Ministerul constructiilor

Elena UdreaPentru că am avut în ultimele săptămâni sentimentul că dezbaterea publică a fost preocupată mai mult de discursuri politice, aş dori să revin la un subiect care mi se pare mai important: revenirea economică după criza de anul trecut.

Ministerul Dezvoltării joacă un rol important în dezvoltarea proiectelor de investiţii publice care susţin direct relansare economică post-criză şi sunt hotărâtă să ne asumăm acest rol la maxim.

Prin includerea locuinţelor ANL în „Prima casă”, prin programul de construcţie „Renaşterea satului românesc – 10 de case pentru specialişti”, prin programul de reabilitare termică a locuinţelor sau prin proiectele cu fonduri europene prin care se investeşte în infrastructura locală, ministerul Dezvoltării contribuie decisiv la lansarea investiţiilor publice şi la dinamizarea sectorului construcţiilor. Şi astfel, ajutăm la crearea de locuri de muncă.

Iarna se apropie de final, se termină deci sezonul „mort” în construcţii, aşa că vom putea demara proiectele de investiţii, care vor absorbi o parte din şomerii sezonieri.

Demararea lucrărilor pentru construirea caselor ANL, va pune în mişcare sectorul construcţiilor, atrăgând forţa de muncă din domeniu. Acesta este şi unul dintre obiectivele includerii caselor ANL în programul „Prima casă”: vindem, construim – iar vindem, iar construim; deblocăm astfel un sector economic care absoarbe mulţi muncitori în România.

La fel şi prin reabilitarea termică. Ştiu că deocamdată fondurile nu acoperă toată cererea. Avem însă în vedere şi un împrumut extern, care să suplimenteze resursele ministerului. Şi acest program, la rândul lui, înseamnă activitate în construcţii şi locuri de muncă.

După cum şi prin programul „10 case pentru specialiştii din mediul rural” – ţinta este 25.000 de case care să acopere toate comunele din România. Şi aici, câştigul este nu numai pe termen lung – dezvoltarea satului, prin stimularea unor tineri, bine pregătiţi lor să se stabilească la sat. Există şi un important beneficiul imediat: construcţia celor 25.000 de case antrenează activitatea economică pe plan local şi atrage muncitori.

Concluzia: în acest an, ministerul Dezvoltării va fi „ministerul construcţiilor”. Nu este doar un proiect politic, este realitate. Şi asta se putea vedea concret pe parcursul acestui an.

(sursa foto www.bloombiz.ro)

104 thoughts on “Ministerul constructiilor

  1. Felicitari doamna ministru! Aveti planuri mari si bune,dar, cred ca numai punind lucrurile in ordine putem face ceva pt tara asta.In primul rind nu cred ca e posibil ca o sosea ,de exemplu Arad-Deva, sa pice inainte de a finaliza in totalitate marcajele.Asemenea investitii majore la asa o calitate proasta nu duc la progres.Daca treci doar la unguri vezi cu totul alta calitate.CRED ca la ei nu se fura atit de mult.Uitati-va ca sunt drumuri facute pe vremea raposatului,deci 30-40 ani vechime care inca sint circulabile,pe cind astea din regimurile noastre tin 1-2 maxim 3 ani.Asta nu-i posibil.Atunci cum sa puteti face d-voastra dezvoltare daca nu punem odata ordine in bataia de joc a drumurilor. Cum e posibil ca sa-mi trebuiasca 3 ore sa ma duc de la Timisoara la Savarsin? Voiam sa fac o investitie intrun obiectiv turistic in TOC com SAVARSIN insa cind am vazut ca pina si soseaua asta a picat,m-am dezamagit profund. Probabil ca voi face in UNGARIA unde sunt si drumuri ca lumea si nu atitea piedici ca la noi.La ei ,din pacate, lucrurile au o alta desfasurare,mai apropiata de cel care vrea sa faca o investitie.Accesul fa fonduri eu e tare simplificat,CLAR,fara atitea intortocheli ca la noi. Apele termale sunt usor de exploatat fata de sistemul ro.Acum puterea e la D-voastra,faceti demersurile necesare pt a simplifica accesul la fonduri prin eliminarea super birocratiei care indeparteaza orice potential investitor.Daca ai 200 -300.000 euro si ai acces f greu la fonduri ,atunci cel care nu are nimic ,nu are nici cea mai mica sansa.Vedeti citi romani in decursul anilor ,au facut afaceri si averi in alte tari ,fara a avea bani,de ce nu pot si in tara lor? CRED ca statul nu face nimic pt a ajuta firmele mici in ro,ba dimpotriva le incurca prin instabilitatea legislativa pe care o promoveaza cu poticneli de la o zi la alta.As vrea sa aveti curajul sa eliminati MINCIUNA din legea ro.NU-I POSIBIL sa acceptam notiunea de SALAR MINIM ACTUAL cind stiti ca nu asta-i realitatea.Ar fi corect sa scoateti la LUMINA salarul real printro analiza cinstita,a ambelor parti ,angajat si angajator.Ar fi ambii multumiti, si ar accepta o majorare a taxelor,astfel ar putea beneficia de multe facilitati avind realul pe cartea de munca iar angajatorul nu ar mai trebui sa fie obligat la fel de fel de artificii pt ai plati diferenta. ORI 50-90 lei majorare ar accepta ambele parti. Si asa mai departe…VA UREZ SUCCES IN ACTIVITATEA DE ZI CU ZI !

  2. Succes “Ministrului Constructiilor” in aceasta primavara si multe, multe Martisoare!

  3. @Elena Udrea
    Doamnă ministru,
    Revin cu o întrebare mai veche, alături de celelalte două şi mai vechi…
    Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu este preocupat decât de construcţii?

    De exemplu, poate ar trebui să vorbim despre anularea selecţiei de oferte pentru ediţia a şasea a “Sighişoara blues festival”? Am citit caietul de sarcini şi am observat că în acest caiet nu se spunea că este nevoie de amplificare, tobe şi cinele… ci de o aparatură anumită identificată până la nivel de model.
    Sper şi eu că la un moment astfel de festivaluri de top vor fi şi mediatizate.

  4. Doamna ministru, multumim pentru legea de vanzare a ANL pe care ati sustinut-o;as avea o singura intrebare? cand anume se vor vinde,concret pentru ca nu s-a mai auzit nimic de cand ati sustinut-o in guvern.Tot speram de 6 ani ca le vom cumpara si nu s-a intamplat nimic. Va rog daca se poate sa ne comunicati ori in media, ori pe mail daca aveti bunavointa concret cand se vor vinde,pentru ca am fost de nenumarate ori la RAEDPP si ni se comunica ca nu au primit nimic de la guvern. va multumesc anticipat!

  5. @ Doamna Ministru Udrea poate cel mai harnic demnitar din Guvernul Boc!
    Cred ca nu sunt lingusitor “pupincurist” daca pe merit va laud public pt. densitatea din ultimul timp al postarilor distinsa, draga Doamna Elena Gabriela! Sincere felicitari si, daca-l
    primiti, un martisor “electronic” hic et nunc!
    Partea critica constructiva, sper: nu postati in continuare pe tema scutului Obama de instalat in Romania! De ce oare?
    Si: desi acum postati f. des, raspunsuri punctuale la intrebarile concrete care vi se pun sunt o “rara avis”! Dar aici, evident, va gasesc eterna si fascinanta scuza: nu aveti timp!!!; poate
    are dna Rodica Tatu sau alta stimata dna Consilier sau Admin. sa raspunda in numele DVS!
    S-auzim numai de bine, mai ales in luna primaverii, martisorului si femeii 8 martie!
    PBV

  6. o simpla gluma:
    Sper sa nu se confunde succesul viitor al ANL-ului ca acronim cu PNL! A mai existat in Romania in 1996 o alianta politica numita ANL alianta national liberala in numele caruia
    Nicolae Manolescu a candidat in 1996 la Presedintia Romaniei!
    Propun ca acronim ANLO in loc de ANL! Sa nu se confunde cu PNL!
    Cu bine

  7. Buna seara tuturor!

    Ministerul constructiilor e un proiect ce incet se ridica…Am avut placerea azi s-o aud pe doamna Ministru Elena Udrea vorbind despre acest proiect,cu increderea celui care e convins ca plantand samanta va vedea crescand si fructul.Sunt multe forte implicate si extrem de important este ca aceste forte sa fie la fel de motivate ca doamna ministru.Fructul sunt acele case populate cu specialisti in sate si comune renascute.E un proiect inceput la Min.Dezvoltarii si continuat in fiecare primarie a fiecarei comune.As spune ca reusita lui sta in vointa si puterea de convingere a comunitatii locale de a atrage specialisti si de a-i convinge sa ramana.Sper ca acele comunitati locale sa nu astepte de la doamna Ministru sa aduca si specialistii odata cu acele case si sa inteleaga ca dupa finisarea locuintelor e datoria fiecarui primar partea cu specialistii.

    Doamna Elena Udrea,pentru ca maine e prima zi de primavara,sa aveti parte de un anotimp frumos si productiv,iar cand primii specialisti vor intra in prima locuinta,cheia s-o primeasca de la dumneavoastra!

  8. @bibliotecaru

    “Bibliotecaru says:
    28 February, 2010 at 5:56 pm

    @Elena Udrea
    Doamnă ministru,
    Revin cu o întrebare mai veche, alături de celelalte două şi mai vechi…
    Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu este preocupat decât de construcţii?”

    daca s-ar ocupa de festivaluri ai schimba intrebarea…hihihiiiiiiiiiiiii… opozititie constructiva se poate ?

  9. dumneavoastra, faceti diferenta intre investitie si necesitate? investitia e aia de iti aduce bani. iar necesitatea e alta treaba… care se poate materializa dupa ce castigi profit din investitie.

  10. @ rasputin
    Dincolo de festivalul în sine, eu vorbeam despre anularea selecţiei de oferte. Probabil că nu aţi fost atent.

    Nu ştiu dacă vă amintiţi, dar de fiecare dată când astfel de evenimente au fost promovate, numărul de spectatori au crescut spectaculos. Nu ar fi fost nevoie decât de o postare, două pe blogul doamnei Udrea, scris într-un stil personal, şi sunt convins că presa ar fi preluat evenimentul, aşa cum a făcut-o şi altă dată.

    Personal eu nu înţeleg de ce faptul că un parlamentar pleacă din PSD sau PNL ţine prima pagină o zi sau două şi “Sighişoara blues festival” nu este o ştire de importanţă naţională. Un promotor isteţ ar fi provocat o ştire despre acest festival cel puţin o dată la două zile încă de la începutul lunii.

  11. Mi se face o mare nedreptate.Mi s-ar cuveni si mie un hotel de stele de la stat,la cat am contribuit,dar statul nu imi da nici prima casa macar.:)

  12. NG,
    cu tot respectul si admiratia………., am impresia ca ai devenit atat de partizana, incat nici macar nu mai “cantaresti” ce spui, din cauza admiratiei neconditionate pentru EU, sau alte motive care’mi scapa………Au mai fost tovarasi care au construit 24.000 de camine culturale in Romania..

  13. “Felicitări pentru tot ce faceţi !”

    Femeilor! Vă iubesc pe toate !
    Spun asta îngenuncheat în faţa Celei fără de asemănare.
    Dacă tot ne-aţi făcut din dragoste, cum de-am ajuns fiare ?
    Îmbunătăţiţi-vă programul, şi, vă rog, mai reciclaţi-ne o dată.
    De fapt venisem cu nişte ghiocei din Grădina Mariei (România),
    pentru VOI, desigur.

  14. 1 Martie
    O primavara cu mult soare si multe bucurii !
    Toate cele bune.

  15. Nervi de primăvară, de George Bacovia

    Primăvară…
    O pictură parfumată cu vibrări de violet.

    În vitrine, versuri de un nou poet,
    În oras, suspină un vals de fanfară.

    O lungă primăvară de visuri si păreri …

    O lungă desertare zvoneste împrejur,
    E clar si numai soare.
    La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
    Aruncă o privire în zarea de azur.

    O nouă primăvară pe vechile dureri…

    Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,
    În infinit pământul se simte tresăltând :
    Vor fi acum de toate cum este orisicând,
    Dar iar rămâne totul o lungă teorie.

    O, când va fi un cântec de alte primăveri?!…

  16. Un zâmbet la cafea 😆

    – Eu copiez, tu copiezi, el copiază. Ce timp este, Bulişor?
    – Timpul tezelor, domn` profesor! 🙄

  17. La “prima casa” a ajuns un fiu de judecatoare.Sta langa mine.Sa inteleg ca e sarac?Prietena(nevasta) lui e fata de politisti(cu grade si functii mari).
    Cand au venit au si pus o echipa de muncitori sa modernizeze apartamentul.Matusa unui muncitor e judecatoare.A fost si in CSM,dar au dat-o afara.Ploiestiul a avut multi in CSM,inclusiv un procuror foarte corupt(cu miros de petrol),dar se pare ca nu mai are pe nimeni.

  18. De ce vrea Doana Vasile lista ofiterilor acoperiti?Nu imi da si mie nimeni lista aia?Lasa ca imi da lista procurorul Gheorghita sau mai bine o iau de la preotul de la catedrala.Eu o iau gratis.

  19. Statul asta hoţ da ceva?Nu stie decat sa fure.Mai stie sa falimenteze privatii,mai stie sa goneasca tinerii din tara.

  20. Felicitari pentru ideile pe care le aveti si multa bafta pentru aplicarea lor. Am si eu insa o nelamurire… Preturile locuintelor ANL sunt aceleasi pentru toate zonele din tara? Daca se construieste un bloc prin ANL intr-o zona defavorizata in care pretul locuintelor este infim, locuintele prin ANL vor avea acelasi pret ca, spre exemplu, cele din Bucuresti?

  21. Politia a scos toate radarele pe sosele?
    E radar in Pucheni,radar in Ciolpani,radar in Tancabesti si inca unul pleca spre Barcanesti.
    wow,4 radare pe o distanta asa de mica?

  22. Nu-mi amintesc autorul , dar voi cita versurile care-mi rascolesc sufletul , azi , acum , aici .
    “Ce-i daca vine primavara ,
    Atata iarna e in noi ,
    Ca Martie se poate duce
    Cu toti cocorii inapoi .”
    Departe de casa , este ceea ce simt in relatia mea cu TARA , sunt versuri pe care i le dedic doar proprietarei acestui blog .
    Martisoare on-line pentru toti romanii .

  23. @Bibliotecaru
    Dana Mladin …si atat .
    Nu de la Antena .
    Namur ( Belgia )
    PS ; am un motan de 8 ani pe care il cheama Felix ( felix-cat )
    Iti savurez comentariile . O incantare .
    Atat .

  24. @Administrator
    Va multumesc ca imi postati micile remarci de pe acest blog , stiti , eu n-o iubesc pe d-na Udrea .
    Va ofer cu mare respect un martisor on-line .
    La fel si celor care comenteaza aici , cu mult respect .

    Administrator:
    Atat timp cat remarcile dvs. se incadreaza in limita bunului simt nu este nicio problema.
    Multumesc, un martisor virtual si pentru dvs.

  25. @ dana mladin
    Mulţumesc de clarificare… Am obiceiul de a aloca câte o imagine mentală fiecărui nick pentru a nu face confuzii. 😀

    Nici eu nu mai ştiu cine a scris versurile, dar pot să vă ofer melodia.

    http://www.trilulilu.ro/Aurelian13/0be00de79a2996

    Glumesc… 😀 Poezia este a maestrului Adrian Păunescu.

    La final poezia are doar patru versuri (şi nu opt) care se potrivesc României de prea mult timp (nu sunt incluse în cântec).

    Primăvara, care-ai fost
    Nu veni, n-ai nici un rost.
    Poţi sa pleci, suntem reci,
    Iarna ni-i pe veci.

  26. ***Bibliotecaru – să-ţi fie ruşine pentru că ai îndrăznit să întinezi blogul, pomenind chiar azi de grohăitorul Păunescu… N-o puteai face pe blogul tău?

  27. @Bibliotecaru
    Va multumesc 🙂
    @silverstar
    Aveti o sensibilitate aparte , nu ma dezamagiti .
    Adrian Paunescu este poet national , contemporan , nimeni si nimic nu-i poate lua asta .
    Stiti ca in anii `80 poetul Dinescu a fost “scos si interzis ” . Si ala e tot al nostru( un ex ).
    Sunt lucruri efemere si lucruri care se consemneaza in istorie ( istoria literaturii romane , de ex ).
    La Paunescu probabil , un singur lucru nu putem comenta si nici schimba : e poet national .

  28. @ silverstar
    Asta cu “întinatul” aţi furat-o de la Ion Iliescu… 😀
    Comunismul din oameni nu se şterge prin revoluţie… sunteţi o dovadă vie.

    Mă văd nevoit să postez întreaga poezie, cu specificaţia că ea a fost scrisă, aşa protestatară cum este, pe timpul dictaturii, în timp ce mulţi din “anti-comuniştii” de astăzi aplaudau frenetic pe la manifestările celulei de partid comunist când se citeau informările politice.

    Aceste versuri au fost cântate de milioane de oameni cu obida secretarului de partid în spate şi speranţă pentru ziua de mâine. Eu îmi amintesc foarte bine cum erau comentate aceste versuri, cum lumea ştia că ele sunt împotriva sistemului şi se mirau că nu sunt interzise de cenzură… E drept, subtilitatea nu poate fi înţeleasă de oricine.

    Ce daca vine primavara
    Atâta iarna e în noi
    Ca martie se poate duce
    Cu toti cocorii înapoi
    In noi e loc numai de iarna
    Vom îngheta sub ultim ger
    Orbecaind pe copci de gheata
    Ca un stingher spre alt stingher.

    Si vin din patriile calde
    Cocorii toamnei ce trecu
    Si cuiburi si-au facut la stresini
    Si lânga mine nu esti tu
    Ninsori mai grave decât moartea
    Au fost si sunt si vor mai fi
    La mine-n suflet este vifor
    Si vin nebuni sa faca schi.

    Si ninge pâna la prasele
    Ninsoarea-mi intra-n în trupul tot
    Un dans de oameni de zapada
    Ce îmbratisarea n-o mai pot
    La noi e iarna pe vecie
    Doi fosti nefericiti amanti
    Ia-ti înflorirea, primavara
    Si toti cocorii emigranti.

    Primavara, care-ai fost
    Nu veni, n-ai nici un rost
    Poti sa pleci suntem reci
    Iarna ni-i pe veci.

    Doamnă silverstar, sunteţi un suflet îngheţat într-o anti-primăvară. Sunt trist pentru domnia voastră, foarte trist. Cu această tristeţe trebuie să o recunosc, cu riscul de întinare a “idealului anti-comunist” pe care îl peroraţi în disperare ca să nu vă întrebe cineva ce aţi făcut înainte de 1989… sunteţi cea mai lipsită de sensibilitate femeie pe care am cunoscut-o în viaţa mea. Nu meritaţi primăvara ce va veni.

  29. @Bibliotecaru
    Multumesc din suflet ca ai postat aceste versuri.
    M-am umflat de plans . Mi-e atat de dor de toate…
    Oare doar ” cocorii emigranti “pot simti ce se afla de fapt in ” spatele” acestor versuri ?
    In anii `80 stiam mai multi “sa citim printre randuri “.

  30. Un comentariu de pe ziare.com, mai bun de o mie de ori decat toate zâmbetele oferite de mine, dimineaţa! Nu mă pot opri din râs… MădăMădă – bună! Să nu-l ştergi…

    …iesi d.r.a.c.u. din priza,ord i-ti ureaza sa fi frumoasa ca primavara,si tu i-i dai zor cu ca-ca.ufff,zici ca esti joiana mea,eu i-i pun flori in coarne si ea se balega.

  31. Toate femeile din lume merita sa vina primavara. Fara femei, renasterea naturii, ramine fara obiect. Asa ca urez tuturor femeilor de aici, ca primavara sa intre in sufletele si gandurile lor, ca o raza de soare printre norii tulburi de sfarsit de iarna. Un nou ciclu al vietii sta sa-nceapa si cu totii trebuie sa fim mai buni, mai blanzi, mai curati, in ciuda diverselor divergente dintre noi. Pentru ca una, nu chiar noua, vine sa tulbure aceasta zi senina de primavara, as vrea sa remarc si eu, marea diferenta dintre ceea ce a scris acel om controversat si caracterul sau infect. Privite separat, sunt elemnte total distincte. Sa incercam sa invatam ceva din ele, nu sa ne incrancenam. Sa facem ce spune, nu ce face popa. A nu da curs provocarilor nostalgice, cred ca este modalitatea cea mai buna. Cel putin astazi. La multi ani tuturor femeilor.

  32. ***Maryland Andrei – tocmai pentru că este 1 martie tac şi Bibliotecaru nu primeşte de la mine ceea ce merită…
    Să-ţi dăruiască Dumnezeu multe primăveri fericite, sănătate şi multă linişte sufletească de care toţi avem atâta nevoie. 😆

  33. Banii de la sanatate au fost deturnati de catre Vladescu la Finante.E corect?Banuiesc ca pd-l nu e strain de ce face Vladescu.
    Poate se aproba comentariul,dar tot hoţi se cheama.

  34. ***balbeck – vezi cum vorbeşti tu aiurea în zilele când nu-ţi iei pastiluţele? 😳 Vai de capul tau… 🙄

  35. Silverstar,alea erau bombonele tic-tac de 2 calorii.Ai crezut ca erau pastile.Ce faci pe blogul asta?O ajuti sau mai rau o incurci?Cred ca mai rau o incurci.Nu cred ca are nevoie de ajutorul tau.

  36. Buna seara tuturor,
    Va doresc o primavara minunata , gingasia femeilor sa se reverse asupra barbatilor care trebuie sa le iubeasca, pretuiasca si adora!!
    Doamnelor si domnisoarelor, sa fiti vesnic frumoase ,sanatoase si vesele!!

  37. Cel mai tare ma ingrijoreaza cutremurele tot mai dese si mai puternice……
    Toata rautatea politica paleste in fata acestor grozavii ale naturii……deci..sunt ingrijorat din ce in ce mai mult!

  38. Ar trebui terminat santierul Henri Coanda, unde exista finantare pentru case, dar nu se face infrastructura. Intai termini ceva si apoi faci programe prima casa pentru cine? Cartierul Henri Coanda a inceput acum 10 ani. Fiecare guvernare incepe un program care se termina cand se schimba guvernarea. Asa a ramas cartierul Henri Coanda neterminat. Asta ar trebui sa faca un ministru sa vada ce restante sunt si apoi sa propuna altceva.

  39. toate programele sunt bune pe termen mediu si lung. dar, din toate aceste programe , cel mai bun, pe termen scurt, este cel legat de reabilitarea termica. necesita manopera foarte multa, se folosesc materiale produse in romania, deci chiar incurajeaza scaderea somajului si colectarea de taxe si impozite pe toate planurile. din pacate cred ca ar trebui acest program derulat prin CNI. primarii fac tot felul de smecherii la licitatii si astfel apar zone in care costa dublu fata de normal. sunt in domeniu si vreau sa va spun ca apreciez caietele de sarcini facute de CNI, foarte corecte, si modul de atribuire a contractelor. se pierd multi bani din cauza primarilor si a unor smecheri de asfaltangii care s-au apucat sa asfalteze si blocurile ( la preturi ma refer). in rest , mult succes si sper sa atrageti cat mai multe fonduri pt investitii

  40. Buna seara.
    Antena 3, Vadim Tudor. Omul acesta este parlamentar european ? L-am votat noi, romanii ? Cred ca greseala pe care o facem noi este aceea nu ca nu ne ducem la vot, ci ca ne ducem. Si mai si votam.
    Indiferent daca exista sau nu ceva adevarat in ceea ce spune, postura in care se prezinta acest om in aceasta seara este descalificanta, ca om, ca parlamentar si ca roman.
    Regret ca am avut ocazia sa vad un roman, care mai este si om politic si chiar liderul unui partid, care a ajuns sa contabilizeze cheltuieli ( ipotetice, sper ) facute pentru asigurarea sanatatii presedintelui tarii.
    Incredibil, dupa parerea mea.

  41. Silvestar,in primul rind un la multi ani de 1 martie,sunt convins ca te incearca multe amintiri frumoase din vremea cind predai la catedra.
    bon vreau acum sa-ti spun ca gresesti in cazul lui balbeck-el a renuntat de mult la pastilute,cred ca acum e reglat pe…PRAFURI’

  42. ***lorenzosp – toate catastrofele, mai mult sau mai puţin naturale, se întâmplă din cauza noastră, din cauza răutăţilor pe care nu ni le mai putem stăpâni şi a gândurilor negative care au ajuns să ne guverneze viaţa… 😳

    Cel puţin aşa cred eu… Stai să vezi ce va fi la noi… O să înfricoşăm lumea… Şi nici nu învăţăm nimic măcar din experienţa altora… 🙄

  43. ***Frank Zapa[king] – Bună seara 😆 şi mulţumesc pentru urări… Şi ţie îţi urez primăveri multe şi pline de satisfacţii. 😆

    În privinţa prafurilor… Ferească Dumnezeu! Şi câţi or fi care-şi bat joc de ei…

  44. Madalina-si tie si doamnei UDREA,va doresc ca primavara sa va aduca bucurie in suflet-si nu uitati,uneori ma gindesc si la voi.
    chiar daca nu iau…………….prafuri.

    Administrator:
    Multumesc Frank. O primavara frumoasa!

  45. ***lorenzosp – hai să-ţi fac o “bucurie”. Uite ce scrie pe ziare.com: In Romania s-ar putea produce un seism de 7,6 grade

    Romania ar putea fi scena unui unui cutremur de 7,6 grade pe scara Richter, sustine Victor Mocanu, specialistul care a prevazut si cutremurul devastator din Chile.

    Victor Mocanu a declarat, la Antena 3, ca in Romania sunt riscuri mari de producere a unui cutremur puternic, specialistul nefiind singurul care sustine aceasta ipoteza.

    Si directorul stiintific al Institutului national de Fizica a Pamantului, Mircea Radulian, vorbeste de posibilitatea producerii unui cutremur mai mare de 7,2 pe scara Richter, cat a avut cel din 1977.

    Victor Mocanu este profesor universitar la Facultatea de Geologie si geofizica din cadrul Universitatii Bucuresti.

    Printre domeniile sale de interes se numara fizica globului, geodinamica si tectonofizica, hazardele naturale, seismica de reflexie si refractie pentru structuri regionale, tomografia seismica, dinamica regionala, bazata pe seismica, geofizica de sonda si metode potentiale, modelarea cresterii orogenelor si aerogeofizica.

    Bucuresti: Un singur imobil cu risc seismic a fost consolidat anul trecut

    In Capitala se afla peste 120 de locuinte cu buline rosii, iar numarul cladirilor cu risc seismic de diferite grade este de aproape 400, insa in 2009 numai una a fost consolidata.

    “Bucurestiul este recunoscut ca fiind capitala cu cel mai mare risc seismic din Europa. Cu cat cladirile sunt mai vechi, mai inalte si au spatii publice mai largi la parter, cu atat vor fi mai avariate in cazul unui cutremur”, a declarat Dan Lungu, director general al Institutului National al Monumentelor Istorice si profesor la Universitatea Tehnica de Constructii, relateaza Realitatea TV.

    Specialistii avertizeaza ca in cazul unui cutremur mare, pagubele vor fi foarte mari.

    Sursa: http://www.ziare.com/actual/eveniment/03-01-2010/in-romania-s-ar-putea-produce-un-seism-de-7-6-grade-999159

  46. Katrina

    Partizana… ? In caz ca nu ai observat,ma indoiesc serios de capacitatea autoritatilor locale de a duce acest proiect la bun sfarsit cu asigurarea specialistilor la sate.Partizana…da…vizavi de tenacitatea si hotararea cu care doamna ministru isi pune in practica proiectele.Si apoi hai sa fim putin rabdatori…cand acest proiect se va finaliza,vom vedea daca e viabil sau nu.Pentru un politician succesul sau esecul unui asemenea proiect de amploare asumat cu curaj si responsabilitate poate insemna totul sau nimic.Cati politicieni au facut sau fac asta?Imi amintesc proiectul Dracula Park…ramas aiurea…

  47. NG

    Oricine ar avea un spate atat de “tare” la Cotroceni ar fi tenace si hotarat sa’si puna in practica orice ………proiect. De ce trebuie sa asteptam sa vedem daca’i viabil sau nu ? Oare muritorii de rand sunt considerati chiar atat de prosti incat sa nu se mai faca niciun studiu inaintea unui proiect…….Daca mergem pe ideea asta, de ce nu i’am da “verde” doamnei ministru, ca sa joace bugetul ministerului la cazino si vom vedea la urma daca va castiga sa nu ? Personal, consider acest proiect o aberatie si o jignire la inteligenta alegatorului roman………A propos, parca erai adepta unei societati civile, care sa indeplineasca rolul de caine de paza………..dar constat ca in cazul EU nu se aplica….

  48. Citatul zilei 🙄

    Inteligenţii sînt de două feluri: buni şi răi. Proştii sînt de un singur fel: răi.
    Garabet Ibrăileanu

  49. Un zâmbet la cafea 😆

    La tribunal:
    – Ştii ce te aşteaptă pentru marturie falsă?
    – Da, mi-au promis un Mercedes!

  50. @ silverstar

    ” In Romania s-ar putea produce un seism de 7,6 grade ”

    Crede-mă , nu sunt de meserie dar pot să prezic şi eu chestia asta . Mă rog , o să încerc să mă pregătesc . Am o nelămurire : ÎN CE AN SE VA ÎNTÂMPLA ? 2015 ? 2057 ? 2146 ?

  51. Mi-am facut vile.Dar nu stau in ele.Nici nu le-am inchiriat.Nu am vrut.
    Peste 30 ani am stat la bloc.Blocul imi da comoditate.Imi place aceasta comoditate.Stau si intr-un pat rupt,dar asa m-am obisnuit.Imi place si dorm foarte bine.
    Intr-o vila am 21 paturi regale.Ma refer la vila cu cele mai multe camere.
    In mod sigur daca eram politician eram luat la bani marunti.Uite ca nu le-am facut din bani publici ca astia.Sunt foarte mandru.Ce am cumparat e al meu in totalitate.Sunt banii mei,nu banii tarii.

  52. Langa spitalul judetean din Ploiesti s-a facut o groapa uriasa.Trebuia sa se faca cel mai mare mall din sud estul europei.Dar au dat peste conducta de gaze si s-au oprit.Daca fisurau teava si prin sudura bubuia tot orasul?:)))Atat de competenti au fost.Acolo s-ar putea face multe bazine olimpice.
    Volosevici are vreun proiect cu groapa aia uriasa?

  53. Nu a existat studiu de fezabilitate?Cum vroiau sa faca aia mall-ul?Au lasat groapa,conducta de gaze,si-au luat utilajele si au plecat.
    Culmea e ca vad mereu pe unii ce pazesc groapa.Stau in masina,dorm si pazesc.Ce mai pazesc?Nu e nimic de furat.Pamantul,ce sa fure?Si pamantul l-au luat.Utilajele de 2-3 luni au plecat.Groapa are cam 6-8 m adancime.
    Ce s-ar putea face acolo?La 2 metri de groapa e si o casa in constructie.Poate se prabuseste.E la roşu.

  54. @E.U.
    sa speram ca primarii nu vor un rol prea important in derularea proiectului “Renaşterea satului românesc – 10 de case pentru specialişti”, cred ca ei trebuie doar sa puna terenurile la dizpozitia ministerului…

  55. Katrina

    Asta si fac…in calitate de mica parte a societatii civile consider ca acest proiect pe langa contructia acestor case,mai are si latura de”renastere”adica partea ce tine de societatea civila a proiectului.Nu cred ca simplul fapt ca sunt locuinte disponibile la tara va crea un exod al specialistilor spre mediul rural.Este un proces mult mai complex in care partile implicate trebuie sa vina in completarea eforturilor Ministerului Dezvoltarii.Si aici vorbesc de autoritatile locale,min.invatamantului,sanatatii…care trebuie sa dezvolte si acestia propriile actiuni de promovare in randul specialistilor sai a acestor facilitati rurale.Nu in ultimul rand societatea civila rurala(daca tot vorbim in acesti termeni)va fi o parte componenta a proiectului de renastere,pentru ca,sa nu uitam ca avem satul romanesc condus inca de instincte,cand atunci cand nu ne canta preotul cum vrem,il alungam din sat,iar autoritatea locala asista indiferenta sau mai simplu,nu se implica.Crearea terenului propice,fertil pentru ca acesti specialisti sa fie asimilati in cadrul comunitatilor nu este un lucru neglijabil,pentru ca este important,cred eu,ca primarul-ca model de urmat pentru localnici-este cel care prin felul in care percepe aceasta”renastere”a satului poate influenta reusita pe termen lung a intregului concept.Poate gresesc eu,dar din precizarile doamnei Ministru,eu am dedus ca dansa prin Ministerul Dezvoltarii asigura infrastructura fizica a acestui proiect,infrastructura umana,respectiv resursele de specialisti vor fi ale comunitatilor in colaborare cu institutiile din care se desprind specialistii.
    Pentru prima parte,nu iti raspund…esti rau…si nu reactionez la rautati,mai ales cand sunt vizate femeile…

    rasputin

    Nu crezi ca un primar care asteapta si locuinte si specialisti si ca legatura intre comunitati si specialisti sa se faca singura,e cam prea comod…? Eu consider ca in”renastere”intra si primarii respectivelor comunitati…satul romanesc nu poate renaste singur si nici daca un singur om se ocupa de un proiect.Este nevoie de implicarea tuturor.

  56. @ balbeck

    Eu nu am vilă . Tu ai vilă .E a ta . Hai să fim prieteni .Să stau gratis în vila ta . Ce mai faci ? Cum şi se pare vremea ?

  57. NG

    Daca s’a nimerit ca acest proiect sa fie promovat de o femeie, asta nu inseamna ca sunt rau cu ele…….si a propos, crezi ca la o cursa de 100 m un atlet “normal” ar avea aceleasi sanse sa castige, ca unul care s’a dopat….?
    De ce nu vreti sa intelegeti un lucru, atat de simplu si cunoscut in Occident : daca nu exista interes economic ( sursa de castig) nimeni nu ramane in localitate, chiar daca toate casele sunt gratis. Exista in America multe orase parasite……….
    Nu atragi lumea inapoi la sat cu case pentru specialisti platiti de la stat. Daca tu ai locui in Bucuresti, unde sansele de a gasi de munca sunt mult mai mari decat in Cucuietii din Deal, tu te’ai intoarce numai pentru ca ti se ofera o casa mai ieftina ? Hai sa fim seriosi…..

  58. NG

    Ce ma deranjeaza mai mult, este “opozitia”, care n’a adus nicio critica la acest proiect, nici ca e bun, nici ca nu, ceea ce denota ca nici ei nu sunt mai buni cu nimic decat actualii guvernanti….jocul e simplu, cand vom fi noi la putere, vom face si noi ce vrea muschiul nostru, acum e randul vostru……..

  59. ***Ingineru – Dacă tu vrei să ridici ochii din nou la postarea mea de aseară – 1 March, 2010 at 8:28 pm, ai să vezi că nici eu nu am spus niciodată că “In Romania s-ar putea produce un seism de 7,6 grade” pentru că nu sunt de meserie.

    Adresându-mă unui alt coleg, am scris aşa: Uite ce scrie pe ziare.com: In Romania s-ar putea produce un seism de 7,6 grade
    Deci este vorba de un titlu de pe ziare.com, urmează articolul şi apoi adresa art de pe ziare.com… Ce-am spus eu? Ce-mi reproşezi mie? 🙄

    De ce, după atâta superficialitate, reproşuri pe nişte spuse care nu-mi aparţin?

  60. @ silverstar

    Mă amuzam de acurateţea previziunilor din articol , nu ţi-am adus reproşuri . Dar dacă aş avea o urmă , o umbră , o adiere de reproş ar fi că te-ai grăbit puţin cu poezia lui A.P. . Îl detest ca om , nu-l citesc dar acel cântec , nu ştiu de ce , probabil că s-au îmbinat fericit versurile cu muzica , mi-a rămas în cap şi-l fredonez şi-acum . E bine totuşi că te-ai oprit la timp cu reproşurile .

  61. Eu consider proiectul bun numai in masura in care asa zisii specialisti vin la tara…
    cu alte cuvinte, nu poti construi mai intii si pe urma sa astepti sa apara specialistii care ar locui acele case….
    N.G. asta trebuie sa inteleaga, nu se paote construi dc nu ai cu cine sa le populezi, dc. ai populatie deja existenta si/sau contracte pe termen scurt, da , atunci poate fi vorba de comstructii…
    Sa nu uitam ca poate la tara sunt acum specialisti care stau cu chirie, atunci da, ptr ei poti construi. Deci proiectul nu trebuie de3rulat automat in baza principiului, renasterea la tara, astea sunt vorbe goale fara suport de fezabilitate.
    principiul de baza este, e cerere, e si ofertasi viceversa.

  62. Budywonca

    Din nou crezi ca stii ce inteleg si ce nu…Ce cred eu insa este ca este cazul sa depasim perioada evului mediu,in care selectia naturala inca face alegerea in sat,pentru ca pana la primul medic e o adevarata aventura,ca inca trebuie ca copiii sa fie pusi in pericol de banale raceli pentru ca nu ajunge caruta pana la primul spital,ca invatamantul rural este la stadiul de ingrijitori profesori si putem continua…Aceasta este CEREREA,oferta vine de la comunitati prin aceste locuinte,iar apoi incepe munca cea grea,pentru motivarea specialistilor de a ramane in mediul rural.Specialistii nu stau in general in chirie,ei sunt navetisti uneori 15-20 de ani.In drumul meu spre serviciu duc zilnic astfel de navetisti care iarna la -35 grade aleg sa mearga sa predea sau sa ofere asistenta medicala la sat.Crezi ca ar fi suficient de motivati sa accepte o locuinta la tara,cu facilitati ca in micul oras de unde fac naveta?Fiecare primar de comuna cunoaste aceste situatii ale specialistilor care practic lucreaza in comuna dar dorm la oras cu familiile lor,eu una cred ca studii sunt,un asemenea proiect nu se face dupa ureche.In plus un asemenea proiect cu impact in viata unei societati nu cred ca este pe principiul cerere-oferta-profit,in acest caz profitul se va cuantifica in timp si se va reflecta in starea de sanatate,dezvoltarea intelectuala si tot asa,a populatiei rurale in functie de specialistii care isi vor desfasura activitatea in comunitatile respective.Nu cred ca trebuie confundat cu proiectul ANL unde se urmareste profitul si apoi reinvestirea acestuia.Este adevarat ca poate fi privit sceptic,ca avem exemple din trecut,dar ramanand mereu sub spectrul amintirilor riscam sa involuam.

  63. N.G.
    Hai sa aducem inapoi comunismul, ceea ce zici tu a asta miroase…
    Fiecare cu parerea lui…
    Uite aici in Canada sunt cam aceleasi probleme cu specialistii… nu pot fi atrasi la “tara”….
    Dar proiectele nu se bazeaza pe cerere de tip social….ele se bazeaza pe oferte practice…..
    Iti dau citeva exemple, e nevoie de un doctor sa zicem la tara, ptr a fi atras se ofera cu contract, scolarizare platita, propietate gratuita folosibila ptr un business secundar, scutiri de taxe pe perioada contractului (in general intre 5-10 ani), lot intr-un cadru organizat ptr construire casa+ cabinet medical la pret preferential, etc, etc.
    astea sunt exemple practice…. ori proiectul vine cu propunere de 10 case ptr specialisti la tara , nu cunosc alte amanunte…. dupa mine casele nu se pot construi inainte, de unde sti ce vrea acel specialist…..etc
    iar in cazul trensportului cu caruta la spital, se dovedeste prin asta existenta evului mediu.. la tara in Ro.
    nenumarate sunt cazurile mediatizate cu intimplari asemanatoare….
    crezi ca pe aici nu sunt probleme de-astea…. ba bine ca nu….
    dupa cum sti fiecare comuna 9grup de sate ) are cel putin o masina de politia disponibile , care aici in caz de urgenta asigura acel transport nedcesar… ce-i drept in cazuri mai grave intervin pilotii de elicomtere medicale de urgenta, dar tre sa sti ca baii se recupereaza de la comunitatea respectiva…..
    Eu stiu in Bucuresti studenti care au terminat medicina si nu au pozitii si fac tot felul de alte munci mai mult sau mai putin corelate cu pregatirea lor. tu chiar crezi ca unul ar pleca din buc sau alt oras cxa ii ofera guvernul casa intr-o colonie de specialisti….
    in fine sunt multe de spus, dc. guvernul a considerat cakea cu proiectul 10 case ptr specialisti cea mai rapida forma de atragere, nu au decit s-o continue si eventual s-o corecteze pe parcurs… in niciun caz sa nu se intoarca la punctul 0 ca nu se face nimic pina la urma si vin ceilalti la putere si tot asa…..

  64. ***ingineru’ – ok, fie cum spui tu. 😆 Acum nu am chef de polemică.
    Dar… Nu mi-e frică de cutremur. Am trecut prin cel din ’77 şi ştiu cum este.
    Şi… nu cred în vitejii de după război…

    Toţi ştim că şi la noi va fi cutremur. N-a fost de mult. Când va fi şi de câte grade şi care vor fi consecinţele, nu ştie nimeni. Oricum, bucureştenii să nu-şi facă probleme. Oprescu a pregătit un cimitir pentru viitoarele victime ale cutremurului. Scrie pe ziare.com. Macabru, nu? Dar mai ieftin şi mai comod decât să consolideze blocurile… 🙄 Asta e! Cu-o moarte toţi suntem datori şi e bine, confortabil, chiar când cineva se gândeşte la viitorul etern al oamenilor care l-au ales…

  65. Bacău: Dumitru Sechelariu a fugit din spital prin morga unității medicale

    Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea de arestare pentru 29 de zile a lui Sechelariu solicitată de procurorii DNA. La câteva minute de la expirarea ordonanţei de reţinere emisă luni noapte, fostul edil al Bacăului a ieşit pe furiş din spital.

    Sursa: http://www.adevarul.ro/locale/bacau/Bacau-_Dumitru_Sechelariu_ramane_in_spital_0_217778270.html?utm_term=nl-link&utm_source=nl-general&utm_content=458714%40yahoo.com&utm_medium=newsletter&utm_campaign=Adevarul-Newsletter-20100302

  66. DIN GAFA-N GAFA PINA LA VICTORIA FINALA-o posibila lozinca pe care PD-L ar putea sa o puna pe frontispiciul sediului din modrogan.
    ziua de astazi a fost cea care a pus capacul pe rabdarea mea.dupa ce in ultimele doua luni,diversi ginditori din guvern s-au trezit vorbins fara ei,iata ca a venit rindul parlamentarilor sa-si arate VALOAREA,ma refer la parlamentarii PD-L ,si nu unul ori doi ci 40 .
    m-am crucit cind am vazut stirea care anunta ultima intiativa legislativa a unui grup de pedelisti,am crezut ca am baut fara sa-mi dau seama o bautare tare super rafinata,dar nu,nu eu bausem ci PEDELISTIIIIIIIIIIIIIIIIIIII.
    cum e posibil in plina criza economica sa iesi cu asemenea trasnai-OBLIGI FIRMELE INDIFERENT DE MARIME SA ANGAJEZE DOI,ATENTIE 2 CONTABILI.
    suntem in plin spectacol si lumina pus in scena de niste rataciti care au pus gind rau romaniei.
    nu exista alta explicatie-DUMNEZEU LE-A LUAT MINTILE-.
    s-au oamenii astia sunt sinucigasi.pai mai oameni buni,voi ati uitat cine v-a votat?ati uitat ce promisiuni ati facut in campania pt parlamentare?
    cum e posibil sa va intoarceti la 180 de grade?crede-ti cumva ca sunteti batuti in cuie in parlament?
    tineti neaparat sa o luati pe urmele altor partide care acum isi tin congresele pe banci in parc.
    zeci de mii poate sute de mii de intreprinzatori privati v-au votat si-au pus sperantele in promisiunile partidului si………………ne trezim ca vreti sa transferati in zona privata BUGETARii concediati?
    ce sa faca un contabil la o gogoserie?
    de ce vreti sa distrugeti cea mai ramas din intiativa privata?

  67. Ingineru,cand o sa am vila de la stat, te invit sa stai gratis in aia data de stat.

  68. Buddywonca

    Nu tiu de ce tu raportezi totul la specialistii Bucuresteni ca si cum doar acolo e centrul pamantului…Romania e formata si din ce nu tine de Bucuresti.Poate acest proiect e parte din oferta de care vorbesti tu,dar totusi tu te incapatanezi sa il declari ba comunist,ba mort din fasa…In plus oferta canadiana”miroase”tot a social,sau pentru ca e in ambalaj Canadian e pur democrata,iar a noastra are alt iz… 😉 o.k.nu te mai contrazic,o faci bine si singur…

  69. Franky

    Stai linistit,NIMENI nu va face asta,actualii contabili se bucura daca firmele unde lucreaza mai au ceva hartii de invartit…Pai cine a concediat oameni din productie sau servicii,va angaja contabili?La ce,sa numere zerourile din incasari?E o gafa…bine zici…sper sa ii trezeasca cineva…

  70. @Frank,
    Pobabil ca nu e vorba de doi contabili salariati in firma ci de contabil atestat9cum cred ca era si pana acum 0 care sa intocmeasca documentele contabile si aici se preste expertiza mea in domeniu ca nu am firma probabil ca bilanturi si toatr cele cuvenite contabiliceste.
    Numarul de doi o fi referitor la faptukl ca unul intocmeste si al doilea verifica, ca la orice proiect.
    Desigur ca ptr asta se plateste onorariu.
    Dar pana acum, cum era? isi facea Gheorghe agricultorul arendas, de unul singur contabilitatea pe cele 100ha si 20 de vaci pe care le cultiva si crestea? Adica el shuta, el pasa si tot el arbitra?

  71. Primarul Solomon retinut pentru 24 ore.Nu e nimic grav,vede si el cum arata puscaria.:)))

  72. Ion Adrian

    Majoritatea contabililor la firmele mici sunt cu contract prestari servicii pentru ca ei sunt angajatii propriilor lor firme de contabilitate care conduc actele contabile a mai multor firme.In baza acelui contract o firma plateste un onorariu lunar.Sau sunt angajati cu jumatate de norma sau 2-3 ore pe zi.Si da,micile firme,merg zilnic la contabil si ii duc hartiile pentru completarea registrelor zilnice,sau cei mai destepti isi conduc singuri registrele zilnice,respectiv contabilitatea primara,iar rapoartele lunare le fac contabilii.Iti inchipui pe acestia platind doi contabili la un rulaj lunar de pana in 5000ron?Rulaj nu profit.Unii raporteaza economia romaneasca la cifre de afaceri mari,poate e bine asa,dar nu cred ca trebuie sa uitam semnificatia IMM-care cuprind intreprinderi mici si mijlocii a caror numar de angajati incep de la 5.Si de obicei 5 care produc…

  73. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, retinut pentru 24 de ore
    Sursa> Realitatea.net

  74. SILVER….Sechelariu nu a fugit pe la morga spitalului …cred ca doar a deschis usa sa intre mai tarziu Solomon de la Craiova ….in spital si nu la morga ….desi sincer cand vad cat circ fac astia de la DNA cu catuse si jurnalisti,cameramani de fata ma iau fiorii dar si greata ….nici macar satisfactii nu mai am privind corectitudinea ,respectarea legii ,lupta cu coruptia etc ..cand il vad pe Penescu ..om de afaceri..cu motive serioase de a nu fugi si calca pe bec in timpul cercetarii in libertate sau proces ..Sechelariu ..la fel…acum Solomon ..toti cu catuse la maini ..dupa proceduri nediferentiate privind gradul de periculozitate in raport cu infractiunea posibila savarsita …iar interlopii ,criminalii ,talharii ,violatori…sunt judecati in libertate pentru ca nu prezinta pericol public…..?????
    Pare ca toti suntem intr-un teatru absurd in care un regizor si un colectiv tehnic pun in scena o piesa absurda dar extrem de periculoasa pentru democratie ..lectii ,avertismente ca nimeni nu poate fi complet in siguranta in Romania …macar si pentru 24 de ore…..
    Logic ..intr-o cercetare de coruptie,mita ,trafic de influenta …cercetarea in libertate a invinuitului poate fi un real sprijin ..,mai ales in cazul in care s-ar incerca influentarea martorilor,reclamantilor etc ..telefonic ,prin vizite (interzise de lege) si contacte cu persoanele implicate in dosare etc…in majoritatea cazurilor persoanele implicate in cazuri de coruptie ,mita ,trafic de influenta ,delapidari,neglijente etc …sunt persoane echilibrate si nu constituie pericol public in general…spre deosebire de criminali,camatari,proxeneti,talhari …interlopi recidivisti ….care de regula influenteaza justitia prin avocati …si sunt judecati in stare de libertate comitand alte infractiuni ..crime,violuri,talharii ,sechestrari de persoane etc…..
    Cred ca Justitia a fost dezlegata sa vada …nu mai e deloc oarba ….iar panza de pe ochii justitiei se afla in buzunarul unor politicieni de varf …..care o flutura din cand in cand ..la momente de criza,de cumpana politica si electorala ,guvernamentala etc etc ….

  75. ***Moro – Bună seara! 😆

    În ceea ce-l priveşte pe Sechelariu… Ieri se zvonise că va fi şi el arestat pentru acte de corupţie… Când s-a dus maşina poliţiei să-l ia pentru declaraţii, nu să-l aresteze, a chemat imediat salvarea şi a fost dus, sub pază, la cardiologie… Dimineaţa se ştia că deja şi fusese operat şi că nu mai poate fi arestat… Peste zi, la nu ştiu ce oră, s-a spus că nu-i nevoie să-l aresteze şi pe el şi atunci, Sechelariu a ieşit din spital pe la morga spitalului ca să nu dea nas cu presa… Asta-i toată şmecheria… Să-i fie de cap…

  76. Pe cand si fabrici de paine , lapte , haine ? . Daca statul face concurenta pe fata , sa nu astepte impozite de la cei lezati . Nici cu politia .

  77. NG,
    adica aia 40 de genii ,crezi ca doresc ca cei doi contabili sa fie angajati cu norma zilnica si lunara completa, cum i-o fi angajand Patriciu sau Petrom? 🙂

  78. Ion Adrian

    Teoretic da…eu sper ca nu si practic,e mai mult decat pot duce IMM-urile.In plus cand ai concediat doi oameni din productie sa fii obligat sa angajezi doi birocrati,cam atat cu eficienta…Dar sa nu zicem hop…e doar o initiativa,uneori pentru a face legi bune mai dai si prin initiative interesante… 😉

    Madalina,m-a furat primavara si am omis sa iti doresc multe primaveri asa cum iti doresti.Noapte buna!

    Administrator:
    Multumesc la fel N.G.
    Noapte buna!

  79. Mie nu imi place ca se platesc niste poliţe.E un razboi intre Solomon si Mititelu`.Mititelu` a castigat o batalie,nu cred ca si razboiul.

  80. Complicat. Incepand cu vreo zece ani in urma, dupa inchiderea unor mine din zona de nord a Olteniei, multi dintre cei disponibilizati au luat calea Spaniei. Incet, incet, s-au “tras” unul pe celalalt, formand o adevarata comunitate in care, in general, barbatii lucrau in fabrici sau in transporturi, iar femeile faceau menajul in gospodariile spaniolilor cu dare de mana. Am avut prilejul sa-i vizitez cu vreo doi ani in urma in tara de adoptie. Material, in mod cert majoritatea realizasera mai mult decat avusesera in Romania si oricum mult mai repede. De recentele sarbatori de iarna, numarul celor care au venit in tara a fost mai mic decat pana acum. Socant este ca pentru prima data, majoritar cei veniti au fost copii si mamele lor. Si mai socant mi se pare ca foarte multe dintre femei au ramas, nu s-au mai intors in Spania, asteptand ca sotii lor de acolo sa le spuna ca au gasit din nou ceva de lucru. Copiii imi par cei mai afectati. Asta in timp ce mamele lor ingroasa numarul celor care pe zi ce trece isi pierd speranta.
    Daca in cazul Romaniei, gandirea mea simplista deja stabilise ca astia suntem, fiecare in parte, individual sau grupati in partide sau cercuri de interese, fiind mai mult rai decat buni si ca atare ne meritam soarta, ce se intampla in cazul altora ? Si spaniolii si grecii si argentinienii si lituanienii si islandezii si toti ceilalti sunt, moralmente, la fel de degradati ca si noi ?! Sau cumva este o vina sistemica, a unei oranduiri care se dovedeste a fi la fel de improprie progresului umanitatii cum a fost si comunismul ?!
    Sa aveti o zi buna (daca va da mana !).

  81. Un zâmbet la cafea 😆

    Cine a îndrăznit să-mi răscolească biroul în halul ăsta? tună directorul.
    – Băiatul d-voastră cel mic, domnule!
    – Talentat copil, nu-i aşa?

  82. Citatul zilei 🙄

    Proştii şi ticăloşii sunt întotdeauna foarte atenţi, mai ales la greşelile altora.
    Edgar Jeffries

  83. Lui Ion Iliescu, 👿 că azi e ziua lui de naştere

    Moare Iliescu… Stiindu-se ca a fost presedinte si in consecinta ca are bani, atat cei din rai cat si cei din iad il vroiau!
    – Unde vrei sa mergi, il intreba portarul?
    – Pai nu stiu, sa vad cum este… raspunde acesta.
    Si, ca atare, portarul il duce sa vada raiul: o gramada de oameni se plimbau printr-o poienita frumoasa, din rauri curgea miere, batranii jucau sah, citeau presa pe ZIARE.COM, citeau blogul Elenei Udrea.
    Cand ajunge in iad: o gramada de fete dansau in bikini, faceau streaptease, barbatii jucau carti, mâncarea şi băutura curgeau în valuri…
    Vazand una ca asta, Iliescu decide:
    – Aici vreau sa-mi petrec eternitatea!
    Nici nu apuca sa rosteasca bine cuvintele ca se si repede la el Aghiuta si-l arunca intr-un cazan cu smoala…
    – Pai ce-i asta, unde-s fetele, bautura, mâncarea, muzica?… intreaba Iliescu disperat.
    – Eeeee, aia era “campania electorala”! veni raspunsul.

  84. Fonduri europene de 538 milioane euro blocate de guvern…
    Guvernul vrea sa ne oblige sa avem 2 contabili in firme…
    Boc cere anafului sa amendeze firmele,inspectorii ce nu isi fac datoria sa zboare.Iar ajung inspectorii de la anaf sa spuna:”ne-a trimis seful la colectare”.
    Chiar nu isi da seama Boc asta cat de penibil a fost mai ales la ultimul punct?Numai tampenii face.Numai tampenii spune.Numai tampenii cere.Nici nu pot sa il urmaresc.Schimb canalul cand il vad.

  85. @NG,
    @Frank,

    Poate citeste si dna Udrea, dar fiind vorba de o asemenea ineptie nu o deranjez in mod special caci cred ca sunt destule persoane competente in guvern ca sa nu permita astfel de ineptii.
    Asadar intre timp m-am lamurit si la RFI asa este, cum nu-mi venea sa cred ca ar fi si ma refer la ideea strulubatica , geniala(era sa pun si silaba “ta” dar ma btin ptr data viitoare 🙂 ) adica cum mi-ai spus tu NG, razpunzand la intrebarea de aseara.
    Asa se pare ca este adica propunerea daca s-ar legifera ar implica angajarea cu norma intreaga(40 ore saptamanal a 5 zile de lucru) de catre cele 700000 intreprinderi din Romania(daca cifra data de RFi este corecta) a cate 2 contabili ceea ce inseamna ca cei 40 de genii(geniu se numeste si duhul din Ali Baba si cei 40 de idioti) doresc sa avem 1400000 contabili in romania (un contabil la zece cetateni cu drept de vot rezident in Romania). Hai Servus mai baietasi si fetite cu mintea mai scurta decat fusta.
    Totusi pana nu voi primi niste explicatii care sa lamureasca cele de mai sus consider ca acesta initiativa inepta este la fel de idioata ca aia de acum cativa ani, cu procentajele de stiri bune si rele in media, produsa de mintea unuia cu aparenta de oligofren, parca Ghise spune el ca-l striga vecinii. 🙂
    La fel de imposibila de aplicat de tampita si in cazul de fata, suplimentar si antieconomica .

    PS. Daca sunt probleme in domeniu si daca inca nu este asa cum am spus ca ar trebui sa fie lucrurile, ma refer la postarea: ion adrian says: 2 March, 2010 at 8:39 pm, atunci sa se faca asa, si gata. 🙂

  86. PS. Desigur ca asemenea proiect legislativ va muri pe drum sufocat in ridicol, dar nici PDL nu ramane exterior acestui ridicol caci genialul pnlist Ghise a fost doar unul, dar aici sunt chiar 40 (care o fi Ali Baba? 🙂 )

  87. Cum sa prospere tara cu oameni ca boc?El ameninta inspectorii de la anaf ca daca nu vin cu “darul” la buget,ii da afara.
    Aia disperati se duc si cer taxa de protectie,”dati-ne ceva(4000-8000 roni).Ne omoara seful boc daca nu venim cu ceva”.
    De aia suntem unde suntem.Avem la conducere oameni iresponsabili,oameni irecuperabili,oameni nepriceputi,oameni ce dau cu stangul in dreptul,oameni ce fura,oameni ce sunt infractori,oameni ce sunt comunisti si nu stiu ce e aia privatizare.
    Daca va place exemplu SUA,ca tot voi il tot dati mereu,cunosc pe cineva ce are firma si nu a venit nimeni in 30 ani sa il controleze.Asta spune tot de cat de priceput e utc-istul boc.

  88. Domnilor – apropo de contabili… Eu cred că s-a vrut altceva: angajarea contabililor dar nu să facă neapărat muncă de contabil. Ce, un contabil nu poate fi recalificat?
    De ce nu luati în calcul şi această variantă? 🙄

  89. Realitatea economica globala a Romaniei:

    1. deficitul bugetar pe 2009 evaluat de statistca
    si preluat de institutiile europene si internationale este de 7,4% fata de 7,2% anuntat acum doua saptamani de guvern si de tinta convenita cu FMI de 7,3 %.
    acesta diferenta de 0,1% insdeamna putin peste 100milioane de euro deci nu este un capat de tara dar nici o fericire.
    2. De unde provine acest procent : din diferenta venituri / cheltuieli raportata la PIB.
    Daca PIB scade refativ la diferenta ptocentul creste si asta a fost situatia un pib mai mic decat sa suporte cheltuieli intr-o anumita valoare.
    3. De ce sunt cheltuielile mari?
    La mintea cocosului:
    a)din cauza tituror cresterilor de venituri realizate in perioada de crestere economica 2004-2008 in care mai ales dl Tariceanu a desfacut baierile pungii.
    Acelasi lucru s-a facut de dl Roman-IIliescu in 1990 cu motivul desigur credibil referitor la traiul greu indurat de romani in ultimi ani ceausisti, care declansase si revolta populara, dar rezultatul a fost declansarea inflatiei desigur nu numai de aceea dar incepand cu acestea;
    b) incapacitatea guvernului din 2009 sa reduca cheltuielile pentru ca in Romania nu a domnit o politica a interesului national, dorita de Basescu(asta este de altfel basescianismul, primum politica interesului national, deinde interesul partidic , ci interesele personale ale lui Geoana cu clientela PSD si a lui Crin cu cea a PNL;

    Sa vedem ce facem in continuare dar cu aia 40 nu ma vad bine.

  90. In primul rand vreau sa salut initiativa dvs. in legatura cu locuintele ANL. Totusi am o nelamurire: as vrea sa stiu daca apartamentele vor avea acelasi pret in toata tara, deoarece nu mi se pare normal ca un apartament cu doua camere in orasul Sacele, jud. Brasov, unde locuiesc impreuna cu familia mea, sa aiba acelasi pret cu unul similar din Bucuresti sau alte orase mai mari din tara.In orasul Sacele 26000 euro nu reprezinta nici pe departe jumatate din pretul pietei. Va multumesc pt. atentie.

  91. Buna ziua,ma adresez dumneavoastra deoarece ma confrunt cu o problema si as dori sa obtin niste raspunsuri.Am 26 ani,sunt medic veterinar,iar sotia mea este profesor de biologie si dorim sa beneficiem de programul”Renasterea satului romanesc-10 case pentru specialisti”,ne-am adresat primariei din comuna Poienari de Arges,unde eu imi desfasor activitatea si ni s-a spus ca primaria nu detine teren pentru a demara acest proiect,desi si alti specialisti doersc sa participe la acest program.As dori sa aflu ce se poate face in situatia in care desi primaria este interesata sa ne ajute nu poate deoarece nu dispune de terenul necesar pentru a se construi casele.Va multumesc .