Cronica unei şedinţe aşteptate

Prima întâlnire a parlamentarilor PDL pe acest an, la care a participat şi conducerea partidului, a stat sub semnul aşteptărilor. După un început de an greu pentru partid, îngrijorările legate de ceea ce urmează să facem au generat dezbateri aprinse, replici dure între colegi, abordări nervoase ale unor subiecte pe care, în alt moment, cu certitudine le-am fi tratat cu mult calm.

Prima concluzie: este nevoie să facem ceva, să schimbăm ritmul, să revenim în ofensivă. Nici Guvernul Boc şi nici PDL nu au de ce să stea cu capul plecat. Am fost un Guvern responsabil, care a sacrificat voturile partidului, dar a luat măsurile fără de care România ar fi putut fi în situaţia Greciei astăzi… Am înţeles că acest curaj ne va costa din punct de vedere electoral, dar am ales să salvăm ţara, gândindu-ne că pentru partid ne va rămâne timp după ce vom trece de momentele economice dificile, atunci când efectele pozitive ale acţiunilor guvernamentale se vor vedea în buzunarele românilor.

Dar am scăpat din vedere un lucru simplu, bine ştiut altfel de politicieni: comunicarea! Când pui pe umerii oamenilor costurile mari ale măsurilor luate, trebuie să fii sigur că oamenii au înţeles justeţea acţiunilor tale, să le dai încrederea că ştii ce faci, că nu te joci cu viaţa lor. Noi, preocupaţi să salvăm ţara, am lăsat în urmă oamenii! Din păcate, ne-am dat seama de asta abia după ce nemulţumirile au fost strigate în stradă!

Acum, avem nevoie de mai mult decât să vorbim despre echilibrul în care se află economia României, despre credibilitatea în plan internaţional de care ne bucurăm, ceea ce face ca ţara noastră să se poată împrumuta oricând de pe pieţele externe şi cu dobânzi mici pe deasupra. Despre faptul că nu există pericolul să nu plătim pensiile şi salariile, ba, mai mult, sunt şanse (nu certitudini!) ca, în acest an, să creştem puţin veniturile, în funcţie de încasările pe care le vom avea la buget. Avem nevoie de mai mult decât să arătăm că există creştere economică ce plasează ţara noastră pe locul 1 în Uniunea Europeană în al treilea trimestru al anului trecut.

Acum trebuie acţiune! Toate aceste evoluţii pozitive ale economiei româneşti, toate aprecierile la nivel internaţional de care se bucură ţara noastră, rezultat al activităţii acestui Guvern, nu sunt suficiente astăzi.

Am spus de multe ori că este nevoie de recredibilizare la nivelul Guvernului. Acum este o certitudine şi, oricum, deja poate să pară prea puţin. Nu pentru că acest Guvern nu ar fi făcut ceea ce aveam nevoie să facă, nu pentru că miniştrii nu ar fi muncit pe brânci, ci pentru că avem cu toţii nevoie de un nou moment care să genereze speranţă. Optimismul românilor a făcut ca anul trecut consumul să crească, ceea ce a generat creştere economică. Spre exemplu, cea mai mare creştere, de 29%, au avut-o cheltuielile românilor pentru vacanţe!

Deci, avem nevoie de încredere, avem nevoie să fim convinşi că cei care ne guvernează ştiu exact încotro mergem. Iar aceştia, în mod evident pentru oricine, suntem noi, cei din coaliţia de guvernământ, cei care am demonstrat că avem soluţii reale, şi nu opoziţia infantilă, guralivă şi leneşă. O opoziţie care ar sacrifica într-o secundă ţara doar pentru a veni la putere. O opoziţie ai căror lideri nu demonstrează şi nu au demonstrat niciodată, mai ales când au fost miniştri, că sunt în stare să facă lucruri concrete pentru oameni. O opoziţie care fuge permanent de responsabilitate.

Ieri seară, lucrurile acestea s-au spus, într-un fel sau altul. Partidul şi Guvernul au stat umăr lângă umăr în lupta pentru stoparea crizei economice. Dar asta nu înseamnă că, politic, trebuie să piardă împreună. Guvernul şi guvernarea trebuie să fie mândria, argumentul principal electoral al PDL, nu o greutate care să atârne de picioarele lui. Guvernul trebuie să fie puternic, prin cei care îl compun, dar şi prin susţinerea din Parlament.

Pentru asta este nevoie de un drum nou, pe care să pornim în forţă, dar neapărat împreună!

373 thoughts on “Cronica unei şedinţe aşteptate

  1. Ce noutate: comunicarea …
    Asadar mai blogeri mocofani, ce dreak ati pazit, de ce nu ati intervenit, de ce nu ati avertizat si voi PDL-ul ca haber nu are de chestia asta numita comunicare si care este totusi ceva profesionist si nu lautaresc adica dupa ureche?
    Oricum dna Udrea cand a avut de comunicat a comunicat si blogul cat si transcripturile emidiunilor la care a fost confirma asta. Acelasi lucru se poate spune la superlativ despre dna Andeea Paul Vass.

    In replica la o opinie auzita dra Vass odata ce si-a pus pirostriile devenind dna Paul si avand si un bebelas trebuie sa faca ce face sa-si zica AndreeaPaul Vass din respect atat pentru sotz si obiceiul pamantului cat si din respect pentru teecutul ei. Desigur ca o intelegere matrimoniala permite fiecarui sotz sa-si pastreze numele anterior ceea ce este deasemeni foarte bine. Adica era la fel de OK :Andreea Paul, Andreea Vass sau Andreea Paul Vass dar nu si Andreea Vass Paul ca nu suna suficient de bine. 🙂

    • Da,da, capitolul actiune este desigur cel mai important, desi nici aici nu v-au lipsit sfaturile bune, dar niciodata nu e prea tarziu…
      🙂 🙂 🙂

  2. …se termina frumos articolul Elenei ,…”un nou drum …dar neaparat impreuna “,ii mobilizator indemnul ,dar ii prea tarziu acum ,perceptia nerealizarilor si proastei conduceri a guvernului ii pusa pe seama pedeleului si a intregii coalitii de la guvernare chiar mai mult ,intregii clase politice .Trebuie neaparat primenita ,cauza esecului guvernarii portocalii ,cocotzarea in sondaje a populismului, DD are cca. 14 % ,urca Vadim cu ai lui peremisti ,nu stiu ce parlament o sa avem din toamna .

    • Tu esti adjunctul lui Nicolae si nu invers, caci si tu precum amoeba in fata careia NIcolae aprinde un beculetz si amoeba ce face: se indreapta sau fuge de lumina (nu sunt sigur de sensul miscarii dar sigur reactioneaza in modul cel mai primitiv posibil caci la ea este primul incepu de reactie neurologica 🙂 🙂 🙂

    • Ce crezi Puiu , nu este un bun exemplu de comunicare la nivel de UE acest set de intrebari:

      M.M. a adresat in intalnirea, de ieri, de la Parlamentul European, urmatoarele intrebari pentru europarlamentarii socialisti si liberali:

      “1. Care este pozitia oficiala a dumneavoastra cu privire la Mecanismul de Cooperare si Verificare? Aveti obiectii majore la rapoartele de tara facute de Comisia Europeana? Daca nu aveti obiectii, pentru ca in aceste rapoarte, de exemplu, Directia Nationala Anticoruptie si Agentia Nationala de Integritate sunt laudate de ani de zile pentru investigatii impartiale, atunci cum reconciliati pozitia dumneavoastra cu cea a liderilor PSD, care ataca constant aceste institutii.

      2. Fac socialistii europeni declaratii ca, atunci cand vor ajunge la putere, or sa aresteze opozitia “caci la asta se pricep”? Ceea ce, evident, arata ca vor sa influenteze politic justitia: pe unii ii aresteaza, pe unii nu.

      3. Ce parere au politicienii socialisti si liberali din alte state, se intampla si la ei asa, se ameninta in alte tari procurorii si judecatorii care ancheteaza politicieni din toate partidele? Daca il ancheteaza pe cel din partidul meu, il amenint pe procuror ca o sa plateasca atunci cand ajung la putere?”

      Si respectivul europarlamentar mai afirma ca vrea sa afle “ce cred europarlamentarii S&D si ALDE din celelate state ale Uniunii Europene despre colegii lor din Romania care fac astfel de declaratii in tara”.

      Da si eu as vrea sa aflu acest lucru. Voi nu vreti? 🙂

    • Onu …daca interpelarea era a ta ,erau bune intrebarile ,MM nu are nici-o trecere la mine ,ii procuroare comunista ,si-a ascuns in CV perioada aia ,nu-i credibila machitoarea de J&B 😆 😆

    • Puiu,
      Esti inca un prostanac care nu depaseste nivelul urmaririi emitatorului(era nivelul securistului cretin) pentru a ajunge la emisie, mai ales ca in raport de emitator pot fi pareri distincte, orice idiot sau geniu crezand ca are o opinie bine fundamentata, cat despre emisie ptr a o judeca ajungi la instrumentele inteligentei si nu ale afectului sexual sau de alta natura.

      🙂 🙂 🙂

    • o sa avem in toamna parlamentul pe care il merita opozitia daca ea in loc sa vina cu solutii constructive critica nejustificat si manipuleaza neincetat. Cred ei cumva ca romanii sunt prosti. Cind vor fi pusi sa aleaga dupa campania electorala vor decide in alternative ci nu sentimental cum se indica acum intentiile de vot. Cind alegi pe unul cu care sa traiesti in urmatorii 8 ani cel putin este bine sa cintaresti.

  3. @ Elena Udrea

    Pentru un moment am crezut că-mi veţi răspunde la întrebare… 🙁

    Măcar am aflat cât de importantă este comunicarea. Acum sunt mult mai liniştit.

  4. SPUNETI ODATA LA OAMENI CA USL NU ARE NICI O SANSA SA CISTIGE ALEGERILE IN 2012 CI DAU NUMAI NISTE SEMNALE DE PUTERE SA NU-I PARASEASCA TOTI. SPUNETI CA AU FACUT NISTE GRESELI DE POZITIONARE IN EUROPA DE NEIERTAT SI ACEASTA NU II ACEPTA CA PARTENERI. SPUNETI CA TRAIAN BASESCU VA FI OBLIGAT SA FACA GUVERN AL PARTIDULUI POPULAR CU PRIM MINISTRU PDL, SPUNETI LA sustinatarii nedeclarati inca care mai spera la USL CA NU II MAI ASTEPTATI MULT SI INCEPETI SA GESTIONATI PUTEREA VIITOARE . DUPA ASTA MAI FACETI UN SONDAJ DE OPINIE DUPA CE OAMENII SUNT PUSI SA ALEAGA IN CUNOSTINTA DE CAUZA.

  5. Este nevoie de comunicare mult mai buna. Toata lumea stie asta in conducerea PDL dar fiecare intelege altceva din asta.
    Daca-l aveti pe Voinescu vicepresedinte, trebuia sa i se dea pe mana intreg departamentul de comunicare nu doar functia de purtator de cuvant.
    Mai rau, partidul si-a adus aminte de el abia cand s-a trezit cu comunicarea in cacao, in timpul mitingurilor de la Universitate.
    Aveti nevoie de un om calificat care sa aiba puterea de a decide cine iese si cine nu iese pe media, cand iese si ce vorbeste.
    La fel, trebuie sa aiba puterea de a impune liderilor partidului parcurgerea unor cursuri de public speach. Multi au idei si intentii bune dar nu stiu sa comunice, chiar daca ei cred altceva.
    Te apuca durerea de cap cand auzi “avem cca 30 comunicatori” iar ei se numesc Oltean, Vasile Gherasim, Frunzaverde etc.
    Unde a disparut Visan ?

    • @ion adrian
      Pe Boureanu e mai bine sa-l lasam disparut. Agresivitatea si tupeul nu inseamna “buna comunicare”.

    • PS….nu mai tine cu lozinci si retorica ieftina si acum in ceasul al 12-lea voi tot lozinci si populisme de adormit agiamii .Trebuie pus un guvern de meseriasi sa scoata tara din criza ,asta ar ajuta si pedeleul sa se mai redreseze un picutz.

    • dar de ce nu iese doamna udrea?
      de ce nu boc?
      cine e mai credibil decat ei?

  6. Sa le cerem, sa le sugeram idei, sa le deconspiram increngaturi, sa ii certam daca fac abuzuri sau nu ne reprezinta/protejeaza, de acord si este democratic. Dar nu este drept si incurajator pentru epurare moral-politica sa nu recunoastem calitatile, progresul catorva demersuri facute cu greu, in plina criza. Asa cum sunt, cei doi din varful Puterii se inteleg si au inceput sa indrepte lucrurile, etapa insa care va dura, fiindca mandatele sunt limitate, reusitele irita, populatia este dezinformata sau manipulata. Opozitia si magnatii doar critica si impileaza, nu construiesc si nu cupleaza la acte forte(aliante externe, orientari asiatice in export si asocieri, detensionari periculoase-dimpotriva!-, reforme structurale neefectuate care acum socheaza si formeaza bloc-stop)! Repet: daca nu sustinem un curajos incomod si nonconformist ca Basescu, vom regreta stagnarea pe multe alte zeci de ani, fiindca viitorilor presedinti clasa politica le va reduce puterile si se vor aduce lideri manipulabili cu orice chip! Ne trebuie un incomod, unul cu viziune si care sa colaboreze cu minti luminate si societatea civila nealterata, cata mai este, greu de depistat! Reinstalarea increderii si moralitatii este grea si cere si actualilor abilitati explicitare simple si sacrificii, detasari de propriile interese, jocuri, simpatii nepopulare.

  7. Cand romanii vor accepta adevarul acesta:

    “Nici Guvernul Boc şi nici PDL nu au de ce să stea cu capul plecat. Am fost un Guvern responsabil, care a sacrificat voturile partidului, dar a luat măsurile fără de care România ar fi putut fi în situaţia Greciei astăzi… Am înţeles că acest curaj ne va costa din punct de vedere electoral, dar am ales să salvăm ţara, gândindu-ne că pentru partid ne va rămâne timp după ce vom trece de momentele economice dificile, atunci când efectele pozitive ale acţiunilor guvernamentale se vor vedea în buzunarele românilor.”

    Vom intra in normalitate, iar electoratul in ultimul ceas se va trezi!
    Restul nu este decat campanie negativa si dorinta bolnava de putere a opozitiei.
    Am ramas fara replica ieri, vazand pe cei doi CARAGHIOSI plecati la Bruxelles, ca doua babe in piata, sa parasca, ce? Eventual ca nu pot cu nicio strategie sa puna mana pe putere!!
    Si mai vad, ca se ling pe bot hoteste, aparand ca sobolanii pe canalele de stiri, adulmecand razmerita minerilor! Jalnici mai sunteti!

    • ..sacrificarea voturilor pentru reforma si masurile luate pentru salvarea Romaniei sunt gulgute portocalii ,sa fiu elegant in exprimare ,poporul a inteles asta si nici nu contesta ,altu-i baiul ,jaful la drumul mare ,coruptia generalizata la toata clasa politica ,in cazul de fata mai mult la astia care conduc 😆 vorba aia : “ciocul mic ,noi suntem la guvernare [conducere ] ,nici-o prespectiva in viitor ,vorba presidentului [mai zice cate una adevarata ] ,poporul s-a sacrificat ,s-o faca si politicienii .

  8. Intr-adevar este nevoie imediata de imbunatatirea comunicarii, dezbaterilor de mari idei de la cele de reformare, dialog, detensionarea strazii pana la cele tehnice si economice, de afaceri de familie(!). Populatia se simte abandonata in segmentul ei de baza, de jos, taman invers decat politicienii care pecep temeri de sus in jos. In ambele segmente trebuie operate chirurgii estetice, dar si practice, simple, credibile. BNR ar trebui, chiar din turnul de fildes sa dea puls actiunii de creditare a micilor afaceri si consumului, sa dea lectii de economie aplicata, concret, populatia simte nevoia apropierii. Din pacate s-a produs fractura, cum ati intuit: ea trebuie sudata la timp si eficient. Numai presedintele, nu este indeajuns, mai rau i se erodeaza imaginea, pentru ca si-a asumat prea mult si des raspunderea in locul altora: fara baci, vai de turma! Oportunistii si fariseii sa taca, daca nu au avut curaj pana acum. Aduceti pe ecran oameni noi, modesti, dar competenti, credibili, idei noi, DOVEZI ANTICORUPTIE, MESAJE DE INCREDERE ADUPA ATATA ASUMARE responsabila, in care timp opozitia impileaza si merge la porti straine.

  9. Jos palaria Adriana Saftoiu nu atat pentru consecventa cat pentru ce ai comunicat azi in Parlament caci tot vorbim despre comunicare. 🙂

  10. E o problema comunicarea dar mai problema e cu cine faci comunicarea. Ca daca vin unii care nu stiu despre ce e vorba, care se balbaie, sunt incuiati de moderator sau nu prezinta incredere mai bine nu. Se spun multe mizerii si minciuni despre Basescu si PDL si masurile luate la A3, astea trebuie combatute cu replica punctuala, la obiect si cu siguranta nu asa in treacat. Pus pe video Gadea sau Civica sau orice costum cu ochelari cum arunca mizeria si apoi dezmembrata. Sa vedem atunci cum se schimba balanta. De ce credeti ca va citesc dusmanii? 😀 Ca stiu ca sunteti adversar serios. Si bineinteles mentinut boicotu la A3, acolo nu merita sa le faceti rating.

  11. A început să circule un viral care conţine un fişier word denumit CEALALTA MIZA A DOMNULUI ARAFAT.doc

    Ruşinică celor care au gândit aşa ceva. Este prea transparent, ca să zic aşa. Ruşinică.

  12. Observ ca fruntasii politici ai PDL descopera acum virtutile comunicarii. De-a lungul timpului am vazut diversi responsabili ai PDL care incercau exercitiul comunicarii, unii dintre ei fiind de-a dreptul penibili. De ce nu a reusit comunicarea? Pai nu a reusit pentru ca nu prea aveau ce comunica, sau ceea ce s-ar fi putut comunica aducea deservicii partidului si guvernului. O alta greseala a constat si delegarea de catre sefii PDL a actului de comunicare catre activisti de rang inferior si care pe deasupra nici nu cunosteau bine domeniul in discutie. Cel mai adesea exercitiul de comunicare insemna tentativa ridicola de a vinde o cioara vopsita pe post de papagal. Evident ca acea comunicare era destinata esecului. Esecul de comunicare al PDL s-a mai datorat si faptului ca politicienii partidului au intrat in jocul lui Traian Basescu care a desemnat lumea presei ca fiind formata din moguli si tonomate. In cazurile extreme, unele ziariste erau intrebate imediat de “pasarica” si alte variatiuni pe aceiasi tema. Pe langa asta Premierul a decis la un moment dat boicotarea unor televiziuni. A fost o idee cum nu se poate mai proasta. Seamana cu tactica strutului de a-si baga capul in nisip.

  13. In mod intamplator, am intrat, ieri seara, pe Antena 3, la emisiunea d-lui Gadea.
    Erau mai multi invitati, dintre care ii mentionez pe : D-na Oana Stancu, ziaristul S.R.Stanescu, nelipsitul domn Ciuvica ( oare are un loc de munca acest domn ? ) , domnul parlamentar PSD Sova, mai intervenea din cand in cand o doamna, fosta crainica tv inainte de 1989 si acum ” om de casa ” la Antene, DAR SI DOMNUL PARLAMENTAR UDMR, G. FRUNDA.
    Iata cam ce se discuta:
    1.Domnului Frunda i se propunea, direct, sa vina cu UDMR la discutii cu USL, pe tema suspendarii d-lui presedinte Basescu. Dl. Frunda sustinea ca el ar veni bucuros, stie ca mai are adepti in UDMR, si in alte partide din Coalitie, dar ca nu are puterea sa decida in acest sens.
    In orice caz, dl. Frunda joaca pe doua fronturi: UDMR a obtinut absolut tot ce putea obtine in actuala legislatura, iar acum pregateste varianta de rezerva, in cazul in care USL are procent bun la alegeri, dar vor avea nevoie de voturile UDMR-ului. ACOPERIREA MORALA VA FI CLARA: USL NU DISCUTA CU UDMAR-UL CONDUS DE DL. KELEMEN,DAR DACA DL. FRUNDA DEVINE SEFUL UDMR-LUI, EI ATUNCI ESTE ALTCEVA, PENTRU CA D-LUI A SPUS , TOT TIMPUL, CA NU ESTE DE ACORD CU CE FACE ACTUALA COALITIE.
    IN FINA, UDMR VA FI LA GUVERNARE, INDIFERENT DE REZULTATELE ALEGERILOR.
    2. Dl. Sova, fiind mai novice in politica, A SCAPAT UN PORUMBEL: A SPUS CA DIN PARTEA CURTII CONSTITUTIONALE NU VA FI NICI O PROBLEMA, IN CAZUL PROPUNERII DE SUSPENDARE A D-LUI PRESEDINTE BASESCU, INTRUCAT ” CURTEA CONSTITUTIONALA NE ESTE FAVORABILA”
    Sesizand gafa, dl. Frunda a vrut precizari, dar AU SARIT TOTI CEILALTI, SI AU SPUS CA ,DE FAPT, ALTCEVA A ZIS DL. SOVA.
    ATENTIE PENTRU D-NA UDREA SI PENTRU PDL ! GAFA ESTE IMENSA, SI AR FI DE NEINTELES DACA NU AR FI EXPLOATATA.( Nota: este vorba despre emisiunea din seara zilei de 31 ianuarie 2012 ).

    • @NeaKutare. In legatura cu ceea ce presupuneti a fi gafa lui Sova de la PSD. Nu este gafa NeaKutare. Dupa cum stiti Curtea Constitutionala da verdicte in raport de 5 la 4. Elementul de echilibru in componenta Curtii este acel membru numit de UDMR. Daca UDMR va bascula catre actuala opozitie, atunci este de presupus ca si juristul maghiar va bascula si el cu votul lui. Asta inseamna ca cineva va avea mari emotii in cazul unei astfel de basculari.

    • Dupa parerea mea , gafa consta in aceea ca s-a afirmat, de catre un avocat, parlamentar, ca verdictul Curtii Constitutionale nu este unul care vizeaza legalitatea, ci unul legat de interese politice.
      Presupusul arbitru al respectarii Constitutiei este privit ca un executant al comenzilor politice. Si, atunci, ce rost mai are Curtea Constitutionala, daca ( prin verdictele ei ) nu face altceva decat sa marcheze un anumit raport de forte politice?

    • Hihihihi…….

      Mă iubeşte femeile
      şi ie moarte dupe mine…….

      🙂 🙂 🙂

    • Ipocrizia lui Katrina ( sau a Katrinei ? ) este dezarmanta.
      Pe data de 27 ianuarie 2012, 02:42 pm scria: ” cand vad ca singurul blog ” liber” din Romania este transformat in troaca de porci , cu limbaj la nivelul manelistilor…” etc, ai fi tentat sa crezi ca ai in fata o persoana extrem de eleganta in exprimari.
      Dar iata ce scria dl/d-na Katrina pe 13 ianuarie2012, 06:28 am, dupa ce eu am confirmat exactitatea unei informatii aparute pe un alt blog, legata de componenta unui consiliu director: ” Neakutare, ai dreptate, dar si noroc ca NU-TI BUBUIE MINTE DE ATATA INTELIGENTA DE PAPAGAL”
      Eleganta exprimare, nu? Nu ca…manelistii.
      Vazand cu cine am de a face, am fost tentat sa-i dau un raspuns de acelasi calibru, incepand prin a-i ” gresi ” prima litera a numelui, si anume in loc de” K “, sa bat ” L “, ca sunt litere alaturate pe tasta si…ma rog. Pana la urma , am ales sa-i raspund civilizat.
      APRECIEZ CA ESTE FOARTE BINE CA A FOST LUAT/A IN VIZOR.

  14. Nu stiti de unde sa mai furati,taxa de solidariate.Numai tampiti sunt in parlamentul ala.Atit omorat Romania cu taxe si impozite.Ma bucur pentru voi,scadeti si mai mult in sondaje.
    Unii oameni si-au facut avere foarte mare pe corect.Cum va permiteti voi sa impozitati munca?Averea e facuta prin munca.Daca era avere ilicita se confisca.Aveti ciuda pe cei ce isi fac banii pe corect?Sa va fie rusine,hotilor!

  15. Comunicarea ?

    Ce le comunicati celor care au fost “fentati” de Roberta Anastase si au ramas fara pensie pe nedrept ?
    Ce faceti cu cei care s-au pensionat fraudulos ? Ce puteti sa ne comunicati despre valurile masive de pensionari frauduloase facute sub protectia si obladuirea PDL ?

    Ce ne puteti “comunica” despre pensionarul fraudulos Vicovan Traian actual PFA la FORTUS SA IASI ? Este pensionat fraudulos sub protectia si obladuirea PDL

    • Daca nici in al 25-lea ceas nu opriti fraudele si coruptia cine o sa va mai voteze ?

      Voua chiar nu va pasa de viitorul partidului vostru pe scena politica romaneasca ?

  16. 1. nu ati dorit sa comunicati, mai exact si nu “ati scapat din vedere”
    2 Citat din dvs: “Am înţeles că acest curaj ne va costa din punct de vedere electoral, dar am ales să salvăm ţara” – se pare ca tara nu s-a vrut salvata. Trebuia sa incepeti prin a convinge-o sa se lase salvata! Desi afirmatia ca “ati salvat tara” ma duce cu gindul la filmele de duzina in care un erou salva toata lumea. 🙂
    3. cu Boc in frunte nu va fi niciodata “un drum nou” pe care sa porniti; deja sunteti pe un drum in trecut. Boc prin firea lui este un om al trecutului, ipocrit si demagog. Ati ratat cel putin 2 “sanse” de a intra pe un drum nou, acum 1 si acum 2 ani. Din nefericire, a ramas Boc. Imi este teama ca azi e usor tirziu!

  17. Din pacate a trecut de mult al 12-lea ceas.Nu cred ca mai este timp sa va reveniti.Pacat de toata munca depusa.Oricum cred ca ficare si-a facut si plinul si rezistati 4 ani in opozitie.Nu pot insa sa nu ma infior la gandul ca un descreierat ca Antonescu ar putea ajunge Presedinte.

  18. PDL nu este in DERAPAJ !!!

    DISPERAREA OPOZITIEI sufoca natiunea cu MINCIUNII si MANIPULARII.

    AUTO – COMPROMITEREA OPOZITIEI a inceput, in aceast joc a intrat in PANICA si UDMR prin exprimarile de rezerva la anumite legi debaza pentru viitorul ROMANIEI

    Voi aminti aceste legi,

    1. Modificarea constitutiei
    2. Legea sanatati
    3. Re organizarea teritoriala
    4.PARLAMENTUL UNICAMERAL
    5. Votul prin corespondenta

    pentru a se intelege ca ROMANIA trebuie sa mearga inainte si ROMANUL sa nu mai fie UMILIT.

    Numai legea sanatatii implementata pana la sfarsitul luni martie – aprilie aduce 100’000 locuri noi de munca (NU FUNCTIONARI).

    ROMANIA are numai de castigat in aceasta perioada de CRIZA, este bine pregatita financiar, are deschis accesul la fondurile europeene si cu aceste legi se deschide intrarea capitalului strain in investitii de servici si obiective medico sociale.

    GERMANIA nu a ezitat in ultima perioada sa-si manifeste sentimentul istoric simpatie si ajutor pentru ROMANIA, deci trebuie raspuns in spirit german, DISCIPLINA si ORDINE in administratia publica si centrala.

    ROMANIA va iesi cu BRIO si din acesta mayoneza stricata provocata de us LASII cu cei doi siamezi.

    .

    • Va admir entuziasmul si bunele intentii. Cele scrise de dv. sunt excelente, ca teluri de atins. Din pacate, nimic nu se poate finaliza fara acordul UDMR-ului.
      UDMR are rezerve cam la toate legile enumerate de dv., cele legat de votul prin corespondenta fiind justificate ( din punctul d-lor de vedere ) prin aceea ca, marindu-se numarul votantilor, exista riscul , real, sa nu mai poata atinge prgul de 6% din voturi.
      Oricum, UDMR fiind curtat, intens si din ce in ce mai direct, de USL, Coalitia trebuie sa fie foarte atenta.

  19. Si poate ca sanse ar mai fi, dar sunteti prea cocotati.Dati-va jos, schimbati-l pe d-l Boc,ati tras cat ati putut de dansul. Ajunge.Poate Blaga e o solutie mai buna.Si sigur daca il convingeti pe d-l Isarescu sa candideze la Presedintie s-ar putea sa mai aveti o sansa. Altfel ,nu.Si daca nu ascultati de cei care nu au nici un interes sa va cante in struna,va meritati.Pacat ca ne-ati irosit sperantele.O sa ne treaca.

  20. @NeaKutare. Curtea Constitutionala este o institutie vitala pentru functionarea democratica a unui stat. Nu o putem desfiinta pentru ca nu avem ce pune in loc. Remeorati deciziile Curtii ce i-au fost cerute si veti observa ca cea mai mare parte au fost decizii care nu tineau de competenta Curtii ci de armonizarea pozitiilor partidelor. Firesc ar fi fost ca acea armonizare sa se petreaca prin medierea prezidentiala. Presedintele s-a declarat “Presedinte jucator” si ca atare medierea nu ar mai fi fost credibila. Cea mai mare gafa a Curtii a fost aceea cand a acceptat ca Presedintele poate avea un rol de jucator in societate. Nu exista nici o prevedere explicita in Constitutie care sa acorde rolul de jucator, in timp ce in Constitutie exista cateva prevederi extrem de explicite din care aceea ca Presedintele trebuie sa fie echidistant si confera rolul de mediator. Deci C.C. a incalcat ea insasi litera si spiritul Constitutiei. Este adevarat ca, tot prin Constitutie este autorizata sa “adauge la Constitutie”. Exact asta a facut Curtea. Ce va mai surprinde acum faptul ca, dupa ce s-au facut numirile pe criterii politice, din care un maghiar numit de UDMR, acum cand puterea este pe cale sa se prabuseasca, judecatorul maghiar va vota asa cum ii va cere UDMR?

    • Eu am scris, foarte clar, ca DACA ( in conformitate cu ” porumbelul ” scapat de dl. Sova ), deciziile Curtii Constitutioala nu fac altceva decat sa MARCHEZE UN ANUMIT RAPORT ( temporar ) DE FORTE POLITICE, C.C. NU-SI MAI INDEPLINESTE ROLUL PENTRU CARE A FOST CREATA, SI NU-SI MAI ARE ROSTUL.
      Despre asta era vorba.
      Dar vad ca dv. procedati ca in bancul cu castravetele: orice discutie o abateti spre dl. Presedinte.

    • Cu o conditie . Sa nu devina niste indivizi numiti politici despre care la drept vorbind nici nu stim daca sunt lichele sau nu, de cumparat sau nu etc , sa nu devina stat in stat. Daca este in Romania o Dictatura atunci este cea a CCR si asta eu o spun de 3-4 ani si ca tot ce am spus pana acum s-a confirmat
      Chiar daca cu multe ,majoritatea deciziilor CCR am fost de acord nu am convingerea ca ele au foost date doar in interesul Constitutiei si nu si in interese conjuncturle care la nivelul CCR se numesc politice , oportunitate economica si orice alt fel de oportunitate alta decat constitutionalitatea in sune, ori de oportunitate se ocupa legiuitorul guvern si parlament si in final si Presedintele, dar nu CCR.
      CCR are de fapt un drept de veto scapat de sub control desi teoretic puterea este a poporului.
      Nu exiosta argumente rationale si de buna credinta care sa ma poata combate.

  21. DACA VRETI SA MAI SALVATI CEVA CERETI ABROGAREA LEG283/2011 CA SA MAI INMUIATI PROTESTELE ALTFEL ADIO PARLAMET.

  22. Si care e situatia Greciei?As vrea sa castige romanii 700 euro pe luna.Cat castiga grecii?In niciun caz 160 euro pe luna ca romanii.

  23. Am citit ca nemtii castiga 700 euro pe luna,minim,iar grecii 800 euro.As vrea sa fim in situatia grecilor,nu as vrea in situatia nemtilor,castiga prea putin.

  24. USL ai sfideaza pe romani prin asfel de jocuri politice murdare,prin formele lor de protest,este de neacceptat ca acesti dihori ai politici romanesti,,USL,,SA ADUCA O IMAGINE PROASTA ROMANIE PRIN PLANGEREA LOR LA PARLAMENTUL EUROPEAN,SA CEARA ALEGERI ANTICIPATE INTR_UN AN CAND SUNT DEJA ALEGERI,,,OARE CINE AI VA CREDE? RUSINE USL

    • @Marian Mihael. Chiar asa, oare ce le-o fi venit, asa tam-nisam, sa ia cale U.E. sa se planga de democratia asigurata de catre regimul putred al lui Basescu, ca doar in toamna avem alegeri? Ei bine amice, raspunsul il ai in cuvintele Robertei Anastase de la intalnirea de urgenta de aseara de la sediul Parlamentului in care dumneaei a spus cum are de gand sa procedeze pentru masluirea alegerilor, iar doamna ministru E.U. a spus ca va da si bani pentru asta. Rusine U.S.L.? Mai degraba rusine Roberta Anastase si rusine P.D.L.

  25. Mitingurile astea nu se mai termina?Au depasit 20 zile,inseamna mai mult de jumatate din mitingurile mineriadei din 1990.
    Ce facea acum 22 ani Elena Udrea?Eram in Piata Universitatii,aflat intamplator acolo.Am stat 10 minute si am plcecat mai departe.Unii si-o furau rau de tot.Unul striga de sus,dintr-un balcon impotriva lui Iliescu.S-au dus niste asa zisi mineri peste el.L-au scos afara,Cred ca i-au spart usa.L-au batut in ultimul hal.Nu erau usi metalice pe vremea aia.Dadeai un picior in usa de lemn si se deschidea.
    Cum facea Madalina pe atunci?Oaoaoaoaoaoaaaa hahaha

  26. Structura de partid are credibilitatea numai cand actionati direct pentru comunitate,(ex.refacere zone calamitate pentru populatia obisnuita;drumuri pentru circulatie auto ingrijite;caldura pentru populatie;apa potabila de calitate pentru populatie,trotuare si spatii verzi ingrijite,posibilitatea oamenilor de a-si ingriji sanatatea(mare atentie la acest aspect[pe vremea comunista conditiile de lucru erau bine foarte bune raportat la tehnologiile de atunci,fapt ce implica o uzura a sanatatii mai mica.In zilele noastre munca este foarte intensa, volumul mare de munca peste program,uzura nervoasa,conditii de munca de multe ori precare-cauza este dorinta exacerbata de bani].In concluzie trebuie reasezate preturile pentru a avea o populatie hranita ,sanatoasa.Va rugam face-ti ceva !Cred ca sunte-ti singura persoana abila si inteligenta cu valente practice pentru conducere si administrare.Punct.Astept rezultate.

  27. LIPSA DE COMUNICARE LA TOATE NIVELELE AFACUT SI FACE MULT RAU P D L.ACEST LUCRU SA FACUT RESIMTIT DIN PACATE LA TOATE NIVELELE.

  28. Cei din opozitie ,daca au ceva de spus, ar trebui sa ramana In Parlament ,sa-si sutina punctul lor de vedere,nu sa dea bir cu fugiti ..

  29. Doamna ELENA UDREA,de data aceasta ma adresez omului politic si nu ministrului,pt ca ultima dv postare are un profund caracter politic si care face o radiografie,destul de blinda a atmosferei din partid.
    Pt ca din punctul meu de vedere,problemele ,ADEVARATE’ sunt in partid si mai putin la guvern,si atmosfera asta de ,FRICA’ frica animalica, de ceea ce inseamna intinirea cu urnele vine exlusiv ,DE LA UNII MEMBRII DE PARTID’ care se tem ca isi vor pierde sansele de a ramine pe pozitii.
    Si cum pasul urmator dupa frica,ESTE LASITATEA SI TRADAREA’ uite cum avem o fotografie a momentului.
    Daca mai adaugam inca cite-va ingrediente,lupta interna pt putere,rafuielile si platitul de polite,suntem in fata a ceea ce se cam vede acum-UN PARTID FRICOS,SPERIAT SI NU INTELEG DE CE, care se comporta ca o turma care si-a pierdut directia.
    PD,era cunoscut ca un partid,unit ,bloc care desi atunci era mic,lupta ca divizie spartana-PINA LA MOARTE-
    Dar intre timp partidul ,A CRESCUT,au patruns tot felul de oportunisti,pt a putea guverna si a avea o majoritate in parlament ati facut tot felul de compromisuri,si gresala,MARE’ ati promovat niste indivizi si individe-despre care voi spune doar atit-SLABI,FIINTE FRAGILE SI CU CARACTERE DUBIOASE.
    Dar,nu cred ca ce s-a intimplat este acum important,important este cum v-a gestiona partidul aceasta ,STARE’ DE FRICA.
    N stiu de ce dar parca nu-mi vine sa-mi dau cu parerea,pt ca sigur imi lipsesc multe informatii,si astfel as vorbi prostii,dar,o generalitate pot emite.
    Sunteti in linie dreapta -VIN ALEGERILE- pt a avea succes si sanse va trebui sa actionati toti ,ca unul,daca nu se poate singura solutie,este cea folosita pe timp de razboi-NU LUATI PRIZONIERI SI TRADATORII AU ACEIASI SOARTA………..

  30. “””Dar am scăpat din vedere un lucru simplu, bine ştiut altfel de politicieni: comunicarea!”””” Doar un lucru ? Ma rog….

  31. Hmmmmmmmmm,am vazut decizia-KATRINA BANAT-

    Sincer nici nu stiu ,sa ma bucur ,ori sa ramin indiferent.
    Pt ca in general nu agrez acest gen de masuri de retorsiune,decit in cazuri exceptionale.
    Se pare ca ,Katrina se inscrie in coordonatele unui caz exceptional,prin atitudinea lui vadit rautacioasa la adresa romanilor si a Romaniei,incercind sa creeze pe blogul unui ministru al Rom.un conflict virtual interetnic,de care oricum nimeni nu are nevoie.
    Rautatea si rautatile insirate aici de acest blogger,au depasit si sarit cu mult ,dincolo de ce in mod normal si firesc se poate accepta.
    Cred,ca masura este potrivita,si nimeni nu trebuie sa incurajeze acest mod de exprimare,care impinge la ura interetnica,si la resuscitatrea unor idei si teorii cu iz fascist.

    Administrator:
    Am spus in moderare nu banat care este un lucru diferit.
    O zi buna.

    • Madalina multumesc pt precizare,e binevenita-Si cu tot gerul asta de crapa pietrele,iti doresc cu multa caldura,din suflet o zi cit mai buna ,si cit mai putina expunere la ger.

  32. CORECT .
    Ma deranjeaza unele manifestari de neincredere in premier ale unor parlamentari PDL. In aceste momente are nevoie de sprijin energic. A demonstrat orientarea corecta a guvernului si nu trebuie sa se accepte capriciile unor franari ca Ponta si Antonescu.

  33. Si acum opozitia la apel……………

    Cu multa repeziciune iata ca s-a scurs prima luna din anul 2012,un ianuarie pe care daca l-ai comenta cu privirea inlemnita pe ,ANTEMA 3,REALITATEATV ORI ROMANIA TV,CA despre O.T.V . nu zic nimik ,deocamdata,ai putea spune ca Romania a trecut prin cea mai zbuciumata luna din ianuarie’90 incoace.
    Aproximativ cu aceiasi scenaristi si regizori,ca in 90,TELEREVOLUTIA ‘din 2012,s-a topit ca o luminare fara pic de vlaga,lasind in urma sa chipurile celor doi SEFI ,de partide,schimonosite de ura si rautate, din ultima lor interventie publica de la adunarea de familie de la Bruxelles.
    Senzatia generala ,mai exact perceptia este ca toata vizoleala opozitiei,a avut intensitatea unui fissssssssssssiit,mai exact a unui individ constipat care are probleme mari cu flatulenta.
    Cind nici macar activele de partid,AIA DE-SI ZIC NUCLEUL DUR,ULTRASII DE PARTID,n-au avut prea mult optimist,ce sa zici de romanul obiosnuit,cocosat de griji,de frig si ger.
    Am urmarit cu atentie tot ce s-a intimplat,dar mai ales in transilvania,am fost in piete si m-am pierdut printre putinii demonstranti pt a intelege ,CINE SUNT,CE VOR SI DACA CU ADEVARAT SUNT GLASUL STRAZII.
    Dezamagire totala-toti cei din piata,atit in cluj ,cit si in alte orase transilvanene erau MEMBRII DE PARTID,CONDUSI SI CONTROLATI DE NISTE IDIOTI,CARE NICI MACAR NU AU AVUT DECENTA SA ASCUNDA ACEST LUCRU.
    Si parca n-ar fi fost suficient,sub ,INTELEAPTA CONDUCERE A CELOR DOI BAIETI CU PIEPTURILE DIN BRONZ,a urmat ultima fisiiala-DEMISIE[HAAA,HIIIIIIIII] GREVA[AULEO BANII NOSTRII,AULEO CIOLANUL NOSTRU] de fapt………………………inca o dovada a ceea ce este MINDRA NOASTRA OPOZITIE-ADICA O CARICATURA CARE DOAR LA EMISIUNILE LUI GIDEA,STRIBLEA ORI ADRIAN URSU,CRESTE,CRESTE,CRESTE………….si abia,daca face citi-va bulbuci,ca deh FISSSSSSSSSSSSSSSSSSUL,este totusi ceva………………

    • …ma uit la Anca Boagiu ,numai miere si dulcegarii are in glascior 😆 😆 ,multumeste la toata lumea ,ii mieroasa ,un comportament firesc care a lipsit in iesirile anterioare [foarte rare ] ale guvernantilor actuali si nu numai ei ,poate-i prea tarziu pentru actualii guvernanti ,un semnal de alarma pentru viitori guvernanti 😆

  34. Da eu cred ca ar trebui schimbati unii ministrii-gen Funeriu-ministrul invatamantului care in loc sa modernizeze invatamantul, sa doteze scolile, gradinitele muta el gradinita la scoala(clasa pregatitoare)…ca asa e la noi nu se rezolva in functie de prioritati ci se fac ambitii..copilul meu ar fi intrat in clasa 1 la 7 ani fara 2 luni, dar asa intra la 8 ani fara 2 luni…ca deh vrea sa scada varsta de scoala dar cum sunt facute legile fara cap o creste!!!

  35. Auzi Turnule-pina una alta-Tu si ai tai ferecati bancile opozitiei ,si ati facut sezul lat,plin de celulita si bataturi de atita opozitie.
    Astilalti,portocalicii,dau semne serioase de REVENIRE-.
    Pai mai Turnule,daca in opozitie,auzi IN OPOZITIE,nu ati fost in stare sa va reformati,redresati si sa aratati altfel,cind dracu o s-o faceti.
    TURNULE-ITI CADE IN CAP SI TI-L SPARGE LISTA CU MARTIRII USELISTI.
    Da-o incolo bey Turnule,da nici chiar asa…..
    haaaaaaaaaaaaa,hiii

    • @Frank Zapa. Zici ca “portocalicii” ar da semne de revenire? Te inseli draga. Dau semne ca sunt pe ultimul drum. Pregateste-le degrab lumanarea pentru ca in curand isi vor da ultima suflare. Deja sunt oameni care or sa va paraseasca, ungurimea deocamdata “sta cu fundul in doua luntri”, dar in ultima instanta tot or sa va lase din brate. Minoritarii deja sunt pe picior de plecare – l-ai auzit pe armean, sper? Singurii care vor muri cu voi de mana sunt tradatorii UNPR-isti care chiar nu mai au unde se duce. Atentie mare la Traian Basescu care pentru a-si salva pielea, curand il va arunca la gunoi pe Emil Boc cu tot cu al sau guvern. Ramane de vazut doar cine va proceda primul la lovitura de gratie – Basescu sau UDMR-ul. Cat despre reformarea celor doua partide din opozitie, in mare se poate considera ca au procedat deja la o reformare la ultimul Congres liberal, iar PSD-ul poate fi considerat si el ca ar fi reformat, atata doar ca nu a dus reforma pana la capat. Daca poti sa tii un secret, iata ca ti-l dezvalui – PSD-ul nici nu poate fi reformat pana la disparitia celui care l-a creat. Pana atunci sunt nevoiti sa mearga asa. PDL-istii sunt ceva mai norocosi. Dupa ce au ratata sansa unei reforme, acum se poate aprecia ca nu mai au nevoie de reforma deoarece atunci cand va fi sa plece pe ultimul drum, acolo, la “loc cu verdeata” nu se mai cere asa ceva. Despre Conservatori, acestia nu cred ca au nevoie de reforma deoarece acestia nu reprezinta decat niste Antene, care, de bine, de rau isi fac treaba si fara reforma. Despre Dan Diaconescu-OTV, pai astora abia li s-a taiat cordonul ombilical, ce sa mai reformezi la ei? O treaba complicata este cu “mancatorii de paprikas” care se pare ca vor avea soarta PDL-ului. Probabil ca profitorii vor fi oamenii lui Tokes, daca vor avea sansa de a trece pragul. Despre Vadim? Mai bine va cautati o gaura de sarpe sa va ascundeti, caci bine nu va va fi.

    • Doar n-om fi un popor de boi, sa vrem la putere opozitia prezenta si pe cale de disparitie! 🙂 🙂
      Doar n-om fi un popor de boi sa-i vrem pe cei mai penibili politicieni la carma tari, asa ca moft: Pontanel si Crinolino! Doi CARAGHIOSI.
      Am ras cu lacrimi, cand l-am vazut pe Pontanel nervos, incoerent graindu-si oful pe la Bruxelles! Crinolino, a fost cantitate neglijabila…el doarme tot timpul, este intr-un vesnic som de refacere! Cred ca sta prea mult impachetat in namol! Da-i bine asa!
      Repet, seper …..la treaba cu boii! 🙂 🙂

    • 😆 😆 boii intotdeauna au muncit si …..au fatat ,nu ?….la munca tovarasi …

    • @lulu. Buna ziua Luluta. Uite am si eu o curiozitate – de unde mai vine optimismul dv, ce il mai tine in viata? Sau nu cumva, Doamne fereste, avem de a face cu un caz de inadaptare la realitate? Uite ieri un parlamentar portocaliu – Mircea Banias a decis sa paraseasca corabia. Astazi am postat un comentariu in care am incercat sa ma arat generos si plin de compasiune fata de guvernarea lui Boc. Afirmasem eu acolo ca UNPR-ul va fi singurul care va merge pana la capat de mana cu PDL-ul. Ei bine, tot astazi la o diferenta de o ora-doua, aflu ca si parlamentarul Dan Ilie Morega a decis sa paraseasca UNPR-ul. Imi cer scuze ca nu am putut anticipa corect evolutia. Pur si simplu am luat in calcul doar deciziile ce se vor lua la varful asazisului partid. Nu am tinut cont de initiativele individuale ale oamenilor. Se mai intampla. Ce te faci Luluta draga daca vor mai fi si alti oameni din sfera puterii care vor decide ca este momentul sa paraseasca corabia ce este destinata adancurilor. Dar stii tu Lulu ca nici Emil Boc nu se simte tocmai bine intrucat sunt semne ca insusi Basescu se pregateste sa il arunce peste bord ca pe un sca de cartofi (pardon, portocale) stricati? Nu iti place de cei doi opozanti inalti ca brazii? Pai ce sa iti fac daca te-ai indragostit de o piticanie!

    • Turnule fii linistit, ce trebuie sa se intample se va intampla si fara voia ta. Conteaza voia celor care realmente conduc tara, incercand acum, sa repare si gafele, neputintele, impotenta celor doi CARAGHIOSI…. condusi de, dirijorul Felix. Sint de ras!
      Stii ce-mi place? Au risipit o caruta de bani intr-un plan diabolic si a sfarsit cu o mare flatulatie voiculesciana! Dar, mai este un aspect, macar amaratii aia in Piata, au castigat si ei un banut! 😉 🙂
      In rest, mai veden…

    • Lulu,
      Totusi este o intrebare fundamentala…
      Cum naiba indiferent de cum ar fi Basescu-Boc et co pot fi atatia oameni ca sa nu sezizeze flatulentza cum spsesi a acestora doi, mai ales a vidului inconjurat tot de vid care este Crin?
      Are neamul nostru o problema la devla?

  36. Cine-i TO asta?
    Este o intrebre de tip Silver, dar o pun si eu…
    Ce formator de opinie sau personaj politic este, ca nu reusesc sa-l decriptez. 🙂

  37. @NeaKutare
    @ion adrian
    De veti fi stat in fata televizorului veti fi aflat ca dialogul purtat de fruntasii politici PDL-isti a fost mult mai lung si intradevar s-a detasat prin afirmatii Roberta. Imi cer scuze pentru ca am comis un abuz fata de gazda noastra pentru ca intradevar, asa ceva nu se face. Deci desenele lui Tariceanu au fost hilare? Pai aveti putintica rabdare ca o sa vedeti figuri si mai curioase si atunci sa vedeti ilaritate. Comiteti o eroare. O singura data s-a procedat la delimitarea circumscriptiilor deoarece votul pe lista nu necesita asa ceva. Votul nominal a adus aceasta noutate de care politicienii vor profita la max.
    Va lipseste Silverstar? Si eu ii duc dorul. Formator de opinie? Este mult prea pretentios spus. Politician? As vrea eu. Nu va dati batuti, mergeti mai degraba cu decriptarea.

    • Nu stiu daca silverstar era politician sau formator de opinie … dar isi spunea parerea si asta conta ;
      si mai stiu ca avea nu stiu de unde niste poante bune – bune .
      Poate revine ….zic eu ….

      Treaba cu comunicarea am observat-o inca din 2009 .
      Suntem in 2012 .
      Si inca nu s-a facut nimic .

    • Nu m-am inselat ca tot ce crseste in curtea comunistilor si socialistilor poarta insemnele ,SISTEMULUI TICALOSIT’ insemne care ii separa de oamenii normali,obisnuiti,si care spune despre acesti stingisti-CIT SUNT DE TICALOSI-.
      Intotdeauna STINGISTII CU FALANGA LOR DURA COMUNISTII,s-au remarcat prin galagia incredibila pe care o fac in jurul lor si seninatatea cu care mint ,inseala,dar mai ales fura.
      Pt ca ,SOCIALIST=OPORTUNIST.
      N-am sa fac acum apel la istorie,dar pot spune cu certitudine ca ,OPERATIUNEA OMUL NOU’ astazi este de mare actualitate. Asa cum toata lumea stie,FILIATIA COMUNISTILOR DIN SEC 20 SI 21 este arhicunoscuta si anume;
      GHEORGHE GHIORGHIU DEJ IL INVETEAZA PE NICOLAIE CEAUSESCU
      CEAUSESCU IN NASTE PE ION ILIESCU
      ION ILIESCU IL CREEAZA IN EPRUBETA PE ADRIAN NASTASE
      ADRIAN NASTASE DIN OULE DE LA CORNU IL CONCEPE PE VICTOR PONTA.
      IAR VICTOR PONTA ,IL CONCEPE IN VITRO PE……..CLAUDIU CRACIUN.
      Acest tinar DIN STIRPEA OMULUI NOU TICALOS,un mitoman este astazi scos in europa,ca fiind-ULTIMA CREATIE A COMUNISTILOR ROMANI.
      Pt a nu o mai lungi prea mult,voi spune scurt si la obiect-MAI BAIETI,MA VOI CHIAR NE CREDETI TIMPITI ,si gata dispusi sa punem botul la ineptiile voastre????????????
      A ca o fac indivizi de teapa lui PUIU,BIBLIO,ori altii ca ei ,nu-i o supriza pt ca ei se inscriu in procentul acela pe care orice popor il are-ACCIDENTE NATURALE DIN CAUZE GENETICE-MILOGII-

    • Nu e un raspuns este o incercar de rezolvre a unor probleme care te fac sa-ti bagi PICIOARELE. Il lasla injuraturi eufemistice pe Sebi ca e mai bun ca mine 🙂

      ion adrian a scris pe 03 Februarie 2012, 02:24 pm

      Celor care uneori ma mai citesc le comunic ca in urma bramburelii care cuprinde periodic acest blog, Mada nerecunoscand niciodata existenta vreunui atac informatic le comunic ca am cateva postari din aceasta dimineatza in finalul paginii anterioare. Nu le mai rostogolesc ca altadata cci prea toti s-au obisnuit sa primeasca munca in mod gratis!?

      Raspunde acestui comentariu

    • Lulu,
      Ce-i cu Solomon? Ce grup de interese din Oltenia voastra acuza el, sau poate la scara nationala?

    • Eiii, prietene Adrian ma cam tragi de limba.
      Ce pot sa spun public, este ca, dl Berceanu se impiedica de dl Solomon de mai mult timp, uitand ca dl Solomon este singurul care poate bate la voturi USL. Daca se uita acest aspect din cauza acestor orgolii prostesti, pierdem…..Popularitatea d-lui primar, din cate se vede nu convine!
      Dl Berceanu si grupul d-lui, din pacate nu suporta acest lucru cu demnitate! Rau imi mai pare, deoarece ii apreciez mult, dar…..

    • Marian Mihael ,trebuie sa postezi mai mult aici pe blog ,pedeleul are nevoie de tine ,esti un sustinator de toata isprava ,ar trebui sa-si insuseasca guvernul invataturile tale 😆 😆 te astept italianule .

    • Lulu,
      Un domn Mihai Popescu a postat ieri seara tarziu ceva pe firul celalalt la care eu i-am raspuns azi dimineata si simt nevoia sa readuc atentiei schimbul nostru de vorbe caci aud ca compania MALEV cine nu a uzit de ea a intrat sau a fost impinsa in faliment asa ca eu cred ca sunt actuale cele spuse de noi:

      Mihai Popescu a scris pe 02 Februarie 2012, 11:01 pm

      “Noi, preocupaţi să salvăm ţara, am lăsat în urmă oamenii!”
      Gabriela, Gabriela, ai scăpat porumbelul !

      În Ungaria nu s-a procedat la tăierea salariilor în învăţământ, cultură, sănătate, administraţie publică locală şi centrală, nu s-au impozitat pensiile, dimpotrivă, pensiile au fost majorate cu rata inflaţiei, dar au fost impozitate băncile comerciale şi lanţurile de hipermarketuri.
      Au fost îngheţate cursurile valutare, pentru cei care au luat credite ipotecare, pentru a ajuta oamenii să aibă o locuinţă.
      Au fost nişte măsuri de protecţie a cetăţenilor. (…)
      În Ungaria s-a procedat aşa, pentru a se proteja populaţia.

      La noi s-a procedat invers: s-au tăiat salariile, s-au impozitat pensiile, TVA a fost majorată ş.a.m.d.(nota mea IA nu s-a procedat invers ci alternativ)
      Tot ce a fost mai rău populaţiei.
      De ce au fost atacurile împotriva Ungariei din partea FMI şi Comisiei Europene?
      Dacă exemplul Ungariei va fi urmat şi de alte ţări, atunci probabil FMI îşi pierde din terenul deja ocupat, cu ghilimele, deci pierde teren”, a arătat liderul PCM.
      România a fost dată ca exemplu pozitiv de FMI pentru că a lucrat pentru cei care dau credite, a conlucrat cu cei care lucrează pentru globalizare, în detrimentul propriei populaţii, în condiţiile în care, aşa cum este exemplul Ungariei, deficitul bugetar poate depinde nu numai de cheltuieli, ci şi de venituri.

      Raspunde acestui comentariu

      ion adrian a scris pe 03 Februarie 2012, 12:58 pm

      Mihai Popescu,
      Ce a facut Ungaria pare patriotic si corect. Dar oare problema este chiar asa cum spui si cum de multe ori am intrebat , poate retoric, si eu?
      Pentru ca daca este asa, atunci este vorba de o conspiratie mondiala, nu stiu de cine facuta si pentru ce altceva decat pentru domnia ticalosiei(o fi stiut ceva Marin Preda cand a spus: era ticalosilor) si atunci, ori soarta Sodomei si Gomorei ar fi pedepsa Divina meritata ori din nefericire aici pe Pamant o crima de tipul Auschitzului.

    • Foarte bine. Daca e sa ma iau dupa Sebi, PDL este ca pasarea Phoenix si va renaste in UNPR
      🙂 🙂 🙂

    • Oane , da renaste in UNPR ,impreuna o sa faca pragul de intrare in parlament 😆 😆

    • Nicolae, bun, stiam de decizie….Adevarul este unul: orice candidat PDL ar veni, pierde in fata d-lui Solomon. Chiar si USL cu Olguta lor 🙂 🙂
      Altceva ma ingrijoreaza, daca va mai fi pace intre PDL si UNPR pe plan local, stiind raca dintre dl Beceanu si dl. Solomon!!
      Vedem!

    • Va fi.
      Asa cum ati spus, daca domnul Solomon candideaza la primarie, va fi primar. PDL l-a exclus pe Solomon, cunoscand acest fapt. Deci, pe tema primarului, nu cred ca au ce sa imparta cele doua partide. In plus, PDL-ul este interesat de colaborarea cu UNPR-ul, pentru ca trebuie dusa guvernarea si anul acesta. La randul sau, UNPR, pe zi ce trece, va fi tot mai preocupat de atingerea pragului electoral (obiectiv greu de realizat, dupa parerea mea), asa ca sunt convins ca nu vor intra in jocul vreunui schimb de replici cu conducerea locala a PDL.
      Parerea mea.

    • Se vroia a fi raspuns la postarea lui Lulu.
      o seara buna.

    • Pana la urma a inceput sa mi se flambeze de ce se intampla in minuscula politica romaneasca. Cred ca e prea stramt pentru mine vorba lui Balbeck si cred ca trebuie sa ma ocup de OCULTA INTERNATIONALA. 🙂 🙂 🙂
      Sa ti-i …si pe astia in…ca daca Sebi da pas parole cu blogu,l eu nu-l preiau ,dar trec pe injuraturi prin ograzi….

    • Adrian, eu chiar iti dau dreptate, toate-s de-a valma! Cel putin televiziunile, intrec orice limita a bunului simit prin sperietorile angajate sa ne tulbure privirea si auzul 🙂 🙂
      N-am vazut emisiunea cu Hurezeanu si adorabilul Paleologu, doar mici secvente. Apoi am citit pe Gerulieni un articol important despre Hurezeanu si fratele lui……Ce sa spun, Hurezeanu ar trebui sa taca…..chiar si milionarul in euro Bogdan Chireac! Eheeeee! Au cam uitat de lungul nasului acesti domni!

    • Mesaj pt cancerul ROSU’

      In timp ce chibitii cu care de ani de zile ne-am obisnuit sa-i vedem in studiorile unor televiziuni,muncind la greu pt darimarea lui TRAIAN BASESCU si destructurarea PD-L,viata merge inainte,oamenii isi duc cu demnitate greutatile accentuate de o iarna geroasa si cu zapada din abundenta.
      Ieri intimplator treceam pe linga sediul PNL CLUJ, zapada pin’ la briu,sediul aratind ca si cum ar fi fost de mult parasit.
      Toti cei care treceau prin zona si se luptau cu zapada de pe trotuar,ii injurau pe penelisti si din alintul PUTORI peneliste,trecatorii nu-i slabeau.
      Da ,scene de genul asta nu le veti vedea pe ecranele TV. ca deh nu da bine la popor.
      in schimb veti vedea aceleasi lichele,aceleasi personaje dezgustatoare care de peste 7 ani si-au legat viata dar mai ales viitorul financiar de useleul lui dan voiculescu.
      In acest timp PD-L, se zbate,se zbate in interior,nereusind sa dea mesaje clare,de partid care este unit,pregatit pt lupta electorala.
      Faptul ca unii pedelisti au preluat mesajul din partea opozitiei,care cere PLECAREA LUI EMIL BOC,face enorm de mult rau,acei pedelisti uitind un lucru esential,si anume ca votantii lor,electoratul lor,ar privii acest lucru ca un moment de slabiciune,dar mai ales de TRADARE SI PACTIZARE CU ADVERSARUL.
      In loc sa fie atenti la ce spun specialistii in sociologie,si anume ca ,PLECAREA LUI EMIL BOC’ nu ar aduce mai nimik la zestrea procentelor pe care le are acum PD-L, si sa iasa hotariti si fermi la lupta publica cu CANCERUL ROSU,unii pedelisti ,NEVRICOSI’ ies public si creeaza cel putin confuzie si atentie,IRITA SI AGRESEAZA ELECTORATUL FIDEL PD-L,acel nucleu dur care inca mai cred in PD-L.
      N-am nici o indoiala ca ,partidul are propiile sale analize si prognoze,ce nu inteleg eu este senzatia de degringolada pe care in acest moment,prin vocile celor mai neinsemnati pedelisti o dau,a celor care atentie-INTOTDEAUNA LA TESTUL CU URNELE AU FOST PERDANTI.
      N-AM SA PREIAU PROFETIA LUI S.O.V. dar voi spune,EMIL BOC NU PLEACAAAAAAAAAAAAAA.
      Iar U.S.L -este perdantul perfect-de ce?????pt ca asa s-a nascut,ca un vesnic perdant,nu are datele si insemnele unei aliante invingatoare.
      TICALOSIA INTOTDEAUNA S-A DOVEDIT PERDANTA-INDIFERENT CUM AI AMBALA-O.

    • Nuuuuuuu,revista presei nu se termina,niciodata,nici macar pauza nu poate lua pt ca trusturile celor trei moguli -ROSII-REALITATEA LUI ELAN-VINTU,ROMANIA TV A PESEDISATULUI GHITA SI INTACTUL TURNATORULUI FELIX,nu iau vacanta ele sunt tot timpul in priza scormonind cu multa asiduitate ori unde ar putea gasi ceva.
      Dupa condamnarea lui ADRIAN NASTASE,care pur si simplu a trecut ca un trasnet prin societatea romaneasca,o alta dezvalluire a facut furouri-DAN VOICULESCU CISTIGA 50.000 DE EURO PE ZI INSELIND STATUL SI FURIND DIN BUZUNARUL ROMANULUI NECAJIT.
      Cine este DAN VOICULESCU??????????????Simplu unul din stilpii U.S.L.
      Pt a contracara si a iesi din defensiva,TRUSTURILE MOGULILOR TICALOSI,l-au scos din nou la inaintare pe SORIN BLEJNAR-si, facind niste legaturi mai mult decit comice,s-au lansat intr-un spectacol hilar,pe care orice om il catalogheaza ca atare.
      Acest lucru arata totusi ceva si anume ,DISPERAREA’ disperarea ce ia cuprins pe cei care folosesc presa ca pe un tavalug care are sarcina de a rasturna guvernul si a-i aduce pe CEI CAREE REPREZINTA CANCERUL ROSU-USELISTII LA CONDUCTELE CU BANISORI.
      Se ve de ca uselistii sufera si ca:
      ,Iarna-i grea,omatul mare
      uselistii cizme n-are
      buzunarele is goale
      supararea tot mai mare
      uselistii bani nu are………..

    • nu e o replica este o masura de siguranta contra postarilor aiurea.

      Referitor la alegeri, dna judecator Motzoc este un jurist de exceptie este tanara si sie carte . Nu spun asta pentru ca si de data asta m-a confirmat desi cei care reusesc sa inteleaga ce spun si cand fac greseli cu adevarat sa ma corecteze sunt cu mult peste medie. Fara modestie caci nu mai am timp de astfel de fitze puerile.
      Asadar dna judecator nu contrazice hotararea privind neconstitutionalitatea decalarii localelor dar in ceea ce priveste comasarea nu o considera neconstitutionala si de principiu nu este, adica daca guvernul vrea si parlamentul accepta s-ar putea realiza comasare, doar odata cu cele locale, care insa sa fie la termen, altfel nu se poate nu din cauza de comasare ci din cauza de decalare la locale. Anticipate parlamentare pot fi oricand desigur cu respectarea regulilor procedurale pe care le respecta astfel de alegeri.

      Asadar cititi:

      http://www.pesurse.ro/#/2012/2/3/judectoarea-motoc-a-fcut-opinie-separat-n-cazul-de.html

    • Si acum dovada pentru faptul ca nu ma laud ci ma evaluez corect:

      O intrebare foarte serioasa in planul economic.
      Nu cumva problema corecta a locului de munca, a creerii de locuri de munca, a devenit un fetish?
      Nu asistam la o fetishizare aproape ca si in economia socialista a acestei notiuni?

      Aici sa va vad… 🙂 🙂 🙂

    • Ion Adrian-din punctul meu de vedere,subiectul comasarii alegerilor este inchis.
      Daca as fi o persoana care ar avea de gind sa se specializeze in drept constitutional ,in mod sigur as trece la un studiu serios si comparativ incercind sa gasesc argumente pro si contra legii.
      Cert e un singur lucru,motivarea C.C. este pe alocuri comica,reproducind pasaje intregi din argumentatia opozitiei.
      Cum poate spune un judecator ca un alegator se ,PIERDE’ DACA IN LOC DE 4 BULETINE DE VOT,AR AVEA SASE ORI SAPTE?????????
      E probabil cel mai idiot argument pe care un judecator de la C.C.l-ar fi putut invoca.
      Alt argument hilar,ca vezi doamne procesul de votare ar fi perturbat si unii alegatori ar ramine,NEVOTATI’
      Ahaaaaaaaaaa,asta le-a intrecut pe toate,si acest argument juristii de la C.C.,si-au dat masura valorii.

    • Fra nk, din punctul tau de vedere poti sa spui ce vrei chiar daca nu despre asta vorbeam eu. Cele spuse de tine, le-am spus fara epitete de alaltaieri seara si cred ca si ier,i doar ca am scuzat CCR ca este obligata sa-si incalge regula din cauza jigodismului opozitiei si tampeniei puterii.

    • Mada,
      Am avut o postare care a disparut.
      De ce Mada?
      Sa stii ca AYA greseste si aveam argumente contra ce spune ea, dar iata ca stric orzul pe gaste. 🙂

      Administrator:
      Era in spam. Am scos-o.

    • PS Cine nu intelege reprosul meu de mai sus sa mearga sio sa citeasca ce a scris Aya pe :/dianatusa.ro/?p=2089

    • De ce ma refer la Aya? pentru ca ea este unul din ajutoarele inteligente pe care le are A Nastase si dupa ea in cateva ore sau zile se va orienta toata opozitia si cred ca a inceput sa posteze la Diana ptr Crin Antonescu et co, si de aceea eu incercam aici sa contrez cu o ora mai devreme, ca nu e un blog de doua parale , adica asa cred, dar poate ca ma insel.
      Sebi, Porto, poate ma lamuriti?

    • Si ca sa vedeti ca nu bat campii dna Aya ofera argumente aparent consistente lui Ghise , ” spargatorul de greva 🙂 ” :
      ww.pesurse.ro/#/2012/2/3/visul-pnl-traian-bsescu-acuzat-de-trdare.html

      Ori nu dastepti precum Buda si alti juristi ai lui Boc vor fi capabili s-o combata pe Aya, eu eu de acum doar daca sunt rugat frumos ma mai ostenesc.
      Poate reuseste Sebi c echipa lui daca-l recupereaza pe Biblio. Nu glumesc cu Biblio poate ca se poate. 🙂

    • Decamdata doar atit voi spune AYA-este un personaj virtual,care se asemana cu roxana ionescu-
      Scoate pe piata tot felul de GOGOSI,si povestioare.
      Daca cineva m-ar intreba ce cred eu,nu as putea spune decit atit-SCHIZOFRENIE……………….
      Cine se ascunde in spatele acestui NICK,cu care am dialogat vre-o cite-va luni in J.N. acolo unde am dat nas in nas pt prima data si cu katrina prin 2007,nu stiu,dar stiu ca atit katrina cit si AYA……………………..s-au rasuflat de mult.
      In lumea virtuala sunt niste stafii fara pic de credibilitate,ba mai mult pina si in mediile lor,si acum ma refer la AYA,adica la pesedisti,este detestata.

    • Si ca sa vedeti ca ratiunea mea joaca tare iata care este marea miza,si acum atentie la ca voi spune,mare atentie:
      In acest joc al nervilor,eu unul ca primii care vor ceda vor fi USELISTII,DE CE??????
      Pt ca PLECAREA LUI EMIL BOC SI A GUVERNULUI SAU AR INSEMNA REDESCHIDEREA CONDUCTELOR DE BANI SPRE USELISTI.
      Deci,eu voi spune sec-EMIL BOC NU PLEACA SI U.S.L DA FALIMENT,SI INCA UNUL RASUNATOR .PUNCT
      Restul e balet,cu balerine batrine,uzate grase si urit mirisotoare.
      CINE O MAI CREDE PE DRAGOTEASCA,LILI RUSE,OANA STANCIULESCU,CINEEEEEEEE???????????????????
      Cine il mai crede pe unsurosul BOGDAN CHIRIAC,CINEEEEEEEEEEEE?????????????

    • Nu are nici-o importanta ce spui tu.Prostii…
      Fondul este altul, iar tu in raport cu Aya esti evident doar un copilash in spielhosen. 🙂

    • Ipane vezi ca ai sarit mai mult decit ti se permite si s-ar putea sa aterizezi prost.
      doi-de cind esti tu o instanta care da note???????
      si in incheiere,lasa-o dreaku cu prostiile astea,n-am zis nimik cind ai aberat cu stramosii tai desi imi venea sa te trimit la OSIM sa-ti integistrezi INAINTASII,n-am zis nimik cind bati cimpii cu tot felul de snoave si povesti de adormit copii prosti,dar cind ma musti de ,Buca tine minte,iti dau peste bot.
      Daca lumea te lasa sa-ti debitezi idioteniile fara a te sanctiona,asta nu inseamna ca te si aproba,in fond e o lume libera,dar nu jigni,pt ca eu nu te-am jignit si nici n-am facut referiri la inteligenta ta,pina ce tu n-ai facut acest lucru.
      Preocuparile tale nu prea cred eu,sa intereseze pe cineva.
      degeaba iti tot cauti parteneri de discutie-ESTI ONOSITOR SI DE CELE MAI MUTE ORI,IMPOSIBIL DE INTELES………..

    • P.S.-Nebunii intre ei se inteleg de minune ioane.
      N-am sa te parafrazez pt a nu fi suspectat de inteligenta stimulata de SANAX.

    • Frank,
      Pui tot ce ai la bataie impotriva a tot ce am eu ,ca nu am aberat cu stramosii mei. Desigur este incredubil pentru un tip mediocru sa creada ca soarta l-a asezat intamplator, desigur intro astfel de vecinatate. =))

    • Asa este sunt greu de inteles si nu ma face fericit asta ,si mi-a si explicat unul care a lasat repetenti multi mediocrii de teapa ta decat ai vazut tu invartind-te la nivelul lor, de ce sunt atat de greu de inteles si se punea chezas pe el care de multe ori facea eforturi sa inteleaga lucrurile aparent foarte simple pe care le spuneam, dar inaccesibile spunea el, la peste 90 % din popiulatia scolita, in opinia lui mai ales dresata mintal in scoala.

    • Pai orice inteligenta este detestata in orice mediu de imbecili s-ar afla si ea. Caci adevarata lozinca care li se potriveste este: idioti din toata lumea, uniti-va 🙂

    • Frank,
      Ma intreb daca acest blog nu trebuie lasat la nivelul de inteligenta conferit de tine. Astept sa vad o miscare la unii cu adevarat inteligenti si apoi ma voi hotara. =))

    • Puiu, esti curajos, si, ca si mime, foarte modest.
      Receptionez oricum ce ai spus. 🙂

    • PPS De ce spun doar jigodism ptr opozitie ? Simplu: pentru ca metodele opozitiei sunt metodele jigodiei, inteligeanta reala, constructiva ,nefiindu-i necesara si fiindu-i suficienta golania smechereasca distructiva pe care prostii o confunda cu inteligenta. La putere insa prostia este imediat vizibila caci ei chiar au nevoie de inteligenta si intelepciune fondatoare.

    • Atentie cititi pana la capat, caci desi pare la inceput ca ar fi vorba despre mine este de fapt vorba de Presedintele Basescu.

      Asadar:
      1. Din cand in cand ca fost liberal cu functii de conducere in acest partid mai intru la cate un blog liberal de preferinta feminin cum ar fi Diana Tusa sau Alina Gorghiu ca sa le mai servesc cate o smetie sau niscaiva argumente pentru unii nehotarati care ajung din greseala pe acolo. La Alina nu am mai intrat caci are moderare si daca nu o lauda ma cenzureaza si cum eu nu o laud decat cand fac misto si cum ea proasta nu este va dati seama ca am cam renuntat.
      In schimb DT desi este sub papuc liberal absolut mai are sclipiri de om cinstit si nu cenzureaza si multe de dulce a inghitit cu stoicism de la mine.
      Am parasit-o ieri dupa prestatia jalnica de alaltaieri de la B1 cand murea de invidie fata de o doamna cu zece clase peste ea, si ma refer la Andreea, dar asta este unde Dumnezeu nu a dat nu prea poti schimba multe. Invidia asta a facut-o sa fie jalnica, execrabila nu mai era vorba de politica ci de invidie muiereasca drept care m-am despartit de blogul ei cu acest text postat la:
      http://dianatusa.ro/?p=2087 si unde am scris:

      Diana,
      Aseara m-ai dezamagit!
      Ti-am inteles cu sila in suflet, dar cu o anume inteleapta condescendenta dorinta de parvenire prin politic.
      Imi dau seama ca-ti doresti mult mai mult decat esti in stare sa duci. Dar este un defect omenesc si-l inteleg, chiar daca este unul din cele care au dus la hecatombele de victime ale isoriei .
      Dar aseara, la B1, in fata unei persoane care orice ai face, te depaseste pe orice plan, sa te comporti asa cum ai facut ce ai facut , m-a ingrozit si mai ales m-a scarbit.
      Nu m-a ingrozit pentru tine, dar ma gandesc la fiul tau care va creste si care poate nu va pati ce patesc merele dintrun cos, daca acolo este si unul putred.
      Cum va reactiona el daca astfel de emisiuni i se vor pune in fata, cine stie de catre cine si care nu pot fi in niciun fel negate?

      Atat am vrut sa spun, si probabil ca voi renunta la comunicarea cu tine, caci invdia acest pacat fundamental, mioritic, este cel pe care-l dispretuiesc cel mai mult.

      2. Am intrat azi dimineata sa vad daca Diana a reactionat (a reactionat aberant de ieri) si am gasit o postare a unei foste poate si actuale ziariste cu nickul AYA si care este o tipa de calibrul lui Biblio avand si condei si multa informatie si multa silogistica la dispozitie. Daca nu minte a copilarit in preajma generalului Pacepa care tinea mult la ea sentimentul fiind si azi reciproc, cel putin din partea AYA -ei.
      Si aia ataca dur la Presedinte dar cu argumente pe care le prezinta in extenso caci daca e nevoie nu face economie de cuvinte.
      Cele scrise de ea se gasesc integral la: http://dianatusa.ro/?p=2089 la postarea care incepe cu:

      Aya A spus:
      04 Februarie 2012 la 3:26 am
      POPORUL ROMAN TREBUIE CONSULTAT PRIVIND CEDAREA DE SUVERANITATE, VOINTA SA FIIND SINGURA CARE CONTEAZA;
      TRAIAN BASESCU SE FACE VINOVAT DE INCALCAREA CONSTITUTIEI;
      TRAIAN BASESCU SE FACE VINOVAT DE TRADARE (CONFORM COD PENAL)

      Joi 2 februarie 2012 pe posturile TV a fost transmisa o declaratie de retinut a lui Traian Basescu.

      Declaratia lui Traian Basescu este nu doar anti-romaneasca si facuta in totalul dispret al cetatenilor Romaniei- dar reprezinta, in mod explicit, dovada flagranta pe de o parte a incalcarii Constitutiei si, pe de alta parte, a comiterii faptei de tradare (Conform art. 155 C.p .- Titlul I , Infractiuni contra sigurantei statului)
      etc, etc

      PS Declaratia lui Basescu a fost facuta la conferinta “România în Uniunea Europeană. Cinci ani de la aderare”

      Nota mea: Acum sa va vad dlor si dlor 🙂

    • Multumesc Mada ca ai gasit postarea ce o credeam pierduta sau banata.

    • Voi scrie aici pentru ca m-am pierdut printre postari 🙂

      Buna ziua tuturor!

      Apropo’ de comunicare,azi l-am auzit pe d-nul Olteanu facand ”handicapati” pe unii nemultumiti de diverse bugete din Bistrita. Ii inteleg patima d-nului Olteanu,dar a reusit sa intrerupa ceea ce mergea in comunicarea PDL,si anume bunul simt ce a insotit pana acum pe purtatorii de cuvant ai PDL. il simpatizez pe d-nul Olteanu,este un ardelean simpatic si plin de nerv,dar nu asa mi-as dori sa vad noua strategie in comunicare.Am auzit si auzim destul de prosti,hoti,betivi,si alte apelative din gura opozitiei,iar PDL din punctul acesta s-a diferentiat net de acestia.Chiar daca a vorbit putin,a vorbit frumos si politicos.Nu stiu daca s-a observat schimbarea de macaz in comunicarea USL,dintr-odata cei strigau mai deunazi cand miscarile de strada erau in floare tot felul de invective,acum au nuantat,au pus intr-o forma mai maleabila si mai putin veninoasa.Probabil au realizat ca datul in cap si mahalaua nu prinde la electorat…Oricum Ponta in ultimele lui aparitii este aproape de nerecunoscut,atata bun simt incat ma intreb daca nu cumva este vreo clona… 😉

    • Nicolae,nici o parte nici alta nu dau dovada de maturitate politica. Stress… ??? Pai atunci sa lase pe altii care fac fata stresului.sau poate vor spor de stres…? Este ridicol zau asa,parca suntem la nebuni nu printre oameni ce se vor intelectuali…huiduieli in sedinte,apelative de te doare obrazul de rusine,asa nu ajungem nicaieri… Ce sa spunem atunci de stresul minerului ce intra in adancul pamantului,cel care moare inainte de vreme ? Asemenea politicieni care plang ca viata de politician este grea,ar trebui sa stea acasa… Politica nu inseamna doar a cere,mai inseamna si niscai pricepere…
      Olteanu poate sa isi puna cata cenusa in cap doreste,tot degeaba,a zburat porumbelul… 😉

    • cardinalul nu imi place,ca are burdihanul mare si bea vin… hi,hi,hi… 😉

    • 😆 😆 asta trece Gaby neni ,am 23 de zile de regim sever ,mai am inca 11 zile ,sa vezi atunci ,vinul n-are treaba cu ingrasatul [slana ,sonka ,carnati …etc ,asta-i motivul ] ,am taiat porc mare ,nu un dihor ca zapa …hihihihihi….Puiutzu ii un dragutz 😆 😆

    • o.k pai atunci astept un cardinal slabut,tras printr-un inel,bautor de vin domnesc…hi,hi… bietul de tine,fara carnaciori si vinisor…mare belea pe capul tau… 😉 sper sa fii bine…

    • ehei,Puiut,palatul sau cocioaba…amandoua sunt la fel de pretioase daca nu esti singur… 😉

    • Gabiiiiiiiiiiiiii, tu esti turca sau englezoaica????????? 🙂 🙂
      Vezi ca ai pe mess doua invitatii de la mine…..mi-am amintit eu ID-urile tale, sper ca n-am gresit si sa ma aleg cu altcineva! 🙂 🙂

    • Nicolae

      Pentru ca nu stiu ce se petrece cu adevarat in interior,ma poate determina sa fac aprecieri gresite vizavi de atitudinea sau priceperea lui Cristian Preda.Mie personal mi se pare ca este un inconsecvent in gandire si actiuni.Adica ba e la Ana,ba la Caiafa.Or acest tip de politician este unul greu de urmarit sau de introdus intr-un tipar.Din punctul acesta de vedere,prefer politicienii gen Mazare,care isi fac publica pozitia transant si extremist,dar cel putin stii cam ce invart in comparatie cu cei inconsecventi sau nehotarati sau ma rog,ce lasa impresia ca sunt asa.Personal vad in modelul Cristian Preda,modelul M.Macovei,acelasi balans in doua luntre,intre doi poli de influenta in PDL,indecisi ce linie sa urmeze si in ce barcuta de influenta interna ar fi mai cald.Pe de alta parte sper sincer ca aceasta ”opozitie interna”sa nu o faca doar de dragul obtinerii a ceva mai bun,pentru ca decat o opozitie falsa,mai bine o pozitie clar delimitata. Oricum,eu inca astept sa vad unde se va situa Cristian Preda in viitoarea lupta electorala.Este un tanar politician interesant…

    • Gaby neni pentru ca esti prietena mea iti spun unde se va situa Cristian Preda ,acest tanar politician o sa fie tot in pedele pe centura politica ,in afara parlamentului 😆 😆

    • Iritat de dialogul cu Ion Adrian ,in sfirsit mi-am facut timp si am intrat pe blogul D.T. pt a citi textul oferit cu multa larghete de AYA,una din cele mai napraznice sustinatoare a lui ADRIAN NASTASE.
      Voi incepe cu o concluzie generala-TEXTUL,dincolo de aberatiile constitutionale,de pervertirea adevarului si a spuselor pres. TRAIAN BASESCU,PULSEAZA DE URA SI RAUTATE,pulseaza de un aer revansard de tip trotkist,din tablou doar BERIA,mai lipseste.
      Textul cu pricina,este atit de schiop,bazindu-se pe o logica strimba si mioapa,incit si cel mai mediocru constitutionalis,din astia facut prin studiu la distanta,il demonteaza fara nici un efort.
      Pe textul scris de AYA,se vede clar,repet clar,PATINA DE LA ZIARUL COMUNIST SCINTEIA,se vede modelul,SCOALA,la care aceasta doamna AYA s-a scolit si instruit.
      Militantismul ei BOLSEVIC,si subiectivismul,o face atit de transparenta pe aceasta doamna,incit nu pot face altceva decit sa-i transmit aici,ce vreau sa-i transmit fiind sigur ca va ajunge la ea:
      Doamna AYA,nu te poti vindeca in lumea asta de suferintele pe care ti- le-a harazit destinul,si pot sa va spun ,raspunzind cu aceiasi moneda,doar ca fara PATINA UREI VISCERALE SI O VENINULUI DE VIPERA:
      ,ADRIAN NASTASE MERITA PEDEAPSA PE CARE A PRIMIT-O.

    • zapa nu fii suparat ,Onu ti-a tras o palma parintesca ,tu meriti o bataie zdravana [scatoalce multe in dovleacul ala care-ti tine loc de parapleu ,sa nu te ploua-n gat ] 😆 😆 oricum ramai prietenul meu ,am sa te consolez cand n-o sa mai ai obiectul muncii [pedeleul o sa fie aut din parlament ] ,o sa-i pun o pila la uselisti ,sa te angajeze “lozincar sef ” ….hihihihihih…

    • PS …la cate bube are AN ii penibil sa-l agheti pentru bani de campanie 😆 😆 din 90 incoace toate partidele au procedat asa ,asta chiar miroase a “comanda politica ” daca-i controleaza pe toti ,o sa avem surprize 😆

    • Si acum doar o scurta si pretioasa prajiturica plina de RAHAT …………….TURCESC oferita de USELISTI.
      Striga de dimineata si pina seara ,TRADATORIIIIIIIIIIIIIIIIIII SA SE OPREASCA MIGRAREAAAAAAAAAAAA,JOS CORUPTIIIIIIIIIIIIIIIIIIII,ETC.
      Ei si ce sa vezi,SENATORUL BANIAS,un domn facut TERCI,PRAF,DESFIINTAT DE ANTENELE LUI VOICULESCU,UNDE SAPTAMINI LA RIND ACUM UN AN TOTI ARGATII LUI VOICULESCU TRAGEAU DIN TOATE POZITIILE IN ACEST DOMN.astazi subit si printr-un miracol a devenit un personaj frecventabil ba chiar de pus in RAMA PARTIDULUI P.C. pe post de vicepresedinte.
      Ei si ce sa mai vezi-CELE DOUA VUVUZELE PRINCIPALE-CRIN ANTONESCU SI VICTOR PONTA-NU STRIGA TRADATORULE ,TRADATORULE BANIAS PLEACA DIN GASCA NOASTRA CA NE FACI DE RUSINE.
      Asadar la PD-L era UN CORUPT IAR IN USL I SE OFERA UN POST DE VICEPRESEDINTE.
      Iata cum arata de fapt TICALOSIA USELISTA PARSIVENIA SI IPOCRIZIA LOR-de aceea ei trebuie,repet trebuie sa ramina in urmatorii 25 de ani in opozitie,pina generatiile astea deformate vor iesi din politica.

    • zapa nu mintii iara ,tradatorii sunt in PUNR ,un partid care n-a participat la alegeri si acum are si grup parlamentar ,cand n-ai ce posta mai bine lucreaza 😆 😆 te pricepi la manufactura ….hihihi….

    • Pe blogul dna-ei DIANA TUSE,am lasat un text,nu stiu daca v-a rezista.
      Cine doreste poate sa il citeasca.
      P.S.-daca ar fi avut relevanta,mi-as fi facut lectiile si as fi combatut la greu textul.
      Dar pur si simplu nu merita,este o FACATURA,pur si simplu,pleaca de la o logica strimba,este construit pe ILUZII SI DORINTE,nicidecum pe adevaruri si realitati,
      tOCMAI DE ACEEA REFUZ SA FAC O ANALIZA APLICATA SI ARGUMENTATA-textul in sine este o prostie,O MANIPULARE DE CEA MAI JOASA SPETA,LUCRU IN CARE DOAMNA AYA-ESTE O MARE SPECIALISTA-O CUNOSC FOARTE BINE.
      Nu pun la indoiala inteligenta ei,instructia ei,pun la indoiala ADEVARUL MESAJELOR EI,CARE SUNT DISTORSIONATE,PERVERTITE SI PARTIZANE.PUNCT.

    • Puiu-desteptareaaaaaaaaaaa-P.U.N.R. a disparut de multttttttttttttttttt.
      offffffffffffffffff,Puiule,tu esti beat si atunci cind nu bei.
      da’las ca eu te accept si asa,nu sunt eu amicul tau???????????
      haaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiii

    • 😆 unpr ….hihihih….asti sunt sustinatorii vostri ,niste tradatori sustin niste hoti 😆

    • zapa …lasa ca-l prindem noi pe Onu si-l punem la punct ,m-a suparat si pe mine 😆 😆 ….hihihihihihi….

    • Nu pot decat pentruca sa ma rad. Nici nu se merita sa mai fac si altceva.Si prefer sa las somnul ratiunii sa nasca monstrii, decat sa-mi mai pierd vremea.

    • 😆 😆 rade Oane ,amicii astia ai tai fac mai mult rau pedeleului decat opozitia hihihihihi ….imi place cum posteaza chiar ii provoc 😆 😆

    • Hehehehe
      Zapa, ce naiba mergeti pe la toate pocitele din politica? Mai este una cu semipareza !! stramba toata, parca alina gorgiu tot pe la liberali, care au grija sa o muste pe dna Udrea, de cate ori li se ofera ocazia …..bleahhh, ar trebui sa le punem in lista cu moguliencele care sperie lumea.
      Am citit zapa lucrarea ta 🙂 si imediat dupa tine mai este un comment interesant….o vazui si pe stropsita de AYA! 🙂 Cine-i fratilor fomeiea, ca tare rau sta cu nervii?!! 🙂 🙂

    • …tot pe blogul Dianei [frumoasa si desteapta fata ] un user a postat :…basistii cati au mai ramas s-au adunat pe un blog[ care o fii ????] sa para multi 😆 😆 adevarat a zis postacul …hihihih….ce-mi place .

    • De nu te-oi jumuli de pene, eheeee ….o cauti cu lumanarea afurisenie! Mrrrrrrrrr! 🙂 🙂
      Ce-ai vrea sa se scrie pe un blog sinistru? Bleahhhh!

    • dar despre celelalte tv-uri obediente fara perdea opozitiei nu spui nimic Puiut…? Or acelea sunt bune,obiective si drepte…Din nou ocaua ta masoara doar jumatati … Media romaneasca toata e pierduta in negura interesului de orice si doar rade harb de oala sparta…

    • Buna dimineata!
      Niciodata televiziunea publica n-a fost violenta in mesaj, n-a dezinformat. Sunt corecti din acest punct de vedere.
      Interesant este faptul ca tot mai multa lume priveste la tv de stat, oare de ce?
      Cred ca lumea s-a saturat si nu mai pune botul la istericalele mogulienilor. Pierd audienta, asta inseamna normalitate….Doamne ajuta!

    • Lulu violentza nu inseamna injuraturi a la’ Dinescu sau marlanii gen Hurezeanu si alti celaveci ,violentza inseamna si minciuni pe banda rulanta si invitarea une-i anumite parti [portocalie 😆 ] si dezimformari gen Culcer neni si si si …multe manipulari gen Lupea ,Marian si alti celaveci de la evz,R22 si nu numai ,n-am vazut niciun jurnalist de la ziarele moguliene pe televizia publica ,de ce ???? ,asa fac si astia ca pesedeul in 2000-04 ,cred ca i-a depasit in multe cazuri 😆

    • Anormalitatea-MOD DE VIATA PT GENERATII DE ROMANI-

      Iesiti din intunericul comunist,unde exista un singur mod de a di informati,de fapt dezinformati,generatii intregi de romani sunt usor de prins in caruselul minciunilor si a dezinformarilor practicate de televiziunile celor 4 moguli;
      DAN VOICULESCU-U.S.L
      SEBASTIAN GHITA-USL
      ELAN-VINTU-USL-USL
      DAN DIACONESCU-DD-PP
      Asadar aceste 4 puternice trusturi de presa sunt imp0licate masiv in darimarea guvernului si destituirea guvernului,deci eliminarea lui emil boc.
      Bon,dar ,ca de obicei,anormalitatea a redus capacitatea romanilor de a gindi rational si logic,pt ca daca acum pozitionarea fatisa fata de acest bloc politicar mai avea o scuza ca,vezi doamne critica puterea,ma intreb ce s-ar putea intimpla daca,doamne fereste U.S.L. ar ajunge sa conduca romania.
      Si nu gasesc decit un singur raspuns ,care se bazeaza pe argumente nu pe presupuneri ori fabulatia vre-unui blogger.
      DEMOCRATIA FRAGILA DIN ROMANIA V-A FI SPULBERATA
      Stim cum a procedat PSD IN 200-2004 CUM TOT ASA DE BINE STIM CUM A PROCEDAT TRUSTUL LUI DAN VOICULESCU,CARE ALATURI DE TELEVIZIUNEA ROMANA PUR SI SIMPLU II INDOCTRINA PE ROMANI SI-I FACEAU CULTUL PERSONALITATII LUI ADRIAN NASTASE DE DIMINEATA PINA SEARA.
      Ei imaginati-va ce s-ar intimpla incepind cu ianuarie 2013 cind atentie-4 TRUYSTURI DE PRESA VOR FI IMPLICATE IN TAMIEREA PUTERII,PT CA ACESTE TRUSTURI VOR TREBUI SA-SI RECUPEREZE BANII INVESTITI,VOR TREBUII SA TRAIASCA DIN CONTRACTE CU STATUL?
      Asadar daca cu un singur trust de televiziune,PSD a reusit sa puna pumnul in gura romanilor si sa-i timpeasca,ma si ingrozesc ce ar putea fi de dimineata si pina noaptea tirziu,daca U.S.L. ar ajunge la putere.
      Uitati-va la CRIN ANTONESCU CE ISTERII FACE ,si cit de brutal este daca vre-un ziarist indrazneste sa-i puna intrebari incomode.
      De aici si pina la o dictatura naucitoare de tip sud-american nu-i de cit un pas.
      Romania risca sa incapa pe mina oligarhilor rosii,care pur si simplu vor strivii,bruma de democratie care a cazut peste romania in ultimii 5 ani.
      Daca acvum aceste TRUSTURI CONTRALATE DE INFRACTORII MAI SUS POMENITI PRACTICA O CENZURA NERUSINATA ,REFUZIND SA IONFORMEZE CORECT SI DECENT OPINIA PUBLICA,UITIND CA LICENTELE DE FUNCTIONARE LE-A FOST ELIBERATA TOCMAI PE BAZA UNUI CAIET DE SARCINI ,PRINTRE CARE LA LOC DE CINSTE STA:
      INFORMAREA CORECTA SI CU PROFESIONALISM A CETATENILOR.
      Opresc dizertatia mea,pt ca sunt convins ca ati prins mesajul si ideea-ROMANIA ESTE CU ADEVARAT IN PERICOL SI PERICOLUL SE NUMESTE U.S.L.
      Un bloc politico mediatic cu apucaturi DICTATORIALE SI CARE ,DACA VA INHATA ROMANIA O V-A TRANSFORMA INTR-O DICTATURA ROSIE.

    • 😆 gata Zapa a dezarmat ,a recunoscut victoria uselistilor ,”din ianuarie 2013 ..bla bla bla …hihihih…

    • Puiu

      Mda…si apoi va incepe epoca celor 4 moguli,sacali ce isi vor imparti Romania pe felii in functie de actiunile media…frumoasa perspectiva…sincer ii prefer latrand la usa inchisa,decat muscand in casa…

    • Nu PUIUTZ,imi lustruiesc seaua si-mi curat biciul pt a va putea calarii pina in 2017
      haaaaa hiiiiiiiiiiiiiiiii
      Nu visa puiutz,nu visa,ca stii ca se termina cu cosmaruri,Ai uitat??????????
      haaaaaaaaaaaa,de 8 ani esti calarit de ai facut bataturi pe spate………..
      haaaaaaaaaaaa hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
      uitati-va ce fetze aveti …………………

    • Puiu-DE CITE ORI TI-AM SPUS CA AI DOUA COCOASE-UNA DE VREMEA COMUNISTILOR SI ALTA DE PE VREMEA LUI ILIESCU BACI……….
      HAAAAAAAAAAAA,HIIIIII

    • Puitule-da hai sa te intreb si io ceva.
      Cind ai de gind sa ma contrazici cu argumente??????De ce nu ma contrazici cu argumente,date ,informatii.
      Daca ramii doar in faza de enunturi,cine crezi ca te crede si te baga in seama?????????
      Hai sa te vad poti duce un dialog in acest sens.
      Ca a te limita la-pica aia ,vin altii a zis x ori y ,nu stiu ce………..asata-i boirfa PUIU-hai indrazneste si fa pasul doi…………..spune tu,TU PUIU CE GINDESTI SI CE INTELEGI……………

    • Ca sa vezi ce griji are ADRIAN NASTASE,HAAAAAAAAAAAA
      Asadar ROMANIA TV. nu a avut nici o emisiune dedicata lui ADRIAN NASTASE PRIMUL INALT DEMINTAR DE CEL MAI RIDICAT NIVEL,condamnat la inchisoare cu executare,dar vace o mare stire din faptul ca PUSCARIASUL ADRIAN NASTASE ANUNTA CA VEZI DOAMNE EMIL BOC VA FI SCHIMBAT.
      Si uiite asa noi romanii am ajuns sa fim manipulati si prostiti de puscariabili,de televiziuni care DAU STIRI PLECATE DIN GURA UNOR INFRACTORI.
      INTREBARE-Aceste televiziuni ale mogulilor infractori dau stiri si informatii pt inchisori??????????
      Dar cei care le dau crezare ,sunt fosti,actuali si viitori infractori???????????
      Iata o culme a absurdului greu de atins,de un trust de presa ,care atentie-VREA RESPECT,VREA CREDIBILITATE VREA…………….SA-I VADA PE INFRACTORI LA CONDUCEREA ROMANIEI.
      Mai urmeaza sa ne spuna NUNTU CAMATARU COMPONENTA GUVERNULUI SI IN MOD SIGUR LE AVEM PE TOATE……..
      Si main intreb ceva-BLOGGERIIIIIIIII,ASTIA CARE SORB FIECARE CUVINTEL CE ESTE SCOS PE GURITA DE FATUCILE ALEA AGRAMATE DE LA VINTU,GHITA ORI VOICULESCU-NU SEC SIMT JENATI???????????IN NUMELE VOSTRU VORBESC INFRACTORII PUSCARIABILII SI MAFIOTII????????????

    • bey zapaievici ce-i asa de greu ,singura analiza ii ejectarea portocalicilor de la guvernare ,sa vina un guvern responsabil [adevarati profesionisti ]uselistii nu duc lipsa de specialisti ,aici pe blog nu trebuie facut politica ,o fac destul impotentii astia care ne conduc si nu numai ,eu stau si observ ,ce nu-mi convine postez ,n-am nici-o jena ,eu i-am luat in vizor pe toti ,nu numai pe portocalici spre deosebire de tine ,[tot ce nu-i portocaliu ii perimat si daunator ,portocalicii sunt vestale in opinia ta partinitoare si rudimentara ],cam asta-i situatiunea bey amice 😆 😆

    • 🙂 🙂
      Valeeeu, ce te faci? Toti am casunat pe tine! 😆

      Dar lasa, ca in seara asta avem regal cu dna Udrea si uitam de toate cele avute si neavute : cocoasa, burdihan, maraiala! 🙂 🙂
      Te scoatem MISTER, cu o conditie- sa nu mai fii afurisenie! 😉
      Nu degeaba esti la cura si stai impachetat in namol! 🙂 🙂

    • Ce ordinar este acest Soros si slugile lui printre care Renate Weber- presedinta fundatiei si toti de pe lista de plata.. Ungurii, vor sa puna mana pe ‘comoara” din tara noastra! Deh ce sa le facem daca eu n-au nimic, ravnesc pe unde pot. Ce nu inteleg eu si ma mira, cum naiba niste romani sadea s-au facut sluga la acest Soros?! Am citit ca si Monica Macovei il slujeste………De UDMR-isti nu mai zic nimic, practica prostitutia, bravo lor, nuimai ca au gresit centura!

      Raspuns al Fundatiei Soros adresat IN Lobby Consulting

      Fundatia Soros Romania si-a exprimat in mod public punctul de vedere cu privire la proiectul Rosia Montana, considerandu-l extrem de nociv prin toate consecintele pe care le-ar produce. De asemenea, dupa cum domnul Alan Hill probabil cunoaste, FSR a refuzat in repetate randuri sa aiba, prin reprezentantii sai, intalniri particulare cu reprezentanti sau interpusi ai Rosia Montana Gold Corporation SA. Opinia noastra este ca despre punctele noastre de vedere, inclusiv despre dramele deja produse de acest proiect in comunitate si dezastrul ecologic care ar putea sa urmeze, trebuie vorbit in spatiul public. Este adevarat, un spatiu public deja contaminat de campaniile publicitare desantate ale RMGC precum si de felul in care aceasta companie a inteles sa transforme procesul de consultare publica in mineriade locale.

      De aceea, in concordanta cu rolul pe care il are in societatea romaneasca, si intelegand pe deplin amploarea dezastrului pentru Romania a realizarii unui asemenea proiect, Fundatia Soros Romania se va opune in continuare in mod deschis realizarii lui, folosind toate mijloacele legale si civice care ii sunt la indemana. in acest sens, Fundatia Soros Romania a depus la Ministerul Mediului o contestatie fundamentata in ceea ce priveste Studiul de Impact asupra Mediului.

      Vom continua sa avertizam opinia publica in legatura cu consecintele negative ale acestui proiect si sa cerem autoritatilor statului sa reactioneze atunci cand in mod vadit legea este incalcata, iar interesele Romaniei sunt ignorate sau puse in pericol.

      Avand in vedere pozitia neechivoca pe care Fundatia Soros Romania si-a mentinut-o fata de incercarile de contactare a reprezentantilor sai de catre Rosia Montana Gold Corporation, permiteti-ne sa consideram ca cel putin nepotrivita incercarea companiei de a ne aborda prin intermediul unei consultante care are drept obiectiv “facilitarea unui dialog transparent si coerent intre autoritatile centrale si locale si mediul de afaceri”.

      Renate Weber
      Presedinta
      Fundatia Soros Romania

      Sursa: Reteaua Deschisa Soros Romania

    • Fara studiul de impact profesionist facut, nu discut subiectul.Si eu sunt evaluator de SIM si BIM.

    • Incredibil! Soros da de inteles ca porunceste LA NOI IN TARA!!! Cred, c-a sosit momentul ca ROMANIA sa-i mai reteze din aripi……. Cititi:

      “Peter Eckstein-Kovacs, prepusul lui Gyury Soros, catre ministrul Mediului: Il dam cu capul de pereti, daca elibereaza avizul de mediu pentru Rosia Montana

      Stiri de Cluj: Peter Eckstein-Kovacs, fostul consilier prezidential, a declarat ca, daca ministrul Mediului, Laszlo Borbely, va elibera avizul de mediu pentru exploatarea de la Rosia Montana, “il dam cu capul de pereti”.

      Peter Eckstein-Kovacs a facut referire in emisiunea Stiri de Cluj LIVE la platforma program a UDMR din 2008, care condamna exploatarea cu cianuri.

      “Intotdeauna am vrut sa fac UDMR sa spuna da sau nu (n.red. in privinta proiectului de la Rosia Montana). Au facut in platforma electorala din 2008 o magarie de care imi e si jena sa spun. Era in programul UDMR un articol in care se spunea ca UDMR -ului nu ii place cianura, jos cianura in minerit”, a declarat Peter Eckstein-Kovacs.

      Intrebat daca crede ca ministrul mediului va da avizul de mediu pentru inceperea exploatarii, Peter Eckstein-Kovacs a declarat ca:

      “Intrebati-l pe el. Eu sper ca nu, pentru ca daca da e vai si amar de capul lui. Il dam cu capul de pereti! Din motive ecologice si umaniste si intr-un binele poporului roman si a minoritatilor conlocuitoare”.

    • Tot felul de bezmetici,si cretini se plinga ca vezi doamne TVR este portocalie.
      Asadar daca TVR ii judeca pe cei din opozitie asa cum sunt,si in egala masura si pe cei de la putere sunt portocalii.
      Iata o alta dovada a APUCATURILOR DICTATORIALE ALE USELISTILOR INDOCTRINATI-CINE NU-I CU NOI ESTE DUSMANUL NOSTRU.
      Pt uselisti nu exista o a treia cale cea a netralitatii si obiectivitati,pt ei exista o singura cale-SA NE TAMIIATI PE NOI.
      Sigur dupa ce peste 18 ani ai controlat televiziunea-VA REAMINTESC CA IN MANDATUL PESEDISTULIUI ALEXANDRU SASSU-DOAR PESEDISTII SI PENELISTII AVEAU INTRARE LIBERA IN TVR.
      Abuzurile,incalcarile DREPTULUI LA INFORMARE A ROMANILOR,LA EXPRIMARE LIBERA A FOST PUR SI SIMPLU DESFIINTAT,iar acum cind este echilibru,USELISTII SUNT INFURIATI PE TVR.
      Iata inca o dovada a ceea ce ne poate astepta daca……………….TICALOASA UNIUNE SOCIALISTA VA PUNE MINA PE PUTERE

      Ati auzit atunci vre-un pesedist indignat ca LIBERTATIILE ROMANBILOR SUNT INGRADITE,DAR VRE-UN LIBERAL????????????
      Dar vre-un blogger,gen BIBLIOTECARU,ORI PUIU??????????????
      NUUUUUUUUUUUUUUUU si stiti de ce????????????
      Pt ca toti acestia n-au nimik in comun cu democratia- ABSOLUT NIMIK………….

    • TVRInfo, raspunde pretentiilor de obiectivitate si cred ca si PROTV de la care aflu si ce se intampla in lume.

    • Puiut

      Este cea mai nastrusnica definitie a violentei pe care am auzit-o vreodata… 🙂 Adica incitarea la batai de strada,haos si dezordine,laolalta cu mahalagismele de tv pe care le-am auzit pana la exasperare si epuizarea moderatorilor nu se includ in aceasta sintagma… Of,Puiu,media este sufocata de confuzie si oportunism si doar istetimea romanului mai poate deslusi ceea ce televiziunile vor sa inoculeze in capul oamenilor.Pana si aici cei ce vor sa manipuleze oamenii fac o greseala copilareasca: incearca sa puna mana pe media,in loc sa lucreze cu cei carora li se adreseaza.Pentru ca vezi tu…lucrul cu omul e greu,pe cand sa torni prostii pe ecran e foarte simplu si ai nevoie doar de un moderator pentru care principalul scop in viata este banul nu profesionalismul.Ma intreb insa cine sunt profesionalistii din TVR ce fac galagie…ca nu am vazut niciun nume.OARE DE CE…?Poate pentru ca fiecare ”profesionalist”are un interes in spatele numelui sau…? Uneori cred ca ne racim gura de pomana,politica este mult prea complexa pentru omul obisnuit si nu vom stii niciodata ce se petrece in spatele usilor inchise si nici ce se ascunde printre randurile unui articol…

    • Serbus Gaby neni ,alea sunt pe bani privati ,nu sant platiti din buzunarul tot mai gol a contribuabililor ,in privinta sustinerilor ai dreptate 😆

    • Puiu,
      Dar banii aia privati de unde or fi ei mangliti? 🙂

    • Oane din afaceri cu statul 😆 😆 ,nici portocalicii n-au inchis robinetul ,l-au deschis mai tare la unii moguli ,asta-i clasa politica .

      gata ,pofta mare la toti ,

    • 😆 😆 ce faina esti cand mrrrrrrrrr-iiii ,am si eu doua prietene pe blog ,Gaby si lulu ,daca nu pe VOI ,atunci pe CINE ???? ,sa supar si eu 😆 😆 “pretenia este sentiment durabil , spre deosebire de dragoste care-i un sentiment mai putin durabil hihihih….d-aia nu tin iubirile hihihih….alta la rand 😆 😆

    • Gaby neni nu-ti place coliba [cocioaba ]mea ,daca aveam palat 😆 😆 ,puteam sa beau si gaz de lampa …hihihihihihi…

    • Stai ca-ti dau drumul acusica….s’ajung si eu ca mi-s impiedicata! 🙂 🙂

    • Depinde si priceperea asta cum si cand se manifesta. Ca daca-l ascultam pe domnul europarlamentar PDL :
      http://www.ziare.com/politica/comasare-alegeri/cristian-preda-ideea-comasarii-a-fost-o-greseala-politica-grava-1148925
      stam si ne intrebam daca priceperea i-a venit mai incoace sau mai spre momentele anterioare aprobarii legii ? Si in aceasta – de dorit – ultima varianta, a avut priceperea sa ridice problema in fata partidului care l-a trimis pe ale strainatatii meleaguri ? Si daca iarasi da, a avut cineva priceperea sa-l asculte ?
      Statietate. Sau pompieristica. Tot aia.
      O seara buna.

    • GABI, te rog sa-mi lasi id la mie in palat…. schimba ceva cand te loghezi ca sa ramai in moderare. Apoi dau invitatia….. Pup!

    • Reiau

      GABI, te rog sa-mi lasi id la mie in palat…. schimba ceva cand te loghezi ca sa ramai in moderare. Apoi dau invitatia….. Pup!

    • 😆 😆 Gaby neni draga ii mare smecher Victoras asta 😆 bine ai observat ,si-a schimbat discursul ..hihihihih..

    • Zapa recunosc am ras! 🙂 🙂
      Doamneeee cata energie ai! O sa ameteasca “uslasii” daca citesc la cafeluta!
      Ii determini sa-si numere banutii 🙂 🙂
      Nu prea mai au euro, ca-i costara mitingistii, hehehehe!
      Da’ las’ ca vine nenea Soros si le umple iar cardurile! 😉

      Buna diminetata lume luminata!

    • Zapa, cred ca le-a dat cafeaua peste….cand ti-au citit postarea tov uslasi!
      Au epuizat contrurile, ca deh, a costa ceva toata strigatura aia din Piata! 🙂
      Las’ ca vine nenea Soros si ii alimenteaza, daca nu s-a lecuit si nu s-a lamurit ca sunt niste neputinciosi! 😉 🙂

    • Nicolae, poate chiar si-au facut un calcul! Nu cred ca ceea ce s-a intamplat joi seara, a fost din cauza acelor fonduri alocate…. si contestate (!!) de o tanti “cu coc” din povestea d-lui Puric! 🙂
      Sper si imi doresc sa primeze intelepciunea dincolo de orgoliile dintre cei doi domni.

    • Revin la decizia CCR, dupa ce am vazut motivatiile acesteia:
      a) Referitor la neconstitutionalitatea amanarii alegerilor locale CCR are dreptate caci legea 215/ prevede mandatul de 4 ani si ptr consilieri si ptr primari si prelungirea numai in situatii speciale de exceptie iar o economie financiara nu este prevazuta.
      Aceasta lege nu poate fi schimbata retroactiv adica in cursul mandatelor actuale si daca s-ar dori , s-ar putea introduce, dar numai pentru viitor prevderi corespunzatoare celor dorite azi de guvern. Uite ce spune CCR in acest sens:

      Cauza prelungirii mandatelor nu se incadreaza in nici una dintre situatiile mentionate de Legea nr.215/2001, cauze care justifica, potrivit Constitutiei, prelungirea mandatelor alesilor, incalcand, prin urmare, principiul periodicitatii alegerilor si dispozitiile art.1 alin.(5) din Constitutie, care consacra obligatia respectarii Constitutiei, suprematiei sale si a legilor”, scrie CCR.

      Pe de alta parte, judecatorii Curtii Constitutionale au aratat ca redimensionand durata mandatelor in curs ale alesilor locali, legea criticata incalca principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Legea fundamentala.

      Sub acest aspect, Curtea Constitutionala a statuat in jurisprudenta sa “ca legiuitorul este liber sa redimensioneze, printr-o lege noua, durata mandatelor functiilor de conducere in alt fel decat legea invigoare, dar numai pentru viitor, nu si pentru mandatele in curs, altfel ar insemna sa nesocoteasca regula neretroactivitatii legii, care este norma de nivel constitutional, prevazuta in art.15 alin.2 din Legea fundamentala”, prin Decizia nr.375 din 6 iulie 2005.

      Absolut corect spun eu dar asta trebuiau sa o stie si juristii guvernului care au salarii grase pe banii mei.

      b) Referitor la neconstitutionalitatea comasarii, motivarile cum a spus si cristoiu aseara sunt de gaga si este evident ca CCR se sacrifica facandu-se de ras pentru niste netrebnici precum jigodiile ce formeaza partidele si parlamentul, spun mai colorat ce spune si Presedintele, ca sa fie dracului stopate acestea in cererea de anticipate, eventual prin comasarea la momentul localelor si a celor parlamentare.
      Adica doar daca nu se fac niste anticipate intre datele normale ptr locale si parlamentare, pica si teoria anticipatelor motivul principal al rebeliunii parlamentare( ma gandesc la rebeliunea legionara, asta fiind una similara dar de catifea)

      Asa ca dl Daniel Buda, daca pana acum nu l-a dus capul si mi-a aratat mai mereu o prostie congenitala s-o lase mai moale:
      http://www.evz.ro/detalii/stiri/daniel-buda-ccr-nu-precizeaza-expresis-verbis-ca-se-interzice-organizarea-de-comasate-964710.html

    • Dar in acest link sunt pozitii prostatele unite ale Europei absolut clare.
      De asta il iubesc eu pe Basescu. In amintirea bunicii care m-a crescut(mama si tata fiind prea ocupati sa inoate contra curentului si curselor pe care le intindeau comunistii)
      Ce fericita ar fi bunica mea care m-a crescut si care de la cafeaua cu lapte de dimineta si pana seara uneori imi vorbea despre aceste State Unite la care ea tinea mult. E drept ca fiind de origine nu numai romaneasca dar si europeana si scolita la Lepzig avea toate motivele sa vada asa ceva bineinteles mai mult sub steagul lui Goethe si Brahms sau Kokschka(pe astia ii iubea cel mai mult din zona limbii germane) decat al lui Proust, Ravel, Debussy , Enescu(care vorbea cu ea mai mult in franceza decat in romana ca asa obisnuia si principesa Maruca)

    • …toata stima pentru bunica si parintii tai ,au fost oameni cumsecade cu frica lui Dumnezeu ,s-au mai vazut cazuri din astea ,din oameni inteligenti iasa cate unul de rasu-plansu 😆 foarte bine ca-ti aduci aminte de inaintasi ,mai trebuie sa faci un lucru ,sa incerci sa faci ca ei ,cum te-a invatat ilustra bunica ,tu aici pe blog esti cateodata tare marsav si partinitor ,de multe ori cred ca esti impotriva romanilor [frate cu katrina ] ,asa mult susti guvernarea asta catrastrofala [ii si cocolosesti ,ascunzi sau nu comentezi furaciunile si mizeriile lor ] ,spune ca esti platit pentru cantarea si laudarea lor si atunci iti acord circumstante si chiar te apreciez pentru sarguintza cu care o faci.Numai atunci bunica ta din ceruri o sa fie mandra de tine ,acum nu-i prea mandra 😆 😆

    • Puiu,
      Tu stii bine ca nu sunt platit de nimeni.Si datorita vechimii neamului meu numai un Hohenzolern sau un Paleolog ar putea sa incerce sa ma plataeasca, desi cu Hohenzolernii nu stiu foarte exact care pe care ar putea incerca sa-l plateasca dar evident cu Paleologii nu ma pot pune.

    • PSSi oricum in Romania nu avem Paleologi veritabili si a recunoscut si ala micul asta.
      Bravo lui ca nu incearca ca orice Becali sa uzurpe titluri nobiliare.

  38. Pai Nea Cutare stia pe cand eu nu. Si atunci de ce ne asezi unul langa altul: initiat si profan 🙂 ?
    Nu ca m-ar deranja alaturarea, desi eu cred ca sunt de nealaturat. 🙂

  39. Idei de actiune pentru PDL – 1. Parintii mei asteapta de 25 de ani banii de Dacie ( legea e in dezbatere, de fiecare data lipseste cineva/se gaseste un alt mod de calcul a despagubirlor, etc) – ca si ei, mai sunt 2000 de oameni(deja unii au dat individual in judecata). 2. Problema hartiilor fara rost – “diplome”. De ce trebuie ca unchiul meu, cioban din tata in fiu, sa aiba liceul, ca sa poata sa faca un proiect european ? Pana la urma ce conteaza, hartia sau munca ? 3. Avem Facebook-ul cu 4,5 milioane de utilizatori, 1 din 2 intra zilnic. E greu ca o secretara de la guvern, sa gestioneze un cont in care sa anunte legile care se pun in consultarea publica ? Poate X da un comentariu genial, iar voi politicienii aplicati acel lucru care il propune si castigati popularitate. Se mai poate pune si un sondaj pentru fiecare lege – sunteti de acord cu – DA – NU – ASTEPT MODIFICARI- etc.

  40. Pur si simplu sunt incintat de miopia turnului de observatie,pt ca aceasta miopie,nu face altceva decit sa reconfirme ceea ce am spus-PSD+PNL+PC=NU VOR GUVERNA DIN 2013 INCOLO.
    Si cind spun ca esti miop turnule,nu ma refer la faptul ca esti impregnat pina la saturatie de prostiile debitate de jurnalisti de doi lei,platiti sa va fragezeasca pe astia ca tine.
    Se pare ca refuzi cu obstinatie sa pricepi un lucru elementar-TURNULE NICI CHIAR CEI DIN FAMILIILE VOASTRE,EUROPENE NU VA DORESC- si nu va doresc pt ca sunteti nefrecventabili.
    Dupa grotescul recital oferit de CRIN ANTONESCU,la Bruxelles sunt sigur-OPOZITIA VA MANINCA FESELE PT URMATORII 4 ANI.
    Si cum sa nu rid,de tine,de voi,cum?????????
    Mai omule,voi ati tot cistigat in ultimii 8 ani toate competitiile electorale,DAR ATENTIE TURNULE GOLIT DE CONTINUT-IN SONDAJEEEEEEEEEEEEEEE,doar acolo ati fost invingatori, si asata-i motivul isteriei voastre.
    Toate datele arata ca DESI ATI FURAT,ATI MITUIT,ATI FACUT ORICE,INCLUSIV O LEGE TEMBELA CARE I-A DUS PE PUTORILE LIBERALE IN PARLAMENT DE PE LOCUL 2 SI TREI, VOI IN NESIMTIREA VOASTRA GROSIERA,strigati hotii.
    Turnule,voi v-ati reformat???????????? CU CINE TURNULE,CU CINE???????????
    Cu relu ferchesiu,cu ADOMNITEI,CU CRISTIAN DAVID TROACA,CU BTROACA,AI????????????
    Cit tupeu iti trebuie sa debitezi enormitati pe banda rulanta.
    Fratioare voi cistigati alegerile acolo in studiorile lui felix turnatorul ,nasul vostru,acolo le cistigati.
    Stii ce scor au liberalii in ARDEAL,TURNULE???????????????????De ce DINCU REFUZA SA DEA SCFORURILE CARE CIRCULA PE SUB MASA????????????????
    Stii ce scor au pesedeii,pe bune in transilvania?????????????????????
    Din alte surse,independente,reiese clar ca -SUNTETI PE TOBOGAN-ca toata miscarea asta cu strada ,cu pietele si cu magnificul vostru protest de strada impreuna cu mircea dogaru un GUNOI COMUNIST-v-au adus deservicii serioase si v-au produs stricaciuni.
    pT CA DACA AR FI ALTFEL,ATI ASTEPTA LINISTIT CA PD-L SA DEVINA ISTORIE PINA IN DECEMBRIE SI VOI CU 99,999% SA LUATI TOT.
    In schimb voi ce faceti mai oameni bezmetici????????????
    Isterii mizerabile,umblati in ,GENUNCHI LA INALTA POARTA SA VA PROMITA CA VETI LUA FIRMANUL………….DRAGA TURNULE SUNTETI NISTE LOAZE COMICE…………….

  41. Politica…
    guvernarea tarii…
    Cine este acela care, sa vina si sa cante ferice, ca la el este Cheia lui Ianusz?
    Victor Ponta joaca rolul unui elev cuminte, si premiant pe deasupra, si care joaca rolul unuia care nu are sa fie dezamagit de premiu, guvernarea! Numai ca Victor Ponta este un escroc sentimental! Eu as recomanda tuturor simpatizantilor de stanga sa lectureze cartea @Marx si Satana, de Richard Wurmbrand! Gandirea stangista este totusi cu o origine nesanatoasa, draceasca!
    Nu ma grabesc sa dau insa tare in Ponta, cand noi vorbim deja de o pierdere a suzeranitatii, pe pasi marunti, in contextul in care am intrat in UE neintrebati de nimeni!
    Nu mai avem agricultura! Nu mai avem industrie! Nu mai avem bun simt! Avem deja in jur de 4 milioane de romani plecati in afara, la lucru, si avem in tara someri! Cand nu vom mai avea someri? cand vor pleca toti?
    Ce vreau sa spun: Monstruoasa USL nu este altceva decat expresia unor promisiuni fara acoperire! Romania este piticul Europei! Nu mai avem decat de vandut si atat! Va dau un sfat – faceti o fuziune PDL, UNPR si alte formatiuni mai mici – redenumiti-le: UNIUNEA DEMOCRATA DE CENTRU CRESTIN ORTODOXA! Veti bate USL-ul! Fiindca romanii nu mai au speranta ci doar apetit pentru marime: UNIUNEA, oricare ar fi continuarea, are un impact psihologic! Succes!

    • Decizia CCR este cel mai tae banc cu gaga, daca Cristoiu a inteles ce spun acestia. Maine o sa vad exact daca ei sunt gaga ? 🙂

    • PS Adiaca motivatia pr care cica alegerile nu s-ar putea comasa, necomasarea desigur servind PDL -ul caci astfel si anticipatele si rebeliunea parlamentara isi pierd sensul asta este demna de gaga . Desigur neprelungirea mandatului alesilor locali incalca legea alegerilor locale existenta dar in opiia mea nu si constitutia care nu reglementeaza decat conditiile in care se prelungeste mandatul parlamentului . In opinia mea CCR este o cangrena necesara unui stat in putrefactie institutionala caci desigur ca decizia CCR este necesara si oportuna, dar ei se fac de ras din cauza gaozarilor care compun toate partidele trebuind sa salveze ei tara de la ciuma acestor politicieni.

    • Puiu ,
      O rectificare necesara si cu scuzele de rigoare ca nu le-am avut prea tare niciodata cu datele istorice dar uitandu-ma acum in viki vazui cum stau mai exact lucrurile si ca am fost prea modest in raport de imparatii Paleologi.
      Asadar repet scuza-mi usurinta cu care m-am referit la date istorice importante pentru mine si neamul meu.
      Am gresit in sensul in care nu numai Hohenzolllernii ci si Comnenii din care pe la 1300 se trag imparatii biantini Paleologi, nu incep mult dupa anul 1000.
      Cea mai vece ramura, cea germana a familiei europene dj care-ti spuneam ca ma trag este atestata pe la 1028 intr-o cronica austriaca. Deci exact camin aceiasi perioada apar si astia singurii pe teritoriul romanesc cu care sa ma pot compara.
      Asadar niciunii dintre noi nu-l poate plati pe celalalt, nici regele Mihai si nici tanarul Paleologu(daca ar fi totusi veritabil, dar nu prin Paleologi prea putin vechi(dupa 1300) ci prin Comneni(dupa 1000) .

    • Puiu,
      Si astea ti le spun ca sa nu-si mai inchipuie Katrina ca ei sunt mari scule.
      Daca imi aduce el un singur descendent al principelui Geza(971-997) sau macar al lui Ștefan I al Ungariei (997-1038) sau hai ca sunt si mai ingaduitor, al vreunui alt Arpadian, imi scot palaria.

    • ok Oane ,nici-o problema ,referitor la katrina baci el ii urmasul celor fara TARA [bozgori ] asa se numesc in Ardeal ,ei au venit din stepele mongoloide ,descendenta cea mai de seama din regele lor Istavan ii Cicciolina 😆 😆 cel mai mare rege al lor a fost Matei Corvin fiul lui Ioan de Hunedoara romani neaosi ,ei i-au transformat in Matias Corvin de hunyadde 😆 😆 ,noi todeauna am fost toleranti cu minoritatile nationale ,daca nu sunt oameni ii trasneste [fulgera ]din senin 😆

    • ps.. Oane ,Katrina nu-i ungur dupa nume ,poate ii insurat cu o unguroaica 😆 😆 si d-aia face aici pe nebunul ,sa-i faca pe plac doamnei 😆 ,acum ca-i in moderare ii vine mintea la cap si n-o sa mai fie sovin .

  42. “Noi, preocupaţi să salvăm ţara, am lăsat în urmă oamenii!”
    Gabriela, Gabriela, ai scăpat porumbelul !

    În Ungaria nu s-a procedat la tăierea salariilor în învăţământ, cultură, sănătate, administraţie publică locală şi centrală, nu s-au impozitat pensiile, dimpotrivă, pensiile au fost majorate cu rata inflaţiei, dar au fost impozitate băncile comerciale şi lanţurile de hipermarketuri.
    Au fost îngheţate cursurile valutare, pentru cei care au luat credite ipotecare, pentru a ajuta oamenii să aibă o locuinţă.
    Au fost nişte măsuri de protecţie a cetăţenilor. (…)
    În Ungaria s-a procedat aşa, pentru a se proteja populaţia.
    La noi s-a procedat invers: s-au tăiat salariile, s-au impozitat pensiile, TVA a fost majorată ş.a.m.d.
    Tot ce a fost mai rău populaţiei.
    De ce au fost atacurile împotriva Ungariei din partea FMI şi Comisiei Europene?
    Dacă exemplul Ungariei va fi urmat şi de alte ţări, atunci probabil FMI îşi pierde din terenul deja ocupat, cu ghilimele, deci pierde teren”, a arătat liderul PCM.
    România a fost dată ca exemplu pozitiv de FMI pentru că a lucrat pentru cei care dau credite, a conlucrat cu cei care lucrează pentru globalizare, în detrimentul propriei populaţii, în condiţiile în care, aşa cum este exemplul Ungariei, deficitul bugetar poate depinde nu numai de cheltuieli, ci şi de venituri.

    • Mihai Popescu,
      Ce a facut Ungaria pare patriotic si corect. Dar problema este asa cum spui si cum de multe ori am intrebat.
      Pentru ca daca este asa, atunci este vorba de o conspiratie mondiala, nu stiu de cine facuta si pentru ce altceva decat pentru domnia ticalosiei(o fi stiut ceva Marin Preda cand a spus: era ticalosilor) si atunci, ori soarta Sodomei si Gomorei ar fi pedepsa Divina meritata ori din nefericire aici pe Pamant o crima de tipul Auschitzului.

    • Erata:
      Dar problema este asa cum spui tu si cum de multe ori am intrebat, poate retoric, si eu?

  43. …acum am vazut pe televizii ce i-a facut Hurezeanu bietului Toader Paleologu ,avem si noi un politician intelectual ,destept ,cu simtul umorului si multa educatie ,vine un oportunist care se intoarce dupa cum bate vantul si-l face cum ii vine la gura ,bine a facut Toader c-a plecat din platou ,trebuia sa-i si arunce un hai sictir needucatule ,educatia academica nu l-a lasat ,pe mine ma lasa ,du-te-n … stii tu unde Hurezeanule ,esti un mojic .

  44. Articolul este frumos ;
    totusi , daca citeste cineva in afara de cei care posteaza forumul blogului …. chiar sa nu fi avut PDL un membru-doi acolo si ceva bani ca sa tina legatura cu membrii de partid , cu sustinatorii , cu romanii !??
    Uite , pe mine de Craciun m-a sunat din stafful Dlui Liga . Inainte mai primeam cate o felicitare de la Dna Boagiu …. pe e-mail insa , care e gratis … NIMIC .
    Mazare s-a ales si mentinut primar dand din ajutoarele UE si cate ceva de la el , vorbe bune si mangaieri pe crestet . Chiar asa , sa nu il vada PDL pe Vanghelie !?? Sa nu stie cum se fac chestiile astea !??
    Eu unul , nu pot pricepe si basta .
    Cu toata stima !
    Stiu ca PDL a facut ce trebuia ,
    stiu ca putea si trebuia sa faca si mai mult …..
    stiu destule .
    Simt insa o amaraciune , am un sentiment de inutil ca persoana in toata ecuatia asta … de parca eu ca cetatean nu am contat defel .
    Chiar nu meritam atentie !??

    Stima .

  45. TOTI CEI CE AVETI COMENTARI CONTRA PDL SAU ACTUALEI PUTERI A ROMANIE,SUNTETI NISTE TRADATORI DE NEAM SI TARA ,NISTE OAMENI FARA BUN SIMT,NISTE OAMENI FARA SA GANDITI CE A FOST IN TRECUT,UITATIVA LA ANI DE GUVERNARE A PSD SI ATUNCI MAI COMENTATI.VOI CEI CE AVETI PUNCTE DE VEDERE INPOTRIVA GUVERNULUI BOC SI A LUI TRAIAN BASESCU,INSEAMNA CA SUNTETI DEACORD CU CORUPTIA,CU ACESTI POLITICIENI CU DOSARE GRELE DE CORUPTIE,,,ADRIAN NASTASE,DAN VOICULESCU,DAR DUPA CUM VAD CE SE INTAMPLA IN ROMANIA PT O 100 DE LEI VA VINDETI TARA,SUNTETI ASA DE RAU MANIPULATI SI MINTITI INCAT NU VEDETI REALITATEA CE SE INTAMPLA IN LUME SI IN SPECIAL IN EUROPA.DE CE NU SUNTETI DEMNI SI ONESTI ?CU MILIOANE DE ROMANI CE VAD CRUNTA REALITATE,NU SA VA LASATI MINTITI SI MANIPULATI DE TELEVIZIUNILE ANTENA3,ROMANIA TV,REALITATEA SI USL PT CA EI VA PLATESC SA STATI IN FRIG PT A STRIGA,,JOS GUVERNUL,JOS BASESCU,,,ASA CA SA DE_A D_ZEU CA TRAIAN BASESCU SA DE_A DRUMUL DOSARELOR REVOLUTIE 89 ,SA INTRE IN PUSCARIE NASTASE,SI DAN VOICULESCU PT CORUPTIE SI ATUNCI SA VAD DACA MAI AVETI CEVA INPOTRIVA VOI ACESTIA CE TOT CRITICATI TOATA ZIUA GUVERNUL BOC SI PE TRAIAN BASESCU.

    • Marian Mihael
      Ai dreptate numai in a descrie ticalosia ticalosilor ucru pe care aici pe acest blog il executa foarte bine si uneori chiar cu umor Frank Zapa{King} dar in acuzele ce le aduci cei care ar arata greseli ce trebuie indreptate gresesti si cum pe acest blog nu ar putea avea loc din cei care-l lauda USL si tot ce conex cu acesti ticalosi, o diversiune, o manipulare a unor cititori onesti ar putea sa fie exercitata si in felul in care procedezi tu .

  46. MIE SCARBA DE MIZERIA CE O FACE USL IN ACEST TIMP,LASATI DOMNILOR CA AVETI ALEGERI ACEST AN,LASATI GUVERNUL BOC,,EMIL BOC CU SIGURANTA NU POATE FI PE PLACUL VOSTRU CELOR CE AL CRITICATI,PT CA ESTE UN ARDELEAN ONEST,UN OM FARA DOSARE DE CORUPTIE,UN OM DE MARE VALOARE,,,ACEST GUVERN NU A DUS ROMANIA IN SITUATIE ALTOR STATE DIN EUROPA,CE RETINGUL LE SCADE ,NU A DUS ROMANIA ACOLO UNDE SA FIE CRITICATA CA TARA DE OFICIALI EUROPENI,CI DINPOTRIVA ATI VAZUT IERI REACTIE LUI BARROSO,LA 5 ANI DE CAD ROMANIA E IN UE,REACTIE DE LAUDA ROMANIE,SI DE EXEMPLU DAT ALTOR TARI,ASA CA SA FITI MANDRI CU GUVERNUL BOC,NU SA AL TRATATI CA PE O CARPA,,RUSINE SA VA FIE CELOR CE SUNTETI ALATURI DE TRADATORI SI MANIPULATORI ACESTORI ZILE IN ROMANIA. SUNT PLECAT DE 7 ANI INAFARA ROMANIE SI VOI SUSTINE FARA REZERVE TRAIAN BASESCU, ,,DOMNULE PRESEDINTE RUPELE DINTI ACESTOR RECHINI CE VOR DESTABILITATE SI DEZORDINE IN ROMANIA,,,USL,DAN VOICULESCU,INPREUNA CU TELEVIZIUNILE MANIPULATOARE.

  47. CADASTRUL, unde suntem.
    Stiti ca acest proiect aduce 100’000 de locuri de munca.

    Incercati sa va grabiti, este imperatif si din punct de vedere a sarlataniei din primarii.

    Domeniul public este prost exploatat se pierd cca 100 mil Euro /an

    Partenariatul PUBLIC / PRIVAT dece este stagnat.
    Va trimit o prezentare si va veti convinge de urgenta legii

  48. “Noi, preocupaţi să salvăm ţara, am lăsat în urmă oamenii!” … mai este ceva de spus 🙁 foarte trist despre cine am ales sa ne conduca.

  49. comunicare in romania? ultimul exemplu de comunicare a venit de la ministrul de interne, care probabil din dorinta de a se mai vorbi si de el la tv a inceput sa dea niste declaratii de a bagat lumea in panica.cand se bateau aia in piata universitatii nu sa aratat, acuma cand trebuia sa taca….mi-e rusine ca e aradean ca si mine.si problema e ca inca nu am auzit sa fi dezmintit sau intarit afirmatia pe care a facut-o.

  50. , COD ROSU-PERMANENT ASUPRA ROMANIEI’

    De mai bine de 5 ani,mai exact de cind PC la comanda lui voiculescu a iesit de la guvernare,asupra romaniei,s-a napustit un adevarat prapad,CODUL ROSU,mediatic pe care trustul intact al aceluiasi voiculescu il intretine la intensitate maxima.
    Si nu-i de mirare ca acest lucru s-a intimplat,pt ca in joc au fost 50.000 de euro pe zi,bani pe care TURNATORUL FELIX ,i-a incasat doi ani,burdusindu-si conturile cu aprox. 18 milioane de euro jefuind statul ,si pe romani cu senintatea cu care isi turna neamurile,mama ,tata si probabil si copii.
    Odata debransat de la conducta de bani,si revenirea alaturi de prietenii lui,pesedeii,CODUL ROSU, a intrat in casele acelor romani care ii urmareau canale de tv.si de buna voie se lasa manipulati de argatii si lacheii lui voiculescu platiti regeste din cei peste 18 milioane -FURATI DE LA ROMANI-
    Si uite asa,CU CODUL ROSU ‘instalat in vioata noastra ne-am trezit in 2012,in cel mai crunt cod rosu alimentat de aceiasi nemernici zi de zi,ceas de ceas,pt a creea aceea atmosfera iluzorie si ireala,care transmite cel mai toxic mesaj-ROMANIA SE SCUFUNDA-
    Si cum sa nu se scufunde cind actorii preferati care sunt invitati zilnic la voiculescu,primesc lovituri care ii pune nu in dificultate,ci pur si simplu ii desfiinteaza.
    Astfel abia ieri am aflat cu stupoare ca,ONOR MINISTERUL INVATAMINTYULUI,PRIN GRIJA LUI ECATERINA ANDRONESCU,era un fel de prestator de serviciu pt SINDICATELE DIN INVATAMNINT.
    Sunt convins ca ,toti iii stiti pe galagiosii lideri de sindicat,dintre care unul s-a remarcat in mod deosebit,un oarecare NISTOR.
    Ei acest domn nu ne-a spus niciodata ca-ANGAJATII MIN. INVATAMINTULUI RETINEAU IN MOD ABUZIV BANII DIN SALARIILE PROFESORILOR ,FOLOSIND FORTA DE MUNCA PLATITA DE NOI,CEI CARE NU AVEM NICI O TREABA CU ACEST SINDICAT,BANI PE CARE II VARSAU IN CONTURILE SINDICATULUI.
    Si uite asa,acest minister alimenta conturile ACESTOR DERBEDEI MINCINOSI SI DEMAGOGI CA PE VREMEA LUI CEAUSESCU-VREI,NU VREI,N-ARE IMPORTANTA EU NISTOR ITI IAU BANII.
    Ei de ieri,printr-un ordin al ministrului,ACEASTA OPERATIE NU MAI ESTE PERMISA IN CADRUL SISTEMULUI,SI ACEASTA LUCRARE DE STRINGERE A BANILOR,ACUM TREBUIE SA O FACA SINDICATELE.
    Iata,printr-un singur ordin de ministru-O ADEVARATA REFORMA,O SCHIMBARE RADICALA DE PARADIGMA.

    • …ai aparut lozincarule 😆 😆 codul rosu s-a schimbat in ciuma portocalie …hihihih….n-ai comentat nimic de mancatorul de lubenite din Cluj 😆

  51. @ Elena Udrea

    Ca să terminăm o dată pentru totdeauna cu “opoziţia nu poate face nimic în Parlament”, am soluţia simplă de a ridica cvorumul de şedinţă în Parlament de la1/2+1 la 2/3+1. Prin acest mod simplu partidele care nu fac parte din coaliţia de guvernare nu mai pot fi ignorate şi nu mai putem vorbi despre o majoritate formală aproape de 50% care să abuzeze de orice se votează sau se petrece în Parlament. Ce spuneţi? Aţi susţine o asemenea soluţie?

    • Nu este posibil decat in decizii extrem de importante in care este fireasca o larga participare/reprezentare, ca: schimbarea Constitutiei, formei de organizare social-politica, aliante controversate, indatorari excesive, strategii generale de dezvoltare, razboi s.a. In probleme de legi ordinare nu ar fi decat o frana.

    • Nu ….deoarece daca am ajunge in situatia actuala…iar am bloca Romania….asa suntem noi…ne place sa ne certam ca la usa cortului

  52. BIBLIOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO
    Urgent intra pe privat putin. Tehnica te striga! 🙂 🙂
    Urgeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeent!
    Multumesc!

  53. Azi am primit un banc cu tâlc, şi pentru că tot nu mai e silverstar care să posteze bancuri…

    La un moment dat,Bula ajunge intr-o mare criza de bani.Se gandi sa mearga la vecinul lui cămătar Itic,si sa-i ceara 2 lei,ca imprumut pana la primavara.
    Itic il asculta atent,apoi ii zise:
    -Bine,iti dau 2 lei imprumut pana la primavara,dar imi lasi toporul ca zalog,si la primavara imi dai 4 lei inapoi,altfel nu ne invoim.E bine?
    Mai de voie mai de nevoie,intr-un final Bula se invoi.Lasa toporul ca zalog, luase banii,si da sa plece
    Insa Itic il striga:
    -Bai Bula!Ia fi atent la mine,la ce m-am gandit.La primavara stiu ca o sa-ti fie greu sa-mi dai inapoi cei 4 lei,intrucat iarna e lunga si grea,asa ca stii ce?Ia da tu acum 2 lei inapoi,si la primavara iti mai ramane de dat decat 2 lei,ce zici,o sa-ti fie mai usor?
    Bula se gandi putin,si recunoscu in sinea lui,ca Itic are dreptate,si ca uite e un vecin adevarat,asa ca se invoi,ii dete inapoi cei 2 lei,si pleca acasa,ceva mai usurat.
    Insa pe drum tot calcula:
    -Hmmm!Bani nu am,topor nu am,insa m-am ales cu o datorie de 2 lei,si totusi nu a fost nimic in neregula…

    MORALA:Acelas Itic ne dadu si noua Romaniei imprumut de atatea ori,numai ca acum se numeste FMI!

  54. stimata doamna, a trimite la munca pe cei din Piata Universitatii mi se pare o obraznicie din partea dumneavoastra. Acei oameni reprezinta doleantele mult mai multor oameni care DESI MUNCESC NU POT ASIGURA MINIMUM NECESAR COPIILOR LOR, CARE LUCREAZA IN CONDITII NEOMENESTI, IN VREME CE O FOARTE MICA PARTE DINTRE ROMANI ISI PERMIT VACANTE ASA CUM SUGERATI DUMEAVOASTRA. Sau ceasuri de 50.000 euro, in timp ce unii oameni CARE MUNCESC!!!, nu pot da un un ou sau un mar, de cate ori doresc copiii. Ca oamenii sa-si permita vacantele pe care dumneavoastra “le administrati”, ar trebui in primul rand sa aiba sigurate conditii decente de trai (hrana, caldura, lumina, sanatate).

    Despre ce crestere econimica vorbiti dvs??? Poate ca nu traiti in aceeasi Roamnie cu noi! De la luna la luna veniturile noastre ciuntite de guvernul acesta acopera din ce in ce mai putin cheltuielile minime necesare unei familii.

    In loc sa faceti ” drumuri si poduri” cred ca ar trebui sa ne centram pe dezvoltarea unor activitati economice in localitati unde oamenii traiesc cu 500 ron salar, la 3-4 persoane, sau si mai rau!

    Oare stie guvernul ce e aceea sustinerea unei reale dezvlotari economice?!
    DIN CE IN CE MAI PUTINI ROMANI CRED IN ASTA!

    • d-na spinache…doriti dezvoltare economica dar nu doriti drumuri si poduri care se construiesc in prezent..va intreb cum e posibila o dezvoltare economica a unei tari fara infrastructura care sunt drumuri si poduri pe care nu le avem..putina minte va cer ..ce dracu nu e prea mult , se poate? cresterea economica si dezvoltarea pe care o doriti sta in investitori,turisti ,oportunitati care nu pot veni cu elicopterul la noi.

    • ARE DREPTATE DL kAPPY….fara infrastructura esti zero…..apropo de venituri….dupa ce 20 de ani toata in care toti au furat de au rupt, indiferent de culoarea politica, s-a ajuns la fundul sacului…conturile noastre sunt goale…in aceste conditii de unde bani? Este usor sa maresti salariile, pensiile, mai greu este sa le si platesti…

  55. Imbecili cu ochii lipiti de televizor

    De cite ori citesc povestile mincinoase lansate de ANTENA 3,LA ORDINUL SI COMANDA TURNATORULUI DAN VOICULESCU,reluate de imbecilizati lor telespectatori ma ia asa o buna dispozitie greu de explicat pina la un moment dat.
    Astazi insa imi dau seama de ce ma incearca acest sentiment si stare de bine,pt ca am reusit sa mi-l explic,imi dau seama ce buine este sa fii normal,sa traiesti ca un om nu ca o vita minata de la spate de un bici imaginar care este manipularea si indoctrinarea.
    Tocmai de aceea normalitatea de astazi imi provoaca o stare de liniste,l-am vazut pe CATALIN VOICU un mare ticalos pesedist ,in catuse de mina cu un judecator de la INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE,care puneau romania ,de fapt care ar fi vrut sa puna romania la picioarele unor comunisti si securisti,prin santaj si mijloace murdare.
    L-am vazut pe excrocul PESEDIST INTERNATIONAL ADRIAN SEVERIN facut praf de presa occidentala-UN PUMN MORTAL APICAT SOCIALISTILOR ROMANI,si un brinci dur dat mafiei roscovanilor romani.
    Am jubilat cind tribunalul s-a pronuntat-2 ANI DE INCHISOARE PT FOSTUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE.
    Ei ,aceasta normalitate ,nu este de loc pe placul imbecilor lipiti cu ochii de ecranele televizoarelor blocate pe canalele lui VOICULESCU.
    Acesti imbecili-AU IESIT IN STRADA,atitia citi au fost ei,EI AU AVUT NEOBRAZAREA SA STRIGE JOS CORUPTIA,paranteza,oare cum de nu au incremenit ,ei stiind ca de fapt sunt scosi si platiti de cei mai mari corupti ai romaniei??????????
    Astazi m-am uitat si am studiat putin datele din ultimul recensamint si din prima clipa mi-a sarit in ochi ceva,dar haideti sa va dau si dv aceaste date pt a intelege de ce avem doua romanii,de ce avem imbecili in strada si de ce PSD,are simpatizanti acolo unde-i are,asadar fiti atenti:
    judetul Cluj-in 1992-nr de locuinte-258499
    2011-nr de locuinte-304810
    Ei sa vedem ce s-a intimplat intr-un judet cam de aceiasi marime,dar situat la polul saraciei:
    Judetul Iasi:nr locunte in 1992-242.032
    nr locuinte in 2011-293398
    Asadar ce se poate observa,ca desi se revendica a fi polul saraciei,ritmul de constructie a locuintelor a fost relativ acelasi ca si in judetul cluj,raportindu-ne la situatia din 1992.
    Ca in 20 de ani,s-au construit cu 20% mai multe locuinte fata de anul de referinta,1992,in timp ce in franta,ori germania ritmul de crestere a locuintelor in 20 de ani a fost de doar 9%.
    Ei iata cum inca o data constatam ca,problema nu este aici,la viteza cu care romania se dezvolta si creste in avere,nu,problema noastra a romanilor este in alta parte-LA CARACTER-Pt ca atunci cind vezi lumina zilei,intr-o localitate care se numeste ,FLAMIZI’ risti sa crezi toata viata ca ,ESTI UN FLAMIND,chiar si atunci cind esti ghiftuit de-ti vine sa vomiti.

    • zapa tu te-ai nascut in catunul Lihniti 😆 😆 d-aia esti asa fomist portocaliu …hihihihihihi

  56. In Roma(Italia) ninge de 5 minute.Scolile in Roma s-au inchis,desi de abia a inceput sa ninga.
    PS: Exista Roma si in Botosani.

  57. Înzăpezirea aceasta arată cât de bună a fost ideea desfiinţării unităţilor sanitare din localităţile mici. Nu numai că oamenii sunt blocaţi prin localităţi şi nu pot ajunge la spitalele judeţene, dar mai e şi nevoie să fie plimbaţi cu elicopterul cu tarif al orei de zbor cât costurile spitalelor desfiinţate pe câteva luni.

  58. @ Frank Zapa[King]
    Cum domnule, PDL este atât de neputincios încât astăzi tot sistemul ticăloşit al stângii funcţionează? 😀

    Cei de ţeapa mea, în ţeapă mea se vor stinge… 😀

    Consideraţi că v-am răspuns la întrebarea “MAI BAIETI,MA VOI CHIAR NE CREDETI TIMPITI ,si gata dispusi sa punem botul la ineptiile voastre?”

  59. Celor care contesta pasii facuti si vad numai relele, speculand efectele crizei declansate nu atat de criza mondiala, cat de risipa si coruptia anilo ’90-2000:
    1. Cine nu a consfintit lustratia, care ar fi dus tara pe alt drum decat al neancrederii si contestarii, risipei de energii tinere si coruptiei-monolit?
    2. Cine a disipat pamantul pentru a-si asigura 20 ani votul taranilor care nu mai voie sa vanda direct in piete si carora li se strica cerealele in anii buni agricoli, nepreluate din cauza importurilor?
    3. Cine a lipsit statul de sector economic propriu si nu a trecut nimic strategic in conservare? Cine a privatizat sectoare cu profit si a lasat pe cele cu pierderi? Cine a lasat tara fara o banca proprie? De aceea nu ne mai permitem spitale si elicoptere de salvare!
    4. Cine a determinat intrarea in criza fara nimic reformat si a marit salarii si pensii nesustenabile? De ce au fost necesare atatea datorii la FMI, BM, UE si au incheiat contracte la drumuri cu de 7 ori pretul in Franta? Cine a coagulat economia subterana?
    5. Cine nu a creat locuri de munca-cand aveam crestere excelenta!- si a pus tinerii pe fuga imediat dupa 2000?

  60. Va rog sa dispuneti un control la Inspectoratul de Stat ]n Construcții pentru a verifica modul de reorganizare deoarece au fost dați afară inginerii constructori cu experiență ,care la angajare au susținut examene cu adevarat in cazul meu fiind 6 pe un loc iar după 16 ani am fost dată afară. In mas media s-a scris despre faudele de la examenele ISC, despre cunoasterea subiectelor despre listele albe si listele negre,dar nimeni nu aluat nici o masură. Listele au fost stabilite de foștii directori Subiectele de la examen au fost date cu deosebită atenție celor de pe lista albă. Eu nu pot să recunosc această reorganizare deaorece am fost dați afară 3 inspectori și au aparut 2 posturi vacante, iar fostul director care este pensionar cu o pensie peste 1890 lei este detasat de la unitatea de construcții , unitate pe care o și controleaza, incaseaza și salariul de la unitate si de la isc.Este normal. De la restructurare au fost detasate foarte multe persoane care nu au ce cauta la aceasta instituție. Avand in vedere ca lucrarile de construcții sunt realizate cu fonduri europene, iar controlul acestora sunt efectuate de inspectori care au pregatirea profesională de mecanică, mecanica fină,numai constructori nu , deaceea astăzi le facem și mâine le refacem.Rog să dispunenți o verificare a personalului atât cel angajat căt și cel detasat dacă se pot numi inspectori de specialitate in construcții. Iata ca pâna acum
    2-3 ani nu se angajau la ISC decat ingineri constructori sau materiale de construcții. Iată că și eu o să vin in piața universității pentru a nu pății și copii mei ca mine.

  61. De ce Romania nu are masini care sa arunce zapada departe?Am vazut o singura masina,dar arunca aproape.Am avea nevoie de niste masini Michigan.In 1966 Romania avea astfel de masini.Chiar si in 1954.

    • pt ca ro e tara mica si daca arunca zapada prea departe ajunge la rusi si vor crede ca i-am atacat…

  62. De ce ati inchis spitalele?Niste oamenii au fost salvati cu aparatura existenta intr-un astfel de spital…inchis.Noroc ca nu mai era lacat la intrare si mai era dineva de specialitate acolo.Era acolo fara sa fie platit.
    Altii au murit.Nu au mai ajuns la alte spitale aflate la zeci de km distanta.Cu alte cuvinte ati omorat oameni.

  63. Ieri am sunat la 112.Nu a raspuns nimeni timp de 15 minute.Chemam o salvare pentru o vecina care facuse un usor atac cerebral.Imi venea sa o chem pe statie,dar nu puteam sa fac asta.E ilegal.

  64. Stimata doamna va dau dreptate. Nici un partid nu poate sa mearga bine si sa mearga inainte daca fiecare trage numai pentru el. Si se pare ca nu sunteti singura care gandeste asa. De curand un tanar din sectorul 5 a declarat ca doreste sa faca acelasi lucru. Viziunea lui poate sa reuseasca daca are alaturi oameni ca dumneavoastra. Si cu siguranta ca daca va avea langa el puterea acestei tari, adica PDL-ul, care dupa umila mea parere, este condus de fapt de dumneavoastra va face lucruri bune si pentru oamenii pentru care lupta si pentru cei pe care ii reprezinta si pentru el insusi. Is a win win situation. Parerea mea bineinteles. Ramane la latitudinea dumneavoastra daca intr-adevar doriti sa il cunoasteti pe acest tanar si sa il ajutati. De fapt nu cred ca folosesc bine cuvantul ajutor. Nu de ajutor are nevoie ci de sprijin. Asa cum si dumneavoastra si partidul pe care il reprezentati va avea nevoie de sprijin in lunile ce urmeaza.
    vedeti in linkuri:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/bataie-pe-voturile-tiganilor-rivalul-lui-paun-propune-alternativa-la-partida-romilor-tot-9645.html

    http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Seful-tiganilor-bucuresteni-isi-face-partid-376944.html

  65. FAMILIA HUREZEANU-despre care trebuie sa spun deschis ,ca este dedicata si ca militeaza pt valorile unei societati in care doctrinele socialiste sa fie dominante,iar socialistii,ca politicieni sa fie in permanenta vioara intii.
    Nu am sa ma opresc la perioadele ,Europa libera,ori DEUTSCHE WELLE,SI NICI LA PERIOADA MASTERATULUI facut in Boston,ci ma voi focusa pe revenirea lui definitiva in Romania.
    Din start voi spune ca ,da FAMILIA,mai exact fratii Hurezeanu sunt niste intelectuali de stinga autentici cu o solida si serioasa instructie in zona politologiei.
    Si cu toate acestea,cu scolile prestigioase pe care le-au absolvit,cu lungile perioade de exil si pribegie,cei doi frati au o caracteristica comuna intelectualilor de stinga-SUNT NISTE TICALOSI INASCUTI,CU NISTE CARACTERE MIZERABIULE,CHIAR DACA,APARENTELE TE-AR PUTEA INDEMNA SA CREZI CA TE AFLI IN FATA UNOR PERSOANE DISTINSE,ELEGANTE SI CU MANIERE EUROPENE.
    Nu este asa,pt ca este doar o falsa impresie mascata in cele mai multe situatii cu maiestrie,dar exista si sincope,pe care le-a vazut cel putin o msa mare de oameni.
    Interesant mi se pare insa faptul ca,imediat ce s-a intors in tara-ATENTIE,MARE ATENTIE ESTE RECUPERAT DE…………………………TURNATORUL LA SECURITATE VARANUL DAN MIRCEA ,FELIX VOICULESCU.
    Perioada in care ajunge si consilierul lui-ADRIAN NASTASE.
    Il gasim doi ani mai tirziu la REALITATEA LUI SORIN OVIDIU VINTU-HOPAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA,ALT INFRACTOR,ALT SANTAJIST,ALT DERBEDEU ,UNDE ALATURI DE ALT IDEOLOG STINGIST,CRISTIAN TUDOR POPESCU pornesc o adevarata cruciada impotriva lui TRAIAN BASESCU SI PD-L.
    Merita spuse cite-va cuvinte si despre MIHAI HUREZEANU,fratele lui EMIL.
    In hainele de intelectual de stinga,rasat si super instruit de fapt se ascunde un MITOMAN DE CEA MAI JOASA SPETA.
    Extras de la REALITATEA TV CLUJ,DE VASILE DINCU,astazi dl MIHAI HUREZEANU,alaturi de fratele sau construieste un socialism iluzuriu,utopic,in care ei,cei din familia hurezeanu sa fie principalii propagandisti.
    Alaturi de reprezentatii FESENISTI-repudiati de sudisti si mitici,astazi adunati sub umbrela-UNEI REPUBLICI SOCIALISTE DE LA CLUJ-FRATII hurezeanu joaca tare in acest film.
    Si nu o fac pe degeaba,nuuuuuuuuuuuuu,dar despre jocurile lor CU REPUBLICA SOCIALISTA DE LA CLUJ,ALATURI DE UN ALT DOBITOC,UNUL GHERMAN,CARE VISA O FEDERALIZARE A ROMANIEI, cu alta ocazie.

    Nu sunt FAN PALEOLOGU,pur si simplu nu-mi place tipul,dar,acest lucru nu ma impiedica sa scriu si sa spun-IN SFIRSIT DLE. PALEOLOGU-AI TRECUT BOTEZUL,POATE DEVII IN SFIRSIT BARBAT…………

  66. DOAMNA UDREA,
    Dupa parerea mea, orice interventie a membrilor PDL, la tv, la radio sau in presa scrisa, ar trebui sa INCEAPA SI SA SE TERMINE cu observatia ca INTR-O ZI DE GREVA, UN PARLAMENTAR USL PRIMESTE BANI ( ca indemnizatie, pentru cazare, pentru transport, pentru birou parlamentar,etc. ) MAI MULTI DECAT ESTE PENSIA PE O LUNA A CELOR PE UMARUL CARORA …cica… USL-UL PLANGE.
    Astfel de mesaje sunt imediat intelese de cetateni, fara alte explicatii suplimentare.

  67. “O opoziţie ai căror lideri nu demonstrează şi nu au demonstrat niciodată, mai ales când au fost miniştri, că sunt în stare să facă lucruri concrete pentru oameni. O opoziţie care fuge permanent de responsabilitate”.

    PS: si voi ati facut ceva penbtru oameni,ati taiat salariile,ati marit tva-ul,ati redus indemnizatiile,ati falimentat sute de mii de firme,ati eliminat subventiile,ati eliminat abuziv ajutoarele sociale,ati inchis spitale,ati omorat oameni.Ati redus banii pentru oncologie cu 40%.
    PPS: dand ironia la o parte,rezulta ca opozitia chiar a facut ceva de oameni,trecand peste faptul ca si ei au furat.

  68. Cabcerul ROSU-U.S.L.-are toate atributele unei aliante nascute sa stea in opozitie cel putin 10 ani
    hiiiiiiiiiiii,haaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiii

    Spre durerea militienilor,securistilor,sinecuristilor,a tuturor celor care au vlaguit romania si i-au supt banii,si care mai vor sa suga BANII-trebuie sa le dau trista veste-LA ULTIMUL RECENSAMINT-AU IESIT LA NUMAR CU 40%MAI PUTIN CA IN 2008…………..
    Restul au emigrat in BELARUS,COREEA DE NORD ,CUBA ,iar umtimii pleaca cu MAZARE IN MADAGASCAR-LA ADUNAT DE FURNICI………………….

    HAAAAAAAAAAAA,HIIIIIIIIIIIIIIIII

  69. Da,e dictatura in pdl.
    Solomon si sase consilieri au votat ceva ce l-a scos din sarite pe (no)vice primar.Acestia au fost exclusi din pdl.
    Dar surpriza,Solomon va candida iar la primarie,avand sustinerea unpr-ului.Acolo s-au strans cam multe cozi de topor.

  70. PDL nu va lasati INTIMIDATI DE CATEVA MII DE PROTESTATARI SPALATI PE CREIER DE TELEVIZIUNILE CELOR CE AU FURAT O TARA INTREAGA SI ACUM CA NU MAI POT FURA INCEARCA TOT NUMAI SA VINA EI LA PUTERE… CIURUITI-I !!!! HAHAHA

  71. Creearea locurilor noi de munca este una din problemele care ii doare in primul rind pe INVESTITORI.
    Si abia apoi STATUL-statul fiind la fel ca investitorul unul din beneficiarii aparitiei locurilor de munca noi.
    In toata lumea-locul de munca-ESTE UN FETISH-pt ca el inseamna bani-ori banul este COMBUSTIBILUL-FARA DE CARE MOTORUL UNEI TARI DOARME ,INGHEATA si rugineste……….
    E o pare,strict personala………….

  72. Buna ziua tuturor!

    Apropo’ de comunicare,azi l-am auzit pe d-nul Olteanu facand ”handicapati” pe unii nemultumiti de diverse bugete din Bistrita. Ii inteleg patima d-nului Olteanu,dar a reusit sa intrerupa ceea ce mergea in comunicarea PDL,si anume bunul simt ce a insotit pana acum pe purtatorii de cuvant ai PDL. il simpatizez pe d-nul Olteanu,este un ardelean simpatic si plin de nerv,dar nu asa mi-as dori sa vad noua strategie in comunicare.Am auzit si auzim destul de prosti,hoti,betivi,si alte apelative din gura opozitiei,iar PDL din punctul acesta s-a diferentiat net de acestia.Chiar daca a vorbit putin,a vorbit frumos si politicos.Nu stiu daca s-a observat schimbarea de macaz in comunicarea USL,dintr-odata ce strigau mai deunazi cand miscarile de strada erau in floare,acum au nuantat,au pus intr-o forma mai maleabila si mai putin veninoasa.Probabil au realizat ca datul in cap si mahalaua nu prinde la electorat…Oricum Ponta in ultimele lui aparitii este aproape de nerecunoscut,atata bun simt incat ma intreb daca nu cumva este vreo clona… 😉

  73. Buna ziua,
    am o mica intrebare: este legala o greva Parlamentara? Daca USL intra in greva este adevarat ca isi vor primi indemnizatile, vor folosi masinile statului, dotarea din biroul de la Parlament, li se va pl;ati camera de hotel? Eu daca nu muncesc sefu nu imi plateste nimic …pt ca asa este normal.
    Mie personal mi se pare bataie de joc…..dupa ce ca oricum se chiuleste la greu din Parlament, acum sa o faca si legal si in numele unei asa zise “cauze”.

    Vreau sa spun un singur lucru. Nu tin cu nici un partid. Insa am avut sansa sa cunosc un parlamentar PDL, dl Neculai si pot spune ca dansul a facut multe pentru zona care o reprezinta…Felicitari dansului!
    De asemenea cred cas unele decizii chiar daca sunt grele pentru mine si intreg poporul roman ne-au ajutat sa nu ajungem in situatia altor state.

    Insa cred ca ar trebui sa gasiti o cale si dvs si opozitia de a ajunge la o intelegere macar de dragul poporului, care este in aceasta deruta nu neaparat din cauza reformei, ci din cauza acestei lupte intre partide care duc la mesaje confuze catre populatie.

    Multumesc frumos.

  74. Draga mea,
    In calitate de elector principal in colegiul Dvs., va aduc aminte ce doreste poporul roman.
    1.România – bornă de hotar de lupta împotriva dictaturii, un vechi partener al comunității europene.
    Fără a face apel la istorie, aș aminti că poporul român – prin cultura și credința sa creștină a constituit un bastion al luptei împotriva dictaturii comuniste, de-a lungul a mai multor decenii.
    Fără existența acestui bastion, occidentul nu putea să aspire și să atingă nivelul de civilizație din prezent.
    Totodată, România este cel mai vechi partener comercial, cultural, științific și strategic al comunității europene, încă din anii ’70.
    Aceste aspecte explică violența cu care s-a defășurat Revoluția din Decembrie 1989 și amploarea relațiilor României cu spațiul comunitar, mai ales după aderarea țării noastre la UE.
    2.Agenda integrării și rezultatele acesteia.
    Iată au trecut cinci ani de la aderarea României la UE.
    Abia, acum înteleg românii costurile Agendei 2000 și ale aderării României la clubul UE.
    Ce descoperă românii astăzi?
    Să le luăm pe rând:
    -Industria națională și agricultura au fost distruse, România devenind, din producător, un mare importator.
    -Educația și cercetarea sunt prăbușite, sub efectul unor reforme fără de sfârșit și fără finalitate.
    -Populația României este într-o agravantă scădere, în condițiile în care și sănătatea este într-un declin catastrofic.
    -Locurile de muncă dispar din România, precum OZN-urile.
    Și ar mai fi multe exemple, în acest sens.
    M-am întrebat, în calitate de Lider național: ce semnificație au protestele ce s-au răspândit în toată țara?
    Multă lume- incluzând politicienii ar crede că poporul român dorește acum salarii și pensii mai mari.
    Fals!
    Eu, unul am înțeles că poporul român dorește “un proiect de țară”.
    România a cunoscut în ultimii 22 de ani un proces de dezindustrializare determinat în primul rând de o criză profundă de sistem. S-au închis fabrici reprezentative şi s-au pierdut sute de mii de locuri de muncă în industrie. Unele branduri naţionale din industrie au fost salvate prin privatizare, altele nu. Deşi, s-au creat alte sute de mii de locuri de muncă în servicii, aceasta s-a dovedit a nu fi suficient. Capitalul străin a ajuns să realizeze peste 80% din cifra de afaceri din industrie, un factor de progres care nu se regăseşte însă şi în statistica balanţei comerciale, care rămâne profund dezechilibrată. De atâția ani, România fuge de politica industrială, ceea ce a afectat negativ și universitățile românești. Nu este nimic rău în a avea o politică industrială, deoarece trebuie mai întâi să avem producţie, dacă dorim valoare adăugată.
    Uniunea Europeană are asemenea politică şi o promovează inclusiv prin Strategia Europa 2020 – universitățile europene fiind profund implicate. Statele Unite au avut chiar un efort naţional de reindustrializare în anii ’80, şi se regăsesc astăzi în faţa unei noi reindustrializări, mai ales după ce criza financiară a demonstrat fragilitatea şi volatilitatea unei economii bazate prea mult pe speculaţii. O politică industrială este necesară mai ales în contextul în care România a renunţat la multe dintre pârghiile politicii publice macroeconomice: la politica comercială prin aderarea la UE. Aceasta nu înseamnă un nou exces de capacitate productivă sau de stocuri, aşa cum se întâmpla înainte de 1989, ci apariţia de noi industrii.
    Reindustrializarea României este necesară pentru a valorifica potenţialul de producţie, de inovare şi de spirit antreprenorial, şi mai ales pentru a schimba radical modelul de dezvoltare economică. Modelul de creştere bazat pe consumul pe datorie al unor bunuri din import a fost infirmat de criza economică. Creşterea productivităţii în industrie s-a făcut mai ales pe seama reducerii de personal – dar ceea ce lipseşte astăzi României, poate mai mult decât orice, este tocmai forţa de muncă înalt calificată angajată în economia formală. Patru din zece români apţi de muncă nu muncesc în economia fiscalizată, iar bugetul ţării nu se va însănătoşi sustenabil până când o parte dintre ei nu-şi vor găsi de lucru, în domenii de vârf. Serviciile nu pot angaja toată această masă de persoane, în lipsa producţiei. Serviciile trebuie să fie complementare industriei, dar la noi lucrurile nu se petrec aşa. Băncile dau cu precădere credite de consum, nu de investiţii, iar retailul vinde cu precădere bunuri din import. Serviciile noastre sunt complementare industriei de import, iar industria noastră (indiferent de natura capitalului) este, cu unele excepţii notabile, puţin competitivă, dezertând complet de la aplicarea rezultatelor cercetării româneşti. Reindustrializarea României nu se poate face doar de stat. Este nevoie însă de o viziune integrată la nivelul politicilor publice. Este nevoie de investiţii în infrastructură, este nevoie de corelarea finanţării externe cu obiectivul de reindustrializare, este nevoie de coerenţă în actul de decizie. Fundamental pentru prezentul şi viitorul reindustrializării României este să apară o nouă lege a investiţiilor care să creeze facilităţi şi condiţii atrăgătoare atât pentru investitorii străini cât şi pentru investitorii români. Este necesar să renunţăm la abordarea competitivităţii doar prin prisma productivităţii. Care este productivitatea sectorului de sănătate sau a celui educaţional, care împreună reprezintă jumătate din angajaţii sectorului public românesc? Un simplu indicator nu poate răspunde la această întrebare, pentru că intervin şi factori calitativi, nu doar cantitativi. Porter a elaborat cadrul de analiză a competitivităţii unei naţiuni, cunoscut ca „diamantul lui Porter”. Acesta este mijlocul cel mai frecvent utilizat pe plan mondial pentru analiza competitivităţii naţionale. Dintr-o perspectivă mai largă, rolul guvernului este acela de catalizator, de a încuraja dezvoltarea companiilor, de a fi în avanpostul cererii de produse şi servicii inovatoare, de a facilita crearea unor competenţe specializate, de a asigura respectarea standardelor de siguranţă şi de mediu, de a stimula investiţiile în capitalul uman, în inovare şi în infrastructură. Din păcate, exact la două dintre aceste capitole, inovare şi infrastructură, România are cea mai slabă poziţie competitivă.
    România ar trebui să se îndrepte către o economie bazată pe inovare, iar pe termen mediu, politicile economice ar trebui să fie orientate spre atingerea stabilităţii macroeconomice şi, implicit, pentru îndeplinirea criteriilor de la Maastricht.
    Există trei direcţii principale ale noii Strategii Europa 2020: creştere inteligentă, creştere durabilă şi creştere incluzivă. Domeniul prioritar „Creştere inteligentă” are ca scop promovarea economiei bazate pe cunoaştere. Acest obiectiv poate fi măsurat prin două dintre cele cinci obiective reprezentative ale UE:
    -3% din PIB-ul UE ar trebui să fie investit în cercetare şi dezvoltare şi
    -rata abandonului şcolar trebuie să fie sub 10% şi cel puţin 40% din tânăra generaţie ar trebui să aibă o specializare sau o diplomă.
    Statele membre trebuie să transpună aceste obiective în obiective naţionale şi traiectorii care să reflecte situaţia actuală din fiecare stat membru şi nivelul care urmează să fie atins. Prima ţintă, de a investi 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare, a fost stabilită prin Agenda Lisabona, dar cheltuielile de C&D în Europa se situează sub 2% (în comparaţie, nivelul atinge 2,6% în SUA şi 3,4% în Japonia). Mai mult, progresul este extrem de lent, cu o creştere de numai 1,1 puncte procentuale în ultimii zece ani, şi numai şase state membre care investesc mai mult de 2% în C&D, în timp ce în majoritatea noilor state membre nivelul este mai mic de 1%. România se află printre ţările cu cea mai scăzută rată a investiţiilor în acest domeniu, de numai 0,58% în 2008. Situaţia s-a înrăutăţit în 2009, când cheltuielile publice au revenit la nivelul existent înaintea boom-ului, respectiv 0,2% din PIB. Contribuţia slabă a sectorului privat (mai puţin de 30% din totalul investiţiilor în C&D) se explică prin tipul de concurenţă pe piaţa internă, bazată pe preţ şi nu pe inovare. În plus, fondurile publice pentru cercetare sunt utilizate ineficace, deoarece acestea nu reuşesc să creeze un efect de răspândire în sectorul privat. De asemenea, există o legătură slabă între cercetarea academică şi aplicaţiile industriale. În UE, pe de altă parte, principala contribuţie vine din sectorul întreprinderilor şi, spre deosebire de România, sectorul privat nonprofit, de asemenea, investeşte în C&D. Condiţiile de pe piaţa muncii din România sunt deosebit de dificile, cu toate că rata şomajului nu este neapărat ridicată în comparaţie cu media UE, dar şomajul este asimetric, afectând în special muncitorii necalificaţi, precum şi tinerii şi persoanele în vârstă. Acest fapt ridică întrebări cu privire la capacităţile sistemului de educaţie din România, precum şi la versatilitatea educaţiei şi a formării profesionale continue pentru a crea o forţă de muncă competitivă. Rata negativă de creştere a populaţiei româneşti, care a început în anii ’90, a redus deja cu 10% populaţia. La acest lucru se adaugă migraţia forţei de muncă, estimată între unu şi două milioane din populaţia forţei de muncă, dintre care majoritatea sunt pe termen scurt. Majoritatea emigranţilor sunt încă incluşi în statisticile pieţei muncii, ca inactivi, dar sunt absenţi de pe piaţa muncii din România, ceea ce face atingerea obiectivului de la Lisabona mai dificilă, şi ar putea fi parţial responsabil pentru progresul lent al ratei ocupării forţei de muncă în România. Problemele cu care piaţa forţei de muncă s-a confruntat în timpul expansiunii economice a determinat o dinamică a salariilor mai mare decât cea pe care creşterea productivităţii ar fi indicat-o, şi, ca o consecinţă, a erodat şi mai mult competitivitatea externă a României. Odată cu izbucnirea crizei, salariile, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, au devenit prea mari pentru a putea face faţă cererii în scădere, forţând angajatorii să ajusteze forţa lor de muncă şi, prin urmare, scăzând temporar presiunea asupra pieţei forţei de muncă. Factorii de decizie ar trebui să facă mai mult pentru a răspunde acestor provocări. Deşi creşterea economică este de aşteptat să revină în viitorul apropiat, şi ar trebui să creeze condiţii favorabile pentru a spori participarea şi a încuraja crearea de locuri de muncă durabile, reformele politice trebuie să se concentreze pe reinserţia în câmpul muncii a acelor categorii care sunt în imposibilitatea de a profita de creşterea economică. Tinerii, lucrătorii în vârstă, femeile şi şomerii pe termen lung sunt deosebit de afectaţi de şomajul ridicat şi/sau participarea scăzută. Aptitudinile cu care sistemul de învăţământ îi înzestrează pe absolvenţi par să fie deseori decuplate de aşteptările angajatorilor. O mai bună adaptare a curriculei la cererea de forţă de muncă este, prin urmare, imperativă. Deschiderea unor segmente ale pieţei forţei de muncă pentru muncitorii străini ar trebui să fie, de asemenea, luată în considerare pentru a umple golul dintre oferta de forţă de muncă existentă şi extinderea cererii. Politicile ar trebui, de asemenea, să se concentreze asupra persoanelor sărace şi inactive. Propunerea, în cadrul Strategiei Europene 2020 pentru dezvoltare inteligentă, sustenabilă, subliniază importanţa educaţiei în atingerea ţintelor de rată a angajării. În vederea creşterii acestei rate, trebuie realizată o integrare rapidă a forţei de muncă pe piaţă, adică abilităţile, competenţele, calificările conferite prin educaţie trebuie să fie cât se poate de aproape de necesităţile pieţei muncii. Noua strategie europeană recunoaşte importanţa unui sistem educaţional de calitate şi propune ţinte de reducere a nivelului de părăsire timpurie a sistemului şcolar de sub 10% şi un procentaj al persoanelor tinere cu studii superioare de peste 40%. România nu se apropie de ţinta europeană de abandon şcolar, cu o rată de 16%, însă evoluţia este una descendentă, de la un procent de 23% în 2003, iar, în condiţiile menţinerii acestui ritm de progres, nu ar trebui să apară probleme cu atingerea valorii propuse.
    Crearea condiţiilor şi stimulentelor propice investiţiilor în educaţie și infrastructură trebuie să fie o prioritate, fiind, de asemenea, în concordanţă cu propunerile UE. Starea precară a educaţiei şi a infrastructurii are un efect negativ care se răsfrânge asupra întregii economii, crescând costurile agenţilor economici.
    3.Datoriile UE față de România.
    Beneficiul cel mai clar al integrării României în Uniunea Europeană este posibilitatea de a accesa fondurile europene nerambursabile. Cele mai importante sunt fondurile structurale şi de coeziune, destinate micşorării disparităţilor între statele membre, concomitent cu dezvoltarea economică şi socială. Fondurile structurale finanţează proiecte în regiunile cu un PIB sub 75% din media Uniunii, iar Fondul de Coeziune finanţează proiecte mari, de peste zece milioane de euro, în domeniul transport şi mediu, în regiunile cu un Venit Naţional Brut (VNB), măsurat la paritatea puterii de cumpărare, mai mic de 90% din media UE. Conform planificării bugetare multianuale 2007-2013, bugetul total al Uniunii pentru această perioadă este de 826,4 miliarde de euro, din care sunt destinate politicii de coeziune 35,7%, respectiv 347,41 miliarde de euro (preţuri curente 2007), sumă care reprezintă aproximativ 0,37% din Venitul Naţional Brut al UE-27. Aceste fonduri sunt repartizate ţărilor pe obiective diferite: convergenţă, competitivitate regională şi ocupare, cooperare teritorială europeană, în funcţie de criteriul principal al PIB per capita. Faptul că regiunile cele mai sărace, cu cele mai stringente nevoi de finanţare, sunt în statele nou-aderate (în România şi Bulgaria se află douăsprezece dintre cele mai săraceregiuni europene) a însemnat acordul asupra faptului că aproximativ 51,3% din resursele totale ale politicii de coeziune se îndreaptă către noile state membre. Edificator este şi faptul că salariul minim exprimat la paritatea puterii de cumpărare în România era cel mai scăzut comparativ cu restul salariilor minime din statele membre în ianuarie 2007, fiind de şapte ori mai mic decât cel maxim, din Luxemburg. În acest sens, este vizibil noul rol al coeziunii de stabilizator politic şi social într-un context economic variat. României i-au fost alocate, astfel, aproape 30 de miliarde euro – 19,67 miliarde de euro prin Fondul Social European (FSE)8, Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune (FC)10, la care se adaugă sumele pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Sumele aferente fondurilor structurale se finanţează de la bugetul UE până la maximum 75% din valoarea proiectului, iar cele aferente fondului de coeziune, până la 85%, restul cheltuielilor urmând a fi acoperite prin contribuţia proprie a beneficiarului. Asistenţa financiară europeană prin fonduri structurale este furnizată în parteneriat cu statul membru, cofinanţarea autohtonă la sumele alocate prin cele trei instrumente structurale fiind de aproximativ 5,6 miliarde de euro. Faţă de fondurile de preaderare alocate prin instrumentele PHARE, ISPA, SAPARD, fondurile structurale lărgesc paleta activităţilor eligibile pentru finanţare, măresc considerabil sumele disponibile şi schimbă sistemul de plăţi, în sensul că beneficiarul primeşte un avans din suma totală (sub 10%), urmând ca restul banilor să-i primească după angajarea tuturor cheltuielilor, prin deconturi. Domeniile vizate de fondurile structurale sunt variate, iar în România cea mai mare parte a lor (19,2 miliarde de euro) este destinată obiectivului „Convergenţă”, prin intermediul a şapte Programe Operaţionale – stabilite printr-un document oficial, Cadrul Strategic Naţional de Referinţă – care urmăresc, în principal, creşterea competitivităţii economice, infrastructura de transport şi cea de mediu, dezvoltarea resurselor umane, agricultura şi dezvoltarea rurală, dezvoltarea regională, asistenţa tehnică, administraţia publică şi cooperarea teritorială europeană.
    România şi-a propus ca obiectiv general, prin Cadrul Strategic Naţional de Referinţă, reducerea disparităţilor faţă de UE prin generarea unei creşteri suplimentare de 15-20% a produsului intern brut până în 2015, plecând de la un PIB per capita în 2004 de 31% din media UE-25 şi 50% din media noilor state membre. Obiectivul urmează să fie îndeplinit prin cele şapte Programe Operaţionale.
    Capacitatea de absorbţie a acestor fonduri este extrem de mică şi se referă la măsura în care internalizarea fluxurilor poate fi realizată şi are următoarele coordonate principale:
    a) capacitatea de absorbţie macroeconomică, exprimând totalul fondurilor structurale care pot fi absorbite ca procent din PIB. Pentru programarea multianuală 2007-2013, s-a stabilit că ţările care au un VNB mediu per capita (PPC) între 2001-2003 mai mic de 40% din media UE-25 pot primi transferuri în valoare de maximum 3,7893% din PIB-ul lor;
    b) capacitatea de absorbţie administrativă sau instituţională, definită în termenii abilităţilor şi cunoştinţelor administraţiei publice de a programa, gestiona şi evalua folosirea mecanismelor de coeziune, evitând frauda;
    c) capacitatea de absorbţie financiară, care se referă la capacitatea de a cofinanţa programele şi proiectele finanţate de UE, precum şi de a gestiona bugetele naţionale în acest sens.
    Tema reindustrializării României este una de necesitate imperioasă, chiar şi în contextul în care statul român mai deţine o pondere relativ mică a activelor industriale şi are relativ puţine pârghii de intervenţie. Astfel, ajutorul de stat este limitat, politica comercială este de competenţa UE, politica monetară este restrictivă, politica valutară pare pusă în slujba politicii monetare, iar politica fiscală şi bugetară are constrângeri impuse prin acordul cu FMI. Mai mult, România traversează o criză economică profundă, de sistem şi de model de dezvoltare. Chiar dacă am depăşit în 2009 – 2010 o criză a deficitului de cont curent, prin ajustarea brutală a importurilor şi prin creşterea datoriei publice, în 2011 şi în următorii ani România se confruntă cu o criză a finanţelor publice (deficitul bugetar şi datoria publică). Dar tocmai în acest context , politica industrială recapătă importanţă şi anvergură: un impuls de creştere a economiei româneşti nu poate apărea replicând modelul de dezvoltare al deceniului trecut, bazat pe consumul finanţat pe datorie.
    Există trei direcţii principale ale noii Strategii Europa 2020: creştere inteligentă, creştere durabilă şi creştere incluzivă. Domeniul prioritar „Creştere inteligentă” are ca scop promovarea economiei bazate pe cunoaştere. Acest obiectiv poate fi măsurat prin două dintre cele cinci obiective reprezentative ale UE:
    -3% din PIB-ul UE ar trebui să fie investit în cercetare şi dezvoltare şi
    -rata abandonului şcolar trebuie să fie sub 10% şi cel puţin 40% din tânăra generaţie ar trebui să aibă o specializare sau o diplomă.
    Statele membre trebuie să transpună aceste obiective în obiective naţionale şi traiectorii care să reflecte situaţia actuală din fiecare stat membru şi nivelul care urmează să fie atins. Prima ţintă, de a investi 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare, a fost stabilită prin Agenda Lisabona, dar cheltuielile de C&D în Europa se situează sub 2% (în comparaţie, nivelul atinge 2,6% în SUA şi 3,4% în Japonia). Mai mult, progresul este extrem de lent, cu o creştere de numai 1,1 puncte procentuale în ultimii zece ani, şi numai şase state membre care investesc mai mult de 2% în C&D, în timp ce în majoritatea noilor state membre nivelul este mai mic de 1%. România se află printre ţările cu cea mai scăzută rată a investiţiilor în acest domeniu, de numai 0,58% în 2008. Situaţia s-a înrăutăţit în 2009, când cheltuielile publice au revenit la nivelul existent înaintea boom-ului, respectiv 0,2% din PIB. Contribuţia slabă a sectorului privat (mai puţin de 30% din totalul investiţiilor în C&D) se explică prin tipul de concurenţă pe piaţa internă, bazată pe preţ şi nu pe inovare. În plus, fondurile publice pentru cercetare sunt utilizate ineficace, deoarece acestea nu reuşesc să creeze un efect de răspândire în sectorul privat. De asemenea, există o legătură slabă între cercetarea academică şi aplicaţiile industriale. În UE, pe de altă parte, principala contribuţie vine din sectorul întreprinderilor şi, spre deosebire de România, sectorul privat nonprofit, de asemenea, investeşte în C&D. Condiţiile de pe piaţa muncii din România sunt deosebit de dificile, cu toate că rata şomajului nu este neapărat ridicată în comparaţie cu media UE, dar şomajul este asimetric, afectând în special muncitorii necalificaţi, precum şi tinerii şi persoanele în vârstă. Acest fapt ridică întrebări cu privire la capacităţile sistemului de educaţie din România, precum şi la versatilitatea educaţiei şi a formării profesionale continue pentru a crea o forţă de muncă competitivă. Rata negativă de creştere a populaţiei româneşti, care a început în anii ’90, a redus deja cu 10% populaţia. La acest lucru se adaugă migraţia forţei de muncă, estimată între unu şi două milioane din populaţia forţei de muncă, dintre care majoritatea sunt pe termen scurt. Majoritatea emigranţilor sunt încă incluşi în statisticile pieţei muncii, ca inactivi, dar sunt absenţi de pe piaţa muncii din România, ceea ce face atingerea obiectivului de la Lisabona mai dificilă, şi ar putea fi parţial responsabil pentru progresul lent al ratei ocupării forţei de muncă în România. Problemele cu care piaţa forţei de muncă s-a confruntat în timpul expansiunii economice a determinat o dinamică a salariilor mai mare decât cea pe care creşterea productivităţii ar fi indicat-o, şi, ca o consecinţă, a erodat şi mai mult competitivitatea externă a României. Odată cu izbucnirea crizei, salariile, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, au devenit prea mari pentru a putea face faţă cererii în scădere, forţând angajatorii să ajusteze forţa lor de muncă şi, prin urmare, scăzând temporar presiunea asupra pieţei forţei de muncă. Factorii de decizie ar trebui să facă mai mult pentru a răspunde acestor provocări. Deşi creşterea economică este de aşteptat să revină în viitorul apropiat, şi ar trebui să creeze condiţii favorabile pentru a spori participarea şi a încuraja crearea de locuri de muncă durabile, reformele politice trebuie să se concentreze pe reinserţia în câmpul muncii a acelor categorii care sunt în imposibilitatea de a profita de creşterea economică. Tinerii, lucrătorii în vârstă, femeile şi şomerii pe termen lung sunt deosebit de afectaţi de şomajul ridicat şi/sau participarea scăzută. Aptitudinile cu care sistemul de învăţământ îi înzestrează pe absolvenţi par să fie deseori decuplate de aşteptările angajatorilor. O mai bună adaptare a curriculei la cererea de forţă de muncă este, prin urmare, imperativă. Deschiderea unor segmente ale pieţei forţei de muncă pentru muncitorii străini ar trebui să fie, de asemenea, luată în considerare pentru a umple golul dintre oferta de forţă de muncă existentă şi extinderea cererii. Politicile ar trebui, de asemenea, să se concentreze asupra persoanelor sărace şi inactive. Propunerea, în cadrul Strategiei Europene 2020 pentru dezvoltare inteligentă, sustenabilă, subliniază importanţa educaţiei în atingerea ţintelor de rată a angajării. În vederea creşterii acestei rate, trebuie realizată o integrare rapidă a forţei de muncă pe piaţă, adică abilităţile, competenţele, calificările conferite prin educaţie trebuie să fie cât se poate de aproape de necesităţile pieţei muncii. Noua strategie europeană recunoaşte importanţa unui sistem educaţional de calitate şi propune ţinte de reducere a nivelului de părăsire timpurie a sistemului şcolar de sub 10% şi un procentaj al persoanelor tinere cu studii superioare de peste 40%. România nu se apropie de ţinta europeană de abandon şcolar, cu o rată de 16%, însă evoluţia este una descendentă, de la un procent de 23% în 2003, iar, în condiţiile menţinerii acestui ritm de progres, nu ar trebui să apară probleme cu atingerea valorii propuse.
    4.Promovarea inovării și acordul social al educației – instrumente fundamentale ale ieșirii din criză.
    Cerinţele aderării vizează pe lângă performanţele economice, o concurenţă reală, reducerea rolului economic al statului, crearea unui puternic sector al firmelor mici şi mijlocii, convertibilitatea deplină a monedelor naţionale, dorinţa tuturor de a susţine obiectivele integrării şi convergenţa reală şi nominală.
    România trebuie să – şi consolideze capacitatea de creativitate şi inovare din motive sociale şi economice, pentru a răspunde în mod eficient la dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere: capacitatea inovatoare este strâns legată de creativitatea ca însuşire personală şi pentru a fi valorificată la maximum, trebuie difuzată pe scară largă în rândul populaţiei, prin intermediul educaţiei bazate pe ştiinţă, inovare şi antreprenoriat. Problema care ar trebui abordată în întreaga societatea românească este restructurarea relaţiilor dintre societatea civilă, cultură, educaţie, ştiinţă şi administraţia publică. Actualul cadru al acestor relaţii este puternic perturbat şi are efecte negative asupra comunităţii culturale, academice, ştiinţifice şi a societăţii civile, cu impact de mare risc asupra dezvoltării societăţii româneşti în ansamblul ei. Soluţionarea acestei probleme se poate face numai cu aportul educaţiei şi cel al societăţii civile, ţinând cont de dezideratele acestora şi anume consolidarea democraţiei şi participarea la circulaţia ideilor, în beneficiul dezvoltării pe termen lung a României. În contextul tranziţiei către capitalismul democratic, societăţii româneşti nu i-a fost încă propusă o viziune integratoare şi de perspectivă implicând dezvoltarea prin educaţie, ştiinţă, inovare şi antreprenoriat, care să facă obiectul unui acord social. Acest acord ar putea reprezenta un „acord social al educaţiei”. Existenţa acordului ar putea sugera tratamentul privilegiat acordat educaţiei şi comunităţii ştiinţifice de către guvern. Ca bun public de consum, educaţia şi ştiinţa sunt investiţii pe termen lung. Dar, pe seama ideologiei guvernamentale şi a fondurilor drastic diminuate ale educaţiei şi ştiinţei, constatăm că acestea nu sunt incă considerate bunuri productive. Ca urmare a analizei unor corelaţii la nivel macroeconomic între creşterea economică, schimbarea tehnologică şi îmbunătăţirea calităţii forţei de muncă, Edward F. Denison ajungea la concluzia că schimbarea tehnologică şi, implicit, creşterea economică, nu sunt asigurate prin simpla achiziţionare de echipamente mai performante, ci numai în condiţiile creşterii calităţii forţei de muncă, deci, ale creşterii cheltuielilor pentru educaţie. Aceste cheltuieli pentru educaţie se regăsesc însă în creşteri ale produsului intern brut, ceea ce înseamnă că investiţiile în educaţie nu înseamnă bani cheltuiţi într-un sector neproductiv.
    O caracteristică majoră a acordului social al educaţiei şi ştiinţei ar fi existenţa mecanismelor speciale, care să asigure echilibrul responsabilităţilor, dintre guvern, educaţie şi ştiinţă. Acest echilibru are în vedere atât valorile responsabilităţii guvernamentale, cât şi pe cele ale autonomiei asociate unei comunităţi profesionale independente. Semnificaţia acordului social descrie şi relaţiile din interiorul comunităţilor de profesori şi ştiinţifice. Pe această dimensiune, acordul social al educaţiei şi ştiinţei ar putea fi perceput şi ca un acord în cadrul căruia profesorii şi cercetătorii consimt să se supună unor reguli implicite, în producţia educaţiei şi a cunoaşterii, reguli cum sunt: acurateţea, adevărul rapoartelor asupra rezultatelor, respectarea axiologiei, îndatorirea recunoaşterii ideilor altora etc. Astfel, apartenenţa la comunitatea educaţiei şi ştiinţifică îl lasă pe fiecare liber, dar obligă, în acelaşi timp, la devoţiunea idealurilor muncii educative şi ştiinţifice. Ideea acordului social pentru profesori şi cercetători ar fi justificarea normelor privind comportamentul profesional şi suportul fundamental al auto – reglementării. Nerezolvarea acestei probleme strategice va conduce la lipsa unei viziuni de ansamblu necesare fundamentării politice a dezvoltării prin educaţie şi ştiinţă, la dereglarea procesului democratic, la dezvoltarea dezechilibrelor în educaţie, ştiinţă şi în administraţia publică, la scăderea în continuare a competitivităţii educaţiei şi a cercetării ştiinţifice, cu efecte pe termen lung catastrofale asupra dezvoltării economice şi sociale a României.
    România ar trebui să se îndrepte către o economie bazată pe inovare, iar pe termen mediu, politicile economice ar trebui să fie orientate spre atingerea stabilităţii macroeconomice şi, implicit, pentru îndeplinirea criteriilor de la Maastricht.
    Şansa istorică a României de modernizare prin alăturarea la UE trebuie judecată şi prin prisma nevoii de “adăpostire” faţă de incertitudinile şi volatilitatea din spaţiul economic mondial.
    Alăturarea României la UE presupune renunţarea la prerogativele naţionale în materie de formulare şi aplicare de politici economice; dar această renunţare nu este un simplu act de transfer de prerogative, deoarece priveşte capacitatea unei economii de a-şi compatibiliza funcţionarea cu un alt spatiu (UE), fără costuri excesive, de o parte şi de alta.
    Există un exemplu sui generis de extindere a UE, care priveşte o fostă ţară comunistă şi care conţine multe lecţii – landurile estice ale Germaniei unificate.
    Astăzi, la mai bine de două decenii de la unificare şi după transferuri de sume imense, şomajul în aceste landuri rămâne la cote înalte, iar stagnarea economică este o constantă a anilor din urmă.
    În concluzie, nu se poate admite ca România, în urma aderării la UE, să rămână fără un “proiect de țară” !
    CU ALTE CUVINTE, VA INTREB: CAND VA TREZITI LA REALITATE ?

  75. -Un coleg care vine de la Bucuresti…radare,controale?
    -E liber colegu`,calc-o.
    Prostul a calcat-o.Cel ce i-a zis ca e “liber ,calc-o”,era politist de la radar.
    Acum e liber pana in Bucuresti.Da-i 250 km/h.

  76. In Italia e mai rau decat in Romania.Primarul Romei a dat ordin sa fie retrase toate autobuzele,chipurile din cauza vremii.Romanii nu au fost anuntati si au stat ca prostii ieri in statii.l

  77. Haaaaaaaaaaa,nu puiutz-imi lustruiesc seaua,sa va pot calarii pina in 2016…………..HAAAAAAAAAAAA,HIIIIIIIIIIIIII

  78. @ Frank Zapa[King] a scris pe 05 Februarie 2012, 12:26 pm

    Ba eu am făcut o oarecare “aluzie” la domnul Sassu, nu că m-ar fi preocupat subiectul. 😀

    Se pare că aveţi memoria un pic selectivă, nu-i nimic, vă amintesc câte ceva despre domnul Sassu, anume că din 1992 până în 2003 a fost parlamentar PD. Ca lider al grupului parlamentar PD din Camera Deputaţilor a fost bun, mă întreb eu?

    bibliotecarul.blogspot.com/2010/05/de-la-mine-pan-la-tine.html

    bibliotecarul.blogspot.com/2010/07/premierul-la-telejurnal.html

    giconet.blogspot.com/2009/02/cine-mai-citeste-legea.html

    giconet.blogspot.com/2009/01/dl-prigoan-se-simte-n-parlament-precum.html

    giconet.blogspot.com/2008/05/corneliu-vadim-tudor-explic-motivul.html

  79. E simplu sa te lasi influentat de cei care nu fac nimic dar nici nu vad ce s-a realizat de catre acest guvern.Pe fondul nemultumirilor ,e usor sa arunci cu noroi in cei care nu fac altceva decat gasesc solutii pentru a nu ne prabusi ca alte state.De ce nu pot oamenii sa inteleaga ca este necesar acest sacrificiu?
    red ca trebuie toti cei care intelegem aceste lucruri sa le explicam si celorlalti.Stiu ca este greu dar nu imposibil.

  80. Înţeleg că problema lipsei de cvorum s-a rezolvat prin închiderea sălii de plen pe motivul codului galben, portocaliu sau viole(n)t… ( 😆 hihihi 😆 )

    Nu se poate aplica şi la Guvern şi la Administraţia Prezidenţială…?

    Dar dacă vom constata că ţara merge mai bine fără politicieni?

    😆

  81. Mada,
    Amestecul postarilor este:
    a) o actiune intamplatoare a softului utilizat?
    b) o intentie deliberata de sabotaj din exterior?
    c) o intentie deliberata de sabotaj interior pentru a se oculta prin trimitere in spate a unor postaRI?
    d) Din cauza ca se tin in moderare niste postari uneori kilometrice si apoi cand le dai drumul se bulibaseste tot firul?
    OARE SUNTEM CONSIDERATI PROSTI?

    Administrator:
    Nu va considera nimeni prost, daca va deranjeaza problemele tehnice ale blogului in niciun caz scenarii sf va reamintesc ca nu sunteti obligat sa postati. Incercam sa le rezolvam.
    O seara buna!

    • PSAstept urgent un raspuns profesionist.
      Dl C Badea este cel caruia i se datoreaza bulibaseala?

    • Corectez eu pe cat pot si din postarile de azi ratacite inainte de 2- 3 februarie aduc ce consider ca merita sa stea in ziua in care a fost facuta postarea:

      lulu a scris pe 05 Februarie 2012, 02:41 pm

      Ce ordinar este acest Soros si slugile lui printre care Renate Weber- presedinta fundatiei si toti de pe lista de plata.. Ungurii, vor sa puna mana pe ‘comoara” din tara noastra! Deh ce sa le facem daca eu n-au nimic, ravnesc pe unde pot. Ce nu inteleg eu si ma mira, cum naiba niste romani sadea s-au facut sluga la acest Soros?! Am citit ca si Monica Macovei il slujeste………De UDMR-isti nu mai zic nimic, practica prostitutia, bravo lor, nuimai ca au gresit centura!

      Raspuns al Fundatiei Soros adresat IN Lobby Consulting

      Fundatia Soros Romania si-a exprimat in mod public punctul de vedere cu privire la proiectul Rosia Montana, considerandu-l extrem de nociv prin toate consecintele pe care le-ar produce. De asemenea, dupa cum domnul Alan Hill probabil cunoaste, FSR a refuzat in repetate randuri sa aiba, prin reprezentantii sai, intalniri particulare cu reprezentanti sau interpusi ai Rosia Montana Gold Corporation SA. Opinia noastra este ca despre punctele noastre de vedere, inclusiv despre dramele deja produse de acest proiect in comunitate si dezastrul ecologic care ar putea sa urmeze, trebuie vorbit in spatiul public. Este adevarat, un spatiu public deja contaminat de campaniile publicitare desantate ale RMGC precum si de felul in care aceasta companie a inteles sa transforme procesul de consultare publica in mineriade locale.

      De aceea, in concordanta cu rolul pe care il are in societatea romaneasca, si intelegand pe deplin amploarea dezastrului pentru Romania a realizarii unui asemenea proiect, Fundatia Soros Romania se va opune in continuare in mod deschis realizarii lui, folosind toate mijloacele legale si civice care ii sunt la indemana. in acest sens, Fundatia Soros Romania a depus la Ministerul Mediului o contestatie fundamentata in ceea ce priveste Studiul de Impact asupra Mediului.

      Vom continua sa avertizam opinia publica in legatura cu consecintele negative ale acestui proiect si sa cerem autoritatilor statului sa reactioneze atunci cand in mod vadit legea este incalcata, iar interesele Romaniei sunt ignorate sau puse in pericol.

      Avand in vedere pozitia neechivoca pe care Fundatia Soros Romania si-a mentinut-o fata de incercarile de contactare a reprezentantilor sai de catre Rosia Montana Gold Corporation, permiteti-ne sa consideram ca cel putin nepotrivita incercarea companiei de a ne aborda prin intermediul unei consultante care are drept obiectiv “facilitarea unui dialog transparent si coerent intre autoritatile centrale si locale si mediul de afaceri”.

      Renate Weber
      Presedinta
      Fundatia Soros Romania

      Sursa: Reteaua Deschisa Soros Romania

      ion adrian a scris pe 05 Februarie 2012, 02:55 pm

      Fara studiul de impact profesionist facut, nu discut subiectul.Si eu sunt evaluator de SIM si BIM.

      lulu a scris pe 05 Februarie 2012, 02:57 pm

      Incredibil! Soros da de inteles ca porunceste LA NOI IN TARA!!! Cred, c-a sosit momentul ca ROMANIA sa-i mai reteze din aripi……. Cititi:

      “Peter Eckstein-Kovacs, prepusul lui Gyury Soros, catre ministrul Mediului: Il dam cu capul de pereti, daca elibereaza avizul de mediu pentru Rosia Montana

      Stiri de Cluj: Peter Eckstein-Kovacs, fostul consilier prezidential, a declarat ca, daca ministrul Mediului, Laszlo Borbely, va elibera avizul de mediu pentru exploatarea de la Rosia Montana, “il dam cu capul de pereti”.

      Peter Eckstein-Kovacs a facut referire in emisiunea Stiri de Cluj LIVE la platforma program a UDMR din 2008, care condamna exploatarea cu cianuri.

      “Intotdeauna am vrut sa fac UDMR sa spuna da sau nu (n.red. in privinta proiectului de la Rosia Montana). Au facut in platforma electorala din 2008 o magarie de care imi e si jena sa spun. Era in programul UDMR un articol in care se spunea ca UDMR -ului nu ii place cianura, jos cianura in minerit”, a declarat Peter Eckstein-Kovacs.

      Intrebat daca crede ca ministrul mediului va da avizul de mediu pentru inceperea exploatarii, Peter Eckstein-Kovacs a declarat ca:

      “Intrebati-l pe el. Eu sper ca nu, pentru ca daca da e vai si amar de capul lui. Il dam cu capul de pereti! Din motive ecologice si umaniste si intr-un binele poporului roman si a minoritatilor conlocuitoare”.

    • Daca tot am mers in spate, aduc ca sa pastrez in atentie o tema foarte importanta:

      ion adrian a scris pe 04 Februarie 2012, 12:10 pm

      Si acum dovada pentru faptul ca nu ma laud ci ma evaluez corect:

      O intrebare foarte serioasa in planul economic.
      Nu cumva problema corecta a locului de munca, a creerii de locuri de munca, a devenit un fetish?
      Nu asistam la o fetishizare aproape ca si in economia socialista a acestei notiuni?

    • Nu e vorba de mine ci de toti caci am vorbit la plural asa ca inteleg din raspunsul primit ca nici pe ceilalti nu-i considera nimeni prosti si asta ma bucura 🙂
      Desigur ca orice prost , de data asta spun eu cuvantul prost, stie ca daca vrea, poate sa zica pas parole si sa se retraga… 🙂
      Doresc succes specialistilor IT care se chinuie cu problema de atata vreme 🙂 Dar totusi intreb din nou, nu se bulibasesc lucrurile cand se da drumul unei postari mai vechi tinute in moderare, cum a fost postarea de mai sus a dlui Badea?

      Administrator:
      Nu va pot da detalii tehnice, tot ce va pot spune este ca problema se va remedia cand vom schimba site-ul, asta fiind cat mai curand. Pot fi si postarile vechi un motiv, desi in partea de moderare totul este ok si cronologic.

    • Oane sant de acord cu tine ,trebuie un studiu profesionist ,astea cu locurile de munca sunt gogorite media bine platite de cineva care are interes mare in Rosia Montana ,s-au inchis intreprinderi in tara asta cu nemiluita sa nu mai spun de Mine ,ex; in Valea Jiului din cca. 48 000 de mineri in 90 ,mai sunt 6000 celaveci ,pe astia nu-i plange nimeni .Toate neamurile mele de acum si stramosi mei au lucrat in minele de aur din Apuseni ,ar trebui sa fiu un adept al exploatarii ,nu sant momentan ,astept un studiu profesionist si un contract in beneficiul statului roman.Atat

    • Frank,

      Vad ca nu ai avut curaj sa sustii pariul pe care ti l-am oferit si bine ai facut caci cum am spus ieri riscai sa ramai cu toata averea continuta in scalp si in piele caci nu-ti luam decat averea cata o fi si aia si nu si scalpul sau pielea ca s-o fac papirus. 🙂

      Asadar partial aduc niste dovezi adica iti prezint documentele cu care castigam pariuul daca tu l-ai fi acceptat caci de si eu am spus ca nu mint desi nimeni pana acum nu m-a prins cu vreo minciuna tu ai sugerat ca aberez cand vorbesc despre istoria si vechimea familiei mele , mai corect a unei ramuri dinspre strabunicul maternal .
      Asadar documentele privind ramura germana a ce compune acest fir stramosesc sunt cuprinse in:

      a) “Rietstap Armoir General, Plan Ches V-FS”, aflat la Universitatea din Heidelberg, unde pe baza informatiilor din Wissgril , III, S.xxx – xxx, se prezinta la litera “x” “Die Grafen von xxxxx, oder xxxx, Comites de xxxxxxx” cu radacini germane nobile, urmasi ai contilor de Altenburg si Homburg. Chunradus (Conrad,) conte de Altenburg si Homburg, a venit in Ungaria in 1028 sau in 1030 ca sol imperial (Sf. Imperiu Roman de natiune germana), iar fiul acestuia, Ernestus sau Ernustus sau Hernustus, s-a stabilit in Ungaria intemeind acolo familia contilor de xxxxxxx, al carui neam l-a descris Wissgril in detaliu.
      Acestia nu posedau numai importante domenii in arenda in Ungaria ci si multe domenii proprii in Austria de Jos si sunt prezentati ca fiind de neam domnesc.
      b) Evolutia acestei familii nobiliare de origine germana care s-a stabilit prin sec 13-14 in orasul german Pressburg azi Bratislava este descrisa in detaliu pana in sec 16 cand se stinge in Austria;
      c) Deasemeni referiri la familie si prezentarea blazoanelor utilizate in evolutia lor in timp se fac si in urmatoarele documente heraldice:

      – Armorialul heraldului Gelre (sec. al XIV-lea) aflat la Bruxelles (fig.1);
      – Cartea Fratiei Sf. Christofor de pe Arlberg (sec. XIV-XV) (fig. 2) ;
      – Arhiva din Buda-Pesta: Rectificare de la Frederic III (ca rege al Ungariei) facuta la Viena in 19 iunie 1459 pentru xxx, xxx si xxx, conti de xxx sixxx, constand in conexarea la blazon a coroanei lui Frederic III (care ar fi fost purtata si de Ludovic cel Mare al Ungariei (fig. 3);
      – In alta diploma emisa tot de Frederic al III, dar ca imparat roman, pentru contii xxx si xxx de xxx (fig. 4).

      Familia se dezvolta si in final supravietuieste doar (asa se pare) in Ardeal si in Tarile Romane pentru asta existand :
      -lista voievozilor Ardealului ;
      -documentul publicat in “Miron Costin” A.I. no xxx.doc.no.xxx

      Esti multumit dle Zapa?
      🙂 🙂 🙂

    • Oane nu trebuie sa te justifici in fatza nimanui ,in a lui zapa nici atat ,el oricum n-are trecut ii nascut de o matusa si crescut de tata-l concubinului matusi care a mai avut doi copii cu verisoara socrului din prima casatorie 😆 😆 el acum ii singur aici ,toate neamurile matusi au emigrat in Belarus in ian. 90 ,d-aia ii sant amic lui Zapa ,ii singur si-i place se evolueze singur 😆 😆

    • Dar uite ca acusi pana nu apare iar vreunul din moderare merge bine si aici. Apropont: tu esti moderat?

  82. Deci numai astazi nu este maine. Televiziunile ne anunta cu un mare grad de probabilitate ca maine Premierul Emil Boc isi va prezenta demisia. Evenimentul va fi anuntat oficial la consultarea Presedintelui cu partidele parlamentare. Evenimentul a fost devansat de o critica din ce in ce mai virulenta a unor fruntasi politici ai PDL. Este de presupus ca evenimentul a fost grabit de imposibilitatea functionarii Parlamentului in conditiile boicotului partidelor de opozitie. Deci ceea ce era de multa vreme necesar se va intampla maine. La momentul la care va avea loc evenimentul ma voi considera indreptatit sa intreb – de ce atat de tarziu? Nu era clar ca Emil Boc era un Premier incompetent? Nu era clar ca ca cea mai mare parte a caderii economice a tarii i se datora maruntului Premier care a stat bine-merci in fotoliul de Premier fara sa ia nici o masura timp de un an si jumatate, timp in care a avut loc prabusirea economica, insotita de prabusirea nivelului de trai? Se pare ca, in ciuda criticilor violente, tot a fost buna si asa numita “greva parlamentara” a opozitiei. Pana la urma fruntasii politici ai PDL, inclusiv Presedintele, au fost treziti la realitate si sunt pe cale sa faca pasul decisiv – aruncarea peste bord a neputinciosului Emil Boc.

  83. Doamna Udrea, vreau sa va spun ca va admir foarte mult si ca desi a fost greu, am inteles ca masurile pe care dumneavoastra le-ati luat au fost necesare pentru salvarea Romaniei de la colaps insa constat cu dezamagire ca unii nu inteleg sau se fac ca nu inteleg in special marii deontologi de pe la televiziunile astea.Ma ingrijoareaza insa faptul ca se anunta in disperare faptul ca urmeaza demisia guvernului Boc.Este adevarat?Eu sper sa nu fie pentru ca mie mi se pare ca acest guvern a fost unul responsabil , cu capul pe umeri si mi se pare nedrept sa renuntati acum.Oricum felicitari inca odata si sper sa ramaneti in continuare la Putere.

  84. Deci numai astazi nu este miine si vom traii din nou o mare deziluzie din paretea opozitiei.
    Incremenita in niste pretentii maximale,pretentii pe care ,atentie,spun cu mina pe inima-nu le-ar accepta nici un partid cit de cit normal,miine ii vom vedea din nou iesind de la intilnirea cu PRES. TRAIAN BASESCU,cu ochii injectati de singe-,OCHII DE ASASINI’cu parul vilvoi ,muscind din microfoane acuzindu-l pe presedinte ca ESTE UN MARE DIKTATOR. Cind spui-PE TOATE TELEVIZIUNILE,SI TOTI ROMANI-esti ori nebun ori idiot,pt ca toate televiziunile nu inseamna-ANTENELE VOICULESCIENE,REALITATEA TV SI ROMANIA TV.
    Cum tot asa ,TOTI ROMANII,nu inseamna ,acolo cite-va sute de mii de pesedisti si penelisti-tot asa doar nebun ori idior sa fii si sa crezi ca voi sunteti toti romanii.
    Asa ca reiau-EMIL BOC ISI V-A INCHEIA MANDATUL IN DECEMBRIE 2012-ASA CUM SCRIE LA CONSTITUTIE-iar actuala OPOZITIE,VA RAMINE PE LOC,INCREMENITA IN ACEIASI POZITIE-ADICA TOT PE TRISTELE BANCII ALE OPOZITIEI.
    Le recomand celor doi comici VICTOR PONTA SI CRIN ANTONESCU,sa le cumpere membrilor lor de partid,pantaloni,la care ,TURUL PANTALONILOR SA FIE DUBLU,ORI DINTR-UN MATERIAL REZISTENT LA FRECATUL BANCILOR.
    In rest ramine cum am stabilit-FIGURA SCOALA-TE TU DE LA BUTOANE SA MA INSTALEZ EU……………….E UN POD MULT PREA INDEPARTAT.

    • …daca se intampla asa ,n-o sa intrati in parlament ,ar fii foarte bine ,cu un cost mare ,caderea Romaniei in haos total ,pentru bine poporului sa plece cu guvern cu tot ,aveti o sansa sa faceti pragul electoral ,cu hotia nu mai tine zapaievici ,terminoiuuuuuu 😆 😆

    • @Frank Zapa. Draga Frank, nu m-ai inteles bine. Ca opozantii reclama de multa vreme inlocuirea lui Emil Boc, nu ar mai conta, dar de aceasta data cei care reclama inlocuirea lui Emil Boc sunt chiar fruntasii politici ai PDL. Trebuie oare sa iti reamintesc faptul ca chiar inaintea Congresului PDL insusi Traian Basescu era de parere ca Emil Boc ar trebui inlocuit, parere insusita rapid de catre majoritatea fruntasilor politici portocalii. Faptul ca tentativele lui Basescu de a gasi un inlocuitor pentru Emil Boc au esuat, l-a determinat pe Prezident sa se razgandeasca in privinta maruntelului si sa traga concluzia ca Emil Boc este bun in continuare, razgandire insusita imediat de cea mai mare parte a fruntasilor politici PDL. Astazi fruntasii politici ai PDL sunt cei care tuna si fulgera impotriva lui Emil Boc. Daca va fi ca Emil Boc sa ramana in continuare ca Premier, asta nu va insemna nicidecum ca “o pleasna” pentru opozitie, “pleasna” fiind data cu toata puterea tocmai PDL-ului. Deci cei ofensati si bosumflati nu vor fi opozantii ci politicienii puterii si se vor simti ofensati pentru ca Emil Boc ii va baga in groapa ca politicieni. Cariera lor politica va fi compromisa pentru totdeauna. Deci in nici un caz nu este aplicabila zicerea ta “scoala-te tu de la butoane ca sa ma instalez eu” pentru ca noul Premier nu il va numi nici Ponta si nici Antonescu. Acesta va fi numit tot Traian Basescu. Din cate am inteles se cunoaste deja persoana noului Premier, acesta fiind deja contactat, iar respectivul si-ar fi dat deja acordul. Este un independent.

    • Mda,ati preluat perfect scenariul ,Voiculescian’ numai ca acest scenariu are prea multe gauri,e un adevarat svaiter.
      Nu ma voi obosi sa-l demontez din nou-dar repet-un partid alat la putere nu cedeaza niciodata-daca o face ,si-a semnat disparitia,punct.
      Voi,uselistilor n-aveti decit sa o tineti prin balarii,si sa jucati ,ROLUL SIRENELOR ‘
      Ulise,insa nu pune botul mai uselistilor ,ba mai mult va pot spune ca va va taia coada de pestisori……………………..

    • Crin Antonescu si victor ponta-doi iresponsabili-doi sefi de partid care nu au cultura dialogului.
      Isterici inca din 2007 cind i-au dat afara din guvern pe pedelisti si de cind stau bot in bot cu pesedeii,liberalii cred ca daca tipa ,precum copii prosti in mall,cineva ii va baga in seama-NUUUUUUUUUUUUU,PEDELISTII STIU LECTIA ,STIU CINE SUNT USELISTII,SI MAI STIU CEVA-UN USELIST BUN,ESTE ACELA BINE TAVALIT PE JOS SI TRANSFORMAT IN CIRPA DE STERS PANTOFII……….

    • @Frank Zapa. Ce faci Frank, suferi cumva de sindromul “inadaptarii la realitate”? Amicii tai politici, portocalii, de multa vreme sufera de acest sindrom, dar recent au scapat, au decis sa ia taurul de coarne si sa ceara inlocuirea lui Emil Boc. Eu cred ca Traian Basescu cu greu a acceptat ideea inlocuirii lui Emil Boc, dar se pare ca astazi (de fapt maine) nu mai are de ales. Daca iti aduci aminte, eu de multa vreme am avansat idea inlocuirii lui Emil Boc cu Vasile Blaga in fruntea guvernului si a lui Emil Boc cu cristian Preda in fruntea partidului. Refractari la schimbare, fruntasii politici ai partidului au ratat reformarea partidului astfel incat astazi nu mai arunca opozitia “oua clocite” in persoana maruntului Premier, cei care arunca astazi cu “oua clocite” sunt tocmai cei mai importanti membri ai partidului.

    • @Frank Zapa. Trezeste-te omule, astazi nu mai este vorba de Crin Antonescu si Victor Ponta. Astia doi au alta treaba acum. Daca este vorba de tavalit pe jos, maine va fi randul PDL-istilor si cu cat o vor face mai repede si mai decis cu atat mai bine. Daca o vor lungi tavaleala va lua amploare iar de pierdut vor pierde portocalii.

    • Mda sunt pregatit,pt ora 21 ,pt a putea urmarii in bune conditiuni,emisiunea in care invitata va fi dopamna Udrea.
      Recunosc ca astept cu nerabdare emisiunea pt ca sunt tare curios,ce si cum va fi.
      Daca ar fi sa spun ce sper eu,atunci pot spune ca astept o continuare a liniei pe care a urmat-o cu conseventa in ultimii 4 ani.
      Si sunt aproape convins ca nu va trece in tabara care pina in acest moment folosind toata logistica,CELOR TREI TV PROPIETATEA INFRACTORILOR ARHICUNOSCUTI,au atacat-o furibund.
      Ar fi de-a dreptul sinuciagas ca acum sa dea dovada de slabiciune si sa anunte ca……………….se dezice de actualul prim ministru si ca ar fi bine sa fie schimbat.
      Toti ar percepe acest lucru ca un act de tradare si soarta tradatorilor se stie.
      Doamna ELENA UDREA este un om mult prea puternic ca se se lase ademenita de cintecele de sirena si de povestile spuse de tot felul de ,LIMBI OTRAVITE’bine camumflate ,SI CARE CINTA IN FIECARE ZI PINA SI PE BLOGUL DINSEI.\
      Sigur e bine sa nu spui ,NICIODATA,ASA CA NU VOI SPUNE NICIODATA,dar am incredere………………

    • @Frank Zapa. Frank, a venit vremea schimbarilor si cu cat te opui mai mult cu atat raul ce-l vei face va fi mai mare. Doamna Elena Udrea este mult prea inteligenta pentru a nu intelege asemenea lucru. De fapt domnia sa inca cu mult inainte a preconizat inlocuirea piticului din Rachitele, dar nu a putut trece peste decizia prezidentiala. In aceasta seara sa nu te astepti la prea mult din partea domnei E.U. pentru ca domnia sa stie sa se poarte. Ea nu va putea face declaratii pentru ca demisia lui Emil Boc este un act unilateral al Premierului si nu poti sa dai evenimentul ca cert inainte de a se produce. Pe de alta parte nici cine va fi noul Premier nu poate spune deoarece este atributul Presedintelui de a-l desemna. Nici nu trebuie sa il spuna deoarece il stie mai toata lumea interesata. Vii torul Premier si-a dat deja acordul. Zarurile au fost aruncate!

  85. Nu cred TURNULE-NU CRED SUSTII NUMAI INEPTII-cu voi singurul dialog posibil acum cit va conduc VOICULESCU TURNATORUL CRIN ANTONESCU SI PONTA MARIONETA PUSCARIASULUI NASTASE ,ESTE ASTA SIMPLU-tavalitul pe jos……
    Tu turnule,fii ingrijorat de soarta celor pe care i-am amintit,nu te mai ingrijora tu de soarta dusmanilor tai=portocalii…………
    Eu zic sa-ti provizii de portocale si chiftelutze-ca te astepta multe drumuri la rahova…………

    • zapaievici “Alea jacta est ” graia baciul Cezar 😆 😆 ,peste o saptamana ,Boc o sa fie istorie ,s-ar putea sa ramana 3-4 ministri vechi ,restul eject …

  86. @ Elena Udrea

    Doamnă ministru,
    CCR nu a apreciat că populaţia NU POATE SĂ CITEASCĂ 6 formulare de vot, dar poate să citească 4. Aţi citit exact ce s-a spus în comunicatul de presă?

    • …prestatia Elenei buna spre foarte buna la inceput ,finalul nereusit ,a atacat opozitia si bla bla-uri politicianiste despre dialog ,daca o intreba Melania Medeleanu cate amendamente au asimilat de la opozitie pe legile votate in parlament in ultimi 3 ani ,raspunsul era Zero ,de lipsa dialogului sunt vinovati si opozitia si puterea ,sa fie clar .

    • Vroiam să citez ce au spus judecătorii CCR… evident însă că site-ul este inaccesibil, că aşa este în România.

  87. Reiau:
    Sa incep cu cea mai savuroasa perala- cand “Pinalti ” saracutul, a spus sa fie REMANATI cei de la guvernare! Supeeeeerb!

    Doamna ministru, cum era de astpetat a avut un discurs corect, argumentat, convingator. PUNCT
    -framantari in pdl…. o stare de asteptare, agitatie..nemultumire…..
    -n-am sa spun ce nu a aspus premierul …. dar vor fi masuri conform cu asteptarile oamenilor…. solutii economice, nu anticipate……
    – concluzia FMI: guvernul si-a facut treaba
    – a strabatut mii de km prin tara, cunoaste situatia oamenilor……
    Lazaroiu:
    -greseala cea mai mare, marirea TVA
    – pleacarea lui Boc…. s-a erodat, orice ar face nu va mai fi credibil
    ………………………………………………………………….

    Doamna Udrea: locuri de munca , investitii vor continua
    -firmele private lipsesc de pe piata, nu vin in concurenta cu statul
    -fonduri europene ptr reabilitatea cladirilor
    – locul 7 in Europa la somaj
    – recredibilizarea guvernarii
    Lazaroiu
    -psd nu i-a mai mult de 40%
    ……………pauza de spectacol cu cei doi caraghiosi parand la Bruxselles….

    Dna Elena Udrea, ironizeaza initiativa lor…..hilar si ptr cei de acolo…
    -o opozitie iresponsabila, n-au solutii
    -demers inutil…greva… nu vin la munca dar isi iau banii
    – se plang de lipsa dialogului, cand ei nu se prezinta la masa dialogolui
    -opozitia este in cadere libera, de asta ar face orice sa ajunga la guvernare
    ……………………………………………………………….
    Cateva idei redate la cald…….

    • 😆 😆 la unii caderea libera ii 53-55% la alti urcarea ii 11-13 % 😆 dupa ultimele sondaje ….hihihih…

    • Puiuuuuuuuuu, doar tu nu crezi in sondaje!!!!!!! Nu pot sa cred!
      Sondajele din totdeauna sunt comandate de ctre cineva fie putere fie opozitie….
      Deeeeeeeeci cei care le executa sunt mercenari. Cine plateste isi face dreptate, nu?

  88. Asadar,pe scurt,fara prea multe fasoane.Inceputul emisiuni,usor timid,cu explicatii alambicate ,cu mentiunea-doamna Elena Udrea va inteleg reticenta pe subiectul ,OAMENII DIN PIATA’dar,cred ca mai devreme s-au mai tirziu va trebui sa-l abordati frontal.
    Daca BACONSCHI A FOST SCHIMBAT PT APRECIERI ABSOLUT CORECTE ,DACA URBAN A FOTOGRAFIAT CORECT ACELASI FENOMEN,dv . l-ati cam evitat si ati fost in defensiva.
    Mai departe am inteles perfect-REMANIEREA-vor pleca citi-va ministrii-ati punctat de cel putin doua ori.
    Cine a avut urechi de auzit bine,cine nu…………….asa-i in tenis .
    Una peste alta,imi pare rau ca JMECHERITA DE melania medeleanu,v-a intrerupt tocmai cind ati vrut sa sarjati pe un subiect drag mie,si dupa pauza nu v-a dat posibilitatea sa reveniti decit tangential-dar oricum tot e bine si asa,asadar una peste alta in situatia data -E DE BINE DRAGA DOAMNA ELENA UDREA SI NU M-ATI DEZAMAGIT-SUNTETI CEEA CE ATI FOST SI VETI FI MULT MAI MULT.
    Ce a fost astazi e doar incalzirea,un contact cu terenul de joc,abia astept zilele cind veti da de pamint cu ei.
    Comentariile ,OTRVATILOR’-nu le luati in seama,sunt niste bieti amariti de uselisti care in afara de bine,v-ar dorii orice………..

  89. ,GREVA GHIFTUITILOR DIN ROMANIA’

    In sfirsit avem cu adevarat in Romania o adevarata premiera-GHIFTUITII,IMBUIBATII ,CEI CARE TRAIESC DIN SUDOAREA NOASTRA FAC GREVA.
    Multe am vazut la viata mea,multe ciudatenii am intilnit,dar ca cei care praduiesc jecmanesc,fura si vor mai fura fac greva,ei aiasta pur si simplu nu credeam ca voi vedea vreodata.
    Am vazut tot felul de greve fisiite in romania ,ale profesorilor ale functionarilor publici,cum tot asa am vazut lideri de sindicat putrezi de bogati si ghiftuiti care astazi sunt la puscarie,am crezut ca am vazut tot,ei uite ca nu-i asa.
    De miine debuteaza greva TICALOSILOR GHIFTUITI,A FOSTILOR SECURISTI,A FOSTILOR NEMONKLATURISTI ,A FOSTILOR………………A BUGETARILOR SADEA .
    Ma intreb cum ar putea arata CHIULAUL CRIN ANTONESCU IN GREVA,CUM?????????????
    Cum poate intra lenesul NATIUNII IN GREVA??????????oare ce ar trebui sa faca ,mai mult decit a facut pina acum pt a fi in greva???????????????
    Si acum un sfat pt GHIFTUITII CARE VOR INTRA IN GREVA.
    Ticalosilor,ne-ati furat cit ati vrut,ne-ati mintit ,cit ati putut cu televiziunile voastre mincinoase,v-ati batut joc de drepturile noastre anii la rind,ati praduit romania ,si astazi sunteti in top 300,cei mai bogati oameni din romania,va atrag atentia,si va semnalez-SA NU VREM NOI GREVA ,CA NU-I DE BINE PT VOI GHIFTUITILOR USELISTI………..

    • Culmea este ca vor fi platiti!!! Nu inteleg, de ce???
      Si oricum Crinolinu’ era intr-o vesnica greva, daca se trezeste zilnic pe la ora 13!
      Toleranta mai este puterea Doamneeeee! Un leu nu i-as da acestui adormit. Yakkkk!

  90. Ceea ce fac astazi uselistii imi amintesc de perioada noiembrie 2009 si PELERINAJUL LUI KLAUS JOHANIS, pe culoarule parlamentului si raspunsurile lui de-a dreptul inepte la intrebarile jurnalistilor si anume CE VETI FACE ????????
    La care el raspundea-vom vedea.
    Astazi doar el Klaus,lipseste din TABLOUL DE FAMILIE ,SI MIRCEA GEOANA.
    Finalul acestui ,RAZBEL’ este atit de evident incit nici nu merita sa ma obosesc a-l mai descrie,pt ca tot dar absolut tot ce au conceput acesti indivizi penibili,s-a sfirsit penibil , si cu un fissssssit in surdina.

    P.S. le recomand domnilor PUIU SI TURNUL DE OBSERVATIE sa nu care cumva sa-si smulga ultimele fire de par din cap,pt ca U.S.L RAMINE PT URMATORII 6 ANI IN OPOZITIE.

  91. P.S.-uitasem ceva foarte important-DE MIINE INTRA IN GREVA ALATURI DE CRIN ANTONESCU SI UNUL DIN LOCOTEMNTII SAI-DEPUTATUL VIOLATOR DAN BORDEIANU-si de ce credeti ca intra in greva-PT CA SUB GROAZNICA TIRANIE A TIRANULUI TRAIAN BASESCU,ACEST DEPUTAT A INHATAT CONTRACTE CU STATUL DE MILIOANE DE EURO,CONFORM ZIARULUI CURENTUL SI EVIDENT CONFORM DECLARATIOEI SALE DE INTERESE.
    Asadar gata cu violurile,gata cu contractele cu statul-GATAPENELISTII DAU TOTI BANII INAPOI FURATI DE LA STAT.
    Deci CRIN ANTONESCU,ARE CU ADEVARAT UN ANTURAJ FOARTE SELECT:
    -RELU FERCHESIU-HOT CARE VINDE FIER VECHI STATULUI PE POST DE STATIE DE TRANSFORMARE
    -CRISTIAN DAVID TROACA,TRAFICANT DE DROGURI SI CONSUMATOR,MEMBRU AL UNEI RETELE INTERNATIONALE
    -VALETUL LUI RELU FERCHESIU-CRISTIAN ADOMNITEI-OMUL CARE A PILOTAT ELICOPTERELE STATULUI IN COSTUM DE MIRE
    -VILOLATORI,TURNATORUL DAN MIRCEA FELIX VOICULESCU-IATA CE ANTURAJ ARE OMUL CARE VREA LA COTROCENI………..

    • …partidul lui DD ii pe locul doi in sondaje ,am mai vazut flimul asta ,dupa catrastofala guvernare CDR [unde pedeul si Basescu au fost parte ] Vadim a ajuns in turul 2 la presidentiale ,acum ii la fel ,dupa corupta guvernare portocalie DD se cocotzeza impreuna cu partidul lui pe locul doi ,asta-i rezultatul guvernului portocaliu si nu numai asta 😆

    • @Frank Zapa. Frank, te rog sa ma crezi ca nu sunt doctor, dar pana si eu pot vedea cu ochiul liber ca suferi de ceea ce numeam mai adineaori drept “Sindromul inadaptarii la realitate”. Este grav sa stii. Mai tii minte ca te asemuiam candva cu Don Quijote de la Mancha? Sa stii ca manifestarile tale din aceasta seara sunt o continuare a manifestarilor tale ce aminteau de Don Quijote. In lipsa morilor de vant observ ca te razboiesti cu opozitia, fara ca aceasta sa iti fi facut ceva (cel putin deocamdata). Daca va sa iti faca vreodata ceva apoi sa stii ca iti va face cadou o camasa de forta si multe dusuri cu apa rece, ceea ce pentru tine si pentru aceasta vreme poate fi considerat drept o adevarata binecuvantare. Frank, daca este sa te pot ajuta cumva, cu ceva, apoi sa stii ca o fac fara nici o retinere. Deci de maine Frank, pentru Emil Boc si guvernul sau incepe “saptamana patimilor”. A supra acestei probleme trebuie sa te concentrezi Frank. vei vedea ceea ce nu ai mai vazut. vei vedea cum niste oameni, de ambele sexe, ce pana mai ieri priveau cucernic la icoana sfantului Emil, ei bine, atunci cand va fi sa fie mazilit (de fapt isi va da demisia) in scurt timp vei vedea o adevarata ploaie de invinovatiri la adresa si asa bicisnicului Emil Boc. Va fi invinovatit de toate relele acestei guvernari, ceea ce nu ar fi lipsit de oarece temei. Daca invinovatirile ar curge din gura mea, ar fi oarecum de inteles, pentru ca nu l-am laudat niciodata, dar cand invinovatirile vor curge din gura persoanelor care, o perioada, i-au fost foarte apropiate, ei bine atunci pentru partidul portocaliu va veni vremea Armaghedonului. Vai voua!

  92. Uliuuuuuuuuuuuuu-PROTESTE LA POARTA LUI VOICULESCUUUUUUUUUUU

    Iata cam ce strigau protestarii la poarta lui voiculescu:

    ,FARA CEAUSESCU NU ERA NICI VOICULESCU’CAM PREA MARI DEONTOLOGI,AUTISTI SI CAM MILOGI’

    V-A INFORMAT CINEVA PUIU DESPRE ACEST PROTEST????????????????????????????

    Ati vazut la REALITATEA,ROMANIA TV. ORI ANTENA 3 PROTESTUL?????????
    Astia care se lauda ca-s obiectvi,-si daca doi ar fi in piata si e important.
    Ei uite ca nu-i asa……………..

  93. Dragul meu Turn,citesc textul tau si simt cum din el tisneste cu forta ,ura,ura si dorinta de revansa pt toate umilintele si infringerile din ultimii ani.
    Dragul meu Turn,in ce termeni sa-ti mai explic ca filmuletul S.F. despre care vorbesti se petrece doar in ,CONSERVA TA,IN CUTIUTA TA UCRAINEANA’si nu are nici cea mai mica legatura cu realitatea.
    Dragul meu turn,daca ,EU ‘as fi duhovnicul tau,nu cred ca ti-as recomanda penitenta,nu nici vorba,pt tine salvarea se numeste SIHASTRIA,pt urmatorii 4-8 ani cit inca PD-L va fi la putere.
    Dragul meu Turn,daca ai avea un minimum de inteligenta ,ai intelege ca PD-L ,nu functioneaza ca SI PSD,un partid intesat de oportuniosti si fripturisti,ADEVARATI ASASANI POLITICI.
    Dragul meu Turn daca ai avea minime constiinte politice ai intelege ca PD-L nu-i PNL,unde DIKTATURA LUI ANTONESCU se poate manofesta intr-un partid DE TIP BALAMA
    In aceste conditii dragul meu turn dezamagirea va face ravagii in sufetul tau ravasit de atita ura si venin,acumulat in ultimii 8 ani,asa ca iti dau un sfat ca de la barbat la barbat-LEPADA-TE DE SATANA[U.S.L.] DU-TE IN PUSTIIE SI CAUTA-TI LINISTEA.
    Nimik din ce ti-ai imaginat in mintea ta inflacarata de PLATOURILE TELEVIZIUNILOR MOGULIENE,nu se va intimpla.
    Ne vom intilnii si miine si poimiine ,si vei vedea cu propii tai ochi ,NIIK NU-I CEEA CE PARE,si nu mor CAII CIND VOR…………
    Se vede ca nu-i cunosti pe ardeleni ,se vede ca nu l-ai citit pe acest om ,destoinic ,care este EMIL BOC-tu cezi ca omul asta,dar si liderii PD-L,acum se intilnesc cu presiunea unor televiziuni???????????????
    Dar sa avem rabdare-interesant este ca ,TOTI FAC ABSTRACTIE DE TEMELE PROPUSE DE PRES. CARE N-AU NICI O TREABA CU DEMITEREA LUI EMIL BOC.
    Ca sa nu mai amintesc ca singura INSTANTA,CARE IL POATE ELIMINA PE EMIL BOC ESTE PARLAMENTUL,unde U.S.L. ESTE IN MINORITATE………

  94. Puiu-cind o sa am chef,iti voi explica si tie babeste pe cite paliere se da lupta politica,stiu ca tu obisnuit fiind cu P.C.R. nu prea intelegi bine ce se intimpla acum.
    Dan turturica-UNUL DIN JURNALISTII BUNI,DAR LIPIT ,DE GRUPUL GEDESISTILOR ,CARE GEDESISTI…………..STIM CE USTUROI MANICA SI DE CE NU LE PUTE GURA,DAR SUNT NEPUTINCIOSI.
    Puiu-astea-s ,DOHANITE,AUZI-E O FURTUNA IN ULITA DE NOAPTE,ESTE REVOLTA MISECUVENISTILOR,A NEPUTINCIOSILOR,A CELOR CARE NAH VOR SI EI O FARIMA DE PUTERE IN PARTID,CA DE AIA AU INTRAT IN POLITICA.
    In rest sa auzim nmai de bine-EMIL BOC PRIM MINISTRU PINA LA SFIRSITUL MANDATULUI SAU-PUNCTIN DECEMBRIE 2012……

    Oricit v-ati oftica voi-asta este …………….

  95. Da Puiu,mi-i ciuda pe aia cu BANI FURATI DE LA ROMANI-pe aia mi-i tare ciuda.
    Mi-i ciuda pe aia de iau bani de-a moaca ,tot de la romani……….

  96. 1.Intr-adevar,d-na Melania Medeleanu a bruiat-o pe d-a Elena Udrea.
    Imi pare rau ca d-na Udrea nu a folosit momentul aparitiei la Realitatea pentru a puncta ca , INTR-O ZI DE GREVA, UN PARLAMENTAR USL CASTIGA MAI MULT DECAT VALOAREA PENSIEI LUNARE A CELOR PE UMARUL CARORA ( … ce sa vezi ! ) PLANG RESPECTIVII PARLAMENTARI.
    2. Ce altceva putea sa-i invete chiulangiul Antonescu, pe USL-isti, decat sa chiuleasca de la sedinte?
    3.S-a discutat, mai sus, despre cat de credibile sunt sondajele de opinie.
    DUPA SONDAJELE DE OPINIE, ACUM AR FI FOST PRESEDINTE DL.GEOANA ( despre care, servantul lui din campania electorala , dl. Ponta , spunea ca este un geniu, iar apoi il dadea afara din partid ), CARE AR FI PRELUAT PRESEDINTIA ( tot conform sondajelor din 2004 ) DE LA DOMNUL NASTASE !
    4. Ati remarcat ca, brusc, Antenele nu-l mai prezinta pe ” LOCOTENENTUL EROU GHEORGHE “, cel care a participat la miting, in Piata Universitatii? Dupa ce a declarat ca tara ar trebui sa fie condusa de un grup de militari, in cadrul caruia EL SA DETINA 50% DIN PUTEREA DE DECIZIE, a intrat in atentia psihiatrilor, iar Antenele s-au facut ca nu-l mai cunosc !
    5. Dl. T.O. preciza, intr-o postare anterioara ca nu este formator de opine , iar politician…ar vrea d-lui.
    Dar in alta interventie, ( din 24 ian. 2012 , 08:21 pm ) scrie, despre obsesia USL si a tuturor USL- asilor, respectiv dl. Presedinte Basescu , referindu-se la ” acest popor” ca : ” Dorim sa ne lase in pace!”. PAI, DACA NU SUNTETI NICI …NICI…, IN NUMELE CUI VORBESTE ? POATE CA , IN NUMELE FAMILIEI. ERA NORMAL SA PRECIZEZE.
    6. Inca o problema cu dl. T.O. A jignit-o, pe acest blog, pe d-na Udrea. Atentionat, a recunoscut ca a comis o impolitete, DAR NU SI-A CERUT SI SCUZE. INCA NU ESTE TARZIU SA O FACA!
    7. ( SI NU IN ULTIMUL RAND). In linia intai a luptei cu USL-asii de pe acest blog,si tinandu-le piept la toti, SE BATE, CU ENERGIE SI COMPETENTA, DL. FRANK ZAPA. FELICITARI ! Toata stima si pentru ceilalti vechi participanti la blog, dintre care citez ( in ordine alfabetica, si cerandu-mi scuze pentru eventuele omisiuni ) : lulu, N.G., nicolae, ex- Silver.
    PS. Am facut aprecierile de mai sus, in calitate de vechi participant la blog, dar care nu are timp suficient pentru a se putea implica in discutii de durata.

    • Revin, cu o completare la pct.7. I-am omis pe: analistul fin, ion adrian, si pe entuziastul dn. Radoveanu.

    • @ NeaKutare
      Eu m-am născut cu oareşce talent al cititului (o parafrază după Robert Turcescu). Nu cumva sunteţi un ” admirator” al domnului Frank Zapa[King] pentru că aveţi aceiaşi amprentă a scrisului. 😆

    • @NeaKutare. Oricat vi s-ar parea de surprinzator sa stiti ca nu sunt formator de opinie si nici politician. Sun pusr si simplu omul de pe strada. Sunt acel om care nu a iesit sa strige si sa poarte pancarte in P.U., dar care gandeste aidoma acestora (protestatarilor). Este dreptul meu sa afirm ca Presedintele Traian Basescu este “piaza rea a acestui popor” si de aceea vrem sa scapam de domnia sa. De felul meu nu injur si nu jignesc pe nimeni, cu atat mai mult daca este femeie. deci am comis o impolitete fata de doamna Elena Udrea fapt pentru care cer scuze domniei sale. Sper sa obtin iertarea domniei sale. In ce priveste insa politichia, aici este o alta poveste. Sunt pe acest forum cativa corifei ce formeaza un fel de “garda pretoriana” a puterii portocalii. Pe cel mai de seama corifeu au reusit deja sa il piarda – ZeV. A ramas puterea cu Frank Zapa, dar ce folos, individul traieste in lumea sa iluzorie in care tot ce este portocaliu se mananca. Tin sa remarc pe analistul fin care este Ion Adrian, dar care, afectat se pare de atotputernicia mediocrilor din partid a ales sa fie un pic mai reticent si doar din cand in cand mai trimite cate o sageata maiastra, ceea ce lasa sa se vada, in persoana domniei sale, un veteran combatant care atunci cand isi vede fostii camarazi la ananghie, le mai intinde o mana de ajutor sub forma unui sfat sau macar o idee despre subiectele fierbinti. Tin sa mai remarc la domnia sa bogatia de informatii, pe care din cand in cand ni le mai flutura si noua prin fata ochilor. Un corifeu de calibru este si Diaconu Eusebiu, la un loc cu numeroasele sale pseudonime. Deocamdata lipseste, semna ca in Modrogan cazanul a dat in clocot. Desigur ca si dumneata NeaKutare esti unul din acei corifei, dar ti-ai sluji mai bine partidul daca te-ai ridica putin in sa si ai face ochii roata pentru a vedea situatia reala din tara si ai ajuta la crearea unui curent de opinie in partid care sa aglutineze o masa critica capabila sa produca schimbarea. Ma tem insa, in actualul context, ca este prea tarziu. Pana zilele trecute Dan Diaconescu-OTV va sufla in ceafa. Ati remarcat cumva ca deja a trecut inaintea portocaliilor?

  97. Buna prestatia de la Medeleanca si bine ca n-a venit Hurezeanu ca ala vorbeste mult 😀 Felicitari ca n-ati cazut in capcana de a spune nume sau de a dezvalui ce stiti. Lazaroiu a fost ok si nici nu ma asteptam sa fie altfel. Poate ca n-ati putut spune dar rolul presei in daramarea unui guvern e mai mare decat credeti. Cand A3 face campanii anti PDL de 3 ani 24/7 fara sa fie o contraparte nicaieri nu prea poti sa faci fata, iar oamenii, mai ales cei de rand, fara prea multa carte sau informatii, iau de buna tot ce aud, pe langa faptul ca le merge greu. Gadea s-a inflamat iar 😀 ca trebuie sa dea citate de la alte tv cand el are super-rating, are superemisiune, e CNN-ul din Carpati si totusi trebuie sa dea copy/paste de la altii. Dau in icter si el si sclavii lui ca nu pot sa faca pe intelighentii cu vreun PDL-ist in emisiuni.

  98. Hoooooooooooooo,pensionarule,ca n-am fugit,nu-ti fa iluzii sunt aici,dar am treaba
    Nu bucura prewa tare,da de data asta am dat solutia eronata ,dar asa-i in viata nimeni nu-i perfect.
    Eu zic ca abia de acum ar trebuii sa te temi,pt pupilele tale,pt ca EMIL BOC eliberat de povara guvernarii poate juca liber si fara constringeri ,sa le dea la cap la cei doi mici ticalosi,PONTA SI ANTONESCU.
    A si inca ceva-DEMISIA LUI EMIL BOC,nu este un succes a opozitiei,ori a strazii,nuuuuuuuuuu,ESTE VICTORIA ALTORA STIU EU A CUI…………..

    • 😆 bine ai venit zapa ,aveam palpitatii din cauza ta ….hihihih…nu stiu cum o sa fie ascultat si-n partid ,imediat ii arata Blaga sondajele ,a preluat partidul in primul mandat la cca.42% ,l-a adus la cca.11-13 % ,imediat ii arata pisica rosie …hihihihi

    • @Frank Zapa. Frank draga, vezi ca adineaori ti-am pus acel diagnostic “sindrom al neadaptarii la realitate”. Cauta de te trateaza. Pai ce ai tu acum din pozitia in care va aflati, cu Ponta si Antonescu? Daca pana zilele trecute, Dan Diaconescu-OTV va sufla in cefa, acum OTV-ul va depasit deja asa ca grija cea mare ar fi sa depasiti acest OTV. Pana veti ajunge pe USL-asi mai este vreme si in starea in care va aflati, eu unul nu cred ca va mai faceti bine. Zici ca Emil Boc scapat de povara guvernarii poate juca liber…? Poate ca turca pe maidanul cu gaste din Rachitele. Vei vedea cat de curand, Emil Boc ramas fara haturile puterii de la guvern, in partid va deveni un neputincios si sa vezi atunci cum hienele portocalii ii vor sari la jugulara. Se va reactualiza vechea lozinca “Capul lui Motoc vrem”, devenind cate de curand – “Capul lui Emil Boc vrem”. Ai putintica rabdare stimabile!

  99. Din pacate mereu si mereu am dreptate si nu sunt o cobe, ci doar cineva care prelucreaza atent si cred eu, corect informatia. Cand a inceput scandalul Arafat am spus ca pot sa se intample lucruri nasoale si i-am injurat si blestemat pe cei care din interiorul PDL sau Presedentiei au tradat.
    In noiembrie decembrie 2009 am spus de aemeni ca pavaza esentiala, ultima reduta in fata Presedintelui Basescu nu este PDL ci PM Boc.
    Cred ca acum s-a declansat drumul care poate duce si mi-e teama ca va duce la un nou referendum privind demiterea Presedintelui sau chiar o demisie a acestuia.
    Depinde de UDMR sau de ct sunt dispusi unii sa dea ca sa cumpere UDMR, depinde de jigodismul lui Ponta in dorinta lui de a fi PM si deci de a-si duce un mandat pana la niste alegeri la termen si apoi sa ramana PM dar de data asta cu o majoritate si deci sa-i faca felul lui Basescu, si in fine o sumedenie de alte variante in care nu-l mai vad pe Basescu ramanand la Cotroceni altfel decat ca un invins si el si PDL .
    Desigur ca va binemerita de la isorie caci in mai putin de 2 -3 ani romanii vor plange si dupa Boc si dupa Basescu, dar cu tampiti si ticalosi in strada , cu tampiti si ticalosi in partide, cu tampiti si ticalosii pe bloguri nu se poate face nimic mai mult.
    🙂 si… lfmic 🙂

    • ….daca nu erau manariile de la congresul pedele si castiga Blaga ,alta era situatia acum ,si-a guvernului si implicit a partidului ,v-am spus atunci ,n-ati crezut 😆

    • @ion adrian. Mai nea Ioane, observ ca matale cam ai gura aurita. Aferim!

    • PS Si evident daca prin tradari multiple s-a ajuns la acesta situatie lucrurile nu mai puteau fi controlate si desigur ca demisia lui Boc a devenit o mutare nefericita da obligata in speranta ca se va putea amana sau cine stie evita matul, lucru pe care eu intro tara a tradarii si tradatorilor eu unul nul cred .
      Din nou in inceiere aceiasi sintagma de dulce de mai sus. 🙂

    • Puiu,
      Blaga este si el un tradator si asta s-a vazut cand cu mitingul borfasilor din MAI.
      De ce crezi ca in 2009, cand deja Boc era uzat nu l-am recomandat?
      Nu am vazut niciun scut care sa nu devina un nou Tariceanu inafara de Boc sau de mine, eu evident neintrand in discutie.

    • erata: eu unul nu-l cred
      si mai sunt, dar mi-e lene 🙂

    • @puiu. Nu Puiule, da-mi voie sa te contrazic. Atunci la acel Congres s-a jucat cartea cea mare, dar solutia ca inlocuitor al lui Boc la sefia partidului nu era Blaga, desi ar fi fost bun si aici, ci “sarpele cu ochelari” – Cristian Preda. Este un om inteligent si daca ar fi avut un pic de sustinere, Cristi era capabil sa procedeze la reformarea partidului. Locul lui Blaga era la sefia Guvernului. Guvernul avea o mai mare nevoie de Blaga decat partidul. Si cand te gandesti ca totul a depins doar de vointa unei singure persoane – Traian Basescu. Basescu a avut o idee buna, aceea de reformare a partidului, apoi i s-a facut frica de un Blaga la sefia partidului, buldogul nefiind el omul care sa se lase calcat pe bombeuri, fie el si de catre botinele prezidentiale. Asculta la mine Puiule, astia nu se mai fac bine. In culise deja stau hienele portocalii care imediat ce il vor vedea lipsit de putere ii vor sari la jugulara.

    • Desigur ca Presedintele nu va fi invins ci “ucis” pe campul de lupta, fara voia lui cat va mai crede ca mai poate oferi ceva tarii sale, sau “neatent” pentru ca macar sa intre la capitolul victimelor loc unde si-au pus tradatorii pe toti cei care au vrut ceva nu pentru ei in mod special ci pentru tara lor.

    • TO…poate asa sta treaba ,sa vedem ,oricum mie-mi place ,chiar si dizolvarea pedeleului 😆 😆 ,glumesc ,eu sant democrat ,stiu ca trebuie opozitie la USL ,dupa cum se vede pedeleul a pierdut locul doi in sondaje ,vine tare partidul ..DD,…. portocalici vin la matca lor cca 10 % din sufragii ,asa au fost tot timpul ,nu vorbim de 2005 cand au fost umflati ,de acolo li se trage ,au crezut ca-s eterni la butoane.

    • @puiu. Nu stiu cat esti de democrat Puiule. Eu unul nu as paria pe “cai morti”. Spui ca esti democrat pentru ca vrei ca USL-ul sa aiba opozitie? Pai PDL-ul a pierdut deja aceasta sansa. Opozitia USL-ului se pare ca va fi formata din DD-OTV, la care se vor putea adauga si amicii lui Vadim Tudor. Pentru ca ghiveciul opozitionist sa fie mai apetisant, as recomanda ca tot aici sa vina si UDMR-istii cu al lor paprikas care sa dea gust ghiveciului. Sansele sunt insa reduse deoarece, UDMR-ul este vazut in comunitatea maghiara cam tot asa cum este vazut PDL-ul in comunitatea noastra. Profesorii obisnuiesc a spune ca “aceleasi cauze vor duce la aceleasi efecte”. Sa le fie intr-un ceas bun.

  100. Intrebarea este-cite redute este dispus PD-L sa sacrifice pt a isi pregatii contraatacul?
    Intrebarea este ,care-i planul,pt ca sunt convins,EMIL BOC nu s-a trezit asa pe-o parte si gata imi dau demisia si plec.
    Ce scenarii s-au urzit,ce planuri si calcule s-au facut,de au ales varianta asta,dupa mine paguboasa,dar asta e o alta problema.
    Este dispus TRAIAN BASESCU,sa se p[redea fara lupta????????????
    Toate datele si informatiile duc la o alta concluzie,NU CRED CA pres. este pe punctul de a se preda si a se recunoaste invins.
    Vom,voi vedea-devine interesanta piesa asta ………………..sa vedem cine are pina la urma dreptate.

  101. Cum n-ai inteles Turnule ,care-i treaba cu TANDEMUL COMIC PONTA SI ANTONESCU??????????
    Simplu NU POT ACCEPTA CA ASTIA DOI SA AJUNGA LA PUTERE-ma mir ca n-ai inteles.
    Nu pot accepta ca DAN VOICULESCU TURNATORUL, PUTOARE ANTONESCU SI UMUL CU MUCI LA NAS SA INHATE ROMANIA-AI PRICEPUT ACUM?????????????

    • @Frank Zapa. Draga Frank, macar atata lucru pot pricepe si eu. Deci te cred ca nu poti accepta, dar problema este daca poti impiedeca acest lucru? Deci principala problema pe care o aveti in momentul de fata este aceea de a face ceva???… care sa impiedece ca partidul sa explodeze. probabil ca stii ce poate insemna panica atunci cand pe corabie se raspandeste zvonul ca barcazul ia apa si in panica creata, fiecare nu se gandeste decat la propria salvare. Cine vor fi vinovatii de serviciu? Exact vinovatii principali – Traian basescu si sluga sa umila Emil Boc. Nici nu ai idee cati tradatori se vor gasi in partidul portocaliu. Pentru aducerea la indeplinire a ceea ce “este scris in stele”, nici nu mai este nevoie de tradarea mancatorilor de papricas asa cum se teme Ion Adrian. Vor fi suficienti proprii tradatori.

    • Trebuia sa apara la Turn dar vad ca apare iar cam aiurea dupa penultima postare. Dar totusi este mai bine decat pe pg anterioara 🙂

    • @ion adrian. Eu in pericol? Pai de unde si de cand un guvern falimentar va putea sa se salveze luandu-mi mie boii de la bicicleta? Pana acum te-am pretuit pentru calitatea analizelor dumitale, precum si unei anume intuitii care stia ce vreme o sa fie cu mult inaintea buletinelor meteo, dar te rog sa nu te dezici. Ar fi o pierdere pentru acest blog, iar pentru mine o mare dezamagire.

    • …daca udemeristi fac invers calul [tzuric ] si pe langa uselisti si minoritati fac o alta majoritate si cad doua guverne si merg la anticipate si dupa aia la suspendare si bla bla bla …multe scenarii sunt ,eu un singur lucru vreau sa scoata tara din haosul asta ,nu ma intereseaza cine-i PM si ce coalitie da guvernul ,ZAU ….

  102. Bun, s-a intamplat.
    Nu-i bai. Totul se rezolva si va intra pe fagas normal.
    Un singur lucru trebuie subliniat; Doamna Elena Udrea, trebuie sa fie renumita la minister, altfel se alege praful de toata munca, toate proiectele in derulare dar si cele in faza de studiu. Ma rog ptr asta. Si dna Anca Boagiu incepuse sa miste, deci si dansa merita sa fie renumita.

    • @lulu. Draga Luluta, sa stii ca ai dreptate, dar totul de pinde de ceea ce va dori viitorul premier. Din cate cunosc despre viitorul, acesta nu este omul caruia sa ii bagi ceva pe gat, fie el si de la Traian Basescu. De altfel, viitorul Premier atunci cand si-a dat acordul pentru a prelua aceasta functie a si pus conditia ca accepta doar daca va avea libertate de miscare. Asadar Lulu, vei vedea un Premier mult diferit fata de caricatura care a fost Emil Boc.

  103. Evident cele spuse de mine rezoneaza cu ideea de baza din dec 2009 , ca mai bine presedinte jucator decat presedinte jucarie, slogan cu care a reintrat in Cotroceni in 2009, dar cum spunea pe atunci Cristoiu, Basescu avea si varianta comoda si care-l scutea de orice necaz , aceea de presedinte spectator si daca era rugat frumos de toti sa faca putintel si pe arbitrul “‘obiectiv”.
    Desigur ca este si asta o cale posibila si nici nu sustin ca ar fi neaparat si cea mai rea. 🙂

    • Oane intrun editorial de acum 3-4 zile Cristoiu a zis ca toti presedinti au fost jucatori ,singurul Basescu a spus ca, vrea sa fie 😆 😆 oricine ajunge acolo ii place sa conduca ,la Basescu s-a vazut mai bine cu umilul Boc ,cu Taricelu’ nu i-a mers ,Nastase ,Vacaroiu au fost si ei PM cu coloana vertebrala ,si Boc a avut ,dar a fost prea mica 😆

    • @ion adrian. Ioane, esti mereu surprinzator pentru mine. Daca afirmatiile de mai sus le-ar fi facut Frank Zama, as mai fi inteles, dar asa? Presupun ca nu va spun eu o noutate, dar o tara nu functioneaza la intamplare ci pe baza unei Constitutii, iar acea Constitutie de fapt creioneaza o adevarata filozofie de functionare a statului. Evident ca este valabil si pentru Romania. Deci conform acestei Constitutii, Presedintele nu face politica. Este adevarat ca are rezervate doua domenii importante – politica externa si apararea nationala (de fapt securitatea nationala). Rezervate, dar nu exclusiv. Cele doua domenii se afla in guvern, dar totodata si sub o coordonare din partea Presedintelui. Cu alte cuvinte, un fel de strutocamila. Presedintele face politica, conform Constitutiei, doar in scurta perioada de dupa aflarea rezultatului alegerilor si pana ce Premierul desemnat obtine votul de investitura. Odata obtinuta investitura, Presedintele nu mai are treaba cu politica. A gresit Curtea Constitutionala atunci cand a acceptat, la presiunea stim noi cui) ca Presedintele sa poata avea rolul de jucator. Este adevarat ca tot Constitutia prevede ca C.C. poate sa adauge la Constitutie, dar prin adaugirea efectuala, CC a anulat rolul de mediator al Presedintelui, ceea ce este esential pentru o functionare normala a staului, o functionare fara sincope, cum s-a intamplat de atatea ori. Sa stii ca raman un atent observator al dumitale.

    • Turnule,
      Ce te face sa crezi ca nu am tinut cont de Constitutie in cele ce am spus?

      PS. Oricum doream sa spun ce urmeaza, dar interventia ta mi-a dovedit odata in plus ca am dreptate.
      Asadar reintru in silentio stampa privind miscarile politice interne, nu le voi aproba si nici dezaproba, raman insa valabile cele spuse pana acum asa cum au fost intelese adica cum vor fi fost, Turnu dovedind acest lucru.
      De ce fac asta? Pentru ca niste idioti referiti de mine generic la momentul postarii ce le-a fost si lor dedicata, ar putea sa ia drept litera de evanghelie spusele mele, asa ca bai acestia voi aveti informatiile cu Maior al vostru, cu ala de la SIE parca Ungureanu care cred ca stie desule despre Piata Univ. iar deci eu am doar presa(o majoritate de mediocri buni in gradul lor de turnatori) prostiile debitate de voi si propria minte, insuficient ptr a a da consultanta profesionista gratuita in acest moment politic asa ca baieti si fetite geniale, puneti-va la contributie capul de sus, poate fi si oricvare altul si la masculin si la feminin si debrouillez vous.
      In rest incheierea de dulce care precum si codurile astea meteo ramane valabila.

      🙂 🙂 🙂

    • Turnule ,
      Cristi Preda ca un UASCRIST comunist ce este, ar fi reformat perfect PDL cat este el si este destul, o jumate de FSN. 🙂

    • Dar chiar si in silentio stampa adica fara a ma pronunta pot ridica unora destepti mingea la fileu asa ca sa vad daca as putea avea un inlocuitor valabil daca as pati ceva 🙂 ?

      În temeiul art.85 alin. (1) şi al art. 103 alin. (1) din Constituţia României, în conformitate cu care „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”, având în vedere demisia primului-ministru din această funcţie şi ţinând cont de faptul că niciun partid politic nu are o majoritate absolută a locurilor din Parlamentul României, vă invit la Palatul Cotroceni, în data de 6 februarie 2012, pentru consultări în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru”.

      Fiecare delegaţie poate fi formată din maxim 12 persoane.

      Programul consultărilor va fi următorul:

      • Orele 15.00 – 15.30 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale;
      • Orele 15.30 – 16.00 – Partidul Conservator;
      • Orele 16.00 – 16.30 – Uniunea Naţională pentru Progresul României;
      • Orele 16.30 – 17.00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România;
      • Orele 17.00 – 17.30 – Partidul Naţional Liberal;
      • Orele 17.30 – 18.00 – Partidul Social Democrat;
      • Orele 18.00 – 18.30 – Partidul Democrat Liberal.

      Veti recunoaste ca v-am dat o mana de ajutor pe care peste o ora Zapa o va lua si folosi in mod original cum este el in permanenta facandu-se ca nu a observat-o.Aceiasi inceiere de dulce 🙂 🙂 🙂

  104. 1.Dl. Boc si-a dat demisia, dupa ce, impreuna cu Guvernul, a trecut Romania de perioada cea mai periculoasa a crizei, fapt recunoscut de toti specialistii sraini.Si vorbim de specialisti autentici, nu de persoane autohtone, lipsite de pregatire in specialitate, invitate permanente ale unor posturi tv.
    2.Balcerowics, cel care a initiat, in anii ’90, reformele in Polonia ( nota: care, reforme, au condus la situatia buna a Poloniei, in momentul de fata), a fost cel care a platit, politic, curajul sau. A platit, desi ceea ce a facut s-a dovedit a fi extrem de corect.
    3. Pct. 1 + pct. 2 = nimic nou sub soare.

    • Corect NeaKutare.
      Scrii putin, dar scrii cu sens. 🙂

    • Boc si acest guvern intra de acum in istorie cu acestea de mai jos ca succinta dare de seama dar si sfat de viitor, nu cu masturbarile impotentilor de la USL:

      “În câteva cuvinte, aş vrea să le spunem românilor ce înseamnă această stabilitate economică a ţării, câştigată cu atâta greutate şi cu atât de multe dureri din partea oamenilor. Pentru anul 2011, România, după doi ani de cădere economică – 2009 şi 2010 – încheie cu o creştere de aproape 2,5%, una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană. Deci, repet, după doi ani de cădere economică – 2009 şi 2010 – în 2011 avem una dintre cele mai importante creşteri economice din UE. Doi. Pentru 2012, atât Comisia Europeană, cât şi FMI, apreciază, prin prognozele date, că România va avea o creştere economică peste cea din zona euro. În al treilea rând, inflaţia este la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani. În al patrulea rând, avem cea mai mică datorie publică pe cap de locuitor din UE. Rata şomajului este cu două puncte sub media UE. Cursul euro-leu a rămas şi este stabil. Deficitul bugetar este sub control şi fără probleme de finanţare a acestuia. De asemenea, stabilitate economică înseamnă că nu avem un risc de neplată a salariilor şi pensiilor. Şi, nu în ultimul rând, stabilitatea economică a ţării înseamnă şansa, în viitorul apropiat, de mărire a salariilor şi pensiilor. Această stabilitate economică a ţării trebuie apărată cu orice preţ. Şi spun că nici un preţ nu este prea mare – plătit de un politician sau de politicieni – pentru a apăra ceea ce românii au câştigat cu munca şi cu suferinţele lor.”

      Multumesc dle PM Boc ai aparat tara si Presedintele ei, cat timp a fost posibil, cat timp nu te-a covarsit tradarea si nu te-au sufocat tradatorii.

    • Oane iti reaminesc in 2009 si 10 tot Boc a fost prim ministru ,uiti de anul pierdut 2009 pentru alegerea marinerului ,de costurile reformei facut de Boc ,minus 25% bugetari ,marirea tva -lui ,minus 5,5 % la pensii si disponibilizare a cca 80000 de celaveci si multe alte idiotenii ,coruptia fiind pe primul loc ,licitatii masluite ,de multe fara licitatii ,date clientelei politice …etc …reformele se puteau face si altfel ,nu cu saracirea poporului si imbuibarea guvernantilor .Rusine sa-i fie lui Boc pentru saracirea poporului .

    • @ion adria. Este evident ca nu oricine poate fi atat de subtil incat sa va intreaca pe domnia voastra. Pe de alta parte cred ca sunteti la fel de convins ca si mine ca subtilitatea este buna pana acolo unde mesajul nu sufera distorsiuni care sa il faca neinteligibil. Pana la urma trebuie sa te exprimi in asa fel incat sa te inteleaga si Frank zapa. Ioane, incepi sa ma ingrijorezi, cum adica sa vi se intample ceva? Aveti cumva obiceiul de a iesi singur la cumparaturi in fapt de seara, ca nu de alta dar cu ghetusul asta, Doamne fereste, sau o fi vorba de niscaiva pericole mai elaborate? Eu cred in steaua dv. norocoasa. In postarea precedenta aveti un final de-a dreptul dramatic. Pai, in ce a constat tradarea si cine au fost tradatorii? Eu cred ca tradarea de abia cum se va produce, iar tradatorii – cata frunza, cata iarba. Precis ca nu va va ajunge degetele de la maini si picioare pentru a-i putea contabiliza. Oricum, daca este facuta pentru un scop nobil, eu ii iert. Va recomand sa procedati asijderea. Va fac aceasta recomandare deoarece, cu sau fara iertarea mea sau a dumitale, ceea ce “este scris” se va intampla. De acum evenimentele se vor desfasura in ritm accelerat si vor avea forta placilor tectonice, care observam ca s-au pus in miscare. Pai la o asemenea miscare a placilor tectonice oare ar fi de mirare sa se produca si niscaiva cutremure? Va asigur ca vor fi cutremure si inca din alea devastatoare. Uite deja DD-OTV a depasit in sondaje partidul portocaliu si sunt sanse ca si partidul lui Vadim Tudor sa il depaseasca. Ce cutremur mai devastator credeti ca s-ar putea intampla?

    • Avem un nou material ,mutati pagina

      puiutzu secundul Madalinei 😆

  105. doamna ministru vafelicit pentru tot ce ati facut pina acum la guvernare imi doresc ca si de acuminainte sa va ocupati la fel de bine si pentru cistigarea alegirilor in procent de 90 la suta ma bucur pentru noul guvern mult asteptat

  106. O solutie buna pentru relansarea economica ar fi formarea unor experti in accesarea fondurilor europene care sa se ocupe gratuit de intocmirea proiectelor pentru tinerii ce vor sa lanseze afaceri viabile si nu au cunostintele necesare in acest domeniu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *