Maramures – o zona de vis, a carei dezvoltare este blocata de un Guvern incompetent

Vizita in Maramures a reprezentat una dintre cele mai frumoase perioade ale acestui an si asta pentru ca am reusit sa imbin mai multe activitati importante: am petrecut mai mult timp cu mama (lucru pe care mi-l propusesem de ceva vreme), am revazut locurile minunate ale Maramuresului si, in special, ale Tarii Lapusului, m-am incarcat sufleteste dupa intalnirea cu Inalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Iustinian de la slujba Adormirii Maicii Domnului, si m-am intalnit cu colegii de partid dupa ceva timp, la Colegiul Director al PDL.

Aceste cateva zile au insemnat insa si un alt prilej extrem de important: am reusit sa merg mai mult printre oameni, sa vorbesc cu ei si sa iau pulsul privind directia in care se indreapta tara. Dupa toate aceste discutii, sentimentul acut pe care il am este ca lucrurile incep sa se schimbe. Asteptarile mari ale oamenilor si toata bunavointa de care au dat dovada fata de actuala Putere au fost inselate. Incompetenta si impostura Uniunii Social Liberale si ale Guvernului Ponta devin din ce in ce mai transparente. Iar asta se va vedea cel mai bine din toamna, cand eu cred ca actuala majoritate parlamentara va incepe sa coboare pe toboganul increderii romanilor, o cadere mai abrupta decat s-ar astepta USL-istii si propagandistii rosii.

Ani de zile, Ponta, Antonescu si ai lor s-au prezentat romanilor ca fiind „salvatori ai neamului”, pentru a se vedea acum ca au fost simpli trompetisti politici. Nu o spun eu, ci romanii (turisti sau localnici) cu care m-am intalnit in Maramures. Mesajul lor a fost acelasi: „daca in timpul guvernarii Boc tot s-a mai construit ceva in Romania, acum am ajuns o tara care are frana de mana trasa”. Si acesta este adevarul – totul s-a oprit, toate investitiile au fost blocate. Presa sa-i intrebe pe primarii PSD si PNL din Maramures ce parere au despre proiectele de investitii nefinantate sau puse in stand by pentru ca nu sunt bani. Daca vor face asta, vor realiza adevarul spuselor mele: actualul Executiv condamna Romania la subdezvoltare.

Eu, cel mai atacat ministru al Guvernului Boc, demonizata peste tot in mass media filosocialista, am ajuns acum sa fiu regretata de presedinti si vicepresedinti de consilii judetene ale USL, de primari PSD sau PNL. Maramuresul este exemplul cel mai la indemana in acest sens.

Si cum sa nu fie asa cata vreme Puterea actuala nu va reusi sa atinga nici macar 10% din cate am facut eu in acest judet. In trei ani de mandat ministerial, 150 de milioane de euro au intrat in Maramures prin implicarea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, din care peste 110 milioane de euro prin proiecte pe fonduri europene. Am reabilitat aproape 230 de kilometri de drumuri judetene si de interes local. Am introdus apa si canal in 10 localitati din judet si am demarat alte cateva zeci de astfel de proiecte. S-a reabilitat Spitalul Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris” din Maramures cu peste 15 milioane de euro. S-au construit doua centre sociale in judet. S-au alocat 2 milioane de euro pentru dotarea centrelor de interventie pentru situatii de urgenta. S-au reabilitat si extins doua licee din Baia Mare, dar si unul din Targu Lapus. S-a pus in valoare patrimoniul cultural al locului prin realizarea „Circuitului bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”, un proiect de peste 4 milioane de euro. Am demarat proiectul construirii unei statiuni de schi la standarde europene in Borsa, o investitie de peste 35 de milioane de euro. La Cavnic, s-a demarat un proiect similar, in valoare de peste 17 milioane de euro, prin programul „Schi in Romania”. Am reabilitat 30 de blocuri si am construit 72 de unitati locative in judet.

Comparati cu ce se intampla acum in Romania lui Ponta&Antonescu. Ei nu sunt in stare sa aloce bani nici macar pentru conservarea lucrarilor de investitii deja demarate, ce sa mai vorbim de finalizarea lor sau inceperea unora noi. Cand dai 4 milioane de euro pentru turism pentru intreaga Romanie (atat a alocat USL prin Buget!), nu e de mirare ca infrastructura dintr-un judet ca Maramuresul nu progreseaza, ci, din contra, se degradeaza.

Sunt adevaruri care trebuie spuse. E o realitate politico-administrativa pe care PDL trebuie sa o prezinte cu mai multa convingere publicului larg. Oamenii sunt mai dispusi sa ne asculte acum decat in urma cu un an. Si presa devine mai deschisa. E foarte important pentru toti sa recuperam imagologic activitatea Guvernului Boc si sa ne mandrim cu faptul ca, spre deosebire de acesti impostori care ne conduc astazi spre ultimul loc in Europa, noi chiar am facut ceva. Se vad in urma noastra lucruri concrete, nu povesti politice indrugate la ceas de seara in talk-show-urile televiziunilor. Fac un apel catre toti colegii mei de partid, dar si catre toti cei care vad realitatea obiectiva sa faca acest minim efort de comunicare catre oameni: sa le arate aceasta diferenta uriasa intre ce a insemnat guvernarea Boc-PDL si ce inseamna sa tii tara pe loc, asa cum face USL acum.

14 thoughts on “Maramures – o zona de vis, a carei dezvoltare este blocata de un Guvern incompetent

  1. Aceasta fraza scrisa de Elena Udrea, valoreaza cat tot ce a facut clasa politica in decurs de 22 de ani si va valora si de acum pana …ehe multi ani…

    ” Eu, cel mai atacat ministru al Guvernului Boc, demonizata peste tot in mass media filosocialista, am ajuns acum sa fiu regretata de presedinti si vicepresedinti de consilii judetene ale USL, de primari PSD sau PNL. Maramuresul este exemplul cel mai la indemana in acest sens.”

  2. Nu uitati si asfaltarea Vaii Cerbului din Busteni care trebuie facuta 😀 Ca vad ca au rezolvat-o cu trecerile de pietoni din Busteni care o sa-i omoare pe batranei si care si-asa au pante de urcat cei care stau spre munte. Iar turistii dupa 2 pasarele trecute cu rucsacuri sau geamantane pleaca acasa ca deja nu-i mai asculta genunchii sa mai urce pana la Urlatoarea de exemplu care e Pepsi light. Sa vedeti la iarna cu gheata si zapada iures.
    PS. Observ ca Ponta e foarte afectat de declaratiile EU la adresa lui 😀 Abia tine pasu cu contrele, el, copilotul vesnic, marele jucator alb de baschet. Nu-i ajung televiziunile ca sa va atace, ar sta 24/7 prin studiouri.

    • Dupa ziare.com inteleg ca doamna Udrea ar fi afirmat: “As fi un premier mai bun decat Ponta”.
      Nici ca ar mai fi nevoie sa o cunosti prea bine pe doamna Elena Udrea ca sa recunosti adevarul cuprins in aceasta afirmatie. Fie si numai printr-o simpla raportare la realitatea inconjuratoare (si descurajatoare).
      Toate cele bune, tuturor.

  3. Prea mult turism strica si asta se vede in Thailanda, Brazilia sau in ce a ramas din falimentul Spaniei.

  4. Domnul Ponta cauta mereu scandal , pentru a evita sa discute despre problemele economice ale tarii. A fost invitatul d-lui Dumitrescut, zilele trecute, la Antena 3, si o ora intreaga a vorbit doar despre dl. Basescu si despre d-na Udrea. La sfarsit, au vorbit si despre economie, cam 10 minute… Care discutie a devenit o noua dezbatere despre…dl. Basecu.
    Eram curios in ce stadiu se afla REPORNIREA OLTCHIMULUI, ASA CUM A FOST FACUT PLANUL USL-ULUI INAINTE DE ALEGERI, si cand colo…
    In alta ordine de idei, pentru ca dl. Ponta face mare caz de faptul ca dl Presedinte a incercat sa il ajute pe dl. Cioaba, cat era suferind, ar trebui intrebat (dl. Ponta ) LA CE S-A REFERIT, DUPA ALEGERILE DE LA SFARSITUL ANULUI TRECUT, ATUNCI CAND, DUPA DECLARATIILE DE IUBIRE LA ADRESA UDMR, I-A MULTUMIT CALDUROS LIDERULUI ROM PAUN SI OAMENILOR SAI, SPUNANDU-I CA SE VA TINE DE CUVANT IN CEEA CE I-A PROMIS? Ce i-o fi promis,si cum s-o fi tinut de cuvant?

  5. Ponta ii cheama la vrajeli pe PDL doar ca sa arate pe urma ce masuri aiurea au propus aia. Adica taieri de salarii, de pensii, taxe noi etc etc vechea placa. O sa spuna copilotul ca uitati-va ce propuneau pedelistii, bine ca nu i-am lasat ca uite ce pateati. Nici nu poti sa nu te duci ca pe urma iar apare de 10x pe zi la tv sa spuna ca “noi i-am chemat dar ei nu vin”.

  6. Nu va mirati, Ponta ii da clase lui Blaga! La cat de naiv este Blaga nu ma mir ca raspunde cererii lui Ponta! Are o varsta si totusi nu-si da seama ca Ponta chiar si-a batut joc de el, totul facand parte din strategia de comunicare, punctand in fata electoratului ca un premier deschis dialogului cu opozitia! Daca Blaga n-a realizat asta, inseamna ca degeaba si-a petrecut atatia ani in politica, nimic n-a invatat si de asta si este un sef de partid mediocru!

  7. blaga este expirat… blaga, stolojan, macovei… “simboluri” comuniste hhiihihiiiiiiiiii… conduc un partid de dreapta… hihihiiiiiiiiiiiiii

Leave a Reply to rasputin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *