Ce propune Legea PDL privind maidanezii. Care sunt cauzele pentru care problema nu şi-a găsit soluţionare până acum

Sensul şi obiectivele legii promovate de PDL pentru rezolvarea problemei câinilor maidanezi au fost răstălmăcite de ONG-uri şi de o parte a mass media. Iniţiativa noastră legislativă nu este una care să militeze sau să oblige administraţiile locale să eutanasieze câinii comunitari. Scopul legii este acela de a face în aşa fel încât să nu mai existe câini fără stăpân pe stradă.

Cred că aici putem cădea cu toţii de acord, fie ONG-uri, fie partide, fie mass media sau alte părţi ale societăţii civile, că, într-o Românie europeană, în secolul XXI, nu este admisibil si nici normal sa existe animale libere pe stradă. Arată incapacitate administrativă de a rezolva probleme majore ale comunităţilor, dar şi o mentalitate de societate neadaptată la standardele de viaţă practicate în ţările dezvoltate.

Legea PDL oferă mai multe variante de rezolvare a acestei probleme, toate acestea ţinând de decizia autorităţii publice locale. Pe de o parte, sterilizarea câinilor şi întoarcerea apoi în stradă. Pe de altă parte, plasarea acestora în adăposturi finanţate de la bugetul comunitatilor. Doar varianta ultimă este aceea a eutanasierii. Ca să înţeleagă toată lumea: nu susţinem una dintre variante mai mult decât pe cealaltă. Vrem doar rezolvarea problemei în mod real, nu doar dezbaterea nesfârşită de pretinse soluţii. Ca de obicei, nimeni nu se informează înainte de a emite opinii, nimeni nu citeşte legea, dar o mulţime elucubrează pe subiect. Îi întreb pe aceştia şi pe toţi cei care se prefac a apăra cauza maidanezilor: câţi câini au luat acasă de pe stradă, pentru a-i creşte şi a avea grijă de ei?

În acest moment, există, poate pentru prima dată după 1990, suficientă voinţă politică la nivel parlamentar pentru a impune o soluţie legislativă care să forţeze, într-adevăr, primăriile să rezolve această problemă spinoasă.

În contextul în care comunitatea locală este cea care va decide, într-un final, ce se întâmplă cu câinii maidanezi, opoziţia ONG-urilor faţă de o lege aflată în Parlament este anormală. Adevărul este că, nici măcar în Bucureşti, probabil oraşul cel mai afectat de prezenţa câinilor pe stradă, timp de nouă ani de zile, de la sfârşitul campaniei de eutanasiere derulată de Primarul General Traian Băsescu, nu s-a făcut nimic în acest sens. Mulţi dau ca argument împotriva Legii faptul că acţiunea de atunci nu a rezolvat definitiv problema şi astăzi străzile sunt pline din nou de comunitari. Dar se prefac că uită că acea campanie a fost oprită la scurt timp dupa ce a demarat, prin aprobarea unei legi în Parlament prin care s-a interzis eutanasierea. Populaţia canină a crescut necontrolat şi s-a ajuns chiar la cazuri tragice, în care oameni au murit muşcaţi de câini. De aceea sunt greu de crezut soluţiile magice cu care vin ONG-urile acum. Cum timp de nouă ani de zile nu s-a făcut nimic pentru rezolvarea problemei, ce ne garantează că vor reuşi să găsească soluţia minune care să rezolve problema într-un an sau doi?

Şi ar mai fi un lucru de spus despre ONG-urile care militează pentru drepturile animalelor: existenţa acestora depinde de existenţa problemei! Dacă nu mai există maidanezi pe străzi, nu mai sunt ONG-uri care să militeze pentru drepturile acestora! Deci, este evident că ONG-urile vor face tot posibilul pentru a păstra problema vie ca ele să se poată finanţa în continuare.

Nu vreau să fiu înţeleasă greşit: de situaţia actuală nu sunt vinovaţi numai cei care luptă pentru drepturile câinilor fără stăpân, ci şi politicienii. Aceştia au fugit mult timp de luarea unei decizii pe o temă atât de sensibilă. Fie pentru că au avut interese, fie pentru că s-au temut de reacţia  mass media sau a restului ONG-urilor.

Şi apoi, politicienii nu se confruntă întotdeauna cu problema maidanezilor. Din acest punct de vedere, ei sunt mult mai protejaţi decât cetăţenii obişnuiţi. E şi o bună doză de ipocrizie din partea celor care apără de la tribuna Parlamentului drepturile maidanezilor, dar nu-şi pun nici măcar într-un caz problema să fie încolţiţi de o haită prin parcurile vreunui cartier bucureştean.

Personal, mi-aş dori ca toate administraţiile locale din ţară să poată să ţină maidanezi în adăposturi special amenajate şi să le ofere posibilitatea cetăţenilor să adopte aceşti câini. Cu condiţia să aibă bani. Chiar eu am în faţa casei în care locuiesc câţiva comunitari cărora le dau de mâncare. Mai mult, cel mai inteligent câine pe care l-am avut vreodată a fost un maidanez. Şi, cu siguranţă, când se va pune problema ridicării câinilor de pe stradă, voi merge să adopt câţiva, chiar dacă, neavând curte, nu îi pot creşte în cele mai bune şi igienice condiţii.

Pe de altă parte însă, cred că este nevoie să lăsăm deoparte ipocrizia, discursurile pseudo-sentimentaliste şi să oferim o rezolvare situaţiei. Să arătăm că suntem o societate funcţională care e în stare să pună capat unei probleme de sfâşit de Ev Mediu. Pentru că locul câinilor nu este pe stradă!

 

255 thoughts on “Ce propune Legea PDL privind maidanezii. Care sunt cauzele pentru care problema nu şi-a găsit soluţionare până acum

  1. Sterilizarea si lasarea libera pe strazi e egal cu zero. Bani cheltuiti aiurea. Daca scapa 2-3 nesterilizati s-a taiat tot filmul. Astia fata cate 6 pui, lumea le da de mancare…In cateva luni se reface septelul dintre blocuri. Solutia eficienta si cu efect imediat e ducerea lor in adaposturi si sterilizarea lor acolo sau daca nu sunt bani…eutanasierea. Nimeni nu vrea asta dar ce alegem? Siguranta copiilor si a oamenilor sau a cainilor? Nu inteleg de ce incercam noi sa gasim solutii extraterestre in loc sa facem ce au facut si altii. In multe domenii tot cautam solutii noi, complicate, ciudate, aiurea in loc sa copiem sau sa adaptam ce au facut altii.

  2. @ Elena Udrea

    Doamnă Ministru,
    Am o rugăminte importantă care ar completa această postare. Fiind lege, este nevoie de indicarea surselor bugetare, deci este esenţială estimarea cât mai exactă şi a costurilor. Eu nu întreb de unde bani, întreb doar câţi bani sunt necesari pentru aducerea problemei în dimensiuni suportabilă într-un timp rezonabil (să nu se ajungă în situaţia de a se naşte noi câini comunitari în acelaşi ritm în care ei sunt cazaţi în padocuri, sterilizaţi sau eutanasiaţi şi numărul lor pe stradă să fie contant).

    Puteţi deci să indicaţi şi costurile?
    Există estimările numărului de câini comunitari, există costurile pentru fiecare dintre metode, puteţi estima ponderea pe care o să o aibă fiecare dintre metode… cam cât ar fi totalul estimat?

    PS.
    Ca o glumă, relativ la “în secolul XXI, nu este admisibil si nici normal sa existe animale libere pe stradă”, pe lângă câini, pisici, şobolani, păsărele, fluturi… mai sunt şi ceva animale bipede care au iluzia că ar fi cetăţeni liberi în ţara lor.

    • Şi bineînţeles eu: al doilea!
      Căci deh, unde-i o particulă musai să fie şi o anti-particulă!
      😀 😀 😀

  3. Stimata dna Udrea,
    Va rog sa tineti seama in demersul legislativ de faptul ca sursa problemei cainilor vagabonzi sunt oamenii.
    Iresponsabili si neresponsabilizati.
    Eutanasierea nu va rezolva problema cainilor fara stapan, daca nu jugulam sursa de provenienta a acestora, care este cea a stapanilor de caini.
    UNII dintre acestia isi lasa exemplarele sa se inmulteasca, iar apoi arunca puii pe maidan, sau chiar isi duc propriile animale la “monta”, ca sa insemnize catele fara stapan.
    Prin urmare, propunerea mea este sa cuplati orice masura tip eutanasie cu masuri ferme de responsabilizare a proprietarilor de animale.
    Adica:
    [1] recensamantul animalelor SI stapanilor, prin identificarea clara a perechii stapan-animal, cu ajutorul ciparii OBLIGATORII, de exemplu;
    [2] castrarea OBLIGATORIE a tuturor animalelor cu stapan;
    [3] interdictia vanzarii de animale NECASTRATE [inclusiv pui] ,
    [3] singurele exemplare necastrate sa existe in canise, destinate cresterii si comercializarii de animale; iar proprietarii acestor canise sa fie la fel de drastic VERIFICATI ca nu exploateaza animalele prin obligarea femelelor la supra-productie si ca pun in comert doar exemplare CASTRATE.
    Va scriu in calitate de proprietar animale (trei cani si cinci pisici – toti si toate castrate) si oponent al eutanasierii animalelor.
    Cele bune,
    Anca Paduraru, corespondent DW English Service

    • Anca Păduraru în loc de 3 câini şi 5 pisici nu crezi că era mai indicat să ai grijă de un copil?

      Îmi place cum te-ai recomandat:
      “corespondent DW English Service”

      Cât despre cipări, castrări şi alte “civilizaţiuni” din astea vestice hai s-o lăsăm mai moale!
      Nu de alta dar aici suntem la porţile orientului şi mor oamenii muşcaţi de câini!
      Îţi aduci aminte de japonez?
      Dar de cazul de la Iaşi?
      Dar de cel de la Bucureşti?
      Dar,
      dar,
      dar….
      dar de ce ai tu un colţ împotriva Udrei?
      Că deh, pe alţii poţi să-i păcăleşti dar pe mine nu prea…..
      Alles Gute!

  4. Doamnaaaaaa ministruuuuuuuuu!
    Iar n-am dormit bine!
    De-o săptămână caut un dosar rătăcit şi nu-l găsesc.
    Rătăcit pe vremea ministeriatului colegei dumneavoastră de partid Monica Macovei – Gherghescu! (care ce-i drept a cam avut obiceiul să rătăcească dosare).
    Dosarul lui Elan Schwartzenberg!
    Vă rog dacă se poate să-i faceţi dumneavoastră o întrebare colegei dumneavoastră de partid.
    Eu i-am făcut o întrebare (pe blogul personal) dar nu am primit răspuns!
    Că deh, aşa-i în democraţia asta a lu’ Monica Macovei – Gherghescu!
    De acuzat poţi acuza oricând, dar de răspuns, răspunzi doar când vrei şi cui vrei…….

    PS1 Fac precizarea că acest comentariu chiar dacă pare off-topic, nu este! Nu este deoarece am observat că brusc pe domnul mai sus numit şi pe angajaţii lui îi penetrează-n DOS (Disk Operating System) grija de câinii bagabonţi!

    Şi de felul meu, fiind un nesimţit (dacă mi se dă un deget eu înşfac toată mâna) îmi permit să-i pun aici o întrebare aceste-i reîncarnări PDL-iste a Ioanei d’Arc:

    Beiiiiiii madam Macovei fata lu’ Gherghescu, io înţeleg că-golanii trebuie prinşi şi băgaţi la gherlă!
    Dar nu înţeleg de ce sunt băgaţi doar ăştia de la PDL?
    La PSD şi la PNL că-golani nu e?
    Ia explicitează-mi şi mie cum vine treaba asta!

    • lui mobius:
      reactia dvs imi arata ca sunteti o entitate limitata in resurse de toate felurile.
      adica, de ce “in loc de trei canin si cinci pisici, MAI BINE aveam grija de niste copii!” ???
      am si copii.
      si da, ma recomand corespondent DW pentru ca asta sunt.
      si pentru ca orice misiva trebuie semnata complet si corect, daca este adresata cu seriozitate unui om serios.
      dvs, evident, nu datorita unei astfel de calitati – sau altora – va intamplati pe aici.
      cele bune

  5. Câini maidanezi există în toată ţara, nu numai în Bucureşti. Dacă un dobitoc de om stă toată ziua cu capu-n calculator şi uită să-şi cumpere pâine, seara mănâncă mămăligă cu gem sau cu zacuscă, dacă are mălai, sau se culcă flămând pentru că nu poate ieşi din casă de teama câinilor care stau grămadă în faţa uşii de la ieşirea din bloc.

    E trist, extrem de trist, să vezi cum politicienii, autorităţile, cei care ar trebui să asigure omului o oarecare siguranţă când iese din casă, au toată înţelegerea faţă de cucoanele isterice care militează pentru viaţa câinilor şi-i doare exact în boru’ de la pălărie de oameni, de suferinţele şi necazurile lor.

    Cei care ar trebui să voteze această lege nu merg pe jos şi la şcoală îşi trimit copiii tot cu maşina, aşa că lor nu li se poate cere înţelegere. Nu ştiu ce trebuie făcut că oricum, până acum, nu s-a făcut nimic…
    Vorbe care nu apără oamenii de câini şi de agresivitatea lor.

    S-a gândit cineva să facă o socoteală câţi bani se cheltuiesc anual, de la bugetul de stat pentru tratarea persoanelor sfârtecate de câini, dacă au şansa să mai şi trăiască? Sigur că suferinţa şi durerea nu pot fi apreciate în bani.

    De ce oare, la noi, câinii se bucură de mai multă atenţie decât oamenii? Ce ar trebui să se mai întâmple ca totuşi, să se actioneze, intr-un fel, împotriva acestor patrupede?

    • Să audă şi politicienii că noi, românii, vrem drepturi egale cu ale câinilor. Vrem şi noi protecţie precum câinii. Vrem ca şi pentru noi să iasă ONG-urile în stradă şi să militeze pentru o viaţă decentă…

  6. Vremea azi 😮 – este exact cum au anuntat-o ieri meteorologii.
    De asta data au nimerit-o…

    • ***alin popa – şi ce rezolvă sterilizarea câinilor care ajung iar în stradă?
      Singura metodă de a scăpa este eutanasierea. Numai aşa vom putea ieşi din casă fără teamă… EUTANASIEREA!

    • Deorec ONG-urile sunt nişte căpuşe! Paraziţi! Nu sug sânge, sug bani!
      Deci hai să lăsăm vrăjeala cu “ajutorul gratuit”!
      😉

    • ***Mobius – Îmi doresc ca eu şi toţi românii să ieşim din casă fără teama de a fi sfâşiaţi de câini. Să se rezolve această problemă, urgent şi în folosul oamenilor.

      Pe când era primar şi a luat atitudine tranşantă împotriva maidanezilor, domnul Băsescu a spus clar şi răspicat că pe dumnealui l-au votat oamenii şi nu câinii.
      Trebuie luate măsuri pentru ca oamenii să nu mai aibă de suferit.

  7. Da, este ingrozitor ce se intampla. Dimineata imi duc copiii la scoala, gradinita si imi este teama zilnic pentru ca trebuie sa trecem printr-o parcare plina cu caini… De multe ori o luam pe alt drum ( mai lung ) doar de teama lor… Am fost de multe ori atacata chiar langa bloc , seara venind de la servici. Mi-e groaza zilnic…
    Am ajuns sa ne fie teama sa iesim din casa, sa cautam mereu variante de drum/drumuri cu mai putini caini maidanezi.
    Efectiv ma rog sa scapam de caini, sa nu mai traiesc cu teama de a-mi fi atacati copiii pe strada.

  8. Sunt un mare iubitor de animale,si,am sa spun o banalitate,AM SI UN CIINE,pe care il indragesc nespus de mult,si care ma insoteste peste tot.
    Asadar nu am sa intru pe acest subiect ,legea in discutie,ci voi ataca un subiect care ieri dupa -masa m-a urmarit si nu mi-a dat pace.
    PRIMARUL CLUJULUI SORIN APOSTU-multa vreme n-am stiut ce ma deranja din toata aceasta tarasenie si ce imi dadea totusi o stare de confort,de liniste.A trecut destul de multa vreme pina intr-un final sa realizez de ce nu sentimentul de satifactie este cel care domina.
    In primul moment am fost contrariat,si la fel ca in cazul RITZI, am spus,uite d’omle,si asta compromite tinara generatie,uite cum lacomia,si grobianismul pune stapinire pe oamenii slabi.
    Pt ca slab trebuie sa fii,atunci cind norocul iti suride si la 42 de anie aduce de timpuriu in cele mai inalte sfere ale puterii si tu sa nu fii capabil sa-ti gestionezi cariera cazind victima citor-va arginti,lasind lacomiei si nerusinarii posibilitatea de ati conduce viata.
    Si totusi,dupa o vreme,am inceput sa zimbesc ,si sa-mi dau seama ca de fapt lucrurile stau mult mai bine.
    Mi-am adus aminte de alt mare primar ales cu majoritati zdrobitoare,ANTONIE SOLOMON,si evident mi-am adus aminte de grotescul spectacol oferit de angajatii ,de fapt GASCA LUI SOLOMON,de cei care o data cu ANTONIE LUI SOLOMON,au ajuns la ,BUCATE’
    Si nu m-am putut stapinii,si mi-am adus aminte de zicala:OAMENI SI OAMENI,unii sobolani altii oameni.
    Nimeni nu a sarit sa faca zid in jurul lui APOSTU,nimeni a iesit in strada cu lascrimi in ochi incercind sa induplece justitia.
    Am vazut in schimb oameni suparati cu falcile inclestate,care probabil injurau si se intrebau si intrebau:
    De ce Apostule????????????nu ti-a ajuns?????????????
    Asadar spiritul de TRIB,DE FAMILIE MAFIOTA,LA CLUJ NU FUNCTIONEAZA,asa cum stim ca a functionat in cazul PSD IN ARGES,SI IN CRAIOVA.
    Oameni si oameni …………..si multi,mult prea multi sobolani.

    • Azi băh domnu’ cu căţelul!
      Stai întâi să vedem ce şi cum!
      Căci deocamdată arestările DNA-ului au fost toate cu cântec!
      Văd că mai toţi ăia care au fost arestaţi, după câteva zile de circ şi plimbări cu cătuşele la mâini au fost eliberaţi!
      ESTE PREA ALBĂ AŢA CU CARE AU FOST CUSUTE!
      În plus: cum dracu se face măh Zapo că toţi corupţii sunt PDL-işti?
      Ţie nu-ţi pute la nas?
      Nu contest!
      Poate fi vinovat cel ce a fost arestat!
      Dar hai nenică să vedem ce spune justiţia!
      Că procurorii spun multe!

      PS Văd că te legi de Antonie de la Craiova!
      Acolo e şi mai îmbârlugată treaba!
      Nu numai că este cusută cu aţă albă!
      Mai are şi fundiţă roşie!

      REPET: LEGEA SĂ-ŞI SPUNĂ CUVÂNTUL!
      NU EU NU TU ŞI NICI PRESA!

  9. ce mi se pare ciudat. in 8 ani de guvernare PDL n-a vazut nimeni cainii vagabonzi. acum se apropie alegerile si deodata, PAC, observam ca exista caini vagabonzi pe strada. oare campania electorala vindeca bolile de ochi ale guvernantilor? daca-i asa, hai sa facem alegeri anual.

    • Băi Edy tu pe ce lume trăieşti?
      Tu nu te-ai prins că ăsta-i ciclul în natura moartă din România?
      Din patru-n patru ani de voie de nevoie parlamentari trebuie să facă pe ici pe-colo câte ceva şi pentru electori!
      🙂 🙂 🙂

      Oricum nu exagera că s-a mai pus problema câinilor fără de stăpân! De nenumărate ori! Nu pot să-l uit pe jigodia aia de actor (Eugen Cristea) când a spus că:
      – Dom’le îmi venea să iau copii ăia şi să-i arunc cu tot cu biciclete! Ca altă dată să nu mai alerge câinii vagabonzi prin parc!
      Înţelegi cum vine treaba?
      El în loc să arunce câinii vagabonzi care nu aveau ce să caute într-un loc de joacă amenajat special pentru copii, EL VROIA SĂ ARUNCE COPII! CRĂPA-I-A RÂNZA-N EL!
      🙂 🙂 🙂

  10. Din Ciclul “Suntem izolați în Europa ” – vorba lui Victor Ponta 😆

    Preşedintele Traian Băsescu efectuează, astăzi, o vizită la Berlin, la invitaţia omologului său, Christian Wulff. Şeful statului român va avea convorbiri oficiale cu preşedintele Republicii Federale Germania, Christian Wulff, şi cu cancelarul german Angela Merkel.

    Cu aceeaşi ocazie, preşedintele României va participa la conferinţa economică “Germania şi România – parteneri în Europa”, organizată la sediul Deutsche Bank din Berlin.

    Programul vizitei include şi o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Germania şi ai comunităţii de germani originari din România.

    PS: surse demne de încredere mai informează că domnul preşedinte Băsescu îi va spune iar bancuri doamnei Angela Merkel si iar o să râda doamna cu gura până la urechi şi capul dat pe spate de-or să i se vadă amigdalele.
    Hă hă hă… 😆

  11. Trebuie sa puna cineva piciorul in prag si sa faca ceva ca sa dispara maidanezii de pe strazi . In tarile civilizate nu exista maidanezi pe strazi . Deci , sub acest aspect , Romania nu este o tara civilizata . Daca Dna Udrea vrea sa se considere ministrul unui guvern dintr-o tara civilizata , atunci ar trebui sa faca ceva . Apropos de tourism , sau chiar vizite la rude ale celor din afara , personal am auzit cand spuneau ca le este teama sa vina in Romania ca nu cumva sa fie muscati de caini pe strada . Vorbesc serious , femeilor le e frica sa vina in Romania , sa nu fie muscate de caini . Iar pe de alta parte , la foarte lume le este frica sa treaca pe langa caini , pe strada , daca cainele nu este tinut in lesa de stapan .

    • Referindu-ma la alt subiect : se pare ca Traian Basescu este norocos , Spun asta ca se pare ca Mircea Geoana va fi sustinut de multi din vechea garda , si nu au sa poata sa-l dea afara din partid , sau chiar dela sefia senatului . Asta inseamna ca Victora Ponta va demissiona dela sefia PDL . Asta inseamna ca PSD fara Victor Ponta nu va mai putea suspenda din functie pe Traian Basescu anul viitor , caci numai Ponta putea sa faca ceva ca T. Basescu sa fie suspendat . Nu cred ca , C. Antonescu poate face prea mult . Problema este ca daca T. Basescu nu este suspendat immediat dupa alegerile parlamentare , va avea sufficient timp sa lucreze cu autoritaile de Justitie ca sa-l inplanteze pe Paul Lambrino in Casa Regala , pentru ca acesta in continuare sa lucreze pentru distrugerea acestei institutii independente si mandrie a Romaniei . Sa nu uitam ca aceasta dorinta de distrugere a Casei Regale si a Monarhiei , totdeauna a fost prioritate pentru mentalitatea bolsevica . Pe termen lung , implantarea lui Paul Lambrino in Casa Regala , este ca , dupa ce Regele Mihai nu va mai fi printre noi , acesta va face din proprietatile acestei Case , o frumoasa affacere imobiliara , ajutat bineinteles de Dna Ioana Basescu , un bun notar de imobiliare .

    • I ***Silver Aquianti – dacă tu ai fost atât de sincer şi ai divulgat secretele lui Băsescu, hai să-ţi spun şi eu vreo două secrete cu speranţa că vor rămâne între noi:
      1. suspendarea preşedintelui au mai încercat-o şi alţii, în grup, dar nu le-a reuşit. Ponta – singur, n-are nici o şansă. Nu vezi că s-a făcut de râs în demersul contra lui Geoană? E trist că Ponta judecă atât de puţin încât încă nu a realizat că el a fost susţinut de Iliescu şi Năstase la preşedinţia PSD de fraier, nu de bun. Ponta e mâna dreaptă cu care cei doi se şterg la fund, mai pe înţelesul eu e persoana de care cei doi se folosesc să-şi plătească nişte poţiţe, în interiorul partidului, şi omul pe care-l scot pe tv-uri să-i jignească pe cei de la putere.

      Continuă…

    • II ***Silver Aquianti –
      2. spui că Băsescu va lucra cu justitia ca sa-l inplanteze pe Paul Lambrino in Casa Regala. Fraier mai eşti! Păi, dacă Băsescu ar fi prieten aşa de bun cu justiţia, ar lucra cu ea impotriva corupţiei din ţară. Ceea ce afirmi tu e o bâzdâganie. E absurd, e lipsit de logică şi contravine total realităţii, adică relaţiei Băsescu – justiţie.

      3. Şi continui la fel de perfid şi tendenţios, de parcă cei care te citesc sunt toţi tâmpiţi şi se uită noaptea la OTV: pentru ca acesta – e vorba desigur, de prinţul Paul Lambrino – in continuare sa lucreze pentru distrugerea acestei institutii independente si mandrie a Romaniei. Fantastic! mandrie a României? Cine? Un rege fonf, bâlbâit, gângav şi senil, pe deasupra laş şi trădător, care şi-a părăsit poporul, lasându-l de izbelişte, în mâinile comuniştilor criminali.

      Cine ţi-a dat ideea? Chestia asta e gândită de un fonf ca şi regele, de un interesat… Numai justiţia va stabili ce trebuie sau ce vrea prinţul Paul, pe mine nu mă interesează. Iar dacă tu şi cei care te-ndeamnă să scrii asemenea manipulări – crezi/credeţi că monarhia mai are la noi vreo şansă, vă înşelaţi ignorând iar poporul, cu bună ştiinţă.

      Dacă românii ar fi vrut monarhie, în ’90, îi ieşeau lui Mihai cu pâine şi sare înainte. Românii nu-l vor. Ce să faci cu un deşeu, cu un om fără coloană verticală care timp de mai bine de 50 de ani n-a ştiut şi n-a facut nimic pentru popor?…

      Continuă…

    • III ***Silver Aquianti – şi ai pretenţii ca cineva să creadă ceea ce ai scris tu în comentariul de la ora 01:24 pm? Da’ cu fiica preşedintelui ce ai? Pe ea de ce o bagi?

      PS: când au venit în ţară, strămoşii lui Mihai n-aveau nici după ce bea apă aşa erau de săraci şi leneşi. Tot ce spui tu că formează domeniul regal, aparţine ţării şi românilor pentru că e făcut cu banii noştri.

      Gata!

    • @ SILVERSTAR : Ti-am citit commentariile legate de ce am scris eu si mi-a fost greu sa cred ca tot ce ai scris a fost scris de un om loial lui insusi , loial realitatii si adevarului istoric in primul rand . As mai zice ca nu ai incercat niciodata sau nu ai avut curiozitatea niciodata sa patrunzi in adevar . Asta inseamna sa citesti din istorie ,sa ai rabdare sa citesti : chiar tu mi-ai spus aici pe blog , ca nu ai rabdare sa citesti commentarii prea lungi . Si ce este mai grav , asa cum te vad cum vorbesti de Regele Mihai , adica cum scrii pe blogul Dnei Udrea despre acest om , faci un mare deserviciu Dnei Udrea . Dna Silverstar , cine esti dumneata sa vorbesti in termeni jignitori si ofensatori despre un Rege , un fost suveran si om al istorie Romaniei si al lumii ? Puteai sa inveti mai multe daca te uitai la televiziuni si vedeai ce a spus pressa din tara si din afara tarii despre Regele Mihai , si deplorabil de Traian Basescu pentru ca l-a jignit si ofensat . Aproape de necrezut ca dumneata ai atata inconstienta si lipsa de bun simt ca sa jignest si sa ofensezi un om de 90 de ani , un fost suveran si rege al Romaniei , care a fost implicat cu toti marii leaderi ai lumii din timpul razboiului , cum a fost Churchil , Roosvelt , Stalin si in fine Hitler , caruia i-a intors spatele de doua ori pentru ca nu vroia sa opreasca razboiul . Numai bolsevicii -securisti din Romania communista vorbeau exact cum vorbesti tu de regele Mihai . Pentru acestia , diversiunea si distorsionarea adevarului istoric in legatura cu Regele Mihai era o prioritate , care continua si in ziua de azi ,asa cum se vede din actiunile si declaratiile lui Traian Basescu . Daca eventual faci parte din aceiasi clasa de mentalitate politica , atunci nu mai am nimic de zis . Oricum ,stiu ca ceace ai scris tu mai sus legat de Majestatea Sa Regele Mihai , adica acele lucruri mizerabile ca effect al distorsionarii adevarului istoric si al diversiunii , nu-ti serveste decat tie , eventual iti da o stare buna , te tine in viata . Nu-ti face griji daca nu esti aplaudata de mine pentru ce ai scris: adevarul tau , chiar daca nu are semnificatie , are loc sa intre in adevarul mare istoric care va ramane peste secole .

    • ***Silver Aquianti – ceea ce am scris nu am învăţat la istorie, e auzit din surse vii pentru că aşa a vrut bunul Dumnezeu să aflu şi să transmit mai departe. Ce supără, adevărul?

      Nu conteaza ce spune presa dinafară care ia ca inspiraţie presa internă. Jurnaliştii de afară habar nu au de istoria ţării lor, ce pretenţii să ştie istoria ţării noastre?

      Ce a spus preşedintele se bazează pe documente. Preşedintele nu iese pe tv-uri nedocumentat. Dar e treaba dumnealui. De ani de zile de când periodic se revine la acest subiect abject care este monarhia+Mihai, am spus exact aceleaşi lucruri ca şi mai sus.

      Tot respectul pentru vârsta unui om, indiferent de anii pe care-i are. Nici o fărâmă de respect pentru laşul şi trădătorul Mihai care ne-a dat pe mâna comuniştilor şi a ruşilor.

      Sigur că am spus că nu am răbdare să citesc comentarii kilometrice, dar nici timpul necesar pentru că eu mai şi lucrez. Cine vrea să transmită ceva o face sintetic, nu analitic. Să nu confundăm o carte pentru documentare, ca istoria pe care mi-o recomanzi, cu un comentariu care poate spune multe sau… nimic…

      Apropo, poţi să-mi povesteşti cum Iliescu şi toţi adversarii lui Băsescu au devenit monarhişti aşa, peste noapte?

      Şi încă ceva: să nu-ţi mai permiţi să pui numele doamnei Udrea în legătură cu ceea ce scriu eu. Doamna Udrea nu poate fi răspunzătoare de comentariile mele – sunt o persoană matură, cu discernământ şi-mi asum răspunderea celor scrise – şi nici nu-mi poate impune ce să scriu ori să gândesc, aşa cum probabil ţi-ai dori.
      Clar?

    • @ SILVERSTAR : Doamne Dumnezeue , chiar asa de ignoranta si neinformata esti ? Cauta numere de telefon ale istoricilor si suna-i , cel putin unul sau doi , si intraba-i de cine a fost data Romania pe mana russilor ?. Cred ca intentionat nu ai vrut sa te uiti la TV atunci cand Traian Basescu a refuzat sa spuna Regelui Mihai ” la multi ani ” , caci in acele zile au vorbit la tv multi istorici ai vremurilor de atunci si au spus adevarul despre abdicarea Regelui . Cum putea regele Mihai sa dea Romania pe mana russilor cand valurile de tancuri russesti au intrat in toata Europa de rasarit si si-au pus guverne devotate lor . Regele Mihai a facut un gest intelept , asa spun si istoricii , ca a renuntat la razboi contra russilor ( caci se vedea ca russii castiga ) si ca nu cumva cand russii vor intra in Romania au sa devasteze tara si au sa faca prapad in randurile populatiei . Si prapad faceau russii ca sa se razbune , caci prapad au facut si soldatii romani in Russia , mai ales in randul femeilor . Crezi ca russii uitasera asta ? . Asa ca atunci cand regele a declarat alianta cu Russia Anglia si America , s-a salvat ceva , s-au salvat vieti omenesti , atat pe front casi in tara . Dar Regele nu s-a putut salva pe el insusi . Istoricii spun ca Stalin avea planuri precise si nu respecta nici-un accord , nici cu englezii nici cu americanii si nici cu romanii . Asta a fost realitatea , si nu o ignora — . Poate ca daca nu actiona Regele in cest fel si russii intrau in tara , atunci parintii sau bunicii tai nu aveau sa-ti povesteasca lucruri fericite , bineinteles daca supravituiau . Iar daca nu cumva au trecut de partea guvernului sovietic bolsevic al lui Groza si Gh. Dej , in acest caz ti-au lasat o mostenire . Dar banuiesc ca nu este asa . Mai repede as crede ca ai fost infestata cu aceasta mentalitate de presedintele Basescu .

    • ***Silver Aquianti – pe la începutul anilor ’70, ca studentă, am făcut practică la redacţia revistei “Cronica” din Iaşi. În această calitate, împreună cu ceilalţi doi colegi, am mers într-o seară la un domn foarte în vârstă, avea atunci 87 de ani, ca să luăm nişte materiale pentru revistă. Cu siguranţă, vizita ne-a fost anunţată la telefon pentru că materialul era pregătit.
      Ne-a prins însă, dimineaţa acolo. Domnului i-a făcut plăcere să ne vorbească, să ne povestească, să ne dea sfaturi, nouă ne-a făcut plăcere să-l ascultăm. Dumnealui ne-a povestit atunci şi despre regi, ceea ce am scris mai sus. E păcat să-i întinezi memoria. Ceea ce mi-a spus nu are nici o legătură cu preşedintele Băsescu.

      Şi două lucruri pe care le-am respectat cu sfinţenie:
      1. m-a sfătuit să nu mănânc îngheţată pentru că instrumentul meu de lucru va fi vocea;
      2. să respect orele de somn.

      Aşa că, deoarece se apropie ora 11, îţi spun “Noapte bună”, îmi beau ceaiul de fructe de pădure şi mă culc…

    • @ SILVERSTAR : Iti spun noapte buna pentru ca este aproape midnight si inteleg ca te-ai culcat , dar iti spun si “buna dimineata ” pentru cand te scoli maine dimineata . Am tinut sa-ti raspund acum la ce mi-ai scris , pentru ca maine cine stie cand deschid computerul . Oricum , legat de descrierea acelei secvente de la Iasi , in vizita la acel domn in varsta , parca ar fi ceva paralel cu o secventa simmilara , intr-un fel , legata de mine . Asa ca , tot prin anii 70 si ceva , ca si tine ,eram student la Universitate in New York . Zici ca acel domn in varsta ti-a vorbit despre regi , banuiesc ca v-a vorbit si de regele Mihai . Dar eu ma indoiesc, si-ti voi spune dece . Si eu , ca si tine , tot in acel timp , am fost sa vad si sa ascult un domn de rang special , care venise la New York sa tina o conferinta pentu romani si jurnalistii americani . Acel om era regele Mihai, si ne-a vorbit despre istoria timpului sa . Vorbea liber si cu amanunte . Toata lumea a fost impressionata de ce ne spunea . Pe fata lui se citea o tristete , mai ales cand ne vorbea de abdicarea dansului . Ne-a impressionat cand ne-a spus cu tristete :” eu nu vroiam nicidecum sa semnez abdicarea . dar apoi a venit mama mea la mine ( Regina Elena ) si cu lacrimi in ochi m-a implorat sa semnez pentru ca offiterul sovietc i-a spus in nemteste ca daca nu semnez ma va inpusca , asa cum Antonescu a fost inpuscat , si ca nu era gluma . Si ca odata cu mine vor inpusca si 1000 de stdenti care erau inchisi ptr.protest contra trupelor sovietice ” . Si cand s-a uitat pe fereastra in jos , deja Palatul era inconjurat de tancuri . Zicea ca ca immediat dupa semnare , acestia au inceput sa-i faca bagajul si sa i-l puna intr-un tren si impreuna cu mama lui au fost expulzati . Astea erau vorbele triste ale celui fusese implicat in istoria razboiului cu marii leaderii ai lumii . Acum facand paralela cu omnul tau dela Iasi( nu spui ce rang social avusese ) nu cred ca era asa de lipsit de intelepciune si vorbeasca realitatea , adica sa vorbeasca de bine sau adevarul despre regele Mihai , fara a-si lua riscul de a fi arestat de securitate . Vreau sa spun ca nu putea sa aibe incredere in tine si collegii tai si sa va spuna adevarul si realitatea . Crede-ma ca era obligat de intelepciune sa desinformeze in asa fel ca daca era inregistrat de ce a vorbit , sa fie placut securitatii si npartidului . Si sa nu pateasca nimic . Eu cred ca daca tii neaparat sa vorbesti in memoria acestui om , trebuie sa iei in consideratie ca nu a fost el care ti-a vorbit ,ci frica si teama de autoritaile communiste -securiste . Nu se poate sa nu intuiesti acest lucru . ASa ca ce ai scris nu a representat adevarul in realitte ,ci o distorsiune placuta si covenabila securitatii si partidului . Si omul tau stia asta , vroia sa nu aibe probleme .

  12. @
    Elena UDREA

    Va astept cu o reflexie la primarul din CLUJ

    Imi veti raspunde sa asteptam justitia, vechea formula, prezumtia, etc.

    Astep sa vad pozitia unui vice presedinte cu propuneri si lansarea alegerii altui primar.

    Stimata Doamna,

    Este o RUSINE NATIONALA, nu se mai poate continua, compromiteti intentiile bune ale Presedintelui si pe DREPT ROMANIA trebuie sa mai astepte cu SCHENGHEN.

    Ce se intampla la CLUJ este peste tot in ROMANIA, orasul BUCURESTI exceleaza.

    SRI transmite zilnic informatiile necesare guvernului si ministrilor, DECE nu actionati !!!

    Deputatul PRIGOANA este bine merci in incompatibilitate si ca el multi alti !!!

  13. Pai mai eusebiu,eu nu las justitia sa-si faca treaba?
    S-au ai de iesira sa faca zid in jurul lui SOLOMON.
    Eu pun la indoiala intentiile D.N.A ,ori tu care vezi cam prea multa ata alba????????????
    Eu nu l-am condamnat,am spus doar atit-DE CE???????????????

  14. p.s.a si uitam ceva ,adica daca-i pedelist,n-are dreptul la un pic de zeama de catuse?????????????

    • Bre Zapo, io nu mă pun stavilă şi nici baraj la un pic de zamă de cătuşe, dar dă-o-n aia mă-sii de treabă că prea curge tot şuvoiul în ograda PDL.
      Văd că Patriciu este vesel bine mersi, văd că floricelu’ de Crin schimbă limuzinele ca pe ciorapi (o dată pe lună), văd că Voiculescu are acute dureri în başcheţi, văd că Dinescului i se virează-n conturi doar de la 100.000 în sus, văd că…….văd că…..văd că…..VREI SĂ ÎNCEP SĂ VĂRS DIN ALEA GRELE?

      Eu înţeleg că madama Macovei vrea să fie “Cavalerista Gheorghe” care în goana calul alb al anticorupţiei (bine înfipt între picioare) doreşte să spulbere bandiţii hoţii şi tâlharii!
      Este sublim şi dă bine la imagine!
      Dar să nu uite căcalu’ nu e cal ci e mârţogă şi are copitele adânc înfipte în Direcţia VI – securitate!
      Pricipişi Zapo?
      Dacă nu pricipişi ţi-o spun p-aia românească:
      ŢIGANU’ CÂND AJUNGE ÎMPĂRAT PE TASU’-L SPÂNZURĂ PRIMUL!
      Acum pricipişi Zapo?
      Dacă nu pricipişi îţi mai spun una românească:
      AŞCHIA CARE A SUPT DE LA ŢÂŢĂ COMUNISTĂ NU SARE DEPARTE DE GHERGHESCU!
      🙂 🙂 🙂

      PS Şi s-o lase mai încet cu J&B-ul!
      Că s-ar putea să aibe ameţeli şi să chice de pe cal!
      🙂 🙂 🙂

  15. Un zâmbet… 😆

    Discuție între pensionari:
    – Azi am fost la doctor și a zis că mai am de trăit două luni !
    – Din ce, bă, Vasile ? Din ce ?

  16. Este foarte facil sa acuzam ONG-urile ca sustin sterilizare doar din propriul interes financiar. Dar oare cat vor avea de castigat cei care vor implementa programul de eutanasierere? Nu cumva acesti caini vor fi omorati prin niste metode ce nu vor avea nimic in comun cu definitia eutanasierii doar ca sa mai umple inca o data conturile unor?

  17. D-na Udrea
    Sunt total dezamagita de decizia pe care o poate lua PDL-ul alta mai buna nici ca exista nu va ganditi ca poate 50-60% din populatie este iubitoare a acestor animale neajutorate si ca sunteti in pragul unor alegeri?
    Sunt locuinte la bloc unde au in ingrijire 2-3 animalute si ingrijesc si pe cei de langa bloc si isi si asuma responsabilitatea pentru el.Eu sunt pentru castrarea in masa si eliberarea lor deoarece tot omul este acela care ii inraesc batandu-i cu pietre Sunt oameni si oameni dar are cine sa ne vada pe toti .Presupun ca sunt alte probleme mult mai grave de rezolvat in prag de criza asta ar fi poate pe ultimul loc mai ales ca suntem si in Uniunea Europeana si am ajuns de rasul lumii peste tot sunt date numai filmulete de cruzime in ceea ce tine tara noastra .Animalele nu sunt agresive si daca o sa se sterilizeze in masa nu se mai inmultesc si ii putem gestiona usor. sa se faca recensamantul animalelor si sa vedeti ca fiecare animal este protejat de cineva si pentru care si raspunde in fata legii.Faceti tot posibilul si nu mai folositi cuvantul Eutanasiere deoarece inseamna o tara plina de crime si mai avem putin si o sa luam decizia radicala si cu batranii si bolnavii incurabili pentru ca nu sunt utili societatii.Mai bine faceti ceva in ce tine locurile de munca lumea este disperata luati pulsul societatii in care traim ca este un dezastru uman.

    • Daca intradevar 50- 60% din populatie este reprezentata de iubitorii de “animale neajutorate” ce ar fi daca fiecare dintre acesti iubitori de catei ar da lunar zece lei pentru ADAPOSTIREA lor? Nu ar mai fi copii si adulti atacati de caini, iar “animalulutele” vor avea un loc doar al lor unde vor primi mancare si apa in mod regulat, nu ar fi loviti de masini, de trecatori, ar fi ingrijiti daca sunt bolnavi, nu ar mai tremura de frig in toiul iernii, etc

  18. Un ong functioneaza cu fonduri private. De unde minciunile astea ca se imbogatesc, cand voluntarii DONEAZA bani nu primesc?
    PDL vrea sa eutanasieze, eutanasierea costa (in acte, in realitate se da cu bata), cainii se inmultesc in continuare, se eutanasiaza non-stop, banii vin la autoritati si tot asa. Iar noi suntem hotii si criminalii Europei, asta se doreste?

    • ***Maria Manea – vrei, te rog, să vorbeşti despre oamenii sfâşiaţi de câini? Ce simţi când auzi/vezi pe tv-uri aşa ştire? Despre banii de la buget care se folosesc pentru tratarea acestor oameni, bani care ar putea să fie dirijaţi, de exemplu, spre copiii superdotaţi dar săraci?
      Ce tot atâta cu Europa? Ce foloase ai doamnă, de pe urma câinilor?

      Ca să mă convingi că iubeşti animalele, ieşi în stradă şi urlă isteric împotriva celor care taie porci, miei şi milioane de pui pentru hrana zilnică a omenirii. Şi porcii, mieii şi puii nici nu latră, ca să mă trezească noaptea din somn, şi nici nu muşcă, dar văd că nimeni nu le ia apărarea.

  19. Din Ciclul “Suntem izolați în Europa ” – vorba lui Victor Ponta 😆

    Preşedintele Traian Băsescu efectuează, astăzi, o vizită la Berlin, la invitaţia omologului său, Christian Wulff. Şeful statului român va avea convorbiri oficiale cu preşedintele Republicii Federale Germania, Christian Wulff, şi cu cancelarul german Angela Merkel.

    Cu aceeaşi ocazie, preşedintele României va participa la conferinţa economică “Germania şi România – parteneri în Europa”, organizată la sediul Deutsche Bank din Berlin.

    Programul vizitei include şi o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Germania şi ai comunităţii de germani originari din România.

    • Surse demne de încredere ne informează că domnul preşedinte Băsescu îi va spune iar bancuri doamnei Angela Merkel si iar o să râda doamna cu gura până la urechi şi capul dat pe spate de-or să i se vadă amigdalele.
      Hă hă hă… 😆

  20. REPET
    ONG-urile au fonduri cu care sa sterilizeze cainii maidanezi, insa sunt refuzate de ani buni. de ce trebuie alocate fonduri de la guvern?

  21. Doamna Ministru,
    As propune o solutie eleganta pentru cainii vagabonzi:adoptarea acestora de gospodariile rurale.Desigur o sa ma intrebati cine ar adopta un caine vagabond.
    Daca banii necesari pentru anumite masuri ar fi dati celor care adopta un caine atunci eu cred ca s-ar gasi gospodarii adoptive; si nimeni nu ar mai zice ca avem sate fara caini…

  22. stie doamna udrea ca romania a semnat declaratia impotriva cruzimii adoptata in parlamentul european? stie udrea ca eutanasierea in curand va fi interzisa in europa? stie udrea ca avem legea marinescu?
    ce lege a haosului vrea in romania? intr un loc sa fie ucisi cainii, in alt loc sa nu fie ucisi?
    organizatia mondiala a sanatatii arata prin studii ca numai sterlizarea rezolva problema, in sensul ca un caine sterilizat nu rezista mai mult de 3-4 ani pe strada. asadar, prin sterlizare, in 3-4 ani dispar toti cainii. desigur daca vor fi pedepse drastice pentru cei care arunca puii de caine pe strada. daca va fi interzisa aruncarea cainilor pe strada!!
    afirma doamna udrea ca nu e de acord cu eutanasierea? sigur va spune ca in cazul botosani si altele cainii erau bolnavi si din acest motiv au fost omorati. fals, cainii nu erau bolnavi, acolo a fost crima si nimeni nu plateste pentru ca cei de acolo sunt membri pdl.
    bulgaria si india au trecut la sterilizarea cainilor dupa ani de crime in care cainii nu au disparut. si cele mai sarace tari au inteles ca ucigand, cainii nu dispar caci nu dispare sursa. de ce doamna udrea nu intelege?
    daca vrea eutanasie, doamna udrea vrea de fapt sa ne scoata din UE!!! caci in UE nu se va mai accepta eutanasia!

  23. Ar putea fi rezolvata problema cainilor maidanezi fara stapan , care au devenit un pericol public , un pericol social . Acestia musca zilnic sute de oameni , chiar au si omorat oameni , si cu toate astea guvernul , datorita insensibilitatii , nu face nimic ( si poate sa faca ) , si nici nu zice nimic . Parca guvernului i-ar fi teama de Vadim Tudor . Fiecare tara are pentru oamenii ei , un sfant protector. Fiecare tara are cainii ei iar sfantul protector al cainilor ei , este Vadim . Vadim todeauna a vrut sa fie presedintele tarii , nu s-a putut , dar cel putin acum are sansa sa fie presedintele cainilor . Parca au ceva in commun : Si cainele , si Vadim , latra . Romania are presedinte pe Traian Basescu care este destul de asemanator dar si diferit de Vadim : Vadim latra dar nu musca pe cand Basescu nu latra , dar musca .

  24. Iac-aşa! Ia să vedem noi ce fac greii noştri noaptea: 😆

    La Cotroceni, Basescu, Boc si Udrea discutau despre situatia politico-economica din Romania:

    Udrea: – Cand ma gandesc in ce situatie suntem… nu am mai dormit o noapte de o luna de zile…
    Boc: – Adevarul e ca nici eu nu mai pot dormi noaptea… parca ma mustra constiinta.
    Basescu: Ahaa ahaa… e dorm noaptea ca un prunc!
    – Cum? Cum poti dormi ca un prunc in situatia de faţă? intreaba Boc si Udrea.
    Basescu: – Uite asa: o ora dorm, o ora plang, iara dorm, şi iara plang… 😮

  25. Bravo D-na Udrea.nu sunt un simpatizant PDL,nici fan al D-stra,dar daca aceasta lege va fi promulgata si maidanezii din Timisoara vor disparea,aveti votul meu..in plus,ar trebui introduse niste reglementari riguroase pentru “iubitorii” de javre vagaboande care se tot lauda cit de mult iubesc ei maidanezii si cum ar avea grija de ei;obligatia de a-i adopta,inregistra, ingriji,vaccina,steriliza, de a-i caza in apartamentele personale si de a-i scoate la plimbare numai in lesa,cu amenzi serioase(chiar penale,in functie de “manifestarile” protejatilor lor) in cazul in care nu-si respecta obligatiile
    Da,statul ar trebui sa aiba grija de maidanezi:dupa ce aloca bani pentru copii, batrini,bolnavi,someri,infrastructura,sanatate,invatamint,educatie,etc,daca ar mai ramine ceva,ar putea cheltui si pe ingrijirea ciinilor fara stapin;cum,in ordinea fireasca a acestor prioritati,nu cred ca vor fi fonduri pentru comunitari in Romania urmatorilor 50-100 de ani,nu ramin decit un nr limitat de posibilitati:
    1.Eutanasierea
    2.Luarea vagabonzilor in intretinere de catre persoane private/ONG-uri/asociatii
    cu respectarea STRICTA a unor legi referitoare la animalele aflate in intretinere
    3,Exportul lor in tari iubitoare de animale din care diverse organizatii vocifereaza legat de comportamentul statului versus maidanezi;s-ar putea,de exemplu ,reface balanta deficitului comercial cu China,unde,se stie,ciini sunt o delicatesa culinara.
    4.Lasarea lor in continuare pe strazi,solutie adoptata in prezent

  26. Invit pe toti cei care vor sa-si fundamenteze opiniile pro sau contra cainilor maidanezi sa faca o scurta vizita – la orice ora din zi sau din noapte – la camera de garda a spitalului Matei Bals din Capitala (este doar unul dintre locurile unde se prezinta cei muscati pe strada, in parcari sau in parcuri). Sunt convins ca dupa o astfel de vizita, nu vor mai fi prea multe de spus.
    Va doresc o zi buna.

    • Ba vor avea de spus Nicolae.
      Adu-ţi aminte emisiunile de la Realitatea în care Tri(ne)bunul neamului VC Tudor, senatorul Bideu şi actorul rata Eugen Cristea au decretat:
      COPII SUNT VINOVAŢI!
      EI PROVOACĂ CÂINII!
      ŞI BIEŢII CÂINI SE APĂRĂ!
      Trăim într-o ţară sucită cu oameni suciţi contorsionaţi şi cocoşaţi.
      Deci degeaba îi duci la Balş!

      Citeşte comentariul acesta:
      Anca Paduraru a scris pe 10 Noiembrie 2011, 10:00 am
      şi puneţi întrebarea dacă un astfel de om, care are 3 câini şi 5 mâţe, poate gândi normal?
      Eu zic că nu, deoarece doar un om normal poate gândi normal!
      Ori, orice om normal poate simţi nevoia unui câine sau a unei pisici, ba chiar şi-a unui crocodil! Dar să ai 3 câini şi 5 mâţe asta deja frizează absurdul!
      🙂 🙂 🙂

      PS Să-ţi mai povestesc şi de ONG-uri?
      Observ p-aci câţiva care ne tot spun că ONG-urile astea “face şi drege”! Gratis!
      Chestii socoteli voluntariste!
      Eheheeeeee!

    • ***Mobius – istericii care ies în stradă, ignorând voit suferinţele pe care câinii le provoacă în rândul populaţiei, nu vor să piardă banii care le vin de-a moaca şi pe nemuncite laONG-urile din care fac parte.
      Ăştia nu sunt oameni, n-au nimic omenesc în ei. Am pus mai sus nişte întrebări, le-am cerut părerea pentru diferite situaţii. N-au răspuns, au ocolit. Ce să spună? Că pentru ei banii sunt mai importanţi decât viaţa atâtor oameni sfârtecaţi sau morţi?

  27. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    Sotul: – Dupa ce voi muri, n-ai sa mai gasesti un barbat ca mine!
    Sotia: – De ce as vrea sa gasesc inca unul ca tine?

  28. Nu stiu de ce mai pierd timpul, imi bat capul si imi tocesc degetele sa mai scriu. Poate pentru cei care mai citesc aceste comentarii si nu si-au format o parere clara.
    Adevaratele intentii ale PDL sunt relevate chiar de imaginea cainelui de pe afis prin care se intentioneaza inducerea ideii ca acesti caini sunt, in majoritate, niste bestii turbate, gata sa te sfasie in orice clipa.
    Sloganul este “Bucurestiul fara maidanezi” – de unde stiti ce va hotari CGMB, dupa pretinsa consultare a cetatenilor?
    In al treilea rand, as vrea sa va intreb: de cate ori a fost respinsa si reintoarsa in Camera, de catre PDL, aceasta lege? De 5 ori, de 6 ori? De cate ori? De ce doriti, CU TOT DINADINSUL, ca legea sa fie aprobata in forma propusa de PDL? De ce in alte tari (inclusiv in Bulgaria vecina, unde situatia e asemanatoare), problema se poate rezolva prin sterilizare si adoptie/reintoarcere in teritoriu, iar in Romania, nu? La Roma nu se ucid cainii, nici la Barcelona, nici la Dublin. Chiar si Turcia sau Serbia, tari care nu au intrat in UE, au legi care interzic eutanasierea. In Albania in schimb, cainii se impusca pe strada.
    De ce aceasta mobilizare generala in PDL impotriva maidanezilor? S-a mobilizat PDL vreodata pentru o cauza nobila in aceeasi masura?
    Cum poate fi rezolvata o problema nationala prin fragmentarea ei la nivelul localitatilor? Legea protectiei animalelor, in forma actuala, dateaza din 2008, deci DOAR DE 3 (TREI) ANI, nu de 22. Cate primarii au avut in aceasta perioada, in mod REAL, un program de sterilizare masiva? Daca in acesti 3 (TREI) ANI s-ar fi sterilizat cainii cu si fara stapan, acum am fi avut MAI PUTIN DE JUMATATE din numarul de caini ai strazii existenti in 2008. Cine trebuie sa platesca (cu viata) pentru asta? Cainii?
    Exista primari (PDL) in tara care AU MASACRAT in nestire si dupa anul 2008, IN DISPRETUL LEGII, primari care au beneficiat de protectia intru ticalosie de catre DSV-ul aferent (controlat tot de PDL) si de prefect (evident, numit de PDL), primari pe care dvs. personal i-ati laudat si care s-au dovedit a fi ADEVARATE BESTII. Ce forma va avea consultarea cetatenilor? Una de forma, probabil, atat timp cat nu se specifica obligativitatea organizarii unui referendum serios.
    Ma intreb din nou, DE CE ACEASTA MOBILIZARE GENERALA IN PDL? As putea enumera pe loc 4-5 probleme grave, neacoperite de lege, cu care se confrunta romanii si de care PDL nu e interesat.
    Vreti sa va spun ceva? GREII DIN PDL Bucuresti si PERSOANELE DIN ANTURAJUL LOR ar putea castra PE BANII LOR, FARA SA SIMTA, toti cainii cu sau fara stapan din Bucuresti. Dar TOTUL PANA LA BANI, nu-i asa?

  29. Situatiile in care ONG-urile de protectie a animalelor primesc bani sunt RARISIME, iar acesti bani NU SUNT PUBLICI (asa cum sunt banii care merg spre “adaposturile” PRIMARIILOR, dar care nu se regasesc nici in hrana, nici in materiale medicale), nici EUROPENI. Sunt bani proveniti de la alte ONG-uri de profil din strainatate. Dar, de cele mai multe ori, aceste ONG-uri se intretin din donatii ale iubitorilor de animale. Si daca e asa profitabil sa faci parte din parte dintr-un astfel de ONG, de ce naiba nici un smecher sau baron nu patroneaza o astfel de fundatie? Pun si eu o intrebare, a mai pus-o cineva: unde sunt cele mai bogate ONG-uri de protectie a animalelor : la noi sau in vest (unde nu sunt caini pe strada)?

    • ***George – dar ONG-uri de protecţie a oamenilor când vor există?
      Am spus şi ieri şi-o spun şi acum: Să audă şi politicienii că noi, românii, vrem drepturi egale cu ale câinilor. Vrem şi noi protecţie precum câinii. Vrem ca şi pentru noi să iasă ONG-urile în stradă şi să militeze pentru o viaţă decentă…
      Pentru Dvs, aceştia care vă declaraţi mari iubitori de animale, ce valorează mai mult, viaţa unui om, siguranţa şi securitatea lui, sau viaţa unui câine?
      Ce foloase aveţi de pe urma câinilor?

  30. Doamna Udrea, mai usor cu gura si treceti la fapte. In sectorul 6 unde locuiesc primarul Poteras nu face nimic in privinta cainilor. Daca mergi noaptea pe jos pe langa parcul Moghioros ai toate sansele sa te inhate cainii. La fel se intampla si pe langa mall Plaza. Chiar primarii pusi de pdl in Bucuresti sunt cei ce nu fac nimic, insa la vorbit nu-i intrece nimeni.

  31. Doamna ministru, va rog faceti ceva cu cainii acestia. Eu sunt brailean si de vreo 3-4 ani incoace cainii acestia s=au inmultit peste masura.Braila nu a avut niciodata probleme cu aceste animale, asa cum erau candva in Bucuresti. Ceea ce mai enerveaza peste masura este ca atunci cand se mai gaseste cate o institutie publica sa faca ceva apar asa de nicaieri tot felul de ciudati, ca altfel nu am cum sa le zic, care fac un taraboi fantastic si obstructioneaza munca hingherilor. Acestia sunt de regula pensionar carora le place sa creasca pe langa usa de intrare in bloc aceste animale.
    Nu mai putem sa mai induram asa ceva! E de ajuns!

  32. Buna dimineata tuturor!

    Problema cainilor a fost,este si va fi mereu o sursa inepuizabila de polemici.Ce fac acesti caini in libertate,flamanzi,dezorientati si alungati ? Reactioneaza.Musca. Ce fac oamenii cand vorbesc de aceeasi problema? Reactioneaza. CUM ,este ceea ce ne diferentiaza de regnul animal. Muscam si noi,sau actionam logic si uman ? Personal cred ca in eliminarea cainilor comunitari e nevoie de timp si un proces etapizat si mai ales de implicarea tuturor.Politic,social si ONG-uri. Daca una din aceste verigi nu functioneaza,vorbim vorbe si ne scoatem ochii inutil unii altora. O sa spun cum vad eu lucrurile. Intr-o prima etapa ar fi sterilizarea implicand ONG-urile,voluntari medici veterinari,primarii care sa ofere adaposturi pentru recuperarea de cateva ore post sterilizare,voluntari tineri si nu numai implicati in tot acest proces tocmai pentru a crea o intelegere generala ca problema nu este a cainilor nevinovati ca s-au nascut in Romania ci a noastra ca le-am creat conditiile sa se nasca.Odata cu sterilizarea,ar trebui sa se deruleze a doua etapa,cea de a selecta cainii cu probleme de sanatate,probleme de comportament,care potrivit legislatiei europene sunt eutanasiati oriunde in lume.Implicarea populatiei prin voluntari si in acest proces,ar duce la intelegerea acestui proces de eutanasiere ca o protectie pentru sanatatea populatiei si ca eliberare pentru biete animale batrane,bolnave sau cu mintea ratacita de viata printre gunoaie.Tot odata cu sterilizarea,marcarea prin cip a maidanezilor si lasarea lor inapoi in strada,si EDUCAREA voluntarilor,copiilor si a populatiei in general de a anunta atunci cand in strada apare un maidanez fara marcaj. Dupa acest proces am avea in strada maidanezi mai curati,mai sanatosi,mai blanzi si mai ales pe care i-am putea si hrani fara grija ca ii ajutam sa se inmulteasca.Vor fi maidanezii nostri din jurul blocului pe care ii vom astepta sa moara natural de batranete.Cred sincer ca suntem inca atat de umani incat sa le putem oferim un sfarsit mai demn,chiar daca cu pretul sacrificarii unora care nu au rezistat selectiei naturale,si ca putem sa demonstram ca putem gasi o solutie normala intr-o situatie anormala.

    • Răspuns pentru NG:

      Razvan Rinder a scris pe 11 Noiembrie 2011, 10:29 am
      ……………………
      Eu sunt brailean si de vreo 3-4 ani incoace cainii acestia s=au inmultit peste masura.Braila nu a avut niciodata probleme cu aceste animale, asa cum erau candva in Bucuresti. Ceea ce mai enerveaza peste masura este ca atunci cand se mai gaseste cate o institutie publica sa faca ceva apar asa de nicaieri tot felul de ciudati, ca altfel nu am cum sa le zic, care fac un taraboi fantastic si obstructioneaza munca hingherilor. Acestia sunt de regula pensionar carora le place sa creasca pe langa usa de intrare in bloc aceste animale.
      Nu mai putem sa mai induram asa ceva! E de ajuns!

      silverstar a scris pe 11 Noiembrie 2011, 08:33 am
      ……..
      istericii care ies în stradă, ignorând voit suferinţele pe care câinii le provoacă în rândul populaţiei, nu vor să piardă banii care le vin de-a moaca şi pe nemuncite laONG-urile din care fac parte.

      mihai a scris pe 10 Noiembrie 2011, 09:59 pm
      ………………
      nu sunt un simpatizant PDL,nici fan al D-stra,dar daca aceasta lege va fi promulgata si maidanezii din Timisoara vor disparea,aveti votul meu..in plus,ar trebui introduse niste reglementari riguroase pentru “iubitorii” de javre vagaboande care se tot lauda cit de mult iubesc ei maidanezii si cum ar avea grija de ei;obligatia de a-i adopta,inregistra, ingriji,vaccina,steriliza, de a-i caza in apartamentele personale si de a-i scoate la plimbare numai in lesa,cu amenzi serioase(chiar penale,in functie de “manifestarile” protejatilor lor) in cazul in care nu-si respecta obligatiile

      Silver Aquianti a scris pe 10 Noiembrie 2011, 01:03 pm
      ……………….
      Trebuie sa puna cineva piciorul in prag si sa faca ceva ca sa dispara maidanezii de pe strazi . In tarile civilizate nu exista maidanezi pe strazi . Deci , sub acest aspect , Romania nu este o tara civilizata . Daca Dna Udrea vrea sa se considere ministrul unui guvern dintr-o tara civilizata , atunci ar trebui sa faca ceva . Apropos de tourism , sau chiar vizite la rude ale celor din afara , personal am auzit cand spuneau ca le este teama sa vina in Romania ca nu cumva sa fie muscati de caini pe strada .

      🙂 🙂 🙂
      Ai înţeles ce am vrut să spun?
      Am vrut să spun:
      CIOCU’ MIC!
      🙂 🙂 🙂
      DACĂ VREI MAIDANEZI ŢINEŢI-I LA TINE ÎN CASĂ! VECINII DE LA BLOC NU SUNT OBLIGAŢI SĂ-ŢI SUPORTE ŢIE MAIDANEZII!
      Pricipişi?
      🙂 🙂 🙂

    • Mobius

      Coicu’ mic era cand erai tu tanar si in puteri in comunism… 😉 In democratie se numeste LIBERTATE DE OPINIE . Asa ca… esti liber sa tii ciocu’ mic daca nu iti place cine ce zice… 😉 Te salut si ma inclin libertatii de opinie. Nu te zburli ca nu iti sade bine 😉

  33. Cugetarea zilei 🙄

    “ Cel care, toata ziua e activ ca o albina, e puternic ca un taur, munceste precum un cal si seara se-ntoarce acasa rupt de oboseala precum un caine, ar trebui sa consulte un veterinar, caci este foarte probabil sa fie un bou !”

  34. De mare interes 😆

    Geoana va tine azi o conferinta de presa, pentru a demonstra ca filmuletul in care se bucura si topaie pe scena, la data de 6 dec 2009, este trucat.

  35. Doresc ca PDL sa faca o lege serioasa să oblige administraţiile locale să eutanasieze câinii comunitari. Aceste gasti numite ONG. sunt necredibile, neserioase, ipocrite, ei sunt cei care ajuta la imultirea canilor pe strazi! sa le fie rusine!

  36. Mda,se pare ca subiectul cel mai cel pare a fi soarta ciinilor vagabozi,care pur si simplu nu mai poate astepta,ca nu-i asa vine iarna si nu stim cine va suporta factura de la incalzirea ciinilor,si uite asa tocmai cind reusisem sa reducem deficitul bugetar tros-poc,datorita ciinilor vom fi mustrati de F.M.I. banca mondiala si U.E.
    Hmmmmmmm,nu zic ca nu e un subiect care trebuie sa fie pe agenda noastra,a tuturor,dar pina una alta,parca multe alte lucruri,se pravalesc peste noi si care ne afecteaza in mod direct prezentul,si lucru grav lovesc in viitorul nostru.
    Asa ca pur si simplu ma intreb in noianul de evenimente ,informatii,arestari,confiscari,sechestre asiguratorii,scandaluri care cutremura partidele,oare de ce ar trebui sa ne ocupam??????????
    Oare ne-am rezolvat toate problemele si ultima care mai trebuie rezolvata ar fi cea a ciinilor fara stapin?????????
    In timp ce in jurul nostru se prabusesc oameni care ,AU FACUT SI AU DESFSACUT,au avut influenta asupra destinului nostru,a vietilor noastre,probabil in sensul cel mai rau,noi stam acum si meditam intens-CUM VOM REZOLVA PLATA FACTURII PT INCALZIREA CIINILOR SI CIT DE MARE VA FI DEFICTUL BUGETAR DIN CAZUA ACESTOR CHELTUIELI NESABUITE.

    • Păi bre Zapo!
      Pentru asta cu arestările şi cu justiţia de genul “procurorul este şi acuzator şi judecător”, mulţumiţi-i din inimă fostei procuroarei comuniste Monica Macovei Gherghescu!
      🙂 🙂 🙂

      Întrebare pentru Monica Macovei fiica lui Gherghescu
      Doamna Monica Macovei-Ghergescu acum nu vă mai întreb de Piaţa Universităţii!
      Văd că nu doriţi să răspundeţi!
      Acum vă întreb altceva.
      Direct şi fără ocolişuri:
      AŢI CERUT DOMNULUI THOMAS ROSER PRINTR-O TERŢĂ PERSOANĂ DE GEN MASCULIN SĂ PUBLICE ÎN PRESA GERMANĂ UN ARTICOL DE PRESĂ CARE SĂ FACĂ REFERIRE LA ELENA UDREA?
      DA sau NU?
      CUNOAŞTEŢI LOCALITATEA OBREZJE DIN SLOVENIA?
      DA sau NU?
      🙂 🙂 🙂

      PS Vă rog daca îmi răspundeţi să ţineţi cont că nu pun botu’ la sloganul dumneavoastră preferat:
      MITOMANIA SALVEAZĂ ROMÂNIA!

  37. Asadar cutremur in fieful pedelist,acolo unde ,nucleul dur,acolo unde PD-L,se parea a fi imbatabil o bomba ,INTELIGENTA’ a explodat incercind sa spulbere ,PUTEREA’ si fibra pedelista.
    Sigur imediat ,HIENELE au iesit la vinatoare sperind ca vor reusi sa inhate cel putin halci mari de carne din trupul ranit si astfel in cel mai scurt timp ceea ce parea a fi un ANIMAL PUTERNIC GREU DE UCIS-sa se transforme intr-un pachet de oase,albe descarnate,un schelet care in citeva zile sa devina ,o FANTOMA’a ceea ce cindva parea a fi,REPUBLICA DE LA CLUJ’
    Pa peste tot curg scenarii,toata lumea isi da cu parerea,SCHEME MIROBOLANTE SI HALUCINANTE’invadeaza spatiul public,incercind sa creeze o ceata deasa,o picla grea,umda si lipicioasa in care bietul om sa nu mai gaseasca drumul spre iesire.
    Sigur toata lumea se caleaza pe doua directii cu intrebarile,CINE-I ATENTATORUL???????????????????
    1-Din interior
    2-Din afara partidului
    Si evident cine incearca sa profite de pe urma acestui scandal mizerabil??????????
    Cel putin in acest moment nu ma hazardez sa dau verdicte si nici sa arat cu degetul,dar parca mie unul imi vine sa cred ca ,ATENTATORUL’este din interior,iar creierul este al unui individ care vrea RAZBUNARE.
    De ce,care-i motivul si mobilul razbunarii??????????????………………sa mai ateptam putin,ca ,orice ceata deasa,densa,umeda naclaita si lipicioasa se destrama………..

  38. buna ziua,
    adoptia unui catel de la adapost imi da ocazia sa contrazic statisticele ce apar in pliantele impartite la colt de strada de PDL (referitoare la soarta cainilor comunitari).
    -eu hranesc la locul meu de munca 7 caini cu un sac de hrana uscata Darling (45 lei in supermarket) timp de o luna; marea majoritate a cainilor vazuti de mine in adaposturi (printre care si multi de rasa) erau subnutriti ( inghiteau hrana uscata pe care le-am dat-o fantastic de rapid). Cum de s-a ajuns la cifrele din pliant? ; deduc ca personalul ce deserveste adaposturile are salarii prea mari si ca apa menajera folosita in aceste adaposturi este o apa speciala la un pret special; de medicamentele ce ar trebui sa existe in aceste lagare de exterminare nu doresc sa amintesc deoarece nu exista;
    – de unde stiti cat v-a costa metroul Drumul Taberei-Universitate de acum? Pana la final pretul din oferta se va mari de 2, 3… sau de n ori.. ( cum se practica in tarisoara noastra draga);
    – de ce vreti sa construiti spitale? sa le inlocuiti pe cele desfiintate?;
    – alocatiile pentru copii au fost de cand exista ele, mici ( si nu pentru ca banii au fost folositi in adaposturile de caini;
    – pensiile ( drepturi castigate) sunt mici pentru ca oamenii needucati, nu isi cunosc drepturile si in consecinta nu si le cer;
    Dar… sa vedem ce se poate face avand in vedere ca numarul cainilor comunitari este mai MIC decat cel al sobolanilor ce traverseaza strazile capitalei noastre europene in miezul zilei:
    -implantarea de cipuri la absolut toti cainii; astfel se va sti cui trebuie aplicata o amenda F. MARE in cazul pierderii unui caine cu stapan;
    amenzi F. MARI pentru TOTI stapanii de caini ( din orice zona a tarii) care nu isi sterilizeaza cainii care nu sunt de rasa;
    – amenzi F MARI pentru stapanii care nu isi duc cainii in lesa ( in tarile civilizate exista);
    – amenzi F. MARI pentru stapanii care nu curata in urma patrupedelor lor ( in tarile civilizate exista);
    – obligativitatea clinicilor veterinare de a steriliza un anumit numar de caini comunitari sau caini cu stapani ce nu isi pot permite acest lucru pana la rezolvarea problemei (avand in vedere tarifele extrem de mari practicate de unele clinici veterinare si faptul ca proaspetii veterinari trebuie sa mai si invete inainte de a parasi tara ) ( in tarile civilizate exista);
    – infiintarea unei REALE POLITII VETERINARE care sa aplice amenzi F. MARI ( mergand pana la privarea de libertate) tuturor celor care incalca legea ( in tarile civilizate exista )
    – in concluzie trebuie sa existe o lege corecta pentru animale si aspra pentru oamenii care nu stiu decat de frica amenzii). Aceasta lege va duce la obtinerea de fonduri suficiente pentru a adaposti animalele ajunse pe strazi din cauza oamenilor.
    -Sa nu uitam ca viata unui caine comunitar in conditiile strazii este relativ scurta, iar cea a cainilor din adaposturile actuale este de 10 ori mai scurta
    Mi-as dori mult sa primesc le cele scrise mai sus un raspuns responsabil si inteligent
    va multumesc 11.11.2011

  39. Parabolă – apropo de politicienii pe care-i avem 😮

    Un tanar mergea pe jos printr-un sat si, la un moment dat, decide sa se odihneasca puţin. Se aseaza pe o banca unde se afla un om mai in varsta si incepe sa vorbeasca acestuia despre tara, guvern si, in cele din urma, despre legiuitori si cei asemenea lor.
    Batranul ii raspunde tanarului:
    – Eu cred ca parlamentarii si altii asemenea lor sunt ca o broasca testoasa pe un stalp.
    – Eu nu inteleg aceasta analogie… Ce inseamna asta, domnule?
    Batranul explica:
    – Daca vezi o broasca testoasa stand in echilibru pe un stalp de gard, la ce concluzii ai putea sa ajungi?
    Vazand mirarea tanarului, continua:
    – In primul rand: Nu intelegi cum a ajuns acolo.
    – In al doilea rand: Nu poti sa crezi ca sta acolo.
    – In al treilea rand: Stii sigur ca nu ar fi putut sa ajunga acolo singura, fără ajutor.
    – A patra: Ar trebui sa faci ceva sa nu mai fie acolo.
    – A cincea: Este evident faptul ca aceasta nu va face nimic folositor cat timp sta acolo.
    Aşa că, singurul lucru rational ar fi s-o ajuti sa coboare.

  40. E de la sine inteles ca omul e mai important decat cainele. Dar asta nu inseamna ca putem trata animalele ca pe un gunoi de care ne putem debarasa oricand si prin orice mijloace, mai ales ca oamenii sunt vinovati pentru faptul ca aceste animale se afla pe strada. Eu personal nu doresc decat ca acestor animale sa le fie recunoscut dreptul la viata, sa nu fie pedepsite cu moartea pentru ca se afla pe strada, si sa se faca o distictie clara intre cainii agresivi (care, in mare parte, au devenit agresivi pentru ca au fost agresati in mod repetat) ce trebuie tinuti in adaposturi, si ceilalti.
    Poate o sa te surprinda, dar exista ONG-uri de protectie a oamenilor, care au demonstrat in strada impotriva nepasarii autoritatilor si care au reusit sa realizeze ceva din donatii ale firmelor si persoanelor fizice, nicidecum cu ajutorul statului – e vorba de fundatiile care se ocupa de copiii bolnavi de cancer. Te intreb: ce e mai important, viata omului sau banul? Interesele romanilor sau interesele unor corporatii? Bolile provocate sau agravate de fumat ucid, de multe ori in chinuri, aproape 30.000 (treizeci de mii) de romani. A pus cineva in discutie INTERZICEREA TOTALA A FUMATULUI?
    Am mai scris un mesaj de ce legea, in forma propusa de PDL, e proasta (fragmentarea la nivelul localitatilor, pretinsa consultare a cetatenilor, faptul ca legea protectiei animalelor dateaza din 2008 si majoritatea primarilor nu s-au deranjat sa puna in practica o strategie de sterilizare masiva etc.). Daca ar fi sa fac o comparatie intre numarul de politicieni capabili de sentimente si numarul de caini capabili de sentimente, as avea un rezultat absolut defavorabil pentru prima categorie…
    Actuala putere (dar si multi din cei dinainte) e incapabila sa inteleaga importanta celor 2 piloni ai unei societati : sanatatea si educatia. Fara oameni sanatosi si educati nu poti face nimic. Normal, cainii sunt de vina…

    • ***George scrie: si sa se faca o distictie clara intre cainii agresivi… si ceilalti. Am mai întâlnit sintagma aceasta şi, de fiecare data, am râs cu lacrimi, ca şi acum. 😆
      Cum facem distincţia şi… cine o face?…

    • Dvs ati vreodata intr-un adapost?daca nu faceti o vizita la “adapostul”de la Bragadiru,Ilfov….sa vedeti ce fac cu cateii acolo…saptamanal “eutanasiere”in masa…..luati-l la intrebari si pe Domnul Sugurel,primar al comunei Bolintin Vale ce a facut cu toti cainii pe care i-a strans de pe strada, ca adapost in/apropierea comunei nu exista……ce a facut cu ei….?

  41. Eusebiule,nu ma obliga sa arunc cu ceva dupa tine,atunci cind FURI DE USELISTI.
    Povestea asta debila cu ,NUMIREA PROCURORILOR DE ……….e subiectul preferat al uselistilor si o mare magarie.
    aDICA NU-I DESTUL CA C.S.M. se joaca cu judecatorii sa le dam pe mina si d.n.a si restu nu???????
    Pai daca D.N.A era sub papucul C.S.M il mai vedeai tu pe FLORIN COSTINIU CU CATUSE??????????
    Le mai vedeai tu pe cele doua judecatoare de la I.C.C.J urmarite penal???????????
    AI???????????????????
    Si daca nu ai inteles nimik,atunci nu trebuie sa faci mari eforturi.
    O cunoasti pe DOAMNA NICOLETA SAVIN???????????????????
    Daca da, vezi ca acesta doamna minuata a scris astazi un articol in EVENIMENTUL ZILEI ,EXACT CU ACEST SUBIECT,.
    Articolul e bine documentat si logic argumentat,asa ca treci din debara cin LIVING,punete in genunchi si roago pe DOAMNA SAVIN SA TE DUMIREASCA……
    S-au acum esti PRETIN CU SOVA SI PONTA,AI???????????????????????

    • Auzi băh nărodule?
      Ce tot baţi câmpii cu Ponta şi Şova?

      Şi mă rog ce treabă am io cu Talibanca?
      Mi se fâlfâie mie de ce scrie şi de cine scrie!
      Io în pat cu Talibanca nu fac nici politică şi nici nu citesc presa!
      Mă fut!
      Bagă o dată la cap nărodule că în Justiţie:
      – procurorul trebuie să acuze
      – apărătorul să apere!
      şi
      – judecătorul să judece!
      Nu cum vrea madam Macovei asta care a fost procuror comunist:
      Procurorii să şi acuze să şi judece!
      Gata cu şmecheria!
      Cum avem boală pe unu, pac procuror, pac mascaţi, pac arestare, pac judecăţi de valoare emise pe la TV….pac-pac-pac ELIBERAT ŞI OBRAZUL PĂTAT!
      Mă scuteşti măi nene?
      Lui Macovei asta chiar nu-i este ruşine cât ne-a minţit până acum?
      Bleahhhhhhhhhhhh!
      Dacă a fost aşa de bună de ce a dat-o breasla afară măh?
      De ce scrie măh în raportul ei de activitate că a pierdut dosare si că muncea de două ori pe lună?
      O juma’ de oră la prânz?
      De ce?
      Voi chiar nu vedeţi că Macovei asta şi cu politrucul ăla comunist au făcut numai rău PDL-ului?
      Nu vedeţi că sunt doi misecuvenişti obraznici şi cu tupeu?
      Bleahhhhhhhhhhhhh…..

  42. Pauză de zâmbet 😆

    Soțul o întreabă pe soție:
    – Dragă, spune-mi, când o să mor, o să plângi mult?
    – Sigur dragule, doar știi că eu plâng din orice fleac!

  43. Romania este pe locul unu la rabie in Europa. Chiar in luna octombrie doi copii de 3, respectiv 4 ani au fost muscati de un caine vagabond bolnav de rabie in Fundulea. Ma gandesc la lunile de incertitudine ce vor urma pentru bietii lor parinti, stiind ca perioada de incubatie pentru rabie e variabila. Luati legatura si cu Ministerul Sanatatii deoarece problema este una de sanatate publica. O mare problema o reprezinta cainii de pe langa institutii de genul spitale, scoli, gardinite. Este inandmisbil ca in aceste locuri sa fi atacat. De ce Bucurestiul este linistit si crede ca nu poate avea epidemie de rabie cand judetele vecine au? Oricand un om nestiutor poate aduce o pisica sau un caine infectat in oras. Cred ca e de datoria noastra sa nu mai avem rabie in orase.

  44. problema cainilor vagabonzi este o problema reala in romania .ong urile sunt incapabile sa faca diferenta intre cainii cu stapan si si cei vagabonzi ,fapt ce frineaza inutil efortul autoritatilor romane de a pune capat unei probleme a creai solutionare trebuia sa vina inca din primii ani postrevolutionari .din pacate la acesta stare anormala si a adus aportul si mas media romaneasca ca rea prezentat cazul doar propagandistic fara a veni cu solutii .tarile care s au confruntat cu acesta problema au recurs la metodele standard admise de ue pt a opri inmultirea lor adica castrarea si sterilizeare femelelor si evident caputarea cainilor agresivi .numarul imens de cani vagabonzi si problematica finaciara solutionarii inmultirii ,se datoreaza exclusiv forului decizonal ,adica parlamentului romaniei prin neputinta de a promova o legislatie adecvata situatiei si amanrea la nesfasit a acestei grave probleme .statul roman este obligat acum sa faca fata unei situatii fara precedent pt ca de la an ala an canii vagabonzi s au inmultit ingrijorator .guvenul trebuie sa actioneze rapid si eficient in sensul urgentarii legilstiei in acesta problema si punerea in miscare a actiunilor de combatere a inmultirii si all pericolului public pe care il prezinta cainii agresivi conform standardelor europene .cu cat aceste actiuni vor intrzia sa apara cu atat va creste efortul finaciar al statului roman de rezolvare a situatiei .personal consider ca romaniei ii lipseste curajul si responsabilitatea sociatatii civile in sutinerea acestui demers extrem de important .sustin cu tarie demersul legislativ propus de pdl !!!!

  45. ***Elena Udrea a scris pe facebook

    Comisia de Administraţie a Camerei Deputaţilor a dat aviz favorabil Legii Turismului pe care a iniţiat-o MDRT. Urmează acum votul plenului. Odată cu aplicarea Legii, adio construcţii pe plajă.
    Mă aştept la o creştere exponenţială a numărului investitorilor străini în turismul românesc. Pentru că vor dispărea de pe piaţa autohtonă cei care au cumpărat hoteluri pentru a le folosi în speculaţii imobiliare şi vor rămâne doar oamenii interesaţi cu adevărat de acest domeniu.
    Dacă ar trebui să dau un sfat unui om cu lichidităţi financiare importante, i-aş spune: investeşte în turismul românesc! E o piaţă care a crescut cu peste 16% în ultimul an.

  46. O lege are rostul de a reglementa raporturi sociale. Acesta influienteaza societatea, dar nu o determina. Societatea si viata au propriile legi. Vom vorbi de cainii comunitari si peste timp. Ce rost are politica aici? Se pare ca trebuie musai sa… are si ea ceva de spus. Legea ar fi fost simpla: ce reglementeaza, metode, factori care raspund si resurse. Problema este a societatii, a administratiei locale, a ONG-uri. Pai,daca nu sunt consultari, cu pauze, cu amanari, cu voturi, cu cvorum nu se poate! Puneti un singur cetatean care se revolta cand sunt adunati caini comunitari, sa semneze si sa raspunda pentru consecintele lasarii in libertate a patrupedelor. Asa este si in tarile carora noi le zicem civilizate? De ce oare romanii se baga in seama si fac o problema din lucruri care se subinteleg. In schimb banalizeaza sau duc in derizoriu probleme ce sunt cu adevarat importante, care determina traiul marii majoritati a cetatenilor. De ce, pentru unire a fost nevoie sa se constituie divanuri ad-hoc, sa le explice care sunt avantajele Unirii? Nici macar valorile nu sunt pretuite. Citeam un articol unde MARELE Ilie Nastase este “atacat” de o “consora” (daca exista “confrate”, cum este la feminim?). Este musai sa te dai in spectacol atacand, nu pe oarecine. PS. Potrivit statisticilor, 90 români din 100 sunt de acord cu politica guvernamentală, zece – o dezaprobă. Pe restul de 18-20(?) de milioane nimeni nu i-a intrebat niciodată. Pe cand dezbateri pentru minoritatea celor multi?

  47. Draga doamna,

    O singura nelamurire am si eu :s-au terminat toate problemele in tara asta?toate merg struna?singura problema nerezolvata au ramas maidanezii?avem dreptul sa decidem viata cuiva?de ce predecesorii dv nu au reusit sa lichideze cainii cu f cunoscutele metode(injectare cu hipoclorit) si credeti dv si toata ceata, ca asta este singura problema care trage tara in jos si care o face sa se simta undeva in evul mediu?in rest toate sunt rezolvate……….

  48. Dna Udrea, ori mintiti, ori nu cunoasteti problema – ambele variante fiind INADMISIBILE in functia pe care o aveti (pe banii nostri- caci oamenii trebuie sa inteleaga ca NU dvoastra ii platiti pe ei, ci ei va platesc pe dvoastra).
    Daca nu mintiti si daca sunteti in cunostinta de cauza, DE CE NU SUSTINETI Legea “MARINESCU 2”? DE CE? DE CE acestei legi i s-au adus amendamente care, mai direct, mai indirect, mai pe fata, mai pe dos, duc cainii in LAGARELE DE EXTERMINARE, numite pompos “adaposturi” (ma refer la cele de stat, unde cainii nu primesc NICI MACAR APA- mor de sete, de foame, de boli, in chinuri), ca apoi sa fie ucisi in mod barbar (ca la Botosani- ca sa dau numai un exemplu), ucidere numita la fel de pompos “eutanasiere’?
    “Singurul program care a dat rezultate oriunde in lume si care, datorita eficientei si modului civilizat de derulare, “imbraca” forma legislativa in multe state, este STERILIZAREA, Identificarea, Inregistrarea si RETURNAREA animalelor cu si fara stapan – program recomandat si sustinut de ONG-urile locale si internationale precum si de O.M.S. Geneva, implicand COSTURI incomparabil mai SCAZUTE fata de programele de eutanasie sau intretinere in adaposturi.Daca alegeti eutanasia inseamna ca alegeti mentinerea in strada a aceleasi situatii si cheltuirea banilor publici pentru deservirea unor grupuri de interese.”
    Aceasta sustine Legea MARINESCU 2 – care NU e a PDL- cum vreti sa inteleaga cei care habar n-au si pe care ii manipulati dvoastra.
    Daca sunteti sincera, documentata si bine intentionata, DE CE nu luati exemplul municipiului ORADEA ?!
    Pentru cei ce vor sa afle- ca si pentru dvoastra, care ar fi trebuit sa stiti, dna Udrea –
    ACCESATI AICI:

    http://www.sosdogs.ro/sosdogs.php?act=viewdoc&docid=12&la=1

    Caz REAL, nu povesti! Cu rezultate PE TERMEN LUNG – definitive.

    Aceasta ar fi fost si in celelalte orase situatia ACUM, daca nu blocati voi, cei ce vreti sa ucideti cainii (ACESTA-I ADEVARUL, ORICUM L-ATI SUCI!), voi cei de la PDL!
    Ati blocat votarea legii, ati adus amendamente care au facut harcea-parcea legea !!!!!
    Nu a mers, si atunci vreti “consultarea populatiei” (!?!?). Mai, sa fie! Cand ati mai tinut voi seama de populatie?
    Lumea trebuie sa stie: “CONSULTAREA POPULARA E O TEAPA ORDINARA!”

    Ati publicat”fluturasi” cu MINCIUNI mari cat planeta ! Iata un singur exemplu: intretinerea unui caine in adapost costa statul…375 lei!!!!! Asa spuneti! Pai, dna Minciuna, eu am 3 (trei) caini, pe care ii hranesc, le dau apa, ii deparazitez, vaccinez, ii samponez lunar – si NU MA COSTA TOTI TREI ATAT! Ca nici nu as avea de unde, fiind pensionara- cu o pensie ciuntita de dvoastra si care era si asa mica, deoarece angajatii NU AU PE CARTEA DE MUNCA SALARIUL REAL, CI CEL MINIM PE ECONOMIE, la multe firme- deoarece sistemul de impozite este care este – ACESTA NU VA PREOCUPA?
    Lasati oamenii (INVITATI-I!!!) sa vada conditiile in care “traiesc” cainii in lagarele de exrterminare, unde spuneti ca “se duc” 375 lei / caine/ luna!!!!! Banii astia se duc, DAR NU LA CAINI! Poate ne spuneti dvoastra unde!
    Ati strans semnaturi prin MINCIUNA- nu spuneti oamenilor ca, de fapt, TOTI CAINII VOR FI UCISI! Mintiti oamenii ca “legea e interpretata gresit”! MINTITI, MINTITI, MINTITI!
    DE CE nu spuneti oamenilor ca sunt ONG –uri care au vrut sa sterilizeze GRATUIT !!!!! si nu i-ati lasat? DE CE?
    Pentru ca un caine sterilizat si inapoiat in teritoriu SE VEDE! Nu se pot fura bani, din banii publici!
    Pe cand un caine chinuit in lagarele de exterminare ale primariilor si apoi UCIS, nu se mai vede! Se fac acte ca pentru “eutanasiere”- de 3 (trei) ori mai scumpa decat sterilizarea (asta in cazul ca sterilizarea s-ar face cu bani- dar s-a facut si se doreste a se face in continuare GRATUIT de anumite ONG-uri, care NU SUNT LASATE!), se “incaseaza” acei bani din banii publici – ai tuturor contribuabililor – iubitori sau neiubitori de animale si se duc…unde se duc acei bani? NU la pensionari, NU la bugetari, NU la copii…. ci in…CAMPANIILE ELECTORALE si in buzunarele celor pentru care se fac aceste campanii.
    Aceasta este “afacerea maidanezul” – o afacere fara sfarsit. Basescu a initiat-o cand, in urma cu vreo 10 ani (!) a ucis 70.000 de caini, in mod cumplit de barbar.
    Spuneti : “Dar se prefac că uită că acea campanie a fost oprită la scurt timp dupa ce a demarat, prin aprobarea unei legi în Parlament prin care s-a interzis eutanasierea.”
    Nu, doamna, nu a fost oprita “la scurt timp”.
    Si a fost oprita LEGAL, dar NU IN FAPT! Exista si Legea 205/2004- care interzice cruzimea fata de animale, DAR DOAR PE HARTIE! (sa mai dau exemplul cailor de la Letea – cel mai mediatizat, dar nu e singurul).
    De atuci se tot ucid caini, pe ici, pe colo, chiar si un numar mare odata (ca in adapostul din Botosani, cand au fost ucisi 240 caini in noaptea de 11 mai 2011- caini filmati de iubitorii de animale cu cateva ore inainte; vreo 20 aveau acte de adoptie pentru Germania!). Acelasi lucru se intampla si in alte adaposturi.
    Va intreb: s-a rezolvat problema cainilor strazii? Dupa cum se vede, NU!
    In schimb, ORADEA, care a aplicat metoda STERILIZARII si RETURNARII, a ajuns TREPTAT, din an in an, in 4 ani, de la 4500 de caini la 300 azi. Inca putin, si nu vor mai fi deloc.
    Pentru ca s-a actionat asupra CAUZEI, nu a EFECTULUI!
    Cand iti curge robinetul in casa, scapi de inundatie inchizand acest robinet, nu otravind apa!
    Din dec. 2007 si pana acum- adica de cand Senatul a votat Legea Marinescu 2 – problema ar fi fost rezolvata .
    NU V-A PASAT, PENTRU CA TOCMAI ACEL ROBINET NU VRETI SA-L INCHIDETI, pentru a perpetua mereu alti si alti catei pe strazi – CA SA AVETI CE UCIDE, PE BANII CELOR CARORA LE LUATI SEMNATURI MINTINDU-I!
    Daca va pasa de copii “muscatt” ati fi votat ATUNCI legea.
    Daca va pasa de copii, vedeti ca sunt localitati unde merg la scoala facand, pe jos 9 km dus (si la fel intors), INSOTITI DE CAINI, (!!)pentru a fi paziti de fiarele salbatice. (pentru ca trec pe langa paduri).
    Daca va pasa de copii, vedeti ca sunt scoli de unde sunt trimisi acasa, ca este frig, si nu au incalzire!
    Daca va pasa de copii, aflati ca majoritatea copiilor IUBESC ACESTI CATEI, de pe langa blocurile lor, si nu vor sa-i luati!
    Daca va pasa de copii, nu inoculati – printr-o presa mincinoasa- teama de acesti caini! Mergeti printre blocuri- pe jos- si vedeti ca nu prea gasiti caini agresivi! In schimb, veti gasi oameni care sa-i agreseze, pentru ca le e frica (frica o au in cap, din minciunile pe care le aud din anumite ziare si tv.)- cand cainele nici nu-i baga in seama.
    Copiii muscati de caini, dati pe tv. sau ziare, NU AU FOST MUSCATI DE MAIDANEZI, CI DE CAINII DIN CURTILE IN CARE AU INTRAT!
    Acel japonez, NU A FOST MUSCAT DE ACEL MAIDANEZ, care este cum adoptat (in Germania), si care e caine bland si iubitor.
    Acea femeie (Tamara), nu a fost muscata de cainii strazii, ci de cainii din incinta in care a intrat sa FURE fier vechi!
    Nu mai stiti ce sa mai faceti ca sa inoculati teama in capul oamenilor, pentru a avea o sustinere!
    Nimeni nu vrea caini pe strazi – din motive diferite- dar NU UCISI!
    Sa faci si CRIMA si nici sa nu rezolvi problema, ESTE INTERES SI REA INTENTIE, CAND NU E PROSTIE!
    Inca ceva: acuzati ONG –urile ca “existenta acestora depinde de existenta problemei”!
    Din nou:
    – ori NU STITI – si atunci luati o gramada de bani degeaba- pentru ca sunteti intr-o functie in care ar trebui sa stiti.
    – ori MINTITI, MANIPULAND OAMENII, care chiar nu stiu. Ce sunt ONG-urile? Sunt grupuri de oameni (3, 4, 5, 10), care, uneori beneficiaza de o (niste) masini – ale membrilor, masini personale; care au fiecare serviciu, sau sunt studenti, sau pensionari – toti fac VOLUNTARIAT, pentru ca iubesc animalele. Eu am actionat ca voluntar pe langa un ONG (care are 3 oameni si o masina – care e personala); am castrat pe banii si deranjul nostru catele. Acum ma preocupa sa castrez doua catele gestante (nu am masina, nu am alti bani, in afara pensiei destul de mici – pe care mi-ati mai si ciuntit-o); catelele provin din niste pui de catel, aruncati intr-o zona, pe langa un magazin, acum 6-7 luni, de catre un posesor de catea care fata de 2 ori pe an! Voi castra catelele (pe banii si deranjul meu; ONG-ul ma ajuta cu masina); apoi va veni dna Udrea sa ia si sa ucida catelele, si, peste cateva luni (sau saptamani) posesorul de catea (de la vreo curte din Bucuresti sau din apropiere), va arunca alti catei in aceeasi zona- sau in alta. SI TOT ASA, LA NESFARSIT!
    ONG-urile nu au aparut ca sa aiba un profit, ci ca sa apere animalele, de ceea ce fac oamenii needucati cu ele! ( vezi si caii de la Letea!)
    Acesti voluntari si-au umplut casele de caini si pisici, duc animale accidentate la veterinar, sterilizeaza, dau spre adoptie – pe banii si timpul lor, oameni buni!
    Unii au servicii – si ar vrea sa se ocupe numai de pregatirea profesionala- altii sunt studenti – si ar vrea sa se ocupe de studii si distractie, ca sunt tineri; altii sunt pensionari, si ar vrea sa traiasca linistiti, nu traumatizati ca aceste animale sunt batute, sau mai fac pui fara viitor, sau stau iarna in frig fara un loc uscat, fara un adapost, sau, ca mine, care mi-am lasat o gramada de treburi, si ma gandesc cum sa fac sa impiedic aceste doua cateluse sa mai aduca pui nevinovati pe lume. Nu aceasta ar trebui sa fie preocuparea mea!
    Acestea ar fi trebuit sa fie sterilizate de acele ONG-uri straine, care s-au oferit s-o faca gratuit, DAR AU FOST IMPIEDICATE DE AUTORITATI! DE CE?
    Ce “afaceri” fac aceste ONG-uri?
    Dna Udrea, ori sunteti pe alta planeta, ori mintiti si manipulati, mintiti si manipulati, mintiti si manipulati.
    Dar, de ce nu spuneti ceva de adoptii, dna Udrea? Ce spun amendamentele la lege ? Ce spune “legea”. in forma pe care o vrea PDL?

    Este evident ca, oricum, nu pot fi adoptati toti cainii! Si inca in 30 de zile!
    Caci, dupa 30 de zile, vor fi ucisi (“eutanasiati”).
    Dar de conditiile pe care le puneti pentru adoptie de ce nu spuneti nimic ?
    Conditii care fac imposibila orice adoptie – bete in roate, pentru ca acesti catei sa nu poata fi salvati de la moarte !
    Asa ca, intr-adevar, dna Udrea, mai lasati ipocrizia!
    In incheiere, eu va fac o urare:
    Daca spuneti neadevaruri, manipulati oamenii nestiutori, sunteti cu intentii de castig, si faceti adevarate CRIME, atunci SA VA BATA DUMNEZEU, asa cum stie EL!
    Daca nu, nu.

    • Mă jigodie ce eşti dar pe ăştia cine i-a muşcat?

      http://bandamobius.blogspot.com/2011/11/victime.html

      De ce nu îţi asumi comentariul măh ????????????????
      Spune-ţi măh adresa că trimit o maşină să te ia şi pe cheltuiala mea te trimit la toate aceste victime nenorocit mincinos ce eşti ca să discuţi cu ele!
      Şi după aceea îţi arăt vreo două trei dosare cu niscaiva ONG-uri din astea “neprofitoare”!
      Şi după aia discut eu cu tine!
      Hai ai curaj?

      Mai şi invoci numele lui Dumnezeu ordinarule!

  49. Ce spun sibienii care au obtinut ilegal certificate de handicap

    Prezenti la Sibiu pentru un control de amploare, reprezentantii Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap spun ca peste 80 la suta din cei evaluati nu reusesc sa justifice existenta unui handicap. În aceasta saptamâna, comisia a evluat la Mosna, Dumbraveni si Sibiu aproximativ 500 de persoane.

    Sursa: mediasinfo.ro http://www.mediasinfo.ro/ce-spun-sibienii-care-au-obtinut-ilegal-certificate-de-handicap/2011/11/11/#.Tr1kA1M-egE.facebook

  50. Un zâmbet 😆 şi…

    – Alo, biroul de informatii? Spuneti-mi, va rog, unde pot gasi Viagra pentru femei?
    – In orice magazin de bijuterii.

    … Noapte bună! Să visaţi bimbiline!

  51. Madame Udrea..da-le bani la toti primarii indiferent de culoarea politica sa faca adaposturi pt caini,si bani pt angajati..apoi angajati pot face publicitate si pot strange bani pt intretinerea lor..asa se face afara intr-o tara civilizata…in magazinele auchan vin in fiecare duminica lucratorii de la aceste adaposturi cu diferiti caini pt adoptare si diferite personalizari(calendare,pixuri,etc. pt a strange bani pt hrana cainilor..eu nu cred ca romanul nu se ofera sa doneze un leu pt aceste adaposturi. dar nu trebuie omorati caini..sterilizati bine si apoi nu se mai inmultumesc..asta daca vrei sa faci ceva util…. adica credibil.

  52. hei,
    indiferent de umorile pro/contra in aceasta problema foarte grava,
    cred ca in primul rand,ca in orice proiect,trebuie sa ne punem problema:de unde pornim?

    cred ca in primul rand este foarte important ca animalele fara stapan sa dispara din spatiul locuit de umanoizi,indiferent sub ce forma.
    eutanasiate,adoptate,azilate,nu are importanta.

    animalele nu au ce cauta in spatiul public.nu putem forma un ecosistem.
    nu ar trebui sa discutam la infinit,pentru ca oricum ne facem de ras peste tot in lume.

    decizie responsabila si ferma:scoateti caiini vagabonzi bolnavi si semisalbaticiti din urbe.cum,e treaba voastra.faceti legi si aplicati-le cu fermitate,nu cu frica.

    daca nu aveti curaj nu veti ajuta pe nimeni cu nimic,niciodata.
    heio

    • Draga, daca tu crezi ca o sa arati mai bine “in lume”, cum spui tu, omorand animalele, te inseli. Nu uita ca Ro este “tara barbara care si-a omorat tiranul”. Oricat de tiran a fost el, nu trebuia sa se pateze pe maini romanii. Trebuia sa arate determinare in a face justitie si in a curata istoria de rusinea comunista, nu sa reactioneze umoral, ca… animalele turbate.

      In mod similar, ca de asta am pomenit cazul, nu mai avem nevoie sa mai omoram si animale care n-au nicio vina!!! Vom fi niste barbari si mai detestabili in ochii lumii civilizate, daca despre asta este vorba. Nu-i place nimanui o adunatura care nu poate rezolva problemele decat ucigand, sub niste pretexte jalnice.

    • ÎL CÂŞTIGĂM!
      Asta facem Radovene!
      Că voi ăia din Iaşi vă chinuiţi de atâta timp să-l câştigaţi şi tot degeaba!
      🙂 🙂 🙂

  53. Revin cu o informatie pe care am citit-o pe nu stiu unde . Un neamt, care raspundea de problema cainilor vagabonzi ( pe vremea cand si in Germania erau ) a selectat dintre maidanezi o rasa de caini ( parca Rottweiler, dar nu sunt sigur). Nu ma pricep cat de important este ca o tara sa aiba rase de caini, dar stiu ca Ungaria s-a luptat mult ca un ciobanesc de al nostru sa fie omologat la ei. Pana la urma , l-am omologat noi.
    DIN MULTIMEA DE CAINI VAGABONZI PE CARE II AVEM, S-AR PUTEA SELECTA, FARA PROBLEME, CATEVA RASE DE CAINI. Una dintre ele s-ar putea numi MOLDA.

  54. Un zâmbet La cafea 😆

    – Luni de zile m-am intrebat unde isi petrece serile barbatu-meu, spune o femeie unei prietene.
    – Si ai descoperit?
    – Da, intr-o zi cand m-am dus acasa, el era acolo!

  55. Citatul zilei 🙄

    Daca gasesti un drum fara obstacole, sa fii sigur ca el nu duce nicaeri.
    J.F.Kennedy

  56. Avis aux amateures & amateurs !!!

    Qu’est-ce qu’un Community Manager ?

    Le web collaboratif a introduit de nouvelles tendances et de ce fait de nouveaux rôles ayant une dimension bien plus large que ce qu’ils étaient à leur début.

    Ainsi le Community Manager qui fait partie soit du département Marketing soit du département Produit a aujourd’hui un rôle de plus en plus fort au sein de l’entreprise. La fonction de Community Manager peut parfois être associée à celle de Content Manager. Dans certaines entreprises, c’est la même personne qui tient les 2 casquettes, dans d’autres ces fonctions sont distinctes. Le Content Manager va créer le contenu du site et le Community Manager va gérer la communauté…les communautés.

    Le Community Manager a donc les fonctions suivantes :

    Il va modérer en interne les discussions et va les animer : au sein d’un forum, sur un blog, tous les User Generated Content qui seront introduits sur le site.
    Mais surtout…

    Il va gérer les discussions qui se déroulent à l’extérieur. Ainsi il doit suivre les conversations qui se font sur d’autres sites au sujet de la marque pour pouvoir y répondre et contrôler au mieux ce qui se dit.

    On oublie souvent beaucoup l’aspect externe de la fonction qui est à mon avis le plus intéressant. Le rôle du Community Manager c’est de développer la connaissance de la marque au sein des différentes communautés du web :

    – Poster des commentaires sur les blogs,
    – Créer une page Facebook,
    – Créer un groupe MySpace ou LinkedIn,
    – Créer du viral content sur YouTube ou Slideshare.

    Son rôle est de « parler » et surtout « faire parler » au maximum de la marque, d’augmenter le nombre de liens et de posts relatifs à la marque.

    Quelle formation pour un tel job ?
    Les gens ont soit des formations marketing soit des formations de journalistes/éditorialistes.

    Je pense que c’est un rôle très intéressant qui est en plein essor. Les entreprises commencent tout juste à prendre la mesure de l’importance d’un tel rôle au sein de leurs équipes aussi la demande ne peut que s’accroître pour de tels profils.

    SUCCES !!!

  57. AICI http://www.ziare.com/geoana/presedinte-senat/revista-presei-plutonul-de-executie-al-lui-mircea-geoana-1133219 in articol scrie ca: “Unii dintre pedelisti sunt convinsi ca la mijloc este o lupta care vizeaza eliminarea premierului Emil Boc.
    “Acesta nu vrea sa plece ca sa o lase pe doamna blonda (n.r. – Elena Udrea) la butoanele Guvernului, asa ca Traian Basescu a inceput sa ii masacreze oamenii lui Boc”, este sinteza facuta de catre unul dintre oamenii apropiati de grupul de secretari de stat promovati de Emil Boc.”

    Exclus! Eliminarea lui Boc este un subiect artificial, creat de presa cu scopul de a compromite cand pe presedinte, cand pe premier, cand pe amandoi. Cei doi, Boc si basescu, se inteleg foarte bine, dovada ca indata se vor implini trei ani de cand lucreaza impreuna. Tocmai intelegerea dintre cei doi deranjeaza si-i determina pe jurnalisti, neinformati si rau intentionati, sa creeze scenarii care de care mai abracadabrante…

    • La Cluj, purceaua este moartă!
      Cu curu-n uşă!
      A amesteca numele prim-ministrului în această calimeră este o mizerie!

      Cât despre acest paragraf:

      “Acesta nu vrea sa plece ca sa o lase pe doamna blonda (n.r. – Elena Udrea) la butoanele Guvernului, asa ca Traian Basescu a inceput sa ii masacreze oamenii lui Boc”, este sinteza facuta de catre unul dintre oamenii apropiati de grupul de secretari de stat promovati de Emil Boc.

      chiar n-am timp să comentez aberaţiile scribului “D.R.”, care de viteaz ce este nici măcar nu se semnează!
      În mod normal acest “D.R.” (copy-pastist cretinoid) ar fi trebuit să menţioneze numele secretarului de stat.

      Declaraţia Piticului Atomic a fost răspicată! Deci verzile şi uscatele cretinoizilor din presă nu au nici-o relevanţă!
      😉

    • Se acreditează permanent două idei:
      Că marinarul se ceartă cu piticul!
      şi că
      Fosta procuroare comunistă este susţinută de marinar!
      AMBELE IDEII SUNT FALSE!
      BA CHIAR ABERANTE!
      LA FEL DE ABERANTE PRECUM IDEEA CĂ USL VA CÂŞTIGA VIITOARELE ALEGERI!
      🙂 🙂 🙂

  58. Şi astăzi, ziarele îl au pe prima pagină pe Geoană. “Cazul” Geoană. Geoană nu este un caz, Geoană este o aberaţie care le face toate pe dos.

    Dacă acum ar fi făcut o vizită la Moscova, alta ar fi fost situaţia dar, bietul de el, lovit de flacăra violet, a uitat că lumina PSD vine de la răsărit şi s-a dus înspre apus…

    Dar să fim serioşi şi realişti, că nu vizita lui Geoană în USA e cauza pentru care Ponta îl vrea afară din PSD cu riscul de a pierde controlul la senat.

    Să ne amintim. Indata ce a fost inlocuit de Ponta la şefia PSD, Geoană a ieşit pe tv-uri şi a spus că Ponta este un oportunist, un promovat, la nivel de partid, fără nici un fel de merite. Sigur că Geoană a fost cel care l-a săltat în funcţii dar cu ce scop? Să-i fie socrului în graţii…

    După aşa o ofensă adusă lui Ponta, sef PSD impus si sustinut de greii partidului, Iliescu si Nastase, al doilea om în stat, adică Geoană, a fost pedepsit cu o tăcere de şase luni şi s-a conformat pentru că funcţie e mai dulce şi mai aducătoare de profit şi onoruri decât demnitatea.

    Dar, de curând, Geoană iar a recidivat şi i-a amintit lui Ponta că el l-a făcut om, el, Geoană, l-a promovat în partid fără merite… E foarte greu pentru un om pornit din plin pe drumul devenirii să suporte să i se spună că, de fapt, e un neica-nimeni, un neputincios, nimic altceva decât ginerele socrului şi marioneta cu care Năstase şi Iliescu îşi plătesc vechile datorii.

    Deci, Geoană l-a umilit public pe Ponta spunându-i, în faţă, şi fără reţineri, că e o nulitate şi Ponta nu admite să i se spună adevărul. De data aceasta e hotărât: ori Geoană – out! afara din PSD şi din functie, ori Ponta îşi dă demisia de la conducerea PSD.

    Să vedem:
    – până acum, s-a dovedit că la noi, mai usor se suspendă presedintele decât un şef de cameră… Şi totuşi, nu! E greu de suspendat din cauza condiţiei pusă de Iliescu: rocadă! Cine-i fraierul să accepte condiţia lui Iliescu? Da’ cine-i Iliescu să pună condiţii si să numească omul lui/lor?

    – ce cred eu:
    M Geoană rămâne şef la senat;
    – Ponta rămâne, mai departe, şef PSD
    … şi asta pentru că interesele sunt foarte mari…

    • Cu mici exceptii, presa din România nu informează. Presa face bârfă, discreditează, calomniază, mută atenţia cititorului peste multi şi peste văi şi, acolo unde are interes, prezintă adevărul voit distorsionat, contorsionat ca să-l manipuleze pe cel slab, neobişnuit să gândească singur, să separe adevărul de minciună.

      Cum să scrie presa de azi adevărul pentru care Geoană trebuie scos de la şefia senatului şi dat afară din PSD? Ar însemna ca presa să-l facă prost şi oportunist pe Ponta. Ori de prostia lui Ponta incă mai au nevoie cei doi, Iliescu si Năstase, care l-au pus sef la PSD.

  59. Ca PD-L nu este un partid de sfinti,cred ca stie toata lumea,pt ca nu-i asa,in PD-L membrii de partid sunt romani,ca atare trag dupa ei toata ,ISTORIA GENETICA A ACESTUI NEAM,care isi spune ,ROMANI’si care ,ISTORIE’are in spatele ei multe ,Fapte’ de vitejie care tin de Folclorul haiducesc,care in mentalul colectiv tine de ,HOTIE,PRADUIALA’.Si cum printre cei TEPUITI’ intimplator trebuie neaparat sa fie si statul,uite cum avem raspunsul la ceea ce se intimpla acum.
    Cum tot asa de adevarat este ca multi romani stau cu ochii bulbucati pe ecranele televizoarelor si al calculatoarelor incercind sa inteleaga si sa-si explice,ce se intimpla.
    Si cum de analisti,chibiti,intriganti,birfitori si jurnalisti,nu ducem lipsa in vastul teritoriu al media graviteaza in mod haotic tot felul de scenarii si explicatii,care mai de care mai halucinante,dar care toate,absolut toate se raporteaza la PRES. TRAIAN BASESCU,si nicidecum la FAPTE,LA FAPTELE COMISE,de parca pres. TRAIAN BASESCU,I-AR FI IMPINS PE DOBITOCI SA IA MITA,SA FURE DIN BANII CONTRIBUABILILOR,asa incit el sa aibe sansa sa dovedeasca ca:CLASA POLITICA DIN ROMANIA ESTE PUTREDA,GAUNOASA,CORUPTA SI NEMERNICA.
    Sigur ,toti pleaca de la o logica strimba,pt ca nu PRES. BASESCU,la programat pe SORIN APOSTU sa ia mita,nu pres. il atita pe geoana si nici pe ponta.
    Nu pres. il excita pe octogenarul ION ILIESCU,sa iasa in fata cu pieptul gol sa demonstreze baronilor pesedisti ca tot el este ,SEFUL COMUNISTILOR ROMANI.
    Nu,toti nemernicii astia de fapt au fost,sunt si vor fi programati GENETIC PT A FURA,PT A FI NECINSTITI’ cum tot asa ,JUSTITIA AR TREBUI,REPET AR TREBUI SA FIE PROGRAMATA SA NU-I IERTE,SA-I DISTRUGA,SA BAGE SPAIMA IN DERBEDEI,lucru care nu prea se intimpla,si care ,TINE TREAZA GENA HOTIEI,A HAIDUCULUI CARE NU SE LASA PRINS.
    Si ar mai fi ceva,din toate scenariile mirobolante si halucinante,un fir rosu le strabate-PRES. TRAIAN BASESCU ESTE ATOTPUTERNIC-lucru care nici pe departe nu este adevarat.
    ATOTPUTERNIOC A DEVENIT STATUL PRIN INSTITUTIILE SALE-LUCRU PE CARE UNUL CA ADRIAN NASTASE,ION ILIESCU DAR SI MULTI PEDELISTI REFUZA SA-L ACCEPTE,PT CA DACA L-AR ACCEPTA IN SECUNDA DOI AR TREBUI SA SE CONSIDERE INVINSI,ORI EI…………………………….tocmai aceasta ,REALITATE REFUZA SA O ACCEPTE’……………

  60. Despre saracie si bogatie – Parabolă 🙄

    Un tata bogat, dorind ca fiul sau sa stie ce inseamna sa fii sarac, l-a dus sa petreaca cateva zile la o familie de tarani. Fiul a stat trei zile si trei nopti la tara. Revenind la oras, in automobil, tatal l-a intrebat:
    – Ei, ce zici de experienta avuta?
    – Bine, ii raspunse fiul putin rezervat.
    – Ai invatat ceva, insista tatal?

    – Sigur. Ca noi avem un caine, ei au patru. Ca avem o piscina cu apa tratata, care ajunge pana la jumatatea curtii. Ei au un rau intreg, cu apa cristalina, cu pesti si multe alte lucruri frumoase. Ca avem lumina electrica in gradina iar ei au stelele si luna pentru a-i lumina. Gradina noastra ajunge pana la zid. A lor se intinde pana la orizont.

    Noi cumparam mancarea, ei o gatesc. Noi ascultam CD-uri, ei asculta simfonia perpetua a pasarilor, greierilor si a altor animale mici. Toate astea, insotite adesea de cantecul unui satean care isi lucreaza pamantul.

    Noi folosim microundele, ceea ce mananca ei are gustul focului lent. Pentru a ne proteja, traim inconjurati de ziduri cu alarma. Ei traiesc cu usile ca si deschise, protejati de prietenia vecinilor. Traim conectati la telefonul mobil, calculator, televizor. Ei sunt conectati la viata, cer, soare, apa, verdele, campului, animale, la umbra, la familia lor.

    Tatal a ramas impresionat de profunzimea gandirii fiului sau.

    La sfarsit, fiul a concluzionat.
    – Multumesc tată, pentru ca m-ai invatat cat de saraci suntem. In fiecare zi suntem mai saraci in observarea naturii, care este opera grandioasa a lui Dumnezeu. Ne preocupam pentru a avea, a avea si iar a avea. De fiecare data mai mult. In loc ca singura preocupare sa fie “a fi”.

  61. @ Stefan Radoveanu

    Nu stiu de cand esti plecat din Romania, dar postarile tale pe acest blog sunt o insulta la adresa poporului roman, vorbitor de limba romana. Daca nu esti capabil sa te exprimi in limba romana pe blogul unui ministru roman, ar fi bine sa renunti, din bun simt sau din respect pentru limba romana. Nu cred ca participantii la acest blog sunt interesati de cunostintele tale in limbe franceza…..

    • ***Katrina – în mai multe rânduri i s-a atras atenţia să scrie româneşte dar ori e nesimţit, ori e senil.
      Mie mi-a recomandat să învăţ lb franceză, auzi, neam prost! Se exprimă corect româneşte. Nu ştiu ce vrea să demonstreze scriinf în lb franceză pe care azi şi ţiganii o vorbesc… 😮

    • Comentariul meu

      Minciuna si dezinformare! N-am auzit ca Marian Vanghelie, Hrebenciuc sau C Voicu

      … sa-i ceara demisia lui Geoană, sa-l ameninte ca-l da afara din partid. De ce se ocoleste adevarul? De ce nu se spune clar ca Ponta, ofensat de adevarurile pe care Geoana i le-a spus in fata, adica in fata românilor, fara retineri ori menajamente, vrea sa-si razbune onoarea…
      Geoana l-a facut incompetent si oportunist pe Ponta, spunand pe tv-uri ca el l-a facut om, el i-a dat functii fara nici un merit. Acesta este adevaratul motiv pentru care Geoana trebuie sa dispara…
      Sa nu se creada cumva ca iau apararea lui Geoana, fereasca Dumnezeu, ma deranjeaza minciuna, manipularea. Cum adica sa-si permita jurnalistii sa comenteze spusele lui Geoană? Ar insemna ca si ei,jurnalistii, sa-l jigneasca pe Ponta exact cum a facut Geoana, nu? Si atunci, jurnalistii o dau cotita si inventeaza si ei vinovati fara vina…
      Păi, ce nu face romanul sa-si apere scaunul ori ca sa manance cozonac in loc de paine?

  62. Deja lătrăii au inceput să-l acuze pe Băsescu pentru scandalul din PSD:

    Comentariu I

    Bravo, domnule! Halal logica! Tot Basescu-i vinovat ca astia isi scot ochii, deocamdata, pe ceea ce nu au…
    Păi, n-asa, Băsescu l-a sfatuit pe Geoană sa-i dea functii lui Ponta fara ca acesta sa le merite, Basescu l-a trimis pe Geoana sa se relaxeze la Vantu in dec 2009, Basescu l-a trimis, de nebun, pe Geoana in USA, Basescu l-ar vrea candidat la prezidentiale, pe Geoana, in 2012, n-asa?

    • Comentariu II

      Intarata-i d r a c e ca si mie-mi place… Ceea ce fac acum PSD-istii e minunat si se numeste lucru manual. Ca si Geoana, in 2009, PSD-istii, acum, isi sapa groapa. Singuri… Nu le trebuie ajutoare de la putere. Bine lucrat, tovarasi PSD-isti, sapati-o cat mai adanc pentru ca in veci sa nu mai ajungeti la guvernare. In anii cat ati guvernat, ati distrus tara, i-ati saracit pe romani si ati carat banii romanilor la bancile din strainatate.
      Acum se vad “roadele” guvernarilor voastre dezastruoase.

  63. Un zâmbet 😆 şi…

    Ion îl întâlneşte pe Gheorghe şi-i spune:
    – Ştii, mă’ Gheorghe… cum te văd, cum îmi aduc aminte de Vasile!…
    – Da’ de ce, mă’ Ioane?
    – Păi, pentru că şi el îmi datorează un milion!…

    Noapte bună! Să visaţi bimbiline!

  64. Trăim într-o ţară unde câinii şi ţiganii par a fi problemele cheie. Ţiganii chiar sunt. De ţigani nu putem vorbi ca de o plagă că nu e corect din punct de vedere perpendicular, interstiţial ori cine ştie din ce alt punct de vedere… Şi apoi ţiganii sunt oameni, căci aşa se vede când îi priveşti de departe… În schimb batem monedă pe câinii comunitari şi tot îi rezolvăm de două decenii încoace, însă fără succes. De ce? Pentru că toate legile şi proiectele de legi încearcă să combată efectul iar nu cauza. Omul şi nu animalul este vinovat pentru această situaţie iar legile noastre vizează mereu victima şi nu vinovatul. Rădăcina răului e omul, nu animalul dar n-am auzit de nici o lege care să pedepsească imbecilii care îşi abandonează câinii sau pisicile…De aici trebuia pornit. Aş vrea să aud că abandonul unui animal este pedepsit cu o amendă usturătoare şi cu interdicţia de a deţine pe viitor orice animal de companie. N-o să aud de aşa ceva, căci astfel de măsuri ar fi nepopulare şi nu trebuie uitat că tâmpiţii au drept de vot, pe când animalele, nu. Şi iarăşi ajungem de unde am plecat, la noi totul se rezumă la jocuri politice, unele mai voalate altele de-a dreptul neruşinate.
    Esenţa cred că e starea noastră de sănătate morală şi civică. Noi, ca societate civică suntem bolnavi, atâta timp cât aşteptăm să ni se dea şi să ni se facă fără ca noi să mişcăm un deget. Moral, moral suntem în comă şi murdari până în albul ochilor, căci sănătatea morală e direct proporţională cu atitudinea faţă de cei lipsiţi de apărare… Ne comportăm murdar cu mediul înconjurător, cu semenii noştri, cu animalele… Săracă ţară creştină cu sute de mii de închinători la moaşte şi lingători de icoane … S-o fi rugat vreunul: „Doamne ajută-mă să fiu iar om”? Nu cred. Am uitat oare că una dintre legi este să nu ucizi?! Să nu ucizi însemnă că nu ai drept de viaţă şi moarte asupra altor fiinţe, fie oameni, fie animale. Desigur, biserica-ortodoxă-comercială-română tace… Are alte treburi, e implicată adânc în adunarea de fonduri pentru salvarea neamului… Ce plăsmuire deşănţată!
    Am citit comentarii cum că toate animalele ar trebui castrate ori sterilizate…Nu mă opun dacă propunătorul iese în faţă cu exemplu personal, deci el, cu ouăle în palmă. Adică cum, domnule, animalele se vor înmulţi prin spori, ori cum? Dar hai s-o luăm altfel, ce-ar fi să castrăm toţi violatorii, hoţii, imbecilii, infractorii, interlopii, retardaţii care fac copii să-i pună la întins mâna pe la colţuri de stradă… Ar fi rău. Ar pieri alegătorii, masa de manevră… Pentru Dumnezeu, n-am nimic cu ţiganii! Ei sunt tot un efect, nu o cauză. Efectul nepăsării şi intoleranţei noaste, a bunului popor român, cel cu pâinea şi sarea şi iubirea aproapelui… Rahat pe băţ pentru adormit turiştii! Noi suntem altfel: dominaţi de invidie, lăcomie, mândrie prostească, habotnicie şi ură. Noi nu ne iubim nici măcar pe noi… Câtă vreme nu vom încerca să ne iubim aşa cum suntem, urâţi, mici şi nemernici, n-avem nici o şansă.
    Am zis destul, am supărat pe mulţi dar sper ca mânia să le fie constructivă, să le deschidă ochii şi să se scuture de nepăsarea şi necuviinţa greţoasă în care se lăfăie.
    Ah, apropo de lege… zic s-o luaţi de la capăt.

  65. Ca sa se scape de “maidanezi” va spun ce trbuie facut : sa se aduca pe scena politica un ” buldog” care va sti cum sa rezolve problema maidanezilor . Deocamdata nu se vrea un Blaga , si nu s-a vrut un Blaga sa fie presedinte de PDL , stim cu toti , nu a vrut Traian Basescu . L-a vrut pe Boc , si l-a vrut si prim ministru pentru este extrem de docil si supus lui Traian Basescu . Iar acum se vad rezultatele . Atat Basescu cat si Boc nu mai au popularitate , iar Boc este considerat piatra de poticnire pentru binele Romaniei . La fel si Basescu , dar fiind presedinte nu se poate scapa de el asa usor , mai are doi ani , daca nu cumva este suspendat inainte de termen . Dar Boc , daca ar fi constient de realitatea din jurul dansului , ar trbui sa demissioneze din functie , asta pentru binele PDL-ului . Oricum PDL , ca singura possibilitate sa-si castige ellectoratul care l-a avut odata , este sa produca un cutremur , orice fel de cutremur , in principal cu demissia lui Emil Boc si in locul lui pus cineva care are credibilitate si verticalitate . Si acest om este Vasile Blaga . Nu este neaparat nevoie sa aibe abilitati extraordinare de prim ministru , tot ce trebuie sa aibe este buni consilieri . Se stie ca Blaga nu este supus lui Basescu si asta are un impact extraordinar pentru ellectorat ba si pentru Opozitie . Blaga , prin natura sa si felul lui de a fi , domina peste politicienii din Opozitie iar acestia nu-i gasesc nimic ca sa-l critice . La un buldog se poate latra,dar numai dela distanta , dar nici-odata nu poate fi muscat . Ma refer la Blaga . Si sunt destui maidanezi in toate taberele politice . Cred ca trebuie sa li se dea un buldog . Probabil ca se va diminua latratul sau chiar se va opri . Si atunci PDL va avansa vizibil .

  66. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    Doua femei, una cu un baietel alta cu o fetita, nimeresc in acelasi compartiment in drum spre mare… La un moment dat fata stranuta… “Hapciu”… Baietelul raspunde “Nolocel!”.
    Mama fetitei surprinsa: “Vai doamna ce copil manierat aveti”.
    Peste un timp fetita iarasi: “Hapciu”… baietelul “Noloc!”, mama fetitei: “Doamna, nu pot sa cred ce bine l-ati educat…”
    Trece ce mai trece, fetita: “Hapciu”, baietelul: “Ai lacit culva mica.”

  67. Doamna Udrea indepartati-va de acest subiect cit mai repede si nu mai sustineti aberatia pe care a incercat-o Basescu.Va “radeti” ca partid la alegeri cu “eutanasierea” ciinilor.
    Stiti ce nu poate fi de inteles ? Daca tot se lasa rezolvarea problemei la initiativa si in modul pe care-l vor comunitatile locale ,ce va apucati voi de la “centru” sa faceti o lege ?
    Dar totusi sint fericit.PDL-ul a “rezolvat” toate problemele romanilor si acum “arde” problema ciinilor vagabonzi.Se rezolva si asta si ce nevoie mai avem de “guvern si parlament” ?

  68. Berlusconi a demisionat. Da, şi?… 😮

    Târziu, in noapte, Berlusconi a demisionat. Mulţimea – in delir! “Capul lui Moţoc vrem!” şi l-au primit. Săreau şi hăhăiau de bucurie. Demisia unui prim ministru nu rezolvă cu nimic situaţia din Italia ori din altă ţară a Europei unde FMI ori Angela Merkel declară că este criză.
    Cauzele şi vinovaţii trebuie căutate la cei care conduc Europa şi drămuiesc bucata de pâine a locuitorilor din ţările care alcătuiesc UE. 😮

  69. ***MădăMădă – Bună dimineaţa, fată frumoasă! 😆
    Nu ştiu dacă te-ai trezit că tu eşti mică şi, ca să creşti, ai nevoie de mai mult somn.
    Vezi că un comentariu despre Berlusconi s-a oprit la tine… Nu ştiu ce nu i-a plăcut aici de nu a fost acceptat. Poate-i dai drumu’…
    Mulţumesc!

    Administrator:
    Buna dimineata Silver! L-am scos 🙂 .

  70. Club des fatigués de naissance
    Statuts:
    1. On naît fatigué, on vit pour se reposer.
    2. Aime ton lit comme toi-même.
    3. Repose-toi le jour pour dormir la nuit.
    4. Si tu en vois un qui se repose: aide-le.
    5. Le travail, c’est de la fatigue.
    6. Ne fait pas aujourd’hui ce que tu peux faire demain.
    7. Fais-en le moins possible, et ce que tu dois faire, fait-le faire par les autres.
    8. Trop de repos n’a jamais fait mourir personne.
    9. Quand l’envie de travailler te prend, assieds-toi, attends qu’elle te passe.
    10. Si le travail, c’est la santé, vive la maladie!

  71. In doua randuri a iesit Geoana pr tv-uri ca sa spuna ca el l-a…

    … facut om pe Ponta, ca el l-a ajutat sa ocupe functii in PSD fara sa aiba nici un merit. Acum, asistam cum incorectitudinea de care a dat dovada Geoana ca sef PSD, se razbuna, se intoarce impotriva lui ca un bumerang, lovindu-l cat se poate de crunt. Poate din experienta trista dar meritata de Geoana, vor invata si altii ca “Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti…! 😮

  72. Apropoo de GEOANA si PSD.
    Imi permit sa va sugerez sa intrati pe blogul lui VASILE DINCU,veti gasi un material excelent,o analiza extraordinara a ceea ce a fost,este si probabil va fi PSD.
    Materialul este bogat si incendiar,asa ca din toata inima vi-l recomand,pt ca nu-i de ici de colo,ca cineva din interior,care a fost in cele mai inalte sfere ALE PUTERII NEOCUMINSTE SI BOLSEVICE, sa ofere atitea informatii.
    A si de ce nu,poate si pedelistii vor cadea pe ginduri,dupa………….

    • ***Zapa – dacă tot te-ai deranjat să ne atenţionezi, puteai pune link-ul aici ca să nu mai orbecăim precum chiorii după acest blog…
      Mersi pentru nimic… 😮

  73. Din tot ce a spus Geoana pe tv-uri, am inteles ca PSD ar trebui sa-i multumeasca pentru ca il are si ca tot ce face el ca sef al senatului e din loialitate fata de partid. Sic!
    Geoana a vorbit si despre dragostea lui imensa pentru tara si romani care, de asemenea, ar trebui sa-i multumeasca lui Geoana ca le ofera posibilitatea ca, de 20 de ani, sa-l intretina pe banii lor, bietul Geoana neavand bani sa-si cumpere o casa si sa-si plateasca utilitatile din ceea ce castiga, si castiga bine…

  74. Sivestar,pui linkul cu o conditie-ma chemi la o portie de placinte ,POALE IN BRIU MOLDOVENESTI,si te scutesc de a mai scrie pe GOAGLE-VASILE DINCU BLOG si sa intri in universul lui VASILE DINCU……….

    • ***Zapa – dacă ai mai multă trecere pe lângă şefa, propune-i o întâlnire ca cea la care nu ai venit. De data asta vii şi eu mă prezint cu plăcinte poale-n brâu… E singura ocazie să ne întâlnim…

    • ******Zapa – uite că mi-am amintit, de anul trecut spuneai tu de o şampanie franţuzească.
      Nu merge la plăcintă. Are fratele meu vin roşu că ăsta e bun de băut la plăcintă…

  75. Mdaaaa,nu te contrazic,asa sa fie.
    Cit priveste trecerea pe linga ,Sefa,nu stiu ce sa zic,dar cred ca E.U. nu face discriminari si-si trateaza in mod egal simpatizanti,si cum eu sunt unul din multele zeci de mii,nu cred ca beneficiez de un tratament aparte,mai ales ca nu am stat niciodata fata in fata,sa vedem care dintre noi cade prada farmecului personal,eu s-au doamna ministru………………….am glumit………

    • ***Zapa – am glumit. Nici vorbă. În primul rând nu-i timpul şi-apoi, acum, ne distrăm cu altceva… 😆

  76. A uitasem,nu mi-ai spus ce impresie ti-a lasat materialul,cred ca merita comentat……….

    • ***Zapa – o să citesc după amiază aşa, mai pe indelete. O singură observaţie, deocamdată, pornită dintr-o spusă de a lui Dâncu: Ponta nu a luptat, nu s-a zbătut, nu a făcut nimic special să ajungă şef, lui Ponta funcţia de şef PSD i s-a oferit. Ponta a fost făcut şef PSD de Iliescu şi Dâncu nu se poate să nu ştie acest lucru. Atunci, întreb şi eu, de ce minte, mă, acest Dâncu?

  77. Bietul Ponta,abia acum simte ce inseamna politica interna de partid.A fost frumoasa cand au fost facute masinatiile sa fie adus in functie,cam neplacute cand nu functioneaza cum vrea el…

    • ***Gabi – Şi domnul Goe îşi dorea ca trenul să vină atunci, în minutul în care-l dorea…
      Dar, cum totul e programat… 😮

  78. Franky

    Articolul lui V. Dancu ,o fidela si reala-in sfarsit-analiza a ceea ce a insemnat Iliescu pentru Romania si PSD si rolul pe care acesta inca il mai joaca in PSD . Partea cu Ponta este o gura de oxigen manipulatoare de opinie publica,pentru a-l pozitiona pe Ponta pe un piedestal al luptei de albire a PSD-ului ce va rezulta din aceasta lupta interna.V Dancu a fost si va fi mereu un analist de stanga si simpatizant al acestei orientari,e greu de scos din sangele sau de politician vechi acest microb.Articolul sau e un amestec de informatie menita sa capteze atentia cititorului frustrat de toate realitatile iliesciene descrise de Dancu,si de asa zisa informatie despre dedesubturile luptei interne si posibila victima-Ponta-menita sa aduca simpatie acestuia si intelegere cu efect electoral vizavi de aceasta nebunie PSd-ista care dezorienteaza electoratul lor. Curat obiectiv articolul,venit de la un analist” independent”… 😉
    Ponta culege ce a semanat,a venit pe valul Iliecian crezand probabil ca are capacitatea de a se descurca pe urma,acum nu are decat sa pluteasca in deriva sau doar sa pluteasca…Este ocazia perfecta sa vada pe cine are in jur.Si noi de asemenea.Politica la televizor facuta de PSD de-a lungul anilor,ne da ocazia sa vedem ce monstrii a creat politica romaneasca…

  79. Mai devreme, M Geoana a spus pe tv-uri, ca actiunile lui de la senat – blocajul – au fost facute din loialitate fata de PSD.
    Dar acum, intreb si eu de ce se face confuzie intre disciplina de partid si libertatea de expresie si de miscare? Sau pentru PSD doua sunt una?
    Sa nu se creada ca iau apararea lui Geoană, fereasca Dumnezeu, las’ ca-i bine asa rau cum este, pentru Geoana…

    • S-a votat excluderea lui Geoană din PSD.
      Să vedem ce va urma…

    • Ca au votat (masiv) pentru excluderea lui Mircea Geoana, e treaba lor si pana la urma, dreptul lor.
      Faptul ca au votat excluderea anterior orei la care-l chemasera (chipurile) ca sa-l audieze, arata cred eu pe ce culmi de progres si dezvoltare a ajuns democratia in cadrul PSD !
      O zi buna tuturor.

    • ***Nicolae – asta este disciplina de partid 😆 Ăsta este PSD-ul…

    • Silverstar, dupa parerea mea, prin modul in care a actionat azi, PSD nu va mai putea niciodata sa pretinda ca este mai bun decat oricare dintre partidele sau formatiunile politice pe care le critica. Asta ca sa nu discutam despre cat o fi sub oricare dintre cei pe care-i critica.

    • Şi totuşi, Geoană nu e cu nimic mai puţin bandit decât colegii care l-au lucrat astăzi chemându-l la o ora ca ei să-l termine ceva mai devreme… 😮
      La conferinţa de presă de la ora 12,15, M Geoană a spus două lucruri care se bat cap în cap, şi-anume că
      – este loial PSD şi că toate acţiunile lui la senat sunt din loialitate faţă de partid şi că…
      – iubeşte ţara şi poporul.
      Undeva, M Geoană minte şi asta pentru că lucrările senatului sunt blocate de ceva timp. Senatul lucrează pentru popor, da? dacă Geoană iubeste poporul, de ce a blocat lucrările, de ce obligă Geoană senatul să lucreze pentru PSD?

    • ***Nicolae – cei din opoziţie ştiu şi spun un singur lucru că e dreptul lor să creitice. Dar, ştii tu că e mai uşor să vezi paiul din ochiul altuia decât bârna din ochiul propriu.

      Mă gândesc însă dacă acţiunea PSD de azi şi cea din zilele trecute, desigur, va avea vreun impact asupra populaţiei, a membrilor PSD spectatori, ca şi noi, asupra membrilor din celelalte partide. Asta chiar mă interesează.
      Aş vrea să ştiu cum comentează, cum interpretează tot acest circ, pentru că eu aşa il văd, aşa îl percep.

    • Presupun ca lui Mircea Geoana i se pot reprosa multe. Inclusiv blocajul din Senat. Sa nu uitam insa ca nu e mult timp de cand Presedintele Traian Basescu imputa respectivul blocaj Senatului pe ansamblu, de la Mircea Geoana si pana la ultimul senator. Ca sa fim cinstiti si citind stenogramele sedintelor din Senat, parca Presedintele are dreptate, fiind destule momentele cand inteleg ca pe acolo cam bate vantul….
      Numai bine.

    • ***Nicolae – încă nu au trecut 4 ore de la conferinţa de presă în care Geoană a spus clar că a blocat legea aceea cu ajutoarele sociale din loialitate pentru PSD. Cum se poate ca el să fie iertat, cum se poate ca Băsescu să nu se revolte?
      Cu alte cuvinte, blocând legea, M Geoană este de acord sa existe sute de mii de pensionari de boală fără a fi bolnavi cum este de acord ca alte sute de mii de români să primească ajutoare in timp ce locuiesc in case cu etaj şi conduc maşini de lux…
      Această risipă nu face decât ca oamenii care au muncit o viaţă ori cei care cu adevărat, au nevoie de ajutorul statului pentru că altfel nu se descurcă, să trăiască la limită. Ce face Geoană? Încurajează şi susţine hoţia legală, nu?

    • Facem si noi exact ce fac toti de obicei.Calcam in picioare un om cazut. Cred ca putem invata cate ceva din tot ceea ce ni se arata pe tv,mai ales cat de distructiva este lupta politica.Nu pot sa nu ma gandesc ca daca Geoana ar fi ajuns presedinte,la ora aceasta ar fi fost coada la usa sa la pupat…maini. of,of,…politica… 😉

    • Ce iese din pisica soarici prinde, acest maidanez gEOANA este fiul generaluli GEOANA fost tortionar la Canalul Dunare Marea Neagra in anii 50.

      Ce incredere piuteti sa faceti unui asemenea individ indoctrinat in viata familiara si ajuns din greseala unora si a altora in politica.

      Asemenea indivizi trebuie izolati in viata politica.
      UN CRIMINAL tot CRIMINAL RAMANE, gEOANA isidsicuta pozitia politica si SABOTEAZA lucrarile SENATULUI, SUBMINEAZA NATIUNEA !!!

      ROMANIA ARE PROIECTE INTERESANTE, BUGETUL, REORGANIZAREA TERITORIALA, PREVEZIUNILE ROMANIEI SI ALTELE !!!

  80. Nu rataţi! Mircea Geoană la “Ultimul cuvânt” la B1 TV

    Nu rataţi, în această seară, de la ora 21.00, timp de două ore, va fi difuzată o ediţie specială a emisiunii “Ultimul cuvânt”, moderată de Ion Cristoiu.

    • ***Gabi – am scris mai sus exact ce spui şi tu, dacă se poate învăţa ceva din păţania lui Geoană.
      Trebuie ştiut însă, că Geoană plăteşte acum, datorii vechi şi noi – investiţiile care s-au făcut ca să câştige alegerile, jignirile aduse lui Ponta, Iliescu şi Năstase, indisciplina, insubordonarea.

  81. Acum este momentul pentru PDL sa produca un cutremur , nu prea tarziu dupa acest cutremur din PSD . Daca PDL produce un cutremur , simmilar cu cel dela PSD , adica sa fie inlocuit Boc dela sefia guvernului , asa cum eventual Geoana este removed dela sefia Senatului , balanta va inclina catre PDL . Stiu ca Emil Boc este un om muncitor si bun prim ministru , dar din cauza ellectoratului , care nu-l mai vrea , pentru ca este supus lui Traian Basescu , acesta trebuie schimbat . Nu din cauza lui , ci din cauza lui Basescu care are o foarte joasa popularitate . Ba chiar ellectoratul crede ca prim ministrul Romaniei nu este Boc , ci Traian Basescu . `Asta face ca lumea sa creada ca E.Boc este inutil si inefficient ca prim ministru . Aici este marea problema a PDL-ului . Deci se impune schimbarea lui E. Boc . Deaceia spuneam de necessitatea unui cutremur in PDL este imperativa . Dar acesta (Boc ) , trebuie schimbat cu cineva care sa nu fie obidient lui T. Basescu , si asta deasemeni este imperativ , si desasemeni ellectoratul sa fie constient ca intre noul prim ministru si Traian Basescu nu exista relatia de supunere , de obidienta totala , asa cum este cu Boc . Eu cred ca V. Blaga ar fi omul acesta , caci se stie la ellectorat ca nu asculta de Basescu , , nu este omul care sa se supuna cuiva ,si deasemeni este omul care este respectat de Opozitie datorita cinstei si verticalitati de caracter . Daca Dna Udrea nu era deasemeni supusa lui T.Basescu , dansa putea fi un foarte bun prim ministru pentru ca are o experienta administrativa -juridica – financiara -economica , mai buna ca orice ministru din guvern sau chiar mai buna dect orice politician PDL , for that matter . Cu Dna Udrea nu se poate face cutremurul de care este nevoie . Acum , pana nu se stie cum se finalizeaza povestea lui Geoana la PSD , nu se pot lua actiuni in PDL . Daca Geoana este eliminat din partid , Geoana nu are la ce partid sa mearga , si nici sa-si faca un partid . Tot ce se poate sti inca de pe acum , este ca cei loiali lui Geoana , ca sa se razbune pe PSD si pe Ponta , vor emmigra la PDL . Asta cred , dar asta numai in conditia in care E. Boc nu mai este prim ministru . Bine era daca Boc era , or prim ministru , or presedintele PDL . Or el este both . Adica cum e mai rau pentru PDL . Si punerea dansului in doua functii importante , adica acest ” cum e mai rau ” , se datoreste tot lui Traian Basescu .El i-a dat aceste doua functii . Si acum se vede effectul .

    • Ponta spune de Iliescu , apropos de inlaturarea lui Geoana din partid : ” Domnul Ilescu este conciliant , eu nu sunt ” . Asta spune tot despre caracterul lui Ponta , adica este omul care nu stie ce inseamna jumatatea de masura . Asta inseamna ca va face asa cum a spus : or Geoana or el , adica daca Geoana nu este exclus din partid , atunci isi va da el demissia dela sefia PSD-ului . Si atunci , daca Geoana este exclus , Ponta va fi vazut de ellectorat ca omul cu mana de fier , strict si ferm , omul de temut , omul care va atrage ellectorat de peste tot . Iar daca Geoana nu este exclus din partid si Ponta nu demissioneaza ca sef de partid , atunci va fi vazut ca un om indoielnic in cuvant si nu va attrage electorat . Si daca demissioneaza dela sefia PSD-lui pentru ca Geoana nu a fost exclus , va ramane o figura de interes si de atractie pentru toata lumea , indiferent de orientarea politica . Si va deveni o rezerva de baza si sigura pentru PSD in viitoarea pozitie de prim ministru in anul viitor . Asta in caz ca USL castiga . Dar daca nu mai este seful PSD , nu mai poate sa ia initiativa sa suspende pe Basescu , asa cum spunea mai inainte .

    • ***Geoană nu demisionează. Spunea mai devreme, pe B1tv că nu e obligat să asculte comenzile sinucigaşe ale partidului.
      Îi tot dă înainte cu loialitatea faţă de partid ba chiar a şi spus, la un moment dat ca, dacă pleacă, PSD se scindează. După cum se vede, Geoană şantajează la greu…

    • Citatul zilei 🙄

      “Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu “cand nu ascunzi nimic” celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui”.
      Mircea Eliade 🙄

    • Hoţul de încredere… 😮 Parabolă

      Un om l-a rugat pe un călător prin deşert să-i dea voie să stea pe spatele cămilei sale.

      Cererea sa a fost îndeplinită. Odată urcat, omul l-a aruncat pe proprietarul cămilei în nisip şi a fugit cu tot cu cămilă.

      Proprietarul a strigat după el: “Nu sunt necăjit că mi-ai luat cămila! Mai am altele. Dar ai distrus credinţa în oameni. Pe viitor, proprietarii de camile nu-i vor mai ajuta pe călătorii singuratici. Nimeni nu va mai fi lăsat să stea pe spatele cămilei…”

  82. Se pare că greii PSD, Iliescu şi năstase, vor împăcarea între PSD şi Geoană, dorinţă transmisă în presă de Liviu Dragnea. Cu alte cuvinte, au înţeles că nu e posibilă rocada şi nu-şi permit ei să piardă şefia senatului, mai ales, că azi, M Geoană le-a transmis public că numai din loialitate faţă de PSD ţine senatul blocat şi legea asistenţei sociale, la sertar…

    Aşa că:
    – Geoană nu pleacă de la PSD,
    – Geoană rămâne şeful senatului, asta dacă PDL doarme mai departe şi nici el nu are interes să treacă legile propuse;
    – Ponta nu-şi mai dă demisia aşa cum a ameninţat…

    Concluzie: Pupat toţi Piaţa Idependenţi, motiv pentru care şi noi putem înceta de a-l mai plânge pe Geoană şi să ne culcăm voioşi… .lol:
    Mulţumim pentru circ…
    Oare ce s-o fi scumpit pe parcursul acestui scandal?

    • Eu totusi cred ca Mircea Geoana va fi exclus din PSD. Odata pornit pe aceasta cale, Victor Ponta nu-si mai permite sa dea inapoi. Iar greii PSD vor merge alaturi de el, de Victor Ponta; mirajul pe care-l reprezinta perspectiva guvernarii de peste un an, este suficient de puternic ca sa-i determine sa aleaga cartea pe care o considera castigatoare.
      O seara buna.

  83. Doamna, inainte sa vorbiti de legi, invatati prima lege a democratiei sau macar definitia: Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. De aici pleaca problemele: aceasta vointa se exprima zilnic in democratia autentica, nu doar la alegerile din 4 in 4 sau 5 in 5 ani. Zilnic inseamna ca in momentul in care o conducere politica cum e PDL-UNPR-UDMR acum, constata la un moment dat, pe perioada exercitarii mandatului, ca nu mai reprezinta vointa electoratului din 2008 (fapt usor de constatat – practic toata Romania va dezavueaza) nu se agata artificial de putere, ci isi da demisia, organizeaza anticipate etc. Asa este in toate lumea civilizata unde ca exercitiu democratic real din ultimii 10 ani, presedintele Germaniei a demisionat pentru o gafa minora nu ca ale lui Basescu, Olanda a organizat anticipate, Spania si Portugalia la fel, in Marea Britanie a demisionat un guvern, in Cehia, Belgia si Italia altul, la fel in Grecia etc. Ceea ce faceti voi deja este falsa democratie (este denumita de politologi democratura sau illiberal democracy, adica dictatura impachetata in ambalaj democratic), precum in Belarus, Iran sau Pakistan acum, in Chile odinioara. Performante nu aveti exact niciuna, Romania este pe ultimul loc in UE la PIB pe cap de locuitor la paritate puterii de cumparare, pana in 2009 era macar penultima, dar in 2010 Bulgaria a depasit-o. Ce mai asteptati, sa se repete 1989?

  84. Un zâmbet 😆 şi…

    Un lingusitor ii atrase atentia lui Oliver Cromwell, care intra biruitor in Londra, ce multa lume se stransese sa-l vada. “Tot atatia ar fi fost si daca m-ar fi dus la esafod”, fu raspunsul.

    Noapte bună! Să visaţi bimbiline… 😮

  85. Veţi intra în istorie, dacă ne scăpaţi de scăpaţi de aceşti câini, care ne terorizează zi de zi,începând cu lătratul,muşcatul şi chiar omorâtul unor persoane.Iar mesajul meu pentru iubitorii de animale este “faceţi voi ceva dacă îi iubiţi cu adevărat”

  86. Bună dimineţa! Un zâmbet la cafea 😆

    Statea badea Vasile pe marginea drumului rezemat într-o bâtă. Un tip trecând cu maşina prin zonă opreşte în dreptul moşului şi-l întreabă pe moş până unde merge. Moşul ia bâta în mână şi-i spune tipului:
    – Fă-ţi o labă!…
    Tipul speriat, văzând că nu are scăpare se pune s-o facă. După ce termină, se uita la bade care din nou cu bâta în mână îi spune:
    – Înca o dată!
    Din nou tipul văzând ca nu are ce face se pune şi o face. După ce termină şi a doua oară, moşul urlă din răsputeri:
    – Încă o dată!…
    După ce termină şi a treia oară, tipul vizibil obosit îl aude pe moş strigând:
    – Fă Marie… hai fă, că te duce domnu’ pan’ la Cluj!

  87. Sincer va spun mi-a placut Cristian PREDA ieri la IRTV.

    Parca se simtea dupa doua VIAGRA, bine punctat cel de la Prodemocratia care joaca in barca uslISTA.

    PDL are sansa inca odata acum pana la sfarsitul lui decembrie sa scoata legile :
    1 Reorganizarea teritoriala
    2. Modificarea Constitutiei
    3. Parlament uni cameral
    4.Bugetul 2012
    5. Alegeri comasate

    Altfel poate sa-si ia ramas bun de la PUTERE.

    LA MUNCA !!!

    • Am uitat inca ceva,
      Votul prin corespondenta.

      Aveti 3’000’000 de Romani care va doresc in strainatate !!!

      Cordialement

  88. Astazi se reia in discutie plecarea lui Geoana de la conducerea senatului. Sigur ca Geoana nu accepta, nici nu vrea sa auda spunand ca este in interesul PSD ca el sa fie sef acolo.

    • Geoana plateste acum pentru investitiile morale si materiale care s-au facut in el, in 2009, ca sa ajunga la Cotroceni. Si mai plateste ca de-a lungul anilor i-a ofensat pe Iliescu si Nastase si, mai nou, pe Ponta… cel pe care Geoana spune ca l-a facut om, ca l-a promovat fara nici un merit.

    • Capitalisti in carton din ROMANIA doresc CREDITE BANCARE garantate de GUVERN si ei sa le cheltuiasca pe vile, masini de lux, voyage si conturi in strainatate.

      Priviti in jurul DVS la IASI sau CLUJ si chiar in ILFOV sau TELEORMAN !!!

  89. A propos de de cainii, pe 27 11 11 avem o votare priviind printre altele si cainii.

    In primul rand problema cainilor apartine judetului si nu guvernului.
    Dece va complicati, guvernul ordoneaza si judetele, viitoarele regiuni pun in aplicatie ordinele guvernului.

    La noi cainii care nu au proprietar sunt luati in gazduiti in locuri speciale pentru a se gasi un proprietar.

    Proprietari de caini sunt obligati la taxe dupa cum urmeaza :

    1 caine 50CHF /an

    2 caini 75CHF/ an pe caine

    3 caini 100CHF/ an pe caine

    Nu mai pierdeti timpul cu legi care nu sunt resopectate si va trimit in derizoriu.
    PDL are probleme mult mai importante !!!

  90. Silvio Berlusconi va nous manquer

    On a beau dire que Berlusconi a ruiné l’Italie, fait d’elle la risée de l’Europe et du reste du monde, une chose demeure : ce sont les Italiens qui l’ont élu et gardé à la tête du pays pendant deux décennies. Ce qui signifie qu’il existe une correspondance entre les électeurs et leur élu, entre le génie national et le caractère d’un leader.

    Berlusconi est comme les Italiens, que personnellement j’aime beaucoup. Mais je ne leur confierai jamais rien de sérieux, sauf à des Italiens du nord à des ressortissants de la Suisse italienne.
    Pourquoi ?

    Parce que leur conception de la vie et du monde est certes belle mais largement irresponsable.

    Cela fait des années que Berlusconi nous fait tous rire, cet ancien vendeur d’aspirateurs qui a su capter l’attention de ses compatriotes, a connu une ascension fulgurante et a pu donner à son pays une stabilité gouvernementale inconnu jusqu’ici. A quel prix, certes, mais il y est arrivé.

    On a dis et le répète ; tous les pays d’Europe font naturellement partie de l’Union Européenne, qu’ils y soient déjà ou qu’ils cherchent à y entrer ; mais tous ne peuvent pas faire partie de la zone Euro qui est devenue une Euro-Mark.
    Avec la rigueur germanique qui convient et qui est très bien, je m’empresse de la dire…

    Quant à l’Italie, on a changé le capitaine mais pas l’équipage puisque le parti de Berlusconi dispose de la majorité dans les deux chambres. Mario Monti est donc à sa merci. Et je gage que lors de prochaines élections après l’intermède technocratique de Mario Monti, l’Italie adorera de nouveau Berlusconi car il incarne, qu’on le veuille ou pas, une partie d’elle-même.

    Attention au DANGER :
    – GEOANA,
    – PONTA,
    – NASTASE,
    – OPRESCU !!!

    GEOANA este machiat cu VANTU de aceea psd UL doreste sa scape de el.

    • Ce dezbati pana la urma?Articolul este despre caini , tu ii dai inainte cu Geoana .Bine, sigur nu esti singurul , dar vad ca ai o singura dorinta .Sa-ti demonstrezi capacilatile de politolog si de vorbitor de limba franceza .Excuse-moi monsieur

  91. Vreau sa vad reactia PDL apropo de cele spuse ieri de M Geoană la conferinţa de presă şi anume că senatul este blocat şi legea asistenţei dar şi alte legi zac prin sertare din loialitate faţă de PSD. Dar, tot ieri, M Geoană a vorbit şi de dragostea lui faţă de ţară şi rpmâni şi cât de preocupat este el de soarta ăstora… Sic…

    Din câte ştiu eu, senatul României trebuie să lucreze pentru români iar legile pe care M Geoană îşi permite să le blocheze, pentru că n-ar fi pe placul opoziţiei, sunt tot pentru români.

    Pe cine minte M Geoană? Cui îi este M Geoană mai loial, românilor sau partidului din care face parte?
    Să nu uite M Geoană că el a fost ales de români.

  92. In ultimii 20 de ani NOI si Europa am avut sansa unica, sa ne apropiem, sa ne integram, sa evoluam. Din nefericire, statele dezvoltate nu au inteles ca statele “eliberate” pot cu potentialul lor sa le ajute si pe acestea. Au pus obstacole, au creat discriminari, au pus conditii, au fost si interese(probabil) care au adus prejudicii in ambele “tabere”. In stilul caracteristic romanii nici ei nu au inteles sa se ajute, sa fie uniti. Au inventat fel de fel de “scuze” pentru a discrimina, pentru a fura startul. De la societatea “egalitarista” s-a ajuns la societatea celor “privilegiati” dupa modele subiective. Daca era vorba de competenta, pregatire, asumarea de raspunderi si responsabilitati etc., discutam altfel. Politicienii(indiferent de culoare politica) au inteles primii oportunitatile, au invrajbit, au creat convulsii, si-au tras ce a fost mai bun, au instrainat avutia s-au, au acaparat-o. Romanii si-au dat mana cu politicienii, au creat fondul sonor de distragerea atentiei. Nu intamplator discutiile in cele mai multe cazuri aluneca in sfera politica. Poti sa lansezi orice tema de discutie, neaparat discutia va aluneca(ca si aici) spre evenimentele politice, aproape nici ne se mai stie de tema initiala. Televiziunile “se lauda” cu rating-uri, nici nu le intereseaza cati sunt aceia care injura (injuratul a devenit sport national). De fapt ele sunt sursa de manipulare, prin repetare si discutii care sadesc in “intelectul” oamenilor nesiguranta, grija pentru ziua de maine, viziuni catastofice. Blogurile sunt alta sursa de manipulare. Cati sunt aceia care citesc si folosesc ideile de pe bloguri inchipuindu-si dialoguri proprii. Mesajul politic este cel mai usor de digerat si permite interpretari multiple. PS. De ce este nevoie de legi, ordonante, hotarari pentru orice? Pentru a curata sistemul de ajutoare sociale de aceia care le-au fost acordate nereal, trebuie o noua lege? Probabil este un mod de distragerea atentiei de la problemele esentiale.

  93. Pauză de zâmbet 😆

    O tipa se imbolnaveste si este internata la spital. In ziua de vizita vine la ea o colega. O intreaba daca la birou totul e in ordine. Colega ii raspunde:
    – Da, draga, stai fara grija totul e in ordine la birou, am impartit atributiile tale. Adriana face cafeaua, Elena iti tricoteaza la pulover, Caty iti face cuvintele incrucisate si eu ma culc cu seful!

  94. Parca nu ar fi fost si probleme mai importante decat maidanezii,coruptia ca exemplu,saracia, strategia pentru castigarea alegerilor(sau nu vrea dom prezident Base).
    Poate problema maidanezilor o fi problema impusa de FMI? sa vedem ce spune Franks.
    O sa spuna ca acestia rezolva poate problema crizei?
    Asa se vrea pdl,un partid mai cu mot.
    Aveti lucruri mai serioase de facut.

    • VIZITATI BLOGUL,
      cruciadapdl.blogspot.com
      Sunt informatii importante din pdl.
      Vedeti adevarata campanie electorala.
      Va multumesc.

  95. Departe de mine ideea de a promova care cumva o anume ogradă, pentru a-l aduce pe monseur ZeV în pragul isteriei dau aici un copy-paste mic fragment din păruiala straşnică dintre Zappa şi ZeV:

    ,HAAAAAAA,HAAAAAAAAA,HIIIIIIIIIIIIIII
    Intr-un limbaj de cartier ,unde baieti de baieti si-o trag cu sete,ce ti-am facut eu tie zevule,ar fi exprimat cam asa:
    ,TE-AM FACUT ZEVULE’
    adica mai pe romaneste te-am futut cu NR1.
    Ca esti inconsecvent ca glisezi,dintr-o parte in alta,ca iti schimbi idolii asa peste noapte deja o stie toata lumea ce isi face veacul p’acile,acum insa ai aratat fara echivoc ca esti un giga,si nu orice fel de giga,un giga batut rau de tot in cap.
    Asadar,se vezi ce irational esti si cita ciontradictie este in ceea ce spui si scrii,de unde se poate extrage ideea ca esti un mare fariseu.
    Ze.V. ai imbucat momeala ca un copil prost,ca prostul satului pt ca nu gindesti si te lasi purtat si orbit de emotii.
    Dar sa-ti fac demonstratia din care iesi nu turtit ci sifonat:
    1.-ai sustinut ca nu esti ,MEMBRU DE PARTID’ca esti un oartecare binevoitor de pe margine care este preocupat de BINELE GENERAL,nicidecum de viata interna de partid.
    Numai ca in ultimele tale vpostari,in special in cea de la ora 10,42,VORBESTI CU SUBIECT SI PREDICAT DE NOI,AM FACUT ,NOI SUNTEM,NOI .ETC.
    2-Dupa ce am demonstrat prima minciuna,acum sa o demontez pe cea de-a doua:,…domnul OAJDEA a ales un mod de a-si exprima opiniile,care nu corespund acestuia asumindu-si astfel consecintele statutare ale propiului comportament’
    Asadar Oajdea este rejectat din partid pt CRITICILE, facute in afara partidului,nu in forurile statutare ale acestuia,LUCRU PE CARE SI TU ze.v. membru pd-l il faci,si in tot ce ai facut si spus,ai sustinut in totalitate ,IDEILE GENIALULUI DANIEL OAJDEA ,AS PUTEA SPUNE CA SUNT COPIATE LA INDIGO.
    Opresc rationamentul pt ca,consider ca este suficient ,de clar:
    ZE.V.-asa cum am mai spus,ESTI UN PERSONAJ DESPRINS DIN STATUTUL P.C.R. un om de stinga,care nu-si poate masca si ascunde orientarile .
    Incerci sa te folosesti de orice prilej care apare pt a LOVI IN :
    -TRAIAN BASESCU PRIN ELENA UDREA
    -EMIL BOC,acuzindu-l fara nici o proba de tot ce se intimpla rau in partid,de parca EMIL BOC I-A FACUT SI-I ARE PE BULETINUL LUI PE TOTI DESCREIERATII PEDELISTI CARE CALCA PE BEC
    -dar cel mai evident este faptul ca esti o TROMPETA HODOROGITA , care cinta pt GRUPUL DESCAPATINATILOR-BLAGA ET COMP.
    Intrigant de doi lei,incerci sa te lipesti de MONICA MACOVEI SI ANDREEA PAUL VASS,pe care ai dorii sa le folosesti in lupta ,VOASTRA OARBA,A ACELOR ,NOI’ care o data cu VASILE BLAGA,ati fost improcati in CURURILE VOASTRE GRASE SI PLINE DE CELULITA,si scosi de urechi afara,fara a mai putea sa influentati partidul.
    Doar niste NEBUNI,CARE DORESC UN PARTID DE BUZUNAR AR PUTEA CERE ACUM UN CONGRES EXTRAORDINAR-
    iata doar asa din fuga calului citeva argumente oferite de tine,pt a demonstra ca ,DA ESTI O COADA DE TOPOR,CA ESTI UN FRUSTRAT,care si-a vazut interesele deranjate prin eliminarea unor lideri vechi pedisti,FOSTI FESENISTI-ASA ZISELE TABLOURI LA CARE CEI CA TINE ZEV. VENEAU SA SE INCHINE SI SA FACA SLUJ.
    Bey baieti-VREMEA VOASTRA A TRECUT,CA SI A CIUPERCILOR BOLUNDE-drumul vostru este irevocabil SPRE SIRMA PE CARE URMEAZA SA VA PUNA TINERII LUPI DIN PD-L LA USCAT, s-au sa va uniti efortyurile cu gioana si sa faceti un partid al dinozaurilor,punct.

    🙂 🙂 🙂
    Buldogu’ ofticos, buldogu’ ofticos, buldogu’ ofticos,

    • Caracterul tau de golan nu se dezminte, nu-i asa ? Unde este comentariul meu, care l-a generat pe cel al bolândului Zapa ? Incerc sa-l transfer aici, desi stiu ca sansele ca el sa apara sunt extrem de reduse. Dar, cineva il va citi oricum. 😉
      Deci:
      Deocamdata CONSTAT ca aseara, la vila LAC, CODUL ETIC A FOST INTARIT ! Cine este arestat preventiv, va fi exclus instantaneu !
      Viata BATE filmul, draga ,,bandă”…de magnetofon.
      Dar nu este normal ca VIATA sa-i prinda pe pedelisti complet nepregatiti si sa-i ia efectiv pe sus.
      Joci in alt film, băiete, unul RUPT COMPLET DE REALITATE…oricat te-ai rasuci si invarti sa-ti apuci membrele cu dinții.
      Din pacate, este cam tardiv si ipocrit ce face Boc. De exemplu,in mod normal, ION OLTEAN ar trebui dat imediat afara din conducerea partidului, avand in vedere ca prezenta lui BOTIS in fruntea unei Comisii este o sfidare la adresa bunui simt. Dupa ce nevasta si-a bagat maîinile in butoiul cu miere europeana, iar soțul, picioarele in INTEGRITATE !
      Ca sa nu mai spun ca tot Clujul cunostea porecla ,,Jumi juma”, numai naivul BOC, NU. Probabil ca porecla a fost inventata de…Macovei, nu-i asa , tăntălăule ?
      CONGRES EXTRAORDINAR AL PARTIDULUI !
      VIATA, Eusebiule, bate filmul,nu Monica Macovei !
      Cine l-a adus pe APOSTU in Primaria Cluj, cocoțându-l direct in functia de Director Tehnic ? Cine s-a preocupat (sau nu) sa elaboreze proceduri de licitatie transparente, standarde de cost, pentru a nu exista suspiciuni de coruptie , iar orice intentie de trucare si fraudare sa fe inhibata din fașă ? Ce cauta firma de salubritate a lui PRIGOANA, la Cluj ?
      Sa nu indraznesti a-mi spune ca focarul de infectie penală de la Cluj a aparut in doar cateva luni, iar nimeni din PDL nu a cunoscut vreun indiciu ca buba ar putea exploda și toți, dar absolut toți, s-au spălat pe dinți !
      Te deranjeaza ce spune MONICA ? Nu este adevarat ca pana in 2004, toata presa vorbea de coruptie fara corupti ? Nu este adevarat ca dosarul FLOTA a fost o facatura instrumentata si cu contributia doamnei Stanoiu ? Stiu ca stii bine cum stau lucrurile cu acest dosar !
      Nu este adevarat ca Monica Macovei a promovat reforma in justitie, incepand cu 2005, profesionalizand Ministerul Public ? Nu este adevarat ca toate propunerile domniei sale de numiri in functii importante au fost confirmate de Traian Basescu ? Nu este adevarat ca MCV a fost un instrument necesar pentru a le da peste labele paroase, politicienilor autohtoni ? Nu este evident ca FARA coercitie europeana, mai trebuia una sau doua generatii de sacrificiu, pentru ca in sfarsit, sistemul politic romanesc sa gandeasca de doua ori inainte de a amesteca prunele personale cu merele publice ? Nu este adevarat că fenomenul a fost patronat de Justitia lui Costiniu, Voicu si actualii judecatori aflati in vizorul DNA ? Nu cumva reactia intarziata, dar in miscare, a CSM, privind blocarea pensiei speciale pentru judecatorii care incearca sa scape de bratul lung al legii, confirma justetea orientarii doamnei MACOVEI ? S-a incercat, sau nu, implicarea doamnei MACOVEI si a lui Traian Basescu in musamalizarea dosarelor lui PATRICIU ? Atitudinea ulterioara a PNL, RALIAT PSD in actiunea de suspendare a Presedintelui, are, sau nu , legatura cu respingerea acestei tentative ?
      Cu toate acestea, rezistenta la reforma este enorma, ca si rezistenta la integritate. Nimeni nu vrea sa taie nodul Gordian, gandindu-se ca daca a mers 20 de ani, va merge asa si in continuare.
      BASTA, lumea s-a desteptat si nu mai are rabdare !
      Partidul, in actuala formula de conducere este blocat, ditirambele liderului de partid nu mai conving pe nimeni, nici macar colegii, nici macar colegii din coalitie, iar daca nu ar fi fost Presedintele, pe toti ne lua mama dracului. Aceasta din urma nu disperă, ne așteaptă, oricum, la cotitură în 2012.
      Aud ca aseara, bartidul si-a amintit de prioritatile guvernarii : Constitutie, parlament unicameral, lege electorala, comasare si vot prin corespondenta, buget de austeritate axat pe investitii. L-am ascultat pe premier facand apel la liderii coalitiei ca asta trebuie facut. Dar a discutat si a negociat cu ei ? Boc poate fi un negociator, după ce a saturat media cu sintagma ,,pensii nesimtite ale parlamentarilor” si a demonstrat că nu stie să reacționeze la provocările iredentiste? Are vreo pozitie clara vis a vis de proiectul aurifer de la Rosia Montana, pe care Basescu si l-a asumat in Campania electorala ? Are o viziune clara in ceea ce priveste restructurarea companiilor nationale ? Sau…doamna Andreea Paul VORBESTE LA BEC (BOC) interlocutorul nepricipind nimic ? Ce fac Boc si Igas cu sefii inspectoratelor de politie judeteana, care nu pot fi clintiti din loc, nici de-al dreak ? Ce fac acesti domni, cu problema CLANURILOR INTERLOPE care tind sa sufoce Romania ? Cum isi imagineaza BOC, CA VA ANTRENA OPOZITIA in promovarea REGIONALIZARII si MODIFICARII CONSTITUTIEI, cand nimeni din aceasta zona politica NU-L BAGA IN SEAMA ?
      De aceea este necesar un partid puternic, condus de oameni PUTERNICI diferiti de cei din guvern, care sa SUSTINA SI SA COMUNICE COERENT masurile guvernului, un partid capabil de NEGOCIERE, capabil de DEZBATERE DOCTRINARA si de EMULARE A UNEI MISCARI DE DREAPTA PUTERNICE CARE SA-I ATRAGA SI PE LIBERALI si/sau PERSONALITATI INDEPENDENTE CU MARE CREDIBILITATE.
      Toate aceste obiective si deziderate sunt blocate de MONICA MACOVEI ? Sau..dimpotriva, implementarea principiilor in orice dezbatere si/sau decizie, ar apropia partidul de materializarea lor ?
      MINTI CU NERUSINARE acuzand-o pe MACOVEI de incompetenta ca procuror. A fost, de fapt, ejectata de un sistem profund corupt, in cardasie cu politicienii timpului si organele de represiune ale statului iliescian, un sistem aservit interesului de partid totalitar mostenitor al mentalitatilor fostului PCR. E si normal, din moment ce sunt aceeasi oameni.
      Este adevarat ca MACOVEI a facut parte din sistem. Poate ca si mine sau ca tine. Poate, chiar ca Traian Basescu. De aceea judecata bazata pe extreme , patimă si dimesiuni simplificate, deformeaza realitatea si conduce la concluzii eronate.
      De aceea spun, in incheiere :
      1. Tu si cu Zapa, TREZITI-VA DIN BEȚIE!
      2. PDL sa organizeze un nou Congres, in care manipulatori (gen UDREA) si aplaudaci năimiți, să nu mai poată influența deciziile majore, șuntând conexiunile cu BAZA PARTIDULUI !

    • Buldogu’ ofticos, buldogu’ ofticos, buldogu’ ofticos,
      La asta ţi-am răspuns băi uitucule!
      🙂 🙂 🙂
      Dar hai să-ţi răspund aici la câteva luate pe sărite:

      – “Cine este arestat preventiv, va fi exclus instantaneu !”
      FOARTE BINE!

      – Te deranjeaza ce spune MONICA ?
      NU ABSOLUT DELOC!
      MĂ DERANJEAZĂ CĂ O SPUNE EA!
      NU ARE ACEST DREPT ŞI CNE A ALES-O VECTOR AMARNIC A GREŞIT!

      – “Sau…doamna Andreea Paul VORBESTE LA BEC (BOC) interlocutorul nepricipind nimic ?”
      Beiiiii Nastratine, ai grijă că Vass e protejata lui Boc!

      – “Toate aceste obiective si deziderate sunt blocate de MONICA MACOVEI ?”
      NU EA LE BLOCHEAZĂ! ATITUDINEA EI!
      Noţiunea “partid” implică noţiunea “muncă în echipă”

      – “MINTI CU NERUSINARE acuzand-o pe MACOVEI de incompetenta ca procuror.”

      Mă berbecule tu iar spui că popa-i batmann?
      N-am spus eu că-i incompetentă!
      COCHINESCU A SPUS!
      ŞI I-A FĂCUT ŞI RAPORT!

      – “PDL sa organizeze un nou Congres,”
      Du-te mă în papucii mei cu congresul tău cu tot!
      Cu ce va manipulat Udrea măh naşparliule?

      🙂 🙂 🙂

    • @Stefan Radoveanu. Deocamdata nu imi spune nimic deoarece atat planul USL cat si al PDL nu sunt decat simple idei care nu au nici o sansa pentru a prinde viata, fapt care nu poate decat sa ma bucure. Ambele planuri nu reprezinta decat un plan de “bantustanizare” a Romaniei. Ce reprezinta “bantustanizarea? Este un derivat al “Apartheidului” – dezvoltare separata a raselor. Daca apartheidul a reprezentat o notiune relativ teoretica, bantustanizarea ar reprezenta materializarea in teritoriu a defunctului concept teoretic. Deci, asa numita regionalizare ar duce la o dezvoltare oarecum separata a diverselor entitati teritoriale, mai ales ca acest concept al regionalizarii ar veni la confluenta cu un alt principiu, cel al descentralizarii. De o reforma este nevoie, dar aceasta trebuie bine gandita pe principiul “de la cauza la efect”. De vor proceda asa, ambii combatanti isi vor retrage propriile proiecte pentru a le regandi. Procedand in continuare asa cum au inceput vor ajunge curand sa constate adevarul grait de zicala populara “Unde dai si unde crapa”. Va doriti asa ceva? Eu nu.

  96. Cine este acest batran COSEA ?

    Romanii trebuie sa inteleaga ca STATUL nu este o VACA de MULS

    • @Stefan Radoveanu. Acest batran Cosea este un fost profesor universitar si care o perioada a fost in ograda partidului de suflet a domniei voastre. Nu ati stiut sa il folositi si ati navalit cu denigrarea asupra lui desi expertiza sa v-ar fi fost de mare folos, mai ales in conditiile in care, in guvernul lui Emil Boc, doare Andreea Vass are o gandire economica rationala, restul, in cida ministerelor pe care le conduc sunt niste nulitati care au ajuns sa ii inspire si pe cei din trupa de comedie Divertis.

    • @

      turnul de observatie

      Am inteles, un coleg de facultate m-a avertizat, mai bine zis comunicat, ca in perioada studiilor mele in ELVETIA acesta COSEA functiona ca ofiter actif a securitatii serviciul extern.

      Era alaturi de Melescanu.

      Un fel de Geoana de mana secunda, primul a fost fiul securistului, Cosea sluga securitati.

      In acea perioada am avut si un preot la studii gasit mort.

    • @Stefan Radoveanu. Fanica draga, atunci cand intentionezi sa plei la razboi cauti cei mai buni generali pentru a-i pune in fruntea ostirii. Candva, Imparatul Justinian al Bizantului a numit la comanda armatei bizantine pe generalul Belizarie care a purces la cuceriri pe cele trei continente Asia-Europa-Africa in scopul refacerii fostului Imperiu Roman. Ce mai conta faptul ca numitul general s-a cam dat la imparateasa Teodora, cand in joc se aflau interese mult mai mari? Te rog sa fii consecvent. Cosea a fost ofiter de informatii al securitatii, dar cam in aceiasi situatie s-ar fi aflat si Traian Basescu. De ce unul este ostracizat, in ciuda competentei sale, iar celalalt este adulat. Ce faci, te hotarasti?

  97. Observ ca unii combatanti de pe forum se arata ingrijorati de absenta mea de pe blog o perioada destul de lunga tocmai in perioada unor scene fierbinti. Cel care a pierdut sun eu in primul rand, dar evenimente ce nu au depins de vointa mea a facut sa va las fara replica mea acida. Promit sa ma revansez.
    @Silverstar. Marturisesc cu sinceritate ca mi-a lipsit cafeaua dv. zilnica oferiota cu atata generozitate, bineinteles ca asortata cu acele delicii ce descretesc fruntile chiar si ale acelora aflati intr-o teribila inclestare de idei.
    @Frank Zapa. Stimate amic, sunt profund miscat de grija ce mi-o porti si promit solemn ca afronturile tale nu vor ramane fara replica.
    P.S. Observ ca unii se bucura de disparitia lui ZeV. Ma mir de ce atata bucurie pentru ca, de fapt, plecarea lui ZeV reprezinta o pierdere pentru blogul ce ne gazguieste cu generozitate ideile. ZeV, de departe, era cel mai inteligent dintre competitori si avea relica la orice, chiar si atunci cand in mod vizibil nu avea dreptate. Personal regret plecarea sa deoarece dialogurile cu el erau o adevarata desfatare. Ave Cezar!

    • @Mobius. Iti voi da doar un singur nume stimate matematician alambicat – Mobius. Il cheama Diaconu Eusebiu pe care prietenii il mai numeau si Popa. Lingusitorii, chiar nu stiau ca Popa reprezinta un rang ceva mai mare fata de cel numit diacon. Oricum sa stii ca voiau sa se bage sub pielea numitului Popa. Unii au reusit, altii nu. Atentie ce faci cu barda!

    • Turnule de observaţie tu de atâta stat cu capu-n nori ai răcit la neuroni!
      🙂 🙂 🙂
      Cum poţi concepe tu că io, popa dementul, aş putea lâncezi în dulci şi futile discuţii zaharisite cu iz-ul leşinat al dulceţilor de trandafiri, în loc să mă cert şi să mă scuip cu amicul meu virtual ZeV?
      🙂 🙂 🙂
      Bagă un “norofen” la neuroni ca să treacă răceala!
      🙂 🙂 🙂
      PS1 În ciuda faptului că sub patrafirul popii se poate intra foarte uşor, pe sub pielea popii se poate intra foarte greu.
      🙂 🙂 🙂
      PS2 Stai liniştit că ştiu ce fac cu barda. Tocmai o ascut în gură că de mâine mă duc după unul care a uitat luna trecută să-mi dea nişte bani!
      🙂 🙂 🙂

  98. Reorganizarea teritoriala in acest moment este o URGENTA NECESITATE.

    Vreti nu vreti se va realiza asa cum se va realiza, alegerile comasate, votul prin corespondenta si parlamentul UNICAMERAL.

    Inca nu ati inteles si realizat cine este PRESEDINTELE ROMANIEI.
    Tot ce si-a propus in campania electorala va realiza !!!

    ROMANIA are aceasta sansa, TRraian BASESCU PRESEDINTELE ROMANILOR DE PRETUTINDENI !!!

    RENASTEREA ROMANIEI A INCEPUT si va CONTINUA cu acest guvern Emil BOC

    • @Stefan Radoveanu. Domnule, observ ca va luati propriile perceptii drept realitati evidente si pe baza acestora faceti constructii, ideatice deocamdata. Fanica, revino cu picioarele pe pamant, Nu are cine vota pentru legile invocate de tine, de asemenea nici pentru modificarea Constitutiei. Mancatorii de paprikas nu sunt interesati de subiect, ba dimpotriva manifesta aversiune fata de acest subiect. Cine va vota toate acestea?

  99. ***Turnul de observatie – mă bucur! 😆
    Bine ai revenit! Sincer, e nevoie aici, pe blog, şi de replica ta acidă.

    • ***M Geoană – conferinţă de presă… De ce?
      – Să ne amintească ce a mai spus ieri?
      – Să ne informeze că PSD contnuă procedurile de excludere din partid?
      – Să ne spună că e dezamăgit de tăcerea prietenilor din partid?

      Mare poznă!… Păi, M Geoana ar fi trebuit să ştie că, la nivel de partid, nu există decât interese. Şi, în politică, ai prieteni când eşti sus. După ce-ai căzut, chiar şi prietenii cei mai prieteni vin şi-ţi mai dau şi eu un picios în coaste… 🙁

      PS: sigur că nu m-a obligat nimeni să mă uit pe tv-uri… Dar ce se petrece acum la PSD e mai interesant decât un meci de fotbal… Până acum, scor nul… 0 – 0…

    • Chiar, mi-am imaginat că M Geoană o să anunţe că pleacă singur din partid…
      Omu’ n-are nici demnitate, nici ruşine… Îi place să fie umilit şi apoi, să iasă pe tv-uri ca să se plângă de regimul stalinist care i se aplică şi să acuze PSD de bolşevism…
      Păi, M Geoană – PSD a fost dintotdeauna un partid bolşevic. Cum de n-ai observat pân-acum?

    • Se pare că în îndărătnicia sa, M Geoană se călăuzeşte după principiul Lăpuşneanului: Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră.
      Cu alte cuvinte, Geoană se vrea în PSD împotriva voinţei celorlalţi…

    • @Silverstar. Si cand te gandesti ca acest om ar fi putut fi Presedintele Romaniei… Multa lume din PDL il privesc pe Ion Iliescu ca pe intruchiparea necuratului. Este vinovat de toate relele posibile. In mare parte cei ce gandesc astfel au o oarecare dreptate. Eu insa nu voi fi tot atat de negativist cu nea Ion. Sunt dispus sa ii scot in evidenta si meritele. Unul dintre aceste merite se refera la capacitatea de a cunoaste oamenii. Ganditiva ca a zis candva despre Radu Mazare ca ar fi o lichea si mai mult, l-a apostrofat in direct cu celebra zicere “De ce zbieri mai animalule?” A gresit cu ceva? Inclin sa cred ca nu. Nici cu alesul sau pentru functia de Premier – Adrian Nastase nu a fost excesiv de bland. Va mai amintiti de expresia “Arogantul”? Acu ceva vreme comportamentul lui Geoana l-ar fi enervat pe nea Ion, drept care l-a botezat cu o porecla ce i s-a prins pentru totdeauna – “Prostanacul”. Cele intamplate in aceste zile demonstreaza inca odata ca batranul Iliescu este un meestru in cunoasterea oamenilor si stie sa caracterizeze un om in cuvinte extrem de putine si de simple, dar cu atat mai relevante. Se mai indoieste cineva astazi ca Geoana ar fi altfel decat l-a caracterizat Iliescu? Inclin sa cred ca nu.

    • ***Turnul de observatie – sigur că ai dreptate.

      Uite, eu fără să fiu Ion Iliescu, am descoperit-o pe Udrea, în 2008, la întâlnirea de la Bucureşti când încă mai aveam dubii şi suspiciuni şi nu eram convinsă…

      În scurtul interval cât am putut discuta între noi, m-a privit în ochi şi mi-a spus nişte cuvinte pe care n-o să le uit niciodată, de aceea o şi susţin, pe un ton de parcă de mine ar fi depins toată devenirea ei.

      De ce spun asta? Lumea de azi este extrem de mârşavă şi, instinctiv, nu are curajul să te privească în ochi… Ori, cine-ţi vorbeşte şi nu te priveşte, e om periculos, nesincer, ipocrit, pervers.

      Sigur, sunt momente când nu sunt de acord cu tot ce face sau spune dar e problema dumneaei, la o adică, e matură, ştie ce e bine şi ce e rău şi, mai ales, ştia de la început, din 2008, la ce se înhamă şi mi-a spus că-şi asumă riscul…

    • ******Turnul de observatie scrie Si cand te gandesti ca acest om ar fi putut fi Presedintele Romaniei…
      Din 2010, imediat după ce Ponta a fost ales şef la PSD, i-am tot întrebat pe simpatizanţii PSD cam cum văd ei România cu Geoană la Cotroceni. N-am primit nici un răspuns şi crede-mă sunt dezamăgită.
      Am înţeles că, din dorinţa de a nu mai fi acolo Băsescu, l-ar fi vrut şi pe Aghiuţă, nu numai pe Geoană…

  100. Stimata doamna, o lege care sa permita autoritatilor locale eutanasierea cainilor fara stapan neinsotita de o obligativitate a proprietarilor de animale fie sa le castreze fie sa declare ca le tin pentru inmultire(cazul animalelor de rasa) ne va duce la o crima perpetua pentru ca stmata doamna , inca se cara caini de la sate catre orase dar si invers .Am vazut masini ale primariei Valcea care cara caini maidanezi in apropierea unui sat .Oamenii de acolo nici nu mai pot circula pentru ca acei caini desi figurau ca sunt castrati s-au inmultit ingrozitor de tare .Daca tot vreti sa faceti in sfrasit o lege faceti-o dupa modelul tarilor civilizate caci nu e nevoie sa descoperiti nimic, au facut-o altii inaintea dvs .Dar nu uitati sa tineti cont de mentalitatea arhaica a populatiei din Romania .O astfel delege este obligatoarie stimata doamna nu numai necesara

  101. Se vede că PSD încă mai speră să păstreze şefia senatului, prin ROCADĂ, cuvânt nou descoperit şi care place mult, mai ales lui Iliescu, încă în căutare de fraieri şi înţelegere, deşi i s-a spus că nu se poate… Omul insistă, mai ales, că nu e obişnuit să fie refuzat.

    ACUM, ar fi rândul PDL-ului să iasă la atac – are cine? – şi să declanşeze o procedură de excludere a lui M Geoană de la şefia senatului folosindu-i propriile-i cuvinte de la conferinţa de presă de duminică, când a spus, ca să fie clar pentru toată lumea că, din loialitate faţă de PSD, ţine senatul blocat şi nu dă drumul Legii asistenţei sociale…

    Legea aceasta e pentru români. Loialitatea lui M Geoană faţă de români unde e, că românii l-au ales şi pe spinarea românilor trăieşte m Geoană ca un trântor de mai bine de 20 de ani.

  102. Incep sa se produca reactii reversibile pe scena politica . Ce este interesant este ca Geoana il face pe Ponta bolsevic . Dar in acelasi timp , tot bplsevic este si Traian Basescu , Ioan Oltean , Mircea Toader , Berceanu etc , si de acestia nu pomeneste , exceptie ca Basescu in materie de bolsevism este un copil mic fata de Ponta . Realitatea este ca atat PSD cat si PD ( fara liberali ) , provin din acelasi partid numit pe acea vreme , PDSR . Pai acest partid era plin de bolsevici ( socialisti-securisti ) care azi se gasessc in cele doua partide , respectiv , PSD si PD(L). Ca unii sunt bolsevici mai mari si altii mai mici , nu mai conteaza . Ce conteaza e acestia continua sa functioneze pe scena politica pana in ziua de azi . PSD si PD(L) au o multime de bolsevici , iar Geoana , care candva facea si el parte din aceasta secta , impreuna cu Iliescu , Nastase si toti ceilalti, doreste acum sa se debaraseze. Da , da va ramane singur , caci bolsevici sunt in albele partide si acestia nu-l vor . Mai a ramas curat PNL-ul , dar acesta este associat cu PSD si deci nu-l vor primi . Probabil ca pana la curatirea acestor doua partide de bolsevici , trebuie sa treaca aceasta generatie , ca acestia sa moara din cauza de varsta si deci neimplicarea in politica .

    • @Silver Aquianti. Comentariul dv. este pertinent ca marea majoritate a celor scrise dupa evenimentul numit de catre Biblie “Schimbarea la fata”. Schimbarea era de fapt o iluminare de care a avut parte Iisus pe Muntele Tabor. Am observat momentul iluminarii dv, asemenea lui Iisus, cu ocazia in care Traian Basescu a comis o gafa de proportii – atitudinea fata de persoana regelui Mihai. Cu permisiunea dv. voi incerca sa aduc si alte argumente asupra necesitatii, in aceste zile dramatice, de a gandi si a actiona pragmatic. Credeti ca atunci cand iti ia foc casa te mai intereseaza ce o fi continand dosarul de la CNSAS al celui ce conduce operatiunile de stingere? In ciuda unor pacate ale tineretii, Mircea Cosea a fost un om polivalent si a devenit un profesor reputat si m-a convins de nenumarate ori ca se pricepe la economie. In plus este un om autoritar si cred ca ar fi un bun Premier sau un bun ministru de finante, capitol la care actualii guvernanti sunt niste catastrofe. Candva, cand Roma Antica se afla sub pericolul invaziei hunilor lui Attila, imparatul, un nevolnic avand in spate pe mama sa – o intriganta, au avut puterea sa scoata din puscarie pe cel mai reputat general al Romei – Generalul Flavius Aetius, unde tot ei l-au bagat. Aetius a inteles pericolul momentului si pe langa calitatile de strateg militar le avea si pe acelea ale unui om politic cu viziune. In razboiul ce a urmat, armata lui Attila a fost invinsa pentru prima data in istorie si Roma a fost salvata pentru o perioada. Credeti ca astazi Traian Basescu, in rolul nevolnicului imparat, ar fi capabil sa il numeasca in functia de Premier pe mult discutatul Mircea Cosea care pe taram economic poate fi oarecum asemuit lui Flavius Aetius?

    • ***Silver Aquianti – domule, ce vrei să spui, că Udrea, Funeriu, R Turcan, şi încă atâţia tineri de la PDL sunt bolşevici?

      Da’ de ce e Băsescu bolşevic? Din câte ştiu, occidentul îl apreciază. Oare pentru că e bolşevic? Cel pe care tu ai neruşinarea să-l numeşti bolşevic a fost primul şi singurul politician român care a condamnat comunismul, prilej cu care şi-a ridicat în cap toţi bolşevicii adevăraţi care l-au şi suspendat… Ei, şi?…

      Chiar nu ţi-e ruşine să vorbeşti aici, pe blog, de parcă am fi o adunătură de handicapaţi? Pe cine vrei tu să manipulezi? Cui vrei tu să-i vinzi minciunele? De ce crezi că acest blog este frecventat de români care se uită la OTV, noapte de noapte?…

    • Asa cum spune Ponta la Antena 3 , Geoana va fi inlocuit din sefia Senatului , comform Constitutiei , adica se appeleaza la CCR ca sa-l schimbe din functie pe Geoana cu altcineva dela PNL, eventual . Victor Ponta crede ca nu cu Geoana se poate suspenda Traian Basescu , ci cu altcineva, cel mai bun fiind Corlateanu . El , Ponta , marele bolsevic , asa cum il numeste Geoana , va suspenda pe micul bolsevic , tot asa cum il numeste Geoana . Deci assistam la o lupta intre bolsevici . Poate cand doi se cearta , Liberali castiga . Poate .

    • @ SILVERSTAR : Eu stiu un singur lucru , care e stiut de toata lumea : Cel (cei) care a fost implicat in politica in sistemul communist-securist , era scoliti cu mentalitatea bolsevica , adica aceia de a face diversiuni in asa fel ca Monarhia si Regele Mihai sa fie urat de popor , ca nu cumva romani sa mai aibe vreodata simpatie pentru dansul , eventual sa uite de Monarhie si regii Romaniei , in special de regele Mihai . Iar ca timpurile au facut ca Regele sa vina acum in tara , s-a vazut f. clar cum a fost tratat de Traian Basescu , Ioan Oltean , Mircea Toader etc , adica si-au dat arama pe fata . Ceilalti bolsevici , din tabara lui Iliescu , parca sunt ceva mai concilianti cu Regele , mult mai concilianti decat T. Basescu si cei din tabara dansului . Cu privire la condamnarea communismului , mai mult a fost o farsa cu circ . Dupa ce a citit acel raport in Parlament , asa de ochii lumii , NU a facut nimic concret ca sa condamne pe cei care au facut crime , care au torturat si omorat oameni . Nu, nimic . A citit raportul si apoi ajuns acasa , probabil ca si-a spus : ” i-am potolit si i-am prostit pe dobitocii astia care doreau sa-i condamn pe securisti si bolsevici” . Dna Silverstar , informeaza-te mai mult de realitatea lucrurilor , si abia apoi scrie ce vrei sa scrii . Mi-ai raspuns la un commentariu odata si mi-ai spus ca adevarul istoric despre regele Mihai l-ai aflat dela un domn de 87 de ani , la Iasi , si asta era prin anii 70 . Vroiai sa-mi spui ca adevarul istoric spus tie si collegilor tai de acel batran ,era exact adevarul istoric care il spune Traian Basescu . Pai doamna , cum iti immaginezi ca acel om in varsta ,riska sa va spuna adevarul istoric fara ca a 2-a zi sa nu fie arestat si dus l-a inchisoare ? Ai ales un exemplu prost inspirat ca sa spui un adevar credibil .

  103. Piata Mare din Sibiu….
    cu nimic inferioara celei cu acelasi nume din Madrid.

    E mai misto la Sibiu decat printre toti zapaucii sau prostanacii. 🙂

  104. Vom pierde alegerile din cauza ineptiei pe care au agreat-o astazi parlamentarii puterii.
    Votul uninomnal pur , fara compensare, intr-un singur tur, va duce la o teribila distorsionare a votului.
    Se pot castiga 100% din voturi iesind pe primul loc in fiecare colegiu cu doar vreo 35%.

    USL are, oricum am citi sondajele, peste PDL in orice colegiu. Si asa va ramane.
    Se voteaza ptr partide la nivel national,nu la nivel de colegiu. Unul care iese pe primul loc dar sub50% nu inseamna ca reprezinta nici macar vointa colegiului respectiv. deseori in turul 2 situatia e intoarsa.
    Daca nu se pricepe un lucru atat de simplu pai nu mai e nimic de facut.

    Apropo, sunt membru PDL din 2003 in Bucuresti, sector 1.

    in curand vor aparea primele sondaje individuale pe colegiu si tot PDLul is va da cu pumnii in cap, dar va fi prea tarziu.
    veti pierde dintr-o greseala absolut prosteasca.

    si vom pierde si noi, cei care am sperat atata vreme.

  105. Era de asteptat.
    Pentru tot ce e rau în ţara asta si pentru că banditul Geoană trebuie executat de mafioţi, Băsescu-i vinovat. Asta spune Ponta.

    Când n-o mai fi Băsescu la Cotroceni, aceşti involuaţi, obişnuiţi, ca la grădiniţă, să acuze pe alţii că ei au făcut pişu în pantaloni, pe cine vor mai da vina?

  106. Şi încă ceva ca să pot dormi liniştită: În 2009, românii au votat pentru un parlament unicameral cu 300 de membri. Astăzi, pe tv-uri a apărut varianta cu parlament bicameral şi 388 de membri. :0
    Mă întreb de ce nu este respectată voinţa populară ❓

  107. Bună dimineaţa! Un zâmbet la cafea 😆

    La tribunal se audiază martorii:
    – Când aţi văzut că inculpatul intenţionează să-şi arunce soacra de la etaj, de ce n-aţi intervenit?
    – Pentru că am văzut ca inculpatul se descurca foarte bine şi singur…

    • Stimata Doamna,

      Va asisgur ca cele promise de Presedinte in Campania sa se vor realiza.
      Acesta este un joc politic al cucosilor unul cate unul vor cadea si programul Domnului Traian BASESCU se va realiza .

      Tot programul care tine cont de MODERNIZAREA ROMANIEI.

    • ***Stefan RADOVEANU – ce faci, domnule? Păi, eu pe cine susţin de atâţia ani?
      Încerci tu să mă convingi de ceea ce poate preşedintele? Păi, eu ştiu pe cine am votat şi, mai ales, de ce…

      Numai că, vezi tu, preşedintele nu poate nimic singur şi, cum mare parte din PDL-isti sunt ca restul, oportunişti şi avizi să-şi rezolve ei propriile interese, nu prea se înghesuie să dea curs proiectelor prezidentiale…

      Asta e!

      Oricum, mulţumesc pentru intenţie dar încearcă să-i lămureşti pe nehotărâţi cât de bine intenţionat este preşedintele Băsescu. Eu ştiu chiar dacă nu sunt întrtotul de acord cu dumnealui.

  108. Mai bine plec… 🙁

    Scrisoare deschisa de la un catel decis sa fuga de acasa

    Draga stapane,

    Dupa cum vei constata, am plecat din ceea ce am crezut ca este si casa mea. Am pus in bagaj doar strictul necesar, o hainuta – sa imi tina de cald pe vremea rece, un pic de mancare, cat pentru vreo doua zile, castronul si o sticluta cu apa. Nu am vrut sa abuzez prea mult de bunavointa ta. Daca totusi te vei intreba de ce am luat aceasta decizie, iti pot hamai cate ceva dintre motive.

    In primul rand, prea des m-ai pedepsit pentru lucruri de care nu ma faceam vinovat. Nu ai stat nici o clipa sa te intrebi, ci m-ai pedepsit exact asa cum stii ca nu imi place deloc: m-ai pus sa stau ore in sir doar pe metrul meu patrat de paturica. Apoi, dupa ce ca te vad rar cand vii acasa, in sfarsit, nici nu m-ai scos si pe mine la o plimbare suficient de lunga ca sa imi dezmortesc labutele. Si apoi tot pe mine ai dat vina ca am facut pisu in casa. Si, uite-asa, iar am ajuns pe acelasi metru patrat de paturica.

    Daca am mai ros cate un fir din casa, nu te-ai intrebat niciodata daca nu cumva am facut-o din plictiseala, pentru ca stateam si mai bine de opt ore singur. Jucarii nu prea capatam, asa ca eram nevoit sa ma multumesc cu ce imi era mai la indemana. Ei bine, eram invariabil pedepsit si pentru asta. Si mai e ceva extrem de important pentru mine: nu te-ai intrebat nicodata daca eu am nevoie de afectiune? Sa imi dai si mie putina atentie, putina dragareala, te-ai gandit? Ca eu cred ca nu… M-am simtit singur de-atatea ori si aveam atata nevoie de afectiunea ta…dar nu am primit-o!

    Drept urmare, am decis sa plec. Mai bine o viata de… caine pe strazi decat sa ma simt abandonat in propria casa. Daca totusi te razgandesti, ma gasesti timp de doua zile pe presul de la magazinul alimentar. Mai am o speranta!

    Al tau (?) Puc
    Sursa: Femeia de azi, nr. 4 din 23 ian. 2009, p. 25

  109. ARE PONTA ASA CURAJ?

    Ieri, in doua din interventiile televizate, Ponta a spus ca preocuparea lui principala ca leder al PSD, nu este Geoana ci demolarea guvernului. Aseara, tarziu, a readus pe tapet suspendarea presedintelui.
    Acum, ma intreb si eu ca un Bulă mic, cum o să poate finaliza Ponta aceste doua proiecte daca, de atata timp se straduieste dar nici ca poate sa-l desfiinteze pe Geoana.
    Geoana ramane in PSD si sef la senat. Indiscutabil! A pus bătrânul obrazul pentru el… Ponta a promis că, dacă Geoană nu este dat afară din PSD şi de la şegia senatului, el îşi dă demisia.
    Să vedem are el aşa curaj să renunţe la cel mai mare ciolan al PSD?

  110. Am vazut si eu,in sfirsit ca un text scris de mine pe un alt blog a fost translatat pe blogul DOAMNEI UDREA, prin grija prietenului meu virtual ,DIACONU EUSEBIU.
    Text in care il puneam la punct pe un alt prieten virtual ZE.V.
    In principiu n-am ninik a-mi reprosa si nici a reprosa cuiva ca textul a aparut ,AICI’poate doar un singur lucru ar trebui sa fac,sa-mi cer scuze pt limbajul usor vulgar,deloc academic pe care l-am folosit,dar care limbaj mult mai libertin pe blogul cu pricina,cadreaza cu atmosfera de pe respectivul blog.
    Acum nu as vrea sa pozez cumva intr-o persoana care 100% se exprima intr-o maniera academica,nu sunt un om normal care in anumite situatii este mai slobod la gura.
    Daca materialul a aparut asa cum a fost cris,fara ,BEEP-URI’ cu acordul celor in drept,atunci asa sa fie,eu unul nu sunt deranjat.

  111. Ce e de facut?
    Eu consider asa:

    1. o lege promulgata care sa stipuleze ca fiecare cetatean al Romaniei (indiferent de locul unde vietuieste – rural-urban) sa-si declare animalele de companie (recte cainii), in caz ca nu o fac amenzi usturatoare pana la inchisoare;

    2. sa fie monitorizate permanent acele animale, astfel incat, daca vor fata sa se stie unde vor ajunge puii – pentru ca cei din zona rurala isi lasa cainii sa se reproduca apoi puii ii arunca pe sosea sau ii abandoneaza la periferia metropolelor;

    3. in caz ca sunt prinsi, pedeaspa sa fie crunta, pentru a invata romanul ca nu-i de joaca cu nicio viata;

    4. cainii existenti pe strazi sa fie stransi si depozitati in adaposturi, sterilizati si dati spre adoptie celor care doresc, insa sub iscalitura, iar in caz ca vor fi prinsi ca-i abandoneaza pe strada sa faca inchisoare;

    5. adaposturile sa fie finantate nu cu banii de la buget, ci cu banii iubitorilor de caini – toti cei care au iesit in strada si au strigat “nu eutanasierii”,sa-si doneze din propriile venituri un procent de 2-5%. Asa vom vedea cat de mult iubesc romanii animalele;

    6. stapanii care se plimba cu cainii pe strazi si sunt prinsi ca-si lasa patrupedele sa-si faca nevoile pe domeniul public fara sa stranga, amendati cu o amenda sa-i usture-n dos.

    Ideea conform careia sterilizam apoi ii lasam pe strazi este degradanta si pentru caini si pentru oameni.

    Ei vor fi nevoiti sa-si procure hrana, vor fi expusi bolilor, agresiunii oamenilor etc.

    Iar oamenii vor fi expusi,de asemenea, agresiunii cainilor, vor trebui sa calce iar in rahatii de pe strada etc.

    Nimic nu se va rezolva atata timp cat romanul nu va fi constrans sa-si schimbe mentalitatea.

    A fi iubitor de caine nu-nseamna doar sa vociferezi pe strada pro sterilizare, contra eutanasiere.

    Nu cred ca patrupedele de la adaposturi sunt mai fericite decat cele de pe strazi. Traiesc unele in conditii de puscarie totala… daca li se da de mancare bine, daca nu, nu.
    Basca ca nu se pot misca in voie, dupa cum ar fi firesc.
    A sta intr-o cusca, pentru un caine, e ca si cum un om ar sta intr-o puscarie fara a se fi facut vinovat de ceva anume.

    Romanii nu gandesc in perspectiva. Prefera solutii pentru azi, maine… mai vad ei.
    Nu mai punem la socoteala faptul ca sub masca de “iubitori de animale”, cele mai multe asociatii profita de bani, directionandu-i inspre buzunarele personale, in detrimentul cainilor.

    • Gestionarea cainilor maidanezi apartine primariilor si nu guvernului !!!

      Dina acest punct de vedere primariile trebuie sa introduca o taxa pentru proprietari de caini

      1 caine 100 RON / an pe caine
      2 caini 150 RON / an pe caine

      Cainii care n-au proprietar stransi si dispozati a fi preluati.

      Cheltuelile se amortiseaza din taxa pe caini.
      Se poate aplica aceiasi masura si la pisici.

      Cainii abandonati lasati in frig si pe strazi recuperati si in termen de 30 zile nu se gaseste proprietar sacrificati pentru manusi.

      In toata lumea este si se practica acest mod de tratare a cainilor abandonati.

      PRIMARIILE trebuie sa-si faca serviciul si nici de cum parlamentul sau guvernul.

    • @iubesc cateii maidanezi – Sunt de acord. In linii mari o sa spun acelasi lucru.
      In plus, lumea nu trebuie sa uite ca pur si simplu animalele n-au nicio vina ca traiesc.
      Pana cand in curtile din Bucuresti si din zonele limitrofe nu vor mai fi caini de rasa “maidanez” necastrati si neinregistrati la medicul veterinar, vor aparea in continuare alte corcituri indiferent de legi sau de cati alti caini vor fi eutanasiati. Problema nu este la cei care nu iau de pe strada caini ci la cei care detin si-i lasa pe strada sa se “linisteasca”. Daca se trezesc cu pui, ii arunca in parcul cel mai apropiat, sau ii lasa intr-o cutie langa o scara de bloc sau pur si simplu in padurea de langa casa… Legea trebuie sa fie foarte simpla. Ai caine in curte sau in apartament? 1. Trebuie sa fie inregistrat la un cabinet veterinar. 2. Daca nu e de rasa trebuie sa fie castrat. 3. Daca e de rasa in functie de varsta si de sanatate (sa hotarasca medicul veterinar) trebuie sa fie castrat. Sa fie limitat nr. de monte…
      Daca nu se respecta, amenda si, in ultima instanta, luat cainele. Si nu combinatii de genul nu e cainele meu dar alearga prin curte sau tocmai mi l-a adus vecinul sa-l tin pana se intoarce. Oricum, niciun caine “maidanez” nu mai trebuie sa fie necastrat indiferent daca are sau nu stapan.

  112. Acum as vrea sa spun cioteva cuvinte despre cei care se simt deranjati de faptul ca sunt contrati,ca ideile lor sunt judecate,argumentate si considerate ineptii.
    Cind intri in blogosfera si scrii,mai ales pe blogul unui politician de, TOP’ si demnitar in acelasi timp,si ceea ce scrii aduce atingere politicianului respectiv trebuie sa stii ca vei fi contrat,aici fac o paranteza.
    Faceti o comparatie cu alti politicieni din topul PSD SI PNL-pur si simplu,comentarii,ori intrebarile sunt cenzurate de administratorii blogurilor respective,pt a nu pune in situatii jenate politicianul cu pricina.
    Ce spune aceasta situatie-SIMPLU-SUNT LASI-
    In replica pe blogul DOAMNEI UDREA,comentariile acide,dure chiar inchizitoriale au fost lasate libere ,sa intre in dezbatere.
    Ca autorii lor,nu ,TIN LA TAVALEALA’ ca au suparari de tot felul,ca nu-si pot stapini nervii si emotiile,este doar treaba lor,ca nu sunt capabili sa duca o ,LUPTA CONSTRUCTIVA DE IDEI’
    De-a lungul timpului,in ultimii 4 ani,pe acest blog,multe FETE SIMANDICOASE, care proveneau din rindul ,BOLSEVICILOR PESEDISTI SI PENELISTI,au trecut pe aici incercind sa-si impuna ideile,dar mai ales SA O FACA PRAF PE PROPIETARA BLOGULUI.
    Toti dar absolut toti,au comis aceiasi gresala-NU SI-AU REVENDICAT ,BA AU NEGAT CA AR FI BOLSEVICII DIN SEC 21,SI CA AU CARNET DE PARTID PESEDIST ORI PENELIST.
    Pt ca eu si cei care scriu pe acest blog,NE-AM ASUMAT PE FATA SIMPATIILE-ATIT PT ELENA UDREA,TRAIAN BASESCU SI PD-L[AICI VORBESC IN NUMELE MEU],cit si pt actiunile lor politice,pe care de cele mai multe ori le-am sustinut.
    Este adevarat,foarte rar ,am fost critici,si exista o explicatie cit se poate de logica-aici intotdeauna au fost majoritarii cei ,CARE ERAU ANTIBASESCIENI,ANTI ELENA UDREA SI ANTI PD-L,cum dreak sa-i mai crtic si eu??????????
    Asa ca,IFOSELE SI FITELE UNORA,chiar si a lui ZE.V imi zmulg un zimbet larg care imi lumineaza fata si ma face sa va indemn sa va spun:
    ,Fiti barbati domnilor,fiti barbati,si aveti numai de cistigat.

  113. Si acum haideti sa va spun de ce ii consider pe uselisti si simpatizantii lor cei mai parsivii locuitori din U.E.
    Vi-l amintiti pe SENATORUL CATALIN VOICU-OMUL LUI ION ILIESCU,cel care a stat mai bine de un an intemnita pt trafic de influenta la cel mai inalt nivel in justitie-LA I.C.C.C.J-ei si,omul e bine mersi in PSD SI IMPLICIT IN USL.
    Il deranjeaza cumva treaba asta pe VICTOR PONTA,CRIN ANTONESCU ORI PUZDERIA DE FOSTI COMUNISTI???????????????
    NUUUUUUUUUUUUUUUUUU,ABSOLUT DE LOC,CUM TOT ATIT DE BINE SE SIMT ALATURI DE TURNATORUL JEGOS DAN VOICULESCU-FELIX MIRCEA.
    Pe de alta parte,PD-L,in cel mai scurt timp l-a rejectat pe PRIMARUL SORIN APOSTU.
    Ei acum sa punem fata in fata cele doua situatii,sigur ar mai putea intra in discutie si alti bolsevici uselisti-PRES. C.J. ARGES, si multi altii.
    I-ati auzit cum-va pe criticii PEDELISTILOR SA DEZBATA CUM-VA acest aspect?????????????????? sa-i puna intrebari incomode CIRLANULUI PONTA SI LIBERALULUI ROSU CRIN ANTONESCU???????????
    Eu unul nu.

  114. Moldavie: faute de candidat, l’élection du président est reportée

    L’élection du président de Moldavie par le Parlement prévue le 18 novembre n’aura pas lieu. Aucune candidature à ce poste vacant depuis plus de deux ans n’a en effet été approuvée faute d’une majorité, ont rapporté dans la nuit de lundi à mardi les médias moldaves.
    Le délai de dépôt de candidature a expiré à minuit. Faute de parrainages de députés, les citoyens moldaves s’étant présentés n’ont pas été enregistrés et aucun parti au Parlement n’a mis en avant un candidat faute de compromis.

    Depuis avril 2009, aucune force politique n’a disposé de la majorité de 61 députés sur 101 pour élire le chef de l’Etat, la coalition de trois formations pro-européennes actuellement au pouvoir ne disposant que de 59 sièges et le Parti communiste de 42.

    Mais la récente défection de trois députés communistes a conduit à des négociations pour sortir le pays de cette impasse. Toutefois, ceux-ci refusent de voter pour le candidat souhaité par la coalition majoritaire, l’actuel président du Parlement, Marian Lupu.

    La crise politique en Moldavie a éclaté en avril 2009 lorsque la victoire controversée lors de législatives du parti communiste, au pouvoir depuis 2001, a donné lieu à une révolte qui a abouti au saccage du Parlement et de la présidence.

    La Moldavie est une petite république roumanophone d’environ quatre millions d’habitants, frontalière de l’Ukraine et de la Roumanie. Avec un PIB par habitant de 2500 dollars, un niveau équivalent au Pakistan et au Nigeria selon les statistiques du gouvernement américain, la Moldavie est le pays le plus pauvre d’Europe.

  115. LĂUDĂROŞII 😆

    Wikipedia: – Eu stiu totul!
    Google: – Eu am de toate!
    Facebook: – Eu stiu pe toata lumea!
    Internet: – Fara mine nu aveti valoare!
    RENEL: – Serios?

  116. Cine ştie reţete de mâncăruri de post? Hai, turnaţi-le aici, nu fiţi egoişti…
    Eu oricum nu ţin post dar poate alţii, cine ştie… 😆

    • Cu nişte ani în urmă, în cancelarie, o colegă m-a întrebat dacă ţin post, de faţă fiind şi preotul care preda religia. Am răspuns în aşa fel încât să audă toată lumea: Eu îmi ţin gura…

  117. Eminescu, “Împărat şi proletar” – Fragment

    “Spuneti-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngradira
    Cu-averea si marirea în cercul lor de legi;
    Prin bunuri ce furara, în veci vezi cum conspira
    Contra celor ce dânsii la lucru-i osândira
    Si le subjuga munca vietii lor întregi.”

    “Virtutea pentru dânsii ea nu exista. Însa
    V-o predica, caci trebui sa fie brate tari,
    A statelor greoaie care trebuie-mpinse
    Si trebuiesc luptate razboaiele aprinse,
    Caci voi murind în sânge, ei pot sa fie mari.”

  118. Pe facebook, un coleg scria: Mersul la vot e ca mersul la biserica. Multi o fac dar doar putini inteleg despre ce e vorba acolo.
    E drept ca putini inteleg dar cine-i vinovat? S-a deranjat vreodata cineva sa le explice acestor “multi” despre ce este vorba acolo, la vot? Ce face presa? De ce si-a uitat menirea? In primul rand, presa ar trebui sa fie aceea care informeaza.

  119. Dupa o scurta absenta invaluita in mister,Turnul de observatie,iese din ceata si norii care l-au invaluit si l-au tinut o vreme departe de noi ,si-si dezvaluie cu multa voluptutate tot aceiasi parte si fata a turnului pe care o stim inca de la debutul sau pe acest blog,si anume ,FATA USELISTA’-decamdata nu voi descrie aceasta fata.
    De parca nici nu ar exista opozitie in tara asta,Turnul de observatie intra rapid ,IN PIINE’ ,expresie atit de draga bolsevicilor ,si imediat trece la atacuri la adresa lui TRAIAN BASESCU si evident a PD-L.
    Faptul ca pt Turnul de observatie U.S.L. si tot ce reprezinta el-ADICA TOT JEGUL DIN ROMANIA-nu exista,pe mine unul ma trimite cu gindul la ceva foarte amuzant,si anume ca de fapt Turnul de observatie este o proiectie holografica,in care a treia dimensiune-ADINCIMEA NU EXISTA,iar turnul insasi apare doar in ,SECTIUNE-despartit de o AXA ASIMETRICA-asa se poate explica de ce ,FATA TURNULUI IN EXPOZEU,ARATA,ASA CUM ARATA.
    Cum arata?????????????????? inca nu va spun,dar promit sa va spun pt ca nu-i asa,e o adevarata placere sa ai o conversatie cu un USELIST ROSU,ROSU APRINS PRECUM STEAGUL PE CARE bolsevicul rus il flutura in noiembrie 1917,cel care vestea ca ,LENIN A PLECAT DIN FINLANDA SI FACE UN MARE OCOL…………

    • @Frank Zapa. Draga Frank, imi pare rau pentru tine, dar nu esti de buna credinta. In multe luari de de pozitie am afirmat crezul meu in gandirea liberala, atentie am spus gandirea si nu partidul. Intamplator cele doua notiuni astazi sunt congruente. Am mai afirmat ca USL este o creatie artificiala facuta ca reactie la atitudinea de jucator a Presedintelui. Am mai afirmat ca, desi USL a fost creata pentru 20 de ani, in realitate ea se va dizolva imediat dupa disparitia cauzei care a generat-o. Deci nu cred in acest USL. Atunci de unde aprecierea dumitale cum ca as fi rosu pana in maduva oaselor? Ce treaba am eu cu PSD pe care dumneata il consideri a fi de fapt inca comunist, lucru in care eu nu cred, dar nici nu ma omor de dragul lor. Faptul ca il critic pe Emil Boc si Traian Basescu este cu totul altceva. Tarii si romanilor le merge foarte prost si asta in conditiile in care tara este condusa la varf de catre cei doi oameni. Nu este vina mea ca dumneata te comporti cam ca unii din componentii galeriilor la meciurile de fotbal – “Nu e peste ca stavridul si echipa ca Rapidul”. Ia incearca sa privesti toate acestea cu un ochi critic si atunci s-ar putea sa sa iti schimbi parerea.

    • HIHIHI, HAHAHA, HUUHU!
      PNL congruent cu gândirea liberală?
      HIHIHI, HAHAHA, HUUHU!
      Eşti mai tare ca Arginţica la bancuri Turnule!
      HIHIHI, HAHAHA, HUUHU!

      Serios acum, ia te rog spune-mi şi mie 3 congruenţe ale Familiei Prinţipiare PNL-iste cu liberalismul!
      Te rog nu include în cele 3 liberalismul sexos al Adinuţei!
      Îl cunosc de pe vremea când se juca cu ea în nisip!
      Nisip de Ţintea!
      HIHIHI, HAHAHA, HUHUHU!

  120. Mda,Imparat si proletar,si pervertirea lui MIHAI EMINESCU,dintr-un om cu profunde simpatii conservatoare intr-un simpatizant al ideilor asa zis progresiste din epoca,care astazi stim ca au creat monstrul comunist.
    Revendicat de COMUNISTII ROMANI PE NEDREPT-MIHAI EMINESCU ,si iubitorii de poezie ar trebui sa ceara ,JUDECAREA INTR-UN PROCES PUBLIC,BLASFEMIA UNOR PSEUDO-INTELECTUALII COMUNISTI,CARE IL REVENDICA PE EMINESCU.
    MIHAI EMINESCU-a fost fascinat de filozofie si s-a inspirat din KANT SCHOPENHAUER SI HEGEL,dovedint prin toata opra sa ca este un ROMANTIC INTIRZIAT,un patriot ,un nationalist moderat.

  121. Citez: “Nu vreau să fiu înţeleasă greşit: de situaţia actuală nu sunt vinovaţi numai cei care luptă pentru drepturile câinilor fără stăpân, ci şi politicienii.”
    De situatia actuala sunt de vina politicienii si oamenii de la curti care nu-si sterilizeaza cainii! in nici un caz oamenii care lupta pt drepturile lor. ONG-urile repeta mereu problema asta. Si politicienii si ONG-urile vor sa rezolve problema animalelor de pe strada, dar diferenta este ca ONG-urile o fac din mila, iar ultimii de gura lumii. Daca ar fi eutanasiati toti cainii de pe strada ar aparea altii IMEDIAT pt ca oamenii de la curti nu sunt in stare sa-si castreze cainii si ii lasa sa se inmulteasca pe strazi, le fata catelele si arunca puii pe strada! De aici trebuie inceput!!Nu o sa se rezolve nimic, pentru ca vad ca nimeni nu stie ce trebuie sa faca! Nu sunteti in stare de absolut nimic!

    • Ba soluţii sunt, trebuie doar respect şi grijă pentru oameni şi singuranţa lor din partea autorităţilor.
      Otravă, aşa cum au procedat primarii din câteva oraşe. Acei primari merită aleşi încă un mandat. Au dovedit riscând, că lor le pasă de oameni…

  122. Dragostea naşte nestemate – “Scrisoare”
    de Silvia Petre-Grigore

    Şi azi te adun din gânduri rătăcite
    Şi te culeg de pe uscate frunze
    Mai plâng pentru petale ofilite
    Şi mai invoc neîmpărtăşite muze.

    Cu triştii ochi şi azi te mai întunec
    Şi-apoi cu ochii plânşi te limpezesc,
    Cu ochii tulburi murmur un descântec
    Şi tot ciudat şi-n lipsă te iubesc.

    Cu palmele te mângâi peste ape,
    Cu pasul te măsor peste cărări
    Cu norii te salut din depărtare
    Cu iarna îţi trimit pure ninsori.

    Şi viaţa astăzi seamănă cu mortea
    Şi dulcele-i amar ca de pelin
    Şi mă voi pierde iar prin labirinturi
    Şi la întâlnire iarăşi n-am să vin.

  123. Încă mai există cadre didactice în România cu salarii de sute de mii de lei, în timp ce alte cadre didactice, tot din România, stau în frig şi nu deschid caloriferul de teamă că n-o să le ajungă banii pentru factură…
    Ce-aţi promis, domnilor guvernanţi, domnule preşednte, domnilor PDL-işti…
    Pur şi simplu, simt că mi-a amorţit mâna din umăr şi nu de frigul din casă, ci de indignare…

  124. Atrag atenţia asupra unui aspect:

    AM IMPRESIA CĂ ECHIPA MANAGERIALĂ A EVENIMENTULUI ZILEI A AJUNS LA CONCLUZIA CĂ DACĂ SE ARUNCĂ LA GREU CU LĂTURI ÎN ELENA UDREA, ATUNCI IMAGINEA ŞI SITUAŢIA FINANCIARĂ A ZIARULUI SE VA ÎMBUNĂTĂŢI!
    (a se vedea postările de astăzi de pe forum)

    PS Şoricelule, aşteaptă-te să ţi-o trag la OO când ţi-o fi lumea mai dragă.
    Ai mare grijă că io nu sunt Motanul!

    • debitezi numai si numai tampenii.
      pleaca cu frustrarile tale.nu ai nici cea mai mica urma de analiza.esti un alcoolic dintre cei neplacuti….foloseste-l.

    • Să înţeleg că alcoolicii sunt de două feluri?
      Plăcuţi şi neplăcuţi?
      Monica Macovei -Gherghescu de care este?
      🙂 🙂 🙂

  125. Monica Macovei,pe care nu stiu din ce considerente o urasti atat de profund,habar n-am, e pentru mine un model de probitate morala si intelectuala.
    Eu o admir pe aceasta doamna.
    O admir si o sustin,ca si pe doamna Udrea,pe doamna Vass dar si pe doamna Boagiu sau pe doamna Barbu.
    Femeile din PDL sunt cele mai bune 🙂
    baga-ti picioarele intr-un lighean cu gheata,dude.

  126. AM IMPRESIA CĂ ECHIPA MANAGERIALĂ A EVENIMENTULUI ZILEI A AJUNS LA CONCLUZIA CĂ DACĂ SE ARUNCĂ LA GREU CU LĂTURI ÎN ELENA UDREA, ATUNCI IMAGINEA ŞI SITUAŢIA FINANCIARĂ A ZIARULUI SE VA ÎMBUNĂTĂŢI!
    (a se vedea postările de astăzi de pe forum)

    PS Şoricelule, aşteaptă-te să ţi-o trag la OO când ţi-o fi lumea mai dragă.
    Ai mare grijă că io nu sunt Motanul!
    COMENTEZ:
    Ca si motanul, cred ca erai beat lemn si tastai in patru labe.
    Mai bine, il puneai pe PASTARNAC sa o faca, ca tu, sa nu te faci de rasul lui NELL. Si al meu. :)))
    NELL ESTE UN BLOGGER IMPECABIL. JOS PALARIA IN FATA ACESTUI DOMN!
    ps
    Felicitari, EVZ (abrevierea de la…..)
    :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  127. 2
    Elena UDREA

    Sunt sigur ca Doamna Elena UDREA va rezlva si problema cainilor maidanezi.
    Aceasta problema tine de imaginea ROMANIEI si a turismului.

    Ii sugerez ca aceasta problema sa fie tratata dupa exemplul elvetian

    Gestionarea cainilor maidanezi apartine primariilor si nu guvernului !!!

    Dina acest punct de vedere primariile trebuie sa introduca o taxa pentru proprietari de caini

    1 caine 100 RON / an pe caine
    2 caini 150 RON / an pe caine
    3 cainii 200 RON / an pe caine

    Cainii care n-au proprietar stransi si dispozati a fi preluati.

    Cheltuelile se amortiseaza din taxa pe caini.
    Se poate aplica aceiasi masura si la pisici.

    Cainii abandonati lasati in frig si pe strazi recuperati si in termen de 30 zile nu se gaseste proprietar sacrificati pentru manusi.

    In toata lumea este si se practica acest mod de tratare a cainilor abandonati.

    PRIMARIILE trebuie sa-si faca serviciul si nici de cum parlamentul sau guvernul.

  128. @
    Elena UDREA

    Sunt sigur ca Doamna Elena UDREA va rezlva si problema cainilor maidanezi.
    Aceasta problema tine de imaginea ROMANIEI si a turismului.

    Ii sugerez ca aceasta problema sa fie tratata dupa exemplul elvetian

    Gestionarea cainilor maidanezi apartine primariilor si nu guvernului !!!

    Dina acest punct de vedere primariile trebuie sa introduca o taxa pentru proprietari de caini

    1 caine 100 RON / an pe caine
    2 caini 150 RON / an pe caine
    3 cainii 200 RON / an pe caine

    Cainii care n-au proprietar stransi si dispozati a fi preluati.

    Cheltuelile se amortiseaza din taxa pe caini.
    Se poate aplica aceiasi masura si la pisici.

    Cainii abandonati lasati in frig si pe strazi recuperati si in termen de 30 zile nu se gaseste proprietar sacrificati pentru manusi.

    In toata lumea este si se practica acest mod de tratare a cainilor abandonati.

    PRIMARIILE trebuie sa-si faca serviciul si nici de cum parlamentul sau guvernul.

  129. In ciuda faptului ca acele commentarii unde vorbesc de bolsevicii anti monarhisti , imi sunt refuzate , totusi la PDL exista o persoana, in afara de Dl Paleologu , care nu vorbeste urat de Monarhie , in speta de Regele Mihai , si aceasta persoana este Dna Udrea . Deja in trecut am mentionat ca este un om intelept care nu se lasa influenta de mentalitatea bolsevica anti monarhica a lui Traian Basescu . Si ca effect , printul Charles al Angliei , care este un prieten si ruda a Casei Regale romanesti , a invitat pe Dna Udrea pentru a discuta despre turismul din Romania . Aceasta intalnire a Dnei Udrea cu Printul Charles , viitorul rege al Angliei , este extrem de benefica pentru Romania , ba chiar attrage attentia si celorlalte Case Regale europene . Deja Printul Charles are o atragere pentru Transilvania , chiar are ceva proprietate acolo si vine des in Romania cand face vizita si Regelui Mihai si printessei Margareta . Am vazut ca se spune ca Printessa Margareta , timp in urma , pe cand era studenta la Universitate , era iubita lui Charles si ca Regina Elisabeta o invita pe Margareta la palatul regal al dansei , probabil pe ideia de a o casatori cu Charles . In final , Margareta , din tata rege roman, nascut in Romania , s-a casatorit tot cu un roman , principele Radu ,chiar daca nu este de vita domneasca , dar este un om extraordinar de cult si inteligent , si perfect cunoscator al mannierelor royale . Va imaginati ca principessa Margareta avea nevoie de un sot care sa cunoasca bine scena politica romaneasca plus vorbirea aleasa in L. Romana . Daca s-ar fi casatorit cu printul Charles , nu ar mai putut sa fie viitoarea regina a Romaniei , dar putea sa fie a Angliei . Asa ca este mai bine in Romania , caci aici are radacinile tatalui ei si deasemeni si ale celorlalti regi ai Romaniei din trecutul istoric . Prin mama dansei , Regina Ana , Casa Regala Romaneasca se face ruda mai multe alte Case Regale din alte tarii europene . Aproape ca este amuzant , ca ai putea spune ca Uniunea Europeana s-ar putea face si pe baza de rudenii ale Caselor Regale din tarile europene . Oricum , cand Dna Udrea se intoarce dela Londra , nu ar fi exclus sa nu mai aibe simpatia politica a presedintelui Basescu , pentru ca s-a vazut cu printuil Charles , un prieten al Casei Regale romanesti . Pe Dna Udrea , presedintele Basescu nu are sa poata sa o influenteze sa devina bolsevica si anti regalista ,niciodata . Singura data cand Dna Udrea a gresit,poate fortata,a fost cand s-a dus la botezul copilului lui Paul Lambrino , din tata bastard , si care cu ajutorul presedintelui Basescu , care i-a botezat copilul , tinteste sa fie inplantat in Casa Regala , cu ajutorul Curtii de Cassatie si Justitie . Inca nu se stie ce spune Curtea , dar daca are intelepciune ar trebui sa amane verdictul pana i se se termina mandatul lui Traian Basescu , la termen sau inainte de termen . Geoana a produs un asa de mare cutremur in toate partidele , de o asemenea magnitudine , in cat s-a extins la toate celelate partide . Geoana doreste sa mai candideze la presedintie inca odata , nimeni nu-l intelege dece este nevoie sa mai incalzesti o ciorba care s-a racit prea mult . Dar Mihaela , dragostea dansului , il intelege .

  130. Nici nu ştiu ce să cred.

    1. Sau nimeni nu mai citeşte ce se comentează pe acest blog
    2. Sau cineva a citit ce am întrebat eu, dar nu are cifre, în concluzie problema ridicată mai sus relativă la maidanezi este o “miştocăreală” propagandistică.
    3. Nici prima şi nici cea de a doua variantă şi atunci înseamnă că cineva are cineva cu mine personal şi nu există răspuns la întrebare doar pentru că am adresat-o eu.

    Eu sper să fie a treia variantă, prea ar fi triste primele două pentru cei ce scriu aici zi de zi.

  131. “Să arătăm că suntem o societate funcţională care e în stare să pună capat unei probleme de sfâşit de Ev Mediu.” – Ce amuzant!

    Nu ca ti-ar pasa, dar cum ai impresia ca ne vede intreaga lume dupa aceasta lege?

  132. vorbe,vorbe,vorbe! de cand s-a aprobat in Parlament cei care sustin eutanasierea (NU SUNT MULTI VA ASIGUR CA CELE 200000 DE SEMNATURI CONTIN CEL PUTIN JUMATATE cu semnaturile celor care au zis ca vor sterilizare fiindca asa au fost intrebati) deci sa continui de cand ati dat liber la ucidere sunt oameni (gresit folosit cuvantul dar sunt prea trista) care deja ii haituiesc pe strada si fac un adevarat circ, ii alunga, ii bat, auzi numai chiuituri si asta in prezenta copiilor carer vor creste cu asemenea porniri aidoma beizadelei Placinta sau vor ingrosa randurile generatiei “emo”! nu ati gandit aceasta lege decat prin prisma politicienilor care vor voturi si bani nu prin prisma unei educatii! Nu trebuia sa admiteti agresivitate si durere pe strazi! lucrurile se pot rezolva altfel si sa aratam ca suntem oameni!Poate va gasiti timp sa fiti si …trista! Inutile acatistele daca sunt patate cu sange!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *