Împreună pe un nou drum

Demisia din funcţie a Premierului Emil Boc este un act de curaj politic şi de responsabilitate în faţa românilor. Prim-ministrul a înţeles că România are nevoie de o schimbare de ritm, are nevoie de un şoc catalizator în vederea continuării reformelor atât de importante în contextul economic internaţional. A înţeles că românii vor o reacţie de ordin politic.

Se pot spune multe despre Emil Boc în calitate de Premier, dar mai important decât toate sunt faptele. Or, acestea vorbesc de la sine şi arată rolul decisiv pe care l-a avut actualul Executv. A gestionat cea mai dificilă perioadă economică şi a adus România într-o stare de echilibru, ba chiar de mic plus. Avem o creştere economică mai mare decât media Uniunii Europene, avem cea mai mică inflaţie din ultimii 20 de ani şi cea mai mică datorie publică pe cap de locuitor din Europa. Într-o foarte mare măsură, acest lucru se datorează şi Premierului.

Guvernul actual a fost unul de sacrificiu. Toţi miniştrii Cabinetului demisionar au ştiut de la început că munca şi sarcina lor nu este deloc uşoară şi că imaginea lor va fi puternic erodată. Dar au mers înainte pe drumul corect, cel al reformelor economice şi sociale. Am fost responsabili faţă de cetăţeni şi, nici măcar în ultima clipă a actualului Guvern, nu am căzut în plasa populismului, nu le-am vândut românilor iluzii.

Din punctul meu de vedere, dincolo de elementele de ordin politic care au dus la decizia Premierului Boc de a demisiona, eu cred că Executivul demisionar a fost unul de succes. Cu siguranţă mai competent şi responsabil decât dezmăţul economic reprezentat de Guvernul Tăriceanu, infinit mai puţin corupt şi mult mai bine intenţionat decât Executivul lui Adrian Năstase.

Era însă nevoie de o schimbare. Românii au nevoie de figuri noi care să le genereze încredere. Degeaba spui ce trebuie spus, comunici lucrurile corect, dacă oamenii nu mai sunt dispuşi să te asculte. Pentru asta e nevoie de oameni noi, capabili să continue pe drumul reformelor şi să vină cu un nou suflu.

Ca să nu existe speculaţii politice inutile: Coaliţia de guvernământ va rămâne unită. Ne-am asumat împreună un program de guvernare şi un drum pentru România. Trebuie să facem tot ce ţine de noi, ca oameni politici responsabili, pentru a ne atinge ţinta. PDL rămâne alături de UDMR şi UNPR în dorinţa de a asigura guvernarea ţării. Nici nu se pune problema acum de o criză politică.

Obiectivul actual este acela de a avea un Guvern nou, la fel de responsabil, dar mult mai popular, care să ducă mai departe reformele şi lucrurile bune făcute de Cabinetul Boc, beneficiind în schimb de deschiderea oamenilor, de suportul lor.

E timpul să vină un Guvern mai puţin erodat, care să nască speranţă pentru o viaţă mai bună într-o perioadă precisă de timp. Avem nevoie de un Premier care să inspire încredere românilor şi care să poată să le comunice lucrurile bune pe care majoritatea de guvernământ le face. Avem nevoie în continuare de un Premier responsabil, care să nu cadă în plasa populismelor ieftine de tip USL: creşterile de venituri trebuie făcute doar dacă economia şi-o permite. În continuare, ţara are nevoie de investiţii şi reformă, de măsuri economice care să genereze creşterea veniturilor cetăţenilor. Nu trebuie să aruncăm pe geam lucrurile câştigate cu sacrificii enorme în timpul Guvernului Boc.

232 thoughts on “Împreună pe un nou drum

  1. Dl. Boc si-a dat demisia dupa ce, impreuna cu Guvenul, a trecut Romania de perioada cea mai grea a crizei economice, fapt recunoscut de catre TOTI specialistii straini. Si vorbim de specialisti autentici, nu de persoane ( autohtone ) fara pregatire de specialitate, invitate non stop la unele posturi tv.
    2.Leszoc Balcerowics, cel care a infaptuit, in anii ’90, reformele in Polonia, similare cu cele infaptuite de Guvernul Boc, ( si care , reforme, s-au dovedit a fi extrem de benefice Poloniei ) a pltit, politic, curajul sau.
    3 Pct. 1 + pct. 2 = nimic nou sub soare.

    • Consecventa, unitate, munca, seriozitate.
      Am mai spus-o, sunt componente de baza ale PDl-ului si UNPR, cu mici exceptii de ratacire ale unor rataciti.
      Linia de guvernare care va fi, nu trebuie schimbata.
      Am incredere in coalitie, sunt oameni bravi si curajosi!
      Opozitia, nu prea trebuie luata in seama, deoarece pana acum a dat dovada de infantilitate.
      Repet: ideal si logic ar fi, ca dna Udrea si dna Boagiu sa fie renumite in functii.

    • Din pacate, ce nu stiu romanii , ca nu intodeauna figurile noi pot face si “figuri bune”
      A genera incredere, pe munca altora…hmmmm, e corect????
      Adica sa vina in locul dnei Udrea, care relamente a dus in spinare PRIN MUNCA tot guvernul, ca apoi, sa vina cineva sa primeasca de-a gata tot…..Ei, aici nu prea vad a fi corect!

    • Din pacate, ce nu stiu romanii , ca nu intodeauna figurile noi pot face si “figuri bune”
      A genera incredere, pe munca altora…hmmmm, e corect????
      Adica sa vina in locul dnei Udrea, care relamente a dus in spinare PRIN MUNCA tot guvernul, ca apoi, sa vina cineva sa primeasca de-a gata tot…..Ei, aici nu prea vad a fi corect!

    • Opinia lui Ghita, lasata la mine in palat:

      ghita1964
      on februarie 6, 2012 la 12:42 said: Editare
      “Puiuțule dacă este să aleg între autismul lui Băsescu și idioțenia tandemului impotent ponta-crin, aleg fără a sta pe gânduri Elena Udrea, peste 51% din populația României, ar fi o premieră pe care cu siguranță populația de sex feminin, ar alege-o! Să nu uiți asta! Trece-o pe calendar să nu uiți că eu am spus-o și nu de acum… de vreo 3 ani!”

    • A FOST FOARTE GREU PENTRU TOTI, CEI DATI AFARA, CEI CU PENSIA MICSORATA, CAT SI MULTI ALTII.
      DAR PENTRU D-L EMIL BOC NU CREDETI C-A FOST RAU? CHIAR FOARTE RAU, DAR CA UN CHIRURG A FOST OBLIGAT PENTRU A SALVA BOLNAVUL, SA-L TAE SI SA-L OPEREZE, IAR BOLNAVUL DUPA OPERATIE A AVUT DURERI, CHIAR FOARTE MARI DAR DUPA UN TIMP A FOST CA UN OM NOU SI S-A BUCURAT DIN NOU DE VIATA !
      BRAVO EMIL BOC !
      SINGURUL LUCRU UNDE POATE CA TREBUIA FACUT MAI MULT, A FOST ANESTEZIA CARE SE FACE INAINTE DE OPERATIE.
      AICI SE PUTEA FACE MAI MULT SI ANUME IN LOC DE ANESTEZIE, O MARE SI AMANUNTITA EXPLICATIE IN AMANUNT TUTUROR ROMANILOR, POATE CHIAR PENTRU FIECARE IN PARTE CA SI UNUI BOLNAV INAINTEA OPERATIEI, TOT CE TREBUIE TAIAT-OPERAT SI APOI TOT CE VA VENI BINE PENTRU ROMANI.
      AICI A FOST LOCUL UNDE BISNITARII-CRIMINALI AU PUTUT ACTIONA PENTRU A PROSTI MULTIMEA NEVOIOASA. SA LE FIE RUSINE, CHIAR SI CAND VOR STA IN PUSCARIE !

  2. Se trage de timp.Cineva are timp 45 zile sa gaseasca un premier.Premierul trebuie imediat sa-si gaseasca oamenii.
    Ideea cu Predoiu chiar si interimar e geniala.Nu m-as fi gandit la asa ceva.Asta doar ca sa se traga de timp.Probabil sunt probleme serioase si nu se pot rezolva in doua minute.

  3. Când văd relatările despre gestul domnul Boc încep să mă emoţionez. Păi domnul Boc trebuia să-şi dea demisia pentru a capta toate loviturile negative. Dacă domnia sa nu preia “vina situaţiei actuale”, dacă nu este cel menit să reprezinte “greaua moştenire”, de ce a mai demisionat?

    Eu încă continui să cred că se va repeta strategia cu revenirea domnului Boc. Se vor tot face propuneri, se vor tot face propuneri şi, după finalizarea interimatului, Parlamentul va trebui să-l accepte pe domnul Boc pentru că ţara nu poate rămâne fără premier.

    • Mesajul este: sa nu ne facem griji……. 🙂 🙂
      In rest, sa-i lasam sa toace la tv, au nevoie de a umple spatiile de emisie ptr fiecare cotoroanta in parte! 🙂 🙂

  4. Cu Emil Boc am traversat cea mai grea perioada economica, fara precedent in Romania si in lume. Felicitari pentru cel mai bun premier pe care l-a avut Romania!

  5. N-am sa comentez acum prea mult,fiind lucrurile la cald si starile emotive nu fac casa buna cu logica ,ratiunea si intelepciunea.
    Bon ,EMIL BOC a decis,si-a dat demisia,si a deschis ,CUTIA PANDOREI’.
    Dar oare ,acum in noua situatie creeata,toti actorii sunt pregatiti?????????
    Daca PD-L si cooalitia si-au pregatit terenul si acum vedem cum executa miscari de balet intens repetate,sa-i vedem pe USELISTI,cum vor dansa pe o muzica pe care nu au exersat de loc.
    Bon STRADA,PIATA A RAMAS FARA SLOGAN-JOSSSSSSSSSSSSSSS BOC, sa dus dracu si va fi infantil si total necredibil sa strigi jos la viitorul prim ministru,inainte de a vedea ce face.
    Apoi abia acum se va vedea ce lipsita de solutii este USELIMEA-CARE-I SOLUTIA LOR??????????CARE???????????
    Pt ca Rom trebuie guvernata si miine si luna viitoare si in urmatoarele luni,asadar ce vor????????????????
    Pe cine,NOMINAL VOR PROPUNE PT PRIM MINISTRU?????????????
    Apoi de ce nu cer ca P.M. SA FIE VICTOR PONTA,INCEPIND DE ACUM???????????
    Au curajul????????????????????
    Eu cred ca nu,cum tot asa nu vor avansa nici un nume,pt ca pur si simplu au fost surprinsi de miscarea lui EMIL BOC de a-si da demisia.
    Si asa cum am mai spus,EMIL BOC retras acum din fata CAMERELOR DE LUAT VEDERI,DUPA O PAUZA DE O LUNA,POATE DOUA-VA SARI LA BEREGATA UZATILOR PONTA SI ANTONESCU-si a demonstrat ca e un luptator aprig.

    • Oricum stimabile cu fundul gol, ai liber si poti sa te joci cu lopatica si galetzusa, , caci eu cum am spus deja, nu anticipez si nu sugerez, asa ca esti singur cu cuburile si spielhosenul drag tie.

    • PS Pentru mine toti cei macinati de viermele invidiei sunt niste javre abominabile.
      Concluzia?
      qed

  6. Multumesc Dle PM Emil Boc, caci

    dl Boc si acest guvern intra de acum in istorie cu acestea de mai jos ca succinta dare de seama, dar si sfat de viitor, nu cu masturbarile impotentilor de la USL:

    “În câteva cuvinte, aş vrea să le spunem românilor ce înseamnă această stabilitate economică a ţării, câştigată cu atâta greutate şi cu atât de multe dureri din partea oamenilor. Pentru anul 2011, România, după doi ani de cădere economică – 2009 şi 2010 – încheie cu o creştere de aproape 2,5%, una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană. Deci, repet, după doi ani de cădere economică – 2009 şi 2010 – în 2011 avem una dintre cele mai importante creşteri economice din UE. Doi. Pentru 2012, atât Comisia Europeană, cât şi FMI, apreciază, prin prognozele date, că România va avea o creştere economică peste cea din zona euro. În al treilea rând, inflaţia este la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani. În al patrulea rând, avem cea mai mică datorie publică pe cap de locuitor din UE. Rata şomajului este cu două puncte sub media UE. Cursul euro-leu a rămas şi este stabil. Deficitul bugetar este sub control şi fără probleme de finanţare a acestuia. De asemenea, stabilitate economică înseamnă că nu avem un risc de neplată a salariilor şi pensiilor. Şi, nu în ultimul rând, stabilitatea economică a ţării înseamnă şansa, în viitorul apropiat, de mărire a salariilor şi pensiilor. Această stabilitate economică a ţării trebuie apărată cu orice preţ. Şi spun că nici un preţ nu este prea mare – plătit de un politician sau de politicieni – pentru a apăra ceea ce românii au câştigat cu munca şi cu suferinţele lor.”

    Multumesc dle PM Boc ai aparat tara si Presedintele ei, cat timp a fost posibil, cat timp nu te-a covarsit tradarea si nu te-au sufocat tradatorii.

  7. P.S. ma uitam la fetele celor doi,PONTA SI ANTONESCU-aveau aceleasi expresii timpe,ca in noaptea de 6/7 decembrie 2009,avind intipartit pe chipuri sentimentul ca nu stiu ce li se intimpla.
    Dupa ce au sarit in sus de bucurie cu GEOANA SI MIHAIELA DRAGOSTEA MEA,s-au dezumflat ca niste alcoolici intrati in sevraj.
    O sa-i vedeti in seara asta cum vor iesi de la consultari-si o sa va da-ti seama ca ce spun e corect.

  8. Bibliotecaru-te rog sa nu te bucuri-PROCESLE DIN INSTANTA CONTINUA-PESEDISTII TAI,IDOLII TAI DE STINGA NU SCAPA,NU-TI FRECA MIINILE GRASE SI UNSUROASE.
    Vor sfirsi acolo unde le este locul.
    Dar e bine ca asa s-a intimplat,se pare ca capcana intnsa a fost bine pregatita,si ati cazut in ea-dar sa asteptam,SA-L VEDEM PE POLITICIANUL TRAIAN BASESCU FATA’N FATA CU REACTIUNEA-MAI PE SEARA MAI DISCUTAM…………

    • @ Frank Zapa[King]
      😆
      Nu aţi înţeles, varianta mea este că până la 1 martie domnul Boc este iarăşi premier.

      Ce bine ar fi ca “pesediştii” să fie ai mei. Din păcate nu sunt ai mei, sunt ai lor. Nici “pedeliştii”, nici “peneliştii”, nici “uneperiştii”, “udemeriştii”… nici unul nu sunt ai mei. Dacă ei toţi ar fi ai mei… altfel ar fi acum România.

      Idoli nu am că-mi este interzis de religie…

      Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă.
      (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 5:11)

      Căderea în capcană… vreţi să spuneţi că cetăţenii sunt păcăliţi? Halal noutate. 😀

  9. Cred ca e important cum ne apreciaza strainii si oamenii de afaceri de aici straini si romani si nu ce zice disperata de Dana Grecu sau evlaviosu Gadea si restu sclavilor din trustu dusman. Aia acolo sunt pe interes si se folosesc de oamenii simpli si de problemele lor sa-i impinga in fata pe Lolek si Bolek din opozitie. De-aia si vor anticipate ca stiu ca nu rezista mult. Si-asa A3 ii dau la 80% intentii de vot 😀 cand ei abia daca iau 40…dar nu conteaza. Trebuie sa dam impresia poporului ca suntem ca si la putere. Oricum balanta lucruri bune/lucruri gresite facute e mult prea dezechilibrata in perceptie din cauza antenelor. Dar oamenii nu stiu.

    • Zeby fain 😆 😆 bine a pozat-o primul boss …hihihh….

    • Zeby hai baga un comentariu la evenimentele de azi dimineata ,sau vorbesti dupa intalnirile de la Cotroceni ?

    • Admin rogu-te, vezi că mi-s în spam!
      Şi mai am o rugăminte:
      NU MAI VREAU BALELE ANTIPREZIDENŢIALE ALE TURNULUI PRIN ACEASTĂ OGRADĂ!
      Deocamdată este doar o rugăminte.

      Domnul Turn dacă are chef de critici anti-prezidenţiale n-are decât să se ducă pe site la Antene!

      Administrator:
      Nu sunteti in spam, repostati.
      Nu imi aduc aminte cand ati fost numit moderator pe acest blog…
      Daca aveti nemultumiri legate de mine adresati-va doamnei Udrea.
      O seara buna!

    • Deci repet:
      Deocamdată, am doar rugămintea ca domnul Turn să nu-şi mai posteze mizeriile anti-prezidenţiale aici.
      Nu am nemulţumiri.
      Nu o cunosc pe doamna Udrea, deci nu am cum să mă adresez domniei sale.
      Dar pot să fac altceva.
      Să mă duc în Dealul Cotrocenilor, să mă sui p-un stâlp şi de acolo să strig cât mă ţin bojocii:

      Băiiiiiiiiiiiiiiii marinare, de când este permis ca tu să fii înjurat pe blogul Udrei ?

      Ce spui admin?
      Am curaj să fac asta?
      🙂 🙂 🙂
      Eu îţi garantez că da!
      Ştii de ce?
      Deoarece eu nu sunt călugăr!
      Eu sunt diacon!
      🙂 🙂 🙂

      PS Am şi o altă propunere.
      Dumneavoastră vă luaţi căţelul, eu îmi iau căţelul şi amândoi ieşim să ne plimbăm căţeii pe Kiseleff
      Şi sub clarul becurilor de pe stâlp, eu şoapte dulci am să vă spun.
      🙂 🙂 🙂

      Administrator:
      😆

    • 😆 bine zici Madalina ,numai Puiutzu ii ajutor de admin. restul sunt postaci 😆 ati inteles bey userilor cine-i sef aici ,Mada si Puiutzu .Atat.

      Administrator:
      😆

    • Nu râdeţi diavolilor că scot Walterul de sub sutană şi vă poc-poc!
      🙂 🙂 🙂

  10. Ce frumos ati scris in incheierea articolului: “sa nu aruncam pe geam lucrurile castigate cu sacrificii enorme”.Ar fi pacat ,zic eu .De multe ori se sare din “lac in put”vorba romanului de rand .Sa speram ca va fi mai bine ,dar sunt cam pesimista ,ca doar asta era rezolvarea de moment.

  11. Domnul Boc îmi aduce aminte de soldatul lui Nichita Stănescu…

    Soldatul mărşăluia, mărşăluia,
    mărşăluia
    până când
    până la genunchi
    piciorul
    i se tocea, i se tocea
    i se tocea
    până când
    trunchiul
    până la coaste
    i se tocea, i se tocea
    i se tocea
    până când
    până la sprâncene orbea
    orbea, orbea
    până când
    părul lui iarbă neagră era
    iarbă neagră era, iarbă neagră era.
    Un cal alb venea
    şi o păştea
    şi o păştea, şi o păştea.
    I-ha-ha, i-ha
    i-ha.

  12. Nastase si ilescu au prins glas. Tia serbanescu nu jubileaza ca toti tampiteii nostrii ci spune simplu. Lui AN si II le-a iesit.
    Iar dl Ponta ce sa spun pe blogul lui la ultimul fir multumirile pe care le aduc PM Boc desigur ca sunt banate dar scenariul privind acuza de tradare la adresa Presedintelui creeata de Aya este la loc de cinste exact cum prognozam in contradictie cu niste basinosi.

    • Tia Serbansescu lauda securitatea sau SRI(UNPR sau alti fsnisti asemenea) care l-au informat pe AN inca de ieri ca azi urmeaza demisia lui Boc.
      Acum ce sa spun poate ca nu l-a informat nimeni si dadea si AN cu ghiocul(el o fi tot tzigan?)ca si eu banuiam asta si nu sunt, dar credeam ca se va intampla la Cotroceni. 🙂

    • Cata onanie politica putem admira pe Tviurile noastre .
      Cum sa mai afla cu totii in treaba. Mai bine ma uit la filme pe alte canale sau ascult o melodie BZN la Romantic.

    • Ar fi culmea sa vrea dl Basescu si dizolvarea parlamentului!! Ce m-as rade!
      Ar merita nenorocitii astia doi:Ponta si Crin, care au aruncat tara in haos …ii doare pe ei de saracia poporului…ne vor arunca SUB GRECIA! Si chiar ar merita toti dobitocii care populeaza pe aceste meleaguri. Yakkk!

    • Ete ca se trezi incercanatul de Crinolin! Mai si vorbeste, saracu’
      Axum aparu si pontanel cu fata aia de babuta. Cata sila imi produc acesti doi CARAGAGHIOSI…bleahhhh
      Puiu si eu mă râd….si am motive crede-ma, nu sa rad, sa mă râd 😆

    • Lulu ma amuz de incrancenarile tale si imi aduc aminte de opozitia lui Boc si Basescu din perioada 2000–04 ,ei acum culeg ce-au samanat atunci ,Boc era cel mai vehement ,odata la Tuca ,regretatul parinte a Constitutiei a vrut sa-i traga una-n barba 😆 ,Basescu umbla pe toate televiziile si-i facea harce-parcea ,asta-i rolul opozitiei 😆 😆

  13. Dl.Emil Boc si-a ridicat poporul in cap pentru masurile prea drastice luate.A taiat
    din salarii din pensii, cu acea aasigurare la CNAS si cu majorarea TVA-ului cand
    putea sa dispuna de absorbtia 100%a fondurilor europene,si sa relanseze economia.Daca nu ne punem pe treaba si nu se mai terina cu palavrageala vom
    sfarsi mai rau ca grecii.

    • Pai daca nu lua masurile drastice, acum erai mai rau ca lenesii din Grecia, Doorsule.
      Cand dracu o sa intelegeti asta?

    • @7Doors …

      nu poti veni sa spui : de maine accelerati absorbtia fondurilor europene ca sa nu taiem tva/pensii/salarii …

      habar nu ai ce inseamna sa intocmesti un proiect, sa il fundamentezi, sa il depui, sa astepti aprobarile, sa organizezi achizitia bunurilor sau serviciilor dorite apoi implementare si executare proiect …

      daca azi ai nevoie de 1mld euro sa dai la salarii/pensii/ajutoare nu ii poti obtine in 10 zile oricat d emulte proiecte ai accelera tu …
      cel mai simplu mod de a scapa de povara lor este sa tai o parte din plata acestor drepturi banesti …

      sa nu-mi spui mie ca armata de angajati ai statului sunt asa de competenti si inteligenti incat sa nu merite taierea cu 255 a salariilor … chit ca unii sunt amarati si au salarii mici …

      dar daca ai salariu mic si esti mare profesionist intr-un domeniu … sunt sigur ca oriunde ai depune un CV cu inaltele tale competente ai fi acceptat imediat pe un salariu triplu … crezi ca e posibil asa ceva …

    • Tare expresia aia cu “putea sa dispuna”. Daca vorbeai despre “dictatorul” Basescu, puteam sa te suspectez ca ai inceput sa crezi chestia cu dictatura:-) Sau poate la Basescu te refereai si…te-ai emotionat:-)

    • Ete si al balby, acum o vrea si pe mada demisa! 🙂 🙂
      Balbyyyyyyyyyyyyy vrei o prelucrare prin aschiere???
      Daca da, anunta-ma te rog! Mi-am cumparat strung!

  14. Acum dacă ar fi după mintea mea l-aş pune premier pe Crin Antonescu, ştiu că-i incapabil, dar numai aşa de al dracului să-l văd zinic cum îşi strică somnul de frumuseţe şi să-l oblig să vină zilnic la muncă.
    🙂

    • Hehehehe! Saracu, el chiar se vede in oglinda PRESEDINTE, nu premeir! 🙁

    • o sa fieeeeeeeee president Crinulet liberalul….hihihihihi…

    • 😆 😆 mi-a soptit o pasarica[..sarel] ,s-a dat ordin ,toata lumea pe bloguri ,sustineti pedeleul si aratati ce bine a facut fostul guv. Boc …hihihih…bine faceti ,postati toti ,chemati-l si pe zapaievici …multumesc amicului pentru informare 😆 😆 simpaticilor.

    • O da, uite acus am primit si eu doua ordine nu unul.
      -Primul ordin, sa spun de o mie de ori Pontului ca este jalnic.
      -Al doilea ordin, sa-i spun adormitului de Crinolinu’ tot de o mie de ori, sa hiberneze pana l-oi trezi eu.
      joc.Nu pot decat asa sa tratez acest subiect: in cea mai mare bataie de

    • Premier tehnocarat, vrea dl Basescu! Si cand vrea, asa va fi.
      Sunt de acod cu d-lui. Si cu increderea ca tehnocratul isi va alege consilieri pe masura, nu caricaturi ca Andrea Vass.
      O inchipuita, care a facut numai rau d-lui Boc si nu numai. Ca asa a vrut barbatul- Stolo…..Yakkkkk!

    • @ lulu
      Cred ca nici in ceasul al 12 PDL nu realizeaza modul in care majoritatea o percepe pe doamna Vass.
      Parerea mea.
      O seara buna.

    • Of Nicolae, aici trebuie sa ne facem vocile mai auzite, desi tu stii ca ne mai si sunt ascultate ………….Ai dreptate prietene. Trebuie o curatenie drastica in partid, afara cu toate parvenitele, amantele… din partid, guvern. Avem specialisti, rodati la greu, care stiu ce este munca adevarata, cunosc economie, incercati fiind si nu incap sa faca treaba din cauza acestor patachine!
      Ca intotdeauna parerea ta ESTE BUNA! O seara faina si tie….astept ora 20, banuiesc cine va fi numit, dar imi place sa ascult vocea transanta a d-lui Basescu! 😉 🙂

  15. @Puiu: măi Puiuţ cum dracu să fie ăla preşedinte măi? Tu nu vezi că el INVITĂ ambasadorii la o convorbire şi se dă bolnav tocmai când excelenţele îl aşteptau? Apoi bine merci apare pe postul lui Felix la tv? E neserios Puiule şi ” n-are prinţip ” ba pot care chiar să spun e bolnav de lene… o lene din acea care doare, plus că-i şi demagog vocal de meserie!
    🙂

    • ok Ghita ,nu-l mai vreau pe Crin ,o vreau pe Andreea Vass 😆 😆 ii desteapta ,blonda ,tupeista si bla bla bla …buna rau ….hihihih….

    • Puiu, jur ca te jumulesc.
      Juuuuuuuuuuuuuuuuuuur, ca vei fi jumulit de mine!
      Mrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr!

  16. Faptul ca astea sunt masurile necesare ,din punctul de vedere al sustinatorilor nu mai are rost sa comentam.
    Idea este ca pentru perioada ramasa pana la alegeri, un lucru necesar ar fi, ca mai multi membri pdl sa si deschida bloguri personale,pagina facebook,unde sa se comunice interactiv, in asa fel incat, cat mai multi sa simta ca sunt implicati in convingerea populatiei de ce este mai bine pentru populatie.
    Daca in acest moment cred eu ca aproximativ 25% sustin masurile serioase ale guvernului, prin multiplicare ,incet dar sigur se va realiza daca nu o majoritate cel putin un scor mult mai mare.
    Personal nu concep ca demagogia sa aiba castig de cauza marjandu se pe faptul ca romanii sunt cam ,,profitori”’sa nu spun milogi ce asteapta sa li se dea.

  17. Si eu care credeam ca s-au trezit romanii. Mai exista, deci, si adepti ai pdl-ului, base-lui, boc-ului, etc… Cica: “Multumesc Domnule PM Emil Boc pentru ca bla bla bla… cea mai mare crestere economica bla bla”.
    Dragi romani care scrieti cu majuscule “crestere economica”, cand v-ati verificat ultima data buzunarul? Daca e inca plin, inseamna ca procedati in acelasi sens cu “mai marii Romaniei”. Amin! 😐

    • @bianca …

      cresterea economica sa stii ca nu o realizeaza functionarul semiincompetent din spatele unui birou fie ca se numeste premier/presedinte/consilier/politai/vames/parlamentar/primar etc

      cresterea o realizeaza NUMAI companiile privae are isi eficientizeaza business-ul, realizeaza exporturi, vand/cumpara/inchiriaza/angajeaza personal/fac investitii.. sa stie si prea inteleapta ta persoana …

      intreaba orice angajat d ela privat si (sau aproape orice angajat) si o s avezi ca spre deosebire de 2009 cand business-urile o luara la vale incetisor si salariile si privilegiile angajatilor (masini/bonusuri/prime etc) o luara si ele la vale acum si-au revenit …

      sa stii ca marirea la 24% a tva-ului intr-o mare masura a ajutat companiile … in sensul ca in intervalul de timp de la vanzarea unui produs si incasarea TVA-ului si pana la momentul cand societatea respectiva trebuia s avireze la stat TVA-ul colectat, acel plus de la 19% la 24% a constituit un surplus de lichiditate in companie ( bani cu care au facut o mica investitie, au mai angajat cate un lucrator etc …)

      iti spun din proprie experienta …

      dar cum casti ochii la aberatiile comunistilor lui ponta si antonescu … nue de mirare ca iar o sa se duca naibii economia daca veniti la putere …

    • Bianca, ai gresit: tu esti dovada SCRISA ca romaniI nu s-au trezit toti:-)

  18. Mihai Ungureanu ,sef de promotie ,mare sef la UTC [tinerii comunisti ],monitoriza studentii care erau contra regimului si daca ne luam dupa logica lui Onu ii tradator ,l-a tradus pe Tariceanu cu ouvrierii aia doi din Irak ,s-a dus la Cotroceni prima data ,a muscat mana care l-a uns Ministru …eu ii doresc succes in alcatuirea guvernului si rezolvarea problemelor pe care le avem ,sper sa treaca de parlament.Sa vedem componentza guvernului ,Ileana noastra trebuie neaparat in noua echipa.

    • Eu, SPRE BINELE DOAMNEI UDREA sper să facă un pas în spate.
      Să nu mai fie ministru căci numai aşa poate scăpa de buruienile din jurul ei.
      ESTE GREU, DAR ACUM TREBUIE SĂ SE CONCENTREZE PE VIITOAREA CAMPANIE!
      Acum va vedea cine au fost şi cine sunt adevaratii ei sustinatori.

      Crin Antonescu şi staff-ul liberal au probleme enorme în acest moment.
      O să fie cam naşpa de el şi de cei ce-i sunt în preajmă.
      Să mai spun că Antonescu era beat?
      Cred că nu mai are sens.
      🙂 🙂 🙂

    • Sebi, ai dreptate, se va face cam gol, dar cu agentii astia dublii trebuie atentie 🙂

    • Wrong Puiule ,
      Logica mea este bivalenta, fiind aristotelica.

  19. HAAAAAAAAAAAAAAA,HIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII-asa cum am spus la amiaza,abia de acum incep problemele USELISTILOR,cutia pandorei a fost deschisa,JUCARIA SI INCASATORUL EMIL BOC a disparut.
    In urma cu cite-va minute CRIN ANTONESCU si-a semnat SENTINTA-OUT-pina si VICTOR PONTA se jena linga el,avem impresia din minut in minut ca ponta se va scurge sub masa.
    Afost un moment de exceptie-UN NEBUN IN TRANSA.
    Magistrala mutare-am spus e o capcana in care fraieri de uselisti au cazut-PT CA NU AU UN PLAN B-nu mai au tinte,iar TINTA EMIL BOC,IN SCURT TIMP DEVINE TRAGATOR SI VINATOR.
    Si cine credeti ca va fi primul vinat??????????????????ANTONESCU CRIN,BUGETARUL CARE NICIODATA IN VIATA LUI NU A DAT UN LEUT LA STAT,CI DOAR A LUAT.

    • …bravo zapa ,de ieri ai stiut de manevra si numirea asta ,esti istet 😆 😆 ,vai doamne-doamne ,nu esti citov la cap ,esti bolund rau ,te-ai luat dupa Zeby repede ,nici sa copiezi nu stii…..hihihihih….

    • Zeby asa bun a fost ,l-a batut Clinton de i-a sunat apa-n cap ,a stat numai 4 ani la Casa Alba ,mda a fost 8 ani vicepresedintele lui Regan 😆 😆

    • Hihihi……e belaua cat carul pe USL!
      🙂 🙂 🙂

    • vai de noi daca ajung saltimbacii astia la putere …

      parca vad anii 1945/1947 cand ciuma comunista a capturat romania …
      cica au castigat alegerile prin vointa poporului …( cele cateva mii de cadre NKVD + politrucii spalati la creier din divizia Tudor vladimirescu) …

      tot asa ca si acum ( cand miiiiiiii de romani manifesteaza si vor sa plece presedinte/pdl/autoritati locale etc ) si atunci tot alea cateva miii au denaturat si falsificat alegerile si de pe tancurile T34 au sarit in parlament/guvern/consilii locale ….

      nu realizati ca acum lipsesc doar tancurile T34 si ofiterii GRU si NKVD …. ( dar ei sunt ascunsi in ANTENE, IREALITATI si in USL) . ma intreb unde or fi tancurile T34 !!!!!???

    • Nu conteaza Puiule.
      Americani l-au trecut in lista presedintilor buni
      Conteaza ca betivul de Crin a spus:
      In nicio tara civilizata fosti sefi de servicii nu fac politica
      Hihihi, in fond la ce sa te astepti de la un handicapat repetent.
      🙂 🙂 🙂

      Repet Puiule: În seara asta duhnea a bautura . Mai este aici pe blog cineva care poate sa confirme acest lucru.

  20. TURNATORUL DAN VOICULESCU,UN PRADUITOR,UN HOT STA DE-A DREPTA LUI CRIN-nerusinatul are obrazul gros cit ,OPINCA CE A FOST PUSA PE PARLAMENTUL UNGARIEI-si il mai are si pe SAFTOIU LINGA EL.
    RUSINCA CRINULEEEEEEEEEEEEEEE,RUSINICA……………………..
    MINCINOSULEEEEEEEEEEEEEEEEEEE,NEOBRAZUTULEEEEEEEEEEEEEEEEEE

    • …degeaba puneti michidutza din astia cirotici ,purceau-i moarta-n cotetz ,asta-i esecul portocaliu pe toata linia ,Basescu o sa se delimiteze ,mai are 3 ani de mandat isi reabiliteaza imaginea ,ii curva batrana ,stie cum sa faca [paine si circ trebuie la popor ] ,partidul o sa-si revina greu 😆 😆

  21. Buna seara tuturor…

    Tocmai m-am intors de la munca si am aflat on line ca Emil Boc a demisionat.Personal cred ca este ironia sortii pe care o ”gusta”fiecare persoana ce duce greul intr-un moment dat cand toti altii sunt fie prea lasi sa se inhame la o anumita responsabilitate fie prea slabi sa reziste unei anumite situatii.Si pentru asta indiferent de ce crede fiecare,Emil Boc merita un loc respectabil printre politicieni.Sper ca cel si cei ce vor urma acestuia,vor stii sa continue ceea ce a inceput si sa scoata Romania din aceasta criza.Cred ca de ceea ce urmeaza depinde cum va ramane Emil Boc in istoria contemporana acestei crize.Este singurul politician post revolutionar care si-a sacrificat imaginea si cariera politica pentru a fi in fruntea unui guvern intr-o perioada dificila politic si social,ori mie imi spune asta doua lucruri: ori a fost putina nebunie politca ori a crezut cu adevarat in ceea ce a facut si a fost de buna credinta. Eu personal inclin sa cred a doua varianta,insa istoria ne-o va arata… Mult succes in contiunuare,si sper ca nimeni sa nu aiba nastrusnica idee s-a ii propuna d-nei Udrea vreun alt minister… este perfect acolo unde este si aproape fiecare munte poate spune asta… 😉

    • 😆 ai dreptate Gabriela ,s-a sacrificat Boc ,atunci cand l-a garantat pe Apostu 😆 😆

    • Niciodata nu cunosti oamenii cu adevarat Puiu,sigur Emil Boc nu i-a cautat prin prosoape si sertare sa verifice daca acesta este asa cum i s-a aratat.Imi place sa cred ca s-a increzut asa cum noi ardelenii o facem cam des si naiv uneori in persoana gresita.Nu dezvolt acest subiect,personal ma apreciez ca Apostu a fost descoperit,dar asta nu dovedeste decat ca toti suntem oameni si toti putem gresi cand evaluam o persoana…ori ma rog,nu avem toate informatiile…

  22. Turnule,
    Pana nu te da Sebi afara dupa ce-si plimba catelul sub clar de ger la sosea, tine minte ca ti-am scris mai spre dimineata:

    “Asadar reintru in silentio stampa privind miscarile politice interne, nu le voi aproba si nici dezaproba, raman insa valabile cele spuse pana acum asa cum au fost intelese adica cum vor fi fost, Turnu dovedind acest lucru.
    De ce fac asta? Pentru ca niste idioti referiti de mine generic la momentul postarii ce le-a fost si lor dedicata, ar putea sa ia drept litera de evanghelie spusele mele, asa ca bai acestia voi aveti informatiile cu Maior al vostru, cu ala de la SIE parca Ungureanu care cred ca stie desule despre Piata Univ. iar deci eu am doar presa(o majoritate de mediocri buni in gradul lor de turnatori) prostiile debitate de voi si propria minte, insuficient ptr a a da consultanta profesionista gratuita in acest moment politic asa ca baieti si fetite geniale, puneti-va la contributie capul de sus, poate fi si oricvare altul si la masculin si la feminin si debrouillez vous.
    In rest incheierea de dulce care precum si codurile astea meteo ramane valabila.”

    • …mai multi de aici faceti ca oltenul ala care a vrut sa-si vand martzoaga in obor si-a angajat un jeambas ,ala a inceput sa strige ,ii cel mai bun cal ,trage 3 carutze impiedicate si bla bla bla ,il lauda la greu ,atunci olteanul a zis ca nu-l mai vinde ,daca-i asa de bun 😆 asa faceti si voi cu Boc….hihihih….

    • Puiu

      cam asa a gresit si Vanghelie cand a garantat-o pe E.Andronescu si a fost ejacu…pardon ejectat mai apoi… 😉 Uite de ce eu nu garantez niciodata pe nimeni…cu oamenii e mai rau decat cu ”michiduta”,niciodata nu stii de unde rasar… 😉

    • Puiut,ti-a promis Lulu ca te jumuleste,dar eu te jupoi… 😉 cred ca trebuie sa dam Cezarului ce e al Cezarului,si cam atat…Mai departe suntem spectatori…

    • Gaby neni draga fie cum zici tu ,sa-i dam Cezarului niste zaruri sa le arunce cand trece Murasul pe la Alba in drum spre Cluj ,ptiu am vrut sa zic Kolosvar 😆 😆

    • Sunt stupefiata, privesc pe ce doi caraghiosi cum isi striga disperarea PUBLIC, se fac de ras pur si simplu!
      Simt ca daca si acum pierd, vor spune adiooooooo putere, te-am vrut dar tu m-ai refuzat! 🙂 🙂
      Ai dracu ei, vor dragoste cu sila! Hartuirea nu cumva se pedepseste? Biata doamna Putere, ea tot spune NU si NU, dar cu cine sa te intelegei?! Ptiuuuu!
      Imi place de M. Ungureanu, raaau de mult imi place! Si va face fata incercarilor care vor urma! Usor nu va fi, dar cu totii trebuie sa-l sustinem!
      Ah si sa nu uit sa va spun, savurez fiecare moment pe posturile mogulienilor cum se isca, B Chireac mai are putin si face poc, ii este frica de M. Ungureanu….cica de acum o sa apara stenograme multe, chiar si cu el! Hehehee, ce frica le este! Oare de ce? 🙂 🙂

    • Zeby hai posteaza echipa lui Ungureanu ,partial daca nu poti toata ,sunt curios 😆 precis stii tu ceva raspopitule .

    • am eu vedenii sau fostul ministru de externe Adrian Cioroianu este moderator la RTV… ??? servilismul si goana dupa bani nu cunoaste limite…Doamne mare-i gradina ta….cum era cu profesionistii din media… 🙁 ?

    • Gabi, m-ai vedenii, ai inteles bine, este vioara a doua a tov Cretulescu!
      Asta a ajuns un istoric, fost ministru…. 🙂 🙂

    • Dan Tapalaga motiveaza desemnarea lui Ungureana ca, neincrederea presidentului in politicieni din pedeleu ,plauzibila judecata ,in toata Europa democrata nu s-a intamplat sa fie numit un PM de la servicii externe ,numai in Rusia ,Ukraina si multe tari din Africa ,Tapalaga arunca o fumigena ,declaratia lui Ponta de acum 5 zile ,ca nu schimba sefi serviciilor!!!!! si ultimul semn de intrebare ,PM-desemnat nu-i economist si nici n-are cunostinte de economie ,in timp de criza trebuia un economist bun,intrebari care dau de gandit 😆 😆

  23. BEY PUIU-io m-am luat dupa eusebiu-?????????citeste ce am scris la amiaza,aici pe blog-ba da mare mincinos esti-se vede ca esti din gasca lui CRIN SI PONTA….SI MINCINOS SI UITUC.
    Da nui fii necakit,daca te porti frumos ,te tin pe linga mine,cine-va trebuie sa-mi care geanta si tu esti cel mai potrivit,ai toate datele in codul tau genetic…………

    • zapa stiu ca te oftici ,dupa urletele de aseara cand erai atotstiutor azi ai facut ca ungurul Bella ,invers calul 😆 ,cei asa de greu sa-ti ceri scuze pentru dezimformarea de ieri ,eu te scuz ,daca te scuz eu care-s administrator secund 😆 ,esti scuzat si de Onu A drian …hihihih….care ti-a lasat un mesaj fain la Zeby pe blog 😆

    • Puiu, Tapalaga sa-si vada de amorurile lui….sa-si consoleze “amorata”
      Si sa ne lase cu parerile lui. ca nu-i lucid, e intunecat la minte! 🙂 🙂

  24. Iata de cine radea analfabetul de Dinescu!

    .M.R.UNGUREANU
    Stare civilă: este căsătorit şi are un fiu
    Formare profesională:
    · 1994-2004, Facultatea de Istorie, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi (doctorat);
    · 1992-1993, Centre for Jewish and Hebrew Studies, asociat St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (studii postuniversitare);
    · 1988-1992, Facultatea de Istorie-Filosofie, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi;
    · 1983-1987, Liceul de matematică fizică “C. Negruzzi”, Iaşi.
    Activitate diplomatică:
    · Coordonator adjunct, Iniţiativa de cooperare pentru Europa de Sud-Est, Viena, martie 2007-decembrie 2007;
    · Ministrul afacerilor externe, România, decembrie 2004 – martie 2007;
    · Coordonator adjunct, Iniţiativa de Cooperare pentru Europa de Sud-Est, Viena, 2003-2004;
    · Director general – Emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, 2001-2003;
    · Secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe, România, 1998-2001.
    Carieră academică:
    · Facultatea de Istorie, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi:
    · 1992-1995, preparator universitar, Istoria Modernă a României;
    · 1995-1998, asistent universitar, Istoria Modernă a României;
    · 1998-2004, lector universitar, Istoria Modernă a României;
    · 2004-2006, conferenţiar universitar, Istoria Modernă a României;
    · Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti:
    · din 2007, profesor universitar, Istoria Modernă a României.
    Activitate ştiinţifică:
    · Mihai-Răzvan Ungureanu a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, fiind membru al Societăţii Române de Heraldică, Sigilografie şi Genealogie a Academiei Române, filiala din Iaşi (din 1993), membru al board-ului ştiinţific al Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, Iaşi – Bucureşti (1996-1998), director al Centrului de Studii Româneşti din Iaşi al Fundaţiei Culturale Române (1996-1999), membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (1997-2007), Senior Fellow al Oxford Centre of Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (1998-2007) membru al Consiliului Institutului de Studii Genealogice şi Heraldică “Sever Zotta” din Iaşi (din 1998), Preşedintele Institutului Român de Studii Strategice (2001-2007), membru al board-ului “Colegiului Noua Europă”, Bucureşti (2002-2007), membru al board-ului The Romanian Journal of European Studies (din 2002), membru al board-ului Ştiinţific al Centrului de politici de securitate, Szeged, Ungaria (2003-2007), director al Centrului de Studii Ebraice, Facultatea de Istorie, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi (din 2004).
    · Mihai-Răzvan Ungureanu a susţinut cursuri la o serie de instituţii de învăţământ superior din ţară şi de peste hotare: profesor invitat (Gast Wissenschaftler) la departamentul de istorie europeană, Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg im Breisgau, Germania (1993-1997), profesor asociat la Şcoala de Studii Slavone şi Est-Europene, Universitatea din Londra, Marea Britanie (1996-1998), Senior Reader la Şcoala NATO (SHAPE) din Oberammergau, Germania (2001-2004), profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (2002-2005), lector la Centrul de Studii de Securitate “George C. Marshall” din Garmish-Partenkirchen, Germania (2003-2005) şi lector la Universitatea Naţională de Apărare.
    Activitate publicistică:
    · Mihai-Răzvan Ungureanu a deţinut funcţii de redactor sau redactor-şef la o serie de reviste istorice: redactor şef al revistei “Dialog” a Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi (1988-1992); redactor al “Arhivei genealogice”, editată de Academia Română, Bucureşti (din 1993); redactor al “Revue des Etudes Roumaines”, editată de către Fundaţia Regală Carol II – Academia Română, Paris – Bucureşti (din 1994); editor al “Revistei de istorie socială“ a Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi (din 1996). Din anul 1998 este coordonator al colecţiei Historia a Editurii Polirom, Iaşi – Bucureşti.
    · A publicat peste 80 articole ştiinţifice. Este autor al următoarelor volume:
    · “Documente statistice privitoare la oraşul Iaşi (1755-1828)”, 2 vol. (Iaşi, 1997), în colaborare cu prof.univ. Ioan Caprosu;
    · “Marea Arhondologie a boierilor Moldovei” (Iaşi, 1998);
    · “Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne” (Iaşi, 2004);
    · “Rumänien (România)” în colaborare cu Thede Kahl şi Michael Metzeltin (Viena, Münster, 2006);
    · „Intotdeauna loial. Note diplomatice pentru o Românie modernă” (Bucureşti, 2008).
    Premii:
    · 1992: Premiul Naţional al Revistei “22”,Bucureşti;
    · 1996/1997: Premiul “Felix Posen” al Universităţii Ebraice din Ierusalim, Israel;
    · 1997/1998: Premiul “Felix Posen” al Universităţii Ebraice din Ierusalim, Israel (a doua oară);
    · 1998: Premiul “Vasile Pogor” – pentru cercetările ştiinţifice privitoare la istoria oraşului Iaşi – decernat de Primăria Municipiului Iaşi;
    · 1999: Premiul “Corneliu Coposu” al Organizaţiei de Tineret a PNT-cd – pentru activitatea diplomatică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe;
    · 2000: Premiul “Dimitrie Onciul” al Fundaţiei Culturale “Magazin Istoric” pentru editarea lucrării Relaţiile româno-sovietice. Documente, 1917-1934, I, Bucureşti, 1999 (în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse);
    · 2004: Premiul “Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române pentru volumul „Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne”, Bucureşti.
    Distincţii:
    · Cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României” (România, 2008);
    · Mare Ofiţer al Ordinului Naţional „Pentru Merit” ( România, 2000);
    · Mare Ofiţer al Ordinului „Meritul Diplomatic” (România, 2007); membru în Consiliul de Onoare al Ordinului „Meritul Diplomatic” (din 2008);
    · Comandor cl. I al Ordinului Regal „Dannebrog” (Danemarca, 2000);
    · Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de ofiţer (România, 2011).
    Limbi străine:
    · Engleză Fluent
    · Franceză Fluent
    · Germană Fluent
    · Maghiară Satisfăcător
    Nu a fost membru al P.C.R.

    • Copiatoareo!
      🙂 🙂 🙂

      Vezi că Tapalagă este ofticat rău că a fost numit MRU!
      A luat bani încă cu cineva ca să facă lobby pentru blocara proiectului de la Roşia Montană şi acum dacă a fost numit MRU trebuie să dea banii înapoi!
      Că proiectul se va face!
      Hihihihahahahahuhuhuh.
      Şi el şi “acel cineva”!
      🙂 🙂 🙂

      Ai dracului deontologii ăştia!
      🙂 🙂 🙂
      Hihihihihahahahahuhuhuhu.

    • Base, pupa-i-aş neuronii lui este diabolic!
      I-a băgat mortu-n casă lu’ Antonescu!
      Nu uitaţi că MRU a fost dat afară din PNL când cu retragerea trupelor din Irak.
      (în CSAT şi el si vlădescu au avut sânge in instalaţie si nu au votat cum vroia Tăricenu)
      Ei si acum liberali vad in mod clar care este diferenta intre un tiriplici ca Antonescu, beţiv şi mâncător de bomboane agricole şi unul ca MRU!
      😀 😀 😀

    • Pai asa am copiat de la Gerulieni, nu-i vina mea ca nu s-a pomenit de master!!!

  25. Mor de ris.
    Pt ca nu faptul ca acum dl Ungureanu va fi P.M. ci pt ca acest domn va fii viitorul pres. al Romaniei.
    Asadar avem doi istoricii fata in fata,dl Ungureanu si dl CRIN ANTONESCU.
    1.Dl. ungureanu nu mai respecta,ATENTIE REGULA LUI ESCU.
    2 Este un stralucit intelectual roman probabil cel mai bun din generatia sa
    3. este un poliglot vorbeste o gramada de limbi,MASTERATUL SI L-A DAT IN EBRAICA.
    Ma opresc aici si-l pun in fata lui Ungureanu pe DL ANTONESCU:
    1- este tipul perfect al impostorului,al repetentului ,al chiulangiului care a trecut prin scoala din mila profesorilor.
    2-vorbeste limba romana ,DE BALTA ,DE BALTA BRAILEI-in rest este un infirm din acest punct de vedere.
    3-Daca crin Antonescu ar putea fi considerat intelectual??????????????haaaaaaaaaaaaaaa hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
    4-Uite de unde nebunia lui crin antonescu,uite de ce reactiile unui porc injughiat-ESTE SURCLASAT LA TOATE CAPITOLELE SI A INTELES IN SFIRSIT ACEST LUCRU.

    Iar despre ponta ce sa zic-IL VEDETI PE PONTA SA-L CRITICE PE UNGUREANU????????HAAAAAAAAAAAAAAAA
    HIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII
    Nu ma pot oprii din risssssssssssss.
    Inca o data DL TRAIAN BASESCU ESTI GENIALLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLL
    Mi-e drag EMIL BOC,si stiu ca de mult ar fi vrut sa plece,DAR ULTMA DV MUTARE DL PRESEDINTE-FACE TOTI BANIIIIIIIIIIIIIIIIIII,A MERITAT CA BOC SA SUFERE UN PIC-I-ATI PUS IN GENUNCHI PE FRAIERII USELISTI.

    • …bravo zapa si asta-i liberal …hihihih…voi de unde ?????

  26. DAAAAAAAAAAAAAAAA,IETE-TE LA PUIU ,HAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
    CE SA VEZI-VICTOR PONTA E VRE-UN MARE ECONOMIST,AIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII BA NU TI-E RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE???????????
    ANTONESCU E MARE SCULA IN BASCULA,NUUUUUUUUUUUUUU????????????
    Uitati-va in C.V. LUI CRIN ANTONESCU-SI O SA VA STRICATI DE RIS……………..

  27. Si io i-am lasat un mesaj super fain lui ONU-
    I-am recomandat ceea ce orice om normal i-ar fi recomandat-un tratament adecvat………………..

    • LIBERALI TREZIŢI-VĂ!
      CRIN ANTONESCU VĂ DUCE LA PIERZANIE!
      😀 😀 😀

      A făcut plecăciuni şi el şi nevastă-sa în faţa lui Patriciu şi când Patriciu nu i-a mai dat bani s-a dus să facă plecăciuni în faţa lui Voiculescu!
      😀 😀 😀

    • …complectare la Zeby ,Crin va duce in palatul Victoria sa va pierdeti in el 😆 😆

    • Băi Cardinale, nu fii nasol şi spune cinstit:

      PE CINE AI ALEGE TU?
      PE UNUL CA ANTONESCU SAU PE UNUL CA MRU!

      😀 😀 😀

      Şi stai aşa că surprizele nu s-au terminat!
      Mai e unele pe vine!

      😀 😀 😀

    • Zeby sant sincer cu tine dintre cei doi as vota pe Andeea Vass neni 😆

  28. Puiuleeeeeeeeeeeeeeeee-iar ai capul plin de cucuie,haaaaaaaaaaaaaaaaa hiiiiiiiiiiiiiiiiiii
    uite de asta imi esti tu mie drag,tu l-ai intrecut si pe EMIL BOC,INCASEZI ,CU O GRATIE………………..parca esti din corpul de balet al fetitelor de la…………………….. MOULIN ROUGEEEEEEEEEEEEE
    Haaaaaaaaaaaaaa hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
    moama ce te-am facut iar militianule……….

    • …mare dreptate are Onu ,esti meserias la limbi straine 😆 😆 …hihihih….poate te angajeaza MRU sa lipesti timbre cu limba ….hihihihih…

  29. Hopaaaaaaaaaaa,uite-l si pe TURNUL DE OBSERVATIE CUM MUSCA MOMEALA SI VREA CU TOT DINADINSUL SA FIE REMARCAT CA UN MARE DEMAGOG,CARE SPUNE SI SPUN NISTE TIMPITIEI DE JURNALISTI.Alooooooooooooo turnule??????
    Adica un VICTOR PONTA,un terchea brechea,un nimeni cu o instrctie de doi bani-UN POLITRUC DE DOI LEI,STIE ECONOMIE,AI???????????? SI E BUN DE PRIM MINISTRU
    Nu mai reiau in discutie ce studii au avut alti p .m.
    IAR REPETENTUL CRIN ANTONESCU,CE STIE DESPRE ECONOMIE TURNULE????????????????????????????
    AIIIIIIIIIIIIIIIIIIII??????????????????
    Sunteti in genunchi asa cum ati fost tot timpul si PRES. v-a pus oglinda in fata sa va vedeti cit sunteti de uriti,dar mai ales de fraieri.
    Am spus inca de aseara ca ,CRIN ANTONESCU ASTAZI MININCA MICROFOANE PE POST DE HOT DOUG???????????????????HAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA HIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII

    • @Frank Zapa. Draga Frank, spre stiinta ta Presedintelui nu ii sunt necesare, la modul imperativ, cunostintele de economie. Am mai spus pe acest blog ca Presedintele nu face politica, domeniile sale de responsabilitate in sfera executiva se refera doar la politica externa si aparare nationala. Pe linie economica sau financiara nu are absolut nici o atributie. Deci crin Antonescu ar face fata cu brio in functia de Presedinte. Victor Ponta? Ei bine el va trebui sa isi gaseasca niste consilieri valorosi care sa il ajute in luarea unor decizii corecte.

    • Auzi beiiiiii ăsta?
      Tu nu ai înţeles ce am spus eu?
      Că ar fi bine să-ţi iei calabalâcul anti-prezidenşţial de aici şi să te duci în ograda lui Crin Antonescu?
      Tu chiar vrei să mă scoţi din pepeni?
      Ia spune?

    • Este ultima oară când îţi atrag atenţia să te potoleşti cu jignirile la adresa Preşedintelui!
      Dacă nu te poţi abţine du-te nene la Crin Antonescu pe blog!

    • Băi nesimţiţilor liberali, nu vă este ruşine ca după ce aţi distrus această ţară să mai tastaţi pe bloguri!
      Chiar n-aveţi o fărâmă de caracter?

    • Cardinale nu mai beli fasolea la mine c-o pun pe Rejină să-ţi tragă vreo două toace de 10 fix în dinţi! (are ea nişte saboţi mişto cu tocuri taman bune pentru asta)
      🙂 🙂 🙂

      M-am săturat de copipastiştii astea care vin şi-şi postează fiţuicile fără niciun haz şi noimă!
      Bleaaaaaaaaaaaaaaah.

  30. Bey Puiu-pt mine ar fi o onoare sa lipesc afise pt un OM CA DL UNGUREANU.
    Sa vedem daca pt tine este o onoare sa-i tot duci olita de noapte a lui CRIN ANTONESCU?????????????????
    HAAAAAAAAAAAAAA,HIIIIIIIIIIIIII
    Ca,dupa ce ai carat-o pe aia a lui MIRCEA GEOANA PROSTANACUL AI CAZUT CU NASUL IN EA………..
    HAAAAAAAAAAAAA,HIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII

    • zapa…am zis acum 4-5 zile in urma ,tu esti oportunist ,cine-i la putere te duci cu pupaturi in …si lozinci mincinoase ,nu ma mir de tine ,mira-s-ar lumea de pe strada ta de fata ta portocalie cu acnee rosie …blahhhhh

    • gata ,am ras destul ,noapte buna la toti ,Madalina, Puiutzu secundul tau iti ureaza o noapte faina , asa ca intre sefi de blog 😆

      Administrator:
      Noapte buna Puiu 😆 .

  31. Doamna Udrea va deveni sacul de box al presei , dupa demisia premierului.
    Daca ar face un pas in spate, atunci cartoful fierbinte, care se afla acum in mana USL-ului le va pune mari probleme, pentru ca nu vor mai avea pe cine ataca din viitorul guvern( poate doar pe Oprea, dar este putin interesant pt votanti).

  32. singurele cuvinte sinonime cu d-l Boc care imi vin in minte sunt CURAJ, DEMNITATE, ONOARE.VA MULTUMIM DOMNULE EMIL BOC

    • Alinaaaaaaaaaaaaaaaaa eşti o uitucăăăăăăăă!

      CINSTEA!

      este prima. Boc cu toate cele bune şi cele rele făcute (că iar îmi aduc aminte de algocalmin) în primul rând:
      A FOST, ESTE ŞI VA FI UN OM CINSTIT!

  33. Asadar guvernul Ungureanu, va trece fara mari probleme prin votul de investitura pe care il da coalitia asa ca USL poate sa stea acasa, caci asa cum am explicat mai demult, acum este exact invers decat la motiunea de cenzura: Cvorum plus jumate plus unu votanti pentru
    Desigur daca tradarea nu -si va scoate capul dar de data asta cred ca nici Ungureanu si nici Maior nu mai au chef de harjoneala.
    Desigur ca stiu ce spera Basescu pentru viitorul mai apropiat si mai indepartat si-i doresc succes lui si alor lui din politica, dar nu depnde numai de el(ei) . 🙂

    • mama lui Boc ,bine c-ai plecat de la guvern ,poate iau si i’o pensia intreaga 😆 😆 …hihihih….buna rau bancccccccc-ul asta …

  34. Şi să vă mai spun una de plecare:

    Părerea mea am spus-o mai sus.
    Şi anume că Elena Udrea ar trebui să iasă de sub tirul jigodiilor care permanent o atacă.
    Să facă un pas în spate, să fie un pic egoistă şi să se ocupe şi de propria ei imagine.

    CĂ A ÎNCASAT DESTULE PENTRU PARTIDUL ĂSTA!

    Un alt motiv ar fi că procedând astfel, ar mai scăpa şi de buruienile din jurul!

    DAR
    Dacă eu aş fi marinar, ţinând cont că Udrea a fost un BUN MINISTRU, nu aş ţine seama de ce vor unii şi alţii şi uite aşa de-al dracului, ca să isterizez toată uselimea, toate hârcile de pe la televiziuni şi în special ca să o isterizez pe Săftoaica şi pe trădătorul ăla de la Iaşi – Nicu Păduraru, aş păstra-o în următorul guvern!

    🙂 🙂 🙂
    SĂ CRAPE RÂNZA-N EI DE OFTICĂ!
    🙂 🙂 🙂

    • bey zeby fara Saftoaica ,te trec la moderarea imediat ,nu te baga la febletzea mea ….

    • Eu nu mă bag Cardinale!
      Puşchea pe limba ta!
      Păstreaz-o pentru tine pe toată!
      Ptiu-ptiu-ptiu ce gusturi mai ai şi tu Cardinale!
      🙂 🙂 🙂
      Bârrrrrrrrrrrrrrrrrrr

    • Puiule ai spus că pleci să dormi bandit bătrân!
      Hopaaaaaa văd că nici Rejina nu doarmeeeeeee!
      Hopaasaaa păi de ce?
      🙂 🙂 🙂

    • Diacone…

      Subscriu…sa crape fierea in ei de ciuda…mor de placere cand ii aud pe cei din opozitie pronuntand printre dinti numele Elenei Udrea cu un susur veninos inghitind noduri,noduri… 😉 nicicand o femeie politician nu a atat de rau in coastele patriarhatul politic romanesc… 😉

  35. Ce ar trebui sa faca doamna ELENA UDREA ?????????????????
    Hmmmmmmm,grea intrebare si foarte delicata,pt ca nu cei din afara partidului ,adica opozitia ar fi problema si nici jurnalistii,-ASTIA E ORICUM CHITITI PE EA-problemele doamnei UDREA sunt in partid .
    Deci,daca acolo isi rezolva problema si o transeaza intr-un fel s-au altul,vom vedea.
    Dar indiferent de ce decizie va lua si se va lua,eu voi fi un sprijinitor ,de data asta spun ce nu credeam ca voi spune vre-o data-neconditionat-
    De ce????????????????????PT CA DUPA EMIL BOC,doamna ELENA UDREA A FOST AL DOILEA PARATRASNET AL PARTIDULUI ,si i-a dus in spate pe toti lasi si slabanogii ,care faceau intelegeri pe sub masa cu USELISTII.
    Nu spun acum mai multe ,dar-TRAIAN BASESCU,EMIL BOC SI ELENA UDREA-SUNT O TRIPLETA SUPERBA,EI TIN PD-L PE LINIA DE PLUTIRE…………………

    • zapa iar il copiezi pe zeby ,n-ai rusinica zapaievici ,inafara de lozinci ,nema idei 😆 😆

    • Asta am spus-o dintotdeauna Zapo!
      Se vede clar cum gaşca trădătorului Nicu Păduraru de la Iaşi permanent o atacă pe Udrea, se vede clar cu monseur Tapalagă Deontologu’ a atacat-o permanent, se vede clar cu cei de la Sectorul 3 Bucureşti o atacă permanent, s-au văzut şi se văd multe…

      Deci boldez ce ai spus tu:

      ELENA UDREA A FOST AL DOILEA PARATRASNET AL PARTIDULUI ,si i-a dus in spate pe toti lasi si slabanogii ,care faceau intelegeri pe sub masa cu USELISTII.

  36. Si, pana la urma ar trebui sa ne doara undeva de cei cativa nemernici din PDL si cu Blaga lor- paguba partidului si neaducator de voturi
    De nemernci se scapa usor….ii lasi sa moara pe limba lor si pleci demn!
    Numai asa se vor trezi nemernicii, cand vor fi un actual si fost partid, candva plin de speranta……………..

    • Luluşor fă bine şi nu deschide încă focul!
      CĂ TE SPARG CA PE BORCANE!
      🙂 🙂 🙂

  37. doamna udrea,
    cu un sincer respect pentru ce ati facut in special pentru turism si fiind sustinator al partidului din care faceti parte , v-as ruga sa faceti si dumneavoastra un pas in spate pana la alegerile parlamentare.

    Cu stima,
    Dan

  38. Woaliuuuuuuu ce nervos sunt:

    Scriu aici că precis citeşte adrisantul:

    Băi nea Frunză Verde, şezi în loja matale şi nu te juca cu săbiuţa pe lângă voinicul cu paloşul ridicat că nu se ştie de unde ţup-ţup sare iepuraşul!
    😉 😉 😉

  39. Cu tot respectul pentru ce ati facut pana acum (mai putin stilul dumneavoastra de autopromovare), va rog mult sa va retrageti din noul guvern pentru a transmite un mesaj de maturitate, la fel ca domnul Boc.

    Multumim si felicitari daca o veti face!

  40. FELICITARILE MELE DOMNULUI PRESEDINTE TRAIAN BASESCU PT ALEGEREA FACUTA,UN PREMIER DE MARE VALOARE,DIPLOMAT,SI O CARIERA DE SUCCES IN SPATE SI PE DEASUPRA TANAR,ASA CA DOMNUL UNGUREANU TREBUIE SA FIE PUTERNIC CA ACESTI NEMERNICI DIN USL SA NU AJUNGA NICIODATA LA GUVERNAREA ROMANIE.AM VAZUT ASEARA REACTIA LUI ANTONESCU,ESTE ABERANTA SI DE PROST GUST.ASA CA DOMNILOR DIN USL NU MAI TINE CU LOZINCILE VOASTRE PT A AJUNGE LA PUTERE CU ORICE PRET.AM VAZUT CU TOTI DE CE VRETI SA DERAMATI GUVERNUL BOC,DEMISIA LUI TRAIAN BASESCU,PT A SCAPA ADRIAN NASTASE DE INCHISOARE,PT CA ION ILIESCU SA NU RASPUNDA PT MORTI REVOLUITIE DIN 89 SI SA SE INCHIDA DOSARELE LUI VOICULESCU SI MULTI ALTI DIN USL,,,MULT SUCCES PRIM MINISTRULUI NOU ALES

    • Bună dimineaţa lume luminată!
      Am citit aici pe blog un mare adevăr: “Imi place sa cred ca s-a increzut asa cum noi ardelenii o facem cam des si naiv uneori in persoana gresita”. Ai mare dreptate Gabriela!

  41. 1. Astept cu mare interes schimbarile din guvern.

    Cred ca ar trebui sa ramana pe loc:
    Anca Boagiu pentru ca a repus pe roate activitatea de la MT, nu intru in detalii.
    Elena Udrea pentru rezultatele foarte bune de la MDRT;
    Predoiu pentru ca a reusit sa miste reformele in justitie;
    Funeriu pentru ca trebuie sa duca la capat reforma invatamantului;
    Leonard Orban – credibilitate, experienta , rezultate;
    Cristian Diaconescu – omul potrivit la locul potrivit, in plus e bine sa nu schimbi seful diplomatiei din 3 in 3 luni;

    Ar trebui sa plece:
    Vreme – invizibil mai tot timpul iar cand apare si vorbeste iti doresti sa nu fi aparut;
    Ariton – invizibil;
    Borbely – tentative repetate de a pune pe butuci institutele de cercetare din Tulcea si Constanta pentru a favoriza institutul-mama de la Bucuresti, feuda UDMR, in plus, joc la doua capete catre coalitie si catre USL;
    Tabara – a dat permanent senzatia ca e lobby-istul producatorilor de OMG;
    Igas – Semianalfabet, reforma intarziata/blocata la administratie si interne;

    Nu le-as reprosa nimic dar s-ar putea obtine un plus de imagine:
    Sulfina Barbu – nimic de reprosat dar ar da bine venirea lui Marian Sarbu;
    Ialomitianu – nimic de reprosat dar ar fi foarte bun un schimb de locuri cu Tanasescu la FMI;

    Greu de definit;
    Ridli – nu stiu ce gandeste si ce face acest om, nu stiu ce se intampla cu proiectul de lege a sanatatii si cum se raporteaza la acest aspect.

    2. Cereri din PD-L pentru schimbarea Elenei Udrea:
    S-o spunem drept, nu au legatura cu performantele din minister si nici cu atacurile media la adresa EU.
    Este strict o problema de strategie a talibanilor din partid.
    Elena Udrea isi construieste, incet dar sigur, o legitimitate si o zona de influenta, bazate pe rezultate foarte bune la minister. Daca la acestea se vor adauga rezultate bune cu organizatia PD-L Bucuresti, va fi greu pentru talibani sa-i strige ca e blonda de la Cotroceni, protejata lui Zeus etc si le va fi si mai greu sa-i blocheze ascensiunea catre varful partidului.
    Talibanii stiu asta si incearca sa-i reteze ascensiunea cat inca mai au timp.

    3. Nu pot sa nu spun ca m-a amuzat teribil criza de nervi a liderilor USL la aflarea numirii lui MRU.
    In USL nu sunt toti cazuti in cap. Unii isi cam dau seama sa nu vor avea contracandidat in 2014 daca MRU isi anunta candidatura la prezidentiale.
    In comparatie cu MRU, Antonescu este doar o umbra nefericita si cam isterica.
    Este chiar hilar sa vezi cum PNL-ul, impanat cu turnatori la secu si proaspat detinator de turnator-santajist (Rosca Stanescu), iese si striga ca MRU a fost UTC-ist.

    Oricum, urmeaza zile interesante dar USL-ul a pierdut initiativa. Nu mai dau ei ritmul evenimentelor iar asta este bine.

    • SA LE SPUN CEVA ANTENELOR :
      Chiar, voi nu aţi văzut pe jos o ţară,
      Călcată în picioare şi murdară?
      Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,
      Eu o declar singura mea IUBIRE”
      ………………………………….
      Dar iata glasul DOMNULUI, de sus s-aude
      Prin VRANCEA el mereu va spune:

      Voi nu vedeti ca vantu,voicu si motanul
      Au mulso si-au aruncat-o in strada
      La ciinii care asteapta-nfometati
      Sa muste politistii , nu US-LASII

      De cand nu se mai poate, sa se fure
      Jivinele isi scot cateii la latrat
      Si dintii lor care miros a singe
      Vor sa ii bage-n PRESEDINTE

      Caci criza ia lovit asa de tare
      De cind curent, nu mai intermediaza
      Si nu mai pot sa tina mii de “draci”
      Si-i scoata-n fata ca pe vircolaci

      Ca alfabetul lor a stat la A
      Si repetatu-sa pina la A3
      Cu “preotul” in frunte, ca un IUDA
      Care, cu credit mare luat de la-imparat
      El camere, cu avion a cumparat
      Ca sa filmeze si sa dea pe post
      Pe multi AUROLACI care traiesc prost

      Ei nu de voi, le este grija
      Caci nu pe linga voi, traiesc si stau
      Dar se hranesc cu singe de la voi
      Dand stiri MASLUITE si GUNOI

  42. Demisia guvernului este un act de curaj si verticalitate.Ar trebui sa se vada ca sunt multe lucruri bune care s-au realizat.Au fost si decizii nepopulare dar rezultatele se vad si se vor vedea.Multi ministri si-au facut datoria si au facut cunoscut in lume numele Romaniei.Nu poti sa faci lucrurile cum trebuie daca ti se pun piedici de peste tot.Ar fi mai bine daca ne-am uni fortele pentru a face lucruri bune,nu sa vanam greselile celorlalti.

  43. Dl Boc a fost un premier eminent! Mare gresala cu demisia!
    De ce politicienii trebuie sa asculte cu atat obedienta vocea strazii?! oamenii astia din strada daca erau capabili erau ei pe functii, “faceau ” ei politica!
    Presedintele insa…el va trage in jos, stimati domni /si doamne de la PDL!!!
    Cu stima
    C.P.

  44. Cu guvernul Boc am traversat cea mai cumplita perioada din viata socio-economica a Romaniei. Felicitari domnului Emil Boc si echipei sale de guvernare – si o spun pentru ca in corul de huiduieli la moda trebuie sa se faca auzite si vocile care apreciaza un efort de sustinere a Romaniei pe un trend economic ascendent.
    Nu inteleg insa lipsa de argumente a actualei administratii in fata pretentiilor celor care sustin “anticipatele”.
    1. Contestarea realizarilor administratiei Boc-Basescu inseamna de fapt contestarea rezultatelor evaluarilor facute de Banca Mondiala si FMI. Adica exact a organismelor care au scazut nivelul unor tari puternice in Europa pentru felul in care au administrat criza. La noi nu s-a intamplat acest lucru – dimpotriva. Oare vocile lui Ponta-Antonescu sunt cele mai autorizate sa conteste specialistii internationali de evaluare … sau in oarba lor profesie “politica” sunt in stare sa conteste tot, doar de dragul de a se face auziti ? Pana cand ??
    2. Ce vina au elevii din anii terminali pentru a fi bulversati de alegerile din iunie (mai …daca sunt anticipate) – pentru ca toate cabinele de vot sunt puse in seama circuitului scolar ?Asta e reforma invatamantului dorita de ei … calcare ain picioare a unui an (de examen pt multi…) de dragul “ciolanului anticipat” ? Dar in august, dupa examene, de ce nu se fac alegeri ? Le strica cumva “vacanta” domnilor parlamentari ?
    3. Faptul ca nu participa la sesiunile parlamentare pt ca Presedintele Basescu are interventii televizate arata un singur lucru – ca nu sunt oameni politici calificati, ci show-man-i . Ce legatura are activitatea lor politica, ce legatura exista intre legislativ si … aparitiile televizate ? Parlamentul e condus cumva prin TV sau are propriul statul legal ? Cu ce incurca statutul legal al Parlamentului interventiile televizate ale unui Presedinte – indiferent care ar fi el ?
    Astea sunt doar cateva aspecte care creioneaza lipsa de consistenta a cerintelor ce vizeaza “anticipatele”… facute fara cap, fara rost – doar pentru satisfacerea unui moft al unor indivizi care se cred politicieni. Si ce nevoie am avea acum de unitate pentru trecerea prin urgia vremii, prin urgia economica si financiara … prin urgia acestor vremuri de mari framantari mondiale.
    Pacat ca “purtatorii ilegali de pantaloni” din opozitie nu inteleg asta si se fandosesc ca “fecioarele” – o vrem si noi, acum, macar o data !

  45. Ziua de 6 februarie , va ramane o zi trista pentru Romania.Domnul Prim-Ministru Emil Boc ,pentru mine este cel mai bun Prim Ministru pe care Romania l-a avut vreodata .
    Doamna Elena Udrea , noi (pardidul) ce am facut pentru a sprijinii pe acest om onest ,cinstit ,corect ? Va spun eu : L-am sabotat ! L-am sabotat in teritoriu ,prin numiri de oameni incompetenti in deconcentrate.Ma uit la ce se intampla in Teleorman ,si imi vine sa urlu cand vad pentru cine am luptat in alegeri.

  46. Pe media se vorbeste despre Adrian Radulescu la Agricultura si Cristian Boureanu la comunicatii.
    Cine face glume de acest gen? Boureanu ministru ? Boureanu ministru ???????
    Adrian Radulescu este al doilea mare lobby-ist al OMG-urilor, dupa Tabara, in plus tipul este cam isteric. Chiar nu l-a vazut nimeni cum face in dezbaterile televizate?

    • Rămân la părerea că Febleţea mea politică ar fi trebui să se retragă din prima linie, să fie un pic mai pragmatică să mai lasă şi pe alţi voinici ai partidului să-şi ia şuturi în fund şi să se ocupe mai mult de imaginea ei.
      Şi o spun curat fără absolut nici-un interes sau gând ascuns, cum o fac alţii. Adică reduc totul la următorul mesaj:

      ÎN TIMP CE ANUMIŢI DOMNI ÎŞI FĂCEAU BINE MERSI JOCURILE, ELENA UDREA NU MAI ERA ELENA UDREA A LUI COCOŞ, CI ERA ELENA UDREA A LUI PARATRĂSNET.
      ŞI ASTA NU ESTE DREPT!
      NU-I AŞA DOMNULE FRUNZĂ VERDE FOAIE DE TOFAN? (nah că m-am procopsit cu altă fixaţie!)

      Nu poţi contesta activitatea unui individ deoarece nu-ţi place ţie mutra lui sau deoarece acest individ suferă de “loialitate”.
      Nu poţi contesta activitatea unui individ, deoarece tu “cel urât” fiind, te enervează teribil de mult că “cel frumos”, poate nu totdeauna şi “cel bun” (căci toţi suntem oameni şi putem greşi), doar printr-un zâmbet poate înfrânge cea ce tu niciodată nu ai să reuşeşti să înfrângi.

      Mda, nu ştiu dacă este bine ca Elena Udrea să mai fie ministru , căci m-am săturat s-o văd atacată permanent, în timp ce domnului Fruză Verde de de tofan îi merg bine-mersi afacerile.
      DAR
      pe de altă parte nu ştiu dacă ar fi bine să nu mai fie ministru căci de ce ar trebui să se dea satisfacţie madamei Monica Macovei Gherghescu care o freacă cu graţie pe la PE şi latră aprig pew bloguri că ea NUŞINU nu vrea Roşia Montană!
      De ce ar trebui să se dea satisfacţie lătrăilor bătrâni. DE CE?

      Hmmmmmmm……
      Trăim şi vedem….
      😉 😉 😉

  47. Dupa primul moment de deruta,de zapaciala,tirziu in noapte ,argatii si-au inceput atacurile,si iata-i astazi scosi pe aceiasi ticalosi platiti de CASTA HULIGANICA A MOGULILOR,cum isi varsa rautatile,dar mai ales minciunile ,continuind manipularile jegoase,care de fapt au un singur scop-RASTURNAREA LUI TRAIAN BASESCU LA FINAL.
    Sigur, nu ma asteptam ca tonul si mesajele acestora sa se schimbe radicalmnu ma asteptam ca ei sa revina la ratiune si bun simt ,dupa ,CRIZA DE NEBUNIE’ oferita cu generozitate de acest ,CRIN ANTONESCU’ un personaj politic irational,bolnav,bolnav de putere,care pur si simplu si-a pierdut in totalitate capul.
    Speriati de cum va receptiona opinia publica aceasta miscare politica,TROMPETELE FOLOSITE CA VECTORI DE IMAGINE LUCREAZA INCA DE DIMINEATA LA DISTRUGEREA SI SPULBERAREA PRIMEI IMPRESIE LASATA DE MUTAREA FACUTA DE EMIL BOC SI TRAIAN BASESCU.
    Apelul pe care il tot fac ,LA STRADA SI PIATA’ aducerea in studiori a tot felul de indivizi si individe care vezi doamne ar fi ,VOCEA STRAZII’ arata DISPERAREA AJUNSA LA PAROXISM IN RINDUL USELISTILOR,dar mai ales a lui CRIN ANTONESCU.
    Abia astept sa vad modul elegant si inteligent in care MIHAI UNGUREANU ii va pune la colt pe acesti cetateni isterizati care au o singura tinta-baniiiiiiiiiiiii SI PUTEREA…………

  48. Tot respectul pentru Emil Boc.
    O intrebare la dumneavoastra: aveti un bilant bun, nu cunosc vreun scandal in care sa fi fost implicata sau direct responsabila, si totusi aveti o imagine… cum sa spun – deloc buna. Intretinuta sau nu de anumite televiziuni, sunteti un paratraznet pentru frustrarile si nemultumirile oamenilor.
    In acest context, sunteti dispusa sa faceti un pas inapoi, pentru binele partidului, dar si pentru a reda intr-o oarecare masura speranta schimbari reale?

  49. Eusebiu,unde l-ai ascuns pe Puiu???????????????L-ai pus la ,Murat’ in vre-un troian de zapada?????????????
    Nu-i bai, nu-i nici o pierdere,de astia ca Puiu gasesti citi vrei ,IN TRUPELE DE COMANDO A LUI MIRCEA DOGARU, ori pe holurile palatului lui VOICULESCU, carind tavile cu bunatati si bautura….
    Mai Eusebiu,tu care esti mai informat ca mine,e adevarat ca toti cei care cara tavile in palatul lui voiculescu ,AU BOTNITE????????????????

    • Puiu, e in drum spre Bucuresti, ca sa-l trezeasca pe Crinolin pana la ora 13, ptr a prinde TREAZ primele comunicate ale d-lui Ungureanu. 🙂 🙂

  50. Nu ,nu le-a mincat lupu limba,acum se lucreaza la materiale ,se stabilesc tintele si subiectele,imediat apare Turnul,care ne va repeta ce in acest moment se spune.
    Stiu ca azi noapte ,IN LABORATOARELE INTESATE DE SECURISTI’ ALE USELISTILOR SE LUCRA CU FEBRILITATE, se cautau ,SUBIECTE GRASE…………..

    • Mda, atat am de spus in legatura cu toata tevatura asta: orice intiativa a d-nei Udrea, o sustin. Deoarece stie fff bine ce are de facut si cum este mai bine.
      Astept decizia finala, apoi la treaba, deoarece, orice varianta ar alege, este mult de munca!

    • Eu repet:

      AR FI BINE CA DOMNUL TURN SĂ-ŞI POSTEZE GÂNDURISMELE PRIN ALTE OGRĂZI!

      Referitor la laboratoare USL:
      DA, A FOST ŞEDINŢĂ PÂNĂ LA ORA 4 DIMINEAŢA.
      Distracţia cea mai mare este faptul că un personaj foarte apropiat PDL-ului a participat la această şedinţă!
      Atenţie!
      Am spus: foarte apropiat PDL-ului.
      Nu am spus: membru PDL.
      Am avut neruşinarea să-i fac vreo 30-50 de poze (că eu merg pe rafală) şi să le trimit unui bun prieten.
      🙂 🙂 🙂

      Nu cred că Puiu este duşmanul nostru.
      Eu cred că el este mai degrabă adversarul nostru.
      Duşmanii sunt alţii!
      Şi culmea este, că procentual, marea masă a duşmanilor Udrei nu este în afara partidului!
      ESTE ÎN PARTID!
      Cele mai mizerabile atacuri anti-udriste vin de la colegii ei de partid!
      😉

      PS Bă tunde-ţi-aş ciocul ăla!
      De ce n-ai ieşit aseară să dai şi tu un ceai fierbinte la băieţi?
      🙂 🙂 🙂

  51. Am dat,da tare tirziu,si pe linga ceai,am mai pus si un …………PISCOT…….
    Nah ce sa fac,mai tre’ sa si muncesc,ca daca stau toata ziulica pe taste…………….ajung sa car si io tava la unul ca Voiculescu……….
    Stirile vad ca se deruleaza in avalansa,astia se fac de tot risul,daca vine informatia ca x ramine in guvern,imediat intra unul ori una pe telefon si…..HUOOOOOOOOOOOOO. de ce ramine???????????
    Daca vine stirea ca pleaca X ,intra altul si HUOOOOOOOOOOOOOOO de ce pleaca,v-am spus e,E MINA LUI BASESCU.
    Astia se fac de tot risul,L-AU ADUS pe mascariciul ala de frumosu,DE LA SINDICATE-ALA A SARIT LA GITUL AMERICANILOR,DE NU-L MAI PUTEA OPRI MODERATOAREA SI INVITATII

    • OK. Sunt de acord cu dna Udrea. Din multe puncte de vedere, a ales fff inteligent.
      Merge si mergem mai departe, demni, senini, mandrii de tot ce a facut CEL MAI BUN MINISTRU AL ROMANIEI!
      PUNCT!

    • DOAR CA AM UN REGRET, merita si meritam, sa duca munca mai departe aceasta femeie devotata muncii!
      Nu-i bai……

    • Bleahhhhh, chiar sunt trista rau……………mai vorbim prieteni…………..

  52. Eusebiu,da cu Biblio ce-ai facut ?????????????ai pus capacul la butoi si ai astupat cepul?????????????????? si-i dai aer cu portia??????????????????
    Abia astept sa vad cind sare din butoi cu cecurile in cap si arunca niste povesti…………

    • Mai, mai, mai dupa ce v-am trimis, la Andreea, desigur cu dicretie caci voi sunteti totusi destul de finutzi si intelgeti uneori destul de repede, toti va bateti pe ea.:)
      Nici nu m-am gandit ca va fi altfel, caci unde pun eu mana creste. 🙂 🙂 🙂

  53. Felicitari dna Udrea,
    Ati initiat sau ati sprijinit solutia principial corecta, caci nu numai Boc trebuie sa-si asume schimbarea ci intreg cabinetu, l macar de unde puteti influenta, deci din partea PDL.
    PDL devine un Partid mare, va fi greu dar veti invinge
    Felicitari!

    • Hihihi, băiiiiiiiiiiiiii Ioane, tu ai trăit vreodată cu impresia că marinarul poate greşi?
      🙂 🙂 🙂

    • Dada să-i vezi acum pe toţi călare p-acolo!
      🙂 🙂 🙂

    • …singura gresala a marinerului ,implicarea in politica dupa 90 ,trebuia sa se multzumeasca cu pecereul 😆 😆 cine a lucrat cu serviciile ,iubeste serviciile ,d-aia imi place de mariner …hihihihih….tot ce-a castigat din 90 incoace numai cu imbarligaturi si jocuri de culise 😆 mare otz piratul ….hihihihh…s-a folosit de cine avea nevoie la momentul respectiv ,dupa aia ,eject ,sau mai rau ,dosare si alte dulcegarii justitiare …hihihihih…

    • Am sperat sa fie asa dar la mine doar Dumnezeu nu greseste. 🙂
      PS Apropo : Dna Udrea ti-a preluat sugestia in mod creator ajutata si de Anca Boagiu care daca avea o sansa, dar n-a fost sa fie, ar fi fost de doua -tre ori mai buna, dar e bine si asa. 🙂

    • 😆 Anca Boagiu daca mai avea timp ,era 2/1 😆 😆 asa s-a ingrasat …hihihih…Anca si Boc au taiat o panglica la un DN si dupa doua zile s-a surupat …hihihih….o mare portiune ,sa vedem cat tin drumurile facute de Ancutza ….aici ii hiba-n bai ….Oane daca-i adevarat ca “,pe tot ce pui mana creste se face mare ” nu vii pe la Alba Iulia ,te-as omenii domneste 😆 😆 …hihihihih…

    • Puiu,
      Chiar ca poate vin la vara, ca mi-a placut mult Alba Iulia 🙂

  54. Hmmmmmmmmm,Lulu,nu trebuie sa fii trista,in viata sunt momente cind un pas in spate de fapt inseamna un mare salt inainte.
    Nu te voi obosii cu exemple si nu stiu ce ziceri inteligente,cert e un singur lucru,asta-i avantajul si dezavantajul jocului in echipa.
    Nu inseamna ca daca temporar s-a retras a fost infrinta,inseamna doar ca a inteles momentul si trendul.
    Viata merge inainte,ELENA UDREA E TINARA-si cu toate astea un moment de rspiro, de bilant nu-i va face decit bine.
    Va avea de unde si cu ce sa-si pregateasca viitorul.Faptul ca vor fi pe margine cotoroante,asa cum le spui tu ca isi vor freca minutele si-si vor arata gingiile pupate de SORIN OVIDIU VINTU,nu este o victorie a lor.
    Este victoria ratiunii si a bunului simt,lucru rar,in ziua de astazi-a demonstrat ca NU STA LIPITA DE SCAUN SI PUTERE,CA NU ARE IN VIATA UN SINGUR SCOP.
    Asa ca,LULU,zimbeste senin curat si gindeste-te cum va fi de miine incolo,cum scapata de haina de ministru va putea sa dea in stinga si in dreapta,va putea sa-si umileasca adversarii,incepind cu OANA STANCU,OANA STACIULESCU SI TERMINID CU ADRIANA SAFTOIU………….

    • Zapa, repet nu mai sunt trista, acum chiar crap de bine……. si de tot ce se va intampla! 🙂 🙂

  55. Avand in vedere ca bag seama entuziasmul domniilor voastre fata de o decizie a PD-L pe care eu o consider o mare porcarie ( sper ca macar la modul declartativ mai exista libertate de exprimare ), nu-mi ramane decat sa aplic recomandarea (adaptata) cum ca daca doi iti spun ca esti beat, sa te duci si sa te culci si cu permisiunea dumneavoastra va parasesc, nu inainte de a va dori, tuturor, tot binele din lume.

    • Niculae stai aici ,unde pleci ? ,tu esti vechi blogger si de omenie ,nu ca zapa lozincar ,fiecare poate sa-si spuna parerea ,lulu sufera sincer ,restul ,dupa cum bate vantul si spune la B1 si televizia publica ,tu intotdeauna ai fost original ,sfatul meu ,nu pleca .

    • Nicolae, drag prieten, stai nu pleca. Si eu am avut aceasi stare, pana acum jum de ora…..mi s-a explicat ca nu este de rau ce se intampla si ca vom avea surpize DEOSEBITE.
      Dna Udrea nu este nici trista, nici suparata.
      Nu vom fi dezamagiti.
      Stiu ce te supara deoarece iti cunosc calibrul, dar rabda putin. ……TE ROG

    • Nicolae, nu pune botul la numirea amorezei si strambei aia de VASS! Stai calm…..
      Iti pot explica pe mail…mai multe……..

    • De ce ti se pare gresita decizia? Chiar nu vezi efectele pozitive incepand cu ministrii care fac un pas ineligent inapoi si nu pe motive ultradiscutabile, pentru toti neavenitii ca astia discuta in media de incompetenta.

    • Erata: pentru toti neavenitii astia din media care discuta de incompetenta.

    • Si ca pe toti cei foarte buni si care nu se imbraca intro fariseica si umilitoare modestie, invidia poate ca o va stopa, de aceea invidia pentru mine este cel mai odios si demn de dispret seniment uman, sentiment pe care demnul animal nu-l are ci acest om decazut sau cazut (cum va place) pentru care nici iadul nu cred ca este suficient.

    • Ministrii loviti de invidie, de regula care nu au fost nomenclaturisti sau din neam de securisti dar care au in comun: inteligenta nativa, tinerete, putere de munca si corectitudine:
      Elena Udrea,
      Daniel Funeriu ,
      Cristi Boureanu,
      Andreea Paul Vass(imedia ce a ajuns intro zona mai de varf)
      Ungureanu (cand era in PNL lovit de Tariceanu)

      si poate mai adaugati voi

    • Iarta-ma Anca B. nu te uit, desinu prea au avut cu ce sa te muste, dar au incercat si vor incerca de acum foarte mult.

  56. Puiu,
    Observ ceva interesant numai banuit mai demult, dar nu prea bagat in seama. Poate imi explici tu ? 🙂

    • Puiu ,
      Sansa Ancai la care ma refeream nu era timpul, va mai avea, ci una legata de o anume incrucisare de drumuri(caci vorba lui Dan Spataru, tot constantean cu Drumurile noastre toate…) care degeaba vine mai tarziu, daca nu vine la timpul potrivit. 🙂

    • Imi place si il aprob pe boul cu basca, spargatorul de greva parlamentara care se exprima la B1TV :
      Basescu guverneaza de trei ani !
      De asta sufera baietii, ca vine DNA peste ei 🙂

      PS Tot la B1 un europarlamentar PDL care are text pe sticla din Suceava spunea in clar ca acolo in zona lui opozitia a incitat si organizat mitingurile platind cu 150-200 lei participarea.
      Cred ca toti PDListii din teritoriu cand ajung pe sticla daca au ocazia sa spuna aceste adevaruri daca le cunosc si au dovezi.

  57. A ti procedat cu multa intelepciune cerind sa fiti inlocuiti cu alte persoane in guvern. Greul de acum incepe. Sint multi care va sprijina in tacere. Va rugam incepeti sa lucrati ptr. alegeri. din casa in casa de la om la om. nu sint membra a niciunui partid dar Ponta si Crin sub nici o forma la conducerea tarii. Va vom sprijinii fara sa ne facem cunoscute numele. Multa intelepciune numai asa ve ti cistiga.

    • Asa este rodicaanu, comunicare cinstita si fara orgolii, asumarea unor greseli sau explicarea cauzei lor si apropierea directa de oameni.

    • Da, Ponta era prea negru aseara si cred ca avea o problema, cred problema lui este cu SIE, ca nu asa din intamplare a ajuns el voluntar anti national la Bruxelles. 🙂

    • Si Ghise este de tot rahatul; Cica: de ce ati demisionat daca vreti stabilitate.:) Frate, astia chiar ca sunt tampiti, au ramas la nivelul 1990 cand Iliescu vedea macar o mutare inainte si noi nu reuseam decat sa reactionam ca amoeba. Vad ca PNL a ramas in acelasi stadiu . 🙂

  58. SAH POLITIC

    Asa ceva avem noi in romania de multi ani,dar mai ales de cind presedinte este TRAIAN BASESCU,iar adversari ii sunt ILIESCU,VOICULESCU,NASTASE SI PROSTANACII LIBERALI ROSII.
    Ce s-a intmplat astazi in sah se numeste sacrificarea temporara a reginei pt a transforma un pion din nou in regina.
    Daca mai bine de doua saptamini PD-L a jucat cu PIESELE NEGRE,incepind de astazi-ACESEA AU FOST PREDATE DEFINITIV USELISTILOR.
    Primul care a inteles ca au o problema,si acest lucru s-a vazut public a fost Victor Ponta,care ieri seara parea darimat si depasit de situatie.
    Calciiuil USELISTILOR acum s-a dezgolit de tot,si a fost ,SAGETAT ,de ARCASUL BASESCU.
    Faptul ca noii ministrii pedelisti sunt eminamente ,FETE NOI-E UN HANDICAP NU ATIT POLITIC,CIT DE IMAGINE ,DAR MAI ALES PT PRESA MOGULILOR-NU MAI AU MUNITIE.

  59. P.S.-cea mai mare dezamagire mi-a produs-o ANDREEA PORA-care ,culmea ESTE MAI ZAPACITA SI INCURCATA ,decit JAVRELE MOGULILOR.
    Pur si simplu a explodat impotriva ELENEI UDREA.
    Bon am inteles invidie,feminina,gelozie,si rautate pina la un moment dat,dar acum????????????????
    Ceva imi scapa in cestiunea asta si inca nu-mi dau seama ce.Nu credeam niciodata ca andreea pora ,SE VA HRANII CU MIZERIILE SCOASE PE PIATA DE C.T.P.
    Si de data asta o somez pe GEDESISTA PORA-FA DOVADA CORUPTIEI DIN GUVERNUL EMIL BOC-NU POVESTIO PROBE ,DOCUMENTATE SI FAPTE CE POT FI INCRIMINATE.
    Acelasi lucru este valabil si pt ceilalti mincatori de baliga.
    Pina in prezent stim sigur-ADRIAN NASTASE ESTE UN PUSCARIAS DOVEDIT DE JUSTITIE.
    MIRCEA GEOANA A FOST SPONZORIZAT CU BANI DE IOAN NICOLAIE PT ,ATENTIE SUBIECTUL ZILEI A PROMOVA MINISTRII.
    Cum de nimeni nu aminteste cum a lucrat pesedimea-PUNE MINISTRII LA COMANDA INFRACTORILOR………….

    • Hei, Andreea Pora, te SOMEZ!
      Asta-i latura comica
      Dar pe fond nici eu nu stiu ce a apucat-o pe AP, dar cauza probabil ca este ptr ca nu o da nicio frumusetea si nici inteligenta afara din casa .
      A se vedea ce scriu mai sus la
      ion adrian a scris pe 07 Februarie 2012, 01:48 pm

      Repet :
      De acord sa o somam pe Anreea Pora

    • Bun, n-o mai plângeţi atâta pe Febleţea că ce a făcut este frustrant pentru ea şi ucigător pentru buruienile ce crescuseră în jurul ei dar a făcut bine.
      Şi PDL a făcut bine ceea ce a făcut.
      Mişcarea a lăsat fără replică toate muhaielele care acum au realizat că li s-a înfundat.
      DELFINUL A FOST SCOS DIN BAZIN ŞI LĂSAT LIBER SĂ ZBURDE ÎN MARE.

      Dar să revin la cele prezente:

      CRED CĂ ÎN ACEST MOMENT GREII PARTIDULUI CARE AU RENUNŢAT ŞI AU FĂCUT PAS ÎN SPATE, TREBUIE SĂ LASE ACUM CIONDĂNEALA DEOPARTE ŞI ÎN GRUP COMUN SĂ SE DUCĂ LA COTROCENI UNDE LIDERUL LOR SĂ FUTĂ UN PUMN ÎN BIROUL MARINARULUI ŞI SĂ SPUNĂ:

      – BĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ NOI AM CEDAT! ACUM CEDEAZĂ ŞI TU! AFARĂ CU MONICA MACOVEI ŞI CU CRISTIAN PREDA!

      🙂 🙂 🙂
      Acesta va fi cu adevărat testul pentru PDL.
      Dacă are putere sau nu.
      Dacă merită votat sau nu.
      🙂 🙂 🙂

      Repet:
      – BĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ NOI AM CEDAT! ACUM CEDEAZĂ ŞI TU! AFARĂ CU MONICA MACOVEI ŞI CU CRISTIAN PREDA!

      Dacă marinarul nu vrea: BUF GUVERNUL! BUF MARINARUL!
      🙂 🙂 🙂

      Atenţie la ce spun nărozilor:
      MONICA MACOVEI ARE TOATE BUBELE NEGRE ÎN CAP ŞI NU UITAŢI DOUĂ ELEMENTE ESENŢIALE:
      1. ESTE O BABĂ ŞI A FOST MINISTRU.
      2. A DISTRUS IMAGINEA PARTIDULUI.
      3. A DISTRUS IMAGINEA ROMÂNIEI IN STRĂINĂTATE.

      Deci marinarul trebuie să înţeleagă că dacă bătrânii partidului au cedat şi el trebuie să cedeze acum.
      😉 😉 😉

    • @Frank Zapa. Si astazi observ acelasi simptom ce te chinuie de la o vreme – “Inadaptarea la realitate”. Dragule, vezi ca acum dusmanii tai nu mai sunt Ponta si Crin ci Dan Diaconescu-OTV care recent a reusit sa va depaseasca, cel putin in sondaje. Judecand si dupa viteza cu care recupereaza terenul, se pare ca nu prea aveti sanse sa il ajungeti pe Dan Diaconescu. Stau si ma intreb, oare cum puteti sa ii bateti pe Ponta si Crin cand voi nu sunteti in stare sa il ajungeti pe Dan Diaconescu?

    • Vezi Sebi ce am scris mai jos despre jigodia CP . MM mi-a publicat multumirile si daca este bine cu Soros sau poate si cu Rich, nu e singura 🙂

    • …raspopitule ti-ai inchis pravalia ,de ce ?????…unde mai postezi ,imi placea scriitura ta neortodoxa [la prima vedere ] la a doua 😆 era super documentata ,acum imi dau seama ca-i adevarat ,ce mi-a spus un om de bine de pe blog ,lupta incepe in virtual cu MERCENARI calificati in laboratoarele portocalicilor 😆 😆 va doresc SUCCESURILE EBEY ….hihihihih…

  60. domnilor pdl ,va rog sa va tineti tari ,nu va lasati in fata acestor comunisti ,este adevarat pe ei ai ajuta televiziunile baronilor dar cu ajutorul nostru putem face ordine ,continuati sa i verificati pe toti nastase ,voiculescu,patriciu ,vantu,sa plateasca pentru raul facut acestei tarii ,nu mai faceti greseli comunicati cu oameni pentru ca numai prin comunicare oamenii vor intelege toate aceste manevre usl ,cu respect va urez succes

  61. Sunt fericita de deznodamant, cu MRU prim-ministru si garnitura tanara din partea PDL. Lovitura de imagine groznica pe obrazul nesimtit al USL si gastii lu’ Felix. USL nu va putea prezenta niciodata o lista de omanei tineri capabili pe post de ministrii, in afara de obositii de Rusianu, Mitrea, Ilie Sarbu, Vosganian, etc. asa ca desi credeam saptamana trecuta ca tara o lua la panta (taman cand eram si noi cat de cat stabilizati in Europa), schimbarea aceasta ne da putere sa speram ca pana la urma PDL va mentine timona si nu vom ramane prada planului marsav de capatuire (a nu se uita 2000-2004) a PSD-ului.

    • Acum, daca cauti pe google se gasesc si informatii de pe other side, deh ca asa-i cu teoria conspirationista cum te prinde cum nu te iarta. 🙂

    • Jigodia CPreda mult l-a mai urat pe Boc daca mi-a banat mesajul meu de ieri prin care ii multumeam lui Boc pentru cele facute. Imi inspira greata acest tradator.

  62. Respect parerea celor care cred sincer in PDL. Si eu am crezut. Dar acum nu mai cred. De ce sa mai cred din moment ce am fost tradat? A crezut in urarea “Sa traiti bine”. Dar acum am inteles ca ea nu a fost adresata noua tuturor. Doamna Udrea! Va rog sa imi raspundeti sincer la o intrebare: Pe dumneavoastra cum v-a afectat criza? Cum ati reusit ca in conditiile in care si veniturile dvs au scazut (ma refer la salariul de ministru si de parlamentar) sa va achitati datoriile de milioane de euro din banci? Va cer sfatul, deoarece eu, in conditiile in care veniturile familiei mele au scazut cu peste 60% iar preturile la alimente, medicamente si in general la toate produsele s-au triplat, risc ca in scurt timp sa nu mai pot plati datoriile la banca pentru rata unui amarat de apartament cu 2 camere pe care am indraznit sa il cumpar. Oare ce am castigat in timpul guvernarii Boc? Ma uit in jurul meu si nu vad altceva decat saracie. La unii. Adica la cei mai multi. Eu unul ma bucur din suflet ca a plecat guvernul Boc. O sa fiu si mai bucuros atunci cand toate eminentele cenusii o sa fie plecate. Succes mai departe doamna Udrea.

  63. Eu nu prea pricep de ce se bucură lumea pe aici că domnul Boc şi-a dat demisia, că doamna Udrea nu va fi în noul guvern (dacă va fi votat favorabil)… Până acum eu cred sincer că ceea ce se întâmplă este un fel de joc. În mod natural nu poţi face un program de guvernare nou (căci mă îndoiesc că domnul Ungureanu dormea cu programul sub pernă, pregătit), chiar şi pe 6 luni, în numai 2 zile. Până şi redactarea durează mai mult. Cu atât mai mult faptul că domnul Ungureanu merge pe la partide ca să ia miniştri iar mi se pare ceva neserios. Impresia mea rămâne în continuare că există un joc care îl va aduce înapoi pe domnul Boc.

  64. Pt domnul Diaconu: Aveti dreptate, doamna Udrea va scapa de lichelele de langa ea, va lua o pauza binemeritata de la atacurile constante din partea opozitiei, antenelor dar si cele din partea “colegilor” de partid. Probabil “colegii” cu relatii la cei cu tichie jubileaza, dar nu stiu ca li se pregateste ceva mare… Doamna Udrea evolueaza…
    Macovei, Preda trebuiau zburati de mult, dar mai este unul care latra dar nu musca ce trebuie strivit…vesnicul neaducator de voturi, care se ascunde in spatele celorlati, care nu e in stare sa ia lovituri, care o vrea jos pe doamna Udrea, care joaca la dublu cu cititorii de torah.
    Succes doamna, va sustinem!

    • Madalina a intrat echipa “service ” cu mopul si sterge tot ???? ,mi-a disparut doua cugetari 😆 😆 te roaga Puiutzu sa verifici …

      Administrator:
      Eu sunt cu “mopul” 😆 .

    • @ aureus

      Torah-ul reprezintă cele 5 cărţi ale lui Moise, deci sunt texte care există şi prin Biblia creştină.

    • Biblio a inceput lupta in virtual ,mi-a zis un coleg de pe blog ieri ,sunt multi mercenari scoliti in laboratoarele portocalicilor ,i-am pus un comentariu la Eusebiu mai sus 😆

    • aureus

      Comentariul dvs, este ca un balsam si plin de adevaruri.
      Astazi am luat o lectie frumoasa….si da, corect ati afirmat: ” Doamna Udrea evolueaza…”

    • Pt. Bibliotecaru: Crestinii nu ii spun torah… Ma refeream la religia ce se ghideaza dupa tanakh. Evreii.

    • Pt. Lulu: Va multumesc scumpa doamna, eu doar am spus adevarul.

  65. eu felicit intregul guvern , care abia a plecat in frunte cu dragalasul emil boc . ma bucur ca nu ati tinut de voturi si ati incercat sa urcati cit ati putut Romania , sa nu fie luata de viitura , cu toate ca erati trasi in jos de opozitie

  66. Pingback: Elena Udrea: ”Demisia din funcţie a Premierului Emil Boc este un act de curaj politic” « Românica blues

  67. Lesin de ras, cum rar am mai facut-o! 🙂 🙂
    Am mers la aia a lui Paul (saracu sot) si dragul de Tapalaga……hehehehhe!
    Sa vedeti ce rad unii de ea…..iar altii au pus botul…..! Mai mare libidosenie n- am vazut pana acum! Yakkkkkkkkkkk!
    Acum, cred ca prostia nu are limite!

    • De muuuult timp va spuneam ca VASS- WATT-VOLT, va face numai din copieri de teorii, de prin diverse lucrari si din munca altora pusa pe tava, nu m-ati crezut! O femeiusca avida de putere, parvenita si dubioasa in multe altele care se vor auzi cand trebuie! Habar nu are despre nimic, fara experienta in NINIC (ba, ar avea in ceva …) nici care este diferenta intre watt si volt!!
      Rusinos!

  68. Este ultimul comentariu pe care nick-ul diaconu Eusebiu îl va mai face în această ogradă înainte de a crăpa virtul:

    1. Re Cardinalul

    puiu a scris pe 07 Februarie 2012, 05:40 pm
    …raspopitule ti-ai inchis pravalia ,de ce ?????…unde mai postezi ,imi placea scriitura ta neortodoxa [la prima vedere ] la a doua era super documentata ,acum imi dau seama ca-i adevarat ,ce mi-a spus un om de bine de pe blog ,lupta incepe in virtual cu MERCENARI calificati in laboratoarele portocalicilor va doresc SUCCESURILE EBEY ….hihihihih…

    Cardinale, mercenarii vin îşi fac treaba înşfacă banul şi pleacă.
    Curat, cinstit şi chirurgical.
    Oricum tot haios ai rămas:
    Pe de-o parte îmi gâdili orgoliul spunând:

    imi placea scriitura ta neortodoxa la prima vedere, la a doua era super documentata

    şi pe de altă parte mi-o tragi parşiv fix în alea de berbec pe care le am (că d-aia mă “iubeşte femeile”) spunând:

    ,lupta incepe in virtual cu MERCENARI calificati in laboratoarele portocalicilor

    Care este una dintre cele mai crunte jigniri ce pot să mi se aducă.
    Căci eu nu am cum să fiu calificat în laboratoalele portocalicilor.
    Ar fi hilar, ar fi ca şi cum nişte necalificaţi ar vrea să califice la locul de muncă un profesionist.
    În plus, măi magariu bătrân ce eşti, de câte ori ţi-am spus că eu nu susţin partide?
    CĂ EU SUSŢIN DOAR OAMENI!
    OAMENI ÎN CARE CRED!

    Puiule dragă eu ce am avut de făcut, am făcut.
    Acum mă duc să-mi citesc cărţile, să-mi beau Chivasul şi să mă fculc, căci fculcatul la bătrâneţe menţine vigoarea trupului şi-a minţii.

    • 2. Re aureus a scris pe 07 Februarie 2012, 05:21 pm
      Pt domnul Diaconu: Aveti dreptate, doamna Udrea va scapa de lichelele de langa ea, va lua o pauza binemeritata de la atacurile constante din partea opozitiei, antenelor dar si cele din partea “colegilor” de partid. Probabil “colegii” cu relatii la cei cu tichie jubileaza, dar nu stiu ca li se pregateste ceva mare… Doamna Udrea evolueaza…
      Macovei, Preda trebuiau zburati de mult, dar mai este unul care latra dar nu musca ce trebuie strivit…vesnicul neaducator de voturi, care se ascunde in spatele celorlati, care nu e in stare sa ia lovituri, care o vrea jos pe doamna Udrea, care joaca la dublu cu cititorii de torah.
      Succes doamna, va sustinem!

      2
      Re aureus
      Aureus este extreme de frustrant dar este extreme de correct. Am mai spus astăzi acest lucru.
      Voi susţinătorii Udrei nu trebuie să fiţi deziluzionaţi.
      Alegerile sunt foarte aproape şi Udrea iar va face scor aşa cum a făcut totdeauna.
      Referitor la cel cu tichie nu spun nimic.
      Nu spun nici despre “colegii cu relaţii”, biete păpuşi cu sfori care foarte curând vor fi aruncate la lada cu vechituri din podul casei.
      Nu spun nimic nici despre cel ce latră, dar ştirb şi bătrân fiind nu mai poate să muşte.
      Despre toate astea de mai sus vor spune rezultatele de la apropiatele alegeri.
      Ceea ce vreau eu să spun este că voi susţinătorii adevăraţi ai Udrei nu trebuie să vă împrăştiaţi în cele patru zări. Aduceţi-vă aminte de noaptea în care Prostănacul ţopăia de zor şi cheful PSD-istelor prezidat de Mihaela dragostea lui” s-a spart brusc pe la 4 dimineaţa când la telefon li s-a spus: “Plecaţi fă acasă şi nu mai chefuiţi că am pierdut alegerile!”.
      În noaptea aia mulţi dintre amicii mei erau fierţi, credeau că marinarul lor a pierdut.
      Le-am spus tuturor să fie liniştiţi şi să se odihnească că o să aibe mare bucurie.
      Şi au avut!
      La fel vă spun şi vouă.
      Fiţi liniştiţi şi odihniţi-vă!
      O să aveţi mare bucurie.
      Încă ceva vreau să mai spun:
      Cititorii de torah sunt de două feluri.
      – Adevăraţii cititori de Torah sunt nişte înţelepţi, oameni cu multă glagorie şi multă ştiinţă la cap.
      şi
      – Jdaucii, ăia care se duc la vânătoare, împuşcă mistreţi şi după aceea se desfată cu carnea lor. Sau ăia care fac plăţile cu bacnote false.
      Deci vă rog nu confundaţi cele două entităţi.
      Pam-pam

      Gata vă las!
      Să fiţi liniştiţi şi odihniţi.

      PS Auliuuuuu era să uit ce eramai important. Un mesaj:

      ANGELINULE, VEZI CĂ UNEORI YAHTURILE SE SCUFUNDĂ.
      SALUTĂRI DE LA MOTANU.

      Oare doamna Udrea ştie ce faci matale?

    • Zeby 😆 nu m-am referit la tine cand am zis de mercenari ,m-am referit la agaricii astia care au aparut ca manatarcile dupa ploaie ,oricum tu ramaii un bloger “FAIN “pentru mine ,pentru altii nu stiu 😆 😆 ..hihih…sa fiu drept pana la urma [cred ca ma las si eu ceva timp de pe blog ,nu vreau s-o pun pe Madalina in situatii stanjenitoate ,sa vina cu mopul si sa stearga tot ,ii ordin de SUS stiu asta ,ea ii o persoana DREAPTA si ONESTA ]nu-i corect sa-i indepartezi pe TO ,si alti useri care au alte opinii ,blogul asta a avut trafic mare datorita Madalinei care a stiut cum sa procedeze .Cine intra si vede numai osanale ,isi da seama ,asa fac eu ,ma uit numai la televiziile pro Basescu si pedele ,stiu ca-i “invers calul “:lol: 😆 hai noroc bun 😆

      Administrator:
      TO – Turnul de observatie? Dansul este liber sa posteze in limitele decentei. Nu este frumos sa jignesti gazda.
      Am sters comentariul dvs. datorita linkului.

  69. Desi am fost profund afectata, profesional si material, de politica dusa de guvernul din care ati facut parte, doresc sa va transmit toata admiratia pentru eforturile depuse. Ati fost unul dintre putinii ministrii seriosi si resonsabili! Va doresc mult succes in activitatea viitoare!

  70. Nu ma asteptam ca Dl BOC sa prezinte demisia cabinetului . Mai ales pe viscolul asta … Dar , cine stie , poate asa e mai bine . Pe mine m-a luat prin surprindere . Abia astept sa o vad pe Dna Udrea in seara asta la B! , la Cristoiu . Asteptam sa auzim multe raspunsuri …….
    A bientot .

  71. PACAT! pacat ca un guvern,un premier, care a facut tot ce era mai important la acest moment pentru romania, s-a retras sau a fost retras .PACAT pentru ca singurul guvern dupa revolutie care a stiut, putut si vrut sa redea romanilor demnitatea de oameni ,de europeni si care si-au sacrificat imaginea in interesul romaniei a fost huiduit, fluierat si jignit de oameni manipulati sau cumparati.PACAT pentru ca este singurul guvern care a realizat pentru romania infrastructura ,reforme ,legi noi fara de care un stat modern nu poate functiona in echilibru cu U.E. PACAT pentru ca EMIL BOC a fost cel mai …onest ,devotat,integru,capabil,modest, patriot, premier pe care l-am cunoscut si pot spune ca romanii au fost binecuvantati cu un astfel de om. E PACAT pentru un popor sa nu vada diferenta intre hoti si patrioti.E pacat ca atunci cand ceva merge bine sa fie schimbat.E PACAT ca ,cateva mii de persoane majoritatea asistati sociali care erau invitati sa munceasca sa poata determina un guvern sa plece ,sa poata provoca haos,instabilitate ca ei sa-si primeasca inapoi ajutoarele sociale necuvenite si alte pomeni pe spatele oamenilor cinstiti care muncesc sa-si plateasca taxele si impozitele. pacat!

  72. Sa facem politica intrucat, romanul s-a nascut poet! Plec de la axioma: PDL+(UNPR)+USL+UDMR=ROMANIA!
    Niciodata imoralitatea sau minciuna sau oportunismul nu gasit sinonimie cu cuvantul PARTID: in fapt e vorba de o plaga, de un flagel!
    Membrii partidelor: ce-i mana pe ei in lupta? in afara de pantec? Am in vedere cel putin majoritatea membrilor acestora!
    Se cheama idealism punctul de vedere potrivit caruia, oamenii intra in politica din grija fata de semenii lor: testul cu turnesol – cei cu adevarat nedreptatiti nu vor afla niciodata dreptate pentru pricinile lor, si tot ei, din bun simt, nu vor deranja pe nimeni cu necazul lor!
    Sa ma intorc la ROMANIA: in seara asta, privind la Antena3, l-am vazut pe Mihai Gadea, teologul adventit, strigand: @Pupincuristilor! Pupincuristilor! Pupincuristilor!
    Adica, daca eu, raman alaturi de Basescu Traian, de la care nu am castigat nimic, sunt un portocaliu pupincurist! Intoarcerea armelor ma sperie pe mine – adica azi comunist, maine liberal si poimaine anticrist! Si atunci nu am sa intorc armele, am sa raman asa, altruist, dar devotat unei idei din anul 2004!
    Sa revin la Gadea, ai fi zis ca este un pseudo Mihail Radulescu vulgar! fiindca omul era patetic si solemn si aproape ca ii tremura vocea, ca fiind in asteptarea unui ev nou! antepremergator unui ev intunecat!
    Crin Antonescu este de o solemnitate infantila – pseudoEmil Constantinescu! Nu cred ca Romania merita un presedinte infantil la carma sa! Nu cred ca Crin Antonescu, care a declarat ca pentru dansul, solistul de la Vama Veche este cea mai importanta personalitate din Romania, nu cred deci ca el este altceva decat un infantil sinistru si lugubru! Doresc sa subliniez apetitul sau patologic pentru solemn! pentru solemnitate! Crin Antonescu este un idiot mai mare decat Emil Constantinescu – acel mare pungas care a promis ca in situatia in care va deveni presedinte, atunci va face referendum popular pentru revenirea la Monarhie! Dar odata vazut presedinte, dlui, Emil Constantinescu a uitat de toate promisiunile, a uitat de solemnitate, dar nu de tot: a pastrat solemnitatea in iesirile sale penibile televizate in care uneori radea isteric atunci cand vorbea despre inflatie, despre evolutia leu-dolar.
    Mihai Gadea castiga bani buni de la Antena3, bani nemunciti! La fel ca si RAdu Zaharescu, fost protevist! Acestor doua ipochimene, pupincuriste la DOS-ul lui Mamona, nu le adresez decat o intrebare – de ce, cand tara e acoperita de nameti de 5 m pe alocuri, vezi Buzau – satul Carligul, dlor poftesc la anticipate, alaturi cu debiloidul june tarziu Crin Antonescu! Iata de ce cred eu ca astazi, Victor Ponta a avut discursul atat de controversat din Parlamentul Romaniei – exista deja tensiuni intre el si debiloidul liberal bolnav de solemnitate fara obiect, Crin Antonescu!
    Oricare ar fi rezultatul urmatoarelor alegeri, romanii cinstiti trebuie sa inteleaga ca nu vor avea trai in niciun regim politic!
    Cat despre Emil Boc, eu cred ca de departe este politicianul roman in fata caruia ar trebui sa facem o reverenta! A sacrificat totul pentru niste principii! A pus mai presus interesul national si pe acela al partidului decat pe al sau!Sunt sigur ca acum rasufla usurat si ca nu va mai privi in urma niciodata! S-a compromis destul in acest desert murdar al intereselor de grup care se autointituleaza politica la romani!
    In incheiere tin totusi la parerea mea: daca Regele Mihai, care nu este un tradator, este ULTIMUL REGE AL ROMANILOR, atunci Crin Antonescu nu este altceva decat ultimul emil constantinescu al romanilor si orice asociere cu o astfel de caricatura prezidentiala nu va atrage decat disparitia fara tagada din viata politica a unei tari, a oricarei formatiuni politice!
    Daca ma intrebati, la ora asta, dintre cei trei, Basescu, Antonescu si Ponta – il suspectez de sinceritate, cat de cat, doar pe Ponta! desi detest formatiunea ideologica a partidului sau!
    Pentru Basescu, cuvantul de ordine ar fi barbatie – desi barbatii plang… iar in ceea ce il priveste pe Antonescu: INFANTILISM ABSOLUT!
    La final, ptr dvs:
    gasesc ca ati fost un ministru bun!

  73. E trist, ar fi putut sa faca mai multe lucruri pentru tara. A fost o perioada grea, incepind cu haosul care era in economie. E total aiurea sa din partea retractantilor sa spuna cu nu s-au facut pasi. Fara impozitul forfetar era mult mai rau. Apoi lumea nu se gindeste, toti neavenitii de la antene vorbesc, dar totusi. Europa moare de foame. Romania e in Europa. Criza e pentru toti. Romanii isi vad doar interesul imediat, pe 2-3 ani. Si daca nu se intimpla nimic pe termen scurt tind sa arunce tot la gunoi si sa renunte. Romani, am trecut printr-o perioada foarte grea. Abia de acum, nu neaparat ca vom culege roadele, dar macar am scapat ieftin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *