Despre cai si gaini

Elena UdreaComisia lucrează! A început marți cu singura variantă posibilă : o şuetă între prieteni vechi, în care, la o țigară au fost explicate membrilor comisiei zecile de articole de presă referitoare la Ministerul Turismului din ultima perioadă de cei care le-au scris. Deşi nu au mai audiat pe nimeni până acum, şi deci nu au de unde să ştie dacă după audierea reprezentanților Ministerului Turismului vor mai avea vreo nelamurire sau nu, ieri au decis : joia viitoare să vină Udrea! Şi dacă până atunci nu mai este nimic de lămurit ? Nu contează, pentru că această comisie nu e interesată de explicații. Ci doar de circ, mascaradă! Ori circul nu are sare şi piper dacă Elena Udrea nu este chemată în fața camerelor de luat vederi.

Quod erat demostrandum!

ş˜i totuşi, comisia este de bună credință deoarece un lucru tot ar putea rămâne, până joia viitoare, nelămurit.

În singura zi de audiențe de până acum, ziua jurnaliştilor, s-a facut o dezvăluire de importantă hotărâtoare pentru concluziile prestabilite ale comisiei Vanghelie : se pare că acei cai salbatici care aleargă în imaginile din Delta Dunării inserate în clipul de promovare a României ce rulează pe Eurosport şi CNN ar putea fi infestați! Este clar că numai ministrul poate lămuri această incertitudine! Dar până joi mă voi pregati să ştiu dacă nu cumva şi găinile din acelaşi clip au gripa aviară!

328 thoughts on “Despre cai si gaini

  1. voi toti cei ca iubiti macar un politician nu vedeti cum sar sa se apre unul pe altul? … nu vedeti ca orice politician sare in apararea unui coleg de partid indiferent de ce a facut sau nu colegul lui? … nu’l intereseaza ce lege a incalcat acela … il apara pentru ca in felul acesta se apara pe el si avantajele pe care le are din politica … in acelasi timp considera toti politicienii din celelalte partide mincinosi, hoti, prosti si asa mai departe … 🙂

  2. ce nesuferita’i olguta vasilescu! … da’ de frumoasa’i frumoasa … 🙂

  3. “autostrada transilvania se executa si nu se discuta” … cata prostie poa’ sa zaca’ntr’un om sa spuna in mod serios chestia asta? … da’ mai ales cat de tampiti pot fi unii incat sa fie’ncantati de de o asemenea prostie? … 🙂

  4. Efectele recesiunii

    * Industria este unul dintre cele mai afectate sectoare ale economiei. Producţia, volumul comenzilor, cifra de afaceri au consemnat o scădere puternică
    * Construcţiile, unul dintre motoarele economiei în anii anteriori, au ajuns pe minus. Multe proiecte imobiliare au fost îngheţate sau amânate
    * Comerţul internaţional şi cel intern au intrat pe o pantă descendentă, din cauza diminuării cererii şi a consumului intern
    * Profiturile companiilor au înregistrat, în cea mai mare parte, o reducere drastică. În plus, multe firme au trecut pe pierderi, iar numărul falimentelor s-a majorat
    * Salariile şi-au temperat creşterea, iar şomajul s-a reinflamat

    de cealalta parte sta sistemul bugetar protejat si mentinut la ”standarde europene”…..

  5. “cenushares Says:
    August 14th, 2009 at 9:37 am

    cat despre desteptaciunea, cinstea si mai ales verticalitatea ardelenilor nu trebuie sa privim departe … “
    Ai uitat de alte cazuri importante de ardeleni hoti cum ar fi Remes, vezi actiunea “Carnatul” , ori fostul ministru al agriculturii din vremea Conventiei Democratice, Ioan Avram Muresan..

  6. Se spune ca in vreme de criza solidaritatea e uitata….Cenushares si Ionhut sunt dovada vie a acestei sintagme 😉 …. Cea mai urata parte a caracterului romanesc este scoasa la iveala atunci cand impartiti tara in regiuni si arii de influenta geografico-intelectuale.Avem ce meritam….

    O zi buna!

  7. cenushares,Argus….ati intrat in criza de subiecte ?,eu credeam ca numai aplaudacii astia portocalii se iau de originii,locuri ..etc….de la voi am pretentii ,oamenii se impart in doua categorii ,buni si rai ,sunt si unguri buni si ardeleni prosti si moldovence cuminti si devreme acasa…hihihi….scara de valori ar trebuii sa fie alta ,competenta nu neamul,secta sau orientarea sexuala….eu n-am nicio treaba ca lui zapa ii plac barbatii…hihihihi….

  8. @NG

    Ce mai conteaza ca economia este la pamant, important este ca avem minister al turismului, al tineretului (UTC) iar Moldova este luminata cu lumina de la Ierusalim, datorita PD-L….

  9. mie imi place jumatatea maghiara a Gabrielei ,care-i baiul ?….sper ca nu te superi pe mine c-am divulgat un secret ..hihhi…,nu ?

  10. Totul e simplu……adevarul va iesi la suprafata asta este clar. Nu ai de ce sa iti faci griji, ba chiar poti sa le spui franc in fata ca daca te gasesc vinovata de incalcarea legilor sa te bage la puscarie. Stim amandoi ca esti nevinovata. Esti cea potrivita pentru a fi presedintele Romaniei…..nu il lasa pe Base sa candideze ca nu mai are sanse in schimb tu cred ca poti castiga din primul tur.

  11. Gabriela…ai vrut sa spui :caracterul uman ,nu romanesc…asa se intampla la majoritatea popoarelor….cate razboaie au fost intre aceleasi popoare ,Irlanda de Nord,Corea S si N…multe altele ,liga nordului din Italia ,Tara Bascilor din Spania ..nenumarate exemple …recunosc ca si eu am marsat pe idea lui Gherman acum ceva ani in urma…nici acum nu-mi prea convin multe din ordinele date de la Bucuresti….s-au schimbat timpurile ,intro Europa unita granitele sunt numai pe hartile atarnate in clasele scolare….

  12. puiutule-iar mi-ai bagat o strimba-mare hotoman esti.
    cum dreak si de unde ai tras tu cocluzia ca as avea slabiciuni pt junii din corurile bisericii catolice?
    iti poti tu imagina asa ceva ?mai sa fie,asta e cam prea de tot,recunos ca m-ai uimit,si chiar nu vreau sa-ti dau un raspuns pe care l-ai merita din plin,ca atare astept scuze din partea ta,este o golanie deplorabila.
    si stii de ce?pt ca din cite stiu eu,si stiu bine,toate studiile socio-pshiologice arata ca peste 60%din fostii militari sunt homosexuali[de ,meserie veche inca de pe vremea…lui tutankamon],ca au mari probleme in a stabili relatii corecte cu sexul opus.
    asa se si explica rata mare de divorturi la militarii de pe tot globul.
    vrei sa te introduc in procentele de 60%?
    daca nu ,astept scuze-de data asta ai fost……pune-ti singur eticheta.

  13. Astăzi, Doamna Monica Iacob Ridzi a fost la DNA. Când a ieşit era foarte relaxată, mult mai relaxată decât în ziua când şi-a depus demisia. La ieşirea de la DNA, MI Ridzi a spus: Am aflat învinuirile care mi se aduc şi voi demonstra că sunt nevinovată. Să dea Dumnezeu să-şi demonstreze nevinovăţia şi să arate spre adevăraţii vinovaţi, demolatori de oameni activi, devotaţi, oameni care vor să facă ceva pentru binele României dar nu sunt lăsaţi, li se pun piedici… Adevăraţii vinovaţi fiind mogulii şi tonomatele lor fără conştiinţă… 😳

  14. “silverstar Says:
    August 14th, 2009 at 1:58 pm

    Astăzi, Doamna Monica Iacob Ridzi a fost la DNA. Când a ieşit era foarte relaxată, mult mai relaxată decât în ziua când şi-a depus demisia. …”
    Bre aceasta, era mult mai relaxata deoarece DNA-ul are doftorul lor care i-a administrat un calmant tigroaicei.Nu stii ca ea nu poate vorbi calm (exact ca tine) ? Asa ca doftorul de la DNA s-o fi spariet ca o luat-o razna Ritzi-Pidzi s-o calmat-o repejor cu un flacon de diazepame. De aia arata asa bine la iesire…

  15. zapa….hihihi…am facut o gluma ,sa mai destind atmosfera pe blog ,stiu ca nu te superi pe mine …hihihi…ai o calitate,nu te supara adevarul …hihhihih…

  16. cenushares….nu-i bai ,nu trebuie sa ne certam pe probleme minore ,asa face Basescu ,arunca cateo fumigena ,sa abata atentia de la problemele grave ale tarii condusa de el ajutat fiind de camarila acaparatoare de fabuloase averi.

  17. in decembrie, cand va zbura de la guvernare, pdl’ul si basescu traian ar putea sa’si cumpere niste pamant si sa puna de’o ferma … basescu traian se va ocupa de tunsul oilor, va lucra pe tractor si va fi responsabil cu palincia, c’acolo e expert … udrea se va ocupa de cai, de traiste, de tors lana tunsa de basescu traian si de turistii veniti sa mulga oile … boc, va fi cel care va umbla cu coasa …. flutur va feri gainile de gripa aviara si bineinteles va scrie poezii cu oile pe obcina … 🙂

  18. asa relaxare cum a avut Monica nu-i doresc la dusmanul -dusmanilor mei…cand iesi de la DNA cu 5-6 capete de acuzare grave ,numai relaxat nu esti ,a inceput sa-mi para rau de ea ,si-a distrus cariera politica pentru infanta EBA ,pacat….

  19. Poate ca nu am baut eu inca destula cafea si nu inteleg prea bine ce se intampla, dar parca tonul discutiilor se plaseaza intr-o zona usor prea degradata. Expresii si jigniri care nu au legatura cu topicul, se intalnesc la fiecare rand. Nu cred ca e bine sa facem toti acelasi lucru pe care il fac gunoaiele comuniste.

  20. aha … am uitat sa repartizez pe cineva la fluier …. 🙂 … cine’ar fi cel mai potrivit sa le cante din fluier oitelor?

  21. Citatul zilei :
    Herodot:

    “La ei, la traci, trindavia este un lucru foarte ales, in vreme ce munca cimpului e indeletnicirea cea mai umilitoare; a trai de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viata”.

  22. Katrina…mai bine o luai de la Adam si Eva…ce va apucat ?….daca am fii ramas traci ,tot era bine …la cate popoare migratoare au trecut pe aici si si-au lasat samanta ….nu mai este nici-un neam pur 100/100%……

  23. nu-mi sta in caracter sa dau sfaturi,ori sa recomand cunoscutilor carti,idei,ori atitudini.
    dar astazi simt nevoia sa trec peste obicieurile mele cotidiene si am sa fac o exceptie.
    voi incepe prin am-mi explica atitudinele anticomuniste-familia mea a avut mult de suferit de pe urma regimului criminal,condamnat de traian Basescu-regimul comunist-in prelungire evident ca nu voi putea accepta ca cei care au sustinut,au servit si astazi ii slugaresc pe fostii comunisti,sa ne umileasca,sa ne jigneasca,ba mai mult sa ni-i impuna ca,conducatori pe acesti indivizi foartte periculosi.
    sunt de acord ca poate eu as putea gresi,dar pt a intelege si interpreta corect ce s-a intimplat cu romanii,cu societatea romaneasca,de ce este atit de divizata,de ce intre fostele generatii care au insaturat comunismul si actualele generatii sunt fracturi majore ,toti tinerii romani ar trebui sa citeasca ce scriu martorii oculari,cei care si-au consumat viata in comunism.
    de aceea va recomand sa intrati pe pagina de internet SCRIITORI ROMANI ANTOCOMUNISTI-WIKYPEDIA-
    si v-as recomanda ,imi permit sa vi-l recomand pe Marius Marian Solea-fost functionar in min. c.
    cu ingaduinta dv o sa va dau citeva titluri atractive:
    ,MINISTERUL GROAZEI-demnitari crimei’
    ,Singur in mijlocul haitei’
    ANTOLOGIA RUSINII-scrisa de VIRGILIE IERUNCA
    cine va avea rabdarea si bunavinta sa frunzareasca macar ,aceste carti va intelege ce pericole reale reprezinta indivizi de teapa lui IONHUT,dar mai ales cei care il ghidoneaza si il folosesc in lupta politica.
    veti intelege ca nu-i de glumit cu acesti indivizi care nu se dau inapoi de la nimic pt a-si pastra privilegiile ,avantajele .
    repet pt toti cei care probabil nu stiu ori au uitat.
    comunismul,sistemul criminal s-a sprijinit pe urmatorii piloni:
    1.]-ACTIVUL DE PARTID
    2.]-MILITIE
    3.]SECURITATE
    4.-SECURITATE[SERV.SECRETE]IN TOTALITATEA LOR
    5.]-JUSTIA COMUNISTA
    6-]CETATENI COLABORATIONISTI,beneficiari la rindul lor al unor avantaje.
    de retinut o situatie nemaintilnita-armata romana la fruntariile tarii nu steau ca fata si armele indreptate spre frontiera-ci spre interiorul tarii-spre poporul pe care ar fi trebuit sa-l apere nu sa-l execute din ordinul comunistilor.
    pe cine au aparat acesti militari,ofiteri?
    deci tov IONHUT-ce o intrebi pe doamna UDREA?cum de le permite unor derbedei ca mine sa posteze pe blogg?
    ,

  24. Stimata d-na ministru, Elena Udrea,

    Se pare ca, in lipsa de alte preocupari intelectuale, oarecine dintre bloggerii dvs. s-a pus pe verificat declaratii de avere. Astfel, bloggerul cu initialele D.S. a luat in consideratiune si declaratia d-nei referent superior CIOINARU CAMELIA, angajata in Min.Turismului. Iata ce a observat acest blogger celebru.

    ….”Cercetand mai atent declaratia de avere a doamnei Cioinaru Camelia, cu stupoare am constatat ca ilustra persoana, fost subofiter pensionar, mai adauga la veniturile MODESTE ale familiei, realizate in 2008, inca 167.904 ron, asa ca TOTALUL GENERAL AL ACESTEI FAMILII DE AUR se cifreaza la 607.472 RON, respectiv 145.000 de euro, o cifra care INTRECE ORICE IMAGINATIE. S-ar putea ca declaratia sa nu fi fost intocmita de d-na Camelia, cu toate ca poarta stampila de conformitate cu originalul, sa fi fost gresit scrisa, domnia sa necunoscand aceasta indeletnicire dar, oricum O ASTFEL DE DECLARATIE este pentru un om normal halucinanta…”.

    De aceea, stimata d-na ministru Elena Udrea, cenaclul nostru literar va indeamna sa va indrumati personalul cum sa scrie corect o declaratie de avere pentru a nu mai avea parte de aceste carcoteli care devin din ce in ce mai stridente…

    Ai dvs.
    po3tul si po3tii sai care scriu de dragoste
    P.S. Conform obiceiului, va dedicam si o poezioara cu tema dar care nu face vreo referire speciala, intitulata :

    STAREA….BANILOR

    Daca-ntre ei difera anii
    Dar situatia e roza,
    La mijloc pentru ea sunt banii…
    La el o veche spondiloza.

  25. P.S. nu astept de fapt nici un raspuns-grijile dv in acest moment sunt altele-dar atentie doamna udrea,au o mare legatura cu cei despre care tocmai spuneam ca ar trebui pusi la index.
    stiu daca nu-mi convin cum stau lucrurile sa nu mai intru pe blogg.

  26. zapa….te-ai cam nervozat amice ,de aici pana sa-i ceri ejectarea lui Argus si ai altora ca el ,este cale lunga ,nu-ti place comunismul dar vrei sa-l aplici aici….in alta ordine de idei ,armata romana todeauna a fost cu poporul nu impotriva lui….bloggul asta este nu permisiv ,ffff permisiv ,toata lumea poate sa posteze ce vrea ,este meritul Madalinei in primul rand ,care a fost nepartinitoare ,a fost intre tabere ,nu a favorizat pe nimeni ,cine a gresit a fost ars…Ilenuta noastra nu s-a ocupat prea mult de blog si ea este fata de treaba in privinta asta ,nu-i suparacioasa ,se poate dialoga cu ea ,aia vechi de pe blog isi aduc aminte de comentariile avute cu ea si nu toate favorabile ei….

  27. frank,

    condescendenta? … si umilinta? … 🙂 …. .lingaul perfect

  28. Si, inainte de a ne retrage, la masa, pentru ca am observat cresterea incidentei nevrozei virotice pe blogul dvs., va dedicam (de fapt, le dedicam lor, nevroticilor) aceasta po3zie curativa, impreuna cu urarile noastre de… sanatate si ….criza usoara ! 🙂 :

    Nevroză
    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Ada Albu [pisica inaripata ]
    iulie,2009

    Asta încă nu e poveste demnă de poezie,
    e doar un tic nervos.
    Aşa trăim noi, nevrotic,
    ambii complexaţi,
    la fel de maniacali ambii,
    în orice caz ar fi tragedie dacă cineva din noi
    ar fi mai rău decât celălalt,
    aşa că nu suntem ambii la fel de buni,
    ci la fel de răi, foarte răi.
    Şi ne iubim din tot sufletul,
    sorbind inspiraţie nu din nori,
    ci din propriile noastre corpuri,
    care acuş-acuş devin 2D
    şi sunt deja aproape transparente.
    Ne merităm unul pe celălalt.
    Strămoşii noştri se omorau,
    iar noi ne iubim pentru că înţelegem
    că suntem ambii la fel de răi,
    ca şi strămoşii noştri…

  29. Si eu sunt de parere ca nu este cazul sa se mai permita comunistilor sa posteze aici comentarii pro-comuniste. Limbajul suburban altaturat propagandei rosii face foarte mult rau imaginii acestui blog. Stiu ca este democratic sa se permita si punctele lor de vedere, dar asta numai in spatiul public, ori aici este unul privat. Daca si Puiu este de acord ca nu mai este cazul sa se aplice principiile democratice si pentru aceste fosile ale istoriei, lucrurile sunt rezolvate. As incerca sa-i amintesc lui Puiu ca armata romana a fost intradevar, totdeauna cu poporul, mai ales la revolutie, cand bravii ostasi au tras in aer, iar revolutionarii au tras aerul acela in piept. Vroiam sa spun ca nu e cazul de laude la adresa armatei romane, aparatoare a patriei socialiste si nici a urmasilor ei.

  30. PUIU-adica ce-i este permis colonelului comunist tortionar -mie nu-mi este permis,nu?
    asa intelegi tu egalitatea in democratia originala de tip iliescian?
    ce zici asa dupa tine cum stam cu standardele de moralitate?
    adica obraznicia trebnuie premiata?

  31. In loc de desrt, o po3zie compusa acum 3 minute, care ar putea fi intitulata si asa:

    POEZIE (Jos comunismul)
    de (Dumitru Nicolae,Craiova)

    O PLACINTA ? inca poate
    MIRCEA n-o v-a irosii
    BASE e lovit de toate,
    CRINUL cand o inflorii ?

    N-o vrea UDREA sa-l PRIGOANA
    Pe cel BRANZA intr-o PLACINTA
    Si sa FLUTUR tricolorul,
    Oare m-alege poporul?

    Daca vreti, iesii din criza
    Sa votati cu noi, ca-i bine
    Si VADIM v-a da un sfat:
    “Lasati-va de mancat ! “

  32. Mare tragedie în jud Iaşi, la Scânteia…

    BREAKING NEWS
    Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa după coliziunea dintre un tren şi un microbuz
    Sursa: Realitatea.net

  33. evident, imi cer scuze din partea colegilor mei poeti mai tineri; s-au strecurat niste greseli, respectiv :”irosi”, “inflori”,”iesiti”,”va da un sfat”… 🙂

  34. puiu-nu sunt nevroazat-macar puteai sa observi talentul pamfletar-nu cred ca nu ti-au placut textele.
    metaforele sunt instrumente ideale pt a surprinde diverse stari de lucruri.
    minuirea metaforei este identica cu minuirea floretei de catre spadasinii cei mai iscusitri.
    chiar daca…..dar uite s-a facut dreptate….

  35. M.andrei-ca intotdeauna Madalina a raspuns cum se cuvine-personal cred ca a introdus drepta unitate de masura-nepartinitoare.

  36. am si eu o curiozitate pe care de muulta vreme am vrut sa mi-o satisfac:
    daca in lumea civilizata exisista ceva similar ,cenaclurilor comuniste?
    daca lumea nazisto-comunista care a inventat spiritul de turma[inclusiv cenaclurile]-a incurajat si limba folosita de acele suflete pe care de ignat le sacrificam pe altarul papilelor gustative ,intr-u delectarea si desfatarea lor?

  37. Revenind la acest subiect inca sensibil pentru noi, COMUNISMUL SI OBICEIURILE SALE INCA ACTUALE, noi, cenaclul po3tilor si po3teselor dedicate, va reamintim ca trebuie sa fim vigilenti, inca, chiar si acum dupa 20 de ani de la evenimentele respective :
    05
    iun
    2009
    A murit patriotul Andrei Vartic. Dumnezeu sa-l ierte! Basarabia, reduta Europei, lacrima de sange a Romaniei

    Cu adânca durere în suflet anuntam ca la data de 2 Iunie 2009, orele 22:50, a plecat în lumea celor drepti Andrei Vartic, fondator al Frontului Popular din Moldova, fost deputat în parlamentul RM (1990), fost consilier prezidential, regizor de teatru, actor; om politic; publicist, scriitor; cercetator stiintific, …

    Iata ce ne spunea acest mare patriot inainte de a muri :”IN BASARABIA COMUNIŞTII AU CĂŞTIGAT ALEGERILE PRIN FRAUDĂ. AR FI CEL DE-AL TREILEA MANDAT AL LOR, ÎNSĂ TINERII BASARABENI S-AU SĂTURAT. NU MAI VOR COMUNIŞTI. NU MAI VOR SĂ FIE ŢINUŢI SUB STĂPÂNIREA KGB-ULUI. VOR SĂ SE UNEASCĂ CU ROMÂNIA. EU CONSIDER CĂ BASARABIA E ROMÂNIA DINTOTDEAUNA. TOTUŞI, AVEM NEVOIE ŞI DE “UNIRE ÎN ACTE”.

  38. de asemenea, po3ti mai tineri ori po3tese scapatate, facem un apel la ratiune, la intelegere si pace pe acest blog, pentru inceput ati putea sa terminati cu jignirile la adresa comunistilor, purtatorilor de uniforme vechi si noi, sa intelegeti ca si ei au dreptul la viata si la opinie. Celor care le este straina doctrina crestina, le-ar face bine sa mai intre intr-o biserica ortodoxa, romaneasca, din cand in cand, si sa intrebe preotul despre notiunea de intelegere intre semeni…Asa sa ne ajute duhul sfant !

  39. Administrator:
    Pentru asta ati castigat o banare de 3 zile.
    La revedere.

  40. pt toti cei care apeleaza la intelegere-da sunt adeptul intelegerii-dar trebuie sa reamintesc ca ,in orice tara civilizata si democrata,Extremismul si terorismul este pedepisit de lege ,deasemenea si cei care il incurajeaza intra in coliziune cu legea.
    mai amintesc ca in toate fostele state comuniste din lagarul comunist ,comunistii au fost lustrati,pina chiar si in bulgaria in urma cu doua luni a fost votata o lege a lustratiei.
    singura tara,care nu a trecut la lustratia persoanelor care au avut strinse legaturi cu comunismul,este romania,chiar daca, romania este singura tara din fostul LAGAR COMUNIST,a condamnat de la inaltimea institutiei prezidentiale comunismul si pe sustinatorii lui.
    domnul sa va caluzeasca pe cei rataciti sa va aduca pe drumul bun ,astfel incit sa va lepadati de satana,de duhul diavolului rosu COMUNIST-
    sper sa nu fiti nevoiti sa apelati la solutii extreme de tipul ,Exorcizarii’

  41. Recentele alegeri euro parlamentare au demonstrat ca decizia majora a votului este impusa de oamenii de la tara – cu pregatire precara si lipsiti de informatii si putere de analiza – in egala masura cu pensionarii si populatia varstica. Acestia, speriati de competitia specifica economiei de piata si, in general, de tot ce este nou si modern, au tendinte nostalgic -comuniste. Tocmai aceasta caracteristica a poporului roman este tinta celor care inca mai vor sa profite de “binefacerile” odioasului sistem care a dus tara la dezastru. De aceea, eu apreciez ca o maxima lipsa de bun simt, orice tentativa de alimentare, pe acest blog democrat, a acestui tip de electorat. La fel, ca si la intretinerea impresiei ca era mai sigur si mai bine inainte de revolutie, este si inocularea ideilor nationaliste prin lansarea unor subiecte referitoare la apartenenta la diverse regiuni geografice sau nationale. Cred ca o analiza din aceste puncte de vedere a comentariilor ar oferi putina ordine si coerenta blogului.

  42. Gata…po3tii au terminat masa frugala. A fost de post, bineinteles. Asa va dorim si dvs….Asadar, sa trecem la treaba….

    Stimata d-na ministru Elena Udrea,

    Acelasi impatimit al blogului dvs., bloggerul D.S., mai spune anumite cuvinte, unele deplasate in opinia mea, despre simpatica dvs. directoare economica, cea care mie mi-a facut o impresie cel putin buna. De altfel, daca ati observat, la minutul 212m33s de pe inregistrare, prestatia din fata comisiei inchizitoriale i-a fost apreciata acestei domnite dragute si ingenue :

    “Alina Ioana Dinca, din famiglia Udrea, alaturi de alti colaboratori, este asteptata pe 18.11.2009 la instanta intr-un proces cu CCR la care este chemat in garantie Circul GLOBUS. Circul garanteaza circul in care se afla Turismul. De-aia e nevoie de sute de mii de euro pentru Casele de avocatura, de parca institutiile statului n-ar avea juristi angajati cu nemiluita. Cica e LEGAL, atunci de ce mai sunt platiti astfel de angajati?”

    Cred ca r trebui sa lamuriti si aceste probleme, intr-o conferinta de presa, in care angajatii dvs. sa spuna si ceea ce vor sa auda acesti carcotasi de meserie, pe deasupra si bloggeri de blog al E.U.
    Mie mi-ar fi cel putin rusine sa spun cuvinte care nu au acoperire. De aceea este necesar si sa ii invatati si sa le aratati cum se face o declaratie de avere adevarata, pentru ca ei nu au experienta, se pare, in acest domeniu…

    Cu sanatate, fara nevroze,
    po3tii

  43. Nu sunt adeptul exprimarii in versuri, decat daca sunt de geniu. Restul poetistilor nu ma intereseaza si nici parerile lor diletante, exprimate mai ales cu rima.

  44. Maryland Andrei Says at 5:06 pm: Ceea ce spui tu aici… Recentele alegeri euro parlamentare au demonstrat ca decizia majora a votului este impusa de oamenii de la tara – cu pregatire precara si lipsiti de informatii si putere de analiza – in egala masura cu pensionarii si populatia varstica. …eu spun de mai bine de un an aici, pe blog…

    Şi, în specificat că oamenii de la ţară sunt sub controlul şi ameninţările “intelectualilor” din sat: popă, poliţist, primar, pădurar, moaşă, poştaş… De aceea, atât eu cât şi alţi colegi care nu au mai intrat de mult, pe blog, am cerut insistent ca PD-L să aibă o publicaţie, măcar săptămânală, şi un canal TV…

    Legat de informarea populaţiei rurale nu s-a făcut nimic până acum… Cuvântul decisiv îl au primarii sau, mai bine zis, culoarea politică a primarului… Primarul este cel care hotărăşte cu cine votează populaţia din satul lui.

    Şi la oraş e cam la fel. Ex, din oraşul meu… Pensionarii şi populaţia săracă primesc, chiar în săptămâna de dinainte de alegeri, bonuri valorice sau alimente. Se întâmplă asta de ani de zile… Vine la uşa pensionarului poliţia primăriei…

    Deja din iunie, s-a spus în presa aservită primarului că, în toamnă, se va da zahăr şi făină pensionarilor din oraş… aceste produse fiind primite din UE. De ce nu se dau acum că şi-acum e foamea mare şi sunt promise numai pentru luna noiembrie? Ce crezi tu?

  45. Andrei ,zapa…ati inceput o vanatoare de comunisti mai dihai ca americani in ani 50 ….mai pe romaneste ,o vanatoare de vrajitoare ,nu va convine cand altcineva are alta simpatie sau optiune politica ,imediat ii catalogat comunist si rau roman….nici nu va bag in seama cu idei din astea ,pentru voi Basescu ii modelul democratiei ,m-am lamurit cu cine am de-a face …Andrei a mai avut o initiativa tampa acum ceva timp ,sa fie interzisi critici portocaliilor ,ce democrati sunteti voi ?….eu as sugera la toti bloggeri care nu-s aplaudaci portocalii sa ia o pauza de 3 zile ,sa vedem cum va descurcati cu osanalele ridicate conducatorului iubit si adulat ,ieri am vazut o postare a unei doamne adesata Ilenutei noastre ,comunistii erau mici copii pe langa voi ,zapa si tu ai inceput mai sus ,da doamna ministru nu aveti timp …bla bla bla ….pupati-va pe dinti …hai noroc ,3 zile nu apar pe blog ,zgaiti-va voi unul la altu….

  46. Ar trebui sa fim, sa devenim mai buni, mai toleranti, sa iubim diversitatea, sa nu ne credem buricul pamantului, sa credem in bunatate si frumusete….Si, Slava Domnului, tarisoara noastra are ce sa ne ofere in materie de frumusete, trebuie doar sa ne ridicam privirile descarcate de ura spre orizonturi mai blande, sa atingem fulgul primei zapezi orii sa urmarim zborul pelicanului din dosul plaurului de colo….I love Romania, God bless u, land of choice ! (aici puteti introduce si voi o parere diletanta sau, ma rog, una avizata de specialisti omniscienti in turism global),,,asteptam provincia, send us a postcard ! 🙂

  47. La revedere, puiu !Noi iti vom simti lipsa, chiar daca suntem aplaudaci diletanti…..hehehehehe….ai grija la viermele din tequilla, sa te uiti din cand in cand la el hiiiihaaaaa, daca incepe sa miste, da-o pe vin din pivnita, la rev baci puiu ! 🙂

  48. Puiu
    Eu am spus ca nu sunt de bun simt parerile pro -comuniste, nu am cerut interzicerea lor. Este o tentativa meschina, dar organizata aceasta propaganda ieftina si fara viitor. In privinta performantelor si laudelor armatei romane, ramane cum am stabilit. De fapt, chiar si in Irak, ostasii romani s-au remarcat. Pe la bucatarie, pe la curatenie, etc. Cam pe acolo ar trebui sa se opreasca si laudele.

  49. la revedere po3tule ,am eu grije de mine …hihihi…ocroteste-i doamne pe romani de aplaudaci din astia democrati ,cred ei ca sunt…

  50. Auzi,, puiule ?Poti sa mai stai putin ca meciul Unirea Alba Iulia incepe la 18,00. Mai ai timp de o cinzeaca cu noi !Oricum, hai Unirea ! sau, ma rog, hai cu Unirea ! 🙂

  51. Daca romanii isi vand votul pe un kilogram de zahar si unul de ulei, inseamna ca asta le este valoarea. Nu existenta sau inexistenta unui ziar local este principala cauza a lipsei de informare, ci propria inteligenta si cultura a romanilor de la tara si a taranilor care traiesc in orase. Pur si simplu lor le este greu sa gandeasca, le este lene sa munceasca si de aceea, orice amenintare de la primar sau orice promisiune de pomana, prinde. Eu sunt foarte informat despre ce se intampla in tara, cu toate ca sunt la 7 mii de kilometri distanta. Daca ar vrea sa fie in contact cu realitatea, ar putea si taranii, dar nu vor.

  52. Kingu’ spune:
    “mai amintesc ca in toate fostele state comuniste din lagarul comunist ,comunistii au fost lustrati,…”

    Numai in Romania au ajuns presedinti si mai au si nenumarati admiratori cu mintea mai inceata.

  53. mai stiu eu pe una care se da intelectuala si dejecteaza aici pe blog pentru jugraveala si oarece obiecte casnice primite de la tip omenos care a vrut s-o ajute ,dupa ce nu i-a mai dat a inceput sa-l huleasca pe la prieteni ,mai are tupeul sa-i culpabilizeze pe oamenii sarmani …of doamne nu-i bate pa cat merita …..

  54. Andrei de Maryland, judetul Florida,

    Tu vrei sa combati “comunistii” exact cu metodele pe care le’ai invatat de la ei, comportandu’te mai josnic decat un comunist. Asa cum inaintasii tai nu’i lasau pe unii sa vorbeasca pe motiv ca sunt burgheji, tu la randul tau, vrei sa le bagi pumnul in gura celor care vor sa se exprime, pentru ca sunt comunisti; in concluzie, tu si Kingu’ sunteti pe o treapta inferioara “comunistilor”. Moderatorul forumului, desi e cu mult mai tanara decat voi, v’a dat lectii de comportament democratic de cate ori a fost nevoie, dar tot n’ati inteles nimic.

  55. @Marland,

    E foarte usor sa faci pe moralizatorul, mai ales ca esti american sadea, acum, dar problema este ca tu n’ai inteles nimic din psichologia “taranului puturos” si “prost” si……..atat de inteligent, pentru ca a inteles ca pe oricare l’ar alege, tot nu se alege cu nimic, deci a hotarat sa castige ceva in schimb……

  56. Puiu
    Nu pot sa nu fiu de acord cu tine, la ultima postare. Oamenii mai uita, de aceea e bine sa le mai reamintesti, din cand in cand, cum stau lucrurile. Asta nu ineamna ca nu am sesizat duplicitatea si tentativa de schimbare de stil.

  57. ¤¤¤¤ Geoană şi evoluţionismul darwinian ¤¤¤

    Uneori se întâmplă în viaţă ca nişte mari teorii controversate să se dovedească a fi foarte adevărate. Una din acestea e Teoria Evoluţionistă dată lumii de Charles Darwin.

    El zice că lumea nu a fost creată aşa cum o vedem ci că evoluează nonstop. Cu cinism, cei care nu se adaptează dispar. În viaţă înving cei care s-au adaptat mai bine la condiţiile în care trăiesc. Cam asta ar fi în esenţă ideea.

    O mare controversă a fost şi în societatea românească. Într-o zi, Ion Iliescu a spus despre Mirecea Geoană că ar fi Prostănac. Viaţa a dovedit că avea dreptate.

    Într-o altă zi, Corneliu Vaccin-Tudor a spus o frază epocală, dar observată de puţină lume:

    “Geoană nu e Prostănac, e Imbecil Naţional”

    M-am găndit şi am ajuns la concluzia că cele două afirmaţii nu sunt compatibile decât într-un singur caz: Dacă individul ţintă al respectivelor afirmaţii s-a transformat dintr-un prostănac nevinovat într-un imbecil sadea.

    Conform ultimelor evoluţii de pe scena politică românească, eu cred că da.

    Ieri de exemplu, l-am auzit spunând, cu seriozitatea şi avântul de pechinez excitat şi enervat de băţul din gard, că vrea să dea bani românilor dacă revin de la furat de prin Europa Vestică. A mai spus-o şi s-a făcut de râs. Atunci promitea 20.000 de euro. Acum promite 25.000. Deci cu 25% mai mult.

    A mai promis şi că va construi 50.000 de locuinţe şi că va trimite un om, un român adică (din căte zic unii şi românii sunt oameni), în Cosmos. Bine, în ultimul caz nu a spus unde anume în Cosmos; în fine … undeva …

    Dacă aplicăm cei 25% putem presupune că în curând va spune că va face 60.000 de case şi că în Cosmos nu va trinite un român ci 1,25 români. Cred că 0,25-ul acela, poate proveni din cadavrul ţiganului ucis de paraşuta studentă şi de iubitul ei că nu vrut să îi dea cei 500 de euroi pe care îi poromisese şi apoi tăiat în bucăţi ca să încapă în valize (dacă era chinez, încăpea întreg, la ei se obişnuieşte).

    Dramatic nu e că omul(?) promite. Atâta ştie, atâta face. Dramatic e că mai există oameni în ţara asta care pun botul la prostiile Şefului Bostănăriei Dăbuleniene şi îi acordă voturile.

    Iată cum Teoria Evoluţiei a lui Darwin se dovedeşte a nu fi tocmai completă. Ar trebui să se numească Teoria Evoluţiei şi Involuţiei Speciilor.

    Întrebare:

    Oare în România chiar există atât de mulţi inbecili pe cât pare?

  58. Nu stiu de unde ai tras tu concluzia ca parintii mei au bagat pumnul in gura burghezilor, probabil ai visat ceva urat si confunzi visul cu realitatea. Eu afirm, cu tarie, ca ideologia comunista a facut, pana acum suficient rau umanitatii, iar prin ceea ce au facut, comunistii, din punctul meu de vedere se plaseaza in afara speciei umane. Nici cei care incearca sa-i protejeze nu sunt departe. Sunt in schimb de acord cu spiritul critic si punctele de vedere divergente, de aceea nu fac nici o referire la parintii tai.

  59. ignoranta contra zahar ,ulei si o viata de sluga si pomanagiu-nu voi relua sirul neintrerupt de actiuni de reducere a romanilor la o masa de manevra inerta si fara reactie la politcianismul detestabil practicat de urmasii Partidului Unic.

    @-pt amicul meu puiu-regret supararile provocate de idei si atitudini luate de popoare care au demonstrat ca stiu mult mai bine decit noi romanii sa-si inteleaga istoria,sa-si gestioneze prezentul,dar mai ales sa nu repete greselile trecutului.
    ca om puiu te pot intelege,iti inteleg frustrarile si faptul ca ai trecut peste o perioada istorica care te-a obligat la ceva mai mult decit comporomis-pasul imediat dupa compromis este sa te comporomiti.
    dar in egala masura trebuie,sau ar trebui sa intelegem ca eu,vb doar in numele meu-nu vreau ca istoria sa se repte si politicieni nesabuiti gen geoana si crin antonescu sa puna mina pe putere si sa-si instaleze camarila lacoma si nehalita la putere.
    asa ca da-mi voie sa-ti spun ca ceea ce tu numesti ,vinatoare de vrajitoare’nu este nimic altceva decit o reactie normala,instnctul de conservare care spune un NU,mare si hotarit RAULUI.
    cit intelegi tu din toate astea e o alta problema.
    eu pot doar sa-ti spun ca avem agende diferite-in timp ce tu esti preocupat de felul in care sa-ti gestionezi si sa-ti aperi pensia de lux,eu sunt interesat de cum sa-mi apar afacerile impotriva Lacustelor cu chip uman care raspund la numele de bugetar si pensionar de lux.
    ori in acest moment partidul care cinta ,MUZICA CARE IMI PLACE-este pd-l,iar candidatul cu pozitii ferme si corecte-TRAIAN BASESCU-
    cind vei intelege aceste lucruri,aceste framintari firesti ale societatii romanesti si nu numai care vrea sa imputineze pe cit posibil NUMARUL LACUSTELOR[bugetari si pensionari de lux] si sa faca dreptate sociala fii sigur ca si peste aceasta tara va coborii linistea,pacea si o viata normala.

  60. Trebuie sa va marturisesc ceva, sa impart ceva cu voi…Am intrat pe un site de streaming si am dat peste o intrebare afisata in mijlocul paginii de start….probabil era vorba despre un sondaj. Nu am intrat, deocamdata mai departe….In bunatatea mea caracteristica, am dat repede navala virtuala la voi sa va spun si voua, sa impart cu voi minunea….Intrebarea este, de fapt puteti verifica , :” Este OBAMA socialist ?”…..Voi ce parere aveti, stimati bloggeri ai Elenei Udrea ?

    iata link-ul :
    http://www.ustream.tv/discovery/live/sports

  61. ***Maryland Andrei – să lămuresc în ce sens văd eu o publicaţie: strict informativă…
    Am văzut că ai pomenit despre alegerile europarlamentare. Câţi alegători (de la sat sau oraş) crezi tu că au votat în cunoştinţă? Nimeni nu le-a spus românilor de ce trebuie să voteze, ce să le ceară celor pe care-i votează şi de ce?

    La ţară, lumea nu stă pe TV-uri cum stăm noi, cei de la oraş… De internet, nici nu pomenesc. Să ştii şi tu că, pe cât e satul de sărac şi izolat, pe atât oamenii sunt mai neinformaţi… Şi nu-i interesează. Şi asta pentru că, de regulă, sărăcia înseamnă mizerie, incultură, boală…

    Hai să spunem că la oraş, lumea ar fi mai informată. Dar cei care primesc pomana primarului se simt obligaţi, datori sperând că va mai primi şi alte sacoşe…

  62. PSD-ul este împotriva reformei în învăţământ. Presa a informat destul zilele acestea. De ce credeţi că PSD-iştii sunt împotriva reformei în învăţământ? Pentru că le convine o populaţie neinstruită, needucată, uşor de minţit şi de manipulat… 😳

  63. Blue
    Ma bucur ca ai inteles ca se pot face comentarii de bun simt si fara sa redai textul sau pasaje din text. Este si foarte corect si acurat si inteligibil ce spui mai sus. As preciza ca Geoana a sfidat inteligenta romanilor aflati peste hotare. El a facut un simplu exercitiu de imagine electorala, dar din prostie el s-a adresat, cu scopul obtinerii voturilor, romanilor pentru care 25,000 de euro chiar inseamna ceva important. Acestia sunt cei care nu se descurca prea bine in lumea libera, iar simpla idee ca ar putea sa revina in tara si sa primeasca niste bani, poate inclina balanta deciziei de vot. Multi dintre acestia, desigur, nici nu se intreaba de unde o sa ofere “presedintele” Geoana acesti bani. Raspunsul inevitabil, bugetul de stat, respectiv banii celorlalti romani. Ramine de vazut, la vot, cate romanesti pierde din cauza acestei declaratii si cate castiga de la straini. Eu cred ca aici se afla si raspunsul la intrebarea referitoare la cat de multi imbecili sunt in tara.

  64. Puiule, intra in casa ca vine ploaia cea mare…..pe mine m-a udat, sunt leoarca…..

  65. ZECE PROBLEME ROMANESTI

    1. Romania este, singurul stat din lume lovit de criza economica, unde ministrul Finantelor este un inginer priceput la marmora, iar ministrul Economiei este un inginer apropitar de marmora.
    2. Romania este unica tara din lume condusa de catre un marinar, dar nu ca pe un vapor ci ca pe un topor (de aceea avem si zicala a pluti ca toporul la fund).
    3. Romania este unicul stat din lume in care presedintele are, in afara de Rezervele Bancii Nationale, Pusculitele Nationale la Ministerele Tineretului si cel al Turismului.
    4. Romania este singurul stat din lume unde Presedintele, desi vrea sa para adeptul reformei in invatamant, sugereaza ca elevii sa invete doar de pe internet si le recomanda ca meserii de baza tinichigeria auto si chelner de restaurant.Cand esti adus de pe ape, e normal ca n-ai avut vreme sa umbli prea mult pe uscat si sa afli despre alte ocupatii.
    5. Romania este singura tara din lume care are minister de Turism desi n-are autostrazi pe care sa poata veni turistii si din cauza asta ministrul de profil se vede nevoit sa-si faca reclama siesi.
    6. Romania este unica tara din lume in care Primul ministru si-a numit soferul consilier si de aceea in timpul liber umbla pe jos, cu coasa prin localitati.
    7. Romania este singura tara din lume in care Presedintele apreciaza calitatea universitatilor in stransa legatura cu numarul de studenti absolventi.Tocmai de aceea Romania nu are nicio universitate clasificata in primele 500.000 din lume.
    8. Romania este unicul stat din lume care a inventat, in cinstea Presedintelui sau, „pictura din oaie vie” pe dealurile Sucevei.Sponsorul Fluture, a mentionat ca si-asa ciobanii nu aveau ce face, asa ca s-au apucat serios de arta intru cinstirea „voievodului” de „Murflatar”.
    9. Romania este singurul stat din lume unde Ministrul Transporturilor a decretat clar si precis ca “autostrazile nu sunt pentru navetisti”. Probabil ca sunt pentru deplasarea oilor de la un deal la altul si a Primului ministru desigur cu coasa.
    10. Romania este singura tara din lume in care unele femei aburcate in functii de ministru au impresia ca sunt deasupra Parlamentului iar aspectul fizic personal este mai important decat creierul.

  66. Oau, ce ploaie a tras….nu se mai vedea om cu persoana…..Romania este singura tara din lume care a primit doi ani consecutiv marele premiu “Marul de aur” pentru turism…..la noi si ploile sunt democrate, uda pe toata lumea….haaaahiiiii 🙂

  67. mult e dulce si frumoasa limba ce-o vorbim-atunci cind ea este bine inteleasa si nu este rastalmacita dupa cit este de negru si bicisnic sufletul celui care doreste sa distorsioneze spusele cuiva.
    a da sensuri aiuristice unei propozitii ,nu este o gresala-e o chestiune de semantica.
    a fi insa rau voitor si a specula este cu totul altceva-de regula asemenea preocupari au indivizi nu cu mintea inceata-ci Batuti in cap-idei putine si foarte fixe-de regula sovini si extremisti.
    nici nu ar putea fi altfel,cind vezi care este numitorul comun al antibasescienilor realizezi ca legaturile lor cu democratia,deci cu civilizatia sunt nule-
    apreciez teza lui Blue-referitor la teoria evolutionismului.
    astfel-in 2001 vedem cum au evoluat comunistii intr-un mediu sa zicem ,aprox. democratic.
    asa observam de ex.
    fascistul sovin katrina in loc sa evolueze spre o intelegere a ceea ce inseamna relatii interetnice si interconfesionale-EL ,s-a transformat intr-un terorist.
    ionhut-in loc sa devina mai permisiv si atras de libertatile universal recunoscute de lumea civilizata-tot un fel de terorist politic a devenit.
    concluzia mea-democratia pt aceste generatii s-a dovedit un mediu ostil-pt ca au evoluat in sens negativ.
    care ar fi rezolvarea pt ca ei sa nu mai sufere?plantarea lor in mediile lor, in care au crescut si s-au format.

  68. Domnilor,
    Va rog sa dati dovada de doua lucruri:
    1.toleranta.
    2.de incredere in puterea de discernamant al moderatoarei. Nu cred ca este nevoie sa dati sfaturi sau, mai rau, ordine….Va rog, fiti intelegatori, atmosfera pe care o creati este foarte incarcata, ati putea-o face mai respirabila, thx in avans
    3. In plus, doamna ministru Elena Udrea nu cred ca are nevoie de certurile pe care le lansati dvs. aici
    thx din nou, in fond cred si sper ca sunteti majori, puteti proceda cum doriti, thx again….

  69. Daca te referi la toleranta fata de subspecia umana a comunistilor, ai multumit in avans, degeaba. Increderea in moderatoare este evidenta si ea stie sa-si faca treaba. Are si discernamint si toleranta, uneori, chiar prea multa.

  70. • FRANK ZAPA[KING] Says:
    August 14th, 2009 at 6:31 pm
    mult e dulce si frumoasa limba ce-o vorbim-atunci cind ea este bine inteleasa ……………………..asa observam de ex.
    fascistul sovin katrina in loc sa evolueze spre o intelegere a ceea ce inseamna relatii interetnice si interconfesionale-EL ,s-a transformat intr-un terorist.
    ionhut-in loc sa devina mai permisiv si atras de libertatile universal recunoscute de lumea civilizata-tot un fel de terorist politic a devenit.
    concluzia mea-democratia pt aceste generatii s-a dovedit un mediu ostil-pt ca au evoluat in sens negativ.
    ………”

    Bai acesta, constat ca din nou ma injuri doar pentru ca nu esti capabil sa suporti adevarurile scrise de subsemnatul mai sus.DEMOCRATIA INSEAMNA SA ACCEPTI SI PAREREA CELORLALTI, si nu-i treaba ta aici ca sa judeci oamenii, mai ales ca esti un “nimic”.
    Ca atare pot trage si eu concluzia ca tu ai ramas un involuat, un mincinos, un demagog si un cioban.

  71. Eu consideram ca decalogul problemelor romanesti este de bun simt si real, de aceea nu am spus nimic. Chiar ma mira faptul ca a fost apreciat ca teroristic. Este pamfletar, dar este o suma de probleme care suporta imbunatariri. Punctual, se pot gasi solutii, ramine doar o chestiune de vointa si de finantare. Dar cum banii se duc pe pensii de lux pentru fostii comunisti sau vasnicii aparatori ai veselei de la popota, numai vointa nu este suficienta.

  72. Cred ca stiti ca si in regulament scrie ca nu aveti voie sa jigniti moderatoarea….ma rog, faceti cum vreti. Sa stiti ca una dintre primele impresii pe care le ai, intrand aici, este aceea ca oamenii din zona nu prea stiu sa socializeze, parca ar fi rupti de lume (va rog sa nu o luati ca pe o jignire, este o constatare). Nu ar strica sa lasati jignirile la o parte,…De fapt, faceti parte din aceeasi comunitate….Sau, ma insel eu, cumva ?

  73. “# Maryland Andrei Says:
    August 14th, 2009 at 6:51 pm

    …. Dar cum banii se duc pe pensii de lux pentru fostii comunisti sau vasnicii aparatori ai veselei de la popota, numai vointa nu este suficienta.”
    Ai uitat si alte locuri in care se risipesc bistarii : pe reclame personale, pe suporturi de mause, pe pixuri, pe mochete si perdele, pe bugete dublate la Presedintie si MT, pe 365 de serbari campenesti, pe scene de lemn, etc…

  74. In plus, acum, in prag de Ziua Marinei, va daruim o po3zie care sigur o sa va placa. Si chiar daca nu va fi asa, nu va veti supara mai mult decat moderatoarea, sa speram::

    MARINA ESTIVALA

    de Ion Minulescu

    lui Victor Eftimiu

    In port, nici un vapor,
    Si-n larg,
    Nici fum, nici panza, nici catarg!…
    Din Orientul plin de soare,
    De flori, de fr ucte aromate
    Si de povesti neterminate,
    Din Orientul plin de soare
    Si maladii molipsitoare
    N-a mai sosit in port, de-azi-noapte,
    Nimic —
    Nici flori, nici fructe coapte,
    Nici opium, nici tutun de pipa…
    Nici aspirina pentru gripa…
    In port e liniste,
    Si-n zare —

    Tot liniste (dar mult mai mare).
    In larg sirena nu mai tipa
    Si macaralele-au tacut,
    Iar sus, pe dig, hamalii dorm,
    Duhnind a spirt si-a iodoform…
    Si portul parca-a disparut…
    Doar farurile — lumanari marine —
    Mai stau de veghe, nu stiu pentru cine
    Si grave, ca niste Sibile
    Ce ratacesc pe Euxin,
    Sopresc :
    “Trec zile dupa zile
    Si-Argonautii nu mai vin!..

  75. Nu am afirmat ca banii se duc exclusiv in cele doua domenii mentionate de mine mai sus, deci probabil ca mai sunt si alte cheltuieli inutile. Totusi nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre o vorba specifica societatilor capitaliste: “reclama e sufletul comertului”. Alocarea unor mari sume de bani in reclama pentru turismul romanesc este o afacere strategica cu rezultate in timp. Schimbarea de imagine nu se face asa cum credeau ministrii turismului lui Iliescu, cu o spaguta si un sprit dat ziaristilor care se vand ieftin, ci prin fonduri acordate oficial, profesionist si contractual, asa cum se pare ca a facut Elena Udrea, cel putin cu Euro News si CNN. As aminti, ca, in urma cu mai multi ani, am asistat la realizarea unui clip publicitar si a unei campanii promotionale pentru Keneth Cole, undeva in Manhattan, in fata la Rockefeller Center. In clipul acela, s-au bagat 2 milioane de dolari, dar in timp, a devenit un brand in lumea modei, un stil scump, pentru oameni bogati. Marca Cole vinde la cel putin dublu pret orice produs, de la chiloti la pantofi, posete, parfumuri sau haine de piele. Este o garantie a calitatii, ceea ce s-a facut remarcat prin asocierea de imagini a interesantei artiste si a imobilului miliardarului de pe 5th Avenue. Cele 2 milioane investite, in aproape 10 ani, au devenit cu siguranta, multe miliarde. Nu sunt sigur ca a ajuns si pe la voi sau daca stiti ceva de chestiunea asta, insa Elena Udrea stie cu siguranta.

  76. ***Maryland Andrei ***August 14th, 2009 at 6:24 pm ***
    =================================================
    ¤¤¤ Din totdeauna politicenii au minţit sau, cel puţin au spus adevărul trunchiat, s-au considerat un fel de semizei singurii depozitari ai Adevărului Absolut. Uită însă tocmai esenţialul, nimeni nu poate minţi la infinit fără să se dea de gol. Cei care i-au trimis acolo ca să stea şi să tragă vânturi în fotoliile Parlamentului, sau să comită tot felul de mizerii teoretic incompatibile cu funcţiile pe care le ocupă, se prind până la urmă.
    Când unii politicieni vin în faţa oamenilor şi fac afirmaţii care frizează absurdul, fără a se sinchisi măcar să argumenteze logic ceea ce spun (nici nu mai pot avea pretenţii la dovezi documentate), arată că îi consideră pe cei din faţa lor o turmă de retardaţi. Asta arată clar un lucru: Că au un caracter infect, că nu îi respectă deloc pe cei care îi votează, că sunt de fapt nişte gunoaie sociale care au ajuns unde au ajuns doar pentru că, asociindu-se unii cu alţii, au reuşit să manipuleze masele populare.
    Dacă privim în urmă la fostele campanii electorale, pur şi simplu nu ne mai amintim care au fost programele cu care ne cereau votul, ci ne amintim foarte clar cine ce spunea rău despre adversarii săi.
    Cred că trebuie să readuc în atenţie un caz:
    La ultimele alegeri, în sectorul V, păstorit de Vanghele, între candidaţi era frumoasa şi năroada Oana Nicilescu-Mizil
    http://media2.gruprc.ro/photo/042009/c43827403e845549016e814d12bc3120.jpg
    Cinstit să fiu până atunci nu am mai auzit de ea şi nici de atunci.
    În ziua alegerilor între blocurile din acel sector s-a întâmplat un lucru care ar fi trebuit ca într-o jumătate de oră de la difuzarea imaginilor pe Realitatea tv, repectivei să i se retragă dreptul de a mai candida, iar poliţia să o aresteze pe ea, pe Vanghele care păstorea chestia şi pe încă vreo câţiva. Despre ce era vorba.
    Foarte mulţi locuitori din zonă erau adunaţi ca la bâlci. Mergeau pe rând la un anumit apartament, cu buletinul să îşi încaseze banii pentru că o votaseră. Se vedeau chiar oameni care spunea cât au primit sau urmau să primească.
    Deoarece îmi amintesc că încă era lumină afară, deduc că în acea zi încă alegerile nu se terminaseră.
    Nimeni nu a reacţionat în nici un fel.
    Asta mă duce cu gândul că erau mult mai multe astfel de cazuri.
    Cred că aşa se explică prezenţa a tot felul de ciudaţi în Legislativul României (şi nu numai).
    Poate ar trebui ca cineva să îşi amintească de propunerea Preşedintelui Băsescu de a se adopta o lege prin care votul popular să devină cu adevărat uninominal, ca la primari, în două tururi de scrutin şi fără prag electoral, iar presa să fie obligată să acorde fără discriminare timp de antenă egal tuturor celor care participă la scrutin. Încălcarea acestei obligaţii sau prezentarea deformată a unor fapte, situaţii, afirmaţii, ar trebui să ducă la desfiinţarea respectivei instituţii media, iar jurnaliştilor respectivi să li se ridice dreptul de a se mai exprima în public. Libertatea de exprimare are şi ea nişte limite. Cel puţin cele date de un bunsimţ elementar.
    Doar aşa putem ajunge ca în România să avem o societate normală, bazată pe principiile Democraţiei pe care o tot fâlfâim, o societate condusă cu adevărat de cei pe care acest sărman popor, vitregit de soartă, îi doreşte şi îi merită. Sunt unii care spun că un astfel de sistem ar face ca Parlamentul să fie format din tot felul de ciudaţi.
    La început poate, apoi oamenii vor înţelege cât de important e votul lor.
    Că asa vedea un Guţă, ori un alt manelist, fotbalist ori cineştie ce vedea cu un număr de grame de silicon în ţâţe mult mai mare decât IQ-ul? Ei şi? Dacă aşa vor oamenii aşa e bine. După ce vor vedea că trăiesc mai rău, la următoarele alegeri nu vor mai face aceeaşi greşală. Aşa învaţă, din experienţă nu din analizele de rahat pe care le fac tot felul de găozaro-ciutaco-tolontani pe ca tv.

  77. ***FRANK ZAPA[KING] ***August 14th, 2009 at 6:31 pm***
    :::::::::
    apreciez teza lui Blue………
    ==================================
    ¤¤¤ Mulţumesc Franck amice,
    simt cum îmi creşte nimbul şi cum îmi creşte soclul statuii… 😀

  78. Pauză de 😆

    Badea Gheorghe şi badea Ion dormeau într-o cameră de hotel. A doua zi, badea Ion e găsit mort! Vine poliţia şi-l întreabă pe badea Gheorghe:
    – A zis ceva badea Ion înainte de a muri?
    – Păi o zâs “Mi-e rău…”
    – Şi tu n-ai făcut nimic?
    – Păi ce, mie mi-e mai bine?

  79. Blue
    Daca incerci sa te limitezi la subiecte care nu contin aprecieri si recomandari la adresa presei, totul este ok. Presa nu mai este organul partidului, este o institutie independenta si face ceea ce vrea nu ceea ce i se recomanda. Ea se supune unor legi si regulamente internationale, iar publicitatea politica are si ea pretul ei, iar pretul este singurul criteriu de acces al politicienilor spre marele public. Cel putin asa este normal si corect. Aici, la candidatii la presedintie, la New York post, o pagina, costa cam 1.6 milioane dolari. Sigur ca in Romania este mai modest, dar nu se poate instituii obligativitatea.

  80. O gluma la semafor:

    Doua blonde intr-o masina, semaforul rosu, se opresc:
    – Mamaaa … vezi ce rosu frumos?!
    – Da… wow…
    – Da… uite ce galben fain…
    – Aha…
    – Da… uite ce verde frumos…
    – Da, asta chiar e super…
    – Aaa… iar rosul ala… l-am mai vazut, hai sa mergem!!

  81. @Albastrel

    Doar cand ai memorie scurta sau deloc poti face asemenea afirmatii :

    “Cred că aşa se explică prezenţa a tot felul de ciudaţi în Legislativul României (şi nu numai).”

    “Si nu numai”, era vorba despre Parlamentul European, unde o semianalfabeta a ajuns din cauza pretului ridicat al voturilor, platite din activitatile MTS si MT ?

  82. @Marland

    Ti’am mai spus ca’ti bagi nasul unde nu te pricepi….
    “Alocarea unor mari sume de bani in reclama pentru turismul romanesc este o afacere strategica cu rezultate in timp.”

    Asta nu se face in timp de criza…Ni te tot lauzi ca esti in America, dar inafara de a spala bude n’ai invatat nimic.

  83. Cred ca doar din neatentia Madalinei, aprecierea privind spalatul budelor in America, a ramas pe blog. Oricum, tot e bine ca apreciezi ca am invatat ceva. Si budele trebuie spalate ca altfel ar ajunge ca in Romania, o mizerie. Si asta este o munca si cineva trebuie sa o faca.

  84. Blue at 7:47 pm… Bună seara! 😆

    Vorbeşti singur… 🙄 cen e în concediu “forţat”, pe trei zile… 😆 numai cel de la guvern e de zece… 😳

  85. Blue Says: August 14th, 2009 at 7:55 pm ¤¤¤ Săr’mâna, Lasă Kati-neni răutăcismele

    Eu ştiu că eşti bine crescut şi educat, dar nici chiar aşa… Te-am atenţionat să nu-l “sărumăneşti” pe Katrina că râde de tine… E bărbat… Sau cel puţin aşa se dă…

  86. -mda,deci dl Ludovic Orban a fost desemnat de PNL-sa conduca comisia pe care atit de mult si-a dorit-o.
    ei ca sa vezi comedie,dupa episodul cu accidentul de masina ,sigur imaginea acestui individ a iesit grav avariata,dar sa admitem ca a fost o afcere privata cu conotatii de coruptie si instigare la incalcarea legilor de functionari ai statului.
    dar ce sa vezi,desi informatia a aparut astazi in presa in cotidianul de astazi deontologii Antibasescieni au tacut milc,nici o vorbulita despre una din ispravile acestui orban.
    ei am sa-mi dau eu greata si am sa scriu eu citeva rinduri despre o hotie deja dovedita a fostului ministru al transporturilor LUDOVIC ORBAN -care a furat din banii publici pt a aduce bani la partid si in buzunarele propii.
    deci,iata ce face dl. orban-incalcind orice lege,contractul colectiv de munca tov. ORBAN LE DA IN LUNA DECEMBRIE 2008 CELOR 9 DIRECTORI DE LA O AGENTIE NAVALA,care se ocupa cu barcutele pe dunare premii de peste 100.000 de lei vechi,adica de peste 1 miliard de sapaca.
    in situatia in care agentia cu pricina in proportie de 50%era finantata de la bugetul statului.
    ce a raspuns dl ORBAN?-nici nu mai are importanta.
    intrebare-pe care am mai pus-o?
    acest individ care in acest moment este anchetat de mai multe instituii ale statului-politie,curte de conturi si…are caderea morala ,deocamdata sa conduca o comisie parlamentara?
    este compatibil acest alcolist cu atitea pete in C.V. sa ancheteze un ministru din guvernul rom?
    cum e posibil ca P.N.L-sa propuna si sa desemneze asemenea personaje in diverse pozitii din care ar trebuii sa demonstreze ca rom. este un stat de drept.
    adica dupa ce,l-am avut pe CRISTIAN DAVID TROACA-traficant de droguri,scapat in mod dubios din aceea afacere.
    dupa ce l-am avut pe chiuariu-min justitiei-beneficiarul unei diplome false
    dupa ce l-am avut pe CRISTIAN A STELUTEI-MIN INVATAMINTULUI.
    dupa vosganian,tariceanu dupa……oare ce-i de facut?
    pacat ca cenushares este banata-ce replici si scuze ar fi gasit

  87. ***FRANK ZAPA[KING] – am mai spus pe aici, probabil pentru că L Orban e tot ce are mai bun PNL, acum… Dacă el e aşa pătat, imaginează-ţi cum sunt ceilalţi care l-au numit şef de comisie… 😳

  88. ati ramas singuri pe blog si nu mai aveti subiecte ,va legati de bloggeri care au zis ca stau 3 zile ,lasilor ….hai ridicati osanale conducatorului iubit ….daca ramane blogul pe mana voastra moare in max. o saptamana ,noroc cu Katrina care va mai aruncat cate-un subiect….

  89. Buna seara tuturor.
    Ma bucur ca sunteti bine si sanatosi, in plina verva, asta-i cel mai important. Pana la urma suntem o comunitate mica si draguta aici pe blog 🙂 A revenit vara cea frumoasa si calduroasa piscinele imbietoare, toate trec prieteni, nu merita sa ne purtam ranchiuna din cauza culorii politice. O sa treaca si necazul asta nenorocit al dnei EU, care recunosc ma indispune chiar daca am momente frumoase in vara asta, nu pot sa nu arunc ochii pe blog sau sa citesc presa online….. Asta e, o doza de optimism e necesara. Legat de Orban, ce sa zic, profita si el de publicitate- ar vrea si el mai mult, ca deh, zice ca poate!!! 🙂
    Dar e meci 🙂 va las… bucurati-va …

  90. da,se pare ca spiritele se incing si pe masura ce ora cind romani vor pune buletinul de vot in urna se apropie spiritele vor fi tot mai incinse aproape de explozie.
    toate acestea se intimpla in primul rind ,faptului ca.contracandidatii lui basescu nu reusesc sa-si depaseasca conditia de Neica Nimeni.
    nu o sa ma apuc acum sa fac anilize in care sa judec cum au reusit cele doua partide:
    PSD si PNL,sa aduca in pozitia de candidati doi papagali doua personaje de desene animate care cel mult vor stirnii risul romanilor,dar voi spune hotarit,traian basescu ar fi meritat doi contracandidati adevarati care sa-l oblige sa munceasca putin pt un nou mandat.
    asa ,in pas de defilare va trece ca un bolid peste cei doi papagali,ii va distruge si ……gata cei doi vor deveni doi fosti comici care s-au visat presedinti.
    faptul ca cele doua partide psd si pnl au asemenea candidati ne mai arata ceva-avem politicieni a caror loc ar trebuii sa fie prin ospicii,temnite si pe centurile oraselor oferidu-si serviciile si scuturindu-si nurii.
    despre bloggerii antibasescieni,cei care turbeaza ori de cite ori mai apre cite un sondaj de opinie,se excita pina la cote alarmante de cite ori basescu are cite o interventie tv.iar as putea comenta zile si nopti,voi spune o chestie simpla:
    antibasescienilor-voi sunteti fostii comunisti,fostul aparat de represiune,voi sunteti profitorii ,care traiti pe spatele romanilor.ati devenit atit de rai ,de plini de ura dintr-un motiv simplu-Basescu vrea sa va treaca in rind cu toti romani.
    acesta-i motivul esential pt care il uriti pe basescu-VA IA CASCAVALUL DIN GURA.
    dar pt ca sunteti niste ipocriti si nu aveti demnitate ,nu sunteti capabili sa spuneti ca acesta este adevaratul motiv pt care nu-l mai vreti pe basescu.

  91. puiu-prietene-nu trebuie sa te osindesti singur,din partea mea vei avea un tratament preferential,asa cum ai sesizat ca ai de mai multa vreme.
    nu cred ca asta e solutia sa te retragi,mi-ar parea foarte rau,nu trebuie sa ne iubim,dar cred ca ,sa dialogam civilizat suntem in stare.
    asa ca ,personal te rog ramii cu noi,tot e vreme urita si hai sa ne simtim bine.

  92. Intr-o buna zi de toamna, pe racoare…Doi ardeleni in gara, frank si puiu, la ghiseul de bilete din Turda, de la mijlocul drumului::
    – Domnisoara, doua bilete.
    – Da, sigur, pana unde?
    – Puiule, ii spunem?
    – Nu.
    – Domnisoara, doua bilete, va rog.
    – Sigur, dar daca nu-mi spuneti unde mergeti, nu stiu cat sa va cer.
    – Aha…Puiu, ii spunem?
    – Apai, spune-i.
    – No, domnisoara draga, noi mer’em la o nunta, la sefa de blog!

  93. Ma rog, era poanta cu blogul, de fapt….Puiule, mai esti pe aici sau ai luat bilet spre nunta ?

  94. po3tul-daca tot ai chef de glume,uite iti fac o confidenta:oricind mi-ar face placere sa ma intilnesc cu puiu,este un barbat adevarat,un partener de blogg cu care imi place sa dialoghez chiar daca ma mai stropseste uneori.
    iar despre sefa bloggului,daca la madalina faci referire-da,nu-i o idee rea.
    ce zici madalina ai risca sa ma inviti la nunta?
    cineva trebuie sa spele si la o nunta vasele.
    esti multumit po3tul-e?
    sa nu zici ca nu ti-am dat atentie-si iti mai fac o confidenta,care nu-mi face cinste.
    de cind ma stiu[adica de pe vremea cind eram obligat sa invat mecanic poezii pe de rost] am urit poezia.
    uite tu ai reusit sa ma faci sa mai citesc din cind in cind creatii ,LIRICO-POLITICE’
    haaaaaaaaaaaaaaaa hiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
    sa ai inspiratie po3tul-numai sa nu ne aduci pe cap TOT CENACLU-CA SIGUR EMIGREZ IN…….HAAAAAAAAAAAAAAAAAA HIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII.
    imi place teatrul antic grecesc-cu toate acestea-LASA CORUL ACASA-haaaaaaaaaaaaaaaa

    Administrator:
    Nu eu sunt sefa blogului, eu doar il administrez 😉 . De nunta nu poate fi vorba pentru inca minim 15 ani 😆 .

  95. po3tul-e-totusi undeva ai gresit-se vede ca nu prea cunosti ardealul-TURDA-,feroviar are o problema-pe acolo nu prea mai trec trenuri de CALATORI-are un triaj destul e mare,turdenii trebuie sa vina in cimpia turzii daca vor sa mearga cu trenul.

  96. Am vrut sa bag gara din Apahida, prima data, mi-am adus aminte de melodia aia cu ghezasu, Semnal M, parca….Era prea aproape de Cluj, insa, puiu avea timp sa bea o damigeana pana acolo, cum mai ajungeati voi la nunta ?haaaaahiiiiiii….multumesc ca mi-ai dat atentie, o sa bag si corul antic dar spre alegeri, mai incolo…hooooohiiii

  97. Ziua Marinei – anul acesta, fără Preşedintele Traian Băsescu

    Traian Băsescu lasă Ziua Marinei pentru o mănăstire. Anul acesta, şeful statului a ales să nu meargă la malul mării la sărbătorirea Zilei Marinei, ci va participa la slujba de Sfânta Maria la Mănăstirea Tismana, din judeţul Gorj.

    Sursa: Realitatea.net

  98. ¤¤¤Admin Mădălina¤¤¤
    Mulţumesc că a dispărut postarea lui Puiu şi postările mele în care protestam.
    Nu ca să fiu prea cârcotaş, dar cred că entuziasmul a fost cam mare, probail din inerţie “foarfeca” a tăiat şi,postări care nu aveau de-a face cu … chestiunea.
    E extrem de straniu cum silverstar spune la August 14th, 2009 at 7:59 pm:
    Blue at 7:47 pm… Bună seara! 😆
    …La 7,47 era o postare pe care o începeam cu “Sărut mâna Kati-neni…”. În ungureşte Kati-neni este un termen de respect care se traduce aproximativ tanti Kati.
    Da’ nu-i bai, în dreptul roman era un principiu:
    “Decât să scape un vinovat, mai bine să moară zece nevinovaţi” … se mai întâmplă…

    Administrator:
    Ati fost avertizat daca nu incetati cu copy/paste vor fi sterse postarile. Postarea in care ati fost jignit a fost stearsa, imi cer scuze, eroare umana.

  99. FRANK, era vorba, intr-adevar,(ca intr-o sceneta, bineinteles) de domnisoara Madalina, chiar daca nu este sefa blogului, cu adevarat…..Hm, ….15 ani ?FRANK, ia intreaba in gara din Campia Turzii, puteti sa rezervati de acum sau veniti cu 5 minute inainte ? 🙂

  100. *** FRANK ZAPA[KING] ***August 14th, 2009 at 9:33 pm
    :::::::::::
    ***Administrator:***
    :::::::::
    =============================
    Cică:
    “Nu eu sunt sefa blogului, eu doar il administrez 😉 . De nunta nu poate fi vorba pentru inca minim 15 ani 😆 .”
    15 ani?…Hehehe … am mai auzit de-astea, încă şi mai şi. Se vorbea de “niciodată”, de mănăstire, asta până a apărut Făt-Frumos-Alesul şi ochii s-au umezit, fluturii au început să zboare năbădăioşi prin stomac … în doi timpi şi trei mişcări, alarmă la priostrii … hehehe … aşa e viaţa … never say never … 😀

  101. madalina ma dezamagesti,eu tocmai imi cautam fracul papiionul si adidasii de LUX-wow ce veste trista,crezi ca atit de multi ani vei rezista asalturilor?
    haa hiii

    Administrator:
    Nu este vorba de asalturi dar o hartie semnata la primarie nu semnifica foarte mult in opinia mea, nu iti ofera garantia ca nu vei divorta. Am prea multe exemple de cupluri care s-au grabit si acum se judeca prin tribunale.
    Apropo de casatorie si divort va ofer 2 clipuri amuzante: >>casatoria< < si >>divortul< < 😆 .

  102. ***Administrator:*** în postarea mea de la 10:01 pm ¤¤¤
    ______________________
    ¤¤¤ Am înţeles despre ce e vorba, încă odată mulţumesc …

  103. SI??? TI-E FRICA, SAU CE?????
    DUMNEZEU SA TE AIBA IN PAZA SI SA ITI DEA MINTE DE ACUM INAINTE, CA SA FACI CE TREBUIE. Dar ATENTIE! CE TREBUIE!!!!

  104. Presedintele Basescu nu va participa la ziua marinei, (de frica huiduielilor) dar va merge la manastire ca sa’l vada prostama cat este el de credincios si cat este de ingrijorat de economia tarii….fapt ce’i va aduce cu mult mai multe voturi decat de la marinari……

  105. madalina-da,asa este,un carton nu-ti da garantia unei vieti de cuplu fericita.chestia cu viata in doi este mult prea complicata si retete de succes nu exista.
    a trai fericit alaturi de cineva,a fi iubit/a a oferi dragoste din punctul meu de vedere este cel mai important lucru in viata aceasta.
    fara dragoste si sanatate te dezumanizezi-de aceea spun ca fericirea este rezultatul artei de a trai intr-un cuplu sudat.
    si totusi…….ramin credincios traditionalei casatorii clasice-in fata ofiterului starii civile si cu binecuvintarea bisericii.
    nu pot sa fiu atit de libertin incit sa nu oficializez o relatie daca mertita.
    eu asa cred,nu este insa o regula pe care si altii trebuie sa o respecte.
    gata ca devin mult prea sentimental si ofer munitie baietilor …..

  106. No, atunci, daca nu ni-ti da bilete la nunta, asta e…..nopte faina, draji nuntasi si veseli meseni ! haaaaahiiiiiiiiiiii

  107. Astă seară, după ce RTV a încheiat transmisiile directe de la locul accidentului, din jud Iaşi, a început o adevărată isterie împotriva sărbătorilor populare… Că suntem în criză şi că în ţară au loc sute de festivaluri…

    Mă-ntreb ce ar vrea jurnaliştii de la RTV? Este criză în toată lumea dar lumea continuă să trăiască, să se bucure, să şi sufere… De ce sunt aşa de supăraţi jurnaliştii de la RTV? Nu mai au subiecte şoc şi ar vrea să vadă isterie românească pe întreg cuprinsul ţării sau hohote de plâns? Ori vor să omoare, cu bună ştiinţă, tradiţiile şi obiceiurile româneşti?

    Au fost foarte ciudaţi astă seară jurnaliştii de la RTV şi au adus în studiouri lătrăi pe măsură…

    Am vorbit cu rude şi prieteni de ai noştri veniţi din Italia, Grecia, Anglia sau Canada. Şi acolo unde trăiesc ei este criză dar TV-urile sunt blânde… Nu ca la noi…

  108. WOW-ce subiect gras-14 august 2009-fetivalul de la calatis,pe bani publici in acest an este pus la dispozitia lui MIRCEA GEOANA-pt a-si face campanie electorala.
    dar pt ca spectacolulu sa fie complet cine credeti ca prezinta tot pe bani publici-fostul parlamentar si actual presedinte PIN-Lavinia Sandru.
    femeia care arunca flacari pe nas,facea ca toti dracii pe toate televiziunile impotriva ELENEI UDREA.
    imaginativa daca esti indivizi ar pune mina pe putere-pai adrian nastase poate merge de ucenic la astia.
    suma pusa in joc-peste 1 milion de lei noi-din banii publici-calculati dv cit inseamna in euro.

  109. -iata cum a deschis LAVINIA SANDRU FESTIVALUL:
    SUB INALTUL PATRONAJ AL PRESEDINTELUI……………………………… SENATULUI DL MIRCEA JIOANA….BLAAAA BLAAAAAAAAAAAA

  110. astept comentariile lui ionhut-sa vedem are atita obraz sa comenteze?

  111. MădăMădă – Mulţumesc! 😆 Amuzante… Şi unul şi celălalt…
    Da’ să vezi aievea ce naşpa e… 🙄

    Administrator:

    🙂

  112. Păi, eu propun să ne interesăm. Dacă festivalul de la Callatis a fost făcut pe banii lui Geoană… (de unde, că ăsta nici bani de casă nu are!… 🙄 ) e de bine… Dacă e pe bani publici, atunci să cerem o comisie de anchetă… Şi şeful comisiei să fie… vecinul meu de la doi, într-o zi când este treaz… 😆

  113. Madalina o noapte faina si un sfarsit de saptamana placut …..

    Administrator:
    Multumesc la fel Puiu! Noapte buna!

  114. Buna noapte prieteni
    Un pic de pauza nu strica nimanui …..
    Despre titlul si postarea de baza nimic nu mai pare cum este……Comisia nu vrea sa audieze ….toti o vor pe Elena Udrea ….E si normal ….Vorbind despre tema…..nici nu ar avea cum altfel….Fara documente ,fara date……
    Singura solutie ar fi logica …Sa intrebe comisia pe Dna Elena Udrea despre documentele inabordabile si incontrolabile ….despre functionari ,hartogari ,cifre si alte cele ….
    Dna Elena Udrea va promite ca totul este OK si Comisia va vedea seriale de documente eterne si legale ….Despre calul de cursa lunga Ilie Nastase ….sanatos tun si prosper …despre retardatul mingicar Hagi care linge icrele pestilor pomiferi romanesti ,despre zebra varstei lui Nadia Comaneci ,..toti sanatosi ,neaviari ,ne ..satiosi ,intangibili ca simbol dar tangibili si usor de maculat ca romani neaosi ….Fauna si flora murdara a moralitatii romanesti ….
    Caii sunt sanatosi ..in clipuri …..Restul sunt la fel?
    Panseurile lui Gaga cel cu vino-ncoa …..

  115. Cer Comisie de ancheta pentru inocentii retardati si virtuali ……
    Mai am un singur vis ……Sa nu fie Elena Udrea la PDL ……..Sa nu fie Basescu langa PDL……
    Sa nu fiu nevoit sa dau in simpatiile mele politice din cauza de PDL …….
    Sant iritat si frustrat …….din cauza de localii PDL…..Pe care ii astept si-i voi sprijini sa ajunga jos de tot ,pentru dusul rece al impotentei politice ,sociale si comunitare …….
    Prometre c’est noble ….tenir c’est bourgeois ……eu sant burghez …dar promit …..