Carcotasi si chibitari care stau de-a curmezisul dezvoltarii

Elena UdreaÎn ultima perioadă, în mass-media au fost exprimate opinii ale unor jurnalişti şi ale unor lideri politici referitoare la criteriile de alocare a fondurilor de investiții în infrastructura turistică gestionate de Ministerul Turismului, afirmându-se în câteva rânduri, în mod absolut eronat, că împărțirea acestor fonduri se face pe criterii politice, că proiecte dintre cele nominalizate pentru finanțare nu ar fi oportune.

Am spus şi repet mereu, dezvoltarea turismului este o şansă de redresare şi relansare economică a României, este o modalitate de a aduce mai mulți bani la bugetul statului, de a crea noi locuri de muncă, de a aduce bunăstare comunităților locale. Turismul este, în opinia actualului Guvern, o prioritate strategică de dezvoltare a țării nostre.

Opozanții ne-au criticat până de curând pentru faptul că, spun ei, nu se mişcă nimic în domeniul investițiilor publice în infrastructură. Cum inconsecvența şi lipsa de seriozitate sunt virtuțiile criticilor noştri, de câteva zile aceştia au schimbat macazul, acuzându-ne că finanțăm proiecte pe cine ştie ce criterii politice oculte sau, o altă specie, proiecte care nu se susțin.

Adevărul este că alocarea fondurilor de către Ministerul Turismului se face pe baza unei liste de proiecte aparținând unui număr de 32 de administrații publice locale aprobată de Guvernul Tăriceanu prin Hotărârea de Guvern nr. 1726/2006, listă deschisă, în limita bugetului disponibil, ce a fost completată în 2009 cu alte 3 proiecte ale consiliilor locale Alba Iulia, Constanța şi Piatra Neamț. Finanțarea proiectului de investiții în infrastructura turistică de la Piatra Neamț a fost aprobată în şedința de Guvern din 28.04.2009, iar a celor din Alba Iulia şi Constanța în şedința de Guvern din data de 03.06.2009, nici de cum după alegerile europene aşa cum s-a vehiculat în presă.

Nu ne putem aroga meritul de a fi elaborat lista proiectelor care țin de cele patru direcții majore de finanțare a infrastructurii turistice (direcții materializate în programele de investiții aprobate şi acestea în 2006, “Schi în România”, “Dezvoltarea infrastructurii turistice în zona montană înaltă”, “Dezvoltarea echilibrată şi integrată a stațiunilor turistice balneoclimaterice” şi “Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a stațiunilor turistice de pe litoralul Mării Negre”). Noi am reuşit însă să alocăm bani pentru respectivele proiecte, în contextul în care am găsit turismul românesc aproape de colaps, inclusiv din cauza lipsei de finanțare a proiectelor de infrastructură specifice.

În legătură cu atât de disputatul proiect de dezvoltare a domeniului schiabil în zona turistică Parâng, acesta a fost cuprins pe lista lui Tăriceanu (conform HG nr. 1762/2006), cu o finanțare de 1,349 milioane lei pentru Consiliul Local al municipiului Petroşani pentru studii de fezabilitate în cadrul proiectului “Schi în România”, după care a fost nominalizat în HG nr. 1537/2008 cu 8 milioane lei pentru finanțarea proiectului tehnic. Eu doar am reuşit să aloc în acest an 14,8 milioane lei pentru confinanțarea execuției lucrărilor.

Regret că sunt voci care, de dragul luptei politice, ar fi în stare să sacrifice interese majore ale țării noastre. Spun acest lucru deoarece există o atât de mare nevoie de investiții în infrastructură, inclusiv în cea turistică, încât a nega această nevoie înseamnă a te pune de-a curmezişul dezvoltării.

De douăzeci de ani, avem “bănuitori” de profesie, din cauza cărora nu reuşim să ne dezvoltăm, a căror principală menire constă în formularea de critici apriori față tot ce se face în țara noastră. Dacă nu se face, aceleaşi voci critică la fel de vehement, constatând cu superioritate şi chiar satisfacție inexplicabilă că suntem o țară la coada Europei. Aceştia sunt cârcotaşi şi chibițari care nu sunt în stare să facă nimic altceva decât să vocifereze pe margine, împotriva tuturor. Ştiu foarte mulți funcționari sau demnitari care refuză să îşi asume proiecte, care nu semnează nimic doar pentru a nu fi subiectul unor scandaluri mediatice. Aceasta este una dintre principalele justificări ale faptului că România a rămas în urma țărilor europene, pe lângă noi trecând uşor până şi Bulgaria .

Voi continua să sprijin aleşii locali, indiferent de coloratura lor politică, pe proiecte de dezvoltare a comunităților lor, dar şi să îi combat pe politrucii care susțin că turismul este un moft, în timp ce turismul ar putea alimenta consistent bugetul de stat, reducând astfel presiunea fiscală ce se exercită în prezent asupra populației şi întreprinderilor mici şi mijlocii.

1,578 thoughts on “Carcotasi si chibitari care stau de-a curmezisul dezvoltarii

  1. MARYLAND ……Daca erau bani privati iar Ministerul Sanatatii intermediar atunci si banii din privati deveneau publici …..Dar e mai bine sa cauti sa vezi daca banii care s-au dus catre fundatia lui Mihaela Geoana nu erau cumva infuzati direct de producatorii de medicamente privati sau de catre cei care le comercializeaza …..si atunci nu are sens discutia cu cei care smenuiesc banul public …pentru ca banii respectivi nu sunt deloc publici ci bani privati …si aia fac ce vor cu ei fara sa intrebe nici pe Boc si nici pe Pogea …sau mai sus…..

  2. moro

    Tocmai pentru a elimina orice dubiu,ar fi necesara o lamurire….Dar cine sa fie interesat de vreo lamurire,sau cine sa dea ”comanda” pentru lamuriri,ca in cazul Ridzi ? Om avea oare o media partinitoare sau o societate civila in deriva spre politizare? Si daca e afacere privata,ce treaba are ministrul sanatatii sa caute scuze si motivatii? Nu e un amestec al statului in sectorul privat ? Nu ca ar exista o delimitare perfecta intre unii si altii…. Din punctul meu de vedere,ministerul sanatatii ar avea doar datoria de a furniza informatii si statistici referitoare la tipul de vaccin si metode de administrare,daca se doreste echidistant.Nicidecum sa devina garant pentru o societate privata sau pentru legalitatea fondurilor alocate nu prin licitatie publica…..evident….

  3. cmorosanu
    Probabil ca era un bou, dar el si cu colonelul Radulescu au fost singurii care au avut curaj si au ramas in sediul CC, pina cind nu s-a mai tras niciun glont. Timp de o saptamina, acolo a fost macel in fiecare noapte. Fiind la parter, in studioul de tv al lui Ceausescu si pe zona de la magazia in care erau depozitate originalele tablouri ale patrimoniului national, pot sa-ti spun cu mare precizie ca la toata lumea ii era frica, iar colonelul Cernat nu se temea de revolutionari, el personal a distribuit arme si munitie de razboi revolutionarilor. Sunt unele chestiuni pe care nu le cunosc decat cei care au fost acolo, care nu au ajuns in atentia publicului, care asa cum am spus, stie de la televizor, mai bine decat participantii directi.

  4. @NG

    Atata timp cat ststul continua sa controleze si sa influenteze mediul de afaceri din Romania, nu gresim daca pe mare parte din “oamenii de afaceri” ii numim gangsteri in cardasie cu ceilalti gangsterii alesi.
    Presedintele a reusit sa discrediteze o parte din presa, dupa ce ca si ea la randul ei a mai facut’o, deci societatea civila a ramas orfana, parasita si neajutorata in fata jafului politicienilor….

  5. Bună dimineaţa! 😆

    Citatul zilei

    “Şarpele e odios nu pentru că muşcă, ci pentru că se ascunde ca să muşte.”
    Nicolae Iorga

  6. Un zâmbet la cafea… 😆

    Într-un avion, un avocat nimereşte lângă o blondă mişto. Bla, bla, tot încerca să intre în vorbă cu ea… nimic.
    Blonda se uita pe geam, mai incerca să doarmă… Avocatul, enervat:
    – Uite, hai să jucăm un joc mişto! Eu îţi pun ţie o întrebare, şi dacă nu ştii îmi dai 5$, apoi îmi pui tu mie o întrebare, şi dacă nu ştiu îţi dau 5 $! Şi tot aşa…
    – Nu domnule, îmi pare rău, sunt obosită, aş prefera să mă odihnesc…
    Avocatul enervându-se şi mai tare:
    – Bine, uite, jucăm alt joc! Eu îţi pun ţie o întrebare, dacă nu ştii îmi dai 5$; tu îmi pui mie o întrebare, şi dacă nu ştiu, îţi dau 500$ !!
    Blonda acceptă în sfirşit.
    – Care este distanţa de la Pământ la Lună?
    Blonda deschide geanta şi îi dă 5$.
    – Ce e mic, are 3 picioare şi urcă dealul?
    Avocatul, se gândeşte… scoate Laptop-ul, caută în baza de date… caută pe Internet… trimite mailuri la toţi prietenii… în sfârşit, după 1 oră, transpirat, îi dă blondei 500$. Blonda îi ia, apoi se întoarce şi începe să se uite plictisită pe geam. Avocatul, isterizat:
    – Bine, bine, ce e mic, are trei picioare şi urcă dealul?
    La care blonda deschide tacticoasă geanta şi îi dă o hârtie de 5$.

  7. Presedintele nu a decridibilizat presa nici in intregime nici in parte. El a facut ca oamenii sa priceappa ca nu tot ce apare pe sticla este adevarat, idem cu ce se scrie. Ca uneoeri de ele mai ulte ori aceste neadevaruri sau deformari partiale ale adevarului sunt intentionate, au drept scop o diversiune, o manipulare, si sunt in serviciul si beneficiul cuiva care in nici-un caz nu este consumatorul produsului mediatic. Desigur ca postul nu face asta intamplator ci fie conform dorintei unui realizator(mai greu si asta dor intr-un post unde domneste debandada), de regula la ordinul , dorinta implicit inteleasa de personal adica fara un ordin precis al patronului care este intr-o anume cardasie interna sau externa.
    Desigur cand populatia va intelege perfect aceste lucruri va depasi stadiul de minorat in domeniu si si va aduce aminte si de Basescu care poate neindemanatic si prea direct , patimas uneori in eroare de fapt sau de exprimare a ajutat-o sa creasca mare sa devina majora,.
    Pentru asta il urasc “securisii”, prin acest termen desemnandu-i aici pe cei care detin si controleaza arta, meseria manipularii rele(exista si manipulari nevinovate sau unele chiar bune-bolnavul care crede ca este sanaos si astfel are psihicul bun etc).

    De exemplu Tolontan care la RTV a recunoscut esenta acuzelor lui Basescu ca fiind adevarata fiind deranjat de ceea ce i s parea caracterul generalizator care daca ar fi citit cu atentie textul afisat pe situl presedentiei ar fi vazut ca nu este asa.

  8. Dragilor,
    Dana Nastase , nevasta lui Geoana si etc nu detin prin ele ceva si daca nu ar fi neveste sau fice sau nepoate adica “pusculite” ale pradatoarelor lor rude nu am sti de ele , dar ele sifoneaza tot banul public ca sa nu-mi spuneti ca produc ceva (ceva produce dna Placinta) doar ca mai acoperit la a doua mana permitand astfel ca pe aici sa apara si sa aiba aparatori neghiobi(uite ca renunt la termenul de ticalos si apelez doar la suspiciunea de neghiobie)

  9. @Stefan,
    Exista un text de acum doi ani, l-a publicat Cotidianul, mult mai amplu cu strategia PSD , elaborat de AN si Hrebe in care numai astfel de probleme de oportunitate gasesti,. Pe atunci l-am analizat critic si stii cat de rau sunt dapdv chiar pe blogul lui AN care a inghitit-o malc singura reactie fiind ca era un document de partid politic si nu unul de guvernare , adica facem orice ca sa guvernam si apoi vedem noi ce facem ptr tara(a se citi ptr propriile noastre buzunare) in schimb cateii de pe acolo, ai lui insa, de altfel si cei de aici tot ai lui si nu ai Elenei, sunt , au incercat ceea ce se cheama linsaj blogeristic , desigur ca fiind cu un QI redus, nu au reusit decat sa se faca de ras, neavand argumente si gasiindu-mi eventual greseli de exprimare sau tastare. Am spus ca acest aspect era unul din cursurile ptr inarmarea diversionistilor mediatici la scoala de la lor de la Baneasa.

  10. ion adrian,

    orice prost se crede cel mai destept din lume … el nu’si da cu parerea ci face “analize critice”, se crede “rau”, el e convins ca spusele sale “au fost inghitite malc” de catre celalalt, care n’a fost in stare nici macar de “o singura reactie”, crede ca e singurul care are “argumente”, se considera intotdeauna de partea adevarului spre deosebire de ceilalti care sunt “catei”, crede ca IQ’ ul celorlalti e mic spre deosebire de al lui care e foarte mare, crede ca greselile lui sunt scuzabile si e convins ca ii citeste din prima pe nemernicii absloventi de scoala de diversionism … 🙂

  11. Buna dimineata.
    Nici nu mai stiu cum e bine sau daca e bine. Dar poate asa se va face curatemie in invatamant… Sotul meu a fost in comisia de evaluare a profesorilor care au dat examenul de titularizare. Socul tuturor a fost mare, a venti un fax cu anuntul: ” toi cu studii la Spiru Haret sa paraseasca sala…” Cica situatia a fost extremm de jenanta de ambele parti. Sa fie asta un pas spre a nu mai fi acceptati in anumite sisteme, cei cu scoli DOAR platite? Se va revizui statutul scolilor private? Nu prea cred, deoarece banul, are prostul obicei de a invinge orice! Sa vedem ce va aduce bun aceasta masura a ministresei!!!

    Moro, eu vb de rahatul turcesc, te rog fii corect 🙂 Nu mi pune in carca ce nu pot duce, sunt un om fragil si sensibil 🙂 🙂

  12. retea de hoti de utilaje mari (buldozere, macarale) descoperita in judetele maramures, cluj, arad, timis, valcea …. o dovada in plus ca doar moldovnii si regatzenii fac de ras romania in strainatate … 🙂

  13. Atata timp cat statul continua sa controleze si sa influenteze mediul de afaceri din Romania, nu gresim daca pe mare parte din “oamenii de afaceri” ii numim gangsteri in cardasie cu ceilalti gangsterii alesi.

    Katrina, mare adevar graisi 🙂 Asa este, deoarece pot sa compar cu mediul privat din Italia. Acolo statul nu are nici un amestec in sistemul privat, spun asta deoarece sora mea are afaceri de 16 ani acolo dar si in Germania. Niciodata nu s a simtit incorsetata de masuri venite dinspre statul italian, cu exceptia darilor extrem de mari care trebuie sa le dea. Dar cum iti explici ca le au redus acele dari obligatorii, cu destul de multe procente? Daca e criza, statul italian a considerat ca trebuie sa ajute mediul privat nu sa l impovareze. De ce la ei se poate si la noi nu? Aseara vb cu prietena mea de la Bruxelles, mi a spus printre altele ca i s-a redus chiria la magazin si atelier, de la 1800 de euro pe luna la 1000 de euro si nu ti spun cat de fericita era. Bine, si ea a redus preturile, deoarece tot orasul este intr un vesnic anunt – soldes- …si plin de romani la cumparaturi, are mai multi clienti din Bucuresti decat de acolo!!!! Deci, criza la noi nu exista 🙂 Peste tot se reduc darile /chiriile pt a ajuta pe bietul om. Asta nu inteleg la batutii astia in cap de la guvernare ( nu toti, evident) !!! Si n-o sa intelg de ce raman in functii asa de grele daca nu sunt capabili?!

  14. buna ziua tutulor! tocmai am vazut-o pe dna Udrea pe realitatea comentand in stilu caracteristic relaxat, despre faunistica romaneasca, despre carnivore mari…inca o atractie turistica de importanta strategica. Avem rauri, avem paduri, avem lacuri, avem delta, avem ursi… Deci, sa stam linistiti ca trecem criza, atata timp cat dna ministru se ocupa nu numai de promovarea apelor si plajelor, dar si a faunisticii carnivore. Atentie: dupa un plan detaliat ce va fi pus la punct in lunile viitoare. A, ce bine, chiar ma temeam ca s-a terminat cu programele, cu strategiile si ca doamna nu mai poate sa-si justifice obiectul de activitate. Acum m-am linistit. Un lucru a uitat sa ne spuna Elena noastra: De ce sunt ursii nostri mai grozavi ca ai altora?

  15. La Bacău, 33 de candidaţi, absolvenţi ai Unuversităţii “Spiru Haret”, nu au fost primiţi la examenul de titularizare.

    http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2009/07/16/absolventi-ai-universitatii-spiru-haret-au-fost-eliminati-din-concursul-pentru-titularizare-bacauan.html

    Şi asta pentru că la noi, la români, încă nu s-a înţeles ce e aceea şcoală particulară. Se crede greşit că, dacă şcolarizarea se plăteşte, trebuie neapărat note mari fără efort depus, nici din partea cadrelor didactice nici a elevilor-studenţilor. Contează banul, cât plăteşti, contează diploma pe care o primeşti+o cumperi… Pregătirea este zero…

  16. • ion adrian Says:
    July 16th, 2009 at 8:08 am
    Dragilor,
    Dana Nastase , nevasta lui Geoana si etc nu detin prin ele ceva si daca nu ar fi neveste sau fice sau nepoate adica “pusculite” ale pradatoarelor lor rude nu am sti de ele , dar ele sifoneaza tot banul public ca sa nu-mi spuneti ca produc ceva …..

    Bantuie pe blog acest fost comunist, fost PNL-ist si mare oportunist care insulta pe toata lumea: si politicieni si blogeri care nu sunt in tabara portocalie, chiar daca n-au facut nimic.Vina o gaseste el imediat : nu sunt PDL-isti.Nu exista postare de-a deviantului in care sa nu foloseasca frecvent insultele javra, jigodie,ticalos, neghiob, etc.doar in speranta desarta a slugii, ca-l va remarca vreun stab porticaliu si-l va pricopsi. Chiar si cu o medalia de tinichea, pentru docilitate si perseverenta…Desi la viata lui n-a facut nicio borta-n cer, s-a grabit sa se faca comunist crezand ca-i pica gratis vreo para malaiata, apoi in 89 a trecut imediat cu arme si bagaje la liberali sperand ca astia ii vor tufli in gura para mult asteptata, dupa care deziluzionat dar plin de sperante, s-a aruncat la PDL-isti vazand ca astia sparlesc mai dihai si se putea capatui in sfarsit si frustratul.Bineinteles ca peste tot pe unde a fost oamenii l-au ghicit, au sesizat ca prinde fluturi si ca atare nu l-au bagat in seama, deoarece asta-i facea total de ras.Cu alte cuvinte individului i-a ramas doar sectorul Bloguri , unde editeaza niste poliloghii fara capat, fara logica, pline de greseli si in care punctul apare doar la sfarsitul „operei”.
    Omule, te legi de Dana Nastase, care nu-i politician si o califici drept pusculita, etc.dana Nastase este fiica de ambasador comunist si la maritis a avut destula avere, comparativ cu adevaratele pusculite, copilele matrozului, despre care presa a scos la iveala destule.De asemenea familia Danei a dobandit dupa revolutie(sau ce-o fi fost) numeroase bunuri swi terenuri prin judetul Caras-Severin deoarece se trage dintr-o familie fost foarte bogata.
    Ca atare , n-ai vrea tu sa analizezi pusculitele lu marinaru, care n-au avut de mostenit nimic, sunt foarte tinere si deja doldora de bani, case si masini de pe la Luxten (Pepenica) si diversi alti oameni de afaceri care au avut inlesniri de la taticutul pusculitelor ? N-ai vrea tu sa analizezi cumva si averile dobandite de fratele si alte neamuri ale matrozului care, culmea s-au inavutit serios dupa ce Amiralul a ajuns la Cotroceni ? Ia gaseste-ti o ocupatie de asta nobila si mai devia pe cazuri inventate si-o sa vezi ca altfel se scurge timpul si poate-ti mai revii si cu sanatatea…

  17. -pt draga nostra bloggerita lulu-as vrea sa fac citeva precizari referitoare la postarea pe care ai afisat-o la ora 9,30,sunt puncte de vedere personale care nu vin sa te puna in dificultate,ci doar sa lamureasca lucrurile.
    sunt convins ca vei avea intelegere fata de parerile mele si vei aprecia onest ceea ce voi spune.
    incep prin a spune ca nu sunt de acord cu impozitul forfetar,s-au impozitul minim,din foarte multe puncte de vedere,dar trebuie sa remarc ca acest impozit are si anumite calitati,cum ar fi cea profilactica,de a curata mediul de afaceri de firme fantoma,bidon etc.
    apoi ai dat exemplul italia si relatia statului cu firmele private si te declarai incintata de atmosfera din italia.
    regret,dar esti in eroare,mafia italiana isi trage seva si traieste tocmai din acest fenomen oribil-coruptia endemica-bani publici sifonati in firmele controlate de mafiiile italiene.ai la dispozitie suficiente posibilitati sa te documentezi si sa constati ca italia este campion in ceea ce priveste coruptia-iti amintesc doar de mezzogiorno-sudul italiei,si contractele de sute de milarde de euro ajunse in buzunarele mafiotilor.
    mai departe,te declari indignata ca statul nu intervine in micsorarea chiriilor.din nou iti atrag atentia cu respect ca esti in eroare,statul este doar beneficiarul contractelor de inchiriere,urmare a impozitelor platite de propietarii acestor imobile.
    statul nu mai are ce inchiria.
    faptul ca,chiriile nu scad se datoreaza lacomiei propietarilor de spatii,grobianismul legendar al romanilor.
    pe zona invatamint deocamdata nu-mi dau cu parerea,oricum in zona invatamintului sunt neofit.
    de ce am incercat acesta argumentatie?pt ca am constatat ca esti in mare confuzie pe aceste teme ,asa incit gasesti vinovati care n-au nici in clin nici in mineca cu aceste lucruri relatate de tine.
    sunt de acord ca putem si trebuie sa cerem guvernului sa lucreze,dar nu sunt deacord sa-i gasim vini acolo unde chiar nu au ce face.
    in rest respectele mele .

  18. -s-ar cuveni un comentariu la textul afisat de ionhut la ora 12,25-voi incepe prin a constata ca cele mai josnice atacuri la adresa diversilor politicieni din pd-l,dar cu predilectie spre traian basescu si a familiei lui sunt executate de acest fost comunist,colonel in armata comunista,sustinator al comunismului ,IONHUT.
    de aceea mi se pare o ipocrizie fara margini ca acest personaj sa-i faca observatii lui ion adrian,despre care nu stiu decit ca este un civil anticomunist si antipesdist.
    asa ca nerusinarea cu care acest personaj incearca sa jigneasca si sa balacareasca pe oricine acuza fostii comunisti actualii pesedisti,este de neimaginat.
    nu-i contest dreptul de a-i ataca pe adversarii pesedeilor,eu doar constat ca omul asta este un monument de nerusinare,tupeu si obraz gros.
    si mai constat ca acest colonel din armata comunista isi imagineaza ca doar el are dreptul de a ataca anumiti politicieni.
    am sa dau un singur exemplu-pe bloggurile pesedeilor daca incerci ,doar incerci o intrebare incomoda -pa,esti banat pe viata.
    tov ionhut o jigneste pe propietara bloggului la greu,aruncindu-i tot felul de acuze nefondate si cu toate acestea poate afisa ce doreste.
    cum de colonelul nu observa diferenta de atitudine?cum de nu intelege ca oamenii astia din pd-l sunt altfel,sunt deschisi criticilor,ba mai mult in spiritul unui echilibru isi sanctioneaza propii simpatizanti atunci cind echilibrul se rupe-o spune unul care a fost rejectat atunci cind raporturile de forte au fost dezechilibrate vadit.
    sigur pt un individ crescut in armata comunista aceste amanunte importante ii scapa-dar asta e viata-i-am mostenit,asta e.

  19. frank,

    continuare la mesajul meu de la 9.02:

    el (prostu’ ) nu’si exprima parerile, el “lamureste lucrurile”, el ii gineste imediat pe cei care sunt “in mare confuzie” , e convins ca celalalt va “aprecia onest” spusele lui extrem de bine documentate … 🙂

  20. Frank
    postarile personajului la care te refereai nu au nici un efect. Saracul, cred ca este bolnav, iar daca Dumnezeu o sa-i dea minte sa inteleaga ce prostii scrie, nu cred ca o sa supravietuiasca. Nu sunt multi ca el si nu constitue o problema majora. Aici este o societate deocrata, dreptul la exprimarea opiniilor este liber, asa ca omul profita. Dupa cum observi, imaginea demnitarilor a evoluat, cum am spus de la cocul Anei Muresan, la zambetul elegant al Elenei Udrea, societatea evolueaza, iar argumentatiile de tipul celor la care te refereai, sunt bune ca exemplu pentru tinara generatie, care nu a avut posibilitatea si “privilegiul” de a beneficia de ele atunci cand aveau putere de lege. Probabil ca dupa remedierea chestiunii cu pensiile, dupa o implementare a lustratiei, dupa alegerile prezidentiale din aceasta toamna, de voie sau de nevoie, nu vor mai aparea atit de des. As sugera o sectie speciala a acestei categorii de vietuitoare, la muzeul Antipa, intr-o sala care sa-i pozitioneze, undeva pe lantul trofic intre viata moleculara si maimute ajunse in societatea moderna a mileniului III. Imi cer scuze tuturor maimutelor pentru recomandarea facuta, omul atita poate, atit ofera, dar eu nu am gasit alta pozitie pentru el. Poate antropologii de la muzeul mentionat sa fie mai priceputi, insa categoria respectiva prezinta interes istoric, pentru generatiile ce vin. Impaiat, fardat si inconjurat de hartiute, ciorne si alte produse ale luptei sale cu umanitatea, devine chiar interesant.

  21. pt cunoscatori si bloggeri cu simtul umorului:urmare a unui demers jurnalistic,iata ca dupa multi ani aflam cine il tine la curent cu politica si derularea evenimentelor pe ion iliescu.
    in timp ce ion iliescu dadea un interviu telefonic in care isi prezenta ultimele preocupari,in fundal se aude o voce de femeie poruncitoare care i se adresa lui iliescu:
    ,ionlee vino repede la televizor,de ce ai raspuns la apelul ala telefonic,vino odata ionele ca basescu da un interviu fantastic’
    oare ce ar mai fi de spus?bietul iliescu se lipeste de sticla tv cind pres. baescu vorbeste la tv .
    e clar ca batrinul nomenklaturist este fascinat de basescu.
    dar ma opresc stiu ca puteti trage si singuri concluzii.

  22. pt a continua spiritul postarii de la ora 2,42,trebuie neaparat sa spun cite-va lucruri despre felul in care mircea geoana si-a serbat ziua de nastere ,La Partid’-se pare ca a reusit sa-i enerveze pe baronii pesedisti obisnuiti sa fie tratati cu caviar,sampanie frantuzeasca si,evident cu fese brazilience.
    asa se face ca ieri radu mazare,a avut citeva declaratii incendiare referitoare la felul execrabil in care si-a sarbatorit geoana ziua.
    mazare a spus ca piesa de teatru in regia lui Dan Puric,A FOST jucata mizerabil,ca e un spectacol de doi lei si ca el nu a rezistat mai mult de citeva minute in sala dupa care a plecat.
    tot mazare a mai spus ca,colegii lui mai slabi de inger, adica slugoii clasici din pesede n-au avut curajul sa iasa din sala si au rezistat cu stoicism.
    se pare ca mazare incepe sa dea semnale,si-l inteleg .cei mai buni prieteni de smenuri sunt in corzi.
    Nicusor Constantinescu este in atentia procurorilor D.N.A.-acestia au descoperit conturi in strainatate nedeclarate care insumeaza peste 1 milion de euro.dar si alte neconcordante.
    nemirschii este obiectul unei comisii de ancheta ,dar si in atentia a.n.i.
    asa ca ,latul incepe sa se stringa in jurul baroniadei pesediste,iar mazare stie acest lucru.

  23. dupa ce seful a.n.i.-a declarat ca sunt demnitari romani cu conturi in strainatate-chimicul ionhut,s-a grabit sa-i gaseasca cu conturi pe pedelisti in strainatate.
    dar,ce sa vezi conturile sunt ale pesedeilor,iata ca deja avem primul nume:betivul presedinte al C.J. constanta,omul care in urma cu doi ani a adormit mort de beat la volan in plin centru .
    este vorba de nicusor constantinescu-coleg de smenuri de smenuri si hotii cu radu mazare.
    alo chimicule-hai sa vedem ce tromboane mai bagii?
    cum se fac de tot risul mosnegii astia comunisti,haa hiii

  24. continuare:

    el (prostu’ ) se crede un manipulator inascut … ca sa’si poata sustine aberatiile in loc de:

    “… un discurs important al presedintelui! Mai Ionele, pierzi o chestie fantastica!” asa cum fost

    el spune:

    ” ionlee vino repede la televizor,de ce ai raspuns la apelul ala telefonic,vino odata ionele ca basescu da un interviu fantastic” … 🙂

  25. PD-L incepe sa se clatine ?
    “Cu atat mai putin s-a stiut cine ii va lua locul lui Ridzi la MTS, deoarece nici numirea Sorinei Placinta nu s-a discutat in forurile de conducere ale PDL. Vicepresedintele Cezar Preda a declarat ca desemnarea lui Placinta la MTS nu s-a decis in BPN al PDL si ca nici nu are cunostinta sa fi existat macar consultari in acest sens, fapt pe care l-a catalogat drept “mai grav decat altele”. Vicele PDL a mai spus ca a aflat de nominalizarea Sorinei Placinta printr-un SMS. De asemenea, Cezar Preda a sugerat ca o decizie in cazul Ridzi trebuia luata mai devreme, pentru ca democrat-liberalii sa poata avea, la randul lor, o atitudine mai transanta in cazul ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi. Pe de alta parte, Cezar Preda a aratat ca premierul Boc a gresit neprofitand de demisia Monicai Iacob Ridzi pentru a restructura Guvernul, in sensul reducerii cu cel putin patru ministere “care nu se justifica” in vreme de criza. “

  26. Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia.

  27. FRANK ……Eu am vazut altceva la Mazare ….O sinceritate debordanta in stilul sau personal obisnuit ( ceea ce nu am vazut la PDL decat in cazul lui Cezar Preda si uneori Voinescu) am mai vazut ca accesibilitatea sa la piesele de teatru ale lui Dan Puric este fragila sau imposibila ,ceea ce este pardonabil avand in vedere marea varietate de gusturi in materie de arta ale politicienilor romani si am mai vazut transparent apetitul lui Mazare spre un alt gen de aniversari …..
    Dincolo de Mazare insa am vazut la aniversarea lui Geoana intr-un stil nou si personal (corect cred pe fond de criza ) pe Nadia Comaneci,Hagi,Ilie Nastase ….care nu or fi repere culturale dar morale da si persoane publice internationale cu siguranta ….care au onorat invitatia lui Geoana din amicitie si simpatie personala ….ceea ce nu e putin lucru pentru un om politic .
    De aceea zic ca Geoana a aniversat inteligent ….Cred ca daca invita si cativa din PDL acestia onorau invitatia la teatru ….gandindu-ma la Cristian Preda ,Elena Udrea,Sever Voinescu etc….pentru ca dincolo de politica exista relationare umana ,de corectitudine si respect intre personajele amintite mai sus …..care se respecta prea mult pentru a nu respecta pe cei din jur ,adversari politici sau nu ..
    Introducerea unei teme electorale si politice la aniversarea lui Geoana ,pe ideea ca daca PDL il are pe Cezar Preda iata si PSD il are pe Mazare este cred ilogica ……in conditiile in care Mazare a comentat despre un eveniment cultural si monden iar Cezar Preda a facut public o declaratie personala si politica tinand seama ca Preda este membru marcant PDL…..
    Este subtire deci tema postarii tale …..si pur electorala …..un briceag micut si electoral infipt in pepenele monden …..de Dabuleni as putea ca sa fiu in ton cu tine …..
    O dupa amiaza placuta

  28. “Hă, hă, hă, ştiam de mult, rânjeşte dl. Băsescu, din 29 mai ştiu care e „dilu“, sub masca clipurilor gratuite, televiziunile iau bani negri de la politicieni. Dovezi, d-le preşedinte, cazuri concrete? Dl. preşedinte n-are nevoie de aşa ceva, el acţionează ca un ayatollah sau ca papa de la Roma, aruncă anatema, stigmatizează, excomunică. De ce n-a făcut aceste afirmaţii pe 29 mai? Asta înţelege şi un oligofren ( mai putin Zapa King nb), oricât de fan Băsescu ar fi: pentru că aştepta ca acest scandal să se stingă, să iasă din atenţia publicului. “

  29. Guvernul Boc, cel mai slab de la “revolutie” incoace, chiar daca Zapa si ion adrian sustin contrariul, sau spun ca pedeleii nu pot face nimic din cauza pesedeilor care …fura

    * 2,61 miliarde de euro este diferenţa dintre cheltuielile şi veniturile statului. Veniturile au scăzut cu 7% iar cheltuielile au crescut cu aproape 7% faţă de primele cinci luni din 2008

    * 5%, scăderea înregistrată la capitolul cheltuieli cu bunuri şi servicii. În bani, statul nu a reuşit să reducă aceste cheltuieli decât cu 136 de mil. euro, până la 2,5 mld. euro

    * 16,1%, creşterea bugetului alocat salariilor bugetarilor faţă de 2008. În total, statul a dat în primele cinci luni din 2009 cinci miliarde de euro pe leafa angajaţilor

    * 1,5 mld. euro, investiţiile în economie făcute de la bugetul de stat în cinci luni, neincluzând cele efectuate de administraţiile locale. Faţă de 2008, scăderea este de 20%

    * 555 milioane de euro, valoarea totală a dobânzilor plătite de stat către bănci. De la începutul acestui an Finanţele au împrumutat peste 11 mld. euro de la bancheri

    Sursă: Ministerul Finanţelor Publice, execuţia bugetară pe primele cinci luni

  30. “Surse din cadrul IPJ relatau că în camion au fost găsite 160 pilote, o sută de perne, 70 feţe de masă, 230 batiste şi 200 sacoşe cu însemnele PDL, bunuri care ar fi aparţinut Sorinei Plăcintă.”

    sper ca aia care’au primit batistele le’au pastrat ca sa’si poata sterge cu ele lacrimile cand isi vor da seama ce prostie au facut c’au votat’o pe madam placinta .. 🙂

  31. bai, boc, care esti, de zeci de ori ai iesit pe sticla si’ai zis ca s’a terminat cu salarille nesimtite ale bugetarilor si acuma aflam ca bugetul salariilor bugetarilror a crescut in 2009 cu 16,1% … sa’ti fie rusine … 🙂

  32. Răspuns Cotdianul Jurnalul Naţional

    Pentru o corecta informare a opiniei publice, publicăm alăturat răspunsul transmis cotidianului Jurnalul National.

    DIRECŢIA COMUNICARE
    NR. 628 / 16.07.2009

    Către: Dan Constantin, Redactor-şef JURNALUL NAŢIONAL

    Răspundem alăturat solicitării dumneavoastră, care a fost înregistrată la Ministerul Turismului – Direcţia Comunicare cu nr. 478/07.07.2009.
    Totodată vă comunicăm faptul că, pentru o corectă informare a opiniei publice, răspunsul va fi postat pe pagina electronică a instituţiei – http://www.turism.gov.ro:

    1. Cine a câştigat Lotul A la campania de publicitate pe piaţa internaţională şi la cât se ridică valoarea acestuia?
    2. Cine a câştigat Lotul B al aceleiaşi campanii şi la cât se ridică valoarea acestuia?

    Informaţiile solicitate la pct. 1 şi 2 au fost deja transmise prin intermediul comunicatului de presă din data 14 iulie 2009, care poate fi consultat pe site-ul Ministerului Turismului http://www.turism.gov.ro – secţiunea Comunicate de presă.

    3. De ce acest contract nu intră sub incidenţa acordului privind contracte de achiziţii publice?

    Dacă vă referiţi la unul dintre cele două contracte care urmează a fi încheiate de Ministerul Turismului pentru achiziţia de servicii de publicitate internaţională, acestea nu intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice întrucât serviciile contractate nu sunt parte a niciunui acord din cele nominalizate la art. 14 din OG 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

    4. De ce procedura aleasă de Ministerul Turismului este de negociere accelerată?

    Ministerul Turismului a ales pentru această achiziţie una din procedurile prevăzute de OG 34/2006 care răspunde nevoii de promovare cât mai urgentă a României ca destinaţie turistică distinctă şi competitivă pe plan internaţional.
    Master Planul turismului naţional român 2007-2026, elaborat în 2007 de o echipă a Organizaţiei Mondiale de Turism în colaborare cu Guvernul României, a concluzionat că se impune, pe termen scurt, dezvoltarea imaginii României ca destinaţie turistică pe pieţele internaţionale, mai degrabă decât promovarea intensivă a anumitor produse.

    5. Care este ţinta acestei campanii şi dacă există parametri pentru a stabili eficienţa ei?
    Conform strategiei de promovare internaţională a României ca destinaţie turistică în anul 2009, elaborată de Ministerul Turismului, scopul campaniei constă în transformarea României într-o destinaţie turistică distinctă faţă de ceilalţi competitori din regiune şi din Europa, respectiv competitivă la nivel pan-european.
    Obiectivele campaniei sunt:
    – creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică pe pieţele principale şi secundare;
    – sporirea interesului publicului internaţional faţă de România ca destinaţie turistică;
    – creşterea numărului de turişti străini care vizitează România.

    Publicul ţintă primar vizat este alcătuit din:

    – adulţi activi, dinamici şi dornici de aventură, pasionaţi de sport, cu venituri mici şi medii, în căutare de destinaţii turistice noi şi unice;
    – adulţi activi, cu venituri medii şi mari, bine informaţi, atenţi la evoluţiile din mediul de afaceri, în căutare de destinaţii turistice noi şi unice.
    Publicul secundar este alcătuit din tour-operatori din turism.
    Sunt vizate ca pieţe primare: Germania, Austria, Italia, Franţa, Marea Britanie/Irlanda, Ungaria, Rusia şi SUA.
    Pieţele secundare vizate sunt: Ţările Scandinave, Benelux, Peninsula Iberică şi alte ţări din UE, iar pieţele de oportunitate sunt China, Japonia şi alte ţări.
    Evaluarea rezultatelor campaniei se va face cu ajutorul unor cercetări sociologice pe pieţele principale şi secundare referitoare la notorietatea României ca destinaţie turistică. De asemenea, se va proceda la monitorizarea apariţiilor în presa internaţională cu referire la România ca destinaţie turistică. Va fi măsurat şi numărul de turişti străini din România.

    6. Câţi operatori economici au fost invitaţi să prezinte oferte şi să participe la această campanie?

    Ministerul Turismului nu a invitat nicio companie să participe la această procedură de achiziţie.

    7. Spoturile au fost prezentate comisiei de atribuire şi pe baza lor s-a stabilit câştigătorul?

    Parametrii tehnici ai spoturilor sunt menţionaţi în caietul de sarcini aferent achiziţiei. Creaţia şi producţia spoturilor nu au nicio legătură cu serviciile de difuzare a lor.

    8. S-au depus contestaţii după anunţarea câştigătorilor ?

    Nu s-au depus contestaţii.

    9. La cât s-a ridicat valoarea totală a ofertei financiare pentru evenimentul de promovare „Romania land of choice”?

    Dacă vă referiţi la evenimentul desfăşurat la Paris pe 5 iunie, care a marcat debutul campaniei “Romania – The Land of Choice”, campanie de promovare pe plan internaţional a României ca destinaţie turistică, oferta financiară a fost în valoare de 73.992 euro, fără TVA, dar factura emisă de societatea prestatoare şi încă neachitată de minister este de 55.000 fără TVA.

    10. Ce onorarii individuale au primit la evenimentul de la Paris: Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase?
    În oferta financiară a firmei prestatoare, onorariul, care include şi costurile de cazare şi transport, pentru cei trei campioni a fost de 28.650 euro, dar suma facturată a fost diminuată, printre altele, şi cu onorariul cuvenit lui Gheorghe Hagi, care nu a fost prezent la evenimentul de la Paris.

    11. Ce onorarii individuale au primit fiecare promoter şi hostess?

    Oferta financiară a prestatorului prevedea un cost de 6.000 de euro pentru hostess şi promoteri, dar Ministerul Turismului va achita doar valoarea exactă a serviciilor prestate.

    12. Cât a costat deplasarea echipelor de televiziune din România la evenimentul din 5 iunie de la Paris şi în baza cărui contract s-au decontat aceste cheltuieli?

    Suma cheltuită pentru deplasarea echipelor de jurnalişti la evenimentul din 5 iunie de la Paris este de 8.850 euro cu tva, sumă ce include cheltuielile de cazare, transport, asigurări de călătorie şi diurnă.
    Aceste cheltuieli s-au decontat în baza HG nr. 518/1995 cu modificările şi completările ulterioare.

    13. În ce bază a fost încheiat contractul de recomandare de către MT a emisiunii „All inclusive” de la Realitatea TV şi la ce valoare se ridică acesta?

    Contractul de coproducţie a emisiunii “Realitatea All inclusive” a fost încheiat în baza art.1, litera i) din HG nr. 314/2009 privind aprobarea Programului de promovare şi marketing şi a Programului de dezvoltare a produselor turistice şi a OG 34/2006. Valoarea contractului este de 832.167 lei, cu TVA.

    http://www.turism.gov.ro/ro/comunicate-presa/237/raspuns-cotidianul-jurnalul-national/

  33. si pt a continua in ritmuri de salsa pe caldura asta sufocanta ma uit cu uimire cum toti cei care ii prevesteau cadera ,alunecarea pe topogan a lui basescu nu pomenesc un cuvintel despre sondajul comandat de Trustul Intact,trust care controleaza casa de sondaj CSSB.
    de ce am amintit cine controleaza aceasta casa de sondaj?pt a elimina orice suspiciune ce ar putea plana asupra pedelistilor ori a lui basescu.
    asadar ,dupa ce am eliminat suspiciunea ca acest sondaj ar putea fi coafat,cosmetizat in sus,dar raminind posibilitatea de a fi aranjat in jos,intreb cu toata naivitatea de care pot fi capabil in aceasta zi fierbinte de iulie:
    alooooooooooooo bloggeri antibasescieni care-i motivul pt care taceti milc in legatura cu datele acestui sondaj de ultima ora?
    cu ce v-a suparat sondajul turnatorului dan voiculescu?va deranjeaza ca toate eforturile voastre,se vede ca nu duc nicaieri,ca latrati la luna precum catelusii turbati din satele pline de sarantoci si pomanagii.
    cum se face ca ati facut dintr-o data ciocul miculut si pasul deosebit de mare?
    ce nu va convine din semnalele care le da acest sondaj?vedeti cam pe unde se afla ratacitii vostrii reprezentanti?vedeti cam ce reprezinta ei pt electorat?
    cind va spuneam sa fiti linistiti si sa va vedeti de treaba pt ca traian basescu trebuie sa-si consume si al doilea mandat prezedintial ati protestat si ati facut acest lucru dintr-un orgoliu prostesc plecat din capetele infirbintate ale unor indivizi rupti de realitate ,rupti de viata de zi cu zi.
    dar si datorita faptului ca-i desconsiderati mult prea mult pe romani,desi in ultimii ani romanii au dat cite-va probe de maturitate.
    n-ati inteles nimic dupa ultimele alegeri europarlamentare,absolut nimic,dar veti intelege in noiembrie.
    va atrag atentia ca basescu inca nu si-a suflecat minecile si nu s-a aruncat in lupta impotriva contracandidatilor sai,inca nu a miscat un deget,dar cind o va face va fi ca o tornada ,va matura totul in jurul sau,asa incit ii vom gasi la pachet pe geoana si cirnulet in pantaloni scurti plingind printre fustele unor doamne care astazi inca se viseaza in parcul de la cotroceni.

  34. moro-dragule ca un bun amic ce-ti sunt imi permit cu toata deferenta si gentiletea de care pot fi capabil sa-ti fac o recomandare pe care daca tii neaparat sa o urmezi vei scapa de sub vraja si magia sub care te afli si vei scapa de influentele nefaste ale antibasescienilor.
    asa ca dragul meu te rog nu mai privii lumea politica prin fundul sticlei de sampanie,ori prin cioburile de la sampania de proasta calitate pe care zgirciomanul geoana a dat-o cu ocazia zilei de nastere.
    apoi te rog nu mai lua in seama ce-ti spun ,BOBII’lui hrebe.tradus ar suna cam asa ,nu-ti mai da in bobi.
    foloseste sistemul cunoscot in istorie ca ,RUNE’-folosit de magii nordici ai popoarelor anglo-saxone,mult mai sigure decit mincinosii ,bobi’balcanici.
    daca mai nevoie si de alte ,pretioase’indicatii cu mare placere.
    din partea amicului tau ardelean care iti doreste pe canicula asta,AER CONDITIONAT’o bautura rece si un trup de felina totusi fierbinte,poate chiar din trupa de brazilience a lui mazare,pt ca ele sunt intr-adevar fascinante,spre deosebire de mazare care…

  35. RTV si Antena 3 – Doamna E Udrea prezinta bilantul celor 6 luni de activitate…

  36. pt toate capetele tuguiate,dar si patrate care nu prea inteleg bine cum stam cu finantele publice in acest moment,si care sunt explicatiile pertinente venite direct de la sursa tin sa le spun sa incerce sa intre pe saitul realitatea tv. si sa urmareasca scriptul emisiunii ,Editie,Speciala de asera de la ora 21,50.
    emisiune in care min. de finante a explicat toate lucrurile,asa ca ar fi de prisos ca sa ma apuc eu sa dau aceste explicatii.
    totusi voi face un comentariu referitor la cresterea cheltuielilor cu 16%cu salariile bugetarilor in raport cu 2008.
    si evident ca ajungem din nou la zapacitul tariceanu si la mita electorala pe care a practicat-o acest guvern.
    astfel pe parcursul anului 2008 salariile bugetarilor au crescut atentie cu 30%astfel ca in luna decembrie salariul era mai mare fata de luna ianurie cu procentele scrise mai sus.
    pe parcursul anului 2008 idiotul guvern tariceanu a crescut aparatul bugetar din punct de vedere numeric cu peste 170.000 de mii de clienti politici,asa incit in luna decembrie fata de luna ianurie aparatul bugetar crescuse cu peste 15%.
    asa se explica cresterea fata de 2008 cu salariile.
    apoi cit de nesimtit trebuie sa fii incit sa nu remarci ca in lumea bugetara nemultumirile au crescut pina la limita de explozie,datorita faptului ca guvernul boc a taiat in carne vie si va mai taia..
    asa se face ca justitia,invatamintul functionarii publici ,in fapt toti bugetarii sunt nemultumiti pt ca guvernul boc le-a umblat la buzunare.
    cita ipocrizie,nesimtire si magarie trebuie sa fie in cei care refuza sa vada aceste realitati?
    oricit de mult ai vrea sa fii anti-pina la urma nu poti spune ca esti chior si nu vrei sa vezi.
    doar daca esti tembel si manipulator poti face asemenea afirmatii.

  37. La proiectul METROU Drumul TABEREI, Elena UDREA zicea la sfarsitul lui 2008:
    “In acest timp, in sertarele guvernului incompetent sta proiectul metroului. Magistrala 5 asa cum il intituleaza guvernantii nostri. Proiectul ar trebui sa se termine in cinci ani de zile.

    Traseul prevazut este urmatorul: UNIVERSITATE 2 – KOGALNICEANU – EROILOR2 – ORIZONT – FAVORIT – DRUMUL TABEREI 34 – ROMANCIERILOR – TARGUL NEAMT – RAUL DOAMNEI –GHENCEA

    Proiectul are finantare de la BANCA EUROPEANA DE DEZVOLTARE in valoare de 700 milioane de euro, Ministrul Transporturilor anunta in 2007 ca incep lucrarile dar…probabil, au alte lucruri mai bune de facut. Traseul oficial al Primului Ministru nu trece pe aici. ”

    Acum Elena UDREA si partidul sau sunt la guvernare.

    Ce mai zice oare guvernul actual de supercompetenti ?

  38. toate majorarile de salarii si pensii din 2008 facute de guvernul iresponsabil tariceanu si sustinuti de idiotii de pesedeii a fost de fapt mita electorala ,pt ca din punct de vedere financiar aceste masuri au fost nesustenabile.
    cu toate ca pres. basescu atit in 2007 cit si in 2008 a avertizat ca se fac erori,ca masurile nu sunt fundamentate serios si ca aceste masuri vor aduce prejudicii tuturor romanilor,ca bugetul de pensii va intra in colaps parlamentul controlat brutal de cirdasia 322,au dat mita electorala si astfel a aparut acel urias deficit bugetar de 5,4% de care acum ticalosul tariceanu dar si ticalosii penelisti nu vor sa auda.
    nerusinarea guvernului tariceanu a atins cote alarmante,astfel sunt societati care din 2006 nu si-au incasat tva-ul,lucru pe care guvernul boc a trebuit sa-l repare.
    asa se explica procentul de 20%la alegerile din noiembrie a pnl-prin mita electorala,prin cumpararea voturilor.dealtfel se vede cine a votat pnl-

  39. gata ma duc la strand-moro nici nu stii ce frumoase sunt ardelencele-haaa hiii

  40. ftrank,

    io’nteleg ce zici tu desi nu sunt chiar de acord … voi reveni cu o postare pe tema asta … ma intreb insa cat de tembeli si de manipulatori erau cei care nu erau in stare sa inteleaga ca daca in ultimul trimestru al anului trecut incasarile al buget au fost mai mici cu 10% decat cele estimate deficitul devenea mai mare cu 2.5% … cat de nesimtiti erau cei care se prefaceau ca nu sunt in stare sa inteleaga asta? … 🙂

  41. haa,hii wow a iesit la dans doamna udrea,haa hiii
    pe caldura asta sta pe carbuni incinsi,wow nasol momentul.cred ca va trebui sa le faca concurenta dansatorelor lui mazare,haaa hiiii
    dar sper ca se va descurca si va iesi din strinsoare-desi ….a acceptat mult prea repede sa asculte corul laudatorilor si un dus rece nu i-ar strica.
    hienele au iesit la vinatoare,numai ca de data aceasta isi vor rupe dintii-e o carne mult prea nobila si de calitate pt. boturile mizerabilelor hiene din presa plina de jigodii mizerabile.
    abia acum intram in razboiul total. cazul ritzdi a fost o repetitie cu costume.
    lui cezar preda si lui solomon de la craiova le recomand calduros sa se spele mai des pe dinti-sa foloseasca o pasta de dinti totala-antibacteriana pt ca altfel……

  42. majorarile de pensii din 2008 au fost nesimtite … da’ pensia minima de 350 de lei din 2009 si procentele pe care le’au primit pensiile alea nesimtite in aprilie 2009 ce’au fost? .. alea n’au fost electorale? .. atunci nu s’au gandit boc si basescu ca va intra bugetul de pensii in colaps? .. 🙂

  43. Doi maimutoi imaturi, in mare parte analfabeti, caraghiosi, mincinosi si neputinciosi s-au adunat in haita, simtind ca poate vor razbuna mai bine decat unul singur injosirile zilnice la care i-am supus afirmand si sustinand adevarul evident.Ii anunt pe aceasta cale ca „palavragii care scriu atunci cand nimic nu au a spune” ma lasa total indiferent, nemuritor si rece.
    Noul ministru al tineretului si sportului, Sorina Placinta,aburcata in scaun domnesc de catre acelasi matroz fara barca, dar si fara orientare in ultima perioada, are angajati patru copii de sefi din Ministerul de Finante, Garda Financiara si Finantele Publice Locale, insa senatorul PDL nu a mentionat in declaratia de avere ca e actionar principal la firma Milcofil, unde cei patru sunt cenzori.
    Se astepta oare cineva de buna credinta ca marinarul sa numeasca o persoana corecta ?Bineinteles ca nu, cata vreme ’mnealui a creat aceste doua ministere, al Sportului si tineretului si al Turismului, dandu-le multe parale, in ideea „mulgerii” bistarilor de catre PDL.Cum a putut sa politizeze sportul , tineretul ori turismul, nu se intreaba oare nimeni? Nici chiar cei doi caraghiosi „insetati” doar de adevarul lu matrozu ?

  44. “# FRANK ZAPA[KING] Says:
    July 16th, 2009 at 5:03 pm

    gata ma duc la strand-moro nici nu stii ce frumoase sunt ardelencele-haaa hiii”
    Du-te ba ca stiu ca satisface doar privitul, ca altfel te insurai demult si nu asteptai sa ajungi la 50 de ani de unul singur.

  45. Sursa: Realitatea TV

    Elena Udrea: Ministerul Turismului promovează doar destinaţii turistice

    Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat astăzi că bugetul instituţiei este de 0.06% din PIB. 41 de milioane sunt pentru promovare, dar au fost cheltuite aproximativ 13 milioane, a explicat Udrea care a subliniat că Ministerul nu are bani de publicitate a acţiunilor, promovează doar destinaţii turistice.

    “Bugetul Ministerului este 0,06% din PIB. Fondul de promovare din bugetul Ministerului este de 41.690.000 de lei, adică 12% din buget. Avem în total 49 de proiecte incluse în patru subprograme naţionale: Ski în România, Dezvoltarea turismului balnear, Dezvoltarea turismului în Delta Dunării şi pe litoral şidezvoltarea infrastructurii în zona montană înaltă. Acestea au fost propuse de 20 de consilii locale şi 29 de consilii judeţene”, a spus ministrul Turismului, Elena Udrea, la bilanţul pe şase luni a activităţii ministerului.

    Udrea a anunţat demararea strategiei pentru dezvoltarea turismului ecologic şi a turismului balnear.

    Elena Udrea a dorit să clarifice modul în care sunt cheltuiţi banii instituţiei: “Ministrul Turismului nu are cheltuieli de publicitate a acţiunilor ministerului sau a acţiunilor ministrului. Ministerul Turismului nu desfăşoară campanii de publicitate legate de actiunile lui, doar promovează destinaţii turistice”.

    Printre acţiunile de promovare a României, ministrul a menţionat faptul că ţara noastră a fost prezentă la 49 de târguri de turism, printre care cel mai mare târg de turism din lumea arabă, din Dubai.

  46. @Elena Udrea
    O acuratete deosebita, un model demn de urmat in comunicarea dintre autoritatea guvernamentala si media de orice orientare. Raspunsul adresat redactiei Jurnalul national este un exemplu usturator, care nu permite nici un comentariu ostil. Cred ca ar trebui tipizat si recomandat tuturor institutiilor care manipuleaza bani publici. Personalul institutiilor de stat primeste un salariu pentru modul si eficienta utilizarii fondurilor, iar erorile ar deveni mult mai putin frecvente daca toate cheltuielile publice devin si ele, real publice. Oamenii care de fapt alimenteaza bugetele, sunt perfect indreptatiti sa stie, pina la ultimul leu, ce se intampla cu banii lor. Chiar daca sunt din redactii ostile sau de la Muzeul Antipa. Asa se procedeaza corect si sunt convins ca media romaneasca o sa remarce chestiunea asta si o sa tina cont de asta. Restul e marlanie.

  47. ***IONHUT – şi părerea ta care este: tot Băsescu este vinovat?

  48. Zapa, sincer iti spun nu sunt in nicio eroare cu ceea ce se intampla in Italia. Nu uita ca bunica mea e de origine italiana, rudele mele traiesc acolo de generatii intregi. Treaba cu mafia nu e chiar asa, cu excaptia zonei Regio di Calabria, Goia Tauro,aici lucreaza cea mai periculoasa mafie n’drangheta (mafia de familie..din tata in fiu…) in rest mai sunt si povesti. Macar aici nu e noapte sa nu auzi cate un foc de arma, cate o bomba …. Celebra mafie italiana si a mutat cartelul in America, averile lor acolo sunt,iar in Italia lucreza cu firme legale (pt alte manevre) doar ii domenii fff importante: industrie, politica… nu se joaca cu magazinele sau productia mica. Noi am trait la Roma mult timp, la Milano si in zona n ai sa auzi de mafie si in multe alte locuri ale Italiei. Tu esti dezinformat, eu spun ce am vazut/ trait acolo si ce mi spune familia care- i cam raspandita pe acel teritoriu. Iar cand “lucreaza” mafia, lucreaza la un nivel extrem de inalt. Povestea cu taxa de protectie o mai intalnesti in Sicilia dar mai rar. Asta asa daca vrei o informare cat de cat corecta 🙂

  49. Personal, nici nu mi fac griji pt doamna Elena Udrea. Oricat s ar strofoca “constipatii” astia la minte. M-am saturat de atata prostime in media si nu numai 🙁 Mcar de ar fi obiectivi, dar nu au voie sa fie, asta e problema.

  50. “# silverstar Says:
    July 16th, 2009 at 5:57 pm

    ***IONHUT – şi părerea ta care este: tot Băsescu este vinovat?”
    Pai, draga Silver, cine a numit o asemenea persoana in functia de ministru, tata ? Ai uitat cumva cum folosea m,atrozul “mapa profesionala ” ca sa scape de cineva ? In acest caz de ce a procedat altfel, poti motiva cumva ?

  51. ***IONHUT – habar n-am de ce a procedat aşa. 😆
    Dar, atâta timp cât persoana trăieşte liber, înseamnă că a fost găsită nevinovată. Altă explicaţie nu găsesc… Şi vezi tu că, în perioada cât a fost sub lupa justiţiei, dacă o fi adevărat, pentru că eu nu cred în presa patronată de Voiculescu, nici să fiu arsă pe rug – n-a fost parlamentar ca să se ascundă, precum A Năstase, sub poala imunităţii. .roll:

  52. Sunt convins ca ii ung pe suflet pe comunistii care nu inteleg ca rostul lor si al ideologiei care adusese tara in stare de inanitie, a luat sfarsit, asa ca o sa postez un material despre unul din tovarasii lor de nadejde, a activitatii lui atit in timpul societatii socialiste cat si in cei 20 de ani in care a facut pe democratul capitalist. Comentarii asupra acestui material puteti citi pe blogul lui Ioan T Morar.

    “Rolul tovarăşului Aurică Bondrea de la Spiru Haret în obţinerea doctoratului de către Elena Ceauşescu

    Pentru cei care au deschis ochii sau televizoarele de ştiri mai tîrziu, iar portofelul, şi mai tîrziu, ca să-şi achite taxele la Spiru Haret, trebuie spusă o poveste. Pe care eu am mai spus-o, e drept, dar nu vreau ca ea să se uite! E o legendă urbană cu un mare grad de verosimilitate. Tovarăşul Aurelian Bondrea a existat şi înainte de 89, asta se vede după CV şi după aspect. El a fost angajat în Ministerul Învăţămîntului cu o funcţie importantă: răspundea de titluri academice şi de doctorate. Ocazie cu care s-a întîlnit cu dosarul de doctorat al tovarăşei Elena Ceauşescu, poreclită, în acele vremuri, Codoi, de la modul în care citea formula dioxidului de carbon, CO2. Ei, se spune că tovarăşa Elena Ceauşescu nu ar fi vrut ca la susţinerea tezei să aibă mari emoţii, mai ales dacă în sală s-ar fi aflat rău-voitori, agenturi, chimişti adevăraţi. Dar susţinerea doctoratelor era publică, pînă şi pe vremea aceea. Atunci, tovarăşul Aurică Bondrea a avut o idee genială, care l-a propulsat în simpatia Elenei Ceauşescu şi, se vede, i-a asigurat o carieră ca un arc peste timp! Tov. Bondrea a spus ca pe afişul cu susşţinerea doctoratului să se scrie o oră şi o sală, iar susţinerea să aibă loc la o altă oră şi o altă sală. Nimeni nu ar fi îndrăznit să facă scandal. Şi aşa s-a şi făcut! Astfel încît obţinerea titlului de doctor a fost o floare la ureche pentru tovarăşa Elena Ceauşescu!

    Dar, se spune, Aurică Bondrea nu avea numai prieteni. Iar duşmanii i-au tot copt-o, astfel încît, pe cînd doctorul în chimie Elena Ceauşescu îl însoţea pe tovarăşul Nicolae CEauşescu ăntr-o vizită mai lungă (În China, se pare), tovarăşul Aurică Bondrea a fost schimbat din funcţie, cu anunţ apărut chiar şi în Scînteia, să facă destituirea ireversibilă. Ei, cînd s-a întors tovarăşa Elena Ceauşescu din vizita soţului, a aflat şi a dat un ordin: pe Aurică să-l puneţi la loc. Şi pus a fost!

    Şi, iată, aşa, tov Bondrea nu e doar un mare ştab de ieri, nici doar unul de azi, ci şi e marele ştab al României de Mîine, cum îi spune fundaţiei de la baza Universităţii Spiru Haret!”

  53. Silver,
    judeci cu doua unitati de masura : si Norica Nicolai era tot atat de libera pe cat Placinta asta, nu fusese condamnata de nicio justitie si in plus nu avusese niciun dosar penal si totusi “marele justitiar ţepar” si-a facut ambiţul personal si nu a dorit s-o numeasca ministru.Si asta doar din grija pentru “scula sa de capatai, Danel Morar, fiindu-i mare teama ca Norica odata ajunsa ministru, nu-i va mai da aviz….Cam asa isi exercita “matrozul dreptatii” corectitudinea……Vezi, de aia nu merita sa mai ajunga presedinte, pentru ca si-a urmarit doar scopurile personale si absolut nimic pentru natiune, in timp de 5 ani indelungati plini de numere sale telenovelistice .

  54. Zugravule,
    Nu ne mai plictisi si nu mai strica “hartia” de pomana, ca noi am ajuns la alta lectie. Astea sunt lucruri arhicunoscute, arhidezbatute si zau daca intereseaza pe cineva.Poate pe cei din Marele Canion, din Arizona….sau pe “puiutul de comunist din Valea Jiului”.Menajeaza-te zau !

  55. MARYLAND …..M-ai uns pe suflet …chiar daca nu am fost comunist ….Iata ca Bondrea cel incondeiat da diplome la maternitatile de absolventi de studii superioare …..pe banda rulanda …diplome care costa mult mai mult decat caviarul….Iar majoritatea celor absolventi si diplomati pe modelul Elenei Ceausescu se prezinta la titularizare pe motiv de pile ,relatii amoroase sau nu ,bani si alte cereale (o gaina,un cocos,un porc ,un cas —cum spunea un regretat lautar batran care dadea lectii de acordeon prin targul meu ,intrebat de mine fiind ..cine mai da bani pe lectii de acordeon ….si raspunsul sau ca da lectii pe cerealele amintite….
    Care absolventi pe model de nesimtire romaneasca isi revendica locul in invatamant alaturi de adevarati profesori …..Evident ca exista si absolventi studiosi si cu vocatie …..dar acestia nu reprezinta majoritatea absolventilor de la privat ….
    Masura luata de Andronescu este salutara …daca nu ramane ca si promisiunile lui Boc de la inceputul guvernarii privind reduceri ,restructurari ,eliminari de sporuri etc…..
    Andronescu este in acord perfect si cu sindicatele si cu Basescu pe declaratiile sale controversate ,exprimate confuz dar pe ideea clara si corecta ca avem mai multi absolventi de studii universitare decat muncitori cu inalta calificare ….
    Ai vazut la B1 pe Dna Directoare Generala Adjunct si Directoare de resurse “omenesti” care la 24 ani avea doua facultati economie si drept si inca vreo zece masterate si diplome de specializare din Montreal,Chicago ,Bruxelles etc…….Doamna care lucra la Autoritatea Aeronautica ?
    2 in 1 ,3 in 1 ……Numai daca voiaja cu escala spre tarile de unde si-a procurat masteratele si diplomele de specializare ….si tinand cont de cele doua facultati la zi …..imbatranea in buletin prematur …..Sau s-a nascut prematur cu cativa ani mai devreme decat normal….Deci o Elena Ceausescu scoasa licentiata de Bondrea de care vorbeai …si ca ea sunt multe in Romania …..altele sunt plecate pe la Bruxelles ….
    Avem bani …avem valoare …..

  56. • Maryland Andrei Says:
    July 16th, 2009 at 6:39 pm
    ………………………………………………………………………………………………….Şi, iată, aşa, tov Bondrea nu e doar un mare ştab de ieri, nici doar unul de azi, ci şi e marele ştab al României de Mîine, cum îi spune fundaţiei de la baza Universităţii Spiru Haret!”

    „Frumosule si chiparosule”, nu fa prea mari eforturi de inteligenta si aducere aminte, pentru ca ai un „igzamplu” mai apropiat : toata lumea cunoste un matroz fost comunist nomenclaturist, fost mare reprezentant naval al Romaniei comuniste la Anvers, om cu grade ascunse, care a fost si este „igzact” ce zisesi, basca azi mult mai mare stab(si o sa-ti copii creatia )” nu e doar un mare ştab de ieri, nici doar unul de azi, ci şi e marele ştab al României de Mîine,”.
    In plus iti amintesc ca aveai si in propria famelie un „igzamplu”, taticutul tau, fost contabil sef comunist.
    Ce parere ai ? Nu-ti erau mai la indemana ?

  57. ***IONHUT – zău că e sub demnitatea noastră să discutăm despre ţoapa N Neculai… Trebuie să recunoaştem totuşi, că Preşedintele are gusturi la femei…

    În ceea ce mă priveşte pe mine, IONHUT – eu încerc să înţeleg nişte lucruri, dar să le înţeleg, să le pricep eu… Nu le vreau gata digerate de alţii, de asta nici nu întreb nici nu spun ce aş vrea să ştiu…

    Despre Băsescu – nu noi aici, pe blog, hotărâm dacă va mai fi preşedinte. Românii, la vot, vor hotărî… Numai că vezi tu, să nu apară nişte întrebări incomode…

  58. FRANK……Nu mi-ai raspuns la postare desi mi te-ai adresat ….Te-ai jucat cu inflacarare cu spiritul propriu ,te-ai racorit ceea ce e si normal pe canicula asta ….pe tema sampaniei oferite de Geoana ,i-ai recomandat lui Preda sa se spele pe dinti numai fiindca l-am pomenit cu simpatie ….
    Nu se cade amice ……ori ca ca …ori ca ca …..
    Mai pa seara astept raspunsuri mai elaborate la postarea mea privind aniversarea lui Geoana care si de aceasta data e vinovat ca a implinit un numar de ani ….si a invitat amicii la teatru si nu la carciuma …..cu mititei si mamaliga traditionala ….si simbolul nostru etern roata de caruta ….chiar ma gandesc acum ….Oare roata de caruta simbolizeaza faptul ca suntem toti romanii intr-o roata ….sau.ca romanii au ramas numai cu o roata din cele patru,caruta si cei doi bidivii ?
    Sa traiesti frumos …..monteaza-ti celelalte trei roti si da-i bice ….haa…hiii…hooo……chiar daca nu ai caruta si caii poti face un exercitiu de imaginatie …..
    O mie de ani pace

  59. Moro
    Ma bucur ca te delecteaza textele pe aceasta tematica. Daca vrei o sa caut si o sa mai pun unul aici, numai ca, din pacate, asta e singura mea contributie la ele.

  60. Ma gandesc ca mai in urma am postat si eu aici ca r fi necesar ca Dna Udrea sa prezinte un bilant al activitatii sale …..directii,prioritati ,cheltuieli transparente ……sa le rupa dintii din faza de lapte la jurnalistii care anuntau ca urmeaza si Dna Udrea ……Iata ca azi a facut-o ,probabil fara sa fie nevoie de sfatul meu …si am vazut o tristete dar si dezamagire pe fata celor care comentau bilantul pe la TV
    Nu stiu daca a spus-o dar eu adaugam ca toate cheltuielile de acum isi vor proiecta rezultatele in timp si ca activitatea sa de acum se adreseaza urmatorilor ani de mandat ministerial sau viitorilor ministri ai turismului …..sigur ca vor fi intrebari ale jurnalistilor pe tema bilantului ….deci daca nu a facut-o are timp sa se explice……si ideea ca a facut bilantul ca urmare a unor declaratii privind inutilitatea ministerului turismului si eventuala remaniere sugerata de Basescu trebuie sa le contracareze …..
    Eu cred cu tarie ca ministerul turismului e necesar …..pentru monitorizare ,control ,strategie pe termen mediu si lung etc.in turismul romanesc ca ramura economica de baza in viitorul Romaniei ….dar si pentru faptul ca acest minister suplineste perfect si un minister sau o Agentie de promovare a imaginii Romania in lume (turistic ,spiritual ,cultural etc) …..

  61. Silver,
    Ai multe lucruri neclarificate :
    1.” zău că e sub demnitatea noastră să discutăm despre ţoapa N Neculai…”
    Esti incorecta, rea si total subiectiva.In functia respectiva se discuta despre valoarea profesionala, iar cand s-a alcatuit Alianta DA, parca n-a comentat nimeni cherstia asta.Atunci Norica era valabila…
    2.Fiecare intelege dupa propriul calculator si dupa cat il are de valid de la mama lui..
    3.” Despre Băsescu – nu noi aici, pe blog, hotărâm dacă va mai fi preşedinte.”
    Iarasi esti tendentiuoasa si partinitoare si scuze, bati campii, ca te roade…ceva basescian. Cine a spus ca aici se hotaraste ceva ?Edifica-te odata : noi aici ne spunem fiecare doar parerile personale si atat, sustinute bineinteles cu argumente.

  62. MARYLAND …..Textele tale nu numai ca ma delecteaza dar ma si ung pe suflet …cum ai zis tu ….Te asigur ca la fel simt si comunistii fosti sau actuali …..Tema ta si a autorului textului e de actualitate ,de bun simt si de mare interes pentru toti ….comunisti,legionari ,hitleristi ,democrati ,liberali ,taranisti ,democrat liberali ,socialisti etc……
    Cauta ceva despre fetele surori de la Autoritatea Aeronautica ce pot fi date exemplu de preocupare si ultraperfectionare individuala utile in vremuri tulburi romanesti si in vreme de criza morala mai mult decat economica …..Fata de la B1 cred ca e colectionara pasionata de diplome …..e posibil sa fi facut schimb cu alte colectionare ….daca avea doua diplome de acelasi fel …..on line mai gresesti si dai click de doua ori pe aceleasi masterate si specializari …..
    O seara frumoasa

  63. andrei.M.-mi-a placut textul tau.dar mi-a placut si mai mult faptul ca acest remember l-a lovit in amorul propiu pe chimicul ionhut si el fiind unul din beneficiarii unui carton fara valoare obtinut in anii comunismului pt ca avea origini sanatoase,carton care poarta numele de diploma.
    evident ca s-a simtit dator sa-si apere fostul idol feminin elena ceausescu,tinind cont de faptul ca in anii 80 doar auzind citindui-se numele elenei lua pozitia de drepti,isi lovea calciile iar mina i se lipea de cozorocul chipiului.
    evident ca nu-l pot lua in seama pe bietul ionhut,el in cel mai fericit caz ma amuza si de cite ori le citesc amicilor mei textele lui toata lumea se bine dispune si se gindeste ca natia asta are totusi un merit-stie sa-i marginalizeze pe lachei.
    si cum armata romana era plina de lachei,slugi supuse aparatului de partid,avind un singur atribut-ii teroriza pe romani,ii lua cu forta in armata pt a-i oropsii tot pt romani,pt ca in perioada comunista armata romana traia doar pt consumul intern,nicidecum pt a ne apara de dusmani.
    asa ca e bine sa-i dam colonelului mascarici atita atentie cit i se cuvine unui mascarici frustrat,unui comunist ireductibil.

  64. pt draga nostra bloggerita lulu-ce sa zic lulu,probabil avem surse de informatii diferite,dar din cite stiu eu,autostrazile din italia au imbogatit multi mafioti,cartiere muncitoresti din roma au inavutit multi politicieni italieni,despre berlusconii…..ce sa mai zic,in ultima vreme se lupta cu presa europeana pt ca il face terci.
    despre mafia italiana din state,hm,stiu mai putine lucruri despre cea din N.Y.-despre cea din portul boston stiu multe lucruri-a fost anihilata de irlandezi,care din tata in fiu sunt politisti.italienii sunt detestati in state.intreaba-l si pe andrei,vezi ce iti va spune si el.
    si as vrea sa-ti mai amintesc citeva lucruri,anul trecut a fost anihilata o retea mafiota din roma care avea prelungire pina in romania-poate iti aduci aminte de evenimentele din arad.
    despre nordul italiei stiu ca simplu turist ceea ce stie toata lumea,dar nu face subiectul-il amintesc pe bossi,care…

  65. ***IONHUT – “noi aici ne spunem fiecare doar parerile personale si atat, sustinute bineinteles cu argumente.” Exact asta am spus şi eu dar cu alte cuvinte…

    În 2004, când s-a plămădit Alianţa DA, nu mă interesa politica…
    De N Nicolai am auzit “întâiaşi dată pentru prima oară” când cu “nepoţica” adusă în parlament… Că abia pe urmă a fost episodul când Preşedintele nu a vrut-o la MJ…

  66. moro ,hai salut drag amic,nu prea inteleg eu care-i treaba cu geoana,adica vrei cumva sa-mi sugerezi ca-i baiat subtire?’telectual de primaverii?
    wow sa nu faci prostia asta,orice altceva iti pot inghitii dar monstruozitaea asta ,NUUUUUUUUUUUUUUUUU.
    dragul meu sunt convins ca stii foarte bine refrenul unui cintec celebru de pe vremea lui T’OUASU:
    din cocos nu faci gaina
    nici din…….haaa hiii
    mai moro,mai baiat bun tu nu vezi de ce fauna te-ai inconjurat?tu nu vezi cu ce baieti combati?
    cu chimicul?haaaaa hiiii,care ma imbatrineste cu 11 ani ,care moare de grija mea ca nu as fi insurat,haaa hiii.
    moro te-am rugat si continui sa te rog-nu te mai uita la lumea asta cu ochi de comunist.
    schimba ochelarii fa ceva ,nu se mai poate asa ceva.
    gata ca incepe meciul

    hai steauaaaaaaaaaaaaaaaa

  67. Dl Cristian Dumitrescu nu cred ca este tampit dar cred ca face pe tampitul caci nu cred ca un moderator poate inghiti orice ineptie:

    Speta este urmatoare:

    Statistica indica ca in primele cinci luni ale 2009 , chetuielile cu personalul cres cu 16% fata de aceiasi perioada a anului trecut

    Ticalosii de la PNL si Grapini (cred ca tot pnlista) facand pe tampitii, trag concluzia ca si alti nemernici de pe aici ca guvernul a crescut cheltuielile cu salariile, facandu-se ca nu stiu ca daca salariul mediu in primele 5 luni ale 2008 a fost 100 si daca in urmatoarele 7 luni el a crescut cu 20 % si a mai crescut substantial si nr de salariati atunci desigur ca la decembrie 2008 cu transmisie pe 2009 salariliile sunt de 121-122 decat in acele 5 luni de inceput ale lui 2009 , adica ajungand azi la 116 rezulta ca guvernul a facut ceva, poate ca nu destul, dar oricum a mai corectat porcariile liberale si sa vina acum aceste jigodii si sa spuna public altceva si Dumitrescu sa se faca ca nu pricepe desi unul Coara de la guvern de la PDL spune a spus clar ca fata de decembrie 2008 aceste cheltuieli au scazut cu 5-6 %.
    Intelegeti dlor de ce le fac in permanenta jigodii si javre?

    Daca aveti vre-o alta opinie spuneti, dar la aceasta speta si atat . Clar?

  68. wow unde-i katrina
    sa-i rup mina,haaa
    cete de huligani care isi spun microbistii veniti din pusta maghiara au dat spectacole prin garile care au trecut de oamenii salbatici,de oameni ai grotelor.
    prevad ca vor fi mici corectii …haaa hiii
    fratii lui katrina au demonstrat cit de civilizati pot fi .

  69. “FRANK ZAPA[KING] Says:
    July 16th, 2009 at 7:53 pm

    andrei.M.-mi-a placut textul tau.dar mi-a placut si mai mult faptul ca acest remember l-a lovit in amorul propiu pe chimicul ionhut si el fiind unul din beneficiarii unui carton fara valoare obtinut in anii comunismului pt ca avea origini sanatoase,carton care poarta numele de diploma…..”
    Vorbe de claca fara gandire, sau ura unui neputincios care se zvarcoleste in ideea de a ma combate cu palavre si atat.
    Iti amintesc ca pe vremea impuscatului multe “cartoane” erau acceptate in Occident si multi romani erau angajati imediat, lucru care nu se mai intampla acum pe vremea “Capitalismului [Kingilor]” cand orice needucat, involuat, analfabet etc. obtine sumedenie de cartoane, singura conditie fiind sa aiba bani…

  70. O noua veste dulce, pentru cei care aveau tupeul sa vorbesca arogant si critic despre unul din sefii mei.
    “Dupa ce instanta romana i-a dat castig de cauza fostului premier Nicolae Vacaroiu in procesul cu jurnalistul Petre Mihai Bacanu, fostul sef de la Romania Libera si-a gasit dreptatea la CEDO, scapand, astfel, de cazierul penal.

    Sentinta data de CEDO in acest caz a fost publicata joi in Monitorul Oficial, devenind astfel oficiala. “Romania libera” si de Bacanu au pierdut, in tara, procesele cu fostul premier Nicolae Vacaroiu, pe care l-au acuzat ca, in cardasie cu Sorin Vantu, a comis ilegalitati in cadrul afacerii BID, respectiv nasterea Bancii pentru Investitii si Dezvoltare, aminteste In Politics.

    Bacanu, 68 de ani, a fost condamnat penal la amenda si s-a ales cu cazier. In sentinta data, CEDO sustine ca “decizia data impotriva reclamantilor a fost disproportionata in raport cu scopul legitim urmarit, iar autoritatile nationale nu au furnizat motive pertinente si suficiente pentru a o justifica”.

    Reclamantii vor primi, totodata, si despagubiri de la statul roman in valoare de 250 de milioane de lei vechi (8.150 de euro). Din completul de judecatori europeni care au dat sentinta a facut parte si magistratul roman Corneliu Barsan.

    “Eu i-am platit lui Vacaroiu mai mult de 8.000 de euro, plus ca aceste despagubiri pe care mi le datoreaza statul nu mi-au fost achitate nici pana azi, dar ceea ce ma bucura cel mai tare este faptul ca am scapat de cazierul judiciar, pentru ca insulta si calomnia erau delicte penale, iar eu m-am ales cu o condamnare penala in acel proces, de care, trebuie sa spun, au incercat sa profite din greu si alte persoane care m-au actionat ulterior in judecata, in alte cauze rezultate din activitatea mea de jurnalist.

    Acum, odata cu aceasta publicare in Monitorul Oficial, se cheama ca am redobandit cazierul curat, desi a fost nevoie de ani indelungati, pentru ca asta e…la Strasbourg se sta mult la coada, mai ales din cauza proceselor care vin gratie activitatii justitiei din Romania”, a declarat Bacanu pentru publicatia citata”

  71. FRANK…..Nu-ti iese nici cu Geoana nici cu Steaua ……Ghinion ….
    Adica educatia si instructia in cultura generala in familiile generalilor,medicilor ,profesorilor etc din vremea lui Ceasca lasau de dorit ?Fa o comparatie cu tinerii de azi,elevi,studenti,absolventi,diplomati ,titrati ……..Pariez ca si cei din familii modeste din vremea raposatului erau si sunt mult mai instruiti si mai educati decat multi din politicienii tineri de azi si nu numai politicieni ….Nu vreau sa-l pun in antiteza pe Geoana cu Dl Basescu …..sa nu sufere comparatia si termenul ….
    Deci nu-l invoca pe Maryland in sprijinul postarii tale ca nu te poate ajuta ….mai ales privind “cartoanele ” dinainte de 1989 in comparatie cu Letea universitara romaneasca de azi …(Letea fiind fabrica de hartie de prin Bacau) ….
    Cred ca profesorii de azi ,pana si cei mai venerabili si onorabili sufera de microbul “ban” si de egoism ……sa moara educatia si cultura odata cu ei …..Numai tinerii responsabili si educati spiritual si moral izbutesc autodidact sa se autodepaseasca uneori si cu sprijinul unor profesori responsabili >rara avis” in invatamantul romanesc de azi ….Restul in degringolada si ceata din cauza guvernantilor din 1989 incoace …..Au trebuit sa treaca 20 de ani ,a trebuit ca un Basescu pragmatic si o Andronescu responsabila si receptiva sa dea tonul la o reasezare a valorilor si a prioritatilor in invatamantul romanesc ……Acum parca se vede tubul de oxigen ….de la capatul tunelului pentru invatamantul romanesc
    Hai sa traiesti ……Steaua e bine sanatoasa …deocamdata ,ceea ce iti doresc si tie ….

  72. Ma gandesc sa-mi dau demisia de la fabricuta aia de tichii de margaritar pe care le tot ofer unor comentaori si sa-mi fac un laborator de alifii pentru uns sufletele mai nobile si creierele mai destupate. Am, de ieri pina azi trei, patru clienti, asa ca afacerea devine rentabila. Desigur ca o sa o fac simultan cu vopsitul peretilor, spalatul blidelor si stersul bancilor prin parcuri in America. In timpul liber o sa-mi iau un part job la paza muzeului Grigore Antipa, ca sa ma asigur ca nu o sa ramina generatia viitoare fara exemplare si mostre ale ineptiei si marsaviei epocii de aur.

  73. MARYLAND …….Ce o fi acum la Antipa nu e de pazit …..se conserva singure exemplarele in formol ..De aici incolo e mai greu de pazit Antipa ……pentru ca avem exemplare in viata care-si merita locul acolo …sa pazesti sa nu-i scape nimeni in pamant …..Mai poti pazi si o sectie cu” suflete moarte “…de vii ..din politica romaneasca actuala …as spune daca nu l-as supara pe Gogol …..
    Merg sa vad ce face Steaua …..pentru prima oara recunosc si ma bucur ca lui Frank ii iese …cu Steaua …
    ca numai cu colindul si ramul de maces nu prea are noroc

  74. Cum spuneam acum citeva ore, am mai gasit un text pe un blog, dar nu mai stiam cum il cheama, dar sunt in masura acum sa mai ung cateva suflete. Deocamdata e gratis.
    “Eram in armata. 1982. La Vanatori. Ploua. Era moina. Abia ne intorsesem de la Cincu. In duminica aia il inmormantau pe Brejnev. Stii, ca noi l-am prins si pe dictatorul sovietic Brejniev. Inca de la Cincu, un poligon international (al armatelor ‘fratesti’) pe atunci, chiar in seara aflarii vestii un fior i-a strabatut pe camarazii mei: “Incepe razboiul!” De unde pana unde? Ajunsi ‘acasa’ ne uitam cu totii la televizor, in sala mare de studiu, la inmormantarea ursului siberian. “Ajungem carne de tun!” ne tot zicea fiul unui adjunct de ministru ceausist si toti ii raspundeau intr-un glas: “Asa e!”. Stia el ceva de la ta-su? “Ce-aveti, ba, v-ati zarghit?” am urlat la un moment dat la ei. Isteria razboiului iminent le incretise la toti fruntile. Nu am mai continuat in stilul meu cu “…In loc sa va bucurati ca a murit un de-al lor? Vedeti ca se poate?”, n-am continuat pentru ca sala era usa-in-usa cu biroul CI-stului. Usa lui nu se inchidea niciodata… (In noaptea de dinainte de Libi, ne lipsea o scurta tip VM. Trebuia s-o “completam”. Am bagat mana prin grilaj, am impins usa CI-istului si i-am tras cu tupeu scurta de munci din cui. De unde stiam ca e acolo? Eram omul lui?! As! Eram ‘vecini’ usa-n usa – eram bibliotecarul unitatii. Da, evident, ii stiam pe toti oamenii lui… Nici la Biblioteca, la mine, nu prea se inchidea usa!)
    Astazi stiu cum sa interpretez reactia exagerata a colegului meu care a generat si isteria celorlalti camarazi. Vorbise cu ai lui. Zvonul venea ‘de sus’. Pai, ia sa vedem, ce am avut noi in URSS dupa? Doi presedinti, unul de ‘moda veche’ – ambii s-au defectat in garantie. Apoi a venit Gorbaciov. Si eu am inceput sa citesc mai atent revista Ambasadei Sovietice, “Aurora”. Glossy frate! “Quality!” Il abonasera gratuit pe Tataia. I-o trimetea constant Ambasada. In ultimii ani insa, nu-i mai ajungeau toate numerele. O opreau ‘postasii’ cu epoleti. La revista Ambasadei Republicii Populare si Democratice China se abonase frati-miu. Revista chinezilor avea un titlu foarte inventiv – se numea “China”. In anii ‘80 care au urmat, in anii studentiei mele, am vazut schimbarile de la Ei, pas cu pas. Nu aveam cu cine sa le discut in afara de frati-miu si amandoi cu Tataia. Fratele mamei ramasese bolsevic si a ramas pana anul acesta cand a murit muncind cu motocositoarea in mana. Pe pamantul lui Tataia mostenit la Negureni a murit. Dumnezeu sa-l odihneasca. A murit patron de salupe, insa tot bolsevic! Tataia al meu, tatal lui si al mamei mele, cred ca nu mai era bolsevic din anii ‘60, de pe vremea cand era primar la Mangalia. Sau mai dinainte. A refuzat sa devina ministrul Agriculturii pe vremea fostului sau tovaras de lupta Ghita-Dej…

    Tataia vedea altfel Cooperativa Agricola de Productie. O vedea ca pe o intreprindere privata in care proprietarii intrau cu pamantul ca actionari! Daca Statul intra cu pamant, era si statul actionar. Cam asa avea sa vada problema si tovarasul Ion Iliescu, 45 de ani mai tarziu!

    Nu cred ca mai era nici comunist Tataia. Cred ca incepea sa devina socialist. Tataia incepuse sa aibe nostalgii social-democrate. Ne povestea cum le trimiteau “socialistii” tavile cu bucate fine, cu trasura, de la Capsa pe cand era inchis cu tovarasii la Malmezon, in asteptarea procesului. Era destul de civilizat ‘dialogul’ comunisti – burghezie dupa scoaterea partidului comunist in ilegalitate. In Partid, alegerile interne se faceau cu ranga in cap. In capul lui Ranghet, de exemplu. Cea mai mare rusine pe care i-a facut-o burghezo-mosierimea lui Tataia a fost sa il duca legat din post in post. Ca sa-l faca de cacao. Vax! Pe tataia, un chiabur cu idei marxiste! Care la vremea aia se gandea sa-si vanda pamantul de la Negureni si sa-si ia un imobil cu apartemente de inchiriat in Constanta! Ne-a povestit ca torturile din Doftana erau o mare vrajeala. Nu l-a caftit nimeni in parnaie. Te cafteau gardienii numai daca erai tare in gura. Daca erai tare-n gura te cafteau si daca erai condamnat de drept comun. Si hot de buzunare tare-n gura ti-o luai! Ca si astazi. Ceausescu nu ca era ‘tare-n gura’ – Ceausescu avea ‘gura proasta’! Si Ghita il baga la inaintare: “Zi-le-o, ma, tu!” Si Ceausescu le-o zicea. Si si-o fura! Abia asteptau sarantocii imbracati in uniforme de gardieni sa-i dea boxul vreunui detinut. Si Ceausescu era abonat… Legionarii au halit-o mult mai rau in puscarii – au fost executati fara un mandat de arestare macar. Au fost executati ‘la mana’, prin strangulare! Deci, despre ce suferinta in penitenta vorbim? Cand? Si a cui?

    Tataia, a fost intotdeauna un negociator. In orice conflict el era pentru calea dialogului. Ca om, Ceausescu, era un pulete pe langa Tataia! Pe cand lucrau amandoi la Regionala Constanta – sediul era in Cazino – o mana de femei iesite din schimb, in zi de salariu, fara salariu, au pus-o de-un protest in gura Portului (Poarta 1 astazi). Se scanda frenetic, se scanda de foame… “Vrem faina si malai si pe Regele Mihai”. Puletele de Ceausescu a ordonat imediat ca un pluton de graniceri sa mearga sa le zburataceasca. Mare curaj! Ceausescu era pe functie mai mare ca Tataia. Tataia incerca sa nu mai promoveze. Oricum, la Regionala Constanta, nu avea nimeni loc de tiripliciul hiperactiv care era Nicolae Ceausescu. De la doua sute de metri, vestile veneau tot mai proaste. Capitanul, un racan avansat pe front, la apelul de seara, se pusese cu incinsa pe muieri. Astea nimic, dadeau si ele. Si strigau mai tare! “Vrem faina si malai si pe Regele Mihai!” Numai ca ele dadeau cu mainile si zgariau cu unghiiile si soldatii dadeau cu carabele crapate la plug si cu paturile de pusca. Din trei pasi, tataia a fost in ochiul furtunii! Tasti-bastiul Ceausescu, tup-tup dupa el. “Tovarasu’ Dicu! Tovarasu’ Dicu!” Tataia i-a ordonat capitanului sa-si retraga imediat militarii in pichet. Vazandu-l insa pe tasti-basti de partea lui, capitanul a neglijat ordinul. Era puternic! Avea ‘trupe’, avea arme si-l avea de partea lui si pe viitorul general locotenent fara stagiul militar satisfacut, tovarasul Nicolae Ceausescu. ‘Inamicul’ trebuia nimicit! Si umilit… Un pumn i-a tras tataia si jos a fost dom’ capitan! In ochi i-a aparut albul. Puletele de Ceausescu Nicolae a luat imediat distanta pe scari. “Tovarasu’ Dicuuu!” Tataia avea ‘brand’. La 70 de ani il puneam cu frati-miu sa isi ‘incordeze muschii’. Ni se parea Arnold. Viteazul de nea Nicu iesise din ‘raza de actiune a macaralei’. Ce pacat! Soldatii au plecat la pichet, capitanul la policlinica CFR din Port, femeile cu borsul la nas si carabusi la gura au plecat acasa. In ziua au considerat ca au luat masa in oras… Mancasera bataie.
    In prima sedinta ‘fulger’ tovarasul Nicolae Ceausescu a cerut “ferm”, “horarat!”, sa i se dea vot de blam lui tataia. Dadea din mana cu pumnul strans: “Tovarasul Dicu nu stie sa lucreze cu oamenii!”… “Ca tu oi sti!” a aruncat-o mucalit Tataia si toti au ras. Nu a ridicat numeni mana ‘pentru’. S-a ras doar…
    Pana a murit, in 1988, Dumnezeu sa-l odihneasca, Tataia ne-a tot spus: “Ceausescu va fi judecat si impuscat.” Aveam sa aflu ca stia si nume. Au aparut in presa de dupa ’90. Calaul, un vanator pensionar care trebuia sa-l ascunda pe Ceausescu in padure pana la proces si, in caz ca se apropie trupele loiale, sa bage pe teava cartusul Breneke, pentru mistreti, era un tip foarte de treaba. L-am cunoscut. Ani de zile venea vara pe Litoral la Eforie Sud. Se caza la Tataia!
    Nenea era insa din “Vechea Garda”. Profesorul meu de Lovituri de Stat din facultate reprezenta “Noul Val”. Despre lovitura de Stat ne-a spus tuturor colegilor, ca doar si-a predat Lovitura de Stat la cursuri, la Facultatea de Instalatii pentru Constructii din cadrul Institutului de Constructii Bucuresti. La el am auzit, noi studentii, pentru prima data de Ion Iliescu. El ne-a tot repetat si in aula si la serviciul la cantina si mie in particular: “Voi sunteti generatia care veti face Revolutia”, “Care Revolutie dom’ Profesor?”, “Revolutia, o sa vedeti!”
    Cand, la Revelionutie, l-am vazut pe profesorul meu de Lovituri de Stat in spatele lui Ion Iliescu, in balcon la CC, mi-am adus aminte de vorbele lui Tataia. Fusesem aghiotantul profesorului timp de un an – anul in care ‘am facut’ cu el. Mi-a spus dupa ani, in redactie la Catavencu, ca m-a asteptat in ‘89. Acum, il cauta pe Dinescu. Ca nu se mai intelegea deloc cu fostul lui vecin de imobil din vremea studentiei mele – Virgil Magureanu.

    De ce nu m-am dus in 22 Decembrie la CC sa intru in ‘staf’? Sa dau si io cu pumnul ca Tataia in tinerete?
    De ce nu sunt astazi in politica?

    Tataia murise in timpul examenului meu de Stat, in vara lui 1988, intreband de mine. “Sa nu te bagi in politica” mi-a spus mereu Tataia. Si l-am ascultat.”

  75. ***Moro – Bună seara, dragule! 😆

    Cum s-a terminat meciul? Eu m-am uitat la un documentar pe Zone Reality şi văd că nimeni nu comentează meciul şi nici strigăte nu am auzit de la microbiştii din jur.
    Ne-au bătut?

  76. Bravo Bourene ,
    I-ai dat peste bot porcului spunandu-i ca este ce stim multi ca este adica un porc de pastisor ordinar(uneori foarte rar a fost si poet, ca acum nu-i mai da voie grasimea sa aiba sentimente poetice).

  77. moro-in 1989-in decembrie s-a dat verdictul in ce priveste sistemul comunist si falimentul unei organizari a statului roman.
    te rog sa-mi dai un nume consacrat de comunism in lume.
    incepind din medicina,literatura,arta ,in orice domeniu,excluzind sportul,si poate teatrul unde trebuie sa recunosc au fost cite-va scoli si generatii de exceptie.
    moro repet aperi ce nu este de aparat-am ajuns ceea ce suntem datorita celor peste 65 de ani de comunism si neocomunism.
    nu voi mai argumenta-voi spune doar atit,in 1990 in europa traia doar 15%din populatie in mediul rural,in romania-48%si cu asta am spus totul.
    evul mediu este organizarea in mediul rural.
    de multe ori ma deranjeaza adevaruri spuse de katrina pt ca simt ca sunt spuse cu rautate si superioritate,dar de partea cealalta nu pot neaga aceste evidente.
    si nu uita si ungaria era comunista,si polonia,cehia etc.

  78. ***ion adrian – bine ai spus-o… Cum de A Păunescu are nesimţirea să iasă pe TV-uri ❓ Comuniştii ăştia nu au ruşine, numai tupeu cât cuprinde… 🙄

  79. s-a facut din nou dreptate,tinarul boureanu a facut ceea ce trebuia facut-i-a adus aminte dl adrian paunescu ceea ce limbi de catifea uita sa faca si ne baga pe git un produs expirat al dictaturii comuniste care nu face altceva decit sa intoxice opinia publica.

  80. ***FRANK ZAPA[KING] – până nu scăpăm de aceste produse expirate, moştenite de la comunişti, România nu va progresa, nu se va schimba în bine, în mai rău – da… Priveşte şi tu atacurile care se fac la tineri încă dinainte de a se şti dacă sunt vinovaţi… 🙄

  81. @Silverstar

    Pai Basescu nu tot produse expirate de la comunisti ? Cred ca stii ca a fost protejatul Elenei Ceausescu, nu’i asa ?

  82. @Madalina
    Foarte bun si comunicatul de presa al MT, foarte la obiect si foarte vizibil. Rezultatele au inceput sa apara si cred ca este doar un inceput. Au si adormit comunistii, asa ca maine dimineata, o sa-l citeasca si se culca la loc. In sfarsit o sa fie o zi linistita. Dar pana atunci iti doresc o nopte buna!

    Administrator:
    Noapte buna Andrei!

  83. E.U. din nou cu un pas inaintea tonomatelor…excelenta comunicare !

  84. ***stefan7777c – am ascultat-o pe Doamna E Udrea, în direct, la Realitatea TV. A avut o prezentare excelentă! 😆

  85. ***Katrina – imaginează şi tu ceva mai inteligent despre Băsescu dacă eşti pus pe demolare… 🙄 Zău, e ridicol ce spui… Nu te cred nici cei mai înrăiţi anti… 😳
    Ce vrei să faci tu? Concurenţă grupului de chibiţi voiculescieni ❓

  86. ***Bună dimineaţa! 😆

    Citatul zilei

    “Adevărul care îi face pe oameni liberi este, în cea mai mare parte, adevărul pe care oamenii n-ar vrea să-l audă.”
    Herbert Agar

  87. Un zâmbet la cafea… 😆

    La un restaurant soseşte un client. Apare ospătarul la masă şi clientul comandă o halbă de bere. Aduce ospătarul berea şi în ea este o muscă.
    – Ospătar, în berea mea este o muscă.
    – Ce zgîrcit sunteţi, câtă bere credeţi că poate bea o muscă?

  88. Au trecut deja 40 de ani de cand se spune ca omul ar fi facut primul pas pe luna. De ce in tot acest timp, in conditiile in care stiinta si tehnica au facut progrese inimaginabile, nu s-a facut al doilea pas, al treilea sau al nouazeci si noualea?

  89. SILVER …..Buna dimineata ….O zi buna si frumoasa ……Nu vad zambetul de la cafea …..Nu-ti vine sa zambesti sau nu mai este cafea ?
    Trebuie sa zambim mereu si sa radem in hohote macar in interior de smecherii astia politici …
    Rasul si votul sunt cele mai bune remedii impotriva “prietenilor” si protectorilor nostri politicieni ….
    Ma intreb mereu de ce nu ne putem detasa macar virtual dar si mental de politica de partid,simpatii politice si colorate atunci cand postam aici ….sa analizam si sa comentam logic si deloc tendentios despre fapte,evenimente ,politicieni …..cu zambetul mereu prezent ,fara patima si incrancenare …
    Toti politicienii ar trebui analizati dupa faptele lor personale si activitati politice raportati la societatea romaneasca ,electorat si la ceea ce ni se intampla personal in viata de zi cu zi …..
    E absurd sa raportam mereu la un partid realizarile unui politician sau sa aruncam cu noroi intr-un partid din cauza greselilor si derapajelor individuale ale politicienilor…..
    Partidele se analizeaza si evalueaza dupa programul lor politic …..pe guvernarea lor sau pe pozitiile adoptate din opozitie ….
    Viata noastra este influentata in bine sau in rau de anumiti politicieni uniti in grupuri manate de aceleasi interese …in interiorul partidelor sau din afara lor …transpartinic …..
    Restul e gargara de partid asa cum era si inainte de 1989 ….si acum functioneaza aceleasi principii …partidul e-n toate …e-n cele ce sant …etc……
    Dar……orice ni se intampla trebuie tratat cu zambet ….cu cafea sau fara ….
    O zi buna si frumoasa

  90. daca citesti articolu’ la care face trimitere putin mai sus madama iti dai seama ca porcu’ din imagine nu e paunescu ci boc .. 🙂

  91. FRANK ….E OK ce spui despre sistemul comunist si falimentul organizarii societatii romanesti de dinainte de 1989 …..E OK si logic …..Dar si atunci si acum trebuie sa ne raportam la persoane care mereu au raspunderi personale ….Si atunci si acum spiritul si moralitatea individuala erau libere si deci responsabile de actiunile si faptele persoanelor …..
    Organizarea societatii comuniste era de condamnat dar si acum este de condamnat lipsa viziunii si de organizare a societatii romanesti ascunsa sub cuvinte ca libertate ,democratie etc….
    Iar individual inainte de 1989 erau in toate mediile sociale persoane educate ,civilizate si instruite …sau de cealalta parte marlanasii,tupeistii si cretinii …sau cei retardati prin nastere dar avand alte “calitati” care-i ajutau sa supravietuiasca …..Ti se pare ca societatea romaneasca de acum e schimbata complet si ca nu mai exista categoriile de mai sus ?
    Putem compara oricand indivizi,persoane din tot spectrul social sau politic ……si sa lucram mereu cu materialul clientului ……fara dubii si incertitudini ….daca apartinem unei anumite categorii din cele enumerate mai sus ……
    Sa traiesti frumos

  92. vicepresedintele pdl hunedoara si’a tras de unu’ singur contract pentru 180 de salarii compensatorii .. partidul luptotirilor anticoruptie n’are nimic de spus despre treaba asta .. .pot sa pariez ca atunci cand e vorba de 10 miliarde de lei se va gasi un judecator care sa spuna ca actul aditional la contractu’ ala e in regula … si pdl’istu’ ala va continuasa lupte in continuare cu coruptii din judetul lui si, de ce nu, cu cei din intreaga romanie …. 🙂

  93. STEFAN ……Salut…..Inteleg ca Dl Basescu preda in Moldova despre democratie si libertate ?
    Eu cred ca Dl Basescu le preda despre cum trebuie sa voteze la prezidentiale daca vor sa spere inca 5 ani ….
    Pot pune un pariu virtual si deschis ca nici de acum in 10 ani Rep Moldova nu se va integra in UE si nici nu va fi invitata sa adere prea curand …..ca toate campaniile electorale legate de tema aderarii Rep Moldova la UE sunt doar gargare in grai dulce moldovenesc …si de o parte si de alta a Prutului …
    Se castiga bani buni pe aceasta tema …..si de catre organizatiile din Moldova si de altii din Romania ..
    Ca Rep Moldova sa intre in UE trebuie fie de acord Rusia sau Rusia sa adere si ea sau sa dispara ..variante care sunt greu de crezut …..
    O zi frumoasa

  94. basescu incepe sa semene din ce in ce mai mult cu ceausescu … si’a facut beizadeaua mare politician … incepe sa se creada politician de anvergura internationala … incearca sa’i impace pe israelieni cu palestinienii … acuma vrea sa puna rusia la punct si sa rezolve problema basarabiei … despre zidurile targovistei nici nu viseaza .. 🙂

  95. ***Moro – Bună dimineaţa, dragule! 😆

    Nu ştiu dacă Preşedintele Băsescu face bine amestecându-se în borşul moldovenilor… Educaţia ălora nu le permite să înţeleagă românismul… Moldovenii au un scop: având cetăţenia română să poată pătrunde în Europa unde-i aşteaptă câinii cu colaci în coadă!… 😆 Nişte oportunişti…

  96. SILVER …..Exact asta spuneam si eu …..In acest caz si poate in altele Dl Basescu este vanzatorul de iluzii …….calitate pe care simpatizantii sai incearca sa o traduca prin “mare om politic” ….
    O zi buna si frumoasa

  97. ***Moro – uite, încă un zâmbet 😆 pentru tine… Se pare că nu l-ai văzut pe cel de sus…

    Un zâmbet la cafea… 😆

    În faţa unui dozator de cafea un poliţist observă cum un tip introduce o fisă, apasă un buton; tipul îşi ia cafeaua şi pleacă.
    Curios, poliţistul introduce şi el o fisă, apasă un buton şi-i cade cafeaua.
    Foarte fericit acesta îşi schimbă toţi banii în fise şi începe să le introducă în dozator.
    Tot băga fisa, apăsa pe buton, lua cafeaua, o punea deoparte şi iar băga o fisă, şi tot aşa în continuare.
    La un momendat un tip de la coadă ce se făcuse între timp îi spune:
    – Hai dom’le, odată! Că m-am săturat de când stau aici.
    La care poliţistul îi răspunde:
    – Ce vrei bă, te oftici că am noroc şi câştig? 😳

  98. @cenushares
    Basescu creste in sondaje…hihihiiiiiii

  99. stefan,

    sondajele’s niste prostii … un om destept nu pune nici o baze pe ele … chiar daca basescu va reusi sa castige inca un mandat nu cred ca ne va mai fi presedinte mai mult de un an d’acuma inainte … si stii de ce? . .pentru ca toate minciunile pe care ni le serveste acuma se vor acumula si in 2010 nu se va mai intampla ce’a fost in 2007 … eu gandesc ca totusi poporul roman va intelege cine e traian basescu si cat rau face el romaniei si il va trimite la lada de gunoi a istoriei in noiembrie 2009 … 🙂

  100. @cenushares
    te-ai resemnat … asta este , psd si pnl propun candidati “second hand”…

  101. pentru ca sa apara sigla ministerului turismului timp de doua secunde pe ecran doamna udrea a platit postului realitatea tv peste 800000 (opt sute de mii) de lei adica aproape 200000 (doua sute de mii) de euro … 🙂

  102. stefan

    tu esti membrul de partid perfect care a apucat si eu o firimitura si care e’n stare sa’si dea viata pentru cel pe care’l crede el garantul continuarii “bunastarii” astfel dobandite … pe oameni care pot fi cumparati cu cateva firimituri ca tine si ca madam se bazeaza partidele pentru as’si bate joc de romania … 🙂

  103. Premierul Boc vrea sa faca reduceri in randul bugetarilor… in Romania sunt 3000 de comune , iar primarii acestor comune in marea lor majoritate si-au angajat consilieri personali, acestia din urma neavand ceva concret de facut, poate doar pe post de paraciosi …salariile lor sunt intre 1000 si 2000 de ron. In afara consilierilor personali , primarii de comune au mai angajat si asa zisii administratori (manageri),care ar fi trebuit sa devina ordonatori principali de credite si sa se ocupe efectiv de administratie…din pacate acesti administratori au rol mai mult decorativ, primind sarcini minore in cadrul primariilor, insa cu salarii de la 2000 la 3500 de ron…este vorba de cca 5000 de persoane la nivel de tara care au fost incadrate mai mult politic si care paraziteaza sistemul bugetar … aproximativ 80 mil dolari cheltuiti cu salarizarea acestor ‘bugetari”!

  104. clipul cu o femeie si patru barbati in acelasi timp m’a cam lasat masca …. o sti doamna udrea ce’o sti dac’a fost de acord cu o asemenea gogomanie … 🙂

  105. @cenushares
    iar ai trecut la atac la persoana…vorbeam de altceva

  106. stefan,

    vorbim da’ e bine sa stabilim de la inceput pe ce pozitie se bazeaza fiecare vorbitor .. .nu e un atac, e constatare ca tu esti obligat sa sustii orice tampenie pe care o face seful tau de partid fsn’ist … 🙂

  107. @stefan,

    Mulţumesc pentru informaţia indirectă privind salariul city manager-ului, unul dintre numeroasele posturi “dezvoltate” şi în primăria de la mine din târg după instalarea noului primar şi implicit a noii puteri. Cu regret, nu cred că Emil Boc va izbuti să facă vreo reducere semnificativă numeric şi pecuniar a efectivelor de bugetari, care văd că sunt pe cale să se constituie într-un parapartid scăpat din mână de autorităţile centrale.

  108. “# stefan7777c Says:
    July 17th, 2009 at 10:49 am

    @cenushares
    Basescu creste in sondaje…hihihiiiiiii”

    bai Fanica, voi chiar n-aveti niciun fel de jena si logica ? Cum o sa creasca marinarul in sondaje cata vreme in ultimul timp a facut si produs numai boroboate, minciuni, gafe impardonabile si prostii cu ghiotura ? Nimic din ce a planuit el nu a iesit decat pe dos. Si atunci ? Probabil ca spui asta pentru autoamagirea pupincuristilor, pentru ca ei sa nu dezarmeze…

  109. despre apetitul P.S.D pt dominatia mijloacelor media am tot vorbit in ultimii ani.asa se face ca ori cum o dam si oricum o intoarcem aflam periodic fapte de-a dreptul ingrijorartoare despre modul in care pesedeii manipuleaza opinia publica prin mijloace video,recte televiziuni.
    inca de la nasterea acestui partid in 90,cind romanii au ajuns sa strige indignati pe strazi-,Ati mintit poporul cu televizorul’,mineriade,debarcarea guvernului roman si pina in momentul care vorbim ticalosii pesedeii se dedau la cele mai josnice manipulari si intoxicari.
    dupa cei 4 ani in care adrian nastase si guvernul sau au instalat cenzura de catifiea pompind miliarde de euro in trusturile de presa,cumparindu-si linistea si omorind opozitia,astazi pesedeii procedeaza in acelasi mod brutal,bagind pumnul in gura jurnalistilor care refuza sa le faca jocurile.
    astfel pe 6 iunie a avut loc ultimul episod de incalcare a drepturilor jurnalistului ,operatie care a fost coordonata de directorul; S.R.TV si un director de programe.
    numai ca de data aceasta lucrurile au luat o intorsatura nedorita de cei doi-C.N.A.s-a pronuntat acuzindu-i pe cei doi sefi din tv.r.obligindu-i sa plateasca amenzi usturatoare si recomandind eliminarea celor doi din tvr.
    culmea ironiei mi se pare insa altceva-marii deontologi din presa tac chitic.
    ce sa mai vorbim despre ginganiile care activeaza in lumea netului.
    servitorii isi continua demersurile mizerabile de dezinformare si atacurile suburbane la adresa pres. a elenei udrea si a pd-l.
    e bine de stiut cu cine avem de-a face-pd-l si traian basescu se lupta cu cei mai ticalosi indivizi pe care aceasta natie i-a scos din sinul ei.
    e bine de stiut ca lacheii pesedeilor,mina ciunga cu care acestia ataca de pe bancile opozitieiP.N.L,s-a angajat cu trup si suflet in a-i ajuta pe pesedei.
    dealtfel cirdasiile ordinare sunt vizibile cu fiecare emisiune televizata,unde pesedeii si peneleii se completeaza reciproc.

  110. madalina,

    am o idee shoc interesanta privind promovarea adevarata si eficienta a turismului in romania … cum pot sa capat o adresa de email a doamnei udrea? .. 🙂

    Administrator:
    eudrea973@yahoo.com

  111. ionhut-multiplica-ti cuponul de pensie,ultimul,s-ar putea sa fie ultimul cu cifrele astea tipartie pe el.
    si stii de ce?pt ca da bine la electorat sa va taie voua pensiile nesimtite,uite vezi de ce creste basescu si de ce tu vezi numai boroboate peste tot pe linga tine.
    te sfatuiesc sa renunti la atitudinea de greier si invata logica furnicii din fabula celebra.
    asa ca nu-ti fa griji,cu masurile care se vor aplica,basescu e sigur inca 5 ani la cotroceni iar tu vei ramine pe viata un frustrat antibasescian pt ca te-a pus la punct,ti-a interzis sa-ti mai bagi minutele in banii romanilor.
    de aceea nu-l iubesti pe basescu si de aceea eu il voi vota.

  112. iata ca astazi pres. traian basescu a inventariat si si-a trecut in dreptul sau una din marile sale realizari,care va schimba din temelii statul roman dar si viata romanilor.
    dupa aproape 20 de ani de capitalism in sfirsit avem si cadrul legal pt ca sistemul capitalist sa se simta la adapost.
    asa ca prin vointa si incapatinarea lui traian basescu Avem un nou Cod Civil si un nou Cod Penal.
    o mare victorie,ceea ce n-au reusit predecesorii sai ION ILIESCU IN 3 MANDATE,de fapt nici nu a dorit,ori fricosul si lasul emil constantinescu nu au reusit, a reusit acest jucator politic care are in programul sau o noua arhitectura a statului modern.
    una moderna,racordata la vremurile in care traim.
    asa se face ca aceasta putere a statului roman,cea judecatoreasca care traia inca in comunism a intrat in sfirsit in sec 21.

  113. masina lu’ boc “atacata” cu un ou la timisoara … o fi stiut atacatoru’ ca boc n’are oua? … 🙂

  114. si daca tot suntem pe bloggul doamnei udrea-Min. Turismului ceea ce vad eu acum e o incintare-pe autostrada soarelui e o aglomeratieeeeee.
    in plina criza,impotriva celor care incearca sa-i panicheze pe romani,acestia le arata ca ii doare in basca de ei si se duc sa se distreze,sa cheltuiasca,sa bage bani in buzunarele goale ale statului-impozite,taxe,t.v.a.
    o sa crape de necaz circotasii si chibitii-iar va trebuii sa-i ajutam si sa-i menajam pina isi revin.
    doamna udrea sper ca madalina sa va transmite omagiile mele,turismul merge bine,in ciuda celor care i-ar dori moartea numai sa va vada pe dv in dificultate.
    ce bine imi pare ca romanii sunt mari iubitori de distractii.
    inca ceva,va rog nu pierdeti aceasta oportunitate-speculati-o si iesiti pe sticla-spuneti public ca turismul merge….

  115. cred ca fiind un singur ou,e din rezerva lui nastase,care se stie-numara doar doua uoua clocite.
    haaaaa hiiiiiiiiiiiiiiiiii

  116. “# FRANK ZAPA[KING] Says:
    July 17th, 2009 at 1:37 pm
    …………
    doamna udrea sper ca madalina sa va transmite omagiile mele,turismul merge bine,in ciuda celor care i-ar dori moartea numai sa va vada pe dv in dificultate………….
    inca ceva,va rog nu pierdeti aceasta oportunitate-speculati-o si iesiti pe sticla-spuneti public ca turismul merge….

    Ce gogoman oportunist…..In primul rand nimeni nu doreste moartea turismului romanesc, ci din contra, deoarece ar mai intra ceva bani din exterior in visterie.
    Si cum poti sa sustii ca turismul merge bine cata vreme in acest an a scazut cu 40% ?
    Abia asta inseamna sa doresti raul turismului romanesc.mare-i gradina Domnului si multi suferinzi cu “bila”…

  117. cenushares,
    S-a anuntat in media ca Boc nu s-a speriat deloc, ci din contra s-a aplecat curajos si a bagat oul in buzunar.Asta da spirit economic si civlizat.A procedat precum occidentalii care plimba catelul pe strada iar acesta are crampe….

  118. Stimata d-na Elena Udrea !
    Sunt un fan al turismului romanesc. Sunt atat de legat de frummusetile patriei incat am incercat, chiar, sa le cant si preamaresc in versuri atent mestesugite. Nu exista zone protejate, monumente si obiceiuri populare care au dus faima Romaniei in lume si pe care eu sa nu le cunosc. Si multe altele, pe langa acestea. De aceea, stimata d-na ministru, as dori sa va atrag atentia ca exista unii catelusi, din rasa numita tolo care, spun dresorii care se pricep, v-au luat urma. Desigur, acestia raspund la ordine si fac aport ca nimeni altii . Au luat si premii la concursuri de gen. In acest scop, se vor deplasa chiar si in Spania, pentru a se interesa de firma respectiva. Asadar, va urez succes in actiunile de branduire si rebranduire a tarii noastre dragi !Ar fi bine sa va trimiteti si dvs. personalul specializat din departamentul respectiv, pe teren. Succes si in activitatea dvs. viitoare ! Stiu ca nu v-a placut o cariera de invatatoare dar aveti grija ca in peregrinarile dvs., prin sate mai ales, sa nu va muste acei catelusi !Semnat, un po3t admirator si consumator al produselor turistice in voga, prin selectie de oferte

  119. “# FRANK ZAPA[KING] Says:
    July 17th, 2009 at 1:06 pm

    ionhut-…….basescu e sigur inca 5 ani la cotroceni iar tu vei ramine pe viata un frustrat antibasescian pt ca te-a pus la punct,ti-a interzis sa-ti mai bagi minutele in banii romanilor.
    de aceea nu-l iubesti pe basescu si de aceea eu il voi vota.”

    Pe mine, un biet pensionar nu m-a prins nimeni cu mainile in banii tari, iar deocamdata e demonstrat ca matrozul a facut acest gest si de multe ori , prin cele doua pusculite, prin frati-su care a pus mana pe o gramada de teren, prin Monica Ridzi si prin alti apropiati de nadejde.Asa ca mai informeaza-te deoarece stii ca uiti repede si prinzi greu !

  120. Am mai spus zilele astea, de pe Kenedy, toata vara, cursele Delta pleaca spre Romania pline. Este compania de zbor cu preturile cele mai mari, un bilet costa acum intre 1,500 si 1,700 $ iar pe listele de asteptare ramin oameni care nu au loc in avioane. Am vazut cu ochii mei cozile de acolo, am intrebat si este real. Am amintit ca erau si multi romani care mergeau acasa, la rude, in vacanta, dara marea majoritate erau americani. Asa ca turismul a inceput sa mearga. Publicitatea pe CNN o sa aduca notorietate turismului romanesc iar Romania devine din ce in ce mai vizibila. Nu e o gluma, asa ca nu trebuie sa radeti.

  121. Vad acum ca patronul de detectivi si recuperatori, colonel inginer chimist de renume local, moldovean, mare erudit cu afinitati si studii ample ale literaturii americane, a devenit brusc un simplu pensionar, care sustine ca nu a fost prins la furat. Asa sustine si tiganul cand este refuzat la angajare pe motiv ca e un hot potential: punem pariu ca nu ma prinzi? Restul, ca de exemplu, parerea lui ca turismul a scazut cu 40 de procente sunt rezultate ale unui creier care nu e capabil sa produca nimic. Dunga de la sapca a lasat urme vizibile pe neuronul stafidit.

  122. cest mesaj l-am postat pe situl PDL si cum am avut mai demult pe acest blog o controversa destul de aprinsa cu Biblio pe tema A. Paunescu il transcriu si aici ca sa nu mai poata nimeni sustine ca AP este o persoana onorabila.

    “Si ca sa arat ca Boureanu nu a gresit aseara adaug ceva care arata ca nu e numai porc ci si hot literar si este porc mai ales ca nu-si recunoaste nici azi aceea hotie si distrugere a unui mare poet.
    Faptele:

    Dl Paunescu Adrian a comis la sfarsitul anilor 70, o crima literara pastisand(probabil ca la ordin) o poezie frumoasa pentru care Alifantis compusese la sfarsitul anilor 70, o muzica nu mai putin frumoasa si care fusese lansata la cenaclul Flacara , pastisa fiind astfel utilizata ulterior tot acolo ptr proslavirea lui Ceausescu, folosindu-se astfel un cantec si o poezie ce avusese mare succes.”Copiii frumosi si liberi” care participau la cenaclu sau ascultau cantecul, nefiind foarte atenti la cuvinte,nu au observat entuziasmati de ritm si de muzica. Evident ca Alifantis a fost complice, cantand melodia pe care el o compusese special pe versurile initiale, si in varianta pastisei lui Paunescu dar cu un muzicanr sunt mai putin pretentios, mai ales ca Alifantis nu se bate cu pumnul in pieptu-i de arama, gaunoas.
    Atunci s-a dorit eliminarea referirii la provinciile istorice si introducerea numelui de Nicolae Ceausescu ceea ce Ion Nicolescu nu a acceptat si atunci a facut “poetul” treaba murdara. Probabil ca de aceea , ca sa se stearga urmele, ulterior, toate textele autorului poeziei, poetul Ion Nicolescu, au disparut din biblioteci si deasemeni si varianta initiala a cantecului. Azi vedem ca pastisa se afla accesiobila in doua variane cu sau fara nicolae ceausescu, caci varianta actuala, existenta la linkul de mai jos, a fost de curand cosmetizata scotandu-se (cine este atent observa ca este ceva scos, ca este un hiatus de vre-o doua ori in text)sintagma esentiala in epoca “traiasca ceausescu”;

    http://videos.mensup.fr/youtube/video/22j-Ivu81aA/traiasca-romania-traiasca-tricolorul.html

    Si acum iata versiunea poeziei initiale, pe care cu greu am gasit-o cu greu cartile poetului, fiind date dupa acest episod, la topit ca sa li se piarda urma :

    ALMA VENUS

    noi cavaleri ai doinei noi liberi cetateni
    din dragoste ne nastem din soare si polen
    aluat al nemuririi pastori si militari
    cu podul palmei viata ne-o mangai si ne-o ari
    noi freamatul de codri noi lanciile lui
    noi nu suntem o tara onor a nimanui

    vom fi stramosii vostri urmasi ne tineti minte
    o clipa-n care-o mana de oameni si cuvinte
    au pus un pic de suflet un pic de tricolor
    ca sa-ti ramana toate in vis la locul lor
    ca sa-ti ramana hora oratia-n pridvor
    am pus si trup si suflet la inaltarea lor

    noi fiii tai nu ardem pe rug cuvinte mari
    noi te rugam cu piatra batrana de hotar
    noi te rugam cu brazda de sange de sub plug
    noi fiii tai nu ardem cuvinte mari pe rug
    noi fiii tai nu suntem a mare sau a mic
    noi te rugam cu viata si nu cerem nimic

    tot ce doreste tara asa se implineasca
    moldova si ardealul si tara romaneasca
    sa aiba vecinic pace si dragoste sa nasca
    moldova si ardealul si tara romaneasca
    moldova si ardealul si tara romaneasca
    copii frumosi si liberi si vivat sa traiasca
    Traiasca Romania Traiasca Tricolorul
    Traiasca – Alma Venus – Maria Sa Poporul

    ION NICOLESCU
    (1975, Vox populi vox dei, 1979)

    Nota: am pastrat textul exact cum era in cartea unde a aparut, dar am pus i din a. “

  123. @Marland

    Mai sa fie cum asa dintr’o dtata, dupa ce au vazut americanii publicitatea pe CNN s’au inghesuit pe aeroporturi ca sa invadeze Romania, ca doar in toata America aia nu exista asa frumuseti ca la noi, mai ales ca erau si gaini in publicitate…..Tu chiar crezi ce zici sau vrei sa’i faci in ciuda lui IONHUT ? Si in tr’un caz si in altul, dai dovada de intarziere in gandire……..

  124. Excelenta initiativa doamnei Udrea, de a prezenta un bilant al activitatii, o premiera in politica romaneasca, unde politicienii nu prea au obiceiul sa dea socoteala celor care i’am trimis la ciolan. Nu stiu cati au constatat care a fost adevarata cauza, dar eu va pot spuna ca tot presa ticalosita a mogulilor a creat acest precedent, ca de nu era ea (presa) nu stia nimeni ce se intampla in minister.
    Cu toate astea, gestul fiind facut cu bunavointa, bilantul se face pe doua coloane, cheltuieli si realizari, iar din cate se aud, veniturile din turism fiind in scadere, bilantul este negativ,,,,,norocul MT este ca nu este impozitat cu faimosul impozit forfetar al PD-L………

  125. CNN inca nu a difuzat pe post clipul publicitar “Romania-Land of choice”. Daca esti pe continentul Nord America, intra pe un site Delta si incearca o rezervare spre Romania. Pe urma mai vorbim. A pune subtil sub umbra neincrederii este un obicei si o tactica a diviziilor de intoxicare a majoritatii serviciilor de informati, pe care se pare ca o stapinesti la nivel slabut spre mediu. Incearca mai bine cu doamna profesoara, ea se preteteza la chestii d’astea ieftine, chiar daca acum a schimbat strategia de marketing, nu mai e tafnoasa cu toata lumea, este aproape de acord cu toti. Stie ea de ce, da si eu stiu.

  126. @Ion Adrian
    Este tragi-comica postarea ta. Partea comica este ca AP este cu adevarat un porc, nu numai pentru chestiunea pe care o sustii, ci pentru multe altele. Caracterul tragic consta in fapul ca sunt cam multi ca el. Sa ai o zi buna!

  127. Pentru cei care au la baza logicii doar principii agricole, am sa incerc sa explic comparativ care sunt diferentele intre la fel de nobilele domenii, agricutura si turism. In agricultura ciclurile de productie sunt mult mai rapide decat in turism, este primul deziderat. Asa cum, probabil nu va spun o noutate, investesti in seminte de ardei gras, rosii, castraveti, sau ce vrei, dai putin cu sapa, pui semintele alea in pamint si consumi toata vara vinul, daca mai, produs in toamna. Pe urma culegi recolta si o valorifici, eventual o speli putin sau o stropesti cu apa ca sa fie mai aratoasa si atractiva. Pe urma, toata iarna, vin la gura sobei si incepi un nou ciclu. Ei, bine in turism, investitiile, ca cele pentru seminte si munca la sapa sunt ceva mai mari, mai complexe si au nevoie de mai multi ani ca sa se coaca si sa produca. Este insa surprinzator ca exista rezultate atit de rapide, la insamintarile Elenei Udrea, ceea ce probabi ca deranjeaza, pe cate cineva. Din fericire, asta e realitatea.

  128. maryland,

    sunt sigur ca habar n’ai ce inseamna agricultura … da’ vrei sa te bagi in seama … 🙂

  129. @Marland

    Romanii care pleaca in tara nu sunt turisti ci amarasteni care vor sa le arate celor ramasi cat de mult au realizat ei. Si daca mai exista unii care merg si pe litoralul romanesc, este pentru ca nu’si permit sa mearga in Mexic sau Rep Dominicana, ca de Hawaii nu mai vorbim…..
    De cand am parasit “Land of choice” nu m’am intors niciodata, tocmai pentru ca am alte destinatii turistice mult mai atragatoare, pentru banul pe care’l dau si nu simt nevoia sa ma “dau mare” fata de cei care au ramas acolo.

  130. Tocmai ca sunt amarasteni zboara cu cea mai scupa cursa si nu merg cu pluta, in vis, prin insule exotice. In alta ordine de idei, turismul in Mexic sau aproape oriunde in America Latina este ieftin, sunt locuri deosebite, dar riscurile si serviciile sunt pe masura preturilor. Nici noi nu stat foarte bine in chestiunea serviciilor, dar suntem in trand cu cea a preturilor. Americanii nu mai apreciaza lucrurile ieftine. Este suficient sa vezi ca hotelurile scumpe au parcarile pline, iar cele cu preturi intre 50 si 100 pe noapte sunt goale permanent. Aprecierile tale referitoare la turismul latino-american sau insular sunt culese din auzite, nu ai calcat niciodata pe acolo, altfel ai cunoaste niste lucruri si rapoarte calitate pret. Este adevarat ca agricultura este o limba straina pentru mine, in schimb despre turism stiu cate ceva, ca de aia sunt implicat in sistemul de obtinere a francizelor pentru grupul Hilton, in una din cele mai scumpe locatii din lume. Desigur, asa cum bine spun admiratorii mei secreti, cu bidineaua.

  131. Si uite cum un „atotstiutor” il contrazice pe celalalt, unde desigur ca doar unul are dreptate, trebuie sa recunosc, de data asta fiind, din intamplare Fleanca, adica cel care tine partea comunistilor :
    • FRANK ZAPA[KING] Says:
    July 16th, 2009 at 10:58 pm
    moro-in 1989-in decembrie s-a dat verdictul in ce priveste sistemul comunist si falimentul unei organizari a statului roman.
    ………………………………………………………….nu voi mai argumenta-voi spune doar atit,in 1990 in europa traia doar 15%din populatie in mediul rural,in romania-48%si cu asta am spus totul.
    evul mediu este organizarea in mediul rural.

    Maryland Andrei Says:
    July 15th, 2009 at 9:25 pm
    Simplist si anacronic ganditi. Una din marile tinte ratate ale comunismului este productia industriala. De unde Romania era recunoscuta ca granarul Europei, la venirea comunistilor, industrializarea fortata dupa modelul sovietic nu a adus prosperitate, dar, in schimb a distrus agricultura si taranul roman. Nu a bagat de seama ca fiecare zi aducea un tot mai mare decalaj tehnologic, in schimb, a mutat toti taranii la oras, realizand, nu numai pe hartie, politica demografica socialista.

  132. Nu am vrut sa amintesc cifrele exacte, ma rog, trucate eventual de comunisti, dar domnii cu pricepere in agricultura au ramas totusi la tara. In postarea mea cuvintel toti taranii aveau alta conotatie, nu foarte greu accesibila specialistilor in literatura americana, sectiunea Harlem-Bronx. Inteleg astfel ura celor care se pronunta impotriva romanilor stabiliti in strainatate, ea isi are radacinile adinca infipte in spatiul dintre neuron si sapca si nu poate disparea cu nici un chip. As aminti doar cum au fost tratati,de aceiasi adepti combatanti care nu se lasa nici azi, Eugen Ionesco, Paul Goma, Mircea Eliade, cei de la Europa libera si Vocea Americii.

  133. @Andrei,

    De ce crezi ca-i de ras ca un tip care avea stofa de poet, a ajuns prin comunism sa devina un porc si un asasin literar.
    Mie mi se pare doar tragic. dar daca vrei este comica zbaterea lui Paunescu sa se prezinte ca un personaj onorabil, cand de fapt nu este decat un profitor vulgar, caci si de la Spiru Haret profesorii au profituri grase si de aceea tac, acopera si susin excrocheria de acolo, cu asa numitul invatamant la distanta , prin corespondenta sau cum s-o mai chema. Ori in emisiunea respectiva tocmai asta a facut porcul, a susinut corectitudinea resp. univ.

  134. haaa,katrina,honvedul frustrat:,romanii care pleca in tara nu sunt turisti ci amarasteni care;…..
    haaa hii-iata o mostra de gindire redundanta[daca nu intelegi iti traduc hovedule],ofticoasa si de un penibil care depaseste mult ceea ce indeobeste este catalogat in genere ca idiot din nastere.
    pai sa facem o mica aritmetica:o familie alcatuita din 3 persoane numai pe biletele de avion cheltuieste cam 3000 $ chiar la cu un bilet la low-cost dupa care urmeaza cheltuielile care tin efectiv de concediul in sine.
    sa zicem ca se duc in vizita la parinti rude etc-inca 1000$ pt cadouri si cel putin inca 2000$cheltuiti in tara.
    iata ca dintr-un simplu calcul,modest si fara pretentii ajungem cam la 6000 $ americani nu canadieni care oricum sunt mai slabuti cu cel putin 10%.
    intrebarea fireasca ar fi:mai honvedule pensionar,care in mod sigur stai pe capul cuiva si-i maninci sanatatea,nervi dar si bani tu cit cistigi pe luna ca sa-ti permiti sa ai o atitudine sfidatoare la adresa unor indivizi obisnuiti?
    pt ca sunt convins ca esti unul din ratatii care fac umbra degeaba pe pamintul Lumii Noi,intretinut
    de vreo comunitate,ori de vreun pui de honved care trebuie sa te suporte.
    tupeul si nerusinarea ta intrece cu mult nerusinarea unuia ca IONHUT CHIMICUL,din orice punct de vedere te-as aborda.
    macar ionhut ,a avut decenta sa nu-si ascunda cariera si viata pe care a dus-o in anii comunismului,chiar daca trebuie acum sa supote din partea mea toate asalturile ,sa fie bombardat din toate partile,lucru pentru care am oaresce stima pt el,chiar daca suntem pe pozitii total diferite.
    dar tu?tu ce-ai realizat ,care sunt meritele tale ?in lumea noua ce ai realizat,ai reusit sa demonstrezi intr-o lume complicata ca poti sa supravietuiesti?sa faci scoala si bani?
    eu pot spune acest lucru asa cum se pare ca si andrei poate arata aceste lucru,la fel cu multele mii de romani din state care sunt oameni de toata isprava,manageri de mari companii,profesori in universitati din state.
    asa ca mai las-o cu amarastenii,amarestean esti tu si sunt convins ca nu gresesc am eu un filing care imi spune ca esti modelul emigrantului ratat-de aceea atita ura exhibi,de aceea esti atit de pornit impotriva tarii de bastina,pt ca ai sarit atlanticul ca sa afli ce?ca esti un ratat,o nulitate.
    putei ramine aici nu era cazul sa mai treci atlanticul,noroc ca autoritatile canadieni sunt excesivi de grijulii cu ratatii.
    in state in lumea competitiei erai muritor de foame,erai unul din milioanele de ratati care dorm sub cerul frumos al lumii noi,dar din frumusetea vietii invingatorului nu vor gusta niciodata.

  135. apropoo de spiru haret-este interesant de vazut cine sunt profesorii care predau in aceasta universitate.
    o sa vedeti ca majoritatea covirsitoare intru-un fel s-au altul sunt legati de P.S.D.
    de ce?pt ca sub umbrela pesedeilor,dar si a penelistilor aceasta unversitate a ajuns la astronomica cifra de studenti de 300.000 de studenti.
    locul doi in lume dupa o alta universitate,culmea de unde?din iran domnilor
    haaa hiii

  136. Frank, am inteles ca e pe locul unu.
    La ce lucru bun in lumea asta, suntem noi in frunte? Aud?

  137. ionhut esti in eroare-pt ca daca comparam cifrele cu anii 50 ne crucim
    pt ca in 1949 in romania situatia era groaznica din punctul acesta de vedere-astfel:
    industrializarea tirzie a rom este un mare adevar istoric,decalajul industrial al romaniei fata de statele civilizate ale europei fiind de-o evidenta ingrozitoare.
    lasind la o parte tari din balcani precum grecia care pina in 65 era o tara eminamete rurala,ori albania si serbia,in romania in 1948 treaiau in mediul rural cam 75%din populatie.
    e cunoscut planul rusesc care in anii 60 propunea ca romania sa ramina cantonata in sfera agriculturii iar de industrie sa se ocupe alte natii din caer.
    industrializarea fortata din anii 70-80 a dus la nasterea acestui individ numit in argou-GHERTOIUL CLASIC DE BUCURESTI.
    este arhicunoscut ca bucurestiul este considerat cel mai mare sat din romania.
    pt ca peste 70%din populatie este la prima generatie in mediul urban.
    de aici si toate problemele de integrare in civilizatia urbana si tot ce decurge din ea-acesti dezradacinati nu sunt nici tarani dar nici oraseni.
    sunt cazuti intre scaune,si au un chip nu tocmai placut.
    dezvoltarea haotica ,la norma’a oraselor romanesti este cea mai mare crima comunista,cu care astazi ne confruntam si pe care trebuie sa o indreptam.
    si a dracului de costisitoare aceasta operatie de cosmetizare,de a face functionala aceasta tara ,sa o aducem la pretentiile europenilor.
    infrastuctura-ioc,servicii,ioc,asa ca…sa multumim din inima partidului comunist ca i-a bagat pe romani in blocurile cenusii cunoscute sub numele de ,SILOZURI UMANE’

  138. • Maryland Andrei Says:
    July 17th, 2009 at 2:53 pm
    Vad acum ca patronul de detectivi si recuperatori, colonel inginer chimist de renume local, moldovean, mare erudit cu afinitati si studii ample ale literaturii americane, a devenit brusc un simplu pensionar, care sustine ca nu a fost prins la furat. Asa sustine si tiganul cand este refuzat la angajare pe motiv ca e un hot potential: punem pariu ca nu ma prinzi? Restul, ca de exemplu, parerea lui ca turismul a scazut cu 40 de procente sunt rezultate ale unui creier care nu e capabil sa produca nimic. Dunga de la sapca a lasat urme vizibile pe neuronul stafidit.”

    „Puiutul de comunist din Valea Jiului”, fostul „mazgalitor” de la Romania Libera unde l-a avut ca sef pe agentul sovietic Petre Mihai Bacanu, recrutat de catre KGB-istul sub acoperire de ziarist Valodin si actualul manevrant de bidinele americane continua politica ziarului iubit pana si-n Marele Canion, adica acuza fara nici un fel de dovada, ma infiereaza si ma injura pentru hotie in stil comunist fara sa ma cunoasca, fara sa posede despre subsemnatul absolut nimic concret.Motivul real : faptul ca i-am combatut de fiecare data balivernele cu argumente solide, i-am pus in fata adevarul si i-am demonstrat cat de neajutorat, slab combatant si analfabet este.Apropo amice, ca fost mazgalitor de ziar (de fapt asta sustii tu) ar trebui sa stii ca „sa fii” se scrie cu doi „i” si nu cu unul cum practici tu.
    Individul, care pana acum n-a demonstrat decat ca s-a ivit parca din acelasi tunel cu Fleanca, adica foloseste acelasi stil nesimtit , jignitor si mincinos, n-a utilizat niciodata argumente in a combate ideile cuiva, ci doar vorbaraie goala.
    Ca atare eu n-am sa ma leg de neuronii tai ci am sa spun doar ca-s vaxuiti definitiv, daca la varsta asta nu te-ai ales decat cu obraznicia, violenta si insulta, cu ambitia infantila de copil incapatanat si redus ca „doar tu ai dreptate fiindca asa vrei tu.”
    Referitor la procentul de 40% pe care l-am inclus in postare, chestia nu-mi apartine si daca esti interesat se pare ca ai jignit taman o lucrare marinareasca :
    http://www.ziare.com/Numarul_turistilor_straini_pe_Litoral_s_a_prabusit_cu_40_la_suta-39393.html

  139. Zapa,
    Nu ti-a clar nici pana acum ca eu ma bazez doar pe date luate din presa ? E drept, cateodata mai primesc si informatii de la “agenturili”, da rar si numai in situatii deosebite, de pericol…

  140. Cand spun, neuron stafidit, cocirjat de urma de la sapca, stiu eu ce spun. Comunistilor le e frica de tremura ismenele pe ei si cauta argumente pentru ineptiile cu care spera sa-si mascheze atacurile marlanesti la adresa democratiei, in speta, aici a Elenei Udrea, prin tentative repetate de intoxicare asupra realitatilor. Invocarea unor articole publicate este ca si tradarea surselor importante in jurnalism. Presa romaneasca este o suma de afaceri private cu orientari politice si interese financiare diverse si are o mare doza de subiectivism. A invoca o anumita parere, mai ales pe domeniul sensibil al prognozelor si estimarii eficientei economice, aparuta pe un site sau pe un blog, in apararea propriei tale cauze este puerila si denota atit slabiciune cat si frica. Dar asa este caracterul comunistilor si nici nu ma asteptam sa ma contrazica. Directia lor de actiune este marsava deoarece fac ceea ce fac premeditat, in grup organizat, sfidand pur si simplu realitatea, cu scopul de a mai mentine sau induce in ereoare macar o mica parte a electoratului roman, care pare ca a inteles ce forta are votul sau. Prin intoxicari nesimtite ei spera desigur la schimbarea presedintelui Romaniei si ulterior o alta alianta guvernamentala care sa mentina Romania in acelasi sistem corupt de tip comunist sau cel putin sa obtina o pondere cat mai mare pentru a deturna politica Romaniei spre propriile interese.

  141. M-am hotarat, de acum incolo nu mai folosesc stirile din presa ca sa lamuresc retardatii si pupincuristii neconditionat. Voi folosi doar informatii de la SRI, SIE, FSB, FBI si desigur CIA. (fac asta deoarece sincer sufar profund cand vad un prapadit neajutorat si neputincios cum zace-n ignoranta si cauta un loc de pupat).

  142. ionhut-am spus anii 60,tocmai pt ca nu mai stiam exact cind s-a dezbatut maretul plan a lui brejnev.

  143. Zapa,
    ideea corecta de dezvoltare, dupa care s-au ghidat toate statele occidentale a fost aducerea taranilor la oras, transformarea lor in muncitori printr-o industrializare puternica si sustinuta, dar titnand pasul cu progresul tehnologic si ramanerea unui procent mic de tarani care sa fie eficienti intr-o cooperatie extinsa (cooperatia nu-i deloc specifica comunismului).
    Faptul ca la noi s-a gresit si cu industrializarea si cu cooperativizarea este o cu totul alta problema, dar, repet ideea de succes era micsorarea numarului de tarani si nu marirea lui, asa cum se petrec lucrurile azi.

  144. ionhut corecta logica ta-cu un amendament-totul sa se desfaroare pe cale naturala,intr-o logica corecta a dezvoltarii.
    din nefericire -intreruperea cursului istoric din anii 48-49 au bulversat romania din toate punctele de vedere.
    dar,sa speram ca ne vom redresa.

  145. Turism
    poezie [ ]

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Mihai Costin [Anko ]

    In spatele oglinzii un individ dubios
    Iar ochii imi joaca feste
    Mai intai stangul
    Apoi dreptul
    Neintelegeri de inceput
    Si funeralii in Maryland
    Un orfan pe jumatate om jumatate trompeta
    Iar toate celelalte lucruri stau
    Inghesuite in singura camera libera
    A unui motel
    De pe oricare sosea
    Simple abrevieri
    Ale primei si ultimei mele vieti
    Am uitat sa mentionez sticla de gin

  146. democratie numele tau e elena udrea … noroc cu bloggeru’ andrei care m’a facut sa ma lamuresc .. 🙂

  147. Frank
    hai sa ne gratulam reciproc. E corecta si logica ta, numai ca trebuie sa tii seama ca Romania a pornit foarte tarziu pe calea dezvoltarii , pana pe la 1859 era stat medieval, in 1918 era stat unitar national, asa ca a fost mereu fortata sa depaseasca acest handicap, sa sara niscai etape etc, pentru “a intra in randul lumii”…

  148. frank,

    in 1948 clujul avea 117000 de locuitori si in 2005 avea 350000 de locuitori … deci populatia a crescut de trei ori

    bucurestiul avea in 1948 1,025 milioane de locuitori si in 2005 avea 1,975 miloane de locuitori deci mai putin de dublul fata de 1948

    concluzia: clujul are 66% ghertoi (renumitii ghertoi de cluj dintre care unul s’a remarcat prin lovitura in plina figura data cu o caramida unui jandarm la un meci de fotbal) pe cand bucurestiul doar 50% .. 🙂

  149. ULTIMUL SONDAJ DE OPINIE DIN 17 Iulie 2009
    Sondajul a fost făcut de INSOMAR, la comanda PSD. Rezultatele sunt după cum urmează: Traian Băsescu scade la 34%, Mircea Geoană se menţine la în jur de 23%, Crin Antonescu “se consolidează” la 16%, Vadim Tudor e la 10%, iar Radu Duda la 7%. Interesant este că ultimul sondaj Avangarde pare să confirme şi el aceste tendinţe.
    Din cate se observa Traian Basescu merge in continuare pe trendul descendent si nu se intrevad solutii de stopare, ci din contra.

  150. cenushares-draguta de tine,ce spirit cetatenesc te-a lovit asa dintr-o data.
    totusi ,cred ca nu prea intelegi tu bine anumite lucruri.
    nu tin neaparat sa fac nici un fel de paralele intre cluj si bucuresti,e totusi bine sa pastram proportiile.
    in bucuresti s-au adunat romani din toate colturile tarii,ardeleni,banateni,moldoveni,dobrogeni.
    cind am spus ca bucurestiul este cel mai mare sat romanesc nu am aratat cu degetul spre o provincie istorica anume.
    dar tu draguto tare rautacioasa te afli si la sfirsit de saptamina.
    te-as intreba si eu ,asa din pura simpatie,stii ca imi esti simpatica,ce nu ti-a mers astazi de esti atit de fiarta.da fii sincera si nu umbla cu povesti aiuritoare,spune-ne sincer cine te-a suparat.

  151. E de groaza ce e pe aici ….si ce s-a scris azi……Toti pro Basescu,pro Boc …..IONHUT izolat si paria onorabilei societati virtuale de pe acest blog …care si de jos tot da la gioale ….
    In rest o sueta ciudata in care toti cauta in DEX superlative si in realitatea romaneasca raze mincinoase de lumina care se strecoara prin geamurile murdare ale societatii , realitatii sociale si economice romanesti , stropite in dispret de muste si aproape opace de la abundenta de saliva a romanilor in semn de pretuire si ca ofranda pentru guvernarea Boc …
    Spunea cineva pe TV ca exista bani de la partid pentru harnici blogheri ,forumisti care sa combata bine pentru partidul care-i plateste si care ar trebui sa se semneze sub psudonim dar in coada membru PSD.PDL,PNL…..sau membru de onoare al Clubului Cotroceni ….cred ca e adevarat …..
    Altfel nu-mi explic toate postarile ode de aici ,ilogice si irationale care sfideaza uneori realitatea evidenta …..nimic negativ si totul pozitiv,mobilizator etc …exact ca in vremea PCR……
    Toata simpatia ,partizanatul politic nu poate orbi o persoana intr-atat incat sa nu gaseasca si derapaje,esecuri ,neampliniri la obiectul iubirii lor neconditionate si la unii probabil o iubire remunerata …..
    Dna Udrea a declarat printre altele ca se simte nefericita privind situatia unei statiuni balneoclimaterice …O exprimare frumoasa ,sensibila pe un subiect care nu tinea neaparat de Min Turismului si a Dnei Udrea ci mai degraba de nesimtirea si golania administratorilor de acolo …..
    O exprimare care e o recunoastere intr-un fel a limitelor umane ,a timpului care are zilnic 12 ore ,si o asumare onoranta a unui esec care nu-i apartine…….de fapt un esec al moralitatii si nesimtirii romanilor care nu mai cunosc deloc zicala “Omul sfinteste locul ” …..romani egoisti si nesimtiti in goana dupa smenuri si afaceri dubioase moral si in unele cazuri penal……
    Puteti sa comunicati care ministru PDL ar mai fi pe modelul Udrea ? Ce ar mai fi de facut si nu a facut guvernul Boc ….ce ar mai trebui sa adauge Dl Basescu la comportamentul si conduita sa politica dar constitutional prezidentiala acum ?
    O seara buna si frumoasa la toti

  152. frank,

    m’am inervat ca mi’a zis stefan ca basescu ne va mai fi inca cinci ani presedinte … ca cica e pe trend crescator … 🙂

  153. Hai ca am ras cu pofta; un ratat, care n’a reusit sa se incadreze in societatea americana, intorcandu’se cu coada’ntre picioare acasa la mama, vine si face calcule savante despre cheltuielile amarastenilor “americani” de origine romana. Bineinteles ca pebtru acest ratat ( Zapa King) 6000 de dollari sunt un vis, pentru ca el n’a avut dreptul la o carte de credit cat a stat in America, neavand un job ca sa’si permita s’o ramburseze……chiar el recunoscand ca a “muncit” in campanii electorale ca lipitor de afise….Cineva care a reusit in America nu merge nici macar la vot……….

    Alt milionar american, Picasso de Hilton, care aduce clienti francezi la Hilton, spunandu;le ca’i Picasso editia a doua, ( Hahahahahahaha!!! ), mare specialist in turism ( probabil in Thailanda) zice ca Mexicul si Caraibele in general, sunt destinatii ieftine…..Pai daca el rasfoieste doar depliantele de prin ziarele gratuite, destinate amarastenilor, e normal sa gandeasca asa……

  154. Bună seara! 😆

    Chiar când credeam că şi PSD-iştii pot să îndrepte nişte lucruri, iese “prostănacul” lui Iliescu şi o atacă pe “garantata” lui (e)Vanghelie… Se teme Geoană că pierde voturi… Sigur că o sută de mii de voturi + încă pe atâtea înseamnă ceva…

  155. madam placinta nu stie la ce facultate e studenta … 🙂 … plin de specialisti cu tone de diplome partidu’ asta pdl’ist … 🙂

  156. ” ….. Andrei Razvan Placinta, fiul noului ministru, aflat in Elvetia, este slujitor al Primei Biserici Ateiste (First Church of Atheism).

    Preotii sustin ca o asemenea organizatie este o erezie, ia in batjocura invatatura bisericeasca, si este similara asa-zisei biserici sataniste.

    Andrei Razvan Placinta a obtinut, pe Internet, titlul de “pastor” al Primei Biserici Ateiste si oficiaza slujbe ateiste.

    Membrii acestei asa-zise biserici pot deveni “pastori”, “reverenzi”, care sunt “hirotonisiti” pe Internet. Ei jura sa elibereze lumea de credinta religioasa si “oficiaza” ceremonii ateiste la nunti si inmormantari. Membrii bisericii ateiste neaga existenta lui Dumnezeu, dar folosesc toata terminologia crestina.”

  157. sara buna la toti ,s-au marit sambraiile la dascali ?…a aparut o tovarase profesoara tare bucuroasa …injura tot ce nu-i portocaliu ,se vede ca le are cu politichia ,guvernul merge ceas ,ministri nu cheltuie bani publici pe reclame si iarmaroace ….totul este ok in Romania ,asa se vede din apropiere de Magura ,parca Bacau se numeste localitatea….stai mai bine si te hodineste tovarase draga ,se vede ca esti obosita si plina de ura portocalie….un om care a scris 10 poezii in viata lui ,din care 3-4 sunt faine ….are tupeul sa-l injure ca la usa cortului pe un mare poet …tu draga pseudo…….., nu ai rasfoit foii de catalog in toata viata ta lunga de dascal frustrat ,cate poezii a scris Paunescu ….o seara faina cu mult ceai de Tei …..calmeaza ….poate ii trimiti si la copiatorul sef ,semidoctul Onu a lui Adrian …..