Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa

Proiectul privind Cazinoul din Constanța are în vedere consolidarea și reastaurarea acestei clădiri de patrimoniu aflată într-o stare avansată de degradare.

Cazinoul din Constanţa este o clădire istorică fiind unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale oraşului. Este un important punct de reper istoric pentru locuitorii oraşului dar şi pentru turiştii veniţi pe litoralul românesc.

În zona în care se află astăzi cazinoul, mai fusese, între 1880-1902, o construcţie de lemn, loc pentru spectacole de teatru, baluri şi diverse alte evenimente. Construcţia unui edificiu cu funcţii asemănătoare marilor cazinouri europene a început anul 1904. Edificiul constănţean a fost terminat în anul 1910 şi inaugurat în anul 1912, ocazie cu care s-au făcut şi ultimele retuşuri.

În anul 1937 au fost efectuate lucrări de restaurare şi modernizare ale Cazinoului, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a fost transformat în spital. În perioada regimului comunist acesta a fost transformat în restaurant, ulterior a fost restaurant, iar în anul 2000 a trecut în administrarea Primăriei Constanţa.

Clădirea neglijată ani de zile de autorităţi, se găseşte în prezent într-o stare avansată de degradare, necesitând lucrări de consolidare şi restaurare. Structura de rezistenţă prezintă degradări semnificative mai ales în zona subsolului. Prezintă, de asemenea, o foarte puternică deteriorare a elementelor de arhitectură.

Adoptarea proiectului de hotărâre a Guvernului privind transmiterea imobilului – teren şi construcţie – “Cazino Constanţa“, aparţinând domeniului privat al Municipiului Constanţa, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului constituie o măsură de salvare a unuia dintre cele mai importante monumente istorice din România.

În urma realizării lucrărilor de consolidare şi restaurare, cazinoul, această clădire care s-a integrat istoriei, va deveni un veritabil centru de divertisment de anvergură internaţională, îşi va recăpăta menirea de loc unde se poate juca sau organiza evenimente fastuoase şi atractive, de interes pentru locuitorii Constanţei şi pentru turiştii veniţi pe litoralul românesc. Cazinoul va deveni un obiectiv turistic şi cultural major care va putea găzdui conferinţe, simpozioane şi reuniuni naţionale şi internaţionale.

Predarea – preluarea imobilului se face pe bază de protocol încheiat între Consiliului Local al Municipiului Constanţa şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Imobilul se transmite de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în folosinţă gratuită, potrivit legii, Companiei Naţionale de Investiţii “C.N.I.” – S.A., pe întreaga durată a realizării obiectivului de investiţie “Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa”.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, respectiv Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” – S.A, vor proteja şi vor păstra regimul de monument istoric al imobilului, conform Anexei nr. 1 la Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute, cu modificările ulterioare, pe toată durata administrării şi, respectiv folosinţei gratuite a imobilului.

Finanţarea obiectivului de investiţie “Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa” se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite.

Indicatorii tehnico – economici ai obiectivului de investiţie “Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa” se aprobă conform legislaţiei în vigoare.

După efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor de către Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” – S.A, imobilul consolidat şi restaurat se predă pe bază de protocol Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Imobilul consolidat şi restaurat trece în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa, fiind predat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pe bază de protocol.

La finalul acestui proiect, Cazinoul din Constanța va reintra în circuitul turistic al orașului, putând deveni un obiectiv cultural major. O clădire de patrimoniu cu care constănțenii se pot mândri!

9 thoughts on “Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa

  1. Stimata Dna Udrea,
    Refacerea Cazinoului Constantei este o actiune laudabila; ar trebui totusi sa nu o rupeti din contextul trist in care se zbate – zona istorica peninsulara este abandonata si in ruina. Proprietarii nu au nici un fel de sprijin (din partea primariei) in a-si reface imobilele calcate in picioare de istorie, iar de facilitati legate de legea dv. de reabilitare a fatadelor nu s-a auzit pe aici.
    Cred ca ar fi lovitura de gratie pentru Mazare si v-ar crea cu adevarat capital politic in rindul Constantenilor.
    Va rog considerati ca e posibil, ca si in cazul Cazinoului, sa puteti oferi singura sansa reala de a se intimpla ceva constructiv in aceasta zona.

  2. Pana si Cazinoul ajuns joc politic, nu cred ca o sa il reconsituiti sau poate cine stie, se apropie alegerile…se vorbeste doar de reconstituirea Cazinoului dar cu faleza ce se intampla v-a intampla si cu tot Portul Tomis si cu acel hotel care a stricat toata fatada portului? Toti banii i-ati lasat sa se duca in Statiunea Mamaia pentru placerile primarului.

  3. Am fost ieri inauntru si ar putea iesi ceva superb. Nu sunt constantean dar mi-ar place ( spun asta din motive patrimoniale, simbolistica, mandrie etc). Totusi rational vorbind cred ca este o mare greseala reconditionarea acestui simbol al Constantei de catre guvern. Fiind un simbol, un patrimoniu national, sau local, in primul rand ar fi incadrat in cazul Ministerului Culturii, nu al Dezvoltarii, sau macar ceva impreuna. Oricum, acesta va fi reconditionat, si apoi concesionat. Insa concesionarea nu va aduce mare profit pentru economia Constantei cand compari cu ce ar putea face un privat daca ar detine un asemenea spatiu. Cazinoul va deveni dupa 10 ani iar ce este acum daca nu va fi vandut, deoarece va fi condus politic, fie ca va fi PD-L, PSD, PNL etc. Apreciez faptul ca se doreste, dar nu pot sa fiu de acord cu doamna Elena Udrea, nu sunt fan al lui Radu Mazare, dar sunt de acord cu el, capitalistic vorbind ar trebui vandut Cazinoul, nu sa ramana in grija statului, cel putin nu daca doriti sa desfasurati o activitate economic viabila acolo.

  4. Dar pe cand Doamna Ministru si Cazinoul din Vatra Dornei?Ati auzit ca exista unul si aici?Si care e sau ma rog a fost mult mai frumos decat celelalte 2 si e mai vechi si construit de austro-ungari dar…asa suntem noi de cand ma stiu…nimeni nu ne baga in seama.Ar trebui sa va interesati si de cel din Vatra Dornei,ca e pacat de ce a fost si in scurt timp va fi una cu pamantul.

  5. Draga dna Udrea,
    Am vizitat de curand Cazino-ul de la malul marii…m-a durut sufletul sa vad in ce stare se afla emblema orasului nostru si ca primarul nostru nu s-a sinchisit sa il intretina ca sa nu ajunga in starea deplorabila in care a ajuns. va spun sincer ca am inceput sa plang cand am intrat in sala de spectacole de la etaj. Nu cred, de exemplu ca primarul Sinaiei ar lasa Pelesul sa se deterioreze in asemenea hal. Dar de la primarul nostru, Mazare vad ca pot sa mastept la orice. Deci va rog din suflet sa aparati si sa “vindecati” ranile acestei embleme cat mai curand si cat mai bine posibil pentru ca si copilul meu sa poata vedea un Cazino asa cum il stiam noi ca este…Spor la treaba si sa auzim numai de bine!

  6. Buna ziua !
    Sunt un simplu cetatean al orasului Constanta , apolitic, dar pot aprecia si lauda un proiect bun. Am fost invitat in Italia in vizita si am fost surpins ca la venetia se lucra cu un produs exceptional , SUBERITE, pentru stoparea si rebilitarea constructiilor, stim toti ca in Venetia mijlocul de transport este preponderent pe apa.Daca ei au reusit si folosesc acest material noi de ce nu-l folosim pentru constructiile de tipul cazinoului, oare nu avem specialisti informati,interesati de lucruri bune si calitative ?

  7. Stimata Dna Udrea,este laudabila initiativa dvs de a reface cazinoul si sper din tot sufletul ca acest proiect sa redea orasului Constanta si Romaniei ,fiind un simbol national si in acelasi timp un patrimoniu national ,stalucirea de altadata!

  8. Ne puteti da toate detaliile in legatura cu acest proiect? Cati bani vor fi alocati, ce institutie sau firma se va face responsabil de acest proiect? Nu am inteles prea bine. In ce consta reabilitarea? Exista deja un plan de reabilitare? Am citit mesajul dumneavoastra dar este foarte sumara descrierea. Pentru a fi de acord cu un proiect cred ca trebuie sa cunoastem toate detaliile acestui proiect. Asteptam mai multe lamuriri. Multumesc! Asteptam raspuns!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *