Ganduri dupa Conventia Nationala

Dupa finalul Conventiei Nationale Extraordinare a PDL, multi dintre colegii de partid au ramas cu un gust amar in ceea ce priveste organizarea si desfasurarea evenimentului la care s-a decis drumul partidului. Incepand cu decizia ca din Comisia de Organizare sa faca parte doar sustinatori ai domnului Blaga si pana la refuzul solutionarii contestatiei depuse in timpul numararii voturilor, au fost o multime de nereguli care au generat ideea ca rezultatul anuntat sambata seara la Romexpo a fost fortat. Au fost anuntati la inceperea votului 4359 de participanti si am avut 4615 voturi exprimate!, iar turul doi nu a mai avut loc pentru 36 de voturi obtinute de Vasile Blaga peste procentul de jumatate din voturile valabil exprimate.

Dupa ce prima contestatie a fost respinsa, a fost depusa o a doua in care sunt prezentate exemple de nereguli intalnite pe parcursul organizarii alegerilor interne. Realitatea este insa ca nu avem nicio asteptare de la colegii nostri pentru un raspuns pozitiv la solicitarile facut.

Ca urmare, consider ca alegerile au luat sfarsit.

Celor care au afirmat ca nu stiu sa pierd, le reamintesc faptul ca la locale am fost singurul presedinte de filiala a partidului care si-a asumat rezultatul slab al organizatiei pe care o conducea, cea de Bucuresti, si mi-am prezentat demisia. Apoi, am demisionat din toate functiile detinute in partid, odata cu retragerea intregii echipe Boc. In plus, chiar si acum, dupa Conventia Nationala, am anuntat ca, daca s-ar decide ca alegerile sa fie reluate, nu as mai candida inca o data. E mai important pentru mine sa avem alegeri necontestate in partid si o conducere legitima, in acord cu ce-si doreste baza partidului, decat sa fiu eu presedintele PDL. Cred ca atat membrii de partid, cat si electoratul pe care spunem ca vrem sa il recastigam au nevoie sa vada ca noi suntem primii care respectam regulile si suntem corecti intre noi.

Asa cum am declarat tot timpul, raman in PDL si vreau ca toti cei care m-au sustinut, jumatate din partid, sa faca la fel, pentru ca este nevoie de absolut toata lumea si sunt convinsa ca partidul s-ar prabusi fara ei. Vom face tot ceea ce tine de noi pentru a asigura unitatea PDL. Ne dorim sa ramanem impreuna si sa ne batem pentru principiile si valorile pe care ni le-am asumat cu totii prin motiunea „Noul Partid Democrat Liberal. O Noua Romanie”. Ne vom bate cu USL cu toata energia noastra, incercand sa demascam incompetenta si impostura celor care guverneaza atat de prost Romania astazi.

Vom incerca sa ramanem impreuna, pentru ca impartasim aceleasi idei privind drumul pe care trebuie sa-l urmeze PDL. Noi trebuie sa ne luptam sa ne punem ideile in aplicare. Pentru partid, dar si pentru Romania, care are nevoie si merita o forta politica de centru-dreapta credibila si puternica. Asta nu inseamna insa ca vom face opozitie la actuala conducere a partidului. Nu acesta este scopul meu si nu pentru asta ne sustine jumatate de partid. Din contra, vom incerca sa ajutam partidul sa progreseze si sa-si atinga tintele. Vom merge pe calea dialogului si cooperarii cu Vasile Blaga si viitoarea echipa de conducere a partidului. Cu mentiunea ca responsabilitatea pentru soarta PDL le va reveni in totalitate celor care-si asuma conducerea partidului.

Chiar daca lucrurile la Conventie nu au iesit asa cum cred ca ar fi avut nevoie PDL pentru a transmite un semnal de schimbare si innoire, cred in continuare in acest partid si in capacitatea sa de a-i readuce pe romani aproape de noi. Nu va fi usor, drumul fiind presarat cu multe obstacole si dificultati, dar aceasta este tinta pe care trebuie sa ne-o asumam si pe care, intr-un final, trebuie sa o atingem.

Si mai cred ca PDL nu trebuie sa se autoexcluda de la un proces de constructie a unui pol politic de centru-dreapta puternic in Romania.

 

51 thoughts on “Ganduri dupa Conventia Nationala

  1. D-na Elena, felicitări! Ati demonstrat că aveţi potenţial. Normal ar fi fost se se trecă la turul doi. Însă modul în care a încheiat dl Blaga Convenţia i-a dezamăgit pe majoritatea PDL-iştilor şi, implicit, Băsiştilor simpli. Acum problema majorităţii din PDL-ul e una de moralitate. E lipsit de onoare şi responsabilitate să vii acum cu chestii de genul că Preşedintele Traian Băsescu ar fi tras partidul în jos şi că PDL-ul poate exista şi fără Băsecu şi echipa lui Elena Udrea. Când cineva te-a omenit şi îi datorezi aproape tot ce ai şi eşti acum şi, când suflă vânt potrivnic, îl insulţi sau îl învinăvăţeşti, rişti să piezrzi aproape tot.

  2. De acord cu tot ceea ce spune Elena Udrea, in special cu aceasta fraza avertisemnt:
    ” Cu mentiunea ca responsabilitatea pentru soarta PDL le va reveni in totalitate celor care-si asuma conducerea partidului.”

    Sa tina minte aceasta fraza, gruparea Blag sa le fie de capatai.
    Si, sa nu creada ca electoratul nu ii va sanctioana pentru cum au castigat asa zisele alegeri: “democratice”,” cinstite”, “curate ca lacrima”. de sambata de la Conventie.
    Si inca ceva tovarasi din aripa Blaga, niciodata in viata nu poti cladi fericiri, bucurii, victorii atunci cand ai calcat in picioare drepturile, munca, devotamentul, corectitudinea altcuiva. Esecul este 100%

  3. felul cum ati inteles sa abandonati legitimitatea lui Blaga , au condus la speculatiile de presa ale parerologilor comunisti din media aservita . prin acesta abordare complet gresita , ati intarit fara sa vreti , autoritatea acestuia , si sa nemultumiti pe simpatizantii d tra care intr o majoritate covarsitoare au cerut scinarea de gruparea fesenista .
    nu pot sa inteleg aceasta atitudine cu nici un chip .
    ati dat apa la moara unei prese ostile pusa pe construirea unor scenarii fanteziste si tendentioase .
    in mod logic actiunea constestatara trebuia sa moara frumos ,nu prin ingenunchiere .

  4. cu vasile bl(e)aga presedinte, cezar preda si cele doua pupe(ze) ale lui stolojan in conducere pdl e deja mort… hihihiiiiiiiiiiiiii…ieri a iesit la rampa si berceanu , auto(exclus) din viata politica pentru mari “furaciuni”.. hihihiiiiiiiiiii… nu voi vota vreodata un partid condus fara orizont de cei trei h–i blaga, videanu, berceanu !

    • Corect. Numai ca Berceanu, minte de ingheata apele la partea cu Blaga. Declaratia sa, este de fatada, ca sa iasa cu fata curata dupa mizeria aia de la Craiova.

  5. …corecta analiza Elenei ,nu pleaca din pedele si nici nu se bate cu gruparea Blaga ,le-a inchis gura la chibitzi care urlau si vroiau ruperea partidului , este o judecata chibuzuita dupa “facaturile ” de la conventzie ,eliberata de responsabilitatzile unei functzii in actuala conducere portocalie, Elena o sa aiba timpul necesar sa-si vada de colegiul ei moldav [Roman ] ,sa-si refaca fortzele pentru urmatoarele lupte politice ,timpul lucreaza pentru ea ,fac pariu cu oricine ,dupa esecul de la europarlamentare a partidului condus de buldog , din primajumatate a lui 2014 ,Elena o sa fie sefa pedeleului 😆

  6. Stimata doamna , ati facut un scor foarte bun
    FARA JOCURI DE CULISE .
    Si asta inseamna totul .
    Daca aveati alta conceptie cu privire la mobilizarea si desemnarea delegatilor … posibil sa fi avut alt scor .
    Pe de alta parte .
    Poate sa-mi spuna si mie careva din PDL de ce as vota eu cu propriul partid !?? Ca sa ce ?
    Speranta nu mai am .
    Program de guvernare , actiune corecta si concreta nu este , nu stim nimic din ce s-a intamplat cu PDL in perioada 2008 – 2012 .
    Ce inseamna porcaria asta , aranjamentele pe sub masa , etc ?
    Chiar credeti ca suntem batuti in cap sau neam de sluga sa luam ce ni se da !??

    • Dragul meu, votezi cu PDL stiind ca votezi si pentru Udrea. Inteleg suparareta/ voastra, este justificata si eu am aceleasi apasari, dar,am invatat ca politica este data naiba de parsiva, adica unii oamenii o fac sa fie asa. Atata timp cat in PDL este Udrea trebuie sa o sustinem, drumul ei in politca este bine coturat, calculat nu va lasati inselati de aparente. Intr-o zi veti fi multumiti de Udrea politicianul.

  7. Eu va felicit pentru rezultatul obtinut si pentru atitudinea dumneavoastra din campanie si de la Conventie, si bineinteles cea de dupa.Unii colegi, castigatori de altfel,deci de la conducere ar trebui sa ia exemplu de la dumneavoastra.Intr-adevar Conventia l-a dat castigator pe domnul Blaga, dar ce va spun eu este ca daca va opriti acum, pierdeti, pierdeti cu adevarat.Continuati deci, continuati si luptati, pentru ca sunt convins ca veti avea castig de cauza.[ Sa stiti ca si tinerii stau aproape de partid!]. Inca o data felicitari si mult succes in continuare, periplul dumneavoastra abia acum incepe!

  8. Parerea mea e ca implicarea presedintelui in alegerile din pdl a fost o gafa foarte mare.
    Cum adica “adio partid democrat”?Asta era mesaj catre populatia Romaniei?Ce treaba are un presedinte cu un partid politic?El este pus acolo de niste catateni (sa ii reprezinte),care nu prea ll-au mai pus….a castigat prin frauda in Franta.

    • Puiu, Blaga nu face decat sa se dea macho, nimic mai mult. Se baga in seama. Nu uita cel mai important lucru: PDL NU are electorat, PDL are electoratul lui Basescu, adica noi basistii. Din clipa in care Basescu a spus adio PDL fii convins ca si electoratul a spus adio PDL si asteapta un semn…..

    • 😆 😆 ,lulutza draga eu nu-l iubesc deloc pe mariner ,sunt multzi ca mine ,noi o pretzuim pe Elena ,d-aia ma intereseaza soarta partidului ,stiu sigur ,Elena o sa fie sefa dupa previzibilul esec de la europarlamentare ,nu te lua dupa rasputinovici care bate moneda pe electoratul lui Basescu ,terminoiu cu acest personaj politic ,vrei nu vrei din finalul lui 2014 o sa fie pensionar politic ,electoratul pedeleului as vrea sa fie suta la suta “fani Elena noastra ” 😆 si ideilor anuntzate de ea in motziunea de la conventzia din 23 martie ,stiu ca-l iubesti 😆 😆 pe mariner ,sa-ti fie de bine ,poti sa iubesti si un pensionar sa nu fiu rau [un INVINS pe toate planurile 😆 😆 ] ,viitorul in politica portocalie ii ELENA UDREA cel putin 20 de ani [i-a prins bine intamplarea de la conventzie ,si-a dat seama de adevarata fatza a colegului de partid 😆 😆 ] de acum incolo sa judece pragmatic [atat sa invetze de la Basescu ] nu cu sufletul cum a facut pana acum . Sant sigur de atasamentul tau fatza de Elena ,sa-l lasam pe mariner …hihihi….

  9. Razvan
    Oamenilori vechi si “noi” de la conducere, cu o mentalitate depasita vremurilor in care traim, nu ai cum sa le ceri sa fie cu o gandire moderna,, libera, contrara celor de la USL. Asta este problema in PDL si va ramane deocamdata.

    De asta s-a dorit schimbarea in PDL, de asta a fost votata Udrea de mai mult de jumatate de partid, fara fraude, deoarece Udrea nu avea cum sa fraudeze, nu ea a organizat alegerile, nu ea a fost la butoanele decizionale.

    Vom vedea ce va fi, oricum Udrea are traseul ei de parcurs si isi va face bine treaba, fara sa aiba vreo contradictie cu actuala conducere, poate la derapaje grave sa-i atentioneze, ii va lasa sa-si faca munca in liniste si pace.

    Ea, este o mare doamna, in comparatie cu cele care au atacat-o in campanie, coborand la stadiul de tzatze in buza santului, uitand acele doamne ca nu au nas de ea si nu-i ajung nici la degetul mic al Elenei Udrea.
    Udrea nu le-a replicat, n-a coborat la nivelul lor, le-a lasat in plata Domnului…..

    Acum, au nevoie de Udrea, ii vor vorbi, ii vor zambi….si, ma intreb daca vor avea tupeul s-o priveasca senin in ochi?!
    Sa nu uitati cel mai important lucru: NU Udrea are nevoie de ei. NU Udrea are nevoie de Blaga, ci invers. Ei au nevoie de ea, pentru ca, daca Udrea pleca din partid, Blaga ramanea fara oameni si nu mai avea cui sa fie sef.
    Inca un aspect foarte important: Udrea este vectorul principal in PDL.

    • Domnule Razvan, nu sunt nici “basist” nici “blagist” sunt cum am mai spus “udrist” si am mare incredere in ea. Am garantia ca ne va da o sansa in viitor sa votam o dreapta asa cum o dorim de 23 de ani iar acea dreapta nu va fi in PDL. Bleaga este un virus fara antidot deocamdata, dar vom avea grija ca la viitoarele alegeri sa-l administram drept in ceafa aia de taran prost. Nu votam PDL pentru ca este Udrea acolo, ne putem abtine de la vot daca nu vom avea cu cine. Cand va mai candida Udrea atunci ne vom uni in cuget si o vom vota. Nu trebuie sa disperam inca, sa vedem ce ne arata viitorul apropiat.

  10. Eu sunt ” udrist ” si recunosc asta. Faptul ca Elena Udrea a ales sa faca armistitiu , nu ma va impiedica niciun moment sa-l socotesc pe Vamesul infractor cel mai hidos si abject politician roman ! Fiindca lucrurile in PDL nu s-au linistit nici pe departe “cazanul ” cu nemultumiri sta la foc mic si se apropie de punctul de fierbere, este cat se poate de real. Cand va da in clocot ne vom bucura de desfiintarea lui Bleaga, acest virus insuportabil !!!

  11. Bleaga a pierdut procesul cu Visan… hihihiiiiiiiiiiiiiiiiiiii… dupa ce visan l-a acuzat ca este in spatele unor firme care au contracte de sute de milioane de euro cu statul ( tehnologica ) Blaga l-a dat in judecata pe Visan … hihihiiiiiiiiiiiiiii… dupa cum se vede n-a mai platit taxa de timbru… hihihiiiiiiiiii… prietenii stiu ca visan avea dreptate… hihhiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

    Site-ul Judecatoriei Craiova:

    “14/12/2012 Amână cauza
    Solutie: Amana cauza pentru ca recl.Vasile Blaga să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 2611 lei şi timbru judiciar de 5 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Stabileşte termen la data de 01.02.2012.
    01/02/2013 Amână cauza
    Solutie: amana cauza având în vedere procedura viciată cu pârâtul Vişan Gelu.
    15/03/2013 Anulează cererea
    Solutie: Admite excepţia netimbrării invocate din oficiu.Anulează acţiunea, ca netimbrată.Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.03.2013. ”

    hihihhiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii…

  12. Ati ales drumul cel mai greu,ramanerea in PDL si acceptarea fie si doar teoretica a ”mainii de fier” a lui Blaga. Ca si PD-ist profund legat de acest partid pentru care ati pierdut zile si nopti din viata dvs. va inteleg alegerea . Este ”copilul”dvs. pe care inca credeti ca il puteti pune pe calea cea buna chiar daca va trebui sa mutati muntii pentru asta. Probabil ati analizat argumentele pro si contra plecarii sau ramanerii in PDL , cat costa ca timp electoral recastigarea simpatizantilor pdl sau atragerea unora noi in cazul unei noi formatiuni si conluzia a fost cea pe care ati exprimat-o in postare. Sper doar ca cei care s-au inhamat alaturi de dvs.in aceasta colaborare ,sa aiba determinarea si rabdarea dvs. Liderii de la centru mereu vor gasi calea sa colaboreze chiar si de fatada,in teritorii insa unde orgoliile si pasiunile sunt mult mai intense este adevarata munca de racapatare a echilibrului. Baza este adanc fractionata si in miscare ,daca nu se va gasi o modalitate de a o opri si echilibra, oricat indemn la colaborare va fi la varf ,lasarea in voia sortii a bazei va fi tavalugul periculos. Conventia s-a terminat, sunt organizatii impartite care-cred eu-au nevoie de suport pentru a fi motivati sa ramana sau sa continue. Infrangerea poate fi foarte grea mai ales pentru cei ce au crezut cu adevarat in motiunea Udrea. Elena Udrea si Blaga sunt lideri experimentati in compromisuri pe cand in teritorii inca politica se face mult prea pasional. Liderii sunt obisnuiti cu luptele grele politice,sustinatorii insa sunt tentati sa renunte usor la crezul lor dupa o infrangere nedreapta,iar castigatorii sunt tentati sa nu ia prizonieri.

  13. Daca imi permiteti sa reiau analiza. Este vorba de un furt premeditat, planuit in forme multiple inspirat dupa modelul Dragnea! Sigur la proportii mai mici, cu alte caracteristici, dar tot furt se cheama.
    1.- Furtul a inceput din momentul stabilirii unor conduceri interimare de catre Blaga in organizatiile judetene,la numar 24. Acestia urmand sa devina sefi definitiv dupa ce vor fi achitat factura la Conventie.
    2.- A doua etapa in pregatirea furtului a fost atunci cand in comisia de organizare a Conventiei au fost inclusi doar oameni pro Blaga.
    3.- Apoi, in urma campaniei foarte bine mediatizate pentru Udrea, cand au vazut ca se ingroasa gluma, au gandit celelalte metode:
    4.- Bulibaseala creata intentionat cu evidenta delegatilor din judete la intrarea in sala. Dupa ce, la inceputul Conventiei s-au anuntat 4359 de delegati, la vot au fost 4615.
    5.- La numararea voturilor s-au amestecat urnele pentru a nu se mai putea reface o eventuala numaratoare comparand cu listele de la fiecare urna.
    6.- Cu toate ca la numaratoare erau prezenti delegati ai fiecarei motiuni, nu se stie cum asa de multe voturi nule erau contabilizate pro Blaga, dar si voturi date Elenei Udrea s-au regasit tot la Blaga!
    7.- S-a dovedit ca au votat si anumite persoane care declara ca nu erau la Bucuresti. Din Diaspora la fel au reclamat, ca nu au venit la Bucuresti si totusi s-a votat in numele lor! Asa se explica disparitia buletineleor de vot in alb!
    8.- Si, colac peste pupaza, la sfarsit s-a anuntat repede un rezultat fara a se lua in considerare contestatia gruparii Udrea. Ba mai mult au pus muzica populara ca sa ameteasca publicul si presa.
    9.- Pe sestache, au fugit cu urnele in Modrogan, si acum sustin sus si tare ca totul e OK!
    Nu s-au renumarat toate urnele, dupa ce au vazut ca au gasit atatea nereguli in primele 4 urne, Comisia s-a speriat si a poruncit sa se inceteze renumararea, amestecand toate voturile,asa pierzandu-se urma fraudeleor. Asa cred ei!
    10.- Sunt suficiente motive sa credem ca fara aceste jonglerii ale organizatorilor, Udrea era castigatoare fara mari probleme.
    Solutia este una singura. Adunarea la Bucuresti, pe cheltuiala lui Blaga si a celor care au pus la cale masinaria (manaria), refacerea votului cu o alta echipa de organizare-compusa din partea tuturor partilor.
    Altfel, cum sa poti lucra cu un hot de drumul mare in echipa, ce incredere sa mai ai intru-un Presedinte devenit prin fraude?

    Dar, tinand cont ca ieri, Doamna Ministru Udrea a fost rugata sa renunte la contestatie si sa ramana in partid, inteleg gestul sau, a pus pe primul loc unitatea desi este o unitate construita pe minciuna si inselatorie. Daca pleca ar fi urmat-o mai mult de jumatate din membrii PDL, iar Blaga nu ar mai fi avut ce sa conduca. Electoratul nu va mai credita partidul la viitoarele alegeri pentru ca ,asa cum se stie din istoricul PDL, Blaga nu a fost acceptat niciodata de electoratul de centru-dreapta, pierzand toate bataliile cu el. Daca Doamna Ministru nu se combina cu echipa condusa de Vasile Baga este de bun augur si o vom sustine separat de partid.

  14. Nu sunt nici udrist, nici basist, nici nimic altceva. Intotdeauna incerc
    sa fiu “obiectiv”, in primul rand fata de mine insumi.
    Ne-numarandu-ma printre votantii efectivi (fiind prea departe de
    aceasta evidenta) restul e …. simpla parere. Restul sunt tot felul de
    povesti cu “daca” si cu “parca”.
    Mental, am acordat votul meu doamnei Udrea. De acum incolo si
    pana la un urmator vot, daca m-am urcat in acea canoe de … mult
    mai mult decat 8 + 1 in care ei ii revine (pt segmentul cu care ma
    identific) rolul de “carmaci”, deci pana la urmatorul vot eu merg
    (deschis) pe mana ei (contorizand intre timp bune si rele si tragand
    linie si socotind, cand o veni acea zi) avand incredere in deciziile pe
    care le va lua pentru ca nu eu sunt in situatia de a avea datele la
    nivelul tangibil, ci ea si cei care efectiv ii sunt in preajma.
    Judecand cu inima (cu literatura) cea mai corecta solutie era
    plecarea fiecaruia din cei doi (Blaga si Udrea) pe calea lui, cu oastea
    ce fiecare a strans.
    Judecand cu mintea (cu matematica) alegerea cea mai buna este de
    a ramane. Adugand mintii si literaturii capitolul la care Udrea sta mult
    mai bine decat Blaga (intuitia), tot Udrea va fi cea care ne va apropia
    mai mult de adevar.
    (Una peste alta, nu mi-au placut nici atacurile Elenei Udrea la Blaga,
    nici raspunsurile lui Blaga la atacurile Elenei Udrea.

  15. ….mda…conform spuselor de mai sus, cam de cata munca este nevoie sa recreditezi o conducere discredidata ? si merita oare Blaga sa fie recreditat prin munca Elenei Udrea? Pentru ca el nu va face nicio miscare sa recastige increderea electoratului sau a celor din pdl care l-au renegat. Cam oricum ai lua-o Blaga pare mai degraba un mamut pentru care toti ceilalti muncesc sa il tina pe linia de plutire politica.Personal nu pot decat sa ma intreb de ce Elena trebuie sa ii spele imaginea,fie si parte din compromisul politic… La aceasta intrebare vorbeste feminismul din mine 😉

    • N.G. (domn/doamna) nu merita munca Elenei Udrea pentru creditarea lui Blaga! Cred ca a ales aceasta solutie din solidaritate pentru PDL ca partid politic,facand abstractie de o anumita parte a membrilor de la centru, care, cu ferma sinceritate spun ca nu o merita tinand cont de tot ceea ce i-au facut la Conventie. Trebuie sa aiba mare grija in schimb, sa nu fie asociata nicio clipita cu echipa Blaga, ca sa nu fie trasa in jos odata cu esecul lor. Trebuie sa aiba mare grija sa nu piarda capitalul politic castigat in ultima perioada, simpatia romanilor. Am observat ca au reevaluat-o si la cantar arata ca este in bine. Personal nu voi renunta la ideea ca Blaga nu trebuie iertat si nici sustinut. In limita timpului il voi critca cu vehementa.

    • Doamna N.G. Am recitit comentariul si pe final spuneti : “La aceasta intrebare vorbeste feminismul din mine”

    • ..Mengele …NG la inceput a fost doamna ,acum ii domn 😆 😆 ,in perfidul Albion se poate 😆 😆

  16. Sa nu ne scape nici unuia dintre noi ceva foarte improtant; Noul PDL al Elenei Udrea nu a incetat sa mai existe, din contra, proiectul merge mai departe impreuna cu toata echipa sa, singura in masura sa salveze acest partid de la desfiintare. Sunt oameni in marea majoritate tineri, in echipa, moderni, cu viuziuni adaptate zilelor noastre, proaspeti, curajosi, care vor merge cu proiectul pana ce vor remoderniza PDL-ul, transformandu-l in Noul PDL pe care-l asteptam de atatia ani. Treptat isi vor da seama de acest lucru si cei din gruparea Blaga.
    Repet pentru toti cei care regreta tot ceea ce s-a intamplat sambata: motiunea Udrea , echipa ei nu renunta la proiect.

  17. Mengele

    ”Feminismul ” in sensul ca nu pot accepta ca barbatii din politica sa se comporte ca niste brute (nu imi ies din urechi strigatele lui blaga pe final in conditiile in care nu l-am auzit NICIODATA facand opozitie politica cu atata ura si vehementa) iar apoi sa astepte ca o femeie sa ii spele imaginea. Eu tot raman la impresia ca oricare ar fi fost compromisul politic pentru binele PDL ,Blaga ar fi trebuit sa dea primul semnalul unitatii propunanadu-i Elenei a doua pozitie in partid ,iar astfel orice fractura in teritorii ar fi fost cel putin teoretic sudata. Dar depinde cine si cui doreste sa isi rupa gatul…
    Oricum e bine daca motiunea merge inainte si proiectul nu va ramane doar la stadiul de proiect .

    • Sarut mana, am inteles acum de unde vi se tragea ideea cu feminismul. Sunt un pic alergic la aceasta idee de feminism, mai ales in politica. Nu-i loc de asa ceva cand toate tunurile sunt pregatite sa traga din toate partile, tinta: Elena Udrea! Dar si noi vom avea armele noatre sa contracaram. Ei ataca cu laturi si clisee preluate de la Antena 3, noi cu argumente puse intr-un discurs superior si usturator.
      Inca o precizare imi permit N.G., am urmarit la televiziuni discursurile de la Conventia PDL si am constatat cat de mare este diferenta intre distinsa Udrea si ceilalti care erau acolo pe scena. Ce discurs elegant a avut dansa si ce discurs marlanesc au avut Blaga, Paul-Vass, Raluca Turcan, Flutur a fost mai controlat dar degeaba nu a putut compensa marlania colegilor de pact.

  18. Puiut

    Te salut cu drag…sa zicem ca in tara cetii ,mi s-a ridicat valul de pe ochi… 😉 Dar tot cu pasiunea mea -acest blog-raman… 🙂

    • Gaby neni …te salut si eu cu mai mult drag 😆 😆 ,ramai prietena noastra draga de la inceputurile blogului ,chiar daca ne-am ciondranit de multe ori 😆 😆 ,tu sarbatoresti si Pastele catolic de la jumatatea materna ,nu ?

  19. Gaby neni draga te contra-salut si eu cu si mai mult drag ,esti prietena noastra din Albion 😆 😆

  20. 😆 😆 😆 ,laptopul asta merge cum vrea el ,nu stiu cand pleaca postarea 😆 😆 ,am baut eu si s-a “clampanit ” el …..

  21. Puiut

    Iarasi ai umblat la cantalau 😉 Cat deespre Pastele catolic,il sarbatoresc cu sufletul ,cu bunatatile si oua rosii il sarbatoresc pe cel ortodox intr-o luna 😉

  22. Nu voi intra prea mult în profunzimele si culisele alegerilor PDL, le-au facut suficient televiziunile, presa. S-a scris, s-a comentat mult despre acest lucru, punctînd si toate tensiunile insotitoare ale acelui eveniment, acel sfirsit surpriza, pe care unii nu l-ar fi asteptat. Dar, fiecare zi are realitatea, surpriza ei. Lupta s-a dus pe doua planuri : în fata scenei si în spatele ei si probabil ca acele planuri nu s-au întilnit. Au fost doua lumi separate. Sigur, fiecare poate sa aleaga între a iubi si a respecta pe ceilalti, fie sa manipuleze si sa controleze. Altii se vor complace, poate, în “ mocirla indiferentei ”. Fiecare va alege o cale sau alta. Rezultatul alegerilor sper sa aiba un efect temporar asupra dvs., si sa va mobilizati repede pentru a fi si-n continuare la fel de puternica si în consens cu toti cei care va sustin si au incredere în dvs., iar sustinatorii sa nu devina niste “suflete pierdute”. A fost un trecut, un prezent, acum sa va ginditi la viitor. Fiti catalizatorul tinerilor, redobinditi-va adevarata dvs. credibilitate si sa recuperati tot ce ati pierdut, acum. Sa aveti aceeasi influenta media/politica in PDL. Fiecare persoana are un dar unic si pretios de oferit pentru a ajuta pe toti sa evolueze pozitiv. Sa va concentrati pe stradanii mai profitabile. Ce va pot propune eu este sa alegeti calea radianta cu nr. 13 din cele 13 cai radiante care exista în întreaga creatie. Calea radianta cu nr. 13 apartine lui Dumnezeu. Si ea are infinit de multe raze care dau vibratii, energii pozitive care pot cauza schimbari de stari / faze de actiune favorabile.
    Mult succes în continuare si nu uitati ca va iubim !

  23. scuze de offtopic-care e solutia pentru rezolvarea problemei maidanezilor?
    Printre soluţiile găsite pentru rezolvarea acestei probleme nu am găsit decât următoarele de bază:adăposturi de mari dimensiuni,eutanasia rapidă,adopţia făcută obligatorie prin lege,ţarcurile (cu gard de jur imprejur) de minim 30 mp la blocuri şi binenţeles dreptul de a te apăra cu arma, urmând un protocol bine stabilit ,atunci când eşti agresat de haitele agresive de câini.Iar pentru rezolvarea cauzei pedepsirea cu închisoarea maximă a celor care înmulţesc şi abandonează câini

  24. Si eu cred ca n-avea nici un rost continuarea contestatiilor. Nu facea decat sa le dea apa la moara antenelor si plagiatorului. Acum asta e, pe viitor vazand si facand, dar deocamdata tunurile trebuie puse pe USL ca daca n-o face PDL n-are cine s-o faca ca toate tv le acopera dudele si problemele si tampeniile. Ati vazut cum a reactionat copilotul imediat la ce a spus Frunzaverde. Ponta de fapt e purtator de cuvant, cum apare o declaratie aiurea imediat iese s-o anihileze. Intra pe telefon si la 23:30 daca trebuie, deci trage in orice misca. Asta si sustinerea catorva tv si gata ai 70% fara riposta opozitiei. Aia 70% n-or sa se duca nicaieri daca PDL nu intra in teren. Ca MRU inca nu-si gaseste drumul, alianta aia e faina 3 nule. Ghise care e din alt film si sluga de Codrin Stefanescu sunt foarte agresivi la RTV toata ziua, nu stiu cu ce se ocupa si din ce traiesc, dar sunt invitati Ciuvica style, 24/7.

    • Domnule care PDL? Sa fim seriosi. PDL nu mai are credibilitate, este renegatul electoratului de centru-dreapta, dupa ziua istorica de pe 23 martie 2013. Pana in conventie Realitatea arata sondajele a doua case si PDL avea 12%, in realitate sociologii spun ca are doar 8-9%, pana in mai,iunie va ajunge la 5% si tot asa pana la europarlamentare, 0%. Cei care mai doresc sa candideze trebuie sa isi caute o portita ca Blaga le-a inchis-o pentru totdeauna. Speranta era distinsa Udrea si ar mai fi daca motiunea sa va fi pusa la treaba iar echipa perdanta, sa se retraga daca tine la acest partid. Ceea ce nu se va intampla, ar insemna ca Vasile Blaga sa recunoasca ca a fraudat, uitand ca dovezile nici nu-i mai cer sa recunoasca, sunt evidente.

  25. NOUA CONDUCERE A PDL- CIUCA BATAILOR POLITICE !

    “catastrofa’ politica sulfina barbu si “dezastrul” negoita vor in conducerea pdl… hihihiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii… cele doua fufe (vass si turcan) se vor si ele in conducere … hihhiiiiiiiiiiiiiii… nu lipseste “ciuca batailor” politice pe numele lui cezar preda in frunte cu eternul pierzator vasile blaga( zis bleaga) hihhiiiiiiiiiiiiiiiiii,,,

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/noi-alegeri-in-pdl-liviu-negoita-vrea-o-functie-de-conducere-1030395.html

  26. http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/rovana-plumb-usl-isi-propune-sa-obtina-cel-putin-70-la-suta-din-mandate-pentru-parlamentul-european-297682.html 😆 😆 ,daca se intampla asa cum isi propune uselistii ,honvezi mai ciupesc si ei 5-6 % ,pepedisti poate mai mult ,partidul lui Blaga furaciosul cu cat mai ramane 😆 ??? , popularii europeni n-o sa fie multzumitzi de rezultat , atunci incepe sfarsitul si iesirea prin dosul 😆 😆 politichiei mitice a buldogului hotz , sa nu fie prea tarziu pentru pedelisti ,atunci o sa se vada idiotenia facuta de Blaga si camarila lui furacioasa ….bleahhh

  27. Organizatia PDL Hunedoara se pare ca a tras pentru tabara Blaga in Conventia extraordinara PDL. Nu este de mirare avand in vedere trecuturile dubioase ale domnului Gligor in ceea ce priveste “lupta” sa cu USL-ul !!!! Atat de mult a luptat incat majoritatea primarilor PDL au sustinut candidatii USL ….si se pare ca nu doar in judetul Hunedoara…..meteahna a tinut in toata tara …normal …sub auspiciul buldogului Blaga , care se dovedeste a fi un catelus in ceea ce priveste USL-ul !!! Sa stea sa conduca impreuna cu Stolajan un alt mare ratat, “salvatore de la patria” , care a renuntat la postul de prim- ministru pentru ca doua “fufe” din tabara lui nu au fost cocotate in postura de ministru. Intampaltor sau nu, aceste doua “pupeze” sunt blonde , dimensiuni enervant de exacte….so ….intr-un cuvant EXTREM DE ATRAGATOARE !!!! ….il intelegem pe saracu Stolo ….doar suntem oameni maturi …….PATRIOTI ADEVARATI !!!!…CE SA ZICEM ….PENTRU STOLO A FOST MAI IMPORTANT VIITORUL A DOUA PUPEZE, DECAT VIITORUL ROMANIEI !

  28. Dl.Antonescu i-a dat un bobarnac d-lui Ponta. Hartuit de Antene si de nu mai stiu cine, dl.Ponta a renuntat la a desemna candidati pentru Procurorul General , pentru sef DNA , etc. . Dl. Antonescu va propune, iar dl. Ponta este nevoit sa aprobe, un Ministru al Justitiei care sa faca ” ce trebuie” pentru linistea d-lui Voiculescu.
    SA VEDEM REACTIA D-LUI PONTA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *