Dublul standard, coliziune frontală cu stâlpul lui Oprescu

Regulile nu se aplică tuturor în aceeaşi măsură. Din păcate, în România, această afirmaţie a început să devină o axiomă a vieţii de zi cu zi. Unii sunt mai egali în faţa legii decât alţii, unii au avantaje mai mari, unii cunosc oameni „sus-puşi”, unii se bagă înainte la cozi. Până şi în trafic, cei cu maşinile mai mari şi mai scumpe taie calea şoferilor cu maşini mai vechi. Îmi spunea cineva că şi firmele de ridicări de maşini parcate neregulamentar le ridică pe cele mai ieftine, în detrimentul limuzinelor sau al maşinilor de teren, doar pentru a nu exista pericolul de a se confrunta cu posesorul maşinii şi eventualele sale relaţii sau pile. E o stare socială nocivă.

Mass media, la fel ca societatea în ansamblu, folosesc de multe ori acest tip de dublu standard. Sunt politicieni pe care nu-i deranjează niciodată, cărora le preiau mesajele şi le amplifică. Sunt alţii în schimb în permanenţă tocaţi, ale căror vorbe sunt trunchiate şi pervertite până sună aşa cum vor mai marii jurnaliştilor să fie.

În logica asta, mă întreb: ce s-ar fi întâmplat pe Antena3 sau în Jurnalul Naţional dacă, la un drum judeţean reabilitat de mine, cineva ar fi uitat 4 stâlpi în mijlocul drumului şi câteva gropi imense, iar asfaltul ar fi fost turnat în jurul maşinilor parcate? De bună seamă, timp de o săptămână, de dimineaţă până seara, „deontologii” lui Voiculescu ar fi vorbit numai despre asta.

Veţi vedea însă că nişte stâlpi lăsaţi în mijlocul străzii de Sorin Oprescu, la intersecţia dintre strada Buzeşti şi Piaţa Victoriei, în plin centrul Capitalei, în faţa Guvernului, nu generează ştiri. Puteţi vedea în filmuleţul următor măreaţa realizare a Primarului General.

 

 

 

 

97 thoughts on “Dublul standard, coliziune frontală cu stâlpul lui Oprescu

  1. ***E Udrea – păi, vedeţi că sunteţi cusurgie? De asta vi i-aţi şi urcaţi pe toţi în cap…
    De ce nu înţelegeţi Dvs, doamnă, că se poate şi aşa?
    Ce, Oprescu merge pe jos ca să se trezească cu stâlpu-n braţe?

  2. Dați-o-n pisici , stimata doamna ministru, ati fost la Marsilia, ati participat la o reuniune PPE (din cate stiu) iar foarte recent, s-a desfasurat, la Bruxelles, un eveniment jalon pentru viitorul Europei Unite.
    Iar dvs ne aratati poze cu stalpi plantați în drum.
    Ce naiba sa comentez ? Să le fie de bine…miticilor care l-au votat.
    🙂 🙂 🙂

    • ***ZeV – doamna Udrea pune problema ca un fin cunoscător al mass media, în general, şi al celor doua tv-uni, în special care ar fi avut subiecte de ros pe o săptămână. Dumneaei, însă, şi alţi politicieni devotaţi, nu ştiu că şi în ţară sunt foarte mulţi Sorin Oprescu care, tot aşa lucrează, în dispreţ faţă de banul public şi lipsă de respect faţă de cei care i-au ales.

  3. Asta cu “cusurgie” e precum nuca-n perete doamna profesoara….
    🙂 🙂 🙂
    Recomand:
    Păi vedeţi că sunteţi o persoană cusurgie……..
    sau
    Păi vedeţi că sunteţi o cusurgioaică…….

    PS În general practica spune că te trezeşti în braţe cu ceea ce adormi în braţe.
    Deci dom’ doftor nu poate să se trezească cu stâlpul în braţe atât timp cât el adoarme mereu cu amantul în braţe!
    Deoarece el mereu adorme cu amantul în braţe!
    😉 😉 😉

    • ***iaconu Eusebiu – auzi, popo? Când nu înţelegi nimic din ceea ce scriu, nu pierde ocazia de a tăcea că te faci naibi de râs, ca acum.
      Lasă altora mai pricepuţi să facă analiză pe text. Ştii că te simpatizez dar îţi pot trage şi un sictir… 😮

    • Hai să ne sictirim că am chef de scandal şi n-am cu cine!
      ;D

  4. Wow daca era stalpul PDL-ului!
    Doamne, multumim ca ne-ai ferit de stalp! 🙂
    Vedeti ca amaratul ala de Baniciou, a mancat cu polonicul pana acum. la Romania TV.
    Au iesit viermii IUBITORI DE MINORE din pamant, e seceta…… 😉 ne trebuie mai multa “solutie”

  5. In fine, reiau:
    Bey, eu nu introduc poze cu muieri sub perna , ca se sifoneaza.
    Le pun in rama si le atarn pe perete, in biroul personal. Cum ma plictisesc, cum le dau un pup.
    🙂 🙂

  6. Bre, Silver, au am un prințip oarecum diferit. Uneori e bine să fii mai puțin fin si mai putin cunascator al mediei, ca ei, frecătorii de carici din presă, abia așteaptă atenția politicienilor, pretext pentru ei, de a continua exact la fel, cu ,,muniție” proaspătă. Doamna ministru este pentru ei o ,,prospătură” perpetuă. 🙂
    Uite, eu habar nu aveam ce si unde a mâncat…..nevertebratul Bănicioiu.
    Sincer, dacă îl nimeresc din greșeală, comut cât pot de rapid pe Discovery Showcase.
    🙂

    • ***ZeV – păi, ieri, azi a tot stuchit tv-ul pe interior împotriva doamnei Udrea.
      Oricum, după părerea mea, acum este şi vina doamnei Udrea pentru că a căutat-o.

    • Ai vazut ce i-a facut azi, Preseintele, fufei de la Antena 3 care o luase razna cu intrebari prostesti despre cresteri de pensii si salarii, taman cand Europa isi pune problema supravietuirii ?
      Basescu i-a taiat-o scurt, haitei , intreband-o de unde este.
      Cand jivina a îngăimat că e de la A3, presedintele i-a aruncat o privire asa cum te uiti la deseu biologic uman întâlnit la marginea unui tufiș si i-a spus : ,,Da.. asa se explică”. Si a trecut instant mai departe privind prin fătucă. M-am uitat la ea. A înțepenit și s-a înverzit.
      😉

    • Păi cam asa este, Silver si trebuie sa-i spunem doamnei ministru , tocmai pentru ca tinem la ea, sa nu mai profereze in public afirmatii ambigue despre o asazisa ,,remaniere guvernamentala” care, chipurile, ar reda increderea prostimii in autoritati.
      E si normal sa fie luată-n râs. În primul rând, ca ministru, nu ai voie să te pronunți în aceste cestiuni delicate înainte ca ÎNSUȘI premierul să o facă, pentru a nu-i diminua autoritatea. Care si-asa… 😉
      In al doilea rând, oricum, o remaniere dupa remaniere, nu numai ca nu ar reda incredere, ci ar fi, dimpotriva, o dovada de slabiciune în percepția publică, amplificată de opoziție.
      Acum, toata lumea de la putere trebuie sa faca un singur lucru : Huoo, Ponta si Antonescu, TRĂDĂTORI ai interesului național, nu să o frece cu remanierea.
      Zău, m-am simțit jenat. Si sa mai lase exprimarea telectuală ….să vorbească, uneori, precum popa, minus obscenitățile lui, că e berbant și are voie.
      🙂 🙂 🙂

    • ***ZeV – nu despre remanierea guvernului e vorba, ce-ţi veni? Asta e problema lor, a guvernanţilor, nu mă preocupă pe mine, nu mă băga pe mine în discuţii dintr-astea şi nu-mi pune-n gură vorbe pe care nici nu le-am gândit.

      La întâlnirea cu tinerii din PDL, doamna Udrea a spus că tinerii din PSD nu au nici un viitor, lucru care l-a deranjat pe Bănicioiu şi de aici discuţii de bietul scuipător a stat azi toată ziua pe tv-uri şi a hulit-o. Eu cred că doamna Udrea nici nu trebuia să pomenească despre tinerii din PSD…

    • ***ZeV – postarea ta de la 8,41pm – n-am văzut. M-am aşezat în pat, sub plapumă, la căldură, cu cele mai bune intenţii şi-am adormit de parcă mi-ar fi dat cu diazepam pe la ochi… Asta e…
      Cei de la A3, insă, au tot interesul să menţină în rândul populaţiei, al segmentului care mai cred în ei, o stare incertă, de nemulţumire, de neincredere, nesiguranţă şi susceptibilitate. Este absurd şi vizibil tendenţios, ca un salariat plătit de patron, fie el şi reporter, să întrebe de mărirea salariilor la bugetari în condiţiile date. Seamană a bătaie de joc, aşa mi se pare…

    • Corect, am verificat si asta a generat reactia pedofilului tesedist.
      Dar ti-am spus ca nu-i suport moaca si mi-am amintit alte declaratii recente si mai importante ale doamnei ministru, care, puteau sa mai astepte.
      😉

  7. @ Elena Udrea
    😆

    Stimată doamnă,
    Mi-aţi smuls un zâmbet, aţi scris cu umor.
    Dar după ce am zâmbit m-am întrebat… ce legătură are Sorin Oprescu cu un stâlp? L-a adus de acasă? Apoi mi-am adus aminte că acum 30 de ani când s-a lărgit bulevardul meu, au fost două rânduri de stâlpi cred că un an întreg… şi tot aşa, prin mijlocul şoselei. Numai că atunci nu circula nimeni pe noua bandă “extra”, circulau pe vechile benzii şi nu se întâmpla nici un incident.

    Asta cu stâlpul este lovitura bumerang…
    Prin campania electorală “mai 2008” a fost un mic scandal, aproape că nici nu îmi mai aminteam de el dacă nu era această poveste cu stâlpul. Un utilaj al firmei LUXTEN, cu muncitorii aferenţi, monta de zor nişte panouri electorale cu PDL pe stâlpii de iluminat… PDL Sectorul 2 merită mai mult, Dan-Cezar Ionescu. Facem ce trebuie! S-a întrebat lumea ce legătură este între LUXTEN şi stâlpii de iluminat? Bineînţeles că nu s-a întrebat asta, pentru că stâlpii de iluminat sunt în grija LUXTEN, de vreme ce se ocupă cu iluminatul public în Bucureşti… Lumea s-a întrebat ce treabă este între LUXTEN şi PDL… Aici răspunsul nu s-a găsit. Eu unul nu am fost deranjat. Treaba PDL cu cine e “prieten” la o adică. Până la urmă e mai civilizat aşa decât să murdăreşti stâlpul cu un afiş care să rămână permanent acolo… Nu despre afişul electoral este vorba acum… Este vorba că mă mir că aţi uitat de atunci că stâlpii capitalei noastre au o treabă cu firma LUXTEN şi nu cu primarul general.

    Întreb şi eu, ca Anda Călugăreanu…

    Copii să-mi spuneţi voi în cor
    Al cui este acel stâlpişor?

    De ce a lăsat domnul Oprescu stâlpul în mijlocul străzii? L-a lăsat acolo pentru că nu primarul mută stâlpii de iluminat. Ca să muţi stâlpii sunt nişte proceduri complicate.
    Mult mai grav decât faptul că stâlpul este în mijlocul străzii este, după părerea mea, faptul că stâlpii sunt “dezrădăcinaţi”, s-a săpat pe lângă ei şi, în consecinţă, nu mai sunt atât de bine ancoraţi în pământ. EI pot să cadă la orice contact mai contondent…

    Am intrat pe google map să văd cum era intersecţia înainte. Evident că acolo era trotuar, că doar nu a fost proiectat stâlpul în stradă, dar vroiam să văd de ce maşinile se chinuie să o ia pe lângă stâlp, mai ales pentru că stâlpul fiind mai lung în sus decât în jos (altfel decât este cazul cu o groapă, de exemplu), se vede de la distanţă că el este acolo, nu e ca şi cum ar apărea ca o surpriză în mijlocul străzii. Ei bine, “Inteligenţii” cu autoturisme, şi din cauza înghesuielii, vor ei să o ia pe scurtătură (motiv pentru care drumul s-a şi lărgit) în loc să meargă pe acolo pe unde a fost strada înainte.

    Întrebarea mea ar fi nu de ce Oprescu a lăsat stâlpul în mijlocul şoselei, ci de ce LUXTEN nu a mutat stâlpul înainte de a se apuca constructorul de şosea. Din ce am văzut pe google map, mai sunt şi o tonă de cablu de la firma de cablu (cunoscătorii ştiu şi cu cine sunt prieteni cei “de la cablu”… dar asta este o altă discuţie).

    Doamnă Udrea,
    PDL împreună cu alte câteva partide au format o majoritate în Consiliul General al Capitalei. Dacă tot aţi deschis acest subiect, ne puteţi spune ce măsuri s-au luat sau se iau împotriva firmei LUXTEN care a lăsat stâlpul acolo? Poate că domnul Oprescu ar trebui sancţionat că nu este destul de dur cu cei ce nu-şi respectă contractele şi lucrările… Zic şi eu. A vorbi totuşi de “nişte stâlpi lăsaţi în mijlocul străzii de Sorin Oprescu” este ceva futil, prea ludic pentru o dimensiune politică ca a domniei voastre. Arătaţi că vă pasă fără a mai implica acest tip de micro-propagandă electorală şi veţi avea mai mult de câştigat. Părerea mea este că normalitatea aduce mai multă preţuire din partea cetăţenilor.

  8. @ Elena Udrea

    Dacă îmi permiteţi, v-aş propune eu un subiect.

    Deşi sunt tentat, ca şi domnul ZeV, să vă întreb despre Bruxelles, nu am să vă întreb despre asta… oricum nu prea ştie nimeni care este diferenţa dintre un deficit bugetar structural şi unul ciclic (toţi ştiu suma lor).

    Eu aş fi curios să aflu altceva.
    După modificarea Codului Munci, domnul premier Boc ne tot dădea rapoarte care vizau numărul de locuri de muncă din zona “la negru” care au ieşit la suprafaţă datorită modificărilor din Codul Munci. În prima săptămână au fost 102.870 contracte aduse din zona “la negru” în zona “cu contract de muncă”. Câte s-au contabilizat până acum, după 7 luni?

    • Intrebati-o pe doamna Sulfina Barbu, sau intrati pe site-ul Ministerului Muncii.
      Presa a prezentat, la randu-i, informatii in acest sens.
      Daca doamna Sulfina nu are timp de comunicare, ocupata fiind si cu activitatea la organizatia de femei, propun sa o tragem de maneca. De fapt, sa o scuturam zdravan.
      😉

    • @ ZeV

      Văd că ţineni neapărat să răspundeţi în locul doamnei Udrea 😆

      Sper că aţi reţinutu că nu am întrebat ceva legat de statistică… Domnul Boc a ţinut o evidenţă a contractelor de muncă VENITE DIN ECONOMIA NEAGRĂ, adică nu simpli noi angajaţi, ci câţi din cei care lucrau fără acte legale au venit în economia oficială şi au fost angajaţi cu contract de muncă.

      Eu nu ştiu cum a aflat domnul Boc astfel de statistici, că ele nu sunt la INS şi nici la Ministerul Muncii… probabil că are alte căi. Dacă domnul Boc avea blog, cu siguranţă că l-aş fi întrebat direct pe domnia sa. Aşa o întreb pe doamna Udrea în calitatea sa de cel mai bun şi mai influent ministru al României. Ştiu că domnia sa a avut, până acum, toate aceste date pe care le-a avut şi premierul. Eu sunt curios să află dacă economia “la negru” a fost eradicată sau nu.

    • E adevarat, este cel mai influent ministru al guvernului Romaniei. Deci, ar putea sa va raspunda, daca ar avea timp.
      😉

    • ..Nu, nu raspund in locul doamnei Udrea. Postez, exclusiv, in nume personal.
      😉

  9. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    Profesoara spune: – Copii! Ştiti că stamina şi pistilul la flori sunt organe de reproducere?
    Bula (din rândul din spate): Şi eu le miroseam!

  10. Atentie, maidanezii! LA TIMISOARA SI IN TOATA TARA

    Aseara, tarziu, la Realitatea sau RTV s-a spus ca zilnic, la spitalul din Timisoara, ajung, in medie, cam 6 persoane muscate de caini, in jur de 2000 de la inceputul anului. Pana acum, spitalul a cheltuit 80 000 de lei pe vaccinuri si alti bani nu mai sunt. Ce se intampla la Timisoara se intampla in toata tara. Chiar nu se pot aplica masurile de starpire a maidanezilor, cele propuse de curand, de PDL?
    Culmea paradoxului e ca aceleasi canale tv aduc în studiouri fel de fel de persoane dezaxate care militeaza pentru dreptul la viata a cainilor…

    • Buna Silver!Apropo de “Atentie Maidanezii”!Eu sunt una din miile de persoane muscate de maidanezi.Si asta s-a intamplat asta vara ,in august ,cand eram aproape de cabinetul de kineto,unde mergeam pt recuperare dupa operatia de hernie de disc.Iti dai seama in ce situatie am fost?operata de hernie si muscata de caine.Este salutara aceasta masura de starpire a maidanezilor propusa de PDL?De ce nu se aplica?Pt ca probabil sunt multe ONG ale USL care trag tot felul de sfori pe la primarii.Nu militeaza nimeni pentru dreptul la viata a cainilor daca nu ar avea interese materiale:).Ce sa zic ,suntem de rasul lumii,cu maidanezii pe strada.

      Iar legat de Monica Macovei ,eu nu pot decat sa o apreciez pt ca a schimbat multe cat a fost ministru .Stiu ca a scos din codul penal -insulta si calomnia-si le-a introdus in codul civil.Eu personal aveam atunci un proces oribil in care fosta soacra ,pe care nu o mai vazusem de 3ani ,mi-a intentat o mizerie de penal in care ma acuza de insulta si calomnie.Voiau sa-mi ia copilul ,casa,etc,sa raman fara serviciu(la banca).I-am batut evident:),iar MM a venit cu schimbarea taman la tanc.Cel putin ,aici in provincie ,MM este considerata in elita avocatilor ca o femeie “data dracului”,adica buna profesional.

    • Du-te femeie si “trolleaza” la MM pe blog…canta-i oda acolo. Inscrie-te si in partidul ei…
      Limitati parsivenia unui om, la cate un caz particular, asa imi dau seama ca intr-un fel aveti dreptate….stiti depre politica si politicieni doar de la tv. Asta e!

  11. Comentariul meu: Monica Macovei: “Nu ma las si nu va las!”

    Din nefericire este singura si nu o sustine nimeni. Politicienii, hoti, mincinosi, oportunisti, acaparatori, dornici sasi rezolve interesele lor si indiferenti la interesele natiunii, o urasc, o detesta, n-o vor in preajma lor pentru ca este un pericol in calea ascensiunii lor si-n calea imbogatirii lor prin jaful tarii si condamnarea romanilor la saracie.

  12. Dar asta e de ceva vreme, nu de ieri. De cand a fost schimbat Tariceanu antenele cu macacii de acolo au inceput sa atace permanent PDL cu tot felul de lucruri de la rochite si pana la Alro. Sigur ca e dublu standard. Tot ce a facut Tariceanu sau PSD e tacut sub tacere, toti PSD-istii anchetati sunt victime ale politiei politice iar PDL-istii anchetati sunt corupti. Tampeniile spuse de procuror sunt acoperite si uitate. Trustul lui Felix, cel adulat si sarutat de Gadea si slugile de acolo este declarat anti-PDL si anti-Basescu. Iar Oana Stancu aceasta diva a presei cu fustele ei mulate pe formele ei grasute cred ca noaptea viseaza numai dosare si antete cu Alro si cum s-o infunde pe Udrea, visul ei de o viata. Obisnuiti-va cu mizeriile din Baneasa ca acolo s-a facut un cuib de gandaci ca in bucatariile sordide 😀 Trebuie sa aveti un psihic tare ca sa rezistati la felul asta de mizerii si atacuri ca nu e usor deloc.

  13. PS
    Nici domniei voastre nu-i permit sa manipuleze, avand in vedere ca stiu ce inseamna un santier. 😉
    Prin urmare, nu este ,,ludică” postarea doamnei ministru, ci este ,,ludic” comentariul dvs si mai ales, formularea :
    ,,de ce LUXTEN nu a mutat stâlpul înainte de a se apuca constructorul de şosea. ”
    Intrebarea corecta, domnule bibliotecar este :
    ,,cine a dat ordinul de incepere a lucrarilor la sosea si de ce autoritatea locala nu s-a asigurat ca la dosar sunt toate avizele necesare, respectiv, nu s-au efectuat, a priori, toate lucrarile preliminarii”.
    Eu ca executant, sunt interesat sa-mi fac treba si sa-mi iau banii. Mă doare-n pix dacă primaria acceptă/tolerează stâlpi în mijlocul drumului. Nu e treaba mea. Iar Luxtenul gandeste la fel. Cineva trebuie sa-i spuna si sa-l plateasca pentru orice lucrare. Ați înțeles ? Că doar nu s-au pus stâlpi, intenționat, în mijlocul drumului.
    Greu e cu oamenii de bibliotecă fără experiență practică.
    😉

  14. Mai deranjant este comportamentul paranoic al unora dintre sustinatorii actualei puteri , intre care, la loc de (ne)cinste, se afla amicul mitic.
    In mintea lui, lucrurile sunt simple : daca esti cu cineva, trebuie in mod necesar sa-l pocnesti pe altcineva. Sau, ca intr-o casatorie perfectă : esti devotat doar sotiei si dispretuiesi vsceral toate celelalte femei. Numai ca in politica si in viata , lucrurile sunt mult mai nuantate. Femeia, mai ales femeia politică, este cu mult mai mult , sau mai bine zis, cu totul altceva, decat o jucărie sexuală. Dar ce pretentii poți să ai de la un insomniac ?
    😉 😉

  15. ***ZeV – tratează-l cu indiferenţă sau, cel mult, ironic.
    Nu poţi să-i faci educaţie dacă n-o are de acasă. În tot ce scrie e o doza mare de teribilism, rămasă probabil, de pe timpul adolescenţei…

  16. DOAMNA UDREA,
    1. Aseara, la telejurnalul de la TVR 1,dl. Ponta a fost intrebat, printre altele, despre situatia d-lui Nastase. In loc de raspuns, dl. Ponta a afirmat ca…nu-si va mai plati abonamentul la TVR pentru ca opozitia ocupa doar 15% di relatarile postului TVR 1. Desi afirmatia i-a fost demontata cu cifre, dl. Ponta a ramas pe pozitii si, in plus, A AFIRMAT CA II INMDEAMNA SI PE ALTI CETATENI SA NU RESPECTE LEGEA, NEACHITAND TAXA LA TVR.
    Deci un procuror, parlamentar si presedinte de partid, INDEAMNA POPULATIA LA NERESPECTAREA LEGILOR !!!
    2. Am citit ,zilele trecute, probabil pe Ziare.com , ca dl.Antonescu se simte jignit pentru ac dl. Boc le spune liderilor USL ” Ponta si Antonescu”, si nu dl. Ponta si dl. Antonescu.
    Stai , si te crucesti ! Doi cetateni, care il jignesc pe d-nul Boc si pe dl. Basescu, in toate felurile posibile si imposibile, vor sa fie tratati ca ” domni”!
    DACA PDL NU DA O REPLICA FERMA ACESTOR AFIRMATII, INSEAMNA CA ( folosind o expresie devenita celebra ) NU ARE SANGE IN INSTALATIE.

  17. acei mancatori de c–at cu polonicul de la A3 nu mai trebuiesc luati in seama ci priviti cu dispretul cu care ii priveste Basescu.Cand vezi cu cata volumtura se hranesc si invitati lor cu acel polonic chiar ca ti se face greata,mai ales pe bogdan chiriac.

    • ***constantin – toate târâturile vremii, toţi hoţii şi oportuniştii, toţi frustraţii şi rataţii cu vocabular de mahala, îşi găsesc loc şi timpi de emisie la Antene şi Realitatea, cu o condiţie însă: să calomnieze, să denigreze, să jignească puterea actuală.

  18. Guvernul îşi asumă… Angajarea răsupunderii…
    Foarte bine! Guvernul să facă ce trebuie – pentru români şi nu pentru politicieni.
    Cu cât atacurile politicienilor sunt mai grosolane şi stridente, cu atât legile care trebuie promovate lovesc mai acut in interesele lor…
    Indiscutabil, aceasta este cea mai grea guvernare din câte a avut România după dec ’89. Bine că în asemenea situaţii, cu aşa duşmani în coastă, există alternative…

    • Aceasta guvernare , a venit la guvernare , la timpul nepotrivit , cred , pentru ca nimeni nu se astepta ca va veni o criza necrutatoare si pentru care multimea cauta un tap ispasitor . Si cine poate fi cel mai minunat tap ispasitor decat actualul guvern ?. In Romania sunt multe millioane de alde “Ion ” si de alde ” Leana ” care nu au sa inteleaga ca guvernul nu are nici-o vina de masurile de austeritate luate sau care se vor lua .

    • Florin, e corect ce spui.
      Si inca ceva, o stire care a fost pitita de media….europenii au inceput sa copieze modelul de masuri luate de actualul guvern si chiar laudat ptr eficienta!
      Intreb pe cei absurzi: cume era mai bine, inca un an cu pesii si salarii marite ca apoi sa ajungem ca grecii si portughezii?
      Sau cu blocarea lor si sa vina lunar in casele oamenilor pana la reabilitarea economica (mai nou cea europeana)?
      Cat de simplu este, dar…….
      Dl Dl. Basescu, a explicat aseara pe intelesul tuturor cum stam vis-a-vis de Europa si ce pericole ne mai pasc…..hmmmm vin scadenele la imprumuturi…..iar cretinii de Ponta si Crinulet- cel care doarme tot timpul, instiga si dezinformeaza.

    • ***lulu – nu-mi convin măsurile de austeritate, pe mine, pentru că sunt singură cu toate cheltuielile casei, nu mă avantajează deloc, ar trebui să urlu şi chiar am momente când îmi vine s-o fac, dar am foarte mare încredere în domnul Băsescu şi sunt convinsă că e bine ceea ce face aşa cum cred că, la un moment dat, va fi mai bine pentru toţi românii.

    • +++ lulu : De un singurlucru imi este teama : ca nu cumva la urmatoarele alegeri presidentiale sa auzim strigate ale poporului in care-i cere lui Traian Basescu sa mai mearga inca un mandat . Iti imaginezi ca ar da peste cap pe toti ceilalti candidati la presidentiale .

    • +++ lulu : Legat de comentariul meu de mai sus , am glumit . Am facut aceasta mentiune de teama ca nu cumva sa ma iei in serios

    • +++lulu : Spui de comentariul meu de mai sus ca este corect . , adica ca PDL a cazut sa fie la guvernare pe un timp nepotrivit din cauza crizei . Tapul ispasitor la nemultumirile populare va fi partidul dela guvernare , PDL . Iar Opozitia profita de situatie si vrea guvernarea , si probabil o va lua . Dar va fi vai de fundul lor caci nu au sa poata schimba nimic . De as fi eu presedintele tarii , as chema USL-ul si i-as spune : de saptamana viitoare intrati la guvernare . Stii ce se va intampla atunci in USL ? Nu le-ar veni sa creada , mintea le-ar putea sa le-o ia razna , s-ar speria si majoritatea ar pleca in concediu prin fel de fel de insule . Si s-ar intoarce din concediu numai dupa ce afla ca PDL nu a plecat dela guvernare .

    • Florin, nu-s capabili sa profite de nimic, ai sa vezi…mai vb noi.
      Tu nu-i vezi cat sunt de “impotenti” ? Mai nou apar doar IN CUPLU la tv! 🙂 🙂
      Mai ramane sa se tina de manuta si gata povestea!

      Castigam alegerile, garantat 100%!

      Normal ca fug de primejdie- guvernare 🙂 Am mai zis eu asta si acum un an pe la mine prin palat…ca sunt pampalai 🙂 🙂 Si pampalai raman! Hehehe!

  19. @ ZeV
    Vreţi să facem un exerciţiu de citire?
    Lumea s-a întrebat ce treabă este între LUXTEN şi PDL… Aici răspunsul nu s-a găsit. Eu unul nu am fost deranjat. Treaba PDL cu cine e “prieten” la o adică. Până la urmă e mai civilizat aşa decât să murdăreşti stâlpul cu un afiş care să rămână permanent acolo… Nu despre afişul electoral este vorba acum… Este vorba că mă mir că aţi uitat de atunci că stâlpii capitalei noastre au o treabă cu firma LUXTEN şi nu cu primarul general.

    Nu am fost destul de clar? Uite acolo sus cum spun că eu nu m-am deranjat să caut răspunsuri la astfel de întrebări… Vi s-a părut că am vorbit despre ceva “necurat”? Spuneam că, dimpotrivă, nu mă gândesc că a fost ceva necurat, CI CĂ ERA NORMAL CA FIRMA LUXTEN SĂ PUNĂ ACELE AFIŞE DE VREMEA CĂ STÂLPII DE ILUMINAT PUBLIC ESTE TREABA LOR.

    Cum se poate fraţilor, când sunt atât de clar, să înţelegeţi exact pe dos.

    Şi poate îmi spuneţi şi mie ce anume v-a constrâns atâta avântul epic încât să folosiţi expresii de tipul “ziaristă ***”. Sau mai bine nu explicaţi, aţi explicat destul cu Nichita. Apropo, Nichita când era preşedinte PD filiala Iaşului era atât de bun încât în 2000 era pus de domnul Băsescu să fie candidat la primărie…

    Cât despre experienţa domniei voastre în construcţii… Ca să mă lămuresc şi eu cât de bun executant sunteţi la un drum… care este operaţia cea mai consumatoare de timp-om-maşină la execuţia unui drum?

  20. Bilblio
    Nu ati fost deranjat, dar ati bagat ,,șopârlița”. Când nu esti deranjat de ceva , pur si simplu nu o spui. O faci doar în situație inversă. Sau avem alte criterii de apreciere a logicii ?
    Chiar dacă vă voi surprinde din nou, am să vă repet că vă cunosc foarte bine.
    😉
    PS
    Dv nu sunteti atent, sau refuzati evidenta. Chiar si acum faceti enuntul gresit : ,,stâlpii capitalei noastre au o treabă cu firma LUXTEN şi nu cu primarul general.”
    Sa analizam : fie chiar nu stiti cum merg lucrurile, fie ne credeti cel putin naivi.
    Corect este : ,, REAMPLASAREA stâlpilor capitalei noastre are o treabă cu firma LUXTEN , dar numai după ce primaria/consiliul decide si aloca fonduri pentru lucrarile de relocare”
    Nota : de unde ati inteles ca fac drumuri ? Pe un santier, chiar daca este vorba despre o instalatie complexa , te confrunti si cu lucrari de infrastructura, iar algoritmul procedural, in relatia ,,firma-autoritate contractanta” este acelasi. Oricum, santieristii se cunosc intre ei si afla implicit mai multe decat are nevoie, unul sau altul, in in domeniul lui de specialitate.
    😉

    • m.florin
      Miticul este Diaconu Eusebiu si nu ma deranjeaza. Dimpotriva, este amicul meu de contre.
      😉 😉

  21. Se întâmplă ceva ciudat în această ogradă.
    Există câteva personaje care permanent “trag” în Elena Udrea.
    Nu înţeleg şi am ajuns la concluzia că nu are rost să înţeleg.
    Deci vă pup dulce pe dinţi şi-mi văd de-ale mele.

    Referitor la link-ul postat mai sus, unde fosta procuroare comunistă,
    – cea care a fost avansată şi adusă la Bucureşti în baza algoritmului PCR (pile, cunoştinţe, relaţii), cea care a fost dată afară din justiţie pentru incompetenţă,
    – cea care a fost fotografiată umblând cu sticla de băutură după ea prin aeroporturi,
    – cea care a fost numită vice-preşedinte PDL fără a obţine un vot,
    este prea mărită şi “prea-odată” pun 2 întrebari:

    MONICA MACOVEI CUNOAŞTE CAZUL SOFTULUI FURAT?
    MONICA MACOVEI ESTE PRIETENĂ ŞI TOVARĂŞĂ DE ARME CU SEBASTIAN VLĂDESCU?

    Uuuuuuuuups!
    Naşpa nu?
    “Tovarăşă de arme”?
    Woaliiiiiiiiiuuuuuuuu…….

    În fond şi la urma urmei, de ce ar trebui să fie votat un partid care nu este în stare să excludă din rândurile sale două lepre comuniste şi oportuniste care permanent i-au sabotat imeginea?

    Să trăiţi bine!
    🙂 🙂 🙂

  22. Exista vreo diferenta intre Iliescu si Basescu ? Pe vremuri..unul era la Ape, celalalt pe ape…..Iliescu a inceput jaful Romaniei, celalalt il continua..
    “FMI a impus Guvernului ca până la sfârşitul lunii aprilie a anului viitor să găsească un investitor strategic care să preia cel puţin 20% din acţiunile deţinute la Poşta Română, în urma unei majorări a capitalului social, şi să înceapă procedurile de concediere colectivă a angajaţilor din companie.

    • Bine spus….pe ape.
      Cu Iliescu, eram , de mult, la fund.
      😉

  23. Ptiu, drace. Sper sa nu ajung si eu în halul ăsta. De azi trec la două ședințe pe bicicleta statică din dormitor.
    🙂 🙂 🙂

  24. De multi ani publicul romanesc este supus unui asalat fara precedent mediatic,asalt care a inceput undeva in 2005,din momentul in care cu totii am intrat in contact cu zicerea presedintelui,dealtfel foarte plastica,si anume ,SOLUTIA IMORALA’.
    Am avut curiozitatea sa caut in arhive sa vad ce isi propunea trustul lui DAN VOICULESCU,prin 2002,2003,si evident 2004,si surpriza,aceleasi obiective ca si astazi-in principal dezinformarea,trecerea sub tacere a faptelor abominabile de coruptie a guvernului nastase si evident atacurile singeroase mediatic la adresa lui TRAIAN BASESCU.
    Va reamintesc doar asa in treacat ca,atentie in 2004,in plina campanie pt presidentie DL TRAIAN BASESCU ,invitat de MARIUS TUCA, la emisiunea acestuia,pur si simplu a fost oprit la intrarea in televiziune de haidamacii lui voiculescu interzicindui-se in ultima clipa participarea la emisiune,fara nici o explicatie,atit pt telespectatori cit si pt TRAIAN BASESCU.
    Iata cum imbecilitatea acestui TURNATOR LA SECURITATE BINTUIE SOCIETATEA ROMANEASCA,de o gramada de ani,si intretine in societate o atmosfera incordata.
    Pina la urma domni ca BIBLIOTECARU,TURNUL DE OBSERVATIE,si multe alte sute de mii de acesta teapa,nu sunt altceva decit ,EXPRESIA TICALOSIEI MEDIATICE,intretinuta de tot felul de ticalosi,care astazi ne sfideaza din somptuoasele lor palate-VEZI PALATUL DE MAHARAJ A TURNATPORULUI FELIX-s-au propietatile far’de numar ale lui VINTU,GHITA,NISTORESCU,BOGDAN CHIRIEAC,CHIAR C.T.P. HUREZEANU,ETC,care cu buna stiinta si in cunostiinta de cauza si-au vindut diavolului constiinta doar ca ei sa traiasca bine.
    Asa ca,nu cred ca in 2001 la sfirsit,aflam noutati,majore-LUMEA IN CARE TRAIM,CEA ROMANEASCA,INCA,SPUN ,INCA este la cheremul unor derbedei lacomi,rapace si extrem de periculosi,pe care justitia trebuie sa-i rezolve.

    • @ Frank Zapa[King]
      😆
      Spuneţi:
      “Pina la urma domni ca BIBLIOTECARU,TURNUL DE OBSERVATIE,si multe alte sute de mii de acesta teapa,nu sunt altceva decit ,EXPRESIA TICALOSIEI MEDIATICE…”

      Dar cei ca domnia voastră… cam câţi sunt dacă “NOI” suntem sute de mii?

      PS.
      Aveţi grijă… 😀 În “lista blamabililor” aţi strecurat pe cineva pe care cred că trebuia să-l ridicaţi în slăvi pentru că este omu’ lu’… ştiţi dumneavoastră pe cine serviţi. Bănuiesc că nu v-au informat “de la conducere”, aţi spus-o din capul dumneavoastră. Dacă înjuraţi pe cine nu trebuie, vă taie la venituri… 😀 Mai multă grijă pe viitor. 😆

  25. @ ZeV
    Motivul pentru care am adus aminte de amplasarea afişelor l-am spus mai sus, era un argument al faptului că PDL trebuia să ştie că stâlpi sunt treaba LUXTEN.

    Cât despre “numai după ce primaria/consiliul decide si aloca fonduri pentru lucrarile de relocare”… asta ziceam şi eu, dar nu aţi fost deloc atent. Repet special pentru domnia voastră:
    “PDL împreună cu alte câteva partide au format o majoritate în Consiliul General al Capitalei. Dacă tot aţi deschis acest subiect, ne puteţi spune ce măsuri s-au luat sau se iau împotriva firmei LUXTEN care a lăsat stâlpul acolo? Poate că domnul Oprescu ar trebui sancţionat că nu este destul de dur cu cei ce nu-şi respectă contractele şi lucrările…”
    Desigur, bani în sine au fost alocaţi de la bun început.

    OK, deci nu vă pricepeţi la drumuri şi terasamente… rămâne atunci să vă pricepeţi la construcţii civile, construcţii industriale, construcţii hidrotehnice, construcţii portuare… ce domeniu vreţi domnia voastră (deşi în acest caz relevanţă avea faptul că vă pricepeţi la drumuri şi terasamente), puteţi să spuneţi care este operaţia cea mai mult consumatoare de timp-om-maşină pentru domeniul în care sunteţi specialist?

  26. Biblio
    Orgoliul aproape infinit duce la orbire si la persistență in eroare.
    ….,,ne puteţi spune ce măsuri s-au luat sau se iau împotriva firmei LUXTEN care a lăsat stâlpul acolo? ” ….este o formulare ridicolă, pentru ca sugereaza ca firma a amplasat CU BUNA STIINTA stalpi in mijlocul drumului.
    Daca admitem asta, atunci componenții din Comisia de recepție care au semnat procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor, sunt cei mai incapabili oameni de pe planetă. 🙂
    Dar, desigur, că nu e așa, prin urmare, stâlpii au rămas pe loc, dar s-a modificat soseaua.
    Deci, nu trebuie luate ,,masuri impotriva firmei LUXTEN”, ci, autoritatea locală trebuie să decidă reamplasarea si să purceadă la porcedurile legale de finantare a lucrării.
    PS
    Sorin Oprescu vă este cumva prieten ? Bag seama că, purtat de valul ambițului, ați uitat unde postați.
    😉 😉

  27. Silver,
    Ref la M.Macovei:
    Nu m-am implicar in discutiile pro si contra M.M. caci nu cunosc datele prezentate desprea ea si puse nu stiu de ce in balanta, ca viata personala, familie, activitate la UE etc .
    Stiu doar ca in timpul ministeriatului ei s-au informatizat instantele sau satisfacut conditionalitati europene pe discutie , s-au coalizat toate jegurile din parlamentul Romaniei prin 2006-2007 cand cu o motiune simpla pe justitie si mai am vazut intro emisiune la Turcescu, cand o jigodie senatoriala ci ifose si staif, si aici nu am indoieli asupa calitatii de jigodie, sprijinit indirect si de un Robert Turcescu in care nu am incredere maxima si pe atunci era un instrument al RTV nu atat cat altii dar suficient, o umilea pe M.M., care chiar ca era singura si chiar ca avea dreptate in ce spunea, jigodia respectiva fiind total tendentios si incorect, asa cum este oricand acest lucru ii serveste niscaiva interese personale sau antiromanesti dlui fiind ungur si vadit sovin maghiar.
    Asadar daca dusmanii lui MM ca si cand cu Basescu sunt si jegurile pe care eu nu le pot inghitii M.M. chiar si numai de aceea creste in ochii mei.

    • ***ion adrian – mulţumesc pentru intervenţie! 😆
      Citindu-te, mi-am amintit de un alt moment extrem de jenant pentru doamna MM, când a fost grosolan jignită de Dan Voiculescu – inviată fiind în emisiunea G Firea la Antena 3. Este explicabil de ce toţi o jignesc, o umilesc şi o hulesc – pentru că toţi fac parte din aceeaşi gaşcă de bandiţi puşi pe jaf şi căpătuială şi cărora nu le plac onestitatea, corectitudinea, decenţa şi bunul simţ…

    • ***ion adrian – toţi aceşti nelegiuiţi consideră că e un drept al lor să fure, să şpăguiască, să înşele, să şantajeze ştiind că pentru ei nu există legi şi pedepse.

  28. Si pt a-mi continua ideea conform careia ,TRUSTURILE SI U.S.L. ne trateaza ca pe niste oligofreni,chiar daca un procent insemnat din populatie este perfect sanatos din punct de vedere mental si stie cu certitudine ca U.S.L. este o constructie politica anti reforma,dar lucru important ,acest antireformism are la baza dorinta unor nulitati de a se instala la conducerea Rom.,voi incerca sa arat cu argumente ce pericole majore paste societatea romaneasca.
    Deci summit,decizii si OPOZITIA DIN ROMANIA-PRIMESC DOMNIIILE LOR SCHIMBAREA DAR……….
    Dar sa ne intoarcem in prezentul imediat,in urma cu cite-va luni,mai exact prin septembrie,TRAIAN BASESCU,spunea ca ,in noul proiect de lege trimis la parlament printre multe alte schimbari s-a introdus pt prima data un deficit bugetar de maxim 3%
    HO,OO,HOO,ce mai vuiet,ce mai galagie,printre GLANETASI,RAZVAN DUMITRESCU,OANA STANCIULESCU,SI TOATA FLOAREA CEA VESTITA A PRESEI ROMANESTI-CRETINIZATA,-alaturi si ridicind mingi la fileu uselistilor ne explicau cum ,LA ROMANICA’dezvoltarea ar fi pusa la index.
    Hopa,asadar PONTA SI ANTONESCU,infierau in cel mai pur stil proletar DEFICITUL BUGETAR DE 3%-ei dracia dracului,da ce sa vezi,cum a venit vestea de la BRUXELLES DECIZIA CA TOATA LUMEA EUROPEANA SE ALINEAZA LA ACEST DEFICIT,OLIGOFRENII NOSRTII DIN U.S.L. ,imediat se grabesc si ne informeaza ca ,PRIMESC ACEASTA MARJA DE DEFICIT,DAR CA, BLA,BLA,BLA……
    Si uite asa sfatuit de TURNUL DE OBSERVATIE,MA infiltrez si eu printre trecatori si intreb ici si colo,ce parere au ,ROMANII NOSTRII DE PIRUETA ,PRECUM GIRUETA,pe care o fac cei doi comici???????????
    Pacat ca nu pot reda aici si acum pt TURNUL DE OBSERVATIE CE CARNURI,SI CE DE-A CIRNATI AU PRIMIT DE SARBATORI CEI DOI,MARI LIDERI USELISTI.
    In acelasi timp,argatii lui VOICULESCU,se scremeau precum constipatii,sa ne speria,prin dl RAZVAN DUMITRESCU,care,ataca subiectul summitului de la bruxelles,cu deficitul,dar simultan,pe ecran aparea mare cu litere mari,atentie romani veti platii voi datoriile grecilor……….ei chiar ca am ramas incremenit si cu indignare ma uitam la acest limbric-intrebindu-ma de ce oare noi romanii trebuie sa avem printre noi atitia ticalosi?

    • “….ei chiar ca am ramas incremenit si cu indignare ma uitam la acest limbric-”

      Asa cum ai ramas incremenit in fata Abecedarului ??????

  29. Pai daca aceasta ograda este a doamnei Elena Udrea, as zice dragii mei sa facem un bine si sa nu mai promovam pe cei care o doresc invinsa pe gazda noastra, chiar daca sunt in PDL.
    Nu se pot spune bublic prea multe, dar pe cei cativa fideli dnei Udrea ii rog din suflet sa citeasca printre randuri….
    Macovei betiva are blog, da? Sunt sanse s-o laudati acolo…..
    A anuntat la B1 acum cateva seri ca-si face partid. OK. Bravo ei, sa-si faca fratilor si sa ne lase in pace!
    Vass, la fel e toata ziua pe blog si se indeletniceste cu imitatul dar si copiatul …ca deh, cei pe domeniu se documenteaza, ea da doar telefon si cere datele…..ca sa le incropeasca in acele articole. Jalnica muiere!
    Deci, la fel , are poarta deschisa ptr a o lauda acolo.

    Mai periculosi sunt dusmanii din interior, decat frustatii din opozitie care iata, gura nu le mai tace si dau in ai nostrii in fel si chip.
    Atentie mare, vor specula fff tare orice demers al dnei Udrea sau al d-lui Boc…acum va fi pe asumarea comasarii alegerilor….vor dezinforma metodic populatia cu ajutorul televiziunilor moguliene.
    Noua nu ne ramane decat sa le demontam punct cu punct macar in virtual, aberatiile si planurile prostesti dar care prind la marea majoritate.
    Tocmai s-a produs Crinulet la RTV….s-a trezit din somn! Asta e odihnit si rupt de realitate…grav este ca, toti mai multi il vad un bun presedinte de tara….Astea sunt probleme nu betivele si papagalitele/amantele ce se vor mari IMEDIAT, solicitand functii prin telefon………….Ah, cate as mai avea de zis….dar vine timpul cand o sa trebuiasca sa facem corectii … dat peste bot.
    Pup Silv, e luni…o zi cu vesti proaste..le-om trece si pe astea…….

  30. Partea proasta e ca si copilotul si floarea au inceput sa vorbeasca ca Badea si Ciutacu, acesti baieti de cartier la costum care au adus limbajul de scara blocului in emisiuni. Si acum ii vedem si pe cei care vor sa conduca o tara ca citeaza din aia. E ca la liceu cand tocilarii cu ochelari ii imitau la injuraturi si comportament pe smecherii liceului sa para si ei periculosi 😀 Ei habar n-au ce fac aia la Bruxelles acolo, ce tratate incheie si despre ce e vorba dar arunca mizerii in oricine nu face ce zic ei. Si mai mult, penibilul e modul lor de a merge mai departe 😀

  31. @ ZeV

    Deci sunteţi conştient că persistaţi în eroare, o faceţi dintr-un soi de perversiune?

    “componenții din Comisia de recepție care au semnat procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor, sunt cei mai incapabili oameni de pe planetă”

    Dacă cineva a semnat de recepţie finală a lucrărilor (asta pentru că există şi o recepţie parţială care permite, de exemplu, circulaţia pe stradă), membrii comisiei (sau “componenţi”, cum spuneţi dumneavoastră în argou de specialist) şi strada arată în asemenea hal, aici vorbim deja despre codul penal… 😀

    Acel drum nu este terminat nici pe departe, nu vedeţi că nu există nici măcar borduri… Vreţi să fiţi mustrat pentru lipsa bordurilor. 😆 Acel drum este redat circulaţiei pentru că nu poţi să ţii un drum închis, mai ales în acea zonă circulată, până se termină lucrările şi drumul se recepţionează. Cum să fie drumul terminat? La fel a fost şi cu Podul lui Băsescu-Videanu la care a tăiat panglica Oprescu. Podul nu era recepţionat, doar redat circulaţiei.

    M-am lămurit cât de specialist sunteţi.

    Ceea ce se pare că nu ştiţi domnia voastră este că, în momentul în care se ţine o licitaţie, pe lângă factor preţ-calitate, există şi un factor timp. Astfel firma care participă la licitaţie trebuie să facă, pe baza caietului de sarcini pus la dispoziţie de beneficiar, şi un calcul al timpul de execuţie, înainte de a-şi depune oferta la licitaţie. Un contractor responsabil are deja un plan pe zile a ceea ce face de dinainte de a participa la licitaţie. Factorul timp este în strânsă legătură cu preţul. Este deci responsabilitatea constructorului de a face astfel de calcule şi nu a beneficiarului. Dacă ştiaţi cum se calculează timpul de execuţie (că de aceea v-am adresat acea întrebare), cu siguranţă înţelegeaţi şi de ce s-a pornit lucrarea deşi stâlpul nu a fost mutat. Cum nu ştiţi, nu aveţi nici cum să înţelegeţi.

    Prieteni îmi sunt logica şi adevărul, cu domnul Oprescu relaţia mea este de alegător-ales, nimic mai mult.

    Am şi eu ceva nemulţumiri relative la domnul Oprescu, nu-i bai… dar problemele mele chiar au legătură cu domnia sa.

    • Bibliotecaru(l)
      Sa inteleg că, nemaiinvocând numele companiei Luxten, ati exonerat-o , in fine, de prezumtive obligații neîndeplinite si ati acceptat, implicit, responsabiltatea autoritatilor locale. Exact acesta a fost , de altfel, si scopul interventiilor mele corective.
      Cat despre ,,glazura” de rigoare constituită din intrebari colaterale deviante de la subiect, care vă stau, din câte știu, în obicei, sau analize pe grad de competență al interlocutorului, în deplin acord cu preambulul comentariului meu precedent, prefer să (le) citesc cu amabilitate si sa le tratez cu condescendența cuvenită unui ilustru coleg. 😉
      Totusi, mai fac doar o mentiune si cu asta inchei, ofertantii au obligatia de a prezenta, nu cum spuneti dvs un ,,calcul al timpului de executie”, ci, un ,,grafic de esalonare a lucrarilor” , sau, ,,grafic fizic si valoric de executie a lucrarii”, elaborat pe baza drumul critic in conformitate cu intervalul maxim impus prin caietul de sarcini, sau, asumat de ofertant prin ,,formularul de ofertă-anexa 10C”.
      Inca ceva : a nu se confunda ,,receptia la terminarea lucrarilor” (la care m-am referit) , care permite recuperarea a 70% din garantia de buna executie, cu ,,receptia finala/definitiva” care se incheie la expirarea perioadei de garantie, pe baza convocarii comisiei de receptie desemnata , prin decizie interna, de catre beneficiar.
      😉

    • @ ZeV
      Iar aţi tras concluziile precum calul care se învârte în cerc…

      Eu nu am spus că LUXTEN e vinovată de ceva, nu eu stabilesc dacă LUXTEN este sau nu este vinovat, asta aţi tras concluzia singur. Eu spuneam că nu primarul a pus (lăsat) stâlpul în mijlocul străzi şi că domnia sa nu are nici o treabă cu stâlpul. Dacă e cineva vinovat, atunci vinovatul nu este primarul. Stâlpul nu poate fi mutat decât de LUXTEN, este singurul ce poate face lucrarea. Or aveţi mare probleme cu concentrarea, or aveţi o reavoinţă specială. Or amândouă. 😀

      Faceţi referire la Formularul de ofertă 10C al Ordinului 155/2006. Asta nu e ştiinţă inginerească. Dacă aţi fi avut-o, dacă aşi fi lucrat, chiar şi ca simplu muncitor, nu ca specialist, cu siguranţă ştiaţi la ce mă refer şi nu-mi indicaţi un ordin.

      Încă o dată îmi dovediţi că nu am greşit punându-vă pe lista celor cărora le-am retras respectul meu.

      Oricum, am făcut o dublă greşeală. Prima greşeală a fost că am crezut că doamna Udrea va citi ce am scris eu, cea de a doua că v-am răspuns.

    • Sper sa n-o mai faceti, stimate manipulator, ca sa nu spuneti, pe viitor, ca ma exprim intr-un mod ireverentios. Se pare ca am fost mult prea indulgent si delicat cu dumneata, neascultandu-l pe ion adrian, atribute pe care le voi folosi cu mai multa restrictie, in eventualele mele comentarii viitoare.
      PS
      Domnule, atunci cand ploua in Bucuresti, era de vina Adriean Videanu. Acum, in acceptiunea dumitale, Primaria Generala nu mai raspunde de nimic.
      Oricine altcineva, dar, in nici un caz primarul general.
      Tristă evolutie, as spune, regres, in ceea ce priveste gradul de perceptie si mentalitatea unora dintre locuitorii capitalei, daca, pana si domnia ta ai luat-o la vale.
      😉

  32. Televiziuni cretine, puteti numi lux o cupa cu sampanie in timpul zborului? Pai voi ati zburat in cala avionului pana acum?
    Si alte companii ofera sampanie sau orice alta bautura in cost!!!
    Daca mi s-a dat sampanie in avion, de compania Alitalia, insemana ca am zburat la clasa de lux????? Pe cine vreti sa prostiti????
    Iar cursa a fost platita din bugetul partifdului, care-i problema, iscatilor?

    • Aprob pozitiv. Referirea la şampanie nu o poate face decât cineva care nu a zburat în viaţa lui cu avionul. Şi pe mine m-a bufnit râsul. Dacă tot plăteşti clasa VIP, nu e normal să ai un serviciu de lux? Eu m-am mirat că nu s-a servit o masă de fiţe, poate homar şi icre negre. Doar nu zbori la clasa VIP în condiţii de clasă turist unde trebuie să plăteşti pentru un pahar de apă. Îmi amintesc de timpurile de acum 20 de ani cu minerii care au descoperit un XEROX în sediul PNŢ şi au spus că sunt maşină de tipărit bani falşi. 😆 Să-l întrebe pe Leonard Miron, că tot a ajuns şeful stewarzilor la compania aviatica British Airways 😆

    • Biblio
      Politicienii si ministrii suedeji sunt obligati sa calatoreasca laclasa “economic”….iar daca vor sampanii, o fac pe banii lor nu ai ortodocsilor…

    • Katinaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
      Atentieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!
      N-a fost pe banii boborului, ci pe banii bardidului
      Ce naiba, tocmai tu?
      Pe bolovanii aia din lumea moguliana ii inteleg de ce dezinformeaza prostimea, dar tu, eu, voi cei “zburati” nu aveti voie sa cadeti in astfel de capcane!
      \Bibliooooo!
      Cand am “fâl-fâl” spre Londra, mi-au dat si friptura si vin, ce dracu si n-am avut bilet la clasa VIP.
      Ei dracie!

    • Am intrat şi eu pe site-ul firmei respective şi, în una din pozele de prezentare, chiar se vede o frapieră cu câteva sticle de şampanie, nişte fructe… 😀

      A trebuit să postez fotografiile, că prea m-am amuzat…

  33. Sunt de accord, unii sunt mai egali in fata legii decat altii. Eu daca nu mi-am platit impozitele mi s-au blocat conturile. Daca Boc nu vrea sa plateasca salariile castigate de oameni in instante, nu se intampla nimic.

    • Bogatasule, ai conturi, inseamna ca ai bani…. deci, obligatoriu trebuie sa platesti impozite! 🙂 🙂
      Esti in mare eroare…….cu plata salariilor castigate in instanta…..consulta un avocat si iti va explica in ce conditii/ termeni se vor plati 🙂
      Fuguta la avocat……

    • @lulu Asta este ideea pe care se bazeaza “puterea” care ne conduce spre un zid mare de piatra. Nu conteaza ca ei incalca legea, nu se vorbeste despre asta. Problema este daca altul face sau nu face. Ala sa plateasca, nu ei. Eu am conturi deci trebuie sa platesc, dar ei ca trebuie sa plateasca, ramane de vazut, sau se plateste in transe. Vreau si eu sa platesc impozitele tot asa. 5% anul asta, 10% anul viitoar si tot asa. Nu-ti tr avocat ca sa vezi ca exista un dublu standard. Hai sa nu ne plangem si sa nu aruncam cu noroi in altii, ca acel noroi il luam de pe noi si de la picioarele noastre. Sa ne vedem de ograda noastra ( platiti ce aveti de platit) si dupa aceea sa cereti si altuia sa plateasca

    • De la biblio furat 🙂
      “În site se mai spune… Avantajele unor astfel de servicii nu se rezuma doar la economia de timp, ci si la serviciile de la bord, clientul beneficiind de un tratament preferential si personalizat, insotit de VIP catering si asistenta la cerere.

      Şampanie? Păi şampanie se dă oriunde la Clasa Bussines, cu atât mai mult la VIP… Cum să nu dea la Clasa VIP şampanie? Dar nu numai şampanie, cam peste tot se oferă şi alte lucruri precum aperitive de relaxare, prosoape calde, meniu exclusivist, farfurii de porţelan, băuturi alcoolice fine, pahare de cristal… Păi nu pentru asta plăteşti mai mult?

      Eu unul mă îndoiesc că acest zbor a fost “de fiţe”, cred că pur şi simplu peste tot nu erau locuri şi o cursă privată era singura soluţie.

      Repede s-au găsit nişte răutăcioşi să spună că s-a dat şampanie… Te pomeneşti că la la check-in le-a dat şi voucher.”

      Mergeti la el sa vedeti si pozele…nimic spectaculos, este frirescul unor servicii elegante, de calitate…..

  34. Ponta informeaza: fiecare parlamentar din cei de la putere, va primi cate 100 000 – o sută de mii de euro – ca să voteze bugetul.
    Vă vine să credeţi?

    • Bogdane, ai dreptate! Adica, ai avea dreptate intr-un stat de drept…nu este cazul! Deci, nu mai da fuguta la avocat!

    • In aceste declaratii de-a dreptul halucinante se poate decifra toata neputinta unui om extrem de superfcial, lipsit de cele mai elementare notiuni intr-ale lumii şi vietii, dar care are ambitii sa urce, sa urce, sa urce, in acelasi fel in care a urcat si pana acum: fara nici un merit. Un om macinat de ambitii, de ura si de propria-i incapacitate.

    • mai oameni buni care tineti la animale, porcii, ai crestem pentru ai sacrifica,si ai prepara bucate,daca esti asa dus cu capuul iesi in strada si prin alimentari unde se vinde carne de vita porc salam sunca ,pastrama caltabosi,parizer,coaste afumate,sunca presata si alte feluri si sute de sortimentedin carne care se obtine prin sacrificarea animalelor,,ce sa mai vorbim in tara asta,uni ne fura identitatea de popor ce suntem ,si noi strigam ca sacrificam animalele respectiv porci,pai atata mai putem sa mai avem si noi daca locuim la tara,pana in prezent sacrificarea porcului face perte din istorie si datina si ce mai vreti voi sa mai reprezinte,daca nici la asta nu mai avem dreptul…. sa terminat cu tara asta

  35. Doamna Udrea, daca vroiati sa vedeti stiri despre stalpii aceia cred ca era bine sa va uitati pe OTV. 😆
    Dan Diaconescu Direct a inventat o serie de emisiuni de linsaj mediatic la adresa lui Oprescu de vreo cateva luni.

  36. vorbiti de lucruri din aceasta tara de parca domnia voastra nu ar sta in Romania,sa luam aminte ca nu dumneavoastra conduceti aceasta tara,si nici un partid din tarisoara asta,ci bani maharilor occidentali si americani si ei string surubul in tara asta si mai in toate tarile foste comuniste,vor sa ajungem la mila lor si sa conduca prin intrmediul celor care sunt actual la putere si cei care vor veni,dar si aceia de vor veni vor fi ademeniti tot de bani lor dar si de comisioanele care in final tot generatiile din tara asta vor fii platite,va rugam din suflet sa luam atitudine si sa reinfiintam industria sa avem bani la buget,sa dam de lucru la generatiile de tineret care someaza din bani de buget,cei care vor temina in 2012 facultati si licee ce vor lucra?ce interes aveti pentru aceasta tara?cat sunteti de patrioti?juramantul depus ?si alte si alte promisiuni?DESPRE ASTA SA NE VORBITI PE BLOG,Haideti sa ne unim in jurul acestei tari sa fim si noi ca si polonia ca ungaria ca avem o istorie,independenta eroilor nostri ai caror stranepoti suntem si traim aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *