devenit președinte.
    Între timp, dreapta își așteaptă noii lideri și România își așteaptă opoziția. Pe unde-or fi? Ce-or fi făcînd?
    Sursa: EVZ.ro

    • desi nu merita sa intru in polemica cu unul ce are ca unic scop in viata sa ,,comenteze”……
      Nu pot sa nu fiu ironic si sa nu ,,remarc”…..chiar l ai urecheat pe vosganian in privinta gazelor de sist….ai fost deosebit de vehement.Avand in vedere ca, din cate sti, am urmarit activ gargara de pe blogul sau la care erai parte aliata,vehementa inpotriva lui basescu in care vedeati un tradator ce are interese financiare vizavi de acest proiect,nu pot spune nici pe departe ca ai aceasi pozitie acum cand guvernul ponta ,inclusiv vosganian au dat deja unda verde .Doar idiot sa fi sa crezi ca pe vosganian si pe ponta il framanta emotia si nesomnul pentru interesul romanilor si romaniei.
      Ma intrebi ce am facut eu pentru romania?…pai simplul fapt ca platesc taxe si impozite la greu pentru a l intretine pe vosganian sau ponta si o gramada de asistati social ce nu reusesc sa se inprieteneasca cu munca ,ar cam fi suficient.
      Pe langa toate astea am facut un lucru ce in mod normal ar trebui sa fie vazut ca ,,normalitate”pentru orice roman…..participand activ in data de 21 dec 89(nu existam in timpul razboiului din 40-45 ca sa particip si la el) intorcand din traseu cei cateva mi de muncitori veniti ca garzi patriotice la universitate,ce ar fi putut declansa un macel,am avut bunul simt si constiinta de a nu ma injosi sa devin ,,revolutionar”.
      Tu cu siguranta nu stii despre ce e vorba…e si normal de sub pat nu prea se vedea….insa uneori cand vad cat de importanti au devenit cei ca tine,gargaragii si atarnatori,pupincuristi , lepasaturi umane ,imi cam vine sa regret ca nu am profitat.
      Cum altfel sa ma simt cand unul ca tine (si sa dovedit ca sunteti cam 60%) mai sunteti si coltosi si dupa ce va da omul un deget…..
      …..Insa asta a fost mai mult un monolog,tu ,voi,nu veti constientiza niciodata …..voi doar asteptati…voi doar cereti…voi doar aveti drepturi..

    • @ aurel

      Toţi oamenii plătesc în ţara asta TAXE. Cea mai mare parte a veniturilor bugetare provin din TVA. În momentul în care cumperi ceva, chiar şi ca să supravieţuieşti, plăteşti taxe statului român. Toţi cetăţenii sunt, mai mult sau mai puţin, contribuitori.

      Eu nu sunt asistat social, în sensul în care să primesc fie şi o centimă din partea statului român. Nu am nici un venit din nici o parte… respect prevederile biblice, aşa cum trăiesc şi călugării.

      Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 6, cel care ne oferă esenţiala rugăciune “Tatăl Nostru”, încheie cu ceea ce cred eu este centrul culturii creştine, îndemnul de a exista ca un creştin.

      24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.
      25. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?
      26. Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
      27. Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?
      28. Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.
      29. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.
      30. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
      31. Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?
      32. Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.
      33. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
      34. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.

      Domnia voastră, prin faptul că tot faceţi aprecieri aberante şi jignitoare asupra stilului meu de viaţă practic scuipaţi pe credinţa mea ortodoxă. Din dragostea voastră de mamona scuipaţi dispreţuitor pe credinţa mea creştină.

      Mă îndoiesc că toţi anii aceştia în care am scris pe bloguri am cerut ceva pentru mine de la un politician, chiar şi un lucru cât de mărunt. Nu am acceptat ceva de la politicieni nici măcar când mi s-a oferit… Intervenţiile mele nu au fost niciodată împotriva politicianului pe blogul căruia am intervenit, întotdeauna a căutat să-l facă un politician mai bun şi de folos României. Toate intervenţiile mele sunt menite spre o Românie mai bună, mai stabilă, mai normală… sunt menite unor cetăţeni mai sănătoşi, mai fericiţi, mai mulţumiţi de viaţa lor… aşa cum înţeleg eu aceste “mai bine”.

      În 21 decembrie nu plecase Ceauşescu. Nici nu vă întreb ce grad aveaţi dacă aţi putut opri Gărzile Patriotice în drumul lor spre întâlnirea cu manifestanţii. Este adevărat, eu nu ştiu despre ce e vorba, am făcut revoluţia ca om din mulţime, eram printre “fraierii” de după 22 decembrie, cei mulţi care riscau să fie împuşcaţi de “terorişti”, i-am văzut pe câţiva dintre cei care îngraşă acum pământul în Cimitirul de la Bellu, Dumnezeu să-i odihnească în pace, cum cădeau şi pe urmă erau urcaţi în camioane. Nu am fost şi eu printre ei. Alţii au fost cei semnificativi în revoluţie, alţii au apărut la TV şi în stenograme… Eu nu am fost revoluţionar înregistrat de istorie, doar un banal ce nu intră nici măcar la statistici, un simplu “strigător de Libertate!”.

      Eu vă doresc să fiţi răsplătit după cum aţi făcut bine acestui popor… cu toţii dăm socoteală la un moment dat în faţa celui ce le ştie şi pe cele bune, şi pe cele rele. Cât despre mine… prefer să mor ca un idiot care crede că în fiecare om există şi bunătate, dragoste sau ceva pozitiv.

    • @ aurel

      Eu ştiu că sub acest nick nevinovat “aurel” se ascunde, cu siguranţă, unul dintre acei oameni cu avere şi, foarte probabil, unul dintre politicienii care au ajuns “cineva” în această ţară. Ştiu şi mai bine că eu sunt printre cei mai umili cetăţeni ai acestei ţări, arhetipul unui nimeni… nu am fost nici măcar olimpic la matematică ca “ion adrian”. Înţeleg că mă puteţi strivi ca pe un vierme ce sunt de la înălţimea milioanelor de euro şi a duzinii de avocaţi pe care îi aveţi… Probabil că puteţi da şi nişte ordine la nu ştiu ce bodyguards să mă joace în picioare până ce mă omoară în bătaie… Dar chiar şi aşa merită să-mi slujesc ţara, poporul şi istoria în felul meu. Spre deosebire de dumneavoastră, eu am ales acest drum.

    • biblio
      crezi ca apeland la patetism iti vei spala bubele usl iste?Chiar daca exista posibilitatea, ca tu intradevar, sa te percepi ca impartial ,inpartind echitabil bunatate si intelegere,este foarte inportant cum te vad ceilalti.Daca ai putea sa ti pui intrebarea ….de ce unii te vad de al lor iar ceillti te percep ca opozant ….si ar fi suficient.
      Nu ti condamn alegerile…iti condamn ipocrizia si daca iti asumi anumite pareri trebuie sa ti asumi responsabilitatea,sa ti argumentezi orientarea..Nu ma confunda cu cei ce pupa moaste si se dau cu fruntea de pamant ,insa prefer nici sa nu cataloghezi un om dupa aspectul asta….nu vei fi nici mai bun nici mai rau bagandu te sub poala popii.
      Spui ca toti oamenii platesc taxe din moment ce platesc tva…..Pai e acelasi lucru tva ul platit de un …strungar sa spunem ,cu cel ce plateste tvul din ajutorul social?….daca tehnic e acelasi lucru……..moral?
      Gandirea ta este influentata tocmai de pozitia sociala pe care o ai…desi nu realizezi asta.Poti tu sa gandesti ca mine care toata viata nu am primit nimic si doar am dat?…cu siguranta nu.
      In privinta serii de 21….crezi ca e acelasi lucru sa fi fost si tu prin zona….pe la restaurantul budapesta,sau pe la piata dimitrov,chiar mai apoape si sa fi fost la statui? ….apropo …faceam parte din coloana si eram pus in primele randuri….tocmai trecusem de magazinul unirea inspre inter.

    • chiar iti place sa te complaci in postura milogului?de ce ai tu neaparat senzatia ca o persoana ce si ia soarta in propriile maini si nu e de acord cu cerseala ,este neaparat un …,,bogatan”?
      Chiar nu poti accepta…tu si cei ca tine…ca sunt anumiti indivizi ce vor si fac tot posibilul,mutand muntii la propriu, pentru a nu fi dependenti de cineva?
      Tu practic acum cersesti mila,pozezi in neajutoratul ce cauta compatimire la cei din jur,cum dealtfel fac foarte multi romani ce sunt adeptii ideii ca ,,om vedea ce o fi maine”…sau om trei si om vedea,ne o ajuta cineva.
      Ma intreb si te intreb; termenul ambitie iti spune ceva?…dar in sensul de ambitie constructiva,nu de a pune piedici,de capsoman ce nu se lasa pana nu i da foc casei vecinului ca a facut o mare.

    • Biblio,
      Chiar ca ma emotionezi 🙂

      PS. Oricum tu ii faci mai buni intrun mod foarte selectiv.

    • Repet caci sunt in spam

      Biblio,
      Chiar ca ma emotionezi 🙂

      PS. Oricum tu ii faci mai buni intrun mod foarte selectiv.

      Administrator:
      Nu sunteti in spam.

  12. unul dintre putinii politicieni care a pierdut toate alegerile la care a candidat s-a trezit vorbind dupa o noapte de betie …

    Cezar Preda: “Lucrurile cred că vor fi bune pentru PDL dacă vom crea un partid cu oameni loiali”

    cezar preda esti alaturi de vasile blaga responsabil de dezastrul in care se afla pdl ! hihihiiiiiiiiiiiiiiiiiii

  13. 😆 😆 😆 ,grea-i viatza in OPOZITZIE …hihihihiihih….cine-i la BUTOANEEEEEEE??????, …. usl-ul … EEEEEEEEEEE…hihihihihihi….,sa traitzi bine ” dragi aplaudaci PORTOCALICI …
    Madalina pe tine te tzuc pe frunte si te salut cu DRAG 😆

  14. Aurel,
    Am o intrebare.
    Eu in 21 decembrie am stat acasa si am ascultat Europa Libera, dar a doua zi in 22 am plecat incolonat din intreprinderea unde lucram.
    In 21 dec 1989 intr-o joi a fost mitingul lui Ceausescu si apoi represiunea din jurul universitatii si intercontinental.
    Nu stiu sa fi fost coloane care deflueau spre piata univ.
    In 21 acolo s-au adunat din cei care participasera a miting si or mai fi venit si altii dar nimic organizat la nivel de coloane.
    Daca ma insel spune-mi.

    • ion adrian
      in seara de 21 ,de fapt imediat dupa ce sa creat busculada si au inceput problemele in centru,s a luat hotararea ca toti cei ce erau schimbul 2 in uzina 23 august ,republica,imgm,ior si masini unelte sa fie echipati in garzi patriotice,cu lopetica de infanterie si sa mearga pentru a opri manifestantii.Pe la ora 5.30-6 seara am fost dusi cu autobuzele in fata magazinului unirea(eram in jur de 7-8 mi cred eu),formasem o coloana de la iesirea din pasajul unirii inspre inter pana in fata mag.junior(actual tribunalul buc)…pe toata latimea strazii.Urma ca noi fiind insotiti de secretarii de partid sa ajungem la inter si mergand pe idea ca cei din piata nu stiu ce e cu noi iar noi (fusesem informati de seful garzilor si deactivisti ca acolo sunt agenti provocatori straini)..in felul asta ii vom alunga din piata.
      Deoarece eram foarte bine grupti (specific militar),fiecare sectie avand ca sef de pluton un activist de partid nimeni nu avea curajul sa se inpotriveasca.In momentul in care sa dat semnalul de plecare ,inpreuna cu un coleg (de prin t severin era de loc) am profitat de neatentia secretarului ,activistului si am luat de pe trotuar ,,civili” pe care iam incurajat sa intre printre noi spargand astfel formatia si creind haos.Va inchipuiti ca atat lea trebuit tuturor …..au spart coloana si dusi au fost.Dupa asta, pe stradute,fiind deja intuneric ,ne am dat jos tinutele de garzi patriotice si am mers destul de multi in piata universitatii.Daca la ora ajungerii noastre acolo armata si usla erau pe punctul de a risipi cei circa 1 ,5 mi de manifestnti ramasi dupa ce am ajuns si noi acolo numarul a fost mult mai mare si chiar o grupa de uslasi fiind prinsa intre grupul nostru si cei ce erau deja acolo ,chiar in rondul mare au fost nevoiti sa se predea efectiv.La acel moment eu lucram in uzina de masini grele buc(fabrica de tancuri) ce apartinea de uz 23 august
      Biblio asta bate campii ca o hahalera ce este,insa eu personal nu stiu ca cineva din cei care am fost atunci sa si fi arogat vreun merit sau sa si fi scos certificat de revolutionar precum mama lui geoana.
      Si pentru ca noi aveam conducere militara,lucrand si cunoscind ofiteri din domeniul asta ,a doua zi si chiar a treia(22,23) am constatat ca comandantul unei unitati de tancuri aflata in jurul palatului ,cei din berceni,sos oltenitei era un fost sef de sectie de la noi .Inpreuna cu asta am vazut ca de fapt nu tragea nimeni din interior,nu existau teroristi si a transmis lucrul asta lui gusa si celorlalti…insa stiti foarte bine in ce fel au evoluat lucrurile.Ei aveau nevoie de panica in strada,aveau nevioie sa si justifice lovitura de stat….la acel moment se luptau intre ei,cine sa preia fraiele.
      Am spus astea sa nu crezi ca bat campii…de fapt oricum sunt un anonim…..,dar m a cam agitat biblio.Asta e.

    • Multumesc mult si cred ca asta este un aspect mai putin cunoscut al acelei zile de 21. Adica eu nu=l stiam. Cartianu sau altii l-au preluat, caci este si asta o bucata de isorie?
      PS Si am mai auzit relatari despre 21 pe care eu le-am crezut de fapt petrecute in 22. Cred ca cei care relateaza de astea ar trebui sa se gandeasca la acest aspect si sa sublinieze ca nu e vorba de 22 ci de 21 ziua mitingului cand Ceausescu era in CC.

    • ion adrian ….sti dealtfel ca in data de 22 oamenii din intreprinderi ,de pe platformele industriale au iesit in strada afland de ce sa intamplat seara precedenta.Pai tocmai din motivul asta au aflat …pentru ca o parte dintre ei au fost dusi acolo…nu mai spun ca aceste platforme industriale ,sunt convins ca sti fiind din bucurest,cuprindeau si alte intreprinderi la care in multe cazuri lucrau sotiile.Cel putin in zona republica mai sunt(erau) fabrica de cabluri ,de stalpi,antilopa,fabrica de sticla,biofarm,postavaria si filatura de bumbac…etc.
      Fiindca dupa ora 1,30 dimineata(22.12) am cam fost dispersati…deja fusese inpuscat unul langa spital coltea,inca cativa la rond…la dales nu stiu…majoritatea am ajuns acasa inspre dimineata(la ora aia nu mai circula nimic) cand trebuia sa intre schimbul 1….acestia au aflat…..si nici nu au mai intrat in fabrici.
      Asa ca o paralela….cand ma gandesc cat de usor mi se parea mersul pe jos atunci…sa vin acasa din centru…si pe frig….ehehe,tineretea….si antrenamentul.Aveam un coleg statea langa piata floreasca si de cate ori ningea mai tare venea la servici pe jos….si culmea nu intarzia mult mai mult decat cand venea cu tranvaiul.Oare ca eram invatati cu greul,ca eram constransi? sau pur si simplu acceptam viata asa cum era?

  15. Infine o poanta care-mi place:
    Spune Ponta:

    Președintele a supralicitat. Doar 100-150 parlamentari şi-ar depune mandatul, restul ar putea promova o moţiune de cenzură sa ma dea jos.

  16. Dan Voiculescu s-a jucat ping pong cu justitia….ba e senator,ba nu e,acum iar e.Dar nu mai merge asa….se ajunge in linie dreapta.Si surpriza….achitat?

  17. @puiu

    te inseli , nu toti din pdl sunt in opozitie.. hihihiiiiiiiiiiiiiii… de exemplu blaga, berceanu, videanu, cezar preda si altii sunt tot la putere… hihihiiiiiiiii toata lumea stie ca impreuna cu fruntasi psd-pnl sunt asociati in srl-uri … hihhiiiiiiii… cine-i cu butoaneleee ?

  18. sa radem…hihihiiiiiiiiiiiiiiii de ceazar preda si vasile blaga:

    “Cezar Preda afirma, conform ziare.com, că un partid “cu oameni labili care trec dintr-un loc într-altul în funcție de cum le este interesul nu poate să facă performanță”, la Târgu-Jiu Vasile Blaga explica, potrivit Mediafax, că primarii PDL care au sprijinit USL în alegerile din 9 decembrie nu trebuie excluși, ci păstrați în partid până în 2016, ca să îi “usture” (!?!?).
    Veți fi de acord cu mine că orice om normal constituit nu va putea crede că Vasile Blaga și Cezar Preda fac parte simultan din același partid.”

  19. Elena Udrea: Peste 10.000 de turişti sunt în Poiana Braşov Data publicarii:27 ianuarie 2013

    Fostul ministru al turismului, Elena Udrea, se arată entuziastă faţă de afluxul de turişti pe care l-a constatat în aceste zile la Poiana Braşov, conchizând că investiţiile în infrastructura de turism pe care le-a făcut MDRT în timpul mandatului ei au dat roade.

    “Peste 10.000 de turişti sunt în Poiana Braşov. Hotelurile sunt pline. Când văd aglomeraţia de pe pârtii, o dată în plus ştiu că merită toate criticile pe care le-am primit din partea actualei puteri pentru decizia de a investi în cel mai mare domeniu schiabil din România. Care se dovedeşte un mare succes!”, scrie Udrea pe Facebook.

    Potrivit Elenei Udrea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a derulat, în mandatul său de ministru, investiţii de aproximativ 500 de milioane de lei în dezvoltarea infrastructurii turistice şi sportive în staţiunile şi localităţile turistice montane. În perioada 2010-2011 au fost construite 12 pârtii noi şi au fost extinse şi reamenajate alte 15 pârtii, au fost construite 9 instalaţii noi de transport pe cablu şi 21 de sisteme de producere a zăpezii artificiale.

    “In acelaşi context, am alocat peste 200 milioane de lei investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii turistice şi sportive în staţiunile şi localităţi turistice necesare organizării pe Valea Prahovei, în luna februarie a acestui an, a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE)”, arată fostul ministru. Astfel, în Poiana Braşov au fost făcute investiţii de aproximativ 120 milioane lei, la Sinaia de 30 milioane lei, la Buşteni de 20 milioane lei, investiţiilor în infrastructura de schi de la Azuga le-au fost alocate 15 milioane lei, iar la Râşnov au fost investite cca 60 milioane lei.

    • Dupa cum vedeti tot Elena Udrea promoveaza statiunile montane, tot ea este alaturi de operatorii de turism, tot ea este alaturi de hotelieri, cabanieri, intr-un fel merge peste tot unde a avut investii si constata la fata locului asa cum facea si ca ministru, daca efectele sunt cele asteptate si sunt. Rezultatele se vad si numai datorita ei. N-a facut nimic spectaculos, a muncit pur si simplu si s-a implicat asa cum scrie la carte. C-a muncit cu folos, vedem deja si nimeni nu mai indrazneste sa-i nege performanele, cu exceptia celor care sunt obligati de stapani s-o faca!

  20. Au venit cupoanele de pensie si pentru luna ianuarie, dar de calatoriile cu pret redus pe CFR, pentru pensionari, nici pomina!
    De ce nu dezbat problema cei din opozitie? Va imaginati ce scandal ar fi fost pe Antene ( si nu numai) daca asa ceva s-ar fi intamplat pe timpul guvernarii PDL? Dar acum este liniste totala pe acest subiect. Macar la B1 ar trebui sa ridice cineva problema.

    • Multumesc. Am verificat si asa este si am facut si eu ce pot adica am anutat TV-urile sa nu spuna ca nu au stiut:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *