Guvernul Ponta şi falimentul românilor cu credite în valută

Peste un milion şi jumătate de români care au credite în valută sunt puternic ameninţaţi de căderile succesive ale leului în raport cu moneda europeană. Situaţia este absolut dramatică şi foarte multe familii care nu îşi vor mai putea plăti ratele riscă să rămână fără bunurile girate la bănci.

Niciodată oamenii nu au simţit, ca acum, presiunea devalorizării monedei naţionale asupra bugetului de familie. În timp ce salariile în lei rămân pe loc sau chiar se micşorează, pe fondul crizei economice, românii au de plătit tot mai mulţi bani pentru casele şi maşinile cumpărate în rate şi ipotecate la bănci.

Banca Naţională a României a afişat astăzi un curs de referinţă de 4,44 lei/euro, un nou minimum istoric pentru moneda naţională. Euro a crescut cu 0,12% faţă de şedinţa precedentă, iar dolarul american a crescut şi el, ajungând la 3,49 lei/dolar. Aceasta este cea de-a patra zi consecutivă în care leul atinge un nou minimum istoric.

Chiar dacă unele voci susţin că la baza deprecierii stă şi recesiunea din Europa, alături de cauze interne, nimeni nu poate nega faptul că guvernele Boc şi Ungureanu au reuşit să ţină leul stabil. Asta în ciuda unor probleme mai mari decât  cele de astăzi provocate de criza economică şi financiară cu care se confruntă Europa de câţiva ani.

Mai mult, este evident faptul că deprecierea bruscă şi accentuată a monedei naţionale s-a instalat pe fondul schimbării Guvernului, al îngrijorărilor investitorilor şi ale mediului instituţional legate de reducerea prognozei de creștere din România şi din cauza lipsei de pregătire a USL-ului pentru a guverna.

Impactul prăbuşirii leului se manifestă şi în privinţa creşterii riscului de intrare în incapacitate de plată a firmelor care au credite în valută, dar şi în coşul de cheltuieli al oamenilor fără rate, aceştia fiind obligaţi să plătească mai mult pentru medicamente, benzină sau alte produse de import.

Nu în ultimul rând, deprecierea leului face ca o măsură anunţată astăzi de Executiv, aceea a majorării salariilor bugetarilor cu 8%, să însemne de fapt o creştere reală a veniturilor de doar 4%.

În acest context, afirmaţia lui Victor Ponta cum că toate statele vecine suferă de deprecierea monedei naţionale nu poate fi nici o explicaţie şi nici o scuză satisfăcătoare pentru românii de bună credinţă care nu câştigă cât să trăiască şi să îşi plătească datoriile la bănci.

Îi cer Premierului să fie responsabil şi să ia numaidecât măsurile necesare redresării leului pentru a nu aduce la faliment zeci de mii, dacă nu chiar sute de mii de familii de români.

 

17 thoughts on “Guvernul Ponta şi falimentul românilor cu credite în valută

    • Bre Balbece … (sau Balbecce dacă preferi rusa 😀 ) Adică dacă Ponta e capabil să adune doar o seamă de infractori,de incapabili, de incompatibili, de impote.. (oops, asta de din alt film) înseamnă că România e o țară neguvernabilă?
      PDL a reușit să țină România pe linia de plutire… USL de ce nu poate fără să facă tot felul de artificii (Era vorba să ia bani de la investiții și să îi bage în șpagă erectorală)? USL nu poate pentru că n-are pastile de putut.

      Ca fapt divers, un maimuțui a postat u poză cu Statuia lui Traian și cu doamna Udrea… mi-a permis să mă joc puțin cu ea:
      Poftiți de vedeți (Nici nu știți ce pierdeți 😀 ):
      =USL o are mică (Pamflet)=
      http://romanicablues.wordpress.com/2012/05/15/usl-o-are-mica-pamflet/

  1. …Adrian Vasilescu de la BNR a zis altceva ,nu guvernul ii vinovat de cresterea euroilor in comparatie cu leul 😆 😆

    • Puiule, Vasilescu a zis multe si despre guvernarea Tariceanu, ai uitat? Doar ca Vasilescu nu poate decat sa incerce sa amortizeze efectul revenirii la guvernare a usLASILOR si a masurilor de doi bani pe care le iau. Da’ cred ca iti explic degeaba: tu gandesti copy&paste, adica mangesti 🙂

  2. Guv. Ponta a inceput cu stangul si, ca sa fac o ironie 🙂 mi se pare normal sa inceapa cu stangul- fiind de Stanga!
    Guv. Ponta, nu va face decat sa ne duca exact acolo unde guv. Boc s-a chinuit sa nu ne lase- drumul pierzaniei asa cum a patit Grecia! Pe ei, tot populismul i-a ingropat in datorii, implicit saracie!
    Iata ca, nu mai avem mult si vom fi in groapa saraciei de unde nici niba nu ne mai scoate, deoarece ciuma USL nu are nici cea ma mica preocupare in ceea ce priveste problemele tarii, ei sunt flamanzi si pusi pe capatuiala!
    Iar poporul, este orbit de fabrica de iluzii a USL-ului!
    DE FAPT, ce se intampla acum?
    O revenirea la putere, a comunistilor “cu fata umana”!!
    Mai avari si mai odiosi ca niciodata….
    Poate numai asa se va trezi boboru’ asta!!
    Poate numai astfel de situatii grele ii va face sa recunoasca ca: guvernarea BOC a fost cea mai responsabila si cea mai buna in conditiile date. Adica CRIZA MONDIALA.

    • P.s. articolul este scris la obiect si nepartinitor!
      Sigur se vor gasi “opinisti” sa caute nodul in paura, ete ca nu-i nicun nod! Toata lumea este ingrozita de ce se intampla si am auzit deja voci pro USL care se intreaba la ce le mai foloseste acea marire de 8% si procentele la pensie daca nu vor acoperi preturile la alimente, darile la stat, benzina!!!
      Va rog sa meditati si voi, poate asa va veti trezi din vraja uslimii. O vraja ca toate vrajile din povesti, adica: FALSURI, MINCIUNI

    • …ete raspunsul : 😆 😆 😆 ,in toate sondajele din timpul guvernului trompetei Boc ,numai 8% din celaveci erau de acord cu directia aleasa de trompeta basesciana ,acum dupa venirea lui Victoras ,procentul a crescut la 43% dupa prima saptamana 😆 😆 ,poporul nu-i tampit asa cum ati sugerat voi ,guvernul Boc a supravegheat coruptzia portocalie la toate nivelele ,noroc cu DNA-ul incurajat de Basescu [trebuie felicitat marinerul ] care a inceput arestarile in randul fruntasilor portocalici garantatzi de Boc 😆

    • Puiu, taci ca te jumulesc de pene!
      Lasa PDL in pace, te rog!
      Ridica ode la ai tai dar nu aici! Au si aia ograzi si lingatori cu duiumul.
      Udrea= PDL sa nu uiti asta! Stii bine ce vreau sa spun.
      Repet: te jumulesc fara anestezie!

  3. Vina este si a PDL-ului ……..lipsa dialogului a dus la pierderea sustinerii,nu ma refer la cea din parlament ci la cea din strada.In parlament nu s-ar fi ajuns la majoritate usl daca populatia era cu PDL.Consilierii de imagine si dialog pe care PDL i-a avut trebuie sa fie penalizati,eu i-as da afara.Incercati sa atrageti cat mai multi studenti si tineri in general altfel partidul dispare.
    CU stima
    Alexandru M.

  4. Vezi ce bine e in opozitie….??? Ultimul aliniat al postarii…. Ce tre sa faca premierul…???!!!

  5. Eu, când mă uit la Pontănel, văd în spatele lui o hartă a României pe care încape să scrie mare ”Grecia”… Gre… cred că deja s-a scris…

    Oarecum la subiect, cred că deja a devenit un banc a spune. ”Avem Ministru al Învățământului”. Unde sunt oare acei mari specialiști cu care se lăuda? O semialfabetizată cu diplome cumpărate le talcioc? Un ministru copypasteist? Unul incompatibil? Parcă Antonel, amicul lui Pontănel zicea că e profesor… De ce oare nu își asumă el postul? O fi sub demnitatea lui? Sau o fi de vină ceasul deșteptător care ar trebui să-l tresească? Who nows… Da, USL e perfect să conducă România. Măcar dacă preluau acum niște ani guvernarea. ne băgau cu oiștea în faliment și pa și pu… măcar știam o treabă …

  6. …mare jigodie ii[ bordura suprapusa] Videanu asta ,a zis acum la Turcescu ,:salariile bugetarilor erau intregite din Iunie [daca erau ei la guvernare ],sunt bani !!!!! ,pe cine sa mai credem ,pana acum doua zile ,urla toata conducerea portocalie ,Ponta face pomeni ,a inceput haosul si alte bla- bla-uri ,alti urla ,moneda natzionala se devalorizeaza din cauza lui Ponta 😆 ,azi iasa Videanu si “invers calul” ,noi intregeam salariile din Iunie ….au intrat in panica ,vreau sa dreaga busuiocul 😆 😆 ,mari mincinosi ,s-au dus ,am scapat de ei 😆

    • 😆 te-am cunoscut bey Bluica ,dupa postare …hihiihih…,tu esti un aplaudac spilcuit si glumetz 😆 😆

  7. ….bine a zis Ioska baci ,fiecare atac a lui Boc la guvernul Ponta ii un plus pentru Victoras 😆 😆 ,nu-l mai crede nimieni pe Boculetz ….hihihihi….,cei care ataca guvernarea din pedeleu ar trebui sa fie altzi ,nu hoastele de Boc ,Berceanu ,Videanu …etc ,care sunt compromisi si necredibili in randul electorilor ,un sfat de la un neiubitor de portocalici 😆 😆

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *