Ce trebuie sa faca PDL ca sa fie din nou primul partid in increderea romanilor?

Societatea românească a fost în general obişnuită cu tranziţii line şi îndelungate. Pe noi, criza economică ne-a obligat să accelerăm procesul reformelor. Această terapie de şoc, aşa cum au numit-o unii, a făcut ca încrederea în PDL, ca principal partid de guvernământ, să scadă considerabil în ultimul an.
Am fost întotdeauna de părere că adevărurile unui politician trebuie să vină din viaţa oamenilor obişnuiţi. Pentru că ei ştiu cel mai bine care le sunt problemele şi, de multe ori, chiar care sunt soluţiile.
Aşa că vă întreb pe voi:
• Care sunt problemele cele mai mari pe care le are PDL?
• Care sunt soluţiile?
• Cum vedeţi voi reforma în PDL?
• Cum ar trebui să arate conducerea PDL după Convenţia Naţională?
• Care este portretul-robot al Preşedintelui PDL?
• Care este mesajul nou cu care ar trebui să vină PDL?
Promit că răspunsurile pe care mi le veţi da pe parcursul săptămânii pe blog le voi transmite mai departe în discursul meu de la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL de sâmbătă, 5 martie.

463 thoughts on “Ce trebuie sa faca PDL ca sa fie din nou primul partid in increderea romanilor?

  1. @cmoron:
    Spuneti (catre un partener de discutie): “Spui ca traiesti in Elvetia ? M-as mira ….Cred ca esti vreun psihopat literat de pe la Bruxelles ..Nu m-as mira sa porti si multe dioptrii pe nas….Nici macar franceza ta nu te poate scuza de lipsa de bun simt si respect fata de romani ….si fata de mortii de la revolutie …” samd…
    Concluzia mea: se pare ca dieta cu salam de soia de la popota v-a facut doar partial bine, desi sunteti din ce in ce mai slab…ati devenit din ce in ce mai zgomotos si agresiv. Dela soia sa fie, sau aveti un antrenor comun cu puiu si balbeck ? Va demascati, cum sa zic…temperatura, prematur….Poate ar fi mai bine sa imprumutati de la dra Gogutza stilul alegoric si saltaret, cu mult mai agreabil mai potrivit pentru un sfarsit de saptamana…

  2. cred ca nu mai este nimic de facut in tara asta !de 21 de ani s-a cam furat,distrus,jefuit ,corupt cam tot ce eara in tara asta.singurele cresteri care sunt vizibile sunt numarul taxelor ,impozitelor ,amenzilor ,precum si cresterea valorii acestora. restul ,gen analize ,prognoze ,samd sunt false .este incredibil ca populatia din romania sa traiasca mai rau decat pe vremea lui ceausescu.sa platesti impozite pe masini,pe cladiri,taxe de drum incluse in benzina , taxe de drum neincluse in benzina , roviniete si sa nu ai drumuri ,sa platesti cas-uri iar in spitale sa mai dai si spagi ca sa te bage careva in seama.din pacate ne-am bucurat prematur la caderea comunimului ,crezand ca la conducerea tarii vor veni oameni cinstiti ,nu jefuitori. si nu ma refer la ultimii 2-3 ani.bunicul meu a fost PANTOFAR ,avea 6 clase si in anul 1990 mi-a spus sa nu ma bucur de caderea lui ceausescu .eram nedumerit si l-am intrebat de ce ? raspunsul : in romania nu a fost bine niciodata ,nu este bine nici in prezent si nu va fi bine nici din 90 incolo. eu am ras .acuma stau si ma gandesc cat de fraier am fost .crezand ca printr-o asa zisa revolutie in romania va fi mult mai bine .cat despre PDL imi dau seama ca EMIL BOC este al doilea premier cinstit care l-a avut romania dupa 89,primul fiind dl ciorbea.parerea mea este ca pdl fara BASESCU va disparea ,ascensiunea partidului se datoreaza in proportie de 90% lui .consider ca dl BASESCU este un strateg de exceptie( cariera politica ,construita pe cea militara il recomanda ),iar la ora actuala este de departe cel mai bun politician al tarii .oricine orice ar spune BASESCU este nr 1 in politica romaneasca ! si cine n-are BASESCU il sfatuiesc sa-si cumpere !!!!….. dar asta ajunge ca PDL-UL sa castige alederile din 2012? cred ca nu !

  3. erata : scuze in loc de ,, alederile” rectific ”alegerile” mai sunt si alte micute greseli .scuze pt ele.graba si iluminatul sunt vinovate.

  4. 1. Majoritatea participantilor la CNC al PDL a hotarat sa adopte doar unele dintre propunerile “reformistilor”. Probabil ca asa este bine,vazut “din interiorul partidului”. Dupa cum am mai spus, una este sa fii “in teren” ( respectiv sa ai participari la diverse campanii electorale,etc.),si alta este sa fii “in tribuna” ( cum,in buna masura,este cazul “reformistilor”).Pana la urma, tot marele arbitru ( votantii ) va decide daca s-a procedat bine sau nu.
    2. PENTRU DOAMNA UDREA. Din cate am vazut la televizor, la CNC ati adoptat o atitudine “dura”. Cred ca nu prea vi se potriveste.In politica sunt si doamne “dure”,si doamne tentate de atitudine “ca la piata”,altele ironice etc. Dumneavoastra sunteti o prezenta aparte ,de aici rezultand si simpatia cu care va privesc foarte multi romani ( ba chiar si romance…).Cred ca ar fi bine sa ramaneti pe linia politicii echilibrate , pe care ati avut-o pana acum , ceea ce nu exclude si riposte ferme,la obiect,atunci cand este cazul. Mie mi-a ramas in minte modul ,exemplar, de a face politica al celor care au fost marii politicieni,domnii Coposu si Ratiu.

  5. Un zâmbet la cafea 😆

    În Ardeal, el si ea în noaptea nunţii:
    – Draga mea, vrei mai întîi una mică?
    – Văleu, ai două?

  6. JUDEX…..Analiza ta privind postarea mea agresiva la adresa lui Radoveanu e corecta .
    Tot la sfarsit de saptamana respectivul domn m-a iritat cu cretinismele sale demne de regimul lui Ceasca ..mai ales contrazicerile sale ipocrite si propagandistice din text…cand a pus fata in fata puterea si opozitia ,presedintele actual al Romaniei si posibilul presedinte viitor Crin Antonescu….un flagrant strident de demagogie politica ….pe care realitatile din Romania il contrazic si-l taxeaza fara drept de apel….
    Ordine si disciplina …respectarea ierarhiilor similar cu “ciocul mic” ….
    Accept ordinea si disciplina individuala ,personala nu cea a cetatenilor romani in ansamblul lor ,cetateni care au dreptul sa se manifeste ,sa-si exprime liber opiniile la adresa oricarui cetatean roman indiferent de demnitatea si functia avuta pe o perioada limitata de timp si de prevederile constitutionale …toti cei mentionati fiind in slujba cetatenilor romani si mandatati de acestia prin vot ..si niciodata invers…
    Asa cum noul Cod al Muncii da posibilitatea angajatorului sa-i desfaca contractul de munca angajatului pe motive “disciplinare” si cetatenii sau opozitia care reprezinta o mare parte din electorat pot desface “contractul de munca ” celor pe care la un moment dat i-au mandatat prin vot sa ne conduca …pe motive de abateri “disciplinare” sau incompetenta profesionala.
    Respectul cetatenilor pentru “ierarhii” nu poate exista daca aceeasi cetateni constata ca unele persoane din aceste ierarhii nu mai merita respectul lor …Respectul nu se poate impune nimanui cu forta ..este o stare de spirit bazata pe constientizarea si recunoasterea unui cumul de calitati si valori personale ale celui catre care cetateanul adreseaza respectul sau …sau nu….
    Daca stridentele mele agresive din postare ti-au agresat spiritul imi cer scuze …cu toate ca erau adresate unei persoane foarte agresive si lipsita de bun simt care la randul ei se adresa unei mare mase de persoane,cetateni romani care nu aveau cum sa dea replica …am facut-o eu..mult mai bland decat ar fi facut-o cetatenii live la asemenea declaratii lipsite complet de respect la adresa cetatenilor romani ,la drepturile si libertatile lor individuale ,la dreptul de a-si decide singuri soarta prin vot direct…
    O zi buna ,amice

  7. @cmoro
    Las-o moartă-n păpușoi, că încercare de a fi dur când zestrea androgenă este foarte ,,subțire” (vorba lui judex referitoare la ,,postul” prelungit cu salam cu soia), te duce fără vrere în zona grotescului și în culisele de teatru al absurdului cu pațachine și arlechini hidoși.
    După cum spun înțelepții, a te scuza fără recunoaștere implicită, înseamnă a te acuza prin sentință definitivă la oprobriu public…..bloggeristic.
    Deci prietene, ieri ai făcut-o lată de-a binelea jignind impardonabil și paranoic un om dezinteresat care nu-ți amenința nici o câtime din pensie și care își contemplă țara cu ochii unui om informat și responsabil, nefiindu-i indiferent ce se întâmplă cu semenii săi de suflet călcați 20 de ani în picioare de lichelele postcomuniste și de propagandiștii aciuați printre picioarele lor și care acum dau ,,lecții de democrație” pe bloguri. Cum fac asta ? Amenințând cu voci pițigăiate de limbrici masculinoizi cu ,,suspendarea” politicienilor care încearcă (cu mătura și/sau cu WC Peak) să față nițică curățenie în această țară.
    Dacă vrei cu adevărat să fii iertat, îți recomand să faci, ceea ce eu, deja am făcut: du-te în pelerinaj la Mormântul Sfânt, că tot vine postul Paștelui, dar înainte de a întina cu osânza ta lăcașul divin, treci pe la zidul Plângerii și dă cu capul de zid măcar vreo două săptămîni în speranța că mila Celui de Sus va pogorî asupra minții tale încețoșate și îmbâcsită cu miasmele mlaștinii presărată cu stârvuri politice roșii de sânge care vor să ne tragă pe toți după ei.
    O zi bună îți urez și eu, dar pentru asta vezi că peste vreo oră se citește Evanghelia.

  8. Ce pot face cei ce conduc România in prezent ?
    Prioritar ar fi infrastructura – este temelia dezvoltări unei tari . Au trecut doua decenii si interesul in acest domeniu îl vedem in prezent.(Cat timp este necesar României să-i fie si drumul unui cătun asfaltat aşa cum este in Germania sau Franţa).
    Reorganizarea si reforma legilor ce privesc mediul cum ar fi:
    Poluarea care este inamicul numărul al sănătăţi , atât suprafeţele solului cat si apele de suprafaţa sunt cele mai afectate, (infestate de gunoaie). Stoparea acestui fenomen se poate face prin legi extrem de dure, numai aşa acest fenomen poate fi încetinit si oprit. Este sănătatea prezentului si viitorului pusă in pericol.
    Dezvoltarea proiectelor de investiţi în depoluare in special al apelor de suprafaţa. Nu exista in prezent (în ţară) un râu sa nu fie plin de gunoaie. Apele de suprafaţa sunt vitale agriculturi, de aici trebuie sa începem sa dezvoltăm si sa acordam o prioritate de dezvoltare in prezent. Agricultura nu va merge fără apa.
    Voinţa si interes pentru stoparea distrugeri pădurilor (înăsprirea legilor) care pune in pericol ecosistemul naturi si proiecte de investiţi pentru refacerea suprafeţelor distruse.

  9. ZeV …..Iar nu ai inteles ….Nu-mi cer scuze de la poliglot sub nici o forma …nu retractez nimic…
    Postarea era doar pentru Judex ….si pentru tine era valabila postarea cu pricina….ceea ce visati voi sunt cai verzi pe pereti ….din cand in cand societatea romaneasca mai eclozeaza indivizi ca unii din PDL sau dintre simpatizanti …puii mici,firavi si predispusi la deces…care supravietuiesc incearca sa-si compenseze fragilitatea morala ,sociala prin asemenea vise care le alimenteaza frustrarile in loc sa le vindece ….Cei mici ..fizic,moral si frustrati incearca sa domine prin obraznicie,agresivitate si exercitii de putere ..la fel de efemera si iluzorie ca si statura lor fizica si morala ….
    M-as bucura sa nu te numeri printre puii cu pricina si sa nu imbratisezi aiurelile lui Radoveanu ….Ordine si Disciplina ,respect fata de ierarhii si ciocul mic …m-as bucura sa fi citit si explicatiile mele ,nu numai randurile care contin scuze ,repet adresate doar lui Judex …pentru ca e posibil sa fie gingas si sentimental si nu vreau sa-i daunez in vreun fel…..
    Sa traiesti frumos

  10. ***ZeV – Pentru tine! 😆

    Rugaciune – Preot ILARION ARGATU (1913 – 1999)

    “Iarta-ma, Doamne:
    -pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
    -pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
    -pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
    -pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
    -pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
    -pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
    -pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
    -pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
    -pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
    -pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
    -pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
    -pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
    -pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne si a Imparatiei Tale Divine!

    Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita,Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

    Iti multumesc, Doamne pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
    -pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
    -pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
    -pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
    -pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
    -pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
    -pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
    -pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
    -pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
    -pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
    -pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
    -pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
    -pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale divine!

    Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Milostivirea si Iubirea infinita, Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!”
    Amin!

  11. Citatul zilei 🙄

    Proverb Priveste-l pe dusmanul de azi ca pe prietenul de maine, iar de prietenul de azi, fereste-te sa nu-ti devina mâine dusman.

  12. Stimata d-na Udrea, fac parte dintre cei care vin cu solutii, sunt inginer, nu imi place doar sa critic si sa arat cu degetul. Sunt din partea de sud a tarii care este mult subdezvolatata fata de restul tarii si am ajuns la concluzia, vazand aceste diferente, ca aceasta subdezvolatare vine din faptul ca oamenii nu muncesc cat ar trebui, de pilda pamantul este lasat parloaga si ei prefera sa plece sa lucreze pamantul altora prin strainatate. M-am intrebat de ce se intampla asta si cred ca raspunsul ar fi: din cauza ca se fura prea mult. Fiind saracie mare in aceste zone sunt si o gramada de hoti, in mare parte tigani. Ma pun in locul meu, eu sunt nascut la tara si sunt invatat cu gustul de rosii autentice de tara, sunt invatat cu gustul autentic al unei pasari crescute cu porumb si nu cu hormoni si tot ce mi-as dorii acum la varsta asta (44 ani) ar fi sa am un teren unde sa-mi pun rosiile mele, castravetii mei, ceapa mea etc. Va dati seama daca 10 la suta din tara asta ar face ca mine am avea crestere economica de 10 la suta. Ce ne impiedica sa facem asta? Pai fiti convinsa ca dupa ce ne vor lasa sa muncim cateva luni bune in momentul in care rosiile se vor impargui, nu vor apuca sa se coaca, vor fi furate de nemancatii astia. Acelasi lucru daca pun flori, sunt in stare sa le fure si pe aia numai asa de ai dracu. Noua ne-ar trebui niste legi ca pe vremea lui Vlad Tepes, foarte aspre, pentru furt, in marea majoritate puscarie. Si daca se vor umple puscariile sa se construiasca altele iar puscariasi sa fie pusi la munca ca sa-si scoata banii pe mancare. Cei care muncesc sa aiba conditii de cazare bune, 2 in camere de exemplu si curatenie, iar cei care nu muncesc sa stea cate 30 in camera si mancare de subzistenta.

  13. Pe mine m-a distrat la culme chestia cu EMO
    Wikipedia citire:
    “Acest gen de muzică a creat o cultură cultura mai avansată și de atunci a evoluat continuu, de la începutul anilor ’90. Majoritatea copiilor arată în felul următor: poartă ochelari cu ramă neagra, eșarfe lungi de culori închise. Este foarte ușor să stereotipezi un puști emo, deși, ironic, nu poți defini muzica emo. Cel mai bun mod de a descrie muzica emo este prin arpegiile ușoare ale chitarelor cu vocalize ușoare la care se dă drumul într-o orchestră de chitare distorsionate și aduse după aceea din nou la partea ușoară. Versurile emo sunt în general foarte poetice și au o arie de la iubirea pierdută până la credințe religioase sau alte subiecte emoționale. Totuși, emo acoperă în zilele noastre o mare varietate de formații, de la melodii ușoare ale celor de la “American Football” la melodii hard de la “At the drive in……..
    Recent, trendul emo este asociat cu un stereotip ce constă în a fi emoțional, sensibil, timid, introvertit, anxios. Mai este asociat și cu stări de depresie, tendințe de auto-provocare de răni, chiar și sinucidere.”
    Citind cu atentie ultima fraza din definitie,mi-am dat seama ca d.l TRU,cel care a
    vorbit despre EMO are dreptate.O sti dansul ceva.

    Vezi si le-am spus acu catva timp sa fie mai “razareti”

  14. Dl CPreda nu ma mai cenzureaza . 🙂
    E bine. Poate a inteles ca nu am nimic cu el sau chiar ideile lui, ci cu procedura unfair cu care incearca sa si le propage.

  15. cred ca ptr. a castiga alegerile de la anul pdl. ar trebui sa mearga pe mana celor caliti in luptele electorale si pe care le-au castigat gen”talibani” si nu pe mana celor care apar seara de seara la tv. mogulilor si criticand in fel si chip pe singurul premier care a avut curajul sa faca cele mai dure reforme si a evitat dezastrul economic.daca boc nu va mai candida cred ca cel mai indicat ar fi ca la presedentia pdl.sa castige vasile blaga,un om deosebit de puternic si respectat chiar si de partidele din opozitie.

  16. Mie imi place foarte mult crema de zahar ars.Sotia mea cunoscand acest lucru a decis sa-mi faca o bucurie.S-a apucat de treaba.
    De atata lupta politica,pe mine ma apucase somnul.M-am retras in dormitor sa sifonez asternutul.Cand sa ma intorc a treia oara pe o parte,apare nevasta-mea.
    -Scuze Goguta,imi cer scuze.
    – Aoleu,ai ars crema.
    -Nu ,crema e la cuptor.Mai tii tu minte ,cate i-am zis noi de “bine” lu nenea ala ,sef la trenuri
    -Atunci, cand am plecat azi si am ajuns poimaine la Oradea?
    -Da.Imi retrag “urarile”Imi cer scuze.Tu stii cat a patit omul asta?
    -I s-a stricat elicopterul ?
    -S-a luptat pe vremea lu raposatu si acum se lupta.S-a certat cu toti,se cearta si cu presedintele de bloc si toate astea pentru noi.Are si rani.
    Vezi ,femeile,sunt mult mai sensibile ca noi.
    Eu, intelesem ca se lupta doar cu aia care au retele de socializare.Ca,vezi doamne, cu ajutorul reteleror astea s-au produs revolutii.
    Are dreptate,dar multi au si castigat.

  17. Am revenit, dar pentru scurt timp, pentru vine oara mesei și vizionării unui film în familie…așa….ia să accesăm cursorul mouse-ul și butonul virtual al ,,radioului” numit internet….bzzz, fssss, poc….(două nave militare americane….)….bzzz,fssss, poc…..(muzică arabă)..bzzz,fsss,poc…..(prețul petrolului…)…bzzz,fssss,poc…..(1500 tone de carne sechestrate de inspectorii fiscului într-un mare depozit bucureștean…)..bzzz,fssss,
    poc…(muzică funebră)….bzzz,fsss,poc…..(criteriile de integritate în PDL…) bzzz,fssss,poc
    ….(muzică, dansul săbiilor de Haciaturian)….bzzz,fsss,poc…..(cmoro…evident că retractează totul mahmur fiind după beția de aseară, nu-i nimic, așteptăm să-i treacă ceața amenziei,dar probabil că asta va dura până pe la calendele grecești 🙂 )….bzzz,fsss,poc….(SILVERSTAR…ei da, aici ne oprim, facem acordul fin pe frecvență și citim pe îndelete 🙂 )

  18. Acum sincer vorbind, eu nu creditez PDl cu geniu, nici politic si nici administrativ, chiar daca face ce trebuie:)
    Creditez desigur “fiara politica” , termen pe care-l preiau de la Dement , care este presedintele Traian Basescu, si daca este sa ma gandesc ca cei trei “dizidenti” sunt niste descoperiri ale Domniei Sale, pot sa cred ca cine stie, cine stie… 🙂
    Ce vreau sa spu? Pai vreau sa spun ca aceasta demonstratie de unitate politica facut ieri de PDL si prilejuita de actiunea aparent puerila a celor trei pregatita prosteste de trusturile mafiote pe care deasemeni cu ticalosie smechereasca le creditez dar cu inteligenta superioara ba, este o miscare strategica stralucita, daca este ceva calculat, programat si pregatit si numai TB putea sa comita asa ceva. 🙂 =))
    Si de ce este stralucita mutarea? Ptr ca erau n subiecte pe care PDL ar fi gasit mult mai greu consensul si discursurile dlui Videanu et co referitor la PDL si Guvern erau mult mai greu de desfasurat daca nu aveau in fundal ENORMA PROBLEMA DE ETICA declansata de Monica et co. Acum daca este o miscare basescianista, desi Sever a inventat termenul cred ca doar Monica stia exact toate fatetele problemei.

    Astfel PDl a iesit cu o imagine senzationala de unitate si determinare care inspira teama si respect tuturor chibitzilor de tip Ponta si Crin si chiar AN sau Ilici.

    Bravo fetitze-baieti.Bravos! 🙂

  19. Am sa va raspund la una din intrebari , si am sa va dau si un exemplu. Inafara faptului ca , criza si masurile anti-criza luate de guvernul din care faceti parte v-au afectat mult prea mult imaginea partidului , si a conducerii acestuia , coruptia si faptele de coruptie de la nivelul structurilor judetene din tara , trag partidul mult mai jos in sondaje decat va imaginati dumneavoastra.Nu conducerea de la varf e vinovata de scaderea drastica in sondaje , ci mai mult sefii organizatiilor din tara pentru ca au promovat si au sustinut in functii oameni cu mari probleme de imagine(prefecti,directori de deconcentrate…).Oameni care au un impact foarte mare asupra electoratului din tara si asta ca orice cetatean , om simplu sau om de afaceri , se loveste zilnic de aceeasi impostori numiti in aceste functii , chiar de sefii organizatiilor judetene.Sa va dau un exemplu legat de prefectul de Iasi, Tomaseschi Sava Dragomir. In anii 2007-2008 acest prefect avea o societate care construia mansarde . In 2008 prin intermediul unui moldovean Istrate Igori au tepuit nenumarati oameni luandu-le bani pentru constructia unor mansarde. Mansardele nu au mai fost construite , si oamenii au ramas tepuiti de bani. Au fost nenumarate plangeri penale impotriva administratorului Istrati Igori si a sotiei lui care erau reprezentantii societatii Mobextrem SRL Iasi , firma actualului prefect Dragomir Tomaseschi. Dovada legaturii intre cei doi o gasiti la registrul comertului Iasi unde veti gasi un contract de comodat pentru sediul social , semnat de catre cei doi Igori Istrati si prefectul Dragomir Tomaseschi . In ianuarie 2011 acest Igori Istrati a fost arestat pentru trafic de influenta si luare de mita , trafic facut in numele prefectului Dragomir Tomaseschi. Ancheta facuta de cei de la DNA si DGA a scos la iveala faptul ca acest prefect Tomaseschi mai era implicat si in alte doua retrocedari de teren cu valori foarte mari. Dovezile implicarii prefectului Tomaseschi in una din retrocedari sunt doua antecontracte de vanzare-cumparare facute prin notariat.Unul din antecontracte intre proprietarul terenului si sotia lui Igori Istrati , celalalt antecontract intre proprietar si un alt prieten al prefectului.Nu de mult , acest Igori Istrati aflat in arest preventiv si in prezent a recunoscut implicarea prefectului in aceste afaceri murdare.Implicarea prefectului Tomaseschi in aceste acte de coruptie e foarte bine cunoscuta si la nivelul conducerii judetene , si la nivelul conducerii centrale.Dovada ca se stie si la Bucuresti de toate golaniile acestui prefect este faptul ca in luna ianuarie , la una din sedintele de guvern era pe ordine de zi schimbarea prefectului , dar la interventia unui secretar de stat , nu a mai fost schimbat. Prin cele prezentate v-am raspuns la intrebarea numarul unu , care sunt problemele in PDL. CORUPTIE CORUPTIE CORUPTIE! Raspuns la intrebarea nr 2 : Nu ii mai tineti in functii pe cei care sunt implicati in scandaluri de acest gen si care au legatura cu lumea interlopa. Cred ca aveti oameni mult mai buni nepatati si onesti care ar putea ocupa asemenea functii si sanctionati-i si pe cei care ii sustin pe acesti sarlatani. Fata de cele relatate , chiar sunt curios ce masuri veti lua impotriva unor astfel de oameni. Daca ii mentineti in functii mesajul PDL este clar : VREM CORUPTIE! Un sfat clar pentru conducerea PDL – faceti curatenie in organizatiile judetene si apoi la Bucuresti , deoarece imaginea conducerii de la Bucuresti trece prin filtrul celor care va reprezinta in teritoriu.

  20. @ion adrian
    ..acum la desert, îl citesc pe adevăratul Ion Adrian…..ei da , este altă viață, mă duc liniștit la film, blogul fiind pe mâini bune, până revin 🙂

  21. Buna ziua d-na Udrea!

    Imi place politica dvs. pe care o faceti. Tineti-o tot asa!!!!

  22. 1.ar trebui sa spunem ca mai hoti decit noi nu exista 2.nimeni n-a promovat in functii mai multi prosti decit noi(in ministere chiar,nu mai vorbim de celelalte esaloane) 3.specula ,evaziunea ce am facut-o noi nu a mai fost,4.cred ca fara zeus ,fara protectia lui am fi NIMENI,5. asa nivel de trai,panika pe care o creem ,nu s-a mai intilnit(care din PDL traieste cu 1500 lei pe luna) ,6. daca continuam asa cu anomalii:parcuri in sate unde nu e nici apa nici drum,wc-ri cu 100 000euro si asa mai departe,ne vom duce TAI!7.daca am face o evaluare a cabinetului,am constata ca nivelul de pregatire este DEZASTRUOS( multi nu stiu cum se calc TVA,cei PIB-ul,cum se calc profitul unei soc,ce suprafata are RO,citi muncesc afara,citi muncesc fara acte,care e distanta intre ARAD si BUCURESTI,care este compozitia apei etc. In aceste conditii CRED CU SIGURANTA CA ROMANILOR LE-AR FI MULT MAI BINE FARA NOI.Sa ne multumim cu furaciunile facute si sa ne ducem……

  23. PS. Si suntsi amuzante contrele pe care si le trag la gioate si reciproc Dobermanul si Dementul .
    Eu impartial ca tot romanul, ca-mi sunt dragi amandoi. 🙂

  24. @ion adrian
    Bre Ioane, de când caut blogul cutzului, animăluțul ștept care s-a evaporat,din păcate, de la nicole.
    Parcă mi-ai ghicit gândul, mă pregăteam să-ți cer un link. 🙂
    Să vd cum stau cu timpul, dar în curând mă duc pe acolo (că și așa cuțu m-a invitat, dar a uitat să-mi spună calea ), să-l tăvălesc puțin pe dementor dacă se ia de cuțulică, feblețea mea. 🙂

  25. Basescu trebuie sa revină ca președinte de partid după ce-i expiră mandatul de președinte. Este nevoie de un cîrmaci puternic.

  26. @Silverstar
    Pentru că nu demult ai pus întrebări ce-i cu Sorin Blejnar (omul aflat ÎN AVANGARDA LUPTEI ANTIEVAZIUNE, INCLUSIV PRIN INSPECTORI INFILTRAȚI SUB ACOPERIRE) devenit brusc inamicul public nr. al iRealitatea TV, televizunea transformată în mușuroi de cârtițe și carii care țin cu tot dinadinsul să demoleze statul de drept din România și care a UITAT BRUSC de Vasile Blaga odată cu ,,denunțul” mafiotului italian Celestini, postez un comentariu lămuritor cum numai ,,picătura de geniu” care este dobermann, putea să o facă…….asta ca să vezi cât de disperat a devenit SISTEMUL TICĂLOȘIT PSD-PNL-Media antinațională (!) ….și când un animal este disperat, MUȘCĂ ȘI LATRĂ ASURZITOR :

    ,,De la bun început, vreau să subliniez faptul că o eventuală demisie a lui Sorin Blejnar, sau o demitere a sa din oportunism electoral, ca urmare a campaniei de intoxicare dusă de canalele media controlate de foști securiști inculpați în procese penale, ar însemna o dezastruoasă capitulare a instituțiilor statului în războiul cu mafia ce a secătuit România. Se va transmite astfel un dublu mesaj: unul sumbru către cei care, reprezentând autoritatea statului, aplică legea și sancționează încălcarea ei și unul încurajator către marii mafioți cu putere financiară care, prin campanii comandate de presă, vor putea de aici înainte să controleze numirile și destituirile conform intereselor lor. Cu alte cuvinte, orice borfaș cu bani va înțelege că plătind o emisiune televizată, va putea da cu lături pe funcționarul care-i pune legea pe masă.
    Pe 7 iulie 2010, Realitatea TV a anunțat printr-un comunicat că: „Realitatea Media deschide acţiuni atât în penal, cât şi în civil împotriva inspectorilor fiscali şi a conducerii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, responsabili de punerea în practică a unui control fiscal tendenţios”
    Cei actionati in instanta sunt presedintele ANAF, Sorin Blejnar, vicepresedintele Dragos Bogdan, directorul de comunicare Sabina Zeres si inspectorii fiscali Viorica Pistol, Marius Tantar, Florin Friguras si Viorel Oprita”
    Iată, deci, un conflict de interese care decredibilizează din start campania furibundă dusă împotriva șefului ANAF, de către „reclamantul” Realitatea Media care, cu televizoru`, încearcă să vicieze actul de justiție.
    Dezinformarea „gri”, ca tehnică folosită de Realitatea TV în manipularea opiniei publice, a căpătat însă cele mai întunecate nuanțe, în momentul când, în spiritul prezumției de vinovăție, s-a recurs la alegațiile unor sinistre personaje, conectate la corupția instituționalizată și la crima organizată, personaje precum Ioan Niculae, beneficiarul privatizării frauduloase a SN „Tutunul Românesc” din guvernarea PSD și Antonello Celestini, implicat în contrabanda cu țigări și conectat la traficul de arme arăbesc, subiect pe care îl voi dezvolta într-un post viitor.
    Culmea sfidării bunului simț este că cei doi, Niculae și Celestini, prinși cu o evaziune fiscală de 350 milioane de euro, chiar de ANAF-ul condus de Sorin Blejnar, sunt cei ale căror „mărturii” neprobate sunt girate din start ca legitime de canalul cu scursori care este Realitatea TV.
    Observați, vă rog, cum funcționează dezinformarea: sub titlul „CAB: Numele lui Blejnar apare în dosar” sau „Mită de un milion pentru Blejnar”, Realitatea TV transmite o informație incorectă, aceea că instanța, Curtea de Apel București, ar da ca fapt cert implicarea președintelui ANAF în speța judecată, bazându-se doar pe declarațiile unor învinuiți. Evident că numele lui Blejnar apare în dosar, pentru că de acest nume s-au folosit învinuiții, dar asta nu probează o eventuală implicare a președintelui ANAF în șpaga respectivă. De fapt, formularea exactă din motivarea Curții de Apel București, în cazul arestării consilierului ANAF, Gavrilă și a avocatului Stăncescu este:
    “…la data de 25 noiembrie 2010 intre inculpatul S. M. C. (Marius Catalin Stancescu) si denuntatorul C.A. (Antonello Celestini, om de afaceri italian) a avut loc o intalnire inregistrata in mediul ambiental, in baza autorizatiei emise de instanta, ocazie cu care invinuitul L-A LĂSAT SĂ CREADĂ ca are influenta pe langa presedintele ANAF, numitul B.S. (Blejnar Sorin) si-l asigura ca intervine la acesta pentru a-l proteja in activitati de contrabanda cu tigari…”
    În condițiile astea mă pot întreba, de pildă, ce i-or fi spus avocatul Stăncescu și consilierul Gavrilă, mafiotului Celestini, în perioada 2007-2008, când i-au cerut o mită de 100.000 de euro? Că erau prieteni cu șeful de atunci al ANAF, Daniel Chițoiu, finul liberalului Dan Radu Rușanu? Pot trage astfel concluzia că „regina” din guvernarea Tăriceanu era Rușanu, care strângea astfel bani pentru PNL? Sau l-au „lăsat să creadă” pe „autodenunțătorul” Celestini că ei, Stăncescu și Gavrilă, au vitamine chiar la ministrul finanțelor de atunci, Varujan Vosganian? Care, chiar alaltăieri, a zis că „sunt câte unii care se duc la firme și spun: „Vosganian m-a trimis!”
    „Păi, avem și-acum, se pare, un asemenea caz…” a lăsat să-i scape Dan Suciu, mai grijuliu cu propriul obraz decât sugelii care se fac că „moderează” lapidarea mediatică a lui Blejnar.
    Constat că despre perioada 2007-2008, „deontologii” Realității TV evită să vorbească. Este și asta o tehnică de dezinformare, prin omisiune, prin trunchierea informației.
    Un alt moment de culme a nerușinării este și „mărturia” lui Robert Negoiță, deputat PSD, care și-a adus brusc aminte că, în 2009, și lui i s-a cerut o șpagă de 500.000 de euro, de către oameni din ANAF, fără însă a-i nominaliza și fără a ne preciza când și în ce condiții. Cât de fraieri trebuie să fim ca să credem că s-a cerut șpagă unui demnitar al cărui partid se afla la guvernare? Aflăm totuși că i s-a pus sechestru pe imobile, o măsură fiscală asiguratorie, motivată întotdeauna riguros, care se ia pentru a recupera un prejudiciu adus bugetului de stat. Iată așadar un alt arătător nespălat îndreptat spre Blejnar, cel de PSD-ist țepar, care mai e și implicat într-un dosar de prostituție și trafic de persoane, Robert Negoiță, „mușchiul” tineretului social-democrat pleșuv, cu care minorele candidate la „Miss TSD” dădeau proba de bază, adică de sex.

    Spre aducere aminte, iată un fragment din stenogramele convorbirilor între deputatul PSD, Robert Negoiță și „peștele” Tămârjan Ion Valeriu (TIV).

    convorbire telefonica – 29 iulie 2008

    Proxenetul îl anunţă că fetele sunt cazate la camera 9003 de la Rin Grand Hotel.

    Robert Sorin Negoiţă: Zi-mi şi mie, cine, bruneta şi mai cine?
    Ion Tămârjan: Deci, Cristina şi bruneta şi mai aştept pe cineva acum, să vină de la Constanţa, e o tipă care are aici o…da? Deci Cristina e sută la sută, asta duce, îţi duce şi trei într-o seară! N-ai probleme cu ea.
    Robert Sorin Negoiţă: Deci nu ştiu cine e Cristina asta, eu o ştiu? Nu o ştiu!
    Ion Tămârjan: Nu! N-o ştii, n-o ştii, nu cred c-o ştii!
    Robert Sorin Negoiţă: Da e bine, e bine acolo?
    Ion Tămârjan: Are nişte sâni, nişte de astea acolo formidabile, deci duce mult de tot! Înţelegi? Da, hai, că o vezi aicea şi Mădălina, ţi-am zis, e la început acum, să n-o forţezi prea tare, dar ţi-am zis aşa, uşor, uşor, e ok! Da’ acuma e un pic pe ciclu! Dar un oral, un asta duce, nu-i problemă!

    Uite cine ne dă nouă, la televizor, lecții de corectitudine!

    Nu mă pot pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției lui Sorin Blejnar. Pot însă identifica, fără urmă de îndoială, în președintele ANAF, pe unul din reprezentanții autorității statului vânați de Vântu și văzând cine-l hăituiește, sper într-o victorie a lui Blejnar. PENTRU UN STAT ÎNTĂRIT”

    AUTOR COMENTARIU : DOBERMANN

  27. ***ZeV – mulţumesc! N-am răbdare să citesc totul. Dar… Eu dacă aş arăta spre tine că mi-ai cerut şpagă, imediat mi s-ar cere probe sau ar trebui să le prezint eu ca să fiu crezută, nu?
    Văd că pe Realitatea, numele lui Blejnar se pronunţă foarte des dar fără dovezi. Zecile de vameşi şi de poliţişti au fost priponiţi pe bază de dovezi.

    Omul Blejnar de ce să-şi dea demisia? Spune într-una că nu e vinovat şi eu îl cred. Când cei de la Realitatea vor avea dovezi împotriva şefului Blejnar, o să-i cred şi pe ei. Care-i problema. Cine nu judecă n-are decât să se lase vânturat de canalele tv ale mafioţilor… N-ar fi prima dată. 😮

  28. @

    cmoron & cie

    “Le patron n’est autre que le personnage qui est en retard quand vous êtes en avance et qui arrive avant si vous êtes en retard.”

    “Le travail est la prière des esclaves ; la prière est le travail des hommes libres.”

    Traitez les gens comme des cochons et vous obtiendrez un travail de cochons. Traitez les gens comme des hommes et vous obtiendrez un travail d’hommes.

  29. @Silverstar
    Am scos la imprimantă rugăciunea postată de tine la ora 10.22 și i-am citit-o soției, mare amatoare de astfel de lucruri, are acum în lectură curentă scrierile părintelui Cleopa de la Sihăstrie.
    I-a plăcut grozav. 🙂

  30. ***ZeV – să vă fie de folos. De asta am şi postat-o, special pentru tine, ştiam că o să-ţi fac o bucurie.

  31. …Eram pe la orele 18.30 în mașină, în drum spre casă și dau să ascult un post de radio, nImerind pe Europa FM. Pe cine aud acolo ? Pe distinsa doamnă SULFINA BARBU…care ce spune, stimați colegi ? Stați să mă calmez oțâră, după ce cunoscuta fostă ministresă m-a’nervat groaznic, de am dat un cap de volan.
    Doamna, pe care până acum o admiram pentru echilibru și-i anticipam un viitor în politică, a trântit cu pietroiul în baltă, de m-a lăsat mască.
    Nici mai mult mici mai puțin, Sulfina Barbu susține O ALTĂ FORMULĂ GUVERNAMENTALĂ, CU UN ALT PRIM MINISTRU ! De ce ? Vezi doamne, partidul are nevoie de credibilitate și simpte nevoia să-și sacrifice propriul guvern, pentru ca ei, politicienii, SĂ CERȘEASCĂ VOTURI, punându-și cenușă în cap !
    Adică, întreg efortul echipei guvernametal de a stabiliza finanțele publice , de a asigura bani pentru pensii și salarii (atâta cât permite economia și obiectivul de deficit asumat), de a LEGIFERA măsuri fundamentale pentru eficientizarea statului, toată bălăcăreala politicianistă pe care a trebuit să o suporte cu stoicism primul minstru al României, repet, TOATE ACESTEA, au fost pentru doamna SULFINA BARBU în ZADAR !
    Este ca și cum PDL vine în fața electoratului și spune : ,, dragi concetățeni, vreo trei ani am fost niște idioți, nu am știut pe ce lume trăim, puteam să vă dăm mai mulți bani, dar nemernicul de Emil Boc, deși îi avea în buzunar, n-a vrut să vi-i dea, iar programul de guvernare a fost o gogomânie, noi trebuia să continuăm măsurile guvernului precedent, să cheltuim ce n-aveam (dar nu contează) și astfel România ar fi devenit o singularitate prosperă în Europa, în care criza mondială ar fi fost doar un moft . Doar românul este cel mai dăștepț din lume…nu-i așa ?… și e suficient să vrea…ca să poată. ”
    ASTA vă doriți, doamnă SULFINA BARBU ? Un PDL transformat în… soprană, după călcarea pe greblă (sau în străchini, mă rog, tot aia e…).
    Rușinică, stimată doamnă și vă recomand….OUT, la USL, că acolo vi-i locul!
    Moaaamă ce surpriză neplăcută mi-a făcut, de trebuie să iau un XANAX…mâine poimâine parcă o aud și pe doamna Udrea cu astfel de mesaje lașe și defensive, iar dacă se întâmplă asta, votez…. UDMR în 2012 !

  32. erata..nu mai corectez nimic, scuze pentru eventualele greșeli, mă duc să ascult Mike Oldfield.

  33. Aoleu, am reciti ultima parte din stenograma cu Robert Negoiță și vreau să subliniez că numele de Mădălina apare acolo printr-o pură coincidență !!! 🙂 🙂

    Administrator:
    Este un nume popular in Romania 😆 .

  34. ***ZeV – tot aici, la acest subiect am scris, zilele trecute, ca o atenţionare pentru PDL, nu pentru doamna Udrea, ca PDL-iştii să nu-şi rezolve problemele şi frustările în faţa presei, să nu-şi pună poalele în cap cum au făcut-o PSD-iştii. Dar, pentru că toţi suntem români şi nu ne dezminţim, exact ce am prevăzut, se întâmplă.

    Aseară, târziu, pe Antena 3, era Cristian Preda. Nu ştiu ce a spus că am trecut repede pe un alt canal. Şi acum, tu povesteşti despre Sulfina Barbu. Asta e, asta avem, ăştia ne sunt politicienii.

  35. @ silverstar
    Pai, presa, ce sa faca si ea, saraca ?! Acu’, daca nu apare vreo bomba, pentru perioada urmatoare pentru mine e clar: seara de seara voi afla de la televizor ba ca pleca Boc, ba ca ramane Boc… Si daca la A3 si rtv este de la sine inteles, vad ca problema preocupa si canalele de stiri mai serioase :
    http://www.mediafax.ro/politic/negocieri-in-pdl-flutur-ungureanu-negoita-si-frunzaverde-il-vor-sustine-pe-blaga-8035079/
    Sper totusi ca PDL va reusi sa arate ca schimbarea sau nu a guvernului nu este principala preocupare a partidului.
    O seara buna.

  36. ..L-am ascultat pe domnul RADU BERCEANU, preț de vreo 5 minute,pe iRTV ( mai mult nu pot, deoarece organismul meu respinge NATIV această oficină), dar suficient pentru a spune:
    Jos pălăria , domnule Berceanu !
    La provocarea clonei lui Emil Hurezeanu ( spun clonă, pentru că refuz să-l identific pe slugoiul lui Vântu, cu personajul fascinant de altădată, pe care îl ascultam la Europa Liberă sau la Deutsche Welle) , care vorbea despre guvern ca de un lest pentru partid, Radu, cu un fair play nemaipomenit, răspunde cam așa :
    ,,Nu știu cum să vă spun…și nu mă puteți bănui de subiectivism, pentru că eu , ca ministru, am fost pus pe liber de Emil Boc…dar trebuie să subliniez, că am activat sub cel mai bun prim minstru al unui guvern din care eu am făcut parte. Astfel, România a evitat un scenariu economic cu mult mai prost, dar care putea deveni posibiL foarte ușor. Problema nu e la guvern, ci la partid, invers decât spuneți dvs”.
    Felicitări, domnule Berceanu, exact așa cred și eu. PARTIDUL, TREBUIE SĂ SE ÎNTĂREASCĂ, PENTRU A ȚINE PASUL CU GUVERNUL BOC ȘI NU VICEVERSA !

  37. …Aud că doamna Monica Macovei, este și dumneaei invitată la iRTV pe la 22.30.
    Dar ce faceți stimați pedeliști, pelerinaj la ,,Mecca” Vântului ?
    Să-mi……picioarele, de data asta nu mă mai uit.
    Rog să mă anunțe cineva, dacă și când apar personalități din (sau pe ..lângă ?) PDL, la TVR1, eventual să posteze vreu coleg, ce spune Monica Macovei în seara aceasta.

  38. …Gata cu politica dâmbovițeană (de doi bani) pentru această seară, mă duc să revăd Avatar pe format BluRay.
    Noapte bună Mădălina, Silver, Nicolae 🙂

    Administrator:
    Noapte buna Zev 🙂 .

  39. …PS pt. Puiu
    Abia acum am observat, bună seara, puiu și bine ai revenit.

  40. Poate ˝Ce trebuiA sa faca PD-L…˝ acum e oricum tardiv. Doamna ministru, e ceva simplu in politica: ai PIB mai mare decat anul anterior – esti bun si poti face si greseli, nu ai PIB sau mai rau – e mai mic decat in anii precedenti – sa pleci de la guvernare. Rezultatele guvernarii dvs. sunt astfel (etalon PPP – PIB per cap de locuitor la puterea paritatii de cumparare):

    1. Uniunea Europeana
    Germania – 35 930 USD;
    Grecia – 28 833 USD (stiti ca partidu´ zice ca e rau la greci);
    Cehia – 24 987 USD;
    Slovacia – 22 267 USD;

    2. Africa
    Guineea Ecuatoriala – 18 387 USD;
    Botswana – 15 449 USD;
    Libia – 14 878 USD;
    Gabon – 14 865;
    …………………..
    ROMANIA – 11 766 USD;

    Sper ca remarcati ca Romania a ajuns ultima in EU si mai rauchiar ca multe state africane. Sunt rezultatele dvs. Sa traiti bine!

  41. poeteso…Jumong te saluta ,mai este serialul ?….era si la polonezi ,n-am inteles nimic….

  42. ***puiu – mai sunt 7 episoade şi se termină. Pe 15 începe un altul, i-am citit prezentarea, care se anunţă, la fel, interesant. Istorie, obiceiuri, tradiţii, politică, trădări, intrigi, iubire decentă, pură, nu călărie ca la telenovele…

  43. ***Nicolae – Bună seara! 😆
    Aşa e, acum guvernele se fac şi se desfac la Realitatea şi Antena 3 şi justiţia tot acolo. Şi nici măcar nu-şi cer scuze după ce lucrurile se întâmplă ori nu se întâmplă deloc. 😮

  44. @ ZeV
    Multumesc, o noapte buna si dumneavoastra.
    Toate cele bune, tuturor.

  45. Madalina te salut cu drag ,am fost intr-o echipa pe munte cu niste urcrainieni de mare isprava ,oameni cumsecade si foarte veseli ,au invatat de la mine Duhul lui Iancu ,o melodie faina…mostenesti o jumatate zdravana in gena ta …hihihi…o nopate faina ….

    Administrator:
    Bine ati revenit! Cam un sfert mostenesc 😆 , bun si asta .
    Noapte buna!

  46. ***Noapte bună! Nicolae, Zev, puiu, MădăMădă, Zapa. 😆

    Administrator:
    Noapte buna Silver!

  47. ..poeteso …nu stiu sa pun michiduta …rad cu lacrimi …am inteles indemnul galbejit la zapa ….degeaba ti-e rusine cu el …hihihibhih…asta-i trompeta portocalie poeteso draga …altii nu mai aveti …poate ZeV-ul ..asta n-are rusine …

  48. PS. sa le bag mai bine, ca ele se numesc picioare 🙂 🙂 🙂 =))