De ce sunt optimista in legatura cu turismul romanesc

În primul rând, pentru că anul acesta se va vedea soarele după furtună în economia mondială, iar România va reveni de asemenea la creştere economică.

Ca o  paranteză, pot spune că vom reveni la creştere economică, cu o economie solidă, şi datorită acestui guvern care probabil a fost cel mai atacat guvern, din ultimii 10 ani. În fine…

Anul trecut, turismul a fost afectat de criză şi în general, de un sentiment de incertitudine legat de problemele economice. Am discutat şi cu responsabilii de turism din alte ţări. Toată lumea stătea cu ochii pe prognozele economice pentru 2010. Anul ăsta, şi văd asta din toate discuţiile, toată lumea priveşte optimist, de genul „I’m back”. Sunt un om realist, dar am învăţat că gândirea pozitivă reprezintă 50% din reuşită.

În al doilea rând, investiţiile în turism vor continua. La capitolul buget pentru turism, se putea şi mai bine, dar vom continua să investim cu prioritate acolo unde există potenţial şi este nevoie de reamenajări. Am în minte un plan special pentru reabilitarea unor staţiuni de tradiţie, care să refacă parfumul istoric. Există de asemenea, de anul trecut, o strategie pentru refacerea turismului balnear despre care vom vorbi pe larg la momentul potrivit. Ca o paranteză, am avut de curând surpriza ca într-o discuţie în colegiu, să văd că Băile Herculane, Căciulata, Călimăneşti sunt recunoscute nu numai de cei mai în vârstă, ci şi de cei mai tineri.

În al treilea rând, în acest an revine în România cel mai mare tour-operator din lume, TUI. Asta înseamnă mai mulţi turişti şi o promovare mai bună pentru România. Amintesc că ministerul Turismului a finanţat anul trecut catalogul de prezentare TUI cu 100.000 de euro, principalele produse fiind litoralul şi circuitele. Catalogul a fost deja lansat pe piaţă. În acest an, TUI se va concentra pe Marea Neagră, Mamaia şi pe excursii în ţară, însă activitatea se va extinde.  În plus, aşteptăm, după anul de criză, o revenire a numărului de turişti pe vase de croazieră şi a turiştilor care fac circuite în ţară.

Şi ar mai fi multe de spus…

Acestea sunt motivele pentru care cred, împotriva a ceea ce se spune, că turismul românesc poate reveni în forţă după perioada de criză.

Dar până la întâlnirea viitoare…care este staţiunea voastră preferată sau care este locul  preferat din România, unde aţi fugi câteva zile într-o vacanţă ?

161 thoughts on “De ce sunt optimista in legatura cu turismul romanesc

  1. Statiunea preferata… Voineasa, categoric! Nu am mai fost de ani acolo, dar am amintiri placute de cand eram mititel si mergeam cu ai mei acolo!

  2. Marius Marinescu, Vicepresedintele PRM – Perle – aseara la B1tv

    “Primul om care a ajuns pe Luna a fost un caine, cainele Laika”…

    “Eu vreau sa va spun ca si acum, la partid, la PRM, dl Corneliu Vadim Tudor a gasit in cimitir o catelusa cu noua catelusi”.

  3. In compania dumneavoastra orice locatie e bine venita. Oricum ador Valea Prahovei.
    Mult succes si putere de munca, ….

  4. ***Elena Udrea întreabă: care este staţiunea voastră preferată sau care este locul preferat din România, unde aţi fugi câteva zile într-o vacanţă…
    La Soveja, Doamnă, la Soveja… Păcat că aşa o staţiune stă închisă de a tâţia ani…

  5. Poate pentru liniste trupeasca si sufleteasca as alege una din minunatele noastre manastiri din Nordul Moldovei………..

  6. ***lorenzo – e iarnă… Eu, de la mine, nu pot spune că e iarnă grea pentru că nu a nins ca in sud în ciuda codului galben, de două ori în ultimul timp.

    Nici un ministru nu poate face mai mult decât s-a făcut. În Bucureşti am văzut foarte multă implicare din partea autorităţilor locale… În lupta cu natura, nu ai cum să ripostezi ca să-i mulţumeşti pe jurnalişti…

    Mai devreme, pe RTV, Bogdan Chirieac a explicat că acelaşi lucru se întâmplă şi în Germania dar acolo nu s-a ajuns să fie acuzat guvernul pentru capriciile iernii. La un moment dat, am crezut că Cristina Şincai îl ia de mână şi-l dă afară din studiou că nu asta a vrut ea să audă…

  7. Silver…nu am urmarit, sunt la lucru.
    Despre iarna……ar fi putut fi solicitat ajutorul armatei, ca oricum au suficient personal, utilaje…etc

  8. ***lorenzo – crezi tu că armata ar fi putut opri căderile masive de zăpadă şi ploaia care a fost în Bucureşti, noaptea trecută?

  9. Statiunea mea preferata este una in care sa ajung in maxim o ora, o ora jumate (cu autoturismul, nu cu avionul), sa aiba un minim de relief deal spre munte, sa ma pot plimba linistit fara sa vad masini blocate in coloana si sa ma pot aseza fara emotii la orice restaurant. Daca stii de existenta unei astfel de statiuni, o sa imi petrec multe week-end-uri pe an acolo, sa imi spui doar numele, o gasesc eu pe harta.

  10. Silver.clar ca nu , dar de curatat, carat zapada?cine? Chiar asa greu de inteles ce am vrut sa spun??????????????????????
    Doar sunt platiti din bani publici…ar fi fost o solutie.

  11. @E.U.
    Baile Herculane … infuzie de fonduri europene urgent !
    nu uitati de manastirea de la Maglavit !

  12. Poetul Mircea Dinescu savant de renume mondial sau impostor?

    Va rog sa sustineti incercarile de aflare a adevarului in cazul afacerilor derulate de Mircea Dinescu prin firma sa M.D.-Agricola.

    Va rog sa confirmati sau sa infirmati dpdv legal starea de incompatibilitate a lui Mircea Dinescu prin ocuparea functiei de director general al firmei M.D.-Agricola (sursa: http://www.mdagricola.ro/. Informatii extrase din: http://www.mdagricola.ro/autoevaluare2005-2007.pdf. Toate informatiile citate in articol au fost verificate prin surse oficiale, pe site-ul Ministerului de Finante, in baze de date publice referitoare la firme, actionari, pe site-urile firmelor organizatoare ale simpozioanelor, pe site-ul Ministerul cercetarii, pe site-tul CNSAS, pe site-ul OSIM etc.)

    Va multumesc,

    Mircea Dinescu, poetul, activistul UTC, „savantul“ de renume mondial, pcr-istul-disident se ocupa de o vreme cu „de toate“.

    De la agricultura la poezie, de la inventii si inovatii în domeniul bauturilor alcoolice, medicinii, membranelor etc. pana la rafinamente culinare si cercetari stiintifice pentru obtinerea, reproduc din textul de prezentare a proiectului ROMDIA: „dializorului romanesc pornind de la valorificarea tehnologiei de obtinere a membranelor hollow – fiber de hemodializa“.

    Dand dovada de „abilitati“ practic iesite din comun, poetul Mircea Dinescu devine astfel pe langa analist politic, fermier, actionar, vanator, pescar, director general, „cercetator si coautor“ al unor studii stiintifice si înalt functionar al statului roman (membru al Colegiului CNSAS).

    Firmele sale, oamenii sai si chiar el însusi, în calitate de actionar si de director general, vegheaza la bunul mers al lucrurilor în zona Potelu, Olt.

    Spre exemplu, în calitate de director general al firmei S.C. M.D.-Agricola S.R.L. Potelu, Olt, Mircea Dinescu participa alaturi de un grup de cercetatori ai S.C. C.C.M.M.M. S.A. la proiectul ROMDIA, al carui director este dr. ing. Constantin Dan Badea, doctor în medicina, cercetator grad II, conferentiar la Universitatea din Bucuresti.

    Citim din prezentare ca „în abordarea proiectului s-a pornit de la cercetarile privind obtinerea fibrelor de dializa care s-au finalizat în anul 2005 de catre partenerul S.C. C.C.M.M.M. S.A. si rezultatele cercetarii (Tehnologia de preparare a membranelor de hemodializa tip hollow-fiber – capilare- si instalatia de obtinere a fibrelor pentru echiparea dializorului – la pret de trei ori mai mic decat cele importate) care au fost transferate la S.C. M.D.-AGRICOLA S.R.L., societate care în prezent doreste extinderea cercetarilor în scopul fabricarii dializoarelor echipate cu fibrele obtinute (la un pret de cost de cca. 3 ori mai mic fata de cele ale producatorilor consacrati) si la un nivel de calitate similar cu cel al furnizorilor externi (Germania, Japonia, USA)“.

    Teoretic. Practic cercetarea se va desfasura avandu-l ca parte integrata în proiect si pe „savantul“ de renume mondial Mircea Dinescu!

    Va mira?
    Aflati ca Mircea Dinescu este un renumit cercetator, „a scris“, „a studiat“, a participat alaturi de adevarati oameni de stiinta, cu diferite lucrari la expozitii, simpozioane, manifestari s.a. în Rusia (Moscova), în Ucraina (Sevastopol), în Romania si prin alte locuri din lume.

    Astfel, departe de ochii presei, cu pasi repezi si mai ales silentiosi poetul Dinescu a trecut de la cultivarea vitei-de-vie si plivirea buruienilor din împrejurimile conacului sau cresterea gugustiucilor la cercetare, adica mai exact la o noua etapa profesionala si spirituala a vietii sale, aceea a cercetarii stiintifice bazate, probabil, pe temeinicile cunostinte însusite la Academia de Partid „Stefan Gheorghiu“.

    Imediat, de fapt aproape simultan cu implicarea celor doua firme în proiectul ROMDIA, încep sa curga si premiile. În anul 2005, la prima editie a Salonului International „Inventica 2005“, Universitatea „POLITEHNICA“, desfasurat la Bucuresti în perioada 18-21 octombrie 2005, colectivul format din: Marin Radu, Florica Radu, Mircea Dinescu s.a., a primit Diploma Marele Premiu (10.000 EURO) si locul I, pentru lucrarea cu numarul 608, „Monitorizarea globala a proceselor biologice ce au loc în cadrul operatiilor de dializa renala, utilizand sisteme informatice de inteligenta artificiala si interfetespecializate pentru achizitia datelor semnificative în timp real“.

    În mod deloc surprinzator firma M.D.-AGRICOLA s-a numarat printre sponsorii evenimentului, iar dr. ing. Marin RADU, directorul C.C.M.M.M., a fost si directorul Salonului. Alt amanunt interesant este acela ca printre membrii comitetului de organizare se numara si o anume doamna Prof. Elena LOGHINOVSCHI – Consilier C.C.M.M.M.

    Conform raportului de autoevaluare a unitatii de cercetare-dezvoltare S.C. MD AGRICOLA S.R.L., societate cu raspundere limitata, condusa de Mircea Dinescu, în calitate de director (si actionar majoritar, 99% din actiuni), acelasi colectiv de autori format din Marin Radu, Constantin Cristoi, Radu Iordachel, Mircea Dinescu, Liliana Pasare si Florica Radu a primit si Premiul Special al Juriului International al Salonului si Oficiului de Proprietate Intelectuala, Inventii si Marci al Federatiei Ruse pentru „Monitorizarea globala a proceselor biologice ce au loc în cadrul operatiilor de dializa renala, utilizand sisteme informatice de inteligenta artificiala si interfetespecializate pentru achizitia datelor semnificative în timp real“ la al VIII-lea Salon International de Proprietate Industriala “ARHIMEDE”, Moscova (http://www.archimedes.ru/).

    Ceea ce initial putea parea o reusita în domeniul inovatiei devine rapid, chiar si la o lectura superficiala, un amanunt frapant. Acest raport (semnat de Mircea Dinescu) abunda în citarea a numeroase perfomante, premii internationale, diplome, medalii obtinute de diverse colective de autori printre care se numara, constant, si Mircea Dinescu. De exemplu, autorii: Marin Radu, Gheorghe Batînescu, Arghirescu Marius, Mircea Dinescu, Florin Cioroianu, primesc Diploma de apreciere pentru lucrarea: “Baterie de filtrare a apei cu functie multipla, filtru de impuritati si filtru producator de apa activa continut de aceasta”, din partea Serviciului Federal de Proprietate Intelectuala Brevete si Marci, Salonul International de Proprietate Industriala “ARCHIMEDES”, Moscova-Federatia Rusa, 2006.

    Între anii 2005 si 2007 (cf. raportul semnat chiar de M. Dinescu, în calitate de director general al societatii M.D.-Agricola) poetul Mircea Dinescu primeste, alaturi de alti cercetatori, diferite distinctii pentru “Procedeu si instalatie de producere a berii, bere produsa si amestec cu hamei pentru producerea acesteia”, “Complecsi bioactivi din colagen si extract de Citrullus vulgaris, pentru uz cosmetic” si „Zguri siderurgice reciclate, procedeu si instalatie de preparare si utilizarea acestora în infrastructura terestra”, “Systeme de monitoring et regulation automatique du procesus de dialyse renale”, “Monitorizarea globala a proceselor biologice ce au loc în cadrul operatiilor de dializa renala, utilizand sisteme informatice de inteligenta artificiala si interfete specializate pentru achizitia datelor semnificative în timp real” etc., etc.

    Din continutul „RAPORTULUI DE AUTOEVALUARE
    perioada ianuarie 2005 – decembrie 2007“ (v. foto alaturat) rezulta ca firma contractanta M.D.-Agricola, Potelu, Olt a achizitionat în ultimii ani, din surse proprii, doar o linie de vinificatie si una de îmbuteliere (sa fie oare acea achizitie din fonduri europene despre care relata chiar investitorul Mircea Dinescu în cel mai recent interviu al sau, v. Cotidianul?). Asa-zisele investitii în domeniul cercetarii au fost facute majoritar din bani pulici, din fonduri de la buget, prin finantare integrala sau prin cofinantare.
    În materie de birotica, IT etc. firma M.D.-Agricola are dotari minime, echivalente cu cele ale unui elev pasionat de informatica (Pentium IV, notebook, imprimante jet si laser jet si scanner)! Asadar cercetare din bani publici, fara nicio dotare prealabila, fara investitii serioase si fara un aport substantial de capital.
    (I)
    (va urma)

    În atentia ANI: MIRCEA DINESCU în incompabilitate si prin ocuparea functiei de director general la firma M.D.-AGRICOLA, POTELU, OLT

    Conform Legii 161/2003, art. 84. – (1), c), h), (2) MIRCEA DINESCU a fost în incompatibilitate si prin functia detinuta la firma M.D.-AGRICOLA POTELU, IANCA, OLT (CUI 12499762, J28/203/2000).

    În perioada cat Mircea Dinescu a ocupat functia de membru în Colegiul CNSAS, functie asimilata celei de secretar de stat, firma la care era director general, S.C. M.D.-Agricola S.R.L. Potelu, Ianca a obtinut cofinantare din bani publici pentru proiectul ROMDIA, si pentru alte proiecte.

    Proiectul este derulat în colaborare cu S.C. CCMMM S.A. Bucuresti, S.C. M.D.-Agricola S.R.L. Potelu fiind firma contractanta.

    Consultand site-ul Ministerului de Finante si bazele de date publice aflam ca Mircea Dinescu este actionar al multor firme, cu domenii de activitate diverse (Dilema Veche, Plai cu Boi, Data Invest din Iasi s.a.m.d.).

    Stiind toate acestea si întelegand, probabil, gravitatea unei declaratii mincinoase totusi Mircea Dinescu a declarat sub semnatura proprie ca este actionar la doar doua firme (declarate si acelea inexact: M.D.-Agricola, firma înregistrata în judetul OLT, nu DOLJ cum în mod eronat a notat poetul în declaratia de interese, si Giubega).

    În aceste conditii ce garantii de normalitate si integritate poate oferi Mircea Dinescu?

    Cum poate Mircea Dinescu judeca logic, coerent dosarele, viata si martirajul unor oameni, de vreme ce el însusi pare incapabil a întelege gravitatea propriilor sale fapte si mai ales se arata a fi incapabil sa înteleaga ca un stat de drept se ghideaza dupa lege si nu dupa umorile, pasiunile, afacerile, mafiile si interesele grupurilor pe care pare a le reprezenta numitul Dinescu Mircea.

    Cum poate o persoana publica care, conform propriilor declaratii din presa, are datorii de sute de mii de euro la prieteni (Patriciu, Tanase s.a.), pentru care nu plateste nicio dobanda, sa ocupe o functie într-o institutie care ar trebui sa fie un exemplu de moralitate? Si la urma urmei de ce l-ar credita toti acesti oameni, cu sume fabuloase? Aceasta forma de împrumut nu este tocmai o metoda aproape perfecta de mituire si de solicitare a unor contraservicii?
    _________________________________

    Extras din Legea 161/2003, completata cu toate modificarile ulterioare

    SECTIUNEA a 3-a

    Incompatibilitati privind functia de membru al Guvernului si alte functii publice de autoritate din administratia publica centrala si locala

    Art. 84. – (1) Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu:
    a) orice alta functie publica de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator ori a altor situatii prevazute de Constitutie;
    b) o functie de reprezentare profesionala salarizata în cadrul organizatiilor cu scop comercial;
    c) functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, precum si la institutiile publice;
    d) functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la societatile comerciale prevazute la lit. c);
    e) functia de reprezentant al statului în adunarile generale ale societatilor comerciale prevazute la lit. c);
    f) functia de manager sau membru al consiliilor de administratie ale regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale;
    g) calitatea de comerciant persoana fizica;
    h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
    i) o functie publica încredintata de un stat strain, cu exceptia acelor functii prevazute în acordurile si conventiile la care Romania este parte.
    (2) Functia de secretar de stat, functia de subsecretar de stat si functiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei functii publice de autoritate, precum si cu exercitarea functiilor prevazute la alin. (1) lit. b)-i).
    (3) În mod exceptional, Guvernul poate aproba participarea persoanelor prevazute la alin. (1) si (2) ca reprezentanti ai statului în adunarea generala a actionarilor ori ca membri în consiliul de administratie al regiilor autonome, companiilor sau societatilor nationale, institutiilor publice ori al societatilor comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta.
    (4) Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat si persoanele care îndeplinesc functii asimilate acestora pot exercita functii sau activitati în domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice

  13. De cate ori vizitez Romania, drumul de la Otopeni la Bucuresti imi distruge orice speranta in refacerea turismului romanesc. Oare ar fi asa de greu sa se poata merge din aeroport pana la Bucuresti cu un singur tip de bilet? In prezent sunt 3 tipuri – biletul de 783 e diferit de biletul de 780, iar controlorii abia asteapta sa-ti dea amenda. Plus biletul de tren. Iar ca sa ajungi la tren, CFR-ul te inghesuie intr-un microbuz, dupa care se mira ca nu li se umple trenul cu clienti. Iata niste absurditati care n-ar costa prea mult ca sa fie indreptate cu castig maxim de imagine. Iar dvs, ca ministru al turismului si dezvoltarii, aveti toata raspunderea si puterea sa va coordonati actiunile cu ministerul transporturilor si sa curmati bataia de joc. Degeaba avem partie la Gura Humorului daca n-avem cum ajunge acolo.

    PS: Locul meu preferat in Romania: Brasov

  14. Atat timp cat nu exista un all inclusive ca lumea in tara asta,o mare frumoasa,preturi mici la 4-5 stele,nu am ce sa caut aici.Ma duc In Egipt,Maroc,Brazilia,mexic,emiratele arabe unite,etc.
    Incep sa invat si araba.hahaha

  15. Singurul loc unde m-as duce in Romania ar fi doar la Herculane.Gratis,mancare multa,bautura gratis,hotelul ma asteapta.

  16. ***lorenzosp – am înţeles foarte bine ce ai vrut să spui însă nu ştiu dacă astăzi, acum, armata mai poate fi folosită ca acum 15 ani sau 25 de ani… N-am fost eu explicită…

  17. Basescu pe 10 octombrie 2008 ce zicea?Ca e nesimtire politica ce face doamna de la “propietatea”.Dar de tovarasul sau ionut de la “proprietatea” nu mai zice nimic basescu?
    Doamna ce a fost data afara de la “proprietatea” a mai primit si cateva sute de mii de euro,daca nu cumva 1 milon de euro.

  18. Doamna Elena, va adresez o simpla intrebare? Ati consumat praf de vise?
    Si eu schiez, dar mai bine ca oricine si visez…de la Austria si pana la Poiana Brasov/Valea Prahovei, e miros de “cocalari” si needucatie pe partie. E miros de romani. Cunoasteti, oare? Romania incotro mama naibii te indrepti? Keep it real! Come on!

  19. pt. ca eu sunt cel care a afisat rezultatele turismuli romanesc din anul 2009,conform I.N.S. probabil nu ar trebui sa comentez acest nou text,desi el se refera la ce a fost,nu la ce va fi.
    pt ca rezultatele anului 2009 sunt si reprezinta pregatirea facuta de cei care diriguiau fosta agentie care se ocupa de turism in 2008.
    este un lucru cunoscut ca munca din anul in curs,contracte,imagine promovare se va regasi in anul urmator.
    asadar ce a cultivat doamna UDREA in 2009 va culge abia in 2010.pt ca sunt un indragostit de apa de inot si sporturi nautice,de trupuri bronzate si tot ce inseamna ,apa si soare evident ca mi-as dorii petrecerea citorva zile libere intr-o zona marina,la malul marii.
    iubesc MAREA MEAGRA, singurle mele reticente tin insa de servicii.trebuie sa mai recunosc ca din 2007 nu am mai fost pe litorarul romanesc,asa ca nu imi voi permite sa comentez calitatea serviciilor de la ora care vorbim.
    si mai trebuie sa spun ca inca nu stiu ce voi face in concediul din acest an.totul depinde de cum va merge economia si afacerile-ADICA DE CITI BANI VOI AVEA-daca nu-mi voi putea permite un minimum de confort,atunci…..imi plimb ciinele ,alerg si …asta e.

  20. Mai lunile trecute, nu ştiu cine scria pe aici că postul Vox News ar fi al PD-L… Nici vorbă… Ia citiţi ce scrie sursa: ziare.com Ziarul Evenimentul Zilei si saptamanalul Capital au fost vandute catre grupul de presa din care fac parte B1TV, VOX News si ziarul local Gazeta de Sud. Şi nici Doamna Udrea nu a intrat să ne lămurească…

  21. B1tv e al lui Paunescu.Basescu nu il considera mogul pe ala.Doar i-a facut campanie.PD-L are televiziuni,acum are si trust.Dar nu cred ca ajuta cu nimic. “Adevarul” e mult mai tare decat “Evenimentul zilei” si nu o sa-l vanda ala unui pd-l-ist.Mogul de la “Adevarul”…hihihi

  22. emilia-interesant materialul despre Mircea Dinescu,stiam multe lucrri despre domnul dinescu.dar faptul ca a fost premiat la diferite saloane de inventica de statul roman,cu sume interesante,nu le stiam.
    sigur ca aceste sume au fost recompense de natura sa-i multumeasca pt serviciile din campania din 2004.
    iritarea dl dinescu,a plecat de la faptul ca influenta lui MALEFICA’s-a oprit la usa lui TARICEANU.
    faptul ca TRAIAN BASESCU ,l-a trimis la pascut pe malurile dunarii ,si nici prin cap nu i-a trecut sa ia in seama doleantele acestui MARE OM ,dinescu,l-au facut negru in cerul gurii si l-au trimis in bratele lui GEOANA-ILIESCU in 2009.
    cu un tupeu greu de de imaginat dl dinescu isi continua Opera’chiar daca imediat dupa 6 decembrie a dat semne ca e foarte dezamagit.
    faptul ca realitatea tv ii ofera o tribuna de unde sa spurce tot ce crede domnia sa ca trebuie murdarit,este un semn clar ca S.O.V. nu a abandonat lupta sa pt pastrarea influentei in lumea politicii romanesti.

  23. Mogulul de la “Adevarul”, ce e cu pnl, e mult mai tare decat mogulul de la Evenimentul zilei ,ce e pd-l.hihi

  24. Doi amarati de la apa nova,cu lopeti,nu gaseau canalizarea.Canalizarea era acoperita de zapada ce a fost aruncata de drumari.E de ras oare ce se intampla in bucuresti?Parca e Venetia.

  25. @Frank,
    Dar nu numai Dinescu dar toate activitatile trustului cu referire la RTV si RFm demonstreaza clar ca S)OV este indaratnic si neobosit la fel ca A3 si nenorocirea este ca timpul daca nu avem rezultate evidente va lucra in favoarea lor.
    Stie ce spera Crin cand se bazeaza sa castige PNL -ul cu anuntul si promisiunea demolarii PDL , cacide la PNL nu asteapta nimeni nimic decat injuraturi si daca mai si gasesc un punct slab adevarat au dat lovitura ,idem PSD .
    Daca vor fi succese, acestea vor fi minimalizate si sunt buni la asta, si noi nu stim sa ne vindem marfa suficient de bine . Daca vor fi esecuri se vor plati la pret dublu sau triplu.
    Deci atentie.
    Legia pensiilor va fi piatra de poticnire a acestui guvern si a PDL care vad c a nu aculta ce-i spun cu privirea la lamuriri corecte si clare.
    Dar eu chiar pot chiar si scuza erorile mediatice ale guvernului, constatand ca din toti adunatii la RTV, toti sunt la fel de lamuriti ca Biblio, si ca doar Boda a inteles pensia. Jigodia Magna adica R. Dumitrescu, imediat ce Boda sau cel de la PDl, vrea sa lamureasca ceva, intrerupe si spune ca telespectatorii nu asta vor. Mare javra.

    Sunt si eu curios, este cineva pe aici care sa aiba o alta parere , care sa nu-l considere pe acest individ conform descrierii mele.

  26. Buna seara tuturor!

    Pentru ca sunt o romantica incurabila,voi spune ca zona Toplita cu statiunea Bradul este zona mea preferata.Acum ninge feeric,muntele e minunat,cele doua partii de ski superbe,si pensiunile… cam suferinde…dar speranta moare ultima… 😉

  27. Este adevarat ca in aceasta perioada grea,impresia generala este ca nimic nu merge,dar corul de prapastiosi si caraitori de pe tv.nu este deloc sanatos pentru moralul oamenilor.Nu trebuie sa ascundem nerealizarile sau lucrurile care se misca greu,dar nici nu trebuie prezentat totul doar prin perspectiva apocaliptica.Se creaza o depresie nationala nesanatoasa si care este una din piedicile in gasirea de solutii care pe un fond sanatos se pot identifica mai usor decat pe un fond de disperare nationala inoculata zilnic de(culmea)politicienii care ar trebui acum sa fie sustinatorii morali ai celor pe care ii reprezinta.Unei societati stressate ii va trebui dublul timp sa revina pe linia de plutire,decat uneia informate obiectiv,careia i se prezinta situatia in stil informativ fara comentarii de tipul sfarsitului lumii.

  28. Buna seara …Doua randuri cu referire generala la viitoarea “crestere economica” ..cu o “economie solida” …..restul turism si perspectiva dezvoltarii sale in Romania …cred ca va fi singura directie de dezvoltare reala economica ….mai ales daca se reabiliteaza statiunile balneare ….nu cele inventate postrevolutionar …..trebuie reinventate statiunile balneare cu traditie …unde pot intra multi din banii celor de afara …nimic nu e mai pretios ca sanatatea…..
    Daca Dna Udrea respecta ce a scris aici …turismul balnear,montan,cel in Delta Dunarii vor acoperi mult importanta litoralului in economia turismului romanesc….mai ales daca tinem cont ca litoralul se bate cu statiuni de mare traditie internationala …Malta,Grecia ,Italia,Franta etc etc care mereu se combina cu bunul simt ,civilizatia si responsabilitatea profesionala ceea ce nu intalnesti la noi ….
    Daca exceptam turismul ….cu care economie solid se va putea lauda guvernul Boc?Care au fost si vor fi masurile guvernului pentru revigorarea economica reala ?Care sunt si vor fi in 2010 investitiile guvernului in domenii economice prioritare …care genereaza locuri de munca si profit sau macar sustinere unor preturi rezonabile pe piata alimentara romaneasca ?
    Singura sursa de raportare a unei stagnari si nu descresteri economice este suprataxarea ,supraimpozitarea si economisirea prin inghetarea salariilor si a pensiilor ,chiar reducerea lor…..blocare posturilor,reducerea numarului de angajati din orice sector bugetar ..indiferent de consecinte si reverb asupra populatiei beneficiare ….Crestere economica probabil din insumarea economiilor facute pe spatele populatiei active si a pensionarilor ,a mediului de afaceri catre care guvernul nu investeste nimic dar vrea tot …..poate Rosia Montana cu cateva sute de angajati,cativa zeci de Km de autostrada …reparatii drumuri….etc etc…ace,brice……
    Impozitele si masurile fiscale luate acum in regim de criza vor descuraja orice investitor strain posibil …..Ingreunarea procedurilor pentru diverse documentatii prin reducerea numarului angajatilor bugetari ….datoriile externe ale Romaniei care pot genera oricand masuri fiscale severe in mediul de afaceri vor indemna la prudenta orice investitor serios ….
    Astfel Romania poate deveni o destinatie turistica in care sa se traiasca din servicii si comert …mai putin din industrie si agricultura …inspre care nu se indreapta atentia guvernului …preocupat ca un perceptor comunal ,sa-i gaseasca pe toti romanii acasa pentru a-i incasa …si pentru a depista vreo sursa alternativa de castig fara munca sau investitie…
    Costea va pleca de la Eximbank ,va veni un PDL ist sa incaseze nesimtitul onorariu al lui Costea ..fara remuscari si fara sa roseasca ….restul ….consilii de administratii pe bani buni ..si multi….surse de castig….de la bugetul de austeritate ..saracul……Restul se poate citi ,viziona la TV ….care TV e al mogulilor si gresesc tendentios ,calomniaza PDL si culoarea politica portocalie ,trebuie actionati pentru calomnie si minciuna in justitie ..sa plateasca ticalosia lor politica ….televiziunea si ziarele blande si corecte …care reflecta realitatea portocalie ..trebuie premiate ……Toate sa fie TVR din vremea lui Ceasca …iar gazetele sa fie toate Scanteia ….restul ziarelor si televiziunilor ar trebui inchise …din cauza ca sunt tendentioase ,denatureaza adevarul si deranjeaza mult actul guvernarii ….si oricum sunt suficiente 3 televiziuni mari ,corecte si ale poporului ….TVR…B1TV …OTV …..Astfel cu numai 3 televiziuni vom face mari economii la energie electrica ,pastile de dormit ,calmante ….ochelari de soare …
    O seara buna ….BIBLIO …seara buna ….nu exista fond privat in Romania ..toate sunt ale statului si guvernelor care se plimba de 20 de ani incoace ….Cred ca daca s-ar prezenta situatia reala a oricarui fond national din Romania ai ramane interzis …nu cred ca exista nimic in fondurile alea care sa aiba acoperire reala in cash in banci…..de aia si isteria generala cu plata pensiilor ,somajului ….tratamentului bolnavilor cotizanti la CAS …etc….de aia fiecare guvernant spune macar odata …nu va ingrijorati ….pensiile si salariile vor fi achitate la timp ….ca pe o mare realizare si nu ca un act contabil ce ia din fondul de care zici si-l directioneaza catre pensionari sau spitale ….Daca intelegi ce vreau sa zic

  29. NG..Sarut mana ….Pe mine ma deprima doar ce apare pe TV referitor la veniturile unor bugetari,demnitari ..pe la fonduri ,banci ,consilii de administratii bine remunerati….adica dam afara pe unii si ii bagam pe ai nostri ..ca prea au suferit ….fara sa se umble sa nivelul slariilor ,idemnizatiilor …..ci doar la oamenii numiti politic….fara sa se umble la idemnizatiile din consiliile de administratie asa cum promitea Boc ..fara sa se umble la pensiile parlamentarilor etc
    Pariez ca nici unicameralul nu se va face …iar cifra de 300 de parlamentari va fi mai mare ..cu concursul celor din PDL ….care acum imi apar dupa chipul si asemanarea celor din PSD ..si mai mjult decat au fost vreodata la guvernare acestia ….
    Lupta e intre partide,politicieni …nu pentru guvernare buna si eficienta …e revansa….foamea de parale ….dupa golurile lasate in bugetele persoanale de campaniile electorale ce nu se mai sfarseau ….se refac bugetele personale de la bugetul tarii …..fara bun simt si fara masura…
    ma deprima ,sunt dezamagit…astept sa se opreasca nebunia ..parca se da mereu startul la prins gratis rochii de mirese …..
    Daca as fi eu tendentios ,mercenar politic ….si alti cativa….ar fi OK ..numai realitatea sa fie alta …
    Deprimarea generala nu e din cauza TV urilor .exagerarilor sau impresiei generale ca nu se va urni economia curand …fara interventii energice din partea politicului si a guvernului….deprimarea e cred pe fondul dezamagirii generale ca Boc si Basescu nu prea se respecta ce au promis in campaniile electorale …nici stransul curelei pentru toti ….nici …nici…
    La inceput erau toti imbracati civic ,electoral si politic …acum nu se mai ostenesc sa se acopere macar cu o lenjerie usoara de bun simt si masura ….sunt toti goi ….nudisti ..fara teama ca cineva ar putea sa-i atentioneze asupra acestui fapt politic …..
    Asta ma deprima dar ma si amuza …..sa vad cat se intinde si cat merge ….
    O seara buna

  30. SILVER…..B1TV ,Vox N….etc ce a cumparat Evenimentul Zilei ,Capital ….au ca proprietar de B.Paunescu …si fratii Paunescu ….ce stau in stanga si dreapta tatalui ….ca specialisti in mismasuri si aranjamente …Cum nimeni nu e nemuritor ….la fel ca si fratii Paunescu …poate prind vremea cand Boby Paunescu va ramane singur pe toate si le va arunca la cosul uitarii ..pentru ca Boby nu prea are veleitati de mogul si pupator de clante aurite ….Daca mai vin ceva anticipate …poate vom vedea mai repede acest lucru ..pentru ca nu de la Cotroceni pot veni banii pe campanii electorale sau publicitate …ci de la cei ce sunt la guvernare ….

  31. Moro

    Buna,e asa cum spui vizavi de renumeratiile care parca nu se mai termina,dar parca as dori doar o informare,si apoi sa putem gandi singuri,fara a fi tarati de gat in lantul interpretarilor subiective.Se transforma orice actiune a guvernului intr-un cosmar interpretativ care deruteaza pe toata lumea si voit se creaza o stare de nesiguranta menita sa arunce in haos si echilibrul precar in care ne mai aflam…De aici nebunia,pentru ca de corul de prapastiosi nu mai putem gandi normal sau aprecia corect si obiectiv ce se intampla in mediul romanesc.Nu poti spune ca nu se respecta promisiunile,dar cand incepi sub presiune sa faci concesii,se intra intr-un cerc vicios din care e greu de iesit,multumind pe unul,nemultumesti pe altul si tot asa…Sistemul,mai ales cel nesanatos nu se schimba decat cu o mana de fier si nediscriminatoriu,ori stim toti ca sistemul este lunecos,tentacular,cade mereu in picioare,iar lupta cu el e ca munca de sisif,pe cand crezi ca vezi lumina,constati ca e doar o palida reflexie a bunelor intentii…Eu sunt optimista…atat timp cat exista agitatie politica inseamna ca sistemul se simte amenintat…linistea e cea care ar fi ingrijoratoare…

  32. Dna Avocat si Ministru Elena Udrea,

    Si cine nu ma crede cand spun ce fel de ziarist este Razvan Dumitrescu sa urmareasca cele ce urmeaza:

    Azi dupa ce a asigurat opinia publica spunand ca nu e nici-o problema cu plata pensiilor si a salariilor ministrul Vladescu a mai declarat:

    “Niciodata, Ministrul Finantelor nu va scoate Romania din criza. Poporul roman, cetateanul roman este cel care, sub conducerea si suportul nostru, va face ca Romania sa iasa din criza”

    “Romania nu se duce de rapa, in Romania nu este prapad. Poate in economie nu este primavara pe care ne-am dori-o, e o iarna prin care vom trece, dar mladitele primaverii vor rasari”

    a declarat, joi, noul ministru de Finante, Sebastian Vladescu, asigurandu-i pe romani de “suportul maxim” al guvernantilor.

    Ce face nemernicul:

    Retine numai :”Niciodata, Ministrul Finantelor nu va scoate Romania din criza. Poporul roman, cetateanul roman, va face ca Romania sa iasa din criza”

    Nu-i asa ca primul mesaj este de incurajare si de incredere ptr poporul roman asigurandu-i pe romani de “suportul maxim” al guvernantilor in timp ce al doilea semnifica un masaj de parasire de catre guvern a romanilor. Si acest ziarist imund numit Razvan Dumitrescu a glosat cu invitati de aceiasi teapa pe tema asta.
    Si in tot acel timp nimeni de la Guvern nu a reactionat nu a cerut un drept la replica.

    Dna Udrea de ce platiti o armata de incapabili incompetenti la presa la imagine etc?

    Nu credeti ca guvernul sai ministrul de finante Vladescu ar trebui sa dea in judecata si sa ceara daune enorme lui SOV si lui R. Dumitrescu?
    Poate asa ii veti invata minte.
    Succes daca suntei capabili de asa ceva.

    Sursa:

    http://www.ziare.com/business/economie/02-11-2010/vladescu-nu-ministerul-finantelor-va-scoate-romania-din-criza-ci-poporul-video-994455

    si cu videoul unde se si vede si aude exact ce spune dl ministru.

  33. @ cmoro
    🙂
    Se prea poate, eu discut lucrurile din punct de vedere principial, nu pot ştii partea esoterică a lucrurilor.

  34. Stimata Doamna Ministru,

    Daca veti citi adresa mea, veti constata ca sunt dintr-un mic oras din judetul Olt, oras pe care l-ati vizitat in anul 2008, inainte de alegerile locale. V-am vazut atunci, eram in usa Muzeului de Arheologie si Etnografie – locul meu de munca.
    De fapt, scopul interventiei mele este de a va ruga sa ma sprijiniti in demersul de a promova din punct de vedere turistic cel mai important sit arheologic din Oltenia, care este administrat de muzeul orasenesc si de Primaria Corabia. Este vorba de cetatea romano-bizantina Sucidava – Celei, important centru politico-militar al tribului geto-dacic al” sucilor”, apoi al romanilor, asezat pe malul Dunarii.
    Situl arheologic amintit este monument istoric de importanta nationala (de categoria A pe lista monumentelor istorice).
    In luna octombrie 2009 am depus un proiect la ADR Sud-Vest Oltenia, pe POR, Axa 5 DMI 5.1 – Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural, precum si crearea- modernizarea infrastructurilor conexe, intitulat “Reabilitarea monumentului istoric cetatea romano-bizantina Sucidava din orasul Corabia, judetul Olt si introducerea acestuia in circuitul turistic”. Din punct de vedere al SF-ului, proiectul este estimat la aprox. 3 mii euro.
    Nu am primit pana acum niciun raspuns de la ADR Oltenia, insa am primit mesaje neoficiale ca nu ar mai fi fonduri. Nu vreau sa acuz pe nimeni, insa dumneavoastra, in functia pe care o aveti, ati putea sa ne ajutati sa castigam acest proiect de importanta vitala pentru promovarea din punct de vedere al turismului cultural, al celui mai important sit arheologic dintre Carpati si Dunare, atat de bine stiut de catre specialistii arheologi, insa foarte putin stiut de catre turisti.
    Va specific faptul ca acest proiect ar deschide calea spre o dezvoltare a turismului portuar dunarean, avand in vedere faptul ca pe malul celalalt al fluviului se afla o renumita colonie romana, oras municipium, Ulpia Oescus, iar legaturile stranse in antichitate dintre Sucidava si Oescus ar putea sa fie extrapolate pana in zilele noastre, insa din punct de vedere turistic.
    Va multumesc pentru rabdarea de a-mi fi citit mesajul, si va marturisesc faptul ca am incredere in tenacitatea, tonusul si jovialitatea pe care o emanati, fie si numai pe “micul ecran”.
    Cu stima si respect,
    Prof. Mirela Cojoc, Director Muzeul Corabia.

  35. NG..Inteleg ce ai vrut sa spui referitor la amplificarile si tusarile pe anumite segmente de teme de catre jurnalisti …cat priveste elementul multiplicator ….acesta nu exista jurnalistic ..exista doar fenomenul de clonare politica a anumitor personaje si functii bine ,foarte bine platite …un exercitiu tinand exclusiv de partidul aflat la putere …acum PDL……..care din aroganta cu care tratau interlocutorii public sau particular au ramas acum cu o deferenta studiata si preventiva ..pentru timpurile apropiate cand nu vor mai fi la putere si privind anumite persoane publice si politice ,atunci cand social si politic nu vor mai insemna nimic in raport nu cetatenii comunitii unde au fosta alesi sau isi desfasoara activitatea publica…..ceea ce e foarte bine …timpul trebuie sa-i aseze pe toti de treptele care li se cuvin educational si moral ..in raport direct cu respectul si aprecierea pe care reusesc sa le castige din partea concetatenilor lor in relationarile lor politice ,profesionale si umane …
    Mi-ar place ca cei de azi ..mai in varsta ,maturi sau batrani politicieni sa aiba parte de asemenea tratament in functie de…….din partea concetatenilor lor……dar si sa se termine cumva un ciclu politic in Romania ….pentru a-i separa pe cei de azi de cei de maine …pentru ca altfel nu ar pricepe nimic din ce li se intampla ca tratament relational din partea concetatenilor ..la adapostul partidului in care si-au desavarsit tupeul si lipsa de bun simt …..

  36. Buna seara Madalina, buna seara tuturor!

    Desi subiectul mi se pare interesant, nu atat de citit cat de dezbatut, vad ca unii fac ce fac si sar iar la pensii, PSD, Dinescu, Rosia montana,etc. Eu nu spun ca nu sunt importante dar parca devin plictisitoare, probabil si din acest motiv unii intra atat de rar sau chiar nu mai intra pe blog. Revenind la subiectul nostru, mi-as permite sa-i dau Doamnei cateva sfaturi:
    – Eu nu spun ca este rau sa gandesti pozitiv, dar este insuficient. Gandirea pozitiva se reflecta intr-o zona redusa a organismului, intre gat si crestet. Cel mai elocvent exemplu de “ganditori pozitivi” sunt jucatorii la 6 din49. Leviteaza de luni pana duminica, iar dupa extragere in cea mai mare majoritate se desumfla. Dar pentru ca gandesc pozitiv, luni o iau de la capat si tot asa unii fac asta toata viata.Care-i rezultatul?
    Ceea ce determina succesul este ATITUDINEA pozitiva, ea tine de intreaga noastra fiinta si inseamna sa vezi mereu jumatatea plina a paharului (exemple se pot da multe).
    – Continuati cu acelasi entuziasm ceea ce ati inceput, in special in turism. Apropo, inainte de alegeri am discutat cu vicele de la Borsec. Omul se ruga efectiv sa ramaneti in continuare la turism(se pare ca s-a rugat bine). In Romania nu sunt numai statiunile consacrate, sunt foarte multe locuri de vis. Stiu ca nu puteti sa-i finantati pe toti, dar incercati sa-i invatati pe cat mai multi sa faca proiecte si sa atrga fonduri, sprijiniti-i sa incheie parteneriate public-private. Pentru foarte multe zone din tara asta salvarea poate veni din turism.
    – Creati o legislatie in domeniu ferma dar facila, dati tuturor posibilitatea de se integra in acest sistem dupa puterea pe care o au, de la simple cabane montane si pana la hoteluri de lux. O legislatie simpla, care sa nu nasca interpretari (ca cea a pensiilor de exemplu :)) cu unele facilitati pentru perioada de inceput, sunt convins ca va crea un cadru atractiv si, nu dupa multi ani, Romania turistica va arata altfel si, cu siguranta, va fi legata si de numele dumneavoastra.

    Daca as avea cateva zile libere le-as petrece pe partie la ….Toplita

    Administrator:
    Buna seara Democrat!

  37. P.S.
    “Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli decat sa fii pesimist si sa ai dreptate”(Jack Penn)

  38. @ Mirela Cojoc
    Doamnă director,
    Aş vrea să vă felicit pentru modul în care reuşiţi să păstraţi clădirea muzeului.

    Dacă îmi permiteţi o întrebare, de ce nu realizaţi un site ale muzeului cu care să-l promovaţi? Nu aveţi nevoie decât de un PC şi un aparat de fotografiat electronic.

  39. Draga “Bibliotecaru”, nu m-am referit la cladirea muzeului, ci la fortareata aflata la 4 km de Corabia. Nu este suficient sa promovezi pe un site vestigii de peste cinci mii de ani. Parca ai dori sa le vezi si in realitate, nu crezi?

  40. Este ingrozitoare diversiunea care se perpreteaza seara de seara si acum la RTV cu cea de a doua echipa de netrebnici si cu toti invitatii lor: unii ticalosi si mincinosi si unii prosti ca noaptea ca poetul Iaru care nu pricepe nimic si bineinteles jigodiile il manipuleaza, si-i folosesc in avantajul lor corectitudinea politica, care este azi noul stangism, noul comunism al cretinilor , asa cum de fapt la fel erau si cei care credeau sincer in alalat mai vechi a lui Marx si Lemin, ca ailalti care il si puneau in practica erau infractorii, criminalii si toate leprele societatii.

    Administrator:
    Atentie la limbaj!

  41. Si acum dl Ursu repeta aceiasi minciuna nesimtita ref la ministrul Vladescu si toti ii tin isonul.
    Sa-i fie rusine.
    Mai Bibliotecarule, tie nu-i asa ca-ti face placere ce se intampla in aceste emisiuni? Nu ai scos o vorba ca sa-l aperi pe Dumitrescu ca esti si las pe deasupra.

  42. Cum sa se ajunga in tara asta sa se protejeze si sa scoata la vedere zonele arheologice, monumentele istorice si atatea si atatea alte frumuseti si locuri minunate, cu alde fostul infractor SOV si turnatorul tradator Voiculescu si cu ceilalti banditi care-i deservesc, cu viermina psdist -pnlista care abia asteapta sa puna din nou ghearele pe tara asta, pe care tot ei si neamul lor blestemat au adus-o in halul asta?

  43. @democrat,
    legea pensiilor este simpla si clara pentru cei care au facut liceul si fac un oarecare efort in a o citi , desigur ca javrele fac tot ce pot ca sa nu fie clara.
    Nu a fost clar ce am scris ieri pe tema asta, muncind vre-o trei ore ca sa incerc sa formulez cat pot de explicit si rational, cred ca special ptr tine, dar si pe tine, cum spunea cu rautate si bucurie murdara amicul Andrei, desigur ca in mod general adica fara sa nominalizeze pe cineva anume, probabil ca te doare de fapt in pix.

  44. @ Mirela Cojoc
    Desigur că aş dori să şi văd, mă îndoiesc însă că o voi ajunge fizic în Corabia, chiar dacă îmi doresc. Mi-aş dori însă să văd şi un site interesant, cu multe poze, chiar cu filmuleţe de natură etnografică, cu imagini de la sărbătoarea oraşului.

    Un astfel de site nu costă nici un ban, singura cheltuială este o zi de muncă.

    Mi-aş dori să aflu mai multe despre Corabia pentru că este un oraş vechi al României. Primăria văd că are un site, există şi nişte poze… înţeleg că cineva se ocupă de promovarea oraşului în spaţiul internet.

    Spune Dictionaru Topograficu si Statisticu alu Romaniei scris de Dimitrie Frundescu la anul 1872:

    Corabie, s. în j. Ramanaţi p. Oltulu-de-giossu; c. C. Celeiu. Acestu s. se află chiaru lângă Dunăre într’o posiţie favorabile pentru a deveni unu portu comercialu. La 1832 se facu şi unu proectu pentru înfiinţarea unui assemenea portu, căruia, se se dea numele de Mircea; pănă astăzi înse nu s’a făcutu nimicu spre realisarea acestui trebuitoru lucru. Mai sussu de acestu s. se află nisce ruine antice.
    Corabie, pichetu de graniţă pre Dunăre cu No. 91, lângă s. cu assemenea numire
    Corabie (Prundulu-), insulă în Dunăre, drept s. cu assemenea numire

    Ar putea fi interesant şi un jurnal electronic, eventual un blog al oraşului…

  45. @ ion adrian
    Din momentul în care mi-aţi adresat cuvintele “in piata ar trebui sa fii batut tu cu tot neamul tau hot, ipocrit si politic comunistoid care ne-ati adus aici”, sunteţi desfiinţat ca om în faţa mea.

    De mine puteaţi să spuneţi orice, dar dacă vă permiteţi să-mi aduceţi şi familia în discuţie, aţi coborât, din punctul meu de vedere, sub stadiul de om. Eu nu discut cu cei care mi se adresează astfel… consideraţi că este ultima dată când vă mai citesc.

  46. Nu era neamul de sange ci familia ta ideologica, macar atat trebuia sa pricepi.

  47. PS Si ma revolta ipocrizia, caci te faci ca nu stii ca tocmai acest “neam ‘ al tau a adus tara in situatia sa fie maestrul Ion Lucian astfel umilit.

  48. PPS Si se vede ca nu ai fost in stare sa ma cunosti daca poti crede si o clipa ca as putea insulta parintii cuiva din cauza ca sa zicem as avea ceva cu copilul lor , poate doar invers s-o fac dar cu multa grija sa nu gresesc. ***

  49. O intrebare…legata de optimismul in turism…
    Se scoate impozitul forfetar pentru agentii de turism?
    Stiti foarte bine ca este imposibil sa se faca evaziune in acest domeniu deoarece totul se face pe baza de factura…

    Va multumesc!
    O zi frumoasa!

  50. Stimata Doamna Ministru,
    Parerea mea sincera este ca optimismul Domniei Voastre este perfect justificat, dar fara sa
    duc totul in derizoriu exista cateva conditii sine qua non: inteligenta, gestionare creativa si gandirea constant pozitiva pentru deciziile care se iau la varf! Dau un mic exemplu: in PS-ul postarii anterioare Dvs ati spus, citez: “Promit ca la anul sa cobor si eu partia (nota mea: e vb de partia bestial de moderna, wow, de la Gura Humorului) pe schiuri nu cu telescaunul”. Daca Dvs personal si toti managerii la varf se vor tine de promisiunile date, atunci, da, e loc de un optimism robust, sanatos!Il apreciez f mult pe dl Basescu, insa sugerez cu toata consideratia ce v-o port amandorura sa nu-l imitati in privinta a 2 promisiuni pe care nu le-a onorat (intre timp si-a recunoscut greseala): cu demisia in 5 minute la suspendare; si cu intalnirile din 3 in 3 luni in Piata Universitatii! Deci…. in 2011 aveti datoria morala sa coborati
    pe schiuri pe o partie din Gura Humorului (cred ca se va mai inaugura una!), nu sa gasiti scuze in sensul ca nu ati avut timp sa invatati sa schiati! Eu sunt optimist din acest punct de vedere draga Doamna Elena!
    Sa raspund si pe scurt la intrebarea de la sfarsit: locul meu preferat in Romania in 2010 ar
    fi – este de fapt – Icoana facatoare de minuni de la Manastirea Nicula de langa Cluj unde as
    fugi pt cateva zile intr-o vacanta “somesana”! Nu pot uita ca fiind acolo la 15 august 2009
    la acest celebru locas religios simbol al uniunii (si nu dezbinarii!) intre cele 2 biserici teoretic
    “surori” greco-catolica si ortodoxa, fiind deci acolo de Sf. Maria Mare anul trecut i-am vazut
    inchinandu-se in mijlocul a mii si mii de pelerini sincer evlaviosi, piosi si disciplinati si sarutand legendara ICOANA A SFINTEI FECIOARE MARIA in “precampania” electorala si la “culmea” activitatii de trista amintire a comisiei “Vanghelie-Orb(g)an”, i-am zarit inchinandu-se unul se pare mai sincer decat celalalt pe d-nii Emil B

  51. Completare: i-am vazut inchinandu-se si sarutand venerabila SF ICOANA atat pe dl. Emil Boc, cat si pe dl. Mircea Geoana! Cui i-a ajutat printr-o veritabila “minune” politica aceasta
    SUPERBA ICOANA PICTATA DE PREOTUL LUCA DIN ICLOD SI CARE LA INCEPUTUL SEC. AL
    XVIII A LACRIMAT (CEL PUTIN ASA ESTE CONSEMNAT OFICIAL IN CRONICILE VREMII) S-A VAZUT LA 6 decembrie 2009!
    Doamne ajuta tuturor si mai ales turismului romanesc!
    P. Bucur

  52. Mai am inca un scurt “comment”: Cred si eu ca “gandirea pozitiva” este in mare parte “responsabila” de reusita finala; tocmai de aceea gandesc pozitiv in legatura cu solicitarea mea respectuoasa ca Doamna Ministru doctorand la Univ. “CAROL I” sa posteze
    un material de “gandire pozitiva” si in legatura cu scutul “Obama” care pana in 2015 urmeaza sa fie 100% functional dupa amplasarea lui pe frumoasele noastre meleaguri!
    S-auzim numai de bine!

  53. Chiar daca risc sa plictisesc, voi mai adauga la cele 3 argumente ale optimismului Doamnei
    Ministru un al 4-lea : Europa este in general, fara putinta de tagada “regiunea turistica cea
    mai vizitata din lume”.(vezi prestigiosul site Toute l”Europe).
    Si oricat de banal si prozaic ar suna : Romania este o regiune turistica E U R O P E A N A !
    Vive l”Europe!

  54. Cat e de simplu sa fii optimist cand ai spatele asigurat de “chiorul” ( termen preluat din media romaeasca, cu care nu sunt de acord…….)
    Ca ministru, cand afirmati ca se va relua economia in Romania, ar trebuie sa argumentati cu ceva concret, nu cu rezultatul cititului in bobi……..

  55. Frumoasa incercare, un sondaj cu rezultate inutilizabile, nu romanii sunt cei vizati de TUI si deci nu conteaza ce ne place noua. Despre turistii straini va dati singuri seama ce se-ntampla cu ei cand ajung pe mainile “jefuitorilor”, nu stiu cati vor sa revina dupa ce-si dau seama cum sunt “tratati”, si ma refer la strainii care n-au avut treaba cu romanii si nu-i cunosc. Nu ma simt bine in aceasta situatie cand eforturile unora dintre noi sunt zadarnicite de o anumita categorie, lucrul grav in actiunile acestei categorii este infierarea Romaniei, semn purtat de generatiile urmatoare.

  56. Buna dimineata Madalina, buna dimineata tuturor!
    @ ion adrian
    Va asigur ca nu ma doare in ce spuneti dvs, de ceea ce se intampla cu pensionarii(si eu am parinti care traiesc numai din pensii si, nu din cele speciale).Am apreciat intotdeauna efortul pe care il faceti sa puneti la dispozitia celor care citesc acest blog,informatii pe care unii nu stiu de unde sa le ia, alti poate nu au timpul necesar sa o faca.Ma surprinde insa, neplacut, modul in care va adresati uneori celor cu care va intalniti zilnic pe acest blog. Din punctul meu de vedere, daca aceasta lege ar fi atat de simpla si clara, nu ar determina aceste dezbateri interminabile si fara nicio concluzie clara. De altfel as vrea sa va reamintesc cateva cuvinte pe care tocmai dvs le-ati scris:”Legia pensiilor va fi piatra de poticnire a acestui guvern si a PDL care vad c a nu aculta ce-i spun cu privirea la lamuriri corecte si clare”

    P.S. Vi se pare corect sa fie exceptii la cumulul pensii salarii, cand de fapt toti cei exceptati ar putea trai mai mult decat decent fie din pensie fie din salariu? Din punctul meu de vedere ori renunti la exceptii ori la regula(principiul solidaritatii,nu?). Si pentru ca tot sunteti un om concret, va supun atentiei o tema pe care nu reusesc sa o finalizez. Potrivit acestui cumul, viceprimarul trebuie sa opteze sau nu?(cuantumul pensiei este mai mare decat salariul mediu pe economie)

    Administrator:
    Buna dimineata Democrat.

  57. Eu stiu o agentie de turism ce face smecherii.Rulajul e de 15 miliarde lei vechi anul trecut,e mizilic…

  58. Erata: “un om liber si de bune moravuri cum pretind masonii a fi”

    PS. Vezi ce greseli pot face nu stiu de ce dar stiu ca la recitire imediata nu vad imediat ce am scris ci ce am gandit ceea ce evident ca nu mai apare clar daca sunt greseli.
    Deobicei gresesc mai mult la textele mai lungi care sunt si cele efectiv importante , observ greselile mai tarziu, uneori le pot indrepta, uneori este un efort la care renunt, dar sper ca cine ar fi cu adevarat interesat de ce spun, adica ar considera astfel ca e bine sa ma inteleaga ar face acest efort.
    Adica sper ca nu l-ar confirma pe Andrei care are grija mereu sa-mi explice, desigur cu acea politete insidioasa care de fapt cere palme sau ignorare, caci este o injosire sa te angajezi cu acelasi tip de retorica ca si el, mai ales ca asta si astepta, asadar(vezi fac paranteze prea mari dar eu cred ca merita a fi urmarite si acestea luminand ideile de baza) sa-mi explice ca nimeni nu ma citeste si nu este interesat de ce spun si nu l-am contrazis, caci nu stiu realmente cati ma citesc, dar vad ca unii adversari ma urmaresc pe unde postez cu acelasi nick sau cu altul, ceea ce ma face sa cred ca macar ptr adversari conteaza ce spun.

  59. Doamna Ministru, va scriu pentru prima data. Apreciez eforturile pe care le faceti pentru turism dar cred ca trebuie mai mult facut in toate domeniile. Sa fim seriosi, oricat de mult V-ati stradui sa faceti , fara o infrastructura adecvata sansele de reusita sunt mici. Si asta din pacate stiu ca nu tine de dumneavoastra. Dupa cum v-am spus este pentru prima data cand scriu aici si pentru prima data cand intru pe blogul dumneavoastra si vreau sa fac cateva observatii referitor si la celelalte articole.
    De exemplu citeam intr-o alta postare ca banii pentru reabilitare termica sunt mai putini decat anul trecut. Eu sunt simpatizant pd-l de multi ani dar trebuie sa va spun ca din punctul meu de vedere pd-l are o problema de a aplica programe clare si sustinute care ar fi eficiente pentru toata lumea. Va spun din start ca din punctul meu de vedere acesta este un program foarte bun avand multe tinte si pe deasupra este si vizibil marcand astfel si pentru alegerile care urmeaza. Din acest program castiga si comunitatile locale, si aspectul oraselor, si balanta economica a romaniei( scazand importul de gaze datorita eficientizarii termice) , si rata somajului , si societatile comerciale( atat producatorii de materiale pentru ca majoritatea materialelor folosite sunt produse in romania, cat si societatile de constructii). Din punctul meu de vedere acest program ar trebui declarat program de utilitate nationala mai ales in acest moment de criza economica si vreau sa va propun o alta schema de functionare.

    1) In primul rand bugetul este extraordinar de mic pentru acest program . Daca as fi in locul dumneavoastra ( in guvern) , as aloca cel putin 500 mil euro pe acest program anual.
    2) Alocarea sumelor nu as mai faceo discretyionar si as lua alte considerente in calcul. De exemplu la sfarsit de an as cere tuturor comunitatilor sa exprime capacitatea lor de a cofinanta programul din bugetele locale( as exclude si cofinantarea asociatiilor care mai mult incurca) . cand as face bugetul ministerului as tine cont de datele primite si in masura maxima in care se poate finanta programul as face cofinantarea proportionala ; adica daca ei imi cer in toatal 1 miliard euro si eu nu pot asigura decat jumatate , le-as da jumatate din ce mi-au cerut la toti. Astfel nimeni nu va poate acuza de faptul ca dati banii discretionar la anumite primarii, cum am vazut ca s-a facut anul trecut( petrosaniul a avut 11 milioane si constanta 0.8 milioane)
    3) as fi foarte atent la modul cum se desfasoara licitatiile in domeniu pentru ca pretul alocat pentru un apartament este foarte mare. Daca faceti o statistica veti observa ca in functie de primarie , de interese mai bine zis, in anumite orase pretul cu care s-a lucrat este chiar de trei ori mai mare decat in alte orase. In acest sens as impune un caiet de sarcini pe care toti sa fie obligati sa il respecte pentru licitatii si as limita sumele pe care se pot face licitatii la pachete de maxim 3-4 milioane de ron. Astfel es evita smecheriile care se fac cu firmele mari, cu conditiile impuse ; sau as cere sa se faca licitatie pentru fiecare bloc. In acest fel o sa constatati ca , cu aceeasi bani veti face aproximativ dublu de apartamente

    Am insistat pe acest subiect pentru ca il consider foarte interesant in momentul de fata si foarte avantajos di multe motive. Se stie ca lucrarile constructii civile inghit personal numeros si astfel somajul ar scadea considerabil ( pt un km de drum asfaltat muncesc 5, 6 oameni doua zile si produc aproximativ 300 000 ron. In acest domeniu de constructii muncesc 10 oameni o luna pentru a avea aceeasi productivitate , deci s-ar ocupa mult mai multa forta de munca, ar curge impozite pe salarii, impozite de tot felul, ar da de lucru si pe orizontala ( materiale de constructii, echipamente de protectie etc) . Daca s-ar face obligatoriu licitatia pt fiecare bloc , ar putea intra in licitatii toate firmele, pt a putea intra in licitatie ar trebui sa isi fi platit impozitele si toata lumea ar avea de castigat. De asemenea ar ajuta si turismul de care vad ca sunteti foarte atasata pentru ca nu poti sa faci turism intr-o tara care arata cenusiu practic. As veni cu idei interesante de genul Constanta o0bligatoriu sa fie toata vopsita in alb, sa i se spuna orasul alb, sau sinaia verde. Nu stiu, chestii care sa atraga.
    Cam asta am vrut sa va spun , cred sunt multe idei pe care ar trebui sa le puneti in practica mai ales ca aveti sansa sa fiti intr-un minister care are multe oportunitati din acest punct de vedere , iar turismul alaturat dezvoltarii regionale este e idee buna zic eu. Pe de alta parte ma bucur ca ati preluat dumneavoastra acest minister si a plecat domnul Blaga unde se pricepe mai bine, nu ii statea bine aici, avea prea multi bani pe mana si devenise periculos .
    Ar fi interesant sa demarati si alte programe de 9nteres national, poate chiar printr-o supra taxare , cum a fost taxa de drum din pretul carburantului. De exemplu pt a finanta acest proiect sa marim pretul la energie electrica cu un procent , mic , dar care sa asigure finantarea acestui proiect. E usor de verificat cata energie se consuma anual, ce suma s-ar strange din acest impozit si astfel putem demara un alt program care ar reduce costurile cu energia de toate felurile intr-o perioada relativ scurta , 4 sau 5 ani. Probabil va ganditi ca o sa inceapa iarasi o ofensiva media dar daca s-ar face o comunicare corecta si omul de rand ar intelege beneficiile, mai ales ca se vad imediat efectele , pt ca este un program foarte vizibil, s-ar trece repede peste acest impediment. Mai sunt 3 ani pana la alegeri asa ca e timp suficient pentru a vedea feedback-ul pozitiv unui astfel de program . deasemenea daca primariile vor trebui sa aloce bani , si aceste fonduri s-ar utiliza eficient mai ales ca sunt multi primari care fac tot felul de matrapalzacuri si datorita notorietatii programului vor fi obligati sa aloce banii pt acest program pt a nu fi trasi la raspundere de cetateni.
    Una peste alta va doresc succes , am toata increderea in dumneavoastra si sper sa faceti lucruri bune in acest minister. sunt adeptul programelor mari de investitii , cu vizibilitate si eficiente si sper ca si dumneavoastra sa fiti de aceeasi parere.

  60. sunt sigur ca daca vom avea o strategie corenta, si vad ca se pun bazele unei astfel de strategii, turismul romanesc poate fi o buna sursa de venit la bugetul romaniei.
    Potential avem!

  61. Raman romanii inzapeziti in Roma si autoritatile romane nu fac nimic.Ii ajuta branzica?Nicio televiziune nu transmite.Ce se intampla?hahaha

  62. @Elena Udrea
    In privinta intrebarii tale, pot spune cu sinceritate, ca as da o fuga pentru o scurta vacanta, la Herculane. Are un farmec deosebit si nu mai stiu cum este, de peste 10 ani. Aud insa ca primarul de acolo este bine vazut si apreciat, ceea ce ma face sa cred ca unele aspecte neplacute s-au mai estompat sau chiar au disparut cu totul. Ce zici insa de dezvoltarea unei reviste de turism, la nivel natioal? Nu din aia pubicitara, una cu documentari la fata locului, cu investigatii si anchete, cu informatii reale si corecte. Eu cred ca are utilitate insa necesita sprijin.

  63. In sfarsit auzim si lucruri bune, planuri, premise optimiste… dupa un an plin de pesimism si crize la tot pasul. Way to go!

  64. In sfarsit! Prima partie de schi dupa 90 daca nu ma insel. Era vremea sa mai facem si noi alte partii de schii ca sa nu ne mai inbulzim cu totii pe valea prahovei!
    Felicitari!

  65. In plina criza economica,intr-o societate cu nervii intinsi la maximum urmare a disputelor din rindurile populatiei avind ca subiect principal-PENSII SI SALARII NESIMTITE,iata ca mai apar si stiri care te duc cu gindul la cartea recordurilor.
    am ezitat o clipa ,inainte de a ma decide daca e bine sa o supun comentariilor aceasta stire,pt ca sunt sigur ca va crea ceva emotii si vor fi persoane care se vor simtii lezeate in orgoliu si mindria lor.
    si sigur si datorita faptului ca ma voi face si mai antipatic fata de cit sunt acum.
    dar,am considerat ca merita pt ca aceasta stire are o extraordinar de mare incarcatura sociala si surprinde starea societatii romanesti.
    aceasta stire ridica valul din societatea romaneasca aratind unde suntem si ce ne poate astepta pe viitor.
    se stie ca una din cele mai sarace zone ale romaniei este moldova,unde criza a lovit cu o brutalitate mult peste limita altor regiuni istorice,si iata ce stire infioratoare vine de acolo:
    ,In IASI,o femeie a depasit recordul la alcolemie inregistrat pina in prezent in romania,astfel dupa recoltarea problelor s-a constata o alcoolemie de 7,5 la mie.
    ce trebuie retinut este ca vechiul record era detinut tot de o femeie si …tot din IASI.
    ei,abia de aici ar trebui sa inceapa o adevarata scanare a societatii romanesti,pt ca acest lucru ridica o sumedenie de intrebari si de analize-INCOTRO ROMANI?
    nu voi comenta cel putin pt moment mai mult,sunt curios sa vedem daca aceasta informatie va trezi vreun interes, s-au bloggeri vor ramine indiferenti la acest flagel ucigator care macina socitatea romaneasca-CONSUMUL DE ALCOOL.

  66. Cred ca mai multi politicieni ar trebui sa “se molipseasca” de la entuziasmul doamnei Udrea. Poate ar incepe sa se miste lucrurile si in Romania!

  67. Daca nu vom gandi pozitiv nu vom face nimic, intradevar. In primul rand, felicitari pentru partia de schi! Sper sa nu va opriti aici si sa continuam cu tot mai multe puncte turistice refacute si promovate pentru ca avem multe de aratat.

  68. Poate intereseaza ceva de pe blogul dnei Paul nimic original dar cu o munca de ordonare a dumneaiei ceea ce usureaza urmarirea subiectului:

    Care sunt prioritatile de dezvoltare ale Romaniei in 2010?

    Am ordonat mai jos raspunsul care se desprinde din alocarile bugetare pentru anul 2010, respectiv cum se misca nominal (in lei) aceste cheltuieli fata de anul 2009 (nu este o enumerare exhaustiva) – in conditiile unui buget de austeritate care isi propune sa reduca deficitul de la -7,1% din PIB in 2009, la 5,9% din PIB in 2010 pentru a ajunge la -3% in 2012:

    1. Educatie – 6% din PIB in 2010 si cu o crestere nominala de 3,8%

    2. Transporturi – 4,13% din PIB in 2010, dar cu o scadere nominala de 2,7%

    3. Agricultura, Silvicultura, Piscicultura si Vanatoare – 1,7% din PIB in 2010 si o crestere nominala cu 10,8%.

    4. Dezvoltare Regionala – 1,23% din PIB in 2010, dar o reducere nominala cu 15,4%

    5. Cultura, recreere si religie – 1,08% din PIB in 2010, dar o reducere nominala cu 13%

    6. Mediu – 0,45% din PIB, dar au scazut nominal cu 20,2%

    7. Cercetare – 0,40% din PIB si o crestere nominala cu 22%

    8. Industria Extractiva, Prelucratoare si Constructii – 0,38% din PIB si cresterea nominala cu 24,5%

    9. Comunicatii – 0,05% din PIB si o crestere nominala cu 96,4%

    10. Turism – 0,04% din PIB, dar o reducere nominala cu 0,7%

    11. Export – 0,04% din PIB si o crestere nominala cu 165%

    12. Intreprinderi mici şi mijlocii pentru anul 2010 – 0,26% din PIB, dar o reducere nominala cu 1,7%.

  69. Laudabila inaugurarea partiei de la Gura Humorului care se va ajuta reciproc cu numeroasele locuri de cazare de diverse grade de confort de acolo. Zapada si gravitatia nu-s mai bune ca in Austria, dar aci intelegi ce zice la TV sau “pazea!” pe partie. Cand se va putea, ar fi bun si un patinoar acoperit care sa fie util zilnic 12 luni pe an.
    Cat despre acel certificat cerut de UE, se stie ca la inceputuri s-au gasit adversari si pentru curentul electric care accidental omora oameni. Stim ce s-a intamplat pana la urma.
    La alte inceputuri, si la cerinta UE privind repartitoarele de caldura la blocuri a fost opozitie. Acum putem face un mic efort de gandire si sa comparam numarul de giga calorii pentru o scara de bloc, de la RADET sau altii, inainte si dupa introducerea repartitoarelor si sa-l inmultim cu milioanele de apartamente din tara.
    Pensiile. Energii uriase se consuma la TV si aiurea privind noua lege. Cum e si normal pentru ei, bat apa in piua despre distributia fondului de pensii, dar aproape nicio vorba despre alimentarea acestui fond. O vorbitoare vorbareata, doctora in chestiune, ii dadea zor ca legea cutare impune pensia mare. Dar care e legea care spune ca fondul de pensii sa fie atat de mare,
    mai ales ca vine de la alde FMI, prin salarii si pensii. Sa dea ea banii si guvernul va face ca ea. Si legile lui Newton au fost modificate cind a trebuit, ale ei nu pot fi modificate ?
    Statiunea preferata. Vara – Mamaia, in rest – Caciulata si Olanesti, ca-s aproape de capul autostrazii, si Herculane, desi din pacate practic e mai mult inchisa. Ar mai fi Vatra Dornei si Felix, dar e mai greu de ajuns. Daca am scapa de cainii vagabonzi (CV) din toate ! Ca nu trebuie nicio tehnologie, doar de civilizat acei putini latrai care omoara miei dar “iubesc animalele” si deci CV, singurele animale pe lume dupa mintea lor.

    Similar 8 feb 10 10:39am, 9 feb 10 12:34pm

  70. Astept soarele de dupa furtuna 🙂 … Apoi ma voi duce intr-o mini vacanta in Delta Dunarii. Sfantul Gheorghe este locul meu preferat de petrecere a timpului liber. Sper ca anul acesta Festivalul de Film Anonimul sa aiba loc tot acolo.

  71. Vad pe aici comentarii care tot vobersc de realitate si cum nu ar trebui sa visam la o Romanie care merita cu adevarat vazuta. Eu zic ca ar cam trebui sa sustinem aceste initiative mai ales cand sunt sustinute de planuri concrete. Altfel nu mai ajungem nicaieri.

  72. @Elena Udrea
    Felicitari! Astept cu mare nerabdare sa imi duc copilul pentru intaia oara la schi in Romania! 🙂

  73. D-na Ministru, de ce nu schimbati legea de atestare a auditorilor energetici astfel incat sa nu mai fie nevoie de o experienta de 10 ani pentru a putea participa la examen….
    De ce daca eu se dovedeste ca sunt bun si trec cu brio peste examenul de atestare nu pot sa devin auditor doar pentru ca nu am experienta sau nu o am de 10 ani??
    De ce daca am sustinut un examen de licenta si am facut o facultate de 5 ani , nu pot sa fac un calcul energetic? Adica pot sa proiectez constructii ( inclusiv calculul la seism, facand si bilantul energeti ) si nu pot sa fac un calcul energetic?

  74. @Frank,
    Nu ai niste statistici ptr Romania si provinciile ei?
    Eu stiu de ex ca Moldova(Basarabia) este pe locul intai in lume la consumul de spirt. Inaintea rusilor.Ponderea alcoolismului cronic la femei este mai mare in zonele urbane, in timp ce in sate de alcoolism sufera mai mult barbati. Femeile cres mereu in pondre fiind 17% din totalul alcoolicilor declarati .

  75. @Madalina,
    Ce anume era deranjant in raspunsul dat lui democrat. Sterge atunci si PS -ul respectiv si tot ce am postat ca sa inteleg ca nu sunt dorit aici.

    Administrator:
    Daca nu va puteti abtine de la jigniri veti avea aceeasi soarta ca Ionhut!

  76. Am fost si eu la Calimanesti. Mi-a placut! Cred ca turismul balnear trebuie mai promovat.

  77. @Democrat,
    Nu-ti pot raspunde. Adica sunt in imposibilitatea asta. Te rog sa ma ierti. Poate ca deja ai citit si e bine daca nu, imi pare rau.
    Este evident toal incorect sa ramana intrebarea ta si sa fie sters raspunsul meu.
    Dar cine stie poate ca dupa victorie, de unii combatanti nu mai este nevoie si eu nu pot decat sa ma inclin.

  78. ROMANIA BOCITOARE-daca e sa dam crezare comentariilor venite dintr-o anumita zona a societatii romanesti s-ar parea ca sfirsitul acestei natii este aproape si ca a mai ramas doar o singura problema de rezolvat-CINE STINGE LUMINA-
    si cum apocalipsa este asociata cu corul bocitoarelor,nu-i de mirare ca oriunde intorci capul nu vezi altceva decit fete incrincenate care privesc inspre guvern ,inspre stat, asteptind……oare ce or fi asteptind?
    nu auzi pe nimeni sa explice ce intentii are ,ce vrea sa faca pe viitor,dar mai ales nimeni nu vrea sa spuna de ce,de ce a ajuns intr-o stare de saracie extrema?
    nimeni nu spune ce a facut o viata intreaga,cum s-a gospodarit si si-a pregatit batrineatea?
    oare doar statul si societatea trebuie sa se ingrijeasca de soarta lor?
    dar cea mai mare ipocrizie si manipulare sta in lacrimile varsate de unii in fata camerelor de luat vederi,cine sunt acestia?haaaaaaaaahi.
    pai daca i-am lua la bani marunti am afla lucruri care ar oripila pe toata lumea-cum sa plingi la televizor cind ai o pensie de 30 de milioane ,ai si salariu la 80 de ani si esti foarte deranjat ca trebuie sa optezi?
    in ce tara de oameni nebuni traim?cit de nesimtit poate fi neamul asta?cita mindrie in sensul prost al cuvintului poate salslui in acest popor.
    toti vor sa fie angajati la stat,toti vor sa fie EXCEPTII,toti vor ceva in plus fata de vecinul lui.
    DE CE?de ce vrem oare sa aruncam in aer fragilul echilibru care ne mai tine pe linia de plutire?
    cum e posibil ca ticalosia unor trustruri media sa exercite presiuni asupra guvernului nu pt a REZOLVA PROBLEMELE TARII,ci pt a conserva niste privilegii si a impinge romania in prapastie alaturi de grecia ,si alte state.
    ULTIMA NEBUNIE -LEGEA CARE PREVEDEA MAJORAREA CU 50%A SALARIILOR PROFESORILOR.
    o lege care ar fi nenorocit romania-VOTATA IN UNANIMITATE DE TOTI PARLAMENTARILOR,pardon cu o abtinere.
    sunt normali politicienii nostrii?au ei responsabilitatea viitorului acestei tari?
    nu,pt ca asa au aparut legiile speciale si toate nebuniile pe care astazi le aflam.
    de ce am facut acest comentariu?pt ca proiectul legi pensiilor va intra in parlament in dezbatere.
    sper sa nu aibe acelasi final ca si legea care prevedea majorarea salariilor profesorilor.
    trezitiva domnilor politicieni-AVETI CURAJ SI SINGE IN INSTALATIE,NU FITI POPULISTI SI CU GINDUL DOAR LA VOTURI.
    spuneti-le de la obraz nesimtitilor care cer tot timpul si care jefuiesc bugetul-ROMANIA E SLEITA DE PUTERI,MEDIUL PRIVAT NU MAI ARE DE UNDE SA DEA BANI-SUNT LA PAMINT.
    degeaba amendati societatile private,degeaba veti pune taxe noi-NU MAI ESTE DE UNDE.
    aveti de ales,intrati in istorie ca adevarati politicieni,ori veti intra la capitolul si…ALTII,lasi ,oportunisti,etc..

  79. Mi-ar placea ca romanii sa isi poata face concediul in propria tara la costuri acceptabile, astfel incat sa isi permita toata lumea cate un concediu pe an… Felicitari pentru initiative!

  80. Am 16 ani, dar tot aud povesti ale parintilor despre concedii minunate facute in Romania si mi se pare aproape incredibil ce imi spun ei. Poate in felul asta voi apuca sa ma bucur si eu de tara mea asa cum au facut-o ei! 🙂

  81. P.S.-cele doua texte afisate astazi sunt intr-o combinatie perfecta,se completeaza unul pe celalat.de ce?pt ca da posibile explicatii pt saracia extrema din aceasta tara-va reamintesc ca in urma cu 2000 de ani un rege dac a dat ordin sa se scoata toate viile din pamint-OARE DE CE?
    cind oare acest popor se va privi cu realism ,asa cum este si sa incerce sa se indrepte-spiritul nostru mioritic ,dublat de efectul mesterului MANOLE-sunt definitorii-noi ca si evreii asteptam sa vina SALVATORUL.
    ce facem noi pt a ne salva?………………………….
    am organizat cu multa maiestrie UN COR DE BOCITOARE NATIONAL….si asteptam,pe cine si ce………….
    poate pe americani ,poate………………….

  82. Mi-e dor de vremea cand Amara era plina de turisti si voie buna. Poate sunt un nostalgic … dar ma bucura tare mult articolul citit aici.

  83. Va felicit sincer pentru viziunea dumneavoastra! Sper sa aveti sustinerea si resursele necesare pentru a putea duce mai departe ceea ce ati inceput!

  84. Mi se pare foarte buna initiativa ministerului de turism cu TUI si as adauga o sectiune speciala pentru agroturismul din Romania.

  85. Am o pensiune pe Valea Prahovei. Sper ca anul acesta numarul de turisti sa creasca considerabil.

  86. Felicitari pentru curajul de care dati dovada… si ptr munca depusa.

  87. In sfarsit se gandeste cineva si la turism. Au vazut ca zilele astea au inceput sa urle justitiarii ca ce buget mare are turismul pentru promovare.
    Pai ii intreb. Degeaba esti bun daca nimeni nu stie de tine. La fel si cu promovarea turismului. Poti avea cele mai frumoase manastiri, peisaje si munti. Daca oamenii nu afla de ele, degeaba le ai.

  88. @claudiu
    Da.. e o idee foarte buna. Acum toata lumea se niseaza.. Alege doar o felie pe care sa poata intra si sa fie cel mai bun. Eu cred ca noi suntem potriviti pentru agroturism si astfel ne-am puta asocia cu industria aceasta a agroturismului. Mai ales ca toti oamenii se indreapta acum spre eco, bio..

  89. Eu am terminat Facultatea de Comert din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti. Am invatat multe despre turism. Imi place si sper ca in viitor sa lucrez in acest domeniu. Poate chiar sa imi deschid o pensiune la mare, in statiunea Vama Veche.

  90. La intrebarea ta este doar un singur raspuns. Vama Veche!!
    P.S. va rog sa aveti grija de Vama, sa ramana asa cum o stim cu totii!

  91. @democrat,
    Categoric voi parasi blogul, dar acum nu te intreb altceva decat daca ai citit ce ti-am raspuns la asigurarea ta ca nu esti indiferent, adica ca te doare cu adevarat de cele importante ptr tara si poporul ei . Ti-am dat o explicatie lunga si care de fapt avea importanta doar in masura in care ti se adresa si deci era de citit de tine. Daca tu ai citit-o si ai inteles ce am spus acolo este foarte bine daca nu poti sa ma intrebi punctual si-ti voi raspunde.
    De aeemeni ma voi tine de promisiune sa comentez azi partea in care spui:

    “PS. Vi se pare corect sa fie exceptii la cumulul pensii salarii, cand de fapt toti cei exceptati ar putea trai mai mult decat decent fie din pensie fie din salariu? Din punctul meu de vedere ori renunti la exceptii ori la regula(principiul solidaritatii,nu?). Si pentru ca tot sunteti un om concret, va supun atentiei o tema pe care nu reusesc sa o finalizez. Potrivit acestui cumul, viceprimarul trebuie sa opteze sau nu?(cuantumul pensiei este mai mare decat salariul mediu pe economie)”

    Oricum iti dadusem partial un raspuns care de asemeni a fost sters si daca l-ai vazut e bine daca nu e la fel ca nu mai tin minte cu precizie ce am scris.

  92. hahaha,una pe o antena,la meteo, a zis desertul transilvaniei,in loc de podisul transilvaniei.

  93. Imi place sa calatoresc. Mi-am propus ca vara aceasta sa vizitez multe statiuni din Romania. Apoi o sa ma intorc pe blog ca sa va povestesc, sa scriu impresii si recomandari.

  94. O revenire a numărului de turişti pe vase de croazieră? Super! Eu am lucrat pe un vas de croaziera. Iar ca sa raspund la intrebare, locul meu preferat din Romania este Vama Veche (se pare ca nu sunt singurul, a mai fost mentionat pe aici).

  95. as vrea sa merg in muntii apuseni. Am auzit ca e de vis acolo!

  96. din pacate nu se poate altfel. fara marii turoperatori noi nu contam. E bine ca am semnat contractele astea! 🙂

  97. Foarte frumos! Am prieteni pe acolo. Poate o sa ajung si eu iarna asta. Doar sa mai fie zapada la sfasitul lui februarie..

  98. @ion stoian,
    Demult nu mai este ce a fost pe vremea taberei doctorilor din Cluj:)
    Acum e ceva de tipul unui vest salbatec de Slobozia lui Dinescu. 🙂
    Dar macar si asa este o plaja care risca sa se ingusteze si sa fie inconjurata de blocuri cu piscina etc dar sa stii ca asta este sensul de evolutie, de cand si marea si muntele s-au “democratizat”, altadata ele fiind numai ptr elite, care azi isi cumpara insule pusti si lasa vulgului locul inainte folosit de ele. Asta-i progresul si e bine ca este asa.

  99. Constat ca traditiile romanesti se mentin si dupa 20 de ani de democratie originala……”telegramele de felicitari din partea unui colectiv de muncitori “…………

  100. Zapa spune:
    “asteptam sa vina SALVATORUL”

    Pai “salvatorul” a fost ales pentru inca un mandat si a salvat pensiile si privilegiile celor care l’au ajutat sa ajunga sus……ca in rest, doar discurs populist.

  101. Ce ciudat ! A disparut ion stoian. asadar mie mi se nazare 🙂
    Tb sa merg la doctor. 🙂
    Cine poate sa-mi recomande un doctor ptr nazareala? 🙂

  102. hopa! a reaparut dar mai sus decat tineam eu minte. un doctor de memorie mai degraba. 🙂

  103. Si eu sunt optimista in legatura cu turismul romanesc. As fugi pentru cateva zile din Bucuresti… la bazinele din aer liber de la Geoagiu-Bai (judetul Hunedoara).

  104. Eu sunt din Sibiu. Sibiul este un oras foarte frumos si linistit. Va astept! Sper sa evolueze turismul si in tara noastra. Avem multe locuri frumoase… ar fi pacat sa nu “profitam” de asta.

  105. Toata lumea a fost afectata de criza economica. Sper ca 2010 o sa fie un an mai bun… si in turism. Sa ne permitem cel putin 5 vacante pe an.

  106. Buna seara tuturor!

    Katrina

    In Romania exista un foarte mare orizont de sperante si asteptare pentru relansarea turismului in zonele care acum abia supravietuiesc.Am mai scris asta,iar cei care reactioneaza pozitiv(pe care tu ii numesti”colectiv de muncitori”)sunt oamenii care populeaza acel orizont.Ma mir ca nu intelegi asta…Exista in zonele amintite de toti un efort de relansare dar la un nivel local care oricat de binevoitor ai fi nu este suficient pentru a relansa un turism mai mare decat zonal.Ori atunci cand un minister care in 20 de ani a existat dar a lipsit cu desavarsire si ca implicare si ca initiativa,nemaivorbind de promovare sau proiectie in viitor,se reinventeaza si incearca si la nivel teoretic si practic sa repuna turismul romanesc acolo unde era odinioara,poti condamna pe criterii de trista amintire ca oamenii vad luminita de la capatul sperantelor sau eforturilor lor singulare pana acum?

    nae888

    O sa”latru”putin apropo de cainii vagabonzi.Poate nu ai aflat dar mieii fac parte din categoria animalelor comestibile,ca si porcii si alte delicatese patrupede.Imi plac,nu asist niciodata la sacrificarea(intelegi sacrificarea,nu?-pentru hrana oamenilor)si nu cresc animale de hrana pentru ca ma atasez de ele prea mult.Dar accept sacrificarea lor pentru ca scopul e nobil(pentru noi-nobilii oameni).Cainii insa nu intra in categoria de mai sus,ei nu sunt comestibili,sunt animale de companie.Ei nu sunt sacrificati,ei sunt omorati,decimati,spune-i cum vrei,pentru ”scopul nobil”-numit incompetenta,inconstienta,incapacitatea oamenilor de a gestiona problema animalelor de companie.As vrea sa intelegi diferenta si sa nu mai dai inainte cu mieii…nu e decat o alta scuza…
    p.s.in sprijinul afirmatiilor aduc faptul ca in zonele unde cateii sunt mancati nu exista problema celor vagabonzi,dovada ca stim sa gestionam bine resursele de hrana cu patru picioare,mai putin cele care nu se reflecta in stomac sau buzunar…

  107. Boc a zis ca un pensionar ce ia acum 8000 lei,va lua 2000 lei.Dar unul ca Iovan ce ia 20000 lei pensie acum,cat va lua?Ce formula e?

  108. Un zâmbet… 😆

    Într-o familie de ţigani, feciorul îl vede pe taică-său că vrea să iasă din casă şi îl întreabă:
    – Tată, da’ un’ te duci?
    – Mă duc pân’ la magazin să-mi cumpăr o camaşă…
    – Aaaa, auzi tată, dacă vânzătoarea nu te vede, să-mi cumperi şi mie una…

  109. Buna seara Madalina, buna seara tuturor!
    @ ion adrian
    Nu ma supara absolut deloc dialogul nostru, dimpotriva. Am citit tot ce ati scris si trebuie sa recunosc ca in cea mai mare masura scrieti pertinent si la obiect. Intr-adevar ma doare de ceea ce se intampla cu tara asta si cu oamenii ei. Nu am putere sa fac prea mult pentru tara, in anasmblul , dar incerc sa fac ceva pentru o bucatica din ea, orasul meu. Tin foarte mult la Toplita, acesta este si principalul motiv pentru care uneori scriu pe acest blog si, aproape de fiecare data, sa-i rostesc numele. Noua(nu mai este niciun secret ca si N.G. este din Toplita) acest blog ne-a oferit mai mult decat ne-am asteptat, desi fata cei cei mai multi care scriu acum, suntem doar niste nickname-uri. Gabriela a avut sansa sa-i cunoasca personal pe unii pentru ca a participat la intalnirea cu blogerii.
    Desi citesc zilnic ce se scrie pe aici, nu comentez decat atunci cand chiar cred ca pot spune ceva si, de fiecare data nutresc speranta ca pot trezi curiozitatea cuiva fata de orasul meu. Restul este ….divertisment 🙂

    Administrator:
    Buna seara Democrat!

  110. @democrat,

    imi tin promisiunea, asadar:

    In postarea de la 9:02 am, ridici problemele:

    “PS. Vi se pare corect sa fie exceptii la cumulul pensii salarii, cand de fapt toti cei exceptati ar putea trai mai mult decat decent fie din pensie fie din salariu? Din punctul meu de vedere ori renunti la exceptii ori la regula(principiul solidaritatii,nu?). Si pentru ca tot sunteti un om concret, va supun atentiei o tema pe care nu reusesc sa o finalizez. Potrivit acestui cumul, viceprimarul trebuie sa opteze sau nu?(cuantumul pensiei este mai mare decat salariul mediu pe economie)”

    Oricum iti dadusem partial un raspuns care de asemeni a fost sters si daca l-ai vazut e bine daca nu e la fel ca nu mai tin minte cu precizie ce am scris.

    Dar incerc acum sa raspund pe puncte :

    1.Exceptarea de la cumulul pensie – salariu, la stat desigur, si daca este corecta exceptarea daca la cei platiti din banii natiunii cu care se realizeaza bugetul ar putea trai mai mult decat decent fie din pensie fie din salariu ;

    Pensia este dreptul de a primi inapoi contributia data intr-o viata de munca si este aberant sa- i ceri sa nu se bucure de ea daca doreste pensionabilul.
    Asta inseamna ca la implinirea varstei de pensie, nimeni nu te poate impiedeca sa te pensionezi , dar si daca angajatorul iti cere sa te pensionezi, el nu este obligat sa te tina in continuare.

    Intre aceste doua posibilitati, este situtia de compromis in care si pensionarul si angajatorul doreste sa pastreze relatia de munca si nu este nici-o problema de principiu fiind vorba de un cumul teoretic acceptabil existand in paralel fara sa se suprapuna sa excluda si dreptul la munca si cel la pensie.
    La privati, lucrurile sunt clare ptr aceasta situatie adica este un acord comun, dar la stat lucrurile au urmatoarea neclaritate: cine este angajatorul? directorul de intreprindere , seful de institutie de stat ? asa s-ar parea, dar nu este asa . Angajatorul suntem de fapt noi, care prin organele alese, care prin guvern fac bugetul, si acolo daca sunt bani se poate prevedea un fond de salarii si un numar de functii de taiat frunza la caini, ca sa ai nevoie si de pensionari ca sa umplii schema, sigur cineva intoarce foaia si spune da, asa este, dar la mine nu-i asa, caci eu in spital sau la scoala realmente nu am personal suficient si deci sunt obligat sa apelez la pensionari sau sa maresc normele, si in spitale sau scoli cum sa maresti normele ?

    Daca insa nu ai bani ce sa faci? sa tii pensionarii si sa dai afara tinerii. Desiguri ca pe principiul pile relatii, asta mi-a fost sef etc, etc este greu sa ai forta sa trimiti niste pensionari acasa mai usor este sa dai afara nise tineri angajati acum un an 🙂

    De aceea era bine ca mai intai sa fi intrat in vigoare legea salarizarii si apoi aceste chestii s-ar fi reglat intr-o anume masura, caci la placinta bugetului niciodata nu vei putea rezolva complet tot ce poate aparea datorita lipsei de concurenta reala in sistemele de stat-bugetare.
    Dar asa, nefiind bani destui, este fortata aceata masura radicala dar nu imposibila si nici imorala.
    Bine ca si aici alde dastepti nu vorbesc de teoria dreptului castigat pe viata, la fuctia de director etc

    Si acum revin la intrebarea ta si anume de ce se face acea discriminare si nu se aplica la toata lumea acest principiu.
    Simplu : ptr ca lucrurile incorecte se fac in zona salariului mare care se coreleaza cu pensia mare, ca doar cei ce si-au tras pensiile nesimtite nu erau la salariul mediu, ci la 5-10astfel de salarii.
    Si atunci cei cu o pensie egala cu un salariu mediu pot trai din ea la minim de decenta, de aceea pot fi tentati sa lucreze si sa fie angajati ptr munca nu ptr sinecuri.
    Amuzant: la mine la servici am un coleg care dupa pensionare a ramas sa lucreze cu un salariu mai mic, ca nu era un smecher, ci un profesionist, si era exploatat si la bani fiind angajat pe o treapta stiintifica inferioara, in invatamant un profresot fara pile poate fi angajat ca lector etc, dar mai frumos si la cantitatea si dificultatea muncii ca asta, colegul, a muncit in acei cativa ani de cumul cum n-a muncit niciodata, ca inainte nu prea existau mijloace de constrangere, pe cand acum nu i se mai prelungea colaborarea si gata, era la mana conducerii. 🙂
    Unu cu pensie mare, sa renunte, nefiind in situatia sa munceasca ptr existenta decenta, si daca insa iubeste munca si profesia, sa renunte un timp la pensie, adica sa intre in situatia din legile vechi cand dupa varsta de pensionare cand era dreptul tau pensinarea putei opta inca cativa ani sa ramai la munca doar cu salariu atentie deci fara cumul si apoi erai obligat sa pleci acasa, considerand ca tataie mai lasa-ne in pace cu exceptii la doctori, prof univ actori etc.
    Cati crezi ca au preferat munca ?Era bine sa ai si pensie si un serviciu bine platit ptr taiat frunze la caini… 🙂
    Sper sa fie clar, daca nu, mai intreaba si voi continua sa detaliez.

    2. Primarul nu este numit, nu este angajat de un angajator ci direct de comunitate prin alegeri, deci in opinia mea ca si la parlamentari si ca si cred eu, ca si la demnitarii numiti, care sunt intr-un fel numeric cazuri izolate, si care rezulta ca sunt necesari ei nominal ca persoana, la acel serviciu : ministru, secretar de stat(adica numai numirile politice care deriva din alegeri), poate si prefectul desi nu e nici ales si nici numit, azi fiind considerat functionar public, dar ar putea sa intre la exceptii unde ar mai putea intra niste persoane recunoscute ca atare ca mari artisti, mari medici ,profesori cercetatori etc care sa fie insa platiti la ce fac(pe un proiect spectacol etc) nu la ore scaun .
    Am intrat putin inapoi pe teritoriul exceptiilor la pct unu si multumesc ptr acesta a doua intrebare, ca altfel nu intram .
    Retine insa ca astea sunt ce cred eu ca e bine sa fie, adica ce as face eu in locul lui Boc, exact nu stiu cum stam cu toate amanuntele, dar intentia a fost ok si se pot aduce corecturi, daca nu suntem asemeni lui tonomatelor

    Acum am terminat si nu voi mai posta aici decat la cererea clar adresata de oricine doreste sa intrebe caci nu pot refuza o lamurire ceruta de cineva oricine ar fi acela desigur daca e o cerere serioasa si nu una facuta de vre-un mistocar.

    Iti raman recunoscator daca confirmi vederea acestei postari.

    Numai bine

  111. Văd la televizor cum austriecii au venit în România să-şi vândă turismul. Acum vom vedea adevărul, vor merge mai puţini români în Austria decât austrieci în România? Chestiune de concurenţă.

  112. @ion adrian
    Subscriu la tot ce ati scris,cu precizarea ca tema mea se referea la viceprimar si nu la primar, iar raspunsul pe care il caut trebuie sa fie cel LEGAL. Oricum pensionarii s-au impartit in cel putin doua categorii: prima este cea a celor care implinesc varsta si asteapta cu nerabdare decizia pentru a-si afla pensia, iar a doua a celor care, la o varsta destul de “frageda” beneficiaza de anumite conjuncturi, culmea legale, pentru ca astazi sa iasa la pensie si maine sa se angajeze intr-un post caldut aranjat din vreme. Asta nu se poate intampla decat acolo unde exceptia este deasupra regulii, iar viciul de procedura deasupra adevarului. In naivitatea mea chiar cred ca as putea trai intr-o altfel de lume, dar ceea ce ma nelinisteste este ca nu pot sa-mi dau seama….cand.

  113. ***democrat – Despre pensii sunt multe adevăruri care nu s-au spus…

    PSD-ul este vinovat pentru că s-a ajuns ca pensionarii din Romania să fie împărţiţi în “speciali” şi restul. Legea pensiilor, de acum, nu vine decât să repare nedreptăţile îndurate de milioane de români de a lungul anilor…

    Ce face PSD acum? Strigă că Legea pensiilor e neconstitutionala. Dar cât de constituţională sau, mai bine zis, cât de dreaptă, cât de umană, a fost/este legea care unorpensionari li se dă cât să nu crape de foame şi altora le toarnă chiar şi peste poate? Pe cine apără PSD-iştii? Sigur că-i apără pe protejaţi şi nu pe cei săraci…

    Cine sunt protejaţii PSD? Să vedem: parlamentarii, militarii, poliţiştii, magistratii, personalul auxiliar al instantelor judecatoresti si parchete, personalul diplomatic si consular, foştii nomenclaturişti şi securişti… Dacă ne uităm bine mai sus, vedem că – parlamentarii, magistraţii, nomenclaturiştii, poliţiştii – sunt oamenii cei mai detestaţi de români, sunt cei care, umăr la umăr cu PSD, au contribuit la distrugerea ţării şi la sărăcirea românilor…

    Aceştia strigă, ameninţă, se lamentează şi oftează că tot ce primesc e drept câştigat… O fi, asta nu mă interesează pe mine, dar cât de dreaptă este legea care condamnă milioane de pensionari de drept, la foame, pentru ca ei să huzurească?

    Nu ştiu ce soartă va avea această lege despre care aici, pe blog, noi discutăm de doi ani… Dar, cei care se opun sau care se vor opune nu fac decât să apere interesele protejaţilor PSD…

    Spuneai mai sus că nu ai putere. Nici eu nu am dar… Mă adresez însă guvernului şi Domnului PM, E Boc să nu cedeze în faţa şacalilor şi le amintesc că au câştigat alegerile promiţând această lege care trebuie să-şi facă efectul în favoarea celor mulţi…

    Pentru cârcotaşi: nu sunt adepta uniformizării pensiilor ci îmi doresc un act de dreptate. Fiecare pensionar să primească pensie funcţie de cât a contribuit…

  114. NG 12 feb 10 7:23pm
    Ziceti “O sa”latru”putin apropo de cainii vagabonzi.Poate nu ai aflat dar mieii fac parte din categoria animalelor comestibile,ca si porcii”… Ar fi de amintit ca pentru 1,3 miliarde chinezi si multe alte zeci de milioane, nu i-am numarat, si cainii fac parte din “categoria animalelor comestibile” si sa nu-i desconsideram pentru asta, macar tinand cont ca peste 50% din obiectele din casele noastre sant produse de chinezi si nu de noi. Apoi, pentru altii si porcii (dorm cu ei in pat), sobolanii, serpii boa (umbla cu ei pe gat), sant animale de companie. De aceea ma stradui sa inteleg propozitia “As vrea sa intelegi diferenta si sa nu mai dai inainte cu mieii…” si altele similare. Poate ar trebui sa nu mai dau inainte cu mieii… dar unde in lume se mai folosesc resurse pentru a castra (li se face si transplant de rinichi daca au nevoie ?) caini vagabonzi (CV) si apoi pentru a-i transporta si elibera pe strazile oraselor ? Despre “in zonele unde cateii sunt mancati nu exista problema celor vagabonzi,dovada ca stim sa gestionam bine resursele de hrana cu patru picioare” admit ca ma depaseste, ar putea fi altceva nu “mancati” ?
    Ce-ar fi Parisul, Berlinul, daca ai da de CV la tot pasul ?

    Similar 12 feb 10 1:10pm

  115. Beiiiiiii,ce turism e in tara asta?Nu inteleg.Unde e infrastructura?Sau nu avem nevoie?Avem doar avioane si e suficient?

  116. @Dna Ministru DRLT in legatura cu proiectul construirii a 25.000 locuinte de serviciu la tara.
    Sunt optimist ca proiectul va fi un succes atragand personal profesionist, calificat la tara!
    Nu vreau sa fiu Gica Contra, dar vad, draga Dna Udrea probleme in legatura cu locuinte de serviciu pentru “preoti” acolo unde sunt mai multe culte religioase recunoscute toate,nediscriminatoriu de stat.
    Daca cultul ortodox este majoritar si se construieste un lacas doar pt preotul ortodox guvernul isi creaza singur o problema cu celelalte culte: greco-catolici, romano-catolici,
    luterani, evangelici, neoprotestanti, calvinisti, musulmani in Dobrogea etc. care vor cere si
    ei “nediscriminare”. Cred ca problema trebuie gandita cu mult fler si tact politic si in orice caz
    trebuie implicat Ministerul Cultelor – poate si prin subsidiaritate sa se faca plebiscite locale!
    Altfel intra marul discordiei (in cel mai rau caz “dihonia” conflictelor religioase) cum au fost de exemplu in Germania anilor 50 intre catolici si protestanti!
    In rest ideea o vad f buna si bine ca a fost comunicata la Academie!
    S-auzim numai de bine!

  117. nae888

    Mi-ai distrus postarea… 😉 Parisul e Paris si Berlinul Berlin,tocmai pentru ca ei au fost indeajuns de responsabili sa nu se scape din mana problema animalelor care s-ar putea inmulti necontrolat.Problema la noi e ca 20 de ani nu am facut nimic in acest sens,iar o situatie pe care am tolerat-o atat timp dorim sa dispara intr-o clipa,cand de fapt va avea nevoie de cel putin jumatate din perioada sa se reglementeze,asta daca nu ne mai lamentam vreo 10 pana sa luam masuri.

    p.s.eu voi renunta la acest subiect,consider ca s-au spus destule,mizez pe solutii umane nu de tipul omului caverna… 😉

  118. @ silver
    Ai observat ca em evitat mereu sa dau culoare politica problemelor. Ele au existat in toate regimurile si mereu au fost vinovati …ceilalti. In realitatea recenta lucrurile stau mai rau ca niciodata. Am ramas fara soferi pentru ca nu au plecat 7(sapte) ca sa putem angaja 1(unul), de un an de zile umblam prin diferite instante pentru ca perdantii contesta (fara sa plateasca vreun leu)licitatia pentru externalizarea serviciului de salubritate. Acum doua zile am primit fluturasii de salariu. Am vazut oameni plangand pentru ca la rest de plata aveau putin peste 400 desi lucreaza la intretinerea strazilor si au ore suplimentare de nu le mai stiu numarul. Am colegi cu studii superioare si in posturi de responsabilitate care nu au reusit sa “sara” de 600. Asta este parte din realitate, Silver, asa este jos in administratia locala. Au ajuns unii sa calculeze daca nu cumva, someri fiind, ar duce mai multi bani acasa.Asta se intampla ACUM iar exemplele pot continua.

  119. ***democrat – dacă te uiţi la TV, dacă eşti la curent cu ştirile, asta se întâmplă în toată lumea… Ar fi semn de întrebare dacă s-ar întâmpla numai la noi… Priveşte spre Grecia să vezi ce se întâmplă acolo de multe săptămâni…

  120. @ Silver
    Nu-mi este greu sa ma uit spre greci, dar nu ma incalzeste cu nimic. Atata timp cat colegi de ai mei duc acasa cam cat cheltuie unii pe un pranz, imi pare rau. Si asta in timp ce suntem o comunitate destul de bogata. Tot ceea ce am scris se poate rezolva simplu : din condei.

  121. ***democrat – ştiu, te înţeleg… Ştiu că nu e o consolare pentru nici un român ce se întâmplă peste gard sau peste baltă… N-am cum să te ajut… Nu mă pot ajuta nici pe mine întotdeauna… Neputinţa mă scoate din minţi dar… Asta e!

    Noapte bună! 😆

  122. Noapte buna Silver, noapte buna tuturor!

    Administrator:
    Noapte buna Democrat!

  123. Demo

    Bogata !? …ne inunda bogatia naturii,e adevarat…dar cam atat… 🙁
    Peste 700.000 din sistemul privat nu au nici cei 400 de lei sa ii duca acasa.Nu spun ca e bine,sau sa fie multumiti cu atat,dar inca niciun bugetar din Romania nu a fost disponibilizat.Raportul e 0:700.000 Ca sa nu emit pretentii ca stiu ce e corect,as lasa la interpretarea celor mai intelepti aceste cifre.Problema este ca ne-au ajuns din urma anii de risipa…criza doar a facut privelistea mai urata si trezirea la realitate mai brutala…

    Noapte buna tuturor!
    Madalina o noapte frumoasa!

    Administrator:
    Noapte buna N.G!

  124. Early last year I had the pleasure of visiting your country Romania (I live in USA and travel frequently to different countries). I loved your country and would love to see the country become more tourist friendly. I have happy to read about different initiatives you have taken.

    Certain things I would suggest –
    – Please invest more on marketing globally, especially to US and other European countries. Please check campaigns like “Incredible India”. etc.
    – Add tourist information centers at cultural and transportation centers in the tourist cities
    – Promote some of your festivals globally – Easter?
    – Collaborate with companies doing tourist guide books for Romania like “Lonely Planet”.
    – Allow tourists to buy rail/subway passes for a week/month.
    – Place free English fliers at places where tourists can pick them up for transportation network, festivals, things to do, etc.
    – Make some of your lesser known attractions like churches, city squares, castles, etc. more tourist friendly.

    Thanks!

  125. NG

    Sunt gata sa pariez ca “aplaudacii” din “colectivul de muncitori” habar nu au ce’i ala turism…..Cum iti explici ca pana acum au fost inexistenti pe blog….daca tot zici ca i’ar interesa turismul….Tot acesti “aplaudaci” inconstienti au sustinut’o si pe EBA…………..restul e doar discurs naiv……
    Tu poti compara potentialul turistic din tarile cu traditie cu cel al Romaniei care prezinta doar haznale BOR ca atractie turistica ? Imi pare rau pentru ton, dar EU a ales o cale gresita………..manastirile nu aduc decat voturi celor care le fac publicitate………..

  126. Sincer admir cind tineretea paseste in fata si daca mai e femeie desteapta si frumoasa e si mai bine.
    Traiesc in alta tara europeana de 22 de ani si abia acuma s-a facut un pic ,pic de reclama pozitiva despre Romania. Chiar si asa si a fost bine ca sint oameni de virf ai tari.
    Nu ca ametitul ala de Mircea Badea ce e numit cel mai. bun jurnalist si el saracu e plecat rau cu sorcova. Spre amuzament intrbati-l daca el se suporta sa se urmareasca in reluare. Dar acolo si asta e o problema ,Realitatea; transmite reluarea in DIRECT. Ei d-na Ministru cu astia trebuie facut ceva ca-i vede lumea. Uitati-va la o emisiune a lui Dumitrescu ,(dezinformator, mincinos ) si te face sa te simti rau ca roman in afara. Si cam toate canalele dezinformeaza si prezinta tara intr-o lumina negativa .
    ROMANIA ce tara minunata nu-i lipseste aproape nimic si cu toate astea, nivelul de viata si mentalitatea oamenilor de acolo se afla undeva in evul mediu. Invatamint plictisitor si obositor unde tinerii sunt invatati sa TOCEASCA si nu sa GANDEASCA. Bordee, carute, lipsa de drumuri sau drumuri neasfaltate lipsa canalizari chiar si in orasele mari, lipsa curentului electric si scolii cu wc in curte. IN CE ALTA TARA vEST EUROPEANA PE UNDE A-TI CALTORIT A-TI MAI INTILNIT ASA CEVA. Aici copiii au masa de prinz asigurata iar catalogul este piesa la muzeu.
    Asa dar TURISMUL romanesc e admirabil e sublim dar lipseste cu desavirsire. Faceti dvs sa imfloreasca.
    Aproare unde te duci in concediu in ro. ,esti intampinat cu scarba si nu urmaresc decit sa te insele si fure. Acuma nu va mai ramine decit sa se “fure” si aurul ca in rest toata tara a fost impartita intre fosti capi ceausisti(e drept ca ei au fost aruncati la gunoi de ceausescu, dar au ajuns repede inapoi prin grija si maiestria preastimatului si iubitului si…TOVARAS ILIESCU.
    Oare cit de oribi trebuie sa fiti sa nu fi inteles asta in atitea ani, tot dati zor cu securitatea cind adevarati vinovati , fosti secretari sau copiii de secretari ai fostului PCR i-si umfla burtile si buzunatele in senatul si parlamentul Romaniei.

    S-A TRECUT LA LEUL NOU DE NAI BINE DE CINCI ANI SI INCA NU STITI VALUAREA REALA AUZIND PESTE TOT DE MILIOANE SI ESTE UN LUCRU CIT SE POATE DE RAU DEOARECE STARINI SUNT DERUTATI IAR BANCILE DE AICI NICI NU AFISEAZA CURSUL LEULUI.
    Nici nu-ti vine sa crezi ca ROMANIA ar face parte din U.E.
    Vre-ti sa faceti Turism in tara incepeti prin a face curatenie in tot si-n toate.
    Ce e si mai dureros ca o tara care arata ca dupa razboi cu o nevoie imensa de modernizare , nu are locuri de munca si peste 3 mil. romani fac blocuri drumuri si canalizari la alti.
    Ca ministra a turismului ce senzatie va da un oras ca Bucurestiul cu un centru -fara centru si blocuri ce nu mai au mult si se vor prabusi. Unde in alta parte mai vedeti asa, pina si polonezi sau schimbat ,ei au inteles ca trebuie progres fara stilpi ce se pabusesc sub greuratea cablurilor iar la ei nici nu trecuse un an de la schimbatul banilor si nimeni nu mai vorbea cu milioane. La noi pina nici Dan Diaconescu nu stie sa faca diferenta si mai si transmite in toata lumea. Dar marele pericol sint Aia de la antene( parca e unul Gadea sau asa ceva, alta capodopera si e tinar asta e mai rau.) de realitatea vai de ei dar sint periculosi ca spun prosti si lumea de aici i-i crede, e drept ca de te uiti la eu si-i intelegi realizezi ca ei uita ce au spus co o ora in urma si apoi doar ingina si repeta ca papagali.
    Oare imnul ROMANIEI tocmai DESTEAPTATE ROMANE chiar nu va spune nimic.
    Stiati ca Romania nu are harti pe GPS auto. mai stiati ca in alte capitale ale europei sint harti pe google unde te plimbi pe strazi de parca ai fi acolo. Se mai gasesc e drept si pe acolo)
    Va doresc succes si sper sa continuati cu promovarea Romaniei sa ne fie drag ca sintem romani, sa revenim acolo nu ca acuma scarba ca trebuie sa-i platesc vama lui mazare. Asa ca pina atunci tot Spania , Maroc Tunisia sunt mai primitoare si nu au nici vami .

    Capul , sus ,ochiii mari si urechea la lautari(Sergiu N:”DUELUL” )si faceti ceva si bine pentru tarisoara aia bogata , frumoasa ,

    D-na Ministru Domnul sinte-ti frumoasa si stiti sa va si aratati frumusetea dar si Romnia este frumoasa de ce sa nu o aratati si pe ea frumoasa si atragatoare
    cu multa stima si respect.

  127. Ce injuram cand intram in birericile din israel,dar nu aveam ce face.Cu toate astea am certificat de pelerin.Am baut cateva pahare de vin cu viceprimarul din nazaret.haha

  128. Buna ziua , stimata doamna ministru !
    Am si eu cateva comentarii de facut , nu atat pe tema turismului ci mai degraba generale….!
    1. tare nu-mi place ca unii politicieni si unii moderatori de televiziune ne cred iremediabil tampiti….bine ar fi daca partidul dvs. ar trimite la unele emisiuni nu politicieni , ci profesori de logica…..si in acest sens va dau doua exemple de interpretare total gresita a unor realitati…deci : sintagma “un drept deja castigat” nu exista nici in Constitutie si nici intr-o alta lege….iar daca ar exista , se refera la dreptul in sine , nu si la suma lui….adica dreptul la un salariu…la pensie sau la orice altceva !
    Referitor la retroactititatea unei legi….legea pensiilor nu se va aplica retoractiv in sensul ca dupa recalculere nu se va cere returnarea diferentelor….din momentul intrarii in vigoare se va primi o alta suma si atat…unde e retoactivitatea…??
    2. Parerea mea….nu mai intrati , cei din PD-L in acest joc marunt pe care-l practica televiziunile….eu pur si simplu nu as mai veni la nici o emisiune….lasa-ti-i sa latre in pustiu iar dvs. faceti ce trebuie….se creeaza o mare bulversare in mintea unora …..si in alta ordine de idei , daca nu vor mai avea cu cine sa se certe isi vor pierde si audienta si credibilitatea…..cel putin asta e parerea unui om simplu dar cu bun simt…!
    In final….poate ar fi bine sa tineti cont si de parerile celor multi si obisnuiti…..voi mai revenii cu alte comentarii !

  129. Katrina

    Egiptul are doar piramidele,or fi si ele haznale egiptene… 😉 ? Zau,asa…fiecare tara are caracteristicile ei,noi insa avem norocul de natura,si traditie.Fiecare turist poate alege ce doreste sa vada,asta nu inseamna ca oferta trebuie facuta dupa gustul tau sau al meu.Americanii promoveaza orice,cred ca stii bine asta,iar calea gresita ar fi ignorarea oricarui atuu ce poate promova Romania sau atrage turistii si daca printre aceste atu-uri se numara manastirile e la latitudinea fiecaruia daca doreste sa le cunoasca si sa le viziteze.Datoria noastra este sa le aratam lumii,pentru ca reprezinta latura noastra traditional-religioasa,daca o vom face bine,vom atrage turisti,daca nu,vom invata din nereusite…

  130. Fara doar si poate ”Tinutul Neamtului” este cele mai frumoase locuri din Romania, acolo unde exista manastirile, muntele si ,, marea” ! Acest tinut merita tot ceea ce este mai bun!

  131. Buna dimineata tuturor, in mod special celor noi care au aparut si posteaza, cu bun simt, aici. Fiecare are ceva de spus si e bine sa o faca, pentru ca numai din discutii, din analize se pot trage concluzii bune si utile. Fiecare detine o experienta diferita, iar daca cineva isi exprima punctele de vedere, este bine sa fie luate in consideratie.
    Este o evidenta vizibila cu ochiul liber faptul ca sunt multe neajunsuri in Romania, de ce nu si in turism, dar postarea optimista de mai sus este benefica. Gandirea pozitiva, optimismul este in masura sa ajute sau cel putin sa faca mai usor drumul spre perfectiune. Pozitiv este si faptul ca s-a inceput ceva si ca lucrurile sunt perfectibile. Nu o sa fie foarte usor, dar o sa vina si vremea cand o sa si produca. Daca la asta se mai redreseaza si agricultura noastra, ceea ce observ ca se incearca, din pacate prea timid, o sa avem surpriza ca optimismul nu a fost degeaba. Dar rezultate concrete, vizibile, sunt posibile, dupa parerea mea, spre sfarsitul mandatului actual al presedintelui. Si numai in conditiile in care nu intervin schimbari de tactica si strategie majore, calamitati naturale, dezastre, stari de ugenta sau de razboi.
    Ii salut deci inca o data pe cei noi care au aparut aici, cat si pe cei care spun ca pleaca.

  132. Surupaceanu,face afirmatia incredibila ca PDL are interesul mentinerii drogurilor usoare-respectiv produsele etno-botanice pe piata.Sper ca o asemenea afirmatie va fi desfiintata cat de repede…iar Surupaceanu pus sa dea explicatii.Mortii din cauza acestor produse sunt pusi in carca PDL de catre opozitie.

  133. ***N.G. – Bună! 😆
    Păi, nu te-ai prins de ce face Surupăceanu aşa afirmaţii?… Ia spune, nu PSD-iştii sunt cei care o trag pe nas? Nu PSD-iştii sunt cei care ies pe TV-uri şi se dau în gât, unul pe altul, care trage mai mult?…

    Şi uite că PD-L-iştilor li s-a făcut milă… Acum e timpul PSD-iştilor, pentru că sunt în opoziţie – bani puţini, sărăcie mare – şi-şi pot face stocuri de ierburi la 30, 50% reducere… Ştie Surupăceanu ce spune…

    Chiar crezi tu că mai crede cineva în PSD-işti?… Sunt compromişi da’ bine sunt compromişi…

  134. Cand aveti de gand sa va platiti datoria publica catre firmele private??? Lucrez intr-o firma strangulata financiar de datoria imensa a statului catre ea. Asta trebuia sa fie prima masura anticriza a guvernului! E extraordinar ce se intampla, asa ceva doar in Romanica se poate vedea!!!

  135. Sarut mainile doamna ministru Udrea ,sunt un investitor in turism din orasul Sulinasi va multumim pentru ce ati inceput la plaja Sulina ,dar va rugam in acelasi timp in numele tuturor investitorilor din orasul Sulina si Delta Dunarii sa promovati aceste zone la fel cum le-a promovat domnul Tariceanu cu sloganul [Hai in Delta] ceea ce a prins foarte bine la turisti. Va multumim.Cu deosebit respect pentru ceea ce incercati pentru turismul romanesc.

  136. Asta e este una dintre cele mai bune, si in acelasi timp proaste, glume pe care le-am auzit. Doamna Udrea, dumneavoastra in ce Romanie traiti?
    Chiar nu vedeti ca mergem in jos, ca nu sunteti in stare sa luati nicio masura care sa ajute economia noastra? Nu vedeti ca Guvernul din care faceti parte nu are capacitatea de a scoate tara din criza?
    Despre turism? Va fi mai rau ca in 2008 si in 2009. De ce? Pentru ca nu e nimic diferit fata de acei ani. Ati investit milioane de euro in promovare si ati reusit doar sa scadeti numarul de turisti care au vizitat tara in 2009.
    Pacat nu un ministru tanar este total rupt de realitate cotidiana. Doamna Udrea, cetatenii romani nu traiesc in lumea lui Versace sau Armani, ci traiesc in acea Romanie in care zilnic isi pierd locul de munca sute de oameni, in care firmele se inchid si dau faliment in fiecare zi si in din care va incepe iarasi un exod spre Spania, Italia, etc.
    Reveniti in Romania noastra doamna!

  137. Doamna,

    statiunea mea preferata din Romania este Paralia din Grecia, unde merg oameni zdraveni la cap care fug de litoralul romanesc si bulgaresc.

  138. printre aplaudaci,asa cum spun unii ,bocitoare ,frustrati si idioti,e greu sa-ti dai seama daca cineva mai are cu adevarat ceva de spus.
    fiecare isi striga nemultumirea sa-PERSONALA-cum se pricepe mai bine.
    pina la un loc,pot intelege acest lucru,dar parca am inceput sa obosesc sa vad cita mediocritate poate invalui romania si pe romani.
    prada unui sentiment mai mult decit egoist,daca ar fi sa dai crezare la ceea ce citesc pe blogg,ar trebui sa-mi imaginez ca suntem in mijlocul uraganului,ca salvarile,si toate mijloacele posibile nu mai pritidesc sa ridice de pe strada ,de pa peste tot cadavrele infomentatilor care si-au dat duhul gindindu-se cu jind la o coaja de piine uscata.
    si toate astea pt ce?de ce oare se perpetueaza minciuna asta grotesca?pt ca un guvern a indraznit sa atace un subiect tabu pt romania ultimilor 20 de ani-PRIVILEGIILE ANGAJATILOR DE LA STAT.PRIVILEGIILE BENEFICIARILOR DE PENSII CU DEDICATIE.
    si sigur faptul ca un conglomerat politico-mediatic a fot spulberat de un OM-TRAIAN BASESCU.
    ai senzatia ca toata romania a stat in adormire ,cu ochii inchisi si asa printr-un pocnit din degete ,toti s-au trezit si au constatat ca sunt in mijlocul apocalipsei.
    ciudat neam sunt romanii astia..sa nu zic mai mult.
    nimeni nu isi pune intrebarea ,oare cum am ajuns aici unde suntem.cit de vinovat sunt eu?care este contributia mea la dezastrul care se scurge prin fata ochilor nostri acum?
    dar si mai grav-CE FAC ,EU,EU CA SA IES ,CA SA AJUT LA IESIREA DIN MLASTNA ASTA MORALA IN PRIMUL RIND?
    nu, vad doar oameni artind cu degetul acuzator,iritati,suparati,mincinosi,manipulatori..doar atit.
    si atunci oare sa nu ma intreb cu sinceritate-OARE NE MERITAM SOARTA?

  139. Stimata doamna Elena Udrea , aveti perfecta dreptate si va felicit pentru tenacitatea si ambitia de care dati dovada . Romania si romanii trebuiesc invatati si ajutati pentru ca turismul si economia in general sa merga pe un drum normal. Eu lucrez in Grecia , pe o insula turistica , unde o camera in sezon este 100€ pe noapte , dar pe cuvantul meu ca nu as plati mai mult de 12-15€ , calitate si confort de “2lei”,mizerie,abia acum si-a montat canalizare,si multe altele , deci sunt convins ca Romania are mult mai mult potential si calitate turistica . Am lucrat in Spania multi ani , pe Costa del Sol – Marbella – povesti de adormit fraierii , plaja plina de pietre si ingusta cat un sezlong,calitate numai in hoteluri de lux si restaurante-cluburi exclusiviste , in rest preturi mari si preturi mari ! Costa Brava tot din Spania , ceva mai multa calitate dat tot nu se compara , cred ca Turcia are mult mai multa calitate in turism decat Spania.Turismul rural trebuie ajutat foarte mult , dupa cele vazute prin “occident” taranii nostri sunt profesori universitari pe langa spanioli sau greci , dar , din nou revin , trebuiesc invatati si ajutati , financiar,pagini web,cursuri de limbi straine,etc. si mai sunt sigur ca romanii care muncesc de ani buni prin alte tari se vor intoarce acasa cu experienta acumulata,cu idei noi si benefice,cu mult respect si cu multa forta de munca,ceeeace sigur va ajuta Romania si pe noi romanii.Romanii trebuiesc invatati ca gata s-a terminat cu furatul,iar de “plombe” tip Banicioiu de la PSD nu mai avem nevoie.Doamna Udrea , va felicit , va urez succes in continuare, sa va vestiti la fel de frumos ca si pana acum si nu va uitati la invidioase si invidiosi , capul sus si multa sanatate.

  140. FRANK …Salut…Ai uitat de “Baiatul cu chibrituri” ..Ionut Popescu…..Sau Grazioasa Fetita cu chibrituri…..care in aceste vremuri triste ne incalzesc inimile cu speranta ca si noi am fi putut arde “chibriturile ” la diferite fonduri si consilii de administratii …..Iarna grea …si munca mare…semne bune contul are…..De unde personal gandesc ca in Romania politica e un job privat cu investitii bugetare,salarii bugetare si profit privat…..Iar lupta dintre partide pentru putere e de fapt lupta pentru ocuparea pietii electorale (si comerciale ,sa zic asa) pentru putere si profit …..Castigurile majore ale revolutiei ….economia si politica de piata ….si democratia care iti da libertatea sa-i injuri pe toti …..nu si dreptul sa traiesti ca politicienii de sus sus sus pana la consilierii locali …si ei in cons de administratie…..fiecare din ei de sus pana jos un membru ..in felul sau ,de partid….
    O seara placuta

  141. C.Morosanu-salut amice,esti scump la vedere si vorba,dar iti revii tu.
    nu am a te contrazice,prea mult,desi in parte lucrurile s-au schimbat,IONUT POPESCU a cerut consiliului de supraveghere sa-i reduca salariul la nivel de Secretar de stat.bon
    dar din insiruirea asta lipsesc GREII DRAGULE-cumnatul lui mircea geoana,DANIELA POPA PUPILA LUI VOICULESCU,SI in continuare tot algoritmul politic din C.N.M.V,DIN zona insititutiilor care supravegheaza fondurile de pensii private,care supravegheaza piata de asigurari.
    intesate de pesedei si penelisti.
    a,si-l uitasem pe BOGDAN OLTEANU-NEPOTUL NOMENKLATURISTEI.
    uite vezi moro ce simpatic sunt si ti-am adus eu aminte ca pina la urma la cascaval…..E PLIN,DE PESEDEI SI PENELISTI.
    dar,mai avem o speranta,poate in ceasul al doi’spilea,il urmeaza p[e IONUT POPESCU IN GEST-si de rusine si din solidaritate isi vor cere micsorarea salariilor.
    ce zici?
    si ar mai fi ceva,pina s-au jucat cu chibriturile PESEDEII SI PENELEIII…….a fost bine?cind dadeau ei foc banului public ,nu-i asa,erau de-ai nostrii,acum ca sunt pedeleii …e naspa,nu?

  142. ***Eddie scrie: iar de “plombe” tip Banicioiu de la PSD nu mai avem nevoie. 😆 Drăguţ! Nici noi dar el, Bănicioiu, stă toată ziua pe TV-uri şi ne scuipă televizoarele pe interior… 🙄

  143. Buna seara tuturor!
    Nu am uitat sa o salut pe Madalina, am facut-o intentionat pentru ca as vrea sa cred ca acum, de sf. Valentin, este intr-un loc deosebit, alaturi de cineva deosebit.

    Administrator:
    Buna seara Democrat!
    Ma uit cu sora mea la un film 😀 .

  144. “Vreau sa va spun aici ca principalul responsabil de necastigarea, chiar la mustata, a alegerilor prezidentiale sunt eu si nimeni altcineva”, a declarat spasit Mircea Geoana sambata la intalnirea cu social-democratii din Botosani.

    Sursa: ziare.com http://www.ziare.com/actual/politica/02-13-2010/geoana-principalul-vinovat-al-necastigarii-alegerilor-prezidentiale-sunt-eu-994998#adaugare-comentariu

    Cred că ar trebui să-i ceară scuze Preşedintelui Băsescu pentru că l-a învinuit de fraudarea alegerilor. Asta dacă mai are un pic de bun simţ şi bărbăţie… 🙄

  145. si pt ca lumea ,unii, vad ca sunt foarte agitati,tin sa le reamintesc in legatura cu lacoma clientela politica mostenita de guvernul boc.
    Toata lumea a uitat asa ca prin farmec ca,ALEXANDRU SASSU-MARE PESEDU ESTE PRESEDINTELE TELEVIZIUNII ROMANE-TV CARE-a servit doar interesele PSD si partial PNL.
    sigur un alt client politic ,aparut ca urmare a ambitiei lui TARICEANU,in replica la comisia prezidentiala care a studiat CRIMELE COMUNISMULUI.
    institutul de studiere a comunismului condus DE PENELISTUL MARIUS OPREA-unde mai pui ca in boardul acestui insitut platita de statul roman este DOINEA CORNEA.
    clujeanca mea,cea care atit in 2000 cind ni-l recomanda calduros pe ION ILIESCU,cit si in 2009 cind ni-l recomanda pe alt pesedist MIRCEA GEOANA-public cerea romanilor sa-l trimita acasa pe TRAIAN BASESCU.
    si ar mai fi destui ciraci din pnl si PSD care se dedulcesc la banul public,fara nici o jena.

  146. Imi pare rau ca trebuie sa-i dezamagesc pe cei care va admira atat de mult dar Romania nu poate reprezenta ceva in turismul european pana cand nu isi pune la punct o serie de probleme. Am vazut multe tari din Europa (multe din ele care reusesc sa castige f mult din turism). Acolo (si mai ales in Franta) am vazut ce inseamna sa faci turism. Turistul NU VINE intr-o tara fara drumuri, fara puncte de informare turistica (in Franta exista si in cel mai mic satuc – la care poti ajunge fara sa-ti rupi masina), fara posibilitati de vizitare civilizata a obiectivelor turistice, fara trenuri care sa nu faca pe drum 3 zile (TGV-Paris-Marseille -4 ore) si fara o capitala in care sa nu cazi in gropi in plin centru istoric. So… Franta este doar un mic exemplu (concludent zic eu avand in vedere ca are cele mai mari incasari din turism la nivel mondial). Concluzia este ca d-na ministru ar trebui sa inceapa cu dezvoltarea regionala care in momentul de fata lipseste cu desavarsire in Romania. Turismul vine de la sine dupa ce ai infrastructura si o tara in care sa te simti bine. Pana atunci nici macar romanii nu-si mai viziteaza propria tara )norocul meu ca am vazut-o aproape pe toata in alte vremuri).

  147. Gasim in romania 7 nopti 150-250 euro la hotel de 4-5 stele all inclusive?Dar nu vreau la munte.
    ALL inclusive(3 mese pe zi,bautura: whisky,vodca,bere,gin,cocktail,vin,etc,in orice cantitate, gratis?)

  148. REGATUL LUI CRIN ANTONESCU-s-au jihadul penelist.prinsi in ultima vreme de o probleme punctuala,adica pensiile a probabil 35 de mii de privilegiati,cu pensii exorbitante,lumea a trecut cu multa indiferenta pe linga delcariile razboinice si viscerale puse in discutie si pe piata de pres, PNL.
    care nici mai mult nici mai putin vrea un razboi total intre micutul PNL si actualul PD-L.in urma caruia unul din partide sa dispara.
    nu stiu ce calcule politice,stau in spatele acestei atitudini razboinice,nu stiu cum si-a proiectat viitorul personal acest individ,dar stiu precis ca a riscat enorm ,ca si-a asumat disparitia pnl de pe scena politica.
    dovedind infantilism politic cit incape,CRIN ANTONESCU,si-a propus sa poarte o palarie mult prea mare pt capsorul sau de provincial plecat dintre smircurile dunarii din balta brailei,mai ales ca palaria trebuie sa fie neaparat a unui DOMN,situatie cu care crin antonescu nu are absolut nimic in comun.
    nu vreau sa fac istoria PNL,partid cu vocatia tradarii de cind s-a nascut,cu vocatia oportunismului si al parsiveniei,pot doar constata ca in 2010,acest partid intr-o confruntare electorala cu vot uninominal clasic AR FI SPULBERAT,ar disparea in ceata istoriei,iar cei citiva zapaciti din virful partidului ar avea soarta lui VICTOR CIORBEA.
    ar devenii niste frustrati,clientii unor televiziuni in cautare de latrai,de jigodii ticaloase fara pic de caracter care sa isi verse veninul impotriva …..a tot ce ei nu pot intelege,a ceea ce ei nu au fost niciodata-OAMENI NORMALI.

    P.S.-nu-i putin lucru ca noi oamenii obisnuiti sa intelegem un lucru-crin antonescu ne promite o viata politica agitata,plina de scandal si zgomt,fara nici o finalitate.
    despre romani,romania,despre cum ar putea PNL,din postura de partid de opozitie sa-i serveasca pe cei care ii platesc si i-au trimis in parlament-absolut nimic,doar scandal doar venin,asa cum au furnizat romaniei din 2005 incoace de cind DINU PATRICIU a fost luat de guler si intrebat fara menajamente-DE CE FURI MA,DE CE AI FURAT PATRICIU.
    nu-i de trecut cu vederea ca DON PATRICIU ISI INTARESTE TRUSTUL MEDIA-A CUMPARAT LIBETATEA de la trustul RINGIER.
    oare de ce?MAI NE PREGATESTE INCA UN FILMULET INCENDIAR?cine va fi tinta?
    eu cred ca unii din dv ar putea extrapola putin si ar avea un raspuns.OARE PROPIETARA BLOGGULUI AR PUTEA FI URMATOAREA TINTA A LUI DON……DINU?

  149. Madalina-drag moderator-nu te intreb ce film ai vizonat-ma gindesc ca unul cu un subiect adecvat momentului, de dragoste.?
    imi vine sa te intreb ,de ce nu ai vizitat un club?parca ar fi fost mai……interesant?

    Administrator:
    M-am uitat la Elizabeth: Epoca de aur. Am trecut de mult peste perioada cluburilor. Au devenit plictisitoare 🙂 .