Fiat justitia!

In dorinta de a justifica tergiversarea aplicarii legii in cazul celor 8 ministiri si fosti ministri uite cum unii, declarati chiar specialisti in drept, e adevarat drept international, se grabesc sa faca tot felul de constructii juridice, lasand deoparte esentialul: textul legii. Asa stand lucrurile, domnul Adrian Nastase incearca sa ne explice de ce in cazul domniei sale, fiind unul dintre cei’  fata de care Presedintele Romaniei a cerut inceperea urmaririi penale, cererea Presedintelui nu este suficienta, urmand ca’  aceasta sa fie avizata de Parlament, respectiv de Camera Deputatilor din care domnul Adrian Nastase face parte. Ca argument suprem, invoca un citat din sesizarea facuta catre Curtea Constitutionala, in cazul Ordonantei de Urgenta prin care Guvernul Tariceanu 2 incerca sa desfiinteze Comisia de la Cotroceni, comisie cu atributii in procesul de formulare a cererii de incepere a urmaririi penale fata de un ministru, de catre Presedintele Romaniei. Domnul Nastase se preface a nu sti, sau chiar nu stie, ca sesizarea respectiva, la fel cu orice cerere adresata unei instante, fie ea si Curtea Constitutionala, nu este izvor de drept. Deci, cu alte cuvinte, este opinia si argumentarea celui ce o formuleaza, dar nu inseamna ca reprezinta legea, mai mult, ea nefiind luata in considerare de catre Curte.

In realitate, domnului fost Prim Ministru al Romaniei sunt incidente art. 72 din Constitutia Romaniei si Decizia nr.1133/27.11.2007 a Curtii Constitutionale, pronuntata in speta sus-amintita. Astfel, Decizia respectiva declara neconstitutional art.16 din Legea raspunderii ministeriale nr.115/1999, singurul articol de lege care prevedea procedura trimiterii catre Parlament a’ cererilor formulate de Presedinte’ de incepere a urmaririi penale fata de ministrii care au si calitatea de parlamentar. Motivatia Curtii Constitutionale fiind aceea ca nu se poate ingradi dreptul constitutional al Presedintelui Romaniei (art. 109 din legea fundamentala) de a cere inceperea urmaririi penale fata de un ministru prin supunerea acesteia unei avizari din partea unei alte institutii. ‘ Art.72 din Constitutie prevede limitativ’ cazurile’ in care este necesar avizul Parlamentului fata de un parlamentar: cand se cere arestarea, retinerea sau perchezitionarea acestuia. Ba mai mult, se precizeaza ca aceste cazuri sunt valabile daca nu este vorba de o infractiune flagranta.

Deci, cum domnul Adrian Nastase precum si ceilalti trei ministri care sunt si parlamentari, nu sunt in situatia nici de a fi arestati, nici de a fi retinuti, nici de a fi perchezitionati’ inseamna ca cererea Presedintelui Romaniei este suficienta pentru ca DNA sa poata incepe urmarirea penala fata de acestia. De altfel, sa nu uitam ca dosarul dansului se intorsese la Cotroceni dupa ce acesta ajunsese deja in instanta de judecata, fara ca Parlamentul, in speta Camera Deputatilor sa-si fi dat avizul.’

268 thoughts on “Fiat justitia!

  1. Justitia sa-si faca datoria.Daca nu si-o face mai bine sa se transforme in fiat pt ca fiatul nu mai e masina buna.E praf.

  2. Catre dragos:

    Vallomást tesz:
    Ti vagytok megjátsza a hülyét !!!
    Elégedett, hokizni?

  3. Fulgerica…oare poti posta replici mai penibile decat cele de pana acum? Nu ma cunosti nu te cunosc…de unde pana unde iti permiti sa faci astfel de afirmatii…

  4. Buna seara ,
    In primul rand , trebuie explicat si aratat oamenilor textul / textele din constitutie care confirma spusele si actiunile Dlui. Presedinte .
    La revedere
    Emil

  5. Eu n-am incalcat legea inca…ma refer la Gheara si nu numai.Fiat justitia,ca e Fiat pana acum.

  6. Nu, il intrebam pe dragos daca se referea ca mi-am permis sa fac afirmatii fata de el sau de Gheara…

    Oricum, imi cer scuze fata de Gheara daca l-am suparat facandu-l tiganca imputita…

  7. @Daca ar fi timpul mai incapator, mai lung….ar fi bine, dar am o,,javra” de proiect care nu imi lasa timp de amuzament!!!!!!! are termen si clauze. Cit va invidiez citeodata pe unii dintre voi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! De 3 zile am dormit adunate doar14 ore. Ce-as mai ride, doamne, dar n-am de cine sau de ce si nici vreme. Multumesc frumos. Ehei, tinerete, tinerete…………….cit sa-ti dau sa te intorci????????????????????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  8. Cristi, nu esti cumva chiar Matroana blogului, incognito?
    Pai daca ai dormit 14 ore adunate in 3 zile, inseamna ca ai viata de noapte, nu gluma…

  9. @CRISTI
    Cand lucram la proiectul pentru examenul de stat, am facut in paralel (contra cost)si proiectul unei colege, ca eram un student sarac.Atunci am facut multe nopti albe si stiu cat de dificil este.Succes !

  10. @Fulgerica
    Fii atent ca “matroana” poate avea un sens jignitor

  11. Asa cum si “tiganca imputita” ar putea avea un sens jignitor… dar nu are, ca Prezidelu-Baselu a facut apel la Curtea De Jigniri!

    Oricum, Cristi, scuze ca te-am facut matroana! Succes la nedormit…

  12. Nicu Gheara unde doarme acum?In Ibiza?in Innsbruck?Sion?Sau e in Romania f. bine?SRI ce mai zice?Mai e cu ochiul pe el?O mai face lata ca data trecuta cand le-a ‘sechestrat’ Nicu Gheara masina cu tot echipamentul de urmarire?Gorilele lui bataushe i-au rupt cu bataia pe agenti.Aoleo ce mai agenti avem!

  13. Tineretzea nu se mai cumpara,se duce:(.Si eu simt ca imbatranesc.

  14. @ mai arunc un ochi peste nebuniile voastre , mai fac calcule, mai raspund la un tel, la un mail si uite-asa mai imbatrinesc . Noroc ca nu fumez, nu beau si nu am alte ,,preocupari” adiacente. @ Balbeck, te roaga un cunoscator a multe din lumea asta, schimba subiectul. Uite, te rog frumos. Fixurile sunt peri…@ Stefa cel Mare si Sfint avea , daca nu ma insel un cal Fulger. Sunt ,,matronul” a citeva sute angaj…. Hai, sa aveti succes. Ma striga timpul…. tipa clauzele….. rid greselile.,…..muncesc ca un nebun…ce dracu mi-o mai trebuii…………cind ai 1, vrei 2 ..pe urma 4 , ..vrei 8 si tot asa…….la 100 vrei…….

  15. Justitia sa-si faca datoria!!!!!!!!!!!!!!De ce nu si-o faceeeeeeeeeeeeeeeeeee?????????

  16. Si atunci… cum te distrezi?
    Lui Stefan cel Mare si Sfant i se zicea asa pentru ca avea 1.60 m si un bastard in fiecare targ, de la Targu Iesilor la Targu Frumos si Targu Neamt. Dar cu calu’… ce-ai avut?

    Fulgerica (numarandu-si angajatii…)

  17. E f. frumos sa ai angajati cu zecile de mii.Eu as angaja un milion,dar n-am cu ce sa-i platesc.Daca sunt sarac…10 milioane inseamna asa putin…soarta.De ce n-a tinut cu mine?Mai bine ma facea Bill gates.Tot vreo 10 milioane aveau si Camatarii si i-a facut praf mr. Ibiza.Cu 10 milioane esti praf in tzara asta,zero.

  18. Si cum merge cu asfaltarea, cu parcarile si cu bordurile, Cristi? Totul e sub control, sau rad greselile?

    Fulgerica (imbatranind…)

  19. @ mai Balbecutule tata, daca sti ceva si ai probe, info, sun eu un prieten la AND si te primeste si la ora asta. Ce justitie>?? CARE//?? Unde o vazi?? E transparenta , oarba si inexistenta. Mai vrei? @ Strafulgeratule, m-ai trimis la piramide, apoi la bordel, mai pe urma criticasi Sfintu , ca are sau a… ce nu ai …Sa nu fii nici sarac si doar cinstit, sa fii om. Cum vorbiti de milioane …. Ma nebunaticilor, nu de leuti zicem aici. Ma distrez??? Nu traiesti fericit daca nu te distrezi?? Depinde ce e pt fiecare. Ma distrez jucindu-ma cu ciinii mei….Facind farse apropiatilor si , nici nu gindesti ,cite timpenii fac si pun la cale. Te mira?? Vezi ce inseamna lipsa unui subiect politic??

  20. @Balbeck

    BANII…….Eu nu te-as numi sarac,saraci sunt cei de prin canale si de sub poduri.Poate esti mai bogat decat multi altii.Totul este sa descoperi unde zace acea bogatie.Stiu,pare filozofic,dar banii au ajuns instrument de masura pentru absolut tot(dragoste,principii,valori,incredere,prietenii,dusmanii),si cine e de vina pentru asta?Cei care spun ca sunt saraci,ei sunt cei care isi masoara valoarea in fct.de bani.Oricine se considera ”zero”doar pentru ca nu are miliarde,scuza-ma ca-ti spun,dar este chiar zero.Si apoi daca toata lumea ar fi miliardar cine ar mai face onorabila munca de muncitor?Nu stim sa ne apreciem valoarea individual,si de aceea pierdem timp pretios din viata plangandu-ne de mila.

  21. Inca un semn de imbatranire…in liceu scoteam pe 50 de m 5.9s.Acum scot 6.6.Ce-am fost si ce-am ajuns!

  22. E bine,acum cateva zile ofeream niste manusi de box ,acum avem pilule de ras.E OK.pentru cei care muncesc mult.Continuati,poate preveniti aparitia ridurilor. 🙂

  23. Am facut atletism 8 ani.De aia nu m-a prins politia cand eram mic.Eram rau atunci.

  24. Ok Accept orice pedeapsa. Sti ca iti dau dreptate. M-ai inteles si ajutat de multe ori si stiu sa am incredere in tine. Multumesc.

  25. Dupa 30 de ani esti devii mosh,nu mai poti face ce faceai la 17 ani.

  26. Pai cand pisica nu-i acasa…… 🙂 Si eu am fost cea mai buna alergatoare din zona,iar acum dupa 30,ii alerg pe cei din jurul meu. 🙂 Azi am glume in program.

  27. Domule Nastase , tot respectul , am doua intrebari la care doresc sa-mi raspundeti :
    Cat de mult v-ati implicat in privatizarea Petrom si implicit a tuturor zacamintelor de petrol di aceasta tara ? (pe care le controleaza o firma austriaca)
    Care au fost comisioanele pentru cei sus pusi implicati in acea privatizare ?

    Patriciu a luat 2.7 miliarde euro pe “nimic” in comparatie cu Petrom.
    In cel de-al doilea razboi mondial unul dintre motivele foarte importante pentru care romania a fost “calul de bataie” al celor doua puteri au fost zacamintele de petrol, acum ca simplu muritor de rand din aceasta tara , ma gandesc mahnit ca au murit asa multi oameni fara macar sa se gandeasca la “comisionul” imens pe care il puteau lua daca ar fi “donat” de buna voie lui Hitler zacamintele de petrol,cat de simplu ar fi fost.

  28. @ pt ca nu citesti in arhiva iti zic eu ca nu fac NICIO AFACERE CU STATUL >agricultura si investitii in alte state. Din cauza ta sunt pedepsit. Nu ma supar pr ca aceeasi persoana m-a ,,scos’ de multe ori.

  29. In ce ne bagam?Ce privatizam si noi?Vreau sa fac si eu afaceri cu statul.Vreau si eu 2000 de hectare macar cu 100e/m2.Nu cer mult.

  30. Pe Antena3 este unul scapat de la balamuc.Nu stiu ce spune pentru ca ma uit fara sonor, dar dupa cum se manifesta…

  31. ps:Tzara asta e f. bogata,nici nu s-ar simti 2000 de hectare.

  32. @Demo
    Probabil spune lucruri cu mai mult rationament decat unii politicieni 🙂

  33. @ Balbeck
    La cum pui tu problema probabil le-ai vinde in deficit(cele 2000 hectare).

  34. Doamna Udrea, detin date de coruptie ale unor persoane din autoritatea locala si un parlamentar din judetul Teleorman. Intre aceste persoane exista si membrii PD. Va intereseaza aceste aspecte, daca da, unde sa va trimit materialu?


    Raspuns Elena Udrea

    La sediul din Aleea Modrogan nr.1. Cred ca este si mai bine daca le transmiteti si Parchetului local.

  35. declar la pretul de vanzare 200 milioane si de fapt e vandut cu 400.000 euro:)

  36. Buna seara ,salut Cristi ,cam liniste pe aici ,d-na Udrea nu vine cu surpriza promisa ,cred ca am obosit cu totii ,ce ziceti ?

  37. Ma refer la un hectar in zona buna.Numai hectare cumpar si vand.

  38. D-NA ELENA UDREA, vreti o cariera politica ?! In romanica toti avem sansa, depinde dupa facultati, vorba lu’ preda. renuntati la limba moarta latina, va complexeaxa limba romana ? am sesizat ca sunteti o brava absolventa de particulara, fara ironie! nu este rusine, si nici criteriu de judecata. aveti limbaj in romana, frumos , folositi-l. trebuie , daca vreti sa reusiti, sa vorbiti in romana, clar, nesofisticat, ca-n zona buzau – o cunosc – si cred ca veti reusi – Succes!

  39. @Prietene sunt rupt de munca. Nu ma mai ajuta nici ochelarii. Vad dublu sau nimic!! Invata-ne si pe noi sa vindem ca tine Balbeck . In ce zona se cistiga asa usor?? Suntem ca orfanii, fara…….mama……unde-o fi??? intreb fara …intentie. Mai bine la munca . Vine termenu si dau de scaraotchi…..

  40. @dancwaitts ,tu ce limba folosesti ,nu am inteles nimic din ce ai postat ,parca este in chineza ,mai tradu odata ,poate iasa ceva coerent .

  41. Nu spun unde ca veniti si voi dupa aia sa va bagati in afacerile mele.:))

  42. Pot sa stau si sa astept.Am doua matusi f bune ce-mi lasa mostenire in Franta si Italia.As vrea sa muncesc,dar nush cum.Cum se face asta?E si la mine stres ca nu vand un hectar intr-o luna.Cred ca ma angajez undeva,chiar si salariul minim e bun.Ca altfel e plictiseala.

  43. @mada @ N.G. @ Domnilor , va doresc noroc in dragoste, noapte senina si odihnitoare. Ma cheama consoarta munca si nu mai e timp de joaca cu voi. Altadata. Succes in tot ce intreprindeti .

    Administrator:
    Noapte buna 🙂 .

  44. Nu ma consider nici frumos,nici bogat.Am burta.Ma vrei?Daca nu esti trecuta mult de 30 esti numai buna:))

  45. @Cristi.Noapte buna,si calduroasa,ca aici pocnesc pietrele.
    @Balbeck
    Spre norocul meu sunt numai buna pentru sotul meu.Ma simt parca am fi la matrimoniale 🙂

  46. Vorbeati de justitie? care, domne? aia condusa de Stanoiu, care a furat casa fostului primar din Filiasi si a vandut-o la supra-supra-suprapret prietenului ei Petromul? Sau la parchetul militar condus de Voinea, care de 18 ani se preface la teveu ca-l cerceteaza si ancheteaza pe iliescu, dar isi face concediile cu acelasi Iliescu? sau la justitia condusa de Chiuariu, care chiar a fost chior la infractiuni ale colegilor de partid? sa ne fereasca cel de sus de justitia LOR. Doamna Udrea, pana la urma, stiti ceva? Eu pe dvs v-as propune la Justitie. Vorbesc serios, deloc tendentios. Ati accepta functia? Usor nu v-ar fi, dar stiu ca sunteti o luptatoare. Ce ziceti?

  47. Pai la asa o luptatoare cu seralul la Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, zic ca n-am sarit prea departe de seralistul Chiuariu, absolvent de Petre Andrei! Trebuie facuta o distinctie clara intre luptator si tupeist…

  48. Fulgerica, mai, tu pe cine ai propune pt. functia asta? Serios te intreb. Zi un nume, care ti se pare tie potrivit. Norica, cumva?…

  49. Da matale? Pe Marilena Nitu, Roxana Ciuhulescu sau Nicoleta Luciu? Nu m-ar mira sa aiba si ele niscaiva diplome de carton de pe la mai stiu eu ce universitati particulare unde nu se intra cu capul inainte, ci cu alte organe…

  50. BUNA ZIUA D-EI UDREA SI CELUI CARE ADMINISTREAZA ACEST BLOG! IN CRE SCUZE DE INSISTENTA DAR AM SCRIS AICI DESPRE O JUDECATOARE SI VAD CA MI S-A STERS RELATAREA! SINCER POATE AM INTRECUT LIMITA,DAR AM SPERAT SA PRIMESC UN SFAT CE SA FAC MAI DEPARTE PT. A REZOLVA ITUATIA TINAND CONT CA ACEA D-NA JUDECATOR A FOST AVOCATA MEA SI A LUAT BANI SI DE LA MINE SI DE LA PARTEA ADVERSA,A FACUT LUCRUIRI CARE POT FI CATALOGATE INFRACTIUNI( FAPTUL CA A PLECAT CU LUCRURI_MASINA DE CUSUT SINGER_ A D-EI CARE-I INCHIRIASE APARTAMENTUL! DUPA CUM VEDETI NU DAU NUME.VA ROG NUMAI CU UN SFAT! CU MULTUMIRI VA DORESC O ZI BUNA

    Administrator:
    Buna ziua.Nu v-am sters comentariul.
    Acesta este?

    BUNA ZIUA!
    DOAMNA ELENA UDREA
    , AM CAUTAT IN MOD SECIAL SA VA POT RELATA DESPRE CE SE INTAMPLA IN MOMENTUL DE FATA IN LEGATURA CU CEI CARE SUNT NUMITI IN FUNCTII DE JUDECATORI. NU SPUN CA TOTI SUNT LA FEL, DAR EU AM AVUT PARTE DE UN AVOCAT (A) CARE EFECTIV A JUCAT PE DOUA FRONTURI, IAR ACUM ESTE JUDECATOR INTR-UN COMPLET IN REGHIN! ACEASTA PERSOANA CU O ATITUDINE DUBIOASA A JUNS SA DEA VERDICTE SI SA JUDECE1 DACA VA SPUN CA LA UN MOMENT DAT A STAT IN GAZDA SI A PLECAT FARA SA PLATEASCA, BA MAI MULT A SUSTRA MASINA DE CUSUT A PROPRIETAREI?
    (PRINTRE A,LTE LUCRURI ) DACA DORITI MAI MULTE AMANUNTE VA STAU LA DISPOZITIE! O ZI MINUNATA VA DORESC!

    Jan 26, 4:31 PM

  51. Fulgerica, eu vorbeam serios si tie iti arde de Luciu si alte alea. Zi, naibii, un nume

  52. Domnu Wolfenstein, se pare ca nu prea ai neuroni! Chiar n-ai inteles mesajul lui Fulgerica? Eu iti dau alt mesaj: nu e nici o diferenta intre Udrea si Stanoiu in ce priveste caracterul. In ce priveste pregatirea – poate Stanoiu mai stia si ceva carte…

  53. Buna, Mamaruta! Mai, eu nu ma refeream neaparat la Udrea sau Stanoiu. Intrebam doar cine ar fi nimerit la Justitie? Si de ce naibii e neaparata nevoie sa fie vorba despre o femeie? Nu ca as fi misogin… In alta ordine de idei, de procurorul Voinea ce ziceti? Stiti ca tembelul e prieten vechi cu Iliescu? Si nu a spus niciodata asta, dar s/a facut ca il cerceteaza. Cum a cercetat si dosarele Tigaretelor… Halal!!!

  54. Elena vad ca te pricepi bine sa te uiti in sacul altor politicieni….mai bine ti`ai vedea de sacul tau……nici nu are rost sa ne amintim cine este aceasta elena udrea……nu esti in masura sa`l judeci tu pe AN …. mai ai multe de invatat pana sa ajungi sa fii un om inteligent, cult si rafinat cum este AN…..si mai exista si o varsta intre tine si AN ca sa vii tu cu morala…..asa ca mai “tempereaza`ti caracterul” ….. si inca ceva valabil pt toti politicieni: cine se simte “imaculat” ca sa zic asa sa arunce primul cu piatra……desi la aruncatul cu pietrele se pricepe toata lumea….unul dintre cele mai bune cazuri ar fi TB urmat de persoana ta.