O minciuna repetata de un milion de ori devine adevar

Elena UdreaMă număr printre cei care cred, fără rezerve, că una dintre dimensiunile esenţiale ale democraţiei este garantarea dreptului la exprimare şi informare. Cred însă că rostogolirea, în mod intenţionat, de minciuni, prin intermediul mass-media, până când aceste minciuni ajung să aibă, în percepţia publică, valoare de adevăr, este nocivă pentru democraţie. ”O minciună repetată de o mie de ori rămâne o miciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr”, spunea Goebbels, Ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist.

Cazul Vasilescu. Am dat-o în judecată pe Olguţa Vasilescu pentru acuzaţiile mincinoase pe care aceasta le-a formulat la adresa mea, la două emisiuni TV, cu privire la presupusa mea implicare în arestarea primarului Craiovei şi la fapte de corupţie constând în presupusul meu amestec în desfăşurarea unor licitaţii publice din Craiova. Prezentarea acestor fapte ca fiind adevărate, deşi acestea nu pot fi dovedite fiindcă ele nu există, nu are nimic de-a face cu libertatea de exprimare, şi nici nu poate fi trecută cu vederea sub pretextul imunităţii parlamentare legată de dezbateri politice legitime.

Cu privire la impactul minciunilor marca Olguţa Vasilescu, un calcul elementar arată că cele două emisiuni TV la care am facut referire, împreună cu ştirile care au preluat acuzaţiile mincinoase ale pârâtei, au beneficiat de o audienţă consolidată de peste un milion de spectatori/cititori.

Astfel, pe data de 3 martie 2010, la ora la care a fost difuzată emisiunea la care Olguţa Vasilescu a lansat minciunile care mă privesc, Realitatea TV beneficia de un rating de 1,15 – 1,31 %, ceea ce reprezintă peste 250.000 de spectatori în direct.  De asemenea, emisiunea Sinteza zilei la care a fost prezentă pârâta, difuzată de televiziunea Antena 3 pe data de 4 martie 2010, a beneficiat de o audienţă de 0,30 – 0,64 %, ceea ce înseamnă aproximativ 100.000 de spectatori în direct. În calculul pe care l-am facut, am mai ţinut cont şi de audienţele site-urilor şi ale emisiunilor de ştiri de la cele două televiziuni, de cele ale versiunilor print şi electronice ale unor ziare precum Gândul, Jurnalul Naţional, Nine O’ Clock, România Liberă şi de cele ale agenţiilor de ştiri care au preluat declaraţiile defăimătoare ale Olguţei Vasilescu.

Prin acţiunea pe care am iniţiat-o cu privire la acuzaţiile mincinoase formulate de Olguţa Vasilescu, am cerut instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile, pentru prejudiciul moral pe care aceasta mi l-a adus. Ce voi face cu aceşti bani? Aşa cum am anunţat, voi sprijini înfiinţarea unei fundaţii care să militeze pentru independenţa editorială a jurnaliştilor în raport cu patronii trusturilor de presă şi pentru profesionalism în mass-media din România. Banii vor ajunge, de la Olguţa Vasilescu, în conturile acestei fundaţii. Ce m-a determinat să doresc să mă implic într-o mişcare civică de însănătoşire a presei? Iată doar două exemple.

Cazul perdelelor de la Ministerul Turismului. Desigur că aţi auzit, de la aşa-zişi ziarişti ori de la aşa-zişi politicieni PSD-işti sau PNL-işti, că Elena Udrea şi-a cumpărat la Ministerul Turismului perdele de 70.000 de Euro. Degeaba am încercat să ripostez, să explic că s-au cumpărat, pentru zeci de birouri, jaluzele de doar 7.000 de Euro, că minciuna s-a împrăştiat, prin complicitatea dintre politicieni şi moguli, în toată România. Milioane de români, fiecare auzind poate de zeci de ori aceeaşi poveste, au dat minciunii la care am făcut referire valoare de adevăr. Pentru a schimba această falsă percepţie voi avea nevoie, cel mai probabil, de un efort susţinut care să se întindă pe durata a 2-3 ani de zile.

Cazul Cătălin Tolontan. Aceeaşi reţetă, de această dată cu consecinţe mai grave, a fost folosită în cazul rostogolirii afirmaţiilor mincinoase, tot prin mass-media, ale ziaristului Cătălin Tolontan. Acesta susţine, fără să poată proba, un fapt care nu s-a petrecut niciodată, că m-aş fi adresat lui pe un ton ameninţător. În ciuda faptului că mi-am exprimat public punctul de vedere, negând afirmaţiile ziaristului, am constatat cu stupoare şi cu multă îngrijorare, că sunt nominalizată în Raportul Departamentului de Stat american privitor la drepturile omului pe 2009, la capitolul Libertatea de exprimare şi libertatea presei, pentru tonul ameninţător pe care l-aş folosit în conversaţia cu jurnalistul Cătălin Tolontan. De această dată nu este vorba doar de mine, ci de situaţia libertăţii presei din ţara noastră, situaţie a cărei evaluare pleacă de la date care, în cazul pe care l-am amintit, nu au nicio legătură cu realitatea.

Cum putem îndrepta lucrurile care nu merg bine? Ce putem face ca cetăţenii acestei ţări să beneficieze de informaţii corecte şi complete, pe baza cărora să îşi poată forma opinii şi pe care să îşi fundamenteze acţiunile şi alegerile? Mi-am propus să urmez o cale care e la îndemâna oricui. Mai întâi, am luat atitudine. Am decis să îi dau în judecată, de acum înainte,  pe cei care îmi lezează reputaţia, şi am facut primul pas: am dat-o în judecată pe Olguţa Vasilescu pentru acuzaţiile mincinoase pe care aceasta le-a formulat la adresa mea. Nu în ultimul rând, vreau să mă asociez, întro mişcare civică, cu cei care sunt dispuşi, asemeni mie, să ajute presa română să se însănătoşească. Cu cei care cred că, tot aşa cum avem nevoie de politicieni responsabili, avem nevoie şi de o presă responsabilă.

278 thoughts on “O minciuna repetata de un milion de ori devine adevar

  1. In PSd se constata(AN constata) ca PSD din păcate, după 2005, a căzut în capcana populismului şi a pierdut pe drum poziţia propriului partid. Acum a regăsit-o şi o reafirma.
    M intreb daca a pierdut pe drum acesta pozitie unde o fi gasit-o, o fi alunecata ca o margica in sant sau poate in vre-o scurgere de aia pluviala cu capac. 🙂

  2. Comentariu ref la margica. Nu aia din punguta cu doi bani ci aia de la PSD

    A stat acolo cumintica sa-l astepte pe AN s-o pescuiasca? 🙂

  3. Cum vedeti voi libertatea presei?Mai bine banam presa sau o moderam?Banam bloggerii sau ii moderam?Nu sti ce e aia libertate de exprimare.Basescu si Boc nu te pot invata bine.
    Te contrazici singura.

  4. INGINERU’……Si tu ai dreptate….Electoratul a votat “Da”la referendum…..ceea ce nu intelege nu doare…ceea ce nu doare e valabil…
    Apropos de fostul premier Nastase…”cum inteligent remarca Basescu”..a fost un bun premier si o guvernare la fel de buna (se subantelege…cum inteligent remarc eu)….
    Ca sa fii un bun premier nu tine de specializarea pe care ai urmat-o …Trebuie sa ai si inteligenta si intuitie politica..trebuie sa ai vana,sange in instalatii si niciodata sa ai deviatii de coloana…
    Si inante de toate trebuie sa-ti placa sa inveti ….sa iubesti cartea si nu cartonul pe care scrie diploma….mai ales daca e pe bani ,la kg….
    Cred ca Boc e o curiozitate umana…nu stii unde sa-l situezi intre variantele de mai sus…turuie texte politice din program,care sunt infirmate mai mereu de realitate …le turuie cu seninatate si chiar voiosie…ceea ce arata un caracter …”puternic” in raport cu electoratul si el insusi…
    Mai cred ca ar fi un bun premier si gospodar al tarii daca nu ar face intai programul politic al PDL si in special al politicienilor PDL….programele care nu se vad…nu alea pentru electorat recitative sau responsabile pentru tara…..mai are ghinionul ca e premier in vremuri grele de criza….duce grea povara in spatele sau de ardelean:criza,partidul,sefii sai politici si morali..si o tara de guvernat …e prea mic pentru un razboi atat de mare…prea mic pentru a putea fi Boc Ardeleanul si nu Boc premierul PDL…..
    Fara Basescu nimic nu e…Boc….
    Amandoi vor avea treaba cu Nastase,Mitrea,Dragnea si chiar Geoana alaturi de alti cativa tineri din PSD..Ponta va fi in opinia mea vesnicul sef de campanie electorala pentru altii ,si purtator de cuvant pentru PSD…pana-i cresc anii si barba…
    Vor mai avea treaba cei doi cu Crin Antonescu,Tariceanu alti grei din PNL si tinerii care deja sunt pe turnanta…
    Pacat de PC..nu au garnitura completa..Voiculescu le da bani nu si puterea de decizie..valabilii din PC umbla inca in lesa…
    PNTCD…nu mai e taranist,crestin si democrat…Milut joaca partidul la masa verde a justitiei dar si la mesele imbelsugate ale PDL viitorul PNTCD….nu e taranist,nu e crestin…nimic din vechiul PNTCD..doar umbre…si multa impostura..oportunism…pentru sigla si simbol…patrimoniu etc etc
    Care va fi urmatorul premier valabil pentru romani si Romania….?

  5. @ingineru`
    Anarhismul d-lui Presedinte B isi face efectul : cam 50% dintre bugetari sunt asistati ai Statului .Si cred ca pe undeva a avut dreptate . Profesorii , medicii , functionarii cati isi fac treaba pentru care sunt platiti de Stat , daca tu ca parinte , pacient sau contribuabil nu le dai ” dreptul ” ?
    Asta ca veni vorba de bugetari ( ca d-na profesoara Silver care screme o politica de bloc si jigneste si umileste pe cei care posteaza pe blog care nu gandesc la fel ca d-sa ) .
    PS : ion adrian 🙂 te agiti ca un sifon 🙂 🙂

  6. Buna ziua doamna Ministru,

    Nu stiu daca isi are loc postarea mea in acest loc, insa as dori sa va fac cunoscuta o problema legata de locuintele ANL si nu am gasit un alt mod prin care as putea sa va contactez.

    As vrea sa va aduc la cunostinta faptul ca in orasul Lugoj, judetul Timis, exista o problema destul de neplacuta in legatura cu locuintele ANL: s-au construit doua noi blocuri ANL cu aproximativ 60 de apartamente. Preprepartitia apartamentelor catre noii proprietari a fost facuta inca din data de 20 ianuarie. Constructia celor doua blocuri este finalizata inca de la inceputul anului, insa din cauze care nu se doresc clarificate racordarea la curent si gaz nu se face si apartamentele nu sunt date in folosinta. Viitorii locatari au tot cerut clarificari din partea primariei cat si al reprezentantilor ENEL, iar raspunsurile sunt de fiecare data contradictorii: primaria da vina pe enel, enelul da vina pe primarie. In plus felul in care se poarta angajatii celor doua institutii la orice intrebare legata de aceasta tema este de-a dreptul rusinos.

    O situatie asemanatoare s-a intamplat si cu ultimele ANL-uri din Lugoj, cand din nou a durat o vesnicie pana cand s-au dat efectiv in folosinta apartamentele… atunci locatari au chemat televiziunea PRO TV sa faca un reportaj despre situatie si abia dupa acel reportaj lucrurile au inceput sa se miste si intr-un final locuintele au fost date catre folosinta.

    Este nedrept faptul ca locuintele ANL stau goale din motive care cu siguranta au legatura si cu incompetenta, in vreme ce tinerii viitori locatari astepta cu bagajele facute o data necunoscuta pentru a se muta, in acelasi timp platind si bani si pe chirie, bani care cu siguranta ar fi necesari pentru noua casa.

    Sper ca acest mesaj sa ajunga la dumneavoastra si sunt sigur ca daca va veti implica in aceasta problema chiar si cu un simplu telefon, rezultatele vor fi pozitive.

    Va multumesc!
    Cu respect,
    Alexandru

  7. Da asa exact ca un sifon dar bula esti tu Danuto si stii unde o pun?

  8. Apropo,
    Silver, Frank, hai sa lasam acest blog pe mana postacilor de la AN?
    Sa discute intre ei despre maretia lui AN si rautatea lui Basescu etc etc
    Mergem la Lulu ca oricum Biblio e preferabil Danei buna sa se ia de mana cu Vasileasca.
    Ionhut unde esti, revino dragul meu dar cu numele de Argusdre ca sa fie clara treaba… 🙂

  9. Buna seara tuturor!

    Pai cum…dezertati… 😉 ? Mai bine aduceti-o pe Lulu aici,e olteanca apriga si o pune pe Danuta noastra la colt… 🙂

    Ion Adrian

    Te pune pe butuci o doamna 😉 ?

  10. NG nu ai vazut ca numele tau nu l-am pus . Doream sa te vad cat de repede sari.
    Nu are sens sa discutam cu ticalosii, asta-i o problema fundamentala, dar noi nu facem front comun si unul din noi dornic sa se bage in seama strica o asemenea ostracizare.

  11. @Ng ,
    Sa nu-mi spui ca nu sunt ticalosi, ca o Olguta Vasilescu, o Alina Gorghiu si etc etc nu sunt ticaloase, ca stii bine ca sunt.
    Poate fi PDL oricat de rau, dar asta nu-l face pe Ponta sau pe Crin mai putin gaunosi, mai putin netrebnici si mai cum si mai zi 🙂 ca ma plictisesc sa caut epitete mai suave, mai usor de acceptat .

  12. Ion Adrian

    Sunt…destui si destule…Eu inca mai sper ca cei ce confunda politica cu piata de zarzavaturi sa se trezeasca la realitate,sa creasca mari si sa isi asume faptul ca oamenii i-au votat pentru a fi modele nu pentru talcioc…Ce crezi e vreo sansa…?

    Ia uite Olguta e la RTV…a tras aer adanc in piept…e pusa pe fapte mari…vom afla cursul pietei,pardon politicii… 😉 ?

    Ion Adrian,eu sunt de parere ca decat sa incercam in zadar sa-i schimbam pe altii,mai bine sa ne straduim noi insine sa ramanem neschimbati…

  13. Nu e nici-o sansa, trebue altii, astia nu au cum sa se resapeze decat tot ca sa le fie lor bine si sa ne mai pacaleasca odata in plus.

  14. PS. Daca pe mine nu m-au schimbat si clintit acei ani de indobitocire si de lipsa de informatii, cum ar putea sa ma schimbe neispravitzii astia? Dar eu nu am problema mea personala , eu am problema Venetziei 🙂

  15. ingineru’

    Numeste’mi o tara civilizata unde se critica opozitia, asa cum e cazul portocaliilor in Romania. In general, se critica puterea, pentru ca e singura care ia decizii……

  16. Plecand de la un articol din EvZ intitulat “Udrea vrea să mute comerţul de pe plajă “…daca tot se lucreaza la niste modificari Legislative atunci rog mult sa se sporeasca pedepsele dar mai ales masurile preventive obligatorii pentru ca pe plaja sa nu se mai intre cu mijloace auto-moto chiar daca acestea se numesc TAV-uri sau mijloace de transport al Scuterelor cu miniremorci pana la linia de demarcatie a apei…deasemenea sa se izoleze undeva la un capat al statiunilor practicarea acestor asazise sporturi nautice motorizate in mare astfel incat acestea sa nu mai interactioneze in apa sau pe nisip cu turistii veniti la odihna.

    Aceste masuri ar veni in special in sprijinul protectiei mediului tocmai de aceea ele ar trebui sa se extinda si in “extrasezon”…Plajele au devenit toamna-primavara piste de intrecere al autoturismelor riscand sa se erodeze si sa se piarda in cativa ani,si-asa vai de zona respectiva cum se ingusteaza pe an ce trece.

    Chiar daca nu este in interiorul subiectului va multumesc pentru intelegere.

  17. Un zâmbet la cafea 😆

    Un tip intră într-un bar tot zgâriat pe faţă, pe mâini, pe picioare şi cu hainele sfâşiate. Văzându-l astfel, prietenii îl întreabă ce i s-a întâmplat.
    – Tocmai am îngropat-o pe soacră-mea.
    – Şi ce legatură are asta cu zgârieturile ale?
    – Nu vroia…

  18. ***ion adrian – da’ eu nu plec de aici. 🙄 Cum ai putut crede tu aşa ceva şi să-mi faci aşa o propunere? Da’ ce-s eu, traseistă? 😆

  19. Citatul zilei 🙄

    Una dintre multele consecinţe neplăcute ale globalizării este imbecilizarea elitelor.
    Edgar Jeffries

  20. @ silverstar
    ……ca sa completez ( cu permisiunea dumneavoastra ) : cum sa plecati, tocmai acum, cand si Guvernul s-a tras mai aproape de dumneavoastra !
    Sarut mana si o zi buna.

  21. Katrina

    Nu înţeleg la ce te referi când vorbeşti despre criticarea Opoziţiei şi nu a Puterii . Te referi la cei de pe blogul acesta ?

  22. Wow! Ce fericire pe ăştia de la RTV… “Amenintare cu bomba în avion…” Fac pauză de Băsescu, Udrea, Boc şi guvern… 😆

  23. Cum pot fi pasagerii în siguranţă într-un avion în care este o bombă? 😳

  24. ***Nicolae – Bună dimineaţa! 😆
    Vise, tată! Iluzii… Sus se ajunge greu… Rostogolirea e instant… 😳
    Cred că ai văzut că e soare la noi… Cu dinţi…
    Mai bine merg să-mi fac nişte gogoşi… Asta ca să fiu mai pământeană… O să-ţi fac şi ţie când o să vii.
    Să ai o zi bună, Nick! 😆

  25. Buna dimineata:
    Consilierul economic al dlui PM, Andreea Paul(Vass) la 9:20 la RFI.

  26. Ăsta este Geoană, ăsta este PSD… Aşa înţeleg ei să rămână acolo unde nu sunt doriţi, după principiul lui Alexandru Lăpuşneanul – “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi…”: Cum şi-a fentat Geoană revocarea, ascuns în birou

    Preşedintele Senatului a stat retras mai bine de o oră în birou până s-a scurs timpul alocat şedinţei de plen. Mircea Geoană a parat ieri, pentru a doua oară, cu succes, planul senatorilor PDL de a-l da jos din funcţia de şef al Senatului.

    Şi-a revizuit însă tactica. Dacă în urmă cu o săptămână a anticipat, vigilent, fiecare mişcare a PDL, fiind nelipsit din plen, aseară a schimbat scenariul: din două ore cât dura şedinţa, una a moderat cearta putere-opoziţie, iar alta şi-a aranjat-o ca pauză, în care s-a retras în birou să se reculeagă. Întors odihnit cât să închidă şedinţa, amânându-şi astfel încă o dată revocarea, Geoană şi-a recuperat energia cât să se asigure de plecarea PDL-iştilor şi să treacă prin plen, cu voturile PSD şi PNL, ordinea de zi fără acest punct.

    Rezultatul: Senatul nu a trecut nici ieri nicio lege, iar PDL plusează din nou astăzi. Deşi ambele tabere sunt de acord că singura rezolvare va veni, la un moment dat, doar printr-un verdict al Curţii Constituţionale, PDL aşteaptă ca PSD să facă sesizarea şi invers.
    Sursa: EVZ.ro http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/889686/

  27. ***ion adrian – merită citit Peisaj cu sarlatani si Olguta Vasilescu – ce ai recomandat tu mai sus… Ca să vezi unde se duc banii noştri şi cum se fac academicienii la noi, pe banii statului… 😳

  28. @Silver,
    Nici eu nu stiam initial ce hram poarta academia asta care a uzat fara nici-o permisiune, batjocarindu-l astfel , de numele lui Corneliu Coposu ca sa se legitimeze si asta m-a facut s-o banuiesc de cele ce acum se dau la iveala.
    Pacat ca l-au pacalit atunci pe dl Basescu si acum drept rasplata, au comis provocarea pe care B. a reusit s-o dejoace, dar ca si in cazul citatului dnei Udrea din Goebbels, citat scos din context , tendentiozitatea s-a desfasurat fara retinere cateva zile o proba aducandu-ne si aici cea cu nicul Dana.

  29. DAu o bila alba Dnei Udrea pentru initiativa exproprierilor de pe plajele litoralului romanesc…
    O tona de bile albe daca reuseste sa realizeze integral ,fara” discriminare” in demersul sau…
    Sa redea plajele razelor soarelui si turistilor….
    Daca directioneaza initiativa si spre Delta Dunarii ,bratele sale si zona riverana a Dunarii pana la granita Romaniei chiar va merita o statuie …cu conditia sa nu fie doar o operatiune de politizare a operatorilor din turism,proprietari ..sa dislocuiasca pentru a inlocui….a expropria pentru a concesiona….
    Daca va defini zonele riverane,plaje..ca proprietati publice si poate de interes national (posibil date in administrare primariilor care sa nu aiba dreptul de subanchiriere )…desi dupa cate stiu zonele riverane,plajele sunt pana la o anumita distanta protejate de legi clare…deci tot ce ocupa aceste zone este ilegal….deci este posibil sa nu fie expropriere ci doar repunere in legalitate a acestor zone de interes turistic national…..

  30. ***ion adrian – ce Dumnezeu se întâmplă cu PD-l-iştii? Sunt neputincioşi sau nu-i duce mintea?
    Se vorbeşte, de atâta timp, de schimbarea PSD-istului Sassu, de la TVR, şi PD-L nu are om… Ce-au făcut până acum? Cum să nu aibă pe cine numi? Păi, atunci, să meargă la OTV şi/sau B1tv ca să fie informaţi doar cei care au cablu… Cei fără cablu să fie păpuşile manipulării PSD-iste…
    Aceiaşi PD-L-işti se străduiesc să-l dea afară pe Geoană, de la conducerea senatului, de două săptămâni. Şi Geoană ce face? Se joacă cu ei, de-a fentarea, stă ascuns pe sub masa din biroul său cu Antonescu de şase…
    Cine-i neserios, cine se joacă? 😳 Oamenii aceştia s-au vrut la guvernare. Sunt la guvernare şi au tot ce le trebuie… Şi-atunci? De ce nu fac ce trebuie? 😳

  31. @silver,
    Daca as putea sa influentez direct ceva, fii sigura ca ori m-ar calca o masina ori ai asista asa la o vanzoleala ca in filmele cu tom si jerry si la sfarsit i-ai vedea pe toti cei pe care-i ” iubesti” cazuti pe jos, cu limba scoasa, o nu, nu te speria, nu in spanzuratori, ci de alergat ca in filmul ala cum ti-am spus. Si le va trebui vre-o cativa ani pana sa-si revina. 🙂

  32. ***ion adrian – aici nu e vorba de iubire ci de mult mai mult, de încrederea pe care le-am acordat-o – eu şi milioane de români… Ştiu că nu dau turcii dar… 🙄
    Dumnezeule, da’ au ajuns ca nişte copii lăsaţi de capul lor şi care nu ştiu să-şi folosească liberatea de acţiune oderită de părinţi… 😳
    Nu ştiu dacă e de râs sau de compătimit… 🙄

  33. @ silver , buna ziua
    Pai ti se pare vreun ” om politic ” PDL-ist capabil sau responsabil ? Crezi ca in afara de a tine discursuri pe OTV sau a desena cu oi pe dealuri ( a la Flutur ) se pricep la ceva ?
    Imi pare rau ca te simti dezamagita si prin votul tau ai obligat alte milioane de romani sa suporte toate aceste mizerii ( politice ) .

  34. Doamna Elena Udrea, pe cine vedeti ca posibil candidat din partea PDL la alegerile prezidentiale din 2014? Puteti sa dati unul sau mai multe nume dintre cei pe care dvs. ii considerati potriviti, capabili sa castige si posibili?

    Intreb pentru ca in opinia mea domnul Emil Boc, numele vehiculat pana acum si pentru care am altfel tot respectul, nu are nici sansa in fata unui Ponta sau Antonescu.

    Multumesc

  35. Silver ,
    Nu ai vazut ghilimelele? 🙂

    PS.Te rog nu-i raspunde nimic lui Dana, las-o sa vorbeasca singura sau cu cateii veniti de pe alte bloguri, desigur ca fiind pe blogul doamnei Udrea i se poate adresa acesteia, fara insa sa incerce din nou s-o insulte si sper ca Mada sa fie atenta din acest punct de vedere.
    Ce ne spune noua, nu are nici-o importanta si probabil ca va incerca sa capteze bunavointa vreunuia sau altuia dintre cei care nu sunt de fapt alaturi de diversiunile ei.

  36. PS Sau nu am fost destul de clar caci nu pe pdlisti i-ai vedea cu limba scoasa ci pe cei alesi de ticalosi.

  37. Buna ziua-m-am decis sa scriu citeva rinduri provocat de aceasta invazie de lacuste pesedisto-peneliste pe bloggul doamnei udrea.
    rational si pragmatic cum sunt,nu obisnuiesc sa-mi risipesc energia si timpul in zadar,cu cei din grupa mica,care imi sunt net inferiori,ar fi sub demintatea mea sa intru in polemici care oricum nu ar duce nicaieri.
    antrenati in scolile de MICI PROPAGANDISTI,acesti bataieuri,pesesdisto-penelisti,au norma de texte si aparitii pe blogguri pt a-si dovedi atasamantul fata de partid sperind in viitor ca vor fi bagati in seama.
    nici ca m-ar deranja acest lucru,ce ma deranjeaza insa este retardul lor mintal,dar mai ales politic,exprimind ideii si pareri de-un infatntilism jenant.
    de fapt ce pretentii poti avea de la niste simplii membrii de duzina,cind in fruntea PSD si PNL,sunt doi cretinezi,infatuati si vantinosi,doua facaturi politice arncati in fata de doua partide care sunt amprentati de mai bine de 5 ani ca partide perdante.
    am scris aceste rinduri in primul rind pt. prietenii mei de pe acest blogg cu care mai bine de 3 ani am dus multe campanii in favoarea PD-L SI A LUI TRAIAN BASESCU,pe care ii stimezi si carora le spun ca sunt prin preajma,n-am dezertat.

  38. Si daca tot am scris cite-va rinduri permiteti-mi sa va dau o informatie pretiosa,din cite am auzit pe surse,un mare scandal este in pregatire.
    va mai aduceti aminte scandalul din 2004 la sfirsitul mandatului lui ION ILIESCU?
    CELE 45 DE GRATIERI,cea mai rasunatoare si care a facut vilva la vremea respectiva-miron cosma,ei acel scandal nu a fost elucidat niciodata pina la capat,desi se stiu exact care au fost dedesupturile-BANII,BANII PT CAMPANIA ELECTORALA.
    mai simplu-cine vroia sa ajunga pe lista lui ion iliescu TREBUIA SA COTIZEZE SUME MARI LA PSD.
    in 2009,siguri pe victorie,pesedeii au luat banii inainte promitind O LISTA CONSISTENTA DE………….GRATIERI.
    in spatele conglomeratului POLITICO-MEDIATIC,mircea geoana si ai sai au luat sume mari de la diverse persoane aflate in TEMNITA,promitindu-le gratierea.
    de fapt scandalul senatorului VOICU,este unul in miniatura fata de cel care va izbucnii.
    iata de ce aceasta vehementa a trusturilor,a bloggerilor ,simt ca lumea li se prabuseste in cap.
    asa ca incercarile lor stingace de a atrage atentia opinei publice cu tot felul de facaturi si a o manipula nu-i de mirare.
    abia astept sa vad continuarea……

  39. dana mladin
    Nu-ţi înţeleg logica : dac-ar fi aşa , de ce-ar trebui fetele să mai aibă grijă ?!

  40. ***ion adrian – mi-ar plăcea ca PD-L-iştii să fie mai activi, mai hotărâţi, mai bărbaţi… Ce Dumnezeu sunt aşa de molâi? Aşa de înceţi şi incerţi? Nu vreau să-i văd lucrând la modul “se poate şi aşa!” în stil PSD-ist.

  41. ***Zapa – ce spui tu la 14.21 este fain dar, ca de obicei, când este vorba de PSDPNL presa nu va face din aşa ceva, subiect fierbinte şi nici investigaţii. În ultimul timp, au fost destule întâmplări ale ăstora pe care presa le-a ignorat după ce le-a prezentat ca “diverse”…
    Ştiu eu ce să spun? Nu PSD-ul e vinovat că a luat banii. Fraieri sunt cei care au dat banul şi nu puţini, pe blana ursului din pădure… Păi, trei lansări la funcţia de preşedinte au costat. Camioanele pline cu marfă de culoare roşie care descărcau la poarta sătenilor, au costat bani… Mulţi bani… Şi cred că tot din această cauză – mizând pe Cotroceni – au făcut şi datorii… Mă cam îndoiesc că, în afară de Naşul şi Andreea Pora, să se mai implice vreun jurnalist…

  42. Nici nu vreau sa ma gandesc la faptul ca Emil Boc ar putea sa ajunga presedintele Romaniei.
    Cei ce sunt la putere acum sunt zero,nu reprezinta pentru tara.Sunt niste infractori ce fura de la noi ca sa se imbogateasca ei si fac toate infractiunile,tot ce e ilegal ca sa ramana acolo sa fure mai departe.Mai e mult pana departe?

  43. @ ingineru`
    Ca sa nu starneasca mai mult imaginatia lui @ ion adrian bagandu-l prea mult in seama 🙂

  44. @Frank,
    Da asa este si investitorii din puscarii au cotizat la PSD. Cand l-am intreba ieri pe AN cum este cu chestia asta desigur ca m-a cenzurat.

  45. asa este silvestar-fa o comparatie,cind a fost condamnat primarul GUTAU,DE RIMNICU VILCEA,un oras cam de talia baia-mare,s-au consumat sute de ore de emisie,fete congestionate decretau tot felul de ineptii ridicate la rang de lucruri inteligente.
    astazi cind a fost condamnat un primar PENELIST-e o simpla stire.
    asa inteleg cei de teapa LUI DANA MLADIN,ticalosii slujitori angajati de moguli sa procedeze.
    sigur exista si o alta parte a presei,care lucreaza cu profesionalism,sunt posturi locale tv care vor desface firul in 4.
    dar sa fim rabdatori,cit de tirziu,adevarul iese la suprafata,cel mult el poate fi incetinit,dar doar atit.

  46. ***Doamna E Udrea – uitaţi ce spune Lucian Mândruţă aici: “Eu le multumesc foarte mult celor de la ziarul Curentul pentru promovare. Sper ca maine sa mai iasa un tiraj, cu poza mare. Trebuie sa va spun ca in jacuzzi nu se intampla absolut nimic imoral si indecent. Nici macar nu ingrasa. Stati linistiti, si doamna Elena Udrea este invitata pentru a discuta politica”… Sursa: ziare.com http://www.ziare.com/actual/politica/03-17-2010/norica-nicolai-reclamata-la-pe-dupa-ce-a-stat-in-jacuzzi-cu-mandruta-1003050
    Părerea mea? Nu mergeţi, Doamnă! Vă rog, nu mergeţi! Lasaţi-i pe alţii/altele să se compromită…

  47. ***MădăMădă – Bună seara! 😆
    Te rog – aş vrea ca rugămintea mea exprimată în mesajul de la ora 17.25 să ajungă la Doamna E Udrea înainte de a fi prea târziu. Apoi, poţi să ştergi postarea că nu mă supăr.
    O seară plăcută! 😆
    Mulţumesc!

  48. ***Zapa – mulţumesc pentru informaţie… Am auzit de arestarea primarului de la Baia Mare şi acum îmi explic de ce în presă nu se spune nimic de partidul din care face parte şi de ce la TV-urile “consacrate” nu se face şezătoare de înfierare bla bla bla… 😳

  49. dana mladin

    Asta cu jignirea e o chestie complicată . Dacă eu încerc să-i spun cuiva că n-am furat bicicleta şi vreau să-i explic iar acel cineva îmi râde în nas şi-mi spune că ştie el mai bine , că i-a spus despre asta vecinul de la trei ( duşmanul meu de moarte ), cred că eu m-aş simţi jignit . Jignit pentru că nici măcar nu m-ascultă ,jignit pentru că ia de bune vorbele unuia despre care ştie că e duşmanul meu .

  50. Textul din revista 22 virtual e al unui personaj care semneaza Ion Sebastian parca…E acelasi cu informatorul,securistul Sebastian de care se vorbea in presa?Sebastianul insipid,incolor care incearca din nou sa fie de folos fie si o singura data …ca de obicei de unica folosinta?
    A omis cuvinte care luminau sensul textului din constitutie,lege etc….Ceea ce pune in pozitie inferioara orice PDL ist care se prezinta cu textele si interpretarea lui Sebastian in fata CC….
    par exemple “parlamentar” alaturi de grup si majoritar..etc….Ca de obicei Sebastian face jurnalism protejat….si informeaza,sugereaza..ca de obicei…tainuind cuvinte care fac parte din textele citate …

  51. @ D-na Madalina ,
    Aveti dreptate , imi cer scuze .
    Astept noi teme de comentat din parte d-nei Udrea . Rog colegii de blog sa ma scuze pentru dialogul tendentios fata de @ ion adrian ( sau altii ) .
    Va doresc o seara linistita .

  52. Multumesc de atentionare Madalina,
    Oricum doream si eu o vacanta, ca sa nu mai fie tentat x sau y sa o insulte indirect pe dna Udrea acoperindu-se cu insulte la adresa mea, alea lasate libere.
    mi-o iau singur si sper sa nu se supere nimeni.
    O sa se plictiseasca tov Mladin dar nu am ce face chiar am treburi mai importante prin alte parti.
    O seara buna.

  53. Offfffffffffff,greu o sa ne obisnuim cu ideea ca alegerile sunt abia in 2012,ca avem guvern,ca ELENA UDREA E MINISTRU SI CA TRAIAN BASESCU VA FI PRESEDINTE PINA IN 2014.
    stiu ca e greu pt pesedisti si penelisti,dar am sa le dau o tema de meditatie,au uitat ,in urma cu 4 luni,nu aveau un om capabil sa fie P.M.
    au fost nevoitit sa apeleze la primarul sibiului.
    a mai auzit cineva ,ceva despre el?UNDE-I SALVATORUL ROMANIEI?asa de repede ati renuntat pesedistilor si penelistilor la un om de o asemenea anvergura?
    ei uite de aceea trebuie sa frecati bancile opozitiei in urmatorii 20 de ani,sa invatati lectia umilintei,sa invatati limbajul normal,sa invatati sa renuntati la minciuna,la prefactorie,intr-un cuvint sa fiti oameni normali.

  54. Buna seara tuturor!

    Multi suparaciosi pe aici…Eu nu inteleg de ce va faultati unii pe altii in loc sa dezbateti sau contraziceti,fara”cotonogeli”verbale…In fond nu e prea greu…cere putin efort si efectele dunt benefice… 😉

    O seara buna tuturor,Madalina pentru tine una usoara si calma…

  55. WOW-ce repede ai apelat la cartonase MADALINA.ei nu-i foarte grav,s-au hirjonit un piculet,atita tot.
    dar tu esti suverana,oricum trebuie sa recunosti ca acum e o situatie parfum de tei.
    anul trecut pe vremea asta-puiu,ionhut,zapa-offffffffffffff ce lupte ce de-a cartonase…………
    uneori mi-e dor de vremea aia,asa cind ma plictisesc si ma uit spre calculator,dar parca tot mai buna e normalitatea……..
    sa ai o seara minunata,in compania cui iti aduce zimbetul pe fata si bucuria in suflet.

    Administrator:
    O seara frumoasa Frank!

  56. OHOOOOOOOOOO,BUNA N.G.-ce faci stimata doamna.mereu imapaciuitoare,calma si prietenoasa.
    nu-i nimic iesit din limita obisnuitului,doar o reactie la iarna prelungita……….tie nu ti-e dor de vremea buna,de zilele insorite?

  57. Franky

    Nu ma intreba…mor incet de atata zapada… 🙁 Am devenit expert in condusul prin troiene si gheata,incep sa cred ca vine mos Craciun din nou si mi-am bagat tinuta de primavara inapoi in dulap de vreo patru ori… Vorba ceea…iarna,iarna…dar sa stim si noi…Asa ca soarele e undeva prin mai-iunie pe la noi…

  58. De cand tot scriu aici ca revocarea lui Geoana nu e constitutionala?Din pacate Boc a facut degeaba dreptul.E pe dinafara total.Demisia!!!!!!

  59. Buna dimineata.
    @ N.G.
    Pertinenta invitatia dumneavoastra la moderatie in dezbateri. Ce bine ar fi daca ar citi-o (si i-ar da curs) si altii ! Dupa un obicei mai vechi, imi beau cafeaua extrem de matinala urmarind reluarea principalelor emisiuni tv din seara anterioara. Pe zi ce trece, asa-zisele dezbateri din cadrul acestor emisiuni degenereaza intr-o tiganie fara margini (parerea mea). Nenorocirea este cand aceste tare ale laturii noastre umane se revarsa si dincolo de ecranul televizorului. Si parca asta se intampla din ce in ce mai des.
    P.S. Motivul pentru care m-am adresat dumneavoastra este legat si de faptul ca am inteles ca stiti cum lucreaza un consiliu local. Vedeam (tot la televizor) un consilier de la Baia Mare care spunea ceva de genul: Primarul a semnat in conformitate cu hotararea pe care am luat-o noi, consilierii. Stiu ca nu avem calitatea de a ne pronunta, nici nu dispunem de date in cazul in speta, eram insa curios daca o hotarare de consiliu este obligatorie pentru edilul sef si daca responsabilitatea asupra hotararii nu revine (si) consilierilor.
    Va doresc o zi buna.

  60. Un zâmbet la cafea 😆

    Primul hoţ: Hai grăbeşte-te, vine poliţia – sari pe fereastră.
    Al doilea hoţ: Dar suntem la al treisprezecelea etaj.
    Primul hoţ: Nu e timpul să fim superstiţioşi acum.

  61. Citatul zilei 🙄

    Cine se ocupă prea mult de defectele altora, nu mai are timp să şi le îndrepte pe ale sale.
    Edgar Jeffries

  62. Vin sărbătorile! 🙄
    Au apărut cozile la CAR-urile pensionarilor… Cozi la bani… Pensionarii se împrumută ca să aibă cu ce pregăti masa de Paşti aşa cum ştiu ei, cum au apucat…
    S-a înmulţit numărul donatorilor de sânge… Sânge contra bani, contra hrană…
    Trăim bine… 😳
    Sunt realităţi pe care nu le putem ignora, nu le putem ascunde sub preş…

  63. Teme de interes public…De ce nu se echilibreaza salariile din sistemul public,bugetar..incluzand in sistem armata,justitia,politia,transporturile aeriene,sistemul energetic,minier(regii etc )prin legea unica a salarizarii bugetare…venit pana la nivelul salariului unui secretar de stat(incluzand aici orice spor posibil)…..Referindu-ma aici strict la cei din sistemul justitiei ,politiei etc(pentru experienta,grade profesionale,trepte….maxim venit la nivelul unui secretar de stat…pentru performanta manageriala directorii din regiile autonome,alte regii din sistemul energetic,minier sa aiba venitul limitat la venitul unui secretar de stat pentru ca valoarea performantei manageriale de la buget,regii autonome etc nu e egala cu cea a unui manager din sistemul privat..avand in vedere ca profitul regiei e generat mereu de exercitiul ministerial si legi,ordonante ale statului:marirea pretului la energie,apa,gaze,carbune …la capatul lantului trofic al sistemului regiilor…(aprobarile de pret de la nivel central la cel local)…la fel ca si aprobarile pentru reducerile de personal….la fel si investitiile in sisteme….Nu e admisibil sa asezi salariile bugetate de stat la nivelul salariilor din companiile private,banci private, intr-o Romanie saraca,cu economia la pamant, aflata in colaps economic,social si moral…..
    In sistemul de invatamant si sanatate….de ce un manager,director sa aiba salariu ,venitul mai mare decat specialistii medici si profesori cu vechime si grade profesionale care reflecta performanta lor profesionala……Toti directorii din sistemul bugetar ,regii etc sunt numiti direct sau indirect politic….deci sunt clienti medii si mici ai partidelor politice aflate la putere…deci pentru ei sunt sifonati bani publici ,robinete directoriale care rasplatesc serviciile aduse partidului si tarii???
    Daca toti cei de mai sus vor fi inclusi in legea salarizarii bugetare vor putea fi inclusi si in legea pensiei prin articole care sa stabileasca general contributia persoanelor la sistemul public de pensii ,asigurari de sanatate ..contributii raportate la o valoare anume a punctului de pensie si la o valoare a unui act medical,medicamente etc ,anuale,trimestriale…etc…
    Toti cei de mai sus intelegand: justitie,politie,armata,transport aerian,metrou,companii drumuri,regii ,alte companii si agentii de stat…sistem de sanatate,invatamant etc etc…
    Nu aplici noile legi retroactiv dar le aplici legal de la data publicarii in MOf….salarii,pensii
    O aberatie cred ca a sistemului….in proiectul legii pensiei…pentru a te pensiona anticipat trebuie sa ai cu 10 ani mai multa vechime decat stagiul complet de cotizare..35 ani+10 ani=45 ani vechime ..te pot pensiona anticipat cu maxim 5 ani inainte de limita de varsta de 65 de ani(barbati)Deci…daca nu doresti sa te pensionezi anticipat poti lucra inca 5 ani…45 +5=50…
    varsta ..un tanar cu pregatire medie poate munci de la 20 de ani…..20+35 ani(stagiul complet de cotizare,vechime completa in munca)=55 ani….+10 ani pentru pensionare anticipata..=65 ani varsta pentru pensionare anticipata????Ori nu exista real pensionare anticipata ,ori varsta de pensionare a devenit smecheresc si ticalos 70 ani…70-5=65ani,varsta de pensionare anticipata a tanarului de mai sus cu 45 de ani vechime

  64. Pensionarii se imprumuta sa plateasca darile catre stat.Guvernul Boc ce face?Le impoziteaza si pensiile.

  65. Pd-l vrea 5 judecatori la Curtea Constitutionala.Asta e justitia din Romania…de aia e atat de corupta justitia de la noi.O sa avem o justitie foarte corupta cat timp se baga politicul peste ea.

  66. Daca pd-l spune ca se baga peste CC,inseamna ca toata justitia e a pd-l-ului.Nu asta e grav,e grav ca justitia e pe mainile unui(unor) partid(e) politice.Probabil pd-l va arata ca justitia nu e corupta,pentru ca Solomon a fost arestat.In cazul asta PD-L i-a dat drumul lui Solomon acolo.Primarul poate a luat mita,dar i s-a intins o capcana.

  67. Volosevici de ce nu e anchetat pentru tentativa de luare de mita?Exista si o inregistrare.Sau o fi anchetat?Nu am mai auzit nimic.

  68. In urma actiunilor tradatoare care s-au petrecut in ziua de 10. febr.2010 in Camera Senatului, prin adoptarea tacita a propunerii UDMR de regionalizare a tarii, astfel incat judetele Covasna Harghita si Mures sa formeze o regiune ca in perioada stalinista (Regiunea Autonoma Maghiara), Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures organizeaza in ziua de 20 martie 2010 , ora 11,00, in orasul Toplita, o manifestatie pasnica prin care sa atraga atentia autoritatilor Romaniei, ca romanii din aceste judete exista si resping tentativele UDMR de maghiarizarea a zonei.
    Voi nu sunteti romani,nu ne reprezentati pe noi…

  69. ***Katrina – mulţumesc! 😆
    Să nu ne amăgim. Nu vom avea niciodată în România aşa parlamentari. Nici să li se taie mâinile… Pentru parlamentarii români, scaunul a devenit o afacere… De pe scaunul de parlamentar pot face şi drege orice… Nu le pasă cine şi de ce i-a trimis acolo deoarece ştiu că vor avea bani pentru încă un mandat şi încă unul…
    E ameţitor când stai să te gândeşti la cei ce ne conduc, la cei ce ne drămuiesc pâinea…

  70. Silverstar

    Sper ca ai ajuns la concluzia ca un sobolan ramane tot sobolan, indiferent ca’i rosu, portocaliu, galben, sau alta culoare. Sobolanii portocalii au dovedit ca nu sunt cu nimic deosebiti de sobolanii rosii, e destul sa citesti articolele de encheta din toata presa ca sa’ti dai seama…..