Gânduri după trei zile în Delta Dunării

Vizita în Delta Dunării nu a reprezentat doar un moment de relaxare, ci şi o oportunitate excelentă de a evalua deopotrivă evoluţia turismului într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Europa, dar şi situaţia locuitorilor Deltei, cărora politicienii ultimilor 24 de ani le-au întors mai mereu spatele.

Senzaţia pe care o am acum după trei zile minunate este destul de amestecată. Dacă frumuseţea locului şi diversitatea activităţilor întreprinse m-au făcut pe mine, ca turist, să fiu de-a dreptul încântată, problemele grave de zi cu zi cu care se confruntă oamenii care trăiesc acolo şi blocajul total al investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii utilitare (apă, canal, drumuri) şi a celei de turism m-au făcut să-mi dau seama că mai sunt foarte multe lucruri de făcut până când Delta va deveni locul pe care şi-l doresc şi turiştii, dar şi localnicii.

Având în vedere că eu sunt o vizitatoare constantă a Deltei Dunării, zilele petrecute aici mi-au dat din nou ocazia să vorbesc despre problemele oamenilor locului: de la pescuit şi vânat, la construcţii, de la transport, la locuri de cazare turistică. Localnicii, turiştii sau operatorii de turism au fost deschişi şi mi-au împărtăşit problemele pe care le au. Au făcut-o cu speranţa că le voi da o mână de ajutor, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani.

Adevărul este că, în perioada mea de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, s-a făcut mai mult pentru Deltă decât 20 de ani înainte. S-a inaugurat drumul care leagă Tulcea de Dunavăţ şi Murighiol, aşteptat de o viaţă de cei din zonă şi căruia acum i se spune „drumul lui Udrea”– un proiect de 20 de milioane de euro prin fonduri europene, prin care s-au construit 13 kilometri noi de drum asfaltat, s-au reabilitat 37 de alţi km de drum, s-au reabilitat 7 poduri şi 47 de podeţe şi s-au realizat peste 50.000 de km pătraţi de trotuare în localităţi.

De asemenea, s-a realizat proiectul Triunghiul Mănăstirilor. Acesta a costat peste 75 de milioane de lei şi a constat în reabilitarea unui drum de 38,2 kilometri care leagă mănăstirile Celic Dere, Saon şi Cocoşu. E un traseu pe care iubitorii Deltei trebuie neapărat să-l încerce şi pe care cred că operatorii de turism ar trebui să-l promoveze mai mult.

În plus, s-au construit un debarcader şi un miniport turistic: unul la Murighiol, celălalt la Sfântu Gheorghe. Tot la Sfântu Gheorghe am reabilitat Casa de Cultură si am făcut proiecte de modernizare a comunei, care au ramas, din păcate, în aer în timpul guvernării USL, chiar dacă primarul este de la PSD şi numărul turiştilor creşte an de an datorita acestor proiecte. Am reabilitat şi mai multe clădiri de patrimoniu din Tulcea şi Sulina, unde am amenajat plaja, am reabilitat Farul Comisiei Europene, am alocat fonduri pentru reabilitarea unui cimitir vechi de la 1700, am asfaltat străzile, am amenajat faleza la Dunăre, am reabilitat termic blocurile de locuinţe si am făcut drumul catre mare.

Dacă adăugăm şi investiţiile în infrastructura urbană din judeţul Tulcea, în drumuri locale, în centre sociale sau ajutoarele oferite mai multor microîntreprinderi de turism din judeţ, inclusiv realizarea Complexului de la Murighiol unde a avut loc intalnirea USL din toamna trecuta, s-au alocat 120 de milioane de euro în mandatul meu de ministru. Din care 83 de milioane pe fonduri europene. Lista totală a investiţiilor poate fi consultată aici: >>Investitii MDRT in judetul Tulcea in mandatul de ministru al Elenei Udrea.<<

Acestea sunt sume cu care Tulcea nu s-a mai întâlnit niciodată înainte şi pe care cu siguranţă nu le va mai vedea în guvernarea USL, având în vedere blocajul total generat de un Guvern incompetent şi lipsit de viziune. Luând în considerare faptul că Executivul Ponta a dat doar 4 milioane de euro pentru investiţiile în turism per total în anul 2013, este clar că Tulcea nu primeşte mai nimic. Nu sunt bani suficienţi nici măcar pentru conservarea lucrărilor începute.

Pentru mine, este dureros să-i aud pe locuitorii Deltei cât de dezamăgiţi sunt de ceea ce se întâmplă. Şi asta pentru că, în ciuda frumuseţii deosebite a acestor locuri, viaţa nu este deloc uşoară. Infrastructura este deficitară şi serviciile publice ale statului au mult de suferit. Aceşti oameni au văzut în turism ceea ce am intuit şi eu: singura lor şansă pentru o viaţă mai bună. Aşa cum este şi pentru românii din Valea Jiului.

Ei bine, acum, această speranţă le este spulberată de o Putere politică absolută în diletantismul său şi interesată să ţină oamenii în sărăcie pentru a-i manipula apoi electoral. E o realitate dureroasă, pe care sper să o împiedic. Îmi iau încă o dată angajamentul că voi incerca sa determin USL să ducă la capăt investiţiile începute în mandatul meu de ministru şi că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a atrage atenţia asupra nevoii de implementare a Strategiei Dunării. Sunt două restanţe pentru care Guvernul nu are scuze.

Vreau să închei într-o notă mult mai optimistă: îmi păstrez promisiunea făcută deopotrivă tuturor celor din Deltă, dar şi mie, că în toamna aceasta mă voi întoarce într-unul dintre cele mai frumoase locuri din România şi chiar din Europa.

13 thoughts on “Gânduri după trei zile în Delta Dunării

  1. Frumoasa Delta Dunarii visez intr-o zi sa o pot vizita ,,mie rusine sa stiu ca sunt romanca si nu am putut ajunge sa admir frumusetea ei 🙁 te pup ,succes Elena in tot ceea ce ti-ai propus sa faci !

  2. In acest articol simt nostalgia unor vremuri cand Elena Udrea muncea de zor si strabatea tara in lung si in lat, incercand si reusind de cele mai multe ori sa lase ceva bun construit, in urma, ca ministru la MDRT.
    Se mai simte dincolo de cuvite dezamagirea ca de un an si ceva de cand min.Turismului a cazut pe mana a doi incompetenti, Hellvig si Grapini, n-au miscat un deget pentru a continua macar munca Elenei Udrea, dar de distrus au distrus in mare parte si ce-i mai grav, ca au gonit toti operatorii de turism straini, au incetat sa mai promoveze Romania la targurile internationale….totul a fost lasat sa functioneze la voia intamplarii!
    Unde sunt ” ministreii” lui Ponta?
    Ce face Grapini, cum a promovat ea tara asta, in aceasta vara? Nu spunea Ponta acum o luna ca: nimeni nu-si va lua concediu? Ei asss, au plecat peste mari si tari pana in indepartata Florida, cum sa stea ei alaturi de prostime pe plajele litoralului romanesc?

    • Care turism? Fa o comparatie intre Romania din epoca PDL sau PSD si Albania.

  3. Dna Elena Udrea,

    Am o anume interpretare fata de ce a spus dl Basescu luni la
    Izv. Mures si anume :
    daca ne uitam cu atentie la declaratiile dsale se foloseste Budapesta, nu in contextul unor referiri la activitati ale statului maghiar si a institutiilor sale ci cu referire la activitati pornite si pregatite la Budapesta de catre cetateni maghiari care insa sunt oameni politici chiar daca nu sunt reprezentanti oficiali ai staului maghiar si daca uneori sunt ii putem considera din aceiasi categorie cu parlamentarii nostri plimbati prin Taiwan.

    Deci la Budapesta ca un centru recunoscut al maghiarimii de toate nuantele inclusiv cea sovina si iredentista s-a referit dl Presedinte si nu la puterea politica si de stat de la Budapesta, care e libera sa vina in Romania asa cum si romanii sunt liberi sa se deplaseze oriunde, sau, la ei acasa, sa si huiduie daca au chef.

  4. Apreciz efortul de a scrie pe blog despre Delta, Dar sincer, cat timp ai fost ministru poti spune ca ai facut tot ce s-a putut pt. Delta? Intrebarea e valabila pentru toti ministrii care au avut Delta in grija, de pe la 1944 incoace….
    Bun, prin specificul zonei, infrastructura rutiera si navala va fi mereu limitata acolo. Cred ca stii de ce. Si asta nu e o politica noua, e de cind s-a infiintat Comisia Europeana a Dunarii, ca tot ai amintit de ea. Hartley a lucrat in 1894 doar pe bratul Sulina, regii Carol I si Ferdinand I ulterior au investit constant tot acolo, comunistii au mai facut si eu ce au putut, apoi au mai construit un canal, pe aceeasi directie, totul in scopul cresterii navigabilitatii… care intr-adevar a si crescut, si in alte scopuri. Drumurile sunt aceleasi din evul mediu. Stii la fel de bine ca mine ca nu vor fi mai multe in contextul geostrategic dat…nici daca Moldova se uneste cu noi. Nu e nimeni nebun sa deschida o directie de inaintare spre Bucuresti-Ploiesti, chiar daca parametrii de inaintare in directia respectiva nu sunt cei traditionali, sa spunem. Sa mai continui? De ce sa politicizam in consecinta chestiunea? Personal sunt convins ca daca ai situa problema in afara schemei “eu am facut astia nu” ai avea mai mult de cistigat. Nu intotdeauna abordarea agresiva aduce capital. Bun, ea este un pattern al vietii noastre politice. Sau mai este , mai bine zis. A bon entendeur…
    Altfel, da , mai este mult de lucru in Delta. Ca in toata Romania dealtfel.

  5. Dupa toata ziua si seara extrem de amuzante legat de revenirea (intreruperea) din concedii a celor doi Lolek si Bolek varianta romaneasca, am retinut esentialul.
    Ponta a pomenit-o de mai multe ori pe Elena Udrea si cu asta se poate intelege tot. 🙂 🙂
    Este de prisos sa mai dezvolt dar tot nu ma lasa fara sa nu va spun: le este frica de Udrea ca dracului de tamaie! 🙂 🙂

  6. Pentru cine il stie pe copilot, aseara o fo extrem de nervos, tot era un pachet de nervi 😀 Asa de nervos nu l-am mai vazut de la referendum cand a pierdut si i s-a urcat Europa in cap. Sa o pomenesti pe Udrea de treijde ori intr-o ora arata o problema. Sigur psihiatrii au un nume la obsesia asta, unul complicat. A repetat atat Udrea presedinte cat si tragedia din Muntenegru de zeci de ori, chiar daca subiectul intrebarii era cu totul altul, ceea ce arata ca Basescu i-a facut vacanta praf tandari. A cedat psihic live. Numai autocontrolul impus si greu incercat l-a facut sa nu scoata mizerii pe gura. Dar observam, dragii mosului, cum nu lasa nici o zi fara raspuns si fara contraatac la ce spune Basescu. Chit ca vine din vacanta de oriunde, ca intra prin telefon, pe FB, pe orice nici un atac sau critica nu ramane in aer. Asa se face, pressing pe tot terenul om la om. Uitati la MRU care n-a bagat in seama atacurile lui Gadea si acum o ia de la 0 ca sa nu-l uite lumea.

    • Era nervos caci odata anuntat smenul cu privatizarea CFR a fost obligat sa-o publice in Monitorul Oficial 🙂 🙂 🙂

  7. daca d-na Udrea il ia in suturi pe ponta macar de doua ori pe saptamina, dar sa fie consecvent (d-a Udrea nu prea are adversar pe masura ! ) pina la viitoarele alegeri il desfiinteaza ca om politic,dar trebuie cineva tot asa de eficient sa se ocupe si de crin poate, poate vom scapa de usl !

  8. Am pregatit un traseu deosebit de frumos in Delta Dunarii! Pe langa manastirile si obiectivele turistice din Judetul Tulcea, ne vom plimba timp de 7 ore prin Delta Dunarii cu un vaporas special inchiriat pentru grupul nostru. Vom lua si o masa la un restaurant cu specific pescaresc. Ar trebui sa ne cunoastem mult mai bine tara noastra si frumusetile ei de nedescris! Veniti in Delta Dunarii cu noi pe 7-8 septembrie 2013! http://paginadefolos.blogspot.ro/2013/08/excursie-in-delta-dunarii-si-judetul.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *