Guvernul Ponta – nimic despre salarii, pensii şi CAS. Grija faţă de cetăţean s-a evaporat

Am urmărit şi eu cu mare interes discursul Premierului desemnat Victor Ponta. Dezamăgitor – exact aşa cum mă aşteptam. Încă de la început, USL dovedeşte lipsa de grijă pentru gestionarea resurselor administraţiei centrale: de unde până acum erau 16 miniştri, Victor Ponta a reuşit să propună o listă de “doar” 21 de miniştri. Practic, este cel mai mare cabinet din istoria post-decembristă a României. Se vede treaba că, odată cu venirea USL la putere, România a ieşit din criza economică şi nu trebuie să se mai gândească la cât de mulţi miniştri trebuie să aibă.

Al doilea lucru pe care nu pot să nu-l observ este faptul că PNL are de două ori mai mulţi miniştri asumaţi decât PSD. Ceea ce indică negocieri la sânge între Crin Antonescu şi Victor Ponta pentru susţinerea în Parlament al acestui nou Executiv. Practic, preşedintele PNL şi-a impus punctul de vedere, iar acest lucru se vede de la mare distanţă. Lucrurile nu sunt deloc roz în USL şi cred că acest Guvern va fi elementul care va decide ruptura unei alianţe bazate doar pe interese politice, aşa cum este Uniunea Socialistă.

Nu pot să nu observ nominalizarea lui Daniel Constantin în funcţia de ministru al Agriculturii. Chiar dacă se ştia de vreo câteva zile despre această intenţie a lui Victor Ponta, eu am crezut că acesta va da dovadă de suficient curaj. Din păcate însă, Premierul trebuie să-şi plătească datoriile faţă de Dan Voiculescu. Şi ce poate fi mai bun decât nominalizarea la Agricultură a pupilului varanului Felix? Pentru cine nu ştie, Dan Voiculescu se numără printre cei mai activi oameni în zona agricolă, având mai multe firme în domeniu. Tot el este cel care a privatizat cu cântec Institutul de Cercetări Agricole la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real, paguba ridicându-se la aproape 60 de milioane de euro. Nici nu vreau să mă gândesc cum toate terenurile agricole ale ţării vor ajunge să fie concesionate pe doi lei afaceristului Felix şi cum acesta va continua să primească în continuare energie ieftină, poate chiar gratis de la stat.

Cel mai tare mă surprinde însă numele noului ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale. Practic, după tot discursul său foarte populist, m-aş fi aşteptat ca Victor Ponta, în calitatea sa de preşedinte al PSD, să fi impus, aşa cum ar fi fost firesc, un membru al partidului propriu pentru respectivul portofoliu. Surprize, surprize însă, ministrul Muncii aparţine liberalilor.

Pun această ultimă decizie pe baza marelui minus din discursul Premierului desemnat. Acesta nu ne-a spus nimic nici de salarii şi nici de pensii. A vorbit despre nişte principii care sună bine pe hârtie, dar nu au nimic concret. Cred că Victor Ponta a început deja să se lovească de realitate economică destul de crudă – sunt lucruri care nu se pot face spectaculos peste noapte. De unde până ieri vorbea într-una despre creşteri de pensii şi salarii, acum a devenit foarte reţinut. Iar eu cred că mass media ar trebui să-l întrebe mai mult ce s-a întâmplat cu promisiunile mincinoase pe care le-a făcut prin care i-a indus pe români în eroare.

Nu există soluţii salvatoare, ci doar nevoia de foarte multă muncă. Pe care însă USL nu pare a fi dispus să o facă. Guvernul prezentat de Victor Ponta în această seară este departe de a fi salvarea pe care o aşteptau mulţi. Cred că USL şi-a dat măsura competenţei administrative, demonstrând o lipsă gravă de cadre. Repet ceea ce spuneam imediat după căderea Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu: peste 7 luni, românii vor realiza că singurii capabili să gestioneze coerent şi eficient treburile României au fost cei din guvernele PDL. Această struţo-cămilă nefericită numită Guvernul Victor Ponta va avea viaţă scurtă şi va fi dovada cea mai clară că populismul păgubos pe care l-au promovat în opoziţie cei din USL se va întoarce împotriva lor.

 

N.B. Remarc şi faptul că s-a inventat un post de ministru pentru Victor Alistar. Că tot vorbea Victor Ponta de integritate, sunt curioasă dacă domnul Alistar şi-a rezolvat problemele cu Justiţia după sesizările făcute de Agenţia Naţională de Integritate.

73 thoughts on “Guvernul Ponta – nimic despre salarii, pensii şi CAS. Grija faţă de cetăţean s-a evaporat

  1. Banii sunt pe undeva pentru majorarea salariilor si pensiilor,dar cred ca cineva doreste sa profite de dobanda.Cat cinism…de aia e tara asta cum e.Ne tragem din hotii nostri in combinatie cu hotii de la Roma.Nu mai avem viitor in tara asta,Toti se ataca unii pe altii,toti se considera cei mai buni,dar sunt varza cu totii.Poate ca pentru unii ce sunt la putere e bine,dar pentru tara nu e deloc bine.
    Intretinerea cat e la un apartament de doua camere?Nu mai zic de 3,4 camere…nu usl a facut majorarea asta.Nu usl a facut euro aproape 4.4 lei de aproape 4 luni.Se spune ca br tine euro cum vrea ea,cum ii convine ei,in dauna tarii si a celor ce au credite.
    In mod normal cetatenii acestei tari trebuiau sa aiba salarii si pensii decente.Dar voi aveti salarii si sporuri astronomice.Nu sunteti deloc morali.Voi nici nu trebuia sa aveti salarii(voi ,politicienii).Aveti afeceri,aveti firme,dar vreti sa ciupiti si bani publici.

  2. Am fost un opozant al PDL si am multe argumente pentru asta. Cel mai tare este haosul tolerat din Ministerul de Finante, legislatia si “competentele” in domeniu vamal-fiscal, domeniu esential pentru binele societatii. (o vama fara competente in materie penala – un vames, conform statutului, nu poate fi organ de cercetare penala – este practic inexistenta. In nici un stat din UE nu exista o institutie vamala mai slaba – rezultat: nave tanc de motorina introduc zilnic in Romania din Ucraina pe Dunare mii de tone de motorina fara taxe vamale. Dar si tabla si ciment etc.. rusinea UE. Asta in combinatie pe alocuri cu oameni din preajma lui Blejnar precum Attila Racz, Ioan Sas etc ). Insa am venit pe blog, fugind de la antena 3 unde Dan Voiculescu isi da aere de Guru. Emisiune de un penibil greu de suportat. Vai de tara asta ca nu are cine sa o conduca. Eu unul am plecat din Romania la indemnul domnului Presedinte nemai suportand pilele care erau aduse in institutia in care lucram si sefii incompetenti.. dar ce povestesc eu copilului meu, de unde vine tata? Din acea tara? De ce a “fugit” de locurile stramosilor lui? Am fost practic dat afara din tara de voi politicieni fara scoala, care amestecati administrativul cu politicul, facultatea de la ciorogarla cu scolile de functionari publici etcetc.

    • imi raspund singur 🙂 de fapt vreau sa mai adaug ceva … Penibilul de Voiculescu vrea sa faca controlori fiscali din cadrele militare responsabile de incorporare… asa a spus in emisiune. Astora inca nu le-a intrat in cap ca pentru o anumita meserie CHIAR CULMEA dar trebuie scoala in acel domeniu (si chiar una unica pentru a avea linii directoare unitare nu “ciorogarla university of killing the free time”). Meseria ca si politica cere carte, altfel iata consecintele.

    • La Finante este o Mafie din vremuri stravechi .
      Dan Radu Rusanu a reusit sa anihileze , sa treaca pe linia moarta sau sa bage in tarana multi specialisti (meseriasi cinstiti) tocmai ca sa ramana in posturi oameni pe care el ii controla .
      Dispun de miliarde cu care vor face in continuare alte sute – mii de miliarde de EURO , nu lei .
      Stiu de Chitoiu inca de pe vremea cand era simplu director in minister si inca mai faceau smecherii cu firmele alea de arabi transfugi prin care faceau returnari de TVA cu hartii false . Acuma va fi ministru . Adica se va atinge apogeul .
      Veti vedea ce nu s-a mai vazut , e pe bani multi .
      Va felicit ca ati ales sa plecati din tara , eu unul sunt mai prost si am ramas — nu pentru multa vreme , insa . Sunteti la adapost , munciti si veti trai linistiti Dvs si familia . Cine se uita inapoi , ca mine , se va transforma in stana de sare si vanturile il vor matura in cele 4 zari .
      Credeti ca astia de la finante vor sta cuminti sa-i prinda f’un sectorist si vor intinde mainile sa fie incatusati la banii lor !?? Pai pot angaja armate !

    • Constantin era co-presedinte ACD – USL, era destul de normal sa primeasca un post de ministru la ministerul la care a mai lucrat.

    • @Ghilotina Ati spus niste lucruri mari dar in opinia mea adevarate, ceea ce inseamna ca sunteti cunoscator. Privind angajarea de armate, eu stiu de la oameni din portul Constanta ca se tem sa deranjeze vamesii, se tem pt viata lor – in mod real. Si inca ceva.. poate e si periculos sa o spun: cel putin Blejnar are daca nu direct, la mana a doua, printr-o buna cunostinta, legaturi cu cercurile inalte ale mafiei italiene. Asadar, pana cand un Guvern nu imi arata ca avem o vama la fel ca cea din Austria sau Germania cu legislatie cu tot, eu ii voi suspecta de legaturi cu crima organizata si tradare. Ar trebui sa o faca mai serios si presa dar bisturiul finantelor functioneaza la comanda politica si aici presa e vulnerabila. Suntem pe mana hotilor.

  3. E bine ca a picat guvernul PDL.Cand vine iarna pica ramurile bolnave sau moare copacul daca nu are radacinile adinci.Ideeile mari insa nu mor ,insa asta nu are nici o legatura cu PDL-ul(ma gindesc la ideiile mari).
    PS Sunt din Ploiesti.Ginditi-va citi au plecat la PSD din PL(PH),ginditi-va cine conduce filiala PH si fiti pesimisti

  4. Prima masura a guvernului Ponta, este urmatoarea: programul de investitii de 4 miliarde de euro va fi ANULAT, pentru a se da salraii si pensii marite pana in toamna!!! Ei ce pare aveti?! Este dovada clara ca acest guvern comunist nu se gandeste decat la castigarea alegerilor din toamna, ce va fi dupa, nu mai are importanta, va da vina pe guvernele precedente. Prostimea va suporta iar crunta saracie si bataie de joc asa cum a fost dupa revolutie!!!

    • Voiculescu – turnatorul si-a atins scopul, Min Agriculturii este al lui, prin penibilul Daniel Constatin. Acest guvern este doar unul de fatada cu rolul de a pacali electoratul pana in noiembrie. Din toamna se vor pune sacalii in functii si da-i pe praduiala! Nu va lasati pacaliti de aceasta manevra, nu dati ascultare acestor fete parsive care ascund cu greu foamea de a pradui aceasta tarisoara! Sa nu uitam ce suma de bani a lasat guv Ungureanu in visterie!!

    • Crin Antonescu- Porumbacu de la secu. tocmai a spus in conferinta de presa jurnalistului de la Ev Zilei: “inca mai apareti……!!!!” Cu alte cuvinte o sa aiba el grija!!!!!!!!! Ehe, cum ne intoarcem iar la mana dictaturii- a partidului unic!!!!

    • Odiosul turnator Felix, a scos trompa in lume, a prins curaj aceasta fosila odioasa si puturoasa! Felix are girul lui Ponta sa fure tara !!!! Asta este inceputul…sobolanii rosii sunt flamanzi, vor tot sangele poporului! Iata cum au iesit securistii din galeriile subterane!!! Ponta, i-a scos la lumina! Ponta este marioneta sobolanilor! Ponta, un bolnav psihic, un obsedat care se viseaza Che Guevara (!!!! ) este acum la putere, cu mana in butoiul cu miere pe care-l va arunca pe cresteri salariale fara ca economia noastra sa poata suporta asa ceva!!! Dar lui nu-i pasa decat sa aduca puterea in noiembrie, pe masa mumiilor comuniste de care nu mai putem scapa! Asta vreti?????

    • Declaratii naucitoare ale lui Ponta: ”Eu si Crin suntem ca Che Guevara si Fidel Castro” spune noul lider al PSD, Victor Ponta.
      Ponta a dezvoltat o veritabila obsesie fata de sangerosul lider comunist, care facea revolutie cu mitraliera in junglele sud-americane. De aici concluzia ca acest infantil, chiar este cu probleme psihice. Pe langa infantilitate, ascunde alte complexe la prima vedere normale, dar oameni buni asa se nasc monstii comunisti!!!!

    • “Victor Ponta a decis asa dintr-o data ca nu mai vrea sa fie ”Micul Titulescu”, ci noul Che Guevara, pe care l-a plasat inclusiv pe tricouri distribuite la reuniunile tineretului social-democrat. El a dezvoltat, ulterior, o pasiune pentru tricouri, camasi si pulovere rosii si a militat pentru schimbarea culorii PSD din albastru in rosu. Ganditi-va, acest bolnav psihic este acum la putere!!! Averea tarii a ajuns pe mana celor doi Che Guevra (Ponta) si Fidel Castro (Crin)!! “Treziti-va oameni buni din somnul bolnav, astia au pus gand rau tarii, deoarece au remarcat ca prostimea inca mai crede in ei!

  5. Presedintele Basescu a facut bine ca l-a desemnat pe Ponta.Sa mai munceasca si altii…De 4 ani doar baga bete in roate.Putem sa-l numim Guvernul Florin Georgescu dar nu are importanta.Nu-i critic pina in toamna dar se pare ca deja cursul de schimb a explodat si mai urmeaza…Daca au 45% in sondaje cum se lauda e bine pentru ca macar atitia romani se vor bucura cind se vor scumpi toate in urmatoarele zile,incepind cu combustibilii…De Ungureanu mi-a placut.Sa dam cezarului ce-i al cezarului….Multumim ca ati guvernat tara pina acum,ma adresez tuturor incepind cu domnul Boc.Mult succes in continuare si Dumnezeu sa ocroteasca Romania.

  6. “‘”Celebrul revolutionar comunist, adorat de Ponta, reamintim, a fost un criminal singeros, responsabil, intre multe altele, de moartea a mii de detinuti politici in inchisoarea Cabana, pe care a condus-o citeva luni.

    Pishiatrul prof.univ.dr.Florin Tudose, seful sectiei de profil de la Spitalul de Urgenta, e inclinat sa creada ca e vorba de ceva mai mult decit teribilism. Obsesia tanarului presedinte al PSD pentru revolutionarul Che Guevara ascunde “o fantasma”, “o lipsa de model” care justifica aceasta “boala de tinerete” a social-democratului, explica psihiatrul Florin Tudose. Deci “boala de tinerete” a lui Ponta exista si o spune un specialist. Eu de mult timp am spus ca este ceva dubios cu Ponta si ca este infantil!!

    “Comparatia facuta de Ponta, cum ca, el ar fi Che Guevara si Crin Antonescu ar fi Fidel Castro, este interesanta…. Nu le doresc insa lui Ponta si lui Crin sa aiba destinul cuplului Che Guevara-Fidel Castro”, mai spune Florin Tudose.”

    • Mai ales ca Che Guevara a fost ucis!!! Asta apropo si de ceea ce spunea idiotul de Solomon despre MRU si Aldo Moro!!! Mai tineti minte??? Astia sunt oamenii USL, neica Solomon inca se lafaie bine-mersi in Parlament! Ar trebui inchis pentru afirmatii de genul asta!

  7. Este numai inceputul,sfirsitul il putem sti deja bälbäiala se poate observa klar la cum este aasezat acest nou guvern pe principi bine gändite de dinainte …..Incet dar sigur vom ajunge de unde am plecat de la Nimica la mai Nimic

  8. Am impresia ca vad la tv. mereu acelasi film Ticalosi, iar acum cu anuntarea noului guvern si vazind compozitia noului guvern cred ca urmeaza sa vedem filmul Caracatita se intoarce. Deci cine a avut sa puna pe cineva in guvern a pus. Verdictul la urmatorul termen de judecata in dosarul Felix versus Ministerul Agriculturi achitat probe insuficiente si neintemeiate. Felix bucuros ca justitia i-a dat dreptate va cere si statului Romin despagubiri morale 60mil. euro. Offff tot ala sarac plateste.Dar de unde frate d unde?

  9. Deci au daramat Guvernul Ungureanu — dupa ce mai inainte au facut zile negre Guvernului BOC — numai ca sa-si rezolve problemele .
    Pretextele insirate de-a lungul a 10 motiuni de centura (parca 10 erau , nu ?) la adres Guvernului Boc plus astea de acum la adresa Dlui Ungureanu — le-au si uitat in 30 de secunde .
    Bine , noi cativa stiam , pacat insa ca imensa parte a populatiei chiar credea ca Raiul sta inchis cu lacate din cauza cainoseniei PDL si ca astia de la USL chiar vor da drumul la Cornul abundentei peste romani .

    Nota zero la comunicare pt PDL , stimata Doamna Udrea !
    Uite , cum a capatat mister Ponta vant in panze , cum s-au si deblocat bani pentru propagandisti care au invadat din nou forumurile .
    Cum de nu ati stiut sa pretuiti activitatea de PR , activitatea de propaganda pur-si-simplu , sa sprijiniti si sa incurajati jurnalistii care va simpatizau !??

    Am sa mor cu intrebarile astea in minte .
    Sincer , ca si membru PDL , la felul in care percuteaza partidul …. nu va mai ajunge la 35-40 % decat cand cei care sunt acum in BPN vor fi plecat de acolo si pe scheletul sanatos al PDL vor urma altii in functii .
    Veti mai ramane la conducere , va ajunge PDL la 7-8 % , poate nici atat .

    Va simpatizez mult , ati fost un ministru bun , sunteti un deputat bun , dar la organizare tot BPN este la pamant , nu sub-mediocru , sunteti inexistenti .
    Va apreciez ca ati reusit sa demarati lucrarile la metrou si cate si mai cate , dar ….

    PS — vedeti ca sunt destui infiltrati INCA in partid .
    Stima !

    • Ghilotina,
      Este o problema.
      Cum decelezi ceea ce numesti “scheletul sanatos”?

    • Nota zero la comunicare? De acord. Dar nu comunicarea ar trebui sa fie totul. Nu doar formele ci si fondul e important, mai important. Deci nu doar comunicarea ci si faptele caci ele sunt cel mai bun ambasador. Dar atata timp cat PDL + Blajnar + Attila Racz + Ioan Sas lasa nevamuite vapoare tip tanc de combustibil sa intre zilnic din Ucraina in Romania cu mii de tone de motorina fara plata taxelor vamale, si compromit aderarea la Schengen dar si bugetul statului, comunicarea este nesemnificativa. Nu poti sa dregi bucuiocul doar din comunicare, oamenii sunt mafioti, la fel ca PSD.

  10. ati plecat voi au venit primii demolatori ai Romaniei de dupa 90″..vai de mama noastra.daca nu va bagati la pensii si salarii era bine..si pt voi.acum cu adevaratii comunisti cu stea in frunte..va fi jale.

  11. am salvat acest articol si o sa-mi pot da cu parerea despre cele afirmate abia dupa cateva luni.
    cred ca e inca prematur sa avem pareri si opinii pro sau contra, cu privire la actualul guvern.
    nu sunt prea interesat de politica ci de ziua de maine, anul viitor, copiii pe care doresc sa-i am intr-o zi si de un viitor cat mai prosper si cred ca ceva trebuie schimbat pentru ca degeaba taiem ramurile copacilor, atat timp cat radacinile sunt inca puternice, vor continua sa creasca altele si pomul tot nu va avea roadele dorite.

  12. Din păcate, s-ar putea să aveți dreptate. Dar, în cazul în care trece acest guvern peticit, Opoziția, adică Dumneavoastră aveți misiunea să vă bateți pentru noi, cei mulți, pentru acele pensii ciuntite pe nedrept. Și abia atunci dumnezeu va ierta păcatele celor (celui) ce au (a) avut ideea pauperizării totale a seniorilor. Sănătate și succes !

  13. USL (PSD-PNL) sunt o adunatura flamanda turbata dupa ciolanul matusi Tamara (Adrian Nastase) si Sterlingul lui Tariceanu, vor jefui banul public.

  14. Cea mai mare hora de securisti travestiti si transexuali s-a incins in ograda lui FELIX de la GRIVCO odata cu numirea guvernului ceghevarist,porumbac si bombonar.

  15. Nu stiu pentru ce atata blah blah. Nu realizati ca Romania nu e condusa de Romania? Sau mai bine zis, nu mai e condusa de mult de Romania …

  16. ,RECUZITA BOLSEVICA’

    Recunosc ,ca am fost intr-o oarecare masura surprins ,de oamenii scosi de la naftalina,plini de praf,reesapati si propusi pt tot felul de portofolii ministeriale.
    Pt ca e o logica cit se poate de simpla,oamenii astia,intr-un fel sau altul sunt direct raspunzatori de felul in care arata romania.
    Ei sunt cei care prin felul in care au lucrat in mandatele precedente,AU CONSERVAT IN ROMANIA OSATURA STATULUI COMUNIST,ei sunt cei care aflati la butoane au sfidat,au girat hotia,si au tinut ROMANIA IN MREJELE UNUI STAT ASISTENTIAL,LENES ,FARA INITIATIVA,CAPTIV HOARDELOR DE PRADUITORI PROVENITI DIN NOMENKLATURA COMUNISTA A ESALONULUI DOI SI TREI.
    Pt moment nu ma voi opri la nici un nume ori persoana,voi remarca doar atit-AU FOST SCOASE SI BAGATE LA INAINTARE FANTOMELE COMUNISMULUI,AFLATE LA CAPATUL CARIEREI,SI CARE ORICUM,NU MAI AU CE PIERDE,PT CA DE MULT SI-AU PIERDUT ULTIMA PICATURA,DE IMAGINE POZITIVA.
    Daca asta este GUVERNUL CINSTIT,DACA ASTA,ESTE GUVERNUL DE CARE ARE ROMANIA NEVOIE ASTAZI,ATUNCI MAI POT SPUNE DOAR ATIT,UNDEI COZMINCA???????????????????????
    Este incredibil ce GAFA ISTORICA A COMIS VICTOR PONTA,care il va costa enorm,pt ca a readus in fata ROMANILOR FIGURILE CATASTROFALE,CAREC AU MARCAT CEI 20 DE ANI DE JAF,CORUPTIE SI SUBDEZVOLTARE,PT CA DINCOLO DE FARADELEGILE COMISE DE UNII DINTRE EI,VINA LOR SUPREMA ESTE CA ,AU PEDEPSIT STATUL ROMAN SA RAMINA CEL MAI SLAB STAT DIN EUROPA,SUBDEZVOLTAT SARAC SI DEZORIENTAT.
    Cum sa trezesti la viata STRIGOII BOLSEVICI,CUM????????????????

  17. Victor Ponta a incercat de cind a intrat in politica sa induca ideea ca este un jurist ,dar mai ales un procuror super profesionalizat,iscusit si dibace.
    Chiar daca datele lui personale spun cu totul altceva si anume ca acest domn are ,ZERO’ experienta ca procuror,activitatea lui limitindu-se la cel mult doi ani in functia de procuror.
    Se spune in popor ca ,daca vrei sa-l demasti pe prost nu trebuie sa faci altceva decit sa-l faci SEF.
    Si uite ca prostul,are ocazia sa confirme aceasta lozinca populara,si sa se demaste singur.
    Primii pasi i-a si facut,in a se decredibilza singur,prin numirile facute pt noul guvern.

  18. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă astăzi recursul în dosarul “Trofeul Calităţii”, în care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat, în ianuarie, la doi ani de închisoare cu executare, informează NewsIn.

    • are cineva curaj sa puna pariu ca nastase va fi gasit de asta data absolut nevinovat?

  19. S-a inversat acuma pozitia dinspre care se striga hotii, mincinosii, demagogii? Nu e nimic nou sub soare in lucrul asta , clasa politica in Romania tot timpul a fost una fripturista si oportunista , prea putini au fost cei care au facut ceva si pentru tara asta , politica le-a adus diferite “sanse” de acastiga foarte usor sume imense de bani . Intr-un capitalism sanatos milionarii apar in zeci de ani , in Romania au aparut ” cat ai zice peste “, imi vine greu sa cred ca avem chiar atat de multe genii in antreprenoriat si managementul afacerilor . Acesti feti frumosi ai bussinesului romanesc imbarligati politic imi repugna.

  20. Este guvernul A3. 80% dintre ministri toceau scaunele la A3 toata ziua spunand acelasi lucru 24/7 si spunandu-i Danei Grecu ce frumoasa si desteapta e. Oricum e doar incalzirea pentru ca altfel va arata guvernul dupa alegeri si in functie de cum vor iesi. Nici nu-mi fac griji ca A3 are ordin sa-i sustina si sa faca stirile ca sa iasa bine, tot asa cum au masluit stirea cu RCS si UPC cand au ascuns suma enorma pe care au cerut-o. Cu cat esti mai neinformat cu atat esti mai usor de manipulat.

    • Personal daca nu va respecta aceasta promisiune, nu o sa ma supar caci se va realiza ceea ce a crezut ca este de cuviinta sa se realizeze dl PM Ungureanu ,dar se va vedea mai bine cacealmaua in care se inscriu aceste jigodii politice.

  21. Asadar Ponta urmeaza sa se antepronunte nu stiu inca daca in calitate de procuror de judecator sau de ministru al justitiei in raport cu un Alistar, Diaconu, Voiculescu, Nastase etc
    Ha, Ha. Ha.

    V-am tot trimis dragilor la Miorita unde procentul de maxim 33 % de partea binelui este mult supraevaluat ca doar de atunc,i din illo tempore nu o fi crescut 🙂
    Si desigur ca din acest motiv doar norocul ne poate petrece ,lucru spus clar si cu scarba suverana de Maria Sa Mihai Eminescu.

  22. Puiu zau asa, scrii pe placul haznalelor anteniste!!!!!!!!!! Du-te la ei si ridica-le osanalae si miroase-i flatulatia lui Felix. Tu nu vezi cine a venit la putere????????/Toti hidosii si puii de comunisti iar motul de pe rahat este securistul Felix care a luat exact ce-a vrut prin prostovanull ala de sluga!!!!!!!!!!!!! Asa va trebuie, ati dat tara iar pe mana acestor mumii comuniste si urat mirositoare. Va da acum ceva = asa AU PROMIS, ptr a-i vota in toamna, apoi ii doare in duda de voi si va arata degetul 4 ani.
    Ce mama dracului de esec vezi tu la guv Boc sau MRU???? Nu ti-a intrat salariul/ pensia pe card la timp, ca in Grecia si alte tari?????
    Domneeee ce mentalitate!!!!!!!!!!!!!! Bleahhhhh!

    • Prima masura a guvernului Ponta, este urmatoarea: programul de investitii de 4 miliarde de euro va fi ANULAT, pentru a se da salraii si pensii marite pana in toamna!!! Ei ce pare aveti?! Este dovada clara ca acest guvern comunist nu se gandeste decat la castigarea alegerilor din toamna, ce va fi dupa, nu mai are importanta, va da vina pe guvernele precedente. Prostimea va suporta iar crunta saracie si bataie de joc asa cum a fost dupa revolutie!!!

    • …aha schimbam foaia ,ati inceput cu “flatuatii ,bleah-uri si alte uratenii [ex;mamelulcul de Onu Adrian care si-a postat neamul din pestera pana acum in bojdeuca 😆 😆 ] culoarea portocalie v-a intunecat judecata ,nimeni nu mai vrea aliantze cu voi ,nici honvezi ,ati facut la Iasi cu partida rromilor ….hihihihihi….,ati ajuns sa faceti involut ,prost si nu mai stiu cum ,poporul roman ,rusinica dragilor ,ESEC ii cuvantul potrivit pentru guvernarea voastra . Sa traiti bineeee pe centura politica ,marinerul demult si-a dat seama de esecul portocaliu …hihihihhi…..oau ce-mi place ,o pohta mai am ,”sa vina Elena acasa ,politic bineintzeles ,pedeleul nu-i partidul ei 😆 😆

  23. Asta nu este lumea mea. Avem guvernanti care nu-i intereseaza decat sa acceada la putere, odata alesi uita ce mesaje au avut, sunt preocupati doar sa-si imparta locurile, criticile ce si le impart sunt abureli si, culmea, isi gasesc sustinatori. Veleitarii si cei care isi aroga drepturi numai de ei stiute, le ridica la nivel de solidaritate, dreptate discutabile. Cand drepturile statuate de lege trebuie sa le cauti in instante, chiar castigate sunt puse in cumpana, ce sa fie?. Reforme si modernizari concomitent cu reducerea locurilor de munca, un sistem de sanatate precar, un invatamant fara orizont, o agricultura fara nicio sustinere, unde poate duce? La asta adaugam lancezeala economica din ultimii ani, blocarea fondurilor europene, teme majore ale societatii ce treneaza pentru ca cei de la putere au adoptat metode artificiale si cu rezultate fara perspectiva, cheltuirea banilor publici pe proiecte discutabile si fara putinta de a fi justificati, doar hartiile mai spun cate ceva. Pana la urma vad ca tv-urile fac politica, iar oamenii reproduc ce spun acestea. Societatea civila trebuie sa puna presiune pe clasa politica ca aceasta sa-si faca datoria. Romani vor regreta? Ce?

  24. Studiind lista guvernului, cu incompatibilii, incompetentii si speculatorii sai bancari, pot spune ca am doua vesti: una buna si una proasta.
    Vestea buna este ca USL va fi in opozitie in mandatul 2012-2016.
    Vestea proasta este ca vom pierde anii 2013 si 2014 facand eforturi sa reparam ce vor strica ei anul acesta.
    Pana la alegeri va fi o mare paine de mancat pentru PDL si orice alta formatiune de dreapta, reformista, care ar aparea anul acesta (in jurul lui MRU). Daca joaca inteligent pot ramane/ajunge la guvernare dupa parlamentarele din toamna.

  25. Salut! Nu-s nici PDL-ist nici USL-ist, sunt un roman pe care-l intereseaza soarta lui, soarta copiilor lui, sunt multi aici care critica noul guvern si anume guvernul ponta, v-as fi recunoscator daca puteti posta cate ceva despre fiecare ministru in parte, vreau sa stiu pe mainile cui e Romania.Va multumesc!

    • ….pe telvizia publica s-a oprit un serial de televiziune pentru discursul lui MRU ,am ajuns cu slugarnicia ca pe timpul lui Ceasca baci ,portocalici ramasi in conducerea televiziei pe bani publici isi permit orice ,nu mai este mult pana o sa fie ejectati si ei din conducerea TVR-ului 😆 😆 ….discursul lui MRU corect ,poate prea lung ,ministrii uneperisti n-au fost de fatza 😆 😆

  26. Lulu,
    L-am intrebat public si pe Sebi si acum te intreb si pe tine:
    excluzand pe titulara acestui blog, poti sa-mi indici nu niste jigodi,i ca asta este usor, ci pe degetele de la maini si m-as bucura sa fie si cele de la picioare, repet, sa-mi indice persoane, barbati sau femei care in opinia ta sa nu fie niste javre sau poftim ca e cam tot aia, niste jigodii calificate?

  27. Ce sa faca stanga cu oameni demni? Sau invers…

    December 13, 2011 by catadumitrescu

    Ieri am avut un usor schimb contrar de idei cu o prietena cu vederi de stanga. E adevarat ca nu e bine sa faci politica si ca pe undeva trebuie sa-mi recunosc scaparea de a ma lasa antrenat in asta. Pentru lucrul asta mi-am cerut si scuze…Pentru ca, desi civilizat ca limbaj, am fost agresiv. Si cand spun asta am sa si detaliez si am sa recunosc ca am folosit in dialog celebrul citat al lui Petre Tutea:

    “daca pana la 30 de ani nu esti de stanga, n-ai inima, daca dupa 30 de ani mai esti de stanga esti cretin.”

    Evident, trebuie sa-mi cer scuze fata de prietena mea…Un asemenea argument nu poate naste un dialog constructiv intre doi oameni cu vederi diferite. Dar trebuie sa spun ca o replica a ei, fara sa ma jigneasca, mi-a produs amaraciune si meditatie in suflet. Ea a spus: “….sunt frumoase cugetarile lui Petre Tutea , dar nu tin de foame.” Asa este, opera distructiva a stangii si inainte si dupa ‘89 asta a fost… Ca oamenii sa isi piarda demnitatea si sa stea la cozi pentru alimente, in loc sa stea la coada ca sa cumpere Tutea, Cioran, Vulcanescu, Eliade…samd. Asa este , ROMANILOR DE AZI ACESTE LUCRURI NU LE MAI TIN DE FOAME PENTRU CA SI-AU PIERDUT DEMNITATEA SI STAU UMILI LA COZI PENTRU UN PUI SI UN KG DE FAINA OFERITI DE MILA DE UN STAT DE TIP “TATUC”.Iar cand sunt decuplati de la aceste perfuzii urla cat ii tin bojocii. Opera aceasta continua si azi pentru ca oricat de bine ar fi intentionati unii dintre militantii stangii, acolo sus, presedinte de onoare, simbolul, este Ion Iliescu, adica acel om care atunci cand aceasta “elita intelectuala” a Romaniei (macar aici cred ca suntem de acord) era in temnite sau in exil, se afla intre cei care militau pentru acea oranduire atee si criminala… Nici macar unul din gloata care se faceauâ ca ploua nu era, el era MILITANT . Vorba lui Caragiale “dadea cu pusca in Dumnezeu”. Probabil prietena mea o sa-mi spuna ca stanga de azi este facuta de oameni tineri si ca dl.Iliescu a fost promovat presedintre de onoare tocmai pentru ca aceasta noua generatie sa-si faca treaba altfel. Si rusii clameaza democratia dar atata vreme cat mumia cu vata in nas troneaza in Piata Rosie…!!!

    Cum sa mai tina cugetarile lui Tutea de foame cand el a fost un crestin iar ocupatia de baza a stangii a fost si este ateismul, calcarea si oprimarea credintei poporului roman in Dumnezeu? Si i-a reusit de vreme ce gloata asa gandeste si isi da in cap pentru un pachet de mila. Cum sa vrea stanga cresterea nivelului de trai cand nu ar mai putea santaja electoratul cu “ajutoare sociale”, “pomeni de doi lei” de care o masa electorala de luat in seama este DEPENDENTA in ziua de azi. De ce sa vrea stanga sa-i scoata din aceasta stare de DEPENDENTA? Nu unii sau altii, TOATA STANGA de ieri, de azi, din totdeauna. Cum naiba sa promoveze cugetarile lui Tutea cand ele indeamna omul la o smerenie demna in fata lui Dumnezeu si a semenilor sai. Ce sa faca stanga cu oameni demni? Sau invers…CE SA FACA OAMENII DEMNI CU STANGA?

    • si de unde crezi ca le va cumpara?….a lansat zvonul pe piata pentru a avea timp ofertantii sa vina cu ,,propuneri”
      la ce foame au in gat…..

  28. Ponta devine pericol…mi-e sa nu propuna ca masinile care consuma benzina si motorina sa fie scoase de pe piata.Oare au aparut elicopterele hibrid?lol

  29. Asadar si-a facut damblaua si l-a asumat,la pachet pe IOAN RUS,dar si pe FELIX MOTANUL.
    Cam pe aici ar fi singurele merite pe care ni le-a prezentat pina in acest moment noul P.M. astazi doar desemnat.
    Dar cel mai mult mi-a placut de TICALOSUL PUPINCURIST CETEPULEA,care a gasit de cuviinta,alaturi de alti jegosi jurnalisti sa constate ca daaaaaaa,cu mici exceptii,ca deh ca niste comuniste bravi,facem si un pic de critica,guvernul lui PONTA ESTE COOL.
    Acuma ma si intreb la ce ar trebui sa ne asteptam,cind stim cu certitudine-USELIMEA ESTE O ADUNATURA DE PENALI PRADUITORI,iar rolul presei moguliene,este de Aa-i spala neincetat ,sigur nu gratis,pt ca asemenea servicii de pervertire a constiintei,se face pe bani multi.
    Va fi o adevarata desfatare sa-i vad pe acesti jegosi cum isi vor plimba sezuturile grase,prin studiorile mogulilor explicindu-le romanilor cit de bine lucreaza SISTEMUL TICALOSIT SI CUM ROMANIA SI ROMANII SUBIT AU DEVENIT FERICITI,VESELI SI FOARTE OPTIMISTI.
    Deja se vad primele simpotome ale SCHIMBARII DE SITUATIE-JEGOSII ANALISTI SI JURNALISTI,DAU CAM MULTE BILBE,NEOBISNUITI FIIND CU NOUA POSTURA DE APLAUDACI AI NOULUI REGIM.

  30. Si acum vre-o doua vorbe despre lumea virtuala.
    Pe masura ce ne apropiam de primele alegeri,cele locale, s-a putut observa ca lumea virtuala se reconfigureaza ,si ca bloggeri care cu ceva timp ijn urma faceau jocurile puterii portocalii,astazi sunt cu toate tunurile pe acestia,invocind tot felul de motive ,care mai de care mai hilare,doar pt a-si masca propia mizerie sufleteasca si propiul caracter mizerabil.
    Plecind de la ideea ca intotdeauna va fi nevoie de oameni care sa se miste in groapa plina de mizerie a politicienilor,bloggeri in cauza cistiga si ei o piine,chit ca aceasta piine are un pronuntat miros de FOSA SEPTICA,UN PUTERNIC MIROS GENERAT DE UNUL CA DAN VOICULESCU.
    Dar cea mai mizerabila atitudine mi se parea cea care ii sugereaza si o indemna cu tarie pe ELENA UDREA SA DEFECTEZE,SA TRADEZE SI SA FUGA DIN PD-L.
    Nu voi face vorbire acum despre ce fel de om poate fi vorba,de ce fel de caracter poate fi cel care indeamna la tradare,pt ca sunt sigur ca orice om ii detesta pe tradatori,si cu prima ocazie ii calca in picioare,am sa ma limitez la a spune doar atit-ISTORIA NU-I IARTA PE TRADATORI-toti dar absolut toti au sfirsit prost,iar sfatuitorii lor fara nici o exceptie si mai prost.
    In concluzie astept rabdator ,zilele cind TRADATORII VOR PLATI-si cum timpul nu are rabdare sunt sigur,nu voi fi nevoit sa astept prea mult………..

    • zapaievici aresturile inspectoratelor de politzie sunt pline de borfasi portocalici si tu arunci lozinci USL-iste 😆 😆 ,rusinica zapaieviciu zis kingoviciu …hihihi….hii

    • Stai ca vine rindul lui MIRCEA DIACONU-omul care joaca perfect ROLURILE DE COMUNIST,ATIT DE PERFECT INCIT NICI NU STII DACA JOACA ORI CHIAR ESTE COMUNIST.
      Ei si ce daca i-a DAT O PIINE LA STAT SI LA NEVASTA-SA,NUUUUUU???????
      La voi mai puiovici se poarta,SLUJBA LA STAT E SFINTA,pt ca sunteti atit de incapabili ca daca nu lucrati la stat,sunteti muritori de foame………

  31. zapaica prima hotarare pe care o ia Ponta cand o sa fie PM …un AUDIT riguros in toate institutziile statului ,atunci sa vezi arestari 😆 😆

    • mai puiut….(((((
      Nu stiu daca e cazul sa incerc sa ti explic…incerc totusi poate intelegi.
      Scopul lui ponta prin audit nu este de a identifica furturile(nu prin audit se identifica)
      Auditul identifica foarte pe scurt,eficienta cheltuirii banului .
      In acest caz ponta urmareste tergiversarea masurili de marire a salariilor de intregire a pensiilor impozitate……
      Oricum nu o sa vedeti nimic din buget,sti foarte bine ce datorii are psd ul…trebuie sa si le achite.In afara de asta tot ce au cheltuit baronii locali psd cu pomeni electorale si excursii,trebuie reintregit.
      Asa ca nu te bucura degeaba…partea leului e la ei,tu ramai ca si pana acum.

  32. Ca de obicei o insuportabila vorbarie,discursuri nesfirsite pe care nu le asculta nimeni,In general o stare de spirit oribila.

  33. Chiar si acum A3 e cu ochii pe EU, ca si-a luat masina mica 😀 cu Ciuvica dandu-si cu parerea. E incredibila obsesia antenelor pentru EU. Devine deja studiu de caz la facultatea de psihologie. Sigur, dupa Dana Grecu 😀 Poate sa dispara San Francisco in Pacific, poa’sa se topeasca ghetarii de la Polul Nord, poa’sa aterizeze un OZN in Piata Victoriei…nimic nu va conta. Tot faptul ca EU si-a luat o masinuta va fi stirea zilei in treijde editii speciale 😀 Oare nu s-au plictisit? De fapt nu, ca o fac pe bani.

    • Rad de ma prapadesc de o jmatate dde ora! Radeti si voi 🙂 🙂 Ce le face Olgaaaaa asta Wow! Asta inseamna sa fii curva politica

      Când au semnat protocolul cu USL şi, implicit, susţinerea uninominalului pur, uneperiştii lui Gabriel Oprea şi-au parafat „condamnarea la moarte”, afirmă senatoarea pesedistă Lia Olguţa Vasilescu, care e de părere că, la alegeri, UNPR o să dispară.

      „Ma distreaza cat de mult se lauda UNPR cu protocolul semnat (cu USL n.n.). Nici nu realizeaza ca si-au semnat condamnarea la moarte, cand s-au angajat sa sustina uninominalul pur! Cu 1 la suta cat au… Aduceti crucea si coroana! Urmariti si imaginile cu Victor Ponta la semnare. Efectiv, a luat-o la fuga dupa ce a semnat Oprea… UNPR-istii stateau jos si nu-si reveneau din soc, ca nu sta macar sa dea mana cu ei. Asteptau un nou premiu pentru tradare sau ce?”, întreabă Olguţa Vasilescu, pe Facebook

      http://www.inpolitics.ro/olguta-vasilescu-unpr-si-a-semnat-condamnarea-la-moarte-art66318.aspx#

    • …schimbati pagina ,material NOU

      Puiutzu administrator ajutor 😆 😆

  34. Doamnă Udrea, am două întrebări: Chiar nu poate ieşi nimeni cu un curaj mai mare de la PDL să spună clar naţiunii române: Domne, Ponta ăsta e un MITOMAN!!!!!! Ce Dumnezeu lăsaţi aşa să tăvălească în noroi cele mai bune guverne de până acum? Să iasă careva să spună “dom’ne, Ponta ăsta e un MITOMAN dom’ne care vrea să ne mintă că va conduce o ţară”. Poate spre dezastru sau mai bine spus în stâlpul istoriei cu trotineta luideminciuni sfruntate.Ce Dumneue e clar că minte. Păi MRU e om să mită? Măcar apăraţi onaora omuluui ăla care a fost scpoos ca mielul la tăiere. Şie mare păcat să sacrifici un titan precum MRU pentru a înghiţi pe nemestecate, pasiv nişte minciuni sfruntate ale lui POnta.
    Şi 2: nu credeţi că ar cam fi cazul ca preşedintele Băsescu să dizolve Parlamentul ăsta care s-a umplut de golani şi nesimţiţi? Sincer acum şi scuzaţi limbajul vă rog,dar asta e. Să trimită preşedintele Băsescu “acasă” tot Parlamentul şi să vină apoi fiecare care l-a târât în Himalaya de noroaie să facă proba verităţiide caracter. Şi vă rog, nu îmi spuneţi că Parlamwnrtul e expresia democraţiei într-o ţară. POate în altă parte. La noi Parlamewntul e expresia golăniei , a trădăroiilor . Vreţi reforma clasei POlitice. Dizolvaţi-o pe asta .ŞI repede, vă rog luaţi în seamă mesajul şi poate în măsura încare aveţi disponibilitate , poate daţi nişte sugestii. Dar ca atitudine, repet, Apăraţi-l pe MRU!. Este păcat să lăsaţi nişte golani ai istoriei să îl târască nenmeritat în noroi !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *