Brandul turistic si profesionalismul Realitatea Tv si Antena 3

Mă aflu la Shanghai, în China, unde mâine se va lansa brandul turistic al României. Am aflat că, în ţară, Realitatea Tv şi Antena 3 au pornit o adevărată campanie împotriva brandului turistic.

În aceste condiţii, mă simt datoare cu câteva precizări pentru a contracara comentariile tendenţioase care au apărut încă înainte de lansarea brandului turistic.

Realitatea Tv a încercat să simuleze imparţialitatea, cerând din partea PDL un nume de invitat care să participe la un talk-show pe această temă. Li s-au făcut două propuneri nepolitice: Dragoş Anastasiu, fost preşedinte al ANAT, şi Peter Jansen, preşedinte al Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România.  Este vorba de doi experţi, primul în turism, celălalt în advertising. Amândoi sunt îndreptăţiţi să vorbească despre valoarea şi calităţile brandului turistic. Temându-se probabil că vor apărea şi păreri favorabile, producătorul de la Realitatea Tv a schimbat strategia: a refuzat cele două nume şi a cerut un cântăreţ sau un actor care să-şi dea cu părerea…

De cealaltă parte, Antena 3 a purces la atac pentru că, spun ei, m-aş „juca pe bani grei”. „Ziariştii imparţiali” se fac că uită un lucru pe care l-au repetat chiar ei de zeci de ori: e vorba de fonduri europene, bani care nu pot fi utilizaţi decât în acest sens. Problema lor adevărată este reprezentată tocmai de „banii grei”. Sunt convinsă însă că, dacă banii ar fi intrat în buzunarele lui Voiculescu sau Vântu, atunci brandul turistic ar fi fost cel puţin „revoluţionar”.

Antena 3 a mers chiar până acolo încât să spună că trebuia să rămânem cu„Land of choice”. Au dat dovadă de maximum profesionalism, omiţând că acesta  este numele unei campanii de promovare a României şi nu un brand turistic.

Brandul turistic al României este cel mai serios demers de acest tip realizat până acum în ţara noastră.  El este făcut de o firmă internaţională, cotată între primele în lume, şi, cel mai important, cu fonduri provenite de la Uniunea Europeană. În beneficiul României.

Ce nu înţeleg Realitatea Tv şi Antena 3 este că brandul turistic nu este al Elenei Udrea şi că, după ce voi pleca din fruntea MDRT, nu-l voi lua acasă. El reprezintă începutul unei campanii de promovare de succes. E un prim pas către o industrie turistică profesionistă.

Brandul ne ajută să promovăm turismul românesc, dar nu rezolvă problemele structurale ale domeniului. Pe acestea nu le putem soluţiona decât împreună.

786 thoughts on “Brandul turistic si profesionalismul Realitatea Tv si Antena 3

  1. ion pandele … la spanac, zici? … nu merge … nu stiu cum e pe la voi pan state spanacu’ da’ pe la noi n’are coditza albastra … nu, nu merge … si, ai dreptate … nici io n’am inghitit frunza aia mai ales din cauza ca mi s’a dat nemestecata … 🙂

  2. ***ion pandele – Bună seara! 😆
    Ba să ştii că “frunza verde” are o simbolistică foarte bine conturată pentru cei care trăiesc şi cunosc viaţa de zi cu zi din România. De asta a şi stârnit atâta vâlvă la televiziunile denigratoare…

    Frunza verde simbolizează activitatea de fiecare zi a politicienilor care nu fac decât să… taie frunză la câini… 🙄

  3. @silverstar
    Adevăr grăiești,silver, denigratorii nu se ,,simt bine” decât pe pământ pârjolit. Pentru că ei SUNT MORȚI DE MULT. Nu le place viața și implicit, toată simbolistica ei.

  4. Multumesc Mada, ai rezolvat o cestiune care produsa de mine fara intentie :))) ,risca sa fie misinterpreted de astia raii.

  5. Ion pandele,
    Ehei ce vremuri, da nu esti tu cel care se iubise cu Nina Casian(oho, unul din cei foarte multzi ) , este doar o coincidentza de nume.

  6. PS. Dar texanule sa stii ceva :toata dezvoltarea tehnologiei a fost realizata de lenesii inteligenti

  7. ZV,
    Le faci o mare cinste, caci si minunatii aia din Lost erau si ei mortzi de mult…

  8. @ion adrian
    Uite, până și tu faci greșeala să te simți vizat.
    Este vorba de pilangiii politici sau de clan, amante, copii de demnitari și ….masa de salariați pe votul cărora se poate conta, aduși în sistem pe ,,ochi frumoși”.
    Tot respectul pentru specialiști, medici și profesori care contribuie decisiv la educație, protecție sanitară, inventică și tehnologie și ]mping țara înainte. (nu înainte…era mai bine, cum vor morțiș hienele ). Din păcate împing din greu, inerția fiind foarte mare.

  9. ***texanule – Bună seara! 😆

    Ceea ce scrii tu mai sus, la ora 22,25, s-a discutat aici, pe blog încă din 2007… Eu, lulu şi Zapa… La fel ca şi tine, celor care au strigat că nu sunt locuri de muncă, le-am recomandat să muncească pământul… M-au făcut comunistă!… Cică numai pe atunci se muncea.

    După care eu le-am recomandat puturoşilor şi pomanagiilor să meargă în USA că aşa am auzit eu că acolo pâinea creşte gata coaptă, crocantă, pe câmp… Încălţămintea se culege precum perjele, din copaci… Iar calculatoarele cresc pe tarla ca bostanii la noi…

  10. A plouat puţin, s-a răcorit afară, răcoare e şi-n casă… Asta înseamnă că, spre deosebire de noaptea trecută, în noaptea aceasta se va dormi bine în casa mea… Aşa că…

    ***Noapte bună, stimaţi colegi! 😆

    ***MădăMădă – o noapte liniştită şi să visezi ce vrei tu pentru că astăzi ai făcut o faptă bună! 😆

    Administrator:
    Noapte buna Silver!

  11. ZV, de unde naiba ai scos chestia asta cu vizatul, mai citeste ce ai scris si apoi replica mea. Ma refeream exact la cei la care te refereai si tu.

  12. PS Iar daca te referi cumva la replica data cowboyului sa stii ca a fost doar o ocazie oferita sa comunic un panseu legat de desvoltarea tehnicii

  13. @silverstar
    In viziunea voastra daca dati cu sapa in pamant vor iesi mugurii economiei ?
    Luati exemplu:
    Daca 1 ha vie produce 15 tone (vie buna) si se vinde cu 1 ron kg =15000 ron
    Un om poate recolta 500 kg struguri /zi si ziua de munca costa 75 ron (in sezon cand e lipsa oameni, incluzand plata,mancarea si alte cheltuieli), costul recoltarii pe ha este 2250 ron, asta insemnand peste 10% din cat ar putea incasa, apoi adaugand si restul lucrarilor, substantelor, materialelor, asigurare, pierderi veti vedea ca omul ala va ramane poate cu 1500 ron pana la urmatoarea recolta… adica 125 ron pe luna.

    Asadar lasati agricultura de propaganda si intai cereti`le domnilor guvernanti sa opreasca productia de vin falsificat, cel care face ca strugurii sa nu aiba valoare si apoi trimiteti oamenii pe camp!

    Cat despre agricultura cu sapa, aia da se facea in vremuri apuse. Doar nu vreti regres.. sa folosim oameni in loc de utilaje.

  14. Auzi cenusareaso sau nu stiu ce nick ai…….mai incet cu datu afara eu am spus realitatea si deja au inceput sa controleze pe ceii care au fost pensionatii cu sphaga, ai inteles la asta m-am referit si Domnul Boc a aratat ce-a ce eu i-am sugerat sa faca, mai copii ai strazii libere nu pierdeti timpul pe blogurii numai asa sa va bagati in seama……cautati si mai ales ca sunteti pe acest Blog al Doamnei Udrea. cautati si faceti ceva constructiv, nu vrajeala asa de ochii lumii si cu ochii dupa femeii pe internet

    Heiiiiii eu inteleg ca aici se discuta probleme serioase, nu amenintarii cu datu afara cu un picior in ……..c/u/r/ nu este frumos si daca ma da afara ma da afara din America?

    Hai sa fim un pic maturii si sa discutam problemele pe care Doamna Udrea are nevoie

    Oricum multumesc de adresa de Email a lui Doamna Udrea

  15. Este foaaarte buna frunza ,dar era si mai bine daca punea un taran sa cante din ea,sau s-o dea la cineva sa o taie la caini!

  16. ***PDL=minciuna – mă, da’ ce frică ţi-e ţie de muncă… Fantastic, ce calcule şi ce pretenţii…

  17. Bună dimineața ,,all”
    @ion adrian
    Da, la replica aceea mă refeream, pentru că ai uitat….să pui ghilimelele de rigoare.
    Întradevăr, ..leneșii” inteligenți au produs salturi în tehnologie și au creat modelele de succes ,,Bill Gates” sau ,,SteveJobs”. Aceștie erau tinerii entuziaști care mâncau fără să-și dea seama, pizza mucegăită, cu o mână, iar cu cealaltă, editat linii de cod revoluționare.
    Și uite-așa au apărut, din ,,bulgări mici de zăpadă”, Microsoft și Apple.
    Dar, atenție, acestea sunt ENTITĂȚI PRIVATE, geniile care le-au creat, muncind PENTRU EI ÎNȘIȘI și satisfacția lor intelectuală.
    ASTA ne trebuie în România, pentru ca veniturile statului SĂ CREASCĂ. Evident că statul trebuie să stimuleze în modalități evaluate de specialiști, asemenea inițiative.
    Altfel…cu părere de rău, nu pot spune decât că sistemul bugetar trebuie să se comprime drastic. Oricum un stat mai suplu, bazat pe competență, este mai eficient.
    PS
    Probabil, lunea viitoare voi pleca la Costinești, unde sunt prezent din studenție. Bineînțeles că nu calc pe plaja supraaglomerată, dar există din fericire, golful francezului..unde îmi sunt suficiente simfonia valurilor, algele (chiar îmi place să mă afund în ele) , zborul razant al pescărușilor și… corturile nudiștilor (nudistelor).
    ,,Serviciile” sunt asigurate de sacoșa plină ,,all inclusive” cu roșii proaspete și piersici din Schitu. Ce-mi trebuie mai mult ? Seara, o plimbare pe faleză cu privirea către luminile navelor din zare și….o porție de mici și bere oferită de gazdă. Nu e tentant ?

  18. asta cu “ce? … n’ai de lucru? … du’te si lucreaza in agricultura ca e pamant destul” … o spun doar aia care n’au habar de nimic …. in primul rand ca ar trebui sa ai pamant … daca ai, ar trebui sa fie destul de aproape de locul in care locuiesti … apoi sa fie o suprafata suficient de mare ca sa’ti asigure un venit cat de cat … pentru a lucra pamantul nu’i suficient sa ai sapa si putere de munca … sunt multe lucrari care se fac doar cu masini (arat, semanat, treierat … ) care’s foarte scumpe … daca’i un an agricol prost cand faci socoteala constati ca nu ti’ai recuperat nici cheltuielile … toti aia care’i indruma pe cei care nu au de lucru catre agricultura ar merita sa ajunga in situatia de a trai din agricultura … daca ar exista dumnezeu sunt sigur ca i’ar pedepsi in felul acesta … 🙂

  19. un basescian zicea mai sus ca ” pensionarii sunt niste putori care stau cu mana’ntinsa la guvern” … altu’ ca aia care n’au de lucru sa puna mana pe sapa si sa munceasca in agricultura … alta’i raspundea cuiva care demonstra ca daca ai un hectar de vie, la care’i munca, frate, nu gluma, iti raman dupa un an de munca doar 125 de lei pe luna ca “e pretentios” … asta demonstreaza ce fel de oameni s’au strans in jurul basescului … ma’ngrozeste gandul ca daca n’ar fi fost criza astia ar fi acaparat intreaga putere … poate, totusi, exista dumnezeu …. 🙂

  20. Un zâmbet la cafea 😆

    Vecina tânară de alături bate la uşa lui, el deschide şi ea zice:
    – Auzi, eu abia am ajuns acasă şi m-a luat aşa un chef să mă distrez, să mă îmbăt şi să fac sex toată noaptea… Tu eşti ocupat diseară?
    – NUU, nuuu!!!
    – Atunci, îmi ţii şi mie cîinele?

  21. si eu am avut vie …. nobila … nu foarte multa …. am ajuns dupa vreo zece ani de munca la concluzia ca nu merita s’o lucrezi … pe langa faptul ca era foarte multa munca nu aveai ce face cu strugurii … daca, cu mult noroc, gaseai un cumparator acela iti oferea aproape atat cat ai cheltuit cu intretinerea … daca nu vindeai strugurii si faceai vin nu aveai cui sa’l vinzi pentru ca pe piata se vinde vin falsificat cu 2 lei litrul … la pretul asta un mic producator nu’si poate permite sa vanda … vie mai cultiva pe sprafete mici doar cei carora le place bautura si cultiva pentru consum propriu … anul trecut am hotarat sa abandonez aceasta cultura si am facut o livada de caisi … nici din asta nu pot trai da’ e munca mai putina, desi nu foarte putina, si gemul, dulceata si compotul de caise imi plac pe cand vin nu consum … 🙂

  22. Citatul zilei 🙄

    “Încearcă să trăieşti aşa încât să nu prea te faci remarcat acolo unde eşti, însă să ţi se simtă lipsa imediat ce dispari de-acolo.”
    Victor Hugo

  23. Eu am lucrat ca Consilier in cadrul Departamentului Agricol American, in anul 2000 am invitat aici in Texas pe fostul Ambasador al Statelor Unite la Bucuresti Domnul ROSSAPEPE, unde impreuna am vrut sa declansem un program in care dadeam de munca la peste 1 milion de oamenii, un program pe care conducerea de atunci a PSD ului au luat-o ca pe noua colectivizare, conceptie comunista
    Aici in Texas se lucreaza numai prin associerii, un exemplu in Zootehie, aici in Texas unde se cresc multe animale pentru industria de carne de vaca, sunt Associatii particulare care cresc numai viteii, alte associatii i-au viteii si ii cresc pina la maturitate, alte associatii care achizitioneaza aceste animale si le duc la Abatoare, dar nici o associatie nu se amesteca in afacerea altuia si totii cistiga si sunt milionarii si platesc totii impozite la Guvernu American

    La noi in Romania fiecare face cum il taie capu sa devina milionar peste noapte, nu se poate asa ceva lasa loc sa cistige toata lumea
    Am sa incerc sa i-au legatura cu Doamna Udrea si am so invit aici in Texas in vizita de lucru doar pentru o saptamina

  24. ce mi se pare mie extrem de interesant e cum se mai iubesc portocaliii intre ei … daca unui pensionar portocaliu ii spune un alt portocaliu ca “pensionarii sunt niste putori care stau cu mana’ntinsa la guvern”, il aproba … asta pentru ca el stie o singura regula … eu sunt portocaliu si sunt bun …. ala e portocaliu, deci trebuie sa fie bun si sa emita numa’ judecati de valoare … basescu traian a reusit un fel de hipnoza colectiva … foarte interesant … 🙂

  25. D0na Udrea
    Nu mai incercati sa va ascundeti dupa deget
    Toata lumea stie ca sa faci reclama turismului romanesc mai intai trebuie sa avem turism
    De ce nu va duceti la Borsec,Semenic ca sa vedeti cum au ajuns in paragina aceste statiuni
    Nu mai vorbesc de drumuri plin de gropi si caile ferate(aici stiu ca nu dvs sunteti de vina)
    Dar anul trecut in loc sa va ocupati de problemele serioase ale turismului v-ati ocupa de campania electorala a lui TB.
    Si inca ceva! Nu credeti ca cuaproape 900000 de euro s-ar fi putut face mai mult?
    Adica s-ar fi putut renova niste hoteluri la Borsec de ex?

  26. Sunt locuri de munca in Romania…lenea romanilor e mare….Cand propuneti,sugerati locuri de munca pentru “lenesi” ganditi-va la salariile pe care le ofera statul,privatii-gainari(si nu aia adevarati care platesc taxe si impozite,fac productie,profit si isi platesc bine salariatii..ca acolo e ocupat)taranii care dau mancare si bani contra munci agricole…ganditi-va la cate pe ore pe zi trebuie sa munceasca o persoana,cate zile pe saptamana pentru a primi minimul stabilit de guvern…ganditi-va daca v-ati angaja personal intr-un asemenea job,daca v-ati lasa sotiile sau copiii explotati ,linsati fizic de cei de mai sus…Apoi dati sfaturi si sugestii celorlalti romani….patriotice(sa scuteasca guvernul Romaniei de plata somajului si ajutorului social alegand alternativa propusa ..orice loc de munca indiferent de salariu)morale …sa plece romanii la munca afara daca nu le convin salariile de aici….pentru a scuti guvernul de critici si eforturi de a relansa economic Romania…..
    Unde mai pui ca indemnati la evaziune fiscala si munca la negru ..in agricultura ..nici un taran,fermier etc nu plateste impozit la stat…cum credeti ca ar face state de plata pentru zilieri …daca nu tin nici contabilitatea primara la care nu sunt obligati de lege…cum credeti ca le-ar plati angajatilor zilieri ,colaboratori etc salarii legale,taxele catre stat,CAS,pensii etc …ca ar respecta un Cod al muncii,norme de protectie a muncii etc etc..
    cum ar putea angajatorii tarani ,fermieri sa incadreze la cheltuieli mamaliga si ciorba etc etc….Rezolvati problemele de mai sus intai,pentru a veni in ajutorul asistatilor sociali si someri care doresc sa lucreze in conditii normale si legale ,sa primeasca un salariu corespunzator muncii prestate…
    Din ce am citit era un indemn general….acceptati orice fel de munca,orice salariu numai iesiti din somaj,asistenta sociala pentru a ajuta guvernul Boc ,pe Basescu si deci Romania..
    nu fiti lenesi..fiti patrioti …..mai astept indemnul la munca voluntar -obligatorie….poate si legea aia a lui Ceasca….cine nu are slujba sa plateasca amenda…sau sa faca munca obligatorie in folosul tarii…..atunci cetatenii erau controlati de Militie la buletine…sa vada daca au viza de la Fortele de munca…daca aveau erau onorabili..care nu aveau viza erau infractori din start in ochii militianului….
    Pare ciudata cel putin reantoarcerea in timp cu cel putin 20 de ani ..din punct de vedere al moralitatii,mentalitatii si al conceptului de guvernare actuala….noi facem ce putem…restul faceti voi…pentru binele tarii….fiti harnici,prosti si patrioti

  27. gabriela, … unde esti, gabriela, sa simti “plansu’ din gatu’mi” cand spun chestiile astea? … le vezi lacrimile ce’mi curg cand realizez cine’s cei care, beneficiind de votul democratic, au ajuns sa hotarasca soarta unei tari … m’ai acuzat de nu stiu cate ori ca’s “campionul bascaliei” … poate ca sunt un campion … doar ca nu e bascalie … asta’i e rasu’ care mascheaza plansu’ … asta nu’i bascalie … e grozavie … 🙂

  28. nicunul dintre antibasescieni n’a trimis’o pe silverstar, cand ne spunea ca nu’i ajunge pensia, inapoi la tzara, sa lucreze pamantul … nici nu n’a sfatuit’o sa’si faca un magazin, ca daca poate sa stea toata ziua calare pe tastatura o sa poata si sa vanda trei gume si doua ciupaciupse … si nici nu i’am spus ca “e putoare care sta cu mana’ntinsa la guvern” … poate c’am mai facut glume, da’ sigura ca toti, cel putin in problema asta, am inteles’o si am fost alaturi de ea … asta demonstreaza ca toti suntem oameni … asta ne deosebeste de majoritatea basescienilor … 🙂

  29. Buna Dimineata ,

    Ma tot chinui de vreo doi ani si ceva sa promovez un standard si-un bagaj minim de cunostinte , esentiale pentru orice angajat in turism , este inadmisibil sa observam ca NIMENI altcineva nu se ocupa de asta !
    Este cel putin ciudata atitudinea unor profesori din facultatile de turism – vorbim aici de lipsa de viziune , mintzi inchise – si de cealalta parte inversunarea cu care cei putini incearca sa ridice standardul in turismul romanesc , nu zic ca eu as fi printre ei , however !

    As vrea sa ajung sa traiesc acea zi in care cel ce-a lucrat vreo 20 de ani in turism sa fie chemat de ministru ( n.a. Turismului ) intr-o audienta si intrebat : “ce-ar mai fi de facut?” sau “cum fac altii?”

    Toate cele bune !

  30. @cenushares
    Da’ cătrănit îți mai e sufletul….mai scrii…te mai gîndești…iar mai scrii…mai așteapă și tu replica, ca să nu faci variațiuni pe aceeași temă.
    Dar, revenind la cestiuni serioase, nu pot lăsa fără replică o frază aruncată (cu pea multă)suficiență. Mă repet, dar asta e, logica nu poate funcționa, decât pe fondul stării de calm.
    Am să te toc la cap cu asta, atâta timp cât este necesar.
    Spui,total deplasat… ,,asta demonstreaza ce fel de oameni s’au strans in jurul basescului”…
    Stimată doamnă, insist să îți reamintesc că ,,în jurul băsescului” s-au strâns CEI MAI COMPETENȚI OAMENI DIN ROMÂNIA. Te poți strâmba cât dorești, dar nu poți contrazice evidența.
    Nu sări în sus (poți lovi lustra cu capul), că-ți argumentez. Rapoartele strategice ale prezidentului au fost întocmite de cele mai bune echipe interdisciplinare de specialiști FĂRĂ APARTENENȚĂ POLITICĂ, unele, cum ar fi raportul pe educație, fiind fundamente pentru legi, bune pentru țară și viitorul ei.
    Îți mai enumăr aici: raportul de condamnare a comunismului, raportul pe teme și alternative constituționale (coordonat de o personalitate de excepție), raportul privind riscurile potențiale (din care, presa de doi bani, a reținut doar ,,prostituția” și ,,drogurile” FĂRĂ SĂ CITEASCĂ documentul), raportul privin starea sistemului sanitar și reformele necesare și mai sunt, dar este relevant chiar și atât.
    Ce arată această suită de exemple ? CĂ PREȘEDINTELE OFERĂ ȚĂRII O PERSPECTIVĂ DE DEZVOLTARE DURABILĂ, unanim acceptabilă de către toate guvernele viitoare.
    Că politicienii retardați (împreună cu susținătorii lor) NU PRICEP acest lucru, NU MAI ESTE problema președintelui.
    De aceea vin și spun, fără nici o ezitare, CĂ ACTUALA PUTERE ESTE SINGURA RESPONSABILĂ PENTRU INTERESUL NAȚIONAL.
    Alternativa bazată pe URĂ VISCERALĂ și politici de RISIPĂ și JAF NAȚIONAL practicate în ultimii 20 de ani, NU ESTE ACCEPTABILĂ.
    Vreți să participați, FOARTE BINE. Aduceți în spațiu public proiecte și soluții DE PERSPECTIVĂ pentru reformarea statului și a societății, pe care să le supuneți dezbaterii și dialogului. ASTA ÎNSEAMNĂ RESPONSABILITATE….și nu un,,hai pa ” zeflemist și nedemocratic (în spirit) adresat președintelui, de către unu’ care a spus deja ,,adio” parlamentului, pentru un concediu (PLĂTIT) pe durată nedeterminată.
    Cei care ne dăm cu părerea pe bloguri, suntem simpli observatori, mai mult sau mai puțin informați. Dar asta nu înseamnă că suntem ,,oamenii președintelui”, mai exact, cei care propun idei care să determine decizii.

  31. zaharescu … o sa plec in curand si vreau sa apuc sa scriu tot ce’am visat azi noapte … 🙂

  32. zaharescu … nu astept replici …. sunt sigura ca ele vor fi in majoritate insulte gratuite … si bineinteles agramate … pentru respectu’ blazonului … 🙂

  33. ZV,
    Este vorba de tehnologia primara din desvoltarea istorica a omenirii. De ex taranul care facea scule puse in miscare de apa nu stia hidraulica dar empiric facea acesle minuni artizanale. O facea ca sa-si usureze munca.
    Cel cae ca savant a gandit la principii o facea cu alta motivatie.
    Azi desigur, aceasta categorie de lenesi inteligenti a disparut caci omul nu mai da in branci si cei care fac inventiile au multiple cunostinte teoretice ceea ce face mai greu de separat apele.

  34. zaharescu, … nu ma refeream neaparat la aia stransi in jurul si foarte aproape de basescu traian … ma refeream la restul de 5 milioane … aia din jurul basescului or fi ei “competenti” da’i degeaba soro daca nu sunt Oameni … competenta lor e fix-pix … nu am chef sa ma lungesc prea mult da’ daca tu crezi ca lazaroiu, generalul de izmene, boc sau numai stiu care sunt competenti inseamna ca ai o parere gresita despre competenta … 🙂

  35. zaharescu … “rapoartele strategice” … hm … ce cuvinte mari … sunt atat de mari incat eu nici nu le folosesc … ca nu’ncap in capul meu, destul de mic, trebuie sa recunosc … si, ma rog, ce masuri economice de iesire din criza au produs “competentele” prin “rapoartele strategice”? … ca io nu le’am vazut … da’ rapoartele “stiu” ca la anul vom iesi din criza …. asa cum si anul trecut stiau ca anul asta sa iesim din criza … si mai mult ca sigur si la anul vor “sti” ca in anul urmator vom iesi din criza … da’ de fiecare data ele sunt crezute de din ce in ce mai putini oameni … asta’mi da mie oarecare speranta ca poporul roman nu pierdut cu torul … 🙂

  36. va rog io frumos … sa’i spuna cineva “domnului profesor” ca “desvoltarea” ar trebui sa fie “dezvoltarea” …. pana nu m’apuca … ca recidiveaza … 🙂

  37. “haidi pa” … mda … e bine ca mi’ai adus aminte de el … niciodata in cei doi ani de cand sunt eu pe acest blog un antibasescian nu i’a spus unui basescian “haidi pa” … ei, aproape toti, o spun frecvent … silverstar, ion adrian, zapa si altii incheie de foarte multe ori o replica data altuia cu “haidi pa” sau ceva asemanator … lucrul asta l’am observat si la antibasescienii “reali” … ei zic una … daca ii contrazici iti mai zic una, doua lozinci si un “haidi pa” … asta, probabil, pentru ca li s’au terminat lozincile si stiu ca daca tu mai zici ceva ar trebui sa se repete … 🙂

  38. zahaescu … mai intai zici ca sa venim in spatiul public cu proiecte si solutii … si dupa ai zici ca aia care “propun idei care sa determine decizii” nu sunt p’aici … ceva nu se potriveste … “haidi pa” … 🙂

  39. @cenushares
    Draga mea (presupun că numele nu poate aparține unui bărbat) , îți propun o altă dată pentru discuții aplicate pe teme de fundamente economice, dacă vrei, pornind de la marii gînditori în domeniul acestor,,filozofii”, cum ar fi John Maynard Keynes sau Milton Friedman.
    Putem discuta, ceea ce fac dealtfel, dar fără o concluzie unanim acceptabilă , toți marii specialiști ai lumii, despre perpetua contradicție între intervenționismul statului și disciplina fiscală.
    Oricum, reține ideea că…ieșirea din criză” nu se face deschizând pur și simplu o ușă pentru a intra în ,,camera tezaurului”…
    E dificil, dar de aia spun mereu : SĂ ÎNVĂȚĂM ȘI IAR SĂ ÎNVĂȚĂM….CITIND și ASCULTÂND OAMENI CARE SE PRICEP și nu privind la televizor ,,analiști” adunați din boscheți.
    Gata, nu mai am timp, până deseară. La revedere.

  40. incet, incet multi dintre cei care s’au alaturat basescului, crezand ca el este salvtorul natiei, inteleg ca s’au insellat … e vorba despre cei care au macar un pic de minte … insa nu toti basescienii vor parasi corabia … vor ramane cei pe care basescu traian i’a hipnotizat, care nu mai sunt in stare sa gandeasca cu capul lor si care au tot un vot ca si cel mai rational om din romania … norocul nostru e ca vor putini si nu’i vor mai reusi basescului loviturile date romaniei in 2008 sau 2009 … 🙂

  41. PS
    cenushares, citește cu atenție,ca la școală….am spus ,,noi, nu suntem ,,oamenii președintelui”, respectiv cei care propun idei pertinente, referindu-mă la NOI , susținătorii de pe blog ai băsescului…
    Bineînțeles că VOI, antibăsescienii, fiind MULT mai competenți decît noi, o puteți face. Asta și aștept, de altfel, ca să avem ce comenta.

  42. PS2
    cenushares….,,e vorba despre cei care au macar un pic de minte”….în sfărșit ai spus un adevăr….,,un pic de minte”…atât le trebuie alegătorilor ca să pună ștampila de vot ,,cu năduf”, dar neștiind bine DE CE.
    Îți propun o altă temă de discuție în viitor și anume curba lui Gauss aplicată IQ.
    Vei constata, că cei cu IQ mediu și submediu sunt întotdeuna majoritari.
    Cei puțini, GÂNDESC CU MINTEA LOR.
    De data asta ,chiar gata…nu vreau să provoc dureri de cap.

  43. De la lume adunate-inapoi la lume date
    sigur ca noi toti prinsi in caruselul ,INFORMATIILOR’cu care ne bombardeaza zilnic cele doua OFFICINE’securiste REALITATEA SI ANTENELE VOICULESCULUI,NU REUSIM INTOTDEAUNA SA REACTIONAM LA scenetele jucate zilnic pe sticla de argatii celor doi infractoti,asa cum ar trebui si spun acest lucru acum cind toata lumea se da de ceasul mortii cu subiectul zilei-FRUNZA VERDE DE ACASA SI BRANDTUL DE TARA.
    dar cum intotdeauna cineva are de grija sa fie pe faza,iata ce informatie pretioasa ESTE SCOASA DIN PODUL CU VECHITURI SI MIRSAVII ALE FOSTEI ALIANTE POLITICO MEDIATICA PNL+PSD+PC+REALITATEA+VOICULESCU INTACT-:
    NICI NU APUCA SA INCHIDA USA PE DINAFARA IN 2007,BINE-fostii ministrii PD din guvernul tariceanu ca noua alianta POLITICO MEDIATICA,de care tocmai pomenisem, si pune la cale un mare SMEN-CREEAREA UNUI NOU BRANDT DE TARA botezat:
    ,ROUMANIA TURISTICAL’
    Si generosi cum bine ii stim pe liberali si pe baietii cu televiziunii pun la bataie nici mai mult nici mai putin decit 150 de milioane pt promovarea rom si peste 30 de milioane de euro pt brandul ,adica noul brant al romaniei,DAR ATENIE DIN BUGETUL DE STAT-din ceea ce colecteaza statul din banisorii romanilor-ALOOOOOOOOOO,IATA UNDE SUNT BANII DV,ahaaaaaaaaaaa,
    ATI AUZIT BINE????????????30 DE MILIOANEEEEEEEEEEEEEEEEEE DOAR PT BRANDT,PRACTIC TOATA SUMA ERA DE PESTE 150 DE MILIOANE-milioane din care pina in 2009 s-au infruptat cu multa lacomie si cele doua TELEVIZIUNII INTESATE DE INFRACTORI-
    VA MAI ADUCETI AMINTE DE SPOTURILE DE PE REALITATEA SI MICA EMISIUNE ROMANIA TRAVELING?s-au ati uitat dragi tov ticalosi si lacomi,ATUNCI LITORALUL ROMANESC NU ERA ASA DE DAUNATOR,SOARELE JUCA CUMINTE IN piesele lui vintu pe post de LAMPA FARA FILAMENT SI NU MAI ARDEA OBRAZURILE GROASE ALE TICALOSILOR CARE SE INFRUPTAU DIN BANUL PUBLIC.
    asadar in perioada asta romania a accesat prin ministerul de resort bani europeni,a organizat o LICITATIE INTERNATIONALA,asa cum trebuie conform directivelor europene si cheltuie pt NOUL BRANDT-850 DE MII DE EURO.
    La vremea respectiva -2007-CU SPARGEREA SI TRIMITEREA CELOR 150 DE MILIOANE SPRE CONTURILE CELOR DOI MOGULI ERAU RESPONSABILI:
    LUCIA MORARIU-SECRETAR DE STAT PT TURISM -PENELISTA…….
    ADRIAN CIOROIANU-MIN DE EXTERNE

  44. ***cenusheres scrie – norocul nostru e…
    “nostru” – care nostru? Cine sunteţi “voi”? Pe cine reprezinţi tu, în numele cui vorbeşti, cine te-a delagat şi cine-ţi trimite panseurile pe care să le înşiri pe acest blog? 😳

  45. vor ramane cei pe care basescu traian i’a hipnotizat…
    Wow! Ce puteri are Preşedintele nostru! 😆 Nu mă hipnotizează şi pe mine să-mi treacă durerea de la picior? 😳

  46. E drept că s-au retras mulţi de pe blog dar asta nu înseamnă că şi-au schimbat opţiunea… Unul din cei retraşi a şi spus că nu mai vrea să facă muncă voluntară… 😳 Asta e! Cei retraşi se gândesc probabil la sumele pe care le primesc trepăduşii PSDPCPNL… Dar aceştia sunt plătiţi ca să mintă. Cine plăteşte pentru adevăr? 😳 Încă nu am auzit… ❓

  47. Acum avem si explicatiile campaniei furibunde care se deruleaza in aceste zile pe sticla celor doua trusturi.ODATA SISTAT PROGRAMUL DE CATRE GUVERNUL BOC,banii promosi de tariceanu si pesedei nu au mai ajuns in buzunarele mogulilor-LUCRU CARE I-A INFURIAT PESTE MASURA-unde mai pui ca EMIL BOC IA PUS SI A.N.A.F.-UL pe cap lui vintu si acum si lui voiculescu SI IL SCOATE SI DATOR LA STAT.
    AUZI D’OMLE VINTU CARE ARE MIINI DOAR SA IA SI SA FURE-ACUM TREBUIE CU ACELEASI MINUTZE SA DEA-HAAAAAAAAAAAA HIIIIIII-LUCRU PE CARE NICI procurorii lui ceausescu n-au reusit.
    tot acum ne putem explica si de ce FETZE PLINE DE URA ,RAUTATE SI VENIN PLATITE DE CEI DOI MOGULI SE VINTURA DIN ORA IN ORA CIND LA ANTENE,CIND LA REALITATEA ,indivizi din retelele platite de vintu PT INTOXICAREA OPINIEI PUBLICE-sa ne explice cum sta treaba cu BRAND-UL ROMANIEI….
    despre lipsa de bun simt a politicienilor nici nu mai pomenesc ceva-RAMINE CUM AM STABILIT-CIND SPUI TICALOS,DE FAPT SPUI PESEDIST ORI PENELIST……….

  48. probabil la aceasta ora la ministerul condus de doamna UDREA-dezbaterile sunt in toi-
    un lucru este aproape cert-TOT ACEST SCANDAL A FOST,ATENTIE’A FOST ALIMENTAT DIN INTERIORUL MINISTERULUI,DE PERSONAJE CARE AU REUSIT SA SUPRAVIETUIASCA IN MINISTER DE PE VREMEA PNL-
    AMINTESC O REMARCA A DOAMNEI UDREA;
    in minister au ramas in proportie de peste 80% aceiasi oameni de pe vremea lui TARICEANU-

    CRED CA ACUM toata lumea intelege bine de ce -BUGETARIMEA ESTE ATIT DE BINE PROTEJATA DE PSD SI PNL-ACOLO SUNT BANII ROMANILOR-IN BUZUNARELE CLIENTELEI DE PARTID-PNL SI PSD.

  49. BUNA ZIUA CENUSHE-disciplinat si plin de elan revolutionar,vad ca ti-ai luat ,POSTUL’in primire si combati la greu nenicule,dai si lupta,nu te joci.
    care sunt misiunile tale astazi?ce ti-a venit prin posta electronica,hai spune ca oricum nu ne aude nimeni,poate te ajut si eu,nitzel-daca promiti ca stau si IO LA JUMA’ DE ……………………CONSERVA……………

  50. AHAAAAAAAAA,zice cenushe:
    ,vor ramine cei hipnotizati de basescu traian,hopaaaaaaaaaaa,ce-mi place
    mda,pai daca e p’asa cenushe din fericire pe mine nu ma poate hipnotza asa cum te-a hipnotizat de multi ani ION ILIESCU,ADRIAN NASTASE,dar mai ales cei doi idoli ai tai-NUS SI FELIX…..
    asa ca cenushe-POT SPUNE CU MINA PE INIMA-SUNT MINDRU DACA M-A HIPNOTIZAT BASESCU TRAIAN-DECIT CEI DOI INFRACTORI………..
    a si apropoo cit platesc cei doi NUS SI VOICULESCU-pt o sedinta de hipnoza-?
    avind in vedere cum ii plateste pe V.I.P-uri ma intreb,asa din curiozitate,pe astia de alde tine TERCHEA-BERCHEA,cu cit ii plateste????????????

  51. IATA UN DOMN PEDELIST HIPNOTIZAT BINE DE ………………..CRISTIAN PREDA………….

    continuindu-si sirul de iesiri in decor,dl EUROPARLAMENTAR CRISTIAN PREDA-mai comite ,UNA’si loveste cu hotarire in membrii guvernului si in emil boc.
    pus pe sotii dl CRISTIAN preda ne spune cu mult umor ca dl. EMIL BOC,vrea sa ne duca pe marte cu bicicleta-mai sa fie,oare chiar asa o fi dle CRISTIAN PREDA?????????
    sigur ca sa fiu rautucios v-as intreba urmatoarele:
    1.-cu bicigleta imprumutata de la TEO TRANDAFIR?
    2.VB DE REZULTATELE SONDAJULUI I.N.S.O.M.A.R.-pai draga domnule europarlamentar,v-as intreba si eu pe dv-CREDETI IN SONDAJELE PUSE LA DISPOZITIE DE SORIN OVIDIU VINTU?si daca da,atunci ce ne propuneti?
    3,vreti ca pd-l sa intre in opozitie-interesant,foarte interesant,dar parca dv lucrati si mai ABITIR PT PSD-adica nici sa nu mai asteptam pina in 2012,pt CA PARTIDUL STAT SA SE INSTALEZE BINE MERCI LA BUTOANE
    4,-SI DACA VINE PSD LA BUTOANE-DV CE LOC VETI AVEA IN NOUA FORMULA DE GUVERNARE?
    5.DOVADA CA SUNTETI AERIAN-deci ca veniti din alta dimensiune cosmica ,este ca nu intelegeti nimic din procesul economic-DLE. CRISTIAN PREDA PE TOATA PLANETA PAMINT E CRIZA ECONOMICA,NU PE MARTE,TOATE GUVERNELE AU DEVENIT ANTIPATICE PT CA SLOGANUL ZILEI PE GLOB ESTE ,AUSTERITATE[
    asadar amputari dramatice de cheltuieli,micsoarari de salarii ,deci ALEGATORI NERVOSI,CHIAR FURIOSI-deci dle CRISTIAN PREDA-n-ati putea sa ne spuneti dv cam ce ar trebui sa faca guvernul partidului dv,in care dati cu atita satisfactie si bucurie,PT A FI IUBIT DE ALEGATORI:
    UNDE SA MAREASCA SALARIILE?SI LA CINE?
    ALE CUI PENSII SA FIE TRIPLATE?
    CUI SA OFERE SUBVENTII DE LA BUGET?
    CUI SA OFERE CONTRACTE DE PUBLICITATE SI CONTRACTE GRASE ECONOMICE?
    sunt convins ca va ajunge si la dv acest text-de aceea tin sa va intreb-DE CE DLE. CRISTIAN PREDA?DE CE?
    e dramatic ce se intimpla cu dv.v-ati pierdut in totalitate busola-si aveti CAP compas-sistemul ticalosit.

  52. Degeaba avem brend, dar nu avem turism. Crede-ti ca ne mai arde de mare cand avem salariile taiate cu 25% . Ar fi de preferabil sa va duceti dumneavostra la mare departe de tara.

  53. nu pot rata un asemenea subiect,care in opinia mea arata cit de adinc lovita este romania in MEMORIA EI-ani de zile au curs tone de cerneala in articole care se intrebau unde ESTE DOSARUL DE CADRE A LUI ION ILIESCU.
    la vremea respectiva toata lumea a crezut ca in zilele turbulente ale lui 89 acest dosar a disparut.
    Gresit,dosarul a zacut bine mersi pina in 2006,intr-un fiset in ARHIVELE NATIONALE-bine pazit de oamenii SISTEMULUI-plasati cum se cuvine pt a tine sub OBROC-terifiantele informatii despre biografia ultimului mare nomenklaturist roman-ion iliescu.
    odata cu COMISIA PREZIDENTIALA DE CONDAMNARE A COMUNISMULUI-VLADIMIR TISMANEANU-lucrurile au inceput sa se precipite,si……………IN 2006 DOI ANGAJATI SOT SI SOTIE AU DAT ORDINUL DE EXTRAGERE A ACESTUI DOSAR.
    Dar pt cine doreste sa afle date cit mai concrete poate intra pe site-ul jurnalului EV. ZILEI-unde va gasi un articol foarte bine scris si documentat.
    sigur se ridica intrebarea ,ei si la ce ne foloseste?-PAI NE FOLOSESTE PT CA VEDEM CUM LUCREAZA SI ASTAZI SISTEMUL-SI PUTEM INTELEGE FOARTE BINE DE CE ASISTAM SI ASTAZI LA O ASEMENEA MANIPULARE DEMENTA.

  54. Frumoasa si se pare ca si profitabila initiativa Ministerului Turismului de a asigura cateva trasee ecumenice dinspre Bucuresti inspre obiectivele turistice din judetele din apropiere.Autobuze moderne, preturi accesibile si chiar turisti interesati,dupa cum s-a vazut din reportajul de pe tv…Ma intreb cat a trecut de la implementarea ideii pana cand presa a catadicsit sa faca public acest lucru?

  55. FRANK…Cresc salarul minim si pensiile impozitate daca se gaseste dosarul de cadre al lui Ion Iliescu..mortul viu politic?Se relanseaza economia daca in dosarul de cadre al lui Iliescu ii mai gasim ceva studii la Moscova?Aiureala ca in dosarul lui Iliescu s-ar gasi ceva note de informative sau altceva ce noi nu stim inca nu tine….Intr-un dosar de cadre se pot gasi cronologic originea,studiile ,functiile detinute de persoana respectiva si caracterizarile facute de sefi PCR,sefi directi ai lui Iliescu din acea vreme sau informatorii ,securistii infiltrati pe langa acelasi Iliescu …dar de regula ce e de interes “national” nu e intr-un dosar de cadre ..poate se gaseste tot dosarul lui Iliescu si aflam ca acesta era urmarit ,filat de securitate….
    Cui ii trebuie Frank dosarul unui personaj care nu mai reprezinta direct nimic pentru romani..poate e important pentru PDL si Cotroceni ..in viitoarea campanie electorala..pentru a-l asimila iar cretin pe Iliescu cu PSD care e pe val in optiunile electoratului in raport cu PDL….Mai e si un efect pervers de bumerang ..care se intoarce impotriva alora care arunca la tinta …daca romanii mai erau nostalgici dupa comunism si PCR acum se prea poate sa aiba o nostalgie dupa PSD-Nastase si Iliescu ..raportate la standardele de viata de atunci si de acum …pe statistici si date concrete si nu pe viziuni economice si sociale pe termen scurt si mediu ..sau lung…acoperite toate de politica PDL si Cotroceni….
    Ca sa fie dosarul lui Iliescu de interes pentru romanii ar trebui ca PDL si Basescu sa dea o lege prin care toti romanii care prezinta in copie file din dosarul lui Iliescu sa beneficieze de gratuitati la alimente sau utilitati….sau macar reducere de 50% ….pentru a le trezi constiintele democratice si anticomuniste …

  56. Buna ziua,
    Este bine sa avem un brand de tara dar si mai bine ca el sa tina cont de realitatea turismului in tara noastra. Am sa va dau doua exemple de saptamana trecuta, cand am vzitat gradina carpatilor cu o prietena din Camerun.
    1. La salina din Turda, totul a fost impresionant. O investite de 5 mil de euro, in parte “bani europeni”, a avut un efect vizibil. Contrastul cu situatia dinainte este evident. Dar… la iesire am dorit sa cumparam sare (cristale sau de orice fel), ca suvenir. Angajati foarte competenti mi-au explicat pe un ton apasat ca salina este un monument si nu se poate asa ceva. Deci, in Romania, nu putem cupara SARE din SALINA. (La iesire erau totusi niste cristale ametite, care nu erau puse nic macar intr-o punga, ce sa mai vorbim de o cutiuta draguta sau ceva in genul asta). Chiar nu exista un capat de galerie, de unde sa se poate scoate un metru cub de sare care sa fie vandut la miligram turistilor? Iar ghiduri in franceza, nici vorba! (Bine ca Cehii pot avea ghiduri si in Japoneza, dupa cum a remarcat si prietena mea din Camerun).
    2. A doua zi am fost la Sighisoara (Cluj-Sighisoara, 170 km, peste 3 ore!!! Dar faptul ca nu avem drumuri este ceva cunoscut, face parte demult din brandul de tara). Am mers la Casa Saseasca, din centrul cetatii. Meniul? Doar pizza! Neavand pizza saseasca, am mers la un alt restaurant, care avea o frumoasa terasa interioara. Ne-am asezat la o masa, sub o terasa acoperita. Chelnerita (care era si sefa de sala) ne-a spus ca nu ne poate servi acolo, pentru ca ploua putin si nu voia sa se ude. M-am oferit sa-mi aduc eu farfuriile, doar sa ne lase in pace, sa stam afara. Nici vorba! In alte parti, iti vine chelnerul pana in mijlocul piscinei cu tava.

    Sincer, pana ne schimbam semnificativ atitudinea, cred ca nici n-ar fi bine sa avem prea multi turisti, pentru ca este mult mai greu sa schimbi o perceptie negativa (un “brand negativ”) decat sa creezi una pozitiva pornind de la zero.
    Salutari respectuoase,
    Radu Nechita, Cluj-Napoca.

  57. Realitatea si Antena 3 critica. asta e ceea ce vad printre multe randuri.
    Ce ar trebui sa laude? pe BOC care in fiecare zi se gandeste cum sa shimbe codul fiscal? pe Udrea care face investitii de care nu avem nevoie doar asa.. ca sa cheltuiasca (si desigur sa fi beneficieze dansa personal) banii UE? si care ofera sinistratilor cadou cu toc si ciocolata, pe Basescu care nu stie ce trebuie sa faca in functia sa?
    nici eu n-as lauda asta. Poate distorsioneaza putin realitatea intr-adevar, dar in acelasi timp, poate chiar se afla in directia aceea dupa cate porcarii fac membrii politici. Sunt niste inepti.

  58. domni;or si doamnelor ,
    in noua teorie a comunicarii se spune ca forma cea mai usor de utilizat si cu succese foarte rapide , este manipularea opiniei publice . oameni buni , am trait vremuri in care un adevar a fost impus ( cu arma , cu bastonul , cu teroarea ), acum , cind avem acest drept de a participa la luarea unei decizii prin vot , ce facem noi , ne transformam intr-o haita in care , alfa ia toate deciziile ce ne privesc , iar noi participam creduli in speranta ca , alfa , intrt-o buna zi va dispare si ca noi ii vom lua locul .ne ocupam prea mult de caprele vecinilor si niciodata nu ne gindim la propriile capre . sa incercam sa facem ceva bun la noi in curti si sa deminstram dupa accea ca putem propune acceasta solutie si altor curti , sa incercam sa rezolvam anumitre lucruri pe plan local si apoi sa le dezvoltam pe plan national .lucrez cu contract pentru organizatii de promovare a turismului local in america de nord , iar aici tema de baza este nu ce poate statul pentru mine ( desi sint nenumarate subventii si reduceri de taxe foarte semnificative ), ci noi pe plan local cum putem atrage mai multi vizitatori . in ultimii ani acest fenomen se amplifica ( si de aiaci imi trag eu banii ) si fiecare colt de tara (in usa sau canada )incearca sa faca din c—t bici si sa mai si plesneasca si , spre marea dumneavoastra mirare am sa va scriu ca , da , prin foarte mult efort ( notiunea de a fi benevol pentru o cauza comuna ) reusesc chiar sa aibe rezultate mai importante decit marile trusturi de acest gen .in canada , in regiuni unde a intarcat ——–, sint festivaluri de doua zile unde , in acest interval de timp , la o populatie de 2000 de suflete se adauga 20000 de vizitatori ( muncim mai mult de 12-16 ore pe zi , dar merita , regiunea nu mai la pomana unui organism sau altul , ci ne cream propriile fonduri de dezvoltare . in sua , am participat la punerea in valoare a unei mine parasite sau mai bine zis oprite si cu oamenii de acolo am reusit sa atragem anual revenituri pentru construirea unei adevarate infrastructuri care sa deserveasca aceasta activitate . nu trbuie sa fim rai , trebuie sa dam de la noi si sa punem umarul pentru a ajunge acolo unde dorim . as vrea sa stiu , pe bune , cit de mult v-ar interesa ca anumite zone din tara noastra sa reintre in zona protejata ( dupa faimoasele si fabuloasele reimproprietariri ) si sa incercam sa ne educam proprii copii ca aceste zone sint de fapt viitorul nostru comun .
    iertati ideile care mi-au venit , nu vreau sa dau sfaturim la altii , dar este pacat de noi , ca locuitori ai aceste planete , sa nu marcam istoria actuala cu niste proiecte de natura ecologica , proiecte care se vor vinde mult mai usor unor viitori vizitatori .
    si mai este ceva , nu intotdeauna vom cistiga din prima data , trebuie multa rabdare , implicare si sudoare .
    o zi buna tuturor

  59. Buna ziua doamna Udrea.
    Nu stiu daca va cititi proproul blog sau nu.
    Cred ca in aceasta tara , in primul rand ar trebui sa avem drumuri bune si curatenie unde merge turistul.
    Am fost in Tunisia , si intr-o asa tara care in afara de plaje nu are nimic (au autostrazi)
    Noi nu suntem in stare sa avem un R4h4t de autostrada….UNA macar .
    Despre curatenie sa nu mai zic …nu vad pe nimeni sa dea amenzi oamenilor care lasa gunoaie (gunoaie pe care altii le aduna cu greu dupa ce au fost inprastiate de caini si alte animale) in campinguri sau zone verzi ale statului .
    Am fost pe Transfagarasan acum 3 saptamani …
    De ce nu se inchide un sezon acest Transfagarasan si reparat complet.
    Calatoresc destul de des si in multe tari ….si vad ca la altii se poate …
    De ce nu avem cosuri de gunoi (mari) la fiecare parcare pe drumuri …
    Avem politie comunitara , dar de drumurile nationale si judetene , unde isi arunca tot omul gunoiul cine se ocupa …
    Cand o sa avem curatenie si drumuri bune va garantez ca o sa avem si TURISM.
    De ce la mare nu se cerne nisipul ca in alte tari …(sau daca plaja e privata , sa fie oblicat patronajul sa cearna acest nisip de mucuri de tigara si alte gunoaie ..
    Anul trecut cand am fost la mare am inotat pe langa un cauciuc de masina si alte gunoaie .
    Va rog sa nu va suparati dar asta e realitatea.
    In Bulgaria mananc un bufet la amiaza cu 10 leva (20 lei ) de la aperitiv pana la inghetata si salata de fructe .In romania mananc niste frigarui (4 persoane ) si cate un suc si o bere cu 90 RON .

    V-as ruga sa raspundeti pe blog , daca aveti curaj ..chiar sunt curios de parerea dumnevoastra.

    Va multumesc ..

    Cornel

  60. Madalina,
    sunt eu putin suparat si am probleme extrem de grave, dar iti doresc o zi foarte buna.
    Frank,
    Dosarul de cadre al lui Ion Iliescu nu se afla la Arhivele Nationale. El a fost ridicat de catre ofiteri, din sediul CC, Corpul D, etajul IV, una din ultimele camere, pe dreapta, de catre MAPN si dus, impreuna cu intreaga arhiva de dosare de cadre a membrilor CC, membrilor supleanti CC, elita nomenclaturii comuniste, la sediul Ministerulu Apararii. Asta se intampla cam prin luna mai 1990 si nu stiu daca mai exista sau nu. Probabil da. Nu sunt importante informatiile din el, pentru ca Iliescu a devenit un simbol al supravietuirii comunismului, ceea ce confera o oarecare importanta si notorietate. Este persoana care a condus spre dezastrul actual.

    Administrator:
    Orice problema are o rezolvare. Va fi totul bine.
    O zi buna si dvs.!

  61. gabriela … toata saptamana trecuta televiziunile manipulatoare au anuntat ca de duminica vor circula aceste autobuze … 🙂

  62. da, gabriela … frumoasa initiativa … va ajuta niste habotnici sa ajunga sa pupe niste moaste … si mie’mi pare extrem de frumos … 🙂

  63. gabriela … si profitabila … iti dai seama cate lumanari, cruciulite si bratari sfintite or sa cumpere “turistii”? … profitul va fi imens … 🙂

  64. Doamna Ministru,
    din capul locului tin sa precizez ca nu imi sunteti deloc, dar abssoult deloc, simpatica. dupa cum puteti vedea v-am atacat in repetate randuri. si am sa o mai fac cu siguranta.

    de data aceasta insa nu sunt convins ca aveti vreo vina.
    nu sunteti deloc proasta si sunt convins ca din scandalul ridzi ati invatat ceva.

    am impresia ca ati dorit sa faceti ceva bine dar a iesit prost. de ce? astaa e intrebarea la care puteti cauta chiar dv raspunsuri…

    am presupus initial ca firma aia a facut niste jocuri stiind ca se vor spala bani prin institutul de sondaje care este favorabil PDL.

    anulez aceasta idee si presupun doar ca spaniolii nu si-ai facut treaba.
    in acest caza aveti o porblema.

    ce puteti face insa?
    sa cereti spaniolilor materialul brut al cercetarilor sociologice: fisiere audio, chestionare completate… etc..

    cereti sa discutati cu designerul care a facut sigla.

    va invit sa cautati pe internet [dv nu asistentii] analizele publicate de specialisti in marketing. analize care dovedesc cat de slab este brandul turistic si care mai arata faptul ca s-a facut o treaba de mantuiala. analize care va vor convinge ca nu trebuie sa ii platiti.

    concediati din minister pe toti cei responsabili.

    ps:
    stiu ca nu dv aprobati comentariile. chiar nu imi pasa deca e aprobat sau nu. sper insa ca acest mesaj sa ajunga la dv. nu in forma scrisa. spec ca cineva sa va spuna macar verbal chestiile astea desi am sincere indoieli.

    vorba ceea: pana la dumnezeu…

  65. gabriela … orice initiativa a ministerului turismului ar trebui sa aiba drept scop final cresterea incasarilor la buget … crezi tu ca din ce cheltuie “turistii” pe la moaste macar un leutz se va intoarce la buget? … adica popii aia vor elibera chitante pentru lumanari, cruciulite, sau bratari? … ash … ministerul (bugetul) va plati si burtosii vor prospera … 🙂

  66. aceasta initiativa are un singur scop … mituirea bigotilor, viitori votanti in alegerile locale din 2012 … de ce crezi tu ca “initiativa” asta nu s’a adresat ploiestenilor? … ce? … ei nu erau buni sa revigoreze turismul? … 🙂

  67. Madalina,
    Asa este. Totul are o rezolvare, insa nu sunt sigur ca in cazul meu mai este posibil sa fie totul bine. Optiunile mele sunt, in acest moment, doar in numar de trei. Una dintre ele, inca destul de probabila, este un bilet “one way to Heaven”. Celelalte sunt sa-mi taie doctorii o jumatate de plamin sau un plamin intreg. Am aflat de asta cu citeva zile inainte de a pleca, definitiv, in strainatate. Iti multumesc insa pentru incurajari.

    Administrator:
    Imi pare rau sa aud asta. Mult curaj, gandire pozitiva si multa sanatate, noi cei de pe blog suntem alaturi de dvs.

  68. Maryland

    Imi pare nespus de rau…iti doresc sa lupti cu toata fiinta ta sa invingi boala,sa ai oameni in jur care sa iti fie sprijin.Multa,multa sanatate si fii tare! Heaven-ul mai poate astepta…

  69. Maryland

    Saptamana trecuta mi-am pierdut soacra pentru ca nu a vrut sa lupte…sa nu faci la fel…Sanatate din nou,si cand te simti singur,intra pe blog cu noi…suntem uneori rautaciosi dar sigur tuturor le pasa cand in mica noastra comunitate se intampla ceva.

    Administrator:
    Condoleante N.G.

  70. Pe Antena 3 scrie mare şi clar: PDL nu se dă dus!
    Dumnezeule! De unde atâta nesimţire la acest canal tv şi de ce? De ce oare Antena 3 îşi imaginează că PDL-iştii de la guvernare sunt nişte fonfălăi şi aşa, simplu, ca nişte laşi, vor merge la ei ca să le ofere guvernarea?
    Culmea tupeului! Ca să vedeţi ce aşteaptă Antena 3… 🙄
    Şi pe cine ar vrea Antena 3 în locul PDL la guvernare? 😳

  71. ***MădăMădă scrie: Orice problema are o rezolvare.
    Şi piciorul meu? 🙄

    Administrator:
    Probabil, gandirea pozitiva este cheia.

  72. NG
    Imi pare rau pentru pierderea suferita. In masura posibilitatilor, voi intra. Sunt, in general un luptator, un tip dinamic, din pacate acum cu circa 15 kg mai putin si cu mult mai putina energie fizica. Nu cei rautaciosi ma deranjeaza pe mine, ci minciuna si prostia.

  73. MARYLAND…Bine ai revenit….Imi pare rau pentru problemele tale de sanatate …Daca e vorba de plaman e OK si varianta prezentata de tine daca dupa extirparea a jumatate sau un plaman intreg scapi de probleme…Stiu personal un asemenea caz inca din vremea lui Ceasca,in urma cu ceva vreme …acum vreo 40 de ani cand eram elev..aveam un profesor care preda teoria muzicii dar si flautul ..preda cu un plaman si exemplifica la flaut…a murit de batranete …daca atunci nu era o problema grava pentru medici si pacienti banuiesc ca acum nici atat….Bafta multa,sanatate si curaj….
    Apropos de Iliescu …Nu a condus singur tara spre dezastru ..incepand din 89’….a avut in jurul sau persoanje care l-au ajutat si s-au ajutat sa traiasca intr-un dezastru de unde-si puteau extrage seva bogatiei lor prezente …aceste personaje se regasesc acum vii si active tare in toate partidele politice …inclusiv PDL…Sa-si prezinte CV ul toti cei trecuti de 45-50 de ani de la varful PSD,PD,PNL,PC,UDMR etc..inclusiv cei de la Cotroceni cu Traian Basescu in frunte…Sa vedem cu totii carierele lor profesionale si politice de dupa 89’…daca au fost sau nu implicati in actul de guvernare politica si administrativa de sus pana in teritoriu….
    Asa cum au fost si sunt acuzati de ororile si abuzurile comunismului toti cei care au lucrat atunci in sistem…pana in teritoriu la secretar II,III…comandanti militie,simpli militieni,securitate etc ,tot asa trebuie judecati si apreciati toti cei din sistem care au fost factori decizionali in aceasta perioada ,au sustinut regimurile Iliescu,Constantinescu si acum Basescu ….in functie de realizarile si esecurile regimurilor respective ….
    cu masura egala …sau sa fie exonerati de vreo posibila culpa ….
    Un om ,cat ar fi de malefic,abil etc..nu poate conduce de unul singur un sistem si o tara..
    Cata vreme de craponam de trecut pentru a judeca si justifica prezentul ,trebuie sa-i includem in ecuatie si pe sustinatorii activi ai regimurilor respective …comunist,democrat Iliescu,democrat Constantinescu,democrat Basescu…sau sa plecam la drum mereu fara a privi in urma judecand mereu faptele ,realizarile dar si esecurile regimurilor si guvernarilor care ne influenteaza direct viata …si desigur cei probati in instante ca vinovati sa plateasca pentru greselile lor…fie ca sunt de natura penala sau civila…dar fara a suprapune sau substitui acele persoane peste actele de guvernare sau politice prezente ..fara ca acele persoane,culpe etc sa devina arme politice in mana presei sau a partidelor politice….pentru ca in acest caz nici un mare dosar nu va avea finalitate si efectul civic,social si moralizator scontat…..
    Multa bafta si sanatate…

  74. Stimata Doamna Ministru,
    Nu fac parte din categoria celor care va judeca si pentru v-ati nascut! Nu sunt nici vreun fan infocat; sunt convinsa ca vreti sa faceti niste lucruri si ca sunteti o persoana hotarata ( nu stiu sigur daca asta e in avantajul meu ca roman…)
    Exista mii de castele, cetati, conace, ruine, biserici fortificate, ramasite de abatii, pentru numele Domnului, de ce trebuie sa gasesc informatii despre ele pe site-ul unui tanar german pasionat de calatorii??? De ce consilierii Dvs. sunt doar niste idioti platiti cu bani grei din banii mei si ai familiei mele?? Stimata Doamna, ma ofer sa va furnizez gratuit informatii despre locuri si lucruri ce merita promovate, sunt sigura ca pot face treaba mai buna decat sfatuitorii pe care ii aveti azi! Acuma…sigur ca eu nu pricep cum e cu traseul banilor statului prin economia romaneasca, sunt doar o fraiera patetica ce-si imagineaza ca s-ar putea sa chiar cititi epistola mea si poate, poate sa dati o sansa minunilor care dispar zilnic din patrimoniul tarii mele!!
    Aveti idee ce magarii fac PDL-isti in Olanesti?? S-au facut stapani pe apa data de D-zeu si fac bani fara a oferi in schimb servicii de calitate! Acolo ar trebui sa geama de straini care sa-si trateze alergiile ce afecteaza, statistic, 1 din 3 locuitori ai planetei!!
    A! Si inca ceva: Salina de la Turda. S-au bagat bani acolo pentru ca la 15.15 sa mi se spuna ca s-a terminat programul??? Si eu ca eu, dar in urma mea au plecat dezamagiti 60 de francezi, 50 de olandezi, 10 masini de Ungaria…in fine ce mai conteaza?? Vin fraierii sa-si lase banii la noi si-i trimitem la naiba. Treaba asta are vreo explicatie cat de cat logica? Sau cei de acolo sunt platiti de PSD-isti dezmatati ca sa va faca imaginea praf??
    Vreau harti detaliate cu obiective turistice, ALTELE decat manastirile din nordul Moldovei!! Vreau sa nu mai ies cu groaza din casa mamei pentru ca o cladire istorica retrocedata e plina de tigani migratori care se drogheaza in vazul copiilor mei in loc sa fie CEVA decent in minunea aia de cladire.
    Poate nu e vina Dvs. Poate nu aveti forta de decizie asupra celor care spoliaza cu nesimtire tot ce ne e dat de sus!
    Daca as crede cu adevarat ca vreti si puteti sa faceti cava pentru ca lucrurile sa o ia intr-o directie, ORICARE, doar sa avem una!, m-as zbate sa ajung la Dvs. cu niste proiecte pe care tara asta chiar le merita. Din pacate am trecut de 5 ani si inocenta s-a cam dus!
    Cu consideratie, Andreea Elena B.

  75. REALITATEA a dat in direct deschiderea sedintei de la ministerul turismului in legatura cu brandul de tara si prezidata de Elena Udrea ..si evident cuvantul acesteia din deschidere ..
    un discurs corect si coerent in alcatuirea sa….
    Am scris pe aici ce ar interesa multa lume…obligatiile contractuale ale firmei castigatoare de a oferi beneficiarului un produs 100% original al carui proprietar sa fie in exclusivitate beneficiarul…apoi explicarea cheltuielilor pe acest prim capitol ..legate de plati catre firma castigatoare ..(care inca nu s-au efectuat pana la clarificarea problematicii “frunzei”)…apoi o buna comunicare pe etapizarea derularii contractului si a platilor aferente…
    Elena Udrea a punctat cam tot ce ma interesa cu exceptia problemei legate de inregistrarea sau nu la OSIM a sloganului ,brandului etc de catre alta persoana ..exterioara partilor contractante..
    Daca as cita versurile unui vechi melodii populare as alege cu tupeu si ingamfare urmatoarele:…”Parca ma-ntrebat pe mineee…..Tudorito nene “….daca as parafraza as scrie…”Parca m-ai citat pe mineee….Ilenuta nene ”
    Daaaa…si prezenta si sarmul sau….si politetea diplomata vis a vis de presa prezenta…acum e OK …sper…

  76. mai copii , cind ati fost de acord sa iesim in strada eram deja la curent cu ce ne vom astepta . am fost dusi de nas cu tontii . macar acum in acest moment care ar trebui sa fie un fel de reset ( iertati-mi termenul ) noi inca ne mai luptam cu fantome . a venit timpul sa scriem istoria pentru care am schimbat ce era de neschimbat . sa nu ajungem de unde am plecat si anume , cu mina intinsa si cu bale la gura . ca ele se cheama ( ma refer la partidele politice ) toate au un singur principiu ( nu va speriati deoarece si in tarile asa zis democratice se face la fel numai ca urmarile nu sint resimtite de populatie cu o asa mare virulenta )-ajunsul la ciolan .deci , cind noile alegeri vor veni , si asta cind cei care au batut moneda euro ne-o vor impune , sa facem ce era si este dtrept pentru poprul roman si snume sa votam in cunostinta de cauza si nu din amintiri din copilarie .

  77. Moro,
    multumesc pentru exemplul dat. Eu auzisem de cineva care mai a mai functionat 3-4 ani, dar nu m-am interesat prea mult de acesta problema. Este incurajator. In problema lui Iliescu, eu ramin la parerea mea ca el a fost, este si ramine, sa vedem cat timp, un simbol al comunismului, care a produs un rau enorm, fundamental, societatii romanesti. Societate care are si ea vina ei, are predispozitie spre a-si lasa destinul pe mina altora. Un simbol ideologic, un simbol al unei etape istorice, oarecum revolutionare, pentru ca si comunismul a ajuns tot printr-o revolutie, poate sa supravietuiasca sute de ani. Din cauza asta apreciez orice luare de pozitie impotriva lui Iliescu. Sper sa terminam odata cu comunismul, cu mentalitatea comunista. Pentru ca eroarea fundamentala, de acum 60 de ani, care se perpetueaza si astazi, este rolul definitoriu al deciziei politice in economie, in viata sociala, in toate. Cred ca intelegi ce spun.

  78. Dar, avem nevoie si noi de ceva original, ceva numai al nostru. “Romania revolutionara” este o varianta. Sau sa gasim ceva original. Sa nu luam ideea de la altii. Ceva de la romanii nostri. Deci, cine e cu mine? Nu ma astept la cine stie ce sustinatori, dar tot optez pentru nitica originalitate.

  79. Stimata doamna, Locuiesc in Buzau si am auzit despre copilulcare ati fost si desprefamilia dvs. cuvinte f. frumoase.Amauzit lucruri admirabile despre activitatea dvs profesionala si despre implicarea in proiectele referitoare la jud.Buzau.Dar..cred ca ati gresit enorm dand acea declaratie de la Sanhai.vreaau sa va dojenesc priteneste(daca imi permiteti)vis-a -vis de look-ul afisat acolo:radacinile parului nevopsite,pantofi incheiati peste picior…Nu stiu,toate aceste imagini ,scandalul asta care mi sa pare perfect justificat…Chiar imi pare rau.Stiu cat ati muncit.Chiar stiu.In aceste momente ascult declaratia f. nepotrivita a uni colege a dvs.de partid referitoare la ,,oameni puturosi”.Sunt de cateva luni somera dupa ce am muncit 21 de ani la CFR.NU VREAU NIMIC DE LA NIMENI .VREAU UN LOC DE MUNCA CONFORM PREGATIRII SI CAPACITATII.Nu am asteptat .Am facut un curs de contabilitate.Dar…RUSINE SA-I FIE ACESTEI DOAMNE!!!!Nici nu vreau sa-i scriu numele.Regret enorm ca am votat asa cum am votat!Atat vreau sa mai spun:AVETI MAI MULTA GRIJA!ESTE PACAT!Si ascultati parerile parintilor dvs. Carmen

  80. Doamna Udrea,

    Dar de un catalog in genul celui editat anual de belgieni ce parere aveti? Il puteti consulta la urmatoarea adresa (daca nu ati intrat in posesia lui chiar la aterizarea pe aeroport – Bruxelles sau Charleroi): http://www.365.be/

    Cu stima.

  81. frank … vezi ca esti iubit de joculete … e acolo un joc despre tine … al patrulea de sus in jos de pe coloana din dreapta … 🙂

  82. MARYLAND….Cazul prezentat de mine e real….deci..bafta multa in continuare ..la varsta mai ai multe de facut….
    Despre Iliescu ..e corect ce spui..insa ca jurnalist aluneci printre jaloanele mele..complicii si complicitatile care au sprijinit erorile lui Iliescu….Complici numai in cazul in care Iliescu a premeditat ceva din politica sa sociala si economica …mai degraba cred ca toata prestatia sa a fost instinctuala ,poate viciata de anume tare vechi….sau poate a fost impins tot instinctual de cei din jur la anume lasitati si erori …
    Toata clasa politica de acum..cei de peste 50 de ani au profitat de “erorile” si lasitatile “binevoitoare ” ale lui Iliescu de atunci…..ce acuz eu in prestatia lui Iliescu?Deschiderea granitelor atunci ,dupa 89″ ..”la liber” pentru bisnitari,speculanti,comercianti care au golit magazinele si depozitele de produse ale fabricilor si intreprinderilor pentru a le revinde in strainatate ..au furat pur si simplu in complicitati interesate cu magazioneri,directori de fabrici etc ..probabil pe motiv ca produsele erau “comuniste” si erau ale lor care au muncit …asta a fost prima “privatizare” MEBO….pe actiuni in produse..
    Apoi privatizarile ..intr-o goana nebuna si necontrolata dupa bani si recunoastere a “democratizarii” si “liberalizarii” Romaniei….de care au profitat toti cei de atunci din jurul lui Iliescu ..si actualii “afaceristi” sau politicieni bogati….au profitat direct sau indirect..Privatizari care au continuat si sub Constantinescu si sub Basescu…Am uitat sa-i includ in categoria “privatizatilor” de atunci pe “revolutionarii” cu staif si tupeu cat incape ..
    Restul nici macar nu mai conteaza….nu a fost nimic comunist in prestatia lui Iliescu ..a fost doar interes si oportunitati politice ..pentru el ..s-a revansat fata de fostii sai colegi comunisti care s-au debarasat la un moment dat de el….pentru ceilalti a fost doar interes material….oportunism si jegosism romanesc pur…sau balcanic..sa zic asa…
    Bafta multa

  83. Ma mandresc cu mine ….Elena Udrea a preluat si ideea potrivit careia toate dezbaterile si comentariile negative la adresa brandului si cele vegetale legate de frunza se contabilizeaza pozitiv la publicitatea si promovarea brandului ..gratuit ,fara cheltuieli din partea ministerului..parca mereu e cate ceva aranjat …..cu mogulii…
    In campaniile electorale mogulii au tocat la greu PDL ul ,pe Elena Udrea si pe Basescu …cu cat i-a “tocat mai mult cu atat le-a mers mai bine electoral…nu aveau de unde sa plateasca atat promovare cat le-au facut gratuit mogulii …criticandu-i si victimizandu-i au marit procentul celor care ii simpatizau pe cei din PDL,pe Elena Udrea si pe Basescu ..pe motiv ca daca mogulii si alte partide ii critica inseamna ca sunt legaturi si interese ale celor care criticau…
    Asa e si acum cu brandul si mai ales cu frunza …dupa atata critica frunza pare un adevarat personaj… gingas si inocent ….O Scufita Rosie pe care vrea sa o manance lupul cel rau …
    In curand se vor face seriale de desene animate cu frunza cea batuta de toate vanturile si vanata de motanul Felix dar care va iesi nesifonata si mereu zambareata din toate aventurile…poate se va vinde serialul cu Frunzulita Verde in strainatate …atunci va fi promovare adevarata ….daca-i pun si catrinta si ie …si alaturi un Moromete care sa cante..din ea….

  84. @maryland andrei
    iti doresc insanatosire grabnica, Dumnezeu sa te ocroteasca !

  85. @maryland andrei
    Fie ca Soarta sa se dovedeasca buna cu dumneavoastra si Dumnezeu sa asculte gandurile noastre de putere si insanatosire. Imi doresc ca multi ani de acum inainte sa am posibilitatea sa va intalnesc pe acest blog ( vedeti ce oltean smecher sunt ?! pe langa persoana dumneavoastra, m-am inclus in aceasta continuitate si pe mine ! si va asigur ca si eu am tare multa nevoie… ).

  86. Tot respectul pentru munca dvs doamna Elena Udrea!
    @maryland andrei:Multa sanatate,curaj,stiu si eu ca se poate!Suntem multi cei care frecventam acest blog chiar daca nu comentem si da,vreau si eu sa va intalnesc multi ani pe aici!

  87. La ora actulă România BĂLTEŞTE! Mătasea broaştei s-a aşternut peste ţară, iar sub oglinda apei băltite “democraţia” importată germinează. Somnul raţiunii zămisleşte monştri. Azi vedem cum somnul naţiunii zămisleşte o lehamite generalizată.
    Cei care ne-au livrat DEMOCRAŢIA, cu preţul a mii de români nevinovaţi, ştiau că sîntem un popor care face treabă doar cu biciul, motiv pentru care ne-au dat liber la “drepturile omului”. Mişcarea browniană a societăţii actuale este extrem de benefică pentru cei care ştiu să pescuiască în ape tulburi. Cu toate drepturile democratice la cingătoare românul constată, zilnic şi tot mai dureros, că “înainte era mai bine”. De fapt, istoric vorbind, ÎNAINTE pentru România de azi înseamnă băltire şi lehamite.

  88. Un zâmbet la cafea 😆

    – Ionuţ, eu voi pleca de acasă pentru câteva zile, spuse tatăl băieţelului său. În absenţa mea tu vei fi bărbatul în casă, bine?
    – Bine, tată, dar întoarce-te repede! Nu-mi place să spăl vasele!

  89. Cugetare de dimineaţă 🙄

    Sunt momente când regret că n-am făcut compromisuri…

  90. Pastel de George Bacovia

    Adio, pică frunza
    Si-i galbenă ca tine, –
    Adio, nu mai plange,
    Si uită-mă pe mine.

    Si s-a pornit iubita
    Si s-a pierdut in zare –
    Iar eu in golul toamnei
    Chemam in aiurare…

    – Mai stai de ma alintă
    Cu mana ta cea mică,
    Si spune-mi de ce-i toamnă
    Si frunza de ce pică?…

  91. @Democratia (romaneasca) si-a atins limitele

    Pur si simplu nu se mai poate asa.
    Daca nici in perioade de criza politicienii nu renunta la calcule mercantile cu ochii pe sondaje, daca isi folosesc toate resursele logistice si ….intelectuale (?) pentru
    aranjamente de culise fiecare cu fiecare si scenarii de distrugere a adversarului ca intr-un joc de sah perpetuu inseamna ca democratia, asa cum se manifesta ea in Romania, nu-si mai are rostul.
    La ce bun, daca nu exista proiecte pe termen lung si daca cetateanul este tratat ca un simplu pion de eminentele cenusii din politica si media, ce rost au discursurile despre principii daca ele nu exista in spatiul public decat in contextul…gargarei electorale ?
    Nu pot accepta ideea de a fi transformati in cobai de grupuscule platite gras pentru a ne spune parerea in sondaje, de altfel foarte fluide si nerelevante pe termen lung, pentru ca cineva, interesat, sa initieze jocuri de combinatorica politica facand si desfacand guverne pe fondul crizei economice departe de a se incheia.
    De ani intregi ne irosim energiile improscandu-ne cu noroi unii pe altii intr-un razboi romano-roman fara sfarsit, pentru care generatiile viitoare ne vor blama crunt, pentru ca n-am facut ce trebuia, la timp. Adica sa implementam politici coerente asumate si agreate prin dialog deschis, fara orbire politicianista, de catre majoritatea cetatenilor, cu reflectarea corecta si responsabila a dezbaterii intr-o media profesionista.
    N-a fost sa fie.
    Se vede limpede astfel imaturitatea clasei politice romanesti ca si a…electoratului de altfel.
    Aduceti fratilor PSD la putere pentru urmatorii 20 de ani, cel putin sa ne vedem de altceva decat de politica din parc, altfel, ne vom transforma intr-o natie de alienati care vor urma probabil calea….Madalinei Manole (fara nici o aluzie la moderatoare n.a.)
    Macar din curiozitatea de a vedea de unde scot social-democratii banii pentru aparatul bugetar de 250 de kg, fara acorduri de imprumut.
    PD-L trebuie sa renunte la orice negociere de aliere din pozitia precara in care se afla si trebuie sa-si sustina guvernul pana la capat, singurul care nu s-a opus cresterii entropiei salvgardandu-si instinctul de conservare, preferand sacrificiul in interes national.
    Oricum, nu voi uita niciodata tradarea aliantei DA de catre PNL si voi ramane alaturi de un om onest care este Emil Boc, chiar singur de voi fi.
    O felicit pe d-na Udrea pentru ceea ce face pentru Romania si pe cei cu merite in cresterea productiei industriale in Romania,singurul criteriu autentic al cresterii economice sustenabile .
    PS
    CPreda ? O mare dezamagire (pentru mine).
    De altfel, nici ceilalti nou veniti n-au aratat ca au solutii alternative de (re)constructie. A partidului si a tarii.

  92. Elicopterele israeliene continuă să aibă probleme în România. CSAT chiar nu se deranjează măcar cu un comunicat? Acum o zi sau două se anunţase că exerciţiul s-a terminat şi piloţii au plecat. Chiar suntem luaţi de proşti?

  93. directorul de la institutul de criminalistica a distrus, intentionat, cd’ul trimis de basescu traian pentru analiza in cazul copilului pe care l’a lovit cu pumnul in fatza la mitingul electoral din 2004 de la ploiesti … a scris pe el cu un marker care n cateva ore penetreaza suportul si informatia nu mai poate fi citita … e tare marinaru’ … sterge toate urmele … dosarul de securist cum si l’o fi distrus? … tot cu markeru’ sau in cazul ala o fi apelat la foc? … 🙂

  94. ZAHARESCU….Boc este un om onest….exagerat de onest fata de Traian Basescu…ceea ce nu ne foloseste prea mult ..chiar daca ar fi onest si in politici responsabile si guvernamentale..
    trebuie si vana de premier…in coerenta politicii sale guvernamentale seamana mai degraba cu morisca aia de hartie pe care copiii o plimba intr-un cui…cautand curenti de aer sa o invarta..ori in guvern si de la Cotroceni bate un adevarat vant care-l invarte pe onestul Boc…
    Cristian Preda …poate nu a nimerit la timpul si locul potrivit in PDL…Din punctul de vedere al vechilor si naravitilor PDL isti,sau al simpatizantilor neconditionati ai PDL pe motiv de Basescu,Cristian Preda pare cel putin imprudent si poate un pic obraznic…De afara Cristian Preda alaturi de Voinescu si alti cativa ,pare viitorul PDL ..de dupa un mandat in opozitie …
    Nu minte,nu enunta victorii sau sacrificii de dragul romanilor ,al politicienilor PDL si al clientelei politice….Cristian Preda previzioneaza dar si prefigureaza noua garnitura politica ce va conduce PDL ul pe directii europene …Are si timp si abilitatile politice necesare..(Ex..includerea lui Monica Macovei,Elena Udrea in viitoarea reasezare interna a PDL….
    Din pacate sfera sociala si politica unde se desfasoara C.Preda e destul de restransa ca sa constitutie o forta ca electorat …cel putin deocamdata ….Cristian Preda se adreseaza deocamdata doar unor elitisti si idealisti intelectuali,unor cunoscatori ai politicii europene dar si interne si unui segment foarte restrans de electorat ,altfel decat ceilalti ,amatori ai unei noi clase politice in Romania dar care nu au busola si nici o orientare instinctuala in terenul politic….

  95. @cenushares
    Logica elementara ar trebui sa te faca sa-ti pui o singura intrebare simpla:
    De ce Dinu Patriciu, nu a folosit acea facatura in anul 2007 (acesta fiind anul suspendarii presedintelui) ?
    Raspunsul meu, este : a fost necesar un plan de rezerva, elaborat (in pripa), coalitia 322 constatand ca Basescu este mai puternic deca se asteptau ei. A dovedit-o si in confruntarea directa cu politicanul ,,de curte” al d-nului Sorin Ovidiu Vantu.
    PS
    Aceasta este ultima postare cu adresare directa catre adversarii PD-L si Traian Basescu.

  96. ps-erata
    ..catre adversarii PD-L si ai lui Traian Basescu…

  97. ***Bibliotecaru – nu-ţi înţeleg supărarea, revolta.
    Poate acel comunicat nu era pentru noi, românii. Ce treabă să aibă CSAT cu exerciţiile israelienilor? Există o înţelegere semnată, parafată de câţiva ani. E problema lor, nu a noastră. 😳

  98. Draga Elena,
    Sunt designer, si mi-e rusine sa ma gandesc unde s-a ajuns in tara aceasta… Te rog frumos, trage-i la raspundere pe cei vinovati de plagiat …
    Nu se poate asa ceva… toti ne fura… hai sa nu mai permitem … sa nu imi para rau ca am votat portocaliu 🙂
    Va rog faceti ceva …. multumesc!

  99. Nicolae

    Printre randurile scrise de dvs. sper ca sunteti bine…Azi am avut o surpriza placuta de la Stefan 777…E interesant cum o scurta intalnire tine conectati oamenii pe termen lung…Numai bine si mereu aici… 😉

  100. Ce parere aveti ca mult discutata frunza sa fie inlocuita cu sarpele cu cap de lup al lui Decebal incolacit in jurul Columnei lui Taian?Pentru mine asta inseamna aparitia poporului roman pe harta popoarelor lumii.Atenie insa ,italienii s-ar simti jigniti.Trebuie gindita bine pozitia sarpelui.Acesta nu trebuie sa para ca “sugruma”columna.Ar arata bine si ca miniaturi sculptate.

  101. zaharescu … ce’ti spuneam? … si tu la fel ca orice portocaliu care se respecta ne’ai trantit un “haidi pa” … asta dovedeste lipsa argumentelor … 🙂

  102. zaharescu … eu stiu destul de multe despre pizeli si editare incat nu am nevoi de parerile specialistilor, de doi lei, gen sobi czech sau funeriu ca sa stiu ca filmul este real … 🙂

  103. @bibliotecaru

    “Bibliotecaru says:
    03.08.2010 at 09:21
    Elicopterele israeliene continuă să aibă probleme în România. CSAT chiar nu se deranjează măcar cu un comunicat? Acum o zi sau două se anunţase că exerciţiul s-a terminat şi piloţii au plecat. Chiar suntem luaţi de proşti?”

    cand ai spus c.s.a.t. te-ai gandit de fapt la presedintele basescu ? hihihiiiiiiii…mereu lovesti cu manta biblio ! as fi preferat ca c.s.a.t. sa fi intervenit la privatizarea petrom, a sidex, a petromidia… iliescu era presedintele c.s.a.t. cand nastase & comp au subminat economia nationala…hihihiiii… cred ca ministerul apararii nationale ar trebui sa dea o explicatie mai degraba

  104. @ silverstar
    Doamnă silverstar,
    Israelienii nu se pregătesc în munţi să se apere, ci să atace. Ţinta cea mai probabilă este Iranul. Dacă România va fi folosită drept bază de plecare spre Iran, cum se tot aude, cu atât mai mult are de-a face cu noi. Orice incident legat de armată are o importanţă din punct de vedere al CSAT. Dacă acest incident este pe teritoriul ţării noastre, cu atât mai mult are o legătură cu CSAT. Dacă este implicată şi o forţă armată străină, cu atât mai mult are legătură cu CSAT.

    Un comunicat care spune că aceste exerciţii sunt ceva banal, că nu au scop militar ci doar de evacuare a răniţilor… este ceva ce nu pot crede. Răniţii nu se evacuează cu elicoptere de luptă, ci cu cele medicale, care reprezintă cu totul altă abordare a zborului, cu totul alte aparate de zbor, cu totul altfel de piloţi… Dar dacă primul incident putea să ne adoarmă vigilenţa civică în numele secretului militar, un incident cu elicoptere astăzi, cu aceleaşi elicoptere a armatei israeliene, la câteva zile după încheierea “exerciţiului”… mă pune serios pe gânduri.

    PS.
    Ca o ironie e expresiei, reporterul Realitatea TV “de la faţa locului”, relata că elicopterele erau în drum spre repatriere “în Iran”. 😀

    În consecinţă, după părerea mea, CSAT trebuia să emită un comunicat şi nu să lase diferiţi funcţionari să se explice fiecare cum poate.

  105. Vreau sa duc în atenţia celor care doresc să facă ceva în domeniul evaziunii fiscale modelul american (că tot este de bon ton mimetismul democratic). Cum a procedat Unchiul Sam cînd a constat că economia subterană tinde să inunde existenţa naţiunii aşa cum BP a inundat plajele din Golful Mexic? America a procedat gospodăreşte iar principalele etape au fost următoarele:

    1.Probabil unii ştiu că Secret Service a fost înfiinţat ca entitate de culegere de informaţii pentru Ministerul de Finanţe american. Aşa ne putem explica de ce el a rămas în structura Trezoreriei SUA pînă cînd a fost înglobat în HSD (Homeland Security Dept.) După asasinarea unuia dintre foştii preşedinţi ai SUA a primit şi atribuţii de protecţie.
    2.Pe vreme lui Al Capone, unul dintre foştii preşedinţi ai SUA a instituit gruparea cunoscută sub numele de “Incoruptibilii” condusa de Elliot Ness. Pentru prima oară în istoria SUA şeful acestei entităţi dădea socoteală direct preşedintelui, iar “incoruptibilii” au fost aleşi personal de şeful echipei. Ei au beneficiat de identităţi false şi, tot ca premieră, au avut dreptul să ucidă.
    3.Evaziunea fiscală a fost declarată “delict federal”. De aici şi vorba americanilor – de două lucruri nu poţi scăpa în viaţă: de moarte şi de fisc !

    Avînd această abordare, America a putut să-l aducă pe Al Capone în faţa justiţiei şi să decapiteze în mare parte economia subterană şi, la vremea respectivă, prohibiţia.

    Din păcate unii dintre decidenţi nu au “limitatori de cursă” şi îşi bagă mîna în afacerile cu banul public pînă la claviculă!
    Dacă evaziunea fiscală reprezintă cea mai mare vulnerabilitate pentru România, atunci cred că Preşedintele are toate motivele, necesare şi suficiente, să întrunească o şedinţă CSAT excepţională şi să promoveze măsurile adecvate gestionării acestei probleme. Vulnerabilitatea financiară poate fi ridicată – de către CSAT – la risc major al vitalităţii naţiunii şi să fie impuse toate măsurile necesare bunului mers al naţiunii.

  106. @bibliotecaru
    Cum ar trebui sa sune formularea unui comunicat lamuritor și diplomatic in acelasi timp, al CSAT, referitor la acest caz ?
    PS
    Nu va consider un adversar irational al presedintelui, de aceea intervin.
    PS1
    Oricum, ar fi trebuit sa le raspundeți (și nu sa divagati) colegilor de mai sus, direct și fara invaluiri sau insinuari. Asta, pentru a nu va suspecta cineva de intentie de manipulare.

  107. rasputin .. nu iubire … nu’s salariatul nimanui … voi chiar nu puteti sa’ntelegeti ca sunt si oameni care nu se lasa pacaliti de manevrele basescului traian? … 🙂

  108. @bibliotecaru
    lasa realitatea tv si antenele sa fabrice subiecte… lamureste-ma daca stii ceva despre colaborarea dintre cristian tudor popescu si deont ologul puscarias v.s. …ai cunostinta cati bani a incasat c.t.p. ca sa abereze la realitatea tv ?
    mai este credibil c.t.p. -lea ?
    hurezeanu, ctp si ceilalti simbriasi de la realitatea tv sunt platiti din banii furati de la fni… unde este moralitatea , verticalitatea si onestitatea … in haremul lui vantu ?

  109. rasputin … daca pnl mi’ar oferi bani pentru treaba asta, proast’as fi de nu i’as lua … da’ nu’mi ofera nimeni, cu atat mai mult pnl’ul … eu cred de altfel ca singurul partid care a avut, si care, poate, mai are, o divizie “de net” e ala care i’a acuzat cel mai mult pe ceilalti ca sunt platiti de moguli … adica pdl’ul …. diversionism rudimentar … 🙂

  110. @cenush
    nu mai conteaza daca esti platit de pnl sau psd , important este ca prestezi bine ! felicitari !

  111. @ rasputin

    Pe lângă preşedinte şi vicepreşedinte, CSAT-ul mai are şi alţi membri.
    Ministrul Apărării este membru CSAT.
    Ministrul de Interne este membrul CSAT.
    Ministrul de Externe este membru CSAT.
    Directorul SRI este membru CSAT.
    Directorul SIE este membru CSAT.
    Şeful Statului Major General este membru CSAT.
    În CSAT există şi alţi membrii, doar că nu au o legătură directă cu informaţia militară.

    Oricare dintre cei de mai sus putea apărea la televizor, în urma unei şedinţe a CSAT, pentru a putea să ne ofere un comunicat din partea instituţiei. Motivul pentru care vă gândiţi imediat la domnul Băsescu este că vă raportaţi la un preşedinte factotum. Eu nu o fac şi nici nu am spus nimic despre preşedintele României, dumneavoastră l-aţi adus în discuţie. Mai mult nici nu aş fi dorit punctul de vedere al preşedintelui României pentru că ar fi fost politic. Cred că ministrul Apărării, ar mai ales Şeful Statului Major General, putea să ne ofere toate datele necesare, dar ca punct de vedere al CSAT şi nu o cosmetizare puternică pe motiv de secret militar. Aş fi vrut să văd un comunicat pe site-ul instituţiei care să ofere link-uri către documente, către tratate, către acorduri, să ofere un “input” din punctul de vedere al implicaţie NATO, dat fiind că Israelul nu este ţară NATO. Aş fi vrut să am aceste informaţii înainte de accident, pentru ca accidentul să nu mă ia prin surprindere, să descopăr că o forţă militară străină este deasupra capului meu şi eu nici măcar să nu ştiu asta. Cum avem un comunicat de la CSAT despre evaziune fiscală şi spălarea banilor, puteam să avem şi un comunicat despre exerciţiile militare, nu vi se pare normal să fie aşa.
    Dacă în loc de statul Israel era China sau Rusia, că sunt convins că şi cu ele avem astfel de acorduri de cooperare militară rămase încă active de dinainte de 1989, vi se părea tot atât de normal? Mai mult, pe blogul meu ceream un anunţ CSAT încă înainte de evenimentul cu elicoptere, din cu totul alte motive:
    http://bibliotecarul.blogspot.com/2010/07/csat-ar-trebui-sa-dea-un-anunt.html

    Alte exerciţii militare se anunţă din timp. Întâmplarea face că răsfoiesc, din când în când, revista Observatorul Militar (în special pentru rubrica de dicţionar) şi acolo se vorbeşte, de regulă, despre exerciţiile militare de toate felurile. Iată că despre aceste exerciţii nu ţin minte să fi citit. Mai mult, ultimul număr are pe copertă o declaraţie a domnului Oprea:
    ÎN MOMENTE GRELE, ROMÂNII SE UITĂ
    LA INSTITUŢIILE FUNDAMENTALE ALE STATULUI,
    CĂUTÂND SPRIJIN ŞI ÎNDRUMARE, IAR ARMATA
    ESTE PRIMA DINTRE ACESTE INSTITU}II

    Iată o chestiune deşteaptă la care nu mă gândeam că poate veni de la domnul Oprea.
    Tot domnul Oprea se bucură, pe pagina a doua, că a primit în sfârşit nişte autovehicule blindate care apără soldaţii români de minele artizanale din teatrele de război… Câţi militari au murit pentru că CSAT-ul nu a luat decizia dotării armatei române în teatrele de război cu aceste autovehicule cu blindaj inferior, singura maşină de război de care armata română a avut nevoie în acest an în teatrele de război? Nu avea nevoie de avioane de luptă, nu avea nevoie de elicoptere de luptă, nu avea nevoie de tancuri, rachete… doar de aceste maşini blindate inferior. România a aşteptat până le-am primit de pomană de la americani şi asta s-a tradus într-un mic cimitir. Noroc cu americanii că li s-a făcut milă să tot murim pe capete… le stricam imaginea.

  112. rasputin …. multumesc, iubire … stiam io ca’s desteapta … scuze, silverstar …. da’ nu m’am putut abtine … 🙂

  113. @biblio
    merci pt raspuns… tocmai asta spuneam si eu , ministerul apararii trebuie sa dea lamuriri, nu implica c.s.a.t.-ul !

  114. Doamna Udrea, in primul rand vreau sa-mi exprim pozitia fata de dumneavoastra: in opinia mea sunteti una din putinii ministrii care si-au impus masurile si totodata respectul fata de colegi opozanti, etc.La ceea ce am vrut sa ajung este ca un sfat.Recent m-am intors de pe litoral mai exact din statiunea Eforie Sud. Nu mai fusesem in tara in vacanta de multi ani si ma apucase dorul de ceea ce insemna litoralul nostru.Ei bine m-am intors surprins in ambele sensuri ale cuvantului deci atat in bine cat si in rau.Cred ca Romania din punct de vedere turistica are resurse incomparabile cu cele a Germaniei, Poloniei, Croatiei, si lista poate continua.Vroiam sa va aduc la cunostinta cateva lucruri care m-au facut sa ma simt oricum dar nu intr-un loc relaxant.1.Salvamarii nu isi respecta cred atributiile lor si nu fac decat sa isi arate incompetentele si inflexibilitatea lor de a contribuii la dezvoltarea turismului adica daca un turist depasise geamandura cu 1(un) metru vine cu barca il face sa innoate in urma sa ca pe un hot de cai as spune si incepe sa rada batjocoritor la tarm in prezenta celorlalti turisti in loc sa explice frumos consecintele faptelor sale si nu sa urle in gura mare ca pe un hot dupa cum spuneam prins in flagrant. 2 De ce oare la noi in tara nu putem avea siguranta, liniste sau mai bine spus pe plaja? De ce trebuie sa mergem pe plaja cu telefonul si sa ne intoarcem fara? In locul telefonului poate aparea orice obiect de la caz la caz vreau sa spun.3 De ce in Romania cand vrei sa ai timpul tau de relaxare nu poti sa-l ai nici cand mergi in locuri gata pregatite pentru asa ceva? Eu unul am ce am cu acesti vanzatori de pe plaja, nu as vrea sa-i jignesc nici cum dar sunt niste paraziti ai societatii noastre. De ce alte tari exploateaza mult mai bine turismul ca si noi? Pentru ca ei inteleg mult mai bine cuvintele relaxare, corectitudine, liniste. La noi mergi sa te relaxezi auzindu-l alaturi pe `omul cu porumb pe `fata cu gogosii pe ‘ doamna cu seminte pe ‘tanti cu ziare si asa mai departe. Ajungi sa stai la soare si sa fi trezit de catre un astfel de vanzator care nu fac altceva decat evaziune fiscala(nu nu stiu cat de mare dar e si se aduna), deranjeaza linistea plajelor si mai urat ajuta la depozitoarea mizerilor pe plaja unde cautand o scoica dai de un cociande porumb, etc. As mai putea continua cu nenumarate lucruri negative, dar esentialul sper ca l-am surprins.De asemenea sunt si multe lucruri pozitive as spune eu care trebuie remarcate, am vazut ca se lucreaza la faleza, etc.In incheiere as vrea sa punctez inca o data faptul ca acest comentariu nu este un AFRONT adus dumneavoastra ci un sfat sau l-as numi ajutor pentru dumneavoastra.In rest va urez succes in continuare, nu va lasati influentata de nimeni continuati reformele, daca nu taiem in carne vie nu avem cum fiti o “MARGARET THATCHER” a Romaniei impreuna cu echipa de la guvernare.Daca, prin vreun anume fel v-ati simtit jignita sau poate credeti ca nu am fost in limitele pertinentei in unele cuvinte eu imi cer scuze anticipat. VA MULTUMESC!

  115. TV-istii si turismul. Joi, 29 iulie 2010 17:30, 4 jandarmi/comunitari/locali/nationali (greu de distins ca in ultimii ani au schimbat “zeci” de feluri de uniforme, probabil pentru a deruta infractorii) stateau la taifas in intersectia Lipscani-Smardan, Bucuresti. La 6 metri dormeau dusi 4 caini vagabonzi, turistii/pietonii trebuind sa-i ocoleasca cu respect. – Cu astia ce e ? – Nu-s in sarcina noastra, DA-TI TELEFON la protectia animalelor. Ei stau toata ziua “de munca” acolo, platiti sa sprijine civilizarea turismului, tu treci un minut si desi neplatit, tu trebuie sa dai telefon.
    Vorbesc TV-istii de asa ceva ? Ei ar cere sa se duca EU cu ciomagul sa-i alunge de langa terasele turistilor, din care unii sant straini si au vazut sau vor vedea si alte zone pietonale din lume, si s-ar repezi iar la “frunza”.

    Similar 30 iul 10 17:18

  116. in atentia distribuitorilor de conserve de la pnl sau de la psd … ia’uziti, boierilor, ce zice raspuntin … ca io combat cu talent … ia sariti la cap cu ceva ca doar nu credeti c’o sa fac munca voluntara la nesfarsit … si daca nu puneti acuma mana pe mine poate ma remarca pdl’ul si m’ati pierdut … 🙂

  117. Buna ziua dragilor.
    Ma bucur sa va regasesc si am speranta sa nu mai lipsesc atat de mult de aici….

  118. Ce bine ca pot iarasi posta…..
    Ce personaje din viata publica credeti voi ca am intalnit la o terasa in Venetia??/
    Domnul Tariceanu cu sotia si..si…doamna Nastase cu unul din fii cred.
    Se vede ca relaxul si voia buna nu au de a face cu lupta politica de la televizor….
    Deci se poate Tariceanu -Nastase…pentru viitor????

  119. @ rasputin
    Nu e problema mea cu cât îi plăteşte Realitatea TV pe cei care apar la televiziune. Chiar şi dacă domnul Vântu a dat domnului Popescu în nume propriu nişte bani, e treaba domniei sale. Altfel 2 miliarde de lei vechi mi se pare o nimica toată dacă sunt contravaloarea participării la emisiunea Cap şi Pajură. Aş spune că, dimpotrivă, preţurile sunt chiar foarte mici. Asta dacă nu cumva sunt miliarde lei noi.
    Păi dumneavoastră ştiţi cam ce venituri avea domnul Popescu din presa scrisă ca autor şi proprietar de ziar? Ia încercaţi să vă interesaţi un pic… Ca să vă faceţi o idee, trageţi un pic cu ochiul la averea lăsată de domnul Tinu, colegul de jurnalism al domnului Popescu. Poate că nişte “amărâte” de mii de euro venite de la patronul Realităţii TV nu vă va mai da pe spate.

  120. rasputin … daca spui doar “cristian tudor popescu a incasat 2 miliarde de lei de la vantu” n’ai spus a proape nimic … ar fi trebuit sa spui pentru ce si pe ce perioada a incasat banii astia … daca banii au fost primiti pentru doi ani de eminisuni saptamanale asta ar insemna cam 500 de euro pe emisiune … e foarte putin pentru o ora de emisiune in doi … 🙂

  121. @bibliotecaru
    Nu ati raspuns la intrebare (repet, nu este vorba de mine ca receptor al raspunsului)
    ps1 Au fost comunicate referitoare la antrenamentul desfasurat in comun de soldatii romani si israelieni.
    Ati fi vrut…precizari despre scopul manevrelor ? Stiti prea bine ca nu era posibil.
    ps2 Comunicatele presedintelui Romaniei, ca sef al statului, nu sunt și NU POT FI politice, prin definitie. STITI SI ASTA foarte bine. Comunicatele CSAT se dat de catre sau IN NUMELE presedintelui.
    ps3 Americanii au pierdut zeci de mii de soldati in razboaiele ultimelor decenii, desi au beneficiat de cel mai modern arsenal.
    Un stat puternic nu intra in panica si haos, daca un nr. de militari mor la datorie, pentru interesul national de țara membra NATO care isi respecta angajamentele.
    Stiu ca unii (pescuitorii in ape tulburi) doresc asta (Vezi comportamentul iresponsabil al liberalilor care solicitau retragerea intempestiva din Irak).
    ps4 Daca doriti o alta orientare in politica externa a Romaniei, eventual…iesirea din NATO, intrati in politica (daca nu sunteti deja).
    Israel este un stat apropiat de SUA, chiar daca nemembru NATO ,un avanpost american si occidental in Orient, zona care a produs si produce terorism. Teroristii lupta nu numai pentru….apararea resurselor petroliere, ci, mai ales, impotriva valorilor democratice occidentale.
    Prin deductie, dupa parerea domniei voastre, ar trebui sa nu admitem nici scutul antiracheta pe teritoriul Romaniei, fiind, in mod evident, destinat apararii impotriva rachetelor iraniene si nu rusesti.

  122. Pingback: Sloganul meu pentru România este…

  123. lorenzo … nastase presedinte si tariceanu prim-ministru? …. ha-ha-ha … parca;l vad pe nastase bagandu’si unghia’n gat ca nu mai poate sa scape de tariceanu … si pnl’ul guvernand minoritar pentru ca celelalte partide nu doresc alegeri anticipate … 🙂

  124. Dragilor nu l-am vazut pe tov Nastase…Doar doamna Nastase in compania familiei Taricenau…ca intre prieteni la Venetia….., dar nu se stie niciodata ce smen politic poate sa iasa dintr-o prietenie de vacanta…

  125. @N.G.
    Multumesc. Nu laudati numai (unii) oltenii. Amintirile ne insotesc pe fiecare.
    Toate cele bune, dumneavoastra si tuturor.

  126. deocamdata voi comenta doar atit,pt ca sunt cam plictisit-voi folosii logica pe care cenushe si c.moro o folosesc in mod frecvent.
    cui foloseste ciorba asta reincalzita ,care se refera la filmuletul care l-a bagat in corzi pe mircea geoana?
    in conditiile in care filmuletul a venit direct de la dinu patriciu,furat din firma lui TATARU-omul care se ocupa de promovarea candidatului TRAIAN BASESCU-asa ca repet intrebarea ,ei si?care-i problema?
    haaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiii
    eu stiu precis care este tinta acestui subiect repus pe tapet-dar vreau sa vad daca voi ANTIBASESCIENII DECLARATI-intelegeti ceva din jocul asta,s-au preluati din zbor subiectul si ,DA-I SI LUPTA ,SI LUPTA SI DAI.

  127. @bibliotecaru
    vorbeam de moralitatea lui cristian tudor popescu, nu de bani … cand esti platit de vantu , faci ce a facut geoana( te duci la raport si la 12 noaptea)

    @cenush
    cred ca trebuie sa schimbi angajatorul…ce zici de d.d. senzational ?hiiihiiihi

  128. Actorul american Brad Pitt – a carui notorietate nu are nevoie de comentarii – detine rolul principal al unei superproductii intitulate Vlad. Filmul va avea premiera in 2012, nu va contine vampiri ci o istorie curata si clara a lui Tepes. Ideea e ca avem brand de tara, fie ca ne place sau nu. Si sunt sigur ca il putem valorifica fara sa devenim totusi o tara prea tenebroasa, ci una mai mult misterioasa, incarcata de traditii si cu multe zone neexplorate.

  129. IMI PLACE LOGO-UL si tot conceptul. Avem o tara verde (inca )si multe pensiuni . dar cat cheltuie alte ministere fara sa aiba ca tinta aducerea de bani intara???? de ce se face atata tam tam pentru ce cheltuie turismul? AVETI NEVOIU DE UN PR MAI BUN 🙂 Va iubesc doamna UDREA!

  130. rasputin … bani sa iasa … altceva nu conteaza … 🙂

  131. deci … basescu traian era in corzi … trebuia sa gaseasca rapid ceva care sa’l scoata din substanta … si a gasit’o …. a luat un cd pe care a pus filmul modificat de oamenii lui in asa fel incat sa vada orice “expert” ca s’au facut “inteventii”… l’a trimis la institutul de criminalistica si a cerut sa spuna aia daca filmul e sau nu e trucat …. aia au dat verdictul da’ s’au asigurat ca s’a distrus si proba … adica s’au spalat pe maini … 🙂

  132. Bivolaru(Misa) e vinovat de ceva?De ce strainatatea nu l-a condamnat si il ajuta?De ce romania l-a condamnat?Acest om va cere sa i se faca dreptate.A fost batjocorit de statul roman.Noi vom plati,nu magistratii.

  133. io nu’i inteleg p’astia care zic ca brandu’ de tara e dracula … io nu cred ca dracula poate fi un brand de tara … daca’i aduci pe straini aici povestindu’le despre dracula ei vor avea niste asteptari …. daca vin aici si’i duci la manastiri sau la “palatul lui ceausescu” ei vor pleca nemultumiti ca nu l’au vazut pe dracula … io nu cred ca’i un brand bun … noi trebuie sa promovam doar ce putem oferi … si dracula nu prea putem oferi … 🙂

  134. ***Vlad – opoziţia PSDPCPNL este cea care pune piedici României… Dacă banii cheltuiţi de Doamna Ministru Udrea pentru ţară, pentru România, ar fi picat în mâinile opoziţiei şi ar fi fost cheltuiţi pentru femeile rău famate, fii convins că mass media s-ar fi făcut că nu ştie…
    Opoziţia PSDPCPNL trebuie să atace şi să distrugă tot ce vine de la un PDL-ist, tot ce face tot ce spune acest guvern…

  135. aaaaaaaaa … sa le zici … “haideti in “tara lui dracula” sa va relaxati sau sa vedeti ce verde si frumoasa este” … ar merge …. da’ sa’i creezi asteptari legate de dracula cand tu stii ca nu prea ai ce sa’i oferi in legatura cu vampiru’ e nashpa … 🙂

  136. ***Irina – e bine, e foarte bine şi încurajator ca Doamna Udrea să simtă puţină iubire şi susţinere măcar de la simpatizanţi că de la colegii politicieni, slabe speranţe…

    Este de neînţeles pentru alţii ce se întâmplă în ţara asta, cât de blamat şi calomniat poate fi un om care munceşte, care se implică şi se dăruieşte… Cu siguranţă că politicienii care nu au muncit niciodată dar trăiesc de 20 de ani, bine-mersi, din banii românilor, au coşmaruri…

    Nu-i aşa, Antonescule? Am auzit că ai şi pregătit o comisie ca să-i aduci acuze lui Udrea că… munceşte… Nu uita s-o acuzi şi pe UE că i-a dat bani pe acest proiect… Din câte am înţeles UE dă bani numai pentru proiectele beton, nu pentru cele făcute la “plzneală”…

  137. vladutz … intotdeauna vinovati au fost ceilalti … niciodata basescu traian si gasca din jurul lui … nu stii? … asa a fost si cand basescu traian era in guvernul ciorbea si cand era la primarie si cand tariceanu era prim-ministru ba chiar parc’ar fi tot asa si cand boc este prim ministru …. intotdeauna s’a cautat vina oriunde altundeva … numa’ sa iasa basescu traian basma curata… acuma cand suntem cu un picior in groapa tot psd, pnl si nu mai stiu cine e de vina sunt de vina … si culmea e ca mai sunt unii care se hranesc cu gogosi d’astea … 🙂

  138. Auziţi minciună! Cică România n-are vampiri şi n-are ce să le ofere turiştilor…
    Da’ Patriciu, Vântu şi Voiculescu ce sunt? Nu sunt vampiri? Ce ţară se mai poate mândri cu aşa o tripletă?… 🙄 În ce ţară hoţii şi devalizatorii se mai mişcă liberi ca la noi?

  139. Asa, si? Pe langa brand ce mai oferim? Cate monumente restaurate, astfel incat sa ai habar ce vizitezi, si sa nu traiesti cu teama ca ti-a picat caramida in cap? Cate sosele, astfel incat timpii unui turist care vine, sa spunem, de la Munchen la Brasov, sa fie normali, incat sa nu faca de la Nadlac la Brasov de 2 ori mai mult ca de la Munchen la Nadlac, tranzitand printre altele si 2 state? Servicii pentru toate exigentele si buzunarele? Agrement? Circuite? Sau poate veniti printre altele cu precizarea cum isi primesc operatorii de turism avizele, pentru ca ma indoiesc de faptul ca profesionalismul e un criteriu, la capitolul asta fiind praf??? Ati ales ca logo o frunza …. era mai sugestiv un jeep in noroaie, macar atrageam si noi pasionatii de off-road, care la noi ar avea distractia garantata.

  140. SILVESTAR,ARGINTIC-O de ce il jignesti pe censhares?este foarte adevarat ca el este un vampir din categoria PIGMEI-dar tot vampir este si el.
    cit de bine se hraneste el din singele supt de pe cadavrele politice ,gen crin antonescu si victot ponta?
    uite ce vioi si ,ENTELEGENT’baiat e el?cita intelepciune debordeaza din cenushe,cita ironie fina de buna calitate ofera acest cenushe,si toate atea ,doar pt. cite-va grame de singe oferit cu darnicie de ……………PNL SI PSD……..
    La moguli nu cred ca are acces,pt ca deh vb aia-SINGELE DE MOGUL………………….e sfint…………poate de la un argat de mogul da,cum ar fi ADRIAN URSU……..CE ZICI CENUSHE?

  141. frank si silverstar … am impresia ca voi faceti bascalie … aveti impresia ca m’ati prins la mijloc si ma luati pe rand la palme … da’ va’nselati … in realitate va tineti unul pe altul in bratzic in timp ce fiecare isi trage singur palmitze … si io stau pe margine si ma rad … 🙂

  142. cum pe ce ma rad? .. pe picioare, bineinteles … 🙂

  143. In paralel cu subiectul rasuflat FILMULETUL BUCUCLAS,cotidianul.ro,un site controloat de SORIN OVIDIU VINTU,PRIN INTERMEDIUL argatului sau cornel nistorescu,ne mai ofera o mica bombita manipulatoare-ELENA BASESCU-ar fi avut o discutie tensionata cu cristian preda reprosindu-i acestuia,dar si monicai macovei,faptul ca creaza animozitati in interiorul PD-L.
    DESI TOT DIN COTIDIANUL AFLAM CA DISCUTIA AR FI AVUT LOC INTR-UN SPATIU PUBLIC ,LA BRUXELLES,de fata cu europarlamentarii PD-L dar si cu alte persoane si jurnalisti.
    interesant este altceva-discutia ar fi avut loc in iunie,deci cu cel putin o luna in urma,asadar se ridica intrebarea ,cum se face ca acest subiect nu a rasuflat pina acum,dar mai ales cum se face ca un jurnal,a refuzat-ATENTIE A REFUZAT SA PUBLICE ACEST SUBIECT?
    Ca aceasta discutie ar fi avut s-au nu loc nici nu mai conteaza,conteaza doar faptul ca europarlamentarul CRISTIAN PREDA-isi continua aparitiile publice,solitare prin care tine sa demonstreze ca este un solitar GENIU POLITIC NEINTELES,un fel de DON QUIJOTE,modern extras din lumea academica,si adus in scabroasa lume politica pe care el o vede prin ochelarii lui cu multe dioptrii,iar pe el se vede ca o reflexie a unei oglinzi foarte mincinoase.
    logica pe care acest domn isi construieste atacurile impotriva colegilor de partid dar si impotriva lui TRAIAN BASESCU ,prin ricoseu,se bazeaza pe ADEVARURILE PUSE IN DEZBATERE DE TRUSTURILE CELOR TREI MOGULI.
    Asadar dl CRISTIAN PREDA prin demersurile sale valideaza MINCIUNILE PROPAGANDISTICE,DE FAPT FANTEZIILE SECURISTO KAGHEBISTE ale celor trei trusturi,ridicindu-le la nivelul de ADEVARURI ABSOLUTE,DOVEDITE CU PROBE ATIT IN JUSTITIE CIT SI IN MENTALUL COLECTIV.
    pt ca nu-i asa,acuzele de HOTIE adresate pedelistilor au ca suport materialele aparute in media controlata de cei trei moguli.
    relungind logica dl CRISTIAN PREDA,putem deduce si intelege ca domnia sa valideaza si manipularea conform careia PRES. TRAIAN BASESCU AR FI FURAT FLOTA ,dar si ca ar fi colaborat cu securitatea.
    de aceea cred ca dl. CRISTIAN PREDA,ar trebui sa i se puna cite-va intrebari directe-ARE PROBE IN CEEAA CE SUSTINE,s-au doar materialele de presa,pe marginea carora el comenteaza?
    are domnia sa ,solutii la actuala criza economica viabile si care ar scoate romania din starea de criza in ziua urmatoare?si daca da,care sunt acelea?

  144. ia uite, frate, ce om simplu, e videanu … cand era “la mama fata” facea bani din varza … ce mai … e d’al nostru … ca, basescu saracu’, … cum dansa el din buric prin crasme … ca orice roman de bine … e clar ca a meritat un al doilea mandat …. 🙂

  145. mda,nici acum n-am argumente sa te contrazic-asa este-STAI PE MARGINE…….haaaaaaaaaaaaaaaa hiiiiiiiiiiiiiiiiii

  146. ***Zapa – cenusheres ca şi colegii lui împrăştiaţi pe mai toate blogurile şi forum-urile cu trafic mare, sunt nişte ţânţari… Ţânţari care n-ar exista fără moguli, fără vampirii de la vârf… Dar ca să nu fie cu supărare, atunci să spunem şi despre el că e un mic vampir sâcâitor, obraznic, profitor al vremurilor ticăloase pe care le trăim…
    Ştiu că autorităţile au obligaţia să stârpească aceste dăunătoare… S-o facă! 😆

    Doamne, ce căldură! 🙄

  147. Citiţi aici:

    http://www.ziare.com/udrea/ministrul-turismului/cine-sunt-cei-33-de-oameni-care-au-aprobat-brandul-de-tara-1033105#comm_1137127

    …cine sunt cei 33 de experţi care au aprobat brandul de ţară şi care acum tac precum porcii-n păpuşoi lăsând-o pe Doamna E Udrea în gura RTV şi Antene… Să le fie ruşine!…
    De cine se tem de nu ies pe tv-uri să explice motivul pentru care au aprobat brandul de ţară atunci când li s-a cerut părerea… Că n-o să-mi spună mie nici unul dintre ei că Doamna E Udrea le-a servit câte o şpagă…

    Sursa: ziare.com

  148. SILVESTAR-magistrala formularea ta-recunosc,nu as fi reusit o asemenea formulare-deci notez iau lectii si pe viitor asa voi face si eu-ai dreptate censhares e un mic tintar,vampir in miniatura………..

  149. ps-corect vampir microscopic,dar creierul,creirasul sau,oare se vede la un microscop obisnuit?ori e nevoie de unul electronic superperformant………….?

  150. AM sa ma opresc la un singur NUME-LUCIA MORARIU-aceasta doamna in 2007 ocupa functia de scretar de stat in guvernul TARICEANU-si raspundea de turism-REPET RASPUNDEA DE TURISM-DOAMNA ASTAZI ISI CONDUCE AFACEREA ,EXIMTUR-
    Aceasta doamna asa cum am scris ieri,a avut la dispozitie din partea guvernului tariceanu 30 DE MILIOANE DE EURO DIN BUGETUL DE STAT PT A FACE BRANDUL ROMANIEI.
    repet inca o data 30 DE MILIOANE DE EURO-INTREBARE CIT A CHELTUIT DOAMNA LUCIA MORARIU DIN SUMA RESPECTIVA,CU CINE A LUCRAT,CE LICITATII A ORGANIZAT SI PINA LA CE STADIU A DUS ACEST DEMERS?
    Ii revine sarcina doamnei MINISTRU ELENA UDREA -sa informeze opinia publica CE S-A INTIMPLAT CU ACEL PROIECT-cred ca e neaparat nevoie ca aceste lucruri sa fie facute publice-E VORBA DE BANI DIN BUGETUL ROMANIEI.
    sper ca doamna UDREA sa citeasca aceste rinduri si sa procedeze in consecinta…..

  151. FRANK…..Nu fii naiv….Cristian Preda este tacul pe care-l tine bine in mana Basescu iar Monica Macovei probabil creta …adica Basescu il freaca pe Preda cu Macovei si incepe sa dea in bile….PDL….din care unele or sa pice in gauri…Basescu are nevoie de partid “remaniat” la varf ….pentru perioada electorala din 2012 dar si pentru perioada de dupa 2014…iar EBA ,pe cat se pare naiva si dornica de noi succesuri ca si tine a calcat iar pe o broasca ..
    Basescu e un om de onoare …nu poate sa dea in bile cu mana proprie si fara tac …ar fi acuzat pe buna dreptate ca triseaza si ar fi sanctionat imediat cu bile negre de catre fostii si inca actualii sai parteneri politici …bilele sunt grele si dure….ar durea rau la contact….

  152. FRANK…Problema cu filmuletul e ca in campania electorala Basescu avea nevoie de un motiv sa lacrimeze…ceapaStolo fiind deja consumata ….si s-a oferit Patriciu pe post de ceapa ..de unde si memorabila replica :”sa-ti fie rusine Dinu Patriciu”….asezonata cu lacrimile electorale de rigoare….
    Filmuletul i-a dat posibilitatea lui Basescu sa planga de indignare (la Stolo a plans de emotie si durere pentru “pierderea” suferita de Romania)…tot filmuletul a oferit prilejul romanilor electori sa-l vada pe Basescu omul…obisnuit si foarte asemanator lor …sincer in manifestari ,chiar daca e vorba de o palmuta educativa si moralizatoare …cu nervi,cu stari de rasu-plansu ….care stie sa se bucure si sa planga la timpul potrivit…asa cum si romanii isteti isi plang la ghisee viata grea pentru un ajutor social si apoi rad de prostia celor care le-au dat….
    ETC ETC

  153. NG
    Se pare ca am si vesti mai bune. Pata mea de pe plaminul mu drept, dupa ce am citit rezultatele unei tomografii complexe, nu este o tumora, ci un edem pulmonar. Adica o acumulare de lichid alb, transparent, probabil limfatic, care a venit din sange si s-a strins acolo, ajungand la 12/9 cm. Din cate am citit se repara prin solutii medicamentoase, asa ca o sa mai combatem multa vreme aici. Doar ca eu o sa fiu putin mai spre Vest sau spre Sud-Vest, de unde se vede mai bine. Sigur, daca aceste concluzii ale mele o sa fie si cele ale medicului specialist, cu care ma vad luni.

  154. Maryland

    Ma bucur foarte mult,totul e bine cand se termina cu bine…DAR nu vreau sa te sperii…edemul pulmonar este destul de periculos asa ca trebuie sa il tratezi cu seriozitate si rapid…Multa sanatate din nou si cand mai vii cu vesti sa spui ca te-ai tratat complet… 😉

  155. Inteleapta strategie a sefei PDL Bucuresti pentru a aduna zestre electorala in Bucuresti…
    ataca electoratul PSD,PNL,Petc prin primaria capitalei ..prin consilierii din consiliul general al capitalei …toti vor vota pentru binele cetatenilor bucuresteni,il vor indemna la treaba pe Oprescu etc etc…
    Acum PSD ului si PNL ului nu le ramane altceva de facut decat sa declare ca isi vor da mainile consilierilor proprii cu mainile celor din PDL..tot pentru binele cetatenilor bucuresteni..peste groapa lui Oprescu….sau gropile….dar si a celorlalti primari de sector …
    Imbinam utilul cu placutul ….binele cetatenilor cu binele clientilor politici care vor lucra de zor pe bani publici si evident binele partidelor si al consilierilor …
    Bine ca va ramane ceva si pentru cetateni….si daca Oprescu va fi destept se va lipi contra servicii pentru un nou mandat de primar general contabilizandu-si succesele Elenei Udrea si a celorlalti …pe motiv ca abia acum a putut sa lucreze pentru binele cetatenilor pentru ca pana nu a venit Elena Udrea ,consilierii PDL l-au blocat mereu ….Cine castiga ?Cetatenii,Elena Udrea ,Oprescu si ceva primari de sector ….Iar voturile pentru PDL raman cum s-a stabilit pana acum….in procentele vechi sau in sondajele noi…
    Iar Elena Udrea va fi deasupra tuturor in procente la alegerile parlamentare ..si in sondajele din 2011 cand vor fi alegeri in PDL si cand va deveni sefa tuturor PDL istilor …iar in 2012 sigur 5-10 % din procentele PDL ului ii vor apartine….

  156. Draga ANDREI,m-am gindit la tine astazi si am tot aminat sa-ti scriu cite-va rinduri,pur si simplu am evitat sa trec la formulele clasice cu parerile de rau,etc.
    dar acum tresalt de bucurie,de vestile bune pe care ni le dai.
    ai grija de tine,fa tratamentul asa cum se cuvine si…………….viata merge inante.
    cit despre combatut-haaaaaaa,mda o vom face atita timp cit vom fi acceptati,si vom putea sa ne exprimam liber.
    pt ca daca partidul stat,pune mina pe putere……………..cred ca atlantcul v-a trebui strabatut inotind,facind pluta ……….

  157. uite moro-sunt la curent cu ce a insemnat filmuletul,cine l-a sustras,cind si ce intentii a avut.
    pe spatele hotilor scrie-SAFTOIU,SOTII-ai piceput moro. restul sunt basme si povesti,jonglerii verbale sau daca vrei exercitii de exprimare cu ,dar mai ales fara rost.
    pt ca in idiotenia lor nemarginita-cei care au planuit si pus in opera episodul au gresit calculele cu privire la reactia romanilor-vb aia,unde dai si unde se aduna voturile.
    pina la urma,incercarle tale,laudabile dealtfel de ati apara oamenii,de a reduce din pierderile pe care le pot suferi,se dovedesc cam inutile.
    cine are bunul simt sa intre in teren,in iarba gazonului,stie ce gindesc romanii.
    care romani nu sunt atit de prosti pe cit ar dorii cei pe care tu ii perii.
    romani inteleg perfect care-i jocul,si mai ales care-i mersul.
    te asigur istoria cu PNTCD nu se va repeta-adica cu toate framintarile din PD-L,acest partid va cistiga alegerile din 2012,nu uita ce-ti spun,si stii de ce?PT CA TRAIAN BASESCU NU-I EMIL CONSTANTINESCU,CEL SCIRBIT DE POPORUL ROMAN SI INFRINT DE SISTEM,pt ca desi CRISTIAN PREDA ESTE NEPOTUL LUI EMIL CONSTANTINESCU,………..are dreptul doar la un mic fis.
    pd-l nu este ,ADMINISTRAT’de un batrin ramolit,precum a fost dl diaconescu-daca vrei sa gindesti in acesti termeni logici bine,daca nu -ai liber la …………manipulare………

  158. Doamna Ministru,
    Inteleg framantarile legate de imaginea sifonata a PDL-ului si a d-voastra. Unele sunt fondate, probabil ca altele nu. Pana una-alta concentrati-va sa va reabilitati imaginea prin masuri constructive si incetati sa va mai aparati. Aratati oamenilor care-au ajuns la disperare sa nu mai regrete ca sunt Romani (cei care inca mai rezista pe aceste meleaguri). Ca un om din afara lumii politice, in Romania lipsa bunului simt si a spiritului civic se dezvolta ca un cancer pentru societatea noastra.

    Restabiliti prin campanie media eternul bun-simt. Da, target-ul tinta: ROMANII. Inaintea Olimpiadei din China, statul chinez a facut o campanie media cu un an inaintea Olimpiadei (!) prin care atentiona cetatenii sa se poarte civilizat cu cei care le vor vizita tara:
    Sa le vorbeasca frumos
    Sa nu-i fure
    Sa nu scuipe pe strada
    Sa nu sparga seminte

    Stiati ca strainii care ne viziteaza tara se feresc de taximetristi?
    Stiati ca Strainii se tem si se minuneaza de multimea de caini maidanezi?
    (Chiar nu pot disparea acestia?)
    Stiati ca traficul din capitala este infernal pentru ei? Un transfer aeroport-centru dureaza o ora, poate o ora si jumatate.
    Se poate elibera traficul prin restrictionarea anumitor actiuni din timpul zilei pentru perioada noptii: colectarea gunoaielor, distributia marfii etc.

    Revin

  159. azi am avut o zi extrem de buna …. toata ziua s’a vorbit de pumnul pe care basescu l’a dat unui copil la mitingul electoral de la ploiesti din 2004 … sunt sigura ca in cele din urma toata lumea va afla adevarul … acela ca basescu traian dupa ce a lovit copilul … ca ultimu’ borfas dupa parerea mea … 🙂

  160. FRANK….Pe Basescu nu-l infrange sistemul ..se infrange singur,il infrange criza dar si timpul sau biologic ,anacronic deja in 2012 si 2014 in raport cu transformarile care vor avea loc in politica partidelor de stanga sau de dreapta,legate de stil si modul de a face politica ,de mentalitatea europeana a tinerilor sau maturilor din politica romaneasca ,ce-i vor surclasa pe cei vechi….si deja batrani pentru vremurile pe care le traim si le vom trai….
    Se pare ca si tu si altii aveti un of vis a vis de conditia de intelectual de rasa a lui Cristian Preda..care indrazneste sa-si dea cu pararea in probleme politice ale PDL sau altor partide care in mentalitatea din pacate inca vie e apanajul celor cu vocatie nativa de politician roman..adica tupeist,instinctual ,smecher si populist …fara sa conteze prea mult educatia ,pregatirea profesionala si moralitatea…
    FRANK …esti tanar ..incearca sa-l citesti printre randuri pe Cristian Preda si chiar Monica Macovei ,TRU etc ..vei vedea ca si intelectualii mai tineri fac politica de calitate …cu care probabil inca nu suntem obisnuiti….pentru ca le lipseste de multe ori gargara si populismul ..care ne sunt dragi la toti…inca….

  161. FRANK..Am uitat de Avramescu ..ce sta mai deoparte de polemica politica..avand mai mult instinct politic probabil ..si precautie …

  162. FRANK….Sigur ca PDL ul nu-i va urma PNTCD ului ca procente …cel mai jos scor care ar putea sa-l ia ar fi 15%…..17%..cel mai mare ..15-20%…cu mult efort….pentru ca pensiile si salariile bugetare nu vor reveni la valoarea de dinainte de reduceri si impozitari ..sau nu vor avea aceasi putere de cumparare de dinaintea masurilor de austeritate ..nici calculul valorii pensiei nu va avea darul sa-i determine pe cei activi aproape de varsta pensionarii .din privat si de la stat sa voteze PDL ul ….nici varsta de pensionare ,nici interzicerea pensionarii anticipate la vechime integrala si stagiul de cotizare complet…nici lipsa locurilor de munca ..nici salariul minim pe economie stabilit de guvern pentru mediul privat si cei bugetari…nici……

  163. sa va zic ce se’ntampla la noi in unitate … stim sigur ca patriciu l’a ajutat pe basescu in campania electorala (actiunea filmuletzul) … si vantu l’a ajutat (vizita lu’ geoana) … nu mai e mult si vom afla si cum l’a ajutat voiculescu … 🙂

  164. moamaaaaa, ce deruta’i in randurile portocalii … uneori mi’e mila de ei … visau saracii in 2009 la stapanirea portocalie de 1000 de ani … si cand colo, n’au dansat decat o iarna … 🙂

  165. Moro

    Normalitatea in Romania nu atrage voturi…un alt paradox al democratiei romanesti…

  166. C.moro-buna incercarea ta de a face o analiza sociologica,chiar daca exhaustiva si plina de contradictii.
    dar pt ca mi se pare normal sa te ajut,uite cum cred eu ca va evolua din punct de vedere politic romania,repet politic.
    PSDun partid care se sprijina in proportie covirstoare pe ELEMENUL RURAL,va avea cea mai mare pierdere,de viteza incepind cu 2011.
    chiar daca scheletul partidului este construit,pe bugetari,si cind spun bugetari ma refer in primul rind pe reteaua din invatamint,adevaratii propagandisti din mediul rural al psd,care toti,dar toti sunt in pragul pensionari-vezi galagiosul leader de sindicat care tine capul de afis la toate demonstratiile grevistilor din invatamint.
    biolgic zici,pai daca te uiti cu atentie la PSD,la parlamentarii pe care ii are,iti dai seama ca e un azil de batrini adus cu forta in parlamentul romaniei sa faca figuratie,basca ca in culise lucreaza cu mult spor adrian nastase si ion iliescu.
    daca te uiti cine este in psd in provincie te crucesti-TOATA FLOAREA COMUNISTA DIN ESALONUL DOI LOCAL-DESPRE ASTIA VREI TU SA-MI SPUI MORO CA SUNT VIITORUL ROMANIEI?
    Te inseli amarnic ,si te iluzionezi fara nici un argument solid.
    dar poate cel mai dificil lucru este sa intelegi ca,in europa,social democratia,care.ehe,eheeeeeeeeeee e departe de PSD,e pe duca,ca falimentul social democratiei este clar-EUROPA SOCIALA,GINDITA DE SOCIAL-DEMOCRATI SUNT PRINCIPALII VINOVATI PT ACTUALA CRIZA ECONOMICA DIN U.E.-si tocmai de aceea au fost trimisi la plimbare,tocmai in tarile care au inventat social democratia si au pus in practica ,STATUL SOCIAL.
    asa ca,sub aceste auspicii,chiar daca noi romanii am fi suspectati ca suntem atipici-nu ne vom intoarce in timp si sa-l imploram pe ADRIAN NASTASE,SA PREIA STATUL ROMAN,SA SE INSTALEZE LA COTROCENI-sa aduca in circulatie VOLGA NEAGRA SI SA INCEAPA SA UMFLE ROMANI DE PE STRADA.
    vise,vise,nenumarae vise si am sa-ti cint o piesa draga romanilor:
    la roman cind ii iei se supara
    cind ii dai se bucura si te voteaza.
    crezi cumva ca PD-L va avea vre-o jena ca la momentul oportun sa arunce cu pomeni electorale,asa cum au facut INANTASII LOR?
    Moro,mi-ai smuls un ris sanatos si foarte sincer,crede-ma………..POLITICIANUL ROMAN,ADEVARAT stie foarte bine lectia-acum reformam,reducem punem institutiile sa se reformeze,ca in ultimul an si jumatate de mandat sa PUTEM DA CU POMENIin capul romanilor.
    teoria politica spune fara nici un echivoc,REFORMELE SE FAC IN PRIMII DOI ANI DE MANDAT-dupa e sinucidere curata-SI PD-L ARE OAMENI POLITICI ADEVARATI-IA VEZI CAM CE SEMNALE POLITICE AU INCEPUT SA SE DEA-INCEPIND CU 2011 SALARIILE VOR CRESTE CU 10%-haaaaaaaaaaaaa hiiiiiiiiiii
    moro sa-mi spui si mie ce barza si-a facut cuib la tine pe casa,de unde a venit,din stepa RUSA?………….HAA,HIIIIIIIIIIIIIIII

  167. FRANK….Incep cu sfarsitul postarii tale ….nu a PDL ului…
    Tu ii crezi pe bugetari cretini..de regula au cel putin liceul terminat si stiu sa socoteasca ..
    10% marire dupa ce s-a luat 25% ..deci nici nu se pune problema sa se revina macar la salariul avut inainte de reducerile salariale ..si aia 10% “daca se reuseste reforma statului”//citez aprox din Videanu…daca mai pui iarna care se apropie ..si datoriile din primavara acumulate la asociatii,utilitati etc..daca mai pui restantele la banci ,sechestrul pe case ,ipotecile,evacuarile silite …chiar crezi ca se va uita usor ?Chiar crezi ca “pomenile ” a la Ceasca …v-am luat lumina si casa ,dar va dau 10 % inapoi …sau uleiul si zaharul PDL,vor mai conta pentru romani ?
    Pai nu au reusit sa termine casele de la inundatiile trecute …cum crezi ca vor da la romanii evacuati de banci case ?Cum se vor simti platind chirie in schimbul muncii lor de o viata ?
    Cum crezi ca vor gandi romanii despre PDL care dintr-un condei le-a luat posibilitatea de a plati ratele la banci pe imprumuturi bazate pe un contract de munca pe durata nedeterminata in care era prevazut salariul de incadrare si pe baza caruia banca a acordat imprumutul ….cum vor gandi bugetarii ,copii si parintii lor ..?Cum vor gandi pensionarii cu pensiile reduse de impozite ?
    Electoratul PSD stabil e in mediul rural de regula ..corect …la care se va adauga electoratul bugetar ..parte la PSD ,parte la PNL….
    Apoi…..tine minte ce-ti spun acum…o opinie personala …in curand ,daca nu se gasesc metode de a se elimina criza economica si financiara in majoritatea tarilor lumii…toate tarile vor deveni sociale….toate guvernele de stanga,dreapta ,extrema dreapta etc vor trebui sa-si protejeze social cetatenii in caz contrar existand riscul unor explozii sociale la nivel mondial care vor pune in pericol capitalul privat si liberalismul pur …care se pare ca nu prea mai exista in stare pura in nici un stat din lume ..indiferent ca partidele politice vor sa se deosebeasca electoral prin culori si doctrine se pare ca stanga e amestecata deja cu dreapta..ideologic si pe politici publice si guvernamentale …
    Numai la noi se poate intampla ce se intampla acum politic si administrativ…numai noi suntem mereu mai catolici decat papa ..mai destepti decat tarile civilizate ,cu vechi traditii democratice si de dreapta ..acum PDL ul experimenteaza extrema dreapta in plan social si administrativ …nu prin tratament ci direct prin amputari chirurgicale severe care in cele din urma vor duce la moartea pacientului …societatea romaneasca ,economia etc…
    iar medicul chirurg ,PDL ul va avea interdictie de a profesa pe cel putin un mandat ..daca nu mai mult …pentru ca nici o pomana nu va mai incanta mortul viu …
    Daaa…e un mare curaj sa experimentezi o extrema dreapta liberala intr-o tara care abia de 20 de ani a iesit din cealalta extrema …comunismul …
    Vor castiga partidele care stiu sa guverneze pe modelul guvernelor tarilor dezvoltate …intr-un melanj obligatoriu intre protectia cetatenilor si liberalism….indiferent de ponderea accentelor de stanga sau de dreapta …Nu e nimic nou in ce gandesc …totul se practica de multa vreme in tarile dezvoltate ale lumii…in centrul interesului fiecarui partid sta cetateanul alegator …in centrul interesului fiecarui guvern sta cetateanul colectiv si majoritar …iar acum de curand s-a vazut ce se intampla in cazul unui derapaj de la acest interes ..pe o liberalizare si capitalizare centralizata excesiva ,discriminatorie si polarizata ..criza mondiala …cred ca a fost un derapaj controlat si nu se va mai repeta multi ani de aici inainte …fara consecinte incomensurabile asupra doctrinei liberale de dreapta ….
    Deci sustin speculatiile mele privind sansele PDL ului in viitoarele alegeri parlamentare …mai cred ca la viitoarele alegeri va castiga stanga( sau melanjul stanga -dreapta ) in Franta,Italia ,Germania ..etc..istoria e ciclica ..lumea e in pericol sa treaca la un comunism generalizat daca nu se gasesc solutii de compromis intre stanga si dreapta ….

  168. FRANK…..In primii doi ani PDL ul abia hotaraste ce reforme sa faca ..inca e in cautari…in ultimii doi ani,daca mai au ,vor incepe sa se faca simtite efectele “binefacatoare” ale reformelor PDL ului ….ceea ce nu-i va aduce voturi …
    Mai cred ca nici PDL ului nu i-ar mai conveni acum sau mai tarziu sa guverneze singuri ,sa raspunda siguri de aceasta guvernare …mai ales din 2011 ..au anuntat mariri de 10% dupa reducerile de 25% dar uita ca din 2011 trebuie sa incepem sa platim datoriile catre banci si dobanzile FMI….Despre ce vorbim?
    Singurul lucid din ecuatie e C.Preda care doreste salvarea PDL trecandu-l in opozitie ..el si cred multi altii din PDL

  169. dna udrea, credeti ca se uita chinezii la antena3 si la realitatea si de aia nu vin in romania?

    si daca ar veni ce ar putea vizita? carpatii? cat fac de la aeroport pana in brasov? sau de la aeroport pana in constanta? sau si mai rau – pana in delta? pe autostrazi?

  170. kiar daca este sau nu…850.000 de euro pe acel brand este penibil…pe langa increderea strainilor ar trebui sa castigati si increderea romanilor de la care mancatzi atatia bani…si frunzulitza aia e ca si cum neatzi scuipa in oki cum faceti in fiecare zi…nu aveti pic de respect pentru poporul pentru care munciti