Haideţi să arătăm lumii ce frumoasă e România, şi de Sărbători!

După cum vedeţi, pe pagina principală a site-ului meu a apărut o rugăminte simplă: vă rog să mă ajutaţi să promovăm România, de Sărbători. Şi cum am putea face asta mai simplu decât cu un gest prietenesc adresat mai ales celor care ne sunt, real sau virtual, prieteni pe Facebook? Mă gândesc, în special, la cei care nu sunt din România sau sunt plecaţi din ţară!

După cum veţi putea constata folosind aplicaţia, e extrem de simplu să faceţi un gest frumos. Totodată, putem să contribuim împreună la promovarea unor locuri superbe unde Crăciunul şi Anul Nou pot fi momente cu totul şi cu totul speciale. Sper să vă placă ideea şi, de asemenea, dacă aveţi fotografii cu locuri care merită să se transforme în felicitări virtuale le aştept cu drag!

Vă mulţumesc dacă vă veţi alătura acestui proiect simplu dar, cred eu, frumos. Puteţi accesa aplicaţia, chiar acum, aici.

 

 

162 thoughts on “Haideţi să arătăm lumii ce frumoasă e România, şi de Sărbători!

  1. Pai o sa ma transform in Craciunita-zana, cu bagheta magica (ca zanu’ din reclama) 🙂 si am sa dau de veste lumii, ca la noi, tare-i frumos de sarbatori! 🙂 🙂
    Lasand gluma la o parte, este o provocare intereseanta acest proiect!

  2. Nevasta te învaţă despre… 😆

    Nevasta te invata despre fericire: sa te duci la ma-ta! Sigur se bucura cand te vede.

    Nevasta te invata despre punctualitate: nu ma interseaza cate beri ai baut, tu trebuia sa fii acasa.

    Nevasta te invata despre nudism: plec de aici si te las in curul gol.

    Nevasta te invata despre nulitate: tu fara mine esti un nimeni.

    Nevasta te invata despre creare: eu te-am facut barbat.

    Nevasta te invata despre dureri: nu am chef, ma doare capul.

    Nevasta te invata despre mobilitate: ce-ti fug ochii dupa curu’ lu´ aia?

    Nevasta te invata despre otet: ce acra poate fi ma-ta!

    Nevasta te invata despre ordine: m-am saturat sa tot adun dupa tine.

    Nevasta te invata despre botanica: nu mi-ai mai cumparat o floare de nici nu mai stiu cum arata.

    Nevasta te invata despre juramant: spune, sa mori tu ca n-ai baut nimic?

    Nevasta te invata despre geneza: inca nu s-o nascut ala care sa dea in mine.

    Nevasta te invata despre munca in exces: cam multe sedinte peste program ai tu.

    Nevasta te invata despre greseli: a fost greseala mea ca ti-am facut toate poftele.

    Nevasta te invata despre transformare: cand te-am luat erai slab ca o aschie, acum esti gras ca un porc.

    Nevasta te invata despre ratiune: cand iti vine sa ma inseli, sa te gandesti bine la ce pierzi.

    Nevasta te invata despre dictie: vorbesti exact ca ma-ta.

    Nevasta te invata despre necesitate: trebuie sa aduci mai multi bani in casa.

    Nevasta te invata despre sarbatori: vezi ca vine ziua mea, poate nu-mi cumperi ceva frumos.

    • Ce facusi Silv?
      Le amintisi barbatilor sa-si bage unghiuta in gat? 🙂 🙂
      Bune nevestele astea, hehehehe!

  3. Imi place doar toamna cand umblu prin frunzele multe

    Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
    Trec singur prin lume, desi cateodata m-apasa
    Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se-nfunda
    Voi merge spre zare si n-are decat sa se-ascunda

    Cant fara sa-mi pese ca e cineva sa m-asculte
    Imi place doar toamna cand umblu prin frunzele multe
    Visez o iubire cum n-a fost si nu e
    Desi tot mai rece si singur cararea ma suie

    Din carti nu raman cu nimic, nu ma-nvata
    Decat frumusetea padurilor cate-o povata
    Mi-e sufletul pajiste, inima lunca si vie
    Tristetile toate din lume mi-s scumpe, sa fie

    Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare
    Nimic nu ma-mbata mai mult decat umeda zare
    De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde
    Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde

    Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere pe-aproape
    De-aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape
    De-aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
    Si fac numai mie si numai cu florile casa.

    (Radu Stanca)

  4. Asa cum am vazut Romania in fotografii si in filme documentare , cred ca daca drumurie si soselele nu ar presenta probleme ( asa cum se aude ) , atunci Romania ar avea un numar dublu de turisti care sa o viziteze .

    • Pe de alta parte , oricat de frumoasa ar fi Romania , datorita numarului mare de caini fara stapani pe strazi si ulitele satelor , face ca Romania sa piarda din frumusete . Iar cand turistul sau vizitatorul doreste sa vina in Romania, se gandeste ca s-ar putea sa fie muscat de caini . Din cate stiu , e mai putin important cum arata drumurile pentru turistul care merge cu automobilul , dar teama de caini este o problema , chiar daca nici-un caine nu latra la el . Oricum , cand pleaca in Romania , pleaca si cu aceast6a teama .

  5. “Mi-aş dori ca toţi oamenii care au posibilităţi financiare să facă în aşa fel încât, măcar în pragul sărbătorilor de iarnă, să-şi întoarcă gândurile şi către copii, să le ofere un strop de atenţie şi un cadou care să-i facă fericiţi.”

    Camera Deputaţilor a adoptat, 22 noiembrie, cu 168 de voturi “pentru” şi 5 voturi “împotrivă”, Legea asistenţei sociale, deputaţii opoziţiei neexprimându-şi votul.
    Proiectul legii asistenţei sociale adoptat de deputaţi prevede că responsabilitatea privind dezvoltarea capacităţii de integrare socială şi soluţionarea situaţiilor de dificultate revine fiecărei persoane, precum şi familiei acesteia.

    Incet, dar sigur, PD-L impinge Romania in Evul Mediu……

  6. madame Udrea,
    Noi cei de aici din Canada, cei care am urmat sfaturile dlui Presedinte “cui nu-i place sa plece” … Am reprezentat si facut mult mai mult pentru Romania decat faceti dvs zilnic… Am prezentat gratuit obiceiurile si traditiile noaste, am pus covoarele si costumele nationale si ceramica de Marginea, am facut reportaje despre Dracula si le-am prezentat in context universitar.. Am cusut de mana steagul Romaniei… Am facut harta… Pe care n-am putut sa p copiez de pe site-ul oficial ca… Era protejata, am cautat informatii oficiale care ar putea sa atraga oamenii si n-am gasit nimic … Stiti cumva UNDE este biserica de la DENSUS??? stiti ce este acolo???? Cum arata drumul care te DUCE ACOLO??? Dar despre Muntii Orastieii ce puteti sa ne spuneti dna.. MINISTRU??? Stiti unde a murit DECEBAL??? NOI, da altii NU… DE CE??? Stiti ca foarte multi din turisti stiu ca romana este o limba slavona?? si ca romanii vorbesc… RUSA??? Abia cand veti face VOI ceva atunc sa ne cereti ajutorul Mme UDREA!!!!

  7. Cafeaua-i gata, se răcoreşte, zâmbetu-i aici 😆 şi se încadrează spiritului acestor zile…

    Draga Mos Craciun,
    De TREI ani iti cer un camion de pompieri, poate ca anul asta o sa-mi aduci unul!
    Multumesc! Lică

    Draga Lică,
    Ca sa ma ierti ca nici acum nu ti-am adus un camion de pompieri, iti voi da foc la casa in timp ce dormi! Asa vei avea toate camioanele de pompieri pe care ti le doresti!
    Somn usor!
    Mos Craciun…

    • Articol scris de doamna Ioana Ene, din care se vede cum justitia romaneasca s-a transformat in aceste zile in cel mai darnic si de inteles Mos Craciun sau… Mos Gerila, daca tinem cont de persoanele cadorisite…

    • Nu judecătorii sunt de vină, rezultă că parchetul nu a reuşit să aducă probe concludente. Pe de altă parte, dacă nu sunt probe… se naşte întrebarea “cui i-ar conveni să fie închis pe nedrept, doar că aşa se zice în… folclor?” A se vedea cazul Ţundrea! Pe vremuri, am văzut o deviză, scrisă mare, pe perete la miliţie: “Mai bine să scape nepedepsit un vinovat, decît să fie pedepsit pe nedrept un nevinovat”. E de pe vremea comunistă. Dar pare mai creştinească decît setea de “sînge” a unora de acum. Reflectaţi.

  8. Am vazut o secventa la TV din ” O scriore Pierduta” , acea secventa din discursul lui Catavencu dela tribuna , cand incepe ….” fratilor , cand ma gandesc la tarisoara mea, la Ro..ma .. ni..aaaaa mea …..( in hohote de plans , in timp cei din grupul lui il aplauda cu ” bravo ” ).. . Ma gandem la ceva bizar , la ceva ce nu ar putea fi niciodata in Romania , exceptie la teatru ” O scrisoare Pierduta” . Ma gandeam ca pentru a se insufla patriotism la public , asa cum ni l-a arata Catavencu , dece moderatorii dela TV , jurnalisti , politicieni fie invitati la TV fie la fel de fel de intruniri , dece sa nu inceapa cu formula : ” sa ne gandim la tarisoara noastra , la Rooooomaniaaaaa noastra ..( in hohote deplans ). Zic ca ar fi ceva fara precedent , amuzant si care te face sa iubesti Romania mai mult ca de obicei . Sa-i vezi pe acestia ca din cand isi exprima patriotismul pentru Romania , exact cum a facut Catavencu , va imaginati ce impact psihologic ar avea in mintea telespectatorului . Eu as zice ca multi s-ar amuza copios,si toata ziua ar sta in muzament , multi ar spune ca politicianul respectiv este dus cu pluta , altii, oamenii simpli , or ar plange si ei , or s-ar mira si nu ar intelege ce se intampla , si cine stie ce alte reactii pot avea . Impactul la nivel national ar fi diferit , dar ar fi un impact fara precedent . Eu daca as fi seful unei televiziuni , as face ascest experiment , bineinteles facand ceva repetitii inainte de a iesi live .

    • Acum unul din cele doua partide mari ( PDL si USL ) ar trebui sa planga de mila Romaniei , cand se gandeste la ea . Dar , care dintre aceste partide ? In orice caz nu vor plange amandoua de mila Romaniei , in acelasi timp.

    • Nu se gandesc la tarisoara ci deliberat orice discutie este de spre cum sa apucam cu doua mainile puterea

  9. Cand ne-ati taiat salariile, pensiile, indemnizatiile de crestere a copiilor, cand ati marit TVA-ul, cand ati crescut preturile, cand ati fraudat legi in Parlament, cand incalcati Constitutia si va bateti joc de orice concept al democratiei v-ati consultat si cu noi, prostimea ( pentru ca asa considerati poporul roman )?

  10. Daca drumurile, strazile si autostrazile ar putea fi reamenajate fara a se strica in 2, 3 saptamani, oricine ar vizita Romania…

  11. Dear Friend
    On this wholly occasion I wanted to wish you merry Christmas and very happy New Year.
    Hope 2012 will bring all of us good health, happiness and lots of joy.
    Regards,

  12. Ca sa putem arata ca Romania este frumoasa, trebuie sa o facem sa fie asa. SA AVEM SALARII DECENTE PENTRU A SCAPA DE CERSETORI si nu unii sa isi cumpere genti, pantofi si rochii de zeci de mii de euro si altii sa nu aiba ce manca macar de Craciun.
    Inectati sa distrugeti tara cu FOAMEA DE BANI.
    Banii atrag dupa ei boala si rautate, uitati-va in jurul vostru si asta veti gasi, chiar cand va asteptati mai putin.

    • ***Alina Marinescu – doamnă, adună-te şi decide-te!
      Pe de o parte îi acuzi pe unii ca au lux de zeci de mii de euro; pe de altă parte vorbeşte despre nocivitatea banilor.
      De fapt, ce vrei să spui? 😮

    • ***balbeck a scris silverstar,dar de videanu,flutur,stolojan,boureanu,nu zici nimic? Aştept să se pronunţe justiţia dacă e cazul. De ce să mă iau eu de nişte oameni aşa, ca boala de cel sănătos?

      Deţii tu nişte dovezi împotriva lor? Perfect. Mergi de-i reclamă, e dreptul tău, şi nu te fă complicele lor că eşti pasibil de pedeapsă… 😮

  13. Dinastia comunista-Rezista-

    Sunt printre noi,traiesc un fel de ,LA DOLCE FANIENTE’ ne privesc si ne sfideaza din VILELE DIN PRIMAVERII,din masinile lor scumpe, ne iau sudoarea fruntii prin diverse tertipuri,toate insa urmare a unor legi strimbe si nedrepte,care TIN VEZI DOAMNE DE SOCIAL SI RECOMPENSE-INDEMNIZATIE DE REVOLUTIONAR,SI ALTE ALEA,PENSII MILITARE…………
    Tot acest sistem de spoliere a romanilor,il are in spate pe ION ILIESCU SI ESALONUL DOI AL PCR ,dar si pe odraselele fostilor CRIMINALI COMUNISTI,astazi prin parlament ,ori prin tot felul de institutii ale statului de unde IMPOSTURA COMUNISTA,isi trage seva.
    Poate ar fi trebuit sa incep cu sfirsitul,IERI,PSD,urmasul PCR,a iesit din sala in momentul in care un fost revolutionar,TEODOR MARIES,l-a acuzat si l-a numit pe ION ILIESCU SI CAMARILA PESEDISTA,CRIMINALI.
    In timp ce in strada-uneltele lui Ion Iliescu,isi cereau zgomotos presupusele drepturi banesti[lol] pt ca vezi doamne ei au instalat esalonul doi al comunistilor la putere prin ION ILIESCU, in romania in parlament,lovitura de teatru-TEODOR MARIES le-a dat peste cap planurile mirsave.
    Nu stiu daca EMIL BOC,si guvernul realizeaza ce impact au in electorat aceste evenimente,nu stiu daca realizeaza ca pina si cel mai sarac roman cu duhul,in sfirsit intelege cum s-a pastrat DINASTIA COMUNISTA’ si cum prin stipendii,si bani,CRMINALUL ION ILESCU,si conservat puterea,cert insa este un lucru-PSD NU POATE SCAPA DE ETICHETA CARE IL CONSACRA CA UN CONTINUATOR AL DINASTIEI COMUNISTE,UN PARTID CARE II APARA PE CRIMINALII COMUNISTI,BA MAI MULT,UN PARTID CARE LUPTA SI SE BATE PT ACEASTA DINASTIE COMUNISTA CRIMINALA.

  14. Sursa RFI

    “Banca Centrală Europeană (BCE) lansează miercuri cea mai mare acţiune de salvare din istoria instituţiei. Băncile europene vor putea împrumuta bani la dobânzi preferenţiale pe termen de trei ani, fără nicio limită superioară a sumei. Politicienii speră ca băncile să cumpere la rândul lor obligaţiuni de stat cu aceşti bani. Criticii avertizează însă că planul ar fi un joc periculos cu focul.

    Ultimul raport al BCE pe tema situaţiei financiare nu prevesteşte deloc lucruri bune. Tensiunile de pe pieţele financiare ar fi atât de mari, în prezent, cum nu au mai fost de la căderea Lehman Brothers încoace. Cert e că 2012 nu se anunţă un an uşor pentru bănci. A confirmat-o şi noul guvernator al BCE, italianul Mario Draghi, în faţa Parlamentului European.

    Anul viitor, instituţiile financiare europene trebuie să ramburseze datorii de 725 de miliarde de euro şi pentru a face asta au nevoie de noi împrumuturi. În condiţiile în care pieţele nu mai vor să finanţeze bănci, ultima speranţă de evitare a unui colaps financiar masiv este noul program al BCE. Băncile vor putea împrumuta la o dobândă de 1% câţi bani doresc, pe un termen de trei ani. Unii experţi sunt de părere că băncile îşi vor asigura finanţare de mai multe sute de miliarde pe această cale, având în vedere condiţiile favorabile de împrumut.

    Politicienii sunt în extaz. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, declara deja cu săptămâni în urmă că statele vor putea vinde din nou obligaţiuni la băncile naţionale.

    Criticii acestui plan avertizează că Mario Draghi încalcă statutul BCE operând, de fapt, o finanţare statală acoperită. În plus, economiştii avertizează asupra riscurilor inflaţioniste pronunţate. Pe termen scurt, însă, majoritatea este de acord că planul ar putea funcţiona. Spania ar putea împrumuta, de exemplu, de două ori mai mulţi bani, la dobânzi destul de bune.
    Rămâne fără răspuns întrebarea dacă datorii mai mari vor reuşi să rezolve criza datoriilor?!…

    Asa este : fara raspuns

    Se chinuie dl Victor Orban sa raspunda el daca nu o face nimeni si tot dupa RFI:

    ” Se pare că asistăm la o nouă rundă în meciul dintre Uniunea Europeană și premierul maghiar Viktor Orban. După ce iniţial a refuzat aderarea la pactul de stabilitate bugetară, mai apoi a condiționat aderarea de votul Parlamentului, acum în cursul negocierilor preliminare de la Budapesta cu FMI și Comisia Europeană pentru un nou credit a înaintat Parlamentului un proiect de lege, care în opinia Băncii Centrale Europene lezează grav independența Băncii naționale. Ca răspuns, comisarul european Olli Rehn a decis să întrerupă negocierile.

    În presa ungară a filtrat scrisoarea președintelui Jose Manuel Baroso, în care acesta îl ”sfătuiește cu cea mai mare insistență” pe premierul ungar să amâne ratificarea a două legi organice, una din ele fiind tocmai cea referitoare la Banca națională.

    Totodată, îi atrage atenția lui Viktor Orban că – în ciuda retoricii sale din ultima vreme – dificultățile actuale ale economiei ungare sunt efectul primordial al deciziilor și măsurilor interne, deși nu neagă impactul turbulențelor din zona euro.

    Epistola lui Barroso este interpretată de presă, analiști și opoziție ca un fel de ultimatum adresat premierului ungar, la care se adaugă cele trei condiții preliminare expuse de delegația FMI-UE, filtrate de asemenea în presă, și anume: prezervarea independenței Băncii naționale,retragerea proiectului de lege vizând naționalizarea pensiilor private obligatorii și – nu în ultimul rând -, creditul oferit este unul stand by și nu unul de ipprecauție. Ori acest din urmă credit implică condiții și controale perioadice severe.

    În acest cadru Orban ar pute fi constrâns să abandoneze politica sa economică neortodoxă, ce a stîrnit atîta contrarietate la Bruxelles și Washinton: suprataxarea băncilor și a altor întregi sectoare economice, convertirea creditelor în devize în credite în forinți cu mult sub nivelul cursurilor oficiale, naționalizări și renaționalizări, etc.

    În presă sunt vehiculate informații potrivit cărora Uniunea europeană ar fi intrat deja în contact cu unii lideri ai Fidesz, partidul lui Orban, pentru o eventuală schimbare de premier.

    Se evocă în acest context cazul premierilor Papandreu și Berlusconi, eliminați rapid de UE, în caz de forță majoră. Comentatorii remarcă că însăși condițiile puse de FMI și Comisia europeană sunt de așa natură ca acestea să nu poată fi acceptate de Orban, fără renegarea aproape totală a crezului său politic.

    În momentul de față, surse guvernamentale neagă orice analogie cu Berlusconi, subliniind majoritatea stabilă de două treimi din Parlament și intenția fermă a premierului de a-și duce până la capăt politica. Însuși Orban a confirmat intenția sa de adoptare a legilor incriminate. Se pare că el este dispus totuși la a face o concesie: modificarea proiectului de lege privind Banca națională luând în considerare obiecțiile de la Bruxelles.

    Ce sa spun o fi buna, n-o fi buna dpdv financiar politica lui Victor Orban ?
    Nu stiu dar stiu sigur ca dl Orban isi iubeste poporul iar nu tagma jefuitorilor

    • Din Le Figaro:
      Vistieria Fondului Monetar Internaţional va fi îmbogăţită cu o injecţie de bani europeni pentru a putea salva, în caz de nevoie, Italia. Astfel, FMI va avea multe de spus în chestiuni de finanţe publice din zona euro.

      Este un cadou făcut din interes de cele 17 state din uniunea monetară europeană. Ele dau bani Fondului în speranţa că acesta va putea gestiona eventuale noi crize şi eventuale noi state cu mari probleme de plasare a titlurilor de stat pe pieţele financiare. Dar această mişcare va plasa FMI într-o poziţie de powerplay fără precedent. Vom vedea cum o singură instituţie financiară internaţională va administra programele de asanare bugetară. Vom vedea cum dispare troica FMI-BCE-CE care gestionează în prezent eforturile de combatere a crizei şi de introducere a reformelor structurale necesare.

      Problema europeană ajunge astfel în mâinile celor 187 de membri ai Fondului Monetar Internaţional. Va reuşi oare Christine Lagarde să îi convingă pe aceştia că evitarea unui nou colaps mondial–iminent din cauza problemelor europene şi a strânsei interdependenţe economice internaţionale–necesită un efort concertat? Cu alte cuvinte, va reuşi doamna director să atragă fonduri internaţionale pentru mecanismele financiare de salvare a Europei?

      Nota mea: Asa dar UE isi ridica bratele si in loc sa dea in mod direct bani Italiei vrea sa implice FMI recunoscandu-si astfel incapacitatea de a si rezolva singura problemele interne.
      Acest lucru confirma o data in plus politica inteligenta facuta de Boc&Isarescu & Basescu. Inteligenta dar nu si fericita una fericita neexistand astazi.

  15. Actiunea e cel putin demna de un elev care nu cunoste mai mult decit Predeal, Manastiri si inca citeva locuri….
    Nu prostim pe nimeni, lumea e frumoasa peste tot ca si in Romania, dar peste tot
    si nu in Romania, daca vrei la munte, ajungi repede si safe , nu circuli pe niste serpentine ale mortii, nu faci coada pe soseala intorcere catre casa, ai paRTE DE SERVICII ULTRA MODERNE PTR BANII PLATITI…
    In ziua de azi turistul vrea si viata de noapte acolo unde se distreaza, adica un bar, un casino, un restaurant cu mincaruri internationale…..(strainii rid de noi ca mincam soric, un obicei barbar)
    Slaba initiativa ministerului turismului pastorit de tine….Menirea lui ar fi alta….numai in Romania se intimpla ce se intimpla.
    Oricum eu iti doresc tie si tuturor sarbatori fericite in cadrul familiei si prietenilor.

    • ***Maxi – Dumnezeu a făcut lumea încet, în 6 (şase) zile. Nu cunosc dimensiunile timpului din acea epocă, dar i-a trebuit o perioadă lungă ca să aşeze totul la locul potrivit.

      Oceanul, pe cât e de lung, lat şi adânc, e făcut din picături, dintr-alea pentru care se foloseşte pipeta.

      Ceea ce face doamna Udrea e un început, trebuie să recunoşti, la care nimeni nu s-a înhămat în cei 22 de ani, câţi au trecut din dec ’89. Şi tu ce vrei?

      Fii convins, domnule, că străinii care vin aici, o fac să vadă ceea ce ei nu au acasă, vin să ne cunoască obiceiurile şi tradiţiile.

      Unde ai văzut tu străini râzând că noi mâncăm şoric? Şi ce dacă mâncăm? Vor mânca şi ei când îi vor descoperi gustul.

      Eu sunt convinsă că ministrul Udrea va face exact ceea ce trebuie. Tu, dacă te îndoieşti, e treaba ta.

  16. Ma bucur ca am aflat azi ce am aflat caci am fost confirmat in convingerea mea privind caracterul puternic de neclintit al dlui Boc lucru ce l-a inteles si dl Basescu cand in permanenta l-a sprijinit pentru a fi si ramane PM si lider PDL.

    Am aflat ca dl Boc ca tanar student a castigat cu brio un test de enduranta demn de cartea recordurilor si anume a stat doua zile in varful unui stalp de 2 metri inaltime si cu sectiune de 20x20cm, castigand un cuncurs de acest soi.
    Cata forta intrun om aparent vulnerabil

    • ion adrian
      Chiar daca au trecut ceva ani de la caderea “Epocii de Aur”, ridicatul osanalelor ramane la “moda”….Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu vad nicio diferenta intre bocitoarele nord-coreene, care plangeau fara lacrimi (si restul) si atitudinea ta de om pres, exact ca cei pe care’i ridici pe cele mai inalte culmi ale……inteligentei…..Ai imbatranit degeaba

    • ***ion adrian – impresionant dacă e aşa cum spui… Şi-a testat de mult răbdarea, suportabilitatea, tenacitatea.
      Citind ce ai scris tu mi-au venit în gând vuvuzelele: ştii cei deranjează pe opozanţi, Ioane? Nu faptul că domnul Boc e PM. Aşşşşşşşşşşş… Se felicită că nu-s ei de sacrificiu în locul domnului Boc…

      Pe ei îi macină că cei doi, Boc şi Băsescu se înţeleg… Aici e marea lor problemă că nu mai pot spune despre domnul presedinte că e o fire conflictuală… Ceea ce nu-i adevărat. Domnul presedinte şi-a motivat întotdeauna neintelegerile avute cu diverse persoane.

    • Asa este Silver, exact cum spui. Deja si aici isi baga unii unghia in gat 🙂

  17. Si daca tot suntem la capitolul turism.si promovarea turismului haideti sa va dau eu ,O PRETIOASA INDICATIE’ care zic eu are si va avea un puternic impact in turismul romanesc:

    , TABLITELE DE LA TARTARIA’

    Stiu multi vor inebuni de furie cind vor auzi despre ce este vorba,dar cu cit vor inebunii ei mai repede si mai abitir cu atit mai bine.

    Nu stiu citi din dv sunt familiarizati cu acest subiect,asa ca imi voi permite sa va dau cite-va informatii scurte si la obiect,astfel;
    ,TABLITELE DE LA TARTARIA,localitate din transilvania,la poalele muntilor apuseni,intre ALBA IULIA SI ORASTIE-LEAGANUL ROMANISMULUI,CENTRUL ETONOGENEZEI ROMANESTI,si fieful STRAMOSILOR NOSTRII DACII.
    Aici in acesta localitate sapaturile arheologice au scos la iveala,cele mai vechi forme de scriere,cu o virsta estimata pe peste 7000 mii de ani,mult mai vece decit scrierile din asia,cele sumeriene si altele.
    Asadar plecind de la aceste comori ale istoriei universale,si mergind spre frumusetea zonei-MUNTII APUSENI-cred ca se pot face tot felul de programe de turism,de la cel educativ la cel de agrement.
    Sigur,s-a facut cite ceva si zona este destul de bine promovata,dar inca insuficient,daca ar fi sa comparam agresivitatea altor state in turismul de acest gen.
    Lumea s-a cramponat doar pe subiectul rosia montana,tot prin zona,uitind de minunatele comori naturale si de istoria care musteste pe acele locuri,si care nu au nevoie decit de un pic de promovare si inteligenta din partea celor care sunt responsabili cu turismul-OAMENI DE AFACERI IN PRIMUL RIND ,SI SIGUR SI AUTORITATI LOCALE IN PRIMUL RIND PT CA EI BENEFICIAZA DE TAXE…………….

  18. Azi este 21 decembrie si intrucat Nasul marcheza aceasta data cu niste intrebari cel mai bun fel de a contribui si aici la aceasta aniversare-comemorare este sa redau ce am raspuns acolo:

    ion adrian says:
    December 21, 2011 at 12:59
    Desigur ca mercenarii diversiunii si ai loviturii de stat trebuie platiti si Iliescu i-a platit folosind ocazia ca sa intineze(e vorba draga dlui) si constinta revolutionarilor autentici mai amarati , mai slabi de inger sau care cum se mai intampla in viata au evoluat urat.
    Asta este.

    Nasule daca ai reusit sa pastrezi ce ai devenit cand ti-ai depasit frica, sper sa reusesti in ce vrei sa faci si repet :

    PRO PATRIA EST CUM LUDERE VIDEMUR

    Te voi ajuta cat voi putea caci si la mine este valabil dictonul de mai sus.

    ion adrian says:
    December 21, 2011 at 13:12
    PS
    Ce faceam?: Dupa 17 decembrie, dadeam bani la lautarii din metrou sa cante un ceardash in onoarea pastorului Tokes si nu ma-am mai ras pana in 22 caci tineam doliu declarat public, printre altele si la o masa de la Uniunea Scriitorilor pentru mortii din Timisoara unde stiam destul de exact ce se petrece(la US se discuta destul de liber cu toate microfoanele existente e drept ca peste jumate erau turnatori )
    Pe 21 nu am vrut sa merg la miting si nu m-am dus, iar cand la ora 14:00 – 15:00 un oarecare din institutie ,fiu de general de secu a venit ca “revolutionar” de acolo, sa ne cheme in Piata Universitatii, am devenit circumspect. Aveam dreptate sa fiu astfel, caci era din gasca lui Roman si Iliescu(am aflat repede asta cand a ajuns intr-o functie mare, dintrun nimeni ce era pana atunci).
    In 22 am fost la Radio si in dimineata zilei de 23 eram oarecum lamurit si am declarat in familie ca nu sunt dispus sa mor intrun scenariu de factura SergiuNicolaesciana iar la sedinta din institutie cand toti erau FSNisti, am spus public si raspicat ca nu cunosc in istorie vreo Revolutie care sa nu fi fost rapid deturnata de la intentiile ei de inceput.

    Si am mai facut destule si inainte de 17 decembrie dar si dupa 25 decembrie, dar desprea astea poate altadata.

    • Ref la 21 decembrie Sebi spune in ograda lui :

      “Decembrie 21
      Ar trebui să vorbesc de rebeliunea din ’89.
      Dar simt că nu mai are rost.
      De ce?
      Simplu:
      DUPĂ 22 DE ANI TOT “EI” SUNT LA BUTOANE.
      SUNT LA BUTOANE PRIN ODRASLELE LOR “

  19. madame Matei
    Constat, cu tristete, ca’i reprosati ministrului Udrea ca nu promoveaza nu stiu ce hazna BOR de prin munti, sau ca “nu stie ” unde a murit “Decebal”, de parca voi, aia din Canada ati sti. Daca privim lucrurile din p.d.v BOR, acel Decebal n’ar fi meritat o slujba adevaratade inmormantare, pentru simplul motiv ca s’a sinucis..
    Cate biserici Catholice ai vizitat in Canada, sau mai binezis, cate vacante ti’ai petrecut ca sa vizitezi acele biserici ?
    Chiar daca ai parasit Romania, pentru un trai mai bun, ipocrizia romaneasca nu te’a parasit.
    Daca am face exceptie de misoginii ortodocsi, Elena Udrea este singurul ministru roman care incearca sa puna Romania pe “sinele” Europei, ca va convine sau nu.

    • Katrina
      Doamna Udrea a promovat intens, ca nimeni altcineva, turismul ecumenic si a finantat lucrari de reabilitare a manastirilor din nordul Moldovei, obiective turistice cu amplă rezonanță în exterior.
      Nu umbla cu șopârlițe incercand sa induci ideea ca doamna minsitru iti sustine ineptiile rauvoitoare, iar daca vei intra sub pielea ei, intr-un mod pervers, adică periind-o adormitor, asa cum in mod evident incerci sa faci, iti inchipui ca distragi atentia de la actiunile tale demolatoare si vei zburda liber inpotriva intereselor nationale ale Romaniei.
      Nu ține, Katrina. Doamna Udrea, preferă, cel puțin in sinea ei, sa-i spui cinstit ce gandesti decat sa umbli cu cioara vopsită, pentru ca tu să poți ataca, liber de consecințe, valorile naționale și spirituale românești.

    • Zev,
      Din fericire, eu nu fac parte din echipa ridicatorilor de osanale ca sa intru in gratiile vreunui politician, pentru simplul fapt ca sunt cetatean independent. Colegii mai vechi, daca fac un efort de reimprospatare a memoriei, iti pot confirma ca am “protestat” impotriva “turismului ecumenic,” care sunt sigur ca n’a fost ideea personala a ministrului Udrea, pentru simplul motiv ca n’am prea vazut’o in compania barbosilor BOR, asa cum fac ceilalti politicieni, pentru a arata romanilor cat sunt ei de credinciosi…….Mai mult de atat, consider ca exista o mare diferenta ( ameliorare) intre ministrul EU de al inceput si Eu de acum, datorita exerientei acumulate…,iar cum bine zicea un calugar ortodox de la Tanacu, “nimeni nu’i perfect”..
      Asa ca, amice ZeV, “critica” ta de tip “sedinta de partid”, nu face decat sa’ti tradeze convingerile “politice”. Cum bine spunea un filozof nord-coreean, ” in viata nu poti sa faci decat ceea ce ai invatat “……

    • Katrina
      Nu-mi amintesc sa te fi intrebat vreodată ce convingeri religioase ai, sau , in general, spre ce se indreapta crezurile tale, pentru că diversitatea credițelor și valorilor aparține, în viziunea mea, normalității. Totuși, nu am retinut altceva decat că îți rezervi dreptul de a disprețui și contesta vehement și sistematic instituțiile, credințele și valorile altora. Mai ales ale românilor…ale majorității românilor. Bănuiesc că în atare situațiune nu te aștepți și la respectul celor care te citesc.

    • Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

      Un ospatar se afla intr-o clinica, pe masa de operatie. La un moment dat, trece pe langa el un doctor, pe care-l cunostea din local.
      – Domnule doctor, zice el, va rog sa ma ajutati.
      – Imi pare rau, raspunde doctorul, dar nu este masa mea.

    • Citatul zilei 🙄

      “Nemulţumirea este primul pas în progresul unui om sau al unei naţiuni.”
      Oscar Wilde

    • Aha! S-a dus aiurea… Mai încercăm…

      Enigma telebocitoarelor 😮

      De ce n-a fost frig asta vara cand era asa de cald?…

    • Pentru o sticlă de lapte 🙁

      Asa a fost sa fie, sa nasc chiar in 1980, an in care, dupa parerea mea, a inceput greul cel mai grau pentru romani, greu care avea sa tina un deceniu cand cuvantul de ordine era ECONOMIE pe toate planurile.
      Copilul meu nu tolera alt lapte decat pe cel de alimentara. Era prea mic pentru mancare gatita si aveam nevoie de lapte ori si laptele era o problema. Se dadea cate o singura sticla asa ca sa ajunga la toata lumea dar oricum nu ajungea niciodata. Cei care veneau mai tarziu pentru ca nu stiau despre ce este vorba, nu luau lapte, se intorceau acasa cu sacosa goala.
      Iarna 1980-1981 a fost extrem de geroasa. Erau dese noptile cu temperaturi sub minus 20 de grade. Ma trezeam pe la ora 2 noaptea si asa, pe frigul acela usturator, care-ti ardea fata si mainile, mergeam la alimentara din colt unde, intotdeauna gaseam pe cineva. Nu tinea sa lasi sacosa cu sticla si sa vii la ora 6, 7, ora deschiderii. Trebuia sa stai acolo, alaturi de ceilalti, sa fii vazut, auzit altfel, pierdeai randul…
      Ma asezam si eu la rand si ma rezemam de perete. Adesea se intampla ca adormeam, nu stiu, cred ca din cauza frigului. Nu cadeam din picioare, aveam sprijin, asa de multi eram dar ma trezeau oamenii din jur si-mi spuneau sa ma misc, sa nu stau pe loc… Ma trezeam, ma miscam, priveam ceasul disperata si ma gandeam la Lucian, ma rugam sa-i aiba grija Dumnezeu ca eu trebuia sa stau la lapte.
      Faptul ca zilnic ii puteam procura hrana, sticla aceea de lapte, era o victorie, aveam ce-i da sa manance in conditiile in care era asa de dificil.
      O sticla de lapte ii ajungea pentru 24 de ore si asta cu sacrificiu…
      Mi-a placut si-mi place laptele… Se intampla adesea ca, dupa ce-l fierbeam, infrigurata, flamanda, uneori si fara paine, dar painea e o alta poveste, sa poftesc si eu o cana de lapte aburind, sa-i pun miere de albine si multa coaja de paine si sa mananc… Doamne, ce mult imi doream…
      Ma gandeam insa la copil. Ce fac, incotro o iau cand vine ora mesei? Ce-i dau sa manance? Strangeam din dinti si incepeam sa plang de neputinta, de pofta…
      Nu, n-am fost singura. Ca mine, erau mii, sute de mii de mame, de femei care alergau disperate dupa hrana pentru copii, care se sacrificau, care renuntau la orice sa le fie bine copiilor lor, sa aiba copiii ce manca.

    • Ca de obicei,toata lumea a cautat sa extraga din ultimele interviuri din acest an a pres. doar ceea ce ar putea creea polemici,scandal si controverse,pt ca nu-i asa PRESA,TALIBANII,SI UNII ROMANI,se hranesc si traiesc doar din scandal.
      Si spun acest lucru pt ca,aseara pres. TRAIAN BASESCU, a oferit o informatie,foarte importanta,care vine si darima duscursurile DERBEDEILOR NOSTALGICI COMUNISTI,care se uita in urma cu evlavie spre comunism si privesc cu ura spre democratie,motivind si argumentind cit de bine era in comunism si cit de bine se lucra.
      Ei si acum informatia si dupa alte comentarii:
      In anul 1989 ,atentie,mare ATENTIE,EXPORTURILE ROMANIEI SE RIDICAU LA 10 MILIARDE DE DOLARI.
      IN 2011,EXPORTURILE ROMANIEI SE CIFREAZA LA 40 DE MILIARDE DE EURO.
      Asadar,iata in cifre clare necoafate si mincinoase cum erau pe vremea comunismului,ce inseamna 22 de ani de DEMOCRATIE SI ATENTIE,DE ECONOMIE PRIVATA,PT CA PRIN MUNCA,INTELIGENTA,DEDICATIE SI COMPETENTA,SECTORUL PRIVAT TINE ROMANIA IN VIATA-ASIGURA PENSII BOLSEVICILOR,SI CRIMINALILOR COMUNISTI,care in inconstienta lor ,urmare a indoctrinari,vorbesc numai prostii si imprastie minciuni,dezinformind in mod constient societatea romaneasca.
      Eu cred ca,este cea mai importanta informatie din interviurile presedintelui,si culmea tocmai acum in PLINA CRIZA MONDIALA,CIND TOATE TARILE SUFERA,CIND NE UITAM SPRE 2012 DESTUL DE CRISPATI,ACEASTA PERFORMANTA A STATULUI DE DREPT,A ECONOMIEI DE PIATA,SI MAI ALES A INTRARII NOASTRE IN U.E. NU ESTE DE LOC COMENTATA.
      Inca o data le transmit FORMATORILOR DE OPINIE,JURNALISTILOR,MODERATORILOR ,ANALISTILOR-LA SFIRSIT DE AN :
      ,SA VA FIE RUSINE,NERUSINATILOR-PT CA VOI INTRETINETI UN MIT,SI ANUME MITUL COMUNISMULUI’
      Blogerilor nu le mai transmit nimik pt ca ei se stiu,cit de ticalosi sunt unii,asa ca……….ramine cum am stabilit-APLAUDACII PUPINCUIRISTII-mai rasfirati baieti,mai rasfirati………….

    • Si acum cite ceva despre ,OBOSOLEA PRESEDINTELUI’ expresie preluata din discursul unui PUI DE BOLSEVIC AUTENTIC,care se poate lauda pina la virsta de 38 de ani cu un singur lucru,A FOST BAIATUL BUN LA TOATE,in CASA NASTASE.
      Dar sa revin la ,oboseala prezidentiala’ pe care unii o invoca,atunci cind vine vorba despre ,CRTICILE LA ADRESA PROCURORILOR D.N.A\ si cind spun critici,vreau sa fiu nuantat,a acelor procurori,a caror dosare s-au dovedit prost facute,insuficient instrumentate si cu probe imposibil de acceptat de judecatori,asadar cei care invoca ,OBOSEALA PREZIDENTIALA’ AU TUPEUL SA CEARA PRES. DAR SI SOCIETATII ROMANESTI ,SA INCHIDA OCHII,SA-SI INCHIDA GURA SI NU CARE CUMVA SA DENUNTE ESECURILE UNOR ASEMENEA PROCURORI-EI O ASEMENEA PORCARIE CRED CA INTRECE ORICE IMAGINATIE,SI PE CEI CARE O FAC II SCOATE IN AFARA STATULUI DE DREPT-PT CA ORICE DERAPAJ,EROARE ORI INCALCARE A STATULUI DE DREPT,TREBUIE CRITICATA SI ,ATENTIE SANCTIONATA.
      Pai cum sa mai vorbim despre ,MERITOCRATIE-IN CAZUL ACESTA-MERITOCRATIE,PE CARE SE SPRIJINA DEMOCRATIA?
      Si atunci oare nu se impune intrebarea,OARE CINE ESTE OBOSIT,PRESEDINTELE CARE PRETINDE PROFESIONALISM SI DEMOCRATIE,ORI CEI CARE NE CER SA-I TRATAM CU DUHUL BLINDETI PE ACEI PROCURORI CARE LUCREAZA DE MINTUIALA SI PROST?????????????????

    • Nu marinarul este obosit!
      CEL CE ÎI SCRIE FIUŢICILE LUI ZeV ESTE UN OBOSIT!
      😉 😉 😉

    • Ei da-o in ma-sa ca nu se mai poate posta civilizat.
      Madaaa…..?
      Reiau

      ion adrian a scris pe 22 Decembrie 2011, 01:10 pm

      Ref ion adrian a scris pe 21 Decembrie 2011, 12:16 pm
      Continuare:
      Sper adica cred ca stiti , care este acea dobanda preferentiala de care vorbeam ca va fi luata de BCE pentru creditele salvatoare date bancilor ? Este 1%.
      Iar bancile dau acesti bani, apoi in orice i-ar investi vor pretinde dobanzi cel putin duble sau triple.
      Ce inseamna asta? Subventionare pe care statul o face unor institutii private care nu produc de fapt nimic in economia reala adica nu adauga valoare la nimic, ca doar asta este caracteristica sistemului bancar un rau necesar al unei economii de piata moderne.

      Desigur stim ca banii sunt sangele economiei .Este o metafora mult folosita si care nu-mi apartine. Imi apartine insa o alta nu prea folosita caci inca nu mi-a furat-o vreun economist sau ziarist mai cunoscut si anume:
      Piata este cantarul si banul este greutatea pe care o utilizeaza acest cantar

      Revenind desigur ca daca banul este sangele pot adauga metaforic ca institutiile financiare in speta bancile sunt inima, care pompeaza acest sange in economia reala.

      Dar oare aceasta inima nu are vreo ischemie, nu este in fibrilatie si oare daca aceasta inima este bolnava, insanatosirea este sa pompam in ea singe in mod artificial ca sa compensam scleroza si infundarea vaselor sau sa cautam cauzele care produc ischemia si s-o vindecam?
      Recunosc ca in medicina cauzele hipertensiunii esentiale nu sunt cunoscute cu claritate caci ateroscleroza este mai degraba o consecinta a acesteia si medicamentele vazodilata vasele etc, cam cum face azi BCE si cum a facut si FED in trecut cu bancile, daca ne mentinem in aceasta analogie-metafora sugestiva , dar nu cred ca in economie voi economistii nu cunoasteti cauzele ischemiei bancare?
      Ai putea sa le indici sau daca chiar nu se cunosc sa iei un Nobel pentru economie descoperindu-le si gasind si tratamentul? Altul decat simpla injectie de bani, care de fapt este, mai simplu spus:INFLATIE . Adica descarcarea pe populatie.
      Ce ziceti dragii mei colegi de blog?

    • Tare aiurea se afiseaza postarile,dar nu-i nimik,mai scriu o data:
      Salut Eusebiule,ce faci maica,ia spune-i tu la moshu????????
      Ia zi ai trage tu o chermeza cu mine si amicii mei???????????
      Te-ar adapa aia cu hornica de pere de n-ai mai pleca in veci d’acilea………….

    • ***Frank Zapa[King] – va fi o întâlnire a noastră, în ian 2012, la Braşov. A spus doamna Udrea zilele trecute când a intrat aici. Atunci…

    • tu-i mama ma-si si reiau:

      UPDATE 12.00 A inceput votul.

      UPDATE 12.30 Motiunea de cenzura a fost respinsa, cu 209 voturi pentru si 4 impotriva.

      UPDATE Victor Ponta a lansat o serie de jigniri fara precedent la adresa liderilor PDL, dupa ce motiunea impotriva guvernului a fost respinsa joi de parlament, afirmand ca Emil Boc este “la fel de stupid, la fel de incapabil” ca Emil Bobu si ca Elena Udrea este “la fel de aroganta si chiar lispita de cultura ca Elana Ceausescu”.

      OK. Udmr a trecut testul 🙂 🙂 🙂

    • Sebi,
      Nu poti tu gratuit sa rezolvi problemele sitului Febletii?
      :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    • Politica e o c–va!… 😮

      Ce se intamplă azi in politica românească îmi aminteste de o intamplare din copilărie, pe vremea când, de-a valma, unchi, mătusi, veri si verosoare locuiam in aceeasi casă si-n aceeasi curte. Una dintre surorile tatei, singura din familie care era membră de partid, o tipă cam supărăcioasă, hipersensibilă si rea de gură, ameninta pe cei care indrăzneau să o supere cu “Te reclam la partid!…” Auzeam lucrul acesta de cel putin zece ori pe zi…
      In mintea mea de copil, vedeam partidul ca pe un nene mare, puternic, cu un băt in mană care făcea dreptate celor năpăstuiti si nedreptătiti…
      Asa se face că, intr-una din zile, mă iau la ceartă, la bătaie cu fratele meu care, la un moment dat, imi trage un sut in fund, eu mă dezechilibrez, cad si-mi sparg capul. Mă ridic de jos si, asa plină de sange pe fată cum eram, incep să strig la el că-l reclam la partid pentru ceea ce mi-a făcut…
      Din casă m-a auzit mama amenintand si, inainte să mă spele de sangele care-mi curgea din rană, mi-a tras cateva vergi peste fund de si acum le simt usturimea, strigand la mine:
      – Politica-i o CURVĂ, intelegi? Tu, intelegi că politica-i o CURVĂ?
      Sigur că nu intelegeam, aveam doar 4 sau 5 ani, nu mai mult. Dar acum da, inteleg! Abia acum inteleg ce-a vrut mama să spună atunci…
      Dar nu inteleg de ce m-a bătut asa de rău…

    • Silverstar,
      Cum bine spuneau “Stramosii nostri, daco-romanii”, bataia’i rupta din rai…….cu alte cuvinte, daca nu esti capabil sa’ti infrunti superiorii, du’te acasa si bate’ti nevasta si copiii, ca sa le areti cine’i stapanul…Din pacate, in societatea romaneasca, si nu numai, a’ti palmui nevasta sau copiii ( cei ma slabi) e un act de bravura, barbatesc…

    • ion adrian
      Reiau din motiv de brambureala ( 😉 ) :
      ion adrian
      Cand spui ,,sanctionarea abuzului in exercitarea acestei libertati (a procurorului si judecatorului n.r.) “, este exact formularea cea corectă.
      De fapt, asta inseamna reforma a justitiei dusa până la capăt, o justiție în care oamenii din sistem trebuie să conștientizeze că pot plăti direct pentru deciziile lor. Nu statul generic, din banii contribuabililor, ca până acum.
      Dar in nici un caz, nu cred ca eventuale erori ale justitiarilor trebuie sa antreneze imixtiunea initială sau de parcurs a/ale altor institutii (puteri) ale statului în zona de probatoriu din dosare.
      Se mai poate introduce in dezbatere si limitarea inamovibilitatății, sau, alegerea prin vot direct a anumitor inalti magistrati, asa cum este in America.

    • Nici titireezul nu sta :). Si eu doar am cerut sprijinul unui preten de-al tau specialist mare in domeniu.

    • Datoria publică totală a SUA a ajuns la 15.131.979.264.288 dolari, din care 10.438.749.210.895 este partea deţinută de public şi restul este partea reprezentată de datoria interguvernamentală (datoria guvernului federal către fondurile de pensii, de ex.).

      Produsul intren brut al SUA este estimat de către Biroul de Analiză Economică la 15.180.900.000.000 dolari.

      Mai multe pe: http://ro.news.yahoo.com/15-131-979-264-288-usd-este-datoria-105143280.html

    • Aş vrea să-l înţeleg pe Geoană. A fost dat afară din PSD, cu bătăi de tobă şi sunet de trompete, fără nici un regret. A ajuns un simplu senator. La începutul săptămânii însă, după ce a ieşit pe tv-uri şi a promis că va ajunge mare şi tare cu partidul pe care-l va înfiinţa, a ieşit iar ca să spună şi să audă, în opinia lui şi cine trebuie, că va vota moţiunea alături de PSD.
      Ce aşteaptă Geoană, la ce se aşteaptă?
      De ce nu se mulţumeşte cu atât? Nu realizează că are de a face, de fapt, cu nişte mafioţi? 😮

    • Iar coincidenta telepatica, de data asta cu tine. Syursele sunt diferite. 🙂

    • ***ion adrian – da’ voi barbaţii, ce faceţi? Degustaţi băuturile să nu cumva să facă rău invitaţilor? Eu trebuie să aştept să fiarbă sarmalele. Cu cine vorbesc? 😮

    • Nu cred ca va intereseaza ce am scris mai sus dar asta poate ca da:

      Interesant!!!
      Revista The Banker l-a desemnat drept ministru de finanțe al anului pe Gheorghe Ialomițianu! 🙂 🙂 🙂

      Cu o prezentare care sună așa: ”Să fii ministrul de finanțe al unei țări ar putea să semene cu o cupă otravită în contextul economic actual, dar sunt încă mulți politicieni care fac o muncă autentică în țările lor afectate de criză. The Banker îi salută pe toți aceștia. Și îl desemnează pe Ialomițianu minsitrul de finanțe al anului 2012, motivând cu succesele în implementarea acordului cu FMI.

      în 2001, an în care Alan Greenspan – șeful rezervei federale americane, reușea re-startarea economiei americane după atacurile de la 11 septembrie și după criza ”.com”, the Banker îl numea pe Mugur Isărescu guvernatorul anului 2002 .

      Am preluat stirea asta de la Radu Soviani care nu o prezinta deloc prietenos ci isi baga unghia in gat:

      http://soviani.com/2011/12/22/a-innebunit-lumea-gheorghe-ialomitianu-a-fost-desemnat-ministrul-de-finante-al-anului-the-banker/

    • Re ion adrian a scris pe 22 Decembrie 2011, 01:26 pm
      NU! Să pună leneşii mâna la treabă că de aia sunt plătiţi!

    • Ion Adrian. nu este cazull sa faci atata zarva! Adapteaza-te cat de cat.
      Fii sigur ca niste oameni nu stau degeaba si lucreaza ptr ceea ce va fi acest site.
      Sper ca in zapacenia ta sa intelegi ceea ce am spus! 🙂 🙂 Zapacitule! 🙂 🙂
      Madalina nu sta o clipa.

    • Bagă adresa şi vin.
      Dar promiţi că-l aduci şi pe ZeV.
      Ca să am pe cine alerga prin curte cu toporul când mi-o lua băutura minţile!

      🙂 🙂 🙂

    • RE la Frank Zapa[King] a scris pe 22 Decembrie 2011, 01:14 pm
      Bagă adresa şi vin.
      Dar promiţi că-l aduci şi pe ZeV.
      Ca să am pe cine alerga prin curte cu toporul când mi-o lua băutura minţile!
      🙂 🙂 🙂

      Băutura n-o schimb bre Kingule că nu vreau să fac fac şi ciroză!
      Mi-ajunge demenţa!
      🙂 🙂 🙂

    • RE la Frank Zapa[King] a scris pe 22 Decembrie 2011, 01:14 pm

      Am uitat Zapo!
      Dacă tot îl aduci pe moldoveanu de de ZeV adu şi ceilalţi moldoveni!
      Şi pe Merişor şi pe psd-ista aia de Maxim!
      Că dacă tot mă apuc să-l alerg cu toporul pe ZeV barem să-i alerg pe toţi odată!
      Şi când oi obosi să le dau adunarea-n pomul de crăciun şi să-i pun să-mi cânte precum privighetorile colinde de Crăciun!
      🙂 🙂 🙂

    • ***Zapa – mă refer la exporturile de dinainte de ’89, mai ales, la cele din anii ’80. Nu ştiu ce ştii tu, nu ştiu câţi ani aveau tu, atunci dar dacă s-au făcut a fost cu sacrificiul românilor. Frig, magazine goale, cozi, cât cuprinde, o goană nebună după “ce punem azi pe masă?” Încă nu am scăpat de coşmarul frigului de atunci când promoroaca lucea pe pereţi în bătaia razelor de lună… Curentul se întrerupea, de multe ori şi de sărbători şi aprindeam lampa cu gaz aşa cum făcea mamaia noastră când eram mici şi ne lăsa mama la ea…
      Ceauşescu aduna nişte bani din aceste cumplite sacrificii ale românilor care au avut marele ghinion sa traiasca şi în vremea acelui regim criminal, inuman. Unde sunt banii rezultaţi din sacrificiul populaţiei? 🙁
      That’s the question…

    • I-au păpat băieţii deştepţi de după 1989! E uşor de constatat unde sunt, studiaţi lista milionarilor României şi veţi cunoaşte răspunsul.

    • Băi pupacu-n cur al lui Nistorescu eu dacă aş fi adminul acestei ogrăzi nu ţi-aş mai permite în vecii vecilor să mai postezi aici!
      Ai uitat comentariile pe care le făceai la adresa Udrei în gazeta homălăului Ciucurel Paşa?
      Bă vouă chiar nu vă este un pic de ruşine?
      Termin eu cu mitomanca aia de Macovei şi vă iau eu la pocnit de-o să vă sară muştiucurile de la goarne.

      Şi încă ceva!
      Tu dimineaţa când te trezeşti, te uiţi în oglindă bă basmutie oligofrenă?

    • Aşa va fi după noua lege a sănătăţii, ne va spune “nu este Casa mea!”

  20. Doamna ministru, Elena Udrea
    Repuneti pe harta circuitului turistic Baile Herculane, ceea ce ar reprezenta o reteta sigura. O publicitate agresiva ar atrage cel putin un milion de turisti straini, anual…

  21. Buna ziua, doamna ministru! Am citit o declaratie atribuita Dvs. privind “nationalizarea” statiunii Vidra, lasata in paragina, aici:
    http://www.econtext.ro/economie/turism/elena-udrea-vrea-sa-nationalizeze-hotelurile-din-statiunea-vidra-lasate-in-paragina-de-sindicate.html
    Parte din declaratie suna asa: ““Vom finaliza infrastructura de schi in statiunea Vidra-Voineasa. Este o investitie pe care am inceput-o de la zero, intr-un peisaj care te face categoric sa te gandesti ca nu esti in Romania. Este un loc minunat. (..)”
    CUM ADICA, doamna ministru, “un peisaj care te face categoric sa te gandesti ca nu esti in Romania” prin locul “minunat” pe care-l reprezinta??? Adica nu avem noi atatea locuri minunate in Romania??? Ce-ati vrut de fapt sa spuneti??? Ca Romania e o tara nu prea frumoasa si ca, de aceea, acest loc parca ar fi desprins dintr-o alta tara? Sau? Cred ca o lamurire n-ar strica!

  22. Într-o perioadă premergătoare celor două mari sărbători ale stomacului românului, care, cel puțin pentru o săptămână detronează, în ordinea importanței, alte organe mai suspuse ale corpului, o perioadă turbionată de procesiuni specifice derulate cu febrilitate la cozile de cărucioare doldora cu fel de fel de toxine , sau în jurul porcilor asomați încă după tradiția locală desi postul Crăciunului încă nu a luat sfârșit, iacătă că se întâmplă și evenimente mai puțin mediatizate, dar a căror semnificație transcede datei de 31.12.2011.
    Întâmplător, aflat în mașină, am fost intersectat de un asemenea eveniment, comutând pe RRA.
    Am dat astfel peste cel mai….bun comunicator al guvernului României, Președintele Traian Băsescu, care, invitat fiind între 13:30-14:00, a oferit explicații și înțelesuri limpezi cu privire la pactul de stabilitate financiară. Câteva idei au devenit remanente în memoria mea, cum ar fi :
    – Casandre ale dezinformării,din media și politichia românească, dar nu numai, vorbesc că, în urma negocierii, structurării și parafării acordului interguvernamental, România riscă diminuarea propriei SUVERANITĂȚI. Nimic mai fals, pentru că doar în cadrul întărit al suveranității Uniunii Europene, interesul național al României poate fi cu adevărat salvgardat.Dintr-un motiv foarte simplu : Europa trebuie să se situeze la COMANDA procesului de globalizare si nu, doar, să reacționeze anemic și conjunctural, sub impulsul emoțional al unor lideri slabi, ostili consensului, care cred în previziunile unor COMISARI europeni handicapați, ce ,,numără invers” , ca înaintea unei lansări de navete spațiale, zilele rămase până la asazisa prăbușire a Zonei Euro.
    – Zona Euro , nu numai că nu se va prăbuși, ci, dimpotrivă, SE VA ÎNTĂRI. Desigur, DACĂ, o majoritate politică responsabilă va acționa concertat, de-a lungul și de-a latul Europei, în sensul amplificării și generalizării disciplinei bugetare în combinație cu sporirea COMPETITIVITĂȚII economiei europene, în ansamblul ei.
    Este mai mult decât evident, după părerea mea, că România este integrată viziunii corecte ce prefigurează o Europă puternică, iar, prin conducătorii ei actuali, este în pole pozition la capitolul reforme structurale, conform unui model ce tinde a fi implementat în întregul areal european.
    În aceeași ordine de idei, Șeful Statului Român a reiterat obiectivul fundamental , pentru România, cel al aderării, în 2015, la zona monedei unice. Este un obieciv strategic, pentru că, în mod individual, nici o țară nu poate face față, SINGURĂ, la provocările globalizării și concurenței tot mai acerbe !
    – Traian Băsescu a mai spus ceva important ….se pare că nu avem partide politice suficient de capabile în a-și depăși ticurile electoraliste și sterotipul împingerii scadențelor ,,pân’ s-o coace poama”, mai ales în zona opoziției jenant de iresponsabilă a României, care, prin liderii ei cu nostalgia descendenței din primate, declară că la negocieri e nevoie de un mandat mai larg al reprezentării și de invocarea unor condiții menite să impună un acord mai suportabil.
    Adică unul mai diluat și mai elestic, care, să nu le răstrângă politicienilor, gradele lor de libertate electorală. Penibil !
    Presedintele României este decis să meargă până la capăt, pentru că nu se poate permite unor oligofreni să distrugă viitorul acestei țări atât de chinuite, confundându- o cu un spațiu de joacă/groapă cu nisip pentru copiii de la un moll oarecare, iar instituțiile statului să fie confundate cu jucărele de tip LEGO la îndemâna discreționară a partidelor politice de carton multicolor !

  23. Hmmmmmm, azi mă trezii cu una de 18 la capul patului.
    Sunt în mare dilemă.
    Ce să-i fac?
    S-o dezverginez sau s-o pup?
    Cred că nici una nici alta!
    Am s-o beau.
    Am să beau sticla de Chivas în onoare Febleţii, urându-i ceea ce eu urez tuturor în pragul sărbătorilor:
    SĂ AIBĂ BANI!
    Că dacă are bani are de toate.
    🙂 🙂 🙂

  24. ion adrian, spune :
    ,,Nota mea: Asa dar UE isi ridica bratele si in loc sa dea in mod direct bani Italiei vrea sa implice FMI recunoscandu-si astfel incapacitatea de a si rezolva singura problemele interne.
    Acest lucru confirma o data in plus politica inteligenta facuta de Boc&Isarescu & Basescu. Inteligenta dar nu si fericita una fericita neexistand astazi.”
    NU , ioane, este exact viceversa. Băsescu & Co, cred, dimpotrivă, în capacitatea Europei de a-si rezolva problemele interne. Desigur ca dacă preia si generalizează stilul transant al unui Presedinte puternic si responsabil, în antiteză, să spunem, cu corupatorul de minore numit Berlusconi. Se pare ca si la noi, in anumite zone politice, apucăturile berlusconiene fac discipoli.
    😉 😉
    Lăsând o parte din glumă la o parte, un lucru a devenit evident : vacarmul (măcăneala) de presă, cu toate contradicțiile ei, generate de neștiință de carte, care se bat cap în cap, trebuie redus (redusă) la un murmur fără impact, cel puțin, la nivelul liderilor europeni ce trebuie să meargă braț la braț înainte, cu multă, foarte multă vată în urechi.
    😉

    • ZeV,
      Se pare ca am fost cam abscons 🙂
      Ma refeream la anticiparea importantei FMI in raport cu Banca Europeana . Nu am spus ca Basescu nu ar dori ca EU sa fie puternica, dar daca nu este suficient astazi , pentru moment asta este, caci criza nu are rabdare cu noi. 🙂

  25. Stie cineva, ce culoare politica au primarii de la SNAGOV si JILAVA?
    Vicepres.CJ ILFOV ce culoare politica are?
    Daca erau de la PDL li se umpleau gura cand vorbeau ,cand sunt de la PSD, secret de stat.
    De ce si TVR practica aceasta tehnica? nu cumva se pun de acord cu TV particulare?
    De ce platim 3000 de salariati a tvr? ce produc acestia?
    De ce OLTCHIM este mai mult in somaj tehnic?
    Boc nu vede ca la tvr este o bancruta frauduloasa?
    De ce nu restructureaza si acest aparat bugetar supradimensionat al TVR?
    Departamentul de stiri este un dusman declarat al PDL.
    De ce Boc nu ia exemplu de la BBC?
    Suntati pierduti in spatiu(guvern)

    • ***cruciatii din Braila – nu s-a spus nimic despre apartenenţa politică a celor doi despre care întrebi şi nici presa scrisă…

    • Există şi primari independenţi… Dar chiar credeţi că hoţii se găsesc doar în anumite partide?

    • Şi totuşi, nu înţeleg de ce vreţi să ştiţi culoarea politică a lor! De ce trebuie să judecăm totul prin filtrul partinic?

    • ilie
      Din simplul motiv ca, jurnalistul nu uita niciodata sa specifice apartenenta la PDL a unui invinuit/cercetat penal, daca aceasta conexiune politica exista. Mi se pare un gest de onestitate din partea presei…independente, sa procedeze egal/echivalent in situatii similare.
      😉

  26. Atac extrem de dur si binemeritat al Presedintelui la adresa UDMR.
    Este timpul ca adevarurile esentiale sa fie spuse ACUM, pentru ca timpul trece iar perceptia de partid șovăitor , asociata PDL trebuie sa dispară.
    Seful statului a dat tonul, pornind de la tergiversarea de catre UDMR, a legii sanatatii. In interesul cui ? Probabil, al retelelor mafiote ale distribuitorilor de medicamente care au monopolizat comertul cu iluzii in care substanța de bază nici nu mai contează.
    Ca sa nu mai amintesc de blocajul indus de maghiari in procesul reorganizarii teritoriale.
    Cred ca avenit momentul ca toti politicienii si miniștri PDL sa dovedească ca sustin , fara rezerve, procesul de reformă a statului si să se pozitioneze limpede și fără echivoc pe chestiuni fundamentale. Nu nu numai sa ne spună doar ceea ce ,,sună” bine în urechea ,,internă” a sensibilităților noastre.

  27. Silverstar,de unde stiti ca Adrian Nastase e corupt?Aveti dovezi?Judecatorii de data asta au dat sentinta dreapta,o sentinta din zece mii e buna.

    • Nu ştie, e sigură! Că “împricinatul” e de la opoziţie.

  28. silvester,sunt sigur ca cei 2 primari si vice cj sunt usl-isti,daca ar fi fost pdl-isti spuneau cu gura plina,ce cauta in acest joc si tvr? se pun cred de acord prin telefon nu?

  29. Cineva spunea ca s-a cerut unui grup de vrajitoare sa afle cine va fi partidul de viitor in Romania . Vrajitoarele , specialiste in ghioc si tarot , erau formate din niste femei de faima in aceasta professie : Fulguta , Ciresica , Judetana , Varpala , Martianca si Sanila . Toate au ajuns la acelas consensus : viitorul apartine PNL-ului . PNL , au zis vrajitoarele ,va pleca din alianta USL, pe motiv bine intemeiat : nu au aceias doctrina. Bunicii si parintii PDSR-ului au hartuit, torturat si omorat pe liberali , incepand cu anul 1946 . PSD prin structura genetica , este un partid communist-socialist . Apoi vrajitoarele au spus ca PNL nu se poate alia nici cu PDL , din acelas motiv , diferenta de doctrina . PDL , initial a fost frate vitreg cu PSD , de aceiasi mama , dar mai tarziu s-a separat , pentru ca structura genetica a PDL-ului era mai dura ca a PSD-ului , un frate mai dur , de tata bolsevic-securist . O structura genetica bolsevico-securista se impunea in Romania , pentru ca se intrevedea ca partidele istorice sa se ridice . Iar PDSR cu Iliescu nu putea face fata . Pana si cu Regele Mihai , Iliescu a facut conciliere , pe csand Dl Basescu , seful PDL-ului , nu facea asa ceva . Asa ca Dl Basescu , s-a detasat din PDSR ,a preluat franele cu un partid nou PDL , fondat pe structura solida , bolsevico-securista , care poate sa tina totul ln control in bRomania . A facu o gresala : in loc sa stea aliat cu PSD , un partid de natura communista socialista , o nuanta mult mai slaba decat a PDL-ului, a ales sa fie singur si inevitabil face concurenta si se macina cu PSD . In final , spun vrajitoarele , aceste doua partide se vor macina intre ele si in final va castiga PNL . Se zice ca in Romania , azi , nu communistii socialisti din PDSR au ajuns cel mai bine , cei mai bogati , ci partea bolsevico-securista a ajuns cel mai bine si cei mai bogati . Acestia ( bolsevicii -seciristi ) au fost aceia care l-au dat jos pe socialistul communist Ceausescu si este destul de firesc ca ei sa aibe azi puterea in mana , cel putin pentru o perioada de timp , poate scurta , cand poate va avea loc a 2-a revolutie pusa la cale de PNL . Asa spun vrajitoarele . Dar oricum , conform spuselor celor cateva vrajitoare de faima , in special Fulguta , se prefigureaza ca PNL va fi viitorul partid fruntas in Romania . Vrajitoarele mai spun ca eventuala revolta sociala va fi facuta de fosti revolutionari din Dec 1989 , aliati cu PNL , si deasemeni spun ele , ca PNL va aduce pe scena politica si Casa Regala Romaneasca .

    • PS: Nu subestimati pe Fulguta . Este mai precisa ca Ciresica .

    • Din pacate, unii clienti ai distinselor practicante a unei profesii liberale proaspat inscrisa in codul CAEN, se simt profund dezamagiti si au actionat in consecinta, inclusiv prin plangeri penale.
      Asa ca va sfatuiesc sa fiti mai circumspect.
      😉

    • @ ZEV : Nu ai inteles commentariul meu . Sfatul tau catre mine ca sa fiu mai circumspect cu vrajitoarele , ar fi fost bine venit numai daca eu m-as duce la astfel de charactere .

    • Parcă cineva pe aici, se pare că din părţile Brăilei, zicea că tvr nu ţine destul de mult cu puterea!

    • ***Ilie – bună seara! 😆
      Cred eu că sintagma aceasta tvr nu ţine destul de mult cu puterea! nu e nici fericită, nici potrivită pentru că despre TVR, televiziunea natională, s-ar putea spune că e aservită puterii, ceea ce eu nu am observat.

      Hai să ne amintim însă, altceva că nu e departe. In 2009, în campania electorală, preşedintele Băsescu nu a avut acces la TVR, şef fiind Al Sassu, omul PSD. Şi acest lucru s-a tot întâmplat în perioada guvernării liberale, guvernare susţinută pe după uşă de PSD.

      Faptul că acum presedintele Băsescu şi membrii PDL au acces e in firescul lucrurilor şi face parte din reguile jocului. De ce PNL era mulţumit de TVR când era la putere? De ce PNL este nemulţumit acum, când nu mai este la putere?

      În nici un caz PNL-ului nu i s-a refuzat vreo ieşire pe TVR,dar nu-i convine ca Băsescu să aibă contacte atât de dese cu toţi românii, canalul TVR fiind vizibil şi pentru aceia care nu au cablu. …

      Ai văzut cum a jignit Antonescu jurnaliştii de la TVR ca să-şi arate de fapt, disperarea, ura, ciuda, invidia pe actuala putere. Mi se pare un gest copilăresc, imatur, dar de la Antonescu nici nu poţi cere mai mult.

      Aşa că, mai uşor cu pianul pe scări că… zdrăngăneşte… 😮

    • Toate bune şi frumoase dar nu înţeleg toată această analiză! Şi mai grav, nu pricep ce e cu pianul pe scări. Eu tocmai constatam că cineva se plînge de TVR şi, cînd am auzit vestea, am spus că iată că puterea este pe TVR! N-am folosit niciun pian. Cer explicaţii cu privire la această ofensă!

  30. Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu :
    ,,Cred ca a venit momentul ca noi, politicienii, sa incetam a ne ma da cu parerea pe tema Revolutiei romane. A venit timpul sa lasam istoricii si cercetatorii sa analizeze si sa se pronunte. Dar noi , politicienii, putem face ceva : sa le punem la dispozitie TOATE arhivele si documentele , inclusiv acelea de la Procuratura Generala”
    NOTA : Am reprodus din memorie, sper sa fi fost cat mai aproape de sensurile la care s-a gandit domnul Presedinte.
    😉

    • Perfect, dar dumnealui de ce nu a lăsat istoricii să se pronunţe atunci cînd a condamnat comunismul?

    • Ilie … iar te grabesti 😉
      Dimpotriva, Traian Basescu s-a bazat pe o echipa de investigatie compusa inclusiv din istorici, inainte de a condamna comunismul. Multi au spus că, ar fi trebuit să-l condamne pur si simplu, fără nici un raport. Totusi, Presedintele a preferat ca gestul sau simbolic să se bazeze pe un studiu fundamentat.

    • Nu mă grăbesc, ştiu care au fost “istoricii”! Aceia nu sunt istorici, sunt propagandişti de aceeaşi factură cu cei ai pcr! Eu aştept cărţile scrise de academicieni, acelea care intră în patrimoniul marilor biblioteci. Iar preşedintele n-avea treabă cu istoria! Că nu este purtătorul de cuvînt al istoricilor.

  31. Madame Lidia
    Foarte bine că ai cusut și ai prezentat gratis steagul României, dar acuma ce vrei? O medalie? Ai plecat din țară pentru-că așa ai fost sfătuită de președinte? De care, ăla de o noapte? Dacă era mai multe nopți mai plecai ân Canada?

    • ***ghita1964 – Bună seara! 😆
      Te rog, despre cine vorbeşti şi unde ai văzut-o/auzit-o pe această madam Lidia, lidia şi mai cum? Dă mai multe amănunte. Mulţumesc!

  32. Se discuta aprins si extins despre decembrie 1989. Dupa acele evenimente tara a ramas fara fabrici (industrie, agricultura, educatie) si s-a pricopsit cu o multime de revolutionari. Se pare ca Romania are mai multi revolutionari decat Cuba, Vietnam, China, toate tarile ONU, luate la un loc. Pe unde-o fi carnetul de revolutionar al lui Nicolae Balcescu ? Se zice ca revolutie este cand inlocuiesti ceva cu ceva mai bun, invers, este contrarevolutie. Revolutiile nu se anunta cu doua saptamani inainte la televiziunile mondiale, altceva da. Pe 3 decembrie 1989 la Malta MG a fost intrebat de un ziarist: in Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, RDG,… dar in Romania ? Iar MG a raspuns: peste doua saptamani vom avea altfel de vesti din Romania. Adica 3 + 14 = 17 decembrie, Timisoara. Inregistrarea TV exista (in mii de locuri – probabil si la NSA (NSA.org)) si poate fi procurata.

    Similar 20 oct 11 9:08 pm

    • ***nae8 – hai să-ţi spun părerea mea relativ la ceea ce a fost in ’89. Nu ştiu dacă e cea mai bună ori dacă va fi acceptată, dar e a mea…

      S-a lansat idee, cred că mai mult de cei dinafară, şi mă refer la Franţa, în primul rând, cum că la noi a fost lovitură de stat ignorându-se însă situaţia reală care i-a scos pe români în stradă: frig, frică, magazine goale, cota de alimente, pâinea pe cartelă, lipsa totală a informaţiei, România devenită închisoarea în care trăiam cu toţii… Sigur, motivele sunt foarte multe.

      Românii au ieşit în stradă de disperaţi. Perioada anilor ’80 a fost marcată grosolan de lipsuri de tot felul şi nu se mai putea. Că apoi a devenit revoluţie, da’ ce-am schimbat, că a devenit lovitură de stat, nu mai contează, acum nu mai contează.

      Dar, chiar şi la Timişoara, totul a pornit ca o revoltă împotriva unui regim criminal care ajunsese să-i trateze pe români ca pe nişte animale bune de muncă. Asta trebuie să se ştie – a fost revolta unui popor împotriva unui regim criminal.

    • Uzinele, fabricile, agricultura… toate astea erau piedici pentru unii, aceeaşi care ştiau dinainte ce avea să urmeze… De aceea au trebuit desfiinţate… ca să vină peste cu noi hipermarketuri şi produsele lor… De, lărgirea pieţei…. Evident, la schimb, au luat petrolul, băncile, pădurile, urmează aurul, uraniul…

    • ***ghita1964 – acuma am citit şi eu… Asta e!
      Chiar dacă trăieşte în Canada, prin comportament şi vocabular, tot româncă a rămas… 😮
      Ştii că un proverb de al nostru spune că Din coadă de câine, nu poţi să faci sită de mătase…

    • ***Katrina – neaşteptat şi surprinzător comentariul tău de pe 21 dec, ora 01:40 pm. Te-ai demascat… Dintr-o dată ţi-am văzut sufletul, aşa cum este, sincer, curat, capabil să aprecieze realist şi să vadă dincolo de patimi, şi nu cătrănit aşa cum vrei tu să ni-l arăţi şi ştiu că intri aici pentru pentru că o apreciezi pe doamna Udrea, în primul rând pentru asta… 😆

  33. Domnule Presedinte, dacă citiți, v-o spune un susținător fără rezerve :
    Nu e bine domnule Presedinte !
    Nu puteți să vă deziceți de unul din principiile fundamentale prin care v-ați raportat la justiție, permanent, de la începutul primului mandat,recte, acela că Parlamentul și instituția prezidențială au OBLIGAȚIA de a nu interfera în parcursul dosarelor procurorilor cu prilejul solicitării avizelor de urmărire penală.
    Chiar domnia voastră ați promovat , în cadrul Proiectului de revizuire a Constituției, necesitatea eliminarii imunității parlamentare pentru ca procedurile penale să nu fie în nici un fel interferate, întrerupte sau stopate.
    Sunt convins că adversarii dvs politici vor jubila și vor spune că, atitudinea dvs radical diferită, este determinată de sentimentul de frustrare cauzat de sentințele de achitare ale celor care au declarat tot timpul că dosarele lor sunt generate și instrumentate politic. În cel mai bun caz pentru dvs, le confirmați implicit părerea că este o problemă cu competența și/sau bunacredința procurorilor, după ce, luni de zile, i-ați blamat, în mare parte pe bună dreptate, pe judecători.
    Parcă anticipez ce va scrie Adrian Năstase pe blogul personal, dar pentru că nu intru niciodată acolo, îl rog pe amicul Ion Adrian să confirme sau să infirme. 😉
    Nu puteți veni acum și să spuneți : ,,Nu e în regulă, revino mătăluță, procurorule, cu probe suplimentare. Până atunci, STOP JOC. “ Este contrar atitudinii domniei voastre de până acum și este o dovadă de slăbiciune.
    Nu cred că CE va fi foarte plăcut impresionată și nu cred că ne face bine în perspectiva aderării la Schengen.
    Este a doua mare eroare, după părerea mea, prima fiind legată de amestecul în alegerile interne ale unui partid politic.
    Puteți să vă supărați, dar Dumnezeu știe că nimeni nu v-a susținut și apreciat mai mult ca mine. Tocmai de aceea îmi permit să vă spun exact ce gândesc în acest moment, influențat, poate, emoțional, de prestația dvs de la TVR1.
    Mâine, cine știe ? 😉
    Ați obosit, domnule Președinte…dar cine ar fi rezistat ?

    • SP1, SP, SP3!
      Simţiţi care cumva că marinarul s-a prins în sfârşit că voi ăştia din gaşca lu’ Macovei sunteţi nişte escroci?
      Hihihi, ştia de mult măh!
      Dar a vrut să vadă ce vă poate capul!
      ŞI A VĂZUT!
      Dosare prost făcute, probe smulse prin ameninţare şi şantaj, dosare pierdute, sau uitate prin sertare….bla, bla, bla.
      Cunoşti stilul ăsta de lucru?
      Dacă nu-l cunoşti domnule ZeV vezi ce spune raportul întocmit după controlul ce efectuat, referitor la activitatea Monicăi Macovei – Gherghescu!
      Câte dosare rezolvase?
      17?
      Şi restul de 198?
      Adică:
      5 din anul 1993,
      54 din 1994,
      46 din 1995 şi
      93 din 1996.
      CINE TREBUIA SĂ LE REZOLVE?
      Eu?
      Hahaha, n-ai să vezi beiiiii Postacule!
      Ţi-a dat ordin ăştia să mârâi la marinar?
      O bagi la înaintare cu CE-ul?
      Dacă nu-i sunt satisfăcute mofturile lu’ Monica Macovei Gherghescu nu mai
      mai pupăm Schenghen?
      Hahaha!
      Hilarule ce eşti!

      PS Tu mă?
      Tu l-ai apreciat pe Preşedinte?
      Hahaha, după ce că eşti hilar mai eşti şi un mincinos!
      Huooooo postac plătit!
      Afară cu tine din această ogradă!
      Salcie ce eşti!
      🙂 🙂 🙂

  34. Lume , lume . Auziti cea mai mare si de interes noutate : PDL va infiinta un nou partid numit USP ( Uniunea Social Progresista ) , iar acest partid , in ziua alegerilor va devasta USL-ul ( Uniunea Social Liberala ) . Se prconizeaza ca votantul cand va veni la urna cu 7 buletine de vot , si cand va trebui sa aleaga si sa compare intre USL si USP , va vota USP caci in aceasta uniune apare cuvantul ” progresist ” si va prefera sa voteze o uniune sociala progresista decat o uniune social liberala . Pentru alegator formula ” partid progresist “, suna mai bine decat ” partid social liberal . Asa se spune , ca acest nou partid al PDL-ului scos pe piata in ziua alegerilor , va devasta in totalitate USL-ul si deci nu se va ma pune problema furtului de voturi dela USL .

  35. Romania e frumoasa?E plina de zapada,de cauciucuri de iarna,de roviniete,de taxe de drum,de coruptie,de legi proaste,de oameni rai,hoti,criminali,violatori,de criza,de impozite mari,etc.Mi-as lua placa si as face surfing undeva in Pacific.Nu ma costa decat drumul…dus.

    • ***balbeck – dacă România e aşa cum o descrii, şi tu eşti vinovat, şi eu, toţi suntem vinovaţi… Ce-ai făcut, ce faci ca s-o schimbi? Ai fugi ca un laş să te simţi bine departe de durerile ei…

      Cu gândul şi eu mă plimb în fiecare zi prin Viena exact cum faci tu surfing in Pacific… 😮

  36. Unii colegi, inteligenti, de altfel, dar, orbiti cu totul de patimă, se simt ofuscați că am exprimat rezerve în ceea ce priveste coerența prezidențială, având în vedere (cred eu) că se lasă dominat de impulsuri emoționale pe fondul unei probabile oboseli extreme determinata de exasperarea constatarii ca lucrurile nu evolueaza in Romania cum ar trebui.
    Le mai aduc un argument :
    1. 22.12.2011-Interviu la RRA :
    ,, Invitat miercuri la Radio România Actualităţi, preşedintele Traian Băsescu i-a acuzat pe liderii UDMR că blochează reforma sănătăţii, aşa cum au făcut şi în cazul reorganizării administrativ-teritoriale a ţării. Nu au fost uitaţi nici „baronii” sistemului de sănătate pe care i-a acuzat de trafic de influenţă.
    „La fel cum s-a făcut o lege a educaţiei, o lege modernă, la fel avem nevoie de o nouă lege a sănătăţii. Sigur, înţeleg şi opoziţia unora, ea este tot rezultatul concluziilor unui raport al unei comisii prezidenţiale. Ce trebuie înţeles însă este că acest sistem s-a dovedit extrem de vulnerabil din punctul de vedre al controlării costurilor. Or, un sistem în care cetăţenii dau bani, unde banii nu pot fi controlaţi, este sortit să genereze prestaţii de proastă calitate. Voi insista asupra acestui lucru, sigur că problema pare a fi tot la UDMR. Tot acolo unde s-a blocat şi procesul de reorganizare a administraţiei locale. Voi face un apel la polticienii din UDMR să înţeleagă că sunt politicieni care servesc România, şi nu politicieni care blochează nevoia de reformă a statului roman”, a spus şeful statului. El a explicat că proiectul de lege a sănătăţii este de multă vreme gata, iar singurul motiv pentru care el nu a intrat în dezbatere publică nu poate fi decât traficul de influenţă făcut de „baronii” sistemului de sănătate şi de cei ai sistemului de distribuţie a medicamentelor.
    Invitat miercuri la Radio România Actualităţi, preşedintele Traian Băsescu i-a acuzat pe liderii UDMR că blochează reforma sănătăţii, aşa cum au făcut şi în cazul reorganizării administrativ-teritoriale a ţării. Nu au fost uitaţi nici „baronii” sistemului de sănătate pe care i-a acuzat de trafic de influenţă.
    „La fel cum s-a făcut o lege a educaţiei, o lege modernă, la fel avem nevoie de o nouă lege a sănătăţii. Sigur, înţeleg şi opoziţia unora, ea este tot rezultatul concluziilor unui raport al unei comisii prezidenţiale. Ce trebuie înţeles însă este că acest sistem s-a dovedit extrem de vulnerabil din punctul de vedre al controlării costurilor. Or, un sistem în care cetăţenii dau bani, unde banii nu pot fi controlaţi, este sortit să genereze prestaţii de proastă calitate. Voi insista asupra acestui lucru, sigur că problema pare a fi tot la UDMR. Tot acolo unde s-a blocat şi procesul de reorganizare a administraţiei locale. Voi face un apel la polticienii din UDMR să înţeleagă că sunt politicieni care servesc România, şi nu politicieni care blochează nevoia de reformă a statului roman”, a spus şeful statului. El a explicat că proiectul de lege a sănătăţii este de multă vreme gata, iar singurul motiv pentru care el nu a intrat în dezbatere publică nu poate fi decât traficul de influenţă făcut de „baronii” sistemului de sănătate şi de cei ai sistemului de distribuţie a medicamentelor.”
    2. Prin contrast, in aceeasi zi, la orele 21:00 (pe TVR1) :… Intr-un interviu acordat Televiziunii Publice, presedintele Traian Basescu a criticat performantele sistemului… Basescu il ataca pe Raed Arafat: E dusmanul aparitiei unui sistem privat de sanatate.
    De aceasta data, NICI UN CUVANT despre UDMR si minstrul maghiar de la sanatate, despre care a spus ca este un om onest provenit din sistem. Iar legea sanatatii…nu se pune problema sa fie adoptata in regim de urgenta ci sa intre, deocamdata, in dezbatere publica.
    Nimic, nici despre baronii traficului cu medicamente, in schimb, seful statului a facut o fixatie pe Raed Arafat.
    Repet, prin urmare : Ați obosit domnule Presedinte…iar dumneata, domnule Diaconu Eusebiu esti extenuat de-a binelea.
    😉

    • ZeV, cunosc o firmă care asigură servicii funerare ireproşabile.
      Să-i trimit pe băieţi la tine pentru a organiza priveghiul?
      PRIVEGHIUL CADAVRULUI POLITIC MONICA MACOVEI GHERGHESCU?

      PS Hai mă nu mai fi supărat!
      Aşa le este sortit unora. Ca mereu să parieze pe gloabe pe care şi singure dacă le pui să concureze într-o cursă iesă pe ultimul loc.

      Cât priveşte îmbârligătura ta cu Raed eu n-o consider decât încă o dovadă a faptului că:
      1. Ori eşti prost făcut grămadă şi nu înţelegi ce se nimic din ceea ce se întâmplă în jurul tău.
      2. Ori eşti un veşnic looser care totdeauna semănă vânt culegând doar furtună, postând în sistem copy-paste fiţuica ce o găsesc dimineaţa în mail.

      Iar ai început cu discursuri anti-băsiste?
      Vai de capul vostru de foşti activişti.

      Băi ZeV vreu să-ţi mai spun o chestie.
      Aseară i-am scos şi eu la un şpriţ p-ai mei.
      Mă refer la cei ce formează entitatea “diaconu Eusebiu”.
      Am şters pe jos cu ei!
      Ştii de ce?
      Că s-au molipsit de la tine şi au început să plimbe un comentariu prin mai multe ogrăzi, chestie care mie mi se pare o lozincăreală de prost gust.
      Există insă o diferenţă:
      1.Tu faci această chestie din prostie, din incapacitate ta de îmbrăca mesajul cu haina potrivită fiecărei ogrăzi (adică un fel de hai să mergem şi la munca câmpului şi la biserică cu acelaşi rând de haine)
      2. Ai mei n-o fac din prostie. O fac deoarece sunt nişte golani şi zilele astea s-au ţinut mai mult de chefuri în loc să se ţină de treabă! Au umblat mai mult chiori de beţi în loc să umble beţi de chiori!
      Ai cuvântul meu de onoare că dacă începând de acum mai găsesc la mine în ogradă comentarii identice cu comentarii lăsate prin alte ogrăzi ţi le şterg cât ai spune peşte.
      VALABIL ŞI PENTRU CEILALŢI!
      Ai bunul simţ şi în virtutea amiciţiei noastre virtuale nu-mi jigni intelegenţa.
      Vorbesc foarte serios!
      Ceea ce faci tu este ceea ce fac ăia care cu ocazia vreunei sărbători importante transmit acelaşi mesaj de felicitare tuturor celor pe care îi au în agenda telefonică!
      Decât un astfel de mesaj mai bine lipsă.
      Hai să trăieşti şi cu două degete să o…..pune tu verbul!
      🙂 🙂 🙂

    • ZeV,
      Am spus in trecut ca trebuie sa existe un echilibru in toate. Am spus ca un demnitar supus luptei politice murdare intro tara ca Romania cu justitie lipsita de raspundere si deci coruptibila nu numai prin politic ca mai sunt si alte procedee poate fi santajat , poate sa i se distruga cariera. Nici azi nu sunt convins ca Ritzi trebuia sa plateasca astfel pe altarul magariilor politice. Ori Basescu nu e un jurist dar are un instinct destul de bun si a simtit ca nu este in regula ceva. Problema este sa gasim calea corecta aia dreapta aia de mijloc.
      Ce a fost cu lasarea procuraturii libera absolut si fara raspundere-sanctiune pentru rea credinta evidenta fata de demnitari a fost poate necesar cu o justitie subordonata politicului de tip Iliescu_nastase.
      Ce a facut atunci Basescu a eliberat procurorul si odata gustat din libertate este mai greu sa i-o retragi dar trebuie sper sa fi de acord adaugata si cealalta fata a foii pe care pe o parte scrie libertate si anume responsabilitate si sanctionarea abuzului in exercitarea acestei libertati.
      Atunci cand am facut discutia asta pe care cu siguranta ca nu a inteles-o mai nimeni, nici chiar factorii de decizie, caci nici de la QIlor nu pot avea pretentii supraomenesti(poate un consilier prezidential daca intra pe aici s-o fi inteles si azi sa dea sfatul necesar presedintelui) am conturat si niste solutii. Sunt in arhiva acestui blog si in niciun caz asa gratis nu o sa le caut eu si nici poate ca altele nu o sa croiesc. Poate la TVNasul daca va intelege si acesta ce pot face eu sa ma ostenesc. 🙂

    • Preşedintele atacă la nimereală, pe cine-i iese-n cale. Dar să-l atace pe omul Raed Arafat care va lăsa în urma lui ceva deosebit, SMURD, asta este peste orice limită a acceptabiltăţii!

  37. Ilie
    Să admitem că, întradevăr, ,,au luat petrolul, băncile, pădurile, urmează aurul, uraniul…”
    As propune, totusi, câteva observații :
    1. Ca ceva să fie luat, ar trebui ca cineva să le dea, că doar n-or fi fost abandonate toate în mijlocul drumului. Aici , se poate discuta până la Crăciun. 😉
    2. Aurul stă deocamdată la locul lui, iar de vreo zece ani (de când s-au perfectat contracte si acte aditionale), o sumedenie de indivizi vorbesc în totală necunoștință de cauză. În timp ce noi ne văităm, vorbind toți odată și evident nefăcând nimic, că n-avem economie, venit național și implicit pensii și salarii, alții, cum ar fi Suedia, Finlanda, Canada, China, etc, își susțin prosperitatea promovând industria extractivă și mineritul. Inclusiv cu cianuri, desi, despre Suedia si Finlanda nu s-ar putea spune că nu-și protejează mediul. Ca o mențiune specială, țin să te informez că tehnologia (cu circuit închis de procesare n.r.) preconizată a se implementa la Roșia Montana, este cea mai avansată din Europa, satisfăcând cele mai înalte standarde de securitate și protecție a mediului.

    • Vorbiţi alăturea de ce am spus eu. Eu am spus despre ce s-a dat şi ce urmează să se dea. Prin urmare, n-am spus nimic despre cine le-a dat! La fel, n-am spus că aurul nu este deocamdată la locul lui, am spus că urmează să fie dat. N-am afirmat nici că bogăţiile subsolului n-ar trebui exploatate, dimpotrvă, să le exploatăm, dar în folosul nostru. Aşa că atît intervenţiile de la ambele punctel sunt ca nuca-n perete.

  38. Azi este ziua motiunii, ca doar vorba aia nicio seziune fara o motiune si nu stiu daca acum nu sunt doua sau trei per sesiune.
    Motiunea este intitulata:
    “Dupa 22 de ani, democratia in pericol”
    si este initiata de Opozitie ca urmare a asumarii raspunderii Guvernului asupra legii privind comasarea alegerilor in anul 2012.

    In cazul in care motiunea de cenzura introdusa de Opozitie va fi respinsa la vot in sedinta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor, atunci legea pentru care Executivul si-a angajat raspunderea se considera adoptata. In caz contrar, daca motiunea de cenzura este aprobata cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, aceasta trage dupa sine caderea Guvernului.

    Ca sa vedem nivelul de seriozitate al acestei motiuni sa dau cateva din cele spuse acolo:

    UPDATE 10:25 Victor Ponta:

    •Mult mai ieftin ar fi sa scapam de guvernul Boc si nu ar trebui sa ne uitam la economia in urma alegerilor.
    •Vom incerca sa-i aducem aminte tovarasului Emil Boc de soarta tovarasului Emil Bobu, tovarasei Elena Udrea de soarta tovarasei Elenei Ceausescu, tovarasului Traian Igas de soarta tovarasului Tudor Postelnicu.
    •Vom incerca sa-i aducem aminte tovarasului Traian Basescu, cel mai iubit fiu al poporului, tututor tovarasilor si prietenilor sai romani, maghiari, de alte nationalitati, asa cum istoria in mod rau se rescrie dupa 22 de ani, se va rescrie si pentru acesti tovarasi.
    •Anul viitor, in decembrie, sa-i pedepsim pe acesti tovarasi, asa cum au fost si altii inaintea lui.

    UPDATE 10:00 Emil Boc:

    •Anul 2012 are doua mari provocari: continuarea politicii de investiitii pentru pastrarea locurilor de munca si crearea unora noi si sansa absorbtiei fondurilor europene.
    •Sa le spunem lucrurilor pe nume: stiti cu totii ce inseamna 2 campanii electorale pe parcursul unui singur an: incetiniera motoarelor dezvoltarii, dispute politice.
    •O campanie electorala inseamna cel putin 2 luni inainte si 2 luni dupa de incetinire a motoarelor pentru absorbita fondurilor europene.
    •Propunerea pe care am facut-o este aceea ca in 2012 sa ne concentram, putere si opozitie, pe binele economiei
    •Comasarea este o sansa pentru ca alegatorii sa aiba un interes sporit pentru alegeri, sa vina in numar mai mare la vot.

    Cred ca propozitiile vorbesc singure si nu e cazul sa insistam

    Democratie?

    Alegeri comasate au mai fost si s-au separat apoi considerandu-se mai bine asa. Azi guvernul asa considera si are motivele lui si ce sa discute, ca aici nu e loc de discutie ori le comasam ori nu. Asa cum ori UDMR sprijina in continuare guvernul ori nu si e momentul sa vedem si asta.

    Este evident si sunt printre primii care am spus-o ca cei care pun motiunea au obligatia sa o voteze si cei care o sprijina caci ei trebuie sa dovedeasca ca nu mai exista o majoritate care sa sprijine legea si guvernul.

    Orice discutie critica despre nevotarea impotriva motiunii de catre cei care sprijina puterea, cum ca este nedemocratic etc, este o prostie in stare pura caci nu puterea trebue sa dovedeasca ceva ea si-a asumat raspunderea si mingea este in terenul sprijinitorilor motiunii de cenzura.

    Deasemeni nici prezenta nu ar fi obligatorie pentru cei care sprijina guvernul, dar totusi e bine sa participe pentru a asculta ce spune Boc(care este ca PM obligat sa participe si probabil si ministrii membrii ai guvernului a carei soarta este pusa in discutie). Din acest punct de vedere ma intereseaza care o fi cvorumul in sedinta comuna si care este consecinta lipsei acesteia.
    Se pare ca cvorumul se asigura prin prezenta binevoitoare adica constructiva a deputatilor opozitiei pentru ca motiunea sa poata avea finalitate. Cred ca lipsa cvorumului duce doar la amanare a sustinerii motiunii intro sedinta comuna ulterioara si deci puterea ar pute face si ea filibusterism cum in trecut a facut PSD la o motiune PDL din noiembrie 2008.

    Dar PDL tocmai din dorinta de a nu mai pierde vremea inutil, de a taia mecanismul de filibusterism pus la punct de opozitie pentru a sabota pe cat poate, orice actiune a puterii , a apelat la procedura legala si constitutionala a asumarii raspunderii.

    De fapt aici pe aceasta tema s-ar putea relua discutia cu m.florin caci NDjuvara ridica si dlui problema democratiei in regimul Basescu, caci vad ca mflorin a sters-o dupa ce a primit un raspuns “ametitor” cum a zis dlui . 🙂

    • Sa continui cu Update:

      UPDATE 10:35 Crin Antonescu:

      •Avem de-a face cu incercarea de a lovi direct in inima sistemului democratic deoarece alegerile sunt conditia si proba de verificare
      •Primul ministru ne spune clar ca e bine sa alegem cat mai rar
      •Campaniile electorale, afirma domnia sa, sunt niste dezbateri sterile si de evitat.
      •Cineva , afirma domnia sa, adica cei care guverneaza acum, au stabilit ce e bine pentru natiune si ca atare toti, fara sa mai dezbatem, fara sa mai facem alegeri, trebuie sa ne aliniem. Nu exista o explicatie mai fascista.

      Proteste la Parlament impotriva Guvernului
      Foto: HotnewsDumneavoastra, dl. Emil Boc, aveti un Fuhrer, aveti la dispozitie un popor, stiti ce trebuie si ce nu trebuie sa faca natiunea, stiti cine e responsabil si cine nu, ca cine nu e de acord e dusmanul poporului.
      •Resping ideeea ca o simplificare si o diminuare a procesului electoral ar fi solutii pentru ceva, cu atat mai putin pentru criza economica.
      •In care tara din Europa s-a renuntat la parti din procesul electoral, s-a renuntat la vreo alegere sau s-au comasat alegeri?
      •S-a intamplat altceva, au demisionat guverne care nu avea suficienta credibilitate, s-au facut alegeri anticipate, in Spania.
      •Prima conditie pentru ca un guvern sa fie puternic si performant tine de credibilitate si legitimitate.
      •Credibilitatea dumneavoastra e la cote minime record, in intreaga istorie a Romaniei, legitimitatea e de la nastere pusa sub semnul intrebarii, pentru ca e data de o majoritate care incalca grav si evident majoritatea pe care romanii au dat-o la alegerile parlamentare din 2008.
      •Nu acceptam ideea ca Parlamentul ca institutie e astazi atacat definit si cu votul sau cu ramanerea dvs in banci, colegi din majoritate, dati azi inca o lovitura, poate fatala, acestei institutii.
      •Ganditi-va ce forta, legimitate, greutate va avea un parlament alcatuit in mare masura dintr-un fel de trimisi sau adjuncti ai primarilor.
      •Prin aceasta comasare, in mod clar si explicit, parlamentul Romaniei e transformat intr-o institutie de mana a doua.
      •Actualei puteri ii convine un Parlament alcatuit din 300 – 400 de pigmei care sa vina aici sa citeasca, cu greu, urarile de la multi ani pentru primul ministru si pentru familia sa si pentru care un biet dezacord nu conteaza.

      Raspunsul lui Boc la aceste insulte ale lui Ponta&Crin:

      Update 11.50
      Emil Boc: USL vrea alegeri anticipate pentru ca a plecat de la 67% si acum este sub 46%

      •Eu stiu ca miza dvs sunt alegerile anticipate
      •Va doriti cu disperare de ani buni alegeri anticipate. Ati plecat de la 67%, azi sunteti la 46% si in primavara veti fi sub 40%, condusi de demagogia dl Victor Ponta si de somnul dl. Crin Antonescu
      •In 2207 ati amanat alegerile din mai pentru toamna. Nu e cazul sa dati lectii de morala si de democratie, mai bine va uitati in oglinda
      •Va invit sa va respingeti motiunea de cenzura pentru ca nici dvs nu credeti in ea
      •Romania, prin efortul romanilor, sta mai bine decat multe state din UE sub aspectul deficitului si al datoriei publice
      •Vreti sa compromiteri aceasta realitate? Eu sper ca nu
      •Distinsi colegi de opozitie, nu am inteles de fapt ce doriti
      •Spuneti ca a realiza comasarea alegerilor, in noiembrie anul viitor sau cand vom decide, e un atac la democratie, dar daca le-am organiza mai devreme nu ar fi niciun atac la democratie, ar fi o mare democratie
      •Decideti-va, dragi colegi. Nu va dati seama cat de ilogic e argumentul dvs?

      Comentariul de la 11:16 se mentine si aici

    • Da, într-adevăr comentariile sunt de prisos. Cînd eşti înregimentat politic, nu mai vezi nimic limpede. Propun să comasăm, în afara alegereilor locale cu cele parlamentare şi pe cele prezidenţiale şi pe cele europarlamentare! Să tipărim vreo 10 cărţi de candidaţi, alegătorul să intre în cabină cu braţul plin de cărţulii, în cabină acesta să citească cărţuliile (cam în penumbră) şi să iasă de acolo după vreo jumătate de oră cu cărţulllie puse sub braţe diferite. Să meargă apoi la urne şi să le bage care cum s-or nimeri. În vreo săptămînă ajung toţi românii în faţa urnelor! Curat democratic.

  39. URECHEALA PREZIDENTIALA-PROCURORII D.N.A.

    Dezamagire????????? Frustrare??????????????? s-au privire lucida,rationala pusa in beneficiul societatii romanesti,cam intre aceste repere trebuie analizata iesirea Pres. Basescu,in care a criticat dur ,ESECURILE RASUNATOARE ALE D.N.A.
    Personal sa inclin sa cred,ca e putin din toate pt ca da,rezultatele pina in acest moment obtinute de D.N.A. in lupta cu marea coruptie ne duce pe toti spre aceste rationamente usor emotionale dar si in limitele luciditatii.
    Sigur felul in care au primit unii criticile pres. si cind spun unii ma refer la societate,este o alta calimera,pt ca nu-i asa partizanatul unora fata de procurorii D.N.A. incepe sa se transforme intr-un fel de FETUS, de talibanism,unde critica ,ori nemultumirile ,NU AU DREPTUL SA EXISTE’.
    Pina la urma,nu parerea pres. conteaza,ci rezultatele cu care D.N.A. se prezinta in fata societatii,pt a-si justifica cheltuielile,pt ca ,atentie pt D.N.A. s-au dislocat resurse mari,care trebuie onorate,pt ca nu-i asa,BANII SUNT AI ROMANILOR,SI PROCURORII TREBUIE SA STIE CA N-AU DREPTUL SA SE JOACE CU EI SI SA-SI BATA JOC DE MUNCA ROMANILOR.
    Apoi,nu-i prea inteleg eu bine pe cei care s-au inflamat urmare a criticilor prezidentiale,si sar ca arsi invocind imediat o intentie a pres. de a stopa lupta impotriva coruptiei.
    Daca sustinatorii D.N.A. au o gindire atit de reductionista,incit CRTICA PRETENTIA PRES.FATA DE PROCURORI,DE A LUCRA CIT MAI PROFESIONIST-ESTE ,S-AU INSEAMNA STOPAREA ,ORI BLOCAREA ACTIVITATII D.N.A atunci e clar,acesti domni au o mare problema in intelegerea democratiei,a rolului justitiei intr-o socitate libera.
    Ce ,se poate constata,cu certitudine este ,ca, procurorii D.N.A. au avut prea multe rateuri,ca la fel ca judecatorii n-au nici o responsabilitate,si ca metodele lor de lucru,cam incalca-DREPTURILE CETEANULUI’,asa ca se impun masuri si ajustari,pt ca D.N.A sa devina mai perferomant in lupta impotriva coruptiei-RESPONSABILIZAREA PROCURORILOR SI A JUDECATORILOR MI SE PARE FIREASCA-nu se poate sa nu existe un echilibru intre fapta si responsabilitate.

    • Corect Zapo!
      DNA nu îşi justifică cheltuielile!
      M-am săturt să plătesc bani pentru tot felul de circuri mediatice. Arestări cu zurgălăi, cu elicoptere, cu mascaţi şi cu prezentare în faţa judecătorilor cu dosare “fisurate”.
      Toată lumea ţipă ca din gură de şarpe:
      JUDECĂTORIIIII SUNT CORUPŢIIIII! JUDECĂTORIIIII FAC ŞI DREG!
      Dar nimeni nu se întreabă:
      Băi frate, dosarul pe care procurorul X l-a dus în instanţă după ore de urmăriri, înregistrări, filaje etc, este bine făcut.
      Este “beton”?
      Mda.
      Nu ştiu ce să zic, dar părerea mea personală este că toată gaşca lui Macovei, care acum taie şi spânzură în Procuratură la fel cum taie şi spânzură şi în PDL, este mirobolant-incompetentă!
      DE CE TREBUIE CHELTUIŢI ATÂŢIA BANI DE LA BUGET PENTRU A INSTRUMENTA UN CAZ ATÂTA AMAR DE VREME, PENTRU A ORGANIZA TOT FELUL DE SPECTACOLE DE CIRC CU MASCAŢI CÂND JUSTIŢIA CONSTANTĂ CĂ CEL ANCHETAT ESTE NEVINOVAT.
      Am ceva de reproşat şi judecătorilor.
      Am observat o chestie ciudată în justiţie.
      Pe unii care comit infracţiuni cu violenţă, extrem de grave justiţia, îi judecă în stare de libertate, iar pe mulţi dintre ăştia cu infracţiuni economice (şpăgi, trafic influenţă…etc) îi judecă în stare de arest.
      Vouă nu vi se pare pe dos?
      Că mie mi se pare cam pe dos.
      Atât am avut de spus.

  40. ZeV,
    Ref la critica ta la adresa lui Basescu( 21 Decembrie 2011, 10:25 pm):
    E de discutat. 🙂
    Eu am spus ceva pe tema asta, in sensul celor spuse acum de Basescu, cand s-a mai discutat in raport de actiuni neprincipiale si interesate politic ale Camerei Deputatilor.

    Voi reveni cand am ceva timp.

  41. Mada,
    Este imposibil sa rezolvi brambureala care se produce in procesul de afisare a postarilor?

  42. Salut eusebiule,ce faci maica?ce viata ai,ia spune-i tu la moshu?????????
    N-ai face tu un chef cu mine ,si amicii mei,ia zi?????????????????
    Moama ce te-ar adapa astia cu ,HORINCA DE-A NOASTRA,D’AIA DE PERE DE ,nu mai pleci in veci de pe la noi……………..

  43. Presedintele Basescu este cumva presul FMI ? Dupa cum stim, a iesit pe sticla si a declarat ca ungurii blocheaza Reforma sanatatii….Oare ?

    “UDMR nu blochează reforma Sănătăţii şi în general nu blochează reforma de 22 de ani. Eu cred că am demonstrat de nenumărate ori şi am contribuit la reforma societăţii româneşti şi la reforma statului. Legat de sănătate, este un sistem distorsionat care trebuie cumva corectat, dar trebuie făcut în aşa fel încât să fie în interesul fiecărui cetăţean şi nu în interesul băieţilor deştepţi din zona asigurărilor de sănătate privată. Acum cinci săptămâni de la Administraţia Prezidenţială ministerul a primit un proiect de lege, au început analiza proiectului şi au format un grup de lucru cu specialişti din minister, cu colegii de la Administraţia Prezidenţială. Între timp am primit poziţia Organizaţiei Mondiale, FMI şi Băncii Mondiale. Sunt câteva întrebări, câteva sugestii şi câteva nelămuriri, sunt câteva probleme care trebuie clarificate înainte de a merge mai departe, fiindcă interesul nostru este că dacă tot ne-am asumat răspunderea pentru Ministerul Sănătăţii să fie o reformă foarte bine gândită şi să fie un sistem funcţional şi eficient”, ne-a declarat Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.
    “Prima întrebare mare la care trebuie să dăm un răspuns politic şi după aceea câteva răspunsuri tehnice este: cum facem din bani publici profit privat? Propunerea este în aşa fel încât Casa Naţională de Asigurări de Sănătăte să fie doar un intermediar şi în teritoriu să fie opt case private. Orice instituţie privată urmăreşte profitul. Astfel de sisteme funcţionează în SUA şi Elveţia, dar acolo costurile sunt mult mai mari şi de la bugetul de stat se asigură diferenţa 15-16% din PIB. Dacă suntem pregătiţi să mergem pe această cale şi să asigurăm din bani publici profitul instituţiilor private este ok”.

    • Corectă observaţia. Trebuie să ştim toţi că orice casă privată de sănătate are ca scop profitul. Iar profitul este din banii noştri. Cu alte cuvinte statul pasează responsabilitatea sănătăţii poporului. Că aşa zice FMI. Normal că aşa zice, deoarece FMI are şi el acelaşi scop, obţinerea banilor înapoi cu profitul corespunzător.

  44. Vad ca au mers postarile in replica deci am postat corect in topicul postarilor la care replic sau pe care le continui mai sus.

  45. Ref ion adrian a scris pe 21 Decembrie 2011, 12:16 pm
    Continuare:
    Sper adica cred ca stiti , care este acea dobanda preferentiala de care vorbeam ca va fi luata de BCE pentru creditele salvatoare date bancilor ? Este 1%.
    Iar bancile dau acesti bani, apoi in orice i-ar investi vor pretinde dobanzi cel putin duble sau triple.
    Ce inseamna asta? Subventionare pe care statul o face unor institutii private care nu produc de fapt nimic in economia reala adica nu adauga valoare la nimic, ca doar asta este caracteristica sistemului bancar un rau necesar al unei economii de piata moderne.

    Desigur stim ca banii sunt sangele economiei .Este o metafora mult folosita si care nu-mi apartine. Imi apartine insa o alta nu prea folosita caci inca nu mi-a furat-o vreun economist sau ziarist mai cunoscut si anume:
    Piata este cantarul si banul este greutatea pe care o utilizeaza acest cantar

    Revenind desigur ca daca banul este sangele pot adauga metaforic ca institutiile financiare in speta bancile sunt inima, care pompeaza acest sange in economia reala.

    Dar oare aceasta inima nu are vreo ischemie, nu este in fibrilatie si oare daca aceasta inima este bolnava, insanatosirea este sa pompam in ea singe in mod artificial ca sa compensam scleroza si infundarea vaselor sau sa cautam cauzele care produc ischemia si s-o vindecam?
    Recunosc ca in medicina cauzele hipertensiunii esentiale nu sunt cunoscute cu claritate caci ateroscleroza este mai degraba o consecinta a acesteia si medicamentele vazodilata vasele etc, cam cum face azi BCE si cum a facut si FED in trecut cu bancile, daca ne mentinem in aceasta analogie-metafora sugestiva , dar nu cred ca in economie voi economistii nu cunoasteti cauzele ischemiei bancare?
    Ai putea sa le indici sau daca chiar nu se cunosc sa iei un Nobel pentru economie descoperindu-le si gasind si tratamentul? Altul decat simpla injectie de bani, care de fapt este, mai simplu spus:INFLATIE . Adica descarcarea pe populatie.
    Ce ziceti dragii mei colegi de blog? 🙂 🙂 🙂

    • Zic simplu: corect. Niciodată şi nicăieri în lume, nimeni altcineva nu va plăti oalele sparte, decît poporul!

  46. UPDATE 12.00 A inceput votul.

    UPDATE 12.30 Motiunea de cenzura a fost respinsa, cu 209 voturi pentru si 4 impotriva.

    UPDATE Victor Ponta a lansat o serie de jigniri fara precedent la adresa liderilor PDL, dupa ce motiunea impotriva guvernului a fost respinsa joi de parlament, afirmand ca Emil Boc este “la fel de stupid, la fel de incapabil” ca Emil Bobu si ca Elena Udrea este “la fel de aroganta si chiar lispita de cultura ca Elana Ceausescu”.

    OK. Udmr a trecut testul 🙂 🙂 🙂

    • Nu aprob jignirile, dar comasarea alegerilor nu este corectă. Vor avea timp să voteze toţi cetăţenii, ţinînd seama de braţul de dosare cu care va intra în cabină? Măcar să facă alegerile în două zile consecutive!

  47. ion adrian
    Cand spui ,,sanctionarea abuzului in exercitarea acestei libertati (a procurorului si judecatorului n.r.) “, este exact formularea cea corectă.
    De fapt, asta inseamna reforma a justitiei dusa până la capăt, o justiție în care oamenii din sistem trebuie să conștientizeze că pot plăti direct pentru deciziile lor. Nu statul generic, din banii contribuabililor, ca până acum.
    Dar in nici un caz, nu cred ca eventuale erori ale justitiarilor trebuie sa antreneze imixtiunea initială sau de parcurs a/ale altor institutii (puteri) ale statului în zona de probatoriu din dosare.
    Se mai poate introduce in dezbatere si limitarea inamovibilitatății, sau, alegerea prin vot direct a anumitor inalti magistrati, asa cum este in America.

  48. Turismul incepe de la aeroport

    1. Cand am coborat pe aeroportul din Praga, dupa ce mi-am luat bagajul, am gasit inainte de iesire 4 bancomate a 4 banci diferite, un chiosc la care se putea comanda un taxi sau se putea inchiria o masina si un alt chiosc de la care se puteau cumpara bilete pentru transportul in comun, tot la acest chiosc se gaseau pliante cu harta mijloacelor de transport din Praga, acestea fiind in engleza sau in germana. La iesirea din aeroport am gasit imediat statia de autobuz langa care era si un automat de bilete care stie sa dea restul, pentru cazul in care nu as fi luat biletul de la chioscul din aeroport.
    2. Cand am coborat pe aeroportul din Otopeni, dupa ce mi-am luat bagajul, am iesit din aeroport si am dat peste aproximativ 10 taxiuri aliniate frumos in asteptarea clientilor, ba chiar un taximetrist vazandu-ma cu bagajul, m-a intrebat daca nu vreau un taxi aratandu-mi spre masina lui. Nici urma de chiosc de bilete, nici urma de statie de autobuz. Dar cu autobuzul venisem la aeroport inainte de plecarea din tara. Asa ca daca nu am gasit autobuzul, m-am indreptat spre zona Plecari unde ma lasase autobuzul la plecarea din tara. Acolo a venit un autobuz, m-am urcat in el si dupa ce autobuzul a plecat de la Plecari, a facut o curba si a ajuns la Sosiri. La Sosiri soferul mi-a spus ca a ajuns la cap de linie si m-a poftit sa cobor. Aberant !!! Degeaba i-am spus ca apucasem sa taxez cartela si ca pierd calatoria. Norocul meu a fost ca acelasi autobuz pleca de la Otopeni, de la Sosiri cam dupa 10 min. Am coborat, am asteptat si… asta a fost. Mentionez ca autobuzul a ajuns la Sosiri sub platforma pe care se aflau taxiurile si pe care am iesit initial din aeroport. Mai mentionez ca sunt nascut in Bucuresti si ca… nu sunt chiar dus cu capul. Dar totul mi s-a parut organizat astfel incat sa fie descurajata utilizarea autobuzului pentru ca cei care sosesc pe Otopeni sa fie fortati (la prima mana, in modul cel mai comod), sa se urce intr-un taxi pentru a ajunge in Bucuresti.
    3. Cu aproximativ o luna in urma, am luat masa, mai multi romani, cu 3 austrieci angajati ai unei multinationale, care se aflau in Bucuresti intr-un program de optimizare a proceselor ce se desfasoara in subsidiara din Romania. In timpul discutiilor, cand s-a ajuns la comentarii despre circulatia prin Bucuresti, unul dintre austrieci a spus ca la Otopeni, un taximetrist i-a cerul 30 de euro pentru a-l duce in centru Bucuresti-ului. Si a intrebat daca pretul este corect, daca atata face. Ori, 30 de euro x 4,35 = 130 lei pentru 16 Km. Ne-am jenat si apoi o colega i-a raspuns ca este aproximativ pe aproape, ca face cam 20 – 25 de euro, asta doar ca sa salveze situatia.

    Daca ne batem joc de turisti straini sau de oamenii de afaceri care ne viziteaza tara inca de cand ajung pe aeroport, cum sa ii mai convingem ca Romania este o tara frumoasa, pe care merita sa o vizitezi, in care merita si are rost sa faci afaceri.
    Este aceasta o problema a responsabililor cu turismul in Romania?

    Propunere

    Organizarea iesirii din aeroportul Otopeni, in zona Sosiri, astfel incat persoanele sosite pe aeroportul Otopeni, sa iasa din aeroport direct in statia de autobuz si nu in statia de taxiuri. Amplasarea in zona Sosiri a aeroportului Otopeni, in imediata apropiere a zonei de ridicari bagaje, a unui oficiu care sa ofere:
    – informatii despre circulatia mijoacelor de transport in comun,
    – sa vanda cartele de autobuz,
    – sa ofere pliante referitoare la transportul in comun in Bucuresti,
    – sa asigure chemarea unui taxi,
    – sa ofere servicii de inchiriere de masini.

    Sau poate vrem sa aratam ce smecheri suntem noi romanii, si cum reusim sa ii fraierim pe cei care mai au curajul sa vina pe la noi, fie si de sarbatori.

    • Nicu, sunt de acord cu analiza ta legata de aeroportul Otopeni si propunerile facute sunt excelente. Am vazut o organizare asemanatoare cu propunerea ta si la aeroportul din Budapesta.

      Doamna Udrea,
      Eu locuiesc in Franta si va pot spune ca de la aeroportul din Paris sunt navete (idem cu autobuzul 783 din Bucurest care face naveta intre Otopeni si Unirii) care au la sofer bilete. Mai bine ca turistii sa aiba posibilitatea sa cumpere direct de la sofer bilete decat deloc, nu-i asa? Astfel vor intra banii in bugetul statului si se vor putea face noi investitii, de exemplu in pliantele cu transportul in comun de care vorbeste Nicu mai sus. Va sugerez pentru evitarea derivelor sa sa faca bilete pentru o singura calatorie si cu o evidenta clara (numerotate).

      In plus, cartelele magnetice actuale sunt o falsa modernitate pentru ca odata cumparate, nu se stie ce credit a ramas pe ea si de cele mai multe ori nu se valideaza corect la aparatul din mijlocul de transport. Nu exista cartele pentru o singura calatorie.
      Puteti va rog sa transmiteti mesajul la Ministerul Transporturilor?

  49. Silverstara,daca votezi pdl,te iau la bataie.Ion Adrian poate sa voteze pdl,oricum pdl nu are sanse.

    • silverstar votează unpr, doar se bucura că se întăreşte cu… Aura!

  50. promovam turismul, dar cum ajungem in locatiile dorite? eu nu am elicopter si imi sparg baia de ulei pe drumurile nationale. de ce avem cel mai scump kilometru de autostrada? daca primesc un rspuns bun imi dau demisia din PNL si ma inscriu in PD-L

  51. @Frank Zapa si,
    Spre stiință, Diaconu Eusebiu (pe post de urare de Crăciun)
    Ciudat, acuzăm procurorii ca au cerut o pedeapsa rezonabilă si proportională, in tendința europeană modernă (nu ca în Belarus), dar ignorăm că nici măcar această propunere nu a sensibilizat judecătorii din completul instanței abilitate care a decis achitarea.
    Din câte se spune, un dosar important legat de Dana Năstase nu mai este de găsit, poate că, în consonanță cu tergiversarea cazului urmare și a implicării Parlamentului în blocarea actului de justiție. Când îi dai timp unui infractor, se spală cu detergent de zici că-i mai curat ca Maica Tereza. 😉
    Și mai e ceva…soții Costiniu și soții Bârsan și mulți alții ca ei, nu sunt procurori și au probabil ceva în comun : au auzit de domnul Cătălin Voicu. 😉
    În ceea ce priveste DNA, Daniel Morar nu se poate implica în instrumentarea vreunui dosar, deci, cu atât mai puțin o pot face, Traian Băsescu și Monica Macovei. 😉
    Dacă Presedintele poate numi pe altcineva la conducerea Procuraturii Generale si DNA, din păcate, nu poate face nimic în privința judcătorilor.
    PS
    Atitudinea celor din jurul revistei 22 este perfect legitimă, după părerea mea și mi se pare că tonul tău, FRANK ZAPA king, este o încercare penibilă si DESCALIFICANTĂ de a duce acesti oameni de valoare în derizoriu pe motiv că s-au subțiat drepturile de autor. Nu numai că acesti oameni nu sunt motivați în emiterea judecăților de valoare, de interese pecuniare meschine, ci, dimpotrivă, sunt printre foarte puținii din presă care gandesc înainte de a scrie ceva, animați tot timpul, după părerea mea, de BUNĂCREDINȚĂ.
    Iacătă că am anticipat, prin comentariile mele ce l-au înfoiat (ca pe un curcan modificat genetic numai bun de băgat în cuptor) pe Diaconu Eusebiu, o poziționare perfect similară , exprimată în rev.22, de una dintre jurnalistele mele preferate, anume, Andreea Pora. Nu e întâmplător, pentru că cine gândește LOGIC SI NEPARTIZAN (cu subcazul nemercenariabil), nu poate identifica decât acelasi adevăr. Pot fi nuanțe, dar ADEVĂRUL este întotdeauna unul singur. Desi relativistii democratiei occidentale incearcă să dinamiteze acest principiu de valoare.
    Dar să revenim la concret :
    1. Iata ce am scris eu pe data de 21.12.2011 ora 10:25 :
    Domnule Presedinte, dacă citiți, v-o spune un susținător fără rezerve :
    Nu e bine domnule Presedinte !
    Nu puteți să vă deziceți de unul din principiile fundamentale prin care v-ați raportat la justiție, permanent, de la începutul primului mandat,recte, acela că Parlamentul și instituția prezidențială au OBLIGAȚIA de a nu interfera în parcursul dosarelor procurorilor cu prilejul solicitării avizelor de urmărire penală.
    Chiar domnia voastră ați promovat , în cadrul Proiectului de revizuire a Constituției, necesitatea eliminarii imunității parlamentare pentru ca procedurile penale să nu fie în nici un fel interferate, întrerupte sau stopate.
    Sunt convins că adversarii dvs politici vor jubila și vor spune că, atitudinea dvs radical diferită, este determinată de sentimentul de frustrare cauzat de sentințele de achitare ale celor care au declarat tot timpul că dosarele lor sunt generate și instrumentate politic.”
    2. Iată ce a scris/publicat doamna Andreea Pora pe data de 22.12.2011:
    ,, Prin halucinantul interviu de la TVR, Traian Basescu intra in mars triumfal in nefericita categorie a politicienilor care nu au principii si credinte, ci oportunitati……….
    Traian Basescu merita sa fie sustinut. A fost dintre cei putini care s-a luptat cu diversele parlamente “pavaza a infractorilor”, necedind nici presiunilor, nici suspendarii, nici picajului in sondaje chiar si atunci cind a fost vorba de oameni apropiati lui, ca Monica Ridzi.
    …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
    Asta pina miercuri, 21 decembrie 2011. Zi in care, prin atacul la adresa DNA si unda verde data politicienilor pentru a bloca dosarele in parlament, nu doar ca si-a “reevaluat” propriile gesturi din intreaga sa cariera politica, dar a sters cu buretele si principiile in numele carora a fost sustinut. Asa cum s-a dovedit ca “regele sluga la rusi” nu a fost o scapare, asa sint convinsa ca indemnul adresat parlamentarilor (pentru care a manifestat cea mai profunda neincredere de-a lungul timpului), de a transforma avizul de urmarire penala dintr-un act “formal” intr-un “filtru” si o judecata de fond a dosarelor, nu este nici el o scapare. Si daca nu este scapare, atunci avem de-a face cu o crunta minciuna pe care seful statului a stiut sa o vinda publicului avid de anticoruptie. Altfel spus, a reusit sa abureasca tot acel electorat, de care in mod tot mai evident nu mai are nevoie, care a luptat pentru anticoruptie si care a crezut ca ea este si principiul presedintelui. Sau ca, in tot cazul, chiar daca acesta a fost parte a “sistemului ticalosit”, a preluat convingerile societatii civile (cum a facut de altfel si cu condamnarea comunismului) si le-a interiorizat, avind taria sa le duca mai departe. Sfinta naivitate!”
    COMENTEZ:
    Se pare că atât eu cât și doamna Andreea Pora, avem ACEEASI sursă de fițuici (conform logicii ,,deontologului” Diaconu Eusebiu)/
    Numai că, se pare că este o mare diferență de duritate în poziționări, între mine și doamna Pora.
    Dacă pe mine, DIACONU EUSEBIU (sau una din CLONELE lui) m-a definit drept prost și m-a călcat în picioare, oare, distinsul amic cu educație cazonă, ce-i rezervă jurnalistei mele preferate (alături de Nicoleta Savin) ?
    😉 😉 😉

  52. O haita de maidanezi infometatzi, care ataca din start o delegatzie de operatori de turism venita sa viziteze Romania -cea mai buna cale de a arata ca tzara noastra e deschisa spre turism. Cu asa ceva il alungam si pe Attila !

  53. LA MULTI ANI ! d-na MINISTRU cu ocazia zilei de nastere.
    Toata familia mea va respecta si va felicita pentru tot ce faceti.
    Un an 2012 mai bun si sa traim mai bine asa cum spunea d-ul Presedinte.

    cu mult drag si respect

  54. Stimata Doamna
    Ce a facut peroana dv pentru Brasov ,nu a facut nimeni
    Va doresc viata lunga si multa sanatate
    Noi brasovenii ne mai dorim:
    aeroport , autostrada si un stadion
    Aveti un bun gospodar la Brasov , ajutati-lcit puteti
    Toate cele bune
    RIN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *