Daramati criza, nu Guvernul!

Elena Udrea1. CINE A DECLANŞAT CRIZA

2 iunie-2009. PSD-ul demareaza planul de iesire de la guvernare. Baronii PSD incep presiunile. Marian Vanghelie: “Dacă lucrurile nu vor funcţiona, eu cred că trebuie să facem o analiză foarte clară după aceste alegeri europarlamentare, să vedem dacă merită sau nu să rămânem şi ce avem de făcut. Stăm să ne certăm şi să discutăm unul sau doi ani pentru nişte numiri…”.
25 septembrie 2009- Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a declarat: “Dorim să verificăm dacă informaţiile pe care eu le am acum în acest moment, potrivit cărora nu mai există autocare libere în România pentru 22 noiembrie şi 6 decembrie, sînt adevărate. Ne vom convinge dacă aceste autocare vor fi folosite pentru diverse destinaţii turistice, cum ar fi mănăstirile sau alte locuri din România, sau dacă cineva s a hotărât să organizeze vreo operaţiune de turism electoral”
29 septembrie 2009- “Gasca Hrebenciuc-Vanghelie scoate PSD-ul de la guvernare
Hrebenciuc, Vanghelie şi Nica au făcut presiuni asupra lui Geoană ca PSD să iasă de la guvernare. De unde cei trei erau cei mai vajnici partizani ai menţinerii PSD la guvernare şi menţinerea stabilităţii, brusc, loviţi în interes, Hrebenciuc, Vanghelie şi Nica şi-au schimbat radical pozitia. Planul lui Hrebenciuc: miniştrii PSD să demisioneze, dacă Nica e remaniat. În caz că această decizie nu ar fi fost aprobată de restul liderilor PSD, Hrebenciuc avea un plan B: moţiune de cenzură depusă de PNL şi votată de PSD. Asupra acestei chestiuni căzuse de acord cu liberalii, cu care a negociat în cursul zilei de ieri.”(EVZ)
29 septembrie 2009- prim vicepreşedintele PD L Adriean Videanu l-a contrazis pe Nica, afirmînd că a discutat şi el cu câţiva deţinători de autocare din România, care au infirmat această informaţie. “Cred că dl Nica are obligaţia morală şi instituţională să justifice acest lucru. Este o eroare maximă şi cred că are obligaţia să demonstreze acest lucru cu atît mai mult cu cât, în mod direct, şi a atacat partenerul de coaliţie”, a precizat Videanu. El a ţinut să menţioneze că singurul partid politic care a fost la guvernare şi nu a organizat nici odată alegerile este PD-L. “În rest, toţi ceilalţi, PSD ul le a organizat aproape tot timpul. Cei care strigă Lupul!, ei sunt cei care fac pe lupul. Probabil că ei ştiu cum se fură”, a mai comentat Adriean Videanu.(evz)
1.oct.2009- Mircea Geoana a anuntat iesirea ministrilor PSD de la guvernare.
13 oct.2009- Guvernul Boc a fost demis. Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată. 254 de parlamentari PSD-PC, PNL, UDMR au votat pentru moţiunea de cenzură, în timp ce 176 au votat împotrivă. În aceste condiţii, premierul Emil Boc nu mai poate veni în Parlament să-şi asume răspunderea pe Legea pensiilor. Guvernul Boc II este primul cabinet demis, în ultimii 20 de ani, prin moţiune de cenzură.
Adoptarea moţiunii presupune fie un nou guvern, fie interimatul actualului Executiv. Interimatul Guvernului Boc II poate dura maximum 45 de zile. Adoptarea moţiunii de cenzură face ca guvernul interimar să nu poată emite ordonanţe şi nu poate iniţia legi.

2. CINE INTRETINE CRIZA

Miercuri, 04 Noiembrie 2009
Decizia Parlamentului român de a respinge guvernul propus de economistul Lucian Croitoru amână rezolvarea crizei politice din ţară, cu mai puţin de trei săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale
Numai 189 de deputaţi şi senatori au votat pentru guvernul Croitoru, în timp ce 250 au votat împotrivă. “Misiunea mea s-a încheiat. (…) Era cel mai bun guvern pe care îl puteam forma”, a declarat Croitoru, citat de AFP.
Respingerea Guvernului Croitoru riscă să agraveze criza economică, în condiţiile în care Bucureştiul are nevoie de o nouă tranşă din împrumutul FMI, pentru a putea plăti pensiile şi salariile din sectorul public.
Evocând riscul unei întreruperi a acordului cu FMI şi UE, Croitoru a subliniat că România trebuie să găsească până la sfârşitul anului cinci miliarde de euro, în special pentru salarii şi pensii. “O sarcină extrem de dificilă”, a apreciat el, citat de AFP.

Opoziţia din Parlamentul român l-a respins pe premierul desemnat Lucian Croitoru şi cabinetul propus de el, accentuând şi mai mult criza politică, apreciază Reuters.
Potrivit analiştilor citaţi de agenţie, orice nou candidat pentru funcţia de premier va încerca să formeze un cabinet înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie. Ei sunt îngrijoraţi că ţara ar putea să nu mai aibă timp să respecte condiţiile pentru următoarea sa tranşă de împrumut.
Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale, a fost unul dintre membrii echipei române care a negociat pachetul de asistenţă oferită de FMI, UE şi Banca Mondială, aminteşte Reuters.
Forbes preia un material Reuters privind respingerea lui Croitoru, subliniind că acest lucru prelungeşte tulburările de pe scena politică, ce pune sub semnul întrebării acordarea următoarei tranşe din împrumutul FMI.

Asa zisa majoritate parlamentara- PSD-PC, PNL, UDMR- incearca din rasputeri să puna in pericol stabilitatea României. Niciun guvern nu este atat de bun pentru ei. Croitoru nu a fost atat de tehnocrat si nici Negoiţa atat de bun gospodar, precum Johannis.

3. CONSECINTELE CRIZEI

O data cu demisia ministrilor PSD de la guvernare a fost pus in pericol acordul cu FMI, generand o criza politica, dar si economica, grava, in tara. Fara transele FMI si CE, Romania intra in colaps si va avea 1 milion de someri in 2010
Banii din urmatoarea transa de la Uniunea Eurpeana nu vor ajunge in România pana la finalul anului 2009. “In ceea ce priveste transa a treia din imprumutul de la FMI sunt sanse foarte reduse ca ea sa mai fie primita in acest an, cel mai probabil in ianuarie sau februarie 2010”, a explicat seful misiunii FMI in Romania. Presa străină arată că instabilitatea politică adânceşte criza economică. Unele agenţii vorbesc chiar de întreruperea acordului României cu FMI. Cotidianul El Pais apreciază că, în lipsa ajutorului de la forurile financiare internaţionale, România va trebui să apeleze la împrumuturi de la băncile interne, ceea ce va afecta sectorul privat. Vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat, Theodor Stolojan, apreciază că “salariile oficialilor vor fi diminuate, iar pensiile vor fi îngheţate”, adăugând că “soluţia este de a atrage din nou investiţiile străine”. Voci avizate din BNR apreciaza ca România are nevoie pana la sfarsitul anului de 5 miliarde euro pentru plata salariilor bugetare.

Dragi pesedişti si penelişti, România are nevoie de guvern. Fiţi responsabili si votaţi Guvernul Negoiţă, lasaţi deoparte campania electorala.
Dărâmaţi criza, nu Guvernul!

967 thoughts on “Daramati criza, nu Guvernul!

  1. Gaby neni draga mai tai cam treisferturi din numaratoarea ta …hihih…au fost din 6 judete si s-au adunat cca 10000,mai mult n-au fost …o sa vedeti revolutie in 6 dec. ..hihih…cu putin noroc in 22 nov. …

    lulu …stai linistita iti respect toate pararile tale ,este dreptul tau ,chiar daca nu le impartasescu 100/100% ,cu tine se poate dialoga ….auzi la madama asta hada ,au sunato si pe mms ,cica sa-ti spuna ,dupa cate are madama ii si mincinoasa ,doamne -doamne, le cam imparte si bune si rele ,la asta s-au adunat toate relele…asta o roade ca tu si Gabriela dialogati cu mine ,ipocrita ….ea poate sa dialogheze cu zapa istoricul mincinos si onu copiatorul sef ,astia sunt de teapa ei …

  2. lulu…asta are o ciuda patologica pe femeile frumoase si destepte ,pe tine te uraste de-a binele pentru desconspirarea vacsaluieli si ca bietul Cristi nu-i mai trimite bani …asta-i madama noastra ,profesoara pensionara …sa traiasca mult si bine ,merita.

  3. inca una desprea Reresoaia …s-a certat cu tot blogul ,inclusiv Madalina ….i-a reprosat ca nu-i apreciata pentru serviciile aduse portocaliilor …asta este colega noastra ….na ca am facut-o si eu…

  4. Puiu

    Se pare ca voi aveti nevoie de putin noroc… 😉 Iar tu meriti smotocit de pene si aruncat la…UTA…ia nu mai fi atat de rautacios ca superi fetele…. 😉 Eu zic sa pui si Clujul la numaratoare si sa vezi ca iese atat cat spun eu….Te astept spasit pe 6 Decembrie imbracat in Mos Nicolae…portocaliu… 😉

  5. dupa mintea ei si nu numai a ei ,toti care nu simpatizeaza cu portocalii si Basescu ar trebuii ejectati ,asa gandeste Raresoaia ….

  6. Gaby …poate sa iasa nu Basescu si tata lui ,eu tot amicul vostru o sa fiu ,chiar daca nu avem aceleasi simpatii politice si de multe ori ne contram virtual…pentru tine de Miklos baci o nuia in doua culori ,galben si rosu…pe langa un gand frumos si-o urare la fel ,tie si la baietii tai …sr,jr…

  7. buna ziua, am revenit,a fost splendid,o manifestatie pe cinste care m-a umplut de bucurie,care mi-a dat masura starii de spirit a ardelenilor.
    am stat si am ascultat ce mai vorbeau oameni intre ei,nu cred ca as putea scrie,reproduce dialogurile dintre sutele de oameni pe linga care am trecut,dialoguri care aveau ca subiect predilect P.S.Dsi mircea geoana.
    de la oameni in virsta,de virsta media,pina la cei tineri,care mi se pareau cei mai indignati.am stat linga niste tineri care veneau din bistrita,o tinara injura de mama focului pesedeul care a pus stapinire pe primarie si in acest moment doar rudele pesedeului au dreptul sa lucreze in primarie.culmea este ca domnisoara respectva avea carnet de partid,unde credeti ?era membru PNL.
    si nu a fost singura penelista venita la mitingul lui Basescu,discret ascunsi de camerele de luat vederi i-am vazut si pe mai mari liberali din judet,care jubilau de placere cind a vorbit TRAIAN BASESCU,aplaudind frenetic spusele dl Basescu.
    de la o fereastra si un balcon dintr-o cladire care se gaseste in piata i-am vazut pe leaderii locali ai U.D.M.R.,ce credeti ca faceau?
    aplaudau domnilor,aplaudau si participau alaturi de zecile de mii de cetateni la bucuria de a fi impreuna cu Traian Basescu,mai ales cind dl. presedinte i-a multumit lui boc si ardelenilor pt ca il sustin. si Republica de la CLUJ,ma refer la reublica pesedista si-a trimis reprezentanti,nu vreau eu sa dau nume,dar au fost greii ,cei care in 2005 l-au instalat pe geoana la pres. pesedeului. nu sunt profet,nu sunt mama omida,dar daca geoana spera in voturile maghiarilor se inseala amarnic.daca ar sti cum este perceput de unguri?daca ati sti ce colorata este limba maghiara atunci cind vrei sa injuri pe cineva?eu stiu pt ca sunt vorbitor de limba maghiara.
    dar pt ca sunt roman ar fi mai bine sa o intrebati pe N.G.sunt convins ca ea folosind si resursele secuilor v-ar oferi o sarada incintatoare.
    apropo de universul fiecaruia,univers spiritual si poetic.
    totusi am si o neimplinire,nu voi putea participa la confruntare,pt ca locatia este un hotel,unde numarul celor care pot fi de fata e mic,asa ca prefer sa vad ,Meciul’ de acasa desi ma gindesc ca galeria va fi foarte numeroasa si vocala.
    sincer va spun m-am simtit bine

  8. Puiu

    Ai dreptate…galben cu rosu dau….PORTOCALIU… 😉 Stii tu ce stii dar nu vrei sa recunosti… 🙂 Aceleasi salutari de la JR.care miercuri a facut 15 ani,si de la SR…..

  9. ***N.G. – aşa e Gabi, ca întotdeauna cu răspuns înţelept şi la momentul potrivit. Despre tine da! Se poate spune că eşti, într-adevăr, un om inteligent. Felicitări! Ca să-ţi fie bine, nu-i nevoie să-mi răspunzi la postare…

    Prin “toţi” mă refer la colegii cu care eu discut pe mess sau mail, dar în nici un caz cu toţi colegii. N-aş admite niciodată să”socializez” de ex, cu puiu… Sau cu cel de se crede jurnalist şi american…

  10. ***puiu says: lulu…asta are o ciuda patologica pe femeile frumoase s… te înşeli… Eu sunt femeie normală şi admir, iubesc bărbaţii. Şi, dintre prietenele mele, nici una, da’ absolut nici una nu are faţa creaţă şi nici 150 de cm înălţime…

    Nu mai umbla cu strâmbe, securistule… Mulţumeşte-te cu cât rău ai făcut cât ai fost activ… Ar trebui să-ţi fie ruşine pentru ceea ce faci tu aici… Nici cea mai mahalagioaică femeie n-ar face ce faci tu, needucatule!

  11. iata deja vad primele imagini de la dezbaterea care urmeaza.
    mai am un mare regret,pt ca am ajuns destul de tirziu nu m-am putut apropia de stafful pedelist,intentionam sa ma prezint doamnei UDREA.
    dar asta e,nu-i timpul pierdut mai vor fi momente cind sa ne cunoastem,din puncutl aceasta de vedere o invidiez pe lulu,careia vreau sa-i spun ca sunt de acord cu ea si cu atitudinea ei concilianta fata de toata lumea,repet toata lumea.
    de aceea suntm indivizi,individualitati,cu educatii diferete,cu temperamente diferite ,probabil cu expierente diferite dar si cu aspiratii diferite.
    doresc sa mai adug ceva,ceva foarte important,in lumea reala majoritatea dintre noi probabil suntem putin mai altfel mai ponderati si mult mai atenti la mijloacele de exprimare,care in mod sigur ar mult indulcite.
    dar cind suntem intr-o actiune de sustinera a unui candidat,cind suntem in situatia sa raspundem unor indivizi care de orice pot fi suspectati numai de respect fata de democratie nu,pt ca trecutul lor si prezentul prin atitudinile luate ii reclama ca fiind antidemocratici,sigur limbajul si atitudinile au tuse putin mai ingrosate.

  12. bravo Rarasoaie …hihihi…tie iti plac barbatii …da lor de tine …hihihihi…gata nu ma mai sfadesc cu tine ,esti o simpatica ,cam trecuta ii drept ,dar esti a noastra ,in toate comunitatile este o ….oaia neagra …educata ui Puiutu…

  13. bine c-a ferito Dumnezeu pe Ilenuta noastra sa vada un pierde timp pe blogurii ,urat la trup si rau la suflet ,se asociaza astea ,rau cu urat ….bine-ai facut ca nu te-ai prezentat ,ai oarece constinta-n tine ,sa-i nu-i strici finalul de saptamana …hihihi…oricum Basescu arata parca-i mort de doua luni …pana acum Crinut ii deasupra matelotului…hihihihi…..oau ce-mi place .

  14. Baselu incepe sa jigneasca …nu-i tine ,el numai cu smecherii umbla …Crin ar trebuii sa-i spuna ca merge la servici de la Blitul de aur la ora 7 dimineata …

  15. Oameni buni ce ar fi sa reveniti la momente mai bune, ura intuneca mintea, nu trebuie sa va certati, nu aveti motive. Vorba lui Gabi e o zi frumoasa, suntem in familie cu totii, mai citim pe blog… Fac apel la ratiune Ce conteaza ca avem prietene scunde sau inalte cu sau fara riduri!!! Sunt totusi discutii neadecvate ptr un blog politic. Si eu am prietene scunde fata de 1 .71 cm ai mei, de riduri m a ferit D- zeu, dar am prietene cu riduri, asta nu inseamna ca trebuie sa le judecam, nu e frumos…Puiu lasa asa treaca de la tine, fii intelept. Nu judeca pe nimeni…Fac apel la ratiune.
    Acum la tv este dl Basescu cu rivalul politic crinulet, vizionare placuta 🙂 Dar unde-i geoana?

  16. Baselu il copiaza pe Vanghelie …hihihi…guuuuuugal….bravos piratule …

  17. Amândoi candidaţii sunt în limitele normalului. Nu-i drept să aruncăm cu pietre…

  18. Gabi nici nu credeam altfel. 🙂 Da’ unde i geoana ca imi scapa cauza absentei lui? Nu el a cerut sa fie face to face cu dl Basescu?

  19. Puiu

    Vanghelie era cu ”goagal”…. 😉 Rautate mica…orice sa cauti nod in papura….

  20. Ştie cineva cine este, cum se numeşte moderatorul? frank zapa[king] – este clujean de al vostru?

  21. a inceput caterinca la initiativa lui Baselu …aici o sa piarda ,nimic constructiv la omul asta ,numai imbarligaturi …Patriciu ,Hrebe …slaba prestatie …

  22. ION ADRIAN…Iar te inseli …privind servicul comandat ….sunt opinii pur personale …Despre ce raport oficial vorbesti ,ca s-ar fi primit referitor la ce a dat,ce a luat ,ce intelegeri a facut Geoana la Moscova …?Daca exista asa ceva ,un asemenea raport ,cred ca realizezi ca jurnalistii de serviciu si propagandistii PDL il faceau public imediat …fara pericol de a fi actionati in justitie …
    In lipsa unui raport oficial pe tema de la Moscova toate sunt pure speculatii …De aia nici Basescu nu apasa prea tare pedala pe acest subiect desi ar avea tot interesul sa o faca fiind in campanie electorala …Sau l-a lovit deodata fair play ul sau civilizatia ?De aia si arunca doar cate o fumigena …ca si despre Haissam …despre care spune ca va dezvalui tot …dar dupa alegeri …care daca le va castiga oricum nu ai sa mai auzi 5 ani despre subiect ….
    Mai este o molie parsiva pe blog care isi incalzeste aripioarele pe langa lumina blonda a lampii PDL…..permitandu-si sa faca aprecieri ireverentioase despre calitatea intelectuala a lui Geoana sau despre altii …dupa etalonul jos intelectual ,moral si spiritual dupa care se ghideaza …gandind probabil ca e suficient sa ai cateva kilograme de diplome la privat pentru a-si inchipui ca deja e doctor docent …care molie face comentarii despre opiniile mele din postare ..
    E o curiozitate ca o molie poate face spume ca un veritabil armasar de curse …probabil o molie excitata si transpirata numai scriind nume de femei …si albita de faina muiata cu care lipeste afisele cu Dl Presedinte ….
    Cred ca nu esti de aceeasi factura si statura morala cu molia de mai sus asa incat te rog sa-mi spui unde ti se pare ca am gresit in rationamentul meu privind pe Geoana ,turist la Moscova ..
    O dupa amiaza placuta

  23. Antonescu – a început-o bine şi acum începe să se umfle!… Păcat! Un pic de decenţă, un pic de modestie… 🙄

  24. Gabi, LA MULTI ANI sa ti traiasca juniorul, sa ai numai bucurii si multumire sufleteasca din partea lui. D-zeu sa i vegheze pasii… Cu drag 🙂

  25. Crin Antonescu

    O atitudine obraznica vizavi de femeile care reusesc in viata in conceptia Antonesciana DOAR ”prin alte metode”…. Rusine!!! Nu uitati ca toate femeile VOTEAZA !

  26. Basescu zice ca Romania are mai mult cu 9000 km2,ca suprafatasub mandatul sau,eu cred ca 900 km2.

  27. slaba prestatie a lui Basescu ..Crinut l-a surclasa pur si simplu….

    Gaby …nu te face ca nu intelegi la ce s-a referit Antonescu ,dupa mine a avut dreptate ,chiar daca nu mi-a convenit ca sigur s-a gandit si la Ilenuta noastra ,nu numai la Monica furacioasa ….

    Baselu s-a enervat ,ii iasa rautatea pe ochii ,asta nu-i nimic matelotule ,vezi tu in 6 dec……nu mai merge cu lozinci ,gen Patriciu ,Hrebe…bla bla bla …acum dragi portocalii l-ati vazut in toata splendoarea pe Baselu vostru ….

  28. plecati pe Mare ,?…da …cu ce plecati …hihihihihui….barci ..nec-sam…

  29. Romania avea 237500 km2,acum are 238391 km2.Sunt 900 sau 9000?Basescu a zis 9000.”Chucky” de ce nu l-a corectat?

  30. Baselu s-a desfigurat la fata ,staful lui ii anemic ,unde-i inflacararea portocalie de odinioara …cred ca se leapada de el ..sa fie …

  31. Puiu

    Asta arata si valoarea ta vizavi de femei…. Esti pe acelasi calapod liberal….L-am vazut si pe Antonescu in toata splendoarea lui….Planul lui de a conduce Romania este atacul la persoana….altceva nu stie,nu e capabil,nu are ce sa spuna despre el si spune despre altii….

  32. Gaby …cine a rostit de 5 x Ilici ,Hrebe ,Patriciu …Baselu a mai facut o grosolanie ,i-a zis lui Crin ,ca n-a fost acasa cand sotia lui s-a sinucis …idiot Basescu asta …

  33. Gaby …abordarea asta ti-a lacut ?…sau n-ai bagat de seama ,Antonescu a fost domn si-a evitat raspunsul elegant ,trebuia sa-i zica necioplitule du-te-n ….nu mai zic.

  34. De la Domnul Traian Băsescu – actualul şi viitorul Preşedinte al României – o adevărată lecţie de decenţă, respect şi profesionalism!

  35. Se va discuta in continuare de intalnirea Basescu- Antonescu.
    Cea mai scurta, dar cred ca plina de continut concluzie se degaja din secventa finala:
    Dl Presedinte Basescu s-a putut duce deschis, fatis, barbateste, sa dea mana cu Crin si cu insotitorii acestora in timp ce Crin dupa unele jigniri grosolane spuse, nu a mai putut face acelasi lucru.

  36. este prima data cand Basescu iasa in pierdere dupa o intalnire televizata ….hopa ,este inceputul sfarsitului ,nu mai merge cu mistouri si lacrimi de crocodil …are 5 ani in spate ,nu poate sa zic nimic bun despre ei….

  37. Stafful portocaliu e bine merci,nu iti face griji….cel liberal e mai odihnit,ei isi fac campania intre pereti,acolo mai pot trage un pui de somn…. Portocalii sunt mereu printre oameni,acolo e nevoie de energie….Presedintele are propria lui inflacarare…. 😉 Crinulet te-a molipsit,nu ai ce spune si te legi de ce poti…. Ntz,ntz,ntz…..rusinica…

  38. gata ,ma duc la Albuta ,sa nu-mi raspundeti se supara onu copiatorul de 2 bani….pe care nu-l baga nimeni in sama …

  39. numai un surd sau rauvoitor sa nu catalogheze prestatia lui Baselu ,lamentabila ,n-a fost pregatit deloc ,l-a crezut pe Crin usor de supus ,nu s-a potrivit …hihihjhiu….electorii au avut ce sa vada…..

  40. @Frank,
    Te confirma in ce spui despre miting, chiar Realitatea TV, care (mi-a povestit sotia) a fost total nemultumita de ce se intampla acolo, adica exact ce spui tu. Cred ca nu gasea pe nimeni pe care sa-i intervieveze si care sa spuna ce ar dori ei sa auda.

    PS La RTV, Vlad Filat confirma patru morti la Chisinau de la acele alegeri, patru morti identificati. Cam ca la noi la 13-14 iunie 1990.

  41. Puiu!

    Poate presedintele a suparat un om…pe Crin…In schimb Antonescu a umilit toate femeile din Romania!La o obraznicie a capatat un raspuns poate cam dur in plan personal dar un dus rece nu ii strica…Sa inteleg ca sotia dansului a ajund europarlamentar prin metodele sustinute de el?E un subiect care nici macar nu ar trebui atins in discutiile unui pretins viitor prezidentiabil,dar daca o face,sa isi asume raspunsurile pe care le primeste.Si daca va miorlai ca un motan calcat pe coada pentru asta…atunci e ceea ce si arata….Un om slab care se pretinde barbat…eu i-as fi facut cunostinta cu o palma de jumi-juma sa invete cum se promoveaza femeile,ele pe ele,cand barbatii misogini uita cum i-a crescut mamele lor(culmea…femei!).

  42. Eu am rugat doar, fiecare fiind liber desigur. 🙂
    Asa se spune si in diversiunea despre Basescu, care cere , roaga, sugereaza, evident neavand instrumentul de a impune si de aceea este acuzat cu totul fals de autoritarism , tendinta totalitara. Aceiasi diversiune josnica, a unor oameni josnici pe fond, in ciuda uneori a unei aparente bonomii si generozitati sufletesti, care pe unii generosi ei insisi, ii poate pacali.

  43. Gaby…hai ca plec …bine ,eu nu cred ca le-a jignit pe toate ,nu stii bine …pasarica si tiganca imputita si hai pe masa sa-ti arat …sunt laude la femei??? …Basescu s-a referit la prima sotie a lui Crin …nu trebuie sa te joci cu necazul altuia ,doamne -doamne nu doarme si poate te loveste …vezi ca te-ai pus rau cu copy-paste ,mi-ai raspuns …o seara frumoasa Gaby neni ,ma alatur lui lulu si-i urez si eu numai bine juniorului impreuna cu seniorul si mai pe urma si cu mama lui …hihgihujhi…sunt misogin ….hihihih..simpatica ,serbus

  44. ion Adrian

    Le mai raspundem sa nu se umfle prea tare in pene..ne e teama pentru sanatatea lor… 😉
    O zi buna va doresc….Antonescu a spus multe dar NIMIC pentru Romania…

  45. Picati cu gratie,doamna,nu inercati sa va eschivati.Fii barbata Zoe!

  46. Se pare că mâine, Crin va fi la Bacău. De ce spun asta? La ieşirea/intrarea din/în scară este un afiş mare prin care primarul oraşului şi visătorul repetent îi invită pe băcăuani la un cpncert cu Direcţia 5, Al Jidveianu – sper să fi scris bine – ăsta are nume de marcă de vin// şi interpreţi locali de muzică populară românească…

  47. In vonfruntarea de la Cluj, matrozul a fost mereu pe-alaturi , a batut campii si-a incercat sa fie la nivelul maidanului, sa foloseasca hoteste loviturile sub centura.Matrozul tot edecar ramane..A reusit cu brio si nu s-a ridicat de la acest nivel de maidan din cauza loviturilor precise si eficiente date de Crin Antonescu, care a tintit exact unde trebuie…Matrozul a avut ocazia sa se mai gandeasca las pasarici, tiganci imputite, sui-te pe masa sa-ti arat, etc.Pur si simplu l-a asezat pe matroz in barcuta lui de cheflii simpli si necultivati.hazliu a fost cand matrozu vorbea despre cartile citite…ha, ha,ha…

  48. buna seara doamnelor si domnilor.dupa prima confruntare intre locul 1 in sondaje si locul trei am avut ocazia sa ne formam opinii clare despre ce si cu cine avem de-a face.pt ca sunt un simpatizant Traian Basescu voi comenta doar prestatia lui crin antonescu mai consistent pt ca despre traian basescu am tot vorbit de-a lungul timpului.
    prima constatare majora si defintorie pt Crin Antonescu-nu are anvergura si statura unui om de stat,este plafonat la nivelul unui chibit ,a unui blogger de teapa unuia ca puiu,adica un amestec de obraznicie,impertineta intr-o fratietate si convietuire cu o crasa ingnoranta si prostie.
    si acum argumentele-pe subiectele economice ,pe subiectul punctual invatamint,strategie fiscala si ce poate face presedintele in lumina pirghiilor oferite de constitutie,dl. antonescu a gafat,s-a decredibilizat si a dovedit ca este un mare demagog si ignorant.
    dincolo de gilceava si ironia de cea mai joasa speta acest brailean este ,ZERO’.
    presedintele BASESCU,ia dat o lectie usturatoare acestui trepadus cel mult impertinent care a intarit opinia ca mai mult decit sa guite ,la fel ca zapacitii mincinos de pe blogguri care au preluat minciunile lui voiculescu si vintu,limbajul lui vanghelie,mai mult nu are de unde.
    se vede ca a intrat de pe locul doi in parlament,de aceea a intrat de pe locul doi in parlament,are aceiasi atitudine golaneasca ,de tip mafiot ca si S.R.S,omul stapinului sau patriciu.
    concluzie-a reusit sa mai piarda ceva puncte,pt ca daca noi chibitii ,cei care facem gargara si mistocareala de pe margine o facem tocmai pt ca nu suntem politicieni,de la ei,de la politicieni asteptam si altceva,pe linga golaneala si ceva consistent,ori Crin Antonescu nu are decit golaneala unui bibliotecar care imprumuta doar abecedare.
    se vede ca acestui individ ii lipsescu lectii clare de P.I.R,se vede ca trasieste intr-o lume mica,de golanasi care prin tot felul de smecherii au accesat puterea,nu prin merite ori calitati.
    bloggerilor care il aplauda le spun doar atit,PNL daca mai continua cu acest individ se intoarce in parc,alaturi de prm si png.

  49. Agentia Reuters a recenzat astazi o carte aparuta in vest si in Romania sub titlul “Basescu Rusinea Romaniei” si scrisa sub pseudonimul Johnatan Harper…In carte ca dati seama ca autorul a punctat si descris toate abuzurile, ilegalitatile si jongleriile acestui matroz care si-a batut joc de tara timp indelungat…Un articol pe aceasta tema a aparut astazi si-n presa Bulgara…Cred ca fiecare isi da seama ca asta-i apusul marinarului edecar insa numai el nu vrea sa inteleaga.Oricum va pricepe ca nimeni nu-l mai vrea, imediat peste vreo cateva zile..

  50. in ultima vreme observ ca diversi bloggeri isi aroga cu de la sine putere superioritati,atitudini domninante si roluri de diriginti.
    ba mai mult mai fac si teoria deontologiei si a moralitati,atacind folosind probe oferite de niste mici ticalosi care au in A.D.N virusul rosu.
    personal de data aceasta nu voi intra in sfera zvonisticii si nu ma voi prevala de informatii,dealtfel publice despre dl Andrei.
    ii voi spune doar atit,prietene ai mult prea multe motive sa-ti fie rusine de tine si de foarte multe din actiunile tale decit as avea eu,pt ca nici eu nu sunt un sfint.
    faptul ca incerci sa lovesti cu glumite luate din repertoriul unor neica nimeni spune ceva,ai o prblema prietene,asa ca te sfastuiesc sa ramii fidel dialogurile elitiste cu tov militian care probabil se ridica la nivelul pretentiilor tale,sigur el nu a scris cartii despre calitatile cepei.
    el este obisnuit sa scrie doar rapoarte,venite de la tot felul de informatori si delatori,rapoarte in urma carora a bagat la beci suficienti luptatori anticomunisti.
    ma intreb cum de tu un mare jurnalist ,nu l-ai intrebat niciodata pe colonelul militian citi luptatori anticomunisti ,citi rebeli si razvratiti impotriva comunismului a ascuns in beciurile din AIUD.
    daca nu ai facut-o pina acum te invit sa-i iei un interviu ,asa cum stie un jurnalist de investigatie,unui fost militian si sa-i pui acele intrebari incomode care ii privesc trecutul glorios de tortionar.
    eu nu am facut acest lucru pina acum,pt ca nu sunt un jurnalist asa mare ca trine,eu sunt un amarastean de blogger.
    s-au atunci sa ne spui sincer, ca, cine este amic cu tine este scutit de a fi intrebat de trecutul sau,pt ca, deh,statutul de amic al tau ii da voie sa scape de punerea la zid pt lucrurile mizerabile pe care le-a comis.
    apropoo de moralitate,de civilizate si de atitdine militant democratica.

  51. Nu cumva ai scris-o tu sau nu ai veleitati literar-ziaristice?
    Eu cred ca ai si cred ca se putea publica si asa adica inaintea celor mai importante precum:
    Cum construiam socialismul la colectivizare.Pagube colaterale minimale.
    Cum creeam omul nou la Pitesti.
    Cum ridicam nivlul de trai al retinutilor la Periprava sau la Canal.
    Cum impuscam pe strada evadati periculosi fugiti cu arme de la Jilava si despre care in mod gresit se afirma ca sunt politici.
    etc, etc ca mai am multe deastea cu care merg la sigur si fac si tiraj

  52. Frank,
    Iarasi o chestie telepatica, ca doar noi doi scriam in paralel. 🙂
    Este totusi ciudat . Cred ca nu gresesc si ca ma aflu unde trebuie sa ma aflu.

  53. Americanii ne arata tot mai clar ca matrozul nu-i agreat :

    Basescu, dat in primire de American Committee Against Corruption
    13 noiembrie, 18:33
    Jurnalistul Sorin Rosca Stanescu a postat, vineri, pe blogul sau, textul in limba engleza publicat de organizatia American Committee Against Corruption, intitulat “‘Cel mai grav scandal al tuturor timpurilor’ din Romania, publicat intr-o noua carte”.
    Sub titlul ”Basescu, dat in primire de American Committee Against Corruption”, Sorin Rosca Stanescu scrie despre ”legaturile sefului statului roman cu terorismul si alte fapte controversate”.
    “‘Basescu, rusinea Romaniei’ este titlul unei noi carti care relateaza parcursul negutatorului roman si al flotei de pescuit oceanic, asa cum au navigat ele intr-o mare a coruptiei, disparand in propriul lor Triunghi al Bermudelor”, se mentioneaza in textul publicat de American Committee Against Corruption si citat de blogul lui Sorin Rosca Stanescu.

    “Acest raport documentat in amanunt cuprinde vaste informatii, de la anchete jurnalistice pana la investigatii parlamentare si audieri judiciare. Este o poveste despre aproape 40 de ani de coruptie, inselaciune, nepotism politic si economic si clasica frauda”, potrivit textului preluat de blogul jurnalistului.
    “In evolutia sa de la marinar de rand la capitan de vas in sistemul comunist, cu un posibil ocol pe la temuta Securitate, apoi la primar al Bucurestilor, ministru al Transporturilor si in cele din urma presedinte al tarii, ‘Traian Basescu a dovedit o nerespectare aproape dispretuitoare a literei legii si o tendinta perpetua pentru abuzul de putere’, declara Jonathan Harper, autor al lucrarii”.

  54. Asadar acum pot reveni:
    Se discuta in continuare de intalnirea Basescu- Antonescu si se va mai discuta.
    Cea mai scurta, dar cred ca plina de continut concluzie se degaja din secventa finala, un epilog de toata frumsetea si plin de semnificatie:
    Dl Presedinte Basescu s-a putut duce deschis, fatis, barbateste, sa dea mana cu Crin si cu insotitorii acestora in timp ce Crin dupa unele jigniri grosolane spuse, nu a mai putut face acelasi lucru.

  55. Cred ca este o impolitete sa murdarim acest blog cu imundele ziceri, ale unui imund insultator printre altii, si ai cumsecadei si dragalasei noastre gazde.

  56. Ca intotdeauna o ziarista care imi place mult emite niste propozitii savuroase:

    “Nu stiu daca domnul Antonescu joaca tenis, dar declaratia domniei sale privind vizita lui Mircea Geoana la Moscova pare un lob pe care l-a inaltat pentru ca Traian Basescu sa ii trasneasca lui Mircea Geoana un smash drept in moalele capului.”

    Rezon , dna Ioana si ptr voi linkul:

    http://www.ziare.com/actual/opinii/11-14-2009/lobul-lui-crin-antonescu-949883?utm_source=Newsletter__Ultimele_24h&utm_medium=yahoo.com&utm_campaign=newsletter_3387

  57. toata copilaria mea parintii mei au insistat pe un lucru foarte important in educatia mea,felul in care imi voi alege amicii si cercurile in care ma voi invirti,pt ca ele vor pune pecetea pe mine pe C.V.-ul meu,ele vor fi parte din eticheta care mi se va agata toata viata.
    asa se face,ca fara a sti vreodata ce comunismul va pica,[nici nu avem cum]pina la terminarea clasei a 12-a in 1990 nu am fost utecist,refuzind cu obstinatie sa intru in organizatiile tinerilor comunisti,desi am fost un elev mult peste medie,la cel mai prestigios liceu din cluj.si sigur trebuie sa le multumesc luminatilor mei profesori care nu m-au discriminat si nu m-au nedreptatit pt faptul ca am tot fentat intrarea in U.T.C.
    de fapt ce vreau sa spun,este ca in viata alegem in fiecare zi,pt ca toti avem in preajma noastra oameni cu trecut reprobabil cu acte care nu fac cinste unui om,dar….si aici este un mare dar,nu ne sunt amici,nu le dam atentie si importanta,pt ca daca am face acest lucru ar insemna ca implicit si explicit ii aprobam,le aprobam actele si actiunile,de aceea cred ca atitudinea corecta este de a-i evita ,ocoli .
    acelasi lucru este valabil cind vine vorba si de fostii:militieni,turnatori,militari,nomenklaturisti.
    acum cind stim ce au facut ,cum si-au batut joc de romani a fi amic ,ori prieten cu cei mentionati mai sus,este o dovada ca macar in parte accepti ca ce au facut nu-i chiar rau,ca vorba aia,e Baieti Buni’
    ei, eu nu pot cautiona asemenea oameni,nu-i doresc in preajma mea si nici nu voi accepta vreodata sa am vreo relatie cu asemenea indivizi-e modul meu de a ma proteja,de a protesta pt ca oamenii acestia,colaboratori a unui regim criminal nu au platit in fata justitiei,nici macar nu au fost lustrati.
    cine doreste sa intretina prietenii si amicitii cu acesti Tov…..sunt liberi,dar nu pot avea respectul meu. toleranta mea este totala,,dar macar a fi ignorati mi se pare un lucru de elementar bun simt,macar din partea noastra a celor care am fost mult prea tineri in comunism si nu am apucat sa fim contaminati.
    restul cirdasiilor,legaturilor bolnavicioase si reprobabile care exisita intre cei batrini,nu ma intereseaza,pt ca eu vreau sa fac un pas inainte,nu unul inapoi.

  58. Cam tarziu dle Manole dar tu vad ca ai niste dovezi la ce spun eu de cativa ani public si-n privat de 9 ani.

    Manole: In 2000, se stia ca ies Vadim si Iliescu in turul doi

    Candidatul independent la prezidentiale Eduard Manole sustine ca la alegerile prezidentiale din 2000, la care a si candidat, turul doi a fost aranjat in asa fel incat Corneliu Vadim Tudor sa ajunga in turul doi cu Ion Iliescu.

    Candidatul independent a declarat, sambata, ca a candidat la alegerile prezidentiale de anul acesta pentru ca in 2000, cand a candidat pentru fotoliul de presedinte, a fost impiedicat sa obtina un scor mai bun din pricina blatului pentru turul doi.

    Manole sustine ca a obtinut mai mult de 1,2%, cat ii dadeau sondajele, insa nu i s-a permis sa aiba observatori in sectiile de votare, pentru ca era necesar ca Vadim sa intre in turul doi.

    “Se stia ca trebuie sa iasa Vadim cu Iliescu in turul doi”, a declarat Manole, invitat la Antena 3.

  59. da ,ai dreptate Ion adrian,suntem compatibili din anumite puncte de vedere si fara a intelege eu prea bine-vad ca la distante mari rezonam in multe privinte si in acelasi timp

  60. Jos, pe bandă, la RTV scrie că Realitatea TV a hotărât să nu-i mai invite pe Sorin Rosca Stănescu şi Bogdan Chirieac…
    Cum vi se pare? Cum comentaţi? Eu spun doar atât: IPOCRIZIE!

  61. Asta seara, Domnul Presedinte a spus ca sunteti tanara si frumoasa dar a uitat sa spuna ca sunteti si desteapta .
    Vreau sa va fac cunoscut dumneavoastra ca cititi zilnic siteul si sa va atentionezca in teritoriu si chiar la tara unde un anumit deputat de calarasi ar trebui sa se ocupe de campania prezidentiala o face superficial si nu pomeneste mai nimic de referendum . Desi cred ca s-au alocat multi bani pentru aceasta campanie in comunele cu primari PNL nu insista ca oamenilor sa le fie schimbata parerea . Primarii PNL au avut multe materiale de campanie (geci , fulare , caciuli,etc.), pe cand PD-L a venit cu o punga si cate un chibrit!
    Multa bafta !

  62. auzi am fost peste medie intr-un ilustru liceu din Cluj….media la voi in scoala a fost submediocra ,daca tu ai fost peste medie ,n-ai rusine deloc ,uitati-va portocalicilor ce coleg inteligent aveti ,…hihhi…n-ai fost utecist c-ai fost slab la invatatura ,liceul tau a fost o scoala profesionala de tamplari ,nu te mai lauda atat ,nici tamplar nu esti bun…roaga-te si tu sa nu-mi mai raspunda bloggeri ,asa cum a facut incultul de copy-paste ,atata josnicie ,va rog nu-i mai raspundeti lui puiu …huooooo stalinistule ,vorbiti . numai voi doi ….sunteti compatibili in ignoranta …doi semidocti …

  63. toate intalnirile electorale ale portocaliilor sunt mincinoase ,sunt adusi portocalii din toate judetele limitrofe mitingului ,mai dihai ca pe timpul lui Ceausescu ,asa se facea si atunci ,lumea striga lozinci si in inima lor il ura de mama focului ….Basescu nu mai traieste in realitate ,se crede cel mai destept si priceput la toate ….sindromul carieristului ,oportunistului cocotat acolo unde nu-i de el …a ajuns printro conjuctura si faradelege …operatiunea Autobuzul a fost succesul lui Baselu cu cca. 200000 voturi in plus ….acum nu mai merge smecheria ,chiar daca l-au ejectat pe Nica si pesedeul de la guvernare…

  64. Buna seara. Ionica tu esti cu ,,scaun ” la cap si am pretentii. Sa informam fiecare cum trebuie , sa nu scoatem din consens .
    La urgenta in Americica cea lovita de saracie , banii mogulilor au facut minuni si au produs o ,,lucrare’ , nu carte cum se induce .. dar sa citim tot si sa vedem ce si cum . Iata aici pagina care ne spune ca sponsorul cartii si al altor bloguri , articole etc cu scriere total impotriva lui Basescu sunt aceiasi cu cei care au clonat blogul oficial al presedintelui . Iti dai seama citind ca disperarea a dus jigodiile in Arizona incercind sa influienteze ..pe cine? citeva sute de americani/ Daca nu era implicat SRS si altii, Patriciu si Vinturatu(in curind) , poate cititorul gasea ceva interesant dar subiectul este perimat …. Eu am facut teren si in special in aceasta perioada am cautat sa aflu ce gindeste cetateanu despre presedinte si , spre stiinta tuturor, oamenii simpli il apreciaza si il doresc in continuare . Azi s-a consfiintit refacerea aliantei D.A.. Cei destepti au realizat . In politica trebuie sa arati votantilor ca meriti sa fii ales . Presedintele ca si Crin , au convenit asupra dialogului si atacurile , mimate” au fost pregatite si acceptate chiar daca au parut dure . Viitorul guvern PD_L+PNL va desfiinta Armata Rosie …. Mai nou ,pt ca tot se intreaba unii de ce nu este pus la zid Geoana pt plecarea kominternista la muscali, le luminez ,,pupa’ moliara ca rusii l-au refuzat vazindu-l asa ,,prostanac”…. In ceea ce priveste raportul despre aceasta fapta descalificanta a lasului tradator mircica , el este la ,,dospit” la SIE , pt cei din info care stiu …Ungureanu il tine sun ,,sapte’ lacate … de-o fi una , de-o fi alta , la lumina iese cind se cere …Bey gandacul bucovinean , esti un scarabeu mic si urit . spune-ne cum e cu ,,turnatoria”, cu ,,voluntariatu’….colaboratore la sinistra per umanita….
    http://ziarero.realitatea.net/1258158925-Razboiul_politic_dintre_Geoana_si_Basescu_de_pe_Internet_continua_cu_publicarea_unei_carti_in_SUA

  65. Am citi pe un afis cu reclama la referendum :

    DE CE ŢI-E FRICĂ, PĂSĂRICĂ? DE DIMENSIUNEA LUI CRIN

  66. Dar când ticălosul de Antonescu şi-a permis să spună că, în România, femeile trebuie să treacă prin “paturile” politicienilor ca să ajungă în politică, nu a fost josnicie?
    Fiecare primeşte exact ce merită… Nici tu nu eşti scutit. Nu ştii ce te aşteaptă! 👿

  67. nu a spus el ,Orban il cheama pe individul needucat ,nu-i totuna cu Antonescu…trebuie sa recunoastem ca multe femei aufost promovate facil …hihihihi…vorba lui Crin ,sa nu spun eu imediat cum….Crin chiar a laudat femeia ,mama,sotie ,care are multe pe cap….numai voi ati inteles invers ,sa-l aparati pe pirat care a comis o impolitete fara nici-un rost…este maniera lui de a dialoga …si a multora de aici.

  68. Citiţi – andreea009 at 7:23 pm – Merită! Aşa aflăm cine şi ce dă… Mare durere! PD-L a dat un chibrit… 😆

  69. hopa,am aflat ceva interesant in seara aceasta-deci asa cum spunea tv. ELENA CEAUSESCU ,ca nu poti fi o mama buna ,daca nu esti si comunista,tot asa nu poti fi un elev bun daca nu ai fost si un vajnic utecist.
    despre oportunismul unui taranoi n-am a comenta,pt ca daca ar fi avut aplecare spre carte,spre cultura,ori stiintele exacte nu s-ar fi indreptat spre scoala care te invata CUM SA BATI ROMANI,CUM SA-I BAGI LA BECI PE CEI CARE SE IMPOTRIVEAU REGIMULUI COMUNIST.
    acestea erau preocuparile militienilor pina in 1989,sa-i prinda pe cei care ascultau europa libera ,ori vocea americii,sa afle prin tot felul de delatori si turnatori cine spune bancuri politice,sa stie cine injura comunismul.
    cu aceste lucruri se ocupa acest intelectual de la coada vacii,acest cioban, inainte de 1989.si care astazi in culmea obrazniciei si a tupeului incearca sa-si dea importanta.
    dar ar fi intereseant de vazut ce comunica tov. militian prin intermediul bloggului:in afara de hiii,higgg,s-au bai portocalicilor,s-au iar am terminat un cantalau,ori insulte,s-au glume de cea mai proasta calitate,absolut nimic.
    nu e in stare sa lege mai mult de doua propozitii din care una este plina de venin.
    bravos militiene-esti o adevarata somitate,esti un produs al intelectualitati de tip Baston.
    chiar nu ai pic de tupeu,dar….binefacerile democratiei se rasfring si asupra hotilor,derbedeilor ori golanilor.
    are si democratia defectele ei,limitele ei,una din ele este si aceasta-pina si personaje cazute din cele mai degradante medii se pot bucura de binefacerile ei.
    cred ca grecii,cei care au inventat acest concept de democratie,ar inebunii.
    pt ca in cetatile grecesti,acolo unde s-a plamadit democratia,sclavii mentali si indoctrinati precum militianul,nu s-ar fi bucurat de beneficiul titlului de cetean,asadar nici de democratie.
    pacat ,mare pacat ca regulile democratiei antice nu sunt valibile in tarile din fostul lagar comunist.

  70. nu sant avocatul nimanui ,am o parere despre Andrei….eu m-am certat primul cu el si de mai multe ori ,nu suntem de aceiasi parte a baricadei ,dar trebuie sa recunosc ca-i educat ,scrie bine ,analizeaza de multe ori nepartinitor in afara de subiectul Basescu al caru-i fan este declarat ,este optiunea lui ,o respect….el a facut mult bine si propaganda pentru portocalii si Basescu ,intrati pe blogul lui si vedeti …aici pe blog pentru-ca dialoga cu mine a fost pus la zid ,de intelighentiiiii blogului ,trio ra-ta-ta….se stiu ei care ,de aici se vede ca pentru acesti pigmei portocalii nu conteaza partidul si Basescu ,numai orgoliul lor imbacsit de idei toatalitare ,fara dialog…..au reusit sa-l supere sa nu mai posteze aici ….Andrei vino inapoi si posteaza …Argus care a avut contre tari cu Andrei nu si-a permis sa-i ceara banarea sau sa-l invite sa nu mai posteze cum fac ,semidoctii ra-ta-ta…trio asta de 2 bani vechi …

  71. cind ne spune tov militian cum se organizau mitingurile pt TOV. va rog sa-l credeti,pt ca in vremurile lui de glorie,a pazit de multe ori coloanele de amariti care erau scosi cu forta si impotriva vointei lor la acele mitinguri.
    eu chiar sunt curios,cum ii bateati tov militian pe cei care incercau sa o stearga olteneste de pe la mitingurile lui tov.
    nu ati fi amabil tov militian sa va depanati citeva amintiri din revolutionara dv tinerete insotita peste tot de renumitul Baston de militian.

  72. Pentru Molia …mulieris ….Ai sa-ti arzi aripioarele de la lumina blonda a PDL daca ai sa-i ciupesti prea mult din blanuri….mai risti si o constipatie pe fond nervos dar si de la produsele pe care le ciupesti acum in campania electorala …Scarabeul e un simbol si e fabulos in acest context ….fata de o banala molie romaneasca sau drosophila melanogaster de partid….. care esti ….vorba lui Vanghelie …care poate sa-ti fie profesor ….
    Incerci sa induci ideea aliantei DA pentru iti simti aripioarele si hrana cea de toate zilele in pericol
    Nu cred ca a fost un gest de bunavointa si de bun simt din partea lui Basescu introducerea in dezbatere a dramei personale din viata lui Crin …..mai ales de fata cu actuala sa sotie …aceasta tema introdusa in dezbatere a fost datorata lipsei de replica la prestatia eleganta a lui Crin … Anumite caractere ,lipsite de valente reale de inteligenta si spirit recurg in lipsa unei replici potrivite la un limbaj suburban ,cu atacuri la viata intima ,la familie ,la invective si uneori la anumite caracterizari ce tin de etnie(tiganca imputita ) la replici golanesti ( apropos de pozitia de pe masa de consultatii???!!! ) etc etc …..Probabil tu ca molie care se respecta si respecta pe cei mai “mari” ca ea, ai ciupit prea mult din prestatia unor lideri PDL si a sefului cel mare Dl Presedinte Traian Basescu …. din comportamentul acestora si din “spiritul ” lor ….
    Sa stii ca niciodata ,oricate scame ar inghiti din “hainele ” sefilor lor ,o molie tot molie ramane …in raport cu majoritatea romanilor care privesc lucid ierarhiile politice si stiu sa deosebeasca vopseaua colorata a moliei politician de culoarea sa cenusie reala …molia de partid va zbura intotdeauna in preajma luminii sefilor crezand ca aceasta o va colora in pigmentul personal ….o molie risca oricand sa-si parleasca instrumentele fragile de zbor daca se apropie prea mult de fierbinteala luminii sefilor ….de aceea nu dureaza prea mult in existenta sa inchipuita ….
    Am scris destul de mult pentru o molie de partid ……care-si inchipuie ca e Fluture exotic …..

  73. moro….hihihi…bravos ,oricum nu intelege nimic ,de asta nu se prinde numai scabia ….

  74. Din cate am vazut eu in viata intotdeauna infractorii de oriunde au un singur cosmar si un singur fix : melitia si melitianul.Poti sa-i dai borfasului orice, chiar si cozonac cu rahati, poti sa-i dai si masline cu scrumbie direct din pravalie, poti sa-i oferi si-un chistoc fumat, ori o gura de trascau, el nu-i multumit si pace pana nu injura melitia si melitianul, pentru ca aia l-au ginit, aia l-au bagat la bulau si “a fost mai ‘oti ca el”.Asta nu iarta el, obsedatul, care are ura asta-n sange, deoarece tac-su si ma-sa tot infractori au fost si l-au educat in spiritul asta : sa nu te faci cumva pionier, utc-ist si sa urasti meliti pana la moarte.Cunosc multi fosti infractori din fostul regim care acum se dau disidenti, care-au sabotat regimul din interior si-au devenit mari anticomunisti…

  75. ar fi intersant de vazut dupa o zi atit de densa si incarcata de evenimente care dintre cei 3 candidati contabilizeaza puncte in propia basca.
    dar pt ca nu avem nici o masuratoare sociologicamnu ne ramine altceva de facut decit sa jucam pe terenul speculatiilor si sa apelam la capacitatea de a analiza si interpreta piata politica.
    pt ca e clar dupa ziua de astazi cu o mare incarcatura emotionala sunt perdanti ,dar si cistigatori.
    in opinia mea sunt doi cistigatori ,iar restul perdanti.
    primul,si cel care a luat premiul cel mare este Traian Basescu,si-a aratat inca o data calitatile de politician versat,cu multa expierenta ,gata oricind sa puncteze pe gresala adversarului,gata oricind de a specula erorile afisate cu naivitate de contracandidati.
    Crin Antonescu,chiar daca in raport cu T.B.a pierdut,in raporturile cu ceilalti contracandidati a punctat,si inca clar.cred ca dupa ziua de astazi i-a pus o mare problema lui Mircea Geoana si lui OPRESCU,pe ceilalti nu-i mai amintesc,sunt cu prea putine procente.
    Mircea Geoana,este principalul perdant,pt o zi a disparut,nu a mai fost prezent,a iesit din cursa,si aceasta zi pierduta il costa enorm.
    dar si in planul perceptiei mircea geoana a pierdut enorm fiind perceput ca un mare las,un om de calitate proasta ,incapabil sa-si tina cuvintul, dar mai ales lipsit de barbatie,lucru care il va costa enorm in infruntarea cu Traian basescu.
    a fost o zi plina si benefica pt Traian Basescu.

  76. ***frank zapa[king] scrie: a fost o zi plina si benefica pt Traian Basescu. Nu numai. La fel de plină şi de benefică a fost ziua şi pentru noi, alegătorii. Şi marii câştigători suntem noi, nu candidaţii la preşedinţie şi asta pentru că ni s-a mai dat încă o dată posibilitatea să ne orientăm spre cine e mai bun. 😆

  77. Buna searaaaaaaaaa!
    Va pupa Donut! Ce mai faceti doamnelor, Lulu si restu moliilor?
    Am niste gogosi pentru tine Lulu, sunt fenomenale! hihi
    Vad ce ciuma rosie sta la panda 😆 , da nu v-ati plictisit fratilor, eu unul da, acum cu recesiunea muncesc mai mult, dar mai trag cu ochiul si pe blog si ce vad…molii, multe molii si fluturasii portocalii 😆 !

  78. Dna Udrea

    Un singur lucru regret in raport de intalnirea cu Antonescu, unde a rezultat ca poate ca acest blog nu e suficient citit, sau ca perdeaua de ceata creeata de acesti tradatori de tara care aglomereaza paginile cu tot felul de marsavii si care stiu ca acest blog este de referintza este eficienta si sufocarea a fost o misiune partial indeplinita.
    Sa explic: Am spus mai demult si se poate cred gasi postarea respectiva, ca daca cu dl Nastase, dl Basescu a avut replica geniala, aia cu ce ghinion pe poporul roman sa aiba de ales intre doi comunisti, acum dl Antonescu poate sa i-o intoarca astfel: ce sansa azi pe poporul roman sa aiba de ales intre un fost comunist si un necomunism caci abia acum se va desavarsi revolutia ptr care aniversam 20 de ani

    Si am recomandat si contrareplica singura castigatoare:
    Dle Antonescu, sa stiti ca majoritatea turnatorilor erau printre nemembrii de partid
    Si azi adaug ca se mai putea spune in continuare exact ce a raspuns azi dl Basescu, dar din pacate fara introducerea propusa de mine. Si multi dintre ei m-au huiduit la condamnarea comunismului.

    Si am argumentat chiar cu experientza pe care o am din institutia unde lucrez, unde se stia cam cine sunt informatorii si printre acestia se gaseau mai mult nepcristii.
    Probabil ca PCRistii erau inglobati ca ofiteri acoperiti etc, dar informatorii ordinari ai ultimilor 20 ani de comunism, de care de fapt le era greata chiar si securistilor, erau nemembrii de partid.
    Cand am spus cele de mai sus nu stiam ca exista opinii si amintiri dupa care Antonescu ar fi fost turnator si probabil ca cele spuse de mine au starnit aceste amintiri si opinii , dar pacat ca tocmai adrisantul(dl Presedinte) nu a receptionat mesajul.
    Nu-i nimic caci daca ajunge Antonescu in turul doi, o va folosi atunci cu un efect mai mare dat fiind focusarea atentiei nationale si daca nu intra in turul doi, nu are importanta, cum nu va avea importanta nici diversiunea cu pseudoreferendumul in oglinda facut de PNL, la care m-am referit ieri si azi.
    Si poate ca azi dl Basescu, nedorind sa-l atace la nivelul maxim, a ocolit-o si atunci poate ca este bine, dlui stie mai bine, dar eu imi fac datoria si repet cele spuse atunci poate acum intr-un mod mai explicit

  79. Ion Adrian

    O mama poate claca doar atunci cand simte ca e singura impotriva greutatilor sau a bolii.Copilul e intotdeauna motivatia pentru care o mama traieste,SPRIJINUL insa doar cei din jur il pot da.De cele mai multe ori copiii sufera pentru ca adultii nu stiu sa se sprijine la nevoie….

  80. Deltochilum valgum, pe romaneste gandacul de k-k… Esti o amblyomma cajennense psd-ista. Esti precum un bob de nisip in desert pe furtuna . Vei fi oarecum surprins sa afli ca sunt cel mai independent cunoscut de tine vreodata . Am cetatenie tripla, am afaceri care nu iau contact cu statul decit la taxe si impozite . Sunt un simplu admirator , cum am spus , al celor doua persoane . E greu de inteles pt un parazit .. In comparatie cu tine , eu dau, nu iau … Fiecare cu opinia lui, fiecare cu adevarul lui dar eu personal il stiu pe prostanac de cind s-a nascut pt ca am fost vecini si de multe ori ne-am jucat impreuna .. este un avantaj pt mine .. O lua mereu la fuga spre casa cind ne mai ,,ciondaneam ” ca doar nu eram zombi… de copil era fricos si las .. Am facut si cele 9 luni la TR cu el … plingea in pat noaptea … Ai ales si suporti . M-a mirat , nu surprins , sa constat dupa prima mea postare ,,saritura’ ta in apararea lui , tu care esti la fel ca el , las , care ai stat aici ascuns in apartenenta ta rosie desi esti membru psd din ’96 …. Nu esti in apropierea ,,centrului decizional” si de aceea , ca un trepadus , spumezi cite ceva pe ici , pe colo .. Da cu halatu, cum e cu halatu…. cam asta esti … o sa plinga Anita citind aici cite patimeste admiratorul ei … Eu fac ce vreau , cind vreau si cu cine vreau , pe cind tu esti o ,,slujnica” rosie ….

  81. Salut PUIU ….Sant ingrijorat …vezi sa nu te orientezi cu votul pentru Basescu,dupa prestatia sa magnifica de astazi….Ai avut astazi ocazia sa te reorientezi spre cine e mai bun pentru romani …
    Parca l-am auzit pe Basescu astazi adresandu-i-se lui Crin cu Domnu profesor …..a facut referire la pregatirea si educatia lui Crin cu mult respect , a dorit sa sublinieze diferenta dintre un marinar si un biet profesor de istorie si apoi muzeograf ,a facut adresarea cu dispret ?
    E greu de spus …dar sigur ,dupa intalnirea de azi si dupa declaratiile politice ale lui Crin Antonescu si ale altor lideri PNL ,o noua alianta DA este imposibila …
    Am mai zarit si zambete la anumite replici ale lui Crin in spatele Dlui Basescu ….la Stolojan si la Dna Udrea sigur ….ceea ce o onoreaza daca zambetele sale au fost spontane si reactii la spiritul si eleganta lui Crin ….Poate ma insel ….dar mi-ar place sa cred ca aceasta a fost o realitate ….
    Uriah Heep Ungureanu era rau constipat si atent la elevul sau Basescu in fata comisiei de examinare a electoratului roman ,atent sa vada daca elevul sau respecta liniile intelepte trasate ..
    Am un presentiment ca toti strategii si consilierii lui Basescu il trag in jos pe acesta in imaginea publica ….si ii speculeaza acestuia doar defectele pe care ei le cred aducatoare de voturi …
    ceea ce e posibil pe un electorat prea putin informat si educat …dar sigur daunator pentru Basescu …pe care-l cred si acum in stare de atitudini civilizate si atractive pentru eventuali parteneri politici …daca ar fi natural si sincer in comportament …fara strategii de campanie electorata elaborate de indivizi precum Uriah Heep sau altii din preajma sa ….
    Invers ,fara ca presentimentele mele sa fie si reale ,Basescu ar fi cel putin o curiozitate ca tipologie umana si morala …
    O seara buna …..Cum se pronunta corect …Geoana sau Basescu .?…Sunt corecte amandoua variantele dar parca mai corect e Crin Antonescu ….

  82. Crin m-a deranjat pentru ca voia sa se ia de femei dar Basescu, fiind pe faza, l-a parat amintindu-i de un episod nu prea plăcut din viaţa lui. Dacă soţia ar fi avut sprijin moral în casă, din partea soţului, sigur că nu aşa ar fi stat lucrurile…

    Crin a mai afirmat cu ceva timp in urma – pe când era guvernul Tăriceanu – ca femeile fac cariera numai dupa ce trec prin patul unui barbat cu influenta… De ce? Cum poate Crin sa nu recunoasca potenta intelectuala a femeii? De ce in viziunea lui, femeile sunt bune doar la cratita?

    Ce liberal este Crin daca poate gandi asa ingust? Are o fetita. Sa-i traiasca!… Cum s-ar simti ca tata, sa i se spuna ca fetita a rausit în viaţă doar pentru ca… De ce nu judeca?…

  83. il felicit pe presedintele Basescu pt modul cum a abordat confruntarea cu Crin Antonescu !exceptional…daca ar fi dorit l-ar fi distrus pe Crin…din confruntarea cu Crin, Basescu l-a demolat pe Geoana… definitiv ! Azi Basescu a demonstrat ca nu are advcersari pe masura !

  84. ***ion adrian – suntem pe un blog PD-L dar văd că antibăsescienii ne fac nouă regulile… Cum se poate să ne bage ei pumnul în gură? Cine cu cine e egal? Sau cine e mai egal? Cine are mai multă libertate de expresie? Chiar nu se vede ce fac ei? Cred că se sperie cei care intră aici şi citesc pe aici… 🙄

  85. Citat

    Vieţile noastre se încheie în ziua când rămânem tăcuţi în privinţa lucrurilor care contează.
    UA

  86. moro…ai dreptate…asa se pronunta Crin Antonescu presedinte …hihihi…

    ce-mi place de neganditorul de la Hamangia ,acest hamangic simpatic pe undeva ,care se ocupa de gandaci de k-k..hihih…care fac parte din familia Scarabaeidae….si-a insusit invataturile lui Basescu ,elevi nu trebuie sa invete …pe guagaaaalllll….hahahahahaha…

    ca trec prin pat n-ar fii nimic ,ce fac acolo ii hiba ,mai si gemmmmm…..tu de unde sa stii???????hihihi….mie-mi place ,chiar incurajez indeletnicirile astea ,sa le pice bine la amandoi ,asta vreau sa intelegi tu ,se practica sportul asta peste tot in lume din cele mai vechii timpurii …

  87. aia care sunt mai destepti ,de ignorantii ii plin pedeleul ,se vede si pe blog…hihhih…trio ra-ta-ta …

  88. Draga mea Silverstar, problema este a noastra a portocaliilor ca nu ne mobilizam, du-te si cauta-i mobilizeaza-i sa posteze pe bloguri, n-ai sa-i vezi, sunt prea comozi, de asta predomina moliile, convingerile comuniste si “atentiile” stimuleaza ciuma rosie, de ce crezi ca acestia au o activitate intensa….

  89. Madalina o noapte faina ….

    Administrator:
    Noapte buna Puiu.

  90. v-am lasat singuri desfasurati-va si ridicati osanale tatucului iubit si camarilei lui ,vedeti sa nu faceti hernie …..hihhihihi…..

  91. Moro

    Din pacate Crin e un ambalaj frumos,dar atat de gol in continut…..Sub mistocareala intelectuala se ascunde un neadaptat la vremurile in care societatea mereu in miscare si schimbare e prea mult pentru puterea lui de intelegere si toleranta.Senzatia mea e ca ar fi un presedinte doar fizic…el mereu ar fi altundeva….

  92. Un zâmbet 😆

    Printr-o fereastră deschisă, se aude un glas de bărbat:
    – În casa asta eu comand!…
    Apoi un glas de femeie:
    – Ia ieşi de sub pat şi mai spune o dată…

  93. Basescu a fost murdar cand a amintit de fosta nevasta a lui Chucky ce s-a sinucis.Ii reprosa lui “Chucky” ca nu a avut grija de sotia sa.La fel cum a avut grija si Base de nevasta sa pierduta in baia de multime si recuperata de SPP?Cum a avut grija Base de nevasta sa?El s-a urcat in masina prezidentiala,iar nevasta-sa a mai asteptat 10 minute in ploaie pana i-a venit masina.Nici nu i-a pasat de sotie.

  94. ***MădăMădă… – Noapte bună şi vise plăcute! 😆

    Administrator:
    Noapte buna Silver!

  95. ***Gabi – văd că mai eşti pe aici. O noapte plăcută şi un mâine mai vesel. 😆

  96. @NG si Silver,
    Va multumesc ptr raspuns, si eu tot asa cred.
    Noapte buna!

  97. @Mada,
    Mi-a disparut o postare aparuta si pe care unii au citit-o, respectiv cu sigurantza Gabi si Silver care au si replicat.
    Era ceva acolo care te-a facut sa consideri ca a fost vazuta suficient. Eram oare prea dur cu un anume personaj?
    In rest noapte buna.

    Administrator:
    Din moment ce a fost stearsa, nu era potrivita pentru acest blog.
    O seara buna.

  98. Din cauza adresarii de inceput cam dure sau a opiniilor exprimate?

  99. PS Ptr mine are o anumita importanta cauza nu stergerea in sine. Intelegi de ce intreb?

    Administrator:
    Din cauza limbajului folosit.

  100. “Dinescu, fabricant de dosare la CNSAS”

    “Falsurile poetului măscărici pentru favorizarea primarului penal Klaus Johannis

    Falsurile poetului măscărici pentru favorizarea primarului penal Klaus Johannis În seara de 6 octombrie a.c., pe TVR 1, s-a difuzat o emisiune despre Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), şi, printre altele, s-a amintit că nu a lipsit, în două dăţi, ca această organizaţie să fie desfiinţată, din cauza lui Mircea Dinescu. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa, astfel că va trebui să mai suportăm, o vreme, consecinţele acţiunii malefice a respectivului „poet” profund antinaţional! O anchetă a Expresului de Sud a scos însă la iveală o altă infracţiune a măscăriciului lui Vântu: profitând de poziţia pe care o avea în CNSAS, Mircea Dinescu a fabricat un dosar de colaborator al Securităţii, pe numele lui Marius Albin Marinescu, doar ca acesta să nu fie primarul Sibiului. Şi totul, contra-cost, în favoarea traficantului de organe de copii, Klaus Johannis!
    LEGEA DE FUNCŢIONARE A C.N.S.A.S. SAU, MAI GRAV, CONSTITUŢIA DIN 2003, dată în vremea criminalilor din P.S.D., care au distrus România mai mult decât cele două războaie mondiale» „ spunea reputatul general Vasile Zărnescu. Poate că CNSAS ar fi fost altceva, cu adevărat democratic, dacă la cârma sa nu s-ar fi auto-ales poetul măscărici Mircea Dinescu, care a transformat instituţia, pe vremea în care o conducea cum conduce chefurile de pe moşia de la Cetate, în instrument de şantaj şi maşină de fabricat dosare. Datorită lui Dinescu, CNSAS a devenit doar instrumentul poliţiei politice „democrate”. Aplicarea epatantă a acestui procedeu cu adevărat securist de către Dinescu s-a făcut atât în cazul Patriarhului Teoctist, care trebuia înlăturat, dar şi în cazul Monei Muscă, pe care Dinescu a excomunicat-o în doi timpi şi trei mişcări. Apoi, întrebarea următoare se impune de la sine: prin ce procedeu a reuşit Mircea Dinescu să manevreze după bunul plac dosarele arhivei S.R.I. astfel încât să facă şi pe vidanjorul politic?! Evident, nu gratis, căci meseriile murdare trebuie plătite ca la Salubritate, dar cu spor mai mare de periclitate: cu vile, cu maşini scumpe, cu solde de lux de la Vântu… Aşadar, C.N.S.A.S. a fost conceput să aibă rolul de actuală poliţie politică, iar Dinescu a fost programat, contra şpagă, să-i scoată din viaţa politică pe cei indezirabili. Aşa cum a procedat în cazul celui care în mod real câştigase alegerile pentru Primăria Sibiului, Marius Albin Marinescu. Un alt caz de genul Mona Muscă ori Teoctist, mai mic prin imaginea publică, dar identic sub aspectul represiunii politice comise de C.N.S.A.S.-ul lui Dinescu şi care demonstrează, încă o dată, în mod categoric rolul de poliţie politică al C.N.S.A.S., este cazul d-lui Marius Albin Marinescu, directorul publicaţiilor Justiţiarul.
    Prezentarea cazului: Conform dosarului 1847/2/2009, C.N.S.A.S., prin adresa nr. RCG966/25 februarie 2009, a depus la Curtea de Apel Bucureşti-Secţia contencios administrativ şi fiscal, Acţiunea în constatare, „rugând-o ca, prin hotărârea pe care o veţi pronunţa, ca urmare a motivelor mai jos prezentate, să constataţi existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe d-l MARINESCU Marius-Albin, născut la (…) etc. Motivele acţiunii sunt următoarele: În fapt, domnul MARINESCU Marius-Albin este candidat la funcţia de Primar al municipiului Sibiu. Conform prevederilor art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. 1 teza II din O.U.G. nr. 24/2008 (…), C.N.S.A.S. verifică din oficiu, sub aspectul stabilirii calităţii de lucrător a Securităţii, persoanele care au candidat în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h)”… etc. (s.n. – V.I.Z.). Şi, pe trei pagini, continuă polologhia cu articolele de lege care le convin, şi enumeră probele în cauză (cf. facsimilele 1-2). Acţiunea C.N.S.A.S. este semnată de Mircea Dinescu şi de directorul Direcţiei Juridice, Francesco-Alexandru POPESCU”. De neînţeles este de ce acţiunea a fost promovată în instanţă de către Mircea Dinescu care, la acea dată, nu mai era şeful CNSAS!
    CHIAR DIN ACESTE FRAZE, CONCEPUTE CU SÂRG DE MĂSCĂRICIUL DINESCU, se distinge că Marinescu este victima represiunii politice. M. A. Marinescu este preşedintele organizaţiei din Sibiu a P.N.Ţ.C.D. Totodată, l-a avut în „colimator”, permanent, în revistele JUSTIŢIARUL, pe primarul Klaus Werner Johannis, pe care, evident, l-a concurat la alegerile din iunie 2008. Dintre ceilalţi candidaţi concurenţi, d-l M. A. Marinescu a avut cele mai multe voturi! Or, măgăria făcută de Dinescu şi C.N.S.A.S, constă în faptul că, la data depunerii „Acţiunii în constatare”, alegerile se terminaseră de opt luni! Dar Dinescu scrie şi semnează, abia la 25 februarie 2009: „MARINESCU Marius-Albin este candidat la funcţia de Primar”! Dar nu poate pretinde că, scriind astfel, el folosea „prezentul istoric”, fiindcă prostia ar fi prea mare. Or, d-l Marinescu fusese candidat! Asta-i prima şmecherie. După şase rânduri, însă, intră în realitate, în prezentul efectiv şi se referă la trecut: „persoanele care au candidat în demnităţile sau funcţiile…” etc. Asta-i a doua şmecherie, prin care Dinescu vrea să justifice motivul pentru care a introdus acţiunea în instanţă. Dar îşi dă, iarăşi, cu stângul în dreptul, pentru că acţiunea trebuie respinsă pe motiv de tardivitate. Adică, în termeni juridici, instanţa de judecată trebuie să admită „excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes” şi să respingă ca neîntemeiată acţiunea C.N.S.A.S.!
    ÎNTR-ADEVĂR, DACĂ ALEGERILE SE ÎNCHEIASERĂ DE OPT LUNI, CE ROST MAI AVEA ACŢIUNEA? Nici una, în afară de o acţiune de retorsiune a primarului K. W. Johannis. În acest sens pledează Nota de constatare nr. S/DI/I/680/22.05.2008, în care, printre altele, scrie: „Având în vedere 1) art. 3 lit. g) din O.U.G. 24/2008 şi calitatea d-lui MARINESCU MARIUS-ALBIN de candidat la funcţia de Primar al Municipiului Sibiu; 2. Adresa de verificare nr. S/5301/01.02.2007 transmisă de C.N.S.A.S. Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe …” . Mai mult. În acelaşi sens pledează şi adresa nr. P 4027/06 din 11.06.2008 a C.N.S.A.S. către d-l M. A. Marinescu, semnată de conf. univ. dr. Virgiliu-Leon ŢĂRĂU, ca răspuns la cererea d-lui Marinescu nr. P 4027/08.09.2006, prin care solicita accesul la propriul dosar de securitate, şi în care i se răspundea că în evidenţele S.I.E. şi S.I.A. „nu s-a identificat nici un dosar întocmit pe numele dvs.”; iar S.R.I. le-a comunicat că „figurează cu dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu, distrus în timpul evenimentelor din decembrie 1989″ . Adresa respectivă – concluzivă – i-o trimisese SRI şi SIE lui Marinescu încă din 11 iunie 2008, cu puţin înaintea datei alegerilor locale. Dar, conform judecăţii de atunci a celor care analizaseră dosarul d-lui Marinescu, aceste constatări, judicioase, în fond, au fost motivul pentru care Dinescu nu a putut să-l împiedice să candideze pe d-l M. A. Marinescu! Pentru ca acum, după atâtea luni, să facă, retroactiv, o acţiune în care să-l găsească musai, colaborator al Securităţii! Nu este doar o măgărie ceea ce comite Dinescu, sub umbrela C.N.S.A.S., ci este o ilegalitate.
    1. PRIMA CONCLUZIE: Acţiunea în constatare este o făcătură cu scop de represiune politică. Dovezile invocate de C.N.S.A.S. contrazic demersul Acţiunii… În primul rând, trebuie să reţinem că S.R.I. informase că „dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu fusese distrus…” şi, de aceea, trebuie, în consecinţă, să ne mirăm cum de s-au aflat datele pe care C.N.S.A.S. şi Mircea Dinescu se bazează ca „probe”, înşirate în pag. 3 a „Acţiunii în constatare”. Ba să întrebăm S.R.I.-ul dacă l-a reconstituit, cumva, din cenuşa în care a fost distrus. Mai departe, în Nota de constatare din 22.05.2008, în pagina 1, pct. E, se precizează: „Nu s-au identificat documente care conţin informaţii transmise către Securitate” ; în pagina a doua a Notei , sunt înşirate alte câteva dintre „probele” pe care se bazează acţiunea dolozivă a C.N.S.A.S-ului contra lui Marinescu. Din paragraful 2 de sus, trebuie reţinut raportul de recrutare din 21.05.1980, făcut de ofiţerul de caz din Biroul Contrainformaţii al U.M. 0607 Sibiu, conform căruia „i-am propus ca să sprijine organele de contrainformaţii militare, prin punerea la dispoziţia acestora pentru nevoile muncii a locuinţei…” În paragraful ultim, din chenar, este indicat şi raportul din 16.03.1981, de încetare a legăturii, precizându-se că, de fapt, încă de la sfârşitul anului 1980, legătura nu mai era funcţională, fiindcă Marinescu se căsătorise şi locuinţa lui nu mai putea fi folosită drept casă de întâlnire. Deci, efectiv, doar trei luni, în intervalul 21 mai 1980 – 26 iulie 1980 (data căsătoriei), ar fi fost posibilă utilizarea locuinţei lui Marinescu drept casă de întâlnire – cu precizarea că nici până atunci nu ar fi fost prea facil şi în siguranţă contrainformativă, deoarece locuia cu mama lui. În finalul acestei Note, la pct. 5, se face un rezumat de către M.D. (de ce semnează doar cu iniţiale, când trebuie să-şi scrie numele în clar, chiar dacă şi-l dă, cu emfază, în faţa instanţei, „Mircea Dinescu”?!), cu antetul C.N.S.A.S., în care se menţionează că „în casa de întâlnire nu s-au făcut interogări, nu s-au putut face investigaţii pe numele unor persoane urmărite, neexistând menţiuni de acest fel în dosar”. La fel, ca răspuns la cererea de informaţii a C.N.S.A.S., în adresa nr. A/S63/ din 19.03.2007, Serviciul Istoric al Armatei (S.I.A.), de pe lângă Statul Major General al Ministerului Apărării, precizează că „nici una dintre persoanele nominalizate în listele cu nr. (…) nu au fost identificate cu dosar de colaboratori sau de urmărire, întocmite de fostele organe de securitate, ca poliţie politică”…
    2. A DOUA CONCLUZIE, desprinsă din finalul Întâmpinării depuse de M. A. Marinescu la dosar: chiar din textul Acţiunii în constatare „…rezultă că nu am cules informaţii, nu am întocmit note şi rapoarte, nu am făcut relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii şi că suntem în prezenţa unei acţiuni rulate pe bandă de către C.N.S.A.S, fără verificarea datelor”. Dar aici a greşit Marinescu, fiindcă a subapreciat demersul C.N.S.A.S.: nu este vorba de o „acţiune rulată pe bandă”, ci de un demers oneros îndreptat în mod expres contra lui, pentru a-l scoate din viaţa politică, aşa cum s-a procedat cu Mircea Ionescu-Quintus, Dan Amedeo Lăzărescu, Mona Muscă ş.a.
    3. A TREIA CONCLUZIE. Cel puţin sub acest aspect, Dinescu şi C.N.S.A.S. fac, în cunoştinţă de cauză, un abuz evident de interpretare şi o ilegalitate în manevrarea documentelor, ceea ce-i conferă circumstanţe agravante. Toate documentele şi informaţiile aduse ca probă în dosarul 1847/2/2009 de C.N.S.A.S. fuseseră „produse” de către Mircea Dinescu înainte de alegerile din iunie 2008, în vederea eventualei blocări a candidaturii lui M. A. Marinescu la funcţia de primar al Sibiului. Această blocare nu s-a produs doar fiindcă C.N.S.A.S. nu a demonstrat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi. Dar, pe baza exact a aceloraşi documente, produse în 2007 şi 2008, C.N.S.A.S. insistă, şi acum, la un an de la admiterea concluziei iniţiale de necolaborare, să pretindă, invers, că ar fi demonstrat, atunci, că ar fi fost „colaborator”, dar, aparent curios, introduce abia acum procesul în instanţă. Asemenea „concluzii” şi acţiuni frizează penalul.
    ÎN SFÂRŞIT, LA DOSARUL CAUZEI, ÎNAINTEA ÎNCEPERII ŞEDINŢEI DE JUDECATĂ DIN 6 OCT. A.C., s-a depus Declaraţia notarială a ofiţerului de caz al Biroului de Contrainformaţii al U.M. 0607 Sibiu, în care, printre altele, el afirmă: „Precizez că, după primirea acceptului pentru folosirea apartamentului, nu am introdus nici o persoană din reţea, deoarece acolo locuia (cu) soţia şi soacra d-lui Marinescu Marius-Albin, fapt ce ar fi dus la deconspirarea persoanelor introduse. Dacă apar nume conspirative în dosarul gazdei casei de întâlniri, acestea trebuiau trecute pentru că aşa erau prevederile ordinelor de linie. (…) Azi, 5 iunie 2009”. Deci, ofiţerul recunoaşte că nu a dus pe nimeni în locuinţă, dar a scris că ar fi adus, evident, doar ca să încarce mapa cu activităţi a Biroului şi ca să iasă şefii bine la bilanţul periodic!
    ÎN INSTANŢĂ, AVOCATA C.N.S.A.S. (o „apropiată” a lui Dinescu asupra căreia vom reveni) a bălmăjit ceva cum că din dosar ar rezulta că M. A. Marinescu fusese „colaborator al Securităţii şi că din cauza lui unele persoane au avut de suferit, fiindcă li s-au încălcat drepturile”! Care sunt acele persoane, cucoană, de nu le-a găsit nici S.R.I., nici S.I.E., nici S.I.A.?! Şi nici nu a apărut vreuna care să-l acuze pe d-l Marinescu de aşa ceva! Dar avocata C.N.S.A.S. pretinde că ştie că ele ar fi existat, fiindcă aşa a primit directivă să acuze, din partea tartorului Dinescu!
    Filiera presiunilor politice
    ESTE NOTORIU FAPTUL CĂ M. A. MARINESCU DUCE, DE MULŢI ANI, o campanie contra primarului „permanentizat” – spre ruşinea sibienilor! – la Primăria Sibiu, campanie determinată de nenumăratele abuzuri, jafuri şi alte ilegalităţi omise de acest Klaus Werner Johannis. K. W. Johannis este învinuit de Marinescu în mai multe dosare penale, tergiversate de D.I.I.C.O.T şi de D.N.A. în scopul prescrierii faptelor comise. De asemenea, prin revista Justiţiarul, al cărui director este, Marinescu a arătat, în urmă cu doi ani, că Mircea Dinescu conduce un grup de presiune extrem de virulent şi de pernicios pentru România. De asemenea, Marinescu a semnat, înainte să candideze pentru funcţia de primar a Sibiului, o anchetă de presă în care arăta legăturile de tip mafiot dintre Mircea Dinescu şi Klaus Werner Johannis.
    5. CONCLUZIA A CINCEA. Aşadar, filiera dintre K. W. Johannis şi membrii C.N.S.A.S., în speţă Dinescu, este stabilită direct. Iar modul tardiv şi contradictoriu prin care C.N.S.A.S. a născocit dosarul 1847/2/2009, prin care M. A. Marinescu a fost judecat strâmb la Curtea de Apel Bucureşti, atestă, fără putinţă de tăgadă, urma „copitei despicate” care a iniţiat acest dosar: Klaus Werner Johannis!”(expl. news)

  101. Bună dimineaţa! 😆 Au mai rămas 6 (şase) zile!

    Citatul zilei

    Bunătatea şi inteligenţa nu ne feresc întotdeauna de capcane iar capcanele sunt întotdeauna eşecuri… Nu există şansa ca pericolul să fie eliminat din relaţiile interumane.
    Barbara Griyyuti Harrison

  102. Un zâmbet la cafea 😆

    Un băieţel s-a pierdut pe culoarele unei săli de gimnastică şi a nimerit la cabinele femeilor. Acestea au început să ţipe, să înşface prosoape să se acopere şi să fugă în toate părţile, ca să se ascundă. Băieţelul le-a privit uimit, după care a întrebat senin:
    – Ce s-a întamplat? N-aţi mai văzut un băieţel în viaţa voastră?

  103. “Ghicitorul…”

    Pe vremuri, trăia un ghicitor renumit care-şi zicea clarvăzător şi susţinea că poate ghici viitorul. I se dusese pretutindeni vestea şi oamenii veneau la el din toate colţurile lumii pentru a afla lucruri deşarte: voiau să-şi afle viitorul, dar erau curioşi şi despre trecut şi prezent, căci toate aceste trei segmente, zicea clarvăzătorul, se leagă indisolubil.
    – Nu poţi ghici viitorul dacă n-ai influenţele dinspre trecut şi prezent, spunea clarvăzătorul. Cele trei elemente sunt învăluite într-un halou, adică într-o aură şi aura are o culoare care-ţi spune totul.
    Oamenii îl ascultau cu sfiinţenie şi, deşi nu pricepeau nimic, se minunau de înţelepciunea acestuia pe care ei, umili, nu i-o puteau pătrunde.
    – Ochii mei văd, inima mea simte, mintea mea descâlceşte toate misterele existenţei…
    Audienţa îl privea fascinată, neîndrăznind să se mişte în front de teamă că cine ştie ce-o mai spune. Doar unul pripăşit pe-acolo zise cu un scepticism glaciar:
    – Aş! Ăsta ştie despre trecut, prezent şi viitor exact cât ştiu şi eu. Pe scurt, bate cîmpii…
    – Tinere, eşti încă necopt pentru a pătrunde marile mistere…
    Şi, tocmai pe când voia să aprofundeze chestiunea misterelor, apăru un individ care urlă că hoţii au dat iama prin câteva case din centru, devastînd şi casa clarvăzătorului. Clarvăzătorul înlemni, scutură din cap, apoi îşi luă caietul şi plecă val-vârtej, lăsându-şi clienţii complet nelămuriţi asupra misterelor existenţiale. Pasă-mi-te, nu-l mai interesa decât să vadă ce i-a mai rămas din averea clădită pe clarviziune…

    Ehe… deşteaptă istorie: adică cum vine asta – să poţi gici viitorul altora, dar pe al tău să fii incapabil să-l prevezi? Ceva scârţâie, dom’le.

  104. De ce a lipsit Geoană de la întâlnirea de la Cluj? Ştiţi ce cred eu? Ca lui Geoana i-a fost frica de intrebarile Presedintelui Basescu, mai ales cele referitoare la vizita neoficiala, in Rusia. La cat e de prost, regele gafelor, ar fi putut sa-l ia gura pe dinainte, si sa spuna adevarul… Asa ca a preferat fuga…. Fuga rusinoasa dar… Aştia ne sunt candidaţii… 🙄

  105. Majoritatea din media, dar si multi alti cetateni sunt de acord ca ieri, matrozul a luat-o barba serios de la Crin Antonescu, ca acesta a marcat puncte importante pentru castigarea prezidentialelor.Crin a excelat prin inteligenta, spontaneitatea raspunsurilor si interpelarilor, prin eleganta si calmul afisate..spre deosebire de matrozul impulsiv, rosu ca racul, agitat si badaran…care, din dorinta de a se razbuna a folosit inclusiv tragedia din familia Antonescu…Marlanie pana-n panzele albe si…dincolo de marele pavoaz…
    Cu toate acestea, s-au gasit cativa “firfirici” aici pe blog care sa rastalmaceasca totul si sa proclame o victorie a edecarului…Cred ca astia ori sunt sinceri si “redusi” ori si-au tabacit buzele de cocisul marinarului…Cred ca daca matrozul calca intr-o baliga de aia mare si latareata, astia sunt in stare sa sustina ca matrozul a facut asta in mod intentionat, deoarece urmeaza sa joace la 6 din 49….Multa lume suferinda-n tara lui Flota-Imparat…

  106. ***IONHUT – nu-i mai lua apărarea unui ratat – ca profesie, politician şi familist. Spui că ai muncit la viaţa ta şi că meriţi pensia de lux pe care o primeşti. Ok! În acest caz, respectul tău îl merită oamenii care muncesc şi nu paraziţii ca cel despre care faci tu vorbire mai sus.

    Şi, în ceea ce-l priveşte pe Domnul Băsescu – doar electoratul va hotărî ce şi cum… Ne-ai obosit deja cu lozincile acestea pe care le tot afişezi zi de zi. Mai schimbă-le şi tu că deja ai început să devii plictisitor exact ca Antenele şi RTV de unde te inspiri… Tonomatule!… 🙄

  107. @-Brasov 2009-Strada revoltei muncitoresti anticomuniste nr.1987-traian basescu s-a dus la comemorarea revoltei muncitoresti din ’87 anticomuniste din brasov,revolta care a dat primul semnal clar ca regimul comunist se apropie de sfirsit,revolta care a scos in fata ,la lumina aparatul represiv militienesc care il sprijinea si-l servea pe ceausescu,dar si comunismul din rom.
    de ce Mircea Geoana nu a participat la aceasta comemorare?de ce in cei 20 de ani de la revolutie PSD,urmasul P.C.R. nu participa si nu isi exprima regretul ca zeci de muncitori si ingineri din brasov au fost supusi torturii,familiile lor au fost supuse terorii,iar suferintele ce au urmat au dus la mari drame umane.
    pt cei care poate au uitat voi incerca sa fac un scurt bilant al tragediilor ce s-au petrecut in anii 87 si 88,tragedii puse la cale de multi pesedisti activi astazi in acest partid,si duse la indeplinire de militieni,care astazi scriu pe blogguri,astazi colonei in rezerva cu pensii exorbitante fata de pensiile celor care in 87 au indraznit sa critice comunismul,sa distruga simbolurile atit de dragi acestora de mizerie.vedeti de ce acesti fosti tortionari,unelte folosite pt torturarea zilnica a rom sunt rasplatiti cu pensii halucinate.
    sper ca dupa ce voi readuce in in fata grozaviile puse la cale de comunisti si executate cu sfintineie de fostii militieni,astazi colonei,veti intelege mult mai bine de ce ii dezavuez pe nomenklaturisti,pe fosti militieni,militari,securisti,dar atentie si pe magistrati care au executat si au pus in scena procese aiuritoare.
    si mai sper ceva,poate asa cei care se declara indignati de atitudinea mea distanta fata de acesti fosti tortionari,vor mai medita putin asupra caracterului malefic al acestor unelte care isi servesc stapinii.
    asa zisa lor atitudine antibasesciana se explica tocmai prin faptul ca au mult prea multe cadavre in debara,ca mult prea multi scheleti morali care ii urmaresc si-i vor urmarii cite zile vor avea.
    peste trecutul lor nu se poate da cu buretele,nu se poate sterge cu usurinta faptul ca au fost parte dintr-un sistem represiv,un sistem antidemocratic si crimuinal.
    vedeti de ce Mircea Geoana fiu de general nu iubeste romania si trecutul ei?vedeti de ce Mircea Geoana face vizite la Moscova pe furis?

  108. ***frank zapa[king] – lupta, morţii, visele, speranţele – toate au fost în zadar… Uite şi tu, citeşte ca să vezi cine este astăzi obiect de mândrie şi nu fraierii care au îndrăznit să creadă… Să creadă ce?

    Cristian Diaconescu: Sunt mândru că sunt coleg de partid cu Oprişan şi Vanghelie

    Sursa: Realitatea.net http://www.realitatea.net/cristian-diaconescu–sunt-mandru-ca-sunt-coleg-de-partid-cu-oprisan-si-vanghelie_664777.html#commentForm

  109. HAMANGIA …..Imi place de tine …Te-ai mai repliat un pic ….in maniera in care incepusesi puteam sa te acuz de o anumita isterie ….poate de andropauza morala si politica …daca nu ai fi spus ca ai copilarit cu Geoana puteam sa ma gandesc si la aia fizica …Deci tu il atacai pe Geoana inca de atunci …doar ca atacurile erau fizice si copilaresti si nu se datorau vreunei apartenente politice …desi daca ma gandesc la profesia parintilor lui Geoana as spune ca inca de atunci ai luptat cu comunismul infantil si precoce …asa cum erai si tu la vremea aia ….
    Fiindca ai facut si TR ul cu el …deci ai si tu studii superioare si intelegi corect sensul cuvantului “prost ” …..sincer…era “prost “in copilarie ? Dar acum ?….Trecand peste perioada armatei cand spui tu plangea uneori ….un plans care cred ca era reactia unei sensibilitati aparte si o involuntara repulsie fata de sistemul militar de atunci si fata de eventuala marlanime care ii invadau intimitatea si personalitatea …
    Daca-mi raspunzi sincer imi reconsider pozitia fata de tine ..un raspuns fara patima politica si subiectivism electoral ….pentru ca nu pot concepe ca un om normal la minte si cu minima pregatire il poate cataloga in sensul propriu al cuvantului “prostanac ” pe Geoana …diferit de folosirea sensului cuvantului la Iliescu …Resturile,pardon ,restul care folosesc acest cuvant pentru a-l caracteriza pe Geoana din punct de vedere al inteligentei si educatiei sale par marcati de infantilism si anumite frustrari intelectuale si sociale datorate diferentei dintre ei si Geoana din punct de vedere social,intelectual si educational …prin diferente sociale intelegand nu diferentele de avere sau functii efemere ci referindu-ma la clase sociale privind profesiile ,pregatirea profesionala ,educatia si apartenenta la entitati sociale definite de inteligenta,educatie si pregatire intelectuala …care se mai intrepatrund uneori dar nu se pot confunda sau asimila niciodata …indiferent de partid si apartenenta politica …la putere sau in opozitie …de functii inalte sau avere ….
    Cat priveste culoarea mea rosie iti raspund cu mare sinceritate :sant brunet si nu rosu…Poate uneori rosu de la emotia care ma cuprinde citind unele postari de aici ….
    O zi buna

  110. Si acum intr-o scurta si cit mai condensata asertiune vreau sa aduc aminte in numele victimelor revoltei de la brasov,citeva date interesante si nume ale unor slugi zeloase care s-au napustit asupra unor cetateni romani pt ca acestia isi manifestau nemutumirea fata de comunism si ce le oferea aceastain 1987.
    ,Iata un scurt tablou al societatii romanesti din 87:in noaptea de 14/15 noiembrie 1987 schimbul 3 din fabrica de autocamioane brasov peste 440 de oameni s-au hotarit sa protesteze fata de lipsa cronica de alimente,energie electrica,apa potabila,impotriva frigului si a foamei,impotriva indoctrinarii cu forta a omului de rind.
    dimineata lucrurile s-au amplificat si in jurul orei 11 in Piata postei erau mii de protestatari.
    a doua zi a inceput vinatoarea,astfel au fost arestate 183 de persoane.prin sentinta 2823 din 3 decembrie de la judecatoria brasov 61 de muncitori au fost condamnati.
    aici fac o paranteza,pt ca trebuie sa vorbim de ticalosia militienilor care impreuna cu judecatorii si-au dovedit ticalosia,pt ca motivul condamnarii este hilar,Ultraj la bunelor moravuri si tulburarea ordinii publice’
    si pt a fi corecti,va voi da si aceasta informatie:in 6 decembrie generalul EMIL MACRI,trimite o telegrama in 9 judete,militienilor care trebuiau sa-i ia in primire pe condamnatii din lotul de la brasov care au fost condamnati la domiciliul fortat in alte localitati.
    militieni care trebuiau sa-i supravegheze dar si mai important sa-i sicaneze pe….HULIGANII,PE CEI CARE NU AU DORIT LINISTE SI AU TULBURAT LINISTEA APASATOARE IMPUSA DE….
    iata cum ne intilnim cu mult clamata liniste pe care si-o doresc si citiva bloggei care se produc pe acest blogg,iata cum facind apel la istoria momentului intelegem de ce idivizii acestia toxici sunt indragostiti de linistea ,LOR’ pe care la nevoie si in situatii date nu se sfiesc sa o impuna prin forta,violenta si abuzuri.
    sper ca dupa acest scurt remember,sa-i judecati asa cum sunt si cum au fost bloggeri ,Colonei iubitori de liniste,iubitori de privilegii,dar si cu un tupeu si nesimtire care trece dincolo de ce poate accepta lumea civilizata,de ce trebuie sa accepte societatea.
    deasemenea sper sa-i judecati pe cei care tin vie ideea de comunism,ceva mai moderat si mai mascat ,adica pe pesedisti,sa intelegeti de ce in aceasta campanie se folosesc de aceste uriase aparate de propaganda si manipulare care sunt cele doua trusturi propietatea unor fosti securisti dar si turnatori.
    deasemenea m-as bucura daca veti intelege de unde pleaca vehementa ,rautatea si incrincenarea cu care se manifesta pe internet ,pe bloggurile pedelistilor.
    veti intelege de ce aceasta celula a coloneilor,toxica-puiu moro si ionhut,opereaza in coordonatele pe care le vedeti iar unii le simt pe pielea lor.
    cred ca acum veti intelege profilul pshiologic,dar mai ales distructiv si manipulator al acestor foste unelte de represiune si propaganda comunista.

  111. De ce nu este si Geoana sau Iliescu sau toti ca ei la Brasov?
    Intrebare retorica dar totusi are un raspuns ; sunt dintre cei care in mod direct sau prin parinti sunt responsabili de represiune si deasemenea de starea jalnica actuala a tarii. Daca se duceau erau huiduiti!
    Asta trebuie sa constituie ptr nehotarati un criteriu adica:
    Votez pentru unul din cei care au curaj sa mearga la Brasov, Timisoara, Cluj, adica acolo unde unde s-a murit in decembie 1989 si s-a reprimat cu cruzime in trecut.

    De ce nu este Geoana la o intalnire cu Basescu?
    Evident : sa nu trebuiasca sa explice ce cauta in Delta Dunarii si la Moscova.

  112. Sunt la Sibiu . Scriu din masina . Respect inteligenta. Sunt in campanie si totul este permis!! In toate statele lumii se folosesc fara limita toate posibilitatile, oportunitatile etc . Sunt dispus sa scriu identic despre oricare contracandidat .. Nu il mai proteja ca nu il ajuti . Eu vreau ceva pt care nu am scrupule , tu la fel .. Cum arati, stiu… saptamana trecuta ne-am intersectat intr-o locatie care o frecventezi .. Trebuie sa ies din masina .. Diseara tirziu ajung acasa . O zi buna . PS…. Am mancat din aceeasi portocala(mai multe in timp) cu protejatul tau dar ,,doi pe acelasi scaun’ nu merge .. Eu m-am ridicat prin munca, el prin ,,impingere’ (intelegi. ) El a asteptat politica de grup, eu am facut avere , atentie ! , majoritatea afara .

  113. ***frank zapa[king] says: si atunci se intelege foarte usor de ce ionhut,puiu si cu moro,lasa impresia ca spre deosebire de noi ei vad alt film,vad o alta romanie si o alta realitate.

    Te înşeli. Ei nu văd nimic decât propriul lor interes. Ei sunt aici ca să dea cu bâta deoarece ştiu că dacă nu iese Geoană, le pier privilegiile… Salarii şi pensii de lux…
    Ca să vezi o altă Românie trebuie să iubeşti oamenii, trebuie să.i iubeşti pe români… Ori aceşti tonomaţi sunt seci, nu au sentimente… Ei nici acum, după 20 de ani, nu au înţeles că cei care au murit la revoluţie, au murit pentru noi, nu pentru ei, pentru gloria lor…

  114. @-intutie feminina-in 28 octombrie,doamna elena udrea afisa un text pe bloggul domniei sale referitor la Femeiile din viata lui Mircea geoana.text in care printre altele spunea foarte franc ca staffurile de campanie a contracandidatilor tin mortis sa il atace pe dl Basescu pt felul in care a gestionat o problema care tine de strategia de integrare si promovare a tinerelor femei politician.
    in confruntarea de ieri,dl Antonescu,a facut o referire,o aluzie directa la doamna Udrea.
    continuind ,sigur intr-un ton mai blind atitudinea golaneasca a lui ludovic orban.
    foarte repede televiziunile prietene s-au grabit sa spele gafa lui antonescu cautind sa-l loveasca pe basescu acuzindul ca…..S-AR FI GINDIT LA UN GEST DIN TRECUT A LUI ANTONESCU-care se pare ca….nu a fost tocmai cinstit in raporturile cu fosta sotie.
    ce mi se pare foarte interesant este ca ,toti comentatorii chemati,PRETINII’mogulilor se exprima si se centreaza doar pe reactiile lui Basescu,incercind sa le gaseasca fisuri,sensuri aiuristice.
    dar de loc pe gafele uriase ale lui antonescu.
    iata cum se practica manipularea la televiziunile mogulilor,adica refuzi sa discuti subiectele incomode.
    asa cum au facut si cu scandalul ROSCA-CHIRIAC,cind 36 de ore nici macar nu l-au dat ca stire,cind mai bine de 48 de ore sa nu i-a atitudine,ca ieri,intr-un final sa anunte ca cei doi excroci,santajisti nu mai sunt admisi in emisiunile de la realitatea tv.
    si atunci intreb ce credibilitate mai are acest post de tv?cine mai are incredere in aceste manipulari ordinare? .

  115. Combat pe cei care au ramas dispusi sa faca aceleasi ticalosii pe care le-au facut parintii lor, nu pe cei care precum Tismaneanu s-au despartit de acestia.

    In nici-un caz nu consider ca proverbul :aschia nu sare departe de trunchi, ca pe ceva absolut universal, dar e bine sa fim atenti la aspecte si cand astea o confirma, constatam si spunem ce este de spus.
    Replic la replici idioate pentru altii, care in viteza ar putea sa-si creieze o falsa perceptie, de fapt asta fiind rostul diveriunii si toti cei cu care ma contrez sunt diversionisti, asta spune turnesolul care indica diversiunea si diversioniatul si cu care lucrez eu.
    Ionhut, ti-o spun clar :intre tine si mine in sens de capacitate de analiza, sinteza si rationament, distanta este precum in cadrul simtului vazului este intre soim si cartitza.
    Nu spun care, ce si cum, caci astept de la cecitatea cartitei, sa sustina ca este soim, nestiind ce vede acesta.

  116. Donut says:
    14 November, 2009 at 9:33 pm

    Buna searaaaaaaaaa!
    Va pupa Donut! Ce mai faceti doamnelor, Lulu si restu moliilor?
    Am niste gogosi pentru tine Lulu, sunt fenomenale! hihi
    Vad ce ciuma rosie sta la panda 😆 , da nu v-ati plictisit fratilor, eu unul da, acum cu recesiunea muncesc mai mult, dar mai trag cu ochiul si pe blog si ce vad…molii, multe molii si fluturasii portocalii 😆 !

    Te salut Donut, regret ca n am fost aseara virtual prezenta….Am fost zilele trecute la bucuresti, dar crede ma n am avut timp sa te sun, sau sa vin la tine la firma….de gogosi hmmm, iar ma duci, iar ma amagesti 🙂 Vin iar in capitala saptamana viitoare si promit ca te anunt…sa mi pregatesti o geaca portocalie daca treci pe la prietenii nostri comuni. Spor in afaceri… Asa se zice: cine ca face bani pe criza e al naibii de bun…. 🙂 Ma bucur ca mai ai timp sa vii pe aici si pe la alti iscati sa amintesti de unitate si scopul precis din aceasta perioada- campania. Te sun…cu drag….

  117. se spune,dar nu cred ca este adevarat ca ,criminalii,ticalosii,praduitori,nomenklatuiristii,militienii si militarii care au sprijinit dictatura comunista nu ar avea mamici.
    se spune ca pina si maicutele lor i-au renegat pt ca s-au pus in slujba criminalului comunism.
    istoria recenta consemneaza declaratii si marturii in acest sens cind mamele celor mentionati putin mai sus nu si-au mai recunoscut odraslele ticaloase care si i-au ales ca parinti pe TATUCUL CEAUSESCU SI MAMA IUBITOARE ELENA CEAUSESCU,in slujba carora s-au angajat cu trup si suflet.
    in arhivele C.N.S.A.S, STAU SUTE DE MII DE DOSARE marturie a ceea ce spun acum. sunt sute de mii de cazuri in care militieni,militari si-au turnat fratii,mamicile care ;le-au dat viata,si-au turnat tatii pt. ca au indraznit sa taie un porc ori un vitel pt a avea ce pune pe masa fratilor mai mici ai acestor tortionari si-au turnat pina si nevestele si amantele ca si-au provocat avorturi,,iar ca urmare a turnatoriilor parintii acestor militieni ,militari au infundat ani de beci,de temnita,batai si alte momente dureroase.
    daca veti citi in lumina acestor adevaruri si realitati crunte,postarea de la 1,17 veti putea intelege si reactia dezgustatoare a colonelului comunist,veti putea intelege ura malefica si sentimentele antibasescu-care repet a pus pe masa faptele acestor tortinonari-cele peste 2 milioane de dosare a securitati,faptul ca a condamnat comunismul.
    intreb ,oare acesti tortionari antibasescieni,o rusine pt natia romana,oare acesti pesedisti participanti la represiunea din 1987,prin ristea priboi,rodica stanoiu,hrebeciuc, si multi alti pesedisti de frunte mai au dreptul moral sa se numeasca CETATENI ROMANI.
    eu zic ca nu,eu zic ca acesti tortionari si criminali ar trebui judecati si intemnitati pt faradelegile comise.
    eu zic ca toti sustinatorii lui ceasescu,uneltele ar trebui sa fie decazute din drepturile cetatenesti.
    si e foarte simplu sa-i gasesti-stau ascunsi in spatele celor peste 280.000 de cupoane,cupoane ale beneficiarilor pensiilor nesimtite-ei sunt principalii actori care formeaza nucleul dur al sistemului ticalosit.
    acesti pensionari botezati de lux,sunt de fapt ticalosia in picioare.

  118. Ptr a doua oara vad o doamna din PDL la rtv, imi place f mult: distinsa, educata, un discurs “dureros” de bun (ptr olguta vasilescu) e incrancenata rau ca o femeie PDL o depaseste dpdvd intelectual. Doamna se numeste Toma, asa cred…ma bucur ca apare din ce in ce mai des pe sticla mai ales acum cand ceilalti sunt implicati in campanie, este omul potrivit la momentul potrivit si sincer o felicit ptr modul cum se prezinta…elegant. Daca olguta a ales calea de a fi tata, iata ca cineva ii arata cu desavarsire ca este asa din nascare…..Unii se nasc ptr a fi rai, urati si invidiosi, iata un ex la indemana tuturor. Obsesia ei, tot dl Basescu este!!! Asta o va face si mai rea….Pacat! Cunoscand-o din vremurile cand era ziarista, parea onesta, si mereu pe baricade in a apara dascalii. Dar, ura alimentata ptr tot ce e portocaliu, iata ca si ei ii intuneca ratiunea 🙁

  119. Dna Udrea
    Am revazut emisiunea de ieri pe basescu.ro:
    Praf a fost facut Crin Antonescu incepand de la pronuntarea numelui filmului cu Al Pacino, “Parfum de femeie” si pana la sfarsit(si ultima impresie esentiala), mai ales si prin enumerarea celor facute de dl Presedinte pe puncte, gesturile sale de a face multe ptr care a trebuit sa aibe curaj si multe de maxima utilitate ptr tara, si astea 12 puncte trebuie transcrise si repetate tot timpul.
    Dl Basescu, fiind un politician care are ce spune romanilor la sfarsit de mandat si acestea toate, trebuie sa fie cele transmise de toti cei care-l sprijinim pe Basescu, cat mai mult si mai amplu.
    Si atunci revenind la ce am spus deja, cum se pot lipi la cele 12 realizari de nivelul celor facute de oameni de stat care binemerita de la tara lor, la un om care prin diversiune mediatica este indicat drept inamicul fundamental al tarii sale ?
    Cum???

  120. una din cele mai corecte definitie a dusmanilor mei:

    “acesti pensionari botezati de lux,sunt de fapt ticalosia in picioare”

  121. puiu-nu te musc pt ca nu vreau sa ma otravesc-voi sunteti ca vampirii,unde ajunge singele vostru face transformi rapide de comportament.nu vreau sa ajung vampir ca voi,indragostiti de singele nevinovat al romanilor iubitori de libertate.
    voi sunteti oameni cu frica de dumnezue?voi ateii care ii declarati credinta vesnica lui ceausescu voi care ati jurat,repet ati jurat credinta unui regim criminal?
    bai colonele,esti un fariseu,esti mai rau ca iuda.

  122. SILVER ….In clipul electoral “Basescu si televizorul ,care mangaie poporul” ,Dl Presedinte pare la fel de inteligent si de spiritual ca si tine …el dupa imaginea sa si tu dupa postari …ca si criterii de apreciere ….”qui se ressamble s’assemble “….
    Pentru o buna digestie ar trebui sa vezi sau sa revezi si “raspunsul” celor vizati in clip de la Antena 3 la spiritualul si inteligentul clip al lui Basescu in care ori actorul principal era de vina ori autorii clipului cu pricina ….in care Dl Basescu avea mimica si grimasele individului colectiv vesel si plin de incertitudini asupra sensului frazei :”toti ma bat si toti ma-njura …toti…..” adica daca cele de mai inainte sunt dovezi de prietenie sau de dispret ….si mai mult decat atat …..
    Am tinut sa-ti adresez postarea pentru a avea un apetit mai mare sau o buna digestie ….
    dar si pentru ca fraza citata mai sus “toti ma bat si toti m-anjura …toti…toti…” ti se poate aplica si tie aici pe blog si probabil in realitate ….
    O zi frumoasa si plina

  123. lulu….Olguta nu este urata deloc ,ii chiar placuta ,isteata si stie sa se bata bine ,la karate ma refer ,ai putea s-o judeci mai cu mila ,aveti si voi o deputata cu peste 70% in colegiul ei ,este femeie ,tanara ,desteapta si nu in ultimul rand frumoasa ….zicea cineva ca Antonescu ii misogin…aha ,stiu acum ,daca era portocalie ,era vestala ,asa …..o Duminica placuta frumoasa blondina …si prietena virtuala…

  124. Raresoaie …delicata…ca ciubarul meu de bagat treverea ….hihihihi…asa arati delicata lui Puiutu….bine Silvica esti cea mai frumoasa blogerita …brrrrr….

  125. ***Moro – puţin mă interesează pe mine panseurile tale… Între mine şi între tine şi colegii tăi – puiu şi IONHUT – este o mare deosebire, domnule! Pe mine, nimeni, niciodată n-o să mă arate nimeni cu degetul şi nici n-o să strige după mine că am fost securistă… Dar voi, care cu neruşinare dejectaţi pe acest blog, sunteţi nişte scursuri, exact cum vă numeşte Hamangia…
    Aşa că scuteşte-mă te rog, de postările tale…

    Administrator:
    Silverstar atentie la limbaj!

  126. istoricule …cum te-ai legat de parintii lui Geoana ,Oprescu …asa fac si eu ,nu discut cu odrasla unui detinut de drept comun…acum inteleg ,ura ta impotriva ,ordinii si disciplinei…

  127. La Sibiu TRU a spus un banc bun:
    Antonescu Presedinte! 🙂 🙂

    Cred ca si mai bun este:
    Prostanacul Presedinte!:) 🙂 🙂

  128. Puiu categoric nu este urata. O cunosc, are doar sufletul stalcit si ma mir ca este asa. Este o femeie frumoasa departe gandul de a spune ca e urata fizic….vb de modul cum gandeste legat de dl Basescu, a luat-o si ea razna cu flota desi stie clar ca nu are nicio legatura cu asta in schimb vacaroiu, eheeee cate semnaturi si a pus si ce comisioane grase a luat.

  129. cel mai bun banc l-a spus moro ..cume se pronuta corect ,Basescu sau Geoana presedinte …corect a zis Raresoaia profesoara ,Crin Antonescu presedinte …sa fie …hihihi…oau ce-mi place

    Administrator:
    Atentie la limbaj!

  130. Lulu…despre Basescu sa spunem ca gandeste rau ,desprea altul …?????….fiecare cu …stii tu nu mai zic…te rog nu-i raspunde Raresoaiei ,n-are rost sa te cobori la nivelul ei ….

  131. gata ,ma retrag ,Madalina este singura persoana pe care vreau s-o supar ….acum am vrut sa-i raspund Raresoaie care sugera c-ar fii fost banata…bla ,bla …da, toata lumea vede ca eu lovesc cu-o floare si tu cu bolovanul …hihihi..bolovanul este .o floare de mina , adevarat…hihi….incaodata Madalina scuze…ei m-au muscat ,cand eram la biserica si ma rugam si pentru ei ..zau….

  132. Madalina …pe care nu vreau s-o supar …ai inteles tu ….

  133. ***MădăMădă – să nu mă suspendezi că nu mai are cine da cu bâta în securişti. Ştiu că ţi-e greu dar mai suportă-mă şi tu până pe 6 dec… Că plec singură… Până la anticipate… Atunci revin…
    Mulţumesc! 😆

    Şi, pentru că sunt doamnă – cultă, educată şi distinsă – merg să-mi fac somnul de frumuseţe…
    Pa! 😆 Pe mai târziu dacă mai rămân aici! 🙄

  134. trebuia sa dea cu bata-n balta Raresoaia ,o suspecteaza pe Madalina de oarece dusmanie fata de ea …Raresoaie pentru tine numai compasiune poate avea cineva…du-te si fa-ti somnul de frumusete ..brrrrr….educata,culta si nu in ultimul rand distinsa ….sa te hodinesti bine …

  135. Acum vad la rtv, cata lume este la sibiu. Staff-ul este complet, oamenii de nadejde sunt alaturi de dl Basescu. Ma bucur ca zona nu este indoctrinata, este frumos sa vedem ca nu conteaza nationalitatea si au venit sa l asculte macar…. Fiecare va vota dupa cum ii dicteaza constiinta si dupa o analiza sper, corecta. Felicit atitudinea poporului nostru macar este deschisa spre a asculta un om. Ca ce se spune in campanie: acuze neprobate nu mai tin de “cald” la popor. E un semn bun. Succes! 🙂

  136. Virusul si Anticorpii. Vaccinul Basescu.

    Daca ne gandim la ce se intampla la un vacin, intelegem ce se intampla si acum in acesta tara dar la alta scara de timp si spatiu, decat intr-o reactie antivirala pe bratul celui vaccinat.

    Acesti virusi ai unor diferite boli pernicioase caci sunt mai multe si le cunoastem dupa rezultate:
    – jefuirea romanilor in favoarea imbogatitilor de razboi care fac parte din clasa si neamul pensionarilor de lux;
    -complicitatea acelei clase cu infractionalitatea, cu crima organizata si cu elemente ale fostei securitati, creindu-se astfel premizele victoriei sistemului mafiot de stat;
    – in cadrul acestor activitatzi, tradarea intereselor nationale in complicitate cu dusmani externi ai poporului roman;

    Toata lumea simte mai mult sau mai putin efectele acestor virusi, dar se simte si reactia antivirusului principal pe care natiunea noastra a reusit sa-l lanseze in schema de atac antiviral, cu instinctul ce o caracterizeaza, pe acest Becket modern, care si-a asumat misiunea sa apere onoarea poporului si a tarii in care s-a nascut, pe Traian Basescu.
    Ca intotdeauna in istoria noastra, tradarea a lovit mereu si mereu in moalele capului si-n sira spinarii ce incerca sa se indrepte, pe cel care-si asuma misiunea de salvare.
    Virusii au avut mereu drept aliat principal tradarea si pe tradatori.
    Odata vaccinul injectat in 2004, foarte repede, cand au constatat ca este chiar un antivirus real si nu unul fals cum au sperat ei un timp, au inceput reactiile virusurilor care la locul injectiei antivirale, au incepu infectia locala pe care ei au prezentat-o drept o agitatie, o galagie facuta de Basescu, cand de fapt era chitaiala disperata si stridenta a sobolanilor intrati la deratizare.
    Vreau sa cred si sa sper ca vaccinul Basescu va dobora gripa rosie, securist-mafiota, tradatoare de neam si de tara.

  137. Salutari tuturor. Sa fiti buni si o dupamiaza frumoasa.

  138. Dna Udrea

    Repet o postare dar cu adaugiri importante:

    Am revazut emisiunea de ieri pe basescu.ro:
    Praf a fost facut Crin Antonescu incepand de la pronuntarea numelui filmului cu Al Pacino, “Parfum de femeie” si pana la sfarsit(si ultima impresie esentiala), mai ales si prin enumerarea celor facute de dl Presedinte pe puncte, gesturile sale de a face multe ptr care a trebuit sa aibe curaj si multe de maxima utilitate ptr tara, si astea 12 puncte trebuie transcrise si repetate tot timpul.
    Dl Basescu, fiind un politician care are ce spune romanilor la sfarsit de mandat si acestea toate, trebuie sa fie cele transmise de toti cei care-l sprijinim pe Basescu, cat mai mult si mai amplu.
    Si atunci revenind la ce am spus deja, cum se pot lipi la cele 12 realizari de nivelul celor facute de oameni de stat care binemerita de la tara lor, la un om care prin diversiune mediatica este indicat drept inamicul fundamental al tarii sale ?
    Cum???

    PS. Interpretarile cum ca Basescu ar fi atacat familia Antonescu sunt facute de cei care chiar considera ca Antonescu ar fi facut lucruri nu tocmai frumoase in prima relatie conjugala, caci daca nu ai o astfel de presupozitie atunci interpretezi cele spuse exact in sensul in care a declarat si Basescu, care a explicat ca referirea a fost la el si la familia sa, si chiar asa si era.
    Dar cum spunea cineva: intr-un tablou cu un nud fiecare vede ce doreste sa vada

    PPS. Tot ce se spune pe canale media ca Basescu nu spune nimic, decat ca ataca Grivco si mogulimea, este fals caci cele 12 puncte subliniate de mine vorbesc de cu totul altceva.Vorbesc de activitatea unui om de stat.

    Asta este marea problema : ca in clipa asta Romania nu are decat un singur om de stat.

    Restul? Pleava si plevusca.

    PPPS. Pe un blog liberal, Biblio isi continua diversiunea in sensul ca intelegand ca Antonescu s-a facut de ras si ca unii liberali ar putea sa revina spre Basescu spune ca el va vota cu Cernea care de fapt sugereaza acelor liberali sa stea acasa.
    Abila perversiune intelectuala.
    Recunosc: singurul adversar de calibru avut este Biblio, restul doar plevusca 🙂

  139. Ma gandesc ca dupa incercarea lui Antonescu de a ataca in planul misoginismului etc pe dl Basescu si familia sa, Geoana nu va face o greseala similara, caci va fi covarsit de raspunsul plin de generozitate pe care-l poate servi dl Basescu.
    Daca nu pricepe, sa vina aici si sa ma intrebe, ca si eu azi nu-i cer nici chiar lui, 10$ /cuvant.

  140. silverstar says:
    15 November, 2009 at 2:28 pm

    ***Moro – puţin mă interesează pe mine panseurile tale… Între mine şi între tine şi colegii tăi – puiu şi IONHUT – este o mare deosebire, domnule! Pe mine, nimeni, niciodată n-o să mă arate nimeni cu degetul şi nici n-o să strige după mine că am fost securistă… Dar voi, care cu neruşinare dejectaţi pe acest blog, sunteţi nişte scursuri, exact cum vă numeşte Hamangia…
    Aşa că scuteşte-mă te rog, de postările tale…”

    Mai fimeie, nu te mai compara cu mine deoarece diferenta este enorma.In vreme ce eu, la varsta mea, sunt iubit de toate gagicile cartierului si nu mai povestesc de cum ma pupa si ma pipaie vecinele cand nevasta-mea -i la serviciu, tu nu;Inteligenta mea este proverbiala in zona si la viata mea am dat vreo trei teste de doua zile fiecare, ca de aia am fost incadrat intr-un serviciu secret ultra, de care n-am scapat nici acum..;Sunt prea istet ca sa ter suport prin preajma…deoarece imi intinezi firma…
    Cat priveste chestia cu degetu, iti spun doar atat : minti cu nerusinare, deoarece ai fi cea mai fericita daca ai avea parte macar de un deget strain.Fie el si de la mana stanga..

  141. PS. Am citat dupa inregistrarea video despre cele 12 reusite mentionate de dl Basescu dar pot sa dau un transcript aproape conform a acestei secventze(dupa http://www.realitatea.net/crin-antonescu-vs-traian-basescu-in-prima-confruntare-directa_664547.html)
    si e util s-o dau:

    Sunt un politician care a predat dosarele la CNSAS, care a avut curajul să vină în faţa parlamentului şi să le spună că trebuie să se reformeze, sunt un politician care a avut curaj să spună că avem nevoie de militari americani la forntiera de est a României, sunt un politician care a spus că Marea Neagră este un obiectiv strategic, sunt cel care a spus că trupele româneşti trebuie să rămână în Afganistan. Sunt un poltician care a reuşit să convingă că Summitul NATO poate avea loc la Bucureşti. Sunt politicianul care a susţinut proiectul Nabucco, sunt politcianul care a lăsat ţara un pic mai mare cu circa 9.000 de kilometri pătraţi. Cred că sunt un politician care are ce să spună românilor la sfârşit de mandat. Nu ştiu dacă veţi avea ocazia să faceţi raportul onestităţii faţă de naţiune. Vă invită să privim la televiziuni şi să vedem o atmosferă creată prin cuvintele: “Preşedintele face scandal”. În decembrie 1989 tot aşa se spunea că nişte oameni fac scandal. Priviţi la televiziunile lui Vântu şi Voiculescu şi veţi vedea că se spune că preşedintele face scandal.

  142. ***ion adrian – Preşedintele Băsescu este un om inteligent, un om trecut prin viaţă şi prin multe experienţe care l-au călit… Nu se sperie dumnealui de nişte mameluci, fii tu sigur de asta!
    Mi-ar plăcea să-l facă praf pe Geoană în turul II şi să-i plătească pentru acel “nemernicii dracului!” El, Geoană, nu avea ce căuta acolo, între “nemernici”…

  143. ***IONHUT – şi de ce-mi spui mie cele de mai sus? De ce crezi că m-ar interesa pe mine? E treaba ta, e problema ta… Eu fac referire strict la IONHUT care posteaza pe acest blog şi care spune numai aberaţii… Pe celălalt, pe cel care-l descrii – nu ştiu, habar nu am, nu-l cunosc… Pa!

    PS: Nu am înţeles ce e cu degetul… M-am plâns eu că am ceva la deget?
    Ştiu că încă am probleme la ochi, încă nu am scăpat… Dar de scris, scriu bine aşa că nu-ţi fă griji…

  144. ***IONHUT – mie-mi place ştrudelul cu brânză şi mi-l cumpăr singură… Am spus de multe ori pe aici că o să-mi cumpăr o tavă de ştrudel să mănânc numai eu, fără să împart cu nimeni…
    De băut, beau Spring Harghita… Foarte rar, bere… 😆
    Altceva? Alte curiozităţi? 🙄

  145. SILVER…Doamna profesoara …pentru postarea de la 2.53……E corect si” ma suspendezi” si “ma suspendemezi ” …dar parca mai corect este “ma suspenzi”……
    Poti sa-mi raspunzi mai tarziu daca acum iti faci somnul de frumusete …e bine sa ai si tu momente de fericire …cand nu te poti privi in oglinda …apropos ,te placi mult cand te privesti in oglinda ,sau te referi mereu la frumusetea spirituala a postarilor tale pe care cred ca le recitesti cu pasiune si veselie frecandu-ti …mainile cu mare satisfactie….?

  146. CINE E DE FAPT ACEST ANTONESCU?

    15/11/2009 · Înregistrat sub 1

    Pentru ca tot s-a bagat in seama, astazi am scotocit dupa faptele de vitejie ale “barbatului” Crin Antonescu. Se pare ca cel care si-a castigat porecla de CHIULANGIU al politicii romanesti, este de fapt un om care SE ASCUNDE!

    DA, ATI AUZIT BINE – CRIN ANTONESCU NU CHIULESTE,

    CRIN ANTONESCU SE ASCUNDE!

    ***

  147. HAMANGIA…..Acum chiar ca respect sinceritatea ta ..de la 1…..OK …Facem pace …dar nu imi mai analiza postarile pe principiul enuntat in postare …poti sa nu le analizezi deloc astfel ca nu voi avea motiv sa raspund in aceeasi maniera ca si adresarea ta ….
    Bafta in campanie …..

  148. HAMANGIA …Bafta in campania electorala …personala …..

  149. Senzational, mai sunt si unii care duc omenirea in sus : excelsior

    Cantităţi importante de apă îngheţată au fost descoperite pe suprafaţa Lunii, a anunţat vineri NASA, subliniind caracterul major al acestei descoperiri cu implicaţii potenţial excepţionale.

  150. silverstar says:
    15 November, 2009 at 5:37 pm

    CINE E DE FAPT ACEST ANTONESCU?

    15/11/2009 · Înregistrat sub 1…”
    Mai fumeie, se vede de la o posta cum cauti mape profesionale, doar , doar vei gasi ceva ca sa-l murdaresti pe Antonescu…Josnic si degradant pentru cineva care cica a avut tangenta cu dascalii (nu spun invatamant , pentru ca pare imposibila chestia cu asa o vietuitoare…) In Moldova femeile au mult bun simt si ca atare cred ca esti o venetica in zona asta geografica..Piei drace ..ptiu, ptiu, cruce alba de mesteacan…

  151. Dragi tovarasi si prieteni …..Am intrat pe blogul indicat de Silver ….Cred ca citit doar inceputul unde era vorba de Crin Antonescu si citate barfe marlanesti si insalubre moral ,privind viata intima ,privata a lui Crin Antonescu …desi titlul si fraza tusata cu majuscule pot arata “mari descoperiri”probate ..ca Antonescu s-ar ascunde …etc etc ….
    Daca veti citi pe blogul indicat de Silver …in josul articolului cu pricina va veti amuza copios ,nu neaparat de personalitatea Dlui Basescu ci de eventuala maladie a Dnei Prof Silver …care din neatentie,cu intentie sau furata de bucuria descoperirilor despre Crin Antonescu ne-a trimis clar pe un blog destul de extremist la adresa Dlui Basescu…furata sau dusa rau de tot …..
    Cu prietenie si bucurie (dupa ce am citit pe blogul cu pricina )Cititi si va bucurati si voi ..Cititi si in josul articolului despre Antonescu ….probabil e un blog militant PSD -Geoana ….daca luam in consideratie fraza…..”Cele aparute despre Crin Antonescu nu il fac cu nimic mai putin nemernic decat Basescu ” …..Cele aparute despre Crin Antonescu sau reluate acolo…productii jegoase si incalificabile moral nu ma lasa sa ma bucur citind cele referitoare la Basescu ..sau informandu-ma cu date despre probleme de interes national……probabil creatii platite ale unui jeg oportunist pentru care ar fi benefice campaniile electorale in fiecare an sau chiar de doua ori pe an …
    Inca odata o seara buna si vesela ….

  152. rasputin says:
    15 November, 2009 at 1:34 am

    “Dinescu, fabricant de dosare la CNSAS”…”
    Eforturi de nulitati…bre gagautza, Dinescu si Plesu au fost bagati (si nu extrasi ) cu forcepsul in CNSAS de catre Conventia Democratica (PNT-cd, PD, PNL, etc) impotriva PSD si PRM .Aceste ultime doua partide au votat impotriva celor doi in Parlament deoarece una dintre conditii era sa nu fi facut parte din PCR.Ori, cei doi fusesera comunsti ambii amandoi si tocmai de aceea PSD si PRM au fost contra in Prlament , dar nu s-a putut bai galma, taman din cauza PD-ului tau ba, care a votat impotriva….Acum iti dau un test de inteligenta :Tu ce spui, oare cat creier crezi ca ai in bila aia de pe umeri ?

  153. Basescu a raspuns la intrebarea unui reporter referitor la atacul marsav asupra lui Antonescu …bineinteles a mintit in cel mai josnic procedeu ,a dat vina pe jurnalisti care ,cica i-au rastalmacit cuvintele ,el nu stie nimic de fosta sotie a lui Antonescu…..asta-i omul pe care-l iubiti aplaudacilor ,un mincinos notoriu,m-am uitat la el ,minte cu nerusinare ,nici ochiul ala oblic nu se misca….eject aventurierule de la Cotroceni…