Contracte cu statul fara „aditivi clientelari” si cu termene de finalizare mai mici

Elena UdreaSăptămâna trecută, la conferinţa organizată de Mediafax, le-am transmis constructorilor un mesaj foarte clar: valoarea contractelor care au fost câştigate prin licitaţie publică nu va mai creşte cu mai mult de 10% şi termenele de finalizare a lucrărilor trebuie să fie mai mici.

În urma unui raport de analiză internă, am observat că peste 90% din contractele la care au fost necesare fonduri suplimentare, cuantumul acestora a fost apropiat de 50% din valoarea iniţială a contractului. Restul de 10% din contractele care au necesitat fonduri suplimentare nu aveau nevoie de mai mult de 10% din valoarea contractului.

O asemenea stare de fapt crea două probleme. Pe de o parte, existau firme care erau deja obişnuite cu contractele publice. Aceste firme ştiau cum să joace, practicau preţuri de dumping la licitaţii, pentru ca apoi să le majoreze în urma unor acte adiţionale. A doua problemă se năştea tocmai din cauza faptului că numai unele firme câştigau licitaţiile. În mod evident, firmele care pierdeau contestau decizia de acordare a respectivelor contracte ca să poată să obţină şi ele câte ceva de la cei care câştigaseră licitaţiile. Nu numai că se cheltuiau mai mulţi bani, dar lucrările erau şi întârziate.

Rezolvarea problemei s-a impus de la sine, prin două măsuri pe care le consider cât se poate de utile. Prin limitarea adiţionalelor la maximum 10%, fiecare constructor va fi nevoit să ofere un preţ cât mai aproape de cel real, dacă şi vrea să facă profit. În egală măsură, firmele care vor abuza, chiar şi în aceste condiţii de contestaţii, vor fi depunctate la licitaţiile următoare ale Ministerului Dezvoltării.

Reţeta e simplă: Ministerul deţine controlul proiectelor pe care le finanţează, fără „aditivi” costisitori şi fără contestaţii abuzive. Ce obţinem? Lucrări terminate mai devreme, cu costuri mai mici pentru stat.

183 thoughts on “Contracte cu statul fara „aditivi clientelari” si cu termene de finalizare mai mici

  1. ***Doamna E Udrea – Bună ziua. 😆
    Nu mă pricep la construcţii, licitaţii, costuri cum nu mă pricep nici la finanţe dar, ce spuneţi Dvs mi se pare corect şi de bun simţ.
    Ce-aş vrea să adaug? Lucrările să fie terminate la termenul stabilit – deoarece bănuiesc că va exista un termen scris – şi… Mare atenţie, Doamnă, la materiale… Am citit, am auzit cum se fură pe şantiere… Şeful care conduce lucrările trebuie să aibă mereu în vedere că în casele pe care le ridică vor locui oameni.
    S-aveţi o zi bună! 😆
    Şi, când aveţi timp sau puteţi, ieşiţi Doamnă pe TV-uri şi spuneţi-le şi românilor interesaţi, ceea ce ne spuneţi şi nouă, aici, pe blog, cu atâta generozitate…
    Românii trebuie să ştie şi să vă ştie!

  2. Delicata problematica lucrarilor de constructii. Din experienta mea pe santiere mari de constructii rezidentiale din America, pot sa va spun ca masura limitarii cresterii costurilor, este buna, dar ea trebuie sa fie justificata obiectiv. Pentru refacerea unei lucrari proaste, unor deficiente de parametri sau de calitate, nu se pot majora preturile. Cine greseste, trebuie sa plateasca si cresterea preturilor la lucrari, avind in vedere ca statul este ordonatorul principal de credite, nu este cazul sa fie platita de restul cetatenilor care nu au nicio vina.
    Un alt aspect, cu care nu sunt de acord, este distribuirea contractelor de constructii. Inteleg ca ministerul organizeaza licitatii, iar unele firme sau trusturi mari, castiga rangul echivalent in SUA, cu cel de contractor general. Acesta ofera un pret, iar fiecare lucrare, avind in vedere cele 25000 de case preconizate, are particularitati si diferente, unele in plus si altele in minus. Acel contractor general, trebuie sa-si reimparta contractul la o serie intreaga de subcontractori, daca doreste sa fie eficient si sa produca lucrari de calitate. Daca angajeaza o echipa complexa si completa pentru constructia celor 10 case, este obligat sa-si folosesca oamenii calificati pentru o anumita meserie, pe post de necalificat. Astel, alaturi de cei care sapa si toarna fundatii, o sa lucreze si electricieni si zugravi si instalatori, pentru ca altfel nu au ce face pina cand lucrarea avanseaza la nivelul la care este necesara munca lor. La randul lor, acesti meseriasi o sa apeleze la munca zidarilor si betonistilor, care nici ei nu sunt calificati la lucrari de finisare, instalatii sau de aplicare gresie si faianta. Se creeaza astfel premizele unor lucrari de calitate proasta, neprofesionale, tipic romanesti, fara viziune si viitor. Spre comparatie, pot sa va spun ca peste 75% din companiile care au ridicat economia SUA sunt companii foarte mici (5-10 angajati) dar foarte specializate. In sistemul american al redistribuirii contractelor de constructii, contractorul general nu face decat sa asigure un flux tehnologic, in care fiecare specialist sa-si poata asigura pentru oamenii lui, munca neintrerupta. Astfel, la demararea lucrarilor, se traseaza si se construieste drumul catre locatia respectiva, se trag tevi de apa, canalizare, gaz si cabluri cu energie electrica. Dupa pietrurirea drumului pentru a fi practicabil, aceestia pleaca la locatia urmatoare iar locul lor este luat de cei care sapa santuri si toarna fundatia. Vin apoi zidarii si cei care fac acoperisurile, cei care instaleaza usi si ferestre, electricieni, instalatori si apoi cei care finalizeaza decoratiunile interioare. Rand pe rand, dupa un program calculat perfect, fiecare echipa se deplaseaza la o alta locatie. In timpul sezonului cald, se acorda mai multe forte constructiilor generale, pentru a lasa loc de finisaje si lucrari la intrior, in timpul iernii, masura care asigura permanentizarea muncii. Desigur ca sunt si echipe care nu performeaza, dar numai o asfel de organizare a muncii poate sa aduca o calitate corespunzatoare si sa asigure locuri de munca permanente. Pe parcurs echipele se vor specializa si mai mult, iar altele nu vor confirma sau vor fi inlocuite. Plata acestor subcontractori se face cu avans si clauze foarte clare de incadrare in preturi si termene. Cine nu-si face treaba si solicita suplimentari, dispare si este inlocuit. Nu e mare filozofie, dar trebuie foarte strict respectate regulile si termenii de executie. In Virginia, in apropiere de Washigton DC, am lucrat, cam un an si jumatate, ca subcontractor, pe diferite operatiuni, in santiere cu peste 900 de case, la preturi de peste 700 000. de dolari fiecare. Niciodata nu s-a pus problema ca cel care nu a respectat conditiile, indiferent de motive, sa mai fie folosit si la alte lucrari. Erau companii americane, salvadoriene, mexicane, rusesti si multe romanesti. Pina si cei care se ocupau de curatenie, erau organizati ca subcontractori. Ei erau dominicani si erau de mare ajutor, deoarece meseriasii nu-si mai pierdeau o ora sau doua pe zi pentru curatenie, pentru ca urmatoarea echipa care venea la munca trebuia sa gaseasca locul curat. Erau si echipe care plantau pomi, altele care puneau gazon si il udau, echipe care se ocupau cu dezinsectia si multe altele. Toata lumea castiga foarte bine, iar banii se plateau cu o saptamina in uma, numai in conditiile in care nu existau reclamatii sau defectiuni de calitate. Contractorul general isi desemna inspectori, care verificau atent fiecare etapa, fiecare lucrare. In final, se facea o inspectie comuna cu noul proprietar al imobilului construit si se tinea cont de solicitarile justificate ale acestuia, pentru ca, in definitiv, el era cel care platea. Imi vine foarte greu sa cred ca o sa se intample asa si la noi si va stau la dispozitie cu toata experienta mea in domeniu. Va doresc succes!

  3. poate il roaga Boc pe Berceanu sa renunte si el la actele aditionale care ajung la 50% din valoarea contractului…

  4. @Mada,
    Spui:
    “….va garantez ca nu va saboteaza nimeni prezenta pe acest blog.”

    Vai , vai, vai nu voi mai glumii niciodata, ca cine stie ce iese. 🙂

    Acum cand firul este la inceput intarzierea in afisarea literelor este aproape nula dar cand numarul postarilor poate ajunge la mai multe cuvinte.
    Adica daca nu astept cuvant de cuvant sa apara pe ecran poate fi o intarziere de pana la finalul unei propozitii daca acesta este tastata continuu.
    Daca o rezolvati este bine daca nu va trebui sa deschideti mai des pagina 2 , 3 si asa mai departe pe un fir.

  5. Buna ziua doamna Udrea
    Daca imi permiteti, vreau sa va dau un sfat: nu mai pierdeti timpul dand explicatii inutile celor care va cauta “nod in orisice”. Aveti atatea de facut incat nici macar nu merita atentia dvs.
    Sunteti convinsa ca chiar daca nu veti face nimik care sa fie considerat…”anormal” functiei dvs, tot vor spune si vor scrie ca Elena Udrea…face si tot face.
    In primul rand , chiar daca ei vor sau nu vor, ati intrat in “Istoria Romaniei”.
    Prima doamna “tanara, desteapta, frumoasa si apreciata de “presedintele Romaniei” mai mult decat vor ei.
    Sa crape…sa urle …si tipe…dvs. mergeti pe drumul pe care l-ati ales…si intradevar daca doriti sa ramaneti in istoria Romaniei ca ceea ce va-am spus anterior, faceti ceva iesit din comun…intradevar sa ramaneti “in analele istoriei” ca ceva ceea ce a fost si nu mai poate fi.
    Va doresc …chiar ce mai va puteti dori…aveti chiar totul…
    Sanatate si sa fiti mai iubita decat sunteti!

  6. Firma mea de constructii a facut un showroom Peugeot,firma mea a pus si acoperis din tabla in niste piete.Nu ii mai ploua pe cei ce vand mere si pere.Tare firma…are blat cu mai multi primari.
    Pd-l a decontat mult mai repede retetele acum.Azi au fost pusi banii si probabil ajung in trezorerie maine.Probabil se teme statul ca nu incaseaza impozitele daca nu isi plateste datoriile la timp.haha
    A fost decontata luna august si suntem in martie…

  7. @Mada,
    firul anterior nu mai este accesibil, adica postarile noastre de acolo nu mai pot fi citite de nimeni inafara de tine?
    Adica as putea fi acuzat ca mint cand pun in sarcina ta acel final de postare:

    “….va garantez ca nu va saboteaza nimeni prezenta pe acest blog.”

    Poate ma insel?

    Administrator:
    Comentariile sunt impartite in pagini, dati click pe pagina 1 si le veti gasi.

  8. D-na Udrea
    In sfarsit , aud ceva normal , e bine ca ati observat ca 90% din firmele abonate la licitatii isi suplimenteaza fondurile cu 50% fata de contractul “castigat ” la licitatie .
    Acesta masura pe care vreti sa o luati sper sa nu ramana doar la nivel declarativ .
    O sa starniti multa panica si antipatie la nivel de consilii locale , dar sper sa starpiti mafia din licitatii caci exista in tara asta si oameni normali fara carnete de partid sau abonati prin spaga celor care detin puterea .
    Sa va vedem 🙂

  9. @Madalina
    Nu sunt sigur daca tu ai putea sa-l convingi pe baiatul asta cu personalitati si competente multiple, ca el este singurul care-si saboteaza prezenta, cel putin pe blog. Merita insa incercat. Pe mine oricum nu ma crede, iar pe tine o sa te acuze ca nu ai permis umanitatii sa citeasca recomandarile si interpretarile sale, de urgenta, privind procedurile de revocare a presedintelui Senatului. Si cand ma gandesc ca se pot scumpi medicamentele si ca se poate renunta la cele compensate, chiar ma ingrozesc.

  10. Sanatatea e unul din domeniile din care fac parte in mod (in)direct.Vad situatia din farmacii.Stiu ce farmacii sunt amendate.Stiu ce farmacii sunt date in judecata de distribuitori(in Ploiesti).Nu dezinformez cu absolut nimic.Multe farmacii dispar.Probabil asta se vrea.Multi au ciuda pe farmacisti,ca s-au imbogatit.Nu se uita nimeni la datoriile ce le au.Nu se uita nimeni ca sunt inghititi de distribuitori ce le iau farmaciile si actioneaza ca niste recuperatori.Statul pune streangul farmacistilor.Statul nu isi achita datoriile la timp farmaciilor.Distribuitorii de medicamente sunt si ei in galeata.Daca statul nu achita datoriile catre farmacii,nici distribuitorii nu isi primesc banii de la farmacii.Mecanismul e prost si blocat.Pd-l nu e in stare sa delocheze sistemul,mai rau il incurca.

  11. @ Mada,
    Erata: Acum cand firul este la inceput intarzierea in afisarea literelor este aproape nula s e destul de ok, dar cand numarul postarilor creste mult poate ajunge la mai multe cuvinte daca acestea se tasteaza fara a face pauza intre ele cum se si intampla.

    PS Stiam ca sunt impartite si am dat clik pe pg 1, dar nu mi-a raspuns , o sa mai incerc dupa ce postez asta.

  12. Doamne-ajuta!

    Dac-o veti putea face si pe aia cu organizarea obligatorie de concursuri de arhitectura cu jurii internationale, sau macar girate de profesionistii nostri (OAR,UAR), pentru investitii mai mari de, sa zicem, 5 mil. euro, va votez si de presedinta a Romaniei.

  13. @ E.U.
    Masura binevenita si normala prin america si canada….
    va fi f greu realizabila in Ro datorita faptului ca firmele mari sunt greoaie si poate nu lucreaza 100% cu subcontractori ….
    Pretul ar trebui batut in cuie la cel licitat si iesit cistigator si timp de 6 luni sa nu se permita nici o aditionare la el , in cazul contractelor pe durata…. si numai dupa 6 luni sa se permita aditionare de 10% iar batuta in cuie ptr urmatoarele 6 luni si asa mai departe pina la sfirsitul perioadei din contract. Dece zic asta , pretuirle nu se mentin c onstant la materiele si servicii pe toata durata contractului….Toate aditionarile trebuie justificate cu acte doveditoare. Nu se accepta motivul timpului nefavorabil. Se va sanctiona cu 3% din valoarea contractului fiecare saptamina de intirziere…. In felul asta cotractorul este obligat sa-si planifice f bine banii si lucrarea….

  14. @Geoo
    Patima cu care comentati va catalogheaza caraghioasa si penibila . Spuneti:
    Prima doamna ” tanara , desteapta , frumoasa si apreciata de ” presedintele Romaniei ” mai mult decat vor ei .
    E simpatic ceea ce spuneti in ghilimele . Pentru dvs d-na Udrea este prima doamna .
    Presedintele Romaniei il puneti in ghilimele .
    Si mai vreti ca d-ns Udrea sa intre in analele istoriei cu comentatori ca dvs ?!
    PS : ce-ar fi daca poporul suveran ar aprecia-o mai mult pe d-na Udrea decat ” presedintele Romaniei ” ? 🙂
    PPS : concentrati-va si mai inercati si alte comentarii 🙂

  15. @ rasputin
    Pentru că vă văd mai informat cu situaţia din Craiova, vă cer părerea în ceea ce priveşte un zvon, căruia nu-i pot da de capăt, pentru că domnii Solomon şi Dincă îmi sunt practic necunoscuţi în activitatea lor din primărie, în afara altor lucruri confuze extrase din recentele mesaje TV.

    Umblă zvonul că domnul Marinică Dincă nu este aşa de iubit de consilierii PD-L, şi nici chiar de primarul Solomon şi că ar fi fost cam impus de un anumit ministru de la Bucureşti, altfel nu ajungea viceprimar. În aceste condiţii există emoţii în ceea ce priveşte numirea sa ca primar interimar sau este ceva sigur-sigur?

  16. Nu voi comenta expozeul dv.doama UDREA,este corect si vine sa limpezeasca niste stari de lucruri care de multa vreme s-au impamintenit in rom.
    adica ceea ce eu numesc sportul national-ELUDAREA LEGII IN STIL DIMBOVITEAN,asadar noile masuri sunt O.K.
    dar,pt ca nu se poate altfel,este si un dar,ma intreb si va intreb:
    stiti ca ati deranjat ,SERPARIA’hrapareata ,lacoma si flaminda?v-ati luat toate masurile de preacautie ,pt ca in mod sigur vor urma atacuri disperate in presa la adresa dv.?
    cred ca nu sunteti atit de naiva sa va imaginati ca,IMPRICINATII’adica sugatorii de bani publici vor sta cu miinile in sin,ba mai mult poate sa va si aplaude,urmare a faptului ca dv. atit de delicata si fermecatoare v-ati hotarit sa va dati la portofelul BAIETILOR DESTEPTI,usurindu-i de multe milioane,poate sute de milioane de euro.
    eu pot anticipa ca in scurt timp se va declansa o noua campanie de intimidare in presa,de calomniere a dv,pt ca nu-i asa pe criza asta cumplita,FOAMEA JURNALISTILOR E MAREEEEEEEEEEE.
    sunt convins ca urmare a aceastei decizii spectacolul este garantat,iar dv. va trebui sa va faceti timp si pt replici,iar noi cei care nu suntem implicati sa savuram zbaterea baietilor destepti,cu portofelele mult mai goale.
    poate,doar pe cineva voi compatimii.Masura dv va lovii puternic si in ,DAUNATOARELE DE PORTOFEL’in fetile cu FITZE IN FIZIC,care, urmare a hotaririi dv vor urma sa………cam someze,ori in cel mai fericit caz sa mai lase din…………..PRET……..
    HAAAAAAAA.HIIIIIIIIIII
    din nou imi vine sa rid,UNDE DATI SI……………..UNDE CRAPA………

  17. Ce masura anticriza are Boc?O masura a fost trimiterea Garzii Financiare prin farmacii…toate farmaciile “controlate” din Prahova au platit contributie Garzii.
    Asta e masura anticriza a guvernului.

  18. Vin ninsorile în toată ţara

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri dimineaţă un nou cod galben de ninsori. Potrivit ANM, atenţionarea meteo este valabilă în intervalul 10 martie, ora 22,00 – 11 martie, ora 20,00.

    În această perioadă de timp, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură va ninge, vântul va avea intensificări viscolind temporar ninsoarea şi se va depune strat nou de zăpadă.

    În Dobrogea precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie şi vor fi condiţii de polei. În sud-vestul şi sudul ţării vor fi intensificări ale vântului începând chiar de miercuri la amiază, cu viteze ce vor depăşi, la rafală, 60 – 65 km/h.

  19. Buna seara tuturor!

    Buna treaba… 😉 Lovitura de gratie pentru licitatii…Va mai dau un pont,dar sigur il stiti si pe acesta…Caietul de sarcini e mare”selector”de candidati.Uneori un simplu buldozer marca x de capacitate y si transmisie z face diferenta intre punctaj…Si aveti dreptate,uneori oferta este nerealista si pentru amatori,dar acele acte aditionale fac diferenta.Acest 10% o sa dea batai de cap tuturor 😉 .Important este insa ca si statul sa plateasca la timp,astfel incat firmele sa nu invoce motivul acesta in majorarile pe care le vor cere.

  20. PD-L daca intervenea in actul de justitie rezolva ceva?Cu siguranta.Solomon era liber.Dar nu a facut-o.Pd-l l-a aruncat la gunoi.
    Dar pentru alti pd-l-isti,s-a bagat sau nu?S-a bagaaaaaaat…
    Procurorii intreaba:
    -Putere,ne legam de asta?Trebuie sa justiticam si noi salariile babane ce le luam de la fraierii ce-si platesc impozitele.
    Puterea:
    -Asta e gâscă,nu ne mai trebuie.E al vostru.
    Procurorii:
    -Sigur nu sunt probleme?Nu vrem sa ne pierdem serviciul bănos.
    Puterea:
    -E al vostru.Noua nu ne mai trebuie de multa vreme.

  21. Fantastic:

    http://stirea.wordpress.com/2010/03/09/ion-iliescu-catre-evgheni-tiajelnikov-noi-ne-am-bucurat-de-simpatia-acestor-mase-n-a-fost-o-campanie-anticomunista-avem-nevoie-de-sprijin-ca-aceasta-este-cea-mai-importanta-problema-acum/

    Ion Iliescu – catre Evgheni Tiajelnikov:”Noi ne-am bucurat de simpatia acestor mase – N-a fost o campanie anticomunistă – Avem nevoie de sprijin, că aceasta este cea mai importantă problemă acum să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda”

    Deci nu de ceausescu sau de teroristi era vorba, ci de cei care erau de dreapta, adica nu credeau ca jegosul socialism fusese umplut de jeg de alde ceausesti si nu de esenta lui marxista intrinseca.
    Atunci daca este asa si daca pentru asta au murit 1000 de oameni, cred ca si el se poate duce dupa ei.

  22. PS Si de fapt cei de dreapta erau cei care atunci in 22 dec seara au strigat :Fara comunisti!

  23. @biblio
    lumea zice ca ai dreptate…emotii? hihiiiiiiii

  24. @silverstar
    pd-l a devenit mai catolic decat papa… oare ?

  25. @ rasputin
    Din fericire pentru mine Craiova este mai îndepărtată de mine, nu ştiu însă cum este pentru Craioveni. Trăiesc din ce în ce mai mult impresia că ne dezumanizăm, că ne întoarcem spre începuturile istoriei.

  26. ***rasputin – ştii foarte bine că nu sunt membru al nici unui partid… Nu ştiu şi nici nu mă interesează luptele interne din PD-L. Nu am absolut nici un interes.
    Îmi permit doar să susţin şi să simpatizez PD-L, Băsescu, Udrea… 😆
    Văd că tu eşti bine ancorat, te implici şi ştii multe… Pe mine nu mă interesează decât ce fac aceşti oameni ca să-şi respecte şi să-şi onoreze promisiunile din campanie… 😳
    Nu ştiu… O fi bine… N-o fi bine… 🙄

  27. @biblio
    poate lulu stie mai multe…si eu sunt din fericire departe de craiova!

  28. @silverstar
    d-na Udrea si lazlo borbely fac ceva in acest guvern …in rest vai si amar, pd-l nu are nicio sansa la alegerile din 2012 ! imi dau cu parerea nu ma implic…

  29. rasputin

    Min.Laslo Borbely,vine maine in zona noastra…Il consider un etalon pentru UDMR si multi colegi ar putea copia modelul…Dar totusi nu as spune ca in rest e vai si amar,ai devenit atat de radical de parca tu ai detine niscai’ secrete la care noi muritorii de rand nu putem ajunge…

  30. ***rasputin – se poate sa ai dreptate… Încă nu ştiu. Eu adun, contabilizez şi cred că mulţi fac aşa… Încă nu a venit ora bilanţului… 🙄

  31. D-na Udrea, ce parere aveti despre unguri din romania, adica: Jud Bihor,jud:Satu Mare, jud:Mara Mures, adica cum putei sa lucrati cu iei, la pe ce nivel puneti pe iei?

  32. @ ion adrian
    Tu centrezi , tu dai cu capul .
    Postezi un dialog gasit cine stie pe unde , prin ce ziare de 2 bani , in care Iliescu cere ajutor impotriva fortelor de dreapta .
    Scrii apoi ca iata , cei de dreapta strigau in acele zile : jos comunismul !
    🙂 Daca tu crezi ca multimea dezlantuita in zilele alea stiau unde-i dreapta , care-i stanga , atunci nu te pot cataloga decat un naiv .
    Naivitatea consta in seriozitatea cu care ne informezi despre toate tampeniile aparute prin presa flamanda de ” subiecte fierbinti ” . Trebuie sa manance toti o paine , nu ? Si tu le iei pe toate de bune 🙂
    Nu ne-ai convins cu nimic nou , cel putin pe mine .

  33. Cum sa justifici o diferenta de la 4000 la 10 000 Euro pentru reabilitarea termica?
    N-ai cum sa justifici aceasta diferenta! Locuim intr-un bloc care nu este o cazatura, terasa a fost refacuta de o firma de prestigiu ce ne-a dat garantie 10 ani, blocul n-a necesitat decopertare sau tencuieli brute pe toata suprafata ,(lucrari neexecutate dar care au fost trecute in devizul general de plata ) subsolul este lacrima de curat, robinetii nou -nouti, motiv pentru care am crezut ca reabilitarea va costa chiar mai putin de cat se spunea (3 – 4 000 Euro ) !
    10 000 Eurooooooooooooooo Atat costa pt un apart. ce avea tamplaria pvc montata dinainte ! Motivul pentru care ma costa atat este ca locuiesc in sect. 3 ?
    Daca tot este criza, daca cei ce ne conduc destinele pe culmi de glorie stiu ca romanul a ramas fara munca, ii este greu romanului sa plece cu copilul de mana fiindca ala fiind mic cere marul de pe taraba si n-are tata bani sa-i cumpere, ca e somer , si trist ca viata l-a lovit in plex ! Caciula de margaritar ii trebuie romanului cand are ciorapii rupti ascunsi in pantofi crapati de vreme ? Si daca statul vrea sa dea mai mult decat face reabilitarea asta termica atunci isi permite tichia de margaritar ? Romanul a intrebat cat costa ? A intrebat ! Statul i-a spus cat ? I-a spus ! Acum de ce-i cere mai mult deact i-a spus si decat face ? Ca in povestea asta romanul mai e statul si statul il mai reprezinta pe roman? Si daca statul a dorit sa ajute firmele de constructii sa nu dea faliment atunci sa ajute ! dar nu inteleg prin ajutor sa dai lucrarile doar unor firme care sa ia pielea de pe om si tie ca stat n-ar trebui sa-ti pese cat iti cere acea firma pe un polistiren si pe un termopan productie bulgaria si cu 4 camere in loc de 5 ( si acela la pret de lux) ? Intr-o asa criza ar trebui sa ne ajutam intre noi, sa-l intrebam pe vecinul nostru daca mai are ce manca si si-i dam din putinul ce-l avem ! De ce refuza Primaria Sect 3 sa puna la dispozitia noastra( a proprietarilor) oferta castigatoare ? Preturile cu care s-a angajat in licitatie sa execute lucrarile la blocul nostru ! Avem cerere depusa de 50 zile si-si rad de noi cand ii intrebam daca ni le vor da ! ASTEPTATI ! Ultima data mi-au spus si cat sa mai astept ! MULT SI BINE ! Ne scot ochii ca am cerut lucrari suplimentare si se bazeaza domnii de la primarie pe o cerere ce-a fost comandata de primarie ! In mod normal trebuiau sa ne inchida cu PVC ferestrele de la bucatarie si de la sufragerie ce dadeau in balcon cum a prevazut auditorul ! Ni s-a cerut sa formulam o cerere daca dorim ca in locul acestor ferestre sa fie inchis balconul ! Tamplaria montata la balcoane nu a depasit la masuratoare si nici la pret ce-a prevazut auditorul ! Dar ne-au trecut balcoanele ca lucrare suplimentara ! Si tot asemenea nereguli sustinute de constructor ! Partea rea este ca primaria nici nu vrea sa auda de noi! tine fatis partea constructorului si i-a dat voie acestuia sa adauge in devizul de plata lucrari neexecutate! E corect? Si nu suntem singura administratie de bloc in aceasta situatie ! Se foloseste un cliseu la sectorul 3. E corect ca am fost chemati intr-o sedinta si iar ni s-a spus sa mergem acasa ca vom primi raspuns in 3 ZILE ! Asteptam cu sufletul la gura raspunsul ce iar intarzie ! De parca dreptatea este o capra neagra pe cale de disparitie ! Unii oameni din bloc inca mai spera si au incredere in Domnul Primar ! Eu cred ca poate Dumneavoastra veti putea descalci acolo la Minister itele acestea incurcate !
    Va multumim
    Cu incredere
    Cei din Blocul PM 51 Campia Libertatii sect 3

  34. Doamnei Ministru Elena Udrea,
    Sarut mana. Zilele acestea a fost evocata posibilitatea demararii programului vizand un fond de investitii nationale. Nu am calitatea si nici suficiente cunostinte pentru a ma pronunta asupra oportunitatii unei astfel de masuri. In schimb, am putut sa observ ceea ce eu interpretez ca pe o coagulare a unor interese contrare acestui proiect (asta ar putea insemna ca proiectul este bun !) si o relativa bulversare a mediilor care gestioneaza in prezent portofoliile de aceast gen.
    Imi permit, de aceea, sa-mi exprim o parere, cum ca ar trebui grabita luarea unei decizii si transmiterea unui mesaj clarificator privind infiintarea sau nu a acestui fond, precum si a orizontului de timp in care s-ar preconiza transpunerea in practica a respectivului proiect.
    Va multumesc si imi permit sa va doresc mult bine.

  35. @Buddy si romanilor americanizati

    Ar fi cazul sa incetati cu “modelul” nord-american de cinste si corectitudine in intocmirea contractelor din constructii si nu numai.., pentru ca dati dovada de ignoranta totala si pe deasupra dezinformati cititorii acestui blog, ba mai mult mai aveti si tupeul sa’i contraziceti pe Biblio, moro si nu in ultimul rand, sharmanta si inteligenta NG.
    Sedintele interminabile de partid, din epoca Ceausista nu sunt decat copii fidele ale “meeting-urilor” zilnice din companiile N-americane, unde se vorbeste mult si nu se face nimic…
    Coruptia din Romania nu este decat o copie la scara mica a celei din Occident, un fel de coruptie de cumetrie……….
    http://www.cbc.ca/canada/story/2010/03/10/public-works-expenses010.html

  36. @ Katrina….
    Ca de obicei vorbesti prostii…
    In comp N-americane nu prea sunt meetinguri….eu lucrez acolo…. aia tac si fac….
    de aia au ajuns unde au ajuns….si in constructii se da de lucru la toata lumea -a se citi la toate bcompaniile locale- si sti dece… ghiceste ca esti destept le sti pe toate… hai sa vedem dc sti,
    dc nu, SHUT UP.

  37. In Europa Romania ocupa locul 2 la capitolul coruptie,dupa Italia.Latinii sunt latini…locurile nu sunt batute in cuie.Se poate face “rocada”.

  38. Citatul zilei 🙄

    “Politica este poate singura meserie pentru care se crede că nu este necesară nici o pregătire.”
    Robert Louis Stevenson

  39. Circulatia e oprita in in Pucheni, in sensul spre Bucuresti.2 masini de politie si o platforma sunt acolo.

  40. @N.G.
    buna dimineata !
    radical in nici un caz incerc sa fiu realist…

  41. Un zâmbet la cafea 😆

    Sâmbătă dimineaţa, Bulă sare vioi din pat şi îi spune Bubulinei:
    – Azi e zi de mers la dame.
    – Cum adică? întreabă şocată Bubulina.
    – Uite aşa! Eu mă duc la Mimi de la 3, iar tu te duci la mă-ta.

  42. @ ion adrian
    În seara de 22 dec. spui că poporul român a ajuns la o intersecţie . Unii vroiau la dreapta , alţii vroiau la stânga . Părerea mea e că da , au ajuns ei undeva dar nu era intersecţie , era sens giratoriu .

  43. @ silverstar
    ” Pe mine nu mă interesează decât ce fac aceşti oameni ca să-şi respecte şi să-şi onoreze promisiunile din campanie…
    Nu ştiu… O fi bine… N-o fi bine…”

    La ce te referi ? Nu ştii dacă-i bine sau nu să-şi respecte promisiunile ? Dar ce grozăvii au promis ?

  44. Nu cred eu că, în 22 dec, românii, marea majoritate a românilor, nu prea ştia de dreapta şi stânga din punct de vedere politic. Cei care au murit strigau pentru o viaţa decentă, pentru pluripartitism… Dar n-am auzit pe nimeni pronunţând, în acele zile de dreapta şi stânga… 😳

    Numai că Iliescu ştia el ce ştia de aceea voia un ajutor de dincolo… De aceea l-a şi împuşcat la urgenţă pe Ceauşescu profitând de abrambureala acelor zile…
    Când ne-am revenit, răul era deja făcut: Iliescu bine înfipt la conducerea statului… 🙄

  45. ***Ingineru – nu, domnule! Mă-ntreb dacă atitudinea mea e bună… Nu-mi mai răstălmăci tu cuvintele… 😳
    Guvernanţii ştiu ce să facă şi ştiu că trebuie să-şi respecte promisiunile ca să primească voturi şi în 2012…

  46. @Dana Mladin,
    Ce ar fi sa fii politicoasa.
    Daca ai sta in fata mea tot asa ai vorbi?
    Unde erai in 22 decembrie dimineata?
    De fapt nu-ti raspund tie, ci scriu pentru tinerii care sunt in permanenta manipulati de toti acesti codosi politici.

    In dimineata de 22 decembrie la ora 9-10 in zona Grozavesti venea “clasa muncitoare” dinsppre APACA si zona Militari desigur strigau Jos Ceausescu dar unii strigau si jos comunismul.
    Marturisesc ca am sprijinit fara voia mea lovitura de stat cu public care urma sa se produca, in sensul ca, constient de pericolul potential al unei asemenea lozinci poate premature, caci ce era comunismul? lumea nu stia clar si toata ura si frustrarea se indrepta spre Ceausescu.
    Imi era teama ca fortele care urmareau ce se intampla sa nu accepte “jos comunismul” caruia putea sa-i urmeze si “traiasca regele” si ca se risca o baie cde sange cu aceasta lozinca, motiv pentru care am facut propaganda in zona unde eram sa nu se strige incajos comunismul ci doar jos ceausescu, joe ceausestii, jos analfabeta etc.
    Ca am avut dreptate o dovedeste tocmai faptul ca diversiunea terorista s-a declansat la Sala Palatului in dupa amiaza spre seara zilei de 22 decembrie cand unui text al lui Iliescu poate de tipul: Tovaaarasi, Ceausescu a intinat idealurile nobile etc etc s-a strigat Fara Comunisti ceea ce, daca nu incepeau tragerile “teroriste” , a se citi diversioniste putea sa dea cu totul alta turnura evenimentelor neplacuta kgb si agentilor acestuia (dar probabil ca placuta CIA 🙂 ), care au confiscat atunci miscarea populara de revolta si au organizat-o si indreptat-o spre ce doreau ei, adica un soi de perestroika de democratura comunistoida placuta unui Biblio. Faptul ca apoi cei care au strigat fara comunisti au reusit sa se organizesze si in 26 ianuarie 1990 s-a produs prima mare si poate ca chiar cea mai mare numeric , manifestatie anticomunista si antiemanatzie post comunist,a sutele de mii de bucuresteni participanti de dimineata pana noaptea in Piata Victoriei, strigand :
    Jos Comunismul,
    Jos Iliescu si cine a stat cinci ani la rusi nu poate gandi ca Busch,
    jos Brucan , Jos FSN, Libertate, etc

    Atunci s-a acceptat fortzat pluripartidismul care nu era in viziunea lui Iliescu care vedea FSN ca un fel de suprapartid cu curente diferite dar desigur ca avand o conducere unica(adica dlui) restul fiind doar supape de esapament ptr prostime.
    S-a dat infiintat CPUN ca un soi de miniparlament si desigur ca diversiunea s-a schimbat, adaptandu-se noilor conditii politice, repliindu-se, in sensul ca s-au creeat tot soiul de partide de scara de bloc in oglinda fata de cele trei istorice care ii ingrozeau pe perestroikisti caci reusisera nu sa aiba sute de mii de membrii ci sa adune sub umbrela lor sute de mii de bucuesteni, caci mitingul din 26 a fost organizat de PNTCd-Coposu, Ratiu, Diaconescu ; PNL -Campeanu, Sandulescu, Lazarescu si Nicu Enescu; PSD -Cunescu.
    Astfel toate aceste partide avand 3 delegati in CPUN fata de FSN cu zeci de reprezentanti, de fapt anticomunistii erau intr-o inferioritate numerica categorica, daca erau cateva zeci si aia pe jumate infiltrati restul fiind securistii fideli lui Iliescu .
    Tot atunci a fost adoptata reactia de tipul ” noi muncim nu gandim” prima mineriada de intimidare, contra sediului PNTCD mai ales(Coposu a fost scos de Roman din sediu) avand in loc in 29 ianuarie 1990.

    Tot ce a urmat de atunci si pana azi isi are germenele pentru rele si bune in acele zile.
    Evident ca Iliescu a facut permanent jocul Moscovei fiind o frana pentru modernizarea reala a tarii, dar foarte abil, facand mereu doar acele cedari care i-au pastrat insa puterea, cedari care desigur, ca orice fisura, au crescut cu timpul si monolitul comunist a facut loc si acelei drepte care in 22 decembrie 1990 il ingrozea pe Iliescu si pe Tiajelnikov.

  47. PS Multumesc celor care au reactionat la diversiunea Danei Mladin.

  48. Ai incredere in tine…

    “Nu-i cere nimic lui Dumnezeu pentru ca nu vei primi. Dar multumeste-i pentru ceea ce – actionand – ai reusit tu sa faci.”

  49. Accident in lant in Comarnic…7 masini sunt implicate,accident grav la Movila Vulpii,la bariera.
    Azi au fost cam 20 accidente.Sunt si morti.

  50. Pingback: Promoveaza-l

  51. @ion adrian
    La 22 dec `89 aveam 25 de ani , e de prisos sa-mi spui mie ” povesti ” de la Revolutie .
    Te erijezi in cel care le stie pe toate si mai ales ca detii adevarul .
    Nimeni de pe blog nu mi-a reaspuns in mod negativist la ” diversiune ” cum crezi tu ca este , ci se intreaba daca stia cineva care-i dreapta , care-i stanga in acele zile .
    Imi dau seama ca ai fost bucuros de provocare , caci ti-am dat ocazia sa-ti insiri kilometricele postari care pe mine nu ma intereseaza .
    Si nici nu prea vad copii nestiutori pe blog care sa-ti savureze zicerile .
    Ce-ar fi sa revii in zilele noastre si sa astepti sa se dea publicitatii raportul despre Revolutie !! Mai ales ca sigur vom afla adevarul gol-golut deoarece actualul regim ( fost FSN ) ne da posibilitatea sa aflam totul . Si cine , daca nu tu , are incredere oarba in regimul de azi aflat la putere !?

  52. Pentru acuratete, la Bucuresti, Revolutia a inceput in dimineata zilei de 21 decembrie 1989 si nu cum eronat doresc comunistii sa acrediteze ideea ca pe 22. Este adevarat ca inca din primele clipe, s-a scandat tare: JOS COMUNISMUL si tot felul de lozinci anticomuniste, intercalate cu altele impotriva dictaturii personale a lui Ceausescu. Este important de precizat si de reamintit ca romanii s-au exprimat foarte clar in aceasta privinta, deturnarea de la anticomunism la antidictatura a fost adevarata lovitura de stat data de nenorocitul de Ion Iliescu. Permanent apareau pe cladiri si garduri inscrisuri anticomuniste care erau sters peste noapte de maini dibace dar trimise la comanda. Nu trebuie uitat ca liderul ideologic al comunistilor si nostalgicilor acestei ideologii dezastruoase a inceput discursul sau in lumea libera folosind apelative comuniste si acuzand dicatatura doar pentru faptul ca “a intinat idelalurile comunismului”. Nu cred ca s-au produs schimbari de mentalitate in ceea ce il priveste, atit pe el cat si pe cei care ii impartasesc idioteniile. Ca sunt la zi cu tratamentele medicamentoase sau ca nu sunt, cum observ chiar si pe aici, uneori.

  53. Good News! 😆

    Aurora Bell, directorul de Prognoza al ANM: Ninge pana in jurul orei 17.00, iar de duminica vine primavara

    Ninsorile continua joi pana in jurul orei 17.00, cand se estimeaza un strat de zapada de 6-7 centimetri. “Ne asteptam maine sa mai ramana ninsori izolate si apoi usor sa ne indreptam spre temperaturi normale pentru aceasta perioada. Duminica vom ajunge la maxime intre 5 si 10 grade, inclusiv in Bucuresti unde vor fi 10-12 grade”, a declarat pentru RealitateaFM directorul de Prognoza al Administratiei Nationale de Meteorologie, Aurora Bell.

    Sursa: realitatea.net

  54. @ Ingineru’ ,
    O comp aici are atit contracte asa zise de stat cit si contracte private…ma refer la cele care lucreaza in domeniul constructiilor . Numarul de comp. care rezista pe o piata locala sau regionala este reglementat de piata…adica dc. o comp nu are suficiente contracte pe termen scurt ptr a supravietui si a avea si un profit, se inchid sau isi indreapta domeniul de activitate spre un alt segment dc. pot.
    Aceste comp in Constructii sunt citeva pina la 2 duzini saa zicem pe o piata locala. nu toate participa la o anumita licitatie ci in primul rind cele care au capabilitate tehnica, au loc ptr comenzi noi in acea perioada…. Uneori municipalitatea trimite cerere de oferta special la anumite companii cu care a mai avut contracte si au fost f multumiti de calitatea lucrarii si timing. Poate aceste comp sunt ocupate in aacea perioada daar nu pot strica relatia buna cu primaria asa ca fac o oferta supraevaluata si se exclud automat de la primirea contractului…Deci ramin in joc numai citeva din care una cistiga contractul… Acum acesta stie cine a mai facut oferta si cera la rindul ei un Bid ptr o anumita parte din contract , de la comp. concurente la contractul general….
    La viitorul bid de contract general aceasta comp are deja de lucru si supraliciteaza si contractul urmator este primit de un concurent care primeste de lucru si tot asa….
    aici companiile sunt competitori dar si parteneri in cadrul contractelor mari….simplu….
    deci in final toata lumea are de lucru cu un proceent mai mic sau mai mare de profit…
    Problema care totusi vreau s-o scot in evidenta este data la care se preda lucrarea si acel procent de 10 % care exista si aici mai mult sau mai putin dar f justificat si numai cu acordul prealabil al clientului. Deci sa zicem ca trebuie sa predau pe 2 Ianuarie.
    Fac totul si o termin pe 20 Dec. Pina pe 2 Ian. nu se preda nimic ptr ca sunt alti factori care nu permit, o constructie noua, cladire, pod, cale ferata, aautostrada, strada, are o perioada de garantie de la data predarii, contractorul general asigura ptr o suma aceasta perioada de garantie, asigurarea neputind incepe decit de la data predarii care nu se poate schimba . Acum dc. preda lucrarea mai tirziu asigurarea incepe de la data predarii care oricum intra in perioada initiala dar asigurarea se termina la data fixa din contractul de asigurare, deci contractorul a platit nisste bani degeaba. Acum perioada de garantie cu clientul este in general 6 sau 12 luni de la dat punerii in exploatare dei dc, dai mai tirziu lucrarea si apar peste 11.5 luni probleme majore , asiguratorul nu-ti poate plati ptr ca a expirat polita iar tu esti obligat sa remediezi din banii propii. Mai exista si alte pirghii ptr. mentinerea datei de predare in contract… dar ma opresc aici… poate Katrina va intelege acum ce si cum si nu va mai stropi cu noroi pe cei care-si pierd putin din vremea lor ptr a transmite celor din tara o parte din experienta de zi cu zi….

  55. @ budyy
    Mereu mă minunez cum la alţii este aşa de simplu iar la noi atât de complicat . Cred că avem un talent nativ .
    Totul e OK dar nu înţeleg ceva : şpaga , unde este şpaga în acest tot acest circuit ? Ei nu au politicieni , nu trebuie şi gura lor să mănânce ceva ?

  56. buddy

    E normal sa nu sti ca in marile companii N-americane se fac meetinguri zilnic, pentru ca nu faci parte din staff, personalul auxiliar n’are de ce sa participe la asemenea intrunirii………

  57. Pe internet circulă zvonul că aseară, Geoană şi Vanghelie s-ar fi întâlnit cu C Voicu, senatorul PSD care urmează să fie arestat… La curiozitatea jurnaliştilor, M Vanghelie a răspuns cu o întrebare: Vanghelie către ziarişti: Mă întrebaţi politic sau … ERGONOMIC? Ar putea oare Bibliotecaru să explice ce a vrut să spună Vanghelie?

  58. silverstar
    A vrut să spună ECONOMIC . Adică vorbea de bani , relaţii comerciale , economice deci …Au înţeles greşit jurnaliştii sau , mai probabil , a citit Vanghelie aiurea de pe goagăl .

  59. Daca unii mai inceti la minte inteleg altceva dintr-un text oarecare, cred ca trebuie sa fim de acord ca este problema dlor. . 🙂

  60. Mladin , tu esti o diversionista de la AN blog venita pe aici bine ai venit.
    Nu sustin ca detin adevarul. Am trait personal niste evenimente pe care le-am relatat ca atare si am tras niste convcluzii care ca orice tip de concluzie pot fi partiale incomplete sau xchiar eronate.

    Probabil ca daca aici pe blog sunt multi agenti psdisti intradevar nu le place ce spun si aveau nevoie de unul declarat ca atare odata ce a fost interzis ionhut.
    Tu vad ca insulti , caci asta stiti voi cei din filiatia Frunze sau Baneasa.

  61. PS.Si doar am spus ca nu scriu ptr tine, asa ca anuntul tau referitor la interes sau dezinteres este superfluu si dovedeste un ego exacerbat.

  62. @ silverstar
    Păi dacă nici dumneavoastră nu înţelegeţi ce spune domnul Vanghelie, de unde să-l înţeleg eu.

  63. Ziaristii nu au inteles gresit si nici nu au interpretat eronat. Poate ca el a fost bine intentionat, asa cum mai sunt si alti “meseriasi” peste tot, dar s-a exprimat incoerent si usor obraznic, in ceea ce vroia sa fie o ironie la adresa jurnalistului. El a spus clar, ca este politic sau ergonomic? Dar nu fiecare reuseste sa exprime de fiecare data exact ceea ce gandeste, iar pozitia sa de inalt lider politic, ii confera tiganului Vanghelie, o oarecare notorietate. E drept ca are deja si traditie.

  64. Dana,
    De data asta am impresia ca ai gresit blogul. Ori poate stilul. Sa nu te astepti insa la acelasi succes ca si pe cel al distinsului Bombonel. Nu am pus ghilimele la calitatea lui AN, pentru ca el o sa fie, probabil curand, distins. O sa fie niste bare intre el si restul lumii care o sa faca diferenta. As pune chiar pariu. Prea se zbate saracul sa ajunga in functii politice, pentru ca pe urma sa poata invoca atacuri politice ale lui Basescu asupra opozitiei, cu O mare. Am mai vazut semne asupra acestei politici si la liderul vostru suprem. Spunea, nea Nelu ca nu pe Geoana il apara, ci Senatul, care ar ajunge in mare pericol, odata intrat pe mina coalitiei formate in jurul PDL si a presedintelui Basescu. Ce ii aseamana pe cei doi lideri ai PSD, este teama de gardul de gratii care tinde sa-i desparta de lumea libera.

  65. Ce placut este sa ma uit la marele actor Mircea Diaconu , jucator ca si Caramitru, al unor secvente din 22 decembrie, la RTV vorbind despre revocarea lui Geoana si ma gandeam cat de elegant ar bascula, ar rasturna toate argumentele si le-ar da la intors, daca, sa zicem ca dl Crin Antonescu ar avea sansa sa ajunga presedinte al Senatului in locul lui Geoana. 🙂

  66. ***Bibliotecaru – tu poţi să-l înţelegi pe Vanghelie că doar eşti în slujba partidului – PSD – al cărui şef este şi el… Cum să nu-l înţelegi tocmai tu? Nu el vă este şef acolo, la Bucureşti? 🙄

  67. @ Ingineru’
    Te rog frumos intelege ca nu exista spaga la orice contract, poate la nivel f inalt ptr afaceri f f mari se face loby si toata lumea inclusiv politicienii iau niste bani….
    la afacerile economice ca, case, blocuri, strazi, autostrazi, etc nu exista spaga, vrei sa crezi sau nu…
    @ Katrina,
    Te rog sa faci abstractie de mine, nu esti omul cu care sa pot discuta, obraznic si prost, vezi ce ai zcris mai sus… de unde sti tu la ce nivel sut eu…. unde lucrz si ce am lucrat… tipic rauvitor romanesc si fara dorinta de a intelege si invata din ce fac altii simplu si bine….
    te rog nu ma mai interpele ca m-am lamurit, esti pierdut in spatiu aici si creezi doar polemica de dragul de a incurca ceva nu de a face ceva….

  68. L-am auzit la TV-uri… După ce a fost întrebat dacă s-a întâlnit cu bla bla bla Vanghelie a vrut să ştie cum este întrebat, politic sau… ERGONOMIC…

  69. Se zbat pentru funcţii ca să-i apere de justiţie poala largă a imunităţii…
    Încă de la început, tartorul-şef – Iliescu – a spus că celălalt aspirant, Gh Nichita – are prea multe funcţii. Deci, clar! Tartorul-şef a spus că-l vrea pe Năstase şi Năstase va ieşi… Pentru c-aşa vrea măria-sa, şeful… 👿

  70. Să ne amintim că, în perioada 2000-2004, PSD-iştii au avut toate butoanele la dispoziţie şi nimeni – jurnalist, analist politic sau politician din opoziţie – nu a pomenit de partd-stat PSD sau de dictatură… Au tăcut toţi ca nişte chiţigoi… 😳

  71. Adrian Năstase – reales! Cum am spus mai devreme…

  72. În condiţiile acestea, praful se alege de PSD… Cum o să poată PoAnta reforma partidul când ar trebui să înceapă cu Iliescu şi Năstase ori el, PoAnta e căzut în cap de dragul ăstora doi… 🙄

  73. Felicitari Academicianului Basescu Traian !!
    D-na administrator stergeti inca odata acest mesaj? Am scris ceva indecent ?

  74. Maryland Andrei , am priceput mesajul tau , insa comentariul meu a fost sters .
    Esti un dragut 🙂

  75. Ohoooooooo,vad ca ,comunitatea bloggului s-a diversificat,au aparut noi aparatori ai BATRINULUI edec.
    e bine,pt ca in viitorul apropiat,minciuna tirita timp de 20 de ani ii va sparge capul dl. ION ILIESCU.
    era si cazul si momentul.dupa ce a distrus viitorul acestei tari,dupa ce a construit un partid monstruos-VEZI MIRCEA GEOANA,ULTIMUL CARE ISI ARATA CARACTERUL DE MITOMAN-.
    astazi mai are tupeul acest comunist iliescu sa ne spuna ca ,socialismul trebuie intarit in rom.
    ba mai mult indignarea il sufoca,cind amintea despre falimentul partidelor surori din fostele tari socialiste.
    asa ca doamna,ori domnisoara DANA MLADIN,aveti dreptate,sa asteptam,pt ca asa cum am asteptat 20 de ani mai putem avea rabdare citeva luni.
    ma uit acum la gen STANCULESCU-cum il demasca pe ion iliescu………..

  76. @ silverstar
    Vă plictisiţi şi vreţi un pic de scandal? Înţeleg… e cam multă monotonie zilele astea, este un aer… cum să zic… prea academic.

    Eu mă refeream nu la afinitatea politică, ci la nivelul intelectual-comunicativ. Domniile voastre vorbiţi o limbă asemănătoare, aveţi acelaşi limbaj agresiv, plin de răutăţi, lipsit de delicateţe şi, de cele mai multe ori, jignitor… Era să uit, şi lipsit de orice analiză. Dacă dumneavoastră nu-l înţelegeţi, eu cum să-l înţeleg?

    Altfel, până una-alta, nu am decât un singur şef, Dumnezeu. În mod sigur şeful meu nu are nici o legătură cu domnul Vanghelie, şi nici cu domnia voastră.

  77. buddy

    De inocenti ignoranti, care cred ca in N-America sunt cei mai cinstiti afaceristi, ne’am cam saturat si in plus ne’am dat seama ca sunt in majoritate, asistati sociali…..poate ca ar fi bine sa te informezi inainte de a considera ca romanii sunt cei mai corupti….
    Daca erai la un nivel mai inalt decat un “uelfer” stiai ca termenul “lobby” este echivalentul romanesc al coruptiei…………….Poate ca ar fi bine sa te duci la coaforul nevestei tale ca sa’ti tunda parul care’ti ascunde inteligenta…………Hahahahahahaha!!!

  78. ingineru spune
    Katrina
    Tu eşti ” Hurricane Katrina ” ?
    Exact, ai ghicit……….

  79. @ Katrina,
    Un dobitoc mai mare ca tine nu am vazut… insasi limbajul spune tot…
    Si nici nu sti ce rol are si ce inseamana lobbyul aici… ca de obicei stai la adapost si la sfirsit iesi cu jigniri si timpenii doar ca sa enervezi omul….., si fa unpica matematica si ai sa vezi unde e rata mai mare de asistati social , in N america sau in europa….tew -am intrebat ceva mai sus si ai tacut milc, ai experienta baiate … nu esti bun decit de jigniri… nicio idee demna de pus in practica ,…numai prostii de labar roman care isi pierde vremea pe bloguri…Scuza ma doobitoc esti dobitoc ramii, cu tine nu poate vorbi omul…..nu ai nici cea mai mica logica… pune mina si citeste mai sus poate intelegi si tu cum stau lucrurile pe aici si ce ati trebui sa faceti in Ro. caa lucrurile sa mearga mai bine…..

  80. Ca să fii bine cu toată lumea… “Am inteles din experienta de la Congres ca anormalul bate normalul, deci daca esti ferm si spui cum trebuie, lumea se uita ciudat la tine. Si atunci, am spus ca ma duc in cabina, votez, stiu numai eu cu cine votez si care castiga ma duc si-l pup ca l-am votat. Nu conteaza care, ca asta e procedura si m-am adaptat, daca asta e procedura standard ce naiba sa facem”, a spus Vanghelie, lucru ce a si facut dupa anuntarea rezultatului.
    Cam aşa cred eu că trebuie să procedeze un pupincurist…

  81. Vedeţi că până la urmă l-aţi înţeles? V-am spus, cei ce gândesc la fel se înţeleg până la urmă… marile spirite se atrag reciproc şi devin totuna. Felicitări!

  82. @ silverstar
    Sarut mana.
    Desigur ca si eu mi-am facut o parere (corecta sau gresita, bazata doar pe aparitiile mediatizate ale respectivei persoane si oricum, prin asocierea involuntara ce se petrece in mintea mea cu alti semeni ai nostri, mai mult sau mai putin agreabili mie) despre Marian Vanghelie. Atat cat v-am cunoscut, presupun ca dumneavoastra ati fost si sunteti intre acei oameni care obisnuiesc sa spuna verde-n fata ceea ce gandesc. Imi permit sa va intreb: v-a fost bine ca ati procedat astfel ? Eu am un raspuns, adevarat ca bazat pe imaginea scarii de bloc unde se afla apartamentul in care locuiti (daca asta ajuta la ceva, sa stiti ca ea nu difera mult de cea a blocului in care traiesc eu).
    Sa aveti o zi cat mai buna.

  83. Un zâmbet la cafea 😆

    – E uimitor! Cum poţi face atât de multe greşeli într-o sigură zi?
    – Simplu. Mă trezesc devreme…

  84. ***Bibliotecaru – dacă un membru PD-L ar fi scos pe gură aşa o perlă, cum a scos Vanghelie, câţi metri de cearşaf ai fi înşirat tu pe aici ca să-i demonstrezi incompetenţa? 😳 Ce, nu te onorează faptul că Vanghelie face parte din partidul a cărui slugă plătită eşti tu? 🙄

  85. ***Nicolae – Bună dimineaţa! 😆
    Cred că ai văzut că astăzi nu mai ninge ca ieri dar e frig, e tare frig şi da! mă plictisesc aşa cum afirma cineva pe aici, cineva care mă contabilizează din aceleaşi motive de plictiseală… 😳
    Sigur, Nicule, că nu mi-a fost comod pentru că, întotdeauna am avut curajul de a fi sinceră şi a spune adevărul… Am pierdut mult dar măcar nu am ce-mi reproşa… Mie nu am ce-mi reproşa… Şi… niciodată nu am fost apreciată pentru sinceritate… Ba da! O singură dată o fostă colegă şi prietenă din Vaslui mi-a spus că, pentru felul meu de a fi nu sunt un om periculos… Ştia ea de ce spune asta…
    În rest… Mda… Omul nu acceptă adevărul… Fiecare vrea să audă numai ce-i place…
    N-am înţeles ce e cu “imaginea scării de bloc…” Am spus cândva că locuiesc într-un bloc muncitoresc. E tot ce am putut să cumpăr cu banii din vânzarea unui apartament de lux în Vaslui… Dar… am o casă şi e casa mea…
    O să te sun mai târziu să-mi explici dacă aici nu se poate…

  86. Buna dimineata deci…..Prin urmare este vorba de Academia Romana…Daca Iliescu si Basescu sunt de onoare e OK….Dar tot atat de bine ar putea fi facuti “de onoare” si instalatorul de intretinere care asigura un flux corect al apei si plusprodusului intelectului exagerat al academicienilor…Luminati-ma ,i-au facut pe academicieni bugetari ?….Din nou…?Daca da…de ce nu formeaza academicienii un “sfat al tarii”……in care sa fie inclusi si alte categorii de specialisti in varii domenii care asteapta acum la portile afirmarii si ale academiei bugetare…?
    O sa fie imbulzeala mare la academie …toti vor dori sa fie colegi academicieni cu Basescu….
    Dna Udrea propune teme,legi etc de bun simt….ca si Boc la inceputul ultimei guvernari…actuala..
    A intrat cu coasa la guvernare si a ramas doar cu coada ei….S-a ales praful de micsorarea salariilor nesimtite de la stat…la nivelul celui de secretar de stat…..de desfiintarea agentiilor capusa…care s-au transformat sau reformat doar…etc etc
    Dna Udrea are intentii relativ bune….Caietele de sarcini sunt cheile unor licitatii corecte si responsabile….caietele de sarcini care de multe ori sunt cu dedicatie prin conditiile de eligibilitate si alte chichite ascunse…Nu poti interzice contestatiile sau sa-i santajezi pe cei ce contesta,sa-i ameninti ca nu vor mai putea participa la licitatii daca nu castiga obligatoriu contestatia…..dar termenul de solutionare a contestatiei,persoanele care solutioneaza contestatiile…si aici sunt niste chei ale eventualului santaj asupra celui care a castigat pe bune sau preferential licitatia…mijloc de presiune….
    Cred ca o licitatie corecta presupune un caiet de sarcini corect…care sa exprime dorinta corecta si responsabila a finantatorului…termen de predare,calitatea dorita..materiale folosite aflate la concurenta pe pietele de profil….Exista o marja de profit pentru castigatorul licitatiei care se poate previziona de catre finantator si organizator al licitatiei….iar licitatorii si castigatorii trebuie doar sa respecte caietul de sarcini…sa isi maximizeze profitul printr-o buna organizare si calcul real al materialelor de pe piata si al remunerarii angajatilor etc etc….si evident sa aiba bani pentru executiile lucrarilor inainte de a incasa de la stat…pentru ca de fiecare data anexele costisitoare de la contracte au venit odata cu depasirea timpului de executie prevazut…schimbarea cotatiei euro,diferenta preturi de piata…etc…
    ETC ETC ,tovarasi
    O zi buna si frumoasa drragi tovarrasi si prretini….Sporrr la munca tovarrasi

  87. @ silverstar
    Nu numai pe domnul Vanghelie nu-l înţeleg, ci pe toţi deopotrivă care au nivelul domniei sale. Dacă membri PD-L ar fi vorbit la acel nivel, v-aş fi lăsat pe domnia voastră să comentaţi. 😀 De altfel v-am şi lăsat până acum, văd că vă descurcaţi foarte bine, nu aveţi nici un semn de întrebare.

  88. Recunoştinţa – floare rară 🙄

    Un om bogat, fără familie, se plânse odată unui prieten de-al său:

    – Oamenilor nu le place de mine, mă numesc zgârcit şi hapsân, cu toate că în testamentul meu am lăsat scris ca averea mea să fie preluată de o instituţie de ocrotire socială.

    Prietenul său îi răspunse:

    – Ascultă, îţi voi spune povestea vacii şi a porcului:

    Se spune că odată porcul veni la vacă şi-i zise: “Oamenii vorbesc mai totdeauna numai despre tine. Eşti prezentă şi la televiziuni pe spoturile publicitare. Ştiu, tu le dai lapte, dar eu le dau mult mai multe: le dau carne, slănină, grăsime, şorici şi din mine oamenii fac cele mai gustoase mâncăruri: caltaboş, cârnaţi, sarmale, tobă. Cu toate acestea nimeni nu mă iubeşte. Pentru toţi sunt doar un porc. De ce oare?” Vaca se gândi un moment, apoi spuse: “Cred că se întâmplă aşa din cauză că eu le dau în timp ce trăiesc, pe când tu le dai după ce nu mai eşti în viaţă…”.

    Aşa este. Cât eşti în viaţă, mai zic unii OAMENI un mulţumesc, dar după ce nu mai eşti, uită binele făcut. Sau dacă-şi amintesc, mai spun „porcul ăla bătrân”.

  89. In toate aspectele vietii, in toate intamplarile, trebuie sa vezi partea pozitiva. Ca sa ma exprim plastic si mai pe intelesul tuturor, partea plina a paharului. In PSD, alegerea lui Nastase ca lider al elitei partidului este, dupa parerea mea pozitiva. El a fost ales democratic, nu a fost impus de la centru. Este evident, ca meseriasii si vulpoii acestui partid asta au dorit. Si asta au. Din pacate, oricate eforturi ar face Ponta pentru a schimba imaginea de partid al coruptilor, al baronilor locali de tip feudal, in contextul in care zilnic o sa mai dispara cate unul de la masa impartirii bunastarii poporului, cu Nastase si dosarele lui, sef peste elite, imaginea o sa ramina aceiasi. Niste fripturisti, care atunci cand sunt decuplati de la banul public si nu se face scut intre ei si Justitie, nu fac nici cat o ceapa degerata. Ori de cate ori nastase o sa doreasca sa-si expuna viziunea sa despre cum sa faca mai bine spre folosul general, cineva o sa-i reaminteasca de matusa milionara de la garsoniera, de termopane, de transformarea personalului diplomatic in slujbasi si samsari de bunuri din China, spre cele 4 case ale sale. Nu o sa scape niciodata de aceasta imagine, pentru ca este reala, chiar daca ar trimite toti blogerii sai, aici. Cu timpul unii chiar o sa inteleaga avantajele unei comunicari libere, fara cenzura si o sa uite de Bombonel.

  90. Nu am date de ultima ora despre unul din consilierii lui AN, daca dupa realegere, acesta isi mai pastreaza postul platit cu 2500 de euro de la emisiunea matinala a postului national de radio. Probabil ca da, dar numai pina la inlocuirea presedintelui TVR, care nu stiu de ce treneaza atit de mult.

  91. E secret numele acelui consilier? Sau trebuie sa ne ostenim cu goagal, daca ne-ar interesa numele respectivului ca fapt divers si dovada a imbarligaturilor politice .Si poate si goagal ne-ar manca timpul. Stirile corecte sa le disipam.

  92. Nu e secret, dar nu cred ca-ti foloseste la nimic. Pentru cei de pe blogul lui Nastase, pot sa precizez ca este Dan Dima si ca el a spus ca nu Nastase raspunde blogerilor si ca nici macar el nu cenzureaza textele si comentariile de acolo. Din pacate nu am retinut cum il cheama si pe acest al doilea consilier al proaspat realesului, dar stiu ca are biroul in Kiseleff aproape de cel al lui Geoana.

  93. Si acum ptr placerea celor care ne urmaresc si in continuarea celor introduse si comentate prin postarile din 10 martie ora 19:22 si 19:44 si apoi in cea din 11 martie, ora 9:44, solicitata de o interventie obraznica a unei doamne probabil ca implicata in zona loviturii de stat cu public, cum frumos a denumit evenimentele din decembrie dl Cornel Dinu, public care a dat victime, care acum dupa tot ce am aflat, nu au fost inutile ci au fost pretul platit de noi nu atat pentru a-l da jos pe Ceausescu(soarta lui era deja batuta in cuie) ci in a stopa si apoi elimina treptat(proces inca nefinalizat)comunismul, in toate formele sale si sa ajungem ca in plan formal, ideologic, sa facem ceea ce UE nu a reusit inca sa faca, desi se fac astfel de eforturi in plan european, si ma refer la condamnarea oficiala in fata istoriei a comunismului, gest care i-ar conferii fara dubiu posibilitatea, dlui Basescu sa fie membru de onoare a unei Academii de Istorie si de Drept, sau al oricarei Academii anticomuniste, atentie de onoare si nu activ, profesional posibilitate realizata zilele astea, caci Şeful statului a fost ales membru de onoare al Academii Oamenilor de Ştiinţă din România, potrivit Inpolitics.ro.

    Doresc asadar, sa semnalez cele spuse de generalul Atanasie Stanculescu unul din actantii din 1989-1990 referitor la ce ni se pregatea daca nu dadeam sacrficiul de sange cerut.

    “Fostul general Victor Atanasie Stanculescu dezvaluie cum s-a evitat, la inceputul anului 1990, o dictatura militara sub conducerea lui Nicolae Militaru, acuzat de spionaj in favoarea sovieticilor.”
    Amanunte in :http://www.ziare.com/actual/dezvaluiri/03-12-2010/stanculescu-iliescu-s-a-folosit-si-de-militaru-si-de-mine-1001792#comentarii

    Nota: cititi ca merita.

    PS Si ca sa stopam criticile si glumelor unor neica nimeni sa vedem cine sunt colegii carora le-a fost conferita acesta onoare anterior dlui Presedinte Băsescu , si care va rog sa observati ca profesional sunt un grup destul de heteroclit de oameni de valoare cu diverse profesii:

    Traian Băsescu este, de azi, coleg de Academie cu cele nume sonore ale științei și culturii de la noi, după admiterea sa între membrii AOSR. Instituția este continuatorul și unicul legatar al Academiei de Științe din România (1936-1948) și al Asociației Oamenilor de Știință din România, înființată în1956. Între membrii acesteia se numără membrii ai Academiei Române, precum Emil Săndulescu, dar și profesionisti precum Ecaterina Andronescu, medicul Irinel Popescu, istoricul Ioan Scurtu, jurnalistul Ion Cristoiu, generalul Eugen Bădălan, scriitorul Dinu Săraru, academicianul Răzvan Theodorescu, IPS Teodosie, academicianul Mihai Drăgănescu, președinte fiind prof.univ.dr.Vasile Cândea.
    Între membrii de onoare ai AOSR s-au numărat laureaţi ai premiului Nobel precum Louis de Broglie, Werner-Karost Heisenberg, Jean Perrin, Paul Sabatier, precum și George Emil Palade. Un alt membru marcant al Academiei a fost Corneliu Coposu. Membru al forului amintit, jurnalistul Ion Cristoiu a declarat azi, pentru Inpolitics, că a fost prezent la ședință și a votat în favoarea primirii șefului statului în Academie. (B.T.Iacob)

    Adaug eu ca dl Corneluiu Coposu este acolo evident ptr activitatea sa anticomunista si suferintele pe care aceasta i-au provocat-o .
    Ar fi interesant sa aflam motivele primirii de catre dl Basescu a acestui titlu onorific?
    Eu pariez ca ptr condamnarea comunismului si aprob, votez aceasta cu amandoua mainile,
    caci am spus in permanentza ca este un gest istoric care-l propulseaza pe Basescu dincolo de granitzele istoriei Romaniei.

  94. PS. Stiti cine a fost si unde a lucrat dl general Vasile Ionel?

  95. Revenire la problema revocarii presedintelui Senatului cu un text finalizat si pe care l-am mai trimis si prin alte parti de ex la rev 22 , la AN unde a inceput discutia etc:

    Asupra revocarii unui presedinte de Senat in Romania lunii martie a anului Domnului 2010

    1. Definitii ale revocarii in domeniul fuunctiilor(demnitatilor) eligibile :

    -Incetarea calitatii de membru intr-un organ ales sau unui mandat obtinut prin alegere.

    -Act prin care organul de stat competent hotărăste încetarea calităţii sale de membru într-un organ ales. –Retragere de către alegători a mandatului încredinţat unei persoane de a-i reprezenta în organele de conducere ale statului.

    Nota : A se constata pentru revocare ca nu este implicat in mod necesar un caracter sanctionatoriu

    2. Este functia de Presedinte al Senatului o functie conforma unui algoritm politic ? Nu, intrucat alegerea acestuia nu decurge cu obligativitate dintr-o impunere politica, asa cum rezulta pentru numarul membrilor Biroului Permanent.

    3. Cum se alege presedintele senatului si restul membrilor Biroului permanent?

    Articolele constitutionale din regulamentul senatului care reglementeaza problema sunt :

    a) Art.24 Regulament.- (1) Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.
    (2) Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor.
    (3) Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar, se organizează un al doilea tur de scrutin, la care participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi sau, după caz, toţi candidaţii care s-au clasat pe primul loc, la egalitate de voturi ori primul clasat şi toţi candidaţii care s-au clasat pe locul al doilea, cu un număr egal de voturi. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a obţinut votul majorităţii senatorilor.
    (4) După cel de-al doilea tur de scrutin, în cazul în care candidatul aflat pe primul loc nu a obţinut votul majorităţii senatorilor, se organizează noi tururi de scrutin, la care participă candidaţi după sistemul prevăzut la alin.(3), în urma cărora este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit majoritatea voturilor senatorilor prezenţi.
    (5) Constatarea rezultatelor votului şi întocmirea procesului-verbal se fac de către o comisie constituită din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar.

    Nota mea : Deci nu este o sinecura, un drept aprioric al unui partid, un drept ab initio a unui partid, ci al unui senator propus de un grup, oricare ar fi el , care intruneste un vot majoritar, desigur propunerea de persoane apartine grupurilor, dar dupa ce se face lista, candidatii concureaza uninominal.
    Concluzie :Nu apare nici-o referire la vre-o componentza dictata de alegeri in afara unei ordonari a candidatilor pe o lista, ceea ce nu are nici-o semnificatie, decat doar eventual protocolara.

    b)Art.26 Reg.-(1) Propunerea de repartizare a celorlalte funcţii din Biroul permanent se stabileşte, după alegerea preşedintelui, pentru toate sesiunile legislaturii, respectând configuraţia politică a Senatului rezultată din alegeri, prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare.
    Nota : Rezulta ca Presedintele apartine numarului membrilor Biroului la care are dreptul grupul din care face parte el si care l-a si propus.

    4. Cum se revoca Presedintele Senatului.

    Intrucat art 30 si 32 care reglementau acest aspect sunt anulate de Decizia 601 /2005 a CCR, vom vedea ce se poate face in baza celor din Regulament ramase ca operante :

    Revocarea oricarui membru al Biroului permanent deci si a Presedintelui, nu poate fi pusa in discutie,

    fiind prevazuta pentru ambele camere, in Constitutie art 64 al(2) teza a patra:

    ARTICOLUL 64: Organizarea internă

    (1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.
    (2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.

    Acestei prevederi constitutionale generale i se adauga cele din regulamentul Senatului:

    Art.29 Reg.-Calitatea de preşedinte al Senatului, de vicepreşedinte, secretar sau chestor încetează, înainte de expirarea mandatului, ca urmare a pierderii calităţii de senator, potrivit art.70 alin.(2) din Constituţia României, republicată, a demisiei din funcţie sau a revocării în condiţiile prezentului regulament.

    Nota: Cu alte cuvinte nu se poate pune in discutie ca revocarea nu ar putea fi aplicata presedintelui senatului cum sustine PSD si PDL

    Ramane sa vedem care este procedurea aplicabila in masura in care cea recomandata in art 30 si 32.

    Desi nu mai sunt operante, efective, prezentam totusi aceste articole ptr a se vedea care sunt pasii de facut pe alte baze decat cele din aceste articole acum nule:

    Art.30.Reg -(1) Revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puţin una din următoarele împrejurări:
    a) încalcă prevederile Constituţiei;
    b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului şedinţelor comune.
    (2) Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.
    (3) Propunerea de revocare prevăzută la alin.(1) sau (2) se face în scris, sub semnătura iniţiatorilor, o singură dată într-o sesiune.
    (4) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor de la alin.(1) sau (2) şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen.

    Art.32 .-(1) Propunerea de revocare se prezintă în plenul Senatului. Dacă propunerea de revocare este aprobată prin votul secret al majorităţii senatorilor, funcţia de preşedinte devine vacantă şi, imediat, se organizează alegeri, în conformitate cu prevederile art.24.

    Vedem ca din aceste articole nule, apare cine initiaza revocarea presedintelui Senatului in situatia de culpa si anume un numar mai mic de senatori, adica o treime fara a se vorbi de grupul caruia ii apartine, cat si fara sa fie necesar sa se invoce nici-o culpa, daca initierea revocarii de majoritatea senatului .

    Propunerea de revocare se voteaza cu majoritatea senatorilor ceea ce este simetric cu majoritatea care l-a ales.

    Nota. Daca aceste articole sunt anulate constatam ca ne raman operante doar principiile generale si regulamentul prin ceea ce a ramas valabil in el cu privire la aceste aspecte

    In Regulament mai exista nefiind abrogate, art 33 si art 18, care in lipsa celor desfiintate vor reglementa cine poate declansa procedura de revocare :

    Art.33.- (1) Revocarea oricăruia dintre ceilalţi membri ai Biroului permanent poate fi solicitată de grupul parlamentar care l-a propus

    (2) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care decide introducerea ei în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen.

    Din acest art 33(1) ramas constitutional, rezulta ca numai ptr ceilalti membrii ai Biroului permanent , fiind exceptat Presedintele senatului, membru si el al Biroului permanent, revocarea se face de grupul care l-a propus conditie simetrica prevederii art 26(1) din regulament

    Art.18.- (1) Liderul grupului parlamentar are următoarele atribuţii:

    ………………………………………………………………..
    m) cere, în numele grupului parlamentar, revocarea membrilor Biroului permanent sau a membrilor birourilor comisiilor propuşi de grupul pe care îl reprezintă;

    Cele doua articole nu se pot interpreta necontradictoriu, decat daca se accepta ca procedura de revocara a Presedintelui senatului nu apartine grupului parlamentar propriu sau in extremis nu numai grupului propriu

    In concluzie in lipsa altei prevederi, revocarea se solicita la initiativa unui numar de parlamentari egal cu cel care l-a votat, adica de majoritatea Senatului, nefiind conditionata de apartenenta la grup asa cum am aratat prin coroborarea art 33-(1) si art 18-al( 1) si aprobarea ei va fi realizata tot cu votul acestei majoritati a membrilor Senatului.

  96. Sindicalistii din fata guvernului…

    … nu realizeaza ca sunt manipulati si ca au fost scosi in strada ca se apere pensiile si salariile care sfideaza realitatea din Romania…

    Si asta pentru ca pensionarii cu pensii nesimtite si salarii de multe zeci sau sute de milioane de lei vechi, nu vor iesi in strada niciodata ca n-au ce cere…

    Asta fac liderii de sindicat. Se folosesc de cei cu minte putina, de cei neinformati, de cei care pot fi manipulati si mintiti usor, ca sa-i apere pe privilegiati…

  97. Ref la titlul acordat dlui Basescu la care m-am referit la 10:57 trebuie sa adaug urmatoarele, odata ce am aflat si motivatia Academiei respective si raspunsul dat cu demnitate de Presedintele Basescu:

    Consider ca dl Basescu nu a gresit refuzand, caci motivarea acordarii titlului, cred ca este o provocare.

    Se pare ca motivul oficial a fost :
    “OSR decisese, joi, să-i acorde această distincţie lui Băsescu pentru că, pe vremea când şeful statului era primar, a dat un sediu academiei. De asemenea, Traian Băsescu a făcut demersuri ca AOSR să devină instituţie finanţată de la bugetul de stat.”

    In acest caz bine a facut ca a refuzat.

  98. ***M. Andrei – îţi citesc stupefiată postările zilnice în care îl ataci, îl jigneşi şi-l terorizezi pe Ion Adrian şi mă întreb ca om – tu din ce eşti făcut? Poate tăceam şi nu te trăgeam de mânecă dar cum se poate domnule, ca nebun după trafic, să minţi şi să bagi aici, adresa blogului tău? Cum îţi permiţi o atitudine atât de josnică?
    Cum îţi permiţi tu, ca aici, pe blog, să-ţi impui pretenţiile tale? Ce ai tu cu Ion Adrian? Ce ai tu cu noi sau comun cu acest blog?
    Nimeni, niciodată nu a mai făcut ceea ce faci tu… Dacă nu ţi-a spus nimeni până acum, uite îţi spun eu: eşti un gunoi, Maryland Andrei…

  99. Stimata doamna, va felicit pentru ca ati dat-o in judecata pe Olguta Vasilescu. Personal sunt scarbita de toate intoxicarile din presa la care o contributie importanta o au si politicieni -gen Olguta Vasilescu. Cred ca toti colegii dvs din PDL si inclusiv Traian Basescu ar trebui sa procedeze la fel in situatii similare. Din pacate nu avem de unde sa ne informam corect. Sper sa se schimbe ceva la TVR pentru ca oamenii din aceasta tara sa aiba totusi o televiziune publica impartiala si corecta.

  100. Multumesc Silver,
    Din pacate nu pot dect banui ca te referi la vre-o postare stearsa de Mada, eu abia revenind dupa postarea ultima de la ora 11:57 .

  101. @Silver,
    Dar cred ca esti de acord cu mine ca dl Presedinte merita un astfel de onor, dar pe care sa-l primeasca dat din suflet, pentru cele importante de importanta istorica pe care le-a facut, asa cum in naivitatea mea am crezut ca a fost premiat de aceasta Academie pendru adevaratele sale realizari istorice.

  102. Rectific: …pentru cele importante de valoare istorica …

  103. PS Sliver,
    O singura observatie.
    Sa nu crezi ca respectivul ar putea sa reuseasca sa ma terorizeze .:)
    Nu-i raspund decat in interesul celorlalti, pentru a nu-i lasa sa fie manipulati de dezinformarile si interpretarile sale tendentioase. Acelasi motiv il am si in raport de biblio.
    In raport de alte elemente polemice cu altii de buna credinta, acolo este doar incercarea ca impreuna sa ne apropiem de adevar, de ceea ce este corect.
    Inca odata multumesc.

  104. 2 fete tinere au murit ieri in accidentul din Pucheni.Una din ele preda limba engleza in Pipera.Nu ii dau numele.Am vazut-o in capela.”Intamplator” ma aflam si eu in capela aia si am aflat.
    Avea 25 ani.Se maritase de 8 luni.
    Cealalta fata (soferita)e in alta capela din Ploiesti.
    Parintii isi ingroapa copiii.

  105. ***ion adrian – m-a impresionat plăcut când am citit cum ţi-au mulţumit nişte cititori pentru cele postate. Alţii au spus că-ţi citesc postările cu interes. Nu e vorba de ieri sau de azi… Oricum, după anul nou. Înseamnă că ceea ce faci tu e util, cuiva foloseşte, şi asta e minunat, să faci ceva pentru un necunoscut…
    Nu înţeleg însă de ce, zi de zi, se ţine de capul tău şi te jigneşte… Nu înţeleg de ce vrea să-şi impună aici, pe blog, propriile-i reguli…
    Eu am impresia că bietul de el nu are toate ţiglele pe acoperiş… Altfel nu se explică…
    Lasă-l în plata Domnului. Tratează-l tot cu indiferenţă cum ai făcut pân-acum… 😆

  106. foto(1)
    Director al operatorului de turism TUI: “În ceea ce priveşte dezvoltarea turistică, România este cu 7-8 ani în urma Bulgariei”

    România este cu 7-8 ani în urma Bulgariei în ceea ce priveşte dezvoltarea turistică şi nu atrage investitori străini, a declarat Detlev Hohne, directorul turoperatorului german TUI pentru Maroc, România şi Bulgaria, citat de Mediafax.

    “Bulgaria a făcut progrese semnificative în urma procesului de privatizare, dar România din păcate nu reuşeşte să atragă investitori străini. Mă refer aici şi la lanţurile hoteliere internaţionale, care lipsesc în România. În ceea ce priveşte dezvoltarea turistică, România este cu 7-8 ani în urma Bulgariei”, a declarat Hohne pentru Deutsche Welle.

    publicitate

    Reprezentantul TUI consideră că România îndeplineşte toate condiţiile naturale necesare pentru a fi o destinaţie turistică de succes, însă nu îşi promovează corespunzător oferta turistică.

    “În România se găseşte tot ceea ce ar putea să-l intereseze pe un turist din altă ţară. Pentru germani, în special, sunt atractive oraşele din Transilvania – Sibiu, Braşov – care arată absolut minunat. Dar Sibiul a fost în 2007 Capitală Culturală Europeană, iar România nu s-a folosit îndeajuns, din păcate, nici măcar de un astfel de eveniment pentru a-şi promova oferta turistică. Ne-am fi dorit mai multă activitate în 2007 din acest punct de vedere”, a adăugat Hohne.

    Altă problemă cu care se confruntă România este perioada scurtă a sezonului estival, insuficientă pentru a atrage investitorii străini, interesaţi să îşi deruleze afacerile într-un interval de cel puţin şase luni.

    “Colaborarea este dificilă pentru că sezonul începe în România abia în iunie. Oferta noastră de vară – programul «Sunny Beach» – este cu 3-4 săptămâni mai scurtă pentru destinaţia România decât pentru staţiunile din Bulgaria. Această perioadă de trei luni şi ceva este mult prea scurtă pentru a atrage investitori străini, care sunt interesaţi să-şi deruleze afacerile pe întreg parcursul anului sau cel puţin pe perioade de şase luni. Din păcate, aşa ceva nu e posibil pe litoralul românesc”, a mai spus directorul TUI pentru Maroc, România şi Bulgaria.

    În 2006, grupul TUI a renunţat să mai aducă turişti în România şi a scos din cataloagele de promovare staţiunile turistice româneşti, nemulţumit de condiţiile de cazare, preţurile mari practicate de hotelieri, zgomotul şi lipsa curăţeniei din localităţile de pe Litoral.

    TUI se reîntoarce însă în România în această primăvară, cu o cursă charter între Munchen şi Constanţa. Compania care va opera charterul, începând cu 18 mai, este Air Berlin.
    Pagina 1 din 1
    inapoi12inainte
    Top art

  107. Nu stiu de ce scriu, si ceea ce vreau sa spun nu are nici o legatura cu subiectul. Azi tocmai am aflat ca s-au micsorat bursele cu aproape 50%, ca pentru un an de efort academic, vom primi 200 de lei, cu promisiune ca in semestrul urmator sa fie 100 de lei. Esti un cetatean pasiv pana cand tot amalgamul asta de sistem politico-economic te afecteaza direct . Oare nu se stie ca educatia este baza civilizatiei, ca elevii si studentii, carora li se taie putinul suport finaciar pe care-l primeau sunt viitoarea Romanie. Creem o natie de oameni demoralizati, fara incredere in ceea ce tara natala are de oferit. Toti oamenii cu potential migreaza spre “tari mai calde”, am fost odata pe la 15 ani o ferma sustinatoare a idealului national, pentru ca eram prea mica si tot ce cunoscusem era frumusetea naturala a pamantului asta de care ne batem joc fara sa mai discernem altceva decat interesul personal. De pe varful omu, Romania e frumoasa, la coborare insa , in orase te izbesti de un adevar greu de digerat: NEPASAREA. suntem educati sa fim indiferenti, sa ne batem joc de tara de moment ce ea isi bate joc de noi. Sunteti singura figura politica care cred si sper sa fie asa, afisati un real interes la un nivel mai profund pentru realitatea romaneasca,asa ca indraznesc sa va pun intrebari. cum am putea noi cei mici, tinerii sa protestam? cum am putea sa-i facem sa realizeze in ce ne transforma?

  108. MARYLAND ….Sufar alaturi de tine dupa cele scrise de Silver la adresa ta….Macar daca Silver folosea pluralul dar asa……
    Va citesc cu mare interes si pe tine si pe Ion Adrian….Cu ajutorul vostru incerc sa inteleg valorile si motivatiile inteleptei guvernari Boc al X lea…si sa inteleg sacrificiile intelectuale pe care le faceti in lupta cu dusmanii poporului roman democrat si liberal …comunistii antibasescieni anti PDL care franeaza evolutia economiei romanesti inspre prosperitate si progres pentru intreg poporul roman…altul decat cel deja prosper…
    Asa as fi scris daca nu eram sictirit de jignirile pe care ti le aduce Silver…
    O zi buna

  109. @ silverstar

    Dar cu sindicaliştii ce mai ai ? Mamă dragă , dar tu eşti de-un activism politic uluitor ! Nici nu trebuie să te înscrii într-un partid , tu eşti mult mai mult decât un simpatizant fanatic .Atâta vezi tu la sindicalişti ? Numai manipulare ? Da , ea există . Dar mişcările ăstea sunt mult mai mult decât judecăţile tale ” de valoare ” . S-ar putea ca mulţi dintre cei care manifestă să aibă un credit de returnat , un copil de crescut , o vârstă la care şansa de a fi angajaţi să scadă , într-un cuvânt , să le fie foarte FRICĂ de ziua de mâine . Dacă vrei să fii cu adevărat de ajutor partidului de guvernământ , fii obiectiv critică , altfel ajungi la aberaţii . TREBUIE redusă birocraţia ,trebuie limitate anumite salarii la stat dar trebuie , în acelaşi timp, absorbită de către sistemul privat forţa de muncă disponibilizată . Şi asta nu se întâmplă .Nu e o soluţie să le plătească statul şomajul .
    Bănuiesc că-mi pierd vremea de pomană : ia spune , ai găsit vreo greşeală ,vreo demagogie micuţă , vreodată , la Boc , la Băsescu ? Nu ?! Bineînţeles , ei sunt perfecţi .

  110. @ Maryland

    Băiatul ăla vorbeşte prostii . De răspuns , răspunde Năstase ,îl recunoşti după stil . Moderatoare este Manuela . Ca să vezi ! Aici este Mădălina ! Sărut mâna …

  111. ***Moro – despre tine se poate spune absolut orice, numai ce eşti prost – nu, nu se poate spune…
    Jignirile lui Andrei, felul cum vorbeşte şi cum se poartă, deranjează şi mă deranjează pentru că ţin foarte mult la blogul acesta…
    Dar, dragule! Ceea ce am spus eu nu are nici o legătură cu guvernul, cu preşedintele, cu economia… Eu ştiu că nu te simţi confortabil când vezi cum, cu fiecare zi, PSD, partidul cu care şi pentru care defilezi prin viaţă, se scufundă tot mai mult în mocirlă… Dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi aduci mie acuze pentru ce nici nu am gâdit şi nici nu am spus…
    Calmează-te, reciteşte ce am scris şi fii corect…
    Tu nu eşti nici Bibliotecaru şi nici Balbeck… Tu eşti Moro, dragule!…

  112. ***Ingineru’ – nimeni nu-i perfect, nici măcar eu…
    În ceea ce priveşte ieşirile în stradă: oamenii au dreptate… Şi eu am ieşit în stradă… O-ho! Degeaba… Dar…
    Ţi-am mai spus eu că puterea ta de înţelegere e redusă, pe măsura intelectului la care eşti deficitar…
    Manipulările se referă strict, la legea salarizării unice şi legea pensiilor… Cei care ies în stradă sunt sfătuiţi să se opună acestor legi deşi aceste legi sunt făcute pentru românii de rând…
    Hai, pa că mă plictiseşti de fiecare dată… Şi mai sus am spus acelaşi lucru…

  113. Buna Este adevarat suntem cu 8 ani in urma BULGARIEI DAR LA NOI CAND S-A FACUT PRIVATIZAREA ACTIVELOR TURISMULUI SI INVESTITORI STRAINI AU VRUT SA CUMPERE NU AU PUTUT PENTRU-CA ERA SLOGANUL NU NE VINDEM TARA SI CEI CARE IL SUSTINEAU AU REUSIT SA O DISTRUGA BUCATICA CU BUCATICA. SI ASTAZI CRITICA PE CEI CARE SE CHINUIE CUM POT SA MAI FACA CEVA .POATE CA AR FI FOARTE INTERESANT SA SE FACA O CERCETARE CUM S-AU PRIVATIZAT OBIECTIVELE TURISTICE DIN ROMANIA ,CRED CA NE-AM CRUCI SA VEDEM CINE SI CU CAT S-A CUMPARAT.IN BULGARIA MAREA MAJORITATE A HOTELURILOR SUNT ADMINISTRATE DE NEMTI SI ASTA EXPLICA TOTUL. CA SA REUSIM SA IESIM DIN ACEST BLOCAJ AL TURISMULUI AR TREBUI SA NE INTOARCEM LA SATUL ROMANESC ADEVARAT SI NE AXAM PE AGROTURISM LUCRURI DE CARE EUROPENI SUNT FOARTE FOARTE INTERESATI

  114. Oana,
    Tu esti indreptarita sa fii suparata si in raport de acesta sunt doua aspecte:
    a) exista o situatie concreta generata de criza, dar si de ce s-a facut in acesta tara in acesti 20 de ani, caci despre arbitrariul comunismului nu are rost sa vorbim acum ( ce a iesit bine atunci a fost per accidens pentru ca cum spune un prieten al meu, poet : inca mai pluteste peste tara , pasarea albastra,inima , iar raul era un component intrinsec al comunismului)
    b)in democratie nu dispare raul, dar el este doar la nivelul unei componente intrinseci a fiintei umane, dar fara sa se ajunga la nivel de norma.

    Si in consecinta mostenirii umane preluate, a nivelului de decerebrare al natiunii, folosit in interes de putere de CEL SARAC SI CINSTIT, ceea ce era de asteptat sa se intample s-a intamplat, adica o distrugere extraordinar de costisitoare a bazei economice socialiste , fiind preluate doar ce putea intra in buzunar personal, cu ura de clasa, in continuare indreptata de data acesta de activisti si securisti(nu toti desigur) impotriva intregii natiuni.
    c) Daca acceptam ca ne aflam intr-o situatia data lasand deoparte discutia cauzelor care trebuie sa fie facuta dar nu schimba datele esentiale cu care operam, si ca sa intelegi iti dau un exemplu: tot ce se aduna intr-o luna din CAS la fondul de pensii ca sa permita plata pensiilor existente, ar trebui sa fie mai mult sau cel mult egal cu suma tuturor pensiilor in plata(las deoparte pensiile speciale sau cota speciala peste cea contributiva aferenta unor pensii speciale)
    Ori daca din cauza cresterii numarului de pensionari si a valorii pensiilor acestora, atunci fondul de pensii este depasit de sarcina pe care o are, adica este deficitar, singura solutie pe termen scurt este sa maresti bugetul pensiilor pe seama altor cheltuieli bugetare dirijand spre bugetul pensiilor, sume din bugetul de stat si azi s-a ajuns la un astfel de deficit enorm. Alta solutie este sa marim satrcina pe salariati marind CAS-ul si ultima este sa dai naibii totul si sa lasi libera inflatia dand ce se cere la mai toti care cer si punand tiparnita de bani in functie, asa cum s-a intamplat in 1991-1992 sau in 1997-1999, asa ceva avand drept consecinta darea afara din UE.

    Azi suntem in recesiune si incepem sa avem sperante daca nu suntem atenti, vom intra in depresiune adica in ceea ce intra acum Grecia daca nu va fi suficient anulata.

    Oana deci trebuie sa facem fata la situatia ijn care ne aflam prin masuri pe termen scurt dar si desigur sa analizam cauzele.
    dar Oana toate diversiunile care se fac impotriva acestui guvern de catre toata viermina mafiot -comunista a oligarhilor si a manipulatilor acestora. Uita-te cateva ore la TVR si incearca sa judeci singura.
    Adica de exemplu daca s-ar taia toate excesele care acum chiar spun ticalosii ca acestea nu sunt in nici-un fel vre-o cauza de rau. Dar daca aceste excese elimnate ar oferii bani ca sa ti se pastreze bursa ce ai spune.
    Dar si voi va lasati manipulati de adversarii lui Boc si Basescu careceva decat dezinformari si insulte fara acoperire, Boc fiind zugravit de toate lighioanele astea ca fiind incapabil.
    Daca ma vei citi, incearca sa judeci un potential profesor de al tau si sa vezi daca nu sunt eu mai credibil dect toati nenorocitii acestia care inchid gura oricui care incearca sa explice actiunile guvernului.
    Daca vrei sa schimbi ceva angajeaza-te alaturi de cei care nu-ti dau azi neaparat un examen pe gratis ci care doresc sa te faca sa inveti si sa iesi un absolvent competent.

    PS Am discutat mai sus numai pe termen scurt caci si supararea ta de asa ceva se leaga, insa solutia constructiva sa cum a fost actiunea distructiva numai pe termen lung se poate avea in vedere, repetand ca dpdv al cauzelor raului acestea pe termen lung sunt cele din ultimii 20 ani si mai inainte, iar rezolvarea corecta nu se poate face decat tot pe termen lung dar mult mai lent si mai greu este la constructie decat la distrugere.
    Daca nu punem caramida peste caramida adica daca daramam ce incearca sa faca Boc peste 4 ani vom vorbi de cauze ale raului din ultimii 24 ani si mai bine in loc sa spunem ca ne aflam in al p[atrulea an de refacere a Romaniei.

    Astept sa ma contrazici draga mea studenta :)caci poate ca nu am total dreptate.

  115. De la B1tv, am înţeles că Doamna E Udrea a dat-o în judecată pe Olguţa Vasilescu… Măcar de ar fi aşa!… Aşteptăm să ne spună doamna. 🙄

  116. @ silverstar
    Stirea a fost publicata si de catre agentiile de presa.
    De felul meu sunt impaciuitor si genul “treaca de la mine”, dar daca stau si ma gandesc, bine a facut ca a actioat-o in instanta. Poate ar trebui si altii, dupa caz, sa procedeze intr-un mod similar, sau sa realizeze ca nu-si pot permite chiar orice.

  117. Silverstar

    Apărarea ta , atunci când eşti prinsă pe picior greşit sau pur şi simplu când adversarul îţi este net superior , se reduce la :” hai că mă plictiseşti “, ” eşti cam redus mintal “, ” eşti plătit să scrii ” , ” nu pricepi nimic ” . Acestea nu-s argumente . Sau or fi dar pe la cinci şase anişori . Mai lipseşte să-i spui d-nei Udrea să-mi tragă o bătăiţă .
    Pe mine pur şi simplu mă amuzi . Din expresia ” mă deranjează pentru că ţin foarte mult la blogul acesta…” şi din postări se pare că-ţi iei foarte în serios rolul de profesor şi faci pe diriginta blogului . Eşti potrivită pentru rolul ăsta în aceeaşi măsură în care un profesor de muzică este potrivit să predea fizica nucleară .
    Eu zic să-ţi postezi glumele ,care sunt reuşite , eventual nişte reţete culinare , poţi chiar să faci nişte aprecieri politice şi cam atât . În rest , uită-te la băieţii mari cum dezbat importantele probleme economice .

  118. ***Nicolae – Bună seara! 😆
    Şi eu aş fi spus ca tine dar nu mai e de lăsat în pace. Întâmplător eram pe RTV şi am auzit toată discuţia. Ori, ce a spus atunci Olguţa Vasilescu şi felul cum a spus şi îndărătnicia cu care susţinea că ea ştie şi ştie foarte bine ce şi cum şi că numai Elena Udrea e vinovată de arestarea primarului Craiovei, nu sunt de iertat. Din 2007, de când am remarcat-o eu pe E Udrea – tot îndură dar trebuie să se termine…
    Am văzut că ştirea a apărut şi pe agenţiile de presă. Puţin mai sus am postat şi eu adresa de pe ziare.com.
    Oricum, O Vasilescu declară că are imunitate parlamentară… Să vedem dacă imunitatea parlamentară îi permite să calomnieze la nesfârşit, dacă îi permite să distrugă viaţa şi cariera unui alt politician.
    Sunt convinsă că Doamna E Udrea ştie ce face şi că nu s-a aruncat într-un proces aşa, cu ochii închişi…

  119. ***Ingineru’ – hai nu te da elefant în condiţiile în care, pentru mine, eşti un biet şoricel şi nici ăla de bibliotecă… 😆
    Ascultă domnule, aici suntem pe un blog şi nu la un concurs, sală de clasă ori examen ca să mă prinzi pe mine pe picior greşit. De unde ţi-a venit aşa idee? Adversar… net superior… Care-i ăla? Te crezi tu că eşti?
    Du-te domnule, pe blogul lui A Năstase şi nu încurca aici treburile… Chiar nu observi că nimeni nu te ia în serios?
    Eu ştiu foarte bine cine sunt… Nu trebuie să-mi spună un tonomat de al de tine…
    Hai, gata, că ai început să te obrăzniceşti…
    Încă nu ai remarcat că te tratez cu aceeaşi îngăduinţă cu care aş trata un puşti de cl a III-a cu un uşor retard… Treaba ta! 🙄

  120. Ma bucur si repet urarea de acum cateva zile: castigati si lasati-o in pielea goala. 🙂

  121. silverstar

    Ce-ţi mai place să fii previzibilă ! Eşti exact cum te-am descris . Ce mai , sunt un bun psiholog ! Satisfăcut că te-am stresat , o să fac o pauză . Ne întâlnim mâine , după ce îţi bei cafeaua . Nu uita de glumă , aia de te-am lăsat s-o postezi …

  122. Parabolă 🙄

    Un om cuprins de patima beţiei mergea într-o zi de iarnă pe furiş la cârciumă, peste grădinile înzăpezite. Când îşi întoarse capul, zări în spate pe băieţelul său cel mic, care abia se vedea din zăpadă.

    – Du-te îndărăt, băiete, ai să te îneci în zăpadă, zise tatăl.

    – Stai fără grijă, tată, răspunse băiatul, eu calc pe urmele tale.

    Cuvintele acestea atinseră ca un cuţit pe omul pătimaş, care se întoarse acasă şi a hotărât să nu mai intre niciodată în crâşmă.

  123. Silver…Respectele mele …Nu am scris altceva decat ca sufar alaturi de Maryland si ca era bine daca foloseai pluralul cuvantului “gunoi”….macar sa caracterizezi mai multe persoane de aici si de prin politica inclusiv portocalie cu acelasi efort…
    Nu e totul sa culegi date,statistici,sa pandesti informatii de o anumita culoare care sa-ti linisteasca constiinta si sentimentul ca totusi ai avea dreptate daca si altii gandesc la fel omitand mereu faptul ca jurnalistii fac politica patronului si acesta a unei anumite parti a politicului …de regula cei mai multi scriu si fac politica puterii…imprastiati pe diferite canale TV ,micute,obscure sau mai vizibile…gazete,maculatura vizibila o zi….dar cum totul se traduce prin rating si tiraj nu pot jurnalistii sa le aiba pe toate ..si bani si vizibilitate si glorie …
    In general e bine sa ai un filtru personal si sa gandesti singur…evident ca daca nu poti te afli in situatia de mai sus …informatii ,gazete,etc etc…
    Spunea cineva mai sus despre marele gest al lui Basescu ..condamnarea comunismului…sigur ca va ramane in vreo istorie romantata a PDL ului sau in vreun manual de tehnica politica ….si aia care l-au sfatuit la acest gest pot edita manualul ….
    Ceea ce e adevarat e ce a zis Dna Udrea despre turism si cauzele pozitiei din clasament a Romaniei….s-a vandut totul unor sforari si smecherasi romani si nu catre investitori seriosi din strainatate ..pe principiul mincinos “nu ne vindem tara” la care evident ca se pliau si romanii “patrioti” ce prezinta de regula un usor retard privind civilizatia democratiei,economiei moderne…etc…privind intelegerea fenomenului democratiei ,drepturilor si libertatilor individuale si evident un usor retard pe latura civilizatiei ,educatiei si moralei….
    La sloganul “nu ne vindem tara se pliau politicienii de atunci care sunt si cei de azi din opozitie si de la putere…am uitat ..mai sus ma refer la epoca Iliescu dar si Constantinescu si Basescu mai tarziu…..Toti politicienii care s-au perindat pe la guvernare au beneficiat direct sau indirect de privatizarile catre clientii politici romani care au adus si turismul romanesc in asemenea situatie …
    Dna Udrea nu poate reface ceea ce s-a pierdut .baza si infrastructura turismului romanesc a carui singura sansa de redresare si competitivitate ar fi gasirea unor solutii,legi,ordonante care sa permita anularea anumitor concesiuni pe termen lung sau chiar privatizari (cu o rascumparare corecta eventual) …si incredintarea concesiunii,concesionarea tuturor obectivelor de interes turistic cu anumite conditionari unor investitori straini ,specialisti performanti in turism,unor operatori turistici de mare prestigiu international …si gratuit daca e posibil….poate ei vor participa la infrastructura ,investitii in turism si servicii la standarde internationale care sa aduca Romania pe un loc onorant in turismul international….
    Cata vreme vor opera in turismul din Romania ,romanii de mai sus care merg mereu pe improvizatii si pacaleala nu vom avea turism de calitate in Romania …si nici locuri de munca onorante si bine platite ..pe masura profitului patro nilor straini ..nici romani angajati in turismul din Romania educati si scoliti in scoli occidentale de profil…..nici macar cu 100 de Dna Udrea….care poate va lua masuri in acest sens fara sa se mai teama de sloganurile “patrihotice”…”nu ne vindem tara” …poate investitorii straini vor scoate de pe piata turistica internationala brandurile Romaniei cu caruta,roata de caruta…obsedante ,repetitive si extrem de iritante privind raportarile tarii noastre la civilizatie si internationalism….
    O seara buna

  124. ***Moro – Bună seara! 😆
    Ce se întâmplă, dragule? Aberezi! Ce faci? Îmi ţii o lecţie de învăţământ politic? Nu-mi vine să cred. Au trecut deja 20 de ani şi tu ce faci? Încă nu te-ai dezobişnuit? De ce-mi scrii mie toate aiurelile alea de sus? Şi de ce crezi că te-aş citi?… M-am oprit după primele 7, 8 rânduri…
    Moro – controlează-te! Încearcă să te ţii în frâu… Ce se întâmplă cu tine? Încă nu te-ai obişnuit cu gândul că PSD e – ireversibil – pe tobogan?
    Ciudat mod de a te manifesta… Dai de gândit, Moro… 🙄

  125. Seara, intru pe OTV să văd cine mai este şi ce se mai spune. Aseară, Viorel Lis şi lunga cu care trăieşte, căutau o femeie care să le poarte sarcina sau cam aşa ceva… Demenţială treabă!… Auzisem, văzusem aşa ceva doar prin filme… Or fi jucat şi ei o secvenţă de film şi nu m-am prins eu…
    Altceva voiam să spun…
    În cursul acestei săptămâni, l-am văzut pe Diaconescu numărând şi aranjând teancuri de bani… Numai euro… Habar n-am dacă reali sau falşi… La un moment dat, s-a spus că banii sunt pentru telespectatorii fideli ai OTV… Foarte bine. Da’ pentru telespectatorii infideli nu aveţi bani?

  126. @E.U
    foarte bine ca ati dat-o in judecata pe Lia Olguta Vasilescu, deja tipa a intrecut orice masura . De altfel trebuia sa puneti odata “picioru-n prag” ,Olguta va fi un exemplu pentru maimutoii de la antene si pentru papagalii de la realitatea !

  127. Buna seara!

    Nu inteleg incapatnarea pe care o aveti de a incerca sa pacaliti pe gratis cu bunele intentii privitoare la anumite contracte care…ce credeti….cel putin cele de drumuri, fie ele cu aditional sau fara, sunt ale lui Umbrarescu sau/si Casuneanu. Oare sa fie coincidenta asa de mare incat licitatiile la care participa in medie 10 companii sa fi existat numai o oferta perfecta si anume cea a celor mai sus mentionati? Wow!

    Eu am o propunere pentru dumneavoastra si tineti cont ca este o propunere ce vine din partea unui membru al unui popor fata de care va aratati atata de “interesata”: sa incercati sa faceti ceva pe partea de turism… sa nu fie cu suparare dar avem o tara pentru care nu as cheltui nici macar un euro ca sa imi petrec vacanta, iar aceasta este parerea tuturor strainilor cu care m-am intalnit aici si a mea personala. Stiati ca si din restaurarea diverselor puncte ce ar putea deveni turistice va puteti scoate comisioanele si banutii “negri” care sa va faca contul din banca stufos? Eu zic sa incercati si pe partea asta, macar asa dormiti linistita ca ati facut si un bine si ca poate mai aveti sanse sa ajungeti in Rai. Ce ziceti?

  128. Silver…..Chestia cu Silver si “respectele mele” era un fel de a incepe …fiindca aveam in comun referirile la postarea cu “gunoiul” ..in rest era o postare pentru toti….
    Care era chestia cu invatamantul politic?Nici vorba….specialistii sunt la guvern ,Cotroceni ,TV ,fituici si virtual ..activeaza ,muncesc pentru fraieri electori romani …fara vreo aluzie la tine,evident….
    Topoganul e plin de PDL isti si membri de guvern….ei stiu asta acum ,la fel si cei de la Cotroceni…numai tu..”n-ai sa stii niciodaaataaaaaa”…vorba cantecului …Dar poate ma insel eu si tu ai dreptate …la care TV uri sa ma uit sa vad ceva categorii sociale ranjite si multumite de guvernarea PDL?…Sa nu-mi indici ala cu Diaconescu care numara banii …”fara numar”..acolo se uita gospodinele care vor sa-si traga vreo hota ,sau tigaie de prajit…..
    In rest iti doresc vizionare placuta in Irealitate si vise placute …vine primavara ..dau urzicile ,stevia …o sa fie si mai bine…..Sa lasi topoganul din spatele blocului pentru copii…nu e bine sa mananci urzici ,stevie si sa te dai pe topogan sau huta in scranciobul copiilor electoratului roman….fie ei si la putere….

  129. Cica vine la Traian
    Mircea Geoana si-un golan.
    Geoana cere-o audienta,
    Dar golanul-n reverenta
    Aplecat spuse usor:
    -Zeus sfant, eu te ador!
    Zi si noapte pentru tine
    Zau, parca sa plang imi vine.
    Stiu ce grea iti este viata
    Cand intampini dimineata
    Din birou de la palat
    Cu asta sef la Senat.
    Si-l indica c-o manusa
    Pe Geoana proptit in usa.
    Prostanacul l-a-ntrebat:
    -Sufera ca-s la Senat?
    Ce s-ar umple de venin
    La Cotroceni daca vin!

  130. Citatul zilei 🙄

    Criticul nepriceput se recunoaste dupa felul in care incepe sa vorbeasca despre poet, in loc sa discute despre poem.
    Ezra Loomis Pound

  131. Un zâmbet la cafea… 😆

    Bulă şi Bubulina au trăit împreună până la adânci bătrâneţi, fără să fie căsătoriţi legal.
    Pe la 80 de ani, Bubulina zice:
    – Dragă, n-ar fi cazul să ne căsătorim şi noi?
    – Păi, la vârsta asta, cine crezi că ne mai ia?

  132. Relativ la toleranta, despre care predica aseara nu stiu cine pe nu stiu unde , mi-am adus aminte de ce mi-a spus un amic pasionat de filosofie si istorie a religiilor si anume ca maximum de toleranta religioasa este sa admiti neconditionat ca : fiecare are Dumnezeul mamei lui 🙂

  133. Recunosc uneori ma inflamez usor asa ca:
    A inceput sa ma calce pe nervi supraincrezutul Cristian Preda, un “stiintific” bun in grad al epocii noastre in tranzitie, desigur ceva superior nulitatilor ceausiste dar ors`cat 🙂
    Eu unul l-am sprijinit il voi mai sprijini cand voi crede ca are dreptate dar voi avea grija dsa-l dezumflu cand voi crede ca este cazu; putin fas nu-i strica ca si-a luat-o rau in cap.
    Dar sunt tolerant caci fiecare credincios cu Dumnezeul mamei lui 🙂

  134. Buna ziua,offfffffff ce lineste s-a asternut,pe blogg.oare ce se intimpla,ati obosit oameni buni?
    se simte nevoia participarii propietarei,pt ca oricta bunavointa ar avea bloggeri…………..ochii care nu se vad se…………..uita.
    mai ales in perspectiva viitotului destul de tumultos,n-ar strica ca macar o intrare episodica,o data pe saptamina sa fie.

  135. Pai intra mai des . Urmareste datele deschiderii firelor.

  136. Ion Adrian,cind vrei sa ma gasesti cam stii pe unde ma gasesti.vizitele mele sunt mai rare pt ca timpul e scurt.
    si subiectele nu sunt intotdeauna generoase………dar cu placere putem vb oriunde ne intlnim.

  137. P.S. -bloggul unui ministru este mult prea protocolar pt gusturile mele-rebel cum sunt imi place sa calc eticheta in picioare.
    asa ca,decit sa stric ,mai bine tac,si ma joc acolo unde eticheta este mult mai laxa..

  138. @Frank,
    Desigur ca stiu unde sa te gasesc si nu spun ca nu vreau neaparat sa fac reclama respectivelor bloguri. Dar tu te-ai referit la EU si eu tot la ea m-am referit, nu la mine ci la ea. 🙂

  139. @ Silverstar , păcat pentru tine , n-ai pile ! Uite , îţi mai dau o şansă să scapi de mine . Spuneai pe undeva c-am declarat că eu sunt fan Adrian Năstase . Dă copy/paste la afirmaţia mea şi eu promit că plec de pe blog . Dacă nu poţi , mai ai următoarele variante : s-o rogi pe doamna E.Udrea să vorbească cu doamna Sorina Plăcintă în privinţa retragerii mele de pe blog ; s-o rogi pe Mădălina să mă modereze la nesfârşit ; să mă plictisesc eu de jocul ăsta .
    Aa ,dacă recunoşti că-s deştept şi frumos şi tu te-ai grăbit cu aprecierile în privinţa mea , poate mai vorbim…

  140. @ Ingineru’ , Silverstar , @ all,
    -dece trebuie sa existe mereu acea interpelare la persoana sau gusturile persoanei….
    aceste lucruri nu se discuta, aratam diferit, suntem diferiti, gindim diferit, etc…
    -dece nu se pune doar accentul pe tema discutiei…
    -dece , dece, dece…
    Si dece se dau nume reale,… blogul in fapt este virtual , cei care vor pot sa scrie sub nume virtuale, nicio problema….
    -Impresia mea este de blog dragut, dulceag, unde fiecare se cunoaste pe fiecare…sau aproape…si se dicuta prea personal…
    In fine astea sunt parerile mele…
    Si inca ceva, dece administratorul nu raspunde la intrebari, doar blogul este si un instrument de comunicare intre propieterul lui si cei ce scriu pe el, administratorul avind in responsabilitate nu doar mentinerea lui in limitele bunei cuviinte ,ci si facilitatea unor legaturi directe cu o persoana f ocupata care este E.U. si unii blogari interesati si cu proiecte concrete….eu am spus in repetate rinduri ca am un proiect concret care este de anvergura….si incerc sa apelez pe aceasta cale tocmai datorita acelor aditivi clientelari de care ma lovesc….

    Administrator:
    Eu raspund la intrebarile care sunt de competenta mea, restul mesajelor le trimit colegilor mei.
    Daca am omis o intrebare de-a dvs. imi cer scuze. Pentru a-i comunica ceva doamnei Udrea puteti scrie la adresa admin.eudrea@gmail.com iar eu il voi redirectiona catre dansa.

  141. Curios,toata lumea tine mortis,da mortis sa vb direct cu un MINISTRU AL GUVERNULUI ROMANIEI.
    toti se considera importanti,toti au proiecte importante,dar……………..va rog sa-mi spuneti,unde ati auzit s-au vazut ca un ministru sa stea la taclale cu toti cetatenii,asa ca intre parteneri?
    cu tot respectul fata de toata lumea,fara intentia de a jigni ori a trimite in derizoriu ,vreo idee,proiect,cred ca ar trebui sa fim mai rationali.
    Madalina,buna seara,de mult nu te-am mai salutat,sper ca viata te rasfata in continuare,chiar si numai un pic si tot e bine

    Administrator:
    Buna seara Frank. Nu prea, dar e mai bine asa, prefer sa fiu cu picioarele pe pamant 🙂 .

  142. Mie imi place sa scriu pe blogul Dnei Udrea si nu al ministrului Guvernului Romaniei Elena Udrea..
    Consider ca toate blogurile sunt spatii publice virtuale puse la dispozitie de buna voie de proprietarii blogurilor internautilor tocmai cu intentia de a provoca cat mai multe comentarii,polemici pe anumite teme …iar o prezenta cat mai numeroasa,abordari cat mai diversificate ale temelor si evident personale si mai pestrite sunt dorite cred de orice proprietar de blog…fie el si ministru…o functie de altfel efemera, temporara dincolo de calitatea de politician si de cetatean…
    Evident ca nu astept raspunsuri aici pe blog de la Ministrul Elena Udrea ..poate doar de la persoana publica,politicianul si omul Elena Udrea care in prezent este si ministru ..Opiniile noastre conteaza si sunt utile cred dar nu pot fi considerate valabile si motivatii pentru raspunsuri din partea unui Ministru al Guvernului Romaniei cum este Dna Udrea in prezent
    Cred ca aici pe blog poate raspunde doar Dna Udrea,politicianul Elena Udrea,etc etc,pe care noi cei de aici o judecam subiectiv,rational dar mai mult sentimental….cum de altfel au votat majoritatea romanilor de fiecare data…dulceag ,dragut si sentimental…ca si blogul …cum scria cineva mai sus…..si cum va salut si eu pe toti

  143. Si dansa unde e?Nu am mai vazut-o de multa vreme.Poate ma intalnesc iar cu ea prin Sinaia…ma invita in Floreasca la cafea,dar ne-am intalnit in Sinaia,dar nu m-am prezentat.Nu puteam sa spun ca sunt balbeck.hahaha

  144. Citatul zilei 🙄

    Chiar şi oamenii cu merite sunt pierduţi dacă nu e nimeni care să le aprecieze.
    Canakya

  145. Un zâmbet la cafea… 😆

    Un psihopat trăgea după el o fetiţă, noaptea, printr-o pădure întunecată şi deasă.
    Fetiţa:
    – Mi-e frică, mi-e frică…
    La care, psihopatul:
    – Da’ mie, că mă-ntorc singur!…

  146. ***Katrina – postarea ta de la ora 1.19, seamănă cu răspunsul unui elev nepregătit pentru lecţie, căruia i s-a suflat şi el spune repede ca să nu uite. Dacă e aşa cum spui, de ce nu motivezi, domnule? Prin ce este “PD-L cel mai corupt partid din 89′ incoace?” Cum pot să te cred dacă nu aduci argumente ❓
    Sau, ca tonomat, ai fost alimentat de curând şi nu-ţi faci decât meseria pentru care eşti plătit? 🙄

  147. ***Katrina – las-o baltă, domnule, şi nu mai vorbi în somn… 😆 Ştii şi tu foarte bine că Harghita e ţinut românesc că doar n-au adus-o hunii – străbunii ungurilor de azi – sub şeaua de la cal de pe unde au venit cam acum o mie de ani… De ce ţii tu să ne convingi că nu ştii nici istorie şi nici geografie ❓

  148. KATRINA…Respectele mele …Dar…secuii ,liderii maghiarimii etc dau teme fierbinti opozitiei si presei…care pun frumos botul la temele propuse de UDMR aflat la guvernare alaturi de PDL…intr-un guvern imposibil de caracterizat,definit ,calificat etc etc…Tema limbii maghiare ca oficiala(sau acceptata) alaturi de cea romana in toate institutiile statului cu populatie majoritar maghiara
    e o tema justificata si logica daca mergem pe principiile si dorintele maghiarilor din regiunile respective de a-si pastra ca limba materna maghiara alaturi de civilizatia si spiritualitatea traditionala maghiara…de a-si conserva conditia nativa si genetica de maghiari…Sunt dorinte si principii ce trebuie intelese firesc si logic ..Daca s-ar merge rigid numai pe principiile vadimiste ,PRM iste ..daca singura limba acceptata in institutiile statului si in inscrisuri acceptate de aceste institutii(declaratii,reclamatii,cereri etc etc) etnicii maghiari chiar sunt in pericol de a fi asimilati cu totul ,pana in fibra genetica de populatia romana…intr-un mod parsiv,electoral ,lozincard si demagogic de neacceptat pentru o tara democratica a UE….
    Maghiarii obisnuiti care traiesc in Romania constituie o categorie de cetateni romani etnici foarte disciplinati,civilizati care nu cer peste tot legi care sa-i discrimineze pozitiv in raport cu populatia romana …asa cum cer etnicii tigani si liderii lor….care ar cere si o provincie si limba si autonomie si multe alte “discriminari pozitive” daca ar avea in spate argumente istorice si genetice strict legate de teritoriul Romaniei….
    Tema limbii oficiale sau acceptate maghiare in institutiile statului din regiunea respectiva este dupa opinia mea introdusa acum ca perdea propagandistica ,mediatica etc pentru a estompa masurile guvernarii Boc care nemultumeste toate categoriile sociale din Romania…inclusiv pe etnicii maghiari…Romanii si maghiarii pun botul ajutati de presa ostila sau favorabila guvernului si nu numai ..o presa unita in cuget si simtiri de marile dorinte :cifra de afaceri,rating etc…Si iata cum mai trece si 2010 pe guvernarea Boc,cu alte legi,ordonante,imprumuturi externe care toate se vor deconta apasator pentru cetatenii Romaniei in urmatoarea perioada pe alta guvernare care nu e deloc departe….
    Videanu ..pensii private….sa riste la fondurile private de pensii cei ce vor pensii mai mari….sa riste?De ce? Fondurile private de pensii nu sunt garantate de institutii ale statului roman?De ce se vireaza atunci din banii destinati fondului de pensii retinuti pe statele de plata ale romanilor catre fondurile private de pensii (obligatoriu pentru tinerii sub o anumita varsta)?Daca e “risc” nu trebuie acordul si decizia libera a persoanei respective?
    Daca vreau pensie mai mare si ma indrept catre un fond privat de pensie ,am dreptul sa nu mai platesc catre fondul de pensii de stat?Deci e tampenie,gogomanie declaratia lui Videanu?Pentru ca daca toti vor plati la privat pentru pensie si nu vor mai plati pentru pensia de stat Videanu si intreg guvernul Boc vor avea o mare problema….fond de pensii pentru cei aflati deja in plata..
    Sau a fost o abureala politica cu striatii de tampenie…?
    O zi buna tovarasi…Apropos…daca Seitan trebuie dat afara ..la fel si Vladescu ..pentru declaratii “nepotrivite”…Videanu de ce nu ?

  149. ***Moro – Bună dimineaţa! 😆
    Hai să fim maturi şi să înţelegem că mâine e ziua ungurilor şi fac şi ei nişte valuri, ca în fiecare an, să-şi justifice, în faţa alegătorilor, activitatea…
    Sigur că niciodată, nu vor avea autonomia mult visată. De fapt, Preşedintele Băsescu le-a şi spus-o… Doar nu vrei să stea toată ziua pe TV-uri şi să repete ca un tonomat ce le-a spus de curând…
    În ceea ce priveşte limba maghiară… E cea mai mare tâmpenie pe care o gândesc UDMR-iştii pentru generaţiile viitoare pe care le condamnă să trăiască numai într-un perimetru lingvistic, limitat de ei acum. Din contra, liderii UDMR ar trebui să-i încurajeze pe ai lor să înveţe limba romană pentru că numai aşa ar avea posibilitatea, ca pe viitor, să evolueze…
    Nu intra în panică… Nimic din ce vor maghiarii obraznici n-o să se întâmple.
    UDMR-iştii se vor şi ei puţin băgaţi în seamă sau se vor înjuraţi… Tot o formă de a-i pomeni… Observă că am spus UDMR-işti şi nu populaţia maghiară…
    Şi… Moro – dacă ai ceva cu Videanu, dacă ştii că a greşit şi tu ai dovezi cu care să demonstrezi, de ce nu-l reclami, domnule? Ce aştepţi? 🙄

  150. Silver,….Buna dimineata…Videanu nu a gresit,nu a incalcat nici o lege din Romania…Declaratiile politice,limitele umane si ale unei guvernari la sacrificiu politic dar benefice material pentru politicienii PDL,UDMR +independenti plus clientii politici ,nu se pedepsesc penal si nici macar civil…Videanu e “nevinovat” ….Mielul lui Dzeu….ca si alti guvernanti si politicieni romani….eu si altii ca mine nu intelegem si nu recunoastem marile merite si performante ale guvernului Boc si PDL ului strateg aflat la putere…
    Boc ne linistea ca are majoritatea in Parlament asa ca vor aplica toate masurile convenite cu FMI etc etc….deci cand vom avea nevoie vom mai putea imprumuta de la FMI…Boc nu a zis si despre legi care pot trece cu aceeasi majoritate pentru a putea redresa economia romaneasca…
    Deci nu-ti fa probleme…totul e normal in Romania….Igen?
    O zi frumoasa

  151. Videanu e infractorul nr.1 din pd-l.Dar daca justitia e cu puterea si puterea nu renunta la Videanu ca la Solomon iese ce iese.Pd-l e cel mai corupt partid,cel mai comunist,mai comunist decat PCR.

  152. Cand cineva din psd a spus ca se face turism electoral,(nu a specificat ce partid) a fost dat demis.Nu a fost o declaratie idioata.Asa s-a intamplat si dupa declaratie,la alegeri.
    Boc insa a atacat o institutie a statului,nu oricum,la televiziune.Nu e institutia lui,e a statului,e facuta din bani publici.
    Boc ar trebui sa ajunga la Jilava.

  153. Comisarii cand amendeaza cu 3000-100000 lei ar trebui sa dea o masina(dacia second hand-mithusbishi Pajero) de valoarea aia si o masa la restaurant.Din 3-4 amenzi si-au scos salariul.
    Ar trebui respect din partea ANAF-ului.ANAF-ul papa doar bani publici.Am auzit ca un comisar amarat si-a facut vila in Cocosesti.Langa el e unul ce munceste pe o platforma cu o casoaie in constructie,tot acolo e si Marian Saniuta,langa Marian e un consilier,etc.S-a facut un sat din bani publici,dar nu e satul amaratilor,al celor ce au contribuit la buget,e al celor ce au papat si papa bani publici.

  154. Buna dimineata. In primul rand, vreau sa precizez ca ma bucura aprecierile facut de Silver la adresa mea. Este dovada certa ca nu intelege nimic, ca dincolo de a lauda orice actiune a PDL-ului, a Elenei Udrea si presedintelui Basescu, totul este gol. Dar nu e problema mea. Profit de timpul liber sa-i mai furnizez o informatie, care are o oarecare legatura si cu presedintele, dar si cu unele aspecte care tin de serviciile de informatii. Sursa este documentata foarte bine, iar ceea ce sustine este deosebit de grav. Tine oarecum de politia politica in diaspora si in esenta, inseamna aruncarea banilor pentru supravegherea informativa a unor romani, care nu sunt infractori, in strainatate, in timp ce banii nu ajung nici macar pentru pensiile minime de 100 de parai pe luna. Sunt sigur ca Silver, dar si strategul din umbra, au o explicatie logica si demna la aceasta chestiune, chiar daca nu doresc sa-si incarce memoria cu tot felul de adrese de bloguri. Ii sfatuiesc sa nu considere asta o reclama, deoarece materialul respectiv este deja pe fluxul unor agentii mari de presa. Reuters este una dintre ele, cu toate ca analistii nu au capacitatea sa inteleaga diferenta. Deci, materialul este aici: http://devanewyork.blogspot.com/2010/03/domnule-presedinte-traian-basescu-va.html

  155. ***Moro – exact ce am spus, exact observaţiile pe care le-am mai făcut pe aici: când nu poţi sau nu vrei să răspunzi punctual, o iei pe arătură şi vorbeşti la modul general. Asta e caracteristica tuturor trompeţilor PSDPNL… 😳

    În altă ordine de idei… Moro, nimic nu-i normal în ţara asta, începând cu noi, oamenii… Dacă tu crezi că eu trăiesc fără să văd, fără să înţeleg ce se întâmplă, ce mi se întâmplă, atunci te înşeli… 🙄

    Din toată chestia asta mizerabilă care cică se numeşte democraţie, ştii tu care e lucrul cel mai trist? Nu putem recupera timpul care ni s-a furat ca s-o luăm de la capăt şi să folosim experienţa şi învăţămintele acumulate…

    Totul a fost şi este inutil… Ori cu Tică, ori cu Tache, la guvernare, viaţa omului de rând, în România, niciodată nu va fi mai bună decât acum şi minciuna şi banii vor face legea… Dar mai rău decât minciuna sunt de al de Vanghelie care ne vor face legile…

  156. SILVER…Stai linistita…Acum PDL face legile in Romania…legile si legea…oriunde,in orice domeniu ,de sus pana jos….Deci vei trai mai bine….Pana in 2012 PDL va reforma statul roman si cetatenii sai….care nu e reformabil va fi liber sa plece unde doreste….datorita UE si nu statului roman …Deci Vanghelie nu a facut si nici nu va face legile vreodata in Romania…cei ca el si Becali vor perpetua specia in Romania pe model PDL portocaliu….fiindca vor vota mereu cu mandibulele si cealalta extremitate a corpului…alta decat capul…
    Noua specie si simpatizantii lui Boc se vor numi boccii….inteligenta li se va masura cu bocul…
    Noroc ca romanii sunt cameleoni moral si educational….schimba imediat tabara…dupa marfa primita intre mandibule….maine s-ar putea numi si pontagii….iar inteligenta li se va putea masura cu “pontul”…..
    Sa traiesti frumos….Eu nu stiu nimic valabil si punctual despre Boc,Videanu si PDL….nici macar negativ …ca nu am termen de comparatie in interiorul actului de guvernare PDL….da-mi tu ceva punctual …si pozitiv accept…despre guvernarea Boc,Videanu si PDL….sper ca poti face asta si nu esti si tu vreo trompeta ….

  157. ***Moro – de unde vrei tu, de la mine, “ceva punctual”, despre PD-L? E absurd ceea ce-mi ceri, stiind că eu nu sunt membru PD-L.
    Şi-apoi, dragule, să admitem că eu aş şti ceva despre PD-L. Tu crezi că aş veni aici să pun pe masă, la discreţie, ceea ce ştiu? Te înşeli…
    Ai răbdare şi încredere în ceea ce spun guvernanţii, cu gura lor nu cu gura presei…

  158. ***ion adrian – Katrina nici nu cred că ar trebui luat în serios. Tu nu vezi că se manifestă în crize? Are momente când se poate dialoga chiar civilizat cu el după care deviază… Asta e!

  159. Fiindca pe pagina principala a lui Google sunt niste desene geometrice care ne amintesc ca azi este ziua mondiala a lui “PI”, ma intreb cand este ziua unui numar mai senzational si mai plin de continut chiar si esoteric, si ma refer la numarul trancscendent “e” , fratele mai mare al lui PI , primul nascut, baza logaritmilor neperieni(ai lui Neper) si baza a functiei exponentiale transcendente e^x.
    Desigur ca cele ce le spun aici nu poate fi inteles decat de initiati .

  160. Ion Adrian

    Interesant video…Te mira?Pe mine nu,e un proces firesc de asimilare a unei generatii care traieste permanent intr-un mediu din care nu iese frecvent.As spune ca in cazul prezentat de tine etnia cea mai slaba a fost asimilata.Spune ceva despre rezistenta romanilor din zona noastra,nu?Dar dincolo de asta,in video este vorba despre un proces inceput din anii ’30 si care s-a echilibrat pe parcurs,prin nepotii si copiii batranilor care sunt la oras si stiu bine romaneste.Ei vor ramane la fel,niste batrani uitati de lume si folositi de unii-altii pentru a analiza identitati etnice pierdute sau castigate fara insa a analiza cauze si efecte.E mai simplu si mai de efect asa,nu?