Despre colegi, prieteni si candidaturi, dupa alegerile de la PDL Bucuresti

O parte a presei s-ar fi aşteptat ca alegerile de la PDL Bucureşti de ieri să fie momentul confirmării unui conflict existent în interiorul partidului. Sau, poate, al apariţiei unui scandal. Niciuna dintre cele două teze nu a fost confirmată.

Pentru că lucrurile au ieşit bine, presa şi-a concentrat discursul pe două direcţii: laudele care  mi s-ar fi adus din partea colegilor şi candidatura mea la Primăria Bucureştiului.

Cei care au participat la Consiliul de Coordonare au făcut-o pentru că ei cred în proiectul politic pe care l-am propus pentru Bucureşti. Pentru că ei cred că uniţi putem izbândi şi că, după un asemenea moment, echipa PDL devine mai puternică. Toţi mă cunosc mult mai bine decât mă cunoaşte în realitate presa. Mi se pare, deci, normal ca, în discursurile lor, colegii să-şi arate aprecierea şi susţinerea.

În ceea ce priveşte posibila mea candidatură la Primărie, nu am luat încă o decizie. Rolul meu este de a reporni filiala şi de recâştiga încrederea bucureştenilor. Scopul meu este să conduc organizaţia astfel încât să câştigăm alegerile. Nu scrie nicăieri că Preşedintele PDL Bucureşti trebuie să şi candideze la Primărie.

În opinia mea,  candidatul PDL la Primăria Municipiului Bucureşti trebuie să fie cel care are cele mai mari şanse de a câştiga. De preferat, membru al PDL Bucureşti.

De altfel, eu cred că acest partid are cel puţin 7 alte nume, în afară de mine, care ar putea fi candidaţii noştri la Primărie. Mă refer aici la: Liviu Negoiţă, Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Silviu Prigoană, Teodor Baconschi, Anca Boagiu sau Cristian Preda. Toţi, din punctul meu de vedere, sunt candidaţi cu şanse şi ar fi primari mult mai buni decât Sorin Oprescu.

Încă de la numirea mea în funcţia de Preşedinte interimar al PDL Bucureşti, am afirmat că propun o competiţie internă între toţi cei care doresc să candideze la Primăria Capitalei. Competiţie care să înceapă încă de pe acum. Evaluarea finală prin care se decide candidatul la Primărie ar trebui să fie făcută cu minimum 3 luni înainte de alegeri.

429 thoughts on “Despre colegi, prieteni si candidaturi, dupa alegerile de la PDL Bucuresti

  1. ***Moro – ce interes aveau televiziunile să facă trucajul?
    Uite, că nu mă pot opri din râs din cauza aberaţiilor pe care le înşiri… 😆
    Sau ca puiu: hihihi…

  2. ***Zapa – nu mai scrie, domnule, cu majuscule că vreau să te citesc şi eu…
    Ce Dumnezeu faci? 😮

  3. ziare.com spune că la moldoveni au câştigat comuniştii.
    Ciudat e că aseară, imediat după închiderea urnelor, Antena 3 vorbea despre victoria comuniştilor în timp ce Realitatea TV despre victoria opoziţiei.

  4. ,OMOR LA TVR-comunistii lui iliescu nu se dau,DUSI’

    Odata cu instalarea lui ,ALEXANDRU SASSU’ LA PUPITRUL DE COMANDA A TVR,aceasta institutie media practic a cazut in miinile sistemului ticalosit,care s-a folosit de ea,in scopuri personale,s-a folosit in scopuri electorale si promovarea celor mai ticalosi si mizerabili politicieni din romania.
    timp de perste 4 ani,TVR,a devenit o anexa a trusturilor Realitatea Catavencu si Intact,reusind performanta de a ajunge cu credibilitatea la zero.si toate acestea pe banii cetatenilor romani,inselati si in aceasta speta de ticalosii comunisti,specialisti in manipulare si sifonarea banului public.
    Reamintesc ,aici ca,pres. Rom. DL TRAIAN BASESCU,in toata aceasta perioada a evitat sa isi trimita mesajele catre cetatenii romaniei,considerind ca TVR este ca si si trusturile mogulilor o officina care face propaganda comunismului,ii sustine pe infractori si lucreaza impotriva romanilor.
    Astazi in tvr,se dau lupte crincene.incalcind regulamentele de ordine interioara-RESTURILE SISTEMULUI TICALOSIT,boicoteaza concursul pt Comisia de etica.
    Iata cum acesti mizerabili care au facut praf presa din romania si au jefuit TVR,nu se dau dusi,si nu renunta la a mai intoxica publicul romanesc.

  5. Asadar iata-ne la un an de la marea confruntare televizata ,confruntare care in linii mari avea cam aceiasi combatanti,doar ca in posturi si pozitii diferite.
    una din marile teme de atunci-Legea invatamintului,ocazie cu care pres rom ,candidat la aceea vreme explica corect si documentat cum ar trebui sa arate legea care sa reformeze invatamintul romanesc,vorbind despre situatia grava din invatamintul universitar,unde are loc un adevarat JAF,pus la cale de retelele unor universitari,care au transformat invatamintul de stat intr-o adevarata feuda personala pe care ei si familiile lor o exploateaza la singe.
    Prima pe lista incompatibililor este ECATERINA ANDRONESCU,rectorul universitatii bucuresti,care pur si simplu a transformat acest centru universitar intr-o afacere personala.
    Un alt mare infractor parsiv care activeaza in invatamint este clujeanul meu-ANDREI MARGA,un alt praduitor,cu pretentii de universitar,care dupa ce a facut harcea parcea invatamintul romanesc ca si abramburica,acum il jefuieste luind salarii de peste 10 mii de euro pe luna,punindu-i in dificultate pina si pe profesorii din celebrele universitati ale lumii,in conditiile in care invatamintul universitar romanesc ,IN STATISTICI NU EXISTA.
    Iata adevaratul motiv pt care PNL SI PSD,se opun noii legi,avind in vedere ca multi parlamentari au uitat pur si simplu ,CITE NORME DIDACTICE AU’dar nu au uitat sa-si ridice salariile astronomice.

  6. FRANK….Ai dreptate mare…Cine e Andronescu sau Marga ? Ce CV profesional au ?
    Rectori ar trebui sa fie avortatii de la Spiru Haret de 30 de ani care s-au remarcat prin performante la lipit afise pentru partid si la sarutat.. Piata independenta sau viagratizata a politicienilor puterii …

  7. FRANK..SILVER ….Astia de la Antena 3 si Realitatea e ticalosi rau….Au trucat ei palma lui Basescu pe obrazul obraznicaturii de baiat ..de ce sa nu trucheze si pulpa si mana…Dintr-o pulpa de procuroare sa faca o pulpa de doamna si din mana de femeie sa faca mana de baietel la fel de obraznic …
    Frank..daca te dai pe mana celor de la moguli pot sa te transforme intr-un barbat adevarat si sa pari inteligent ….

  8. Asa este Frank, anul trecut TVR nu a dat in direct discursul Presedintelui Romaniei de ziua nationala si nimeni din toti rahatii astia cu ochi ce se scandalizeaza de nu stiu ce chestie produsa in statul suveran numit Ungaria atunci nu au fost deranjati.
    Hai servus loazelor. 🙂

  9. ION ADRIAN….Trec si eu peste cretinismele debitate de tine intr-o singura fraza raportate la subiect …si te intreb ..retoric daca vrei :
    Incompatibilitatea juridica va fi stabilita de lege…de legea educatiei ..Daca incompatibilitatea juridica exista acum rectorii opozanti puterii erau destitutiti de multa vreme..
    Cei “compatibili juridic ” haretistii lipitori de afise si mancatori de politica PDL indiferent de gradul profesional si vechime universitara vor putea fi numiti de catre putere in functii de decani sau rectori?.Sa interferezi politic in autonomia universitara va fi sau nu o problema de morala? Sa faci din universitati companii de stat cu “Di-rectori generali” numiti politic cred ca e o abordare complet imorala si exclusiv politica…mai lipsesc secretarii de partid din AS uri..
    Imi pare rau ,dar va trebui sa ramai nelinistit..ca tanar nu pot sa afirm ca esti,deoarece nu te cunosc..sper si eu ca vei ramane nelinistit ..dar din cauza actualei puteri si nu din cauza opiniilor mele…care nu conteaza …

  10. Pariez ca eventualii noi rectori numiti politic isi vor pastra salariile si beneficiile ,preluandu-le si conservandu-le intocmai de la rectorii actuali…asa cum s-a intamplat in companii si alte directii din ministere si din teritoriu …pleaca ai vostri ,vin ai nostri …va fi singura schimbare in universitati ….fara nici un efect moral ,economic si nu in ultimul rand in performanta universitara…

  11. Si da Ion Adrian CV ul profesional al unui cadru universitar nu va avea nici o legatura cu CV ul politic al celor care vor accede in functiile de rectori datorita legii promovate de putere …care introduce incompatibilitatea juridico-politica intr-o lege cu multe dedicatii…
    “De la tinerete pan’ la batranete “….”De la asumare,pan’la promulgare…de la promulgare ,pan’la aplicare ..”…ne apuca alegerile parlamentare anticipate sau cele din 2012..

  12. Moro et co,
    Sper sa va bucurati ca si in Moldova ca si aici comunistii sau fostii comunisti pot sa blocheze in continuare reformarea statelor lor desigur la niveluri diferite in functie si de diatanta diferita fata de Moscova.

  13. ION ADRIAN ….Raspunsul tau la comentariile mele ma scuteste sa-ti mai raspund pe tema anterioara….Trag concluzia ca nimic din ceea ce presteaza guvernul (legi,ordonante ,masuri) nu contravin principiilor si modului tau de abordare in cee ce priveste reforma reala si interesul national …notiuni care sunt definite acum public de PDL si arcul puterii ..ca nimic din ceea ce definesc cei de la Cotroceni si din arcul puterii nu poate fi macar corectat sau controversat….
    Pentru ca stiu sa recunosc un om inteligent …chiar crezi ca cei care critica astazi puterea sunt toti comunisti sau fosti comunisti si toti cei de la PDL si din arcul puterii,sau de la Cotroceni sunt singurii democrati si anticomunisti in viata ..ca cei mentionati sunt singurele persoane morale din Romania alaturi evident de sustinatorii lor?

  14. PS. Nu toti cei care o critica, ci cei care o fac precum niste javre ipocrite si gretzoase…

  15. Soarele asta, ptr cine nu stie nu e ala care impreuna cu altele manuale intareste organismul ci este desenul afiselor cu care comunistii au furat alegerile din anii aia nenorociti de dupa razboi.

  16. Ministrul muncii indeamna romanii la fericire prin munca uitand sa dea si reteta acestei fericiri cu salariul minim mizerabil insuficient pentru a trai decent ,insuficient sa-si asigure hrana,transportul local,hainele ,plata la utilitati,chiria sau achizitionarea unei case in rate etc etc….
    Pariez ca romanii vor fi fericiti prin munca in curand ,cand Europa se va relaxa economic si romanii isi vor cauta fericirea prin munca aiurea in Europa …mai pariez ca patronii vor fi fortati de piata muncii sa mareasca salariile angajatilor pentru a-i avea la treaba…
    Salariul minim si Codul Muncii la care lucreaza Botis (consiliat de Paunescu de la Cotroceni probabil ) va descuraja munca legala in Romania ..patronii si angajatii vor cauta solutii de compromis ocolind salariul minim mentionat in acte si noul cod al muncii (daca va trece )..fostii salariati,actuali someri ,asistati social etc vor cauta aranjamente si combinatii pentru a-si asigura traiul preferandu-le unui cod al muncii cu dedicatie care insa nu-i poate obliga sa-l si accepte alaturi de conditiile contractuale legalizate de acest nou cod ….
    Conditia de cetateni europeni le da romanilor speranta la fericire prin munca dar nu in Romania ci in Europa ,in tarile civilizate care respecta individul ,forta sa de munca in raport direct cu calitatea si eficienta ,cu profitul patronului ….
    Mai cred ca sindicatele ,societatea civila vor reactiona ostil la prestatiile guvernamentale ale ministrului Botis….pentru ca nu poti incorseta prin lege relatiile contractuale dintre patroni si angajati ,clauze contractuale ,acte aditionale la contracte ,valoarea contractului …
    Fericirea prin munca nu se regaseste in legi si coduri …ea se dobandeste de catre individ prin raporturile contractuale cu angajatorul , prin dreptul sau la libera optiune , libera circulatie si dreptul la munca in UE…..
    Prin prestatiile guvernamentale de acest gen ne aducem aminte de “fericirea prin munca” din timpul lui Ceasca ,obligativitatea de a te angaja in conditii impuse de partidul stat…
    Si in acest caz sper sa dureze cat mai mult elaborarea ,asumarea ,promulgarea si aplicare acestor “emanatii” de partid …pana inspre alegeri …cand vor lasa totul balta si se vor apuca cei din actuala putere de daruri,promisiuni etc…

  17. Glume conjugale pentru necasatoriti ca sa nu se certe cand isi vor pune pirostriile:

    Nevasta-mea statea lânga mine pe canapea, în timp ce eu schimbam canalele.
    M-a întrebat: “Ce mai e pe televizor?”
    I-am raspuns: “Praf”…

    …si atunci a început cearta!
    —————————————–

    Nevasta-mea tot încerca sa-mi sugereze ce-si doreste pentru urmatoarea aniversare.
    Mi-a spus: “vreau ceva stralucitor, ce ajunge de la 0 la 100 în trei secunde.”
    I-am daruit un cântar…

    …si atunci a început cearta!
    —————————————–

    Când am ajuns aseara acasa, nevasta-mea mi-a cerut sa o duc într-un loc scump.
    Am dus-o la o benzinarie…

    …si atunci a început cearta!
    —————————————–

    Când m-am pensionat, m-am dus la Oficiul de Asistenta Sociala sa ma înregistrez.
    Tipa din spatele biroului mi-a cerut buletinul, sa-mi verifice vârsta. Îl uitasem acasa.
    I-am cerut scuze, i-am spus ca ma duc acasa sa-l iau si ma întorc.
    A fost foarte draguta: “Nu va mai deranjati, descheiati-va la camasa.”
    Parul carunt de pe pieptul meu a convins-o si mi-a înregistrat solicitarea.
    Încântat de solicitudinea ei, când am ajuns acasa i-am povestit nevesti-mii.
    Ea a spus: “Trebuia sa-ti scoti si pantalonii, poate primeai si ajutor pentru dizabilitati”…

    …si atunci a început cearta!
    —————————————–

    Stateam alaturi de nevasta-mea la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului si ma tot uitam la o tipa bine, dar complet turta, ce-si legana nostalgic între doua degete paharul, singura la o masa de alaturi.
    Nevasta-mea m-a întrebat: “O cunosti?”
    “Sigur”, am oftat, “e prima mea prietena din liceu. Am înteles ca s-a apucat de baut imediat dupa ce ne-am despartit si de-atunci n-a mai fost treaza.”
    “Dumnezeule!” a spus nevasta-mea. “Cine s-ar fi gândit ca o persoana poate sarbatori atâta timp?”…

    …si atunci a început cearta!
    —————————————–

    Am scos-o pe nevasta-mea la un restaurant.
    S-a întâmplat ca ospatarul sa ia mai întâi comanda mea.
    “Un cotlet mare de vita, în sânge, pe gratar.”
    M-a întrebat: “Nu va pasa de vaca nebuna?”
    “Nu.”, am raspuns. “Poate comanda si singura”…

    …si atunci a început cearta!
    —————————————–

    Nevasta-mea statea goala si se privea în oglinda din dormitor.
    Nu se prea bucura de ce vedea si mi-a spus:
    “Ma simt oribil! Atât de grasaa si de batrâna! Am nevoie de un compliment!”
    I-am raspuns: “Vederea ti-a ramas perfecta”…

    …si atunci a început cearta!
    —————————————–

    Nevasta-mea s-a dus la supermarket.
    Am rugat-o sa ia si-un bax de Tuborg, de 18 lei.
    A cumparat în schimb o cutie de L’Oreal DermaGenese de 24 de lei.
    I-am spus ca berea ar fi ajutat sa arate mai bine în noaptea aia decât crema…

    …si atunci a început cearta!
    —————————————–

    Nevasta-mea m-a întrebat daca rochia îi face fundul mare.
    I-am spus ca nu asa de mare ca rochia de ieri…

    …si atunci a început cearta!
    —————————————–

    Sâmbata dimineata m-am strecurat usor din asternut, mi-am facut pachetul si am coborât pe tacute în garaj.
    Am legat barca la cârlig si am început sa dau cu spatele.
    Abia când am iesit cu totul din garaj am realizat ca ploua cu galeata si vântul batea cu 100 km/h.
    Am deschis radioul si am aflat ca vremea avea sa fie la fel toata ziua.
    Am tras înapoi în garaj si, tiptil, m-am dus înapoi în dormitor.
    M-am strecurat la loc lânga nevastaa-mea si i-am soptit: “E o vreme groaznica afara.”
    Pe jumatate înca adormita, ea a raspuns:
    “Îti poti imagina ca prostul de barbatu-meu s-a dus la pescuit pe asa o vreme?”…

    …ai atunci a început cearta!
    —————————————–

    Am întrebat-o pe nevasta-mea unde ar vrea sa mergem pentru aniversarea casatoriei noastre.
    Mi s-a încalzit inima când am vazut-o topindu-se de bucurie.
    “Undeva unde n-am mai fost de mult timp…” a spus ea, nehotarâta.
    Asa ca i-am sugerat: “Ce parere ai de bucatarie?”…

    …si atunci a început cearta!
    —————————————–

    Urmaream în pat, lâinga nevasta-mea, “Vrei sa fii miliardar?”
    M-am întors catre ea si am întrebat-o tandru: “Vrei sa facem dragoste?”
    “Nu”, mi-a raspuns ea.
    “Asta e raspunsul tau final?”, am întrebat-o.
    De data asta nici nu m-a privit când mi-a raspuns ca da.
    Asa ca am spus: “Atunci as vrea sa sun o prietena”…

    …si atunci a început cearta!

  18. Un zâmbet la cafea 😆 😆 😆

    Robotul telefonic al bunicii:
    – Bună ziua, în acest moment nu sunt disponibilă. Vă rog să lăsaţi un mesaj după sunetul caracteristic: Beeeeeppp!
    – Dacă eşti unul dintre copiii mei, apasă 1, 2, 3, … (în funcţie de care copil eşti) şi foloseşte următoarele opţiuni:
    – Dacă vrei să-ţi ţin copiii, apasă 2.
    – Dacă vrei să-ţi spăl hainele şi să ţi le calc, apasă 3.
    – Dacă vrei să doarmă copiii aici, apasă 4.
    – Dacă vrei să-ţi iau copiii de la şcoală, apasă 5.
    – Dacă vrei să-ţi trimit mâncare acasă, apasă 6.
    – Dacă vrei să vii să mănânci aici, apasă 7.
    – Dacă vrei bani, apasă 8.
    – Dacă vrei să vin ca să-ţi fac curat în casă, apasă 9.
    – Dacă vrei să mă chemi la cină, să-mi faci cumpărăturile, să mă duci la teatru, să mă inviţi la o la plimbare în parc, să mă inviţi în vacanţă la mare sau la munte, doar începe să vorbeşti!

  19. Citatul zilei 🙄

    “Adevăraţii optimişti nu sunt convinşi ca totul va merge bine, dar au convingerea că nu totul poate să meargă prost.”
    Schiller

  20. Bilă albă pentru Domnul Cohen

    Domnul si doamna Cohen trag la un hotel, pentru week-end. Cum ajung, doamna Cohen cheama manichiurista, pedichiurista, coafeza, iar domnul Cohen, întelegand ca are doua-trei ore libere, pe loc se duce la bordelul anexa.
    Îl întîmpina madama:
    – Domnule Cohen, ce onoare! Avem pentru dv. frantuzoaice stilate, o suta de dolari.
    – N-am o suta de dolari.
    – Avem pentru dv. italience temperamentale, cincizeci de dolari.
    – N-am cincizeci de dolari.
    – Avem pentru dv. rusoaice blonde, zece dolari.
    – N-am zece dolari.
    – Avem pentru dv. negrese exotice, cinci dolari.
    – N-am cinci dolari.
    – Da’ cît aveti?
    – N-am decît doi dolari.
    – Deviza casei noastre este sa satisfacem clientul la orice pret. Pentru doi dolari, eu sînt la dispozitia dv.!
    Peste douazeci de ani, domnul si doamna Cohen trag la acelasi hotel. Cum ajung, doamna Cohen cheama manichiurista, pedichiurista, coafeza, iar domnul Cohen, întelegand ca are doua-trei ore libere, pe loc se duce la bordelul anexa.
    Îl întîmpina madama:
    – Domnule Cohen, ce surpriza! Asteptati un moment!
    Deschide o usa si striga:
    – Johnny!
    Intra un galigan.
    – Permiteti-mi, zice madama, sa fac prezentarile. Domnule Cohen, acesta este Johnny, fiul dv. Johnny, acesta este domnul Cohen, taticul tau.
    Se uita Johnny de sus:
    – Asta-i tatal meu? Asa mic? Asa urît? Asa sfrijit? Si evreu pe deasupra?!
    – Tinere, raspunde domnul Cohen fara a-si pierde cumpatul, nu te obraznici. Ca, daca în urma cu douazeci de ani as fi avut cu trei dolari mai mult, acum erai negru!

  21. ***zaharescu valeriu – ce faci, autopedepsitule? Iartă-te, domnule, şi treci la treabă! 😆

  22. @silverstar
    Bună, am închidere de lună și ,în perspectivă și de an, trebuie să introduc în calculator toate facturile și bonurile fiscale aferente cheltuielilor efectuate într-un tabel tip excel conceput de mine, pentru că nu am încredere totală în contabili.
    În fiecare moment trebuie să știu dacă lucrez (sau nu) în pierdere și dacă la 25 ale lunii următoare am lichidități suficiente pentru a achita integral TVA, impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe dividente și contribuțiile la bugetul de asigurări sociale.
    Revin mai spre seară, după ce citesc și ce ați postat voi până acum…adică tu, frank, ion adrian, judex, nicolae, n.g., alice (într-o expresie concentrată, oamenii care gândesc …,,bine” 🙂 🙂 ) și dacă mai am timp, …și ce a revărsat din preaplinul inimii sale ,,,avocatul diavolului” (după spusele elegante al lui judex), pe care eu l-aș identifica, mai apropiat de realitatea lui paralelă, cu însuși diavolul 🙂
    Atenție, imaginea publică a ,,îngerului decăzut”, reprezentat printr-o lighioană dotată cu coarne și coadă, nu este exactă. Chiar teologia creștină vorbește despre diavol ca fiind întruchipat de un om obișnuit, elegant, zâmbitor, persuasiv șideținând în orice moment un contract/pact în alb și stilou cu cerneală roșie. 🙂
    Nu-i nimic, orice cojoc își are ..acul ..înmuiat în zeamă de usturoi și ardei iute mexican 🙂
    PS
    Ce părere ai, silver, să-mi păstrea nick-ul, sau, dacă tot le place colegilor ion și judex să mi se adreseze cu ZeV, să-l folosesc pe acesta ? E mai ușor de tastat 🙂

  23. Vrem opinia doamnelor din PDL despre ce gandim noi, bebelusii.

  24. ***ZeV – ia-l pe acesta! Cu Mădălina nu vor fi probleme. Îi trimiţi în prealabil, un mail.
    Spor la treabă, colega! Ce să-ţi fac? Aşa-ţi trebuie dacă eşti patron, nu?… 😆 Munceşte!

  25. Cine spune că nația română nu are viitor, când divinitatea, barza sau ..hazardul, i-a dăruit ce mai deștepți bebeluși din lume….atât de deștepți, încât proprii părinți se ascund în spatele lor…probabil din jenă că nu produc taxe și impozite timp de doi ani consecutivi (noi fiind mai ,,catolici” și mai ….fuduli decât restul europenilor ), ci doar le consumă.. 🙂

  26. ASA CEVA NU SE MAI POATE ACCEPTA!.A aparut la tv domnul Antonescu (alintat si “Trancanescu”) si a zis ca in PDL sunt “PERSOANE DE PROASTA CALITATE”,ca de exemplu (dl.) Boc, (d-na ) Udrea si,atunci cand trece pe acolo,(dl.) Basescu.Bineinteles ca d-sa a spus doar Boc,Udrea si Basescu,dar asta tine de obraz. Care va sa zica,cei numiti sunt de proasta calitate,iar dl.Antonescu,dublu repetent la facultate,profesor anonim si chiulangiu la un gimnaziu dintr-o comuna din judetul Vaslui,salariat la un muzeu al carui nume il trece sub tacere din motive bine stiute de d-sa,absent de la peste 95% din sedintele Parlamentului (chiul pentru care va beneficia de o pensie de multe zeci de milioane),acuzat de dl.L.Orban ca se ascunde ,inchide telefonul, si joaca poker,mut atunci cand a fost promovat dl.B.Olteanu intr-o functie importanta la BNR fara a avea habar de domeniul respectiv,el care i-a taiat de pe listele de candidati in Parlamentul European pe d-nii Daianu si Cioroianu,pentru a-si promova sotia ca europarlamentar,ei bine el SE CONSIDERA PERSOANA DE BUNA CALITATE !!! Domnisoara/doamna Madalina,va rog sa-i transmiteti doamnei Udrea rugamintea ca sa-i raspunda acestui INDIVID OBRAZNIC, pentruca, altfel,isi va lua si mai tare nasul la purtare.