O veste bună din Coreea: Samsung C&T Corporation va investi în România!

Aflată încă în Coreea pentru Adunarea Generală a Organizaţie Mondiale a Turismului, am fructificat timpul dintre două şedinţe pentru a încerca să atrag posibili investitori coreeni către România. În acest  sens, astăzi am avut o întâlnire cu Yang-Bai Kim, vicepreşedinte al Samsung C&T Corporation. Pentru cine nu ştie, Samsung Group este o multinaţională care conţine mai multe firme în domenii diverse de activitate, deşi probabil că la noi în ţară sunt cunoscuţi cel mai mult pentru electronice şi electrocasnice.

Samsung C&T Corporation are ca principal obiect de activitate construcţiile civile, având la activ câteva clădiri foarte cunoscute la nivel mondial. De altfel, companiei îi aparţin ultimele trei cele mai înalte construcţii din lume: Turnurile Petronas din Kuala Lumpur (Malaezia) au deţinut titlul din 1998 până în 2004; din 2004 până în 2010 a fost Taipei World Financial Center (Taiwan); iar de anul trecut cea mai înaltă clădire este Burj Khalifa (Dubai), care are 828 de metri înălţime şi a costat mai bine de 1,5 miliarde de dolari.

Discuţia mea cu domnul Yang-Bai Kim s-a concentrat pe realizarea Cadastrului General al României, având în vedere că de curând Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a trecut în subordinea MDRT. Astfel, ar exista o bază de date publică în care ar fi înregistrate toate imobilele de pe teritoriul României (terenuri şi clădiri), cu proprietarii lor, şi s-ar realiza hărţi electronice publice. Ducerea la îndeplinire a acestui demers ar însemna un element substanţial în favoarea atragerii investitorilor privaţi (mai ales pe zona de investiţii în infrastructură şi în construcţii). Este poate cel mai important proiect aflat în derulare la MDRT şi o cerinţă foarte veche a constructorilor şi a potenţialilor investitori.

Realizarea Cadastrului naţional este o necesitate stringentă. Pe de o parte, din perspectiva asumării proiectului în faţa unor instituţii internaţionale. Pe de altă parte, pentru că ar repune lucrurile într-o normalitate: de menţionat că, dacă însumăm titlurile de proprietate emise din 1990 şi până acum, acestea depăşesc suprafaţa totală a României. Mai mult, având în vedere că multe terenuri au proprietari necunoscuţi, apar foarte multe cazuri în care nu se pot realiza lucrări de infrastructură pentru că nu ştii cui să te adresezi. În aceste condiţii, e foarte greu să realizezi planuri de dezvoltare şi amenajare a teritoriului sau să te gândeşti la delimitarea clară a unităţilor administrativ-teritoriale.

Vestea bună este că vicepreşedintele Samsung C&T Corporation s-a arătat foarte interesat de o colaborare cu MDRT pentru Cadastru, astfel că proiectul va fi derulat în parteneriat public-privat. De altfel, domnul Yang-Bai Kim a spus că deja au găsit resursele financiare pentru realizarea acestei investiţii substanţiale în România. În trei-patru luni, cred că proiectul ar putea să şi demareze – există o anumită rigoare asiatică pe care am ajuns să o apreciez foarte mult pe parcursul vizitei mele în Coreea.

Dacă tot am vorbit de lucrări de infrastructură, am profitat de moment pentru a-i prezenta vicepreşedintelui Samsung C&T Corporation şi proiectele Sălii Polivalente din Bucureşti şi a eco-cartierului ANL din Ghencea, acolo unde ar urma să fie construite 10.000 de locuinţe pentru tineri. Reprezentantul companiei sud-coreene a găsit extrem de interesante proiectele, motiv pentru care îşi va trimite specialiştii la Bucureşti pentru a le evalua, urmând să discutăm apoi despre eventuale noi parteneriate public-private.

Astfel, întâlnirea cu reprezentanţii diviziei de construcţii a Samsung a fost foarte promiţătoare şi sunt încrezătoare că măcar cele trei proiecte amintite vor prinde contur în perioada imediat următoare. Iată că, până la urmă, am parte de o vizită extrem de fructuoasă în Coreea de Sud.

 

203 thoughts on “O veste bună din Coreea: Samsung C&T Corporation va investi în România!

  1. ***Elena Udrea scrie Iată că, până la urmă, am parte de o vizită extrem de fructuoasă în Coreea de Sud. Aşteptăm veşti foarte bune şi în continuare. 😆

  2. ZeV,
    Trecandu-mi starea de bucurie ref la cele de mai sus, multumindu-i lui Silver ca mi-a atras atentia ca sa nu mai postez in spate si anuntandu-te ca in ultima jumate de ora ti-am scris in cateva randuri pe firul ce tocmai s-a inchis, continui:
    Nu mai rostogolesc ca sunt raspunsuri de context si nu s-ar intelege rostogolite independent de celelalte postari implicateasa ca poate te duci acolo, asa ca daca vrei le gasesti acolo. 🙂

    • ***Stefan RADOVEANU – Doamna Udrea n-a făcut nimic pentru pentru un “Bravo” de al tău sau al nostru. A făcut pentru exact ce trebuie – şi asta ar fi trebuit să facă toţi miniştrii din ’90 şi până acum.

      Se pare că Doamna Udrea e printre singurii miniştri care au înţeles de ce au fost numiţi într-un post. Nu se adresează laude pentru un lucruri fireşti.

      PS: trebuie să remarci că am fost politicoasă… 😆

  3. Sigur că nu prea pun eu mare preţ pe ştirile difuzate de Realitatea tv şi apoi, preluate, fără discernământ, de aproape toată media românească dar…
    Presa spune că un consilier FMI crede că în două, trei săptămâni, Europa va fi la pământ, doborâtă de criză.
    Să vedem: majoritatea ţărilor europene sunt datoare la FMI – de unde are FMI atâţia bani de a îndatorat aproape întreaga Europă?
    Dacă – să-l credem pe consilierul FMI – Europa pică, ce câştigă//ce pierde FMI?

    Şi, dacă… acelaşi lucru – ce se va întâmpla cu noi, oamenii de rând, care aşteptăm să treacă luna ca să primim salariul ori pensia?

    Ştie cineva? Sau măcar intuieşte?
    Că eu, la mai mult de atât, nu mă pricep… 😮

    • Succesul ROMANIEI va fi daca UE se transforma intr-o CONFEDERATIE model elvetian.

      CONFEDERATIE nu inseamna pierderea SUVERANITATI ci RESPONSABILITATE si OEDINE.

      Modelul de GUVERNANTA trebuie transmis la nivel de regiune, politie, sanatate, invatamant etc.

      Sunt sigur ca Doamna Elena UDREA gandeste si la asa ceva

      Encore BRAVO !!!
      SUCCES

    • ***Stefan RADOVEANU – uite cum mă obligi tu să fiu iar nepoliticoasă.
      M-ai innebunit cu modelul elveţian. Ce treabă avem noi cu elveţienii? De fapt, ce vrei de la noi? Să ne apucăm să învăţăm istoria, geografia şi despre impărţirea teritorial-administrativă elveţiană?

    • @
      silverstar

      Cred ca ar fi bine sa sustineti Regionalizarea teritoriala propusa de PDL, este exact ceea avem noi in ELVETIA.

      Recesemantul este o etapa de ORDINE si DISCIPLINA, sa vedeti ce vor comenta cei din OPOZITIE.
      Sigur vor ruspeta ca nu sunt de accord

    • D-le Stefan, degeaba sustinem noi regionalizarea, daca nu o sustine si….UDMR. Dar, vom vedea daca Presedintele îi va convinge, că altcineva nu văd să reușească o atare performanță. 😉
      Inca un motiv pentru votul electronic. 😉

  4. va felicit doamna Ministru,
    si va consider,fara doar si poate o prezenta mai mult decat benefica in peisajul politic romanesc.
    Dar asta o stiti deja.
    Am o mica ganganie pe cortex,
    Ce facem,doamna,cu justitia?
    Cred ca orice succes sau stabilizare a fundamentului politic nu are rezistenta pe termen scurt,mediu ori lung,fara o baza legala si coercitiva ce ar da incredere electoratului intr-o previzibila si acceptabila a actului de justitie.
    Sa stiti ca in general pentru dezamagitii,indecisii sau scepticii apartinatori masei electorale,primenirea actului de dreptate reprezinta foarte mult.
    De ce nu faceti pasul spre cei ce ar vrea sa va voteze,dar deocamdata nu vor?
    De ce nu vrea pdl sa lucreze cu doamna Macovei?Ati castiga totul.
    Doamna,chiar stiu ca nu aveti nevoie sa va pozitionati politic,dar avand toate sansele,tanara si charismatica fiind,puteti imprima adevaratul feeling european acestui partid,la care eu tin cu toate bunele si relele lui.
    As dori,ca alegator,sa va reformati.Stiu ca nu se mai poate,e tarziu,nu ati considerat necesar.ok.
    Atunci sa mergem asa mai departe.Dar ce se intampla la Senat e rau.Nu cred ca senatorii aia pe care noi ii sustinem ne vor binele.
    Lumea se schimba.Oamenii ies din letargie mentala.
    Nu va jucati cartile prost.Ati aruncat aproape toti asii.Si vreo doi popi. 🙂
    Doar de bine,tuturor.

    Cu respect,

    • Macovei ii buna de lucrat la intarcat prunci ,acolo-i buna fosta procuroare comunista care ajungand ministra cu concursul marinerului si-a impropietarit parintii cu o casa in centru capitalei 😆 😆

    • Mă puiule, atunci ar trebui sa-ti doresti, cu ardoare, ca doamna Macovei sa raman in PDL. Astfel, intrucat popa & Co NU va/vor mai vota PDL, in atare situatiune, portocalicii nici nu vor mai intra in parlament. Te-am linistit ? Mergi sanatos si bea un cantalau . 🙂 🙂 🙂

    • ZeV…inafara de Elena ,Andreea Vass ,Blaga ,Preda ala de la Buzau si inca doi trei n-ai pe cine vota din pedeleu ,asta-i adevarul ,degeaba tot incerci tu sa-i zugravesti in culorii castigatoare 😆

    • il urai pe Blaga,vezi ca eu am memorie.Chiar daca m-ai jignit,m-ai ajutat sa-ti creionez profilul psihologic,cantalau mic.

    • Dacă te referi la mine spun: DA!
      I-am tras lu’ buldogu’ la gioale că şi el i-a tras la gioale febleţii mele!
      🙂 🙂 🙂

    • Hahaha, dacă te referi la mine spun DA!
      I-am tras la gioale că şi el i-a tras la gioale Febleţii!
      🙂 🙂 🙂

    • Hmmmm, iar au luat-o comentariile razna!
      Se aşează ca aruncate cu lopata!

    • Bună dimineaţa! 😆 Un zâmbet la cafea…

      – Spune-mi sincer, doctore, chiar nu am nimic grav la inimă?
      – Calmaţi-vă, domană, vă asigur că inima dvs o sa bată toată viaţa!

    • O remarca insa: atunci cand se vorbeste de justitia incorecta, de mafie si mafioti, de interlopi, PSD-istii sunt prezenti.
      A mai remarcat si altcineva acest lucru?

    • Reflecţie 🙄

      “It came…the Autumn came, cover my heart with something. Cover my heart with the shadow of a tree, or better cover my heart with your shadow…”
      …A splendid Autumn morning to you all…

    • Ca sa nu mai fugă postările în sus să se piardă printre celelalte, agăţaţi-vă, de fiecare dată, de ultima postare, acolo unde scrie “Raspunde acestui comentariu”.

    • Re puiu
      Oi vrea matale să-i jugăneşti dar se există un Big Problem!
      Ce dracu să jugăneşti la ei?
      Că trebuie să le cauţi cu lupa cele două stafide din nădragi!
      🙂 🙂 🙂

    • La 11,40 am postat un text,il gasiti mai sus,asta e………..

    • Cred ca a venit momentul sa ne focusam ferm pe acest subiect,care ii are ca actori pe politicienii romabni si legaturile lor cu clanurile tiganesti.
      Daca faptul ca imaginea romaniei ,dar si a romanilor are de suferit,obligindu-i pe multi romani sa-si ascunda identitatea si apartenenta la etnia romana,atunci cind se afla in occident,ne-a facut sa ne pierdem in discutii sterile si inutile,acum cind i-am vazut ce bestii pot sa fie si cit de mult au imbolnavit societatea romaneasca,aceste clanuri tiganesti,cred ca a venit momentul sa le cerem socoteala-POLITICIENILOR-pt ca ei au organizat si regizat tot acest scenariu apocaliptic care ne pune noua cetatenilor cinstiti siguranta personala in pericol.
      Sunt un om atasat profund valorilor democratice,dar in acelasi timp stiu ca atunci cind institutiile statului se dovedesc a fi mina in mina cu infractorii,JUSTITIE,POLITIE,MEDICI,deci libertatea mea este pusa in pericol,cred ca trebuie sa folosim toate pirghiile democratice pt a pune capat acestui flagel care sunt CLANURILE TIGANESTI’
      De aceea trebuie sa le cerem politicienilor sa-si declare legaturile cu ,ACESTE FAMILII’pe care le vedem in toata opulenta lor sfidindu-ne,fara a fi muncit o zi,pt a putea decide in cunostiinta de cauza-CINE II CONDUCE PE POLITICIENII NOSTRII-NOI CETATENI,PARTIDUL S-AU CLANURILE MAFIOTE.

    • Toti cei care isi folosesc neuronul din dotare.
      Buna dimineata 🙂

    • …nici pe aia nu-i iubesc ,asta nu ma face sa nu-i apreciez activitatea profesionala si politica ,sunt competenti in tot ce fac 😉 la Buldog in afara de averea colosala [el fiind numai lefegiu la stat ] n-am ce-i reprosa.

    • Aşa te vreau Cardinale!
      Tragei-o fără cauciuc!
      Naturel ca s-o simtă!
      🙂 🙂 🙂

      PS Să intre ZeV în fibrilaţii!
      🙂 🙂 🙂

    • Un al treilea popă se ține lipcă de capul doamnei Macovei…in special pe bloguri.
      Abia ĂSTA trebuia aruncat. 🙂 🙂 🙂

    • 🙂 🙂 🙂
      Zev,
      cat despre al treilea POPA nu ma bag,
      o respect mult prea mult pe preoteasa dumnealui 🙂

    • Moamăăăăăăăăăăăăăăăăă ce m-ai enervat nell-ule! Dacă erai acum lângă mine de gât te strângeam!
      Cât despre preoteasă n-avea tu grijă că jar mănâncă-n seara asta!
      Că toată ziua a umblat brambura şi io a trebuit să belesc barabule!
      Că prinţului de Cacă-n Băţ i-a venit poftele de cartofi prăjiţi!
      Ehehehehehe….
      🙂 🙂 🙂

    • Re ZeV
      Dada, vrei tu dar nu se poate jupân’ Trahanache!
      Când o pleca marinarul de pe puntea de comandă atunci atunci am să dispar şi io!
      Până atunci: COTU’ ŞI PIŞCOTU’ !
      🙂 🙂 🙂

    • Re nell

      Auzi măi textierule?
      Ia mai dute-n Doamne iartă-mă d-aci cu Monica Macovei a ta cu tot!
      Fuga marş la ea în ogradă!
      De ce-i pui “actul de justiţie” în cârcă lu’ Udrea?
      De ce măh?
      Udrea a fost Ministru la Justiţie sau Macovei?
      De ce nu te duci măh la Macovei în ogradă să-i pui “actul de justiţie în cârcă”?
      De ce măh?
      Îmbârligătorilor!
      Neputincioşilor!
      Gorniştilor!
      Tu-vă muma-n cur de ‘telectuali cu melcii voştri cu tot!
      Aţi acuzat România peste graniţe, v-aţi acuzat colegii de partid pe bloguri şi acum vă puneţi întrebarea de ce nu lucrează lumea cu voi?
      ETE D-AIA MĂH!
      CĂ NE-AŢI ÎNŞELAT!
      AFARĂ CU DE-AL DE MACOVEI ŞI CRISTI PREDA DIN PARTID!
      SĂ-ŞI FACĂ PARTID!
      ŞI SĂ SE REFORMEZE DE DOUĂ ORI PE LUNĂ!
      lA AVANS ŞI LA LICHIDARE!
      HUOOOOOOOO NEPUTINCIOŞILOR!
      Aţi fost în stare măh să ocupaţi o funcţie prin concurs sau să candidaţi vreodată măh leprelor?
      Beizadele comuniste crescute în puf!
      Hai sictir!
      TOT TIMPUL AŢI FOST DOAR NUMIŢI!
      3M!
      🙂 🙂 🙂
      LA MUNCĂ MISECUVENIŞTILOR!
      LA LIPIT AFIŞE!
      LA VORBIT CU ALEGĂTORII DIN UŞĂ-N UŞĂ!
      MISECUVENIŞTILOR!
      🙂 🙂 🙂

  5. Un zâmbet la cafea 😆

    Ea, romantica:
    – Vai, ce frumos, ce privelişte, observă culorile frunzelor! Uite: galbene, roşii, maro!… Ce varietate cromatică, ce minunat!…
    El, la fel de romantic, tragând un fum din ţigară:
    – Ce vrei fă, e toamnă, tre’ sa punem muraturile!

    • poeteso chiar crezi ca n-am stiut ce inseamna “mus” 😆 d-aia l-am dat exemplu pe fostul tau coleg de liceu ,de la mus la sef de stat 😉 😉

    • ***puiu – ştii foarte bine că fostul meu coleg de liceu n-a fost niciodată “mus”. A absolvit o şcoală superioară de marină ceea ce i-a permis să fie căpitan de navă şi, dacă azi e şef de stat e pentru că a fost votat de simpatizanţi şi nu datorită şcolii absolvite.

      Un “mus” nu va fi niciodată mai mult decât un marinar obişnuit, echivalentul unui muncitor necalificat din viaţa civilă.

    • poeteso in practicile din stimpul studentiei a spalat puntea mai abitir ca un mus ,dupa absolvirea a fost si el stagiar ,tot un fel de mus 😆 ,dupa aceea ,ofiter 3,2,1,si dupa aceea cdt de nava 😉 😉

    • Arginţico mă enervezi!
      Păi tu ce faci?
      Lupţi pe baricade sau pui botu’ la vrăjelile golanului ăsta de cardinal?
      De la “tot un fel de mus” la “elev de şcoală militară” e cale lungă să ne-ajungă!
      🙂 🙂 🙂

    • Unul din ultimii mohicani ai țărănismului istoric. Au ramas cativa impostori, intre care Victor Ciorbea si Aurelian Pavelescu.

    • ***ZeV şi ăştia doi impostori, Victor Ciorbea si Aurelian Pavelescu, se porcăiesc mereu pe tv-uri care e mai şef… Nu le e ruşine… Din comunişti sadea s-au făcut ei ţărănişti, membri ai unui partid istoric… 😮

  6. TAXA AUTO CAND O SCOATETI SI VOI?? Parca asa ne minteati inainte de a ajunge la putere ca scoateti taxa auto. Sau aveti prea multe firme de importat masini noi?? SA VA FIE RUSINE!! CAT CREDETI CA MAI SUPORTAM ATATA MINCIUNA??

    • ***puiu – tu ai citit comentariile la articol? Ai înţeles ce spune lumea care comentează. Dacă acest Liiceanu, vândut, trup şi suflet comuniştilor, e aşa de capabil, de ce a permis ca n învăţământul universitar să apară atâţia impostori? De ce le-a permis PSD-iştilor să distrugă şcoala românească? De ce nu şi-a oferit el, umărul lui, pentru reformarea învăţământului? De fapt, tu ai înţeles ce vrea derbedeul acesta, Liiceanu? Că la el mă refer… 😮

  7. Derbedeule de popă, ai depasit orice limită.
    Cere-i scuze domnului nell, ca te ia mama dracului ! Te spurc de nici apa unei centrale nucleare nu va fi de-ajuns. Mie poti sa-mi spui orice, ca-ti returnez cu…varf si indesat, dar abtinte-te cand e vorba de altii , mai ales de cei care nu fac parte din nici o legiune. Ai mare noroc cu Madalina…dar in fine, scruteaza-mi mintea cu abilitatile tale de perceptie si ai sa gasesti acolo dictionarul explicativ onomatopeic al limbii romane pe una mie de pagini.
    Apropo, nell are perfecta dreptate. In parlament e vraiste in lipsa unui ordonator cu autoritate. Pur si simplu pedelistii calca in picioare intreg efortul guvernului si al presedintelui.
    Daca Boc nu are timp, poate ca doamna Udrea ar fi facut bine sa-i ia de urechile clapauge, decat sa se plimbe 36 ore cu avionul. 18 dus, 18 intors, basca timpii morti de pe aeroporturi.
    Daca nu esti membru PDL, sau niscaiva amantlâcul cuiva important, mars TU, la tine in ograda. Si da banii inapoi ca nu-i meriti. 🙂 🙂 🙂

    • ZeV 12 Octombrie 2011, 07:17 am

      Ba nu-mi cer nici-o scuză!
      L-am pus eu să scoată următorul porumbel pe gură:
      “De ce nu vrea pdl sa lucreze cu doamna Macovei?”

      Adică cum vine asta?
      Tu Monica Macovei – Gherghescu toată ziua îmi torni lături în cap mie PDL şi după aia te boceşti că nu lucrez cu tine!
      Ha! Hai că-i bună!
      Şi tu şi nell sunteţi băieţi buni şi culmea este că nici nu prea aveţi defecte multe!
      Aveţi unul singur: O proslăviţi pe Macovei asta precum moaştele Sfintei Paraschiva!
      Puneţi-o bă în raclă cu capac de sticlă şi expune-ţi-o la Patriarhie!
      Ei comedia dracului!
      PÂN-AICI!
      DISPĂREŢI CU OSANALELE ADUSE CAVALERISTEI ĂSTEIA D-ACI!
      RIDICAŢI-I OSANALE LA EA ÎN OGRADĂ!
      PUNCT!
      🙂 🙂 🙂

      Ofticoşilor!
      ‘Telectualilor!
      Hihihi!

  8. Un zâmbet la cafea… 😆

    – Spune-mi sincer, doctore, chiar nu am nimic grav la inimă?
    – Calmaţi-vă, domană, vă asigur că inima Dvs o sa bată toată viaţa!

  9. „Realizarea Cadastrului naţional este o necesitate stringentă” Sint curios daca va reusi sa rezolve problema cadastrala a Romaniei. Nu de alta dar mafia terenurilor va avea grija sa ne explice la tembelizor ca nu este necesar sau urgent 🙂

  10. Pe blogul Andreei Vass, cineva dezavueaza taxa pe viciu, pe motiv ca incalca libertatea individului, liberalismul, drepturile omului, bla bla , etc.
    Mi s-a parut interesant ca si un anume popă, subscrie la o astfel de atitudine.
    Am indraznit un comentariu, cu urmatorul continut :
    Taxa pe viciu
    (Spre stiinta : Licheaua)
    ..Si eu sunt de acord cu voi. Daca danezul, americanul sau…romanul isi doreste/doresc eutanasierea pe termen mediu si lung, sa fie primit.
    Eu am doar doua mici problemuțe :
    1. Mă ,,zgârie” la cerebel profiturile uriase ale transnationalelor (fiecare cu bancherul ei in spate) care au globalizat piata produselor de tip fast food.
    Desigur ca scopul scuza mijloacele nu-i asa ? Puritatea de diamant a liberalismului autentic sa traiasca. Ca oamenii, nu conteaza, decat in masura in care mai au o picatura (de seva) de scurs in buzunarele baietilor destepti. Acestia (din urmă) sunt putini si pretiosi, conform axiomei/postulatului ,,la fiecare secunda se naste un om prost, dar la cinci minute unul destept”. Prin urmare, este de unde…..are balta peste. 😉
    Interesant este, insa, si alt aspect. S-ar putea ca o multime critica de ,,prosti” aruncati la periferiile din SUA , Spania si de pe alte coclauri, dupa pierderea multiplelor ipoteci, sa-si bage picioarele in liberalism si prințipii si sa se deplaseze cu cârdul pe la așezămintele ,,entelegenților”. Zece prosti in minus nu conteaza, dar zece ,,destepti” trimisi pe cea lume, pot zgudui (prin lipsă) , din temelie si nostradamusian, cosmelia capitalist-leberală. 😉
    Desigur ca o turma de oameni grasi, nu mai constituie un pericol deosebit, din moment ce nu se vor putea deplasa decat cu caruciorul. 😉
    2. A doua problemuta este legata de amintirile mele….tare mi-as dori sa mă pot teleporta in trecut si sa le spun tatalui meu si mamei mele : ,,dragii mei, daca mă mai vedeti cu tigara in gură, va rog din suflet sa mi-o vârâți invers si aprinsă în bot , până în fundul gâtului, și apoi să-mi trageți o mamă de bataie soră cu moartea ! ”
    …Cu moartea cea adevărată care ni se strecoară insidios in trupuri, în timp, cu zâmbetul (de reclamă) pe chipul scofâlcit. Te trezești , la un moment dat, ca nu mai recunosti locurile. Barem de ar fi unul cu verdeață. Cine are imaginație, poate extrapola cele de mai sus, de la punctul 2, cum vor muschii domniei sale.
    🙂 🙂 🙂

    • Hahaha, pe blogul lu’ Andreea Vass, cum am apărut io, cum hop toată haita de dulăi grămadă!
      Nu poate să-mi curgă şi mie mucii după vreo blondă, că hop şi voi să vă băgaţi în seamă!
      Ham-ham-ham!
      Băgăcioşilor!
      🙂 🙂 🙂

    • Haaaaaa! 🙂
      Sebi adevarul este ca oncet incet ati aparut cu totii incolonati in spatele meu si dupa destule semnalari pe care le-am postat prin mai toate ogrzaile pe unde marchez copaci sau tufisuri

  11. , POLITICA FACUTA CU MIINILE CRIMINALE ALE CLANURILOR MAFIOTE’

    Cum sa ramin cantonat in sfera disctiilor unde spiritul uman trebuie sa fie vioara intii,cind zilnic suntem atacati de mizeria aruncata in societate de miini imputite,mini ale clanurilor mafiote ,rampe de lansare si platforme de sprijin electoral pt politicienii romaniei,fara deosebire de nationalitate,orientare ideologica.
    Moartea unui cetatean american,a avut darul sa ne faca ceva mai simtitori,pt ca a murit ucis in mod bestial criminalii find niste romi,din giurgiu,care si-au oferit ,VOTURILE SI SERVICIILE,IN TIMPUL CAMPANIEI ELECTORALE,INSTALIND IN GIURGIU UN PRIMAR PENELIST-un ticalos deerbedeu mult mai periculos decit CRIMINALII,care in felul lor si ei sunt niste victime,niste biete unelte folosite de politicieni pt a se mentine la putere.
    Stim cu certitudine ca in toata zona de sud,teleorman prahova,dolj,dimbovita,adica tot ce inseamna mari aglomerari TIGANESTI,dar si in moldova,tiganii sunt lipitorii de afise,batausii,si agentii electorali,care aduc voturi serioase in caciula potentatilor locali.
    Ce primesc la schimb??????????-PROTECTIE DIN PARTEA JUSTITIEI,A POLITIEI SI ACCES LA RESURSE.
    Faptul ca societatea romaneasca REFUZA SA DEZBATA ACEST SUBIECT,ATIT DE IMPORTANT PT SANATATEA NOASTRA MORALA,arata fara nici un dubiu-POLITICIENII ROMANI ISI TREBURILE MURDARE,IJNCLUSIV CELE ELECTORALE CU AJUTORUL CLANURILOR TIGANESTI.
    Sigur se vor gasi destui care sa spuna,da,dar sunt multi ,si raspund la comenzile SEFILOR DE CLAN,de a caror parere se tin fara cricnire,asadar cineva trebuie sa se foloseasca de votul lor-Da asa este-numai ca una este sa faci un compromis politic in limite legale si alta este sa protejezi CLANURI CRIMINALE CU APUCATURI MAFIOTE.
    Subiectul este atit de vast,incit mi-ar fi imposibil sa-l epuizez,cert este un singur lucru,INCEPIND CU MAREAN VANGHELIE,CRIN ANTONESCU SI TERMININD CU ADRIAN NASTASE-TOTI AU FOLOSIT CLANURILE TIGANESTI.

    • Am scris citeva rinduri despre aceasta Mare mizerie care sunt clanurile tiganesti,ele reprezentind ,partea ,ANIMALICA,BRUTA,unde crima,turtura si bataile aplicate celor care le sunt indicati,face parte din programul zilnic al acestor animale care au indrazneala sa-si spuna oameni.
      Numai ca in spatele lor stau minti mult mai diabolice,care stiu sa foloseasca nu numai FORTA BRUTA,CI SI FORTA PERSUASIUNI,A VORBEI SI CONDEIULUI.
      Si cind am spus condeiul,ma gindesc in primul rind la JURNALISTI,ORI FOSTI JURNALISTI,COMPROMISI,TICALOSI SI MIZERABILI,PINA LA URMA O GRAMA DE CARNE UMANA INTRATA IN PUTREFACTIE,INCEPIND CU REIERUL.
      I-am gasit de-a lungul timpului in tot felul de scandaluri mizerabile,provocate pt a compromite politicienii de care doreau sa scape.
      Unul din aceste CONDEIE MIZERABILE ,este si SORIN ROSCA STANESCU-care astazi sta in vila lui somputoasa de unde isi trimite discipolii la LUCRU.
      Si pe cine credeti ca i s-a pus pata dl TURNATOR LA SECURITATE???????????
      Pe ANDREEA PAUL VASS.Si nu pt ca el p[ersonal ar avea ceva personal cu aceasta PEDELISTA,nuuuuuuuuuu,ci pt ca ,MINTI DIABOLICE,contra cost i-au cerut sa LOVEASCA’ cu condeiul.
      Si nici nu a terminat de afisat mizeria de text,ca unul din discipolii lui ,VICTOR RONCEA,s-a si grabit sa faca un comentariu,la comentariu lui ROSCA STANESCU.
      Sigur ca la aceste smecherii ,JURNALISTICE CARE NU AU NIMIK IN COMUN CU DEONTOLOGIA SI MORALA UNUI JURNALIST,poate in urma cu 20 de ani as fi pus boticul,astazi insa…………….MA UIT CU DISPRET LA RONCEA,si amuzat si la cei care s-au inhaitat cu el pt a face praf imaginea DOAMNEI ANDREEA PAUL VASS.
      Asa cum m-am declarat indignat si i-am atacat inclusiv PE ROSCA STANESCU,cind o ataca la fel de murdar si pe elena udrea,la fel voi face si acum in cazul doamnei ANDREEA PAUL VASS-pt ca mi se pare nedrept si ordinar acest mod de a LOVII,si a te catara politic.

  12. ***MădăMădă – Am lipsit vreo două ore şi s-a dat peste cap tot blogul. Nu găsesc nimic din ce s-a postat nou. Asta se întâmplă de fiecare dată când vine puiu pe blog. Nu spun că e vina lui, Doamne fereşte! Dar se pare că are ceva care deranjează. Mă refer la calculatorul lui.

    Administrator:
    Incercam sa rezolvam problema.

    • Postez aici că în ograda Febleţii e-o brambureală de nu mai înţelegi care cu cine se scuipeă şi care cui trage la gioale!

      Re ZeV

      Hmmmmm, nu ştiu ce să zic măi ZeV, dar mie “Taxa de Viciu” mi se pare o mare varză.
      Adicălea dând frunzele la o parte, ajungem la cotor şi vedem că este:
      O GRAVĂ ÎNCĂLCARE A LIBERTĂŢII INDIVIDULUI!

      Pune-ţi problema (teoretic) că mâine-poimâine vreun habotnic din ăsta religios şi gaşca lui, la “sugestia” (ăştia îi zic lobby p-acolo) nu ştiu cărui mare om de afaceri care are nu ştiu câte centre de fertilizares în vitro, ajung să deţină majoritatea în Parlamentul European şi să voteaze că:

      Regulatul este un viciu!

      (repet: pare băşcălie dar nu este băşcălie şi nu mare ar fi minunea ca să se întâmple aşa ceva, acum, când foamea bântuie globul şi ne-am înmulţit iepureşte )
      Ce te faci atunci?
      Că te trezeşti cu potăreii lui Blejnar la uşă, cioc, cioc, cioc:
      – Aloooo, domnu’ Cetăţean, matale ai scris în declaraţia de la fisc că ţi-ai regulat muierea de 2 ori dar noi din înregistrările telefonice am constatat că ai regulat-o de 7. Ia poftim matale la DNA ca să lămurim situaţia asta! C-ai tras în piept statul cu Taxa de Viciu!

      Hmmmmm, nu ştiu de ce, dar taxa asta de viciu, la ora actuală, mie mi se pare doar un mod de a mai stoarce buzunarul contribuabilului (căci noi o plătim!) pentru ca tot felul de nevolnici şi neputincioşi gen Preda, Macovei, Weber etc să frece fotoliile din Parlamentul European pe bartai salariile!

      Plus mai este o chestie:
      Îţi mai aduci aminte că pe vremea lui Ceauşescu toţi domnii doctori şi domnii cercetători zbierau “că cafeau” face rău la inimă?
      Că mult mai indicat este nechezolul?
      Văd că acuma, aceeaşi domni doctori şi aceeaşi domni cercetători s-au sucit cum te suceşti tu şi spun “că cafeaua” face bine la inimă şi că rahatul ăla de nechezol era o otravă!
      Deci?
      Ce să înţeleg eu?
      🙂 🙂 🙂
      Referitor la exemplul pe care-l dai cu fumatul ţi-o trag în băşcălie:

      Păi bre nea ZeV, nici mie şi nici ţie nu ne-a vârât nimeni ţigările-n bot cu de-a sila.
      Nici pe mine şi nici pe tine nu ne cheamă Sfârfâlică.
      Şi nici tatăl meu şi nici tatăl tău nu ne-a spus:
      “Sfârfâlică, lua-te-ar dracii, na la tata din țigare“.
      Noi ni le-am vârât singuri în bot şi tot noi putem să le scoatem, tot singuri, din bot!
      Deci?
      De ce să te mai teleportezi?
      🙂 🙂 🙂

    • Mersi admin!
      🙂

      PS Cred că iarna asta n-o să port mănuşi!
      Ham!
      🙂

      Administrator:

      Cu placere!

      😆 Ma bucur. Eventual unele sintetice 😆 .

    • Măi Cardinal golan ce-mi eşti!
      De ce produci dezordine în ograda Febleţii!
      🙂 🙂 🙂

      Arginţico, dacă te mai deranjează PC-ul golanului ăsta de Cardinal dă-mi IP-ul lui că orgă de lumini i-l fac!
      Vorba reclamei:
      NOI CONTROLĂM EMISIA!
      ŞI PE ORIZONTALĂ ŞI PE VERTICALĂ!
      🙂 🙂 🙂

      Uite, de exemplu acum ZeV, pe mess, încearcă să vrăjească o vacă proastă ca să pună botu la ştiulete!
      Îi face propuneri indecente!
      Golanul!
      Şi se dă p-aci familist convins hahalera ce-i el o hahaleră!
      🙂 🙂 🙂

    • ***MădăMădă – Mulţumesc, fată frumoasă! 😆
      Ştiam eu că tot pe baricade eşti.

      Administrator:

      O zi frumoasa Silver 🙂 !

    • ***diaconu Eusebiu – ei, vezi, uite de asta tânjesc eu când tu nu eşti on line. 😆 M-ai binedispus şi asta este o realizare a ta…
      De bucurie, o iau înspre bucătărie – menajera a plecat in weekend şi nu s-a mai întors… 😮 – şi-mi fac ceva de mâncare. Încă n-a trecut ora prânzului, nu-i aşa?

    • 😆 😆 ii prea frumos Puiutzu ,cand eu apar pe blog se incalcesc postarile 😆 ,Madalina se imbujoreaza in obraji si nu se mai ocupa de blog 😉 ,trebuie s-o sanctionam….hihihih…

    • Admin, eşti un bandit insinuant!
      Sintetice?
      Adică brighidele?
      Ntz!
      Că încă mă iubeşte femeile.
      🙂 🙂 🙂
      În plus sintetice folosesc doar cei ce mângâie “sintetice”!
      Mie-mi place să mângăi doar “naturale”!
      Adică mere, pere ba chiar şi bretele….nicidecum siliconele!
      🙂 🙂 🙂

      Administrator:

      Parca vorbeam de manusi 😆 …

    • ***diaconu Eusebiu – ce faci, domnule, ai înnebunit? Mădă e o copilă, cum poţi tu să-i spui aşa ceva?… Controlează-te sau informează-te, înainte de a vorbi…

      Administrator:

      Lasa-l Silver, glumeste doar 😀 .
      Vrea sa-mi transforme catelusul in manusi 😆 .

    • Aginţico puica vieţii mele, da ce sărişi precum cloşca-n capul meu?
      Hoooooo că nu făcui nimic!
      Nici prin cap nu-mi trecu să-ţi afrontez “copila”!
      🙂 🙂 🙂
      Am controlat comentariul şi nu am observat nimic indecent!

      – Bandit insinuant îi spun şi Briliantului atunci când vrea să-mi spună ceva ce nu prea îi vine la îndemână.

      – Nu văd ce-ar fi indecent în faptul că în loc să muşc din mere sau din pere îmi place să le mângâi!

      – Nu văd ce ar fi indecent în faptul că în loc să trag de pretele şi după aia brusc să le dau drumul ca să facă plici eu doar le mângâi!

      – Nu văd ce ar fi indecent în faptul că în loc să-mi placă sinteticul îmi place naturalul!

      Hihihi, e treaba ta că tu te-ai gândit la prostioare.
      🙂 🙂 🙂

      PS Eu să mă informez! Hahaha mai bine informează-te tu monamura vieţii mele (şi ţin-te bine de scaun acum că trântesc una indecentă rău):
      Mie nu-mi plac nici puicile, nici căpriţele tinere!
      Sunt prea zglobii pentru gusturile mele!
      Io de la paş’cinci în sus!
      Adicălea doar găini bătrâne, că deh sunt mofturos şi-mi plac supele bune!
      Hihihihi
      🙂 🙂 🙂

    • ******diaconu Eusebiu – ai dreptate, “găina bătrână face supa bună” dar cu o condiţie, domnule, esenţială, aş spune eu, să fie morcovul tânăr…

    • hahaha huhuhu hihihi..ti-a ,,tras-o” golane !
      🙂 🙂 🙂

    • Admin, eu mănuşi din blană de căţel tot îmi fac.
      Dar cel vizat nu-i căţelul tău!
      Este altul!
      Unul alb care răspunde la numele Biju!
      Că vorba aia, oi fi io javră dar să fiu părăsit şi uitat din cauza unui bichon, e prea de tot!
      Woaliuuuuuu muicăăăăăă, vietnamez mă fac şi-l halesc cu coadă cu tot! HAP!
      Ehehehehe…..

      Arginţico, aia nu-i supă!
      E fiertură pusă pe foc 15 minute!
      Că morcovii tineri se-nmoaie repede.

      Supa serioasă o începi seara şi clonc-clonc o fierbi la foc mic 5-6 ore până dimineaţa, că de-abia atunci se-nmoaie morcovii bătrâni!
      Ascultă ce spun eu, care mi-s bucătar bătrân şi multe supe am fiert la viaţa mea!
      🙂 🙂 🙂

      PS Vezi poate iar te aud că începi să ţipi roşie-n obraji precum o PSD-istă
      “Huo-huo satir bătrân şi indecent!”
      🙂 🙂 🙂

  13. Este o mare greseala din mai multe puncte de vedere
    1. Incredintarea se face in mod direct, fara a cauta pe piata si alti posibili parteneri. Este aceasta viziunea dumneavoastra de dreapta? Unde mai este concurenta, principalul motor al capitalismului?
    2. Strategic, conlucram cu un partener non-european pe un proiect cel mai pb finantat si de UE
    3. Criteriul de acordare nu trebuie sa fie “rigurozitatea coreeana” caci nu dumneavoastra aveti un drept decizional asupra unor astfel de proiecte. Va comportati in acest caz precum Adrian Nastase in alte proiecte.

  14. Trebuia sa-l luati si pe procurorul Victor Ponta la plecare-n avion sa-l parasutati in Coreea de nord la ADN lui Iliescu Adrian Nastase ca au de invatat mai multe pentru Crin Antonescu

  15. poeteso las-o naibi de politizare in invatamant [toti sunt vinovati din 90 incoace ] ,Liiceanu a pus o intrebare ,n-a dat cu parul ,nu? ….putea sa-i raspunda Funerica franaru ,dupa parerea mea au fost intrebari de bun simt si acum se promoveaza dupa culoarea politica ,neamuri ,frati ,nepoti si copii din flori 😆 ,ce te-ai nervozat asa tare ?

    • …am uitat de cea mai tare propta “amanta “,asta se promoveaza cel mai bine ,faina sa fie si sa lucreze bine [acum ziceam una nealtoita ] 😆

    • ***puiu – tu crezi că eu n-aş avea întrebări pentru ministrul Funeriu? Nu i le pot pune că nu mă favorizează nimeni din presă.
      Dar, cel puţin pentru două lucruri, ministrul merită să-mi scot pălăria, adică să-mi plec capul:
      1. i-a pus la colţ pe liderii de sindicat şi a făcut-o public, nu şuşotit, pe după cireş;
      2. a avut curajul să demaşte mafia din învăţământ; n-avea altfel cum decât sacrificând o generaţie de elevi – însă, logic, vina este în liceele care i-a promovat şi i-a ţinut 4 ani pe banii statului, lucru pe care l-am spus şi in cele două articole ale mele, la temă.

    • @
      silvestar

      PERFECTA DREPTATE, va aprob si va sustin in asemenea mesaje !!!

      Urmeaza justitiarii, clanurile medicilor si a furnizorilor de medicamente (vezi si tARICEANU) si primariile conduse de primarii PESTEI ROSII care au facut imprumuturi bancare aiurea.

      Pe aceste subiecte trebuie atacata PESTA ROSIE !!!

    • Este o initiativa legislativa a unuia dintre cei pe care i-ai nominalizat la +, recte, Cezar Preda. A venit omul cu o idee, n-a dat cu parul.
      Ti-ai gasit unde sa ne trimiti spre informare…ma puiule, trezeste-te baiatule, ca se rade lumea de tine. 🙂

    • ZeV-le cand te trimit la R22 si scrie rau de pedele nu-i bine ,RL la fel ,o sa te trimit eu undeva 😆 de-o sa rada toata lumea de tine ,nu mai incapi 😆 ,te-am citit ,ce nu-ti place si aduce atingere portocalicilor nu comentezi ,esti mare farseur domnule ZeV 😉 😉 se vede ca nu esti liber ,de “liberal “ce sa mai spun ,esti un comunistoid cu fata umana, vb. lui Ilici baci ,cine are alta parere ii dusmanul vostru .

  16. Felicitari,Doamna Ministru!Continuati sa faceti ceea ce faceti,este nu bine ,ci foarte bine!Intradevar ,Coreea este un stat puternic,cu oameni deosebiti.Disciplina asiatica este de apreciat.Poate ve-ti reusii sa apropiati mai mult Cluburile Sportive de Taekwoando din Coreea de cele din Romania .
    Succes pe mai departe!
    Yoan Yn O

  17. @
    Toutes & Tous

    Serbia si-a depus candidatura pentru UE.

    Interesant si inainte de toate trebuie sa-si rezolve pozitia vis à vis de KOSOVO

    Cred ca ROMANIA poate face primul pas, RECUNOASTEREA KOSOVO.

    “Numai imbecilii nu schimba de avis”

    • Treaba cu recunoaşterea Kosovo este un rahat!
      Atenţie la 2 evenimente mult mai importante:
      1.
      Doi dintre cei mai puternici oameni ai planetei, mă refer la Richard Haass – Presedintele Consiliului pentru Relatii Externe al SUA si Vicontele Etienne Davignon – Presedintele Clubului Bilderberg vor lua parte la conferinta “The European Union after the sovereign debt crisis” organizata sub patronajul BNR si al Guvernatorului Mugur Isarescu.

      2.
      Financial Times October 11, 2011 8:57 pm
      Iran replaces Gazprom with local consortium
      By Najmeh Bozorgmehr in Tehran
      Iran has replaced Russia’s Gazprom Neft with a local consortium and suspended a gas contract with the China National Petroleum Corporation International (CNPC) as it struggles to speed up development of its oil and gasfields.
      Western oil and gas majors, such as France’s Total and Royal Dutch Shell, have not invested in Iran’s energy sector in recent years because of sanctions over the country’s nuclear programme and Tehran’s undesirable contract terms.
      Iran has in the past turned instead to Asian and Russian companies. However, the shift does not appear to have boosted production.
      Oil analysts suspect Iran’s oil production capacity has fallen from more than 4m barrels per day in 2005 to bout 3.6m bpd owing to the depletion of old fields and long delays in development of oil and gas projects. Tehran claims that its production capacity remains largely unchanged.
      It is not clear why Iran could not reach an agreement with Gazprom over Azar, a field in western Iran that is jointly held with Iraq. A memorandum of understanding covering the field was signed in November 2009.
      Iran’s oil ministry on Tuesday signed a $1.9bn contract with the Oil Industries’ Engineering and Construction, a partially state-owned oil contractor, and the Oil Pension Fund Investment Company to produce 65,000 bpd from Azar within five years.
      Rostam Ghasemi, Iran’s oil minister, said on Tuesday that “foreign companies did not show much interest” in developing the Azar field and insisted that Iran could not engage in prolonged negotiations over fields that are jointly held with neighbouring countries.
      The government also announced that it had “temporarily suspended” a contract with CNPC over North Pars gas field in southern Iran.
      Moussa Souri, the managing director of Pars Oil and Gas Company, which operates the two Pars fields, said resumption of work in North Pars was conditional on the Chinese company’s progress in phase 11 of South Pars. The latter is the world’s biggest gas field, and is Iran’s highest priority energy project.
      The delayed development of South Pars has deprived Iran’s old oilfields of gas injection needed to raise pressure and contributed to their falling production levels.
      Iranian oil analysts insist that government mismanagement and a purge of experienced oil officials in recent years, rather than sanctions, are also to blame for what they see the critical condition of the country’s oil and gas sectors.

    • Domnule STEFAN, sincer, nu va inteleg.
      De ce ar trebui ca Romania sa recunoasca independenta Kosovo, inaintea Serbiei ?
      Meditati putin la acest subiect, mai ales ca, in general, postati comentarii pertinente bazate pe experienta acumulata intr-un stat cu democratie consolidata.

    • …Altul care o ia pe tarla in limbi straine.
      Ia te rog si reposteaza in romaneste, mah limbist simpatic dar zapacit.
      🙂 🙂 🙂
      PS
      Nu la dvs ma refer, domnule Stefan. 🙂

    • Ce spuneam amandoi ? A murit ultimul senior si au ramas hahalerele.
      Va reveni PNTCD la gloria de altadata, doar atunci cand imi voi vedea ceafa. Fara oglinda.

  18. Doamna Udrea,
    1. Realizatorul Cadastrului General al Romaniei trebuie selectat prin licitatie.
    2. Prin intocmirea Cadastrului trebuie avuta in vedere si “scoaterea la suprafata” a terenurilor agricole ascunse pe timpul comunistilor. In perioada cu pricina, prin consensul tuturor oficialitatilor locale, in raportari s-au diminuat ( scriptic ) suprafetele agricole, pentru a se putea comunica obtineraea unor recolte mari la hectar.DUPA ” REVOLUTIE”, SUPRAFETELE DIN SCRIPTE,DECI CELE DIMINUATE, AU FOST IMPARTITE PROPRIETARILOR, BAIETILOR SMECHERI RAMANANDU-LE LA DISPOZITIE IMPORTANTE SUPRAFETE ” ALE NIMANUI”.

  19. sursa: 22.ro 12.10.2011

    ,,UDMR a conditionat, astazi, in sedinta coalitiei, reluarea votului la proiectul de lege privind numirile la Inalta Curte, trecerea proiectului de lege privind confiscarea extinsa si legea privind asistenta sociala de acceptarea modificarilor la legea Agentiei Nationale de Integritate, care limiteaza drastic puterile institutiei. Surse citate de HotNews si Evenimentul zilei sustin ca UDMR face presiuni prin intermediul legii ANI si pentru a determina PDL sa renunte la legile electorale si reorganizarea teritoriala. PDL le-ar fi promis, verbal, partenerilor de coalitie ca vor vota, in Senat, modificarile la legea ANI, scrie HotNews.
    UDMR negociază dur cu PDL schimbarea legilor electorale, amenintind ca nu mai garanteaza controlul propriilor parlamentari la votarea unor proiect de lege ale coalitiei. Mai mult, maghiarii preseaza pentru modificarea legii ANI, deranjati de verificarile facute de Agentie asupra unor udemeristi.”
    COMENTEZ:
    Acum e acum…sunt cu ochii pe voi, pedelistilor.
    Sunt foarte curios sa vad cat de hotarati, uniti si persusivi sunteti , pe drumul continuarii ferme a reformelor structurale si mai ales, daca veti face pasul inapoi, pasul tradarii interesului national, in ceea ce priveste autoritatea ANI.
    Aceasta este marea si adevarata problema si nu….patefoniada diaconină aberantă si diversionistă privind excluderea doamnei Monica Macovei.
    🙂 🙂 🙂

    • ***ZeV – vezi tu, dacă pe măsură ce trece timpul până spre alegeri, UDMR-iştii devin tot mai obraznici şi pun condiţii care mai de care în favoarea lor, nu ei sunt vinovaţi, ci politicienii români, cei pe care noi i-am trimis în parlament să reprezinte interesul naţional şi nu să ne arate cât sunt de orgolioşi şi ce puternice sunt interesele lor personale şi de grup.

      De câte ori peşedintele i-a invitat la guvernare pe liberali, Antonescu a ţipat că Băsescu vrea să distrugă PNL. Nici vorbă! Singur Antonescu l-a distrus.

      De ce avem noi atât de mulţi parlamentari dacă ţara e condusă de UDMR? Ai să spui că PDL avea//are nevoie de ei pentru guvernare. De acord. Dar de ce n-au venit liberalii la guvernare când au fost invitaţi? Ce-ar fi vrut dumnealor după ce că au intrat în parlament pe uşa din spate, absolut nemeritat? Funcţiile cele mai mari, inca odată situaţia din 2007/8?

      Şi, din câte ştiu din media, se vrea acelaşi număr de parlamentari pentru perioada 2012, 2016? Ca ce chestie? De ce să ţinem atâtea sute de trântori, de lăcuste în parlament ca ţara să fie condusă de UDMR-işti? Pentru că se trăieşte bine ca politicien în România? Pe spinarea cui trăiesc bine parlamentarii şi ce fac parlamentarii pentru cei care i-au ales? Le oferă guvernare cu UDMR-işti – o minorotate infimă – care pune condiţii, fară ruşine şi fără teamă de consecinţe?

    • Da, Silver…iar cand ai nostri se cearta, castiga…minoritarul. Bravos natiune, halal politicieni avem !

    • ***ZeV – de ce-i alegem pe politicieni? Ca să-i vedem cum se ceartă ca la mahala, cum se jignesc in direct la tv-uri, cum se acuză unii pe alţii care a furat mai mult? Nu, îi alegem ca să ne reprezinte interesul şi ei ce fac, ne oferă spectacole de prost gust?
      Cât o să mai permitem ca pe banii nostri să ne arate ei nouă cât sunt de şmecheri şi ce bine pot trăi pentru că noi suntem fraieri şi nu vrem să-i punem la punct?

    • Cum..de ce îi alegem, Silver ? De..două ori. 🙂
      Ce dreak sa facem, daca n-avem altii ? Avem de ales intre turmentatii prezentului si demonii trecutului. Parca nu prea avem ce face, Silver, nu-i asa ?
      🙂 🙂 🙂

  20. doamna ministru imi doresc ca in Guvern sa cereti demisia domnului ministru al sanatatii Ladislau Ritli, a murit un om in spital si el cere doar sa li se ia din salariu? intr-o tara democratica si-ar fi dat singur demisia, RUSINE

    • Daca ar fi sa schimbam minstrul sanatatii dupa fiecare mort in spital, cred ca mai bine am desfiinta ministerul. Nu gasim, in Romania, candidati de ministru in numar suficient. 🙂

  21. Cher ZeV,
    Cher diaconu Eusebiu,

    Dragii mei

    ISTORIA merge inainte, ca a fost nu va mai fi.

    Putem sa ne asteptam la MULT mai BINE si aceasta depinde de noi.

    Repet si voi repeta à infinit,

    ” NUMAI IMBECILII NU SCHIMBA DE OPINIE “,

    SERBIA a avut si ea niste iliescu, ponta si un fel de antonescu.
    Unii din ei nu au fost IMBECILII si au predat CRIMINALII, adevarat cu o intarziere care a fost in defavoarea NATIUNII.

    In prezent s-a acceptat candidatura SERBIEI pentru UE.
    Este foarte frumos si bine dar trebuie sa-si rezolve pozitia fata de KOSOVO.

    Revin la ROMANIA, vecin, prieten si mult respect pentru aceasta NATIUNE.
    Personal ma leaga amintiri deosebite si favoruri extra ordinare, singura tara care accepta sa fugi din ROMANIA prin SLOVENIA in AUSTRIA.

    Deci in acest RESPECT sustin ca ROMANIA trebuie sa consolideze adeziunea SERBIEI la UE si sa-i faca recomandarea de recunoastere a KOSOVA, sa nu se mai procedeze precum vechii dirigutori ai SERBIEI de type ponta sau antonescu cu intarzierea predarii CRIMINALILOR .

    Cred ca tot ce am avut de spus s-a spus.

    Accept orice adjectif sau sa ma trimiteti in noroi.
    Aceasta este parerea mea si trebuie sa fie si altora.

    Cordialement

    • Iti respect parerea, domnule Stefan, chiar daca nu sunt de acord cu ea. 😉

    • Radovene îmi pare rău dar io când aud de “umblare la graniţele” unui stat îmi vin n-spumele pe mine.
      Graniţele statelor nu trebuie modificate precum vor nişte neica nimeni precum Monica Macovei – Gherghescu sau Alina Mungiu. Nişte păpuşi soroşiste!
      Sârbii sunt prietenii noştrii, sunt un popor mândru care trebuie respectat!
      Kosovo, eheheheeeee, despre Kosovo şi kosovari vă pot io povesti multe! Multe şi urâte!
      Mai urâte decât hidosul ăla de bozgor care şi-a permis să să-şi bată joc de memoria lui Avram Iancu lua-i-aş toată familia în mătărângă de belit în creier.
      Interesele Europei Unite nu trebuie să lezeze graniţele actuale ale statelor!
      Că dacă imbecilul ăla de Sarkozy care a făcut imaginea actuală a Franţei ţăndări şi alţi neprepuţaţi ca el încearcă să umble la graniţele Europoi apoi, sincer, mă fac amic cu Putin aduc şi Hot-Dogurile ruseşti aici şi să văd io după aia pe unde scot şi americanii şi europenii cămaşa!
      Am intrat în Europa, să fim respectaţi!
      Am intrat în NATO, să fim respectaţ!
      Şi dacă nu suntem trebuie să ne băgăm picioru-n ele alianţe şi ne aliem cucei ce ne respectă!
      PUNCT!
      Deci repet:
      TOATE CA TOATE DAR PÂN’LA GRANIŢE CĂ-MI BAG PICIORU-N EUROPA LOR UNITĂ!
      ŞI ÎN GÂTUL LU CIOARA AIA DE OBAMA CARE A ADUS SUA ÎN FALIMENT! NU DE ALTA DAR ŞTIU SĂ VORBESC BINE RUSEŞTE.
      Nu te supăra dar asta-i părerea mea Radovene.
      TOATE PÂNĂ LA REDESENAREA GRANIŢELOR!
      UN ASTFEL DE PRECEDENT ESTE PERICULOS!
      ACEASTĂ CHESTIE NU I-AŞ IERTA-O NICI MĂCAR MARINARULUI!
      Bună dimineaţa la toată lumea!
      Deşteptarea băh adormiţilor că eu trebuie să mă dorm!

      PS MESAJ PENTRU USL:
      MĂ I PONTA ŞI MĂI CRIN CE-A FĂCUT NEA BRÂNZOAICĂ VÂNTU ASEARĂ?
      V-A CAM BĂGAT PISICA MOARTĂ-N COALIŢIE?
      Hihihihi……..ce m-aş bucura să dea dreptul SRI-ului ca să ia la cercetat dosarele!
      Să vă ia talibanii ăia naţionalişti din SRI la puricat un pic, neam de loaze trădătoare.
      Să-i numere un pic ouăle lu’ Bombonel şi să-i întrebe de flotă un pic pe fostul ministru Novac şi pe tata Votcăroiu!
      Shgune. shogune muşca-te-ar un câne!
      🙂 🙂 🙂
      Oricum, Rozaliul cred că a râs cu spume când l-a auzit pe Brânzoaică Vântu!
      🙂 🙂 🙂

  22. ZeV a scris pe 12 Octombrie 2011, 05:28 pm

    Domnule STEFAN, sincer, nu va inteleg.
    De ce ar trebui ca Romania sa recunoasca independenta Kosovo, inaintea Serbiei ?
    Meditati putin la acest subiect, mai ales ca, in general, postati comentarii pertinente bazate pe experienta acumulata intr-un stat cu democratie consolidata.

    Draga ZeV

    NU POTI CONDAMNA O NATIUNE !!!

    FACILITATILE UE UE pentru SERBIA sunt mult mai importante si interesante pentru NATIUNEA SARBA decat situatia izollata si “patriotismul de apa verde a fostilor iliescu, pnta sau antonescu.

    Cunosc SERBIA, va spun ca nivelul ROMANIEI la ora actuala corespunde SERBIEI la nivelul anilor 1990.

    Nu uitati de la GENEVA la BELGRAD se circula pe autostrada, agricultura lor este performanta, taranii sunt bine dotati cu tot ce le trebuie.

    NENOROCIREA lor a fost ca au avut un iLIESCU, pONTA si un aNTONESCU.

    In prezent totul s-a schimbat, SERBIA este un mare cncurent a ROMANIEI, deci trebuie ajutata in luarea decizie comune de a limpezi cat mai repede UE.

  23. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    Merg cu autobuzul catre casa. Autobuzul este plin. Nu vreau sa ma inghesui pana la aparatul de compostat, mai bine rog o doamna sa imi composteze biletul. Dar cum sa ma adresez oare? Sa o tutuiesc sau sa ma adresez cu Dvs? La penultima statie nu a coborat, deci merge pana la capatul de linie. Ma uit mai atent la ea, are o sticla de vin, adica sigur merge la un barbat. Vinul nu este cel mai ieftin, deci barbatul arata bine. In satul meu sunt doi barbati care arata bine: sotul meu si amantul meu. La amantul meu sigur nu poate merge deoarece eu acolo ma duc acum. Inseamna ca merge la sotul meu. Sotul meu are doua amante: Claudia si Rodica. Claudia e in delegatie…
    – Rodica, poti sa-mi compostezi si mie acest bilet, te rog?
    Rodica:
    – De unde ne cunoastem?…

    • Compunere libera despre femei

      Femeia este o fiinţă, pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământ după chipul şi asemănarea lui, deşi toţi o preferă după chipul şi asemănarea Pamelei Anderson.
      De fapt şi femeia este tot un fel de Dumnezeu, căci pe pământ e atotputernică. Nimic nu se face fără ea: nici politică (vezi madam Thatcher), nici vâlvă (vezi Mrs Hillary Clinton), nici miliarde (vezi madam Rotschild), nici copii (vezi mama).
      Femeile sunt de două feluri: tinere şi foarte tinere.
      Cele mai în vârstă intră în categoria „femei bine”.
      „Femeile bine” sunt acelea care au împlinit 50 ani, dar spun la lume că merg pe 39.
      Oricum, la femei nu are importanţă vârsta, ci cosmeticele, fiindcă fiecare produs cosmetic acoperă 2-5 ani. Aşa că, dacă o femeie foloseşte 20 de cosmetice, poţi să spui despre ea că nici nu s-a născut încă, deşi primeşte deja pensie.
      Femeia este subiectul celor mai multe cântece de dragoste, de aceea dragostea este întotdeauna cu cântec.
      Tata spunea că fără femei nu se poate trăi, iar cu femei este imposibil de trăit.
      Cea mai mare calitate a femeii este zestrea.
      Cel mai mare defect al femeii este maică-sa. Dar aşa cum inventatorii au inventat avionul fără pilot, revolverul fără zgomot, tot aşa se încearcă o altă invenţie: zestrea fără nevastă şi soţ fără soacră. Cred că cel care va pune la punct aceste două mari invenţii va primi Premiul Nobel pentru Pace.
      Femeile se pot împărţi, după cum spune unchiul Costel, în alte trei categorii: femeile care au suflet şi sunt stimate, cele care au caracter şi sunt admirate şi cele care au “nu-ştiu-ce” şi sunt căutate. Eu nu ştiu de ce sunt căutate, că doar nimeni nu se joacă cu ele de-a v-aţi ascunselea, ci de-a v-aţi găsitelea. Unchiul Costel îi şoptea lui tata despre una: „Ce mi-am căutat mi-am găsit, iar acum mi-e frică să nu-mi găsească ceva şi medical”.
      Femeia este de genul feminin, deşi unele poartă pantaloni, după cum unii bărbaţi sunt de genul masculin şi poartă şorţ de bucătărie.
      Femeia, spune legenda, s-a născut dintr-o coastă. De aceea se pricepe atît de bine să mişte şoldurile.

      Prima femeie care a păcătuit a fost Eva. A doua femeie care a păcătuit au fost toate celelalte.
      Cică Eva a păcătuit când a muşcat din măr.
      E posibil să fie adevărat, fiindcă într-o seară, când mama era plecată de acasă, l-am auzit pe tata, care era cu o vecină în salon, strigându-i: „Ho, nebuno, nu mă muşca!”. Probabil că pe întuneric l-a confundat pe tata cu un măr. Într-adevăr, când a ieşit el din cameră, avea urme de muşcătură pe gât, exact acolo unde este mărul lui Adam.
      Pe urmă, ca în Biblie, tata i-a şoptit vecinei: „Acum pleacă repede, că dacă vine acasă şarpele, s-a zis cu noi!”.
      Eu l-am întrebat: „Despre ce şarpe vorbeşti, că acasă nu trebuie să vină decît mama!”.
      Enervat, tata mi-a plesnit două palme, de m-am văzut cu toţi sfinţii, aşa cum scrie la Biblie.
      Când s-a înapoiat mama, i-am cerut să-mi explice legenda. În loc să-mi explice mie, i-a explicat lui tata, după care l-a gonit din Rai şi abia după două luni s-a întors.
      Atâta ştiu despre femei.
      Semnat: Gigel

  24. daca ati intra si in ministerul de justitie cred ca romania ar fi pe un drum mult mai bun ….. sper ca in curand vom avea si noi un trai cat mai bun .

    • …vreti sa spuneti in CSM si ICCJ. Pana una alta, ,,intra” DNA. 😉

    • ,,,am putea avea si un trai mai bun, daca cei din justitie nu si-ar mai acorda singuri drepturi salariale nesimtite si pensii uriase, bașca amestecul instanțelor in gestiunea bugetului de stat. Ce-i doare pe judecatori capul ? …ca doar nu dau de la ei. Tot de la fraierul de contribuabil.
      Daca ar fi dupa mine, as amana plata diferentelor castigate de profesori in instanta, IN URMA UNEI LEGI POPULISTE promovate, in 2008, de Ecaterina Andronescu, pana prin 2050.

    • ***ZeV a scris am putea avea si un trai mai bun
      Aşa e şi am avea şi cu ce dar… Românii au uitat că munca poate asigura un trai decent şi asta pentru că PSD i-a învăţat, pe unii, desigur, că se poate trăi şi la limită aşteptând pomana guvernului.
      O dată la 4 ani că mai des se nărăveşte… 😮

  25. Bună dimineaţa! Cafeaua e servită! Şi zâmbetul… 😆

    Ion se cearta rau cu Maria:
    – Marie asa nu se mai poate, trebuie sa divortam….
    – Ioane nu sint de acord! Trebuie sa ma lasi asa cum m-ai luat… VADUVA!

    • Vaduva neagra.. o picatura de venin (zambitor) , boom !…..inca o picatura de venin (mieros) , poc !
      🙂 🙂 🙂
      Buna dimineata

  26. Sebastian Lăzăroiu a acordat “Evenimentului zilei” primul interviu de după demiterea sa din funcţia de ministru al Muncii. El vorbeşte despre evoluţia până la alegeri a proiectului “Albă ca Zăpada”, despre motivele demiterii sale din guvern, despre relaţiile din interiorul coaliţiei de guvernământ, dar şi despre traseul viitor al USL.

    Citiţi mai mult: Lăzăroiu: “Mă aştept la dezertări din USL şi chiar la o ruptură” – Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/lazaroiu-ma-astept-la-dezertari-din-usl-si-chiar-la-o-ruptura-949457.html#ixzz1adeeCreS
    EVZ.ro

  27. Rectorul Vasile Astarastoae, şeful medicilor, s-a internat in sectia de cardiologie a Spitalului Sf. Spiridon de teama DNA-ului.
    Sursa: bzi http://www.bzi.ro/caracatita-coruptiei-de-la-umf-iasi-condusa-de-rector-foto-video-245910

    Cum se poate să-ţi fie frică de autorităţile statului dacă eşti curat?
    Vasile Astarastoae este persoana care a ieşit pe tv-uri de nenumărate ori ca să ia partea medicilor incriminaţi dar acum realizez că domnul se apăra, de fapt, pe sine…
    Rusine, nostalgicule! 😮

    • m inteles acum dece acest VASILE nu dorea Guvernanta Spitalelor la IASI si venea cu tot felul de argumente ca in sistemul de sanatate lipsec fonduri.

      Acestui vasile i s-a propus o consultanta gratuita pentru Guvernanta Universitara din IASi.(reunirea Universitatilor, Facultatea de medicia si AGronomie intr-un centrul universitar IASI)

      Imaginati-va ce structura noua lua fiinta si cate avantaje pentru dezvoltare si cercetare.

      Deci si acest vasile face parte din structurainter partinica care se opune RENASTERII ROMANIEI

    • ***Stefan RADOVEANU – l-am văzut în mai multe rânduri la tv-uri pe acest Vasile Astarastoae. E un om rău, adversar a tot ce înseamnă nou, modern, reformat.
      de fiecare dată când a comentat ceva legat de actuala conducere, a făcut-o acuzând
      Acestui Vasile Astarastoae i se potriveste spusa: E bun aşa rău cum este…

  28. Daca vorbim de acest subiect CADASTRU NATIONAL trebuie sa definim precum starea civila a proprietati construite si ne construite.

    Iata cele 3 (trei) misiuni a CADASTRULUI :

    Fiscale : evaluarea bunurilor fonciare, determinarea bazei de taxe fonciare.

    Fonciara : identificarea si descrierea proprietatilor, cautarea proprietarilor.

    Technica : stabilirea si tinerea la zi a planului cadastral, suport direct si indespensabil la identificarea si la descrierea fizica a proprietatilor.

    La aceste misiuni de cadastru sa nu uitam ce este mai important functia ECONOMICA, STATISTICA si cea de documentare.

    Datele din CADASTRU intereseaza un mare numar de utilizatori publici sau privati si permite eliberarea de mase de informatii rapid la nivelul proprietatilor.

    SI FARA MODESTIE ACEASTA INVESTITIE REPREZINTA O MINA DE AUR PENTRU BUGETUL NATIONAL.

    REGRET, DAR REVIN LA POLITICA SA SPUN CA PRECEDENTI GUVERNANTI NICI N-AU GANDIT LA ASA CEVA LASAND TOTUL LA DISPOZITIA “MERGE SI ASA”

    CADASTRUL VA REZOLVA SI MODUL CUM ESTE GESTIONAT DOMENIUL PUBLIC, SURSA ENORMA DE RESURSE FINANCIARE.

    NU VA LASATI, CONTINUATI SI AGENDATI CAT MAI RAPID INVESTITIA IN CADRUL PUBLIC – PRIVAT.

    IATA CUM SE CREAZA LOCURI DE MUNCA !!!

    CORDIALEMENT

  29. Ăsta este PDL? O executam noi pe Macovei!
    Sursa: ziare.com http://www.ziare.com/monica-macovei/pdl/o-executam-noi-pe-macovei-1126777

    Recentele conflicte din PDL dintre Monica Macovei si Ioan Oltean & compania au starnit in partid o adevarata furtuna.

    Nemultumiti ca europarlamentarul se plange de promovarea unor incompetenti sau a unor activisti cu probleme de morala in fruntea unor oficii si ca a sugerat ca, daca lucrurile nu se schimba, nu mai are ce sa caute in PDL prea multa vreme, oamenii lui Oltean au inceput sa tatoneze teritoriul.

    Adica sa culeaga informatii despre aderenta pe care o mai are Macovei in partid. Si asta cu scopul de a organiza o campanie cu “scurgeri” la presa, in urma careia europarlamentarul sa se aleaga cu imaginea sifonata.

    Am auzit ca pana acum rezultatele sunt multumitoare, deoarece multi sunt satui de “ifosele” unei doamne care a ajuns unde a ajuns pe seama muncii desfasurate de activisti. Fapt care l-ar fi determinat pe Oltean sa exclame: “o executam noi pe Macovei!”. Daca e adevarat, habar nu avem, insa stim noi ca persoana care are mult mai multe schelete in dulap decat Macovei este Oltean.

    Păi, nu se deosebeşte deloc de PSD.

    • Aloooo – alooo, Arginţico mai încet cu Ioan Oltean pe scări!
      O fi el buldog şi croit ca din topor, dar procuror comunist n-a fost!
      Nici n-a bătut pe nimeni cu patul pistolului peste gură!
      Şi nici nu cred că părinţii lui stau în vreo casă necuvenită aşa cum stau părinţii părinţii ei!
      Prin presă scrie că atunci când a venit bietul propietar să-i explice situaţia doamna procuror i-a spus că dacă nu se potoleşte direct la beci îl bagă!
      Bă vouă chiar v-a luat Dumnezeu minţile?
      Aţi a juns să veneraţi să să daţi credit unei procuroare comuniste?
      Treziţi-vă beiiiiiii din visare!
      De ce credeţi voi că nu a revenit la numele de fată?
      Deh, mulţi văd puţini cunosc!
      Toţi o ştiu de Monica Macovei!
      Foarte puţini însă o ştiu de Monica Gherghescu fata lu’ Gherghescu ăl’ bătrân!
      Afară din partid cu Monica Macovei-Gherghescu!
      Afară cu reformiştii ăştia!
      Să se reformeze întâi pe ei!
      Ioan Oltean o ridica în slăvi pe Elena Ceauşescu sau Cristian Preda?
      Ioan Oltean proslăvea societatea socialistă multilateral dezvoltată sau Cristian Preda?

      Băiiii, v-o spun acum la atâta timp de la alegerile din partid:

      L-aţi auzit voi pe Blaga vreodată în încăierarea de atunci să iasă el pe vreun post sau pe la vreo televiziune şi să acuze pe cei din tabăra adversă cum au acuzat pe la toate televiziunile şi pe toate blogurile neterminaţii ăştia doi de-şi zic reformiştii partidului?
      Are el Blaga multe rele-n cârcă, DAR, a aruncat el vreodată public cu lături aşa cum au aruncat comuniştii ăştia doi de Macovei şi Preda?
      Păi când Blaga şi toată gaşca lui de buldogi se băteau ca dracii cu PSD-ul caisarii ăştia ‘telectuali unde erau bre Arginţico?
      PDL TREZIŢI-VĂ!

      Vrea PDL sa culeaga informatii despre aderenta pe care o mai are Macovei in partid?
      Păi să vină la mine că-i dau eu bartai dosarul!
      De 3 degete grosime.
      Să se ducă la Roncea!
      Că le spune Roncea cine-i Monica Macovei-Gherghescu!
      Voi nu vedeţi beiiii PDL că de când tot gorneşte procuroarea asta comunistă despre reformare şi alte integrităţi la DNA e plin de PDL-işti şi opoziţia râde de se tăvăleşte: “Uite băh la ăştia ce proşti sunt! Tot p-ai lor în loc să-i apere îi bagă la gherlă!!

      Păi dacă printr-o minune câştigă USL alegerile voi aveţi impresia că va mai călca vreunul din USL la DNA?
      Băgaţi-vă dreak minţile-n cap şi faceţi cea spus rechinul ăla bătrând de Berceanu:
      Băăăăă, dacă am luat o hătărâre în partid apoi hotărâre rămâne şi este respectată de toţi! Nu se trezesc toţi paraşutaţii pe liste, toţi misecuveniştii şi toţi de-al de Cristian Preda şi Monica Macovei-Gherghescu, să-şi dea ei cu părerea pe bloguri şi pe la televiziuni!

      Ţineţi minte de la mine ce vă spun:
      Dacă câştigă USL, a doua zi FSB-ul ruşilor dănţuieşte pe muzică de balalaică în România exact cum dănţuieşte acum în Ukraina!
      Şi dacă Monica Macovei-Gherghescu nu este dată afară din partid şi mai este lăsată în comtinuare ca prin toate mesajele şi atacurile ei să dezbine partidul, aveţi grijă beii buieţi că s-ar putea să se întâmple neîntâmplatul:
      Să vină PSD la guvernare!
      Pam-pam nătărăilor!
      🙂 🙂 🙂

  30. Nu stiu de ce dar din cite vad disctutiile lincezesc,si se misca greu in ultima vreme.
    Parca o bagheta magica se misca si de cite ori se misca multi indivizi intra in silencio stampa.
    Si nu pt ca nu ar avea motive si subiecte,ele sunt slava domnului ,ci probabil din cu totul alte motive.
    In ultima perioada scena politica e dominata de cele doua ,Tentative,care tin de creearea si activarea ,NEMULTUMITILOR,NEHOTARITILOR,A NAIVILOR SI DA,A PROSTILOR,prin cele doua MISCARI-a lui DAN DIACONESCU IN DIRECT,care si-a propus sa-i adune sub umbrela sa pe toti nemultumitii care vin ,DIN LUMPEN,din saracie si ghetori,si miscarea ,CIVICA,deocamdata ,botezata ,NOUA REPUBLICA’ care se pare are adresabilitate spre acel segment al societatii,cu precasdere TINAR,fara legaturi cu trecutul dar cit de cit instruit,educat care este profund nemultumit de ce a facut actuala clasa politica.
    Cel putin pt moment nu vreau sa discut ,DESPRE NOUA DREAPTA EXTREMISTA,care sta la pinda si astepta sa poata impinge nemultumirile spre cea mai periculoasa zona-A nationalismului fanatic,care gaseste tapi ispasitori in rindul minoritatilor de orice natura ar fi ele.
    Dar sa ma opresc putin la NOUA REPUBLICA,pt ca ea vine pe fondul unui basm atit de cunoscut-ALBA CA ZAPADA-si care ii priveste direct pe pedelisti,si/deci si pe DOAMNA ELENA UDREA.
    Cel putin pt moment,gazda noastra nu a avut nici o reactie publica pe acest subiect,si nici o luare de pozitie si o inteleg pt ca inca nu isi poate da seama de ce amploare pt fi,si in aceste conditii nu RISCA’nimik.
    Dar,cred eu ca faptul ca acum suntem in fata unui blocaj,care tine reforma statului in loc,si ma refer in primul rind la proiectele MAJORE-REORGANIZAREA STATULUI SI REFORMAREA SISTEMULUI ELECTORAL,SI CEL DE ASISTENTA SOCIALA,ar fi un moment prielnic si deosebit de favorabil pt a ,DESPARTII APELE’
    Pt ca miscarea in zona asta nebuloasa,cu ceata deasa,de fapt in undergraund,aduce foarte multe dezavantaje.
    A NU te pronuta ca politician pe marile proiecte,este o gresala,indifirent in ce fel de pronunti,si a te face ca ele nu exista iti vor aduce in viitor multe probleme si intrebari stinjenitoare.

    • ***Zapa – iar te grăbeşti să tragi concluzii pripite. Din câte ştiu eu din ultimele două articole şi nu din altă parte, doamna Udrea e încă în Coreea de Sud, la o conferinţă care ţine până pe 14 oct.

      Cu siguranţă că MădăMădă o să ne informeze când se întoarce, nu-i aşa? 😆

    • ***Zapa – in ceea ce priveşte miscarea DAN DIACONESCU IN DIRECT au inceput deja să apară reacţiile celor care s-au inselat crezând că, dacă aderă la această formaţiune, vor sta acasă, bine mersi, cu fundu-n mână şi privind, noapte de noapte OTV-ul cu toate aberaţiile lui.

      Sâmbătă, 8 aug, la Buzău, Dan Diaconescu a fost doar parlit. Reacţii vor mai urma şi încă multe, mai ales când Dan Diaconescu va cere bani pentru campanie. Le-a spus ălora să atragă oameni cu bani în partid. Care-i prostu’ cu bani să investeasca in Diaconescu?

    • Zapa – in ceea ce priveste Noua Republică, pentru moment, no comment. 😮 Aştept şi eu să văd despre ce este vorba in practică. Teoretic da, lăudabil, dar nu-i suficient numai atât…

  31. Sivestar iti multumesc pt amabilitatea de a intra in dialog.
    Nu este vorba de faptul ca azi s-au miine,e vorba de viitorul imediat,si inca ceva,nu ii fac un repros,eu constat o oarecare lentoare in miscare a doamnei UDREA,cind vine vorba de subiecte care pina la urma definesc un politician.
    Unii iar spune prudenta vebnita o data cu experienta,eu i-as spune altfel,dar sigur e o pinia mea.
    Un lucru insa,trebuie sa fie clar-VINE VREMEA CLARIFICARILOR DOCTRINARE,si a pozitionarilor,pt ca presiunea din societate creste,si daca VALUL’nu te gaseste ,corect pozitionat,in transee,s-ar putea sa te mature.
    Eu nu sunt consultant,nu dau sfaturi,si nici nu critic ,eu doar spun-pedelistii sunt in acest moment intr-un BLOCAJ-si nu pt ca cineva din afara i-ar bloca,nuuuuuuuuuuuuuu,ci din cauza faptului ca in interior blocajul si-a facut loc.
    Si si-a facut loc pt ca ,REFORMAREA STATULUI ,ar duce la intrarea in faliment a BARONILOR LOCALI-VEZI SORIN FRUNZAVERDE-un domn care TINE DE PAROHIE MAI ABITIR CA MIREASA DE……………………

    • ***Zapa – ai dreptate. Sigur, tu inţelegi politica mult mai bine decât mine, recunosc dar… Să-ţi spun un lucru, nu ca să iau cumva apărarea doamnei Udrea. N-are ea nevoie de aşa ceva.

      Nu ştiu dacă tu ai observat că doamna Udrea este foarte credincioasă PDL-ului, consecventă şi o colegă minunată pentru ceilalţi PDL-isti. S-ar putea să greşesc, să nu am dreptate, este percepţia mea, timpul o să hotărască.

      Şi-apoi, crezi tu, Zapa, că dacă Udrea ar fi fost cu curu-n două luntrii, eu stăteam pe blogul dânşii atâţia ani, s-o susţin, s-o încurajez, să mă rog ca Dumnezeu s-o bucure? Să fim serioşi! Detest ipocriţii, impostorii şi oportuniştii.

    • Zapo iar ai luat-o razna?
      Vrei vreuna după ceafă?
      Lăsaţi-o pe Febleţa-n pace să facă ce are de făcut!
      Să muncească!
      Udrea trebuie să câştige electoratul prin munca sa nu prin gargarisme reformiste şi prin scenari cu cai verzi pe pereţ!
      Neamţu?
      Partid?
      Băăăăă nărozilor, voi n-aţi văzut că l-a făcut Guşă KGB în foi de viţă?
      Voi sunteţi atât de nărozi încât să credeţi cu vreuna din hienele astea bătrâne din politică va spune:
      -Hai domnu’ poftiţi la masa cu bucate că vă aşteaptă!
      Hahahahihihihuhuhu!
      Voi aţi văzut că Boda mai avea un pic şi-i făcea infarct în studio de ce draci avea?

      Şi dacă tot vorbesc de emisiunea de aseară nu pot să nu remarc mizeria umană numită Mihai Tatulici! Oare chiar nu-i este ruşine?

      Başca că Brânzoaică Vântul le-a tras una sub centură USL-iştilor de stau ăştia acum prin birouri scărpindu-se precum maimuţele şi bodogănesc:
      – Cum *** mă-sii dom’le?
      Oare chiar aşa o fi?

      Nu credeţi ce vă spun?
      Să crăp de vă mint!
      🙂 🙂 🙂

  32. Zilnic pe fluxurile de stiri vin tot felul de stiri,informatii.E foarte dificil sa faci ordine in noianul de informatii,si totusi,sunt momente cind pur si simplu rid cu o asemenea pofta incit atunci imi zic ca merita sa-mi pierd ceva din timpul liber pt a ma informa.
    Pt ca nu sunt egoist,nici rautacios ,dar mai ales pt ca ,CEI CARE SE UITAU IN GURA SARLATANULUI,s-au samanului ROUBINI, adica mai exact cei care dau in bobi,cauta in cafea,invirt cartile,BA CHIAR FOLOSESC RUNELE VECHILOR CELTI’tot cautind a treia probabil nu au auzit,s-au evita sa vorbeasca,imi permit sa aduc eu stirea in fata tuturor.
    Ieri am scris ceva despre SAMANII CARE NE TRIMIT SA CAUTAM IN BARBA BATRINULUI MARX,NU IZBAVIREA CI PADUCHII,fara a avea aceasta informatie,si iata ca nu au trecut mai mult de 48 de ore si………………………STIREA BOMBA,CARE SUNA CAM ASA,DECI ATENTIE:
    ,firma de consultanta a lui Roubini,a fost scoasa la vinzare datorita unor datorii de peste DOUA MILIOANE DE DOLARI,pierderi acumulate doar in anul 2011-incheiat citatul

    D’omle,cind am citit stirea m-am sters la ochi,m-am ciupit,mi-am dat palme,mi-am sunat amicii,mi-am chemat catelul dupa care am inceput sa rid,sanatos ,de TOTI VECINII MEI M-AU SUNAT SA MA INTREBE DACA NU CUM-VA AM PATIT CEVA,DE RID CA UN APUCAT DE NEBUN.
    D’omle aiasta ,INFORMATIA, E ATIT DE TARE INCIT-pur si simplu si acum cind scriu nu ma pot oprii din ris,si imi aduc aminte de o scena memorabila,:
    HITLER IN 4 MAI IN BUNCARUL; SAU MUTA DIVIZII INEXISTENTE PE RIN VORBIND NEMTILOR DE SUB DARIMATURI,CUM II VA ZDROBII EL PE AMERICANII CARE IN AFARA DE GUMA DE MESTECAT SI LAME DE BARBIERIT NU STIU SA FACA.
    Mi-am adus aminte de un alt MAGAR-RADU SOVIANII-realitatea TV. se prabusea pe ei din cauza datoriilor,dar el,impasibil,de neclintit PERORA,VARSA SI ARUNCA FLACARI PE NAS,PINA CINEVA L-A LUAT SI LA INTERNAT LA SPITALUL DE NEBUNI,FACINDU-I UN MARE BINE OMULUI.
    Si mi-am mai adus aminte de cineva-DE PRIETENUL MEU ZE.V SI DE MARELE PROFESOR EMERIT-ION ADRIAN……………
    HAAAAAAAAAAAAAAA,HIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII,HOOOOOOOOOOOOOOOOOO,HAAAAAAAAAAA

    P.S.-Si pt a fi corect pina la capat,trebuie sa dau si sursa informatiei,asa ca sa nu spuna cinva ca sunt ,UN ELEMENT O PARTICULA DIN MASINA DE CREEAT ZVONURI;
    deci sursa este CNBC,care la rindul lor citeaza surse din STAFFUL FIRMEI LUI ROUBINI………….

  33. Si pt ca tot m-am lansat din nou pe orbita care tine sa trimita cite-va torpile spre a TREIA CALE,nu pot sa nu mai spun cite ceva.
    De fapt citeva intrebari la care din cite vad nimeni nu da raspunsuri.
    Voi incepe prin a spune ca ,PLANUL OBAMA DE SALVARE A AMERICII A EUSAT-dar ca la lansarea lui,SUTE DE ASA ZISI ECONMISTI-il prezentau ca PACEU SALVATOR.
    Ce s-a ales de el????????????????cum ar spune un jmecheras de cartir,FIX PIX,S-AU MAI NOU-X FACTOR EGAL VAX FACTOR………cu trimitere la antena lui voiculescu.
    Asadar a treia cale ne trimite si ne spune ca,-200 dew ani de economie de piatra,DE EXPERIENTE POLITICO-ECONOMICE TREBUIE STERSE DIN MEMORIA COLECTIVA SI EA A TREIA CALE,CEVA DESPRE CARE NU NE SPUNE NIMENI NIMIK,TREBUIE SA FIE SOLUTIA.
    Rid,rid cu pofta in continuare ,si chiar ma gindesc sa-mi deschid o afacere care ,VINDE ILUZII,PROSTILOR SI FIRMA SE VA NUMI………:
    -A TREIA CALE-FACTOR X ,FACTOR FIX PIX……………… haaaaaaaaaaaa,hiiiiiiii
    Se vede si se simte vine WEEK-ENDUL,SI MAI VINE CEVA…………………………….ZIUA MEA DE NASTERE……………….HAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA si nu voi implinii 200 de ani ca istoria capitalismului si precum experienta macroeconomica…………..haaaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

  34. Alooooooooooooo,draceeeeeeeeeeeee,EUSBIU-tu mai baiat’u cu fiat’u stai jos,nu te baga,ramii acolo unde esti-LIGA NU-I PT TINE……….
    Ramii la ce stii mai bine,CANCANURI……………….HAAAAAAAAAAAAA,HIIIIIIIIII
    A si cind nu intelegi ce am vrut sa spun ,roaga-ma frumos sa-ti explic pt a te feri de situatii jenante si de a mai spune prostii cit china.
    Asa cum de nenumarate ori ti-am spus,CITESE-MA CU ATENTIE,NU IN DIAGONALA NATARULE.

    • Bei neamu lu’ uitucu’ ţi-am spus de 1000 de ori că n-am fiat!
      AM LOGAN!
      Că-s patriot, nu Monica Macovei Gherghescu!
      🙂 🙂 🙂

  35. P.S.-tot pt dracul negru cu coarne tocite-EUSEBIU-pt cine sa munceasca??????????????pt ca in timp ce ELENA UDREA MUNCESTE,SI MUNCESTE BINE SI CU FOLOS,linga ea,tot felul de diavoli,SAPA EUSEBIULE,SAPA SI PUN PESTE TOT CAPCANE,CE DREAK TU ESTI ORB,ori vrei ca intr-adevar,alegerile sa o gasesca nepregatita pe ELENA UDREA……..

    • Lasă-i bre că mai au un pic de săpat!
      După ce termină ei cu săpatul, mă duc eu şi le dau brânci în groapă!
      Şi după aia pun la loc pământul peste ei!
      Pun şi flori!
      Albe-dalbe şi firave precum florile reformei Macoviste!
      Ghiocei din ăia care au greşit anotimpul.
      În loc să iasă la primăvara când nu mai umblăm cu Căciulă, vor să iasă iarna când îngheaţă deoarece suflă Vântul!
      🙂 🙂 🙂

  36. P.S.-nr doi-era sa uit,EUSEBIU-si tu esti o trompeta care ,CINTA ARIA BLOCAJULUI-prin tot felul de intrigi…………………..intrigi de doi bani.
    Mai ales cind vin pe filiera SORIN ROSCA STANESCU& DISCIPOLII…………….

    • ***Zapa – uite-aşa se produce blocajul când nişte nebuni se aruncă orbeşte şi fac ţăndări în jur… Vezi tu?… 😮

    • Băh tu iar ai băut fără apă astă noapte?
      Ce-tot dai cu tiribomba în direcţia Roncului?
      Ce are Roncu cu SRS-ul?
      🙂 🙂 🙂

    • Arginţico io nu-s neamu’ lu Schrapnel ca atunci când explodez să împrăştii schije în toate direcţiile!
      Eu sunt neamu lu’ ghiulea-ţintă fixă!
      Trag pe aceleaşi coordonate până ţinta pricepe că n-are şanse, îşi ia calabalâcu’ şi se cară-n alt poligon!
      Ca să tragă şi alţii în ea!
      Că deh, tu nu vezi că toţi trag în Monica Macovei-Gherghescu?
      Doar ZeV face balet în ceaşcă!
      Oare de ce?
      🙂 🙂 🙂

  37. Schimb de scrisori

    Draga Mos Craciun,
    De trei ani iti cer un camion de pompieri! Poate ca anul asta o sa gasesti unul!
    Multumesc, George

    Draga George,
    Ca sa ma ierti ca nici acum nu am un camion de pompieri, iti voi da foc la casa, in timp ce dormi. Asa vei avea toate camioanele de pompieri pe care ti le doresti.
    Somn usor, Mos Craciun.

  38. Şi încă ceva Zapo!
    Văd că nimeni nu vorbeşte Ion Ariton ministrul Economiei bla-bla-bla care văd că tace şi le face precum mutu!
    Mutu care fute pământu!
    Văd că nimeni nu a remarcat până acum faptul că nenea ăsta este trăgător de elită:
    PAC OCHEŞTE!
    PAC TRAGE!
    PAC ATINGE ŢINTA PE CARE ŞI-A PROPUS-O!
    Brava lui aferim pdl-IST!
    Chapeau bas!
    🙂 🙂 🙂

    În loc s-o preamăriţi pe Monica Macovei-Gherghescu care freacă tapalaga toată ziua prin Parlamentul European pe un sac de euroi, aruncaţi privirea şi pe ăştia care tac şi fac pe salarii de rahat!
    🙂 🙂 🙂

  39. bey ,SONEL’unde vezi tu RONCI[HA,HI]p’acilea.
    Eu am spus STANESCU SI DDISCIPOLII,ADICA PITICII.
    Da daca tu spui ,RONCII-e treaba ta,bag seama stii tu ceva,tot asa cum foare bine stiu si eu……HAAAAAAAAAAA HIIIIIIIIII

    NR2-ce ma bagi pe mine bey ,SONEL’in ciorba ta cu MONICA MACOVEI,AI???????????????ziiii?
    eu am spus si spun.
    In PD-L este loc sub soare pt toata lumea,si pt ELENA UDREA SI PT MONICA MACOVEI.
    Daca nu-ti convine SONEL ,SI EUSEBIU,fa-ti partid ca W.C.TUDOR SI DAI AFARA PE CINE VREI SI CIND ITI VINE.
    Pina s-o gasi niste nebuni mai mari ca tine,asa cum s-au gasit si pt vadim si din cite vad si pt DAN DIACONESCU IN DIRECT,si iti vor arunca in cap toate HAZNALELE DE PE STRADA TA,CU ACORDUL LUI NEGOITA ,PRIMARUL.
    Haaaaaaaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

    • 1. Ho bre!
      Credeam că iar te iei de Roncea trăgând pe din şold!

      2. Monica Macovei-Gherghescu nu este un om al soarelui!
      Este un om al întunericului!
      Căci doar cei ai întunericului seamănă vrajba şi ura în jurul lor!

      3. Fere Doamne şi Alah ca un zărghit ca mine să facă partid şi să ajungă la guvernare!
      În 6 luni fac ordine-n ţară!
      Cu mitraliera vă judec!

      Ai vândut subsolul ţării?
      …. мы идем к Лия Манолиу стадион…..tatatatatata…..7.62 – rafală lungă.
      Ai trădat ţara?
      ….мы идем к Лия Манолиу стадион…..tatatatatata…..7.62 – rafală lungă.
      Ai vorbit urât despre ţara ta în afara graniţelor?
      …. мы идем к Лия Манолиу стадион…..tatatatatata…..7.62 – rafală lungă.
      Nu plăteşti taxele către stat şi fentezi legea
      …. мы идем к Лия Манолиу стадион…..tatatatatata…..7.62 – rafală lungă.
      Eşti pedofil?
      …. мы идем к Лия Манолиу стадион…..tatatatatata…..7.62 – rafală lungă.
      Agresezi copii?
      …. мы идем к Лия Манолиу стадион…..tatatatatata…..7.62 – rafală lungă.

  40. Inca un roman s-a sinucis intr-o puscarie din Italia.De ce statul roman nu face nimic pentru cetatenii sai?Au murit prea multi detinuti romani in puscariile din Italia.Ar trebui ancheta.Ar trebui ca talia sa plateasca daune.Americanii isi apara cetatenii…

    • Auzi băh? I-a spus cumva statul Român
      Măi neica cetăţeanu’ ia du-te matale în Italia şi fă niscaiva blestemăţii ca să te bage ăia la puşcărie că venim noi să te salvăm!
      Aud?

  41. Am inteles(sper bine) de ce Iulian Badescu a parasit pdl si de ce a atacat-o pe Udrea pe blogul sau,pe care l-a avut pentru putin timp,doar cat sa intre in Parlament.Probabil ca vroia sa candideze la primaria Ploiestiului din partea pdl,dar pdl l-a refuzat,asa ca a plecat la psd, ca sa candideze la primarie.In plus face si pomana electorala.
    Daca e asa,e foarte urat.

  42. @Pentru turma mea de prieteni beți morți si scăpați din frâu, spun :
    Poate munci Elena Udrea 25 de ore din 24. Daca legile nu trec in parlament, HALT cu reforma, HALT cu viitorul politic al PDL.
    Ce se poate face ? Iata, ce propun :
    1. Ioan Oltean , luat de guler si aruncat afara de-a rostogolul pe scarile din Modrogan.
    2. Emil Boc inlocuit de Vasile Blaga la conducerea PDL
    3. Cristi Boureanu numit secretar general al partidului.
    4. Bagat un calus in gura lui EUSEBIU. 😉
    Pentru pedelisti, repet un mesaj:
    Sunt foarte curios sa vad cat de hotarati, uniti si persusivi sunt , pe drumul continuarii ferme a reformelor structurale si mai ales, daca vor face pasul inapoi, pasul tradarii interesului national, in ceea ce priveste autoritatea ANI.
    Aceasta este marea si adevarata problema si nu….patefoniada diaconină aberantă si diversionistă privind excluderea doamnei Monica Macovei.
    🙂 🙂 🙂

    • Daţi-o afară pe Macovei din partid şi aşa cum am promis la alegerile din PDL că eu nu mai arunc nici-o deocheată la adresa drăcoaselor femei ce au făcut zid în jurul marinarului din PDL, aşa promit acum că nenea Melcu’ mă v-a chema!
      Cât despre mărimea sau gravitatea “patefoniadei diaconiene” trăim şi vedem!
      Că vorba aia: de data asta şi votul şi ouţele clocite sunt la noi!
      Ne place candidatul………pac, îi dăm votuţul!
      Nu ne place candidatul…..pac, îi dăm ouţul!
      EGG MOB!
      Azi în Bucureşti, mâine la Piteşti, poimâne la Timişoara…..pac-pac-pac în toată ţara!
      Pui pariu?
      😉 😉 😉

      PS oricum observ că matale vorbeşti din păpuriş! Eşti utopic!
      Păi V.Blaga şi C. Băureanu sunt pe lista neagră a lu’ Monica Macovei-Gherghescu!
      Ce dreak bre ZeV, ne facem că nu ştim?
      😉 😉 😉

    • ***diaconu Eusebiu – ce ai domnule cu Monica Macovei, ce ţi-a făcut de o tot huleşti? 😮

    • I-am acordat toată încrederea mea şi m-a minţit!
      Başca că a vorbit România de rău în afara graniţelor!
      Başca că şi-a pus “amantul intelectual” cum îl numeşte Roncea ca să sară la beregata Febleţii!
      Başca că pe acelaşi “amant intelectual” precum îl numeşte Roncea la instigat să sară şi la beregata marinarului!
      Ajunge?
      Sau mai vrei?
      Că mai am!

      Poate coineva să conteste ce am spus u mai sus?
      Hai să văd!
      Că imediat vărs două-trei copy-paste!

      Păi crede cineva că eu pot uita Mizerabilul articol scris de Biro sluga lui Tapalagă la adresa Febleţii?
      Sau mizerabilele atacuri în presă ale lu’ Tapalagă?
      Nenene!
      Măi băieţi cucuieţi, dacă aveţi memoria scurtă băgaţi nişte lecitină!
      Cu polonicul!
      🙂 🙂 🙂

    • ***diaconu Eusebiu – dacă tot ai dat drumu’ la robinet, lasă-l să curgă să ştiu şi eu despre ce este vorba.
      – Cine-i “amantul intelectual”?
      – Cine-i Febleţea ta, Udrea sau Vass că, dacă-i Vass, pe mine nu mă atinge…
      Eu n-am auzit şi nici nu am citit ca Macovei să lovească în preşedinte sau în Febleţe, ţi-am spus că nu ştiu despre cine vorbeşti…
      Lămureşte-mă, te rog…

    • Silver
      Te lamuresc eu in trei tîmpi:
      Popa bate câmpi.
      🙂 🙂 🙂

    • Hai măi Arginţico chiar aşa?
      Bagă chişiorul în pedala lu’ Goagăl şi tastează:

      macovei amant intelectual roncea

      Vezi că-i primul!
      În capu’ la listă!
      🙂 🙂 🙂

  43. Cineva (ne) vorbeste din pivnița gandirii . Acel cineva spune :
    Daca pleaca Monica Macovei, parlamentarii PDL se vor prezenta CU TOTII, la serviciu, membri de partid nu vor mai calca pe bec iar cei care au facut-o se vor (auto)suspenda, Botis isi va retrage nevasta de la ,,mierea” fondurilor europene, Elena Udrea va aduce toti nemtii in Romania, Anca Boagiu va finaliza 1000 km de autostrada pana in 2012, absorbtia fondurilor europene va atinge 110 %, judetele se vor dizolva in 8-12 regiuni, Constitutia va fi modificata , USL va merge la Cotroceni pentru negocierea strategiei nationale de competitivitate, iar Emil Boc isi va aminti ca are o dubla calitate. 😉
    In schimb, eu spun : Vasile Blaga este un NEGOCIATOR ABIL, capabil sa bată cu pumnul in masa atunci cand trebuie si dispus sa mearga pana in panzele albe pentru promovarea partidului.
    Sub ,,umbrela” lui Vasile Blaga incape si doamna Monica Macovei.
    O discutie intre cei doi ar putea arata cam asa :
    VB : ,, Vreau, doamna, ,,lista neagra”, in viziunea dvs.”
    MM: ,,Poftim”
    VB: ,,Mda….acest icsulescu ce a facut ?”
    MM:,, Pai…are o amanta pe care a vârât-o la agentia….”
    VB: ,,Amanta a dat concurs ? ”
    MM: ,,Da”
    VB: ,,Are ceva in cap” ?
    MM: ,,Da..pe unde a lucrat, are referinte bune..”
    VB: ,,Bine, nu ma intereseaza…urmatorul…cu ăsta ce-i ?
    MM: ,,Păi ăsta nu face nimic, are doar un discurs despre broscoi.”
    VB: ,,Da ? Spune-i sa-si ia pozele si creioanele colorate de pe birou si sa faca curat in urma lui ! ”
    Iar dumneata, doamna Monica, sa nu te mai prind ca faci declaratii intoarse pe dos fata de linia oficiala a STATULUI ROMAN, ca dracu te ia ! ”
    Iar despre lichele si cei cu dosare de urmarire penala, veniti la mine cu incredere. Am eu ac de nurcile lor !”
    MM: Sa traiti dom sef, am inteles ! ”
    🙂 🙂

    • @ZeV. Si eu care credeam ca doar Frank este in stare sa incalece pe Rosinanta!

    • ***Ăstora le-au picat toate ţiglele de pe acoperiş, chiar acum, când se pregăteşte de ploaie… 😮

    • Turnule, isi mai da omu’ drumu’ pe la imaginatie din gand in gand…ca altfel ne luam cu totii campii….dupa unu’ care le bate, bate, de zor.
      Barem daca ar pune umaru’ la aratura de toamna.
      🙂 🙂

    • Acest comentariu va fi deosebit de porcos în consecinţă las la latitudinea adminului hotărârea de a fi publicat sau moderat.

      Re ZeV 13 Octombrie 2011, 05:36 pm
      Comentariu:
      Birou.
      Birou cu birou şi trei fotolii.
      La biroul din birou, pe fotoliul din spatele biroului din birou, unu’.
      Gânditor.
      Vrăbiuţa bagă capu’ pe uşă.
      – A venit.
      -Spune-i să intre.
      -Intraţi vă rog.
      Birou.
      Birou cu birou şi trei fotolii.
      Doi.
      Unul pe fotoliu fotoliu din spatele biroului din birou.
      Una păşeşte în birou şovăitor.
      Vrbiuţa POC! închide uşa în spatele ei.
      – Bună ziua bine că ai venit, intră-intră că nu te mănânc. Stai jos.
      – Mulţumesc. Un pahar de apă se poate?
      – Nu vrei de whiski? Sau te pomeneşti că te-ai lăsat de băutură precum ălalalt!
      – Dacă se poate ….
      – Se poate, cum să nu se poată.
      Scoate o sticlă de sub birou şi io bagă sub nas.
      Pe şestache dă drumu’ la aparatura de înregistrare!
      Audio-video.
      HD
      – Pahar?
      – Nu, că beau cu sticla……
      – Ho! Stai să-mi pun io un păhăruţ de gust, nu de alta dar tu razi toată sticla.
      Scoate ţoiu’ din dreapta biroului pune un deget de licoare în el şi după aceea îi împinge sticla sub nas
      – Na, bea.
      Fără a mai aştepta a doua invitaţie înşfacă sticla o pune la gură şi dintr-o sorbire o dă jumătate gata! Plescăie satisfăcută.
      – Bun!
      -Libanez.
      – Aha….. de la….?
      – Da! “De la… “! Că-n politică ăsta-i mersu’. Important este să primeşti. Nu contează de la cine.
      Linişte.
      Banditul ştie ce ştie.
      Aşteaptă să treacă 1-2 minute ca şnapsul să-şi facă efectul.
      Brusc întreabă:
      – Auzi fă? Ce ai tu cu viaţa mea?
      – Vreau reformă!
      – Vrei pe *** mă-tii. Reformă să faci la mă-ta acasă nu aici la partid. Până mâine ai timp de gândire! Ori demisia ori ciocu’ mic! Că aici e armată! Nu-i ONG!
      – Te spun.
      – Cui ???????????????????
      – Luuuuuu…
      – Marş fă d-aci! Tu ai impresia că ăla şterge puntea de două ori cu aceaşi zdreanţă? O SINGURĂ DATĂ ŞI GATA! O ARUNCĂ! Hai marş afară! Mâine ori vii cu demisia ori vii cu angajamentul în dinţi!
      – Ce angajament?
      – Angajamentul că faci ciocu’ mic! Că aici nu suntem la securitate ca să dai angajament că faci ciocu’ mare şi verşi tot! Hai tai-o, …….şi mai aranjează-te şi tu că arăţi ca dracu!
      – Sticla?
      – Ce-i cu sticla?
      – Pot s-o iau?
      – Ia-o şi du-teeeeeeee-nnnnnn……
      .
      SĂ TRĂIEŞTI BINE NEA Zev!
      🙂 🙂 🙂

    • @Diaconu Eusebiu. Alaltaieri iesise-m la o plimbare la sosea si la un moment dat am observat ceva ca parea a fi focuri de artificii. Initial am crezul ca cineva mai original a gasit cu cale sa sarbatoreasca pe Sfanta Paraschiva. Apropiindu-ma de focul de artificii am observat si sursa focului – Palatul Modrogan a carui intrare era pazita cu strasnicie de cainele Vasile. La o privire mai atenta am remarcat ca de fapt artificiile nu erau artificii ci mai degraba semana cu jerba de scantei ce iese de la piatra unui polizor atunci cand ascuti cutitele. Se pare ca in interiorul Palatului, fruntasii politicii adunati sub flamurile glorioase ale portocaliului Boc, au purces in graba la ascutirea cutitelor. Tinta ar constitui-o Monica Macovei care refuza numele de Gherghescu precum si un oarecare intelectual – Cristian Preda. Pai, la o asemenea “sarbatoare” ce poti sa le urezi decat “petrecere placuta”!

    • Cine, puii mei, sta in fotoliul de fotoliu ? Sper ca nu e un fotoliu cu mecanism telescopic de frizerie. Ala nu stie ce inseamna visichi.
      🙂 🙂 🙂

    • Turnule, ,,amicul” doamnei Macovei respecta cu …,,sfințenie” regulile economiei de piață : mi-ai ,,dat”, îi ,,dau”. De să-i sară ochii din cap.
      🙂 🙂 🙂

    • @Diaconu Eusebiu
      @ZeV.
      Domnilor, va marturisesc cu sinceritate ca numita Macovei Monica + restul numelor nu m-a spaguit cu baremi o picatura de “visichi” sa ca nu vad pentru ce as face-o pe avocatul dumisale. Totusi, stau si eu pe marginea terenului de joc si nu pot sa nu observ ca Monica Macovei si Cristian Preda sunt printre putinii membri de partid care vin cu niste idei de reformare a partidului. In rest nu am auzit de nici o persoana si nici o idee. La un moment dat se parea ca la renovarea partidului va mai pune umarul si Sever Voinescu, RTU si Baconschi. Din motive pe care pot doar sa le presupun, acestia au decis sa faca pasul inainte lasandu-i in ofsaid pe cei doi ostracizati. Bine, nu va plac ideile celor doi, foarte bine, dar sa vina cineva cu alte idei pentru ca la un moment dat veti simti ca “se apropie funia de par” iar drobul de sare chiar va cadea. In capul cui? Sa nu va iluzionati ca o va incasa doar Emil Boc.

    • ZeV mă isterizezi! Iar îmi răstălmăceşti vorbele şi zicerile!
      Zicerea mea din ciclul “Filosofeli Demenţiale! sună astfel:
      DACĂ MI-AI DAT ŞI NU ZAC, ÎŢI DAU EU SĂ ZACI!
      🙂

      2. Turnule, jerbe de scântei la PDL?
      Cuţite?
      Fii dom’le serios!
      Râma dac-o tai cu cuţitul se-nmulţeşte!
      Ca s-o omori trebuie s-o striveşti!
      Poate scânteile au fost între tabere!
      Că o tabără vroia să-i dea 3 şuturi în cur la plecare!
      Iar cealaltă tabără 4.
      Cu soţ!
      Că şi-aşa n-are doamna soţ!
      Apropo de soţ!
      Roncea a greşit flagrant.
      Căci Monica Macovei-Gherghescu nu poate avea amant.
      Nici măcar un “amant intelectual.
      De ce?
      Simplu.
      Doar femeile căsătorite pot avea amanţi.
      Femeile necăsătorite au fufutaci!
      (fufutacul este un fel de gigolo! Gigolo de proastă calitate!)

      4. Da, chiar şi Baconschi a vrut să contribuie la renovarea partidului.
      A vrut jacuzii la în În Modrogan. PDL-iştii însă, l-au înjurat de soacră şi de ANL spunându-i că le-ajung duşurile scoţiene ale marinarului!

      Bună dimineaţa!

  44. Imi place de Algica, am mai spus-o. E inteligent, cultivat si are humor.
    De exemplu cand spune ca Roubini a ghicit ce se va intampla cu capitalismul cf Marx(adevarul este ca R a zis putin altfel,dar asa au picat lucrurile si ptr necesitati humoristice asa tb lasate) si nu a ghicit ce se va intampla la doi bani distanta cu firma lui 🙂
    In continuare insa face o analiza jurnalistica desigur foarte interesanta:

    http://www.contributors.ro/fara-categorie/sa-radem-cu-economisti-desi-sincer-nu-prea-e-de-ras%e2%80%a6/#comment-38692

    • Ioane, nu pot sa cred ca nu sesizezi nuantele. Jurnalistii, ca de obicei, trimit totul in derizoriu, pentru ca, pur si simplu, nu-i duce capul, sau, trebuie sa se ,,vanda” la prosti. 😉
      In realitate, dupa parerea mea, evolutia firmei de consultanta confirma previziunile generaliste ale domnului Roubini. Domnul Roubini nu face prognoze gen horoscop personalizat. 😉
      …Si aceasta firma este o mica parte a capitalismului si prin urmare, a urmat tendinta generala. Daca s-a intamplat cu Nokia, de ce ne-am mira ca se intampla cu o mica firma de consultanta ?? 😉
      Spun mica, in raport cu marile consortii care inca mai detin osânză (inerție) ce le permite sa intarzie scadența.
      🙂 🙂

  45. Obsev ca multa lume isi pune mari sperante in lumea de la Soare rasare – recte coreenii, pentru aceste zile. Tragem nadejde ca vor veni coreeni si vor revigora industria auto si deja am vazut cum au revigorat-o. Mai tragem nadejde ca vor impulsiona industria navala. Cele ce se intampla la Mangalia unde acestia au pus mana pe un santier naval, nu este de natura sa ne entuziasmeze. Acum tragem nadejde ca vor veni coreeni si ne vor scoate din mocirla cadastrul. Situatia cadastrului roman nu este de loc roza si faptul ca il vom ceda coreenilor, chipurile intr-un parteneriat public-privat apreciez ca nu va fi in stare sa il scoata din mocirla in care s-a afundat. Concret, coreeni ar putea sa realizeze o baza de date cuprinzatoare care sa acopere intregul teritoriu al tarii precum si aplicatiile informatice necesare accesarii bazei de date. Toate acestea le pot face si informaticienii romani. Problema cadastrului o constituie situatia neclara a proprietatilor, situatie pe care numai justitia ar putea-o face desi in cei 20 de ani situatia s-a complicat extrem de mult prin vanzari si cumparari repetate. Colac peste pupaza, multe proprietati nerevendicate, sau revendicate cu intarziere au fost insusite cu documente false, operatiune care adesea s-a efectuat chiar cu sprijinul deloc dezinteresat al unor notari, judecatori si avocati. Cu acestea ce vor face ipoteticii nostri parteneri – coreenii? Pana la urma tot justitia si autoritatile romane vor trebui sa scoata la liman situatia cadastrului. Ce va insemna acest parteneriat public-privat? Va insemna o mare afacere pentru coreeni, deoarece va duce la o crestere exponentiala a tarifelor pe care vor trebui sa le suporte solicitatorii de servicii din partea cadastrului. Daca doriti clarificarea situatiei cadastrului, faceti ordine in justitie si in organele de ancheta pentru a corecta gravele erori, iar intre timp puneti la treaba un colectiv de informaticieni care vor rezolva problema cu mult mai ieftin. Feriti-va de politizarea acestei institutii. Bafta!

    • Domnule Turn, sunt pe aceeasi frecventa.
      Doamna Elena Udrea sa faca bine sa puna absolventii de IT din Romania la treaba, si sa nu-i mai lase sa bata berbunca in cautare de joburi platite in bascalie de firmele sistemului leberal pentru care oamenii conteaza, tot atat de mult , cat si pentru stangistii populismului ,,democratic”.
      Aud ca si cateva complexe energetice se vor reuni in societati mamut, vizate spre privatizare la un moment dat definit ca oportun, dar, voi aprofunda acest subiect, in zilele urmatoare.
      Pe moment, vreau doar sa spun ca ma scoate din sarite aceasta obsesie a privatizarii si vanzarii a tot ce (mai) misca in aceasta tara.
      Il tot dam exemplu pe banditul de Patriciu, care s-a imbogatit prin transfer de avutie nationala, dupa care, a colectat, pur si simplu acciza de la cetateni cu o plus valoare adaugata. Cu o cohorta de avocati verosi in jurul lui, crede ca da lectii de mare management statului roman pe care si-l doreste un stat privat ! Caca maca din poplaca !
      Sa vina privatul, sa faca ceva ,,de la firul ierbii”, orice, ace de cusut, avioane, energie de fuziune, jucarii, etc, cu banii lui si pe termen lung. Poate ? Foarte bine…daca nu , sa se duca-n….. ca m-am saturat de hraparetii bolnavi de profit, care vad in om un mare uger plin cu lapte. Cand ugerul s-a golit, zvrrr…cu ,,inutilul” afara, sau direct la cimitir !
      Uneori, cum este acest moment, imi doresc, sincer, o dictatura. Ai furat, poc jos, mana dreapta ! Ai preacurvit, poc, o bataie cu pietre ! Esti pedofil si ai agresat un copil, poc, tratamentul cu plumb al Lichelei !
      🙂 🙂 🙂

    • @ZeV. Atentie mare la termenul prea… Cine va sta sa numere si sa aprecieze cand ai depasit limita si apoi mai sunt si niste predispotii naturale ale indivizilor, unii pot mai mult, altii mai putin. Ce ne facem, caci este cam ca in economia de piata. Am observat un oarecare naduf atunci cand ai afirmat ca ti-ai dori o dictatura. Sa stii ca lumea nici nu se afla prea departe de aceasta “dorinta”. NU stiu daca ati observat ca deja suntem (lumea mai mult sau mai putin civilizata) sub un regim de dictatura – dictatura tehnocratica. Indiferent de tara, atunci cand politicienii se dovedesc incapabili se recurge la tehnocrati, care nu mai sunt votati de nimeni si a caror decizie musai trebuiesc puse in aplicare. Atentie mare si la criza economica caci este de natura sa puna capat evolutiei democratice a lumii pentru o lunga perioada. Cam cat crezi ca a trecut de cand Cezar si Octavian au pus capat regimului republican prin transformarea republicii in imperiu si Revolutia din Anglia de la 1648 cand au taiat capul regelui? ingenunchet

  46. Cred că vara, prelungită mult prea mult, a făcut bubuţă la capul multor colegi. Aştept răbdătoare să-şi revină ori să vină alţi colegi normali… 😮

    • ..Nu-i mai simplu sa incerci o visinata ?
      🙂 🙂 🙂 🙂

    • @Silverstar. Bubuta li se trage de la caldura verii? Te inseli Silver, caci bubuta li se trage de la sentimentul ca le fuge pamantul de sub picioare. Acest sentiment se va accentua pe zi ce trece chiar in ciuda frigului ca va intra in casele oamenilor . Frigul care va veni este de natura sa duca la umflarea si mai si a bubutelor. Adevarul este ca li se mai trage si de la propriile indecizii. Cineva spunea ca este de preferat o decizie proasta unei situatii de indecizie deciziilor, basca ca asta va duce si la demobilizarea combatantilor proprii. In cazul unei decizii proaste, aceasta poate fi corectata din mers, dar are meritul ca poate duce la mobilizarea propriilor combatanti. O stare de indecizie, pe langa faptul ca impiedica mobilizarea, dar creeaza o stare de spirit defetista care constituie semnul sigur al esecului. Sa vina alti colegi normali? Crezi ca mai este timp? Crezi ca mai accepta careva care se bucura de un oarecare renume sa se complice cu cineva care deja a inceput sa miroase a mort? Nu ma credeti? Amintiti-va de tentativele Presedintelui Basescu de a gasi un inlocuitor pentru Premierul Boc. Cei mai multi au declinat oferta, iar cei care altadata ar fi acceptat cu un oarecare entuziasm, astazi prefera sa stea in rezerva. Ce antrenor ar fi dispus sa preia echipa nationala in conditiile in care aceasta nu mai are practic nici o sansa. Bineinteles ca Piturca. Exact asta se intampla si cu Partidul dv. de suflet.

    • ***Turnul de observatie – se pare că aţi înţeles greşit mesajul meu de la ora 08,45 pm. Mă refeream strict la colegii de blog. Cu nici un cm nu m-a dus gândul mai departe de perimetrul blogului. 😮

    • Unde ,,da” Silver si unde ,,crapa” in mintea dumitale.
      Ma lasa-i naibii pe politicieni si discuta si dumneata ..ca oamenii.
      🙂
      Nu de alta, dar cred sincer si la modul foarte serios, că, obsesia maladiva fata de politiceni cronicizată pe zi ce trece, constituie, ea insasi, o frana in calea progresului personal. Ne vom invarti in jurul cozii, hămăind steril : ,,ba pe-a ma-tii” , pana vor veni onor colegii europeni si ne vor umple groapa….pe care o sapam, cu sarg, in fiecare zi. Cu tot cu noi in ea.
      🙂

    • Dorinţa doamnei Udrea s-a împlinit.
      Felicitări, doamnă! 😆

    • ***Nicolae, mulţumesc! 😆
      Trebuie să apară şi un articol al doamnei Udrea.

    • Hahaha, eşti de comă Arginţico!
      Doamna Udrea nu mai este Ministru?
      Nu mai dă comunicate şi nu mai ţine conferinţe de presă?
      Acum scrie articole?
      Hahaha!
      Să aibă grijă că şi Monica Macovei-Gherghescu tot la fel a făcut şi uite în ce hal a ajuns.
      În loc să dea comunicate de presă sau să ţină conferinţe de presă precum că:

      “Nea Cutare a fosta arestat, cercetat, judecat şi condamnat deoarece instanţa l-a găsit vinovat sau ne-condamnat că instanţa nu l-a găsit vinovat.”

      fostul ministru de la Justiţie toată ziua era pe la televiziuni şi pe bloguri cu diverse articole:
      Art1
      – Cutare e vinovat!
      – De ce? (era întrebată)
      – D-aia c-aşa vreau io! (răspundea Monica Macovei-Gherghescu)

      Art2
      – Şi cutare e vinovat!
      – De ce? (era întrebată)
      – D-aia c-aşa vreau io! (răspundea Monica Macovei-Gherghescu)

      …..şi tot aşa curgeau articolele precum Oltul.
      Ăla era vinovat, ăla era vinovat, ăla era vinovat…dar nimeni judecat şi condamnat!

  47. Turnule, daca PDL ar fi mers pe directia pe care ne-o doream, eu si nell, cred ca lucrurile ar fi stat semnificativ altfel. Problema consistentă,in PDL, constă în faptul ca oamenii nu-si mai ocupă locurile lor de drept.
    E un adevarat talmes balmes, de nu mai stie stanga ce face dreapta si vițeversa.
    Mai grav este faptul ca avem un fel de autobuz aglomerat, in care soferul stă pur si simplu pe scara si nimeni nu-l baga in seama.
    Ati vazut , cred, filmul SPEED 1 (cu Keanu Reeves si Sandra Bullock). Autobuzul era atasat de o bomba. Daca mergea prea incet, boom! Daca mergea prea repede, boom ! Basca, un cauciuc spart pe fata, astfel incat soferul a legat volanul cu o coarda rezistenta. Cred ca asta a facut si Emil Boc si i-a lasat pe toti in plata Domnului.
    🙂 🙂
    🙂

    • @ZeV. Cred ca nu avem nevoie de un astfel de sofer. Regret faptul ca, la vremea respectiva, Catalin Croitoru – Premierul desemnat al Romaniei, nu a reusit sa obtina votul de investitura. Functia de Premier este mai importanta decat cea a Presedintelui, iar Croitoru ar fi fost tocmai genul de om care “nu te lasa in plata Domnului”.

    • Turnule, atentie, eu vorbesc strict de PDL.
      Nevoile noastre, ar trebui sa ni le satisfacem singuri. Nu in sensul ala…greu e cu nuantele limbii…iar am comis-o.
      Ma rog, intelegeti dvs. 🙂
      Apropo, ce faci turnule, ai urmat sfatul cu visinata ?
      Vrei sa spui LUCIAN Croitoru. Că…Cătălin Croitoru nu prea are față de premier.
      🙂 🙂

    • Si la urmei, turnule, electoratul va decide. Nici exclusiv dumneata, nici exclusiv, eu. Daca nu vine dictatura peste noi pana atunci. 😉
      Ce ne va harazi Dumnezeu, sa fie primit. Cred , totusi, in inteligenta nativa a romanului, acel roman care nu prea are timp de televizor.

    • ***ZeV – eu aş spune, mai curând, referindu-mă la aceiaşi români, intuiţia colectivă care nu greşeşte niciodată.

  48. Turnule, nu te supara, da mi se cam apleaca de atatia Cezari, Octavieni si Cromwelli.
    Ia aminte la un adevar simplu : Daca Base nu era, gaia pe toti ne manca.
    🙂 🙂 🙂

    • ***ZeV – ai dreptate. Şi-a sacrificat liniştea, familia, timpul ca să fie hulit, bălăcărit şi calomniat de nişte nemernici, ticăloşi bicisnici care n-au făcut nimic bun în viaţa lor. Asta înseamnă patriotism. MMult, puţin, istoria o să hotărască. Oricum, bine a spus, imediat după rezultatul alegerilor din 6 dec 2009: “Nici nu ştiţi pe lângă ce aţi trecut.” Am aflat pe urmă…

    • ..Si a mai spus ceva… ..,,I-am ciuruit”. ZIS SI FACUT. Cu marinarul nu te joci. Te joaca de-ti merg flo…pardon, fulgii. 😉
      Sa vedem cine mai stie sa traga cu ,,arma” dintre cei incartiruiti in PDL. Si la capitala, si la locale + parlamentare, si la…prezidentialele din 2014.
      🙂

    • ..nici nu stiti ce aplaudaci ati ajuns 😆 😆 ,voi credeti ca postati pentru chinezi sau pentru urmasii lui Jumong ,[acolo unde se afla Elena ],aia poate cred ce postati 😉

    • …daca Base nu era ,criza nu ne afecta ,suna mai bine bey astroportocalic ,l-ai intrecut pe zapa in lozinci libidinoase ….

    • ***Puiuţu – citeşte aici ca să afli şi tu cine a provicat criza din România şi să nu ne mai subapreciezi. Noi nu suntem ca cei care, noapte de noapte, se uită la OTV.

      Si ex-premierul Tariceanu merita aceeasi pedeapsa de 7×7 ori daca e sa ne raportam la anii 2007, 2008, cand a fost premier, secondat si sustinut pe dupa usa, de PSD cu care, de comun acord, a facut varza bugetul Tarii.
      – a facut angajari inutile, pe salarii imense;
      – a dublat salariile bugetarilor si pensiile imaginandu-si ca, daca va imparti bani cu ambele maini, va baga tot PNL-ul in parlament.
      Toti cei pe care-i vedeti azi pe tv-uri, compatimindu-i pe romanii saraci sunt vinovati de dezmatul financiar din acei doi ani si au intrat in parlament, nu onorabil, nu pentru ca ar fi meritat, nu pentru ca au fost votati ci in virtutea unei legi pe care si-au facut-o anticipat, cu propria-le mana.
      Toti romanii sufera azi din cauza lui Tariceanu.
      De ce Tariceanu nu a fost tras la raspundere de actualul guvern?

    • poeteso …rau cel mare s-a produs in perioada de inceput ,2005-07 la sfarsit, cand pedeleu era la guvernare ,atunci s-au angajat cu nemiluita ,si-au platit clientela politica si nu misca nimic in tara fara aprobarea colegul tau de liceu ,el a fraudat si rezultatul alegerilor ,cu solutia imorala si-o chichita juridica ,pesedeul a castigat de drept alegerile .S-au facut multe greseli si in perioada liberala din 2007 -08 ,dar toate guvernarile luate la un loc ,n-au fdacut atatea idiotenii ca pedelistii astia ,anul 2009 a fost sacrificat pentru castigarea presidentialelor de mariner ,stiind ca-i criza inceputa .Toate actiunile luate de guvernele Boc [1,2,3,si nu mai stiu cate] au fost proaste ,cu niste costuri mari pentru populatie ,erau si alte metode de trecere a crizei .

    • ***puiuţu – te-am rugat să nu mă subapreciezi. Am o memorie extraordinar de bună. Ştiu foarte bine când i s-a făcut rău României şi uite, continui să mă întreb de ce Tăriceanu e liber, pentru răul făcut românilor.
      Asta este!
      Singura greşeală a lui Boc este că nu-i de teapa celor care au fost înaintea lui: hoţ, escroc, mincinos, manipulator. Omul are caracter şi coloană vertebrală şi ca mine, care să-l aprecieze, pentru calităţile pe care le are, sunt mulţi români.

    • poeteso …bine ca-l apreciezi pe Boc [are coloana vertebrala scurta :lol:] ,sa fiti sanatosi amandoi ,iti pun o intrebare [santem amici ,imi permit ],la cata ura are Basescu pe Tariceanu ,daca-i gasea ceva si era vinovat de ceva ,unde era acum fostul manechin ? 😉

  49. Un zâmbet la cafea 😆

    El: Daca te-as vedea goala, as muri fericit!
    Ea: Daca te-as vedea gol, as muri de ras!

    • …gata ,noapte buna la toti ,plec doua saptamani sa ma relaxez ,distrez si mai vad eu ce fac 😆 😆 Madalina o administrare usoara a blogului .te tzuc pe nasuc …

      Administrator:
      Vacanta placuta Puiu. Noapte buna 🙂 .

  50. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    – Dumneata într-adevăr ai 114 ani, moşulică?
    – Exact!
    – Şi ce ai făcut de ai ajuns la o vârstă aşa de înaintată?
    – Am avut răbdare!

  51. Imi cer scuze pentru confuzia creata cu cei doi Croitori – Catalin si Lucian. Nu avem nevoie de experienta anterioara a inaintasilor, fie ei si Cezar, Octavian sau Cromwell? Oare cine zicea ca “desteptul invata din greselile altuia, pe cand prostul nu reuseste sa invete nici din propriile greseli”? Spunea cineva, referindu-se la romani, ca intuitia colectiva nu greseste. Oare? Va asigur ca greseste si inca destul de copios. Ganditi-va doar la istoria recenta a Romaniei. Multe ar arata astazi cu totul altfel daca “intuitia colectiva’, cum o numiti dv, nu gresea. Chiar si astazi aceasta intuitie comite o serie de erori.

  52. Poate ma lamureste si pe mine cineva. Am postat aseara un comentariu care nu a aparut, dar citesc pe cineva care imi da niste replici din care se deduce ca mesajul meu a fost citit. Astazi dimineata mi s-a intamplat ceva asemanator. Trebuie sa mentionez ca postarile mele erau absolut decente, iar in privinta criticilor, am pus doar atata “sare si piper” cat sa iasa o mancare buna. Astept raspuns.

    • ***Turnul de observatie – nu-ţi face probleme. Dacă ţi-l scotea, Mădă te anunţa cum procedează de obicei.
      E cam ciudat blogul, cred că iar trebuie umblat şi indreptat câte ceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *