Mai putin zgomot la Antene

Uau! Ce jale la Antene! După emisiunea de ieri seară, gaşca lui Voiculescu se străduieşte, fără succes însă, să mascheze eşecul spectaculos al directorului postului, omul cel mai de încredere al lui Felix, vârful de lance al armatei mogulului în lupta cu adversarii politici. În prezenţa Premierului, doar unu la unu, aroganţa şi suficienţa şi-au dovedit limitele! Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a reuşit aseară un lucru cu adevărat deosebit: a mers în emisiune la Gâdea şi a demonstrat moderatorului că el este bun doar în momentul în care ţipă şi are aplaudaci şi yesmeni în jurul lui. Din punctul de vedere al omului politic care merge adesea la emisiuni televizate, Prim-ministrul a arătat aseară de ce îşi merită primul loc în sondajele privind favorabilitatea în rândul românilor, înaintea liderilor de carton ai opoziţiei. Felul în care a făcut faţă întrebărilor insinuante de-a lungul emisiunii a arătat care este diferenţa între un om care spune ceea ce simte şi gândeşte şi un jurnalist care atacă la comandă.

Prezenţa sa la Antena3 a fost şi un semnal că actualul Guvern se bucură de mai multă încredere şi are şanse mai mari de reuşită. Emisiunea de aseară demonstrează încă o dată că decizia pe care am luat-o ca partid în urmă cu o lună a fost inspirată.

De altfel, mă număr printre cei, puţini de altfel, care au susţinut în permanenţă că instalarea unui alt Executiv este o mişcare câştigătoare. Cu atât mai mult cu cât am reuşit să propunem un Premier care se pliază pe aşteptările românilor. Mihai Răzvan Ungureanu corespunde din toate punctele de vedere acestor cerinţe: este încă tânăr, cu o carieră în spate, cu un discurs echilibrat, cu obiective clar fixate şi, mai ales, nu este văzut neapărat ca fiind un politician.

Sigur, sunt convinsă că sarcinile pe care le are înaintea sa vor fi infinit mai uşoare decât cele ale Guvernului Boc. Pentru că acesta din urmă a luat măsuri de reechilibrare bugetară destul de dure pentru populaţie, în timp ce Executivul Ungureanu trebuie să-i facă pe români să aibă din nou încredere în instituţiile statului şi să crească nivelul de trai al oamenilor. Ceea ce, să recunoaştem, este o misiune ceva mai uşoară şi mult mai populară. Cu atât mai mult cu cât se bucură de sprijinul PDL şi, fără îndoială, şi de sprijinul meu.

Dincolo de toate acestea, cred că Mihai Răzvan Ungureanu poate fi acel factor de echilibru de care România are atât de mare nevoie în contextul relansării economice, dar şi al alegerilor din această toamnă. Cred că a pornit bine în noul mandat şi sunt convinsă că românii vor vedea cu ochi buni decizia PDL de a-l susţine. Închei prin a le spune toturor celor care-şi freacă palmele de fericire că există tensiuni în Coaliţie şi că există tensiuni între PDL şi Premier: vă bucuraţi degeaba! Majoritatea este unită în jurul ideii relansării economiei româneşti, a creşterii nivelului de trai al românilor şi a susţinerii politicii de reformă a statului pe care o presupune programul de guvernare al Premierului Ungureanu.

211 thoughts on “Mai putin zgomot la Antene

    • bine spus,cred ca multi romani se bucura de maniera in care d-ul R.Ungurenu l-a dominat din toate punctele de vedere.Comparati va rog figura de om destept a lui R.Ungureanu cu cea de om … a lui Gadea.

  1. La mai toate emisiunile lui, Gadea i-a dominat pe invitaţi şi i-a manipulat cum a vrut pentru că mai toti cei care acceptă să apară la Antena 3 sunt persoane de o cultură îndoielnică şi o moralitate aşijderea. Cred că, dacă Gâdea l-ar fi cunoscut pe domnul Ungureanu, nu l-ar fi invitat la emisiunea lui, ar fi evitat o confruntare din care a ieşit opărit rău, da’ rău de tot…

    • @Silverstar. Si de ce oparit stimata doamna? Nici nu a fost acesta sensul acelui interviu. A fost o discutie cordiala. cu sarje de o parte si de cealalta in care fiecare din cei doi a facut ce a putut, adica au cautat sa ne lamureasca pe noi cei din fata micilor ecrane despre soarta ce ne asteapta. Despre istoricul guvernarii s-a vorbit foarte putin si si mai putin s-a vorbit despre teoria managementului politic. Pe cei mai multi nici nu ne-ar fi interesat aceste subiecte aride. Pe noi ne intereseaza cum va arata viata nostra de maine, caci de cea de astazi suntem satui. Si mie mi-a placut de Ungureanu, mai ales daca il compar cu umilul Emil Boc. Insusi faptul ca Premierul a decis sa onoreze invitatia facuta ne arata ca este facut din alta stofa decat Emil Boc sau apostolul discordiei nationale – Traian Basescu. Evident ca as fi dorit din parte Premierului raspunsuri mai precise si mai concise, dar probabil ca nu toate cartile sunt in mana domniei sale, chiar el insusi recunoscand ca va trebui sa se dispuna deciziei sefilor de partide, el nefiind decat organul tehnic care va gasi calea de materializare a deciziei politice. Este caraghios doamna, Guvernul in frunte cu Premierul sunt factori de decizie politica si nicidecum organe tehnice care asteapta la mana lui Boc, Oprea si Hunor. Greseala a plecat din start atunci cand i-a fost refuzat dreptul de a-si alege guvernul, el practic trebuind sa fie la mana celor care vor sa scoata castanele din foc cu mainile lui Ungureanu. Inca ceva doamna, ati vazut o confruntare asimetrica, intre un ziarist si un Premier si nu intre doi politicieni pentru a putea aprecia ca in cazul Geoana-Basescu la Prezidentiale. Ceea ce faceti dv. seamana cu comparatul perelor cu merele. O noapte buna.

    • ***Turnul de observatie – viaţa ta de mâine va arăta exact cum vei şti să ţi-o faci. Nu aştepta cu mâna întinsă să vină guvernul sau preşedintele să-ţi dea că nu au de unde… Românii trebuie să înţeleagă că în viaţă sunt pe cont propriu. Şi mie mi-a fost foarte greu să înţeleg dar… asta e…

    • ***Turnul de observatie – nu, te înşeli: am văzut o confruntare dintre un om inteligent, cult, bine pregătit şi bine educat, un om responsabil, stăpân pe sine – acesta fiind domnul Ungureanu – şi un om slugă, cu o brumă de cultură, care a primit în cap castanele meritate, ăsta fiind Gâdea…

      Mâine mai mult, gata, că-mi trece ora de somn… Noapte bună! 😆

  2. Au si inceput atacurile, penibile, dar debutul nu l-au facut cei de la A3, ci angajatii lui Voiculescu trimisi cu treaba in alte parti. De pilda, vad ca Badin, b1tv, a aruncat primul gunoiul, fiind reactivat. Ce credeti ca a gasit el? Ca noul consilier de imagine al premierului este cu totul dubios, ca a fost la nunti si botezuri de interlopi, nu am stat sa vad mizeria, dar s-a repezit cu dosarul omului incropit la Grivco. Vor urma, pe alte televiziuni, evident, alti infiltrati, Petreanu, dupa care Sorina Matei, fosta b1, fosta realitatea, actualmente romania tv, Paula Rusu, unul si unul. Urmeaza Ficeac, angajat la o fundatie a lui Voiculescu de vreo 5=6 ani, Bogdan Chireac isi va oferi serviciile peste tot (precis apare ba la Turcescu, ba la TVR info, raspinditi, baietii!

  3. la universitatea din pitesti noul rector si-a sfidat colegii, la alegeri, copiind in intregime planul managerial de pe internet. legea 1/2011 nu a fost aplicata…de ce?

  4. jalea de la antene este mare . M R UNGUREANU pur si simplu a SPULBERTA jurnalismul de pubela agresiv periferic infect la comanda . Gadea fost trimis la colt cu propiile lui arme medievale . seara fatala alui Gadea va ramane in memeria romanilor si intregii prese din Romania . din acesta confruntare complet dezechilibrata datorita exclusiv lui Gadea a castigat jurnalismul profesionist responsabil elegant de inalta tinuta . a fost o victorie a inteligentei indialog a unui nou mod de abordare jurnalistica care sa nu aiba in centru atentiei DEMOLAREA ci IMPLICAREA profesionista in actele publice .
    M R UNGUREANU a intors decisiv sensul jurnalimului in viata publica . jurnalismul de pubela contondent agresiv de tip coreean a primit o grea lovitura.
    PUTEM SPUNE CU MARE BUCURIE CA ROMANIA A CATIGAT LA VARF UN MARE OM DE CALITATE BINE PREGATIT SUPER DOTAT SI CU MARE APETENTA SPRE MUNCA PRACTICA .
    MERITUL INCONTESTABIL ESTE EXCLUSIV A LUI TRAIAN BASESCU CARE A LANSAT IN VIATA POLITICA SI ECONOMICA UN OM DE MARE CALIBRU :M R UNGUREANU !!

  5. Jenant a fost Gadea in finalul emisiunii, cand incercand sa ” recupereze” teren, l’a invitat pe Badea, alt mascarici, care in ignoranta si aroganta’i specifice. Gramatica, ortografia si ortoepia limbii romane sunt subiecte necunoscute pt acesti zisi jurnalisti..Ce s’a intamplat aseara a fost inca o dovada de “pupinc…ism” securistico-felixician dar in varianta de perdant!!Nu stiu si nici nu vreau sa stiu cum ii vor fi zilele lui Gadea de’acum incolo…Oricum, felicitari dlui Prim Ministru!!Le merita din plin!!

  6. Macar e un ministru care a avut curaj sa mearga la o televiziune adversa si nu a facut circ, nu afacut glume, nu a atacat la persoana.

  7. buna seara, eu de obicei ma irit numai cand aud de ”antena 3″ si de antene in general, dar aseara spre surprinderea mea pentru prima data mi-am propus sa ma uit si eu pe antena 3 dar desigur nu sa il vad pe mascariciul de gadea ci pe noul prim ministru pentru care am tot respectul si spre fericirea mea nu ma dezamagit. Mi-a facut o placere enorma ca aseara sa demonstrat inca o data superioritate oamenilor de la guvernare fata de cei de la actuala opozitie care in afara de intrigi false si lipsite de “morala” nu stiu sa promoveze. Am pus in ghilimele cuvantul morala deoarece eu cred ca acest cuvant nu le inspira nimic, deoarece daca stiau cu adevarat semnificatia acestui cuvant, lucrurile ar fi stat altfel acum si afirm asta fiindca pe timpul guvernarilor psd si pnl nu am vazut decat lupta pentru interesele lor personale si cu asta am incheiat tot.
    Vreau sa multumesc guvernului Boc pentru curajul de care au dovedit aplicand masurile grele si nepopuliste dar care erau necesare. Va respect pe toti si am sa lupt cat imi sta in putere sa-i fac si pe oamenii pe care ii cunosc sa inteleaga ca tot dumneavoastra meritati sa guvernati in continuare.
    La revedere

  8. @ Elena Udrea

    Doamnă deputat,
    Mesajul domniei voastre este încă şi mai interesant decât dialogul dintre domnii Ungureanu şi Gâdea. Spuneţi: “Mihai Răzvan Ungureanu corespunde din toate punctele de vedere acestor cerinţe: este încă tânăr, cu o carieră în spate, cu un discurs echilibrat, cu obiective clar fixate şi, mai ales, nu este văzut neapărat ca fiind un politician.“. Eu nu prea am văzut la domnul Ungureanu priceperea de a fi premier, desigur, încă e prea devreme pentru o aprecia asemenea lucru… dar începe să se întrevadă sindromul Tăriceanu, respectiv o îndepărtare de linia PDL, partidul care l-a pus premier. Domnul Ungureanu a primit mutarea politică în plic, însă acum dă semne că nu mai răspunde “la comenzi”. Acel “nu este văzut neapărat ca fiind un politician” s-ar putea întoarce împotriva politicii şi (zic eu, optimist) împotriva acestui absurd joc politic general şi agresiv care împiedică România să trăiască o stare normalitate (iată, s-a ajuns să avem Parlamentul gol). Ca să o parafrazez pe doamna silverstar de la începutul comentariilor, Nu ştiu ce i-a pregătit PDL-ul premierului, dar aici se potriveşte zicala cu “Cine sapă groapa altuia pică în ea…”. Eu sper ca din această situaţie să piardă în general politicianismul şi războiul politic şi să câştige politica responsabilă, colaborarea între toate forţele politice ale României şi, beneficiar direct al situaţie, să câştige România şi românii.

    • ***Bibliotecaru scrie: Eu nu prea am văzut la domnul Ungureanu priceperea de a fi premier… În viziunea ta, cam cum ar trebui să fie sau ce ar trebui să facă domnul Ungureanu ca să-şi arate priceperea de premier?

      …dar începe să se întrevadă sindromul Tăriceanu, respectiv o îndepărtare de linia PDL, partidul care l-a pus premier. Adică? Nici măcar nu a fost apropiat de PDL ca tu să vezi o îndepărtare… Cred că nu vezi bine…

      Domnul Ungureanu… acum dă semne că nu mai răspunde “la comenzi”. Care “comenzi”, ale cui? Voi, aceştia, nemulţumiţii, anti tot ce-nseamnă PDL şi Băsescu, aţi spus aceleaşi lucruri, trei ani de zile şi despre domnul Boc că răspunde/primeşte comenzi, sigur că de la preşedinte. Mă întreb ce fel de minte, de gândire aveţi voi de nu puteţi concepe că nişte oameni cu interese comune se pot înţelege, pot fi prieteni ori parteneri excepţionali. De ce crezi tu că un om intelegent, responsabil, bine pregătit şi conştient de ceea ce poate să facă ar accepta postura de executant? Sunt convinsa că relaţie preşedinte – premier e de la egal la egal.

      Domnul Ungureanu a primit mutarea politică în plic… Nu cred, n-am fost acolo, intre politicieni, nu pot decât să-mi imaginez ce s-a petrecut departe de lumea curioşilor dar, cu siguranţă, MRU a fost pregătit de mult timp.

    • @Silverstar. Adevarat! Cuvintele dv. adevar graiesc. Deci “nişte oameni cu interese comune se pot înţelege, pot fi prieteni ori parteneri excepţionali”. Chiar asa si pare a fi si poate ca chiar este. deci tot aici putem include si parteneriatul cu UDMR-ul, cel acuzat de Emil Boc (este adevarat ca o zice doar dupa ce a parasit functia de Premier) ca practica politica santajului? Desigur ca Emil Boc se inseala deoarece, uite chiar ieri a aparut o declaratie a domnisoareai Roberta Anastase – cea cu “alba-neagra” din Parlament, cum ca nu este vorba de nici un santaj al mancatorilor de papricas. De ce ar accepta Premierul postura de executant? Pai eu il cred pe cuvant stimata doamna, deoarece chiar Premierul cu a sa gurita a spus ca asteapta decizia sefilor de partide ale arcului guvernamental referitoare la soarta UMF Tg.Mures si el in calitate de Premier nu va face decat sa gaseasca modalitatea tehnica de materializare a ceea ce vor hotara Emil Boc, Gabriel Oprea si Kelemen Hunor. Pai ierttati-ma, dar daca lui Adrian Nastase i se imputa faptul ca ar poseda excesiv de multe oua, pai in acest caz superinteligentul si superdotatul nostru Premier ar cam fi lipsit de acele oua. ii sugerez sa faca urgent o vizita la Cornu, ca cine stie poate ca mai ia ceva din ouale lui Nastase. Din cate il stiu nu ar fi chiar asa de zgarcit si ar putea fi si el generos cu Premierul, asa ca intre Premieri.

    • ***Turnul de observatie – am tot scris, in ultima perioadă, despre grupul acesta de oportunişti şi şantajişti, care guvernează România de mai bine de 20 de ani, numit UDMR. Iată că acum, UDMR şi-a arătat, în toată splendoarea, necunoaşterea legilor universitare, cerând ce nu se poate, pentru că da, există nişte legi ale universităţilor pe care UDMR-iştii nu le cunosc. E problema UMF Tg Mureş, nu a politiculu, să facă ordine acolo. Chiar din Tg Mureş s-a transmis acest lucru, aşa că nu văd de ce mai aduci în discuţie ceva ce trebuie rezolvat pe plan local, în condiţiile in care chiar UDMR văd că şi-a revenit, oarecum.

      Nu ştiu, nu cunosc felul cum se lucrează la guvern şi relaţiile premierului cu şefii de partide dar, cred eu, că numai de comun acord, numai discutând şi luând hotărâri împreună se pot rezolva nişte treburi. Numai otrava de Tăriceanu şi-a permis să ia hotărâri de unul singur, de capul lui şi aşa s-a ajuns ca în urma guvernării liberale să rămână potopul. Tu, de fapt, ce-ai vrea? Ca premierul să-şi impună voinţa şi ceilalţi să-l asculte orbeşte cum era cu Năstase până în 2004? Nu se poate, cel puţin aşa cred eu.

    • @Silverstar. stimata doamna, imi permit sa observ ca pendulati printre farame de adevar. Aveti dreptate ca UDMR forteaza incalcarea unor legi si iarasi aveti dreptate ca UMF-ul in conformitate cu principiul autonomiei universitare ar trebui sa faca ordine acolo si nicidecum politicul de la Bucuresti – recte Guvernul. Pai aici este buba, politicul a decis sa calce in picioare autonomia universitara si sa rezolve el problema in sensul doleantelor politicienilor maghiari. Acel proiect de hotarare de guvern exact asta face si deocamdata a fost semnat doar de catre Marko Bela in calitate de vicepremier, dar peste o saptamana va fi semnat de catre Premierul Romaniei – Mihai Razvan Ungureanu. Asta cum va place? Desigur ca ati observat ca UDMR-ul si-a revenit acum, dar stiti ca si-a revenit de abia dupa ce guvernul, in frunte su superinteligentul nostru Premier a fost de acord cu emiterea acelui proiect de hotarare care se va finaliza peste o saptamana? Va da mari sperante aceasta rezolvare?

    • ***Turnul de observatie – nu pendulez printre fărâme de adevăr, spun nişte adevăruri care ţie nu-ţi plac pentru că tu, conform obiceiului, vrei să bagi şi PDL-ul în mocirla UDMR-istă, ori nu-i chiar aşa. politicul a decis sa calce in picioare autonomia universitara… – Greşit! UDMR-ul a decis, să nu umblăm cu noţiuni generale ori cu jumătăţi de adevăr.

      De unde ştii tu ce va face premierul Ungureanu peste o săptămână?

      Ştii ce se întâmplă la UMF Tg Mureş? Ştii că foarte mulţi studenţi vor să plece? Cine riscă ca UMF să rămână nepopulată şi profesori fără pâine?

      Şi-apoi, cred că şi între maghiari există destule capete luminate care să realizeze că UDMR-iştii urmăresc să-i înţepenească pe maghiari, să-i lege de locurile in care traiesc. Nu se poate aşa ceva. Neavând diplomă în limba română, limba oficială a ţării în care trăiesc, aceşti viitori absolvenţi, sunt condamnaţi să trăiască şi să crape doar în zonele în care se vorbeşte lb maghiară, fără posibilitatea de a avansa, de a se afirma în domeniul în care se pregătesc acum, oricât ar fi de inteligenţi şi dotaţi.

      UDMR-ul, acum, nu face decât să taie nişte aripi. Chiar crezi că studenţii aceia, indiferent de etnie, nu gândesc?

      Pe mine nu mă intereseaza ce crezi tu că va face premierul peste o săptămână sau o lună, principalul e ca acei oameni de la UMF Tg Mureş, să-şi rezolve singuri şi onorabil problema lor, onorabil în ceea ce-i priveşte pe studenţi, pentru că subiectul propoziţiei în jurul căreia facem vorbire, sunt studenţii şi părerea lor trebuie să conteze întâi, nu părerea UDMR sau a premierului, nici părerea ta sau a mea. Noi doar discutăm.

    • @ silverstar

      Lăsaţi. Fiţi liniştită, doamna Udrea are mai multe elemente suplimentare să înţeleagă diferit şi corect cele ce le-am spus mai sus.

      Ieri am văzut un mic moment de emisiune (cred că cea a domnul Striblea, dar nu sunt sigur) în care doamna Sulfina Barbu, prima doamnă a PDL, ne spunea cum va ajunge factura la căldură 15 milioane de lei. Domnia sa spunea că vom avea o creştere progresivă până în 2017. Eu unul cred că acele 15 milioane sunt la valoarea de acum, până în 2017, dat fiind inflaţia galopantă, bănuiesc că cifra se va actualiza în şi va fi 50 de milioane. Ceea ce nu văd nicicum este televiziunea la care anunţă politica românească salariul minim de 1500 de euro, sau aşa ceva, să venim la acelaşi numitor cu U.E. Mă gândesc că în UE nu costă factura la căldură de câteva ori valoarea acelui venitul minim necesar supravieţuirii, asta pentru că acolo venitul minim garantat chiar are legătură cu cheltuielile minime de supravieţuire.

    • ***Bibliotecaru – te rog, vrei să mă lămureşti ce are discuţia noastră de acum cu creşterea facturii la căldură?

    • @ silverstar

      Păi nu vorbeam despre actul de guvernare şi priceperea de a fi premier?

      Creşterea facturii la căldură nu are legătură cu actul de guvernare? Stabilirea unui buget cu 3% inflaţie pe 2012 nu are legătură cu calitatea actului de Guvernare. Ce face domnul Ungureanu dacă nu guvernează din poziţia de premier al României?

      Creşterea preţului la energie provoacă inflaţie, mărirea salariilor, depăşirea acordului de responsabilitate fiscală…

      Nu despre asta vorbeam?

    • @Silverstar. Iarasi pendulati. Sunt cu totul de acord cu dv. atunci cand va referiti la soarta studentilor maghiari ca si cei romani dealtfel. Intradevar, rezolvarea trebuie sa vina din interiorul institutiei asa cum prevede legea si nu politicul sa vina cu imixtiuni. Da, dar ce va faceti ca tocmai politicul este acela care isi baga coada intr-o problema atat de delicata? Acel proiect de hotarare, semnat deocamdata doar de Marko Bella in calitate de vicepremier, doar prin faptul ca Premierul a acceptat sa fie afisat pe site-ul guvernului inseamna ca de fapt l-ar fi acceptat. Oricum voi foarte atent la desfasurarea evenimentelor. Spuneti ca eu si altii ca mine urmaresc sa “bag si PDL-ul in mocirla UDMR-ista. Nicidecum doamna. Poate va spune ceva faptul ca ministrul Invatamantului – baba,a fost cel care a exercitat presiuni uriase asupra conducerii UMF in sensul ca aceasta sa accepte cerintele UDM-riste, in caz contrar cica el in calitate de ministru le va taia finantatea. Pai doamna, baba este un minisru roman si nicidecum al UDMR-ului. Alt argument – Emil Boc condamna politica de santaj a UDMR-ului la care Roberta Anastase ii raspunde ca nici nu poate fi vorba de santaj, ci doar de o pretentie neinspirata a ungurilor. Pai cine baga PDL-ul in mocirla UDMR-ista?

  9. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    – Domnule doctor, zise femeia, disperata, ati uitat ca de trei minute stau cu
    limba scoasa?
    – N-am uitat, dar vreau sa scriu reteta in liniste.

  10. Toate-s bune si frumoase, numai ca dl MRU – un intelectual de inalta tinuta, care nu se poate compara cu moderatul lui Felix – a lasat in suspensie toate problemele grave ale momentului : cine raspunde pentru nenorocirea medicatiei cancerului, pentru explozia mortalitatii infantile si a batranilor, din cauza lipsei medicilor si a institutiilor spitsalicesti, dupa…desfiintarea lor nesabuita,pentru neincasarea miliardelor de dolari obtinute din contrabanda, pentru extraordinara (criminala?) lipsa de absorbtie a miliardelor de Euro din fondurile Europene> Adevarul este, din pacate, intotdeauna concret. Actiunea unui premier este fara orizont daca nu se conusc din capul locului tintele concrete. Mi-ar fi placut sa citesc pe acest blog raspunsuri concrete la intrebari concrete. Multumesc A.V.

  11. Buna postarea. Poate asa se mai opresc antenele in a mai baga zazanie intre dvs si Ungureanu. Facocerii din antene rastalmacesc cuvintele, rup din context, masluiesc imagini ca la A1 deci se folosesc toate tehnicile de manipulare ale tov col Felix, ca daca el nu le stie, cine sa le stie? Pe de alta parte e nevoie de oameni cu cap care sa arate lumii micimea maimutoilor aroganti si agresivi, incultura lor, educatia lor de santier si limbajul de scara blocului. A fost suficienta o emisiune ca sa ne arate nivelul de profesionalism de cartier din Baneasa. Dar vai, si-au facut si scoala ! Cred ca la cat stiu astia in 6 luni poti sa faci toata scoala 😀 Sper ca Ungureanu sa reziste psihic pentru ca atacurile vor continua.

    • @grasutu enigmatic. Stimate domn grasut, aici nu mai este vorba de antene si facoceri, ci de cu totul altceva. Inteligentul domn Ungureanu, prin gratia lui Traian Basescu intai vataf peste spioni, acum si Premier, a avut intradevar o prestatie de om inteligent in interviul cu Gadea (gade=calau), dar a ramas dator fata de noi cei din fata televizoarelor. Nu a reusit sa ne convinga domnia sa asupra starii de compatibilitate sau incompatibilitate in care s-ar afla, atat in fosta calitate de Sef Sie, iar acum si in calitate de Premier, avand in vedere ca sotia sa – medic anestezist a trecut ca simbrias la societatea petroliera OMV – cea care detine rezervele de petrol si gaze ale Romaniei. Mai trebuie mentionat ca domnul Traian Basescu s-a aratat indignat de practicile total incorecte ale acestei societati fata de romani. Pai cum se impaca stimate domn grasut, sau o fi si asta vreo enigma? Domnul Ungureanu a afirmat ca presupusa stare de incompatibilitate s-ar fi clarificat de mult de catre ANI care a decis ca incompatibilitatea nu exista si ar fi emis si un document cu aceasta decizie. Luata la intrebari, institutia numita ANI ofera un raspuns cu adevarat enigmatic stimate domn grasut – cica ANI nu stie mai nimic despre aceasta pozitie si nu ar fi emis un astfel de document. Asta cum vi se mai pare?

    • Turnule

      Ce faci tu de fapt aici…continui munca esuata a lui Gadea… 😉 ? Va inteleg aversiunea dupa esecul emisiunii,dar continua cautare de nod in papura nu e sanatoasa.Personal cred ca scopul emisiunii a fost punerea primului ministru in ridicol ceea ce nu a reusit.Pe de alta parte pe schema de emisiune propusa de Gadea nici nu se putea un rezultat in care primul ministru sa lamureasca populatia intr-un fel sau altul,pentru ca nu a fost conceputa astfel,iar MRU doar s-a pliat pe modelul schiop al emisiunii etaland inteligenta si intelepciune.In fond s-a sperat de catre Gadea inversul nicidecum interesul populatiei.

    • Domnul prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu va putea fi urmarit duminică, de la ora 10, pe PROtv, la emisiunea “După 20 de ani”.

    • Turcescu cu echipa lui ,Porra neni ,Bechir si umflatul ala de bozgor Ioska Boda ,[fost pupator de Ilici baci ,cu furaciuni in Frantza [[cazul Costea ]] ,Gregoir din Tg Jiu a ajuns o emisiune mai proasta decat la Antene si Rtv ….,asta-i presa mitica ….

    • @N.G. Nu contest in nici un fel inteligenta Premierului si nici a lui Gadea. Ambii au dat dovada ca sunt oameni inteligenti, dupa cum prea bine s-a vazut, ambii au avut dificultati: Gadea la unele probleme de semantica indeosebi, iar Premierul nu a lamurit in nici un fel situatia sa sub diversele aspecte legate de incompatibilitate precum si puterea reala in fruntea guvernului. Mai mult, chiar a incercat sa ne abureasca cu justificari care astzi se dovedesc a fi fost false. Initial s-a crezut ca ar fi vorba de o simbrie de 70000 de euro incasata de iubita sa sotioara – medic anestezist pentru o prestatie in folosul societatii petroliere, ca astzi sa aflam ca de fapt sumele ridicate de catre distinsa doamna, de la inceputul colaborarii – petrol-anestezie, s-ar ridica de fapt la 250000 euro. Culmea este ca ANI ce menita sa vegheze la integritatea demnitarilor nostri, face pe “mortul in papusoi” declarand ca ei nu stiu nimic si ca nu au emis acel document prin care M.R.Ungureanu nu ar fi afectat de vreo stare de incompatibilitate, ei bine acel document nu a fost emis niciodata. In aceste conditii nu vi se pare ca situatia este de fapt mult mai grava? Se incearca plasarea subiectului in sfera disputelor sterile – guvernantii versus televiziunile Mogulilor. Mie mi se pare ca aceasta abordare este de mult depasita. Mai retin si faptul ca un inalt oficial al SRI ar fi declarat acum cativa ani, dupa numirea lui M.R.Ungureanu in fruntea SIE ca superinteligentul si superdotatul ar avea un dosar la SRI. Ceva ma face sa cred ca SRI-ul nu intocmeste dosar unui cetatean roman sau de aiurea doar pentru ca a traversat strada pe rosu. Dv. ce credeti?

  12. Chiar daca personal apreciez atitudinea domnului ungureanu si nu contest nici pe departe calitatile sale intelectuale ,profesionale,remarc o derapare generala a majoritatii comentatorilor in ce priveste prestatia unui conducator.
    Se pune accent nemasurat pe capacitatea individului de a jongla cu vorbele,de a da replici acide sau ,,sarje”intelectuale.
    Aceste calitati zic eu ca sunt mai potrivite unui nuvelist,epigramist,decat unui conducator.
    Faptul ca basescu este ca structura foarte pragmatic,direct nu i stirbeste absolut deloc calitatile de conducator,ba dimpotriva.
    Tocmai de acea personal cred ca trebuie evidentiate in primul rand calitatile si capacitatea de a lua decizii corecte,rapide,de a avea curajul sa ,,taie raul din radacina”.
    Mergand pe idea ca cine vorbeste mai frumos,mai bombastic,automat este o persoana deosebit de inteligenta nu facem altceva decat sa comparam inteligenta unei persoane din domeniu pur tehnic cu un individ din domeniu artistic,cizelat,sofisticat dar visator.
    Ne lasam ,,vrajiti”de staniolul ce inveleste ciocolata inainte de a gusta continutul si uitam sau aruncam la cos indivizi ca boc sau basescu.
    Repet ,sunt convins ca ungureanu este foarte capabil,insa e necesar a invata sa privim dincolo de staniol.
    Faptul ca pentru o mai buna imagine, in fata celor ce apreciaza sclipiciul,poti sa dai peste nas unui snob infatuat precum gadea,cu atat mai bine.

  13. as vrea sa-mi expun o opinia pro Mihai Gadea si pro Antena 3 pentru ca arata cetateniilor Romaniei realitatea si cum s-au aruncat milioane de euro pe fereastra, si cum s-au furat milioane de ura. Poate si de aceea pdl-ul lupta cu desavarsire impotriva antenelor pentru a nu ne mai prezenta Romanilor adevarul.

    • Uite vezi…asta se’ntampla cand ,probabil din naivitate,pui botul la toate gogoritele,cand te lasi condus de sentimente si emotii,cand ai creierul spalat de prea multe ore de vizionare la antene.
      Detaseazate,incearca sa gandesti…asta i sfatul meu.

  14. Cred ca domnul CRINU-Lache ar trebui consultat inainte de a candida la PRESEDENTIE,introduce-ti prin lege ca la alegerile din 2014 sa se faca un control , pentru ca in medicina cel care o tine LANGA numai pe a lui si refuza orice discutie,orice negociere,orice analiza se cheama intr-un fel , nu vreau sa zic cum.Poporul trebuie sa stie ca risca, chiar sa aleaga un adevarat DICTATOR dupa cum se prezinta in viata societatii candidatul usl-ist .Noroc ca vom avea candidat pe PRIM-MINISTRU de astazi, in 2014, care se vede un om foarte echilibrat si pregatit.GADEAE poata sa inchida antena 3, caci a primit cea mai tare lectie de democratie,cultura si politica etc.Sa traiasca domnul presedinte ca a gasit omul care sa le ia fata tuturor COTCODACEILOR de la antene.In popor se spune ca acolo unde canta pasarile de NOAPTE – CIUVICA SI BUFNITA se alege praful.Ma mir ca GADAEA nu stie asta desi se trage din jud.VALCEA.Nici asta nu a invatat.Daca se retrage la FRASINEI scapa de grija,ii va cinta numai ciuvici nu si alte pasari denumite pupeze.Acestea din urma cinta in felul urmator pe valea OLTULUI: PUP-PUP-PUP iar noi ascultatorii zicem ICI-ICI-ICI .Imi cer scuze- dar ce sa-i faci daca te tragi din popor- spui lucrurilor pe nume.

  15. Haaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiii,ce-mi placeeeeeeeeeeee,cind constat cu satisfactie ca sustinatorii uselistilor,deci cetateni care se hranesc cu emisiunile antenei 3 ,care la aceasta ora constituie o adevarata ,SECTA-SECTA CARE A STRINS IN RINDURILE SALE TOTI TICALOSII ROMANI.
    Ascunsi acolo in transeele DE LA GRIVCO,mici limbrici care cu nerusinare isi spun junarlisti,secunda de secunda,ora de ora ,zi de zi profreaza tot felul de mascari,injurii,minciuni si dezinformari,care ii au ca tinta pe toti cei care sunt de alta parere,avind o singura vina-IL DETESTA PE TURNATORUL LA SECURITATE FELIX MIRCEA VOICULESCU,II DETESTA PE CEI DOI BUFONI,PONTA SI ANTONESCU ,SI NU DORESC ALTCEVA DECIT legea sa lucreze iar coruptii gen ADRIAN NATASE RECHINUL EMBLEMATIC AL USELIMII SA PLATESCA PT PRADUIELILE COMISE.
    Aceasta emisiune a aratat ca jmecheria,nerusinarea obraznicia ,incultura si aroganta esueaza atunci cind se intilneste cu inteligenta autentica.
    Asadar trimful bunului simt a fost cu atit mai evident ,cu cit ,TOATA SUFLAREA ANTENISTA S-A SIMTIT DATOARE SA SARA IN AJUTORUL DIRETORULUI SIFONAT.
    Dana GRECU ZGRIPTUROIACA ,II LUSTRUIA PANTOFII SII…………………BOMBEURILE,MIRCEA BADEA II LUA SCAMELE VIITOARE ILUZORII DE PE VIITORUL COSTUM,IAR BUFONUL BADEA FACE TUMBE,GIUMBUSLUCRI CARE AVEAU IN INTENTIE SA-I ZMULGA UN ZIMBET DE PE FATA SCHIMONOSITA DE URA A BIETULUI ADVENTIST DE ZIUA A SAPTEA-MIHAI GIDEA.

  16. Asa cum se intimpla de multi ani,in preajma zilei de 15 martie,multi perversi cetateni romani incearca sa speculeze si sa profite de aceasta zi,incercind sa creeze atitudini violente din care poate ,poate ar extrage oaresce avantajii.
    Zilele acestea antena3 a difuzat tot felul de materiale care mai de care mai provocatoare,si care au ca scop ,VIOLENTELE.
    Sigur,reconcilierea cu istoria,cu trectul este un act de inteligenta ,si pina la urma de normalitate.
    Faptul ca noi romanii de sute de ani traim aici pe aceste meleaguri impreuna cu maghiari,este o realitate ,si ca vrem ori nu vrem,SUNTEM CONDAMNATI SA CONVIETUIM SI SA NE TOLERAM .
    Pescuitorii in ape tulburi sunt niste ,TRADATORI,PROVACATORI,care doresc raul Romaniei si romanilor.
    Ticalosia lor este evidenta-si zic eu ca trebuie sanctionata si pedepsita.

    Si acum cite ceva despre coalitia de astazi-DACA ROMANII IN 2008 AU VOTAT CUM AU VOTAT,singura solutie a fost o coalitie.
    Daca cineva poate fi raspunzator de faptul ca, U.D.M.R este tot timpul in guvern,acela este poporul roman,indiferent de etnie.

    • Le arunc o provocare tuturor uselistilor,dar mai ales imbecilor care isi spun liberali:
      ,NEOBRAZATILOR,TRADATORILOR,CIND ATI GUVERNAT ALATURI DE UDEMERSITI CU 16% SUSTINUTI DE TICALOSII PESEDEI ,V-A PLACUT CONCUBINAJUL CU UDEMERISTII??????
      De ce atunci v-a placut ceardasul si gulasul si acum nu???????????
      Sunteti jalnici,dezgistatori ,ridicoli si penibili.
      Iar despre patritism voi uselistii sunteti ultimii care aveti dreptul sa vorbiti despre el-VOI SUNTETI TRADATORII NEAMULUI ROMANESC SI DOAR ANUL ACESTA ATI FACUT-O DE CITEVA ORI.
      Apropoo,CUM SE FACE OARE CA ACUM II IUBITI PE OAMENII LUI SOROS??????????????????

    • bey” istoric mincinos ” eu n-am nimic cu unguri ca etnie ,chiar daca sunt un popor sovin [peste medie] si s-au certat cu toti pe unde sunt in minoritate ,am descris o stare de fapt ,o tolerantza prost intzeleasa ,care-i baiul ? …..

    • ps …tu esti obisnuit ,zapa neni ii prietena mea si tu dormi cu poza mea la cap 😆 😆 ,esti un european luminat ….hihihihi….

  17. @ Elena Udrea

    Doamnă deputat,

    Încerc o altă întrebare, poate cu mai mult succes. Organizaţia PDL Sector 6 a decis să retragă sprijinul politic deputatului Dănuţ Liga. Ne puteţi spune ce anume a condus la această decizie? Ce prevederi statutare a încălcat domnia sa de s-a ajuns la o asemenea sancţiune gravă? Teoretic colegul domniei voastre, domnul Liga, ar trebui să demisioneze din PDL şi să părăsească grupul parlamentar… că doar asta ar cam însemna retragerea sprijinului politic pentru o funcţie ca cea de parlamentar.

  18. Elena Udrea , Anca Boagiu si Daniel Funeriu au fost cei mai buni ministri de dupa 1990 , ii asteptam sa revina in posturile de ministri.

  19. Bibliotecar-tu te rog pune intrebari celor care te trimit in lumea virtuala,de ce nu-si pot impartii ciolanul in teritoriu?
    Intreba-i cum isi vor rezolva problemele,la buzau,tulcea,sucerava etc….
    Intreba-l pe victor ponta de ce decimeaza PSD-AI UITAT DE MIRCEA GEOANA,SI ULTIMA DE PE LISTA OANA MIZIL????????
    N-am vazut sa-ti fi trezit curiozitatea aceste decimari ale pesedeului,OARE DE CEEEEEEEEEEEEEEEEE???????????????????

  20. Nu cred ca este necesar,nici macar indicat,a se interzice postarea unuia sau altuia in functie de optiunile sale.Important este sa aiba un vocabular cat de cat civilizat.A refuza dialogul cu cineva doar pentru ca are alta optiune inseamna a fugi de responsabilitate,a fugi de cea ce ne aduce aminte ca nu suntem singurii ce au pareri.
    Daca au argumente si solutii clare sa ne convinga ……asta in cazul in care sunt capabili de a fi coerenti in expunere.

    • ..CNA -ul a mai dat o data cu bata-n balta ,a oprit emisia la OTV 3 ore de la 18-21 ,asa mai ridica procentele partidului DDD cu 3-4 %….privitori otevisti se uita noaptea la lepra de caracalean 😆 ,sanctziunea ii frectzie la un picior de lemn ,el o sa urle si-o sa se victimizeze si asa o sa-l urce CNA-ul in parlament 😆

    • puiu
      sa intelegem ca antena 3 si otv au aceliasi telespectatori?
      Cand nu se uita pe antene ,trec iuite iute pe otv.
      Si ne mai miram de sunteti atat d agresivi….

  21. zapa ..stiu ca nu sti sa scri ,sa citesti pe litere banuiam ca sti ,eu n-am zis de Elena ca-i tradatoare ,uneperisti care au fugit la ciolan sunt oportunisti si tradatori ,vezi bey lozinca expirata ,asa se intampla si pe timpul ciripitorilor la securitate ,umblau cu minciuni …
    ..tu totul raportezi la portocalici ,cand,Katrina simpatiza cu portocalici era-i prieten cu el ,dupa ce-a inceput sa-i critice ,l-ai facut si tu in toate felurile …esti un aplaudac ….

    • zapa…i-am facut pe UNPR-isti oportunisti si tradatori ,asta-i un partid creat prin santaj de Basescu ,n-a participat la alegeri ,ce esti asa de GREU de cap bey lozinca 😆 😆 ,sunt sigur ,dupa alegerile din noiembrie o sa-i cantzi osanale lui Ponta si Crin ,asa om esti ….hihihihi….slujesti si pupi puterea ,la inceputuri era-i contra Elenei si a marinerului ,nimic nu uit zapaievici…

    • Nu pot sa las lumea virtuala sa stea linistita ,si ca atare trebuie sa va impartasesc si voua ceva ce mie mi -s intimplat-Ieri m-am intilnit cu citi-va ,USLINOSI-haaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiii
      Cum nu stiti cine sunt ,USLINOSII’??????????????
      Ei daca nu stiti,nici o problema,astazi la ore ceva mai potrivite voi incerca sa va explic cu lux de amanunte.
      Totusi cite-va repere ,as putea sa va ofer.Nu nu sunt extraterestri,nuuuuuuuu,traiesc printre noi,din pacate respira acelasi aer cu noi,dar evident nu seamna cu noi.
      Pt a-i putea cit mai bine identifica incepeti,cu exercitii simple de indentificare,adica luati-i la stdiat pe cei mai putin sofisticati,cum ar fi BIBLIO,PUIOVICI SI TURNUL DE OBSERVATIE.
      Asa o sa puteti sa faceti pasul urmator si sa treceti la exemoplare de ,USLINOSI’ ceva mai complicati,nu neaparat mai inteligenti,cum ar fi MIHAI GIDEA,IAR PE ETAJUL SUPERIOR ,ii veti gasii pe sefii USLINOSILOR-VICTOR PONTA,CRIN ANTONESCU SI DAN VOICULESCU.
      Daca intimpinati greutati va rog sa apelati cu incredere la mine,imi ofer ajutorul si sprijinul necondtionat si gratis,chiar ofer bonusuri celor mai harnici.

    • Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

      La un ospiciu, unul dintre bolnavi iese val-vartej in curtea spitalului, alearga si se suie intr-un copac. Doctorul vine incercand sa-l calmeze.
      – Da-te jos ca nu se intampla nimic…
      – Nu ma dau!
      – Dar ce faci tu acolo?!?
      – Mananc cirese!
      – Pai, tu nu vezi ca asta e artar?
      – Mi-am adus de acasa, na, acum e bine?!

    • Citatul zilei 🙄

      “Exista doua comori in viata: o sanatate de fier si o constiinta fara pata.” Christian Samuel Hahnemann

    • ***Bibliotecaru a scris pe 15 Martie 2012, 11:43 pm – Bună dimineaţa! 😆
      Ai dureros de mare dreptate, mi-e greu să spun dar aşa este şi ştii ce e mai trist, că alegătorul nu are alternativă. Votezi ce ţi se oferă, ca la cantină – mănânci ce ţi se pune în farfurie…
      Şi pentru că ai pomenit şi numele lui T Chiuariu, iată cum a ajuns Chiuariu parlamentar de Bacău: http://www.ziare.com/tudor-chiuariu/pnl/de-la-cititori-cum-a-ajuns-tudor-chiuariu-deputat-de-bacau-1011632

    • silver
      In primul rand bibliotecarul face referire la cei 3% prezenta in parlament dar totodata ne arata ca acesta este mult mai vizibil in plan mediatic(nu politic) decat alt parlamentar cu prezenta de 90%.
      Poate ca omite, poate ca nu intelege,dar nu se specifica faptul ca hrebenciuc este cunoscut datorita manevrelor,aranjamentelor,manariilor,scandalurilor de orice fel.
      Oare ce este mai important pentru romania,pentru alegatorul onest,sa aiba reprezentat in parlament un baron local ce urmareste foloase personale si umbla dintr o,, antena” in alta ,sau un parlamentar ce merge in parlament zilnic,initiaza si analizeaza proiecte de legi pe care ulterior le accepta sau nu?Din felul in care pune problema inteleg ca e de preferat sa votam pe cei ca hrebe,mazare(este foarte vizibil)…antonescu care desi are prezenta zero nu lipseste de la nici un talk show.Si ne mai miram de ce am ajuns unde am ajuns pana in 2008 si cat e de munca pentru a indrepta toate astea.Oare unul ca bibliotecarul cat a contribuit?

    • ***aurel – ştiu cine este Hrebenciuc, e băcăuan ca şi mine. Ştiu că e cel mai mare îmbârligător de la PSD, un oportunist, un om lipsit de caracter şi de ruşine care, cel mai bine, îşi cunoaşte propriile-i interese. I-am dat dreptate lui Bibliotecaru pentru că aşa este, în lumea in care trăim, au mare trecere hahalerele, oamenii de nimic, şmecherii, chiulangiii, leneşii şi asta pentru că societatea e formată, preponderent, din oameni de acelaşi fel şi ceilalti, dornici de normalitate, nu au variante. De mai bine de 20 de ani ni se ofera aceiasi oameni. Cum sa progreseze Romania cu oameni de felul lui Antonescu sau Hrebenciuc? Cum sa ai spor in combaterea coruptiei cand pentru acestia nu exista legi? Atingi un punct extrem de sensibil: Si ne mai miram de ce am ajuns unde am ajuns pana in 2008 si cat e de munca pentru a indrepta toate astea. Intr-adevar, lupta impotriva coruptiei e o muncă aproape invizibilă. Au ahuns hoţii să nu se mai teama deoarece stiu ca legile sunt astfel croite incat sa nu pateasca nimic. Şi de asta opozitia isi permite sa rada in hohote, sa bata din palme a paguba si batjocoritor si sa intrebe tendentios si candid ce a facut puterea in lupta contra corupţiei?

    • @Frank Zapa. Amice, observ ca esti un tip consecvent. Esti preocupat exclusiv de a gasi paiul din ochiul altora si bineinteles ca paie vei gasi cu duiumul, dar nu reusesti sa observi barna din proprii ochi. Pentru tine aceasta o fi invizibila, sau mai stii, poate chiar lipsita de importanta. Prezinti sindromul omului cu idei putine, dar fixe, ceea ce nu e de colea, nu-i asa? Zi de zi, de cum deschizi ochii si televizorul aflai de noi si noi hotii ale unor infractori, in cere cel mai adesea vei gasi si politicieni, sau cu precadere politicieni si intamplarea face ca de cativa ani acestia sa fie imbracati in tricouri portocalii. Eu m-am saturat de sarabanda dezvaluirilor de politicieni hoti si corupti si chiar nu ieleg cum de tu nu ii observi. Or fi de vina cele doua simboluri – paiul si barna? Mai mult ca posibil. Uite de ceva vreme mass-media vuieste de afacerile oneroase din domeniul sanatatii, din care se detaseaza vizibil cele cu medicamente. Ca un facut insa, daca vei avea ochi de vazut amice draga, vei observat ca mai totul se invarte in jurul acelui Duta de la CNAS si a iubitei sale sotioare care impreuna patroneaza o increngatura de afaceri cu firme cu denumiri care de care mai exotice si culmea, toate aceste afaceri si societati au ca placa turnanta Ciprul ca destinatie a banilor si inca o placa turnanta – in Romania – locul de unde se scot banii. Sa nu cumva sa crezi ca patronii acestor afaceri or fi niste snapani, nuuuu… Doamne fereste. Sunt niste afaceristi cu frica lui Dumnezeu si care nu urmaresc decat asigurarea sanatatii romanilor. Au ajuns pana acolo incat, din marea lor dragoste fata de romani, fac apostolat – adica fac munca patriotica deoarece lor nu le iese nici un profit. Cea mai mare parte a firmelor lor au profituri = cu 0 si bineinteles ca nu au cum sa plateasca nici impozit pe profit. Se remarca o anumita diviziune in aceasta munca de apostolat cu sanatatea oamenilor. Sotia d-lui Duta este cea care patroneaza acea increngatura de societati care toate fac afaceri cu statul, intr-un fel sau altul, iar cel care plateste toate acele servicii este tocmai d-l Duta care nu-i asa, nici usturoi nu a mancat si nici gura nu ii miroase. Pai daca nu ii miroase inseamna ca nici conflictul de interese nu este posibil. Nu miroase? Duhneste de-a binelea, atata doar ca cei obligati prin lege de a descoperi dupa miros astfel de afaceri si demnitari ai statului, ca un facut, nu depisteaza nimic. Ei cum chiar nimic, pai nu ati vazut ce repede l-au depistat pe Mircea Dinescu ca face afaceri cu capre (crestea o turma de capre in satul sau – La Cetate si care capre au fost furate de tigani) si asta in timp ce era demnitar al statului si deci intra sub incidenta legii privitoare la conflictul de interese. Pai va dati seama ce coruptie putea dezvolta Mircea Dinescu cu lapte si branza de capra mituind in stanga si in dreapta inaltii functionari ai statului cu cate un caus de branza de capra? Ei bine, Mircea Dinescu a fost in situatia de a fi judecat la tribunal pentru asemenea infractiune. Noroc ca acolo au mai fost si niste oameni cu discernamant si au facut dreptate, tardiv, dar dreptatea a fost pusa la locul ei. Observ amice Frank ca suferi de acelasi spirit de dreptate care i-a insufletit si pe acei procurori de la ANI care, tot ca tine, umbla cu lumanarea in mana pentru a gasi paiul din ochiul cui trebuie, dar, sting lumanarea pentru a nu vedea barna din ochiul, tot cui trebuie, ca nu-i asa, e sarcina de la partid?

  22. domnule,faceti mare caz de faptul ca sunteti neutru.
    Nu contest acest lucru atat timp cat asta se refera la faptul ca nu sunteti un membru de partid activ….nu inca.Probabil ca prin activitatea pe care o desfasurati tindeti,doriti sa va evidentiati in idea de a accede la o functie remunerata si cu ceva influenta.Permanent cereti doamnei udrea raspunsuri si solutii miraculoase care sa permita unei anumite parti a societatii sa traiasca cat mai bine insa fara responsabilitati.
    Nu am vazut nici macar odat sa cereti reprezentantilor partidului ce l simpatizati sa dea o solutie clara problemelor societatii.De demagogie s au saturat toti …teoria este solutia pe care o imbratisati fiind cea mai facila.Stiti vorba aia..teoria ca teoria dar practica ne omoara.

    Bibliotecaru spune:
    martie 15, 2012 la 11:01 am
    @ Varujan Vosganian

    Toată lumea văd că este preocupată de gramatică, mai nou. Trebuie să pun mâna pe manuale… dar mai întâi ar trebui să le cumpăr. Şi sunt scumpe… Mai bine renunţ.

    Domnule Vosganian,
    Am tot aşteptat ca domnul Eugen Nicolăescu să reapară pe blog. Este OK? Şi-a revenit din întâlnirea cu domnul Pirpiliu, distrugătorul de liberali?

    • 😀
      Şi am mai observat că domnul Pirpiliu a lăsat-o mai moale… nu a mai avut la gât ucigaşa cravată violet… Probabil că i s-a făcut şi domniei sale frică de atacul flăcării violet. Lumea se uită şi la TV… e periculos.
      😆
      Dacă la viitorul recensământ românii vor fi 2 milioane? Nu se ştie câte victime poate face o astfel de armă… A mai rămas costumul stil Alexandru Ciucu, dumnealui le face… cam cabrate… (cravata cred că tot de la domnul Ciucu…)

    • ***Bibliotecaru – da ce griji te frământă pe tine…
      Eugen Nicolăescu – contabilul de la sănătate… De unde-i postarea asta? Hai că eşti penibil… Păi, Eugen Nicolăescu e în grevă ca toţi ceilalţi chiulangii. Omul n-a avut decât o cădere de calciu…

    • @ silverstar
      Evident că sunt interesat de cineva bolnav. Sunt penibil că mă interesez de sănătatea unui om bolnav?

      Şi dacă toţi aţi adus vorba… Parlamentarii nu pot fi în greva. Greva este un mijloc de protest salarial. Codul Muncii prevede dreptul la grevă TITLUL IX – Conflictele de muncă, CAPITOLUL 2. Desigur, România este unică în lume pentru că la noi şi patronii cer dreptul la grevă… dar asta este altă discuţie.

      “Greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi.”

      Parlamentarii nu sunt salariaţi pentru că nu sunt angajaţi ai unei instituţii. De aceea ei nu au nici salarii, ci indemnizaţii. Evident deci că nu pot face grevă, pentru că nu au un angajator de la care să ceară ceva.

      Cert este că legea este încălcată, pentru că prezenţa la votul final şi la comisii este obligatorie. Totuşi, cât timp falsul în numărătoarea voturilor nu reprezintă o încălcare a legii, cât timp se pot ţine şedinţele comisiilor fără a fi cvorum… eu cred că în ţara asta oricum nu mai contează legea, Constituţia… au devenit amănunte facultative.

    • ***Bibliotecaru – într-adevăr, parlamentarii au indemnizaţii, dar acele indemnizaţii, plus toate celelalte plăţi şi gratuităţi, sunt plătite de românii necăjiţi care abia trăiesc de la lună la lună… Şi parlamentarii au fost aleşi să servească interesul naţional, nu interesul lui Voiculescu şi să-şi treacă timpul la GRIVCO şi pe tv-uri.

      Ar fi interesant de ştiut ce este în capul unui astfel de politician-chiulangiu care ziua freacă menta, doar el ştie pe unde, şi seara merge de se culcă la hotel de 5 stele, plătit de români, desigur…

      Lăudabil că te-ai interesat de sănătatea unui om bolnav… Bine că n-a fost mai rău că nu mai aveai pe cine ntreba… 😮

    • @ silverstar
      Acum repetaţi sloganuri…

      Haideţi să vă demontez un pic conceptul chiulangiilor luând, nu partea de jos cu chiulangii, ci partea de sus cu cei mai prezenţi. Să luăm un colegiu la întâmplare… de exemplu Bacău, pentru că tot vă este mai cunoscut.

      1. Chiuariu Tudor-Alexandru PNL 54%
      2. Popescu Adrian PD-L 86%
      3. Palăr Ionel PNL 68%
      4. Antochi Gheorghe PSD 92%
      5. Banu Mihai PNL PD-L 66%
      6. Vreme Valerian PD-L 55%
      7. Gherasim Vasile PD-L 98%
      8. Iancu Iulian PSD 75%
      9. Hrebenciuc Viorel PSD 3%
      10. Vlase Petru Gabriel PSD 68%

      Iată, avem un Viorel Hrebenciuc cu o prezenţă de ruşine, respectiv 3%… Credeţi că asta va afecta votu electoratului? Domnul Adrian Popescu are o prezenţă destul de bună. Nu excelentă, dar destul de bună… dar cine este domnia sa? Dumneavoastră aţi auzit de el? Precis l-aţi votat şi din poziţia de candidat pentru consilier municipal, în 2004. În parlament este secretar, deci un personaj cunoscut al şedinţelor camerei… dar dumneavoastră nu l-aţi văzut la TV. Pe Viorel Hrebenciuc îl cunosc şi copii… şi nu are decât 3% prezenţă. Mihai Banu are prezenţa mai mare decât Tudor Chiuariu… cine va fi ales dintre ei doi? Habar nu am cine e Mihai Banu…

      Înţelegeţi? Important pentru alegere nu este cine anume munceşte în Parlament, cine anume se deranjează să vină zilnic la munca demnităţii, cine este mai conştiincios… contează cine este mai cunoscut? De ce? Pentru că politica organizează alegerile astfel încât să “câştige” alegerile şi nu să facă o muncă în Parlament.

      Domnia voastră, când veţi fi cu ştampila în cabina de vot şi va trebui să alegeţi un candidat, cum veţi face alegerea? Veţi pune stampila pe PDL sau veţi face o analize, veţi citi CV-urile, cum au muncit cei care au mai fost în Parlament, dacă sunt traseişti, dacă sunt de încredere… Dacă nu veţi pune imediat ştampila pe PDL şi veţi avea un criteriu de alegere… atunci chestiunea chiulangiilor are o logică, dar dacă nu, ce vă pasă de chiulangii? Eu unul mi-aş dori ca dumneavoastră să alegeţi raţional şi nu emoţional, mă îndoiesc însă că vă puneţi măcar problema de a vota altceva decât PDL.

  23. @ Elena Băsescu

    Revin cu încă o întrebare (simt eu că până la urmă voi primi un răspuns la un moment dat). NewsIn citează sursa PDL Bucureşti:
    “Prin această hotărâre (…) nu numai că Primarul General în funcţie dovedeşte încă o dată că nu este independent aşa cum pretinde, dar se arată dispus să facă munca murdară a USL în campaniile electorale care urmează. Pentru asta, nu se dă în lături nici de la a-i apăra pe cei care încasează milioane de euro din banii românilor şi care lipsesc cu nesimţire din Parlament”.

    Pe de altă parte, “Oprescu a spus că deși protestatarii susțineau că aveau autorizație de la primăriile de sector, acestea nu aveau calitatea să emită astfel de aprobări.”

    Deci avem două acuzaţii de ilegalitate.
    Pe de o parte PDL spune că bannerele au fost date ilegal jos de către primarul Oprescu (deşi afişate legal de către PDL), pe de altă parte primarul Oprescu spune că PDL nu avea aprobarea legală să pună aceste bannere în Bucureşti (şi deci le-a dat jos legal).

    Doamnă Udrea,
    Sunteţi “la bază” avocat şi vă rog să-mi explicaţi “avocăţeşte”. Ce temei legal acţionează aici, ce anume din lege dă voie, sau nu dă voie, PDL să afişeze aceste bannere, ce anume dă voie, sau nu dă voie, primarului general să le dea jos? Cele două “păreri juridice” se bat cap în cap, nu se poate să fie concomitent adevărate amândouă.

  24. Daaaaaaaaa,sunt un aplaudac portocaliu,da sunt UN BASESCIAN FEROCE,DA SUNT ANTICOMUNIST SI MAI FEROCE SI DA,SUNT UN NEIMPACAT ANTI USELIST.
    Niciodata nu am negat aceste lucruri si mi le-am asumat public,care-i problema??????????
    Reciteste-ti textul si infioara-te,tu cu minutza ta ai scris prapastiile alea,nu eu,asa ca nu vad unde-i deranjul.
    Si atunci in cea mai fireasca logica am intrebat si evident am si constatat,TU ESTI CEEA CE SUSTII,UN SIMPATIZANT AL DOAMNEI UDREA,DUPA CE AI FACUT-O OPORTUNISTA??????????

    Mai Puiucivici,mai baiatule,esti atit dee usor de demontat,precum o jucarie chinezeasca de cea mai proasta calitate,asa cum dealtfel sunt toti uselistii.
    In repetate rinduri am spus si voi spune-AVETI SCOLI FACUTE IN TIMPUL COMUNISMULUI,SI SE VEDE AL DRACULUI DE BINE.
    ATI STAT IN GENUNCHI ZECI DE ANI,SI V-ATI TIRIT,SI SE VEDE-pt ca nu aveti pareri propii,nu aveti consecventa,pina la urma sunteti o turma bisnica minata de la spate ,cu biciulCOMUNIST DE UNUL CA DAN VOICUOLESCU-ASTA SUNTETI VOI,intr-o exprimare si caracterizare cit de cit blinda si eleganta.
    Adica cum ar spune nenea Iancu-n’aveti ptintip domnilor,de loc………………..

  25. Atâta timp cât pe ecrane mai apar televiziunile aparținătoare de Intact precum și cele două împuțiciuni media ale lui Dan Diaconescu, mă refer la OTV și DDTV care reia dimineața emisiunile OTV date in live noaptea orice sancțiuni li se aplică sunt similare cu a te spăla pe cap cu ceai de urzică anti mătreață atunci când te dor măselele.
    Soluția: Zeamă de clește. Acele împuțiciuni media trebuie să dispară din spațiul public, iar unii din cei care prestează acolo trimiși în Justiție pentru calomnie.

    • @Blue Sorin. Dar albastru mai esti la suflet Sorine. Nu sunt un admirator al lui Dan Diaconescu sau televiziunii sale dupa cum nu m-am dat in vant nici dupa exoticele sale personaje – Elodia, Tolea si Magda Ciumac si cate or mai fi fost, dar prin inchiderea acestui post de televiziune se incalca un drept constitutional – dreptul la informare al cetateanului. Ca unii cetateni prefera mizeria de pe ecranele OTV-ului e treaba lor, dar nici acestia nu trebuiesc privati de dreptul la informare. Si apoi sa mai stii tu Sorine ca periculos este precedentul. Inchiderea acestui post de televiziune va atrage dupa sine apetitul politrucilor portocalii care vor dori ca si alte posturi sa fie inchise deoarece deranjeaza mafia portocalie. veti ajunge in situatia de a nu va mai putea abtine si veti comite abuz dupa abuz deoarece, presupun ca sunteti destul de lucizi ca sa intelegeti ca criticile si vociferarile la adresa partidului portocaliu si a neonoratului Prezident se vor inteti si pe masura ce aceste critici se vor inteti, cu atat mai mult veti dori sa le inchideti. In situatii extreme veti dori sa le inchideti gura si la propriu dupa modelul ziaristei Politkovskaia de la Moscova. Unde credeti ca veti ajunge? Va ganditi ca intr-o buna zi va trebui sa dati socoteala? Se pare ca se apropie zilele nefaste ale lui Voda Lapusneanu in care la un moment dat lozinca era “Ai sa dai sama doamna”. Prin doamna am vrut sa includ intregul PDL plus slugile lor tradatoare. Vine vremea si lumea a inceput sa nu mai aiba rabdare.

    • ***Turnul de observatie – dacă-mi amintesc bine, postul OTV a mai fost inchis o perioadă de timp şi nu din cauza politrucilor portocalii, aşa cum ireverenţios te exprimi, uitând că eşti pe blogul unui PDL-ist. Se pare că atunci erau PSD şi Năstase la butoane…

    • ***Turnul de observatie – impresia mea este inversă, că actuala putere, din contra, a luptat şi luptă împotriva hoţilor şi hoţiilor… La vârf, sunt cel puţin, 5 (cinci) politicieni PDL pentru care eu aş băga mâna-n foc ca nu fură, fără teama de a mă arde. Ce se întâmplă mai jos, nu ştiu decât din presă…
      Dar, din ’89, de când Iliescu şi-a adus gaşca, se fură – fără ruşine, fără limite, fără compasiune.

  26. Pingback: Elena Udrea: Uau! Ce jale la Antene! « Românica blues

  27. silverstar spunea : viaţa ta de mâine va arăta exact cum vei şti să ţi-o faci. Nu aştepta cu mâna întinsă să vină guvernul sau preşedintele să-ţi dea că nu au de unde… Românii trebuie să înţeleagă că în viaţă sunt pe cont propriu. Şi mie mi-a fost foarte greu să înţeleg dar… asta e…
    Corect, mesajul este SUUPER CLAR, si sunt de acord, tocmai de aia, ar trebui sa nu mai plateasca nici un fel de impozit, nici un roman, ca sa fie pe cont propriu si cei din conducere, fiindca platesc impozite corect de cand ma stiu , si ce am primit? Pe strada sunt batut,umilit, furat,impuscat, sotiile, si bunicile violate.Daca vreau securitate nu am decat sa platesc alti bani la vreo firma privata, invatamantul e teoretic gratuit, practic platesti de numai poti sub o forma sau alta, serviciile sanitare de orice natura sunt ,,cu coplata” .Aici nu fac referire la o anumita conducere, ma refer la toti guvernantii de dupa asa zisa revolutie.Toti ,dar absolut toti, sunt o apa si un pamant.Oare cine poate sa fie atat de naiv, incat sa creada intr-o viata mai buna, cand, pana acum, cand mai aveam cate ceva prin tarisoara asta, am facut atatea datorii, iar acum ne chinuim sa facem altele sa putem achita DOBANZILE celor facute deja, iar tara e vanduta , cu mici exceptii (aurul si gazul de sist, dar care sunt si ele pe cale sa plece) .Ce vina am eu cetateanul de jos, care am fost umilit si jefuit, de Ceausescu (,,sa facem un sacrificiu sa platim datoriile”), de Iliescu (,, e o perioada mai dificila de tranzitie”), de Constantinescu (,,comunistii ne-au lasat o mostenire grea”)si de onor Basescu (,,trebuie sa facem sacrificii , sa intelegem ca e criza…samd” ) Dar viata mea e una si mai ales e scurta, am trecut deja de jumatate, numai din sacrificiu in sacrificiu. as dori sa stiu si eu, cine imi da viata inapoi?? Ce vina am eu?? Iar acum mesajul ,,sa nu mai am pretentii de la ceva de la stat, ca nu sunt bani. Ok, eu nu mai cer”, si nici macar nu mai intreb unde s-au dus banii nostrii, ca nu am vazut nimic facut in tara, dar am vazut toti politicienii ,,iesiti din criza si saracie”.DAR AVETI BUNUL SIMT SI NU IMI MAI SPUNETI MIE CA AM NU STIU CATE MII DE EURO DATORIE DIN ,,DATORIA ROMANIEI” , SI NU IMI MAI CERETI IMPOZITE NESIMTITE , CA REUSITI SA FACETI DIN MINE, CETATEANUL CALM SI CORECT, UN INFRACTOR, SI NU DIN REA VOINTA, CI PENTRU CA NU MAI POT, NU MAI AM DE UNDE SA VA DAU.
    De aceea revin, si spun, mesajul premierului a fost clar si la subiect si am sa incerc sa-i dau curs, si bine ar fi sa isi vada toti romanii de treaba si sa nu mai intinda mana , dar nici sa nu mai plateasca impozite, oricum platim TVA, si alte sute de impozite ascunse.
    Poate el saracul premier sa fie D-zeu din cer, nu mai are sarmanul ce sa mai faca, tara e vanduta de mult, a mai ramas doar numele tarii noastre, pentru care au murit atatea generatii.Suveranitatea si independenta s-au dus pe apa sambetei de mult. Trebuie sa fim supusi noii ordini mondiale, care este mult mai aproape de cat ne place noua sa credem. In rest multa sanatate !!!

    • Niciodată nu am înţeles de ce din câştigul meu, obţinut prin muncă, sunt obligată să plătesc impozit la stat? De ce hoţii nu plătesc cotă parte impozit?

    • Profitorii 😮

      Nu de mult, a iesit la pensie sotia unui mare stab, si inainte si după dec ’89. Prin scolile pe unde a trecut, a fost crezuta pe cuvant cand a declarat ce si cine este, cine a indraznit sa-i ceara actele doveditoare, si asa s-a bucurat de toate onorurile si lefurile care se cuvin unui cadru didactic cu gradul I. Si tot in aceasta calitate, de profesor gradul I, a pregatit tineri profesori de la universitate. Ca sa-i faca dosarul trebuia copii dupa acte dar, de unde acte? S-a dovedit, in final, ca doamna nu avea nici macar definitivatul, examen care, in invatamant, e painea si cutitul. Fara definitivat, diploma de profesor nu mai are nici o valabilitate si, dupa al treilea examen, sustinut si nepromovat, se pierde dreptul de a profesa in invatamant.

  28. @ Elena Udrea

    Doamnă Udrea,
    Revin cu o întrebare.

    “In PDL Galati, democratia a murit de tot, nici macar anarhie nu e, nu e nimic, e doar Mircea Toader si atat”, a afirmat Boldea, pentru NewsIn. “PDL s-a transformat intr-un partid al surdo-mutilor”, a continuat deputatul. El a sustinut ca, desi este de acord sa spuna si sa faca ceea ce decide partidul, la PDL Galati “nu exista nimic”, adaugand si ca i s-a trasmis sa faca “ciocu’ mic”.

    Doamnă Udrea,
    Domnul Boldea a plecat de bună voie din PDL sau i s-a făcut un pic vânt din partid ştiind că există un amestec într-o activitate mai mult sau mai puţin dubioasă? (urmare a curăţării imaginii PDL de cei ce pătează imaginea partidului)

    Cu alte cuvinte întreb dacă se ştia la partid că cei de la DIICOT aveau în atenţie acest nume pe vremea când domnul Boldea era membru PDL?

    Am să mai citez un text din ciclul “ironia sorţii”:
    În teorie, accesul la informaţiile cuprinse în dosarele aflate pe rol în instanţele de judecată, este limitat, consultarea acestora fiind permisă, în acest stadiu, numai avocatului sau părţilor şi numai pe baza unei identificări prealabile şi a unei procuri valabile în acest sens.
    În practică, , datorită prevederilor destul de ambigue din Legea 544/2001, se pot solicita şi obţine date din dosarele penale aflate pe rol sau în faza de cercetare penală, aceste informaţii putând fi apoi folosite pentru a crea o presiune publică asupra instanţelor. În plus, prin divulgarea unor informaţii confidenţiale dintr-un dosar penal aflat pe rol, este lezată şi deteriorată imaginea unei persoane , înainte ca instanţele abilitate să poată lua o decizie imparţială.
    Pe întreaga perioada de cercetare şi urmărire penală, precum şi pe timpul soluţionării unui dosar în instanţe, primează prezumţia de nevinovăţie, şi orice informaţie divulgată fără acordul persoanei direct vizate poate aduce grave prejudicii morale sau materiale acesteia. Numai după ce o cauză a fost finalizată în instanţă, inclusiv prin epuizarea tuturor căilor de atac, prezumţia de nevinovăţie încetează să mai funcţioneze, decizia instanţei fiind suverană. Aplicarea acestor noi prevederi propuse de noi, are ca scop tocmai păstrarea unei confidenţialităţi asupra probelor şi stadiului unui dosar penal, instanţa neputând fi influenţată în luarea unei decizii.

    (http://www.boldeamihail.ro/components/com_mojo/wp-content/uploads/2011/02/LEGEA544.doc)

    Să nu se înţeleagă că eu aş spune că domnul Boldea este vinovat de ceva, “scandalul este însă scandal”.

    • , LA TEPE VERSUS SINDROMUL MIHAI GIDEA’

      Anii buni in Romania se petrecea un fenomen de-a dreptul ciudat,si anume tota lumea stia,vedea si simtea coruptia pe propia piele,dar culmea nu existau corupti.
      Si pt ca ideea sa fie si mai bine punctata o sa reamintesc ceea ce ne spunea dl Adrian Nastase si anume ca ,SUNTEM O TARA CORUPTA FARA CORUPTI’
      Romania intra in U.E.dupa ce cu mare greutate in anii 2005-2007,reuseste sa elimine din ,STRGULETELE ROSII LASATE DE GUVERNUL ADRIAN NASTASE,in mandatul de min. al justitiei al doamnei MONICA MACOVEI,OCAZUIE CU CARE AFLAM CA PRIMUL MINISTRU DE ATUNCI CALIN POPESCU TARICEANU,INCERCA SA REZOLVE DOSARUL LUI DINU PATRICIU FOLOSINDU-SIN INFLUENTA PE CARE O AVEA.
      Asadar intram in U.E. dar raminem cu M.C.V.
      Vinatoarea impotriva corptiei si a coruptilor incepe o data cu venirea guvernului EMIL BOC 2 INCEPIND CU DECEMBRIE 2009.
      Si ce observam noi?-ZILNIC CAD CAPETE IN JUSTITIE,SI NU ORICE CAPETE-MARI DE LA VIRFUL JUSTITIEI,ULTIMUL PRES. CURTII DE APEL TIMISOARA.
      In fiecare zi cad capete din politie,inaltii functionari,politicieni etc.
      Asadar uite ca ,intr-o situatie de paroxism ,in care organele statului,dar si cei chemati sa atace coruptia incep sa-si faca treaba si ADRIAN NASTASE PRIMUL MINISTRU AL TARII IN CARE AVEAM CORUPTIE FARA CORUPTI ESTE CONDAMNAT LA DOI ANI DE PUSCARIE.
      Ei da, ce sa vezi-SINDROMUL MIHAI GIDEA,opereaza foarte bine,si indivizi ciudati,IN LOC SA CONSTATE CA NICIODATA IN ROMANIA NU S-AU INALTAT ATITEA TEPE IN CARE SA ATIRNE NUME SI OAMENI IMPORTANTI SI GREI,ii acuza tocmai pe cei care LUPTA LA BAIONETA CU CORPTIA,SI-I STYRINGE ,SI-I ADUNA CHIAR DACA SUNT DIN OGRADA LOR.
      In aceasta situatie nu pot sa nu-l intreb pe TURNUL DE OBSERVATIE:
      Domnule unde erai cind ADRIAN NASTASE CONSTATA CA SUNTEM O TARA CORUPTA FARA CORUPTI?
      Unde erai cind Tariceanu facea presiuni asupra min. justitiei sa-l faca scapat pe DINU PATRICIU?
      Si de ce ii ataci acum pe cei ,CARE AU PROMIS TEPE SI CHIAR II TRAG IN TEPE PE TICALOSI??????????
      Oare nu cumva tocmai faptul ca TEPELE LUCREAZA DE ZOR TE DERANJEAZA SI VII CU SOPIRLITZE DINTR-ASTEA,CARE MIE UNUL IMI ARATA CA SUFERI DE SINDROMUL GIDEA?????????
      Turnule,cit de lipsit de logica poti fi,cita URA ,RAUTATE S-AU ADUNAT IN SUFLETUL TAU,INCIT SA NEGI EVIDENTA-TRAIAN BASESCU ,PD-L AU DETERMINAREA SA CALCE IN PICIOARE CORUPTIA.AAAAA,ca nu reusesc in totalitate da.
      Faptul ca te ratoiesti la ei,mie unul imi spune-CA MERITI SA ATIRNI INTR-O TEAPA BASESCIANA………..

  29. @Frank Zapa. Amice, observ ca esti un tip consecvent. Esti preocupat exclusiv de a gasi paiul din ochiul altora si bineinteles ca paie vei gasi cu duiumul, dar nu reusesti sa observi barna din proprii ochi. Pentru tine aceasta o fi invizibila, sau mai stii, poate chiar lipsita de importanta. Prezinti sindromul omului cu idei putine, dar fixe, ceea ce nu e de colea, nu-i asa? Zi de zi, de cum deschizi ochii si televizorul aflai de noi si noi hotii ale unor infractori, in cere cel mai adesea vei gasi si politicieni, sau cu precadere politicieni si intamplarea face ca de cativa ani acestia sa fie imbracati in tricouri portocalii. Eu m-am saturat de sarabanda dezvaluirilor de politicieni hoti si corupti si chiar nu ieleg cum de tu nu ii observi. Or fi de vina cele doua simboluri – paiul si barna? Mai mult ca posibil. Uite de ceva vreme mass-media vuieste de afacerile oneroase din domeniul sanatatii, din care se detaseaza vizibil cele cu medicamente. Ca un facut insa, daca vei avea ochi de vazut amice draga, vei observat ca mai totul se invarte in jurul acelui Duta de la CNAS si a iubitei sale sotioare care impreuna patroneaza o increngatura de afaceri cu firme cu denumiri care de care mai exotice si culmea, toate aceste afaceri si societati au ca placa turnanta Ciprul ca destinatie a banilor si inca o placa turnanta – in Romania – locul de unde se scot banii. Sa nu cumva sa crezi ca patronii acestor afaceri or fi niste snapani, nuuuu… Doamne fereste. Sunt niste afaceristi cu frica lui Dumnezeu si care nu urmaresc decat asigurarea sanatatii romanilor. Au ajuns pana acolo incat, din marea lor dragoste fata de romani, fac apostolat – adica fac munca patriotica deoarece lor nu le iese nici un profit. Cea mai mare parte a firmelor lor au profituri = cu 0 si bineinteles ca nu au cum sa plateasca nici impozit pe profit. Se remarca o anumita diviziune in aceasta munca de apostolat cu sanatatea oamenilor. Sotia d-lui Duta este cea care patroneaza acea increngatura de societati care toate fac afaceri cu statul, intr-un fel sau altul, iar cel care plateste toate acele servicii este tocmai d-l Duta care nu-i asa, nici usturoi nu a mancat si nici gura nu ii miroase. Pai daca nu ii miroase inseamna ca nici conflictul de interese nu este posibil. Nu miroase? Duhneste de-a binelea, atata doar ca cei obligati prin lege de a descoperi dupa miros astfel de afaceri si demnitari ai statului, ca un facut, nu depisteaza nimic. Ei cum chiar nimic, pai nu ati vazut ce repede l-au depistat pe Mircea Dinescu ca face afaceri cu capre (crestea o turma de capre in satul sau – La Cetate si care capre au fost furate de tigani) si asta in timp ce era demnitar al statului si deci intra sub incidenta legii privitoare la conflictul de interese. Pai va dati seama ce coruptie putea dezvolta Mircea Dinescu cu lapte si branza de capra mituind in stanga si in dreapta inaltii functionari ai statului cu cate un caus de branza de capra? Ei bine, Mircea Dinescu a fost in situatia de a fi judecat la tribunal pentru asemenea infractiune. Noroc ca acolo au mai fost si niste oameni cu discernamant si au facut dreptate, tardiv, dar dreptatea a fost pusa la locul ei. Observ amice Frank ca suferi de acelasi spirit de dreptate care i-a insufletit si pe acei procurori de la ANI care, tot ca tine, umbla cu lumanarea in mana pentru a gasi paiul din ochiul cui trebuie, dar, sting lumanarea pentru a nu vedea barna din ochiul, tot cui trebuie, ca nu-i asa, e sarcina de la partid?

  30. @aurel. Domnule, importanta pe care observ ca vreti sa o acordati Parlamentului este laudabila. Macar de ar face-o si cei obligati prin legea fundamentala pe cat o faceti si tot ar fi bine. Din pacate nu prea este asa si nu este pentru ca Parlamentul nu mai este Parlament decat ca denumirea a institutiei sau eventual cladirea ce adaposteste institutia. Parlamentul nu mai este Parlament deoarece nu mai face legi, nu le mai dezbate, iar personajele care se perinda pe acolo si care isi spun parlamentari nu prea au obiectul muncii – adica nu fac legi Aurele. Legile la noi se fac prin asumare de raspundere (ce este caraghios este ca isi asuma raspunderea niste oameni iresponsabili) sau si mai simplu prin ordonante de urgenta. Va mai surprinde ca in acest caz multe din acese asa zise legi sunt apoi declarate neconstitutionale sau, daca sunt, ele sunt inoperabile deoarece au prevederi imposibil de aplicat si atunci se procedeaza la modificarea acestora tot prin ordonanta de urgenta. Bineinteles ca din cand in cand se mai dezbate prin Parlament si cate o lege, cum ar fi Legea Prostitutiei, a cainilor maidanezi si alte asemenea. Pai la ce mai este necesara prezenta lui Crin Antonescu in Parlament, sa dezbata asemenea legi? Sau poate ca o fi necesara prezenta sa pentru a-i da o mana de ajutor Robertei Anastase la smenuirea votului printr-o numarare cu totul si cu totul originala? Sau poate ca o fi necesara prezenta domniei sale pentru a rade in hohote pentru faptul ca puterea nu stie ce voteaza din cauza ca un anume personaj a uitat cum sa indrepte degetul? Talk shouw-ul este bune pentru ca mai deschde mintea oamenilor si vine curand momentul in care oamenii vor trebui sa voteze in cunostinta de cauza si nu doar pentru mici, bere si manele.

    • Raspuns pt Bibliotecaru la interpelarea adresata doamnei UDREA LA ora 10,53:
      -dincolo de faptul ca intrebarea in fond este un adevarat rechizitoriu acuzator ,asupra caruia nu are sens sa ma mai opresc,pt ca e deja un lucru consacrat-BIBLIOTECARU,ESTE SUSTINATOR PSD,iata care este raspunsul simplu:
      dl deputat din galati,AVEA ATITEA PLINGERI,PRESA DIN GALATI SPUNEA ATITEA PRAPASTII DESPRE EL,INCIT NU MAI ERA NEVOIE DE NICI UN SERVICIU SECRET.
      Voi puncta ,si voi spune ce e vorba de ,PLINGERI PENALE CARE SUNT PUBLICE,SI FACUTE PUBLICE DE PETENTI.
      Iata marele mister Bibliotecaru,si iata si parsivenia ta-EVIDENTA…………..

    • Si acum si cite-va precizari.Este deja arhicunoscut ca ANTENELE LUI VOICULESCU ,lucreaza cu facaturi,cu scenarii pregatite in laboratoarele lui DAN VOICULESCU,ceea ce face ca,credibilitatea lor sa fie zero.
      ARGUMENTATIA,este simpla-zilele acestea toata romania a vazut facatura de la antene cu VINZATOAREA ,DIN PIATA pe post de ,BUGETARA CARE SUFERA DIN CAUZA LIPSEI BANILOR-DEVOALAREA ACESTUI EPISOD ESTE MAI MULT DECIT SUFICIENTA.
      Tot saptamina aceata,,SPECTACOLUL DE EXCEPTIE’oferit de MIHAI GIDEA IN COMPANIA LUI M.R.U.pur si simplu a maturat si ultima firmitura de credibilitate pe care acest trust im mai avea.
      Ei si atunci,ma intreb,cum un cetean,TURNUL DE OBSERVATIE,dupa ce sa intimplat in aceea emisiune,in care SERVITORUL LUI VOICULESCU GIDEA SI-A CENTRAT O BUNA PARTE DIN EMISIUNE TOCMAI PE DL DUTA SI BLEJNAR,REVINE ACUM CU ACEASTA OBSESIE-DUTA.
      Incep sa cred ca INDOBITOCIREA PRACTICATA DE TRUSTUL INTACT,SPALAREA CREIERELOR DE CATRE ACEST TRUST,LA UNII ROMANI A DAT REZULTATE.
      De partea cealalta-NU SPUN CA CEI DOI INALTI FUNCTIONARI,DUTA SI BLEJNAR SUNT CURATI-DAR PINA CE JUSTITIA NU SPUNE CA SUNT VINOVATI-cum sa spun eu.
      Pe suspiciunile intretinute de antenele voiculesciene-IMI PARE RAU,AM SPUS,PUR SI SIMPLU NU CRED,SI S-A DOVEDIT CA SUNT NERUSINATI SI CA FABRICA VINI,SI PACATE INEXISTENTE.

    • turnul
      Ai intrebat si ai raspuns totodata….
      Faptul ca antonescu(nume generic pentru majoritatea opozitiei) nu vine la munca in parlament determina guvernul sa emita ordonante.
      O guvernare eficienta este o guvernare ce ia masurile rapid ,in momentul necesar.O masura aplicata cu intarziere poate avea efecte contrare scopului initial.
      Chiar daca opozitia a venit la un moment dat in parlament ,nu a facut altceva decat a tergiversa adoptarea legilor prin diferite moduri(mi de amendamente la buget,etc)….deci despre ce vorbim?

    • Merita efortul de a face lumina acolo unde se doreste un intuneric atit de dens incit sa-ti scoti singur ochii din cauza lipsei de lumina.
      Cu riscul de a ma repeta,voi spune inca o data o banalitate-BIBLIOTECARU-este un fanatic sustinator al PSD-si uite cit de usor se poate face demonstratia.
      Putin mai devreme spuneam ca intrebarea,,DE SECURIST PARSIV,adresata doamnei UDREA,de Bbilio,este de-o ipocrizie infioratoare pt ca ea contine in corpul sau de fapt o acuza,nefondata,el biblio stiind ca nu va primii nici un raspuns.
      Dar sa trec la ,TABLA IN FATA COALEI MARI DE HIRTIE,sa cum a procedat VICTOR PONTA CIND EXPLICA LA REALITATEA CUM VA REDUCE ,VA TAIA EL SALARIILE MARITE DE ACTUALA PUTERE,si sa va ofer un argument,care demonstreaza TOXICITATEA ACESTUI BIBLIOTECARU.
      La ultimul text postyat de dl VICTOR PONTA pe data de 15 martie,iata ce posteaza dl. Bibliotecaru,atentie va rog la text ,dar mai ales la mesajul textului,de fapt o intrebare de-a dreptul ticaloasa:
      ,@Victor Ponta

      Daca tot vorbiti de prezenta dl. Ungureanu la TVR,imi amintesc ca ati spus ca nu veti mai plati taxa Radio-Tv.(prin decembrie anul trecut).Pina la urma ati platit-o sau nu?Ma gindesc ca TVR1. continua aceiasi atitudine fata de PDL SI Traian Basescu,nu se vede nici o schimbare………..incheiat citatul

      Asadar,iata o mostra,un bijuterie din gindirea distorsionata ,de bolsevic-COMUNIST al dl bibliotecaru.
      Daca acest perfid domn USLINOS,care este Bibliotecaru,considera ca TELEVIZIUNEA ROMANA,ESTE ASERVITA ASTAZI PUTERII,ATUNCI MA INTREB IN TIMPUL LUI ALEXANDRUU SASSU,CIND PUR SI SIMPLU TELEVIZIUNEA ROMANA COMITEA ADEVARATE LINSAJE MEDIATICE ASUPRA LUI TRAIAN BASESCU SIN PD-L ,IN SPIRITUL DREPTATII DE CE NU A SUFLAT O VORNULITA.
      REAMINTESC CA,ATENTIE PRES. ROMANIEI,NU UN MUCOS CA PONTA,CARE NU REPREZINTA NIMIK PT STATUL ROMAN,IN ANII 2007-2008 PUR SI SIMPLU NU A INTRAT IN TV ROMANA,LUCRU CARE DE ASEMENEA NU I-A DERANJAT DE USLINOSI-MA INTREB CIT DE TICALOSI POT FI.
      Dar,desi astazi,OPOZITIA ,are mai multe prezente la TVR,decit puterea,este adevarat nu cu mult,dar totusi mai multa prezenta,CUM E POSIBIL CA ACEST BIBLIOTECARU-SA AIBE O ASEMENEA ATITUDINE-si mai pretinde ca iubeste democratia.
      Sigur nu ne-a spus si ce fel de democratie,probabil cea practicata DE PARTIDUL UNIC,PE VREMEA LUI CEASUSESCU,CIND LUI,LUI BIBLIOTECARU ADRIAN PAUNESCU II FACEA CREIERUL NETED.
      Dupa aemenea lecturi,ca cea de pe blogul lui Ponta doar sentimentul de scirba te mai poate incerca-USLINOSILOR,SUNTETI DEZGUSTATORI………..

    • @ Frank Zapa[King] a scris pe 16 Martie 2012, 12:43 pm

      Ha ha ha 😆

      Sunteţi din ciclul de realizări ale patriei “penibilul nu are limite”.

      😀

      Mai întâi vă daţi de gol că, nu numai studiaţi blogul domnului Ponta, dar citiţi cu atenţie şi comentariile. Poate că acolo aveţi un alt nick care înjură PDL-ul şi jucaţi la două capete. Cine ştie…

      😀

      Şi acum să vă explic de ce sunteţi penibil, că eu argumentez, nu ca alţii.

      Duminica, 11 Decembrie 2011, Victor Ponta:
      “Astazi ne-am adunat sa vorbim despre ceea ce este important pentru toata lumea, mai putin despre TVR, desigur, anume ce facem cu implementarea masurilor decise la nivel european. Dar, daca, m-ati provocat, vreau sa va anunt un lucru. M-am decis de azi, eu, Victor Ponta, sa intru intr-o actiune de protest, pe care mi-o asum si sunt gata sa raspund conform legii, de a nu mai plati taxa pentru Televiziunea Romana.

      Am marele privilegiu de a nu fi platit bani pentru televiziunea lui Ceausescu, pentru ca eram prea mic. Acum, ca sa platesc bani, ca sa-l vad pe Willi Branza si sa vad tinerii liberal-democrati, cred ca este o rusine. Si vreau sa anunt oficial ca eu refuz sa platesc aceasta taxa si sunt gata sa ma supun rigorilor legii si ca pe site-ul meu o sa deschid o lista in care, cei ca si mine, au curaj sa incalce legea si sa nu mai plateasca televiziunii lui Basescu o taxa pentru care voi, TVR, sa transmiteti manifestarile tinerilor PDL si pe Willi Branza

      Este perfect (raspunsul meu – n.red), pentru toate intrebarile de la TVR este un raspuns perfect. Eu ma supun legii, TVR nu o face. 83% din stiri sunt despre putere, 17% din Opozitie. Orice televiziune privata, daca nu face 50-50, primeste o groaza de amenzi. TVR prin banii nosti…. eu refuz sa mai platesc televiziunea lui Basescu”

      Ei bine, în acel moment am făcut pe blogul domnului Ponta o ironie… ştiind că Taxa Radio-TV este pusă strategic pe factura de curent electric şi, în consecinţă, dacă nu plăteşti taxa de fapt nu plăteşti nici curentul electric… neplata taxei ar însemna ca domnul Ponta să rămână fără curent electric…

      Bibliotecaru December 11, 2011 at 5:31 pm #

      @ Victor Ponta
      Aud că aţi declarat că nu veţi mai plăti taxa radio-tv. Cum anume intenţionaţi să faceţi acest lucru dat fiind că taxa vă este facturată odată cu factura de electricitate?

      Evident, întrebarea nu a obţinut un răspuns.

      Revenirea mea cu această problemă este evidentă. Dacă domnul Ponta s-ar fi ţinut de “promisiune” şi nu ar fi plătit taxa, până astăzi ar fi rămas fără curent electric. Bănuiesc că domnia sa a plătit totuşi taxa radio-tv.

      Eu ştiu domnule Frank Zapa[King] că sunteţi prea plin de sine ca să înţelegeţi cât de penibil aţi căzut în propria groapă, mulţumesc însă că mi-aţi dat ocazia să demonstrez, încă o dată, cât sunt de imparţial…

      😆

    • bibliotecarul
      domnule….faptul ca zapa este in eroare in ce priveste simpatiile politice ale bibliotecarului nu inseamna afirmatia de final inn ce priveste impartialitatea este si adevarata.
      Puteti sa afirmati cat vreti acest lucru,insa nu e nimeni obligat sa va creada.
      Am cel putin un an de prezenta pe blogul domnului vosganian si nu mi puteti spune mie ca sunteti independent…..cel putin in simpatie .
      Eu am sps de nenumarate ori ca am simpati de politici liberale insa actiunile partidului liberal nici pe departe nu pot fi catalogate ca fiind ,,liberale”..dimpotriva.
      Daca e sa vorbim de liberalism in acest moment PD liberal este intradevar mult mai aproape de liberalism.
      Dumneavoastra aveti in schimb simpati fata de un partid liberal de orientare sociala ,fata de niste politicieni ce si spun liberali dar care ca si dumneavoastra va inbratisati si va pupati cu foc cu un curent social mai apropiat de comunism.
      Va place, probabil din cochetarie generata din snobism, sa pozati in independentul intelept ce da sfaturi si pune intrebari,,pertinente” bucurandu va ca ,,bagati in ceata” pe cate unul .
      Lucrurile sunt foarte clare:sustineti un antonescu,vosganian,etc(nu pot fi numiti liberali) insa va place asa cum am spus (mai mult din lipsa de activitate) sa pozati in albitru.
      Aveti tot dreptul sa aveti pareri ,mai important e sa aveti curajul sa va asumati simpatiile.
      multa sanatate

    • @ aurel a scris pe 16 Martie 2012, 02:47 pm

      Nici nu ştiţi câte eforturi fac eu să credeţi ceva anume despre mine 😆

      Stimate domn,
      Libertatea credinţei şi conştiinţei este garantată. Sunteţi liber să credeţi ce doriţi despre mine. Important este să aveţi un ton civilizat. Nu mă deranjează că domnul Zapa vorbeşte vrute şi nevrute, mă deranjează vocabularul pe care îl are la îndemână (că doar tastează cu mâna). Domnul Frank nu a reuşit să nu piardă nici un astfel de dialog şi cred că asta îl seacă la inimă. 😀

      Eu cred că ar trebui să începeţi prin a înţelege ce reprezintă liberalismul. Arogarea unei doctrine politice nu face dintr-o asociere de oameni nici un partid şi nici o grupare politică. PD nici măcar nu spune despre sine că reprezintă liberalismul ci creştin-democraţia, de aceea vă recomand mai întâi să studiaţi ce şi cum.

    • @Bibliotecaru. Crestin-democratia? Oare ce o fi crestin in ceea ce spune partidul de suflet al celor numiti de dv.? Dar in ceea ce face? Ca o fi crestin sau nu, ramane de vazut, desi inclin sa cred ca furtul nu este o idee crestina. Ma refer la furtul de bani, furtul de imobile, vapoare, voturi, deputati si senatori si ca un corolar al acestei superbe cirese de pe tortul democratiei, chiar furtul democratiei.

    • @ Turnul de observatie

      Eu spuneam şi că “Arogarea unei doctrine politice nu face dintr-o asociere de oameni nici un partid şi nici o grupare politică.”

    • @aurel. Amice, esti pe aproape. Ai dreptate, dar cumva de-andoase-lea. Nu guvernul emite ordonante pentru ca Crin nu ar veni la munca, ci crin nu vine la Parlament pentru ca institutia democratiei intelege sa se comporte nedemocratic, respectiv nu discuta legi care sunt asumate prin raspundere de catre guvern sau o ia chiar pe o scurtatura deja batatorita – prin ordonante de urgenta. deci cumva, avem de-a face cu acel cerc vicios in care “el o batea ca se fardeaza, ea se farda ca sa-si ascunda vanataile”. Incearca Aurele draga sa depasesti cliseele.

    • @Bibliotecaru. Aceasta arogare nu constituie decat un pretext pentru coagularea unei gasti ce nu are alt scop decat imitarea sau mai corect spus perfectionarea acelei metode fanariote de “jupuire” a oamenilor si de ultima farama de resurse si ceea ce este culmea, este pretentia jefuitorilor ca de fapt ei reformeaza statul si, tot ceea ce fac, nu o fac decat in beneficiul nostru. Vezi cazul acelui Licu, pus sa aiba grija de sanatatea noastra in care scop el a constituit acea asociere de care vorbeati dv. si care cu ce credeti ca se ocupau, sau trebuiau sa se ocupe – exact cu acele citostatice necesare celor mai napastuiti dintre oameni. Inclin sa cred ca de fapt totul nu a fost decat o “gandire cu premeditare” vorba Academiei Catavencu. Premierul M.R.Ungureanu nu a luat masura inca de mult necesara a destituirii capilor aceste retele mafiote pentru ca, zice domnia sa ca nu ar avea probe, dar acum cand mass-media a fost invadata de informatii despre malversatiunile acestei “asocieri de oameni”, sunt curios care va fi timpul de raspuns al Premierului. Te pomenesti ca va cere voie “de sus” pentru a lua masura care se impune. Oricum cred ca, cel putin pentru Premier, a venit momentul adevarului si anume va trebui sa ne demonstreze ca nu apartine acestei “asociatii”, in caz contrar va trebui sa intre in aceiasi “troaca” cu duta si Blejnar.

  31. turnule
    daca ai impresia ca esti nedreptatit cumva chiar daca ti se posteaza comentariile de atac direct,inseamna ca nu sti cum e pe blogul domnului vosganian care aliat cu postacii dumisale ,in afara de faptul ca incercau sa ma linseze,la un moment dat m au blocat de tot.
    Dupa ce i am explicat domnului V. ca de fapt i am ridicat numarul de postari, cel putin dublate ar avea de pierdut ,probabil realizand ca o relatie antagonica pe blog a ii creaza trafic a dat drumul la postari.
    In consecinta considera te norocos.

  32. bibliotecaru
    Regret nespus sa va spun ca sunteti intr o grava eroare.
    Nu titulatura da orientarea politica ,dimpotriva te poate pacali asa cum a u facut o oamenii lui antonescu.Actiunile intreprinse sunt cea ce definesc un om sau in cazul nostru un partid.
    Cum poate afirma domnul antonescu ca reprezinta liberalismul cand sustine sub tutela psd ului ,o impozitare diferentiata a profitului,cand sustine un stat social in care orice trantor ce sta pe sant beneficiaza de ajutoare sociale,cand se opun unei legi a sanatatii bazata pe eficienta si rentabilitate,etc.
    Eu asta consider liberalism….masuri care sa oblige la eficienta,concurenta,obligativitate la munca(indirect)….nu drept la munca fara eficienta asa cum se intampla acum in sector bugetar ,unde un angajat da statul in judecata cand e dat afara pentru lene.
    Avem viziuni total diferite in ce priveste liberalismul,probabil datorita statutului social si modului in care ne castigam painea.
    Asa cum am afirmat datorita faptului ca aveti cam mult timp liber,citind doctrine formulate de teoriticieni cu manecute si glas afectat ati cazut intr o grava eroare.
    In privinta adresarii va asigur ca dumneavoastra ,chiar daca pe celalalt blog,mi ati adresat cuvinte nu tocmai… elegante…in nici un caz eu.
    Probabil va place sa va victimizati

    • @ aurel

      Stimate domn,
      Există o cale mai sigură decât să vorbiţi după ureche, anume să citiţi exact ce şi cum. Nu puteţi să definiţi un liberalism cu înţeles personal şi apoi să vă plângeţi că PNL nu reprezintă liberalismul. Acei oameni cu mânecuţă definesc lucrurile, nu puteţi să inventați domnia voastră pe parcurs… poate doar dacă vă asumaţi rolul de teoretician cu mânecuţe.

      Şi pentru că aţi atins subiectul, doctrina PNL este neo-liberală şi liberală.

      Şi pentru că aţi spus “Avem viziuni total diferite in ce priveste liberalismul,probabil datorita statutului social si modului in care ne castigam painea.”… Nu aveţi cum să exercitaţi o profesie mai liberală decât a mea… cel mult mă puteţi egala. 😆

      PS.
      Vă sfătuiesc să renunţaţi la formulări precum “masuri care sa oblige la eficienta,concurenta,obligativitate la munca(indirect)” dacă vă recomandaţi ca liberal, este ceva rupt din rapoartele de la congresele PCR.

  33. turnule
    Iti cam place sa lucrezi cu jumatati de masura.
    Pai crinulet absenteaza inca de pe vremea in care era opozant al actualului aliat.
    In afara de asta, meteahna ordonantelor nu guvernul boc a descoperit o…..
    Asa cum acum psd ul si pnl ul regreta schimbarea mandatului prezidential la 7 ani ,fiind pregatit pentru bombonel,asa si cu ordonantele…cand le dadeau ei era bine,acum e rau.
    Nu cumva asta se numeste ipocrizie si falsitate?
    Tot ipocrizie maxima este si faptul ca acum crinulet este foarte vexat de faptul ca toate legile puterii trec fara a se tine cont de doleantele de modificare ale opozitiei..??????e chir culmea …e in opozitie ,are minoritate dar vrea sa impuna propriile dorinte.Si din acest motiv nu mai vrea sa vina in parlament….ne suparam daca nu ne jucam dupa regulile noastre..halal

  34. @Aurel. Domnule Aurel, nu jumatatile de masura ma caracterizeaza si nici nu pot accepta rationamentele dv. cum ca daca ceva rau o fi facut acu nu stiu cati ani Nastase si Tariceanu, acu musai sa fie lasat si guvernul portocaliu sa faca aceleasi greseli si asta in spiritul impartialitatii. daca a furat Nastase, pai nu este drept sa fure si guvernele patronate de Basescu? Nu este vorba de impunerea propriilor dorinte ci de discutarea in Parlament pur si simplu a legilor, macar a celor importante. Ca un argument in sprijinul argumentatiei mele, uitati ca in aceste zile a rabufnit cu forta in piata publica atitudinea iredentista a UDMR-ului care profita de niste “soparlite” strecurate abil si cu premeditare in cuprinsul Legii Invatamantului si pe care Emil Boc sa incapatanat sa o treaca prin asumare, desi in cursul negocierilor se cazuse de acord asupra discutarii ei in plen, ei bine, trecand prin asumare, au trecut si acele “soparlite” de care astazi profita cu varf si indesat UDMR-ul. Este de presupus ca prin discutarea in plenul Parlamentului a acestei legi, acele “soparlite” nu ar fi reusit sa treaca. Cum se cheama sportul acela facut cu mana? Lucru manual! Ei bine, de asta aveti parte acum.

    • turnul
      Atitudinea constanta a usl ului a fost de tergiversare de impiedicare cat se poate a adoptarii oricaror legi.Cel putin cat a fost geoana presedinte de senat nu a bagat nimic pe ordine de zi,la comisiile de orice natura usl ul a facut tot posibilul de a nu se discuta nimic.Acum sa se vina si sa se comenteze ca nu sa discutat ….e cam nu stiu cum.
      Cea mai mare hiba a unei societati este rezistenta la schimbare….si daca analizezi cu obiectivitate actiunea de opunere a societatii la orice schimbare vei constata ca indiferent de regim,de guverne s a intamplat acelasi lucru.
      Toate guvernele de pana acum s au complacut si nu au intreprins decat asa zise schimbari de fatada ,de cosmetizare,avand grija sa nu supere masele de oameni care permanent vor avea tendinta de a ramane inerte in spatiul lor comod,de siguranta intima.
      Acum basescu impreuna cu boc si acum cu ungureanu au avut curajul sa rupa acel cerc intim de siguranta generat de frica de schimbare,generand reacti de opozitie isterica alimentate de unul ca ponta sau crinulet.
      In general aceste reacti sunt prezente la cei fara o inteligenta deosebita ,incapabili sa accepte schimbarea sau la cei ce le convine o stare favorabila lor.Tu in ce categorie te afli?

    • bibliotecarul
      Tocmai termenul (indirect) este cheia pe care nu ati sesizato..
      Poti obliga pe cineva sa munceasca(indirect) daca nu i mai dai ajutoare sociale,poti obliga pe cineva(indirect) sa fie eficient platind ul in functie de eficienta in munca …poti face multe lucruri indirect,important este sa vrei.Remarc insa ca aveti un orizont destul de strict din moment ce nu puteti accepta termenul ,,obliga”
      Probabil faceti analogii cu obligatia de a merge la sedintele de partid,sau de a nu iesi din cuvantul domnului antonescu….va asigur ca nu e cazul.

    • @ aurel a scris pe 16 Martie 2012, 07:05 pm

      Munca obligatorie, oricum ar fi acest “obligatoriu”, direct, indirect, cu manta… cum doriţi domnia voastră… este la polul opus liberalismului. Nu ştiu dacă sesizaţi “obligatoriu”, “liber”… Ca să înţelegeţi şi mai bine, munca obligatorie se numea, pe vremuri, muncă silnică.

      Sfatul meu este să studiaţi un pic liberalismul dacă vreţi să susţineţi acest curent. Altfel ducem tot felul de discuţii inutile.

    • La OTV, “ruleaza” pedeapsa. Pentru ora 9, Dan Diaconescu a convocat poporul OTV in fata sediului televiziunii. Stiti de ce? Pentru ca oamenii sa nu stea acasa, cu ochii in tv si sa inteleaga adevarata cauza pentru care i se aplica pedeapsa…

    • Bună dimineaşa! Un zâmbet la cafea 😆

      Preotul in timpul casatoriei , vechea fraza:
      – Daca cineva este inpotriva acestei uniuni intre acesti doi tineri, sa vorbeasca acum sau sa taca pentru totdeauna!
      La asta cineva zice:
      – Eu, eu, eu !
      Preotul raspunde:
      – Tu nu, tu esti ginerele! Tu nu poti!

    • Merită să citiţi! Ce nu scrie în CV-ul primului ministru e că, înainte de 89, a fost şi jurnalist. În Opinia Studenţească din 26 decembrie 89, el a publicat un emoţionant reportaj despre evenimentele de atunci. ”Dumnezeu ştie dacă m-aş fi gîndit vreodată, la vîrsta asta, că există o Moarte pe care s-o împrăştie cei care vorbesc tot româneşte”, scria Mihai Răzvan Ungureanu. Vă redăm textul integral, obţinut împreună cu colegii de la Opina Studenţească.

      Citiţi mai mult: Reportaj emoţionant din timpul revoluției scris de Traian Răzvan Ungureanu – EVZ Special > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/reportaj-emotionant-din-timpul-revolutiei-scris-de-traian-razvan-ungureanu-971981.html#ixzz1pMLfd6Dy
      EVZ.ro

    • bibliotecarul
      Inteleg ca sunteti adeptul unei existente ,,libertine”mai degraba ,decat unei existente cu responsabilitati.Obligativitatea de a munci este prezenta inclusiv in regnul animal.Orice vietate este obligata de natura insasi sa aiba o activitate pentru a se hrani.Cu atat mai mult la ,,animalul”om care pe langa faptul ca se hraneste ,consuma resurse energetice,medicale,etc.Aceasta logica cade in momentul in care animalul om devine parazit.
      A nega faptul ca in goana dup voturi ,politicienii (chiar in statele cele mai democrate,cu economii capitaliste) au creat o patura parazitara ce se bazeaza pe ajutoare sociale ,e lipsa de realism.
      Tocmai in aceasta zona trebuie sa vorbim de ,,obligativitatea”de a munci.
      Doctrinele tuturor partidelor ,asa cum va place sa va exprimati,se tem sa vorbeasca despre acest lucru din teama de a nu pierde voturi.
      Indoctrinarea intr un anumit sens va impiedica si pe dumneavoastra sa acceptati un termen foarte exact.
      Constat in acest fel, ca sunteti un politician ce lucreaza cu jumatati de masura,adevar si care se teme de solutiile transante,naturale.

    • @aurel. Domnule Aurel, in argumentatia dv. va serviti de adevaruri partiale. Da aveti dreptate cu indemnul la munca, dar unde stimate domn? Creati acele locuri de munca si romanii vor fi mai bucurosi sa muncesca acasa decat sa munceasca aiurea pe coclauri. Cum interpretam in acest caz indemnul adresat de Traian Basescu medicilor de a pleca sa munceasca in tari straine unde pot fi platiti la adevarata lor valoare? daca a facut acel indemn, atunci in ce calitate morala mai vine astazi sa constate ca sistemul sanitar din Romania sufera de o criza a lipsei de personal?

    • Ce o fi de necrezut, ca doar animalul om nu se schimba asa… un do

      Cica:

      “De enecrezut:

      Bugetul trebuie echilibrat,
      Tezaurul trebuie reaprovizionat,
      Datoria publică trebuie micşorată,
      Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlată,
      Ajutorul dat altor ţări trebuie eliminat pentru ca Roma să nu dea faliment.
      Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului.”

      ( Cicero, anul 55 înainte de Hristos)

      In concluzie nu s-a modificat nimic de 2066 de ani !!! “

    • ,Romania Noastra-MIRCEA GEOANA-

      Asadar fostul candidat la prezidentiale,MAZILITUL MIRCEA GEOANA,s-a tinut de cuvint si cum, necum,ieri proiectul lui,dealtfel destul de ambiguu,si cam fistichiu a prins viata.
      Intr-o perioada agitata,economic,cu multe incertitudini ,intrebari si foarte putine raspunsuri,este explicabila emulatia si aparitia ca ciupercile dupa ploaie a tot felul de organizatii,politice,civicemadica adunaturi de indivizi,care de fapt ce vor???????????????????
      Sigur cu totii invoca,BINELE COMUN,GENERAL,pe care vor sa-l aduca prin propia lor crucificare ,si cu care sa fericeasca aceasta natie atit de greu incercata,pe merit,invocind faptul ca doar ei,detin solutii si retete miraculoase.
      Dar nu lansarea acestei platforme civico-politice,mi-a trezit interesul si curiozitatea cu altceva.
      In urma cu 3 ani acelasi MIRCEA GEOANA,era rasfatatul ,acelorasai televiziuni,acelorasi moderatori,acelorasi analisti si evident acelorasi blogeri,care astazi IL IGNORA,IL DETESTA ,DAR MAI ALES IL EVITA SI PARCA NICIODATA N-AR FI PRONUNTAT NUMELE DE MIRCEA GEOANA.
      Curiozitatea m-a impins si am scotocit putin prin mai multe arhive,siiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ce sa vezi?????????
      Aceiasi,care astazi se bat ca niste ZMEI PT ONOAREA LUI VICTOR PONTA SI AI SAI PESEDEI,acum 3 ani pe vremea asta pur si simplu il ,CANONIZAU PE MIRCEA GEOANA,II GASEAU CALITATI SI MERITE DE-A DREPTUL GENEIALE,care astazi au disparut ca prin farmec si au lasat in urma lor ,UN PROSTANAC NEFRECVENTABIL ,de care trebuie sa te feresti ca de un ciumat.
      Ei,si atunci,vin si intreb:
      Cum e posibil ca un individ ca Bibliotecaru,care pur si simplu era in stare sa arunce in aer lumea virtuala pt ca MIRCEA GEOANA SA AJUNGA PRESEDINTE,astazi nici macar un rind nu scrie despre FOSTUL SAU IDOL.
      Cum e posibil ca blogerul Puiu,care si acum 3 ani folosindu-se de aceleasi stratageme,expresii,si ghidusii,astazi nu a dat un link despre evenimentul care l-a avut in centru pe CALARETUL FARA CAP MIRCEA GEOANA’?????????????????

      Avant la lettre,voi raspunde eu,in locul lor,pt ca ei,in buna lor obisnuinta de tradatori,de indivizi fara caracter si repere ,ori nu vor raspunde ori o vor da dupa cires.
      Nu mai scot un cuvintel despre MIRCEA GEOANA ,in primul rind pt ca la ei la comunisti ,cind un sef este mazilit,-EL ESTE SCOS DE NOUL SEF DIN MEMORIA COLECTIVA-adica nu mai exista.
      Apoi,MIRCEA GEOANA LA FEL CA ADRIAN NASTASE reprezinta simbolurile infringerii in fata lui TRAIAN BASESCU-lucru care ii aduce in pragul nebuniei pe bietele tiritoare pesediste.

      .P.S.-mi s-a parut interesant ca ,Mircea Geoana a mai ramas pe linga el cu MUZA SURPRIZELOR,ANDREEA MARIN si cu EXCEPTIONALUL NOSTRU ECONOMIST DE ANVERGURA GAL;ACTICA -RADU SOVIANII-unul din servitorii lui SORIN OVIDIU VINTU……………………..

    • dLE. aurel,foarte rar obisnuiesc a da sfaturi cuiva ,si doar in mod exceptional imi permit sa atentionez pe cineva.
      De data asta imi incalc cite-va din principii si va voi spune simplu si franc:intreprinderea dv de a-i face sa inteleaga pe cei trei blogeri USLINOSI[BIBLIO,PUIU TURNUL] ca sunt intr-o eroare grosolana ca se fac purtatorii celui mai letal si toxix virus-uselismul- nu poate decit sa esueze.
      V-s ruga sa nu va indignati si sa nu ma certati pt ca sunt atit de categoric,dar va spune acest lucru cineva care i-a studiat cu instrumente de laboratorii pe acesti mutanzi,mai bine de 4 ani si toate rezultatele duc la concluzia despre care va vorbeam.
      V-as ruga prieteneste sa intelegeti ca pe lantul trofic,acolo unde gasim veriga cu etcheta -USLINOS-explicatiile tin in primul rind de genetica si de abilitatile acestei stiinte foarte interesante si enigmatice ,care in cazul acestor uselisti ne spune ca ei sunt rodul reproducerii,unor vietatii care au in matricea lor genele PARAZITIILOR,ALE CARNASIERILOR,SI EVIDENT ALE TIRITOARELOR.
      Faptul ca mostenesc si abilitati cameleonice este raspunsul la intrebarea cum de au rezistat pina acum.
      Asadar dle aurel,cu tot respectul va pot spune ca incercarea dv de a lega un dialog ,cu valente intelectualiste,din care cu totii sa raminem cu ceva este sortit esecului,pt ca acesti NIHILISTI,nu sunt reglati geneticdecit pt a fi distructivi,si pt a servii o ,SPECIE DE ANIMALE CU CHIP UMAN,care au o singura calitate-sunt canibasli,si care atunci cind nu pot ataca in alta parte ,se canibalizeaza intre ei-ULTIMA CANIBAZIZATA DIN LUNGUL SIR DE HALCI UMANE DE CARNE IFULECATE ESTE OANA MIZIL.
      Incehei spunindu-ma ca daca cumva v-am deranjat imi cer scuze,si ca am curajul sa va provoc la un pariu,-VETI PIERDE IN TENTATIVA DE A-I ADUCE PE DRUMUL CEL BUN………….

    • domnule zapa
      Apreciez sincer onestitatea si bunele intentii de care dati dovada,insa in nici un caz nu mi am propus sa i ,,aduc pe drumul cel bun”pe mai sus mentionatii.
      Fiecare are dreptul la propriile alegeri,la propriile opinii.
      Asa cum noi consideram ca in acest moment cea mai buna solutie este echipa basescu & comp,exista persoane ce au alta opinie.
      Daca o parte a populatiei considera ca munca ,liberul albitru,autodeterminarea in toate planurile,inclusiv economic,exista si indivizi care au structurat genetic ,nativ, o nevoie acuta de a fi directionati,ajutati,de a li se degreva responsabilitatile.
      Evolutia viitoare va demonstra fara echivoc ca resursele sunt limitate si va fi necesar abordarea intr un mod transant a problemelor umanitatii.
      Trebuie sa fim constienti ca nu poti cere sa accepte un mod concurential si eficient al vietii unor indivizi ce poate au trait toata viata sub tutela,nu au avut responsabilitati si au avut asigurat minimul necesar sau poate chiar mai mult.
      Daca privim lucrurile din punct de vedere absolut obiectiv si natural orice individ trebuie sa produca cel putin atat cat consuma,altfel va fi necesar ca altcineva sa produca pentru el.
      Nu exista nici o entitate,nici un guvern care sa creeze din nimic resurse necesare intretinerii celui ce nu produce.Fiecare serviciu ,activitate este o marfa ce se ofera in contrapartida ,in consecinta orice individ ce nu produce bunuri poate oferi servicii sau orice activitate necesara celui ce produce bunuri.
      Idea este ca orice individ sa fie eficient pentru a putea trai,de aici deriva si acea obligatie de a munci,sub orice forma.
      Probabil cineva va spune ca el poate trai din acumularile facute de el sau inaintasii sai…ei bine asta de fapt nu inseamna decat consum de resurse fara a produce,parazitism.
      Tocmai initiativele (chiar atat de mici) ale lui traian basescu de a responsabiliza individul printr o alta structura la nivel de stat creaza aceasta opozitie apriga,inversunata.
      Mai devreme sau mai tarziu se vor lua masuri mult mai radicale decat aceste tentative….asa ca nu e nevoie ca eu sa conving pe turnul sau pe bibliotecaru sau etc…or sa vada,or sa simta.

    • Touchee-ati tras perfect la tinta dle. aurel.
      Domnii in discutie sunt genul de indivizi,care au uritul obicei,DE A CONSUMA INTR-O VESELIE,CU O FRENEZIE’ care ar aduce in pragul nebuniei organizatii ecologiste,pt ca de produs produc doar TOXINE,SULF SI BIOXID DE CARBON,care subtieaza stratul de ozon.
      Munca este un cuvint care lipseste din vocabularul lor zilnic,vocabular care icepe si se termina cu interjectia-SA NE DEA,DA SA NE DEA SI INCA SA NE DEA CU VIRF SI INDESAT.
      Carei motivul pt care ei arboreaza aceasta superioritate bolnavicioasa??????????????
      Acesti misecuvenisti,care nici nu vor sa auda de munca de meritocratie,de competitie,si profesionalism,considera ca ne fac o onoare ca suntem contemporani cu asemenea dihanii,despre care spuneam mai sus ca produc doar deranjuri echilibrului natural,si introduc in evolutia fireasca umana-ACCIDENTE,sigur in primul rind genetice,si dupa ideologice si sociale.
      Citi anticorpi are umanitatea pt a-i izola si in final distruge,ei aiasta e un alt subiect si cu alta ocazie.
      Oricum mi-a facut placere sa dialoghez cu dv.

    • Bula are prune …in gura si totusi:
      Bulă, ai citit “Iarna pe uliţă”?
      – Doamna profesoară, eu nu citesc nici vara pe terasă şi vreţi să citesc iarna pe uliţă?…

    • …se munceste la greu pe blog ,unul defaimeaza [face dosare de cadre ,tata ,mama ,fica ,pisica ….etc ,mai ceva ca inainte de 89 ] ,altul se asociaza cu alt aplaudac mai spalacit un pic si dau lectii de economie ,doctrine si bla-bla bla -uri de doi bani ,penibil ii modul vostru de postare ,ridicati osanale portocalicilor pana v a opereaza Oprescu de hernie 😆 😆 ,sa fiti sanatosi dragilor ,este nevoie de voi pe blog 😆
      …Oane ai fost inspirat cu citatul din baciul Cicero !!! 😆 😆

      …timpul pedeleilor a trecut ,s-au compromis total in fatza electorilor ,din noiembrie o sa fiti AUT din peisajul politichiei mitice ,datorita guvernarii voastre au inviat “partide moarte ” PRM si PNG si s-au nascut altele ,DDD 😆 😆 ,asta-i singurul rezultat al guvernarii basasciene si a camarilei lui .

    • Puiu, Este un comentariu la acest articol care este destul de exact viz-a-vis de oergoliul Cristoicesc:

      “Maestrul” il uraste deja pe MRU pentru ca, tocmai acum cand vedea “el-vizionarul” ascensiunea lui Victoras – de la partidul drag lui, a aparut acest meteorit cu adevarat inteligent, care-i spulbera nu numai martoagele sperantei sale, dar si pe detractorii care-i sprijina, precum onorabilul “maestru”, ce simte nevoia urgenta de a-si aduce contributia la “MAREATA CAUZA A CONSERVARII – PUTERII NOASTRE, A CELOR ADUSI IN FRUNTEA PROSTIMII DE MARELE “NOSTRU” CARMACI ILIESCU – ASA CUM NE INVATA EL SI ANUME ATAT CAT TRAIM”: CA ALTFEL, ce mai suntem fara aceasta putere, daca societatea reuseste schimbarea; deci trebuie sa se intoarca rapid si din nou la lipsa de caracter combativa si un loc apropiat de voi-sculescu si sa intareasca din nou partida aflata in pericol !
      MRU trebuie facut praf din fase.
      Porcule – maestru in delatiune si inselarea acestui popor in toate momentele importante!
      AFARA de la B1 si EVZ, mars din nou la antena 3… bou lipsit de caracter, ce ai deturnat sensurile si indus in eroare acest popor de fiecare data cand s-a pus problema unei inflexiuni importante in evolutia sa.
      Nici nu este nevoie de certificat de la CNSAS ca sa stie lumea actuala, carei lumi ii apartii tu cu adevarat, in afara de cea de co…muist. Cea mai mare si ascunsa LICHEA, alaturi de CTV, din jurnalismul romanesc.”

      Destul de dur ce zice acest mircea, dar acum niste ani gandeam la fel despre Cristoiu, azi cred ca este doar un alt soi de Biblio, adica un stangist prin deformatie sufleteasca bolnava, cu adevarat inteligent, insa la fel de lipsit de caracter si la fel de plin de infatuare paranoica ascunsa sub ipocrizia modestiei

    • lulu…hiihihihi… 😆 😆 acum am vazut cine-i autorul …

    • Un zâmbet 😆

      – Ei, ati ascultat sfatul meu, sa dormiti cat mai mult cu fereastra deschisa?
      – Da, domnule doctor, asa am facut.
      – Si nu v-a disparut bronsita?
      – Bronsita, nu. În schimb, mi-au disparut televizorul, doua tablouri si telefonul mobil…

      … şi noapte bună!…

    • Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

      Poliţistul s-a apropiat de mine şi mi-a spus:
      – Ati putea, vă rog, să ma însoţiti la Sectie?
      – De ce, domnule politist? N-am făcut nimic! i-am raspuns.
      – Stiu! zice. Dar mi-e frica singur, noaptea, in Ferentari!…

    • Hotul de incredere… Parabolă

      Un om l-a rugat pe un călător prin deşert să-i dea voie să stea pe spatele cămilei sale. Cererea sa a fost îndeplinită. Odată urcat, omul l-a aruncat pe proprietarul cămilei în nisip şi a fugit cu tot cu cămila.

      Proprietarul a strigat după el: “Nu sunt necăjit că mi-ai luat cămila! Mai am altele. Dar ai distrus credinţa în oameni. Pe viitor, proprietarii de camile nu-i vor mai ajuta pe călătorii singuratici. Nimeni nu va mai fi lăsat să stea pe spatele cămilei…”

    • Unul din veteranii blogului,antipedelist si antibasescian feroce,facea o constatare care a reusit sa ma bine dispuna,si anume ca ,SE MUNCESTE LA GREU PE BLOG’………………..
      Sigur,tovaraselul care ne spune acesta banalitate ,are insa o insensibilitate vecina cu neobrazarea cind vine vorba de ,LINSAJUL MEDIATIC’ pus in scena de trusturile celor trei penali,este orba la mizeriile ce se petrec in casa turnatorului FELIX,si probabil vrea sa ne faca sa credem ca nu stie ce se intimpla pe blogurile USLINOSILOR.
      Daca pe acest blog TOVARASELUL’ are acces neingradit,si poate sa-si exhibe uriciunea sufleteasca,dar si apartenenta la sistemul ticalosit alcatuit exclusiv din fostii comunisti,acelasi tovarasel,se face ca nu stie ca pe blogurile USLINOSILOR,SIMPATIZANTII PORTOCACILOR AU INTERZIS,si ca in afara de cei care le ridica osanale si-i prea slavesc restul SUNT CENZURATI.
      Acuma ,aceasta situatie nu ar fi o noutate,pt ca noi bloggeri vechi stim cum actioneaza ,USLINOSII’ stim ca se tem de noi,de intrebarile noastre incomode si ca fug ca dracul de tamiie de interpelarile care contin intrebari incomode.
      Pt ca USLINOSII,s-au obisnuit sa defileze doar in transeele de la GRIVCO,acolo unde servitorii lui Voiculescu ii bibilesc si le ridica mingi la fileu,pe care uneori le rateaza.
      Ei si atunci nu se impune intrebarea:DE CE ESTI NERUSINAT TOVARASELULE?????????????????
      De ce te insostesti cu minciuna,nesimtirea si neobrazarea,de ce nu vrei,macar la batrinete sa-ti spelii pacatele tineretii,si sa devii OM,OM ONORABIL,DREPT SI CORECT??????????
      Pot sa-ti spun ca nu-i atit de greu,cum pare la prima vedere,primul lucru cu care trebuie sa incepi,este sa nu te mai minti singur si sa te privesti pe tine cu spirit critic,si sa recunosti,ca ,ESTI UN NIMENI,care vrea sa-si repare ratacirile din tinerete.
      Incearca ,cine stie poate ai noroc si reusesti,trebuie doar sa suporti o mica durere,cam atit cit simti in cazul unei injectii-MICA,DAR SALVATOARE.

    • Duminica 18 martie, B1 TV ora 21:00. Ion Cristoiu va dialoga timp de doua ore cu Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu !

    • Oane poate se reabiliteaza pe seara la intalnirea cu presidentul 😆 😆 ,caracterizare ii 😆 😆 😆 ,ok am vrut sa zic ,il stiu din 72-73 pe Cristoiu de la o agapa la Parul Rece ,era retras si nu prea vorbea cu nimeni ….

    • Daca cineva ar avea rabdare sa vada in ce fel s-au prezentat jurnalele la Realitatea tv de catre politicieni, ar constata ca cele prezentate de membrii PSD+PNL au fost seci, fade, rigide, fara sare si piper.
      PDL-istii, pentru ca au cultura, sunt oameni de spirit, cu umor, au darul de a jongla cu cuvintele, cu cunostintele, au avut altfel de jurnale, mai vii, mai dinamice, mai aproape de sufletul romanului.
      Spun asta ca si PSD-istii si colegii lor din PNL sa priceapa ca si cultura e buna la ceva, vorba lui Hagi cu scoala, si ca diferenta aici este – in scolile absolvite pe drept, pe stiute, pe pregatite si nu in diplomele cumparate de la taraba unor universitati particulare…

    • Silver,
      Chestia asta spusa de acest Bogdan Tiberiu nu e deloc originala caci a observat-o a doua zi tot la Gadea, lCrin Antonescu si poate a fost prima oara cand am considerat ca s-a descurcat foarte bine si m-a facut sa rad cu pofta.
      El a spus ca daca MRU a specificat conditiile autosuspendarii si e de crezut ca in cererea sau anuntul respectiv le-a specificat inseamna ca ea a expirat cand a parasit SIE si de atunci posibil ca statutar sa fie membru pNL . Crin se amuza si eu personal nu cred ca este o castana incinsa in buzunarul lui Antonescu ci un motiv ca asta sa se amuze adica :daca MRU nu-si da demisia si pana acum nu si-a dat-o rezulta ca PNL a mai produs un PM si maine poimaine o sa-i ceara in sedinta de conducere a PNL sa execute un ordin de la partid. Adica Crin pe tema asta poate face misto de Ungureanu. Dar poate fi si un bumerang adica liberalii nemultumiti de Crin il debarca pe acesta si trec in tabara noului lor presedinte care poate fi MRU? 🙂 🙂 🙂
      PS Ca la noi la mineni 🙂

    • ***ion adrian – mai curând a doua variantă, ţinând cont de faptul că Antonescu a făcut PNL-ul varză… Dar poate fi si un bumerang adica liberalii nemultumiti de Crin il debarca pe acesta si trec in tabara noului lor presedinte care poate fi MRU?

    • ***ion adrian – NEATENŢIE! Nu te teme, se vindecă… Toţi greşim, nimeni nu-i perfect, nici măcar eu… 😆

    • Când normalul devine anormal se naşte senzaţionalul, aşa, ca aici: Un român excentric a strâns gunoiul după ce a terminat grătarul

      Un fotograf amator a reuşit să surprindă ceea ce poate deveni fotografia anului: un român care a strâns gunoiul după ce a terminat grătarul. Imaginea este cu atât mai spectaculoasă cu cât în zonă nu erau amanejate spaţii pentru depozitarea gunoiului. Cetăţeanul a pus gunoiul în portbagajul maşinii, probabil cu intenţia de a-l arunca ulterior într-un loc special amenajat. Citeşte mai mult, la sursă:

      Sursa: http://www.timesnewroman.ro/life-death/5438-un-roman-excentric-a-strans-gunoiul-dupa-ce-a-terminat-gratarul

    • Oane 😆 ,care-i baiul ? daca vine zapa neni pe la tine sa-i spui te rog frumos ,sa-i transmita sotzului ca ,eu l-am laudat si aparat pe Basescu cand am considerat ca-i bun si face lucruri bune [ex: cu honvezi la Budapesta si Tusnad ,cu Mihai abidicatul ,cu tziganul de Sarkozy si alte multe exmple ] ,nu pot sa ridic osanale si sa-i pup in ….[stie el unde ] ,numai ca-s conducatori vremelnici si prosti 😆 😆 ,la zapa neni sa-i spui ca n-am uitat-o ….hihihihi….

    • “zapa neni “..ii doamna zapa ,asa o alint eu 😆 😆 ….hihihihi…..

    • …mare “politician “marinerul asta 😆 😆 ,Ponta n-a muscat momeala marinareasca ….hihihih…., sa spunem ca accepta ,de unde majoritate in parlament ? 😆 😆 ,acum zice marinerul 😆 il ajutam eu …hihihihi….,mai zice presidentul :in politica ii un filon de onoare 😆 😆 ,sa mori de ras … ,una peste alta mi-a placut taifasul cu Ion Cristoiu ,i-a atacat pe greii din pedele ,a aparat pe fetele din frunte ,Elena ,Sulfina pe spalacita de la deputati nu merita s-o laude ,la facut pe Ponta misogin 😆 …..in concluzie faina seara …..

    • …ps Claudia , purtatoarea de cuvant de la Cotroceni ,o bruneta super faina ,tanara ,desteapta si cuminte 😆 , a inceput sa-mi placa de mariner ,are gusturi rafinate …

    • CTP desi il apara pe Ponta fara sa-si dea seama il face mincinos caci incearca sa justifice refuzul lui Ponta confirmand astfel ca azi Ponta a mintit caci altfel nu avea ce sa refuze. 🙂
      I-a jucat iar fiara politica in foi de vita. Electoratul sper sa inteleaga lasitatea si impotenta USLista .

    • Liderii PDL acei cativa care stiau ,nu era cazul sa spuna ceva de asta , fiind datoria lui Base s-o anunte si a facut-o exact cand trebuia.

    • Ma intreb cu mare placere ce facea Base daca Ponta avea cohones si inceta bataia cu damele si spunea DA. 🙂

    • Oane nu-l punea presidentul pe Ponta premier in veci-vecilor ,sa fim seriosi ,am uitat ,a zis in emisie ,ca nu pune premier de la USL ,chiar daca are peste 50% ,a invocat un articol…bla-bla-uri …ii un “animal ” politic 😆 😆 ii joaca pe agarici astia cum vrea muschiul lui 😆 😆 ….hihihihi….

    • Pui,
      Nu are asta importanta. Asta este valabil azi dupa ce Ponta a picat la examen si Ponta in cele 15 puncte a facut o incercare disperata sa primeasca in ultimul ceas nota de trecere. 🙂

    • Si mai este o problema pe care eu doar am sugerat-o pornind de la teama aratata de Ponta si anume ce pregatea USL-ul la UE folosindu-se de plecarea lui Ponta acolo si de Rovana Plumb lucruri pe care Ungureanu le are bine documentate in acest moment.Era o actiune impotriva Romaniei care era utila cum v-am tot spus mai ales dusmanilor romaniei si imi pare rau Puiule ca tu esti dispus sa te faci ca nu observi asta, ca doar nu oi fi si tu rusofil ca prietenul nostru comun?

    • Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

      O doamna merge la sectia de poliţie din vecinătate să reclame că i-a dispărut soţul. Poliţistul cere o descriere! Ea incepe:
      – Are 35 de ani, 1,90 m, ochi negri adanci, păr negru ondulat, o constituţie atletică, vorbeşte frumos şi este bun cu copiii !…
      – Dar, doamnă, soţul dvoastra are 1,60 m, este scund, chel, gras, are o gură spurcată şi este rău cu copiii !…
      – Ştiu, dar cine l-ar vrea pe ăla înapoi?”…

    • “S-ar putea ca Victor Ponta sa aiba ceva pe constiinta, nu stiu, de nu a vrut, […] Ei asta mi-au cerut la consultari: alegeri anticipate si demisia presedintelui. Le-am raspuns ceva de genul «nu sunt rege. Nu pot sa abdic, am mandat constitutional». In ceea ce priveste anticipatele, le-am spus domnul Ponta poate fi prim-ministru. Doar daca are ceva care inca nu poate fi spus public si de asta nu a existat un da.” Traian Basescu

    • Stimati jurnalisti si analisti politici, dragi vuvuzele, tonomati si angajati ai USL+Dan Voiculescu, sa-i multumiti lui Dumnezeu ca exista Basescu si ca e presedinte si ca voi aveti ce si despre ce sa scrieti. Ganditi-va despre ce/cine veti mai scrie dupa ce Basescu n-a mai fi la Cotroceni dar, mai ales, la cine-o sa va mai angajeze…

    • DAN DIACONESCU face, seara de seara, ceea ce stie el ca-i mai bine – striga impotriva puterii si-si face campanie electorala impotriva interdictiei, impotriva masurilor CNA. Dan Diaconescu chiar isi doreste ca OTV sa fie inchis, stiind ca in acest fel isi poate permite sa pozeze in victima si-si sensibilizeaza sustinatorii.

    • @ silverstar a scris pe 19 Martie 2012, 08:04 am

      Deci dumneavoastră nu aveţi nici cea mai mică străfulgerare de indignare interioară că, pe de o parte, preşedintele Traian Băsescu (şi aş sublinia cuvântul preşedinte, pentru că nu vorbim aici de un Dan Diaconescu care promite bani sau mai ştiu eu cine, ci despre cuvântul cel mai greu al clasei politice) spune că:

      “Sunt obligat de Constituţie să am consultări cu toate partidele şi le-aş avea dacă ar cădea Guvernul la moţiune. Dar domnul Ponta este copilot la o maşină. Dânsul mai participă la raliuri şi are sponsori necunoscuţi, deşi se prezintă a fi un soi de fată mare, de Fecioara Maria. Cu sponsorii ăştia necunoscuţi a reuşit să ajungă copilot. El stă în dreapta conducătorului. Cum poţi să conduci ţara când la o maşină eşti doar copilot? Deci un om care n-are calităţi să conducă o maşină lungă de trei metri. Este copilot în maşina aia, nu-i dă nimeni volanul în mână. Poţi să-i dai ţara în mână? Deci nu cred că domnul Ponta are maturitatea necesară să fie prim-ministru al României, nu în mandatul meu de preşedinte al României. Un preşedinte trebuie să fie responsabil când desemnează un prim-ministru”

      … şi apoi oferă, în spatele uşilor închise, postul de premier domnului Ponta?

      Eu nu pot să cred că orice om, cât de puţin raţional ar fi, nu poate să aibă probleme cu acest conflict de logică. L-am văzut şi pe Ion Cristoiu, despre care nu poate spune nimeni că este fanatic pro USL, mărind efectiv ochii a mirare, mai tare decât la faza cu Regele Mihai. Prezenţa stenogramei arată, iarăşi fără nici un dubiu, că totul a fost minuţios pregătit, nu a fost o scăpare, nu a fost un subiect atins din întâmplare…

      Şi în continuare există oameni care nu se simt minţiţi de preşedintele Traian Băsescu… Este incredibil! Ce ar mai trebui să facă?

    • Liviu Dragnea e speriat ca cei de la putere le racoleaza primarii. PDL nu face decat exact ceea ce au facut si ei, PSD-istii, cat au fost la putere. PDL ii executa cu armele lor, poate mai perfectionate, mai sofisticate acum, pentru ca cei de la PDL tin pasul cu lumea, au ceva mai multa minte decat PSD-istii, care au diplome cumparate de la tarabele diferitor facultati particulare dar atat. Stiu ca e dureros, e tare dureros ca cazi lovit de propriile-ti arme dar asa e-n viata, nu numai parul are doua capete…

    • ***Bibliotecaru – Unde-i minciuna presedintelui, care e?
      Mint si stenogramele? Minte si inregistrarea?
      Bibliotecaru:
      1. de ce Ponta nu a spus nimic, dar absolut nimic despre aceasta propunere a Presedintelui, chiar facuta la misto, cum s-a exprimat el;
      2. ce e cu chestia aia cu copilotul şi bla bla-uri? Eu cred ca domnul Băsescu a vrut sa verifice daca Ponta gandeste liber sau trebuie sa ceara voie papusarului, celui care nu se vede… Ori Ponta a venit la Cotroceni nepregatit pentru asa o surpriza…
      3. de ce nu accepti ideea ca propunerea presedintelui s-a vrut o verificare? Sigur ca guvernul condus, propus de Ponta nu ar fi avut trecere in parlament pentru ca nici presedintele nu si-a dorit, serios, ca tara sa ajunga pe mana unui imatur, iresponsabil, pe mana cuiva care nu are nici cultura politica, nici experienta, nici tact… Ponta este… tonta…

    • Tot asa adusa de aiurea:
      grasutu enigmatic a scris pe 19 Martie 2012, 09:13 am

      Observati efortul antenelor si a slugilor din Baneasa invitatii permanenti cum incearca sa induca ideea ca stenogramele sunt false si rupte din context. Saptamana asta iar va fi plina de Lolek si Bolek la A3 ca sa explice cum de fapt Basescu MINTE. Pentru ei nu e adevarat ce e adevarat, e adevarat ce vor ei sa fie, tot asa cum securistii sunt securisti buni, tata lor (Felix) si securisti rai, restu. Toata A3 lucreaza acum la demontarea stenogramelor. E al doilea esec major al antenelor dupa interviul cu RMU.

      Raspunde acestui comentariu

    • Idem:
      Turnul de observatie a scris pe 19 Martie 2012, 09:32 am

      Se zice ca in viata, mai nimic din tot ceea ce se intampla, nu se intampla intamplator. Astazi la moda este dezinformarea si cu aceasta metoda se coseteaza “la greu”. Cat p’aci ca Ponta sa ajunga Premier si asta nu datorita gratiei divine ci bunavointei intarziate si de aceea suspecte a Presedintelui Traian Basescu. Cica l-ar fi propus pe Ponta Premier, dar acesta ar fi refuzat. Nu stiu cati muti s-or afla printre noi, dar de bunaseama ca Presedintele a vrut sa o spuna “lui mutu”. Oare de ce l-o fi apucat asa tarziu generozitatea? De buna seama ca Presedintele a “crosetat” de zor in linistea Cotroceniului si a ajuns la concluzia ca doar prin diversiune mai poate salva ceva din situatia dezastruoasa a guvernarii sub umbrela basesciana. Efortul cel mare se duce acum pentru dislocarea USL-ului, pentru a crea o fisura intre cele doua componente majore si dupa aceea nimicirea lor pe parti. Se umbla in doua directii: pe de o parte se vine cu ideea putin credibila ca Ponta ar fi refuzat functia de Premier, iar, in cealalta directie se vehiculeaza ideea ca M.R.Ungureanu ar putea lua locul lui Crin Antonescu in fruntea liberalilor. Ambele idei cotroceniste nu reprezinta altceva decat o abureala in care nu mai cred nici copii. Pai daca sunt neverosimile, atunci de ce le face? Aruncarea pe piata a acestor idei reprezinta semnul disperarii ce l-a cuprins pe Presedinte si PDL referitor la soarta lor dupa alegerile ce odata si odata trebuie sa vina. Atunci cand va veni sorocul acestor alegeri, marea majoritate a celor napastuiti de guvernarea portocalie, si sunt al naibii de multi, vor da de pamant cu politicienii portocalii de vor sari tandarile din acest partid. Tocmai aceasta eventualitate ii da fiori reci lui Traian Basescu si il face sa recurga la cele mai neverosimile idei. Basescule, disperare este numele tau!

      Raspunde acestui comentariu

    • ***ion adrian – din cate am reuşit să văd, să observ, presedintele vorbeste numai atunci când este foarte bine informat si are cu ce-si proba spusele.
      Spune-mi te rog, poate fi pusă la indoiala o stenograma ori inregistrare?

      Si, sa mergem pe varianta ca Presedintele n-ar fi facut asa o propunere: ce urmareste acum vorbind despre acea propunere?

    • Silver,
      Raspunsul este nu.
      Dar se poate discuta o chestie de doi bani si infera convenabil pe seama ei, adica ce a facut deja si Constantin ala “micutzul” si CTP ala “jegosul” si probabil si altii de aceiasi teapa tonul si ceea ce englezii numesc body language. 🙂
      Ori in politica si la acest nivel nu ai voie sa-ti bazezi rationamentul pe altceva decat pe ce ramane adica pe text.

    • Se remarca o eroare aproape generala in ce priveste propunerea lui basescu facuta lui ponta.
      Se pune accent ba pe seriozitatea propunerii(lucru dovedit ca fiind fara echivoc) ba pe faptul ca ar fi marul otravit ce era menit a destructura usl ul.
      Nimeni nu si a pus problema ca basescu a dorit sa demonstreze populatiei ca toata tevatura facuta de opozitie pe seama incapacitatii guvernului si a lui personal nu este decat ,,gargara” menita a atata electoratul.
      Basescu a dorit sa demonstreze ca ponta si antonescu nu sunt pregatiti sa guverneze,lucru cunoscut si de ei,lucru confirmat de refuzul de a prelua puterea intr o perioada deosebit de grea.
      Ei ar putea guverna doar in conditiile in care a guvernat tariceanu ,cu un munte de bani creati artificial,cu un munte de bani veniti din diaspora.
      In nici un caz nu sunt dispusi sa si asume responsabilitati in perioade grele.
      Este mult mai usor sa carcotesti di opozitie atragand populatia obisnuita sa primeasca cum deschide gura,facand tot tamtamul doar in idea de a beneficia in continuare de contracte oneroase cu statul ,de a putea face manevre financiare gen grivco ,de a fi lasati in pace de justitie ,facand usi jocurile din spate.
      A refuza postul de prim ministru ,care este de fapt adevarata putere din romania(a dovedit o tariceanu) nu inseamna de fapt decat confirmarea faptului ca e mai bine sa tragi spuza pe turta ta in timp ce strigi hotii.

    • aurel,
      Si asta este foarte corect. Dar Basescu a avut mai multe tinte si cam toate au fost referite aici si pe toate le-a si atins cu brio. 🙂

    • Corect grasutule si de aia noi aici si pe unde putem cu calm si fara sofistica trebuie sa le demontam ticalosiile si minciunile. Sa–i ignoram o tzara pe cei care vor incerca sa ne abata de la acestea precum va face Biblio si Turnul si etc.

    • ***Ioane – Bună dimineaţa! 😆
      ion adrian – n-am văzut să se facă vorbire şi cineva să se ridice împotriva aberaţiilor date de Ponta pe gură când a susţinut că la o întâlnire, Presedintele îşi căuta sticla cu băutură pe sub fotolii.
      Aberant şi ilogic ce a putut scoate Ponta din adâncul nimicniciei lui… Câtă ură şi cât consum pentru a denigra şi a calomnia un om care, atât cât a putut şi i-au permis condiţiile, a făcut câte ceva pentru ţară.

    • Biblio
      Tu nu te indignezi de ce fac dusmanii Romaniei, ci alaturi de CTP te indignezi invocand para logisme de doi bani. De ce aseara CTP nu a spus : dlor din tot ce se vede Ponta minte cand neaga ce neaga?

    • ***ion adrian – n-am văzut să se facă vorbire şi cineva să se ridice împotriva aberaţiilor date de Ponta pe gură când a susţinut că la o întâlnire, Presedintele îşi căuta sticla cu băutură pe sub fotolii.
      Aberant şi ilogic ce a putut scoate Ponta din adâncul nimicniciei lui… Câtă ură şi cât consum pentru a denigra şi a calomnia un om care, atât cât a putut şi i-au permis condiţiile, a făcut câte ceva pentru ţară.

    • Silver,
      Nu parasi subiectul principal ca se dilueaza . Asa este cum spui dar acum este important ca ieri Basescu a spus adevarul , ca Ponta a mintit total ca ala micuul Constantin a confirmat indirect adevarul dar a incercat sa-l oculteze dupa asa zise neseriozitati ale discutiei. Aici daca ai ceva relevant spune daca nu te rog eu , nu e momentul sa venim cu altele.
      Aseara Presedintele mi-a confirmat atacul la care este supusa Romania. Cine nu intelege asta e treaba lui dar cine intelege trebuie s-o spuna. Asta asteapta Basescu de la noi.

    • @Biblio # 8:32am

      Si ma rog de ce sa se simta mintiti. Care a fost minciuna? 🙂
      Nu cumva Ponta a mintit cand a negat si Constantin ala a incercat sa manipuleze cu body language si etc ?

    • Silver,
      Crezi ca Basescu spunea asta daca nu era ceva bine documenta pe constiinta lui Ponta? Si crezi ca este o intamplare ca eu l-am acuzat mai demult pe Ponta si USL cu pactizarea cu dusmanii romaniei? Crezi ca astea inafara de mine si poate inca unul sau doi in tara asta, se pot spune public?

    • ***ion adrian – de ce Ponta nu a vorbit nimic despre aceasta propunere? De ce a tacut? De ce a ascuns-o de acum a luat prin surprindere pe toata lumea…

    • Nu putea sa spuna ca a refuzat o asemenea oferta fara sa se descalifice si tocmai de aia a reactionat in cele 15 puncte.
      De fapt s-a descalificat mai rau in seara asta negand aceasta discutie iar acela micul Constantin este un l…ar. Nenorocita tara ca unom de talia lui Basescu sa aiba interlocutori niste limbrici mincinosi si impostori. 🙂
      Acum desigur ca vuvuzelele se strofoaca sa mai spele zoaiele si latrina ce le-a fost turnata in cap.

    • PS. Adica se chinuie sa aseze lucrurile cu capul in jos precum si comunistii marxisti-leninisti cu filozofia serioasa a lumii

    • Mâine seară, la ora 8, domnul Presedinte Băsescu va fi la TVR. Cu siguranta, in celalalt buzunar, are o altă bombă cu care iar să ne surprindă…

    • Silver,
      Nu cred ca diseara va fi o a doua bomba ca nu le trage una dupa alta. Probabil ca va fi intrebat ce are Ponta pe constiinta dar va eschiva. 🙂

    • Puiu te inseli ar fi avut majoritate caci in barca USL sareau destui. Alta era problema lui Ponta. Cum putea sa indeplineasca promisiunile USListe de care de fapt s-a detasat in cele 15 puncte de la investitura?

    • Asadar asta explica discursul in 15 puncte al lui Ponta. Era viitorul program de guvernare al PM Victor Ponta care incerca sa-l convinga atunci pe dl Basescu ca ar putea in viitor sa colabioreze cu dlui si ca deci ar putea fi nominalizat ca PM daca USL ar putea sa formeze un guvern.
      Atunci am spus ca am senzatia ca Ponta este foarte speriat si asta este o a doua varianta caci si azi Presedintele a spus ca are impresia ca atunci Ponta avea o problema deci cam ce spuneam si eu o teama o nesiguranta.
      De ce acum aceasta dezvaluire?
      Normal ca apele trebuiau sa se linisteasca, caci un astfel de anunt la inceputul guvernarii lui Ungureanu ar fi dat-o peste cap azi putandu-se sa fie facuta.
      Ce spune CTP sunt rautati si meschinarii de om ofticat . 🙂

    • Aduc unde trebuie niste postari pentru ca discutia sa fie completa

      Bibliotecaru a scris pe 18 Martie 2012, 09:44 pm

      Mai exact:
      “E greu de crezut că la toamnă va fi guvernare USL. Nu vor face procentajul care să le permită să guverneze singuri. Eu am avut surpriza refuzului mandatului de prim-ministru când l-am propus pe Victor Ponta. După demisia Guvernului Boc i-am propus la consultări, de două ori, funcţia de prim-ministru. Unul din marile mele semne de întrebare este de ce nu a răspuns “da”. În locul lui au răspuns Antonescu şi Constantin”, a declarat Traian Băsescu duminică seara la B1 TV.

      “Liderii PDL au fost pregătiţi într-un cadru foarte restrâns pentru propunerea pe care urma să i-o fac lui Ponta. Câţiva din ei ştiau că la consultări îi voi propune lui Victor Ponta funcţia de prim-ministru. Ei au fost pregătiţi de plecare, erau pregătiţi cu 24 înainte de demisia premierului Emil Boc. Erau pregătiţi şi pentru MRU. Dacă la propunerile pe care le-am făcut USL, am făcut-o cu destulă diplomaţie, am acceptat să vină toţi cei trei preşedinţi la un loc, miniştri erau pregătiţi pentru varianta în care ar spune Victor Ponta şi că îl aştept cu guvernul.”

      Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/basescu-i-am-propus-lui-ponta-sa-fie-premier_924222.html#ixzz1pV0vVb5m

      Dacă nici această ştire nu zdruncină din temelii pe doamnele şi domnii tip Frank Zapa [King]… este absolut evident că nu din conştiinţă fac ceea ce fac pe bloguri…

      Raspunde acestui comentariu

    • ***Turnul de observatie – sunteţi totuşi un om inteligent şi înţelegeţi foarte bine ce vrea să spună domnul Aurel, care, foarte bine face, readuce în discuţie nişte teme foarte discutate aici, cu colegii mai vechi. Domnule, statul nu mai dă locuri de muncă, aşa, ca odinioară. Cine-i opreşte pe cei care se plâng să-şi creeze propriile locuri de muncă, să-şi facă adică propria afacere? Ce înseamnă pentru dumneata “aiurea pe coclauri”? Dacă acolo, “aiurea pe coclauri” traiesc oameni, şi aceia au nevoie de meşteri, de profesionişti. Nu putem încăpea toţi la oraş, nu putem lucra toţi în birouri, iarna bine încălzite, şi vara răcorite, cu aer condiţionat. Domnul Aurel are perfectă dreptate când vorbeşte despre acea pătură de oameni obişnuită de politicieni să trăiască la limită, din pomană. Nu se mai poate, trebuie să înceteze această practică. Au fost oameni care au pornit din nimic, de la nimic şi au reuşit. Numai că, vedeţi Dvs, presa nu are timp şi spaţiu să-i mediatizeze pentru că pantofii şi geanta lui Udrea merită mai multă atenţie decât nişte exemple din viaţa unor români realizaţi. Domnule, statul trebuie să termine cu pomenile şi spun iar ca zilele trecute: in viaţă suntem pe cont propriu şi fiecare avem viaţa pe care ştim să ne-o croim.
      Oare americanii aşteaptă ca Obama să le dea locuri de muncă?

    • Acesta este Oprescu
      Posted on martie 16, 2012 Lulu

      Despre Oprescu- tovarășul Schmayer- adevarătul nume al lui Oprescu care dupa unele dezvaluiri, face parte din echipa KGB reactivată in Romania

      -Divorţat din 1988, Oprescu a păstrat legături cu fosta sa soţie, fata prof. Fica, medic personal al lui Ceauşescu. Cei doi au pus la punct un sistem de „afaceri“ cu diverşi distribuitori de medicamente.
      Cu fosta sa soţie, Simona Fica, Oprescu- fica de securist, a rămas în bune relaţii. Îi leagă ani buni de căsnicie dar şi interese de afaceri. Simona este medic primar endocrinolog la Elias, acolo unde şi Oprescu a fost director. Misterul „succesului“ profesional l-am descoperit recent, pentru că ne-am mirat cum de Oprescu n-a ajuns chirurg la Fălticeni, de exemplu, după terminarea facultăţii. Totul se datorează socrului, prof. Fica, om de nădejde al Securităţii, fost medic personal al lui Nicolae Ceauşescu, şi tatălui, general de Securitate.
      – cei doi soti au început să facă „afaceri“ specifice profesiei. Afaceri cu medicamente, cu furnizori aleşi pe sprânceană. La fel şi investiţii pentru spitalele în care lucrau. Bineînţeles, au avut amândoi grijă să-i asigure şi băiatului – Mircea Oprescu – un viitor. Pentru că Mircea a fost un copil care le-a creat mereu probleme, având un apetit, spun foştii săi colegi din facultate, către o viaţă aventuroasă, n-a fost posibil să devină chirurg, cum îşi dorea tatăl. Drept pentru care, s-au tras sfori şi a fost plantat profesor la Universitatea de Medicină, unde predă management sanitar.

      De ce s-a operat Oprescu?
      Doctorul Sorin Oprescu a recunoscut cu nonşalanţa că şi-a făcut vasectomie pentru a fi sigur că nu va mai avea moştenitori.. În mod normal, la această procedură apelează bărbaţii virili, şi nu persoane de genul lui Oprescu care este suferind de diabet şi cu probleme de prostată. Ce se ascunde în spatele acestei operaţii, în special de ce a ţinut Sorin Oprescu să dezvăluie public acest aspect intim al vieţii sale?!!!!!!!!!!!

      Avem un raspuns plauzibil:
      Sorin Oprescu este homosexual?
      Într-o scrisoare primită la redacţia cotidianului „Interesul Public“, a fost descoperita o misivă a „independentului“ Oprescu adresată comunităţii gay, mai exact conducerii fundaţiei care a organizat sâmbăta trecută GayFest. Scrisoare al cărei conţinut explică prezenţa materialelor publicitare ale lui Oprescu la marşul gay şi existenţa unei posibile înţelegeri legate de voturile membrilor acestei comunităţi…. , Oprescu „bate şaua să priceapă iapa“ că, faţă de nevoile şi dorinţele acestei comunităţi, el este cel mai potrivit să îi ajute dintr-o posibilă poziţie de primar general……Hmmmm!
      Nu mai este un secret ca Oprescu este insotit peste tot de un individ care sta mereu in preajma lui, chiar si atunci cand merge “pe teren”…vestimentatia acestuia fiindu-i de fiecare data in nuante de roz si imprimeuri florare! Gesturile, machiajul, mersul…intr-un cuvant efeminat, arata ca este homosexual, iar cei din jurul lui Oprescu si-au pus intrebarea, de ce este permanent cu Oprescu? Iar la PC se mai spune ca i-ar fi facut un loc “caldut” “panterei roz”

      -Afacerile murdare ale lui Oprescu curg: Oprescu a provocat pierderi de milioane de euro bugetului Sănătăţii. E vorba de hoţiile de la Spitalul Municipal, care în timpul guvernării PSD l-au adus în pragul disperării pe ministrul de Finanţe Mihai Tănăsescu. El a descoperit că mult apreciatul „manager“ nu a justificat, în 2002, cheltuieli de peste 157 miliarde de lei ale instituţiei pe care o păstorea. E vorba şi de ţepele date bugetului Casei Asigurărilor de Sănătate prin închirierea unui soft.

      – Averea săracului şi cinstitului Oprescu, peste 210 miliarde lei numai în imobile
      – Conform declaraţiilor de avere, Sorin Oprescu este fericitul posesor a două terenuri, unul în Ciolpani, altul la Predeal. Şi a două imobile: unul în Ciolpani, cu o valoare declarată de 46 miliarde lei vechi. Altul în Bucureşti, cu o valoare declarată de 58 miliarde de lei vechi- obiecte de artă, bijuterii şi obiecte de cult în valoare totală de 50.500 euro- un împrumut acordat fratelui său, de 87.000 de euro.Toate acestea în lumina unor surse de venit declarate de 776 milioane de lei vechi anual!!!!!!!!!!!
      – vila din Primăverii este evaluată la 2,5 milioane euro
      – cea de la Ciolpani la un milion. Dacă adăugăm şi casa din Maxim Gorki, atunci vorbim de proprietăţi imobiliare care se ridică la suma de aproximativ 6 milioane de euro, echivalent a aproximativ 210 miliarde lei vechi. Adică mult peste valoarea declarată şi foarte mult peste veniturile declarate oficial. A doua chestiune suspectă este aceea că, orice ai face, ultima declaraţie de avere depusă la Senat nu poate fi accesată. Alt aspect IMPORTANT: un lucru puţin cunoscut despre Oprescu este faptul că, de-a lungul vremii, a purtat un război fără menajamente împotriva doctorului Raed Arafat, „părintele SMURD“, pe care a încercat să-l saboteze prin orice mijloace. Miza au constituit-o, evident, banii.
      Puţini ştiu că Oprescu a încercat să promoveze un sistem propriu de intervenţie medicală de urgenţă, de fapt un sistem care i-ar fi adus personal importante beneficii financiare. Oricât s-a zbătut, cu toate piedicile pe care i le-a pus inimosului doctor, Oprescu nu a reuşit să împiedice dezvoltarea SMURD, care nu a costat nimic bugetul României. Ori lucrul ăsta l-a deranjat cumplit pe Oprescu, care imaginase un sistem clasic de căpuşare a bugetului. În disperare de cauză, lui Arafat i s-au fabricat câteva denunţuri penale, pe care, bineînţeles, fostul PNA le-a aruncat la coş. Chiar şi aşa, „profesionistul“ tot a reuşit să ciugulească câteva firimituri, umflând parcul de ambulanţe al Municipalului.

      Oprescu-gazon: „Aduceţi-mi spirt, am dat mâna cu pulimea“!
      Noua găselniţă: „ primăria are proiecte în valoare de 200 milioane de euro, însă nu are bani să le execute” La el de obicei orice lucrare costă triplu! X-Arena cost estimat 114 milioane, 240 milioane euro la ( aproape ) finalizare „aveţi niţelică răbdare” aici mai intră un sac de bani!
      Pasajul Basarab, cost estimat de specialiştii japonezi care au lucrat la studiul Jaica în anul 2000 a fost de 60 milioane euro, pentru ca în final costurile să ajungă la 255 milioane euro. Oare de ce? De asta:
      X-Arena stadion:
      -pentru proiectare s-au cheltuit 56.330.965 lei fara TVA;
      – demolare + dezafectare retele = 2.672.836 lei, fara TVA;
      – drumuri si platforme = 23.490.427 lei, fara TVA;
      – constructii + instalatii = 387.900.343 lei, fara TVA;
      – restul reprezinta mobilier, echipamente tehnologice, organizare santier.
      Adăugaţi la toate acestea prăduiala cu gazonul… prăduiala cu acoperişul stadionului care este nefuncţional şi la această oră!
      Pasajul Basarab altă prăduială de bani publici:
      -exproprieri – 102.698.180 lei;
      – consultanta – 17.595.015 lei;
      – proiectare – 27.252.449 lei;
      – executie – 741.989.964 lei.

      Atentie la aceste cheltuieli şi vei observa că mai mult de 25% din costuri se duc la PROIECTANŢI ! Cine sunt aceşti proiectanţi?
      In ceea ce priveste investigatia Consiliului Concurentei, care a indicat licitatii trucate in valoare de 347 de milioane de lei la Primaria Generala, Raicu ( vice-primarul ) a declarat ca de vina este “camarila rapace” a primarului general. “Sorin Oprescu a instalat in Primaria Capitalei o camarila rapace, care se dovedeste corupta.
      Consiliul Concurentei a anuntat ca a efectuat inspectii inopinate la companii suspectate de trucarea unor licitatii privind intretinerea strazilor din Bucuresti. institutia avand indicii ca ar exista o intelegere intre companiile inspectate de a participa cu oferte formale la unele licitatii. S.C Tehnologica Radion S.R.L., Euro Construct S.R.L., S.C. Straco Grup S.R.L., S.C. Delta Antrepriza de Constructii si Montaj 93 S.R.L. (Delta A.C.M. 93 S.R.L.), S.C. Pro Cons XXI S.R.L., S.C. RCV Global Group S.R.L., S.C. Swietelsky Constructii Feroviare S.R.L., S.C. Strabag S.R.L., S.C. Eurovia-Construct International S.A., S.C. Global Service Proiect S.R.L. si S.C. Drum Concept S.R.L. Atribuirea contractelor s-a facut prin organizarea a sase licitatii corespunzatoare celor sase sectoare. Valoarea totala estimata a contractelor incheiate cu cele 11 companii, pentru perioada 2011 -2014, este de 1,46 miliarde lei fara TVA (aproximativ 347 milioane euro).Înainte de a fi “suspendata” pe cerul Bucurestiului, autostrada primarului general al Capitalei, Oprescu, mai precis licitatia pentru studiul de fezabilitate, a fost suspendata de institutiile statului ca urmare a neregulilor descoperite.
      Beneficiarii sunt nimeni altii decat angajati ai Primariei, ale caror firme au fost date castigatoare ale contractului.

      -Oprescu a privit această competiţie electorală ca o oportunitate de a-şi rotunji veniturile proprii.
      Sunt binecunoscute, în special în rândul celor care au lucrat cu candidatul Oprescu în 1998 sau în 2000, păţaniile sponsorilor storşi de bani în schimbul promisiunilor deşarte făcute de individ.
      – modul în care îşi păstra cel puţin 50% din banii veniţi „la sacoşă“. Iar culmea ticăloşiei a fost atinsă în campania din 2000, când a uitat să-şi plătească şeful de campanie, pe Radu Rizescu..
      „Aduceţi-mi spirt, am dat mâna cu pulimea“! Votează Oprescu pulime, apoi vei vedea de ce nu are bani primăria pentru proiecte!

      Nereguli facute de Oprescu si deconspirate

      – Raicu a spus ca Sorin Oprescu a intrerupt in 2008 contractele multianuale “modice” de intretinere a drumurilor bucurestene si din cauza acestui fapt, intre 2008 si 2011 s-a platit pentru acest serviciu o suma de bani mai mare decat cea alocata intre 2000 si 2008 la un loc.“Toate strazile arata ca dupa bombardament. Nu cred sa fie vreun sofer in Bucuresti sa nu-i fi scapat printre dinti o injuratura dupa ce a trecut prin gropi. Pentru acest imens pas inapoi si pentru situatia dezastruoasa a infrastrucuturii din Bucuresti este vinovat Sorin Oprescu”, a declarat Raicu.In ceea ce priveste investigatia Consiliului Concurentei, care a indicat licitatii trucate in valoare de 347 de milioane de lei la Primaria Generala, Raicu a declarat ca de vina este “camarila rapace” a primarului general. “Sorin Oprescu a instalat in Primaria Capitalei o camarila rapace, care se dovedeste corupta. Daca exista cineva care crede ca primaria nu stia ca firmele se inteleg intre ele este cel putin naiv”, a precizat el.Raicu a mai mentionat ca, in acest sens, CGMB cere lui Oprescu demiterea sefei Administratiei Strazilor, Alina Roman, o “apropiata” a lui Oprescu, pentru “management defectuos” si a cerut primarului general infiintarea unor comisii de ancheta la Administratia strazilor, la ALPAB si la directia transporturi din cadrul Primariei

      Un aspect interesant dezvaluit recent de Columbeanu despre Oprescu
      – Columbeanu senior sustine că pe vreme în care era secretar al Guvernului (la începutul anilor ‘90) a pus o vorbă bună pe lângă ministrul sănătăţii de atunci, Iulian Mincu, pentru ca acesta să-l angajeze pe Sorin Oprescu. Doar că actualul primar al Capitalei, după ce şi-a luat în primire postul de consilier ar fi început să se obrăznicească.
      Dialog:
      ”Nea Columbene, ce mi-ai făcut, ce mi-ai făcut?.
      -Ce s-a întîmplat, domnule?
      -Mi-ai trimis puşlamaua aia de Oprescu acolo, un şarlatan, mi-a transformat cabinetul într-un troc, vrea el să angajeze. Un om care vrea să vîndă funcţiile… Acesta este dialogul pe care – susţine în interviu chiar Columbeanu – l-ar fi avut cu Iulian Mincu. Pentru a scăpa de “impostorul” Oprescu şi de apucăturile acestuia……
      Va urma……..

    • @ aurel a scris pe 17 Martie 2012, 09:34 am

      Trebuie să spun că sunteţi absolut adorabil… 😀

      Ani la rândul filosofii s-au ciondănit dacă munca l-a creat pe om sau omul a creat munca… în fapt o reducere a problemei fundamentale a filosofiei… şi iată că veniţi dumneavoastră şi inovaţi:

      “Obligativitatea de a munci este prezenta inclusiv in regnul animal”

      Mi-aţi luat o piatră de pe inimă… 😆 Aţi rezolvat şi problema fundamentală a filosofiei… România încă mai are resurse umane de excepţie.

      Încă o dată, nu vă spun cu răutate, ci ca să vă atrag atenţia şi să vă provoc un fel de metanoia intelectuală… aveţi un vocabular şi un mod de gândire “proletcultist” pe care nici măcar nu-l conştientizaţi. Inclusiv termenul “parazit social” este tot din concepţia comunistă.

      Conventia nr. 29/1930 este cap de listă printre convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii . 😆

    • @Aurel. domnule, am incercat o replica mai consistenta, dar fara efecte contondente si am avut ghinion, comentariul meu nu a fost agreat asa ca nu a aparut. Va salut.

  35. …posteaza un celavec de mai sus ,ca liberalii nu-i liberali si bla-bla-uri de aplaudac ,ii un fel de zapa zis kingu ,trebuie sa recunosc ,mult mai elegant si educat 😆 😆
    .o intrebare ,pedeleul ce doctrina are ?..acum 7 ani au fost socialisti ,au trecut la liberali ,au mai trecut odata la populari 😆 doctrina lor ii CIOLANUL si OPORTUNISMUL ….hihihih….

    …mai lasa domnule AUREL doctrinele ,statul social si alte probleme ….sustine pedeleul ,striga lozinci si lasa-i pe liberali si pesedei in treaba lor ….

    • domnule puiu…chiar daca esti mai needucat si posibil ai probleme cu sinapsele eu ati raspund.
      Daca nu ai inteles ati mai explic odata …de cate ori e nevoie:
      pe mine ma intereseaza masurile luate ,nu doctrina.
      Habar nu am ,nu ma intereseaza doctrinele de stanga ,de dreapta,de centru.
      Eu ca un platitor de taxe particular,ce produce valoare ,vreau ca banul meu sa nu fie orientat catre asistenta sociala sau consum prin salariile unei mase enorme de bugetari ce nu au eficienta,nu au obiective.
      Banul pe care eu il platesc vreau sa fie cheltuit pe dezvoltare ,pe eficienta ,cea ce eu nu am vazut pana acum sa se intample.Daca pdl ul vrea sa reformeze sistemul asa cum vad eu ….e ok

  36. @ Elena Udrea

    Doamnă Udrea,
    EuU nu prea ştiu limba engleză, dar citind ce a spus domnul José Manuel Durão Barroso la întâlnirea cu premierul României, aşa după ureche am impresia că este un mod politicos de a ne critica devastator. Cum am ajuns aici…?

    Redau aici discursul pentru că simt că este de folos:
    I am very pleased to welcome Prime Minister Ungureanu to the Commission for the first time in his new capacity.We know each other for some time now and it was a pleasure to welcome him now as the Prime Minister of Romania. I wish him, the Romanian government and the Romanian people all the best in these very challenging times.

    Prime Minister Ungureanu has taken office at a very difficult time and I want to pay tribute to his commitment to a reform agenda and a desire to work with the European Commission and the European institutions in a serious and constructive way.

    We have discussed a range of issues starting with the economic situation.

    I want to acknowledge the good cooperation we have experienced under the EU-IMF financial assistance programme.

    The programme is on track and I welcome the commitment from the Prime Minister to fully implement the programme and adhere to the fiscal targets in 2012. A sound fiscal policy in Romania will stand the test of time.

    The EU-IMF financial assistance programme has an important structural policy agenda that should help to address the causes of macroeconomic imbalances. It is important that this agenda is followed closely and that the uneven progress made in areas like the energy sector, state-owned companies and the health care sector is quickly addressed.

    We have discussed the specific issue of youth unemployment. Education is a strategy area for funding for future growth and I have asked the Prime Minister to look again at budget allocations and how his Government can reduce the number of teenagers leaving school early.

    We have also looked at the practical help that the European Union is providing in terms of investments in Romania. The EU’s structural and cohesion funds are a crucial part of the potential growth of the country. As the Prime Minister himself said yesterday, the full absorption of the available funds could increase the country’s GDP by 1.8% per year.

    The current absorption rate of 7.4% is painfully low. Following my visit to Bucharest in November 2010 we have established a priority action plan to try to improve this as quickly as possible. I really welcome the commitment that Prime Minister Ungureanu has shown in terms of focusing his energy and determination in addressing this area. This is indeed a priority concern not only for Romania, but also for the European Commission.

    We believe the key is to remove the administrative bottlenecks especially in areas of public procurement and expenditure verifications. I have also indicated that the Commission is prepared to look favourably on Romania’s request on the period of eligibility for a 10% top-up of structural funds, as long as this is used for promotion of growth and employment. The Prime Minister promised me that he will send very soon concrete programmes on this and this is of course very important for our final decision, but we are looking at this in a very favourable way.

    Finally, a word on the cooperation and verification mechanism. I want to recognise the Government’s commitment to reform which has been well reflected in the Commission’s last interim report. I encourage the Government to intensify its efforts in the coming months.

    The Commission’s assessment this summer will look at progress as from accession – over the whole five year period. The key test would be sustainability and irreversibility of the reform process.

    I will not prejudge the outcome as it will depend on the progress made in Romania. What I can say is that the Commission will reject any attempts to link the mechanism to the Schengen accession process. This is a question of fairness and you can count on the Commission to push for the final decision to be taken by September at the latest. I said it in the European Council and I can repeat today – I believe that it is fair to give Romania the status of Member of Schengen.

    I thank you for your attention.

    În timp ce scriam aceste rânduri, cei de la Antena 3 spuneau că nu pot deschide de câteva zile site-ul Guvernului. Eu nu am avut nici o problemă… deci înţeleg că IP-ul lor este banat. 😆 O fi o modă?

  37. Societatea umana are propriile legi si reguli. Factorul uman poate sa ia la cunostinta, prin mijloace si metode diferite sa influenteze evolutia sociala. Din nefericire homo politicus actioneaza fara programe si proiecte, iar societatea are evolutie contradictorie. Este de inteles evolutia societatii dupa cum actioneaza cei care s-au erijat in conducatori. In societatea romaneasca este o fractura evidenta intre cei care domina/conduc si cei dominati/ condusi. La mijloc nu exista nimic. Comunicarea nu exista sau este de neinteles cum mesajele politice (pt. ca politicienii si-au arogat rolul dominant) sunt mai degraba de la stapanitor la stapanit. Ce au televiziunile pentru a fi puse la index? Ce are un realizator tv pentru a fi demonizat? Presa este a patra putere intr-o democratie, este INCOMODA, trebuie sa sesizeze derapajele puterii. Daca dezbaterile sunt exegerate sau supraliciteaza, este alta discutie. Pana la urma totul se reduce la corelatia CAUZA-EFECT. Politicienii trebuie sa lamureasca mesajele, sa le clarifice, sa le nuanteze. Chair si aici intr-un dialog ce se vrea civilizat, mesajele nu au darul de a desprinde ce este bun, este un dialog al surzilor cu preocuparea (evidenta) de a “demasca ce urmareste partea advesa”, cu cine simpatizeaza, pe cine apara. “Adversarii” nu sunt decat parteneri de dialog, iar incrancenarea este neproductiva. Prea seamana a campanie electorala mascata. Avem prea multi docti, prea le stie romanul pe toate, nu accepta alte opinii. Asta este societatea reformata si modernizata? M-as mai referi la demagogia celor care au descoperit ca “romanii stau cu mana intinsa la stat”. Cand se spunea despre reformarea statului, ma gandeam la intarirea institutiilor statului, la legi clare care sa apere cetatenul, sa-i fie garantata avutia si rezultatul muncii sale. Cand acest lucru s-ar intampla, cetateanul va fi preocupat sa-si sporeasca avutul, sa beneficieze de acesta si nu va mai fi …”cu mana intinsa la stat”. Prin taxe, impozite, tarife inrobitoare, cu frica zilei de maine, va fi greu sa-i schimbi mentalitatea. Noroc cu politicienii care-i aduce aminte unde ii este locul. Vorba aceea: romanii nu au trecut, prezentul este incert, noroc ca nu au viitor. PS As propune un articol; “Dupa aproape 3 ani, R. Moldova pune capat crizei politice….”

  38. Luarea mass media ostatece de catre afaceristi verosi si justitiabili care nu se pot mentine decat prin influenta politica este cangrena care macina spatiul public si intretin o atmosfera politica destructiva, plina de incitatii la violenta (stradala) si abuz constitutional (cum este amenintarea cu suspendarea lui TB).

    Stoparea incitarilor la violenta ale mass media si a manipularii (cu efect asupra celor mai vulnerabili cetateni – cei inculti si cei saraci cu duhul si ca urmare usor de manevrat) trebuie sa devina prioritatea ziaristilor onesti (Pora, Campeanu, Turturica, Serbanescu, Armanca, Badea, Patrusca, NCM,…), care trebuie sa inteleaga ca terferlirea meseria de ziarist de catre simbriasi ii afecteaza si pe ei.

    Curatarea mas media de nulitati sforaitoare gen Gadea, CTP, Chireac&SRS, Ionita, Iaru, etc…este primul pas pentru insanatoasirea climatului public. In mod inerent, dupa erodarea credibilitatii posturilor TV isi ziarelor aservite mogulilor, si nefasta influenta a sefilor acestor raspandaci si instigatori va scadea.

    MRU a obtinut o victorie majora chiar la inceput de mandat si chiar in barloguluii lighioanei , victorie care ar trebui sa deschida calea curateniei de primavara. Ar fi normal ca dna Udrea sa profite de degringolada mincinosilor in contextul pregatirii alegerilor pentru primaria din Bucuresti. Momentul este favorabil, iar arma letala a gasit-o MRU (sau, ma rog, TB care l-a protejat pana la momentul oportun pe MRU). Eu cred ca de rezultatul alegerilor din Bucuresti depinde viitorul politic al dnei Udrea. Succes !

  39. Era de asteptat sa stearga pe jos cu Gadea… Mihai Razvan Ungureanu este un om destept si cu valori in timp ce Gadea, evident, nu are nici inteligenta nici valoare de om

  40. Acesta este Oprescu
    Posted on martie 16, 2012 Lulu

    Despre Oprescu- tovarășul Schmayer- adevarătul nume al lui Oprescu care dupa unele dezvaluiri, face parte din echipa KGB reactivată in Romania

    -Divorţat din 1988, Oprescu a păstrat legături cu fosta sa soţie, fata prof. Fica, medic personal al lui Ceauşescu. Cei doi au pus la punct un sistem de „afaceri“ cu diverşi distribuitori de medicamente.
    Cu fosta sa soţie, Simona Fica, Oprescu- fica de securist, a rămas în bune relaţii. Îi leagă ani buni de căsnicie dar şi interese de afaceri. Simona este medic primar endocrinolog la Elias, acolo unde şi Oprescu a fost director. Misterul „succesului“ profesional l-am descoperit recent, pentru că ne-am mirat cum de Oprescu n-a ajuns chirurg la Fălticeni, de exemplu, după terminarea facultăţii. Totul se datorează socrului, prof. Fica, om de nădejde al Securităţii, fost medic personal al lui Nicolae Ceauşescu, şi tatălui, general de Securitate.
    – cei doi soti au început să facă „afaceri“ specifice profesiei. Afaceri cu medicamente, cu furnizori aleşi pe sprânceană. La fel şi investiţii pentru spitalele în care lucrau. Bineînţeles, au avut amândoi grijă să-i asigure şi băiatului – Mircea Oprescu – un viitor. Pentru că Mircea a fost un copil care le-a creat mereu probleme, având un apetit, spun foştii săi colegi din facultate, către o viaţă aventuroasă, n-a fost posibil să devină chirurg, cum îşi dorea tatăl. Drept pentru care, s-au tras sfori şi a fost plantat profesor la Universitatea de Medicină, unde predă management sanitar.

    De ce s-a operat Oprescu?
    Doctorul Sorin Oprescu a recunoscut cu nonşalanţa că şi-a făcut vasectomie pentru a fi sigur că nu va mai avea moştenitori.. În mod normal, la această procedură apelează bărbaţii virili, şi nu persoane de genul lui Oprescu care este suferind de diabet şi cu probleme de prostată. Ce se ascunde în spatele acestei operaţii, în special de ce a ţinut Sorin Oprescu să dezvăluie public acest aspect intim al vieţii sale?!!!!!!!!!!!

    Avem un raspuns plauzibil:
    Sorin Oprescu este homosexual?
    Într-o scrisoare primită la redacţia cotidianului „Interesul Public“, a fost descoperita o misivă a „independentului“ Oprescu adresată comunităţii gay, mai exact conducerii fundaţiei care a organizat sâmbăta trecută GayFest. Scrisoare al cărei conţinut explică prezenţa materialelor publicitare ale lui Oprescu la marşul gay şi existenţa unei posibile înţelegeri legate de voturile membrilor acestei comunităţi…. , Oprescu „bate şaua să priceapă iapa“ că, faţă de nevoile şi dorinţele acestei comunităţi, el este cel mai potrivit să îi ajute dintr-o posibilă poziţie de primar general……Hmmmm!
    Nu mai este un secret ca Oprescu este insotit peste tot de un individ care sta mereu in preajma lui, chiar si atunci cand merge “pe teren”…vestimentatia acestuia fiindu-i de fiecare data in nuante de roz si imprimeuri florare! Gesturile, machiajul, mersul…intr-un cuvant efeminat, arata ca este homosexual, iar cei din jurul lui Oprescu si-au pus intrebarea, de ce este permanent cu Oprescu? Iar la PC se mai spune ca i-ar fi facut un loc “caldut” “panterei roz”

    -Afacerile murdare ale lui Oprescu curg: Oprescu a provocat pierderi de milioane de euro bugetului Sănătăţii. E vorba de hoţiile de la Spitalul Municipal, care în timpul guvernării PSD l-au adus în pragul disperării pe ministrul de Finanţe Mihai Tănăsescu. El a descoperit că mult apreciatul „manager“ nu a justificat, în 2002, cheltuieli de peste 157 miliarde de lei ale instituţiei pe care o păstorea. E vorba şi de ţepele date bugetului Casei Asigurărilor de Sănătate prin închirierea unui soft.

    – Averea săracului şi cinstitului Oprescu, peste 210 miliarde lei numai în imobile
    – Conform declaraţiilor de avere, Sorin Oprescu este fericitul posesor a două terenuri, unul în Ciolpani, altul la Predeal. Şi a două imobile: unul în Ciolpani, cu o valoare declarată de 46 miliarde lei vechi. Altul în Bucureşti, cu o valoare declarată de 58 miliarde de lei vechi- obiecte de artă, bijuterii şi obiecte de cult în valoare totală de 50.500 euro- un împrumut acordat fratelui său, de 87.000 de euro.Toate acestea în lumina unor surse de venit declarate de 776 milioane de lei vechi anual!!!!!!!!!!!
    – vila din Primăverii este evaluată la 2,5 milioane euro
    – cea de la Ciolpani la un milion. Dacă adăugăm şi casa din Maxim Gorki, atunci vorbim de proprietăţi imobiliare care se ridică la suma de aproximativ 6 milioane de euro, echivalent a aproximativ 210 miliarde lei vechi. Adică mult peste valoarea declarată şi foarte mult peste veniturile declarate oficial. A doua chestiune suspectă este aceea că, orice ai face, ultima declaraţie de avere depusă la Senat nu poate fi accesată. Alt aspect IMPORTANT: un lucru puţin cunoscut despre Oprescu este faptul că, de-a lungul vremii, a purtat un război fără menajamente împotriva doctorului Raed Arafat, „părintele SMURD“, pe care a încercat să-l saboteze prin orice mijloace. Miza au constituit-o, evident, banii.
    Puţini ştiu că Oprescu a încercat să promoveze un sistem propriu de intervenţie medicală de urgenţă, de fapt un sistem care i-ar fi adus personal importante beneficii financiare. Oricât s-a zbătut, cu toate piedicile pe care i le-a pus inimosului doctor, Oprescu nu a reuşit să împiedice dezvoltarea SMURD, care nu a costat nimic bugetul României. Ori lucrul ăsta l-a deranjat cumplit pe Oprescu, care imaginase un sistem clasic de căpuşare a bugetului. În disperare de cauză, lui Arafat i s-au fabricat câteva denunţuri penale, pe care, bineînţeles, fostul PNA le-a aruncat la coş. Chiar şi aşa, „profesionistul“ tot a reuşit să ciugulească câteva firimituri, umflând parcul de ambulanţe al Municipalului.

    Oprescu-gazon: „Aduceţi-mi spirt, am dat mâna cu pulimea“!
    Noua găselniţă: „ primăria are proiecte în valoare de 200 milioane de euro, însă nu are bani să le execute” La el de obicei orice lucrare costă triplu! X-Arena cost estimat 114 milioane, 240 milioane euro la ( aproape ) finalizare „aveţi niţelică răbdare” aici mai intră un sac de bani!
    Pasajul Basarab, cost estimat de specialiştii japonezi care au lucrat la studiul Jaica în anul 2000 a fost de 60 milioane euro, pentru ca în final costurile să ajungă la 255 milioane euro. Oare de ce? De asta:
    X-Arena stadion:
    -pentru proiectare s-au cheltuit 56.330.965 lei fara TVA;
    – demolare + dezafectare retele = 2.672.836 lei, fara TVA;
    – drumuri si platforme = 23.490.427 lei, fara TVA;
    – constructii + instalatii = 387.900.343 lei, fara TVA;
    – restul reprezinta mobilier, echipamente tehnologice, organizare santier.
    Adăugaţi la toate acestea prăduiala cu gazonul… prăduiala cu acoperişul stadionului care este nefuncţional şi la această oră!
    Pasajul Basarab altă prăduială de bani publici:
    -exproprieri – 102.698.180 lei;
    – consultanta – 17.595.015 lei;
    – proiectare – 27.252.449 lei;
    – executie – 741.989.964 lei.

    Atentie la aceste cheltuieli şi vei observa că mai mult de 25% din costuri se duc la PROIECTANŢI ! Cine sunt aceşti proiectanţi?
    In ceea ce priveste investigatia Consiliului Concurentei, care a indicat licitatii trucate in valoare de 347 de milioane de lei la Primaria Generala, Raicu ( vice-primarul ) a declarat ca de vina este “camarila rapace” a primarului general. “Sorin Oprescu a instalat in Primaria Capitalei o camarila rapace, care se dovedeste corupta.
    Consiliul Concurentei a anuntat ca a efectuat inspectii inopinate la companii suspectate de trucarea unor licitatii privind intretinerea strazilor din Bucuresti. institutia avand indicii ca ar exista o intelegere intre companiile inspectate de a participa cu oferte formale la unele licitatii. S.C Tehnologica Radion S.R.L., Euro Construct S.R.L., S.C. Straco Grup S.R.L., S.C. Delta Antrepriza de Constructii si Montaj 93 S.R.L. (Delta A.C.M. 93 S.R.L.), S.C. Pro Cons XXI S.R.L., S.C. RCV Global Group S.R.L., S.C. Swietelsky Constructii Feroviare S.R.L., S.C. Strabag S.R.L., S.C. Eurovia-Construct International S.A., S.C. Global Service Proiect S.R.L. si S.C. Drum Concept S.R.L. Atribuirea contractelor s-a facut prin organizarea a sase licitatii corespunzatoare celor sase sectoare. Valoarea totala estimata a contractelor incheiate cu cele 11 companii, pentru perioada 2011 -2014, este de 1,46 miliarde lei fara TVA (aproximativ 347 milioane euro).Înainte de a fi “suspendata” pe cerul Bucurestiului, autostrada primarului general al Capitalei, Oprescu, mai precis licitatia pentru studiul de fezabilitate, a fost suspendata de institutiile statului ca urmare a neregulilor descoperite.
    Beneficiarii sunt nimeni altii decat angajati ai Primariei, ale caror firme au fost date castigatoare ale contractului.

    -Oprescu a privit această competiţie electorală ca o oportunitate de a-şi rotunji veniturile proprii.
    Sunt binecunoscute, în special în rândul celor care au lucrat cu candidatul Oprescu în 1998 sau în 2000, păţaniile sponsorilor storşi de bani în schimbul promisiunilor deşarte făcute de individ.
    – modul în care îşi păstra cel puţin 50% din banii veniţi „la sacoşă“. Iar culmea ticăloşiei a fost atinsă în campania din 2000, când a uitat să-şi plătească şeful de campanie, pe Radu Rizescu..
    „Aduceţi-mi spirt, am dat mâna cu pulimea“! Votează Oprescu pulime, apoi vei vedea de ce nu are bani primăria pentru proiecte!

    Nereguli facute de Oprescu si deconspirate

    – Raicu a spus ca Sorin Oprescu a intrerupt in 2008 contractele multianuale “modice” de intretinere a drumurilor bucurestene si din cauza acestui fapt, intre 2008 si 2011 s-a platit pentru acest serviciu o suma de bani mai mare decat cea alocata intre 2000 si 2008 la un loc.“Toate strazile arata ca dupa bombardament. Nu cred sa fie vreun sofer in Bucuresti sa nu-i fi scapat printre dinti o injuratura dupa ce a trecut prin gropi. Pentru acest imens pas inapoi si pentru situatia dezastruoasa a infrastrucuturii din Bucuresti este vinovat Sorin Oprescu”, a declarat Raicu.In ceea ce priveste investigatia Consiliului Concurentei, care a indicat licitatii trucate in valoare de 347 de milioane de lei la Primaria Generala, Raicu a declarat ca de vina este “camarila rapace” a primarului general. “Sorin Oprescu a instalat in Primaria Capitalei o camarila rapace, care se dovedeste corupta. Daca exista cineva care crede ca primaria nu stia ca firmele se inteleg intre ele este cel putin naiv”, a precizat el.Raicu a mai mentionat ca, in acest sens, CGMB cere lui Oprescu demiterea sefei Administratiei Strazilor, Alina Roman, o “apropiata” a lui Oprescu, pentru “management defectuos” si a cerut primarului general infiintarea unor comisii de ancheta la Administratia strazilor, la ALPAB si la directia transporturi din cadrul Primariei

    Un aspect interesant dezvaluit recent de Columbeanu despre Oprescu
    – Columbeanu senior sustine că pe vreme în care era secretar al Guvernului (la începutul anilor ‘90) a pus o vorbă bună pe lângă ministrul sănătăţii de atunci, Iulian Mincu, pentru ca acesta să-l angajeze pe Sorin Oprescu. Doar că actualul primar al Capitalei, după ce şi-a luat în primire postul de consilier ar fi început să se obrăznicească.
    Dialog:
    ”Nea Columbene, ce mi-ai făcut, ce mi-ai făcut?.
    -Ce s-a întîmplat, domnule?
    -Mi-ai trimis puşlamaua aia de Oprescu acolo, un şarlatan, mi-a transformat cabinetul într-un troc, vrea el să angajeze. Un om care vrea să vîndă funcţiile… Acesta este dialogul pe care – susţine în interviu chiar Columbeanu – l-ar fi avut cu Iulian Mincu. Pentru a scăpa de “impostorul” Oprescu şi de apucăturile acestuia……
    Va urma……..

  41. Indraznesc sa repun in discutie vechea intrebare, care este foarte serioasa, nicidecum vreo gluma gen Radio Erevan ! Acea adresa de net indicata sunt metodologii de echivalare, stiam despre existenta lor. Iata intrebarea :
    ” Detinatorul unui Titlu de Licenta in Drept conferit de catre o universitate acreditata prin lege, in urma absolvirii Facultatii de Drept 4 ani 240 ECTS si care in prezent este incadrat pe functia didactica de maistru instructor conducere auto cu gradul didactic I, titular la catedra de conducerea automobilului/tractorului, poate fi incadrat pe functia didactica de profesor instruire practica ?
    Sau mai pe romaneste, studiile superioare juridice,, sunt considerte studii superioare pentru instructorul auto ? Daca doriti sa urmati o Scoala de pilotaj, ce fel de studii superioare v-ati dori sa aiba instructorul ? ”
    Cu stima si consideratiune,
    Instructor pentru toate categoriile de autovehicule( tot ce are roata)

  42. Bonjour,

    Astept sa-mi comunicati adresa d’Email unde pot sa va comunic gandurile celor din GENEVE.

    Bien Cordialement

    Stefan RADOVEANU
    GENEVE

  43. M-am plictisit sa tot urmaresc Antena3.E prea multa tiganie acolo.Ma enerveaza.De abia am venit.Sunt obosit.Daca jurnalistii aia au ceva de spus,sau stiu ceva,de ce nu sesizeaza organele abilitate sa ia masuri?M-am saturat de atata trancaneala.Dar se vrea rating.Uite ca eu nu mai fac parte din ratingul lor.

  44. Mai exact:
    “E greu de crezut că la toamnă va fi guvernare USL. Nu vor face procentajul care să le permită să guverneze singuri. Eu am avut surpriza refuzului mandatului de prim-ministru când l-am propus pe Victor Ponta. După demisia Guvernului Boc i-am propus la consultări, de două ori, funcţia de prim-ministru. Unul din marile mele semne de întrebare este de ce nu a răspuns “da”. În locul lui au răspuns Antonescu şi Constantin”, a declarat Traian Băsescu duminică seara la B1 TV.

    “Liderii PDL au fost pregătiţi într-un cadru foarte restrâns pentru propunerea pe care urma să i-o fac lui Ponta. Câţiva din ei ştiau că la consultări îi voi propune lui Victor Ponta funcţia de prim-ministru. Ei au fost pregătiţi de plecare, erau pregătiţi cu 24 înainte de demisia premierului Emil Boc. Erau pregătiţi şi pentru MRU. Dacă la propunerile pe care le-am făcut USL, am făcut-o cu destulă diplomaţie, am acceptat să vină toţi cei trei preşedinţi la un loc, miniştri erau pregătiţi pentru varianta în care ar spune Victor Ponta şi că îl aştept cu guvernul.”

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/basescu-i-am-propus-lui-ponta-sa-fie-premier_924222.html#ixzz1pV0vVb5m

    Dacă nici această ştire nu zdruncină din temelii pe doamnele şi domnii tip Frank Zapa [King]… este absolut evident că nu din conştiinţă fac ceea ce fac pe bloguri… 😆

  45. Observati efortul antenelor si a slugilor din Baneasa invitatii permanenti cum incearca sa induca ideea ca stenogramele sunt false si rupte din context. Saptamana asta iar va fi plina de Lolek si Bolek la A3 ca sa explice cum de fapt Basescu MINTE. Pentru ei nu e adevarat ce e adevarat, e adevarat ce vor ei sa fie, tot asa cum securistii sunt securisti buni, tata lor (Felix) si securisti rai, restu. Toata A3 lucreaza acum la demontarea stenogramelor. E al doilea esec major al antenelor dupa interviul cu RMU.

  46. Se zice ca in viata, mai nimic din tot ceea ce se intampla, nu se intampla intamplator. Astazi la moda este dezinformarea si cu aceasta metoda se coseteaza “la greu”. Cat p’aci ca Ponta sa ajunga Premier si asta nu datorita gratiei divine ci bunavointei intarziate si de aceea suspecte a Presedintelui Traian Basescu. Cica l-ar fi propus pe Ponta Premier, dar acesta ar fi refuzat. Nu stiu cati muti s-or afla printre noi, dar de bunaseama ca Presedintele a vrut sa o spuna “lui mutu”. Oare de ce l-o fi apucat asa tarziu generozitatea? De buna seama ca Presedintele a “crosetat” de zor in linistea Cotroceniului si a ajuns la concluzia ca doar prin diversiune mai poate salva ceva din situatia dezastruoasa a guvernarii sub umbrela basesciana. Efortul cel mare se duce acum pentru dislocarea USL-ului, pentru a crea o fisura intre cele doua componente majore si dupa aceea nimicirea lor pe parti. Se umbla in doua directii: pe de o parte se vine cu ideea putin credibila ca Ponta ar fi refuzat functia de Premier, iar, in cealalta directie se vehiculeaza ideea ca M.R.Ungureanu ar putea lua locul lui Crin Antonescu in fruntea liberalilor. Ambele idei cotroceniste nu reprezinta altceva decat o abureala in care nu mai cred nici copii. Pai daca sunt neverosimile, atunci de ce le face? Aruncarea pe piata a acestor idei reprezinta semnul disperarii ce l-a cuprins pe Presedinte si PDL referitor la soarta lor dupa alegerile ce odata si odata trebuie sa vina. Atunci cand va veni sorocul acestor alegeri, marea majoritate a celor napastuiti de guvernarea portocalie, si sunt al naibii de multi, vor da de pamant cu politicienii portocalii de vor sari tandarile din acest partid. Tocmai aceasta eventualitate ii da fiori reci lui Traian Basescu si il face sa recurga la cele mai neverosimile idei. Basescule, disperare este numele tau!

  47. Aduc unde trebuie niste postari pentru ca discutia sa fie completa

    Bibliotecaru a scris pe 18 Martie 2012, 09:44 pm

    Mai exact:
    “E greu de crezut că la toamnă va fi guvernare USL. Nu vor face procentajul care să le permită să guverneze singuri. Eu am avut surpriza refuzului mandatului de prim-ministru când l-am propus pe Victor Ponta. După demisia Guvernului Boc i-am propus la consultări, de două ori, funcţia de prim-ministru. Unul din marile mele semne de întrebare este de ce nu a răspuns “da”. În locul lui au răspuns Antonescu şi Constantin”, a declarat Traian Băsescu duminică seara la B1 TV.

    “Liderii PDL au fost pregătiţi într-un cadru foarte restrâns pentru propunerea pe care urma să i-o fac lui Ponta. Câţiva din ei ştiau că la consultări îi voi propune lui Victor Ponta funcţia de prim-ministru. Ei au fost pregătiţi de plecare, erau pregătiţi cu 24 înainte de demisia premierului Emil Boc. Erau pregătiţi şi pentru MRU. Dacă la propunerile pe care le-am făcut USL, am făcut-o cu destulă diplomaţie, am acceptat să vină toţi cei trei preşedinţi la un loc, miniştri erau pregătiţi pentru varianta în care ar spune Victor Ponta şi că îl aştept cu guvernul.”

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/basescu-i-am-propus-lui-ponta-sa-fie-premier_924222.html#ixzz1pV0vVb5m

    Dacă nici această ştire nu zdruncină din temelii pe doamnele şi domnii tip Frank Zapa [King]… este absolut evident că nu din conştiinţă fac ceea ce fac pe bloguri…

    Raspunde acestui comentariu

  48. Se remarca o eroare aproape generala in ce priveste propunerea lui basescu facuta lui ponta.
    Se pune accent ba pe seriozitatea propunerii(lucru dovedit ca fiind fara echivoc) ba pe faptul ca ar fi marul otravit ce era menit a destructura usl ul.
    Nimeni nu si a pus problema ca basescu a dorit sa demonstreze populatiei ca toata tevatura facuta de opozitie pe seama incapacitatii guvernului si a lui personal nu este decat ,,gargara” menita a atata electoratul.
    Basescu a dorit sa demonstreze ca ponta si antonescu nu sunt pregatiti sa guverneze,lucru cunoscut si de ei,lucru confirmat de refuzul de a prelua puterea intr o perioada deosebit de grea.
    Ei ar putea guverna doar in conditiile in care a guvernat tariceanu ,cu un munte de bani creati artificial,cu un munte de bani veniti din diaspora.
    In nici un caz nu sunt dispusi sa si asume responsabilitati in perioade grele.
    Este mult mai usor sa carcotesti di opozitie atragand populatia obisnuita sa primeasca cum deschide gura,facand tot tamtamul doar in idea de a beneficia in continuare de contracte oneroase cu statul ,de a putea face manevre financiare gen grivco ,de a fi lasati in pace de justitie ,facand usi jocurile din spate.
    A refuza postul de prim ministru ,care este de fapt adevarata putere din romania(a dovedit o tariceanu) nu inseamna de fapt decat confirmarea faptului ca e mai bine sa tragi spuza pe turta ta in timp ce strigi hotii.

  49. asa este, mihai gadea, dupa emisiunea cu mihai razvan ungureanu, parca nu mai are curaj, parca nu mai cearta pe nimeni asa cum o facea inainte. si cand ma gandesc cum urmaream emisiunea lui si o asteptam crezand ca este intr-u totul de buna credinta. a demonstrat ca nu mai avea nimic de spus in fata lui MRU si aproape nimic de intrebat. MRU ni l-a aratat asa cum este.

  50. Da ! Cred ca este momentul sa inteleaga toti romanii ca fara a fi civilizati nu putem merge inainte. MRU a demonstrat si demonstreaza permanent ca printr-un dialog civilizat il determini si pe cel de langa tine sa se comporte la fel.O Apreciez de asemene pe dna Elena Udrea care reuseste cu brio sa se mentina verticala intr-o lume a politicienilor barbati cam lipsiti de manere si ma refer aici lao parte a celordin opozitie, inclusiv liderii USL. Doamna Udrea sa stiti ca oamenii de caracter din Romania nu au disparut si ca foarte multa lume cu care am discutat va apreciaza. Succes in continuare !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *