Declaraţie politică: Schimbarea Legii Urbanismului ar fi o catastrofă edilitară

Redau mai jos textul declaraţiei politice depuse astăzi la Parlament cu privire la schimbarea Legii Urbanismului de către USL şi efectele nefaste pe care această modificare legislativă le generează.

Stimaţi colegi,

După Revoluţie, în România s-a instalat un veritabil haos urbanistic, rezultat al mentalităţii că oricine poate construi orice şi oriunde, dacă are bani. Interesul public a fost călcat în picioare, surclasat fiind de interesului privat. Aşa se face că, îndeosebi în oraşe, s-au pierdut sute, dacă nu mii de hectare de spaţiu verde în detrimentul unor coloşi de beton, metal şi sticlă. Mai mult, s-au demolat mii de clădiri cu valoare arhitectonică deosebită pentru a se face loc unor kitsch-uri, zone clasice s-au transformat în amalgamuri diforme de clădiri şi, mai grav, multe dintre acestea nu sunt nici măcar bine construite, fiind un veritabil pericol public în caz de cutremur.

Acest haos a fost posibil din cauza unei legislaţii deficitare care nu oferea foarte multe pârghii instituţiilor administraţiei centrale sau locale, dar şi a unei greşite înţelegeri a ceea ce înseamnă dezvoltarea urbanistică şi lipsa de respect faţă de istorie şi valorile patrimoniului arhitectural naţional. Dacă peste toate acestea se adaugă indolenţa şi coruptibilitatea funcţionarilor statului, avem un tablou complet al motivelor pentru care s-a ajuns aici. Avem toate argumentele necesare pentru a ne dori o schimbare în bine.

Din punct de vedere legislativ, aceasta s-a produs. De la 1 februarie 2012 a intrat în vigoare modificarea legislaţiei urbanismului propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în mandatul meu ministerial. Aceasta este mult mai restrictivă şi limiteaza posibilităţile de construcţie pentru clădiri şi ansambluri de clădiri care nu respecta limitele înscrise în Planurile de Urbanism General. Practic, am interzis posibilitatea de a genera la iniţiativa oricărui privat planuri de urbanism zonal(PUZ) derogatoriu de la cele de urbanism general (PUG), astfel că acum nu se mai pot construi turnuri de 30 de etaje în locuri în care se prevedea doar P+4, şi nici ansambluri rezidenţiale acolo unde exista o zonă industriala. Derogările pe care le obţin ” investitorii” nu sunt numai cu privire la volumetrie, ci şi cu privire la destinaţia construcţiilor. Am interzis şi aberanta intrare în legalitate, care înseamna că poţi cere să ţi se legalizeze o construcţie ridicată fără autorizaţie sau care încalcă oricât de grav limitele autorizaţiei de construire obţinute. Ca exemplu, dacă ai construit 10 etaje în loc de trei, poţi cere apoi primăriei să îţi aprobe intrarea în legalitate a imobilului. Întrebarea legitimă este de ce să te mai complici să respecţi procedurile legale dacă tot nu ţi se aplică nicio sancţiune în situaţia în care le ignori?

Modificarea Legii Urbanismului de către MDRT în mandatul meu a reprezentat un pas înainte în direcţia stopării haosului urbanistic, dar şi a rechinilor imobiliari care puteau astfel să construiască orice şi oriunde, cu condiţia să aibă buzunarele suficient de adânci pentru a-i „motiva” pe consilierii locali sau generali în aprobarea propriilor PUZ-uri sau PUD-uri.

Stimaţi colegi,                      

Schimbarea legislativă produsă în timpul mandatului meu  de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost unanim apreciată de cetăţeni şi de societatea civilă. Reglementarea domeniului construcţiilor şi imposibilitatea construirii de clădiri prin comiterea de abuzuri sunt mari plusuri obţinute în ultimii ani. Aceste modificări legislative s-au făcut cu dificultate şi după lungi dezbateri publice şi conflicte politice. Ar fi o gravă eroare dacă aceste progrese ar fi anulate de dorinţa USL de a se reveni la varianta legislativă dinainte de 2008. Aceasta a produs atâtea deservicii, mai ales în oraşele mari, încât va fi nevoie de zeci de ani pentru a fi reparate.

Încercarea de acum de a modifica din nou cadrul legislativ are în spatele său interesele unor sponsori ai USL, care doresc să construiască, sfidând legea, în locuri interzise cum ar fi spaţiile verzi, dar mai ales pe plajele de la Marea Neagră. De altfel, propunerea de modificare a Articolului 32 din Legea Urbanismului aparţine în mod real primarului Constanţei, Radu Mazăre. Acesta doreşte controlul total şi unic al autorizării construcţiilor, mai ales în zona staţiunii Mamaia şi în mod special pe plajă. Amintesc faptul că am reuşit să anulăm în instanţa PUZ-ul gândit de Mazăre pentru staţiunea turistică de interes naţional Mamaia, prin care prevedea construcţii pe plajă, construcţii de treizeci de etaje, ocuparea spaţiilor verzi şi supraaglomerarea distructivă a acesteia. Daţi-mi voie să mă întreb, retoric fireşte, ce şpagă s-ar putea lua din autorizarea unor blocuri de locuinţe de lux ori hoteluri pe zona de plajă a staţiunii. Unii spun că ar fi vorba de milioane de euro.                                 

Stimaţi colegi,

USL are nevoie de reinstalarea unui sistem în care puterea decizională privind construcţiile in zonele de interes naţional să revină consiliilor locale. 

Argumentul iniţiatorilor modificării legislative privind lipsa Planurilor de Urbanism General actualizate este de-a dreptul pueril. De mai bine douăzeci de ani autorităţile locale nu sunt în stare să îşi gândească strategia de dezvoltare urbanistică şi să îşi aprobe planurile urbanistice, lăsându-le la interesul investitorilor privaţi. Se ştia din 2010 de intenţia de a modifica Legea Urbanismului şi de imposibilitatea folosirii PUZ-urilor pentru modificări. Timp de doi ani, toate primăriile din ţară au avut timp să realizeze PUG-urile, dar au decis să nu facă nimic pentru că nu i-a interesat. 

Faptul că noua conducere a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului nu acţionează pentru a opri această adevărată crimă împotriva ordinii urbanistice conduce la ideea că interesul public a fost de mult abandonat. Din păcate, la fel ca şi în cazul Cazinoului din Constanţa sau al Halei Matache, se dă dovadă de un servilism maxim pe linie politică. Noua conducere a MDRT nu are ca scop gestionarea domeniului construcţiilor şi protejarea interesului public, ci deservirea clientelei politice.

Voi cere şi printr-o interpelare un punct de vedere în acest sens, pentru că nu este normal ca principala instituţie care ar trebui să reglementeze în domeniul construcţiilor să stea pasivă când se petrece o asemenea agresiune legislativă.

Fac un apel către societatea civilă să ia atitudine. Altfel, se vor trezi cu toţii că parcurile şi monumentele istorice dispar, pentru a lăsa loc construcţiilor unor rechini imobiliari care au reuşit să cointereseze câţiva primari şi consilieri locali.

Vă mulţumesc!

Deputat

Udrea Elena Gabriela

13 thoughts on “Declaraţie politică: Schimbarea Legii Urbanismului ar fi o catastrofă edilitară

  1. Doamna UDREA,v-am citit si recitit textul,incercind sa patrund cit mai adinc in miezul sau si sa inteleg,cit mai bine cam ce ati vrut sa transmiteti.
    Asa ca da-ti voie sa-mi exprim un punct de vedere,care se cam deosebeste radical de al dv.pt ca opinia mea are legatura cu raul primordial-ALESII POPORULUI SUVERAN.
    Iata cam cum vad eu problema:
    Cum va explicati ca asemenea indivizi,ajung sa fie VOTATI,si evident sa decida,sa legifereze si mai apoi sa ne otraveasca vietile????????
    Oamenii astia nu vin din neant,ALEGATORII IN MARERA LOR MAJORITATE II CUNOSC SI LE CAM STIU INTERESELE SI TOTUSI……
    Cum e posibil,ca ,RECHINUL IMOBILIAR,ROBERT NEGOITA,sa fie ales ?????????
    Cum e posibil ca un alt cetatean,SORIN OPRESCU SA FIE EDILUL CELUI MAI MARE ORAS AL ROMANIEI??????????
    Nu credeti cum-va ca de fapt problema e la acest popor,care cu incapatinare mioritica,in bunul obicei al mesterului MANOLE,ARE UN PUTERNIC SIMT AUTODISTRUCTIV????????
    Eu cred ca da,eu cred ca nu cel care cere e vinovat-VINOVAT E CEL CARE DA,CARE-SI DA VOTULMBUCATICA AIA DE PUTERE ,PE CARE O DATA LA 4 ANI O DA LA CINE NU TREBUIE……….

    Ce neam si popor e asta,care il voteaza pe un cetatean ca DAN VOICULESCU,VICTOR PONTA,ORI CRIN ANTONESCU?????????
    Cit de schimonosit la suflet poate fi romanul??????
    Stiu,dv ca politician si in somn va sfiti sa ginditi in acesti termeni,eu,insa stimata doamna,am toata libertatea de a intelege unde sta raul suprem,si va spun fara menajamente-IN CARACTERUL POPORULUI ROMAN,sigur ca nu toti romanii trebuie acuzati,dar pina cind voturile se indrepta spre cetatenii ,si nu numai pomeniti,ROMANII ISI MERITA SOARTA ,de marunti masochisti.
    Pina cind nu vor dorii sa vrea o lumea dreapta si supusa legii si ordinii,tara asta va suferi.

  2. Aceasta-i Udrea care-mi place! Dă cu ei de pământ doamnă şi nu mai sta în expectativă… Asta vreau eu de la dumneavoastră!

  3. @ Udrea Elena Gabriela

    Doamnă Udrea,
    Eu în locul domniei voastre aş merge şi mai departe, că tot se apropie campania electorală. Ieşiţi pe străzile Bucureştilor (dumneavoastră şi/sau cine candidează din partea PDL în Bucureşti) cu aparatul de fotografiat, faceţi ceva poze pentru toate aceste clădiri sinistre în contextul urbanismului general şi “condamnabile” vis-a-vis de cultura oraşului, şi apoi spuneţi cine poartă vina lor, respectiv cine a dat avizul de urbanism (omul cui era “de la partide”) şi cine a solicitat avizul (la fel omul cui era “de la partide”). Astfel să ştim şi noi despre ce este vorba în propoziţie, de cine să ne ferim.

    Ce spuneţi, doamnă Udrea?

  4. Nu v-am mai vazut la B1 ! Stiu ca sunteti un om greu de ingenunchiat de aceea pentru discreditarea dv s-au folosit toate mijloacele murdare posibile. Sunt pe site exprimate cateva nemultumiri referitoare la ceea ce sa intamplat la alegerile locale si ceva sugestii cred interesante .Asi mai adauga ceva ,contracarati ,,ringul” ! In fiecare dimineata la metrou omul obisnuit are sau nu nevoie ia acest ziar toxic care defaimeaza tot ceea ce este pdl ..Succes!

  5. ,ALOO-112-SMURD-UL-SALVATI BUGETUL ROMANIEI”

    Cred ca prima pe lista,care ar trebui sa beneficieze de ajutorul smurd-ului ESTE DOAMNA MINISTRU MARIANA CIMPEANU, O DOAMNA PIROMAN,care recidiveaza.
    Dupa ce in 2008,urmare a MITEI ELECTORALE A FACUT BUGETUL DE PENSII PRAF ,SI A INCARCAT NR ASISTATLOR SOCIALI,CU CITE-VA SUTE DE MII DE ORBI ,CARE CONDUCEAU MERTANE SI OLOGI ,CARE JUCAU TONTOROIUL ,IATA CA IN 2012,CU 2 LUNI INAINTEA ALEGERILOR PARLAMENTARE,ACEASTA DOAMNA ,NASCUTA INTR-O COMUNA DIN JUDETUL TELEORMAN[OARE DE CE TOCMAI ACOLO] sare cu voiosie la interval si??????????????????
    IAR ARUNCA CU BANI,CU MITA ELECTORALA PT A-SI CUMPARA VOTURI PE BANII CONTRIBUABILULUI ROMAN………

    Da banuti la MAMICI………………WOWWWWWWWWWW,
    Ei hai sa va vad acum pedelisti,care va revendicati a fi de centru dreapta si populari pe deasupra,ce faceti???????????Cum stam cu austeritatea si cum spunem STOP MITEI ELECTORALE SI POPULISMELOR DE-A DREPTUL PENIBILE???????

    Asadar,DOAMNA UDREA RISCATI O OPINIE????????????
    Si daca,da ,SUNATI LA 112………..sa-i acordam un prim ajutor acestei vasnice bolsevice,care este MARIANA CIMPEANU????????????

    P.S.-ma minuez cita apatie????????????

  6. Draga admin-am un text in spam,te rog ,daca poti recupereaza-l,multumesc

    Administrator:
    L-am recuperat.
    O zi buna!

  7. Acest commentariu al Dnei Udrea , demonstreaza ceace eu am intuit si spus de cativa ani despre Dna Udrea , ca a fost cel mai bun ministru din guvernul din urma , mult peste premierul Boc sau ministrul V. Blaga care , mi se pare ca si dansul a condus acelas minister al Desvoltarii . Vedeti cum in acest commentariu Dna Udrea punteaza tot essentialul . Probabil ca actualul ministru al Dezvoltarii si Tourismului , din invidie sau inconstienta , nu va lua in consideratie ce a spus aici Dna Udrea . Pe de alta parte , azi in tara exista un mare pericol creat de Dan Diaconescu , o entitate de 48 Kg , care are o abilitate diabolica de a destabiliza scena politica si economica . Se vrea un fel de Fidel Castro al Romaniei , unde poporul este acela care il aclama si-l tine in brate . Eventual dupa alegerile parlamentarte se va associa cu PDL pentru a darama USL-ul , in speta pe Victor Ponta . Dar dupa aceia se va desparti de PDL si se va prezenta singur in fata poporului ( fara sau contra PDL) pentru intentia precisa de a candida la presedintia Romaniei si a castga . Numai atunci va avea siguranta ca nu va mai fi arrestat , nu conteaza de cine .

  8. Nimic n-a fost in zadar! Elena Udrea a fost singurul politician care a semnalat imediat despre planul lui Mazare si cei din PSD…. dar iata ca le-au fost incurcate itele si astazi au facut o “concesie” facand un pas in spate. Numai ca, se impune remarca: nu trebuie sa avem incredere in ei deoarece este posibil sa incerce alt tertip!
    Pana una alta iata ce au declarat tovarasii:

    “Deputaţii PSD Antonella Marinescu şi Eduard Martin au revenit asupra propunerilor de modificare asupra Legii urbanismului şi au eliminat majoritatea amendamentelor considerate de societatea civilă nocive pentru oraş şi care ar fi permis investitorilor privaţi să ceară prin Planul Urbanistic Zonal orice derogare de la regulamentul de urbanism, potrivit ”

    Pot spune ca Udrea: non dimentica, non perdona ed e sempre attenta a tutto e a tutti!

    Wow ce afurisenie de femeie! Sa nu va mai mirati de ce este atacata! V-am spus mai sus de ce…. 🙂 😉

  9. Cineva ,a mentionat mai sus un mare adevar.Politicul a distrus tot ce mai era bun in societatea romaneasca,Si D-vs,trebuie sa recunoasteti ,ca printre ce ati mentionat la rindul D-vs.-ca realizari sau propuneri de realizari -,se pot arata si nerealizarile dar si cauzele lor,ce nu s-au creat numai de opozitie ,ci multe fiind create din interiorul P.D.-l ,de mania puterii,de compromisurile pe care le-ati facut,ele rasfringindu-se in totalitate asupra populatiei,creindu-va in ultimul plan si D-vs. (ca partid ),o imagine foarte proasta.
    Atita vreme cit acesti politicieni sint bazati numai pe hotie si parvenire dar fiind acoperiti intotdeauna de toti ceilalti (ce se pretind curati),”salvati ” de puscarie,de confiscarea furaciunilor facute,dar si numiti apoi in functii bune (sau chiar aceleasi) ,nu ne vom putea alinia nici macar (ca severin) ,in ultimul scaun european .Si ca sa nu uit presa aceasta perversa,de majordomi comunisti amestecati cu trepadusi de cea mai joasa speta,care “scapa” cite o stire din greseala,sau pentru ca nu ” a sarit la cap ” cu molozul cerut,este de condamnat.
    Si ma intreb ,vazindu-l pe voiculescu,ce ati avut cu Mona Musca oameni (ne)buni ?
    Doamna Udrea ,cred ca este timpul sa se creeze in tara un curent de atitudine ,bazat pe integritatea individului.Trebuie sa creati o alta societate ,care sa se bucure de anumite facilitati in viziunea Europei ,si sa se renunte la ideea de dusmanie dar nu si la cea de pedepsire a duplicitatii si a derivatelor Este greu, sint putini deocamdata dar vor constitui un nucleu sanatos,care isi vor alege cu grija mentorii.

  10. Adevarul este ca din 1990 pina in prezent s-a construit haotic si in functie de spagile date pentru inlesnirea anumitor extravagante ale celor care voiau sa obtina autorizatii de constructie, indiferebt de zona si de scopul utilizarii cladirilor ce urma sa fie construite. Majoritatea cladirilor ocupa aproape toata suprafata (ca amprenta la sol) terenului, s-au aprobat constructii cu 4-6 etaje in zone cu case care au P sau P+1, nu s-au luat masuri de tasarea a solului inainte de construi aceste tipuri de cladiri, Rezistenta calculata conform legislatiei , dar cine garanteaza ca s-au respectat intocmai, daca inspectorii si-au facut datoria si nu au luat nimic ca sa inchida ochii…Fabricute si ateliere in zone rezidentiale (schimbarea scopului cladirii pe parcurs) , care au dus la diferite forme de poluare. Construirea in parcuri si defrisarea de spatii verzi ( Parcul tineretului , oraselul copiilor ,parcul Bordei , etc) …Adevarul este trist…Doamne fereste de un cutremur mai mare decit cel din ’77 , sau de alt fel de accident sau poluare cu urmari tragice, atunci cine vor fi pedepsiti (daca vor fii) si cit va insemna aceste pedepse ca masuri reparatorii , odata ce raul a fost facut ? Si cine garanteaza ca nu se vor mai repeta , o data ce cu trecerea timpului ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *