MIZERIA TRUSTULUI PSD-PC

Elena UdreaDe multe ori am reactionat la atacurile unora din presa asupra mea, luand decizia de a-i da in judecata. Dar, de fiecare data am renuntat, pentru ca avocat fiind, cunosc foarte bine ce presupune un proces: timp pierdut, solutii date de judecatori care ei insisi nu vor sa se puna rau cu presa, nervi intinsi si eventual, satisfactia de a ti se da dreptate mult prea tarziu fata de consecintele celor scrise.’ Intotdeauna am crezut insa ca cineva trebuie sa ia atitudine impotriva acelora care incalca regulile de minima deontologie profesionala si isi permit sa’ afecteze imaginea unei persoane aducand’ la cunostinta publicului minciuni, adevaruri trunchiate si manipulate, barfe fara dovezi, etc. Acum este prima data in istoria mea de persoana publica, aflata in topul celor mai atacate astfel de persoane, cand am decis sa dau in judecata Trustul PSD-PC, pentru mizeria pe care o difuzeaza pe ambele canale de televiziune, Antena 1 ai Antena 3, precum si pe prima pagina a ziarului pe care il detine. Nu numai atat, am formulat sesizare catre CNA si am cerut sanctionarea lor pentru nerespectarea art. 71 din Codul Audiovizualului, deoarece nu mi-au cerut punctul de vedere legat de subiectul prezentat. Campania mizerabila’ pe care PSD-PC o duce la nivel national si in special la nivelul colegiului in care candidez s-a prelungit, din disperare, pe mijloacele media pe care Voiculescu le-a pus in slujba repetabilei aliante. Astfel, asa zisul caz in realitate sta dupa cum urmeaza. De mai bine de o saptamana mi se spune ca pregatesc aceasta mizerie, insa, cum nu am cedat niciodata la santaj, nu am facut-o nici acum. Doamna Niculescu a venit la mine in strada, in timpul unei intalniri cu cetatenii. Mi-a spus ceva despre problemele nepotului dansei, autist si, mi-a cerut un ajutor financiar. Precizez ca foarte multe cereri in strada se refera la acest tip de ajutor si in mai toate cazurile am gasit o solutie. La fel am procedat si cu doamna respectiva, desi felul in’ care mi-a vorbit nu mi s-a parut potrivit dar l-am pus pe seama supararii pe care o avea. Am rugat Fundatia cu care lucrez in astfel de situatii sa incerce sa o ajute si a doua zi doamna a si fost sunata de voluntarii fundatiei.’ La intalnirea care a avut loc imediat, i s-a oferit un ajutor lunar in cuantum de 3.000.000 lei initial si apoi de 5.000.000 lei, atunci cand dansa’ a precizat ca suma de care are nevoie este de 2.000 de euro. Doamna Niculescu a fost permanent negativa si a refuzat si acest ajutor pe motiv ca este prea mic fata de posibiltatile mele, desi ajutorul nu eu il dadeam ci Fundatia respectiva. A repetat de nenumarate ori ca daca nu i se ofera suma pe care a precizat-o va merge la OTV, la PSD si la ziare, pentru ca este campanie electorala si ar trebui sa tin cont de asta’ si deja s-a programat la televizor, la Dan Diaconescu.’ De mai bine de patru ani mi-am asumat toate bataliile in care am intrat, nu am facut niciodata niciun compromis. Asa ca am refuzat sa cedez acestui santaj si refuz si acum sa accept mizeria pe care o fac cei de la PSD-PC.’ Amara ironie a soartei, aceasta Fundatie a sponsorizat la propunerea mea, printre nenumarate cazuri de tineri ori persoane cu probleme sociale ori medicale,’ mobilarea si’ materialele necesare atelierului de creatie lumanari si al celui de calculatoare ale Scolii nr.11din’ Drumul Taberei, acolo unde sunt foarte multi copii autisti. Dupa cum personal sau impreuna cu familia, am sponsorizat premii la concursul Vreau sa fiu vedeta al Antenei 1 ori am luat in intretinere copii talentati care au trecut pe la acest concurs. Cu atat mai mare mi se pare magaria celor de la Trustul Intact.

986 thoughts on “MIZERIA TRUSTULUI PSD-PC

  1. wow cw voi a fost morosanu in seara asta-cu cine te-ai intilnit moro?ai datr mina cu o persona importanta,BECHER-atlfel nu-mi explic vivacitatea ta.
    dar oricum iti doresc sa vorezi cu -mintea si ratiunea si nu cu sufletul tau inrosit de o tinerete revolutionara.
    nu fii egoist ,gindeste-te si noi astia mai tineri-da-ne o sansa,ajutane si PATRIA ITI VA DEDICA UN IMN-o oda a dragostei si prietenei.
    asa ca draga moro-nu o uita pe tinara si seducatoarea noastra gazda-E PEDELIOSTA-CIND VEI LUA IN MINA STAMPILA-LA EA SA TE GINDESTI-POATE SI LA LULU-care e impresionata de arabescurile tale din textele cu care vrei sa o seduci,cu floricele si broderiile din scritura ta,de june nereformat-haa hii
    asa ca draga moro ai sesizat,nu te-am rugat sa te gindesti la mine si la amicitia ce ti-o port-si cu toate astea te-am indemnar sa votezi cu mintea.

  2. Zapa, vezi daca ai lipsit de pe blog, ce s a intamplat? Incearca a nu ne mai lasi singuri pe aici, ca…..

  3. Mai este o oră şi jumătate până la închiderea oficială a campaniei electorale după care va urma liniştea până la închiderea urnelor.
    Vreau să fiu primul care o felicită pe doamna Udrea pentru alegerea sa ca Deputat în Parlamentul României.

    @ Elena Udrea
    Alegerea dumneavoastră vă prilejuieşte păşirea într-un alt nivel al conştiinţei umane. Din acest moment nu vă mai aparţineţi şi ceea ce sunteţi se răsfrânge asupra celor care v-au investit cu încrederea lor. Am să parafrazez o parte din cuvintele lui Mihail Kogălniceanu adresate lui Alexandru Ioan Cuza.

    Fii, dar, omul epohei, fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare.
    Fii simplă, fii bună, fii doamnă cetăţean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevar şi închisă la minciună şi lingusire.

    şi mai ales nu uitaţi de acest text:

    “Jur credinţă patriei mele România.
    Jur să respect Constituţia şi legile ţării.
    Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.
    Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor.
    Aşa să mă ajute Dumnezeu!”

  4. @ N.G.
    După alegeri vă contactez să planificăm alegerea dumneavoastră ca primar. Până atunci vorbiţi cu organizaţia locală de partid pentru că va fi nevoie şi de ajutorul lor.

  5. In sara asta dinescu a fost calm, in schimb a spus ca l a avut pe geoana la masa si dadea de inteles ca stie multe!!!!!! Sau o fi vrut sa deruteze lumea!

  6. Oare o transmitere live de la sediul de campanie, fără comentarii, doar observare, se consideră campanie electorală? 🙂
    Bănuiesc că nu cât timp nu apar afişele.

  7. Sunt suprasaturat de politică, nicicând nu am fost mai uşurat şi mai nerăbdător să se termine o dată totul.

  8. Biblio, cred ca tot campanie ar fi numit-o si ce sacandal ar fi iesit maine, ehe!

  9. Biblio

    Nu cumva va grabiti si risc sa ”ard etapele” 🙂 ?

  10. buna seara roscovani si portocalii !
    as vrea sa felicit pe d-na Udrea si intreg staff-ul dansei pt efortul depus!sper din tot sufletul ca E.U. sa castige detasat !

  11. Biblio

    Tinta mea apropiata este sa fiu un bun consilier.Puteti intelege asta ? Sunt onorata ca ma vedeti intr-o alta etapa 😉

  12. @ N.G.
    🙂
    Despre asta vorbesc şi eu, primăria este peste 3 ani. Campania despre care vorbesc eu nu se aseamănă cu ce ştiţi dumneavoastră şi se bazează mai ales pe faptul că veţi fi un bun consilier.

  13. Biblio

    Uf….greu cu dvs…. Azi insa vreau sa vorbim despre gazda noastra.Dansa e cea pentru care suntem aici,nu ? Ce facem inchidem campania impreuna 🙂 ?

  14. Biblio

    O propunere.Maine militam pentru vot,o.k ? Nicio cearta,nicio contradictie,doar VOT !

  15. @ N.G.
    Nu… mâine nu militez pentru vot, am militat destul. Până se închid urnele, cel puţin, las PC-ul închis, să mai ia şi el o pauză. Îl deschid ca să văd în streaming, pe mms://85.204.229.22/live, transmisia în direct de la sărbătoarea de la sediul de campanie în momentul în care exit poll-ul va spune că doamna Udrea este deputat obţinând un scor reconfortant care o scuteşte de emoţiile redistribuirii. Sper că cineva se gândeşte să pornească camera să vedem reacţia live de la anunţarea rezultatelor… şi Mădălina să-mi facă cu mâna. 🙂

  16. Mai sunt 10 minute dar echipa tot mai are de lucru, pana duminica sunt tot pe baricade

  17. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor,
    Bibliotecaru vă doreşte un sfârşit de săptămână înţelept şi plin de succese personale!

  18. Gata, oficial s a inchis campania, eheeee de acum incepe numaratoarea inversa pt d Udrea dar si pt noi cei care dorim sa invinga si va invinge! ECHIPEI FELICITARI, SUNTETI CEI MAI BUNI!

  19. S-a terminat campania electorala! De acum intervenim noi,alegatorii.In mainile noastre sta posibilitatea de a avea altceva,de a alege un alt viitor.Pentru cei din colegiul d-nei Elena Udrea le doresc sa fie constienti si sa aleaga politicianul Elena Udrea si omul Elena Udrea.Pentru cei din tara care la revolutie si-au facut sperante ca vor trai democratia din marile romane citite,sau din povestile soptite pe la colturi in vremurile negre ale romanilor,le doresc sa se intoarca in timp in lunga noastra istorie si sa-si puna intrebarea daca mortile secolelor de evolutie romaneasca au fost in zadar,sau noi contemporanii prin renegarea dreptului de a vota,le meritam sau nu.Certitudini nu poate da nimeni,altfel destinul ar fi o poveste pentru copii,insa exista certitudinea ca daca suntem responsabili si alegem,in mod sigur ne asumam un rol in istorie.Imi doresc ca toti duminica sa facem noua istorie contemporana a Romaniei,cand vom folosi stampila VOTAT .

  20. Aoleo ce-am mai baut…am culcat 4 insi si eu am rezistat

  21. Noapte buna tuturor!
    Voi cei dragi mie va doresc sa ajungeti cat mai repde acasa, meritati un somn bun.
    Balby cum ai baut , esti beat?

  22. Sper ca romanii ,vor realiza in aceasta duminica faptul ca la revolutie au murit oameni din cauza unui “om” (care se mentine inca la putere)pt ca eu ,tu ,voi… sa putem vota…dar nu un partid condus din umbra de acelasi om !
    Cine vrea ca in romania sa nu se perpetueze starea de liniste aparenta ,stare care ne adoarme …(“somnul natiunii naste monstri”)il invit ca duminica sa voteze pt patru ani fara ion iliescu !

  23. pt silverstar

    In 90 am avut onoarea de a fi printre cei batuti de oamenii de bine, iar de mineri am scapat ca prin miracol (pe atunci eram mai tanar si mai nechibzuit…)…Asta in timp ce in guvern se lafaia un anumit ….Traian Basescu….care facea, de altfel, parte din chiar partidul care-i adusese pe mineri la Bucuresti – FSN…Niciodata nu l-am auzit pe Traian Basescu sa regrete acei ani petrecuti alaturi de partidul lui Iliescu….

    pt NG

    Atentie daca sunteti prea revolutionara….Parca-mi aduc vag aminte ca am mai avut unii revolutionari…ii tot serbam…pe 26 ianuarie…pe 7 ianuarie era o revolutionara…parca….Atentie mare! Dreapta crede in normalitate, stanga este ca dvs….revolutionara…

    Si o ultima observatie: atata timp cat PD-L sustine neconditionat un singur om (carmaciul de geniu!), da….privesc cu circumspectie acest partid…Si ce sef are…Emil Boc – cu un ton atotstiutor, tipic dictatorial (omul acesta nu stie sa vorbeasca, ii ia pe toti de sus, are un ton latrator si inadmisibil), care – probabil – se viseaza “napoleonian” la Cotroceni…peste cativa ani…Desi nu m-ar mira ca lui Basescu sa i se intample ce i-a facut si el lui Petre Roman candva….sa fie debarcat printr-o mica lovitura…premisele ar exista….
    Eu chiar anticipez ca PD-L va ajunge la putere…fie prin vot, cinstit….fie prin manevrele tipic basesciene – adica el va numi premier pe cine doreste el….Sunt curios cum veti identifica atunci pe “dusmanii de neam si tara” care va vor impiedica – vezi Doamne – să reformati tara…
    Mai exista un scenariu posibil…Basescu sa numeasca un premier din alt partid…Basescu se bazeaza pe demolare mai mult decat pe constructie…si el are nevoie de un premier in care sa dea cat mai mult inainte de alegerile prezidentiale….o tara aflata cu totul la dispozitia PD-L ar putea sa nu fie foarte convenabila Domniei-Sale….si, dupa ce va castiga alegerile prezidentiale (ar fi bine sa aiba un contracandidat puternic, totusi….), ar forta demisia guvernului spre a-si aduce ciracii la putere…
    In orice caz, ca psihologie colectiva de partid acest blog este deosebit de interesant – fara nici o ironie…Desi….unii de aici imi aduc aminte prin ton de gospodinele furioase din 13-15 iunie 1990 care-i aclamau pe mineri si-i urmareau pe studenti…poate unii s-au si numarat printre aceia…

  24. ***razvan – bună dimineaţa! 😆
    Te laşi orbit de ură. Şi devii ilogic. Dacă vrei să scapi de confuzia în care trăieşti, caută să vezi că Preşedintele Băsescu nu a fost, în ’90, nici în FSN, nici alături de Iliescu. Deci, nu are ce să regrete, nu are de ce să ceară scuze pentru ceva ce nu a făcut.

  25. Bună dimineaţa! 😆 AMR o zi!

    Citatul zilei

    “Există cel puţin un colţ al acestui univers pe care-l poţi, cu siguranţă, face mai bun; acel colţ eşti tu însuţi.”
    Aldous Huxley

  26. Un zâmbet la cafea 😆

    La început, Dumnezeu a creat pământul şi s-a odihnit.
    Apoi, a creat bărbatul şi s-a odihnit.
    La urmă, a creat femeia… Şi de atunci, nici omul, nici Dumnezeu nu s-au mai odihnit niciodată!
    Sic… 😳

  27. Buna dimineata.
    @ Silverstar
    M-ati convins. Am sa ma pun pe treaba si am sa incerc sa lucrez la coltul meu de univers. Sper ca nu este prea tarziu.
    Va doresc o zi buna, atat dumneavoastra cat si tuturor celorlalti.

  28. ***Mădălina, Cristi – Bună dimineaţa! 😆
    Da-ţi un semn şi povestiţi vă rog, pe unde aţi fost şi ce-aţi făcut astă noapte.

    Administrator:

    Buna dimineata Silver ! Secret 😆 !

  29. ***Nicolae – Bună dimineaţa! 😆 Să ai o zi minunată şi plină de lumină!
    Nu-i niciodată prea târziu… Se pare că există şi un cântec…

  30. Acum ascult “In My Secret Life”

    I saw you this morning.
    You were moving so fast.
    Can’t seem to loosen my grip
    On the past.
    And I miss you so much.
    There’s no one in sight.
    And we’re still making love
    In My Secret Life.

    I smile when I’m angry.
    I cheat and I lie.
    I do what I have to do
    To get by.
    But I know what is wrong,
    And I know what is right.
    And I’d die for the truth
    In My Secret Life.

    Hold on, hold on, my brother.
    My sister, hold on tight.
    I finally got my orders.
    I’ll be marching through the morning,
    Marching through the night,
    Moving cross the borders
    Of My Secret Life.

    Looked through the paper.
    Makes you want to cry.
    Nobody cares if the people
    Live or die.
    And the dealer wants you thinking
    That it’s either black or white.
    Thank G-d it’s not that simple
    In My Secret Life.

    I bite my lip.
    I buy what I’m told:
    From the latest hit,
    To the wisdom of old.
    But I’m always alone.
    And my heart is like ice.
    And it’s crowded and cold
    In My Secret Life.

  31. Cine doreste un barometru pentru sondajele de reale opinie, poate urmari speechurile si comportamentul marinarului :
    La vremea cand PDL statea bine in sondaje si devansa toate celelalte partide, matrozul aparea falnic si plin de sine, anuntand ca el, fara discutie, va decide premierul, iar treburile tarii vor fi rezolvate neaparat de-un guvern minoritar(gandind la cat de valoros este “facatura sa” PDL, si cum se vor lafai ei in lovele).
    Pe masura ce Alianta PSD + PC a crescut in preferintele electoratului, marinarul a aparut tot mai des pe sticla dar tot mai trist si mai agitat, acceptand in cele din urma “un guvern majoritar, bine reprezentat de toate categoriile sociale”, asta cica pentru a face fata crizei (a tarii sau a lui ?), si ca primul ministru trebuie sa reprezinte o majoritate. Asa-i omul nostru, incepe sa vina cu picioarele pe pamant si sa priveasca adevarul in fata .
    Acesta este rezultatul ultimului sondaj facut in mahalaua mea :
    1.Alianta PSD+ PC………..41%
    2.PD-L…………………………32%
    3.PNL…………………………..21%
    4.UDMR…………………………6%

  32. ***IONHUT – Bună dimineaţa! 😆
    Nu ştiu de unde scoţi tu rezultatele acestor sodaje, bănuiesc eu, fictive, deoarece apar fără sursa de informare.
    Apoi, toată campania am fost manipulaţi de presă cu sondaje, mai mult sau mai puţin aiuritoare, dar fără nici o relevanţă… Şi ştii de ce? Pentru că acum, noi votăm oameni şi nu liste. Ori, rezultatele sondajelor se referă la partide. Vax!
    PS: ştiu că vei veni cu o mie şi unu’ de argumente, dar nimic concret, ca să-mi dovedeşti că ai dreptate. Nu te obosi! Pentru mine nu prezinţi credibilitate… 😳

  33. Schimbare

    Oamenii cred ca faptul de a ramine neschimbati in principiile lor le da o anumita putere. Insa se inseala. Acest fapt ii goleste, pur si simplu, de orice forta. Sunt cei mai slabi oameni de pe intreg pamintul. Ei seamana cu acei copii care au crescut, dar care vor sa foloseasca in continuare pijamaua pe care o purtau atunci cind erau mici. Acum arata ciudat, si au mereu o senzatie de disconfort. Sunt nevoiti sa-si ridice mereu pantalonii de la pijama, caci acestia le cad de pe solduri, iar oamenii din jur se amuza. Nu, odata cu cresterea voastra trebuie sa folositi o pijama pe masura. Dar cum aceasta nu creste, trebuie sa o schimbati. Acest lucru nu prezinta nici o problema. Insa in aceasta situatie nu se afla numai o singura persoana, ea este valabila pentru milioane de fiinte. Ele se supun unei discipline severe, dupa care apar problemele. Problemele nu apar insa in afara lor, singura problema consta in propriile lor principii. Daca renunta la ele, simt un anumit disconfort, iar daca le pastreaza, sufera. De aceea trebuie sa duceti o viata lipsita de orice principii, o viata plina de inteligenta, care se schimba odata cu schimbarile care au loc in jurul vostru, astfel incit sa nu aveti nici un principiu care sa se opuna acestor schimbari. Fiti complet lipsiti de principii si urmati viata; ea va fi atunci lipsita de orice nefericire.

  34. buna dimineata ,roscovani si portocalii !
    Cum e vreamea la voi ?la mine ploua…
    @ionhut
    nu te mai lua dupa sondaje…de ex in dolj ,fief psd sunt 14 locuri pt parlament pd-l va castiga 6 sau 7,pnl 1-2 iar psd restul …ce te face sa crezi in procente estimate pe mahala?

  35. @ IONHUT
    Buna dimineata. N-am sa ma refer la sondajul dumneavoastra din doua motive. Unul este legat de faptul ca avem cel putin o experienta care ne-a demonstrat decalajul mare intre estimari si realitate, iar al doilea ca azi se cuvine (cred eu) sa nu intreprindem nimic care sa poata fi interpretat ca are darul de a influenta optiunea alegatorilor.
    In schimb, am sa ma refer la modul in care interpretati actiunile Presedintelui. De ce nu vreti sa luati in considerare ca un sef de stat, atunci cand este in functie, doreste cu adevarat binele tarii lui ? Il numiti pe Presedinte “marinarul” si nu va acuz pentru asta. Traian Basescu a fost si a ramas un marinar. Dar nu orice marinar, ci un adevarat comandant de nava. Caruia i-a ramas meteahna de a tine mortis sa-si conduca nava si oamenii de pe ea (indiferent ca acestia sunt marinari, calatori de clasa I, sau doar calatori clandestini – cum se dovedesc a mai fi unii dintre noi) catre siguranta si linistea unui port.
    Daca dumneavoastra credeti ca pentru asta Presedintele Traian Basescu trebuie criticat, este dreptul dumneavoastra. Modesta mea persoana, il admira.
    Va doresc mult bine.

  36. @IONHUT
    Dacă se va împlini ceea ce spun sondajele ultimei luni, după alegerile de duminică vom avea în Parlament patru partide: PSD, PD-L, PNL şi UDMR.

    Nu cred că această relativă simplificare a câmpului politic se datorează trecerii la votul uninominal, ci mai degrabă faptului că electoratul s-a cam săturat de partide născute care dintr-o revistă, care dintr-o echipă de fotbal şi de agitarea fantasmelor naţionaliste compensatorii. Ne vom despărţi de dnii Vadim Tudor şi Gigi Becali şi le putem spune „rămas bun pentru vecie“. Dacă vreodată va învia forma aceasta de agregare „politică“, fără îndoială că va trebui să-şi găsească alt tip de discurs şi alte personaje, mai puţin epuizate.

    În fruntea clasamentului, toate sondajele situează PD-L şi PSD, cu peste 30% din sufragii pentru fiecare partid, cel al INSOMAR marcând trecerea pesediştilor pe primul loc. Vestea proastă pentru PSD este că, dacă ierarhia se păstrează şi după alegeri, nu îi va fi de vreun folos, în afara aceluia că va fi un puternic partid de opoziţie! Nici nu e rău, poate va face în sfârşit reforma internă cu care ameninţă din 2004, lepădându-se de satana ideologic şi de puzderia de personaje controversate din punct de vedere politic, etic şi chiar penal. Dacă nu va reuşi să facă asta nici după a doua „sancţiune“ cu opoziţia, îşi va diminua şi mai mult ponderea, dacă nu cumva se va pulveriza. Aşa că, în vreme ce dl Geoană se vede deja premier, domnia sa este mai degrabă ameninţat cu pierderea conducerii partidului!

    De partea cealaltă, pare limpede că PD-L şi PNL au îngropat securea războiului şi au început negocierile. Sigur, ele vor intra în faza decisivă după anunţarea rezultatelor, şi e mult mai bine când o alianţă se face ştiind exact pe ce se bazează şi ce pretinde fiecare dintre parteneri. Un rol esenţial îl are preşedintele prin nominalizarea premierului. Cred că acesta va fi numit din afara celor două partide, în viitor aliate, din zona dlor Isărescu, Ungureanu, nefiind obligatoriu unul dintre aceştia, dar asemănător dumnealor. Mai cred că dnii Tăriceanu şi Stolojan vor primi poziţii de consolare, preşedinţiile Camerei şi Senatului. Dl Blaga va merge la Interne, iar restul se va negocia între cele două partide şi UDMR. Cam asta se poate prognoza ţinând seama de sondaje şi de raţiunea politică.
    (COTIDIANUL)

  37. ***stefan7777c – Bună dimineaţa! 😆
    La noi e înnourat, dar încă nu plouă. Şi e tare frig. Noi primim căldură numai noaptea de la 11.

  38. Buna dimineata tuturor!

    La noi iarasi ninge,linistit cu fulgi mari.Nu avem soare,insa cine mai are nevoie de soare intr-o dimineata feerica de iarna 😉 ?

  39. Pt. Silverstar:
    De pe site-ul Preşedinţiei – biografia lui Băsescu:

    1991-1992 Ministrul Transporturilor în Guvernele Roman si Stolojan

    Citez dintr-un apel al Solidarităţii Universitare:

    Denunţăm şi condamnăm cu fermitate folosirea spatiului simbolic al luptei anticomuniste din Piaţa Universităţii de către Traian Băsescu şi Theodor Stolojan, foşti colaboratori ai securităţii, membri activi ai administraţiei ceauşiste şi ai succesoarei acesteia, guvernarea provizorie FSN, co-autori ai represiunilor din 1990, a spaţiului simbolic al luptei anticomuniste din Piaţa Universităţii pentru campanii electorale şi declaraţii politice demagogic populiste
    .
    Îl găsiţi la adresa http://www.ziua.ro/pics/2007/09/28/1190998656.doc

    Nu vă mai obosiţi să răspundeţi…Ştiu răspunsul clasic de acum: cine nu e cu noi e împotriva noastră, este vorba de slujitorii lui Felix motanul şi ai PSD…etc….
    În ceea ce mă priveşte…cred în continuare într-o Românie eliberată de politicianism, de demagogie şi de incompetenţă….şi sper să văd cât mai curând la lada de gunoi a istoriei oameni ca Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Boc, Băsescu…Adică….acolo unde le este locul…
    Reamintesc – degeaba vă plângeţi şi strigaţi…Favoritul dvs. a păstrat mai bine de un an de zile doi fruntaşi PSD în posturile de directori ai serviciilor de informaţii…şi doi incompetenţi pe deasupra…De ce? Pentru că a aşteptat să preia controlul…pentru că-i era frică să nu apară în presă dezvăluiri din cine ştie ce dosar privind dubioasa d-lui persoană!
    Şi …în încheiere…ură? Confundaţi ura cu dispreţul…Nu am timp să-l urăsc, am lucruri mai importante în viaţă…dar nici nu pot asista pasiv la idolatria asta extraordinar de periculoasă….

  40. ***Razvan – aici ai scris tu astă noapte: In 90 am avut onoarea de a fi printre cei batuti de oamenii de bine, iar de mineri am scapat ca prin miracol (pe atunci eram mai tanar si mai nechibzuit…)…Asta in timp ce in guvern se lafaia un anumit ….Traian Basescu….care facea, de altfel, parte din chiar partidul care-i adusese pe mineri la Bucuresti – FSN… Recunoşti? Atât!

    Să ai o zi cu lumină şi linişte sufleteascpă!

  41. ***N.G. – Bună dimineaţa! 😆
    Văd că pe tine weekendul de răsfaţă cu ninsori ca din cărţile cu poveşti…

  42. razvan

    Vad ca esti pe aici . Cred ca real ai o problema in a face comunisti pe toata lumea,indiferent de varsta.Si daca a fi revolutionar in respectarea principiilor inseamna 26 si 7 ianuarie ma inclin cu o stare de greata matinala in fata gandirii tale.Aproape mi-as dorisa stiu cati ani ai,sa-mi dau seama cati ani de indoctrinare ai prins ca sa vorbesti asa.Ca sa simti dispret trebuie sa fi cel putin superior,asta in cazul in care nu un complex de inferioritate ar fi cel generator de asemenea simtiri.

  43. ***N.G. – cred că Razvan are o obsesie. Şi se numeşte “băsescită”. Există şi tratament. Numai că pacientul trebuie să conştientizeze că are o problemă şi drumul spre vindecare este mai lesne.

  44. Silverstar

    Ei,eu cred ca doar crede fanatic in ceea ce afirma 😉 . Aproape il inteleg,aceeasi aversiune o simt si eu vizavi de Iliescu,insa nu pot sa nu ma intreb ce simte Razvan,ca un om cu sechele din mineriade,despre scenele de multumire ale lui Iliescu pentru minerii care au fost chemati ”aport”la calcaiul cizmei Iliesciene.
    De asta esti mandru Razvan,indeajuns de revolutionar ? Poate rezisti sa asculti declaratiile autoritatii Iliesciene de la sfarsitul fiecarui film.

    http://www.youtube.com/watch?v=Cbe3VSlAOTI
    http://www.youtube.com/watch?v=DXtC-N4fSZ4

    Pentru ca esti atat de mandru de participarile tale la constructia democratiei,poate daca atunci cand noi eram copii,cei ca tine ar fi fost mai curajosi,azi ne-am fi contrat pe principii si morala nu pe cine este mai comunist ca altul .Poate esti si tu in acest film si daca da,iti acuz generatia de slabiciune.Ati lasat istoria sa va scape din maini,iar acum ai indrazneala sa transformi dorintele unor oameni in comunisme.Ar trebui sa fiti obligati la reparatie morala fata de generatiile care v-au urmat,pentru toate slabiciunile voastre si lipsa voastra de reactie in anii cand democratia a fost clonata cu un hibrid monstruos.
    http://www.youtube.com/watch?v=KUwU14UIpjA

  45. Buna dimineata prieteni!
    Si la noi ploua, dar maine va fi frumos in toata tara. NG, iar ne faci sa visam la peisajele ale feerice, Dar e bine si asa!
    Silver aia cu femeia e tareeeeeeeee rau, deci asa stau lucrurile cu noi femeile! Imi place.

  46. Pt Razvan, cred ca ti se potriveste in acest moment:” Acceptam un adevar numai dupa ce-l negam”
    Cred ca in aceasta faza esti tu, de negare, s-ar putea sa ti schimbi curand parerile eronate pe care le sustii fara acoperire. Numai bine!

  47. NICOLAE
    ”• Nicolae Says:
    November 29th, 2008 at 9:13 am
    @ IONHUT
    In schimb, am sa ma refer la modul in care interpretati actiunile Presedintelui. De ce nu vreti sa luati in considerare ca un sef de stat, atunci cand este in functie, doreste cu adevarat binele tarii lui ? Il numiti pe Presedinte “marinarul” si nu va acuz pentru asta. Traian Basescu a fost si a ramas un marinar. Dar nu orice marinar, ci un adevarat comandant de nava. Caruia i-a ramas meteahna de a tine mortis sa-si conduca nava si oamenii de pe ea (indiferent ca acestia sunt marinari, calatori de clasa I, sau doar calatori clandestini – cum se dovedesc a mai fi unii dintre noi) catre siguranta si linistea unui port….”

    D-le, va dau dreptate ca un presedinte adevarat trebuie sa-si doreasca cu adevarat binele tarii si sa intreprnda masuri in consecinta.De asemenea, nu ma deranjeaza defel faptul ca-l apreciati, fiecare cu optiunea sa. Dar, tot asa am si eu optiuniler mele, toate bazate pe observatii ale comportamentului marinarului, observatii care in decursul timpului mi-au intarit convingerea ca singurul tel al matrozului este doar BINELE SI FERICIREA SA , nicedecum al tarii.In acest sens, o sa amintesc foarte succint ca declansarea sarabandei de jigniri asupra lui Tariceanu , acum vreo trei ani jumate, determinarea portocaliilor sa iasa de la guvernare, lasand un guvern minoritar pe mana PSD, abaterile mai mari ori mai mici de la prevederile Constitutiei, insfacarea unei case in str. Mihaileanu, restituirea neclara a unor “mosteniri”de pe vremea cand era primar, manipularea DNA si a altor organisme din justitie in scop de razbunare, jignirea sefilor altor partide si a unor ministri fara motiv, amestecul grosolan in dispretul constitutiei , in toate campaniile electorale, etc, TOATE ACESTEA AU FOST IN DETRIMENTUL TARII SI DOAR IN INTERESUL SAU PERSONAL.
    Asa ca draga d-le Nicolae, ceea ce dvs. afirmati ; “ nu orice marinar, ci un adevarat comandant de nava. Caruia i-a ramas meteahna de a tine mortis sa-si conduca nava si oamenii de pe ea (indiferent ca acestia sunt marinari, calatori de clasa I, sau doar calatori clandestini – cum se dovedesc a mai fi unii dintre noi) catre siguranta si linistea unui port.”, se potriveste pe ici pe colo prin anume parti, adica matrozul acesta tine mortis sa conduca singur nava crezand ca-i numai a lui, s-o conduca cum doar cum vor muschii lui, si nu in siguranta si liniste ci in harmalaie, tiganie, porceala etc, catre locurile dosnice, avantajoase lui si eventual la urma si portocaliilor, daca mai ramane loc.Ceilalti pot sa se inece nesiliti de dimeni, dar nici ajutati cu ceva, Dumnezeu cu mila.
    Deci asta e realitatea perceputa de subsemnatul, zic eu om cu destula experienta de viata si inca minte sanatoasa.

  48. @ lulu
    Da, da, are dreptate balbeck, mi s-a parut mie ca l-am recunoscut in staff-ul de campanie al lui Andrei Sava !
    @ balbeck
    Si eu va doresc sa va rezolvati problemele.
    O zi buna.

  49. @ IONHUT
    Multumesc pentru raspuns.
    Sper ca viata sa ne demonstreze ca perceptia mea este conforma cu realitatea.
    Va doresc toate cele bune.

  50. Ahaaaa, deci balby, are secrete fata de noi! O fi chiar sef de campanie,hihihi!

  51. ***Lulu… – Bună dimineaţa! 😆
    Da, ziua nu ne dă căldură, nu ştiu de ce, că doar avem repartitoare şi cine nu doreşte câldură, poate închide caloriferele.
    Cu adevărat căldură este la şcoală. Avem centrală proprie şi directorul nostru nu face economie la gaze. Dă ordin să fie închisă centrala numai după ce-i întreabă pe copii dacă sunt mulţumiţi de căldură.

  52. ***Mădă – nici un secret. Dacă tu eşti pe baricade înseamnă că totul e OK! Şi toată lumea întreagă şi bine, sănătoasă! 😆 Să-ţi fie bine!

    Administrator:
    Asa este 😀 ! Multumesc Silver!

  53. ***balbeck – pentru ziua de mâine am făcut comandă specială de vreme frumoasă, cu mult soare şi lumină. Lumină pentru toţi românii. 😆

  54. Pentru preşedintele PSD Mircea Geoană, alegerile din 2008 înseamnă o revoluţie. Într-o declaraţie dată Associated Press, el susţine că momentul noiembrie reprezintă mai mult decât o schimbare de guvern sau de trecere tradiţională de la dreapta la stânga.

    “Vorbim despre o revoluţie a modului de funcţionare a statului român modern” a relatat Geoană viziunea sa despre viitor agenţiei Associated Press, care prognozează că “stânga ar putea capitaliza problemele economice. Agenţia Bloomberg remarcă şi ea într-o analiză care pleacă de la ultimele sondaje de opinie că alegătorii români s-ar putea întoarce la foştii comuniştii pe fondul îngrijorărilor privind situaţia economică.

    “Washington Times”: Geoană cheamă la revoluţia socialistă

    Declaraţia lui Mircea Geoană a fost interpretată de “Washington Times” ca un apel la o revoluţie socialistă care să înlocuiască “guvernul de dreapta care a neglijat pregătirea ţării pentru criza economică”, într-un articol intitulat chiar “Noua revoluţie”. “Washington Times” face o comparaţie între declaraţiile de ambasador în Statele Unite ale lui Mircea Geoană şi cele de dinaintea alegerilor din 2008, remarcând transformarea acestuia.

    Când a venit la Washington în 1996 ca ambasador al României, Mircea Dan Geoană a lăudat capitalismul, considerându-l cheia succesului pentru ţara sa după decenii de declin economic sub regimul comunist. Acum, el crede că piaţa liberă a eşuat în România, comentează “Washington Times”.

  55. Dupa cele ce ne ai arata argus, imi vine sa plec in lume, previziunile sunt ORIBILE. Eu inca mai sper in mintea alegatorului si ca va gandi si azi si maine la vot. Geoana este mai comunist decat vechii comunisti, chiar e periculos.

  56. http://www.petitieonline.ro/petitie-p16132043.html
    semnati….mazare nu ii mai ajung banii publici de la primarie…vrea bani si de la ziaristi
    feri predescu ,ziarist vertical din constanta, a pierdut la instantele din constanta procesul cu mazare ptr ca si-a exprimat opinia. mazare pune pumnul in gura presei constantene(nu presei lui:telegraf,tv neptun,independentul,observator,etc)

  57. @ionhut
    interesanta postarea ta despre Geoana…eu ma chinuiesc de doua luni sa-ti spun ca mirciulica nu stie pe ce lume traieste si daca asta ar ajunge premier ar fi vai de noi…nu este Geoana cel care l-a felicitat pe Emil Constantinescu cand acesta a devenit presedintele tarii iar in scrisoarea de felicitare l-a criticat foarte dur pe Iliescu(acum ii pupa mainile)…Geoana e un “pervers” de doi lei care datorita conjuncturii, el a ajuns presedinte psd,iar vanghelie presedinte de bucuresti al psd…
    Ionhut ,imi pare rau dar cu “prostanacul si almanahe” care sunt oamenii cu cele mai inalte functii politice din psd (l-am uitat pe Mazare ,un “che guevarra” microscopic ,mai degraba dinu paturica…)v-ati facut de rasul intregii tari…psd mizeaza pe voturile semianalfabetilor ,oameni care oricum nu inteleg niciodata nimic din ce spune geoana sau almanahe ,privesc la ei ca la un film mut …oamenii cu studii cel putin medii nu vor la guvernare astfel de oameni…nu zic ca in alte partide nu sunt tampiti,dar psd si i-a pus in “frunte “!

  58. La stirile europa fm, au spus clar ca lumea de la sate nu stie cum sa voteze si nici nu au dorit sa le explice, pt a fi usor de manipulat, asa din vorba in vorba sa voteze dupa sigla partidului!!!! Intersant, nu?

  59. ***stefan7777c – mă cunoşti, am stat de vorbă şi ştii ce vreau, dar trebuie să fim şi realişti. Tu spui că vor vota PSD oameni care oricum nu inteleg niciodata nimic din ce spune geoana sau almanahe dar pierzi din vedere un lucru esenţial: sunt mulţi, Ştefane, colcăie ţara de proşti care se ghidează după principiul că “ne dă”, pentru că asta a făcut PSD-ul ’90 încoace, “a dat” şi a încurajat lenea, cerşitul, hoţia, traiul pe spinarea plătitorilor corecţi de taxe şi impozite. Fii realist, Ştefane! Te rog!

  60. @lulu
    la noi in dolj ,voturile sunt jumatate -rural,jumatate-urban…daca cei care stiu ce voteaza (cei din urban)ies la vot maine ,psd nu are nici o sansa !azi,doar azi ne mai putem convinge rudele si prietenii sa se duca la vot maine pt a nu lasa prin nepasarea noastra sa acceada la putere politicieni care in perioada 2000-2004 au facut din Romania cea mai corupta tara din europa !
    sa nu stam si sa meditam ca nu rezolvam nimic…v-am lasat…succes !

  61. Pe ultimul fir al lui Nastase avem si dovada unor tradari, o gasiti acolo mai mult sau mai putin explicita.
    Tradarea aparentei simpatii pentru altceva decat ptr PSD, tradarea asa zisei intiferente, dar in rest cum zice si Nastase :

    Mergeti cu totii la vot, dar sa-l lasati fara oua!

  62. @Ionhut,
    Tu esti mai bun decat viermii ipocritzi, felicitari si multumesc ptr articolul despre Geoana pe care cei de pe la AN blog precum AYA(revenita in forta, bine ca-i sanatoasa, dar cei ca ea sunt si ei vinovati totusi de nenorocirea tarii caci si “amorul” are o limita) vor considera ca este un semn bun ptr AN, dar eu spun ca este doar o definitie a “avortonului” lui Ion Iliescu.

    PS Avorton, cred ca ati inteles este PSD.

  63. Pentru ce sa-si bata capul alegatorii?Pentru niste hotzi?

  64. @silverstar
    de acord cu tine ,dar tampiti care milogesc la psd nu vor intelege niciodata ca azi ,psd-istii le da azi un milion de lei, pt ca maine ei sa poata fura maine 1 milion de euro !

  65. STEFAN
    Am spus eu bine zilele trecute ca trebuie sa mai cresti, deoarece vad in continuare ca patima iti umbreste logica si chiar daca voi portocalii sustineti aici tot felul de baliverne, nu inseamna ca ele sunt si reale , ori influientati pe careva.Iar aia care pot fi influientati nu citesc blogul asa ca efortul vostru-I inutil.
    Geoana s-a ales cu porecla de prostanac desigur datorita comiterii unei gafe care l-a “nervozat”pe Tata-Noe-Iliescu.Asta-i una, dar acelasi Geoana s-a descurcat la politica externa mult mai bine decat marinarul vostru, care “le-a comis” in serie si a izolat tara exact ca pe vremurile impuscatului. Apoi mai gafeur decat matrozul, care le-a produs cu polinicul, nu cred sa fie altul acum in tara romaneasca.Mai apoi, daca Geoana este pervers si este, nici cu oamenii vostri nu mi-e rusine si multi chiar il depasesc frecvent (gandeste-te doar la Traian Boc, care in fiecare zi contrazice in conferinte de presa ceea ce a declarat cu zi in urma, sau la toti oplositii, gen Talpes, Wiliam Branza, Onaca, etc).De asemenea, vad ca-ti casuneaza Evanghelie , insa uiti ca nu vorbim de Academia romana, iar deocamdata acest Evanghelie are priza la oameni,are charisma, cred ca-i talentat in politica si reuseste sa coaguleze in jurul sau destui.Vrei sa-mi spui ca Blaga-i mai bun, asa posac, monoton si fara niciun farmec ?In politica de indiferent unde, cel mai important este CEL CARE ADUCE VOTURI, amice, iar restul sunt barfe din invidie.
    Deci lasand deoparte prostanacii PSD, daca nu te-ai sforta prea tare sa privesti in curtea altora, ai putea admira destui fraieri chiar in ograda voastra (madam Ciocu-Mic,dar si altii cu functii mai mari, a caror nume mi-e jena sa le mai pronunt).
    In sfarsit, zicerea ta ultima ” psd mizeaza pe voturile semianalfabetilor ,oameni care oricum nu inteleg niciodata nimic…”, dovedeste clar trebuie sa mai curga mult rahat pe Dambovita ca sa te maturizezi cat decat.Pe de o parte pentru ca semanalfabetii pe care tu, un mare “academician” ii desconsideri, au toate tarile, fac parte din societate, la meseriile lor de agricultori, crescatori de vite, ciobani, lucratori in constructii,etc, n-au nevoie de mai multa scoala, majoritatea aduc servicii tarii poate mai utile decat trantorii politici, iar pe de alta parte ma mir de ce oare PDL a apelat la diverse stratageme, special pentru a atrage populatia rurala..Ar mai fi inca o categorie la care intr-adevar PDL sta foarte bine, da’ n-ai vrut sa amintesti de ea : borfasii, vagabonzii, huliganii, scandalagii, aia cu lanturi si cruci la gat de 5 kile, aia dispusi sa faca deranjuri stradale, etc.Asa ca Stefane, mai stai la soare poate te mai parguiesti…

  66. ‘Daca o sa castig eu ,scot 100 de taxe,Dar de ce le-ai bagat nenorocitule?

  67. ***stefan7777c – dacă ar gândi, nu s-ar mai numi tâmpiţi şi ar realiza că România are nevoie de schimbare şi progres… 🙄 Şi că PSD-iştii 👿 niciodată nu vor fi de-acord nici cu schimbarea, nici cu progresul…

  68. STEFANE
    “# stefan7777c Says:
    November 29th, 2008 at 12:44 pm

    @silverstar
    de acord cu tine ,dar tampiti care milogesc la psd nu vor intelege niciodata ca azi ,psd-istii le da azi un milion de lei, pt ca maine ei sa poata fura maine 1 milion de euro !”

    Mai analizeaza, ca poate fraza asta a ta e adoptata de toate partidele.Spre ex. ar suna rau astfel :
    dar tampiti care milogesc la PDL nu vor intelege niciodata ca azi ,pdl-istii le da azi un milion de lei, pt ca maine ei sa poata fura maine 1 milion de euro, prefacandu-se ca asfalteaza, pun borduri, fac “restitutio in integrum”, etc
    Sau politicienii aia care dau sarmalute, gogonele, peste, bani pe la Suceava, etc, nu urmaresc exact aceeasi treaba ?

  69. PASTOREL Teodoreanu\

    Din Banat pana la Iasi
    Se resimte lipsa sarii,
    Fiindca cei mai multi ocnasi
    Au ajuns la carma tarii.

  70. PIXUL FERMECAT-S-AU DRECRETELE PREZIDENTIALE-grijului cum il stim dl PRES. a tinut ieri in ultima zi de campanie sa explice romanilor calendarul ce urmeaza alegerilor pt fotoliile de parlamentari.
    daca depre TROMPETE SI TROMPETISTI-am scris de am facut bataturi la degete astazi voi scrie despre pixul FERMECAT AL DL PRES. BASESCU-PIX CARE VA CONSFINTII PT URMATORII 6 ANI GUVERNAREA PD-L SI A DREPTEI.
    ieri basescu a mai administrat inca un ANTICONCEPTIONAL PUTERNIC PESEDEULUI-sa fie sigur ,si sa fim sigurii ca acest partid nu mai -PUIESTE-ca a devenit sterp.
    prezentarea calendarului-SI MENTIUNEA EXPRESA-NU NEGOCIEZ CU PSD-a venit sa clarifice daca mai era necesar VOINTA SEFULUI STATULUI-GUVERN DE DREAPTA-STINGA TICALOASA RAMINE IN OPOZIRIE-VIOARA INTII PD-L.
    efectele au fost devastatoare-mircea jioana si comp.-au receptuionat in plin lovitura,iar PNL-SEMNALIZEAZA HOTARIT LA DREAPTA SI SE DETASEAZA TOT MAI EVIDENT SI DUR DE CONCUBINAJUL CU PSD.

  71. SPECTACOL TOTAL-TVR1 GEOANA SI CRISTOIU-dupa o foarte lunga perioada ciinele de paza-CIOBANESCUL DE GAGESTI-rasa bibilica-a fost scos din cusca si mutat pt 2c ore in alta locatie-a trebuit sa faca sluj la TVR1 PT CINSTIREA MARELUI PROSTANAC MIRCEA GEOANA.
    spectacolul oferit a fost total-CRISTOIU SI-A IESIT DIN MINTI,alianta evidenta a galeriilor pd-l si pnl l-a inebunit pe limbricul comunist-.
    obisnuit sa fie aprobat,tratat cu ,MAESTRE-IN PLIN PRIME TAMES A FOST HUIDUIT SI DEZAVUAT.
    cine a urmarit emisiunea dI CAPO AL FINE-a real;izat fara nici un dubiu CINE CU CINE SE VA ALIA DUPA 30 NOIEMBRIE SI CINE VA INTRA IN OPOZITIE.

  72. ***IONHUT – citeşte aici art recomandat de Cristi ca să vezi Domnule că mai sunt români care gândesc aşa cum gândesc eu. Am primit de la tine mii de jigniri pentru acuzele întemeiate aduse PSD-ului. Bine că am rezistat! Acum văd că îl terorizezi pe Ştefac. Citeşte ce se spune despre şobolanii roşii, despre ciuma roţie…

    http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-11-29&id=246166

  73. RUBICONUL[CITESTE DIMBOVITA] A FOST TRECUT SI ZARURILE ARUNCATE-VIITOAREA COALITIE S-A ANTAMAT-PD-L VIOARA NUMARUL UNU-IAR PNL SI PROBABIL UDMR VOR FORMA VIITORUL GUVERN-FARA NICI UN DUBIU.
    in emisiunea de la TVR1-s-a confirmat teza conform careia-geoana si al sau partid nu conteaza in ecuatia puterii.
    tavalit tinut sub foc incrucisat de TARICEANU SI STOLOJAN-mircea geoana a iesit si din aceasta confruntare calcat in picioare.
    momente de o savoare RARA,REPET RARA-au avut loc,mircea geoana si-a intarit reputatia de PROSTANAC,DE PROSTUL SATULUI-gafind si scotind perle una dupa alta.
    LOVIT DIN TOATE PARTILE DE CONTRACANDIDATI,DE CELE DOUA GALERII ADVERSE,GEOANA SI PSD-s-au vazut in dificultate,dar mai ales au inceput sa inteleaga-CA ZARURILE AU FOST ARUNCATE.
    ultimul care a intors cutitul in rana a fost IOSIF BODA-POLITRUCUL DE LA STEFAN GHEORGHIU-care fara nici o retinere a spus-alianta D.A. S-A REFACUT SI ACEST LUCRU NU MAI POATE FI NEGAT-a fost pumnul care l-a facut K.O.PE MIRCEA GEOANA.
    FAPTUL CA SUSTUINATORII PD-L L-AU APLAUDAT LA SCENA DESCHISA PE TARICEANU-a pus capat orcarei speculatii ulterioare-PSD SI MIRCEA GEOANA AU FOST CONDAMNATI…..ce va urma,ceea ce de multa vreme am afirmat-spargerea partidului STAT-SPARGEREA PARTIDULUI BAZAT PE LEGATURI MAFIOTE-HREBENCIUC A CLACAT.

  74. ***FRANK ZAPA[KING] – noi facem scenarii, vorbim acum pe de rost. Să aşteptăm să vedem ce spune prezenţa la vot şi apoi, votul. N-are sens să ne aruncăm ca apoi să regretăm entuziasmul de acum. Caaaaaaaaaaaaaaalm! 😆

  75. CE SE MAI DISCUTA LA CURTILE MARI IMPARATESTI-analistii din europa au privit cu mult interes situatia din romania-stiut fiind faptul ca romania este ultima tara fost comunista unde partidul comunist ,fardat sub cearcanele rosii ,era inca activ si emitea pretentii.
    sigur parerile au fost impartite si au fost unii analistii din tari cu puternice traditii de stinga care au incercat sa puna umarul la conservarea extremei stingi din romania-desi stiau ca aceasta situatie ar putea dauna grav romaniei,dar o romanie condusa de un REGIM CORUPT LE-AR FI FOST MAI LA INDEMINA PT CA ROMANIA SA POATA FI USOR DOMINATA SI SPOLIATA..
    numai ca situatia s-a schimbat radical fata de anul 2004,cind ALIANTA TICALOSILOR PSD+PUR[PC ASTAZI]ADUNA 37 DE PROCENTE IAR DREAPTA ALIANTA D.A. ABEA 31 LA SUTA.
    astazi cele doua partide de dreapta-pd-l si pnl fac impreuna muult peste 50%.
    ROMANIA A VIRAT DEFINITIV LA DREAPTA-,ROMANII AU DEVENIT DE DREAPTA SI VOR O GUVERNARE DE DREAPTA.
    zbaterile stingii,galagia,incercarea de mituire a electoratului dar si de fraudare a alegerilor NU-I MAI POATE SALVA-VOR DISPAREA IN SPATELE PERDELEI DE FUM GENERATA DE BOMBA CARE LE VA EXPLODA IN FATA-de bomba care s-a tot alimentat cu mizeriile,hotiile si jafurile comise.
    stinga extremista in romania s-a compromis-ROMANII LE VOR CINTA PROHODUL LA 30 NOIEMBRIE-nimeni si nimic nu-i mai poate salva.
    si ei stiu acest lucru-

  76. Dragii mei am pierdut din vina mea o postare in care tocmai spuneam ca nu facusem ceva ce ar fi trebuit sa fac in legatura cu o diversiune pe care eu am mai explicat-o pe care o reia aya intorcand-o pe dos, ca sa demonstreze ea ca posibila reimpacare dintre PDl -PNL este doar o diversiune ca sa cresca conflictul si sciziunea din PSD intre aripa de la Cluj cu Geoana si aripa Iliescu cu AN.
    Adica in traducere libera: PSD isti nu credeti astea, sunt diversiuni de ale lui Talpes et co, ci voi ca voi votand cu ai lui Iliescu veti guverna cu ai lui Gizela Vass si cu AN prim ministru.

    Asa ar vrea Aya sa fie si sa ne fereasca Dumnezeu, iar postrea mult mai larga am pierdut-o tocmai cand scrianm ca asa o fi vrut Dumnezeu sa nu fac ceva ca daca incercam poate ca tot nefacut ramanea si eu cam “racit”.
    Deci nu e cazul sa explic tzugulanului mai mult si doar il trimit la locul in care aya rastoasrna adevarata diversiune din 2000 pe care eu v-am mai explicat-o facuta de securitatea psdista(care n-o fi asa?) in 2000 pentru ca Iliescu nu numai sa intre in turul 2 cu Vadim dar chiar sa se si aleaga(daca era cu Vadim diversiunea putea functiona) cu peste 50% din voturi adica cu o mare legitimitate.
    Va trimit la firele unde aya discuta adica creeaza si ea o micuta diversiune contra lui talpes punand in seama lui diversiunea securista din 2000 rasturnand-o .
    Esenta diversiunii este ca tot ce se spune este adevarat numai faptul ca cineva ar fi cerut psd sa voteze si in turul 2 cu Vadim este fals deci ptr amanunte in scoala e diversiune mergeti la firul:

    http
    nastase.
    wordpress.com/2008/11/28/someri-acasa-someri-de-acasa/#comments

    postarile de la orele:

    1. valentin vasilescu spune:

    noiembrie 28, 2008 la 10:05 am
    @ Aya
    Am citit abia acum un fragment din postarea dvs. din noiembrie 16, 2008 la 3:46 pm
    „Am mai intalnit in 2000 o asemenea situatie periculoasa, ale carei efecte (scontate de aceleasi “categorii” care fac “lucratura Talpes et Comp” in 2008) au fost evitate razant, cand, in urma unei informatii sosite intamplator s-a aflat ca, pe canale subtile, se lansase ca pesedistii sa-l voteze pe Vadim, atat in primul cat si in cel de al doilea tur, la prezidentiale (subliniez, SI in al doilea tur de scrutin!!!).Nu e momentul sa dau motivatia pentru care se incerca sa ajunga Vadim presedinte, prin frauda psihologica (altfel, nu-i pot spune).
    Atunci, dat fiind prestigiul lui Ion Iliescu, unora li s-a parut ciudat si au transmis stirea (se mizase pe faptul ca nimeni nu va indrazni sa verifice “la centru” respectiva chestiune; noroc ca a ajuns unde trebuie)”.

    2. Aya spune:

    noiembrie 28, 2008 la 8:52 pm
    @

    valentin vasilescu

    3. Aya spune:

    noiembrie 28, 2008 la 8:08 pm
    @

    Leo

    @

    Instalatorul

  77. va dau un comentariu si apoi cititi restul voi si analizati .
    **Imi place in ce situatie a ajuns Romania: cei care vor democratie, stau acasa sau au plecat din tara, in timp ce comunistii voteaza in draci. Dragi romani, iesiti naibii la vot . Lasati gratarele si distractia o data la 4 ani. Pentru 10 minute nu moare nimeni. Ii vreti iar pe iliescu, nastase, mitrea, hrebenciuc sa suga banii publici? N-or fi ideali pd-l-istii, dar macar n-ai facut pact cu ciuma rosie psd in acesti 18 ani. Au preferat sa stea in opozitie decit sa participe la tunurile din economie.*******
    ** http://www.romanialibera.ro/a126530c/geoana-vrea-singur-la-guvernare.html

  78. Va salut din nou.
    Este pt prima oara cand nu m au deranjat injuraturile de la trimiterea lui cristi, la acea adresa. Chiar merita injurat macar o data in viata iliescu si acolitii lui.

  79. IN ATENTIA PROPAGANDISTILOR COMUNISTII CARE ACTIVEAZA PE ACEST BLOGG-baieti,sfatul meu prietenesc este sa renuntati-raul a fost facut-si sefii vostrii ,stapinii vostrii-TICALOSII VOSTRII STAPINI SI-AU FACUT-O CU MINA LOR.
    dupa ultima iesire a iliescului lumea se declara oripilata-CUCUVEAUA A INCERCAT O PARTITURA CARE E DEDICAta unei alte zburatoare-cea care incinta privitorul cu eleganta,distinctia si frumusetea ei-LEBADA-.
    cum a indraznit batrina CUCUVEA SA ZGHIRIE URECHILE ROMANILOR,SA PRODUCA ACEL ZGOMOT DE FOND CARE A INEBUNIT ROMANIA PESTE 60 DE ANI-LIMBAJUL DE LEMN.
    rusine sa-i fie cucuvelei batrine,care a iesit din decor ca cea mai mizerabila CIRIPITOARE DETESTATA DE TOTI ORNITOLOGII.
    isi va ocupa locul pe care il merita-PE RAFTUL OCUPAT DE TICALOSII NEAMULUI-RAFT CARE VA FI INTESAT DE MIILE DE PESEDEII CARE VOR IESI IN ACELEAASI CONDITII DIN VIATA PUBLICA.
    ma intreb daca romanii sunt pregatiti sa depoziteze atitia TICALOSI?

  80. DARA SILVESTAR-ai tot dreptul sa stai inca,repet inca,INDOITA’probabil temperamentul si muulte alte lucruri sa te impinga sa fii ,TOMA NECREDINCIOSUL’
    desi repet-PIXUL FERMECAT E IN MINA STINGA A UNUII BARBAT ADEVARAT,IAR IN MINA DREAPTA CONSTITUTIA ROMANIEI,CEA CARE II CONFERA PUTEREA DE A DESEMNA,SI DE A CONVOCA LUCRARILE PARLAMENTULUI-PINA PRESEDINTELE ROMANIEI NU ELIBEREAZA DECRETUL DE INTRUNIRE A PARLAMENTULUI ACESTA NU EXISTA-INTELEGE DRAGA SILVESTAR-NU DISCUTAM DESPRE P[ASAREA DE PE GARD,PRESEDINTELE ,PD-L O ARE IN MINA-SI NU ESTE DEZGUISTATOAREA CUCUVEA -milioane de romani sunt PREGATITI SA DEA CU PESEDEII DE PAMINT-UNA PESTE ALTA CEI CARE NU-I VOR PE PESEDEII ESTE INFINIT MAI MARE FATA DE CEI uitati de comunisti in societatea romaneasca.
    am toata increderea in societatea romaneasca-ATITI CITI SE VOR PREZENTA LA VOT-45-55%-vor transa lucrurile in defacoare pesedeilor-BIOLOGIC-SIMPATIZANTII PESEDEILOR SUNT AIA PE CARE II STIM SI PE CARE ORICUM NU-I PUTEM SALVA-ASTIA RAMIN DEFINITIVI CAPTIVI GINDIRII -retrogade,paguboase specifica membrului si simpatizantului pesedeu.

  81. Uraaaaaaaaaaaaaa! 😆

    Astrele il “cupleaza” pe Basescu cu Stolojan

    Basescu s-a mai inselat si-n 2004. L-a pus pe Tariceanu prim-ministru si apoi a regretat. Poate ca n-ar fi rau sa traga cu ochiul la astre, sa nu mai aiba regrete ulterior. Iata ce spun astrele despre compatibilitatile zodiacale ale lui Basescu. Presedintele Romaniei, un scorpion veritabil, nascut la 4 noiembrie 1951, pare sa aiba maximum de compatibilitate cu Stolojan (82.05%) , nascut in aceeasi zodie, conform sutu.ro ….

    http://www.ziare.com/Astrele_il__cupleaza__pe_Basescu_cu_Stolojan-507720.html

  82. ION ADRIA-AYA STIE CE SPUNE-pina la un punct-PSD SE VA SPARGE-CE VA FACE ARIPA PROGRESISTA,UNDE SE VA ALINIA?NU POT INCA SA SPUN-dar tine minte-REPUBLICA DE LA CLUJ NU POATE DIGERA UMILINTA LA CARE A FOST SUPUSA-SI….AI RABDARICA MON’SER.
    haaa hiiii o sa fie interesant si bine pt basescu si pd-l.

  83. LULU-frumoasa oltenca-da O ciorba ardeleneasca-adevarata-nu ti-ar place-chiar daca pe ici pe colo mai furam cite ceva din bucataria vecinului de la vest-ea CIORBA ARDELENEASCA ESTE UNICA IN PEISAJUL CULINAR EUROPEAN-cine a avut ocazia sa viziteze restaurantele din viena aflate pe malurile dunarii ,stiu ca cea mai cautata ciorba este cea ARDELENEASCA.,consumata in ritmurile minunatelor valsuri ale familiei STRAUSS,ori pe ritmurile muzicii tiganesti autentice.tabloul idilic ar putea fi completat cu siguranta cu o FRUMOASA SI MINIONA BLODA CU SINGE DE OLTEANCA.
    dar acest lucru nu slabeste cu nimic calitatea MINUNATULUI BORS MOLDOVENESC-MAI ALES DACA E PREGATIT DE O FEMEIE CU SUFLET MARE-SI IN CAZUL LUI SILVESTAR ASA STAU LUCRURILE.

  84. **LULU** esti ,,fomista” (infometata)?? Mereu ti se adreseaza colegii cu feluri de mincare. Cred ca nu sti sa gatesti ….Unghii lungi, par vopsit , coafor saptaminal, sala , bazin , cosmetica etc . Membrii familiei maninca la ,, pachet’?? Spune ce sti sa gatesti , cind a fost ultima data si cite decesuri ai provocat ….

  85. Zapa, multumesc pt vb imbietoare despre bucataria ardeleneasca pe care o cunosc fff bine. Ardeleneste gatesc si eu, cand imi mai fac timp. La viena am mancat celebrul schnitzel, fara vals,hihihi!

  86. ***Lulu – mâine fac fasole cu ciolan 😆 ca să nu-mi fie poftă poimâine când voi vedea, pe la TV-uri, cum se-mparte…

  87. ***FRANK ZAPA[KING] – prefer să mănânc borşul meu moldovenesc şi la Viena să merg la un concert în sala aceea de vis pe care o admir în fiecare an, la TV-uri, când ascult concertul de Anul Nou… Şi expoziţia de flori…

  88. Cum? Fomista eu, care mananc odata la doua zile!!!!!! Gatesc pt familie, dar vad ca n au murit inca !!! Sa vedem mai experimentez. Ce sa fac daca silvia ma ispiteste, zapa la fel! Haha, cu bazinul n ai nimerit-o nu stiu nici sa plutesc dar sa mai fac un bras. Gatesc orice numai sa am chef. Multumit prietene? Provoaca ma dar sa ai asigurare de viata facuta,hihihihi!

  89. silverstar

    Eu tocmai am savurat niste sarmale delicioase 🙂 Deja ma gandesc la lista cu delicatese de Craciun 🙂 .

  90. La concertul de la viena silver, tre sa ti faci rezervarea si cu un an mai devreme, poate si mai mult. Am incercat odata dar nu am reusit si m am lecuit. Cati km sunt oare de la craiova la bacau pt fasolea cu ciolan nu pt alceva? Silver vin?

  91. NG, cred ca ma puneti la incercare, o fi mai aproape la tine sa ti mananc sarmalele!!!!!Eu am o regula pana de craciun nu mai prepar sarmale. Asa ca post scrie pe mine.

  92. ***N.G. – da’ la tine acolo e staţiune sau ce? Ce faceţi voi de Crăciun?

    ***Lulu – te aştept, cu dragă inimă ca să am cu cine împărţi mâncarea… Cumpăr şi bere!

  93. **Da o tocanita de praz ca-i de post ca tot esti tu preacuvioasa(credincioasa) sti ??? Tot la carne te dai? Intotdeauna sunt tinute 10% bilete la opera din Viena ca rezerva pt protocol . Daca vrei iti dau 2 bilete . Cu omul asta am fost bun prieten cu toate ca era mai in virsta ca mine .
    **http://www.youtube.com/watch?v=p4YXGqJ2B9w&feature=related

  94. @cristi

    Ar fi indicat sa va incarcati bateriile la camerele de filmat si sa fiti pe faza la alegeri, dar asa mai discret, in cazul in care…..Daca aveati o camera la incidentul cu batrana santajista, altfel vedeau oamenii lucrurile acum. Aveti acces la tehnologie, folositi-l…….O imagine valoreaza mai mult decat o mie de marturii mincinoase.

  95. O cristi, ma prabusii de ras, nu se poate, uitasem de omul asta minunat. Nu eu sa fiu beneficiara, dar dupa caz si dupa suflet cum vrei. Dar daca mori de mana mea-mancarea mea….. merit, nu?

  96. @ lulu
    De la Craiova e mai departe (peste 500 km). Mai bine ma duc eu din Bucuresti si promit sa va fac o descriere amanuntita a delciilor gastronomice incercate.

  97. lulu

    Ei,aici m-aiprins,sunt o mancacioasa,desi nu se vede 😉 ,postul e un supliciu pentru mine.Ii invidiez pe cei care il pot tine.

    silverstar

    da,e o mica statiune de munte,candva o perla a judetului,vara un strand cu apa termala,padure,pensiuni,camping-uri cu casute de vacanta,intregite iarna de o partie frumoasa de ski.Un loc retras,minunat.De Craciun,inca copiii umbla la colindat,plugusorul,capra,turca,buhaiul,
    inca se mai pastreaza putin din traditiile zonei.

  98. Stiu sa fac mancare de praz cu masline si limba de vitel, sic! Te risti? Doua bilete? Pretul? Sper sa nu ma jupoi, capitalistule!

  99. Nicolae, trisezi. Nu vin mai bine sa te iau si dam navala peste silver ? Apoi o luam si pe silia si dam peste NG…..Sau de ce sa nu ne duca cristi??????

  100. Sa-i dam dreptate lui Traian Ungureanu?
    Eu DA caci gandim la fel.

    Sondaj propus de mine:

    Cine ii da dreptate lui Tru si cine nu. Fara motivatie doar da sau nu sa vedem cum stam si noi pe acest blog. Cine nu raspunde inseamna ca nu vrea de ce?stiu dar nu am voie sa spun.
    Si acum textul supus evaluarii dvs:

    “Voi vota PD-L fie şi numai pentru a împiedica derapajul celor deja aflaţi pe pârtiile de schi. Voi vota PD-L fie şi numai pentru a refuza „votul alb“ recomandat de Pro Democraţia.

    Viitorul n-ar trebui să se joace. Ar trebui să se aleagă cu ochii bine deschişi, dar asta depinde de numărul celor care vor apărea la urna de vot. Iar numărul lor depinde de prea multe nehotărâri. Refuzul a ajuns şic. Absenţa e cool. Sila de oamenii din afişe şi de pe buletinele de vot a căpătat reputaţia unui act curajos de protest.

    Nu e uşor să ajungi la concluzia că tot ce te înconjoară e neserios şi că toţi cei care îţi promit ceva te vor înşela cumva.
    România nu are şi nu va avea curând o clasă politică decentă, aşa cum nu are şi nu va avea curând clase profesionale curate: o presă nepătată, intelectuali integri, poliţişti incoruptibili, judecători care judecă, preoţi care slujesc sau ţărani care stau pe picioarele lor măcar până la prima cârciumă.

    România e o ţară coruptă, corupţia e o ocupaţie de stat, iar statul e ocupaţia de bază a puşlamalelor. De aici sfatul pe care sunteţi gata să îl urmaţi, cu un pic de comoditate, cu un pic de împotrivire şi cu toată speranţa: nu mergeţi la vot! (nota mea: dati cica o palma impotriva intregii clase politice, diversiune azi utila PSD) Prezenţa PSD se va naşte din absenţa dumneavoastră. Palma se va întoarce direct pe obrazul şi pe speranţele dumneavoastră

    De ce nu PSD? Pentru că, în vreme ce alte partide sunt imperfecte, adăpostesc hoţi, impostori şi palavragii, PSD este părintele natural al corupţiei şi al minciunii politice româneşti. PSD nu e un partid propriu-zis, ci concretizarea în carne, oase şi discursuri a tot ce aţi pierdut şi veţi mai pierde, până la dispariţia completă a cetăţeanului român. PSD n-a fost niciodată suma erorilor de la capătul bunelor încercări prost slujite. PSD e suma ororilor de la capătul delictelor premeditate. Cu PSD la putere, România a fost împiedicată să devină o ţară normală la ţară. Milioane de oameni trăiesc în mizeria fără sfârşit a satelor, pentru că PSD nu i-a vrut cu pământ. I-a vrut săraci, proşti şi buni alegători ai PSD. Alte milioane de oameni trăiesc în oraşe rupte de civilizaţia modernă.

    România a pierdut, sub PSD, acei ani lungi de mişcare şi de inovaţie pe care vecinii noştri i-au pus să adulmece Europa. Suntem înapoiaţi şi ruginiţi, mereu la coadă şi miluiţi, dispreţuiţi şi toleraţi, fără drumuri şi fără ieşire, pentru că PSD a dominat prea mult timp România. Vom avea nevoie de o lungă epocă anti-PSD pentru a îndrepta toate curburile fibrei umane şi toate instituţiile strâmbe pe care le-am primit cu sila de la guvernările PSD. Iar regăsirea drumului bun nu poate începe tot cu o guvernare PSD.

    Primul şi singurul lucru cu care putem începe să ne certăm predestinarea şi politicienii e, după câte cred eu, un vot pentru PD-L. Iar asta înseamnă să găsiţi puţin timp şi să aveţi o îndrăzneală cu totul remarcabilă: să votaţi.

  101. @ lulu
    Asa nu ma mai joc; l-am vazut eu pe Cristi, la cat e de mare, e in stare sa manance si portia mea de sarmale !

  102. Zapa :
    Nu ai fost atent, eu ma preocupam de o diversiune stralucita si reusita in 2000, pe care eu macar am inteles-o dar m-a protejat Dumnezeu, ferindu-ma sa incerc sa o demontez.
    Aya incearca intorcand-o pe dos sa-l atace pe Talpes si pe tot ce nu este camarila Iliescu-Nastase.
    Ce se va intampla se va intampla si din cauza capacitatii noastre de intelegere.
    Aya spera ca PSD sa nu se sparga si daca ajunge cu PNL la guvernare nu se sparge dar daca ajunge cu PDL ceea ce iar nu as vrea se sparge.
    Nu stiu drept sa-ti spun ce este mai toxic ;alianta cu Vass si Patriciu sau cea cu grupul Cluj cu marioneta Geoana folosit de acestia?
    Tu ce crezi?

  103. Dragii mei,sarmale sunt pentru toata lumea 🙂 Zapada multa,brazi inalti,foc in soba,un vin bun (aici Cristi e specialistul) si tabloul unor seri reusite e gata 😉

  104. HAAA-vad ca v-am stirnit simturile,si ma bucur-pt ca miine se maninca adrenalina pe PIINE-
    asa ca dl cristi-iti doresc sa ai astazi parte de liniste si miine-sa fii pe metereze-pregateste ,BUTELCUTELE DIN VINUL DE SARBATORI SI CU DESTINATIA -MUSFIRI SPECIALI.
    nu te zgircii,FII GENEROS CA NU SUNT ALEGERI IN FIECARE ZI-si nici femei frumoase ca DOAMNA UDREA,SI CA PEDELISTELE IN GENERAL NU INTILNESTI PE TOATE MERIDIANELE .
    iar la mincare nu va ginditi-DRAGILOR-MINCARE E FUDULIE-CHEFUL SI FEMEILE E TEMELIE.
    asa ca eu unul m-as multumii si cu o salata de fructe-exotice-cu prezente incintatoare si cu multa muzica buna-ce zici dl. cristi?te tin baierele pt. un chef select cu lume distinsa si eleganta,cu femeii frumoase si cu mult SARM?

  105. @lulu

    Astazi, cu atata tehnologie, cand iti poti pune o camera in acul de cravata sau unde vrei tu, mai e o problema ? De fapt nici n-am inteles de ce aceia care vor sa combata coruptia nu folosesc aceste metode clasice. Spy camera gasesti pe toate gardurile de pe net… 😆

  106. NG, te rog, nu ma zapaci, incep sa cedez tentatiilor, eu cea puternica!!!!NU ma recunosc.
    Nicolae, vei avea portie speciala.

  107. Da asa e katrina, sunt posibilitati. Cred ca se vor gandi si la asta, citindu-ti sfatul. Nu se stie maine ce surprize pot aparea!

  108. toti ardelenii au impresia ca numai ei stiu sa gateasca … in realitate nu’i chiar asa … sunt multe mancaruri pe care le fac mai prost decat ceilalti … de exemplu sarmalele si cozonacul .. 🙂

  109. Ei zapa, ce propuneri indecente…..si toate in onoarea pedelistelor. Da, frumos!

  110. ION ADRIAN-IN PRIMAVARA -am lansat spre studiu citeva scenarii-scenarii in care o parte a pesedeilor raspopiti-ar putea incerca ceva,zic ar putea incerca ceva.
    numai ca ,pesedeii nu prezinta garaNTII MORALE-oricind te poti trezi cu-CALUL TROIAN IN CURTE SI…
    de la pesedeii ca si de la greci sa nu primesti daruri si promisiuni-AI PUS-O ….
    nu doresc sa tulbur apele astazi-as fi acuzat de mesaje otravite-pot doar atit sa spun -simturile mele spun un lucru clar-ARDELENII PESEDISTI AU FOST UMILITI DE LA CENTRU-TRADATI DE GEOANA-AMINTESTE-TI CA EI L-AU ADUS IN FRUNTEA PSD.
    iar molcomii ardeleni nu uita,dar cel mai important e ca -NU IARTA TRADAREA LUI GEOANA-
    capiscii-ION ADRIAN-DE AICI ESTI LIBER SA CONSTRUIESTI CE ITI POFTESTE INIMA-NOI ARDELENII NU RAMINEM DATORI-PIINEA CALDA O DAM INAPOI IN ACELEASI CONDITII-SI INCA CEVA IN PLUS.
    discontul-l-au inventat ardelenii….haaa hiii.
    ce zici ION ADRIAN ,?ITI PLACE?eu zic ca e bine,haa hii

  111. ***Lulu, Nicolae, Cristi şi ceilalţi colegi… ce-aţi spune de un Crăciun făcut la NG? Ce tentant sună totul! Vin fiert la gura sobei cu foc adevărat, din lemne…

  112. N.G.-iar te cert-ai prezentat tot ce are zona mai frumos-DAR DIN MODESTIE PE TINE TE-AI EXCLUS-toate celelalte lucruri palesc-CEL PUTIN CEEA CE AM VAZUT IN POZE…WOW CE JOACA IN ZAPADA,OFFFF ,HAA HII
    si daca as fi CALUGAR BUDIST PT CITEVA MINGIIERI DIN PARTEA TA,,M-AS CONVERTI LA PEDELEI.
    HAA HII WOW,CE ZICI N.G.?

  113. DRAGA LULU-indecente zici?da ce,v-am propus sedinte de partid?ori sa lipiti afise?
    haa hii,nu doamnele mele,v-am propus sa fiti vesele si fericite,nu v-am trimis la pesedeii-la morocanosii aia,haa hii
    ce sa cautati voi femei frumoase si pline de viata la pensionarii aia nostalgici si cam, MIRLANI.
    voi nu simtiti nici un miros cind intra ,COLONEII PE BLOGG? HAA HIII

  114. @ionhut
    salutari !se pare ca am reusit sa te enervez putin pt a mai posta ceva antibasescu…eu am recunoscut ca sunt tampiti in toate partidele ,doar ca psd-ul i-a numit sefi ai partidului…acum nu te supara dar daca in psd promovarea se face in functie de prostie este treaba voastra,nu ma deranjeaza prea mult .
    eu zic totusi ca ar trebui 4 ani de opozitie in care psd sa se reformeze si sa scape de figurantii geoana si vanghelie,deoarece va fac de ras …daca astia doi garanteaza pt romania ,vai de noi…eu zic sa renuntati la geoana si sa realegeti in fruntea psd pe ion iliescu ,astfel psd va reusi sa redevina partidul de stanga din perioada 2000-2004 ,perioada in care au “reusit” sa vanda pe nimic petrom-ul,sidex-ul ,petromidia ,sa distruga bancorex-ul si alte banci ,sa reinfiinteze caritas-ul …tu nu realizezi ca astia sunt mai periculosi pt romania decat recesiunea economica mondiala,astia au distrus economia,au jefuit tara…ei .
    te consider un om in varsta,dar varsta nu e o virtute sa stii …daca nu ai curajul sa recunosti in sinea ta ca guvernul nastase a vandut rezervele de petrol ale romaniei si ne-a adus intr-o situatie dramatica inseamna ca nu vrei sa fi un bun roman .

  115. silverstar

    Si colindatori adevarati…. 😉 .

    Franky

    Te-ai molipsit de la cuceritorul Moro…..dar ai scuza ca esti ardelean 😉

    ion adrian

    Sigur sunteti exasperat de discutiile de azi,dar DA sunt de acord cu textul propus spre studiere.

  116. Si acum ca nu mai este campanie cateva vorbe despre Basescu si vor fi afirmate dar fara argumentare speciala:

    1. Bravo lui Basescu ca a facut o dovada concreta ca un impbil se poate face cu 60 % din pretul anormal ce se ia la noi fata de preturile pietii . Desigur ca nu se poate reveni la mercurial dar statul ar trebui sa aiba gija ca sa existe o transparenta si o evaluare reala a marfurilor ca sa separe clar transparent si corect evaluat cheltuiala materiala mon salariala, cheltuiala salariala, impozitele legale si profiturile pe intregul lant de realizare a produsului.
    O firma de stat care sa faca demonstrativ si ca studiu experimental ce a facut Basescu ar fi ceva permis de economia de piata. Statul este un prost administrator, un prost investitor dar ar trebui sa fie un bun responsabil pentru imbunatotirea si controlul sistemului de repartitie, evident in limitele economiei de piata si a legii.

    Nota: Un exemplu interesant este cel al pietelor volante unde preturile produdelor agricole pot scadea drastic.

    2. Fortat de ziaristi si de ce se tot spune ca acum un an Basescu s-a opus cresterii pensiilor si acuma nu basescu ,desi a folosit un termen catastrofic care inseamna “prabusire” cand trebuia sa foloseasca “faliment” care fie vorba intre noi nu stiu ce ce era mai fericit dar asta este adevarul un fond care nu se mai poate sustine apeleaza la cadouri de stat(nici macar imprumut) esie in stare de faliment in raport cu pretentia si felul in care acesta se defineste.
    Daca il definesti ca “fondul de pensii si de sprijin spcial ” lucrurile devin corecte si termnul de faliment nu se mai poate folosi.
    Important este insa ce a spus Bsescu care ar trebui sa-i bucure pe toti cei cu pensii mici carora era logic sa li se mareasca din acest ajutor social lor pensiile si nu celor care nu au nefvoie neaparata de acest ajutor.

    In articolul din Cotidianul aveti tot ce trebuie ca sa intelegeti ca Basescu a fost corect in ce a spous, cat timp fondul se numeste fond de pensii realizat conform legii pensiilor din 2000, adica contributiv.

    http:
    http://www.cotidianul.ro/basescu_a_pus_pixul_la_prabusirea_fondului_de_pensii-65610.html

    In rest potaile pot hamai si schelalai in frunte cu AN cat doresc.

  117. A cazut netul.I-am turnat pe astia la Protectia Consumatorului.Varza i-a facut.Ii mai reclam.Vad ca a avut efect.hihi

  118. Imi place, daca este fara Geoana, dar AYA altceva spunea caci tu stii ca ea-i considera pe cei de la Cluj ca fiind tradatori, ai cui? ai sovieticilor ?

    Dar eu as prefera un PD-L si un PNL care sa se scuture de Tariceanu.
    Apropo : Cred ca marea greseala din 2006 a lui Stoica(care ca sa se dea el strateg, multe tampenii a facut) et co , a fost idea de fuziune cu PNL pe care multi pnlisti nu o acceptau si i-a speriat, si Vass si Patriciu au priceput asta si au utilizat-o foarte abil. Daca se vorbea numai de o alianta mai intarita pornind de la DA cu grupuri palamentare comune etc si mai ales de una in care PNL sa fie considerat egal si se manipulau bine lucrurile(unul care ar fi mers la asta era Orban, altul poate Crin chiar daca apoi in problema Basescu s-au comportat, mai ales Crin, in mod josnic)

    Dar timpul a trecut si nu stiu daca un PNL la care ar pohti aripa Stoica ar fi viabil si deci ar putea sa apara.
    Daca Basescu intelege acestea, are mijloace dar oare va dori sa inteleaga?

  119. @n.g.-nu m-am molipsit,asa sunt eu in general-UN IUBARET INCURABIL-cind nu-mi pierd vremea cu chibitatul la politica.
    imi place viata ,incerc sa o savurez ,fiecare cliapa vreau sa o simt,nu sa o las sa treaca pe linga mine.
    de aceea nu mi-au placut mie poeziile-nu suport sa fiu trimis in irealitate-din punctul asta de vedere sunt un pragmatic-imi place sa -PUN MINA-sa simt ,momentele de visare imi plac numai in doi.
    spre deosebire de altii[citeste biblio,platonicul] care traiesc intr-un vis continuu.
    sa nu ma certi ca nu-mi plac poeziile-de cind eram mic,in clasele mici,am un dinte impotriva poeziilor-invatatoarea mea era ruda cu parintii mei-incasam la castane pt. ca incercam sa fentez poeziile.
    mai tirziu,am dat citeva mostre de talente…dar m-am vindecat repede,haa hii.
    si imi cer scuze fata de biblio-nu m-am folosit de numele lui in sens negativ-ci ca un mod de a iubi si respecta.

  120. STEFAN
    Ba, sincer nu m-am enervate chiar deloc si ti-am spus ca nu-s nici PSD nici PNl.Am fost candva demult PRM-ist, da m-am lecuit de vreo 13 ani.Eu critic mai mult PDL pentru ca sunt pe blogul portocaliu si pentru ca desi astia nu-s cu nimic mai presus decat ceilalti, voi le tot evidentiati calitati virtuale.Ca atare ma simt obligat sa sa va arat ca toti sunt din acelasi aluat si au furat laolalta, fiecare inchizand ochii la hotiile celuilalt.N-am prea multe sa-ti raspund la postarea ta decat :
    1.Dupa cum vezi in politica nu-i ca la Academie, este bun ala care aduce voturi mai multe;
    2.Basea e campion la gafe de tot felul si daca-i facem un bilant al realizarilor, nu rezulta de nicaieri inteligenta;
    3.Geoana a fost si este mult mai bun politician de politica externa decat Basea, care a izolat tara si a inrait si mai tare contra noastra pe rusi si ucraineni, i-a starnit pe evrei si daca mai sta mult pe tron ii va supara si pe americani , prin largirea relatiilor cu arabii;
    4.Cat priveste privatizarea Sidex, Petromidia,Petrom, Alro, Romtelecom,Banci, etc, te sfatuiesc sa consulti arhivele si sa-mi spui daca PD sau PNL au votat cumva impotriva in parlament, cand s-au hotarat masurile si ai sa vezi ca NU. De aceea nici DNA nu a deschis dosare de cercetare pe aceste teme ale marilor privatizari : PENTRU CA TOATE PARTIDELE SUNT AMESTECATE , TOATE AU FURAT DIN GROS. Asa ca ceea ce faci tu este teoria lui peste oceanic, valabila pentru cei tineri si cu memoria scurta.Asta se refera si la afirmatia ta : ” te consider un om in varsta,dar varsta nu e o virtute sa stii …daca nu ai curajul sa recunosti in sinea ta ca guvernul nastase a vandut rezervele de petrol ale romaniei si ne-a adus intr-o situatie dramatica inseamna ca nu vrei sa fi un bun roman.

    http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Business/19527/Privatizarea-petrom-In-1999-Stolojan-negocia-pentru-Voiculescu-Vantu-si-Tofan.html
    http://74.125.77.132/search?q=cache:16ajCjfv7D0J:www.standard.ro/articles/pdf/51377+privatizarea+petrom&hl=ro&ct=clnk&cd=100&gl=ro

  121. MADALINA-ce face frumoasa noastra gazada?banuiesc ca s-a trezit,s-a odihnit-n-ar fi rau sa dea o geana pe aici-e voie ,noi o asteptam,sunt convins ca ar mai anima putin atmosfera.
    dar daca nu va intra,ii transmit sincerele mele omagii-si speranta ca in dreptul numelui ei,duminca seara sa SCRIE MAAAAREEEE-
    ELENA UDREA-CALIFICATA IN PARLAMENT CU…..60%-WOW CE MI-AR PLACEA

    Administrator:
    Suntem la sediul de campanie. Ne pregatim pentru maine 🙂 .

  122. @pt IONHUT-

    salut detectivule-tin sa te anunt ca ai scapat-nu te mai atac-doar o vorba sa-ti mai spun,pt a indrepta lucrurile.
    da s-a votat in parlament legile de privatizare a companiilor cu pricina-ce nu au stiut si nu au vazut parlamanterii erau contractele-CARE TOATE,CULMEA AU CLAUZE CONFIDENTUIALE-vezi tu ionhut,amanuntele au facut lumea mai interesanta-amanuntele insemna progres.
    de aceea comunistii au tinut tarile pe care le controloau in prostie,pt ca nu-i interesau amanuntele,detaliile-ei la gramada,otova ….

  123. P.S.-si te rog ionhut-nu mai arunca chestia asta cu TOTI LA GRAMADA AU FURAT-voiculescu,patriciu,nastase,si o intreaga GALERIE DE FIGURI ILUSTRE DIN PSD -AU FURAT SINGURI.
    APOI 80%din candidatii pd-l sunt tineri sub 35 de ani-care nu au nici o legatura cu pesedeii si vechiul sistem si nici nu sunt progeniturile FOSTILOR NOMENCLATURISTI-DECI REGRET-ESTE O MINCIUNICA CHESTIA CA TOTI E LA FEL,NUUU, NUUU NU TINE-MACANEEE IONHUT,MACANE TAREEE

  124. Fleanca
    Nu tine povestea cu “da s-a votat in parlament legile de privatizare a companiilor cu pricina-ce nu au stiut si nu au vazut parlamanterii erau contractele-CARE TOATE,CULMEA AU CLAUZE CONFIDENTUIALE-..”, poate doar tu sa crezi asa ceva.ASTA PENTRU CA AU VOTAT.POTI SA-MI SPUI, TU SEMNEZI CEVA IN ALB ? BINEINTELES CA NU ! ASA CA DIN MOMENT CE-AU VOTAT SUNT LA FEL DE VINOVATI, CHIAR DACA SPUI CA N-AU STIUT CE (SARACII NEVINOVATI…)
    SA-TI PUN O INTREBARE : DE CE SINGURII CARE S-AU OPUS AU FOST PRM-ISTII , DAR NIMENI NU I-A LUAT IN CONSIDERATIE ?

  125. Fleanca
    Si sa-ti mai spun ceva in sprijinul celor afirmate de mine, ca toti au furat si s-au acoperit unii pe altii :
    Privatizarea ROMATELECOM s-a facut in timpul guvernarii Conventiei democratice ,unde a participat si PD.Cotractul a fost tot asa “plin de secrete”, s-au luat sperturi serioase, presa a dezvaluit la vremea respectiva, iar PSD a votat identic, fara a cere lamuriri…

  126. Va vom tine la curent cu campania murdara pe care PSD o desfasoara astazi.
    http://www.elenaudrea.ro/campanie/ aici avem un filmulet, voi pune imediat poze si un nou clip.
    De dimineata au fost lipite afise anti-campanie peste cele PD-L, in acest moment echipele PSD au fost vazute facand mailing anti-campanie.

  127. ***IONHUT – nu toţi au minţit, nu toţi au furat şi şpăguit, nu toţi au manipulat. Asta e lozică PSD-istă, anume lansată pe piaţă de PSD-işti, ca să-i stopeze din acţiune şi să-i umilească pe cei care vor într-adevăr să facă ceva. PSD-iştii caută să-i uniformizeze pe toţi politicienii pentru ca omul acela simplu, neinformat, dar dezinformat şi minţit, să nu mai poate face distincţie între bunele intenţii şi rău intenţionaţii… Minţi şi manipulezi exact ca PSD-iştii. De ce ne subapreciezi? De ce ne jigneşti pe toţi la grămadă încercând cu disperare să ne convingi că numai tu ştii adevărul, că numai tu ai dreptate? Ce Dumnezeu? Ce cauţi tu în adunătura asta dacă pe toţi ne crezi tâmpiţi?

    PS – a mai fost unul care voia să arate lumii că este deţinătorul adevărului absolut şi a murit lângă un zid, acolo unde făceau pişu câinii Târgoviştei… Aşa că ai grijă…

  128. Silver
    ca ai femeie , ai intrat iar in criza ? Cata ce-ti lioseste si calmeaza-te.tot ce am scris eu , am sustinut cu dovezi si argumente.Nu-ti place nu citi ca tu si asa nu intelegi mare lucru.o problema importanta pentru tine ar fi sa te intrebi mereu cum dracu te tin aia ca dascal …

  129. Am incercat la un moment dat sa stabilesc o comunicare constructiva (scuze ptr. termen, dar e pe bune).
    Sau eu nu am timp suficient sa parcurg tot ce se scrie pe acest blog, sau e prea multa intoxicare, ca sa nu spun neseriozitate din partea unor bloggeri.

    Doresc mult ca o femeie frumoasa, inteligenta si devotata ca Dvs. sa fie in Parlament.
    Ptr. ca, daca Doamne fereste, se va reinstaura Ciuma Rosie, o luam de la momentul ’90. Si nu stiu cati vor mai avea forta sa spere ca pot invinge Sistemul lui Felix-Hrebe-Ilici.
    Sa dea Dumnezeu sa fie bine, sa castige PD-L (al carui membru nu sunt, eu raman PNTCD).
    Dar PD-L, ca PARTID POPULAR, e singura sansa ptr. noi azi.
    As vrea ca luni sa ne regasim in tara noastra si sa nu fim nevoiti sa traim alti ani in tara “lor”.

    MULT SUCCES DOAMNA UDREA.

  130. Iata cum PSD nu se dezminte in a incalca legea,desi astazi ar trebui sa fie incheiata ziua de campanie. Asta stie PSD sa faca.O campanie murdara,in lipsa de creier si programe,atacul si incalcarea legii sunt principalele principii democratice pe care le promoveaza.Grav este ca in asemenea practici sunt angrenati tinerii,care astfel sunt educati ca furand,trisand si luptand necinstit este calea catre succes.Asta este educatia viitorului.Dupa ce au adus in saracie un popor,l-au transformat pentru un pumn de bani in unealta manipulata impotriva luptei politice cinstite.RUSINE si maine la groapa comuna a istoriei.

  131. Mda, am vazut si eu filmul, ce sa zic, mizerabil comportament. Atata stiu atata fac. Ei, voi ce iubiti psdeul ce aveti de spus?

  132. Iată îndemnul meu la VOT.
    Rog pe toţi cei care au drept de vot sa se prezinte la secţiile de votare unde sunt repartizaţi şi să VOTEZE ÎN ALB. Votul în alb înseamnă introducerea în urne a unui buletin de vot neştampilat ( vezi legea 35/2008 ). Semnificaţia acestui vot este ca eşti un cetăţean cu simţ civic, caruia îi pasă de cei care au murit pentru dreptul la vot, dar care este scârbit de actuala clasă politică. Atenţie votul în alb nu este acelaşi lucru cu absenteismul la vot. Conform legii VOTUL ÎN ALB este cuantificat şi are rubrică separată pe borderourile centralizatoare din secţiile de vot. Astfel, am speranţa ca atunci când se vor afişa rezultatele scrutinului, VOTUL ÎN ALB sa fie unua din cele mai numeroase opţiuni. Mergeţi la vor, arătaţi ca va pasă, dar daca nu aveţi opţiuni reale.
    VOTAŢI ÎN ALB.
    P.S. Din păcate, şi aici e vina presei în primul rând, acesta VARIANTĂ DE PROTEST nu a fost îndeajuns mediatizată.

  133. Citii si ascultai recomandarea lui silver. Da, incep suprizele! Se banuia ca ei asa gandesc dar orgoliile au fost mai mari decat dorintele de inpacare. Mintea de pe urma…. poate aduce la excluderea psdeului!

  134. Psd o sa castige hihihi.Uniti-va.sunteti de stanga toti.Nu va mai prostiti.PCR=FSN=PD=PD=L

  135. Sara buna la toti ,a luat foc blogul care-i baiul fratilor ,am citit oarece postari din urma ,cam tot asa-i treaba ca inainte ,numai una se da de ceasul mortii ,jigneste ,porcaieste fara nicio noima ,parca-i un patefon stricat ,care porneste la o comanda manuala …si incepe profesoara noastra cu injuraturile ,oricum ea nu pricepe nimic si zapa nebunaticul posteaza multe lucruri adevarate ,mai sare calul ,ii simpatic oricum ,prietenii Argus,moro,Cristi ,balby,onu lui Adrian ,stefan si toate fetele in nota obisnuita ,fiecare cu cine simpatizeaza …maine sa votati cu cine vreti sa iasa cine vreau eu ….hihihi,Dupa votare ma duc in Ungaria la o parohie romaneasca la 80km de Arad ,ii hramul sf.Andrei ,o umfla rasul pe Gabriela ,unde traiesc romani nepastuiti si uitati de patria mama ,Baselu a mers la capsunarii ,de acolo iasa voturi multe ,asta-i telul lui ,voturii pentru portocalii ,pe romanii din Ungaria neprietena ,care mai mult de jumatate sunt maghiarizati nu-i cauta nimeni din conducerea Tarii ,numai Ioan Salajan episcopul de Harghita si Covasna ii cauta si-i ajuta cum poate si el ,acolo sunt probleme .Maine sa dea Dumnezeu sa castige ILENUTA noastra in colegiul ei ,iar pe Tara ,partidul de pe locul 1 ,sa aiba 6-7% mai mult decat PD-L-ul …hihihi….Sa fi-ti sanatosi ,Mada dupa alegerii s-o faci lata ….

    Administrator:
    Cu siguranta 😆 !

  136. Buna seara puiu, vii ca o furtuna si pleci ca un uragan. Mai trage sufletul omule, mnai stai si tu pe acasa si pe blog.

  137. Balby, iti dai seama ca femeia aia s a iscat singura sa fie bagata in seama. Si in acest mod se poate face campanie.

  138. ***puiu – semianalfabet PSD-ist – tocmai tu vii şi faci evaluări! Nu ţi-e ruşine, şobolanule? Cu ce drept?

  139. lulu …mai este o zi si vom fii putini pe blog ,o sa avem timp berechet de dialog ,multi o sa dispara de suparare ….portocalii vreau sa spun …hihihi…

  140. hihihihi…asa te vrau ,arata tot ce poti ,academiciano …..hihihi jalnica mai esti ..

  141. … ca să vezi cine s-a găsit să se bage-n seamă şi să amintească lumii că încă mai există?!… Emilia Iucinu! Cea care l-a compromis după moarte, la OTV, pe jurnalistul Dumitru Tinu… Şi se foloseşte tot de fiu-său, cum a făcut şi la TV-uri…

  142. daca va uitati la filmu propus de silverstar, se vede clar ca este facut montaj si sunt fraze scoase din context. eu cred ca Olteanu juca doar rolu lui Stolo asa cum zicea in articol. orcum sunt cam boi daca se lasa prinsi cu de asetea. si mai e una clara ca se pune de o alianta DA dupa ultimele declaratii si din emisiunile televizate ca numa in PCR, pardon PSD, dadeau toti. Eu tot asta zic VOTATI IN ALB daca nu aveti optiuni bune.

  143. acum chiar ca plec ,nu vreau sa-mi strice seara ,hada asta ,acum il inteleg pe Marinescu ,nu-l aprob ,dar ii acord circumstante ,asta a noastra ii mai hada ca ciocu mic ….hihihihi…

  144. ***Laic – Chestia cu votul alb este o cursă… Cel iute de mână poate aplica ştampila… Nu-i o soluţie…

  145. Hai sic…! ***Puiu şi la stână că acolo-ţi este locul… În lumea civilizată nu e loc de tine. Şi poţi să-l iei cu tine şi pe PC-istul Marinescu!… Sau tu eşti însuţi Marinescu?…

  146. am fost in comisiile de votare iar cand se inchid sectiile de votare primul lucru care se face se pun stampilele sub cheie. asa e legea. este imposibil sa stampileze pentru ca inainte sa se deschida urnele se pun sub cheie stampilele. altfel iti dai seama ca astia ar anula o gramada de voturi ca ar pune stampile de-a pixu. VOTATI IN ALB daca nu aveti optiuni bune. Hai sa le dam o palma.

  147. eu nu o sa-MI FAC REINTRAREA CA PUIU-precum uraganul-eu vreau sa reintru in tiparele mele normale,sa pot avea dialoguri pline de substanta,cu ironie si cu umor,bun ,de calitate,romanesc si nu de import.
    vreau sa fim o natie mindra,dar in acelasi timp cinstita-sa ne respectam vecinii dar in aceiasi masura sa fim respectati de ei.
    nu vreau sa intru in vesnicul subiect -ROMANII SI UNGURII-nici nu are sens-stim cu totii cum stam,stim cu totii ce ne putem imputa unii altora dar in acelasi timp ar trebui sa stim si ce ne uneste-sa privim spre viitor nu spre trecut-
    de cite ori ma acuza pe mine puiu ca sunt schematic-ca numai despre comunisti si relele lor vb-dar el acum arunca o mica petarda-ROMANII DIN UNGARIA-vine ziua de 1 DECEMBRIE-e ziua noastra nationala-de ce nu merge FOSTUL PRESEDINTE AL ROMANIEI ION ILIESCU IN UNGARIA SA SARBATOREASCA ACEASTA ZI CU ROMANII DIN JULA-ORI GHYULA?
    dar nici nu are sens sa mai polemizez pe acest subiect.
    eu sunt deja linistit-si as vrea sa le pot transmite linistea si calmul meu si cANDIDATILOR PD-L.
    sunt sigur ca au nevoie de asa ceva-emotiile sunt mari si tipul acesta de scrutin-ATIT DE ORIGINAL CA NU SE REGASESTE IN NICI UN MANUL DE STIINTE POLITICE-ARE O MARE DOZA DE HAZARD.
    sa nu uitam -repet din nou-CRISTIAN PIRVULESCU,NICOLICEA VOICU[PNL]-au fost cei care au ,ARANJAT’-MODELUL ACESTA-
    cu toate acestea dupa un referendum in care peste 4 mil de romani si-au exprimar dorinta pt votul uninoinal ,sfidindu-ne PC ,PNL PSD -ne-au bagat pe git magaria aceasta de scrutin.
    ei si cu toate acestea-MINE,30 NOIEMBRIE-PD-L VA DEVENI CEL MAI PUTERNIC PARTID DIN ROMANIA.
    simt acest lucru-si am convingerea ca nu ma insel.

  148. Laic

    Eu votez schimbarea,tu da-le o palma daca doresti,important este sa nu stai ascuns in indiferenta si ignoranta.Deja asa esti mai presus decat cei care aleg distractia in locul votului,fie si in alb.Dar sa stii ca stampile in plus sa mai gasesc.

  149. Toti oamenii sunt capabil sa decida cum vor vota! Indemnurile -fa asa si nu altfel- par a fi de ordin comunist. Fiecare face ce l duce capu’. Vai de ei daca nu sunt stapani pe mintea lor! Este suficient sa spunem, sa mearga lumea la vot.

  150. LAICULE- -daca nu-i cu suparare-si daca 99 %votam in alb,iar restul de 1 % voteaza candidatii,stii ce se intimpla?
    de ce esti giga?chiar iti imaginezi ca votul in alb e o solutie?dar ….asta e avem de toate-poti sa votezi si independenti daca vrei.
    dar ma gindesc ca tu laicule-trebuie sa fii un simpatizant al unui partid disparut in istorie-de esti asa pornit pe toata lumea-S-AU POATE ESTI TU O SOLUTIE-CANDIDEAZA OMULE-PREZINTATE CINE STIE POATE TE ALEGEM.

  151. UNDEI OARE BIBLIOTECARUL?au disparut COMBATANTII FURIOSI,DAR SI CEI MAI SUBTILI?
    haaa hii,de ce oare?