Cazinoul din Constanţa va fi renovat, fie că vrea sau nu primarul Mazăre. Lui îi rămâne să se ocupe de vraja mării

Cazinoul din Constanţa este o pată veche pe obrazul administraţiei locale de acolo. Încă dinainte de a prelua eu funcţia de ministru al Turismul, señor Mazăre ţipă că autorităţile statului nu-l ajută în problema Cazinoului. Când l-am auzit în urmă cu două săptămâni vorbind despre faptul că ministerul Culturii sau MDRT ar trebui să preia Cazinoul, am luat în calcul că primarul Constanţei ar putea fi chiar serios şi se adresează instituţiilor statului pentru ajutor. Eu am spus în repetate rânduri: nu mă interesează culoarea politică a administraţiei locale care cere ajutor, ci proiectul cu care vine. Care este obiectivul, care este finalitatea.

Fiind vorba de una dintre clădirile monument-istoric ale Constanţei, chiar de un simbol important al litoralului românesc, am decis ca MDRT să se ocupe de renovarea Cazinoului. Mai mult, pentru că scopul ministerului este de a încuraja turismul, am stabilit ca această clădire să rămână în sarcina administraţiei locale. Noi o reparăm şi ea rămâne constănţenilor, turiştilor, dar şi în gestionarea Primăriei Constanţa. Singura condiţie pe care noi am pus-o a fost aceea de a se păstra destinaţia Cazinoului ca obiectiv turistic, să nu poată fi înstrăinat cum vrea señorul, cui vrea señorul, unei firme prietene, asa cum ne-a obișnuit. Nu văd de ce ar refuza oferta ministerului.

Aud însă că acum marele surfist cheguevarist (cum vine asta, numai el poate să ne explice) al României este nemulţumit. Două sunt motivaţiile principale ale furiei primarului Constanţei. Pe de o parte, că, în condiţiile date, nu mai poate el face ce vrea cu Cazinoul, nu mai dă Cazinoul băieţilor lui din imobiliare. Pe de altă parte, pentru că aşa demonstrăm ca administraţia centrală, ministerul ăsta de care tot se chinuie el să facă mişto face mai multe lucruri pentru Constanţa decât „brazilianul”.

Când Radu Mazăre a cerut ca ministerul Culturii sau ministerul Turismului să preia Cazinoul, a făcut-o pentru că el îşi imagina că sunt pesediştii lui la guvernare, care niciodată nu fac nimic. Credea, probabil, că noi nu o să mişcăm niciun deget, putea apoi să se victimizeze şi eventual să plaseze Cazinoul unui apropiat care să facă orice vrea cu el. Iată că planul îi este dejucat şi de aici nemulţumirea dansatorului de samba.

Dacă primarul Constanţei ar fi vrut cu adevărat să renoveze Cazinoul, ar fi putut-o face lejer. Totuşi, administrează unul dintre cele mai mari oraşe din România, unde se află şi un port, iar bugetul este cât se poate de consistent. Nu vorbim aici de o investiţie care să ia 70% din bugetul municipalităţii.

Mai mult, ar fi putut apela la fonduri europene. În Bucureşti, sunt clădiri care sunt reabilitate prin fonduri europene. Chiar Arcul de Triumf va trece printr-un asemenea proces care nu costă aproape nimic municipalitatea. Dar lui Mazăre nu-i place cu fonduri europene – acolo e cu control, cu verificări, nu prea merge cu şmecheriile cu care s-a obişnuit. De altfel, extrem de priceputul primar nu a fost în stare să atragă fonduri europene decât pentru o parcare în valoare de aproximativ 3 milioane de euro. În condițiile în care are la dispoziție 91 de milioane de euro doar pentru Constanţa, prin Axa 1 a POR, dedicată dezvoltării orașelor. Dacă era interesat de reabilitarea Cazinoului, putea să facă un proiect pe fonduri europene, fie pe Axa1, fie pe programul de reabilitare de clădiri monumente istorice, de pe Axa 5.1 a POR. Nu a fost în stare să folosească bani europeni, nici bani din buget pentru Cazino nu a vrut să dea, a vrut să îl „aranjeze” cu gaşca din jurul lui cu care controlează mai toate afacerile importante din Constanta.

În primăvară, când i-am atras atenţia asupra faptului că nu a accesat fonduri europene, a spus că nu primeşte el lecţii de la mine. Dar de atunci şi până acum nu a mişcat un deget în acest sens. Semn că singurele legături ale lui Mazăre cu turismul sunt viaţa de noapte, cu mirajele ei, construcţiile ridicate pe plaja din Mamaia, adică „vraja mării” pe care o tot practică de când a devenit primar.

Cred că señor Mazăre trebuie să le spună constănţenilor că oraşul lor riscă să piardă într-o lună banii europeni dacă nu vine cu proiecte. Pentru că banii îi vor fi luaţi şi daţi celor care demonstrează responsabilitate şi reuşesc să atragă fonduri europene. Este timpul să lase puţin Brazilia şi să se ocupe de oraș.

La sfârşit, garantez încă o dată că ministerul se va implica în renovarea Cazinoului, fie că-i place, fie că nu-i place primarului de acolo. Clădirea are o prea mare importanţă pentru a putea fi lăsată în continuare în paragină. Anul trecut a împlinit 100 de ani existenţă în forma actuală, după ce înainte mai existase o clădire de lemn pe acelaşi amplasament şi cam cu aceeaşi destinaţie. E una dintre puţinele astfel de clădiri Art Nouveau care se mai păstrează în România şi tocmai de aici importanţa. A mai trecut prin două procese de renovare – unul în 1937 şi 1986. Iar MDRT îşi propune să facă ceea ce nu s-a mai făcut după ’89.

De altfel, la nivel naţional, avem o campanie extrem de importantă de reabilitarea a clădirilor monument istoric cu fonduri europene sau prin bugetul ministerului. În Bucureşti, am început cu Casa Cesianu, cunoscută şi drept Casino Victoria, şi Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici”. Urmează Arcul de Triumf, dar şi alte proiecte, în Capitală fiind nu mai puţin de 2627 de clădiri care au nevoie de restaurare.

 

 

 

27 thoughts on “Cazinoul din Constanţa va fi renovat, fie că vrea sau nu primarul Mazăre. Lui îi rămâne să se ocupe de vraja mării

  1. Cred ca, incet, incet, cel putin in privinta litoralului, apele incep sa se aleaga:
    unii raman cu vorbele – fie ele spuse si pe ritmuri latino-americane – altii, cu faptele.
    Dincolo de orice conotatie, sper ca timpul si viata sa-i dea posibilitatea doamnei Elena Udrea sa-si transpuna in practica toate initiativele. Si mai sper ca noi, cei multi, vom realiza ca pentru ceea ce se intampla in jurul nostru si priveste viata noastra si a comunitatii in care traim, este cazul sa renuntam la impasibilitate si lipsa de implicare.

    • ***Nicolae – Bună dimineaţa! 😆
      L-am văzut aseară pe piţiponcu’ Mazăre la Antena 3. Era dezlănţuit ca o furie, de-ţi venea să te întrebi ce rău i-ar fi putut face Udrea de se manifestă în aşa hal. Era, pur şi simplu, o scenă grotească, de neimaginat, pentru o lume normală. Cred, nu am certitudinea, că Mazăre a cerut ajutor pentru Cazino, ori sperând că n-o să-l primească ori o să-l primească, necondiţionat ca apoi să facă ce vrea el cu o clădire emblemă pentru Constanţa. Doamna Udrea i-a dat peste cap nişte planuri sau… De ce să facă PDL ceva bun în parohia lui Mazăre? Ca un PSD-ist care se respectă şi respecta tradiţia, Mazăre este dispus să lase să se distrugă totul, dacă el nu face, de ce să facă altul.
      Şi mă întreb, cum poate Mazăre, în virtutea cărui drept, să vorbească despre Cazino ca despre proprietatea lui personală?…
      Doamne, da’ noi trim într-o lume dementă…

  2. Bună dimineaţa! Avem cafea, avem şi zâmbete… 😆

    – Draga mea, vrei sa petrecem un weekend minunat ?
    – Daaa, ce idee buna !
    – OK, atunci ne vedem luni.

  3. Eu l-as darama cu totul.Sau asa cum guvernul gaseste bani pentru catedrala neamului( vreo600 milioane euro),pentru renovarea palatului victoria(vreo 41 milioane euro),gaseste bani si pentru cazinou?Oamenii simpli nu conteaza pentruy acest …..guvern,au taiat in salarii si pensii ca sa economiseasca un miliard euro si uite ce fac ei cu banii.
    De asta spun ca pdl este un cancer pentru societate,un pericol deosebit.

    • Balbeck, ori esti psd-ist orinesti psd-ist,pt ca nu vrei sa accepti ca acest Guvern chiar vrea binele acestui popor. Si pe Ceausesc l-am injurat si acum am inteles de ce trebuia sa strangem cureaua . Ai vazut ca probleme sunt in toata lumea? Uite citeste aici : http://www.dailybusiness.ro/bloguri/valentin-nicolae/finante-banci/italia-strange-cureaua-1289 si daca nu esti psd-ist ci doar dezinformat vei intelege asa cum am inteles si eu in ultimile luni. Sa ne ajute Dumnezeu sa scapam si din criza asta .

    • zuza11,abia astept sa castige usl ca sa ii critic.
      PS:In Italia e cea mai mare coruptie din UE.Pe locul doi suntem noi.Nu e buna comparatia.Si oricum se castiga peste 1200 euro in Italia pe luna.Nu stiu de ce ii tot exemplu pe altii,sau in acest caz de ce ii plangem pe italieni.Prietenii mei sunt foarte multumiti in Italia de cat castiga.Nu ar mai veni niciodata in Romania,dar au familii.

    • Da balbeck , ai dreptate . Realitatea este ca pdl-ul a taiat salariile alea de minim 1200 euro de pe vremea mentorilor lui ponta si antonescu si le-a adus la 200 – 300 euro . Dar lasa ca vine imediat la putere usl-ul , asa cum iti exprimi tu nerabdarea , si din prima luna revin salariile la minim 1200 euro . Ii aduce ponta de acasa , ca impozite tot nu vor plati romanii. Doar asa sunt romanii invatati , sa ceara fara sa faca nimic . Hai sa iti spun si eu ceva despre italieni . Eu lucrez aici in tara la o firma italiana . Noi vindem aici ce produce patronul in Italia . In 2009 mi-a micsorat veniturile patronul din Italia cu 30 % . Si nu am iesit in strada sa il critic pe Boc . Am fost multumit ca nu ne-a trimis patronul in somaj , cata vreme in Italia si-a trimis 25% angajatii in somaj . E CRIZA MONDIALA OMULE , NU TI-A SPUS NIMENI ? SI NU BOC A PROVOCAT CRIZA ASTA MONDIALA , CI AMERICANII AIA PE CARE II PROSLAVITI CU TOTII .

  4. am fost la mate acum o luna,si am facut greseala sa vizitez putin Constanta in loc sa sar direct pe litoral.Ce sa mai,arata ca o zona defavorizata la greu,ca sa nu spun de razboi.Constanta e de unul din cele mai urate orase ale tarii.Mi se pare incredibil cum a fost ales mascariciul ala de atatea ori.Dar ma rog,nu e chiar asa incredibil avand in vedere ca stau in sectorul 5 al capitalei unde avem o situatie asemanatoare.

    • ***gestapo – Bună! 😆
      Cum adică, cum a fost ales piţiponc Mazăre? Este atât de simplu şi de la vederea oricui? Mazăre dă de mâncare la toţi pomanagii Constanţei, pentru că aceştia sunt masa şi aceştia îl votează. Nu mă refer la oamenii care efectiv trebuie ajutaţi din diferite motive. Despre acestia niciodată nu voi spune nimic.
      Cu nişte ani în urmă, am cunoscut în staţiune, la Soveja, o familie octogeneră din Constanţa care nu avea nevoie de pomana lui Mazăre, aveau pensie bună, gradină de zarzavat in piată, tarabă, şi care povesteau că pentru pomanagiii constănţeni există Mazare, Dumnezeu şi apoi familia.

      Şi-apoi când să aibă timp piţiponc Mazăre să se ocupe de oraş când el e ori în concediu în Brazilia, câte concedii pe an are un primar, ori pe strazi, scălămbăindu-se de te ia cu greaţă când îl vezi cum arată, ca un clovn de proastă calitate…

  5. sincer sa spun indiferent de ce zice lumea din clasa politica,cel putin ai intentii bune si ai pus ceva in miscare pe sectorul turismului.intradevar nu e usor sa repari rebuturile dupa alti dar cu initiativa,tupeu si gandire poti face.daca ministerul turismului ar aplica sanctionar si sa ia la puricat asa zisi investitori care au preluat statiuni sau hoteluri vor vedea lipsa de investitii care au declarat cand au preluat de la stat(hoteluri,etc)ca idei ministrul turismului ar face mai bine sa le preia inapoi si cu fonduri europene ar putea ramane in patrimonul statului si tot statul ar putea controla preturile corecte.ca-sa promovezi in turism trebuie sa ai curaj si sa nu tii cont cine e .

  6. Dansatorul de samba… 😉 Cred ca e o eticheta de care Mazare nu va scapa prea repede.Ma intreb cum este sa fii politician ”de varf”si sa fi mereu asociat cu ciupica rosie de comunism cubanez si dansul din buric,si trag concluzia ca probabil scopul intrarii in politica a unui astfel de om este orice altceva dar nu binele public sau implicarea coerenta in viata unei societati pe care se presupune ca o conduce.As vrea sa precizez ca invierea si inveselirea atmosferei din Constanta este un aspect pozitiv a lui Mazare,desi atunci cand turistii vin in Romania nu cred ca se asteapta sa gaseasca cultura braziliana,dar sa zicem ca acest lucru se poate schimba sau imbunatati in timp.In niciun caz Mazare nu va deveni un simbol turistic sau brand de Constanta asa cum este Hugo Chavez pentru tara sa(si cum de fapt lasa sa se inteleaga ca doreste a fi Mazare).Face parte din tipologia umana a lui Caragiale,axat pe teatrul de masa,aroganta asociata cu multa grandomanie si neintelegere a tuturor valorilor morale a unei societati ea insasi in deriva.L-am ascultat la o aparitie la RTV in care macho-ul Mazare teribil de speriat(he,he,he) de multitudinea de fete care l-ar putea iubi(ptiu drace…)doar pentru avere nu pentru deraierile lui de la linia de plutire a normalitatii unui formator de opinie,sau pentru frumusetea si talentul sau de dansator(e si asta o calitate),spunea ca sta cu chirie si isi inchiriaza toate placerile,doar pentru ca lumea,respective fetele sa stie cat de cetatean obisnuit este dansul.Adica oricine va cauta ceva pe numele lui nu va gasi nimic…AVIZ DNA,din punctul meu de vedere.Un mare deget mijlociu ridicat tuturor autoritatilor si societatii civile,in caz ca cineva l-ar considera prea bogat pentru pozitia pe care o detine.Eu zic sa i se dea o locuinta sociala,si sa i se caute o copila saraca si cinstita sa il fericim pe Mazare al nostru,ca doar unul avem si daca va disparea,va trebui sa inventam altul 🙂 Renovarea Cazinoului din Constanta,este evident o mare durere in coastele primarului si va face orice ii sta in putere sa minimalizeze si sa denigreze aceasta implicare a MDRT in acest proiect.Implicarea media in tot acest linsaj impotriva doamnei Udrea,ne arata cat de marea este amploare amestecului presei in strategiile politice ale opozitiei.Asistam din punctul meu de vedere la o manipulare in masa pe care am mai vazut-o imediat dupa ’90 si inainte.Cred ca doar bunul simt si instinctul de conservare a romanilor face din acest popor unul pasnic si lucid,astfel incat in momente grele economice sa nu cada in plasa manipularii opozitiei si media.As spune ca tragedia acestei guvernari in care se face cat nu s-a facut in cei 20 de ani de democratie”originala”,este ca populatia este prea mult incercata de greutatile de zi cu zi ca sa mai vada si sa aprecieze tot ce se face acum.Acesta este butonul pe care mereu apasa opozitia.

  7. art nouveau,da. fara sa va uitati nicaieri imi puteti numi o cladire art nouveau din capitala?

  8. Buna N.G. observ cu placere in textul scris de tine o mare schimbare,IN BINE’si ma opresc,pt ca nu vreau sa-ti fac un ladatio,cert este ca ti-ai pierdut candoarea de provinciala,si ti-ai insusit stilul direct,de floretista a cuvintelor.
    Voi spune ca ma bucur,si ma bucur pt ca asa se intimpla cu toti romani care intra in contact cu societatea occidentala,nu mai pot fi prostiti,si-si pierd aceea timiditate care este atribuita celor,7 ANISORI’de-a acasa.
    Mi-a placut analiza ta si in spatele cuvintelor,sunt convins,se ascunde acum o femeie matura,ferma si hotarita.

  9. Azi noapte tirziu,intors de pe drumuri,am vazut pe B1-un interviu cu VICTOR PONTA.
    Dupa acest interviu,mi s-a intarit convingerea-VICTOR PONTA,LA FEL CA SI MAZARE ESTE UN AGARICI.
    In fond intre cei doi,nu este practic nici o deosebire de caracter,doi clovoni,care se pot mindri cu un singur lucru-SUNT OBRAZNICI SI AU TUPEU.
    Straini de limba romana,amindoi,cu un bagaj de cuvinte limitat pe care le repeta in mod obsesiv,la fel, cu citeva clisee,cei doi demonstreaza cum nu se poate mai bine,saracia lor intelectuala,lipsa ideilor,dar mai ales un retard,da retard,pt ca atit mazare,dar mai ales PONTA,sunt doua personaje submediocre,ajunsi in conducerea unui partid,care in primul rind prin asa ceva s-a remarcat-hoti si corupti submediocri.
    Interviul in sine,este un adevarat fiasco,pt AGARICIUL PONTA,pt ca a scos la lumina cum nu se poate mai bine,ce caracter mizerabil are si ce mare mincinos este.
    Cu abilitatea nativa,a unei femei inteligente,PISICUTA SORINA MATEI’pur si simplu a reusit sa ridice tot cearceaful de pe AGARICIUL VICTOR PONTA.
    Si ce ni s-a dezvaluit este de-o hidosenie spirituala de-a dreptul respingatoare.
    Nu voi face trimiteri la ,FIZICUL SAU,pt ca n-ar fi elegant,dar nu ma pot stapinii sa vad CARACTERUL SCHIMONOSIT AL ACESTUI INDIVID HANDICAPAT,SI CIND SPUN HANDICAPAT ,MA GINDESC CA A DOBINDIT ACEST MARE HANDICAP,DATORITA MEDIULUI MURDAR IN CARE A CRESCUT,PRINTRE PICIOARELE LUI ADRIAN NASTASE MINGHIAT PE CRESTET DE BOLSEVICUL ION ILIESCU.

  10. @buna ziua, tuturor
    Ce este aceea ,,Cazinoul din Constanta ” ?
    Ce este, oare, acest edificiu, altceva decat o banala relicva arheologică a Tomisului modern, învăluită în valul radiant estival, o efigie albă, deși scheletică, a unui trecut maiestos, interesantă doar pentru obiectivele unor aparate digitale performante ?
    Desigur că cetățenii patriei, aflați în plimbare de siestă, între două shaorme cu gabarit depășit, au nevoie de acest element de decor brănduit din copilărie, deși, cei care cunosc istoria și destinația acestei construcții emblematice sunt , cu certitudine, în minoritate.
    Poate că ar fi intersant un remember biografic, pentru ca numele de ,,cazino” să nu ne conducă inexorabil (gândul) numai spre jocurile de noroc în care ,,casa” câștigă invariabil și care ,,hrănesc” neuronii însetați de cultură (sau culturism ?) ai americanilor și nu numai :
    CITEZ:
    ,,Cazinoul din Constanța este o clădire istorică din municipiul Constanța. Este una dintre cele mai reprezentative simboluri ale orașului și se află pe faleza din Constanța, pe Bulevardul Regina Elisabeta.
    Construit (din 1908) în stil Art Nouveau sub influența cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac ultimele retușuri).
    Cazinoul era o sală de paiantă [ paiantă: schelet (din două rânduri) de lemn umplut cu material de construcție, care alcătuiește peretele unei clădiri], cu pereții interiori captușiti cu scânduri vopsite în ulei și ”servea de distracțiune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare și reviste, doua săli de jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”, împodobit cu drapele și destul de spațios a devenit locul de întalnire al tuturor.”
    REVIN ȘI (MAI) COMENTEZ :
    După părerea mea, șansele de resuscitare a interesului public pentru reabilitarea clădirilor cu impact istoric, artistic și emoțional, depind de hotărârea politicienilor responsabili de a lua decizii împotriva curentului, comunicându-le totodată coerent și viguros, pentru că, întotdeauna, presa va privilegia punctele de vedere ale unor telebabe schimonosite și jucători de table împovărați de plictis de prin ferentarii patriei, dependente/dependenți de statul asistențial în decursul întregii lor vieți anodine și bicisnice. Pentru astfel de viețuitoare neurovegetative , orice ban public, trebuie cheltuit doar pentru pensii, salarii și subvenții de tot felul. Am ascultat deunăzi o astfel de persoană, care-și da cu părerea că noile bănci propuse pentru capitală costă prea mult, deși, este îndoielnic că ar fi dat un răspuns instantaneu și corect la întrebarea ,,cât fac 6×9, sau 9×7″.
    Ne confruntăm, zilnic, cu telesintagma ,,banul public trebuie cheltuit cu folos”, dar puțini sunt cei care îndrăznesc să afirme explicit ceea ce gândesc, respectiv că ,,statul trebuie să (ne)dea”. Chiar și atunci când statele populiste se apropie de marginea prăpastiei incapacității de plată.
    Turiștii ? Să facă bine să se deplaseze pe străzile unei capitale europene cu scaune pliante și pamperși în dotare.
    În fine, vremea s-a restabilit, iar miticii noștrii capitaliști (adică, din capitală) merg bară la bară pe autostrada Soarelui, acompaniați de animatoare pe toace cui și fustițe cumpărate de la magazinele de păpuși pe fișicuri de euroi fără număr, fără număr. Într-un târziu, își fac apariția în grup compact de grămadă dezordonată la barierele lui Mazăre (unde nu primești, dacă nu ceri, BON FISCAL) și iau apoi cu asalt toate terasele, cluburile și restaurantele întâlnite în cale, în care purceii la proțap stau aliniați ca într-un regiment , iar butoaiele cu bere plesnesc de presiune și nerăbdare (atât a lor cât și a patronilor de weekend). Deh, să ne trăiască…criza, cea care a stabilizat prețurile la cazare și masă, că de nu ar fi așa, nu am avea despre ce povesti. 😉
    Într-un târziu, petrecăreții, bine ghiftuiți all inclusive, se vor preumbla, cu ochii încețoșați, pe faleză, admirând în trecere măreția albă de altădată ce încă se poate ghici de la distanța privitului contemplativ asociat cu odihna binemeritată a minții și relaxarea musculară benefică digestiei fără sincope și dezbalonării discrete acoperite de zgomotul de fond al valurilor învârtoșate în stabilopozii atât de familiari.
    Evident că noaptea lungă îi așteaptă mai ușurați, mai curați și mai uscați, dar cu contul de pe card cât mai rotund cu putință, pe care îl vor ,,subția” cu folos, spre binele propriu și al serviciilor turistice, stimulați și de jongleriile de clovn multicolor ale brazilianului naturalizat la primăria constănțeană. Ei știu, cel puțin în subconștientul lor, că există niște vidanjori macroeconomici la Cotroceni și la Palatul Victoria, care sunt dispuși să înoate în r……., în timp ce ei, turiștii de ocazie, se bălăcesc în mare sau în piscine albastre.
    Sper ca cetățenii mobili și cu mult timp liber să conștientizeze deplin această dualitate, măcar în 2012, altfel, cele două fluide riscă să se inverseze în urma unui vot în orb subliminalizat (și) de televiziunile antinaționale ce își trag seva excusiv și all inclusive din mocirla tulbure de culoare cafenie. 😉

  11. Felicitari, domnule Paleologu. (Evident, glumesc în ,,stilul” destinatarului)
    Te-ai dus la B1 TV fără copiuță și ai râs ca simbolul Milka la orice întrebare a moderatoarei despre strategia fiscală a guvernului.
    Am căzut jos de pe scaun, auzind scuza că ești doar….unul dintre numeroșii vicepreședinți ai partidului, capătul terminal al telefonului fără fir, la care nu ajunge niciodată decât un zumzet de informație sau un semnal de (auto)liniște.
    Domnule telectual râzăreț, decât să spui că toate partidele sunt jalnice, mai bine te-ai privi atent în oglindă spre a te întreba : ,,Ce naiba caut eu în politică ? “

  12. @elena udrea
    Buna seara, stimata doamna
    Nu puteti spune public ca unii ministri ar trebui schimbati, dar refuzati obstinant sa dati nume, pasand doar premierului aceasta responsabilitate.
    Uneori va ,,uitati” vorbind în plus, semn de maturitate încă nefinalizată. 😉
    Scuze, dar celor la care ții, trebuie să le spui întotdeauna ce gândești semnificativ.

  13. Dap…era si timpul ca sa se implice autoritatile centrale, ar fi fost o Rusine ireparabila sa pierdem si Cazinoul in favoarea preteniorilor.Constantenii habar n-au ca orasul lor si-ar putea rezolva multele sale probleme cu fonduri europene caci primarul Bonduelle urla peste tot ca nu are bani si ca e sabotat de guvernul portocaliu.Mai nou Antena 1 il prezinta in fiecare seara in principala emisiune de stiri a zilei cum se distreaza, cum cununa , cum face parada modei , cum…orice numai sa-i aburim pe fraieri care se uita, saliveaza si zic precum nepoata lui Hagi Tudose “Saracu’ domnu’ Mazare, cum petrece cu poporu’, ce baiat bun !”

    • gestapo are dreptate, Constanta e un oras urit .Deunazi niste turisti americani debarcati in piata Ovidiu in fata muzeului de arheologie priveau siderati ruinele unei cladiri aflati pe una din laturile pietei .Chiar s-au exprimat , plini de ingrijorare si compatimire ca “it looks like war .” Dap , razboiul romano-roman.

  14. @Buna dimineata
    250.000 de concetateni se astern precum un covor de foci pe plajele Marii Negre, la care se adauga cel putin 50.000 veniti la rude, prieteni, sau gazde.
    Propun doamnei Udrea o nouă plajă, suspendată, cu taxă de intrare pentru călătorii de weekend. Dacă am avut grădinile Semiramidei și se preconizează autostrăzi ,,la înălțime” prin București, de ce nu ne-am gândi și la o plajă suspendată ?? 😉
    PS
    Pentru doamna Anca Boagiu : Abandonați, stimată doamnă , coridorul 4 și reinvestiți în autostrada Soarelui, căreia îi trebuie, de urgență, încă 6-8 benzi pe sens. 😉

  15. sincer pe mine nu ma intereseaza cine restaureaza acest monument dar trebuie facut sincer cred intr-o colaborare dincolo de culoarea politica dar se pare ca de multe ori asta nu se poate

  16. Doamna va admir foarte mult pentru curajul si pentru energia dumneavoastra de a merge mai departe. Ma bucur mult ca aveti taria de a nu lua in seama toate
    murdariile pe care le spun diversi ziaristi fara creier. sunteti un model pentru
    orice femeie. Va multumesc ca ne reprezentati atat de frumos! Mult Succes!

  17. Bravo. Sunt ghid de peste 7 ani si este foarte trist ce se intampla cu cazinoul. Lasati politicul la o parte si ajutati cazinoul… Ma bucur ca va implicati si sper ca totul sa aibe si o finalitate. Constanta este orasul unde nu s a schimbat NIMIC in ultimii 7ani. Centrul istoric este sub orice critica, cersetorii romi agaseaza turistii straini etc etc. Faceti mai mult decat turismul de club la marea neagra. Va urez succes.

    PS: Pe cand se repara drumul pe Pasul Prislop?

  18. Eu m-aș fi bucurat de niște medicamente compensate. Decât să renovăm un Cazinou, nu s-ar putea un spital? De pițiponcu’ Mazăre sincer nu mă interesează dar de o boală mă cam tem.

  19. da cand va puneti ambitia si sa dati si oamenilor un trai mai bun chiar daca nu vor ei.
    Rusine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *