De astazi, toate drumurile duc la Roman

Cu mare bucurie vă anunţ că azi mi-am lansat candidatura pentru alegerile parlamentare din decembrie în colegiul de deputaţi 4 din Neamţ ce cuprinde municipiul Roman şi comuna Ion Creangă. Sincer, am fost şi extrem de emoţionată pentru că, pe vremea când conduceam ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului am derulat numeroase proiecte în Roman, bucurându-mă de sprijinul autorităţilor locale şi al romaşcanilor. Prin urmare, trebuie să rămân la înălţime şi nu am voie să dezamăgesc.

Îmi amintesc acum, cu mare satisfacţie, de reabilitarea complexului de asistenţă Roman, a Căminului pentru bătrâni din municipiu sau a centrului social multifuncţional Episcop Melchisedec. Printre investiţiile Ministerului pe care l-am condus se mai numără şi sala de sport de la Colegiul Tehnic Miron Costin, 140 locuinţe ANL, 40 de locuinţe sociale, bazinul de înot, modernizarea străzilor şi a spaţiilor verzi din Roman. Folosind fonduri europene, am sprijinit autorităţile locale în modernizarea zonei Scuar Hotel, a centrului istoric Ştefan cel Mare, dar şi a cartierului Cuza Vodă şi Favorit, doar ca să enumăr câteva dintre cele mai importante investiţii.

De fiecare dată i-am găsit pe romaşcani ca fiind foarte mândri de oraşul în care locuiesc si vreau să le fiu alaturi în incercarea de a transforma Romanul într-un centru cultural, religios şi economic al Moldovei, asa cum a fost odinioara. Şi sâmbătă, la slujba de vecernie de Sfanta Parascheva oficiată de ÎPS Ioachim Băcăuanul i-am descoperit pe romaşcani aşa cum îi ştiam: deschişi, vorbăreţi, calzi şi mai ales, convinşi că faptele valorează mai mult decât vorbele. Voi purta asupra mea iconiţele pe care le-am primit de la ei cu această ocazie şi în campania electorală, dar şi după terminarea acesteia. Faptul că intr-un final, dupa multe schimbari de program, mi-am lansat candidatura în aceeaşi zi cu o mare sărbătoare religioasă, Sfânta Cuvioasă Parascheva nu este intamplator.

Mereu m-am simţit bine în oraşele unde liniştea, masura si bunul simt sunt prezente, pentru că am crescut, la rândul meu, într-un astfel de oraş. Sper că locuitorii din Roman mă privesc deja drept o romaşcană de-a lor şi vor decide, la alegerile de pe 9 decembrie, că drumul pe care l-am început împreună acum trei ani pentru redarea stralucirii frumosului oraş trebuie continuat.

39 thoughts on “De astazi, toate drumurile duc la Roman

  1. 🙂 Fiindcă nu mai e nimic de adăugat, reiau postarea, ca să nu se irosească:
    Văd că nimeni n-are nimic de comentat despre candidatura doamnei Elena Udrea în colegiul de la mine din târg…
    Muriţi de invide, ha? 🙂
    Presupunând că vă va interesa, totuşi, evoluţia campaniei electorale a EU, fiindcă sunt băiat bun vă recomand un site local, al unei profesioniste în ale presei, cam răutăcioasă dar onestă: http://news-roman.ro/
    Altfel, ce să zic: să fie într-un ceas bun şi maximă atenţie la târgoveţii tineri de prin partea locului, fiindcă ei sunt sarea pământului şi principalii plătitori de impozite. Baftă!

  2. @ Elena Udrea

    Doamnă Udrea,
    Am văzut strecurată ca informaţie reabilitarea Căminului pentru bătrâni din municipiu Roman. Desigur, un lucru de toată lauda… Aş avea însă şi eu o întrebare, cam cât costă, per lună, găzduirea unui bătrân în Căminului pentru bătrâni din municipiu?

  3. Va urez sedere placuta pe meleaguri moldovene. Sper ca Moldova sa va fie prietena, acea Moldova a marii culturii si a oamenilor minunati. Sa va faca sa va simtiti bine in mijlocul moldovenilor. Si eu sunt moldoveanca. O sa va incinte si o sa va placa bunatatea, umanitatea si sensibilitatea lor, dar o sa va si doara suferintele si greutatile lor. Aratati-le, in toate intilnirile electorale pe care o sa le aveti in acele locuri cu ei, cum pot in aceste timpuri cam dificile si grele, sa duca o viata cit de cit buna si sa nu-i mai impovareze grija zilei de mine, ca aveti aceasta oportunitate, inca. Alipiti-va sufletul dvs. de al lor, ca sa nu mai simta ura si frustare acumulate in timp si sa nu mai existe asa mare dispret fata de partidul pe care il reprezentati si fata de dvs. Si nu uitati pentru a invinge adversarul trebuie sa-l iubiti. Omul care invinge prin ura si considera ca a cistigat, in realitate el a pierdut. Multi nu vad acest lucru atit de simplu si usor de infaptuit. Sa incercam sa ne vindecam cu totii mental, emotional si spiritual. Mult succes !
    ( “ A judeca omul – nimic mai usor, a-l cunoaste – infinit mai greu “. )

  4. Cam cit costa gazduirea unui atrin in camin??????????
    Hmmm,interesanta,ciudata si in acelasi timp tendentioasa intrebare.
    Ce este insa curios,este ca pe acest domn care a pus intrebarea,nu-l intereseaza absolut de loc,cit costa cazarea si intretinerea infractorului ,ADRIAN NASTASE,.
    Cum tot asa nu-l intereseaza cit a costat statul roman intreaga operatiune de curatare a societatii romanesti,a institutiilor statului roman de toti infractorii pesedisti,penelisti,si de ce nu,pedelisti?????????
    Iata,doar vineri dimineata,PUSCULITA PESEDISTA,REMUS MITREA,DIRECTORUL AGENTEI DE MEDIU,a fost arestat si cazat pe ,BANII NOSTRII.
    Ce zici stimate domn,nu te intereseaza?
    Nu te intereseaza cit au costat ROMANIA,si pe romani aventurile din ,VARA FIERBINTE A ANULUI 2012″PROVOCATE DU GRUPUL INFRACTIONAL ,DEFINIT ASA DE MIN DE INTERNE IOAN RUS????????
    Grup infractional,pe care l-ai sustinut cu incapatinare,incrincenare si din toata inima???????
    Este un adevarat afront adus bunului simt,inteligentei noastre sa pui o asemenea intrebare,in conditiile,in care prima conditie sa intrii intr-un asemenea asezamint,este sa fii pensionar.
    Si mai este ceva,dupa ce de ani de zile,promovezi,HAOSUL NESUPUNEREA CIVICA,CHIAR VIOLENTA,dupa ce esti partizanul unor grupuri anarhice ,ca cele conduse de MIRCEA DOGARU,ORI INFRACTORUL LIVIU MAIOR,PE BLOGUL TAU-sa pui o asemenea intrebare……………….doar un simpatizant U.S.L poate si are tupeul sa intreba asa ceva.

  5. In timp ce noi romanii,ne consumam energiile,dar mai ales resursele intr-o inclestare ,care te trimite cu gindul ca paranoia,ar putea fi o boala ,asociata cu sportul national,pt ca daca te uiti si-i analizezi pe uselisti, dar mai ales pe liderii lor,asta e singurul lucru firesc de inteles,in Europa,state si natii ,inteligente analizeaza ,dar mai ales incearca sa se protejeze.
    Elvetia,ingrijoarata de agitatia socialistilor,si a extremei stingi,si evident a sindicalistilor,ATENTIE,ISI PREGATESC ARMATA PT CE-I MAI RAU……….

    In acelasi timp,in Rom,suntem sufocati de insistenta medeiei,cu tot felul de timpenii.
    Pe linga cei doi bufoni,in PNL,si implicit si U.S.L,suntem informati de TRUSTURILE ARONDATE USELIMII,CA PNL,DECI U.S.L a facut un transfer important.zic ei.
    In fapt o gloaba politica,rasflata,un impostor,care trebuie neaparat spus,a spalat staui atit in modrogan,cit si in kiseleff,……..
    Ce este insa si mai comic,e faptul ca IOAN GHISE,ALT CLOVN,ESTE SACRIFICAT,PT A I SE FACE LOC,GLOABEI..
    In aceste conditii,nu-mi ramine altceva de facut,decit sa ma intreb si sa-i intreb si pe alegatori,PUTETI DUCE CE VI SE PREGATESTE??????/

  6. @ Elena Udrea

    Doamnă Udrea,
    Revin, pentru ca să fiu sigur că sunt înţeles… Cât trebuie să plătească un bătrân (sau familia acestuia, desigur) pe lună ca acesta să fie cazat permanent în cadrul în Căminului pentru bătrâni din municipiul Roman.

    Eu sunt convins că domnia voastră aţi înţeles mai bine decât domnul FRANK ZAPA[KING] sensul întrebării mele, am vrut totuşi să mă asigur că înţelege toată lumea.

  7. Sper sa reusiti si va urez bafta ! poate poate mai speram in salvarea CAZINOULUI CONSTANTA sa nu ramina pe mana strainilor ca e patrimoniul NOSTRU

    • Mesaj postat de doamna Udrea pe facebook:
      “Dupa mult timp in aceasta seara particip la emisiunea lui Nelu Barbu de la B1 Tv, “Ultimul Cuvant” incepand cu 21:30. Reintalnirea cu domnul Ioan Cristoiu va fi o placere, ca intotdeauna. Va fi prezent si jurnalistul Mircea Marian, de la Evenimentul Zilei. Va astept dupa cu comentariii, sau inainte cu sugestii 😀 . “

  8. Pt a incerca,repet,pt a incerca sugestii,ar trebui sa stim ce tematici vor fi abordate.

    Personal,am o nedumerire,pe care sper sa mi-o spulberati,atit mie cit si alegatorilor.
    Va trebui sa va adresati,sa cereti si sa obtineti votul,de la un electorat de cu totul alta factura,in primul rind provincial,cu aspiratii,care difera categoric de ale electoratului cu care ati lucrat pina acum,asadar,daca puteti,sa ne spuneti,care vor fi mesajele dv.?
    As putea sa intru chiar mai in detaliu,cu intrebarea mea,dar,avind in vedere ca sunteti intr-un partid de centru dreapta,va intreb foarte abrupt:
    ,VETI APELA LA POPULISME”
    S-au veti fi sincera si veti spune posibilolor dv votanti,ce ne rezerva viitorul?

  9. E foarte penibil cum Gidea evita sa pronunte numele lui Omar. Noroc ca are exercitiu de la adventisti si nu mai era mult si o lua razna cu citate din Biblie.

  10. Un careu de amazoane, pentru contracararea pseudopurtatorilor de oua (si zabrele) ai USL

    Imi doresc sa o vad din nou pe Elena Udrea intr-o pozitie castigatoare, care sa o ajute sa lase in urma dezastrul de la alegerile din Bucuresti, cel cu Rosal furandu-i rolul de primadona. Elena Udrea imparte astazi podiumul celor mai injurati politicieni din tara cu Traian Basescu si Emil Boc, deformati de o oglinda unor mass media delirante (hidrante, putem spune, probabil ahtiati dupa modele cum este cel al hidroenergeticianului) din constructori in constrictori. Chiar si numai pentru acest rol de paratrasnet (umbrela de zoaie, in cazurile ventilatoarelor din capacele de canal de la A3 si RTV) EU ar merita sa revina in prim plan, parand a fi printre putinii politicieni cu stomacul pe masura luptei care se da azi in politica din Ro (…spre deosebire, de exemplu, de meteoricul Voinescu, deocamdata prea plapand pentru confruntarea cu d-alde Antenescu, Mihalache, Gust, Ponta, SRS, sau cu Episperma si ceilalti guitani din massmedia romanesti). Pe scurt, succes! Ceea ce sper sa se intample si pentru Monica Macovei si Anca Boagiu, in cursele lor de afirmare nationala si europeana. Si in mod special, succes Sulfinei Barbu, care are curajul de a incerca spargerea centrului flancului inamic, Bucurestii.

    • Pai ori e centru, ori e flanc? Hotaraste ce doresti ca nu pot fi amandoua deodata.

  11. Mie, din interviul de la B1TV, cel mai mult mi-a plăcut eschiva privind alianţele post-alegeri, de fapt un mesaj curajos şi matur de “loc de bună ziua” ceea ce nu-i de colea având în vedere încrâncenarea actuală din politica românească. Mi-am amintit chiar amuzat de ceea ce Zoe Trahanache îi spune lui Caţavencu spre sfârşitul “Scrisorii pierdute”: “Du-te și ia loc în capul mesii; fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!” 🙂

  12. Luni,a fost ieri,inceput de saptamina,inceput de campanie pt doamna UDREA,inceput de viata de liberal pt BECALI,si foarte interesant inceput de asalt si atac al celor mai valoroase minti,romanesti impotriva,IMPOSTURII,MINCIUNII,DIVERSIUNII USELISTE,prin CARTARESCU,LIICEANU SI PATAPIEVICI.
    Asadar,ziuna de ieri,astazi poate fi inventariata si analizata,atit pt ARD cit si pt U.S.L.,si dupa ce tragem linia si socotim cu ce raminem?????????
    Pai la U.S.L.,e cit se poate de simplu,pe linga,VOICULESCU STAPINUL,CRIN VIOREL CACARAU ANTONESCU,VICTOR PONTA,ION ILIESCU,UNIUNEA BOLSEVICA,s-a imbogatit cu inca un bufon,care frizeaza cu insistenta,idiotenia.Asadar nimik spectaculos,ci doar o curgere a evenimentelor in matca lor normala.
    Cind il ai pe MARGA in echipa,pe ponta,pe ecaterina andronescu,si inca o intreaga armata de plagiatori,ce mai conteaza un analfebet in plus????????
    Ei pe acest fundal,tot ieri,a reaparut public,si doamna UDREA.
    Senzatia mea,hmmmmmmmmmmm,vreau sa fiu blind,elegant,chiar protector:
    asa ca iata,ce voi spune,am vazut cu ani in urma ,FEMEIA INDARATNICA,cu o distributie magnifica,in rolul feminin,juca superba,LIZ TAYLOR.
    Interviul de aseara,mi-a adus in minte,de o scena fabuloasa,narava frumoasa trebuia sa poarte UN CORSET,pt a-i pune si mai bine in valoare ,TALIA DE VIESPE.
    Draga doamna ,ELENA UDREA,NU VA STA BINE CU COREST,eu unul nu cred ca puteti fi,IMBLINZITA”………..
    E doar o parere,a unui cetatean roman,mai sarac cu duhul,asa ca va rog sa-mi scuzati,consideratiile……………

  13. Cateva note politice amuzante dar de fapt descriind o situatie jalnica daca nu chiar tragica

    1. Citez din Tismaneanu caci subscriu in totalitate si daca nu gaseam acest articol spuneam eu cateva propozitii in sensul celor pe care acum doar le citez:
    “Atacurile imunde, de o vulgaritate neţărmurită şi de o infamie pe măsură, împotriva lui Mircea Cărtărescu, sunt vârful unui aisberg al nemerniciei. Este lovit acest scriitor de geniu (îmi măsor cuvintele, ştiu exact de ce le folosesc) de către câteva tipuri umane: veleitarii frustraţi; naţionaliştii gregari; pudibonzii tracomani; admiratorii lui El Crin, cel care, alături de Ponta, l-a numit pe Mircea Cărtărescu “fascist”. Dar cel mai tare deranjează probitatea exemplară a scriitorului în raport cu politica. Mircea Cartarescu nu este un intelectual inrolat. Dar este, in spiritul lui Raymond Aron si al lui Albert Camus, un spectator angajat.”
    Vezi: http://www.contributors.ro/cultura/noroiul-si-diamantul-despre-atacurile-impotriva-lui-mircea-cartarescu/
    Nota mea: Sa le fie rusine acestor bestii umane
    2. In conexiune cu marele miting electoral USList si cu intrarea in USL a unor persoane nu tocmai onorabile , cred ca are dreptate liderul ALDE dl Graham Watson cand spune ca e preferabil sa scuipi din cort inspre exterior decat invers, sau cine stie poate chiar in sus si sa-ti cada in cap, lucru pe care il afirma stiind el ce stie si gandind el ce o fi gandind, atat despre talentul la “stuchit” masiv , oriunde si oricand, cat si despre inteligenta celor pe care-i sprijina doar din interesele sale electorale la nivel european, gand pe care nu cred ca-l elimina din “arriere pensse-urile” dsale.

    3. Afirm cu toata raspunderea ca cei care afirma doct ca dl Presedinte Basescu ar incalca Constitutia participand la Congresul PPE de la Bucuresti, sunt fie niste nemernici de rea credinta similara cu cei referiti de Tismaneanu mai sus fie niste idioti la fel de josnici.
    De ce spun asta?
    Pentruca dupa cum scrie Deutsche Welle, in mod normal, “organizarea la Bucuresti a Congresului PPE ar fi fost perceputa ca un succes remarcabil pentru politica romaneasca. Faptul ca unul dintre cele mai mai importante grupuri politice europene, care domina astazi continentul atat la nivel guvernamental cat si european, a ales capitala Romaniei pentru congresul sau anual ar fi trecut drept al doilea succes dupa summitul NATO din 2008”.

    Cum poti vorbi de constitutionaltatea unui gest politic de nivel european si in interes national confundand participarea la actiuni politice interne partizane la care Crin Antonescu a excelat fara jena in perioada de interimat adica el fiind cekl care a incalcat fara retinere Constitutia.
    Dovada nivelului politic european al evenimentului se poate constata si numai daca urmaresti doar agenda intrunirii caci:

    Miercuri seara va avea loc si un dineu al sefilor de state si de guverne membri ai PPE, care se va desfasura in salile Titulescu si Drepturilor Omului de la Palatul Parlamentului.

    Joi dimineata vor avea loc alegerile pentru secretarul general al PPE, pentru cei 10 vicepresedinti si trezorierul formatiunii, votarea rezolutiei Congresului, interventiile sefilor de state si de guverne si ale liderilor partidelor din Europa afiliate PPE, o conferinta de presa, precum si doua dineuri oferite de PDL si noua presedintie a PPE care va rezulta in urma alegerilor. La Congresul PPE vor lua parte aproximativ 1.200 de participanti din 40 de tari europene.
    Q.E. D.

    • 4. Cred ca se mai poate adauga ceva daca ne gandim la zicera lui PM Ponta din sedinta de guvern de azi si anume : La sectorul 3 si in general in timpul guvernarii PDL s-au fraudat fonduri europene. Ma indoiesc ca dl Ponta mai are inca proprietatea celor pe care le spune, infundat in mormanul de minciuni si plagiate care i-au deformat sau spalat creierul, caci in calitate de procuror si cred ca daca doctor in drept este fraudulos, licentiat totusi este pe bune, ar trebui sa stie ca pentru acuzarea, dovedirea si condamnarea fraudelor cu fonduri europene exista OLAF dar si procuratura romana odata sesizata si guvernul USLin genere face sesizari televizate, dovedind doar dorinta de a acuza fara probe. Deci inca o minciuna, inca o calomnie fara acoperire , decat doar eventul una aparenta si neconsistenta nepermisa unui procuror care mai este si PM, prin legaturi false si culpabilizari posibil false, acolo unde e vorba de falsificarea unor documente oficiale de diferite persoane cu vocatie de infractor: http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-13343071-dna-omul-afaceri-iulian-buturuga-trimis-judecata-pentru-fraudarea-fondurilor-europene.htm

  14. Aud ca marele scriitor Mircea Cartarescu, probabil deziluzionat de modul cum au fost acordate Premiul Nobel pentru literatura, precum si reverberatiile ce au urmat in randul confratilor domniei sale precum si ale ziaristilor, astazi dezamagit fiind, cocheteaza cu ideea de a emigra. Cum comentati?

  15. -GIGII BECALI-MESERIA JMECHERS SI LICHEA-

    Daca il intrebati pe GEORGE BECALI,ce meserie are,probabil ca nu va sti sa raspunda,pt ca ,Becalii,este arhetipul de JMECHERAS,DESCURCARET,care s-a invirtit intotdeauna in jurul progeniturilor ,mai marilor zilei.
    Astfel,pe acest clovn pupincurist,il gasim in anturajul beizadelei ,DICTATORULUI CEAUSESCU,in arhicunoscuta gasca a derbedeilor din familiile nomenklaturistilor comunisti.
    Asadar ,e vre-o mirare,ca individul asta analfabet,agramat ,si idiot,joaca in echipa uselista,aflata sub umbrela protectoare a lui DAN FELIX VOICULESCU.
    Intrebati-l pe crin viorel cacarau antonescu ce meserie are?????
    Intrebati-l pe VICTOR PONTA CUM SI-A BAUT CERNEALA????????

    Sigur,vor fi unii care sa spuna,ca din moment ce au electorat,care ii voteaza………..Da asa este,dar si eu o sa le spun acestora,ca daca ,PUSCARIASII ar putea sa propuna si sa aleaga,fiti siguri ca in parlament ar putea ajunge cei mai periculosi infractori.
    Cum tot asa ,sunt infractori prinsi,si HOTI NEPRINSI,asa cum gasim in U.S.L.
    Si atunci,ma gindesc ,cam ce sentimente ii incearca,pe cei care toata viata au studiat,pe cei care cu daruire i-au invatat si instruit pe altii??????//
    Ca cea mai profitabila meserie in tara este de lichea??????????????
    Eo adevarata tristete sa ,vezi ca Rom este pe mina acestor impostori,oportunisti,care se cred SMECHERI…………….

    P.S.-sa nu uit,uitati-va la VALERIU ZGONEA…………..un BECALI IN MINIATURA……………………

  16. Nu te supara domnule Frank, dar Becali nu umbla cu ascunzisuri, sau macar cu ocolisuri, din totdeauna el s-a declarat ca fiind cioban. Si astazi el in curtea vilei din marginea Bucurestilor tine o mica turma de mioare pe care in momentele lui de desfatare le mulge cu propria manuta, le mangaie, le alinta si la nevoie chiar le vindeca de boala (le repara, vorba dumisale). Nu sunt un admirator al mioriticului cioban, dar nici sa il ponegriti nu se face. Luati omul asa cum este, cu bune si rele. Macar de ar fi Becali capul rautatilor din Romania si atunci frumoasa noastra tara ar fi o tara fericita. Din pacate avem varani cu mult mai mari si mai periculosi si acestia nu dorm, isi pregatesc viitoarea lovitura. Uitati-va la gura pacatosului Cristian Sima, un pretins guru al finantelor, dar care in ciuda erorilor pe care le-a comis, printre erori mai rosteste si adevaruri. Sunt anumite cluburi, nenumite de domnia sa, care, stapanind la perfectia aplicatiile filozofiei hegeliene, stiu sa provoace exact cauzele care vor duce la efectele scontate, si scontate, nu de ieri-de azi, ci de multe secole – impunerea dominatiei asupra lumii. Nu va cer sa ma credeti pe mine si nici pe Cristi Sima, cercetati spusele lui Nostradamus. Mergand pe urmele spuselor lui Sima, nu pot sa nu ma gandesc la alarma trasa de un mare roman patriot – Nicolae Iorga care, in preajma aprinderii marii valvatai mondiale, avertiza – “Pazeste-te al meu popor, caci mari primejdii ti se pregatesc!”. Desigur avertismentul lui Iorga este perfect valabil si astazi, iar o personalitate controversata ca a lui Gigi Becali, faptul ca inca mai traieste printre noi, ar trebui sa va bucure, caci, daca el este raul, atunci este raul cel mic. Personal nu il consider pe Becali un om rau, ci doar un om necultivat, ceea ce nu este numai vina lui.

  17. Dle. poet,uneori,e bine,ca eu sa nu fac nici un fel de observatii ori comentarii.
    Asa ca pt buna dv intelegere,va fac o sugestie,observati ca nu recomandare.
    In ziarul CURENTUL de astazi,,gasiti un articol dedicat dl. GIGI BECALI,articol care ,cu multa generozitate reda un dialog pe care acest domn l-a avut cu un reporter din ARMATA DE JURNALISTI[???????????] A TOV. VOICULESCU.
    Va rog sa cititi articolul,este spumos,de-o indegenta si vulgaritate rar intilnita,apropoo de bunatate,moralitate si crestinism.
    De fapt adevarata fata a acesuit derbedeu……….
    Initial am vrut sa preiau frinturi din acest dialog,numai ca din respect si simpatie fata de gazda,am renuntat,desi el apare intr-un jurnal.
    Sunt curios,ce veti spune,si cum veti digera subiectul.

    • Domnule Frank, observ de la distanta cum va consumati energia in diverse dispute. Unele merita intradevar efortul, dar, credeti-ma pe cuvant, Becali nu merita un astfel de efort. Imi faceti o trimitere catre o gazeta pentru a afla cate ceva despre limbajul lui Becali. Ca si cum eu as veni de pe o alta planeta si nu stiu ce poate pielea, dar mai ales mintea lui Becali. Si ma rog la ce v-ati astepta de la un om cu o educatie precara, dar buna totusi in datele ei fundamentale. Gigi Becali este probabil exemplificarea marii ziceri a unui mare poet national – Lucian Blaga – “Vesnicia s-a nascut la sat”. Zicerea lui Blaga i se potriveste perfect lui Becali, chit ca Becali nu s-a nascut chiar la sat ci in marginea Bucurestilor. Este un fiu de cioban si care tot ca un cioban intelege sa se comporte si el, bineinteles cu exceptia unor mici accesorii generate de avalansa de bani asupra mioriticului cioban – palate, haine si masini scumpe, pasiunea pentru fotbal etc. Repet, macar de ar fi ciobanul cu carente de educatie, raul cel mare din aceasta tara. Pana si in cazul marilor sale afaceri care i-au adus o gramada de bani, Becali a scapat “basma curata”, castigand in instanta procesele intentate de niste procurori entuziasti, dar si fazani, in acelasi timp, care au crezut ca toate mustele fac miere si atunci si-au zis ca ar fi cazul sa il deposedeze de mierea acumulata, pana la umeri, pe bratele lui Becali. Acceptati sa primiti un sfat de la mine domnule Frank – “nu mai stricati orzul pe gaste”. Pastrati-va munitia pentru tinte mai importante si mai periculoase.

  18. ,CE FACE PELUZA USELISTA ASTAZI”?

    Da peluza,pt ca socialisti romani,in fapt comunist-bolsevici,au limbajul,comportamentul si atitudinea huliganilor,atit de detestati in toata Europa.
    Dupa ce ,pina si socialistii europeni,scirbiti de aceasta organizatie infractionala,care este U.S.L,s-au dezis de ei,ce si-au spus infractorii uselesti,hai sa le aratam noi ,infractorii romani,cum stim sa reactionam primitiv si brutal,la civilizatia europeana.
    In timp ce zeci de sefi de state ,vor cauta solutii si rezolvari la provocarile vietii,SOCIALISTII ROMANII,CU GURA PLINA DE SEMINTE VOR STRIGA HUOOOOOOOOOOOO,pe un stadion .
    Sigur ca si-ar dorii probabil autoritatea comunistilor chinezi,care pe stadioane arhipline ofera spectacole lugubre,prin executiile puse la cale,cei executati fiind INFIERATI,CONSIDERATI DUSMANII POPORULUI SI ADVERSARII LUPTEI DE CLASA.
    Nu cred ca cineva mai are vre-o indoiala:U.SL. este o organizatie infractionala,antiromaneasca,antieuropeana,care are un singur punct in doctrina sa-PRADUIALA-

  19. @ Elena Udrea

    Doamnă Udrea,
    Tocmai ce am văzut la TV următoarea situaţie.

    1. O doamnă participantă la această întrunire PPE în Palatul Parlamentului a leşinat şi primea îngrijiri de la SMURD. (aici tocmai mă gândeam să felicit organizarea acestui eveniment)

    2. Un cameraman acreditat filma acest incident fără să depăşească cercul de securitate impus de nişte oameni în cămăşi albe, adică de pe la 10 metri… doamna nu apărea în imagini, doar oamenii în uniformă roşie care se învârteau după un pupitru.

    3. Acei oameni în cămăşi albe sunt de la o firmă de securitate non-românească şi nu sunt cetăţeni români.

    4. Cameramanul este bruscat de unul din oamenii firmei de securitate (un om slăbănog care ar fi putut fi doborât cu uşurinţă de cameraman în cazul în care acesta s-ar fi împotrivit cumva… dar cameramanul nu a avut nici un moment o reacţie necivilizată), i se smulge acreditarea de la gât, este împins şi bruscat până în afara Palatului Parlamentului, i se dă peste cameră şi după ce a fost îndepărtat de acolo (mai târziu a revenit, deci nu era un atentator periculos).

    Mai citeşte cineva Constituţia în ţara asta? Cum îşi permite un cetăţean străin să dea afară dintr-o instituţie publică, fie ea şi ocupată parţial şi festiv de către PPE, un cameraman al unei televiziuni române, acreditat şi non-problemă de securitate? Ar trebui să ne trezim că ne dă cineva afară şi din România? În locul cameramanului aş fi sunat la 112 şi, cu siguranţă, legea ar fi fost de partea mea şi acel om ar fi fost, dacă nu arestat, măcar amendat pentru abuzul său. Vin oamenii ăştia din Europa să dea cameramanii României afară din instituţii româneşti? Pe baza cărei legi? Dacă era SPP mai înţelegeam acoperirea legală, dar aceşti oameni nu au nici o treabă cu SPP, cu SRI, cu ştiu şi eu ce serviciu specializat în securitate al statului român. Chiar aici am ajuns?

  20. succes ! era si cazul unei aparitii tv… m-am saturat de ganganitul lui blaga si ganguritul lui cezar preda… hihihiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

  21. 🙂
    Biblio,
    În Europa, filmarea unei persoane aflată într-un fel sau altul în dificultate este considerată un atentat la initimitate, d’aia a reacţionat omul de ordine.
    Probabil un nord-coreean n-ar fi intervenit, fiind instruit de ăia din neamu’ şi partidu’ lui Kim Ir Sen să nu atenteze la libertatea presei. Cum însă, încă mai suntem în Europa…

  22. Si acum sa vedem de ce ,ORGANIZATIA INFRACTIONALA U.S.L.definta astfel de fostul MIN. AL INTERNELOR,USELISTUL IOAN RUS,va striga astazi,HUOOOOOOOOOOOOOO,U.E.HUOOOOOOOOOOOO,JUSTIA,HUOA IMPOTRIVA RESPECTARII LEGIIIIIIIII
    NOI USELIUMEA SUNTEM LEGEA……???????????
    Pai ,obraznicii astia de la comisia europeana,au indraznit,din nou,in cadrul M.C.V. mostenit de la infractorul ADRIAN NASTASE,sa ceara socoteala INFRACTORILOR USELISTI,pt abuzurile,ilegalitatile si sfidarea legilor romanesti,si intr-o noua scrisoare,a treia intreaba urmatoarele,pe min. MONA PIVNICERU:
    1-Care este calendarul implementarii noilor coduri?
    2-De ce parlamentarii incompatibili,USELISTI,nu sunt da-ti afara din parlament.
    3-De ce deputatii USELISTI OBSTRUCTIONEAZA JUSTITIA,SI NU AU DAT AVIZ FAVORABIL PT URMARIREA PENALA A MINISTRULUI DOBRE,IMPLICAT IN FRAUDAREA REFERENDUMULUI…..
    Ei in aceste conditii,oare adunarea organizatiei infractionale U.S.L. pe arena nationala,nu are aerul,UNEI REVOLTE A PUSCARIASILOR,DINTR-O TEMNITA SUD-AMERICANA??????????/
    Eu zic ca da,si ma intreb de ce oare propunerea PESEDISTULUI MADALIN VOICU,de a elibera TEMNITERII NU A AVUT LOC,IN MOD SIGUR AVEAU SI MAI MULTI PARTICIPANTI.??????????
    In aceste conditii,oare ce ar trebui sa le uram liderilor USELISTI????????????

  23. Aloooooooooo,pesedistul BIBLIO-Min de interne,este PESEDISTUL DUSA.
    Ai gresit adresa,si interlocutorul.
    Doamna UDREA,este de mult un simplu cetatean,asa ca te intreb:
    De ce esti obraznic si impertinent?????????
    Te rog intreaa-ti stapinii,daca ai vre-o nedumerire?????????

  24. Repet ref la sustinerile USListe cu privire la Basescu ca in afara de “suturi in fund” nu merita nici-un argument ci doar un calificativ : rea credinta, prostie si cel mai probabil ambele intr-un ghiveci de mahala dambovitzeana. 🙂

  25. @ nimrod 17/10/2012 at 11:45

    Cum spuneam, acel operator nu avea cum să filmeze altceva decât pe cei de la SMURD.

    Eu nici nu pun în discuţie dacă cameramanul avea voie sau nu avea voie să filmeze acea doamnă leşinată, asta e treaba CNA… Într-o instituţie publică, un spaţiu public… nu cred că legea interzice filmatul… dar nu ştiu eu toate legile. Eu pun în discuţie ca cineva dintr-o firmă privată de protecţie, un cetăţean străin al unei firme străine, elimină un ziarist acreditat din spaţiul public al celei mai democratice instituţii a României. Ce autoritate avea acel om să elimine un ziarist român din Palatul Parlamentului? Era el terorist, era o ameninţare la securitatea evenimentului. Dar chiar şi aşa, cum să aibă autoritatea acel băieţaş să facă asta. Dacă era la nu ştiu ce club de fiţe, şi subliniez, un club privat de fiţe… sigur, era altceva. Dar din Palatul Parlamentului!?!?! Ăştia au ajuns să se creadă stăpâni în România? Ceea ce trebuia să facă acest om de ordine era să apeleze la cineva care ţine de autoritatea statului român, trebuia să cheme pe cineva de la SPP, de la SRI, de la Jandarmerie, de la Poliţie, de la cine se ocupă în mod curent cu paza obiectivului Palatul Parlamentului (nu este tocmai o clădire de tip “sat fără câini”).

    Apropo, ştiţi cu ce mesaj politic vine prietenul preşedintelui României la acest congres PPE, şi mă refer la László Tőkés? A spus-o într-un interviu, şi încă într-un mod foarte clar… Domnia sa doreşte federalizarea României. O nimica toată, nu-i aşa? un asemenea mesaj este prezentat în Palatul Parlamentului României.

    Sunt unii care au publicat informaţii cum că domnul Tokes ar fi fost informator al Securităţii, alţii spun că sunt informaţii cum că este plătit de serviciile secrete maghiare… cu siguranţă domnul Tokes a fost decorat cu Steaua României… Ştiu că astăzi oamenii mai aruncă cu noroi şi acolo unde luceşte curăţenia, dar ceva dubios este pentru că domnul Tokes este, din câte ştiu eu, membru într-un partid românesc iar legea partidelor politice nr. 14/2003 spune aşa:
    “Art. 3
    (1) Pot funcţiona ca partide politice numai asociaţiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, şi care militează
    pentru respectarea suveranităţii naţionale, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale, a ordinii de
    drept şi a principiilor democraţiei constituţionale”

    Din câte îmi amintesc eu din studiile mele auto-dictate de drept, “unitar” are un sens dimpotrivă lui “federal”.

  26. @ FRANK ZAPA[KING] 17/10/2012 at 12:47

    Doamna Udrea este pentru domnia voastră un simplu cetăţean? Pentru mine este parlamentar al României, şi încă din circumscripţia de Bucureşti în care sunt şi eu cetăţean. Stăpânii dvs. (respectiv Monica Macovei) spun că doamna Udrea este un simplu cetăţean? Impertinentule! 😀

  27. Pt BIBLOTECARU SUPUSUL LUI VOICULESCU-

    1.-Laszlo tokes,este cetatean roman si europarlamentar,are deplina libertate de a dorii o noua forma adminstrativ teritoriala.
    Atita vreme cit se pastreaza in limitele dezbaterilor,al luptei ideatice,totul este O.K.
    Vreai sa treci cu tancul peste EL,BIBLIO,SUPUSUL TURNATORULUYI VOICULESCU????????
    2-De cind un parlamentar se ocupa cu ,oamenii lesinati prin diverse locuri ,holuri din capitala????
    3-Si de unde ai scos MAGARIA VOICULESCIANA CA CETEANUL RESPECTIV AR FI ANGAJATUL UNEI FIRME PRIVATE???????
    4-Si ma rog,onor cameramanul[SUPUS DE-AL VOICULESCULUI?]de ce nu depune o plingere la POLITIA LUI VICTOR PONTA,LA POLITIA PESEDISTA,unde cetateanul DUSA JOACA PE POST DE MINISTRU SI COMISAR BOLSEVIC?????????????
    Asa ca-INTERPELARILE SA LE FACI PE BLOGUL,ORI PE CONTURILE LUI VICTOR PONTA……….
    OBRAZNICULE…………..

  28. @ FRANK ZAPA[KING] 17/10/2012 at 17:10

    BREAKING NEWS!

    Vânzătorul de ţară FRANK ZAPA[KING] susţine FEDERALIZAREA României!

    Manipulator şef al unui mini-grup ocult din PDL susţine încălcarea Constituţiei şi a legii partidelor politice, respectiv face o propagandă împotriva caracterul unitar al statului român. “Congresul” de astăzi al PPE reprezintă punctul de plecare al infiltrării acestui grup în încercarea de a impune, prin presiune europeană, desprinderea aşa numitului Ţinut Secuiesc de Patria mamă.

    FRANK ZAPA[KING], vânzătorul de ţară, disipează această informaţie prin comentariile lui lungi şi lipsită de orice logică şi plăcute ca o durere de măsea.

    Patrioţi români,
    Împiedicaţi acest vânzător de ţară să se manifeste împotriva interesului naţional! Faptul că locuieşte în Cluj nu este deloc neesenţial în ecuaţia informaţiei. Împiedicaţi vânzarea României de către forţele anti-naţionale!

  29. Si acum fireasca intrebare pt bolsevicul BIBLIOTECARU:

    ,Pe ce te bazezi?????????????

    Recomandare-te rog sa-ti faci tratamenul zilnic……te scuteste de suferinta si agitatie,inutila.
    Vezi,ca tu esti unul din sustinatorii lui VORONIN,AI UITAT BIBLIOTECARULE,asadar tu chiar esti un tradator-BOLSEVECIULE……

    • @ FRANK ZAPA[KING]

      Prea credeţi că românii sunt proşti.

      Dovada e clară, susţineţi pe domnul László Tőkés atunci când nu face altceva decât să militeze pentru principii pe care, ca membru de partid, este ilegal să le promoveze, principii care mai sunt şi împotriva definiţiei constituţionale a Statului Român, principii care mai sunt şi un subiect anti-naţional. Ce alte dovezi mai consideraţi necesare? Vreţi să iau de la SRI dialogurile prin care vindeaţi ţara? Asta este treaba SRI, nu a mea… ei trebuie să vă supravegheze şi să ia măsuri ca să nu faceţi rău României.

      Iată propaganda anti-naţională:
      “Laszlo tokes,este cetatean roman si europarlamentar,are deplina libertate de a dorii o noua forma adminstrativ teritoriala.”

      Ce altă dovadă este necesară pentru a dovedi că sunteţi un vânzător de ţară?

      Nu numai că militaţi în sprijinul federalizări, dar mai şi aţâţaţi minoritatea maghiară împotriva majorităţii româneşti. Vă doriţi în România un conflict etnic, nu numai un separatism teritorial aberant.

      E nevoie de alte dovezi care să demonstreze că FRANK ZAPA[KING] este vânzător de ţară, eu cred că nu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *